Sunteți pe pagina 1din 8
Copiii cu dizabilități România 2013 1
Copiii cu dizabilități România 2013 1
Copiii cu dizabilități România 2013 1
Copiii cu dizabilități România 2013 1

Copiii cu dizabilități

România 2013

1

© UNICEF România/Pirozzi Definirea dizabilității, cadrul legal internațional și românesc La nivel

© UNICEF România/Pirozzi

© UNICEF România/Pirozzi Definirea dizabilității, cadrul legal internațional și românesc La nivel internațional

Definirea dizabilității, cadrul legal internațional și românesc

La nivel internațional domeniul dizabilității este reglementat de Convenția privind Drepturile Per- soanelor cu Dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Convenția evidențiază responsa- bilitatea societății și rolul acesteia pentru a asigura o viață demnă și șanse egale tuturor membrilor săi, inclusiv copiilor cu dizabilități.

Convenția recunoaște că „dizabi­ litatea este un concept în evoluție

și că acesta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți”, ceea ce va avea consecințe majore în toate politicile publice privitoare la dizabilitate.

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități extinde conceptul, afirmând că: “Persoanele cu dizabilități includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoane- lor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți“.

La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este considerată o problemă a întregii societăți, ceea ce întărește sentimentul de responsabilizare a comunității față de crearea unui mediu prietenos, fizic și al atitudinilor, pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități.

Date statistice

La sfârșitul anului 2012 statisticile arătau că în România există 697.169 persoane cu dizabilități. 97,5% din persoanele cu

Evoluția numărului de copii cu dizabilități

 

2011

2012

Copii în familie

60,243

60,844

Copii instituționalizați

26

15

Total număr copii

60,269

60,859

Date: www.copii.ro la 31.12.2012

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT FRECVENTATĂ DE COPIII CU DIZABILITĂŢI 30,000 Copii care frecventează învățământul
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT
FRECVENTATĂ DE COPIII
CU DIZABILITĂŢI
30,000
Copii care frecventează
învățământul de masă
30,000
Copii care frecventează
învățământul special
30,000
Copii care frecventează
învățământul special integrat
30,000
30,000
30,000
0
Copii care frecventează
învățământul special integrat
în clasă compactă
Copii care frecventează
învățământul special integrat
în grupă
Copii care frecventează
învățământul special integrat
individual
Copii care frecventează
alte forme de învățământ
2010
2011
2012
Date: www.copii.ro

2

© UNICEF România/Pirozzi dizabilități trăiesc în propriile familii sau independent, iar 2,5% sunt persoane asistate

© UNICEF România/Pirozzi

dizabilități trăiesc în propriile familii sau independent, iar 2,5% sunt persoane asistate în instituțiile rezidențiale publice, de tipul

centrelor de îngrijire și asistență. (Sursă: www.mmuncii.ro/buletinstatistic)

În 2012, Institutul Național de Statistică raportează o rată de

3,66% a persoanelor cu dizabilități raportată la populația totală

a României.

Tot la sfârșitul anului 2012, Direcţia Protecţia Persoanelor cu Handicap (DPPH) a comunicat numărul de 60.859 copii cu dizabilități, cu mențiunea: „copii care primesc alocația de stat dublă (neinstitutionalizați) la care se adaugă copiii aflați în instituțiile publice de protecție socială pentru persoanele adulte cu handicap coordonate metodologic de MMFPSPV (Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) – DPPH (institutionalizați) prin DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) județene și ale sectoa­ relor municipiului București”.

