Sunteți pe pagina 1din 5

Problema Orientala intre anii 1833-1841 Premisele conflictului Problema orientala contine mai multe conflicte de-a lungul

istoriei moderne, acestea fiind generate de decaderea imperiului otoman 1. Rusia cauta sa-si extinda influenta in jurul Marii Negre, tinta centrala fiind stramtorile Bosfor si Dardanele. Acest fapt a generat ample conflicte intre Rusia, pe de o parte, si Imperiul Otoman asistat in unele cazuri de puterile occidentale , pe cealalta parte. Aceste conflicte au insa loc intr-o perioada in care relatiile diplomatice in Europa se derulau intr-un sistem stabilit in 1815 la Vienna. Este vorba de conertul European, sistem menit sa mentina pacea intre marile puteri ale Europei. Ideea de baza a acestuia era ca atata timp cat niciuna dintre marile puteri Europene nu este suficient de puternica pentru a le ameninta pe celalalte patru , in Europa va exista pace. Rusia, prin incercarile sale de a dobandi posesiunile imperiului ottoman, ameninta balanta de putere a Europei, astfel amenintand pacea. In aceasta perioada (1833-1841), in jurul conflictului dintre Rusia si Imperiul Otoman se vor naste 2 state independente : Egiptul si Grecia. In acelasi timp Marea Britanie se confrunta cu probleme economice, iar astfel actiunea lor militara a fost limitata de lipsurile economice prezente acasa. Acesta nu a scazut insa interesul britanicilor pentru evolutia diplomatiei in jurul stramtorilor Bosfor Dardanele. Franta a avut o pozitie de asemenea in acest conflict, simpatizand cu idealul de emancipare nationala a lui Muhammad Ali. Practic a sustinut independenta egiptului fara de Poarta. Debutul Crizei Asadar, criza debuteaza cu revolta lui Muhammad Ali al Egiptului care, avand intentia de a construi o armata asemanatoare celor europene, se rascoala impotriva Portii si incepe un razboi. Scopul lui Muhammad Ali era acela de a lua in stapanire Siria, Palestina si anumite teritorii arabe. Muhammad Ali a obtinut victorii notabile impotriva Otomanilor, cea mai importanta fiind cea la Konya, pe 21 Decembrie 1832. Totusi, Muhammad Ali nu si-a indepartat niciodata atentia de la marile puteri europene, vazand in acestea un potential pericol in cazul in

Este numit in epoca omul bolnav al europei

care deicdeau sa intervina. Astfel, acesta a luat un set de masuri de precautie ca de exemplu mentinerea vechii monezi in teritoriile cucerite. Parintele Egiptului a realizat ca atata timp cat actiunile sale nu vizau destramarea imperiului otaman, puterile occidentale aveau sa ramana niste observatory pasivi. Totusi la un moment dat, armatele sale(conduse de fiul sau Ibrahim) ameninta 2chiar Constantinopolul. Vazandu-si pozitia periclitata, sultanul Mahmud al II-lea incepe tratativele cu Muhammad Ali. Astfel, in luna Mai a anului 1833 are loc Conventia de la Kuthaya, in urma careia contrlul lui Muhammd asupra Siriei si Palestinei este consfiintit de jure. In acel moment sultanul se indreapta catre Marea Britanie pentru ajutor. Este de mentionat ca nici conducerea politica a Marii Britanii nu era o sustinatoare a cauzei lui Muhammad Ali, dar dat fiind climatul revolutionar prezent in Europa la acel moment, Britanicii decid sa nu intervina. In acelasi timp, Franta simpatiza cu Muhammad Ali si cauza sa. Rusia, vazand in slabiciunea Turcilor o ocazie de a-si extinde influenta asupra stramtorilor decide sa intervina in ajutorul sultanului. Acest fapt conduce la semnarea tratatului de la Hnkr skelesi. In prima instanta acest tratat amendeaza anumite prevederi ale tratatului de la Adrianopol din anul 1829. La prima vedere acest tratat este un tratat defensive si de asistenta mutuala intre Rusia si Imperiul Otoman care prevedea interventia uneia in cazul in care cealalta ar fi fost atacata de o terta parte. Totusi, tratatul prevedea o clauza ascunsa conform careia in caz de conflict Turcii aveau sa inchida stramtorile tuturor navelor cu exceptia celor rusesti. Acest tratat a provocat agitatie la cancelariile occidentale, deoarece Britanicii suspectau ca Turcii vor permite Imperiului Rus sa trimita nave de razboi in Marea Mediterana. Miscarea de emancipare a lui Muhammad Ali Prvederile acestui tratat nu puteau multumi in niciun fel cancelaria Britanica a carei politica politica externa in secolul XIX a vizat in mare masura stramtorile respective. Problema tranzitului naval prin Bosfor si Dardanele s-a gasit mai degraba in centrul atentiei guvernelor de la Londra. Asa ca in mod aproape natural 3 britanicii au cautat sa modifice clauzele tratatului de la Hnkr skelesi. Ocazia pentru a face acest lucru s-a ivit atunci cand in anul 1838 Muhammad Ali informeaza consulatul Britanic si pe cel Francez ca intentioneaza sa declare independenta
2 3

