Sunteți pe pagina 1din 12

NEVROZA

Nevroza este definita ca fiind o tulburare mentala care nu atinge functiile


esentiale ale personalitatii si de care subiectul este in mod dureros constient.
Tulburarile nevrotice sunt extrem de frecvente (aproape 12 % din
populatie ar fi nevrotica) si se repartizeaza in cinci mari categorii:
1) tulburarile anxioase, panice sau fobice ( anxietate, accese
de panica, agorafobie, fobii simple si fobii sociale);
2) tulburari obsesiv- compulsive (T.O.C.);
3) tulburari isterice (cu conversii somatice);
4) tulburari somatoforme si ipohondrie;

5) tulburari depresive si reactionale la stres.


Foarte raspândite, stările nevrotice prezinta unele caractere comune:
nevroticul nu se simte bine in apele sale, ii lipseste increderea in rolul sau social,
este agresiv fata de ceilaltii (ironie) sau fata de sine insusi (tentativa de suicid),
prezinta tulburari de somn (insomnie sau hipersomnie), de sexualitate (frigiditate
sau impotenta, abstinenta sistematica sau masturbare) si pare a obosi exagerat de
usor.
Epuizarea sa reala este consecinta eforturilor inconstiente pe care le face de a
lupta impotriva impulsurilor sale sexuale sau agresive.
Toate aceste simptome nevrotice sunt, la urma urmei, expresia simbolica a
dramei interioare pe care este incapabil sa o domine, elementul ei esential
scapand constiintei sale, individul traind un conflict.
Nevroza este o tulburare psihopatologica de intensitate medie, dar cu
durata apreciabila (luni sau ani). Ea prezinta o intensa suferinta subiectiva,
inhibitii multiple si tendinta de dependenta.
Etiopatogenetic intervin in primul rand factori psihosociali specifici care
se cumuleaza: esecuri, frustrari, conflicte intrapsihice, stres interpersonal
continuu, lipsa de satisfactii. Insa, joaca un rol si factorii invocati pentru
declansarea de reactii psihotraumatice: cumularea de psihotraume, epuizarea
biopsihica recenta si in plus ciclurile vietii si crizele acestora.
In cazul nevrozelor terenul intervine, deseori, in sensul unei vulnerabilitati bio-
psihice ce se constituie de-a lungul biografiei ai predispune subiectul, chiar
pentru o dedublare interioara, a unui „eu secund”.
De obicei, o nevroza se instaleaza lent, progresiv, factorii ce o conditioneaza
nefiind intru totul transparenti pentru pacient si anturaj.
In constituirea, aparitia si manifestarea starii de nevroza au fost
incriminati o serie de factori psihosociali ce se cumuleaza la o persoana
vulnerabila.
Toti factorii care determina o reactie prelungita pot juca un rol si in
aparitia nevrozei:
- Prezenta unui eveniment psihotraumatic cu semnificatii
importante pentru subiect;
- Schimbarile de viata ce necesita un important efort de readaptare
( un nou statut, noi roluri sociale, responsabilitati, relatii sociale,
statut de viata, etc);
- Cumularea intr-o perioada de timp a mai multor psihotraume si
evenimente de viata;
- Scaderea circumstantiala a energiei bio-psihice prin epuizare
(insomnie, efort excesiv, boala, subnutritie, etc) cu cresterea
vulnerabilitatii.
In plus mai pot fi factori ca situatiile psihostresante persistente in unul sau
mai multe din ciclurile existentei firesti (familie, munca, viata sociala). Starile
tensionate persistente pot fi potentate de frustrari prelungite intruna din ariile ce
reprezinta pentru subiect nevoi insemnate. Ele pot fi gratificatii instinctive,
nevoia de intimitate fizica, de dialog, intelegere, dragoste, etc.
Stresurile si frustrarile prelungite sunt potentate de eventuala lipsa de satisfactii.
Un om care nu are sansa ori capacitatea de a trai satisfactii circumstantial sau
constant devine mult mai vulnerabil pentru decompensari psihopatologice.
La acestea se adauga esecul si conflictul intrapsihic.
Esecul consta in neimplinirea unui proiect de viata: afectiv, afirmare de
sine, creatie, care spre deosebire de evenimentele ori schimbarile de viata ,
esecul este mai putin constatabil din exterior, deoarece nu se intampla nimic, nu
se schimba nimic. Totusi subiectul investeste in proiectele sale si poate constata
ca sperantele sale s-au naruit si pierde ceea ce spera sa aiba si sa detina.
Aici intervine si evaluarea realista a posibilitatiilor de realizare, el avand uneori
