Sunteți pe pagina 1din 107

Cuprins

1. Modelul Jorgenson

3

2. Modelul Lesourne – Leban

12

3. Modelul dinamic al firmei

22

4. Modelul Ludwig

38

5. Modelul dinamic de analiză a activităţii fără împrumuturi şi

63

granturi

6. Influenţa statului

73

7. Influenţa taxelor pe bunuri capital, pe dividende şi pe profituri

corporale asupra politicii de investiţii de dividende

83

8. Valoarea prezentă netă în modelele dinamice

89

Bibliografie

100

1 Modelul Jorgenson

Este un model în care este urm ă rit ă strategia firmei în ceea ce priveş te efectuarea investi ţ iilor ş i efectele deprecierii capitalului asupra evoluţiei întreprinderii analizate. Investi ţ iile sunt privite ca sacrificii ale puterii de cump ărare actuale pentru ob ţ inerea de venituri viitoare.

1 Ipotezele modelului sunt:

1 .

Maximizarea veniturilor actualizate, pe un orizont de timp infinit;

2.

Pentru a face comparabile fluxurile de venit din diferite intervale de timp se introduce o rat ă de actualizare i, care reprezint ă rata de revenire scontată a acţ ionarilor;

3.

Firma produce un singur tip de produs pe care-l vinde pe o pia ţă perfect competitivă cu un preţ fixat p.

4.

Firma foloseş te dou ă tipuri de factori de producţ ie: munca ş i capitalul, pe care le achizi ţ ioneaz ă de pe pieţ e competitive, astfel încât salariul mediu ş i preţ ul mediu al capitalului sunt fixate (w, c).

2

Ecuaţ iile modelului sunt:

1 .

Ecuaţ ia venitului

R(t) = p · Q(K(t), L(t)) – w·L(t) – c·I(t) (1 )

unde:

R(t) = venitul net (profitul) la momentul t; Q(t) = producţ ia fizică la momentul t; I(t) = investi ţ ia brut ă la momentul t; K(t) = stocul de capital fix ş i circulant la momentul t; L(t) = volumul for ţ ei de muncă la momentul t; c = preţ ul unitar al bunurilor capital;

w = preţ ul unitar al muncii (salariul mediu);

2. Ecuaţ ia de dinamică a capitalului

K(t)

unde:

K(t)

= I(t) – a·K(t)

= investi ţ ia net ă;

(2)

a = rata de depreciere a capitalului (Obs: aceasta reprezintă o depreciere exponenţ ial ă a

capitalului) Obs: Ecuaţ ia de mai sus este o ecuaţ ie liniară în K(t). Rezolvarea acesteia se reduce la rezolvarea ecuaţ iei omogene:

K()t = −a K()t

(3)

care are solu ţ ia general ă:

K G (t) = A · e at

(4)

iar, dac ă K P (t) este o soluţ ie particulară a ecuaţ iei liniare, soluţ ia generală a ecuaţ iei liniare

va fi:

K(t) = A · e at + K P (t)

3 Funcţ ia de producţ ie are propriet ăţ ile:

Crescă toare:

Q

K

( )

t

> 0,

Q

L

(

t ) > 0

Strict concavă :

2

Q

K

2

( )

t

< 0,

2

Q

L

2

( )

t

<

0,

2

Q

K

2

( )

t

2

Q

2

L

( )

t

>

Venituri descrescă toare la scal ă

2

Q

K L

( )

t

2

(5)

(6)

(7)

Pentru ca activitatea de producţ ie s ă demareze este necesar ca venitul marginal al fiecărui factor să dep ăş easc ă costul s ău marginal:

p

p

Q

K

Q

L

()

( )

t

t

>

>

(

c i

w

+

a

)

(8)

unde:

c(i + a) = costul marginal al capitalului: pentru fiecare unitate monetară cheltuit ă pe bunuri capital trebuie asigurat ă revenirea (venitul) acţ ionarilor ş i trebuie pl ătit ă amortizarea; w = costul unitar al muncii

