Sunteți pe pagina 1din 8

ZONA LĂRGITĂ A MĂRII NEGRE ŞI

SECURITATEA ÎN SEE

Lucrare efectuată de Camelia Enache


Master în Relaţii Internaţionale, Analiza şi Soluţionarea Conflictelor
Profesor Vasile Secăreş

1
Marea Neagră a constituit dintotdeauna o regiune geostrategică importantă
pentru Europa. Istoria ei agitată se dovedeşte a fi de o mare bogăţie atât pe plan
cultural cât economic. Astăzi, in contextul globalizării, bazinul Mării Negre reprezintă
o chestiune politico-economică majoră pentru Uniunea Europeană şi tăriile învecinate.
Intr-adevăr, regiunea acoperă o piaţa de peste 150 de milioane de locuitori ale cărei
nevoii sunt in creştere. Însa, diversitatea popoarelor şi inegalităţile privind resursele
naturale sau infrastructurile intre diferitele ţări constituie un obstacol pentru
dezvoltarea întregii regiune. Problemele cu care se confrunta ţările regiunii Mării
Negre sunt numeroase şi ajutorul Uniunii Europene si al altor organizaţii
internaţionale este indispensabil pentru dezvoltarea lor.
În acest context de globalizare unde se intersectează interesele marilor puteri,
cooperarea transfrontalieră devine primordiala pentru dezvoltarea regiunii. În acest
sens, autorităţile locale se regăsesc pe primul loc fiindcă de ele depinde bună
înţelegerea regională ameninţata de contradicţiile profunde moştenite de trecut, de
întâlnirea a două civilizaţii distincte şi de inegalităţi.
Regiunea Mării Negre este importantă pentru securitatea din zonă, deoarece se
află la intersecţia nu numai a intereselor de stat, dar şi a celor comerciale. „Zona Mării
Negre reprezintă o barieră, dar, în acelaşi timp, şi o sursă a ameninţărilor tradiţionale
sau mai puţin convenţionale la adresa securităţii internaţionale”1, afirma fostul
ministru Al Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, în cadrul seminarului Orientul
Mijlociu Extins şi zona lărgită a Mării Negre: legături de securitate şi perspective de
cooperare. Doi ani mai târziu, diplomatul Sergiu Celac, directorul general al Centrului
Internaţional pentru Studii ale Mării Negre, afirma: „regiunea Mării Negre a fost una
dintre cele mai dinamice din punct de vedere economic în ultimii ani. Rata creşterii
PIB în regiune a avut o medie de 5,9% între 2000 şi 2005”2.
Problematica actuală a Mării Negre rezultă din interacţiunea a două tipuri de
probleme specifice. Primul este reprezentat de problemele dezvoltării ţărilor din
regiune. Al doilea este constituit de interacţiunea marilor puteri în regiune, deoarece
se intersectează sferele de influenţă şi ariile de securitate a mai multor centre de
1
Agenţia de Presă Agerpres, 11 mai 2004.
2
EurActiv, 2 iunie 2006.

