Sunteți pe pagina 1din 27

UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA MASTERAT SPECIALIZAREA: DREPTUL AFACERILOR

HOTARAREA ARBITRALA

COORDONATOR: Prof. Dr. C. D. POPA

MASTERAND: Bianca DUPALAU

TIMISOARA 2010

CUPRINS:

1. Ce este arbitrajul? Notiuni introductive 2. Formele arbitrajului 3. Litigii care pot fi solutionate pe calea arbtrajului 4. Arbitrii - nu 5. Hotararea arbitrala a. Deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale b. Cuprinsul hotararii arbitrale c. Comunicarea hotararii d. Indreptarea si completarea hotararii e. Depunerea dosarului la instanta de judecata; f. Desfiintarea hotararii arbitrale g. Executarea hotararii arbitrale h. Investirea hotararii arbitrale cu formula executorie 6. Hotararea arbitrala straina 7. Jurisprudenta 8. Bibliografie

1. Ce este arbitrajul? Notiuni introductive Arbitrajul nu este o institutie noua, caracteristica dreptului modern, caci pana la organizarea statala a justitiei judecatorul nu era altceva decat o persona aleasa de parti (adica chiar un arbitru) 1. In dreptul nostru, institutia arbitrajului a fost reglementata in Codul de Procedura Civila din 1865, in Cartea a IV-a, unde se gaseste si in prezent. Din punct de vedere procedural, arbitrajul se infatiseaza ca o modalitate privata de solutionare a litigiului dintre parti, de catre o persoana aleasa de acestea. O definitie asemanatoare se regaseste si in unele legislatii sau documente intocmite de diferite asociatii sau organizatii arbitrale. Arbitrajul institutionalizat a luat o mare amploare in ultima perioada. Acesta este si motivul pentru care si in Codul nostru de procedura civila la art. 341 este prevazut principiul potrivit caruia partile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie permanenta de arbitraj. Arbitrajul institutionalziat este utilizat cel mai frecvent in cadrul solutionarii litigiilor comerciale precum si ale celor de comert exterior 2. Arbitrajul este considerat o forma de justitie adaptata in mod special litigiilor dintre comercianti datorita trasaturilor acestuia. Avantajele arbitrajului fata de justitia statala traditionala, sunt multiple. In acest sens pot fi amintite: posibilitatea alegerii arbitrilor, in functie de competenta, pregatirea sau reputatia profesionala a acestora, caracterul lipsit de publicitate al litigiilor deduse solutionarii tribunalului arbitral, posibilitatea solutionarii litigiului in echitate, solutionarea cu celeritate a litigiilor etc. Arbitrajul are o natura juridica mixta, avand atat caracter jurisdictional cat si unul contractual. Caracterul contractual al arbitrajului este dominant intrucat partile sunt libere sa recurga sau nu la arbitraj, iar in cazul in care ele opteaza pentru un astfel de mijloc de solutionare a litigiilor dintre ele, acestea au posibilitatea de a hotari asupra anumitor aspecte legate de modul de organizare al arbitrajului. Singura limitare este cea impusa de prevederile Codului Civil, conform carora partile nu pot deroga de la legile privind ordinea publica si bunele moravuri prin conventii particulare. Natura contractuala a arbitrajului contribuie la alegerea acestei forme de solutionare a litigiilor de catre cei interesati; acestia avand posibilitatea de a stabili normele privind constituirea tribunalului arbitral, Gh. Cotofana Procedura arbitrala. Isotoric, doctrina, jurisprudenta, Ed. Oscar Print Bucuresti 1999 2 Ioan Les - Tratat de drept procesual civil, Editia a 5-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2010
1

numirea, revocare si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral le va urma in judecarea litigiului precum si alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului 3. Pe plan national, pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei functioneaza Curtea de Arbitraj Comercial International, ca institutie permanenta de arbitraj, care are un Regulament propriu de functionare. Pe plan teritorial/local, au fost infiintate Camerele de Comert si Industrie teritoriale, adoptand si acestea Regulamente proprii de functionare. Aceste reguli de functionare au ca fundament prevederile Codului Civil legate de procedura arbitrajului. Larga utilizare a acestei metode alternative de solutionare a diverselor diferende ivite este dovedita prin bogata practica judiciara atat in ceea ce priveste problemele legate de organizarea arbitrajului, cat si cele de natura comerciala. In conformitate cu prevederile art. 341 alin.1 ale Codului de procedura civila, arbitrajul se organizeaza si se desfasoara conform conventiei arbitrale. Pentru a nu cadea sub incidenta sanctiunii nulitatii, conventia arbitrala trebuie incheiata in forma scrisa, fie sub forma unei clauze compromisorii, inscrisa in contractul initial incheiat intre parti, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare care poarta denumirea de compromis. De altfel, este precizat ca, sub rezerva respectarii ordinii publice si a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili, fie prin conventie arbitrala, fie prin act inscris incheiat ulterior, fie direct prin referire la o anumita reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor abitrale, continutul si forma hotararii arbitrale si, in general orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului4. Codul de procedura civila reglementeaza in Cartea a IV-a in principal arbitrajul ad-hoc, numit si ocazional sau privat. In cadrul art. 3411 , 3531, 3596 , 3631 Codul de procedura civila face referire si la institutii permanente de arbitraj.

2. Formele arbitrajului Mihaela Tabarca Drept procesual civil vol.I, Editia a II-a revizuita si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008 4 Monica Ionas Salagean Arbitrajul comercial, Editura All Beck, Bucuresti 2001
3

In conditiile art. 3401 C. proc. civ., arbitrajul poate fi incredintat, prin conventia arbitrala, uneia sau mai multor persoane, investite de parti sau in conformitate cu acea conventie, sa judece litigiul si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele. Art. 3411 C. proc. civ. dispune ca prtile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana. Din aceste texte legale rezulta ca, in privinta organizarii arbitrajului, partile au urmatoarele posibilitati: - sa-si organizeze ele insele arbitrajul; - sa incredinteze organizarea arbitrajului unei terte persoane; - sa incredinteze organizarea arbitrajului unei institutii de arbitraj. Cum precizam si mai devreme, conform celor doua texte legale (art. 3401 si art. 3411 C. proc. civ. ), in privinta formelor pe care le imbraca arbitrajul sunt de retinut urmatoarele: - atunci cand arbitrajul este organizat de o institutie permanenta care foloseste proprii sai arbitrii si propriile reguli de procedura sau reguli de procedura stabilite de parti, arbitrajul este institutionalizat; chiar si in acest caz, arbitrajul paote fi ad-hoc atunci cand, conform vointei partilor, rolul instantei permanente este doar de organizator al arbitrajului, activitatea de organizator fiind intamplatoare; - daca organizatorul arbitrajului nu este o institutie permaneneta de arbitraj, arbitrajul este ad-hoc5.