4 Modelul matematic este:

max

I

,

L

0

e

it

[

p

Q

(

K

()

t

, L

())

t

w

L

()

t

c

I

()]

t

dt

(9)

K()t = I()t a K()t - restricţ ie asupra variabilei de comandă

I min I(t) I max

I

I

min

max

< 0

> 0

(1 0)

(11 )

restricţ ia de nenegativitate asupra variabilei de stare:

K(t) 0(1 2) K(0) = K 0 0(1 3)

ş i reprezint ă o problem ă de control optimal.

5 Rezolvarea matematică a modelului se face utilizând principiul lui Pontreaghin.

Deoarece funcţ ia obiectiv (9) este cu actualizare (apare e it ) construim hamiltonianul ajustat (făr ă actualizare):

H(K(t),L(t),I(t),λ(t),t) = {p·Q(K(t), L(t)) – w·L(t) – c·I(t)} + λ(t)·(I(t) – a·K(t))

(1 4)

unde variabila adjunct ă va fi exprimat ă în acest caz prin transformata:

Ψ(t) = e it ·λ(t)

(1 5)

λ(t) fiind variabila adjunct ă corespunz ătoare hamiltonianului H(·) care con ţ ine termenul de actualizare e it , variabilă despre care se ş tie că verifică ecuaţ ia de dinamică:

λ(t)

= –

H

( )

K

t

( )

de unde rezultă:

Ψ(t)

= Ψ(t) – e it ·

H

( )

K

 

(1 6)

t

( )

(1 7)

sau, mai general, teorema:

Teorem ă : Dacă X(t) este vectorul variabilelor de stare ş i H(·) este hamiltonianul asociat unei probleme de control optimal fără restricţ ii atunci variabilele adjuncte Ψ(t) folosite în construcţ ia hamiltonianului, prin excluderea factorului de actualizare (e it ) din funcţ ia-obiectiv, verifică ecuaţ ia de dinamică:

Ψ(t) = Ψ(t) – e it ·

() = Ψ(t) –

X

H

H

ajustat

()

X

(1 8)

unde H(t) = e -it · H ajustat (t)

Dacă exist ă ş i restricţ ii asupra variabilelor, ca în cazul de faţă restricţ iile:

I min I(t) I max K(t) 0

atunci definim Lagrangeanul asociat problemei:

= ∂ L Ψ(t) = i·Ψ(t) – e it · ∂ K ∂ L ⋅
=
∂ L
Ψ(t)
= i·Ψ(t) – e it ·
K
L
() (t)
=
∂ I
L
Q
() ( )
t
=
p
() ( )−
t
∂ L
∂ L
µ 1 (t)· (I(t) – I min ) = 0
µ 2 (t)· (I max – I(t)) = 0
ν(t)·K(t) = 0
µ 1 (t), µ 2 (t), ν(t) ≥ 0

L(L(t), K(t), λ(t), µ 1 (t), µ 2 (t), ν(t)) =

H(L(t), K(t), λ(t)) + µ 1 (t)·(I(t) – I min ) + µ 2 (t)·(I max I(t)) + ν(tK(t) =

= {p·Q(K(t), L(t)) – w·L(t) – c·I(t)} + λ(t)·(I(t) – a·K(t)) + µ 1 (t)·(I(t) – I min ) + µ 2 (t)·(I max I(t)) + ν(tK(t)

(1 9)

unde ν(t) este multiplicatorul asociat restricţ iei asupra variabilei de stare K(t) iar µ 1 (t) ş i µ 3 (t) multiplicatorii asociaţ i restricţ iilor asupra variabilei de decizie I(t). Ecuaţ ia de dinamic ă (1 6) a variabilei adjuncte λ(t) trebuie înlocuită cu ecuaţ ia:

() (t)

(20)

(2 1 )

(22)

(23)

(24)

(25)

(26)

Sistemul de condi ţ ii Kuhn-Tucker se reduce la condiţ iile:

c + Ψ(t) + µ 1 (t) – µ 2 (t) = 0

w = 0

care este un sistem de 5 ecuaţ ii cu 5 necunoscute: I, L, µ 1 , µ 2 ş i ν, din care vom scoate variabilele de decizie I ş i L în funcţ ie de variabila de stare K ş i de variabila adjuncte Ψ.

