Sunteți pe pagina 1din 111

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

CUPRINS

 

CUPRINS

1

CAPITOLUL I

3

IMPORTANŢA RAIFFEISEN BANK ÎN STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR DIN ŢARA NOASTRĂ

3

 

1.1

Prezentarea generală a Raiffeisen Bank

3

 

1.1.1 Etape în evoluţia băncilor cu profil agricol

3

1.1.2 Aspecte privind înfiinţarea şi evoluţia Băncii Agricole

5

1.1.3 Locul şi rolul Raiffeisen Bank S.A. în activitatea bancară din România

7

 

1.2 Produsele şi serviciile bancare

9

1.3 Structura organizatorică şi operaţională

13

1.4 Organizarea şi funcţionarea compartimentului de contabilitate

17

 

1.4.1 Aspecte normative privind organizarea contabilităţii agenţilor bancari

17

1.4.2 Atribuţiile compartimentului de contabilitate

19

CAPITOLUL II

22

PARTICULARITĂŢILE GESTIUNII PASIVELOR ŞI ACTIVELOR BĂNCII RAIFFEISEN BANK

S.A. ROMAN

 

22

 

2.1 Principiile organizării activităţii bancare

22

2.2 Managementul operaţiunilor pasive

24

2.3 Managementul operaţiunilor active

25

2.4 Importanţa atragerii de depozite de la persoanele fizice şi juridice

27

CAPITOLUL III

 

31

REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DEPOZITELOR INTERBANCARE

31

 

3.1 Contabilitatea depozitelor la bănci

31

3.2 Contabilitatea depozitelor altor bănci

35

3.3 Contabilitatea creanţelor restante şi îndoielnice

38

aferente depozitelor interbancare

38

3.4

Contabilitatea provizioanelor pentru creanţe din operaţiuni cu depozitele interbancare

46

CAPITOLUL IV

 

49

REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DEPOZITELOR CLIENTELEI

49

 

4.1 Contabilitatea depozitelor la vedere

50

4.2 Contabilitatea depozitelor la termen

51

4.3 Contabilitatea depozitelor colaterale

54

 

4.3.1 Aspecte de tehnică a depozitelor colaterale

54

4.3.2 Contabilitatea depozitelor colaterale

60

 

4.4 Contabilitatea certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii

68

4.5 Reflectarea în contabilitate a creanţelor restante şi îndoielnice din operaţiuni cu depozitele

 

clientelei

 

73

4.6

Contabilitatea provozioanelor pentru creanţe din operaţiuni cu depozitele clientelei

81

CAPITOLUL V

 

84

PERFECŢIONAREA CONTABILITĂŢII DEPOZITELOR BANCARE

84

 

5.1

Posibilităţi de utilizare a tehnicii moderne de calcul în domeniul contabilităţii depozitelor

 

bancare

 

84

 

5.1.1

Importanţa utilizării calculatoarelor în domeniul contabilităţii

85

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

 

5.1.3 Aplicaţie practică privind constituirea depozitelor interbancare

90

 

5.2 Analiza financiară a indicatorilor de performanţă şi risc bancar

98

5.3 Controlul bancar al operaţiunilor privind depozitele interbancare şi ale clientelei

102

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

106

BIBLIOGRAFIE

109

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA RAIFFEISEN BANK ÎN STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR DIN ŢARA

NOASTRĂ

1.1 Prezentarea generală a Raiffeisen Bank

1.1.1 Etape în evoluţia băncilor cu profil agricol

Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte

vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot

constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare. Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi

bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786 şi 1855 şi reprezintă 55 de plăci de

piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere.

Prima instituţie cu profil agricol a fost Creditul Funciar Rural. La consultarea din 30

octombrie 1872, delegaţii, aleşi de proprietarii români, au adresat Ministerului de Finanţe o cerere

pentru concesiunea creditului funciar, anexând un proiect de statut şi unul de lege 1 . După îndelungate

discuţii şi cu unele modificări, proiectul de lege a fost votat la 5 aprilie 1873 şi astfel a luat fiinţă

Creditul Funciar Rural Bucureşti, constituit pe baza principiului asociaţiei directe şi a garanţiei

mutuale a proprietarilor de terenuri. Creditul Funciar Rural, destinat să acorde credite pe termen lung,

ne permite să vorbim, pentru prima dată, de o politică de credite în ţara noastră.

După Unirea Principatelor s-au vehiculat o serie de proiecte de înfiinţare a unei bănci centrale,

astfel că la 17 aprilie 1880 a fost creată Banca Naţională a României, concepută din punct de vedere

organizatoric, după modelul Băncii Naţionale a Belgiei 2 . Înfiinţarea BNR a constituit un pas

important în organizarea finanţelor, a sistemlui bănesc şi a celui de credit. Înfiinţarea acestei bănci a

pus bazele formării sistemului bancar în România.

1 Pintea, Al., Ruscanu, Gh. – Băncile în economia românească, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p.

48

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Pentru mica agricultură, pe lângă Creditul Funciar Rural, în anul 1881, au luat fiinţă Casele de Credit Agricol, reprezentând prima încercare de creare a unor instituţii de credit specializat, prin intervenţia directă a statului. Aceste Case au fost constituite în 32 de judeţe, sub formă de societăţi aninime. Operaţiunile Caselor de Credit Agricol constau, pe de o parte, în primirea de depuneri de economii şi, pe de altă parte, în scontarea de poliţe şi acordarea de împrumuturi pe gaj. Aceste Case au funcţionat 11 ani. Neatingându-şi scopul, în 1892, Casele de Credit Agricol au fost desfiinţate şi au fost obligate să restituie statului, judeţelor şi acţionarilor capitalurile, fiind înlocuite prin organizaţia de stat centralizată Creditul Agricol. Creditul Agricol din Bucureşti a funcţionat în cadrul Ministerului Finanţelor între anii 1893 – 1907, cu un capital social subscris în întregime de stat, fiind sprijinit şi de Banca Naţională, prin credite în cont curent. Creditul Agricol a activat în judeţe prin fostele unităţi ale Caselor de Credit Agricol, pe care le-a transformat în sucursale ale sale. Volumul redus al depunerilor din economii, demonstrând lipsa de interes a populaţiei, posibilităţile economice reduse ale acesteia, precum şi lipsa de iniţiativă şi slaba pregătire de specialitate a personalului, au făcut ca această instituţie, după o scurtă existenţă, să fie pusă în lichidare în 1906, încetându-şi, de fapt, activitatea în 1907, iar lichidarea s-a terminat în 1912. Volumul mic şi termenele reduse ale creditelor acordate de Creditul Agricol au determinat constituirea primei instituţii de credit funciar rural pe termen lung pentru săteni, Casa Rurală, înfiinţată la 22 iulie 1908. De asemenea, în martie 1915, au fost create Casele Judeţene de Împrumut pe Gaj a Agricultorilor care nu aveau capital propriu, dar prin legea de înfiinţare au fost autorizate să- şi procure resursele financiare din împrumuturi de la BNR. Referitor la organizaţiile de credit prezentate, care nu au putut satisface corespunzător nevoile de credit ale micilor gospodării agricole, s-a născut ideea formării unor organizaţii de credit cooperatiste. La noi, prima Bancă Populară Cooperativă s-a înfiinţat în Urziceni – Ialomiţa, dar, deşi primită cu neîncredere de oficialităţile vremii, în decurs de 8 ani, s-au mai înfiinţat încă 21 de bănci populare. Acestea erau organizate ca societăţi comerciale cu personaliate juridică şi erau îndrumate, controlate şi finanţate prin organizaţia de stat “Casa centrală a băncilor populare săteşti” – instituţie de stat menită să înlocuiască Creditul Agricol şi să administreze creditul obţinut de la Banca Naţională şi, în acelaşi timp, să exercite controlul şi îndrumarea băncilor populare. Ea a coordonat cooperaţia de credit din România până în anul 1919. Băncile Populare, prin intermediul centralei acestor bănci, au intrat sub tutela statului, nemaiputând acţiona independent, ceea ce a determinat înfiinţarea, începând cu 1907, a Băncilor Federale care au fost o expresie a autonomiei mişcării cooperatiste.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Institutele bancare pentru creditarea agriculturii (Creditul Funciar Rural, Casele Rurale, Casele judeţene şi cooperativele de credit) au continuat activitatea şi după primul război mondial. Prin legea din 18 martie 1931, s-a constituit, sub formă de societate anonimă, Creditul Ipotacar al României. Prin legea din 23 iunie 1938, Banca Centrală Cooperativă, împreună cu alte patru centre cooperative, s-au transformat în Institutul Naţional al Cooperaţiei care a preluat atât finanţarea , cât şi controlul cooperaţiei. Din iniţiativa statului a luat fiinţă Institutul Naţional de Credit Agricol (Creditul Naţional Agricol), destinat să spijine agricultura mică şi mijlocie. Prin legea din 7 ianuarie 1939, instituţiei i s- a schimbat numele în Banca pentru Industrializarea şi Valorificarea Produselor Agricole (BINAG), lărgindu-i câmpul de acţiune. Prin decretul lege din 20 noiembrie 1940, BINAG a fost transformată în Creditul Naţional Agricol, care, deşi cu un plan vast de finanţare şi creditare şi cu privilegii acordate de stat, a avut, totuşi, o activitate modestă faţă de posibilităţi şi n-a putut soluţiona marile nevoi ale pieţei ţărăneşti. În luna august 1948, prin decretul nr. 197, băncile şi instituţiile de credit capitaliste au fost dizolvate şi puse în stare de lichidare.

1.1.2 Aspecte privind înfiinţarea şi evoluţia Băncii Agricole

Banca Agricolă a luat fiinţă în 1894 la Bucureşti, cu capital românesc de 12,2 milioane lei, acoperit, în special, de moşieri, cu scopul de a credita pe termen scurt, proprietatea mare şi mijlocie. În 1914, capitalul ajunsese la 18,5 milioane lei, având ca preşedinte al consiliului de administraţie pe Al. Marghiloman şi director pe Theodor Rosetti. În anul 1968 a luat fiinţă Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (B.A.I.A.) având ca sarcină principală înfăptuirea politicii statului, în domeniul creditării şi finanţării producţiei, prelucrării produselor agricole, investiţiilor şi circulaţiei mărfurilor din agricultură, industria alimentară şi sectorul apelor. Conform reglementărilor din acea vreme, unităţile băncii trebuiau să controleze ca, la elaborarea planurilor de producţie şi a bugetelor de venituri şi cheltuieli, unităţile agricole să stabilească măsuri care să asigure îndeplinirea sarcinilor de producţie fizică, reducerea cheltuielilor de producţie şi încadrarea în normativele financiare aprobate, stabilirea resurselor proprii, avansurilor băneşti şi creditelor pentru echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor, asigurarea restituirii, integral şi la termen, a avansurilor şi creditelor primite şi achitarea celorlalte obligaţii de plată.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

B.A.I.A. exercita un control preventiv asupra modului cum gospodăriile agricole de producţie

gospodăreau mijloacele financiare, urmărind creşterea producţiei şi întărirea economică a fiecărei

gospodării în parte. De asemenea, B.A.I.A. avea dreptul să verifice documentele de încasări şi plăţi în

cont şi numerar, înregistrările contabile, registrele şi datele operative şi statistice ale organizaţiilor din

sfera sa de activitate. În domeniul decontărilor, controlul Băncii pentru Agricultură şi Industrie

Alimentară avea un dublu caracter: de asistenţă tehnică financiară şi de control al statului în domeniul

cooperaţiei agricole.

Prin H.G. nr. 1196 / 1990 se constituie Banca Agricolă, ca societate comercială pe acţiuni şi se

desfiinţează Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară. Banca Agricolă preia la data înfiinţării

activele şi pasivele Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, inclusiv imobilele proprietatea

acesteia. Banca îşi începe activitatea cu un capital subscris de stat de 6 miliarde lei, împărţit în

1.200.000 de acţiuni nominative în valoare de 5.000 lei fiecare. Capitalul vărsat la data înfiinţării

băncii era de 3 miliarde lei 1 .

În perioada în care statul a fost acţionar unic, atribuţiile legale ale Adunării generale a

acţionarilor au fost îndeplinite de Consiliul împuterniciţilor statului.

