Sunteți pe pagina 1din 84

Capitolul I Cadrul general.

Istoricul conflictelor de la Marea Neagr


Problema securitii la Marea Neagr a constituit, ntr-o form sau alta, o prioritate pentru Romnia nc din Antichitate. Aceasta problem i-a schimbat adesea infiarea dea lungul secolelor, dar nu i-a pierdut din importan, n primul rand datorita poziiei geografice pe care Romnia o ocup. De asemenea, statutul Romniei de ar riveran a Mrii Negre ne-a adus numeroase beneficii, dar n acelai timp, constituie i un punct nevralgic. Poziia Romniei la Marea Neagr este una de nsemntate strategic, iar situaia extern actual ndeamna la pruden i la luarea de anumite msuri pentru stabilizarea zonei, una frmntat de numeroase conflicte de diverse naturi, i asigurarea securitii n regiune. Proiectul de fa se bazeaz n principal pe analiza publicaiilor referitoare la situaia din zon cu implicaii asupra securitii regionale care afecteaz ntr-o msur important securitatea naional a Romniei. Datorit faptului c tematica aleas nu reprezint o serie de evenimente petrecute i ncheiate, ci n plin desfurare, schimbrile care apar de la o zi la alta nu pot fi cuprinse ntr-un volum de specialitate, deoarece deznodmntul nc nu poate fi stabilit. Ceea ce se poate face, ns, este o prezentare a principalelor evenimente recente, i a ultimelor tendine de abordare a acestora, pe baza unor concepte de poltic internaional i geopolitic, stabilite de specialiti din domeniu. Importana regiunii bazinului Mrii Negre rezult din nsi poziionarea geografic a acesteia, cea de punte ntre Europa i Asia, ceea ce confer o i mare mare importan eforturilor comune din partea rilor din regiune pentru lupta cu emigraia ilegal, cu traficul de droguri, arme i carne vie i cu operaiunile de contraband. Confuzia care domnete n zon a favorizat crearea unei zone ideale pentru gruprile criminale de toate felurile. Aceste fapte impun msuri coordonate ntre toate rile din regiune pentru eradicarea acestor factori de risc i pentru stabilirea unui spaiu securizat i funcional din punct de vedere economic. Cu toate acestea, deocamdat nu se poate vorbi despre aciuni

coordonate i relevante, cu toate eforturile organizaiilor internaionale i ale ONG-urilor, atta timp ct aceste ri sunt mcinate de conflicte, interne sau externe. Unul dintre principalii factori care fac ca Marea Neagr s dein o asemenea importan este existena strmtorilor Bosfor i Dardanele. Acestea constituie singura cale maritim de legtur ntre o mare nchis, Marea Neagr, i una deschis, Marea Mediteran, caracterstic care le confer cu att mai mult importan, mai ales pentru statele riverane. Aceste strmtori, cu o adncime medie de circa 50- 90 m, constituie un avantaj considerabil pentru navigaia vaselor cu tonaj ridicat, iar localizarea lor geografic, la rspntia a dou continente, i mai ales, la ntretierea unor mari artere de comunicaie maritim, terestr i aerian ntre Europa, Asia i Africa. Poziia strategic de prim rang a strmtorilor este dat, n schimb, de ngustimea Bosforului i a Dardanelelor, completat de relieful accidentat al rmurilor, cursul sinuos care oblig vasele s navigheze n apropierea coastei, ceea ce faciliteaz controlul i aprarea strmtorilor. Desigur ca stpnirea strmtorilor de ctre Turcia, i confera acesteia avantaje considerabile, ns prin faptul c Marea Neagr este o mare nchis, aceasta scald malurile mai multor ri. Aceste state riverane pot fi toate considerate actori la Marea Neagr.

Istoricul conflictelor de la Marea Neagr


Considerm imposibil analiza situaiei actuale din zona Mrii Negre, fr a fi trecut n prealabil, n revist, istoricul conflictelor care mocnesc n prezent n zon. Cauzele care au dus la apariia conflictelor de astazi se regsesc n trecutul zbuciumat al zonei. Considerm c i o posibil rezolvare a acestor conflicte poate fi gsit tot prin studiul contextelor istorice prin care a trecut zona, i prin cercetarea factorilor care nca menin starea de dezstabilitat Pentru a putea prezenta situaia ct mai clar, considerm necesar explicarea cuvintelor conflict i securitate: in Dicionarul Explicativ al Limbii Romne, cuvntul conflict este definit n urmtorul mod: 1. Nentelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonisme, ceart, diferend, discuie (violent). Loc. vb.: a intra n conflict, a se certa, conflict de frontier rzboi, pe cnd cuvntul securitate este explicat n urmtorul mod: 1. faptul de a fi la adpost de orice pericol; sentiment de ncredere i de linite pe

care l d cuiva absena oricrui pericol. 2. protecie, aprare; securitate colectiv: stare a relaiilor dintre state creat prin luarea pe cale de tratative a unor msuri de aprare comun mpotriva unei agresiuni. Cele mai multe conflicte din zon pn n epoca modern, au fost de cele mai multe ori bazate pe controlul celor dou Strmtori. Pe msur ce progrese tot mai mari au loc peste tot n lume, nevoia pentru schimburi comerciale mai eficiente, deci pentru un transport sigur si ct mai rapid, nevoia de comunicare au crescut simitor. Lupta pentru stpnirea Strmtorilor are o istorie foarte indelungat, ns ea s-a acutizat pe fondul slbirii treptate a Imperiului Otoman i ridicarea Marilor Puteri. Interesele tot mai puternice in zon, de ordin economic dar i politico-strategic, explic marile greuti care s-au ivit n reglementarea problemei stmtorilor, regimurile inechitabile care s-au succedat pn la Primul Rzboi Mondial, regim stabilit fr participarea celorlalte ri riverane, regim care a continuat i n perioada interbelic i care nu s-a modificat n mod semnificativ pn dupa cel de-al Doilea Rzboi Mondial. n traficul maritim modial, Marea Neagr cu cele doua strmtori ale sale au ocupat ntotdeauna o poziie important, alturi de strmtoarea Gibraltar, Singapore sau Pas-deCalais. Transportul maritim pe Marea Neagr, i implicit pe cele dou Strmtori a cunoscut un progres constant. In perioada 1919-1939, transportul prin Strmtori s-a dezvoltat n mod continuu, Istanbulul pstrndu-i importana printre marile centre comerciale ale lumii. O serie de fenomene care au avut loc n lumea contemporan s-au repercutat i asupra traficului prin strmtori, la intensificarea i stimularea creia un rol important l au i rile neriverane. Factori ca revoluia tehnico-tiinific, dezvoltarea rapida a industriei, i mai ales a construciilor navale, modernizarea constant a mijloacelor de transport, dar i necesitatea intensificrii schimburilor comerciale, dar i lupta pentru meninerea unui climat stabil n zona Balcanilor i a Orientului Apropiat se adaug la apariia unui interes crescnd n zon, interes care treptat depete graniele geografice ale bazinului Mrii Negre, extinzndu-se treptat spre Europa Vestic si chiar Statele Unite, fapt care atrage n mod inerent necesitatea reglementrii ct mai echitabile n dreptul internaional a statului strmtorilor. Materiile prime (iei, minereuri, materie lemnoas), produse agricole, precum i produse industriale constituie pentru strmtori surse de alimentare a traficului de ieire.

Necesitatea importurilor de materie prim i de produse industriale pentru rile riverane constituie, n schimb o cale importanta de alimentare a traficului de intrare. Tursimul este un alt factor care contribuie la sporirea traficului prin strmtori, turism care s-a dezvoltat spectaculos n Turcia, Bulgaria, Grecia i Romnia. Un alt factor demn de menionat este aezarea strmtorilor n apropiere de Canalul Suez. Porturile de la Marea Neagr, ca i cele de la Marea Mediteran au o poziie favorabil fa de acest canal pentru rutele Oceanului Indian i ale Orientului Extrem. Acest avantaj a existat de la construirea Canalului de Suez dar a fost exploatat mai mult n secolul XX. Acestuia i se adaug un alt avantaj, i anume acela al prezenei unor fluvii importante care au varsarea n Marea Neagr, unele dintre ele fiind de importan internaional. Desigur c cel mai important pentru Romnia este Dunrea, care joac un rol major n stimularea traficului pe Marea Neagr i implicit prin strmtori pentru toate rile situate n bazinul su. La fel de important este Volga, care prin canalul Volga-Don ndreapt o parte a traficului fluviului spre Marea Neagr. Un alt factor care favorizeaz traficul pe Marea Neagr este prezena pe rmurile sale a unor porturi importante, active, precum Odesa, Rostov, Batumi, Constana, Varna, Burgas i Istanbul. Toi aceti factori, la care se adaug comerul intensiv care se practic prin Bosfor si Dardanele de catre rile neriverane, au dus n perioada de dupa al Doilea Razboi Mondial la creterea constant a traficului. Poziia Romniei, de tara riveran la Marea Neagr, dar i stpn peste dou din gurile de varsare ale Dunrii, i parial i pe a treia, au dus la un interes major fa de Bazinul Mrii Negre, regimul strmtorilor i securizarea zonei. Fiind o ar riveran la Dunare, coloana vertebral a sistemului de transport si comunicaie al Europei de Sud-Est, dar i la Marea Neagr, Romnia era o ara de tranzit, n sensul c toate mrfurile, mai ales cele industriale venind din Europa Centrala i Polonia i destinate Orientului, treceau pe Dunre, considerat fiind ca cea mai scurt i mai sigur rut , pentru ca apoi s ajung n Marea Neagr de unde se putea ajunge n regiunile asiatice care constituiau o pia de desfacere avantajoas. La fel de important era i tranzitul mrfurilor provenind din Orientul Mediteranean si care era ndreptat spre diverse state dunrene sau zone ale Europei Centrale. Calea apei

era, desigur, cea mai avantajoas i pentru Romnia, mai ales pentru transportul mrfurilor cu volum mare i valoare mica. nainte de 1914, spre exemplu, 95% din exportul global al rii se facea pe ap, i doar 5% pe uscat. Aceast situaie s-a mentinut i n perioada interbelic. Dup Primul Rzboi Mondial, datorit necesitii exportului pentru Romnia, mai ales n ceea ce privete valorificarea bogiilor solului i subsolului, problema extinderii legturilor economice i comerciale cu toate statele sud-est europene i cu cele din bazinul rsritean al Mrii Mediterane a devenit una din ce in ce mai acuta. Acestea erau state cumprtoare de produse agricole, miniere i petrolifere romneti. Distana mic dintre Constana i Constantinopol (de aproximativ 300 km) i faptul c Romnia era o ar exportatoare, dispunnd de cantiti mari de marfa, n special cereale si produse petroliere, foarte cerute pe piaa externa, se dorea ca acest centru comercial sa devina o important baz economic care sa permit deschiderea cilor spre Orient, unde exportul romnesc s i poat gsi o bun pia de desfacere. In caz contrar, toate strduinele Romniei de meninere a gurilor Dunrii n condiii bune de navigaie i pentru asigurarea sectorului maritim al fluviului a unui regim politic liber ar fi ramas fr efect, dac navigaia comercial maritim nu ar fi deinut un regim corespunztor la strmtori. n epoca modern, interesul Romniei a crescut mai ales dup ctigarea independenei sale de stat i dup ce vechile teritorii romneti Dobrogea cu Delta Dunrii, revin rii. Importana real a Mrii Negre pentru Romnia este cel mai bine pus n eviden n anumite momente critice, care au dus la nchiderea strmtorilor Mrii Negre, aa cum s-a ntmplat n perioada rzboiului italo-turc din 1911, n perioada rzboaielor balcanice i mai ales n perioada dintre 1914-1918. Astfel, atunci cnd n anul 1911 a izbucnit rzboiul dintre Italia i Turcia, prima dintre cele dou urmrind s ocupe Tripolitania i Cirenaica, Puterea de la Constantinopol a luat imediat decizia de minare a strmtorii Dardanele, de la data de 29 februarie 1912 interzicnd accesul pentru toate vasele de comer cu pavilion neutru, i permindu-le tranzitul doar cu condiia ca acestea s fie manevrate doar prin locurile special desemnate de trecere, pentru a evita un atac eventual al flotei italiene asupra Constantinopolului. Accesul a fost redeschis n strmtoare abia la 3/16 mai 1912, ns navigaia nu s-a putut

relua dect la finalul lunii mai, cnd s-au luat msuri ca toate minele s fie ndeprtate din zon. n iunie 1914, un diferend destul de serios dintre Turcia i Grecia amenina s se transforme ntr-un conflict armat. Guvernul turc ncepuse deja luarea de msuri n vederea unui astfel de conflict, msuri care presupuneau toate lezarea posibilitii de navigare pentru rile riverane la Marea Neagr. n acest caz, Romnia i Rusia, ambele ri riverane care ar fi fost direct lezate de luarea unor astfel de msuri, au fcut o intervenie la Constantinopol, amical, dar vehement n care se artau prejudiciile grave pe care nchiderea strmtprilor le-ar aduce comerului trilor lor. Ca rspuns, Guvernul turc a dat asigurri c nu intenioneaz a lua msuri care s mpiedice libertatea comerului n strmtori. Atfel, diferendul greco-turc nu a determinat nchiderea strmtorilor. ns, n scurt timp, a aparut un alt conflict, i anume Primul Rzboi Mondial. Turcia, avnd statutul de ar neutr, a gsit de cuvin minarea strmtorilor la izbucnirea Primei Deflagraii Mondiale, pentru a-i garanta neutralitatea. Totui, a lsat liber un canal pentru navigaia comercial. n septembrie 1914, pretextnd c flota englez staioneaz aproape de strmtori, controlnd vasele care ies din Mediteran, a decis nchiderea Dardanelelor. Cu toate c Bosforul nu fusese nchis, navigaia comercial era serios ngreunat prin oprirea vaselor att la intrarea ct i la ieirea lor din Bosfor. Desigur, guvernul romn a protestat vehement mpotriva msurilor restrictive luate de ctre guvernul turc, care a dat un rspuns satisfctor n acest sens. Promisiunile guvernului turc nu au putut ns fi duse la ndeplinire datorit evenimentelor care au urmat. n octombrie 1914 Turcia a intrat n rzboi de partea Puterilor Centrale, fapt care a dus la nchiderea strmtorilor pn la finalul rzboiului, mai exact pn la Pactul de la Mudros. Aceast situaie a prejudiciat, desigur, serios Romnia n ceea ce privete comerul su exterior, posibilitile de aprare i de aprovizionare cu materiale de rzboi de la aliaii si, Romnia rmnnd astfel izolat de puterile Antantei. In perioda neutralitii Romniei (1914-1916), problema strmtorilor a preocupat serios opinia public din Romnia, partidele politice i cercurile guvernante. Din acest sens s-a luat n discuie problema intrrii n rzboi a Romniei, fie de partea Puterilor centrale, fie de partea Antantei.

n acest context, a avut loc Acordul anglo-franco-rus din martie 1915 potrivit cruia n cazul victoriei aliailor, Anglia i Frana i recunoteau Imperiului arist dreptul de stpnire al strmtorilor, avnd n vedere ca drepturile aliailor occidentali n Turcia asiatic s rmn rezervate. Turcia urma s se constituie port liber i s permit navigaia n strmtori pentru orice vas comercial, indiferent de pavilion. Acest acord a fost inut secret fa de rile riverane Romnia, Bulgaria i Grecia, din considerente politco-diplomatice, pe care Antanta dorea s le atrag n rzboi de partea sa. Acest acord dintre Anglia, Frana i Rusia din 1915 a devenit oficial abia n 1916. Aa se face c Romnia va intra n rzboi de partea Antantei, primind asigurri i din partea Rusiei, c va beneficia de libertate deplin de navigaie prin Bosfor i Dardanele, att pentru flota sa comercial ct i pentru cea de rzboi i c interesele sale economice vor fi garantate. Poziia Romniei privind regimul strmtorilor a fost una n care predomina ideea internaionalizrii strmtorilor. Acest fapt ar fi garantat libera navigaie att pentru sine ct i pentru statele mici, riverane Mrii Negre. Numeroi oameni politici ai timpului s-au pronunat n acest sens. Dup nfrngerile suferite de Romnia n 1916 i mai ales la nceputul anului 1917 sub regimul de ocupaie german, posibilitile de afirmare a poziiei statului romn cu privire la statutul strmtorilor au fost serios diminuate. Prin Tratatul de la Bucureti devine clar situaia Romniei dominaia german i austro-ungar asupra Dobrogei i a portului Constana, precum i impunerea unui anumit regim asupra Dunrii, tiau Romniei orice cale de acces spre marea Neagr, i prin urmare, prin strmtori. Dup Primul Rzboi Mondial, problema Strmtorilor rmne la fel de acut, devenind chiar o preocupare n cadrul relaiilor internaionale. Anglia i Frana intr n disput pentru obinerea dominaiei asupra Orientului Apropiat i asupra Dardanelelor, la care vin s se adauge preteniile Italiei i ale Statelor Unite de aplica doctrina posibilitilor egale n regiunea fostului Imperiu Otoman, complicnd i mai tare lucrurile i sporind tensiunile din zon. n perioada interbelic, ns, au loc multe schimbri care atrag dup sine o nou etap i n problema strmtorilor. Astfel tabloul lumii se modific n sensul n care Imperiul Kaiserului Wilhelm al II-lea ca i monarhia habsburgic, care nutreau planuri de dominaie n Orientul Apropiat i n Balcani se prbuesc, Imperiul arist dispare i el lsnd locul statului sovietic. n acest nou context Anglia, Frana i Italia, la care se adaug Statele

Unite, i intensific aciunile pentru ntrirea poziiilor lor n Orientul Apropiat ai controlul asupra Constantinopolului si strmtorilor Mrii Negre. Teritoriile turceti atrgeau nu doar ca obiect de exploatare ci i prin semnificaia lor strategic. Ele puteau servi i drept cap de pod al unei intervenii antisovietice n cazul n care se ivea nevoia. n aceasta cursa, pn la urm, influena preponderent asupra rezolvrii problemelor din Orientul Apropiat a obinut-o Anglia. n planul englez privind Orientul, un loc important l deinea controlul asupra Constantinopolului i al strmtorilor. Putere naval prin excelen, Anglia dorea s controleze dou drumuri maritime care duceau spre Mediterana oriental, unul pe care l stpnea deja, n Marea Roie i Oceanul Indian prin Canalul de Suez, iar cellalt, n Marea Neagr, prin Bosfor i Dardanele. n acelai timp, controlul asupra Constantinopolului nsemna, de fapt, controlul unui puternic centru maritim si comercial, deoarece ruta maritim care ducea spre Odessa i Batumi i care se continua cu rutele terestre din Transcaucazia i Persia, trecea prin Constantinopol. Tot la Constantinopol se ncruciau cile terestre spre Europa, Bagdad i Indii. Stpnirea strmtorilor i a Constantinopolului de ctre cea mai mare putere naval din lume ar fi creat un serios pericol pentru securitatea i independena naional a statelor din bazinul Mrii Negre. n acelai timp, tendina Angliei de a domina regiunea Mrii Negre cretea pe msur ce unele dintre rile riverane, mai ales Rusia Sovietic i Romnia dispuneau de resurse bogate, mai ales cereale i petrol. In contextul n care noul stat sovietic era angajat n conflicte interne, meninndu-se astfel departe de lupta Marilor Puteri pentru controlul n Orientul Apropiat i dispariia Germaniei imperialiste, n cursa pentru obinerea controlului zonei, i implicit a strmtorilor Mrii Negre, s-au vazut puse fa n fa Anglia, Frana i Italia. Dei atenia Franei era indreptat spre Europa, mai ales asupra problemei germane, nu putea ignora interesele pe care le avea n Orient, interese care erau reprezentate de marea influen de care se bucura n Turcia, dar i de marile investiii de capital care fuseser fcute n zon, investiii bazate n principal pe posibilitatea exploatrii resurselor solului anatolian. n aceast situaie, Frana se pronuna pentru meninerea integritii teritoriale a prilor turceti din fostul Imperiu Otoman i crearea unui stat turc viabil. In ceea ce privete regimul strmtorilor, strns legat de cel al Constantinopolului, Frana preconiza

instituirea unui regim de complet libertate a navigaiei, att pentru flotele comerciale ct i pentru cele militare. O Comisie Internaional avea s garanteze circulaia liber a navelor. Un alt element din planul francez era acela de distrugere a tuturor fortificaiilor de pe rmurile celor doua strmtori. Planul francez nu putea ignora interesele Turciei, dar nici pe cele ale micilor state riverane, care urmau sa fac parte din Mica nelegere, care aveau s intre n sistemul de aliane rsritene ale diplomaiei franceze. La rndul sau, Italia nu era pregatit s renune att de uor la interesele sale din Mediterana Oriental. Acordul ncheiat la Saint-Jean de Maurienne n aprilie 1917 recunoscuse Italiei dreptul asupra unor teritorii din Anatolia de Sud, care includeau regiunea Smirnei, a Adaliei i Koniei. Profitnd de imposibilitatea Rusiei de a se pronuna n acest aspect datorit propriilor conflicte interne, Anglia i Frana au gsit pretexte pentru declararea hotararilor luate la Saint-Jean de Maurienne nevalabile. Aceasta a dus la escaladarea tensiunilor n zon, concretizate prin ocuparea Smirnei n 1919 de ctre Grecia (folosit de cercurile britanice n interes propriu), aciune la care Italia a rspuns prin ocuparea Adaliei. La interesele Marilor Puteri europene, vin s se adauge i cele ale Statelor Unite, care vin s prezinte un plan propriu de mprire a Turciei, sub pretextul extinderii mandatului nu doar asupra Armeniei, ci i asupra Constantinopolului i, implicit, asupra strmtrorilor. Prin nota trimis de Preedintele Wilson n 1920 guvernelor Angliei, Franei i Italiei, acesta cerea ca Turcia s fie lipsit de Constantinopol i de Tracia Occidental. In cadrul Conferinei de Pace de la Paris, problema Constantinopolului i a strmtorilor a fost luat n discuie, ns nu i-a putut gsi rezolvarea. Situaia Turciei de stat nvins a fost, desigur exploatat la maxim, fapt concretizat prin tratatul de la Sevres din 10 august 1920. Aceasta s-a ntmplat n pofida faptului c prin Proclamaia Naional din ianuarie 1920, Turcia Kemalist se angaja s-i asume rspunderea asigurrii navigaiei comerciale i a comunicaiilor n strmtori sub rezerva garantrii securitii Constantinopolului i a Mrii Marmara. Desigur, aceste angajamente nu au fost luate n considerate de ctre Marile Puteri, fapt care a determinat rspunsul poporului turc prin lupta de eliberare pe care a purtat-o ntre 1919- 1920. Delegaia Romniei la Conferina de Pace a desfaurat o intens activitate pentru aprarea intereselor rii, protestnd mpotriva politicii discriminatorii a Marilor Puteri i

militnd pentru aprarea drepturilor statelor mici. Poziia Romniei la aceast Conferin fa de problema strmtorilor a fost una pentru deplina libertate de navigaie pe Marea Neagr i prin strmtorile internaionalizate, att n vreme, de pace ct i de rzboi. Controlul liberei navigaii urma s fie deinut de o Comisie Internaional a Strmtorilor n care statele riverane urmau s fie reprezentate cu drepturi egale cu cele ale Marilor Puteri. Aceast intervenie a dus pna la urm, la numirea unui reprezentant romn pe lng Inalii Comisari Aliai din Constantinopol. Liniile de baz ale viitorului tratat de pace cu Turcia au fost stabilite n Conferina de la Londra (15-17 februarie 1920). Cu acest prilej, problema Mrii Negre i a Constantinopolului a fost examinat n detaliu. S-a hotrt n aceast Conferin ca liderul religios al Islamului i guvernul sultanului s rmn la Constantinopol, ns cu excepia grzilor personale ale sultanului, s nu mai rmn i alte fore armate la Constantinopol. Aliaii i mai rezervau i dreptul de ocupaie asupra Turciei europene i a strmtorilor, inclusiv Marea Marmara. Pentru asigurarea liberei navigaii urma s se constituie o Comisie Internaional a Strmtorilor care s dispun de atribuii administrative i financiare. S-a decis ca doar Anglia, Frana, Italia i Statele Unite, ultima doar n anumite condiii, s dispun de cte un reprezentant n Comisie, urmnd s aibe cte dou voturi fiecare. Interesele majoritii rilor riverane erau din nou ignorate, formulndu-se vag c atunci cnd Rusia sovietica urma s aibe un guvern recunoscut i cnd Bulgaria va adera la Liga Naiunilor aceste state vor putea trimite delegai n organismul internaional de control al navigaiei prin strmtori. Interesele Turciei erau, din nou, ignorate complet. Examinarea proiectului Tratatului de Pace cu Turcia elaborat la Londra, a constituit i preocuparea Conferinei de la San Remo (19-28 aprilie 1920). Conferina de la San Remo a confirmat n problema turc hotrrile adoptate la Londra. Referitor la strmtori se stipula c acestea vor fi demilitarizate i neutralizate. Navigaia pe Bosfor, Dardanele i Marea Marmara era declarat deschis pentru toate navele comerciale i militare, indiferent de pavilion. Comisia Internaional a Strmtorilor urma s fie format din delegai ai Angliei, Franei, Italiei i Japoniei, cu cte dou voturi, i ai Romniei i Greciei cu cte un singur vot. Din nou, intereseleTurciei sunt complet ignorate. Cu toate interveniile statului roman, aceast decizie a fost confirmat sub aceeai forma i n Tratatul de Pace cu Turcia de la Sevres din 10 august 1920 n ceea ce privea interesele Romniei.