3. Litigii care pot fi solutionate pe calea arbitrajului Potrivit dispozitiilor C. proc. civ., persoanele care au capacitate deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe cale arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permie a se face tranzactie. In acest sens, nu pot forma obiectul unei tranzactii, si ca atare nu pot fi solutionate pe cale arbitrala, litigiile privitoare la starea si
5

Mihaela Tabarca, op. cit.


6

capacitatea persoanelor, conflicte de drepturi, pensia de intretinere, drepturile nepatrimoniale de proprietate intelectuala. De asemenea, nu sunt arbitrabile litigiile de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti. Daca dreptul in legaura cu care s-a ivit sau s-ar putea ivi un litigiu apartine unui minor sau unui interzis, reprezentantul sau legal, nu ar putea incheia o conventie arbitrala in numele celui pe care il reprezinta, de vreme ce titularul dreptului cu privire la care va purta litigiul nu are capacitate de exercitiu. 4. Arbitrii despre conditiile de numire ale acestora Legislatia noastra procesuala nu impune conditii cu totul deosebite pentru desemnarea arbitrilor. In acest sens, art. 344 C. proc. civ. se limiteaza la precizarea ca poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitatea deplina a drepturilor. Totusi, acest articol contine si doua limitari. Prima se refera la faptul ca poate dobandi calitatea de arbitru numai o persona fizica si nu una juridica. Cea de-a doua limitare se refera la nationalitatea persoanei desemnata ca arbitru. In acest sens, in concordanta cu prevederile art. 344 C. proc. civ., poate fi arbitru orice persoana fizica de cetatenie romana care are capacitate deplina de exercitiu. Conditia ca persoana desemnata sa fie cetatean roman este valabila doar pentru arbitrajul intern/national; in cazul unui litigiu supus arbitrajului international, arbitrii pot avea cetatenie straina (in cadrul noului proiect de cod de procedura civila, conditia cetateniei arbitrului este inlaturata)6. In ciuda faptului ca textul de lege mai sus enuntat, nu prevede incompatibilitati intre calitatea de arbitru si o alta calitate pe care o are o persoana, aceastea sunt prevazute in Constitutie sau in alte legi speciale. In conditiile art. 3401 C. proc. civ. arbitrajul poate fi incredintat, prin conventia arbitrala, uneia sau mai multor persoane, iar in conditiile art. 345 C. proc. civ., partile stabilesc daca litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori mai multi arbitrii. Daca partile n-au stabilit numarul arbitrilor, litigiul se va judeca de trei arbitrii, cate unul pentru fiecare dintre parti, iar al treilea (supraarbitrul) desemnat de cei doi arbitri. Daca exista mai multi reclamanti sau mai multi parati, partile care au interese comune vor numi un singur arbitru. Din continutul acestor texte reise ca: In cazul arbitrajului international, C. proc. civ. permite ca partea straina sa numeasca arbitrii de cetatenie straina, partile putand chiar conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul sa fie cetatean al unui al treilea stat.
6

- partile pot stabili prin conventia lor ca tribunalul sa fie alcatuit din numar par sau impar de arbitri; - daca partile au convenit ca numarul arbitrilor sa fie par, si parerile arbitrilor sunt impartite, tribunalul se completeaza cu un supraarbitru care se numeste conform intelegerii dintre parti (in lipsa neintelegerii partilor, supraarbitrul va fi numit de instant judecatoreasca); - daca partile nu au stabilit numarul de arbitri, atunci tribunalul arbitral va fi compus din 3 arbitri, cate unul pentru fiecare parte si un supraarbitru numit de cei doi arbitri iar in caz de neintelegere intre cei doi, supraarbitrul va fi numit de instanta; - desemnarea supraarbitrului nu este obligatorie pentru constituirea oricarui tribunal arbitral, ci numai daca partile nu au stabilit prin conventie arbitrala numarul arbitrilor, precum si incazul reglementat de art. 3601 C. proc. civ7. Dispozitiile C. proc. civ. stabilesc o limitare a libertatii contractuale a partilor care doresc sa supuna litigiul dintre ele judecatii tribunalului arbitral, egalitatea de tratament neputand fi inlaturata prin vointa partilor. Nefiind vorba despre o nulitate procedurala, care trebuie sa fie constatata de instanta, nulitatea clauzei aratate intervine de drept, in puterea legii.

5. Hotararea arbitrala a) Notiuni despre deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale Hotararea arbitrala este actul final si de dispozitie prin care arbitrii se pronunta asupra litigiului adus in fata lor. Aceasta hotarare se bucura de toate efectele unei hotarari judecatoresti definitive. Conform prevederilor art. 3601 C. proc. civ. care reglementeaza aceasta etapa a arbitrajului, pronuntare trebuie sa fie precedata de deliberarea in secret, cu participarea tuturor arbitrilor in persoana, consemnandu-se in hotararea acesta participarea, fara exceptie. De asemenea este precizat ca sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului, pronuntarea poate fi amanata cu cel mult 21 de zile. Expresia continuta in cadrul acestui articol, si anume in toate cazurile se refera la
7

Mihaela Tabarca, op. cit.


8

faptul ca deliberarea este obligatorie indiferent de numarul arbitrilor si fara a avea vreo importanta daca arbitrajul este in drept sau in echitate 8. In cazul in care in cadrul hotararii nu este consemnata participarea arbitrilor la deliberare, insa sentinta arbitrala este semnata de toti arbitrii, nu va fi atrasa nulitatea hotararii. La fel, in situatia in care sunt necesare noi lamuriri, cauza va putea fi repusa pe rol in vederea unor dezbateri suplimentare. In acest sens, se va stabili un nou termen de arbitrare, cu citarea partilor, sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului. In arbitrajul organizat de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, posibilitatea repunerii litigiului pe rol este prevazuta in art. 61 din Regulament. Asemanator celor petrecute in dreptul comun, daca se amana pronuntarea dezbaterilor de la ultimul termen vor fi consemnate in incheiere9. Intocmirea incheierii este reglementata prin norme imperative datorita prevederilor C. proc. civ. legate de arbitraj (art. 358 13 C. proc. civ.). De aceea, daca nu se intocmeste incheierea de dezbateri ori dezbaterile nu sunt consemnate in cuprinsul sentintei arbitrale, se poate spune ca hotararea arbitrala a fost data cu incalcarea normelor imperative ale legii, astfel incat sa fie susceptibila de anularea in conditiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. In cazul in care tribunalul arbitral este compus dintr-un numat impar de arbitri, hotararea se ia cu majoritatea de voturi, conform prevederilor art. 3602 C. pr. civ.. Arbitrul care a avut o alta parere isi va redacta si semna opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care acesta se sprijina. Asemeni dreptului comun, este de preferat ca hotararea sa se dea cu unanimitate. Numai pentru ipoteza in care nu exista unanimitate, solutia trebuie luata cel putin cu majoritatea de voturi. In cadrul solutionarii litigiului supus arbitrajului, este posibil ca tribunalul arbitral sa fie compus dintr-un numar par de arbitrii. In situatia in care acestia nu se inteleg asupra solutiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform intelegerii dintre parti sau, in lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul astfel numit, va putea pronunta o hotarare numai dupa ascultarea partilor si a celorlati arbitri in una dintre urmatoarele maniere: fie se va uni cu una dintre solutii, fie o va putea modifica sau fie va putea pronunta o alta solutie. Ca si o consecinta a faptului ca supraarbitrul se poate pronunta numai dupa asculatarea partilor, inseamna ca dupa numirea acestuia, pricina trebuie repusa pe rol si partile citate, astfel incat sa pot si fi puse concluzii in fata supraarbitrului. Ascultarea arbitrilor se va face cu ocazia deliberarii, dupa ce partile au pus din nou concluzii in fata supraarbitrului.
8 9

