Sunteți pe pagina 1din 25

Cuprins

 

Argumentum

 

4

Cap. I

Alegerea materialului pentru rochita

5

Cap. II

7

Cap.

III

Schita (tiparul) produsului

8

Cap. IV

Adaosurile folosite

9

Cap. V

Unelte şi utilaje folosite la confecţionarea produsului

10

Cap. VI

Pregătirea materialelor pentru croit

16

Cap. VII

Încadrarea şabloanelor pe material

18

Cap. VIII

Procesul tehnologic de confecţionare a produsului

19

Cap. IX Finisarea produsului

23

Cap. X

Norme generale de protecţia muncii şi

24

Bibliografie

26

Anexe ..............................................................................................................................

27

Argumentum

Rochita constituie imbracamintea de zi a fetitelor, la care se pot face variate garnituri si taieturi. Modelele cele mai potrivite pentru virste intre 1 si 7 ani si mai ales pina la 5 ani sint cele care prezinta largimea de la nivelul platcutei. Largimea poate fi facuta sub forma de creturi, cute, cerculete, clini, clos etc. Modelele de rochite cu cusaturi in talie sint indicate pentru fetitele de peste 5 ani. Ele pot fi facute cu diferite taieturi, atit pe corsaj cit si pe fusta rochitei; indiferent de taietura ce o prezinta fusta, ea trebuie sa fie larga, ca sa dea o forma frumoasa rochitei. Tiparul rochitei il putem desena dupa masuri fixe sau dupa masuri luate direct pe corp. Numarul masurilor variaza dupa modelul rochitei pe care-1 facem; de exemplu, la rochita cu platcuta sint necesare mai putine masuri decit la rochita cu cusatura in talie. Rochita cu platcuta este rochita cea mai indicata pentru fetite, chiar'si pentru cele care depasesc virsta de 7 ani. Platcuta rochitei poate fi dreapta sau de diferite forme.

In mijlocul fetei sau al spatelui prezinta o fenta, iar gulerul este rotund. Rochita este larga si poate fi cu creturi, cute, clini, clos etc. Pe platcuta si pe fustita, se poate aplica o broderie usoara.

Cap. I

Alegerea materialului pentru rochita

Pentru producerea îmbrăcămintei se folosesc materiale textile de bază şi materiale auxiliare. Aceste materiale la îmbrăcăminte au roluri diferite şi se adaptă în funcţie de specificul produsului la care se aplică şi de destinaţia acesteia în procesul purtării. După importanţa pe care o au în comparaţia produsului materialele utilizate pot

avea funcţia de bază fiind numite materiale de bază, sau funcţia auxiliară denumite

materiale auxiliare.

Materiale de bază

Rolul principal în componenţa unui obiect vestimentar îl îndeplineşte

materialul de bază. Ca urmare, materialul de bază se numeşte materialul care îndeplineşte funcţia principală la produs şi este întrebuinţat la confecţionarea feţei

produsului.

Pentru confecţionarea îmbrăcămintei se pot folosi diferite materiale de bază, aceasta fiind în funcţie de produs (jachete, pardesiuri, rochii etc.) cât şi funcţie de care are produsul confecţionat în procesul purtării (îmbrăcăminte de seară, lucru etc. ). Materialele care pot fi utilizate cu rol de material de bază sunt ţesăturile, tricoturile, blănurile, piei naturale sau sintetice şi textile neţesute. Ţesăturile din masă sunt materiale textile obţinute prin încrucişarea firelor de mătase cu mătase naturală sau cu alte fire. Ţesăturile care conţin numai fire din mătase se numesc ţesături din mătase naturale, iar cele care conţin şi alte fire se numesc ţesături tip mătase sau mătase în amestec.

Materiale auxiliare

Ca materiale auxiliare se consideră materiale utilizate la confecţionarea

îmbrăcămintei care în funcţie de produs şi model.

Principalele materiale auxiliare sunt:

  • căptuşelile,

  • întăriturile,

  • aţa de cusut,

  • furniturile şi diverse garnituri.

Aţa de cusut

Este o materie auxiliară folosită la asamblarea şi prelucrarea îmbrăcămintei sau

pentru alte scopuri.