50,32% sunt copii încadrați în gradul grav, 20,01 % din copii

sunt încadrați în gradul accentuat, iar 29,67% în gradul mediu

şi uşor. Tipurile de handicap dominante sunt: somatic, asociat,

mintal sau psihic (între 18% şi 22% din populația reprezentată de persoanele cu dizabilități se încadrează în unul dintre aceste tipuri). Rata medie națională pe județ a copiilor cu dizabilități este

de 2,7%. (Sursă:Raport de activitate MMFPSPV, 2012)

Organizațiile neguvernamentale apreciază numărul celor care suferă de tulburări din spectrul autismului la 30.000. Potrivit stat- isticilor internaționale, un copil din 150 este afectat de o tulburare

35,000.00

30,000.00

25,000.00

20,000.00

15,000.00

10,000.00

5,000.00

0.00

Încadrarea copiilor cu dizabilități după grad 30.624 17.144 12.178 913 Grav Accentuat Mediu Ușor Copii
Încadrarea copiilor cu
dizabilități după grad
30.624
17.144
12.178
913
Grav
Accentuat
Mediu
Ușor
Copii ne-instituționalizați
Copii instituționalizați
Date: www.copii.ro

3

Copii instituționalizați Date: www.copii.ro 3 din spectrul autismului, această afecțiune fiind mai des

din spectrul autismului, această afecțiune fiind mai des întâlnită decât cancerul, diabetul sau Sindromul Down.

În cazul Sindromului Down, în România sunt în jur de 30.000 de persoane cu trisomie 21 luând în considerare faptul că la nivel mon- dial incidența este de aproximativ 1 la 800 nașteri.

Prevenire și diagnosticare

Serviciile medicale sunt gratuite pentru copil, chiar în cazul în care acesta nu are părinți asigurați, precum și pentru gravidă, indife­ rent de statutul său de asigurată, informarea privind aceste drepturi nu pătrunde în multe comunități izolate. În multe cazuri, amânarea sau neefectuarea controalelor preventive se petrece fie pentru că părinții nu înțeleg necesitatea acestora, fie pentru că nu își permit cheltuielile legate de transportul către instuțiile care oferă serviciile de sănătate.

Numărul de consultații prenatale rămâne scăzut, astfel că, față de

© UNICEF România/Kate Holt © UNICEF România/Cristian Kostyak standardul Ministerului Sănătății de 8

© UNICEF România/Kate Holt

© UNICEF România/Cristian Kostyak
© UNICEF România/Cristian Kostyak

standardul Ministerului Sănătății de 8 consultații prenatale pentru fiecare gravidă cu sarcină normală, anual, 8.000 dintre gravide nu efectuează nici o vizită prenatală, iar 40.000 efectuează maxim 3 vizite.

(Raport FONPC: Sprijin în timpul sarcinii, travali- ului şi naşterii 2011).

“Un copil este înregistrat ca având dizabilități și i se acordă drepturi speciale de protecție numai dacă Comisia pentru Protecția Copilului (CPC) emite un certificat de înca­ drare într­o categorie de persoane cu handicap. Acest certificat trebuie să fie reînnoit, iar mulți copii nu be­ neficiază de asistență în reînnoirea certificatului. Aceasta poate explica parțial de ce numărul copiilor cu dizabilități poate fi doar estimat. (

)

În unele județe, copiii cu dizabilități minore sunt incluși în sistemul de raportare, iar în altele ei nu sunt înregistrați deloc. Pe de altă parte,

majoritatea copiilor vin (

când ajung la vârsta școlară pentru

a fi orientați spre școli speciale. Rar se întâmplă ca un copil cu dizabi­ lități sub vârsta de 7 să se prezinte

și, prin urmare, adesea ei nu

sunt cuprinși în statisticile oficiale.”

) (

)

numai

Număr copii cu dizabilități pe regiune

70,000 60,000 50,000 40,000 30,000 20,000 10,000 0 Copii instituționalizați Copii în familie Date:
70,000
60,000
50,000
40,000
30,000
20,000
10,000
0
Copii instituționalizați
Copii în familie
Date: www.copii.ro

(Copii la limita speranței – O analiză focalizată asupra situației copiilor vulnerabili, excluși și discriminați în România, Reprezen- tanța UNICEF în România, 2006).

Același lucru este susținut și de Salvați Copiii România: „Cel mai

probabil, numărul copiilor cu dizabilități este mult mai mare, dar, pentru multe familii, mai ales din mediul rural, a avea un copil cu handicap este un motiv de rușine, motiv pentru care copilul nu este declarat ca suferind de un handicap. De asemenea, accesul redus la servicii de evaluare este cauzat de distanța mare între domiciliu și sediul acestui serviciu sau de lipsa de informare cu

privire la drepturile speciale și serviciile disponibile

Accesul la servicii de recuperare

Dezvoltarea copilului cu dizabilități este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Conform Legii nr. 272/2004, „îngrijirea specială trebuie să asi­ gure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială

”.

