Sunteți pe pagina 1din 2

Tema si viziunea despre lume reflectate in poezia De demult de Octavian Goga

Poezia de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea nu poate fi incadrata intr-un current literar, nu se subordoneaza unei singure formule estetice, ci reflecta o serie de prelungiri ale romantismului si ale clasicismului. Perioada in care debuteaza Octavian Goga se remarca prin promovarea unor orientari literare, samanatorismul si poporanismul, care pledeaza pentru tematica rurala, dar confunda etnicul cu esteticul. Poezia De demult de Octavian Goga face parte din volumul Ne cheama pamantul (1909) si caracterizeaza universal liricii lui, care depaseste prin autenticitate estetica , prin simplitate si prin apropierea de simbolism impasul poeziei vremii, dupa cum afirma si critical Mircea Popa: Poezia lui O. Goga adduce in contextual lirismului contemporan( perioada 1900-1918) o mutatie de substanta, un timbre unic, inconfundabil, profund original. O. Goga reprezinta pentru poezia romaneasca, si mai ales pentru cea transilvaneana, momentul depasirii impasului epigonic post-eminescian si o organizare a spatiului poetic autohton. Raportul dintre traditie si inovatie este folosit intr-un chip surprinzator de original si adeseori cu o materie poetica noua, ceea ce-i permite sa topeasca intr-o alchimie proprie si limbajul cartilor vechi, populare, religioase, si experienta eminesciana si traditia locala ardeleneasca , patriotica si realistpopulara prin excelenta. Elegia este o specie a genului liric, in care se exprima sentimente de tristete profunda. Poezia De demult este o elegie caracterizata prin mesianism romantic, prin tonalitatea trista a imaginii satului stapanit de jale, prin suferintele unei colectivitatii asuprite si prin sentimentul instrainarii. Se apropie de classicism prin valoarea morala a portretului preotului, prin stilul epistolar si prin abordarea formulei lirismului obiectiv, care presupune o estompare a eului in spatial liric si folosirea persoanei a treia. Tema poeziei este natioanala si sociala: imaginea satului stapanit de jale, nefericirea tragica a unei comunitatii exprimata printr-o scrisoare. In cadrul dezvoltarii temei apar chipuri reprezentative pentru lumea satului: popa, cei patru juzi/primarul, mesajerul. Titlul poeziei este format dintr-o constructive adverbial De demult, care sugereaza evocarea, rememorarea unor fapte si a unor personalitati. In acelasi timp, adverbul nareaza fiind si un element constituitiv al cronoropului. Versul incipit Tot

mai rar s-aud in noapte clopotele de la strung are rolul de a institui o atmosfera de taina, intarita de regimul nocturn al imaginii poetice. Incipitul, de tip captatio benevolentiae orienteaza lectura cititorului si asigura introducerea treptata in starea lirica. Atat titlul, cat si incipitul fac parte din recuzita romantica. Compozitional, poezia are patru secvente, in care liricul se imbina cu narativul, cu relatarea de evenimente, aflate intr-un raport de succesiune temporala. Prima secventa aminteste prin subtema, prin descriere si prin portretul moral al preotului, de clasicismul romanesc. Secventa a doua valorific a stilul epistolar, tot de factura clasicista , dar aminteste si de romantism prin compomenta patriotica si atitudinea revoltata. Secventa a treia este o prelungire a celei de a doua. Secventa a patra este finalul istorisirii. Simetria textului poetic se realizeaza prin echilibrul compositional, prin amestecul de sobritate si patetism exprimat prin respectarea formulelor stilului epistolar. Relatiile de opozitie intre noapte si zii ( Tot mai rar s-aud in noapte clopotele de la strunga si La fereastra-s zori de ziua si patrund incet in casa ) sau conditia taranului in prezent si in trecut ( De pe cand in tara asta numai noi eram stapanii ) se regasesc om cea de-a doua secventa poetica. Elementele de recurenta in poezie sunt tristetea si revolta. Din punct de vedere prosodic poezia are 34 de versuri, organizate in 17 distihuri. Versurile , cu sonoritati folclorice, sunt contruite in metro de 16 silabe cu rima imperecheata si ritm iambic, specific tonului elegiac al textului. In opera sa, Octavian Goga a intentionat sa construiasca o monografie lirica a satului transilvanean, in care sa vorbeasca in numele colectivitatii : Eu am pornit in literatura de la o idee monografica a unui sat : am crezut ca satul reprezinta prin sine originea organica a sufletului acestui popor; satul reprezinta prin sine expresia puritatii de rasa; sa dau deci monografia sufleteasca a satului, cu toate framantarile lui, cu tot ce e zvarcolire in el. Astfel, tema existent in aceasta poezie este de asemenea nationala si sociala exprimand imaginea satului stapanit de jale si nefericirea tragica a unei comunitati. Pentru a sustine aceasta tema apar si chipuri representative cum ar fi : popa, primarul si mesajerul. Elegia De demult a lui Octavian Goga ilustreza modul particular, in care literature romana a topit intr-un creuzet unic trasaturile clasicismului ai ale romantismului. Neoromantica prin caracterul evocator, mesiniac si profetic, prin profunzimea si autenticitatea trairilor, prin component patriotica si revoluta, prin tonul elegiac, prin cultivarea imaginii poetului angajat, ea ramane , insa, clasica prin viziunea morala si monografica a satului transilvanean , prin retorismul bazat pe exclamatii si gradatie si prin armonia discursului cu inflexiuni folclorice.

S-ar putea să vă placă și