In sensul ca se afla la o distanta ce permite lansarea unui atac asupra Constantinopolului. Natural in sensul ca, politica Britanica era prea bine implementata incat sa fie alterata de un tratat ruso-turc.

Siriei4 fata de Imperiul Otoman. Gasind in acest potential conflict o oportunitate pentru a revizui prevederile tratatului din 1833, Marea Britanie decide sa se plaseze pe o pozitie favorabila Imperiului Otoman. Este de mentionat ca nici puterile occidentale, nici Rusia si nici imperiul Otoman nu agreau in niciun fel independent Siriei. Astfel , pentru a-si materializa intentiile de a sustine Imperiul Otoman britanicii au ajuns cu acestia la masa tratativelor. Negocierile au avut ca rezultat acordul de la Balta Liman din anul 18385. Prevederile acestuia vizau tranzitul prin stramtori, stabilind impozitele pentru produsele britanice ce se comercializau pe teritoriul imperiului ottoman. Tratatul viza si teritoriile siriene, acestea fiind parte integranta a terioriului imperiului ottoman, asadar Muhammad Ali a incercat sa previna implementarea tratatului pe motiv ca ameninta dezvoltarea industriala a Siriei. In anul 1839 conflictul armat se declanseaza. Imperiul Otoman sufera o infrangere in batalia de la Nezib, iar intreaga flota turceasca defecteaza si mare parte din ea ancoreaza in orasul Alexandria. Marile puteri occidentale sunt constiente ca destramarea imperiului Otoman ar insemna dezastru pentru politica de echilibru European, asadar o alianta formata din Marea Britanie, Imperiul Rus, Imperiul Habsburgic si Prusia intervin in favoarea sultanului Abdulmecid I, proaspat ajuns pe tron. In anul 1840 are loc Conventia de la Londra care avea ca scop crearea unui context favorabil incetarii razboiului din orient. Marea Britanie, Austria, Prusia si Rusia incearca sa-i faca concesii lui Muhammad Ali, propunandu-i acestuia sa preia controlul Egiptului si al unui teritoriu pe care se afla israelul de azi, cu conditia ca cele doua sa ramana parti integrante ale Imperiului Otoman. Muhammad Ali refuza propunerile occidentalilor de a returna flota turceasca si de a se retrage din Siria. Refuzul lui Muhammad Ali periclita pozitia Imperiului Otoman, acesta aflandu-se intro situatie deloc favorabila. In Franta se instaleaza un nou cabinet condus de Adolphe Thiers, care cauta sa consolideze pozitia Frantei in Africa de Nord6. Asadar in mod firesc francezii se raliaza pozitiei lui Muhammad Ali. Franta declansaza o actiune militara in Marea Mediterana menita sa sustina flota din Alexandria, care acum lupta pentru Muhammad Ali.
4

