Sunteți pe pagina 1din 92

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ ARAD MASTER AUDIT I EXPERTIZ CONTABIL Coordonator disciplin : lect.univ.dr. David Delia Tutori : conf.univ.dr. Sabou Felicia, conf.univ.dr. Pop Radu, lect.univ.dr. Boby Costi

CURS :

AUDITUL OPERA IUNILOR BANCARE

C U P R I N S

I. AUDITUL BANCAR NECESITATE, ROL, PREMISE ŞI EVOLUŢIE

-

4 -

I.1. ROLUL ŞI NECESITATEA AUDITULUI BANCAR

- 6 -

I.1.1. Managementul Direcţiei de Control şi Audit I.1.2. Funcţiile Direcţiei de Control şi de Audit I.1.3. Carta Direcţiei de Control şi Audit I.1.4. Programul de audit I.1.5. Desfăşurarea misiunilor I.1.6. Controlarea auditorului I.1.7. Scrisoarea de misiune I.1.8. Noţiunea de domeniu I.1.9. Noţiunea de finalitate I.1.10. Noţiunea de restricţie I.1.11. Noţiunea de funcţie I.1.12. Noţiunea de interacţiune I.1.13. Dosarele permanente I.1.14. Contextul socio-cultural

-

6 -

-

7 -

-

8 -

-

8 -

-

9 -

-

9 -

-

10 -

-

10 -

-

10 -

-

11 -

-

11 -

-

12 -

-

12 -

-

13 -

I.2. PREMISELE AUDITULUI BANCAR

- 15 -

I.2.1 Pregatirea misiunii

 

-

15 -

I.2.2. Diagnosticarea punctelor forte şi a punctelor slabe

- - 19 - - 29 - - 30 -

18 -

I.2.2.1

Principii

fundamentale

I.2.2.2. Identificarea vulnerabilităţilor I.2.2.3. Evaluarea consecinţelor

I.2.2.4. Stabilirea recomandărilor

- 30 - -

31 -

I.2.2.5.

Redactarea rapoartelor

I.2.3. Verificarea angajamentelor

-

35 -

I.2.4.Bilanţul misiunii

 

- - 37 -

36 -

I.3. EVOLUŢIA AUDITULUI BANCAR ÎN ROMANIA

I.3.1. Tendinţele armonizarii şi implementarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate

-

37 -

I.3.2. Analiza comparativă intre prevederile Normelor contabile românesti şi Standardele Internaţionale de

Contabilitate

-

44 -

II. ACTIVITATEA DE CONTROL A RISCURILOR BANCARE

-

48 -

II.1. CONTROLUL RISCULUI DE LICHIDITATE

- 48 -

II.1.1. Analiza lichidităţii bancare

-

48 -

II.1.2. Factorii de influenţă a riscului de lichiditate

-

49 -

II.2. CONTROLUL RISCULUI DE CAPITAL

- 53 -

II.2.1. Rolul şi tendinţele de evoluţie a capitalului bancar

-

53 -

II.2.2. Formele capitalului bancar

-

54 -

II.2.3. Planificarea necesarului de capital bancar

-

54 -

II.3. CONTROLUL RISCULUI DE PIAŢĂ

II.3.1. Riscul de piaţă şi componentele sale II.3.2. Factorii de apariţie a riscului de piaţă II.3.3. Analiza riscului de variaţie a dobânzii

- 2 -

- 57 - -

57 -

- 58 -

- 58 -

II.3.4. Analiza riscului valutar II.3.5. Riscul de variaţie a valorii activelor financiare din portofoliu

-

61 -

65 -

II.4. CONTROLUL RISCULUI DE CREDITARE II.5. CONTROLUL RISCULUI DE FRAUDA

- - 66 -

- 68 -

II.5.1. Corupţia – fenomen şi factor al generării fraudelor bancare

-

71 -

II.6. CONTROLUL RISCULUI DE FALIMENT PRIN METODA PUNCTAJELOR

- 72 -

III. PERSPECTIVE MANAGERIALE OFERITE DE AUDITUL INTERN ŞI EXTERN

-

74 -

III.1. ANALIZA SWOT

- 74 - - 76 -

III.2. ANALIZA RISCURILOR EXTERNE RISCUL DE ŢARĂ

 

III.2.1. Delimitări conceptuale ale riscului de ţară III.2.2. Indicatorii utilizaţi în analiza riscului de ţară IV. EXEMPLU

-

77 -

-

78 -

BIBLIOGRAFIE

-

92 -

- 3 -

Cap I.

Auditul bancar necesitate, rol, premise şi evoluţie

Cu deficitul unui climat economic instabil şi cu o ţară ce depaşise cu mult un simplu precedent (situaţia Bancorex) , în anul 2000, existau în România 42 de societaţi bancare , persoane juridice româdne şi sucursale ale unor bănci străine (CITIBANK, ING BANK, DEMIRBANK).Economia de piaţă presupune un sistem bancar sănatos care să orienteze disponibilităţile financiare ale persoanelor fizice şi juridice, în direcţia desfaşurării de activităţi economice profitabile şi a dezvoltării sociale în ansamblu.Progresul societăţilor contemporane a fost posibil datorită utilizării unor modele economice în care riscul şi incertitudinea erau utilizate într-o mai mare masură decât în economiile centralizate. Gestionarea riscurilor este ansamblul instrumentelor, tehnicilor şi dispozitivelor organizatorice necesare unei bănci pentru a avea un profit superior.Intr-un sistem economic în care băncile sunt sănatoase şi au un profit deosebit, şi societatea în ansamblul ei are de câştigat. Apar activităţi economice noi, de vârf, economia se restructurează potrivit cerinţelor momentului. Apar noi locuri de muncă, retribuţia salariaţilor creşte şi asistăm la o ridicare a nivelului de trai al populatiei în ansamblu. Constatăm ca persoanele fizice au posibilitatea să deschidă conturi noi în bănci, bani care intra astfel în sistemul economic al societăţii, producănd la randul lor alţi bani. Riscurile bancare îmbraca forme diverse şi au dimensiuni diferite. Ele trebuie cuantificate, urmarite şi controlate (cap II), în caz contrar ele pot duce la falimentul societăţii bancare. O bancă nu este ca o societate comercială obişnuită care, prin “prabusire”, în funcţie de mărimea ei, poate produce o oarecare “tulburare” în viaţa economică a unei ţări.Dereglarea mecanismului unei bănci, din diferite motive, poate provoca convulsii masive, deoarece ea se află în legatură cu diverşi agenţi economici şi cu instituţii financiare sau personae fizice, pe care cu siguranţă îi va influenţa negativ prin prabuşirea ei. Falimentul consecutiv al mai multor bănci dintr-un sistem bancar aduce grave prejudicii economiei în ansamblul ei, dezechilibrând o societate din punct de vedere economic şi provocând adevarate convulsii sociale. Din motivele aratate mai sus, legea care reglementează activitatea bancară din Romania acorda o atentie sporita “supravegherii bancare” prin comparaţie cu legea anterioara 33/1991. Astfel, BNR supraveghează activitatea băncilor pe baza raportarilor de prudenţă bancară făcute potrivit reglementarilor legale, precum şi prin inspecţii la sediile băncilor (art 66,67). Dacă BNR constată, în urma efectuării acţiunilor de supraveghere şi a analizei raportarii bancilor, încalcarea legii şi o situaţie financiară precară, aceasta stabileşte măsuri speciale de supraveghere ( se instituie Comisia de supraveghere a băncii). Dacă în activitatea acesteia apar în continuare deficienţe grave care nu au fost remediate de comisia mai sus amintită, Consiliul de Administraţie al BNR poate hotărî trecerea la administrarea specială a băncii, luându-se în continuare măsurile care se impun. Supravegherea efectuată de BNR este necesară, foarte importantă, dar nu suficientă.

- 4 -

In societaţile bancare, controlul propriu intern are un rol deosebit pentru a asigura un echilibru în raportul risc/performanţă. Controlul financiar propriu la o societate comercială (bancară) este organizat sub forma controlului financiar preventiv şi a controlului financiar de gestiune şi se desfăşoară potrivit prevederilor existente în cadrul instituţiilor publice. Controlul financiar preventiv urmareşte să preîntampine încălcarea legilor (dispoziţiilor legale) în vigoare şi producerea de pagube. El se exercită asupra documentelor care conţin operaţiile de utilizare a resurselor financiare din care derivă drepturi şi obligaţii patrimoniale. Această activitate se desfaşoară de către persone care au studii economice superioare cu o experienţă practică necesară şi care, pe parcursul activitaţii lor, au dat dovadă de cinste şi corectitudine. Ele sunt conduse de catre şeful departamentului financiar-contabil care se subordonează conducatorului societăţii bancare. Controlul financiar de gestiune este un control ulterior prin care se verifică respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea şi gospodarirea mijloacelor materiale şi financiare pe baza documentelor contabile şi a celor din evidenta tehnico-operativa. Compartimentul care desfaşoară această activitate este, de asemenea, format din personal cu studii economice superioare. Dacă controlul financiar preventiv are menirea de a preîntampina pagubele, controlul ulterior constată lispsurile existente în activitate, pagubele produse, cuamtumul acestora, vinovaţii, stabileşte sancţiunile care se impun, propune măsuri pentru ca, în viitor, acestea să nu se mai producă. Din cele aratate mai sus în mod succint, rezultă clar importanţa controlului financiar intern în asigurarea unui climat sănătos activităţii dintr-o bancă. Experienţa societăţilor bancare în ţările dezvoltate a arătat ca, pe langă acest control intern, este necesară infiinţarea unui comportament specializat care să asigure auditul intern, serviciu încadrat tot cu personal de specialitate, care asigură un control mai obiectiv, deoarece nu este implicat în vreun fel în activităţile pe care le auditează. Auditul intern nu exclude auditul extern, importanţa acestuia fiind recunoscută de catre Legea 58 din 1998 care prevede ca fiecare banca va numi un auditor independent, acesta putând fi exclusiv o societate de expertiza contabila. Legea prevede că bilanţul contabil al unei bănci sa fie publicat după aprobarea sa de catre Adunarea Generala a Acţionarilor cu opinia auditorului independent (extern). Cuplul risc-performanţa aparţine, fară îndoială, în mod decisiv, lumii bancare. Definirea riscurilor şi performantelor este un demers important deoarece este punctul de plecare al gestionarii riscurilor. Gestiunea riscurilor (risk management) este ansamblul instrumentelor, tehnicilor şi dispozitivelor organizatorice necesare băncii pentru obţinerea unui profit superior.Băncile care “administrează” riscurile şi le accepta ţn mod conştient anticipează evoluţiile adverse ale evenimentelor viitoare. Acest demers nu poate fi atins decăt intelegând importanţa funcţiei de control şi/sau de audit care înseamnă analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii, pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsurile de imbunătăţire imediată.Totodată, se strâng informaţii care vor sta la baza începerii unui ciclu de afaceri profitabile. Prin corelarea sarcinilor şi a scopului final al fiecareia, reiese clara ideea că gestiunea nu poate fi desprinsă de control. De altfel, şi dicţionarul limbii romane arată că

- 5 -

o gestiune, cere răspunderea păstrării bunurilor şi a folosirii fondurilor, presupune o analiză permanentă sau periodică a acestei activităţi pentru a urmari mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire atunci când este cazul. Auditul bancar reprezintă complexul de activităţi care au ca obiectiv controlul la nivelul diverselor structuri de concepţie şi execuţie ale unei banci, buna gestiune şi păstrare a patrimoniului, căt şi corecta aplicare a deciziilor luate. In ţările cu un sistem bancar puternic, care aduce profituri uriaşe, literatura de specialitate ridică importanţa controlului şi auditului la un nivel deosebit. Marile bănci aloca sume importante acestei activitati, au creat în structura lor internă compartimente, servicii şi chiar direcţii independente de control şi audit.

1.1. Rolul şi necesitatea auditului bancar

1.1.1. Managementul Direcţiei de Control şi Audit

Ca orice funcţie din organigramă, managementul Direcţiei de Control şi Audit trebuie să raspundă la trei obiective principale:

- un obiectiv de gestiune;

- un obiectiv de organizare;

- un obiectiv de angrenare (animare).

Conducatorul Directiei de Control şi Audit are sarcina de a stabili orientările principale privind controlul şi auditul pentru a atinge, împreuna cu colaboratorii săi, scopul stabilit de conducerea băncii. Privind lucrurile din acestă perspectivă şi apreciind rolul deosebit pe care îl are interviul în aceasta activitate bazată pe cunostinţe din domeniul psihologiei şi sociologiei, este de netagaduit apreciată calitatea personalului angajat în acest domeniu de a asculta. Nu trebuie uitat faptul ca audit vine din latinescul auditere, care semnifică a asculta. Orientarile Directiei de Audit trebuie definite printr-o Carta a Controlului, în care să fie precizate obiectivele controlului intern şi finalitatea acestui demers. Conform acestor orientari, se au în vedere obiectivele pentru anul financiar în curs, precum şi pentru cel viitor, printre care enumerăm evaluarea controalelor în centrală băncii, în sucursale, filiale şi agenţii, precum şi auditarea back-office-ului. Pornind de la aceste obiective fundamentale, se defineşte un program care să raspundă în mod corespunzător nevoilor băncii. Practica arată ca sunt previzionate cel mai adesea circa 50-75% din nevoile băncii. Definirea indicatorilor de control ai activităţii bancare îi permite controlorului general să conducă activitatea Directiei de Control şi Audit. Obiectivul de organizare Directorul departamentului de Control şi Audit (controlorul general) trebuie să organizeze periodic activitatea echipei. După necesitate, în funcţie de volumul de activitate al băncii, se poate separa direcţia în două servicii: de control şi de audit. Conducatorul departamentului se va ocupa personal de asigurarea unor condiţii corespunzătoare de lucru pentru colectivul din subordine, dotarea acestuia cu mijloace

- 6 -

tehnice adecvate (telefoane, calculatoare, reportofoane etc.). Se va preocupa, totodată, de asigurarea securităţii locului de muncă, având în vedere că în acest compartiment se concentrează la un moment dat informaţii de o importanţă deosebită pentru prezentul şi viitorul băncii (sisteme electronice cu cifru care nu permit accesul persoanelor neautorizate în birourile direcţiei). In sarcina persoanelor care avizează organizarea controalelor, se înscrie şi planificarea misiunilor echipei de audit pe parcursul anului, ţinănd seama şi de evitarea perioadelor de vărf de activitate din banca. Obiectivul animării echipei Controlorul general de audit convoacă lunar o şedinţă, pentru a analiza rezulatele lunii precedente şi pentru a trasa obiectivele viitoare. Pe langă aceste reuniuni curente, de căte ori este nevoie, au loc întălniri în care sunt analizate cele mai dificile misiuni de audit, tragându-se concluziile corespunzatoare. In acelaşi timp, este avută în vedere şi formarea permanentă a echipei de auditori, atât prin atragerea unor tineri absolvenţi cu rezulate deosebite, cât şi prin cursuri de punere la curent a acestora cu legislaţia în vigoare şi de perfecţionare a cunostinţelor de contabilitate, finanţe, statistică, informatică şi tehnici de comunicare. Motivarea personalului constituie o preocupare importantă a echipei de conducere. Pe langă satisfacţiile profesionale ce apar prin prestarea unei munci cu un grad înalt de calificare şi remunerare, mai ales prin intermediul primelor, reprezintă un stimulent care contribuie la o eficientizare muncii.

1.1.2. Funcţiile Direcţiei de Control şi de Audit

In cadrul Direcţiei de Control şi de Audit dintr-o bancă este necesară delimitarea cu cât mai mare precizie a competentelor şi responsabilităţilor, pornind de la director păna la auditor. ncile care au un departament sau o direcţie de control şi audit sunt ataşate ideii că această structură trebuie subordonată direct preşedintelui băncii.

Conducatorul Direcţiei de Control şi Audit, care se mai numeşte şi controlor general, are în vedere, în principal, urmatoarele aspecte:

- întocmirea programului de audit;

- programarea controalelor;

- urmarirea relizării programelor de audit;

- aprecierea colaboratorilor;

- implementarea unor metode de muncă, cât mai eficiente;

- validarea rapoartelor pentru fiecare misiune de auditare;

- implicarea personală în misiunile de audit strategice şi în dosarele cele mai importante.

