Introducere Dup stadiul su de dezvoltare, mediul financiar pune la dispoziia ntreprinderilor o gam de mijloace de finanare mai mult sau

mai puin substanial. Recurgerea la ndatorare ar trebui, in principiu, s aduc completri resurselor ntreprinderii. n fapt, aceasta are un rol fundamental in finanarea lor, chiar dac rata dobnzii reale atinge niveluri foarte ridicate. Din punctul de vedere al surselor proprii, nu prea exista multe alternative, respectiv ori se recurge la autofinanare, ori se aduc aporturi noi la capitalul societii. Autofinanarea este intr-adevr cea mai puin costisitoare soluie, dar cel mai adesea este insuficienta, de aceea se apeleaz si la surse externe care pot fi: * proprii noi aporturi de capital * mprumutate emisiune de obligaiuni sau credite bancare * nchiriate leasing cu posibilitatea cumprrii la valoarea reziduala a mijloacelor fixe Odat luat decizia de finanare rolul contabilitii mprumuturilor pe termen lung este corecta nregistrare in contabilitate a resurselor externe atrase pe termen lung conform legislaiei i normelor in domeniu, astfel nct s ofere o imagine corect, complet, util att utilizatorilor interni (management) ct i externi (organe de control i audit, investitori). Pornind de la aceste premise, am structurat coninutul lucrrii in 4 capitole ce ncearc s acopere problematica temei alese ntr-o manier cuprinztoare i n egal msur s ofere o informaii de real interes. Prin urmare, primul capitol abordeaz aspectele teoretice ale subiectului lucrrii de licen, punnd accentul asupra clasificrii mprumuturilor pe termen lung, diferenierii intre datoriile pe termen scurt i cele pe termen lung ct si asupra obiectivelor organizrii contabilitii mprumuturilor pe termen lung.

Al doilea capitol prezint modul de nregistrare n contabilitate al mprumuturilor pe termen lung in timp ce n capitolul III se efectueaz o abordare din punct de vedere al analizei financiare a mprumuturilor pe termen lung. n sfrit, capitolul IV este dedicat studiului de caz ce prezint un exemplu practic de nregistrare n contabilitate a contractri unui credit pe termen lung.

Capitolul I I.1. Conceptul, continutul si structura imprumuturilor

Daca avem n vedere o ntreprindere n funciune, necesarul de fonduri cu imobilizare pe termen lung apare n cazul unor aciuni de refacere, dezvoltare, restructurare1. Pentru acoperirea acestor necesitai, se face apel la fluxul de fonduri
1

BRAN Paul - Finantele intreprinderii. Gestiunea fenomenului microfinanciar, editura Universitaria, Bucureti, 2005, pag, 120

financiare din interior (autofinanarea din cash-flow-ul firmei), precum si la fluxurile financiare din afara ntreprinderii. Cele mai mari solicitri de fonduri din afara unitii economice sunt generate de activitile de investiii. Asemenea solicitri sunt ntlnite si n cazul aciunilor de cercetare-dezvoltare, de protecie si refacere a mediului nconjurtor etc. Pentru acoperirea deficitului de resurse pe termen lung, firmele se adreseaz unor surse gestionate de sistemul bancar (credite pe termen mediu si lung), proprietarilor (pentru creterea de capital social), pietei de capital (prin vnzarea de titluri) si finanelor publice (n cazuri extreme, pentru subvenii). Fondurile procurabile pe termen lung din sursele amintite mai sus se regsesc n coninutul capitalului permanent al ntreprinderii (capital social + fonduri proprii + mprumuturi pe termen mediu si lung)2. Conform IAS 13, o datorie trebuie clasificat ca datorie curent atunci cnd ndeplinete oricare dintre urmtoarele criterii: (a ) se ateapt s fie decontat n cursul normal al ciclului de exploatare al entitii; (b)este deinut n principal n scopul comercializrii; (c) este exigibil n termen de 12 luni de la data bilanului; (d) entitatea nu are un drept necondiionat de a amna decontarea datoriei pentru cel puin 12 luni de la data bilanului. Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