„îngrijirea specială trebuie să asi­ gure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială ”. 4

4

Copii cu dizabilități pe grupe de vârstă 11,405 11,150 18,226 18,225 17,862 17,991 12,776 13,463
Copii cu dizabilități pe grupe de vârstă 11,405 11,150 18,226 18,225 17,862 17,991 12,776 13,463
Copii cu dizabilități pe grupe de vârstă
11,405
11,150
18,226
18,225
17,862
17,991
12,776
13,463
2011
2012
0-4 ani
5-9 ani
10-14 ani
15-17 ani
13,463 2011 2012 0-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15-17 ani © UNICEF România/Kate Holt a

© UNICEF România/Kate Holt

a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în acordarea de ajutor adecvat situației copilului și părinților săi ori, după caz, situației celor cărora le este încredințat copilul și se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare al copiilor cu handicap la educație, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltare a personalității lor.”

Chiar dacă supravegherea stării de sănătate a copilului este gratuită și obligatorie, familiile neasigurate care nu au un medic de familie nu știu cui să se adreseze. Este una din situațiile în care ar trebui să intervină asistenții sau lucrătorii sociali, pentru îndrumare. În asemenea cazuri, care nu sunt puține, depistarea dizabilității are loc cel mai frecvent în jurul vârstei școlare, iar

5

accesul la recuperare este mult întârziat (Recomandări Comitet ONU, 2009).

Unul dintre cele mai importante ser- vicii create, în baza evaluării, pentru cei mai vulnerabili copii și adulți cu dizabilități – persoanele cu dizabi­ lități grave – este asistentul per- sonal (art. 35), angajat al primăriei sau DGASPC, în cazul municipiului București. În anumite situații, părinții sau reprezentații legali ai copilului cu dizabilități grave pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.

La sfârșitul anului 2012, din 1.566 de servicii de tip rezidențial pentru copii, publice și private, 387 de servicii (dintre care 35 private) erau destinate copiilor cu dizabilități (24,6%). Numărul copiilor cu dizabi­ lități beneficiari ai acestor servicii era de 8.511, număr aflat în scădere cu 459 față de decembrie 2011.

Potrivit Legii nr. 272/2004, copiii sub 2 ani care au nevoie de măsură de protecție nu pot fi plasați în sistem rezidențial decât dacă au nevoie de îngrijiri medicale perma- nente. La sfârșitul anului 2012, 715 copii, adică 3,2% din totalul copiilor aflați în sistemul rezidențial de în- grijire, se aflau în această situație.

Sursă www.copii.ro.

Echipa mobilă dezvoltată de către unele DGASPC­uri printr­un pro- gram al Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC), 2010, sau alte tipuri de servicii furnizate de către SPAS (Serviciul Public de Asistență Socială) în comunitățile îndepărtate de zonele urbane reprezintă moduri de intervenție care au contribuit la scoaterea la lumină în unele cazuri a „copiilor invizibili”, intervenții prin care se poate realiza și evaluarea timpurie a copilului. Deși au fost înregistrate semnale locale impor-

© UNICEF România/Cristian Kostyak tante privind eficiența acestor servicii, nu există încă un raport de
© UNICEF România/Cristian Kostyak
© UNICEF România/Cristian Kostyak

tante privind eficiența acestor servicii, nu există încă un raport de evaluare la nivel național. Este evident, însă, că echipele mobile, formate din kinetoterapeut, logoped, psihopedagog, psiholog și asistent social pot desfășura activități la care, altfel, accesul copilului cu dizabilități este limitat sau lipsește.