În final, variabila de stare K(t) va fi g ăsit ă din sistemul de ecuaţ ii diferenţ iale format din

dinamică a variabilei

ecuaţ ia de dinamică a variabilei de stare (1 0) la care se adaugă ecuaţ ia de

adjuncte, rezultând un sistem SD de 2 ecuaţ ii diferenţ iale cu 2 necunoscute (K(t),Ψ(t)):

SD:

K()t = I()t a K()t

Ψ(t)

= Ψ(t) – e it ·

L

() (t) = (i + a)·Ψ(t) – p·

K

Q

() (t) – ν(t)

K

(1 0)

(27)

cu valoarea iniţ ial ă K(0) = X 0 ş i condiţ ia de transversabilitate :

lim Ψ(t) = finit

t→∞

(28)

Revenind la sistemul de condiţ ii Kuhn-Tucker, deoarece nu putem accepta situaţ ia în care capitalul este nul pe întregul orizont de timp analizat, pentru ecua ţ ia (25) analiz ăm doar soluţ ia:

ν(t) = 0

Din (22) rezultă:

( )

Q t

p

L

(t)

= w

(29)

(30)

adică venitul marginal al muncii = costul marginal, de unde:

() ( )

Q

L

t

=

w

p

(3 1 )

care spune c ă productivitatea marginal ă a muncii este constant ă pe traiectoria de optim, de unde rezultă că funcţ ia de producţ ie Q este liniară în L. Cum Q(K,L) este strict concav ă rezult ă că

este strict concavă în K ş i, în concluzie, derivata

injectivă.

Rezult ă că fiecă rei valori a productivităţ ii marginale a capitalului (= panta funcţ iei Q(K)) îi corespunde o singur ă valoare a capitalului K de unde rezultă că punctul de optim (L * , K * ) este unic.

Fiecare din ecuaţ iile (23) ş i (24) implică 2 cazuri (µ i = 0 sau µ i 0, i = 1 ,2) rezolvarea

sistemului presupunând analiza a 2 2 = 4 variante, care pot fi sintetizate conform tabelului de la pag.

1 4.

este strict descresc ătoare ş i implicit,

(

Q t

K

) (t)

Traiectoria

µ

1

µ

2

I(t)

I

 

++

I min = I(t) = I max

II

+

0

I(t) = I min

III

0

+

I(t) = I max

IV

0

0

I min I(t) I max

6 Analiza traiectoriilor

Traiectoria I: (µ 1 > 0, µ 2 > 0)

Rezult ă că I(t) = I min = I max ceea ce este absurd deoarece s-a presupus că I min < 0 < I max sau echivalent spus traiectoria I nu este admisibil ă .

Traiectoria II: (µ 1 = 0, µ 2 > 0)

Implică I(t) = I min iar ecuaţ ia de dinamică a capitalului va avea soluţ ia:

K(t) = A e at +

I min

a

(32)

unde A se obţ ine din condi ţ ia ini ţ ial ă K(0) = K 0 , rezultând:

K 0 = A +

I

min

a

A = K 0

I

min

a

ş i în final traiectoria:

K(t) = (K 0

I

min ) e at +

I min

a a

(32')

(32")

Deoarece I min < 0 rezult ă că pentru valori suficient de mari ale lui t ar rezulta K(t) < 0 în contradicţ ie cu condiţ ia K(t) > 0 ş i, în concluzie, această traiectorie nu poate fi cea finală.