1. Creterea de capital propriu Subscrierea deintorilor de fonduri la creterea capitalului unei societi este motivata de politica dividendelor si de poziia pe pia a societii respective. Aceasta sursa de finanare mobilizeaz capitaluri suplimentare, pe o perioada nedeterminata,
2 3

Ilie Vasile, Gestiunea financiar a ntrprinderii, editura ASE, Bucureti, 2006, pag. 56 IAS 1 - Bilantul

nefiind rambursabile la scadenta. Creterea de capital se poate face fie prin emisiunea de aciuni noi, fie prin majorarea valorii nominale a aciunilor vechi. A doua alternativa este mai rar practicata. 2. mprumuturile obligatare Obligaiunile sunt titluri de valoare, negociabile, reprezentnd un drept de creana asupra capitalurilor mprumutate unei societi. De obicei, aceste mprumuturi au un cost de procurare mai mic dect subscrierile la capitalul social si nu afecteaz dreptul de proprietate al acionarilor. Decizia privind emisiunea de obligaiuni aparine Adunrii Generale a Acionarilor si se realizeaz prin instituii care acioneaz ca intermediar (societile de valori mobiliare), in nume propriu sau ca garant al emisiunii. Mrimea mprumutului obligatar se stabilete in funcie de necesitile de finanare, valoarea de emisiune a unei obligaiuni putnd fi egala cu valoarea nominala (la paritate), sau mai mica (subpari), ceea ce le face mai atractive, (mai rara suprapari). Diferena intre valoarea de emisiune si valoare nominala este prima de emisiune, iar diferena intre valoarea rambursata (mai mare) si valoarea de emisiune este prima de rambursare Rambursarea unui mprumut obligatar se poate face in mai multe modalitati: * prin amortizri constante si anuiti variabile rambursarea se face prin transe egale de mprumut; * prin anuiti constante si amortizri variabile pentru a avea anuitati constante este necesar ca rambursrile mprumutului sa varieze cresctor si compensator cu variaia descresctoare a dobnzii; * integral la scadenta este metoda cel mai des utilizata dei are costul cel mai ridicat, dobnda calculndu-se de fiecare data cnd se pltete , la toata valoarea imprumutului. Pentru societatea mprumutata, prezint avantajul dispunerii de capitalul

mprumutat pe toata perioada de acordare a acestuia. Insa, compania capitalizeaz acumularea bruta realizata din exploatarea investiiei; * prin vanzare la Bursa de Valori este interesanta pentru societatea imprumutata atunci cand cursul bursier al oligatiunilor este inferior valorii de rambursat. Exista insa, in multe tari, limite legale privind numarul de obligatiuni rascumparate. O alta modalitatea este conversia in actiuni, la scadenta emisiunii de obligatiuni. 1. Leasing-ul Leasing-ul este o adaptare a pietei la capacitatea limitata de finantare a investitiilor. Leasing-ul este o forma speciala de inchiriere a bunurilor mobile sau imobiliare, prin care beneficiarul detine toate drepturile ce reies din detinerea bunului, mai putin dreptul de proprietate. In schimbul acestor avantaje pe care le primeste, beneficiarul leasing-ului plateste o rata de leasing care este formata dintr-o cota parte a valorii bunului, o dobanda pe care proprietarul (de cele mai multe ori o societate de leasing ca intermediar financiar) o plateste finantatorului (de obicei o banca), primele de asigurare si comisionul societatii de leasing. In functie de tipul de leasing (financiar sau operational), rata de leasing este cheltuiala la nivelul amortizarii si a dobanzii (leasingul financiar) sau este o cheltuiala de exploatare integrala (leasingul operational). Durata unui contract de leasing variaza si depinde in special de bunul ce face obiectul inchirierii la bunurile de valori mari ea este in general 75% din durata de viata economica a bunului, in timp ce la bunurile de valori mai mici si cu uzura mai rapida, durata contractului poate fi de numai un an. Decizia de a opta pentru leasing, in raport cu un imprumut bancar sau obligatar, se fundamenteaza pe compararea costurilor si avantajelor acestor tipuri de finantari. Selectia surselor de finantare a investitiilor este complexa, intrucat pe langa criteriul principal privind costul procurarii capitalurilor actioneaza o serie de restrictii