Integrare și incluziune educațională și socială

Convenția cu privire la Drepturile Copilului (CDC) este primul document internațional care promovează fără echivoc bunăsta­ rea tuturor copiilor. Din perspectiva art. 2, referitor la necesitatea de a fi asigurată protecția împotriva oricărei forme de discrimi­ nare, copilul cu dizabilități beneficiază, ca orice alt copil, de toate drepturile prevăzute în CDC. Articolul 23 insistă asupra creării, de către fiecare stat parte, a unui cadru în care copiilor cu dizabilități să li se asigure „o viață împlinită și decentă” și „condiții care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața comunității.”

Conceptul de cerințe educative speciale este definit în Legea nr. 448/2006 ca „necesitățile educaționale suplimentare, comple- mentare obiectivelor generale ale educației adaptate particula­ rităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistență com- plexă de tip medical, social etc.”

Evaluarea și orientarea școlară și profesională a copiilor, elevilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale (CES) se realizează de serviciul de evaluare și orientare școlară și profesională din cadrul centrelor județene de resurse și de asistență educațională (CJRAE), acordându­se prioritate integrării în învățământul de masă. Identificarea persoanelor cu CES, în termeni de evaluare

6

și orientare școlară, se află în plin

proces de reașezare. În prezent, un copil cu dizabilități care are și

deficiențe de învățare trebuie să fie evaluat și orientat de două comisii/ sisteme. În același timp, nu există

o aplicare unitară a instrumentelor de evaluare în cadrul celor două sisteme.

„Sistemul educațional din România creează dezavantaje majore pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, incidența neșcolarizării și a abandonului timpuriu este de șapte ori, respectiv de două ori mai mare, pentru persoanele cu dizabilități față de populația generală. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al accesului la educație este format din persoane cu dizabilități fizice, somatice sau vizuale, grave, din mediul rural” – aceste concluzii sunt precizate în Sintezele inițiale ale proiectelor de analize socio­eco- nomice elaborate până în prezent la nivelul Comitetelor Consultative, redactate în noiembrie 2012.

A trăi independent și a participa

deplin la viața societății sunt atitudini condiționate, în cazul persoane- lor cu dizabilități, de eliminarea obstacolelor și barierelor din mediul fizic și transport, la mijloacele de comunicare sau alte tehnologii.

Există puține informații publice cu privire la modul în care sunt respec- tate prevederile legate de accesul la mediu. Un studiu făcut de ASCHF­R (Asociația de sprijin a copiilor han­ dicapați fizic România ­ www.aschfr. ro) în anul 2010 menționa faptul că, de exemplu, „multe dintre spațiile publice sunt neaccesibilizate sau dacă există accesibilizări, acestea sunt de slabă calitate, impracticabile de cele mai multe ori, iar în cazul mijloacelor de transport în comun, numai 6% dintre cei chestionați au declarat că le­au folosit.”

© UNICEF România/Cristian Kostyak Rolul comunității Creșterea gradului de conștientizare în societate, inclusiv

© UNICEF România/Cristian Kostyak

Rolul comunității

Creșterea gradului de conștientizare în societate, inclusiv la nivelul familiei, cu privire la acceptarea și încurajarea participării persoanelor cu dizabilități în societate presupune un efort con- tinuu pentru promovarea recunoașterii capacităților, abilităților și contribuțiilor pe care acestea le pot aduce societății. „Cultivarea la toate nivelurile sistemului de educație, inclusiv la toți copiii, de la o vârstă fragedă, a unei atitudini de respect față de drepturile persoanelor cu dizabilități” constituie una din măsurile imediate, eficiente și adecvate pe care Statele Părți le pot lua (Convenția ONU, art. 8).

Rapoartele publice cuprind puține referiri concrete la situațiile de excludere sau marginalizare a persoanelor cu dizabilități, fiind bazate pe trecerea în revistă a prevederilor din actele normative și pe interpretarea datelor statistice cu caracter cantitativ.

Informații mai detaliate, colectate prin legătura directă cu cei în cauză și bazate pe o interpretare calitativă a datelor se află în analizele și rapoartele organizațiilor neguvernamentale.

Un studiu recent arată că o treime dintre respondenții cu copii cu dizabilități au declarat că profesorii, personalul medical, adulții sau ceilalți copii din sat îi tratează uneori diferit față de ceilalți copii, iar celelalte două treimi au afirmat că acest lucru se întâm-

plă rar sau deloc. (Bunăstarea copilului din mediul rural, World Vision, 2012).