În industria de confecţii aţa de cusut are diferite întrebuinţări şi se produce din

fire naturale sau sintetice .Aţa sintetică este produsă din fire sintetice pure, sau în amestec cu fire naturale. Aceasta aţă este utilizată la coaserea îmbrăcămintei din ţesături şi tricoturi de natură sintetică sau în amestec cu alte fibre. De asemenea aţa sintetică mai poate şi întrebuinţată la coaserea articolelor din blănuri. Alegerea aţei de cusut şa îmbrăcăminte, se face avându-se în vedere produsul de confecţionat, materialele folosite la confecţionare şi culoarea materialelor utilizate. În general, la alegerea aţei de cusut vor şi respectate următoarele tehnice:

aţa folosită pentru confecţionare trebuie să corespundă ca rezistenţă cu materialul de bază şi auxiliar ale produsului confecţionat. Un fir de aţă cu rezistenţă redusă duce la degradarea vestimentului înainte de vreme prin ruperea cusături. fineţea firului de aţă trebuie să corespundă cu fineţea materialelor la îmbrăcăminte. În acest sens pentru asigurarea unui aspect plăcut al cusăturii este recomandat ca firul de aţă să aibă o fineţe mai mare decât materialele cusute. Această condiţie se pune îndeosebi la materialele subţiri. culoarea aţei de cusut se stabileşte la culoarea materialelor cusute, avându-se în vedere ca aţa adaptată să aibă o nuanţă mai închisă decât materialele cusute.

pentru coaserea materialelor sintetice, se recomandă aţa din fire sintetice care reprezintă aceleaşi caracteristici cu materialele cusute(elasticitate, rezistenţă, aspect) sau aşa din bumbac cu concentraţie redusă.

Cap. II

Desenul artistic al produsului (vedere fata spate)

Cap. III

Schita (tiparul) produsului

Cap. IV

Adaosurile folosite Adaosurile folosite la proiectarea tiparelor sunt nişte mărimi cifrice care se

introduc în dimensionarea tiparelor atât pe lungime cat şi pe latime. După funcţia pe care o îndeplinesc, adaosurile pot fi :

  • - Adaosuri de lejeritate

  • - Adaosuri de contracţie

  • - Adaosuri de corectare sau de modă

    • 1. Adaosuri de lejeritate :

      • - Reprezintă o mărime cifrica exprimata în centimetri care se introduce în

calculul lăţimii tiparului.

  • - Adaosul de lejeritate depinde de vârsta purtătorului, destinaţia produsului şi de linia produsului.

    • 2. Adaosuri de contracţie :

      • - Reprezintă mărimea cifrica care se introduce în calculul proiectarea

tiparelor pe lungimea acestora.

  • - Acest adaos are rolul de a compensa contractile care se produc în timpul

prelucrării şi purtării produsului.

  • - Se calculează cu relaţia : L este lungimea produsului

C – coeficient de contracţie care se determină la recepţia materialelor care se măsoară în procente

  • 3. Adaosul de corectare sau de modă K :

Este un coeficient care se aplica pentru corectarea dimensiunilor unui produs în

funcţie de modă. Valoarea lui poate fi pozitivă sau negativă.

Cap. V

Unelte şi utilaje folosite la confecţionarea produsului

  • 1. Descrierea uneltelor manuale folosite în confecţii

Realizarea operaţiilor ce compun o piesa de îmbrăcăminte necesita o gama variata de unelte. Felul şi forma uneltelor sunt determinate de natura operaţiilor, astfel ca acestea sa fie cat mai utile pentru a se obţine o calitate superioara şi o productivitate

corespunzătoare. Într-un proces de producţie modern, rolul uneltelor de producţie este foarte important. În ordinea cronologica, privind folosirea lor, uneltele se împart în:

  • - unelte pentru măsura şi desen

  • - unelte pentru tăiat

  • - unelte pentru cusut

  • - unelte pentru călcat

    • 1.1. Unelte pentru măsură şi desen

Panglica sau centimetrul :

Centimetrul este o lungime de 150 cm şi o latime de 2 cm. Pentru utilizarea

practica panglica- centimetrul are doua fete, cifrele fiind imprimate în ordine

crescătoare pe o parte de la stânga la dreapta şi partea a doua de la dreapta la stânga, de la 1 la 150.

La ambele capete se capsează o tabla protectoare care niciodată nu depăşeşte

primul centimetru. Echerul :

Este un instrument clasic pentru desen şi poate avea capetele de diverse mărimi, de la 20 cm pana la 50 cm. De obicei ipotenuza este gradata în centimetri şi în milimetri, fiind astfel practica la stabilirea unor cote în timpul desenului.