Şeful misiunii de audit răspunde direct în faţa controlorului general, fiind numit cu acordul acestuia. Acesta:

- veghează conducerea operaţiilor de audit;

- repartizează lucrările de audit în cadrul unei misiuni concrete;

- urmăreşte desfăşurarea procesului de audit;

- stabileste punctele tari şi slabe ale departamentului, serviciului din bancă analizat;

- 7 -

- evaluează consecinţele, stabileşte propunerile privind îmbunătăţirea

actitivităţii controlate şi redactează raportul de audit;

- se implică personal în activitatea de control şi audit pe care o coordonează.

1.1.3. Carta Direcţiei de Control şi Audit

Carta Direcţiei de Control şi Audit are la bază reglementările în vigoare, stabileşte regulile de control intern care trebuie să funcţioneze într-o bancă, este un document fundamental. Ea este redactată de către controlorul general, semnată de preşedintele băncii şi se difuzează factorilor de decizie din bancă. Acestea cartă conţine urmatoarele rubrici:

obiectivele controlului intern (cu referire la reglementările bancare, la tipul şi structura băncii);

rolul direcţiilor operaţionale (prima faza de control) şi al Direcţiei de Control şi Audit (a doua fază);

regulile de funcţionare a Direcţiei de Control şi Audit determinate de funcţia de

control intern; drepturile şi îndatoririle auditorilor (accesul la orice informaţie şi , respectiv, deontologia profesională).

1.1.4. Programul de audit

Elaborat în cel de-al patrulea trimestru al anului, programul de audit este pentru Direcţia de Control şi Audit ceea ce este, de exemplu, planul de acţiune comercială pentru Direcţia Comercială. Acesta cuprinde:

lista misiunilor de control şi audit ce vor fi îndeplinite în anul urmator;

obiectivele misiunilor;

perioada de efectuare a acestora; Unele misiuni, mai ales cele strategice, au la bază, pe langă scrisoarea de misiune, şi un ordin de misiune. Factorii care influentează cel mai mult misiunea sunt:

experienţa controlorului general, a şefilor de misiune şi a auditorilor;

contextul socio-cultural în care se desfaşoară misiunea;

complexitatea tehnică a domeniului;

perioada de desfăşurare;

existenţa dosarelor permanente în serviciul documentare al băncii. După căţiva ani de practică, controlorul general are suficientă experienţă pentru a determina durata fiecarei misiuni, în funcţie de complexitatea controlului care trebuie efectuat.

Metodologia

Metodologia realizării unei misiuni de audit cuprinde 8 faze:

Faza 1: pregătirea misiunii;

- 8 -

Faza 2: diagnosticarea punctelor forte şi a punctelor slabe; Faza 3: identificarea cauzelor; Faza 4: evaluarea consecinţelor; Faza 5: recomandările; Faza 6: redactarea raportului misiunii; Faza 7: supravegherea punerii în practică a recomandărilor; Faza 8: bilanţul misiunii. In funcţie de caracteristicile socio-culturale ale domeniului în care se desfaşoară misiunea de audit, metodologia se poate aplica în diferite moduri:

Maniera traditională constă în utilizarea metodei fază dupa fază şi în validarea rezultatelor misiunii odata cu prezentarea raportului detaliat responsabililor în domeniu (faza 6);

Cea de-a doua manieră constă în utilizarea metodei fază dupa fază şi în validarea rezultatelor la sfârşitul fiecarei faze, în colaborare cu responsabilii în domeniu (fazele 2,3,4,5 si 6);

Cea mai interesantă manieră constă în diagnosticarea punctelor forte şi a celor slabe, identificarea cauzelor, evaluarea consecinţelor şi determinarea recomandărilor în mod simultan. Fiecare punct slab identificat în faza 2 este analizat în intregime (în fazele 3,4,5) şi redactat (faza6).

1.1.5. Desfaşurarea misiunilor

Fiecare misiune este condusă de un şef de misiune şi realizată de mai mulţi auditori. Programul stabilit trebuie urmărit cu exactitate pentru a mări şansele de realizare a tuturor misiunilor înscrise în planul de audit. Timpul planificat pentru o misiune şi cel real sunt consemnate într-un tablou de misiune. Acesta indică timpul consacrat fiecarei misiuni de către:

Şeful misiunii;

Diferiţi auditori. Tabloul trebuie să precizeze timpul prevăzut iniţial pentru fiecare intervievat şi pentru fiecare fază, căt şi timpul real în care s-a desfăşurat misiunea.

1.1.6. Controlarea auditorului

Fiecare auditor şi fiecare şef de misiune este monitorizat de controlorul general. Consumarea timpului acordat fiecărui auditor este urmărit lunar cu ajutorul unui tablou individual. Acesta indică:

- Timpul productiv afectat misiunilor prin plan, cel prevăzut şi cel real, sau misiunilor

neprevazute;

- Timpul productiv afectat altor activităţi utile (formare, documentare, deplasări, şedinţe de coordonare);

- Timpul neproductiv. Ca şi pentru tabloul pe misiune, pe tabloul auditorului se noteaza timpul prevazut pentru misiune, pentru fiecare fază şi timpul real de execuţie.

- 9 -

Confruntarea celor două tablouri: al auditorului şi de misiune, permite o comparare a informaţiilor, şi de aici validarea lor.

1.1.7. Scrisoarea de misiune

Auditorul este abilitat să desfăşoare misiunea de audit prin emiterea unui ordin din partea conducerii băncii. Acest ordin poate fi sub forma unui ordin de misiune sau, mai frecvent, a unei scrisori de misiune. Redactată de controlorul general şi semnată de conducerea băncii, scrisoarea are ca

scop:

 

Definirea cu precizie a misiunii;

Accesul la toate informaţiile utile pe timpul misiunii; Scrisoarea de misiune conţine urmatoarele informaţii:

Numele şefului misiunii şi al auditorilor;

Obiectivele misiunii;

Aria de intervenţie;

Durata şi perioada;

Metodologia.

1.1.8. Noţiunea de domeniu

Domeniul este un segment decupat din totalitatea funcţiilor unei banci, care este controlat (auditat) folosind unităţi de măsura specifice. Este, altfel spus, unitatea de măsură pentru a dimensiona (încadra) misiunea de audit. Domeniul este definit prin: finalităţile sale, funcţiile sale şi contextul specific în care operează. Exemplu de domeniu: formarea personalului unei bănci.

1.1.9. Noţiunea de finalitate

Un domeniu se defineşte prin trei tipuri de finalităţi:

Finalitatea principală se referă la satisfacerea unor cerinţe de prim ordin. Exemplu pentru domeniul “formare profesională”: conceperea şi realizarea acţiunilor de formare (pregatire ) profesională a personalului băncii

Finalităţile secundare – se referă , ca şi finalitatea principală, la satisfacerea unor nevoi raţionale ale beneficiarilor domeniului. Ele constituie opţiuni suplimentare pe care domeniul le ofera beneficiarilor pe langa finalitatea principală. Exemplul pentru domeniul “formare profesionala”: organizarea primirii noilor angajaţi într-un cadru mai deosebit, de catre conducerea băncii.

Finalităţile morale – se referă la satisfacerea aşteptărilor beneficiarilor. Constituie “ambalajul” prestărilor oferite de către finalităţile principale şi secundare.

- 10 -

Exemplu pentru domeniul “formare”: organizarea seminariilor de pregatire profesionala în funcţie de nivelul participanţilor. Performanţele unui domeniu trebuie să fie “puse sub control”, lucru ce va permite evaluarea rezultatelor preconizate şi a celor obţinute.

1.1.10. Noţiunea de restricţie

Orice domeniu, pentru realizarea finalităţilor sale, trebuie să respecte anumite reguli proprii sectorului de activitate al băncii respective. Acestea corespund “restricţiilor domeniului. Restricţiile externe Se referă la satisfacerea nevoilor altor beneficiari. Aceste nevoi pot fi interne sau externe băncii şi nu reprezintă “raţiunea de existenţă” a domeniului. Restricţiile externe reprezintă restricţii în sensul propriu al cuvântului, caci ele sunt consumatoare de timp, fără să aducă vreun beneficiu vizibil domeniului. Exemplu pentru domeniul “formare”: furnizarea catre autorităţi a informaţiilor solicitate prin lege. Restricţiile interne Ele se referă la interiorul domeniului. Acestea constituie reguli care trebuie respectate în realizarea finalităţii principale şi finalitătilor morale.

Exemplu pentru domeniul “formare”: bilanţul cursurilor profesionale şi evidenţa persoanelor participante.

1.1.11. Noţiunea de funcţie

In cadrul analizei domeniului, se pot distinge patru tipuri de “funcţii”. Funcţia de transformare Aceasta funcţie va crea valoarea adaugată a domeniului, adică transformarea intrărilor, îmbogatirea acestora prin acordarea unei valori suplimentare. Exemplu pentru domeniul “formare”: conducerea unui seminar. Presupunem că stagiarii reprezintă intrarile domeniului. Inaintea seminarului, aceştia au un anumit nivel de cunostinţe. Tot ei sunt şi ieşirile domeniului. La terminarea seminarului, au un nivel de cunostinţe superior. A avut deci loc un proces de creare de valori. Functia de reglare Aceasta funcţie permite domeniului să detecteze anomaliile care apar la intrarea în domeniu sau pe cele generate în cadrul funcţiei de transformare. Asupra intrarilor dintr- un domeniu este necesar sa desfăşuram o muncă de informare şi documentare. Prin compararea intrarilor cu normele în vigoare putem constata ca sunt necesare anumite modificari. Funcţia de reglare constă într-o muncă de corectare care va permite domeniului să-şi indeplineasca funcţiile, fără a periclita calitatea serviciilor. Aceasta funcţie poate fi, in parte sau în totalitate, încredintata unei persoane (care a primit în prealabil o delegaîie) sau unei echipe (semiautonome). Exemplu pentru domeniul “formare”: conducerea unui seminar al carui numar de participanţi depaşeşte limita optimă, grupul de participanţi poate fi împarţit în două sau trei grupe conduse de tot ataţia instructori.

- 11 -

Funcţia de pilotaj Aceasta funcţie permite domeniului să fie condus în mod organizat pe baza unei ierarhii. Sunt sarcini de serviciu delegabile, care se referă la tot ce are legatură cu funcţiile de transformare ăi de reglare (repartiţia muncii şi planificarea) şi nedelegabile: stabilirea obiectivelor principale , alocarea mijloacelor, aprecierea performanţelor echipei. Exemplu pentru domeniul “formare”: repartizarea sarcinilor de animare în cadrul unui seminar între instructori (sarcina delegabilă). Funcţia strategica Aceasta funcţie permite plasarea domeniului într-un context exterior băncii, compararea acestuia cu activităţi similare, atentionând astfel asupra necesitaţii unor schimbări. Exemplu pentru domeniul “formare”: suprimarea serviciului “formare” al băncii şi încredinţarea acestei activităţi unui organism exterior. Aceste funcţii sunt repartizate în mod diferit, dupa cum este realizat managementul băncii.

1.1.12. Noţiunea de interacţiune

Banca este un sistem compus dintr-un anumit numar de domenii. Intre domenii circulă fluxuri de informaţii. In mod obişnuit, se disting doua tipuri de fluxuri:

Fluxurile pentru informare sunt compuse din ansamblul de informaţii de “cultură generală”, care sunt asimilate rapid şi au o durată de viaţă limitată;

Fluxurile pentru acţiune sunt compuse dintr-un ansamblu de informaţii de tipul

reglementărilor şi documentelor. Aceste informaţii au o durata de viaţă mai lungă, ele

trebuie inţelese perfect, memorate şi consemnate.

1.1.13. Dosarele permanente

Dosarele permanente regrupează toate informaţiile importante cunoscute despre fiecare domeniu al băncii şi constituie astfel o adevarată bază de date a Direcţiei de Control şi Audit. Ele coin:

Reglementări bancare

Proceduri interne ale băncii

Rapoarte privind misiunile efectuate anterior asupra aceluiaşi domeniu. In faza de pregătire a misiunii, auditorul se documentează din dosarele permanente, pentru a găsi informaţiile de care are nevoie. In principiu, în bănci există un serviciu de documentare la care auditorul apelează pentru a redacta un dosar de misiune cât mai bogat în informaţii. Totuşi, informaţia fiind perisabilă, nu e necesar să se păstreze informaţiile prea vechi. S-a remarcat deseori că, după 3 ani, informaţia nu mai este interesantă pentru că, între timp, contextul se schimbă.

- 12 -

1.1.14. Contextul socio-cultural

Conştientizarea contextului socio-cultural al domeniului asupra căruia se

desfăşoară o misiune de control şi audit are o deosebită importanţă pentru succesul acesteia. De fapt, contextul este cel care va indica:

1. modul de conducere a misiunii (persoane împuternicite, instrumentele utilizate,

perioada de timp preconizată pentru control);

2. dificultăţile previzibile;

3. intervalul de timp între recomandări şi rezolvarea acestora. Misiunile de control şi audit sunt efectuate de oameni asupra altor oameni. Starea sufletească a acestora, dorinţa lor de a lucra eficient şi pozitiv pentru bancă

sunt determinate de o serie întreagă de parametri, cum ar fi: nevoile fiziologice majore, nevoia de securitate, nevoia de viaţă socială, nevoia de stimă, de realizare. Misiunea de audit trebuie să aibă în vedere nevoile pe care persoanele din domeniul supus controlului vor să şi le satisfacă. Astfel, recomandările vor fi cu atât mai repede acceptate şi îndeplinite cu cât vor răspunde mai repede acestor nevoi. Se poate utiliza un anumit număr de modele. Nevoile au fost puse în evidenţă în anii '60 de psihologul Abraham Maslow. Comportamentul unei persoane în viaţa de zi cu zi, în familie şi la muncă, nu este rodul întâmplării, ci este determinat de căutarea satisfacerii a cinci tipuri de nevoi:

- nevoile fiziologice majore reprezintă dorinţa angajatului de a avea un

salariu, prime sau diverse alte avantaje care să-i permită acestuia să trăiască şi să-şi întreţină familia în mod corespunzător;

- nevoia de securitate înseamnă necesitatea de a avea un contract de

muncă pe o durată nedeterminată, de a fi reprezentat prin sindicate, de a

avea pensie la încheierea activităţii profesionale;

- nevoia de viată socială. Aceasta se traduce, în condiţiile activităţii

dintr-o bancă, prin dorinţa de integrare într-un colectiv, prin modul în

care este apreciat de colegi; - nevoia de stimă se traduce la locul de muncă prin recunoaşterea meritelor personale, prin nevoia de a avea un birou corespunzător, prin dorinţa de a constata că ideile sale sunt apreciate de şefi;

- nevoia de realizare. Aceasta se traduce prin nevoia angajatului băncii de a invata

cum se utilizeaza si alte instrumente de lucru, care, odata stapanite, sa-I permita sa ocupe un alt loc de munca superior. Orice individ se afla pe unul din cele cinci niveluri ale piramidei Maslow si doreste sa promoveze. Totusi, nu intotdeauna se indeplineste acest deziderat. In acest caz, individul va cauta -şi satisfaca aceste nevoi în afăra băncii (compensare), avand la serviciu un randament din ce in ce mai slab, corespunzand nevoilor de nivel inferior (fiziologice si de securitate).

Caracteristicile socio-culturale Aceste criterii au fost stabilite în anii ’70 de catre sociologul olandez Geert Hofstede, cu ocazia studiului realizat pentru compania I.B.M.

- 13 -

Distanţa ierarhica Distanţa ierarhica este marcată de existenţa sau inexistenţa claselor sociale în societate. Diferenţele ierarhice se traduc printr-o puternică dependenţă a angajaţilor faţă de şefii lor (management paternalist), prin teama sau respectul pentru aceştia, şi prin accesul foarte dificil la posturile care nu corespund clasei sociale careia îi aparţine angajatul.

Controlul riscului Controlul riscului reprezintă gradul de toleranţă a unei societăţi în raport cu viitorul.

O slabă toleranţă, ca în Franţa, se manifestă prin necesitatea de a prevedea, de a planifica,

de a stabili un program, de a analiza rezultatele, de a apela la experţi. Vărsta înaintată a conducatorilor vine în contradicţie cu spiritul novator, creativitatea, viteza de reacţie. Astfel, tinând cont de vărsta personalului responsabil, structurile sunt foarte rigide şi nu sunt deschise spre schimbare.

Individualismul In unele societăţi, colectivul contează mai mult decat individul, în altele este valabil contrariul. Cand interesul individual este mai presus decât cel general, acest lucru se manifestă

în cadrul instituţiei prin strategii individuale, prin conflicte de interese, prin sisteme de

comunicare verticale, toate acestea în detrimentul interesului general şi al calităţii

prestaţiilor către clienţi.