Recomandări

● Necesitatea elaborării unei strategii coerente și a unui plan operațional eficient privind eliminarea barierelor și facilitarea incluziunii sociale, cu accent pe prevenire și intervenție timpu- rie, inclusiv a Planului național de implementare a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. ● Promovarea și susținerea modelului social prin care se asigură schimbarea paradigmei de la pacient la cetățean și responsa- bilizarea societății față de eliminarea obstacolelor pe care le creează în calea persoanelor cu dizabilități.

- bilizarea societății față de eliminarea obstacolelor pe care le creează în calea persoanelor cu dizabilități.

7

● Dezvoltarea cooperării între politi- cile și profesioniștii din sectoarele asistență socială – educație ­ sănătate – care, în prezent, se manifestă sporadic și neformalizat prin protocoale de colaborare. ● Dezvoltarea și încurajarea dreptului la opinie a copilului cu dizabilități, asigurarea asistenței necesare pentru exprimarea opiniilor, pe baza principiului Nimic despre noi, fără noi! ● Realizarea de campanii de informare și sensibilizare în care accentul să se mute de la neputință și limitările funcționale spre încurajarea participării pe cât posibil la viața comunității; copiii cu dizabilități pătrund cu greutate în spațiul public, cauzele fiind lipsa de accesibilitate, atitudinile nepotrivite, frica de necunoscut a părinților, iar comunitatea rămâne rezervată cu privire la potențialul de integrare sau la valoarea adăugată pe care ei o pot reprezenta, de aici atitudinile de milă și caritate, de marginalizare și excludere. ● Mobilizarea instrumentelor finan- ciare și utilizarea adecvată a posi- bilităților oferite de instrumentele financiare ale UE pentru educația copiilor preșcolari, reducerea abandonului școlar timpuriu, recon- cilierea vieții private cu cea profe- sională, accesul la servicii, inclusiv la serviciile sociale și de asistență medicală, strategiile de dezvoltare locală ale comunităților, sprijinirea regenerării zonelor defavorizate și trecerea de la servicii instituționale la servicii comunitare. (Recoman- darea Comisiei Europene: Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării 2013/112/UE).