El este executat din lemn sau material plastic şi se foloseşte în special pentru

trasarea dreptelor perpendiculare.

Rigla :

Este tot un instrument clasic pentru desen, care se prezintă în diverse

dimensiuni, fiind executat în special din lemn.

Rigla se foloseşte la trasarea liniilor drepte, pentru ca este gradata în centimetri

şi în milimetri, se poate folosi şi la determinarea anumite dimensiuni, în timpul executării desenului.

Florarul :

Este un instrument pentru desen care prin construcţia sa cuprinde diverse curburi convexe şi concave, absolut necesare pentru realizarea unui desen tehnic.

De obicei, florarul este executat din material plastic. Folosirea lui la tipare sau a unor detalii, asigura ca liniile arcuite sa fie trasate

corect, dând astfel o calitate superioara lucrărilor desenate şi o influenta pozitiva asupra calităţii intr-un final. Creta de croitorie :

Are forma pătrata sau dreptunghiulară. Însuşirea ei este ca se desenează uşor cu ea pe ţesături, iar urmele lăsate se pot şterge prin simpla frecare cu o perie. Creta se fabrica în diverse culori şi în alb, astfel ca pentru orice ţesătura sa se poată desena cu ea. Creta de croit se foloseşte la însemnarea conturilor tiparelor pe ţesături, precum şi la diverse însemnări precum şi la diverse însemnări în timpul efectuării probelor, iar

după proba, la însemnarea retuşurilor de executat.

  • 1.2. Unelte pentru tăiat

În condiţiile producţiei după măsura şi comanda individuala croitul şi respectiv tăiatul ţesăturii se face cu foarfecele de croitorie acţionat manual. Foarfecele de croitorie se compune din doua părţi care sunt prinse intre ele cu un bold cu piuliţa.

Fiecare parte din foarfece are o ureche şi o lama. Urechile foarfecelui sunt diferite în funcţie de mărime şi destinaţie, prin ele făcându-se acţionarea manuala a lamelor. Lamele sunt de diferite forme, lungimi, latini şi grosimi, în funcţie de destinaţia foarfecelui respectiv la tăierea ţesăturilor.

  • 1.3. Unelte pentru cusut

În confecţionarea de îmbrăcăminte, una din principalele operaţii o constituie

cusutul propriu-zis.

Operaţiile de cusut se realizează manual şi cu maşina de cusut. În cazul

cusutului manual se întrebuinţează acul de cusut şi degetarul. Acul de cusut

Este un element perfecţionat cu care se pot realiza cele mai deosebite cusături

manuale.

Acul de cusut se clasifica în trei grupe, după dimensiuni :

  • - ace scurte

  • - ace semilungi

  • - ace lungi

Din familia acelor face parte şi acul cu gămălie. Acul cu gămălie este realizat din sârmă de oţel, deosebirea faţă de acul de cusut fiind înlocuirea urechii acului cu o gămălie. Această schimbare se explică prin aceea că acul cu gămălie este destinat ca un instrument ajutător costului prin prinderea pieselor pregătite pentru cusut

Degetarul

Este un instrument important în realizarea cusutului manual.

Este executat din metal în formă de trunchi de con şi se fabrică în două

variante:

Fiecar e parte din foarfece are o ureche şi o lama. Urechile foarfecelui sunt diferite în

în folosesc în special croitorii,

deoarece obişnuiesc ca acul să fie împins cu latura degetului



deoarece obişnuiesc să îl împingă acul în ţesătură cu această parte, degetul este prevăzut complet cu lăcaşuri în care se propteşte acul când este împins în ţesătură.

  • 1.4. Unelte pentru călcat

Operaţiunile de călcat, denumite presare umidotermică, sunt importante în

confecţionarea unui produs de îmbrăcăminte.

Fierul de călcat

Este unealta cea mai importantă din procesul umidotermic deoarece fără acesta nu se poate executa fără nici o formă operaţia de călcat. Fierul de călcat se fabrică în mai multe tipuri în funcţie de natura combustibilului şi destinaţia lui. Procesul de producţie în industria confecţiei este dotat cu diferite utilaje atât

pentru coasere cât şi pentru tratamentul umidotermice al materialelor şi

semifabricatului.