Feminitatea Unele societati sunt de cultură< feminina, ceea ce corespunde părtii noastre de “anima” (Venus, zeita iubirii) ce ne indeamna sa dăm celorlalti, alte societati sunt de cultura masculină, ceea ce corespunde părţii noastre de “animus” (Marte, zeul războiului), ce ne îndeamnă sa luăm de la ceilalţi (dominare). Cand o societate este mai curând feminină, acest lucru se manifesta în colectivitate prin sisteme de management paternalist, greşelile angajaţilor fiind mai putin criticate şi pedepsite, fapt ce corespunde unui nivel de exigenţă scazut. Totuşi, comportamentul personalului este judecat şi controlat.

Nivelurile de dezvoltare a colectivitatilor au fost studiate in anii ’80 de catre Vicent Lenhardt. Acestea pot fi comparate cu nivelurile de dezvoltare necesare unui sugar pentru a ajunge adult.

Dependenţa Corespunde relaţiei existente între sugar şi părinţii săi : ea este totală, sugarul neputând supravieţui fără parinţi. Intr-o instituţie acest nivel corespunde “paternalismului”.

Contradependenţa Corespunde relaţiei existente între copil, adolescent şi părinţii săi. Ea debutează când copilul începe să meargă, devine din ce în ce mai puternică şi atinge apogeul în adolescenţă. Parinţii vor fi din ce în ce mai aspru criticaţi. Această perioadă este

- 14 -

obligatorie în dezvoltarea personalităţii copilului care trebuie sa fie capabil intr-o zi -şi exprime propriile păreri. In întreprindere, acest nivel corespunde stadiului în care salariaîii sunt foarte critici faţă de superiori. Acest lucru se manifestă prin revendicări, activitate sindicală puternică, prin greve şi absenteism. Acest nivel este mai puţin confortabil pentru cei care conduc.

Independenţa Independenţa corespunde relaţiei existente între tineri şi parinti. Nevoia de independenţa îi determină să parasească familia şi să încerce să se descurce singuri. Această etapă este obligatorie în dezvoltarea copilului şi transformarea într-un adult reponsabil. Intr-o institutie, acest nivel corespunde etapei în care salariaîii revendică o anumită autonomie în raport cu superiorii. Asa cum există copii care işi critică parinţii toată viaţa, dar nu îi parăsesc, tot aşa există şi întreprinderi în care salariaţii sunt foarte critici, dar refuza -şi asume cea mai mica responsabilitate. Este adevarat că trecerea de la contradependenţă la independenţă necesită renunţarea la confortul situaţiei precedente, asumarea reponsabilităţilor şi acceptarea libertăţii de initiativă de catre superiori.

Interdependenţa Interdependenţa corespunde relaţiei care există între copilul devenit adult şi părinţii săi: nevoia de interdependenţă va duce la stabilirea unui nou tip de relaţie, care se bazează pe respect şi complementaritate. Acest nivel reprezintă apogeul de dezvoltare de la sugar la adultul responsabil. Intr-o institutie, acest nivel corespunde stadiului în care salariaţii, beneficiind de o anumită autonomie în raport cu superiorii, adoptă în mod spontan un comportament de colaborare, în interesul întreprinderii. Aşa cum există copii care, odata plecaţi din familie, nu-şi mai caută parinţii, tot aşa există întreprinderi în care angajaţii sunt extrem de independenţi şi nu fac efortul pentru a comunica cu ceilalţi.

1.2. Premisele auditului bancar 1.2.1 Pregătirea misiunii

Misiunea reprezintă o sarcină încredinţată cuiva.Pregătirea misiunii este prima din cele opt faze ale metodologiei de conducere a unei misiuni de audit bancar. Aceasta fază constă în trecerea de la scrisoarea de misiune la planul de lucru. Dosarul de misiune cuprinde una sau mai multe părţi, în care auditorul adună informaţii în legătură cu domeniul studiat şi stabileşte obiectivele pe care trebuie să le atingă în timpul controlului. Dosarul de misiune are drept obiectiv strângerea într-un singur loc a tuturor informaţiilor care privesc misiunea preconizată. De aceea, primele informaţii care figurează în dosarul de misiune sunt cele care sunt consemnate şi în dosarul permanent al domeniului. Apoi, în fiecare fază, auditorul adaugă alte informaţii.

- 15 -

La sfârşitul misiunii, materialul rezultat în urma controlului va fi clasat în dosarul permanent al domeniului.

Planul de lucru Elaborat de către şeful de misiune împreună cu auditorii, acesta constituie ghidul metodologic al conducerii misiunii şi cuprinde:

- repartiţia sarcinilor între auditori;

- planificarea celor opt faze, în funcţie de perioada prevăzută pentru control şi termenul de finalizare a acestuia;

- instrumentele folosite;

- în funcţie de caracteristicile socio-culturale şi de obiectivele misiunii, este stabilită metodologia de desfăşurare a controlului. Când contextul socio-cultural al domeniului este de dependenţă sau de contradependenţă, misiunea de audit este privită ca o misiune de inspecţie. Intr-un context în care relaţiile dintre superiori şi colaboratori sunt de tipul părinţi-copii, este dificil să coordonezi o misiune de control şi audit. Intre auditori şi auditaţi se face un schimb de informaţii incomplet, iar rezultatele misiunii uneori nu corespund situaţiei reale.

Când contextul socio-cultural al domeniului este de independenţă sau de interdependenţă, misiunea de control şi audit are mai multe şanse de a stabili situaţia reală în domeniul controlat, în acest caz, între salariaţii controlaţi şi auditori se stabilesc relaţii de colaborare, se foloseşte un limbaj comun ca între adulţi, informaţiile vor fi complete, reale, misiunea de audit având toate şansele sa corespundă realităţilor din domeniul controlat.

Scrisoare de misiune Orice misiune de control şi audit se declanşează în momentul când se emite scrisoarea de misiune. Ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, anumite elemente. Exemplificăm:

Scrisoarea de misiune

Şeful misiunii: Dl. lonescu Vasile Auditor: Dl. Popescu Mircea

Echipă:

- Obiectul misiunii: Misiunea are ca obiectiv auditul serviciului formare al băncii ALFA.

- Câmpul misiunii: Misiunea se va axa pe serviciul formare, condus de

Dl. Constantinescu Grigore. Auditul se va referi la scopurile principale şi la cele secundare ale serviciului, ca şi la funcţiile strategice, de pilotaj şi de transformare.

- Durata misiunii: Misiunea se va derula în perioada ianuarie-februarie 2002.

- Metodologia:

Misiunea va respecta metodologia corespunzătoare unei astfel de misiuni şi va folosi mijloacele adecvate.

Director general, Dl. MIHĂILESCU FLORIN

Controlor general, Dl. GRIGORESCU CĂTĂLIN

- 16 -

Se declanşează faza I a misiunii de audit: pregătirea misiunii, începe documentarea, strângându-se într-o mapă documente referitoare la domeniul controlat. Este conceput şi aprobat planul de lucru. Finalităţile şi obligaţiile serviciului Finalitatea principală:

Conceperea şi realizarea acţiunii de formare în funcţie de cererile băncii Finalităţi secundare:

- asigurarea de asistenţă persoanelor care se pregătesc pentru un examen profesional; -

organizarea primirii noilor angajaţi; - organizarea programelor de formare pentru persoanele care îşi schimbă funcţia. Finalităţi morale:

Organizarea de seminarii în funcţie de nivelul de pregătire a participanţilor.

- Obligaţii externe:

Furnizarea către autorităţi a tuturor informaţiilor legale

- Obligaţii interne: Ţinerea unei evidenţe a programelor de formare.

Plan de formare

Program de formare comercială Animator: D-ra STANCIU ELENA Plan de acţiune comercială: 1x4 zile în luna decembrie Tehnici de vânzare: 3x2 zile în lunile ianuarie, aprilie, septembrie Instrumente de plată: 3x2 zile în ianuarie, aprilie şi septembrie Gestiunea patrimoniului: 3x2 zile în februarie, mai, octombrie Credite pentru persoane fizice: 3x2 zile în martie, iunie, noiembrie Credite pentru persoane juridice: 3x2 zile în martie, iunie, noiembrie. Programe de informatică Animator; D-ra VOICULESCU MIHAELA Editarea textelor: 3x2 zile în ianuarie, mai, noiembrie Editarea tabelelor: 3x5 zile în februarie, iunie, decembrie Baze de date: 2x5 zile în martie şi septembrie Transferuri în reţea: 5x3 zile în ianuarie, martie, mai, septembrie, noiembrie

Animator: D-na NEAGOE NICOLETA Contabilitate bancară: 3x10 zile în ianuarie, mai şi noiembrie Analiză financiara: 3x10 zile în februarie, iunie şi decembrie

Fiscalitate: 2x5 zile în martie şi septembrie Drept de succesiune: 2x5 zile în aprilie şi octombrie

Curs de contabilitate şi drept

Trebuie ţinută evidenţa acestor cursuri de formare pe domenii, număr de cursuri, număr de participanţi şi de zile alocate acestora, de exemplu:

- Stagii comerciale:

- 17 -

Nr. stagiilor: l Nr. zilelor: 40

Nr. participanţilor: 10

- Stagii de informatică:

Nr. stagiilor: 20 Nr. zilelor: 80 Nr. participanţilor: 200

- Stagii de contabilitate şi drept:

Nr. stagiilor: 10 Nr. zilelor: 80 Nr. participanţilor: 100

Este ţinută, de asemenea, evidenţa personalului care se ocupă cu activitatea de formare profesională a salariaţilor băncii, arătând pe scurt gradul de pregătire, funcţiile ocupate anterior, vechimea în cadrul serviciului. Se fac, de asemenea, aprecieri privind cadrul socio-cultural în care îşi desfăşoară activitatea serviciul auditat: ierarhie bine stabilită, grad ridicat de incertitudine pentru viitor, individualism, nivel de dezvoltare, dependenţă. Urmează conceperea şi aprobarea unui plan de lucru:

Plan de lucru - Instrumente

- Tabloul repartizării sarcinilor

- Statistici Flow-chart

- Metodologia conducerii misiunii Interviu cu participanţii Interviu cu responsabilii operaţionali Interviu cu toţi membrii serviciului formare - Obiective şi „spaţiul liber" schimbului In continuare, se trece la faza a doua prevăzută în metodologia controlului.

1.2.2. Diagnosticarea punctelor forte şi a punctelor slabe

Diagnosticarea punctelor forte şi a punctelor slabe este a doua din cele opt faze ale

metodologiei de organizare şi realizare a unei misiuni de audit bancar. Această fază constă în stabilirea punctelor forte (pozitive) şi a celor slabe (negative) din activitatea auditată. Neajunsurile reale vor fi consemnate m foile de risc. Elaborarea unui bun diagnostic presupune parcurgerea anumitor etape de lucru:

- identificarea punctelor pozitive aparente;

- identificarea slăbiciunilor aparente;

- verificări suplimentare pentru confirmarea sau infirmarea celor constatate anterior;

- inventarierea slăbiciunilor reale;

- propuneri pentru înlăturarea punctelor negative constatate.

Când un domeniu nu a mai fost supus unei misiuni de audit, dosarul permanent cuprinde puţine informaţii, în acest caz, auditorul procedează la strângerea de informaţii de la auditaţi şi le va consemna în dosarul permanent, informaţiile existente în

- 18 -

dosarul permanent trebuie să fie reverificate de către auditor. Verificarea continuă a informaţiilor este unul dintre principiile fundamentale ale auditului.

1.2.2.1

Principii

fundamentale

Auditorul, în căutarea punctelor slabe ale domeniului auditat, trece în revistă

punctele slabe valabile pentru toate întreprinderile, instituţiile consemnate în manualele de specialitate pe care acesta le-a studiat anterior într-o formă de învăţământ superior.

Aceste

Principiile fundamentale clasice sunt următoarele:

- separarea funcţiilor de conducere, executare, validare şi de control. Aceste

puncte

slabe

corespund,

de

obicei,

nerespectării

principiilor

funcţii diferite nu trebuie îndeplinite de aceeaşi persoană;

-

veridicitatea informaţiilor. Informaţiile trebuie să fie conforme cu realitatea;

-

pistele de audit. Toate operaţiunile de control trebuie efectuate într-o ordine

logică;

- împuternicirile, delegările, autorizările. Trebuie verificat dacă lista cu numele

persoanelor

realităţii;

care

au

o

împuternicire,

o

delegaţie

sau

o autorizaţie este conformă

- codurile de acces. Trebuie sa existe coduri informatice confidenţiale, care să

limiteze accesul la fişiere, programe al persoanelor neautorizate. Din acest motiv,

codurile de acces sunt complexe, având un număr mare de caractere şi sunt schimbate periodic. Când operatorul nu foloseşte calculatorul câteva minute, acesta trebuie să intre automat în stand-by pentru a evita ca altcineva să aibă acces la informaţie.

de operaţii pe care le regăsim în orice domeniu şi care ajută la

transformarea „intrărilor" înainte să devină „ieşiri":

Suita

- înregistrarea „intrării";

- autorizarea operaţiei de transformare;

- realizarea operaţiei;

- contabilizarea operaţiei;

- validarea operaţiei (control Ia primul nivel);

- memorarea operaţiei;

- înregistrarea ieşirii.

In instrucţiunile de uz intern (manualele de procedură) sunt arătate modurile de înregistrare a operaţiunilor într-o bancă, precizate persoanele abilitate de a efectua

periodic controale, precum şi natura lor (control exhaustiv, prin sondaj, excepţii):

- în cazul controlului exhaustiv, toate operaţiile trebuie controlate;

sau cu

- în cazul controlului prin sondaj, controlul se efectuează pe un eşantion de

operaţii;

- în cazul sondajului global, sunt verificate, de exempiu, toate operaţiunile

financiar contabile, indiferent de valoarea acestora; în cazul controlului prin excepţii,

numai operaţiile care depăşesc o anumită valoare trebuie controlate. Foile de lucru Auditorul, după interviuri şi analize, consemnează rezultatele pe foile de lucru. Acestea conţin referinţe privind numele auditatului, data interviului şi tema

- 19 -

In anumite situaţii, unele foi de lucru vor figura şi în anexele raportului de misiune, care aparţine Direcţiei de Control şi Audit. In cazul unui interviu, auditorul are interesul să prezinte foaia sa de lucru persoanei auditate pentru a fi validată, din mai multe motive:

- validarea informaţiilor;

- completarea acestora de către cel auditat;

- recompensarea persoanei auditate în schimbul informaţiilor pe care le-a dat, dacă au o valoare deosebită.

Tabloul intrări-ieşiri Inainte să analizeze domeniul (funcţiile de transformare, de reglare şi de pilotaj), auditorul trebuie să inventarieze schimburile pe care acesta le face cu mediul. De fapt, orice domeniu este dependent de mediul său. A înţelege mediul unui domeniu înseamnă a înţelege însuşi domeniul Tabloul intrări-ieşiri este instrumentul care va permite sintetizarea:

La intrare:

- cine: a transmis informaţia;

- ce: informaţiile care intră în domeniul respectiv;

- de unde: provenienţa informaţiilor;

- când: datele de intrare ale informaţiilor;

- cum: modul de comunicare;

- cat: volumul de informaţii. La ieşire:

- cine: destinatarii informaţiilor;

- ce: informaţiile ce reies din domeniul respectiv;

- unde: destinaţia informaţiilor;

- când: datele de plecare a informaţiei;

- cum: modul de comunicare;

- cât: volumul de informaţii.

Auditorul are de efectuai multe interviuri pentru a culege rapid informaţii de la cei auditaţi. Pentru a fi eficace, interviul trebuie să respecte mai multe reguli:

de întrebări referitor la

- pregătirea domeniul auditat)

- alegerea intervalului de timp în care se realizează interviul, pentru a nu deranja interlocutorul de la activităţile de bază;

prealabila (stabilirea

unui

plan

- derularea interviului la locul de muncă;- durata maximă:

- redactarea unei dări de seama;

- validarea dării de seamă de către persoanele intervievate.

Scopul interviului este obţinerea de informaţii precise privind domeniul controlat, cei auditaţi uneori neputând furniza răspunsuri corecte, în ciuda bunăvoinţei lor.

Principalele motive care duc la o astfel de situaţie sunt:

- Răspunsul celui auditat nu conţine informaţii suficiente.

Exemplu: „documentele pe care le-am primit conţin greşeli". Auditorul va trebui să pună întrebări de tipul: „ce documente?", „de unde provin?"

- Informaţia este vagă

Exemplu: „se estimează un cost mare"

- 20 -

Auditorul va trebui să pună întrebări de tipul: „cine estimează acest lucru?", „care va fi costul?"