Performanţele înregistrate de Banca Agricolă în perioada 1990 – 1997 sunt 2 :

a) una dintre cele mai mari bănci comerciale din România, după volumul activelor;

b) cel mai mare volum de depozite de la populaţie;

c) cel mai mare număr de clienţi;

d) cea mai mare reţea în teritoriu (252 unităti);

e) peste 200 bănci corespondente;

f) a realizat două emisiuni de acţiuni (1992, 1993 şi 1995);

g) banca a fost nominalizată pentru derularea programului de credite în produse General Sale

Manager (GSM 102 şi GSM 103) oferit de Departamentul Agriculturii al S.U.A., în acest sens fiind

garantată de Ministerul Finanţelor.

În anul 2000, privatizarea Băncii Agricole S.A. s-a impus deciziei politice, guvernamentale, în

primul rând prin caracterul ei, precumpănitor instrumental. Oferta definitivă pentru privatizarea

băncii a fost depusă în seara zilei de 6 martie 2001 de către un consorţiu alcătuit din Fondul Româno

– American de Investiţii şi banca austriacă Raiffeisen Zentralbank 1 . În iulie 2001 RZB-Austria şi

1 ***H.G. nr. 1196/1990 privind înfiinţarea Băncii Agricole, în revista Tribuna Economică, nr. 16, 19 aprilie 1991, p. 23 2 Kiriţescu, C., Dobrescu, E. - Băncile. Mică enciclopedie, Ed. Expert, Bucureşti, 1998, p. 425 1 Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participanţilor Statului – Privatizarea Băncii Agricole, în revista Tribuna Economică, nr. 11, 14 martie 2001, p. 8

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Fondul Romano-American de Investiţii (FRAI) au preluat de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) peste 98,84% din acţiunile celei de-a treia bănci româneşti, Banca Agricolă. Din acest pachet, RZB-Austria deţinea 93,36%. Ca urmare a privatizării Băncii Agricole, noua denumire a băncii a devenit Banca Agricolă – Raiffeisen S.A. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 18 mai 2002 a hotărât în unanimitate aprobarea fuziunii prin absorbţie a Raiffeisen - Banca Agricolă SA şi Raiffeisenbank (România) SA, cele două entităţi bancare deţinute de RZB-Austria. Banca se numeşte Raiffeisen Bank SA începând cu 1 iulie 2002. RZB-Austria deţine 94,14% din Raiffeisen Bank care are aproximativ 3.500 angajaţi şi o reţea naţională de sucursale, agenţii şi reprezentanţe care ajunge la un număr de 210 de locaţii.

1.1.3 Locul şi rolul Raiffeisen Bank S.A. în activitatea bancară din România

Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818 - 1888) care a fost primar al mai multor oraşe germane, a întemeiat în 1862, prima uniune de credit în Anhausen, Germania. În 1886, apare prima uniune bancară Raiffeisen în Mühldorf, Austria. Grupul Raiffeisen este cel mai mare grup bancar privat din Austria şi are o structură pe trei nivele. Primul nivel cuprinde 680 de bănci locale, care la rândul lor au un total de 1.680 sucursale. Numărul total de unităţi Raiffeisen ajunge astfel la 2.360. Toate aceste unităţi oferă o gamă vastă de servicii bancare. Cel de-al doilea nivel este format din băncile regionale - aşa numitele Landesbank. Acestea operează în cele nouă provincii ale Austriei, având rolul unor case de compensare. Landesbanks se numără şi printre acţionarii principali ai Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB-Austria), deţinând împreună mai mult de 80% din capitalul social. RZB-Austria care este acţionarul principal al reţelei de bănci din Europa Centrală şi de Est, constituie cel de-al treilea nivel şi reprezintă instituţia centrală a grupului bancar. RZB-Austria a fost fondată în 1927 pentru a coordona activităţile şi politicile financiare ale întregului grup bancar Raiffeisen şi este responsabilă cu tranzacţiile şi operaţiunile efectuate în numele grupului la nivel naţional şi internaţional. Serviciile bancare oferite sunt completate de cele financiare ca bancă de investiţii, serviciile de consultanţă privind privatizările, gestionări de proiecte în domeniul imobiliar, leasing, servicii comerciale. Operaţiunile internaţionale ale RZB-Austria se concentrează în principal pe pieţele în formare. Poziţia sa şi legăturile tradiţionale cu Europa Centrală şi de Est au ajutat RZB-Austria să stabilească excelente relaţii cu firmele, băncile şi alte instituţii din această regiune. Odată cu procesul de liberalizare din Europa Centrală şi de Est şi tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă, RZB-Austria şi-a dezvoltat semnificativ activitatea

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

internaţională, reuşind să devină una dintre cele mai bune bănci specializate în pieţele în formare din această regiune. Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB-Austria) a deschis în 1994 o reprezentanţă în România şi

a devenit una dintre băncile străine de frunte, oferind o gamă variată de servicii bancare. În iunie

1998 şi-a început activitatea Raiffeisenbank (Romania), cea de-a noua banca a RZB-Austria în Europa Centrală şi de Est. Prin reţeaua de peste 200 de unităţi teritoriale şi prin calitatea produselor şi serviciilor oferite, Raiffeisen Bank este unul dintre participanţii majori în mediul bancar românesc. Banca este persoană juridică română, organizată în forma juridică a unei societăţi pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu Actul Constitutiv al acesteia. Banca este o societate deschisă, listată la Bursa de Valori Bucureşti. Emblema băncii este reprezentată de doi căluţi încrucişaţi ce completează vârful unui acoperiş de casă, simbol al protecţiei şi al siguranţei. "Căluţii" se regăsesc de sute de ani în tradiţia folclorului european şi reprezintă un simbol al apărării împotriva pericolelor vieţii. Simbolul căluţilor încrucişaţi

a devenit în timp cea mai cunoscută şi respectată marcă. Scopul băncii este acela de a angaja în orice fel de activităţi din domeniul tranzacţiilor financiar – bancare şi în orice fel de activităţi legate de aceasta, potrivit legislaţiei române în vigoare, în limitele autorizaţiei de funcţionare acordate Raiffeisen Bank S.A. de Banca Naţională a României. Principalul domeniu de activitate al băncii îl constituie activitatea de intermediere monetară. Obiectul principal de activitate este reprezentat de prestarea de servicii legate de activităţile bancare. Obiectul de activitate al băncii va include, de asemenea: acceptarea de depozite; contractarea de credite; operaţiuni de factoring şi scontare cu bilete la ordin, cambii şi orice alte efecte de comerţ, operaţiuni de forfetare; emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit; plăţi şi decontări; transferuri de fonduri; emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente; tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu instrumente monetare negociabile; tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu instrumente financiare derivate; tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu metale preţioase, obiecte confecţionate din acestea, pietre preţioase; operaţiuni de distribuire de valori mobiliare în calitate de membru al unui grup de vânzare; acţionarea ca agent custode pentru valori mobiliare, inclusiv operaţiuni de compensare şi decontare cu valori mobiliare; activităţi de depozitare pentru fonduri deschise de investiţii şi societăţi de investiţii; servicii de închiriere de casete de siguranţă; consultanţă financiar – bancară; operaţiuni de mandat (distribuire de titluri de participare pentru fonduri deschise de investiţii, negocierea şi închirierea de contracte de asigurare şi reasigurare pentru societăţi de asigurări şi/sau reasigurări, precum şi prestarea altor servicii în legătură cu încheierea şi

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

executarea unor astfel de contracte), precum şi orice alte activităţi permise a fi desfăşurate de bănci în

conformitate cu legislaţia în vigoare.

Raiffeisen Bank S.A. are rolul de intermediar principal în relaţia economii – investiţii.

Operaţiunile de bază ale băncii sunt reprezentate de constituirea de depozite şi de plasarea acestora

sub forma acordării de credite agenţilor economici. Pentru rolul de intermediar între cei care

economisesc şi cei care investesc, banca îndeplineşte următoarele funcţii 1 :

de mobilizare a activelor monetare disponibile în economie;

de plasare a resurselor proprii şi atrase, prin acordarea de credite, constituirea de depozite

interbancare, plasamente de titluri de stat etc.;

de decontare a creanţelor şi datoriilor între titularii de cont.

Îndeplinirea acestor funcţii presupune efectuarea de către bancă a două categorii de operaţiuni:

a) operaţiuni pasive pentru mobilizarea resurselor disponibile;

b) operaţiuni active pentru angajarea resurselor în diferite plasamente.

De asemenea, realizarea acestor funcţii este mult uşurată da banca îndeplineşte următoarele condiţii

referitoare la activitatea sa 2 : menţine încrederea clienţilor, înregistrează toate tranzacţiile (menţine

evidenţa riguroasă a operaţiunilor), asigură confidenţialitatea bancară, dovedind disscreţie faţă de

afacerile clienţilor.

Încrederea este un element esenţial în derularea acestui proces de intermediere. Banca oferă

deponenţilor garanţii asiguratorii că îşi pot retrage fondurile oricând doresc şi le plasează spre

fructificare pe cele de care aceştia nu au nevoie imediată. Pentru fundamentarea încrederii, banca

trebuie să adopte un comportament prudenţial şi maximă rigoare în luarea deciziei de plasare a

fondurilor (îndeosebi prin distribuirea de credite), să-şi deruleze afacerile într-o manieră care să nu

submineze încrederea deponenţilor.

1.2 Produsele şi serviciile bancare

1 Mutu, S. – Tehnici moderne de gestiune bancară, Ed. Altip, Alba - Iulia, 2000, p. 11 2 Ionescu, L. – Băncile şi operaţiunule bancare, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 30

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

În economia de piaţă, băncile oferă clientelei lor diverse produse şi servicii care au drept scop

asigurarea relaţiilor de plăţi şi încasări interne şi externe, realizarea acestor fluxuri în bune condiţii şi

evitarea întârzierilor ori a blocajelor din sfera decontărilor interne şi internaţionale.

Activităţile băncilor se grupează în 1 :

servicii bancare, care sunt solicitate de clienţi băncilor lor;

produse bancare, oferite de către bănci clientelei lor.

În cadrul seviciilor bancare sunt incluse: evidenţa operaţiunilor în conturile curente ale clientelei,

persoane juridice şi fizice; operaţiunile de casă – constând în primiri şi eliberări de numerar;

operaţiunile legate de cecurile de decontare, de dispoziţiile de încasare şi plată (viramente); operaţii

privind instrumentele de plată şi de credit (cambia, biletul la ordin şi cecul) în legătură cu acceptarea,

avalizarea, plata sau încasarea acestora în contul clienţilor; scontarea şi forfetarea titlurilor de creanţă

în lei şi valută; operaţiunile referitoare la plăţile şi încasările efectuate la intern şi extern, a

acreditivelor documentare, ordinelor de plată în lei sau valută; emiterea de scrisori de garanţie

bancară pentru diferite scopuri etc.

Din categoria produselor bancare fac parte: acordarea de credite pe termen scurt, mediu şi

lung clientelei; plasamente de titluri emise de stat sau societăţi comerciale pentru procurarea de

fonduri; transmiterea de ordine de vânzare sau cumpărare la bursele de valori; închirieri de casete şi

seifuri pentru depozitarea de valori materiale şi documente; activităţi de consultanţă acordată

clientelei din domeniile bancar, juridic etc.; depuneri pe carnete sau librete de economii în diverse

scopuri; eliberarea şi remiterea de certificate de depozit pentru depuneri de sume la vedere şi la

termen de către persoane fizice şi juridice etc.

Raiffeisen Bank S.A. oferă clienţilor săi o varietate de produse şi servicii 2 :

Încasările şi plăţile în lei şi valută sunt avantajoase datorită principalelor caracteristici ale băncii:

reţea teritorială de peste 200 unităţi, sistem IT care permite procesarea on – line a operaţiunilor

ordonate de către clienţii băncii, creditarea conturilor clientului în timp real.

MultiCash este o soluţie software oferită firmelor de către Raiffeisen Bank S.A. în vederea

optimizării gestionării plăţilor şi încasărilor prin vizualizarea extrasului de cont, cu actualizarea

informaţiei din oră în oră, efectuarea de plăţi în lei şi devize.

