Sunteți pe pagina 1din 109

Scopul si principiile procedurii insolventei Art. 2 din Legea nr.

85/2006 consemneaza ca scopul legii este de a institui o procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa. De aici se desprind doua concluzii : a) procedura are un caracter colectiv prin natura sa si ca b) scopul acestei proceduri consta in acoperirea pasivului; Acest scop va putea fi atins prin doua mijloace : - redresarea economica a debitorului si stingerea datoriilor sale catre creditori sau - lichidarea averii debitorului prin faliment, dizolvarea si radierea acestuia. Scopul procedurii insolventei nu are aceeasi semnificatie pentru toti protagonistii. Astfel, pentru debitor, scopul este atins atunci cand a reusit redresarea si continuarea activitatii normale. Creditorii considera ca scopul a fost atins daca gradul de recuperare a creantelor reflecta pierderea suferita prin intarzierea momentului distribuirii in favoarea lor fata de data deschiderii procedurii. Concomitent, interesul creditorilor este sa pastreze in persoana debitorului un partener de afaceri. Pentru mediul de afaceri, in general, scopul este realizat daca procedura judiciara este transparenta si previzibila[1]. Din economia textelor Legii nr. 85/2006 rezulta ca intreaga procedura este guvernata de urmatoarele principii : A. Principiul prioritatii acestei proceduri fata de alte proceduri de recuperare a creantei. Conform art.149: "Dispozitiile prezentei legi se completeaza in masura compatibilitatii lor, cu cele ale codului de procedura civila, ale codului civil, ale codului comercial roman si ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei". Asadar, in situatiile in care sunt prezente conditiile prevazute de art. 1 al legii privind procedura insolventei, se aplica prioritar normele acestei legi si numai in completare se vor aplica dispozitiile art. 36 conform careia : "de la data deschiderii procedurii, se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale". "Astfel, in cazul in care o societate comerciala este supusa concomitent procedurii prevazute de legea speciala precum si executarii silite pornite pe calea dreptului comun, se aplica numai dispozitiile legii speciale, iar executarea silita se suspenda[2]. Suspendarea opereaza prin efectul legii si trebuie numai constatata la cererea persoanei interesate. Jurisprudenta a retinut ca din momentul in care instanta a luat act despre existenta acestui efect legal dar nu dispus suspendarea s-a produs o situatie juridica contrarie legii cu efecte continui ce justifica acceptarea in orice moment a recursului la instanta de control judiciar, pentru refuzul suspendarii. Un astfel de recurs nu poate fi nici tardiv nici inadmisibil si nu se justifica asteptarea unei hotarari finale a instantei investite si devenita incompetenta material[3] O exceptie de la acest principiu a fost consacrata prin dispozitiile art. 86 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999[4], abrogate prin Legea nr. 161/2003[5]. Masurile intreprinse de creditor in vederea executarii garantiilor reale mobiliare, potrivit prevederilor Titlului VI, nu se suspenda ca urmare a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului. Creditorul poate solicita judecatorului-sindic luarea in posesie a bunului cu care s-a garantat creanta sa, iar

judecatorul -sindic nu are alta optiune decat sa dispuna administratorului sau lichidatorului sa predea creditorului bunul afectat garantiei. Dupa vanzarea bunului, creditorul este obligat sa transfere surplusul, prin intermediul administratorului sau al lichidatorului, in contul averii debitorului. O alta exceptie a fost consacrata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998[6] conform dispozitiilor art. 31 si art. 32, introduce prin Legea nr. 409/2001[7]: masurile intreprinse de AVAB in vederea executarii silite a creantelor sale nu se suspenda ca urmare a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului. In vederea executarii silite a bunurilor urmarite, AVAB poate solicita judecatorului-sindic luarea in posesie a acestora. Judecatorul-sindic va dispune ca administratorul sau, dupa caz, lichidatorul sa predea AVAB bunul afectat garantiei, in vederea valorificarii. Exista o bogata jurisprudenta in legatura cu aplicarea art 36 din legea insolventei deoarece si reglementarile anterioare cuprindeau aceasta prescriptie, jurisprudenta valabila si sub regimul instituit prin noua lege. Chiar daca uneori este contradictorie si inconsecventa practica judiciara observa si retine prin interpretare ca dispozitiile art. 36 se refera la actiunile ce au ca scop valorificarea unor drepturi de creanta. Implicit se deduce ca asemenea regula nu priveste actiunile prin care se valorifica drepturi reale, cu atat mai putin cele ce privesc actiunile in revendicare[8]. B. Principiul celeritatii este consacrat prin art. 5 alin.2 al Legii nr. 85/2006. "Organele care aplica procedura, trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operatiunilor prevazute de prezenta lege.."[9]. Principiul poate fi dedus si din alte aplicatii particulare cum sunt : -art.12, conform caruia hotararile judecatorului-sindic sunt definitive si executorii ;ele pot fi atacate numai cu recurs ; -art. 8, conform caruia recursul se judeca in termen de 30 zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea partilor urmand a fi facuta prin publicitate, in conditiile art. 95 C.proc.civ., iar hotararile recurate (cu patru exceptii) nu vor putea fi suspendate de instanta de recurs; - numeroasele norme din legea privind procedura insolventei stabilesc termene scurte pentru indeplinirea unor acte procedurale ; - alte texte legale din acelasi act normativ prevad reunirea contestatiilor sau obiectiunilor si solutionarea lor printr-o singura sentinta. Celeritatea procedurii insolventei comerciale este impusa de necesitatea obiectiva a rapiditatii operatiunilor comerciale. Acest principiu al celeritatii se opune aplicarii masurii suspendarii judecatii in temeiul art. 155 C.proc.civ. C. Principiul unitatii si colectivitatii procedurii nu este consacrat explicit,dar a fost dedus. Din interpretarea textului legii rezulta ca procedura insolventei este o procedura colectiva, unica si concursuala pentru toti creditorii[10]. De aici s-au dedus si consecintele practice:

Renuntarea la actiune sau la drept are efect numai pentru creditorul care a renuntat, chiar daca la cererea acestuia s-a deschis procedura, iar nu si pentru ceilalti creditori care au solicitat continuarea procedurii falimentului fata de debitor; numai astfel creditorii isi vor putea recupera creantele[11]. In temeiul aceluiasi principiu s-a decis ca datorita caracterului colectiv al procedurii, corecta aplicare a dispozitiilor art. 242 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., presupune cu necesitate ca suspendarea sa fie ceruta de toate partile din proces, atat de debitor, cat si de toti creditorii[12]. Fiind o procedura colectiva, toate cererile creditorilor trebuie sa fie reunite in acelasi dosar al tribunalului. Daca s-a deschis procedura intr-un dosar, in baza cererii unuia dintre creditori, cererile celorlalti creditori, cu acelasi obiect, vor fi conexate, ca fiind cereri de inregistrare a creantelor, in acelasi dosar. Mai mult, adunarea creditorilor si comitetul creditorilor sunt structuri reprezentative cu prerogative stabilite prin aceste norme legale care fac operational caracterul colectiv al procedurii. Mecanismele colective si satisfacerea intereselor creditorilor si a creditului in general sunt de esenta procedurii. D. Principiul preeminentei reorganizarii surprinde importanta pe care actuala lege o acorda procedurii reorganizarii: este important si de interes pentru toti ca debitorul aflat in imposibilitate de a plati sa poata sa-si redreseze afacerile ca sa poata face fata exigentelor pe care le impune activitatea economica normala. Pentru toti creditorii este mai important ca debitorul sa existe sa functioneze la un nivel de performanta minimal si sa-si poata plati datoriile; un debitor care nu i se mai recunoaste calitatea de subiect de drept si care dispare ca entitate economica nu va mai putea plati niciodata nimic; or, nimeni nu este interesat sa suporte o paguba oricat ar fi ea de neinsemnata; deci reorganizarea activitatii debitorului pentru ca acesta sa poata inregistra venituri este in principiu o prioritate pentru fiecare dintre creditori chiar daca interesele lor nu se suprapun si adesea sunt contradictorii. Reorganizarea nu exclude lichidarea fortuita dar ea este prioritara si-si dovedeste intotdeauna superioritatea din punct de vedere economic. Principiul isi gaseste consacrarea explicita in mai multe texte ale legii privind procedura insolventei: art. 2 privind scopul legii, art. 28 privind anexele la cererea debitorului s.a. E. Principiul maximizarii recuperarii creantelor exprima intr-o forma sintetica ideea ca procedura insolventei se deruleaza si se infaptuieste in interesul creditorului. Toate operatiunile pe care le infaptuiesc cei mandatati sa dispuna in legatura cu drepturile debitorului trebuie sa se raporteze la acest principiu iar creantele acestuia sa fie valorificate cu maximum de eficienta economica in asa fel incat sa se creeze posibilitatea juridica si economica sa fie acoperite toate obligatiile. Principiul nu este consacrat explicit, dar poate fi dedus din mai multe texte ale Legii nr. 85/2006. Astfel, deducem asemenea reguli din[13]: -art. 86 alin. 1 : "In vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul poate sa mentina sau sa denunte orice contract " -art. 42, privind interzicerea instrainarii actiunilor sau a partilor sociale; -art. 79 si 80 privind anularea unor acte ale debitorului s.a. F. Principiul continuitatii judecatorului-sindic ; Acest principiu instituie o derogare de la regulile comune de procedura civila: incompatibilitatea inscrisa in art 24 al.1 din c. pr. civila[14] nu se aplica in cazul judecatorului

sindic. El, (judecatorul sindic) poate sa pronunte succesiv hotarari in acelasi dosar fara sa i se poata opune incompatibilitatea specifica sistemului judiciar potrivit careia magistratul care s-a pronuntat intr-o cauza nu mai poate participa la judecarea acesteia. Legea prevede o singura exceptie: judecatorul sindic nu poate participa la rejudecarea cauzei dupa casare a hotararii in recurs. Formula este impusa de ratiuni practice si este intr-o aparenta contradictie cu principiul impartialitatii magistratului[15].Instantele ar trebui sa aibe un numar foarte mare de judecatori pentru a aplica riguros si formal regulile incompatibilitatilor pentru toate incheierile si sentintele judecatorilor sindici care se pronunta in numeroasele exceptii ridicate de cei interesati intr-o astfel de cauza. G. Principiul ordonarii rangului creantelor. Procedura colectiva aduce in fata judecatorului creditori cu interese foarte diferite. In ipoteza unei lichidari, de obicei, nici unul din creditori nu va fi satisfacut in realizarea creantelor lor. Finalizarea procedurii presupune respectarea unei discipline colective[16] fixata prin mecanismele legii care indica ordinea de preferinta intre creditori. Acest mecanism, pe de-o parte, egalizeaza creditorii punandu-i intr-o pozitie egala in fata magistratului, indiferent de rangul pe care-l da scadenta fiecarei creante, iar pe de alta parte, respecta in conditii limitate, dinainte stiute, situatia juridica diferentiata si preferentiala a fiecarui creditor. Astfel, prin dispozitiile legii, se stabileste o ordine de preferinta a creantelor in functie de natura juridica a acestora. In activitatea practica, administratorul judiciar verifica toate creantele pe baza titlurilor depuse de cei interesati dupa care le stabileste valoarea exacta si prioritatea fiecareia. Apoi va intocmi tabelul preliminar ce va fi prezentat creditorilor. Evaluarile administratorului vor fi cenzurate de catre judecator. Platile vor fi facute pe baza tabelului definitivat respectandu-se ordonarea creantelor dupa rangul lor.

[1] Turcu Ioan, Tratat de insolventa, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2006, p.294 [2] C.S.J.,sectia comerciala,decizia nr. 3505 din 8 octombrie 1998, in Revista de drept comercial nr. 4/2000, p. 132 [3] C. de Ap., Cluj Napoca, dec. nr. 603 din 12 aprilie 2005, nepublicata, citata de I. Turcu in Legea procedurii insolventei, ed. C.H. Beck, Bucuresti,
2007, p.242; s-a observat totodata ca o astfel de interpretare nu face altceva decat sa faca o aplicare justificata a principiului celeritatii consacrat in art.5 al. 2 din legea insolventei.

[4] Monitorul oficial nr.236 din 27 mai 1999 [5] Monitorul oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003 [6] Monitorul oficial nr. 948 din 24 decembrie 2002 [7] Monitorul oficial nr. 398 din 19 iulie 2001 [8] A se vedea infra 5.8. Un comentariu mai amplu asupra inconsecventelor aplicarii art. 36 cu trimitere la jurisprudenta, se poate vedea in I. Turcu,
Legea procedurii insolventei, ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p.242-243;

[9] A se vedea I. Turcu in Legea procedurii insolventei, ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p.242 [10] Curtea Constitutionala, dec. nr.182 din 16 nov. 1999, Monitorul oficial nr.3 din 7 ian. 2000

[11] Aceasta posibilitate a continuarii procesului nu contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie. [12] C. de Ap. Cluj Napoca, dec. nr. 2 din 11 ianuarie 2000 citata de Ion Turcu in Legea procedurii insolventei, ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p.52 [13] I. Turcu in Legea procedurii insolventei, ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p.54; [14] Art. 24 alin. 1 c. pr. civila prevede ca: "Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare." [15] S-a sustinut ca este in contradictie cu art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In acest sens: Ion Turcu,
ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p.53 Legea procedurii insolventei,

[16] Ion Turcu, S. Szabo. Procedura colectiva in colectiv restrans, in Revista de drept comercial nr. 10/2006, p. 9.

Noiunea insolvabilitii
Activitatea comercial este una dintre cele mai vechi activiti umane. Ea a aprut din primele momente n care omul a realizat conceptul de proprietate, delimitnd astfel sfera bunurilor ce-i aparineau de ceea ce aparinea celorlali. Practicat iniial sub forma schimbului, comerul a constituit un instrument utilizat de oameni pentru a-i acoperi necesitile imediate ale vieii de zi cu zi. Cu timpul, dup apariia banilor i dup ce schimbul bunurilor a fost nlocuit cu vnzarea mrfurilor, comerul a devenit o profesie, cu pronunat caracter speculativ, practicat de un grup uman specializat n aceast activitate; comercianii i desfoar activitatea nu pentru satisfacerea propriilor trebuine, ci pentru ndeplinirea nevoilor i pentru obinerea unui profit. Aadar, activitatea comercial urmrete profitul; romanii spuneau, de altfel, c finis mercatorum est lucrum. Profitul fiind, ns, determinat de caracterul speculativ al activitii comerciale, realizarea lui presupune un anumit risc, asumat de comerciani i subordonat imperativului ctigului. Comerul, adic activitatea de producere i circulaie a mrfurilor i a serviciilor, se ntemeiaz, n general, pe raporturile juridice contractuale stabilite ntre comerciani. Prin astfel de raporturi, la baza crora se afl creditul i executarea obligaiilor asumate, ntocmai i cu bun-credin, se realizeaz aprovizionarea tehnico-material, desfacerea mrfurilor, executarea de lucrri i prestarea de servicii. Nendeplinirea voluntar a obligaiilor i d creditorului dreptul s cear, executarea silit fie prin predarea material a bunului ce face obiectul contractului sau realizarea creanelor, prin oprirea sumelor pe care debitorul le are de primit de la proprii si debitori, fie prin vnzarea silit a bunurilor debitorului i ncasarea sumelor rezultate din valorificarea fiecrui bun, atunci cnd alte proceduri de executare nu sunt posibile. O astfel de procedur nu este, n concordan cu interesele comercianilor, cnd debitorul comerciant se afl n incapacitate de a plti datoriile. Prin aplicarea normelor de drept comun, unul dintre creditori, cel care a solicitat primul executarea sau are o crean privilegiat, ar fi pltit n ntregime, iar ceilali nu ar putea recupera nimic din creanele lor. Debitorul s-ar bucura, ns, de ncrederea tuturor creditorilor si i n cazul n care nu mai poate acoperi datoriile cu lichiditi, trebuie s ia n considerare interesele tuturor creditorilor si, care au drepturi egale asupra patrimoniului debitorului lor. Asemenea cerine au determinat legiuitorul s instituie o procedur special de executare colectiv, egalitar i concursal, asupra bunurilor debitorului comerciant, aflat n imposibilitatea de a efectua plile comerciale. Aceast procedur a fost denumit pentru prima dat n legislaia R.Moldova prin noiunea de faliment (n Legea cu privire la faliment nr. 851 /1992 i n Legea cu privire la faliment nr. 786/1996). n 2001 a fost adoptat o nou lege Legea insolvabilitii nr. 632/2001, care a modificat denumirea instituiei respective i a folosit n locul termenului faliment termenul insolvabilitate. Noiunea de insolvabilitate este strns legat de noiunea faliment. n unele legislaii acestea sunt considerate sinonime, n altele prin insolvabilitate se nelege ceea ce alii neleg prin faliment, dei este preferat utilizarea unei singure noiuni. Exist, ns, i legislaii care fac distincie ntre aceste dou cuvinte, considernd insolvabilitatea o stare de fapt a debitorului insolvabil, iar falimentul o stare de drept, adic o insolvabilitate constatat de instana de judecat competent. Tradiional, starea de fapt n care se gsete comerciantul care a ncetat plile pentru datoriile sale comerciale este denumit faliment. Prin acelai termen este desemnat starea juridic a comerciantului mpotriva cruia s-a pronunat osentin declarativ de faliment. Micul dicionar enciclopedic explic termenul faliment ca o stare a unui comerciant care se afl n ncetare de pli, constatat printr-o hotrre judectoreasc, iar a da faliment nseamn a nu izbuti ntr-o aciune. Falimentul este considerat i o organizare judectoreasc a aprrii n comun a intereselor tuturor creditorilor contra debitorului lor comun, aflat n ncetare de pli i, prin aceasta, o msur legal de protejare a creditului. Doctrina juridic n definirea semnificaiei acestui concept relev caracterul de procedur de executare silit unitar, colectiv, concursal i egalitar asupra bunurilor debitorului comun al mai multor creditori destinat satisfacerii intereselor acestora, starea sau situaia unui comerciant supus acestei proceduri fiind caracterizat prin ncetarea plilor sau insolven. Din punct de vedere etimologic, cuvntul faliment provine din verbul latin fall-fallere care nseamn a lipsi, a scpa (ntruct falitul lipsete de la datoria de a da satisfacie creditorilor si de a plti). Termenul a fost preluat n limba italian sub denumirea de fallere, n sensul de a grei, a nceta o plat i denumirea falimento care se traduce prin faliment, eroare, greeal i chiar nelciune. Comerciantul n stare de ncetare de pli a fost numit falito n limba italian, termen preluat n limba romn sub denumirea de falit; n limba francez se numete failli, n limba spaniol fallido, iar n limba englez fallure i Bankrupty. Terminologia are, ns, acelai sens pentru c desemneaz falimentul ca instituie juridic care reglementeaz modalitatea de executare silit a bunurilor debitorului comerciant aflat n stare de ncetare a plilor. n Republica Moldova legiuitorul a evitat noiunea de faliment i a nlocuit-o cu insolvabilitatea. Conform art. 2 al Legii cu privire la insolvabilitate nr.632/2001, insolvabilitatea constituie situaia financiar a debitorului caracterizat prin incapacitatea de a-i onora obligaiile de plat. Conform acestei legi, incapacitatea de plat constituie situaia debitorului caracterizat prin incapacitatea lui de a-i executa obligaiile pecuniare scadente, inclusiv obligaiile fiscale. Incapacitatea de plat este, de regul, prezumat n cazul n care debitorul a ncetat s efectueze pli. n doctrina juridic incapacitatea de plat este denumit ca insolven, reprezentnd absena fondurilor bneti necesare plii obligaiei scadente. Starea de insolven este independent de raportul pasiv-activ patrimonial, n sensul c ea nu presupune n mod necesar ca activul patrimonial s fie inferior pasivului. Ea poate surveni chiar i atunci cnd activul este superior pasivului, dar cnd debitorul nu poate mobiliza ntr-un ritm satisfctor resursele financiare necesare acoperirii la scaden a datoriilor sale comerciale. Cauza insolvenei o poate constitui, deci, un raport nepotrivit ntre activele imobiliare i lichiditile financiare ale unui debitor, o politic imprudent de investiii care nu produce lichiditii n ritmul necesar efecturii plilor scadente, blocarea lichiditilor n operaii de lung durat sau, pur i simplu, realizarea unor afaceri soldate cu pierderi financiare. Consecina imediat a insolvenei o reprezint ncetarea plilor n contul datoriilor scadente; constatarea insolvenei unui comerciant debitor ndreptete pe creditorii acestuia s declaneze mpotriva lui procedura insolvabilitii.

ncetarea plilor nu este ns ntotdeauna sinonim cu insolvena; debitorul poate refuza s fac anumite pli din motive pe care el le consider ntemeiate. Pe de alt parte, insolvena poate fi dedus nu numai din ncetarea plilor, ci i din unele manifestri ale debitorului: mrturisirea, fuga, continuarea plilor cu mijloace obinute n mod fraudulos. Ca i falimentul, insolvabilitatea este caracterizat de dou stri: starea de fapt i starea de drept. Starea de fapt presupune imposibilitatea onorrii obligaiilor ajunse la scaden, care poate fi reprezentat printr-o insuficien a lichiditilor, o absen a fondurilor bneti necesare plii obligaiilor scadente. n sens juridic, prin insolvabilitate se nelege procesul judiciar, care se intenteaz mpotriva societii comerciale incapabile de a-i onora obligaiile ajunse la scaden i care se desfoar sub supravegherea instanei judectoreti. Procesul judiciar se intenteaz mpotriva debitorului n scopul determinrii masei debitoare i repartizrii acesteia ntre creditori n ordinea stabilit de lege, dac nu este posibil satisfacerea cerinelor creditorilor n alt mod. Procedura insolvabilitii dispune de anumite caractere specifice: caracterul unitar; concursal, de remediu, general, colectiv, egalitar i judiciar. Caracterul unitar presupune c aceast procedur este aceeai pentru oricare comerciant aflat n starea de ncetare de pli, indiferent de dimensiunea activitilor i apartenena capital. Caracterul concursal presupune c aceast procedur urmrete satisfacerea creanelor tuturor creditorilor care vin n concurs la executarea impus a debitorilor. Caracterul de remediu al procesului de insolvabilitate presupune c scopul su este plata pasivului prin remedierea incapacitii de plat, cnd starea de insolven a ntreprinderii este mai puin avansat. Ideea de baz este c msurile stabilite prin procedura planului s duc la redresarea debitorului, cu plata datoriilor fa de creditori i, n acest mod, la salvarea debitorului. n caz de nereuit, intervine procedura planului de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitorului. Caracterul general , ntruct procedura prevzut de legea insolvabilitii nr. 632/2001 se aplic tuturor bunurilor aflate n patrimoniu debitorului, inclusiv cele dobndite n cursul procedurii, precum i celor ieite n mod fraudulos i readuse n patrimoniu, cu excepia celor care nu pot face obiectul executrii silite. Caracterul colectiv reprezint o aprare comun a intereselor i drepturilor tuturor creditorilor acestui comerciant. Caracterul egalitar realizeaz stingerea tuturor creanelor ntr-o proporie direct cu ponderea pe care fiecare crean o deine n pasivul patrimoniului falitului. Caracterul judiciar presupune c procesul de insolvabilitate se desfoar numai de ctre instana de judecat i sub supravegherea ei.

Subiecii insolvabilitii
Cadrul normativ al Republicii Moldova prevede c persoanele care nu-i onoreaz obligaiile ajunse la scaden din cauza incapacitii de plat sau suprandatorire sunt cele mpotriva crora se intenteaz procesul de insolvabilitate i au calitatea de debitor. Conform Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001, debitorul este orice persoan care are datorii la plata creanelor fiscale i mpotriva creia a fost depus n instana de judecat o cerere de intentare a unui proces de insolvabilitate. n calitate de debitor, reieind din dispoziiile legale, pot aprea persoanele juridice de drept privat, precum i ntreprinztorii individuali. Statul i unitile administrativ-teritoriale, precum i persoanele juridice de drept public nu sunt subiecte ale insolvabilitii. Persoanelor fizice i juridice, crora li se aplic procedura insolvabilitii, trebuie s ntruneasc urmtoarele condiii:

S fie nregistrate n R.M.; S fie n stare de insolvabilitate sau insolven; S desfoare activitatea de ntreprinztor (pentru persoanele fizice).

Persoana fizic
Calitatea de debitor n procesul de insolvabilitate o poate avea persoana fizic, ce desfoar n R.Moldova activitatea de ntreprinztor i este nregistrat n asemenea calitate. Activitatea de ntreprinztor practicat de persoana fizic, fr implicarea unei persoane juridice, este posibil prin intermediului ntreprinztorului individual. Calitatea de ntreprinztor individual, conform legislaiei n vigoare, o au fondatorii ntreprinderii individuale, fondatorii i membrii gospodriilor rneti i titularii patentei de ntreprinztor. Toate aceste forme necesit nregistrare de stat, la rndul su, ntreprinderea individual se nregistreaz la Camera nregistrrii de Stat; gospodria rneasc se nregistreaz la Primria localitii n care se afl lotul de pmnt; patenta de ntreprinztor se nregistreaz la Inspectoratul fiscal sau la Primrie. Persoanele juridice de drept privat pot avea calitatea de debitor ntr-un proces de insolvabilitate, persoanele juridice cu scop lucrativ (societile comerciale, cooperativele de producie, cooperativele de ntreprinztor,ntreprinderile de stat i ntreprinderile municipale ), persoanele juridice cu scop nelucrativ (asociaiile, fundaiile i instituiile). Se aplic procedura de insolvabilitate numai acelor persoane juridice care sunt nregistrate n Republica Moldova. Persoanele juridice din R.Moldova sunt nregistrate dup caz: n Registrul de stat al ntreprinderilor i organizaiilor, inut de Camera nregistrrii de Stat, n Registrul organizaiilor necomerciale, inut de Minisetrul Justiiei, sau n Registrul cultelor, inut de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lng Guvern. Persoanele juridice care nu sunt nregistrate n Moldova nu li se aplic procedura de insolvabilitate.

Starea de insolvabilitate i insolven


La momentul actual Legea R.M. cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001 nu definete complet noiunea insolvabilitii. Fcnd trimitere la doctrina juridic, prin insolvabilitate se nelege o stare deficitar a patrimoniului unui debitor, un dezechilibru financiar al patrimoniului, pasivul ntrecnd activul, cu consecina imposibilitii creditorilor de a obine plata datoriilor exigibile pe calea executrii silite. Insolvena presupune starea de ncetare a plilor, care const n neplata datoriilor comerciale ajunse la scaden de ctre comerciantul debitor. Aceast stare poate s apar indiferent dac pasivul ntrece activul, ceea ce intereseaz este neputina manifestat de a plti datoriile comerciale scadente. Nu trebuie de confundat incapacitatea comerciantului debitor de a-i plti datoriile sale izvorte din activitatea comercial (starea de insolven) cu starea de insolvabilitate a unui debitor, adic cu neputina concomitent de a acoperi tot pasivul existent la o anumit dat cu produsul activului debitorului, ceea ce n Legea R.M. cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001 este numit prin noiunea desuprandatorare. Singura legtur ntre aceste dou noiuni este c ambele desemneaz stri de incapacitate de plat a obligaiilor exigibile i legal asumate de ctre debitor. n literatura juridic de specialitate s-a artat c ncetarea plilor este mprejurarea care declaneaz procedura falimentului i care const n imposibilitatea manifest a debitorului de a-i plti datoriile sale comerciale. Imposibilitatea debitorului de a face fa datoriilor trebuie s fie real, permanent, obiectiv i public, adic s se manifeste prin semne exterioare pozitive, care s produc dezichilibrul economic al comerciantului i s-i alarmeze pe creditori, o situaie de jen financiar a debitorului nefiind relevant.

Drepturile i obligaiile debitorului


n procesul de insolvabilitate debitorul dispune de un ir de drepturi i obligaii. Pornind de la dispoziiile legale, putem enumera urmtoarele drepturi ale debitorului:

de a depune cererea introductiv n situaia n care exist pericolul intrrii lui n incapacitate de plat cnd, n mod previzibil, nu-i va putea executa obligaiile pecuniare la scaden; de a depune referin n cazul n care cererea introductiv este naintat de creditor; de a ataca cu recurs hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate; de a desemna un reprezentant n procesul de insolvabilitate; de a participa la edinele instanei de insolvabilitate, Adunrii creditorilor sau la cele ale comitetului creditorului; de a cere aplicarea procedurii planului; de a prelua administrarea patrimoniului n caz de confirmare a planului.

Obligaiile debitorului:
de a depune cererea introductiv, dac se afl n incapacitate de plat sau n stare de suprandatorare; de a prezenta explicaii i informaii necesare adoptrii unei decizii de examinare a cererii introductive; de a participa la edinele Adunrii creditorilor i ale comitetului creditorilor, ca s informeze despre raporturile relevante pentru procesul de insolvabilitate; de a colabora i a asista administratorul n executarea atribuiilor acestuia; de a semna urmtoarea declaraie: Declar, pe onoarea i rspunderea mea, c orice informaie, oral sau scris, pe care o voi prezenta n instana de judecat despre patrimoniul i activitatea de ntreprinztor ale debitorului sau despre orice alt fapt pe care l cunosc este adevrat i complet.

Instana de judecat
Procesul de insolvabilitate, avnd un caracter judiciar, presupune examinarea lui de ctre instana de judecat. Instana de judecat este unicul organ n care se desfoar ntregul proces de insolvabilitate. Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se examineaz de ctre instana de judecat, n conformitate cu competena material i teritorial stabilit n Codul de Procedur civil al R.M. Instana mputernicit pentru examinarea procesului de insolvabilitate, conform legislaiei n vigoare, este Curtea de Apel Economic. n doctrina juridic se evideniaz dou categorii de atribuii ale instanei de judecat, i anume: atribuii jurisdicionale i atribuii de administrare. Atribuiile jurisdicionale reprezint dreptul instanei de a emite acte judiciare sub form de hotrri, ncheieri sau decizii i de a soluiona anumite probleme. La categoria atribuiilor jurisdicionale se atribuie aciunile instanei prin care se adopt:

ncheierea de administrare a cererii introductive i de aplicare a msurilor de asigurare; hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a acesteia; ncheierea de validare a creanelor; ncheierea de anulare sau de respingere a cererii de anulare a hotrrii creditorilor; ncheierea de demitere a administratorului sau a unui membru al comitetului creditorilor; ncheierea privind contestarea sau rectificarea listei de distribuire; hotrrea privind confirmarea planului; decizia de ncetare a procesului de insolvabilitate. Atribuiile de administrare nu necesit adoptarea unor acte judectoreti, dar, lund n considerare complexitatea i durata procesului de insolvabilitate, ele trebuie exercitate n faa instanei de judecat sau instana ia act de anumite aciuni, anexnd la materialele dosarului actele necesare efecturii unor aciuni sau actele despre aciunile svrite. La categoria atribuiilor de administrare se atribuie:

conducerea adunrii de validare a creanelor; verificarea din oficiu a legalitii hotrrii adunrii creditorilor; primirea rapoartelor de la administrator; consultarea registrului n care administratorul consemneaz operaiunile efectuate; inerea registrului cauzelor de insolvabilitate; ndosarierea registrului creditorilor i inventarului masei debitoare; primirea executrii creanelor de la debitor; primirea listei de distribuire a masei debitoare; depunerea sumelor rezervate pe contul de depozit al instanei. Curtea Suprem de Justiie este instana de recurs pentru hotrrile emise de Curtea de Apel Economic pe procesele de insolvabilitate. Recursul naintat mpotriva hotrrii de intentare a procesului de insolvabilitate nu suspend executarea acesteia.

Creditorii
Conform Legii nr. 632/2001, calitatea de creditor este recunoscut persoanelor care au creane fa de debitorul aflat n stare de insolvabilitate i mpotriva cruia a fost intentat proces de insolvabilitate. De asemenea, aceasta divizeaz creditorii n categorii i clase, indicnd valoarea i termenul creanei. n funcie de momentul apariiei creanelor, creditorii sunt divizai n: a) creditori chirografari i creditori garantai (creanele crora au aprut pn la intentarea procesului); b) creditori ai masei debitoare (creanele crora au aprut dup intentarea procesului de insolvabilitate). Creditorii garantai reprezint clasa de creditori ale cror creane fa de debitor au aprut nainte de intentarea procesului de insolvabilitate i sunt asigurate prin garanii reale. Creditori chirografari sunt clasa de creditori ale cror creane au aprut naintea de intentarea procesului de insolvabilitate i nu sunt asigurate prin garanii. La rndul su, creditorii chirografari se mpart n dou categorii: creditorii chirografari cu creane de rang preferenial i creditorii chirografari cu creane de rang inferior.

Creditori chirografari cu creane de rang preferenial sunt cei care au:

creane din dunarea sntii sau din cauzarea morii; creane salariale fa de angajai i creane la remuneraia datorat, conform drepturilor de autor; creanele la impozite i la obligaii de plat la bugetul public naional; creanele de restituire (achitare) a datoriilor fa de rezervele materiale ale statului; alte creane chirografare care nu sunt de rang inferior. Creditori chirografari cu creane de rang inferior sunt cei care: au dobnd la creanele creditorilor chirografari, calculat dup intentarea procesului; au suportat n procesul de insolvabilitate cheltuielile unor creditori chirografari; au de ncasat amenzi, penaliti i recuperri ale prejudiciilor, inclusiv a celor cauzate de neexecutarea obligaiilor sau de executarea lor necorespunztoare; au creane din prestaiile gratuite ale debitorului; au creane legate de rambursarea creditelor de capitalizare ale unui asociat i altele similare. Creditori a masei debitoare se consider persoane care pretind la cheltuielile procesului de insolvabilitate i persoanele care au dreptul la o anumit sum de bani aprut n legtur cu strngerea, pstrarea, valorificarea i mprirea masei debitoare, numit n lege obligaia masei debitoare. Cheltuielile procesului de insolvabilitate includ cheltuielile de judecat i remunerarea administratorului provizoriu i a administratorului insolvabilitii. Cheltuielile de judecat includ cheltuielile de judecare a pricinii i taxa de stat. Obligaiile masei debitoare sunt cele care rezult din :

aciunile de administrare, valorificare i distribuire a masei debitoare ale administratorului, inclusiv impozitele, taxele i alte obligaii de plat care nu in de cheltuielile procesului; obligaiile din contractele bilaterale n msura n care executarea lor trebuie fcut n interesul masei debitoare sau a cror executare urmeaz s fie efectuat dup intentarea procesului de insolvabilitate; obligaiile din mbogirea fr just temei a masei debitoare.

Adunarea creditorilor
Noiuni. Un rol important n cadrul procesului de insolvabilitate l joac formele organizate ale creditorilor, respectiv adunarea i comitetul creditorilor. Aceste forme organizate ale creditorilor constituie partea cea mai activ n desfurarea procedurii, cunoscut i sub denumirea de concursal. Adunarea creditorilor constituie un organ deliberativ cu caracter nepermanent, fr personalitate juridic, alctuit din totalitatea creditorilor, cunoscui, ale cror creane au fost validate i nscrise n tabelul de creane.

Convocar ea adunrii creditorilor.


Prima adunare a creditorilor se convoac de ctre instana de judecat n cel mult 45 de zile din data publicrii dispoziiei hotrrii de intentare a procesului de insolvabilitate (adunarea de raportare). La adunarea n care creditorii sunt convocai pentru raportare, administratorul informeaz despre starea economic a debitorului i cauzele acestuia. El trebuie s raporteze i despre posibilitatea meninerii n totalitate sau parial a ntreprinderii debitorului, despre posibilitatea aplicrii procedurii planului i efectele aplicrii acestei proceduri pentru executarea creanelor creditorilor. n prima lor adunare creditorii decid de regul asupra posibilitii ca societatea s-i continue activitatea sau s nceteze activitatea debitorului. Ulterioarele adunri pot fi convocate ori de cte ori va fi nevoie de ctre administrator, de comitetul creditorilor sau de ctre creditorii ale cror creane constituie cel puin 10% din suma total a creanelor nregistrate. Perioada dintre data depunerii cererii de convocare a adunrii creditorilor i data convocrii nu trebuie s depeasc dou sptmni. n adunarea la care sunt validate creanele, creditorii sunt convocai n cel mult 15 zile din data adunrii de raportare. Adunarea de validare poate avea loc la aceeai dat cu adunarea de raportare. n actul de convocare a adunrii creditorilor trebuie s se indice data, ora, locul i ordinea de zi a adunrii. Adunarea creditorilor este condus de ctre instana de judecat i este prezidat de ctre o persoan desemnat de creditori. La adunarea creditorilor, unde se soluioneaz problemele privind lichidarea masei debitoare, dispun de drept de vot numai creditorii care au creane chirografare. Creditorii chirografari de rang inferior nu au drept de vot. Adunarea debitorilor este deliberativ, dac la ea particip majoritatea absolut a creditorilor cu drept de vot i care dein mai mult de 50 % la sut din valoarea total a creanelor chirografare validate. Dac n cadrul adunrii nu s-a ntrunit numrul necesar de creditori cu drept de voturi, atunci va avea loc convocarea repetat a adunrii, care va fi deliberativ, indiferent de numrul creditorilor cu drept de vot prezeni i valoarea creanelor reprezentate. edina adunrii generale se va consemna ntr-un proces-verbal, pentru care fapt adunarea va desemna unul sau mai muli secretari. Atribuiile adunrii generale stabilite de art. 66 al Legii nr. 632/2001 sunt:

alege i dizolv comitetul creditorilor, stabilete componena lui numeric i nominal; solicit instanei de judecat aplicarea fa de debitor a procedurii planului; prezint instanei de judecat propuneri referitoare la instituirea de restricii n activitatea i n gestiunea de ctre debitor a patrimoniului su; supravegheaz activitatea administratorului examinnd rapoartele lui, solicit instanei de judecat distribuirea i nlocuirea acestuia n cazurile stabilite n art. 75; decide alte probleme ale desfurrii procesului de insolvabilitate. Hotrrile adunrii creditorilor se iau cu votul majoritii simple a creditorilor cu drept de vot prezeni la edin, dac ntrunesc cel puin 50% din valoarea total a creanelor validate. La cererea unui creditor chirografar, a unui creditor garantat sau a administratorului, instana de judecat poate decide anularea hotrrii creditorilor care contravine intereselor creditorilor chirografari sau respingerea cererii de anulare. Anularea hotrrii adunrii creditorilor trebuie adus la cunotin tuturor creditorilor. ncheierea de anulare poate fi atacat prin recurs de orice creditor chirografar sau creditor garantat.

Comitetul creditorilor
Comitetul creditorilor este un organ distinct de adunarea creditorilor, alctuit de reprezentanii tuturor claselor de creditori, instituit de instana de judecat pn la prima adunare a creditorilor sau nemijlocit de ctre adunarea creditorilor n prima edin, dac instana de judecat n-a creat acest organ. n cazul n care comitetul creditorilor a fost instituit de ctre instana de judecat pn la convocarea adunrii creditorilor, ultima este n drept s menin sau s modifice componena comitetului, precum i s decid asupra dizolvrii lui. Membrii comitetului creditorilor acord sprijin administratorului i supravegheaz activitatea acestuia, fiind n drept s se informeze cu privire la mersul afacerilor i s verifice documentele de eviden contabil, soldul i rulajul banilor n contul de acumulare.

Activitatea comitetului creditorilor se desfoar n edinele convocate de ctre acetia. Hotrrile din cadrul edinelor sunt valabile, dac la ele au participat majoritatea membrilor i s-au adoptat cu majoritatea voturilor. Membrii comitetului creditorilor, n caz de nclcare a obligaiilor atribuite, poart rspundere pentru prejudiciile aduse creditorilor.

Administratorul insolvabilitii
Conform Legii nr. 632/2001, administrator este persoana desemnat de instana de judecat pentru supravegherea sau administrarea patrimoniului debitorului n cadrul procesului de insolvabilitate, n modul i n conformitate cu competenele stabilite de lege. Administratorul insolvabilitii nu este numai un manager, ci n primul rnd un reglementator al unei crize eventuale profunde nregistrate n activitatea debitorului; el nu este mandatat nu numai cu examinarea, supravegherea i conducerea activitii debitorului, ci i cu ntreprinderea unor msuri excepionale, cum ar fi introducerea unor aciuni pentru anularea unor acte juridice frauduloase sau meninerea ori denunarea unor contracte ale debitorului. O asemenea responsabilitate presupune calificare i o experien corespunztoare, motiv pentru care legiuitorul a reglementat n mod expres cerinele necesare desemnrii unei persoane n calitate de administrator judiciar. Astfel, potrivit prevederilor legale, persoana fizic pentru ocuparea funciei de administrator trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii :

s posede studii superioare; sa fie domiciliat n Republica Moldova; s posede cunotine i experien pentru cazul dat; s fie nregistrat ca ntreprinztor individual; s dein licena de administrator al procesului de insolvabilitate; s fie independent fa de debitor, creditori i judector; s nu aib antecedente penale nestinse pentru infraciunile economice; s nu fie privat n temeiul unei hotrri judectoreti de dreptul administrrii persoanelor juridice; s nu fie i nici s nu fi fost membru al organului executiv sau al consiliului creditorului; s nu fie asociat al debitorului; s nu fie asociat cu rspundere nelimitat n societatea n nume colectiv sau n societatea n comandit; s nu fie administrator al insolvabilitii unei alte persoane insolvabile. Toate aceste condiii sunt de natur s asigure o competen adecvat persoanei care are vocaia de a fi desemnat ca administrator al procesului de insolvabilitate.

Desemnarea, destituirea i demisia administratorului


Desemnarea administratorului se efectueaz de ctre instana de judecat din oficiu sau la propunerea creditorilor din lista persoanelor liceniate n calitate de administrator al procesului de insolvabilitate, elaborat i actualizat de ctre Curtea de Apel Economic. Desemnarea se face prin hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate. n urma desemnrii, instana de judecat elibereaz administratorului un certificat, n baza cruia administratorul este nscris n Registrul de stat al ntreprinderilor, care urmeaz s fie restituit la ncheierea exercitrii funcii de administrator. Administratorul este obligat, din data desemnrii sale i pe tot parcursul procesului de insolvabilitate, s informeze instana de judecat i comitetul creditorilor despre orice conflict de interese care a existat nainte sau care a aprut dup desemnarea sa. Conform art. 80 a Legii nr.632/2001, administratorul poate fi destituit de ctre instana de judecat din oficiu, la cererea adunrii creditorilor sau comitetului creditorilor, dac acesta, n exerciiul funciunii, ncalc normele legale, depete limita atribuiilor acordate de lege sau este n incompatibilitate cu funcia deinut. n cazul dat, n locul administratorului destituit se desemneaz altul. n orice stadiu al procesului de insolvabilitate, pentru motive temeinice, instana de judecat poate desemna un lociitor care va exercita funcia administratorului cnd acesta va lipsi. Legea, de asemenea, ofer posibilitate administratorului insolvabilitii s demisioneze, acesta fiind obligat s-i exercite funcia pn la data intrrii pe post a unui alt administrator.

Atribuiile administratorului
Principalele atribuii ale administratorului, prevzute n art. 76 al Legii nr. 632/2001, sunt urmtoarele:

Inventarierea patrimoniului debitorului; Colectarea datoriilor fa de debitor i recuperarea bunurilor debitorului aflate n posesiunea unor teri; Administrarea ntr-o banc a unui cont bancar special pentru acumularea sumelor de bani obinute n procesul de insolvabilitate; Executarea msurilor de asigurare, aplicate de instana de judecat n cazurile prevzute expres de ea; ndeplinirea hotrrilor instanei de judecat, ale adunrii i ale comitetului creditorilor, adoptate n limitele competenei lor; Elaborarea proiectului de plan la solicitarea adunrii sau a comitetului creditorilor; Prezentarea ctre instana de judecat, adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor a rapoartelor lunare despre starea masei debitoare i ndeplinirea atribuiilor sale; inerea registrelor de eviden a datoriilor creditoare i a datoriilor debitoare ale debitorului; Administrarea masei debitoare; Asigurarea integritii masei debitoare, asigurarea prin contract a bunurilor; Elaborarea criteriilor de angajare i angajarea specialitilor sau experilor; Disponibilizarea angajailor debitorului; Contestarea n instana de judecat, n modul stabilit de lege, a creanelor creditorilor i a oricror tranzacii sau transferuri; Sesizarea instanei de judecat despre orice alte probleme care apar pe parcursul exercitrii atribuiilor sale; Distribuirea ctre creditori a sumelor de bani rezultate din valorificarea masei debitoare. Toate aceste atribuii ale administratorului sunt exercitate sub supravegherea instanei de judecat, primul fiind obligat s prezinte rapoarte despre starea de lucruri. El trebuie s-i exercite atribuiile sale cu deligena unui bun profesionist. Toate aciunile administratorului sunt orientate spre pstrarea, majorarea i valorificarea ct mai eficient a masei debitoare prin toate mijloacele legale pentru executarea ct mai deplin a creanelor creditorilor.

Intentarea procesului de insolvabilitate


Pentru situaiile privind debitorii aflai n incapacitatea de plat (ncetarea de pli), care nu pot fi salvai, legea a reglementat o procedur de insolvabilitate. Procesul de insolvabilitate parcurge depunerea cererii introductive, admiterea cererii introductive, dispunerea unor msuri de asigurare, realizarea msurilor de asigurare i ntreprinderea unor msuri preliminare intentrii procesului, examinarea cererii introductive i adoptarea unui act judiciar sau adoptarea hotrrii de intentare a procesului de insolvabilitate i ncheierea de respingere a cererii introductive.

Temeiuri pentru intentarea procesului de insolvabilitate


Procesul de insolvabilitate poate fi intentat n baza urmtoarelor temeiuri: incapacitatea de plat a debitorului; suprandatorarea debitorului. Conform art. 24 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001, procesul de insolvabilitate se intenteaz doar n baza cererii de intentare (cererea introductiv) a procesului de insolvabilitate, depus de ctre debitor sau de ctre creditori, sau de alte persoane.

naintarea cererii de ctre debitor


Debitorul este n drept s depun cererea introductiv n situaia n care exist pericolul intrrii lui n incapacitatea de plat, cnd n mod previzibil nu-i va putea executa obligaiile pecuniare ajunse la scaden. Cererea debitorului cuprinde o manifestare de voin, cu intenia de a produce efecte juridice: a declana procedura insolvabilitii. Manifestarea de voin a debitorului constituie o mrturisire despre situaia sa de ncetare a plilor. n doctrina juridic s-a artat n mod judicios c mrturisirea debitorului nu nseamn recunoaterea creanelor creditorilor, chiar dac trebuie s le indice, deoarece el a urmrit s dea consecine juridice ncetrii plilor. De asemenea, legea prevede i obligaia debitorului de a depune cererea introductiv n urmtoarele cazuri, dac:

executarea integral a creanelor scadente ale unuia sau ale mai multor creditori poate cauza imposibilitatea satisfacerii integrale la scaden a creanelor celorlali creditori; n cadrul lichidrii devine evident c debitorul nu poate satisface integral creanele creditorului. n cazurile indicate mai sus debitorul este obligat s depun cererea imediat, dar nu mai trziu dect la expirarea unei luni din data survenirii incapacitii de plat sau suprandatorrii. Cererea introductiv depus de ctre debitor trebuie s conin: codul fiscal i numerele tuturor conturilor bancare ale debitorului; valoarea creanelor creditorilor; mrimea dobnzilor i penalitilor aferente; temeiul creanelor i termenele de executare a acestora, cu specificarea sumei creanelor ce rezult din daunele cauzate vieii i sntii, precum i a creanelor salariale fa de angajaii debitorului; suma datoriilor la bugetul public naional; motivarea cauzei insolvabilitii; date despre cererile de chemare n judecat a debitorului, primite spre examinare de instanele de judecat, precum i despre titlurile executorii asupra bunurilor debitorului; informaii despre bunurile debitorului, inclusiv despre mijloacele bneti i creanele lui; situaia obligaiilor lui de alt natur, legat de activitatea sa de ntreprinztor. La cererea sa debitorul, conform art. 29 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001, trebuie s anexeze urmtoarele acte: copia de pe statutul debitorului (sau de pe contractul lui de asociere); lista participanilor debitorului; bilanul contabil la data ultimului raport financiar; documentele care atest componena i valoarea bunurilor debitorului-persoan fizic; datele din registrele publice despre bunurile debitorului, inclusiv despre bunurile lui gajate; ultimul raport de audit i/sau al cenzorului cu privire la rezultatele controlului activitii financiare a debitorului; lista creditorilor i debitorilor, cu specificarea datoriilor, a adreselor i datelor de identificare a creditorilor i debitorilor. n cazul n care nu au fost prezentate careva documente, instana de judecat poate acorda un termen rezonabil pentru prezentarea lor. n cererea introductiv debitorul poate solicita i motiva aplicarea procedurii planului.

naintarea cererii de ctre creditori


Cererile creditorilor reprezint o modalitate obinuit de sesizare a instanei de judecat. Creditorii pot depune cererea introductiv, dac au un interes legitim n intentarea procesului de insolvabilitate i i pot argumenta creanele i temeiurile de intentare a acestuia. Calitatea de creditori o au persoanele fizice, juridice, statul i autoritile publice locale. Creditorul-persoan fizic poate depune cererea introductiv, dac dispune de capacitatea de exerciiu deplin a drepturilor procedurale. Creditorul-persoan juridic poate depune cererea introductiv, dac aceasta este semnat de administratorul ei. n cazul insolvabilitii bncilor, dreptul de a nainta cererea n instana de judecat i aparine Bncii Naionale a Moldovei. n numele statului depunerea cererii se efectueaz de ctre organele sale, de exemplu: de ministere, departamente, Banca Naional a Moldovei, Comisia Naional a Valorilor Mobiliare, precum i de alte persoane juridice de drept public. Primarul sau preedintele comitetului executiv raional au dreptul de a intenta procesul de insolvabilitate din numele unitilor administrativ-teritoriale. Cererea introductiv n numele creditorului poate fi naintat i de ctre procuror. Creditorul este n drept s depun cererea introductiv numai dup notificarea prealabil a debitorului. Notificarea se consider fcut, dac pn la depunerea cererii debitorul a fost informat despre preteniile creditorilor. Cererea introductiv a creditorilor trebuie s conin: denumirea (numele n cazul persoanei fizice), creditorului i a debitorului, sediul, adresa i alte date de identificare a acestora; suma creanelor creditorului, mrimea dobnzilor i penalitilor aferente; temeiul creanelor i termenul executrii lor; meniuni despre alte probe ce confirm creana creditorului. La cererea introductiv a creditorului se anexeaz: documentele ce adeveresc existena obligaiilor debitorului fa de creditor, mrimea datoriilor la aceste obligaii, temeiul intentrii procesului de insolvabilitate i alte documente care justific cererea creditorului; dovada notificrii prealabile a debitorului de ctre creditor.

Depunerea i admiterea cererii introductive


Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se depune la Curtea de Apel Economic att de ctre debitor, ct i de ctre creditori. Depunerea cererii se face nemijlocit la sediul instanei sau prin expedierea potal. La primirea cererii judectorul verific dac aceasta ntrunete exigenele prevzute de art. 32 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001 i de Codul de Procedur Civil al Republicii Moldova i admite cererea. Despre admiterea cererii instana de judecat adopt imediat, o ncheiere, dar nu mai trziu de 3 zile de la data depunerii cererii. Cererea introductiv va fi returnat n cazul n care instana de judecat va constata c ea a fost depus cu nclcarea prevederilor art. 32 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001. Dac la cererea introductiv depus de debitor nu au fost anexate toate documentele necesare, instana de judecat este n drept s oblige debitorul s le prezinte. Dup admiterea cererii, instana de judecat trebuie s ia toate msurile necesare pentru a preveni modificarea strii bunurilor debitorului n perioada de pn la intentarea procesului de insolvabilitate. n acest caz, instana de judecat este n drept s aplice msurile de asigurare prevzute de Codul de Procedur Civil al Republicii Moldova, precum i cele prevzute de art. 35 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001, cum ar fi, de exemplu: numirea administratorului provizoriu; nlturarea debitorului de la gestiunea patrimoniului; punerea sub sechestru a bunurilor sale; suspendarea executrii silite a acestor bunuri, precum i stabilirea interdiciilor de nstrinare de ctre debitor a bunurilor sale.

Dup emiterea ncheierii de admitere a cererii, instana este obligat s notifice organele de stat i cele private despre msurile de asigurare a bunurilor debitorului. n acest scop, instana de judecat notific registrul de stat al ntreprinderilor, registrul bunurilor imobile, precum i alte registre n care se nscrie gajul, bncile, organele cadastrale teritoriale, autoritile vamale, staiile de cale ferat, alte locuri de nmagazinare din circumscripia n care debitorul i are sediul ori n care dispune de filiale sau sucursale, pentru a fi sistat orice operaiune cu bunurile debitorului, cernd s fie predat corespondena i orice alte comunicri sosite pe adresa debitorului. n cazul n care cererea introductiv este naintat de ctre creditor, debitorul prezint instanei referina la cererea introductiv, indicnd n ea suma total a datoriilor fa de creditori, fa de angajai i fa de bugetul public; datele privind toate bunurile debitorului i creanele fa de acesta; codul fiscal i denumirile tuturor conturilor sale bancare; contestaiile motivate la cererea introductiv. Dac debitorul nainteaz anumite obiecii, inclusiv la cererea introductiv a creditorului, instana de judecat este obligat s aprecieze aceste circumstane pn a emite hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate. n acest sens, instana de judecat informeaz i audiaz debitorul, creditorul, experii, specialitii i administratorul provizoriu, dac acesta a fost desemnat. n urma examinrii obieciilor debitorului asupra cererii introductive instana de judecat adopt o ncheiere care va conine, n special, mrimea revendicrilor referitor la care obieciile debitorului au fost considerate nentemeiate. Aceast ncheiere va confirma mrimea creanelor creditorilor care au depus cererea introductiv. n cadrul edinei de judecat, n urma audierii participanilor la proces i examinrii materialelor prezentate, instana de judecat va hotr intentarea procesului de insolvabilitate sau refuzul intentrii, n funcie de prezena sau lipsa temeiului de insolvabilitate. n acest sens, instana de judecat emite o hotrre de respingere a cererii sau un refuz de intentare a procesului din cauza insuficienei de active ori va accepta cererea i va emite o hotrre de intentare a procesului de insolvabilitate. Hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate, precum i hotrrea de respingere a cererii introductive poate fi atacat prin recurs de ctre debitor. n cazul n care se constat c debitorul nu dispune de bunuri sau c bunurile lui nu permit acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, instana de judecat respinge cererea introductiv i decide lichidarea debitorului. Hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate devine executorie din momentul pronunrii ei. Ea trebuie s cuprind: denumirea (numele i prenumele); sediul (adresa), domeniul de activitate a debitorului; numele, prenumele i adresa administratorului, locul, data i ora primei adunri a creditorilor pentru audierea raportului administratorului (adunarea de raportare) i a adunrii de validare a mrimii creanelor (adunarea de validare), ora intentrii procesului de insolvabilitate. Dispoziia hotrrii de intentare a procesului de insolvabilitate urmeaz a fi publicat de instana de judecat n termen de 10 zile din data adoptrii hotrrii.

Efectele hotrrii de intentare a procesului de insolvabilitate


Hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate produce efecte juridice att pentru drepturile debitorului insolvabil, ct i pentru drepturile i obligaiile creditorilor. Efectele juridice ce privesc drepturile i obligaiile debitorului insolvabil: debitorul i pierde dreptul de administrare a patrimoniului, activitatea organelor de conducere a debitorului se suspend; achitrile cu debitorul se fac numai printr-un cont bancar gestionat de administrator; orice garanie de executare a obligaiilor poate fi acordat numai de ctre administrator cu autorizarea adunrii sau comitetului creditorilor; debitorul nu este n drept sa acorde garanii de executare a obligaiilor. Efectele ju ridice care privesc drepturile i obligaiile creditorilor debitorului insolvabil : se interzice executarea silit fa de bunurile debitorului, se suspend examinarea tuturor aciunilor judiciare i extrajudiciare pentru realizarea creanelor asupra debitorului i bunurilor acestuia; creanele de natur contractual pe care le au creditorii fa de debitor se consider ajunse la scaden la data intentrii procesului de insolvabilitate; se ntrerupe calcularea dobnzilor la obligaiile bncii aflate n proces de insolvabilitate i se ntrerupe calcularea penalitilor aferente datoriilor debitorului.

Procesul de insolvabilitate
Procesul de insolvabilitate, din momentul din care a fost pornit, se desfoar n dou direcii: prima este orientat spre lichidarea patrimoniului debitorului i repartizarea ntre creditori a banilor obinui, iar a doua spre restabilirea insolvabilitii debitorului, numindu-se procedura planului. Aplicarea uneia din aceste proceduri depinde de hotrrea instanei de judecat, rezultnd din circumstanele cunoscute la examinarea cazului. Procedura planului n cadrul procesului de insolvabilitate poate fi admis de ctre instana de judecat din momentul depunerii cererii introductive, n temeiul hotrrii adunrii creditorilor, solicitndu-se n ea aplicarea acestei proceduri.

Procedura planului
Prin procedura planului se urmrete plata pasivului debitorului aflat n ncetarea de pli, fie prin redresarea i continuarea activitii debitorului, fie prin lichidarea unor bunuri din averea lui. Procedura planului este ndreptat spre asigurarea proteciei echitabile a creditorului i, totodat, oferirea posibilitii practice pentru redresarea debitorului n cazurile n care interesele creditorilor i necesitile sociale sunt mai bine servite prin meninerea n funciune a debitorului onest, dect prin lichidarea lui, deci pentru acordarea acestuia posibilitii unui nou start economic dup eecul financiar suferit. De aceea se acord debitorului chiar n faza cererilor introductive, indiferent de autorii acestor cereri, dreptul de a-i organiza activitatea sau de a-i lichida averea conform unui plan n vederea achitrii datoriilor sale.Planul, n sensul art. 170 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001, poate avea unul din urmtoarele obiective:

redresarea i continuarea activitii debitorului; lichidarea patrimoniului ntreprinderii; transmiterea ntreprinderii sau a unei pri din ea ctre un alt titular.

Rolul planului
Planul de redresare sau, dup caz, de lichidare a unor bunuri din averea debitorului are un rol important n realizarea procedurii reformrii i plata pasivului debitorului, ntruct prin acest plan se traseaz direciile viitoare ale activitii debitorului supus procedurii, se stabilesc obiectivele scontate i mijloacele de realizare a acestor obiective. Legea insolvabilitii nr. 632/2001 reglementeaz n mod amnunit acceptarea i confirmarea, precum i urmrile pe care ndeplinirea planului le poate avea asupra situaiei debitorului.

Propunerea proiectului planului


Conform dispoziiilor legale, i anume ale art. 168 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, planul poate fi propus de administratorul insolvabilitii i de debitor. Planul poate fi depus de ctre debitor odat cu cererea introductiv sau cu referina la cererea introductiv a creditorilor ori ntr-o cerere expres, adresat instanei de judecat pn la edina de distribuire. Administratorul este n drept s elaboreze un plan doar la cererea adunrii creditorilor i s-l depun n instana de judecat ntr-un termen rezonabil. Proiectul planului, att al debitorului, ct i al creditorilor, urmeaz s fie depus la instana de judecat n termen cel mult de 90 de zile de la data solicitrii. n caz contrar, instana de judecat poate decide lichidarea debitorului. Instana de judecat poate prelungi, la cererea administratorului sau debitorului, termenul de prezentare a planului, dar nu mai mult de 30 zile. Planul propus de ctre debitori sau administratori urmeaz a fi examinat de ctre instana de judecat. Instana de judecat va admite procedura planului numai n cazul n care este evident c planul propus va fi aprobat de creditori i creanele lor vor fi executate pe deplin.

Structura i coninutul planului


Planul este compus din dou pri: partea descriptiv i partea organizatoric. n partea descriptiv se includ msurile ntreprinse dup intentarea procesului de insolvabilitate sau care urmeaz a fi aplicate n scopul instituirii, prin procedura planului, a unei modaliti de realizare a drepturilor participanilor. Aceast parte

cuprinde i date despre temeiurile, oportunitatea i consecinele aplicrii planului, necesare i importante, pentru ca creditorii s decid asupra planului i instana de judecat s-l aprobe. n partea organizatoric se stabilete modalitatea de modificare, prin intermediul planului, a statului juridic al participanilor la procesul de insolvabilitate. Planul va trebui s prevad redresarea i continuarea activitii debitorului sau lichidarea patrimoniului ntreprinderii, prevznd i posibilitatea de transmitere a acesteia sau a unei pri din ea ctre un alt titular. Conform art. 170 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, n cazul n care debitorul urmeaz s-i continue activitatea, planul de redresare trebuie s specifice modalitile de achitare a datoriilor debitorului; perspectivele de redresare n raport cu posibilitile i specificul activitii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile i cu cererea pieei fa de oferta debitorului; totodat indicndu-se modalitile de lichidare a pasivului; de asemenea, se va preceda i justifica nivelul i perspectivele locurilor de munc, condiiile speciale prevzute pentru continuarea activitii, precum i alte msuri. Planul de redresare mai poate s cuprind msuri de majorare a capitalului social, fiind convocat adunarea general extraordinar a asociailor sau acionarilor, pentru a decide asupra acestei msuri, precum i propuneri de nlocuire a unuia sau a mai multor conductori, a debitorului, la cererea administratorului sau a comitetului creditorilor. Coninutul planului de lichidare este specificat n art. 170 p(2) al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, care trebuie s cuprind msurile de stingere sau compensare n alt mod (convertirea, novaia) a creanelor creditorilor, eventualele garanii ale cror creane vor fi pltite de creditori; indicarea claselor de creditori ale cror creane vor fi pltite n ntregime sau nu vor fi defavorizate n alt mod prin plan; despgubirile ce urmeaz a fi oferite tuturor claselor de creditori n comparaie cu cele primite prin distribuire n cazul lichidrii; modalitatea i persoana creia vor putea fi vndute parial sau total, separat sau mai ales n bloc bunurile debitorului; efectele obinute prin aceasta, mai ales privind continuarea utilizrii unor pri din ntreprinderea debitorului; folosirea salariailor i satisfacerea creditorilor, precum i proiectele financiare pe care se ntemeiaz posibilitile de realizare a planului.