- Comparaţia este incompletă

Exemplu: „în unele servicii se munceşte necorespunzător." Auditorul va trebui să pună întrebări de tipul: „ce servicii?", „ce înţelegeţi prin necorespunzător?", „care este pentru dvs. criteriul calitativ?"

Cel

auditat

foloseşte

verbe

semnificaţie

- Exemplu: „ştiu că se munceşte bine". Auditorul va trebui să pună întrebări de tipul: „de unde ştiţi că se munceşte bine?”

cu

o

vagă:

- Exemplu „se întâmplă mereu la fel" Auditorul va trebui să pună întrebări de genul: „chiar mereu e la fel?", „nu a existat nici un moment în care să fie altfel?"

nimic".

Cel

auditat

se

exprimă

prin

„totul

sau

- Cel auditat impune reguli şi limite:

Exemplu: „trebuie", „ştiu", „nu pot". Auditorul va trebui să pună întrebări de genul: „de ce trebuie sa procedaţi aşa?",

„ce s-ar întâmpla dacă

?",

„ce vă împiedică să

- Cei auditat emite o judecată de valoare

?",

„daca aţi putea, ce s-ar întâmpla?"

Exemplu: „angajaţii nu sunt responsabili pentru ceea ce fac" Auditorul va trebui să pună întrebări de genul: „toţi angajaţii?", întâlnit nici un angajat responsabil?", „sunteţi singurul care gândiţi astfel?” „Ce vă face să spuneţi acest

lucru?"

- Cel auditat foloseşte cuvinte abstracte

Exemplu: „nu avem nici o libertate". Auditorul va trebui să pună întrebări de genul: „cum definiţi cuvântul libertate?", „dacă aţi fi fost liber, ce s-ar fi întâmplat?", „cu ce vă deranjează lipsa libertăţii în muncă dvs.?"

- Cel auditat atribuie anumite gânduri auditorului

Exemplu: „ştiu ce credeţi despre situaţia aceasta." Auditorul va trebui să pună întrebări de genul: „ce vă face să credeţi asta?", „pe ce vă bazaţi?"

- Cel auditat stabileşte o relaţie de cauzalitate între două fapte. Exemplu: „aş vrea să

fac mai multe controale, dar sunt foarte ocupat". Auditorul va trebui să pună întrebări de genul: „când timpul v-o permite, faceţi mai multe controale?", „a fost vreo zi când aţi făcut controale chiar dacă eraţi foarte ocupat?"

- Cel auditat dă o informaţie din care pot reieşi una sau mai multe supoziţii.

- 21 -

Exemplu: „dacă situaţia economică ar fi fost mai bună, nu am fi fost controlaţi de misiunea de audit." Auditorul va trebui să pună întrebări de genul „de unde ştiţi că auditul nu poate interveni decât într-o situaţie proastă?", „n-aţi mai fost niciodată auditaţi când situaţia era bună?"

Întrebările pe care le pune auditorul se învârt mereu în jurul acestora:

Auditorul trebuie să se pună la curent cu organigrama domeniului auditat.

Organigrama are ca obiectiv prezentarea organizării ierarhice a unui domeniu:

- prezentarea piramidei ierarhice;

- repartizarea activităţilor în cadrul acesteia.

Organigrama se poate prezenta sub mai multe forme:

- Decupaj pe funcţii. Acest decupaj se realizează pe meserii (contabilitate,

informatică, depozite etc.). Poate cauza o izolare a funcţiilor deoarece fiecare angajat al băncii are o activitate strict delimitată. - Decupaj pe pieţe. Acest decupaj se realizează pe grupe de clienţi (persoane fizice,

persoane juridice). Poate cauza o izolare a pieţelor.

- Decupaj pe proiecte. Acest decupaj se realizează pe proiecte (finanţarea de către

stat a campaniei agricole pe activităţi specifice). Poate cauza o izolare a proiectelor.

- Decupaj matriceal (funcţii/proiecte sau pieţe/proiecte). Acest decupaj este realizat

pe Funcţii/Proiecte sau Pieţe/Proiecte. Acesta antrenează o dublă ierarhie a persoanelor.

Uneori organigrama domeniului auditat poate atrage atenţia asupra unui număr de eventuale carenţe. Aceasta dă indicaţii în legătură cu stilul de management practicat de responsabilii din acest domeniu. Sunt situaţii când managementul aplicat, bazat pe anumite valori şi concepţii necorespunzătoare reprezintă o frână în calea unor schimbări pozitive. Auditorul trebuie să se informeze în legătură cu fişa de definiţie a posturilor. Fişa de definiţie a posturilor în cadrul organigramei este un instrument ce are ca obiectiv prezentarea diferitelor posturi:

- titularul postului;

- suplinitor (în caz de absenţă);

- misiunea postului (finalităţi);

- atribuţii;

- norme de performanţă;

- responsabil ierarhic;

- unitate de legătură.

Fişele de definiţie a posturilor nu sunt totdeauna nominale. De fapt, în cazul domeniilor care necesită un mare număr de salariaţi cu aceeaşi sarcină, fişa de definiţie nu este individuală. Auditorul este interesat în cunoaşterea tabloului de repartizare a sa între persoanele care lucrează în domeniul respectiv. Dacă nu există un astfel tablou, auditorul îl va alcătui împreună cu conducerea sectorului respectiv. Tabloul de repartizare a sarcinilor este un instrument, care arc ca scop relevarea atribuţiilor persoanelor din domeniul respectiv, punând în evidenţă: repartizarea timpului între diferitele funcţii (funcţia de pilotaj, funcţia de reglare şi funcţia de transformare),

- 22 -

împărţirea muncii pe sarcini (pe zile/sarcină pe an), împărţirea muncii pe persoană (pe zile/persoană pe an); Acest tablou pune în evidenţă, uneori, slăbiciuni ale domeniului auditat:

* Discrepanţe între sarcinile de lucru ale diferiţilor salariaţi bancari;

* Impărţirea necorespunzătoare a timpului fără să se ţină cont de

importanţa obiectivelor urmărite;

* Specializarea sau polivalenţa exagerată a persoanelor angajate. Auditorul

trebuie să efectueze calculul competentelor angajaţilor dintr-un domeniu pentru a explica performanţele şi pentru a evalua nivelul de control al riscurilor. Tabloul competenţelor este un instrument ce are drept obiectiv inventarierea nivelului de competenţă a angajaţilor. Pentru o activitate, pot fi posibile mai multe niveluri de competenţă, după cum urmează:

- o persoană nu cunoaşte o anumită activitate: O puncte; - o persoană se formează pentru funcţia de transformare a unei activităţi:

1

punct;

-

o persoană cunoaşte foarte bine funcţia de transformare a unei activităţi:

2

puncte;

-

o persoană cunoaşte foarte bine funcţia de transformare a unei activităţi

şi se formează pentru funcţia de reglare: 3 puncte; - bine funcţiile de transformare şi de reglare: 4

puncte. După atribuirea punctajului, auditorul poate stabili: nivelul de competenţă a fiecărui angajat, nivelul de competenţă pe activitate şi nivelul de competenţă generală a domeniului; De asemenea, se pot calcula:

* acoperirea sarcinilor: număr de persoane ce cunosc foarte bine aceeaşi sarcină (adică număr de persoane care au patru puncte pentru aceeaşi sarcină);

* polivalenţa persoanelor: număr de sarcini pe care o persoană le stăpâneşte

(adică număr de sarcini pentru care o persoană are patru puncte);

* nivelul de acoperire sau nivelul de polivalenţă a domeniului (număr de sarcini pentru angajaţi cu patru puncte).

o persoană cunoaşte foarte

Normele ergonomice Ergonomia este stinţa care se ocupă cu studiul condiţiilor şi al metodelor de muncă, al interacţiunii dintre om şi mediul de munca, în condiţiile unor relaţii socio-economice care caracterizează un anumit mediu, în cazul nostru, o bancă. Auditorul nu trebuie să ignore condiţiile de muncă ale angajaţilor băncii. Normele ergonomice trebuie respectate pentru a favoriza confortul angajaţilor şi a mări randamentul profesional. Normele ergonomice se referă la:

Aşezarea la locul de muncă Statul pe scaun antrenează un consum scăzut de energie, mai mic cu 16% decât în picioare şi cu 55% decât în picioare şi aplecat în faţă. Poziţia aşezat este cea mai bună (pe un scaun şi cu un plan de muncă reglabile).

- 23 -

Percepţia vizuală este optimă şi corespunde unui unghi cuprins între 20° -120°, cu alte cuvinte materialele asupra cărora acţionează angajatul firmei trebuie să se afle în faţa lui, pe birou, în spaţiul delimitat mai sus.

Spaţiul Teritoriul personal de lucru corespunde unui cerc de 50 cm în jurul corpului său, teritoriul amical se întinde pe 1,20 m, teritoriul social este între 2 şi 3,5 m, iar distanţa publică între 2 şi 7,5 m. Teritoriul optim trebuie să fie mai mare decât teritoriul propriu. Dimensiunea birourilor Raportul lungime/lăţime trebuie să fie sub 3 pentru ca proporţiile să fie plăcute:

proporţia optimă este de l ,7 („număr de aur").

Luminozitatea Acuitatea vizuală optimă este de 150-300 lucşi, iar sursa de lumină trebuie să vină deasupra biroului sau din partea stângă a celui care lucrează.

Zgomotul Un fond sonor d.e 65 de decibeli este admisibil pentru că nu deranjează, un fond sonor de 65-90 de decibeli provoacă dereglări ale auzului, iar un fond sonor de peste 120 de decibeli dăunează grav sistemului nervos central. Fondul sonor optim este între 40-60 de decibeli.

Temperatura O temperatură între 22° şi 25° provoacă o scădere a concentrării, o temperatură între 26" şi 30° provoacă un disconfort, o temperatură mai mare de 30" perturbă în mod serios munca. Temperatura optimă este între 18 şi 20. Pentru a realiza acest lucru sunt montate instalaţii de aer condiţionat.

Umiditatea Un nivel de umiditate prea scăzut usucă pielea şi irită ochii, un nivel prea ridicat provoacă senzaţia de umezeală. Nivelul optim este între 20% - 40%. Misiunile de audit efectuate în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare au scos în evidenta diferenţele mari dintre condiţiile de muncă din sectorul bancar. Respectarea acestor norme necesită cheltuieli pe care multe bănci nu şi le permit. Recomandările trebuie sa ţină cont de context şi trebuie să fie realiste.

Tabloul de planning Tabloul de planning este un instrument ce pune în evidenţă planificarea activităţilor bancare în timp. El se realizează în funcţie de domeniu, în timp, ţinând cont de specificul operaţiilor efectuate: zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale, anuale.

Manualele de procedură Manualul de procedură cuprinde noţiunile de bază, procedurile de operare dintr-o bancă conform legislaţiei generale bancare, financiare, precum şi instrucţiunile interne stabilite şi aprobate de conducerea băncii. Acestea au ca obiectiv informarea personalului

- 24 -

asupra modalităţilor de operare dintr-un domeniu sau altul de activitate, de care acesta trebuie să ţină cont în activitatea curentă. Auditorul trebuie să cunoască, de asemenea, în detaliu, manualele de procedură, care sunt indispensabile activităţii de control şi audit pe care o desfăşoară pentru a compara ceea ce există (constată) cu ceea ce trebuia făcut. Manualele de procedură trebuie să fie uşor de înţeles şi de memorat. Pentru aceasta, ele trebuie să aibă următoarele caracteristici; referinţe logice, actualizare, titlu grăitor, texte şi scheme, vocabular cunoscut de utilizatori, fraze scurte, o singură instrucţiune într-o fraza. Procedurile pot fi împărţite: cronologic, alfabetic, numeric şi tematic. Trebuie, de asemenea, avute în vedere, actualizarea informaţiilor şi stocarea acestora. Din ce în ce mai mult, procedurile fac parte din aplicaţiile informatice, lucru ce simplifică actualizarea şi omogenizarea lor. Schema fluxurilor între angajaţi se referă la traseul parcurs de un document sau altul de la intrare până la ieşire. Ea este un instrument de lucru simplu care permite punerea în evidentă, prin grafice, a acestui traseu. Se remarcă din experienţă că disfuncţiile într-o activitate intervin deseori ca urmare a unui schimb de informaţii incomplete sau eronate între angajaţii aceluiaşi domeniu care operează asupra unui document. Acest instrument este folosit pentru a analiza şi controla o activitate dintr-un domeniu. Pentru a reprezenta un sistem de operare asupra unui document, se pot folosi mai multe modalităţi de reprezentare, una din acestea fiind flow-chart-ul (modelul fizic extern al operaţiunilor în cadrul metodei Merise). Flow-chart este un instrument prin care se reprezintă grafic modalităţile de operare. Această reprezentare grafică va .simplifica înţelegerea transformărilor succesive ce se efectuează asupra unui document bancar. Aceste faze sunt, de fapt, sarcini adresate:

omului, tehnologiei informatice şi sarcini ce pun în legătură omul cu IT-ul. In urma controlului efectuat de către auditor, acesta poate constata disfuncţionalităţi pe care le consemnează în foaia de lucru (separarea funcţiilor, documente inutile, distrugerea unor informaţii importante). Flow-chart este instrumentul preferat al auditorilor cu un înalt spirit de analiză. De aceea, unii auditori vor reprezenta toate modalităţile de operare sub formă de flow-chart, chiar şi a acelora care nu prezintă prea mult interes.

Estimarea sondajelor Misiunea de audit necesită strângerea unui anumit număr de informaţii. Auditorul poate obţine o parte din informaţiile necesare solicitându-le angajaţilor domeniului auditat. El trebuie să ţină cont de faptul că, în activitatea bancară, se înregistrează fluctuaţii importante în cadrul sarcinilor ce trebuie îndeplinite. Volumul de muncă diferă de la o zi la alta (de exemplu, un număr diferit de dosare de credit). Auditorul, prin sondaj, adună informaţii despre volumul muncii efectuate, durata şi costurile aferente muncii prestate.

- 25 -

Exemplu: pentru a stabili numărul dosarelor de credit ce trebuie analizate zilnic de către un ofiţer de credite, întrebările care se impun sunt următoarele:

- Prima întrebare: „Câte dosare rezolvaţi într-o zi uşoară?"

Răspuns: „10 dosare".

- A două întrebare: „Câte dosare rezolvaţi într-o zi încărcată?"

Răspuns: „50 dosare".

- A treia întrebare: „Câte dosare rezolvaţi într-o zi obişnuită?"

Raspuns: „15 dosare” Numarul mediu obişnuit de dosare intr-un an se evalueaza dupa formula urmatoare:

(MINIM + 4 X OBIŞNUIT + MAXIM)/6 Precizia rezultatului se obtine prin formula: (MAXIM-MINIM)/6. In exemplul nostru:

Numarul mediu de dosare este egal cu: (20+4*15+50)/6=120/6=20 dosare/zi Precizia rezultatului este egala cu: (50-10)/6 = 40/6=+/- 9=6,66 dosare/Zi.

Indicatori statistici Mediana, media, modulul, intinderea si abaterea tip sunt indicatori care caracterizeaza distributia rezultatelor in jurul unei valori centrale. In cadrul misiunii de control, auditorul trebuie sa se fereasca sa foloseasca media aritmetica caci ea poate ascunde fenomene atipice, chiar pe cele care merita sa fie studiate cu precadere.

Dintre toti indicatorii enumerati mai su, abaterea tip reflecta cel mai bine situatia obiectiva, ffind cel mai reprezentativ indicator pentru evaluarea fenomenului auditat. Abaterea tip este folosta pentru a caracteriza o distributie omogena. Aceasta permite determinarea intinderii distribuirii in jurul mediei. Abaterea tip se calculează printr-o formulă matematică sau se evaluează printr-un tabel statistic cu ajutorul întinderii distribuirii. Distribuirea se împarte astfel:

- 68,3 % este cuprinsă între medie (±1) x abatere tip;

- 95,4 % între medie (±2) x abateri tip;

- 99% între medie (±2,5) x abateri tip.

Exemplu:

Frecventarea unei agenţii bancare variază după zile. Urmărirea a 250 de zile

lucrătoare dă o frecvenţă de la 40-50 clienţi. Media aritmetică dă 45 de clienţi. Intinderea distribuirii fiind egală cu 10, putem calcula cu ajutorul unui tabel statistic faptul că abaterea tip a acestei clientele bancare este egală cu 2. Putem deduce că:

- In 68,3% din zile, 170 zile lucrătoare din 250, frecventarea agenţiei estecuprinsă între 43 (= 45-1x2) şi 47 (=45+1x2) clienţi

- In 95,4% din zile, 239 de zile lucrătoare din 250, frecventarea agenţieiva fi

cuprinsă între 41 (-45-2x2) şi 49 (=45+2x2) clienţi.