evaluari nerealiste, gresite sau distorsionate asupra realitatii si cu cat acestea
sunt mai iluzorii si neaccesibile, esecul este mai frecvent.
Insasi evaluarea deformata a realitatii poate constitui un element sau o
veriga psihopatologica.
In nevroze trebuie sa tinem cont de terenul bio-psihic, de vulnerabilitatea
acestuia. In multe nevroze factorii genetici joaca un anumit rol. Particularitatii
ale functionarii unor neurotransmitatori predispun la anxietate, depresie, obsesie.
Influentele psiho-sociale continue si evenimentele deosebite de viata din timpul
copilariei si adolescentei pot, de asemenea, constitui factori de vulnerabilitate.
Adultii care prezinta o forma de nevroza au, in perioada infantilo-juvenila, mai
frecvent decat altii tulburari de somn, fobice, anxioase, comportamentale.
In perioada personogenezei pe langa aspectele psihanalitice, mai pot
interveni si alte situatii precum:
- Invatarile patologice care pot decurge din experiente directe
(persistente si prelungite) sau din identificarea cu altii. Ele se pot
referi la fobii (care partial se invata), anxietate, conduite
ritualico- obsesive, conduite hiperexpresive. Unele conduite
anormale dupa ce se repeta de mai multe ori se pot fixa prin
conditionare.
- Tulburari in realizarea independentei. La copil se dezvolta
initial atasamentul fata de mama, iar apoi in paralel cu
dezvoltarea intelectuala si afectiva apare identificarea
circumstantiala si de durata cu altii. Subiectul isi castiga o
independenta progresiva care de-a lungul personogenezei si a
intregii vieti este periodic repusa in discutie, refacuta si
amplificata. In unele cazuri acest proces intarzie sau progreseaza
anormal. Copilul si tanarul raman in mod exagerat dependenti de
parinti, de locurile familiale si protective, de alte persoane mai
apropiate. Persoana mai vulnerabila pentru nevroze are, de
obicei, un astfel de deficit. Ea are o independenta mai redusa, o
nevoie crescuta de dependenta interpersonala, dar aceasta
imaturitate psiho-afectiva nu conduce la nevroza automat, dar
patologia nevrotica se intalneste mai frecvent la acest fel de
persoane mai predispuse.
- Tulburari in realizarea identitatii. Primul nucleu al Eului se
formeaza in jurul varstei de 3 ani. Intre 3 si 5 ani se poate
constitui si manifesta slabiciunea Eului comentata de
psihanaliza.
Pe langa acestea mai sunt si alte aspecte care pot interveni precum evenimentele
de viata, particularitati temperamentale, aspecte morfologice, etc.
Toti factorii pot contribui la formarea unei persoane adulte, care prezinta
pe langa unele vulnerabilitati biologice, un deficit de maturitate ( in sens de
independenta echilibrata) si o insuficienta identitate ( in sens de dedublare
interioara) si o existenta marcata de tensiuni interioare si conflicte intrapsihice
prelungite. Acest profil de personalitate este mai predispus, mai vulnerabil, in
contextul interventiei celorlalti factori amintiti, pentru a dezvolta stari nevrotice.
Ca modele clinico-evolutive posibile putem distinge:
-Impasul (=inceputul) nevrotic in care starea si simptomatologia nevrotica
nu s-au definit clar, dar caracteristicile generale ale nevrozei sunt identificabile.
Remisiunea este posibila.
-Starea de nevroza se exprima printr-un tablou nevrotic clar constituit,
avand un anumit nucleu sindromatologic. Instalarea este de obicei progresiva,
depasind primul moment, iar bolnavul recurge la consultatii si tratament si poate
fi remisa in cateva luni, iar consolidarea se face in 1-2 ani.
-Dezvoltarea nevrotica – aici tulburarea nevrotica este prezenta de mai
multi ani cu episoade repetate si remisiuni complete sau partiale, deseori
ajungandu-se la un defect in exercitarea rolurilor sociale.
-Personalitatea nevrotica, este o dizarmonie a structurii caracteriale in care
pot aparea accentuari ale acestei tulburari care atunci cand se remite, poate
ajunge la nivelul de plecare.
-Cazuri marginal psihotice, in care tulburarile de personalitate de tip
psihopat si cele nevrotice coexista, simptomatologia si desocializarea fiind
accentuate.
-Tulburarea de tip nevrotic in contextul unor psihoze endogene, ca
expresie a celor doua entitati.
-Tulburari de tip nevrotic conditionate de suferinte organice cerebrale.
Suferinta nevrotica evolueaza in paralel cu boala organica.