Admiterea i confirmarea planului


n termen cel mult de 30 de zile din data depunerii planului, instana de judecat convoac adunarea creditorilor pentru examinarea lui. n acest scop, instana de judecat este obligat s informeze creditorii despre coninutul planului i data cnd va avea loc adunarea de examinare i votare a acestuia. n cadrul adunrii de votare dreptul de vot l au numai creditorii ale cror creane au fost validate de instana de judecat. Dac planul cuprinde i reglementarea juridic a creanelor creditorilor garantai, dreptul de vot al acestora urmeaz s fie stabilit individual la adunare. Au dreptul de vot n cadrul adunrii generale i creditorii ale cror creane garantate nu sunt contestate de administrator i ali creditori garantai sau de ctre creditorii chirografi. Pn la votare creditorii sunt grupai n diferite clase, conform art. 171 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001. Planul urmeaz a fi votat de ctre fiecare clas separat i este considerat acceptat de o clas de creditori, dac n cadrul ei planul a fost votat de majoritatea creditorilor acestei clase. Cadrul normativ ofer posibilitatea acceptrii planului n cadrul unei clase de creditori, chiar i fr votul majoritii, dac creditorii acestei clase nu sunt defavorizai prin plan n comparaie cu situaia n lipsa lui sau dac majoritatea claselor de creditori, participante la votare, au acceptat planul. Dac debitorul nu a naintat obiecii, planul se consider acceptat. Obieciile debitorului nu vor fi luate n considerare, dac acesta nu este defavorizat comparativ cu procesul de lichidare a patrimoniului. Dup acceptarea planului de ctre creditori, el este confirmat de ctre instana de judecat printr-o hotrre. Instana de judecat poate s nu confirme planul, dac n el a fost ignorat o condiie esenial ce ine de coninut, de ordinea realizrii, precum i de modalitatea de acceptare a planului de ctre creditori i debitori sau dac acesta a fost acceptat cu rea-credin prin favorizarea unuia din creditori. Dup confirmarea planului, activitatea debitorului se reorganizeaz n mod corespunztor. Creanele i drepturile creditorilor i a celorlaltor pri interesate se consider modificate conform prevederilor planului. Hotrrea de confirmare a planului produce efecte juridice asupra debitorului, creditorilor. Principalul efect al confirmrii planului asupra persoanei debitorului const n posibilitatea de a putea s-i conduc singur activitatea i s-i administreze averea sub supravegherea administratorului. Planul confirmat este obligatoriu pentru debitor, creditori cu creane anterioare procedurii, chiar i pentru cei care au votat mpotriva lui, precum i pentru asociaii sau acionarii debitorului. De la data rmnerii definitive a hotrrii de confirmare a planului n denumirea oficial a debitorului se adaug sintagma n procedura planului. Dup ce hotrrea de confirmare a planului devine definitiv, instana de judecat dispune printr-o hotrre ncetarea procesului de insolvabilitate, aceasta fiind publicat n Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Din acest moment debitorul va reintra n dreptul de administrare a patrimoniului n scopul realizrii planului, administratorului revenindu-i dreptul de supraveghere.

ndeplinirea msurilor prevzute n plan


Debitorul este obligat s efectueze fr ntrziere schimbrile de structur prevzute n plan. Modificrile de structur pot avea n vedere ntreaga activitate a debitorului sau numai un sector ne rentabil; de asemenea, modificrile de structur se pot referi la reducerea personalului prin concedieri ale personalului care sunt imediat necesare, dar i angajare de noi salariai n funciile prevzute n planul de reorganizare. n schimbrile de structur pot figura nlocuirea conductorilor societii, majorarea capitalului social. n planul de redresare pot fi prevzute i alte schimbri, cum sunt: unele msuri organizatorice, financiare sau juridice, menite s contribuie la redresarea activitii debitorului i la asigurarea sumelor necesare pentru plata datoriilor, cum ar fi: efectuarea vrsmintelor noilor raporturi, a investiiilor, fuziunea debitorului cu alt ntreprindere, divizarea ntreprinderii debitoare n cteva mai mici cu activiti rentabile. Dac debitorul ia onorat obligaiile fa de creditori, se consider c planul este realizat.

Supravegherea activitii debitorului de ctre administrator


Supravegherea se limiteaz la executarea de ctre debitor a obligaiilor specificate prin plan, cuprinznd: observarea modului n care debitorul aplic msurile dispuse prin planul de redresare, respectiv obligaiile de ndeplinit; calitatea prestaiilor; termenele de realizare i rezultatele obinute. Supravegherea efectuat de administrator se reflect n rapoartele trimestriale ale acestuia despre situaia financiar i starea patrimonial a debitorului, inclusiv perspectivele de realizare a planului, care sunt prezentate comitetului creditorilor i instanei de judecat. Dac se constat c debitorul nu-i ndeplinete obligaiile a cror executare este supravegheat sau c realizarea lor este imposibil, administratorul informeaz imediat despre aceasta instana de judecat i comitetul creditorilor. Supravegherea administratorului nceteaz n cazul executrii creanelor supravegheate sau expirrii a 3 ani de la ncetarea procesului de insolvabilitate i dac nu a fost depus o nou cerere introductiv. Dac, pe parcursul derulrii procedurii planului, debitorul nu respect prevederile lui i planul nu este realizat n termen, fiecare creditor poate nainta o nou cerere introductiv, care va avea ca efect lichidarea patrimoniului debitorului fr a fi necesar dovada insolvabilitii lui.

Procedura de lichidare a patrimoniului


n cazul n care nu exist temei de redresare a debitorului, precum i atunci cnd procedura planului a fost aplicat i nu s-a atins scopul, se aplic procedura de lichidare a patrimoniului debitorului. Lichidarea averii debitorului este acea etap a procesului de insolvabilitate n cadrul creia bunurile din averea debitorului se transform n valoare economic, ntr-o sum de bani, care este distribuit creditorilor pentru stingerea masei pasive. Procesul de lichidare parcurge mai multe etape: ridicarea dreptului debitorului de a-i administra averea; sigilarea bunurilor care fac parte din averea lui; inventarierea; luarea msurilor de conservare a bunurilor; vnzarea unor bunuri; stabilirea masei pasive; ntocmirea listei creditorilor i a listei bunurilor debitorului; verificarea creanelor i ntocmirea tabelului preliminar al tuturor obligaiilor debitorului.

Ridicarea dreptului debitorului de a-i administra averea (desesizarea debitorului)


Scopul procedurii de lichidare a patrimoniului presupune ordonarea i realizarea unor msuri prealabile, constnd n ridicarea dreptului debitorului de a-i administra averea i apoi n identificarea i conservarea bunurilor din averea debitorului, precum i asigurarea publicitii procedurii, n scopul protejrii intereselor creditorilor i a drepturilor celorlaltor persoane interesate.

Desesizarea debitorului (ridicarea dreptului debitorului de a-i administra averea) este o msur care pregtete lichidarea averii debitorului, cu celeritate i n condiii de maximizare a valorii bunurilor acestuia. Fiind o msur stabilit n interesul masei credale i n scopul de a conserva bunurile din averea acestuia, dup deschiderea procedurii, ea nu frneaz debitorul s-i exercite drepturile patrimoniale care nu privesc administrarea i dispoziia bunurilor desesizate. Aceast etap produce un dublu efect: l lipsete pe debitor de dreptul de a-i administra bunurile i de a dispune de ele, dar i de dreptul de a-i conduce activitatea. Desesizarea vizeaz, deci, nu numai bunurile din averea debitorului ,ci i actele juridice ale debitorului, i aciunile n justiie. Prin hotrrea de intentare a procesului de insolvabilitate (art. 83 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001), dreptul debitorului de a administra i a dispune de bunurile incluse n masa debitoare este transmis administratorului. Dup intentarea procesului de insolvabilitate, n conformitate cu art. 116 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, administratorul va intra n funciune i va lua n primire i administrare toate bunurile care aparin masei debitoare, impunnd prin executare impus predarea bunurilor care se gsesc la debitor. Luarea n primire a acestor bunuri se face n prezena i cu semnarea actului de primire de, cel puin, un membru al comitetului creditorilor, n cazul n care acest comitet este desemnat. n cazul n care comitetul creditorilor nu este desemnat, instana de judecat decide numirea unui reprezentant al creditorilor, care va asista la luarea n primire a valorilor i va semna actul de primire.

Sigilarea i inventarierea bunurilor din averea debitorului


Pentru ca scopul procedurii de lichidare a patrimoniului s fie realizat, este necesar ca dup ridicarea dreptului debitorului de a-i administra bunurile, s fie stabilit masa activ, adic s fie identificate, sigilate i inventariate toate bunurile din averea debitorului, care vor constitui patrimoniul destinat lichidrii. Sigilarea bunurilor este o msur preventiv, cu caracter conservator, luat n scopul evitrii oricror proceduri frauduloase, prin care debitorul ar putea urmri si diminueze averea. n acest sens, sigilarea precede inventarierea bunurilor debitorului, aciune care stabilete masa activ sau masa procesului de lichidare a patrimoniului att descriptiv, ct i cantitativ i valoric. Inventarierea bunurilor din averea debitorului reprezint ansamblul operaiunilor prin care se constat existena tuturor elementelor de activ i pasiv, cantitativ i valoric, n patrimoniul debitorului, la data la care aceasta se efectueaz. Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaiei reale a averii debitorului i cuprinde toate elementele patrimoniale, precum i bunurile i valorile deinute de debitor, cu orice titlu, aparinnd altor persoane juridice sau fizice, n vederea asigurrii unei imagini fidele, clare i competente a averii debitorului i a situaiei financiare a acestuia. Aceast etap, ca de altfel ntreaga procedur, este dominat de principiul celeritii. Astfel, dac averea debitorului poate fi inventariat, n mod complet, ntr-o singur zi, se va proceda ndat la inventariere, chiar fr aplicarea sigiliilor. n toate celelalte cazuri, operaiunea va fi realizat n cel mai scurt timp posibil. Desigur, acest termen trebuie s fie rezonabil. n acest sens, art. 117 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001 stabilete c administratorul trebuie s ntocmeasc un inventar al tuturor bunurilor (corporale i incorporale), care aparin masei debitoare, n prezena debitorului. n inventar trebuie s fie indicat valoarea de bilan i, n msura posibilitilor, valoarea fiecrui bun de la data inventarierii. n cazul n care valoarea bunului depinde de faptul dac ntreprinderea va fi meninut n funciune sau va fi oprit, se vor indica ambele valori ale bunului. Pentru evalurile complexe ale bunurilor pot fi angajai experi.

Determinarea masei active i conservarea averii debitorului


Masa activ este averea debitorului care cuprinde totalitatea bunurilor i drepturilor patrimoniale ale acestuia, la data nceperii procesului de insolvabilitate, inclusiv cele dobndite n cursul procedurii, ca urmare a valorificrii unor creane ale debitorului sau executrii hotrrii n anulare, ce pot face obiectul exercitrii silite. Aceste bunuri i drepturi formeaz masa activ, a crei destinaie este lichidarea n vederea satisfacerii creanelor creditorilor. Asupra acestor bunuri, debitorul nu mai are nici un drept de administrare i nici nu poate dispune de ele. Prin urmare, n sens juridic, obiectul procedurii lichidrii patrimoniului l formeaz masa activ constituit din totalitatea bunurilor i drepturilor patrimoniale aflate n patrimoniul debitorului.

Bunurile care se includ n masa activ (debitoare).


La data intentrii procesului de insolvabilitate, n conformitate cu art. 50 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, masa debitoare cuprinde toate bunurile debitorului, precum i cele pe care el le dobndete i le recupereaz pe parcursul procesului. Astfel, n inventarul ntocmit de administrator se includ bunurile cu titlu de drepturi reale sau obligatorii, inclusiv:

mijloacele fixe , care sunt bunuri imobile (ntreprinderile complexe patrimoniale unice, instalaiile, mainile i utilajul, tehnica de calcul i mijloacele de programare, aparatele de msurat i de reglare, mijloacele de transport, instrumentele, inventarul de producie i cel gospodresc, alte mijloace); mijloacele circulante, care sunt rezervele de producie (materialele, materia prim, combustibilul, obiectele de mic valoare i de uzur rapid, piesele de completare, ambalajul etc.) producia neterminat, produsele finite i mrfurile cu diferite destinaii; activele financiare, care sunt mijloacele bneti, att n moned naional, ct i strin, inclusiv cele de pe conturile bancare, cecurile i cambiile; activele nemateriale, care sunt drepturile debitorului de folosin a pmntului, a construciilor, asupra mrcii de producie, a unor brevete de invenii, drepturile de autor, creanele, secretele tehnologice, prile sociale, precum i valorile mobiliare etc. La masa debitoare se adaug averea dobndit, dup declanarea procesului, din contractele a cror executare a fost continuat de administrator, bunurile restituite n urma rezilierii sau anulrii unor acte juridice, bunurile asociailor cu rspundere subsidiar, valoarea pltit de fidejusori sau de garanie pentru obligaiile pe care le-a asumat. n cazul constatrii momentului c fondatorii societii nu au transmis n capitalul social bunurile la care s-au obligat prin actul de constituire, administratorul trebuie s iniieze o aciune de ncasare a banilor, de revendicare a bunurilor i de ncasare a reparaiei pagubelor suportate. n conformitate cu art. 50 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, proprietatea deinut de debitor n comun cu terii este raportat cu titlu provizoriu la masa debitoare, indiferent de acordurile ncheiate ntre ei. Partajul proprietii debitorului se face de ctre administrator n cazul n care instana de judecat stabilete dreptul real al terilor asupra bunurilor respective. Bunurile din averea debitorului, fiind destinate lichidrii, trebuie s fie meninute n stare bun pn la data valorificrii lor i din acest considerent administratorul trebuie s ia msuri pentru conservarea bunurilor debitorului. Msurile de conservare trebuie s fie luate rapid, chiar n timpul aciunii de sigilare a bunurilor i s dureze pn la valorificarea lor. Msurile privesc conservarea substanei bunurilor i a drepturilor din patrimoniul debitorului. Conservarea substanei bunurilor se refer la operaiile necesare pentru evitarea degradrii bunurilor i prevenirea pagubelor. Msuri de conservare a drepturilor debitorului pot fi numite aciunile prin care administratorul revendic bunuri de la terii care le dein ilegal, ncaseaz creanele debitorului, cere anularea unor contracte ale acestuia, ncheiate anterior intentrii procesului de insolvabilitate, i rezilierea unor contracte n desfurare. n special, conform Legii insolvabilitii nr. 632/2001, se reglementeaz modul de reziliere i de anulare a unor contracte ncheiate anterior intentrii procesului, n scopul stoprii majorrii datoriilor debitorului, pe de o parte, i pentru creterea valorii masei active, pe de alta.

Vnzarea bunurilor debitorului


Lichidarea averii debitorului este definit ca acea etap a procedurii insolvabilitii n cadrul creia bunurile din averea debitorului se transform n valoare economic, ntr-o sum de bani, care este distribuit creditorilor pentru stingerea masei pasive. Aceast procedur se aplic i n cazurile n care, dei nu se declaneaz procedura insolvabilitii, se procedeaz la lichidarea unor bunuri din averea debitorului pn la concurena debitelor care trebuie s fie acoperite. n acest sens, n conformitate cu art. 124 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, dup adunarea de raportare, administratorul valorific i/sau lichideaz, n mod nentrziat, n condiii ct mai avantajoase i n timpul cel mai potrivit, masa debitoare, n msura n care adunarea creditorilor nu a hotrt altfel. Efectuarea lichidrii se desfoar dup mai multe reguli, aceste reguli avnd ca finalitate transformarea n bani, prin vnzarea bunurilor din patrimoniul debitorului, respectiv din masa activ, de unde i denumirea de valorificarea masei active (debitoare). Vnzrile pot avea loc att prin licitaii publice, ct i prin negocieri directe sau tendere. Administratorul poate s valorifice liber un bun imobil grevat cu o garanie real, dac are n posesiune bunul n cauz; de asemenea, poate s recupereze i s valorifice n alt mod o crean pe care debitorul a cesionat-o pentru asigurarea unei pretenii.

Preul iniial de vnzare a bunurilor din masa activ se stabilete de adunarea creditorilor sau de comitetul creditorilor, n baza evalurii efectuate n conformitate cu legislaia, ns nu poate fi mai mic dect valoarea evaluat. Dac nu sunt vndute la licitaie, la concurs sau prin negocieri directe la preul iniial, bunurile se expun din nou la vnzare, la preuri mai mici, aprobate de adunarea creditorilor sau de comitetul creditorilor. n acest sens, conform art. 125 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, pentru procesul de insolvabilitate administratorul poate svri aciuni juridice precum nstrinarea ntreprinderii, unei seciuni, unui depozit, unui alt bun imobil. Efectuarea lichidrii nu se limiteaz numai la valorificarea masei active, care este numai o etap, ea cuprinde nc dou:

distribuirea masei debitoare; ncetarea procesului de lichidare a averii debitorului. Pe lng bunurile care se includ n masa activ (debitoare), n conformitate cu art. 85, Cod de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004, exist bunuri ale debitorului care nu pot fi urmrite ca: bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului i familiei sale (mbrcmintea, nclmintea, toate bunurile copiilor, obiectele necesare debitorului pentru a-i continua exercitarea profesiei etc.); seminele de culturi agricole necesare pentru nsmnare i sdire; produsele agricole perisabile, conform listei urmrite aprobate de Guvern; bunurile din domeniul public al statului sau unitilor administrativ-teritoriale etc.

Stabilirea masei pasive


Stabilirea masei pasive este o faz esenial n procesul de insolvabilitate, deoarece contureaz cadrul n care se va desfura n continuare acest proces. Prin masa pasiv se nelege totalitatea datoriilor comerciale existente n patrimoniul debitorului sau, din punctul de vedere al creditorilor masa credal, care nseamn totalitatea creanelor comerciale ale creditorilor. La acestea se mai adaug creanele izvorte din contractele de munc, creane din dunarea sntii sau cauzarea morii. Pentru stabilirea masei pasive este necesar mai nti, s se determine extinderea obligaiilor debitorului asupra ncetrii de pli, precum i persoanele fa de care sunt asumate aceste obligaii patrimoniale. n acest sens, administratorul trebuie s ntocmeasc un registru al creditorilor, de care a luat cunotin din registrele i documentele debitorului, precum i pe baza informaiilor oferite de debitor. n registru trebuie enumerai n mod distinct creditorii garantai i creditorii chirografari de rang inferior. n rubrica fiecrui creditor se indic adresa, temeiul i suma creanelor lui. n rubrica creditorilor garantai se indic i bunul grevat cu o garanie real i mrimea creanei care, probabil, nu va fi acoperit de acest bun. naintarea creanelor de ctre creditori se efectueaz n strict conformitate cu Legea cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001. Astfel, conform art. 131 al acesteia, creditorul care are o crean fa de debitor, la data intentrii procesului de insolvabilitate, o nainteaz n scris, indiferent de tipul creanei instanei de judecat. Creana se nainteaz n instana de judecat printr-o cerere de chemare n judecat, anexndu-se toate documentele necesare. Creanele por fi naintate n instana de judecat, cel trziu, la data aprobrii de ctre instana de judecat a tabelului creanelor. n situaia n care creditorii i-au naintat creanele dup aprobarea tabelului, ele urmeaz a fi satisfcute conform art. 141 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001 din partea masei debitoare, care ar acoperi creana i care este rezervat pentru distribuire dup ce litigiul va fi soluionat. n baza cererilor depuse de creditori la instana de judecat, administratorul i nscrie n tabelul de creane pe acetia dup clasa i rangul lor. n acest tabel trebuie s fie indicat exact suma creanei fiecrui creditor i ordinea de achitare. Toate creanele depuse n instana de judecat urmeaz a fi validate de ctre adunarea creditorilor cu participarea administratorului insolvabilitii i sub conducerea instanei de judecat, n edina de validare a creanelor. Creanele se examineaz conform cuantumului i rangului lor. Creanele care sunt contestate, se examineaz n mod special. O crean este considerat validat, dac n edina de validare nu a fost contestat de un administrator sau de un creditor chirografar. Judectorul instanei nregistreaz n tabelul creanelor, la rubrica fiecrei creane, msura de validare a creanelor conform valorii i rangului ei. n situaia n care creana este contestat de ctre administrator sau de ctre creditorii chirografari, creditorul poate aduce dovezi i exersa alte drepturi pentru a le contracara contestaiile. Creanele ntemeiate n baza unor titluri executorii, precum i unor hotrri judectoreti pot fi contestate de ctre administrator sau debitor prin prezentarea probelor contrare. Instana de judecat acord creditorului, a crei crean a fost contestat, precum i contestatorului creanei, un extras autentificat de instan din tabelul creanelor. Ca urmare, creditorul are dreptul s conteste prin recurs refuzul validrii ori s preia procesul pendinte, prezentnd administratorului, n timp de 15 zile, probe de realizare a acestui lucru, iar administratorul este obligat s consemneze faptul n tabelul de creane i s rezerve din masa debitoare partea care ar acoperi creana, n cazul n care litigiul se soluioneaz n favoarea creditorului respectiv. Se poate de remarcat faptul c nu vor avea parte din masa debitoare acei creditori care vor nainta creane dup ncetarea procesului de insolvabilitate, precum i cei care nu au contestat nevalidarea i nu au preluat procesul pendinte. n cazul satisfacerii cerinelor creditorului de ctre instana de recurs sau instana care a examinat procesul pendinte, hotrrile se prezint administratorului, ca urmare acesta trebuie s rectifice tabelul de creane. ncheierea definitiv privind validarea creanei sau concluzia prin care contestarea este declarat ntemeiat este executorie pentru administrator i pentru toi creditorii chirografari.

Distribuirea masei active ntre creditori


Distribuirea sumelor de bani realizate n cursul procedurii de lichidare a patrimoniului este faza de procedur care urmeaz dup ce lichidarea activului a fost terminat i bunurile debitorului au fost transformate n bani. Dup adunarea de validare, n funcie de suma existent pe contul special, administratorul distribuie sumele de bani obinute din vnzrile masei debitoare numai creditorilor cu creane validate. naintea fiecrei distribuiri, administratorul trebuie s cear acordul comitetului creditorilor. Administratorul realizeaz distribuirea sumelor de bani creditorilor att prin mai multe distribuii intermediare, ct i prin una final, stingnd parial sau integral creanele creditorilor i concomitent efectund continuu modificri n tabelul de creane. Operaia de distribuie intermediar se realizeaz conform unei liste de distribuie, ntocmit de administrator i aprobat de comitetul creditorilor, care se prezint instanei de judecat. Dac creditorii nu sunt de acord cu lista de distribuire, ei o pot contesta n instana de judecat. Contestaia se efectueaz n termen de 7 zile din data expirrii termenului indicat n art. 141 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001. Operaia de distribuie final se realizeaz dup edina respectiv a creditorilor, la care se examineaz raportul final al administratorului, contestaiile contra listei de distribuire i se decide asupra prii nevalorificate din masa debitoare. Banii obinui din vnzarea masei debitoare se repartizeaz n mod succesiv creditorilor garantai, creditorilor masei debitoare i creditorilor chirografari.

Creanele creditorilor garantai


Creditorii garantai sunt creditorii asigurai cu garanii reale (gaj i ipotec) sau echivalai acestor garanii, fiind satisfcui cu prioritate din banii obinui din comercializarea bunului, n baza cruia a fost garantat creana. n acest context, n conformitate cu art. 129 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, din produsul obinut din valorificarea bunului grevat cu o garanie real se scad cheltuielile de validare i valorificare, care sunt introduse n masa debitoare, iar cu restul se acoper ndat creana creditorului garantat.

Creanele creditorilor masei debitoare


Conform dispoziiilor legale, administratorul este obligat s satisfac creanele creditorilor masei debitoare, la ele atribuindu-se cheltuielile procesului de insolvabilitate. n cazul ntocmirii listei de distribuire intermediar, administratorul calculeaz cheltuielile obinute din cadrul procesului de insolvabilitate, stinge creanele aprute dup intentarea procesului, apoi va purcede la stingerea creanelor chirografare. n conformitate cu art. 154 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, dac dup intentarea procesului de insolvabilitate se stabilete c masa debitoare nu este suficient pentru a acoperi cheltuielile procesului, instana de judecat trebuie s nceteze procesul. Dar, n cazul achitrii procesului de insolvabilitate de ctre creditori sau un ter, ncetarea procesului nu se dispune. Hotrrea de ncetare se adopt doar dup audierea creditorilor, administratorului i creditorilor masei, stabilite n art. 154 al (2) al Legii insolvabilitii nr. 632/2001. n cazul, n care cheltuielile procesului de insolvabilitate sunt acoperite, dar masa debitoare nu este suficient pentru acoperirea altor obligaii scadente ale masei, administratorul este obligat s informeze instana de judecat despre insuficiena masei, prevzute n art. 155 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001.

Astfel, conform art. 156 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, administratorul trebuie s sting obligaiile masei debitoare conform urmtoarelor grade de prioritate, iar n cadrul aceluiai grad proporional sumei: cheltuielile procesului de insolvabilitate; obligaiile masei debitoare, care rezult din aciunile administratorului dup avizarea despre insuficiena masei debitoare, inclusiv impozitele, taxele i alte obligaii de plat care nu se refer la cheltuielile procesului.

Creanele creditorilor chirografari


n conformitate cu art. 53 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, creditorii chirografari sunt creditorii negarantai, care la momentul intentrii procesului de insolvabilitate au o crean patrimonial fa de debitor. Creana patrimonial a creditorilor chirografari se consider ivit pn la momentul intentrii procesului de insolvabilitate n cazul n care raporturile pe care se bazeaz au aprut pn la acest moment. Creditorii chirografari dispun de mai multe ranguri, creanele fiecrui rang de creditori se satisfac dup stingerea creanelor rangului precedent. n caz c banii rezervai din comercializarea masei debitoare sunt insuficieni, atunci creanele creditorilor unui rang vor fi satisfcute proporional. Creanele creditorilor chirografari se satisfac potrivit ordinii stabilite n art. 54 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001. Astfel, aceste creane se satisfac n felul urmtor : 1. 2. 3. 4. 5. creane din dunarea sntii sau cauzarea morii. Capitalizarea acestor creane se face n conformitate cu Legea privind capitalizarea plilor periodice nr. 123/1998 i a Regulamentului cu privire la modul de calculare a plilor periodice capitalizate, aprobat prin Hotrrea Guvernului nr. 127/2000; creane salariale fa de angajai i remunerarea datorat drepturilor de autor; creane pentru impozite i alte vrsminte de plat la bugetul public naional; creane chirografare care nu sunt de rang inferior; creane creditorilor chirografi de rang inferior: dobnda la creanele creditorilor chirografi, calculat dup intentarea procesului; chletuielile unor creditori chirografi, suportate n procesul de insolvabilitate; amenzile, penalitile i recuperarea prejudiciilor, inclusiv a celor cauzate de neexecutarea obligaiilor sau de executarea lor necorespunztoare; creanele din prestaiile gratuite ale debitorului; creanele ce vizeaz rambursarea creditelor de capitalizare ale unui asociat. n cazul insuficienei masei active a debitorului pentru satisfacerea creanelor unei categorii de creditori sau mai multor categorii, aceste creane sunt considerate stinse. Drept creane stinse se consider creanele nevalidate i cele nennaintate. Dac, dup ce a fost efectuat repartizarea final a masei active, creanele au fost satisfcute integral i au mai rmas mijloace, administratorul remite debitorului surplusul. Astfel, conform art. 96, Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002, activele persoanei juridice cu scop lucrativ dizolvate, care au rmas dup satisfacerea preteniilor creditorilor, sunt transmise de lichidator participanilor proporional participaiunii lor la capitalul social. Lichidatorul persoanei juridice dizolvate, cu consimmntul participanilor, poate s nu nstrineze bunurile ei, dac nu este necesar pentru satisfacerea creanelor creditorilor. n cazul activelor rmase dup satisfacerea creditorilor persoanei juridice cu scop nelucrativ, prevzute n art. 97 al Codului civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002, acestea se repartizeaz ntre persoanele care, conform actului de constituire sau hotrrii adunrii generale, au dreptul la ele. n cazul n care creditorii satisfcui nu s-au prezentat la administrator pentru a primi banii, atunci aceti bani vor fi depui pe contul Mijloace intrate temporar n dispoziia instanei de judecat. n acest sens, conform art. 95, Cod civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002, sumele datorate creditorilor cunoscui care nu au naintat pretenii i celor care nu s-au prezentat pentru a primi executarea, se depun n conturi bancare pe numele lor.

ncetarea procesului de insolvabilitate


n conformitate cu art. 150 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, dup terminarea distribuirii finale, instana de judecat hotrte ncetarea procesului de insolvabilitate, fiind obligat s publice hotrrea respectiv n Monitorul Oficial al Republicii Moldova. ncetarea procesului de insolvabilitate poate fi din diferite motive. Astfel, n conformitate cu art. 158 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, procesul de insolvabilitate va nceta la cererea debitorului, dac acesta garanteaz c, dup ncetarea procesului, nu va fi n stare de insolvabilitate sau de suprandatorare (n situaia n care ultima a servit ca temei pentru intentarea procesului). Ca urmare, cererea de ncetare a procesului este admis, dac lipsa temeiului de insolvabilitate este probat. De asemenea, la cererea debitorului, poate nceta procesul de insolvabilitate i n cazul n care, dup expirarea termenului de naintare a creanelor, se dispune aprobarea tuturor creditorilor care au naintat creane. n cazul dat, conform art. 160 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, instana de judecat adopt o hotrre privind ncetarea procesului de insolvabilitate, dup audierea solicitantului, administratorului i comitetului creditorilor (dac el este format), ca mai apoi aceast hotrre s fie publicat n Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Astfel, la ncetarea procesului de insolvabilitate, administratorul trebuie s achite creanele necontestate ale creditorilor masei debitoare i s depun garanie pentru cele contestate. n conformitate cu art. 154 al Legii insolvabilitii nr. 632/2001, procesul de insolvabilitate poate nceta i din lipsa masei debitoare, adic dac dup intentarea procesului de insolvabilitate se stabilete c masa debitoare nu este suficient pentru a acoperi cheltuielile procesului. n dou sptmni de la data publicrii, administratorul prezint Registrului de stat al ntreprinderilor i Registrului de stat al organizaiilor hotrrea instanei de judecat privind ncetarea procesului de insolvabilitate. Registratorul, dup ce a primit toate actele necesare, radiaz ntreprinderea din registru. Din momentul radierii debitorul se consider lichidat.

DESPRE EVITAREA PROCEDURILOR DE INSOLVENTA SI TRANTAMENTUL EXTRAJUDICIAR AL CRIZELOR FINANCIARE


I. Cum sa eviti insolventa 1. Procedura insolventei este o procedura concursuala ( colectiva) pe care legea o instituie pentru acoperirea datoriilor debitorului aflat in insolventa, procedura la care toti creditorii sunt chemati sa participe pentru a-si putea acoperi creantele contra debitorului. In momentul deschiderii procedurii, debitorul " intra sub protectia Tribunalului", fiind astfel protejat de actiunile creditorilor pentru recuperarea creantelor, inclusiv de eventualele sicane sau presiuni pe care creditorii le-ar putea exercita asupra debitorului prin executari individuale. Caracterul colectiv, concursual, al procedurii insolventei impune consecinta opririi urmaririlor silite individuale ale creditorilor contra debitorului. Procedura insolventei este, insa, o procedura de sacrificiu, care limiteaza capacitatea juridica a debitorului si restrange drepturile creditorilor. Din aceasta cauza, ea nu se poate deschide decat daca sunt indeplinite unele conditii de fond si de forma stricte, referitoare la persoanele carora le este aplicabila procedura colectiva, caracteristicile creantei neplatite la scadenta care pot duce la aplicarea procedurii, starea de insolventa a debitorului, hotararea judecatoreasca de deschidere a procedurii etc. Debitorul este, din momentul deschiderii procedurii, desesizat de afacerea sa. Libertatea sa de decizie asupra propriei afaceri este drastic limitata. Pe planul dreptului civil, debitorul persoana fizica sufera o adevarata capitis deminutio, intrucit el nu mai poate incheia acte juridice de sine-statator ci, ca si in cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de exercitiu, legea ii substituie debitorului in actele sale juridice un reprezentant legal, mai precis, administratorul judiciar sau lichidatorul. Persoana juridica, desi are organe proprii care sa ii exercite drepturile, dupa deschiderea procedurii isi vede substituite aceste organe proprii fie cu administratorul judiciar/lichidatorul fie, in cazul in care si-a declarat intentia de reorganizare si dreptul de a-si administra afacerea nu i s-a ridicat, cu administratorul special. Administratorul special, atunci cind debitorul si-a pastrat dreptul de a-si administra afacerea, isi desfasoara activitatea sub supravegherea administratorului judiciar. Iar administratorul judiciar este, din punct de vedere judiciar, sub controlul judecatorului-sindic si, din punct de vedere managerial si comercial, sub controlul creditorilor, exercitat prin comitetul creditorilor. Asadar, creditorii preiau de la debitor sau, dupa caz, de la asociatii/actionarii debitorului persoana juridica practic intreg controlul activitatii acestuia. Intr-un sens larg, instituirea procedurii insolventei este, in sine, o preluare ostila a societatii in cauza, din moment ce controlul se transfera de la actionari la creditori. Intr-adevar, rolul asociatilor/actionarilor societatii aflata in insolventa este redus pina la estompare. Practic, de la data deschiderii procedurii insolventei, adunarea generala a asociatilor/actionarilor (AGA) isi vede suspendate atributiile principale. AGA se mai poate implica doar in desemnarea administratorului special ori in procedurile de majorare a capitalului, fuziune sau divizare necesare pentru implementarea unui plan de reorganizare. In cadrul procedurii, eventualele drepturi ale asociatilor/actionarilor sunt exercitate de catre administratorul special, consacrat de Legea insolventei drept mandatar al acestora. Pentru esecul afacerii, insolventa reprezinta o forma extrema de control al comportamentului managerial. Atata timp cat debitorul isi achita obligatiile la scadenta, controlul asupra afacerii

ramane in mainile actionarilor si ale administratiei debitorului. Daca insa debitorul nu isi indeplineste obligatiile la scadenta, atunci controlul este transferat de la actionari la creditori, prin intermediul managerilor procedurilor de insolventa. Actele juridice, platile si operatiunile debitorului incheiate dupa data deschiderii procedurii, cu exceptia celor curente, sunt nule daca nu sunt autorizate de judecatorulsindic in prealabil. Sunt supuse unei potentiale actiuni in anulare si unele acte juridice ale debitorului incheiate inainte de deschiderea procedurii, in cursul "perioadei suspecte" ( perioada imediat anterioara hotararii de deschidere a procedurii). Procedura insolventei poate antama si raspunderea, patrimoniala sau penala, a managerilor societatii debitoare, daca acesteia se fac vinovati de aducerea societatii in stare de insolventa. "Amenintarea" cu o astfel de perspectiva poate impune, sub raport psihologic, un control al activitatii manageriale, o prudenta de bonus pater familias in gestiunea afacerilor debitoarei. Legislatia romana a insolventei este insa rareori aplicata marilor companii, datorita, spre exemplu, multiplelor exceptari legale aplicabile societatilor de stat privatizabile. La randul lor, creditorii sufera serioase limitari sau restrictii ale drepturilor atasate, in mod obisnuit, creantei lor. In primul rand, acei creditori care nu si-au declarat in termen legal creanta contra debitorului, nu beneficiaza de niciunul dintre drepturile acelor creditori care au fost inscrisi pe tabelul creantelor ( "creditorii indreptatiti sa participe la procedura", asa cum ii defineste Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei ). Legea insolventei creeaza numai conditiile participarii creditorilor la procedura insolventei, fiind obligatorie notificarea creditorilor, cunoscuti sau necunoscuti, referitoare la deschiderea procedurii, dar creditorii care, pina la expirarea perioadei de inregistrare a declaratiilor de creanta, nu s-au inscris la masa credala, sunt straini de procedura. In al doilea rand, creditorii ale caror creante sunt contestate sunt, practic, exclusi de la procedura, pe perioada solutionarii contestatiei acesti creditori contestati neavind plenitudinea drepturilor creditorilor indreptatiti sa participe la procedura. In al treilea rand, ordinea de preferinta normala aplicabila intre creditorii unui debitor aflat in cursul activitatii sale normale, este serios amendata in cadrul procedurii insolventei deschisa fata de acel debitor. Spre exemplu, creantele privilegiate, chiar beneficiare de garantii reale, sunt preferite de "super-privilegiul" cheltuielilor de procedura. Creanta privilegiata a statului este preferita de "super-pivilegiul" creantelor salariale. Pe de alta parte, exista anumite creante care "scapa" procedurii, cum ar fi creantele creditorilor beneficiari de garantii reale, care pot solicita judecatorului-sindic sa-i autorizeze sa continue sau sa incepa o executare silita individuala a bunurilor asupra carora poarta garantia lor. Creantele ulterioare deschiderii procedurii, inclusiv cele rezultate din operatiuni curente, se inscriu la masa credala pe masura exigibilitatii lor, fiind trecute in tabelurile suplimentare de creante. Daca rezulta din activitatile curente ale debitorului, aceste creante pot fi achitate chiar in cursul procedurii, cu titlu de" plati curente", indiferent de ordinea de preferinta instituita pentru eventualitatea lichidarii. Avind in vedere aceste restrictii ale drepturilor creditorilor, restrictii care nu opereaza unitar sau egalitar, unul dintre obiectivele majore ale procedurii insolventei este acela de a media sau arbitra intre creditorii cu interese divergente. Organele procedurii au aceasta sarcina, de a media sau, dupa caz, arbitra, intre creditori. Pe de alta parte, Statul roman trebuie sa asigure egalitatea de tratament al tuturor creditorilor unui comerciant sau alta persoana juridica de drept privat care organizeaza o afacere sub forma unei intreprinderi, dar si egalitatea de tratament intre intreprinzatori. In caz contrar, Statul roman isi incalca atat obligatiile inscrise in Constitutie ( liberatea economica si protectia concurentei loiale) cat si obligatiile asumate in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Scopul procedurilor de insolventa este acela de a asigura modalitati de acoperire a pasivului debitorului aflat in insolventa, prin reorganizarea debitorului, acolo unde este posibil, sau prin faliment, acolo unde ideea de reorganizare este inutila. Ca mecanism al economiei de piata, procedurile de insolventa trebuie sa asigure o rapida eliminare de pe piata a debitorilor aflati in insolventa, pentru a nu permite ca starea lor de insolventa sa contamineze mediul de afaceri si sa duca la alte falimente. Eliminarea de pe piata ii are in vedere pe debitorul - persoana fizica sau pe managerii debitorului - persoana juridica, care, incapabili sa faca fata concurentei sau care s-au facut vinovati de fraude in dauna creditorilor, vor putea fi sanctionati pecuniar, penal sau profesional. Eliminarea nu se refera, neaparat, la intreprinderea debitorului. O intreprindere viabila sau redresabila poate continua sa functioneze daca va fi separata de managerii sai actuali si incredintata unor noi manageri, care sa fie capabili sa faca fata rigorilor competitiei economice. 2. Raportul de tara pentru Romania al Comisiei Europene din 6.10.2004 declara economia Romaniei ca fiind o economie de piata functionala, dar neconcurentiala . Raportul arata retincenta Comisiei Europene fata de un mediu concurential anormal, asa cum era - si este - cel din Romania, si exprima o anumita ingrijorare fata de efectele economice ale integrarii. Pe de o parte, raportul observa slaba capacitate a intreprinderilor romanesti, mai ales a celor mici si mijlocii, de a intra in competitia europeana, cu efecte grave din punct de vedere social pentru Romania, in primul rand, dar si pentru statele din Uniunea Europeana, care vor trebui sa faca fata efectelor dezavantajoase ale implantarilor de intreprinderi europene in Romania, unde forta de munca este inca foarte ieftina, iar statul inca practica o "disciplina" fiscala defectuoasa. Pe de alta parte, raportul incrimina practica Statului roman de a interveni in competitia economica, distorsionind jocul liberei concurente, prin politica de privatizare si de ajutoare de stat mascate sub forma reesalonarii sau iertarii de datorii fiscale. In fine, raportul continea critici severe la adresa tendintei Statului roman de a evita procedurile de insolventa ( denumite in raport "faliment") sau de a inlatura efectele normale ale acestora fata de intreprinderile mari rau-platnice. Raportul arata ca falimentului ii sunt preferate reesalonarile sau iertarile de datorii fiscale. Reesalonarea sau neplata de datorii fiscale transforma fiscul in creditor, concurent neloial al bancilor, care distorsioneaza pietele financiare. Debitorul gratificat de stat este avantajat in dauna concurentilor sai, contribuabili care pastreaza, totusi, "sansa" de a obtine, la rindul lor, gratificatii de la fisc, cu consecinta blocajului financiar. O statistica interesanta inclusa in raport merita a fi analizata. La momentul emiterii raportului, doar 5% dintre cele 550 de mari companii cu datorii erau in faliment, desi datoriile lor cumulate depaseau 5% din PIB ( cifra care depasea alocatia bugetara pentru invatamint pentru anul 2004). O treime din aceste companii au fost sustrase falimentului, pentru ca au fost plasate in administrare speciala, in vederea privatizarii. Privatizare care s-a desfasurat intr-un ritm suficient de lent pentru a face sa dispara sansele reale de eficientizare, dar si responsabilitatea managerilor de stat. De altfel, si acum privatizarea este lipsita de transparenta, mai ales in privinta facilitatilor fiscale aferente si cu putine exceptii, s-a dovedit a fi un esec, disputele post-privatizare devenind un loc comun. Raportul remarca si revenirea la stat a unui mare numar de intreprinderi "privatizate", datorita neonorarii de catre investitorul ales in mod "profesional" de catre institutia publica implicata a obligatiilor postprivatizare. Salariatii, concediati sau nu, asteapta si acum solutii salvatoare de la stat. Reticentele si ingrijorarea Comisiei Europene au determinat includerea in raport a unei clauze de siguranta, cu sensul impunerii unei monitorizari stricte a Romaniei pe perioada celor doi ani ce ar urma pina la integrare, sub sanctiunea prorogarii datei integrarii. 3. Legislatia romaneasca aplicabila procedurilor de insolventa, incepind cu 1995, a dat prioritate masurilor de redresare a debitorului, in dauna scopurilor normale ale procedurilor de insolventa. In paralel, legislatia speciala a reglementat numeroase modalitati de evitare a falimentului sau a consecintelor normale ale acestuia, in favoarea societatilor de stat ( foste intreprinderi socialiste, supuse procesului de privatizare), a regiilor autonome, a institutiilor publice, a fiscului etc . Evolutia ulterioara a acestei legislatii s-a caracterizat prin trei tendinte : a) orientarea scopului instituirii procedurilor de insolventa catre acoperirea datoriilor fata de creditori; b) generalizarea procedurilor de insolventa; c) simplificarea si accelerarea modalitatilor de eliminare de pe piata a debitorilor ce detin intreprinderi neviabile. Legea nr.149/2004 de modificare a Legii nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciara si falimentul a continuat aceasta evolutie. In acest sens, Legea nr.149/2004 si-a propus, pe linga simplificarea si eficientizarea procedurii colective, eliminarea dispozitiilor legale de exceptare de la aplicarea procedurilor de insolventa. Statutul de economie functionala de piata acordat Romaniei reclama generalitatea aplicarii procedurilor de insolventa si corelarea acestora cu legislatia concurentei, in special cu cea referitoare la ajutorul de stat. Legea nr.149/2004 isi propunea, de altfel, sa implementeze Directiva nr. 2001/24/EC din 2001 a Uniunii Europene privind procedurile de reorganizare si faliment. Actuala Lege a insolventei (Legea nr.85/2006) a desavirsit aceasta evolutie. Exceptarile de la aplicarea Legii insolventei si ajutoarele de stat mascate sub forma subventiilor, amnistiile fiscale etc. nu au fost, insa, eliminate in totalitate. Procedurile de privatizare, preferate de legiuitorul roman si insotite permanent de masuri de favoare fiscala, nu s-au incheiat inca. Pe de alta parte, legiuitorul roman prefera si acum lichidarile "voluntare" ale societatilor de stat care au esuat in privatizare, in locul procedurilor de faliment. In locul unor proceduri transparente de colectare si de cheltuire a banului public, si ma refer la procedurile de executare silita prin faliment a contribuabililor ce nu-si achita datoriile scadente catre fisc si a institutiei ajutorului de stat, legiuitorul si fiscul prefera proceduri individuale de executare, netransparente, controale fiscale organizate in asa fel incat contribuabilul sa fie din start suspectat de evaziune fiscala si esalonari de datorii catre fisc, amnistii fiscale si subventii directe sau mascate in favoarea eternelor intreprinderi socialiste de stat si a unei anumite clientele politico-economice. Legislatia insolventei, care ar trebui sa asaneze economia de agenti economici neviabili, nu neaparat prin distrugerea intreprinderii, ci prin trecerea ei, fara datorii, in proprietatea si managementul unor persoane capabile sa se adapteze economiei de piata, este pusa in umbra de numeroasele reglementari fiscale, in domeniul privatizarii, al activitatii AVAS, al colectarii creantelor bugetare etc., reglementari care ii elimina aplicabilitatea sau o suspenda. Pe de alta parte, legile speciale in domeniu instituie proceduri de insolvabilitate asemanatoare cu insolventa, care se substituie acesteia, dar care se desfasoara sub conducerea fiscului, institutiei publice implicate, AVAS etc. si nu sub conducerea si controlul justitiei. Sunt proceduri netransparente, putind ascunde mari fraude. In locul aplicarii procedurii insolventei, o procedura transparenta si care se realizeaza sub controlul unui judecator, cu participarea creditorilor, sub coordonarea unui profesionist in procedurile de insolventa (practicianul in insolventa, respectiv, administratorul judiciar sau lichidatorul), legiuitorul roman prefera asa-zisele privatizari, de dragul unei iluzorii linisti sociale. Legile in domeniul privatizarii sunt confuze si glisante. Privatizarea este, in genere, o procedura lipsita de transparenta si greu de controlat pe cale judiciara. De fapt, procedurile de privatizare sunt mijloace puse la indemina managerilor societatilor de stat de a se apara de raspundere. Toate acestea fac ca, in cele mai multe cazuri, privatizarile obisnuite sau "accelarate" sa se dovedeasca ulterior a fi esecuri. Investitorii "strategici", alesi dupa criterii ce tin mai degraba de alchimie decit de economie, nu reusesc sa-si achite datoriile asumate prin contractele de privatizare ( in special, mentinerea unui anumit numar de salariati, carora sa li se achite si salariile restante), contractul se reziliaza si statul redevine proprietar, deci responsabil inclusiv de soarta salariatilor sau a celor concediati in urmarea privatizarii. De ce este, deci, nevoie de aceste privatizari? De ce nu sunt trecute in faliment aceste intreprinderi? Se poate observa ca normele juridice impersonale si general obligatorii referitoare la insolventa, pilon al unei adevarate economii de piata, sunt inlocuite cu reguli speciale, derogatorii, dar si discriminatorii, in acelasi timp, in privilegiul unei anumite categorii de societati comerciale, in favoarea unui singur creditor privilegiat si in detrimentul tuturor celorlalti creditori. Aceste reguli speciale favorizeaza si apara de consecintele insolventei societatile comerciale cu capital majoritar de stat care au mari datorii fata de bugetul de stat, in dezavantajul celorlalte societati comerciale creditoare, determinate astfel la blocaj financiar. Nu se poate considera, la modul serios ca, astfel, statul asigura libertatea comertului si nici concurenta loiala. Apararea intereselor nationale in domeniul economiei presupune asigurarea cadrului legal corespunzator pentru buna functionare si pentru desfasurarea unei activitati eficiente de catre toti agentii economici. La instituirea procedurilor speciale de restructurare sau lichidare, orice procedura de insolventa a societatii vizate se suspenda. Se observa, in primul rand, ca suspendarea procedurii colective goleste de continut si de eficienta dreptul constitutional la petitionare (dreptul de a se adresa justitiei) si dreptul la un proces echitabil. In plus, in afara de faptul ca suspendarea unei decizii a justitiei prin ordinul unei institutii publice administrative este neconstitutionala, aceste masuri ( cum ar fi administrarea speciala in vederea pregatirii privatizarii accelerate) pun la indemina conducatorilor societatii de stat in cauza un mijloc de evitare a procedurii colective si un instrument de indepartare a creditorilor incomozi. In perioada administrarii speciale sau a lichidarii speciale, societatea in cauza beneficiaza de masuri de favoare, cum ar fi reduceri sau scutiri de penalitati pentru datoriile bugetare sau rezultate din furnizarea de utilitati, reesalonari ale datoriilor catre bugetul de stat, conversia creantelor bugetare in actiuni, iertarea de garantii reale constituite asupra unor active care urmeaza a fi incluse in programul de privatizare, suspendarea unor urmariri individuale ale creditorilor, prelungirea fortata a unor contracte, cum sunt cele de furnizare de utilitati etc. Pe scurt, paleative ale falimentului. Avantajul statului-actionar este pus in umbra de dezavantajele fiscale ale privatizarii. Procedura administrarii speciale este insotita si de masuri de favoare fiscala ( amnistie, esalonari, stergeri de penalitati si dobinzi), ceea ce inseamna ca, in schimbul unui venit modic ( pretul actiunilor), statul renunta la sume rezultind din creante fiscale de valori considerabile, de unde gradul foarte redus de incasare a veniturilor la buget. Pe de alta parte, prin suspendarea procedurii de insolventa, o societate comerciala de stat nu devine mai atractiva pentru privatizare, fata de cazul in care procedura de insolventa ar continua. Privatizarea societatilor comerciale debitoare se poate realiza ca urmare a implementarii unui plan de reorganizare, pe baza caruia statul sa se retraga din postura de actionar majoritar, in favoarea unui investitor interesat si agreat de creditori. Privatizarea poate avea loc chiar si prin procedura falimentului, in cadrul caruia este permis ca bunurile debitorului sa fie vandute in bloc, ca un ansamblu in stare de functionare. Investitorul interesat in functionarea societatii comerciale va putea cumpara integral activele debitorului in cadrul procedurii de lichidare, situatie in care pretul platit se distribuie intre toti creditorii in ordinea

prioritatii creantelor lor si in mod proportional. Activele trec la cumparator libere de orice sarcina, inclusiv de sarcina de a mentine un anumit numar de salariati si obiectul de activitate initial al societatii debitoare. Avantajul privatizarii prin procedurile de insolventa consta in transparenta procedurii, asigurarea egalitatii de tratament al creditorilor si posibilitatea angajarii raspunderii patrimoniale a conducatorilor falitului pentru frauda sau incompetenta care au dus la insolvabilitate. 4. In umbra deasa a scandalurilor politice, acea politica economica romaneasca vinovata de tinerea noastra in anticamera Europei nu se dezminte nici in prezent. Dincolo de ceata, acelorasi vesnice societati de stat li se sterg datorii "istorice" de 2 mld. Euro, cu cateva zile inainte de intrare in UE (literalmente). In data de 27 decembrie 2006, Guvernul "de dreapta" al Romaniei decide prin ordonanta de urgenta sa stearga datoriile la stat ale unui numar de 50 de societati de stat. Aceleasi societati aflate in insolventa inca de cand s-au nascut din cenusa vechilor intreprinderi socialiste de stat sunt inlaturate de la aplicarea legii insolventei. Tot prin ordonanta de urgenta, la propunerea AVAS, un numar de 28 de societati, tot de stat, sunt exceptate de la procedura insolventei, in vederea "restructurarii" sau a lichidarii. Totul in profitul acelorasi invartiti ai tranzatiei si in prejudiciul contribuabilului, al economiei nationale si al viitorului Romaniei in Uniunea Europeana. Daca guvernul anterior, de stinga, dispretuia meritul (nu si averea personala a celor ce detineau puterea), nu inteleg de ce actualul guvern, pretins de dreapta, trebuie sa-l copieze. Guvernul anterior si-a facut de cap cu subventiile si cu ajutoarele de stat, motiv pentru care una dintre potentialele clauze de salvgardare impuse Romaniei de Comisia Europeana s-a referit la concurenta. Pentru guvernul anterior, efortul si meritul platitorilor de impozite si taxe si al celor care creau locuri de munca nu au contat in fata interesului financiar sau electoral de a tine in viata, pe banii publici, adunati de la cei de mai sus, intreprinderi falite care cangrenau mediul de afaceri si contraziceau legile concurentei. Dar oare face altceva guvernul actual, de dreapta? Pai, luand exemplul celor 28 de societati "de stat" fata de care Guvernul a interzis aplicarea procedurilor de insolventa si exemplul celor 50 de companii cu datorii la stat carora li s-au sters in decembrie 2006 datorii de peste 2 mld. Euro, ne vom da seama ca raspunsul este negativ. De dragul unei iluzorii linisti sociale, guvernantii, indiferent de culoarea lor politica, au preferat aplicarii procedurii insolventei asazisele privatizari. Procedura insolventei, o procedura transparenta, aflata sub control judiciar, este ocolita constant, prin legi in domeniul privatizarii, confuze si glisante, prin tactici de privatizare lipsite de transparenta si greu de controlat pe cale judiciara, prin stratageme de ajutoare de stat mascate si stergeri de datorii fara nici o legatura cu salvarea intreprinderii vizate. Pentru ca, de fapt, procedurile de privatizare si ajutoarele de stat sunt mijloace puse la indemina managerilor societatilor de stat de a se apara de raspundere, in cele mai multe cazuri privatizarile obisnuite sau "accelarate" s-au dovedit ulterior a fi esecuri. Sa luam cazul Republica SA Bucuresti si cazul Aro Cimpulung si ne vom edifica asupra "necesitatii" privatizarilor, restructurarilor sau lichidarilor concepute de guvern. Este un cerc vicios in care statul roman se complace de peste 16 ani, de la prima lege a privatizarii pina in prezent. Protectia locurilor de munca reprezinta argumentul principal pe care se bazeaza manevrele evazive de la insolventa ale politicii economice romanesti, manevre din start anticoncurentiale, intrucit au in vedere exclusiv societatile "de stat". Un element esential al acquis-ului comunitar in domeniul procedurilor de insolventa este protectia salariatilor, fie sub forma incercarii de salvgardare a intreprinderii, fie sub forma garantiilor acordate pentru plata salariilor restante si reinsertia sociala. Cea mai recenta manevra evaziva de acest gen, OUG nr.3/2007, prin care procedurile de insolventa sunt interzise creditorilor unui numar de 28 de societati, printre care si Tractorul si Rulmentul Brasov si strategia ulterioara a AVAS vorbesc de lichidare, cu excluderea oricarei idei de salvgardare a intreprinderii. Salariatii respectivi vor beneficia de masurile de protectie puse in practica de OG nr.116/2006 ( text care implementeaza acquis-ul comunitar referitor la salariatii societatilor insolvente) doar in caz de lichidare. Asadar, salariatii trebuie sa accepte lichidarea pentru a beneficia de protectie. Desi sindicatele de la Tractorul si de la Rulmentul considera ca intreprinderile pot fi salvate, iata ca statul le refuza acest drept. Daca intreprinderile Tractorul si Rulmentul, ca sa ma refer la cazurile cele mai notorii, au vreo sansa de salvgardare, atunci aceasta este insolventa. Desi putin cunoscuta mediului de afaceri romanesc, Legea insolventei ofera exact solutia de care are nevoie o societate aflata in insolventa comerciala, dar care are sanse de redresare. Insolventa comerciala este o realitate constanta in orice mediu de afaceri si cu atat mai prezenta intr-o economie de piata in formare ca cea a Romaniei, unde insolventa apare ca rezultat al unor cauze naturale, al jocurilor si experimentelor legislative, al intereselor pe termen scurt ori ca o consecinta a "haiduciei" statului sau a managerilor. Faptul ca statul roman o evita ( selectiv) nu inseamna ca ea nu exista. Fostele societati de stat sunt o problema pentru guvernanti in primul rand din punct de vedere al dimensiunilor sale sociale, complicate de esecul "privatizarii". Salariati in strada, mitinguri, blocarea drumului national etc. vor reprezenta cosmarul Palatului Victoria indiferent ce partid se va afla la putere. Aplicarea Legii insolventei poate insemna finalul acestui cosmar, intrucit aceasta lege ofera solutii pentru stingerea in primul rand a conflictului social si in al doilea rand pentru relansarea societatii sau lichidarea ei in mod eficien. In cadrul proceduri insolventei se poate derula o reorganizare judiciara : ceea ce este functional se pastreaza, restul activelor urmind a fi vandute, in vederea refinantarii activitatii. Daca reorganizarea nu este posibila, intreprinderea poate fi totusi continuata, intrucit Legea insolventei permite vanzarea activelor pe ansamble sau subansamble functionale. Aceasta poate insemna chiar si o modalitate sincera, transparenta si acceptata de creditori de ...privatizare : statul poate sa fie obligat sa accepte sa-si reduca participatia in actionariatul debitorului in favoarea unui investitor interesat sa vina cu fonduri pentru restructurare sau, in caz de lichidare, cumparatorul poate pastra afacerea debitorului, dar la adapost de urmarirea creditorilor acestuia, intrucat activele sunt cumparate fara sarcini sau ipoteci. Salariatii unei intreprinderi insolvente au dreptul de a-si incasa creantele provenite din raporturi de munca cu prioritate chiar fata de bugetul statului si fata de ceilalti creditori. Mai mult, legislatia insolventei confera salariatilor dreptul la unele plati din fondul de compensare a salariilor in caz de faliment al angajatorului, plati care sa le permita reorientarea profesionala, in conditii de protectie sociala. Deschiderea procedurii insolventei pune sub protectie debitorul insolvent fata de urmaririle individuale ale altor creditori interesati in recuperarea creantei lor si il fereste de executari silite costisitoare si greoaie. Procedura este transparenta si se desfasoara sub controlul judecatorului sindic, iar creditorii au posibilitatea sa verifice in permanenta activitatea administratorului judiciar sau a lichidatorului, prin acces direct la informatiile de interes privind debitorul, conditii in care ar putea chiar sa fie de acord cu salvgardarea intreprinderii sau cu lichidarea in bloc. De asemenea, Legea insolventei prevede posibilitatea anularii transferurilor patrimoniale facute in defavoarea creditorilor (inclusiv salariatii) in cei trei ani anteriori procedurii si chiar atregerea raspunderii personale a administratorilor societatii, daca se constata ca din culpa acestora societatea a ajuns in situatia de insolventa. Nici unul dintre aceste mecanisme nu este valabil in cazurile de "restructurare/lichidare" imaginate de Guvern. Prin aplicarea Legii insolventei toata lumea are de castigat : se indeplineste scopul general avut in vedere de legiuitor si anume asanarea unei economii "bolnave"; salariatii isi primesc drepturile si isi pastreaza sau isi redobandesc locurile de munca; creditorii isi incaseaza creantele; sunt restituite circuitului economic active care vor crea locuri de munca si vor aduce venituri si pentru patron, si pentru salariati si pentru stat; guvernantii scapa de stresul protestelor sindicale stradale. Pentru aceasta, insa, sindicatele ar trebui sa ceara abrogarea OUG nr.3/2007 si sa ceara urgent deschiderea procedurii insolventei. Altfel sunt toate sansele ca afaceri ca Tractorul sau Rulmentul sa devina istorie. 5. Vechea reglementare a falimentului din Codul comercial permitea evitarea falimentului sau suspendarea efectelor sale, dar o facea in conditii normale, pe criterii juridice si concurentiale, proprii unei economii de piata. Suspendarea efectelor hotaririi de declarare a falimentului, conform reglementarii Codului comercial putea avea loc in trei modalitati, strict reglementate: a) continuarea comertului, conform art.760 si art.804 C.com.; creditorii puteau decide prin vot continuarea comertului in vederea unei lichidari mai eficiente; continuarea comertului era tot o forma de lichidare, dar incetinita in folosul creditorilor ; b) interventia unei propuneri de concordat, conform art.803 C.com.; judecatorul sindic putea fi autorizat de tribunal sa suspende vinzarea, dar creditorii privilegiati, in aceasta situatie, puteau continua executarile silite individuale; c) moratoriul (art. 834 C.com.) Doctrina interbelica a considerat ca moratoriul a fost conceput de legiuitor in folosul atat al debitorului cat si al creditorilor. Cu toate intentiile bune, in practica nu s-au obtinut rezultatele sperate de legiuitor intrucit, de cele mai multe ori, moratoriul a fost un mijloc de temporizare din partea datornicului, in scopul de a obtine concesii de la creditori, iar tribunalele nu aveau destule mijloace pentru a se pronunta in cunostinta de cauza . Institutia a fost desfiintata in 1929, prin Legea asupra concordatului preventiv, lege abrogata si ea, intrucat "si la aceasta lege debitorii au gasit mijlocul sa duca la temporizarea realizarii drepturilor creditorilor" . Legea a fost abrogata la 5 Mai 1938, punandu-se din nou in aplicare dispozitiile Codului comercial privitoare la moratoriu. Moratoriul putea fi, deopotriva, ante sau postfalimentar, asa cum rezulta din art. 834, respectiv, 842 C.com. Moratoriul ante-falimentar se putea cere tribunalului pe cale de "petitiune", in decursul celor trei zile ce urmau dupa publicarea sentintei declarative de faliment. Cererea nu era admisibila, decat in cazul cand falimentul ar fi fost pronuntat la cererea creditorilor sau din oficiu, iar nu si cand falimentul s-ar fi pronuntat la cererea debitorului. Pentru a putea sa obtina moratoriul, petentul trebuia sa faca dovada ca incetarea platilor sale era consecinta unor evenimente extraordinare si neprevazute sau in tot cazul scuzabile. De asemenea, el mai trebuia sa faca dovada solvabilitatii sale. Odata cu cererea, petentul mai trebuia sa prezinte si registrele sale, regulat tinute, bilantul sau comercial si o lista in care sa fie trecuti toti creditorii sai, "cu creantele ce au". Asadar, legea ii pretindea debitorului deplina onestitate si il obliga sa actioneze rapid, pentru a nu agrava starea de incetare de plati in care se afla. In jurisprudenta s-a admis ca art. 834 C.com. face din neregularitatea registrelor comerciale un fine de neprimire al cererii de moratoriu , fine de neprimire care are a se aplica in toate cazurile, iar nu numai cand registrele nu ar fi sincere si reale. Daca moratoriul era admis, termenul lui nu putea depasi 6 luni de la data sentintei de declarare a moratoriului. Hotararea data asupra cererii de moratoriu nu era supusa apelului. Pe perioada moratoriului, capacitatea juridica a debitorului suferea putine restrictii. Actele de gestiune obisnuite puteau fi facute fara vreo autorizatie. Actele mai importante erau, totusi, supuse tutelei judecatorului sindic si a tribunalului. Rolul judecatorului sindic in timpul moratoriului era complet diferit de cel pe care acesta il avea in procedura falimentului propriu-zis . Debitorul isi lichida voluntar activul, cu concursul "comisiunii de creditori" si sub "directiunea" judecatorului sindic. Rolul comisiei de creditori era controversat . Fara sa aiba nici atributiile adunarii creditorilor si nici atributiile comitetului creditorilor asa cum sunt acestea reglementate in prezent, comisia creditorilor isi "dadea concursul" la actele de lichidare voluntara, motiv pentru care s-a conchis in doctrina ca actul de lichidare facut fara acest concurs este inopozabil creditorilor. In plus, doctrina interbelica remarca faptul ca, in timpul moratoriului debitorul putea sa ajunga la o intelegere cu creditorii sai, intelegere care se putea face cu majoritatea creditorilor reprezentand cel putin trei patrimi din pasiv. Creditorii acceptanti, impreuna cu datornicul, erau obligati ca "la trebuinta", sa plateasca in mod integral creantele creditorilor disidenti

10

11

In fine, conform art. 845 C.com. era posibil un concordat post-falimentar. Asa cum remarca doctrina interbelica , "legiuitorul, prin acordarea concordatului, a voit sa vie in ajutorul falitului, demn de protectie si care este victima unor imprejurari de stramtoare, din cauza unor imprejurari trecatoare". Prin omologarea concordatului de catre tribunal, starea de faliment inceta, cu toate efectele ei. Aceeasi critica referitoare la eficienta masurii moratoriului se poate face si cu privire la eficienta concordatului. Nefiind conceput ca masura de preventie a falimentului, care sa intervina inainte ca starea de incetare de plati sa fie constatata de tribunal, concordatul post-falimentar nu a dat rezultatele scontate, motiv pentru care a si fost abandonat. Rezultatele slabe ale acestor masuri de evitare a efectelor falimentului - ceea ce a dus, de altfel, la abrogarea lor - se explica prin implicarea excesiva a judecatoruluisindic si a tribunalului, prin procedurile de judecata complicate, prin lipsa sanctiunilor concrete pentru tergiversare si prin faptul ca atat moratoriul, cat si concordatul falimentar presupuneau ca debitorul este deja falit ( in incetare de plati), deci in situatie iremediabil compromisa. Noua conceptie a concordatului preventiv preconizeaza ca debitorul este doar in pericol de insolventa, si nu in stare de insolventa sau in situatia de iminenta a insolventei ( ceea ce ar presupune aplicabilitatea dispozitiilor Legii insolventei) si elimina acest inconvenient. Dincolo de ineficienta celor doua masuri de suspendare a efectelor falimentului, se remarca modul desoebit de scrupulos in care vechea reglementare a falimentului trata drepturile creditorilor in raport de interesele si conduita debitorui, ceea ce nu se poate spune in legatura, spre exemplu, cu OUG nr.3/2007.