10

In Tratatul de Pace de la Sevres, problema strmtorilor a constituit una dintre problemele importante. Conform stipulaiilor din Tratat, oraul Constantinopol urma s rmn capitala statului turc i sediul califatului, ns statele aliate i rezervau dreptul de a revizui aceast hotrre n cazul n care Turcia se abtea de la prevederile Tratatului. Strmtorile Bosfor i Dardanele erau declarate libere pentru navigaia tuturor vaselor miliatre sau comerciale ale tuturor statelor, att n vreme de pace, ct i n vreme de rzboi. Controlul asupra liberei navigaii a strmtorilor urma s fie deinut de o Comisie Internaionala format din reprezentanii Angliei, Franei, Italiei, Japoniei, Statelor Unite (atunci cnd acestea doreau s ia parte) i Rusiei Sovietice cu cte dou voturi, i din reprezentanii Greciei, Romniei, Bulgariei i Turciei cu cte un singur vot, cu amendamentul ca Bulgaria, Turcia i Rusia s i poat trimite delegai n Comisie doar n cazul aderrii lor la Liga Naiunilor. Preedenia Comisiei avea s fie deinut pe o perioad de doi ani doar de ctre acele ri care deineau cte dou voturi. Comisia Internaional poseda deplin libertate i independen fa de autoritile turce, pavilion propriu i buget propriu. De asemenea, dispunea i de for armat i vase de rzboi, necesare pentru ndeplinirea funciilor sale. In partea a V-a a Tratatului se dispunea stabilirea zonei strmtorilor, demilitarizarea acestor zone i a insulelor vecine din Marea Neagra, controlul demilitarizrii fiind ncredinat Angliei, Franei i Italiei. Aceste puteri aveau dreptul de a menine n zon fore militare i aeriene. Tratatul de la Sevres nu a putut fi pus niciodat n aplicare. Statul turc, avnd la conducere un sultan lispit de autoritate, s-a raliat sub conducerea lui Mustafa Kemal nc din primavara 1919, transformnd Anatolia ntr-un adevrat centru de rezisten mpotriva dominaiei straine. Ali factori care au dus la ubrezirea prevederilor tratatului au fost i celelalte nclcri ale drepturilor legitime ale statelor riverane. Romnia, ca stat riveran, era dezavantajat de prevederile acestui tratat prin discriminarea la care era supusa n alctuirea Comisiei. Angajarea la lupt a Turciei a ntmpinat rezistena Greciei, care atac Turcia pentru a o obliga s se supun prevederilor Tratatului de la Sevres. Dupa zdrobirea forelor greceti, apropierea forelor kemaliste de zona strmtorilor, a determinat autoritile engleze din Constantinopol s ordone n 1922 nchiderea Dardanelelor i suspendarea traficului maritim prin strmtori. In plus, Anglia a avertizat c unitile sale navale vor

11

deschide focul asupra vapoarelor care nu vor respecta acest ordin. Romnia, puternic afectat de aceast decizie, s-a pronunat n sensul meninerii stpnirii Turciei asupra strmtorilor. n ncercarea de a stinge conflictul greco-turc, n 1921 a avut loc la Londra o conferin pentru Orient, la care au participat Anglia, Frana, Italia, Grecia i Turcia, menit s gseasca o rezolvare conflictului, dar fr a aduce modificari eseniale tratatului de la Sevres. Romnia a ncercat n zadar s obin participarea la aceasta ntrunire, cu toate c i interesele sale erau in joc, nici una dintre rile riverane nefiind invitat s participe. In final, toate propunerile puterilor occidentale au fost respinse de Turcia i Grecia. O noua conferin, care a avut loc la Paris n 1922 urma s atace din nou problema razboiului greco-turc, n care Grecia pierdea tot mai mult teren n faa Turciei kemaliste. Inc o dat, Romnia, la fel ca i celelalte ri riverane, a fost ignorat. Ca i la ntrunirea de la Londra, propunerile puterilor occidentale au fost respinse. Dupa ce au fost cunoscute problemele discutate la Paris, dei nici una dintre rile riverane nu fusese prezent la tratative, Romnia a prezentat unele obiecii referitoare la memorandumul care se referea la reprezentarea n Comisia Strmtorilor, invocnd drepturile legitime ca stat riveran la Dunare i la Marea Neagra care o ndrepteau necondiionat s participe la aceasta Comisie n condiii de egalitate. n august 1922 trupele kemaliste au trecut la o ofensiva hotrtoare. La 9 septembrie 1922 , armatele tuce au patruns n Smirna i Bursa, iar peste o saptaman, n Anatolia nu se mai gseau fore armate greceti. Drumul spre Constantinopol i strmtori era deschis. Drept replic la acest evenimente, Anglia, Frana si Italia i cereau lui Mustafa Kemal printr-o not colectiv, la 11 septembrie 1922 oprirea ofensivei armatelor turceti spre anak1, localitate din Dardanele unde se gaseau garnizoanele celor 3 Mari Puteri. Acest moment avea s rmn cunoscut sub denumirea criza de la anak i care avea s se ncheie odat cu armistiiul de la Mudania (11 octombrie 1922). Pentru a se rezolva problema turc i pentru ncheierea armistiiului dintre Grecia i Turcia, s-a propus convocarea unei consftuiri militare prealabile la Mudania sau Izmir. In cele din urma, dup numeroase tensiuni i negocieri, s-a ncheiat la 11 octombrie 1922 armistiiul de la Mudania. Conform prevederilor armistiiului, aciunile militare greco-turce
1

n prezent, localitatea, situat n Strmtoarea Dardanele, poarta numele anakkale (n.a.)

12

ncetau, tratatul de la Sevres era nlturat, toat Tracia oriental (de la malul stng al raului Maritza, incluznd Adrianopolul i pn la strmtori) era evacuat de greci, malul drept al rului Maritza a fost ns ocupat de aliai pn la ncheierea pcii. Puterea administrativ a Traciei orientale era ncredinat Turciei, Turcia avnd dreptul de a menine n aceast zon fore de jandarmerie limitate la 8000 de oameni. Unul din punctele importante ale armistiiului a constituit-o delimitarea zonei neutre a strmtorilor. Articolul 11 al armistiiului declara zon neutr o poriune de 15 km de o parte i de cealalat a Dardanelelor i de 40 km de o parte i de cealalt a Bosforului, zon care nu trebuia depit de forele kemaliste pn la nceperea i pe parcursul negocierilor de pace. Articolul 12, ns, autoriza forele aliate s ocupe aceast poriune pn la ncheierea i ratificarea tratatului de pace cu Turcia. Pe tot parcursul rzboiului greco turc, Romnia a pstrat o atitudine neutr. n toamna anului 1922, evenimentele au determinat Romnia s-i expun punctul de vedere. Turcia victorioas dorea n mod legitim s ocupe Constantinopolul, zona strmtorilor i Tracia oriental. In aceste mprejurri, diplomaia romn a urmrit salvgardarea a doua interese: asigurarea libertii i internaionalizarea strmtorilor i meninerea pcii n Balcani. In ceea ce privete regimul strmtorilor, punctul de vedere al Romniei nu s-a schimbat n urma crizei de la anak. Dimpotriv, i s-a dat prilejul de a reaminti importana unei reale internaionalizri a strmtorilor. In acest context, Romnia s-a pronunat pentru recunoaterea dreptului su de a participa la conferina care urma s stabileasc statutul strmtorilor, n situaia n care internaionalizarea strmtorilor i demilitarizarea coastelor Bosforului i Dardanelelor rmneau punctele de baz ale diplomaiei romneti pentru viitorul regim juridic al cii de trecere din Marea Neagr n Mediteran.

Conferinta de la Lausanne
Conferina de la Lausanne i-a nceput lucrrile pe data de 20 noiembrie 1922 n castelul Ouchy. La Conferina au participat aa-numitele puteri invitate, adic Anglia, Frana i Italia i Turcia, Japonia, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Romnia i Rusia, ultima fiind invitat s participe doar la discuia privind problema strmtorilor.

13

Printre problemele principale abordate n timpul discuiilor de la Conferina de la Lausanne, chestiunea strmtorilor a deinut un loc important. Acest fapt s-a datorat numeroaselor puncte de interes de natur economic sau politico-strategic care intrau n conflict. Convocat cu scopul de a pune capt conflictului din Orientul Apropiat, Conferina de la Lausanne a fost tulburat de numeroase tensiuni i momente de criz care au condus, chiar, pana la ntreruperea negocierilor. Rusia sovietic i va exprima poziia prin intermediul lui V. G. Cicerin, n sensul n care i propunea obinerea de la aceast conferin a dou deziderate: egalitatea n drepturi a Rusiei i aliailor si cu celelalte state participante la conferin i asigurarea pcii i a securitii teritoriilor Republicilor Sovietice i asigurarea libertii relaiilor lor economice cu alte ri. Realizarea acestor deziderate ar fi presupus, n fapt ca Dardanelele i Bosforul s fie nchise permanent, att pe timp de pace ct i de rzboi tuturor navelor militare i s nu se admit survolul aeronavelor militare ale tuturor statelor, excepie de la acestea fcnd Turcia. Delegatia guvernului sovietic considera c principiul liberei navigaii panice n strmtori este strns legat de acela al interzicerii tranzitului sau survolului navelor i aeronavelor militare, ntruct doar nchiderea strmtorilor pentru vasele de rzboi i pentru aeronavele militare ar garanta cu adevrat libertatea nengrdit a navigaiei comerciale prin Marea Neagr. De asemenea, Rusia Sovietic se exprim pentru stabilirea i pstrarea n deplintatea lor a drepturilor poporului turc asupra teritoriului i apelor sale. Guvernul sovietic argumenteaz c Turcia nu ar putea s i apere strmtorile contra unui atac, dac i s-ar nega dreptul de a fortifica coastele sau de a deine o flot de rzboi. n acelai timp, delegaia sovietic arat importana acestei probleme pentru ara sa, att din punct de vedere economic, ct i din punctul de vedere al securitii. Invocnd aspectul economic, Rusia se referea la faptul c pn la Primul Rzboi Mondial, 70% din exportul de cereale al Rusiei lua drumul porturilor Mrii Negre i ale Mrii Azov, pentru a urma apoi calea Bosforului i a Dardanelelor spre diferite centre de desfacere. Nu mai puin important era i factorul securitii i aprrii coastelor pontice sovietice, mai ales n lumina ultimelor experiene prin care prin intermediul strmtorilor declarate deschise prin armistiiul de la Mudros i prin Tratatul de la Sevres, flotele de rzboi ale unor puteri au

14

ptruns n apele Mrii Negre, ocupnd apoi Odesa, Nicolaev, Batum, Sevastopol, etc. tot pe aceast cale, fusese posibil acordarea unui ajutor extern opozanilor actualului guvern sovietic, fiind astfel sprijinit contrarevoluia intern. Proiectul susinut de Anatant justific n linii mari prezena navelor militare n Marea Neagr prin necesitatea protejrii vaselor de comer. Ca reacie la proiectul Antantei, guvernul sovietic a prezentat un contraproiect care s serveasc n viitor drept baz pentru statutul strmtorilor. Acesta presupunea pe scurt urmtoarele idei: In vreme de pace: libertate deplin de tranzit pentru vasele comerciale i pentru aviaia comercial, fr deosebire de pavilion, att ziua ct i noaptea (art.3) In vreme de rzboi, Turcia fiind neutra: se meninea libertatea de trecere sub rezerva c Turcia va dispune de toate drepturile i obligaiile prevzute n dreptul internaional pentru a-i pstra neutralitatea (art.9) In vreme de rzboi, Turcia fiind beligeranta: libertate de trecere pentru vasele i aviaia comercial a statelor neutre. Turcia avea dreptul de a controla aceste vase i avioane conform regulilor dreptului internaional (art.12) Pentru vasele de rzboi i aviaia militar: se interzice tuturor statelor cu excepia Turciei tranzitul vaselor de rzboi i survolul aeronavelor militare n strmtori, att in vreme de pace, ct i de rzboi. (Art. 4-5) O excepie de la aceast regul se putea face doar pe timp de pace pentru navele de rzboi uoare, i doar n condiii speciale, indiferent de pavilion, cu excepia submarinelor (art.6) In vreme de rzboi aceast excepie era admis doar pentru statele neutre (art. 10 si 4) Dreptul Turciei de a ntreine n zona strmtorilor fore de uscat, maritime i aeriene i de a construi fortificaii permanente i instalaii de artilerie (art. 16) Crearea unei Comisii Internaionale a Strmtorilor alcatuit din reprezentani ai statelor riverane ale Mrii Negre i ai Marilor Puteri sub preedenia unui delegat turc (art. 1718) Prile contractante urmau s cad de acord pentru a elabora i semna un act internaional prin care Marea Neagr s fie recunoscut ca o mare nchis a statelor riverane. Punctul de vedere sovietic nu a fost acceptat de conferin, fapt care a determinat ca reprezentanii si s declare ca punctul de vedere al riveranelor Rusia, Georgia i Ucraina 15

s se afle n total opoziie cu politica de dominare i violen a crei expresie era chiar proiectul de fa. In 6 decembrie 1922, lordul Curzon a strmtorilor, dup cum urmeaz: a) att din punct de vedere economic ct i al securitii, statele riverane de la Marea Neagr au interese majore n aceste ape i trebuie, desigur, s se in seama i de interesele acestor state. b) Dardanelele, Marea Neagr i Bosforul constituie o cale internaional pentru comerul mondial, ntre dou mri internaionale. Astfel, este necesar ca aceast cale maritim s se supun aceluiai regim ca i celelalte ci de comunicaie internaionale, pentru a se putea asigura libertatea comerului mondial. c) Capitala Turciei i sediul Califatului sunt asezate pe malul acestei ci maritime. Avnd n vedere aceste elemente, reprezentanii Puterilor Aliate au propus urmatoarele reguli de navigaie prin stramtori: 1) deplina libertate pentru circulaia vaselor comerciale, fr taxe sau formaliti, att pe timp de pace, ct i de rzboi, atta timp ct Turcia este neutr. In cazul n care Turcia este beligerant, se va menine libertatea pentru vasele de comer, atta timp ct acestea nu transport marf de contraband sau trupe ianmice. 2) Pe timp de pace, libera trecere pentru toate pavilioanele navelor militare, fr taxe sau formaliti, dar cu urmtoarele rezerve: a) fora total pe care o putere o poate trece prin strmtori sau menine n Marea Neagr nu va depi pe aceea a flotei celei mai puternice a puterilor riverane din Marea Neagr i care exist n Marea Neagr n momentul tranzitului. b) In cazul n care statele riverane ale Mrii Negre s-ar nelege pentru demilitarizarea forelor lor navale, Puterile i rezerv dreptul de a trece sau de a menine n Marea Neagr o for de trei bastimente, dintre care un singur vas s poat avea un tonaj mai mare de 10 mii de tone. In timp de rzboi, dac Turcia ar fi neutr, limitrile i condiiile dar i libertatea de trecere pentru vasele de rzboi s-ar menine, ca i pe timp de pace. Dac Turcia ar fi beligerant se va asigura libera trecere doar pentru vasele militare neutre. simit nevoia de a defini, nainte de prezentarea proiectului Puterilor Aliate, factorii considerai permaneni n chestiunea

16

Pentru a se asigura respectarea normala a regulilor de mai sus, Puterile Aliate propuneau: a) demilitarizarea efectiv a unor zone de pe coasteleBosforului si Dardanelelor, zone care urmau s fie fixate ulterior. Aceste zone includeau insulele din Marea Marmara i insulele Samothrace, Lemnos, Imbros i Tenedos din Marea Egee. In aceste zone era permis meninerea forelor poliieneti necesare pentru meninerea ordinii interne, cu excepia Constantinopolului, unde era permis meninerea unei garnizoane turceti, care nu putea, ns, depai 10.000 de oameni. b) Instituirea unei Comisii Internaionale a Strmtorilor, compus din cte un delegat al puterilor riverane la Marea Neagr i a celorlalte puteri special interesate de comerul mediteranean. Imperiul Otoman dispruse. Turcia era acum socotit printre statele nvinse ale rzboiului. Cu toate acestea, ns, ea s-a prezentat la conferina de la Lausanne purtnd pe frunte laurii victoriei n rzboiul contra Greciei, i nu avea de gnd s renune la cel mai important argument al su. Folosindu-se de importantul sprijin acordat de Rusia Sovietic si exploatnd contradiciile dintre Marile Puteri, delegaia turc a depus mari eforturi la aceasta conferin pentru a-i asigura independena naional i integritatea teritorial. Notabile n acest sens sunt interveniile unui mare diplomat turc, eful delegaiei turce la Lausanne, Ismet Paa. Acesta i-a nceput intervenia evideniind doar modul n care Turcia vedea viitorul statut al strmtorilor. In continuare, Ismet Paa a reafirmat cerinele principale din Pactul Naional, susinnd c punctul de vedere al Turciei referitor la Bosfor i Dardanele este acelai cu cel exprimat n Pactul Naional, i anume, securitatea Constantinopolului, capitala rii i a califatului i sigurana Mrii Marmara. Pe lng aceste principii, Turcia urma s se supun deciziilor luate de comun acord ntre guvernul turc i puterile interesate n vederea asigurrii deschiderii strmtorilor pentru comerul mondial i comunicaiile internaionale. De asemenea, delegaia turc a criticat anumite elemente ale planului Aliailor, i anume: a nu fortifica strmtorile ar fi nsemnat a lsa regiunile cele mai sensibile ale Turciei fr nici

17

un mijloc de aprare, crend doar iluzia pcii ntre statele din bazinul Mediteranei i cel al Mrii Negre pe de o parte, i Turcia pe de alt parte. Urmare la aceasta intervenie, delegaia turc i-a fcut cunoscut propria viziune asupra proiectului pe care urma s se puna bazele statutului strmtorilor: 1) acordarea de garanii Turciei contra unui eventual atac surpriz venit pe ap sau pe uscat; securitatea strmtorilor, a Constantinopolului i a Mrii Marmara. 2) Limitarea vaselor care vor tranzita Marea Neagr, astfel nct acestea s nu reprezinte o ameninare pentru zona dintre cele dou strmtori. 3) Libertatea de trecere, att n vreme de pace ct i de razboi pentru vasele de comer. In cazul n care Turcia ar fi beligerant, s-ar mulumi cu un simplu control tehnic asupra vaselor de comer, strict indispensabil. Delegaia turc nu respingea, astfel, proiectul aliailor, ci fcea doar unele amendamente, cum ar fi limitarea zonei demilitarizate, permiterea Turciei de a ntreine fore militare la Constantinopol i de a se acorda minimum de mijloace ce aparare Peninsulei Gallipoli (Gelibolu). De asmenea, delegaia turc recunoatearea suveranitii turceti asupra insulelor Imbros, Tenedos, Samothrace i autonomia asupra insulei Lemnos. Pn la 20 decembrie 1922, cnd se stabilete un acord ntre puterile aliate i Turcia, delegaia guvernului kemalist revine asupra unora dintre revendicrile de mai sus, insistnd asupra satisfacerii lor i infieaz, chiar, noi revendicri. Se propuneau, astfel, unele modificri ale proiectului care se ocupa cu demilitarizarea unor zone ale strmtorilor, pe cnd asupra unor alte revendicri doar se revenea, altele erau prezentate pentru prima dat i erau formulate astfel: 1) suprimarea denumirii Marea Marmara din denumirea general de strmtori. 2) In afar de zonele demilitarizate, s nu se aduc nici o restricie msurilor de aprare considerate necesare de Turcia n Marea Marmara 3) Acordarea de garanii politice efective pentru asigurarea securitii zonelor demilitarizate. Guvernul kemalist considera, de asemenea, c aceste garanii ar fi i mai eficiente dac puterile garante s-ar angaja att individual ct i colectiv pentru respectarea lor. La acestea se aduga opinia c atribuiile Comisiei Strmtorilor s fie limitate la aplicarea strict a dispoziiilor privind tranzitul bastimentelor de rzboi prin Marea Neagr.

18

Numeroase ri s-au raliat la punctul de vedere prezentat de Marile Puteri ale Antantei. Turcia, de asemenea, a cedat cte putin, n urma concesiilor fcute de ctre Puterile Aliate, astfel c ntre 8 i 18 decembrie 1922, a fost studiat proiectul Antantei, fiind discutate de ctre pri toate punctele referitoare la securitatea teritoriului i capitalei turce. Rezultatul efectiv al acestor discuii s-a concretizat sub forma unor documente referitoare la urmtoarele probleme: A) regulile de trecere ale vaselor prin strmtori B) demilitarizarea zonei strmtorilor i mijloacele de aprare a acestei zone C) constituirea Comisiei Strmtorilor D) garaniile propuse pentru securitatea Constantinopolului i a zonelor demilitarizate. n ceea ce privete trecerea vaselor de rzboi, acest nou proiect era mai precis dect cel precedent. Mai ales tonajul bastimentelor de rzboi avnd libertate de trecere prin strmtori, a fost modificat n avantajul statelor riverane ale Mrii Negre. S-a mai stabilit i c Turcia nu va avea nici o responsabilitate cu privire la numrul vaselor de rzboi ce vor intra n Marea Neagr. n legatur cu demilitarizarea strmtorilor s-a inut cont de obieciile ridicate de delegaia turc, hotrndu-se limitarea lor. S-a recunoscut, de asemenea, dreptul Turciei de a tranzita forele sale militare prin zonele demilitarizate, de a organiza n aceste zone un sistem de observaii i telecomunicaii, flota turc va putea naviga i ancora oriunde n apele strmtorilor, inclusiv n faa insulelor demilitarizate. n final, exista o clauza din care rezulta c garantarea securitii zonelor demilitarizate, ct i libertatea navigaiei n strmtori vor fi puse sub auspiciile Societii Naiunilor. Era respins cererea delegaiei turce de a elimina Marea Marmara din denumirea generic a strmtorilor, cu explicaia c aceasta mare este o prelungire a celor dou strmtori. De asemenea, cererile suplimentare de garantare a acestor prevederi au fost respinse pretextnd c din moment ce Turcia va adera la Societatea Naiunilor, aceasta va beneficia de garania general precizat n articolul 10 al Pactului Ligii Naiunilor. Delegaia Romniei, reprezentat la conferin de I.G. Duca, ministrul de externe, C. I. Diamandy, ministru plenipoteniar, C. Contescu, delegatul Romniei n Comisia Dunrii i Col. Toma Dumitrescu, si-a aratat consecvena principiilor sale n problema statutului juridic al Strmtorilor. Delegaia romn a militat n continuare pentru impunerea

19

principiului libertii n strmtori i pentru consacrarea sa ntr-un tratat internaional. Revendicrile acestea au fost acceptate de marile puteri ale Antantei, ns propunerea referitoare la dezarmarea Mrii Negre, n care Romnia vedea o garanie a securitii coastelor sale maritime, a condus la mpotrivirea aliailor. Acest principiu nu ddea glas doar temerilor Romniei privind propria sa securitate, dar i ale celorlalte state mici, riverane la Marea Neagr. Poziia Turciei n acest sens a rmas pn astzi sub semnul ntrebrii. Deznodamantul la care s-a ajuns a fost acela c Turcia a acceptat n linii mari proiectul propus de Marile Puteri n 18 decembrie 1922. Romnia a aprobat acceptarea acestui proiect de ctre Turcia. Speranele Romniei erau de a stabili relaii de prietenie i solidaritate cu rile balcanice, iar relaiile sale cu Turcia se doreau a fi unele de solidaritate i cooperare. Conferina de la Lausanne s-a ncheiat la 24 iulie 1923, cnd, pe lng Tratatul de pace cu Turcia, s-a semnat i convenia stramtorilor, considerat parte integrant din Tratat. Prile semnatare i propuneau asigurarea liberei treceri i navigaii, att pe mare ct i prin aer, att pe timp de pace ct i de rzboi, atta timp ct navele de comer sau cele civile, aparineau statelor neutre. n ceea ce privete vasele militare, s-a ajuns la un compromis ntre teza britanic de mare apertum i cea sovietic, de mare clausum, fiind stabilite limitri pentru bastimentele de rzboi, indiferent de pavilion, ale unei ri neriverane. Aceastea nu puteau depi pe cea a flotei celei mai puternice aparinnd puterilor riverane ale Mrii Negre (art.2, paragraful 2 a). n caz de neutralitate, Turcia era obligat s permit trecerea vaselor de rzboi ale rilor neutre, innd cont de limitrile de mai sus. In cazul puterilor beligerante, limitrile de tonaj nu mai erau valabile (art.2, paragraful 2 b). Dac Turcia era parte beligeranta, era obligat s permit trecerea vaselor de rzboi ale neutrilor, cu limitarea tonajului, iar mpotriva vaselor inamice, Turcia era liber s-i ia msuri de aprare i s interzic trecerea. S-au mai stabilit prin convenie i o serie de garanii pentru respectarea liberei treceri; a) demilitarizarea rmurilor strmtorlilor, a insulelor din Marea Marmara, a celor din Marea Egee. De asemenea, demilitarizarea unei zone de 30 de km de o parte i de alta a frontierelor comune ale Bulgariei i Greciei cu Turcia.

