1

Amintirile unor iubiri nenăscute încă

1. E timpul.......
E timpul să merg mai departe.
Adun toate cioburile vieţii mele trecute,
ce încă mai plâng sub bocanci nemiloşi,
strâng în căuşul palmei
cenuşa zilei de ieri şi
cu degetele răsfirate
o împrăştii în cele patru zări,
să nu mai rămână
nici măcar o fărâmă.
Merg mai departe
nu mă mai uit înapoi.
Tot ce este mort, trebuie îngropat,
aşa se şi cuvine,
altfel ar ieşi de acolo un abur otrăvitor
ce duce şi pe alţii la pierzare....
Există o vreme pentru lacrimi
dar apoi, e timpul
să merg mai departe.
...............................2003...................................
......................
2. Atunci când ne vom întâlni
Atunci când ne vom întâlni,
Te voi recunoaşte...
Voi închide ochii şi voi simţi
Mireasma florilor
Din gradina sufletului tău.
O cunosc atât de bine...
Sunt florile pe care eu ţi le-am dăruit
 2

Înainte de început...
Pe când erau doar seminţe în găoacea lor.

Atunci când ne vom întâlni,

Te voi recunoaşte...
Voi închide ochii şi voi tresări
La auzul paşilor tăi.
Îmi recunosc bătăile inimii
În cadenţa lor,
Simt cum te apropii...

Atunci când ne vom întâlni,

Te voi recunoaşte...
Sufletul tău va cânta o melodie
Uitată de mult...
Era cântecul inimii mele...
Pe care l-am pierdut
Atunci când am murit
Puţin câte puţin...
Pâna s-a lăsat o linişte de gheaţă...

Atunci când ne vom întâlni,

Te voi recunoaşte...
Voi închide ochii şi voi simţi
Căldura sufletului tău
Care va topi depărtarea
Şi va alunga întunericul...
Mă voi simţi din nou vie!
Vor cădea lanţurile
Şi-mi voi întinde aripile ca să zbor...

Iar tu vei fi lângă mine,

Prietenul meu dintotdeauna...
Şi mă vei ajuta să recuceresc înălţimile!!!
 3

Decembrie 2006
...........................................................................
....................
2007
Cuvintele-au fost inventate,
Ca sa ascunda gindurile.
De vrei sa-ntelegi, e musai,
Sa elimini rindurile.

Da, e-o vreme pentru jale

Si o vreme de bocit,
Insa dup-un timp, e vremea
Sa-nteleg ca s-a sfirsit.

Viata-a fost? Sau moarte lenta?

Nici eu nu prea stiu ce-a fost,
Insa fu un sfert de secol
Risipit fara de rost.

Si-apoi ani si ani de zile,

Bocind... nici eu nu stiu ce:
Tot ce-ar fi putut sa fie
Si de fapt.... nimic nu e.

Insa turnul meu de fildes,

Intr-o zi, ca un facut,
De pe polita inalta,
Nu stiu cum dar... a cazut.

Eu am tras o spaima buna,

Insa cind mi-am revenit,
Mare imi era uimirea
Pentru ce-am descoperit.
 4

Afara era o lume

de mister, de flori, de soare...
nici nu stiam ca exista...
toata plina de culoare.

Parca intreg universul

Inaintea-mi s-a deschis!
Nu mai vreau sa stau in fildes
Si nici sa traiesc in vis.
20.01.2007
...........................................................................
.
3. Te-am pierdut…
Te-am pierdut pe vremea
când încă nici nu mă gândeam la tine…
Te-am pierdut…
atunci când mi-am pierdut toate visele,
pe care le adunasem în bolul meu de cristal…
S-a spart…
S-a spart atunci… în înghesuiala sufletului
meu,
Când toate dorinţele-mi
s-au repezitit să iasă la lumină.
S-a spart, iar visele s-au rostogolit
şi-au pierit prin grilajul unei rigole…
Cine ştie până unde s-au dus???
Cine ştie dacă le-a găsit cineva???
Şi dacă le-a găsit, ce-ar putea face cu ele?
Sunt doar visele mele…
care nu se vor mai împlini niciodată…
Cine ar sta să le culeagă, unul câte unul,
să le şteargă de atâtea dezamăgiri
şi să le pună înapoi aripile?
Iar apoi ar trebui să deschidă larg ferestrele,
 5

să aibă curajul a se avânta spre înalturi,

pentru a le învăţa din nou, să zboare…
Te-am pierdut…
şi mi-a ramas în căuşul palmei, un singur fulg,
să-mi amintească de ceea ce ar fi putut să fie
dacă….
23.01.2007
......................................
4. Retorica...
Mi-am privit braţul şi-am observat o urmă
violetă,
asemeni sclipirilor din ochii mei
atunci când tu stârneşti în ei furtuna.
Mi-am amintit: ne-am supărat aseară...
Am vrut să plec iar tu m-ai prins de braţ, să
mai rămân...

De ce să mai rămân? Te-ntreb: de ce?

Poţi tu să-mi vindeci ochii, de lacrimile plânse?
Poţi risipi tu norii ce pleoapele-mi umbresc?
Poţi şterge gândurile ce-mi brăzdează fruntea?
Poţi lua-napoi ceva, din ce-a fost spus?

Am obosit, cu braţele întinse tot aşteptând

să te primească înapoi...
Urechea-mi nu mai poate să asculte,
rivnitele şoapte, ce nici măcar n-au fost rostite.
Am obosit să tot privesc nisipul din clepsidră
cum se scurge...
30 01 2007
.................................................................
5. Veşmânt de gânduri...
Din faldurile grele de catifea barocă,
se desprind încet, gândurile mele...
 6

Unul câte unul, alunecă tăcut,

cuprins de visări de mătase foşnitoare,
dantele lasciv atârnîate de câte un sâmbure de
adevăr.
Broderii încărcate de mister îl învăluie,
acoperindu-l cu perle din lacrima mării şi
valuri argintii.
Visele o iau înainte, printre mistice pandantive,
dansând un ritual păgân, al timpului încremenit
de şoapte!
Să prindă din urmă clipa... e momentul!
Luna îşi scaldă chipul
în miile de feţe ale gândurilor mele neşlefuite.
Dar în fiecare dintre ele, se reflectă aceeaşi
imagine...
Cine??? Cine???
Nu ştiu! Şi ies, scoţându-mi la plimbare
Veşmântul atât de-mpodobit al viselor mele.
30.01 2007-01-31
........................................................................
2007-02-04
6. Fâlfâit de aripi (dialog)
Alungă-ţi somnul dintre gene
şi te strecoară-ncet, tiptil,
în visele mele.

Şopteşte-mi...
ce nu îndraznesc să ascult
atunci când eşti lângă mine.

Sfărâmă lanţurile
ce le port în timpul zilei
şi eliberează-mi sufletul.
 7

Dă viaţă îngerului
înlănţuit în piatra dăltuită
a unei aripi frânte.

Sau lasă-mă...
Lasă-mă să rămân pe vecie
Doar un mesaj... de dincolo...

Un... fâlfâit de aripi...

3.02. 2007
............................................
Şi catifeaua nopţii se lăsase,
veşmânt greoi pe gene obosite;
„Cobori cu mine, înger de mătase
în lumea de cuvinte nerostite.

Unde atomi se-nlănţuie genetic

Reverberând impulsuri geniale,
Ce le refuzi, - când trează eşti – patetic,
De la-nălţimea purităţii tale!

Am să te fac să uiţi de tot şi toate,

să te cobor în danteesc infern,
s-atingi tot ce credeai că nu se poate,
să mori şi să învii în dans etern!”
3.02 2007
.................................................
7. Extaz şi agonie...
Tu crezi că e iubire... e destin...
Eu cred că-i doar o cupă de pelin
Şi de-i bătută cupa-n pietre scumpe,
Tot de otravă inima mi-o umple!

Când se trezesc din vremile păgâne

 8

Oculte ritmuri, tobele bătând,

Din mistic jar se-nalţă rugăciune,
Aceleaşi vechi cabale repetand!

Dar focul cere sânge pe altare,

Vestale-nalţă braţe către zeu,
Iar jertfa-nfăşurată-n sacre falduri,
Tăcută-i ca un miel... căci sunt... chiar eu!

Da, ştiu... e cupa plină de otravă...

Dulce nectar, din fructul interzis...
Dar cu nesaţ îmi voi sorbi sentinţa:
Înger cu aripi frânte, un proscris!

E-n mâna ta licoarea si stiletul,

Extaz şi agonie-n braţul tău...
Talazuri năvălind s-atingă cerul
Sau tragic năpustindu-se în hău!
4-27.02 2007
.....................................................................
8. Sfârşit de drum...
De sub clopote de sticlă,
razele dintâi născute, mă străpung
dezmorţind picuri de rouă,
lacrimile-ncremenite-n cerul ciung.

Fruntea ta, mister de vise,

gândurile îşi ascunde dup’un nor...
sfâşiind abrupt tăcerea,
amintiri se-nfig în carne... şi mă dor.

Îţi mai simt pe buze gustul,

val de mare în talazuri sigilat...
te respir, pulsăm alături,
 9

contopiţi într-un trecut de mult uitat.

Braţele-mi te mai păstrează...

rapsodie-a unei ierni de mosc şi fum,
mimetism tăcut, empatic,
rătăcit într-un banal sfârşit de drum...
24.02.2
007
...........................................................................
....................
9. Eterna ecuaţie (unu plus unu egal
unu)
Pădure...
Îmi răsfir degetele prin frunzele tale care
foşnesc a suspine...
Buze...
Ce gem a dorinţe spasmodic acute, şoptind a
chemare...
Adâncuri...
Etern deghizate-n rotunduri concentric
pierdute...
Chemare...
Atracţii fatale ce umplu de sensuri şi forme,
neantul...
Contopire...
Doi... unul... nimic... totul... în afara oricăror
limite...
Extaz...
Balans pe muchia universului... a fi sau a nu
fi...
Nu mai contează!
Eterna ecuaţie rezolvată aritmetic.
25.02.07
...........................................................................
 10

..............
10.Inerţie...
Aştept un tren ce nu mai vine...
O gară ce-a murit de mult...
O umbră, pleoapa nopţii o mai ţine,
Ascunsă-adânc, în timp ce mai ascult...

Un pas, un foşnet, o visare,

Un sâmbur cu amprente memorate...
Ţâşnesc săgeţi, privirile-mi involte
Înfipte-n golul firelor tăiate.

O odisee încă nenăscută,

Sucombă în tenebre de tăcere...
Ca pasărea de foc, rămasă mută,
Ce-aşteaptă o a doua înviere!
25.02.07
...........................................................................
...................
11.Un înger....
Un prinţ al nopţii-nvăluit în tainice mistere,
cu ochi de onix şlefuit pe lamă de hangere,
domn al deşertului pierdut, uitat de toţi şi
toate,
lângă-o fântână coborâse, calul să-şi adape....

Pe fruntea lui tălăzuiau atâtea gânduri frânte,

iar ochii-i aruncau scântei sortite să-
nspăimânte!
Şi printre falduri de veşmânt ţesut din vânt şi
şoapte,
pe chipul lui citeai genuni născute într-o
noapte.
 11

Privind spre vălu-ntunecat al apei din fântână,

şoptea cu sufletul pierit: „Credeam că-i o
cadână!
O cupă proaspătă de-azur, ce-o bei dintr-o
suflare,
Un abur frământat de vânt, ce-l ai şi-apoi
dispare...

Am vrut s-o am... mă fascina, acel calm *nu se

poate*,
Stilete-mi răscoleau adânc, dorinţe-ntunecate!
Credeam că-i doar un vas de lut, ce-mi ispitea
privirea,
s-o am, ziceam, să fie-a mea, să-mi potolesc
pornirea!

Avut-am sute de femei, mândre mărgăritare,

podoaba-ntregului harem, îmi zace la picioare.
Şi-am strâns în braţu-mi, sfărâmând, fragilul
vas de lut.
Dar nu ştiam: la pieptul meu... un înger am
avut!

Un înger... sacru legământ, făcut din foc şi

ape...
Cupă de jad din care zeii vin să se adape...
Voit-am totul şi-am băut şi-ultima picătură...
Păstrez şi-acum sărutul cald, ce mi-a rămas pe
gură.

Un vis, o boare, un balsam... îi simt şi-acum

parfumul...
patima mea l-a risipit, în patru zări, ca fumul!
Şi am rămas cu ochi pierduţi şi-un dor ce arde-
 12

n mine..
Oricât aş bea, mai sete-mi e! Şi-o mare de
suspine!
27.02.07
...........................................................................
............
12.Agonie si extaz
Dragostea si suferinta pasesc pe-aceasi cale
si nu de putine ori, mana-n mana

Ştiam că-i calea suferinţei...

Şi totuşi... am vrut...
Urcam încet, cu picioarele desculţe
şi fiecare piatră cerea un strop de sânge...
Cu veşmântele sfâşiate de lacrimi, urcam mai
departe...
Un pas... şi încă unul...
Ştiam... ştiam că fiecare pas,
mă va duce mai aproape de durere...
şi totuşi... înaintam...
cu fiecare lovitură
fruntea mea muşca ţărâna
iar trupu-mi nu voia să se ridice...
Şi totuşi... urcam mai departe...
Cupa trebuia băută până la ultima picătură...
Priveam înainte şi nu vedeam decât ochii tăi...
Noaptea inimii mele... începuse...
Blestem şi extaz, sfâşiind infinitul,
Viaţa şi moartea-ncleştate-ntr-un sărut...
M-ai răstignit pe crucea trupului tău...
Priveam cum piroanele îmi străpung braţele şi
picioarele,
înlănţuindu-le de tine...
Aş fi vrut să ridic ochii către cer şi să strig:
 13

„Tată, mă iartă, căci nu am ştiut!!!”

Dar nu puteam... Ştiusem...
Şi îţi simţeam inima, cum bate împreună cu a
mea...
răstigniţi amândoi, ca un singur trup...
jertfă păgână pe-altare de piatră...
„Şi totuşi... Tată...”
Focul din cer căzut-a ca un fulger...
Şi-altar şi jertfă... totu-i spulberat!
Aripi de îngeri, două trupuri poartă...
„Copila Mea, de mult, Eu te-am iertat!”
28.02.2007
...........................................................................
...................
13.Degustare....
Aş vrea ca să te torn, mirifică licoare,
în cupa vieţii mele, deplin să te cuprind.
Să-ţi sorb în nări parfumul de cireşi în floare,
să-ţi descifrez aroma de patimi clocotind.

Şi într-o simfonie de tonuri papilare,

să îmi inunzi fiinţa, să-ţi gust din plin
savoarea...
Miros de mosc şi ambră, ascetică chemare,
din ancestrale timpuri perpetuând culoarea.

Extaz şi agonie, Valhalla şi infern...

Un foc pe rugul sacru ce mistuie tăciuni...
Piroane-adânci înfipte în braţele pe lemn,
Şi aripi prăbuşite în tainice genuni.

Iar mistice reflexe de rubiniu şi sânge

Trezesc în mine ritmuri de stranie cadenţă...
Te sorb dintr-o suflare, iar sufletul îmi plânge...
 14

Ce altceva rămâne după chintesenţă???

01.03.2007
...........................................................................
....................
14.Simbioză...
Aş vrea să te învăţ să priveşti prin ochii mei...
Apusuri sângerii inundând zenitul....
Picurii de ploaie atârnând indecent pe un ram...
Cupe de cale-nsinuându-se provocator...
Trunchiuri de copaci înlănţuiţi într-o eternă
sărutare...
Valuri unduindu-se asemeni unei claviaturi
abea atinse de degete fremătânde...
Adâncul unor ochi care şoptesc de patimi
nerostite...
Colţul unor buze arcuind a invitaţie...

Să auzi... cu urechile mele...

Foşnetul frunzelor... geamătul vântului
printre grinzi de lăcaş părăsit...
Ţipătul pescăruşului ce sfâşie văzduhul...
O vioară... sub razele de lună.. pe nisipul
plajei...
Talazuri ce se izbesc de stânci...
Bătăi de inimă... în acelaşi ritm cu a ta.
sângele pulsând în acorduri finale...

Aş vrea să te învăţ să adulmeci cu nările

mele...
Parfumul teilor ce-mbată-ntreaga stradă...
Tuberozele cu sfârcuri neruşinate
Scăldate-n razele de soare...
Mirosul reavăn de fân proaspăt cosit
păstrând încă amprenta unor trupuri...
 15

Semantice uleiuri de mosc, santal şi ambră

alunecând pe curbe concentrice, vibrând...
şi pilea ta.. rostind chemări genetic
încrustate...

Să simţi prin toţi porii mei...

Mătasea mângâind asemeni unei brize...
Adâncul catifelei căzută-n falduri grele...
Satenuri unduind în valuri răcoroase,
Răceala unei marmore ascunzând în ea un
chip...
Atingerea unui fulg în a cărui siaj văluresc
simfonii...
Buzele tale... amprente de rubin pe gâtul
meu...
01.03.2007
........................................................
15.Rapsodie...
Ploaia îşi plânge lacrimi pe obrazul meu
Şi-i simt în piept suspinele tăcute...
Pe luciul apei se ridic-un abur...
Tainice emanaţii a vieţilor trecute...

Degete lungi şi ude şoptit şi le strecoară

Prin plete de copaci de vânturi răscolite...
Pe trunchiuri se prelinge-n litania tăcută
A tot ce-a fost odată... a clipelor pierdute...

Pe-alei se-aud doar paşii ce-mi însoţesc

periplul,
Cadenţă în acorduri de umede rafale...
Pe-asfalt oglinzi de apă îmi caută parcă chipul,
Reflexii unduite în rapsodii finale.
03.03.2007
 16

............................................................
16.Reverberaţii
E lună plină... Rondă, voluptoasă
Îşi etalează chipul în zenit,
Trezind adânci ecouri de maree,
Ce-mbrăţişează ţărmul adormit.

Prin vârfuri de pădure seculară,

Copacii-mplântă suliţi către cer.
Tăcerea-i sfâşiată de urletul sinistru
Al unui lup stârnit de-al ei mister.

Pulsează-n vene ritmul de ţimbale,

Adânc întipărite pe retină,
Dansează iele-n iarbă ritualuri,
Desculţe, despletite...-i lună plină...
03.03.2007
...........................................................................
..........
17.Romance...
Doi porumbei în cuiburi de dantelă,
zbătându-se să iasă la lumină,
m-au întrebat, de pamele-ţi flămânde,
n-ar vrea-n căuşul lor ca să îi ţină...

Căci temători, pulsau adânc, semantic,

prin curbe cu miros de etamină,
şi mă-ntrebau, de palmele-ţi flămânde,
n-ar vrea-n căuşul lor ca să îi ţină.

Palpită de sub falduri de matase

trezind acorduri de adrenalină...
Iar eu mă-ntreb, de palmele-ţi flămânde
n-ar vrea-n căuşul lor ca să îi ţină...
 17

03.03.2007
...........................................................................
............
18.Amprentă
Da, ştiu că-ţi voi rămâne-n amintire
Un mistic cerc de foc pe-a ta retină.
Un monolit de jad tânjind năvalnic
să îşi găsească calea spre lumină.

Un pumn de lut în mâna ta fierbinte,

dornic să nască forme şi culoare.
Întinse corzi de harfă, neatinse,
vibrând într-o tăcută aşteptare.

Un ţipăt ascuţit de violină

tânjind după acorduri de iubire...
Un fâlfâit de aripi, ca de înger...
Da, ştiu c-am să-ţi rămân în amintire.
03.03.2007
...........................................................................
...................
19.Ochii tăi
Sclipiri de jad, tăcută simfonie,
Adâncuri de coral izbit de valuri...
Unduitoare alge clorofile
Ţîşnind acut, sălbatic, peste maluri...

Şerpuitoare piei de salamandre,

Dansând în jurul focului, sclipiri,
Smaralde şlefuite-n joc de flăcări
Ce mistuie trecutele iubiri.

Acorduri de esenţe-ntunecate
Brăzdând sclipiri de-oţel încremenit,
 18

Sunt ochii tăi, ce mă străpung empatic

Spărgând structura mea de monolit.
03.03.2007
...........................................................................
..........
Vulnerable
Eyes of jade, eternal jaded,
Stone and fire in defeat...
Sounds of unexpected music
Coming forth, a royal treat.

Hidden treasures, highly guarded,

Brocken heart, wondering soul,
Don’t you see what are you missing
To be again complete and whole?

Open the gates, flooded emotions,

Let them out and than be free,
Dare to love, enjoy and suffer,
Doesn’t matter if... with me!
03.03.2007
....................................................................
So easy and... so hard
If you want to know a women,
You got to know her deep inside,
To know her dreams and her emotions,
The mystery that each one hides.

To give her wings, to help her flying,

To let her see’n your eyes, desire,
To touch her tender and to kiss her
Until her breath is full of fire.

You got to taste her, to understand her,

 19

You got to let her to be’n your blood.

Is in your power to build a diamond
Or to transform her in simply mudd.

To let her know that all of your passion

Will last for ever deep in your heart,
So, if you realy want to love a women,
It is so easy and.. is so hard.
03.03.2007
.........................................................................
A women’s heart
A women’s heart is yours for ever
If you believe that this can be true,
If you want to listen and pay attention,
You’ll find the way to know what to do.

If you want to see what she’s beeing missing

And give her the place, in your heart, most
high,
She’s gonna got you in all her senses
And gonna teach you, how is to fly.
03.03.2007
...........................................................................
........
Sholder to cry on
In brocken dreams that keep me from sleeping,
My heart is beatting wispering you name.
Unhidden tears spring out in rivers
Washing the moments, never be the same.

I’m only a sholder for you to cry on

But you’r a traveller just stopping by.
Beeing down and lonely, I am only comfort,
Shelter till you’ll be just able to fly.
 20

But there’s no sorrow, I will be drinking

The magic potion until it last.
Moments of passion, deepest desire,
I’m gonna treasure allthough they go fast.
03.03.2007
...........................................................................
...........
20.Topaze
Privesc la bluza fină de mătase
ce zace atârnată în cuier...
Cu nasturi de topaze languroase
şoptind catrene pline de mister.

E noapte... Peste umbre-mbrăţişate,

cad razele de lună, potpuriu...
Sunt taine necuprinse, etalate
în pasiuni exalte-n ceas târziu.

Iar mâini frenetic tremurând a patimi,

ca nişte ramuri zvelte de copac,
alunecă-n mătasea parfumată,
topaze, câte unul, se desfac.

Şi degete de mosc şi pin fierbinte

strecoară tremolouri pe ascuns.
E noapte... peste umbre-mbrăţişate
e lava care curge-n nepătruns.
03.03.2007
...........................................................................
..........
I know...
Touch me… touch me… touch me… touch me…
touch me…
 21

I want to fell your breath in all my skin…

I want to feel you lips reach for adventure,
And all your kisses, touches, to treasure, to lay
in.

I want to hold me tight into your arms,

To last in there for ever, to never let me go,
But you are just a wonderer, in travel,
A dream, a breeze, appearance… and I know….
03.03.2007
……………………………………………………………
………
L’amour..
Je sais, l-amour e folle, est unne folie,
Qui se dechire dans l’ambre transparente,
Unne maladie d’abysse et renaissance,
D’un monde perdue, d’un coeur vivente.

Un jeux de deux, un dance qui se trenne

Dans la musique des astres efemeres,
Des larmes, du joix, beatitude,
Comme c’est la pluie on embrassante la terre.
03.03.2007
...........................................................................
.....................
No more tomorrows…
Have you ever thought about
What if there’s no tomorrow?
What if the world will crush tonight?
You wouldn’t feel the sorrow?

You wouldn’t feel the pain inside

For every unspoken word, for fight,
For every moment without love?
 22

What if the world will end tonight?

03.03.2007
……………………………………………………………
………
Memoriam...
O lacrima si eu iti daruiesc
s-o pui in salba celor adunate,
dar pune-alaturi tot ce-a fost frumos,
nu si durerea vietii destramate.

Memorii curg in valuri, un tezaur,

nimenea nu te poate jefui.
De dincolo va fi mereu cu tine
si-ar vrea ca tu din nou sa poti iubi.
04.03.2007
.......................................................................
The name of the game…
The name of the game is “pain”.
Is easy to gain or to loose,
But no matter what, if you want to play,
It will be pain, whatever you choose.

The name of the game is “today”.

Whatever you got, tomorrow you can loose,
But only today, you can be enriched,
It is up to you, whatever you choose.

The name of the game is “dance”.

Orchestra is ready to play.
It takes two for this kind of game,
Wherever is love or just lay.
04.03.2007
……………………………………………………………
……………
 23

21.Replică
Nu pot fi aşa subtilă,
Mă strecor ca o camilă
Prin gaura acului.

Însă ca o făcătură,
După vre-o doi pumni în gură,
Mă făcui a dreacului.

Numai pene, albe toate,

Cine stă şi le socoate...
Uite pana, iote... nu-i!