1 Imireanu, M., Gh. – Tehnica şi practica operaţiunilor bancare, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, p. 64 2 ***Mapa Raiffeisen Bank S.A. – 2002

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Soluţii avansate de cash management sunt soluţii proiectate în funcţie de specificul activităţii fiecărei firme. Acestea îmbină avantajele sistemelor informatice moderne cu cerinţele firmelor. Tipurile de depozite puse la dispoziţia clienţilor de către bancă sunt:

Contul EURO PLUS este un cont de depozit prin care se pot valorifica economiile în moneda Euro. Contul Bonus este un depozit pe termen de o lună, cu reînnoire automată şi plata lunară a dobânzii în contul curent sau cel de card. Contul Eveniment este un instrument foarte simplu de a economisi bani în vederea unui eveniment a cărui dată a fost stabilită deja. Depozite în lei şi în valută pentru menţinerea şi fructificarea economiilor băneşti. Carnete de economii în lei care au rata anuală fluctuantă de dobandă. Creditele oferite de Raiffeisen Bank S.A. sunt:

Creditul de consum este un credit pentru folosinţă îndelungată. Flexi credit este un credit acordat pentru diverse nevoi de consum. Credit pentru maşină este un credit pentru achiziţionarea de maşini noi, străine sau moto scutere. Credit de vacanţă se acordă pentru achiziţionarea de pachete turistice în ţară şi în străinătate. Raiffeisen Bank S.A. pune la dispoziţia clienţilor următoarele produse privind finanţarea comerţului intern şi internaţional:

Acreditivul documentar este cel mai folosit instrument de plată în comerţul internaţional. Acest instrument oferă vânzătorului un angajament irevocabil de plată din partea băncii şi, în acelaşi timp, îi oferă cumpărătorului siguranţa că plata se va efectua numai contra prezentării de documente care atestă livrarea mărfurilor. Acreditivul Standby îndeplineşte funcţiile unei garanţii bancare. Utilizând incasso-ul ca modalitate de plată, vânzătorul nu obţine un angajament irevocabil de plată din partea unei bănci, dar deţine un anumit control asupra documentelor ce atestă livrarea mărfurilor şi a efectuării plăţii prin canal bancar. Granţia bancară este un instrument de garantare emis de bancă sub forma unui angajament irevocabil şi necondiţionat de a plăti o sumă de bani la cererea beneficiarului garanţiei. Produsele de finanţare structurată dezvoltate de către specialiştii băncii oferă soluţii eficiente şi flexibile, adaptate particularităţilor şi nevoilor fiecărui client:

Creditul de finanţare a exportului facilitează finanţarea în vederea realizării contractelor comerciale încheiate cu partenerii externi.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Creditul de post – finanţare a exportului oferă posibilitatea de a încasa la vedere creanţele externe plătibile la termen, în baza unui acord încheiat cu banca. Scontarea de acreditive este un produs cu largă utilizare, de care se poate beneficia când modalitatea de plată este acreditivul documentar cu plata la termen. Factoring–ul extern este un produs financiar destinat exportatorilor, care constă în achiziţionarea de către bancă a facturilor comerciale, după efectuarea livrării mărfurilor sau după prestarea serviciilor. Factoring-ul intern este un produs financiar destinat pieţei interne, care presupune cumpărarea de către bancă, cu sau fără recurs, a facturilor comerciale cu plata la termen. Forfaiting-ul reprezintă scontarea fără recurs a efectelor de comerţ negociabile rezultate din contractele comerciale. Aceste efecte de comerţ pot fi garantate de către stat, bănci comerciale sau alte entităţi al căror risc să fie acceptat de Raiffeisen Bank. Creditul de finanţare a operaţiunilor de export pe termen mediu poate fi acordat pentru operaţiuni de import sau export ale bunurilor de capital. Finanţarea proiectelor facilitează realizarea investiţiilor de mare valoare, caracterizate prin structuri de finanţare fără recurs sau cu recurs limitat. Produsele de creditare utilizate cel mai des sunt:

Overdraft (descoperire de cont) este destinat finanţării capitalului circulant şi reprezintă un credit acordat unui client în contul său curent, până la o limită aprobată, având o structură foarte flexibilă. Avansul în contul curent este similar descoperitului în cont, cu singura diferenţă că banca monitorizează utilizarea împrumutului şi este destinat finanţării unei anumite părţi a capitalului circulant. Linia de credit revolving pe termen scurt este destinată finanţării unor tranzacţii specifice de comerţ şi se utilizează în mod curent în situaţiile în care ieşirile şi intrările de numerar sunt previzibile. Clientul poate trage sume fixe, până la o limită de sumă şi o scadenţă agreată. Creditarea la termen este destinată finanţării unei nevoi specifice clientului, cum ar fi constituirea de stocuri, finanţarea producţiei de bunuri cu ciclu de producţie îndelungat sau finanţarea unui proiect de investiţii. Raiffeisen Bank oferă, de asemenea, maxim de flexibilitate şi siguranţă cu cardurile Visa sau Eurocard / Mastercard. Cardul Maestro – ROL permite efectuarea de tranzacţii comerciale directe şi extrageri de numerar de la ATM-uri, în ţară şi străinătate (cardul este alimentat cu lei, în străinătate realizându-se conversia automată în moneda ţării respective).

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Cardul Visa Cllasic – ROL oferă posibilitatea de a plăti bunuri şi servicii achiziţionate de la

comercianţii din România care afişează sigla Visa sau de a retrage numerar de la ATM-uri sau de la

sucursalele băncilor româneşti membre Visa.

Cardul Eurocard / Mastercard permite efectuarea de tranzacţii comerciale sigure şi rapide şi

extrageri de numerar de la ATM-uri, în ţară şi străinătate.

Banca propune şi servicii bancare inovative care ajută clienţii să economisească timp, după cum

urmează:

Smartel TM SMS oferă informaţii despre cont (curent, depozit, credit) sub formă de mesaje scurte pe

ecranul telefonului mobil.

Plăţi directe furnizori prin care se poate mandata banca să efectueze automat plata facturilor

primite de la furnizorii de utilităţi (telefon, energie electrică, apă, gaze).

Call Center 0800 8 02 02 02 oferă posibilitatea de a obţine gratuit, prin telefon, informaţii despre

produsele şi serviciile oferite de bancă (depozite, carduri, credite, alte servicii). De asemenea, se pot

solicita informaţii despre amplasarea unităţilor şi ATM-urilor, despre dobânzi şi rate de schimb

valutar.

Western Union este cel mai rapid mod de a primi şi trimite bani în întreaga lume.

1.3 Structura organizatorică şi operaţională

Procesul de organizare constă în gruparea activităţilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor

băncii şi atribuirea fiecărei grupe unui manager care are autoritatea necesară pentru orientarea,

antrenarea şi coordonarea oamenilor ce realizează aceste activităţi.

În esenţă, organizarea este un proces de diviziune a muncii, de precizare a responsabilităţilor şi a

autorităţii. Raţiunea de a fi a organizării derivă din necesitatea stabilirii ierarhiilor şi autorităţii

necesare îndeplinirii obiectivelor. Se realizează în acelaşi timp o cât mai eficientă comunicare în şi

între grupuri prin definirea clară a canalelor de comunicaţii 1 .

A organiza activitatea unei bănci înseamnă, înainte de toate, a realiza o diviziune a muncii, atât pe

verticală cât şi pe orizontală.

Structura pe verticală (structura teritorială) a băncii conferă acesteia configuraţia unei reţele care

are următoarea componenţă: centrala bancară, sucursalele şi sediile secundare, conform Legii bancare

nr. 58 / 1998 1 .

1 Panaite, N. şi alţii – Managament, vol. 3, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2000, p. 66 1 Zaharciuc, E. – Contabilitatea societăţilor bancare, Ed. Teora, Bucureşti, 2000, p. 19

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Centrala bancară este o unitate bancară ce are în subordine toate verigile inferioare şi nu are relaţii

directe cu clientela. Centrala bancară are rolul de a îndruma, analiza şi controla întreaga activitate.

Sucursalele sunt unităţi bancare operaţionale fără personalitate juridică şi care efectuează operaţiuni

în limita mandatului dat de centrala bancară. Agenţiile bancare sunt unităţi bancare fără personalitate

juridică, cu rol exclusiv operativ şi care funcţionează acolo unde sucursalele nu acoperă volumul de

operaţii. Punctele de lucru sunt unităţi bancare operative care funcţionează în locuri cu afluenţă mare

de public (magazine, hoteluri).

Structura pe orizontală a băncii este influenţată, pe de o parte, de politica acesteia, iar pe de altă

parte, de ansamblul mijloacelor materiale şi umane de care dispune.

În cadrul centralei Raiffeisen Bank S.A. activitatea este organizată pe divizii de specialitate, care

la rândul lor au în subordine diferite direcţii şi departamente.

Divizia Retail răspunde de activitatea de ansamblu privind creditarea şi decontările. În principal,

divizia Retail întocmeşte periodic planurile de credit şi le supun aprobării conducerii; în funcţie de

nivelul resurselor de refinanţare, repartizează pe sucursale nivelurile de credite, stabileşte şi

repartizează plafoanele, întocmeşte periodic rapoarte referitoare la executarea programelor de

creditare, precum şi la principalele aspecte legate de acordarea şi rambursarea acestora; formulează pe

baza analizelor efectuate, propunerile privind politica dobânzilor 2 .

Divizia Trezorerie şi Pieţe de Capital analizează şi prospectează posibilităţile de asigurare a

resurselor de creditare, negociază şi propune contractarea de credite pe piaţa interbancară şi participă

la licitaţiile organizate de BNR pentru obţinerea creditelor de refinanţare, stabileşte prognozele de

trezorerie, realizează proiectele de emisiune de hârtii de valoare şi se ocupă de plasarea acestora;

urmăreşte şi informează conducerea asupra situaţiei şi nivelului activelor şi pasivelor băncii.

Divizia Corporaţii a fost înfiinţată în ianuarie 2002 pentru dezvoltarea relaţiilor de afaceri cu

corporaţiile medii şi mari care îşi desfăşoară activitatea în România. Divizia Corporaţii este

structurată astfel încât să răspundă cât mai bine exigenţelor pieţei bancare din ţara noastră 3 :

Direcţia Relaţii cu Societăţile Cooperatiste;

Direcţia Instituţii Financiare şi Administraţii Locale;

Direcţia Administrarea Lichidităţilor (Cash Management);

Direcţia Finanţări Structurate şi Sector Public;

Direcţia Produse de Credit pentru Corporaţii;

2 Ionescu, L. – Băncile şi operaţiunile bancare, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 56

3 ***Mapa Raiffeisen Bank S.A. - 2002

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Departamentul Suport Afaceri.

Principalul interlocutor în relaţiile clienţilor cu banca este Direcţia Relaţii cu Societăţile Cooperatiste, în care activează departamente specializate în: petrol, energie, gaze naturale; transporturi, logistică, comerţ; bunuri de larg consum; bunuri de folosinţă îndelungată; metalurgie, construcţii de maşini şi automobile; agricultură, sivicultură; IT, telecomunicaţii, media, servicii; corporaţii austriece; leasing, asigurări; instituţii financiare. În toate sucursalele din ţară există compartimente corporatiste care beneficiază de baza de date a reţelei Raiffeisen, de cel mai performant sistem IT şi de specialişti pentru produse bancare sofisticate. Divizia Operaţiuni cuprinde următoarele direcţii:

a) Direcţia Control Financiar şi Contabilitate care asigură exercitarea controlului asupra activităţii de ansamblu, desfăşurată de unităţile din teritoriu ale băncii, precum şi efectuarea periodică a controlului patrimonial asupra gospodăririi valorilor materiale şi băneşti din centrala băncii şi de la nivelul unităţilor teritoriale. De asemenea, această divizie asigură organizarea şi conducerea activităţii contabile, exercitareacontrolului bancar asupra operaţiunilor contabile privind creditarea, finanţarea şi

plăţile efectuate de unităţile operative ale băncilor pentru clienţii lor, asigură întocmirea bilanţurilor şi a situaţiilor lunare, organizează şi controlează decontările reciproce între unităţile teritoriale ale băncii, întocmeşte proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli şi urmăreşte execuţia lor. b) Direcţia Prelucrare a Tranzacţiilor care asigură prelucrarea documentelor referitoare la exportul şi importul de mărfuri, servicii ale agenţilor economici, instituţiilor sau altor persoane fizice, precum şi derularea operaţiunilor de decontare cu străinătatea;

c) Direcţia Management Credite întocmeşte documentaţiile de creditare şi face propuneri pentru

conducerea băncii, urmăreşte evoluţia lor, propune măsuri de recuperare a creditelor când agentul nu le poate rambursa;

d) Direcţia de Logistică;

e) Direcţia de Informatică răspunde de activitatea de informatică pe ansamblul băncii şi asigură şi

derularea operaţiilor privind telecomunicaţiile. Agenţia Raiffeisen Bank S.A. Roman este organizată în trei direcţii aşa cum se observă în figura nr. 1.2.