20

b) Se nfiineaz Comisia Strmtorilor, sub preedenia Turciei, compus din reprezentani ai Angliei, Franei, Italiei, Japoniei, Uniunii Sovietice, Romniei, Greciei, Iugoslaviei i Bulgariei. Atribuiile acestei Comisii erau mult reduse fa de Sevres. c) Ultima garanie prevedea c prile erau obligate s intervin prin toate mijloacele n cazul n care un act de rzboi sau vreo ameninare punea n primejdie libera navigaie n zona strmtorilor sau sigurana zonelor demilitarizate (art.18). La aceast Conferin, Romnia nu a avut un rol de prim rang, ns se consider c Lausanne-ul a fost un succes diplomatic pentru Romnia. Delegaia romn a reuit s apere interesele rii fara a irita puterile prezente la conferin.

Comisia International a Strmtorilor i probleme privind statutul Mrii Negre pn la Conferina de la Montreux
Comisia Internaional a Strmtorilor s-a ntrunit pentru prima dat la Constantinopol, la 25 octombrie 1924, sub preedenia reprezentantului Turciei. Puterile participante la conferina Oriental i care ratificaser Convenia de la Lausanne i-au numit reprezentanii, iar comisia i-a nceput efectiv lucrrile la nceputul lunii noiembrie 1924. n conformitate cu articolul 15 al conveniei Strmtorilor, comisia a depus anual la Societatea Naiunilor un raport general navigaia. ncepnd din 1927, autoritile turceti au oferit diverse nlesniri, n fiecare an vaselor de comer n tranzit prin strmtori, aducnd importante ameliorri serviciilor legate de navigaia comercial. Cu toate acestea, trecerea tuturor vaselor prin strmtori era supus controlului sanitar i administrativ al autoritilor turce, fapt care punea n dificultate navigaia maritim. De asemenea, o mare problem era cea a taxelor, foarte numeroase i ridicate care se percepeau vaselor comerciale, chiar i atunci cnd se aflau doar n tranzit. Romnia a cutat s foloseasc orice prilej pentru nlesnirea navigaiei comerciale n strmtori. Interveniile Romniei i ale statelor interesate nu s-au soldat ns cu rezultatele scontate, ns nu puteau rmne fr ecou, astfel c unele dintre taxe au fost nlturate. ce coninea informaii privind comerul i

21

n 1932, cnd s-a pus problema intrrii Turciei n Societatea Naiunilor, s-a obinut informaia c Turcia ar dori desfiinarea comisiei. n pofida asigurrilor date de Turcia, n acest sens, cu prilejul conferinei pentru dezarmare de la Geneva, din decembrie 1932-iunie 1933, Turcia a pus n discuie aceast problem n mod oficial. Turcia pretexta c poate asigura libera trecere a vaselor pe timp de rzboi, ns n cazul unui conflict nu avea cum s evite ca dou flote inamice s nu desfoare activiti agresive una fa de alta n apele sale. In iulie 1933 Turcia semneaza alturi de alte state precum U.R.S.S, Romnia, Iugoslavia, Convenia privind definirea agresiunii, iar la 17 octombrie 1933 este semnat un tratat ntre Turcia i Romnia, de amiciie, neagresiune, arbitraj i conciliaiune, iar la 9 februarie 1934 este semnat nelegerea Balcanic la Atena. Turcia a continuat s i susin punctul de vedere, dnd asigurri rilor riverane, de care era legat printr-o serie de pacturi i tratate, c libera trecere prin strmtori nu le va fi ngrdit, iar securitatea lor nu va avea de suferit. Remilitarizarea strmtorilor strnea, ns, nelinite i pe fondul eecului conferinei dezarmrii de la Geneva i a narmrii Germaniei. Poziia Turciei fa de problema statutului strmtorilor este exprimat n cele din urm prin nota din 10 aprilie 1936, prin care se cere o nou luare n discuie a acestei probleme, prin convocarea semnatarilor Conveniei de la Lausanne n vederea unei noi conferine a strmtorilor. Apropierea Angliei de Turcia a fcut ca guvernul englez s rspund n mod pozitiv cererii Turciei, la fel i Frana, n urma tratatului ncheiat cu U.R.S.S. i dup ce al Treilea Reich nclcase principiile Tratatului de la Locarno, care a apreciat dorina Turciei de a rezolva aceast problem n mod panic. Italia, ns, a refuzat participarea la noua Conferina a strmtorilor, pretextnd nelegerile de ajutor reciproc ncheiate ntre Anglia i micile puteri mediteraneene mpotriva Italiei. Grecia i Iugoslavia, membre ale nelegerii Balcanice, i semnatare ale tratatelor de asisten mutual cu Anglia pentru a se proteja de expansionismul italian, mpreun cu Belgia, au aprobat, de asemenea, cererea Turciei, prima dintre ele sub rezerva discutrii situaiei insulelor Lemnos i Samothrace i a trecerii prin strmtori a vaselor elene. Bulgaria va accepta i ea participarea la conferin, ca stat riveran, fiind direct interesat de statutul celor dou strmtori.

22

Romnia ns, profund nelinitit de nota Turciei, se declara nemulumit de atitudinea Turciei, de a nu i anuna aliaii balcanici despre planurile sale i se temea c cererea Turciei ar putea crea un precedent. n urma asigurrilor date de Turcia i a discuiilor purtate ntre guvernul turc i cel romn, Romnia accept cererea Turciei. La 29 mai 1936, Ministerul de Externe al Turciei a trimis statelor semnatare la Lausanne invitaia de participare la conferina ce urma s se in la Montreux la 22 iunie 1936.

Conferina de la Montreux (22 iunie 20 iulie 1936)


Lucrrile Conferinei Strmtorilor s-au deschis la 22 iunie 1936 la Hotel Palace din Montreux. Participanii la Conferin au fost reprezentanii Turciei, U.R.S.S.-ului, Romniei, Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei, Franei, Angliei, Australiei i Japoniei. Delegaii romni au fost diplomai de valoare precum N. Titulescu, eful delegaiei, minitrii C. Contescu i V. Pella, generalul Samsonovici, comandorul Roca i C. Mihalopol. Primul proiect luat n discuie la Conferin a fost al guvernului Turciei. Acest proiect nu mai cuprindea clauze referitoare la narmarea zonelor demilitarizate, nu cuprindea nici o meniune privind Comisia Strmtorior, nu mai reclama garania puterilor, oferite n art. 18 al conveniei din 1923, ns exista o modificare important: nu se mai asimilau navele i aeronavele, iar libertatea de trecere nu se mai extindea i n spaiul aerian. Regimul propus pentru navele de comer era asemntor cu cel de la Lausanne, singurele dispoziii care au fcut obiectul unor critici sau discuii fiind taxele de tranzit. Marile modificri propuse aveau ca subiect navele de rzboi i navele auxiliare. n vreme de pace, acestora le era permis trecerea doar ziua, pentru vizite de curtoazie i chiar i aa, tranzitul submarinelor nu era permis, dei naintea nceperii discuiilor Turcia promisese anumite excepii pentru riverani. Proiectul turc, preconiznd unele excepii pentru statele riverane, limita tonajul global admis s se angajeze simultan n zona strmtorilor. Nu se limita tonajul global al navelor n Marea Neagr, ns se stipula ca navele puterilor neriverane s prseasc Marea Neagr n termen de 15 zile. Bastimentele de rzboi n tranzit prin strmtori nu puteau s utilizeze aeronavele, ale cror purttoare puteau fi. Acest regim de libertate controlat, prevzut pentru timp de pace, urma s fie aplicat i pe timp

23

de rzboi dac Turcia rmnea neutr, sub rezerva angajamentelor acesteia ca membr a Societii Naiunilor. n timp de rzboi, dac Turcia nu era beligerant, navele de rzboi i navele auxiliare, erau subordonate unei autorizaii speciale a Turciei. n art.9 se introduce pentru prima dat noiunea de stare de ameninare de rzboi, noiune necunoscut n dreptul internaional. Turcia urma s aplice dispoziiile anterioare condiionnd trecerea bastimentelor militare prin strmtori de autorizaia sa. Ca rspuns la proiectul turc, Anglia i va prezenta propriul proiect, care aducea unele amendamente proiectului turc. Proiectul britanic, mai detaliat dect cel turc, aducea unele clarificri. Astfel se menineau dispoziiile privind navele comerciale, singura diferen fiind c navele de comer urmau ca pe timp de rzboi, dac Turcia era beligerant, s poat intra n strmtori doar ziua. Libertatea de trecere a navelor de rzboi nu era limitat doar la vizite de curtoazie, ci era permis cu condiia respectrii limitrii de tonaj pentru navele strine n tranzit. Textul britanic fcea o distincie net ntre securitatea Turciei i interesele riveranilor. Art. 11 stabilea c tonajul global maxim al forelor strine admise n trecere prin strmtori, fr excepii privind riveranii, s nu depeasc jumatatea tonajului global al flotei turce n serviciu efectiv n momentul trecerii. n ceea ce privete Marea Neagr, tonajul maxim admis pe care un singur stat neriveran l putea trimite n Marea Neagr era de 22 500 tone, adic procentajul pe care-l putea utiliza un singur stat neriveran era limitat la din tonajul global. Flota strin avea dreptul de a rmne n Marea Neagr o lun de zile. Pentru a compensa lipsa sistemului de la Lausanne privind flotele admise n Marea Neagr, textul britanic introduce un nou sistem (escalator clause): dac tonajul n Marea Neagr a flotei celei mai puternice a unei puteri riverane ar fi depit 10% din tonajul flotei U.R.S.S-ului n Marea Neagr, tonajul global prevzut la 30.000 tone ar fi crescut proporional pn la concurena de maximum 45.000 tone. De asemenea, puterile neriverane erau autorizate s trimit n Marea Neagr o for suplimentar de 10.000 tone n scopuri umanitare (humanitarian ends). n timp de rzboi, dac Turcia era neutr, se reluau prevederile de la Lausanne, adic nici o limitare nu era aplicat unei puteri beligerante. n urma unor discuii pe marginea acestui articol, delegaia britanic a reformulat textul astfel c Turcia era autorizat s interzic trecerea prin strmtori a navelor aparinnd unei ri beligerante,

24

singura condiie fiind ca Turcia s nu fac distincie ntre beligerani i s aplice fr discriminare aceast interdicie, dac considera c securitatea sa ar putea fi ameninat. Dac Turcia era beligerant, trecerea navelor de rzboi rmnea la discreia guvernului turc, ca i n cazul cnd Turcia ar considera c se afl ameninat de un pericol de rzboi iminent. Conform art. 12, Comisia Strmtorilor avea s i continue exercitarea funciilor. n art. 23 se prevedea c nici o dispoziie a prezentei Convenii nu va putea aduce nici o atingere drepturilor i obligaiilor decurgnd din Pactul Societii Naiunilor pentru Turcia sau pentru orice alt parte contractant. Delegaia Romniei i-a meninut poziia prin intermediul coordonatelor politicii externe romneti din perioada interbelic, militnd mpotriva revizionismului, pentru meninerea status-quo-ului teritorial consfinit de tratatele de la Versailles, respectarea principiului egalitii de drepturi ntre naiuni, ntre state mari i mici, preocuparea pentru meninerea pcii prin crearea i extinderea sistemului securitii colective. Diplomaia Bucuretiului a susinut, de asemenea, i revendicrile legitime ale Turciei. Reprezentanii Romniei au lucrat mpreun cu cei ai altor state aliate, ca aceasta conferin s contribuie la ntrirea securitii statelor din bazinul Mrii Negre. Analiza proiectului britanic a scos la iveal c acesta urmrea tirbirea intereselor statelor riverane Mrii Negre, punnd semn de egalitate ntre riverani i neriverani. De asemenea, Anglia dorea s stabileasc un regim care ar fi supus Convenia Strmtorilor numai deciziilor Societii Naiunilor. mpotriva celei din urm propuneri britanice articolul 23 s-au ridicat serioase obiecii din partea Romniei, Uniunii Sovitice i Franei. Delegaia rus, condus de Maxim Litvinov a propus ca amendament la art. 23 care prevedea c n caz de rzboi, asistena cerut de un stat victim a unei agresiuni s fie acordat nu doar pe baza obligaiilor prevzute n Pactul Societii Naiunilor, ci i a tratatelor de asisten mutual. Delegaia Franei s-a raliat punctului de vedere sovietic, la care s-a adugat cea romn. Romnia cerea stabilirea unui raport firesc ntre Convenia Strmtorilor i posibilitatea funcionrii reelei de aliane din Europa. Delegaia romn, reprezentat de N. Titutlescu, i-a exprimat indignarea fa de faptul ca delegaia britanic a ignorat principiul egalitii n drepturi a naiunilor i acordurile regionale de alian, c nu lua n considerare Pactul Balcanic i re-amintea c alturi de nelegerea Balcanic,

25

Romnia avea pacte de asisten mutual nregistrate la Societatea Naiunilor, dar i un pact cu Frana. Delegaia englez a cedat, n cele din urm, astfel c n afar de excepiile rezultnd din aplicarea prevederilor din pactul Societii Naiunilor, n art 19, alineatul 2 se adaug i cazurile de asisten acordate unui stat, victim a agresiunii, n virtutea unui tratat de asisten mutual, oblignd Turcia, ncheiat n cadrul Pactului Societii Naiunilor, nregistrat i publicat n conformitate cu dispoziiile art 18 al zisului Pact. Aceast dispoziie presupunea c trecerea prin strmtori i intrarea n Marea Neagr a vaselor de rzboi care acordau asisten Romniei nu era supus limitrilor de tonaj, ns era interzis trecerea prin strmtori a vaselor de rzboi care ar fi acordat asisten statului inamic agresor. La ideea pacturilor speciale de asisten s-a opus, ns, guvernul de la Sofia, care dorea ca procedura de determinare a statului agresor i condiiile de asisten s fie determinate doar pe baza prevederilor Pactului Societii Naiunilor. n paralel cu aceast stare de fapt, acordul germano-austriac ncheiat la 11 iulie cu acordul Italiei strnea anumite temeri cu privire la securitatea colectiv, pacturile de asisten mutual care legau Frana de Europa centrala i de sud-est erau pereclitate, iar posibilitatea unei noi Mitteleuropa care s includ Germania, Austria, Italia, Ungaria i Polonia se contura din ce n ce mai clar. n ceea ce privete chestiunea Comisiei Internaionale a Strmtorilor, Turcia nu a ridicat problema desfiinrii Comisiei, datorit faptului c dorea s rezolve o alt chestiune principal remilitarizarea strmtorilor. Totui, dup cum se facea cunoscut ntr-o not trimis de Turcia la 10 aprilie 1936, se tia c aceasta dorea desfinarea acestei Comisii, fapt pentru care toti membrii Comisiei i-au exprimat nemulumirea. n ceea ce privete chestiunea Comisiei Internaionale a Strmtorilor, Turcia nu a ridicat problema desfinrii Comisiei, datorit faptului c dorea s rezolve o alta chestiune principal remilitarizarea strmtorilor. Totui, dup cum se facea cunoscut ntr-o not trimis de Turcia la 10 aprilie 1936, se tia c aceasta dorea desfinarea acestei Comisii, vzut de ctre guvernul turc drept o tirbire a independenei i suveranitii sale, fapt pentru care toi membrii Comisiei i-au exprimat nemulumirea. Printre rile care au acceptat fr rezerve cererea turc s-a numrat i Romnia care a fcut un paralelism discret ntre Comisia Dunrii, de pe teritoriul su i Comisia Strmtorilor. Acest sprijin a produs o

26

foarte bun impresie din partea Turciei, Romnia fiind prima ar care i-a exprimat adeziunea n aceasta chestiune. n cele din urm, n problema Comsiei, punctul de vedere turc a ieit victorios, sprijinit fiind de Romnia. Noul statut trecea asupra Turciei toate sarcinile Comisiei, att fa de Societatea Naiunilor, ct i fa de statele contractante. Comisia a fost suspendat la 24 august 1936. n ceea ce privea problema taxelor, delegaia Ankarei dorea ca acestea s fie stabilite prin noua convenie, punct de vedere cu care statele riverane, dar i alte puteri interesate, precum Anglia i Grecia nu puteau fi de acord. n urma a numeroase discuii purtate pe marginea acestui subiect, Romnia a obinut o reducere serioas a taxelor. Prin aceasta delegaia romna obinea o revendicare semnificativ. O alt problem ridicat de Romnia la Montreux a fost cea a submarinelor, deoarece nimeni nu ridicase problema ca rile riverane s aib dreptul de a cumpra sau de a construi n antierele strine submarine i de a le trece prin strmtori. Cererea Romniei n acest sens s-a bucurat de o larg susinere, fapt care a determinat delegaia turc s insereze un nou articol n convenie care stipula ca rile riverane, prin excepie de la interdicia general, aveau dreptul de a trece prin strmtori submarine construite sau cumprate din afara Turciei, cu condiia de a aviza Turcia anterior. De asemenea, trebuia s dea lmuriri Turciei n ceea ce privete submarinele care necesitau reparaii. n ambele cazuri, acestea urmau s circule doar ziua prin strmtori, i izolate (art.12 Convenia de la Montreux). Conferina de la Montreux i-a ncheiat lucrrile la 20 iulie 1936. Convenia a fost ratificata n Romnia la 23 iulie 1936. Pe un fond de agresivitate i ameninare crescut prin faptul c axa Berlin Roma Tokio devenise realitate, cel puin de facto, Convenia s-a ncheiat ntr-un moment n care putea da sperana unei nelegeri panice n ceea ce privete problemele internaionale. Noul statut al strmtorilor, obinut de Turcia pe cale amiabil, completa suveranitate a statului turc i suprima temerile de atac asupra vreunui punct vital de pe teritoriul sau. De asemenea, Convenia lua n considerare i interesele rilor riverane, punnd de asemenea, n eviden eficacitatea pactelor i nelegerilor regionale.

27

Capitolul 2 Marea Neagr de la Rzboiul Rece i pn n prezent i implicarea Romniei n regiune


Perioada Rzboiului Rece i repartizarea celor dou blocuri, au transformat Marea Neagr ntr-o adevarat aren: pe de o parte Statele Unite, a cror flot era strategic poziionat n zona Mrii Mediterane, de cealalt parte, flota ruseasc, desfaurat n zona Mrii Negre. nsei politicile navale i de securitate ale celor dou blocuri erau total diferite. n ntreaga perioad a Rzboiului Rece, niciodat flota sovietic nu a cutat s ajung la paritate cu cea a forelor navale ale Statelor Unite. Strategia adoptat de Uniunea Sovietic nu presupunea dublarea flotei Statelor Unite nava cu nava, ct mbuntirea capacitii de rspuns. Cartea jucat de Uniunea Sovietic pe parcusul Rzboiului Rece a constituit-o chiar ameninarea libertii navigaiei prin rutele cheie de transport i comunicaie, una dintre aceasta constituind-o cele dou strmtori ale Mrii Negre, ameninare care a determinat ngrijorri privind chiar izbucnirea conflictelor armate dintre cele doua blocuri. Cu ocazia Forumului pentru Dialog i Parteneriat desfurat la Bucureti n luna iulie 2006, la propunerea Romniei, Preedintele Traian Bsescu declara: dorim s artm lumii c suntem hotri s gsim o soluie pentru lipsa de securitate din aceast regiune. Conform spuselor Preedintelui Bsescu, zona Mrii Negre se confrunt cu probleme diverse, printre care se menioneaz terorismul, lacunele securizrii transportului de energie, precum i instabilitatea politic pronunat. Scopul Forumului, la care Ucraina, Armenia, Azerbaijan, Republica Moldova i Georgia au participat la nivel prezidenial, iar Turcia, Bulgaria i Grecia au fost reprezentate la nivel ministerial, a fost chiar gsirea unor soluii la aceste probleme. Rusia a participat i ea, fiind reprezentat de ambasadorul su la Bucureti. De asemenea, ONU, NATO i OSCE au trimis anumii delegai drept observatori. Dei unele dintre problemele discutate cu ocazia acestui forum au fost unele de interes regional precum traficul de droguri, arme sau carne vie, regiunea Mrii Negre rmne una dintre cele mai sensibile zone ale lumii, datorit poziiei sale geo-strategice, a resurselor energetice i a importanei sale economice cu privire la rutele de transport a

28

energiei. rile implicate cel mai puternic n politica Mrii Negre sunt cele din Balcani i pn n Caucaz, aceasta regiune constituind un coridor ntre Europa i Orientul Apropiat, ns chiar i Asia Central deine, dup cum am vazut, interese n regiune. Aceste interese constituie o potenial ameninare la adresa securittii i stabilitii regionale, i chiar la adresa pcii mondiale. Metafora butoiului cu pulbere utilizat adesea la adresa Balcanilor, a ajuns deja un clieu tocmai datorit potenialului conflictual al bazinului Mrii Negre. Turcia a fost una dintre rile care au beneficiat din plin de acest forum. Iniiatoare a organizaiei Cooperarea Economic a Mrii Negre (BSEC), ale crei baze au fost puse n perioada preedeniei lui Turgut zal, n 1992, Turcia nu a putut susine activitile acestei noi organizaii, al crei centru se afla la Istanbul. Exist astzi prilejul revigorrii BSEC i a unei contribuii mai active din partea Turciei la cooperarea regional i la Regiunea Extins a Mrii Negre. Pentru o mai bun orientare n regiune, vom delimita din punct de vedere geografic statele riverane la Marea Neagr, care sunt direct interesate n regiune, statele vecine acestora, care au interese n zon, iar mai pe larg, actorii principali i secundari ale caror influene si presiuni se fac simite n zon: Statele riverane Mrii Negre sunt Turcia, Bulgaria, Romnia, Ucraina, Rusia i Georgia, iar cele nvecinate i implicate nemijlocit n geopolitica subregional sunt Grecia, Macedonia, Albania, Uniunea Serbia Muntenegru, Ungaria, Slovacia, Moldova, Azerbaijanul i Armenia. Toate aceste state sunt legate printr-un sistem de relaii economice comune i aspiratii sociale apropiate. Cu toate acestea, actorii care joac un rol important n regiune datorit intereselor sau a resurselor lor economice, fr a fi situai neaparat n regiunea Mrii Negre, dar care exercit influene sau presiuni asupra zonei, sunt enumerai mai jos:

Actorii principali ai zonei


Pentru a stabili care dintre statele din regiune merit denumirea de actor principal, sintagma preluat, de altfel de la Z. Brezinski, a trebuit s operam o judecat de valoare. Din acest motiv, am aplicat criterii precum puterea economic a statului respectiv, puterea 29

politic, influena pe care o detine i potenialul pe care l deine pentru a-i atinge interesele in regiune. Rusia Principalul interes al Rusiei se concretizeaz n ncercarea de a i recupera fostele teritorii i de a putea deine controlul asupra zonei i implicit, asupra traseelor conductelor de petrol i gaze naturale. Acest lucru este cel mai bine pus n eviden de reuniunea preedinilor CSI n care s-a artat c Rusia dorete deinerea controlului n zon, ns sub o alt form dect pn n prezent, adic o anume federalizare a regiunii. Acest summit, desfurat la Kazan, a fost precedat de o ntlnire a efilor ministerelor de Externe, ntlnire care a avut loc la Moscova. La aceast ntlnire, s-a stabilit c principala tem a acestui summit trebuie s fie reformarea i mbuntirea organismelor Comunitii. n acest moment, CSI-ul se confrunt cu o criz, rile membre fiind mprite n dou tabere: prima este cea pro-CSI, format din Belarus, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan i Armenia. Cea de-a doua tabr, anti-CSI, sau cea portocalie, aa cum a fost denumit, este alctuit din Ucraina, Georgia, Moldova, iar Azerbaijanul pare a nclina spre aceasta. Aceasta tabr este format din acele ri care consider c pot s se desprind de sub tutela economic a Rusiei. De altfel, Turkmenistanul i-a declarat deja intenia de retragere din CSI. Preedintele Ucrainei s-a ntlnit cu cel georgian, Mihail Saakavili la Borjomi, propunnd nfiinarea unei noi organizaii n spaiul post-sovietic, Comunitatea Alegerii Democratice. Ei au anunat apoi summit-ul noii organizaii care va vea loc la Kiev n septembrie. Acest moment a marcat ruptura din cadrul CSI. Graniele acestei noi organizaii pot fi trasate prin Mrile Baltice, Neagr, Caspic. Acest lucru face posibil ca pe lng fondatori, s li se alture i alte ri precum rile Baltice, Polonia, Moldova, Romnia i chiar Azerbaijan. Motivaia lui Iucenko a fost eliberarea regiunii de orice form de limitri, rezolvarea conflictelor ngheate i aprarea drepturilor omului. Replica Rusiei a fost prompt: rile separatiste din cadrul CSI i vor pierde privilegiile anterioare la cumprarea energiei la preuri prefereniale. De asemenea, replicile oficiale de dup summit, sugereaz ideea c politica Moscovei ar urma s se schimbe, i anume s-ar concretiza prin ncetarea dotrii cu materii prime energeice a acelor regimuri incapabile s mpiedice revoluiile portocalii.