Dar mi-e drag să mi spui de bine...

Şi de rău acuma...-n fine....
Că doar nu-mi pun pana-n cui.
04.03.2007
.......................................................
22.Rugă...
Domnul meu, sunt stânci sub ape,
n-am cum corabia să-mi trec!
Privesc spre ţărm... Tu eşti cu mine,
căci altfel, ceasul ultim mi-l petrec.

Iar tot ce am, îţi aparţie!

Şi-acum… şi el este al meu!
Deci Domnul meu, te rog pe tine,
Să-i fii şi lui, un Dumnezeu!
05.03.2007
.............................................................
23.Astenie...
Primăvara asta toantă,
Cu parfum de prospătură,
Dă năvală peste mine,
 24

Răscolind păr, ochi şi gură.

Se însinue şăgalnic,
Mi se vâră în sistem,
Mă cuprinde-o astenie
De îmi vine s-o blestem.

Râd şi plâng ca o năucă,

Ba mă doare, ba mi-e dor...
Fraţilor, e primăvară!
Să vă fie tuturor!
06.03.2007
..........................................................................
24.Captiv intre doua lumi
Suflet încremenit în alabastru,
Surprins în zbor eteric, diafan,
În ghiare de-antracit, fină montură,
De mistic malachit şi de profan.

Pe canavaua albă, doar o pată,

Pierdută-n simfonia de culori,
Un înger alb, acorduri rătăcite
Şi ploaie... ploaie rece de fiori.

Aragonit din pântecul durerii,

Ce rotunjimi de perlă dă să nască,
Fir de nisip înconjurat de văluri.
Cădere... Nu e nimeni să m-oprească!
8 martie 2007-03-08
..........................................................................
25.Perpetuum efemer
Dragostea noastră, meteor, iubire de o noapte,
cântec de lebădă ţîşnind din murmurul de
şoapte,
 25

s-a consumat ca un torent născut dintr-o

furtună,
totul în cale măturând, pierind într-o genună.

O flacără-aprinzând un rug ce mistuie şi-

ngheaţă,
iubirea mea... pe-altarul tău... ofrandă, jertfă,
viaţă.
Băut-am cupa amândoi, şi-ultima picătură,
am sigilat-o-ntr-un sărut pe ochi, pe mâini, pe
gură...

Te-am mai privit încă odat’ ca să te am în

minte...
Făr-un „adio” am plecat, să nu-mi aduc aminte
decât de ochii tăi... poem, pe paginile-mi albe,
de gura ta... mărgăritar ce am să-l port în
salbe.

Să te păstrez şi să te uit, să mi te smulg din

fire...
Dar e-n zadar, căci am avut... o noapte de
iubire!
16.03.07
...........................................................................
26.Noapte...
E noapte...
Beznă, monotonă,
Aripi de îngeri,
Ferestre închise,
Aşteptare...
Probleme...

Un câine urlă bezmetic.

 26

Fără lună...
Paşi pe alee.
Tomberoane răsturnate...
Patetic...
Probleme...

Mi-e somn....
Aştept ceasul să bată.
Plumb curge prin vine,
O stafie rătăcită
Întreabă drumul...
Probleme...

Da’ ce faci dom’le cu atâtea probleme?

Păi... e noapte...
Le pun la culcare!
19.03.2007
...........................................................................
...........
27.Toamna sufletului...
E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete

şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate

se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...

E toamnă... iar vântul tot bate....

 27

Afară-nfundat este drumul

Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...

Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

20.03,2007
...........................................................................
...
28. Captiv între două lumi II
Timpul a devenit fluid şi mi se pare
că-mi lunecă prin vene, plumburiu.
Hotarnic peste vreme mi-e tributul
ce îl plătesc în cerul cenuşiu.

Mi-e frig. Fiori de ghiaţă-mi poartă pasul

pe vechi alei, demult, sau parcă-acum...
şi mă preling prin timp, dar şi prin spaţiu
de parcă n-aş fi eu... ci doar un fum...

Pe-un colţ de gard, un corb mă urmăreşte

şi-l simt pulsând în mine, prin tenebre.
Terestru sol al morţilor în viaţă,
al celor făr-odihnă din criptele funebre.

Şi-un gând, ca o durere, îmi spintecă fiinţa.

Şi-mi amintesc de-o piatră şi-un mormânt...
Şi bântui mai departe... mă caut... sau te
caut...
Nu pot s-ating nimica, nu scot nici un cuvânt...
20.03.2007
...........................................................................
 28

...................
29.Iubito...
Timpul, mână criminală în mănuşi de catifea
ca o umbră pe perete, lunecând insinuat,
strecurându-se flegmatic, a bătut la uşa mea,
să-i deschid, să stăm de vorbă, despre ce s-a
întâmplat.

„Ce mai vrei – i-am spus, sardonic, fără nici un

pic de milă.-
n-ai făcut destul –se pare- vrei mai mult, nu ţi-e
de-ajuns?
Floarea vieţii mi-ai răpit-o, tot ce-a fost să fie-
odată,
ai prădat, ai luat cu tine şi-n tenebre te-ai
ascuns.

Hai, priveşte-mă! Te uită! Ai venit să-ţi ceri

iertare?
Nu te iert! Ce stai acolo proţăpit şi fără glas?
Poţi să-mi dai napoi ce-odată am avut şi tu mi-
ai luat?”
„N-am venit să-ţi dau, iubito, ci... să iau şi ce-a
rămas!”
20.03.2007
...........................................................................
.............
30.Blestem...
Sunt atâţia oameni în jurul meu
şi eu totuşi sufăr...
sufăr de o singurătate teribilă
care îmi contorsionează fiinţa
neântregită.
 29

Toţi îmi vorbesc, mă ascultă, râd

dar singurătatea mea sfâşie pe dinăuntru.
Sar aşchii din trunchiul durerii mele care vrea
să iasă
şi să-şi strige la răspântii
rugăciunea!

Cortegii trec prin mine spre departe

şi-mi aruncă flori la picioare.
Din adâncul pământului, ţâşneşte singurătatea
mea
spre nicăieri, spre neant
şi continuă
în litanii legănate.
25.03.2007
.......................................................................
31.La orizont...
Câte-odată încetez să mai visez...
Îmi simt aripile frânte şi pământul
venind în picaj către mine...
sau invers...
şi îmi amintesc de spusele cuiva:
„Dacă vrei să nu ţi se facă rău,
priveşte orizontul!”
25.03.2007
.....................................................................
32.Sevraj...
Ploaia mea cu stropi număraţi...
Te-am cules picătură cu picătură,
atentă să nu pierd niciuna...
Mi te-ai prelins pe faţă
şi te-ai amestecat cu lacrimile mele...
Te simt pe buze...
Gust de ocean strecurat pe o plajă...
 30

Te-ai presărat în căuşul sufletului meu,

arzând mocnit a ambră şi santal,
ofrandă pe altarul fiinţei mele.
Mi te-ai insinuat în fiecare atom,
refăcându-i structura...

Şoaptele tale... mistice tălmăciri

ale unor rugăciuni demult rostite,
lavă şerpuitoare, mistuind
arzătoare dorinţi...

Au rămas doar vaduri secate de lacrimi...

Pustiu tabernacol jefuit de prinos...
Tăcere....
Şi-un tremolo ca un ecou fără sfârşit
al unei rupte corzi
de violină.
26.03.2007
.....................................................................
33.Exist...
Dacă nu este în limbajul vostru,
nu este comunicare...
Dacă nu este în ritmul vostru.
nu este muzică...
Dacă nu-i pe lungimea voastră de undă,
nu-i simţire...
Dacă n-are amprenta voastră,
îi negaţi dreptul de a exista
şi de a se defini
în propriile tipare.
Nimic nou sub soare...
Ce este a mai fost
şi ce-a fost va mai fi!
 31

Dar eu EXIST ACUM

şi nimeni nu-mi poate lua acest drept!
26.03.2006
............................................................
34.Şi totuşi...
Pentru a exista,
nu trebuie să cer voie nimănui.
Pentru a mă exprima în propria-mi culoare,
doar Lumina trebuie să o întreb,
dacă mă lasă.
Sunetele mele prind glas,
să-i plătească tribut doar tăcerii.
Iar simfonia sufletului meu
nu-i destinată urechilor omeneşti,
ca să întrebe de-i plăcută!
Ea se armonizează cu cerul,
cu florile, cu iarba...
cu surâsul tău...
Dar nici pe tine nu te întreb...
Căci mi-e teamă...
s-ar putea să nu-ţi plac...
şi atunci mai bine,
îmi îngân propriul cântec,
pictându-mi tablourile
doar pentru ochii sufletului meu,
mai presus de orice culoare
şi orice sunet cunoscut.
Şi totuşi...
26.03.2007
.................................................................
35.Certitudine
Nu, nu vreau să-ţi plac!
Cu siguranţă, nu-mi pasă de tine!
Tremurul fiinţei mele atunci când mă uit în
 32

oglindă
e doar o adiere a brizei... Doar e seară...
ce-mi pasă de ochii tăi mă vor vedea... sau nu!

Nu, nu vreau să-ţi plac!

Cu siguranţă, nu-mi pasă de tine!
Cântecul inimii mele îţi intreabă urechea
pentru că ştii mai bine..
Nu! Nu am alt motiv...
Doar e cântecul meu...

Nu, nu vreau să-ţi plac!

Cu siguranţă, nu-mi pasă de tine!
Inima mea bate alte ritmuri,
dar precis, nu e ritmul inimii tale...
e vre-un ecou... de undeva.. din univers...
Eu nu cunosc bătăile inimii tale!

Mi-e cald... dar căldura asta vine de la soare...

chiar dacă este ascuns după nori...
Iar de tânjesc... precis e de vină primăvara asta
ce ţâşneşte în muguri neştiuţi.

26.03.2007
......................................................................
36.Filozofia existenţei... (sau invers)
„N-a fost nimic din ce-a putut sa fie
si tot ce-a fost să fie, s-a sfârşit.
Şi nici nu va mai fi vre-o armonie,
Ca-n vremea când ajunsem la zenit.

Nimic din ce a fost, azi nu mai este,

iar ce va fi cândva, nu s-a-arătat.
Iar azi... e doar o umbră, o poveste,
 33

din tot ce-a fost cândva... dar s-a schimbat.

Şi tot ce va fi mâine-a fost odată,

nimic nu va apare nou sub soare,
căci veşnic se învârte-a vieţii roată,
deşertăciune-i tot, de-i viu, sau moare!”

Şi totuşi... ce-a fost ieri, te urmăreşte,

o umbră a pierdutului trecut.
Iar azi, sub ochii tăi se veştejeşte
de eşti nebun să pierzi şi ce-ai avut!

Iar de trăieşti în veşnică-aşteptare,

tânjind după ceva ce nu mai vine,
priveşti cum ziua trece şi dispare
şi-n inimă-ţi rămân numai suspine.

Deci, sfatul meu prietene, de-l vrei,

e : „ziua s-o trăieşti cu bucurie,
de parcă n-a fost ieri, nu va fi mâine,
ci doar un veşnic azi, dăruit ţie!”
...........................................................................
37.Când plâng...
Sunt stropi ce-alunecă tiptil
pe-obrazul supt al străzii...
Lacrimi mari, tristeţi adânci
ale norilor de ploaie,
uitate în noroaie...

Izbesc pe-acoperişuri
stropii grei
şi pe alei,
pleznesc în muguri uzi
şi frunze moarte
 34

ce nu mai pot să poarte

povara-nlăcrimată.

Ce ciudată
e tânguirea stropilor pierduţi
din ochi neştiuţi...
05.04.77
...................................................................
38.Blestem
O lampă s-a îndrăgostit
de-un fluture ce-i tot dădea ocol.
Văzuse-atâtea zeci, căzând în gol
cu aripile arse...

Şi Doamne, cât ar mai fi vrut

cu braţele-i arzânde să-l dezmierde,
însă ştia că îl va pierde
ca-n alte-atâtea dăţi.

Dar fluturele ameţit

şi de lumină fermecat,
se pare că prea mult s-apropiat,
căci s-a pârlit.

Şi fără aripi, fumegând,

se prăbuşea trasând spirale,
acorduri finale,
ale unei iubiri stigmate.

Sărmana lampă...
A rămas să-şi tânguie iubirea...
şi blestemul... Dăruirea...
va fi mereu fatală!
 35

Şi-atunci strigă în disperare:

„nu voi mai iubi!
nu voi mai străluci!
am să mă sting în suferinţă!”

Dar două aripi colorate,

au început să dea târcoale,
insinuând în rotocoale
un dans ispititor.

Şi lampa, roşind de plăcere,

uită de durere,
de jale şi de blestem
făcând sacrificiul suprem,
de-a străluci mai tare.

Iar restu-i uitare!

21.04.2007
...................................................
39.Petec de iubire
Îţi aminteşti de nopţile în care
tu-mi povesteai de toate, bune, rele...
Eu ascultam... tăcuta ta chemare,
mă-nvăluia în pulbere de stele.

Iar când te-am întrebat „ce e iubirea?”

prieten drag, mai şti ce mi-ai răspuns?
„Iubirea e un vis ce-i prea ciudat,
ca să te laşi de vraja lui pătruns!”

Visul acesta, tainică şoptire,

a dispărut în vânt, ca o solie,
dar a rămas un petec de iubire:
„prieteni, vom rămâne-o veşnicie!”
 36

22.04.2007
.......................................................................
Te-am căutat în chipul oamenilor de pe stradă
Încercând să te recunosc....
Dar niciunul nu mi-a zâmbit, cu zâmbetul tău...
...........................................................................
..................
40.Galantar...
„Da, ştiu că mă iubeşti, pentru că merit!”-
Aşa mi-ai spus chiar ieri, prea plin de tine.
Şi mă întreb de ştii ce e iubirea,
De ştii care e taina ce o ţine???

Iubirea, dragul meu, nu se merită,

E ca un abur, ca un vânt ce-adie...
Nu ştii de unde vine, când se duce...
Nu ştii cum s-o păstrezi... s-o faci să fie...

De-ar fi pe merit, ai avea iubire

La kilogram, sau poate la metraj...
Azi două porţii, că ai fost cuminte...
Iar mâine...mai vedem... e la gramaj.

Dar dragul meu, iubirea este oarbă,

Dă-n gropi, apare unde nu te-aştepţi...
Cei proşti se-ndrăgostesc la fel de tare
Cum sunt păliţi şi... cei mai mari deştepţi.

Vezi o prinţesă, neam de sânge-albastru,

Îndrăgostită de un trubadur...
Când stau la coadă prinţi care „merită”,
Dar ea nu are ochi spre cei din jur.

De crezi c-o meriţi... nu-i cunoşti valoarea.

 37

Ea nu-i ceva din piaţă cumpărat!!!

Iubirea e sublimul ce se-oferă...
I-un dar sperat şi totuşi... neaşteptat!!!

E-un tot ce îl primeşti în palma-ţi goală,

Nemeritând, vei ştii să-l preţuieşti.
Nu te-ntreba de ce... sau cum se-ntâmplă...
E-o boare ce te-atinge şi... iubeşti!
05.05.2007
......................................................................
41.Cumplită irosire...
Este o cumplită irosire, să oferi o sticlă de vin
de colecţie, cuiva care nu se pricepe la vinuri.
Oricâte talente ar avea acea persoană,oricâte
calitati, oricât ar fi de bun si de merituos, dacă
nu ştie să aprecieze savoarea acelei licori
speciale, este o regretabilă pierdere.

Un astfel de vin, trebuie simţit...

trebuie să-l trăieşti, cu fiecare picătură.
Să-l priveşti, să-l admiri, să-l respiri...
să-l laşi să-ţi pătrundă în fiecare celulă...
să-ţi vorbească... despre gustul ţărânei,
dogoarea soarelui şi mângâierea stropilor de
ploaie...
despre dansul fecioarelor, sfărâmându-i
boabele cu tălpile goale...
despre somnul adânc, în butoaie de stejar...
ce multe-ţi poate spune...
trebuie doar să ştii să asculţi, să simţi, să
apreciezi...
şi pe măsură ce îi vei descoperi savoarea,
îţi va dezvălui mai mult din tainele neştiute de
nimeni,
 38

căci atingerea ta îl va face să renască

şi să se etaleze în toată splendoarea.

Dragul meu, femeia este asemeni unui vin de

colecţie, dacă nu vei şti să o descoperi, să o
savurezi, va fi o cumplită irosire, căci tainele ei
vor rămâne încuiate pe veci sub lespedea
banalului.
...............................................
06.05.2007.............................
42.ÎNCHINARE...

Motto: „Orice lucru pe care il lasi sa domine in

viata ta, iti devine idol. Cu cât îţi aţinteşti mai
mult ochii asupra lui şi cu cât îi declari mai
mult puterea asupra ta, fenomenul se întâmplă
şi el preia controlul. Dacă spui mereu, sunt un
ratat, un terminat, viaţa mea nu mai are sens,
aceste lucruri ajung sa te domine si sa devina
o realitate permanentă prin simplul fapt ca tu
te închini lor” R.T.

Ai intrat in templul durerii ca să te închini

la icoanele propriilor tale suferinţi.
Le-ai aşezat pe altare
şi ţi-ai turnat sufletul în cădelniţa suspinelor, să
fie ars,
ca tristeţea ta să se înalţe
în rotocoale plăcut mirositoare, către muze.
Apoi, ai urcat treptele,
una cate una, în genunchi,
şi te-ai asezat pe stâlpul durerii,
devenindu-i tovarăş şi zeu.
Şi încă mai aduci ofrande,
 39

propriei tale dureri,

lăsând-o să domnească în viaţa ta.
Crudă zeiţă.
Cred că este timpul
să cobori printre muritori,
să-ţi laşi sufletul să curgă în râuri, iubindu-i
şi atunci, lanţurile care te-au îngheţat în
nemişcare,
se vor sfărâma şi inima ta va începe să bată.
Vei învăţa ce înseamnă să fii om,
să plângi, să râzi, să suferi dar să şi iubeşti,
să admiţi că poţi fi asemeni oricărui muritor,
să priveşti la nevoile celorlalţi
şi să accepţi o mână întinsă care îţi oferă
sprijin.
Să ai curajul să devii vulnerabil,
să rişti să fii din nou rănit... sau poate iubit.

Dacă vrei să umbli pe ape, trebuie să cobori

din barcă!
.........................................
11.05.2007...........................
43.Mister...
Mi-e niciodată timpul mai aproape
Decât în aventura unui gând...
O clipă... fâlfâitul unei pleoape...
O coardă de vioară tremurând...

Fiorul unei adieri grăbite,

Promisiunea unui vis pierdut,
Momente niciodată împlinite,
Destin tangent... sfârşit făr’ de-nceput.

Final cu nici o şansă de-a se naşte,

 40

Un foc arzându-şi jarul efemer....

Şi totuşi...totuşi nimeni nu cunoaşte
Şi nu va descifra acest mister...
..........................................
12.05.2007.................................
44.Preţul...
Sunt un pribeag în lumea asta plină
De-atâtea amăgiri şi de ispite...
Născut am fost, un înger de lumină,
Un păzitor al celor nerostite.

Dar mi-am lăsat tiara şi veşmântul

Pe malul apei şi-am trecut înot,
Caci am dorit să cercetez pământul,
Să beau din cupa lui, nectarul tot.

Şi-umblând pe drum, cu traista în spinare,

Am învăţat ce-nseamnă să fii om,
Copil al suferinţei, ca oricare,
Născut din cel ce s-a-nfruptat din pom.

Şi mă-ntrebam de merită efortul,

Să lupţi din greu, să strângi amar din dinţi,
Şi să tot speri până-ţi dai popii ortul,
C-ai să ajungi la clipele fierbinţi,

Pe care le descântă-atât poeţii.

Şi-am întrebat pe una dintre muze
Ce cunoştea adâncul sens al vieţii:
Ce taină-i izvorăşte de pe buze.

„Drag peregrin, atâtea suferinţe,

Dureri şi doruri ce-s crestate-n fire,
O viaţă de amar şi de căinţe,
 41

Nu fac cât o clipită de iubire!”

14.05.2007............................................

45.Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce nu a fost
deşi... ar fi putut să fie,
mi-e dor de timpul risipit fără de rost,
de-aripile-mi lasate-n colivie...

Mi-e dor de clipele pierdute,

şi mărturie stă clepsidra frântă...
atâtea patimi nerostite, ne’ncepute...
atâtea vorbe ce în mine...necuvântă...

Mi-e dor de-atâtea valuri care-au şters

şi urmele-mi de paşi de pe nisip...
oglinda apei m-a trădat şi ea,
căci nu îmi mai reflectă vechiul chip.

Şi-a obosit ecoul să tot cheme,

cu vorbe mute ce izbesc în stâncă.
Mi-e dor de-un zbor întins... spre infinituri...
Şi tot şoptesc, din noaptea mea adâncă...
...............................................
21.05.2007.........................
46.Un înger călător...
Nici dacă... ai întoarce timpul înapoi...
curgându-l spre izvoare să cauţi ce n-a fost...
sau de-am rămâne-n lume doar noi doi...
şi-atâtea vorbe spuse fără rost...

Nici dac-ai prinde aripi să mă urmezi în zbor,

şi ţi-ai lăsa în urmă pământul şi menirea...
şi mi-ai şopti într-una c-atât îţi e de dor...
 42

şi-atât îţi e de-adâncă... nemăsurat... iubirea...

Atunci când în clepsidră a obosit nisipul,

iar pe cadran tic-tacul în ţipăt a-nlemnit...
e timpul... ceas de taină... mi-am isprăvit
periplul...
mă-ntorc... mă-ntorc acasă... de unde am
venit...
...............................
24.05.2007..............................
47.Proverb...
Mi-e timpul tot mai greu pe pleoape
şi-mi amintesc tot mai puţin,
de ochii tăi... adâncuri verzi de ape
ce oglindesc a cerului senin.

Şi parcă-ntreg pământul ne desparte,

căscând in mine cratere... prăpăd...
încerc să-mi amintesc... vai cum se uită,
ochii... ochii care nu se văd!

------------------------------------
24.05.2007------------------
48.Are rost?
Din tulburi ape timpul se-ncovoaie...
concentrice-amintiri se risipesc...
pământu-şi răscoleşte măruntaie
şi gânduri, râuri, râuri, se pornesc.
E prea târziu... pendula de hârtie
îşi scormoneşte clipele-n cenuşă...
e noapte-adânc în mine... cine ştie...
s-arunc sau nu, destinului, mănuşă?
...........................................................25.05.07..
...................
 43

49.Rătăcire...
Nimic nu se poate compara
cu sunetul sec al unei silabe nerostite
care sparge tăcerea!
Taie fără anestezie
şi fără să curgă o picătură de sânge.
Scurt şi curat.

Şi totuşi,
vecinilor nu le place să audă
cum urlă în noapte câinii,
la lună plină...
Sau poate că nu sunt câinii...
ci sufletele noastre rănite de atâta neputinţă...
Refren somnambul pe margini de acoperiş,
tânjind a cădere...

Ciudată durere,
să calci pe cioburile sparte ale viselor tale,
pentru a ajunge la ... renunţare.

Feţe de muşama se aştern

peste mesele întinse
la care ciocnesc pahare
morţii ce încă nu ştiu...
vor afla mai târziu... prea târziu...

Împreună cu colonia ieftină şi fumul de ţigară,

se înalţă spre tavanul cu tapet scorojit,
gemetele celor ce se mai amăgesc,
crezând că se mai poate,
că mai există...

E tristă...
 44

şi se prelinge ca o lacrimă stingheră,

pe asfaltul udat cu cisterna...
La colţul străzii, un felinar pâlpâie
numărând secundele dintre azi şi mâine...
trei, două, una... poc.

E totuşi tubulară...
cea fixă nu se potriveşte...
E-n coadă de peşte...
...................................................26.05.07..........
......................
50.Zbor frânt...
N-ai îndrăznit
să mă iubeşti...
ţi-ai ascuns aripile
in crisalida efemeră,
de teama de-a zbura...
Ai lăsat să cadă petalele
fără să le săruţi...
din pricina spinilor...
urma paşilor nu mi-ai căutat-o
printre dunele de nisip...
iar timpul s-a sfărâmat în cioburi...

Eu măcar am visat...
şi-a rămas nepătat
căuşul palmei, sărutat
de-o aripă călătoare
gata să zboare
spre mai departe.
...........................................................26.05.07..
..................
51.Prevedere...
Ce ciudat
 45

s-a-mbrăcat
in negru
mireasa timpului...
Se pare ca stie ceva
doar ea
si s-a-mbracat de azi
pentru mâine
caci nu va mai avea timp
sa se schimbe...
..........................................................27.05.07...
.......
52.Te voi iubi... (I)
Te voi iubi mereu...
aşa cum marea-mbrăţişează ţărmul
cu fiecare val...
şi se retrage pentru ca apoi
să năvălească înapoi...
căci i-era dor... de mal.