Formele de nevroza
Nevroza predominant anxioasa
Ea apare mai frecvent la persoane nesigure, cu incertitudine, dificultati
sau incapacitati de a controla situatii stresante si noi.
Ea poate fi hiperemotiva, cu imaginatie bogata, cu tendinta la neliniste si
asteptarea unor eventuale evenimente nefavorabile.
Factorii mai importanti care influenteaza nevroza sunt: psihotraumele
repetate si tensiunile stresante, conflictele intrapsihice, sentimentul reducerii sau
lipsei de suport social, agresiuni biologice ce determina reactii neurovegetative
intense, polarizand atentia spre functionalitatea corporalitatii.
Ca si caracterizare ea evidentiaza:
- sentimentul unui pericol difuz, neprecizat, care se accentueaza in
singuratate si seara, cu insomnie de adormire si cosmaruri de
cadere in gol;
- neliniste psihomotorie (de investigare) cu hipertonie musculara,
tulburari neurovegetative si dificultati de relaxare;
- asteptarea tensionata si ingrijorata a unor eventualitati
nefavorabile iminente ce pot fi configurate variat prin
imaginatie.
Un aspect important este atacul de panica, care se caracterizeaza prin
sentimentul subiectiv al mortii iminente.
Corporal persoana simte impresia opririi inimii, a sufocarii, a prabusirii in gol cu
pierderea cunostintei.
Starea subiectiva se insoteste de importante tulburari neurovegetative si
somatice: tahicardie, tulburari de ritm, cresterea tensiunii arteriale, dispnee,
tranzit digestiv accelerat, transpiratii reci, cefalee, ameteli, imposibilitatea de a
se deplasa sau simte nevoia de a se deplasa repede.

Nevroza predominant fobica


Prin fobie ca stare patologica se intelege o frica anormala, foarte intensa si
insuficient motivata, raportata la un obiect sau situatie.
Nevroza fobica apare mai frecvent la persoanele hiperemotive care
intampina dificultati atunci cand intalnesc persoane necunoscute si situatii
neasteptate. Persoana nu este nesigura tot timpul, ci doar in contact cu noul si
neprevazutul si cu situatiile pe care le evita. Este o persoana evitanta, cu
afectivitate bogata si predispozitie spre incredere totala sau suspiciune totala.
In aparitia starii de nevroza pe langa variate evenimente traite si
cumultate, pot juca un rol insemnat factorii care perturba sau modifica spatiul
ecologic securizant sau reteaua de suport social protectiva, adica persoanele pe
care le apreciaza ca fiind capabile si disponibile sa-l sprijine zilnic sau in situatii
de criza din punct de vedere instrumental si mai ales afectiv. Daca ea scade,
sentimentul de securitate al subiectului se reduce, favorizand aparitia fobiilor.
In cadrul fobiilor putem distinge: fobii sociale, spatiale si speciale.
Fobiile sociale se refera la teama subiectului de situatiile in care se
manifesta in public, de persoane necunoscute sau semi-cunoscute, cu jena,
neplacerea de a vorbi in public, frica de a nu rosi, de a nu fi privit cand face
diverse activitati in public, scrie, mananca, etc.
Fobiile spatiale se refera la fobia de inaltime, cea de spatii inguste si
inchise si fobiile de spatii largi.
Fobiile speciale pot fi de animale, microbi, murdarie, foc, apa, etc.
Un aspect special al sindromului fobic este agorafobia.