M. Tabarca, op. cit. Gh. Beleiu Hotararea arbitrala si desfiintarea ei in RDC nr. 6 din 1993
9

Tribunalul arbitral, in concordanta cu stipulatiile art. 360 C. proc. civ., solutioneaza litigiul in temeiul contractului principal si al normelor de drept aplicabil, tinand seama cand este cazul si de uzantele comerciale. Pe baza acordului expres al partilor, tribunalul arbitral poate solutiona litigiul in echitate. A solutiona un litigiu in echitate, sau a fi parte dintr-un arbitraj in echitate inseamna ca arbitrii nu sunt tinuti de respectarea regulilor de drept ce s-ar putea sa-si gaseasca aplicare intr-un litigiu, ci vor fi indrituiti a judeca numai dupa cugetul si chibzuirea lor 10. Ca si o consecinta a faptului ca, atunci cand judeca in echitate, arbitrii nu sunt obligati sa aplice regulile de drept nu inseamna totusi ca ei s-ar putea abate si de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, de vreme ce nici partile nu pot conveni in acest sens (art. 5 C. proc. civ.). Hotararea prin care tribunalul arbitral care a judecat in echitate incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii, poate fi anulata11, deoarece art. 364 C. proc. civ. nu distinge dupa cum arbitrajul a fost in drept sau in echitate, Tinand cont de faptul ca dreptul tribunalului arbitral de a judeca in echitate rezulta din conventia partilor, tot partile, prin acordul lor expres de vointa, pot reveni asupra conventiei initiale pana cel mai tarziu la art. 355 alin . 1 C. proc. civ. in forma in vigoare dupa modificarea din 1990 11 art. 364 lit. i) C. proc. civ.: Hotrrea arbitral poate fi desfiinat numai prin aciune n anulare pentru unul din urmtoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluionare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluionat litigiul fr s existe o convenie arbitral sau n temeiul unei convenii nule sau inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit n conformitate cu convenia arbitral; d) partea a lipsit la termenul cnd au avut loc dezbaterile i procedura de citare nu a fost legal ndeplinit; e) hotrrea a fost pronunat dup expirarea termenului arbitrajului prevzut de art. 3531 ; f) tribunalul arbitral s-a pronunat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult dect s-a cerut; g) hotrrea arbitral nu cuprinde dispozitivul i motivele, nu arat data i locul pronunrii, nu este semnat de arbitri; h) dispozitivul hotrrii arbitrale cuprinde dispoziii care nu se pot aduce la ndeplinire; i) hotrrea arbitral ncalc ordinea public, bunele moravuri ori dispoziii imperative ale legii.
10

10

inchiderea dezbaterilor inaintea tribunalului arbitral, si sa impuna ca arbitrajul sa aiba loc in drept. Solutionarea litigiului in echitate poate fi facuta numai de catre tribunalul arbitral. Nicio dispozitie a legii nu indreptateste partile sa convina pentru a solutiona litgiul dintre ele in echitate in fata oricaror organe de jurisdictie. Desi alin. (2) al art. 360 este formulat in sensul ca tribunalul arbitral poate solutiona litigiul in echitate, acesta nu trebuie inteles ca tribunalul arbitral, chiar in prezenta acordului expres al partilor pentru judecata in echitate, ar putea alege forma de judecata pe baza normelor de drept aplicabile. Dimpotriva, tribunalul arbitral va fi legat de alegerea partilor pentru forma de judecata, respectiv pentru fundamentul pe care se va intemeia hotararea tribunalului arbitral12. b) Cuprinsul hotararii arbitrale Legat de continutul si cuprinsul hotararii arbitrale, dispozitiile art. 361 C. proc. civ. precizeaza ca hotararea arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda: - componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii hotararii; - numele partilor, domiciliul sau resedinta lor, sau dupa caz, denumirea si sediul, numele representantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului; - mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj; - obiectul litigiuliu si sustinerile pe scurt ale partilor; - motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care, sub acest aspect, intemeiaza solutia; - dispozitivul; 2 13 - semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360 . Lipsa oricarui dintre elementele enumerate de acest articol poate atrage anularea hotararii arbitrale, intrucat termennul trebuie cuprins in cadrul acestui articol, denota caracterul imperativ al acestuia. In general, cheltuielile datorate de supunerea unui litigiu arbitrajului, si anume, cheltuieli privind organizarea si desfasurarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare ale probelor, cheltuielile de deplasare ale partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor, sunt suportate de parti, in urma intelegerii dintre acestea (art. 359 C. proc. civ. alin.1). Situatia este insa alta, in ipoteza in care intre parti nu exista o
12 13

Ioan Les, op. cit. Art. 361 C. proc. civ.


11

intelegere privind modalitatea de suportare a cheltuielilor pricinuite de arbitraj. In acest sens, conform prevederilor art. 359 alin. 2 C. proc. civ., cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigul, fie integral, daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte. Insa, in cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc si se platesc conform regulamentului acelei institutii. Astfel, printr-o simpla analiza a celor doua texte, putem concluziona ca in privinta arbitrajului ad-hoc, cheltuielile privind organizarea si desfasurarea arbitrajului se suporta potrivit intelegerii partilor, pe cand in cazul arbitrajului institutionalizat, cheltuielile sunt stabilite si platite conform regulamentului institutiei permanente. Art. 3591 C. proc. civ. precizeaza ca, tribunalul arbitral poate evalua (in mod provizoriu) cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa consemnze suma respectiva prin contributie egala sau pot fi obligate solidar la plata. Alin. 3 al acestui articol prevede ca, in cazul in care paratul nu isi indeplineste obligatia care ii revine, in termenul stabilit de catre tribunalul arbitral, reclamantul va consemna intreaga suma, urmand ca prin hotararea arbitrala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum si modul de suportare al acestora de catre parti. Tot astfel, alin. 4 al aceluias articol, stipuleaza ca tribunalul arbitral poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale, enumerarea cuprinsa in alin.1 al art. 3591 C. proc. civ., nefiind una limitativa. c) Comunicarea hotararii In ceea ce priveste comunicare hotararii arbitrale, art. 363 C. proc. civ. stabileste ca hotararea arbitrala va fi comunicata partilor in termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei. Tribunalul arbitral va putea elibera o dovada privind comunicarea hotararii, la cererea partii interesate. Hotararea arbitrala astfel comunicata, are efectele unei hotarari judecatoresti definitive14. d) Indreptarea si completarea hotararii

14

Ioan Les, op. cit.