  • 2. Maşinile folosite la confecţionarea produsului

    • 2.1. Maşina simplă de cusut:

Maşina simplă de cusut este utilizată pentru executarea cusăturilor tighel, formate din două fire de aţă, unui la ac şi celălalt la suveică. Această maşină este acţionată de un motor electric cu putere P de la 0,25 până la 0,4 Kw, asigurând o viteză de coasere de la 2000 până la 6000 împunsături pe minut. Rolul maşini simple în procesul de producţie este de a realiza cusătura tighel,

necesară coaserii la operaţiile de asamblare şi fixarea detaliilor la îmbrăcăminte. Cusătura tighel este caracterizată prin aspect identic şi dimensiuni egale pe albele feţe ale materialului cusut. La cusătura tighel paşii cusăturii de pot depune în serie în paralel sau oblic. În funcţie de poziţia paşilor, cusătura tighel poate fi:

  • - tighel simplu

  • - tighel în paralel

  • - tighel în zigzag

Organele de lucru la maşina de cusut

Organele de lucru ale maşinii de cusut sunt cele care participă direct la

formarea cusăturii. Aceste organe care în timpul coaserii, vin în contact direct cu firele de aţă cu

materialele cusute, sunt descrise în continuare

Acul:

Îndeplineşte rolul de a transporta firul de aţă prin starturile de material şi de forma ochiului pentru împletire cu firul de la suveică. Dimensiunile acului diferă în funcţie de fineţea firului de aţă, la fineţea materialului cusut şi operaţia ce se execută. În industria confecţiilor din ţara noastră sunt utilizate acele de maşină având fineţea de la 70 la 150, crescând din 10 în 10 sutimi de mm. Conducătorul de fir:

Are rolul de conduce firul de la ac şi de a-l tensiona după ce a fost împletit cu firul de la suveică.

Apucătorul:

Îndeplineşte funcţia de a prinde bucla formată.

  • 2.2. Maşina triploc

Caracteristicile tehnico funcţionale

Maşina triploc face parte din categoria maşinilor speciale de cusut şi realizează cusătură de încheiere – sulfirare. Cusătura se realizează cu trei fire de aţă înfilate astfel: unul la ac şi două la cele

două apucătoare. Acţionarea maşinii se face de la un motor electric cu puterea de 0,25 KW şi turaţia n = 3000 rot/min, viteza de coasere fiind între 4000 4500 impulsuri pe

minut.

Maşina poate avea unul sau două ace şi poate funcţiona cu 2,3,4 sau 5 fire de aţă. Această maşină funcţionează cu două apucătoare:

– Aparatul superior aflat în partea dreaptă

– Aparatul inferior aflat în partea stângă

Descrierea maşinii Triploc

Se compune din două părţi principale: masa şi corpul maşinii.

Organele de lucru ale maşinii triploc sunt:

acul

apucătorul inferior şi cel superior – transportatorul

picioruşul de presare

placa acului

– cuţitele

Deservirea maşinii se face de către un singur muncitor, care trebuie să respecte toate regurile de pregătire pentru lucru cum ar fi:

  • înfilarea aţei

  • reglarea cusăturii

  • coaserea şi încheierea lucrării

Coaserea propiu–zisă se face după ce cusătura este reglată, prin acţionarea

pedalei care ridică picioruşul pentru a introduce materialul sub picioruş. Curăţirea maşinii se face zilnic de deşeuri textile. Normele de întreţinere a maşinii prevăd următoarele lucrări:

  • curăţire

  • ungere

  • intervenţii accidentale

Cap. VI

Pregătirea materialelor pentru croit

Procesul de producţie în industria confecţiilor se desfăşoară pe faze de

fabricaţie în care sunt grupate operaţii şi lucrări specifice fiecărei etape de lucru. Una din aceste faze ale fabricaţiei îmbrăcămintei este pregătirea materialelor

pentru croit. În cadrul acestei faze se execută lucrări pregătitoare croirii care cuprind operaţii în funcţie de materialele ce se prelucrează. Ca operaţii principale ale acestei faze de fabricaţie deosebim: decatarea ţesăturilor, călcarea materialelor textile, controlul şi sortarea materialelor, şablonarea şi

calculul loturilor.

Decatarea şi călcarea materialelor textile:

Operaţiile de călcare şi decatare se aplică la începutul pregătirii pentru croit, având ca scop să asigure materialelor textile un aspect plăcut privind netezirea, luciul, uniformitatea şi reducerea contracţiei. În ordine tehnologică este necesară asigurarea stabilităţii dimensionale a

materialelor.