UNICEF în România

UNICEF este cea mai mare organizaţie pentru copii, recunoscută şi respectată la nivel mondial pentru experienţa sa în domeniul drepturilor copilului și finanțată exclusiv prin contribuţii voluntare. Din 1991, UNICEF lucrează alături de Guvern, societatea civilă, mass­media, sectorul privat şi alţi parteneri naţionali şi internaţionali pentru a se asigura că toţi copiii merg la şcoală, au acces la servicii de sănătate şi sunt protejaţi împotriva violenţei, neglijării, abuzului, exploatării şi HIV/SIDA. Protecţia copilului În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor și la școală, sunt copii care sunt abuzați sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Unii dintre aceștia pot fi părăsiți de părinții lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit. În parteneriat cu autorităţile, societatea civilă şi mass­media, UNICEF a creat un model în 64 de comunităţi menit să consolideze reţeaua de asistenţi sociali, asistenţi medicali comunitari şi mediatori romi în vederea creşterii calităţii şi accesibilităţii serviciilor medicale şi sociale. Se pune accent pe prevenire astfel încât copiii să fie protejaţi împotriva violenţei şi neglijării. UNICEF îşi oferă expertiza tehnică dobândită la nivel global și local Guvernului, autorităţilor locale şi Parlamentului pentru a îmbunătăţi legile şi politicile pornind de la acest model şi de la cele mai bune practici. Lucrăm tot mai des cu familiile astfel încât acestea să obţină cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a­şi proteja propriii copii şi a­i creşte într­un mediu sănătos. UNICEF dorește să crească numărul copiilor ce beneficiază de servicii de prevenire, cu un accent asupra copiilor marginalizati, şi să reducă numărul de noi cazuri înregistrate în sistemul public de protecţie. În acelaşi timp, căutăm să reducem proporţia copiilor instituţionalizaţi cu 25%, concentrându­ne pe copiii sub 3 ani şi copiii cu dizabilităţi. Educaţie Aproximativ 400.000 de copii nu merg la şcoală în mod regulat, iar 40% dintre copiii de 15 ani sunt semianalfabeţi. România are una dintre cele mai ridicate rate ale abandonului şcolar din UE şi, după ani în care s­au înregistrat pro- grese, această rată se află din nou în creştere. Calitatea educaţiei reprezintă în continuare o preocupare importantă. Educaţia este şansa de a întrerupe cercul vicios al sărăciei şi al excluderii sociale atât în cazul copiilor, cât şi al familiilor, comunităţilor şi ţării lor. UNICEF lucrează cu partenerii săi în 230 de comunităţi vulnerabile pentru a răspunde fenomenelor abandonului şcolar şi absenteismului, punând accent pe instruirea profesorilor şi a directorilor de şcoală, dar şi pe implicarea comunităţii şi a părinţilor. De asemenea, punem expertiza noastră la dispoziţia Guvernului şi a Parlamentului în vederea consolidării politicilor şi a legislaţiei şi pentru o mai bună monitorizare a situaţiei educaţionale a copiilor. Obiectivul UNICEF este de a reduce rata părăsirii timpurii a şcolii de la 16,6% la 12,8%, cu accent pe judeţele cele mai afectate, şi reducerea ratei abando- nului şcolar în cazul copiilor de etnie romă de la 44% la 30%. Adolescenţii Potrivit statisticilor, adolescenţii din România sunt foarte expuşi sărăciei, infecţiilor cu HIV, abuzului de substanţe, violenţei, sarcinilor timpurii şi abando- nului şcolar. Adolescenţii reprezintă categoria cea mai afectată de consumul de droguri, mai ales de substanţe noi cu efecte psihoactive. Prevalența consumu-

UNICEF România

Blv. Primăverii nr. 48 A Sector 1, București www.unicef.ro

lui de droguri de orice tip la adolescenții de 16 ani era în 2010 de 10%. 79% dintre adolescenţii de 16 ani au consumat alcool

în ultimul an şi 52% dintre adolescenţii de 16 ani au fumat tutun cel puţin o dată, iar circa 21.000 de fete au născut înainte de

a împlini 20 de ani.

UNICEF lucrează cu parteneri naţionali

şi locali pentru a proteja adolescenţii

împotriva riscurilor cu care se confruntă, prin dezvoltarea sistemului de identificare timpurie a adolescenţilor vulnerabili şi de referire către servicii de bază în domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale, dar şi către servicii de specialitate adre-

sate adolescenţilor cu comportamente la risc. Eforturile noastre vor include şi impli- carea adolescenţilor într­un dialog naţional referitor la aspecte ce le afectează viaţa

şi punerea la dispoziţia lor a cunoştinţelor

care îi vor ajuta să se protejeze.

Ne dorim ca fetele şi băieţii aflaţi la vârsta adolescenţei să fie tot mai mult susţinuţi să adopte comportamente mai sigure

şi să acceseze servicii de bază şi de

specialitate. Educație timpurie Copiii au nevoie de educație timpurie și stimulare, acestea sunt vitale pentru dez- voltarea lor optimă și au influență pe par- cursul întregii vieți. Un start bun în viaţă este așadar absolut necesar. Un mediu sigur şi protector este esenţial. O nutriţie adecvată din primele zile ale vieţii pune bazele solide pentru anii ce urmează, iar experienţele bogate şi semnificative încurajează un copil să gândească singur. Creierul unui copil se dezvoltă când aces- ta este expus unor experienţe pozitive de învăţare.

UNICEF sprijină dezvoltarea politicilor

și intervențiilor care vizează dezvoltarea

timpurie a copilului și educația timpurie. Colaborăm cu instituții guvernamentale și neguvernamentale pentru dezvoltarea de strategii și promovarea modelelor de bună practică, un astfel de model fiind și centrul multifuncțional de dezvoltare timpurie a copilului.

modelelor de bună practică, un astfel de model fiind și centrul multifuncțional de dezvoltare timpurie a