Sunteți pe pagina 1din 9

Instaurarea regimului fanariot în Ț ările Române

Context politic, social, cultural religios.

Secolul al XVIII-lea este cunoscut în istoria Europei ca „ Secolul luminilor”, datorită schimbărilor de mentalităț i, manifestate prin reformele politice, sociale, culturale ș i prin miș cările revoluționare de eliberare naț ională, care au în centru Revoluț ia franceză de la 1879. Însă nu pe întreg continentul aceste caracteristici se manifestau în măsură egală. În sud-estul Europei cu precădere în Țările Române “Luminile” aveau caracterul unor sclipiri, într-un context în care predominau încă moravurile de tip medieval cu multiple influen țe orientale încât pentru călătorul apusean de la sfârș itul secolului al XVIII-lea Moldo-Valahia insemna intrarea în Turcia –sau dacă venea dinspre Răsărit însemna că nu a ieș it încă din Turcia. 1 Țările Romîne în această perioadă erau brăzdate de o tensiune socială permanent acutizată de războaiele îndelungi, parcă fara sfârș it, purtate pe teritoriul lor de ț ările vecine ș i de stoarcerile masive de bunuri materiale de către Imperiul Otoman. Unii istorici români printre care Ș t. Lemny scria despre situația în care se aflau Ț ările Române în secolul XVIII „că se găseau foarte aproape de linia de hotar ce despărț ea Europa luminilor de cealaltă Europă, a despotismului oriental” 2 La cumpăna secolelor XVII-XVIII în cele doua Principate au loc unele schimbări de natură socială ș i economică- decăderea unor ramuri a economiei naționale, datorată în special creș terii tributului anual ș i a diverselor dări: peș cheș uri, mucareturi, către Înalta Poartă, ceea ce a avut repercursiuni dezastruoase pentru cele două tări: depopularea satelor, reagrarizarea oraș elor, ruinarea armatei ș i nu în ultimul rând scaderea considerabilă a veniturilor de pe mo ș ii, ale boierilor, ceea ce-i determină să intre în aparatul administrativ al statului îsuș indu-ș i astfel o parte considerabilă din încasările pentru stat, evitând astfel ruinarea. 3

1 Neagu Djuvara “Între Orient ș i Occident”, Ț ările Romane la începutul epocii moderne(1800-1848), trad. Maria Carpov, Ed. Humanitas, Bucureș ti, 1995, p.32,

2 Academia de Ș tiin ț e a Republicii Moldova, Institutul de istorie,” Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă în epoca modernă” Ed. Ș tiin ț a, Chi șinău, 1992, p.150.

3 Ibidem.

Începând cu anul 1711 în Moldova ș i cu 1716 în Ț rara Românească Imperiul Otoman îș i înăspreș te puterea de dominaț ie prin decizia de a nu mai încredinț a conducerea celor două Principate unor domni pământeni proveniți din boierimea autohtonă, care dovediseră nesupunere în repetate rânduri ș i care reprezentau un pericol pentru turci prin participarea la luptele inițiate de puterile creș tine care formau „Liga Sfântă” ș i care voiau o Europă izbăvită de tirania otomană. Pentru a rezolva această problemă turcii au găsit singura soluție, numirea la conducerea Principatelor a unor domni supuș i, iar aceș tia au fost fanario ții. Aceș ti a ș a ziș i fanario ți erau de origine grecească, de cele mai multe ori descendenți ai marilor familii bizantine ca Hrisoscoleos, Rosetti, Caragea, Manu. Printre aceș tia vor fi ș i oameni învățați, spre exemplu Alexandru Mavrocordat care studiază medicina ș i filosofia la Padova, ș i care va fi tatăl lui Nicolae Mavrocordat cel care va inaugura epoca fanariotă în Principate. Vor fi si unii oameni de afaceri, negustori, întrucît turcii disprețuiesc negoțul ș i nu ș tiu limbi străine, în afară de limba sfântă ș i de cea savantă a islamului: adică persana ș i araba. To ți aceș tia se grupează în jurul Patriarhiei, instalată definitiv din 1601 într-un cartier al Istanbulului pe malul de sud al Cornului de Aur, în apropierea unui vechi far care exista de pe vremea frâncilor, din Cruciada de la 1204, care îi dă numele de Fanar, de unde vine ș i numele domnilor de fanarioți. Acest cartier din jurul Patriarhiei va fi dat, de către Poartă, grecilor ș i va deveni, ca să zicema aș a, ghetoul grecesc din Constantinopol. 4 Noul sistem de guvernare introdus de turci va fi instrumentul cel mai potrivit pentru a ține cele două ț ări în deplină ascultare ș i pentru a face imposibilă orice încercare de independență ș i emancipare națională. În literatura istorică, în special cea de la mijlocul secolului al XIX-lea, când lupta pentru renaș tere națională căpătaseră amploare în cele două Principate datorită tinerilor boieri ș coliți în străinătate care luaseră parte la revoluția franceză ș i care importă ș i la noi ideile iluministe, care au pus în miș care întreaga Europă, rămăș itele dominaț iei fanariote reprezentau o problemă majoră. În aceste condiț ii a luat naș tere cliș eul tradiț ional de a descrie această epocă în cele mai sumbre culori. Pentru unii istorici a căror nume au o puternică rezonanță, Alexandru Xenopol, Marcu-Filip Zallony, etc, regimul fanariot a