30

Rusia rmne actorul dominant n regiune, dac se ia n considerare c a reuit s-i menin supremaia n zon n ultimele secole. Dup 1991, Rusia a cutat forme de cooperare regional prin care s poat pstra controlul n fostul spaiu sovietic. Principalul interes a fost constituit din meninerea i consolidarea legturilor economice prefereniale cu statele din acest spaiu, pstrnd astfel relaia de dependen a acestor mici state deintoare, ns, de resurse strategice importante, fa de resursele economice de care dispune Rusia, dar i s limiteze riscurile la adresa propriei sale securiti. Pentru a i putea promova interesele n regiune, Rusia a susinut crearea Comunitii Statelor Independente (CSI), care din decembrie 1993, odat cu aderarea Georgiei, au reunit toate statele din spaiul ex-sovietic, cu excepia statelor baltice. Scopul declarat al CSI era acela de a consolida cooperarea dintre statele membre prin promovarea relaiilor de prietenie, vecintate, acord inter-etnic i bun nelegere. Dup modelul pieei unice europene, n cadrul CSI s-a ncercat crearea unui spaiu economic unic care ar fi trebuit s intre n vigoare din 2005. Cu toate acestea, temerile fostelor state de a nu intra din nou sub tutela Moscovei, a limitat n mare msur succesul acestei organizaii. n 2003 a avut loc la Yalta ntlnirea la nivel nalt a liderilor CSI, n care Rusia, Belarus, Ucraina i Kazahstan au decis crearea unui Spaiu Economic Unit, la care erau invitate s adere i celelalte membre CSI. Dintre statele Caucazului de Sud, doar Armenia s-a artat interesat de aceast perspectiv. Un alt element ce trebuie notat este c realizarea unui astfel de spaiu economic ar fi limitat i cooperarea cu GUUAM, din moment ce Ucraina ar fi devenit membru al ambelor forme de cooperare. Un element de maxim importan pentru Rusia l constituie riscurile la adresa securitii sale naionale, care i au originea mai ales n Caucaz, i mai ales n Caucazul de Nord, n cazul Ceceniei, dar i n Caucazul de Sud, unde se pot refugia separatitii ceceni i unde exist, astfel, o bre prin care se pot propaga elemente ale fundamentalismului islamic provenit din Orientul Mijlociu i Asia Central i exacerbarea naionalismului n regiune. La aceste riscuri se mai adaug i extinderea NATO i UE, care au reuit s i lrgeasc sfera de influen pn la graniele spaiului de interes vital rusesc, i chiar s l reconfigureze prin nglobarea statelor baltice. O component a CSI menit s rspunda la ameninrile la adresa securitii lor, o reprezint Tratatul de Securitate Colectiv, care s-a destrmat n urma retragerii treptate a

31

membrilor si. n 2002 s-a ncercat o nou form de cooperare n domeniul securitii n cadrul CSI-ului prin crearea Organizaiei Tratatului de Securitate Colectiv (SCTO), n care rolul de lider revenea Rusiei. Rolul acestei organizaii era ncurajarea cooperrii cu alte organizaii: ONU, OSCE, NATO. Politica Rusiei n zon nu poate fi unitar datorit viziunii diferite pe care cele trei state, Armenia, Georgia i Ayerbaijan o au cu fostul lor lider, dar i datorit relaiei Rusiei cu ali actori externi care acioneaz n zon. n timp ce Georgia i Azerbaijanul tind s se delimiteze de Rusia i s i consolideze relaiile cu SUA i UE, fapt care nu corespunde intereselor Rusiei, Armenia, prin politica sa pro-rus, este considerat aliatul de ndejde din regiune. Georgia ncearc s i exploateze poziia geografic, de ar cu ieire direct la o Marea Neagr, pentru a i putea dezvolta relaiile cu UE i SUA i de a limita influena ruseasc. O politic asemanatoare o duce i Azerbaijanul, care deine, ns, ca avantaj importantele resurse energetice pe care le controleaz, i pe care le utilizeaz cu mai mult sau mai puin succes drept moneda de schimb, pentru o obine o relaie ct mai bun cu occidentul. Izolarea n care se afl Armenia datorit conflictului din Nagorno- Karabakh, o pune n poziia de dependen total fa de Rusia pentru a i asigura propria siguran naional. n acest context, subiectele de interes n cazul Rusiei sunt constituite din modalitile pe care Rusia le va adopta pentru a i proteja i promova interesele n regiune. Un alt mod prin care Rusia ncearc s i consolideze interesele n regiune l reprezint meninerea bazelor sale militare de pe teritoriul Georgiei i Armeniei, dar i al Ucrainei. n cazul Armeniei, acest lucru este mai uor de realizat, deoarece prezena militar rus garanteaz securitatea intern a rii. Armenia a semnat n 1995 un pact militar cu Rusia prin care permitea meninerea bazelor ruseti de langa Erevan i Gyumri pe o perioad de 25 de ani, cu posibilitate de prelungire pentru ali 5 ani. Aceste baze au fost modernizate ntre 1997-1998, astfel nct acestea ofer Rusiei capacitatea de a proiecta ntrun timp foarte scurt, o for puternic n regiune.

32

In Georgia, ns, situaia este mult mai complicat, datorit poziionrii bazelor militare ruseti. n urma rzboiului civil sngeros, Georgia a semnat un acord militar care permitea Rusiei s menin pe termen de 25 de ani bazele militare de pe teritoriul georgian, ns acest acord nu a fost ratificat de ctre nici una dintre pri. La ntlnirea la nivel nalt a OSCE de la Istanbul n 18 noiembrie 1999, s-a ajuns la nelegerea ca Georgia s preia baza militar de la Vaziani i nchiderea celei de la Gudauta pn la 1 iulie 2001. Preluarea bazei de la Vaziani s-a ncheiat, ns baza militar de la Gudauta a fost meninut. Negocierile nc continu, atta timp ct Georgia dorete desfiinarea tututor bazelor militare ruseti de pe teritoriul sau, iar Rusia cere o perioad de tranzit. Bazele militare de pe teritoriul ucrainian au constituit un motiv de disput ntre cele dou ri, atta timp ct Ucraina dorete, de asemenea, ndeprtarea acestora, iar Rusia gsete greu s renune la poziii att de bine situate strategic. Aceast disput a fost unul din motivele care au dus la rcirea relaiilor dintre cele dou state, pe lng orientarea prooccidental a noului guvern la putere n Ucraina. Meninerea conflictelor etnice n regiune asigur Rusiei deocamdat, echilibrul de fore de care are nevoie pentru meninerea status-quo-ului care o avantajeaz. n lumina ultimelor evenimente care demonstreaz exacerbarea terorismului n diverse puncte de pe glob, combaterea terorismului i-a oferit Rusiei posibilitatea aporpierii de SUA, dar i de a profita de divergenele aprute ntre americani i partenerii lor europeni. Pe fondul noii strategii americane care ia n calcul lansarea de atacuri mpotriva unor state care reprezint poteniale ameninri la adresa securitii sale, Rusia a declarat c i ia la rndul ei libertatea de a desfura operaiuni militare mpotriva unor state care i amenin securitatea, declaraie pe care Georgia a perceput-o ca o ameninare direct asupra sa.

33

Actori secundari
Armenia Dintre cele trei state transcaucaziene, Armenia s-a demarcat ca fiind statul exsovietic cu cele mai apropiate relaii de Federaia Rus, dar i cel mai entuziast membru CSI. Aceast orientare a politicii externe a Armeniei reflect limitrile interne i externe la care ara a fost supus dup colapsul Uniunii Sovietice, i dependena acesteia de Federaia Rus. Poziia geopolitic a Armeniei este un alt factor determinant n orientarea politicii externe a acesteia: este cel mai mic stat dintre toate republicile fostei Uniuni Sovietice, i este nconjurat de state cu care ntreine relaii distante, sau chiar ostile. Practic, ara se afl ntr-un conflict mai mult sau mai puin ngheat cu Azerbaijanul nc din 1991, datorit provinciei Nagorno Karabakh. n timp ce populaia armean din Karabakh nregistra victorii militare, Armenia se lupta cu criza economic determinat de instituirea blocadei azere, mai ales n ceea ce privete furnizarea de petrol i gaze naturale. Relaiile cu Georgia sunt, desigur mai bune dect cele cu Azerbaijan, ns departe de perfeciune. Att statutul minoritii armene din Gerogia, ct i ntrzierile autoritilor gerogiene n protecia rutelor de transport (n special conducta de gaz natural din Turkmenistan), au strnit protestele autoritilor armene. Animozitile mpotriva Turciei, au devenit deja tradiionale. Nemulumirile armene se ndreapt spre dou direcii: recunoaterea genocidului turc din 1915 la adresa populaiei armene i din perioada rzboaielor turco-armene din 1917-1920, i, mai recent, apropiatele relaii dintre Turcia i Azerbaijan. Armenia a ncercat s compenseze aceast poziie nefavorabil prin cultivarea unei reele de relaii externe. A pstrat, astfel, relaii destul de cordiale cu Iranul, adugnd o nou orientare politicii sale externe, spre Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, principala influen asupra Armeniei a rmas cea a Rusiei. Aceste relaii au fost favorizate i de absena unor subiecte de disput ntre Federaia Rus i Armenia. n acest context, Armenia s-a dovedit un membru entuziast al CSI, profitnd astfel de ocazia de a promova structurile de securitate ale organizaiei, aflate sub coordonarea Rusiei i de a promova cauza independenei naionale.

34

Georgia Georgia s-a confruntat si ea cu o puternica destabilizare economica dupa colapsul uniunii Sovietice, fiind dependenta de energia ruseasca, azera si turkmena, mari piederi in domeniul agriculturii si de asemenea, si in domeniul turismului. Conflictele de natura etnica au afectat-o cel mai puternic dintre toate tarile caucaziene, fiind cea mai eterogena din acest punct de vedere, pe teritoriul sau locuind o populatie formata din azeri, armeni si rusi, pe langa comunitatile abhaze si osietiene, ambele avand tendinte separatiste. Pe langa acestea, Georgia a fost tara cea mai circumspecta in ceea ce privea aderarea la CSI. In schimb, a preferat incheierea de acorduri bilaterale, in primul rand cu Rusia. Prin statutul sau de tara riverana la Marea Neagra, Georgia a constituit o posibila varianta pentru construirea unui coridor de transport energetic, insa volatilitatea si instabilitatea sa interna au exclus-o pentru mult timp din discutie. Odata cu venirea la putere a Presedintelui Shevarnadze, Georgia s-a vazut obligata sa adere, in cele din urma, la CSI, presata fiind atat de conflictele cu Abhazia (despre care se banuia ca erau sprijinite de Rusia) si Osetia, cat si pentru a obtine ajutorul militar al Rusiei si pentru ca blocada economica impusa de Rusia sa fie indepartata. Intr-adevar, sprijinul militar al Rusiei s-a concretizat sub forma unor baze militare situate pe teritoriul Abhaziei, dar si in Georgia. In acest sens, Georgia a semnat un acord militar care permitea Rusiei sa mentina pe termen de 25 de ani bazele militare de pe teritoriul georgian, insa acest acord nu a fost ratificat de catre nici una dintre parti. Georgia a incercat sa mentina totusi, un echilibru, limitand influenta Rusiei pe teritoriul sau prin consolidarea unei serii de relatii cu Azerbaijan, Iran si Turcia, si incercand internationalizarea problemei abhaze, prin apelul la organizatii internationale precum ONU, OSCE si SUA. De asemenea, si-a continuat eforturile de a deveni un mediu sigur, eligibil pentru implicarea efectiva in Coridorul Euro-Asiatic. In contextul unor tot mai incordate relatii cu Rusia, mai ales in momentul in care oficiali rusi au declarat ca sunt pregatiti sa reactioneze militar impotriva statelor care reprezinta o amenintare la adresa securitatii nationale, Georgia s-a pronuntat pentru desfiintarea bazelor militare rusesti care stationau pe teritoriul sau.

35

Astfel, la OSCE de la Istanbul, in 18 noiembrie 1999, s-a ajuns la intelegerea ca Georgia sa preia baza militara de la Vaziani si inchiderea celei de la Gudauta pana la 1 iulie 2001. Preluarea bazei de la Vaziani s-a incheiat, insa baza militara de la Gudauta a for mentinuta. Negocierile inca continua, atata timp cat Georgia doreste desfiintarea tututor bazelor militare rusesti de pe teritoriul sau, iar Rusia cere o perioada de tranzit. Ulterior, Georgia a primit un sprijin important din partea SUA, interesata de securizarea tarii, de indepartarea influentei rusesti, pentru a o transforma eventual intr-un coridor de tranzit al hidrocarburilor pe un traseu care sa ocoleasca astfel Rusia. Cu toate acestea, problemele interne cu care Georgia inca se confrunta si amenintarea intrarii acesteia inca o data sub influenta rusa, au facut ca SUA sa devina circumspecta, limitand ajutoarele si investitiile la adresa tarii. Azerbaijan Interesele Rusiei in regiune sunt de dubla natura: strategica Nici o alta republica exsovietica nu a experimentat atatea tulburari interne precum Azerbaijanul. Instabilitatea politica accentuata, declinul economic, somajul, problema refugiatilor, emergenta constiintei nationale si etnice a populatiei azere si numeroasele conflicte interne si externe, precum si o serie de reforme, unele de succes, altele nu, au destabilizat statul pentru o lunga perioada de timp. Pozitionarea sa geopolitica, dar si potentialul economic imens, determinat in primul rand de rezervele importante de petrol si gaze naturale, au facut ca statul sa devina un punct cheie de ineteres pentru marii actori din zona. Cei mai agresivi dintre acestia s-au dovedit Rusia, Turcia si Iranul. Conflictul azero-armean din Nagorno-Karabakh, ciocnirile violente si ostilitatea care continua in regiune, au adaugat la situatia dificila a Azerbaijanului creand astfel un obstacol important in securizarea regiunii si determinandu-i pe eventualii investitori sa considere o afacere in zona mult prea riscanta, datorita gradului sporit de volatilitate. Toate aceste elemente se adauga la presiunea si conflictele inghetate din zona Marii Caspice, influentand implicit, in mod negativ, in general, regiunea Marii Negre, ca ruta

36

alternativa la transporturile de energie, atat de necesare pentru statele europene si contribuind intr-o mare masura la destabilizarea intregii regiuni. Politica condusa la inceput de Haydar Alyiev, iar acum de fiul acestuia, Ilham Aliyev, este in principal orintata spre exploatarea cat mai profitabila a resurselor naturale, in principal gazele naturale si petrolul. Orientarea actuala a Azerbaijanului implica in principal Turcia, care a specaulat la maximum argumentele etnic si religios, pentru a isi intari sfera de influenta asupra Azerbaijanului, influenta consolidata, de asemenea, de cifra investitiilor companiilor turce in statul Azer. Rezultatul cel mai vizibil al acestei relatii il constituie nou-ianuguratul sistem de conducte Baku-Tbilisi-Ceyhan. Influenta Iranului in regiune nu s-a putut concretiza, politica dusa de Iran fiind gresiva, mai ales in domeniul religios, Iranul facand uz, la randul sau, de aceleasi argumente ca si Turcia pentru consolidarea influentei sale in Azerbaijan, avand in vedere si orientarea relgioasa shiita pe care o au ambele polpulatii, dar si din punctul de vedere al noii tendinte de inarmare, fapt care a provocat temeri de partea azera. La aceste elemente se adauga si cel etnic, atata timp cat in Azerbaijan traieste o minoritate destul de importanta de etnici iranieni, populatia Talysh, care isi doreste independenta si drepturile sociale si culturale de care a fost privata timp de decenii, iar in Iran traieste o minoritate importanta azera.si economica. In primul rand, Azerbaijanul constituie o zona-tampon intre Federatia Rusa si Iran. In cel de-al doilea rand, rezervele de petrol si gaze naturale dar si faptul ca Azerbaijanul era cel mai important furnizor de energie pentru Uniunea Sovietica in trecut constituie poate cel mai important punct de interes. Cu toate acestea, saptezeci de ani de suveranitate sovietica au determinat din partea Azerbaijanului o politica circumspecta fata de Federatia Rusa. Teama de a nu cadea din nou sub dependenta sovietica, i-a facut pe liderii azeri sa se orienteze mai degraba spre occident, fara a se pronunta insa, in mod clar asupra nici unei dintre optiuni, si pastrand o atitudine de compromis. De altfel, Azerbaijanul a privit proiectul Comunitatii Statelor Independente cu destul de multa neincredere, vazand in aceasta organizatie o noua incercare a Rusiei de a pastra sub influenta sa proaspetele republici ex-sovietice. Dup aderarea sa in 1991, deja in octombrie 1992 se hotarase retragerea din cadrul structurii. De asemenea, prezenta Armeniei in organizatie a constituit un alt motiv pentru ca Azerbaijanul sa respinga aderarea la CSI. Cu toate acestea, infrangerile din Nagorno-Karabakh, deteriorarea relatiilor

37

si cu Iran si cu Rusia si, in pofida relatiilor apropiate de Turcia, insuficienta sprijinului militar din partea Turciei, precum si venirea la putere a Presedintelui Aliyev, adept al unei politici mult mai pragmatice, au determinat a hotarat re-aderarea Azerbaijanului in CSI. Prin acest gest se incerca re-concilierea cu Rusia in vederea obtinerii unui sprijin in prinvinta problemei Nagorno Karabakh. Cu toate acestea, dupa re-aderare, Azerbaijanul a continuat sa pastreze o atitudine distanta, refuzand implicarea sa in structurile militare ale organizatiei, a criticat ineficienta organizatiei si s-a opus energic fata de orice forma de supranationalism. In ciuda politicii de compromis intentionata de Aliyev, si in ciuda unor opinii care considerau ca Rusia poate constitui un prieten, dar si o piata mare de desfacere in regiune, mai ales pentru produsele energetice, castigurile posibile de origine occidentala prin programele de reabilitare a terenurilor petrolifere de la Marea Caspica, ar fi fost mai mult decat suficiente pentru a acoperi eventualele pierderi de piata ruseasca.

Turcia Reprezinta principalul competitor al Rusiei in regiune. Turcia are avantajul unui aliat puternic in SUA, in ciuda diferentelor de opinie aparute intre cele doua state, si este membru NATO. Controlul pe care il detine la Marea Neagra dar si pozitionarea sa geografica care ii confera un statutaparte la granita continentuluiasiatic cu cel european, ii confera o alta serie de avantaje. Rutele conductelor de petrol, operationale sau in stadiu de proiect, trec in marea majoritate pe teritoriulsau, transformand-o intr-un potential important centru energetic al lumii. Relatiile sale cu Azerbaijanul sunt privilegiate, Turcia facand apel la argumentul etnic si religios pentru consolidarea relatiilor cu statele din fostul spatiu sovietic. Pe acest fond, Turcia a incheiat acorduri de asistenta si cooperare militara si cu Georgia, dupa ce in Azerbaijan a participat direct la modernizarea armatei azere. Relatiile cu Armenia sunt tensionate atat datorita revendicarilor armene care solicita Turciei recunoasterea genocidului armean, dar si datorita conflictului din Nagorno Karabakh. Odata cu finalizarea rutei Baku Ceyhan, turcia a devenit o importanta zona de tranzit a petrolului azer catre Mediterana si Balcani.

38

Consolidarea pozitiei Turciei este ingreunata de relatiile acesteia cu Rusia. Interesele divergente, incercarea de consolidare a propriei pozitii a celor doua state, dar si faptul ca Rusia este al doilea partener come rcial al Turciei si principalul furnizor de gaze naturale, confera relatiilor ruso-turce un caracter aparte: Turcia si Rusia sunt mai degraba parteneri economici decat rivali geopolitici, atata timp cat cele doua state sunt intr-o relatie de interdependenta prin faptul ca Rusia asigura necesarul de gaze naturale ale Turciei, iar Turcia, prin controlul asupra stramtorilor Marii Negre controleaza transportul maritim al petrolului rusesc de la Novorossisk catre Mediterana. Iran Prezenta Iranului in zona Marii negre, dar si a marii Caspice este inca destul de limitata, insa prin crearea de presiune in regiunea Caspica, Iranul influenteaza si zona Marii Negre. Noile intentii deinarmare ale Iranului tulbura si mai mult securitatea in regiune, dand motiv de ingrijorare atat Turciei cat si Statelor unite, mai ales in lumina apropierii dintre Rusia si Iran. Relatiile dintre Iran si Azerbaijan nu au fost dintre cele mai bune datorita minoritatii importante de etnie azera care ar putea eventual sa doreasca alipirea la Azerbaijan, fapt care a condus la o apropiere intre Armenia si Iran. Uniunea European Tarile din regiune au o relevanta deosebita pentru tarile Uniunii Europene mai ales in ceea ce priveste resursele pe care tarile din regiunea Marii Negre si Marii Caspice le detin, resurse extrem de bogate si valoroase, de care Uniunea Europeana are nevoie pentru sustinerea propriilor industrii. Regiunea are un potential economic deosebit, constituind in acelasi timp, o punte intre Europa si Asia Centrala. Un alt element important este proximitatea acestei regiuni de granitele Uniunii Europene, cu toate riscurile care decurg din aceasta imigratia ilegala, traficul de persoane, droguri. Pana in acest moment nu a fost formulata o strategie politica unitara europeana in zona, datorita mai multor factori. Unul dintre acestia este ca politica UE este decisa la nivel interguvernamental, ceea ce face mai dificila elaborarea de initiative colective, din moment ce fiecare stat urmareste

39

sa-si promoveze propriile interese, limitand astfel rolul pe care il joaca UE la nivel international. Astfel, toate problemele care apar in plan international sunt tratate de statele membre fie in mod individual, fie multilateral, in cadrul organizatiilor internationale sau regionale (ONU, NATO, OSCE, Consiliul Europei). In al doilea rand, presiunea exercitata deinteresele rusesti si cele americane in zona limiteaza spatiul de influenta al Uniunii in regiune. Rusia este interesata sa isi mentina statutul de actor dominant in regiune, in timp ce Uniunea pare a prefera in ultima vreme un dialog direct cu statele producatoare de hidrocarburi din regiune in ceea ce priveste energia. Cu toate acestea, aproximativ 20% din importurile de petrol de pe piata energetica si mai mult de 20% din importurile de gaze naturale sunt in prezent asigurate de Rusia. Acest volum va creste in momentul admiterii noilor state membre in Uniune, multe dintre acestea fiind dependente de resursele energetice rusesti. SUA si-a exprimat interesul pentru dezvoltarea unei retele complementare prin proiectul Baku-Tbilisi-Ceyhan, devenit deja operational, autonom fata de interesele rusesti, care sa devina principala ruta de transport a resurselor energetice catre statele Uniunii, mari consumatoare de energie. Tarile din zona ar deveni astfel zona de tranzit a acestor resurse si partener privilegiat al investitorilor occidentali, in masura in care UE ar constituit unul din principalii beneficiari ai acestor resurse, prin faptul ca 50% din resursele enrgetice de care are nevoie Uniunea provin din importuri. Politica europeana in regiune este deocamdata perceputa ca parte a unei strategii mai ample, SUA UE, din care SUA ar constitui initiatorul acestei entitati, iar UE principalul beneficiar. Aceasta strategie comuna vizeaza in primul rand aspecte precum securizarea rutelor de transport al resurselor energetice, diminuarea riscurilor neconventionale la adresa securitatii si lupta impotriva terorismului. Prezenta UE in regiune s-a limitat la finantarea unor proiecte economice, tehnice sau umanitare (TRACECA, TACIS, INOGATE) si la incheierea unor acroduri departeneriat si cooperare cu Georgia, Armenia si Azerbaijan, ca instrument de reglementare a relatiilor cu aceste tari. In 2003, UE a lansat un nou concept de cooperare adresat statelor invecinate de la Sud si Est, la initiativa Wider Europe. Acest program presupune ca perspectiva aderarii a contribuit in mare masura la stabilizarea si democratizarea statelor candidate, UE

40

propunand largirea spatiului prin includerea a 10 noi state. Cu toate acestea, statele din Caucazul de sud nu au fost incluse, in timp ce Rusia a fost inclusa pe lista statelor vizate de acest proiect, ceea ce risca a transforma Rusia in partener privilegiat al UE si sa excluda definitiv Georgia, Armenia si Azerbaijanul. Pe de alta parte, tot in 2003, UE a creat postul de Reprezentant Special al UE in Caucazul de sud. Aceste initiative oarecum contradictorii demonstreaza ca politica si intentiile UE in zona sunt inca ambigue si nu foarte bine formulate. SUA Statele Unite ale Americii sunt singurul actor international care are interese in orice punct de pe glob. In acest sens, regiunea Marii Negre, ca zona de tranzit a hidrocarburilor si a Marii Caspice, ca zona de productie a acestora, reprezinta un aspect vital al securitatii nationale, in conditia crearii unor coridoare de transport energetic sigure dinspre Caspica spre consumatori, care sa elimine dependenta SUA si UE de furnizorii din Orientul Mijlociu si Rusia. In conditiile in care SUA se opune transportului acestor resurse prin Iran sau Rusia, acorda in schimb un puternic suport politic dezvoltarii coridoarelor energetice pe axa Est Vest. Alianta cu turcia si sustinerea acordata proiectului Baku Ceyhan au scopul de a limita influenta Rusiei prin scoaterea de sub control rusesc a resurselor energetice azere, dar si de a bloca accesul iranian la acestea. Pentru securizarea coridorului energetic Est-Vest, SUA promoveaza o politica vizand stabilitatea nationala. Aceasta nu poate fi obtinuta fara solutionarea conflictelor din Abhazia si Nagorno Karabakh. Cu toate acestea, rezolvarea conflictelor inghetate din regiunea nu reprezinta prioritatea SUA. Mai degraba, prioritatile legate de Georgia si Azerbaijan ar fi acordarea de sprijin pentru consolidarea institutiilor acestor state, finantarea proiectelor din sectorul energiei, asigurarea securitatii interne si a granitelor, cooperarea impotriva terorismului. In ceea ce priveste Armenia, politica americana promoveaza reconcilierea acesteia cu Turcia. Cu tot sprijinul si finantarea acordate, s-a constatat ca problemele interne ale Georgiei nu s-au rezolvat, ca nu s-au luat masuri pentru stoparea coruptiei, ca reformele

41

economice sunt intarziate, fapt pentru care multi investitori americani au preferat sa-si lichideze afacerile in zona in locul lor aparand din ce in ce mai multi investitori rusi, iar America sa stopeze ajutoarele acordate acestei tari. Azerbaijanul a avut mai mult succes in stabilizarea situatiei interne si controlul granitelor. Sprijinul Americii consta in imbunatatirea controlului la granite si protejarea zonei economice azere din Caspica. Odata cu intalnirea NATO la nivel inalt din 2002, cand s-a luat decizia largirii catre Marea Neagra, statele din caucaz au devenit vecini ai NATO si punct de legatura cu Asia, spatiu in care se concentreaza mare parte din fortele desfasurate de America in lupta impotriva terorismului. Ucraina Problemele Ucrainei in domeniul relatiilor externe sunt destul de complexe. Granita sa cu Belarus ramane una dintre acestea, avand in vedere ca Tratatul semnat in 1997 in acest sens a ramas ne-ratificat, acest lucru determinand o slaba securizare a granitei. De asemena, in ciuda faptului ca problema granitei terestre cu Rusia a fost rezolvata, portiunea din Marea Azov precum si stramtoarea Kerch raman inca sub discutie pentru delimitarea granitelor, in momentul in care Rusia a fost de acord sa inceteze constructia unui dig rutier intre Peninsula Taman din coridorul rus Krasnodar si insula sub jurisdictie ucraineana, Tuzla, foarte aproape de insula ucraineana, la acestea adaugandu-se problema Peninsulei Crimeea. In acelasi timp, dificultatile din regiunea Transnistria raman pentru Ucraina o problema destul de complexa. La acestea, se adauga disputa cu romania in ceea ce priveste Insula Serpilor si delimitatea granitelor din Marea Neagra, in ciuda discutiilor duse pe cale amiabila intre cele doua state discutii duse pe baza tratatului din 1997. Neintelegerile cu Rusia in urma schimbarii puterii in Ucraina s-au acutizat, acest fapt conretizandu-se prin criza gazelor, prin stoparea furnizarii acestora de catre Rusia sub pretextul furturilor care aveau loc din conducte pe teritoriul ucrainean. Totusi, prin schimbarea orientarii politice, Ucraina este sprijinita de catre UE si SUA, reprezentand o zona tampon intre acestea si Federatia Rusa, insa situatia ramane inca grava pentru Ucraina.