Director
Director

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Direcţia Front - Office Direcţia Back - Office
Direcţia
Front - Office
Direcţia
Back - Office

Figura nr. 1.2. Structura organizatorică a agenţiei Raiffeisen Bank S.A. Roman

Direcţia Front – office (la ghişeu) răspunde de toate operaţiunile cu cliantul care se referă la 1 : noi

deschideri de conturi (prin utilizarea unui formular de cerere adecvat, prin cererea informaţiilor de

deschidere, prin introducerea datelor în baza de date, prin emiterea cardurilor şi a carnetelor de cont

etc.); tranzacţii efectuate de funcţionarul bancar de la ghişeu (prin recunoaşterea – acceptarea

clientului, întocmirea documentelor adecvate sau tastarea numerelor de cod corespunzătoare,

transferul banilor etc.).

Direcţia Back – office (în spatele ghişeelor) asigură întocmirea documentaţiei bancare privind

operaţiunile referitoare la: autentificarea şi stabilirea soldului pentru toate conturile clienţilor (prin

transcrierea soldurilor din conturi în registrele contabile generale, pe baza documentelor utilizate);

compensarea cecurilor prin sistemul casei de compensaţii (prin sortarea cecurilor şi urmărirea lor în

sistemul de compensare); calcularea dobânzilor (prin aplicarea ratelor corespunzătoare ale dobânzilor

şi a scadenţelor cuvenite); completarea documentelor pentru toate tranzacţiile etc.

Direcţia Casierie are rolul de a asigura şi răspunde de coordonarea şi urmărirea efectuării

operaţiunilor cu numerar şi alte valori, efectuarea operaţiunilor cu numerar, ţinerea evidenţei

numerarului şi păstrarea acestuia.

Conducerea Raiffeisen Bank S.A. răspunde de procesul de coordonare, conducere şi decizie şi

cuprinde:

- Adunarea Generală a Acţionarilor este organ cu rol deliberativ care hotărăşte problemele generale

privind activitatea băncii;

- Consiliul de Administraţie care asigură conducerea şi administrarea băncii, este organ deliberativ şi

este format din preşedinte, vicepreşedinţi şi membrii aleşi de AGA;

- Comitetul de Direcţie asigură conducerea operativă a băncii, este numit de Consiliul de

Administraţie şi duce la îndeplinire hotărârile acestui consiliu. Este format din preşedinte,

vicepreşedinte plus membrii. Preşedintele Consiliului de Administraţie conduce şi Consiliul de

Direcţie;

1 Olteanu, Al. – Management bancar, Ed. Macarie, Târgovişte, 2000, p. 298

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

- Conducerea curentă este asigurată de către preşedinţi, vicepreşedinţi şi directorii direcţiilor din centrala băncii; - Comisia de cenzori are ca atribuţii controlul asupra modului cum se efectuează operaţiile băncii în cadrul legal şi raportează Consiliului de Administraţie. Aşadar, unităţile de muncă (direcţiile), delimitate prin diviziunea muncii şi ansamblul relaţiilor de autoritate şi cooperare constituie stuctura organizatorică a băncii. Aceasta permite realizarea misiunii şi strategiei băncii.

1.4 Organizarea şi funcţionarea compartimentului de contabilitate

Conform prevederilor legale, contabilitatea băncilor se organizează în compartimente distincte conduse de directorul financiar – contabil, contabilul şef sau altă persoană împuternicită. Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului băncii. Întreaga activitate privind organizarea şi îndrumarea muncii de evidenţă operativă şi contabilă, tehnicile de lucru, circuitul documentelor, controlul bancar etc. revine direcţiei sau departamentului contabilităţii generale şi de informatică din cadrul băncii centrale

1.4.1 Aspecte normative privind organizarea contabilităţii agenţilor bancari

Obiectul fundamental al contabilităţii de asigurare a unei imagini fidele asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute se realizează pe baza unor reguli, metode şi proceduri contabile care se fundamentează şi se concretizează prin intermediul anumitor principii şi convenţii general acceptate. Credibilitatea, relevanţa şi comparabilitatea informaţiilor contabile sunt importante pentru investitori şi creditori în interpretarea situaţiilor financiare, mai ales în cazul instituţiilor bancare ce operează concomitent în mai multe tări. Aceste principii sunt aceleaşi cu cele ale contabilităţii agenţilor economici, iar Legea nr. 82 / 1991 le consacră şi le impune Ministerului Finanţelor şi BNR care trebuie să elaboreze norme metodologice privind contabilitatea societăţilor bancare. În acest context Ministerul Finanţelor şi guvernatorul BNR au emis Ordinul nr. 1418 / 344 / 1997 privind aprobarea planului de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestuia şi Ordinul nr. 1542 / 362 / 1998

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

prin care sunt aprobate modelele situaţiilor financiar – contabile şi normele metodologice pentru

întocmirea şi utilizarea acestora.

Consolidarea pieţei bancare din ţara noastră implică şi existenţa unui sistem relevant de informare

şi decizie în domeniu. Acest proces a fost avut în vedere la emiterea de către Ministerul Finanţelor

Publice şi BNR a Ordinului nr. 1982 / 5 / 2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate

cu Directiva Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate

aplicate instituţiilor de credit. Acest ordin se aplică împreună cu Legea contabilităţii, cu cadrul

general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standardele

Internaţionale de Contabilitate 1 (IAS).

Documentul oficial de gestiune a băncii îl constituie bilanţul contabil, care în condiţiile procesului

de armonizare contabilă europeană şi influenţei normalizării internaţionale, trebuie să respecte

regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile.

Pentru evaluarea elementelor patrimoniale bancare se au în vedere următoarele reguli 2 :

A. Reguli generale care se referă la:

a) La data intrării în patrimoniu, bunurile se evaluează şi se înregistrează la valoarea de intrare

denumită valoare contabilă, care se stabileşte astfel: titlurile procurate cu titlu oneros la costul de

achiziţie; bunurile reprezentând aport la capital sau obţinute cu titlu gratuit la valoarea de aport sau

utilitate în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora; produsele produse de

bancă la costul de producţie şi activele dobândite prin schimb cu alte bunuri sau active la valoarea

justă a bunurilor primite;

b) Cu ocazia inventarierii, elementele patrimoniale se evaluează la valoarea actuală sau de utilitate

denumită şi valoare de inventar stabilită în funcţie de utilitatea bunului pentru bancă şi de preţul

pieţei;

c) La închiderea exerciţiului, elemtele patrimoniale se evaluează şi se reflectă în bilanţul contabil

la valoarea de intrare sau contabilă pusă de acord cu rezultatul inventarierii. În acest scop, valoarea de

intrare se compară cu valoarea de utilitate şi pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus

între valoarea de inventar şi cea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente

menţinându-se la valoarea lor de intrare; diferenţele în minus se înregistrează pe seama amortizării

1 ***OMFP şi BNR nr. 1982 / 5 / 2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 624 / 2001 2 ***Monitorul Oficial nr. 212 / 1997 privind Planul de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestora

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

când deprecierea este ireversibilă sau prin constituirea de provizioane când deprecierea este

reversibilă. Pentru elementele de pasiv, diferenţele în minus nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare; diferenţele în plus se înregistrează prin constituirea de provizioane.

d) La data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din

gestiune la valoarea lor de intrare. B. Reguli specifice cu privire la:

a) Operaţiunile în devize se înregistrează în conturile deschise pe fiecare valută în parte, iar soldul acestora se evaluează la valoarea lor de piaţă. La fiecare dată a bilanţului,elementele monetare

exprimate în valută trebuie raportate utilizându-se cursul de închidere, iar diferenţele de curs valutar favorabile sau nefavorabile se înregistrează la venituri sau cheltuieli, după caz.

b) Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţii de trezorerie cu menţinerea în activ a

elementelor cedate. Elementele cedate cu posibilitate de răscumpărare se înregistrează în conturile din afara bilanţului.

c) Titlurile de tranzacţie se evaluează la valoarea lor de piaţă, iar în situaţia scăderii valorii

titlurilor de investiţii nu se constituie provizioane.

d) Active gajate sau date în garanţie sunt menţinute în bilanţul băncii, iar activele primite în gaj

sau garanţie figurează în conturile din afara bilanţului. Metodele de evaluare adoptate de bancă trebuie să fie aceleaşi în tot cursul exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri justificate, banca poate modifica metodele de evaluare făcând în acest sens menţiuni în anexa la bilanţ şi prezentând influenţele asupra situaţiei patrimoniale şi financiare. Reevalurea activelor şi pasivelor băncii se efectuează potrivit reglementărilor în vigoare când valoarea de intrare a elementelor patrimoniale este înlocuită cu valoarea lor actuală.

1.4.2 Atribuţiile compartimentului de contabilitate

Sarcinile contabilităţii bancare sunt indisolubil legate de specificul activităţii desfăşurate de acest compartiment organizatoric al economiei, la nivel central, şi în funcţie de competenţele delegate pe unităţi şi subunităţi. Aşa cum însă, principalele operaţii ale băncii constau în atragerea şi plasarea banilor existenţi pe canalele circulaţiei, adică comerţul cu bani, sarcina contabilităţii bancare este de a reflecta sumele atrase în conturile clientelei prin operaţiuni de încasări şi constituiri de depozite,

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

împrumuturi şi pe alte căi, precum şi a plăţilor din contul clientelei, reflectarea plasamentelor de

disponibilităţi sub forma creditelor, a afacerilor cu titluri etc. Strict legate de acestea apar datoriile şi

cheltuielile băncii provenind din dobânzi la depozite şi împrumuturi, precum şi creanţe, respectiv

venituri din dobânzi la creditele acordate, comisioanele şi altele.

Toate acestea trebuiesc reflectate pe clienţi, pe surse de provenienţă, pe destinaţii şi alte detalii

necesare în procesul informaţional decizional 1 .

La nivelul centralei băncii, este organizată Direcţia de Contabilitate care funcţionează prin

intermediul unor servicii specializate (planificare şi profitabilitate, bilanţ, decontări intrabancare şi

interbancare, contabilitate proprie, metodologie şi îndrumare contabilă). La nivelul unităţilor bancare

teritoriale, în cadrul serviciilor şi birourilor de contabilitate foncţionează grupe operative care în

funcţie de natura operaţiilor reflectate pot fi:

- grupe operative de credite şi virări de sume prin conturile în competenţa cărora intră evidenţa

creditelor acordate de bănci şi a virărilor de sume din conturile plătitorilor în conturile beneficiarilor;

- grupe de operaţii între sedii privind virări de sume între unităţile aceleiaşi bănci sau între bănci

diferite;

- grupe de evidenţă contabilă necesitate de desfăşurarea operaţiunilor bancare proprii.

Contabilitatea băncii Raiffeisen Bank S.A. este descentralizată la nivelul sucursalelor judeţene şi

a Municipiului Bucureşti, pe agenţii bancare şi reprezentanţe.

În conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82 / 1991 şi a Regulamentului privind

aplicarea Legii contabilităţii, cu modificările ulterioare, principalele atribuţii şi răspunderi ale

contabilului şef din agenţia Raiffeisen Bank S.A. sunt următoarele 2 : asigură şi răspunde de buna

organizare şi desfăşurare a activităţii financiare conform dispoziţiilor legale; organizează şi răspunde

de întocmirea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli; analizează şi ia sau propune măsuri de

reducere a cheltuielilor băncii, de redistribuire sau lichidare a valorilor materiale disponibile, precum

şi prevenirea imobilizărilor; asigură îndeplinirea, potrivit dispoziţiilor legale, a obligaţiilor unităţii

băncii către bugetul statului, alte bănci şi terţi; ia măsuri şi răspunde de efectuarea corectă şi la timp a

înregistrărilor în evidenţa contabilă; răspunde de îndeplinirea atribuţiilor ce revin serviciului

contabilităţii privind asigurarea integrităţii patrimoniului Raiffeisen Bank S.A.; asigură organizarea şi

exercitarea, conform prevederilor legale, a controlului preventiv şi gestionar de fond; răspunde de

sigiliul metalic care se utilizează la tezaur şi casele de fier care ţin loc de tezaur; organizează

1 Temeş, I., Mureşan, M. – Contabilitate bancară, Ed. Napoca Star, Cluj – Napoca, 1998, p. 10 2 Banca Agricolă S.A. – Norme metodologice nr. 21 privind evidenţa contabilă, tehnica operativă şi dările de seamă contabile în unităţile Băncii Agricole S.A., Bucureşti, 1995, p.113 – 114

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

contabilitatea conform prevederilor Legii contabilităţii; asigurăîntocmirea la termen a balanţei de verificare şi a lucrărilor stabilite de centrala Raiffeisen Bank S.A.; participă la organizarea sistemului informaţional şi a prelucrării automate a datelor, urmărind, totodată, folosirea cât mai eficientă a acestora; asigură şi răspunde de buna organizare şi desfăşurare a muncii operative, precum şi de controlul bancar asupra documentelor primite de la titularii de cont; asigură întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate; angajează banca, prin semnătură, în toate actele juridice din care rezultă drepturi şi obligaţii patrimoniale pentru bancă. Prin urmare, obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea, în expresie bănească, a disponibilităţilor băneşti şi depozitelor băneşti, bunurilor mobile şi imobile, titlurilor de valoare, drepturilor şi obligaţiilor băncii, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de aceasta.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂŢILE GESTIUNII PASIVELOR ŞI ACTIVELOR BĂNCII RAIFFEISEN BANK S.A. ROMAN

Managementul bancar cuprinde toate aspectele privind modul în care sunt organizate şi utilizate resurselor băncii, în scopul maximizării profitului pe termen scurt, mediu şi lung, cu diminuarea corespunzătoare şi permanentă a riscului specific, generând iniţiative eficiente, subordonate satisfacerii cerinţelor clienţilor, angajaţilor, acţionarilor, realizării obiectivelor băncii în ansamblul lor.