2
putere politică, militară şi ideologică: UE, NATO, Rusia, SUA. O altă categorie de
probleme este dată de nesuprapunerea regiunilor de dezvoltare cu regiunile de
securitate. Ţările din zonă adoptă un model de securitate de tip democrat – liberal,
fără a însoţi această opţiune de investiţii şi proiecte capabile să declanşeze dezvoltarea
economică şi socială a acestor ţări.
În acelaşi timp trebuie evidenţiat faptul că Marea Neagră este plasată la
„intersecţia a trei macrocomplexe de securitate: euro-atlantic, ex-sovietic şi al
Orientului Mijlociu”3. Astfel, Ucraina şi Moldova sunt captive faliei dintre Rusia şi
comunitatea euro-atlantică. Apoi, Caucazul în întregul său este o zonă de falie între
Rusia şi Orientul Mijlociu, iar Georgia, Armenia şi Azerbaijan sunt într-o continuă
luptă între islamizarea regiunii şi dependenţa economică faţă de Rusia. În ceea ce
priveşte Turcia, aceasta se află şi ea pe o linie de mijloc: între instituţii şi fluxuri
economice din Occident şi identitatea colectivă a lumii islamice.
Poziţia Rusiei este una bine cunoscută şi, dacă mai era nevoie încă o dată, este
afirmată şi oficial. Astfel, după Forumul Mării Negre de la Bucureşti, din iunie 2006,
ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirma că „Rusia nu este interesată de
participarea la forumuri abstracte, cu o agendă neclară, care nu fac decât să politizeze
acţiunile reale menite să rezolve probleme reale”4.
Uniunea Europeană este preocupată de această parte a Europei. Astfel, a
prezentat o strategie de cooperare regională, numită „Sinergia Mării Negre”. Potrivit
documentului pentru Uniunea Europeană, Marea Neagră reprezintă, înainte de toate, o
„regiune geografică distinctă, bogată în resurse naturale, ocupând o poziţie strategică
la intersecţia Europei cu Asia Centrală şi Orientul Mijlociu”5.
În acelaşi document este amintită existenţa conflictelor din zona adiacentă.
Astfel, că „să joace un rol mai activ prin o mai mare implicare din punct de vedere
politic în acţiunile pe care le desfăşoară în prezent pentru rezolvarea conflictelor
(Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah)”6 şi a propus ca UE „să
analizeze modalităţile de consolidare a participării, de exemplu în domeniul
monitorizării”7.
3
Ionut Apahideanu, Marea Neagră, între situaţia actuală şi perspective, AlterMedia România.
4
Insuccesul Forumului Mării Negre de la Bucureşti, pe larg, în presa rusă, Telegraf de Constanţa, 07
iunie 2006.
5
Strategia UE la Marea Neagră se sprijină pe Rusia şi Turcia, cotidianul Adevărul, 13 aprilie 2007.
6
Comunicarea Comisiei Europei către Consiliu şi Parlamentul European, COM (2007) 160 FINAL,
Bruxelles, 11.04.2007.
7
Comunicarea Comisiei Europei către Consiliu şi Parlamentul European, COM (2007) 160 FINAL,
Bruxelles, 11.04.2007.

3
Pentru România, „adevăratul pariu se pune pe abilitatea cu care este în măsură
să iasă în câştig şi nu în pagubă din ciocnirea de interese ale Statelor Unite, Uniunea
Europeană şi Rusie la Marea Neagră”8.
Contraamiralul Marius Hanganu a subliniat că „zona Mării Negre este
considerată ca zonă de frontieră, iar aria lărgita a Marii Negre reprezintă extinderea
zonei Caucazului spre Orient. Actorii principali din acest spaţiu sunt incluşi în aria
euroatlantica extinsă. Prin Ucraina şi Polonia se asigură controlul către Marea Baltică
si, practic, o „închidere“ a zonei. Interesele pentru regiune sunt datorate atât resurselor
naturale existente, cât si caracterului de ruta de tranzit a bazinului Marii Negre. În
contextul jocului geopolitic actual se manifestă diferende privind delimitarea platoului
continental între statele vecine”9.
Pe de altă parte, Victor Babiuc subliniază existenţa a două caracteristici pentru
această zonă. „Prima se refera la faptul că problemele de securitate locală tind să
devină expresia unor probleme latente în raporturile de securitate globală. A doua
caracteristică se referă la faptul că problemele de securitate locală tind să se
transforme, ca urmare a integrării actorilor locali în reţelele globale de securitate, în
factori de influenţă a relaţiilor la nivel global”10.
Regiunea Mării Negre se află în epicentrul eforturilor occidentale de a-şi
proiecta interesele spre Caucaz şi Orientul Mijlociu. Pe măsură ce NATO îşi extinde
atribuţiile şi se pregăteşte pentru o implicare pe termen lung în Afganistan, luând în
considerare şi asumarea unor responsabilităţi suplimentare în Irak, regiunea Mării
Negre începe să fie privită într-o altă lumină. „Punctul de plecare al abordării
occidentale de azi în Marea Neagră a fost 11 septembrie 2001 moment care a condus
la o modificare a opticii statelor occidentale faţă de întreaga regiune”11. Necesitatea
creării unei „springboard” pentru combaterea terorismului islamic este întărită de o
serie de factori structurali prezenţi în regiunea Mării Negre cum sunt: state
neconsolidate, slabă capacitate administrativă, sărăcie şi disparităţi economice,
corupţie şi crimă organizată.
Dilema abordării Mării Negre precum şi faptul că această etapă face parte
dintr-un plan mai vast, o panidee creionată cu mult timp înainte, nu mai este un secret.
8
Adrian Severin, Doi buni prieteni: Bush şi Băsescu, cotidianul Ziua, 22 martie 2005.
9
România şi integrarea europeană, aspecte de securitate, http://www.ispaim.ro/body.htm, 01
decembrie 2008.
10
Victor Babiuc, Dezvoltarea economică şi securitatea regională în zona lărgită a Mării Negre,
http://www.roembus.org/embassynews/2006/23feb_visit_Babiuc/discurs.htm, 01 decembrie 2008.
11
Costin Ionescu, Marea Neagră- un pivot geopolitic în dispută?, Geopolitica, Nr.1, 2005, anul IV.