Te voi iubi cu fiecare vers,

sărut de jad, fierbinte, efemer...
mereu aceleaşi scuze...
Nimic nu vreau să-ţi cer...
Cu gust de mare, lacrimi şi iluzii...
te voi rosti păstrându-te pe buze...

Te voi iubi cu locul gol din suflet

ce are chipul tău în el săpat...
eşti un ecou venit din nepătrunsuri...
spunând un „te iubesc” de mult uitat.
Şi valul meu s-a revărsat
din nou spre-acele ţărmuri
de-altădat’.
......................................................31.05.07.......
 46

..............
53.Când mă vei iubi cu adevărat...
Atunci când mă vei iubi cu adevărat,
voi şti... voi simţi
cu fiecare fibră a fiinţei mele...

cerul va deveni mai albastru

iar stelele vor străluci
cu licăriri de taine...

buzele tale vor şopti...

cuvinte demult aşteptate
şi-atât de nerostite...

vor fi lavă din adâncuri,

topind mirarea
şi culegând sarea
din lacrimile mele...

vei picta cu sufletul tău

tapetul vechilor iubiri
ce vor rămâne amintiri...

iar inima ta va incepe sa bată...

...................................................31.05.07..........
.................
54.Te voi iubi... (II)
te voi iubi cu roua fiecărei dimineţi,
ca atunci când deschizi ochii
să ştii că eu sunt lângă tine...

te voi iubi cu fiecare rază de soare

să-mi simţi căldura trupului
cum te învăluie...
 47

te voi iubi cu fiecare adiere de vânt...

răsfirându-mi degetele prin părul tău...
şoptindu-ţi la ureche...

te voi iubi cu chipul lunii

arătându-se şăgalnic printre nori...
de câte ori o vei vedea...
te vei gândi la mine...

te voi iubi... cu tot ce pulsează-n jurul tău...

să ştii că SUNT... şi voi rămâne veşnic,
încă de pe atunci... când nu eram decât

o-nchipuire-a ceea ce ar fi putut să fie...

................................................31.05.07.............
.....................
55.Teatru de vară...
Cred că voi pleca...
şi nu vei şti
în nopţi târzii
unde voi fi.

Mă voi întoarce înapoi

şi pe scara de mătase,
nu-ncap doi,
deci doar eu,
subtil Prometeu,
furând focul-zeu,
-o scânteie de iubire-,
veşnic voi purta în sân o rană
a temerarei căi,
ce zorii îi destramă.
 48

Mereu călători,
norii mă poartă
spre... mai târziu...
sau poate către ... niciodată.

Uitată,
Lumina m-aduce pe braţe...
Mă simt legată cu aţe...
marionetă vivace,
printre atâtea paiaţe...

la dreapta...
la stânga...
iar inima... nătânga...
nu le prea deosebeşte...
..........................................01.06.07...................
................
56.Cenzură...
S-a adunat sinedriul
plin de ură
să-mi pună cenzură
pe inima-mi profană.

Pe foi de caiete,
secrete,
se-ascund discrete,
de cei ce le vor
arse pe rug.

Aceleaşi verbe conjug,

dar ei le pun la pasiv,
intuitiv,
iar eu, banal,
la conditional...
 49

optativ...

Sărmana hârtie...
curată erezie
să mai poţi scrie...

devine teroare,
un vers ce te-ndeamnă
la visare...
.................................................01.06.07............
..............
57.Iubire de plastic...
Mi-ai spus că mă iubeşti...
iubire de plastic
cu bandă magnetică pe stânga...
introduci codul şi...
ies cuvintele teanc,
gata numărate,
aranjate...

Cu ele poţi cumpăra orice...

sau poate că nu...

Spune-mi tu...
ai mai mult decât cuvinte?

Exchange-office-ul
este încă deschis...
...................................................01.06.07..........
................
58.As vrea...
Aş vrea să plâng...
să mă culegi, petală...
în palma ta întinsă să mă frâng.
 50

Pe trupu-ţi de nisip
să fiu eu talpa goală,
lăsând fierbinţi amprente
ce le spală
doar lacrimile mele,
ocean de vise
nescrise...
ne’ntâmplate...
destramate...
uitate...
......................................................
59.Ploaia...
Te-am căutat alergând
cu pletele-n vânt
şi tălpile goale...
mi-am sfâşiat norii
şi-am curs pe pământ
în rafale...
În geamuri ovale
cu lacrimi izbesc,
să te cheme...
şi şoaptele mele
brăzdează pe cer...
diademe...
Dar tu nu mai vii...
mă strecor prin rigole,
şiroaie...
Două trupuri fierbinţi,
fremătând de dorinţi...
stau în ploaie...
.........................................
60. Stropi de vară...
Te-mbracă doar clopul de paie
şi umbra-ţi lipită de zid...
 51

Curge apa pe tine iubito,

sub soarele ăsta torid...

şi cu braţele lungi, voluptoase,

razele lui te încing,
oglindindu-se-n pielea-ţi de-aramă...
Cu greu gelozia-mi înving...

Picuri grei şi săraţi se destramă,

prin curburi încă nesărutate...
Ce n-aş da să fiu ploaie... iubito...
să te spăl de rotunde păcate...
....................................................o7.06.07.........
....
61. Dansând cu lupii...
Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie

sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri

la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,

 52

mă paşte-un cumplit dor de ducă...

luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...
................................................11.06.07.............
......................
62.Neputinta
Poate pamantul sa mai dea inapoi
mortii prefacuti in tarana?
Poate marea sa planga cu lacrimile
celor pe care i-a luat?
Sarea lor s-a amestecat cu cea a valurilor.

Nici eu nu te mai pot scoate din sufletul meu.

Trebuie doar sa inteleg si sa-ti fac loc
atat cat sa nu ma ranesti!

Sau sa ma bucur in durere, ca de un dar....

Si sa o numesc... dragoste!

Sarutul tau ma arde... ca un stigmat....

Mainile tale ma dor...
Totul striga in mine... nu te opri...
caci de te opresti am sa fug...
am sa fug plangandu-mi foamea...
foamea de tine...

Te vreau... acum... sau poate niciodata....

dar inima parca uita sa mai bata
si rasuflarea mi se pierde printre suspine.

Si lacrimile mele-ti uda pieptul...

De ce??? De bucurie... sau de tristetea ultimei
dureri...
 53

Ce nu putea fi biruita....
....................................................................28.0
7.07
63. Ireversibil

Demult, candva,
m-am asezat pe genunchii timpului
si privindu-l in ochi, am observat
lacrimi, de tristete.
L-am intrebat de ce plange
si mi-a pus usor, un deget, pe obraz
desenandu-mi
primul rid.

..............................................................................
28.07.07
64.Dragostea adevărată
Dragostea adevărată,
dragostea care rezistă timpului şi intemperiilor,
este cea care se hrăneşte cu ea însăşi
şi există prin ea insăşi.

Ea nu are nevoie de a fi impărtăşită,

pentru a supravieţui.
Se naste dintr-o inimă plină
care are puterea de a dărui,
de a se dărui pe sine.

Şi cu cât daruieşte mai mult,

cu atât devine mai plină
revărsând peste margini.

Dragostea adevărată
nu se hrăneşte cu sentimentele altora
 54

şi nu poate fi niciodată dezamăgită

căci nu se asteaptă la nimic în schimb.

Dragostea adevărată
nu poate fi rănită
căci trupul ei divin
nu poate fi străpuns
de pumnalele sentimentelor mărunte.

Dragostea adevărată,
este asemeni unui râu de apă vie
care nu seacă niciodată
şi nici nu se va întoarce,
curgând către izvoare.

Acel care-şi are rădăcinile

sădite pe malurile ei,
nu se va usca niciodată,
şi va aduce roadă la vremea potrivită.

Dragostea adevărată
nu va pieri niciodată!
............................05.08.07.......................
65.E clipa...

Iti amintesti? Atunci cand noi ne-am intalnit,

ti-am spus ca intr-o zi ma voi intoarce
de unde am venit....

ca sunt strain si calator

pe-acest meleag al patimilor frante...

si au venit troiene sa ma-ncante,

petale albe de cires... din palma ta...
 55

si ploi
spalandu-mi trupul de osanda,
din lacrimile tale au curs suvoi,
fiindca stiai ca va veni si clipa
ce se-ntrepune intre noi...

E clipa...
Te simt tot mai departe desi stai
pe-acelasi loc, la fel ca ieri...
petalele isi ning acum dureri
iar eu... nu mai exist decat in vis...

un paradis
pierdut... sau regasit...

in sfarsit.
........................................06.08.07........................
......
66.Durere nerostită
Am privit fara macar sa tresar,
la inima ce mi-o intindeai
in causul palmei...

si am lasat-o sa cada
pe placa de granit
a unui altar pagan...

s-a sfaramat in mii de cioburi

iar eu m-am intors si-am plecat
fara sa privesc inapoi

pasind cu talpile goale

peste bataile frante
 56

ale sufletului tau

sangerand,
le-am lasat sa patrunda tot mai adanc
in pasii mei ce se-ndepartau de tine...

sa te pastrez...
rug de durere nerostita
si neplansa...

caci lacrimile mele,

curgeau ca un torent
pe dinauntru...

am plecat mai departe,

un pas... o durere... un suspin...

luand cu mine,
in rana talpilor goale,
o parte din tine...
..................................07.08.07...........................
.................
67.Pe tarm
Pe tarm...
doar eu si mangaierea brizei
ce-mi rasfira parul...

valuri inspumate
imi saruta gleznele
pentru ca apoi sa se retraga timide
speriate de propria-ndrazneala...

nisipul imi vrea urma pasilor ca amintire,

dar valurile cuprinse de gelozie
 57

se reped sa le stearga...

scoici mi se-agata siraguri,

de gat si de brate
rugandu-ma sa mai raman...
iar algele mi se incolacesc pe trup
imbracandu-ma...
sau poate... imbratisandu-ma...

stropi sarati, mi se preling pe buze...

nu stiu... sunt lacrimile marii
sau ale mele...

si brusc... mi se face dor de tine...

de tine... de tine...

ma intreb... oare cand vei lua fiinta...

oceanul meu de vise....
................................................08.08.07.............
..........
68.Pastreaza clipa...
Azi, este singura realitate
pe care daca nu o culegi cand inca mai este,
subit, va deveni un ieri... o amintire,
ce n-o mai poti schimba...
nu poti trai cu-adevarat din amintiri...

pe maine nu te poti baza,

caci s-ar putea sa nu mai vina niciodata...
iar de-l astepti, ca poate maine
in sfarsit, vei fi liber sa traiesti,
s-ar putea sa nu mai apuci,
fiindca singura viata reala,
este azi.
 58

Azi ploaia mi-a plans pe umar,

in timp ce ma plimbam prin parc.
Maine, lacrimile ei vor fi sirag
pe gatul unei fete...

ieri, inima mi-era suspin

si toata o durere,
dar azi iar sufletul mi-e plin
de mangaiere....

ce-a fost s-a dus iar ce va fi

nu s-a aratat inca...
dar azi e-al meu, acum, aici,
si-am sa profit de fiecare clipa,
sa o transform in vesnicie
pe hartie...

caci clipa... este tot ce avem...

..................................................10.08.07...........
.....................
Orgoliu ranit
Bate orologiul, noaptea jumatate.
La castel in poarta, oare cine bate?
Eu sunt, scumpa printesa, piticul tau iubit,
Eu si din Angliterra, ma intorc ranit!

Ranit nu in coapsa, nici ranit in piept,

mai mult in orgoliu, ca am stat s-astept.
M-ai trimis printesa la-al tau Sarazin,
sa vad de e vesel sau se zbate-n chin,

si statui de geaba, intreaga dupamasa,

fiindca Sarazinul, nu era acasa.
 59

Intr-un tarziu se-arata, noptii sa-i dea vama

si lung ma priveste, fara nici o teama,

i-am luat si din paine, nici ca i-a pasat,

m-am strambat dar dansul, nu sa-ntimidat.
Pai pe vremuri dom’le, cand ieseam pe vatra,
fugea buluc lumea, afar’ speriata.

Mi-a ranit orgoliul si-am venit nauc

sa-ti spun ca la dansul, eu nu ma mai duc!
Iar de-ti mai zboara gandul la el, stand in
balcon,
ti-am scris pe hartie, al lui telefon!
......................................................10.08.07.......
.................
69.Bartolomeu
Bartolomeu e-un taur de cireadă
negru şi mare cât o zi de post,
însă blajin şi bâlnd ca o mieluţă,
ba unii chiar spuneau că e cam...prost,

căci ziulica cât era de-ntreagă,

el se-aşeza-ntre flori, adulmecând
mirosul parfumat şi de îndată,
îl auzeai din toţi rărunchii-oftând.

Visa ca un viţel blajin şi tandru

şi nu-l mişcai din loc cu nici un preţ;
toţi îi ştiau meteahna şi-i ziceau
„Bartolomeu, boul cel nătăfleţ!”

Dar în oraş e mare sărbătoare,

corida a-nceput şi toţi petrec,
e mare-nvălmăşeală la arena,
 60

unde toreadori şi tauri se întrec.

Hormoni şi-adrenalină explodează,

în urletele celor din tribune,
căci în arenă astăzi toreadorul
e-ngenunchiat, iar taurul face spume.

În razele de soare străluceşte

tăişul lamei care brusc se-mplântă
în gâtul furiei dezlănţuite,
a taurului ce lumea înspăimântă.

Si toţi sunt în delir, ca să aclame

viteazul toreador, cel neânvins,
femei i-aruncă flori, se-aud suspine,
iar matadoru-n braţe e cuprins.

Bartolomeu, pe deal, găsind o floare,

pe iarbă, tacticos s-a aşezat,
dar Doamne, bat-o vina, întâmplare,
o viespe, dintre flori, l-a înţepat!

Bartolomeu, turbănd de-aşa durere,

se repezi în vale de nebun,
luând cu el tufişuri şi vâlcele
mugind ca o vâltoare, spre cătun.

În coarne luă hambar şi gard, căpiţa,

distruse a găinilor poiată,
cu-o furie ce-nspăimăntă mulţimea
şi ridică-n picioare, lumea toată.

Stăpânul, când văzu aşa simţire,

dădu ultimii bani la un ghişeu,
 61

şi se trezi-n arena-nsângerată,
furios şi turbat, Bartolomeu.

Lumea în delir aclamă taurul,

matadorul este-mpins în ţarc,
flori duium se-aruncă-n prafu-arenei,
toţi sunt ca săgeata-ntinsă-n arc.

Însă Bartolomeu, (mai ştiţi? – blajinul)

zărind o floare-n colbul răsfirat,
se aseză pe coadă cu tandreţe
cu nasul în petale îngropat.

Mulţimea din tribune e şocată,

toreadorul capa îşi agită,
se dă de ceasul morţii să-l provoace,
însa Bartolomeu... cum ştiţi... e vită!

Zadarnic îl împunge şi îl trage

şi turbă matadorul agitat,
căi blâd, Bartolomeu, cu nasu-n floare,
rar, îşi slobozeşte un oftat.

Şi-astfel Bartolomeu, blajin şi tandru,

căci nu mai era viespea să-l împungă,
este din nou pe deal, printre petale,
stăpânul fiind ceva mai gol la pungă.
................11.08.07..........................................
70.Sal de ganduri
Intr-o zi
m-a trimis cineva
sa-mi tricotez gandurile...

Hm... oare cum ar fi?

 62

Unul pe fata,
doua pe dos...
randuri intregi de ganduri
rasucite
cand pe fata... cand pe dos...

am crezut ca va iesi
o-nvalmaseala fara sens,
dar spre marea mea mirare
din toate-aceste ganduri,
am tricotat un sal.

Si tesatura a iesit usoara, vaporoasa...

Nici gand de-nvalmaseala...

Mi-am pus pe umeri salul

fara sa simt povara
atator multe ganduri,
caci ele se insiruiau cuminti:
unul pe fata... doua pe dos...

Sa stiti ca tricotatul de ganduri

este o idee buna!
..............................late’80.............................
71.Apus de soare-n Delta
Se-aude-un clipocit de ape
si-apoi
o liniste adanca...
parca si vantul a plecat
cu pasi de vata,
cartre somn.

Soarele, obosit,
 63

vatra de jar la portile noptii,

mai staruie cat o bataie de pleoape,
luandu-si ramas bun...
intreaga fire, pregatita de culcare
rosteste-o rugaciune muta.

Mai roseste putin orizontul,

Amintindu-si de faptele zilei,
iar stuful isi clatina varfurile
ca o usoara fluturare de batista...

E adormita Delta...

iar noaptea vegheaza

meditand pe tacute
la scurgerea vremii.
................................late’80......................
72.Vant de primavara...
Vantul ast de primavara,
e un hot fara rusine.
A intrat in calimara
si mi-a sterpelit din rime.

Si-nceputa poezie,
nu stiu cum s-o scot la capat.
El precis c-o sa mai vie...
dar i-am pus cernelii, lacat.

Si vazand asa masura,

hotul asta de idei,
prin perdea il vad ca-mi fura
din cui, una dintre chei.

Dau fuga la calimara

 64

s-o ascund dupa un vas,

dar el iute se strecoara
si mi-o fura de sub nas.

Si-am ramas, buze umflate,

nu mai scriu nici un cuvant,
nu e rost de poezie
cand s-au dus rimele-n vant...
................................late’80........................
73.Soapte pentru mai tarziu...
As vrea sa fiu o scoica...
sa ma pui din cand in cand
la ureche
si sa auzi fosnetul din mine
si zbaterea de valuri
din inima mea...

sa le auzi ca pe o chemare...
sa simti adierea
din tot ce-a fost soapta
si mangaierea
din tot ce-a fost vis
si clipe frumoase...

as vrea sa fiu o scoica,

sa ma pui din cand in cand
la ureche
si sa auzi din mine,
tumultul a tot ce-ar fi putut sa fie...

si sa pastrez,
in mine,
intacte,
soapte
 65

pentru mai tarziu...

.......................................late’80.........................
74.Nu mă-ntreba
A scrie mult
nu-nseamna neaparat valoare
ci mai degraba o proliferare
a unui morb incrucisat genetic
ce-a dezvoltat rezistenta
la competenta
si imunitate
la proasta publicitate.

Deci nu ma-ntreba cat am scris....

.........................................11.08.07..................
75. Îngeri căzuţi...
Mă întreb... oare
există vre-o răscumpărare
pentru îngerii căzuţi?
Sau fiinţa lor este atât de coruptă
încât nici un preţ nu mai poate fi plătit?

Pe ţărmul mării zac răpuşi de valuri

doi îngeri, printre scoici şi alge...
cu aripile frânte
şi trupul fără vlagă,
doar ochii le şoptesc a lacrimi
ce se strecoară fără voie pe obraji...

Cel alb încet întinse mana

şi mângâind nisipu-n neputinţă
privea cu suflet sfâşiat
spre cealaltă fiinţă...

Privise-n jos, spre-abisu-ntunecat

 66

şi doi ochi de tăciune

l-au străpuns prin genune
făcându-l să coboare pe pământ...

dar coborând,
lăsase tot ce-i sfânt
şi dezbrăcat şi gol, purtat de vânt,
ca de o vrajă fără leac,
se-apropia de ochii ce ardeau
ca flăcările de pe-altar.

Şi nu vedea cum penele-i în scrum

se prefăceau, înaintând pe drum...
tălpile-i sângerau prin pietre ascuţite
şi cuţite
crestau adânc în carne...

doar ochii... ochii aceia...

îi mai purtau paşii...
........
Cel negru, într-o zi, din întâmplare
ridicase ochii către soare
şi astrul fără milă
i-ar fi ars privirea
dar o uşoară’naripare
se înrepuse între el şi soare...

şi de atuncea ochii lui

nu mai puteau privi în altă parte
cu toate
ca genunea îi desparte...

şi flăcările din priviri

s-au transformat într-o scară
 67

chemându-l să iasă afară...

urcă o treaptă... şi-ncă una...

nu mai putea privi-napoi...
dar pasu-i era tot mai greoi...
iar aripile-i, corb, curgeau cenuşă...

înainta simţind jăratec

sub tălpile goale, plângănd...
pene-i cădeau rând pe rând
dar acea adiere-naripată
îl chema cu o voce ciudată
ca sunetul de flaut fermecat...

şi de’odată
s-au trezit faţă în faţă...
amestec de foc şi de ghiaţă...

şi-ntr-o clipă,
din neant,
un nou univers se-nfiripă...

doar pentru o clipă...

umbrele lor s-au atins
dar din necuprins
un fulger căzu cu putere.

...atâta durere...
...cădere...
...tăcere...

Aripi frânte şi sânge şi scrum,

un capăt de drum...
................
 68

Pe ţărmul mării zac răpuşi de valuri

doi îngeri, printre scoici şi alge...

Mă întreb... oare
există vre-o răscumpărare
pentru îngerii căzuţi?

Din înalt, o şoaptă, ca o boare

îmi răspunde:

„Nu am răscumpărare,
decât pentru copiii Mei pierduţi!
Plătit-am preţul cel mai mare!
şi nu mai am nimic de dat...”

dar Doamne.. totuşi...

din înalţimi, o lacrimă căzu

peste înaripaţii blestemaţi,
ce fură spulberaţi...

cu sufletul spăşit,
frânt de durere,
păşeam prin nisipul răvăşit
de suspine...
printre alge şi scoici
privesc către mine
doi oameni
îngenunchiaţi
în lacrimi scăldaţi...

ridic ochii spre cer

şi-un zâmbet îmi înfloreşte-n colţul gurii...
 69

ştiam eu, Tată,

că Tu, niciodată
nu rupi o trestie frăntă
şi nici nu stingi
o lumânare fumegândă...

ci-n marele Tău har i-ai zidit

acolo unde preţul s-a plătit...
..........................14.08.07.........................
/////////////////////////////////////////////////////////
76.As vrea...
Aş vrea să te citesc, ca pe o carte,
Însă ce teamă-mi e de ochii tăi...
Căci, de mă vei privi, numai odată,
Am să mă pierd... am să mă pierd în ei...

Aş coborî din turnul meu de fildeş

Să mă apropii de fiinţa ta,
Însă ce teama-mi e de braţul tău...
De mă cuprinzi... n-aş mai pleca....

Aş vrea să-mi pun tumultul în cuvinte,

Să ţi-l şoptesc în nopţile târzii...
Dar teamă-mi e de buzele-ţi fierbinţi...
De-am să le gust... mai foame îmi va fi
.......................................18.08.07.................
77.La plimbare
Ma plimbam prin gradina
si-un spin trandafir
mi-a agatat surasul
de varful unei iedere fantasma
ce s-a incolacit pe trupul tau
asemeni unui sarpe...
 70

..........................................
78. Mi-e dor...
sa te ating usor, pe frunte...
sa te desprind din lumea de fantasme
ce-ti umbresc privirea...

sa-ti dau la o parte parul din ochi

si sa te sarut incet, pe pleoape...
sa-ti ghicesc visele...

sa te iau de mana
si sa te conduc spre taramul
unde totul se poate...

iar tu sa-ti asezi un zambet in coltul gurii

asteptand ca eu sa-l culeg...
strop de apa vie pe buzele mele....
...............................20.08.07....................
79.Ganduri...
In linistea noptii
doar sufletul meu
da gandurilor vama...

trec clipe, trec ceasuri

se sfarma cadente
in cioburi de teama...

o umbra pe frunte
imi trece grabit
imi negura chipul...

eu dau s-o alung

cu-n gest obosit
si numai nisipul
 71

se scurge-n clepsidra
si-i tot mai putin
iar clipa-i de piatra

cu mana intinsa
raman neclintita...
o lacrima uscata...
...............................23.08.....
80. Pe-o singura coarda...
Pe genele timpului
se aseaza praful clipei,
a uitat
zbaterea de pleoape
ce ma trecea
de la o zi la alta

arcusul sufletului meu

canta pe-o singura coarda
celelalte s-au rupt
una dupa alta
intre capete de drum...

doar un maestru
ar mai putea interpreta
simfonia vietii
pe o singura coarda...
cu pasiunea de-a trai!
.....................................23.08........
81.Fulg incremenit...
Sunt doar un fulg incremenit
in zborul frant al unei aripi...

vin vulturi plesuvi la ospat

 72

si nu e nimeni sa-i alunge...

iar sufletul plange

cu ultimele lacrimi
pastrate in causul inimii
pentru clipa despartirii...

doar cerul...
doar cerul mai poate auzi
bataia muta...
bataia muta
a ultimei dorinti

iar restu-i tacere...