Ceea ce se obţine prin decatarea şi apoi definirea aspectului care se stabileşte prin călcare.

Decatarea este operaţia de eliminare a luciului şi reducerea contracţiei din ţesuturi. Această operaţie se efectuează prin umezirea ţesăturilor şi uscarea lor în scopul fixării la dimensiunile normale. Decatarea poate fi realizată manual cu maşina de călcat, sau mecanizat cu ajutorul maşinilor de decatat. În producţia industrială decatarea se realizează în cadrul ţesăturilor sau poate fi efectuată în întreprinderile de confecţii la pregătirea materialelor pentru croit. Decatarea manuală constă în aburirea materialelor tip lână şi apoi uscarea acestora prin călcare fără a fi tensionate.

Operaţia se desfăşoară pe o masă de călcat unde ţesătura sau tricotul se aşează

lejer( fără a fi tensionată) şi apoi se calcă cu o pânză umezită şi bine stoarsă. Pentru decatare se folosesc diferite maşini în funcţie de compoziţia şi natura ţesăturilor. Maşinile pentru decatare sunt:

  • - maşina de decatat cu bandă

  • - maşina de decatat pe secţiuni de lucru

Călcarea materialelor textile Călcarea materialelor este procesul umidotermic care se aplică materialelor textile în scopul netezirii şi imprimării unui aspect mai plăcut prin aplatizare şi

eliminarea denivelării formate în masa materialelor.

Cap. VII

Încadrarea şabloanelor pe material

Şablonarea materialelor

Şablonarea este operaţia de conturare a şabloanelor pe suprafaţa materialelor de

croit.

Această operaţie cuprinde lucrări de aşezare a şabloanelor şi apoi trasarea

croitului pe material.

Pentru executarea operaţiei de şablonare se folosesc diferite procedee, cum ar

fi:

  • - şablonare prin conturare cu cretă sau creion

  • - şablonare cu trafarete

  • - şablonare (încadrare) cu calculator

Indiferent de procesul folosit, la efectuarea acestei operaţii trebuie ţinut seama

de următoarele condiţii tehnice:

  • - aşezarea şabloanelor pe material se va face prin respectarea firului de urzeală, din material cu firul indicat pe şablon

    • - aşezarea şabloanelor pe material se va face conform indicaţiilor marcate

pe şabloane

  • - respectarea flauşului şi a desenului din material la toate piesele

componente

  • - aşezarea şi combinarea şabloanelor pe material se va face avându-se în vedere ca suprafaţa materialului să fie cât mai raţională

Cap. VIII

Procesul tehnologic de confecţionare a produsului

Croirea si confectionarea rochitei

Croirea. Asezarea tiparelor pentru croit o facem pe materialul dublu pe firul de lungime al lui, cu exceptia platcutei pe care o asezam cu linia de mijloc a fetei pe

firul de latime al materialului. In acest scop, pregatim materialul si asezam tiparele urmarind firul de lungime al materialului. Platcuta o croim dubla intrucit o facem captusita. Rezervele necesare cusaturilor sunt urmatoarele:

  • 1,5 cm pentru rascroituri, pentru partea de sus a corpului rochitei si

pentru linia de lungime a platcutei;

  • 2 cm pentru linia de umar si cusatura manecii;

  • 34 cm pentru linia de subrat;

  • 6 10 cm pentru tivul rochitei;

  • 1 cm pentru guler, mansete si linia de lungime a manecii.

Croitul materialului il facem pe liniile de contur ale rezervelor de cusaturi. Confectionarea. Dupa ce am conturat tiparele pe material, procedam la montarea rochitei. In operatiile de confectionare a rochitei se introduce proba, pentru copiii in varsta de peste 3 ani. Asadar, inainte de a finisa cusaturile, adica dupa insailarea lor, probam rochita pe corp. Proba rochitei se face cu scopul de a se corecta partile care nu au o linie corecta pe corp. Proba o facem pe o jumatate de parte a corpului, si anume pe partea dreapta, in cazul unui corp simetric, si pe ambele parti, in cazul unui corp asimetric. Pentru proba fixam rochita cu ace pe camasuta, potrivind semnele de mijloc din fata si

spate pe directiile mediane ale! corpului. Numai dupa aceasta operatie, incepem sa corectam defectele. Vom prezenta citeva aspecte:

  • 1. Daca linia de platca nu cade drept de la un brat la altul, atit in spate cit si

in fata, ci coboara, sau se ridica in directia bratelor, vom proceda in felul urmator:

  • Cind linia platcutei coboara in directia bratelor, inseamna ca linia de

umar a corpului este mai inclinata umar coboara decit umarul rochitei, fapt ce

duce la coborirea liniei de platca. In cazul acesta, potrivim ca marginea platcutei

sa cada in linie dreapta pe corp, iar surplusul de material, de deasupra bratului, rezultat din aceasta miscare, il introdu-cem in cusatura umarului.