4 Neagu Djuvara, op.cit. p.27.

reprezentat un declin general al societăț ii, o deznaț ionalizare ș i un dezastru în cultura națională. 5 Cel care a încercat să schimbe această părere, prezentând perioada fanariotă intr-o lumină pozitivă, a fost Nicolae Iorga, într-o conferin ță la 1898, scoțând în evidență elementele pozitive care au determinat dezvoltarea societăț ii în perioada cu pricina. Iorga vedea în reformele social-politice ș i administrative măsuri economice ș i culturale progresiste care pregăteau terenul renaș terii naționale în secolul ce va urma. El a căutat surse de inspirație a reformelor fanariote, găsind pe lângă unele elemente turco-bizantine ș i elemente ale absolutismului luminat francez ș i habsburgic, caci iubirea lui Constantin Mavrocordat, spunea marele savant, pentru reformele în spirit francez, îl determină la 1740 să se adreseze printr-o lungă scrisoare în franțuzeș te, cardinalului de Fleury însuș i, principalul ministru al minorului rege Ludovic al XV-lea. 6 Însă istoriografia postbelică a anilor 50-60 a revenit la vechea viziune, întunecată, asupra epocii fanariote, însa în timp are loc o revenire treptată la aprecierile echilibrate ale acestei perioade. În 1970 a avut loc un simpozion organizat de Institutul de Studii Balcanice din Thesalonik, cu tema „Epoca fanariotă“, la care au participat o serie de istorici români ș i greci, a căror materiale au expus diferite aspecte ale activităț ii domnilor fanario ților din perioada respectivă, creând, în ansamblu, o apreciere obiectivă a epocii. Dar să vedem care a fost contextual politic care a favorizat instaurarea regimului fanariot în Principate ș i care a fost gradul de nocivitate a acestuia în ceea ce priveș te dezvoltarea societății. După unele cercetări istorice s-a dezvoltat ideea că instaurarea regimului fanariot în Principate nu a fost un act momentan, ci a avut caracterul unui proces îndelungat. 7 În cadrul confruntărilor dintre Imperiul Otoman ș i puterile creș tine ale Europei, Rusia, Imperiul Habsburgic, Polonia, nobilimea Țărilor române, care erau vasale turcilor, joacă un rol îndoielnic ș i foarte primejdios pentru aceș tia. Încă înainte de prima jumătate a veacului al XVII-lea s-a dovedit că trupele româneș ti nu reprezintă un element de încredere

5 Academia de Ș tiin ț e a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, op.cit. p.150,

6 N. Iorga,”Istoria românilor”vol.VII, Reformatorii, edi ț ie îngrijită de Academia Romană-filiala Iaș i, Centru de istorie și civilizaț ie europeană, vol. Îngrijit de Sorin Iftimi, Ed. Enciclopedică, Bucureș ti, 2002,

p.109.