....................................23.08.......
82.Incremenire...
Pendulul a uitat ca sa mai bata
iar acele ceasului
au incremenit
intre dorinta de-a fi
si trecerea spre neant

doar clipa le desparte...

cortegii de ganduri
fantasme ale durerii
purtand lumanari fumegande
trec prin mine

lasand miros de tamaie

si cioburi
de vise sparte
sub pasii tacuti...
 73

pierduti...
.............................23.08......
83. Transcendenta
Am ratacit pe vechile alei
ce inca-mi mai pastreaza pasii...
sub fosnetul frunzelor
suspine soptesc
si ma cheama...

din criptele durerii

sunt maini ce se ridica
sa ma ceara...

lespezi de piatra
se dau la o parte
sa-mi spuna ce mult le-am lipsit...

si zambetele triste
ale nefiintei
de dincolo de mine
imi canta un cantec..

ca o amintire...
un vechi refren, uitat
intre paginile vietii...
.........................................23.08...
84.Masa tacerii...
Pe arcadele viselor mele
paianjenii au tesut panze uriase
pandesc
clipa...

nimic nu va trece...
totul ramane incremenit
 74

sub razele reci ale lunii

lacrimile mele
sclipesc aninate
in panzele goale

semnale pentru cei rataciti

sa nu se apropie...
de masa tacerii...
.....................................23.08.........-------------
85.Un Stradivarius...
Ce corzi mai pot să rup ca să nu doară
când vreau să cânt pe-a inimii vioară?
De ce nu poate- arcuşul să mă poarte
către liman de viaţă, ci spre moarte?

De ce mi-e simfonia tânguire

când partitura freamătă iubire?
Mi-e sufletul o frântă violină,
ce nu poate cânta ci... doar suspină...

„Te rog să nu mai plângi, iubirea mea...

un Stradivarius eşti, în catifea!
Atâta freamăt şi tumult strabate
din strunele-ţi, cascade-nvolburate!”
......................................28,08,07.......................
86.Trup de fată...
Hai toarnă-n ulcioare, dă-mi vinul să-l beau,
căci vreau să uit de toate,
hai stai lângă mine, priveşte-mă-n ochi
şi spune-mi... că se poate...

să beau azi rubinul din viţă rodit,

şi-ultima picătură...
 75

aş vrea s-o culeg, ca un rob răzvrătit

să ţi-o sorb... de pe gură...

în cioburi să frâng pe podea un ulcior

şi din el să apară
o fată frumoasă ce-i fuse sortit
de tânără să moară,

căci lutul din ol, era lut frământat

pe strune de vioară,
din trupul de fată ce fu îngropat
pe un deal, într-o seară...

Hai toarnă-n ulcioare, dă-mi vinul să-l beau,

căci vreau să uit de toate,
hai stai lângă mine, priveşte-mă-n ochi
şi spune-mi... că se poate...
............................................29.08...................
87.Eternitatea clipei...
Sunt clipe înfipte
în tălpile paşilor mei...
semn că am trecut pe acolo...

voiam să fi rămas...
să mă prinzi de mână
şi să-mi spui
„...pentru totdeauna...”

Dar clipele au trecut

asemeni lacrimilor ploii
strecurate printre rigole...

Totdeauna... e prea mult...

sufocă sub imensitatea veşniciei...
 76

Dar clipa?
Nu ştiai că şi ea
e o veşnicie
băută dintr-o singură
sorbitură?

Pentrucă va rămâne
pentru totdeauna!
................................29.08..................
88.Balada sufletului meu...
Aş vrea să te uimesc...
cu zâmbetul atârnat ca o petală
în colţul gurii...
atunci când lacrimi se desprind
din oceanul sufletului meu
să-ţi mângâie nisipul...

Să te surprind...
cu tăcerea paşilor încremeniţi
în muguri de ambră
pe ramuri de vise...
pentru mai târziu...
sau poate... niciodată...

Să te înfior...
cu acordurile ce se revarsă,
de pe strunele sufletului meu,
vibrând coardă cu coardă...
plângând... şoptind...
întinzând braţe
din spumă de mare...
să te cuprindă...
................................29.08.....................
 77

89.Simfonie...
Pe-aripile de catifea ale nopţii
timpul brodează
clipe încremenite în arcuiri,
din argintul razelor de lună.

Pe boltă
doar visele mele,
constelaţii nedescifrate,
îşi murmură şaradele...
sonete încă nescrise...

O vioară se tânguie
undeva... pe o plajă...
încercând să cânte
simfonia sufletului meu
de mult uitată...
dar notele se pierd
în tremoloul lui
„a fost odată...”
....................................29.08.........
90.Taine...
m-am aşezat pe malul
sufletului meu,
cu capul sprijinit în palme

torente, spulberă petalele

lumii de vise,
smulg rădăcinile speranţei
lasând în urmă
un haos de clişee sfărâmate...

oglinda apei, liniştită,

reflectă în ea
 78

ochii tăi...
dar în adâncuri
tumultul încă nerostit
îşi ţese drum...

apele repezi,
cer rădăcini puternice...
dar apele adânci...
..................................29.08..................
91.Sol al vremelniciei...
De pe înălţimea unor stânci,
mi-au luat trupul
şi l-au aruncat în abis...

am simţit cum suliţe ascuţite

m-au străpuns,
dar nici o durere
nu ajungea până la mine....

am rămas cu ochii aţintiţi

spre cerul albastru...
sufletul meu... îşi începuse călătoria...
sol al durerii...
plecat să întâlnească zeii...

să-i intrebe...
să afle răspunsul
la eterna întrebare
„de ce?”...

Zamolxe....
nu-ţi e de-ajuns???
Ia-mi totul...
căci nu mai am nimic
 79

ce să mă lege
de vremelnicie....

accept să-ţi fiu sol...

un suflet rătăcit
între două tărâmuri...
...........................................30.08..........
92.Cumplită eroare...
Atunci când inima se frânge...
din ea nu iese sânge...
căci a încremenit
într-o bătaie întreruptă...

deşertăciune...
este tot ce inima îmi spune...
n-am s-o mai cred niciodată.

Există iubire,
există iertare?

sau e doar o cumplită eroare

de conjugare
a verbului „a fi”?
..........................................30.08...............
93.vrednică plată....
La stâlpul infamiei i-e trupul legat,
în carne frânghia pătrunde...
veşmântul îi cade pe jos, sfâşiat,
iar spatele-i gol, de durere-i brazdat,
doar geamătul surd îi răspunde....

iar bicele muşcă din ea cu nesaţ,

lăsând dâre roşii de sânge,
genunchii se-nmoaie, atârnă de braţ,
 80

iar gâtul mai tare se strânge în laţ,

doar inima-n piept îi mai plânge...

din cărbunii încinşi fierul iese-nroşit,

şi braţe o strâng cu putere,
pe umărul stâng carnea arde mocnit,
şi crinul i-au pus ca stigmat potrivit,
s-o frângă-n atâta durere.

Râd ochii privind şi cu toţii gândesc,

că pedeapsa pe merit e luată...
e corect să primească, atunci când greşesc,
o vrednică plată, căci nu-i omenesc,
să iubeşti şi să ierţi... câteodată...
.........................................30.08................
94.Poveşti...
Nu toate poveştile se termină cu
„au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!”
unele... nu apucă decât câteva dimineţi...

nu tot ce e dragoste, durează...

în curând eşti acel care oftează...
şi-ţi garantez că nu oftezi de dor...

buzele care-ţi şopteau veşnicia

şi-ţi picurau în suflet numai miere,
sunt pumnale
înfipte în tine-a durere...

ochii ce te-nvăluiau
în splendidă candoare,
străpung îneguraţi
lipsiţi de strălucire şi culoare...
 81

te întrebi
„de ce mă doare?”
...................................03.09..........
95.Noapte...
Privesc la buzele tale,
izvor de viaţă şi de moarte
şi încerc să stau departe
de ele

mi-au deschis lumi de vis,

pierdut paradis,
vestale ale iubirii
în templul nemuririi

ca apoi dintr-odată
să mă străpungă
cu mii de suspine,
furci caudine
ale disperarii
............................04.09................
96.Amprenta
Timpul a încremenit,
vămuind clipa suspendată
între două zbateri de pleoape,

de puterea de-a trece

pragul dintre „a fost” şi „este”

şi astfel, momentul
devine amintire...
o ciudată răscolire
a dunelor de nisip
ce nu au vrut
ca să-ţi păstreze urma
 82

trecerii tale

doar inima mea

mai pulsează
ritmul bătăilor inimii tale
pe care l-a învăţat
pe vremea când încă mai eram...
..........................04.09....................
97.Două furtuni

Ne-am întâlnit...

Două furtuni
călătorind prin vise
tânjind după al dragostei liman
cuib al iubirii interzise

pe ţărmul nostru ne plimbam

ne răscoleam nisipul
şi timpul se oprise-n loc
să ne privească chipul

ne-nlănţuiam în curcubee
semn al iubirii noastre
dar fu de-ajuns doar o scânteie

numai una...
şi în noi doi
amarnic se dezlănţui
furtuna...

cer şi pământ s-au spulberat

şi-un nor întreg de stele,
pământul s-a cutremurat
 83

şi ţărmul nostru...

ţărmul nostru s-a-necat

sub negrul cerului brăzdat
de furioase iele

mai tot alerg prin vis sperând

să te-ntâlnesc pe-o plajă...
deşi te vă plutind pe ţărm
furat de-o altă vrajă

nisipul meu cel răscolit

mi-adună scoici în salbă
iar valul îşi întinde braţul
de spumă, să mă aibă
..................05.09....................
98.A venit toamna
A venit toamna
şi parcă răcoarea nopţii
m-a luat pe nepregătite

încă mai simt în piele

fierbinţeala soarelui
şi-a sărutului tău...

nu vreau să mă despart de ele...

ştii? soarele este în acelaşi loc

chiar dacă afară este frig
sau cerul îşi numără norii

dar razele lui nu mai ajung

până la mine...
 84

însă tu... oriunde ai fi,

dogoarea buzelor tale
va rămâne ca o amprentă
pe umărul meu...

a venit toamna
dar in sufletul meu e primavară
....................................10.09..................
99.Balada lui Ciprian
În liniştea nopţii
ascult Balada lui Ciprian...

să fie o vioară? imposibil!

această tânguire
înălţându-se în spirale
fum de tămâie
în candelă de-argint
legănată de aripi

ascultând, iadul plânge

fiecare notă
e o picătură de sânge
pe-obrazul durerii

e-atâta tristeţe
e-atâta iubire
e-atâte iertare

ciudat... parcă nu mai doare

te ia şi te poartă
către-a cerului poartă
 85

dăruind
...................................10.09...............
100.O clipă, o eternitate
Ochi de-abanos
deschide noaptea printre pleoape
esenţe de santal si pin
se-nalţă unduind
şoptind cabale...

e intâmplare...
e destin...

m-ai înălţat s-ating cu-aripa-mi, cerul,

m-ai prăbuşit în aprige genuni,
mi-ai desluşit
prin şoapte-adânci, misterul

nectar şi ambră
frunză de pelin

iar ţărmul
încă mai păstrează
amprenta unei clipe de sublim

o clipă
o eternitate
...............................13.09..................
101.Din adâncuri
Motto:

„în fiecare bucată de marmoră

există o operă de artă
ce aşteaptă să fie trezită la viaţă”
 86

„în fiecare femeie

există o partitură
a unei simfonii
ce nu a fost cântată încă
acorduri celeste
ce nu au fost descifrate

iar corzile sufletului ei

aşteaptă să fi atinse
de pasiunea unui maestru

care să o transforme în valuri”

...............................13.09..............

102.Iubeşte-mă...

închide ochii
ia-ţi paleta sufletului tău
şi aşterne-i culorile
pe pânza proaspăt întinsă
a viselor mele
iubeşte-mă...

aşează-mă în dreptul inimii

ascultă-mi acordurile
şi trezeşte în mine
simfonia încă necântată
pe care doar atingerea ta
o poate interpreta
......................13.09....................
103.Roata
Nu te-aştepta
să regăseşti clipa pierdută
prin praful de stele
 87

în palmele mele

a căzut în deşertul
de unde nici un vis
nu se mai întoarce

timpul îşi toarce

cu-aceleaşi mişcări,
implacabil, fuiorul

roata se-nvârte
spre nicăieri
sau poate...
prea departe...
spre ieri
sau... spre moarte
......................17.09................
104.Sunt aici
Îţi şoptesc numele
printre frunzele copacilor
te chem, sufletul meu te cheamă

îmi revărs apele printre stânci

căutând sub fiecare piatră
să te găsesc, sufletul meu te cauta

alerg printre văi

şi cuvintele nerostite
se întorc înapoi

obosite de cale

întreb nisipul
iar paşii tăi
 88

se pierd spălaţi de valuri

şi-atunci plâng...
iar lacrimile mele
îţi umezesc obrajii

iar tu mă cuprinzi în braţe

şi îmi spui
„sunt aici, iubito!”

pentru totdeauna
..............................18.09...........................
105.Atinge-mă iubitule...
Atinge-mă iubitule...atinge-mă
aşa cum n-ai mai atins niciodată
o femeie...

atinge-mă cu tot sufletul tău,

cu jarul ochilor tăi,
cu răsuflarea-ţi fierbinte...

lasă-ţi degetele să alunece

pe claviatura trupului meu
stârnind simfonii
necântate încă...

amprenta buzelor tale,

pecete de rubin
sigilându-mi iubirea
pe vecie... doar a ta...

trezeşte-mă iubitule...
trezeşte-mă la viaţă,
sfarâmă lanţurile morţii
 89

ce îmi prinsese sufletul în ghiare...

eliberează-mă şi-nvaţă-mă să zbor

spre înaltul dragostei tale...

doar tu şi eu...
o constelaţie pe bolta iubirii
...........18.09.......................
106.Flacăra iubirii
Iubeşte-mă în noaptea asta
de parcă mâine n-ar mai fi,
fă-mă s-ating cu mâna cerul,
să mă transform în veşnicii.

În ochi să-ţi văd sclipiri de stele,

jar de pe buze să-ţi desprind,
să mor şi să renasc prin ele,
să simt genuni ce mă cuprind.

Şi sufletu-ţi încins de flăcări

să se reverse peste mine...
cu aripi arse-n loc stă clipa
pierdută-n şoapte şi suspine...
....................18.09.................
107.Cuvinte nerostite şi valuri de
suspine...
Mi-eşti drag, iubitul meu! Ţi-am spus? Ştiai?
Din suflet îmi curg râuri către tine
cuvinte nerostite şi valuri de suspine...

Mi-e dor! Mă doare dorul nemplinit

ce s-a înfipt adânc curgând în mine
cuvinte nerostite şi valuri de suspine...
 90

Eşti rugul meu pe care astăzi ard

dorinţi şi patimi, vâlvătăi sublime,
cuvinte nerostite şi valuri de suspine...
.......................19.09.....................
108.Ce cauţi?
M-ai întrebat „ce cauţi?”
Caut clipa.
Vreau să trăiesc
ca şi cum fiecare clipă
ar fi ultima.
Mi-e foame de viaţă.
Soarele-şi culcă blând razele
peste palmele mele
şi eu îl rog să mai rămână
măcar o clipă
iar vântul işi plimbă degetele
jucăuş
prin părul meu
răsfirându-l
şi apoi aleargă
culcând firul ierbii
s-audă şoaptele sălciilor.
Privesc oglinda apei
şi frunzele copacilor
cerul albastru
brodat cu puful alb
ar câtorva nori răzleţi.
Îmi deschid ferestrele sufletului
şi las ca totul să pătrundă
să-mi umple fiinţa
să mă inunde
aşa cum numai tu şti să o faci
atunci când mă priveşti în ochi
şi-mi spui că ţi-s dragă.
 91

................................20.09.........
109.De va mai fi...
De ce mă laşi să plec când inima mi-e tristă
Şi-aripile-mi atârnă pe umeri, ca povară?
Fantasmele tăcerii îmi tulbură privirea
Şi umbre-ntunecate vin de mă-nconjoară.

De ce mă laşi, în suflet cu spini, să plec în

noapte
Să rătăcesc pe cale, cu paşii tot mai grei?
Credeam că-mi simţi durerea şi zbuciumul din
suflet
Şi vei lua povara umerilor mei.

Şi dacă-n noaptea asta, îngerul durerii,

Ar fi venit la mine, să-mi ia sufletul vamă,
Plecam învăluită-n tristeţea despărţirii
Cu ochi umbriţi de neguri şi gust amar de
teamă.

Iubirea mea, ştiu bine că-ţi sunt atât de dragă

Şi totuşi, vadul nopţii l-am trecut în suspine.
Nu mă lăsa iubite nicicând să mai plec tristă,
Căci nu ştiu niciodată, de va mai fi un mâine!
..................23.09..............................
110.Lacrimi
Cand lacrimile ploii mi-au plâns pe obraji
am ştiut că ţi-e dor şi că doare
această depărtare

când ţi-am văzut ochii

am ştiut că erau lacrimile tale
pe care le plângeam de dor
.........................28.09..................
 92

111.Şarade...
Cum poţi opri în drumul ei săgeata
când slobozit-a fost din coarda-ntinsă?
Cum poţi să prinzi în bolduri roşii norii,
s-aduni în palme marea necuprinsă?

Cum poţi culege razele de lună,

sau să surprinzi pe pânză adierea?
Ecoul să-l păstrezi, e cu putinţă?
ori zbaterea de aripi, mângâierea...

Cum poţi să desluşeşti din vise-o taină?

Şaradele îşi au misterul lor.
E ca şi cum ai vrea să nu mai fie
un lacăt fără cheie, de nepătruns... un zbor...
..................................30.09.............
112.Chipul tău
Şi-n lumea asta sufocată
De-atâtea suflete ingrate,
În care aeru-i mai scump
Decât o sută de păcate,

Mi-e umbra singurul prieten

Ce încă nu m-a părăsit
Şi cutele adânci pe frunte
Vădind că timpul n-a murit.

Doar chipul tău se odihneşte

Surprins pe-a ochiului retină.
În lumea asta-ntunecată
El îmi e singura lumină.
...........................30.09.....................
113.Două clipe...
mi-ai înghesuit sufletul
 93

intre doua clipe de mânie

frângându-i visul

rănite, plâng lacrimi

pe-obrazul tristeţii,
vamă a faptului că sunt

timpul
înţepenit între stele
începe să curgă

udându-mi rădăcinile
........................30.09...............
114.Cuvantul
Gem copacii
peste sufletele pădurii
căci vântul vrea să-i frângă
dar nu ştie

gemetele lor
sunt cuvintele vindecării
înălţate puterii
ce veşnic naşte

scrâşneşte sec vântul

blesteme din nord
păgâne altare aprinde

chemând securea
să taie pădurea
chemând pârjolul
să-i dea ocolul

însă Cuvântul
 94

ce naşte pămâtul
potoleşte vântul!
...............................13.10................
115.Anotimpuri
Cade bruma
şi pădurea din vis
se despoaie

pe-alei, printre paşi

plâng frunze de dor
pastel ruginiu
pe covor

şi-n toamna sufletului meu

aştept să răsară
zâmbetul tău,
o primăvară
........................13.10.......................
116.Un gând
Din dragostea ce-mi
dăruiai
am pus de-o parte în
cămară
câteva nopţi cu iz
fierbinte
şi-un 'te iubesc' din
miez de vară.

Acum, când toamna-şi

cade frunza
şi paşii nu ţi-i mai aud,
deschid capacul
amintirii
cu un parfum de verde
 95

crud

şi te visez şoptindu-mi
dulce,
miros de dragoste
purtând,
buze fierbinţi, flămânde
patimi...
deşi eşti umbra unui
gând.
..........................14.10...............
117.Amintire...
Timpul, magmă revărsată
peste marginile uitării,
cuprinde-n braţele-i fierbinţi,
clipa

o sărută cu buze de foc

să-i dea viaţă,
dar ea rămâne-ncremenită
în lacrima de chihlimbar
a amintirii.
.........................14.10.....................
118.Petale
M-am strecurat pe tarmul gandurilor tale
Si printre scoici ti-am presarat petale
De galbeni trandafiri ce mi i-ai dat
Sa-mi lumineze chipu-nlacrimat.

Cu colti flamanzi se-nfig in talpa-mi, cioburi,

Paharul gol de pietre-i sfaramat,
Iar chipul meu, prelins printre nisipuri
De lacrima din valuri e spalat.
 96

Intind o mana sa-ti ating visarea

Dar ma izbesc de zidul ridicat
De rani nascute parca din adancuri...
Ma-ntreb dac-am murit... si m-ai uitat...
...........................14.10............................
119.Aşteptare
E noapte...
am nevoie de ochii tăi
să-mi lumineze sufletul

paşii mei
sunt rătăciţi fără tine
pietrele din drum
îmi zdrelesc piciorul

mi-e frig
somnul a fugit speriat
să caute adăpost
în altă parte

mă aşez pe o margine de gând,

îmi cuprind în braţe genunchii,
tremurând,
aştept să treacă
...........................14.10.............
120.Inocenţă la modul naiv
Eu încă mai cred că binele există...
încă mai cred în suflete curate...
încă mai cred în adevăr...
încă mai cred în iertare...
încă mai cred în cuvânt
şi în oameni care sânt
aşa precum spun...
 97

sărman nebun...

eu încă mai cred în candoare...

în zâmbetul cald
către o rază de soare...
încă mai cred în speranţa
ce naşte un pas mai departe...

eu încă mai cred în viaţă

nu în moarte...

eu încă mai văd firul ierbii,

petalele de trandafir,
pe frunze stropul de rouă,
norii pe cer
pătaţi de aripi...

eu încă mai aud

cum vântul şopteşte prin frunze,
râul rostogolit printre pietre de munte
are atâtea să-mi spună...

sărmană nebună...

eu încă mai cred că există iubire

fără... STAI! OPREŞTE-TE!
ai mers prea departe!

iubire fără suferinţă

nu găseşti nici în carte!

dar totuşi...

IUBITO! În lume există de toate:

 98

bine şi rău de-o potrivă,

sclavie dar şi libertate,
perverşi, dar şi-o parte naivă,
durere... şi-n ea, bucurie,
minciună şi blână candoare,
furtuni care nasc tragedii,
romantice-apusuri de soare...

îngeri şi demoni.

Dar eu... eu cum... cum să ştiu?

Am să stau lângă tine

alături să-ţi fiu!
Ia-mă de mână şi vom păşi împreună
prin lumea asta nebună!
......................................................
121.Şi totuşi
Pe alea amintirilor
se scutură frunzele
sufletului tău

stai gol în faţa mea

fără cuvinte,
privind în jos
la rădăcinile uscate

au rămas neudate
de ploile mele
ascunse în nori

lacrimi neplânse
ne’ndrăznite
timide’ncercări
 99

ale unor dorinţe

nerostite
........................18.10..............
122.A câta oară...
Pe luciul apei
sufletul meu pluteşte ca un abur
strivit între ieri
şi primele raze de soare

ridic ochii
şi mă înalţ
pe fire de lumină
către casă
...........................23.10................
123.Nu-i de-ajuns
Te privesc
de dincolo de marginile începutului
o lacrimă cade
pe oglinda timpului
care reflectă chipul tău

mi-ai cerut
ce-a fost mai greu
să uit c-ai existat

am plecat
fără să privesc înapoi
am păşit în tărâmul lui „fără de tine”
acolo unde tu
eşti doar un dor ce doare

şi-am ştiut
că aveai dreptate
 100

nu se poate

iubirea nu-i de-ajuns

să susţină
prea mult
o floare fără rădăcină
...................................23.10..............
124.Un semn de carte
Într-o zi, m-am furişat tiptil
în podul gândurilor mele.
La lumina firavă a unor raze
strecurate printre olane,
priveam în jur la atâtea amintiri,
prăfuite, uitate...
Pe o scară,
o lumânare aproape consumată,
îmi arată,
că a mai fost cineva pe aici
din curiozitate
sau poate
pentru a face curat.
Un album pătat
zace printre scânduri mâncate de cari
cu o pagină pe jumătate ruptă.
O privesc
şi... îmi amintesc
cât de mult am vrut să te uit.
Dar a trebuit ca întâi să uit de mine
şi... în fine
să neg c-am existat.
Ce păcat...
Acum, mă privesc doar de departe,
un simplu semn de carte
între filele vieţii tale
 101

dezgolită de petale.
.........24.10....................................
125.Din dragoste
Apusuri sângerii
îşi varsă lacrimile
peste sufletul meu

îl privesc şi nu-mi dau seama...

mă doare apusul
sau neputinţa unui surâs
schiţat în colţul gurii
stingher

ce rece e gândul
care ucide
din dragoste
.................................13.11.................
126.Duet
Am închis pleoapele, te simt,
îmi umplu sufletul de tine,
suntem doar noi, pierduţi în timp,
nici sa respir nu mai îmi vine

deci vezi ca nu-s departe,

de vrei, poţi să-nţelegi,
nimic nu ne desparte
atunci când nu sunt legi

nici gravitaţionale
nici spaţiu şi nici timp
plutim pe-aceeaşi mare,
ne dam pe noi în schimb.
.............................................................
 102

127.Cum te iubesc?
Mi-e dragostea pesemne, alăută
cu strunele tăceri
şi vorba mută

şi-oricât aş vrea să spun

cât de fierbinte
în inimă te-adun
nu am cuvinte
să te rostesc

iubire...

doar ochi-mi te cuprind

şi-i peste fire
cum îţi şoptesc
şăgalnici în sclipire

te iubesc!
..................................20.11.07...................
128.Matematică
Păşesc pe muchia timpului şi-mi pare
ciudat, asemeni unui semn de întrebare
tăişul ca o lamă de cuţit
tăind felii de ieri şi azi, din infinit.