Managementul activelor şi pasivelor bancare, redau de fapt întreaga cuprindere a bilanţului băncii. Gestionarea activelor şi pasivelor bancare constă, pentru bancă, în determinarea unei situaţii ideale exprimate prin dimensiune şi structură, precum şi în luarea deciziilor ce-i permit să atingă această situaţie ideală.

2.1 Principiile organizării activităţii bancare

Principalul act normativ care reglementează activitatea bancară în România este Legea bancară nr. 58 / 1998 (publicată în Monitorul Oficial nr. 121 din 23 martie 1998). Evidenţa contabilă la societăţile bancare se organizează şi se conduce potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82 / 1991, a Planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul nr. 344 / 01.08.1997 al BNR, precum şi a Ordinului nr. 1542 / 362 / 1998 prin care sunt aprobate modelele situaţiilor financiar – contabile şi normele metodologice pentru întocmirea şi utilizarea acestora. Operaţiunile financiar – contabile supuse înregistrării în contabilitate trebuie efectuate în concordanţă strictă cu prevederile acestor normative care le reglementează, la care se adaugă şi OMFP şi BNR nr. 1982 / 5 / 2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit. Societăţile comerciale bancare sunt persoane juridice al căror principal obiect de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane fizice şi juridice, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de crredite. Toate societăţile

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

bancare sunt obligate să deschidă conturi curente la BNR şi să menţină rezerve minime obligatorii

potrivit reglementărilor date de aceasta 1 .

Administratorii, directorii financiar – contabili, contabilii şefi şi oricare alte persoane ce au

obligaţia gestionării patrimoniului societăţii bancare răspund, potrivit Legii contabilităţii nr. 82 / 1991

pentru aplicarea corectă a acestor prevederi. Totodată, aceste persoane răspund de adaptarea

corespunzătoare a programelor informatice utilizate pentru prelucrarea datelor financiar – contabile la

cerinţele legislaţiei contabile, precum şi pentru exactitatea şi realitatea datelor care sunt prelucrate,

respectiv înregistrate în contabilitate 2 .

De asemenea, conform Legii bancare nr. 58 / 1998, persoanele care participă la activitatea băncii

sunt obligate să păstreze secretul profesional, informaţiile privind sumele depuse şi operaţiunile

efectuate pe numele persoanelor fizice şi juridice. Aceste informaţii se vor transmite numai titularilor

sau reprezentanţilor lor legali sau la cererea scrisă a procurorului sau instanţelor judecătoreşti în

situaţiile prevăzute de lege.

Băncile sunt obligate să păstreze la sediile declarate toate documentele justificative care stau la

baza înregistrării în contabilitate, deoarece acestea angajează răspunderea persoanelor care le-au

întocmit, vizat, aprobat şi înregistrat, după caz.

Înregistrarea operaţiunilor în contabilitate se face cronologic, prin respectarea succesiunii

documentelor justificative, după data de întocmire a acestora sau de intrare în unitate şi sistematic, în

conturile sintetice şi analitice. Documentele justificative constituie documente contabile oficiale

pentru exercitarea controlului asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate. Controlul asupra

operaţiunilor patrimoniale care sunt înregistrate în contabilitate se efectuează de către persoane care

conduc contabilitatea, exercită controlul financiar preventiv şi de gestiune, cenzori sau alte persoane

împuternicite de bancă, după caz. De asemenea, controlul asupra operaţiunilor patrimoniale

înregistrate în contabilitate se efectuează de către organele de control financiar şi fiscal ale statului şi

alte organe abilitate.

Documentul oficial de gestiune al băncii îl constituie bilanţul contabil care trebuie să dea o

imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.

Acesta se prezintă Băncii Naţionale a României, la termenele şi în forma stabilite prin reglementări.

Fiecare bancă publică bilanţul contabil, după aprobarea lui de către AGA, împreună cu opinia

auditorului independent asupra acestuia, în forma şi la termenele stabilite de BNR şi de Ministerul

Finanţelor.

1 Turcu, I. – Operaţiuni şi contracte bancare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 76 2 Cotleţ, D. – Contabilitate bancară, Ed. Mirton, Timişoara, 2000, p. 27 – 29

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

2.2 Managementul operaţiunilor pasive

Operaţiunile bancare pasive reprezintă operaţiile de constituire a resurselor financiare

necesare formării resurselor de creditare. Ele se evidenţiază în pasivul bilanţului în sub forma

următoarelor posturi:

depozite la vedere şi la termen;

împrumuturi de refinanţare de la BNR;

împrumuturi interbancare;

capitalul propriu.

Depozitele bancare reprezintă principala modalitate de atragere a resurselor monetare disponibile.

Ele se pot constitui, în funcţie de gradul de lichiditate, la vedere şi la termen. Depozitele la vedere au

un mare grad de elasticitate, având în vedere că depunătorii pot dispune în orice moment utilizarea lor

pentru plăţi sau retrageri din cont 1 . Depozitele la termen sunt constituite în baza unui contract între

bancă şi titularul depozitului.

Un obiectiv urmărit de managementul bancar îl constituie îmbunătăţirea raportului dintre

depozitele la vedere şi cele la termen.

Împrumuturile de refinanţare de la BNR se obţin în condiţiile pe care aceasta le consideră, pentru

realizarea obiectivelor politicii monetare, ţinând seama de situaţia specifică a pieţei. Rescontarea este

operaţiunea prin care băncile comerciale obţin credite de scont de la BNR. Pe această cale, banca

poate obţine pe lângă disponibilităţi monetare de care are nevoie şi un profit din diferenţa dintre

dobânda la care se scontează şi taxa scontului – dobânda practicată de banca centrală.

Similară operaţiunii de rescontare este operaţiunea de lombardare, prin care băncile comerciale

obţin împrumuturi pe termen scurt pe garanţii de efecte publice. Rescontul şi lombardarea sunt

operaţiuni prin care are loc recreditarea, în vederea echilibrării financiare a băncilor comerciale.

Împrumuturile interbancare se obţin de la alte bănci comerciale din ţară sau străinătate, atunci

când o bancă se află în deficit de resurse. Aceste împrumuturi pot fi obţinute de pe o zi pe alta sau pe

un anumit termen. Piaţa interbancară cuprinde şi BNR, de la care băncile comerciale procură sume

importante de bani prin licitaţiile organizate în acest sens sau prin linii de credite cu destinaţie

specială. Băncile duc o astfel de politică în domeniul pasivelor lor încât să nu fie prea mult

dependente de BNR sau de creditorii mari 2 .

1 Mutu, S. – Tehnici moderne de gestiune bancară, Ed. Altip, Alba Iulia, 2000, p. 12 2 Niţu, I. – Managementul riscului bancar, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, p. 34

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Capitalul propriu al băncilor comerciale este format din: capitalul social vărsat, primele legate de capital vărsate, profitul reportat, rezerve, fonduri constituite din profit. Fondul de rezervă se constituie din profitul brut, astfel:

20% din profitul brut, până când fondul de rezervă este egal cu capitalul social;

10% din profitul brut, până când fondul de rezervă este dublul capitalului social;

după această limită, fondul de rezervă este alimentat din profitul net într-un procent stabilit

de Consiliul de Administraţie al băncii. Capitalul propriu şi fondurile de rezervă au însă, o pondere relativ redusă în totalul resurselor financiare pentru creditare. Unul din obiectivele cele mai importante ale managementului pasivelor băncii îl reprezintă gestiunea capitalului, scopul central fiind menţinerea unui nivel de solvabilitate corespunzător. Banca trebuie să remodeleze sursele de finanţare în concordanţă cu anumite obiective bine definite:

- atragerea de surse care să minimizeze costul fondurilor, fapt care permite obţinerea unui profit mai mare şi, asfel, creşterea capitalului; - stabilirea unei structuri a depozitelor, împrumuturilor şi capitalului care să asigure nivelul dorit de stabilitate a fondurilor disponibile, astfel încât banca să le poată plasa în active cu randament înalt, ceea ce impune deseori investirea fondurilor pe o durată mai mare şi la un risc mai mare. Practic, obiectivul general al strategiei de management al pasivelor este de a obţine un control asupra surselor de fonduri comparabil cu controlul deţinut de bancă asupra activelor sale. Principala pârghie de control o reprezintă preţul – rata dobânzii şi celelalte condiţii pe care banca le oferă pentru depozitele pe care le atrage şi pentru împrumuturile pe care le ia – pentru a obţine volumul, structura şi costul pe care le doreşte.

2.3 Managementul operaţiunilor active

În cadrul managementului bancar, operaţiunile active ale băncilor comerciale ocupă un loc central şi important, ele constând în plasamentul resurselor financiare de care dispune în scopul obţinerii de profit. Activele băncilor româneşti se regăsesc în şase poziţii principale în bilanţ, respectiv: active inobilizate, disponibilităţi şi depozite, credite, titluri de plasament, creanţe din dobănzi, comisioane şi

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

taxe şi alte active. Managementul activelor bancare înseamnă tendinţa de a obţine active de o calitate

ridicată şi cu o expunere cât mai redusă la risc.

O bancă poate să decidă plasarea fondurilor în diferite tipuri de investiţii. În funcţie de

perioada pentru care au fost afectate, piaţa plasamentelor este împărţită în piaţa monetară şi piaţa de

capital. Piaţa monetară are mai multe segmente, fiecare din acestea fiind specializată în negocierea

unor instrumente specifice:

piaţa scontului, specializată în cumpărarea şi vânzarea cambiilor;

piaţa interbancară, în cadrul căreia băncile se împrumută reciproc pe termen scurt;

piaţa certificatelor de depozit, negociază certificatele de depozit, care sunt înscrisuri ce confirmă

că o anumită sumă de bani a fost depozitată la o bancă, iar acest înscris poate fi răscumpărat de

bancă la o anumită dată sau cu o anumită rată a dobânzii;

piaţa efectelor de comerţ, ia forma titlurilor de credit, cu o scadenţă ce se poate situa între şapte

zile şi trei luni;

piaţa eurovalutelor.

Operaţiunile de creditare ale băncilor comerciale au cunoscut în ultimele decenii o diversificare a

tipurilor şi tehnicilor de creditare în concordanţă cu cerinţele solicitatorilor de credite 1 . Acordarea de

credite clienţilor reprezintă principala modalitate de plasare a resurselor bancare. Creditele pot fi

acordate pe termen scurt , mediu şi lung, persoanelor fizice, persoanelor juridice şi băncilor. Creditele

acordate băncilor pot fi de pe o zi pe alta, la termen şi financiare.

Operaţiunile cambiale se referă la scontarea efectelor de comerţ, credite acordate pe gaj de efecte

comerciale, pensiunea cu clientela şi pensiunea interbancară. Scontarea este operaţiunea prin care în

schimbul unui efect de comerţ banca pune la dispoziţia posesorului creanţei valoarea efectului, mai

puţin agio. Pensiunea este operaţiunea prin care o bancă preia în gestiune efecte comerciale sau

publice pentru a acorda credite proprietarului acestora.