12

II. Cum sa tratezi dificultatile financiare 1. In Romania se impune o solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii, mai putin ipocrita decat cele experimentate de legiuitorul roman pana in prezent: debitorul a carei intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioare procedurii insolventei, ba chiar exterioare tribunalului; debitorul aflat in situatie iremediabil compromisa trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri (pe care l-a contaminat deja cu neincredere), activele intreprinderii sale, daca mai exista, urmand a fi redate circuitului economic. Cele doua alternative exclud reorganizarea judiciara, care ar urma sa fie suprimata. 2. Reorganizarea judiciara, prin modul in care a fost reglementata si aplicata in Romania, este practic inutila. Legea romana a insolventei reglementeaza ca proceduri ( modalitati) de acoperire a pasivului unui debitor aflat insolventa o procedura de reorganizare judiciara ( cu varianta lichidarii pe baza de plan) si o procedura de faliment. Statistica Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa Romania ( UNPIR, fosta UNPRL) pe anul 2004 releva faptul ca in 10% din cazurile de insolventa declarate de tribunale a fost confirmat un plan de reorganizare judiciara. Cazurile in care reorganizarea judiciara a dat rezultatul scontat ( redresarea debitorului) au fost si mai restranse ca numar: doar in 1,5% din cazuri debitorul si-a reluat activitatea in noile conditii oferite de redresare. Celelalte cazuri de reorganizare judiciara au esuat in faliment. Explicatia facila a acestor slabe rezultate practice poate fi gasita in caracterul greoi si indelungat al procedurii de confirmare a planului si in folosirea reorganizarii judiciare ca instrument de tergiversare din partea debitorului neonest, interesat sa-si ascunda cat mai mult din active si sa-si acopere responsabilitatea. In realitate, reorganizarea judiciara este atat de putin eficienta in practica tocmai datorita caracterului sau judiciar. Spatiul judiciar este un spatiu al conflictului, al neincrederii intre parteneri, in timp ce planul de reorganizare judiciara propune un compromis. Acest compromis este dinamitat permanent de contradictiile intre debitor si creditori, ca si de contradictiile intre creditorii insisi. Compromisul este complicat prin procedurile judiciare de citare si comunicare a actelor de procedura. Pe de alta parte, procedura reorganizarii judiciare este o procedura de faliment lato sensu, care implica insolventa debitorului, adica elementul negativ care afecteaza la modul cel mai drastic credibilitatea si imaginea intreprinderii debitorului. Pentru a se putea vorbi de o reorganizare judiciara, trebuie ca tribunalul sa decida ca debitorul este in insolventa. In prealabil acestei decizii, o serie de elemente de natura financiara sau procedurala sunt date publicitatii sau ajung subiect de comentarii de presa. In anumite cazuri, autoritatile de supraveghere si control ( Banca centrala, Comisia de supraveghere a asigurarilor, Comisia de valori mobiliare), chiar inainte ca tribunalul sa declare entitatea in cauza insolventa, sunt obligate sa numeasca un administrator special care sa inlocuiasca managementul in functie al acesteia pana la decizia de insolventa. Autoritatea de supraveghere retrage, de obicei, autorizatia de functionare a unei entitati supravegheate aflata in insolventa. Deschiderea procedurii colective ( insolventa) trebuie adusa la cunostinta tertilor, motiv pentru care se publica anunturi referitoare la insolventa. In conditiile in care chiar si cel mai mic zvon negativ are potentialul de a afecta intr-o masura destul de importanta credibilitatea unei intreprinderi, un anunt privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciara asupra acesteia echivaleaza cu inceputul sfarsitului. Este evident faptul ca o consecinta directa a acestui anunt se reflecta in reducerea drastica a credibilitatii. Prin urmare, in conditiile in care increderea in entitatea respectiva este diminuata ca urmare a instiintarii partenerilor sai contractuali despre intrarea in reorganizare judiciara, practic sansele ca o procedura de reorganizare judiciara sa fie eficienta sunt foarte reduse. O afacere derulata in conditiile actuale ale globalizarii si ale liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor, este o afacere cu un grad ridicat de risc. Spre exemplu, sistemul bancar, societatile de asigurari, entitatile reglementate care actioneaza pe pietele de capital ( inclusiv societatile cotate) pot fi afectate usor de "panicile distructive" generate de o pierdere subita a increderii . Rezultatele financiare si solvabilitatea sau lichiditatea unei astfel de entitati sunt direct proportionale cu imaginea pe care acea entitate o detine pe piata. Cu cat credibilitatea este mai solida pe piata, cu atat deponentii, asiguratii, investitorii etc. vor avea mai mare incredere in acea entitate si vor fi mai atrasi de produsele pe care le promoveaza pe piata. Ca sa se poata usor intelege de ce credibilitatea este direct proportionala cu soliditatea afacerii, am sa reamintesc un fapt al anului 2000 : FNI si FNA se prabusisera, BIR si Banca Populara intrasera in faliment si pe piata fusesera aruncate zvonuri cum ca si alte banci, ca BCR si Banca Tiriac, ar fost contaminate de "panica destructiva". Deponentii s-au asezat la cozi, cuprinsi de aceasta panica, pentru a-si retrage depozitele. BCR si Banca Tiriac au pompat masiv bani pe piata, pentru a putea acoperi cererea de retrageri. Desi s-a stat zile intregi la cozi, banii au fost platiti integral si, dupa citeva zile, panica s-a stins, deponentul vazind ca nu exista motive sa se teama ca bancile in cauza ar avea probleme. Cozile s-au rarit, apoi au disparut si, in final, cei care si-au retras panicati banii, i-au depus la loc, manifestindu-si astfel si ei increderea ca bancile in cauza nu vor intra in faliment. De altfel, dupa o prima incercare de introducere a reorganizarii judiciare a bancilor si a celorlalte institutii de credit, legiuitorul roman a decis, in mod judicios, sa interzica acestora reorganizarea judiciara ( OG nr.10/2004 privind falimentul institutiilor de credit). Solutia este aceeasi in cazul societatilor de asigurare ( Legea nr.503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare) si in cazul entitatilor reglementate ale pietei de capital ( art. 269 din Legea nr.297/2004 privind piata de capital trimite la OG 10/2004 in privinta insolventei acestora). Procedurile de insolventa, mai ales in cazul unor afaceri cu un mare grad de risc si notorietate ( banci, asigurari, piata de capital) sunt menite sa protejeze creditul si nu sa salveze orice debitor aflat in insolventa . Sistemul legal si judiciar trebuie sa permita debitorilor sa falimenteze, pentru a-i avertiza, in acest fel, si pe ceilalti debitori ca acesta este rezultatul practicilor de afaceri nesigure si irationale. In schimb, legislatia romana face dese referiri la diverse proceduri extrajudiciare de evitare a insolventei. Reorganizarea institutiilor de credit, astfel cum este conceputa de Directiva 24/EC/2001, precum si de Principiile emise de Banca mondiala, nu se confunda cu reorganizarea judiciara ( care presupune o decizie judiciara de declarare a insolventei), ci presupune tot procesul de redresare a unei banci aflata in dificultate financiara, pana la intrarea in faliment. Este vorba de aplicarea normelor prudentiale, de supravegherea prudentiala exercitata de Banca centrala, de masurile de supraveghere sau administrare speciala sau alte masuri preventive. 3. Procedura reorganizarii judiciare, daca nu este interzisa sau imposibila practic, ea este cel putin de evitat. Reorganizarea judiciara ar putea fi inlocuita cu masuri echivalente precum concordatul preventiv, care nu presupune o decizie a tribunalului de declarare a insolventei, ci un contract intre debitori si majoritatea creditorilor sai, incheiat si executat sub medierea unui specialist in insolventa, contract al carui esec ar trebui sa duca la faliment. 4. Legea concordatului preventiv ar trebui sa instituie un mecanism contractual si legal menit a da posibilitatea unui debitor onest, aflat in dificultate financiara, de a evita insolventa. Este vorba de un debitor victima a unor conjuncturi nefavorabile, dar care merita protectie, intrucat afacerea sa are sanse de redresare, in beneficiul salariatilor sai, al creditorilor sai ( inclusiv statul, pentru creantele bugetare), al comunitatii locale si al sau personal. Legea nu va avea ca tinta decat intreprinderile medii si mari, din cel putin doua motive: - obiectul de activitate al acestora este greu de reorientat, datorita specializarii presupuse de dimensiunile intreprinderii; - disparitia acestora prin faliment poate avea consecinte nefavorabile pentru intregul mediu social si economic in care activeaza, incepand cu salariatii ( care risca sa isi piarda locul de munca), comunitatea locala ( care pierde venituri din taxe si impozite si urmeaza sa suporte amplificarea somajului pe plan local), statul roman ( care pierde un contribuabil si urmeaza sa suporte cheltuielile de somaj si reconversie profesionala a celor disponibilizati), furnizori etc. Creditorii acestor intreprinderi, pentru a evita consecintele nefavorabile ale insolventei, vor trebui sa priveasca cu seriozitate propunerea de concordat preventiv din partea debitorului in cauza. Legea trebuie sa ofere o sansa debitorului onest pentru a depasi situatia financiara dificila in care se afla, datorita unor conjuncturi economice nefericite, dar concordatul preventiv va fi incheiat in folosul comun al debitorului si creditorilor. Creditorii, ca si in cazul reorganizarii judiciare reglementate de Legea insolventei, vor putea fi convinsi sa accepte planul de redresare daca debitorul va demonstra ca acestia pot fi platiti in conditii mai avantajoase acceptand concordatul decat in cazul falimentului. Ar fi, insa, o greseala conceptuala a legiuitorului daca noua lege ar institui o a doua modalitate de redresare a debitorului, pe langa cea de reorganizare judiciara. Esecul concordatului va trebui sa duca direct, automat, la faliment. Altfel, ar exista pericolul ca un debitor de rea-credinta sa abuzeze de sansele legale de redresare, prelungind la nesfarsit procedura. Debitorul va putea sa ajunga la o intelegere cu toti creditorii sai sau cu o majoritate calificata a acestora. Creditorii disidenti nu vor putea fi obligati sa accepte concordatul, insa publicarea acestuia le va opri dreptul la urmariri silite individuale, pe perioada de executare a concordatului. Legea trebuie conceputa pentru a limita abuzurile si pentru a bloca intentiile de tergiversare ori de aventura. Debitorul va sti ca, daca are realmente sanse de redresare, va cere concordatul, iar daca nu are aceste sanse, mai eficient ar fi sa ceara falimentul. Procedura de votare a concordatului ar presupune oricum o anumita publicitate asupra dificultatilor financiare pe care le traverseaza debitorul, astfel ca, daca creditorii s-ar arata din start neincrezatori in sansele debitorului de redresare, ei ar lipsi de la adunare sau, chiar daca ar fi prezenti, ar vota contra aprobarii concordatului, aratand astfel ca nu mai au incredere in debitor, care si-a diminuat sau chiar si-a pierdut credibilitatea prin afisarea starii sale de dificultate financiara. De aceea, daca la mijloc este, in realitate, o intentie de inselare a creditorilor sau de tergiversare, sansa acordata de lege debitorului se poate intoarce in contra sa, pentru ca neexecutarea concordatului de catre debitor provoaca direct ( automat) falimentul acestuia, fara posibilitatea de a mai cere reorganizarea judiciara. Pe de alta parte, creditorii care se dezintereseaza de propunerea de concordat din partea debitorului, pot si ei sa fie sanctionati prin faptul ca, nereusind sa-i aduca la masa negocierilor, debitorul va fi obligat sa ceara deschiderea procedurii falimentului. Tribunalul ( judecatorul-sindic) ar trebui sa aiba, in economia legii, un rol foarte restrans, nefiind deloc implicat in procedura de votare a concordatului, pentru a se evita avalansa tergiversarilor si amanarilor din motive procedurale. Judecatorul-sindic va interveni numai atunci cand va fi absolut necesar, cand partile nu s-ar intelege asupra unor detalii ale procedurii sau cand anumite efecte ale legii nu s-ar putea obtine decat prin decizie a judecatorului, nefiind la indemana particularilor ( rezilierea sau anularea concordatului, contestatiile creditorilor nevotanti la concordat, suspendarea provizorie a urmaririlor silite individuale). Una dintre cele mai mari probleme actuale ale procedurilor de insolventa in Romania este lipsa de celeritate. Aceasta ar putea fi, practic, rezolvata prin reducerea drastica a interventiei judecatorului. Cel care va superviza procedura de votare a concordatului, care va incerca sa aduca partile la un compromis acceptabil si care va superviza executarea de catre debitor a concordatului va fi conciliatorul, un particular care va fi remunerat pentru aceasta activitate. Este vorba de un profesionist, practician in procedurile de insolventa, membru al unui corp profesional ce isi ghideaza activitatea dupa un cod deontologic strict. Conciliatorul constituie o garantie contra eventualelor intentii sau acte frauduloase ale debitorului. El mediaza incheierea concordatului si controleaza executarea sa de catre debitor, informeaza creditorii si ia masuri de sanctionare pentru incalcarea contractului. In perioada de executare a concordatului debitorul isi va pastra dreptul de administrare a afacerii proprii, pentru actele de gestiune curenta. Pentru acte de valoare mare sau neobisnuite, debitorul va trebui sa informeze sau sa obtina acordul conciliatorului.

13

14

1. 2.

Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006. In continuare, in text, Legea insolventei.

Evenimentul zilei, nr. din 7.10.2004. Raportul remarca si faptul ca Romania are o economie functionala cu o piata de capital" infantila". Slaba dezvoltare a sistemului de pensii si asigurari, insuficienta pregatire profesionala a personalului institutiilor publice implicate in organizarea si functionarea pietei de capital, conceptia legislativa confuza si glisanta in domeniu, au impiedicat dezvoltarea pietei de capital.

3.

Este vorba de reglementarile in domeniul privatizarii, al procedurii de recuperare a creantelor AVAS, precum si de reglementarile aplicabile in cazul unor societati de stat aflate in dificultate financiara. Aceste masuri de evitare a falimentului se traduc prin proceduri speciale de restructurare sau lichidare, similare falimentului, dar fara transparenta si garantiile procesuale ale acestuia, fiind insotite de stergeri de datorii, esalonari, obligarea furnizorilor de utilitati de a continua contractul cu societatea in

cauza etc.

4. 5. 6. 7. 8. 9.

Codul comercial adnotat, Ministerul Justitiei, 1946, reeditat de Editura Tribuna Craiova, 1994, p.543. M. Pascanu, Drept falimentar roman, cu legislatia teritoriilor alipite, Editura Cugetarea, Bucuresti, 1926, p.29, critica aceste texte, pentru dubla reglementare. C.com.adn., p570. M. Pascanu, op.cit., p.498. C.com.adn., p.573. C.com. and., p.573.

Atributiile judecatorului-sindic in procedura falimentului erau similare cu cele pe care le exercita, in present, administratorul judiciar sau lichidatrorul, dar judecatorulsindic avea si unele atributii jurisdictionale.

10. 11. 12. 13. 14.

M. Pascanu, op.cit. pag.505. C.com.adn., p.575. C.com.adn., p.586. Principiile Bancii Mondiale privind insolventa si restructurarea bancilor, cit. de I. Turcu, Falimentul, noua procedura, Lumina Lex. 2003, p.435. Principiile Bancii Mondiale privind insolventa si restructurarea bancilor.

SUPRAINDATORAREA PARTICULARILOR SI FALIMENTUL


In conditiile unei economii de piata, orientata catre consum, investitiile personale si consumul se bazeaza din ce in ce mai mult pe credit, care se contracteaza la banci, societati de leasing, societati de credite ipotecare, societati de credite de consum ori prin cumparari in rate sau pe credit. Multiplicarea si amplificarea creditelor contractate de un simplu particular pot duce, ca si in cazul comerciantilor, la crize financiare de supraindatorare. Tendinta de indatorare prin credite de consum este cu atat mai mare cu cat rata de crestere a economiei este mai mare. In Romania, rata de crestere economica a fost in medie de 7% in ultimii trei ani. Rata de crestere a indatorarii prin credite de consum a simplilor articulari a fost insa de cel putin 30% anual. In mediul urban, cel putin 40% din persoanele in varsta de 18 pana la 65 de ani au contractat cel putin un credit, tipurile de credit cele mai utilizate fiind cele pentru nevoi personale. Iar restantele au ajuns deja la nivelul de 200 mil. euro. Aceasta tendinta de crestere a ratei de indatorare nu poate dura la nesfarsit, mai ales in Romania, o tara cu o economie care nu si-a corectat deloc racilele din perioada comunista si nici din perioada de tranzitie la economia de piata si o tara in care cresterea economica este sustinuta, de fapt, de consum. Va urma, in mod evident, o severa corectie, ceea ce va provoca mari probleme bancilor, care isi vor fi vazut clientela pentru creditele de retail injumatatita. Nici piata creditelor ipotecare nu este ferita de acest risc, chiar daca in Romania rata creditelor neperformante din acest sector este inca la nivelul de 1%. Totusi, clientela acestor credite este puternic polarizata. Exista o minoritate de clienti, cam 20% din populatia activa, care acceseaza credite ipotecare nu din nevoia de a obtine o locuinta, ci pentru a efectua plasamente in imobile pe care spera sa le poata vinde cu profit sau sa le inchirieze, adica pentru a specula. Majoritatea populatiei active are insa cu greu acces la aceste credite, date fiind preturile foarte mari ale locuintelor (determinate fie de cererea mare de locuinte, fie de nevoia bancilor de a acorda cat mai multe credite ipotecare). In SUA, la inceputul lunii august 2007, piata ipotecara a fost cutremurata de un adevarat crah, cauzele fiind exact aceleasi care au stat si la baza crahului bursier american din 2002, adica "exuberanta" investitionala si speculatia. Politica economica a SUA le-a permis americanilor cu venituri medii sau mici sa cumpere locuinte pe credit ipotecar cu termene imens de mari si cu dobanzi real-negative (de unde si denumirea de credite subprime). In august 2007 insa, dobanda practicata de FED a sarit la 5,25% datorita "bulei speculative care s-a spart". Corectia subsecventa spargerii bulei speculative a dus la reducerea valorii imobilelor, ipotecile asupra acestora nemaiputand acoperi valoarea creditului ipotecar. Volumul creditarii a inceput astfel sa scada. Ca o consecinta a reducerii volumului creditarii, obligatiunile sau titlurile ipotecare au inceput sa isi piarda din lichiditate, de unde au rezultat pierderi pentru piata secundara a creditelor ipotecare (fonduri de investitii sau fonduri ipotecare). De altfel, si sectorul constructiilor a avut de suferit si, pe ansamblu, toata economia americana a dat semne de "oboseala", intrand in recesiune. Economia americana contine mecanisme interne eficiente de corectie, iar legislatia americana prevede proceduri de tratament judiciar al situatiei de supraindatorare a persoanelor fizice, care permit un "nou start", o reintrare in circuitul civil a celor ajunsi faliti in urma consecintelor acestui crah. Avand in vedere speculatiile imobiliare de pe piata romaneasca, este evident ca aceasta criza ne va atinge si pe noi. Daca clientul bancii nu va mai putea sa-si achite ratele, el va trebui inscris in evidenta creditelor neperformante, operatiune care este insotita, obligatoriu, de constituirea de provizioane, in suma egala cu cuantumul creditului neperformant. Presupunand ca o banca ar avea chiar si 1% din totalul creditelor de retail blocate in credite neperformante si in provizioane care sa acopere aceste credite, la care se adauga in prezent si rezerva minima obligatorie la creditele

in euro de 40%, precum si cheltuielile cu executarea silita, inseamna ca banca in cauza ar fi obligata la un efort financiar ridicat, care i-ar putea afecta indicele de solvabilitate. Daca, ipotetic, rata creditelor de retail neperformante ar ajunge la 10%, atunci s-ar putea spune ca pentru banca in cauza s-ar apropia dezastrul. Executarea silita a unui numar de 10.000 de debitori neperformanti poate fi gestionata cu forte proprii de o banca, cu un corp de executori bancari profesionisti. Dar daca ar fi vorba de 100.000 de executari silite? Sa nu uitam ca executarea unei ipoteci poate dura ani de zile, mai ales in cazul debitorilor care au familii, iar ipoteca este pusa asupra casei. Este evident ca un asemenea numar de executari silite nu va putea fi gestionat de o banca, aceasta fiind, de fapt, nevoita sa isi vanda creantele ipotecare respective pentru a face rost de cash. si cand apare foamea de cash apar si vanzarile in pierdere catre cei care detin cash-ul. Sunt fonduri si comercianti care abia asteapta o astfel de oportunitate. Pentru bancile care au clienti persoane fizice rau-platnici, care nu pot fi inca subiecti ai procedurii insolventei, beneficiul deblocarii provizioanelor nu exista. Extinderea procedurii insolventei la simplii particulari pentru supraindatorare ar fi deci un avantaj major pentru banci, care nu ar mai fi nevoite sa mentina provizioanele pana la momentul finalizarii executarii silite asupra datornicului, ci numai pana la momentul deschiderii procedurii insolventei asupra acestuia. Debitorul scuzabil ar putea fi iertat de datorii si redeveni client al bancilor. In prezent, Biroul de Credit asigura un anumit "filtru" contra debitorilor neonesti sau insolvabili, dar nu lasa nici o sansa reintegrarii debitorului inscris pe lista rau-platnicilor in randul consumatorilor onesti. Poate ca falimentul unei banci va face necesara o atenta analiza a chestiunii din partea politicienilor nostri. articol aparut in "Romania Libera", sambata 17 Mai 2008

1. In Romania se impune o solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii, mai putin ipocrita decat cele experimentate de legiuitorul roman pana in prezent: debitorul a carei intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioare procedurii insolventei, ba chiar exterioare tribunalului; debitorul aflat in situatie iremediabil compromisa trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri (pe care l-a contaminat deja cu neincredere), activele intreprinderii sale, daca mai exista, urmand a fi redate circuitului economic. Cele doua alternative exclud reorganizarea judiciara, care ar urma sa fie suprimata. 2. Reorganizarea judiciara, prin modul in care a fost reglementata si aplicata in Romania, este practic inutila. Legea romana a insolventei reglementeaza ca proceduri (modalitati) de acoperire a pasivului unui debitor aflat insolventa o procedura de reorganizare judiciara (cu varianta lichidarii pe baza de plan) si o procedura de faliment. Statistica Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa Romania (UNPIR, fosta UNPRL) pe anul 2004 releva faptul ca in 10% din cazurile de insolventa declarate de tribunale a fost confirmat un plan de reorganizare judiciara. Cazurile in care reorganizarea judiciara a dat rezultatul scontat (redresarea debitorului) au fost si mai restranse ca numar: doar in 1,5% din cazuri debitorul si-a reluat activitatea in noile conditii oferite de redresare. Celelalte cazuri de reorganizare judiciara au esuat in faliment. Explicatia facila a acestor slabe rezultate practice poate fi gasita in caracterul greoi si indelungat al procedurii de confirmare a planului si in folosirea reorganizarii judiciare ca instrument de tergiversare din partea debitorului neonest, interesat sa-si ascunda cat mai mult din active si sa-si acopere responsabilitatea. In realitate, reorganizarea judiciara este atat de putin eficienta in practica tocmai datorita caracterului sau judiciar. Spatiul judiciar este un spatiu al conflictului, al neincrederii intre parteneri, in timp ce planul de reorganizare judiciara propune un compromis. Acest compromis este dinamitat permanent de contradictiile intre debitor si creditori, ca si de contradictiile intre creditorii insisi. Compromisul este complicat prin procedurile judiciare de citare si comunicare a actelor de procedura. Pe de alta parte, procedura reorganizarii judiciare este o procedura de faliment lato sensu, care implica insolventa debitorului, adica elementul negativ care afecteaza la modul cel mai drastic credibilitatea si imaginea intreprinderii debitorului. Pentru a se putea vorbi de o reorganizare judiciara, trebuie ca tribunalul sa decida ca debitorul este in insolventa. in prealabil acestei decizii, o serie de elemente de natura financiara sau procedurala sunt date publicitatii sau ajung subiect de comentarii de presa. in anumite cazuri, autoritatile de supraveghere si control (Banca centrala, Comisia de supraveghere a asigurarilor, Comisia de valori mobiliare), chiar inainte ca tribunalul sa declare entitatea in cauza insolventa, sunt obligate sa numeasca un administrator special care sa inlocuiasca managementul in functie al acesteia pana la decizia de insolventa. Autoritatea de supraveghere retrage, de obicei, autorizatia de functionare a unei entitati supravegheate aflata in insolventa. Deschiderea procedurii colective (insolventa) trebuie adusa la cunostinta tertilor, motiv pentru care se publica anunturi referitoare la insolventa. In conditiile in care chiar si cel mai mic zvon negativ are potentialul de a afecta intr-o masura destul de importanta credibilitatea unei intreprinderi, un anunt privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciara asupra acesteia echivaleaza cu inceputul sfarsitului. Este evident faptul ca o consecinta directa a acestui anunt se reflecta in reducerea drastica a credibilitatii. Prin urmare, in conditiile in care increderea in entitatea respectiva este diminuata ca urmare a instiintarii partenerilor sai contractuali despre intrarea in reorganizare judiciara, practic sansele ca o procedura de reorganizare judiciara sa fie eficienta sunt foarte reduse. O afacere derulata in conditiile actuale ale globalizarii si ale liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor, este o afacere cu un grad ridicat de risc. Spre exemplu, sistemul bancar, societatile de asigurari, entitatile reglementate care actioneaza pe pietele de capital (inclusiv societatile cotate) pot fi afectate usor de "panicile distructive" generate de o pierdere subita a increderii . Rezultatele financiare si solvabilitatea sau lichiditatea unei astfel de entitati sunt direct proportionale cu imaginea pe care acea entitate o detine pe piata. Cu cat credibilitatea este mai solida pe piata, cu atat deponentii, asiguratii, investitorii etc. vor avea mai mare incredere in acea entitate si vor fi mai atrasi de produsele pe care le promoveaza pe piata. Ca sa se poata usor intelege de ce credibilitatea este direct proportionala cu soliditatea afacerii, am sa reamintesc un fapt al anului 2000 : FNI si FNA se prabusisera, BIR si Banca Populara intrasera in faliment si pe piata fusesera aruncate zvonuri cum ca si alte banci, ca BCR si Banca Tiriac, ar fost contaminate de " panica destructiva ". Deponentii s-au asezat la cozi, cuprinsi de aceasta panica, pentru a-si retrage depozitele. BCR si Banca Tiriac au pompat masiv bani pe piata, pentru a putea acoperi cererea de retrageri. Desi s-a stat zile intregi la cozi, banii au fost platiti integral si, dupa citeva zile, panica s-a stins, deponentul vazind ca nu exista motive sa se teama ca bancile in cauza ar avea probleme. Cozile s-au rarit, apoi au disparut si, in final, cei care si-au retras panicati banii, i-au depus la loc, manifestindu-si astfel si ei increderea ca bancile in cauza nu vor intra in faliment. De altfel, dupa o prima incercare de introducere a reorganizarii judiciare a bancilor si a celorlalte institutii de credit, legiuitorul roman a decis, in mod judicios, sa interzica acestora reorganizarea judiciara (OG nr.10/2004 privind falimentul institutiilor de credit). Solutia este aceeasi in cazul societatilor de asigurare (Legea nr.503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare) si in cazul entitatilor reglementate ale pietei de capital (art. 269 din Legea nr.297/2004 privind piata de capital trimite la OG 10/2004 in privinta insolventei acestora). Procedurile de insolventa, mai ales in cazul unor afaceri cu un mare grad de risc si notorietate (banci, asigurari, piata de capital) sunt menite sa protejeze creditul si nu sa salveze orice debitor aflat in insolventa . Sistemul legal si judiciar trebuie sa permita debitorilor sa falimenteze, pentru a-i avertiza, in acest fel, si pe ceilalti debitori ca acesta este rezultatul practicilor de afaceri nesigure si irationale. In schimb, legislatia romana face dese referiri la diverse proceduri extrajudiciare de evitare a insolventei. Reorganizarea institutiilor de credit, astfel cum este conceputa de Directiva 24/EC/2001, precum si de Principiile emise de Banca mondiala, nu se confunda cu reorganizarea judiciara (care presupune o decizie judiciara de declarare a insolventei), ci presupune tot procesul de redresare a unei banci aflata in dificultate financiara, pana la intrarea in faliment. Este vorba de aplicarea normelor prudentiale, de supravegherea prudentiala exercitata de Banca centrala, de masurile de supraveghere sau administrare speciala sau alte masuri preventive. 3. Procedura reorganizarii judiciare, daca nu este interzisa sau imposibila practic, ea este cel putin de evitat. Reorganizarea judiciara ar putea fi inlocuita cu masuri echivalente precum concordatul preventiv, care nu presupune o decizie a tribunalului de declarare a insolventei, ci un contract intre debitori si majoritatea creditorilor sai, incheiat si executat sub medierea unui specialist in insolventa, contract al carui esec ar trebui sa duca la faliment. 4. Legea concordatului preventiv ar trebui sa instituie un mecanism contractual si legal menit a da posibilitatea unui debitor onest, aflat in dificultate financiara, de a evita insolventa. Este vorba de un debitor victima a unor conjuncturi nefavorabile, dar care merita protectie, intrucat afacerea sa are sanse de redresare, in beneficiul salariatilor sai, al creditorilor sai (inclusiv statul, pentru creantele bugetare), al comunitatii locale si al sau personal. Legea nu va avea ca tinta decat intreprinderile medii si mari, din cel putin doua motive: - obiectul de activitate al acestora este greu de reorientat, datorita specializarii presupuse de dimensiunile intreprinderii; - disparitia acestora prin faliment poate avea consecinte nefavorabile pentru intregul mediu social si economic in care activeaza, incepand cu salariatii (care risca sa isi piarda locul de munca), comunitatea locala (care pierde venituri din taxe si impozite si urmeaza sa suporte amplificarea somajului pe plan local), statul roman (care pierde un contribuabil si urmeaza sa suporte cheltuielile de somaj si reconversie profesionala a celor disponibilizati), furnizori etc.

Creditorii acestor intreprinderi, pentru a evita consecintele nefavorabile ale insolventei, vor trebui sa priveasca cu seriozitate propunerea de concordat preventiv din partea debitorului in cauza. Legea trebuie sa ofere o sansa debitorului onest pentru a depasi situatia financiara dificila in care se afla, datorita unor conjuncturi economice nefericite, dar concordatul preventiv va fi incheiat in folosul comun al debitorului si creditorilor. Creditorii, ca si in cazul reorganizarii judiciare reglementate de Legea insolventei, vor putea fi convinsi sa accepte planul de redresare daca debitorul va demonstra ca acestia pot fi platiti in conditii mai avantajoase acceptand concordatul decat in cazul falimentului. Ar fi, insa, o greseala conceptuala a legiuitorului daca noua lege ar institui o a doua modalitate de redresare a debitorului, pe langa cea de reorganizare judiciara. Esecul concordatului va trebui sa duca direct, automat, la faliment. Altfel, ar exista pericolul ca un debitor de rea-credinta sa abuzeze de sansele legale de redresare, prelungind la nesfarsit procedura. Debitorul va putea sa ajunga la o intelegere cu toti creditorii sai sau cu o majoritate calificata a acestora. Creditorii disidenti nu vor putea fi obligati sa accepte concordatul, insa publicarea acestuia le va opri dreptul la urmariri silite individuale, pe perioada de executare a concordatului. Legea trebuie conceputa pentru a limita abuzurile si pentru a bloca intentiile de tergiversare ori de aventura. Debitorul va sti ca, daca are realmente sanse de redresare, va cere concordatul, iar daca nu are aceste sanse, mai eficient ar fi sa ceara falimentul. Procedura de votare a concordatului ar presupune oricum o anumita publicitate asupra dificultatilor financiare pe care le traverseaza debitorul, astfel ca, daca creditorii s-ar arata din start neincrezatori in sansele debitorului de redresare, ei ar lipsi de la adunare sau, chiar daca ar fi prezenti, ar vota contra aprobarii concordatului, aratand astfel ca nu mai au incredere in debitor, care si-a diminuat sau chiar si-a pierdut credibilitatea prin afisarea starii sale de dificultate financiara. De aceea, daca la mijloc este, in realitate, o intentie de inselare a creditorilor sau de tergiversare, sansa acordata de lege debitorului se poate intoarce in contra sa, pentru ca neexecutarea concordatului de catre debitor provoaca direct (automat) falimentul acestuia, fara posibilitatea de a mai cere reorganizarea judiciara. Pe de alta parte, creditorii care se dezintereseaza de propunerea de concordat din partea debitorului, pot si ei sa fie sanctionati prin faptul ca, nereusind sa-i aduca la masa negocierilor, debitorul va fi obligat sa ceara deschiderea procedurii falimentului. Tribunalul (judecatorul-sindic) ar trebui sa aiba, in economia legii, un rol foarte restrans, nefiind deloc implicat in procedura de votare a concordatului, pentru a se evita avalansa tergiversarilor si amanarilor din motive procedurale. Judecatorul-sindic va interveni numai atunci cand va fi absolut necesar, cand partile nu s-ar intelege asupra unor detalii ale procedurii sau cand anumite efecte ale legii nu s-ar putea obtine decat prin decizie a judecatorului, nefiind la indemana particularilor (rezilierea sau anularea concordatului, contestatiile creditorilor nevotanti la concordat, suspendarea provizorie a urmaririlor silite individuale). Una dintre cele mai mari probleme actuale ale procedurilor de insolventa in Romania este lipsa de celeritate. Aceasta ar putea fi, practic, rezolvata prin reducerea drastica a interventiei judecatorului. Cel care va superviza procedura de votare a concordatului, care va incerca sa aduca partile la un compromis acceptabil si care va superviza executarea de catre debitor a concordatului va fi conciliatorul, un particular care va fi remunerat pentru aceasta activitate. Este vorba de un profesionist, practician in procedurile de insolventa, membru al unui corp profesional ce isi ghideaza activitatea dupa un cod deontologic strict. Conciliatorul constituie o garantie contra eventualelor intentii sau acte frauduloase ale debitorului. El mediaza incheierea concordatului si controleaza executarea sa de catre debitor, informeaza creditorii si ia masuri de sanctionare pentru incalcarea contractului. In perioada de executare a concordatului debitorul isi va pastra dreptul de administrare a afacerii proprii, pentru actele de gestiune curenta. Pentru acte de valoare mare sau neobisnuite, debitorul va trebui sa informeze sau sa obtina acordul conciliatorului.

1. 2.

Principiile Bancii Mondiale privind insolventa si restructurarea bancilor, cit. de I. Turcu, Falimentul, noua procedura, Lumina Lex. 2003, p.435. Principiile Bancii Mondiale privind insolventa si restructurarea bancilor.

PRELUAREA OSTILA PRIN PROCEDURI DE INSOLVENTA


In guvernarea corporatista, interesul prioritar al actionarilor si al stakeholder-ilor (salariati, creditori sau clienti dependenti intr-o mai mare sau mai mica masura de companie, comunitate locala, fisc) este cel mai bine protejat prin responsabilizarea managementului companiei. Legea, statutele companiei sau piata organizeaza diferite forme de control al managementului, dintre care cea mai spectaculoasa este preluarea ostila. Prin tehnicile bursiere de preluare ostila, controlul companiei trece la cumparator, din momentul in care acesta achizitioneaza pachetul de control al actiunilor emise de companie. Noul actionar strategic in mod evident isi desemneaza propria echipa manageriala la conducerea companiei. Orice manager de companie cotata stie ca poate fi schimbat oricind prin tehnica preluarii ostile. In Statele Unite si Marea Britanie functioneaza adevarate pie?e pentru controlul societ??ilor cotate, care este supus licit?rii permanente. De altfel, pe aceste piete de capital exista adevarati vinatori de control , specializati in preluari urmate de revinzarea cu profit a pachetelor de control dupa ce societatea preluata va fi fost restructurata. In acest fel, managerii se afla in permanenta sub presiune, motiv pentru care sunt condamnati la eficienta sau demitere. Scaderea increderii in managementul companiei duce la scaderea valorii societatii. Preluarea se justifica in cazul in care valoarea firmei scade nu din cauza lipsei perspectivelor, ci din cauza ineficientei managementului, caz in care e necesara o noua administra?ie care sa readuca valoarea societatii la potentialul sau firesc. Dupa re-eficientizarea companiei, pachetul de control poate fi re-vindut, cu profit. De aceea, amenin?area cu preluarea ncurajeaz? administra?ia s? ac?ioneze continuu n interesul ac?ionarilor prin maximizarea valorii firmei. Pentru ca mecanismul preluarii sa poata functiona eficient, investitorii trebuie, totusi sa beneficieze, in vederea atingerii acestui scop, de o piata a valorilor mobiliare solida si eficienta, pe care circula titluri cu un grad mare de lichiditate. Or, aceasta piata este inca in stadiul incipient la noi, fapt pentru care este cert ca eficienta unei astfel de afaceri, cel putin in acest moment, ar fi scazuta. Este deja o oportunitate pierduta pentru societatile de stat cotate pe fosta piata extrabursiera, unde asemenea masuri ar fi putut duce la restructurare si eficienta. Statul roman a preferat insa privatizarile, a caror efecienta, pe ansamblu, este discutabila. In prezent, aceste societati sunt supuse unui masiv proces de delistare. Controlul managementului poate fi exercitat si din exterior , fie prin cresterea gradului de indatorare, fie prin intermediul procedurilor de insolventa. Gradul de indatorare a companiei este in sine un instrument de control, deoarece indatorarea limiteaz? libertatea manageriala ?i impune, pe masura cresterii sale, constrngeri din ce in ce mai dure dinspre creditorii finantatori. Dar, mai mult decit atit, esecul afacerii, adica insolventa sau falimentul, reprezint? o form? extrem? de control, intrucit, odata cu deschiderea procedurii insolventei, controlul este transferat de la ac?ionari la creditori. Creditorii sunt cei care controleaza societatea, prin intermediul managerilor procedurilor de insolventa. Noua lege a insolventei (Legea nr.85/2006) o spune foarte clar : activitatea managerilor procedurilor de insolventa este controlata, sub raport jurisdictional, de judecatorul-sindic, iar sub raport comercial, de comitetul creditorilor. Int-un sens larg, insasi deschiderea procedurii insolventei este o preluare ostila, din moment ce controlul se transfera de la actionari la creditori. Procedura insolventei poate antama si raspunderea, patrimoniala sau penala, a managerilor societatii, daca acesteia se fac vinovati de aducerea societatii in stare de insolventa. Amenintarea cu o astfel de perspectiva poate impune, sub raport psihologic, un control al activitatii manageriale, o prudenta de bonus pater familias in gestiunea afacerilor firmei. Dar aceasta modalitate de control isi poate dovedi eficienta doar atunci cand la baza deciziilor manageriale stau criterii de concurenta, iar falimentul este perceput ca o masura tot atat de normala ca si decesul persoanei fizice. Legislatia romana a falimentului este insa rareori aplicata marilor companii, datorita, spre exemplu, multiplelor exceptari legale aplicabile societatilor de stat privatizabile. Pe de alta parte, legislatia si practica judiciara din Romania lasa la indemina debitorului o intreaga varietate de modalitati de a evita sau deturna procedurile colective de la scopul lor legitim. Preluarile ostile prin piata de capital sunt putin probabile in Romania, in prezent, dar pot fi organizate preluari ostile mult mai energice si cu mult mai multa frecventa in procedurile de insolventa. Cele doua modalitati utilizabile in acest scop sunt : (i) preluarea prin plan de reorganizare; (ii) preluarea prin lichidarea in bloc. Un plan de reorganizare pot propune debitorul, administratorul judiciar si creditorii. Reorganizarea propusa de debitor are foarte mici sanse in practica, intrucit el este in insolventa, deci intr-o stare de credibilitate minima dinspre creditori si mediul de afaceri. Administratorul judiciar poate utiliza, pentru finantarea executarii planului, fonduri din vinzarea de active excedentare, majorari de capital social (aporturi noi de la actionarii debitorului), fuziuni sau divizari, dar si finantari de la terti. Fondurile de investitii cu capital de risc (venture capital) se pot implica activ in astfel de reorganizari. Creditorii, la rindul lor, pot utiliza fonduri proprii precum si creanta cu care sunt inscrisi in tabelul creditorilor pentru a prelua de la actionari controlul societatii aflata in insolventa. Creanta se poate converti in actiuni, initiativa venind din partea creditorilor. Planul propus de debitor/administratorul judiciar nu poate duce la conversia creantei in actiuni, fara acordul creditorilor. Avem un exemplu notoriu de astfel de plan de reorganizare, in care se propunea de catre debitor conversia creantelor bugetare in actiuni, insa pentru ca fiscul nu a fost de acord cu o astfel de conversie, planul este pe cale de a esua lamentabil. In toate cazurile, planul trebuie convenit cu creditorii (care isi exprima acordul prin vot). Cu exceptia planurilor care presupun modificari ale actului constitutiv (majorari de capital social, fuziuni, divizari), actionarii sunt prezenti la procedura de confirmare a planului doar in scop de informare, nu si pentru a-si exprima acordul cu planul. Lichidarea in bloc a activelor debitorului este cealalta modalitate de preluare admisa de Legea insolventei. Observatie : in acest caz nu se cumpara societatea, ci activele sale patrimoniale, libere de orice sarcini, ipoteci si datorii. Vinzarea in bloc se aproba de catre creditori, cu majoritatile cerute de lege. Vinzarea in bloc presupune active in stare functionala ; deci se vind fie intreprinderea (afacerea) debitorului, fie parti din ea. Cumparatorul poate sa vrea activele pentru orice scop, inclusiv pentru a schimba total destinatia acestora, dar afacerile mari, specializate, nu se cumpara pentru a fi demolate, ci pentru a fi operate in continuare sau pentru a fi revindute. Sunt cele doua tipuri de preluari ostile ? Fata de debitor/actionarii sai majoritari raspunsul este afirmativ. Fata de creditori, care controleaza firma aflata in procedura de insolventa, este o preluare amiabila, negociata, intrucit creditorii isi exprima acordul sau dezacordul prin vot, in adunarea creditorilor.

Scurt istoric al reglementarilor privind insolventa Sectiunea 1.Legislatia romaneasca veche Activitatea profesionala a comerciantilor poate genera datorii imposibil de platit la scadenta.In asemenea situatii, legea ofera creditorilor un instrument specilal de acoperire a creantelor asupra debitorului aflat in imposibilitate de a face fata datoriilor-procedura insolventei comerciale.

La inceputurile sale restrans numai la procedura falimentului, tratamentul juridic al insolventei comerciale reprezenta o modalitate speciala de executare silita, urmarind lichidarea actuvului debitorului stingerea pasivului prin plata creantelor. Termenul "faliment" are o etimologie latina (in latina vulgara fallire insemna a esua, dar si a insela), exprimand incapacitatea de plata a debitorului creata in frauda creditorului. In antichitate , legile evreilor reglementau o descarcare periodica de datorii a debitorilor, astfel incat comerciantul sa poata porni o noua afacere. In schimb, legile grecilor si romanilor nu au permis un asemenea remediu debitorului imprudent sau ghinionist, acesta fiind considerat infam (pus la stalpul infamiei -pilorium).Ca nsemn al dezonorarii sale, tejgheaua de comerciant i era sparta n public. Prima procedura colectiva in favoarea creditorilor, prin care acestia erau trimisi in posesia bunurilor debitorului s-a instituit in dreptul roman-missio in possessionem, urmand ca dupa vanzare acestora, venditio bonorum, pretul obtinut sa fie distribuit creditorilor. Conform acestor conceptii, n evul mediu, institutia falimentului a evoluat pe doua coordonate distincte care s-au mentinut si n legislatiile moderne. Putem distinge, pe de o parte legile de sorginte anglo-saxona, care au preluat si dezvoltat conceptul mozaic, combinand remediile acordate creditorului cu protectia debitorului, n vederea descarcarii sale de datorii si supravietuirii afacerii . Legile de sorginte latina, pe de alta parte acorda atentie prioritara protectiei creditorului.Pe langa recuperarea crentelor, legea prevede pentru debitor sanctiuni cu caracter nepatrimonial-interdictii si decaderi de natura a-l exclude pe acest adin circuitul comercial.Cu toate acestea, se facea distinctie ntre debitorul de buna credinta si cel de rea-credinta, in primul caz atenuand 212e44c regimul raspunderii sau acordandu-i o anumita descarcare de datorii. Codul comercial roman din 1887 a fost inspirat din Codul comercial italian.Prin caracterul punitiv si infamant al reglementarilor s-a nscris n traditia legilor neolatine. Potrivit art. 595-888 C.com, falimentul era o procedura de executare silita, fiind caracterizata prin caracterul unitar, colectiv, concursual si egalitar, vizand bunurile debitorului pentru a da satisfactie interselor legale ale creditorilor acestuia. Caracterul unitar si colectiv rezulta din faptul ca ea se aplica n egala masura fiecareia si tuturor creantelor, reprezentand o aparare comuna a intereselor tuturor creditorilor unui comerciant. Caracterul concursual al procedurii rezulta din faptul ca aceste creante intra n concurs.Creditorii urmeaza a fi ndestulati, potrivit caracterului egalitar, n aceeasi masura, proportional cu ponderea pe care o are fiecare creanta n pasivul patrimonial, conform ordinii de prioritate stabilite de lege. Procedura falimentului putea fi initiata la declaratia debitorului, la cererea creditorilor sau din oficiu de catre instanta competenta. Declararea falimentului implica intrunirea anumitor conditii de fond:calitatea de comerciant a debitorului, natura comerciala a datoriilor si starea manifesta de ncetare de plati.Declararea falimentului se face prin hotarare judecatoreasca.

Aceasta sentinta este singura care transforma situatia de fapt a unui comerciant -starea de insolventa ntr-o situatie de drept-falimentul;ni ci o consecinta de drept falimentar nu se poate deduce decat din existenta unei astfel de sentinte.[1] Hotararea declarativa de faliment, avand efect constitutiv de drepturi producea atat efecte patrimoniale cat si efecte nepatrimoniale-interdictii si decaderi. Intregul patrimoniu al debitorului, atat din punct de vedere activ, cat si din punct de vedere pasiv se constituie ntr-o universalitate juridica:masa falimentului, a carei singura reprezentare, atat contractuala, cat si judiciara, o are n sistemul nostru legislativ judecatorul sindic, care o administreaza sub controlul tribunalului si cu concursul altor organe.[2] In ceea ce-l priveste pe falit, sentinta declarativa i creaza o conditie personala ale carei consecinte sunt deosebit de grave:el este desesizat de posesiunea juridica a patrimoniului sau -nu expropriat-a carui administrare este trecuta organelor falimentare si n special judecatorului sindic; este supus unei eventuale actiuni publice pentru bancruta; poate chiar suferi o capitis deminutio civila n ceea ce priveste libertatea sa de a exercita in viitor o parte din drepturile sale civile sau politice.[3] Cu toate ca pentru bunul mers al administrarii si al lichidarii, n toata desfasuarea procedurii concursuale, n principiu, n justitie sta judecatorul sindic, excluzand pe debitor si pe creditori, atunci cand acestia au de sustiut un interes legitim propriu, legea le acorda dreptul de a sta n insatnta, fara a fi vorba de o inconsecventa, deoarece judecatorul sindic sta n justitie ca organ al statului, iar nu ca reprezentant al creditorilor si al debitorului intervenienti.[4] Falitul nu devine incapabil.El se poate obliga mai departe, dar actele ncheiate de el si care ar avea vreo influenta asupra bunurilor sale, supuse administrarii sindicului, sunt nule fata de creditorii concursuali.[5]Obligatiile asumate dupa sentinta declarativa nu se pot valorifica in timpul procedurii concursuale, asupra bunurilor supuse acestei proceduri. Creditorii sunt constituiti ntr-o masa ideala , carora li se aplica principiul egalitatii proportionale. Sentinta declarativa de faliment suspenda fata de masa creditorilor curgerea dobanzilor pentru creantele negarantate prin ipoteca, gaj sau alt privilegiu, fiind o aplicare a principiului egalitatii dintre creditori. n caz contrar ar fi defavorizati la momentul repartizarii creantelor creditorii cu creante negarantate. Protagonistii procedurii erau judecatorul sindic, adunarea creditorilor si tribunalul. Judecatorul sindic era nvestit cu doua categorii de atributii:jurisdictionale si administrative.n virtutea atributiilor jurisdictionale, judecatorul sindic verifica creantele n contradictoriu cu cei interesati, se pronunta n contradictoriu cu falitul si cu creditorii, prin ordonanta asupra cererilor de revendicare necontestate si asupra cererilor de revendicare care nu depasecs o anumita valoare, discuta cu creditorii cererea de moratoriu, participa la judecarea de catre Tribunal a cererii de moratoriu si prezideaza adunarea creditorilor pentru concordat, se pronunta prin ordonanta asupra sumelor ce se rezerva creditorilor ale caror creante nu au fost trecute n bilant, ntocmeste situatia repartitiei sumelor rezultate din lichidarea activului si o supune aprobarii tribunalului. Atributiile de administrare i confera dreptul de a exercita actiunile falitului si de a i se substitui n actiunile ndreptate contra acestuia, inventariaza si sigileaza averea falitului , asigura

depozitarea si paza bunurilor, valorilor si registrelor, verifica bilantul ntocmit de falit sau ntocmeste acest bilant, convoaca pe falit pentru examinarea si semnarea registrelor, ncaseaza creantele falitului siefectueaza actele de conservare ale drepturilor acestuia, ncheie tranzactii cu aprobarea Tribunalului, deschide corespondenta falitului, convoaca pe creditori si prezideaza adunarea acestora, propune Tribunalului masuri privind mijloacele de subzistenta ale debitorului, lichideaza activul falimentului. Tribunalul judeca n prima instanta contestatiile privind admiterea la masa falimentului, exclude unele creante privind sumele datorate de falit ca garant, admite provizoriu, pentru o suma determinata la pasivul falimentului creantele contestate, ordona vanzarea gajului, solutioneaza contestatiile privind contestatiile asupra bunurilor mobile, supravegheaz alichidare ade catre judecatorul sindic a activului falimentar si numest eexperti pentru evaluarea bunurilor,autorizeaz ape judecatorul sindic sa tranzactioneze si sa vanda la licitatie bunurile, judeca apelul mpotriva hotararii judecatorului sindic n materia revendicarii, autorizeaza plata datoriilor falitului si ordona repartitia cuvenita fiecarui creditor, ordona ncetarea operatiunilor din lipsa de activ si revoca sentinta de ncetare a operatiunilor, hotaraste asupra continuarii comertului, a moratoriului si a concordatului. Adunarea creditorilor putea decide, pe parcursul procedurii continuarea comertului, pe o anumita perioada si n anumite conditii, n interesul masei credale si al realizarii creantelor. Moratoriul duce de asemenea la susupendrea hotararii declarative de faliment.Poate fi dispus de instanta pe o perioada de cel mult 6 luni, interval n care debitorul procedeaza la lichidarea voluntara a activului si la lichidarea pasivului cu concursul adunarii creditorilor si sub supravegherea judecatorului sindic. Concordatul este o alta institutie reglementata de C.com din 1887 care duce la suspendarea judecarii falimentului. Concordatul este o conventie intre debitor si creditorii sai, omologata de tribunal, care stabileste conditiile stingerii pasivului.Ramanerea definitiva asentintei de omologare a concordatului duce la ncetarea starii juridice de faliment. Reglementarea din Codul comercial avea urmatoarele inconveniente: -functiile infamanta si punitiva prevalau, astfel ncat era urmarita sanctionarea debitorului falit, excluderea lui din randul comerciantilor, inclusiv aplicarea, n anumite situatii a unor pedepse privative de libertate si/sau a unor restrictii sau interdictii cu caracter nepatrimonial; -legiuitorul a avut in vedere debitorul comerciant persoana fizica, societatilor comerciale nefiindu-le adresate decat un numar redus de reglementari; - absenta masurilor preventive si insuficienta celor de redresare a debitorului, mijloace apte sa evite starea de faliment sau sa faciliteze realizarea creantelor. -ignorarea grupului de salariati ca entitate, aspect cu explicatii istorice multiple, dintre care cele mai importante sunt faptul ca n centrul procedurii se afla micul comerciant, cu un numar neansemnat de salariati si faptul ca ntreprinderea este subsumata conceptului de bun proprietatea comerciantului, dimensiunea umana si sociala a acestei ntreprinderi fiind complet ignorata.[6] -judecatorul sindic este administratorul falimentului;daca n prima perioada de aplicare a codului administrarea era ncredintata unui mandatar al creditorilor, dupa intrarea n vigoare a legii din

20 iunie 1985 sindicul a devenit judecator sindic, castigand n prestanta dar nu si n competenta, pentru ca judecatorii nu poseda o pregatire economica si manageriala.[7] Sectiunea 2 - Reglementari moderne in materia legislatiei insolventei - Legea Model UNCITRAL, Regulamentul Uniunii Europene privind insolventa, alte legislatii Legea model UNCITRAL.Incidenta crescuta a insolventei transfrontaliere reflecta continua expansiune a comertului si investitiilor, iar legile nationale, n mare parte nu au tinut pasul cu acest trend si frecvent se dovedesc inadaptate acestor situatii. Consecinta nearmonizarii legislatiilor diferitelor state n materie de insolventa si a lipsei de predictibilitate a diferitelor proceduri este descurajarea investitiilor transfrontaliere.Investitorii se tem de nereusita in salvarea afacerilor n dificultate, si de lipsa protectiei activelor debitorului insolvent. O problema importanta o reprezinta faptul ca debitorul insolvent si poate frauda creditorii prin transferul activelor sale n afara granitelor, acestea intrand astfel n raza de competenta a altor jurisdictii.De asemenea, lipsa de comunicare si de coordonare dintre jurisdictii si dintre administratori duce frecvent la nstrainarea activelor sau la repartizarea lor frauduloasa. In consecinta, existenta unui mecanism de administrare coordonata a insolventei transfrontaliere n legislatia internationala face posibila adoptarea unor solutii care sunt atat n interesul creditorilor cat si al debitorului.Prezenta unui asemenea mecanism n legislatia nationala este perceputa drept un avantaj de catre investitorii si comerciantii straini. Legea model UNCITRAL privind insolventa transfrontalira, adoptata n 1997 este destinata sa ndeplinesca rolul de instrument de lucru pentriu statele care urmaresc sa si modernizeze reglementarile din domeniul insolventei, n vederea unei mai bune abordari a insolventei transfrontaliere. Proiectul a fost initiat de UNCITRAL n stransa cooperare cu Asociatia Internationala a Practicienilor n Insolventa (INSOL), de asistenta careia a beneficiat n toate stadiile lucrarii.De asemenea, Comitetul J (Insolventa) al Uniunii Nationale a Barourilor (IBA) a fost consultat pe parcursul elaborarii proiectului. Secretariatul UNCITRAL acorda asistenta statelor care cer consultanta tehnica pentru elaborarea unei legislatii bayate pe legea model. Cazurile de insolventa transfrontaliera carora li se aplica legea model sunt acelea n care debitorul insolvent are active n doua sau mai multe state sau n care o parte dintre creditorii debitorului sunt dintr-un alt stat decat acela n care se desfasoara procedura. Legea model respecta diferentele dintre procedurile nationale si nu urmareste unificarea substantiala a reglementarilor referitoare la insolventa din fiecare stat.A fost conceputa sa opereze ca parte integranta din reglementarile existente referitoare la insolventa din fiecare stat. Legea model poate fi considerata instrument de armonizare a legislatiilor nationale.Are caracter de recomandare, astfel ncat daca doresc sa o aplice statele nu trebuie sa notifice UN sau celelalte state care o aplica.Prin ncorporarea textului legii model n sistemul sau, statul este liber sa modifice sau sa nu aplice anumite prevederi .Totusi trebuie facute modificarile procedurale necesare adaptarii la reglementarile statului respectiv.

Prin aplicarea legii model UNCITRAL, statele vor permite accesul persoanelor care administreaza proceduri n alte state la jurisdictiile nationale, vor determina cazurile n care o procedura straina trebuie recunoscuta si care sunt rezultatele acestei recunoasteri, vor asigura un regim transparent in ceea ce priveste dreptul creditorilor straini de a ncepe sau de a participa la o procedura n respectivul stat, vor permite instantelor nationale sa coopereze mai eficient cu instantele si cu administratorii straini, vor autoriza instantele nationale si administartorii sa solicite asistenta altor state, vor stabili reguli de coordonare pentru cazul n care procedura are loc concomitent in doua sau mai multe state. Regulamentul Uniunii Europene nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa.A fost adoptat la 29 mai 2000 si a intrat n vigoare ncepand cu data de 31 mai 2002.Acest regulament constituie n prezent principalul izvor de drept comunitar n materia insolventei. Adoptarea regulamentului a fost consecinta pronuntatului caracter national al diferitelor legislatii, a numeroaselor diferente existente ntre aceste legislatii si a faptului ca o buna functionare a pietei interne pretinde proceduri de insolventa transfrontaliere rapide si eficiente, obiectiv ce tine de domeniul cooperarii judiciare n materie civila, conform art. 65 din Tratatul pentru constituirea Comunitatii Europene. Rolul regulamentului nu este de a unifica dreptul material n domeniul insolventei, ci de a stabili care drept national se aplica si competenta instantelor europene. Regulamentul a tinut cont de faptul ca nu este posibila instituirea unei proceduri unice de insolventa pentru ntreaga Comunitate Europeana si a prevazut atat reguli speciale pentru anumite drepturi foarte importante-contractele de munca, drepturile reale-, cat si posibilitatea ca pe langa o procedura principala de insolventa sa se deschida si proceduri secundare de insolventa, nationale, aplicabile doar bunurilor situate n acel stat n care procedurile sunt deschise. [8] Regulamentul se aplica doar debitorilor care au centrul principalelor interese n Uniunea Europeana.Art. 1 din Regulament stabileste sfera de aplicare a acestuia la procedurile de insolventa care atrag dezanvestirea totala sau partiala a debitorului de atributia de a-si administra averea si desemnarea unui lichidator cu excluderea procedurilor de reorganizare.Alin. (2) al art. 1 exclude de la aplicarea regulamentului procedurile de insolventa privind societatile de asigurari institutiile de credit, societatile de valori mobiliare, fondurile mutuale si ntreprinderile de plasament colectiv. Conform art. 3 alin (1) din Regulament, pentru deschiderea unei proceduri de insolventa este competenta instanta statului membru pe teritoriul caruia debitorul si are centrul principalelor interese-center of main interest (COMI). In privinta societatilor comerciale sau a altor persoane juridice, COMI se prezuma a fi locul unde este nregistrata oficial acea persoana juridica, n absenta unor dovezi contrare.Din aceasta reglementare se desprinde ideea conform careia COMI poate coincide sau nu cu sediul principal. Competenta materiala a instantelor europene se va determina potrivit art. 4 REI, conform legii statului membru pe teritoriul caruia se deschid procedurile de insolventa;competenta materiala este determinata de COMI al debitorului insolvent, locul unde debitorul si administreaza interesele, pe baze permanente, fiind recunoscut ca atare de catre terti.Notiunea de "interese" priveste att activitati profesionale si comerciale, ct si activitatile de natura privata, particulara.n cazul particularilor, COMI va fi considerat domiciliul lor obisnuit.