La ce bun oare,
când oricât ai tăia
se pare
că nimic nu s-a schimbat,
timpul e la fel de patrat
cu laturi la fel de egale

iar clipele, goale

 103

curg în aceeaşi măsură,

iubire şi ură,
venin şi candoare
viaţă şi moarte
’ntuneric sau soare.

Însă, mai multe pătrate, alăturate

formează un cub, o nouă dimensiune,
insinuantă ca o promisiune
ascunsă în interior.

Acum, am mai multe pătrate să măsor

iar clipele parcă nu mai dor
tăiate felii din infinit,
îmi spun că există-nceput şi sfârşit.
..............................01.12.07......................

129.Când te privesc

îmi eşti roua dimineţii

înlăcrimând petale
de catifea barocă,

mi-eşti zorii ne’ncepuţi,

deschizând pleoape somnosoase
peste-orizontul sufletul meu,

eşti curcubeul
ce-mi luminează zarea
arcuindu-şi zâmbetul,

eşti boarea strecurată

în acorduri necântate încă
pe strunele inimii mele,
 104

eşti dragostea demult aşteptată

ce-mi umple fiinţa,
împlinind-o.
............................30.12.07......................
130.Tristeţe
M-a pătruns tristeţea lacrimilor ploii
strecurate printre gene adormite,
timid, un fior îşi plimbă arcuşul
pe corzi obosite de-aşteptare

răcoarea tiptil mă cuprinde,

mă strânge la piept, pustiită,
mi-e frig... şi printre stele,
e târziu, ca în visele mele

în care-alerg pe loc
şi vreau să zbor
deşi n-am aripi

urc pe scări ce nu duc nicăieri

căutând un loc pe care l-am pierdut
şi revenind mereu la aceeaşi durere

cădere liberă cu-n stigăt mut

..........................21.01.08....................
131.Crengi despuiate
Ce e cu tine iubito?
Mă doare...
Mă dor norii sfâşiaţi
de aripile obosite ale păsărilor
călătoare.
Mă dor valurile izbite de stânci
când tălpile de vise
 105

au sângerat
prin apele adânci
păşind pe tărâmuri
interzise.
Mă dor crengi despuiate de copaci
în care-atârnă cuiburi goale
când scorburi gem
în găunos veşmânt
pe poale.
Şi mă mai dor...
nici eu nu ştiu... dar doare...
mă doare-un dor
adânc, tăcut,
al sufletului
care moare
din lipsă de soare!
............................21.01.08................
132.Letargie
mi-am aplecat fruntea grea
de-atâtea gânduri trudite,
spre centrul pământului
iar norii-n cămăşi vătuite
purtaţi de braţul vântului
mi-au fost şal
pe umerii dezgoliţi
de povara-atâtor vise
sfărâmate

veşmintele mele de tristeţe

curg in clepsidră
sufletul gol,
vămuit de simţire
pluteşte letargic
intre două clipe
 106

timpul, încremenit, fără suflare,

varsă o lacrimă
pentru ce-ar fi putut să fie
şi trece mai departe
peste frunzele moarte

covor putrezit,
cu iz de sare-amară
pe care bocanci
păşesc chinuit

a povară...
......................24.01.08....................
133.Ramas bun
De la crematoriu mi-au dat
o mica urnă de-alabastru
cu-o pulbere fină, strălucitoare,
făcută parcă din raze de soare.

E tot ce-a mai rămas

din visele mele sfărâmate,
incinerate
într-un moment de luciditate.

Păşesc parcă spre nicăieri,

neştiind încotro să o iau
într-o catatonie
cu iz de veşnicie.

Praful de stele din visele mele

l-am risipit printre suspine
spre cele patru zări
ale sufletului tău.
 107

.........................24.01.08.................
134.Din dragoste
m-ai făcut să privesc dimineţile
peste umărul timpului
curgându-mi zorii agale
printre gene adormite

m-ai desfăcut, petală cu petală,

cu fiecare zâmbet înflorit
pe crengi de cireş
din muguri de suflet

pe-aripile tale de vânt jucăuş

mi-ai risipit cenuşa
ca să mă nasc din nou
de fiecare dată
din dragostea ta
.......................30.01.08...................
135.Nu se poate
Nu, nu se poate să am o astfel de problemă...
Să-mi ascund norii de câte ori vântul
îşi umflă penele de păsări călătoare
stârnind in van nisipul
gata să zboare

Nu, nu se poate să am o astfel de problemă...

Să-mi uit îndată chipul şi simţirea
când tulburat, oglinda-şi vălureşte lacul
şi nu mai vrea să mă cuprindă
făcându-mi placul

Nu, nu se poate să am o astfel de problemă...

Când sufletul îmi geme a furtună
eu să mă simt o frunză desprinsă de pe ram
 108

şi rătăcită-n voia vantului sălbatic

de dincolo de geam
..................30.01.08................................
136.La plimbare...
e seara, e răcoare...
m-ai scos la plimbare
nu departe de casă,
cu o lesă frumoasă...

păşesc în cadenţa paşilor tăi,

nici la stânga, nici la dreapta,
cărarea e strâmtă
lanţul scurt

o smucitură,
imi muşc limba-n gură
inima-n mine tresare:

„m-ai scos la plimbare!”

...........................30.01.08...............
137.Iubind
te-ai apropiat de mine
şi mi-ai atins sufletul
cu şoaptele inimii tale
l-ai făcut să înflorească
asemeni unui boboc de floare
ce tânjea după razele soarelui
mi-ai mângâiat petalele
şi mi-ai sorbit parfumul
abia născut
sub atingerea privirilor tale
şi-o lacrimă
un bob de chihlimbar
a înflorit timid
 109

cerându-se culeasă...
un dar, pentru sufletul tău...
..............03.02.08............
138.chemare

nu am sa vin...
glasul tău mă va chema
ca tânguirea unei corzi de violină
ce suspină
de dorul mut al unui răsărit
neâmplinit

nu am să vin...
trupul meu va exploda
în muguri de dorinţă,
luând fiinţă
ca un stigmat,
arsura primului sărut
încă nenăscut

stiu ca pasii tai

te vor calauzi spre mine,
inima mea te cheama...

şi-atunci... te voi iubi

cu apusuri de soare
prăvălite
peste oceanul sufletului tău
în cascade de lavă
fierbinte
fără cuvinte

cu inocenţa stropilor de rouă

ce dimineaţa mea
 110

ţi-i scutură pe pleoape

vrând să-ţi adape
cerul necuprins
în care
chipul meu
răsare

cu adierea de zefir
presărându-mi frunzele
peste trupul tău
săruturi virgine
şi şoapte... şi suspine...
chemare...
........................04.02.08................
139.Când te privesc

peste suspinele frânte

ale sufletului tău
inima mea păşeşte
pe vârful degetelor
să nu mai doară

iar ochii mei

ferestre ale timpului
făclii de ceară
cu lacrimi încremenite
pe obrazul tristeţii

devin clepsidre cristaline

în care tu te strecori
în pulbere de sori
sprijinindu-ţi bărbia
în căuşul dragostei mele
.................04.02.08................
 111

140.Fără cuvinte
m-am apropiat
de marginea sufletului meu
şi am privit in abis
la tumultul din adancuri

s-au rupt zăgazurile

şi ploi de primăvară
şi-au revărsat malurile
peste muguri
proaspăt pocnind a culoare

cărând noroaie
torente de ploaie
se reped în pântecul adâncului
mistuite de vinovaţie

au măturat în cale
şoapte şi suspine
ca apoi să ţâşnească
în ochiuri de apă sărată

lacrimi limpezi
parcă cerşind iertare
fără cuvinte
.........................05.02.08...............
141.La plimbare cu mine
Sunt în parc, pe malul apei.
E linişte şi se aude
doar ecoul paşilor
peste zgomotul surd
provocat de tumultul
din inima mea.
Pe aleile pustii,
 112

lampioanele alungesc
umbrele răstignite ale copacilor,
peste luciul tainic al apei.
Îmi privesc sufletul
şi-l întreb „de ce?”
iar bătăile inimii îmi răspund
„pentru că iubeşti!”.
O lacrimă se strecoară timid
peste urmele tristeţii,
încercând să le şteargă.
Din păpuriş,
se aude strigătul ascuţit
al unei păsări de noapte.
În faţa mea, doi îndragostiţi
păşesc pierduţi
într-o lungă îmbrăţişare.
Mi-e dor de viaţa mea,
nenăscută încă.
........................05.02.08....................
142.Mi-e gandul...
mi-e gândul lava ce curge
lăsând urme-adânci
în sufletul meu

mă arde părerea de rău

a cuvintelor rostite
ce nu mai pot
fi luate înapoi

ieri, încă eram doi

dar azi...mi-e sufletul pustiu
e târziu...
prea târziu
 113

cărarea din lumea de vis

s-a pierdut în abis
lăsând în urmă durere
şi numai pustiu

privesc cum piere

întreaga mea galaxie
de sori şi stele planete
purtând verighete

o umbră curgând pe perete

făr’ a lăsa nici o urmă
ci doar o cumplită răceală
o tăcere de smoală

şi-un gând, de spini chinuit:

deşi n-am vrut, te-am rănit
ţi-am bântuit
ca o furtună,
grădina sufletului,
plină de flori,
pentru mine născute

şi lacrimi târzii
bat la porţi încuiate
după ziduri se-ascund
răni despuiate
de puterea de-a fi

şi totul se conjugă la trecut

păşind în vers mut
căci pentr-un dans
e nevoie de doi
iar noi...
 114

............................19.03.08.................
143.Urme
as vrea sa pot,
sa-ti vindec tristetea cu-n sarut,
dar glasul mi-e mut
si suspin a neputinta

as vrea sa fiu balsam,

sa-ti fiu leac,
dar se pare,
ca nu pot sa aduc vindecare,

sunt doar un izvor de durere

si privesc in causul palmelor
cum piere
planeta mea de vis

topita de propriile-mi lacrimi

fictiv paradis
cladit pe nisipul incins
al tarmului meu de suflet

doar urmele talpilor goale

calcand pe cochiliile parasite
pier maturate de valuri
iluzii de pene vopsite

ce se credeau aripi
si incercau sa zboare
spre inaltimile ravnite

regretabila eroare
.....................19.03.08.............
 115

144.A fost odată

Am avut în căuşul palmelor
întreg universul
căci tu îmi dăruiseşi
inima ta

mă credeam mai presus de astre

mai presus de viaţă
dincolo de tot ce avea limite
existând

dragostea ta
mă făcea să ating cu mâna
cumpăna norilor
rostind a ploaie
lacrimi de cuvinte

ai dăltuit în mine
femeia ce încă nu se născuse
i-ai dat un chip
şi-o simţire

m-ai scos din blocul de piatră

în care dormeam
m-ai luat de mână
şi mi-ai dăruit o lume
lumea ta

păşeam prin ea
plină de uimire
cu ochii mari
şi sufletul plin
de tine
 116

dar într-o zi
am privit în oglindă

în valurile ei
tu te zbăteai de moarte
iar eu... priveam...
de departe

am vrut să-ntind mâna

să te scot din ape
să te aduc aproape

dar nu eram decât

o stâncă spălată de ape
iar valurile îmi înlănţuiau gleznele
izbind sălbatec

bătându-şi parcă joc

de neputinţa mea

am avut în căuşul palmelor

întreg universul
căci tu îmi dăruiseşi
inima ta

dar acum... e târziu...

printre degete răsfirate
se preling fire de nisip
şoptind

„a fost odată...”
....................23.03.08..............
145.Suflete pereche
Se pare că suntem
 117

suflete pereche
tu şi cu mine
numele tău e tristeţe
şi mă însoţeşti
ca o umbră fidelă
în toate dimineţile mele
paralele

doar noaptea,
câteodată
se pare
că ieşi niţel
la plimbare
şi mă laşi să respir

ciudat trandafir
e sufletul ăsta al meu
de un sângeriu catifelat
dar cu spinii
pe dinăuntru

acum ştiu
de ce e sângeriu...
.......................25.03.08..........
146.Ştiu
Am vrut să-ţi spun
„bună dimineaţa”
dar se pare
că ai ieşit la plimbare
mai devreme

am găsit gol
căuşul palmelor din care
îmi sorbeam cu nesaţ
 118

până la zaţ
cafeaua

ştiu
că e târziu
nu mai vii

mai stau
cât să inspir încă odată
amintirea
parfumului tău
de dragoste
curată
........................25.03.08.............
147.Banalitate
Sufletul meu e nefericit
dar nu are timp
de chestiuni minore

e ocupat
să se spele
de toate visele mele
ce l-au invadat
sufocat
speriat

lucruri banale
cum ar fi să alerg
cu picioarele goale
prin roua dimineţii

le au doar poeţii
în lumea lor de fantasme
cladită
 119

pe aburi de ceaţă

o dimineaţă
în care chipul tău
să-mi surâdă
cănd ferestele ochilor mei
se deschid

e doar un dor lichid

risipit
printre degetele răsfirate
ale timpului
tâlhar la drumul mare

ce cumplită eroare!
......................25.03.08..............
148.Marea moartă
Azi mi-au adus sufletul de la reşapat...
l-am privit îndelung şi încercam
să recunosc măcar o frântură
din ceea ce ştiam că sunt
dar...

se pare
c-a fost dungat
din cap până-n picioare
şi-n loc de gură
era un ţugui ostenit
de uimit

în locul ochilor erau izvoare

fără culoare
sărate
dureri lichefiate
 120

plângând spre picioare

filoane de sare

şi-am ştiut...
e marea moartă...
............................28.03.08...........
149.Cine iubeşte şi lasă
Cine iubeşte şi lasă
nu-i mai trebuie pedeapsă
căci nu e blestem mai mare
decât dragostea ce doare

decât dorul ne-mplinit

şi cuvântul nerostit
decât clipa mult visata
ce nu va fi niciodată

c-au rămas lacrimi uscate

şi buze nesărutate
suflet gol şi aripi frânte
glas ce nu poate să cânte

şi sufletul blestemat
să nu uite niciodat’
ci să-l ardă-un dor nestins
şi-un sfârşit de necuprins...
.............................28.03.08...................
150.Tăcere
s-a lăsat dintr-o dată
o tăcere adâncă
nu ştiu...
sufletul meu a amuţit
sau inima, inima mea
a încetat să mai bată
 121

sau poate... am surzit

şi nu mai pot auzi

liniştea ta
ce mă umplea de sunete
necântate încă
de nici o vioară

dar strunele mele s-au rupt

întinse între două capete de vreme

născute prea devreme

atinse prea târziu

e pustiu
şi cumplită tăcere
ce naşte durere
......................29.03.08.....................
151.Se spune
Se spune ca dragostea
rămâne în picioare
şi după ce torente
s-au năpustit tălăzuind
peste sufletele noastre inlantuite
ca două stânci izbite
de valuri furioase...
dar se pare
ca fiecare val
smulge un coral
şi după un timp
şi cea mai tare stâncă
e înghiţită
de apa adâncă
şi rămân
 122

doar colţi ascuţiţi

şi răniţi
ce nu-şi mai amintesc
cum a început odiseea
rămân doar două suflete
sleite de vise
zdrobite
ce nu mai au puterea
de-a merge mai departe
cuprinse de-o răceală de moarte
ce nu mai ştiu conjuga
verbul „a fi”
decât la trecut
şi totul e mut
călătorind inert
în deşert.
....................................30.03.08...............
152.Spune-mi
Spune-mi ceva... ceva ce-ar trebui să ştiu...
spune-mi că nu e prea târziu

spune-mi că marea nu-i atât de-adâncă

şi că picioarele-mi de stâncă

înlănţuite-n alge şi corali

mai pot lăsa urme de sare

pe dunga ţărmului de mare

şi mai spune-mi...
sau poate-i prea devreme...

căci pentru fiecare lucru este-o vreme...

.............................31.03.08.....................
 123

153.E mută pădurea

E mută pădurea
adormită
împietrită

i-a secat izvorul

călătorul

păsări încremenite
cu aripile întinse
vătuite

între cer şi pământ

cu trilul mut
abea-nceput

stau să cadă
căci au uitat
zborul
iar la rădăcina copacilor
a fost înfiptă securea

e mută pădurea
............................01.04.08.................
154.Sala paşilor pierduţi
Pe coridoare, tăcut
în veşminte lungi
cu aripile atârnate
alunecă păsări negre
ciudate

urmate de stoluri
de prometei înlănţuiţi
de propriile stânci
 124

cu răni adânci

sângerânde

un oftat, un suspin, o ocară

cine spunea că viaţa e uşoară?

Cei mai mulţi

cu ochii goi, tăcuţi
se târăsc muţi
prin sala paşilor pierduţi
.....................01.04.08.................
155.Basic instinct
Îmi observ
într-o plăcută contemplare
pisica

care pare
încremenită în visare

atât de blândă
de suavă
ca o floare

pătrunsă de o linişte adâncă

ochii ficşi înremeniţi
a stâncă

lăbuţe moi de catifea

în care
ascuţite ghiare
c-o singură mişcare

transformă peisajul
 125

în mâncare

ce schimbare...
............................01.04.08..............
156.„ups... I did it again!”
mi-am dat întâlnire cu mine
la cafeneaua din colţ
ora opt îţi convine?
Merci, deci rămâne stabilit

mi-am învelit
în hârtie de ziar
sentimentele
aşezate între două felii de frustrare
şi-am ieşit

mi-am scos la plimbare

la aerisit
sufletul vătuit...
măsură de precauţie
căci inima mea
s-a apucat de percuţie

e ora opt
printre aburi de cafea
şi fum de ţigară
ar trebui să apară
eul meu

aştept,
academicul sfert a trecut
după încă o cafea
eul meu îmi apare
şoptindu-mi la ureche-un vechi refren:
 126

„ups... I did it again!”

........................05.04.08.......................
157.Lipseşte
Ştii... chestia aia
care atât de mult ne lipseşte
şi fără de care
nu există
o bună relaţionare
se numeşte...

comunicare.
........................05.04.08..........
158.În oglindă
Ce chestie inutilă,
infantilă
să cred că se mai poate,
mai există,
o pată de iubire
pe luciul oglinzii
în care sufletul meu
deformat
uscat
drenat de lacrimi
îşi priveşte tristeţea

era doar o pată de cocleală

un fel de abureală
amprentă a timpului pierdut
cu chestii banale
stereotipii
dezvoltate intempestiv
fără motiv
 127

iubirea...
e pentru cei
ce nu privesc în oglindă
..............................05.04.08................
159.Stânca
Pe coama unui val călătoresc
spre ţărmul ce mă cheamă,
e poate-acel liman ce mi-l doresc
sau un alt vis
ce-l dau tristeţii vamă.

Privesc spre orizont...e-aşa departe

iar apa a atâta de adancă.
Parcă mă cuprinde-un somn de moarte,
de ţărm un drum lung mă desparte
şi mă transform încet... în stâncă.
..............................09.04.08.............
160.Ca Phoenix
Am deschis brusc ochii
un val fierbinte
mă împinge
ţâşnesc înainte
cu braţele-ntinse a aripi

un ţipăt îmi sfâşie cerul

din pene îmi scutur cenuşa
spre înălţimi îmi iau zborul
un zbor flămând
îmi amintesc de un cândva
de un sfârşit cuprins de flăcări
de-un somn adânc
de o pecete

apoi
 128

o rază jucăuşă
ce mi-a şoptit cuvântul
renaşterii
din propria cenuşă
................................09.04.08..........
161.Şoaptele tale
şoaptele tale...
ce dor mi-a fost să le aud
susurul blând
curgând agale
printre malurile sufletului meu

ştiu... se reped la vale

şi nu le pot opri
zăgazurile mele
din firave petale
pulbere de stele

şoaptele tale...
ce dor mi-a fost...
..........................10.04.08.............
162.Tentativă
Ţi-am schimbat numele crezând
că de-ţi voi spune întuneric
nu-mi vei mai fi lumină

dar razele tale, adânc

în inimă-mi pătrund
stalactite-ncremenite

la cumpăna dintre vise

........................13.04.08...................
163.Intervenţie nereuşită
mi-ai rămas amprentă pe pleoape
 129

săruturile tale încă mai aleargă

atingeri fierbinţi pe-ale trupului clape

şi corzi vibrând a simfonii neterminate

desprind petale, una câte una
de amintiri ce nu se vor uitate

iar într-un colţ ascet de penitenţă

îmi zace sufletul străpuns pe-altar
drenat meticulos de propria-i esenţă

ce coincidenţă...

mă privesc din partea cealaltă a oglinzii

căutând răspunsuri la întrebarea
pe care nu am îndrăznit ca să o pun

nu fii tristă... un om bun

se va găsi să verse-o lacrimă fierbinte
pentru cea care-ai fost înainte
...........................13.04.08..................
164.Tărâmul iluziilor
Te privesc în oglinda de ape
de departe deşi-mi eşti aproape
te prelingi sărat printre pleoape
bătăi de-aripi ce vor să scape

ne-am creat constelaţii hibride

clădind pe nisipuri, castele
şi o clipă-am păşit printre ele
magie-n cristale lichide
.......................13.04.08.............
165.De dincolo de...
 130

Te priveam cum dormi

si o lacrima
agale
s-a strecurat printre pleoape
inflorind petale
pe perina ta.
Am incercat sa te trezesc
sa iti soptesc
dar cantecul meu
ramanea fara raspuns.
Poate nu era de-ajuns...
Ma aflu in fata ta,
ma privesti
si-ti aud suspinul
soptindu-mi numele
a dor
si nu-nteleg de ce...
Printre soaptele tale murmurate
imi spui ca sunt departe...
am plecat
te-am lasat
cu sufletul frant
la pamant,
desi eu sunt langa tine.
Intind mana sa-ti ridic suvita
din ochii-ntunecati,
sa o dau la o parte
si ma cuprinde
o raceala de moarte
caci bratele mele sunt de fum...
si incep sa inteleg
de ce ma simt
ca dincolo de poarta:
 131

desi ma aflu-n fata ta,

pentru tine sunt moarta
.......................14.04.08................
166.Amprentă pe retină
Mi te-ai cuibărit sub pleoape
în cercul de ape
al sufletului meu
ca să te am mereu
aproape.
.............................22.04.08.................
167.Tristeţe
mi-e toamnă-n primăvara asta
pe alei îmi curg frunzele rănite
de verdele crud
mugurii îmi pleznesc pe dinăuntru
zadarnic izbind în coja crăpată
mi-au plecat păsările, călătoarele
cuiburile goale, atârnă
ca nişte aripi frânte
e cenuşiu apusul peste care
îşi pleacă geana obosită
ziua de mâine
...........................23.04.08...........
168.Şi mai spune-mi, mai şopteşte-mi
Mai sărută-mi gându-n noapte
cu buze fierbinţi
şi mai spune-mi, mai şopteşte-mi
tainice dorinţi
mă poartă peste vise
cu aripi de foc
fă-mă scrum şi-apoi... adie
ca să-ţi port noroc

şi mai spune-mi, mai şopteşte-mi...

 132

.............................25.04.08..............
169.Introspectivă
Am privit în oală...
mintea-mi era goală
nu găseam nici măcar o idee

am căutat o cheie
să descui
cămara sufletului

dar uşa era descuiată

ce nevoie ciudată
să intru şi să scotocesc

printre file nescrise

pătate de vise
şi sertare

le deschid... şi doare
atâtea sentimente adunate
nesortate

cad toate
peste mine, grămadă
adevărată şaradă

cu iz de tristeţe
şi fiori de primăvară

aşa că ies afară

şi răsucesc în broască, cheia

doar asta era ideea

.......................30.04.08.....................
 133

170.Un simplu om
Nu sunt decât un simplu om
iar de-am crezut vre-odată
că pot mai mult
decât umila-mi carne poate,
n-a fost decât stupidă vanitate.

Nu pot nimic mai mult

şi nici mai bine
ci poate mai puţin
mult mai puţin decât
credeam că se cuvine.