Una din căile de plasament a resurselor financiare ale băncii o constituie şi achiziţia de efecte

publice şi acţiuni, cu scopul de a obţine profituri. Desigur, cumpărarea de valori mobiliare reduce

posibilităţile de creditare ale băncii, după cum vânzarea acestora sporeşte capacitatea de creditare.

Managementul activelor băncii, redate permanent de evidenţele proprii şi de bilanţul încheiat, este

o

componentă a managementului băncii, analiza făcută în acest plan permiţând concluzii despre trecut

şi

măsuri de eficientizare pentru viitor 2 .

1 Olteanu, Al. – Management bancar, Ed. Macarie, Târgovişte, 2000, p. 304 2 Niţu, I. – op. citată, p. 27

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Strategiile managementului activelor pornesc de la premisa că suma şi tipul depozitelor pe care le are banca şi volumul altor împrumuturi pe care aceasta le poate atrage depind în cea mai mare măsură de clienţii săi. Conform acestei opinii, agenţii economici şi persoanele fizice sunt aceia care determină sumele relative de depozite şi disponibilităţi pe care doresc sa le păstreze în bancă. În această situaţie, deciziile pe care conducerea băncii le poate face se referă nu la depozite, ci la domeniul investiţiilor, plasamentelor, în general la domeniul activelor. Banca îşi exprimă controlul asupra alocării depozitelor pe care le primeşte, hotărăşte cine primeşte credite şi pe ce termene. În aceste condiţii, necesarul de lichiditate al băncii este asigurat printr-o administrare atentă a creditelor. Gestionarea eficientă a activelor băncii presupune soluţionarea alternativei risc – profit în vederea optimizării acestui raport. Managementul activelor băncii rămâne una din principalele componente ale managementului general, a cărui calitate condiţionează direct buna funcţionare şi dezvoltare a băncii.

2.4 Importanţa atragerii de depozite de la persoanele fizice şi juridice

Constituirea depozitelor este una dintre cele mai importante linii de afaceri pentru bănci, datorită faptului că depozitele sunt utilizate pentru finanţarea creditelor şi a activităţilor de investiţii. Băncile, prin constituirea şi utilizarea de depozite îşi exercită una din funcţiile lor principale. Ele oferă o varietate de tipuri de depozite în scopul atragerii fondurilor disponibilede la persoane fizice, firme şi din surse publice. Prin depozitarea fondurilor, clienţii câştigă un venit reprezentat de încasarea dobânzii, care altfel nu s-ar fi realizat şi beneficiază, în acelaşi timp, de reducerea sau chiar eliminarea riscului (comparativ cu situaţia în care clienţii nu ar apela la bănci pentru depozitarea şi tansferul fondurilor sau pentru acordarea de împrumuturi). Volumul depozitelor la bănci este determinat şi de securitatea fondurilor depuse. Aceasta se bazează pe buna reputaţie a băncii şi nivelul serviciilor acesteia. Decizia privind plasarea disponibilităţilor băneşti în diferite investiţii este mai complexă decât simpla depozitare a acestora, cu scopul economisirii 1 . În acelaşi timp, atât fondurile pentru economii, cât şi cele pentru investiţii reprezintă două modalităţi principale prin care băncile pot să-şi asigure profituri şi, prin urmare, determină o competiţie puternică. O persoană poate dori să economisească cu scopul de a dispune de o rezervă de bani fie pentru o situaţie neprevăzută, fie pentru a obţine un produs sau un serviciu care implică o cheltuială

1 Ionescu, L. – Băncile şi operaţiunile bancare, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 465

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

importantă. Aceeaşi persoană poate dori să investească sumele disponibile pentru a obţine venituri care vor fi necesare în viitor. Guvernele ar putea dori să investească pentru a obţine fonduri suplimentare în vederea satisfacerii nevoilor sociale. De asemenea, o firmă ar putea să economisească cu scopul de face aţă unor cheltuieli excepţionale, dar acest lucru este mai puţin probabil întrucât aceasta este preocupată să obţină profit şi, deci, mai degrabă investeşte decât economiseşte, potrivit principiului căruia banii care stau nefolosiţi înseamnă pierderea unei şanse de creştere a profiturilor. Băncile nu vor investi toate depozitele pe care le deţin; o parte din acestea vor fi păstrate pentru a-

şi asigura lichiditatea şi a acoperi retragerile solicitate de deponenţi. Pentru protejarea deponenţilor, este folosit sistemul de garantare a depozitelor care asigură, totodată, o bună funcţionare a întregului sistem bancar, care să acţioneze în favoarea participanţilor la operaţiunile bancare. Sistemul implică creşterea responsabilităţii deponentului care acordă o mare atenţie condiţiilor de plasament, alegându- şi instituţia de depozit în funcţie de raportul randament – risc. Un rol important în atragerea depozitelor de la persoanele fizice îl deţine “Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar”, persoană juridică de drept public, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului României nr. 39 / 1996, aprobată prin Legea nr. 88 / 1997. Fondul garantează rambursarea depozitelor constituite în lei sau în valută la bănci de către deponenţi persoane fizice, în cazul în care o societate bancară nu este în măsură să-şi onoreze obligaţiile faţă de aceştia, în limita unui plafon stabilit pe deponent (pentru Raiffeisen Bank S.A. 56,24 milioane lei de la 1iulie 2001). Plafonul include şi dobânda aferentă depozitelor respective şi se modifică trimestrial de către Fond, prin indexare cu indicele preţurilor de consum. Plafoanele de garantare indexate, valabile în fiecare semestru, se publică de către Fond în Monitorul Oficial al României şi se comunică tuturor băncilor. Nu sunt garantate prin Fond următoarele depozite 1 :

a) depozite constituite drept garanţie pentru operaţiunile desfăşurate de deponenţi cu banca

respectivă;

b) depozitele membrilor consiliilor de administraţie, ai comitetului de direcţie şi ai comisiei de

cenzori din bancă; c) depozitele experţilor contabili însărcinaţi cu certificarea bilanţului contabil al băncii; d) depozitele persoanelor fizice care deţin acţiuni ce reprezintă mai mult de 5% din capitalul societăţii

bancare ;

1 Olteanu, Al. – op. citată, p. 300

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

e) depozite ale soţilor, rudelor şi afinilor până la gradul al doilea inclusiv, ale persoanelor prevăzute la

cele trei puncte de mai sus (b, c, d);

f) depozite ale unor terţi persoane fizice care acţionează în contul unor persoane;

g) depozite ale persoanelor fizice care au obţinut, în mod special, de la aceeaşi bancă, dobânzi sau alte

avantaje financiare, în condiţii preferenţiale. Există o competiţie între bănci pentru atragerea depozitelor. Această competiţie le determină să fie preocupate să ofere o gamă cât mai largă de servicii pentru a acoperi nevoile tot mai diversificate ale clienţilor.

2.5 Structura depozitelor bancare

Depozitele bancare ale clientelei reprezintă obligaţii ale băncilor faţă de depunători, persoane fizice şi juridice, privind mobilizarea capitalurilor şi a economiilor acestora. Depozitele bancare au caracter dublu 1 :

- pe de o parte, constituie obligaţii ale unor bănci faţă de depunători, obligaţii derivând din mobilizarea capitalului temporar disponibil al clienţilor;

- pe de altă parte, depozitele reprezintă pentru depunători creanţe faţă de bancă, de fapt mijloace de plată pe care aceştia le pot utiliza în orice moment pentru efectuarea de plăţi către terţi, prin operarea în cont. În practica bancară, în funcţie de durata pentru care se constituie, se disting trei categorii de depozite, care sunt aceleaşi atât pentru depozitele interbancare, cât şi pentru clientela formată din persoane fizice şi juridice:

a) depozite la vedere, constituite pentru o durată iniţială de cel mult o zi lucrătoare.

Deponentul poate retrage oricând suma încredinţată băncii spre păstrare, beneficiind însă de o dobândă mai redusă, depozitul putând fi retras fără preaviz;

b) depozite la termen, constituite pentru un termen fix, pentru care durata iniţială este mai

mare de o zi lucrătoare. Deponentul poate retrage suma numai după un anumit interval de timp prestabilit, beneficiind de o dobândă mai ridicată, pentru că banca, nefiind ameninţată de retrageri

immediate, poate fructifica în propriul interes suma depusă de client;

c) depozite colaterale, care sunt constituite drept garanţii pentru alte operaţiuni sau pentru

1 Basno, C., Dardac, N. – Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 198

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

efectuarea unor plăţi ulterioare determinate. Acestea la rândul lor se grupează în următoarele tipuri de depozite 1 :

depozite pentru deschiderea de acreditive;

depozite pentru emiterea scrisorilor de garanţie;

depozite pentru cecuri certificate, ce reflectă depozitele constituite odată cu solicitarea clientului a instrumentului de plată, ca o măsură asiguratorie pentru plata furnizorului;

depozite pentru ordine de plată cu scadenţă, care arată depozitele constituite pentru garantarea onorării unor ordine de plată având scadenţa în viitor;

depozite pentru garanţii gestionari, care reflectă sumele deţinute de agenţii economici de la gestionari, drept garanţii şi constituite la bănci;

alte depozite colaterale.

O altă formă de atragere a disponibilităţilor de la clienţi persoane fizice şi juridice nebancare o constituie certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii. Acestea reprezintă instrumente nenegociabile emise de societăţile bancare, la vedere sau la termen, pentru atragerea disponibilităţilor de la clientelă. Dobânda aferentă acestor instrumente se plăteşte în avans, lunar sau la scadenţă.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

CAPITOLUL III REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DEPOZITELOR INTERBANCARE

3.1 Contabilitatea depozitelor la bănci

Activele operaţionale ale băncilor sub forma depozitelor constituite la alte bănci din ţară sau străinătate, în lei sau devize, care determină venituri sub formă de dobânzi, sun reflectate în contabilitatea bancară prin contul de activ 131 “Depozite la bănci”. Operaţiunile referitoare la bănci sunt reflectate prin următoarele conturi de gradul doi:

1311

“Depozite la vedere la termen”;

1312

“Depozite la termen la bănci”;

1313

“Depozite colaterale la bănci”;

1317

“Creanţe ataşate”.

Contabilitatea depozitelor constituite la alte bănci pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare este reflectată prin contul de activ 1311 “Depozite la vedere la bănci”, a cărui funcţionare este redată în figura nr. 3.1. Aceste depozite sunt solicitate de către băncile aflate în criză de lichidităţi curente, negociindu-se, de regulă, dobânzi mari 1 . Conturile de gradul doi 1312 “Depozite la termen la bănci” şi 1313 “Depozite colaterale la bănci” sunt tot conturi de activ. Depozitele la termen se constituie la bănci pe termen fix, având o durată iniţială, stabilită prin contract, mai mare de o zi lucrătoare, iar depozitele colaterale se constituie la alte bănci pentru garanţii asiguratorii solicitate de creditori, pentru efectuarea unor plăţi ulterioare nominalizate. Funcţionarea acestor conturi este prezentată, de asemenea în figura nr. 3.1. Fiind conturi de activ, se debitează cu depozitele constituite la alte bănci şi se creditează cu diminuările sau lichidările de asfel de depozite şi cu sumele reprezentând depozitele nerambursate la scadenţă sau devenite îndoielnice.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

D

1311 “Depozite la vedere la bănci”

1312 “Depozite la termen la bănci”

1313 “Depozite colaterale la bănci”

C

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

 
  1
  1

1

 

“Conturi de corespondent

D

121

la bănci (nostro)”

C

 
  2

2

  2
 

“Conturi de corespondent

D

122

ale băncilor (loro)”

C

bănci (nostro)” C   2   “Conturi de corespondent D 122 ale băncilor (loro)” C 3

3

bănci (nostro)” C   2   “Conturi de corespondent D 122 ale băncilor (loro)” C 3

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

4  
4  

4

 

D

121

“Conturi de corespondent la bănci (nostro)”

C

5  

5

5  
 

D 122

“Conturi de corespondent ale băncilor (loro)”

C

6  

6

6  
 

D

1811 “Creanţe restante”

C

7  

7

7  
 

D

1821 “Creanţe îndoielnice”

C

8  

8

8  
 

Figura nr. 3.1. Funcţiunea contabilă a conturilor de depozite la bănci

1, 2, 3 – se înregistrează constituirea de depozite la bănci;

4, 5, 6 – se înreagistrează diminuări sau lichidări de depozite constituite la alte bănci;

7 – se înregistrează sumele reprezentând depozitele nerambursate la scadenţă;

8 – se înregistrează sumele reprezentând depozitele devenite îndoielnice.