7 Academia de Ș tiin ț e

op. cit.p.151

în oastea turcească, încât soldaț ii unui Moise Movilă, ai unui Matei Basarab trebuiau împin ș i cu sabia la luptă împotriva polonilor,“fraț ii ș i vecinii lor”. 8 Un moment de nesupunere ș i trădare faț ă de turci s-a petrecut la 1673 în bătălia de la Hotin când domnul Moldovei Ș tefan Petriceicu împreună cu armata, a trecut de partea polonilor, ceea ce i-a făcut pe turci să numească în scaunul Moldovei un fanariot, ca astfel să țină principatul țn deplină ascultare. Acest moment îl descrie Dimitrie Cantemir în opera sa “Viața lui Constantin Cantemir” , astfel: “Poarta Otomană văzând că domnul Moldovei a trecut la dușmani chiar în focul luptei ș i că începutul înfrângerii s-a tras de la moldovenii ș i muntenii trădători, socoate că este mai chibzuit ca pe viitor să nu mai numească niciodată domn pe un moldovean, ci pe un grec, care să-ș i aibă casa ș i

neamurile la Ț arigrad ș i pe lângă acestea să fie om paș nic ș i neș tiutor în ale războiului” 9 Astfel cel dintâi domn fanariot la tronul Moldovei a fost Dumitraș cu Cantacuzino la

1673.

La 1684 turcii renunță la hotărârea de a numi domni fanarioț i în Principate revenind astfel la vechea formulă, ș i aceasta datorită înfrângerii suferite în apropiere de Viena, în urma acesteia Imperiul Habsburgic reprezenta pentru otomani un pericol în zona Dunării de Mijloc aceș tia s-au văzut nevoiț i să-ș i concentreze acolo toate forț ele militare iar Principatele devin regiuni periferice ale ostilităț ilor militare iar turcii nu doreau ș i opoziția boierilor autohtoni în astfel de situaț ii critice, ș i astfel au reluat numirea la tron a domnilor pământeni. La începutul secolului al XVIII-lea, mai exact la 1709, armata rusă înfrânge pe suedezi la Poltava, domnitorul Moldovei Mihai Racoviță i-a legătură cu ruș ii, lucru care este cnoscut ș i de sultan, ceea ce duce la mazilirea lui Racoviță ș i numirea la tron a unui fanariot- Nicolae Mavrocordat, care nu cunoș tea nici limba țării. Cu domnia lui se încheie perioada cunoscută în istoriografie ca „prefanariotă”. A doua domnie a lui N. Mavrocordat în Moldova (1711-1715) ș i apoi prima lui domnie în Țara Românească din 1716 pun începuturile „epocii fanariote”. Dar să ne referim la evenimentele politice ce au precedat nemijlocit acest eveniment în Principatul Moldova.

8 N. Iorga, “Istoria poporului românesc”, edi ție îngrijită de Georgeta Penelea, Ed. Ș tiinț ifică și Enciclopedică, Bucureș ti, 1985, p.466.

9 Academia de Ș tiinț e

op.cit.p.152,

În urma înfrângerii suferite de către otomani în încercarea de a asedia Viena, la 1683, austriecii aliați cu polonii ș i veneț ienii, mai târziu ruș ii, pornesc o lungă contraofensivă, un război care ține ș aisprezece ani, cu continue succese de partea imperialilor, ceea ce îi determină în cele din urmă pe turci la 1699 să încheie pacea la Karlowitz care a fost dezastruoasă pentru ei, după cum vom vedea. Principalul negoaciator al acestei păci a fost Alexandru Mavrocordat, mare dragoman al Por ții, un fel de vice-ministru de externe. Care datorită legăturilor diplomatice cu ambasadorii străini de la Constantinopol, devenise un personaj de anvergură europeană. Acesta reuș eș te să-i convingă pe imperiali că turcii vor pace, pe turci că imperialii vor pace, ș i în cele din urmă se semnează tratatul de pace de la Karlowitz, un eș ec pentru turci:

aceș tia cedau Austriei (Sfântul Imperiu de na țiune germană), Ungaria, Transilvania ș i o parte a Croației ș i a Sloveniei; Moreea ș i câteva insule ionice erau cedate Veneț iei; Podolia ș i o mare parte din Ucraina erau cedate Poloniei, iar Azovul era cedat Rusiei. 10 Sultanul văzînd dezatrul produs de această pace îl decapitează pe marele vizir Rami-paș a, pe când adevăratul negociator al păcii Al. Mavrocordat era cruț at, iar peste zece ani fiul său Nicolae urca pe tronul Moldovei inaugurând epoca fanariotă. Această pace a pus începutul destrămării dominației otomane în Europa. În noiembrie 1710 Poarta Otomană, la recomandarea marelui vizir, l-a numit pe Dimitrie Cantemir domn al Moldovei. Turcii aveu siguranț a ca acest nou domn care timp îndelungat s-a aflat la Istanbul ș i s-a format în cultura turcească, va putea să asigure mai bine decat oricare altul interesele Înaltei Porți în Principatul Moldova, căci țarul Rusiei Petru cel Mare după ce l-a învins pe regele Suediei Carol al XII-lea, la Poltava se pregătea de război împotriva turcilor. Dimitrie Cantemir ajuns pe tronul Moldovei, nu împlini nici una din multele însărcinări confidențiale ce i se încredinț aseră; nu adună provizii, nu dete nici o ș tire adevărată despre miș cările inamicului ș i nu se îngriji de paza ș i prinderea întâmplătoare a lui Brâncoveanu, cu toate că dealtfel de multă vreme îl socotea ca duș manul familiei sale 11 , ș i mai mult decât atât, fiind sigur că Imperiul Otoman merge spre declin, caută să i-a legătura cu ț arul Rusiei pentru ca împreună să pornească un război de eliberare de sub stăpânire turcească.

10 N. Djuvara, op.cit. p.30.

11 N. Iorga, Istoria poporului românesc , p.472-473

La 13 aprilie 1711 prin mijlocirea boierului Ș tefan Luca, semnează cu Petru cel Mare

un pact de alianță ș i de protectorat, prin care punea Moldova sub protecț ia ț arului, deci o făcea vasală Rusiei. 12 Diploma prevedea că, o dată cu insaturarea protecț iei ț arului, moldovenii vor fi supu ș i credincioș i, iar în multe documente ruseș ti din acea perioadă se

menționează că Dimitrie Cantemir a făcut

prestat jurământul de supuș enie. Pe baza acestor expresii se ajungea la concluzia că tratatul prevedea încorporarea Moldovei în componența Rusiei. 13 Țarul Petru cel Mare soseș te cu armata la Iaș i unde Dimitrie Cantemir adunase o armată de 20 000 de oameni slab pregătiț i. Pornesc la luptă, dar la Stănileș ti sunt încercuiți de către turci, iar după două zile capitulează ș i aceasta nu din cauza armelor ci din cauza lipsei de hrană. Unii dintre boierii țării ca Iordache Rosetti sau Lupu Costache, au văzut în politica lui Cantemir prin tratatul încheiat cu Rusia o primejdie mai mare pentru Moldova, decât dominația turcă, căci puterea rusă aflată în plină expansiune puneau în pericol neatârnarea hotarelor țării. Astfel aceș tia au făcut tot ce le-a stat în putinț ă de a sabota acț iunea domnului, Lupu Costache care era însărcinat cu aprovizionarea armatelor, întârzie distribuirea hranei ș i astfel se produce capitularea. Țarul este nevoit încheie pace cu turcii, cedându-le portul Azov de la Marea Neagră. Dimitrie Cantemir apărând trădător în ochii turcilor se retrage în exil în Rusia cu toată familia sa unde va rămâne până la sfâr ș itul vie ții, în 1723. Aici va fi ținut la mare cinste de către țar, făcându-l prinț rus, sfetnic de taină ș i membru în senat, ș i va avea ș i răgazul ș ă-ș i isprăvească unele lucrări ca Istoria creș terii ș i descreș terii imperiului otoman sau Descrierea Moldovei, care, timp de peste un veac, îi vor asigura o celebritate europeană. Datorită acestor evenimente turcii au pierdut total încrederea în domnitorii care proveneau din boierimea pământeană ș i pe viitor domnii celor două țări nu vor mai fi aleș i, ci numiți direct de către Poartă, primii beneficiari fiind feciorii lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, mare dragoman al Por ții. Din 1711 ș i până în 1821 vor trece pe la tronul celor două Principate treizeci ș i unu de domni fanario ți, făcând parte din unsprezece familii ș i se vor urca, de ș aptezeci ș i cinci de ori pe cele două tronuri, aducând cu ei moravurile din Fanar, în care se găseau câteva tradiții bizantine ș i multe apucături turceș ti.