Traiectoria

Implică I(t) = I max ş i ecuaţ ia de dinamic ă va fi:

III: (µ 2 = 0, µ 1 > 0)

K(t) = Ae at +

I max

a

(33)

unde A se obţ ine din condi ţ ia ini ţ ial ă K(0) = K 0 , rezultând:

K 0 = A +

I

max

a

A = K 0

I

max

a

ş i în final traiectoria:

K(t) = (K 0

I

max ) e at +

a

I max

a

(33')

(33")

Pentru valori suficient de mari ale lui t, avem:

K(t)

I max

a

(34)

ş i ţ inând cont că ν(t) = 0, rezult ă ecuaţ ia de dinamic ă a variabilei adjuncte:

Ψ(t)

= (i + a)·Ψ(t) – p·

care are solu ţ ia:

Ψ

( )

t

=

B

e

(

i

+

a

)

t

+ Ψ

P

(t)

() (t)

Q

K

Ψ

( )

t

=

B

e

(

i

+

a

)

t

+

Q

f

K

(35)

(36)

că

Q

K

Cum Q() concav ă ş i crescătoare

Q

K

(t) admite asimptot ă orizontal ă la +:

lim

t→∞

Q

K

(t)

= α ≥ 0

(t) pozitivă ş i descresc ătoare, ceea ce implică faptul

(37)

care spune c ă solu ţ ia particular ă Ψ P (t) poate fi aproximat ă la +cu soluţ ia particulară a ecuaţ iei:

adică:

Ψ(t)

= (i + a)·Ψ(t) – p·α

Ψ P (t)

α = constant

p

i

+

a

În concluzie:

(38)

(39)

lim

t

→∞

Ψ( )=

t

(40)

ş i nu respectă condi ţ ia de transversalitate, adică nu poate fi soluţ ia final ă.

ş

i:

Traiectoria IV: (µ 1 = µ 2 = 0)

Condi ţ iile Kuhn-Tucker devin:

Ψ(t) = c Ψ(t)= 0

() ( )

Q

L

t

=

w

p

(4 1 )

(42)

Din ecuaţ ia implicită (42) se scoate variabila de decizie L(t) în funcţ ie de variabila de stare

K(t):

L = f(K)

Introducând relaţ iile (4 1 ) ş i (43) în ecuaţ ia de dinamică a variabilei adjuncte (27) rezult ă:

(43)

(i + a)·c p·

Q f

(

(

K

),

K

) (t) = 0

K

(44)

ş i obţ inem:

Q f

(

(

K

),

K

) (t) =

K

(i + a)c

p

Ecuaţ ia (45) este o ecuaţ ie algebric ă cu necunoscuta K(t). Rezolvând această ecuaţ ie rezult ă:

K(t) = K * = constant

de unde:

(45)

(46)

K(t)

= 0

(47)

Înlocuind rezultatul (46) în relaţ ia (43) obţ inem volumul forţ ei de muncă:

L(t) = f(K * ) = L * = constant L(t)

Din ecuaţ ia de dinamică rezult ă valoarea investiţ iilor:

I(t) = aK * = I * = constant

Deoarece:

= 0

lim Ψ( ) =

t

t

→∞

c

= constant

(48)

(49)

(50)

rezult ă că traiectoria IV satisface condi ţ ia de transversalitate. În ceea ce priveş te analiza soluţ iei finale, avem două variante:

a) Dacă K * = K 0 , soluţ ia găsit ă satisface ş i condiţ ia ini ţ ial ă ş i este soluţ ia final ă.

b) Dac ă K * K 0 solu ţ ia gă sit ă nu satisface ş i condiţ ia ini ţ ial ă ş i nu este soluţ ia final ă.

