Sunteți pe pagina 1din 5

Paradigmele psihologiei

Inca din cele mai vechi timpuri,incepand cu primele manifestari ale intelectului,fiinta umana a inceput sa isi gandeasca si sa isi constientizeze existenta.Astfel,chiar daca la inceputuri,intelectul uman si a sa rationalitate nu se aflau intr-o forma prea dezvoltata,prin ceata irationalitatii si a misticismului,acesta a inceput sa caute felurite raspunsuri cu privire la problemele vietii si ale mediului cu care individul interactiona. Primii oameni care au facut observatii mai serioase,mai complexe,tragand concluzii mai solid argumentate asupra psihicului uman,se poate spune ca au fost filozofii si medicii Greciei antice.In acest sens,Platon,filozof celebru al antichitatii,in a sa lucrare intitulata Despre suflet,defineste spiritul uman,remarcand legaturile acestuia cu corpul fizic.(Platon,Despre suflet,pag. 78).De asemenea,analizandu-i opera,remarcam ca un reper solid al doctrinei sale il constituie dialectica,metoda prin care se vrea a se ajunge la cunoasterea ideii,obiect al cunoasterii adevarate cu care intelectul opereaza,acesta intervenind si punand la indoiala principiile cunoasterii definite pana atunci prin metafizica.De asemenea,Aristotel,filozof celebru la randul sau si discipol al lui Platon,in lucrarea sa intitulata Organon,realizeaza o descriere destul de ampla a legilor gandirii corecte,punand totodata bazele primelor principii ale logicii. Multe dintre aceste principii sunt valabile si astazi,din aceasta putandu-se trage astfel concluzia ca omul,desi si-a schimbat de-a lungul timpului continuturile si modurile gandirii,inca se foloseste de aceleasi rationamente si principii logice. Chiar daca,in mod aparent,ideile mentionate mai sus par sa apartina domeniului filozofiei,practic,ele reprezinta o infatisare a starilor incipiente ale definirii si concretizarii psihologiei ca stiinta. In Evul Mediu,epoca in care rationalitatea umana a suferit o perioada a decadentei datorita dogmelor religioase,preocuparile legate de natura sufleteasca ale omului erau privite dintr-o perspectiva incatusata de religiozitate dogmatica si filozofie mistica.Practic,problemele de natura spirituala au fost analizate din perspectiva aproape strict teologala,de catre preotime,acestea fiind excluse analiticii stiintifice bazate pe rationament si logica.

Odata cu Renasterea insa,religiozitatea dogmatica,care,dupa cum afirma Schopenhauer,a constituit o botnita a ratiunii,a suferit o mult asteptata si binefacatoare epoca a decadentei,fiinta umana si intelectul acesteia,calitate ce il ridica pe om deasupra tuturor speciilor,fiind puse la loc de cinste.Odata cu aceasta,ratiunea umana s-a inaltat spre culmi neexplorate pana atunci,schimband in mod radical conceptiile clasice pe care umanitatea le avea asupra psihologiei,stiinta inca nedefinita in acele vremuri,si despre care se poate afirma ca apartinea atunci sferei filozofice. Filozoful francez Rene Descartes se dovedeste astfel un mare preocupat al problemelor de lamurire a paradoxurilor ce stateau la baza relatiei dintre corp si latura spirituala a individului.Acesta este intemeietorul unei teorii foarte bine dezvoltata si in acelasi timp solid argumentata,teorie ce poarte numele de dualism.Astfel,celebrul filozof,in a sa lucrare intitulata Discurs asupra metodei de a utiliza bine ratiunea si de a cauta adevarul in stiinte,trateaza temeinic corpul uman,definindu-l ca fiind de natura materiala,oferind explicatii foarte solide pentru acele vremuri despre relatiile acestuia cu sufletul uman,pe care il considera de natura divina.Acesta remarca legaturi profunde intre intelect,stari de spirit,predispozitie la anumite manifestari ale corpului determinate de starile sufletesti,etc,prin aceasta,filozoful putand fi considerat un promotor al definirii psihologiei ca stiinta in acele vremuri.(Rene Descartes,Tratat asupra metodei de a utiliza bine ratiunea si de a cauta adevarul in stiinte,pag. 25-102). Chiar daca ideile definite de celebrul filozof,mentionate mai sus,s-au consemnat acum mai bine de 350 de ani,facand in prezent o analiza a principiilor sale,acum,dupa un urias progres al stiintei inregistrat pe toate planurile,putem constata ca problematica lamuririi clare a relatiilor dintre corpul uman si latura spirituala a individului,nu este inca pe deplin rezolvata. Un alt celebru filozof care s-a ocupat de analiza individului din perspectiva dualista,definind profund natura umana,a fost germanul Imannuel Kant.Acesta,adept fidel al rationalismului,concluzioneaza ca omul reprezinta o fiinta apartenenta regnului animal,similara oricarei alteia din punct de vedere a naturii sale fiziologice,dar care,pentru a ajunge la o forma desavarsita incadrata pe deplin din punct de vedere ontologic in termenul de om,are nevoie de a fi educata.Astfel,acesta acorda un loc de mare importanta pedagogiei si educatiei aplicate finitei umane,inca de la primele clipe de viata ale acesteia. Kant face afirmatia ca,omul.pentru a ajunge la forma sa desavarsita,trebuie mai inainte sa fie copil sugar,elev,iar mai apoi discipol.Analizandu-i conceptele,il putem considera astfel un important