capitula ție de supunere(poddanstov) ș i a

12 N. Djuvara O scur ț ă istorie a romînilor povestită celor tineri , Ed.Humanitas, Bucureș ti, 2006, p.154.

13 Academia de Ș tiinte

, op.cit. p.154.

După acest act de trădare a lui Cantemir, Poarta numeș te la tronul Moldovei, pentru a doua oară, pe Nicolae Mavrocordat cu care se va pune începutul epocii fanariote. După cum am mai spus acesta era fiul marelui dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul. Acesta nu era străin de Moldova, căci avea o bunică muș atină ș i astfel se considera os de domn, urma ș al vechilor domni români, încât ș terse din titulatura sa numele de Mavrocordat, ș i potrivit regulilor în vigoare la curțile din Principate, se numi Nicolae Alexandru Vodă. Tatăl său Al. Mavrocordat s-a căsătorit cu o anume Sultana Hrisoscoleos, care era fiica domniței Casandra a Moldovei, strănepoata lui Ș tefan cel Mare. Din porunca sa, o serie de cărturari precum Padu Popescu, Constantin Văcărescu, Iordachi Ruset, pe baza cronicilor existente au întocmit o genealogie, care dovedea obârș ia română a domnitorului, ș i anume că acest Nicolae, grecul, e nepotul bătrânului, marelui Alexandru al Moldovei, pentru că mama sa, Sultana, era fica doamnei Casandra, care avusese de tată pe Ilia ș . 14 Ceea ce este interesant toate familiile fanariote care au venit după acea, cu excepț ia lui Nicolae Mavrogheni, ș i care au dat domni la noi, erau înrudite cu Mavrocordații 15 . După cum vedem această epocă nu este ruptă cu totul de trecut. Boierii români ș i chiar poporul nu a simțit o schimbare bruscă, aceasta a apărut în timp datorită regimului turcesc dur ș i corupt, caracteristic perioadei de decadenț ă a Imperiului. Din nevoia de a stoarce cât mai mulți bani s-a ajuns la vânzarea tronurilor din Bucureț ti ș i Iaș i pe bani grei, pe lîngă suma oficială adăugându-se daruri peș cheș uri, către marele vizir sau alți demnitari care înlesniseră târgul. Ceea ce făcea ca domnul, plin de datorii, să aducă cu el creditorii pe care îi făcea boieri la noi în țară, scăpând astfel de datorii. Cu toate acestea sfatul domnesc era alcătuit în mare parte din boieri români, membri ai vechilor familii boiereș ti ( Cantacuzino, Costache, Sturdza, Greceanu, Dudescu etc.), dar care sunt siliț i să împartă dregătoriile statului cu clienteala grecească care îl însoț ea pe domn, de la Constantinopol. Raportul dintre numărul dregătorilor greci ș i români variază după domni: în anii domniei lui Mihai Racoviță (1716-1726), grecii ocupau doar 6,5%, în timpul lui Grigorie Ghica(1726-1733; 1735-1743; 1747-1748), 24,3% , iar în perioada domniei lui Ioan Mavrocordat (1743- 1747), 26,3%. 16 Domnul vedea principalul său sprijin în grecii fanario ți, veniți odată cu