Şi dintr-un univers
ajung să fiu doar un atom
pierdut într-un imens ocean
descoperind într-un final
că sunt doar om
...........................02,05.08...........
171.Tăcerea?
Tăcerea e cea ce macină durerea
şi sapă tot mai adânc
la rădăcina sufletului

E lama ce taie curat

nu lasă nici o picătură
să se risipească
totul moare tăcut
în urma unui sărut
al îngerului umbrelor

Tăcerea e finalul cel mai nefericit

al celor care s-au iubit
măcar o clipă
 134

în imensul infinit.
.............................02.05.08..............
172.Tăcerea II
Tăcerea?
Am învăţat s-o preţuiesc
E momentul în care
tot ce era în jurul meu
s-a prăbuşit în neant
m-am trezit suspendată
la graniţa dintre spaţiu şi timp
iar clipa a rămas încremenită în cădere
Atunci, am putut percepe
tumultul din inima mea
ce bătea
nebuneşte
certându-mă
pentru tot ce n-am auzit
când ea îmi tot şoptea...
îmi şoptea...
Apoi, în tăcerea dintre clipe
am început să iubesc
şoapta inimii mele
ce se auzea tot mai tare
în timp ce totul în jurul meu
era doar un zgomot
fără valoare
Tăcerea?
se învaţă!
............................03.05.08.................
173.Te-am pierdut...
sufletul meu tânjeşte
după căldura razelor
cu care mă mângâiai
 135

cu buzele tale fierbinţi

îmi încălzeai petalele
ce se defăceau una câte una
căzându-mi la picioare

iar ochii... ochii tăi

îmi înfloreau grădina
în culorile curcubeului
ce-ţi însoţea surâsul

mi-e dor... mi-e dor de

şoaptele tale de iubire
fluviu ce-mi inunda fiinţa
şi-mi dădea viaţă

ştiu... te-am pierdut

înainte de-a mă topi
în strânsoarea braţelor tale...
mult prea înainte...
...................................................
174.Pe-o sigură strună
Sunt o vioară-a cărei corzi
s-au rupt pe rând
una câte una
totuşi sufletul meu
prăbuşit în deşert
sub o dună
continuă să cânte
pe-o singură strună

probabil la fel
urlă lupii la lună
în nopţile târzii
pustii
 136

îngheţate

iar luna impasibil străluceşte

stârnind stranii vibraţii
printre constelaţii
rascolind adâncurile mării
şi intrând în graţii
celor ce nu au decât o strună

ca să se tânguie la lună...
.........................16.05.08..............
175.Fără oprire
Cine-ar putea să-mi asculte
tumultul sufletului
asemeni vuietului mării
izbindu-se de stânci

când răni adânci

spălate de lacrima sărată
îşi strigă durerea

răspunde ecoul
întors înapoi
cu pumnii goi

şi merg mai departe...

păşesc înainte
cu tălpile goale
călcând peste vise

păşesc...păşesc
n-am să mă opresc
nici atunci
când drumul se va sfârşi
 137

căci mi-e teamă

de-am să mă opresc...
va trebui să gândesc
să-mi amintesc...
...........................16.05.08............
176.Cuib de cuc
Mă iartă floare de cireş
mă iartă că am dat iar greş
te-am înflorit, dar prea târziu
mi-e sufletul din nou pustiu

căci florile-ţi s-au risipit

în arşiţa de la zenit
la rădăcini nu te-am udat
izvorul îmi era secat

îţi privesc trupul despuiat

de visele ce le-ai visat
e toamna, frunzele se duc
iar eu... sunt tot un cuib de cuc.
..................................16.05.08...........
177.Descântec
n-am să mai plec iubito,
deşi cărări în noapte
şi-acum îmi sunt croite

n-am să mai plec,

doar lacrima din şoapte
îmi umezeşte clipele pierite

când te-am rănit

cu dorul meu de ducă
şi cu-n surâs spuneam
 138

c-am să revin

mi-a rămas în suflet ca un spin

al tău suspin, ascuns
între petale de mângâieri

nerostite dureri
adunate-n pupila-ţi de tăciune
plângând a rugăciune

un fir de rozmarin
unul de pelin
împlinit în chin
.....................26.05.08..............
178.Zbor de fluturi
m-am plecat pe genunchi
pentru-a culege cioburile
viselor mele

le adunam, unul câte unul

căuş cât mai aproape
de inimă

nădăjduind ca bătăile ei
să le readucă culoarea
în obraji

şi zâmbetul, acel zâmbet

ca zbaterea de aripi a fluturilor
răsfăţaţi

o lacrimă târzie
sărută tot ce-a vrut să fie
şi încă doare...
 139

..................30.05.08.............
179.La capătul tăcerii
Aici, la capătul tăcerii
unde cuvintele se sparg
dincolo de ferestrele închise,
se pare că timpul e mut
şi fără culoare

zbaterea de aripi
gest inutil
prin noaptea de catran

ai spune că totul e în van

aici, la capătul tăcerii

e viu
apusul sângeriu

dăm vamă durerii

ce naşte şi pleacă mai departe
invariabil rămânem
cu braţele pline

îmbogăţiţi de ce-a fost ieri,

mai înţelepţi şi mai tăcuţi
pe mâine
...........................11.06.08................
180.Oglinzi paralele
m-am aplecat asupra mea
m-am privit
în oglinda tremurătoare
a sufletului

ape-ntunecate
 140

şoptesc concentrice dureri

cioburi de ieri
ce le culeg zadarnic
din adâncuri

am încercat să fiu
crezând că încă nu-i târziu
izvorul tău de apă vie
ţâşnind din cremenea albastră

dar valurile m-au adus la ţărm

cu scoici în plete
şi braţe de alge pustii

a pierit... a secat fântâna

în care mă scăldai
şi-a rămas doar gustul amintirii
cu iz uşor de mucegai
şi-am înţeles...
nu poţi trăi ce nu mai ai
.................14.06.08............
181.Amurgul
Amurgul
este sărutul soarelui cu marea
clipa ce primeşte-mbrăţişarea...
buze fierbinţi ating răcoarea
valurilor ce îşi schimbă-ncet
culoarea

amurgul
este ziua care moare
e noaptea ce se naşte în splendoare
în dansul de lumini
şi de culoare
 141

amurgul
este timpul ce se naşte
din pârga unor clipe ce-au trecut
e floarea care trebuie să moară
e rana care trebuie să doară
este al anilor tribut
e un sfârşit şi-un început

e-nţelepciunea zilei, adunată

e înc-o lecţie-nvăţată
este magia lui „a fost odată”
............16.06.08.....................
182.Plouă-ntruna
Pe vremea cand eram numai noi doi
în universul pustiit de clipe
si ne iubeam nebuni printre aripe
de ingeri uzi ce se-ascundeau de ploi

timpul încremenise peste pleoape

ce nu mai indrăzneau ca să clipească
din noapte zorii nu voiau să nască
ştiindu-ne atâta de aproape

cu razele-i de-argint, geloasă, luna

ne-nveşmânta-n mătase de cocon
şi se-auzea doar plânsul monoton
al ploii ce ne urmărea întruna
....................................18.06.08............
183.Raze de soare
Ai trezit atâtea anotimpuri
în sufletul meu

mi-ai rupt zăgazul ploilor

 142

ce le credeam secate
de-atâtea lacrimi
neudate

mi-ai răscolit ninsorile

troienindu-mi cărările
ce duceau înapoi
departe de noi

mi-ai scuturat frunzele,

dezgolindu-mă
de trecerea vremii
cenuşă nerisipită încă
a nemplinitelor visări

mi-ai presărat pe pleoape răsărituri

deschizându-mi zorii
în zâmbete largi
de lumină
născute la orizontul nemărginirii

mi-ai aşezat pe sâni

apusuri sângerii
clocotitoare
scăldate în primele nuanţe
ale nopţii

mi-ai înflorit în gradina sufletului

toate sentimentele pe care
le credeam pierdute
le-ai dat lumină şi culoare,
viaţă

şi le-ai făcut să se reverse

 143

peste tine
soarele inimii mele
..........................20.06.08...........
184.Eu sunt
Eu sunt
izvorul care curge
peste suflet
rascolindu-i nisipul
privirea ce cu drag
mangaie chipul
fiorul de racoare
ce strabate
trupul incins
sunt culoare
atunci cand totu-i cenusiu
sunt vis
cand e tarziu
si pleoapa nu vrea
s-odihneasca
sunt stanca-n care valul
repede furios
sa te izbeasca
sunt cantecul pe-o struna de vioara
cand afara
e totul tacere
si-n suflet
numai durere
sunt zambetul
pe-un colt de buza inflorit
in timp ce lacrimi
inca mai pang a tristete
un ciob de diamant uitat
intr-o montura de faianta
mai sunt... atatea rasarituri...
 144

numele meu este

speranta
...........................01.07.08....................
185.buna seara iubite
Alo! buna seara iubite!
Te-asteptam...
stiu
e tarziu
priveam pe geam
cu capul rezimat in palma,
felinarul din strada tacuta
ascultam bataia muta
a razelor de luna
in fereastra
si aripile mele
calatoarele
erau in drum spre tine
purtand cu ele
sarutul meu
de noapte buna
le asteptam
sa-mi spuna...

sa-mi spuna chipul tau

mi-e dor
si doare adancul
cand nu esti langa mine
sa-mi impletesti surasul
cu suspine
sa ma-nvelesti
cu privirile tale
de povesti
 145

si petale

Ma iubesti?
E cantecul meu favorit
de somn usor
stiai ca nu pot adormi
ca mi-e dor
si te-astept

sa nu uiti niciodata sa mi-o spui

...................................03.07.08..........................
186.Final
M-ai sunat?
Intr-adevar, eram plecata
m-ai cautat?
pe ce motiv,
nu ti-am mai spus
de-atatea ori,
nu doar odata?
s-a terminat!
ce ar mai fi de adaugat?
regrete?
niciodata!
a fost frumos,
chiar distractiv,
pe undeva
si instructiv,
a fost cochetarie de salon
dadea bon ton
si-n plus
a fost interesant
erai galant
stiai cum se trateaza o femeie...
ma-ntrebi de cheie?
 146

am lasat-o pe hol sub ghiveci

impreuna cu cateva petale

m-am gandit c-ai sa treci

sa-ti iei visele reci
sperantele goale
si iubirea aceea naiva
plutind in deriva
cele cateva carti
cu file inca albe
pe care sperai
sa le scriem impreuna
mai ia-ti
si motanul tau artagos
ce miauna nebun
de cand nu mai vii

n-am sa-i duc lipsa nici lui

nici umbrelei din cui.
s-o duci acasa
e prea sfioasa
pentru decorul meu
oricum
fac doi pasi pan' la masina
erau prostesti plimbarile prin ploaie
apa curgea siroaie
peste zambetele noastre
doi nebuni
intr-o zi de luni
pasind prin baltoace
incercand sa mai joace
jocul acela prostesc
infantil
numit iubire
 147

inutil
e prea tarziu
cenusa acopere totul
doar talpile mele mai lasa urme
pe jarul inca mocnit

n-a fost nimic,

asa sa stii!!!!

nu vei afla nicicand

cat te-am iubit
................................03.07.08....................
187.Pasii mei
Mai stii?
Atunci cand ai plecat
mi-ai spus
ca aerul e mai curat
fara mine
cerul mai senin,
apoi
putin cate putin
te-ai departat
de cupa-mi de pelin

petalele care-mi ningeau prin par

au ramas doar frunze uscate
purtate
de vant, pe trotoare,
spulberate

printre degete rasfirate

s-au pierdut
atatea clipe,
 148

mai sti clipele acelea

ce opreau timpu-n loc
inima-nceta sa mai bata
universul se topea
de-odata

nu este dor atat de mare

incat, golit de sine
sa daruiasca
fara suspine
lipsit de frustrare

astfel sa iubeasca

am sa culeg doar clipele

sirag de perle
sa le port
aproape de inima mea

cu degetul la gura
soptesc pasilor
sa mearga mai departe
fara zgomot
sa nu trezeasca
monstrul adormit
in leaganul suspinelor

nu-l vreau tovaras de drum

.........................................04.07.08........
188.Parfum de tei
Mai stii...
mai stii parfumul teilor
din noptile tarzii
petrecute sus la mansarda?
 149

prin geamul oval

cerul clipea complice
scuturandu-si genele
în florile de tei
care ningeau
peste sufletele noastre
inlantuite

pe strada
se stingeau felinare
se facea dimineata
iar noi
ne depanam amorul
printre ploi
de meteori

uneori
tresaream

ma durea
iubirea ce-o simteam
ca pe-o teama

plangeam
despartirea zorilor
de noaptea fierbinte

taceam...
taceam atatea cuvinte
ce voiau sa alinte
nu sa doara...

eram
 150

o biata vioara
a carei strune
isi pierdusera arcusul
cântau mute

iar florile de tei

ningeau tacute
peste umerii mei
imbracandu-ma
in privirile tale...

Mai stii...
mai stii parfumul teilor
din noptile tarzii
petrecute sus la mansarda?
.........08.07.08................................
189.Sufletu-mi floare
Deschide-mi
petală cu petală
sufletul floare

sărută-mi umerii goi

şi nu lăsa
aripile-mi de smoală,
blestem de ursitoare,
să fie între noi,
zbor

sângerezi?

spinii durerii mele

crescuţi pe dinăuntru,
ţi-au străpuns
trupul de gânduri
 151

cerându-i vamă

de ţi-e teamă
ia-mă de mână
priveşte-mă-n ochii de vise
portale deschise
spre noi
....................08.07.08.............
190.Pe lamă de cuţit
Voiam sa stiu... de-am sa revin
Iti vei mai aminti de mine?
De noptile prin tintirim
Cand ne iubeam infrigurati
Sorbind dintr-un pahar de vin
In cripta rece-mbratisati
Uitand de morti, dar si de vii
Mai stii de noptile tarzii?

Mai stii de lama de cutit

Ce-am pus-o langa noptiera
Spunandu-ti ca de ma iubesti
Doar cu iubirea-ti efemera
Si-apoi sa pleci in drumul tau
Lasandu-ma in foc si para
Nu am sa mai glumesc defel
Ci am sa-ti sar la jugulara?
Ai ras atunci de felul meu
De a-ti arata simtirea
Acum... acum iti amintesti,
Sau mi-ai uitat iubirea?
..............................................
191.Rănit din dragoste
m-ai rănit... m-ai rănit cu visele tale
ce mă stângeau în braţe posesiv
 152

mă dor şi gândurile care

nu mai puteau să zboare
ci naiv

ca fluturi cu aripi frânte

se zbăteau în palma ta
căutând adăpost
dar erau fără rost
dezbrăcate de praful de stele

mi-ai făcut din dragostea ta

turn de fildes, fără ferestre
şi m-ai iubit, da... m-ai iubit
c-o dragoste cum nu mai este
alta pe pământ

mă desfătai în mângâieri
şoaptele tale... hrană pentru zei
le picurai pe ochii mei
când mă iubeai
mă înălţai
de atingeam cu mâna cerul

aveam brăţări de aur la picioare

pe umerii goi
m-ai prins toate visele tale
văl de noapte brodat
cu sărutări

din depărtări
zorii-şi scutură pleoapele
chemându-mă pe nume
eram luceafărul dimineţii
mă cântau poeţii
 153

iar ziua nu voia sa se nască

fără mine

printre suspine
m-am dezbrăcat de tine
ţi-am pus pe frunte-o sărutare
şi mi-am lăsat aripile să zboare

de câte ori voi răsări

să ştii
ca strălucesc
pentru tine...
......................................
192.teatru de vară II
Ştiu... ştiu că mă urăşti acum
Dar, opreşte-te o clipă
Din drum
Din alergare
Şi fă-mi hatârul:

Iubeşte-mă un ceas,
Ca şi cum am fi rămas
Ultimii pe Titanic
Iubeşte-mă vulcanic
Cu toată furia
sfârşitului de timp
Ciudat anotimp
Pentru moarte
De departe
Se-aud clopotele
Ce ne-ngână
Prohodul
Miroase-a ţărână
Lut şi iubire
 154

Veşnică pomenire

Iubeşte-mă o secundă, ştii

Clipa aceea suspendată-n veşnicii
În care parfumul exotic
Şi gustul de sare
Prind contur
Şi culoare
Acea primă clipă
ce n-a avut nici o şansă
Să se nască
Şi-a murit
Ne-mplinită
Purtând pe buze
Veşnicul regret
Neşoptit

Iubeşte-mă cu ură
Cu pumnul încleştat
În cearceful udat
De lacrimi
Şi sânge
Iubeşte-mă complice
Căci împreună am ucis
Acel novice
Paradis
Născut cândva
Pe-o margine de vis

Acum stăm la zid amândoi

Cu mâinile legate
O panglică neagră pe ochi
Genuni condamnate
La veşnic-amintire
 155

Mă urăşti?
Mă iubeşti?
Mai contează?
Prin aer valsează
Râsetele celor ce asistă
Hilar
La parodie

Pe scenă
Doar tu şi eu
Şi felinarul care
Clipeşte complice
E tot mai răcoare
Se pare
Intrăm în era glaciară
Iar noi
Suntem doar biete
Marionete
Legate cu sfoară
Mă mai iubeşti?
Fii serios!
Suntem doar cârpe
Îndesate cu vată
Ce zac pe caldarâm
Nu putem
Nici măcar să urâm!
.......................17.07.08................
193.Oglinzi distorsionate

Ştii ce-am înţeles

din toate vorbele de-ocară
ce mi le-ai aruncat aseară
în obraz,
 156

Când răsuceai atât de mânios

cuvintele pumnale
în sufletu-mi căzut pe jos
spunându-i să se scoale?

Ştiu, nu ai terminat,
mai sunt de cosmeticizat
câteva răni
ce încă sângerează,
ţie-ţi mai e sete
iar ce-i mai bun
abea acum urmează?

Ştii ce-am înţeles

din furia cu care îmi vorbeşti
printre blestemele lumeşti
şi vorbele duhovniceşti
spunându-mi ce crezi tu că sunt
şi arătându-mi cine eşti?

Am înţeles că
...încă mă iubeşti!
......................................
194.Repetabila greşeală
Ai vrea să mă iubeşti – îmi spui –
cu toată patima din tine
aşa cum m-ai iubit mereu
că alta n-a mai fost ca mine!

M-ai născocit cu fiece secundă

ca pe-o zeiţă fără de egal
nici Venus nu era ca mine
elixir universal....
 157

eram lumină-n întuneric

şi-ţi străluceam adânc în vis
iar lumea ta cu mine era cântec
şi te credeai în paradis....

Te-auzi ce spui? Ai luat o clipă seama

că m-ai creat din nou, în mintea ta
când eu eram o simplă Evă
nu visul tău pe canava?

m-ai ridicat la rangul de zeiţă

când eram doar un simplu om,
m-ai născocit în vise şi poeme
mi-ai ridicat în tine-un dom...

şi-acum... îmi spui că sunt o amăgire...

iar tu marionetă-n mâna mea...
că te-am minţit, iar scena de iubire
era doar broderie-n catifea

totul a fost numai butaforie

ce focul tău a transformat-o-n scrum,
priveşte! Oare eu am scris scenariul?
Sunt eu cea care trag cortina-acum?

Ai îngheţat văzându-mă femeie,

cu slăbiciuni şi patimi şi dureri,
credeai că sunt un înger, o lumină,
dar astăzi nu mai sunt ce am fost ieri.

De te-am dezamăgit, a cui e vina?

m-ai aşezat mai sus decât eram.
Acum, priveşti în bezna ce se lasă,
cu capul rezemat în cot, pe geam...
 158

.....................................
195.Clipa - săgeată
Cine poate opri clipa,
sol al vremelniciei
slobozit din arcul timpului
spre veşnicii?

Odată pornită
nu se va opri
decât la ţintă.

Ce contează că trece
prin inima mea?
.................22.07.08.............
196.Poate ca ar trebui...
m-asculţi?
sau e doar vântul ce şopteşte
printre frunzele copacilor
mai ştii?
poemele târzii
ce nu voiai să le mai scrii
pagini albe
din aripi de fluturi rătăciţi
prea aproape
de marginile tăcerii
mi-e pana uscată-n călimară
uimiţi
de pe tărâmul durerii
se strecoară...

stai...

poate că ar trebui să închid uşa

şi să merg mai departe
 159

fără să privesc înapoi

să scriu o nouă carte
ridicând din colb mănuşa
aruncată pentru noi

nu te amăgi...
verbul a fi
se conjugă şi la persoana întâia
prezent

197.Adevărată belea
mi-am spoit cu catran sorii
ce-mi deranjau somul
aşezat între perne de vată

doar o ciocolată
fierbinte
îmi mai putea trezi interesul
dezbrăcat deja
pregătit de culcare

ciudata licoare
îmi vorbeşte despre tine
dulcegărie închisă la culoare
ameţitoare
în aromă şi gust
de... buzele tale...
adevărată belea

mai bine trec pe cafea!

.......................22.07.08..............
198.Repetabilă tentaţie (divorţ de
catifea)
 160

Parfumul
ce mi l-ai pus aseară pe tâmple
trebuia să se întâmple
în altă generaţie

repetabilă tentaţie
să culegi cu braţe de vis
castanele
din paradis

miros de ambră şi santal

pus sub radical
şi-mpărţit la doi
un trifoi
cu patru foi
să poarte noroc
altcuiva

citaţie
lipită pe canava
în culori de toamnă
ultimul termen
o simplă afirmaţie
căzută brusc
la căderea cortinei

aplauze ulterioare
nu se primesc
.................22.07.08.................
199.Aburi de absint
Ai spus ceva?
se pare
că am plecat la culcare
ceva mai devreme
 161

probleme?

Profa de mate e-n vacanţă

eu am o restanţă
la această materie

doar o perie
ar mai putea
să-mi cureţe creierii
de... ce-a rămas

un popas
la clinica de reşapat
ar fi indicat
măcar pe termen scurt

bifat
până la următoarea aplicaţie
prea mare tentaţie
să verifici lista
cu cei admişi
peste program

le pui un ham
şi învaţă urgent
stânga, dreapta, pe loc,
cu puţin noroc
mai rămân nişte spaţii
la fără frecvenţă

absenţă
obligatorie!
..................22.07.08................
 162

200.visare
Iubitul meu cu ochi de beznă
încinşi de jarul unei şoapte
te-aştept cu sufletul scânteie
ca să te naşti în miez de noapte
din scrumul celei ce-a trecut
şi-a ars ultima picătură.

Sărutul tău, peceţi de foc

care mă sigilau pe gură
şi degetele-ţi de satin
ce mă visau claviatură
recompuneau un vals divin
cleştar în sunet şi structură,
ameţitor pocal de vise
ce până-n zori se risipesc.