În acest caz, deoarece nici una din soluţ iile găsite nu poate fi singură soluţ ia final ă, căut ăm soluţ ii compuse. Deoarece singura solu ţ ie care satisface condi ţ ia de transversalitate este traiectoria IV, ea va fi soluţ ia final ă pe un interval de tipul [T,). Ea trebuie îns ă, pentru a se îndeplini ş i condi ţ ia ini ţ ial ă, s ă fie precedat ă de cel puţ in una din traiectoriile II ş i III. În funcţ ie de relaţ ia dintre valoarea ini ţ ial ă a capitalului K 0 ş i valoarea K * corespunz ătoare traiectoriei IV, avem dou ă variante:

Varianta 1 : K * < K 0

În acest caz, pentru a ajunge de la valoarea K 0 a capitalului la valoare mai mică K * firma trebuie s ă aplice o politică de consum maxim (I = I min ) care duce la o traiectorie descendent ă a capitalului (traiectoria II) până când valoarea capitalului devine K(t) = K * , moment în care firma cupleaz ă pe traiectoria constantă IV.

Momentul de cuplare t * se ob ţ ine din relaţ ia de cuplare K(t) = K * :

K(t) = (K 0

I min ) e at +

I min

= K *

a a care duce la soluţ ia: * I min K − a t *
a
a
care duce la soluţ ia:
*
I min
K
a
t * = – 1
a · ln
I
min
K
0

a

(5 1 )

(52)

Pentru ca aceast ă comutare să fie acceptabilă este necesar s ă fie respectate condi ţ iile de continuitate ş i derivabilitate impuse funcţ iilor implicate în model.

În acest caz:

µ 1 > 0 pe traiectoria II ş i µ 1 = 0 pe traiectoria IV

µ 2 = 0 ş i ν = 0 pe ambele traiectorii

Pentru claritatea expunerii vom nota cu µ 1 (II) ş i µ 1 (IV) cei doi multiplicatori corespunzători celor două traiectorii.

În momentul cupl ă rii trebuie ca µ 1 (II) (t * ) = 0 ş i de asemenea Pe traiectoria II avem:

µ 1 (II) = c Ψ(t)

µ

/

1 (

II

)

(

t

*

)

(53)

= 0.

ş i prin înlocuirea în ecuaţ ia de dinamică a variabilei de ajustare avem:

µ

/

1 (

II

)

( )

t

=

p

Q

K

()t

(a

+

i) c

+

(a

+

i)

⋅µ

1( II )

()t

relaţ ie care, pentru t = t * implică:

p

Q

K

(t )

*

=

(i

+

a) c

(54)

(55)

Evoluţ ia m ărimilor K, L ş i I este ilustrat ă grafic mai jos:

K(t) K(0) K * I * t * t
K(t)
K(0)
K *
I *
t
*
t

I min

I(t)

* t t
*
t
t

L(0)

jos: K(t) K(0) K * I * t * t I min I(t) * t t

L *

L(t)

t *
t
*

t

K * I * t * t I min I(t) * t t L(0) L *
K * I * t * t I min I(t) * t t L(0) L *

Capitalul

Investi ţ iile

For ţ a de muncă

Figura 3. 1

Varianta 2: K * > K 0

În acest caz, pentru a ajunge de la valoarea K 0 a capitalului la valoare mai mare K * , firma trebuie s ă aplice o politică de investi ţ ii maxime (I = I max ) care duce la o traiectorie ascendentă a capitalului (traiectoria III) pân ă când valoarea capitalului devine K(t) = K * , moment în care firma cupleaz ă pe traiectoria constantă IV.

Momentul de cuplare t * se ob ţ ine din relaţ ia de cuplare K(t) = K * :

K(t) = (K 0

I max ) e at +

I max

= K *

a a care duce la soluţ ia: * I max K − a t *
a
a
care duce la soluţ ia:
*
I max
K
a
t * = – 1
a · ln
I
max
K
0

a

(56)

(57)

Pentru ca aceast ă comutare să fie acceptabilă este necesar s ă fie respectate condi ţ iile de continuitate ş i derivabilitate impuse funcţ iilor implicate în model. În acest caz:

µ 2 > 0 pe traiectoria III ş i µ 2 = 0 pe traiectoria IV

µ 1 = 0 ş i ν = 0 pe ambele traiectorii

În momentul cupl ă rii trebuie ca µ 2(III) (t * ) = 0 ş i de asemenea Pe traiectoria III avem:

µ 2(III) = c Ψ(t)

µ

/

2(

III

)

(

t

*

(58)

)

= 0.