- In 99% din zile, 248 zile lucrătoare din 250, va f. cuprinsă între 40 (-45-2,5x2) şi 50 (=45+2,5x2) clienţi.

Chestionarul de control interm

Odată

terminată

strângerea

de

diagnosticarea situaţiei.

informaţii,

- 26 -

auditorul

trebuie

treacă

la

Chestionarul de control intern are ca obiectiv studierea în amănunt a unui domeniu pentru a-i determina punctele forte şi punctele slabe. Acest instrument se compune din întrebări tip preluate din lucrările de specialitate sau elaborate special de către echipa de audit pentru acea misiune. In chestionarul de control intern, un răspuns „Da" indică un punct forte aparent, un răspuns „Nu", un punct slab aparent. Auditorul trebuie sa ţină cont de acest lucru în stabilirea întrebărilor. Fiecare punct forte şi fiecare slăbiciune trebuie verificate la faţa locului. De fapt, în acest stadiu al analizei critice, nu este indicat să tragem concluzii pripite: un punct forte poate fi numai aparent, o slăbiciune poate fi compensată printr-un alt punct forte, chiar din afără domeniului auditat.

Tabloul punctelor forte şi al punctelor slabe aparente Odată datele strânse şi analizate cu ajutorul chestionarului de control intern, auditorul poate sintetiza constatările în tabloul punctelor forte şi al punctelor slabe aparente ale domeniului. Acest tablou are drept obiectiv:

- punerea în evidentă a punctelor a priori pozitive, pe care le numim forţele domeniului, - punerea în evidenţă a punctelor a priori negative, pe care le numim slăbiciunile domeniului. Acest tablou constituie lista de puncte pe care auditorul trebuie să le verifice ia faţa locului. Nu este totuşi neapărat necesar să verifice toate forţele şi toate slăbiciunile. Verificarea este necesară doar în cazul punctelor cu miză mare. Programul de verificare Programul de verificare constă în verificarea !a faţa locului a forţelor şi a slăbiciunilor aparente care figurează în tabloul mai sus amintit, stabilind dacă forţele

identificate sunt reale şi dacă slăbiciunile pot fi compensate prin forţele existente sau sunt adevărate slăbiciuni. Auditorul face verificări la faţa locului, având posibilitatea de a opta pentru una dintre următoarele metode:

*

alegerea unei informaţii

şi urmărirea acesteia de-a lungul tuturor

operaţiilor (dosar, factură, note de cheltuieli);

* alegerea unui eşantion de informaţii (un anumit număr de dosare de

clienţi, de facturi, de bonuri de comandă, de dosare de credit);

* introducerea intenţionată a unei anomalii într-o operaţiune şi observarea

consecinţelor. O detectează operatorii? Cum o corectează? In cât timp? Sondajele Sondajele sunt foarte utile în faza de verificare la faţa locului a forţelor şi a slăbiciunilor aparente. Efectuate pe un număr important de beneficiari ai serviciilor unei bănci, acestea permit determinarea unor trăsături anume, posibil de generalizat la nivelul tuturor clienţilor. Totuşi, este important să se ţină cont de faptul că studiul unei părţi a clientelei nu este acelaşi lucru cu studiul acesteia în întregul ei şi că rezultatul nu este sigur, ci este doar o estimare, mai mult sau mai puţin exactă. Această estimare se măsoară prin indicatori:

- 27 -

Gradul de credibilitate a rezultatului reprezintă procentul de şansa ca rezultatul sa fie exact Exemplu:

Un grad de credibilitate de 95% se traduce prin faptul că există 95 de şanse din 300 ca rezultatul să fie exact şi 5 şanse din 100 ca să fie inexact Precizia rezultatului reprezintă intervalul în care este cuprins rezultatul O precizie de ±2 pentru un rezultat de 80 dă un rezultat de 78-82.

Pentru a sintetiza, putem spune că, în situaţia de faţă, avem 95 de şanse din 100 pentru ca rezultatul să fie între 78 şi 82 şi 5 şanse din 100 pentru ca acesta să fie mai mic de 78 sau mai mare de 82. Realizarea unui sondaj presupune parcurgerea următoarelor etape: - stabilirea gradului de credibilitate dorit pentru rezultat;

- stabilirea preciziei dorite pentru rezultat;

- stabilirea părţii din eşantion ce trebuie observată cu ajutorul unui tabel statistic;

- selectarea eşantionului fizic cu ajutorul unor tabele; -

- analiza rezultatului. Exemplu:

- obiectivul sondajului: stabilirea, pe un număr de 5000 dosare de credit, a gradului în care au fost constituite garanţii;

- stabilirea gradului de credibilitate a rezultatului: 99 %; - determinarea preciziei

rezultatului: ±2 %; - determinarea eşantionului cu ajutorul tabelului: 306 dosare; - selectarea eşantionului fizic cu ajutorul unui tabel de numere luate la întâmplare: al 10-

lea dosar, al 38-lea dosar, al 56-lea dosar, al 95-lea dosar, la al 112-lea dosar etc.; sau:

- selectarea eşantionului fizic prin împărţirea dosarelor (5000) la eşantion (306): al 16- lea dosar, al 32-lea dosar, al 48-lea dosar, a! 64-!ea dosar. al 80-lea dosar;

- prin studierea a 306 dosare, constatăm că în 45% din cazuri, nu au fost constituite

garanţii;

- analizarea rezultatului: avem 99% şanse ca garanţiile să nu fi fost luate pentru 43-47

% din dosare, adică pentru 2150-2350 dosare. Foaia de risc Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin noţiunea de risc se înţelege pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe nedorite pentru subiect. Prin risc bancar se înţelege elementul de incertitudine care poate afecta derularea unei operaţiuni economico-financiare a acesteia. Dar riscul trebuie definit foarte clar pentru a şti la ce ne referim. Foaia de risc se inspiră din „metodologia rezolvării problemelor": ea conţine, de fapt, un anumit număr de informaţii necesare pentru abordarea unei probleme anume. Riscul nu se poate defini pornind numai de la o situaţie judecată ca nesatisfacătoare. în primul rând, trebuie să stim care este situaţia satisfăcătoare (ideală), apoi trebuie să strângem o sumă de fapte indiscutabile, să ie căutăm cauzele şi consecinţele şi, în final, sa propunem o soluţie.

observaţia:

Foaia de risc este:

- 28 -

- informaţii: tipul de riscuri, faptele observate, cauzele, consecinţele reale sau potenţiale, recomandările. In foaia de risc, în mod obligatoriu, trebuie să apară: numele şefului misiunii, numele auditorului, numele responsabilului cu domeniu! auditat.

un dosar format din mai multe părţi, în care se găsesc mai multe feluri de

- un instrument metodologic foarte util, pentru că:

- sintetizează

toate

informaţiile

care

se

referă

facă o analiză metodică şi riguroasă;

ia

risc

obligând auditorul să

 

-

facilitează identificarea adevăratelor riscuri;

-

permite validarea riscurilor şi recomandărilor înaintea redactării raportului de

audit;

 

-

facilitează redactarea raportului de audit şi a raportului de sinteză.

Foile de risc sunt foarte utile pentru auditori, ele permiţând o rnai mare rigurozitate în analiză, redactarea unor rapoarte mai puţin „stufoase", dar cu informaţii importante, relaţii mai bune cu cei auditaţi, o mai mare uşurinţă în exprimarea scrisă.

1.2.2.2. Identificarea vulnerabilităţilor

Acest subcapitol abordează faza a treia din metodologia realizării unei misiuni de audit. Cauza este ceea ce face ca un lucru să existe sau ca un eveniment să aibă loc. Identificarea cauzelor care au general slăbiciunile constituie obiectivul acestei analize. Este firesc acest lucru, deoarece noi nu putem să propunem recomandări pentru îndepărtarea slăbiciunilor, atât timp cât nu cunoaştem cauzele care stau la originea acestora. Am constatat că o slăbiciune are uneori la bază mai multe cauze şi că acestea, pentru a fi identificate, necesită o analiză aprofundată. De fapt, cauzele aparente sunt uşor de identificat. Pe de alta parte, aceste cauze sunt efectul altora, mai profunde, pe care trebuie să le găsim. Succesul acestor investigaţii stă în dorinţa de a găsi „cauzele de fond" care le explică pe toate celelalte. Această activitate de identificare nu trebuie să vizeze toate slăbiciunile, căci unele slăbiciuni pot avea cauze comune. Arborarea cauzelor Arborele cauzelor este un instrument foarte util in înţelegerea cauzelor unei disfuncţii, în explicarea unui risc sau a unei slăbiciuni. De ce trebuie ca auditorul să înţeleagă cauzele fiecărei slăbiciuni pe care o identifică într-un anumit domeniu? Pentru că, dacă nu cunoaşte cauzele, risca să facă recomandări nepotrivite, care nu rezolvă deloc sau decât parţial slăbiciunea. Să nu uităm că o slăbiciune se datorează rareori numai unei singure cauze. Auditorul nu este obligat să realizeze un arbore de cauze pentru fiecare slăbiciune, căci, studiind prima slăbiciune, are toate şansele să descopere că alte slăbiciuni sunt de fapt cauzele sau consecinţele celei studiate. Arborele cauzelor este un instrument care se foloseşte în două etape:

- inventarul cauzelor

- 29 -

Şeful misiunii şi auditorii vor face inventarul cauzelor care pot sta la baza unei slăbiciuni, folosind un instrument de creativitate de tipul „brainstorming".

Pentru a face inventarul, se va pune întrebarea: „De ce?" şi se va căuta răspunsul. "

Acest inventar va fi realizat ţinând cont de clasificarea C.C.U.C.C.C. (Cine, Ce, Unde, Cât, Cum, Când) pentru a ne asigura că el cuprinde totalitatea cauzelor;

„Pentru că

şi aşa mai departe.

- verificarea pe teren a inventarului.

Acest instrument este folosit pentru a înţelege cauzele care au produs o slăbiciune, un comportament necorespunzător, au afectat calitatea muncii prestate în compartimentul verificat. In acest sens, arborele cauzelor reprezintă un instrument de lucru complex.

1.2.2.3. Evaluarea consecinţelor

Evaluarea consecinţelor reprezintă faza a patra a controlului şi auditului Consecinţa este rezultatul, urmarea unei acţiuni sau a unei fapte. Evaluarea consecinţelor constă în stabilirea pagubelor reale produse sau a celor potenţiale, de către o slăbiciune (risc) identificată. De fapt, o slăbiciune iară consecinţe nu poate fi considerată slăbiciune şi nu poate figura în raportul amănunţit al misiunii. Această fază este dificilă pentru că nu putem evalua întotdeauna riscurile pe care le poate antrena o slăbiciune şi nici consecinţele în cifre pe care ea Se poate avea pentru o bancă. Folosirea sistematică a listei de riscuri prezentată în aceasta lucrare ne ajută sa ne aducem aminte date importante pentru misiunea de audit, în schimb, în ceea ce priveşte cifrele nu putem fi mereu siguri. Acest instrument este pentru consecinţe ceea ce arborele cauzelor este pentru cauze. Arborescenta consecinţelor ajută la cercetarea efectelor previzibile ale unei slăbiciuni, mergând de la particular spre general. Ca şi la cauze, constatăm că mai multe slăbiciuni au aceleaşi efecte şi că o slăbiciune elementară poate avea efecte diferite. Pentru a realiza o arborescentă completă a cauzelor, trebuie să ne gândim ce antrenează fiecare consecinţă identificată. In cazul băncilor, consecinţele se pot prezenta sub forma unor riscuri reale sau potenţiale (de exemplu: riscurile clasice la care se expune o banca în activitatea curenta).

1.2.2.4. Stabilirea recomandarilor

Stabilirea recomandărilor constă în identificarea, pentru fiecare slăbiciune, a uneia sau a mai multor recomandări care, odată făcute, vor face să dispară slăbiciunea în cauză. Recomandările în audit nu se referă doar la respectarea reglementărilor. De aceea nu vom întâlni numai acest tip de recomandări. Vom găsi recomandări:

* care permit ameliorarea calităţii activităţilor care se prestează în

domeniul auditat, dacă acesta nu ajunge la performanţele dorite;

* care permit un mai bun control al riscurilor inerente, chiar dacă domeniul îşi

atinge obiectivele. Finalitatea recomandărilor depinde de nivelul de dezvoltare, de criteriile socioculturale ale domeniului controlat, precum şi de credibilitatea Direcţiei de Control şi Audit.

- 30 -

Grila de control Grila de control este un instrument folosit în activitatea de control şi audit. Ea se realizează după criterii legate de risc:

* gravitarea riscului corespunde consecinţelor existenţei unui risc. Aceste consecinţe pot fi grave sau uşoare;

* probabilitatea apariţiei riscului corespunde procentului de şansă sau mai degrabă

de neşansă

de apariţie a riscului. Această probabilitate poate fi ridicată sau scăzută.

In funcţie de aceste două criterii, ne putem îndrepta spre:

* un control exhaustiv al tuturor operaţiunilor;

* un control prin sondaj (eşantion sau date aleatorii) global sau cu excepţii:

* absenţa controlului.

Adesea constatăm că un control costă mai mult decât valoarea informaţiilor pe care le furnizează. De aceea, este important să folosim această grilă şi sa scoatem în evidenţă riscurile reale sau potenţiale într-un mod ştiinţific (obiectiv), ţinând cont de probabilitatea de apariţie a acestora.

Tabloul forţelor Tabloul forţelor este un instrument folositor, care ne face să ne întrebăm, în cazul fiecărei recomandări, care sunt dificultăţile previzibile de punere în practică. De fapt, care este valoarea unei recomandări neurmate? Adesea, observăm că recomandările nu au nici un rezultat sau că aplicarea lor durează prea mult. Aplicarea unei recomandări măreşte performanţa unui domeniu şi controlează riscurile. Aplicarea recomandărilor se loveşte de tot felul de piedici: - recomandările nu sunt înţelese in mod corespunzător de conducătorii sectorului respectiv deoarece, uneori, acesta este asociat cu ideea de greşeală, vinovăţie, pedeapsă; - personalul nu are nici un fel de beneficiu imediat de pe urma îmbunătăţirii performanţelor şi a controlării riscurilor; - recomandările sunt apreciate uneori în mod subiectiv ca nefiind prioritare domeniului auditat. Tabloul forţelor permite realizarea inventarului de forţe în prezenţa:

- „obstacolelor" care stau în faţa schimbării;

- forţelor care favorizează schimbarea.

Tabloul forţelor ne face să ne întrebăm dacă o recomandare este sau nu adecvată sau dacă se poate aplica corect. Tabloul de sinteza Acest instrument face sinteza între: fapte, cauze, consecinţe, recomandări. O dată cu

realizarea acestei sinteze, se constată că: - cauze identice explică fapte diferite; - fapte diferite au consecinţe identice;

- recomandările se pot referi la aceleaşi fapte.

Acest tablou pune în evidenţă mizele: cauzele de fond care explică în cea mai mare parte faptele, consecinţele cel mai des întâlnite, recomandările prioritare.

1.2.2.5. Redactarea raporturilor

Un raport bine gândit uşurează munca de redactare.

- 31 -

Redactarea raporturilor este a şasea din cele opt faze ale metodologiei de conducere a misiunii de audit. Această faza constă în trecerea de la foile de risc şi de la tabloul de sinteză la

raportul amănunţit, la raportul de sinteză, la anexe şi Ia foaia de angajament. Să ne reamintim că auditorul trebuie să întocmească două rapoarte:

- primul, raport detaliat reia ansamblul faptelor constatate, cauzele şi consecinţele

acestora, prezintă riscurile şi recomandările, însoţit de foaia de angajament, raportul permite persoanelor auditate să pună m practică recomandările. Raportul detaliat poate fi însoţit de anexe; - al doilea, raportul de sinteză, este destinat Direcţiei Generale de Control şi Audit, El nu reia decât faptele constatate şi recomandările. Raportul permite direcţiei de a lua cunoştinţă de rezultatele misiunii şi de a cere informaţii persoanelor auditate. Pentru a ajunge aici este necesară parcurgerea anumitor etape: ierarhizarea slăbiciunilor, ierarhizarea recomandărilor, stabilirea planning-ului de punere în practică a angajamentelor şi validarea rapoartelor.