42

Republica Moldova In paralel cu procesul de emancipare al Modovei de centrul Sovietic, demarat in 1989, curentul care sustine pastrarea relatiilor stranse cu Rusia, format din populatie slava si localizat in regiunea dintre Prut, raul Dnester si coasta Marii Negre se face tot mai mult simtit, acesta fiind determinat mai ales de teama ca odata independenta, Moldova va dori re-unificarea cu Romania. Economia moldoveana este in mare masura dependenta de energia si materia prima importanta din CSI. Cu toate acestea, Moldova a foast destul de reticenta fata de aderarea sa in Comunitatea Statelor Independente, intarziindu-si aderarea pana in 1994. De asemenea, dificultatile cu regiunea separatista Transnistria, complica controlul granitelor si regimul vamilor cu Urcaina, in ciuda protocoalelor incheiate in acest sens cu ajutorul OSCE. Atat UE cat si SUA, au sustinut propunerea de ne-federalizare a Moldovei si se fac presiuni pentru rezolvarea conflictelor inghetate si a problemelor de securitate din regiune, pentru crearea unui spatiu economic sigur. In acest sens a fost organizat si summit-ul de la Istanbul din 1999, la care Rusia si-a luat angajamentul retragerii trupelor din Moldova si Georgia, angajament care nu s-a realizat in nici unul dintre cazuri sub pretextul ca trupele desfasurate in cele doua state au rolul mentinerii pacii si al tinerii conflictelor sub control. Republica Moldova ramane un subiect sensibil, asupra sa planand atat interesele Rusiei, cat si cele ale puterilor occidentale, care vor sa isi asigure granitele in regiune. Bulgaria Bulgaria, alaturi de Romania, prin faptul ca este membru NATO si datorita apropiatei sale aderarari la UE, dar si datorita lipsei unor probleme de securitate majore, reprezinta unul dintre factorii de stabilitate din regiune.

43

Bulgaria continua politica sa de racordare la valorile euro-atalntice, fapt pentru care participa, in mod activ, la realizarea securitatii in Balcani si mai ales in bazinul Marii Negre. Trecerea extrem de dificila de la economia centralizata, de dependenta, promovata de Uniunea Sovietica, la economia de piata, au determinat guvernul bulgar sa isi manifeste interesul fata de orice initiativa economica considerata viabila pentru spatiul economic al Marii Negre.

Romania
Problemele de securitate ale Romaniei se concretizeaza in disputa cu Ucraina asupra Insulei Serpilor si a delimitarii granitelor in Marea Neagra. La acestea se adauga disputele privind canalul de navigatie Bastroe de catre Ucraina, in estul Romaniei, amenintand astfel din punct de vedere ecologic, Delta Dunarii. Canalul ar trebui sa aibe 163 km si este conceput a fi construit pe bratul nordic al Dunarii, in Delta, urmand sa traverseze un ecosistem unic in Europa, remarcabil prin biodiversitate si resurse. Romania a facut apel in acest sens la secretariatul Conventiei privind conservarea vietii naturale a Europie si a habitatelor naturale Conventia de la Berna si la UNESCO, pentru a protesta impotriva initiativei Ucrainei (aceasta problema si ultimele evolutii sunt expuse detaliat mai jos). De asemenea, Romania este membru NATO, cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din acest fapt. In acest sens, faptul ca Romania este membru NATO, confera acesteia posibilitatea de a participa activ in implementarea celor mai importante decizii care privesc securitatea. De asemenea, asezarea geografica a Romaniei este un avantaj, daca luam in vedere majoritatea amenintarilor din zona de sud si sud-est. Romania are posibilitatea, astfel, ca, alaturi de Bulgaria, Grecia si Turcia, sa se constituie in flancul sud-estic al NATO. Romania se straduieste sa promoveze relatii de buna vecinatate si sa consolideze si sa protejeze stabilitatea intre granitele NATO.

44

Una dintre tintele Romaniei este de a contribui la consolidarea cooperarii NATO cu partenerii sai din Est, precum republica Moldova, Ucraina, Rusia si, peste Marea Neagra, cu tarile din Caucaz si Asia Centrala. Romania va continua sa participe la misiunile NATO sau la acele misiuni la care participa majoritatea membrilor NATO. O alta directie importanta este participarea Romaniei la transformarea si adaptarea capacitatilor militare ale NATO, inclusiv Forta de Raspuns a NATO (NRF). In acest sens este necesara si adaptarea fortelor militare romane la noile amenintari, pentru a putea contribui la actiunile NATO.

Romania si problema ucraineana


Ca membru al NATO, in acest moment, in relatiile romano-ucrainiene nu se mai poate aplica conceptul de vecinatate pasnica. Acest concept trebuie sa se clarifice sub mai multe aspecte in ceea ce priveste Romania si Ucraina: situatia comunitatii romane din Ucraina, alipirea de catre Ucraina a Nordului Bucovinei prin Pactul Ribentropp Molotov, diferendumurile legate de granitele celor doua tari in regiunea Marii Negre, a Insulei Serpilor si a canalului Bastroe. Delimitarea platorului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei la Marea Neagra in sectorul nordic al bazinului de vest a facut obiectul unui proces indelungat de negocieri, care s-a desfasurat in perioada 1967 1987, intre Romania si Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, fara ca partile sa ajunga la un acrod. Dupa destramarea URSS, aceasta problema a fost abordata in mod direct cu partea ucraineana. La data de 2 iunie 1997, a fost semnat la constanta, tratatul cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare dintre Romania si Ucraina (Tratatul politic de baza). Tot cu aceasta ocazie, a fost semnat Acordul conex tratatului politic de baza, incheiat prin schimb de corespondenta intre ministrii afacerilor externe ai celor doua tari. Acest ultim document contine prevederi referitoare la obligatia partilor de a demara negocieri in vederea incheierii unui tratat privind regimul frontierei de stat si a unul acord pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale

45

Romaniei si Ucrainei la Marea Neagra. In acelasi timp, Acordul conex contine o serie de principii in functie de care cele doua parti au convenit sa realizeze delimitarea. Totodata, documentul mentionat includea si o clauza compromisorie care stabileste posibilitatea pentru oricare dintre parti sa sesizeze unilateral Curtea internationala de Justitie de la Haga pentru solutionarea delimitarii spatiilor maritime, in cazul indeplinirii, cumulativ a doua conditii: 1) negocierile cu privire la delimitarea spatiilor maritime sa se fi desfasurat pe o perioada mai mare de doi ani, 2) Tratatul privind regimul frontierei de stat sa fi intrat in vigoare sau sa se demonstreze faptul ca acesta nu a intrat in vigoare din vina celeilalte parti. Astfel, in 1998, a inceput negocierea in paralel a Tratatului privind regimul frontierei comune si a Acordului privind delimitarea spatiilor maritime. Tratatul privind regimul frontierei de stat romano-ucrainiene, colaborarea si asistenta mutuala in probleme de frontiera a fost semnat la Cernauti la 17 iunie 2003, de catre presedintii Romaniei si Ucrainei, intrand in vigoare in urma schimbului instrumentelor de ratificare, realizat la Mamaia, la data de 27 mai 2004. In schimb, negocierile bilaterale referitoare la Acordul privind delimitarea platouluicontinetal si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si ucrainei la marea Neagra, desfasurate in perioada 1998-2004, nu au condus la rezultate concrete, textul acestui document nefiind convenit. In aceste conditii, avand in vedere faptul ca ambele conditii privind sesizarea Curtii Internationale de Justitie erau indeplinite, si fata de lipsa de progrese in negocierile bilaterale, la data de 16 septembrie 2004, Romania a transmis catre Curtea Internationala de Justitie de la Haga cererea de initiere a procedurilor (Application Instituting Procedeengs), in vederea solutionarii problematicii delimitarii platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si ucrainei la Marea Neagra. Sesizarea Curtii Internationale creeaza perspectiva solutionarii acestor probleme intr-o perioada de timp rezonabila, media duratei de timp aferente solutionarii cazurilor de catre Curtea Internationala fiind de 4 ani. In prezent, exista deja depus la Curtea Internationala de Justitie memoriul partii romane, iar procedurile isi urmeaza cursul.

46

Conform Conventiei Marii a ONU, care dateaza din 1982, fiecare stat are dreptul sa stabileasca largimea marii sale teritoriale pana la o limita care sa nu depaseasca 12 mile nautice, masurate de la linia tarmului (Capitolul 1 Apele Teritoriale, sectiunea 2 Limitele marii teritoriale, articolul 3 Largimea marii teritoriale). De asemenea, in articolul 4 al aceleiasi, Limita exterioara a marii teritoriale, se stipuleaza ca limita exterioara a marii teritoriale este linia al carei fiecare punct este la o distanta de la cel mai apropiat punct al liniei tarmului egala cu largimea marii teritoriale. Prin actul din 7 august 1990, privind stabilirea Regimului legal al apelor interne si al marii teritoriale ale Romaniei, se stabilea ca marea teritoriala a Romaniei include zona marii adiacenta coastei, sau acolo unde se aplica, apele interne, cu o latime de 12 mile nautice (22,224 m) masurata de la linia tarmului (articolul 1, capitolul 1 Marea teritoriala si apele interne ale Romaniei). Articolul 2 al aceluiasi act prevede ca marea teritoriala a Romaniei va fi delimitatea de cea a statelor vecine prin acorduri ce vor fi incheiate cu statele mentionate, in conformitate cu principiile si normele legislatiei internationale in vigoare. De asemenea, in articolul 3 se prevede ca limitele exterioare si laterale ale marii teritoriale romane, stabilite in conformitate cu articolul 1 si 2, vor constitui frontiera de stat maritima a Romaniei. In ceea ce priveste stabilirea zonei economice exclusive a Romaniei, in acest sens a fost emis un Decret cu nr. 142 din 25 aprilie 1986 al Consiliului de Stat al Romaniei, prin care se decreta ca zona economica exclusiva a Romaniei este in spatiul exterior al coastei Romaniei in Marea Neagra, depasind si fiind adiacente la limitele apelor teritoriale, iar in aceasta zona romania isi va exercita drepturile si suveranitatea fata de resursele naturale ale fundului marii, subsolului si coloana de apa si cu privire la activitatile diverse legate de exploatarea, explorarea, conservarea si administrarea acestor resurse. Partea exterioara a zonei economice exclusive se va intinde, se mentiona in acelasi decret la articolul 2, pe o distanta de 200 mile nautice de la linia tarmului, de la care este masurata largimea marii teritoriale. Aceasta distanta avea sa fie delimitata pe fiecare portiune, prin acorduri cu statele invecinate, prin aplicarea criteriilor relevante

47

ale legislatiei internationale privind delimitarea zonelor economice exclusive ale statelor.

Factori de risc in zona Marii Negre


A) Conflictul dintre Armenia i Azerbaijan privind provincia Nargorno Karabagh. Armenia reclama provincia ca aparinndu-i pe baza faptului ca populaia majoritar din provinvie este armeana, Azerbaijanul consider ns c provincia i aparine atta timp ct teritoriul face parte din Azerbaijanul istoric. Pe de alt parte, Nagorno Karabagh i pretinde independena, ea fiind n acest moment o regiune autonom. n prezent au loc negocieri ntre partea armeana i cea azer sub arbitrajul unor organizaii internaionale precum OSCE i ONU privind o eventual rezolvare a conflictului. B) Georgia: ar care constituie artera de transport a Caucazului de Sud, prin proiectul conductei de transport a hidrocarburilor via Asia Central (Baku- Tbilisi Ceyhan) reprezint un punct geostrategic i economic de o importan major att pentru Statele Unite ct i pentru Uniunea European. Ea se afl n conflict, pe de o parte cu provinciile Osetia de Sud, care dupa destrmarea URSS-ului i-a susinut cauza de a fi reunit cu Osetia de Nord, i Abhazia, care i dorete autonomia. De altfel, n Abhazia au avut loc alegeri prezidentiale la data de 3 octombrie 2004, care nu au fost ns recunoscute internaional, ci doar de Rusia. Georgia este implicat ntr-un conflict de interese cu Rusia, n contextul noii orientri politice (i anume venirea la putere a unui preedinte cu viziuni prooccidentale n urma aa-numitei revoluii de catifea) i a solicitrii retragerii trupelor ruse staionate pe teritoriul georgian pn n 2007. Funcionarea stabil a proiectului Baku-Tbilisi-Cezhan nu se poate realiza pn la elaborarea unui sistem competent de securizare a zonei. C) Republica Moldova, care se afl n conflict cu provincia separatist transnistrean, care i reclam autonomia i a crei populaie de origine rus i ucrainean se 48

bucur de sprijin rusesc fa de majoritatea vorbitoare de limb romn din Moldova. n perioada 1991-1992, Rusia a trimis n Transnistria trupe care pe lng misiunea de meninere a pcii, pzesc depozitul de muniie de la Klobasna. Acest fapt a determinat din partea Republicii Moldova reacii, Parlamentul moldovean adoptnd o rezoluie la data de 15.04.2005 prin care solicit ca pn la sfritul anului 2005, trupele ruse din enclava Transnistria s fie retrase. Desigur c replica Rusiei a fost prompt, exprimndu-se ideea c Transnistriei trebuie s i fie acordat un statut special, fr a fi afectat integritatea teritorial a Moldovei, pentru ca aceast criz s poat fi soluionat.

Factori de stabilitate n regiunea Mrii Negre


Factorii de stabilitate din regiune sunt reprezentai de Romnia i Bulgaria, care se afl n tratative privind aderarea la Uniunea European, acest fapt bazndu-se i pe eforturile NATO i ale Uniunii Europene pentru a i proteja interesele n regiune. De asemenea, Ucraina reprezint i ea un factor de stabilitate n regiune, n urma schimbrii orientrii politice a acesteia prin aa-numita Revoluie portocalie, care l-a adus la putere pe Victor Iucenko, un preedinte cu declarate viziuni pro-occidentale. De altfel, Ucraina a luat atitudine fa de trupele ruse de pe teritoriul su, solicitnd revizuirea Acordului din 1997 pentru nchirierea de baze navale ruse de la Sevastopol, practic, flota rus de la Marea Neagr. De asemenea, un alt conflict se ntrevede ntre Rusia i Ucraina, cel bazat pe supremaia n Peninsula Crimeea, punct strategic de mare importan al crui control este dorit de ctre ambele ri, totul pe fundalul dorinei populaiei, a ttarilor crimeeni de nfiinare pe acest teritoriu al unei republici autonome. Interesele urmrite pentru exploatarea oportunitii oferite de proiectele de transport al resurselor dinspre Est ctre Vest sunt urmtoarele: Exportul de democraie n rile din zona apropiat (Caucazul, Republica Moldova). In acest sens, avnd n vedere noua emergen a Ucrainei, dorit de ctre NATO i 49

UE ca factor de echilibru al zonei, al crei spaiu trebuie securizat i chiar integrat n NATO, Romnia alturi de Polonia, ar trebui s joace rolul de ancore care s o ajute n adoptarea unei poziii pro-occidentale. De altfel, n acest sens, pe 21 aprilie 2005 a avut loc un summit ntre Preedintele Bsescu i omologul su ucrainean, Victor Iucenko, iar a doua zi la Chiinu a avut loc reuniunea GUUAM. Romnia i Bulgaria au acceptat statutul de observatori ai GUAM. De asemenea, n urma discuiilor cu Preedintele Bsescu i cu cel ucrainean, Preedintele gerogian, Mihail Saakavili propunea ntr-o scrisoare publicat de Washington Post, o nou Conferin de la Yalta sub forma unei asocieri ntre noile democraii europene. Preedintele gerogian susinea c noua Yalt ar trebui s aib drept obiective principale, care s duc la crearea unei Europe rentregite i libere, consolidarea democraiei din regiune, exportul de libertate i democraie i combaterea criminalitii i a corupiei, iar cel mai important obiectiv, dar i cel mai pretenios, ar fi extinderea frontierelor libertii dincolo de Marea Neagr. Asigurarea granielor NATO i UE, ceea ce constituie o dovad c Romnia reprezint o component important pentru asigurarea securitii zonei. La summitul din aprilie 2005, au participat state membre NATO, dar i reprezentani din partea Uniunii Europene, ocazie pentru Romnia i Lituania de a reafirma ca intenioneaz s joace un rol mai activ n ceea ce privete presiunile diplomatice asupra Rusiei pentru retragerea trupelor sale din regiune. Prin admiterea Bulgariei i Romniei n NATO, a fost trasat construcia centurii de siguran n jurul zonelor de conflict din regiune, fapt care, la rndul su, a condus la sporirea importanei zonei n calitatea sa de traseu comercial principal n domeniul resurselor energetice.

50

Capitolul III Proiecte de colaborare si structuri de organizare regionala la Marea Neagra si participarea Romaniei Proiecte politice
O nou viziune menit s ajute la stabilizarea regiunii este aceea a Regiunii Extinse a Mrii Negre (Greater Black Sea Region), care care a intrat tot mai mult n atenia experilor politici n ultimii ani i pentru care elaorarea unei strategii coerente s-a dovedit tot mai necesar n urma rzboiului contra terorismului, declanat de evenimentele de la 11 septembrie 2001, respectiv prin creterea valorii Asiei Centrale n aciunile NATO n zoni de trecere a noilor ri NATO din Vestul Mrii NegreRomnia i Bulgaria, n baze de realimentare i rotaie a trupelor, apoi prin extinderea NATO i UE ctre est iunie 2004 intrarea Romniei i Bulgariei n NATO, iar n Decembrie 2004, ncheierea negocierilor pentru aderarea la UE a celor doua ri i deschiderea negocierilor cu Turcia. Aceast viziune mai cuprinde i cele dou ri caucaziene, Armenia i Azerbaijan, care, ns, datorit conflictulul pentru provincia Nagorno Karabagh continu s reprezinte un factor de risc n zon, dar i Republica Moldova, ar neriveran Mrii Negre, dar care deine o poriune de litoral la Dunre destinat unui viitor port cu ieire la Marea Neagr i care, din punct de vedere strategic, aparine aceleiai realiti ca i Ucraina, Azerbaijan i Georgia, ceea ce a reprezentat, de altfel, i motivul crerii organizaiei GUAM.

51

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est


Europa de Sud-est este o regiune cu o semnificatie speciala nu doar in ceea ce priveste securitatea statelor mici din zona, care au adesea interese divergente, dar si pentru securitatea NATO si UE. Unul dintre acordurile importante de cooperare din zona este Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, semnat de catre toate statele din regiune,cu exceptia Republicii Iugoslavia, la 10 iunie 1999 la Koln, in Germania. Scopul Pactului este de a asigura pacea si stabilitatea in regiune printr-o abordare sistematica si coerenta a mixturii de acorduri politice, economice si de securitate. In cadrul Pactului sunt implicate organizatii importante precum UE, OSCE, Consiliul Europei, ONU, NATO, precum si o multime de initiative regionale. Romania si-a exprimat dorinta de a participa in toate activitatile dezvoltate sub egida acestui Pact si a facut cunoscuta opinia privind necesitatea de dezvoltare a proiectelororientate spre actiune, incurajand statele din regiune sa coopereze si sa contribuie direct prin resurse si prin experienta. Mai mult decat atat, Romania a adus in discutie proiecte de cooperare regionala concrete si coerente, cum ar fi cel privind unul dintre mecanismele Pactului de Stabilitate privind Sarajevo, unde Romania a propus semnarea unui Document Comun de Evaluarea riscului la adresa Securitatii. Aceasta propunere vine in intampinarea Initiativei Europei de Sud-Est a NATO, punand astfel in evidenta necesitatea securizarii regiunii in context global. Pactul de Stabilitate a aparut intr-un moment important din istoria tarilor balcanice, cand masuri la scara larga de re-abilitare a regiunii se impun. Pactul reprezinta o oportunitate de a indrepta atentia din domeniul politic al comunitatii internationale asupra celei mai volatile si mai instabile regiuni ale Europei. Documentul propune o strategie comuna si o alternativa pragmatica de a aborda problemele spinoase din domeniile politic, economic, si social, in locul politicii orientate pe amenintari, intimidare si bazarea pe forta militara. Continutul acestui act confirma adevarul deja bine-stiut ca numai eforturile combinate ale statelor si ale institutiior financiare internationale se pot confrunta cu sursele de nemultumire care domnesc in regiune de atat timp. Intr-adevar, multe dintre problemele 52

din Sud-Estul Europei din prezent sunt de natura sociala si economica, desi la suprafata ele se pot reflecta prin prisma nationalismului, etnicitatii si intolerantei religioase. Pactul proclama drept obiective pacea, prosperitatea si stabilitatea politica in regiune, promovarea unor relatii de buna vecinatate, asigurarea drepturilor omului si ale libertatilor fundamentale, promovarea cooerarii economice, combaterea crimei organizate, a terorismului si a tuturor activitatilor ilegale.