concretizator al unor solide principii psihologice.(Imannuel Kant,Despre pedagogie,pag. 15) Facand un rezumat si tragand o concluzie asupra ideilor mentionate anterior,putem afirma ca,pana la inceputurile secolului XIX,principalele preocupari si dezbateri privind psihicul uman aveau un caracter de natura speculativa si totodata filozofica,fiind adesea invaluite intr-o profunda ceata a ambiguitatii. Odata cu intrezarirea zorilor epocii moderne insa,viziunea asupra viitorului progresului stiintific parea din ce in ce mai promitatoare,lucru valabil pe toate planurile si ramurile stiintei.Astfel,odata cu uriasul progress stiintific inregistrat,sfera psihologiei face cunostinta cu noile metode experimentale folosite in studiul fenomenelor psihologice,astfel fiind profund deschise orizonturile definirii psihologiei ca stiinta.Prin aceasta practic,secolul XIX reprezinta secolul in care psihologia se desprinde total de filozofie,devenind o stiinta independenta. In acest sens,unul dintre cele mai importante momente,si poate chiar cel mai reprezentativ pentru formarea psihologiei ca stiinta,il constituie infintarea primului laborator de psihologie experimentala,la Leipzig,in Germania,in anul 1879,de catre Wilhem Wundt.Se poate considera astfel ca acesta reprezinta momentul in care s-a nascut practic psihologia. (Francois Parot si Marc Richelle,Introducere in psihologie,pag. 122) Asadar,experimentul si concluziile logice luate de pe baza acestuia inlocuiesc analiza si dezbaterea conceptuala facuta din perspective filozofice,psihologia devenind o stiinta relativ exacta,ancorata solid in principii rationale.Odata cu aceasta,pe fondul evolutiei exponentiale a progresului stiintific,psihologia cunoaste un salt urias inainte,astazi fiind una dintre stiintele bazate pe principii dintre cele mai solid argumentate. In prezent,stiinta face descoperiri din ce in ce mai importante,si se pare ca toate coincid spre o singura idee,si aceea ca,creierul uman si a sa functionare se aseamana foarte mult cu cea a unui calculator.Astfel,centrul tuturor starilor emotionale(spirituale) se afla la nivelul creierului,manifestarea acestora bazandu-se pe actiunile chimice a unor anumite substante la nivel cerebral,formarea profilului psihologic al unui individ datorandu-se astfel factorilor genetici si interactiunii acestuia cu mediul,prin exercitarea functiei de relatie(mediul inconjurator,mediul social,educatie,experiente,etc). Principiul enuntat mai sus,aflat intr-o forma mult sintetizata,constituie baza unuia dintre cele mai importante ramuri ale stiintei psihologice,si anume psihologia cognitiva.