Cronologia redactarii documentelor Raportul detaliat se redactează pe parcursul controlului şi nu după terminarea misiunii. De fapt, în faza de diagnosticare a forţelor şi a slăbiciunilor, de identificare a cauzelor, de evaluare a consecinţelor şi de stabilire a recomandărilor, autorul redactează foi de lucru şi foi de riscuri. Anumite foi de lucru sunt clasate în anexele raportului detaliat. Foile de riscuri sunt preluate ca atare şi constituie corpul raportului detaliat. La sfârşitul misiunii, autorul redactează celelalte părţi ale raportului detaliat, apoi raportul de sinteză.

De la foile de riscuri la raportul detaliat Riscurile identificate, consemnate în foile de riscuri, sunt reluate şi aranjate în ordinea descrescătoare a gravităţii, în prima parte a raportului detaliat. Slăbiciunile trebuie neapărat aranjate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Auditorul foloseşte două metode:

Prima constă în notarea slăbiciunilor în funcţie de gravitatea riscurilor:

- A sau 1: risc foarte mare;

- B sau 2: risc mare;

- C sau 3: risc mediu;

- D sau 4: risc mic;

A doua metodă constă în folosirea unei forme literare. Auditorul foloseşte în acest sens termeni de ierarhizare şi standarde de calificare pentru a stabili gradul de gravitate a diferitelor riscuri identificate. Recomandările consemnate în foile de riscuri sunt preluate, clasate după importanţa şi urgenţa lor în ordine descrescătoare. Ca şi în cazul riscurilor, se folosesc două metode:

* prima constă în realizarea unui simplu planning pentru punerea în practică a recomandărilor;

- 32 -

* a doua este mai literară şi implică folosirea unei foi de angajament Auditorul

foloseşte anumite expresii prin care se precizează importanţa recomandării şi urgenţa

aplicării ei.

Planul tip al raportului detaliat este următorul:

- precizarea subiectului misiunii, numele şefului de misiune şi al auditorilor care au participat la misiune, precum şi perioada de desfăşurare;

- printr-o frază se mulţumeşte persoanelor auditate pentru colaborare;

- sumarul precizează punerea în pagină a raportului;

- introducerea aminteşte contextul, obiectivele şi domeniul misiunii;

- prima parte sintetizează punctele pozitive (forţele), aşezate în ordinea

descrescătoare a interesului şi riscurile (slăbiciunile)., aşezate în ordinea descrescătoare a gravităţii;

- a doua parte, structurată pe mari familii de riscuri, îl descrie pe fiecare în parte.

Această parte (corpul raportului) este, de fapt, o simplă compilaţie a foilor de riscuri redactate de-a lungul misiunii;

- a treia parte sintetizează recomandările clasate în ordinea descrescătoare a importantei şi a urgenţei;

- concluzia aminteşte importanţa punerii în practică a recomandărilor.

Anexele cuprind anumite documente folosite în timpul misiunii. Anexele nu sunt trimise în mod obligatoriu persoanelor auditate. Totuşi, în caz de contestaţie sau de cerere de explicaţii, anumite acte pot servi drept probe pentru Direcţia Generală de Control şi Audit sau pentru auditaţi. Clasarea anexelor se realizează pe tipuri de documente: reglementări, proceduri, dări de seamă despre interviuri, analize cifrate, flow-chart, tabloul repartizării sarcinilor. Prezentarea şi validarea raportului detaliat Prezentarea raportului amănunţit (detaliat) este un moment incomod pentru auditori, mai ales dacă nu au făcut validarea intermediara împreună cu responsabilii domeniului şi dacă nu i-au implicat pe aceştia în acţiunea lor. Validarea fiecărei slăbiciuni pe teren, a cauzelor şi a consecinţelor sale, precum şi stabilirea recomandărilor validate de responsabilii operaţionali fac ca şedinţa de validare să nu aducă decât foarte puţine contestaţii. Acest lucru este foarte important, mai ales pentru auditorii care iau parte la misiuni de control şi audit la reprezentanţele din străinătate. Este necesar ca raportul detaliat să fie validat înainte de întoarcerea în ţară a echipei de control. Asupra unui raport detaliat prezentat conducerii băncii nu se pot purta discuţii, uneori contradictorii, de la o distanţă de mii de kilometri. De aceea, este necesar ca raportul detaliat să conţină răspunsurile scrise ale auditaţilor din sucursală, pe care aceştia le pot folosi pentru a contesta afirmaţiile auditorilor. O dată cu folosirea foilor de riscuri, această parte devine inutilă, iar timpul şedinţei este folosit nu pentru dezbaterea raportului detaliat, ci pentru punerea de acord în legătură cu planning-ul recomandărilor, lucru care este rnai constructiv. Raportul detaliat conţine lista recomandărilor clasate după doua criterii; urgenţa punerii în practică şi insistenţa auditorilor.

- 33 -

Foaia de angajament constituie planning-ul punerii în practică a recomandărilor. Acest planning, pentru a fi realizat, trebuie să fie elaborat împreună cu responsabilii operaţionali ai domeniului auditat. Foaia de angajament implică responsabilii operaţionali şi constituie documentul de bază al Direcţiei de Control şi Audit pentru punerea în practică a recomandărilor. Acest document precizează: cine este responsabilul, ce anume trebuie să rezolve şi care este termenul limită de punere în practică. Ca orice document contractual, foaia de angajament trebuie semnată de cele două părţi: auditor, auditat. Nerespectarea termenului de finalizare, stabilit de comun acord, trebuie să fie temeinic justificată. Raportul de sinteză Redactarea raportului de sinteză nu pune probleme deosebite.

• Prima parte a raportului detaliat este şi prima parte a raportului de sinteză.

Această parte reia riscurile identificate în foile de riscuri şi clasate în ordinea descrescătoare a gravităţii în raportul detaliat.

• Partea a treia a raportului detaliat devine partea a doua a raportului de sinteză.

Se reiau recomandările identificate în foile de riscuri şi clasate în ordinea descrescătoare,

în funcţie importanţa şi urgenţa lor. Pianul tip al raportului de sinteză este următorul:

» în introducere este precizat subiectul misiunii, numele şefului misiunii, perioada de intervenţie, contextul, obiectivele, câmpul de misiune.

• Prima parte sintetizează: punctele pozitive (forţele) clasate în ordinea

descrescătoare a interesului şi riscurile (slăbiciunile) clasate în ordinea descrescătoare a gravităţii. • A doua parte sintetizează: recomandările clasate în ordinea descrescătoare a importanţei şi a urgenţei. Concluzia indică riscurile identificate în afără misiunii care trebuie aduse în atenţia Direcţiei generale. în raportul detaliat, cât şi în cel de sinteză, sunt folosiţi termeni pentru ierarhizare, standarde de calificare sau expresii mai deosebite pentru recomandări sau pentru verificarea angajamentelor. Termenii ierarhizării permit aranjarea ideilor într-o ordine logică, astfel:

Explicaţia: „Situaţia este următoarea pentru că concesia: „Totuşi, situaţia "

"

o

Contradicţia sau

• Consecinţa: „De aceea situaţia "

• Cronologia: „Pe de o parte, situaţia

• Adăugarea: „Câteodată., .situaţia

,

pe de altă parte, situaţia

"

"

Standardele de calificare servesc la aprecierea unei forţe sau a unei slăbiciuni. In

funcţie de datele pe care le deţine auditorul, el poate caracteriza situaţia în mod static sau dinamic. O situaţie statică poate fi:

- foarte proastă: „Situaţia este alarmantă"

- proastă: „Situaţia este delicată"

- bună: „Situaţia este convenabilă"

- foarte bună: „Situaţia este excelentă" O situaţie evolutivă poate fi:

- 34 -

- în curs de deteriorare constantă: „Situaţia se degradează"

- în curs de deteriorare: „Situaţia se strică"

- neutră: „Situaţia este într-o sensibilă evoluţie"

- în curs de ameliorare constantă: „Situaţia este mai bună"

- în curs de ameliorare: „Situaţia progresează"

Cuvintele din vocabular prezentate în această lucrare corespund modului nostru de a califica situaţiile.

Expresiile folosite în recomandări Gradul de insistenţă în aplicarea unei recomandări este în funcţie de gravitatea fiecărui risc şi, bineînţeles, de puterea recunoscută a Direcţiei de Control şi Audit. în anumite bănci, Direcţia de Control şi Audit nu poate decât să-şi exprime dorinţele, în altele, poate formula cereri sau chiar emite pretenţii. Diversele grade de insistenţă sunt:

- exigenţă (gravitate mare): „Ordonăm "

- cerere (gravitate medie): „Preconizăm"

- dorinţă (gravitate mică): „Ne-ar plăcea"

Aceste grade de exigenţă pot fi întărite de adverbe:

- exigenţă: „Ordonăm imperios"

- cerere: „Preconizăm cu fermitate"

- dorinţă: „Ne-ar plăcea extrem de mult"

Gravitatea unui risc se traduce prin grade de urgenţă în aplicarea recomandărilor.

Diferitele grade de urgenţă merg de la „pe loc", „imediat", la „cu ocazia". Prezentarea şi validarea raportului de sinteză

Raportul de sinteză este prezentat preşedintelui băncii de către controlorul general, căruia i se pot alătura, dacă se consideră de cuviinţă, şeful misiunii şi unul sau mai mulţi auditori. Această prezentare, care trebuie să fie scurtă, are mai multe obiective:

- prezentarea rezultatelor misiunii;

- prezentarea orală a ceea ce nu poate fi scris (cererea de sancţionare a unei

persoane anume);

- atragerea atenţiei asupra unui risc major identificat în timpul misiunii, dar care nu a fost abordat pentru ca nu tăcea parte din obiectivele misiunii;

- în urma acestei prezentări, conducerea băncii poate aplica, sancţiuni sau, dacă este necesar, pot fi dispuse investigaţii asupra unor angajaţi ai băncii.

1.2.3. Verificarea angajamentelor

Verificarea angajamentelor este a şaptea din cele 8 faze ale metolologiei conducerii unei misiuni de audit. Ea constă în controlarea realizării angajamentelor asumate prin foile de angajamente. Uneori, această fază a metologiei este neglijată de către echipele de auditori, ceea ce încurajează neaplicarea recomandărilor. De la foaia de angajament şi verificare, Ia bilanţul misiunii La termenii stabiliţi, auditorul constată aplicarea sau neaplicarea angajamentelor. La sfârşitul ultimului termen prevăzut, adică cel mai târziu după 12 luni de la terminarea misiunii de audit, trebuie realizat un bilanţ al misiunii.

- 35 -

Acest bilanţ se referă mai ales la realizări. Foaia de angajament este cel mai important lucru în acest bilanţ. Dacă recomandările au fost puse în practică, cu rezultatele scontate, se consideră că misiunea a fost utilă şi benefică. Dacă recomandările nu au fost puse în practică, se poate trage concluzia că misiunea a fost inutilă şi nerentabilă. Recomandările nu pot fi considerate bune decât dacă cei auditaţi le-au pus în practică. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, vina revine uneori şi auditorului, acesta fie că nu a ştiut să propună recomandările adecvate sau nu le-a prezentat în mod corespunzător. Experienţa arata ca în marea majoritate a situaţiilor, recomandările nu au fost finalizate decât din vina celor care trebuiau să le aplice concret în domeniul controlat.

1.2.4.Bilanţul misiunii A face bilanţul unei activităţi înseamnă a trage învăţămintele de rigoare şi a evalua rezultatele obţinute. Bilanţul misiunii este ultima fază a metodologiei de conducere a misiunii de audit. Această fază constă în trecerea de la foaia de angajament la foaia de bilanţ.

Cu această ocazie, se fac aprecieri referitoare la modul în care şefii compartimentelor auditate au colaborat şi au pus în practică propunerile menite sa remedieze slăbiciunile constatate, precum si Sa adresa celor care au controlat activitatea (auditorii). Este analizată, de asemenea, activitatea şefului misiunii. Gradul de mulţumire a auditaţilor nu are mereu legătură cu calitatea misiunii:

* cei auditaţi pot fi mulţumiţi pentru că misiunea a scos în evidenţă riscurile

reale

* cei auditaţi pot fi nemulţumiţi pentru că misiunea, a scos în evidenţă slăbiciuni

reale;

* cei auditaţi pot fi nemulţumiţi pentru că misiunea nu a găsit unele slăbiciuni.

Foaia de bilanţ Mai mult decât un document de control, foaia de bilanţ este un instrument de

diagnosticare a performanţei auditorilor, o bază de reflecţie pentru cursurile de formare pe care le vor urma aceştia şi un indicator al utilităţii misiunii de audit. Foaia de bilanţ cuprinde mai multe părţi: rememorarea obiectivelor misiunii, metode utilizate, dificultăţi întâlnite şi rezultatele misiunii. Tabloul activităţilor Direcţiei de Control şi Audit Tabloul controlorului general conţine un anumit număr de indicatori care se referă la activitatea prestată de angajaţii compartimentului respectiv într-o anumită perioadă (lună, trimestru, an).

* Indicatori ai activităţii:

- număr de misiuni efectuate prevăzute/neprevăzute de programul de audit;

- numărul diferitelor domenii auditate;

- procentul de domenii din bancă ce au fost controlate;

- numărul recomandărilor propuse;

- numărul recomandărilor aplicate;

- numărul de zile petrecute în misiunile prevăzute în program;

- 36 -

- numărul de zile petrecute în misiunile neprevăzute în program;

- numărul de zile pentru fiecare fază a metodologiei. -

- cheltuieli cu salarizarea personalului;

- alte cheltuieli.

* Indicatori de organizare:

- număr de misiuni pe auditor;

- număr de teme diferite pe auditor;

- număr de teme noi pe auditor. -

- număr de şedinţe în echipă;

- număr de zile pentru formarea auditorilor.

Indicatori de gestiune:

Indicatori de animaţie:

Cheltuielile zilnice necesare activităţii Departamentului de Control şi Audit sunt de multe ori comparabile cu sumele solicitate de firmele independente (externe) de audit.

Raportul de control intern Acest document prezintă condiţiile în care este asigurat controlul intern al băncii, el nu se limitează la prezentarea rezultatelor misiunilor Direcţiei, de Control şi Audit. Se referă şi la eficacitatea controalelor realizate în direcţiile operaţionale. Prezentat de controlorul general conducerii băncii, apoi de aceasta membrilor Consiliului de Administraţie al băncii, acest raport consemnează activitatea desfăşurată în acest domeniu într-o anumită perioadă. Raportul de control intern al unui an are legătură directă cu raportul de audit al anului respectiv, acestea fiind prezentate conducerii băncii, cel mai adesea cu aceeaşi ocazie, putând sta la baza unor decizii strategice stabilite pentru anul următor.

1.3. Evoluţia auditului bancar în România

1.3.1. Tendinţele armonizării şi implementarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate

Există un interes crescător în armonizarea la nivel internaţional a standardelor de contabilitate şi, în particular, în încercări de a extinde cadrul standardelor internaţionale de contabilitate pentru a forma o bază pentru aceasta. Pe parcursul timpului, mişcarea către armonizare poate rezulta prin presiuni asupra UE pentru a legifera şi a se pronunţa pentru noi dezvăluiri contabile sau pentru a da statut bancar Standardelor Internaţionale de Contabilitate. Băncile ar trebui, în orice împrejurare, să ia în considerare dacă există dezvăluiri, altele decât cele stabilite prin lege sau standarde de contabilitate care sunt potrivite pentru o prezentare mai bună a rezultatelor lor. S.I.C. sunt emise de Comitetul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (C.S.I.C.), în care sunt reprezentate 78 de ţări. Obiectivul C.S.I.C. este de a promova accepţiunea universală a standardelor în prezentarea rapoartelor auditate şi a declaraţiilor financiare. S.I.C., spre exemplu nu au nici o autoritate, decât dacă nu cumva ţările aleg să le adopte în teritoriile lor. în Marea Britanic, prevederile S.I.C. sunt suportate cu anumite excepţii, prin încorporarea lor în legislaţie sau în standardele contabile britanice, dar nu au statut obligatoriu. Comitetul Internaţional al Practicilor de Audit (IAPC), din cadrul Federaţiei Internaţionale a Contabililor, (I.F.A.C.) emite standarde (ISA) privind practicile de audit general acceptate, serviciile sociale, forma şi conţinutul rapoartelor auditorilor. Aceste standarde doresc să îmbunătăţească gradul de uniformizare a practicilor de auditare şi serviciile aferente lor, pe tot

- 37 -

cuprinsul globului pământesc. Dorinţa este de a oferi o orientare suplimentară, prin amplificarea şi interpretarea acestor standarde, în contextul auditului băncilor comerciale internaţionale.