Initiativa de Cooperare a Europei de Sud-Est (SECI)


O alta structura importanta de cooperare sub-regionala o constituie Initiativa de cooperare a Europei de Sud-Est (SECI), formata prin sponsorizarea Statelor Unite, si care a fost lansata in mod oficial pe 6 Decembrie 1996, la Geneva de catre Ambasadorul Richard Shifter, consilier special al Presedintelui SUA. SECI utilizeaza in primul rand mijloace economice (coordonarea planurilor de dezvoltare regionala, transfer de know-how, investitii in sectorul privat, mai ales in acela al conservarii energiei, etc) si are drept scop promovarea unul climat de securitate durabila si de stabilitate in Europa de Sud-Est. Proiectul porneste de la premisa ca stabilitatea in regiune nu poate fi asigurata doar prin prezenta internationala sau prin mijloace militare, ci si printr-o cooperare sustinuta intre statele din regiune, mai ales in domeniile economic, al mediului si al infrastructurii transporturilor. Una dintre trasaturile sale distinctive este participarea care cuprinde tari nu doar din Balcani, ci si din Europa Centrala (Albania, Bosnia-Hertzegovina, Croatia, Slovenia, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Romania, Moldova, Ungaria). Faptul ca unele tari central-europene precum Slovenia, Croatia si ungaria sunt tari membre, este o marturie a interesului comunitatii internationale si a dorintei de a crea un mediu stabil si sigur in zona Europei de Sud-Est. Mai mult decat atat, proiectul trebuie vazut de asemenea, si ca un pas inainte in adaptarea domeniul legislativ al tarilor in curs de aderare la Uniunea Europeana. SECI beneficiaza de sprijinul Austriei, al federatiei Rusiei, Elvetiei si Statelor Unitem al Uniunii Europene, al Comisiei Europene, al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, al Bancii Mondiale. La prima intrunire, care a avut loc la 29

53

ianuarie 1997, au fost aprobate sase proiecte privind activitatea trans-frontaliera, transportul si infrastructura, promovarea investitiilor, energia si mediul. Romania s-a aratat interesata in limitarea traficului de droguri, armament, munitie si produse strategice pe teritoriul sau, stabilind un program comun impreuna cu Statele Unite prin intermediul SECI, pentru asistenta a controalelor la frontiera si pentru modernizarea punctelor de frontiera. Mai mult decat atat, un pas semnificativ l-a constituit infiintarea unui Centru impotriva Crimei Trans-frontaliere in Bucuresti, fapt care a adaugat structurii o noua dimensiune: aceea de securitate. In toamna anului 1999, o locatie i-a fost acordata in Palatul Parlamentului si, dupa un an, a devenit operational. Centrul utilizeaza procedurile standard si sistemele tehnice ale INTERPOL-ului pentru cautarea, transmiterea, recuperarea si analiza datelor de criminalitate trans-frontaliera. De asemenea, Departamentul de stat al Statelor Unite si-a facut publica oferta de a acorda asistenta pentru un curs de instruire de doua saptamani pentru cinci reprezentanti nationali desemnati de catre fiecare tara membru SECI care sa lucreze in aceasta structura. In acelasi timp, Organizatia internationala a Vamilor si-a anuntat disponibilitatea de a acorda asistenta Centrului cu un sistem "inteligent" de schimb de informatii. Prioritatile SECI sunt fluidizarea traficului frontalier, organizarea unei unitati de telecomunicatii in Budapesta, stabilirea unui consortium bancar in regiunea SECI si promovarea coridoarelor de transport trans-europene. Cu toate acestea, regiunea inca se afla antrenata intr-o disputa in ceea ce priveste ariile de interes ale marilor actori de pe scena mondiala. Cooperarea sub-regionala a aparut ceva mai tarziu in Sud-Estul Europei dupa Razboiul Rece decat in europa Centrala, asftel ca jocurile politice dintre puterile care isi disputa interesele in regiune sunt inca foarte dinamice. Initiativa beneficiaza, insa, de auspicii bune, beneficiind de sprijinul Romaniei si Bulgariei, intentionandu-se aceasta structura sa devina un instrument de stabilire a unor relatii normale intre Grecia si Turcia. De asemenea, ea poate avea un rol cheie in stabilirea unui parteneriat strategic intre Statele Unite si Romania.

54

Black Sea Economic Cooperation (BSEC)


Bazinul Marii Negre a constituit si pastreaza potentialul unor tensiuni grave, care includ miscari nationaliste, conflicte etnice si pretentii teritoriale, din punct de vedere economic, dezvoltarea inegala a tarilor din regiune, precum si interesele legate de exploatarea resurselor, in primul rand gaze naturale si petrol, din punct de vedere social, imigrarea ilegala sau cea fortata, dar si noile pericole precum traficul de arme, de material nuclear si droguri, terorism si crima organizata. In acest context se dicuta despre toate conflictele aparute in regiune, mai ales cele legate de statutul Crimeii si de flota Marii Negre sau cele din regiunile locuite de etnii mixte, precum Abhazia, Cecenia, NagornoKarabakh, Osetia de Sud si Transnistria. Pe acest fond a luat nastere organizatia BSEC (Black sea Economic Cooperation), alcarei proces de constituire a ainceput in 1990, dar care nu a fost infiintata in mod oficial pana la semnarea Declaratiei de la Istanbul pe 25 iunie 1992 (vezi anexa). BSEC a luat fiinta pe baza principiilor din Actul Final de la Helsinki din 1975, Carta de la Paris pentru o noua Europa din 1990 si alte documente asemanatoare. BSEC-ul a luat fiinta pe baza principiului ca Marea Neagra sa devina o mare a pacii, stabilitatii si prosperitatii, promovand ideea ca valorile precum democratia bazata pe respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prosperitate prin intermediul libertatii economice si justitie sociala si securitate pentru toti. BSEC a constituit in primul rand o initiativa Turca, promovata de catre politica externa a lui Turgut Ozal, iar astazi, pe langa Turcia, este alcatuita din inca 10 tari membre: Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Romania, Federatia Rusa si Ucraina, cuprinzand astfel tari din regiunea Marii Negre, din Balcani si Caucaz, la care se adauga tari, care au cerut fie sa devina membrii permanenti, fie statut-ul de observator, convinse de buna-vointa, experienta si competenta cu care BSEC s-a implicat in afacerile cu aceste state, castigandu-le astfel increderea, precum Austria, Egiptul, Israelul, Italia, Polonia, Republica Slovaca si Tunisia, care astazi detin statutul de observatori, precum si alte 10 state care si-au declarat dorinta de a deveni membri permanenti, si anume: Iran, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Uzbekistan si Republica Federala a

55

Iugoslaviei, sau observatori: Bosnia-Hertzegovina, Croatia, Cipru, Iordania, Kazakhstan si Slovenia. Prin gradul sau de participare, actual sau posibil, BSEC a demonstrat faptul ca a stranit ineteres, reusind sa atraga o serie de tari localizate destul de departe de zona Marii Negre si a caror dimensiune, potential economic si militar, traditii culturale si sociale si statut vis--vis de NATO si UE sunt foarte diverse. Cu toate acestea, din grupul tarilor membre, nici una nu poate constitui un sponsor major sau o putere coagulanta a organizatiei, toate tarile avand o piata care abia acum se dezvolta, poate cu exceptia partiala a Greciei si a Turciei, dintre care doar Grecia este atat membru NATO cat si UE. Acesta este motivul pentru care BSEC depinde intr-o foarte mare masura de fondurile internationale, care nu sunt intotdeauna disponibile. Desi Bulgaria, Romania si Turcia se afla in stadii diferite de dezvoltare economica, toate au relatii apropiate cu UE. Detinand statutul de candidati la aderare, economiile lor se afla in proces de adoptare pentru intrunirea criteriilor cerute de UE. Totusi, fiind interesate de succesul proiectelor in discutie, unele tari BSEC, precum grecia, Romania sau Rusia, au dezvoltat planuri la nivel national pentru participarea la reconstructia economica si reabilitarea Sud-Estului Europei. De asemenea, Federatia Rusa si Ucraina detin legaturi cu UE prin acorduri de parteneriat. Prin faptul ca aceste doua tari detin resurse naturale importante, infrastructuri industriale puternice si reforme orientate spre economia libera de piata, se asteapta ca acestea sa devina parteneri importanti ai UE la nivel continental. In ceea ce priveste Armenia, Azerbaijan, Georgia si Moldova, instabilitatea politica si politica nesigura in domeniul economic nu impiedica doar dezvoltarea acestora, ci si multiplica riscurile investitiilor in zona, ceea ce le creaza dependenta de ajutoarele internationale. Prin pozitia sa, de cea mai complexa organizatie sub-regionala din Europa centralestica, BSEC-ul isi propune accelerarea dezvoltarii economice, sociale si tehnologice a statelor membre si incurajarea relatiilor bune de vecinatate in zona Marii Negre prin intermediul cooperarii bilaterale si multilaterale. Initial, activitatea secretariatului a fost gazduita si finantata de Turcia, insa din 1994-1995 a fost creat un Secretariat International Permanent (PERMIS), iar un al doilea summit care a deschis drumul concretizarii proiectelor s-a tinut la Bucuresti in iunie 1995, iar din ce in ce mai multe state au inceput sa

56

ofere gazduirea lucrarilor organizatiei si sa contribuie la bugetul acesteia. In decembrie 1992 a fost creat Consiliul BSEC, de catre sectorul privat al statelor membre. Primul forum al afacerilor BSEC a avut loc la Bucuresti in aprilie 1996, avand ca scop promovarea unei mai mari implicari ale sectorului privat in actiunile BSEC. Crearea Adunarii Parlamentare a BSEC (PABSEC) in februarie 1993 a adaugat o noua dimensiune cadrului si i-a stimulat eficienta, facilitand aprobarea legislatiei necesare implementarii deciziilor sub egida BSEC de catre parlamentele statelor membre. Alte victorii in domeniul constitutional le-au constituit crearea Asociatiei Camerelor de Comert si Industrie, Banca de Comert si Dezvoltare a Marii Negre din Thessaloniki, Centrul de Cooperare Balcanic si al Marii Negre pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii la Bucuresti, Universitatea Marii Negre la Constanta si Centrul International de Studii ale Marii Negre din Athena. Statele membre BSEC, bazandu-se pe avantajele proximitatii geografice, a complementaritatii economice, ale reformelor asemanatoare orientate spre economia de piata si detinand o piata potentiala de desfacere larga, au dezvoltate o retea de relatii de cooperare larga. Aceste relatii include proiecte comune in domeniul transporturilor, incluzand un drum in forma inelara in jurul bazinului Marii Negre, in domeniul energetic, incluzand un inel energetic al Marii Negre, telecomunicatiilor, stiintei si tehnologiei, informaticii, industriei, agriculturii, comertului, finantelor, datelor statistice, turismului, mediului, sanatatii, educatiei si culturii. Unele dintre aceste proiecte comune au fost finantate de organizatii internationale incluzand BERD-ul UNIDO (Organizatia Dezvoltarii Industriale a Uniunii Europene). Cu toate acestea, finantarea precara, absenta obligatiilor legale convenite de comun acord, problemele economice cu care se confrunta majoritatea statelor membre, duc la o lipsa de progres in implementarea proiectelor convenite. Intreaga comunitate internationala a recunoscut rolul important pe care il joaca BSEC in Sud-Estul Europei, prin competenta si experienta sa si relatiile sale stranse cu alte initiative sub-regionale. Astfel, BSEC a participat la intrunirea de la Koln la care a fost adoptat Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, si a fost invitata sa contribuie la implementarea acestuia. Multe dintre prevederile Pactului corespund cu interesele vitale politice si economice ale BSEC, in primul rand pentru ca ar fi imposibila atingerea unei prosperitati economice si o imbunatatire a standardelor de viata in regiunea BSEC extinsa, fara asigurarea stabilitatii politice si a securitatii in Sud-Estul Europei, reabilitarii zonei,

57

afectata in mod direct de ostilitati. Pana cand zona nu se va securiza si nu se va crea un climat stabil, este greu de presupus ca se vor face investitii importante in regiune. Din alt punct de vedere, BSEC are posibilitatea de a contribui in mod direct la dimensiunea economica a Pactuluisi de a asista revigorarea economica a regiunii in mod practic. Una dintre preocuparile importante ale Organizatiei o constituie poluarea in regiunea Marii Negre, cauzata de deversarea deseurilor industriale, de expansiunea urbana, de accidentele petrolierelor si de pescuitul nelimitat. BSEC a organizat seminarii, intruniri si summit-uri pe aceasta problema, pentru ca statele membre sa devina constiente de efectele poluarii si pentru luarea unor masuri de diminuare a efectelor. In acelasi timp, BSEC constituie un organism ce asigura o securitate pasnica in regiune, pornind de la ideea ca o cooperare economica este unul dintre cei mai buni lianti. In ciuda faptului ca nu detine mecanisme orientate spre dezarmare, mentinere a pacii, deci nu are o functie directa de securitate, BSEC detine un rol mult mai discret si indirect in asigurarea securitatii zonei prin promovarea tolerantei, a co-existentei pasnice, de lupta impotriva rasismului si a xenofobiei, stimuland cooperarea in cazul unor dezastre naturale. Lupta impotriva terorismului si a crimei organizate detine un loc important in agenda preocuparilor BSEC in ceea ce priveste securitatea in zona. Ca exemplu sta marturie Declaratia de la Moscova din 1996, ale carei state semnatare se angajau sa adopte masuri concrete impotriva crimei organizate, a violentei, terorismului si traficului de droguri, arme si materiale radioactive, precum si a imigratiei ilegale. In acelasi timp, BSEC incearca dezvoltarea cooperarii cu alte institutii internationale, regionale si subregionale precum UE, OSCE, Liga Araba, Consiliul statelor Baltice etc. Desi masurile si initiativele BSEC sunt deocamdata insuficiente, avand inca nevoie de implicarea comunitatii internationale a afacerilor, printr-o eventuala expansiune, BSEC ar putea consolida functia bazinului Marii Negre de punte spre Europa Centrala, prin canalul Main Rin Dunare, Marea Caspica, Asia Centrala si Sud-Estul Mediteranei si regiunile Orientului Apropiat si, avand in vedere ca unele dintre statele sale membre vor deveni in cele din urma membre UE, in timp ce altele vor ramane membre CSI, BSEC ar putea deveni un punct de intersectare intre doua importante sisteme integrate.

58

GUUAM GUUAM este o organizatie ce reuneste Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaijan si Moldova si care a aparut la initiativa Ucrainei drept reactie la influenta ruseasca in cadrul CSI. Reactiile pe care le-a starnit aparitia acestei organizatii au fost de iritare, din partea Rusiei, deoarece aceasta organizatie reuneste tarile CSI, de sprijin american si un viu interes in regiune. Prin crearea GUUAM se afirma ca tarile membre se considera parteneri in egala masura si cu Occidentul. Prin constituirea acestei organizatii, tarile membre urmareau fiecare dintre ele, atingerea unor scopuri: Georgia urmarea retragerea trupelor rusesti din Abhazia si Osetia de sud. In acest sens, Presedintele Georgiei, Eduard Shevardnadze anunta intentia Georgiei de a adera la NATO dupa 2005, lucru destul de dificil datorita relatiilor incordate dintre Federatia Rusia si NATO. In ceea ce priveste Cecenia, Georgia pastreaza o atitudine ambigua, ceea ce a contribuit la iritarea Rusiei. Ucraina incerca prin intermediul acestei organizatii sa-si obtina independenta. Relatiile Urcainei cu Rusia au fost si se pastreaza incordate, mai ales dupa orientarea Ucrainei in urma revolutiei portocalii din 2004 in mod evident spre Occident, iar in momentul infiintarii GUUAM se spera obtinerea unui sprijin pentru rezolvarea acestora: in domeniul economic, criza gazului, in domeniul politic, problema Crimeei, din punct de vedere militar, flota de la Marea neagra, iar din punct de vedere religios, comunitatea uniatilor din Ucraina de Vest. Uzbekistanul a aderat la GUUAM in 1999. Acest stat urmarea contracararea Kazahstanului, loial Moscovei si sustinut de aceasta in Asia Centrala. Totusi, Uzbekistanul are nevoie de sprijinul Rusiei pentru rezolvarea problemelor interne, fapt care s-a concretizat prin excluderea sa din anumite procese politice ale GUUAM si chiar indepartarea acestui stat din organizatie. Azerbaijanul a fost intotdeauna unul dintre statele cele mai independente din cadrul CSI. In timpul conflictului din Karabakh, s-a descurcat fara ajutorul armatei rusesti. Prin aderarea la GUUAM urmarea rezolvarea conflictului cu Karabakh, acestia fiind in mod fatis sprijiniti de Moscova inca de la inceperea conflictului, in 1988. De asemenea, apropierea de Turcia ii confera o mai mare independenta fata de Rusia, lucru

59

evident si din politica gazului pe care o duce, de concurenta cu Federatia Rusa, urmarind ca traseul conductelor de petrol si hidrocarburi dinspre marea Caspica spre Marea Neagra sa ocoleasca Rusia, cel mai rasunator succes in acest sens fiind recenta inaugurare conductei baku Tbilisi Ceyhan. In ceea ce priveste problema cecena, Azerbaijanul a fost inca de la inceput ostil Rusiei. Moldova urmareste rezolvarea problemei cu Transnistria, prin recuperarea jurisdictiei asupra teritoriilor din stanga Nistrului prin obtinerea de sprijin (mai ales a Ucrainei), in contextul unei dependente tot mai accentuate de Rusia, mai ales in domeniul economic, dar si politic, in sensul in care exista multi lideri politici, dar si o mare parte a opiniei publice, care sustin apropierea de Rusia. Desigur ca pe langa scopurile mentionate mai sus, un loc aparte il ocupa dezvoltarea relatiilor economice. In acest sens organizatia s-a ocupat de coridoarele de transport al energiei, sustinand unele trasee care urmau sa traverseze aceste state. Desigur ca aceste actiuni contraveneau intereselor rusesti, de a-si asigura rolul principal in tranzitul de marfuri pe ruta Asia-Europa. Pe langa acestea, GUUAM a depus eforturi pentru a crea o zona de comert liber, tinta fiind scaderea dependentei de Rusia, iar est-europenii putand avea, astfel, acces direct prin acest coridor, la rezervele de gaz din Turkmenistan si petrol din Azerbaijan. Un alt obiectiv al GUUAM era crearea de forte pacificatoare proprii, aceasta initiativa constituind o evidenta incercare de limitare a actiunilor militare rusesti de pe teritoriul statelor CSI. Dorinta statelor GUUAM era de a-si rezolva singure conflictele regionale fara a mai recurge la o asistenta militara impusa din partea Rusiei. Organizatia a atras interesul statelor din regiune, dovada fiind participarile Romaniei si Bulgariei la intrunirile GUUAM si sprijinul acordat de aceste doua state organizatiei. Replica Rusiei este o alta dovada a interesului starnit de organizatie in regiune. Cele mai incordate relatii le-a avut Georgia cu Rusia, mai ales in urma revolutiei trandafirilor in urma careia noul guvern la putere georgian si-a declarat orientarea prooccidentla, georgienii fiind condamnati in urma acestor evenimente la vize in cazul calatoriei in Rusia (unicii dintre dtatele CSI), masura motivata de catre guvernul de la Moscova prin necesitatea securizartii frontierelor. Pe de alta parte, acest regim nu s-a

60

aplicat si locuitorilot Abhaziei si Osetiei de Sud. Aceasta a fost doar o dimensiune a amenintarii ruse, principalele amenintari pe care le poate lansa Rusia fiind Transnistria, Abhazia, Osetia de sud, Crimeea, Karabakh si mai ales, gazul. Aceasta din urmare carte jucata mult timp cu succes de catre Rusia, a fost folosita impotriva Ucrainei. Daca in prima faza, statul ucrainean a dat un raspuns reconciliator si cuminte Rusiei, evitand conflictul, iar ministri de orientare pro-occidentala ucrainieni s-au vazut imediat demisi din functii, acest lucru nu a durat decat pana la revolutia portocalie din 2004, respectiv venirea la putere a unui presedinte declarat pro-occidental, Victor Yuscenko, eveniment fata de care nemultumirea Rusiei s-a manifestat fara intarziere prin stoparea furnizarii de gaze naturale Ucrainei, pe motivul furtului din conducte. Oraganizatia GUUAM nu a reusit insa, decat in foarte mica masura si doar partial, atingerea scopurilor propuse. Activitatea sa poate ca a facilitat anumiter actiuni in acest sens, insa retragerea uzbekistanului din organizatie, si apoi intrarea intr-o oarecare apatie a celorlalte state membre, au facut ca organizatia sa isi limiteze intr-o mare masura activitatea.

Comunitatea Statelor Independente (CSI)


Dupa colapsul Uniunii Sovietice, principala preocupare, atat a Rusiei, cat si a noilor state independente s-a indreptat spre consecintele dezintegrarii. Acesasta preocupare s-a dovedit a fi una indreptatita, avand in vedere ca intre anii 1992-1993 a predominat o tendinta de centrifugare. Aceasta trasatura a fost cea mai evidenta in ceea ce priveste Comunitatea Statelor Independente. Organizatia a luat fiinta in graba la sfarsitul anului 1991 pentru a facilita cooperarea intre noile statele succesoare. Amintim printre statele membre (intr-un moment sau altul a existentei CSI-ului, urmatoarele state: cele cinci state succesoare din Asia Centrala, Kazakstan, Kirgizstan, Tadjikistan, Turkmenistan si Uzbekistan, la care se adauga cele trei state transcaucaziene, Armenia, Azerbaijan si Georgia. In acest context, nu este o exagerare sa se spuna ca organizatia nu putea avea un alt viitor decat acela de a oficia o desparire eleganta a fostelor republici sovietice de Uniunea Sovietica.

61

Desigur ca interesele Rusiei s-au indreptat spre co-optarea a cat mai multor state in aceasta organizatie pe care, din toate punctele de vedere, avea sa o domine. Cu toate acestea, multe republici fost-sovietice au vazut in aceasta organizatie instrumentul de dominare rusesc, dovedindu-se a fi retincente fata de aderare, cum ar fi Georgia si Azerbaijanul, care insa, au acceptat pana la urma aderarea, dar si statele baltice, care au refuzat in mod direct integrarea. Aceasta confruntare intre interesele Rusiei si cele ale tarilor ex-sovietice, au avut doua consecinte majore in procesul integrarii. Mai intai, a debilitat dezvoltarea formei sale multilaterale: CSI-ul. Inca de la infiintare, CSI a operat pe baza principiului partii interesate, permitand statelor sa opteze impotriva prevederilor cu care nu erau de acord. De asemenea, nu exista nici un mecanism eficient care sa forteze conformarea cu oricare dintre acordurile organizatiei. Astfel, deciziilie luate de organele conducatoare ale CSI (mai ales cele ale Consiliului Sefilor de Stat si Guvern), nu sunt mandatorii din punct de vedere legal. Asa cum si Carta indica, CSI nu are putere supranationala. In unele rare ocazii, cand puterile mandatorii au fost sanctionate (in Comitetul Economic Inter-statal) acest lucru a avut un efect foarte slab. Unele acorduri CSI beneficiaza de personalitate juridica prin virtutatea statutului lor de tratate internationale (aceasta se aplica Acordului de Infiintare a CSI, Tratatului de Securitate Colectiva din 1992, si Tratatului Uniunii Economice din 1993). Cu toate acestea, la fel ca si celelalte masuri CSI, desi semnate, si daca este necesar, ratificate de parlamentele nationale, nu exista nici o garantie ca prevederile acestor documente vor fi respectate. In al doilea rand, a fost creata o retea de legaturi printr-o serie de mecanisme bi- si multilaterale. Cele bilaterale s-au concretizat in trei forme principale: sub-grupuri ale statelor ce coopereaza exclusiv sub egida CSI, acorduri integrationiste distincte, cum ar fi gruparea cvadripartita care isi afirma afinitatea fata de principiile CSI, si asociatii regionali (in principal statele central-asiatice), care sunt separate de comunitate. In ceea ce priveste bilateralismul, aceasta forma a fost intotdeauna privita ca fiind mult mai eficienta pentru consolidarea legaturilor interstatale decat uzitarea masinariei CSI, vazuta ca fiind destul de nesigura. Pozitia dominanta din punct de vedere economic si militar a Rusiei a avut ca rezultat faptul ca majoritatea si cele mai substantiale legaturi

62

s-au centrat pe moscova, desi trebuie de asemenea subliniat ca unele state au hotarat construirea unor relatii orizontale, tocmai pentru a evita Rusia. Desi au existat de-alungul timpului multe proiecte privind dezvoltarea si consolidarea Comunitatii, acestea s-au dovedit rand pe rand, ineficiente. Inca de la crearea sa, CSI-ului i-a lipsit directia de actiune si scopul. Organizatia s-a dezvoltat intro maniera haotica si improvizata, fara a avea la baza un proiect conceptual sau organizational. CSI a luat fiinta fara o buna intelegere a ceea ce inseamna diverse sectoare de cooperare si modul in care acestea se interconecteaza pentru a conduce la un real proiect integrationist. Mai mult de atat, miscarile si schimbarile de opinie care au zguduit CSI-ul inca de la infiintarea sa fac sa fie destul de deificil de privit ca un proces de integrare propiru-zis. Nici CSI-ul (si nici grupul cvadrilateral) nu au reusit in mod real sa creeze o alianta militara functionala, un spatiu economic comun sau sentimentul unei comunitati politice in adevaratul sens al cuvantului. S-au inregistrat, este adevarat, unele incercari cel putin in cazul primelor doua, insa cooperarea multilaterala spre care s-a aspirat, a fost fragila, controversata si lipsita de credibilitate. In acest context, CSI nu poate fi privita decat ca o organizatie internationala slaba.

