In gradina Ghetsimani Poet religios, hranit din substanta Evangheliilor, cel care L-a descoperit pe Dumnezeu cu cea mai

mare certitudine, Vasile Voiculescu se indreapta, prin volumul "Parga" (1921), spre o lirica noua, marca a maturitatii creatiei, dominata de zbuciumul uman in cautareaa divinitatii si a cunoasterii, propunand, prin mitul chirstic al suferintei, un univers resacralizat, suprins in lumina rigorilor unei asceze poetice. "In Gradina Ghetsimani" se inscrie in paradigma traditionalismului, curent gandirist promovat de Nichifor Crainic, orientat catre reversibilitatea elementarului, a filonului existentei rurale. Poezia devine o reflectare a aspiratiei catre Dumnezeu, dar si a dramatismului luptei spiritului cu materialul, a clipei de suferinta cu eternitatea, a divinului care se impovareaza cu neputintele umanului. Lirismul obiectiv orienteaza lirica voiculesciana catre pilonul epic, reminiscent al pasajelor biblice, surprinzand caracterul narativ al poeziei, a carui sorginte este Evanghelia dupa Luca si Rugaciunea din Gradina Ghetsemani. Titlul simbolic-anticipatic condenseaza suferinte si patimi, lacrimi si durere, sugerand ca in Gr. Gh. S-a consumat drama lui IIsus, ca Fiul Omului a pornit spre moarte, trasand coordonatele unui topos labirintic. Structural, titlul sugereaza dualitatea uman-sacru prin structura nominala alcatuita dintr-un substantic comun, simbol al cosmosului evanghelic, all cautarilor, al nelinistilor, iar "Ghetsimani" substantiv propriu tradus prin teasc de untdelemn, implica incordarea, schimbarea destinului. Titlul devine, astfel, reflectarea unor tulburari mistice ale alegerii. Discursul voiculescian problematizeaza lupta lui Iisus cu propriul destin, mantuirea firii, proiectand pe fondul unei cutremuratoare alegorii, a framantarilor ce insotesc spiritul, drama conditiei umane. Polivalenta tematica, ilustrata prin timp, viata, moarte, creatie surprinde reprezentarea iconica a dimensiunii duale a Mantuitorului: patura umana si cea divina. Motivul rugaciunii din Gradina Ghetsimani este o "amarnica strigare" izvorata din nelinistile lui Iisus, care ii cere Tatalui implinirea vointei divine a unui fatum diriguit de o "mana neindurata". Temporal, ruga lui Iisus este asociata serii, sugerandu-se un sfarsit al zilei, vietii si un inceput al noptii, mortii, ca pendulare intre uman si divin. Verbele la imperfect "lupta", "nu primea" evidentiaza durata umana nedeterminata, proiectata intr-un prezent continuu, ce prelungeste suferinta. Este un moment de trecere de la lumina la intuneric sugestie a trecerii lui Iisus de la o conditie la alta: uman-divin. Spatial, scenariul biblic situeaza momentul rugaciunii pe Muntele Maslinilor, ca loc sacru, simbol al aspiratiei catre inalt. Maslinul trimite catre ideea de asumare, de liniste, de impacare, insa acest axis mundi, ca liant intre cer si pamant, isi pierde valentele protectoare: "pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada..", maslinul devenind receptaculul zbuciumului interior, expresie a "vraistei" din sufletul lui Iisus, in fata teribilului spectacol: ulii, care "dau roata dupa prada", prevestesc moartea. Compozitional, substanta epica se desfasoara pe doua planuri care interfereaza. Unul este exterior, concretizat in gesturi si actiuni:" o mana neindurata tinand grozava cupa/Se coboar-miindu-l i i-o ducea la gur..." .Al doilea plan pune in evidenta, prin paralelism interioritatea concretizata in atitudini: "i-o sete uria st sufletul s-i rup.../ Dar nu voia s-ating infama butur." Textul se incheie, insa, fara finalizare epica. Rastignirea lui Iisus ramane in afara textului, pentru ca accentul sa cada pe starea de tensiune de dinaintea evenimentului. Structura lineara are la baza opozitia, echivalenta cu natura duala a personajului, a esentei sale divinumane. Se remarca asocierile contrastante : "veninul groaznic-"dulceata" , "Iisus lupta cu soarta", destinul

avand un caracter implacabil. In centrul acestor contrarii se afla simbolul paharului, scindat intre tentatia acceptarii si incercarea refuzului, alegerea tragica echivalenta a sfasierii launtrice. Relatia de simetrie dintre incipit si final sugereaza ideea unui scenariu epic ce se deschide cu impotrivirea Omului in fata destinului, prin formularea "Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul". Legatura terestruceresc este sugerata prin versul :" i-amarnica-i strigare strnea n slvi furtuna", liantul dintre incipit si final asigurat de participarea furtunii ce anticipeaza "vraistea gradinii". Finalul concluzie incheie "scenariul" epic, punctand participarea intensa a naturii la patimile christice. Strofa a patra constituie proiectia suferintei interioare asupra cadrului exterior. Decorul este simbolic: seara reprezinta sfarsitul zilei, sugestie a sfarsitului pamantesc a lui Iisus. Daca furtuna din ceruri se amesteca cu cea terestra, drama lui Iisus devine drama universului. Imaginea apocaliptica "vraistea gradinii" este dublata de ambiguitatea sintagmei "batai de aripi". Versul final prezinta o incarcatura tematica,"ulii de seara" anticipand tradarea "adulmeca moartea". Secventa mediana a discursului voiculescian dezvolta tragismul omului in fata mortii, a crucificarii. Strofa a doua trimite catre episodul biblic al venirii la locul numit Golgota, unde lui Iisus i s-a dat sa bea vin amestecat cu fiere, dar il refuza, desi trebuia sa implineasca soarta. Formula traditionalista, de inspiratie religioasa, lirismul obiectiv este contura prin verbele la persoana a 3a "uitase" "treceau", punctele de suspensie din fiecare strofa devenind apanajul comunicarii dincolo de cuvinte. Rigoarea prozodica este o alta trasatura a liricii traditionaliste, ce corespunde schemei unei poezii clasice ca forma: ritmul iambic, grav, masura fixa de 14 silabe, rima incrucisata. Limbajul cu rezonante biblice intregeste perspectiva traditionalista, intr-un registru artistic complex. Daca la nivel lexical se remarca o pondere a galeriei regional-arhaice: "sterlici", "grozava" intr-o acceptie cronicareasca expresia populara "pe branci" intensificand dramatismul, la nivel morfo-sintactic se remarca o pondere a verbelor ce intretin filonul narativ. In viziunea mea,textul voiculescian devine o provocare pentru cititorul modern, caci dincolo de grila traditionalista, valorificata teme si motive religioase de esenta grava, prin rigoarea prozodica, prin lexic, transpar insemne ale modernismului: polivalenta tematica, metaforizare, dimensionare filozofica, purtand pecetea unei arte poetice, articulata pe motivul jertfei pentru creatie, plasata intr-o perfecta simetrie a incipitului cu finalul. Concluzionand, textul voiculescian reitinereaza un mit nemuritor intr-un discurs liric asimilabil esteticii traditionaliste, devenind expresia ideii de sacrificiu ca necesitate a ascederii la viata vesnica. Pe fondul religios, Vasile Voiculescu suprapune asumarea conditiei artistului, textul devenind, deopotriva, o sinteza, o arta poetica avand caracter de manifest.