privind accesul la piata capitalurilor, legislatia greoaie, decizia institutiilor abilitate a aproba utilizarea acestor surse de finantare, situatia financiara a intreprinderii. De exemplu accesul la imprumuturile obligatare nu il are decat un numar redus de companii, respectiv cele care ofera o garantie suficienta pentru un astfel de angajament, in plus un astfel de imprumut este foarte complicat din punct de vedere al formalitatilor. Cea mai mare parte a companiilor nu sunt cotate la bursa si, drept urmare, nu au posibilitatea vanzarii de titluri prin bursa. Deci, nu-i raman decat autofinantarea sau imprumutul bancar obisnuit, leasing-ul sau vanzarea de active. Chiar daca este cea mai oneroasa sursa de finantare, leasing-ul este de multe ori preferat, ca urmare a simplicitatii sale si a efectelor in timp ce le provoaca asupra trezorerieie companiei. In general, societatea de leasing beneficiaza de garantii si asigurari suficiente pentru a acoperi, fata de banca, riscul de faliment al beneficiarului. Dimpotriva, banca nu acorda imprumut decat in conditiile garantarii certe a rambursarii. Asadar, companiile se pot finanta, toretic, alegand dintre aceste instrumente pe cele mai convenabile din punctul de vedere al costurilor, rapiditatii, eficientei lor, insa de cele mai multe ori, in practica, ele nu au posibilitatea de a opta, fie din pricina situatieiesocietatii, fie a birocratiei foarte mari, a lipsei de timp pentru parcurgerea tuturor etapelor solicitate de finantator, etc. Si atunci, decizia de finantare poate fi impovaratoare pentru compania respectiva. A crea un cadru flexibil de finantare nu inseamna a risca foarte mult ci a acorda societatilor posibilitatea de a-si analiza potentialul si a opta in cunostinta de cauza pentru una dintre variantele de finantare. I.2. Obiectivele organizrii contabilitii mprumuturilor Conceptul de contabilitate este utilizat cu sensuri diferite. n primul rnd, prin contabilitate se nelege forma de eviden i tehnicile prin care se consemneaz, se culeg i se prelucreaz informaiile referitoare la situaia economico-financiar a unui sistem economic ntreprindere, firm, economie naional. n acest cadru,

contabilitatea desemneaz i totalitatea informaiilor referitoare la existena i micarea patrimoniului unui agent economic i stocarea n documentele i registrele contabile. n al doilea rnd, prin conceptul de contabilitate se desemneaz tiina care are drept obiect fundamentarea principiilor, metodei i tehnicilor de obinere, prelucrare, analiz i utilizare a informaiilor contabile, de organizare i conducere a practicii contabile. n fine, n al treilea rnd, prin contabilitate se nelege n practic i compartimentul funcional din structura organizatoric a unei ntreprinderi care realizeaz activitatea de eviden contabil. Privit ca tehnic i metod de nregistrare, contabilitatea reflect i controleaz, pe baza unui sistem propriu de informaii, patrimoniul unitilor economice i administrative, autonomizate din punct de vedere gestionar, modificrile care se produc ca urmare a proceselor de aprovizionare, producie i desfacere, precum i rezultatele obinute n activitatea economic. Privit ca disciplin tiinific, contabilitatea studiaz i fundamenteaz principiile, metoda i normele dup care se desfoar procesul de reflectare contabil a fenomenelor economice, urmrind, n acelai timp, att aplicarea n practic a acestor principii i norme, ct i perfecionarea lor. i n legtur cu obiectul contabilitii s-au exprimat diferite poziii i concepii care pot fi sintetizate n trei grupe: administrativ, juridic i economic. Conform concepiei administrative, obiectul contabilitii l constituie patrimoniul unui subiect de drept privit prin prisma relaiilor juridice, a drepturilor i obligaiilor, luate n corelaie cu bunurile materiale la care se refer. Concepia economic pune n centrul contabilitii, ca obiect de cercetare, circuitul capitalului, privit sub aspectul destinaiei i structurii lui capitalul fix i capitalul circulant i al modului de dobndire capital propriu i capital strin (mprumutat). Aceste procese i fenomene sunt studiate nu izolat, ci n conexiune cu relaiile juridice pe care le genereaz i n cadrul crora se formeaz capitalul