In accepţiunea noastră:

- O bancă este un tip de instituţie financiară recunoscută de către autorităţile de

reglementare din ţările în care ea operează ca fiind o bancă şi care are dreptul exclusiv de a folosi termenul "bancă", sub forma de parte componentă a denumirii;

- O bancă comercială este o bancă a cărei funcţie de bază o constituie acceptarea

depozitelor şi efectuarea împrumuturilor;

- O banca comercială oferă şi alte servicii financiare, ca de exemplu cumpărarea şi

vânzarea metalelor preţioase, valutelor şi a unei game largi de instrumente financiare, emiterea şi acceptarea cambiilor si emiterea garanţiilor;

- O bancă comercială internaţională este o bancă comercială care-şi are birourile de

operare în alte ţări decât în ţara sa de origine sau ale cărei activităţi depăşesc graniţele naţionale. Dintre standardele româneşti de contabilitate prezentăm în continuare, ca fiind cele mai reprezentative, standardele 200, 210, 300, 310, 320, 400, 500, 580 şi 700. 1. Standardul 200 "Obiective şi principii generale ce guvernează un audit al situaţiilor financiare" prevede: "Obiectivul unui audit al situaţiei financiare este acela de a înlesni auditorului exprimarea unei opinii care să arate dacă întocmirea situaţiilor financiare, sub toate aspectele sale semnificative, este conformă unui cadru general financiar de referinţă". Activitatea desfăşurată de auditor va fi împărţită în mai multe faze distincte, aşa cum arată în Standardul Internaţional de Audit. Iată o prezentare succintă a acestor faze:

Grafic I.1.: Fazele activitatii desfasurate de auditor 1

Grafic I.1.: Fazele activitatii desfasurate de auditor 1 1 Dedu Vasile, Gestiune si audit bancar ,

1 Dedu Vasile, Gestiune si audit bancar , Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag. 327

- 38 -

2.

In Standardul de Audit 210 "Termenii angajamentelor de audit"se

prevede: "Scrisoarea de angajament prezintă şi certifică acordul auditorului în ce

priveşte scopul, obiectivul şi aria de aplicabilitate a auditului, mărimea responsabilităţilor auditorului faţă de client şi forma fiecăruia din rapoarte."

3. Standardul de Audit 300 "Planificarea" prevede: "Auditorul trebuie să

planifice activitatea de audit în aşa fel încât aceasta să se deruleze eficient"

4. Standardul de Audit 310 "Cunoaşterea clientului" are în vedere ca auditorul

să înţeleagă următoarele:

• mediul legislativ şi economic dominant pentru flecare din ţările în care banca îşi desfăşoară activitatea;

In

condiţiile de piaţă existente în fiecare dintre sectoarele în care operează banca. întocmirea unui plan general de audit, auditorul trebuie să acorde o atenţie

sectoarele în care operează banca. întocmirea unui plan general de audit, auditorul trebuie să acorde o

deosebită următoarelor chestiuni:

• evaluarea pragului de semnificaţie;

• evaluarea riscului de audit;

• gradul de încredere în controlul intern;

• mărimea SC şi STE folosite de bancă;

• activitatea auditului intern;

• complexitatea tranzacţiilor derulate de bancă şi documentaţia aferentă;

• existenţa unor domenii importante ale auditului care nu rezultă imediat din situaţiile financiare ale băncii;

existenţa unor tranzacţii cu părţile afiliate;

implicarea altor auditori;

declaraţiile conducerii;

activitatea supraveghetorilor.

5.

Standardul de Audit 320 "Pragul de semnificaţie în audit" are în vedere ca

auditorul să ţină cont de următoarele:

• datorită unei rate înalte a îndatorării, erorile relativ mici pot avea efecte

semnificative asupra situaţiei veniturilor si capitalului, deşi acestea ar putea să nu aibă efect major şi asupra bilanţului;

• dacă venitul net este scăzut comparativ cu activele şi pasivele sale brute şi cu

angajamentele extrabilanţiere, erorile legate exclusiv de aceste active, obligaţii şi angajamente sunt mai puţin importante decât acelea referitoare la situaţia veniturilor;

• băncile sunt deseori subiectul unor reglementări de genul păstrării unui nivel

minim al capitalului. Astfel, devine necesară stabilirea unor niveluri ale pragului de semnificaţie ce trebuie să identifice erorile şi diferenţele rezultate din activitatea de audit, care, dacă rămân necorectate, dau naştere unor contradicţii flagrante cu aceste

reglementări. Cele trei componente ale riscului de audit, aşa cum sunt ele prezentate în

Standardul de 6. Audit 400 "Evaluarea riscurilor şi controlul intern" şi detaliate în Standardul de Audit 320, sunt:

• riscul inerent (apariţia unor erori de fond);

• riscul de control (sistemul de control intern nu previne şi remediază erorile); şi

- 39 -

• riscul de nedetectare (auditorul nu detectează erorile rămase după controlul

intern). Volumul mare al tranzacţiilor care trebuie procesate într-un timp foarte scurt au determinat majoritatea băncilor să recurgă la utilizarea Sistemelor Computerizate (SC) şi a Sistemelor de Transfer Electronic (STE). STE sunt folosite de bănci atât la nivel intern, de exemplu, la transferurile între sucursală şi între maşinile automate de retragere numerar şi pentru fişierul central computerizat care înregistrează activitatea contabilă, cât

şi extern, la transferurile între banca şi alte instituţii financiare, de exemplu prin reţeaua SWIFT. 7. Standardul de Audit 580 "Declaraţiile conducerii" furnizează sfaturi cu privire la utilizarea declaraţiilor conducerii ca documentaţie de audit, a procedurilor pe care auditorul trebuie să le folosească în evaluarea şi înregistrarea lor, şi situaţiile în care aceste declaraţii trebuie obţinute în scris. Nivelul optim al coordonării între personalul implicat în audit poate fi realizat prin planificarea activităţii de audit şi prin şedinţe regulate pe această temă. Totuşi, dat fiind numărul mare de persoane implicate în activitatea de audit şi numărul de locaţii între acestea, auditorul va considera că este mult mai eficient să comunice în scris mare parte din planul de audit, dacă nu chiar pe tot. Responsabilitatea principală pentru structura controlului într-o bancă o are Consiliul de Administraţie şi comitetele sale care sunt responsabile cu guvernarea operaţiunilor în bancă. Totuşi, datorită faptului că băncile sunt în general mari şi dispersate geografic, funcţiile de luare a deciziilor trebuie să fie descentralizate, iar autoritatea de a implica banca în tranzacţii importante este practic dispersată geografic şi delegată la diverse niveluri de conducere şi în rândul personalului. 8. Standardul de Audit 400 "Evaluarea riscurilor şi controlul intern" stabileşte patru obiective ale controalelor interne, după cum urmează;

• tranzacţiile se execută în conformitate cu autorizaţia centrală sau particulară a conducerii;

• toate tranzacţiile şi alte evenimente sunt prompt înregistrate cu sumele corecte,

în conturile corespunzătoare şi în perioada contabilă potrivită, astfel încât să permită întocmirea situaţiilor financiare în conformitate cu un cadru general de raportări financiare deja existent;

• accesul la activele băncii se face numai cu aprobarea conducerii şi activele

înregistrate sun comparate cu cele existente la intervale rezonabile de timp, luându-se măsurile necesare la constatarea oricăror diferenţe. în cazul băncilor, un obiectiv suplimentar este acela de a se asigura că banca îşi îndeplineşte în mod corespunzător obligaţiile fiduciare ce rezultă din activitatea administratorului de active. Se recomandă controale asupra autorizărilor, înregistrărilor, accesului şi reconcilierii întâlnite în mod normal în activităţile de credit, schimburi valutare şi administrarea activelor băncii. În evaluarea eficienţei unei anumite proceduri de control,

auditorii trebuie să ţină cont de mediul în care funcţionează controlul intern. Iată câţiva dintre factorii ce trebuie avuţi în vedere:

- structura organizatorică a băncii şi felul în care se face delegarea responsabilităţilor şi autorităţii ;

- calitatea supravegherii efectuate de conducere;

- 40 -

- dimensiunea şi eficienţa sistemului de audit intern; -

cheie şi

calitatea personalului

-

modul

în

care

autorităţile

însărcinate

cu

supravegherea

efectuează

inspecţia. Ca rezultat al evaluării sale în ce priveşte sistemul de control intern, auditorul trebuie să fie în măsură să determine natura, durata şi mărimea testelor de fond care trebuie făcute pentru soldurile unui cont şi altor informaţii incluse în situaţiile financiare ale băncii. Riscurile şi factorii care servesc la conturarea sistemelor de control intern al băncii trebuie luate în considerare de auditor în formularea iestelor de fond. Natura, durata şi mărimea procedurilor de fond specifice ce trebuie aplicate soldurilor situaţiei financiare se bazează pe evaluarea riscului inerent şi a riscului de

control. 9. După cum este stabilit în Standardul de Audit 500 "Probe de audit": prin proceduri de fond se înţeleg acele teste efectuate pentru obţinerea probei de audit care să permită identificarea declaraţiilor eronate de fond din situaţiile financiare, şi care sunt de două tipuri;

- testele asupra tranzacţiilor şi soldurilor şi

- procedurile analitice.

Auditorul va considera că procedurile importante în examinarea conturilor unei

bănci sunt:

- procedurile analitice;

- inspecţia şi

- investigaţia şi confirmarea.

După cum sunt definite în Standardul de Audit 500 "Probe de Audit', procedurile analitice constau în examinarea unor indicatori şi tendinţe, inclusiv investigaţia referitoare la fluctuaţiile si relaţiile care sunt în dezacord cu alte informaţii relevante sau deviază de la valorile preconizate. Anexa 2 (de la Standardul de Audit 500) conţine exemple ale celor mai frecvenţi indici utilizaţi în sectorul bancar.

După cum este definită în Standardul de Audit 500 "Probe de Audit", inspecţia constă în examinarea înregistrărilor, documentelor şi activelor tangibile. Iată câteva exemple de domenii unde inspecţia este folosită ca tehnică de audit: metalele preţioase, hârtiile de valoare, contractele de împrumut de genul vânzărilor şi cumpărărilor de active sau al garanţiilor. Investigaţia constă în găsirea informaţiilor despre persoanele cunoscute dinăuntrul sau din afără entităţii. Confirmarea constă în răspunsul la investigaţie prin coroborarea informaţiilor incluse în înregistrările contabile. 10. Standardul de Audit 700 "Raportul auditorului asupra situaţiilor financiare" prevede: "Auditorul trebuie să revizuiască şi să evalueze. concluziile trase din probele de audit obţinute ca bază pentru exprimarea unei opinii vizavi de situaţiile

- 41 -

financiare. Această revizuire şi evaluare implică formularea unei concluzii generale pentru a se vedea dacă:

- situaţiile financiare au fost întocmite recurgându-se ia politici contabile acceptabile, care au fost aplicate cu consecvenţă;

- situaţiile financiare sunt în conformitate cu regulamentele şi cerinţele

legale şi statutare referitoare la întocmirea situaţiilor financiare; - imaginea prezentată de situaţiile financiare luată ca întreg este consecventă cu cunoaşterea clientului;

- există o descriere corespunzătoare a tuturor problemelor semnificative importante

pentru prezentarea corectă a situaţiilor financiare. Manualul Standardelor Internaţionale de Contabilitate include un număr de 41 standarde şi 25 de interpretări ale Standardelor internaţionale de Contabilitate. Un loc important în cadrul Standardelor Internaţionale de Contabilitate, ţinând cont şi de gradul de aplicabilitate Ia nivelul economiei noastre, îl ocupă standardul IAS 29 "Raportarea financiară în economii hiperinflaţioniste", standardul IAS 21 "Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar" şi standardul 37 "Provizioane, datorii şi active contingente" prezentate în continuare. IAS 21 EFECTELE VARIATIEI CURSURILOR DE SCHIMB VALUTAR Principalele probleme ridicate de contabilizarea tranzacţiilor în valută şi a operaţiunilor din străinătate sunt legate de decizia privind cursul de schimb ce urmează a fi folosit şi de modul de recunoaştere a efectului variaţiei de curs valutar în situaţiile financiare. Aria de aplicabilitate Acest Standard se aplică la contabilizarea tranzacţiilor în valută şi la conversia situaţiilor financiare ale operaţiunilor din străinătate ce sunt incluse în situaţiile financiare ale întreprinderii. Tranzactii în valută Operaţiunile în valută trebuie înregistrate în momentul recunoaşterii iniţiale în moneda de raportare, aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei.

Raportarea la date ulterioare datei bilanţului

La fiecare dată a bilanţului, elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate utilizând cursul de închidere şi elementele nemonetare înregistrate la costul istoric şi exprimate în valută trebuie raportate utilizând cursul de schimb de ia data efectuării tranzacţiei. Elementele nemonetare înregistrate la valoarea justă şi exprimate în valută trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent în momentul determinării valorilor respective. Efectele fiscale

- 42 -

Câştigurile şi pierderile din tranzacţiile în valută şi diferenţele de curs valutar apărute în conversia situaţiilor financiare ale operaţiunilor din străinătate antrenează efecte fiscale contabilizate în conformitate cu IAS 12, Impozitul pe profit.

IAS 29 RAPORTAREA FINANCIARA ÎN ECONOMII HIPERINFLATIONISTE Aria de aplicabilitate Se aplică situaţiilor financiare primare şi situaţiilor financiare consolidate într-o economie hiperinflaţionistă, unde raportarea fără retratarea rezultatelor din exploatare şi a poziţiei financiare în moneda locală nu este utilă datorită faptului că banii îşi pierd rapid puterea de cumpărare. Este important ca toate întreprinderile care raportează în moneda aceleiaşi economii hiperinflaţioniste să aplice acest standard de la aceeaşi dată. Retratarea situaţiilor financiare Situaţiile financiare sunt bazate fie pe modelul costului istoric (fără a ţine seama de schimbările în nivelul general al preţurilor sau de creşterea preţurilor specifice ale activelor deţinute), fie pe modelul costului curent (reflectă modificările preţurilor specifice ale activelor deţinute). într-o economie hiperinflaţionistă, situaţiile financiare bazate pe cele doua modele sunt utile doar dacă sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură curenta de la data bilanţului. Retratarea situaţiilor financiare, în concordanţă cu acest Standard, cere folosirea unui indice generai al preţurilor, care să reflecte modificările puterii generale de cumpărare.

IAS 37 – PROVIZIOANE, DATORII ŞI ACTIVE CONTINGENTE Obiectivul acestui standard este de a asigura ca baza de evaluare şi criteriile de recunoaştere adecvate sunt aplicate provizioanelor, obligaţiilor şi activelor contingente şi că sunt prezentate suficiente informaţii în cadrul notelor financiare pentru a da posibilitatea celor care le folosesc să înţeleagă natura, oportunitatea şi valoarea lor. Aria de aplicabilitate IAS 37 trebuie aplicat de către toate întreprinderile în procesul de contabilizare a provizioanelor, datoriilor şi activelor contingente, cu excepţia:

- celor generate de instrumente financiare care sunt reflectate Ia valoarea justă;

- celor rezultate din contracte executorii, cu excepţia contractelor oneroase; - celor rezultate din activitatea întreprinderilor de asigurări în relaţia cu clienţii asiguraţi;

- celor care constituie obiectul altui Standard Internaţional de Contabilitate. Prezentarea informaţiilor

- 43 -

Pentru fiecare clasă de provizioane, o întreprindere trebuie să prezinte:

- valoarea contabilă la începutul şi sfârşitul perioadei;

- provizioanele suplimentare realizate în cadrul perioadei, inclusiv creşterea provizioanelor existente;

- sumele utilizate (ex. cele apărute şi plătite din provizion); -

nefolosite şi anulate în timpul perioadei;

sumele

- creşterea valorii actualizate în timpul perioadei, datorită efectului în timp.

Nu sunt necesare informaţii comparative

1.3.2. Analiza comparativă între prevederile Normelor contabile româneşti şi Standardele Internaţionale de Contabilitate 2

 

Elemente de contabilitate

Standrade Internationale de Contabilitate

Reglementari contabile romanesti

1.

Consolidare

Baze ale consolidarii rapoartelor financiare

-

trei luni diferenta intre

anul financiar este anul calendaristic

-

raportarile dintre sucursale

 

si organizatie (IAS 27- paragraf 19)

consolidarea conturilor este un concept inca

-

neintrodus in contabilitatea romaneasca

Contabilitatea de achiziţie

-

activele şi pasivele

-

achiziţiile sunt

achiziţionate sunt incluse în

inregistrate la postl de investiţii drept costuri in bilanţ.

bilanţ la valoarea actualizata

-goodwill-ul este capitalizat si amortizat pe parcursul utilităţii sale (IAS 22 paragraf 40 si 42)

 

-

orice ajustare a valorilor

estimative este reflectată ca ajustare a good-will-ului (IAS 22 paragraf 58)

Investiţii în sucursale şi asocieri

-

metoda capitalului sau

-

metoda costului

metoda costului (IAS 28 sau IAS 27)

2.