Stabilirea centrului principaleleor interese-COMI prezinta importanta deoarece regulamentul nu se aplica daca COMI este situat n afara Uniunii Europene, iar daca COMI este situat n UE atunci, conform art. 3 alin. 1 REI, procedurile principale de insolventa pot fi deschise numai n statul membru unde este situat COMI. n conformitate cu art. 17 alin. 1 REI, procedurile principale au efect extratetitorial .Procedura principala produce fara alte formalitati aceleasi efecte juridice n orice stat membru, ca si sub legea din statul membru n care s-a deschis procedura principala (cu exceptiile prevazute n REI art. 5-15) si atat atta timp ct nu s-a deschis o procedura secundara n acel stat membru. Consecinta acestei recunoasteri obligatorii este imposibilitatea deschiderii unei proceduri principale ntr-un stat membru daca deja a fost deschisa ntr-un alt stat membru. REI nu contine nsa dispozitii care sa reglementeze un eventual conflict negativ de competenta. Aceasta problema prezinta o foarte mare importanta practica, deoarece pna la solutionarea acestui conflict de competenta si pronuntarea sentintei de deschidere a procedurii de insolventa un debitor de rea-credinta ar putea sustrage bunurile ce ar trebui sa urmeze cursul lichidarii.[9] Avnd n vedere faptul ca debitorul este liber sa si aleaga locul unde si va desfasura activitatile ce intra n conceptul de administrare a intereselor, putndu-si schimba att sediul ct si afacerea, principala problema cu care s-au confruntat instantele a fost localizarea COMI.Instantele au n vedere toate mprejurarile de fapt care au dus la schimbarea COMI. n afara procedurilor principale si a procedurilor secundare de insolventa, exista si posibilitatea deschiderii de proceduri teritoriale de insolventa, n oricare stat membru n care debitorul are un sediu dar nu a fost deschisa o alta procedura. Conform art. 3 alin 4 din REI procedurile teritoriale de insolventa pot fi deschise nainte de cele principale, daca acestea din urma nu pot fi deschise din cauza conditiilor stabilite de legea statului membru pe al carui teritoriu este situat COMI al debitorului sau la cererea unui creditor local. Conform art. 4 alin. 1 din REI, legea aplicabila procedurilor de insolventa si consecintelor ei este legea statului membru pe teritoriul caruia s-a deschis o asemenea procedura-lex fori concursus.Art. 4 alin. 2 prevede o reglementare neexhaustiva a problemelor guvernate de principiul lex fori concursus.Astfel, legea statului n care se deschid procedurile de insolventa determina conditiile pentru deschiderea acestor proceduri, desfasurarea si nchiderea lor. Art. 5-15 REI prevad exceptii de la aplicarea lex fori concursus n materii foarte importante-drepturile reale, compensarea creantelor sau clauza de rezerva a dreptului de proprietate. Drepturile reale ale tertilor, spre exemplu dreptul de gaj sau de ipoteca asupra averii debitorului ramn neatinse de lex fori concursus daca se gasesc pe teritoriul altui stat n momentul deschiderii procedurii, aplicndu-se n cazul acestora principiul lex rei sitae.De asemenea, clauzei de rezerva a dreptului de proprietate i se aplica principiul lex rei sitae. Acest tratament se aplica si n cazul sistemelor de plata si pietelor financiare, contractelor individuale de munca sau drepturilor debitorului asupra unui bun imobil, nava sau aeronava, supuse nscrierii ntr-un registru public .

Legislatia romneasca a fost n mare parte armonizata cu prevederile regulamentului 1346/2000 prin adoptarea L 637/2002 privind raporturile de drept international privat n domeniul insolventei, lege care prevede legislatia aplicabila n raporturile de drept international privat n domeniul insolventei, procedura de urmat n astfel de raporturi, precum si procedura de cooperare ntre autoritatile romne si cele straine n rezolvarea cazurilor de insolventa europene. Reglementarile altor state n materie de insolventa.Legea britanica a falimentului din 1732 a fost prima astfel de lege n epoca moderna. Statele Unite au introdus prima lege privind falimentul n 1800, iar Franta, Spania si Germania de asemenea la nceputul secolului al 19-lea. Falimentul se pedepsea cu nchisoarea, si era vazut ca un mijloc de lichidare financiara a companiilor cu dificultati si de distribuire a activelor ramase ntre creditori. Prima procedura, rudimentara, de reorganizare a fost prevazuta n legislatia austriaca din 1914. Prima procedura moderna de reorganizare apare abia n 1978, cnd a fost adoptat "capitolul 11" al legislatiei americane privind falimentul. n urmatorii 25 de ani valul de reforme al legislatiei privind falimentul a atins Italia n 1979, Franta n 1985, Marea Britanie n 1986, Noua Zeelanda n 1989, Australia si Canada n 1992, Germania n 1994 si 1999, Suedia n 1996, Japonia si Mexic n 2000. China, Rusia si majoritatea tarilor post-comuniste au introdus sau au modificat legile privind falimentul dupa 1990. Conform Bancii Mondiale (2004), vrsta medie a legislatiei privind falimentul n primele zece tari cu cea mai buna practica n domeniu - Belgia, Canada, Finlanda, Irlanda, Japonia, Republica Coreea, Letonia, Olanda, Norvegia, Singapore - este de numai sase ani. n aceste conditii, eforturile legislative ale Romniei n directia reglementarii falimentului, n special prin adoptarea recenta a Legii 85/2006 se nscriu n tendintele internationale. Prevederile legislatiilor nationale difera nsa de la caz la caz, la fel si eficienta acestora. Literatura internationala recunoaste cteva tipologii de legislatii privind falimentul: cea britanica (din care fac parte si legislatiile din Australia, Africa de Sud, Canada, SUA), cea franceza (din care fac parte jumatate din statele membre ale UE), cea germanica (din care face parte si Japonia) si cea scandinava (sau nordica). Legislatia privind falimentul n tarile membre ale UE are radacini si reprezentanti n toate aceste mari tipologii; o lege unitara nu exista, si nici un regim standard la nivel european privind falimentul.[10] Legislatia de sorginte britanica ofera cea mai buna protectie pentru creditori. 72% dintre tarile care o aplica nu pastreaza (nu ngheata) automat activele la momentul declansarii procedurii de faliment. Cu mici exceptii (dar nu dintre tarile europene), se garanteaza faptul ca primii platiti sunt creditorii garantati; n mod frecvent exista restrictii asupra posibilitatii managerilor de a cere unilateral protectie legala fata de creditori si de

a ramne n functie pe parcursul procedurii de reorganizare. Exceptie face SUA, cu o legislatie mai degraba anti-creditori, aceasta permitnd nghetarea activelor, declansarea unilaterala a procedurii de faliment de catre debitor si pastrarea managementului existent la momentul declansarii procedurii. Dimpotriva, n Marea Britanie, debitorii pot cere declansarea procedurii de faliment doar cu acordul creditorilor. Legislatia de inspiratie franceza se situeaza la polul opus fata de cea britanica, oferind cea mai slaba protectie pentru creditori. Numai 26% dintre tarile care o aplica, si numai 2 dintre cele 7 membre ale UE care se regasesc n aceasta familie legislativa (Spania si Belgia), nu ngheata automat activele. Dintre membrii UE, Franta si Grecia nu garanteaza plata prioritara a creditorilor garantati; pe ansamblu, 35% dintre tarile cu legislatie de acest tip au prevederi similare. Doar 42% dintre tari restrictioneaza accesul unilateral al debitorului la protectia legala; dintre membrii UE din aceasta categorie, doar Italia si Olanda opereaza astfel de restrictii. Doar 26% dintre tarile cu legislatie de tip francez stipuleaza prin lege nlocuirea managerilor n procesul de reorganizare; dintre membrii UE din aceasta categorie, Grecia este singura cu o astfel de prevedere. Legislatia de origine germana este pro-creditori. Att Germania ct si Austria nu permit pastrarea automata a activelor si asigura satisfacerea prioritara a creantelor creditorilor garantati, permitndu-le acestora sa si nsuseasca activele puse drept colateral de catre debitori. Usurnd astfel procedura de lichidare, si punnd mai putin accent pe reorganizare, legislatia de origine germana este mai ngaduitoare cu rolul jucat de manageri, tocmai pentru ca rolul acestora este redus. Legislatia de origine scandinava este si ea mai degraba n favoarea creditorilor, toate tarile din aceasta familie legislativa asigurnd accesul prioritar al creditorilor garantati si, cu exceptia Finlandei, restrictionnd dreptul managerilor de a obtine protectie legala fata de creditori. Totusi, un oarecare echilibru este pastrat: numai Danemarca nu permite pastrarea automata a activelor si toate tarile scandinave permit mentinerea managerilor existenti pe perioada reorganizarii. La rndul sau, Comisia Europeana, prin raportul sau din 2003 recomanda cresterea accentului pus pe sisteme de prevenire timpurie a problemelor financiare, pe profesionalizarea sistemului judiciar n directia cresterii competentei de rezolvare a

cazurilor de faliment si, nu n ultimul rnd, pe ndepartarea stigmatului social asupra ntreprinzatorilor care au dat faliment si pe oferirea de noi sanse acestora. O presiune legislativa crescnda este exercitata nsa cu privire la reforma legislatiei privind falimentul, si a unor prevederi ale legislatiei conexe, n urma scandalurilor corporatiste din ultimii ani. Astfel, peste Ocean, falimentul Enron (la momentul declansarii procedurii de faliment, pierderile pentru investitori au fost de peste 60 miliarde dolari), falimentul Worldcom (la momentul declansarii procedurii de faliment, pierderile pentru investitori au fost de peste 150 miliarde dolari), sau falimentul moral de la Arthur Andersen (care a sfrsit prin a fi achizitionata de Ernst&Young), - pentru a mentiona doar o parte din valul de falimente spectaculoase- au ridicat numeroase semne de ntrebare cu privire la etica corporatista si la asa-numita contabilitate creativa, si mai mult dect orice cu privire la posibilitatea investitorilor si a creditorilor de a se proteja fata de comportamentul potential fraudulos al managerilor de top si al auditorilor. Pe plan european, falimentul recent al corporatiei Parmalat se nscrie n aceeasi ordine de idei. Experienta statelor membre n materia insolventei si falimentului (Franta, Germania, Spania, Italia, Marea Britanie) Franta n Franta, procedura de insolventa este reglementata de Cartea a sasea din Codul Comercial - "Despre dificultatile ntreprinderilor" ("Des difficultes des entreprises"). Trei proceduri sunt astfel reglementate: o prima procedura de redresare pe cale amiabila a unei ntreprinderi ce se confrunta cu dificultati financiare fara a fi nca n insolventa; o procedura judiciara pentru ntreprinderile insolvabile, dar care pot fi reorganizate si, a treia procedura, lichidarea judiciara cu vnzarea activelor. Att lichidarea judiciara, ct si reorganizarea judiciara sunt decise de tribunalul comercial (daca debitorul este un comerciant, o societate comerciala sau un artizan) sau de tribunalul de prima instanta (daca debitorul este un agricultor sau un ONG). Procedura de lichidare poate fi deschisa n urma sesizarii facute de un creditor, de conducerea societatii aflate n insolventa, de catre procurorul Republicii sau din oficiu, de catre presedintele tribunalului. Lichidarea este conditionata att de incapacitatea de plata, ct si de imposibilitatea de reorganizare a societatii sau de ncetarea totala a activitatii.

Lichidarea este pronuntata fie de la deschiderea procedurii, fie la sfrsitul unei periode de observatie (periode d'observation), timp n care administratorul judiciar nu a reusit sa stabileasca un plan de reorganizare sau acel plan a fost respins de tribunal. De asemenea, lichidarea este pronuntata daca un plan de reorganizare aprobat de tribunal nu a fost respectat de debitor. Debitorul este privat de toate drepturile sale si este nlocuit de un lichidator - numit de tribunal - pe toata durata procedurii. Creditorii trebuie sa declare lichidatorului creantele lor ntr-o perioada de doua luni de la publicarea oficiala a deschiderii procedurii. Creditorii domiciliati n afara teritoriului metropolitan beneficiaza de nca doua luni timp n care pot declara creantele lor. Lichidarea pe cale amiabila este decisa de asociatii sau de actionarii societatii comerciale. Adunarea asociatilor sau a actionarilor desemneaza un lichidator - care poate fi chiar fostul director - ce se va ocupa de lichidarea activelor si de plata datoriilor sociale. n cazul reorganizarii (redressement), planul trebuie aprobat de tribunal dupa o perioada de observatie, fixata prin lege la sase luni, maxim un an. n aceasta perioada, administratorul judiciar numit de tribunal asista debitorul la conducerea ntreprinderii, la efectuarea de disponibilizari urgente, dar numai cu acordul unui judecator-comisar, stabileste bilantul ntreprinderii pentru a descrie cauzele insolventei si solutiile de reorganizare. Creditorii trebuie sa declare creantele lor unui mandatar desemnat de tribunal - reprezentantul creditorilor (representant des creanciers). Acesta verifica creantele si hotaraste daca le accepta sau le respinge. De asemenea, el trebuie sa consulte fiecare creditor cu privire la planul de reorganizare propus de debitor, n ceea ce priveste termenele de plata si informeaza administratorul judiciar de raspunsurile lor. Planul de reorganizare trebuie sa contina fie o solutie prin care ntreprinderea si continua activitatea, fie o solutie de cesiune a activelor. Modalitatea de reorganizare este decisa de tribunal, durata nu poate sa depaseasca 10 ani, plata dividendelor fiind esalonata pe aceasta perioada. Adoptarea unui plan de reorganizare pune capat limitarii drepturilor debitorului. El poate din nou sa gestioneze activitatea societatii, cu conditia sa platesca pretul stabilit prin planul de reorganizare (dividendele, n cazul continuarii activitatii, fie pretul activelor cedate, n cazul cesiunii). Daca debitorul nu executa planul de reorganizare, planul poate fi denuntat de orice creditor si se redeschide o noua procedura de insolventa. n ceea ce priveste situatia creditorilor, legea franceza nu i avantajeaza, accentul punndu-se pe salvarea ntreprinderii. Dreptul francez nu recunoaste garantia reala asupra unui activ ce poate evolua, ci numai asupra unui bun determinat. O garantie reala da dreptul creditorului de a vinde bunul respectiv, de a-si pastra dreptul de garantie n cazul revnzarii bunului sau de a cere n justitie dreptul de proprietate asupra bunului, ca plata a

creantei. Aceste drepturi nu se aplica n cazul procedurii de reorganizare sau de lichidare judiciara. Exista o singura exceptie - dreptul de proprietate, prevazut prin contract si poate sa dispuna de el n urmatoarele trei luni de la publicarea deschiderii procedurii. n cazul reorganizarii, n principiu, bunurile sunt pastrate de catre ntreprinderea insolvabila. n cazul lichidarii, numai lichidatorul poate sa recurga la vnzarea bunurilor n decurs de trei luni de la deschiderea procedurii. Dupa aceasta perioada, creditorii individuali pot sa recurga la urmariri individuale, cu conditia ca respectivele creante sa fie declarate n pasivul bilantului. Plata creditorilor titulari de garantii reale poate fi amnata dupa plata altor creditori (cum ar fi creantele fiscale sau salariale). Creditorii chirografari sunt platiti dupa creantele aparute n cursul procedurii de insolventa, dupa cei care beneficiaza de privilegii si dupa cei care beneficiaza de garantii. De aceea, ei au cea mai mica sansa de a fi platiti n cazul lichidarii judiciare. Germania Toate procedurile de insolventa ncepute dupa 1 ianuarie 1999 sunt guvernate de Legea Insolventei din 1994 (Insolvenzordnung - InO). Procedura de insolventa poate ncepe numai la cererea unui creditor sau a debitorului. Daca Tribunalul Local considera ca ntr-adevar exista o situatie de insolventa, va deschide procedura propriu-zisa si numeste un administrator. Administratorul trebuie sa actioneze n interesul colectiv al debitorului si al creditorilor si administreaza bunurile debitorului pe toata durata procedurii. Dupa declararea starii de insolventa, exista mai multe alternative de a continua activitatea. O prima alternativa se concretizeaza ntr-o ntelegere n afara tribunalului, ntre creditori si debitori pentru a ncerca sa salveze ntreprinderea. O astfel de ntelegere poate fi mai favorabila creditorilor dect initierea procedurilor de insolventa judiciara. Avantajul major al ntelegerilor n afara tribunalului o reprezinta executarea mai rapida, pentru ca nu este nevoie stabilirea unei baze legale. n acelasi timp, din cauza faptului ca nu exista o reglementare legala, contractul de reorganizare trebuie aprobat de toti creditorii. Att debitorul ct si creditorii au dreptul sa puna capat negocierilor si sa nceapa procedurile de insolventa judiciara. n cazul ntelegerilor n afara tribunalului se aplica tratamentul egal al tuturor creditorilor, astfel nct preferinta pentru creditori individuali nu se aplica. A doua procedura este reorganizarea bazata pe un plan de insolventa (Insolvenzplan). nainte de a ncepe procedura de insolventa, reorganizarea se poate face de maniera informala. De cele mai multe ori, reorganizarea se bazeaza pe o ntelegere voluntara ntre debitor si creditori, ca urmare a negocierii dintre ei. Planul de reorganizare judiciara trebuie mai nti sa fie aprobat de Tribunal. Legea germana prevede putine restrictii cu privire la planul de reorganizare. Totusi, planul de reorganizare trebuie sa faca distinctia ntre creantele garantate si cele negarantate si sa le listeze pe clase de creditori. Planul trebuie aprobat de fiecare clasa de creditori, dupa care Tribunalul decide daca confirma sau nu planul. O a treia modalitate de a continua activitatea este reprezentata de ntelegerea asupra activelor. Aceasta nseamna ca societatea aflata n dificultate vinde toate activele sau o parte a lor unui

cumparator care este dispus sa continue activitatea. Partile unei ntelegeri asupra activelor, trebuie sa decida care active vor fi transferate cumparatorului. Creditorii sunt platiti fie din veniturile obtinute din vnzarea activelor, fie dintr-un surplus ce va fi realizat de ntreprindere. Potrivit legislatiei germane, adunarea creditorilor decide daca activitatea debitorului va continua sau daca va fi, partial sau total, ntrerupta. De aceea este la latitudinea creditorilor sa agreeze o ntelegere privind activele. Spania Cadrul legal privind insolventa n Spania a fost aspru criticat pentru ca se bazeaza nca pe reguli stabilite n secolul al XIX-lea si la nceputul anilor 1990. Ca urmare, n iulie 2003, Spania a adoptat o lege care modifica radical procedurile de faliment si care a intrat n vigoare la 1 septembrie 2004. Legea, inspirata si de Modelul de Lege UNCITRAL cu privire la insolventa transfrontaliera, urmareste sa simplifice si sa unifice toate aspectele legate de insolventa. Pna n prezent s-a facut distinctia ntre faliment (quibera) si suspendarea platilor (suspension de pagos), n timp ce prin noua lege se defineste numai starea de insolventa (concurso) ca acea situatie n care un debitor nu mai poate ndeplini, n mod regulat, obligatiile comerciale. Procedura de insolventa poate fi ceruta fie de debitor (insolventa voluntara), fie de creditor (insolventa obligatorie). Prin noua lege, debitorul este obligat sa declare starea de insolventa nainte a ajunge la aceasta situatie daca anticipeaza ca va deveni insolvabil n viitor. Daca debitorul nu cere insolventa, exista premiza ca a actionat cu neglijenta sau chiar cu rea-credinta. Ca o consecinta, managerilor firmelor debitoare li se poate interzice pe o perioada de pna la 15 ani de a mai desfasura o activitate economica. Orice creditor poate sa ceara tribunalului ca debitorul sau sa fie declarat insolvent. Pentru a nu se ajunge la aceasta situatie, debitorul trebuie sa faca dovada ca a platit creditorul si astfel si poate continua activitatea. Pe de alta parte, daca cererea creditorului se dovedeste a fi nefondata, el va trebui sa plateasca cheltuielile de judecata si sa plateasca daune debitorului. Daca debitorul nu si plateste creantele si procedura de insolventa este initiata, creditorul care a initiat procedura este ndreptatit sa primeasca 25% din creditul sau naintea celorlalti creditori chirografari. Dupa nceperea procedurii de insolventa, creantele negarantate trebuie declarate judecatorului comercial care se ocupa de caz. Legea interzice detinatorilor de creante negarantate sa actioneze separat n justitie debitorul, iar orice astfel de proceduri care se afla n derulare sunt suspendate automat la declararea insolventei. n ceea ce priveste creantele garantate, noua lege spaniola suspenda pe o perioada zi de un an drepturile creditorilor asupra activelor debitorului. n aceasta perioada, creditorii trebuie sa suspende orice actiune nceputa mpotriva debitorului si sa nu nceapa nici o actiune noua. Din punctul de vedere al legiuitorului, aceasta masura balanseaza, n mod cinstit, interesele tuturor partilor implicate n procedura de insolventa. n cazul n care creditorii nu declara creantele lor ntr-o anumita perioada de timp,

ei vor fi clasificati drept creditori secundari, creantele lor urmnd a fi platite printer ultimele, iar creditorii nu au dreptul de a vota n adunarile creditorilor. De asemenea, creditori secundari sunt considerati si cei care au o "relatie speciala" cu debitorul, cum ar fi partenerii cu raspundere nelimitata pentru datoriile companiei, actionarii ce detin mai mult de 5% din actiuni, n cazul companiilor listate etc. Legea insolventei prevede proceduri specifice n cazul n care administratorul contractelor de munca. Avnd n vedere ca scopul principal al acestei proceduri este de a aproteja interesele angajatilor, dar, n acelasi timp, de a favoriza continuarea activitatii, trebuie mentionat ca personalul de conducere nu se bucura de aceasta protectie. Administratorul are dreptul sa ceara judecatorului suspendarea sau anularea contractelor de munca cu personalul executiv si sa ceara reducerea indemnizatiilor considerate excesive. Italia Procedura de insolventa este nca reglementata de legea falimentului din 1942. Falimentul este declarat de tribunalul n a carui arie de jurisdictie se afla comerciantul. Micii ntreprinzatori (daca activitatea ntreprinderii este realizata de ntreprinzator si de familia acestuia) si agricultorii nu sunt supusi procedurii de insolventa. Acestia vor fi nsa inclusi n sfera de actiune a unei noi legi asupra procedurii de insolventa, asupra careia a nceput oficial dezbaterile n toamna anului 2003. Noua lege va aduce mbunatatiri substantiale n domeniu, avnd un caracter modern si bazat pe eficienta. Totusi, ntruct nu a fost aprobata nca, ne vom concentra pe cteva din trasaturile legislatiei curente. Conform cadrului legal actual, debitorul pierde dreptul de a dispune de bunurile sale, iar Tribunalul numeste un judecator sindic ce trebuie sa intre n posesia bunurilor si sa le vnda, sub ndrumarea unui judecator delegat de Tribunal. Banii obtinuti din vnzarea bunurilor sunt distribuiti de catre judecator, respectndu-se creantele prioritare. n practica italiana, exista o serie de proceduri extra-judiciare de executie, nereglementate de lege, prin care debitorul ncearca sa evite insolventa. Problema este ca platile astfel efectuate pot fi revocate n cazul deschiderii procedurii de insolventa. Legea prevede ca att debitorul ct si creditorii, ministerul de resort si chiar Tribunalul pot cere declansarea procedurii. De cele mai multe ori, deschiderea procedurii este ceruta de creditorii chirografari, care, de altfel, sunt cei mai numerosi. Legea italiana demonstreaza ca principalul scop al diverselor proceduri este protectiaintereselor creditorilor ntreprinderii este posibila numai n cadrul procedurilor de administratie controlata - amministrazione controllata, a procedurii preventive a creditorilor - concordato preventivo (ce poate fi initiata numai de debitor) si a procedurii de administratie extraordinara - amministrazione straordinaria (ce se aplica numai ntreprinderilor mari, cu mai mult de 200 de angajati si numai pentru un anumit nivel al datoriilor). Procedura de administratie controlata consta n posibilitatea ntreprinzatorului de a amna plata creditorilor pentru o perioada de maxim 2 ani. Acest beneficiu poate fi acordat numai de

Tribunal, la cererea debitorului, care, aflat ntr-o situatie temporaraa de criza financiara, demonstreaza ca poate sa si reorganizeze activitatea. De asemenea, Tribunalul numeste un Comisar Judiciar (Commissario giudiziale) pentru a supraveghea activitatea debitorului si pentru a-i acorda asistenta, daca este cazul, n administrarea afacerilor. Procedura preventiva este admisa numai ofera garantii ca poate plati creantele n procentaj de 40%. Propunerea trebuie agreata de majoritatea creditorilor si de Tribunal. Daca planul nu este aprobat de creditori, sau daca debitorul nu ndeplineste planul, ntreprinderea intra n procedura de faliment. Procedura de administratie extraordinara comporta doua etape. Prima etapa este obligatorie si presupune recunoasterea de catre Tribunal a situatiei de insolventa. n urmatoarele doua luni, tribunalul supravegheaza ntreprinderea pentru a decide daca sa deschida procedura de administratie extraordinara - ceea ce va duce la reorganizare, sau daca va deschide procedura de faliment. A doua etapa are loc numai daca Tribunalul este de acord cu reorganizarea ntreprinderii, etapa ce este supervizata de Ministerul Industriilor. Ministerul numeste un Comisar Extraordinar, nsarcinat cu realizarea unui plan de reorganizare ce este supus aprobarii Ministerului. Dupa aprobarea lui, Comisarul Extraordinar va ntreprinde toate actiunile necesare punerii lui n aplicare. n acest caz, creditorii nu mai sunt solicitati sa voteze planul pentru recunoasterea procedurii. Ei au doar dreptul sa ceara deschiderea procedurii si sa ceara Tribunalului recunoasterea creantelor lor. Marea Britanie Legea Insolventei din 1986 (Insolvency Act) se aplica att lichidarilor voluntare ct si celor obligatorii, completata de legislatia secundara data de Regulile de aplicare (Insolvency Rules). Ultima modificare a legii insolventei a avut loc n anul 2000. Curtea Suprema a Angliei si Scotiei are puterea de a lichida orice companie nregistrata n Anglia sau n Scotia. De asemenea, n anumite cazuri, Tribunalul districtual are jurisdictie mpreuna cu curtea Suprema. n cazul lichidarilor voluntare, poate fi ceruta asistenta unui tribunal. Lichidarea voluntara este de doua tipuri: - Lichidarea voluntara a membrilor (Members' voluntary liquidation - MLV), care se desfasoara sub controlul efectiv al actionarilor - Lichidarea voluntara a creditorilor (Creditors' voluntary Liquidation - CVL), care se desfasoara sub controlul creditorilor. Lichidarea voluntara ncepe n momentul n care rezolutia de insolventa este aprobata de actionari. Puterile directorilor iau sfarsit la acea data. n plus activitatea companiei ia sfrsit cu exceptia activitatilor necesare lichidarii. Lichidarea obligatorie poate ncepe la cererea unui creditor, a directorilor companiei aflata n incapacitate de plata sau a actionarilor. De asemenea, daca este n interesul public, procedura de

lichidare poate ncepe la cererea Secretarului de Stat pentru Comert si Industrie sau la cererea administratorului judiciar. Creantele negarantate si creditorii nepreferentiali au dreptul sa solicite activele disponibile al companiei, n proportie stricta cu creantele lor. Toti creditorii trebuie sa declare creantele lor lichidatorului, facnd dovada datoriei (proof of debt). Lichidatorul poate respinge, partial sau n ntregime, creanta, dar trebuie sa motiveze creditorului optiunea sa. Creditorii ce detin creante garantate au dreptul de a fi despagubiti n ntregime din vnzarea activelor. Creditorii sunt mpartiti n categorii distincte (creante garantate, creditori preferentiali, creante negarantate etc.), iar creditorii unei categorii sunt platiti n ntregime nainte de a se trece la categoria urmatoare. Cum creantele negarantate sunt pe ultimul loc, aceasta nseamna ca, de cele mai multe ori, creditorii detinatori de creante garantate sunt platita n ntregime, iar cei care au creante negarantate nu primesc nimic. Reorganizarea companiei este posibila si se poate face fie fara implicarea tribunalului restructurare informala, fie cu implicarea acestuia. Restructurarea informala se poate realiza sub forma unui ntelegeri contractuale ntre firma si creditorii principali. Prin aceasta procedura, bancile sau creditorii principali asigura, de comun acord, ca exista suficiente lichiditati pentru continuarea activitatii. O a doua modalitate de restructurare informala o reprezinta ntelegerea ntre companie, actionari si creditori, ceea ce presupune un plan de reorganizare propus de managerii firmelor debitoare, implicnd o ntrziere a platilor sau o reducere a acestora sau restructuarea capitalului. A treia forma de restructurare informala este data de ncheierea unei ntelegeri de compromis ntre companie si creditorii sai (sau actionari). Compania poate allege categoriile de creditori la care sa aplice aceasta schema. Restructurarea cu implicarea tribunalului implica procedura de administrare, urmarindu-se salvarea companiei si obtinerea de rezultate mai bune pentru creditori, dect n cazul n care compania ar fi lichidata. Administratorul, numit numai de tribunal, trebuie sa aiba ca obiectiv principal salvarea companiei. Administratorul are puterea de a plati creditorii preferentiali sau detinatorii de creante garantate. De asemenea, poate plati orice alta categorie de creditori, cu sau fara permisiunea tribunalului, daca considera ca aceste plati l ajuta n ndeplinirea obiectivelor de administratie. Legea nu prevede modalitatile prin care administratorul ajunge la aceste concluzii, ceea ce presupune puteri semnificative ale administratorului. Experienta tarilor n tranzitie n materia insolventei si falimentului (Republica Ceha, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria etc.) Este bine cunoscut faptul ca una dintre cauzele procesului lent al tranzitiei n fostele tari socialiste este nivelul scazut de dezvoltare a unora dintre institutiile de baza dintr-o economie de piata. Una dintre schimbarile majore din aceste tari a fost introducerea unui nou cadru legal, bazat pe proprietatea privata si pe institutiile aferente. Acest cadru legal este menit sa ncurajeze, sa faciliteze, sa protejeze si sa reglementeze functionarea noului sistem. Oricum, n multe domenii schimbarea s-a facut foarte lent si

institutiile aferente nu s-au dezvoltat suficient, devenind bariere importante n calea dezvoltarii sistemului de piata. Legea falimentului, element de baza, sine qua non al sistemului de drept privat, este unul dintre aceste domenii care nu s-au dezvoltat suficient, cu implicatii majore n procesul de transformare. O caracteristica importanta a sistemului de piata este mecanismul dinamic de selectie prin care unitati puternice si eficiente le nlocuiesc pe cele mai putin eficiente si prin care produse si procese noi le nlocuiesc pe cele vechi.nfiintarea noilor sisteme n tarile n tranzitie a accentuat procesul de selectie care a capatat astfel o importanta mult mai mare dect n economiile de piata mature. Structura economica mostenita era nepotrivita cu un sistem de piata si a trebuit sa sufere o schimbare dramatica, fiind necesara transformarea sau nchiderea multor ntreprinderi si un masiv proces de restructurare. Dezvoltarea extensiva a sectorului privat n perioada de nceput a tranzitiei, precum si ratele crescute ale intrarilor si iesirilor de pe piata au subliniat acest mecanism de selectie. Obiectivul legii falimentului (sau a procedurilor de insolventa) este de a reglementa mecanismul de selectie. Legea stabileste procedurile de iesire de pe piata a ntreprinderilor falimentare si reintroducerea activelor lor si a celorlalte resurse n noi firme si activitati. Mai mult, procedurile de insolventa confera asigurarea legala pentru potentialii creditori si investitori, conform careia chiar si n caz de tulburari financiare sau de faliment vor exista acele procese legale care sa mpiedice goana dezlantuita dupa active si care sa reglementeze distribuirea valorii firmei falimentare ntre creditorii sai. Transformarea sistemica din tarile din Europa Centrala si de Est este strns legata de schimbarile de comportament ale firmelor si ale managerilor si crearea mediului propice pentru investitii noi (investitori straini sau locali). Din aceasta cauza, procedurile de insolventa joaca un rol si mai important dect n economiile de piata existente. Cu ct este mai mare incertitudinea, lipsa de experienta si asimetria informationala cu att se afla n dezavantaj actionarii, institutiile financiare si creditorii fata de managerii firmelor aflate n dificultate. Mai mult, oportunitatea pentru comportament fraudulos, care este mai importanta n tarile n tranzitie, n comparatie cu economiile de piata consolidate, descurajeaza indivizii si companiile sa dezvolte relatii cu firmele nou-nfiintate. n economiile n tranzitie, procesul de insolventa este legat de alte doua procese fundamentale: restructurarea si privatizarea. Restructurarea presupune schimbarea fostelor ntreprinderi de stat n firme orientate catre piata, prin transformarea comportamentului de unitate administrativa pasiva din aparatele de planificare n agenti activi independeti, care sa fie capabili sa ia propriile decizii de maximizare a profitului. De asemenea, a fost nevoie de schimbari radicale n abordarea guvernului fata de companiile de stat pentru a le orienta catre piata, sa nu mai fie protajate de guvern pe cheltuiala contribuabililor. Invariabil, procesul de restructurare a implicat probleme financiare si potentiala sau actuala insolventa, precum si recuperarea de factori de productie (reducerea productiei de bunuri nedorite si a resurselor folosite n aceste activitati, concedieri sau chiar nchiderea ntreprinderilor).

Pe de alta parte, procesul de privatizare (care, de asemenea, este de o importanta fundamentala pentru transformarea sistemica) a pus n evidenta dilema firmelor ndatorate care nu puteau fi privatizate. Legea falimentului a oferit posibilitatea de a ajuta rezolvarea problemei arieratelor si a insolvabilitatii, si de a accelera privatizarea firmelor falimentare (de exemplu, procedura speciala de lichidare n Polonia). Aceasta optiune radicala nu a fost folosita n toate tarile n tranzitie. n afara celor amintite mai sus, legea falimetului joaca un rol important pentru nsusi procesul de transformare: ofera credibilitate schimbarilor de regim, semnaliznd ntreprinderilor ca daca nu pot face fata singure presiunilor concurentei, nu vor supravietui. Numai n acest caz, managerii ntreprinderilor si schimba asteptarile si se supun constrngerilor impuse de faliment. n cazul n care legea falimentului este deficitara sau capacitatea administrativa este subdezvoltata, managerii si alti actionari vor avea un comportament fraudulos si vor folosi procesul de insolventa n scopuri frauduloase. Desi guvernele din majoritatea economiilor n tranzitie au adoptat legi moderne cu privire la faliment (similare celor din economiile de piata mature), acestea nu au fost coerente n implementarea principiilor de baza ale procedurii de insolventa. Dupa 10 - 13 ani de experienta, multe din aceste tari nca nu au acceptat faptul ca nu toate ntreprinderile de dinainte de tranzitie pot supravietui n noul sistem de piata, fie din cauza ca stuctura cererii s-a modificat dramatic, fie din cauza ca sunt structural ineficiente.[11] n loc sa permita acestor ntreprinderi mari sa dea faliment, facnd astfel loc transferului majoritatii activelor lor n proprietatea altor firme eficiente, guvernele din unele tari n tranzitie au exclus aceste companii din procedura de faliment si au risipit resurse financiare (si asa insuficiente) pentru subventii ineficiente. n multe cazuri, motivele reale din spatele acestei politici au fost, mai degraba, de natura politica, dect de natura economica.[12] Repetata stergere a datoriilor, exceptarea de la legea falimentului pe parcursul procesului de privatizare si exceptarea ntreprinderilor de stat de la legea falimentului, sunt exemplele unor astfel de ncercari. n unele tari asa numitele "ntreprinderi strategice" au fost transferate unei agentii de restructurare pentru a le redresa financiar. Ele au fost excluse de la operatiunile de insolventa si nu au fost incluse n programul de privatizare. Experienta a fost adesea negativa: subventiile de stat au fost folosite pentru a ntrzia nchiderea si falimentul inevitabil al acestor ntreprinderi.[13] n timp ce nici una dintre tari nu a rezolvat problema insolvabilitatii, n unele tari, statul si-a realocat puteri suplimentare si a impus o varietate de excluderi, exceptari si masuri extraprocedurale. Aceste proceduri, asa cum s-a ntmplat n Romnia si n alte tari care au ncercat sa protejeze de faliment anumite companii sau sectoare, sunt adesea contra-productive. Abordarea insolventei este o problema de drept privat si toate firmele ar trebui tratate n mod egal, cel putin n principiu. Sectiunea 3 - Legislatia romanesca actuala a insolventei: Legea nr. 85/2006 si Legea nr. 637/2002 Legislatia romneasca privind falimentul a cunoscut mai multe modificari de substanta n perioada de dupa 1989. n prezent, cadrul legal este dat de Legea 85/2006

privind procedura insolventei; anterior cadrul legal era dat de Legea 64/1995 cu modificarile si completarile ulterioare, din care cele mai importante sunt Legea 99/1999, Legea 82/2003 de aprobare a OG 38/2002 si Legea 149/2004.

Legea nr. 85/2006-principalele repere.Legea 85/2006 a adus diversificarea procedurilor, reglementnd doua proceduri alternative-procedura gnerala (art. 3 pct. 24 ) si procedura simplificata (art. 3 pct. 25). Cresterea exploziva a comerciantilor si a necomerciantilor care desfasoara activitati economice , entitati cu vocatie de a intra sub incidenta Legii 64/1995, nu a fost nsotita de o crestere economica pe masura.Conformndu-se constatarilor si recomandarilor Bancii Mondiale, Legea 85/2006 s-a aliniat imperativelor acestei etape, simplificnd iesirea de pe piata a entitatilor neperformante de vreme ce intrarea lor pe piata este facila.[14] n general, reorganizarile reusite au tendinta de a stagna la o cifra statistica minora, majoritatea covrsitoare a procedurilor deschise finalizndu-se prin esecul planului sau prin procedura falimentului. Legea 64/1995 permitea derularea unei proceduri ndelungate si costisitoare, ale carei costuri erau acoperite din fondul comun constituitt n acest scop si nu din averea debitorului. Esecul reorganizarii precum si neutilizarea acestei proceduri se nregistreaza statistic mai ales la entitatile cu cifre de afaceri si numar de salariati minore.Sub aspect statistic peste 90% din societatile comerciale susceptibile de a intra sub incidenta insolventei sunt ntreprinderi mici si foarte mici.[15] Aceasta situatie a impus masuri legislative energice si eficiente pentru consacrarea celor doua proceduri alternative, procedura simplificata si procedura generala.Conform textului art. 3 pct. 25 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, procedura simplificata reprezinta procedura prin care un debitor care ndeplineste conditiile prevazute la art. 1 alin. 2 intra direct n procedura de faliment, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maxim 60 de zile, perioada n care vor fi analizate elementele aratate la art. 1 alin (2) lit. c) si d). Spre deosebire de procedura simplificata, procedura generala se aplica debitorilor ce ndeplinesc conditiile de la art. 1 alin (1), fara a le ndeplini simultan pe cele de la art. 1 alin. (2).Acestia intra dupa perioada de observatie succesiv n procedura de reorganizare si n procedura de faliment, sau separate, numai n reorganizare judiciara sau doar n procedura de faliment. n ambele variante este necesara o perioada initiala de observatie pentru clarificarea destinului debitorului. n procedura simplificata, este posibila suprimarea acestei perioade de observatie, trecndu-se direct la procedura falimentului.Atunci cnd este aplicata perioada de observatie, ea nu va dura mai mult de 60 de zile necesare pentru a fi verificate elementele mentionate la art. 1 alin. (2) lit. c) si d).

n procedura generalaperioada de observatie este cuprinsa ntre data deschiderii procedurii si data confirmarii planului sau dupa caz, a intrarii n faliment. Variantele de deschidere a procedurii simplificate sunt similare celor reglementate de Legea 64/1995.Sunt reglementate nsa masuri pentru desfasurarea rapida a procedurii simplificate.n art. 1 alin (2), enumerarea debitorilor supusi procedurii simplificate cuprinde si caracterizarea starii anormale a acestora: nu detin bunuri,actele constitutive, documentele contabile sau administratorii sunt de negasit, iar sediul nu mai exista sau nu mai corespunde adresei din Registrul Comertului.n aceste mprejurari atipice, legea prevede masuri pentru ncercarea reconstituirii averii debitorului si a evidentelor contabile ale acestuia, stabilind sarcini pentru lichidatorul si creditorul care a cerut deschiderea procedurii ( art. 55, 56, 58). Administratorul special, persoana fizica sau persoana juridica reprezinta un nou mod de reprezentare, n procedura insolventei, a asociatilor/actionarilor debitorului persoana juridica.El este definit n art. 3 pct. 26 ca fiind reprezentantul desemnat de Adunarea generala a asociatilor/actionarilor debitorului. Puterile acestui reprezentant variaza n raport cu stadiul procedurii. Pna n momentul intrarii n procedura simplificata, el reprezinta debitorul precum si interesele asociatilor/actionarilor n procedura si concomitent exercita prerogativele administrarii debitorului. Dupa intrarea n procedura simplificata, mandatul sau se restrnge la reprezentarea intereselor asociatilor/actionarilor, iar prerogativele reprezentarii si administrarii debitorului sunt preluate de lichidator. Dupa intrarea n faliment, conform prevederilor art. 18 alin (2) lit. f), participa la inventar semnnd actul, primeste raportul final si bilantul de nchidere, participa la sedinta convocata pentru solutionarea obiectiunilor si aprobarea raportului si primeste notificarea nchiderii procedurii. Conform art. 78, tot n cazul procedurii simplificate, administratorul special participa, n calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea actiunilor prevazute de art. 79 si 80, si formuleaza contestatii n cadrul procedurii. Administratorul judiciar participa la procedura simplificata numai an ipoteza deschiderii procedurii la cererea creditorului si numai pe o perioada limitata la maximum 50 de zile de la numire. Lichidatorul participa la procedura simplificata ca reprzentant al debitorului fiind desemnat initial de judecatorul sindic si putnd fi nlocuit de catre cel desemnat ulterior de adunarea creditorilor. n procedura simplificata nu se mai ntocmesc tabele suplimentare, nici tabele defi nitive consolidate, iar termenele procedurale pentru verificarea creantelor, ntocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor, precum si pentru definitivarea acestuia se reduce la jumatatea fata de durata lor n procedura generala.Exceptie face termenul pentru nregistrarea cererilor de admitere care are o durata de 60 de zile ca si n procedura generala.Numai n mod exceptional, termenele pot fi prelungite n procedura simplificata.

Comunicarile si notificarile n procedura simplificata, n situatia reglementata la art. 54 alin. (4) catre creditor, debitor si registrele de publicitate, se efectueaza conform procedurii generale. Sunt susceptibile de suspendarea executarii de catre Curtea de Apel, att hotarrile de intrare a debitorului n procedura simplificata, ct si hotarrea de intrare n faliment.n cazul ambelor hotarri se dispune si dizolvarea debitorului persoana juridica.Consecutiv acestor hotarri activitatea debitorului se restrnge la nivelul minim necesar evitarii pierderilor sau limitarii acestora.Concedierea colectiva a salariatilor este scutita de procedura reglementata n Codul Muncii, dar trebuie sa contina preavizul individual de 15 zile. Cazurile de nchidere a procedurii simplificate sunt cele aplicabile si n procedura generala cu exceptia situatiei prevazute de art. 32 ali. (1). Legea 85/2006 realizeaza o mai adecvata denumire a unor termini, ncepnd cu titlul, denumirea corecta fiind "Legea privind procedura insolventei". Legea distinge de asemenea ntre insolventa vadita si insolventa iminenta.Cele doua concepte exprima att stadiul n care se afla insolventa, ct si perceptia acestei stari de catre subiectele de drept diferite. Astfel, pentru creditor insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cnd debitorul dupa 30 de zile de la scadenta nu a platit datoria fata de el.Este o prezumptie legala instituita pentru a servi creditorului care nu cunoaste situatia patrimoniului debitorului n ansamblul acesteia sub aspectul datoriilor si al fondurilor banesti. Pentru debitor insolventa este certa si efectiva atunci cnd fondurile banesti de care dispune sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile.Pentru acelasi debitor insolventa este iminenta atunci cnd are certitudinea ca la scadenta nu va putea plati datoriile exigibile angajate cu fondurile banesti disponibile la aceeasi data. Art. 3 contureaza mai bine notiunile de creditor si creanta. Creditorul apt sa ceara deschiderea procedurii trebuie sa posede mpotriva patrimoniului debitorului o creanta certa si lichida, care a devenit exibgibila de peste 30 de zile.Creditorul care poate participa la procedura decshisa este cel care a solicitat n termenul prescris de lege, nregistrarea creantei sale n tabelul definitiv sau n tabelul definitiv consolidate, facnd dovada certa acreantei sale fata de patrimoniul debitorului.Salariatii debitorului au aceasta calitate, dar sunt dispensati de obligatia de a depune personal declaratiile de creanta.Creanta poate fi garantata atunci cnd beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului.Este vorba de o creanta bugetara daca reprezinta impozite, taxe, contributii amenzi si alte venituri bugetare sau accesorii ale acestora.Creanta trebuie sa aiba o valoare minima de 10.000.RON pentru a se putea obtine deschiderea procedurii la cererea creditorului. In cazul creantelor salariale valoarea este de 6 salarii medii pe economie. Creditorii chirografari sunt cei definiti la pct. 13 din lege ca fiind acei creditori care nu poseda nici garantii reale fata de patrimoniul debitorului, nici privilegii nsotite de dreptul de retentie pentru creantele lor nascute anterior deschiderii procedurii sau pentru creante noi aferente activitatilor curente din perioada de observatie. Procedura de reorganizare judiciara sau falimentul au ramas aceleasi dar conceptele au fost mai clar definite.Autoritatea judecatorului sindic asupra practicianului n insolventa se exprima si n posibilitatea de amendare sau de nlocuire a practicianuluiconform dispozitiilor art.

22. Totodata judecatorul sindic va putea, la cererea oricarei persoane interesate, sa-l oblige pe practician la repararea prejudiciului cauzat. Legea atribuie un rol sporit comitetului creditorilor, transformndu-l ntr-un adevarat organ deliberativ al creditorilor.n prima etapa a procedurii comitetul este desemnat de judecatorul sindic prin ncheiere, dupa ntocmirea tabelului preliminar de creante si cuprinde un numar de 3, 5 sau 7 creditori dintre care cei cu creante garantate, bugetare si cu creante chirografare, cele mai mari prin valoare.Judecatorul sindic va desemna si un presedinte al comitetului care va fi citat n procedura pentru comitet, aceasta desemnare fiind provizorie. Adunarea creditorilor n prima sedinta va putea alege un nou comitete format din 3 sau 5 creditori, dintre cei cu creante garantate sau cei chirografari din rndul primilor 20 de creditori, n ordinea valorii, care se ofera voluntar.Acest nou comitet l va nlocui pe cel anterior desemnat de judecatorul sindic. Devenit organ deliberativ, comitetul creditorilor delibereaza si adopta decizii cu majoritate simpla din numarul total de membri, n domenii de importanta majora pentru soarta procedurii.Deliberarile au loc n prezenta practicianului n insolventa.Hotarrile comitetului pot fi contestate la adunarea creditorilor, numai dupa ce n prealabil, s-a uzat de o cale de retractare adresata comitetului. n privinta primelor masuri si masurilor ulterioare deschiderii procedurii, un element de noutate l constituie posibilitatea introducerii actiunii pentru anularea actelor de transfer sau a obligatiilor asumate ntr-o perioada de doi ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intentia de a ascunde sau ntrzia starea de insolventa sau de a frauda o persoana fizica sau juridica fata de care era debitor, la data efectuarii transferuluiunor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la ndeplinire a unui acord de netting, realizate n baza unui contract financiar calificat, sau fata de care a devenit debitor n sensul acestei legi. O alta inovatie o reprezinta consacrarea dreptului comitetului creditorilor de a introduce actiunile n anulare la judecatorul sindic, fara a-i cere n prealabil autorizatia, eliminndu-se astfel o neconcordanta cu obligatia magistratului de a nu se antepronunta si fiind eliminata astfel posibilitatea recuzarii, inovatie care nu a fost operata n acelasi mod si n art. 138 alin. (3).[16] Reglementarea situatiei tertului dobnditor de rea-credinta a carui situatie a fost dovedita reprezinta de asemenea un element de noutate.Acesta va pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea n situatia anterioara, n favoarea averii debitorului. n ceea ce priveste procedura planului, art. 94 alin (1) lit. a) introduce o inovatie care consta n necesitatea ca propunerea planului debitorului sa aiba prealabila aprobare a adunarii actionarilor/asociatilor. De asemenea o noutate o constituie dreptul de a propune un plan, acordat unuia sau mai multor creditori, care detin mpreuna cel putin 20% din valoarea totala a creantelor.S-au diversificat modalitatile planului, pe lnga planul de restructurare si continuare a activitatii si planul de lichidare a unor bunuri din averea debitorului si o a treia varianta constnd din combinatia primelor doua. Durata planului a fost de asemenea marita de la 2 la 3 ani, cu posibilitatea extinderii pentru cel mult un an, dupa 18 luni de la confirmare, cu acordul a cel putin 2/3 din numarul creditorilor ale caror creante au ramas neplatite la acea data. n ceea ce priveste falimentul, noutatile se refera la declararea intentiei debitorului de a intra n procedura simplificata si la contestarea de catre debitor a starii de insolventa.

O noua reglementare este introdusa prin art. 133 privind nchiderea procedurii dupa ce createle au fost complet acoperite.nchiderea procedurii este urmata si deradiere si n acest caz, dar textul distinge ntre doua ipoteze:n prima ipoteza nu au fost lichidate toate bunurile din averea debitorului, iar n cea de-a doua ipoteza se lichideaza tot activul debitorului. Legea 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat n domeniul insolventei. Legea a intrat n vigoare la data de 1 iulie 2003 si a fost Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I nr. 931 din 19 decembrie 2002. Legea supusa prezentului studiu a fost adoptata n sistem national ca o lege proprie dupa modelul oferit de Legea model privind insolventa transfrontaliera, adoptata n 1997, la cea de-a 30-a sesiune a UNCITRAL, desfasurata la Viena si care constituie o reglementare moderna a aspectelor internationale ale falimentului (UNCITRAL Model Law on Cross-Border Insolvency, General Assembly, Official Records - Fifty-second Session, Suplement no. 17 A/52/17). Adoptarea unor astfel de legi si n particular a Legii. nr. 637/2002 de catre Romnia constituie un sistem de a promova norme de drept material sau procedural uniforme reprezentnd un procedeu modern, foarte utilizat pe plan international avnd avantaje fata de adoptarea unei conventii internationale. Legea nr. 637/2002 cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat n materia insolventei, norme de procedura n litigii privind raporturile de drept international privat n materia insolventei, norme privind conditiile n care autoritatile romne competente solicita si, respectiv, acorda asistenta cu privire la procedurile de insolventa deschise pe teritoriul Romniei sau al unui stat strain. Legea urmareste sa promoveze cooperarea ntre autoritatile judecatoresti ale diferitelor state implicate n insolventa transfrontaliera, cu scopul de a asigura astfel o mai mare siguranta a comertului si investitiilor; o administrare corecta si eficienta a cazurilor de insolventa transfrontaliera, protejnd n acest mod interesele tuturor persoanelor implicate, debitori sau creditori, sau alte persoane interesate; protectia valorii bunurilor din patrimoniul debitorului, n sensul conservarii si maximizarii acestei valori; facilitarea redresarii afacerii debitorului, protejnd astfel investitiile si forta de munca. La art. 1 alin 2 din lege se defineste notiunea de raporturi de drept international privat n materia insolventei. Astfel, n sensul legii, raporturile de drept international privat n materia insolventei reprezinta acele raporturi de drept privat cu element de extraneitate, care sunt supuse solutionarii ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolventa si n conditiile stabilite de aceasta. Legea nr. 637/2002 se aplica n urmatoarele situatii: -n cazul n care este solicitata asistenta n Romnia de catre o instanta straina sau de catre un reprezentant strain, n legatura cu o procedura straina de insolventa; -n cazul n care este solicitata asistenta ntr-un stat strain n legatura cu o procedura care se desfasoara potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei; -n cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri romne de insolventa si a unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor;

-n cazul n care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt interesate sa solicite deschiderea n Romnia a procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau sa participe n cadrul unei proceduri deschise. Prin exceptie, Legea nr. 637/2002 nu se aplica n cazul unei proceduri de insolventa care are ca obiect: banci, cooperative sau alte institutii de credit;societati si agentii de asigurare; societati de servicii de investitii financiare, organisme de plasament colectiv n valori mobiliare, societati de administrare a investitiilor; societati de bursa, membri ai burselor de marfuri, case de compensatie, membri compensatori ai burselor de marfuri, societati de brokeraj, traderi. Sunt exclusi din rndul subiectilor cuprinsi n sfera de aplicare a legii acesti debitori datorita reglementarii insolventei acestora prin prevederi speciale.

Din punct de vedere al aplicabilitatii legii, la art. 4 se arata ca n masura n care exista neconcordanta ntre dispozitiile Legii nr. 637/2002 si obligatiile Romniei izvornd din tratate, conventii sau orice alta forma de acord international, bi- sau multilateral, la care Romnia este parte, prevederile tratatului, ale conventiei sau ale acordului international se vor aplica cu prioritate. Fiind o lege de drept international privat, aceasta consacra principiul suprematiei conventiilor internationale, la care statul romn este parte, asupra legislatiei interne a Romniei. La art. 8 se dispune ca prevederile legii se completeaza, n masura compatibilitatii lor, cu dispozitiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat. exclusiv sau alaturi de alte bunuri; b) tribunalul n circumscriptia caruia se pastreaza registrul n care este nscrisa nava sau aeronava care face obiectul cererii; c) tribunalul n circumscriptia caruia se afla sediul societatii comerciale romne la care debitorul detine valorile mobiliare care fac obiectul cererii; d) Tribunalul Bucuresti, n cazul n care obiectul cererii l constituie drepturi de proprietate intelectuala protejate n Romnia, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligatiuni de stat si municipale apartinnd debitorului; e) n cazul n care obiectul cererii l constituie drepturi de creanta ale debitorului asupra unei persoane sau autoritati publice, tribunalul n circumscriptia caruia se afla domiciliul sau resedinta, respectiv sediul persoanei sau al autoritatii publice respective. n ceea ce priveste drepturile referitoare la deschiderea si participarea n cadrul procedurii precum si ordinea n care vor fi platite creantele creditorilor straini legea nu prevede exceptii de la Legea nr. 64/1995. Astfel, la art. 14 alin. 1 se arata: "Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi referitoare la deschiderea si participarea n cadrul procedurii deschise, potrivit Legii nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ca si creditorii romni. Alin. 2 al aceluiasi articol prevede: "Prevederile alin. (1) nu modifica ordinea de plata a creantelor n procedura prevazuta de Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

n cazul falimentului. n privinta creantelor creditorilor straini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior categoriei creantelor subordonate creantelor chirografare." n ntelesul Legii nr. 637/2002, procedura straina este procedura colectiva, judiciara sau administrativa, care se desfasoara n conformitate cu legislatia n materie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizorie, n care bunurile si activitatea debitorului sunt supuse controlului sau supravegherii unei instante straine , n scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii acelui debitor (art. 3). Tot prin art. 3 din lege se definesc si notiunile de reprezentant strain (persoana fizica sau juridica, incluznd persoanele desemnate cu titlu provizoriu, autorizate, n cadrul unei proceduri straine, sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activitatii debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine), lichidator european (reprezentantul strain al unei proceduri straine de insolventa care este deschisa ntr-un stat membru al Uniunii Europene, procedura europeana de insolventa (este procedura colectiva determinata de insolventa debitorului, care se deschide ntr-un stat membru al Uniunii Europene, antrennd desistarea partiala sau totala a debitorului de conducerea activitatii sale, precum si desemnarea unui lichidator european), procedura de lichidare (procedura de insolventa europeana n care se realizeaza lichidarea bunurilor debitorului, inclusiv atunci cnd procedura respectiva se finalizeaza printr-un concordat, plan de reorganizare sau o alta masura ce pune capat starii de insolventa ori n cazul n care procedura se nchide din cauza lipsei bunurilor), creditor strain (creditorul al carui domiciliu sau, dupa caz, sediu este stabilit ntr-un stat strain), reprezentant romn (persoana fizica sau juridica desemnata ca administrator sau lichidator judiciar, n cadrul unei proceduri romne de insolventa, n conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare) Reprezentantul romn este abilitat sa actioneze ntr-un stat strain, ca reprezentant al procedurii deschise n Romnia, n conditiile stabilite de legea straina aplicabila (art. 6). n interpretarea Legii nr. 637/2002 se va tine seama de originea sa internationala, precum si de necesitatea promovarii uniformitatii n aplicarea sa si a respectarii bunei-credinte (art.9). Reprezentantul strain are calitate procesuala activa pentru a introduce o cerere de deschidere a procedurii, n conformitate cu dispozitiile Legii nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, n masura n care toate celelalte conditii necesare deschiderii unei asemenea proceduri sunt ndeplinite potrivit legii romne (art.11). Reprezentantul strain are calitate procesuala de a participa n cadrul unei proceduri deja deschise mpotriva debitorului, potrivit Legii nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, numai din momentul recunoasterii procedurii straine pe care o reprezinta (art.12). Legea contine dispozitii cu privire la limitarea competentei. Astfel actiunea formulata de reprezentantul strain n fata instantelor romnesti, n conformitate cu prezenta lege, nu va conduce la extinderea competentei instantelor romnesti asupra acestui reprezentant, a bunurilor si a activitatii externe ale debitorului dect pentru solutionarea capetelor actiunii formulate, fara a viza alte scopuri (art. 13). Citarea, comunicarea si notificarea oricarui act de procedura, catre creditorii straini se vor face n conditiile stabilite de Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (art.15).Instantele vor dispune luarea masurilor corespunzatoare pentru ndeplinirea actelor de procedura si fata de creditorii straini cu adresa necunoscuta.

ndeplinirea actelor de procedura mentionate se va face n mod individual, cu exceptia cazului n care instanta considera ca, potrivit circumstantelor de fapt, folosirea unei alte modalitati ar fi mai potrivita. Instantele nu sunt tinute sa apeleze, n mod obligatoriu, la comisii rogatorii sau la alte formalitati similare. Notificarile transmise creditorilor straini prin care se comunica deschiderea procedurii vor indica elementele prevazute de dispozitiile Legii nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv continutul minim obligatoriu al cererii de admitere a creantei asupra averii debitorului. Legea prevede o procedura speciala ce trebuie urmata pentru recunoasterea procedurii straine precum si masurile cu executare vremelnica ce pot fi ncuviintate pe durata solutionarii cererii de recunoastere n Capitolul III. Calitatea procesuala activa pentru a formula cererile de recunoastere a procedurii straine n fata instantei romnesti o are numai reprezentantul strain desemnat (art.16). Cererea de recunoastere a procedurii straine va fi solutionata cu precadere si celeritate. Pentru a fi recunoscuta, procedura straina trebuie sa ntruneasca cumulativ urmatoarele conditii (art. 18): -procedura straina reprezinta acea procedura definita prin prezenta lege; -reprezentantul strain care solicita recunoasterea este acea persoana sau autoritate definita prin prezenta lege; -cererea de recunoastere este nsotita de unul din urmatoarele documente: o copie certificata a hotarrii de deschidere a procedurii straine si de desemnare a reprezentantului strain; o adeverinta emisa de instanta straina, prin care se certifica existenta unei proceduri straine si desemnarea reprezentantului strain sau, n lipsa mijloacelor de mai sus, orice alta dovada de deschidere a procedurii straine si de desemnare a reprezentantului strain, admisibila n conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea Romniei la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, aprobata prin Legea nr. 52/2000, ori de alte tratate, conventii sau orice alta forma de acord international, bilateral sau multilateral, la care Romnia este parte.Cererea de recunoastere a fost formulata n fata instantei competente asa cum este prevazuta la art. 5 din lege. Exista reciprocitate n ceea ce priveste efectele hotarrilor straine ntre Romnia si statul instantei care a pronuntat hotarrea. Reglementarile cuprinse n art. 16 din Legea nr. 637/2002 cu privire la prezumtia ca documentele prezentate de reprezentantul strain instantei competente (copii certificate de pe hotarrile instantei straine competente sau certificatele emise de aceasta instanta) sunt autentice si emana de la autoritatea competenta din statul strain, chiar daca nu au fost legalizate au fost adoptate n concordanta cu dispozitiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat precum si cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea Romniei la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, aprobata prin Legea nr. 52/2000, ori cu cele ale altor tratate, conventii sau orice alte forme de acord international, bi- sau multilateral, la care Romnia este parte.