12

Art. 362 C. proc. civ. prevede ca in termen de 10 zile de la data primirii hotararii, oricare dintre parti poate solicita completarea hotararii, daca considera ca prin hotararea pronuntata, tribunalul arbitral a omis sa se pronunte asupra unuia dintre capetele de cerere. Tot la cererea uneia dintre parti, precum si din oficiu (prin intermediul unei incheieri de indreptare), orice greseli materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fodul solutiei, precum si greselile de calcul, pot fi rectificate. De precizat ca atat hotararea de completare cat si incheierea de indreptare face parte integranta din hotararea arbitrala 15. In legatura cu termenul de 10 zile prevazut, trebuie mentionat ca acesta este un termen de decare, ceea ce inseamna ca in situatia in care partea care considera ca textul hotararii nu este complet nu se adreseaza tribunalului arbitral pentru a se completa cuprinsul hotararii in cadrul termenului prevazut de 10 zile nu va mai putea face acest lucru ulterior implinirii acestui termen. Textul de lege prevede de asemenea obligativitatea citarii partilor in cazul in care se cere completarea hotararii arbitrale, aceasta cerinta ramnand la latitudinea tribunalului in cazul indreptarii hotararii. e) Depunerea dosarului la instanta judecatoreasca Codul de procedura civila la art. 3631 prevede termenul de 20 de zile de la data comunicarii hotararii, ca termen in cadrul caruia tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la instante judecatoreasca, atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale. In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanente, dosarul se pastreaza la acea institutie. Acest termen de 20 de zile se calculeaza avand in vedere si modalitatea in care se face comunicarea hotararii si anume prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire. In acest sens, momentul de la care se calculeaza acest termen depinde de data la care este primita confirmarea de primire.

f) Desfiintarea hotararii arbitrale Despre actiunea in anulare

15

Mihaela Tabarca, op. cit.


13

Actiunea in anulare este sigura modalitate prin intermediul careia poate fi desfiintata hotararea arbitrala si intervine pentru unul dintre urmatoarele motive: - litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului; - tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii nule sau inoperante; - tribunalul arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala; partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal indeplinita; hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut de art. 3533 ; - tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut; - hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motvele, nu arata data si locul pronuntarii, nu este semnata de arbitrii; - dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire; - hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii16. Datorita acestei enumerari limitative a motivelor admiterii actiunii in anulare, se poate concluziona ca atunci cand se cere desfiintarea hotararii pentru ale motive decat cele expres prevazute de art. 364 C. proc. civ., actiunea va fi respinsa ca inadmisibila. O observatie se impune in legatura cu motivul cuprins de art. 364 C. proc. civ. la litera f, respectiv cel legat de ipoteza in care tribunalul arbitral un s-a pronuntat asupra unui lucru cerut. Este vorba despre aceeasi situatie juridica care da dreptul la completarea hotararii arbitrale in conditiile art. 362 C. proc. civ., astfel putandu-se chiar vorbi despre un veritabil drept de optiune al partii intre a recurge la procedura completarii hotararii arbitrale si cea a desfiintarii ei pe calea actiunii in anulare. Este insa putin probabil ca partea interesata sa recurga la ce-a de-a doua optiune, avand in vedere simplitatea procedurii de completare a hotararii.

16

Art. 364 C. proc. civ.


14

Renuntarea la actiunea in anulare Partile nu pot renunta prin conventia arbitrala la dreptul de a introduce actiunea in anulate impotriva hotararii arbitrale, conform art. 3641 C. proc. civ. insa, chiar si asa, renuntarea la acest drept se poate face dupa pronuntarea hotararii. In situatia in care partea care a fost obligata prin hotarare arbitrala declara ca renunta la declansarea actiunii in anulare, inseamna ca a achiesat expres la aceasta hotarare. Achiesarea este irevocabila, astfel incat, nu se poate reveni asupra ei nici chiar in cadrul termenului prevazut de atr. 365 alin. 2 C. proc. civ.

Competenta de solutionare Competenta in a solutiona in prima instanta actiunea in anulare revine instantei judecatoresti imediat superioare celei prevazute la art. 342, in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul, textul de lege determinand atat competenta materiala cat si cea teritoriala. (vezi text articol). Partile care au convenit asupra rezolvarii litigiul ivit intre ele pe calea arbitrajului, pot conveni asupra unei proceduri care sa deroge de la dispozitiile Codului de procedura civila numai in ceea ce priveste solutionarea litigiului de catre tribunalul arbitral. Insa, cand este vorba despre atributii care revin instantei statale sau de competenta acesteia, partile nu pot stabili in alt mod decat cel prevazut de Cod 17. Termenul de exercitare Actiunea in anulare poate fi introdusa in termen de 1 luna de la data comunicarii, conform prevederilor art. 365 alin. 2. Acest termen este unul imperativ si se calculeaza de la data comunicarii valabile a hotararii arbitrale. Suspendarea executarii hotararii
17

Mihaela Tabarca, op. cit.