Din cele de mai sus rezult c noiunea de contabilitate se refer att la practica de contabilitate, ct i la tiina care orienteaz aceast practic. Forma organizatoric i de funcionare a contabilitii ntreprinderii se difereniaz, n principal, n raport de concepia contabil adoptat. n acest sens cele mai marcante i mai influente culturi contabile din lume sunt dou - european i anglo saxon . n raport de cele dou culturi contabile, se pot utiliza dou concepte organizatorice, monist i dualist. Monist n cazul n care la nivelul ntreprinderii se organizeaz un singur circuit contabil, deci o singur contabilitate, att pentru latura intern ct i cea extern a ntreprinderii. Dualist, dac pentru cele dou laturi sunt organizate, dar corelate contabiliti separate. Pentru contabilitatea din Romnia, deocamdat, opereaz conceptul dualist. n consecin, la nivelul ntreprinderii se disting dou seciuni ale contabilitii, financiar i de gestiune sau financiar i managerial, ori extern i intern. Pentru contabilitatea din Romnia, deocamdat, opereaz conceptul dualist. n consecin, la nivelul ntreprinderii se disting dou seciuni ale contabilitii, financiar i de gestiune sau financiar i managerial, ori extern i intern. Contabilitatea financiar descrie circuitul patrimonial al ntreprinderii luat n totalitatea i structuralitatea sa. Obiectivul su principal l constituie furnizarea de informaii sintetice privind poziia financiar, performanele i modificrile poziiei financiare. Informaia contabil, pe lng o utilizare intern de ctre management, este destinat utilizatorilor externi definii de: investitorii de capital, bancherii, angajaii, furnizorii, clienii, guvernul i instituiile sale, precum i publicul. Relaiile delimitate i evideniate n contabilitate au, o determinare obiectiv, iar faptul c ele apar la intersecia ntreprinderii cu terii sunt divulgabile integral. Pornind de la aceast stare, contabilitatea este standardizat, adic se bazeaz pe norme privind producia, prezentarea i utilizarea informaiilor contabile. Contabilitatea de gestiune furnizeaz toat informaia contabil care este cuantificat, prelucrat i transmis pentru utilizarea intern de ctre management. Ea

descrie circuitul patrimonial intern al ntreprinderii, definit de activitile consumatoare de resurse i productoare de rezultate. Obiectivele principale ale contabilitii de gestiune sunt: calcularea analitic (pe feluri, purttori de costuri, locuri de activitate) a costurilor i rezultatelor, bugetarea intern a activitii ntreprinderii (pe locuri de activiti); controlul de gestiune sau managerial privind costurile prestabilite i abaterile de la aceste costuri. Pornind de la cele expuse mai sus putem spune c principalul obiectiv al organizrii contabilitii mprumuturilor pe termen lung este nregistrarea in contabilitate a resurselor externe atrase pe termen lung conform legislaiei i normelor in domeniu, astfel nct s ofere o imagine corect, complet, util att utilizatorilor interni (management) ct i externi (organe de control i audit, investitori).