doeumente de epoca ~i ne sint furnizate cifre verifieabile, eael totul se seufunda intr-un fabulos de duzina, impanat eu eonspecte filozofice

studente~ti, fragmente eseistice, monologuri banale ~i care aici, spre deosebire de alte dati, i~i tradeaza mediocritatea. Sub presiunea politicului, ambitia generoasa a revelarii unor adevaruri istorice muM vreme ocultate a dus la alte ocultari ~i s-a preschimbat in ratacire pe trasee labirintice. D.R. Popescu a facut pur ~i sirnplu un calcul gre~it dind Patirlagelor dimensiunea Romaniei. In ultimul deceniu al dictaturii c1anului Ceau~escu, de romanul-fresca ~i de romanul-total s-au simtit atra~i, din considerentele pe care le-am amintit la inceputul eapitolului, ~i citiva scriitori din noile generatii. Gabriela Adame~teanu, prozatoare care mo~tene~te de la Hortensia Papadat-Bengescu privirea necrutatoare, puterea de a observa nuantat ~i de a inregistra cu deta~are intimplarile existentului, a debutat cu Drumul egal al fiedirei zile (1975). Prima parte a cartii - remarcabila prin descrierile de mediu ~i de atmosfera (atmosfera primelor decenii de eomunism) - este povestea depanata lucid de tinara Letitia Brancea a ultimilor ei ani de liceu petrecuti intr-o provincie mohorita, linga 0 mama inraita de viata plina de privatiuni a ineeputului anilor '60. Cea de-a doua - in care predomina analiza psihologica - investigheaza starile suf1ete~ti ale eroinei care, mutata la Bucure~ti, descopera erosul. Inc1inatia spre pictura de mediu ~i spre portretistica este evidenta ~i in volumul de nuvele Daruie$te-fi 0 zi de vacanti! (1979). Ins a mai ales romanul Gabrielei Adame~teanu Diminea(ii pierdutii (1983) este 0 mare reu~ita a prozei romane~ti. Printr-un artificiu narativ relativ simplu, autoarea izbute~te sa inglobeze numeroase planuri temporale, evenimente de tot felul ~i personaje din epoci diferite, incepind cu primul razboi mondial ~i sfir~ind cu 0 dimineata de martie a anului 1977. Plecata din cartierul ei spre 0 alta parte a Bucure~tilor, unde locuie~te 0 c1ienta din lumea buna de pe vremuri (Ivona Scarlat), batnnei croitorese Vica Delca ii vin in minte valuri de amintiri ~i crimpeie de viata. Acestea constituie doar 0 parte infima din fabuloasa cantitate de intimplari, de episoade narati ve) de portrete savuroase pe care le scot la lumina cele doua batrine care, de cum se intilnesc, incep sa taifasuiasca ~i sa depene amintiri de familie. Acest soi balcanic de conversatie e, in fond, modalitatea ingenua ~i involuntar moderna prin care naratiunii i se ridica acele stavile conventionale

ce tin de timpul enuntarii, de cauzalitate ~i succesiune epica. Sporovaielii de acest fel i se adauga "sporovaiala" vocilor interioare ale interlocutoarelor. La un loc, ele sporesc substanta narativa care reu~e~te sa acopere, in chip stralucit, un secol de istorie nationala. Pumnd la contributie - in cautarea timpului pierdut - ~i dteva documente (printre care jumalul tatalui Ivonei), precum ~i amintirile a in~i~i oamenilor evocati, prozatoarea realizeaza un sistem simplu ~i ingenios de oglindire care schimba continuu imaginile eroilor ~i urca ~i coboara actiunea la etajele timpului. Romanul devine astfel 0 fresca a Romamei din secolul ei teribil ~i 0 galerie de personaje memorabile, intre care se evidentiaza distinsa ~i discreta doarnna Ivona (un exemplar rar al "lurnii bune" de altadata) ~i mahalagioaica de un intratabil optimism, Vica Delca (un exemplar rar al mahalagioaicei de altadata, intrudt pina ~i mahalaua avea distinctia ~i personalitatea ei). Si, din nou, romanul capteaza prin relatarea mereu vie, spectaculoasa a unor evenimente cunoscute distorsionat sau necunoscute de catre marele public: moartea regelui Carol I, ziua angajarii Romaniei in primul razboi mondial, razboiul balcanic, dictatul de la Viena, insurectia legionara, ins taurarea comunismului, epoca arestarilor in masa ~i a tardivelor reabilitari etc. Ca roman retro, el crea imaginea mitologica a unei lumi pierdute ~i a unei societati interbelice infloritoare, ce trezea in anii ' 80 nostalgia cititorului vlaguit de mizerie ~i frig. Setea de autentic sau numai de verosimil a cititorului din deceniul 9, excedat de minciuna politica de fiecare zi, a fost satismcuta ~i de proza incapatoare a lui Bedros Horasangian. De~i nu era un optzecist, el a ilustrat categoria consemnatorilor neutri de evenimente minore, scene obi~nuite, conversatii de pe strada, fapte diverse, a celor care izbutesc, prin felul cum rninuiesc camera de luat vederi, sa dea viata literara banalitatilor existentei cotidiene. Clnd a alcatuit romanul-depozit Sola de a~teptare (1987), Bedros Horasangian avea deja 0 experienta de colector de cnmpeie de viata, de fapte de toata rnina (volumele de proza scurta: lnchiderea edi{iei, 1984; CurcubeuL de LamiezuL nop{ii, 1984; ParcuL Ioanid, 1986). Repeund procedura la alt nivel, cel al marii istorii, romanul (11numim a~a prin simpla conventie, autorulinsu~i indoindu-se par~iv de romanescul cartii lui) nu a mcut dedt sa adune, lara vreun plan aparent, secvente de istorie politica ~i sociala, felii din viata tarii. Ele sint prinse, de-a valma, in toate tipurile imaginabile

EUGEN NEGRICI

Literatura romana sub comunism

A. V

Proza