4
Acest fapt este detaliat chiar de occidentali după cum urmează: „Finalizarea acestei
viziuni pentru o Europă unitară şi liberă ar putea fi un avans considerabil pentru cauza
democraţiei, integrării şi securităţii în regiunea euroatlantică. Ar reprezenta şi o
poziţie mai bună a Statelor Unite şi Europei în abordarea provocărilor din Orientul
Mijlociu lărgit. Întrebarea cheie nu este dacă acest lucru este dezirabil ci dacă este
realizabil”12.
„Interesul european şi euro-atlantic pentru spaţiul Mării Negre este în
continuă creştere şi este susţinut tot mai mult cu investiţii de resurse. Regiunea Mării
Negre se poate constitui, pe termen mediu şi lung, într-un spaţiu democratic, stabil,
prosper, conectat funcţional la spaţiul european şi euroatlantic şi având relaţii
echilibrate, de cooperare politică şi sectorială, cu vecinătatea ei estică, pe fundalul
unor raporturi de putere larg acceptate şi preponderent amiabile” scrie pe site-ul
Ministerului Afacerilor Externe român. Insă este o viziune mult prea optimistă.
Pe măsură ce volumul resurselor energetice care tranzitează Marea Neagră
sporeşte cu fiecare zi, regiunea devine din ce în ce mai importantă atât pentru Uniunea
Europeană, cât şi pentru Statele Unite. În acest context, „politicienii şi militarii sunt
obligaţi să acorde o atenţie sporită asigurării securităţii tranzitului petrolului şi
gazului, cu atât mai mult cu cât conductele, terminalele şi tancurile petroliere pot
deveni ţinte atrăgătoare pentru terorişti”13.
Nu întâmplător, în iunie 2004, la summitul de la Istanbul al Alianţei Nord-
Atlantice, a fost recunoscută importanţa regiunii Mării Negre, fiind lansat un apel
către "partenerii şi aliaţii riverani ca aceştia să coopereze în vederea consolidării
stabilităţii acestei regiuni". Din acest punct de vedere, ţările din regiune au căzut de
acord asupra faptului că este necesară coordonarea eforturilor pentru asigurarea
securităţii Mării Negre. Acest lucru nu este numai în folosul Europei, spre care - prin
această regiune - afluesc o cincime din totalul resurselor minerale folosite de către
statele membre ale UE, ci şi în folosul statelor riverane Mării Negre. În acest context,
ambiţiile şi calculele geopolitice joacă un rol important, iar, dacă România, Bulgaria
şi Ucraina consideră că, sub protecţia Alianţei, Marea Neagră va fi mai sigură, în ceea
ce priveşte Rusia şi Turcia, opiniile diferă.