Nevroza predominant obsesiv-compulsiva


Obsesia este o traire care se impune individului fara voia sa si pe care nu o
poate indeparta.
Tulburarea nevrotica apare la persoanele hiperordonate si perfectioniste,
etichetate ca „anankaste”, reci, rigide, care vor sa faca totul cat mai bine, ce
respecta normele, traditiile, legile, lipsite de imaginatie, umor, etc.
Tulburarea poate aparea si la persoanele nehotarate, ambivalente, dezordonate.
Aceste doua tipuri pot fi si complementare, conduita anankasta putand fi
considerata ca o supracompensare a unui fundal nehotarat, imprastiat.
Dintre trairile obsesiv-complusive enumeram: amintiri obsesive, sau
reprezentari obsesive, ruminatii, numaratori (aritmomanie), verificari obsesive si
intentii de act obsesiv.

Nevroza predominat depresiva


Ea se caracterizeaza printr-o structura introvertita, repliata pe sine, mai
putin comunicativa, atasata de munca, dependenta de altii, cu tulburari de
bioritm (alimentare, inhibitie, lentoare psiho-motorie, trezirea si rau matinal).
Nevroza depresiva se combina frecvent cu simptome anxioase si disforice.
Distinctia intre reactia depresiva, nevroza depresiva si episodul depresiv
endogen, de intensitate mica sau medie (apare fara evenimente psiho-sociale),
este de finete, dar exista.

Nevroza astenica
Nevroza astenica, conditionata de suprasolicitare, se caracterizeaza printr-
un sindrom astenic resimtit psihic si corporal, trait subiectiv si inregistrabil,
partial obiectiv, astenia „subiectiva” fiind mai mare decat cea obiectiva.
Aici predomina sentimentul de oboseala, incapacitate, neputinta, descurajare,
deficienta de mobilitate corporala pentru actiune.
Persoana se suprasolicita incercand sa obtina performante peste
capacitatiile sale fizice si intelectuale sau peste conditiile obiective ale situatiei
ceea ce duce la un randament scazut si automat la un efort mai mare, ceea ce
creaza un cerc vicios.

Nevroza cu tulburari de somatizare, este resimtita ca traire neplacuta si


perturbanta a corpului si este prezenta in toate formele de nevroza.
Ea se caracterizeaza prin trairi cenestopate, algie psihogena si tulburare
hipocondraca.
Trairile cenestopate sunt senzatii corporale neplacute care sunt dificil de
localizat si se descriu ca senzatii de apasare, arsuri, furnicaturi, amorteala, etc.
Algia psihogena are o localizare precisa, insa fara un substrat de suferinta
somatica.
Tulburarea hipocondriaca se refera la preocuparea excesiva fata de
iminenta sau existenta unei boli fara temei suficient.

Nevroza isterica este caracterizata prin hiperexpresivitate, in tendinta


preconstienta de a atrage atentia asupra sa. Ea apare la persoanele hiperexpresive
cu vulnerabilitate nevrotica: imaturitate afectiva, egofilie, imaginatie bogata,
mobilitate crescuta.
Aici putem vorbi de simptomele de conversie, ca transformarea,
convertirea trairilor psihice neplacute si neacceptabile in simptome corporale
expresive, varsaturi, dispnee, miscari involuntare, crize paroxistice
hiperexpresive, precum e criza de lesin histeric, care nu e criza epileptica si
starile disociative de constiinta, dezorientare, amnezie lacunara partiala.