Alte participari ale Romaniei la proiectele regionale


Pe langa implicarea Romaniei in proiectele enumerate mai sus, se mai pot adauga participarile Romaniei ca membru al Procesului de Cooperare al Europei de Sud-Est, precum si in Ministerul Apararii europei de sud-Est, structuri care sunt menite sa promoveze relatiile de buna vecinatate, stabilitatea, securitatea si cooperarea regionala in Balcani. Impreuna cu tarile partener membre ale Procesului de Cooperare al Europei de Sud-Est, Romania a semnat la Bucuresti Carta Relatiilor de Buna Vecinatate, Stabilitate, Securitate si Cooperare. Statele semnatare isi propuneau transformarea Europei de Sud-Est intr-un spatiu stabil, eliminarea focarelor de violenta din regiune, prin concentrarea asupra principalelor mecanisme ale cooperarii regionale pe termen lung: dezvoltarea cooperarii in domeniul politic si al securitatii, promovarea cooperarii economice, cooperarea in domenii precum democratia, justitia si si 63

combaterea activitatilor ilegale. Domenii strans legate de scopurile Pactului de Stabilitate. In cadrul aceluiasi summit al Procesului de Cooperare al Europei de Sud-Est prin care s-a adoptat Carta, Primul Ministru roman si omologul sau bulgar au semnat, de asemenea, la Bucuresti, o declaratie privind cooperarea in domeniul securitatii si apararii. Aceasta declaratie stipula ca, ambele tari fiind puternic interesate de aderarea in structurile UE, sunt pregatite sa isi continuie contributia la eforturile comunitatii internationale pentru stabilizarea, reconstructia si dezvoltarea Europei de Sud-Est. O alta directie adoptata de Romania pentru re-afirmarea pozitiei sale strategice in regiune este participarea la Fortele de Pace Multinationale ale Europei de Sud-Est. Aceasta structura este o initiava militara aflata in cooperare cu NATO si cu tarile partenere din Sud-Estul Europei (Albania, Bulgaria, Grecia, FYROM, Italia, Romania si Turcia), menita sa materializeze structurile STAND-BY ale UE si sa sprijine organizatiile internationale de securitate. Structura este sponsorizata de SUA, care detine si rolul de observator, si care a propus drept locatie a Cartierului general orasul Plovdiv, din Bulgaria, drept locatie initiala, aceasta urmand sa se modifice, prin rotatie periodica. Astfel, prin acord unanim, s-a stabilit ca locatia Cartierului General sa ramana la Plovdiv intre 1999-2003, Romania, la Constanta (2003-2007), Edirne, Turcia (2007-2011) si Kilkis, Grecia (2011-2015). Alaturi de Bulgaria, Grecia si Turcia, Romania mai participa in structuri trilaterale din regiune. Faptul ca ambele structuri trilaterale (Grecia BulgariaRomania si Bulgaria- Turcia Romania) au semnat acorduri privind combaterea crimei organizate, vorbeste despre potentialul de securitate important din regiune. Pentru a concluziona, structurile de cooperare din regiune par a constitui, totusi un fenomen nou in relatiile internationale. Desi multe dintre acestea au luat fiinta in timpul Razboiului Rece, ele au inceput sa se materializaeze abia dupa incheierea acestuia. Aceste structuri beneficiaza de un mare potential pentru dezvoltarea regiunii si pentru transformarea acesteia intr-un mediu atractiv pentru investitori. Romania s-a implicat in cooperarea sub-regionala, in vederea integrarii EuroAtlanticesi participa in mod activ in toate gruparile sub-regionale din regiunea din care face parte. Primul loc in ordinea prioritatilor il constituie crearea unui mediu mai stabil

64

din punctul de vedere al securitatii, fapt pentru care se pune foarte mult accentul pe cooperarea intr-o lupta comuna impotriva crimei organizate, coruptiei si traficului ilegal precum si pentru accelerarea procesului de reconstructie din regiune. Aceste interese au fost exprimate in nenumarate randuri de conducerea statului roman, iar Presedintele Basescu declara in deschiderea conferintei organizate de Asociatia Studentilor de la facultatea de Stiinte Politice din SNSPA Noua Europa. Cui ii este frica de democratizare? ca Romania este obligata de interesele securitatii proprii sa promoveze in toate instantele din care face parte, sprijinirea valului de democratizare a statelor ex-sovietice. In cadrul aceleiasi manifestari se atragea atentia ca nesolutionarea conflictelor inghetate duc la acumularea de tensiuni, care creaza probleme sociale extreme, insecuritate in regiune si blocarea dezvoltarii si evolutiei poztitive a zonei, ducand la extinderea acestor conflicte, intr-o ultima faza, in toata regiunea extinsa a Marii Negre.

Proiecte energetice
In ceea ce priveste proiectele privind domeniul energetic, domeniu cheie in economia regiunii, acestea au fost inca de la primele stadii si pana in prezent, motiv de disputa. In acest domeniu extrem de sensibil, interesele tarilor implicate, dar si castigurile, sunt enorme. Intre Rusia pe de o parte, Georgia si Azerbaijan pe de alta, se duce o lupta acerba pentru obtinerea maximului de profit din exploatarea resurselor energetice de la Marea Caspica. In momentul in care s-a pus problema traseului acestor resurse catre cumparatori, Rusia s-a opus din start ideii de creare a unei noi rute principale de transport al petrolului, Baku-Tbilisi Ceyhan (Turcia, la Marea Mediterana), invocand drept pretext costurile ridicate pe care le implica finalizarea acestui proiect. De asemenea, Rusia miza totodata pe exploatarea acestor resurse, intr-o prima faza prin intermediul rutei de transport nordice, deja existenta, Baku Novorosiisk (Rusia, la Marea Neagra), urmand ca intr-o faza succesiva, aceasta ruta sa fie modernizata si sa evite zona instabila a Ceceniei, urmand sa devina principala ruta de transport. Daca ar fi reusit promovarea acestei idei, Rusia si-ar fi asigurat dominatia asupra transportului resurselor energetice din zona Marii Caspice.

65

Cu toate problemele si interesele divergente din zona, Rusia reprezinta pentru UE, un furnizor important atat de petrol cat si de gaze naturale. Aceasta situatie s-a consolidat odata cu aderarea noilor membrii la UE in 2004. Urmare a acestei pozitii, Germania isi pronunta in 2003 interesul de a investi in construirea unei conducte de gaze naturale din Rusia spre Europa pe sub Marea Baltica. Existenta unei relatii privilegiate intre Rusia si UE si lipsa unei strategii comune a statelor membre UE privind regiunea Caucazului de Sud au conferit un avantaj real Rusiei de a-si impune interesele in regiune. Cu toate acestea, insistentele si dezvoltarea unei strategii economice in domeniul resurselor energetice din statele producatoare foste sovietice, mai ales Georgia si Azerbaijan, beneficiind de asemenea, si sustinerea Turciei sau SUA, dar si politica de preturi a Rusiei din ultima vreme, au determinat ca datele problemei sa se modifice in defavoarea Rusiei. Astfel, in pofida insistentelor Rusiei, ruta Baku-Tbilisi Ceyhan, bucurandu-se de sustinerea SUA si a Turcia, a fost aleasa drept principala ruta de transport al petrolului de la Marea Caspica. Pe langa aceasta, inca din 1999, a devenit operationala conducta care leaga Baku de Supsa, port georgian la Marea Neagra. Aceasta varianta de transport nu este controlata de Rusia si are o capacitate de transport de 5 milioane de tone metrice pe an. Interesele Romaniei nu sunt mai putin puternice avand in vedere ca principala tinta a Romaniei in acest domeniu este accesul cat mai facil si un pret cat mai competitiv la achizitionarea produselor energetice, mai ales in lumina situatiei de fata, in care Rusia, care detine monopolul in regiune asupra hidrocarburilor, a decis majorarea preturilor si, mai mult, acordarea de preturi preferentiale pentru gazul natural, catre diverse state cumparatoare. Romania a dovedit deja ca poate constitui un partener de incredere in ceea ce priveste proiecte legate de ruta energetica Marea Caspica Oceanul Atlantic. Acest fapt a fost demonstrat prin participarea activa la coridorul de transport Europa- Caucaz Asia (TRACECA), prin prezenta unro companii americane dar si ale unor producatori independenti de energie in Romania, prin constructia terminalului de gaz si prin efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru o retea majora de conducte intre Marea Neagra si Marea Adriatica. De asemenea, romania se bucura de un mare potential in

66

domeniu prin buna locatie pe care o detine, prin infrastructura de transport si posibilitati de procesare si productie a materialelor. Ramane de vazut in continuare, in ce masura aceste capacitati pot si exploatate si valorificate. Vom lua in discutie mai jos diverse proiecte de transport al energiei, dintre care unele au fost anulate altele sunt concretizate sau in curs de concretizare, toate fiind insa de maxima importanta pentru obtinerea ueni imagini clare a tendintelor care au loc in regiunea in care se afla si Romania. Proiectul Baku Ceyhan Despre proiectul conductei Baku-Ceyhan s-a discutat prima data la jumatatea anilor 90. Ideea era de a lega fostele republici sovietice din zona Marii Caspice de Occident. Proiectul a beneficiat de sprijinul masiv al oficialilor americani, care au insistat ca oleoductul sa fie construit prin Turcia, ocolind Orientul Mijlociu si Rusia. In portul turcesc Ceyhan a fost deja incarcat primul petrolier cu titei destinat pietei occidentale adus din zona caspica prin oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan. S-au incarcat 600.000 de barili de titei (aproximativ 86.000 de tone) in petrolierul The British Hawtharne, care au ca destinatie portul Savona, amplasat in nord-vestul Italiei. Actiunea marcheaza completarea proiectului de creare a unei alternative la dependenta de titei din Orientul Mijociu a Occidentului. Cand va functiona la intreaga capacitate, conducta va putea transporta din zona Marii Caspice (cel de-al treilea rezervor de titei din lume) un milion de barili pe zi in portul turcesc Ceyhan si, mai departe, pe apa, spre Europa. Evenimentul reprezinta pentru Romania o infringere economica: desi despre conducta Constanta-Trieste (care urmarea acelasi transport al titeiului caspic spre Occident) a inceput sa se vorbeasca tot la jumatatea anilor 90, proiectul nu a reusit, pina acum, nici macar sa obtina acordul de principiu al tuturor tarilor pe care ar urma sa le traverseze. Semnarea unui un memorandum de intelegere intre cele cinci tari, care ar fi trebuit sa aiba loc la Trieste in martie 2006, a fost aminata, pentru ca Slovenia nu are inca acordul parlamentului sau asupra conductei. Iar de la aprobarea memorandumului pina la constructia conductei mai era oricum cale lunga: companie de proiect, banci finantatoare, atribuirea lucrarilor. Cei 1.760 de kilometri ai oleoductului turcesc s-au construit in nici patru ani. Costurile au fost cu un miliard de dolari mai mari decit estimarile, valoarea totala a lucrarilor ajungind la patru miliarde de dolari.

67

Liderul proiectului si al executiei sale a fost British Petroleum. Cat despre conducta care urma sa se contruiasca la noi in tara, lunga de doar 1.360 de kilometri, compania italiana ENI a semnat, inca din 1998, memorandum cu autoritatile romane, care pesupunea si niste termene de realizare. Razboiul din fosta Iugoslavie si, ulterior, iesirea celor de la ENI din proiect au facut sa se aleaga praful de tot calendarul. Acum, de proiect se ocupa deocamdata un comitet interstatal. Partea turca are de cistigat din taxe de tranzit, din reducerea numarului de petroliere care tranziteaza Bosforul si Dardanelele si, nu in ultimul rind, vor avea parte de un imens centru petrolier. Portul Ceyhan, de la Marea Mediterana, are toate sansele sa devina un centru regional al comertului cu energie, pentru ca aici se mai opreste inca o conducta cu o capacitate zilnica de 1,5 milioane de barili, care vine din Irak. Unsprezece giganti internationali ai petrolului, zece ani de proiectare, 3,6 miliarde de dolari investiti, un traseu de 1.600 de kilometri lungime printr-una dintre cele mai volatile regiuni ale lumii. Lansat la jumatatea deceniului trecut, unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare la Caspica a devenit astfel operativ, urmand sa dovedeasca faptul ca merita impresionanta investitie de timp, bani si influenta pe baza careia a fost cladit.

Conducta Trans-Balcanica Rusia, spera inca sa tina in sah progresul economic si politic de la Caspica. SUA urmresc strategii contradictorii n Caucaz, care ar putea afecta relatiile lor cu Turcia, cultivate cu grij de autorittile de la Washington. Intentia SUA era de a reactualiza un alt proiect, care a vizat sprijinirea finantrii pregtirilor n vederea construirii unei conducte petroliere transbalcanice care ocoleste Turcia. Materializarea acestui proiect ar contribui la extinderea influentei SUA n Balcani, prin furnizarea de sprijin economic acestei regiuni, evitnd n acelasi timp cheltuielile legate de proiectul propus anterior, de construire a unei conducte petroliere care s treac prin Turcia. Pn la aceast initiativ, politica SUA n Caucaz a vizat clar acordarea de sprijin acestei regiuni pentru a contracara Rusia. SUA au acordat constant asistent Georgiei, desi neconsistent pentru a mentine influenta Occidentului. Totusi, n prezent, cnd Georgia este implicat n probleme care privesc rzboiul Rusiei mpotriva separatistilor ceceni, SUA se confrunt cu unele dificultti n intentia de a-si mentine influenta n Caucaz fr riscul unei

68

rupturi

totale

fat

de

Moscova.

Aceast conduct urma sa plece din orasul port bulgar de la Marea Neagr, Burgas, sa treaca prin fosta Republic Iugoslav Macedonia (FYROM), iar punctul terminus sa fie portul albanez de la Marea Adriatic, Durres. n ciuda unor angajamente existente ale SUA n favoarea Turciei si conductei BakuCeyhan, conducta transbalcanic, parea a constitui o investitie bun. Urma sa fie construit pe un teritoriu care detine deja o infrastructur si care a prevzut si unele proiecte privind dezvoltarea ei, independent de viitorul proiect privind conducta transbalcanic. Totodat, ar fi permis ca petrolul provenit din Asia Central si din Caucaz s fie transportat spre Europa Occidental. Asigurnd Balcanilor un sprijin economic, acest proiect ar fi garantat aliantele si influenta SUA n regiune. n sfrsit, conducta transbalcanic ar fi evita nu numai Rusia, dar si complicatiile ambientale pe care le presupune transportarea petrolului prin strmtoarea turc Bosfor. Urmrind o politic care contravine att de mult relatiilor pe care le au cu Turcia si Caucaz, SUA provoac pierderi financiare Turciei si prin aceasta o lipsesc de avantajele cooperrii n Caucaz. ncercnd s obtin influent n Caucaz prin promisiunea construirii conductei petroliere, SUA nu constientizeaz faptul c importanta strategic a Turciei este mult mai pretioas dect n urm cu ctiva ani.

Conducta Trans-Caspica In ceea ce priveste conducta de gaz natural Trans-Caspica, acest proiect a beneficiat de atentia marilor consumatori inca de la inceput. Avand in vedere ca ruta conductelor urma sa ajunga pana la Oceanul Atlantic, avand ca destinatie finala Statele Unite, acestui proiect i sa conferit o mare importanta. In ciuda faptului ca atat UE cat si SUA, cei mai mari consumatori de resurse energetice, nu mai sunt decat partial dependenti de resursele energetice din import, transportul securizat al acestora si accesul liber sunt considerate probeleme de prima prioritate. Toti marii actori ai lumii, cat si puterile regionale traditionale, au intrat in Noul Joc, care priveste in primul rand obtinerea suprematiei prin accesul cat mai mare la resursele care stau la baza dezvoltarii tehnice si industriale.

69

In ceea ce priveste conducta de gaz natural Trans-Caspica, acest proiect a devenit subiect de disputa intre Turkmenistan si Azerbaijan in momentul in care presedintele turkmen, Saparmurad Niyazov a respins propunerea azera de a imparti in mod egal spatiul conductei de gaz Trans-Caspice care se afla in stadiul de proiect. Azerbaijanul dorea sa transporte prin aceasta conducta gazul natural din regiunea Shah-Deniz, insa lucrarile ar fi necesitat, dupa expertii azeri in jur de doi ani, iar conform estimarilor turkemene chiar mai mult. Astfel, propunerea Baku-ului a fost respinsa de Ashgabat, care nu dorea sa astepte. Conform declaratiilor presedintelui azer, Haidar Aliyev, depozitele de gaz natural de la Shah-Deniz sunt pe pozitia secunda ca dimensiuni si volum fata de cel mai mare depozit dezvoltat de compania azera BP-Amco. In conditiile in care Ashgabat-ul respinsese propunerea azera, compania BP-Amco a anuntat ca nu doreste sa astepte, ci intentioneaza sa dezvolte un proiect paralele pentru a transporta gazul natural produs la Shah-Deniz in Turcia, la un pret competitiv fata de cel turkmen. Guvernul de la Baku si-a exprimat si nemultumirea fata de apropierea dintre Turkmenistan si Rusia, in conditiile in care Turkmenistanul semnase la Istanbul, la summitul OSCE din noiembrie 1999 acordurile care prevedeau exportul de gaz catre Turcia prin conducta Trans-Caspica, prin Azerbaijan si Georgia. De-asemenea, aceste acorduri prevedeau ca Turcia sa cumpere gazul turkmen provenit din conducta Trans-Caspica, si nu prin cea ruseasca, Blue Stream. Avand in vedere necesarul imens de gaz natural al Turciei, aceasta importand in prezent din Iran, lucru de care guvernul de la Ankara nu este deloc incantat atata timp cat iranienii sunt cei care controleaza robinetele, este astfel explicabil de ce Turcia a inclinat in favoarea gazului turkmen. In timp ce principalul importator de gaz din Turkmenistan, Ucraina, a fost fortata sa incheie contracte cu Rusia, datorita situatiei sale economice precare, contractul de constructie al conductei Trans-Caspice a fost incredintat in 1999 societatii mixte PSG, constituita din Bechtel, General Electric si Shell. Cu toate ca raspunsul georgian cu privire la derularea proiectului a fost unul pozitiv, spre deosebire de atitudinea adoptata cu privire la proiectul Baku Ceyhan, care a dus la intarzieri importante in finalizarea acestuia, proiectul este ingreunat de negocierile care se poarta pentru incheierea unui set de acorduri, pentru care au fost luate drept exemplu cele privitoare la proiectul azer Baku Ceyhan, ale

70

carui negocieri au durat ani de zile. Separat, compania Shell a demarat negocieri privind acorduri de participare la productia produselor petrolifere turkmene. Cu toate acestea, aceste negocieri au fost amanate, iar discutiile privind o eventuala asociere intre Azerbaijan si Turkmenistan au continuat in incercarea de a ajunge la un compromis. Proiectul Blue Stream Rusia si Turcia au semnat in 1998 un parteneriat ce prevedea furnizarea unei cantitati de 190 miliarde mc/an, iar in decembrie 1999, un alt acord intre Rusia si Turkmenistan prevedea noi exporturi la scara mare din Turkmenistan in Rusia. Acest acord urma sa aplaneze conflictul izbucnit intre cele doua tari cand, in 1997, Rusia a decis sa isi inchida sistemul de conducte din Turkmenistan. Totusi, negocierile privind pretul dintre companiile Gazprom si Itera s-au dovedit a fi unele destul de spinoase. In urma acestui acord, gazul natural turkmen ajungea din Rusia tot in Turcia, prin conducta Blue Stream, pe sub Marea Neagra. Totusi, numai transportul acestui gaz urma sa determine costuri mai ridicate decat cel provenit prin conducta Trans-Caucaziana. Blue Stream se intinde pe aproximativ 1200 km de o fabrica de prelucrare a gazului din sudul Rusiei, la Izoblinoye, si trece pe sub Marea Neagra. Trei sectiuni ale acestei conducte sunt construite de companii tuce, ruse si itlaiene. Sectiunea Marii Negre a acestei conducte urmeaza sa fie cea conducta situata la cea mai mare adancime din lume. Constructia Blue Stream a costat peste 3.5 miliarde de dolari si avea o capacitate de transport de 16 miliarde de metri cubi. Intrarea in criza economica a Turciei a redus semnificativ capacitatea de absorbtie a cantitatilor livrate, proiectul Blue Stream fiind considerat un esec pentru partea rusa. Proiectul NABUCCO Comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs declara ca problema siguranei energetice este pe masa fiecrui ministru al energiei, dar i a minitrilor de externe, finanelor i ai industriei din statele Europei, preciznd c proiectul Nabucco contribuie la sigurana energetic a regiunii. Oficialul european susinea c Nabucco rmne prioritatea

71

UE, n pofida inteniei Rusiei de a extinde gazoductul Blue Stream. Operatorul gazoductului de 3.300 de kilometri, care va fi deinut de companiile Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) i Transgaz (Romnia). Dup ce ani de zile a stat n sertarele Bruxelles-ului, proiectul Nabucco a primit, in sfarsit, in iunie 2006 aprobarea Uniunii Europene. Comisarul european pentru energie i minitrii de resort din rile care vor fi traversate de gazoductul Nabucco au semnat, n cadrul unei ntruniri organizate la Viena, un acord privind sprijinul politic i financiar care va fi acordat proiectului, evaluat la 5,8mld.dolari. Proiectul vizeaz realizarea unui culoar de tranzit al gazelor naturale din regiunea Mrii Caspice, n special din Azerbaidjan, ctre Europa de Vest pe traseul Turcia - Bulgaria Romnia - Ungaria - Austria, fr a tranzita Rusia. n cazul n care construcia ncepe n anul 2008, gazoductul poate deveni operaional n trei ani. Prin conductele gazoductului Nabucco ar putea fi transportai, anual, ntre 25,5 miliarde de metri cubi i 31 miliarde de metri cubi. Banca European de Investiii a anunat c este gata s finaneze ntre 20% i 30% din gazoduct, iar Banca European pentru Reconstrucie i Dezvoltare i International Finance Corporation vor contribui, de asemenea, la finanarea proiectului. Diversificarea furnizorilor de iei i gaze a devenit o prioritate a Uniunii, dup ce n luna ianuarie o disput ntre Rusia i Ucraina privind preul gazelor naturale. Gazoductul Nabucco se afla ntre doua corzi: una este Turcia, cu o pozitie duala, chiar daca oficial s-a declarat participant fara conditii, iar cealalta este Austria care, sub beneficiul preluarii Presedintiei UE, sustine respectarea graficului acestui proiect, chiar accelerarea acestuia, astfel ncat molecula de gaz sa ajunga pe teritoriul sau ncepand cu 2011. Inca din iunie 2005, Turcia a abordat o alta strategie vizavi de Nabucco, apreciind ca poate deveni placa turnanta a comertului cu gaze naturale. Noua intonatie a oficialilor turci a fost generata n primul rand de schimbarile politice din guvern, si mai ales a ministrului economiei, cat si de implicarea n gazoductul Blue Stream prin Marea Neagra, alternativa care ofera Turciei un plus de autoritate. Contractele ncheiate cu Gazprom de catre Distrigaz Nord si Distrigaz Sud expira n 2009, respectiv 2011, aproape de perioada de finalizare, teoretica, a gazoductului Nabucco,

72

ceea ce ofera un motiv n plus Romaniei sa sustina vehement acest proiect, fiind considerat ca alternativa la importul rusesc. Daca proiectul Nabucco ofera avantajul unor preturi mai mici, deocamdata nu se discuta, cert este ca acestea scad semnificativ odata cu majorarea cantitatii transportate. Proiectul Nabucco isi propune furnizarea catre Europa occidentala a circa 25 de miliarde de metri cubi /an, fiecare dintre tarile tranzitate urmind sa primeasca cite 11 miliardemc/an. Gazoductul, inclus in programul Trans European Network al Uniunii Europene, are o lungime de 2.841 km, fiecare dintre cele cinci companii fiind responsabila pentru constructia portiunii din tara de origine. In Romania conducta ar urma sa se intinda pe 457 km, iar Transgaz (care detine 20% dintre actiunile consortiului, ca fiecare dintre celelalte patru companii) va trebui sa investeasca circa 800 de milioane de euro pentru finantarea acestei portiuni. Un procent de 30% din aceasta suma va fi investit din surse proprii, iar 70% din imprumuturi care ar putea beneficia de garantia statului. Gapzrom a devenit public interesat si de proiectul Nabucco. Scopul declarat al Gazprom este de a participa ca investitor la proiect si de a asigura sursa de gaze, pentru c, n opinia lor, rezervele din Marea Caspic sunt insuficiente si nu pot acoperi capacitatea maxim de 30 miliarde mc/an pe toat durata de viat a conductei. Atunci au hotrt s mai construiasc un Blue Stream (pe lng cel existent care aprovizioneaz Tucia), de capacitate 10-15 miliarde mc care s fie conexat la conducta Nabucco. Pentru rusi, aceasta este si o solutie de ordin politic, ntruct prin Bule Stream II ocoleste traseul ucrainean. La fel de interesant va fi pozitia Turciei n acest proiect, stiind c pn acum a ridicat pretentii de investitor decident. Turcia nu produce pe plan intern volume mari de gaz, dar ar trebui s ne ntrebm dac Turcia va utiliza Nabucco doar ca s transporte gaz din Rusia, tinnd cont de faptul c s-a negociat un acord cu Rusia care a avut ca rezultat o supraalimentare cu gaze a Turciei. Si, n orice caz, este foarte probabil ca gazul iranian s fie si el transportat n aceast retea o alt situatie de nedorit datorit ngrijorrilor actuale referitoare la politica nuclear a Iranului. Initial, furnizorii de gaze din jurul Mrii Caspice proveneau din tri ca Georgia,

73

Armenia, Azerbaidjan. Si Iranul a solicitat s vin la masa tratativelor, dar e putin probabil s fie acceptat att timp ct situatia politic nu este stabil. ntre Iran si Turcia exist deja o conduct de gaze si un contract comercial n derulare. Aceste proiecte au darul de a facilita accesul tarilor europene la resursele Rusiei, ale Marilor Caspice si Negre. Aceasta viziune nu este, insa, sprijinita decat partial de Statele Unite, care ar fi preferat, mai degraba, crearea unui coridor energetic in zona care sa asigure indepenedenta si dezvoltarea economica a noilor state din fosta Uniune Sovietica fata de resursele Rusiei si ale Iranului. In acest sens a fost acordat din partea Statelor Unite un sprijin deosebit proiectului Baku-Ceyhan, privit ca un astfel de posibil coridor, fara ca America sa tina seama ca insasi Uniunea Europeana avea in proiect un plan asemanator prin proiectul TRACECA sponsorizat prin programul TRACIS al Uniunii Europene. Aceasta diferenta de opinii dintre Uniunea Europeana si Statele Unite continua atata timp cat statele europene nu vad cu ochi buni ceea ce se interpreteaza a fi interventia americana pentru izolarea Rusiei prin proiectul Baku - Ceyhan, ele fiind constiente nu doar ca acest lucru este imposibil, dar si de proximitatea lor cu Rusia. Interesele Turciei in aceste proiecte sunt, de asemenea, imense. Acuzatiile ca Turcia ar fi semnat acorduri pentru toate aceste proiecte, depasind astfel capacitatea sade consum in speranta sporirii concurentei sunt nefondate. Pe langa faptul ca Turcia este un important consumator, avand un necesar imens de gaze naturale, tara este pregatita sa devina placa turnanta in domeniul energiei si hidrocarburilor, putand cu usurinta gasi clienti pentru surplusul de gaze naturale. Adaugand la acestea interesele politice ale Turciei pentru obtinerea unei sfere de influenta tot mai mare, este de inteles atitudinea concilianta a acesteia.