15

Instanta judecatoreasca va putea suspenda executarea hotararii arbitrale impotriva careia a fost introdusa actiunea in anulare, in conditiile stipulate de art. 365 alin (3) C. proc. civ., insa numai dupa depunerea unei cautiuni fixate de ea. Natura juridica a actiunii Conform discutiilor din doctrina, s-a ajuns la concluzia ca actiunea in anularea unei hotarari arbitrale are o natura juridica mixta, si anume una jurisdictionala si una contractuala. Aceasta reprezinta un mijloc procedural specific de desfiintare a unei hotarari arbitrale prin care s-a incalcat, in principal conventia arbitrala, ea nefiind o simpla actiune in anularea unei conventii din cadrul careia lipseste orice competenta jurisdictionala, insa nici o cale de atac impotriva unui act exclusiv jurisdictional18. Aspecte de ordin procedural a) Compunera completului: Actiunea in anulare formulata potrivit art. 364 se judecata in completul prevazut pentru judecata in prima instanta, iar recursul se judecat in completul prevazut pentru aceasta cale de atac. b) Modul in care va proceda instanta judecatoreasca In condititiile art. 366 alin. 1 C. proc. civ., instanta, admitand actiunea, va anula hotararea arbitrala, iar daca litigiul este in stare de judecata, se va pronunta si in fond in limitele conventiei arbitrale. Daca, insa, pentru a hotari in fond este necesara administrarea de noi probe, instanta judecatoreasca se va pronunta dupa administrarea acestora. In acesta situatie, hotararea de anulare nu se va putea ataca decat odata cu hotararea asupra fondului. Trebuie retinut ca, fiind cazul unei proceduri speciale de solutionare a unui litigiu, instanta care admite actiunea in anulare nu poate (in timpul procesului de judecare a fondului) sa pronunte solutii specifice instantei de recurs si sa trimita pricina spre rejudecare tribunalului arbitral care a solutionat diferendul fara sa intre in cercetarea fondului, intrucat prevederile art. 366 nu permit o astfel de solutie. La fel, instanta care a admis actiunea in anulare nu poate sa determine instanta careia i-ar fi revenit competenta de prima instanta si
18

Ioan Les, op. cit.


16

sa-i trimita cauza spre rejudecare, ci este obligata sa cerceteze fondul si sa pronunte o hotarare susceptibila de recurs19. c) Calea de atac Calea de atac care poate fi folosita impotriva hotararii instantei judecatoresti cu privire la actiunea in anulare este numai recursul. In acest sens, termenul de exercitare al recursului este de 15 zile si curge de la data comunicarii hotararii. g) Executarea hotararii arbitrale Conform art. 367. C. proc. civ., hotararea arbitrala este obligatorie, ea fiind adusa la indeplinire de bunavoie de catre partea impotriva careia s-a pronuntat, de indata sau in termenul aratat in hotarare. h) Investirea cu formula executorie Hotararea arbitrala poate fi investita cu formula executorie, la cererea partii castigatorea. Astfel, incheierea de investire se da de catre instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342, fara citarea partilor, in afara de cazul in care exista indoieli cu privire la regularitatea hotararii arbitrale, partiile fiind citate20. Hotararea arbitrala astfel investita, constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.

6. Hotararea arbitrala straina Prin hotarare arbitrala straina se intelege o hotarare data pe teritoriul unui stat strain sau care nu este considerata ca hotarare nationala in Romania. Raportat la prevederile Legii 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, si pornind de la criteriul obiectiv al locului arbitrajului pentru determinarea nationalitatii unei hotarari, se intelege ca hotararea pronuntata in Romania intr-un arbitraj international, este o hotarare nationala. In concordanta cu prevederile art. 3701 C. proc. civ., hotararile arbitrale straine pot fi
19 20

Gh. Beleiu, op. cit. Mihaela Tabarca, op. cit.


17

recunoscute in Romania, pentru a se bucura de putere de lucru judecat, prin aplicare prevederilor Legi 105/1992. Tot incadrul art. 3701 C. proc. civ. este stabilit ca hotararile arbitrale straine, care nu sunt aduse la indeplinire de buna voie de catre cei obligati a le executa, pot fi puse in executare silita pe teritoriul Romaniei, facandu-se aplicare a prevederilor Legii 105/1992. Hotararile arbitrale straine, pronuntate de catre un tribunal arbitral competent, au forta probanta in fata instantelor din Romania cu privire la situatiile de fapt pe care le constata21. 7. Jurisprudenta I. Contract de concesiune. Influenta evolutiei legislative in materia contractului de concesiune asupra competentei de solutionare a cauzelor derivand dintr-o atare conventie La data incheierii contractului de concesiune de catre parti Legea nr. 219/1998 in varianta in vigoare de la acea data, permitea partilor de a insera in contractul lor o clauza compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legala pentru entitatea administratiei publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial. Evolutia legislativa in materia contractului de concesiune, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdictiei contenciosului administrativ si abrogarea expresa a Legii nr. 219/1998 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 intrata in vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia ca, la data sesizarii tribunalului arbitral cu cererea de arbitrare - 6 iulie 2006 - (dupa intrarea in vigoare a legii nr. 554/2004 si a O.U.G. nr. 34/2006) clauza compromisorie devenise inoperanta, nemaiexistand fundamentul legal pentru ca entitatea administratiei publice locale sa recurga la o justitie privata22. Prin hotararea nr. 10 pronuntata la data de 27 decembrie 2006 de Curtea de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Dambovita, tribunalul arbitral investit cu solutionarea cererii de arbitrare formulata de reclamanta SC R.L.C. SA in contradictoriu cu paratul Consiliul Local al Municipiului, a admis in parte cererea reclamantei si a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma Ioan Les, op. cit. Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia comerciala decizia nr. 973 din 7 martie 2008
21

22

18

reprezentand contravaloare rate lunare pentru reabilitare, modernizare si extindere SIP, suma datorata in baza obligatiilor asumate de parti prin contract. Paratul a mai fost obligat si la plata de majorari, calculate la facturile neachitate. Totodata, prin aceiasi hotarare, tribunalul arbitral a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor egale cu dobanzile bancare platite de aceasta pentru creditul contractat in vederea executarii contractului, precum si cererea reconventionala formulata de parata cu privire la rezilierea contractului , ca netimbrata, dispunand restituirea ei. Impotriva acestei hotarari, Consiliul Local al Municipiului a formulat actiune in anulare, solicitand desfiintarea ei pentru motivele prevazute de art. 364 lit.a,b si i Cod procedura civila sustinand ca litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului, conventia arbitrala fiind nula si inoperanta. Sub aspectul incalcarii dispozitiilor imperative ale legii, reclamanta critica hotararea arbitrala, care nu a sanctionat nerespectarea dispozitiilor art. 7201 Cod procedura civila cu privire la concilierea prealabila. Prin sentinta nr. 85 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel Ploiesti - Sectia comerciala de contencios administrativ si fiscal a respins ca nefondata actiunea in anulare formulata de Consiliul Local al Municipiului. Examinand motivele de anulare invocate, Curtea de apel apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 364 lit.a,b si i Cod procedura civila, litigiul ivit intre parti fiind unul patrimonial, solutionat corect si legal de Tribunalul arbitral in baza clauzei compromisorii inserata in contractul nr. 28096 din 15 august 2005 incheiat de parti la art. 26 alin.2, clauza care este valida si operanta. Reclamanta a declarat in termen legal, recurs mpotriva sentintei pronuntate de Curtea de Apel Ploiesti solicitand modificarea hotararii, in sensul admiterii actiunii in anulare arbitrala formulata si desfiintarii hotararii Tribunalului arbitral cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiesti pentru solutionarea in fond a litigiului. Recurenta si-a intemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct.9 Cod procedura civila, invocand incalcarea si aplicarea gresita a legii sub aspectul solutionarii de catre instanta de apel a celor trei motive de desfiintare a hotararii arbitrale formulate prin actiune in anulare promovata. In argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta a sustinut in sinteza, urmatoarele: - litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului in conditiile in care exista restrictii impuse statului si dezmembramintelor sale de a apela la jurisdictia arbitrala, in acelasi sens fiind si dispozitiile
19

