Sunteți pe pagina 1din 6

Relatiile tarilor nordice si Uniunea Europeana

Nistor Teodor Ioan Luciana Grozia Alexandra-Anca Apalaghiei Ioan

Tarile nordice, Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, sunt privite in Uniunea Europeana ca fiind state ezitante cu privire la constructia europeana. Totodata, au fost foarte atenti in aceastra privinta. Desi majoritatea statelor din zona de Nord au aderat la Uniunea Europeana, cum ar fii Danemarca, Suedia si Finlanda, acestea s-au implicat insa cu precautie. Alte state, precum Islanda si Norvegia, au facut alegerea de a nu adera la Uniunea Europeana, desi a existat o legatura cu aceasta privind acorduri specifice. Se poate observa un lucru specific tarilor acestei zone, acest euroscepticism.

Situatia actuala
Comportamentul tarilor nordice s-a diferentiat de la stat la stat, insa cu implicare spre constructia europeana. Unii dintre ei au urmat un comportament si o abordare integrationista, cum ar fii Finlanda tara care a detinut presedintia Consiliului Uniunii Europene timp de 6 luni in anul 2006, Finlanda fiind cel mai europenizat si integrat decat oricare stat nordic. Alte state au ramas prudent in afara Uniunii Europene, 'euroscepticismul' fiind mai mult sau mai putin observat in comportamentul acestora. Acesta este cazul Suediei stat ce a refuzat moneda unica in 2003, prin referendum, sau, intr-un mod mai accentuat, exemplul Danemarcai de a refuza Tratatul de la Maastricht prin referendum, nefacand parte la Uniunea Monetara Europeana.

In ceea ce priveste statele Islanda si Norvegia, acestea au o pozitie foarte speciala cu privire la Uniunea Europeana, aceste tari fiind foarte apropiate Uniunii fara a fii membrii insa. Reticenta acestei zone nordice a europei cu privire la Uniunea Europeana tine inca din anii '60, cand Danemarca, Suedia, Islanda si Norvegia au luat parte la lansarea AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb), proiect alternativ prin care se dorea o zona vamala libera si facila acestor tari, fara a se dori a se transforma intr-un proiect politic. Odata cu aparitia monedei unice, demonetizarea progresiva a AELS de la inceputurile anilor 1990, statele sale membre au aderat fie la Uniunea Europeana, cum a fost cazul pentru Danemarca in ianuarie 1973 si ianuarie 1995 pentru Finlanda si Suedia, fie au incheiat acorduri bilaterale cu Uniunea Europeana, SEE Spatiul Economic European, in cazult Islandei si Norvegiei. Aceste acorduri au dus la introducerea tarilor in piata unica, extinderea principiului de libera circulatie a persoanelor, capitalurilor, marfurilor, serviciilor ale acestor tari si asocierea cu diferite programe educationale comunitare. Aceste state trebuiau sa urmeze anumite programe de dezvoltare in domeniul tehnic care fac obiectul acordului (cu toate acestea, duc lipsa Politicii Agricole Comune, Uniunii Economice si Monetare). Si doar pentru a clarifica faptul ca aceste tari au aderat, de asemenea, in 1996, spatiul Schengen permite libera circulatie a persoanelor. Acordurile celorlalte state, Norvegia si Islanda, sunt diferite, acestea sunt foarte aproape de Uniunea Europeana fara a fii insa membre de drept. Ponderea exporturilor acestor state cu Uniunea Europeana se situeaza intre 70%-80%, asemanatoare fiind si situatia importurilor. Statele au fost obligate sa se adapteze la programele de dezvoltare, Norvegia refuzand aderarea la Uniunea Europeana de doua ori prin referendum, in timp ce Islanda nu si-a exprimat dorinta de a face acest lucru.

Motivele reticentei statelor nordice


Reticenta acestor state asupra Uniunii Europene dateaza din trecut, din dorinta acestora de independenta totala. Astfel tarile din nord au cultivat o idei culturale foarte individualizate, in jurul unui nationalism puternic si de la o practica descentralizat autentica a democratiei locale.