Soldul debitor al conturilor reprezintă depozite la vedere, la termen şi colaterale constituite la

alte bănci, nelichidate.

Contabilitatea creanţelor din dobânzi aferente depozitelor constituite la alte bănci este

reflectată prin contul de activ 1317 “Creanţe ataşate”, în al cărui debit se înregistrează creanţe din

dobânzi în lei şi devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente conturilor de depozite, iar în credit

vor fi înregistrate dobânzile încasate aferente depozitelor constituite la bănci şi sumele reprezentând

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

dobânzi restante sau devenite îndoielnice aferente depozitelor constituite. Modul de funcţionare al

acestui cont poate fi observat în figura nr. 3.2.

D

1317 “Creanţe ataşate”

C

“Dobânzi de la conturile

D

7013

de depozite la bănci”

C

 
  1

1

  1

D

3721 “Poziţie de schimb”

C

 
  2

2

  2
D 1111 “Cont curent la BNR” C 3     “Conturi de corespondent   D

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

3  

3

3  
 
 

“Conturi de corespondent

 

D

121

la bănci (nostro)”

C

4

4

4
 

“Conturi de corespondent

 

D

122

ale băncilor (loro)”

C

5

5

5

D

1812 “Dobânzi restante”

C

6ale băncilor (loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C

ale băncilor (loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7

D 1822 “Dobânzi îndoielnice”

ale băncilor (loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7

7

ale băncilor (loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7

C

(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C
(loro)” C 5 D 1812 “Dobânzi restante” C 6 D 1822 “Dobânzi îndoielnice” 7 C

Figura nr. 3.2. Funcţiunea contabilă a contului 1317 “Creanţe ataşate”

1 – se înregistrează creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente conturilor de

depozite;

2 – se înregistrează creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente

conturilor de depozite;

3, 4, 5 – se înregistrează dobânzile încasate aferente depozitelor constituite;

6, 7 – se înregistrează sumele reprezentând dobânzi restante sau devenite îndoielnice aferente

depozitelor constituite.

Soldul debitor al contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă,

aferente depozitelor constituite la alte bănci.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Exemplu:

1. Agenţia Raiffeisen Bank S.A. Roman şi-a constituit la BCR sucursala Iaşi un depozit la

termen in valoare de 110.000.000 lei la data de 20 martie 2003, pe o durată de trei luni.

2. La data de 20.06.2003, Raiffeisen Bank S.A. Roman înregistrează dobânda de încasat

aferentă depozitului constituit la BCR Iaşi, dobândă ce este de 60% pe an, adică 16.500.000 lei

((60%*110.000.000 lei)/4 trimestre).

3. La sfârşitul perioadei, Raiffeisen Bank S.A. Roman încasează dobânda ce i se cuvine în

valoare de 16.500.000 lei.

4. La data expirării, Raiffeisen Bank S.A. Roman îşi retrage depozitul în valoare de

110.000.000 lei.

Tabeul nr. 3.1. Registrul – jurnal nr. 1

Nr.

Data

 

Simbol conturi

Sume (lei)

crt.

înreg.

 

Explicaţia

debitoare

creditoare

debitoare

creditoare

1.

20.03.

Se înregistrează

1312

1111

110000000

110000000

2003

constituirea unui

“Depozite la termen la bănci”

“Cont

depozit la termen în

curent la

valoare

de

BNR”

110.000.000 lei de Raiffeisen Bank S.A. Roman la BCR Iaşi.

 

2.

20.06.

Se înregistrează

1317

7013

16500000

16500000

2003

dobânda de încasat aferentă depozitului constituit pentru o perioadă de trei luni la o rată a dobânzii de 15%, ceea ce înseamnă 16500000 lei.

“Creanţe

“Dobânzi

ataşate”

de la

conturile

de depozite

la bănci”

3.

20.06.

Se

înregistrează

1111

1317

16500000

16500000

3003

încasarea dobânzii

“Cont

“Creanţe

de

Raiffeisen

Bank

curent la

ataşate”

S.A. Roman.

BNR”

4.

20.06.

Se înregistrează

1111

1312

110000000

110000000

2003

lichidarea depozitului constituit de Raiffeisen Bank Roman în urmă cu trei luni la sucursala

“Cont

“Depozite la termen la bănci”

curent la

BNR”

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

BCR Iaşi.

TOTAL

253000000

253000000

3.2 Contabilitatea depozitelor altor bănci

Depozitele altor bănci reprezintă resurse atrase de societăţile bancare de la alte bănci, din ţară sau din străinătate, în lai sau valută. Contabilitatea depozitelor altor bănci se ţine cu ajutorul contului 132 “Depozite ale băncilor”,

cont de pasiv, detaliat pe conturi sintetice de gradul doi, pe durate sau scopuri ale depozitelor, precum şi un cont pentru reflectarea datoriilor din dobânzile calculate la aceste depozite, după cum urmează:

1321 “Depozite la vedere ale băncilor” – depozite constituite de alte bănci pentru care

durata iniţială este de maximum o zi lucrătoare;

1322 “Depozite la termen ale băncilor” – depozite constituite de alte bănci pe un termen

fix, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;

1323 “Depozite colaterale ale băncilor” – depozite constituite de alte bănci în garanţie sau

pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate. La rândul lor, conturile sintetice se detaliază în analitice pe societăţi bancare 1 . Conturile care ţin evidenţa depozitelor altor bănci se creditează cu depozitele constituite de alte bănci şi se debitează cu diminuările sau lichidările de depozite constituite de alte bănci, în funcţie de contul în care au fost virate lichidităţile. Funcţiunea conturilor de depozite ale băncilor poate fi observată în figura nr. 3.3. Soldul creditor al conturilor reprezintă depozite la vedere, le termen şi colaterale, constituite de alte bănci, nelichidate.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

1321 “Depozite la vedere ale băncilor”

1322 “Depozite la termen ale băncilor”

1323 “Depozite colaterale ale băncilor”

D

D

1111 “Cont curent la BNR”

 

C

 
  4

4

  4
 

“Conturi de corespondent

D

121

la bănci (nostro)”

 

C

 
  5

5

  5
 

“Conturi de corespondent

D

122

ale băncilor (loro)”

 

C

 
  6

6

  6

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

1

1

1  
 
 

“Conturi de corespondent

 

D

121

la bănci (nostro)”

C

2  

2

2  
 
 

“Conturi de corespondent

 

D

122

ale băncilor (loro)”

C

3  

3

3  
 

C

Figura nr. 3.3 Funcţiunea contabilă a conturilor de depozite ale băncilor

1, 2, 3 – se înregistrează depozite constituite de alte bănci;

4, 5, 6 – se înregistrează diminuări sau lichidări de depozite constituite la alte bănci.

Dobânzile calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor altor bănci se înregistrează la

cheltuieli (6013 “Dobânzi la depozitele băncilor”), în corespondenţă cu contul 1327 “Datorii

ataşate”. În cazul dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă aferente depozitelor

constituite de alte bănci se foloseşte contul 3721 “Poziţie de schimb”, în corespondenţă cu contul

1327 “Datorii ataşate”. Plata dobânzilor la scadenţă se înregistrează în debitul contului de datorii

ataşate, în corespondenţă cu contul curent la BNR sau cu conturile de corespondent din care se face

plata. Soldul creditor al contului reprezintă datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă,

aferente depozitelor constituite de alte bănci.

Exemplu:

1. BCR sucursala Iaşi şi-a constituit la agenţia Raiffeisen Bank S.A. Roman un depozit la termen în

valoare de 150.000.000 lei la data de 21.03.2003, pe o durată de o lună.

2. La data de 21.04.2003, lucrătorul la ghişeu din cadrul Raiffeisen Bank Roman calculează dobânda

datorată pentru depozitul constituit, dobândă ce este de 60% pe an, adică 7.500.000 lei.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

3. La sfârşitul perioadei, BCR Iaşi încasează dobânda ce i se cuvine în valoare de 7.500.000 lei.

4. La data expirării, BCR Iaşi lichidează depozitul în valoare de 150.000.000 lei.

Tabelul nr. 3.2. Registrul – jurnal nr. 2

Nr.

Data

 

Explicaţia

 

Simbol conturi

Sume (lei)

crt.

înreg.

 

debitoare

creditoare

debitoare

creditoare

1.

21.03.

Se

înregistrează

1111

1322

150000000

150000000

2003

constituirea

 

unui

“Cont

“Depozite

depozit în valoare de

curent la

la termen

150.000.000

lei

de

BNR”

ale

BCR

Iaşi

la

băncilor”

Raiffeisen Bank S.A. Roman.

2.

21.04.

Se calculează

6013

1327

7500000

7500000

2003

dobânda datorată pentru depozitul constituit pentru o perioadă de o lună la o rată a dobânzii de 5%, ceea ce înseamnă 7.500.000 lei.

“Dobânzi

“Datorii

la

ataşate”

depozitele

băncilor”

3.

21.04.

Se înregistrează plata

1327

1111

7500000

7500000

2003

dobânzii către BCR Iaşi.

“Datorii

“Cont

ataşate”

curent la

 

BNR”

4.

21.04.

Se înregistrează

1322

1111

150000000

150000000

2003

lichidarea depozitului constituit de sucursala BCR Iaşi la Raiffeisen Bank S.A. Roman în urmă cu o lună.

“Depozite

“Cont

la termen

curent la

ale

BNR”

băncilor”

 

TOTAL

 

315000000

315000000

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

3.3 Contabilitatea creanţelor restante şi îndoielnice aferente depozitelor interbancare

În cadrul relaţiilor interbancare pot apărea creanţe restante şi îndoielnice. Creanţele restante sunt formate din credite interbancare nerambursate la termen, precum şi dobânzile neachitate, iar creanţele îndoielnice sun formate din credite nerambursate la termen şi din dobânzi aferente care au grad mai mare de risc, iar debitorul a fost acţionat în justiţie. Depozitele nerestituite la termen se trec în categoria celor restante 1 . Contabilitatea creanţelor restante interbancare se evidenţiază prin contul 181 “Creanţe restante” care cuprinde următoarele conturi sintetice de gradul doi:

1811 “Creanţe restante” – reflectă drepturile din depozitele constituite nerambursate la scadenţă; 1812 “Dobânzi restante” – reflectă dobânzile neîncasate la scadenţă de la alte bănci. 1817 “Creanţe ataşate” – înregistrează dobânzile calculate la creanţele şi dobânzile restante. Toate aceste conturi sunt de activ şi sunt desfăşurate în analitice pe debitori. Primul dintre ele se debitează cu depozitele interbancare nerambursate la scadenţă şi se creditează cu creanţele restante rambursate şi cele trecute în litigiu. Funcţiunea contului de creanţe restante poate fi observată în figura nr. 3.4. Soldul debitor al contului reprezintă creanţe nerambursate la scadenţă. Contul 1812 “Dobânzi restante” înregistrează în debit creanţele din dobânzile neîncasate la scadenţă, iar în credit dobânzile restante încasate şi cele trecute în litigiu. Soldul debitor al contului reprezintă dobânzi neîncasate la scadenţă. Funcţiunea contului poate fi urmărită în figura nr. 3.5. Contul de activ 1817 “Creanţe ataşate”, a cărui funcţionare este prezentată în figura nr. 3.6., se debitează cu creanţele din dobânzi, în lei şi devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi / sau dobânzilor restante şi se creditează cu dobânzile aferente creanţelor şi / sau dobânzilor restante încasate, cu creanţele din dobânzi aferente creanţelor şi /sau dobânzilor restante trecute în litigiu. Soldul debitor al contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi / sau dobânzilor restante.

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

D

1811 “Creanţe restante”

C

“Depozite la vedere

D

1311

la bănci”

C

   
    1

1

    1
 

“Depozite la termen

D

1312

la bănci”

C

   
    2

2

    2
 

“Depozite colaterale

D

1313

la bănci”

C

3
3

3

D 1312 la bănci” C     2   “Depozite colaterale D 1313 la bănci” C

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

 
  4    

4

4
   
 

“Conturi de corespondent

 

D

121

la bănci (nostro)”

C

 
  5  

5

  5  
 
 

“Conturi de corespondent

 

D

122

ale băncilor (loro)”

C

 
  6    

6

  6    
   

D

1821 “Creanţe îndoielnice”

C

 
  7  

7

7
 

Figura nr. 3.4. Funcţiunea contabilă a contului 1811 “Creanţe restante”

1, 2, 3 – se înregistrează creanţe nerambursate la scadenţă;

4, 5, 6 – se înregistrează creanţe restante rambursate;

7 – se înregistrează creanţe restante trecute în litigiu.