  • Cind linia platcutei se ridica in directia bratelor, inseamna ca umarul

corpului este mai putin inclinat decit umarul rochitei. Corectarea liniei platcutei o

facem procedind astfel: desfacem cusatura umarului si coborim linia de platca la

pozitia corecta, iar linia de umar o modificam, folosind rezerva cusaturii pentru completarea ei.

  • 2. Daca linia de platca are o pozitie orizontala, iar rochita atirna in directia

soldului avind firul drept al materialului inclinat in jos, facem urmatoarea corectura:

descoasem linia platcutei in directia bratului, atit in fata, cit si in spate, pe o distanta de 46 cm. Ridicam apoi marginea de sus a corpului rochitei, atit cit se cere ca linia rochitei sa cada corect. Surplusul de material realizat prin ridicarea rochitei, il prindem sub platcuta, usor pierdut ca sa nu faca punga. spre linia de mijloc a rochitei.

  • 3. Daca platca si rochita au o linie corecta, totusi marginea tivului atarna,

corectam linia de rotunjime a tivului. Corectarea tivului o facem cu o linie, pe care o

asezam cu un capat pe pamant, iar pe capatul de sus al ei insemnam marginea tivului, la nivelul la care am stabilit lungimea rochitei. Dupa ce am marcat pe linie lungimea rochitei, miscam linia in jurul corpului, incepind din mijlocul spatelui pina in mijlocul fetei, stabilind rotunjimea tivului.

  • 4. Daca liniade contur nu este asezata pe marginea umarului, si se afla

deasupra sau sub limita lui, corectam cusatura manecii, urmarind marginea umarului.

In aceasta corectura, folosim rezervele cusaturilor dupa cum este nevoie. In general, la asezarea manecii trebuie sa urmarim ca:

  • a) Linia de mijloc a manecii sa cada pe mijlocul bratului si paralel cu el. Daca

maneca se departeaza de brat, linia manecii nu este corecta.

  • b) Partile laterale ale manecii, potrivite cam la cite 56 cm de o parte si de

alta a umarului, sa cada intinse si paralele cu bratul. Dupa ce fixam aceste trei puncte, incepem sa sustinem largimea manecii in cadrul acestor limite, potrivind ca linia de

rascroitura a manecutei sa urmareasca marginea umarului. Apoi, potrivim restul rascroiturii manecii c) La atasarea manecii trebuie sa avem grija ca pe rochita in directia liniei de platcuta, atit in fata, cit si in spate, sa formam cite o mica cuta. Aceasta cuta reprezinta asa-zisa cuta de largime, ce o formeaza rochita in spate si in fata si care asigura miscarea lejera a bratului. Rochita stramta in spate sau in fata impiedica miscarea lejera a bratelor si din. aceasta cauza ea se rupe usor la cusaturi. Cutele le facem din largimea rochitei, folosind la nevoie si o parte din rezerva rascroiturii bratului. Aceste cute le prindem cu cite un ac cu gamalie, in timpul cit potriv maneca pe brat. Apoi, scoatem acele si incercam miscarea bratelor. Daca miscarea bratelor este lejera, inseamna ca cutele sunt suficieni de adinci si maneca este prinsa corect. In general, cam acestea sunt corecturile ce se fac mai frecvent la rochite, bluze sau paltonase. Ele pot fi evitate in buna parte, daca masurile sunt luate bine si daca desenarea tiparului se face corect. Dupa proba, scoatem rochita de pe corp si dam semne de contur si semne de intalnire pe liniile corectate la proba. Desfacem din ace cusaturile corectate si dupa ele corectam partile perechi. De exemplu, daca am corectat linia de umar, de platcuta si tivul pe partea dreapta a rochitei, este necesar sa trecem semnele de corectura si pe partea stanga a ei. In acest scop, desfacem umarul de la partea stanga a rochitei si platcuta, pe o distanta egala cu cea de la partea dreapta Dupa ce am dat semnele, corectind ambele parti ale rochitei, o montam din nou, o probam a doua oara si daca rochita cade bine, finisam cusaturile rochitei. In cazul cind este necesar sa facem noi retusari, le facem proce-dind la fel ca la prima proba.