14 N. Iorga, Istoria poporului românesc, p.475, apud. Legrand, Genealogie des Mavrocordato, Paris,1886.

15 N. Djuvara, op.cit.,p.159,

16 Academia de Ș tiin ț e

p.155

dânsul din Constantinopol, în timpul domniei lui Grigorie Ghica, consemna cronicarul

Neculce, că boierii de țară erau numai cu numele, că la nemică nu-i mai întreba 17 . Acest lucru îl arată ș i Cronicarul racovițesc 18 înfățiș ând atitudinea lui N. Mavrocordat în prima domnie (1709-1710) fa ță de marea boierime: Nu ca un domn ce ca un leu (sta)

asupra tuturor

întrebe pre cineva vreun cuvânt

venit cât rămăsese Feneriul pustiu în Ț arigrad, cât numai muierile lor rămăsese căci grec umblai mult până dai de vreunul acolo, iară aice, sosind, împlut-au curtea

domnească, prin toate odăile, ș i prin târg pre la gazde

la mâna grecilor se strângeau, iară nu la vistieria ț ării 19 dările erau culese de către zapcii greci dar se ș tie că domnul chivernisea cu socoteală veniturile țării introducând ș i o inovație fiscală din care nu lipsea ș i o activitate filantropică. Relatările cronicarului cu privire la domnitorul Nicolae Mavrocordat pot da dovadă de un oarecare subiectivism, punându-l într-o lumină nefavorabilă. Nicolae chiar de la prima urcare pe tronul Moldovei, displăcu întregii aristocrații, din ambele Principate, din pricina dreptății pe care o manifesta față de țărani, restituindu-le banii smulș i nelegal de către marea boierime, uneori mai crudă decât cea fanariotă. În timpul domniei din Moldova a dovedit neîngăduință față de doi dintre cei mai importanți din principat, un Sturdza ș i un Catargiu iar în Țara Românească a decapitat câț iva boieri care trădaseră în favoarea imperialilor. El părea în fața boierilor a fi mândru, fiindcă avea o fire închisă ș i nu era înclinat la nici o relație intimă cu membrii Curții sau ai Sfatului său. 20 Acastă purtare a manifstat indignare ș i din partea cronicarilor, care făceau parte din marea boierime. În cea de-a doua domnie, atât cronicarul I. Neculce cât ș i Cronicarul racovițesc, menționeazâ că Nicolae Vodă îș i lăsae firea cea măreață cum era în domnia d’întâi; ce mult se mai lăsase ș i trăia bine cu boierii, în dragoste. 21 Domnii în timp ș i-au dat bine seama, că numai cu sprijinul anturajului lor fanariot, ei nu vor reu ș i să guverneze țara, nu vor reuș i să împartă dreptatea cuvenită, nu vor putea să administreze provinciile, ș i ce era mai important, nu vor putea să strângă dările. Pe lângă

nici cu ochii asupra lor nu căuta, necum să grăiască cu dânș ii sau să mai

Nici o cinste nu aveau boierii

O

mulț ime de greci au

Banii ce se strângeau din ț ară tot

17 I. Neculce, Letopiseț ul Țării Moldovei, p.320

18 Cronicarul racovi ț esc este un anume Nicolae Muste, vezi, N. Iorga, Istoria literaturii române, II, p.252.

19 N. Iorga, Istoria românilor, p. 14.

20 Idem, Istoria poporului

21 Idem,Istoria românilor, p.14.

p.499

toate acestea boierii reprezentau ș i un pericol, căci în orice clipă, prin uneltirile lor pe lângă Poartă, îl pot duce pe domn la pierzanie. Astfel principala forț ă social-politică o reprezenta boierimea băș tinaș ă, clienteala domnului fiind lipsită de o bază internă proprie nu putea juca decât un rol politic trecător, de cele mai multe ori odată cu mazilirea domnului se retrăgea ș i aceasta, boierii pământeni prin poziția lor, reprezentau un factor politic permanent.