Totodata nimic nu mpiedica instanta, acolo unde are ndoieli, sa nlature prezumtia amintita si sa ceara producerea unor dovezi nendoielnice. Potrivit art. 162 din Legea nr. 105/1992, actele oficiale, ntocmite sau legalizate de catre o autoritate straina, pot fi folosite n fata instantelor romne numai daca sunt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica si n continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romniei, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnaturilor si sigiliului. Dispozitiile art. 171 din Legea nr. 105/1992 impun conditii similare pentru actele ce trebuie sa nsoteasca cererea de recunoastere a unei hotarri straine n Romnia. Astfel, aceste acte trebuie sa fie nsotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 162. Aceste cerinte stricte sunt atenuate de dispozitiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 care acorda posibilitatea ca partile sa fie de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate, caz n care supralegalizarea nu se mai cere. De asemenea, conform dispozitiilor art. 162 alin. 3 din Legea nr. 105/1992, scutirea de supralegalizare este permisa n temeiul legii, al unei ntelegeri internationale la care este parte Romnia sau pe baza de reciprocitate. Conform Ordonantei Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea Romniei la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, aprobata prin Legea nr. 52/2000, autoritatile romne competente sa aplice apostila prevazuta la art.3 alin. 1 din conventie sunt: - Ministerul Justitiei pentru: a) documentele care emana de la o autoritate sau de la un functionar al unei jurisdictii a statului, inclusiv cele care emana de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecatoresc; b) actele notariale; c) declaratiile oficiale, cum ar fi: cele privind mentiuni de nregistrare, viza de nvestire cu data certa si legalizari de semnatura, depuse pe un act sub semnatura privata. - Ministerul Afacerilor Externe pentru documentele administrative. Conform articolului 3 din conventie, aplicarea apostilei este singura formalitate care ar putea fi ceruta pentru a atesta veracitatea semnaturii, calitatea n care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a stampilei de pe acest act. Totusi formalitatea mentionata nu poate fi ceruta atunci cnd fie legile, regulamentele sau uzantele n vigoare n statul n care urmeaza sa fie prezentat, fie o ntelegere ntre doua sau mai multe state contractante o nlatura, o simplifica sau scuteste actul de supralegalizare. Instanta se pronunta asupra cererii de recunoastere, dupa citarea partilor, printr-o hotarre definitiva, care poate fi atacata cu recurs. Hotarrea de recunoastere a procedurii straine se bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanta o va putea retracta sau modifica, n masura n care se dovedeste, ulterior

pronuntarii sale, ca temeiurile si conditiile recunoasterii lipseau, n tot sau n parte, ori ca au ncetat sa existe. Instantele romnesti vor putea refuza recunoasterea unei proceduri straine, executarea unei hotarri judecatoresti straine adoptate n cadrul unei asemenea proceduri, a hotarrilor care decurg n mod direct din procedura de insolventa si care prezinta o strnsa legatura cu aceasta ori ncuviintarea oricarei alte masuri prevazute de prezenta lege, doar n situatia n care: -hotarrea este rezultatul unei fraude comise n procedura urmata n strainatate; -hotarrea ncalca dispozitiile de ordine publica de drept international privat romn; constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii ncalcarea dispozitiilor legale cu privire la competenta exclusiva de judecata a instantelor romnesti (art. 7). Ulterior sesizarii instantei romne cu cererea de recunoastere, reprezentantul strain va aduce de ndata la cunostinta acesteia urmatoarele informatii: a) orice modificare importanta survenita n derularea procedurii straine supuse recunoasterii ori recunoscuta sau n statutul sau de reprezentant al acelei proceduri; b) deschiderea oricaror alte proceduri straine referitoare la acelasi debitor, de care reprezentantul a luat cunostinta (art.19). Pe durata solutionarii cererii de recunoastere, la solicitarea reprezentantului strain instanta poate ncuviinta unele masuri cu executare vremelnica. La art. 21 din lege se prevad efectele recunoasterii unei proceduri straine principale. 1. Astfel, la alin. 1 se arata ca de la data recunoasterii procedurii straine principale este mpiedicata pornirea cererilor sau actiunilor cu caracter individual, viznd bunuri, drepturi si obligatii ale debitorului precum si initierea actelor, operatiunilor si a oricaror alte masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului. n situatia n care acestea sunt pornite, ele se suspenda de drept. De la dispozitia precedenta se poate deroga nsa numai la solicitarea unui creditor titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau cu alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel. Instanta va putea ridica suspendarea n conditiile prevazute de Legea nr. 85/2006. Dispozitiile precedente nu mpiedica formularea unei actiuni de deschidere a procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ori nregistrarea cererii de admitere a creantelor n cadrul acestei proceduri.

Legea nr. 637/2002 stabileste ntr-un capitol separat, cu titlu de principiu, necesitatea asigurarii cooperarii cu instantele si reprezentantii straini stabilind la art. 28 formele n care se va realiza aceasta cooperare: 1. desemnarea unei persoane sau a unui organ care sa actioneze potrivit indicatiilor instantei; 2. comunicare de informatii prin orice mijloace pe care instanta le considera adecvate;

3. coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si a activitatii debitorului; 4. aprobarea sau punerea n aplicare de catre instante a acordurilor de coordonare a procedurilor; 5. coordonarea procedurilor concomitente, referitoare la acelasi debitor. n scopul asigurarii cooperarii, instantele sunt abilitate sa comunice sau sa solicite informatii ori asistenta n mod direct de la instantele sau reprezentantii straini. De asemenea, n exercitarea atributiilor sale si sub supravegherea instantei reprezntantul romn este abilitat sa comunice n mod direct cu instantele si reprezentantii straini. Cooperarea ntre diversele entitati si persoane implicate n procedura este esentiala pentru a asigura un flux real de informatii n cadrul procedurii, pentru a conferi eficienta juridica demersurilor ntreprinse n cadrul procedurii si pentru a proteja n mod adecvat intersele tuturor persoanelor implicate n procedura. Scopul realizarii acestei cooperari n insolventa transfrontaliera este acela de a permite luarea celor mai bune decizii, care sa conduca, de exemplu, la adoptarea celui mai bun plan de reorganizare sau la o lichidare eficienta, n sensul dispersarii bunurilor din averea debitorului si a maximizarii valorii acestora. La nivel international cooperarea n acest domeniu se realizeaza ntr-o masura mult prea mica, datorita inexistentei unor reglementari potrivite n sistemele de drept international ori datorita existentei unor reglementari anacronice care mentin incertitudine n ceea ce priveste modalitatea legala de a solicita si acorda cooperare si asistenta unor instante straine. Posibilitatea comunicarii directe ntre instantele americane si instantele straine nca nu a fost transata n mod clar. Opiniile existente n jurisprudenta americana sunt divergente; n timp ce unii judecatori s-au pronuntat n sensul ca o asemenea comunicare este improprie, altii si-au exprimat convingerea ca o asemenea comunicare este posibila si adecvata intereselor procedurii si participantilor, principiu care guverneaza administrarea procedurii. Ca o alternativa la comunicarea directa ntre judecatorii apartinnd unor sisteme nationale de drept distincte, s-a admis ca instantele sa numeasca cte un reprezentant care sa sprijine comunicarea, cooperarea si coordonarea procedurii nre instantele straine si cele americane (Case Management Manual for United States Bankruptcy Judges, editata de Administrative Office of the United States Courts, 1995, p. 131). Legea nr. 637/2002 nu impune nici o limita acestei cooperari dintre instantele si reprezentantii procedurilor deschise n state diferite mpotriva aceluiasi debitor; dimpotriva ea impune un caracter obligatoriu acestei cooperari, constituind principalul instrument de coordonare a acestor proceduri. Modalitatile de cooperare prevazute la art. 28 din Legea nr. 637/2002 care simplifica si fac eficienta comunicarea informatiilor fata de raporturile ierarhice obisnuite n sistemul organizatoric al instantelor judecatoresti, se armonizeaza cu principiile care guverneaza materia comerciala si n special, pe cea a insolventei comerciale. Astfel, circulatia informatiei cu rapiditate precum si desfasurarea cu celeritate a procedurii sunt principii esentiale pentru conservarea sanselor de redresare a afacerii debitorului sau pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului, n scopul maximizarii rezultatelor procedurii. Capitolul V din lege este consacrat procedurilor concomitente, distingndu-se si dezvoltndu-se n acest cadru aspectele privind deschiderea procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995 ulterior recunoasterii unei proceduri straine principale, coordonarii procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 si a procedurii straine, precum si coordonarii mai multor proceduri straine.

La art. 32 se stabileste prezumtia de insolventa ntemeiata pe recunoasterea procedurii straine principale. Astfel, "recunoasterea unei proceduri straine principale constituie, pna la proba contrarie, o prezumtie a starii de insolventa a debitorului, n temeiul careia se poate deschide procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare". Ca exceptie, prezumtia nu subzista n cazul n care procedura straina recunoscuta este secundara. Ori de cte ori exista proceduri concurente, instanta competenta are dreptul sa solicite cooperare si asistenta din partea instantelor straine sau a reperezentantilor straini ai procedurii. Realizarea acestei cooperari este imperios necesara n vederea coordonarii procedurilor concurente, asigurnd protejarea intereselor creditorilor ntr-o masura mai mare, indiferent de statul caruia apartin. Pentru realizarea coordonarii unor cazuri complexe de faliment n care au fost implicate instante din doua sau chiar mai multe state s-au ncheiat protocoale. Aceste protocoale reprezinta documente negociate de partile implicate n procedura si aprobate de instante prin care se prevad problemele substantiale si procedurale cele mai importante ce constituie obiectul cooperarii instantelor precum si atributiile mputernicitilor numiti de catre instante. Ca exemple, asemenea protocoale au fost ncheiate n cazul falimentului Bancii de Credit si Comert International, care a implicat instante din Luxemburg, Marea Britanie si Insulele Cayman precum si n cazul falimentelor societatilor Olympia & York si Maxwell Communication, care au implicat instante din Statele Unite ale Americii si Canada, conform Keith Otter, Cooperarea europeana n domeniul insolventei, comunicare prezentata la reuniunea Falimentul n tarile central si est europene si falimentul transfrontalier n acesta zona, Bucuresti 1998, p.9 si Case Management Manual for United States Bankruptcy Judges, editata de Administrative Office of the United States Courts, 1995, p.140. Raporturile cu statele membre UE Prevederile cuprinse n titlul II din lege se completeaza, n masura compatibilitatii, cu dispozitiile cuprinse n titlul I. Dispozitile cuprinse n titlul II al legii se aplica: 1. n cazul n care este solicitata asistenta n Romnia de catre o instanta a unui stat membru al Uniunii Europene sau de catre un lichidator european, n legatura cu o procedura de insolventa deschisa ntr-un stat membru al Uniunii Europene; 2. n cazul n care este solicitata asistenta ntr-un stat membru al Uniunii Europene n legatura cu o procedura care se desfasoara potrivit Legii nr. 85/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; 3. n cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri de insolventa romnesti si a unei proceduri de insolventa deschise ntr-un stat membru al Uniunii Europene, referitoare la acelasi debitor. Competenta privind hotarrea deschiderii procedurii de insolventa apartine instantelor statului pe teritoriul caruia este situat centrul principalelor interese ale debitorului (art. 35 alin. 1). n aceasta situatie, reprezentantul romn sau, dupa caz, lichidatorul european, desemnat poate exercita pe teritoriul altui stat toate atributiile conferite de legea statului de deschidere att timp

ct nici o alta procedura de insolventa nu a fost deschisa ori nici o masura de conservare sau protectie contrara nu a fost adoptata, ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolventa n acel stat. Reprezentantul romn sau, dupa caz, lichidatorul european poate, printre altele, sub rezerva respectarii drepturilor reale ale tertilor (art. 37) si a rezervei dreptului de proprietate (art. 39), sa deplaseze bunurile debitorului n afara statului pe teritoriul caruia se gasesc aceste bunuri. Exceptiile de la regula competentei sunt prevazute la alineatele 2, 3 si 4 ale articolului 35 din lege. n cazul n care centrul principalelor interese ale debitorului este situat pe teritoriul unui stat, instantele altui stat nu sunt competente sa hotarasca deschiderea procedurii teritoriale de insolventa cu privire la debitorul respectiv, cu exceptia cazului n care acesta are un sediu si pe teritoriul statului n cauza. Efectele acestei proceduri se limiteaza la bunurile debitorului, care se situeaza pe teritoriul ultimului stat (art. 35 alin. 2). Reprezentantul romn sau, dupa caz, lichidatorul european desemnat n conditiile de mai sus, poate solicita pe cale judiciara sau extrajudiciara, n orice alt stat, constatarea faptului ca transferul unui bun mobil de pe teritoriul statului de deschidere pe teritoriul acelui alt stat a avut loc ulterior momentului de deschidere a procedurii teritoriale de insolventa n care a fost desemnat. Reprezentantul romn sau, dupa caz, lichidatorul european poate totodata sa exercite orice actiune de constatare a nulitatii, n anulare sau n inopozabilitate necesara pentru protejarea intereselor adunarii creditorilor. n exercitarea atributiilor sale reprezentantul romn sau, dupa caz, lichidatorul european este obligat sa respecte legea statului pe teritoriul caruia actioneaza, n special cu privire la procedurile si modalitatile de valorificare a bunurilor. Aceste atributii nu pot include folosirea de mijloace de constrngere sau dreptul de a solutiona actiuni judecatoresti ori alte tipuri de litigii. Deschiderea procedurii nu afecteaza drepturile reale constituite n favoarea tertilor sau a creditorilor, anterior deschiderii procedurii, asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile, individual determinate sau constituite n universalitati, apartinnd debitorului si care se gasesc pe teritoriul unui alt stat la momentul deschiderii procedurii (art. 37 alin 1). Cu toate acestea nu este mpiedicata formularea actiunilor de constatare a nulitatii, n anulabilitate sau n constatarea inopozabilitatii, a actelor juridice care prejudiciaza drepturile creditorilor. Legea nr. 637/2002, spre deosebire de Legea nr.85/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulteriorare, contine dispozitii exprese cu privire la compensarea creantelor . La art. 38 se arata ca deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa , atunci cnd aceasta operatiune este permisa de legea aplicabila creantei debitorului insolvent. Cu toate acestea, nu este mpiedicata formularea actiunilor de constatare a nulitatii, n anulabilitate sau n constatarea inopozabilitatii, actelor juridice care prejudiciaza drepturile creditorilor din adunarea creditorilor (art. 38 alin. 2). Efectele procedurii asupra unui contract prin care se dobndeste un drept de proprietate sau de folosinta asupra unui bun imobil sunt determinate n mod exclusiv de legea statului pe teritoriul caruia se gaseste acel bun imobil (art. 40).

Efectele procedurii de insolventa n ceea ce priveste drepturile si obligatiile participantilor la un sistem de plata sau decontare ori la o piata financiara sunt guvernate n mod exclusiv de legea statului n care exista acel sistem sau acea piata financiara (art. 41). Legea prevede n cadrul art. 42-44 dispozitii speciale si n ce priveste raporturile de munca, drepturile supuse nscrierii n registrele publice, drepturi de proprietate industriala. La art. 48 din lege se stabileste cu titlu de principiu ca orice hotarre de deschidere a unei proceduri de insolventa, adoptata de o instanta a unui stat este recunoscuta n toate celelalte state de ndata ce aceasta si produce efectele n statul de deschidere. Aceasta regula se aplica si n cazul n care debitorul, din cauza calitatii sale, nu poate fi supus unei proceduri de insolventa n celelalte state. Trebuie precizat faptul ca dispozitiile Legii nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea n Romnia a hotarrilor n materie civila si comerciala pronuntate n statele membre ale Uniunii Europene (publicata n Minitorul Oficial al Romnie , partea I nr. 333 din data de 16.05.2003) nu se aplica n cazul litigiilor si al hotarrilor pronuntate n statele membre privind capacitatea juridica a persoanei fizice; dreptul de proprietate derivat dintr-o relatie matrimoniala, succesiunile; asigurarile sociale; arbitrajul, precum si reorganizarea, lichidarea, concordatul sau alte masuri similare, pronuntate n cadrul procedurilor de insolventa. Ulterior deschiderii procedurii de insolventa de catre instantele statului pe teritoriul caruia este situat centrul principalelor interese ale debitorului si a recunoasterii acesteia ntr-un alt stat, o procedura secundara de insolventa va putea fi deschisa n acel alt stat, n masura n care instantele acestuia ar fi competente n conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2), fara examinarea starii de insolventa a debitorului n acest stat (art. 59). Cap. II - Unele concepte de baza folosite de actuala reglementare a insolventei Sectiunea 1-Notiunea de insolventa n dreptul nostru anterior, pentru a se putea declansa procedura falimentara, debitorul trebuia sa fie n ncetare de plati.ntruct Codul comercial nu definea notiunile de ncetare a platilor, multumindu-se sa prevada ca un comerciant care a ncetat platile pentru datoriile sale comerciale este n stare de faliment, a revenit doctrinei si jurisprudentei sarcina de a stabili continutul notiunii de ncetare a platilor. Dupa modificare radicala a legii nr. 64/1995 prin Legea nr. 99/1999 s-a oferit sansa redresarii debitorului aflat accidental n ncetare de plati dar cu o situatie economica de fond sanatoasa. Astfel, Art. 1 al Legii nr. 64/1995, republicata, cuprindea o dispozitie de principiu, potrivit careia procedura reorganizarii judiciare si a falimentului se aplica comerciantilor "care nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale...". ncetarea platilor sau insolventa comerciala poate fi definita ca acea stare a patrimoniului debitorului, care exprima neputinta debitorului de a plati datoriile comerciale scadente din cauze din caza lipsei de lichiditati.

Exista n acest sens o disputa dintre adeptii insolventei si cei ai insolvabilitatii. Astfel, din punct de vedere al conditiei specifice falimentului, legislatiile se mpart n mai multe categorii dupa sistemul pe cale l mbratiseaza. n acest sens se delimiteaza: 1. Deficitul economic (sbilancio economico, underschuldung), care se defineste prin predominanta pasivului fata de activ (stare de insolvabilitate). Acest sistem este criticabil ntruct el presupune tulburarea ntregii activitati comerciale a debitorului, necesitnd cercetari si probe care constituie o adevarata negatie a principiilor libertatii individuale. Totodata, el nu tine seama de un element de o covrsitoare importanta n comert si anume, creditul, valoare care nu este susceptibila de a fi apreciata cu masurile potrivite celorlalte bunuri care alcatuiesc patrimoniul debitorului. 2. Incapacitatea de plata. n acest sistem, ncetarea platilor este socotita numai ca un semn exterior, relevator al incapacitatii de plata, pe care numai o prezuma. Modelul sistemului este legislatia germana pentru care conditia falimentului este neputinta reala obiectiva a patrimoniului de a face fata platilor, insolventa, pe cnd ncetarea platilor, este numai semnul exterior care o reveleaza, o prezuma. Ea este unul din semnele exterioare prin care se manifesta insolventa, pentru ca aceasta se poate evidentia si prin alte mprejurari care, de asemenea, pot duce las faliment nainte chiar de a se ajunge la ncetarea platilor: disparitia debitorului, marturisirea lui prin ncercari de abtine reduceri de la creditori si amnari de scadente, folosirea de mijloace ruinatoare si dolosive pentru a obtine numerar spre a face fata platilor etc.; acestea sunt asa zisele fapte equipolente starii de ncetare a platilor. ncetarea platilor este preluata de sistemul codului francez, italian si romn si trebuie nteleasa n sensul de nendeplinire la scadenta a obligatiilor proprii. Insolventa nu poate fi dedusa din alte fapte exterioare equipolente, faptul material de nendeplinire a obligatiilor fiind prin urmare suficient si necesar.Pentru a obtine declararea falimentului, creditorul nu trebuie sa dovedeasca incapacitatea de plata - cum ar rezulta din conceptia ca nendeplinirea obligatiei la scadenta constituie numai un semn exterior, simpla contestare din partea debitorului necesitnd astfel probe si acte de instructiune care ar constitui o exigenta excesiva, nengauita de lege - ci doar neplata la scadenta. Sistemul britanic, spre exemplu, consta n enumerarea limitativa a cazurilor care ndreptatesc declararea falimentului. Pe cnd ncetarea platilor sau insolventa comerciala este acea stare a patrimoniului care exprima neputinta debitorului de a plati la scadenta datoriile sale comerciale din cauza lipsei de lichiditati, insolvabilitatea este o stare de dezechilibru financiar al patrimoniului debitorului, n care valoarea elementelor pasive ,este mai mare dect valoarea elementelor active. Aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului intervine n toate cazurile n care debitorul se afla n ncetare de plati, indiferent de raportul dintre activul si pasivul patrimoniului debitorului. Ideea este exprimata n practica judiciara n urmatorii termeni: "Pentru ca un comerciant sa fie declarat n stare de faliment, nu este ndestulator a se dovedi ncetarea virtuala a platilor sale, adica o stare de insolvabilitate, ci este necesar a se stabili ncetarea efectiva a platilor, adica o stare de insolventa a comerciantului, care nu mai poate face fata obligatiunilor sale comerciale ajunse la scadenta, acesta independent de stare de solvabilitate sau insolvabilitate" (Cas. III, dec. Nr. 175 din 19 mai 1914, n Codul comercial adnotat, p. 428). Este posibil ca valoarea elementelor active ale patrimoniului debitorului sa depasesca cu mult valoarea elementelor pasive si totusi, datorita lipsei de lichiditati, debitorul sa fie n

imposibilitate de a-si plati datoriile comerciale ajunse la scadenta. n acest caz debitorul se afla n ncetare de plati, desi patrimoniul sau este solvabil. nsa creditori sunt prea putin interesati daca patrimoniul debitorului lor este sau nu solvabil. Faptul ca pasivul patrimoniului debitorului este mai mare dect activul nu i afecteaza, daca la scadenta debitorul plateste datoriile sale comerciale. Aceasta situatie este mai usor de nteles, daca avem n vedere ca, n privinta comerciantilor, alaturi de elementele active ale patrimoniului, un rol important l are creditul de care se bucura comerciantul. Beneficiind de credibilitate, debitorul, chiar insolvabil, poate primi credite de la banca si cu sumele de bani primite si va plati datoriile comerciale scadente. Aceasta solutie a fost admisa si n practica judecatoreasca italiana: "ncetarea platilor consista n insolventa relevata de debitele scadente si neplatite, nu n dezechilibrul patrimonial; un fond de comert excedentar poate nceta platile pentru lipsa de lichiditate, dupa cum unul deficitar se poate corecta prin credite" (Cas. It. I, dec. Din 18 martie 1936, n Pandectele romne, 1936, III, p. 68). Conform legii din New-York, o persoana este insolvabila atunci cnd actuala, reala si vandabila valoare a activului sau este mei mica dect valoarea care va fi pretinsa pentru a plati cuantumul probabil al datoriilor sale existente, atunci cnd ele devin perfecte si scadente (art. 271(1) din Legea debitorului si creditorului, New-York).[17] Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului va interveni numai n cazul n care, datorita pierderii credibilitatii, debitorul insolvabil nu va mai primi credite si, deci, va fi lipsit de lichiditati pentru a face fata datoriilor comerciale scadente, ceea ce nseamna ca se va afla n ncetare de plati. ncetarea platilor nu se confunda cu simpla neplata a datoriilor comerciale la scadenta. Cel mai adesea, ncetarea platilor se manifesta prin neplata de catre debitor a datoriilor sale comerciale ajunse la scadenta. Dar, debitorul nu se afla n ncetare de plati, daca refuza plata datoriilor sale invocnd anumite exceptii pe care le considera cu buna-credinta ca ntemeiate. n acest sens, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 85/2006: "Simplul refuz al unor plati, n baza unor exceptii pe care debitorul le socoteste, cu buna-credinta, ntemeiate, nu constituie o dovada a starii de insolventa". Asadar, refuzul de plata ntemeiat, cu buna-credinta, pe anumite exceptii pe care debitorul le opune creditorilor sai nu constituie ncetare de plati. Aceasta solutie a existat si n trecut, fiind reglementata n art. 696 C.com. (n prezent abrogat). ntr-adevar, este posibil ca debitorul sa aiba lichiditatile necesare platii datoriilor scadente, dar el sa refuze platile deoarece considera ca n realitate nu datoreaza sumele de bani ce i se pretind (de exemplu, datoria a fost deja platita, datoria nu este certa si lichida etc). n practica judecatoreasca s-a decis ca nu exista insolventa comerciala n cazul cnd debitorul a refuzat plata dobnzilor pe motiv ca nu sunt certe n privinta perioadei pentru care pentru care sunt datorate si al cunatumului acestor dobnzi.( n acest sens Tribunalul Timis sentinta civila nr. 21 din 25 mai 1993). Legea nu cere ca refuzul de plata sa fie declarat ntemeiat n conformitate cu o anumita dispozitie legala ori sa fi fost constat ca atare printr-o hotarre judecatoreasca, fiind suficient ca debitorul cu buna - credinta sa-l si putut considera astfel. n acest sens, nu ndeplineste conditiile legii refuzul de plata al debitorului, pe motiv ca asteapta o lege viitoare, care sa amne termenele de plata (Tribunalul Ilfov, I, com., decizia din 24 septembrie 1923, n Pandectele romne, 1924, III, p.29).

n conceptia legii, instanta judecatoreasca este ndreptatita sa aprecieze daca exceptiile invocate de debitor se ncadreaza ori nu n conceptul de buna - credinta. Ea va examina numai sumar temeinicia refuzului de plata, fara a statua asupra creantei, care ramne sa fie validata sau nu pe calea unei actiuni principale. n ceea ce priveste conditiile n care poate fi declansata procedura reorganizarii judiciare si falimentul, O.G. nr. 38/2002 introducea termenul de insolventa, nlocuind sintagma "datorii comerciale". Legea 85/2006 consacra chiar prin titlu notiunea de insolventa. Desi n legislatie nu exista o definitie a acestui termen, principiul insolventei a fost deja, asa cum am aratat mai sus, consacrat n doctrina si jurisprudenta. Chiar daca prin modificarea articolului 1 din Legea nr. 64/1995 prin O.G. 38/2002 s-a ncearcat o definitie a starii de insolventa, acesta nu a reusit sa acopere diferendele aparute n doctrina si n practica, referitoare, n primul rnd, la ceea ce se poate ntelege prin "sume de bani disponibile". Astfel, unii autori, au opinat n mod eronat n sensul ca sumele de bani disponibile sunt numai cele existente n casierie sau n conturile bancare. Nu intra n aceasta categorie efectele de comert, valorile mobiliare ncasate la vedere, aporturile de capital nevarsate nca, desi exista o serie de autori si chiar de instante, care au apreciat ca si aceste sume de bani pot constitui disponibilitati ale averii debitorului. Legea 85/2006 privind procedura insolventei are meritul de a explica o serie de notiuni, evitnd astfel eventualele confuzii n doctrina si n practica judiciara. Pe lnga faptul ca defineste insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, norma legala opereaza si cu expresiile "insolventa legala" si "insolventa iminenta", ambele stari fiind apte sa atraga aplicarea procedurii. Din compararea continutului celor doua notiuni se observa ca principala deosebire dintre acestea o reprezinta exigibilitatea datoriilor.Insolventa vadita presupune ndeplinirea scadentei si trecerea unui termen de 30 de zile de la aceasta data, iar insolventa iminenta nu reclama o astfel de cerinta.Insolventa iminenta necesita nsa dovedirea mprejurarii ca la scadenta datoriile exigibile nu vor putea fi platite din lipsa fondurilor banesti Sub aspect probatoriu pot fi folosite toate mijloacele de proba reglementate de art. 46 C.com. Norma conditioneaza insolventa iminenta de lipsa fondurilor banesti disponibile la data scadentei, ceea ce nseamna ca nu are relevanta insolvabilitatea debitorului.n consecinta, chiar daca n averea debitorului exista bunuri mobile sau imobile care ar putea fi valorificate pentru satisfacerea creantelor, daca se dovedeste ca la scadenta debitorul nu va dispune de sume de bani, cerintele insolventei iminente sunt ndeplinite si tot astfel conditiile aplicarii procedurii. [18] Eventualul dezechilibru dintre activ si pasiv din patrimoniul debitorului nu este lipsit de importanta pentru ca n functie de acesta se va stabili procedura de aplicat, nsa numai fondurile banesti influenteaza insolventa iminenta. Legea 85/2006 clarifica faptul ca o singura datorie, daca ndeplineste cerintele prevazute de lege, poate atrage aplicarea procedurii, precum aceasta posibilitate exista si cnd un singur creditor a formulat cererea.Spre deosebire de actele normative anterioare care foloseau notiunea de "datorii comerciale", legiuitorul actual utilizeaza doar termenul de datorii.n trecut, pornind de la exprimarea folosita, se sustinea att n literatura ct si n practica opinia potrivit careia doar

datoriile comerciale sunt apte sa declanseze procedura.n prezent, aceasta conditie a disparut si drept consecinta,daca creanta are ntinderea valorii prag, indiferent de natura acesteia, comerciala, civila, bugetara, salariala, etc., judecatorul sindic va dispune deschiderea procedurii. n ceea ce priveste traditia, trebuie observat ca nca din epoca de formare a institutiei falimentului textele nvederau ca ncetarea de plati nu este sinonima cu simpla neexecutare de obligatiuni-situatie care se limiteaza numai la cercetarea raportului de drept privat dintre parti-ca aceasta ncetare constituie o stare pentru care nu se poate gasi n lege o regula certa si detrminata. [19] Prin urmare, nu mai ancape nici o ndoiala ca ncetarea de plati, ca manifestare a patrimoniului unui comerciant, nu este sinonima cu simpla inexecutare de obligatiuni, manifestare personala a debitorului n cadrul unui raport de drept privat.Dar acest concept -ncetarea platilor-nu este sinonim nici cu notiunea de "insolvabilitate"(.)Prin urmare insolvabilitatea comerciala coincide cu deconfitura civila; nu se poate concepe dect n ipoteza unei executari infructuoase.[20] Deosebire dintre insolvabilitatea civila si insolventa comerciala sta n faptul ca n comert elementele obiective (bunurile de tot felul) ale patrimoniului sunt completate de forta elementului credit.Atta timp ct un comerciant se bucura de credit si prin conduit asa nu tulbura pe creditori, solvabilitatea sau insolvabilitatea, adica suprancarcarea de pasiv nu intereseaza din punct de vedere legal. [21] n consecinta, singurul criteriu pentru declarerea comerciantului n stare de faliment nu poate fi dect incapacitatea acestuia de a plati, indiferent de starea lui de insolvabilitate obiectiva. (.)insolvabilitatea nu poate fi primita ca notiune baza nici n viitoarea noastra legislatiune falimentara.[22] Sectiunea 2-Sentinta declarativa Aceasta sentinta este singura care transforma situatiunea de fapt a unui comerciant n stare de insolventa ntr-o situatiune de drept: falimentul, astfel ca nici o consecinta de drept falimentar nu se poate deduce dect din nsasi existenta unei atari sentinte.[23] Pentru ca judecatorul sindic sa pronunte, prin ncheiere, decshiderea procedurii generale sau dupa caz, a procedurii simplificate, trebuie sa analizeze legalitatea si temeinicia cererii debitorului.Conform art. 32 alin.(1), judecatorul sindic va cerceta n principal, dacasunt ndeplinite conditiile prevazute la art. 27, care reglementeaza cererea debitorului.Aprecierea judecatorului sindic va avea n vedere att aspectele de ordin formal ale cercetarii, prevazute de prezenta lege si de art. 112 C. proc. Civ, ct ti elementele de fond ale acesteia. Se va verifica daca debitorul se afla sau nu n stare de insolventa.Vor fi analizate elementele ce alcatuiesc continutul insolventei-mprejurarea daca debitorul dispune de fondurile banesti necesare acoperirii pasivului, precum si daca de la scadenta au trecut mai mult de 30 de zile si nu a platit datoria fata de unul sau mai multi creditori. Potrivit art. 27, debitorul are legitimarea procesuala activa n formularea cererii si cnd este n stare de insolventa iminenta.n acest caz, n care cererea debitorului se fundamenteaza pe starea de insolventa iminenta judecatorul va verifica existenta datoriilor si imposibilitatea platii acestora la scadenta, din lipsa fondurilor banesti disponibile.

Chiar daca legea nu prevede expres, vor trebui analizate si actele pe care debitorul trebuia sa le depuna ataaate cererii sale n temeiul art. 28, n principal declaratia debitorului din care sa rezulte daca acesta a mai fost supus procedurii, ntr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive, precum si a faptului daca a fost condamnat definitive pentru infractiunile prevazute la art.28 lit. k).[24] Judecatorul va dispune prin ncheiere n cazul cererii introduse de catre debitor si prin sentinta n cazul cererii introduce de catre creditori deschiderea procedurii generale sau a celei simplificate. Administratorul judiciar sau lichidatorul, dupa caz va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati n lista depusa de catre debitor si Oficiul Registrului Comertului, sau dupa caz, registrul societatilor agricole ori altor register unde debitorul este nmatriculat sau nregistrat, pentru efectuarea mentiunii deschiderii procedurii insolventei.Aceasta notificare este justificata de faptul ca deschiderea procedurii produce importante consecinte n cmpul relatiilor comerciale n care este implicat debitorul si partenerii acestuia.Notificarea se realizeaza conform Codului de procedura civila si se publica pe cheltuiala averii debitorului ntr-un ziar de larga circulatie si n Buletinul procedurilor de insolventa. n urma primirii notificarii, creditorii nemultumiti pot ataca ncheierea de decshidere a procedurii pe calea opozitiei n termen de 15 zile de la data notificarii. Desi legea nu prevede n mod expres, mpotriva sentintei de solutionare a opozitiei creditorilor, daca acestia sunt n continuare nemultumiti, au deschisa calea recursului.Vor putea recura sentinta judecatorului sindic doar creditorii care au nregistrat opozitie mpotriva ncheierii de deschidere a procedurii de catre judecatorul sindic.Solutia se ntemeiaza pe principiul omissio media n materia exercitarii mijloacelor si cailor procesuale. n urma judecarii opozitiei, judecatorul sindic are posibilitatea sa pastreze deschisa procedura insolventei sau sa revoce ncheierea de deschidere, nchiznd astfel procedura.Admiterea opozitiei si pastrareaprocedurii insolventei este posibila doar n situatia n care se concluzioneaza ca cererea debitorului este prematura.Pentru ca n temeiul art. 27 debitorul poate introduce cererea si cnd se afla n stare de insolventa iminenta, solutia pe care ar trebui sa o dispuna judecatorul syndic cnd gaseste cererea debitorului ca fiind prematura, este aceea de a deschide procedura insolventei iminente.[25] Prematura ar putea fi apreciata ,eventual, cererea creditorilor care nu pot solicita deschidetea procedurii dect n situatia n care debitorul se afla n stare de insolventa vadita, fiind obligati sa asstepte scurgerea termenului de 30 de zile de la scadenta. Dupa deschiderea procedurii insolventei nu se poate lua act de tranzactie si este irelevanta renuntarea la judecata sau la drept, ce emana de la creditorul ce a cerut deschiderea procedurii, deoarece procedura este una concursuala.Daca nu exista si alti creditori, actele de dispozitie de mai sus sunt premise.[26] Achitarea debitului dupa deschiderea procedurii determina lipsa de obiect a cererii creditorului, ceea ce nseamna ca aceasta va fi respinsa ca atare(C.A Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, decizia nr. 1239/2002, Practica judiciara comentata 2002, pag. 205). Aspectele legate de contestarea cererii creditorilor de catre debitor.Cererea creditorului se comunica numai debitorului n termen de 48 de ore de la nregistrare.Doctrina si jurisprudenta au consacrat faptul ca neprimirea de catre debitor a cererii creditorului de deschidere a procedurii, trebuie sa fie invocata sub sanctiunea decaderii la prima sedinta convocata de catre judecatorul

sindic daca debitorul participa la sedinta.Daca debitorul nu a participat la sedinta pentru ca nu a primit notificarea, neregularitatea fiind de ordine publica, poate fi constatata si din oficiu, n recursul debitorului contra sentintei de deschidere a procedurii, conform dispozitiilor art. 306 C.pr.civ. Legea 85/2006 mareste termenul n care debitorul poate contesta cererea creditorilor de la 5 la 10 zile. Acesta are nsa si posibilitatea de a recunoaste srtarea de insolventa;daca da dovada de rea-credinta, acesta este decazut din dreptul de a solicita reorganizarea judiciara. Elementele esentiale pe care le poate contesta debitorul pot fi inexistenta fondurilor banesti sufucient epentru acoperirea datoriilor, nendeplinirea conditiilor privind certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea datoriilor si nendeplinirea plafonului minim al creantelor creditorilor, aspecte pe care judecatorul sindic ar trebui sa le verifice chiar daca nu au fost invocate de catre debitor deoarece au caracter imperativ . Daca n urma judecarii contestatie judecatorul sindic stabileste ca debitorul este n insolventa, va decshide procedura generala printr-o sentinta. Prin sentinta de deschidere a procedurii judecatorul sindic desemneaza n mod provizoriu administratorul sau lichidatorul juduciar. Sentinta de deschidere a procedurii produce ex lege anumite efecte-ridicarea dereptului debitorului de a-si administra averea, suspendarea actiunilor judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, suspendarea cursului prescriptiei privind actiunile pentru realizarea creantelor mpotriva debitorului, suspendarea curgerii dobnzilor, majorarilor si penalitatilor, interdictia nstrainarii actiunilor sau partilor sociale. Unul dintre efectele falimentului, despre care am putea afirma ca tine de natura acestuia pentru ca este present n toate legislatiile este institutia desesizarii.Desesizarea, ca principal efect al procedurii falimentului consta n pierderea de catre debitorul falit a dreptului de a-si administra bunurile n favoarea administratorului sau lichidatorului, aceste bunuri constituind masa falimentului. Referitor la natura juridica a desesizarii, n unele opinii se considera ca aceasta reprezinta o adevarata incapacitate a debitorului.ntr-o alta opinie, desesizarea nu constituie dect un transfer al dreptului de administrare asupra patrimoniului debitorului , n favoarea masei creditorilor.
Prin sentinta nr. 22/F din 14.10.1999, pronuntata de judecatorul sindic de la Tribunalul Brasov, a fost admisa cererea creditoarei mpotriva debitoarei si s-a ridicat dreptul acesteia din urma de a-si mai administra bunurile din avere si de a mai dispune de ele, n baza art. 75 alin. 2 din Legea nr. 99/1999. Totodata a fost desemnat, n cauza, un aparator, stabilinduse n favoarea acestuia onorariul de 30.000.000 lei lunar si 2% din vnzarile finale.

Pentru a dispune astfel, judecatorul sindic a retinut ca, din raportul lichidatorului, rezulta ca lipsa experientei manageriale a administratorului a contribuit la ncetarea platilor de catre debitoare, singura solutie fiind ridicare dreptului acesteia de a mai conduce activitatea (avnd n vedere ca, n cauza, nu exista un plan de activitate care sa duca la stoparea pierderilor aratate de lichidator). Numirea avocatului, a considerat judecatorul sindic, se impunea, n baza art. 9 din Legea nr. 99/1999, potrivit caruia judecatorul sindic poate desemna persoane de specialitate care sa-l ajute n activitatea sa.

Recursurile A.V.A.B si al debitoarei au fost admise si a fost casata n parte sentinta, n sensul ca s-a nlaturat din dispozitiv desemnarea avocatului, cu stabilirea onorariului. Au fost respinse exceptiile invocate, n sensul ca administratorul nu mai are calitatea de a ataca o sentinta prin care i-a fost ridicat dreptul de administrare (cu motivarea ca ridicarea acestui drept se refera la ncheierea actelor si faptelor comerciale n numele si pentru societatea n faliment, dar nu si dreptul de a-i apara interesele si de ataca hotarrea judecatorului sindic, pe care o considera nelegala, societatea pastrndu-si calitatea procesuala), precum si aceea ca A.V.A.B. nu are calitatea procesuala (deoarece aceasta a facut declaratie de creanta si, n calitate de creditoare a societatii n faliment, poate exercita caile de atac). n ceea ce priveste solutia judecatorului, pe fond, instanta de recurs a retinut ca acesta a luat doua masuri: ridicarea dreptului debitoarei de a-si mai administra bunurile din avere si de a mai dispune de ele, precum si numirea unui avocat, cu stabilirea onorariului. Fata de prima masura, instanta de recurs a apreciat ca, desi judecatorul sindic a luat o masura care a operat si prin efectul legii (potrivit art. 73 si art. 75 din Legea nr. 99/1999), dreptul de administrare fiind suspendat de drept, nu se impune schimbarea, sub acest aspect, a sentintei recurate. n ceea ce priveste numirea, s-a retinut ca, potrivit art. 9 din Legea nr. 64/1995 modificata prin Legea nr. 99/1999, judecatorul sindic, n ndeplinirea ndatoririlor sale, are dreptul de a desemna persoane de specialitate. Aceasta persoana de specialitate poate fi si un avocat, n masura n care se impune ndeplinirea unui act care presupune o asistenta calificata.n cauza, nu s-a ivit necesitatea ndeplinirii vreunui act care ar necesita serviciile unui avocat, iar judecatorul sindic nu stabilit nici care este acel act pentru ndeplinirea caruia a mputernicit avocatul si nici retributia n raport cu importanta si greutatea actului ce se va ndeplini. Numirea n cauza a unui avocat, fara a fi necesar, pentru ndeplinirea unui act si stabilirea unui onorariu din averea debitorului care nu este n raport cu actul ndeplinit pentru care a fost numit, nu se ncadreaza n dispozitiile legii (decizia civila nr. 205/C din 9.12.1999, a Curtii de Apel Oradea). Constituirea masei credale produce efecte specifice.O consecinta logica a desesizarii o constituie ncetarea urmaririlor individuale si suspendarea curgerii dobnzilor.Prin suspendarea urmaririlor individuale i se da un ragaz debitorului datorita opririi actiunilor si cailor de executie. De altfel, creditorii trebui esa-si faca cunoscute drepturile declarnd creantele-aceasta obligatie determinnd cunoasterea ntinderii pasivului, deci situatia exacta a debitorului. Sectiunea 3-Perioada suspecta Pornind de la faptul ca un comerciant , cunoscnd greutatile prin care trece cu mult nainte de declararea ncetarii de plati, ar putea ascunde o parte din bunuri prin acte simulate sau pretinse privilegii, legiutorul a hotart o perioada de timp nauntrul careia toate actele debitorului sunt lovite de o prezumptie de frauda.Toate actele falitului din aceasta perioada sunt supuse unui control si validitatea lor va fi cercetata. Sentinta declarativa de faliment este dotata cu o oarecare putere retroactiva si, de aceea, unele acte consimtite nainte de pronuntarea ei sunt anulabile. Prezumptia de frauda priveste

ntreaga gestiune a falitului si se ntinde si asupra bunurilor situate n strainatate.Orice act de dispozitie este banuit a fi facut n frauda creditorilor. Actele avute n vedere pentru perioada suspecta sunt cele cu titlu gratuit precum si cele cu titlu oneros care au un caracter anormal (prestatii reciproce disproportionate, datorii nescadente, compensatii, dare n plata pentru datorii exigibile etc.). Toate legislatiile falimentare contin prevederi menite sa mpiedice "organizarea" de catre debitor a momentului ncetarii platilor n asa fel nct sa doseasca o parte din bunuri prin plati fictive, donatii, etc., n frauda intereselor creditorilor sai.De asemenea, sub presiunea lipsei de lichiditati este posibil ca debitorul sa ncheie anumite tranzactii n conditii oneroase, pentru a putea mentine aparenta continuarii platilor.[27] n vechea legislatie, perioada de timp anterioara ncetarii platilor n care actele debitorului deveneau anulabile se numea perioada suspecta. Prin aceasta s-a urmarit obtinerea "unui mijloc de nlaturare a actelor fraudatorii ale viitorului falit si care sa fie mai eficace dect vechea actiune pauliana".[28] Instituirea acestui sistem are avantajul protectiei creditorilor; principalul dezavantaj al sistemului, n special atunci cnd perioada suspecta poate retroactiva prea mult naintea datei ncetarii platilor, l constituie nesiguranta si perturbarea activitatii tertilor ale caror situatii juridice sunt n permanent pericol de a fi afectate. Conform Legii insolventei, perioada "suspecta" se ntinde pna la 3 ani anteriori datei nregistrarii cererii introductive, fixnd 3 termene naintea acestei perioade, si anume 120 de zile, 2 ani si 3 ani.

Titlul II-Regimul juridic al actelor incheiate de debitor anterior deschiderii procedurii insolventei
Dupa deschiderea procedurii, administratorul judiciar sau lichidatorul sunt ndreptaatiti sa ntreprinda n interesul creditorilor o serie de masuri de natura sa restituie patrimoniului debitorului acele elemente patrimoniale nstrainate de acesta n detrimental creditorilor sai si sa determine soarta juridica a unor contracte ale acestuia aflate n curs de executare la data nceperii procedurii. Dupa natural lor, aceste masuri pot fi mpartite n doua categorii:masuri de drept procesual menite sa rentregeasca patrimoniul debitorului, micsorat prin acte frauduloase si masuri de gestionare a portofoliului de contracte al debitorului. Cap. I-Actele incheiate de debitor in perioada suspecta care pot fi anulate Sectiunea 1-Precizari prealabile Sentinta declarativa de faliment produce, asa cum am precizat mai sus, n persoana si n patrimoniul falitului att efecte de natura nepatrimoniala, ct si efecte de natura patrimoniala.Efectele de natura patrimoniala constau n desesizarea falitului de administrarea bunurilor salesi n constatarea nulitatii sau anularea fata de masa creditorilor a actelor juridice savrsite de falit n perioada suspecta. Analiza perioadei suspecte este rezultatul efectului retroactiv al declararii starii de faliment.Cea mai importanta caracteristica a acestui efect este formarea unui alt instrument

conceptual de utilitate practica-prezumptia de frauda (Fallitus ergo fraudator), prezumptie care loveste operatiunile viitorului falit, operatiuni savrsite in perioada premergatoare pronuntarii sentintei declarative. Aceasta perioada difera ca ntindere si moment de nceput dupa caracterul gratuit sau oneros al actului juridic ncheiat, dupa raporturile existente ntre falit si persoana cu care a contractat, dupa intentia avuta de parti la ncheierea actului, dupa cum obiectul actului juridic l-a constituit un bun mobil sau imobil, dupa cum momentul ncheierii lui se situeaza dupa pronuntarea sentintei declarative de faliment sau anterior pronuntarii acestei sentinte. Pentru constatarea nulitatii sau anularea actelor juridice ncheiate de falit n perioada suspecta, legiuitorul instituie o prezumptie de frauda, n anumite cazuri absoluta, irefragrabila iar n alta cazuri relativa, ce poate fi rasturnata prin dovada contrara.Prezumptia de frauda este prevazuta de lege ca o masura de protectie a creditorilor contra abuzurilor savrsite de comerciantul debitor nainte de ncetarea platilor sau ulterior acestei date prin nstrainarea unor bunuri din patrimoniul sau. Nulitatea nsa, fie ea absoluta, fie relativa, nu produce efecte erga omnes. Ea produce numai n raport cu masa creditorilor.Bunurile ce au fost nstrainate prin actele juridice respective vor fi readuse la masa bunurilor supuse lichidarii.[29] Subsectiunea 1-Dispozitii generale privind anularea unor acte Deschiderea proceduriilor de reorganizare judiciara sau de faliment poate conduce la constatare afaptului ca starea de insolventa a comerciantului nu se datoreaza riscului normal al afacerilor, sau nu numai acestuia, ci si unor manopere frauduloaseale debitorului care a anticipat starea de insolventa si a nstrainat astfel active importante din patrimonial sau, eludnd astfel dreptul de gaj general al acreditorilor sai prin sustrtargerea unor bunuri de la procedur aspeciala de executare silita instituita de legea insolventei.[30] Sectiunea a IV-a din Legea 85/2006 reglementeaza situatia unor acte juridice ale debitorului.Art. 78 din lege consacra generalitatea masurilor din prezenta sectiune.Diferenta dintre vechea si actuala reglementare fiind doar una de natura terminologica, n sensul ca norma juridica a fost adaptata schimbarilor operate n material procedurilor aplicabile n caz de insolventa. Astfel, masurile vizate de Sectiunea a IV-a din lege se aplica att n caz de reorganizare juridiciara, ct si n caz de faliment, indiferent daca este vorba despre procedura generala sau despre procedura simplificata. Art. 77 prevede faptul ca toate actiunile introduce de administratorul judiciar sau de lichidator n aplicarea dispozitiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creantelor sunt scutite de taxe de timbru. Prin acest articol, legiutorul a extins sfera de aplicare a scutirilor de taxe de timbru la toate actiunile introduce n aplicarea dispozitiilor prezentei legi de catre administratorul judiciar sau de catre lichidator.Norma corespondenta din reglementarea anterioara prevedea scutirea de la plata taxelor de timbru numai an cazul actiunilor introduse de lichidator;n cazul actiunilor introduse de administratorul judiciar scutirile se aplicau exlusiv actiunilor introduse cu privire la actele vizate de Sectiunea a 3-a din Legea 64/1995.

Scutirea de taxe de timbru are caracter general, n sensul ca priveste toate actiunile promovate de catre lichidator si de catre administratorul judiciar, indifferent mpotriva cui sunt acestea ndreptate si fara a interesa felul sau natura actiunilor-actiuni n anulare, restituire, etc(CA Bucuresti, Sectia a VI-a comercila, decizia nr. 285/2002, Practica juduciara comentata 2002, pag 210).In concluzie, nici o actiune introdusa de catre administratorul judiciar sau de catre lichidator n aplicarea Legii 85/2006 nu va putea fi anulata ca netimbrata.[31] Problema care s-a pus n doctrina a fost aceea de a sti daca, n cazul n care legea permite, actiunile promovate de catre alte subiecte sunt ori nu timbrabile.n cazul anumitor actiuni, cum sunt cererile privind deschiderea procedurii este indubitabil ca sunt supuse taxarii. Exista nsa si actiuni n cazul carora raspunsul nu este att de simplu-art. 138 alin.(3) prevede posibilitatea comitetului creditorilor de a cere judecatorului syndic sa fie autorizat sa introduca actiunea n angajarea raspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolventa, daca administratorul judiciar sau lichidatorul au omis sa indice n raportul lor asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica sau daca acesta a omis sa formuleze actiunea iar raspunderea respectivelor persoane ameninta sa se prescrie. ntr-o opinie (prof. St. D. Carpenaru), actiunea promovata n aceste conditii, ca de altfel n toate cayurile n care aeste promovata de catre alte subiecte de drept dect administratorul judiciar sau lichidatorul, este supusa taxelor de timbru, deoareace ratiunile pentru care a fost reglementata mscutirea nu seregasesc dect n cazul acelor actiuni.n cazul n care nu ar fi fost prevazuta scutirea de taxe de timbru, acestea ar fi fost platite din averea debitorului, n timp ce n cazul actiunilor depuse de catre comitetul creditorilor urmeaza a fi suportate de catre creditori. [32] n practica s-a pus problema posibilitatii de a formula n cadrul procedurii insolventei anumite cereri specifice procesului civil, spre exemplu cererea de chemare n judecata sau de chemare n garantie a altor persoane. S-a considerat ca fiind o forma speciala de executare silita, procedura insolventei permite numai solutionarea cererilor specifice, iar nu si promovarea unor actiuni sau cereri neprevazute de legea speciala (CA Bucuresti, Sectia aV-a comerciala, decizia nr. 1504/2002, Practica judiciara comerciala 2002, pag.214).Drept urmare, acestea vor fi respinse ca inadmisibile.Aceasta solutie este justificata att de caracterul special al procedurii insolventei, ct si de art. 149, conform caruia, dispozitiile legii insolventei se completeaza n masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codului civil, Codului comercial si ale Legii 637/2002.[33] Subsectiunea 2-Actiunea in anulare si actiunea pauliana Originea actiunilor n anulare se afla n actiunea revocatorie pauliana de drept comun, reglementata prin dispozitiile art. 975 C. Civ. Actiunea pauliana este o creatie pretoriana, datorata pretorului Paulus, care a introdus-o n edictul sau (qua in fraudem creditorium alienat sunt revocantur) pentru revocarea fraudei comise de debitor prin acte de nstrainare.[34] n literature de specialitate s-a subliniat ca att n cazul actiunii pauliene, ct si n cazul actiunilor revocatorii falimentare, cauza proxima este aceeasi-reprimarea fraudei debitorului.[35]

n Franta, jurisprudenta anterioara anului 1985 indica faptul ca nulitatile din perioada suspecta sunt des actions pauliennes renforcees , avnd n vedere faptul ca ambele aveau natura unei actiuni n inopozabilitate.[36]Totusi, analogia ntre nulitatile din perioada suspecta si frauda pauliana este mai mult dect contestabila.De fapt, actiunea pauliana implica stabilirea unui concert fraudulos ntre parti-mai putin n cazul liberalitatilor-pe cnd n cazul nulitasilor din perioada suspecta frauda este prezumata. De asemenea, obiectivul urmarit de catre actiunea pauliana este acela de a face inopozabile creditorilor acele acte ncheiate n frauda drepturilor lor, obiectiv care impune doua constatari. Prima consta n faptul ca legislatia franceza n materie, ca si cea romneasca pune pe primul plan reconstituirea activului debitorului, obiectiv strain de finalitatea traditionala a actiunii pauliene, iar cea de-a doua n faptul ca nulitatile din perioada suspecta privesc propriuzis anularea acelor acte si nu doar inopozabilitatea, ca n cazul actiunii pauliene.De aceea, n present, doctrina franceza opineaza ca diferentele dintre cele doua actiuni exclud chiar suprapunerea partiala a acestora.[37] ntrebarea care s-a pus n doctrina franceza a fost daca putem concluziona ca actiunea pauliana este n totalitate exclusa din cadrul procedurilor colective. Pentru o perioada, jurisprudenta Curtii de Casatie a dat un raspuns afirmativ acestei ntrebari, considernd ca n cadrul procedurilor collective poate fi exercitata actiunea pauliana, n situatia n care se constata inactiunea reprezentantului creditorilor.Mai mult, Curtea de Casatie Versailles a statuat ca n acest caz, rezultatul actiunii pauliene nu profita numai celui ce se prevaleaza de aceasta, ca an dreptul comun, ci duce la reconstituirea activului debitorului, profitnd astfel creditorilor mai putin diligenti, care vor beneficia de promptitudinea unuia dintre ei. n 1997 Curtea de Casatie a refuzat acceptarea faptului ca actiunea pauliana profita tuturor creditorilor, decizie pe deplin justificata, n masura n care aceasta actiune, proprie creditorului care o invoca, distincta deci de o actiune n anulare, nu trebuie sa produca efecte dect n profitul celui ce o introduce.O solutie colectivista care ar face ca ansamblul creditorilor sa profite de diligenta unuia dintre ei, ar semnifica recunoasterea posibilitatii creditorilor de a se substitui reprezentantului lor.[38] Caracteristica actelor la care afc referire art. 79-80 din Legea 85/2006 este intensia de fraudare a creditorilor (animus trandandi) existenta n chiar momentul ncheierii actelor, debitorul avnd reprezentarea starii sale de insolventa, prezenta sau pe cale de a se produce, si urmarind prin ncheierea actului sa sustraga bunul de la executarea silita a creditorilor sau sa favorizeze un creditor n dauna celorlalti. Nulitatea este definita n doctrina[39] drept o sanctiune de drept civil, ntruct lipseste de ocrotirea legala efectele actului ncheiat n dispretul dispozitiilor normative; ea est econtraponderea libertatii contractuale, al carei exercitiu l tarmureste nlauntrul limitelor legale Actiunea revocatorie est definita ca fiind acea actiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiintarea) pe cale judecatoreasca a actelor juridice ncheiate de debitor n vederea prejudicierii sale, prejudicierea creditorului constnd n faptul ca prin ncheierea actelor atacate debitorul si mareste sau si creaza o stare de insolvabilitate.[40]

Numai frauda creditorilor n sine nu este o cauza de nulitate a actelor juridice, putnd justifica doar o actiune revocatorie (pauliana), deosebita de actiunea n anulare.Atunci cnd frauda creditorilor este asociata cu starea de insolventa, prezenta sau pe cale de a se produce, actele debitorului comerciant sunt lovite de nulitate relativa.Nu este nsa necesar ca ntre starea de insolventa si actul a carui anulare se cere sa existe un raport de cauzalitate, insolventa putnd avea orice alte cauze, inclusiv riscul normal al afacerii comerciale.[41] Fraudarea creditorilor apare astfel ca o cauza speciala de nulitate relativa-actele juridice civile si comerciale ncheiate de comerciantul persoana fizica sau juridica aflat n stare de insolvabilitate. Diferenta specifica fata de actiunea pauliana consta dintr-o serie de circumstantieri de ordin tehnico-juridic care, analizate global, integreaza uniform aceasta actiune regimului juridic special al procedurii insolventei commercial, circumstantieri care se refera n mod special la egalitatea si concursualismul masei credale. Astfel, revocarea actelor n perioada suspecta este dispensata, n majoritatea cazurilor de probatiunea concernului fraudulos si al prejudiciului , elemente indispensabile admiterii actiunii pauliene. De asemenea, nu prezinta nici un fel de importanta n solutionarea favorabila a acestor actiuni buna sau reaua credinta a dobnditorilor, cu exceptia posibilitatii acestora de a se nscrie ulterior la masa credala cu un drept de creanta provenit din restituirea prestatiei. Perioada suspecta este de natura a produce numai revocari concursuale, adica n profitul ntregi mase credale, si nu n interesul individual al creditorilor, care nu au calitate procesuala activa n astfel de actiuni.n plus, revocarea profita chiar si creditorilor ale caror creante s-au nascut ulterior perfectarii actului atacat, mpotriva principiilor traditionale ale actiunii pauliene.Caracterul distinctiv al actiunii revocatorii falimentaren raport de figura juridica reglementata de art. 975 C. civ. subsumeaza urmatoarele trasaturi:protejaza unitar ntreaga masa credala prin sansa unei rentregiri a activelor falitului, prevalnd interesul concursual si nu cel individual;n acest sens, literatura franceza interbelica califica aceste actiuni drept actiuni concursuale puliene, pentru a explica ntr-un mod plastic faptul ca ele se pot exercita limitative, fiind interzis ca falitul sa poata profita de ele, si tot astfel creditorii neputnd actiona n mod individual iar pe de alta parte regimul probatiunii este unul de favoare, fiind consacrata legislative o prezumptie relativa de fraudare a creditorilor.[42] n cazul actiunii pauliene, actul poate fi partial pastrat, n masura n care creditorul care introduce actiunea nu are interes.[43] In doctrina franceza se concluzioneaza ca substituirea notiunii de nulitate celei de inopozabilitate a lasat sa subziste cele doua categorii traditionale, n functie de caracterul mai mult sau mai putin suspect al actelor vizate.[44]n anumite cazuri, judecatorul este tinut sa pronunte revocarea actului ncheiat n perioada suspecta, reglementare prezenta si n legislatia romneasca.Doctrina face referire n mod traditional la nulitatea (sau inopozabilitatea de drept), ceea ce nu trebuie sa duca la concluzia ca n regimul actual actul vizat este nul de plin drept.Nulitatea trebuie sa fie pronuntata, n mod necesar n functie de data si de natura actului si chiar daca cocontractantul debitorului este de buna-credinta.n alte cazuri, nulitatea este facultativa si legea lasa judecatorului puterea de apreciere.[45]

Este deja stiut ca notiunea de nulitate poate fi folosita n mod generic desemnnd att nulitatea absoluta, ct si cea relativa, nsa atunci cnd notiunea de nulitate este contrapusa celei de anulabilitate, de regula prima desemneaza nulitatea absoluta, iar a doua nulitatea relativa. Folosirea de catre legiuitor a notiunii de actiune n anulare releva fara echivoc caracterul relative al nulitatii acestor acte, anulabilitatea actului fiind caracteristica nulitatilor relative. Caracterul relativ al nulitatii este relevat si de faptul ca promovarea actiunii de catre lichidator, administrator sau, n subsidiar, de catre comitetul creditorilor, nu este o obligatie, fiind facultativa, potrivit expresiei folosite de legiuitor:administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul sindic actiuni (art. 79).Pasivitatea administratorului sau lichidatorului valideaza efectele actelor juridice enumerate n cadrul art. 79-80 din Legea 85/2006, ori numai nulitatea relativa poate fi asanata prin vointa sau pasivitatea partilor.[46] Actiunea n anularea actelor indicate n cuprinsul art. 79-80 este o actiune prescriptibila, ceea ce demonstreaza odata n plus caracterul relativ al acestor nulitati. Nu n ultimul rand trebuie precizat ca anulabilitatea acestor acte are ca fundament apararea intereselor individuale ale creditorilor si nu considerente de ordine publica, ceea ce justifica de asemenea caracterul relative al nulitatii. Nulitatea relativa prevazuta n art.79-80 din Legea 85/2006 are un character special.Ea nu se fundamenteaza pe nici una dintre cauzele de nulitate relativa cunoscute n dreptul comun.n dreptul comun cauzele de nulitate relativa sunt viciile de consimtamnt, incapacitatea de exercitiu si leziunea n cazul minorilor. Nulitatea actului juridic, relativa sau absoluta, are cause care exista n momentul ncheierii actului juridic, facnd ca acesta sa nu ndeplineasca vreuna din conditiile de validitate prevazute de art. 948 si urm. C.civ. Caracteristica actelor avut en vedere de legea insolventei este intentia de fraudare a creditorilor existenta n chiar momentul ncheierii actelor, debitorul avnd reprezentarea starii sale de insolventa, prezenta sau pe cale de a se produce, si urmarind prin ncheierea actului respectiv sa sustraga bunul respectiv de la executarea silita a creditorilor sau sa favorizeze un creditor n dauna celorlalti. Fraudarea creditorilor apare astfel ca o cauza speciala de nulitate relativa-actele juridice civile si comerciale ncheiate de comerciantul persoana fizica sau juridica aflat n stare de insolvabilitate.[47] Subsectiunea 3-Natura termenului pentru anularea actelor frauduloase Termenul, n acceptiunea cea mai larga, este o perioada de timp n care legea impune o conduita activa sau pasiva, sau acorda semnificatie unui eveniment sau absentei acelui eveniment. Termenul procedural este timpul stabilit pentru a face un act de procedura, sau n care, dimpotriva est einterzisa ndeplinirea acelui act.Daca actul procedural nu a fost ndeplinit n termenul stabilit, sanctiunea este decaderea din dreptul de a-l mai face.Daca actul procedural nu trebuia facut n termenul stabilit, sanctiunea este nulitatea.n prima situatie actul nu poate fi refacut, spre deosebire de cea de-a doua situatie, prematuritatea fiind n principiu remediabila spre deosebire de tardivitate.