Active fixe

Proprietatea

suma reevaluată mai puţin amortizarea cumulată (IAS

-

Costul istoric este subiect al reevaluarii prin decizii guvernamentale

 

16)

2 Sursa: revista "Business Digest-Major Companies of România"nr. 1/ 2000

- 44 -

 

costul istoric mai puţin amortizarea cumulată

-

 

Amortizarea

-active intangibile şi tangibile sunt amortizate pe parcursul vieţii lor estimate de utilitate.

-

amortizarea este

înregistrată separat şi de asemenea supusă reevaluării

-

legea 15/1994 privind

 

amortizarea activelor fixe

-

viata de utilitate a

activului supus deprecierii este mai lunga decat in alte

tari

-

se aplică un coeficient de

utilizare care reduce deductibilitatea cheltuielilor

cu amortizarea

Investiţiile

-

clasificarea drept active

-

clasificarea drept active

fixe şi evaluarea la preîul pieţei sau la costul minim (IAS 25)

curente şi inregistrate la preţ de achiziţie se creează provizioane atunci când valoarea de piaţă este sub valoarea din bilanţ

Brevete şi licenţe

achiziţia este inregistrată ca investiţie la preţul de

-

achiziţie în cadrul activelor fixe

-

achiziţia este consderată

drept activ intangibil si inregistrată la preţ de achiziţie

amortizarea se face pe

-

durata vieţii de utilitate

amortizarea se face în cel mult cinci ani

-

anticipate

-

costurile de cercetare şi

-

costurile de cercetare şi

dezvoltare sunt fie incluse în contul de profit şi

pierdere, fie capitalizate şi amortizate în cinci ani

dezvoltare trebuiesc capitalizate îndeplinindu-se anumite criterii; altfel sunt puse pe cheltuieli

-

costurile de crecetare şi

 

dezvoltare sunt fie incluse în contul de profit şi pierdere, fie capitalizate si amortizate în cinci ani.

3. Evaluarea realizarilor în moneda straina

 

Bilanţurile în moneda straina

-

căştigurile şi pierderile

Bilanţul în monedă straină este evaluat numai la sfarşitul anului cu diferenţele de reevaluare cuprinse în bilanţ; se

-

din preschimbare sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere (IAS21)

- 45 -

   

creeaza un provizion pentru pierderile din reevaluare.

Reprezentanţe în strainătate

activele şi pasivele sunt convertite la cursul de închidere

-

-

Consolidarea bilanţului cu

cel al reprezentanţilor din strainătate nu este prevazută

-

elementele de venituri şi

de legislaţia romanească

cheltuieli sunt convertite la cursurile de schimb la data efectuării

Evaluarea tranzacţiilor în strainătate

-

căştigurile şi pierderile

-

căştigurile şi pierderile

realizate sunt înregistrate în

realizate din preschimbari

 

contul de profit şi pierdere

sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere (IAS 21)

-

căştigurile şi pierderile

nerealizate din preschimbare sunt înregistrate la alte cheltuieli sau suem de primit; daca exista un debit, se creeaza un provizion iar valoarea pozitiva se inregistreaza la rezerve numai la sfarsitul anului

4. Dividendele

-

dividendele sunt

-

dividendele sunt

înregistrate la data

înregistrate ca o reducere a

declarării

capitalului social în perioada la care se referă acestea, indiferent de data declarării sau plăţii

5. Contabilitatea

-

sunt înregistrate pentru a

este prevazută, dar rar pusă în practică

-

provizioanelor pentru datorii îndoielnice

reflecta debitorii la valorile

ce urmează a fi recuperate

 

6. Contabilizarea inflaţiei

-

este necesară ajustarea

-

reglementările contabile

soldurilor conturilor, în baza nivelului de inflaţie sau a preschimbării într-o monedă mai stabilă, pentru a se crea comparabilitate a informaţiei financiare

romanesti nu se referă la

efectele inflaţiei

7. Situatia cash-flow-ului

- sunt cerute

- nu sunt cerute

şi situaţia modificării capitalului social

8.

Raportarea pe

- companiile listate la bursă

- nu există cerinţe similare

segmenete

sunt obligate sa facă publice informaţii privind

- 46 -

 

rezultatele, veniturile, activele pasivele, investiţiile de capital, deprecierea, amortizarea si alte cheltuieli non cash

 

9. Profitul pe acţiune

-

este necesară publicarea

- nu este necesară comunicarea publică a indicatorului

în cazul companiilor ale caror acţiuni ordinare sunt tranzacţionate la bursă

- 47 -

Cap II.

Activitatea de control a riscurilor bancare

În lipsa unei abordări sistematice a evaluării riscului, uşor de implementat, o bancă nu dispune de nici un mijloc de a-şi reduce cheltuielile legate de riscuri, fără un control riguros şi o finanţare corectă a riscurilor. În plus, este dificil pentru o bancă să determine veniturile ajustate în funcţie de risc pentru o gamă de produse bancare sau o activitate şi să transmită riscul pieţei financiare. Obiectivul vizat de controlul riscurilor constă în minimizarea cheltuielilor asociate riscurilor pentru toate expunerile care au fost identificate, dar nu şi evitate sau eliminate. Pentru a controla riscul de piaţă, o bancă poate avea în vedere mai multe tehnici de gestiune a bilanţului sau de diversificare a portofoliului. Între modalităţile de a gestiona riscul de lichiditate se înscriu şi titularizarea unor credite sau creşterea frecvenţei negocierilor. În domeniul riscului operaţional banca poate îmbunătăţi controalele privind calitatea produselor bancare, pe lângă gestiunea creditelor acordate şi analiza atentă a creditelor neperformante.

2.1. Controlul risculuide lichiditate

2.1.1. Analiza lichidităţii bancare În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent. În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.

Riscul de lichiditate pentru o bancă constituie expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii de finanţare. O lichiditate adecvată fiecărei bănci din sistem este extrem de importantă şi din perspectiva minimizării riscului sistemic, datorită riscului de contaminare prin sistemul de plăţi interbancar. Nici unul dintre activele din poziţia monetară a unei bănci nu aduce băncii venituri, cu excepţia rezervelor minime obligatorii de la banca centrală, la care se poate bonifica dobânda nominală.

Rezerva la banca centrală trebuie gestionată zilnic pentru a se situa la nivelul obligatoriu impus de norme. Banca trebuie să nu depăşească acest plafon datorită costului de oportunitate: chiar dacă se bonifică, dobânda practicată de băncile centrale pentru excedentul de rezerve este sub nivelul dobânzii de pe piaţa interbancară sau al ratei medii a dobânzii pentru activele bancare. Dacă valoarea disponibilului băncii la sfârşitul zilei în contul curent la banca centrală este sub plafon, atunci deficitul este completat scriptic de un împrumut de la banca centrală în condiţii extrem de dure, echivalent practic cu o penalizare aplicată băncii respective.

- 48 -

Rezervele minime obligatorii Din punct de vedere cantitativ rezervele bancare minime sunt determinate de normele autorităţii bancare şi de structura depozitelor bancare. Ele sunt stabilite procentual pentru fiecare tip de depozit bancar. În aceste condiţii, rezervele minime obligatorii se calculează ca:

Ri = Σ ri * di,

Unde:

i= 1

i tipul de depozit bancar; Ri – rezerva minimă obligatorie corespunzătoare depozitelor bancare de tip i la momentul t; ri – rata minimă obligatorie a rezervelor la tipul i de depozite bancare; di – mărimea absolută a depozitelor de tip i la momentul t-1.

Rezervele bancare minime fac parte dintre obligaţiile pe care o instituţie financiară trebuie să le respecte pentru a funcţiona ca o bancă. Aceste rezerve reprezintă pentru banca centrală un instrument de politică monetară pentru controlul masei monetare. Rezervele minime nu sunt active lichide deşi sunt incluse în poziţia monetară, neputând fi folosite pentru a acoperi o creştere a cererii de credite sau o retragere de depozite. Din punctul de vedere al capacităţii lor de finanţare a operaţiunilor bancare curente, rezervele minime sunt tot atât de puţin lichide ca şi imobilele din bilanţul băncii. Cererile aleatoare de credite sau fluctuaţiile depozitelor bancare pot impune fie cumpărarea de fonduri de pe piaţă la preţuri peste nivelul optim (dacă este nevoie de fonduri imediat), fie plasarea la rentabilităţi suboptimale (dacă există rezerve excedentare de plasat imediat). Principala cauză de incertitudine este volatilitatea depozitelor bancare, care exprimă durata în timp a depozitelor şi este dată de încrederea deponenţilor în stabilitatea pieţei. În acest caz, expunerea potenţială la risc este egală cu produsul dintre valoarea acestor depozite şi volatilitatea lor. Expunerea la risc poate fi foarte mare, lichidarea bruscă a unor depozite importante ca valoare falimentând banca. Protecţia faţă de riscul de lichiditate se poate realiza în primul rând printr-o planificare şi o actualizare riguroase. Clienţii mari pot fi rugaţi să anunţe intenţia efectuării unor operaţiuni de încasări sau plăţi de valoare mare. Clienţii sunt totuşi reticenţi chiar în condiţiile unor pedepse severe pentru divulgarea unor informaţii de serviciu de către salariaţi (insider trading regulations), considerând că o operaţiune bancară este mai bine păstrată secretă când despre derularea ei sunt informaţi cât mai puţini. În acest sens, trebuie monitorizate zilnic operaţiunile de mare valoare: certificate de depozit ajunse la scadenţă, titluri de valoare scadente, rate scadente la împrumuturi mari sau angajări semnificative de linii de credit, dar şi sursele de fonduri disponibile imediat.

2.1.2. Factorii de influenţă a riscului de lichiditate

a). Identificarea nevoilor bancare de lichiditate Fie că se estimează pe termen scurt sau lung sau în mod ciclic, nevoile de lichiditate reprezintă obligaţii imediate cărora banca trebuie să le facă faţă cu promptitudine pentru a fi în continuare recunoscută în sistemul bancar ca intermediar financiar.

- 49 -

a.1). Nevoile de lichiditate pe termen scurt se datorează unor factori, ca:

sezonieri, operaţiunile marilor clienţi, volatilitatea depozitelor şi a creditelor. Influenţa factorilor sezonieri este foarte puternică, în special pentru băncile specializate în oferta de servicii financiare destinate unui anumit sector de activitate. Şi băncile universale sunt afectate de influenţe sezoniere generate mai ales de perioadele de vacanţe, în care activitatea este minimă şi cheltuielile curente ridicate. Cele mai multe fluctuaţii sezoniere pot fi corect anticipate pe baza experienţei anterioare prin analiza dinamică a seriilor de date. Gestiunea acestor cereri sezoniere este mai dificil de realizat doar în primii ani de activitate ai unei bănci. Transferurile şi creditele de valoare mare în raport cu talia băncii pot crea şi ele probleme de gestiune a lichidităţii pe termen scurt. Ca şi în cazul riscului de creditare, clienţii mari au potenţialul de risc cel mai ridicat. Nevoile unora dintre ei sunt cunoscute aproape cu certitudine, mai ales dacă au beneficiat de asistenţa băncii în pregătirea planului de finanţare a anumitor proiecte. Pentru alţi clienţi însă deciziile pot avea un caracter cu totul conjunctural, în special cele legate de transferul unor fonduri sau utilizarea unor linii de credit a.2). Nevoile ciclice de lichiditate sunt mult mai greu de estimat, deosebit de dificilă fiind mai ales anticiparea momentului apariţiei lor. Ca şi în cazul nevoilor de lichiditate pe termen scurt, creşterea cererilor de credit se poate cupla cu scăderea depozitelor.

Metodele de analiză şi calcul pentru estimarea mărimii acestor nevoi vor fi descrise în continuare:

1. Analiza comportamentului liniilor de credit. Utilizarea maximă a liniilor de

credit în perioade de expansiune este comparată cu utilizarea lor actuală, diferenţa putând fi o bună estimare a cererii de credite suplimentare de acoperit în caz de expansiune.

2. Corelarea dinamicii depozitelor cu dinamica ratelor dobânzii. Analiza curbei

ratelor dobânzii de piaţă oferă o bună aproximaţie a anticipărilor agenţilor referitoare la faza ciclului economic în care urmează să intre economia. În baza seriilor de date proprii, banca poate stabili indici de corelaţie între dinamica acestor rate şi cea a propriilor depozite; atunci ea poate estima nivelul probabil al acestor depozite în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţă. 3. Evaluarea vulnerabilităţii bazei de depozite presupune aprecierea gradului în care s-a realizat o diversificare optimă a bazei de depozite şi a calităţii programelor de gestiune a riscurilor din domenii care afectează imaginea băncii. Creşterea solidităţii băncii este cel mai bun mijloc de a minimiza cererile aleatoare de lichiditate, în special minimizarea retragerilor de depozite bancare ale clienţilor. Pentru uşurinţa utilizării şi calitatea rezultatelor există pachetele de programe de analiză statistică, folosite mai ales în analiza sezonalităţii. Singura condiţie pentru utilizarea acestui tip de analiză o constituie vechimea băncii pe piaţă. O bancă nouă care nu a mai trecut printr-o criză de încredere nu are la dispoziţie repere cantitative pentru analiză; ea poate folosi cu o marjă de eroare sensibil sporită, semnalele şi datele referitoare la comportamentul sistemului bancar în ansamblu, în baza bilanţului consolidat şi a analizelor autorităţii bancare. a.3). Nevoile de lichiditate pe termen lung sunt corelate cu tendinţele comunităţilor de clienţi ai băncii şi pieţele pe care operează banca.

- 50 -

Spre exemplu, pentru zonele cu dezvoltare accelerată, ritmul de creştere a creditelor este mai mare decât ritmul de creştere a depozitelor şi pot apare presiuni de lungă durată asupra lichidităţii băncii. Reciproc, în zonele relativ stabilizate din perspectiva creşterii economice depozitele tind să crească în mod constant, în timp ce creditele au un nivel stabil. Aici apar presiuni generate de asigurarea unor plasamente rentabile. Diversificarea acestor riscuri se poate realiza optim doar de către băncile mari – naţionale şi internaţionale. Băncile locale sunt dependente de profilul regiunii pe care o servesc din punct de vedere financiar. a.4). Nevoile neprevăzute de lichiditate sunt imposibil de anticipat, fiind provocate de evenimente complet aleatoare. Generate de cauze diverse, ca reducerea depozitelor datorită unor zvonuri, suspendarea unei surse de refinanţare, creşterea bruscă a creditelor solicitate, aceste nevoi au un potenţial de risc extrem de important, banca trebuind pregătită în acest sens. b). Satisfacerea nevoilor de lichiditate bancară reprezintă cel de-al doilea factor de influenţă a riscului de lichiditate şi se poate realiza prin intermediul surselor de lichiditate ale fiecărei bănci, ca active lichide şi împrumuturi (Tabelul 3.1). Sursele noi de lichiditate sunt generate de aplicarea unor noi tehnici şi instrumente financiare. Una din aceste metode constă în cumpărarea de titluri (obligaţiuni) emise cu o opţiune de răscumpărare înainte de scadenţă la un preţ fix, cunoscut dinainte. În acest fel se elimină practic riscul de piaţă la lichidarea titlului şi se sporeşte lichiditatea obligaţiunilor. O altă metodă este titularizarea creditelor, frecvent practicată pentru ipoteci standard, reducând de fapt nevoia de lichiditate.

Tabel II.1. Lichiditatea bancara 3

 

Surse

Destinatii

1.

Numerar în seifurile băncii

1.

Rezerva minimă obligatorie la

2.

Depozite la banca centrală

banca centrală

3.

Depozite la bănci corespondente

2.

Posibila fluctuaţie a depozitelor

Rezerve secundare:

3. Eventuale cereri de împrumut

4.

Portofoliul de bonuri de tezaur şi

4.

Nevoile de bani lichizi ale clienţilor

alte titluri negociabile

 

Portofoliul de credite:

5.

Rate scadente la credite acordate

Clienţilor

Împrumuturi:

6.

Emiterea de certificate de depozit

7.

Cumpărarea de rezerve

8.

Împrumuturi de la banca centrală

9.

Împrumuturi de la bănci

corespondente