ş i prin înlocuirea în ecuaţ ia de dinamică a variabilei de ajustare avem:

µ

/

2(

III

)

( )

t

=

p

Q

K

()t

(a

+

i) c

+

(a i)

+

⋅µ

2( III )

()t

relaţ ie care, pentru t = t * implică:

p

Q

K

(t )

*

=

(i

+

a) c

(59)

(60)

Evoluţ ia m ărimilor K, L ş i I este ilustrat ă în graficul urm ător:

K(t) I min K * I * K(0) t * t
K(t)
I min
K *
I *
K(0)
t
*
t

Capitalul

urm ă tor: K(t) I min K * I * K(0) t * t Capitalul I(t)

I(t)

ă tor: K(t) I min K * I * K(0) t * t Capitalul I(t) L(t)

L(t)

t * t
t
*
t

For ţ a de muncă

t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *
t * t Capitalul I(t) L(t) t * t For ţ a de munc ă *

*

t

Investi ţ iile

t * t For ţ a de munc ă * t Investi ţ iile t L

t

L *

L(0)

Figura 3.2

În concluzie traiectoriile optimale în cel mult 2 stadii sunt

1

.

Dacă

K(0) = K * :

IV

2. Dacă

K(0) < K * :

II IV

3. Dacă

K(0) > K * :

III IV

Deoarece trecerea de pe traiectoria II pe traiectoria III sau reciproc nu este posibilă deoarece ar rezulta funcţ ii ale multiplicatorilor nederivabile nu sunt admise soluţ ii de câte trei traiectorii sau mai multe.

2 Modelul Lesourne-Leban

Asem ănarea cu modelul Jorgenson: orizontul de timp este infinit. Deosebiri:

- vizeaz ă schimbări în structura financiar ă (finan ţ area poate fi făcut ă din acţ iuni sau din credite); - criteriul de optim: maximizarea valorii firmei ca sum ă actualizat ă de dividende; - ţ ine seama de politica de taxare (impozitare a guvernului). Ecuaţ iile modelului:

- ecuaţ ia de balanţă care formalizeaz ă sursele de finanţ are a bunurilor capital:

X (t) +Y(t) = K(t)

(1 )

unde: X(t) – valoarea acţ iunilor (capitalul social al firmei) Y(t) – împrumuturi (credite) K(t)
unde:
X(t) – valoarea acţ iunilor (capitalul social al firmei)
Y(t) – împrumuturi (credite)
K(t) – valoarea bunurilor capital.
-
ecuaţ ia de evoluţ ie a bunurilor capital (investi ţ ia net ă ); este ecuaţ ia de stare:
K
(t) = I (t) − aK (t)
(2)
unde
I(t) – investi ţ ia brut ă;
a – rata de amortizare;
K(t)
-
investi ţ ia net ă.
-
Ecuaţ ia profitului net
E(t) = X (t) + D(t) = (1 − f )[R(Q(t)) − wL(t) − aK (t) − rY (t)]
(3)
unde:
E(t) – profitul net al firmei;
f – rata de impozitare;
R(Q(t)) – veniturile firmei (din vânz ări);
w – salariul pe persoan ă ocupat ă;
L(t) – personalul ocupat;
X
(t)
-
creş terea capitalului social;
D(t) – valoarea dividendelor.
Ecuaţ ia (3)
cuprinde
modul
de
distribuire
ş i
modul
de
formare
a
profitului
net:
E(t) = X (t) + D(t)
(distribuirea
profitului
net
pentru
dividende
ş i/sau
creş terea
capitalului

social(acumul ă ri)). Mecanismul de formare a profitului net este:

E(t) = (1 f )[R(Q(t)) wL(t) aK (t) rY (t)]

Observa ţ ie: Spre deosebire de modelul Jorgenson, cheltuielile cu capitalul se consideră valoarea amortiz ărilor (la Jorgenson costul capitalului era exprimat ca o pondere din investi ţ ia brut ă). Ca ş i în modelul amintit, se consideră dou ă inputuri: capitalul ş i forţ a de munc ă.