Termenul de prescriptie extinctiva este durata de timp prevazuta de lege n care dreptul la actiune trebuie exercitat sub sanctiunea pierderii lui. Att termenele procedurale ct si cele de prescriptie pot conduce la stingerea dreptului neexercitat si acest efect trebuie invocat de persoana interesata si constatat de organul competent.ntre cele doua categorii de termene sunt, nsa deosebiri importante, printer care si cauzele si conditiile de suspendare . Premisele expuse mai sus, n confruntare cu dispozitiile art. 81 alin.(1) din legea insolventei conduc la concluzia ca termenele de un an si de 18 luni, calculate dupa dat adeschiderii procedurii, sunt termene de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune pentru efectuare a transferurilor patrimoniale efectuate de catre debitor.De aceea, art. 81, spre deosebire de cele doua articole ce l preceda utilizeaza notiunea de termen. [48] Problema corectei calificari juridical a acestui interval de timp a fost examinata de Curtea Cnstitutionala n trei decizii-Decizia nr. 106 din aprilie 2002 (M.Of., partea I, nr. 389 din 7 iunie 2002), Decizia nr. 297 din 8 iulie 2003 (M.Of. partea I, nr. 575 din 11 august 2003) si Decizia nr. 390 din 16 octombrie 2003 (M. Of., partea I nr. 126 din 12 februarie 2004). Considerentele celor trei decizii au fost aceleasi;din motivele celei mai recente se poate desprinde urmatoarea concluzie:prevederea termenului de 1 an socotiti de la data deschiderii procedurii falimentului, pentru introducerea actiunii n anularea actelor juridice frauduloase, constituie, de asemenea, o norma de procedura care, potrivit prevederilor art. 125 alin.(3) din Constitutie, se stabileste prin lege. Calificarea ca norma de procedura este imprecisa si lasa impresia ca acest termen este unul procedural, concluzie inadecvata, avnd n vedere cele expuse mai sus, ntemeiata fiind calificarea acestui termen drept unul de prescriptie extinctiva a dreptului la actiue, aflat sub incidenta Decretului 167/1958.[49] Termenul pentru exercitarea actiunii n anulare actelor prevazute de art. 79-80 este de un an si ncepe sa curga de la data expirarii termenului stabilit pentru depunerea raportului privind cauzele si mprejurarile care au determinat starea de insolventa (maximum 60 de zile de la desemnarea administratorului).Actiunea n anulare nu va putea nsa sa fie introdusa mai trziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, indiferent cnd a expirat termenul pentru ntocmirea raportului de catre administrator . n concluzie, cel putin teoretic, termenul pentru introducerea actiunii n anulare poate fi mai scurt de un an, n cazurile n care raportul prevazut la art. 20 este ntocmit dupa 6 luni de la data deschiderii procedurii insolventei. Termenul de 1 an n care se poate exercita actiunea n anularea actelor frauduloase este un termen de prescriptie a exercitiului unui drept subiectiv material, interpretare unanim acceptata de doctrina.[50] Acest termen nu poate fi considerat unul de decadere, aceasta fiind o sanctiunespecifica neexercitarii unor drepturi procesuale.[51] Prin urmare, cu exceptia duratei si a modului de calcul, termenul de prescriptie susmentionat sesupune regulilor generale privind prescriptia extinctiva, ceea ce nseamna ca poate fi ntrerupt sau suspendat. De asemenea este posibila repunerea n termen.

Prin sentinta definitiva pronuntata de Tribunaluul Timis n dosarul nr. 11289/COM/2003 a fost respinsa ca tardiva actiunea introdusa de reclamanta SC C SA prin lichidator SC IT.MA SRL pentru anularea contractului de vnzare a unui imobil catreSC PA SRL, cu motivarea ca fata de debitoarea reclamanta s-a declansat procedur a falimentului prin sent. Civ. nr. 2572/06.09.2003, iar actiunea n anulare s-a promovat la 22.10 .2003, dupa depasirea termenului de 1 an de la deschiderea procedurii.Instanta a invocat din oficiu n cursul procedurii exceptia tardivitatii si a nlaturat apararea formulata de catre lichidator, n sensul ca fiind numit n cauza doar n ianuarie 2003, n raport de aceasta data promovarea actiunii s-a facut n termen de 1 an, considernd irelevanta data desemnarii lichidatorului, cta vreme textul legal se refera la deschiderea procedurii. Solutia adoptata de catre instanta este criticabila ntruct faptul ca exceptia tardivitatii a fost invocata din oficiu duce la concluzia ca Instanta a considerat acest termen ca fiind unul de decadere, decaderea din exercitiul dreptului procesual fiind consecinta tardivitatii ndeplinirii respectivului act fata de un termen imperativ-onerativ.[52] Exercitiul actiunii an anulare nu este nsa doar un drept procesual subiectiv.Actul anulabil da nastere unor drepturi subiective materiale, actiunea fiind mijlocul de valorificare a dreptului material subiectiv, iar sanctiunea neexercitariia cestuia este prescriptia extinctiva, si nu decaderea. n conformitate cu doctrina, daca termenul de un an este un termen de prescriptie, apararea lichidatorului n cauza de mai sus este ntememiata.Lipsa reprezentantului legal care sa exercite actiunea n anulare este un motiv de suspendare a termenului de prescriptie, avnd n vedere ca aceast aest eo actiune personala a partilor contractante, care n cazul falimentului sau reorganizarii judiciare, cnd dreptul de administrare afost ridicat debitorului aflat n insolventa, actiunea exercitndu-se n numele lui de catre administratorul judiciar sau lichidator, ori de catre comitetul creditorilor.[53] Odata cu declararea falimentului la 06.09.2003 dreptul de administrare al debitorului a ncetat de drept si pna la numirea lichidatorului n ianuarie 2003, actiunea n anulare nu pites fi exercitata de catre debitoare din motive obiective care justifica suspendarea termenului de prescriptie. De lege ferenda, o formulare mai exacta a naturii acestui termen si extinderea lui expresa la toate cazurile de anulabilitate ar fi necesara ntr-o viitoare modificare a legii. Totusi, n eventuala situatie n care, actul anulabil a fost ncheiat n perioada suspecta, prin simulatie, instrument optim pentru debitorii care intentioneaza sa sustraga bunuri de la urmarirea creditorilor, n perspective falimentului, nsa s-a prescris dreptul la actiunea n anulare, reglementat de art. 81 alin (1), deoarece aceasta nu a fost introdusa n termenul de 1 an de la data expirarii termenului pentru stabilit pentru ntocmirea raportului prevazut la art. 20, dar nu mai trziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, este posibila formularea unei actiuni n declararea simulatiei.Astfel, n cadrul procedurii falimentului va fi avuta n vedere adevarata situatie juridica a bunurilor debitorului, cea rezultata din actul secret si nu cea aparenta rezultata din actul public, care va fi declarat simulat prin hotarre judecatoreasca.[54] Sectiunea 2-Regimul unor acte neprezumate frauduloase De multe ori, analiza administratorului sau lichidatorului judiciar realizata prin rapoartele sale de activitate releva o imagine sumbra a patrimoniului debitorului.Cu toate acestea, registrele contabile ale debitorului sau cartile funciare pot demonstra existenta, ntr-un

trecut nu foarte ndepartat, a unor active importante.Este primul pas n declansarea unei analize exhaustive n privinta naturii juridice reale a actelor de transfer.Practicianul n insolventa poate realiza o ndestulare neasteptata a masei credale tocmai ca urmare a reusitei uneiactiuni revocatorii falimentare, efect al analizei riguroase si lucide a tuturor transferurilor patrimoniale aferente perioadei suspecte. La ora actuala, pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VII-a Falimente, numarul cazurilor de actiuni revocatorii falimentare prezinta o crestere semnificativa,jurisprudenta n materie cunoscnd si ea o tendinta unitara. Art. 79 al Legii 85/2006 reglementeaza regimul juridic al unora dintre actele frauduloase ncheiate de catre debitor n cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei. Din interpreatrea sistematica a art. 79 si a art. 80(1) se desprinde concluzia ca art. 79 reglementeaza acte juridice neprezumate ca fiind frauduloase, iar art. 80 alin. (1) se ocupa de actele prezumate ca fiind ncheiate prin frauda.Prin urmare, n cazul actelor mentionate n art. 79 frauda trebuie dovedita.[55] Cele mai multe cazuri de frauda potentiala sunt detaliate n art. 80;nsa, art. 79 ofera un temei legal pentru actiunea judecatorului syndic aplicabil la cazurile de fraudare a drepturilor creditorilor care nu sunt prevazute n mod expres de lege.Spre exemplu pot fi considerate acte frauduloase platile facute n permanenta n avans fara clauza de indexare n favoarea unui tert, n conditii de inflatie sau renuntarea de a cere despagubiri si penalitati contractuale sau dupa caz legale de la terti.[56] n dreptul francez, actele care n doctrina noastra sunt neprezumate frauduloase, sunt denumite nulitati facultative.Deosebirile dintre acestea si reglementarea romneasca vor fi tratate n sectiunea urmatoare, referitoare la conditiile exercitarii actiunii n anulare introduse n temeiul art.79. Exercitarea actiunii n anularea actelor frauduloase prevazute de art. 79 din lege, presupune ndeplinirea mai multor conditii specifice. Subsectiunea 1-Conditii de exercitare n doctrina s-a aratat ca aceasta actiune nu est enici actiune n anulare (nulitatea fiind o sanctiune pentru nerespectarea conditiilor de ncheiere a actului) nici actiune pauliana, deoarece profita ntregii colectivitati a creditorilor;n aceasta opinie se considera ca ne aflam n fata unei actiuni sui generis[57], ale carei conditii de exercitare sunt:existenta unei fraude din partea debitorului, existenta unui prejudiciu adus creditorilor, actele sa fi fost ncheiate nauntrul perioadei stabilite de lege.[58] ntr-o alta opinie, se considera ca este vorba despre o actiune n anulare pe baza argumentului de text furnizat de art. 44 din Legea 64/1995, actualul art. 79 din Legea 85/2006. [59] O prima cerinta se refera la titularul actiunii n anulare care nu poate fi dect administratorul judiciar sau lichidatorul dupa caz, iar n cazul pasivitatii lor comitetul creditorilor.Exercitiul actiunii n anulare este o facultate pentru acestia iar nu o obligatie, legiuitorul folosind sintagma poate introduce care nu lasa loc unei alte interpretari.

n doctrina se propune ca de lege ferenda sa fie prevazuta obligatia administratorului judiciar sau a lichidatorului de a introduce actiuni n anularea actelor frauduloase, mai ales cnd acest lucru rezulta din raportul privind cauzele si mprejurarile care au determinat starea de insolventa.[60] Totusi trebuie facuta precizarea ca legea ofera o alternativa n cazul pasivitatii administratorului judiciar sau a lichidatorului-abilitare comitetulu icreditorilor n vederea introducerii acestor actiuni-art. 81 alin. (2). O alta conditie priveste proba existentei actului fraudulos al actului n dauna drepturilor creditorilor.Legea romna nu da o definitie a fraudei sau a actului fraudulos;art. 975 se refera doar la actele viclene facute de catre debitor n prejudicial drepturilor creditorilor. Doctrina consacra trei forme ale notiunii de frauda-frauda de re ad rem comisa de o parte a unui contract n defavoarea celeilalte, frauda de re ad tertium sau de persona ad personam (comisa de parti n concert fraudulos sau ntelegere mpotriva tertilor si fraus legis-frauda la lege. Art. 79 are n vedere ultimele doua forme-frauda mpotriva creditorilor si frauda la lege, acesta din urma fiind inclusa n materi aactelor frauduloase pe considerentul ca n procedura insolventei pot fi valorificate si creante bugetare. Doctrina defineste actele frauduloase ca fiind ncheiate cu rea-credinta pentru a leza drepturile altor persoane sau pentru a ncalca legea, n vederea obtinerii unui profit n favoarea debitorului sau a altei persoane[61], frauda implicnd ncalcarea moralei juridice si fiind situata la confluenta dintre morala si drept.[62] Frauda constituie, n primul rand, un act de nselare a creditoruli de catre debitor, prin care acesta din urma si micsoreaza patrimoniul, sustragndu-l de la gajul general al creditorilor si provocndu-si sau agravndu-si astfel insolvabilitatea.[63] Frauda este definita n dreptul american ca o denaturare voita a realitatii, cu scopul de a determina o alta persoana sa piarda un bun sau un drept.[64] n doctrina s-a aratat ca intentia de frauda este greu de dovedit;n schimb, ea rezulta din circumstantele ncheierii actului fraudulos:legatura strnsa existenta ntre partile tranzactiei, pretul situate sub pretul real al bunului, etc.[65] Actul fraudulos trebuie sa afecteze drepturile creditorilor, sa produca prejudicii materiale acestora.n concluzie, exced sferei de incidenta a art. 79 actele care privesc drepturi personale nepatrimoniale, iar administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie sa demonstreze ca actul este fraudulos si ca prin efectele sale determina daune creditorilor, n sensul ca au scazut sansele satisfacerii creantelor acestora. Doctrina franceza a avut o perioada ndelungata o notiune extensiva asupra notiunii de prejudiciu.O vreme a statuat n sensul ca prin nlocuirea n patrimoniul debitorului a unui bun individual detrminat cu pretul acestuia care se preta la a fi disimulat, creditorii au fost prejudiciati.Astazi, pozitia Curtii de Casatie este mai radicala, considerand ca instantele de fond nu sunt tinute sa constate existenta prejudiciului pentru debitr sau creditorii sai.Aceasta solutie se justifica prin faptul ca actiunea n anularea actelor frauduloase are drept scop reconstituirea activului debitorului n vederea mentinerii activitii.[66]

Totusi, este posibl ca n cazul unor acte referitoare la drepturi personale nepatrimoniale sa se produca si consecinte de ordin material.Daca debitorul ncheie un act juridic prin care cesioneaza drepturi de proprietate intelectuala, dar prin aceasta transmitere debitorul pierde anumite beneficii, actul de cesiune este anulabi ldeoarece prejudiciaza creditorii.[67] n acest caz, jurisprudenta a stabilit ca stabilirea valorii de circulatie n cazul actelor pretins frauduloase se face prin expertiza de evaluare ( CA Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, decizia nr. 1684/2002, Practica judiciara comentata 2002, pag. 209). Art. 276 (b) din Debtor and Creditor Law, USA stipuleaza ca o datorie precedenta poate asigura pretul real pentru un transfer de proprietate, acest pret neputnd fi disproportionat n comparatie cu valoarea proprietatii obtinute. O a treia conditie pentru exercitare actiunii priveste ncheierea actului respective n cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei.Actele frauduloase ncheiate dupa deschiderea procedurii insolventei pot fi de asemenea anulate, dar nu n temeiul art. 79 ci n temeiul art. 46. Perioada de trei ani anterioara deschiderii proceduri inu reprezinta nu poat efi calificata nici ca termen de prescriptie extinctiva , nici ca termen procedural, fiind o simpla modalitate de determinare a sferei actelor atacabile al caror autor a fost debitorul.[68] Determinarea sferei actelor atacabile s-a efectuat prin doua limite:o limita de timp si o limita de continut a actului atacabil, limita de timp fiind corelata cu continutul actului att n cayul art. 79, ct si n cazul art. 80.Actele considerate ca avnd o gravitate sporita prin latura subiectiva fiind plasate ntr-o perioada de timp mai ndelungata dect celelalte. n concluzie, perioadele anterioare deschiderii procedurii nefiind nici termrne de prescriptie extinctiva, nici termene procedurale, este exclusa orice discutie despre ntreruperea sau suspendarea acestora.De aceea, judecatorului sindic nu i se poate reprosa ntemeiat ca nu a examinat din oficiu existenta unor motive de ntrerupere sau de suspendare.[69] n sustinerea celor expuse mai sus a vine si jurisprudeta Curtii de Apel Cluj, prin decizia nr. 473/22.03.2005 a Sectiei comerciale si de contencios administrative si fiscal.n speta, recurentul lichidator a reprosat instantei care a pronuntat hotarrea atacata ca nu a cercetat aeventuala existenta a unor cauze de suspendare sau de ntrerupere a termenului de 3 ani calculate anterior deschiderii procedurii, pentru a ncuviinta actiunea n anularea transferului, desi data transferului era anterioara cu mai mult 3 ani fata de deschiderea procedurii.Judecarea cererii de recurs implica o prealabila calificare a perioadei de 3 ani care, n conceptia recurentului constituie un termen de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune, sau, eventual, un termen procedural. n ceea ce priveste tertul cu care debitorul a ncheiat actul, legea nu pretinde complicitatea acestuia la frauda, desi aceasta exista n majoritaea cazurilor, ceea ce nseamna ca proba relei -credinte se refera numai la debitor , iar nu si la tertul cocontractant, aspecte tratate mai sus cu ocazia analizei comparative a actiunilor revocatori falimentare si a actiunii pauliene.Buna sau reaua credinta are influenta doar asupra obligatiei de restituire.[70] n dreptul francez, conditia cunoatteriii starii de ncetare de plati l priveste si pe cocontractantul debitorului .Aceasta conditie implica cunoasterea starii de insolvabilitate, care n cazul actiunii pauliene este denumita reaua -credinta a tertului.n acest caz, reaua credinta are o forma particulara pentru ca se materializeaza n cunoasterea unui fapt, independent de oricare frauda sau rea-credinta din dreptul comun.Cunoasterea starii de ncetare de plati de catre tert

trebuie sa existe la momentul ncheierii actului, fiind inoperanta daca survine ulterior, trebuie sa fie precisa si personala celui ce trateaza cu debitorul.n cazul persoanelor juridice, buna credinta este apreciata prin prisma organelor persoanei juridice.[71] n conformitate cu art. 276 Debtor and Creditor Law, n SUA daca un cumparator participa la un transfer de proprietate cunoscnd ca intentia efectiva este de a ngreuna sau mpiedica, de a intarsia sau frauda creditorii actuali actuali sau viitori ai vnzatorului, bunurile respective pot fi recuperate de la cumparator de catre creditori, chiar daca toate prevederile Codului Comercial Uniform n legatura cu acest transfer au fost pe deplin respectate.[72] Sectiunea 60 a Bankruptcy Act US prevede ca transferurile preferentiale care au avut loc n cazul vnzarii, declansnd naintarea unei plngeri de faliment involuntar mpotriva vnzatorului pot determina, odata cu declararea vnzatorului drept falit, obligati acumparatorului de a preda proprietatea n minile administratorului verii falitului daca, la momentul transferului, cumparatorul a avut suficiente motive pentru a suspecta vnzatorul de insolventa.[73] Ca urmare a anularii actului, valoarea se ntoarce n patrimonial debitorului iar pentru eventuala restituire a prestatiei sale, partea care a contractat cu debitorul, daca nu a fost complice la frauda, va avea o creanta pe care o va prezenta, la fel ca si ceilalti creditori la dosarul procedurii deschise.[74] Subdobnditorul bunului va fi tratat la fel ca si persoana care a fost parte la actul ncheiat cu debitorul. Indiferent de valoarea obiectului, actiunea este de competenta tribunalului, prin judecatorul sindic. Actele avute n vedere de art.79 sunt acte juridice unilaterale sau multilaterale prin care se realizeaza o manifestare de vointa a debitorului cu intentia de a produce efecte juridice n contra dispozitiilor legale si care afecteaza patrimonial creditorii sai. n cazul n care creditorii nu sunt lezati din punct de vedere patrimonial, nu poate fi vorba de un act juridic anulabil n sensul art.79, deoarece actul nu este ncheiat n dauna acestora.[75]n practica judiciara s-a considerat ca promisiunea de vnzare a unui bun nu est eun act juridic care intra n sfera de incidenta a art. 79 si 80 (C.A. Bucuresti, Sectia a V-a Comerciala, decizia nr. 653/2004[76]). n cazul n care este vorba despre acte ncheiate de catre debitor anterior perioadei suspecte, n frauda creditorilor, prin folosirea simulatiei, acestea ar putea fi atacate cu actiunea n declararea simulatiei, imprescriptibila, pentru ca, dovedindu-se caracterul lor simulate, procedura insolventei sa se desfasoare n raport cu adevarat a situatie juridica a bunurilor debitorului, consemnata n actul secret, si cu ignorarea celei aparente, rezultata din actul public.[77]Acesta solutie este aplicabila si n cazul actelor prevazute n art. 80, care nu pot fi anulate n temeiul acestuia din cauza momentului n care s-au ncheiat si care ndeplinesc conditiile necesare pentru a putea fi atacate prin actiunea n declararea simulatiei. De asemenea, asa cum am precizat mai sus, n sectiunea dedicata naturii trmenului prevazut de art. 81 alin.(1), pot fi atacate prin intermediul acestei actiuni actele care care nu au fost atacate n termen cu actiunea n anulare prevazuta de art. 79 si care ndeplinesc conditiile necesare pentru a fi atacate prin actiunea n simulatie. Efectele admiterii actiunii n simulatie sunt diferite dupa cum hotarrea judecatoreasca privind declararea simulatiei a ramas definitiva si irevocabila n cursul procedurii sau dupa nchiderea acesteia.n prima situatie, bunul cu privire la careva fi constatat ca apartine n mod

real debitorului va fi valorificat n cadrul procedurii alaturi de celelalte bunuri ale sale.n cea dea doua situatie, cnd procedura va fi nchisa fara sa de fi constatat existenta simulatiei si apartenenta bunului la patrimonial debitorului, creditorii vor putea urmari bunul respectiv potrivit dreptului comun.[78] Sectiunea 3-Actele juridice prezumate frauduloase Numai n cazul n carese admite ca actele enumerate n art. 80 din Legea 85/2006 sunt prezumate a fi n frauda creditorilor, prevederile acestui si justifica existenta n raport cu cele ale art. 79, n cazul acestora, asa cum am precizat mai sus, frauda nefiind prezumata. n doctrina franceza, aceste sunt denumite nulitati de drept si se considera ca din moment ce au fost ncheiate n perioada suspecta si ndeplinesc conditiile prevazute de lege nu pot fi altfel dect frauduloase.n vederea anularii acestor acte, judecatorul determina doar data respectivului act, daca acesta se ncadreaza n enumerarea legala.Pentru actele comerciale, data poate fi stabilita prin orice mijloc de proba, pe cnd pentru actele civile solutia este discutabila. [79] Enumerarea prevazuta de lege este limitativa.Ca regula, aceste acte fie nu prezinta nici o utilitate pentru debitor, fie confera anumitor creditori un avantaj excesiv n comparatie cu ceilalti. Legiuitorul a mentinut n Legea 85/2006 divizarea bipartita a actiunilor revocatorii falimentare.La o analiza sistematica si teleolegica a ipotezelor de redactare ale celor doua norme juridice, rezulta ca elemental distinctive al departajarii l constituie domeniul de incidenta al fraudei si anume-actiunile revocatorii obiective n considerarea naturii juridice a transferului (art. 80 alin.1), iar actiunile revocatorii subiective (in personam) n considerarea relatiilor speciale dintre debitorul falit si alte subiecte de drept aflat en sfera sa de influenta si/sau actiune. Subsectiunea 1-Actiuni revocatorii obiective Art. 80 alin (1) face refeire la acele transferuri care prin ele nsele sunt de natura a afecta realizare adrepturilor masei credale, avnd un scop vadit ilicit. Art. 80 alin. (1) lit. a) prevede posibilitatea anulare a actelor de transfer cu titlu gratuit effectuate n cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, fiind exceptate sponsorizarile n scop umanitar.Sunt avute n vedere toate actele juridice-dezinteresate sau liberalitati-prin care debitorul transfera o valoare patrimoniala fara sa dobndeasca n schimb o contraprestatie.[80]n acesta categorie se nscriu donatiile, inclusiv cele deghizate, renuntarile la drepturi, remiterile de datorie, sponsorizarile n scopuri neumanitare, comodatele si contractele de voluntariat. n cazul actelor dezinteresate debitorul procura un avantaj patrimonial fara sa-si micsoreze patrimoniul.Sunt acte dezinteresate comodatul, mandatul gratuit, depozitul neremunerat etc.Liberalitatile sunt acte cu titlu gratuit prin care dispunatorul si micsoreaza patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului-spre exemplu donatia sau mecenatul. De la incidenta actiunii n anulare sunt exceptate sponsorizarile n scop umanitar.Art. 1 alin.(1) din Legea 32/1994 defineste sponsorizarea ca fiind actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferal dreptului de proprietate asupr aunor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrative desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii.

Pentru exercitarea actiunii este necesar ca actul sa fie ncheiat n cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei. n privinta tertului beneficiar al actului cu titlu gratuit, nu se cere ca acesta sa fie de reacredinta.Atitudinea sa subiectiva influenteaza nsa ntinderea obligatiei de restituire, conform art. 83 alin. (83). n doctrina se sustine ca n acest caz nu est evorba despre o nulitata, ci mai degraba despre o forma speciala de revocare a actelor cu titlu gratuity, o alta interpretare ducnd la solutii contrare scopului legiutorului.[81] Daca ar fi vorba despre o nulitate, care opereaza daca exista o ncalcare a legii la momentul ncheierii actului, nu ar pute a fi anulate actele cu titlu gratuit ncheiate n mod valabil.Aceeasi autori sunt de parere ca actele cu titlu gartuit ncheiate n mod legal pot fi revocate, sau anulate n termini legii, ntruct din partea tertului lipseste contraprestatia, astfel ca este preferabila desfiintarea actului n detrimental tertului dar n favoarea debitorului insolvent, actele cu titlu gratuity fiind incompatibile cu natura speculativa a activitatii comerciale. Tertul dobnditor va raspunde n limita mbogatirii sale, solutie carese sprijina att pe principul mbogasirii fara just temei, ct si pe echitate ca factor de corectare n spiritul buneicredinte.[82] Judecatorul poate stabili ca un act apparent cu titlu oneros este n realitate un act cu titlu gratuit, indiferent de denumirea data de parti actului n cauza-Tribunalul Bucuresti, sectia a VII-a comerciala, dec. nr. 1725/2004, privind anularea unei tranzactii autentificate care se referee la transferal unui bun pentrui stingerea unui mprumut cu character personal acordat de catre beneficiarul tranzactiei unuia dintre asociatii debitorului, fiind retinuta n acest caz si intentia de frauda a partilor. Art. 80 alin. (1) litera b) reglementeaza anularea operatiunilor comerciale n care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate n cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Ratiunile care justifica anualrea acestor contracte ncheiate aparent valabil, conform cerintelor de validitate prevazute de lege sunt principiul egalitatii creditorilor, care guverneaza procedura reorganizarii judiciare si falimentului, care, n caz contrar, ar fi contrazis de existenta si executarea unor contracte dezechilibrate si reaua credinta a celui care prin dezechilibrul vadit dintre contraprestatii si-a asigurat un avantaj exagerat.[83] Intra n aceasta categorie orice acte comerciale patrimoniale oneroase si comutative iar nu aleatorii, efectuate n cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei, n care debitorul executa o prestatie de o valoare disproportionat mai mare dect valoarea primita.[84]Este indifferent daca stabilirea comercialitatii actului are la baza criterii obiective sau subiective dintre cele prevazute de Codul commercial, deci sunt avute n vedere si imobilele cuprinse ntrun fond de comert. Sunt anulabile numai acele acte n care prestatia comerciantului debitor aflat n insolventa comerciala este vadit disproportionata fata de prestatia primita de acesta, nu si n cazul contrar, cnd prestatia primita de catre debitor est evadit superioara celei a cocontractantului sau.[85]

n aceasta categorie nu intra contractele aleatorii legale, facute n cursul normal al activitatii debitorului.Este cazul acelor acte cu titilu oneros n care partile au n vedere posibilitate a unui cstig sau riscul unei pierderi, datorita unei mprejurari viiitoare si incerte de care depinde ntinderea sau chiar existenta obligatiilor lor-exemplul contractului de asigurare. n doctrina se sustine ca actele care intra sub incidenta acestui text de lege trebuie sa fie cu caracter comutativ si lezionare, iar nu orice acten care disproportia de valoare dintre contraprestatii este lipsita de echivalenta, fiind vorba despre anularea unor acte juridice lezionare n cazul unor persoane avnd deplina capacitate juridica.[86] n dreptul comun leziune este o cauza de nulitate relativa a contractelor ncheiate doar de minori.Daca partea lezata este major, indiferent de marimea leziunii de care a suferit, nu are decshisa calea actiunii n resciziune (art. 1165 C. Civ.).n mod cu totul exceptional, daca un cocontractant profita de starea de ignoranta, de nestiinta sau de starea de constrngere n care se afla cealalta parte spre a obtine avantaje disproportionate, contractul poate fi considerat nul absolute, nu anulabil pentru leziune, ntruct s-a ntemeiat pe o cauza ilicita-968 C.civ-leziunea fiind doar un indiciu ca s-a profitat de starea de constrngere n care se afla celalalt.[87]Autorul considera ca n conditiile economiei de piata este preferabila aplicarea art. 968 C. Civ. dect calificarea nejustificata a unui pret lezionar drept derizoriu, n vederea ocolirii inadmisibilitatii actiunii n resciziune ntre majori. n dreptul comercial, contractile lezionare ncheiate de catre comerciantul aflat n stare de insolventa pot fi anulate pentru frauda n dauna creditorilor, comerciantul debitor aflat n insolventa sau n pragul insolventei avnd reprezentarea faptului ca prin asemenea acte prejudiciaza interesele creditorilor sai, diminund dreptul de gaj general al acestora.[88]Sunt asemenea acte nstrainarile de bunuri sau active patrimoniale sub valoarea lor reala n scopul de a obtine lichiditati spre a evita incapacitate ade plata si declansarea procedurilor prevazute de Legea 85/2006. Legiuitorul are n vedere existenta unei disproportii vadite de valoare, iar nu a uneia discutabile, n favoarea tertului.Nu este avuta n vedere o valoare neserioasa, nici o diferenta mica de valoare.n prima situatie actul este cu titlu gratuit sau lipsit de cauza, n timp ce n cea de-a doua situatie, din cauza diferentei mici sau nesemnificative, actul nu poate fi anulat. Astfel de operatiuni comerciale anulabile pot privi aportul debitorului la capitalul unei societati comerciale, prin care, n contul unor unor prime de aport sau de emisiune iluzorii, debitorul primeste actiuni cu valoare inferioara celei a aportului sau, sau pot mbraca forma unui contract de vnzare-cumparare n care pretul este mult inferior valorii de circulatie a bunului.[89] Conform unei opinii din doctrina, n temeiul disproportiei prestatiilor contractuale, legea prezuma o frauda, fundamentata pe vointa culpabila a debitorului si a cocontractantului sau. [90]Astfel, o oferta avantajoasa de pret, considerata drept o oportunitate n materie comerciala, trebuie sa nasca ntrebarea fireasca a riscurilor inerente unei eventuale anulari, n ipoteza n care ofertantul prezinta semnele clasice ale unei ncetari de plati, aspecte ce pot fi cunoscute din consultarea site-urilor publice ale Ministerului Finantelor, unde sunt publicate bilanturile contabile ale comerciantilor.n ceea ce priveste prezumtia de rea credinta a tertului, totusi, acesta nu poate fi luat n seama daca dobnditorii de la viitorul falit pot face dovada perfectei lor bune-credinte ca disproportia, chiar nsemnata, fusese justificata de circumstantele speciale ale operatiunii". Spre exemplu, pretul scazut de vnzare al unei ntreprinderi poluante n preajma iminentei modificari a legii mediului, al unui stoc de marfa important, n preajma abrogarii taxelor protectioniste de import, etc.

Acelasi autor duce rationamentul mai departe si concluzioneaza ca ntre ipotezele prezentate si urmatoarea-art. 80 alin.(1), lit. c)-exista o relatie de la gen la specie, ultimele fiind forme speciale ale fraudei mpotriva drepturilor creditorilor, aceeasi relatie existnd si ntre actele mentionate la art. 79 si cele de la art. 80. Art. 80 alin.(1) lit. c) reglementeaza posibilitatea exercitarii actiunii n anulare n privinta actelor ncheiate n cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate n acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza n orice fel drepturile. n aceasta categorie pot intra si donatiile (liberalitatile) vizate la litera a), dar si contractele dezechilibrate vizate la litera b).[91] Asa cum am precizat mai sus, facnd comparatia ntre actele avute n vedere la litera c) si cele de la literele a) si b), constatam ca ntre ele exista un relatie gen-specie.Prin urmare, ori de cte ori actul poate fi ncadrat n prevederile altui caz de nulitate, nu va fi incident acest caz. Este exprimata aici ipoteza clasica a fraudei n dauna drepturilor creditorilor, cu precizarea ca legea cere ca intentia de fraudare sa fie proprie tuturor partilor implicate n raportul juridic.Intentia de de frauda a debitorului n complicitate cu tertul trebuie dovedita, ea nefiind prezumata.[92]Frauda exista daca tertul cunostea starea de insolventa a debitorului n momentul n care a ncheiat actul n cauza;ntegerea frauduloasa nefiind indispensabila, este suficient sa se dovedeasca existenta intentei cocontractantului de a participa la fraudarea creditorilor, ceea ce implica faptul ca acesta a prevazut consecintele actului ncheiat cu comerciantul aflat n insolventa comerciala, cunoscnd situatia economica a acestuia.[93] Este anulabil contractul prin care debitoarea societate comerciala cu raspundere limitata a vndut cu doua luni nainte de deschiderea procedurii falimentului, dar dupa ce o asemenea cerere fusese depusa la tribunal, un imobil, casa si teren, sotieie administratorului societatii, raporturile existente ntre cei doi soti, oferind cumparatoarei dat edespre starea de insolventa a societatii comerciale, aceasta actionnd mpreuna cu sotul sau, administartor al societatii debitoare, cu intentia de a frauda creditorii.[94] De asemenea, este anulabil n teemiul art. 80 alin. (1) lit. c) contractul de vnzarecumparare prin caredebitoarea, societate comerciala cu raspundere limitata avndut, cu doua luni nainte de deschiderea procedurii falimentului, dupa ce la tribunal se depusese o cerere n acest sens, un teren intravilan unei alte societati cu raspundere limitata, al carei unic asociat era administratorul debitoarei, societatile contractante actionnd prin acelasi administrator au avut, n mod evident, intentia de fraudare a creditorilor vnzatoarei.[95] n jurisprudenta s-a stabilit ca este anulabil contractul de vnzare-cumparare ncheiat de catre un membru al consiliului de administratie al debitorului, cu depasirea puterilor sale, cu o societate comerciala al carei asociat are si calitatea de director general al debitorului, fiind incident art. 138 alin.(1) litera c)[96].De asemenea, este anulabil n acelasi temei actul de vnzare-cumparare prin care debitorul supus procedurii colective transfera unei societati comerciale dreptul de proprietate asupra mai multor bunuri, daca ambele parti au aceeasi asociati, acelasi administrator si sediu social, iar vnzarea-cumpararea s-a facut la scurt timp dupa obtinerea unui titlu executoriu mpotriva debitorului.[97] n art. 80 alin. (1) lit.d) sunt tratate actele de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau n folosul acestuia, efectuate n cele 120 de zile

anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe carecreditorul ar putea sa o obtina n caz de faliment al debitorului este mai mica dect valoarea actului de transfer. n aceasta situatie este vorba despre un act de dare n plata ncheiat cu cel mult 120 nainte de deschiderea procedurii.Este necesara proba faptului ca daca nu s-ar fi ncheiat actul de dare n plata, creditorul beneficiar al transferului ar fi primit vizibil mai putin din masa credala. Practic, nainte de promovarea actiunii, este necesara operatiunea de comparare a valorii transferului cu valoarea ipotetica realizata ca urmare a participarii la masa credala. Astfel, actiunea este uneori greu de promovat, cu exceptia cazului n care masa credala este inexistenta sau vadit insuficienta. n doctrina s-a sustinut opinia conform careia litera d) are n vedere doua ipoteze.[98]O prima ipoteza reglementata mai sus are n vedere preexistenta unei datorii a debitorului fata de creditor, n vederea stingerii careia debitorul a efectuat un transfer de proprietate-darea n plata a unui bun mobil sau imobil n vederea stingerii unei datorii, bun a carui valoare este superioara sumei la care ar fi ndreptatit creditorul n caz de faliment al debitorului. A doua ipoteza, vizeaza transferul proprietatii unui bun n folosul creditorilor.Exprimarea pe care se fundamenteaza aceasta a doua ipoteza este lacunara. Din examinarea textului de lege rezulta ca desi nu n mod explicit si aceasta ipoteza prezuma existenta unei datorii anterioare, pentru ca altfel termenul de creditor est elipsit de acoperire;transferul nu se face pentru stingerea acelei datorii, ci n folosul creditorului.Acest transfer, face obiectul unui act juridic distinct, care se naste si se stinge fara legatura cu datoria anterioara, fiind greu de stabilit un punct de tangenta ntre acestea. Acelasi autor (nota 98) explica aceasta inadvertenta prin preluarea distorsionata n textul respectiv a unor prevederi similare existente n Bancruptcy Code, din care se pare ca s-a inspirat legiuitorul nostru.Textul acestuia prevede ca "the trustee" poate revoca orice transfer din averea debitorului, catre sau n folosul unui creditor, pentru sau n contul unui debit anterior al debitorului, datorat la data transferului, transfer care face posibil ca acest creditor sa primeasca mai mult dect ar fi primit n caz de faliment.[99] n viziunea autorului, redactarea corecta a acestui text ar fi:"acte de transfer de proprietate, catre un creditor sau n folosul acestuia, pentru stingerea unei datorii anterioare, efectuata n cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina, n cazul falimentului debitorului, este mai mica dect valoarea actului de transfer. ntr-o speta s-a retinut ca, ntruct prestatia debitorului insolvent depaseste n mod vadit contraprestatia cumparatorului, iar prin acest act au fost vatamate drepturile celorlalti creditori, intentia de fraudare se deduce din aceea ca debitoarea a acceptat un pret inferior, astfel nct sa-l favorizeze pe cocontractantul cumparator.[100] n jurisrudenta franceza, textul similar s-a aplicat cnd n locul sumei datorate debitorul a dat materiale sau marfuri, sau a predat un alt apartament dect cel contractat si neexecutat dar platit integral, sa ua predat un automobil de ocazie n locul celui contractat, iar n jurisprudenta americana s-a aplicat si platilor efectuate de catre debitor prin efecte de comert. n dreptul nostru, ca si n dreptul francez, plata n numerar sau n efect ede comert a ramas valabila. Justificarea acestei solutii se ntemeiaza pe faptul ca atunci cnd se plateste cu numerar sau cu efecte de comert transformabile n numerar, nu se mai poate prezuma apropierea ncetarii platilor.[101]

Art. 80 alin. (1) lit. e) prevede posibilitatea de anulare a constituirii sau perfectarii unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, n cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Ca si n cazul anterior examinat, si n acest caz est evorba despre un act ncheiat n premomentele aparitiei starii de insolventa sau chiar cnd acesta aparuse.[102] Ceea ce justifica sanctiunea nulitatii relative a actului n cauza est efaptul ca ceilalti creditori chirografari a idebitorului insolvent si vad diminuate procentele n care creantele lor vor fi acoperite. Constituirea sau perfectarea unei garantii reale se ntelege ncheierea actului juridic privitor la aceasta, cu respectarea tuturor conditiilor de valabilitate, iar nu si a celor de opozabilitate.nscrierea ipotecii, fiind o cerinta de opozabilitae poate fi facuta n perioada suspecta daca perfectarea sau constituirea ei este anterioara acestei perioade.[103] Textul articolului vizeaza numai constituirea de garantii reale, nu si pe cele personale, ca fideiusiunea, n privinta carora nu se produce concursul creditorilor. n doctrina a fost semnalata o neconcordanta a textelor Legii 85/2006; n timp ce articolul analizat nu mentioneaza caracterul prejudiciabil al constituirii sau perfectarii unei asemenea garantii, art. 20 litera h) din lege, stabilind atributiile administratorului judiciar, arata ca acest aeste n drept sa introduca actiuni n anulare aconstituirii unor garantii acordate de catre debitor , susceptibile de a prejudicia drepturile creditorilor.[104] nsa, acelasi autor concluzioneaza ca prevederile art. 20 nu reglementeaza direct regimul unor acte juridice ale debitorului, ci doar atributiile administratorului judiciar. De aceea ele au un caracter general n raport cu dispozitiile speciale ale art. 80; asa fiind, prevederile art. 20 nu introduc o conditie suplimentara fata de prevederile art. 80, ci doar ntaresc prezumptia de frauda pe care se ntemeiaza anulabilitatea acestor garantii. Jurisprudenta franceza a decis ca si ipotecile judiciare pot fi anulate daca au fost constituite n perioada suspecta. Prevederile art. 80 alin.(1) lit.e) nu vizeaza nsa garantiile si privilegiile legale[105], aplicndu-se numai garantiilor reale mobiliare reglementate de Legea 99/1999 si ipotecilor conventionale. Urmatorul caz de actiune revocatorie obiectiva pus la dispozitia administratorului sau lichidatorului est ecel reglementat de art. 80 alin. (1) lit. f). Acesta priveste plata anticipata a datoriilor efectuata n cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii. Plata este actul juridic prin care debitorul (solvens) transmite creditorului (accipiens) o suma de bani cu intentia de a stinge o obligatie (anima solvendi). Efectuarea unei plati anticipate naintede deschiderea procedurii insolventei este sanctionata de lege cu nulitatea actului n cauza , daca scadenta datoriei stinse este posterioara datei nceperii procedurii. n consecinta, orice plata datorata efectuata anticipat, dar pentru o datorie scadenta nainte sau chiar n ziua deschiderii procedurii insolventei este valabila si nu poate fi anulata.

Un asemena act este evident n fraudarea creditorilor care detin o creanta certa, lichida si actuala. Litera g) a art. 80 alin.(1) a fost introdusa prin Legea 85/2006, neavnd corespondent n vechea lege, 64/1995.Prevede posibilitatea de anulare a actelor de transfer sau asumare de obligatii efectuate de debitor ntr-o perioada de doi ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intentia de a ascunde sau ntrzia starea de insolventa ori de a frauda o persoana fizica sau juridica fata de care era la data efectuarii transferului unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la ndeplinire a unui acord de compensare bilaterala (netting), realizate n baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, n sensul prezentei legi. Acest caz de nulitate relativa a fost introdus deoarece s-a constatat n practica faptul ca exista multe situatii n care debitorul insolvent ncheie acte juridice care nu se ncadreaza n cele prevazute de art. 61 din legea anterioara pentru a masca sau amna starea de insolventa ori pentru a prejudicia un creditor.[106] Prima ipoteza este aceea n care un debitor insolvent ncheie un act juridic prin care transfera un bun din patrimoniul sau ori si asuma o obligatie cu intentia de a ascunde stare a de insolventa existenta, iar a doua este aceea prin care actul n cauza este ncheiat cu intentia de a ntrzia starea de insolventa.n primul caz insolventa exista, este actuala, iar n cel de-al doilea starea de insolventa este iminenta.A treia situatie exista n cazul n careun debitor insolvent ncheie un act juridic prin care transfera un bun din patrimoniul sau ori si asuma o obligatie cu intentia de a frauda o persoana fizica sau juridica fata de care era sau a devenit ulterior debitor, n sensul prezentei legi, la data efectuarii transferului unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la ndeplinire a unui acord de compensare bilaterala (netting) realizate n baza unui contract financiar calificat. Sunt anulabile n baza dispozitiilor art. 80, al. 1, lit. g) acele acte de transfer sau de asumare a unor obligatii facute cu intentia de a ascunde, de a ntrzia starea de insolventa sau de a frauda un creditor existent sau potential. Transferul se reflecta la operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv la ducerea la ndeplinire a unui acord de compensare bilaterala (netting) realizate n baza unui contract financiar calificat. Contractul financiar calificat, detinut la art. 3, pct. 31, este orice contract avnd ca obiect operatiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pietele reglementate, pietele asimilate sau pietele la buna ntelegere, astfel cum sunt acestea reglementate prin normele bancare n vigoare. Acordul de netting, sau acordul de compensare bilaterala este definit de art. 3 pct. 34 din legea insolventei ca fiind orice ntelegere sau clauza din cadrul unui contract financiar calificat dintre doua parti prin care se prevede un netting al unor plati ori o ndeplinire a unor obligatii sau realizarea unor drepturi prezente sau viitoare rezultnd din sau avnd legatura cu unul ori mai multe contracte financiare calificate (accord master de netting); orice accord master de netting , ntre doua parti, prin care se prevede nettingul ntre doua sau mai multe acorduri master de netting (acor master-master de netting); orice ntelegere de garantare subsecventa ori n legatura cu unul saiu mai multe acorduri master de netting. ntelegerea de garantare este orice contract sau instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluznd fara limitare: gajuri, scrisori de garantie, garantii personale si alte asemenea. Subsectiunea 2-Actiuni revocatorii subiective

La aparitia Codului nostru Comercial, nu se facea nici o referire la tranzactiile facute de catre debitor n perioada suspecta cu persoane, cu care se afla n relatii apropiate.Cu ocazia reformei din 1902 (nceputa n 1899 si cunoscuta drept reforma Stoicescu) a fost introdus un nozu text, cel al art. 724 care prevedea nulitatea de drept a tuturor nstrainarilor cu orice titlu, facute de catre falit n perioada de 6 luni naintea ncetarii platilor, catre rudele sale apropiate (sot, sotie etc. pna la gradul al IV-lea). n sistemul codului commercial data ncetarii platilor era stabilita prin sentinta declarativa, de regula mult naintea datei deschiderii procedurii, sistem mprumutat din codul commercial francez unde este n vigoare si astazi. Motivarea introducerii acestui nou alineat, n 1902, a aratat ca n sistemul anterior ramneau valabile nstrainarile cu titlu oneros, iarpractica a dovedit ca n unele falimente s-au ridica tcontestati referitore la vnzarile efectuat de faliti rudelor apropiate, uneori chiar catre sotie, cu facturi continnd preturi fictive, daca era vorba de marfa si cu acte de vnzare n regula daca era vorba de immobile, ajungndu-se la nstrainari scandaloase prin care falitii sustrageau o parte din active care era gajul comun al masei creditorilor.[107] n SUA pentru a putea solicita anularea actelor ncheiate anterior deschiderii procedurii cu persoane affiliate, trebuie facuta dovada ca la data ncheierii actelor, debitorul era practice n ncetare de plati sau avea un pasiv vadit superior activului si si-a mentinut capacitatea de plata doar n aparenta, prin mijloace ruinatoare, dolosive etc. Art. 80 alin. (2) vizeaza operatiunile care, n mod normal pot fi desfasurate de catre orice comerciant, nsa, datorita caracterului de persoana interpusa a cocontractantului, sunt de natura a induce o frauda, ipso facto.Conform acestui articol, operatiunile ce urmeaza a fi analizate, ncheiate n ceui trei ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate n raporturi juridice cu debitorul, vor putea fi anulate si prestatiile recuperate daca sunt n frauda creditorilor. Aceste acte nu sunt anulabile doar pentru ca s-au ncheiat ntre societatea debitoare si persoanele fizice sau juridice enumerate de lege, daca nu se dovedest en ce masura aceste acte sunt daunatoare creditorilor creditorilor prin dezechilibrul prestatiilor. Se prezuma ca operatiunile pagubitoare intereselor creditorilor au fost posibile datorita abuzurilor persoanei interesate care a profitat n acelasi timp de pozitia detinuta n societate si de informatiile la care avea acces despre posibila declansare a procedurii, pentru a obtine folos injust pentru sine si n prejudicial creditorilor.[108] Dupa o ndelunga utilizare de catre legiuitor a unor notiuni diferite-n art. 45 a termenului "interese" care sugereaza gradul mai redus de protectie pe care legea l ofera creditorilor n aceste cazuri, spre deosebire de termenul "drepturi" utilizat n art-44 din vechea lege 64/1995, distinctie constant subliniata n literatura de specialitate[109], legea 85/2006 a eliminate aceste termene, utiliznd expresia "n dauna creditorilor". De asemenea, Legea 85/2006 a eliminat prevederea conform careia sunt vizate de acest text doar operatiunile comerciale. n doctrina Art. 80 alin. (2) lit. a) prevede posibilitatea anularii actelor ncheiate cu un asociat comanditat sau cu un asociat detinnd cel putin 20% din capitalul societatii comerciale ori, dupa caz, din drepturile de vot n adunarea generala a asociatilor, atunci cnd debitorul este respectiva

societate n comandita, respectiv o societate agricola, n nume colectiv sau cu raspundere limitata. n cazul acestor acte legea porneste de la prezumptia relativa ca asemenea acte sunt ncheiate ca urmare a influentei pe care o au asociatii care detin cel putin 20% din capitalul societatilor prevazute limitativ de lege[110], lege 297/2004 reglementnd aceste situatii sub denumirea de legaturi strnse. Este necesar sa fie probata existenta prejudiciului creditorilor si frauda. Art. 80 alin. (2) lit. b) reglementeaza anularea actelor ncheiate cu membri sau administratori atunci cnd debitorul este un grup de interes economic. Grupul de interes economic este o creatie a dreptului francez, reglementat prin Legea 161/2003, mpreuna cu grupul european de interes economic si este defint de lege ca asocierea dintre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata sau nedeterminata, n scopul nlesnirii sau dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al mbunatatirii activitatii respective.Regulile dupa carese constituie si functioneaza grupurile de interes economic sunt similare cu cele care privesc societatile comerciale. Grupul de interes economic se poate nfiinta cu sau fara capital, dar nu poate avea drept scop obtinerea de profituri pentru sine.n cazul n care grupul realizeaza profit, acesta trebui edistribuit n mod obligatoriu membrilor grupului, cu titlu de dividende, n cotele prevazute de actul constitutive sau n lipsa lor n parti egale. Grupul de interes economic are personalitate juridica, nsa nmatriculare anu prezuma calitatea de comerciant a acestuia.Pentru aceasta trebuie sa aiba ca obiect de activitate savrsirea unor fapte de comert. Grupul dispune de adunarea generala a membrilor grupului si de administratorii grupului si si nceteaza existenta prin dizolvare si lichidare, asemanator societatilor comerciale. Grupurile de interes economic sunt subiect eale procedurii insolventei, indiferent de mprejurari ca: existenta sau lipsa capitalului, calitatea de comerciant sau de necomerciant a grupului, obtinerea sau nerealizarea profitului, deoarece legea nu stabileste nici o conditie n acest sens. Pentru a fi admisa actiunea n anulare, pe lnga conditia fraudarii, este necesar ca actul sa fie ncheiat de catre debitor cu un membru al grupului economic sau cu un administrator al acestuia. si n aceasta ipoteza, legea are n vedere o eventuala influentare a debitorului de catre membrul grupului sau de catre un administrator al acestuia.[111] Art. 80 alin. (2) lit. c) reglementeaza anularea actelor ncheiate cu actionari detinnd cel putin 20% din actiunile debitorului ori, dupa caz, din drepturile de vot n adunarea generala a actionarilor, atunci cnd debitorul este respectiva societate pe actiuni. Legea 297/2004 califica drept legatura strnsa situatia n care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin participarea , care nseamna detinerea n mod direct sau indirect a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul social al unei societati comerciale.

Legea insolventei are n vedere actele ncheiate ntre actionarii care detin cel putin 20% din actiunile debitorului sau din drepturile de vot n adunarea generala si debitor. si n acest caz, fraudarea creditorilor trebuie dovedita. Un alt caz n care este vorba despre actiuni revocatorii subiective este cel din art. 80 alin. (2) lit. d) care face referire la actul ncheiat cu un administrator, director, sau membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativa, societate pe actiuni ori cu raspundere limitata sau, dupa caz, societate agricola. Este vorba despre ncheierea de acte juridice ntre debitor si membrii din conducerea sau supravegherea debitorului.Spre exemplu, ntre debitor si administrator, director executive, cenzor, membru al consiliului de supraveghere, director, n conformitate cu modificarile intervenite n legea societatilor comerciale-441/ 2006.si n acest caz, prejudicierea creditorilor trebuie probata. Art. 80 alin (2) lit. e) prevede posibilitatea anularii actelor ncheiate cu orice alta persoana fizica sau juridica, detinnd o pozitie dominanta asupra debitorului sau a activitatii sale. n cazul n care se ncheie n dauna debitorilor un act juridic ntre debitor si un subiect de drept care are o pozitie dominanta asupra debitorului sau asupra activitatii sale, acesta este anulabil pentru ca legea prezuma existenta unei influente pentru ncheierea lui. Notiunea de pozitie dominanta este proprie dreptului concurentei comerciale, dar poate primi un nteles si n contextul legislatiei valorilor mobiliare.Legea 21/1996 privind concurenta nu defineste pozitia dominanta, dar sanctioneaza utilizarea n mod abuziv a acesteia. Rezolutia ONU din 1980, intitulata "Ansamblu de propuneri si de reguli echitabile convenite la nivel multilateral pentru controlul practicilor comerciale restrictive" defineste pozitia dominanta drept acea situatie n care un subiect de drept, singur, sau mpreuna cu altii, este n masura sa stapneasca piata unui bun sau serviciu ori a unor grupuri de bunuri sau servicii.n cazul de fata este vorba despre pozitia majoriatra si cea de control, spre exemplu n cazul n care debitoul este o filiala a cocontractantului societate mama.[112] Se considera ca este n pozisie dominanta ntreprinderea care poate sa ndeplineasca pe o piata data rolul de conducator, n asa fel nct concurentii sai sa fie constrnsi sa se conformrze atitudinii acesteia. Pozitia dominanta are, n concluzie, caracter relativ, urmnd a fi apreciata n raport de diversi factori: o piata de referinta, comportamentul agentului suspectat de pozitia dominanta, rezultatele obtinute de acesta.Fiind vorba despre aspecte de fapt, revine instantei sarcina de a constata daca respectiva operatiune comerciala este ncheiata de catre debitor cu o persoana avnd o pozitie dominanta. [113] O alta semnificatie juridica a notiunii de pozitie dominanta poate fi, n sensul legislatiei privind valorile mobiliare si bursele da valori, pozitia majoritara sau de control(legea 52/1994). Pozitia de control este definita ca participarea la de capital care confera detinatorului sau detinatorilor acesteia, actionnd n mod concertat, cel putin o treime din drepturile de vot n adunare agenerala a emitentului respective, fiind ea singura, sau mpreuna cu voturile ce ar putea fi obtinute de detinatorul sau detinatorii respectivei participatii, actionnd n mod concertat.

Pozitia majoritara este definita ca fiind participarea la capital careconfera detinatorului sau detinatorilor acesteia, actionnd n mod concertat, fie mai mult de jumatate din totalul drepturilor de vot n adunarea generala a emitentului respective, fi edrepturi de vot suficiente pentru a alege si revoca majoritatea membrilor consiliului de administratie al emitentului respectiv. Ambele definitii subliniaza raporturile de forta dintre societatea comerciala emitenta si actionarul sau actionarii care detin pozitia de control sau majoritara, ambele notiuni implicnd o pozitie dominanta. Se poate concluziona ca notiunile de pozitie dominanta, pozitie de control si pozitie majoritara sunt congruente. [114] Legea 297/2007 privind piata de capital defineste relatia de control dintre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice drept legatura dintre o societatea-mama sau o filiala sau o relatie similara ntre orice persoana fizica sau juridica si o societate comerciala.De asemenea, orice filiala a unei filiale va fi considerata filiala a societatii- mama, care este n fapt entitatea care controleaza aceste filiale; se considera legatura si situatia n care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una si aceeasi persoana printr-o relatie de control. Legiutorul, pe lnga posibilitatea anularii operatiunilor debitorului cu un asociat sau actionar detinnd cel putin 20% din capitalul societatii comerciale debitoare, a reglementat implicit si posibilitatea anularii acelor operatiuni comerciale ncheiate ntre debitor si actionari care, singuri sau mpreuna, actionnd n mod concertat, exercita o pozitie dominanta-de control sau majoritara-asupra debitorului sau activitatii acestuia. [115] Ultimua situatie n care se prezuma frauda n considerarea calitatii persoanei cu care s-a contractat reglementata de art. 80 alin. (2) lit. f) este cazul n care actul este ncheiat cu un coindivizar asupra unui bun comun. Este necesar ca acest act sa prejudicieze interesele creditorilor.Spre exemplu, n cazul n care debitorul ncheie un act fraudulos, prejudiciind creditorii prin diminuarea masei credale, cu o persoana juridica sau fizica cu privire la un teren detinut n coproprietate. De asemenea, tranzactia judiciara, chiar consfintita de catre un judecator va putea fi atacata, deoarece aceasta este un contract ce poate fi anulat, spre deosebire de hotarrea judecatoreasca de sistare a indiviziunii[116].Sunt de asemenea acte anulabile actele de vnzare a cotei indivize sau de transmitere a unor dezmembraminte ale dreptului de proprietate asupr acotei indivize apartinnd debitorului. Subsectiunea 3-Exceptii de la sanctiunea nulitatii Corespondentul anterior al acestui text legal l reprezinta art. 63 din Legea 64/1995.Noua dispozitie are nsa un continut partial diferit de cea veche.Acesta prevede ca nu pot fi anulate actele de transfer cu character patrimonial facute n cursul desfaturarii normale a activitatii curente.Legea defineste n art. 3 activitatile curente dreptacele fapte de comert si operatiuni comerciale propuse a fi efectuate de catre debitor n perioada de observatie, n cursul normal al comertului sau, cum ar fi: continuarea activitatilor contractate, conform obiectului de activitate, efectuare aoperatiunilor de ncasari si plati aferente acestora, asigurarea finantarii capitalului de lucru n limitele curente.

Cu toate ca notiunea de activitati curente este specifica perioadei de observatie, cnd sunt aplicabile art 46-49, iar art. 82 are n vedere actele anterioare perioadei de observatie, n doctrina se apreciaza ca mutatis mutandis notiunea are un continut similar.[117] Prin desfasurarea normala a activitatii trebuie sa ntelegem activitate ade dinaintea ivirii starii de insolventa comerciala, n care resursele financiare ale societatii permiteau onorarea la termen a creantelor certe, lichide si exigibile, starea de insolventa neputnd fi nici macar anticipata.ntr-un asemenea caz, lipseste intentia debitorului de fraudare a creditorilor, care constituie nsusi fundamental anulabilitatii actelor.[118] Prezumtia de normalitate este necesara pentru a nu pune sub semnul ntrebarii toate actele ncheiate de catre debitor n perioada de pna la 3 ani naintea deschiderii procedurii, n caz contrar putnd fi grav afectata stabilitatea relatiilor comerciale. n aprecierea situatiei, cu o referire la o anumita tranzactie trebuie luate n considerare n principal urmatoarele aspecte: - situatia patrimoniala a debitorului la data ncheierii operatiunii care, pentru a da loc la anulare, trebuia sa fi fost grav compromisa, cu un pasiv ntrecnd vadit activul ori sa fi prezentat semnele caracteristice de netagaduit ale ncetarii de plati. Analiza situatiei de fapt de la data ncheierii actului trebuie sa demonstreze, fara putinta de tagada, ca deschiderea procedurii era iminenta sau previzibila cu mijloacele obisnuite ( comune ) de analiza, si nu putea fi evitata prin mijloace comerciale financiare uzuale. - ntreg comportamentul creditorului n relatia cu debitorul respectiv, cel putin sub urmatoarele aspecte: - abuzul n luarea deciziilor, care poate fi dovedit cnd acesta a ncalcat anumite prevederi legale sau statutare; - realitatea datoriilor fata de acest creditor; - sumele recuperate de catre creditor indirect prin dobnzi comerciale, dividende, preturi favorabile de transfer, etc.; - situatia scadentelor diferitelor datorii ale debitorului fata de creditorii sai; - pozitia creditorului afiliat fata de riscurile comerciale ( normale si anormale ) ce si le-a asumat in cadrul afacerii debitorului. - circumstantele economice si financiare n care s-a realizat tranzactia: in acest sens pot fi relevante urmatoarele mprejurari: - aparitia unor acte normative noi, care au impus tuturor operatorilor dintrun anumit domeniu - cel in care actioneaza creditorul afiliat - o modificare de strategie, de politica comerciala, etc. - modificarea substantiala a conditiilor pietei, ceea ce a condus la modificarea conditiilor comerciale - existente intre debitori si creditori - spre exemplu cresterea ratei dobnzii, scumpirea unor produse livrate de creditori (furnizori) ca urmare a introducerii unor suprataxe vamale, etc.[119]

Aceste circumstante pot conduce la ,, coloratura" adevarata a actului, la a-l putea considera a fi sau nu un act ncheiat n cursul normal al desfasurarii activitatii debitorului,asa cum acesta se prezenta la data la care actul ( tranzactia ) s-a ncheiat. Instantele trebuie sa cercetaze elementele conctrete, de fapt si de drept care sa le permita reconstituirea fidela a situatiei existente la data ntocmirii actului, urmnd ca solutia sa tina seama de aceste probe. Acelasi autor critica termenele limita stabilite de catre legiuitorul roman, sustinnd ca nu trebuie sa existe nici o diferenta de tratament ntre o operatiune anulabila desfasurata cu cteva zile nainte de termenul limita stabilit de lege si o operatiune identica ce a avut loc cu o zi n afara acestui termen. Din aceasta perspectiva, solutia traditionala a dreptului nostru, mentinuta n dreptul francez actual, de a stabili data ncetarii platilor n urma, pe baza de probe, pare mai judicioasa deoarece permite anularea actelor vizate fara obstacolul limitei de timp stabilite a priori.[120] Anticiparea starii de insolventa de catre debitor sau reprezentantul acestuia, ct timp nu poate fi stabilita reaua credinta nu poate constitui motiv pentru anulare actelor de transfer, daca respectivele acte au fost efectuate n cursul activitatii curente a debitorului.[121] Daca se probeaza caracterul fraudulos al actului de transfer, acesta este anulabil, deoarece n acest caz el se situeaza n afara activitatii legale a debitorului. Subsectiunea 4-Efectele nulitatii asupra actelor subsecvente si asupra tertului dobanditor Efectale nulitatii asupra tertului dobnditor sunt reglementate de art. 83.din legea insolventei. Actiunea revocatorie subsecventa este acea actiune introdusa mpotriva subdobnditorului n cadrul unui transfer subsecvent, transfer efectuat tocmei n scopul de a ngreuna o eventuala urmarire a bunului astfel nstrainat.[122] n cazul n care un act ncheiat de catre debitorul insolvent este anulat, actul n cauza va fi lipsit de consecinte juridice, deoarece raportul raportul juridic nascut prin ncheierea actului este desfiintat.n concret, efectele nulitatii difera de la un act la altul, n functie de faptul daca nulitatea este partiala sau totala, dupa cum actul a fost sau nu executat sau daca s-au ncheiat acte subsecvente.Daca nulitatea este partiala, actul juridic va fi desfiintat numai sub aspectul anulat. Daca actul nu a fost executat pna la data introducerii actiunii, acest anu mai poate fi executat deoarece efectul introducerii actiunii este repunere apartilor n situasia anterioara.Daca actul afost executat acesta va fi dsfiintat ex tunc iar partile vor fi repuse n situatia anterioara.Daca pe baz aprimului act cocontractantul debitorului a ncheiat un alt act, acesta va fi desfiintat ca urmare a anularii primului act. Obligatia dobnditorului bunurilor care au format obiectul actelor juridice anulate de a le restitui averi idebitorului est eaplicatia principiilor quod nullum est nullum producit effectum si resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.