D

1812 “Dobânzi restante”

C

D

1317 “Creanţe ataşate”

D 1317 “Creanţe ataşate” C 1

C

1

D 1317 “Creanţe ataşate” C 1

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

2 D 1111 “Cont curent la BNR” C “Conturi de corespondent D 121 la bănci (nostro)” C

D 1111 “Cont curent la BNR” C 2 “Conturi de corespondent D 121 la bănci (nostro)”

“Conturi de corespondent

D

121

la bănci (nostro)”

C

3C 2 “Conturi de corespondent D 121 la bănci (nostro)” C “Conturi de corespondent D 122

2 “Conturi de corespondent D 121 la bănci (nostro)” C 3 “Conturi de corespondent D 122

“Conturi de corespondent

D

122

ale băncilor (loro)”

C

4bănci (nostro)” C 3 “Conturi de corespondent D 122 ale băncilor (loro)” C D C 1822

D

(nostro)” C 3 “Conturi de corespondent D 122 ale băncilor (loro)” C 4 D C 1822

C

1822 “Dobânzi îndoielnice”

(nostro)” C 3 “Conturi de corespondent D 122 ale băncilor (loro)” C 4 D C 1822

5

(nostro)” C 3 “Conturi de corespondent D 122 ale băncilor (loro)” C 4 D C 1822

Figura nr. 3.5. Funcţiunea contabilă a contului 1812 “Dobânzi restante”

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

1 – se înregistrează creanţe din dobânzi neîncasate la scadenţă;

2, 3, 4 – se înregistreazâă dobânzi restante încasate;

5 – se înregistrează dobânzi restante trecute în litigiu.

D

1817 “Creanţe ataşate”

C

D “Dobânzi din creanţe 7018 restante şi îndoielnice” C 1 D 3721 “Poziţie de schimb”
D
“Dobânzi din creanţe
7018 restante şi îndoielnice”
C
1
D
3721
“Poziţie de schimb”
C
2
 

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

3

3
   

“Conturi de corespondent

 
 

D

121

la bănci (nostro)”

C

4  

4

4  
 
 

“Conturi de corespondent

 
 

D

122

ale băncilor (loro)”

C

5  

5

5  
 

D

1822 “Dobânzi îndoielnice”

C

6    D 122 ale băncilor (loro)” C 5   D 1822 “Dobânzi îndoielnice” C

    D 122 ale băncilor (loro)” C 5   D 1822 “Dobânzi îndoielnice” C 6

Figura nr. 3.6. Funcţiunea contabilă a contului 1817 “Creanţe ataşate”

1 – se înregistrează creanţele din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi / sau

dobânzilor restante;

2 – se înregistrează creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente

creanţelor şi / sau dobânzilor restante;

3, 4, 5 – se înregistrează dobânzile aferente creanţelor şi / sau dobânzilor restante încasate;

6 – se înregistrează creanţe din dobânzi aferente creanţelor şi / sau dobânzilor restante, trecute în

litigiu.

Contabilitatea creanţelor îndoielnice şi dobânzilor aferente se ţine cu ajutorul contului 182

“Creanţe îndoielnice”, detaliat pe conturi de gradul doi, după cum urmează:

1821

“Creanţe îndoielnice”;

1822

“Dobânzi îndoielnice”;

1827

“Creanţe ataşate”,

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

detaliate la rândul lor, în conturi analitice pe debitori îndoielnici, potrivit structurii bancare a

conturilor analitice, pe titulari de conturi.

Contul 1821 “Creanţe îndoielnice” este un cont de activ şi reflectă creanţele din depozitele

constituite, trecute în litigiu. În debitul contului se înregistrează creanţele curente şi restante trecute în

litigiu, creanţele îndoielnice de încasat, în lei şi devize, reactivate, trecute anterior la pierderi. În

creditul contului se înregistrează creanţele îndoielnice rambursate şi cele trecute la pierderi, în lei şi

devize. Soldul debitor al contului reprezintă creanţe îndoielnice. Funcţiunea contului poate fi urmărită

în figura nr. 3.7.

D

1821 “Creanţe îndoielnice”

“Depozite la vedere

D

1311

la bănci”

C

 
  1

1

1
 

“Depozite la termen

 

D

1312

la bănci”

C

 
  2

2

2
 

“Depozite colaterale

 

D

1313

la bănci”

C

 
  3

3

3

D

1811 “Creanţe restante”

C

 
  4

4

4

D

3721 “Poziţie de schimb”

C

 
  5

5

5
 

“Venituri din recuperări

 

D

767 de creanţe amortizate” C

 
  6

6

6

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

7  

7

7
 

D

121

“Conturi de corespondent la bănci (nostro)”

C

8  

8

8  
 
 

“Conturi de corespondent

 

D

122

ale băncilor (loro)”

C

9  

9

9  
 

“Pierderi din creanţe nerecuperabile

D 667

acoperite cu provizioane” C

creanţe nerecuperabile D 667 acoperite cu provizioane” C 10 “Pierderi din creanţe nerecuperabile D 668
creanţe nerecuperabile D 667 acoperite cu provizioane” C 10 “Pierderi din creanţe nerecuperabile D 668

10

“Pierderi din creanţe nerecuperabile

D

668 neacoperite cu provizioane” C

 
  11  

11

  11  
 

D

3721

“Poziţie de schimb”

C

12  

12

12  
 

C

Figura nr. 3.7. Funcţiunea contabilă a contului 1821 “Creanţe îndoielnice”

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

1, 2, 3, 4 – se înregistrează creanţe curente şi restante trecute în litigiu;

5 – se înregistrează creanţe îndoielnice de încasat în devize, reactivate, trecute anterior la pierderi;

6 – se înregistrează creanţe îndoielnice de încasat, reactivate, trecute anterior la pierderi;

7, 8, 9 – se înregistrează creanţe îndoielnice rambursate;

10, 11 – se înregistrează creanţe îndoielnice trecute la pierderi;

12 – se înregistrează creanţe îndoielnice în devize, trecute la pierderi.

Contabilitatea creanţelor din dobânzi trecute în litigiu se evidenţiază prin contul de activ 1822

“Dobânzi îndoielnice”, a cărui funcţiune este prezentată în figura nr. 3.8. Contul se debitează cu

dobânzile curente şi restante trecute în litigiu, cu dobânzile îndoielnice de încasat, în lei şi devize,

reactivate, trecute anterior la pierderi şi se creditează cu dobânzile îndoielnice încasate şi cu cele

trecute la pierderi, în lei şi devize. Soldul debitor al contului reprezintă creanţe din dobânzi

îndoielnice.

D

1822 “Dobânzi îndoielnice”

D

1317 “Creanţe ataşate”

C

 
  1

1

  1

D

1812 “Dobânzi restante”

C

 
  2

2

  2

D

1817 “Creanţe ataşate”

C

 
  3

3

  3

D

3721 “Poziţie de schimb”

C

 
  4

4

  4
 

“Venituri din recuperări

D

767

de creanţe amortizate” C

 
  5

5

  5

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

 
  6  

6

  6  
 
 

“Conturi de corespondent

D

121

la bănci (nostro)”

C

 
  7  

7

  7  
 
 

“Conturi de corespondent

D

122

ale băncilor (loro)”

C

 
  8  

8

  8  
 

“Pierderi din creanţe nerecuperabile

D 667 acoperite cu provizioane” C

nerecuperabile D 667 acoperite cu provizioane” C 9 “Pierderi din creanţe nerecuperabile D 668

9

nerecuperabile D 667 acoperite cu provizioane” C 9 “Pierderi din creanţe nerecuperabile D 668

“Pierderi din creanţe nerecuperabile

D

668 neacoperite

cu provizioane”C

 
  10  

10

  10  
 

D

3721

“Poziţie de schimb”

C

 
  11  

11

  11  
 

C

Figura nr. 3.8. Funcţiunea contabilă a contului 1822 “Dobânzi îndoielnice”

1, 2, 3 – se înregistrează dobânzi curente şi restante trecute în litigiu;

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

4 – se înregistrează dobânzi îndoielnice de încasat în devize, reactivate, trecute anterior la pierderi;

5 – se înregistrează dobânzi îndoielnice de încasat, reactivate, trecute anterior la pierderi;

6, 7, 8 – se înregistrează dobânzi îndoielnice încasate;

9, 10 – se înregistrează dobânzi îndoielnice trecute la pierderi;

11 – se înregistrează dobânzi îndoielnice în devize, trecute la pierderi.

Operaţiunile cu creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi /

sau dobânzilor îndoielnice sunt reflectate prin contul de activ 1827 “Creanţe ataşate”, a cărui

funcţionare este prezentată în figura nr. 3.9. Se debitează prin creditul conturilor de dobânzi din

creanţe restante şi îndoielnice, în lei şi devize, şi din veniturile obţinute din creanţele de încasat

reactivate, trecute anterior la pierderi. Contul se creditează prin debitul conturilor în care se

înregistrează dobânzile aferente creanţelor şi / sau dobânzilor îndoielnice, încasate şi cele trecute la

pierderi, în lei şi devize. Soldul debitor al contului reprezintă creanţe din dobânzi, calculate şi

neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi / sau dobânzilor îndoielnice.

D

1827 “Creanţe ataşate”

C

“Dobânzi din creanţe

D

7018 restante şi îndoielnice”

C

 
  1

1

  1

D

3721 “Poziţie de schimb”

C

 
  2

2

  2

D

767

“Venituri din recuperări de creanţe amortizate” C

 
  3

3

  3

D

1111 “Cont curent la BNR”

C

 
  4  

4

  4  
 
 

“Conturi de corespondent

D

121

la bănci (nostro)”

C

 
  5  

5

  5  
 
 

“Conturi de corespondent

 

D

122

ale băncilor (loro)”

C

 
  6  

6

  6  
 

“Pierderi din creanţe nerecuperabile

D

667 acoperite cu provizioane” C

 
 
  7  

7

  7  
 

“Pierderi din creanţe nerecuperabile

D

668 neacoperite cu provizioane”C

8  

8

8  
 

Figura nr. 3.9. Funcţiunea contabilă a contului 1827 “Creanţe ataşate”

1 – se înregistrează creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creanţelor şi/sau

îndoielnice;

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

2 – se înregistrează creanţe din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente

creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice şi creanţe din dobânzi de încasat, în devize, aferente

creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice, reactivate, trecute anterior la pierderi;

3 – se înregistrează creanţe din dobânzi de încasat aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice,

reactivate, trecute anterior la pierderi;

4, 5, 6 – se înregistrează dobânzi aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice, încasate;

7, 8 – se înregistrează creanţe din dobânzi aferente creanţelor şi/sau dobânzilor îndoielnice, trecute la

pierderi.

Operaţiunile aferente conturilor prezentate în acest subcapitol sunt evidenţiate în tabelul nr.

3.3 Registrul – jurnal nr. 3.

Tabelul nr. 3.3 Registrul – jurnal nr. 3

Nr.

Data

 

Simbol conturi

 

Sume (lei)

crt.

înreg.

Explicaţia

debitoare

creditoare

debitoare

creditoare

1.

10.04.

Se înregistrează

1811

1312

15000000

15000000

2003

nerestituirea la

“Creanţe

“Depozite la termen la bănci”

termen a depozitului interbancar în

restante”

valoare

de

 

15.000.000 lei deţinut de Raiffeisen

Bank Roman la BCR Iaşi.

2.

10.04.

Se înregistrează

1812

1317

1120000

1120000

2003

dobânda aferentă

“Dobânzi

“Creanţe

depozitului

în

restante”

ataşate”

valoare de 1.200.000 lei care nu a fost plătită la termen de BCR Iaşi.

3.

10.04.

Se

înregistrează

1817

7018

840000

840000

2003

dobânda

de

încasat

“Creanţe

“Dobânzi

aferentă

sumei

ataşate”

din creanţe

nerestituite.

restante

şi

 

îndoielnice

Contabilitatea deozitelor interbancare si ale clientelei

Nr.

Data

   

Simbol conturi

Sume (lei)

crt.

înreg.

 

Explicaţia

debitoare

creditoare

debitoare

creditoare

4.

28.05.

Se restituie

către

a)

121

1811

9360000

9360000

2003

Raiffeisen

Bank

“Conturi de

“Creanţe

Roman

suma