O tara ca Norvegia, tara mica dar care a avut un impact puternic pe plan european datorita initiativelor sale in mai multe relatii diplomatice, cum ar fi in 1993, semnarea israeliano-palestiniana a Acordurilor de la Oslo, reusind sa preia conducerea in scena internationala. Aderarea acestor state la pogramul european ar fii catalogata ca o pierdere de independenta in favoarea unei structuri europene preceputa ca birocratica si centralizata. Fara a vorbi despre amenintarile pe care le implica pentru modelele lor de stat al bunastarii. Aceste ri din Europa de Nord au n comun economii dinamice i modele sociale invidiate de toi. Pentru c ei au conjugat ocuparea forei de munc i solidaritate social deplin. Implementarea unui sistem de "capitalism mixt cu management keynesian" n serviciul de faimosul "tripartit". Programul de dezvoltare a societii "Egalitate, de securitate, de solidaritate", definit la momentul oportun de ctre prim-ministrul suedez, Olof Palme(social-democrat). Acest statut al bunastarii este finantat in Norvegia in mare masura din exploatarea de hidrocarburi din marile Barents si Nordului, situand Norvegia pe primul loc european si 7 mondial intr-un clasament al tarilor producatoare de petrol. Dezvoltarea pe plan agricol, pisciol al acestor state nu este deloc scumpa, in ceea ce priveste ocupare fortei de munca, a calitatii vietii si a calitatii productiei. Acesta este motivul pentru care ar dori, in cazul aderarii, anumite scutiri similare cu cele de la care vecinii lor, Finlanda si Suedia, au profitat.

Norvegia: IN sau OUT


In Norvegia s-a purtat o dezbatere europeana de doua ori, prin referendum. La inceputurile anilor 1970 si in mijlocul anilor 1990, patru guverne norvegiene incercau deja sa promoveze si sa obtina o aprobare de a intervenii in constructia europeana. Numeroase dezbateri in opinia publia norvegiana au creat senzatie, dorintele populatiei fiin in mare masura egale. Raspunsul ferm al populatiei din anul 1972, de 53.7%, si 1994 cu 52,4%. Acesta este motivul pentru care in ziua de azi, chiar daca opiniile favorabile aderarii par sa castige teren in fata opiniei publica norvegiene, politicienii

raman relativ discreti. Niciun guvern norvegian nu va mai constitui un al treilea referendum decat in cazul unor preacorduri prin care acesta sa transporte.

Islanda
Pe de alta parte, Islanda, importanta Uniunii Europene in opinia publica a tarii este slab conturata. Potrivit unor sondaje, procentul islandezilor indecisi este de ~38% din elecorat (fata de 5% in Norvegia). Cu toate acestea, mai multi indici ne lasa sa credem ca Islanda are totul favorabil in vederea unei aderari. In 2000, primministrul Davis Oddson, declara ca ''nimic nu cere intrarea", euroscepticismul fiind prezent. Astfel incat niciunul dintre partidele mari islandeze nu au inregistrat in mod oficial un document care sa faca posibila aderarea. Decizia retragerii trupelor americane din Islanda, adica 1200 de militari care, pe baza unui tratat bilateral intre cele doua state - intitulat ''Acordul de Aparare'', cu scopul de a apara insula. Acest lucru ar putea conduce la o redefinire a politicii externe islandeze spre o orientare europeana mai marcanta. Cu toate acestea, pe termen scurt, optiunea politica mai realista pe termen scurt si mediu ramane in continuare participarea acesor doua tari nonmembre intr-un proces de integare europeana, fara a deveni membrii cu drepturi depline. O situatie nelipsita de dezavantaje pentru statele in cauza o constituie dreptul de aplicare a politicilor comunitare si standarde, insa fara a putea modifica sau influenta. In cadrul Spatiului Economic European, aceste doua tari sunt consultate, de fapt, doar in faza de elaborare a legislatiei comunitare.

Concluzii
Statele nordice sunt toate diferite. Dilema individuala a fiecarui stat nordic, este o problema pentru fiecare, Norvegia avand prea mult ulei, Islanda iubind pescuitul, Suedia fiind un membru neperformant. Singurul stat care nu are nicio problema fiind Finlanda.