Pietrele de temelie ale acesteia sunt constituite de doua importante paradigme,si anume paradigma simbolica clasica,precum si cea neoconexionista,despre care vom discuta,facandu-le o analiza sumara,in randurile ce urmeaza. Paradigma simbolica clasica are la baza principii puternic ancorate in filozofie,mai exact in rationalism(Locke,Descartes),precum si in empirismul englez(Locke,Hume),sustinand in mod pregnant ideea conceperii gandirii ca precum o operare cu simboluri sau structuri simbolice,similare in principiu cu acelea cu care opereaza un computer modern,operare realizata pe baza unor anumite reguli.Astfel,expresiile lingvistice, conceptele, judecaile sau imaginile sunt reprezentari simbolice. Pentru a putea opera cu cunostinte,calculatorul trebuie sa recurga la codarea lor ntr-un limbaj de programare.Expresiile rezultate sunt reprezentari simbolice.Astfel,ele denota cunotine si stari de fapt ale lucrurilor dar in acelasi timp pot fi manipulate de un sistem fizic.Un fenomen similar are loc i n cazul subiectului uman. Pentru a putea opera cu cunostinte,creierul le codeaz in expresii simbolice. In general, un sistem fizic recurge la reprezentarea simbolica a cunostintelor pentru a putea opera asupra lor. In acest sens, metafora computer, bazata pe ideea ca atat sistemul cognitiv cat si computerul sunt sisteme fizico-simbolice,a favorizat simularea pe calculator a multor procese cognitive i construirea sistemelor artificiale inteligente.In concluzie,conform paradigmei simbolice clasice, sistemul cognitiv uman este un sistem fizic,pentru ca are o instantiere neurobiologic si este symbolic,deoarece,pentru a putea opera cu cunostinte,acesta si le reprezint sub forma unor expresii simbolice,pe care le manipuleaza ulterior dupa anumite reguli.De exemplu, cunostintele pe care le are despre un anumit obiect si le reprezint lingvistic,iar expresiile lingvistice sunt manipulate pe baza unor reguli sintactice,semantice sau pragmatice.(Jerry A. Fodor si Zenon W. Pylyshyn,Conexionism si arhitectura cognitiva:o analiza critica) Deoarece am lamurit in mod sumar principiile pe care se bazeaza paradigma simbolica clasica a psihologiei cognitive,in randurile urmatoare vom aborda analiza paradigmei neoconexioniste.Trebuie precizat faptul ca aceasta notiune este una relative noua,dezvoltata odata cu progresul colossal inregistrat de stiintele medicale in domeniul analizei legaturilor neuronale ale creierului. Paradigma neoconexionista,care mai e de asemenea cunoscuta si sub denumirea de Paradigma procesarilor paralele distribuite se bazeaza pe ideea conform careia,activitatea cognitiva a individului poate fi explicate pe baza unor modele de inspiratie neuronala.Astfel,s-au realizat tentative de

modelare a activitatii neuronale,plin aplicarea unor principii algebrice booleene,reusindu-se sa se demonstreze prin acestea simplificarea formelor de manifestare a unor anumiti neuroni.Astfel,aceasta idee se reduce la urmatorul principiu:o retea neuromimetica poate sa realizeze anumite calcule operand cu rationamente logice.Ulterior,acest principiu a fost contestat si pus la indoiala,anumiti cercetatori chiar reusind sa il demoleze,dovedind experimental acest lucru.Aceasta paradigma intra astfel intr-un con de umbra pentru aproape doua decenii,timp in care paradigma clasica revenit in prim plan in ceea ce priveste studiul psihologiei cognitive. Astfel,analizand ambele paradigme,putem trage concluzia ca psihologia cognitiva studiaza procesarile la care este supusa informatia in sistemul cognitive uman,cuprinsa intre perceptia senzoriala a acesteia si reactia motorie a corpului privita ca efect. Un alt concept demn de analizat din perspectva psihologiei cognitive il reprezinta behaviorismul.Acesta reprezinta un curent psihologic de origine americana,prin care se incearca deducerea manifestarilor comportamentale ale individului privite ca actiuni bazate pe principiul reactiei dintre stimul si raspuns.Primele studii referitoare la behaviorism s-au bazat pe anumite observatii facute experimental pe animale,fiind consemnate si analizate,pentru ca mai apoi,datorita caracterului general al orientarii acestora,behaviorismul sa fie considerat ca fiind orientat spre o psihologie obiectiva.Spre exemplu,un cercetator a inchis o pisica intr-o cusca,punand in afara acesteia o bucata de hrana.Supunand pisica de mai multe ori la actiunea de deschidere a custii spre a procura hrana,acesta a observat ca pisicii ii vine din ce mai usor sa se elibereze pe masura ce repeta aceeasi actiune de mai multe ori.Din acest experiment s-a tras concluzia ca,comportamentele urmate de o traire pozitiva tind sa devina repetitive pentru subiect,in timp ce acele actiuni ce se sfarsesc printr-o traire negativa tind a fi uitate. Ca o concluzie finala,behaviorismul are la baza ideea conform careia o conexiune neuronala e pasibila de anumite modificari datorata starilor in urma carora,datorita acesteia,este influentat subiecul.