Din perspectiva psihanalitica, in literatura freudiana, se pot identifica


doua mari categorii de nevroze:
• nevrozele actuale;
• psihonevrozele ( nevrozele propriu-zise)
Nevrozele actuale, dupa cum sugereaza si denumirea ele rezida intr-o
cauza patogena recenta, si nu in niste conflicte infantile uitate.
Aici putem vorbi de:
- neurastenie;
- nevroza de angoasa;
- ipohondria.
Neurastenia in opinia lui Freud, provine dintr-un exces de masturbatie.
Tabloul clinic este dominat de oboseala fizica, concretizata printr-o multitudine
de simptome (migrene, constipatii, etc).
Dupa primii psihanalisti ea s-ar asocia cu practici sexuale nesatisfacatoare
(onanie, coitus interruptus). Ea survine de obicei in urma unei epuizari
emotionale, acoperind o parte din nevroze si depresiile nevrotice. Persoana
doarme prost, se simte epuizata dimineata, are dureri de cap, dureri difuze,
tulburari gastro-intestinale, este iritabil si impotent.
Nevroza de angoasa, a fost descrisa de Freud in 1895. Specificul acestui
tip de nevroza este prezenta angoasei ( a nelinistii). Dupa parerea sa, aceasta
maladie s-ar datora unei excitatii sexuale intense, dar nesatisfacatoare, ca in
cazurile de abstinenta sexuala, de „coitus interruptus”, de renuntare brusca la
onania practicata o lunga perioada , etc.
Ipohondria apare cand bolnavul, pentru a-si explica anxietatea care il
tulbura, o atribuie suferintei unui organ, asupra caruia isi va focaliza toata
atentia. Sunt persoane care frecventeaza cu maxima perseverenta cabinetele
medicale, desi in realitate sunt pe deplin sanatoase.

Psihonevrozele (nevrozele propriu-zise)


Asa cum remarca I. Popescu- Sibiu (1947), daca in nevrozele actuale este
vorba de o intrebuintare incompleta a libidoului, in cazul psihonevrozelor are loc
o utilizare gresita a acestuia.
Spre deosebire de nevrozele actuale, cauzele lor trebuie identificate in
trecutul subiectului, in conflictele perioadei infantile.
Incercand sa defineasca specificul lor, Freud insista asupra psihigenezei acestor
maladii.
Cele mai importante psihinevroze sunt:
• isteria;
• fobiile;
• obsesiile.
Isteria, este o maladie cu o motivatie de natura psihica.
Spre deosebire de paraliziile organice, care acuza prezenta unor leziuni la nivel
somatic, in cazul celor isterice nu se poate detecta un asemenea fenomen, de
parca s-ar sfida regulile anatomiei. Se considera ca bolnavul sufera preponderent
„de reminiscente”. Istericul isi revendica un traumatism afectiv, iar boala apare
ca o solutie, „echivalarea prin conversiune a tendintelor sexuale in simptome
morbide”.
Transformarea dorintelor refulate in copilarie in simptome somatice, se
datoreaza unei duble functionalitati a organelor care, in afara rostului lor
specific, au si unul erogen.
Freud distinge: isteriile de angoasa (in special fobiile) si isteriile de
conversie.
Fobiile sunt acele maladii ce se caracterizeaza printr-o teama nemotivata
pe care i-o provoaca pacientului tot ceea ce ii poate rememora complexul de
care sufera si care este precumpanitor de coloratura sexuala.
Obsesiile (nevrozele obsesionale)- se datoreaza unui conflict psihic
provocat de diverse cauze: tainuirea unui fapt nepermis sau cotat astfel de
individul in cauza; remuscarile frecvente pe care i le genereaza un Eu excesiv de
moral si inflexibil, refularea faptului comis.
Complexul cauta sa se manifeste in act si, pentru a fenta vigilenta
constiintei, se transfera asupra unei alte idei, oricat de ilogica sau absurda ar fi
aceasta (dar cu care se afla intr-o anumita filiatie). Noua idee este tocmai obsesia
ce simbolizeaza complexul.
Desi bolnavul este pe deplin constient de absurditatea ideii parazite si
chiar se lupta pentru eliberarea acesteia, el sfarseste prin a i se supune.
Pentru Freud simptomele psihonevrotice provin din repudierea unor
complexe, mai ales de natura libidinala.
Evolutia sexualitatii in ontogeneza poate fi marcata de multiple
disfunctionalitati care pot germina, fie pe calea nevrozelor, fie pe cea a
perversiunilor.
Simptomele nevrotice se formeaza partial in detrimentul sexualitatii
anormale, nevroza fiind negativul perversiunii.