Dar nu apari, în bezna nopţii

doar doi luceferi strălucesc.
..............................30.07.07.............
201.Oare...
Timpul, cu degete de clipe
a bătut la ferestrele pleoapelor
scuturând delicat
picăturile aninate pe gene

plouase? sau... gustul sărat

luneca alene
către buzele arse de sete

de ce ţi-e dor?
de mare... de valuri surori
ce-mi prind în plete
ghirlande cochete
 163

brăţări de coral sângeriu

iar noaptea, târziu

din spumă-mi fac veşmânt
ce-l las să cadă la pământ
sub clar de lună

cu tălpile goale-mi rostesc

venirea înapoi
dar valurile, geloase
sărută-n urma mea nisipul

ciudat... mă privesc
în oglinda de ape
dar... nu-mi văd chipul

oare...
..................02.08.08.................
202.O clipă doar...
Aripile mele, păsări cântătoare
le târăsc pe pământ
nu mai pot sa zboare
au sufletul frânt
plumb turnat în forme străine

nu pot să fac decât ce se cuvine

e pustiu în mine
şi e frig

dar ştiu
e târziu
să ne naştem
pentru-un nou început
 164

mi-e cântecul mut

eşti tot mai departe
cad frunze moarte
pe alei pustii

n-ai să mai vii

ai pus pecete pădurii

nici vântul...
nici murmurul ierbii
ce răscolea pământul
sub frământări de foc
nici gândul...

nu mai e loc
sub luna-nmărmurită
şi lupii tac cu gâturile-ntinse
sunt stinse
orbitele ochilor magi
cupa de jad e golită
de ultimul descântec

îmi înmoi trei degete

şi stropesc ultima şoaptă
m-aşteaptă
atâta tăcere

n-am să-ţi mai pot spune

ce ştii

doar nopţile târzii

le rog să mai amâne
o clipă doar
cât să...
 165

..................06.08.08..............
203.Moment funebru
Ştiu
pentru astfel de momente
nu există cuvinte
nu-mi vine în minte
nici un slogan înţelept
simt doar în piept
acea durere care amorţeşte
şi mă face să tac
prăbuşită în mine
cu margini zdrenţuite
aşa cum se cuvine
tăcerilor decente
încremenite într-un zâmbet desuet

superb buchet,
era pentru mine?
Imi presari pe faţă petale
pe braţele goale
iar pe buze un...
pardon, a trecut!
Se aruncă doar un pumn de ţărână
în hăul de lut
şi poate-o lacrimă fugară
ştearsă pe furiş

„Odihnească-se-n pace”
e cel mai bun afiş
pentru tot ce nu mai poate fi lumină
„Sub lespedea de piatră zace
ce-a fost odată!”

e bine să fie uitată

 166

...............06.08.08...................
Adio, dar raman cu tine (nepublicabilă)
Azi noapte cerul
şi-a rupt zăgazul de ape
curgându-mi pe pleoape
şiroaie voind să-mi adape
durerea

şi-am plâns...
te-am rugat să mă laşi
să nu mă opreşti
să mă laşi să plâng
jelindu-mi tot sufletul
nătâng
tu doar să mă priveşti
priveghi în noapte târzie
pentru tot ce-a pierit
şi n-a putut să fie

prăbuşită în mine
cu mâini ridicate spre cer
îmi jeleam pruncul nenăscut
prea-devreme pierdut
linţoliu de stele
căzut
peste bătăile inimii mele

plângeam... printre gene

licurici
în jocul lor şăgalnic
îmi spuneau
că tu vei rămâne aici
în inima mea pentru veşnicie
 167

plângi iubito
lacrimile mele
sunt linţoliul de stele
veşmânt pentru sufletul tău

oriunde vei fi
noi nu ne vom despărţi
niciodată
mereu ne-om întâlni
în nopţile târzii
pe planeta noastră de vise
............................07.08.08........................
204.Ceas mistic
Te-am scos pe câmpul meu de alizee
Ca să culegem boabele de rouă
Din ochii tăi ce m-au făcut femeie
Din ochii mei şi braţele-amândouă

Liane ce voiau să te-nfăşoare

Să-ţi spună că blestemul s-a-mplinit.
Sub mângâierea razelor de lună
m-am preschimbat în înger împietrit

doar lacrimi mari, fierbinţi, brăzdau granitul

mărturisind că încă mai exist
tu în genunchi, strângeai în braţe stânca
şoptind încet poemul nostru trist

lasă-mă să plâng în astă noapte

şi mângâie-mi a inimii suspine
ia-mi capu-n mâini, sărută-mă pe buze
şi plângi şi tu alăturea de mine

când primii zori şi-or arăta destinul

 168

eu voi fi doar o stâncă de granit

două izvoare veşnic nesecate
vor şoşpoti ce mult eu te-am iubit

iubito, mi-e durerea rădăcină

înfiptă-adânc în stânca ta de jale
simt crengile-mi cum te îmbrăţişează
iar frunzele-mi foşnesc uşor pe poale

trecut-au vieţi şi atâtea anotimpuri

în nopţi târzii se-aude o chemare
când frunzele arţarului sălbatec
palmele-şi scaldă-n apa din izvoare
............................. 08.08.08……………
205.În noaptea asta
Iubitul meu în noaptea asta
Cad toate stelele din cer
mi-e-n beznă sufletul, iubite
şi simt cum mă topesc şi pier

Iubitul meu în noaptea asta

Îţi număr clipele pe rând
Tu vei iubi acum pe alta
Iar ochii mei privesc plângând

Iubitul meu în noaptea asta

Iubeşte-mă în trupul ei
Iubeşte-mă ca niciodată
Sărută-mi lacrimile.... vrei?

Iubitul meu, în noaptea asta

Parfumul meu să te-nfioare
Să te mângâi cu-a mele vise
Deşi mă pierd în depărtare
 169

Iubitul meu... în noaptea asta...

............08.08.08...................................
206.Pasărea spin
mi-e sufletul un fulg lăsat să zboare
plutind în universul infinit
nici nu trăieşte, nici nu moare
e un perpetuum asfinţit

cuvintele-mi se sting încet pe buze

acorduri triste ale unei simfonii
născută din catrenele optuze
ce-mi lăcrimau în nopţile târzii

aducerile-aminte-mi sunt petale

strivite între file de caiet
deşi le-am scris, rămas-au doar foi goale
dintr-un roman cu aer desuet

cântecul meu e zbatere de pleoape

e tril ce-l cântă doar pasărea spin
de am să-l cânt, sfârşitul mi-e aproape
mi-am împlinit al zilelor destin
........................08.08.08........................

207.Când sufletul tace

Când sufletul tace
Bat clopotele inimii a jale
Litanii se-nalţă încet
Murmurând a suspine
Iar dintre ruine
Cu-n voal desuet
Şi-un aer cochet
Mă ridic eu din mine
 170

Bântuind pe alei

Mă ning flori de tei

Cu tălpile goale
Păşesc peste cuvinte
Deşi sângerez
Adun cioburi de silabe
Ca să pun o întrebare
Mă doare
Dar vreau să ştiu
Deşi e târziu

Suflete, poţi să-mi spui

Ce n-ai spus nimănui

De unde atâta durere?

Am auzit un suspin
Iar restul... e tăcere
....................08.08.08...........
208.sa stii sa plangi....

am plans de-atatea ori

incat mi-e plin de nori
sub pleoape

mai tarziu
sau mai aproape
ratacind printre straini
filoni de sare prins-au radacini
in adancul sufletului
lacrimi uscate in desertul arid
stalactite infipte perfid
in bolta de ganduri
 171

privind printre randuri

m-am cautat pe harta
eram... marea moarta
..................11.08.08..............
209.Vorbe...
Prieten drag, în viaţa asta toate
au preţul lor şi timpului dau vamă
ce scoţi pe gură, iute se socoate
şi pentru fiece ai să dai samă

iar de îţi faci din teamă sfetnic

doar haosul te mai cuprinde
pentru nimic nu mai eşti vrednic
oricin' te cumpără sau vinde

să nu-ţi fie tovarăş pripa,

fiece zi are-un hotar
nu poţi opri în zboru-i clipa
iar s-o grăbeşti, e în zadar

zăbavnic fii să judeci omul

adâncu-i nu-l poţi cerceta
îl cântăreşti doar ca pe pomul
ce-l chibzui după roada sa

nu-ţi părăsi în grabă locul

ci mai adânc dă rădăcini
acceptă că aşa e jocul
astăzi surâzi, mâine suspini

ca sa te-apropii de Lumină
un Altul plăti pentru tine
în El înfige-ţi rădăcină
ca să n-ai parte de suspine
 172

iar timpul îşi va lua mereu obolul

de zâmbet, lacrimi sau sudoare
mi-am învăţat atât de bine rolul:
de câte-ori cad, din nou sunt în picioare
....................11.08.08.................
210.Fantasmele nopţii
Sunt doar un abur pe întinderea de ape
iar luna-mi ţese chipul din razele-argintii
am fost un vis, o şoaptă, o clipă prea aproape
de soarele fierbinte din verile târzii

mi-e cântul doar o coardă de vioară

întinsă peste capeţi de clipe ce-au trecut
cu aripile frânte doar sufletu-mi mai zboară
străjer peste rotunduri de patimă şi lut

şi în lumina blândă a nopţilor senine

prind formă străvezie pe-ntinderea de prund
cu braţele întinse aş vrea să vin spre tine
dar mersul mi-e zăbavnic şi-ncet iar mă
scufund
............................11.08.08...............
211.Acalmie
Furtuna mea ascunsă în adâncuri,
mi-ai răscolit din nou nisipul,
ţi-ai repezit spre ţărmuri valul,
lăsându-mi scoicile pustii
algele-ncâlcite-n plete,
spuma nopţilor târzii
iar acoperindu-ţi chipul

ţărmul meu mai poartă urma

viselor ce şi-au luat zborul
 173

stol de păsări călătoare

pescăruşi ce vor să zboare
peste zări, în depărtare
sărutându-mi doar piciorul
la plecare

şchiopătând, căci dorul doare

mă îndepărtez de ape,
valul tău îmi şterge pasul,
tresărind, ţi-aud iar glasul
ce mă cheamă în vâltoare
mai aproape... mai aproape....

urma mea-i o adiere

ce-mi împrăştie parfumul,
nimeni nu-mi mai ştie drumul
doar petale mai şoptesc
vechi poveşti cu-„a fost odată...”
o furtună alizee
şi-n nisip, chip de femeie

val cu gust amar de sare

îmbrăţişând ţărm şi mare
izbind stânci în depărtare...
............................13.08.08...................
212.Ritual păgân
Azi, mi-am luat inima-n palme
am aşternut-o pe-o hârtie parfumată
cu penelul sufletului meu
înmuiat în pulbere de stele

visele mele
înghesuite-n vârful de argint
se-mbulzeau toate-odată
 174

să-şi tânguie jalea

lacrimi, dureri, suferinţi,

patimi fierbinţi,
au potopit hârtia
până când, sărmana,
au năpădit-o picuri de sânge

plânge...

strigându-mi: opreşte!
Priveşte!

Erai atât de viu,

încât într-un târziu
cu mâini tremurânde
ştiind că doare
am luat o lumânare

printre şoapte mărunte

te-am sărutat pe frunte
am lăsat flacăra flămândă
să se înfrupte din hârtia
ce-ţi păstra, vie
mărturia

mi-a rămas în palmă doar scrum...

acum... pot să-mi văd de drum
.....................13.08.08..................
213.Roata
m-au călcat în picioare
turmele de gânduri călătoare
cu coamele-n vânt
frământând pământ
 175

sub copite,
pământul meu
iubite,
tărână din ţărână

o ploaie păgână
îmi înmoiaie lutul
mâini, mâini străine
plămădesc argila fierbinte
amintindu-i de tine

roata... roata ast-ameţitoare

nu mă lasă
să rămân în picioare

o voce se aude-n depărtare:

„les jeux sont faites, rien ne vas plus!”
..........................13.08.08..............................
214.Atlantida (undeva în adâncuri)
Am cerut uitării
să-şi înfigă pumnalele-n sufletul meu
să mi-l lase sângerând
până se va goli de tine

printre suspine
credeam că mă voi ridica
şi voi merge mai departe
sau poate mai aproape de-o moarte
lentă... tcută...
durere mută
asemeni unei scufundări în abis
destinul promis
ca soarta unei Atlantide
ghiare perfide
 176

înfipte în sine
să uit de mine
sau de tine...

e acelaşi lucru

am privit în sufletu-mi oglindă

mi-am văzut chipul împietrit
căuş de-aragonit
golit
de rodul durerii
a fost de-ajuns o adiere
o şoaptă doar
şi am văzut că e-n zadar
să-i dau uitării vamă
nu se poate
ca să mă smulg din mine

şi-atunci frumos, aşa cum se cuvine

te-aşez în inima-mi culcuş
şi te adorm cu şoapte de alint
nu mă mai mint
ci ştiu
vei fi acolo şi devreme şi târziu
mereu viu
......................................
215.Mai lasă-mă
Mai lasa-mă să te iubesc
numai puţin,
cât o durere nerostită,
să beau din cupa de pelin
dulce amărui destin
lacrimă nerisipită
 177

mai lasă-mă acum să-ţi fiu

o adiere pe la tâmple
să te ating, să fii iar viu
şi-n jocul lor să se întâmple
atâtea aripi care-n zbor
poartă al dragostei fior

mai lasă-mă să îţi zâmbesc

să-mi săruţi pleoapa-nlăcrimată
să-mi sorbi suspinul de pe buze
când îţi şoptesc că te iubesc
şi nu e nimeni să ne scuze
când conjugăm „a fost odată”
..........................16.08.08..........
216.Atâta-ţi cer
mi-e abur sufletul brăzdat de-atâtea ploi
din norii deşi ce se revarsă peste noi
când tu păşeşti nainte eu păşesc napoi
dansăm acelaşi dans dar împărţit la doi

pustiu îmi e de întrebări fără răspuns

tu marea mea, eu valul tău de stânci ascuns
nici şapte vieţi de le-aş trăi nu-mi e de-ajuns
să regăsesc pierdute punţi ce ne-au străpuns

de-atâtea vise ce le-am răstignit în noi

suntem copaci bătuţi de vânt, spălaţi de ploi,
cu plete-n cer şi rădăcina în noroi,
atâta-ţi cer „nu-mi da iubirea înapoi”

se scutur clipele pălind în infinit

iar visul nostru ce-l credeam făr’ de sfârşit
îşi pleacă fruntea-n sângeriul asfinţit
atâta-ţi cer „ca să nu uiţi că m-ai iubit”
 178

.............................................................
217.În alte vieţi
m-am risipit în roua primei dimineţi
raze fierbinţi topeau în mine ani de ploi
pierdusem una doar din cele nouă vieţi
iar celelalte au rămas pentru noi doi

vor trece ani şi poate lumi s-or prăpădi

şi se vor naşte din genuni noi galaxii
în mii de vieţi ne-om căuta şi ne-om găsi
să ne iubim la fel de mult ca-n prima zi

.............................16.08.08..................
218.Aniversare
La poalele timpului e haos
s-au întâlnit în oglinzi paralele
ziua mea de ieri
cu cea de mâine
două păreri
de rău şi de bine

la poalele timpului m-au strivit

atâtea vise prăbuşite
un an le-am fost culcuş
mi-au fost zenit
spre stele m-au purtat
dar a venit
al zilei asfinţit

privesc apusul sângeriu

soarele-şi scaldă obrazul în mare
braţe de valuri îl cuprind
spunând că încă nu-i târziu
de va pleca va fi pustiu
 179

va fi o noapte-ntunecată
nu va mai fi ca altă dată

la orizont răsună ultimele acorduri

ale dansului nostru în doi
ia-mă în braţe şi legănă-mi amintirea
mă sărută cu buze fierbinţi
ultime dorinţi presărate
petale de galbeni trandafiri
cioburi de vise furate
otrava dulcei amăgiri

la poalele timpului, cu trupul frânt

aştept răsăritul
privind cu ochi de sare
infinitul
......................17.08.08........................
219.Reverie
Ploaia se sparge-n muguri
pe ramuri de copac
minuscule clepsidre de lumină
ce se răsfrâng în cerul alb-opac
lacrimi fără vină

mă pasc pe frunte cerbii

ce-n ochi mi se adapă
pe umeri goi de frunze
îşi fac păsări culcuş
în braţe îmi aleargă
a ielelor copile
ducându-mi stropi de rouă’n
al palmelor căuş
.................................................
220.Blestem de lună plină
 180

m-ai chemat
în noaptea plinei luni
de departe
de dincolo de cerul ce desparte
sufletul de trup
şi de moarte

mi-am înfipt adânc tăcerile

în sufletul tău
sângerând cuvinte păgâne
de rău şi de bine
lăsându-mi lupii paznici
la hotarul dintre dureri

mă apropii
să-ţi vindec buzele
de rănile şoaptelor mele
pulbere de stele
stigmat al lunii
ce mă face fiară

iubirea noastră, meteor

sortită din pântec să piară
e doar blestem de speţă rară
al durerilor izvor
stai departe de mine iubite
în nopţi cu lună plină

nu vreau să-mi fie risipite

visele-lumină
ci mă aşteaptă
dincolo de poartă
în cealaltă viaţă a mea
unde patima ta
 181

mă prăbuşeşte în visare
.......................................
221.Aproape
De-atâtea ori am tot plecat
când eu plângând
când tu cu un oftat,
iar paşii noştri
lasă urme adânci
săpate-n stânci
de suflete rănite

niciodată
nu vom putea lua-napoi
vorbele rostite
clipele trăite
în doi

chipul meu
îl vei avea mereu
gravat înlăuntrul pleoapei
printre lacrimi

ca să mă ţii aproape
........................................................
Astăzi, mi-aţi arătat că cerul
se poate atinge cu mâna,
mi-aţi făcut din sufletele voastre
aripi de vise
învăţându-mă zborul

credeam că totul se sfârşeşte

la linia orizontului
dar voi mi-aţi arătat că există
un dincolo de toate,
 182

că se poate...

mai multe inimi,

aceeaşi tuşă delicată
aplicată
pe pânza uscată
a timpului meu

mi-aţi dăruit cu atâta candoare

pete de culoare
petale de suflet
adunate-ntr-o floare

pentru căuşul palmelor, plin

nu pot decât să vin
timid să vă şoptesc:
„MULŢUMESC!”
..........................................
222.Cantec
Mai moare
câte puţin

pământul sub picioare

plesnind în muguri
crescuţi pe dinăuntru

rădăcini
se înalţă către cer
căutându-şi ţărâna,
doar spini
rodul stingher
al pribegiei
îmi sângeră fruntea
 183

m-atingi cu mâna
se poate, nu se poate
e doar un contur
în oglinzi distorsionate
se repetă mahmur
netrezit din beţie

dublă simfonie
cântată pe-o singură strună
nebună
...............29.08.08............

m-ai dăltuit o piatră tare

semn de aducere aminte
la hotare

mi-ai zidit mâinile-amândouă

în rugăciune
stropi de rouă
............................................
223. „Al dragostei rug”
rămânem aceiaşi pe-al dragostei rug
printre cuvinte speriate de ploi
ispite albastre trăite în doi
ne pun laolaltă-n al dragostei jug

pe drumul uitat bântuim amândoi

uităm c-am rămas doar o dâră de fum
ne sunt paşii un ţipăt pe-aleea de scrum
corolă de vise spălată de ploi

pe cărări de abis te caut iară să-mi fii

domn în amurgul ce coace pe vatră
se scutur cireşii de flori peste piatră
 184

e noapte...te-aştept... te aştept ca să vii...

..........................02.09.08............
224. „La masa nopţii”
pe umeri de toamnă tăceri se-nfiripă
mirese vândute prin gând rătăcesc
cu ochi de-ntuneric spre lume privesc
flămând de-nceputuri cu iz de ispită

rănite cad octave de ţipete pustii

când se închină cerul, pământul sărutând
cu mâinile mai pipăi conturul unui gând
doar umbra-mi se închină la masa celor vii

te-ai dezgolit de frunze şi nu mai poţi să minţi

ţi-s crengile plecate sub lună, la pământ
acum mă vezi aevea, deşi o umbră sânt
şi te cuprinde dorul... de nopţile fierbinţi
...........................02.09.08................
225. „Ciorchini de întuneric”
acelasi alb hotar
ce si-a pierdut perechea
un trunchi pictat de var
ce-si tremura urechea

pagan, culori sfarmate

ma bantuie sub tample
astept sa se intample
cutremur de palate

parfum de orihidee
adulmeca decarii
pluseaza doar avarii
cu clesti de crustacee
 185

termite trupu-mi ferec

ma dor oglinzi de ape
nu-i nimeni sa ma scape
din noaptea de-ntunerec
................02.09.08................
226. „Lacrimi de ceară”
ne e un mit umblarea pe-ntinderea de ape
găsim mereu tentaţii ce ne întorc pe cale
curând se-opreşte ceasul iar mâinile ni-s goale
doar umbrele-nsetate genunchie să se-adape

din colţii cei de şarpe voiam s-adun doar

mierea
să nu sorb picătura letală de venin
dar nu se poate Doamne şi azi la Tine vin
sub fruntea-ţi de odihnă ca să-mi alini durerea

zidită-n trup de Ană la marginea uitării

pe umeri port povara tăcerilor din gând
pocnesc în mine muguri ce se deschid pe rând
în nerostite-acorduri dând glas de flaut
chemării

mi te-am gravat sub pleoape şi-n fiecare seară

botezul gurii tale aştept să îl primesc
în flacăra-ţi fierbinte aş vrea să mă topesc
să mă preling pe-obrazu-ţi, în lacrimi mari de
ceară
.............................02.09.08........................
227. „Ape-albastre”
cu braţe de liane mă strecor
peste oglinda apei, despicată
de verde crud cu chip de fată
în cercuri vii păşind uşor
 186

prin geamul alb de lună plină

te ning cu-atâtea-mbrăţişări
sortite veşnicei uitări
un dor ce nu se mai alină

în colb cad şoaptele nespuse

baladă tânguită în pridvor
doar apele albaste-n suflet dor
de unduirea vremilor apuse

din cupa nopţii-mi beau amarul

pleoape de tristeţi îmi plâng pelin
în teasc, din mine curge vin,
vin sângeriu iubito, ca şi jarul
........................02.09.08........................
228.De dincolo...
De-o parte şi de alta a timpului
mâinile noastre se întind
voind să se atingă
oglinda clipelor încremenite
ne separă

e seară...
mi-e seară în suflet
apusul sângeriu
ne desparte
e târziu
frunzele moarte
miros a pădure
esenţe pure
se strecoară
tulburându-mi vederea
 187

spini
îmi sfâşie veşmântul de vise
cu aripi deschise
încerc să prind clipa...

dar mă prăbuşesc în gol...

...............05.09.08................
229.Eu încă...
Eu încă te iubesc, iubito,
rotund, profetic, interzis,
şi rătăcesc ca un proscris
în spaţiul meu, produs mimetic
când mă prefac că mai exist

mi te-ai insinuat iubito,

ca o otravă în sistem
un dulce amărui blestem
rostit cu lacrimi şi suspine:
„adio, dar rămân cu tine”

eu încă te iubesc, iubito,

la modul trist şi indecent
cu care gându-mi insolent
te mai mângâie peste noapte
rostindu-ţi interzise şoapte

deşi eşti val pe alte ţărmuri

eu încă te păstrez empiric
în teritoriul meu oniric
introvert şi ilegal
cu dulce-aromă de migdal
................05.09.08.....................
230.Replica la „Asteptare”
mi-e mută astăzi aşteptarea
 188

toarsă-n al clipelor fuior

din praful orelor ce dor
doar chipul tău izbeşte zarea

zbătând a timpului aripă

printre culori de-apus şi miere
ţi-e umbra palidă tăcere
înghesuită într-o clipă

mi-e trupul ceară netopită

în candela de la intrare
mi-e dor iar aşteptarea doare
sublimă jertfă şi ispită
..........07.09.08..........................
231.Replica la „Flaute de ceara”
din dansul ielelor, nocturn
doar vântul mai adie
spuzind pe cer, din stele o mie
cuvântul gol şi taciturn

culori de flăcări ce şopteau

descântec peste umbră
îmi picurau pe pleoape, sumbră
o lacrimă pe când plângeau

din flautele vechi de ceară

topite pe când eram doi
tristeţi mai fumegau în noi
în risipite veşti de seară

săpat-am numele din noi

în palmele iubirii
păşind pe ţărmul nemuririi
bătuţi de vânt, udaţi de ploi
 189

................07.09.08......................
232.A venit toamna
a venit... a venit
toamna...
plouă afară şi-n suflet
mi-e iar
teamă de vântul
ce îmi răscoleşte
pustiul din mine,
cenuşa din jar

mi-au roşit pe obraji

codrii noştri sălbatici
şi pe tălpi mi-au rămas
buzele-ţi ruginii
îmi cad frunze pe piept
mă îmbracă iubite
în pasteluri de-oranj
şi de vise târzii

tomneşte-mi amurgul
mi-l trece prin plete
şi pune-mi castane şirag
fă-mi iubite din frunze culcuş
mă iubeşte
foşneşte-mi pădurea
mă trece de prag
a venit... a venit toamna...
................08.09.08....................
233.Nici toamna asta...
mă cheamă peste pragul serii
rupând amurgul în fâşii
să-mi faci veşmânt din florile târzii
 190

cu gust de vânt şi de culoarea mierii

pe frunte pune-mi spice aurii

şi-n păr sclipiri din nopţile de-argint
şoptesc tăcute vorbe de alint
şi ştiu...nici toamna asta n-ai să vii...
...........................09.09.08...........
234.Şi voi rămâne...
blestemul meu e-n şoapte de iubire,
pe-al frunţii ochi eu ţi le-am pus pecete,
şi-oricât ai bea, mereu îţi va fi sete
de-al meu sărut, o dulce amăgire

căci mi-am făcut iubirea o licoare,

ţi-am strecurat-o-n suflet ca venin
amestecat cu lacrimi şi suspin,
o flacără arzând mistuitoare

şi voi rămâne-n nopţile-ţi de vis

stigmat pe mâna-ţi dreaptă şi pe piept
de fiecare dată-am să te-aştept
pe ţărmul unde tu mi-ai fost promis
.........................09.09.08.................
Nu-i nimic întâmplător
trebuiau să fie toate
file binecuvântate
din trecut spre viitor...
prea sunt singură iubite
când în noapte somnu-mi vine
e pustiu fără de tine
visele-mi sunt văduvite

de răspunsul la-ntrebarea
ce revine mult prea des
 191

adevăr de timp cules

ce îşi dăltuie chemarea
în al inimii şablon
trist, dar adevărul doare
şi rămâne în picioare
chiar de plouă monoton

să-l rostesc aş vrea, îndată

cât eşti încă viu, real,
lumea mea cu cer de-opal,
Atlantidă scufundată...
Gândul meu pierdut în tine
îţi dă clocotul din şoaptă
gura mea de mură coaptă
îţi tot murmură suspine

n-am să-mi las somnul pe tâmple

azi şi-n nopţile ce vin,
te aştept ca pe-un destin
ce urmează să se-ntâmple...
dac-a fost realitate
sau a fost un simplu vis,
adevăru-i compromis
fiindcă astăzi ştiu: se poate!