Incepand cu anul 1833 Siria fusese un teritoriu autonom guvernat de Ibrahim sub comanda lui Muhammad Ali. Totusi nu era o provincie independenta de Imperiul Otoman. 5 A nu se confunda cu cel din Balta Liman din anul 1849, care viza si principatele Romane. 6 Franta luase de curand in stapanire Algeria

Este posibil ca Parintele Egiptului sa fi fost animat si de precedentul numit Grecia, a carei independenta fusese recunoscuta formal7 in 1832, tot cu ajutorul unei puteri occidentale, si tot in urma unor conflicte armate8. Asadar, fireste, nu era dispus sa cedeze in fata unui imperiulu otoman slabit. In pofida ambitiilor lui Muhammad Ali si ale aliatului sau francez (al carui ajutor nu se materializase in niciun fel in 1840), Marea Britanie sustinuta de Austria intervin militar pentru a sustine imperiul otoman. Primele tinte sunt provincia Siria si orasul Alexandria, in al carui port se afla flota otomana ce defectase si acum il sustinea pe Muhammad. In faza initiala aliatii instaleaza o blocada maritima asupra deltei Nilului, mai apoi urmand a cuceri cele mai importante pozitii maritime ale lui Muhammad Ali. Cel mai important eveniment din cadrul acestui conflict il reprezinta asediul orasului Acra, unde se afla garnizoana revolutionara. Are loc o serie de bombardamente din partea marinei britanice asistata de otmani si austrieci, in data de 3 Noiembrie 1840. In urma bombardamentelor orasul este slabit si sleit de mijloacele de a contraataca. Un contingent condus de Arhiducele Friedrich, format din trupe austriece, otomane si britanice, ia in stapanire orasul iar garnizoana lui Muhammad Ali se retrage. In urma acestui eveniment, la Londra, in anul 1840, Muhammad Ali accepta clauzele conventiei de la Londra. In urma acestor evenimente, Muhammad Ali devine guvernator al Egiptului si Sudanului, care devin procincii autonome ale Imperiului Otoman. Restabilirea Echilibrului Conflictul destabilizase insa zona balcanica, stramtorile fiind acum deschise navelor de razboi. Ambitiile Tarului de a transforma Imperiul Otoman intr-un stat vasal Rusiei nu disparusera, iar Londra era ingrijorata de aceasta atitudine. Era nevoie de un acord care sa reglementeze navigatia prin stramtori.

In realiatate, Razboiul de Independenta Grecesc se sfarsise cu ceva ani inaintea recunoasterii oficiale la Constantinopol 8 Cea mai notabila este batalia de la Messolongi

Asadar in anul 1841 are loc Conventia de la Londra privind Stramtorile. Ingrijorarile Britanice erau cauzate de tratatul semnat in 1833 intre Rusia si Imperiul Otoman, care era inca valabil. Politica de echilibru de putere era amenintata de aproprierea turco-rusa iar Marea Britanie dorea o stabilizare cat mai rapida. La conventia de la Londra participa marile puteri europene si Imperiul Otoman. In urma negocierilor problema este solutionata si navelor de razboi rusesti le este interzis accesul catre Marea Neagra. Practic conventia a reprezentat o anulare a tratatului de la Hnkr skelesi Concluzia Prima jumatate a secolului XIX a fost guvernata istoric de politica de echilibru de putere, stabilita de marile puteri la Viena in 1815. Ea presupunea ca daca toate statele detin in egala masura putere, acestea nu vor purta razboi. Politica de echilibru a reprezentat in fapt o politica de mentinere a pacii. Intre anii 1833-1841 ceea ce a amenintat balanta de putere in europa a fost decaderea accelerata a imperiului otoman si tentativele Rusiei de a mosteni stapanirile acestuia, cea mai importanta din punct de vedere al britanicilor fiind stramtorile bosfordardanele. Echilibrul in privinta stramtorilor era intr-o oarecare masura sinonim cu echilibrul in toata Europa.