art. 14 din Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj Dambovita; iar prin modificarea Legii nr. 219/1998 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, litigiile in care sunt parte persoane juridice de drept public au fost scoase din competenta generala a arbitrajului. - tribunalul a solutionat litigiul in temeiul unei conventii nule, inoperante concluzie care se impune din examinarea clauzelor statuate la art. 25 alin.6 si art. 26 alin.2 din contract, care prevad o competenta alternativa, in favoarea arbitrajului sau jurisdictiei statale, clauze care se exclud reciproc. - sub un al doilea aspect recurenta sustine ca referitor la clauza compromisorie aceasta era inoperanta intrucat contractul partilor fusese reziliat, astfel ca Tribunalul arbitral verificandu-si competenta trebuia sa dispuna inchiderea dosarului. In cursul solutionarii cauzei recurenta a depus, ca act nou in recurs, sentinta nr. 1396 din 11 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Dambovita prin care se constata reziliat de drept contractul nr. 28096 din 15 august 2005 incheiat de parti, iar intimata-parata a formulat intampinare la cererea de recurs solicitand respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat. 1. Preliminar examinarii criticilor de nelegalitate invocate, Curtea apreciaza ca se impun cateva considerente generale cu privire la obiectul contractului dedus judecatii, dispozitiile legale aplicabile si modificarile succesive pe care acestea le contin, aspecte peremtorii in opinia Curtii, in solutionarea prezentului recurs. 2. Obiectul contractului incheiat la data de 15 august 2005 intre reclamanta Consiliul Local al Municipiului, in calitate de concedent si parata SC R.L.C. SA, astfel cum este definit de art. 2 din contract, l-a constituit concesionarea serviciului de iluminat public (SIP) din Municipiul, constand in activitati de operare propriu-zisa gestiune, administrare, exploatare, intretinere, precum si finantare si realizare a investitiilor din infrastructura aferenta serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala. Potrivit mentiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din punct de vedere al regimului juridic, reglementarilor cuprinse in Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor publicata in Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998 cu modificarile ulterioare.

20

2. Art.30 (2) din Legea nr. 219 /1998, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct.13 din Legea nr. 528/2004, in vigoare la data semnarii contractului, prevedea posibilitatea partilor de a stipula in contract, o clauza compromisorie pentru solutionarea eventualelor litigii izvorate din executarea contractului de concesiune, atribuind competenta de solutionare a litigiilor instantelor arbitrale romane sau internationale, clauza pe care partile, au inserat-o in art. 26 (2) din contractul de concesiune convenit. 3. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si actele normative emise in aplicarea acesteia au fost abrogate expres prin ordonanta de urgenta nr. 34/2006 publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 418 din 15 mai 2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica a contractelor de concesiune de lucrari publice servicii publice, ordonanta care a intrat in vigoare la data de 30 iunie 2006 cu exceptiile prevazute la art. 307 (2) din cuprinsul sau. Conform art. 3 din sectiunea a 2-a din ordonanta, contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleasi caracteristici cu contractul de servicii cu deosebirea ca in contra partida serviciilor prestate concesionarul primeste din partea autoritatii contractante dreptul de a exploata serviciile sau acest drept insotit de plata unei sume de bani. Cu privire la solutionarea litigiilor aparute dupa incheierea contractului, - art. 286 Sectiunea a 9-a - din ordonanta stabileste competenta numai in favoarea instantei de judecata potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile ulterioare. 4. Mai trebuie precizat, cu referire la dispozitiile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, publicata in Monitorul Oficial nr. 1154 din 2 decembrie 2004 si care a intrat in vigoare la 5 ianuarie 2005, ca potrivit art. 2 lit.c din lege, sunt asimilate actelor administrative, in sensul legii, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice, competenta de solutionare a litigiilor legate de aplicarea si executarea contractului administrativ apartinand instantei de contencios administrativ (art. 8 alin.2 din lege. 5. In sfarsit potrivit dispozitiilor tranzitorii cuprinse in art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei; in acelasi sens, art. 297 din Ordonanta de Urgenta nr. 34/2006 Capitolul XI - Dispozitii tranzitorii finale - prevede ca
21

in masura in care ordonanta de urgenta nu dispune altfel, sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun. In acest sens Curtea aminteste dispozitiile art. 725 alin.1 Cod procedura civila cuprinsa in Cartea VII si care constituie dreptul comun in materia conflictelor in timp a legilor de procedura consacrand principiul aplicarii imediate a legii noi de procedura. Normele tranzitorii cuprinse in Legea nr. 554/2004 si O.U.G. nr. 34/2006 nu contravin celor statuate de art. 725 alin.2 Cod procedura civila conform caruia numai procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantei legale investite vor continua sa fie judecate de acele instante, si prin urmare si gasesc deplina aplicare in cauza. 6. Revenind la chestiunea arbitrabilitatii litigiului de fata din perspectiva caracterului valid si operant al clauzei compromisorii convenite de parti, aspecte care constituie motivele de critica invocate de recurenta, Curtea apreciaza ca evolutia legislativa, respectiv modificarile cadrului legal in materia contractului de concesiune constituie repere relevante in solutionarea cauzei de fata. 7. Determinarea sferei litigiilor susceptibile de a fi solutionate pe calea arbitrajului este o chestiune de ordine publica, deoarece ordinea publica si dispozitii imperative ale legii impun ca anumite litigii sa nu fie scoase din competenta jurisdictiei statale. Arbitrabilitatea, asa cum este configurata in dispozitiile cuprinse in Cartea a IV-a Cod procedura civila "Despre arbitraj" vizeaza un dublu aspect , ratione personae si ratione materiae. Dupa natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi solutionate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea priveste capacitatea mai larga sau mai restransa a persoanelor de drept public de a recurge la arbitraj. Prin urmare, concluzia pe care o impune, cadrul legal cu privire la arbitrajul privat (civil si comercial) este aceea ca arbitrabilitatea constituie, in esenta, o conditie de valabilitate a conventiei arbitrale, iar o conventie arbitrala avand ca obiect litigii nearbitrale, incalca ordinea publica. 8. In cauza, la data incheierii contractului de concesiune de catre parti (15 august 2005) Legea nr. 219/1998 in varianta in vigoare de la acea data, permitea partilor de a insera in contractul lor o clauza compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legala pentru entitatea administratiei publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial.
22