Mai sunt singură iubite

şi te chem să vii la mine
ştiu că doar aşa e bine
şi cu doruri infinite
orizonturi vreau s-atingem
din trecuturi interzise
şi spre zările promise
jarul inimii să-l stingem
............09.09.08.....................
 192

235.Astept... clopotul nemuririi sa bata

dincolo de ultimul gest
s-au păstrat cuvintele
efemeride desbrăcate
de fierbintele
protest

preotese
duc pe umeri ulcioare
ofranda primului rod
călcat în picioare
de fecioare

în sinod
se dezbate o problemă
eterna dilemă
noi sunem chipul
sau asemanarea?

din vechile mări

pământul îşi adună
sarea
pentru următoarele
lacrimi
ce vor curge potop
schimbând culoarea
de amurg violet

mă-mbrac cochet
în neştiute ere glaciare
doar stalagmitele din
piept
mă ţin in picioare
aştept
 193

clopotul nemuririi să
bată
...................................................
236.Ultima mana
pe umeri de stepe tăcerile curg
le şuieră vântul prin plete
purtând amintiri desuete
ţesute-n lumină de sori în amurg

pe urmele noastre cuvintele mor

pustiu e-napoi şi-nainte
doar fluviul mai curge fierbinte
prin cei care încă mai simt şi mai dor

trecut este timpul şi nu mai e loc

decât răscolind în cenuşă
deschisă-i o ultimă uşă
când zarul se-nvârte la masa de joc
..............................................................
237.Asteptare
mi-e noapte în visele
ce nu vor să se mai nască
îmi dorm pescăruşii
deşi e toamnă
e târziu

pustiu
colţul meu de cer
încă mai aşteaptă
primăvara
...........................................
238.Mascarada
 194

E frig afară şi e frig în mine,

mi-ai tomnit sufletul
lăsându-l fără frunze
cu crengile înfipte
în cerul vâscos,
s-a contopit
lumea de sus
cu cea de jos
într-o conspiraţie perfidă
lăsându-mi aridă
simţirea,
perdeaua dinăuntru s-a sfâşiat
putând să se vadă
o întregă mascaradă.
Între sărăcie
şi fudulie
vântul încă mai şuieră
prin acea cavitate
în formă de inimă.
........................................
moartea este o calatorie asumata
..................................................
Mă dor capetele ploii
duhnind a ceaţă
.......................................
239.Viata ca o gara
tristetea garilor ce plang
e o obsesie ciudata
tot pleaca trenuri
rand pe rand
trenuri care niciodata
nu au promis
ca nu se vor intoarce
 195

in gara tristei asteptari

eu sunt peron
uneori aglomerat
asaltat
de atatea intrebari
ce-si asteapta raspunsul
dar vocea de la microfon
tace

azi peronul e gol

trenul meu va face ocol
spre o alta
halta

singura constanta
sunt sinele de-otel
gandind paralel
....................15.09.08..................
240.Cioburi de gand
Pe linisti de para
se-ndura trecutul
din nou sa mai moara
jelind inceputul

ramane durerea
nevindecata
in zari caut puterea
aceea ciudata

sa uit c-ai fost drumul

ce niciunde duce
al gurii nerost
rastignit pe o cruce
 196

aripile-mi vise
panze-n catarg
acum zac desprinse
si valuri le sparg

doar cioburi mi-e gandul

golit-am paharul
baut-am cu randul
dulcele-amarul
................16.09.08.........
241.Altar de cetini
mi-e toamnă-n munţii ce pe umeri îmi
cuprind
atâtea văi pierdute-n ceţuri ce desprind
uitatele cărări pe care-am hoinărit
prin zorii tăi spre sângeriu-mi asfinţit

mai depănă-mi iubito dorul în fuior

şi dă-mi să beau pelin din apa-ţi de izvor
adastă lângă stânca ce va fi mereu
al nostru dom, de-o parte tu, de alta eu

şi lasă-ţi frunzele să cadă rând pe rând

să-ţi sărut glezna cu al patimilor gând
să te cuprind cu braţ de ramuri de mijloc
pe-altar de cetini să te ard cu–al gurii foc
.....................18.09.08....................................
.
242.Vremea din urma
apocaliptic este timpul
vremea din urma ne
ajunge
la roata vietii inca-i
 197

cearta
se-nvarte greu
si nimeni nu o unge

tot ce a fost vestit odata

e vremea care se
intampla
din ochi curg lacrimi
stropi de sange
pe la tampla

doar clopotul mai bate-n

dunga
rastalmacind chemarea
de apoi
zadarnic fug cei multi
spre ape
crezand ca astfel au sa
scape
de razboi

se face cerul sul de

stele
cazute-n terta pe
pamant
ne rastignim in noi pe
lemnul
care ne-a lasat
consemnul
in Cuvant

mai suntem azi, de

volburi pline
 198

pierdute ploi in ceas

tarziu
ce sting jaratecul in
vatra
de ramane numai piatra

si cocliu

mai suntem...cat mai

este vreme
cat mai e licar de
lumina
s-a rostit deja sentinta
si securea s-a infipt
la radacina
............19.09.08.............
.
243.De n-am fi fost
De n-ai fi fost pribeagul veşnic făr’ de noi
Când tu plecând, când eu venind iar înapoi
Te-aş fi chemat pe ţărmul nostru plin de ploi
Întregul univers să-l împărţim la doi
Tu doar tăcând
Iar eu rugând
Amurgul viu
Nu prea târziu
Ca să ne fie
Nopţii făclie

De n-ai fi fost un suflet veşnic călător

Spre ţări de vis cu-aripi albastre de cocor
De-am fi putut să ne-ntâlnim măcar în zbor
Să-ţi fi şoptit tumultul meu de foc şi dor
Tu doar plutind
 199

Iar eu şoptind
Braţe întind
Să te cuprind
Dar e doar vis,
Vis interzis

De-ai fi rămas măcar o clipă-n preajma mea

Sa-ţi fi făcut sărutul meu pe frunte-o stea
Să te fi scris pe bolţile de catifea
Ca-n nopţi târzii, să întârzii a te vedea
Tu strălucind
Iar eu privind
Albastre zări
Şi depărtări
Ce ne împart
Şi ne despart
............13.10.08....................
244.Pulbere de stele
Pe buzele mele
Doar pulberea de stele
Clipeşte-n noapte

Uscate şoapte
Aşteaptă aride
Ploi insipide
Ca să le nască

Eu fir de iască
Iar tu amnar
Rodul de jar
Pe-altar de cremene
Să se îngemene
Flăcări din cuvinte
Lavă fierbinte
 200

Pulbere de stele
Pe buzele mele...
...............13.10.08..........
245.Pentru-a câta oară...
Mă lasă-mă iubite să-ţi duc în toamna asta
din pletele-mi de-aramă, miresme de gutui
şi-n mângâierea caldă a sorilor căprui
cu degete de ploaie să-ţi lăcrimez fereastra.

Şi mă mai lasă-n noaptea de vise să îţi fiu

din iedera-mi sălbatică trecător veşmânt
doar frunzele să-mi scutur pe gleznele
pământ
ca să te simt aproape, ameţitor de viu,

iar printre cetini albe când luna se presară

în pulbere-argintie pe fruntea-ţi de granit
mai lasă-mi doar o şoaptă să-ţi spună „te-am
iubit”
în fiecare toamnă şi... pentru-a câta oară...
...................14.10.08..........................
246.Poeme albastre
În valea mea de umbre
am cărări ce duc spre nicăieri
printre tăceri
şi gânduri sumbre

plutind răzleţe
suspinele
îmi udă rădăcinile
izvor adânc de tristeţe

mă priveşti din poienile tale

 201

şoaptele dor
te doare-ntunericul
din petale
vrei lumină

în faţa mea se-nchină

doar himere
văd cum piere
singurul răsărit
mugur pleznit
înainte de vreme
sau prea târziu
sângeriu
printre atâtea poeme albastre
.....16.10.08...............................
247.Maine se poate
E noapte afar’ şi in suflet
mai port un apus sângeriu...
Ce-a murit încă pâplpâie viu
în jarul mocnind violet.

E beznă cumplită afară

dar zorii la drum au pornit
nimic nu este sfârşit
cât mai poate încă să doară.

În palme port vise strivite

ce încă mai cer îndurare
vor aripi să poată să zboare
mai vor să se simtă-mplinite.

Deşi amorţite sunt toate

eu ştiu că mâine se poate
...................21.10.08.....
 202

248.Umbră fără stăpân

Lasă-mi frunzele să cadă
şi nu mă întreba de rost,
au fost frumoase cât au fost
dar azi se-aştern tăcut pe-alei
dezbrăcând copacii mei
de tot ce nu mai pot să vadă.

Lasă-mi doar foi albe-n gând,

pe cele scrise le desprinde,
le dă acelui care vinde
inimi frânte-n iarmaroc.
Şi mai lasă-mă să joc
desculţă şi cu plete-n vânt
bătând cu talpa în pământ
zornăind din cingătoare
ultima roat-ameţitoare
a celor ce nu stau în rând.

Lasă iarna să-mi cuprindă

gleznele ce dănţuiau
şi mai lasă-mă să beau
fiertură de mătrăgună
noaptea, pe un clar de lună
nici să plec, nici să rămân,
umbră fără de stăpân
agăţată-n cui, în grindă.
.............21.10.08.......................
249.Un simplu gest
Ţi-a rămas pe retină
un rest din sufletul meu...
ciudat...
a rămas agăţat
de ultima lacrimă
 203

ce-mi spăla amintirea

Nu, nu se cuvine să-l păstrezi.

De ce să bântui
ca o umbră fără stăpân
prin cercul tău de lumină
când eu nu pot să mântui
nici măcar mâna mea dreaptă,
sau ochiul din frunte.

Clipeşte! Ai văzut?
Cu un simplu gest, am dispărut.
................22.10.08.....................
250.Incompatibilitate
Sufletul meu a cerut o amânare
nu vrea să se nască în acest anotimp
in această culoare
îi par zilele prea scurte
venite parcă fără timp
iar cenuşiul nu-l pune-n valoare
e tern şi nu cunoaşte zâmbetul
se pare că nu se poate asorta
cu tristeţea
......................23.10.08..........
251.Înainte de ultimele cuvinte
Înainte
de ultimele cuvinte
mai sunt atâtea lucruri de făcut
concediază
călăul mut
ce ucide clipele
scoate gândul din laţ
dă-i aripi de vise
lasă-n urmă camera goală
 204

te scoală
şi păşeşte dincolo
de ochii închişi.
Inorogii promişi
vor veni să se-adape
din palmele tale
cu roua dimineţii fără hotare

Mai e mult până la ultimul cuvânt

La fel ca şi primul
va crea un nou univers
într-un vers.
...............25.10.08...........................
252.Anotimpurile sufletului nu au o
ordine anume
mi-e frig....
mi-e sufletu-ngheţat
de crivăţul din mine
muşcând cum se cuvine
în carnea-mi de păcat

mi-e pustiu
păsări migratoare
trec prin trupul meu
dincolo...
pe tărâmul cu soare
lăsându-mi suspine
caverne în piept

e drept...
e bine...
aşa se cuvine...
anotimpurile sufletului
nu au o ordine anume
 205

nici păsările nu mai ştiu încotro...

.........................25.10.08..................
253.Muguri târzii
Culoarea-ţi ce-o port pe degetul stâng
E cântul din mine atunci când nu plâng

Te caut pe maluri de timp călător

Dor tainic îmi mistuie aripa-n zbor

Mereu mă întorc spre cuibul-pământ

Suntem două umbre, durere-cuvânt

Cu numele tău botez paradisul

Deşi dintre noi, eu sunt proscrisul

Mă duc spre alt drum de cântec apus

Eu nota de jos, tu nota de sus

Mi-e toamnă în suflet şi muguri târzii

Mă-ntreabă de sunt şi de vrei să mai fii
..............29.10.08.....................
254.Pas de deux
Aş vrea să-ţi vindec fructele durerii
lacrimi de cihlimbar pe-obrazul pal
păstrând în pântec mugurul banal
al dragostei, al morţii şi-nvierii

e totul simplu, ca un dans în doi,

trupuri ce se-nlănţuie fierbinte,
când unul face pasul înainte
celălalt îl face înapoi
.................30.10.08....................................
255.De n-aş mai crede-n primăvară
De n-aş mai crede-n primăvară,
 206

muguri plezniţi din ciot uscat,

ar însemna că am uitat
că pentru-a nu ştiu câta oară
ce a fost mort, a înviat

albastrul cerului iar plânge

cu stropi de ploaie violet
încremenit într-un portret
de-apus, cu-obrazul plin de sânge,
un tomnatic desuet

pleşuv de păsări călătoare

şi de frunze văduvit
îşi vede trupul răstignit
în ochiul adormit de soare,
orizont încremenit

mai mor pe drum din cei ce pleacă

mulţi ştiu că nu se mai întorc
lunile caierul îşi torc
şi într-o zi, din piatră seacă
toporaşii lacrimi storc

de n-aş mai crede-n primăvară,

muguri plezniţi din ciot uscat,
ar însemna că am uitat
că pentru-a nu ştiu câta oară
ce a fost mort, a înviat
..................29.10.08..............
256.Când sufletul moare
Când sufletul moare, din cer se despică
lacrimi de gheaţă înfipte-n tăceri,
jelind fără cântec acute dureri
îşi pleacă genunchii şi-apoi se ridică
 207

bântuie marea-n corăbii pustii

catarge de umbre plutind blestemat,
să caute cuvântul ce piere uitat
de cei ce rămân şi se cred încă vii

în mine mai curge cărarea săpată

de paşii vremelnici ai ochilor-ploi,
cutreier nelinişti pierdute în noi
şi veşnic mă-ntorc spre o poartă-ncuiată.
........................30.10.08......................
257.Ultimul ceas
Dac-aş putea să-mi şterg culoarea din priviri
şi să rămână griul doar, din amintiri,.
să-ţi şterg amprenta ce-n retină mi-a rămas
să scrijelească în simţiri ultimul ceas...

mi-ar fi târziu un prea-devreme împlinit

pe rugul care-mi arde jaru-ncet, mocnit,
nu vreau să-l sting dar nici să ardă n-am să-l
las,
am înţeles dar... e prea viu, ultimul ceas...

mi-e timpul zbatere de pleoapă printre ploi,

un algoritm, mereu acelaşi, fără noi,
între ce-a fost şi ce va fi e doar un pas,
în palmă, fulg de nea topit... ultimul ceas...
.......................02.11.08............................
258.„Noapte bună iubite”...
„Noapte bună iubite” – îţi spun deşi ştiu
că prin stepe-adormite de vântul pustiu
numai umbra îmi bântuie ca un ecou
al ultimei note din vechiul tangou
 208

„Noapte bună iubite” – îţi spun fără rost

adunând numai cioburi din tot ce a fost
sângerând printre-aceleaşi bătute cărări
căutând noi răspunsuri la vechi întrebări

„Noapte bună iubite” – te-aud ca prin vis

sunt tot mai departe de ţărmul promis
mi-e frig şi târziu şi mi-e inima stâncă
izbită de valuri în noaptea adâncă

„Noapte bună iubite”...

...........................................................

Iubita mea de-un an şi înc-o noapte

mi-ai fost pe rând şi înger şi blestem
te cert, te-alung şi mai apoi te chem
prin ziduri de tăceri şi punţi de şoapte
.......................................................................
259.îmi înfloreşti în gânduri
îmi înfloreşti în gânduri roze de pripas
petale vii de sânge pe-oglinzile de ape
concentrice iluzii ce vin să se adape
din sufletu-mi în care doar spinii au rămas

mai strâng în palme visul adânc înfipt în

mine
şi doare... doare locul în care s-a născut
acum e doar un scâncet... e doar un scâncet
mut
clepsidră-n care curge o mare de suspine

îmi înfloreşti în gânduri grădina mea de vise

parfumul tău mă poartă pe vechile cărări
vântul îmi şopteşte tăcutele-ţi chemări
 209

şi iar mă porţi spre stele în braţele promise

..........................08.11.08.....................
260.Foc fără jar
Printre alei m-am risipit
în frunze ce s-au veştejit
tot aşteptând fără vre-un rost
ce a mai fost

mi-e toamnă-n suflet şi pe mâini

port urma viselor cu spini
petale strânse prea târziu
pe drum pustiu

n-au mai rămas decât cărări

corăbii rătăcind pe mări
fantasme bântuind tăcut
dinspre trecut

şi am păstrat doar un ecou

dintr-un neterminat tablou
ofrandă fără de altar
foc fără jar
...................15.11.08.............
261.poeţi născuţi...
copaci fără pădure cu rădăcini spre soare
goi, rătăcind pe drumuri către un nicăieri
căci şi-au pierdut sorgintea de neamuri
muritoare
pribegi în lumea asta de lacrimi şi dureri

poeţi născuţi pe vatra ce încă mocnea jarul,

ţinând în pumni cenuşa atâtor epopei,
e cremene penelul, cuvântul e amnarul
iar geniul lor cometa cu coada de scântei
 210

......................................................................
262.Doină
vis de dor
călător
ia-mă şi pe mine-n zbor
şi mă du unde n-am fost
să-mi gasesc al vieţii rost
şi mă du de unde vii
către nopţile târzii
peste ramuri aurii
peste stelele făclii
du-mă-n car cu patru roate
unde încă se mai poate
să-mi doinesc iubirile
să-mi încânt privirile
să-mi mângâi cărările
şi să-mi umplu zările
doar de mângâierea ta,
dorul meu... iubirea mea....
.......16.11.08...................
263.În teasc
Mi-e înmuiat penelul în toamnele târzii,
îmi curg din ochi tablouri cu frunze ruginii,
mi-e teascul plin de vise şi storsul lor mă
doare
tălpi goale mă frământă. Clipele fecioare

ce dănţuie sălbatec sub razele de lună

îmi storc de suflet lutul, rămâne numai
humă.
Ia cupa şi mă soarbe, rubin cu iz de soare,
mi-e teascul plin de vise şi storsul lor mă
doare
..............16.11.08..............................
 211

264.Din dragoste....
Dragostea ta m-a pus la zid,
cu-acelaşi tehnic ritual,
lovit cu pietre-n mod banal
de verbul tern şi insipid,

rostind aceleaşi vechi acuze

ce imi spuneai că le-ai uitat,
lovind tăcut şi apăsat
cu un sărut pe vârf de buze,

ciudat e-amorul infantil

care mă calcă în picioare
deşi pe amândoi ne doare,
e inuman şi inutil.
..........22.11.08..................................
265.Iubirea?
Iubirea? E doar o vânare de vânt,
un zbor în picaj cu aripa frântă,
iele nebune ce lutu-mi frământă
prin foc dănţuind între cer şi pământ

iubirea-i o umbră... perfid se strecoară,

m-aruncă în beznă, totală eclipsă,
pe braţe o port dar o simt ca pe-o lipsă,
îmi muşcă din suflet şi ştie să doară

iubirea? Te strânge de gât, te sugrumă

te pune la zid, prima, piatra ridică,
te calcă-n picioare şi la o adică
te face ulcele că doar... eşti o humă...
.....................23.11.08..........................
266.Piatră de hotar
Să nu m-aştepţi în seara asta
 212

şi nici în cele care vin,

băut-am cupa de pelin,
amar mi-am învăţat năpasta,

m-ai viscolit de-atâtea ori,

m-ai îngropat sub reci troiene,
doar sufletul în mine geme
sub potopirea de ninsori,

e fără jar în mine vatra

şi focul stins de buze reci,
pustii sunt vechile poteci,
pe-al nostru-amor azi punem piatra:

„odihnească-se pe veci!”

..........................25.11.08.............
m-a apucat un dor cumplit
dar am intrat pe paginile tale
si imediat m-am potolit
vazand un „m-ai innebunit”
implantat ca un cutit
printre mesaje autumnale
..............................................
267.Urme de sarut
„pe talpi port urme de sarut
taiate-n cioburi de iubire

pe aleile tacute
te strig pe nume desi stiu
ca suntem intr-un "prea tarziu"
unde chemarile sunt mute

mi-e iarna-n suflet si mi-e frig

 213

iar timpul trece fara noi

pierdut e drumul inapoi
in miez de noapte te mai strig

pe talpi port urme de sarut

taiate-n cioburi de iubire”
......26.11.08....................
268.Candela fumegândă.
Azi a plouat între noi cu tăceri,
stropi mari de necuvinte
prelinse pe obraz
izbindu-se de porţile închise
pe dinăuntru

sub ochii muţi

petalele cad una după alta
neputincioase,
transformate în cenuşă,
căci palmele nu s-au întins
să le prindă în căuşul lor

ştiu, sufletul tău

a făcut legământul tăcerii,
nu mai vrea să fie rănit
de cuvinte,
tace cuminte
privind candela fumegândă.
................28.11.08..................

Cand singur stau cu gandurile mele,

turme de bizoni insetati navalind catre ape
framantandu-mi sufletul sub copite...
doar colbul lor
 214

.....................................................................

269.Umbre pe perete
ne construim imagini pale de poveste,
cu feti-frumosi si happy-end-uri desuete
cat timp in candela mai arde undelemnul,
prezent fragil, banale umbre pe perete

din urma vin blesteme si lumanari aprinse,

cuvinte-avand pecete de lacrimi si de sange,
trecutu-n grele lanturi atarna de picioare
si tot mai scurt e latul care grumazu-l
strange

dar ignorand cu buna stiinta-avertismentul,

continuam sa ne jucam iar, de-a prezentul....
...........................09.11.08................

ma arde-un dor
chinuitor
ca de naluca
stand sa se duca
un dor fierbinte
numai cuvinte
ce sa te-alinte
dar nu te stiu
si e tarziu
tarziu in noapte
si numai soapte
se mai aud
de verde crud

mi-e toamna iar,

in calendar...
 215

............12.12.08............

mi-e noaptea foi albe nescrise de-o vreme,

uscat mi-e penelul
....................
Toate trec,
trecem şi noi,
timpul nu vine înapoi,
singuri, deşi am fost în doi,
pustii
în serile târzii,
foi albe fără de cuvinte,
doi paşi 'napoi
unul 'nainte,
şi... ochii goi
şi stinsi de-atâtea ploi
............................................
Ti-am vazut tipatul scris pe retina
......................
270.De-a nins cu fluturi de iubire...
a venit gerul peste sufletu-mi tacut,
tot universul mi se pare ca e mut,
s-a impartit la doi tot clocotul avut
si ce-a fost "noi", azi printre cioburi s-a pierdut

trecut-au vremi ce nu mai spera in desert

sa prinda aripi peste trupul nost' inert,
tu nu mai vrei, eu nu mai pot ca sa tot cert
ne-am scufundat de-atatea ploi cu rost incert

de-a nins cu fluturi de iubire peste noi,

azi zac topiti cu aripi frante la gunoi,
si numai ger e peste sufletu-mi tacut,
tot universul mi se pare ca e mut.
.....................15.12.08....................
 216

271.Marea moartă
De-atâta tăcere,
rugul nostru şi-a stins cuvintele,
mai pâlpâie slab
câteva şoapte nenăscute încă,
cu degete tremurânde
caut în cenuşa rostirii,,
frânturi de silabe
care să-ţi spună...

privesc la mâinile goale

jefuite de mângâieri,
obrazul îmi poartă
vaduri uscate de lacrimi
brăzdând filoane de sare
în trupul de lut,
aşa am ajuns ca să fiu
marea moartă.
....................16.12.08..................
272.Eu cine sunt, tu cine eşti?
Iubirea săpat-a în inimi fiorduri,
fiorduri în care plutim,
în fiece clipă murim
câte puţin din tot ce-am fost
şi ni se pare fără rost,
mor amintirile în noi
bătute-n vânt, spălate-n ploi,

eu cine sunt, tu cine eşti?

nu ştiu... iar tu... nu-ţi aminteşti...
............16....................
273.Ecou...
Tăcerea e răspunsul liniştii
plecate să mă caute
 217

pe câmpiile Elizee,
ecou al propriilor gânduri
transformate în cai,
herghelii frământând în copite
apusul
...........16.....................
274.Posibilitate
Ce păcat că ziua de mâine
nu vine niciodată...
E doar o utopie
ceva ce va să vie
un prea devreme
sau poate prea târziu
niciodată prezent
ci un mereu posibil
indecent
în aspiraţii
pervers
în tentaţii
dureros
în amăgire
mâine...
e doar o posibilitate
care poate
se va întâmpla
sau....
...........17......................
275.Introspectiva
Aş vrea să ajung
la kilometrul zero
să-i caut potcoavele...
.......................................
276.Curatenie
E joi,
 218

zi de gunoi,
mă trezesc zgomotele de tomberoane
târşâite în stradă,
mai târziu
vor trece pe aici aurolacii
să le răscolească
în căutarea zilei de azi,
îmi adun toate cioburile de ieri
şi le pun într-o cutie
la marginea drumului,
poate le ia cineva...
............................................