74

CONCLUZII Altadata zona de confluenta a imperiilor din trecut, si suport maritim al Drumului Matasii, Marea Neagra revine in forta pe scena istorica si in atentia lumii. In prezent regiunea se infatiseaza sub forma unei retele politico-economice si sociale care se intinde din Balcani si pana la Marea Caspica si din Europa Centrala pana in Orientul Apropiat. Sintagama de Regiune extinsa a Marii Negre se refera in primul rand la spatiul fizicogeografic ocupat de aceasta, si apoi la relatiile si interesele specifice, care individualizeaza zona. In acest moment are loc de trezire a popoarelor din zona, brusc constiente de noua lor identitate etnica si religioasa si de rolul pe care fiecare dintre ele trebuie sa il joace in destinul propriei tari si al regiunii. Concomitent cu miscarile care vizeaza democratizarea reala si adoptarea cat mai rapida a principiilor economiei de piata, care sa reduca perioada de tranzitie pe care fiecare dintre aceste tari o traverseaza, se remarca emergenta unei generatii noi de lideri politici, prooccidentali, cu viziuni si idealuri democratice, care isi exprima in mod direct dorinta de apropiere de comunitatea euro-atlantica si chiar de a i se alatura. In aceeasi nota, si prin amplificarea fara seaman a competitiei privind resursele energetice, pentru caile de transport ale acestora si piete de desfacere pe fondul instabilitatii economice si politice din lume, si interesul crescand al marilor actori ai lumii fata de aceasta regiune, se traduce in argumente favorabile captarii atentiei Occidentului fata de zona Marii Negre si a celei adiacente acesteia. Aderarea in Uniunea Europeana a unor tari sud-est europene si a tarilor baltice, a dus la extinderea zonei de stabilitate si securitate pe continent si a oferit noilor membrii conditii pentru dezvoltarea democratiei, a aplicarii principiilor economiei de piata si a respectarii drepturilor omului. Acest proces a continuat

75

cu invitarea unor noi candidati, unele state candidate iesite foarte curand de sub influenta sovietica, dintre care face parte si Romania, la demararea procesului de aderare. Faptul ca Romania va face parte din Uniunea Europeana se traduce prin necesitatea ca aceasta sa devina exportator de democratie pentru statele vecine, prin proaspata invecinare directa a Uniunii cu Marea Neagra si necesitatea de a securiza zona si de a consolida stabilitatea fragila din regiune. Prin noua configurare geopolitica a Marii Negre, cu Romania, Bulgaria si Turcia membre NATO si in curs de integrare in Uniunea Europeana, care domina partea de vest si sud, si cu noile state independente Moldova, Ucraina, Georgia impreuna cu rusia, pe coasta de nord si est, zona a capatat o noua identitate ce detrmina strategii si programe noi fata de problemele din regiune, regiune din care nu pot fi excluse tarile caucazului de sud, care reprezinta reperele coridorului energetic euro-asiatic si care leaga sistemul euro-atlantic de resursele de enrgie de la Marea Caspica si cu statele din Asia Centrala. De asemenea, nu poate fi exclus din regiunea Marii Negre nici spatiul situat la nord de Transnistria, Odessa si Soukoumi, pentru ca un sistem stabil al Marii negre impune rezolvarea pe cale diplomatica a conflictelor inghetate de-a lungul arcului de nord-est si accesul sigur la caile fluviale de transport comercial ce duc spre Marea Neagra, Dunarea si Nistrul. Un alt rol pe care Marea Neagra va trebui, in lumina noii escaladari a violentei si terorismului mondial, sa il joace este si acela de turn de control al spatiului euro-asiatic si de arbitrul in Orientul Mijlociu, iar in contextul implicarii tot mai importante a NATO in gestionarea situatilor de criza dincolo de aria sa de raspundere, zona poate deveni avanpostul necesat Aliantei Nord-Atlantice pentru proiectarea stabilitatii si securitatii in regiune. Proaspata aderare a Romaniei la structurile UE implica o serie intreaga de responsabilitati care nu mai pot fi evitate. Aceste responsabilitati se refera la majoritatea domeniilor economiei, structurilor juridice si politice romanesti precum si la nivelul social. Procesele integrarii globale si regionale dobandesc astfel, o tot mai mare amploare, odata cu evolutiile rapide pe plan global si regional, care duc la cresterea majora a volumului circulatiei de marfuri si persoane, care atrag inevitabil sporirea masurilor de

76

combatere a terorismului, a fenomenelor infractionale manifeste la granite, pentru incercarea securizarii acestora. In contextul accelerarii procesului de globalizare, Uniunii Europene i se incumba, de asemenea, raspunderi sporite pentru asigurarea securitatii, stabilitatii si redresarii situatiei statelor sud-est europene. Introducerea monedei unice confera o noua dimensiune uniunii Europene pe linia promovarii si accelerarii relatiilor de cooperare cu statele sud-est europene. Aderarea la UE a noilor membrii din spatiul central si sud-est european va intari rolul acesteia ca actor international si regional, dar va insemna, pe de alta parte, mutarea granitelor sale spre o zona caracterizata prin instabilitate. Pe de alta parte, extinderea pietei UE va atrage noi oportunitati de afaceri. Cooperarea regionala si subregionala trebuie sa se institutionalizeze la noi dimensiuni in cadrul noilor structuri si evolutii la scara spatiului european. Asocierea statelor din Europa Centrala si Sud-Est la Comunitatea Europeana si deschiderea potentiala pentru alti participanti (statele aparute dupa dezmembrarea URSS si a fostei Yugoslavii) reflecta noua evolutie a procesului de inetegrare europeana. Atingerea standardelor privind inlaturarea granitelor interioare si controlul la frontierele externe ale Uniunii Europene ca urmare a prevederilor Schengen, implica indeplinirea cerintelor stipulate in Acquis-ul Schengen. Fiecare stat participant este reponsabil in fata tuturor statelor membre pentru garantarea frontierelor externe ale UE impotriva imigratiei ilegale, contrabandei cu droguri, traficului de fiinte umane si gazduirea altor activitati criminale. Pentru a stabili un echilibru intre libertate si siguranta, libertatea de circulatie a fost insotita de asa-numitele masuri compensatorii, care vizeaza imbunatatirea coordonarii dintre politie, vama si justitie si adoptarea masurilor necesare pentru combaterea fenomenelor infractionale precum terorismul si crima organizata. In vederea atingerii acestor scopuri, a fost infiintat un sistem complex de informatii (SIS) Sistemul de Informatii Schengen, pentru facilitarea schimbului de date privind persoanele si bunurile, iar in Romania s-a infiintat Sistemul de Informare National privind circulatia prin frontiere a persoanelor si bunurilor, sistem unitar la nivel national prin care se tine evidenta, se prelucreaza si se valorifica informatii privind criminalitatea transfrontaliera si infractiunile de frontiera. De asemenea, planul de actiune al Romaniei privind racordarea la cerintele Schengen prevede masuri privind controlul extern al frontierelor si inspectarea

77

acestora, politica de vize, cooperarea in domeniul politiei, lupta anti-drog, regimul armelor si munitiilor, cooperarea juridica in problema criminalitatii si extradarilor, stadiul sistemului de informare Schengen si referiri la protectia datelor personale. Abordarea Planului de Actiuni Schengen nu se rezuma la masuri legislative, ci cuprinde si masuri de imbunatatire a capacitatii pentru actiuni operationale si implementarea lor in practica. Planul de Actiune cuprinde intreaga perioada premergatoare aderarii la Uniunea Europeana si eliminarii controlului la frontierele interne. Tot ca masura de aliniere la politica de vize a UE, statul roman a introdus obligativitatea vizelor, in special pentru tarile cu un potential ridicat de migratie si care se afla pe listele UE, in timp ce la reuniunea Consiliului de Justitie si Afaceri Interne al UE din 7 decembrie 2001 s-a hotarat eliminarea vizelor, incepand de la 1 ianuarie 2002 pentru cetatenii romani care doreau sa calatoreasca in spatiul Schengen. Politia de frontiera romana s-a reorganizat, de asemenea, dupa modelul politiilor de frontiera ale UE, pe directii zonale, la nivelul fiecarei frontiere si bineinteles, la Marea Neagra. Pozitia geografica a Romaniei si iesirea sa la Marea Neagra, aflata la rascrucea unor importanti vectori internationali de transport si comerciali, reprezinta un factor determinant in includerea acesteia in principalele rute folosite de retelele de crima organizata. Schimbarile politice din anii 90, pe fondul instabilitatii economice, a permeabiliattii frontierelor, a coruptiei ridicate in randurile lucratorilor la frontiera au determinat o dezvoltare ridicata a retelelor criminale. In Romania, autoritatile de frontiera au trebuit sa isi schimbe atitudinea fata de public, de la starea de institutie represiva la cea de partener al pasagerilor si companiilor transportatoare si de comert nou-infiintate. De asemenea, razboaiele din Balcani, conflictele din Transnistria, conflictele inghetate din Caucaz au determinat un mediul instabil la nivel regional, foarte atractiv si profitabil pentru activitatile criminale. Aceste regiuni de conflict au devenit, pe rand, tinte pentru diferitele tipuri de trafic ilegal. Atacurile criminale asupra SUA de la 11 septembrie 2001 au determinat, pe de alta parte, intensificarea investigatiilor si in aceasta regiune, rezultand dovezi ale legaturilor existente intre retelele criminale si organizatiile teroriste. Datorita pozitiei geografice si a conditiilor economice si sociale, unele state sud-este europene, precum Romania, sunt traversate de rutele folosite in transporturile ilegale, fie ca

78

tari de tranzit, fie ca sursa. Pozitia geo-strategica, constrangerile de natura financiara necesare organizarii eficiente a unor autoritati moderne de urmarire a aplicarii legii sunt puncte de interes continuu ale liderilor politici sud-est europeni care doresc aderarea la UE si alinierea la politicile acesteia. In acest sens, statele din regiune, inclusiv Romania, au beneficiat de asistenta tehnica si echipamente prin intermediul proiectelor finantate de UE (PHARE si TACIS, Twinning, etc) cat si de Banca Mondiala. Nu se poate discuta de lupta impotrva crimei organizate fara sprijinul politic la cel mai inalt nivel, programele de combatere si eradicare a coruptiei si crimei organizate, toate aceste puncte constituind prioritati ale programelor nationale. De asemenea, nu se poate discuta de combaterea crimei organizate fara o coordonare eficienta a eforturilor autoritatilor nationale si internationale. Demersurile in acest sens presupun stabilirea de comun acord, la nivel politic, a unei strategii globale de combatere a diverselor manifestari ale crimei organizate. Desi cadrul de colaborare pe plan regional este trasat si agreat de catre conducerile statelor partenere (dintre care amintim Ucraina si Republica Moldova) lipsa de comunicare dintre autoritatile omoloage din fiecare stat partener si lipsa unui canal de informare constant, eificient si operativ fac ca rezultatele efective ale conlucrarii in acest plan sa ramana mai degraba la un nivel declarativ. In completarea acordurilor si intelegerilor regionale ar trebui ca acestea sa fie urmate de stabilirea de protocoale si acorduri intre autoritatile statale corespondente pe domeniile vizate, de exemplu de catre autoritatile cu atributii la frontiera. Descentralizarea deciziei si responsabilitatii catre autoritatile din plan local este un mijloc important prin care aceste intelegeri regionale pot sa contribuie intr-o mare masura la combaterea fenomenelor infractionale transfrontaliere, desigur, in acord si cu legislatia si strategiile nationale de lupta impotriva crimei organizate, stabilite de catre fiecare stat partener. Este fara indoiala ca abordarea acestor probleme nu este datoria unei singure tari si nici nu poate fi astfel atata timp cat traficul de persoane, droguri, arme depasesc frontierele unui stat si este firesc este ca autoritatile fiecarui stat din regiune sa isi ia masuri de precautie cu privire la fluxul datelor si la strategii de solutionare care sa raspunda cel mai bine posibilitatilor dar si tipului de probleme cu care se confrunta. De asemenea, este fireasca si preocuparea

79

autoritatilor de specialitate pentru verificarea informatiilor inainte ca acestea sa fie puse, in totaliatate sau partial, la dispozitia opiniei publice interesate. Fiecare stat implicat se ghideaza dupa propriile sale metode de lucru, cercetare si supraveghere, respectand, desigur, principiul punerii in comun a datelor obtinute pentru solutionarea problemelor de care sunt interesati si alti parteneri. Cu toate acestea, in acest domeniu se remarca inca lipsa unei experiente in colaborarea cu organizatiile nonguvernamentale. O caracteristica importanta care trebuie luata in considerare de factorii de decizie ce pot defini cadrul general de cooperare la frontiera este dezvoltarea colaborarii inter-agentii si formalizarea acesteia. In primul rand este vorba despre acele operatiuni si proceduri care privesc procesarea informatiilor despre calatori, autovehicule si marfuri. Aceasta s-ar putea defini, intr-un model ideal, in utilizarea in comun a informatiilor, accesul in comun la date. Programul Romaniei in domeniul securizarii granitelor si al controlului la frontiera s-a concretizat prin pregatirile pentru participarea la zona Schengen, implementarea Planului de Actiune Schengen (introducerea noilor pasapoarte, introducerea de colante tip Schengen, etc), dezvoltarea unei strategii de management al frontierei, imbunatatirea cooperarii cu agentii similare pentru gestionarea frontierei si combaterea coruptiei, incheierea de documente de cooperare cu autoritatile politiei de frontiera din alte state europene, precum si la nivelul Garzii de Coasta cu institutii similare din bazinul Marii Negre. De asemenea, in ceea ce priveste lupta impotriva crimei organizate, s-au incheiat o serie de acorduri si protocoale cu structuri specializate in acest domeniu din tarile UE, au fost adoptate proiecte de legi privind combaterea crimei organizate si s-au pus bazele cooperarii cu EUROPOL. Din punct de vedere politic si economic, Romania are nevoie de o implicare consolidata in regiunea Marii Negre si chiar in cea a Caucazului. Pe de o parte, motivele acestei necesitati sunt de natura politica, traduse prin nevoia de a stabili relatii diplomatice solide in zona pentru a se putea atinge acel echilibru si securitate a zonei. Pe de alta parte, din punct de vedere economic, Romania are nevoie de relatii diplomatice excelente cu marii producatori de produse energetice, fiind, intr-o oarecare masura, dependenta de acestea.

80

Romania a fost luata in calcul, pe langa alte tari riverane la Marea Neagra, ca posibil stat de tranzit al conductelor, ceea ce ar fi adus o serie de avantaje economice. Odata cu punerea in operatie a principalului coridor energetic Baku-Tbilisi- Ceyhan, sansele ca Romania sa fie inclusa intr-un proiect avantajos de tranzitare a resurselor sunt foarte scazute. Un proiect realizabil ar fi conectarea retelei romanesti de transport al resurselor energetice la coridoarele de transport deja existente in zona, fiind astfel promovata valoarea portului Constanta drept port nodal si ca terminal important la Marea Neagra. Chiar si in acest caz, traseele in care Romania ar putea fi, eventual, implicata, n-ar constitui decat o ruta complementara de transport si s-ar gasi foarte greu resurse de finantare. O motivatie economica majora o reprezinta intensificarea volumului de schimburi comerciale in spatiul Marii Negre, spatiu la care regiunea Caucazului de Sud, din punctul de vedere al apropierii geografice, stabilitatea foarte fragila a zonei. De altfel, motivatia principala politica a implicarii Romaniei in zona Marii Negre extinse, care sa cuprinda Caucazul de Sud si Transcaucazia, o reprezinta proximitatea acestor regiuni si trebuie privita din doua puncte de vedere, primul fiind integrarea tarii noastre la structurile NATO, iar celalalt, integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, fapt care imprima Romaniei o conduita conforma cu apartenenta sa la aceste institutii. Exista deja inca din anii 90 relatii diplomatice cu Armenia (decembrie 1991), iar cu Georgia si Azerbaijan din 1992. La nivelul relatiilor comerciale s-au incheiat tratate de prietenie si colaborare cu cele trei state, dar si o serie de acorduri interguvernamentale. Romania este interesata de dezvoltarea unor relatii de cooperare cu statele fost sovietice ca entitati independente, pentru a permite integraxrea acestora in structuri regionale de cooperare, fapt pentru care reintrarea acestor state sub influenta Rusiei ar reprezenta un dezavantaj. Din aceasta cauza, este importanta sustinerea proiectelor energetice care sa nu se inscrie sub influenta stricta a Rusiei si la incurajarea catre democratie a statelor fost sovietice. Aceste scopuri nu pot fi atinse, insa, inainte de solutionarea conflictelor inghetate din zona. De asemenea, ca membru nepermanent al consiliului de Securitate ONU, Romania poate detine un rol activ in promovarea solutionarii pasnice a conflictelor din regiune. se circumscrie. Romania trebuie sa se implice in proiectele regionale de dezvoltare economica si comerciala, care au darul si de a consolida

81

Faptul ca UE si-a definitivat strategia in zona, reprezinta o oportunitate pentru ca avem sansa, dar si obligatia de a participa cu propuneri concrete la formularea unei pozitii europene coumne pentru regiunea Marii Negre extinse, care sa cuprinda si regiunea Caucazului si putem astfel sa ne demonstram nu doar interesul, dar si capacitatea de a oferi solutii pentru aceasta zona. Prin aceasta, ne putem promova propriile interese nationale care presupun obtinerea participarii la unele proiecte avantajoase energetice, dar si la limitarea riscurilor neconventionale la adresa securitatii nationale prin stabilizarea regiunii. Includerea tarilor din Caucazul de Sud in initiativa Wider Europe ar fi in avantajul Romaniei, pentru ca recunoasterea drept vecini ai acestor state de catre tarile europene reprezinta patrunderea acestor tari in zona de influenta a UE, indepartandu-le de cea ruseasca si deschizand noi posibilitati de aderare intr-un viitor nu atat de indepartat a acestora la structurile Uniunii, acest lucru rezultand in impingerea granitelor Uniunii Europene catre Est. Consolidarea cooperarii cu statele caucaziene se poate face de asemenea, prin dialoguri trilaterale in care sa fi, de asemenea, implicate si alte tari cu interese in regiune, de genul Bulgariei sau Turciei. De asemenea, o mai mare implicare a Romaniei la diversele proiecte regionale, atrage dupa sine o serie de beneficii, atat pentru Romania, cat si pentru celelalte tari din regiune. Ar fi posibila astfel constituirea unei axe geopolitice si economice puternica, care sa lege Marea Baltica de Marea Mediterana, Adriatica si de Marea Neagra, care sa actioneze drept zona de jonctiune intre axa, deja existenta, Rhin- Maine-Dunare Marea Neagra si o alta, care este in curs de realizare, Marea Caspica Marea Neagra Marea Mediterana. De asemenea, implicarea a doi mari actori cu interese in aceasta noua axa, Germania si SUA, primul in lumina intereselor sale mai vechi in zona nordului Marii Negre, iar cel din urma datorita intereselui privind coridorul Marea Caspica Marea Neagra Marea Mediterana, confera un impuls major si o mai mare eficacitate in dezvoltarea si stabilizarea zonei. De asemenea, Romania, alaturi de Polonia, poate actiona asemenea unei verigi intre Consiliul Statelor Baltice si BSEC, toate acestea putand duce, in masura in care Romania va sti sa fructifice oportunitatile care vor aparea, la transformarea Romaniei intr-un pivot, atat din punct de vedere economic, cat si strategic.

82

Cu toate acestea, slabele progrese (daca exista) ce se pot observa in regiune, fragilitatea si lipsa de autoritate a institutiilor din tarile din zona, arata ca sistemul geopolitic care se incearca a fi construit in zona nu va deveni functional prea curand. In pofida aderarii a tot mai multe tari din regiunea Marii Negre la UE sau NATO, zona ramane inca o regiune euro-atlantica slab dezvoltata, vulnerabila, cu potential exploziv in cazul nesolutionarii conflictelor mai mult sau mai putin inghetate din zona. Acest fapt subliniaza nevoia unei strategii foarte clare de securitate, dublata de cea a dezvoltarii socio-economice. Fenomenele in desfasurare din regiune probabil vor continua sa mai preocupe ceva vreme atat institutiile conducatoare ale statelor direct implicate, cat si organizatiile non-statale active sau avand interese in zona. Principalele fenomene care au loc in momentul actual si care sunt destul de sensibile pentru a nu putea fi solutionate sau duse la bun sfarsit intr-o perioada foarte scurta de timp pot fi rezumate astfel: consolidarea pacii si stabilitatii si includerea regiunii Marii Negre cu adevarat in structurile nord-atlantice, ceea ce ar conferi un plus de sprijin in combaterea amenintarilor la adresa securitatii. Asigurarea rutelor care fac legatura intre Europa si orientul Mijlociu si Asia Centrala, deoarece acestea au fost principalele trasee care au folosit la propagarea actelor teroriste, la sustinerea si aprovizionarea retelelor de crima organizata si a celor teroriste, si in apropierea carora, de altfel, sunt concentrate si cele patru conflicte inghetate. Luand in considerare noile granite pe care UE le va avea in regiune, este important sa se ajunga la relatii cat mai bune cu Rusia, aceasta implicand si celelalte tari care se afla inca intr-o relatie de dependenta fata de forta Uniune Sovietica (Georgia, Ucraina, Rep. Moldova), care detine totusi un anumit control in regiune si a carei influenta nu poate fi contestata. Dezvoltarea unor relatii cat mai apropiate cu rusia ar favoriza atingerea unui nivel mai ridicat de stabilitate si dezvoltare in regiune. O dezvoltare si o colaborare multilaterala in bazinul Dunarii, care sa conduca la revitalizarea comunicatiei fluviale si in transformarea acesteia intr-o ruta de transport transeuropean care sa contribuie la valorificarea cailor de transport maritime si fluviale in intreaga zona a Marii Negre, inclusiv racordarea la Marea Caspica prin sistemul Volga-Don.

83

In ceea ce priveste Romania, o reconsiderare a domeniilor de interes si de prioritate, prin acordarea unei mai mari atentii in ceea ce priveste diminuarea flotei si a fortelor armate navale. Nu este necesara mentionarea importantei acestora, atata timp cat iesirea la Marea Neagra pe care Romania o detine, si faptul ca Dunarea parcurge o distanta importanta pe teritoriul sau, nu sunt valorificate in ceea ce priveste transportul comercial si cat fortele armate maritime romanesti sunt slab pregatite din punct de vedere practic, in contextul amenintarilor asimetrice si al potentialului conflictual din zona. Nu ne ramane, dupa toate acestea decat sa concluzionam ca cel putin in ceea ce

priveste un termen scurt si mediu, bazinul Marii Negre, dar si zona adiacenta acestuia isi vor pastra caracteristica de spatiu activ din punctul de vedere al evenimentelor politice, economice si chiar militare, foarte dinamic si expus unor potentiale conflicte care, la randul lor, au tendinta de extindere, si care pot, in final, ameninta securitatea si stabilitatea globala. Potentialul conflictual din regiune, coroborat cu existenta gruparilor teroriste active si elemnete de crima organizata, ambele finantate din diverse regiuni mai mult sau mai putin indepartate de zona care face subiectul acestei lucrari, precum si interesul crescand al actorilor statali sau non-statali fata de resursele strategice din Caucaz, Asia Centrala si Orientul Mijlociu, va determina o concentrare imensa de forte, mijloace, dar si investitii. Aflata intr-o pozitie delicata, Romania poate valorifica oportunitatile aferente acestei stari de fapt, sau dimpotriva, in cazul unei proaste gestionari a situatiilor nefavorabile, isi poate vedea interesele serios prejudiciate. Dupa cum am remarcat in mai multe randuri pe parcursul acestei lucrari, am luat in discutie o tema in plina desfasurare, concentrata pe o zona extrem de dinamica, motiv pentru care orice este imposibila orice predictie in ceea ce priveste dezvoltarea ulterioara a evenimentelor. Este normal sa speram ca proaspata aderare a Romaniei la structurile Uniunii Europene sa ii confere daca nu porsperitate economica sau stabilitate politica si sociala, macar sprijinul necesar asigurarii securitatii nationale si urmaririi intereselor in regiune.

84