Finisarea cusaturilor o facem prin cusaturi frantuzesti, la materialele subtiri, si prin cusaturi simple la materialele mai pline. Manecile le prindem intotdeauna prin cusaturi simple, pe care le surfilam cu punct de feston. Gulerul il atasam la rochita dupa ce 1-am finisat. Modelul de fata are gulerul format din doua bucati, de aceea il

vom prinde pe rochita, potrivind fiecare bucata de o parte si de alta a mijlocului fetei. In acest scop, asezam cele doua bucati ale gulerului pe fata rochitei, aplicindu-le cu rascroitura pe linia de rascroitura a gitului, potrivind coltul din fata al gulerului pe mijlocul fetei platcutei si coltul din spate, pe linia de mijloc a spatelui, de pe fenta. Peste gulerul astfel potrivit, aplicam un bie lat de 2 cm, calcat rotund (intins pe una din margini), pe care-1 coasem in jurul rascroiturii gitului, o data cu gulerasul. Crestam apoi cusatura si rasfrangem in intregime bieul pe dos, iar gulerul ramine pe fata. Marginea libera a bieului o aplicam pe dosul platcutei si o fixam cu punct ascuns. In felul acesta, acoperim cusatura rascroiturii gitului. Daca rochita prezinta un guler alb, finisam separat rascroitura gitului si a gu-lerasului. Rascroitura gitului o finisam tivita cu un bie, iar rascroitura gulerului, o finisam bordata cu bie, ca sa se poata rasfringe pe dosul rascroiturii gatului. Gulerul il atasam numai insailat, ca sa-1 putem scoateusor pentru spalat. Capetele fentei le finisam asa cum am aratat la ca-masuta cu nlatcuta. Siretul ce se innoada in mijlocul fetei i1 facem dintr-un bie. In acest scop, croim un bie lat de 3 cm si lung dupa cit dorim sa fie de mare siretul. In-doim bieul in doua, pe dos, si-1 tighelim la 0,5 cm de margine. Intoarcem apoi bieul pe fata, cu ajutorul unui ac cu ata si obtinem un siret rotund. Capetele siretului le festonam si le facem cite un nod la fie-care. Siretul astfel pregatit il innodam si-1 prindem in mijlocul fetei. Pe platcuta si pe corpul rochitei, putem aplica o broderie usoara, ce formeaza garnitura rochitei. La rochitele subtiri, in afara de broderie, putem aplica in jurul platcutei, gulerasului si chiar al gitului, volanase, ruje, sau putem face diferite cerculete, ajururi, picouri etc

Cap. IX

Finisarea produsului

Călcarea materialelor textile Călcarea materialelor e procesul umidotermic care se aplică materialelor textile în scopul netezirii şi imprimării unui aspect mai plăcut prin aplatizarea şi eliminarea denivelări formate în masa materialelor. Procesul umidotermic Cunoscut sub denumirea de călcare tratamentul umidotermic reprezintă procesul de prelucrare a confecţionării textile. Procesul umidotermic consumă între 10 – 30 % din totalul timpului destinat confecţionării unui produs. Îmbrăcămintea confecţionată din materiale textilă tip lână necesită o tratare umidotermică mai intensă, iar îmbrăcămintea din materiale tip bumbac necesită trecerea mai uşoară. Materialele din fire sintetice faţă de cele din lână şi bumbac necesită o călcare uşoară la temperaturi şi presiuni reduse. Netezirea se aplică atât la materiile prime şi semifabricatelor cât şi la produsele

finite.

Descălcarea cusăturilor:

Are ca scop fixarea prin călcare şi rezerve, cusătura se descalcă cu maşina manual direct pe faţa întăriturii a produsului. Presarea produsului. Operaţia de presare se aplică la detaliile de îmbrăcăminte. Această operaţie se face la presarea gulerelor, reverelor, buzunarelor şi a mânecilor. Modelarea este operaţia de tratament umidotermic care produsele şi detaliile de îmbrăcăminte se modelează prin călcare. Aburirea constă în umezire, de călcare a detaliilor produsului de confecţionare. Aburirea se aplică la îmbrăcăminte în faza finală cu scopul de a definitiva forma şi aspectul final al produselor. Operaţia de aburire se efectuează cu maşina de călcat manual sau cu presa de

călcat.