Textul legal face distinctii n functie de atitudinea subiectiva a dobnditorului, n functie de existenta sau lipsa bunului din patrimoniul acestuia sau de modul n carea fost dobndit bunul-cu titlu oneros sau gratuit. Daca bunul a fost dobndit n baza unui act cu titlu oneros, acesta va trebui sa restituie patrimoniului debitorului valoarea bunului transferat sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia la dat atransferului efectuat de catre debitor.Prin inexistenta bunului se ntelege att inexistenta materiala ct si cea juridica.[123] n cazul nstrainarii nstrainarii bunului catre un subdobnditor, actul n cauza poate fi anulat numai dupa ce a fost anulat actul initial.Daca se probeaza ca subdobnditorusl este partas la frauda, actiunea va fi admisa, dar n cazul n care o asemenea dovada nu poate fi facuta actiunea n anulare va fi respinsa ca nefondata.[124] Daca subdobnditorul cu titlu oneros a fost de buna-credinta la data ncheierii actului cu dobnditorul initial, actul subsecvent ramne valabil, astfel ca singura posibilitate de rentregire a averii debitorului ramne aportarea la masa credala a contravalorii bunului de catre dobnditorul initial. [125] Restitutio in integrum n cazul actelor cu titlu oneros are loc numai n situatia n care bunul ce a formazt obiectul actului juridic anulat exista la dobnditor sau subdobnditor. Daca bunul nu exista, tertul dobnditor va fi obligat sa restituie averii debitorului valoarea bunului respective. Tertul dobnditor care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea acestuia, va avea mpotriva averii o creanta de aceeasi valoare cu conditia sa fi acceptat transferul cu bunacredinta, fara intentia de a-i mpiedica, intrzia sau nsela pe creditorii debitorului.n caz contrar, tertul pierde creanta sau bunul rezultatdin repunerea n situatia anterioara, n favoarea averii debitorului. Reaua-credinta a tertului dobnditor trebuie dovedita.Creanta lui va fi acceptata chiar daca ar fi pus n ntrziere fata de termrnul stability pentru declararea creantelor.[126] n doctrina se sustine ca n cazul actelor juridice privind transferarea unor bunuri de catre debitorul insolvent catre terte persoane, chiar daca legea nu prevede acest lucru, actiunea n anularea actelor de transfer poate fi paralizata prin incidenta regulii error communis facit ius, care presupune ca actele sa fie cu titlu oneros, sa se refere la bunuri individual determinate, iar la data ncheierii dobnditorii sa se fi aflat n eroare comuna si invincibila-teoria aparentei n drept. [127] Tertul dobnditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile n starea n care se gasesc, iar n lipsa acestora, va restitui diferenta de valoare cu care s-a mbogatit.n caz de reacredinta, tertul va restitui ntreaga valoare, precum si fructele percepute. Situatia actelor subsecvente este reglementata de art. 84 care prevede ca administratorul judiciar , lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce actiune pentru a recupera de la subdobnditor bunul ori valoarea bunului transferat de catre debitor, numai daca subdobnditorul nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului si cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferal initial este susceptibil de a fi anulat. Faptul ca subdobnditorul a stiut despre existenta cauzei de anulare poate fi dedus din anumite circumstante-daca actul este cu titlu gratuity sau daca a existat o disproportie vadita de valoare ntre contraprestatii.

Persoanele mentionate n aklineatul al doilea sunt prezumat ea cunoaste mprejurarea ca transferal initial leste susceptibil de anulare.Este vorba despre o prezumptie relativa, care daca va fi rasturnata de catre persoanele respective, actul respective nu va mai fi anulat.n practica s-a decis ca daca subdobnditorul nu a avut nici un motiv sa puna la ndoiala legalitatea situatiei juridice a imobilului ce a format obiectul actului juridic, fiind de buna-credinta, actul n cauza nu poate fi anulat (C.A.Timisoara, decizia nr. 177/R/2004). Cu toate ca art. 84 reglementeaza situatia subdobnditorilor, actiunea n anulare este permisa n aceleasi conditii si n cazul actelor de transfer ncheiate ntre subdobnditor si alte persoane.[128] Din interpretarea literara a art.84 alin.(1) saar putea deduce ca, fara ndeplinirea conditiei pasivitatii administratorului judiciar sau a lichidatorului, comitetul creditorilor poate introduce actiunile n anulare reglementate de acest articol, nsa chiar daca nu mentioneaza conditia subsidiaritatii, legiutorul nu a dorit sa reglementeze diferit legitimarea procesuala pasiva a comitetului creditorilor.[129] n jurisprudenta s-a stabilit ca termenul de prescriptie aplicabil exercitiului dreptului de intentare a actiunilor revocatorii n contra subdobnditorului este acelasi cu cel instituit pentru actiunile revocatorii principale, conform principiului ubi idem ratio legis, ibi eadem ius. Astfel, termenele procedurale de 1 an si 18 luni prevazute de lege pentru anualrea actelor frauduloase ncheiate de catre debitor n dauna creditorilor se aplica si n cazul actiunilor ce au ca obiect anularea unor transferuri effectuate catre subdobnditor, ntruct ratiunea legi nu poate fi alta, domeniul ei de aplicare fiind tot acela al revocarii unor transferuri patrimoniale, n scopul rentregirii masei credale. Prin actiunea nregistrata la 22.11.2005 la Tribunalul Bucuresti, Sectia Falimente, SCM, aflata n procedura de lichidare judiciara, a solicitat prin lichidator anulare acontractului de vnzare-cumparare, ncheiat ntre SCA si SCD privind vnzarea-cumpararea unui imobil.La data de 30.08.2000 SCM a ncheiat un contract de vnzare-cumparare cu SCA privind respectivul imobil.Ulterior, la 16.10.2000, SCA a ncheiat contract de vnzare-cumparare cu privire la acelasi imobil cu SCD. Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a comerciala a admis cererea de anulare a contractului de vnzare-cumparare a imobilului, ncheiat la data de 30.08.2000 si a dispus repunerea partilor n situatia anterioara n sensul restituirii n averea societatii aflate n lichidare a imobilului.n anul 2005, la 2 ani de la pronuntarea respectivei sentinte, n urma verificarilor efectuate la Cartea Funciara, SCM prin lichidator a constatat ca proprietarul imobilului era SCD si nu SCA si a solicitat Tribunalului Bucuresti, Sectia Falimente sa dispuna anularea contractului de vnzarecumparare ncheiat ulterior ntre SCA si SCD. SCD a sustinut prin ntmpinare exceptia tardivitatii cererii de chemare n judecata si a nvederat instantei ca actiunea n anularea contractului a fost introdusa tardiv fata de termenul instituit de lege pentru anularea actelor ncheiate de catre debitor n frauda creditorilor, avnd n vedere ca termenul n care pot fianulate actele subsecvente este acelasi cu termenul pentru anularea actelor principale pentru identitate de ratiune, iar pentru SCM deschiderea procedurii reorganizarii si falimentului a operat ncepnd cu data de 04.04.1999, cererea privind anularea transferului fiind formulata dupa aproximativ 7 ani de la decshiderea procedurii, motiv pentru care, exceptia tardivitatii a fost admisa, Tribunalul Bucuresti respingnd cererea.[130] Subsectiunea 5-Aspecte procesuale

Art. 85 din legea insolventei reglementeaza anumite aspecte de ordin procesual legate de introducerea cererii n anularea actelor prevazute de art. 79 si 80. Alin. (1) al acestui articol face referire la notarea cererii de anulare a unui tranfer patrimonial n registrele de publicitate aferente, cel mai important fiind cartea funciara, n vedere aprentmpinarii transferurilor n lant. Judecatorul este obligat sa ceara notarea din oficiu a cererilor pentru notarea unui transfer cu caracter patrimonial. Efectul notarii l constituie inopozabilitate actului ncheiat prin ignorarea existentei pe rol a cererii n anularea actului.O persoana care obtine un titlu sau dobndeste o garantie sau un alt drept real asupra bunului, respectiv dupa efectuarea unei astfel de notari va avea titlul sau dreptul sau conditionat de recuperarea bunului.Actiunea n recuperarea bunului poate fi formulata de administratorul judiciar sau de lichidator, iar n cazul n care acesti aramn n pasivitate, comitetul creditorilor poate initia o astfel de actiune. Daca administratorul sau lichidatorul introduce actiunea, actiunea introdusa de comitetul creditorilor va fi respinsa ca lipsita de interes. [131]
Cu privire la procedurile de privatizare initiate de APAPS, prin Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii recent adoptata s-au prevazut si modalitati neconcurentiale de descalificare a membrilor UNPRL privind prestarea unor servicii specifice activitatii lor prin introducerea urmatoarelor prevederi:"art. 41 - Prin derogare de la Ordonanta Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activitatii practicienilor n reorganizare si lichidare, agentii de privatizare pot efectua si operatiuni de lichidare si repartizarea patrimoniului social al societatii."

Aceasta nseamna ca, asa cum s-a ntmplat si n anii 1997-1999, se creeaza posibilitatea numirii n calitate de lichidatori a unor entitati juridice necalificate conform legii romne, care sa presteze servicii specifice activitatii de reorganizare si lichidare.

Analiznd rezultatele lichidarilor administrative efectuate de FPS anterior se va putea constata ca majoritatea lichidarilor trenante si/sau ratate s-au desfasurat cu societati care n-au ajuns ulterior n Tabloul de evidenta UNPRL. De aceea, credem noi, este si riscant pentru APAPS ca n mod abuziv sa fie mandatati sa presteze astfel de servicii, n detrimentul membrilor UNPRL, agenti de privatizare care n-au dovedit conform legii romne capacitatea de a se califica pentru a presta corespunzator aceasta profesie conform conditiilor impuse de OG 79/1999.
Cu privire la procedura privind falimentul bancar promovata de BNR, Ordonanta de Urgenta nr. 138/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bancilor prevede la art. 7 ... lichidatorul este, de regula, Fondul de garantare a depozitelor n sistemul bancar. ... Activitatea lichidatorului este remunerata cu 3% din sumele rezultate din operatiunile de lichidare."

Prevederile articolului de mai sus lanseaza doua premiere legislative fara precedent n Uniunea Europeana, respectiv:

-nominalizarea prin lege a unuia dintre creditori, Fondul de garantare a creditelor n sistemul bancar, ca lichidator prin derogare de la OG 79/1999;

-fixarea remuneratiei lichidatorului, respectiv 3% prin lege, aplicabila binenteles si unor eventuali alti lichidatori atunci cnd regula ca Fondul sa fie desemnat nu se respecta, n conditiile n care pe de o parte, prin legea sa speciala, Fondul este exceptat de la plata taxelor si impozitelor, iar pe de alta parte bugetul sau de cheltuieli este asigurat prin alte surse, nefiind relationat la eficienta recuperarii, asa cum se ntmpla n situatia unui membru UNPRL care este numit lichidator.

Este mai mult dect limpede ca avem de-a face pe de-o parte cu un conflict de interese evident ntre creditorul-lichidator Fond si ceilalti creditori, iar pe de alta parte cu ncalcarea celei mai elementare reguli ntr-o piata libera pe care se manifesta o profesiune liberala, respectiv impunerea unei remuneratii procentuale fixe.

Cap. II-Regimul unor acte aflate in curs de executare in cadrul procedurii insolventei Sectiunea 1-Consideratii generale Constatarea starii de ncetare de plati survine de regula ntr-un anumit moment al activitatii debitorului care este angrenat n executarea unor operatiuni comerciale, respectiv a unor contracte. De aceea ambele parti, respectiv administratorul/lichidatorul si tertul cocontractant au interesul de a clarifica soarta contractelor n curs de executie. Legea insolventei investeste prin art.86 pe lichidator (administrator) cu atributia de a opta pentru mentinerea sau denuntarea

contractelor n curs de executare; legea defineste aceste contracte la art. 86 alin.1 ca fiind cele care "nu vor fi fost executate n totalitate ori substantial de catre toate partile implicate". Prin mentinerea contractului se ntelege continuarea sa conform tuturor clauzelor, fara posibilitatea optiunii doar pentru anumite clauze. Desi practica occidentala a creionat consecintele "asumarii" sau "respingerii" contractelor, nu sunt prevazute nici n lege, nici n jurisprudenta occidentala orientari care sa ajute pe lichidator n fundamentarea optiunii sale. Ceea ce nsa nu preia legislatia noastra din modelele american si francez este garantia acordata de catre administratorul judiciar / lichidator pentru buna executare a obligatiilor viitoare nascute din contractul respectiv; acest fapt, combinat cu inexistenta unei prioritati n plata obligatiilor scadente anterioare din acelasi contract, va determina pe cocontractanti, credem, sa evite continuarea executarii chiar daca lichidatorul sau administratorul vor mentine contractul. Optiunea lichidatorului poarta asupra tuturor contractelor n curs de executare chiar daca sunt pe termen lung, cu conditia ca acestea "nu vor fi fost executate n totalitate ori substantial de catre toate partile implicate".Legea nu precizeaza care este sensul acestor calificative evident, executarea n totalitate de catre toate partile semnifica terminarea contractului. Probleme se pun n cazul executarii partiale de catre toate sau doar de catre unele din partile implicate, ambele cazuri revenind la a aprecia sensul executarii "substantiale". Pentru a prezenta rezultatele obtinute de jurisprudenta franceza n primii 8 ani de aplicare a Legii din 1985, facem referire in extenso la un examen aprofundat facut de profesorul Franois Derrida141.[132] Casatia franceza a extins aplicarea reglementarii contractelor n curs de executie si la faza lichidarii judiciare, desi n lege ele sunt reglementate n paragraful dedicate perioadei de observatie. Au fost considerate ca vizate prin lege toate tipurile de contracte, respectiv: - Cele cu executare succesiva dar si cu executare uno ictu; - Contractele afectate de conditie si termen; - Contractele intuitu personae, cum ar fi cel de deschidere de credit si de cont curent. Conditiile pe care aceste contracte trebuie sa le ndeplineasca sunt: - sa existe la data deschiderii procedurii; - sa fie susceptibile de a fi executate ulterior. Sub incidenta acestei conditii cad contractele care erau ncheiate la data deschiderii procedurii si care nu au luat nca sfrsit la aceea data. Astfel s-a decis ca, n stadiul unor discutii concretizate ntr-o promisiune unilaterala de a contracta, daca ofertantul nu-si poate retracta liber oferta, exista contract n curs. Casatia franceza a declarat prohibite clauzele de rezolutiune sau reziliere de plin drept n caz de redresare sau lichidare judiciara, deoarece acestea ar fi putut deveni adevarate clauze de stil, golind legea de continut; n present constatam ca si practica contractelor din Romnia tinde a introduce astfel de clauze care ar trebui prohibite pentru identitate de ratiune.

Pentru contractele comune (afara de contractul de nchiriere) care iau sfrsit prin ajungere la termen sau prin rezolutiune (reziliere), s-a decis ca un contract ncheiat pe o durata nedeterminata a luat sfrsit daca a fost regulat denuntat iar preavizul a expirat nainte de deschiderea procedurii. Pentru un contract cu termen, daca termenul se mplineste (ia sfrsit) nauntrul perioadei de observatie, administratorul nu va putea asuma contractul deoarece aceasta ar echivala cu prorogarea unilaterala a contractului. n cazul desfiintarii prin rezolutiune sau reziliere, se cere ca aceste modalitati sa fi operat, adica termenele din comandament sa fi expirat. Pentru contractele de nchiriere, instantele au considerat, n majoritatea cazurilor, ca ele sunt indispensabile pentru redresare si, n consecinta, au cautat mentinerea lor. Contractele trebuie sa poata fi executate ulterior. Pentru contractele n care obligatiile principale au fost executate, ramnnd cteva "sechele", (garantii, etc.) s-a decis ca acestea nu mai sunt n curs. Pentru celelalte, problema esentiala este n ce masura intereseaza activitatea comerciantului debitor; sunt vizate contractele n care ambele parti mai au obligatii de executat, nu si cele n care doar o parte mai are de executat. Nu au fost ntmpinate probleme deosebite la contractele cu executare succesiva. Pentru un contract cu executare uno ictu, spre exemplu de vnzare - cumparare, n care cumparatorul se gaseste n procedura de redresare, s-a decis ca contractul nu mai este in curs daca debitorul a primit marfa si n-a platit-o integral nainte de nceperea procedurii, deoarece, n acest caz, vnzatorul si va declara creanta. S-a concluzionat ca, n contractele de vnzare-cumparare, elementul decisiv de apreciere l constituie transferul de proprietate; daca acesta s-a operat nainte de deschiderea procedurii, nu mai exista contract n curs. Subsectiunea 1-Dreptul falimentului si dreptul economic ??? Problema indatorarii, privita in manifestarile ei cele mai variate, fie ca este vorba de o datorie comerciala sau nu, a fost marcata, inca de la origini, de imperative economice.Tratamentul dificultatilor comerciantilor constituie o necessitate nu numai de ordine individuala, umana, dar, mai ales, de ordine economica si politica.Marea revolutie a falimentului consta, fara indoiala in persistenta aspectului echilibru general, aspect care nu era pana acum decat conjunctural. Problema care se pune este, deci cea a naturii procedurilor collective.Sunt acestea inainte de toate produsul unei situati economice care isi genereaza propriile reguli, dupa bunul plac al evolutiei nevoilor sale, facan astfel din dreptul procedurilor colectivre un system empiric, cu contururi incerte, sau avem de aface cu un system juridic care urmareste o actine coerenta, pe termen lung? Modificarilre aduse dreptului contractelor Evolutia istorica pe care am prezeentat-o releva o constanta ameliorare a situtiei debitorilor pentru care deschiderea unei proceduri collective nu inseamna neaparat eliminarea fizica, nici macar infamia.Dar aceasta amelioare nu este suficienta in masura in care nu dispune de mecanisme adecvate.Care ar fi utilitatea unei proceduri care are in vedrea satisfacerea necesitatilor intreprinderii in dificultate, fara posibilitaea pentru aceasta din urma sa isi mentina activitatea?

Din aceasta necessitate de ordin economic s-a nascut o profunda modificare a teoriei generale a obligatiilor.Contractul va indeplini totusi un rol economic, indepartandu-se de supunerea sa legii partilor si capatand o dimensiune noua, economica. Legislatia in materie este profound marcata de viziunea economica a procedurilor collective.In viziunea acestui drept economic, contractul este mai mult un instrument cu valoare economica, avand ca finalitate participarea la redresarea intreprinderii, dacat un raport juridic, fruct al autonomiei de vointa si supus principiului pacta sunt servanda. Care este natura acestui drept economic? Acest fenomen va duce la nasterea unu idrept al obligatiilor pragmatic, care lasa in urma vechile sale principii atunci cand trebuie sa se adapteze unor situatii noi.In aceasta noua optica, natura legaturii contractuale se va gasi radical modificata. Implicatile drptului economic Regula juridica este nascuta dintr-o dialectica intre fapte si raspunsul pe care regula de drept il adduce.Evolutia rapida a faptelor sociale si a obiceiurilor constringe regula de drept sa fie cat mai generala cu putinta pentru a se putea adapta si a-si conserva astfel oprevizibilitatea, si, pe cale de cconsecinta securitatea treanzactiilor. Aceasta generaliate necesara a regulii de drept, despre care vorbea Portalis in discursul sau introductiv la C civ, pare sa slabeasca in fata imperativelor socio-economice, care sunt in joc in cadrul proedurilor colective. Necesitatea de a indigui flagelul reprezentat de esecul intreprinderilor l-a indemnat pe legiutor sa se indrepte catre o atitudine consistand in reactia rapida, in timp real, la dificultatile puse de sistemul economic, in defavoarea unei viziuni, abordari pe temen lung. Este evident ca importanta de care se bucura intreprinderile atat la nivel individual, cat si nivelul impactului unui esec pe plan national, impune luarea unor masuri in favoarea acestora. Problema care se pune este de a sti daca dreptul se gaseste subordonat unor exigentae fluctuant eale economiei, pe punctual sa isi piarda autonomia, sau daca trebuie sa consideram ca acest fenomen nu estedeat expresia unor preocupari economice ale unei discipline care ramane maii inainte de toate mai ales juridica. Continutul notiunii de drept economic Daca anumiti autori pun la indoiala insasi existenta deptului economic, este pentru ca exista atatea definitii alee acestei notiuni cati comentatori si datorita opiniilor schimbatoare. Oscilam intre definitiile extensive care fac din dreptul economic o disciplina noua si autonoma legat ade interventia statului in economie si definitiile restrictive care considera ca o rregula este de drept economic daca guverneaza relatii propriu-zis economice. De fapt acest insesizabil drept economic poate parea o simpla lectura dierita a regulilor preexistente, lectura care ase face de maniera a favoriza derularea activitati economice.Supuse unui alea inerent unei economii in plina criza, aceste reguli de drept suporta modificari profunde, care pot parea veritabile denaturari.Un exemplu in acest sens este preocuparea legislatiilor

moderne de a sustine intreprindeile in dificultate, carora principiile fundamentale ale dreptului obligatiilor le ofera libertati foarte mari. Notiunea de drept economic si consecintele sale asupra relatiilor conntractuale Procedurile collective au permis o punere in valoare a analizei utilitariste a contractului.In contextul tulburarilor intervenite cu ocazia unor proceduri collective,gradul de protctie care trebuie acordat unei relatii contractuale este dat de rolul pe care il are protectia acesteia in prezervarea mijloacelor de productie. Din aceasta confruntare se va naste un contract transcende devenit instrument de politica economica, al carui regim juridic nu va manifesta deloc atentie la interesele individuale care i-au dat nastere. Analizat aseparat de originile sale, relayia contractuala se va gasi supusa unor noi riscuri, acelea ale unei proceduri collective, a carei nastere este in general fatala intreprinderii. Includra in patrimoniu a relatiilor contractuale Contractul este chemat sa devina un veritabil element patrimonial al intreprinderii, fenomen care se situeaza intr-un current care face ca<dreptul sa retina ca bunuri un numar crescand de valori,ele insele multiplicate si differentiate>,analoza care pune accentual pe valoarea econimica a contractului ,in detrimental aspectului sau personal. Filozofiei individualiste care i-a inspirit pe redactorii C civ ii succeda o filozofie economica care conduce la <dematerializarea>contractului pentru a servi unui obiectiv ce transcede interesele partilor-salvarea intreprinderilor. Atingerile aduse principiilor generale ale dreptului obligatiilor In fat anoilor imperative carora li se supun contractile, regulile traditionale care le guvernau nu pot coabit ain armonie cu dreptul falimentului. De fapt, o lege care integreaza notiunea de ordine publica, facand din faliment nu doar o relatie creditor-debitor, ci o problema mult mai vasta, interesand in primul rand ordinea publica, nu putea decat sa bulverseze teoria obligatiilor. Printre aceste schimbari vom cita principiul fortei pbligatorii a contractului;este posibil c ajudecatoul sa schimbe radical rolul partilor , angajamentele lor in acest contract, reducera clauzelor penale excessive(fr).Substanta insasi a contractului poate fi de asemenes modificata, ca in cazul substituirii unei garantii.In final, vom aminti de facultatea oferita administratorului de a cere continuarea unui contract, in ciuda neexecutarilor anterioare imputabile debitorului.Conform doctrinei franceze, avem aici un contract fortat de origine judiciara, purtand asupra persoanei insasi a uneia dintre parti;libertatea contractuala sufera un nou esec. Exemplele acestor atingeri sunt numeroase;procedura reorganizarii judiciare permite pe calea suspendarii urmaririlor impotriva debitorului,absolvirea momentana a debitorului de culpa sa. Efectul relative al conventiilor cunoaste de asemanwa un recul notabil care se manifesta prin recunoasterea de catre jurisprudenta a actiunilor introduce pe teren co nntractual de catre

terti, cum ar fi actiunea subdobanditorului contra vanzatorului initial.!!!!!in cadrul unui lant contractual. Protectia intereselor economice superioare nu lasa decat putin loc principiului pacta sunt servanda, astfel incat ne putem intreba daca teoria impreviziunii nu a cucerit activitatea contractuala a societatilor in dificultate. Trebuie precizat ca aceasta tendinta de fractionare a adreptului in sub-ansamble subordonandu-se determinismelor proprii nu este specifica procedurilor collective.Astfel, ponderea crescanda detinuta de contactele speciale a contribuit la fragmentarea dreptului, introducand reguli derogatorii, protejand categorii speiale de contractanti.Contractul de locatiune si reglementarile successive in acest domeniu constituie un exemplu tip al legislatiei ce conduce la nasterea unor texte avand vocatie sa se aplica unei situatii particulare, neglijand o abordare pe termen lung. Daca dreptul contractelor traverseaza o criza, intrebare acar se na ste este daca este vorba despr o criza a senectutii sau de o criza specifica procesului de crestere.Se pare ca ar fi mai avantajos san e oprim la aceasta a doua solutie.De fapt, in ciuda numarului mare de atingeri aduse principiilor generale ale dreptului contractelor si in ciuda dezvoltarii contractelor speciale, jurisprudenta se refera intotdeauna la principiile de baza din dreptul contractelor, care in ciuda denaturarilor successive constituie inca elementul de referinta. Diversele schimbari pe cae le-am evocat au schimbat radical regimul legaturii contractuale confruntata cu o procedura colectiva.Pentru a satisface nevoile si obiectivele proprii une proceduri collective,legislatorul a adoptat fata de contract doua atitudini diferite, mergand de la buna-vointa la o oarecare neincrdere. Subsectiunea 2-Principiile aplicabile contractelor aflate in curs de executare Sectiunea 2-Contractul de credit Prin mentinerea contractului se ntelege continuarea saconform tuturor clauzelor, fara posibilitatea optiunii doar pentru anumite clauze. O exceptie o constituie contractile de credit, care pot fi mentinute de ctre lichidator, cu acordul creditorilor, lichidatorul avnd posibilitatea de a modifica clauzele lor astfel nct prestatiile sa devina echivalente. Aceasta posibilitate acordata lichidatorului este dificil de pus n practica, datorita pozitiei bancilor, care de regula nu consimt la continuarea creditarii, invocnd prevederile din legile bancare, cu toate ca, la distribuire, creditele astfel acordate vor beneficia de prioritatea acordata cheltuielilor pentru conservarea si administrarea bunurilor. Sectiunea 3-Contractul cu executare succesiva Conform dispozitiilor art. 86 alin.7 din Lege, daca lichidatorul decide mentinerea unui astfel de contract, nu poate fi obligat a face plata obligatiilor restante ale debitorului din perioada anterioara nceperii procedurii. Aceste sume vor veni la masa pasiva cu regimul pe care-l au creantele respective. Sectiunea 4-Contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect bunuri mobile Vnzatorul unui bun mobil care nu a ajuns nca n posesia debitorului la data deschiderii procedurii l poate lua napoi conform prevederilor art. 87 din Lege, platind toate cheltuielile implicate de aceasta si restituind avansurile primite. Se considera ca bunul este livrat daca ntre

timp transportatorul l-a pus la dispozitia debitorului comparator sau daca acesta l-a vndut sau gajat ntre timp. n cazul n care lichidatorul cere ca bunul sa fie pus la dispozitia sa, va trebui sa asigure plata sa integrala; aceasta masura de protectie este logica, considerndu-se ca creanta vnzatorului este ulterioara ncetarii platilor datorita mentinerii contractului de ctre lichidator. Posibilitatea vnzatorului (debitor) de a recupera bunul implica o decizie bazata pe urmatoarele aspecte: - daca bunul este esential activitatii sale viitoare; dar nu este cazul la produsele finite destinate vnzarii, acestea urmnd a fi ncasate, cash-ul fiind esential n procedura Legii insolventei ("cash is king"). n acest caz regula este ne-recuperarea bunului si ncasarea contravalorii; daca nsa analizele arata ca comparatorul bunului are dificultati de plata, bunul trebuie "recuperat" dar revndut "pe traseu" unui alt comparator solvabil. - Situatia este diferita daca bunul mobil vndut constituie un mijloc de productie esential al debitoarei si a fost vndut la un pret ce nu asigura nlocuirea sa cu un bun avnd aceleasi calitati. n acest caz bunul trebuie recuperat chiar cu riscul unor cheltuieli suplimentare de transport, depozitare, montare. Sectiunea 5-Contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect bunuri imobile Sectiunea 6-Acordurile master de netting Textul nou introdus la art. 88 reglementeaza situatia n care debitorul este parte a unui contract cuprins ntr-un acord master de netting, prevaznd transferul anumitor marfuri, titluri reprezentative ale marfurilor sau active financiare cotate pe o piata reglementata de marfuri, servicii si instrumente finaciare derivate, la o anumita data sau ntr-o perioada de timp si scadenta intervine sau perioada expira dupa data deschiderii procedurii. n acest caz se va executa o operatiune de compensare bilaterala a tuturor contractelor cuprinse n acordul master de netting respectiv. Daca din operatiune averea debitorului n insolventa va mai avea de ncasat o diferenta urmeaza sa o ncaseze iar daca rezulta o obligatie a averii debitorului aceasta va fi nscrisa n tabelul de creante. Sectiunea 7-Contractul de inchiriere Pentru contractele de nchiriere, instantele au considerat, n majoritatea cazurilor, ca ele sunt indispensabile pentru redresare si, n consecinta, au cautat mentinerea lor. Contracte n care debitorul este locatar - art. 86 alin.5 Pentru contractele de nchiriere n care debitorul este locatar si pentru cele de munca, respingerea lor este conditionata de respectarea termenelor legale de preaviz; n cazul n care contractul prevede termene de preaviz superioare celor legale, lichidatorul este obligat a respecta pe cele legale - mai scurte. Aceasta nseamna ca n cazurile n speta nu se poate califica executarea ca fiind sau nu substatiala; prin urmare lichidatorul poate decide rezilierea oricnd nainte de data prevazuta pentru expirarea lor, cu respectarea termenelor de preaviz.

n situatia n care debitorul - locatar nu a platit chiria pentru perioada anterioara, locatorul are dreptul sa se ndrepte mpotriva averii debitorului. Pentru ca practicianul sa ia o decizie de mentinere a contractului sau de parasire a cladirii sunt necesare urmatoarele elemente de analiza: -Posibilitatea mentinerii utilitarilor esentiale, deci de plataa curentului, apei, gazului, etc. -Costurile necesare mutarii ntregii activitati pe alt amplasament la care se adauga o serie de costuri neprevazute sau necuantificabile care decurg din evenimente cum ar fi ca posibilii parteneri de afaceri interesati sa nu mai gaseasca cu usurinta sediul social - Posibilitatile de reglementare a obligatiilor privind chiria restanta, printr-o tranzactie care sa prevada o plata imediata a unui procent din suma plus o esalonare eventual asortata de garantii - Posibilitatea de restrngere a spatiului ocupat de catre debitor, daca ntreg spatiul nu mai este necesar - Exista posibilitatea transferarii unei parti a activitatii n spatii cu locatie mai putin centrala si mentinerea doar a conducerii sau a reprezentarii comerciale ntr-un loc central, cu vad, etc. De regula, solutia parasirii spatiului (integral) este asortata de costuri greu de cuantificat de rezolvarea unor probleme privind investitii efectuate si fixate n imobil (tmplarie metalica, instalatii, retele calculator, etc.) ce nu mai pot fi ridicate fara a li se diminua drastic valoarea, mobilier la comanda adecvat respectivei locatii si care nu poate fi valorificat la un pret rezonabil, etc. Contracte de nchiriere n care debitorul este locator -art. 91 Pentru aceste situatii, reglementate n art. 91 al Legii insolventei, lichidatorul nu mai are posibilitatea de a impune locatarului rezilierea contractului, chiar cu respectarea unui termen de preaviz. Aceasta prevedere este menita a apara pe locatar mpotriva unei ruperi anticipate a contractului care l-ar pune n dificultate, n situatia de a-si transfera precipitat activitatea n alta parte, ceea ce poate genera efecte de tipul unor cheltuieli exorbitante, sau pierdere a clientelei, etc. Legea reglementeaza doua optiuni la ndemna locatarului pentru cazul - destul de probabil - n care datorita dificultatilor financiare ale debitorului, acesta nu va mai putea sau nu va mai consimti a asigura furnizarea serviciilor la care s-a obligat ca proprietar si care sunt incluse n nivelul chiriei. Interpretnd art.91 din Lege n corelatie cu art.92, consideram ca situatia se refera doar la serviciile pe care locatorul le presteaza el personal, deoarece asigurarea serviciilor furnizate de regiile specializate ca energia electrica, apa, telefonul etc., prin contracte directe, obliga pe debitorul locator sa le redirijeze spre locatar. Exista totusi posibilitatea ca debitorul locator sa opteze pentru suprimarea acestei activitati si sa solicite furnizorilor unici de servicii ntreruperea lor pentru o anumita cladire.Daca debitorul, prin lichidator, va decide sa refuze prestarea serviciilor datorate, fie cele redirijate de la furnizorii unici, fie cele asigurate de el (paza, ntretinere, etc.) locatarul are optiunea parasirii imobilului cu solicitare de daune interese sau optiunea ramnerii n posesiunea imobilelor. n varianta pastrarii posesiei imobilului, chiriasul va retine din chirie contravaloarea serviciilor ce nu-i sunt prestate, dupa o estimare pe baza preturilor practicate n ultima luna anterioara. Legea rapeste dreptul acestui locatar la daune interese n cazul n care decide sa

ramna n imobil. Datorita dezavantajelor presupuse de o mutare precipitata mai ales cnd este vorba de instalatii, echipamente ce necesita montaj etc., s-ar putea ca locatarul sa aleaga ramnerea cu risculntreruperii unor servicii esentiale pentru el, risc ce poate fi diminuat prin preluarea contractelor de furnitura. Credem ca se poate justifica protectia debitorului contra daunelor interese dar numai cnd este vorba de obligatiile sale personale; ori legea se refera la "orice servicii datorate de proprietar chiriasului" ceea ce pare excesiv daca debitorul decide ntreruperea energiei, apei, etc. Nu se poate argumenta ca n acest caz locatarul poate evacua cladirea solicitnd daune interese, pentru ca, datorita situatiei debitorului, creanta nascuta astfel nu va avea sorti de a fi ndestulata. Din punct de vedere al locatorului solutia pastrarii n spatiile sale a unor chiriasi pe perioade ct de lungi este favorabila din punct de vedere al: - Asigurarii veniturilor debitoarei, venituri stabile - Mentinerii ntretinerii si functionabilitatii spatiilor nchiriate de catre chiriasi

Contractele nu trebuie ncheiate pe perioade att de lungi nct sa compromita vnzarea acestor active. Debitoarea, daca poate asigura n continuare furnizarea serviciilor esentiale sau poate asigura preluarea contractelor direct de catre chiriasi, trebuie sa urmareasca cresterea gradului de ocupare a spatiilor nchiriate de catre chiriasi ce pot plati, ce pot depune o garantie de 1-3 luni pentru chiria datorata. Stabilitatea, bazata pe o corecta estimare a chiriasilor, este necesara deoarece o prea mare volatilitate n rndul acestora presupune perioade repetate de reamenajari, mutari, dispute, etc. ce risca sa diminueze veniturile din nchiriere. Pentru spatii izolate, situate n locuri ndepartate de activitatea principala a societatii, este preferabila orice nchiriere deoarece paza este dificila si costisitoare pentru un activ nchis, chiriasul avnd tot interesul de a ntretine si mentine n buna stare spatiile ce-i sunt necesare activitatii sale productive. Sectiunea 8-Contractul de comision Comisionarul poate deveni subiect al unei proceduri de faliment; n acest moment el poate fi n posesia unor bunuri apartinnd comitentului, bunuri care, conform regulilor comisionului, n raporturile dintre comitent si comisionar, se considera ca au fost dobndite de catre comitent direct de la tert, desi acesta din urma a tratat cu comisionarul. Comisionarul poate avea nsarcinarea de a cumpara marfuri ori valori mobiliare pentru comitent, de a vinde marfurile si titlurile comitentului sau si una si alta. n aceste cazuri, conform dispozitiilor art.89 din Lege, comitentul are doua variante, care nu mai depind de optiunea lichidatorului si anume: - Sa-si recupereze bunurile n natura; aceasta operatiune i da avantajul sigurantei recuperarii valorii si este usurata de mprejurarea ca, n privinta marfurilor, comisionarii din Romnia nu au, de regula, depozite proprii, marfa trecnd direct de la vnzator la comparator; - Sa prezinte creanta sa la masa pasiva a comisionarului n cazul ca opteaza pentru contravaloarea marfii.

Sectiunea 9-Contractul de consignatie O prima reglementare a art.90 din Lege vizeaza pe consignatarul care detine bunurile consignantului n momentul declansarii procedurii. n virtutea regulilor contractului de consignatie, reglementat prin Legea nr.178/1934, proprietarul si poate revendica bunul pe calea unei ordonante prezidentiale; pentru evitarea acestei proceduri contencioase, legea prevede restituire bunului. Sectiunea 10-Contractul de prestari de servicii specializate Este posibil ca debitorul sa fi fost angrenat n contracte prin care avea obligatia de a presta "servicii specializate sau cu caracter personal". Jurisprudenta franceza a admis n aceasta categorie contractul de mandat, de comision, de concesiune a unei licente de exploatare, de concesiune comerciala exclusiva, franchising,etc. Aceste contracte ar trebui sa fie reziliate daca fiinta debitorului dispare, deoarece se presupune ca au fost ncheiate tinnd seama de calitatile acestuia. Administratorul sau lichidatorul, pe baza dispozitiilor art. 92 din Lege, pot rezilia contractul avnd n vedere caracterul strict personal sau specializat al serviciilor la care s-a obligat debitorul. n cazul rezilierii credem ca cocontractantul va fi n drept a solicita daune interese, n afara contravalorii platilor efectuate pentru servicii din cadrul contractului, sub forma de avansuri sau plati periodice. Creditorul nsa poate accepta efectuarea prestatiei de catre o persoana desemnata de catre judecatorul-sindic sau lichidator / administrator judiciar. Sectiunea 11-Contractul de furnitura n actualul sistem de organizare al prestarii serviciilor specializate, cele esentiale sunt privilegiul unor regii sau companii care au monopolul sau cvasi - monopolul acestor activitati cum ar fi telefoanele, energia electrica, termica, apa, etc. n scopul protejarii sanselor de reorganizare acordate debitorului, forma initiala a legii interzicea acestor furnizori sa ntrerupa, sa schimbe, sa refuze furnizarea pe motivul neplatii unor facturi anterioare sau a nregistrarii unei cereri introductive contra debitorului. Evident ca, pe masura realizarii unei situatii concurentiale n anumite sectoare, aceasta masura de protectie poate fi atenuata; deja sunt firme concurente n domeniul salubrizarii, al telefoniei (telefoane celulare) etc. n actuala reglementare, datorita trecerii lor n sectiunea "Reorganizarea", se pune ntrebarea daca prevederile art. 38, care prevad protectia debitorului contra ntreruperii serviciilor prestate de catre furnizori n perioada de reorganizare, ntrerupere ce poate compromite orice reorganizare ulterioara si chiar valorificarea bunurilor la preturi de piata, sunt sau nu aplicabile si n cazul lichidarii falimentare, ba mai mult, si n perioada de observatie. De aceea, recenta modificare mpiedica ntreruperea furnizarii de utilitati fata de clientii n insolventa "captivi", pentru toate fazele procedurii. Aceasta masura de protectie se justifica deoarece n reglementarile interne ale acestor furnizori se prevede suspendarea si debransarea clientilor n caz de neplata dupa un anumit numar de zile.

Consecintele pentru aceste regii nu sunt foarte grave pentru ca retelele odata instalate ele au un cost fix indiferent daca tranziteaza un flux prin ele sau nu; de aceea, chiar plata cu ntrziere le ofera compensarea unui anumit nivel al costurilor. Pentru a oferi totusi o compensatie furnizorilor - care oricum factureaza n avans garantii tuturor abonatilor - tribunalul poate obliga pe debitor sa depuna la o banca comerciala o cautiune de maximum 30% din valoarea serviciilor prestate si neachitate. Daca furnizorul a introdus aceasta cerere si debitorul nu a putut depune garantia, legea da dreptul la ntreruperea serviciilor; expresia "prin derogare de la dispozitiile alin.(1)" ne poate sugera aceasta interpretare, n corelatie cu caracterizarea depunerii cautiunii drept "conditie pentru ndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale". Din pacate majoritatea consumatorilor de utilitati sunt "captivi", neavnd din punct de vedere tehnic posibilitatea de a se aproviziona de la alt furnizor de utilitati. De regula accesul la furnizori alternativi - cnd este tehnic posibil - este ngreunat de lipsa de bonitate a debitoarei intrate n procedura, de necesitatea de a face investitii n noi instalatii (ex. centrale pe gaz ca alternativa de ncalzire la agentul termic traditional, etc.). SECTIUNEA 12-Contractul de societate Debitorul aflat n ncetare de plati - persoana fizica sau persoana juridica - poate fi la rndul sau angajat ntr-un alt contract de societate ca asociat cu raspundere limitata sau nelimitata ori ca actionar. Conform dispozitiilor Legii societatilor comerciale, falimentul unui asociat duce ope legis la dizolvarea tertei societati n urmatoarele cazuri: - Societatea n nume colectiv care, urmare a falimentului, ramne cu un singur asociat; - Societatile n comandit, cnd falimentul priveste pe unicul asociat comanditat sau comanditar; - Societatea cu raspundere limitata cu asociat unic, prin falimentul acestuia. Conform prevederilor art. 93 al Legii insolventei, n cazurile n care nregistrarea cererii introductive nu produce automat dizolvarea societatilor n care participa debitorul ca asociat, judecatorul-sindic poate decide lichidarea drepturilor sale n respectivele societati sau, dimpotriva, pastrarea sa ca asociat. Legea face vorbire despre "lichidarea drepturilor debitorului n acea societate - potrivit ultimului raport financiar aprobat"; este evident ca, daca momentul deciziei judecatorului-sindic este fixat ntre data diferitelor rapoarte financiare, se va avea n vedere situatia din momentul deciziei (actualizata). "Lichidarea" drepturilor debitorului se face pe calea cesiunii titlurilor sale de participare, n modalitatea care: - aduce cea mai mare valoare (pret) n activul debitorului; - permite continuarea activitatii de lichidare n cele mai bune conditii, daca aceasta este conditionata de exploatarea unor active ale tertei societati;

n mod frecvent vnzarea acestor participatii nu aduce o valoare importanta n patrimoniul societatii debitoare, datorita conditiilor impuse de vnzare. Practicianul ar trebui sa identifice persoanele interesate n a achizitiona aceste actiuni, persoane ce doresc sa-si creeze o anumita majoritate n terta societate, pentru a o controla, a impune anumite decizii, etc. Evaluarea acestor participatii este importanta si prin prisma activelor detinute de catre terta societate, cresterea rapida si exponentiala pretului de piata al imobilelor putnd aduce un plus substantial de valoare participatiilor n astfel de societati. Optiunea judecatorului-sindic va fi de lichidare n cazul n care retragerea (fortata) a debitorului din terta societate ar fi nsotita de o puternica compensatie n bani a drepturilor acestuia, de natura a-i nlesni plata pasivului. Legea da dreptul judecatorului-sindic de a decide ramnerea debitorului n terta societate, cu acordul celorlalti asociati; credem ca declansarea falimentului duce obligatoriu la discutarea oportunitatii pastrarii debitorului ca asociat sau actionar, putnd fi ceruta si de ceilalti asociati (actionari). S-a aratat ca aceasta facultate a judecatorului-sindic reprezinta o exceptie notabila de la prevederile art.66.al legiinr.31/1990 republicata.
Sectiunea 13-Contractul de munca

Noul text al art. 86, al. 6 dispune ca prin derogare de la prevederile Codului muncii, n procedura simplificata, precum si n cazul intrarii n faliment n procedura generala, ncetarea contractelor individuale de munca ale personalului debitorului va interveni de urgenta, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva; n acest caz lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare. Aceasta dispozitie este menita a proteja averea debitorului si echilibrul dintre creditori, evitnd plati care nu mai sunt necesare datorita ncetarii previzibile a activitatii debitorului. Sectiunea 14-Contractul de lohn Cazul cel mai frecvent l reprezinta operatiunile de perfectionare (lohn) n care cel ce face prelucrarea se gaseste, la deschiderea procedurii, n posesia bunurilor altei persoane, n care a investit si el o valoare considerabila de manopera, furnituri, etc. Deoarece textul legii prevede doar solutii pentru situatii foarte clare (garantii), solutia de principiu trebuie sa fie cea mai eficienta pentru ambii parteneri. Proprietarul nu-si poate recupera bunurile fara a-l despagubi pe executantul (procesatorul) prestatiilor n lohn, care poate invoca cu succes "debitum cum re junctum" pentru a pastra posesia bunurilor; de aceea, solutia vnzarii bunurilor catre clientul caruia i erau destinate - avnd de regula imprimata si emblema acestui client sau marca sa de fabrica - este cea mai corespunzatoare, urmnd ca banii sa fie mpartiti ntre proprietarul marfii si procesatorul n lohn, pe baza unui mecanism contractual. Nu este recomandabila ncercarea procesatorului (debitor) de a lua marfa n proprietate deoarece: - costurile de stocare si paza sunt mari datorita duratei procedurilor judiciare - cantitatile mari de marfuri gasesc greu alti cumparatori dect cei initiali - trecerea sezonului poate compromite vnzarea marfii n conditii corespunzatoare. Sectiunea 14-Alte contracte

n acelasi art. 90 se reglementeaza cazul general n care debitorul detine bunul altuia n baza unui contract preexistent care nsa nu-i confera calitatea de proprietar. Astfel de situatii se ntlnesc n cazurile: - Vnzarii cu clauza rezervei de proprietate; - Contractului de depozit; - Contractului de leasing; - Contractului de gaj; - Contractului de comodat; - Contractului de expozitie, reconditionare, n toate aceste cazuri proprietarul este n drept a-si recupera bunurile, respectiv a nu lasa ca aceste bunuri sa fie considerate ca apartinnd averii debitorului doar pentru ca se gaseau n posesia acestuia. Debitorul poate retine bunul n garantie pentru plata unor servicii facute proprietarului (depozitare, transport, reconditionare, etc.) dar numai pna la plata acestora. Unii autori considera ca practicarea clauzei rezervei de proprietate si acordarea tuturor drepturilor ce rezulta de aici este pagubitoare pentru procedurile colective deoarece actioneaza doar n beneficiul furnizorilor de marfuri si poate compromite reorganizarea nca din faza sa initiala. Alin.2 al art.90 face o distinctie ntre situatiile n care marfa mai este sau nu n posesia debitorului la data declansarii procedurii. Daca debitorul era n posesia marfii la data declansarii dar a nstrainat-o, va fi obligat pentru ntreaga ei valoare, daca nsa nu mai era posesor si nu o poate recupera de la actualul detinator va fi obligat numai pentru valoarea pe care marfa o avea la data respectiva.

[1] Stelian Ionescu, Falimentul n codul de comert, pag 63

[2] Stelian Ionescu, op. cit., pag 77 [3] Stelian Ionescu, op. cit, pag 77 [4]
I.N Fintescu, curs de drept commercial III, pag 186

[5] I.N Fintescu, op.cit., pag 176 [6] Ion Turcu, Insolventa comercila, reorganizarea judiciara si falimentul, Ed. Lumina Lex, Bucuresi, 2000, pag 44. [7] idem [8] Daniela Claudia Muntean, Regulamentul European de insolventa-tema centrala a conferintei "Dezvoltari actuale n legislatia falimentului" care a avut loc la Dubrovnik-Croatia n perioada
16-18 noiembrie 2005, RDC nr. 3/2006, pag. 175.

[9] Daniela Claudia Muntean, op. cit., pag. 178 [10] Institutul European din Romnia , Studii de impact, PAIS II [11] Institutul European din Romnia, Studii de impact, PAIS II [12] Institutul European din Romnia, Studii de impact, PAIS II [13] idem [14]Ion Turcu, Madalina Stan, "Legea privind procedura insolventei-o noua etapa n reforma legislativa", RDC nr. 6/2006, pag. 10. [15] idem [16]Ion Turcu, Madalina Stan, "Legea privind procedura insolventei-o noua etapa n reforma legislativa", RDC nr. 6/2006, pag. 24. [17] Ion Turcu, Procedura insolventei comerciantilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 292. [18] Stanciu D. Carpenaru, Vasile Nemes, Mihai Adrian Hotca, Legea 85/2006, comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucuresti 2006, pag 33. [19] Stelian Ionescu, Falimentul n codul de comert, pag 70. [20] Stelian Ionescu, op. cit., pag. 73 [21] idem [22] Stelian Ionescu, op. cit., pag. 75 [23] Stelian Ionescu, op. cit., pag. 63 [24] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op. cit., pag 138 [25]
Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op. cit., pag 142

[26] idem [27] Radu Bufan, Reorganizarea judiciara si falimentul, pag. 224 [28] M. Pascanu-pag 85 [29] Nicoleta andareanu, Efectele patrimoniale ale sentintei declarative de faliment si ale deschiderii procedurii de redresare si lichidare judiciara, RDC nr. 7-8/1996, pag. 72.

[30] Prof. univ. dr. Viorel Pasca, Nulitatea actelor juridice cu caracter patrimonial ncheiate de debitorul n stare de insolventa, RDC nr. 3/2005, pag. 14. [31] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op. cit., pag. 222. [32] idem [33] idem [34] P.C. Vlachide, Repetitia principiilor de drept civil, Vol. II, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1944) [35] Prof. dr. Ion Turcu, Falimentul-actuala procedura, Tratat, Editia a V-a, Ed. Lumina Lex [36] G. Ripert, R Roblot, Traite de droit commercial, Tome 2, Philippe Delebecque, Michel Germain, 16-e edition, LGDJ, Paris 2000, cap.I [37] Emmanouel Jouffin, Le sort des contrats en cours dans les enterprises soumises a une procedure collective, LGDJ, Paris 1998, pag. 438. [38] idem [39] T.Popescu, P.Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1968, pag. 89. [40] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, Drept Civil.Teoria Generala a obligatiilor, Editia a VIII-a, pag. 367. [41] Prof. dr. Viorel Pasca, Nulitatea actelor juridice cu caracter patrimonial ncheiate de debitorul n stare de insolventa, RDC 3/2005, pag. 14. [42] Vasile Deleanu, Andreea Deli, Actiunile revocatorii falimentare, Tribuna Economica, iunie 2006. [43] V.Pasca, Falimentul fraudulos, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag. 22. [44] G. Ripert, R Roblot, Traite de droit commercial, Tome 2, Philippe Delebecque, Michel Germain, 16-e edition, LGDJ, Paris 2000, cap.I [45] idem [46] Prof. dr. Viorel Pasca, Nulitatea actelor juridice cu caracter patrimonial ncheiate de debitorul aflat n stare de insolventa, RDC 3/2005, pag. 16. [47] idem [48] Prof. dr.Ioan Turcu, Termenul legal pentru reconstituirea averii debitorului n procedura insolventei, RDC 6/2005, pag 17. [49] Prof. dr.Ioan Turcu, Termenul legal pentru reconstituirea averii debitorului n procedura insolventei, RDC 6/2005, pag. 18. [50] St.D. Carpenaru, Viorel Pasca,.. [51] Prof. dr. Viorel Pasca, Nulitatea actelor juridice cu caracter patrimonial ncheiate de debitorul aflat n stare de insolventa, RDC 3/2005, pag. 30;pentru o opinie contrara a se vedea Radu
Bufan, Reorganizarea judiciara si falimentul, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 228.

[52] idem [53] idem [54] Flavius A. Baias, Simulatia. Studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, pag. 285. [55] St. D. Carpenaru, V. Nemes. M.A. Hotca, op. cit., pag. 224. [56] Radu Bufan, Reorganizarea judiciara si falimentul, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 226. [57] Ion Schiau, RDC 5/1997

[58] Radu Bufan, op. cit. , pag. 227. [59] Stanciu D. Carpenaru, Ed. Atlas Lex, pag.120?? [60] St. D. Carpenaru, V. Nemes. M.A. Hotca, op. cit. [61] Ion Turcu, ......pag. 356 [62] .on se rende coupable dun manquement a la morale juridique.la fraude est situee au confluent de la morale et du droit, L. Josserand, Les mobiles dans les actes juridiques
prive, Dalloz, 1928, nr. 189, pag. 232. du droit

[63] Ioan Schiau, Regimul juridic al insolventei comerciale....pag. 145. [64] Prof. dr.Ioan Turcu, Termenul legal pentru reconstituirea averii debitorului n procedura insolventei, RDC 6/2005, pag. 9. [65] Ion Turcu, Situatia unor acte juridice ale debitorului aflat n procedura insolventei comerciale, RDC nr. 6/2000, pag. 21. [66] G. Ripert, R Roblot, op. cit. , paragraf 3135 [67] St. D. Carpenaru, V. Nemes. M.A. Hotca, op. cit., pag
226

[68] Prof. dr.Ioan Turcu, Termenul legal pentru reconstituirea averii debitorului n procedura insolventei, RDC 6/2005, pag. 18. [69] idem [70] Prof. dr. Viorel Pasca, Nulitatea actelor juridice cu caracter patrimonial ncheiate de debitorul aflat n stare de insolventa, RDC 3/2005, pag. 18. [71] G. Ripert, R. Roblot, op. cit., cap. I, sectiunea a 2-a. [72] Ion Turcu, Procedura insolventei comerciantilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, pag. 287. [73] idem [74] Prof. dr.Ioan Turcu, Termenul legal pentru reconstituirea averii debitorului n procedura insolventei, RDC 6/2005, pag. 13. [75] St. D. Carpenaru, V. Nemes. M.A. Hotca, op. cit., pag
228

[76] Practica judiciara comerciala 2003-2004, Ed. Brilliance, Piatra Neamt, 2005, pag. 342. [77] Flavius A. Baias, op. cit. , pag. 285. [78] idem [79] G.Ripert, R.Roblot, op. cit., paragraf 3113. [80] St. D. Carpenaru, V. Nemes. M.A. Hotca, op. cit., pag [81] idem [82] Dimitrie Gherasim, Buna credinta n raporturile juridice civile, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romnia, Bucuresti, 1981, pag.91. [83] Ion Turcu, op. cit, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 296, cu precizarea ca autorul foloseste exprimarea "reaua credinta a creditorului care, pentru a-si crea o situatie privilegiata si-a
asigurat un avantaj exagerat", exprimare care pare a exclude posibilitatea debitorului de a ncheia contracte comutative dezechilibrate cu persoane care nu i sunt creditori, spre exemplu, pentru a-si procura lichiditati n scopul evitarii sau disimularii incapacitatii de plata. 230.

[84] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 232. [85] Prof. dr. Viorel Pasca, Nulitatea actelor juridce cu caracter patrimonial ncheiate de debitorul n stare de insolventa, RDC nr. 3/2005, pag. 20.

[86] idem [87] Prof. dr. Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editia a III-a, Ed. Universul Juridic, 2001, pag. 67. [88] Prof. dr. Viorel Pasca, op. cit., RDC nr. 3/2005, pag. 20. [89] Ion Schiau, Regimul juridic al insolventei comerciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag.147 [90]idem [91] Ion Schiau, op. cit., Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag. 148. [92] idem [93] Prof. dr. Viorel Pasca, op. cit., RDC nr. 3/2005, pag. 21. [94] idem [95] idem [96] C.A. Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, decizia nr. 40/2005. [97] C.A. Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, decizia nr. 126/2005. [98] Ioan Schiau, Regimul juridic al insolventei comerciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag. 149. [99] idem [100] Trib. Timis, Sectia comerciala, Sentinta nr. 925/2003;C.A. Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrative, decizia nr. 1194/2002;C.A. Cluj, Sectia comerciala si de contencios
administrative, decizia nr. 571/2001

[101] Radu Bufan, Reorganizare judiciara si faliment, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 231. [102] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 235. [103] idem [104] Ioan Schiau, op.cit., Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag. 150. [105] idem [106] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 237 [107] Conf. dr. Radu Bufan, Anularea operatiunilor comerciale ncheiate de catre debitor cu persoane afiliate n anul anterior deschiderii procedurii legii nr. 64/1995, RDC nr. 11/2003, pag.
104.

[108] Ion Turcu, Procedur ainsolventei comerciantilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 305. [109] Conf. dr. Radu Bufan, op.cit., RDC nr. 11/2003, pag. 99. [110] idem [111] idem [112] idem [113] Ioan Schiau, op.cit., Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag. 152.