Evolutia legislativa in materia contractului de concesiunea, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdictiei contenciosului administrativ si abrogarea expresa a Legii nr. 219/1998 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 intrata in vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia ca, la data sesizarii tribunalului arbitral cu cererea de arbitrare - 6 iulie 2006 - (dupa intrarea in vigoare a legii nr. 554/2004 si a O.U.G. nr. 34/2006) clauza compromisorie devenise inoperanta, nemaiexistand fundamentul legal pentru ca entitatea administratiei publice locale sa recurga la o justitie privata. Cu alte cuvinte, natura administrativa a contractului de concesiune avand ca obiect bunuri si servicii de interes public local exclude arbitrajul comercial privat deoarece autoritatile administrative implicate actioneaza in calitate de putere publica si si exercita atributiile pentru satisfacerea unui interes public, potrivit actualului context legislativ. 9. Curtea apreciaza ca o asemenea concluzie nu constituie o incalcare a principiului "tempus regit actum" cu consecinta aplicarii retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor si obligatiilor partilor, deoarece exceptarea de la jurisdictia privata a acestor categorii de contracte administrative constituie o chestiune de procedura, de competenta absoluta, or in aceasta materie, legea noua este de imediata aplicare si raporturilor juridice stabilite sau formate inainte de promulgarea sa. 10. Asa fiind, cum arbitrabilitatea conditie esentiala de valabilitate a clauzei compromisorii este o chestiune de ordine publica, legea noua care statueaza si reglementeaza asemenea materie sub aspectul competentei, excluzand jurisdictia privata, se aplica tuturor cauzelor ivite dupa intrarea ei in vigoare, in acest sens fiind si dispozitiile tranzitorii evocate in cuprinsul acestor considerente cu mentiunea ca pentru drepturile pe care partile le pot avea dupa natura contractului convenit (altele decat cele referitoare la ordinea publica si legile de competenta) se aplica legea in vigoare sub imperiul careia s-a incheiat contractul. II. Competenta materiala. Declinarea de competenta intre un organ cu activitate jurisdictionala si instanta statala. Dispozitii legale incidente Dispozitiile cuprinse in art. 158 alin.3 cod procedura civila constituie in adevar, solutia procedurala a declinarilor de competenta aplicabile in cazul cand instantele judecatoresti se declara necompetente. Se admite ca necompetenta, in functie de
23

natura imperativa sau dispozitiva a normelor, are drept consecinta declinarea competentei in favoarea altei instante sau in favoarea unui organ cu activitate jurisdictionala atunci cand raportul litigios este in legatura cu o conventie arbitrala valabila. Nu este mai putin adevarat ca in acest caz dispozitiile citate nu fac nicio distinctie intre organele cu activitate jurisdictionala competente care pot fi organe ale statului sau private si, ca urmare, in practica dispozitiile art. 158 (3) Cod procedura civila au constituit fundamentul declinarilor de competenta de la instanta statala care s-a dezinvestit catre arbitraje care sunt organe jurisdictionale cu un caracter privat23. Reclamanta P.M. S.P.A. s-a adresat Curtii de Arbitraj Comercial si Maritim solicitandu-i ca prin sentinta pe care o va pronunta sa o oblige pe parata SC NFR Giurgiu Nav SA la plata daunelor rezultate din intarzierea predarii marfii, din deteriorarea acesteia pe timpul transportului. In sustinerea actiunii s-a invocat de catre reclamanta nerespectarea de catre parata a termenelor stipulate in contractul de transport, care a avut drept consecinta rezolutiunea contractului de vanzare cumparare din partea cocontractantului sau si plata de daune. Tribunalul arbitral, prin hotararea nr. 16 din 15 iunie 2007 si-a verificat competenta de a solutiona litigiul in conformitate cu art. 343 Cod procedura civila si art. 12 din regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj de pe langa C.C.I.N.A. Constanta si a stabilit ca intre parti nu s-a incheiat o conventie arbitrala privind eventuale litigii care ar rezulta din executarea transporturilor din litigiu intre P. si C. De asemenea a apreciat ca scrisorile de trasura si celelalte acte care au fost depuse la dosar vizeaza rezolvarea in fond a litigiului si nu competenta Tribunalului arbitral intrucat nu contin nicio clauza compromisorie privind eventualele litigii care s-ar naste din executarea sau neexecutarea contractului de transport. S-a mai retinut ca parata nu si-a dat consimtamantul in fata Tribunalului arbitral pentru incheierea unei astfel de conventii, iar din comportarea partilor din fata tribunalului s-a dedus ca acestea nu au convenit sa abandoneze competenta legala de drept comun in favoarea unui arbitraj. Vazand si dispozitiile art. 56 (2) din Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj de pe langa CCINA Constanta, tribunalul arbitral a hotarat inchiderea procedurii arbitrale in litigiul dintre cele doua parti. Pmpotriva hotararii arbitrale, reclamanta P.M. S.P.A. a formulat actiune in anulare in temeiul art. 364 lit.i Cod procedura civila pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia comerciala decizia nr. 1201 din 21 martie 2008, in acelasi sens, decizia nr. 1058 din 13 martie 2008
23

24

motivul ca solutia s-a dat cu incalcarea art. 158 alin.3 Cod procedura civila intrucat tribunalul arbitral daca a constatat ca nu era competent sa solutioneze litigiul trebuia sa-si decline competenta in favoarea instantei de judecata competente. In sprijinul actiunii in anulare au mai fost invocate prevederile art. 22 alin.4 si art. 343 /4 alin.4 Cod procedura civila care se refera la posibilitatea ivirii conflictului de competenta intre o instanta judecatoreasca si un tribunal arbitral. De asemenea s-a invocat si art. 59 din Acordul de la Bratislava care impune pentru litigiile izvorate din contractul de transport competenta arbitrajului de la locul unde se afla paratul. Curtea de Apel Constanta - Sectia comerciala prin sentinta nr. 19 din 12 iulie 2007 a respins actiunea in anulare inlaturand toate sustinerile reclamantei referitoare la obligatia tribunalului arbitral de a declina competenta in favoarea instantelor judecatoresti. Potrivit Curtii, conventia de la Bratislava stabileste competenta teritoriala a arbitrajului in cazul in care exista conventie arbitrala iar in ce priveste dispozitiile art. 343 (3) (4) alin.4 Cod procedura civila a retinut ca obligatia de declinare nu se poate deduce din faptul ca in codul de procedura civila exista reglementari care se refera la rezolvarea conflictului de competenta care s-ar ivi intre un tribunal arbitral si o instanta de judecata. Potrivit aceleiasi Curti, permisivitatea normelor care guverneaza procedura arbitrala, creeaza doar o situatie posibila fara sa stabileasca imperativ solutia de declinare a competentei in favoarea instantei judecatoresti. Pe baza acestor argumente s-a ajuns la concluzia ca nu s-au incalcat norme imperative de ordine publica si, in consecinta, actiunea in anulare a fost respinsa. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, reclamanta Produce Minermet cu sediul profesional in Constanta invocand motivul prevazut de art. 304 (9) Cod procedura civila. Recursul este nefondat. Recurenta a invocat aplicarea gresita a art. 158 alin.3 Cod procedura civila. In sprijinul aplicarii gresite a legii, autoarea a invocat doctrina si practica judiciara pentru a sustine ca atunci cand tribunalul arbitral se declara necompetent functioneaza declinarea de competenta in favoarea instantei statale, apreciind ca, declinarea de competenta functioneaza in ambele sensuri, de la instanta statala catre arbitraj si de la arbitraj catre instanta statala. Analizand acest motiv se constata: 1. Art.158 alin.3 Cod procedura civila prevede expres: "Daca instanta se declara necompetenta, mpotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei
25