Cap. X

Norme generale de protecţia muncii şi P.S.I.

Definiţia: Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionale având drept scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii şi integrităţii corporale şi societăţii salariaţilor şi altor persoane participante la locul de muncă. Normele de protecţia muncii se aplică cursanţilor, salariaţilor, persoanelor angajate cu convenţie civilă precum şi elevilor, studenţilor în perioada efectuării protecţiei profesionale. Echipamentul individual de protecţie reprezintă mijlocul cu care este dotat fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva facturilor de risc. Înainte de începerea lucrului operatorul, cursantul va verifica dacă utilajele sau maşinile se găsesc în stare perfectă de funcţionare.

Clasificarea accidentelor de muncă

  • A. După numărul accidentate pot fi:

  • a) individual – când este afectată o singură persoană

  • b) colectiv când sunt afectate cel puţin trei persoane

    • B. După urmările asupra victimei accidentele pot fi:

  • a) accidente care produc invaliditatea

  • b) mortal C. După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea:

  • a) accidente mecanice la maşina de cusut

  • b) accidente electrice la maşina de cusut

  • c) accidente chimice

  • d) accidente termice

  • e) accidente de iradiere

Măsuri P.S.I.

Definiţia: incendiul este fenomenul de ardere a materialelor combustibile prin care se produc pierderi de bunuri materiale şi uneori de vieţi omeneşti.

Arderea: este o reacţie chimică prin care se combină o substanţă combustibilă cu oxigenul, cu degajare de căldură şi lumină. Pentru combaterea incendiilor pot fi utilizate diferite mijloace, dar cele mai importante sunt:

  • a) nisipul: poate fi utilizat în combaterea incendiilor în care ard materialele

lemnoase, chimice, electrice şi textile.

  • b) Apa: este un mijloc principal de combatere a focului care poate fi utilizat

prin diferite forme:

- jet: când ard materiale solide de natură lemnoasă - ploaie: când ard materiale fibroase(textile) păioase - pulverizată: când ard materiale combustibile, solide şi lichide - abur: când ard materialele uscate şi gazoase, iar arderea se produce în mediul

închis.

  • c) substanţe chimice: reprezintă un mijloc important pentru combaterea

focului în care ard substanţe chimice şi electrice

  • d) Spuma mecanică: este o substanţă chimică care se produce prin amestec

cu emulsie. Amestecul se realizează cu o instalaţie specială acţionată mecanic

  • e) Bioxidul de carbon: este un gaz incolor care prin presiune trece in stare

lichidă fiind rău conductor de electricitate. Este utilizat la combaterea incendiilor electrice.

Bibliografie Ing. Virginia Merticaru, Prof. Ing. Daniela Giurgiu - Materii prime textile, Editura Economică Post Universitară Gheorghe Ciontea - Utilajul şi tehnologia meseriei Confecţioner îmbrăcăminte din ţesături şi tricoturi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2002 Simona Moisiu, Gabriela Neagu, Lucia Ciubotariu - Utilaje şi tehnologie de profil, Editura Economică Preuniversitaria, Bucureşti 2002 Constantin Preda, Cristian Preda - Metodologii şi aparate pentru controlul calităţii materialelor textile destinate confecţionării produselor de îmbrăcăminte, Editura Bid, Iaşi 1995 Ana Popescu Croitorie pentru copii, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958 C. Stancu, M. Lucaci, I. Costache, A. Adler - Tehnologia confecţiilor din ţesături şi tricouri, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1971 Eugenia Creangă - Croitoria de la clasic la modern Utilajul şi tehnologia confecţiilor textile Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1989 Studiul materialelor din industria uşoară, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti Manualul croitorului, Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti 1995 Proiectarea îmbrăcămintei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Industria uşoară – Manual de teorie Editura Oscar Print, Bucureşti 2000

26

Anexe

Anexe Modele rochite copii Utilaje Materiale folosite in industria de confectii 27

Modele rochite copii

Utilaje

Materiale folosite in industria de confectii

Anexe Modele rochite copii Utilaje Materiale folosite in industria de confectii 27
Anexe Modele rochite copii Utilaje Materiale folosite in industria de confectii 27

27