[114] idem [115] idem [116] Prof. dr. Viorel Pasca, op. cit., RDC 3/2005, pag. 23. [117] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 241. [118] Prof. dr. Viorel Pasca, op. cit., RDC nr. 3/2005, pag. 23. [119] Conf. dr. Radu Bufan, op.cit., RDC nr. 11/2003, pag.108. [120] idem [121] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 241 [122] Vasile Deleanu, Andreea Deli, Actiunile revocatorii falimentare, Tribuna Economica, iunie 2006. [123] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 243 [124] Prof. dr. Viorel Pasca, op. cit., RDC nr. 3/2005, pag 24. [125] idem [126] Ion Turcu, op.cit. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 306. [127] idem [128] idem [129] idem [130] (preluata) Vasile Deleanu, Andreea Deli, Actiunile revocatorii falimentare, Tribuna Economica, iunie 2006. [131] Stanciu D. Carpenaru, V. Nemes, M.A. Hotca, op.cit., pag. 249

[132] La notion de contrat en cours l'ouverture de la procedure de redresement judiciaire, Les petites affiches nr.133/1993, p.4-11

DESPRE NECESITATEA EXTINDERII PROCEDURII INSOLVENTEI LA SIMPLI PARTICULARI PENTRU SUPRAINDATORARE


1. In ultimii ani au fost emise nenumarate reglementari menite a preveni riscul de supraindatorare a simplilor particulari, in conditiile in care asistam, incepind cu 20032004, la o adevarata explozie a creditelor de consum ( retail). Deocamdata, nu exista o reglementare a insolventei simplilor particulari, asa cum exista in Statele Unite sau in Franta, dar este usor de prevazut ca, in scurt timp, o astfel de reglementare va deveni necesara, intrucit piata creditelor de consum se dezvolta intr-un ritm periculos, putind pune in pericol stabilitatea economiei. 2. La nivelul sistemului bancar au fost create, in scopul gestionarii eficiente a riscurilor afacerii de tip bancar, Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare si Centrala Incidentelor de Plati. Prin intermediul unor astfel de institutii, bancile se pot asigura contra riscului insolventei clientilor lor. Dar informatiile care circula in interiorul sistemului, prin intermediul acestor institutii si prin intermediul bancilor, pot fi o pretioasa sursa de informatie si pentru partenerii de afaceri ai acelor clienti ai bancilor care ar prezenta risc de insolventa. De altfel, in sistemul Biroului de Credit, asa cum se va putea observa mai jos, au devenit participanti si unele institutii financiare nebancare, precum si unii furnizori de utilitati, desi, initial, sistemul Biroului de Credit era destinat bancilor, care au si fost actionarii initiali ai acestui sistem. Inainte de analiza fiecareia dintre aceste institutii, se impune a observa ca, desi scopul infiintarii acestora este legitim (preventia riscurilor de supra-indatorare sau de insolventa), in practica pot aparea si surprize neplacute, in sensul ca in rapoartele si informatiile furnizate bancilor de catre aceste institutii se pot strecura erori sau informatii gresite despre datorii inexistente, informatii care pot inchide pe lungi perioade de timp accesul celui in cauza la credite. Cu siguranta ca in situatia in care se face dovada erorii, bancile sau institutiile de credit sunt obligate sa corecteze informatiile respective. Totusi, astfel de situatii sunt "durabile", intrucit interventia justitiei este intotdeauna post factum si, de cele mai multe ori, tardiva. 3. Biroul de Credit este o institutie menita a stabili istoricul de credit si bonitatea clientilor persoane fizice, pe baza istoricului bancar si, implicit, a evaluarii mai bune a riscului de creditare. Sistemul Biroului de Credit a fost conceput pe baza ideii ca orice persoana care beneficiaza de un imprumut de la institutiile respective sa fie raportata catre Birou, astfel incat sa poata fi evitata obtinerea unor alte credite fara declararea celor obtinute deja. Raportarea acestor informatii catre Birou este o masura care poate contribui intr-o maniera decisiva la evitarea supra-indatorarii persoanelor fizice. Gradul maxim de indatorare pe persoana sau familie se calculeaza pornind de la totalul creditelor contractate si nu de la creditul acordat de o banca anume. Infiintat la sfarsitul anului 2003 si inregistrat la Registrul Comertului in data de 16 februarie 2004, Biroul de Credit este o societate pe actiuni care, initial, a avut ca actionari 25 de banci . In prezent actionari sunt 23 de banci (cu o cota de piata reunita de 96%, ceea ce inseamna ca, practic, vorbim de totalitatea sistemului bancar). Bancile actionare au o participatie in Biroul de Credit proportionala cu ponderea fiecareia pe piata bancara de retail. Consiliul de administratie al Biroului de Credit este

format, de altfel, din reprezentantii primelor 5 banci ca pondere pe piata. Biroul de Credit incearca sa integreaza in sistem, pe langa banci, si societati de asigurari, de recuperare creante si companiile de telefonie fixa si mobila . Intr-adevar, in actionariatul Biroului de credit au fost admise si 6 societati de credit de consum, o societate de leasing si o societate de asigurari. Capitalul social initial al Biroului de credit a fost de 4.114.615,20 lei. Pentru informatiile oferite participantilor la sistem, Biroul percepe un comision. In anul 2005, Biroul de Credit a obtinut un profit net de 2,5 mld. lei vechi (0,7 mil.euro), in timp ce cifra de afaceri a ajuns la 5,3 mld. lei vechi (1,5 mil. euro) . Biroul de Credit isi propune sa sprijine participantii la sistem (actionari si aderenti) prin furnizarea de informatii reale, actualizate si consistente referitoare la persoane fizice care au contractat credite de la banci sau societati financiare, au achizitionat un produs in sistem leasing, au fost asigurate impotriva riscului de neplata de o societate de asigurari sau sunt abonate la servicii de telefonie fixa sau mobila . Biroul de Credit calculeaza, la solicitarea bancilor, si un "indicator de risc curent". Practic, daca in baza de date a Biroului o persoana figureaza cu o restanta, se inmulteste valoarea acesteia cu numarul zilelor de intarziere. In functie de acest indicator, bancile includ clientul respectiv intr-o anume grupa de risc, conform normelor interne. Prelucrarea acestei informatii permite bancii sa acorde sau sa refuze creditul, in functie de politicile proprii de creditoare. De exemplu, daca gradul de risc curent este 100, o banca poate considera acest nivel ca fiind satisfacator si poate acorda un alt imprumut clientului respectiv, in timp ce o alta poate refuza accesul la credit. Biroul se margineste la a transmite participantului la sistem acest indicator de risc curent al solicitantului de credit, fara insa a impune sau sugera prin aceasta un anumit comportament din partea bancilor. Biroul de Credit este un instrument important de prevenire si de reducere a riscului de credit. Este o institutie care furnizeaza informatii pe care participantii la sistem le pun in comun, pentru a decide in cunostinta de cauza daca doresc sau nu sa intre in relatie cu cei care solicita un produs de tip credit. Biroul de Credit este un bun instrument pentru implementarea in Romania a sistemului Basel II (desi, pentru moment, baza de date a acestui birou contine numai informatii cu privire la persoanele fizice). Incepind din 2007, bancile vor trebui sa comunice BNR si Biroului de Credit mai multe date referitoare la bonitatea clientilor, sistemele informatice de evaluare a acestora (rating si scoring) fiind interconectate. Consultand baza de date a Biroului de Credit, o banca va putea afla nu numai date despre persoanele care nu si-au indeplinit obligatii in istoria lor de creditare, ci si date pozitive (scoring). Realitatea este ca efectele datelor pozitive inscrise pana acum si care au a fi inscrise mai ales de acum inainte la Biroul de Credit nu exista. Desi in UE si SUA bonitatea poate reprezenta o sansa sigura pentru dobanzi sub nivelul pietei, in Romania singurul avantaj pe care il poate avea un client cu un istoric de credit "solid" este maximum obtinerea cu celeritate a unui credit. In prezent, numarul bancilor care furnizeaza date pozitive Biroului a ajuns la 11, carora li se adauga doua IFN-uri si o societate de leasing. Multe banci inca ezita sa furnizeze informatii pozitive la Biroul de Credit , desi numele bancilor care furnizeaza si date pozitive despre clienti nu este facut public. Sistemul Biroului de Credit s-a dezvoltat in 3 faze. In faza I, de la data punerii in functiune a Biroului (16 august 2004), participantii au inceput sa transmita zilnic Biroului de Credit, in format electronic, informatii referitoare la debitori cu restante la plata mai mari de 30 de zile, la debitorii "fraudulenti" , adica la persoanele care au savarsit o infractiune in relatie cu banca, pentru care s-a emis o hotarare judecatoreasca definitiva si informatii cu privire la declaratii cu inadvertente, adica date neconforme cu realitatea furnizate de persoane fizice la momentul solicitarii creditului. In cadrul fazei a II-a de dezvoltare a sistemului, asa numita "faza pozitiva", operationala din data de 11 iulie 2005, au inceput sa fie prelucrate informatiile referitoare la toate produsele de tip credit, similare sau de asigurare acordate persoanelor fizice, informatii provenite de la institutii bancare si non-bancare (societati financiare, de asigurari, de leasing, de telefonie fixa si mobila), participante in Sistemul Biroului de Credit, precum si informatii despre "fraudulenti" si declaratii cu inadvertente. Biroul de Credit, prin intermediul serviciului CRED-IT, pune aceste informatii la dispozitia participantilor, on-line, atunci cand acestia le solicita in vederea acordarii unui credit sau a monitorizarii creditelor acordate. Informatia este furnizata, in termen de cateva secunde, sub forma Raportului de Credit. De asemenea, Biroul de Credit pune la dispozitia persoanelor solicitante, gratuit o data pe an, situatia inscrierii in bazele de date ale Biroului de Credit, informatie care contine inclusiv numele participantului/participantilor la care acestea inregistreaza, eventual, restante. Raportul de Credit poate contine date personale despre titular (numarul de cont - IBAN , tipul de cont, data deschiderii contului, limita de credit acordata, suma acordata, suma restanta, starea contului, durata contractului, modalitatea de rambursare, plati si istoricul lor, pe maxim 2 ani in urma, date de identificare giranti, codebitori sau cosemnatari, debitele neonorate pentru care participantul s-a indreptat pentru recuperare catre giranti, cosemnatari sau asiguratori pentru riscul de neplata, garantii, reesalonari sau rescadentari de plati, persoanele recenzate cu declaratii cu inadvertente, "fraudulenti", angajatorul principal al titularului, alte informatii). Valoarea totala a restantelor la imprumuturile contractate de populatie a ajuns la sfarsitul anului trecut la 419,1 milioane de lei, cea mai mare pondere fiind detinuta de creditele de consum. La sfarsitul lui 2006, fata de finalul lui 2005, s-a inregistrat o crestere de 140% a valorii restantelor curente. Diferenta si evolutia pot parea spectaculoase, dar, in realitate, circa 70% din aceasta crestere se datoreaza institutiilor nou-intrate in sistemul Biroului de credit. Intrucit nu toate creditele populatiei sunt inregistrate la Biroul de Credit, aceste restante la imprumuturi sunt, de fapt, o statistica a creditelor restante ale persoanelor fizice inregistrate la Biroul de Credit si nu o statistica a restantele populatiei, pe ansamblu. Restantele au crescut cu 70%, adica intr-un ritm mai mic decat cel al creditarii, care a urcat in 2006 cu peste 80%. Numarul de rapoarte eliberate de Biroul de Credit a depasit 10 milioane la finele lunii martie 2007, dupa ce a trecut de cinci milioane anul trecut. Aceasta evolutie a fost determinata, pe langa integrarea in sistem a unor noi participanti, de cresterea activitatii de creditare a persoanelor fizice . Activitatea Biroului de Credit se axeaza pe colectarea si prelucrarea de date privind portofoliul de clienti persoane fizice ai participantilor, furnizarea de informatii sau analize participantilor in scopul identificarii si cuantificarii riscului de credit, cresterii calitatii creditelor, diminuarii riscului de frauda si protejarii creditorilor, stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring) si furnizarea de consultanta financiar-bancara. Principiile care stau la baza activitatii Biroului de Credit sunt : (i) principiul reciprocitatii (participantii care furnizeaza informatii de risc si alte date aferente au acces doar la acea categorie de informatii din baza de date); (ii) principiul confidentialitatii ; (iii) principiul impartialitatii si corectitudinii; (iv) principiul eficientei in functionare. In ce priveste functionarea propriu-zisa, Biroul de Credit se bazeaza pe o retea de comunicatii prin care se realizeaza schimbul de informatii dintre Birou si banci. La Biroul de Credit sunt raportate si inregistrate informatii (negative si pozitive) referitoare la persoanele fizice care au contractat credite si au intarzieri la plata ratelor scadente mai mari de 30 de zile calendaristice, informatii referitoare la "fraudulenti" si informatii referitoare la declaratii cu inadvertente. Intervalul de timp pentru care informatiile despre restante sunt afisate in Raportul de Credit este de 5 ani, calculat retroactiv de la data emiterii Raportului de Credit. Biroul de Credit nu poate sa modifice datele despre o persoana fizica recenzata. Conform contractului cu participantii, numai acestia au dreptul de a modifica, in situatii pe care le considera justificate, datele pe care le-au transmis Biroului de Credit. Participantii la sistem, care nu se confunda cu actionarii, pot consulta bazele de date ale Biroului de Credit atunci cand li se solicita acordarea unui produs de tip credit sau de asigurare sau atunci cand monitorizeaza comportamentul propriilor debitori. Pentru a deveni participant la sistem, cel in cauza trebuie sa semneze un "contract de participare la sistemul Biroului de Credit", sa isi instaleze si testeze cu succes legaturile de comunicatii de date intre sediul sau si sediul Biroului de Credit, sa isi acrediteze specialisti instruiti corespunzator in utilizarea si operarea Sistemului Informatic al Biroului de Credit, sa transmita catre Biroul de Credit fisierele de incarcare initiala a datelor si, in final, sa incarce cu succes in bazele de date ale Biroului de Credit fisierele de incarcare initiala a datelor. Conform principiului reciprocitatii, participantii (cocontractantii Biroului de Credit) care vor furniza informatii de risc si alte date aferente vor avea acces doar la acea categorie de informatii din baza de date. Pot avea acces la informatiile stocate in baza de data a Biroului de Credit si persoanele fizice care doresc sa cunoasca datele cu care sunt inscrise la Biroul de Credit. Pentru eliberarea situatiei proprii ("Situatia inscrierii la Biroul de Credit"), in temeiul dreptului de acces la date privind propria persoana prevazut de Legea 677/2001, persoana in cauza trebuie sa adreseze in scris catre Biroul de Credit o cerere datata si semnata, la care sa anexeze o copie lizibila dupa actul de identitate (buletin sau carte de identitate) si, dupa caz, dovada platii serviciului solicitat. Aceasta cerere se poate trimite, insotita de actul de identitate si, daca este cazul, de documentul de plata prin posta, e-mail sau se poate completa si depune personal la cutia postala amplasata la sediul Biroului . Faza a III-a este dedicata dezvoltarii scoringului, un produs deocamdata neutilizabil, dar care va putea oferi o imagine sintetica si nuantata in acelasi timp a comportamentului debitorului, usurand astfel decizia de creditare. Deocamdata aceasta faza nu este operationala, dar sistemul este conceput astfel incit participantii la sistem sa transmita Biroului de Credit si informatii pozitive relative la clienti iar, in baza acestor informatii, Biroul sa poata emite recomandari complete care sa probeze bonitatea solicitantului unui imprumut. Consensul bancilor de a transmite informatii pozitive va permite Biroului de Credit sa emita scrisori de bonitate pentru persoane fizice . Astfel va exista o evidenta a tuturor creditelor la care nu s-a intarziat plata ratelor, fapt ce va ajuta clientii bun platnici sa obtina credite mai usor si in conditii mai bune. Cum obtinerea unui credit presupune intocmirea unui dosar voluminos cu acte doveditoare ca imprumutul solicitat va putea fi returnat fara risc, pare sa fie o fantezie faptul ca un raport care atesta ca un client este "bun platnic", l-ar ajuta sa obtina acel credit in conditii mai bune. Totusi, concurenta din ce in ce mai impresionanta dintre banci va face acest lucru posibil. In Romania, bancile inca nu recompenseaza clientii buni-platnici. Clientii fara incidente de plata pot primi facilitati la acordarea de credite, de genul unor dobanzi la credite cu un anumit numar de puncte procentuale sub nivelul pietei, practica des intalnita in majoritatea statelor europene si in SUA. La noi, acest stil de afacere bancara se va putea generaliza in momentul in care toate bancile din Romania vor trece la declararea evenimentelor pozitive catre Biroul de Credit. Pana acum, doar 11 banci raporteaza astfel de date la Biroul de Credit . Motivul acestei intirzieri, neprofitabila in primul rind bancilor, este pur romanesc : bancile, desi au profituri uriase in fiecare an, nu s-au grabit sa-si construiasca o baza de date cu clientii care-si platesc corect datoriile, respectand conditiile impuse de politica institutiei de credit. Odata cu implementarea celei de-a treia faze a sistemului Biroului de Credit, creditele catre populatie se vor putea acorda in functie de calificativele (scoring) acordate de Biroul de Credit. Acest scoring va oferi o imagine sintetica si nuantata a comportamentului debitorului, cu scopul de a usura decizia de creditare. Scoringul va cuprinde toate datele pozitive sau negative referitoare la platile efectuate de rezidentii romani la produsele de credit, de asigurare, de leasing, de telefonie fixa sau mobila. Biroul de Credit va putea sa acorde chiar scrisori de garantie pentru populatie, pe baza carora institutiile de credit sa le poata acorda calificative persoanelor care vor sa contracteze un imprumut. De altfel, institutiile de credit vor fi obligate, conform cerintelor Basel II sa acorde astfel de calificative (scoring), insa una dintre cele mai mari probleme este obtinerea unor scrisori de garantie pentru populatie si companii. Credit-scoringul foloseste date despre solicitantul de credit/debitor pentru a evalua statistic probabilitatea unui rezultat pozitiv pentru orice risc financiar, spre exemplu, daca solicitantul isi poate permite rambursarea unui credit. Un model de scoring in cazul Romaniei va tine cont in primul rand de venituri, de varsta, de situatia familiala si de veniturile familiale, dar si de asa-numitul "scorecard", care reprezinta o statistica privind istoricul financiar al persoanei respective, proprietatile detinute, locul de munca, relatiile cu bancile, autoritatile si alte astfel de date. Intrucit informatiile stocate in baza de date a Biroului de Credit se refera la persoane fizice, confidentialitatea si protectia datelor cu caracter personal pot ridica probleme deosebite pe planul dreptului la propria imagine. Retinem, in primul rind, ca sub aspectul datelor cu caracter personal este aplicabila Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date . Legea nr.677/2001 se aplica prelucrarilor de date cu caracter personal, efectuate, in tot sau in parte, prin mijloace automate, precum si prelucrarii prin alte mijloace decat cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenta sau care sunt destinate sa fie incluse intr-un asemenea sistem. Date cu caracter personal sunt considerate a fi orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila (o persoana identificabila este acea persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in mod particular prin referire la un numar de identificare ori la unul sau la mai multi factori specifici identitatii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale). Prelucrari de date sunt colectarea, inregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvaluirea catre terti prin transmitere, diseminare sau in orice alt mod, alaturarea

10

11

ori combinarea, blocarea, stergerea sau distrugerea datelor cu caracter personal. Orice prelucrare de date cu caracter personal poate fi efectuata numai daca persoana vizata si-a dat consimtamantul in mod expres si neechivoc pentru acea prelucrare . Din modul in care este conceput sistemul Biroului de Credit nu rezulta ca prelucrarea datelor din baza de date a Biroului de Credit este efectuata cu acceptul expres si neechivoc al persoanei in cauza. In mod normal, pentru a evita orice contestatii ulterioare, ar fi util ca, la semnarea oricarui credit sau alt instrument de creditare de catre o persoana in cauza, banca sa obtina si acceptul persoanei in cauza de prelucrare a informatiei referitoare la credit prin Biroul de credit. La fel si in cazul celorlalti participanti la sistemul Biroului de credit. Operatorul este obligat sa furnizeze persoanei vizate, la cerere, cel putin urmatoarele informatii: (i) identitatea operatorului si a reprezentantului acestuia, daca este cazul; (ii) scopul in care se face prelucrarea datelor; (iii) informatii suplimentare (categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor); (iv) orice alte informatii a caror furnizare este impusa prin dispozitie a autoritatii de supraveghere, tinand seama de specificul prelucrarii. Obligativitatea furnizarii acestor informatii persoanei vizate nu se aplica atunci cand prelucrarea datelor se efectueaza exclusiv in scopuri jurnalistice, literare sau artistice, daca aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare. Legea nr.677/2001, prevede urmatoarele drepturi care au relevanta in privinta datelor stocate in baza de date a Biroului de Credit : (i) dreptul de acces la date (dreptul de a obtine de la operator la cerere si in mod gratuit, o data pe an, confirmarea faptului ca datele in legatura cu propria persoana sunt sau nu prelucrate de catre acesta); (ii) dreptul de interventie (dreptul de a obtine, la cerere si in mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, stergerea sau transformarea in date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conforma legii); (iii) dreptul de opozitie (dreptul de a se opune in orice moment, din motive intemeiate si legitime legate de situatia sa particulara, ca datele care o vizeaza sa faca obiectul unei prelucrari, cu exceptia cazurilor in care exista dispozitii legale contrare). Operatorul este obligat sa notifice autoritatea de supraveghere, personal sau prin reprezentant, inainte de efectuarea oricarei prelucrari ori a oricarui ansamblu de prelucrari avand acelasi scop sau scopuri corelate. Transferul catre un alt stat de date cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrari sau sunt destinate sa fie prelucrate dupa transfer poate avea loc numai in conditiile in care nu se incalca legea romana, iar statul catre care se intentioneaza transferul asigura un nivel de protectie adecvat. Prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal poate fi sanctionata penal sau contraventional. Daca din prelucrarea ilegala a datelor cu caracter personal rezulta si un prejudiciu, operatorulu poate fi obligat si la despagubiri, pentru acoperirea prejudiciului. Un risc greu de prevazut in urma cu 6 ani, cind a fost edictata Legea nr.677/2001, il reprezinta furtul de identitate electronica sau virtuala (pe internet), fapta practicata de hacker-i (un fel de pirati ai spatiului virutal) si denumita, in jargonul internetului, "phishing", furt practicat pentru a intra in posesia informatiilor referitoare la conturile bancare ale victimelor sau a altor informatii utile jefuirii victimelor acestor atacuri informatice. Stiind ca operatiunile bancare se pot efectua foarte comod prin sistemul multi cash sau altele asemanatoare, care permit operatiuni pe conturile bancare prin utilizarea semnaturii electronice, este usor de imaginat ca persoana care intra in posesia informatiilor referitoare la semnatura electronica, la cont si la celelalte elemente de identificare electronica, poate sa-l substiuie pe titular si sa-i "umble" in conturi. De aceea, Biroul de Credit, prin intermediul caruia sunt circulate acest gen de informatii, are o sarcina dificila, aceea de a asigura confidentialitatea si integritatea acestor informatii. Biroul de Credit, ca operator de baze de date cu caracter personal, este obligat sa aplice masurile tehnice si organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal impotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificarii, dezvaluirii sau accesului neautorizat, in special daca prelucrarea respectiva comporta transmisii de date in cadrul unei retele, precum si impotriva oricarei alte forme de prelucrare ilegala. "Phishing"-ul (furtul de identitate pe internet prin folosirea sistemelor de transmisie electronice) este practicat prin transmiterea unor e-mail-uri care par a veni din partea bancii sau a unor adrese de internet "clonate", care par a fi site-urile bancii, prin care persoanele vizate sunt pacalite sa-si dezvaluie datele personale. Numerosi naivi cad victima acestei practici si din neatentie isi incredinteaza datele legate de conturi bancare unor link-uri catre site-uri dubioase. In cazul in care o persoana a devenit victima unei asemenea scheme prin care a dezvaluit din greseala codurile de acces, este imperativ sa notifice bancii imediat furtul de identitate. Conform reglementarilor BNR, dupa aceasta notificare banca devine responsabila pentru toate tranzactiile frauduloase efectuate. In caz contrar, clientul suporta pierderile survenite, insa in limita echivalentului a 150 euro. Dincolo de acest prag, banca trebuie sa despagubeasca clientul pentru toate tranzactiile frauduloase, chiar daca acesta nu a avut timp sa o notifice. Singurul caz in care persoanele fizice nu mai beneficiaza de protectia legii este atunci cand banca dovedeste ca ele au actionat cu neglijenta. Procedura de urmat in asemenea cazuri este prevazuta in Regulamentul BNR nr. 6 din 11/10/2006 privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronica si relatiile dintre participantii la tranzactiile cu aceste instrumente. In contra prevederilor acestui regulament, contractele pe care bancile le incheie cu clientii nu prevad aceste clauze si arunca in schimb intreaga responsabilitate pe umerii lor . O alta metoda prin care pot fi aflate datele personale este introducerea unui virus in sistem, care memoreaza parolele si adresele personale de e-mail, site-urile vizitate si care le pune la dispozitia celui care a trimis initial virusul. Masurile de protectie utilizabile sunt cateva aplicatii software anti-phishing. Acestea identifica continutul tip phishing al unor site-uri web si mesaje de posta electronica. Aplicatiile pot fi integrate in browser-ele web (mecanisme de cautare pe internet) si contul de e-mail sub forma unui toolbar (bara de instrumente) care arata numele real al domeniului site-ului vizitat, ajutand astfel la identificarea site-urilor pirat. Filtrele anti-spam (spam = mesaj nesolicitat sau nedorit) ajuta, de asemenea, la protectia anti-phishing, reducand numarul mesajelor nesolicitate. De asemenea, multe site-uri de Internet care ofera posibilitatea crearii de conturi folosesc in procesul de validare a utilizatorilor anumite metode de verificare care reduc riscul confuziei intre site-ul real si cele pirat, create pentru furtul datelor personale . Din perspectiva confidentialitatii, dispozitii privind secretul bancar se intalnesc in OUG 99/2006 (in special art. 111), dispozitii care se aplica si Biroului de Credit, desi aceasta societate comerciala nu este o banca. 4. Centrala Riscurilor Bancare (CRB) este o baza de date, administrata de BNR, in care sunt inscrise persoanele fizice sau juridice care au credite contractate. Prin Reteaua de Comunicatii Interbancara, institutiile de credit trimit CRB informatii relative la bonitatea clientilor, informatii care, concretizate in rapoarte ale CRB, sunt puse la dispozitia celorlalte institutii de credit. In acest fel, institutiile de credit fac un schimb de informatii ce poate contribui intr-o masura importanta la preventia riscurilor pe care le-ar putea suferi in cazul in care ar intra in relatii de afaceri cu clienti aflati in situatii de supraindatorare sau de insolventa ori doar in simple situatii de criza financiara. In privinta persoanelor fizice, la CRB se inregistreaza toate restantele la credite mai mari de 30 zile, dar si informatii despre fraudele cu carduri. Daca in cazul Biroului de Credit istoricul intarzierilor la plata cuprinde o perioada de 5 ani calculata retroactiv de la data emiterii raportului de credit, in cazul CRB, aceasta perioada se intinde pe 7 ani. Difuzarea informatiilor stocate de CRB catre institutiile de credit se face lunar printr-un raport (denumit "situatia riscului global") in care sunt cuprinse toate creditele si angajamentele de care debitorul a beneficiat de la toate institutiile de credit, fara a se preciza identitatea institutiilor creditoare. Dreptul la confidentialitatea relatiilor clientului cu banca precum si protectia datelor personale se asigura prin contractul semnat cu banca, prin care clientul isi da consimtamantul cu privire la aceste prelucrari de date. Datorita informatiilor detaliate pe care le contine raportul "situatia riscului global", acesta poate contribui la a determina o banca sa acorde un nou imprumut sau nu. Din perspectiva clientului, este recomandat ca fiecare solicitant de credit sa stie cum figureaza in aceste baze de date, anterior solicitarii creditului, in asa fel incit sa poata lua decizia contractarii in cunostinta de cauza a unui credit sau sa poata negocia conditii mai favorabile de creditare. Centrala Riscurilor Bancare este reglementata prin Regulamentul BNR nr. 4/2004. Conform art. 1 alin. (2) din acest regulament, CRB este un centru de intermediere care gestioneaza, in numele BNR, informatia de risc bancar si informatia despre fraudele cu carduri, pentru scopurile utilizatorilor, in conditiile pastrarii secretului bancar. CRB isi constituie o baza de date cu aceste infromatii, structurata, conform art. 4 din Regulament, in patru registre, dupa cum urmeaza : (i) registrul central al creditelor (RCC), in care sunt inregistrate informatii de risc bancar raportate de institutiile de credit; acest registru este actualizat lunar; (ii) registrul creditelor restante (RCR), care contine informatii de risc bancar referitoare la abaterile de la graficele de rambursare, pe ultimii 7 ani; acest registru este alimentat lunar de Registrul central al creditelor; (iii) registrul grupurilor de debitori (RGD), care contine informatii despre grupurile de persoane fizice si/sau juridice care reprezinta un singur debitor; si acest registru este alimentat lunar de Registrul central al creditelor; (iv) registrul fraudelor cu carduri (RFC), care contine informatii despre fraudele cu carduri comise de posesorii si raportate de institutiile de credit; acest registru este actualizat on-line. Schimbul de informatii de risc bancar se realizeaza electronic prin Reteaua de Comunicatii Interbancara. BNR asigura conditiile tehnice pentru buna functionare a CRB. Raportarea de catre banci a informatiei de risc bancar si a informatiei privind fraudele cu carduri este obligatorie, la termenele si in conditiile prevazute in Regulament. Pentru a-si indeplini obligatia de raportare, institutia de credit trebuie sa raporteze la CRB informatia de risc bancar, folosind procedurile stabilite in art. 6 din Regulament pentru fiecare tip de operatiune (respectiv, raportarea debitorilor, a grupurilor de debitori si a riscurilor individuale, precum si pentru stergerea riscurilor, a unui debitor sau a unui grup de debitori). O procedura speciala este prevazuta in art. 8 din Regulament pentru raportarea fraudelor cu carduri. In orice caz, inscrierea informatiei in CRB va fi efectuata numai daca sunt indeplinite conditiile de validare, prevazute expres in art. 10 alin. (1) din Regulament. CRB nu poate modifica din proprie initiativa informatia de risc bancar sau cea despre fraude cu carduri. Informatiile din Registrul CRB sunt organizate si gestionate in asa fel incat sa se obtina datele agregate necesare utilizatorilor. De aceea, institutiile de credit sunt tinute sa transmita informatii simple, obiective, pe care CRB sa le poata transforma, organiza si prelucra in situatii centralizate bazata pe date agregate. CRB transmite din proprie initiativa, lunar, persoanei raportante, informatia referitoare la riscul global pentru debitorii raportati pe luna respectiva, informatia referitoare la fraude cu carduri si informatii referitoare la incidentele de plata. Dar CRB transmite, la cerere, oricarei persoane raportante, informatii despre creditele restante ale unei persoane. Se pot cere astfel de informatii pe o perioada anterioara de maxim 7 ani. In fine, CRB transmite la cerere, oricarei institutii de credit, informatia de risc bancar referitoare la orice persoana fizica sau juridica nonbancara. In cazul persoanei fizice, este necesar acordul scris al acesteia, daca se cer informatii despre aceasta. Art. 21 din Regulament permite CRB ca, in anumite situatii (ex. : "accesul s-a facut de persoane neautorizate"), sa sisteze furnizarea informatiilor. De asemenea, Cap. 3 din Regulament reglementeaza o procedura de corectare a informatiei inregistrate in baza de date a CRB, in caz de eroare sau pentru situatia in care s-a reusit o conciliere. Acelasi art. 21 permite CRB corectarea erorilor materiale strecurate in procesul de prelucrare a informatiilor. In orice caz, CRB nu poate inscrie in Registrul Central de Credite decat informatii care respecta cerintele art. 10 alin. (1), deci informatii, cel putin in aparenta, corecte. Art. 22 din Regulament permite persoanei declarante sa solicite corectarea erorilor, fie din initiativa persoanei recenzate, care descopera ca o inregistrare in Registrul Central a fost facuta in mod eronat pe numele sau de catre o institutie de credit (sursa erorii a fost identificata personal de catre cel recenzat), fie din initiativa institutiei de credit. Anumite informatii inregistrate in baza de date a CRB pot fi corectate numai o singura o data si, in mod exceptional, de doua ori. Spre exemplu, o informatie de risc bancar conciliata nu mai poate fi nici modificata. Termenul in care CRB e obligata sa inscrie informatia de risc bancar care corespunde cu realitatea in urma corectarii este de o zi bancara. Corectarea erorilor in privinta informatiilor privind fraudele cu carduri se deruleaza dupa o procedura speciala, reglementata de art. 27 din Regulament. Regulamentul CRB permite ca, prin intermediul procedurii concilierii, pusa la indemana oricarei persoane recenzate care contesta corectitudinea unor date inscrise in baza de date a CRB, acea persoana recenzata sa determine rectificarea informatiei inscrisa in CRB. Solicitarea de conciliere trebuie sa indeplineasca doua cerinte : sa fie facuta in conditiile in care nu se cunoaste institutia de credit sursa a erorii si sa fie facuta in termen de o zi bancara de la consultarea bazei de date a CRB. Procedura concilierii este reglementata de art. 29 din Regulament. Desi nu rezulta expres din regulamentul citat, nimic nu impiedica persoana recenzata, prejudiciata moral sau material prin inscrierea abuziva sau eronata a unei informatii relative la sine in CRB, sa solicite instantei de judecata repararea prejudiciului sau orice alta masura necesara inlaturarii consecintelor inscrierii. Pe temeiul obligatiei de a face, CRB poate chiar sa fie obligata de instanta la rectificare sau la radierea informatiei din registrul CRB. In actiunea in despagubiri, precum si in actiunea in obligatia de a face, pirit poate fi atit institutia de credit declaranta, cit si CRB (pentru care va sta in proces BNR, intrucit CRB nu este o persoana juridica, ci un serviciu specializat al BNR), precum si institutia de credit declaranta si CRB, in co-particpare procesuala. Pe de alta parte, in cazul in care persoana recenzata este o persoana fizica, aceasta are toate drepturile pe care le are orice persoana fizica in legatura cu care sunt prelucrate date cu caracter personal, drepturi prevazute de Legea nr.677/2001 si enuntate mai sus.

12

13

14

5. Centrala incidentelor de plati (CIP) este un departament in cadrul BNR, infiintat in anul 1997 ca un centru de intermediere care gestioneaza informatia specifica incidentelor cu instrumente de plata (cecuri, cambii, bilete la ordin), atat din punct de vedere bancar (tragerea in descoperit de cont), cat si din punct de vedere social (pierdere/furt/distrugere). Fraudele comise prin folosirea de carduri de debit sau credit sunt considerate "informatii de risc bancar", acestea fiind raportate de banci la Centrala Riscurilor Bancare. In legatura cu conceptul CIP se impun unele comentarii critice. In primul rind, cecul, ca mijloc de plata, este de mult esit din uzul persoanelor fizice, care utilizeaza in acest scop din ce in ce mai des cardul bancar (moneda electronica, scripturala). Nici instrumentul cambial nu mai este de mult in uzul curent al agentilor economici ca instrument de creditare. Cu toate acestea, conceptul CIP se cantoneaza la cec, cambie si bilet la ordin, omitind sa includa in acest sistem si cardurile, pe piata carora fraudele sunt din ce in ce mai numeraose, ample si ingenioase. In al doilea rind, intre cec, pe de o parte, si cambie si biletul la ordin, pe de alta parte, exista o diferenta fundamentala. Cecul este un mijloc de plata, ceea ce inseamna ca emiterea sa fara acoperire (provizionul nu exista) constituie infractiune, mai precis, infractiunea de inselaciune prin emiterea de cecuri fara acoperire. In schimb, cambia si biletul la ordin sunt mijloace de creditare, ceea ce inseamna ca ele pot fi emise si fara acoperire, tocmai pentru ca opereaza o creditare a obligatului cambial de catre beneficiarul cambiei sau biletului la ordin. Daca, la scadenta, obligatul cambial acopera cambia sau biletul la ordin (constituie proviziunea), nu suntem in prezenta unui incident de plata, ci a unui incident cambial care, cel putin din perspectiva denumirii acestui seriviciu constituit in cadrul BNR (Centrala Incidentelor de Plati), nu ar fi destinat stocarii in aceasta baza de date negative. Din pacate, Regulamentul BNR nr.1/2001 nu face aceasta distinctie fundamentala, punind cele doua tipuri de titluri comerciale de valoare pe pozitii de egalitate. Inexistenta proviziunii la cambie sau la bilet la ordin este transformata dintr-un simplu incident cambial intrun incident de plata, care permite inscrierea obligatului cambial in CIP. Desi cambia si biletul la ordin nu mai sunt foarte utilizate in comert, cel putin nu ca mijloc de creditare intre comercianti, bancile, societatile de leasing si alte institutii de credit si chiar si comerciantii obisnuiti inca le mai folosesc drept instrumente de garantare a rambursarii, respectiv, a platii. A trimite la CIP un bilet la ordin emis pentru garantia rambursarii sau a platii este, in mod evident, o exagerare. Dincolo de comentariile de mai sus, se observa ca CIP este un serviciu din cadrul Bancii Nationale a Romaniei care administreaza o baza de date cu referinte negative relative la agentii economici si persoanele fizice din Romania care au produs incidente la plata cu cecuri, cambii si bilete la ordin. Transmiterea informatiei la Centrala Incidentelor de Plati se face pe cale electronica, prin utilizarea Retelei de Comunicatii Interbancare ce leaga centrala BNR cu centralele tuturor bancilor, fara informarea persoanei vizate. Informatiile privind incidentele de plata sunt mentinute in baza de date pe o perioada de sapte ani de la data inscrierii. Bancile pot refuza cererea de acordare a unui credit sau de deschidere de cont curent pentru un nou client, daca acesta figureaza in baza de date a CIP. Din acest punct de vedere inscrierea in CIP poate constitui o adevarata moarte civila, fiind, practic, ultimul pas catre faliment. Informatiile inregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice nu pot fi sterse din aceasta baza de date decit in cazurile de exceptie in care se anuleaza de catre banca emitenta cererea de inscriere in CIP (ceea ce poate atrage consecinte drastice asupra bancii in cauza, care poate fi amendata contraventional pentru o asemenea eroare) sau ca urmare a hotararii judecatoresti. Prin consultarea CIP se pot obtine informatii privind istoricul incidentelor de plati inregistrate la plata de cecuri, bilete la ordin sau cambii si informatii privind falimentul sau litigiile de proprietate. Singurele date care trebuie cunoscute la solicitarea informatiilor sunt: codul fiscal (in cazul persoanelor juridice), codul numeric personal (pentru persoane fizice) sau in cazul in care se doreste a se afla informatii despre o anumita fila de cec, trebuie sa se cunoasca seria si numarul acesteia (se poate astfel afla daca nu a fost declarata ca anulata/pierduta/furata). Din punct de vedere practic, consultarea bazei de date a CIP se face prin intermediul unei banci. Art.47 din Regulamentul BNR nr.1/2001 prevede ca persoanele fizice sau juridice pot avea acces la informatiile din baza de date a Centralei Incidentelor de Plati prin intermediul bancilor comerciale. Baza de date a Centralei Incidentelor de Plati este structurata in doua fisiere principale, Fisierul National de Incidente de Plati, in care sunt stocate toate incidentele de plata indiferent de cauza care le-a generat, si Fisierul National al Persoanelor cu Risc, care cuprinde toate incidentele de plati majore generate de cauze cum sunt : instrumente de plata trase in descoperit de cont, cecuri emise fara autorizarea trasului, cecuri emise cu data falsa sau carora le lipseste o mentiune obligatorie, cecuri circulare sau cecuri de calatorie emise la purtator, cecuri emise de catre un tragator aflat in interdictie bancara, scontarea cambiei fara existenta in total sau in parte a creantei cedate in momentul cesiunii acesteia. Schema modului de functionare a CIP este reprezentata in Figura 1 (pentru protectia drepturilor de autor, precizez ca schita este preluata de pe site-ul BNR). Pentru cecuri, incidentele de plati majore determina, pe langa inscrierea in Fisierul National al Persoanelor cu Risc a persoanei fizice sau juridice care a produs incidentul si declararea acesteia in interdictie bancara, regim impus de catre banca unui titular de cont prin care se interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioada de un an. De altfel, emiterea de cecuri fara acoperire constituie infractiune. Desi in mod traditional CIP detine informatii despre incidentele de plata cu titluri comerciale de valoare, iar aceste instrumente sunt folosite, ca regula, de persoane juridice, Regulamentul BNR nr.1/2001 se aplica si persoanelor fizice care au produs incidente la plata cu cecuri, cambii si bilete la ordin. Cu toate acestea, incidente care sa implice persoanele fizice se intalnesc mai rar. Mai grav este ca, pentru lipsa unor sume derizorii dintr-o tranzactie, de cele mai multe ori rezultate din diferente produse de comisioanele bancare ascunse, necomunicate, clientii pot ajunge in evidenta Centralei Incidentelor de Plati, fapt care le poate afecta imaginea si credibilitatea. Platile sau garantiile de rambursare efectuate sau constituite cu cecuri ori cu bilete la ordin sunt neobisnuite si, de aceea, potentialul beneficiar ar trebui sa faca, in prealabil admiterii unui astfel de titlu, o verificare la Centrala Incidentelor de Plati, mai ales daca suma este importanta si daca este prima afacere incheiata cu respectiva firma. In acest fel se pot afla informatii despre antecedenta eventualelor fraude comise de catre partenerul de afaceri respectiv. Recuperarea unei datorii de catre stat, companii sau persoane fizice este un proces lung, care consuma bani, timp si de multe ori nervi, iar banii nu ajung intotdeauna in conturi, chiar daca justitia a dat sentinte definitive, iar executorii judecatoresti au ajuns la usa datornicului. Pentru a se evita acest consum, partile contractante pot accepta cecuri, cambii sau bilete la ordin care au caracteristica esentiala de a fi titluri executorii, care il scutesc pe beneficiar de un proces indelungat. Dar acest avantaj nu trebuie sa stirneasca un entuziasm atit de mare incit sa se renunte la sau sa se omita o minima verificare a credibilitatii financiare si a seriozitatii persoanei emitente a titlului comercial de valoare, prin verificarea acesteia la Centrala Incidentelor de Plati. Statistic, exista o sansa destul de mare ca in cazul in care o firma a fraudat un partener de afaceri prin emiterea de titluri comerciale de valoare neregulate sa fie un partener neserios, astfel incat apelandu-se la CIP se evita situatia neplacuta a primirii unui cec sau a unui bilet la ordin care sa nu aiba acoperire. Informatiile inregistrate in CIP pe numele unei persoane fizice sau juridice nu pot fi sterse din aceasta baza de date cu exceptia cazului in care se anuleaza de catre persoana declaranta care le-a transmis anterior la CIP sau ca urmare a hotararii unei instante judecatoresti. Pentru a se evita aparitia de greseli, bancile au obligatia recuperarii formularelor de cec necompletate sau gresit completate eliberate anterior, cu exceptia cecurilor utilizate pentru retragerea de numerar. In cazul in care nu recupereaza toate formularele de cec necompletate sau gresit completate, trebuie sa le anuleze si sa transmita aceasta informatie la CIP, intr-un interval de maximum 15 zile calendaristice de la data emiterii Declaratiei CIP privind interdictia bancara. Astfel, in cazul in care comerciantul care urmeaza sa primeasca un cec de la clientul sau in schimbul marfurilor vandute sau serviciilor prestate poate afla daca seria si numarul cecului pe care ar urma sa-l primeasca face parte dintr-un set de instrumente de plata avizate de B.N.R. sau daca nu cumva respectivul cec a fost declarat anterior la CIP ca pierdut/furat/distrus sau retras din circulatie. De asemenea, la emiterea unei cambii beneficiarul poate consulta baza de date a CIP pentru a solicita informatii privind obligatul cambial principal, respectiv trasul . Ca si in cazul Centralei Riscurilor Bancare, si in ceea ce priveste Centrala Incidentelor de Plati se pot corecta in justitie erorile sau abuzurile strecutare in procesul de prelucrare a datelor inscrise in CIP. De altfel, chiar Regulamentul nr.1/2001 prevede ca informatiile inscrise in CIP pot fi sterse in baza unor hotariri judecatoresti. Spre deosebire de informatiile procesate in Centrala Riscurilor Bancare, care sunt informatii pozitive sau negative, dupa caz, in Centrala Incidentelor de Plati se inscriu numai informatii negative. Aparitia unei persoane in aceasta baza de date, accesibila tututor institutiilor de credit, este un fapt grav, care poate afecta intr-o maniera dramatica credibilitatea persoanei in cauza. Asadar, persoana care se considera prejudiciata moral sau material prin inscrierea abuziva sau eronata a unei informatii relative la sine CIP, poate sa solicite instantei de judecata repararea prejudiciului sau orice alta masura necesara inlaturarii consecintelor inscrierii. Pe temeiul obligatiei de a face, institutia de credit care a transmis abuziv sau eronat informatia spre inscriere in CIP poate fi obligata de instanta sa emita cerere de anulare a inscrierii, iar CIP poate fi obligata la rectificare sau la radierea informatiei din registrul sau . Avind in vedere urgenta deosebita a situatiei, consider ca se poate dispune provizoriu, pe cale de ordonanta presedintiala, chiar si suspendarea efectelor inscrierii persoanei reclamantului in CIP, masura care, odata inscrisa in CIP, poate inlatura in mod provizoriu, pina la solutionarea fondului cererii de obligatie de a face, efectele negative ale inscrierii in CIP. In actiunea in despagubiri, precum si in actiunea in obligatia de a face, pirit poate fi atit institutia de credit declaranta, cit si CIP (pentru care va sta in proces BNR, intrucit CIP nu este o persoana juridica, ci un serviciu specializat al BNR), precum si institutia de credit declaranta si CIP, in co-participare procesuala . Pe de alta parte, in cazul in care persoana vatamata este o persoana fizica, aceasta are toate drepturile pe care le are orice persoana fizica in legatura cu care sunt prelucrate date cu caracter personal, drepturi prevazute de Legea nr.677/2001 si enuntate mai sus. 6. Legislatia romaneasca se dezintereseaza de tratamentul judiciar al situatiei de supraindatorare a simplilor particulari. De lege lata, singura reglementare referitoare la situatia de insolvabilitate notorie datorita supraindatorarii simplilor particulari se regaseste in Codul civil, care contine o serie de dispozitii vetuste si desuete referitoare la starea de deconfitura

15

16

17

18

19

Deconfitura, pe care uneori legiuitorul o numeste insolvabilitate

20

, este starea constanta de insolvabilitate a unui simplu particular, adica exact ceea ce este falimentul

pentru un comerciant . Procedura deconfiturii trebuie constatata judiciar , ceea ce presupune un timp indelungat care ii poate permite debitorului sa-si ascunda averea sau creditorilor sa profite de starea sa patrimoniala precara. Procedura deconfiturii nu organizeaza o colectivitate concursuala de creditori, ci doar constata o stare a patrimoniului debitorului care poate atrage o serie de consecinte patrimoniale fata de debitor (pierderea beneficiului termenului, rezolutiunea de drept a unor contracte, interdictia termenului de gratie etc.). Starea de deconfitura nu atrage, in schimb, nici o consecinta de natura nepatrimoniala fata de debitor. Debitorul, spre exemplu, isi pastreaza dreptul de a-si administra averea (in timp ce principalul efect al deschiderii procedurii insolventei este desesizarea debitorului), lasindu-i acestuia in continuare " dreptul " de a-si ruina averea si creditorii. Pe de alta parte, creditorii, in mod individual, il pot executa silit pe debitor, imediat, fara trecerea de vreun termen. Pentru acest motiv, cel ce observa la timp starea de insolvabilitate a debitorului, poate profita de informatie si poate sa-l execute rapid pe debitor, eventual in dauna altor creditori, mai ales a celor privilegiati, care nu vor fi obtinut la timp informatia. Din acest motive, procedura deconfiturii nu a avut o aplicabilitate practica deosebita, fiind cazuta de mult in desuetudine. Este evident ca, in conditiile actuale, in care celeritatea si transparenta procedurii sunt esentiale pentru succesul unei astfel de proceduri, aceasta procedura nu poate fi aplicata pentru situatia supraindatorarii simplilor particulari. Legislatia anglo-saxona, in special cea americana si, dupa modelul acesteia, legislatia unor state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Franta si Germania, se preocupa in mod serios de insolventa simplilor particulari, vazuti in special in calitatea acestora de consumatori de bunuri si de credite. Asa cum s-a aratat in doctrina romaneasca recenta , legislatia americana permite si consumatorului sa se declare bankruptcy, punandu-si averea sub controlul unei curti federale cu scopul de a scapa de datorii. Procedura de bankruptcy aplicabila persoanelor fizice este reglementata de cap. VII din US Commercial Code. Pe perioada de bankruptcy, debitorul nu mai are acces la credite, cumparari in rate, contracte de leasing sau orice alte operatiuni care presupun creditarea. Daca starea de bankruptcy este declarata scuzabila, debitorului i se acorda asa-numitul " nou inceput " (a fresh new start), adica datoriile ramase neachitate i se sterg, el putind avea din nou acces la credite si recistigindusi statutul personal anterior. In schimb, daca starea de bankruptcy este considerata ne-scuzabila, debitorul este decazut din aproape toate drepturile civile (cu exceptia celor personal-nepatrimoniale), pe termen de cel putin 5 ani de la data inchiderii procedurii. Interdictia accesului la credite echivaleaza cu o adevarata " moarte civila " pentru debitor, intrucit cel in cauza nu mai poate folosi instrumente electronice de plata, nu mai are acces la utilitati, nu mai poate beneficia de esalonarile la creditele

21

22

23

ipotecare, creditele de consum, ratele de leasing etc. Mai mult chiar, pe perioada procedurii de bankruptcy si ulterior, pe cei 5 ani ulteriori inchiderii procedurii, sunt considerate infractiuni obtinerea de credite fara a dezvalui starea de faliment, continuarea de afaceri sub alt nume, fara dezvaluirea faptului ca debitorul este sau a fost in faliment, implicarea in constituirea, administrarea sau conducerea unei societati, fara acordul tribunalului. De asemenea, debitorului i se poate interzice sa ocupe unele functii publice. Exista serioase argumente pentru extinderea si la noi a legislatiei insolventei fata de simplii particulari, pentru situatiile de supraindatorare a acestora. In urma cu peste un secol, un autor propunea extinderea procedurii falimentului si la necomercianti, aducind o serie de argumente foarte pertinente la vremea respectiva. Autorul arata ca, in afara de faptul ca distincita intre creantele comerciale si cele civile este arbitrara, se intimpla ca un necomerciant sa aiba si datorii comerciale si invers, un comerciant sa aiba datorii civile. De altfel, la procedura falimentului, dupa deschiderea acesteia, participa nu numai creante comerciale, ci si creante civile, fiscale sau salariale. Dar cel mai important argument al includerii necomerciantilor in sfera de aplicabilitate a procedurii falimetlui este acela ca creditorul, indiferent daca debitorul este comerciant sau nu, trebuie sa beneficieze de aceeasi protectie. Spre exemplu, nu se justifica in nici un fel pastrarea dreptului debitorului de a-si administra averea in caz de deconfitura, numai pentru ca debitorul nu are calitatea de comerciant. " Deconfitul trebuie sanctionat ca si falitul ", printre altele si prin decaderea din dreptul de a-si administra averea. In alta ordine de idei, in conditiile unei economii de piata, orientata catre consum, investiile personale si consumul se bazeaza din ce in ce mai mult pe credit, care se contracteaza la banci, societati de leasing, societati de credite ipotecare, societati de credite de consum ori prin cumparari in rate sau pe credit. Multiplicarea si amplificarea creditelor poate duce, ca si in cazul comerciantilor, la crize financiare de supraindatorare. Tendinta de indatorare prin credite de consum este cu atit mai mare, cu cit rata de crestere a economiei este mai mare. In Romania, rata de crestere economica a fost in medie de 7% in ultimii trei ani. Rata de crestere a indatorarii prin credite de consum a simplilor particulari a fost, insa, de cel putin 30% anual. Datele statistice arata ca pina la finalul anului 2006, un numar de 17,5 mil. de credite au fost contractate de persoane fizice. In mediul urban, cel ptin 40% dintre persoanele in virsta de 18 pina la 65 de ani au contractat cel putin un credit, tipurile de credit cele mai utilizate fiind cele pentru nevoi personale. Iar restantele au ajuns deja la nivelul de 290 mil. lei . Aceasta tendinta de crestere a ratei de indatorare nu poate dura la nesfirsit, mai ales in Romania, o tara cu economie care nu si-a corectat deloc racilele din perioada comunista si nici din perioada de tranzitie la economia de piata si o tara in care cresterea economica este sustinuta, de fapt, de consum. Va urma, in mod evident, o severa corectie, ceea ce va provoca mari probleme bancilor, care isi vor fi vazut clientela pentru creditele de retail injumatatita. Nici piata creditelor ipotecare nu este ferita de acest risc, chiar daca in Romania aceasta piata este la inceput si in plina dezvoltare, rata creditelor neperformante din acest sector fiind, in prezent, mai mica de 1%. Totusi, clientela acestor credite este puternic polarizata. Exista o minoritate de clienti care acceseaza credite ipotecare nu din nevoia de a obtine o locuinta, ci pentru a efectua plasamente in imobile pe care spera sa le poata vinde cu profit sau sa le inchirieze, adica pentru a specula. Marea majoritate a populatiei are, insa, cu greu acces la aceste credite, date fiind preturile foarte mari ale locuintelor (determinate fie de factori obiectivi, cum ar fi cererea imensa de locuinte, fie de factori subiectivi, cum sunt investitiile imobiliare si nevoia bancilor de a acorda cit mai multe credite ipotecare). In SUA, la inceputul lunii august 2007, piata ipotecara a fost cutremurata de un adevarat crah, cauzele fiind exact aceleasi care au stat si la baza crah-ului bursier american din 2002, adica " exuberanta " investitionala si speculatia . Politica economica a SUA a permis americanilor cu venituri medii sau mici sa cumpere locuinte pe credit ipotecar cu termene de 30 de ani sau mai mult, cu dobinzi care ajunsesera, la inceputul anului 2007, la doar 1% si aceasta inconditiile in care perioadele de gratie se intindeau pe 2 ani, creditul urmind sa fie achitat pe urmatorii 28 de ani. In august 2007, insa, dobinda a sarit la 5,25%, datorita "bulei speculative care s-a spart". Familiile americane, in momentul de fata, nu isi mai pot refinanta creditele si, in final, nu isi vor mai putea achita debitele la banci. Corectia subsecventa spargerii bulei speculative a dus la reducerea valorii imobilelor, ipotecile asupra acestora nemaiputind acoperi valoarea creditului ipotecar. Volumul creditarii incepe sa scada. Ca o consecinta a reducerii volumului creditarii, valorile mobiliare prin care sunt securitizate creditele ipotecare (obligatiuni sau titluri ipotecare) isi pierd din lichiditate, de unde rezulta pierderi pentru piata secundara a creditelor ipotecare (fonduri de investitii sau fonduri ipotecare). De altfel, si sectorul constructiilor are de suferit si, pe ansamblu, toata economia americana da semne de "oboseala". Acest trend descrescator se va opri, insa, cu siguranta, intrucit, pe de o parte, economia americana contine mecanisme interne eficiente de corectie, iar legislatia americana prevede proceduri de tratement judiciar al situatiei de supraindatorare a persoanelor fizice, care permit un "nou start", o reintrare in circuitul civil al celor ajunsi faliti datorita consecintelor acestui crah. Avind in vedere speculatiile imobiliare de pe piata romaneasca, " si pe noi ne paste un risc de prabusire a pietei ". In plus, bancile vor avea cu siguranta mari probleme financiare, intrucit orice credit care nu mai poate fi rambursat si este evident ca in caz de supraindatorare, clientul bancii nu va mai putea sa-si achite ratele trebuie inscris ca si credit neperformant in evidentele bancii si trecut in " extrabilantier ", operatiune care este insotita, obligatoriu, de constituirea de provizioane de risc, in suma egala cu cuantumul creditului ne-performant. Presupunind ca o banca are chiar si 1% din totalul creditelor de retail blocate in credite neperformante si in provizioane care sa acopere aceste credite, inseamna ca banca in cauza este obligata la un efort financiar ridicat, care ii poate afecta indicele de solvabilitate. Daca, ipotetic, rata creditelor de retail neperformante ajunge la 10%, atunci se poate spune ca pentru banca in cauza se apropie dezastrul. In fine, as observa ca, in cazul clientilor persoane juridice, odata trecut de faza de deschidere a procedurii insolventei fata de acest gen de debitori, banca poate dispune de sumele constituite cu titlu de provizioane (suma care, de la momentul trecerii creditului neperformant in " extrabilantier " si pina la trecerea la procedura de insolventa, fusese indisponibilizata sub forma de provizion). Insa, pentru clientii persoane fizice, care nu pot fi subiecti ai procedurii insolventei pentru cazul supraindatorarii, acest beneficiu al deblocarii provizioanelor de risc nu exista. Extinderea procedurii insolventei la simplii particulari pentru supraindatorare ar fi, asadar, un avantaj major pentru banci, care nu ar mai fi nevoite sa mentina provizioanele pina la momentul finalizarii executarii silite asupra datornicului, ci numai pina la momentul deschiderii procedurii insolventei asupra acestuia. In alta ordine de idei, o procedura de insolventa aplicabila persoanelor fizice pentru supraindatorare este necesara si pentru a proteja mediul bancar, in special, si mediul de afaceri, in general, de debitorii " profesionisti " (cei care fac un obicei din contractarea de credite, cumpararea de bunuri in rate, contractarea de leasing-uri, consumul de utilitati pe " credit ", fara a se precupa si de rambursare), dar si pentru a da o a doua sansa debitorului scuzabil, care a ajuns in situatie de supraindatorare din motive independente de vointa sa. In conditiile reglementarilor actuale, biroul de credit asigura un anumit " filtru " contra debitorilor neonesti sau insolvabili, dar nu lasa nici o sansa reintegrarii debitorului inscris pe lista rau-platnicilor in rindul consumatorilor onesti. Daca, de lege lata, nu exista o reglementare a insolventei simplilor particulari, in schimb, legislatia romaneasca abunda de reglementari care isi propun sa previna starea de supraindatorare a persoanelor fizice, simpli particulari. Perspectiva din care este privita aceasta problema este, insa, unilaterala, reglementarile referitoare la preventia sau acoperirea riscului de supraindatorare fiind orientate catre creditori (banci, institutii financiare non-bancare, furnizori de utilitati), acestia fiind cei care trebuie sa ia masurile de preventie respective.

24

25

26

27

28

1.

Actionarii initiali au fost BCR S.A., BRDGroupe Societe Generale S.A., Raiffeisen Bank S.A., BancPost S.A., UniCredit tiriac Bank S.A., Casa de Economii si Consemnatiuni - CEC S.A., Banca Transilvania S.A., Alpha Bank Romania S.A., Volksbank Romania S.A., Credit Europe Romania S.A., Banca Romaneasca S.A., ING Bank N.V., ProCredit Bank S.A., ABN-AMRO Bank Romania S.A., Piraeus Bank Romania S.A., SanPaolo IMI Bank Romania S.A., Emporiki Bank Romania S.A., Banca Romana pentru Relansare Economica- LIBRA BANK S.A., Romanian International Bank S.A., Banca Comerciala Carpatica S.A., EGNATIA Bank Romania S.A., GarantiBank International NV - Sucursala Romania S.A., Leumi Bank S.A., ATE Bank S.A. si Banca C.R. Firenze Romania S.A.

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Intre institutie si companiile de telefonie mobila exista inca din 2006 "discutii avansate" in vederea participarii acestora la constituirea bazei de date cu informatii pozitive. Sursa : www.bankingnews.ro. Sursa: www.birouldecredit.ro. www.birouldecredit.ro. www.banknews.ro. Aceasta este formula folosita pe www.birouldecredit.ro.

Asa cum se explica pe www.birouldecredit.ro, "o parte din aceste informatii nu sunt in mod obligatoriu transmise de catre participanti si, in consecinta, pot sa nu apara in Raportul de Credit". Serban Epure, directorul Biroului de Credit, la adresa www.convertor.ro, 15 august 2007. www.newschannel.ro.

10.

Asociatia Romana a Bancilor a promovat un proiect care vizeaza generalizarea transmiterii informatiilor pozitive la Biroul de Credit. Produsele de creditare se vor diversifica pentru a raspunde unui numar cat mai mare de profiluri de clienti, printre care liber profesionistii si cei care obtin venituri din alte surse. Unele banci au inceput sa utilizeze conceptul de income-proxy, care reuneste o suma de indicatori indirecti revelatorii pentru venitul unei persoane si capacitatea sa de rambursare, de genul facturilor la utilitati, care pot indica un venit regulat, capabil sa suporte ratele de credit. Sursa : http://banci-credite.bursaasigurarilor.ro. Cu toate acestea, indicatorii de genul income-proxy nu sunt revelatorii in Romania, Institutul National de Statistica aratind ca 40% din cheltuielile unei gospodarii sunt destinate produselor agroalimentare, iar inca 30% utilitatilor, locuintei si transportului, ceea ce inseamnal ca aproape 70% din veniturile totale reprezinta cheltuieli de subzistenta. A se vedea si www.bankingnews.ro.

11. 12.

Publicata in Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001.

Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea rasiala sau etnica, de convingerile politice, religioase, filozofice sau de natura similara, de apartenenta sindicala, precum si a datelor cu caracter personal privind starea de sanatate sau viata sexuala este interzisa. Interdictia nu se aplica in situatia in care prelucrarea datelor se face exclusiv in scopuri jurnalistice, literare sau artistice, daca prelucrarea priveste date cu caracter personal care au fost facute publice in mod manifest de catre persoana vizata sau care sunt strans legate de calitatea de persoana publica a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor in care este implicata.

13.

In mass-media (Saptamana Financiara, nr.113, din 4 iunie 2007, Marius Serban) sunt date ca exemplu contractele Raiffeisen Bank, care precizeaza ca

http://www.icerp.ro/fise/actionariat/planuldereorganizareaprobatinAGEA.pdf

http://www.rva.ro/documenteupload/dosar/hw_plan_reorg_070612.pdf

Pe data de 13 ianuarie intra in vigoare legea la care am lucrat in ultimii 5 ani: Legea concordatului preventiv si mandatul ad-hoc. Este un semn clar de normalizare a mediului legislativ, un test modern al insolventei pentru mediul romanesc de afaceri. Mandatul ad-hoc i concordatul preventiv dau o ans ntreprinztorilor de a nu ajunge la insolven, oferindu-le posibilitatea de a convinge statul, creditorii i salariaii s munceasc alturi de manager pentru salvarea ntreprinderii. La sfritul anului 2009, surprinztor, n afluxul de ordonane de guvern i-a fcut locul i o lege n adevratul sens al cuvntului: legea concordatului preventiv i a mandatului ad-hoc. Acest act normativ, elaborat pe un proiect de lege realizat de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, poate fi considerat testul civilizrii oamenilor de afaceri autohtoni. Dac legea are succes, nseamn c s-a fcut pasul spre profesionalizarea afacerilor i s-a realizat iniierea unei culturi a anticiprii. ntreprinztorii trebuie s fie n permanen n alert pentru a nltura sau a atenua efectele crizei economice i ale riscurilor inerente afacerii, n genere. Concordatul preventiv este un contract ncheiat ntre un ntreprinztor i creditorii si, prin care ntreprinztorul propune un plan de redresare a afacerii sale, iar creditorii accept s sprijine eforturile debitorului de a depi dificultile n care se afl ntreprinderea. Nu este necesar un consens al creditorilor; ar fi o utopie s pretinzi aa ceva; o majoritate de 2/3 este suficient pentru ncheierea contractului. Mandatul ad-hoc, a doua instituie reglementat de lege, este acea procedur confidenial prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instan, negociaz cu creditorii n vederea realizrii unei nelegeri cu unul sau mai muli creditori pentru a depi starea de dificultate financiar n care se afl ntreprinderea. Aceste dou noi instrumente juridice consacr tendina insolvenei moderne de a avea ca scop primordial continuarea afacerii prin restructurarea i repunerea acesteia pe pia. Concordatul preventiv/mandatul ad-hoc prezint urmtoarele avantaje fa de procedura insolvenei: - nu presupune insolvena i, deci, nici stigmatul aferent acesteia - se declaneaz numai la cererea debitorului, fiind exprimarea voinei acestuia, nu a creditorilor, - sunt proceduri confideniale sau cu un grad redus de publicitate - debitorul nu pierde controlul afacerii sale, care se continu pe perioada celor dou proceduri - ntreprinztorul este ajutat de un practician n insolven s negocieze i s-i restructureze afacerea - rolul judectorului-sindic este minim Legea este foarte actual avnd n vedere c muli efi de ntreprindere se lupt cu i ncearc s evite insolvena. S ncerci s calmezi spiritele printre creditori, s i convingi pe furnizori s furnizeze, pe salariai s lucreze etc. este o provocare a managerului anului 2010. Prin mecanismele acestei legi, directorul general se va putea n sfrit concentra asupra ceea ce ar trebui s-l intereseze afacerile operaionale i nu asupra protejrii afacerii mpotriva creditorilor.