Ipoteze asupra funcţ iei de venit (venituri din vânz ări)

- R(Q(t)) este strict concavă:

R( α Q (t)

1

+

(

1

α )Q (t))

2

>

α R(Q (t))

1

(

+ 1

α )R(Q (t))

2

- R(Q(t)) este monoton strict crescătoare: R(Q(t)) > 0

- veniturile marginale la scala de fabricaţ ie sunt strict descrescă toare: R′′(Q(t)) < 0

Performan ţ a

modelului:

firma

este

condusă

de

acţ ionari,

criteriul

este

maximizarea

 

(4)

(5)

(6)

fluxurilor de dividende pe un orizont infinit.

max

D I

,

,

L

0

e

it

D t dt

( )

Restricţ ii asupra dividendelor

Dividendele sunt nenegative:

D(t) 0

Restricţ ii de limitare a valorii împrumutului:

0 Y (t) kX (t)

unde k este ponderea maxim ă a datoriilor (creditelor bancare) în raport cu valoarea capitalului social.

Din ecuaţ ia de balanţă rezult ă Y(t) = K(t) – X(t). Înlocuim în (6):

0

K (t) X (t) (1 + k)X (t)

X (t) K (t) (1 + k) X (t)

(6’)

Limitele artificiale pentru variabilele de control (dividende ş i investi ţ ii):

0 D(t) D

max

I

min

I (t) I

max

(7)

(8)

(necesare pentru a obţ ine un domeniu închis al variabilelor de control).

Modelul matematic (Lesourne ş i Leban) este:

max

D I

,

,

L

0

e

it

D t dt

( )

X (t) = (1 f )[R(Q(t)) wL(t) (r + a)K (t) + rX (t)] D(t)

(9)

(1 0)

Observa ţ ie: În ecuaţ ia (3) am ţ inut seama de ecuaţ ia de balanţă:

0

I

min

K(t) = X (t) +Y(t)

K (t) = I (t) aK (t)

Y(t) = K(t) X (t)

(11)

X (t) K (t) (1 + k) X (t)

(1 2)

D ( t )

I

D

max

( t )

I

max

(1 3)

(1 4)

restricţ ii momentane asupra variabilelor de comandă

Pentru rezolvare aplicăm principiul lui Pontreaghin:

L

(

Hamiltonianul problemei:

H

(

K

( ),

t

I

( ),

t

( ),

+

D t

(

r

X

( ),

t

)

a K

( )

t

1

( ),

t

λ

λ

2

( ))

t

+

( )]

rX t

=

( )

D t

+

( )}

D t

+

λ

2

( ){(1

1

t

( )[

t

I

(

( )]

f

)[

( )

t

aK t

λ

R Q t

( ))

Lagrangeanul problemei:

K

( t ),

X

( t ),

I

D ( t )

( t ),

,

variabile de stare variabile de comanda

λ

1

( ),

t

λ

2

( ) ,

t

µ

1

( ),

t

µ

2

( ),

t

µ

3

( ),

t

µ

4

( ),

t

ν

1

( ),

t

ν

2

( )) =

t

variabile adjuncte

multiplicatori Lagrange

= H

+

µ

4

( )

+

µ

1

( )(

t

I

max

D t

I

t

( )

t

( )

( ))

+

µ

2

+

ν

1

( )(

( )(

t

t

D

max

K

( )

t

( ))

D t

X

t

( ))

+

+

µ

3

ν

2

( )(

I

( )((1

t

t

( )