competente, sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent de indata ce hotararea de declinare a devenit irevocabila". 2. Dispozitiile citate constituie in adevar solutia procedurala a declinarilor de competenta aplicabile in cazul cand instantele judecatoresti se declara necompetente. Se admite ca necompetenta, in functie de natura imperativa sau dispozitiva a normelor, are drept consecinta declinarea competentei in favoarea altei instante sau in favoarea unui organ cu activitate jurisdictionala atunci cand raportul litigios este in legatura cu o conventie arbitrala valabila. 3. Nu este mai putin adevarat ca in acest caz dispozitiile citate nu fac nicio distinctie intre organele cu activitate jurisdictionala competente care pot fi organe ale statului sau private si, ca urmare, in practica dispozitiile art. 158 (3) Cod procedura civila au constituit fundamentul declinarilor de competenta de la instanta statala care s-a dezinvestit catre arbitraje care sunt organe jurisdictionale cu un caracter privat. 4. In temeiul acelorasi dispozitii cu referire si la art. 343/4 alin.4 Cod procedura civila, recurenta a considerat ca declinarea de competenta functioneaza in aceleasi conditii de la tribunalul arbitral care se declara necompetent catre instanta statala. Cu privire la aceasta critica dezvoltata in recurs, in solutionarea actiunii in anulare, instanta a dat o dezlegare corecta solicitarii de a se declina sau trimite cauza unei instante statale in conditiile in care nicio dispozitie legala nu o prevede iar partea nu a cerut in fata tribunalului arbitral, ca alternativa la situatia verificarii competentei de catre acesta, trimiterea cauzei catre o instanta statala care in conditiile art. 342 Cod procedura civila ar fi competenta sa judece litigiul. Daca in primul caz, cel anterior analizat, art. 158 alin.3 se coroboreaza cu art. 3434 pct.3 Cod procedura civila si se admite ca exista o finalitate a solutiei in situatia in care instanta judecatoreasca se declara necompetenta, pe o constructie juridica bazata pe art. 158 (3) Cod procedura civila, in cel de-al doilea caz, cel in speta, cu atat mai putin se poate pune problema declinarii competentei catre instanta statala. Trebuie retinut faptul ca atunci cand partea se adreseaza in baza unei conventii arbitrale pe care o considera valabila, tribunalului arbitral, acesta spre deosebire de instanta statala care si verifica la cererea uneia dintre parti competenta, si verifica din oficiu competenta si in masura in care apreciaza ca este necompetent inchide procedura arbitrala, solutie care a fost pronuntata si in speta. Prin aceasta solutie, tribunalul arbitral s-a dezinvestit si, in lipsa unor dispozitii speciale din Cartea a IV-a, nu se poate apela la alte norme procedurale care reglementeaza o anume situatie pentru a retine
26

ca exista si o alta obligatie in sarcina unui organ jurisdictional, de declinare a competentei cu atat mai mult cu cat acesta este unul privat. Prin urmare normele speciale raman de strica interpretare iar aplicabilitatea lor nu poate fi extinsa la situatii juridice pe care legiuitorul nu le-a avut in vedere. Principiul simetriei si partea de atributii jurisdictionale a activitatii arbitrajului nu sunt argumente suficiente pentru a ajunge la concluzia, care nu are acoperire legala, potrivit careia tribunalul arbitral este obligat sa-si decline competenta in favoarea instantelor, substituindu-se in drepturile reclamantei care are optiunea de a alege instanta (chiar si in cazul conventiei arbitrale) sau tribunalul privat pe baza conventiei care constituie sursa principala a activitatii jurisdictionale. In speta, continuitatea procesului este la latitudinea reclamantei care are deschisa calea judecatii, in conditiile dreptului comun. In fine, ipoteza existentei conflictului negativ de competenta prevazuta de art. 3434 alin.4 Cod procedura civila invocata in alti termen in recurs este una atipica, speciala care se poate ivi atunci cand instanta judecatoreasca "se declara necompetenta iar tribunalul arbitral "inchide procedura arbitrala" fara ca intre cele doua jurisdictii sa existe declinare de competenta. Aceste dispozitii nu sunt suficiente pentru a se retine obligatia tribunalului arbitral de a-si declina competenta in favoarea instantei statale. Fata de cele ce preced, nu se poate retine ca simetria justifica utilizarea unor reglementari speciale apelandu-se la functiile si efectele altor dispozitii procedurale, astfel ca instanta de anulare a aplicat corect dispozitiile procedurale specifice materiei arbitrajului. Aprecierea asupra continuitatii procesului si asupra drepturilor care s-ar pierde urmand cai procedurale care nu sunt deschise pentru judecata litigiului este in sarcina reclamantei. Aceasta subliniere are in vedere posibilitatea oferita procedural reclamantei ca dupa inchiderea procedurii arbitrale sa se adreseze direct instantei judecatoresti daca nu a uzat de minima diligenta de a solicita tribunalului arbitral trimiterea dosarului la instanta statala, stiut fiind ca alegerea i apartine.

27

BIBLIOGRAFIE

1. Mihaela Tabarca Drept procesual civil vol. I, Editia a II-a revizuita si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008; 2. Ioan Les Tratat de drept procesal civil, Editia a 5-a, Editura C.H.Beck, Bucuresto 2010; 3. Gh. Cotofana Procedura arbitrala. Istoric, doctrina, jurisprudenta, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999; 4. Monica Ionas Salagean Arbitreajul comercial, Editura All Beck, Bucuresti 5. Gh. Beleiul Hotararea arbitrala si desfiintarea ei, articol publicat in Revista de Drept Comercial nr. 6 din anul 1993; 6. Regulamentul Camerei de Comert si Indutrie a Romaniei; 7. Internet; 8. Programul Sintact pentru jurisprudenta in materie arbitrala.

28