12
Ronald D. Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig, O nouă strategie euro-atlantică pentru
regiunea Mării Negre, Editura IRSI „Nicolae Titulescu” 2004, p. 26.
13
Laurenţiu Constantiniu, Marea Neagră, un lac prea disputat, Cadran Politic, Nr.39.

5
Literatura de specialitate centrată pe analiza geostratică a regiunii relevă că
principalele ameninţări şi provocări din zona Mării Negre sunt: instabilitatea internă
în numeroase state şi regiuni constituite după destrămarea Uniunii Sovietice;
accentuarea sau menţinerea conflictelor etnic-separatiste; încercările de dezintegrare
şi constituire a unor entităţi statale independente (Transnistria, Abhazia); exportul de
instabilitate, prin promovarea fundamentalismului islamic şi al intereselor statelor
islamice către sud-estul Europei şi prin existenţa unor grupuri etnice compacte în
aceste zone (turcii în sud-estul Bulgariei, turco-tătarii în Peninsula Crimeea, găgăuzii
în Republica Moldova); furnizarea de armament şi facilitarea traficului ilegal cu
acesta; competiţia economică declanşată de exploatarea şi transportul petrolului din
Marea Caspică; punerea în pericol a mediului înconjurător (canalul Bâstroe);
expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste şi a crimei organizate transnaţionale
(criminalitate economico-financiară, trafic transfrontalier de persoane, droguri,
materiale radioactive şi strategice, armament şi muniţii).

*
Spaţiul Economic European (SEE, European Economic Area) a luat fiinţă la
data de 1 ianuarie 1994 urma acordului semnat la data de 2 mai 1992 între statele
participante la Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) şi statele membre
UE. Acest acord pune bazele unei pieţe unice guvernate de aceleaşi reguli de bazǎ ce
au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor să circule liber
în cadrul SEE, într-un mediu deschis şi competitiv, un concept cunoscut drept cele
patru libertăţi. Acordul SEE se bazează pe legislaţia primară (Tratatul de la Roma) a
Uniunii Europene şi pe legislaţia secundară derivata (regulamente, directive, decizii şi
anumite instrumente non-obligatorii ale SEE, adoptate de instituţiile UE în mod
continuu – cunoscute şi ca acquis-ul comunitar). Ca urmare, o mare parte a Acordului
SEE este identică cu părţile corespunzătoare din Tratatul de la Roma din 1957 care
guvernează cele patru libertăţi: libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor,
serviciilor şi a capitalului.

6
BIBLIOGRAFIE:

 Cărţi utilizate:

• Asmus, Ronald, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig, O nouă strategie


euro-atlantică pentru regiunea Mării Negre, Editura IRSI „Nicolae
Titulescu” 2004.

 Documente oficiale:

• Comunicarea Comisiei Europei către Consiliu şi Parlamentul European,


COM (2007) 160 FINAL, Bruxelles

 Articole de presă:

• Apahideanu, Ionuţ, Marea Neagră, între situaţia actuală şi perspective,


AlterMedia România
• Babiuc, Victor, Dezvoltarea economică şi securitatea regională în zona
lărgită a Mării Negre
• Constantiniu, Laurenţiu, Marea Neagră, un lac prea disputat, Cadran
Politic.
• Ionescu, Costin, Marea Neagră- un pivot geopolitic în dispută?,
Geopolitica.
• Severin, Adrian, Doi buni prieteni: Bush şi Băsescu, cotidianul Ziua
• România şi integrarea europeană, aspecte de securitate, Ambasada
României la Washington
• Insuccesul Forumului Mării Negre de la Bucureşti, pe larg, în presa rusă,
Telegraf de Constanţa
• Strategia UE la Marea Neagră se sprijină pe Rusia şi Turcia, cotidianul
Adevărul

7
 Agenţii de presă
• Agerpres, 11 mai 2004.
• EurActiv, 2 iunie 2006.