Sunteți pe pagina 1din 34

CUPRINS MOTIVATIA LUCRARII ANATOMIA SI FIZIOLOGIA FEMURULUI CAP.I-TRAUMA OSOASA A FEMURULUI- ASPECTE GENERALE 1.1Definitie 1.2Etiologie 1.3Simptomatologie 1.

4Particularitatile fracturilor de femur 1.5Acordarea primului ajutor la locul accidentului 1.6Transportul accidentatilor 1.7Tratamentul general 1.8Tratamentul local ortopedic 1.9Tratamentul chirurgical 1.10Tratamentul semiconservator 1.11Recuperarea functionala CAP.II-PROCESUL DE INGRIJIRE CAZ CLINIC I CAZ CLINIC II CAZ CLINIC III CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

MOTIVATIA LUCRARII

Evolutia tehnico-stiintifica din ultimul timp si nevoia crescuta de miscare a oamenilor au dus la o crestere semnificativa a numarului de accidente, soldate de multe ori cu lezarea integritatii corporale a acestora. Leziunile cel mai des intalnite sunt fracturile osoase. Pe langa acestea, cresterea sperantei de viata in randul populatiei, a deteminat o pondere mai mare a varstnicilor , rezultand, datorita problemelor de osteoporoza specifice varstei, o mai mare frecventa a fracturilor osoase la acest segment de varsta. Nu in ultimul rand, alimentatia necorespunzatoare a copiilor si alte afectiuni in perioada copilariei sunt o cauza de dezvoltare vicioasa a oaselor care duc uneori la aparitia unor fracturi la nivelul acestora. Datorita numarului mare de pacienti cu fracturi osoase si ingrijirilor speciale de care are nevoie un astfel de pacient, am decis ca lucrarea mea de diploma sa trateze subiectul :Ingrijirea si monitorizarea pacientilor cu trauma osoasa a femurului. Rolul asistentei medicale in tratamentul si satisfacerea nevoilor fundamentale ale unui astfel de pacient, este unul de maxima importanta si complexitate.

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA FEMURULUI

Este un os lung (cel mai lung os al corpului) si pereche care formeaza singur scheletul coapsei. Pe schelet este oblic indreptat de sus in jos si lateromedial. Cand calcaiele sunt alipite, cele doua femure se ating prin epifizele lor inferioare. Aceasta oblicitate este mai accentuata la femei, deoarece pelvisul este mai larg decat la barbati. Femurul prezinta corpul si doua epifize. ORIENTARE - se aseaza in sus extremitatea cotita, medial suprafata sferica si articulara a acestei extremitati posterior marginea cea mai aspra a osului. CORPUL - prezinta o usoara curbura cu concavitate posterioara. Corpul este prismatic triunghiular si vom avea de descris trei fete si trei margini. FATA ANTERIOARA - concava si neteda, este acoperita de muschiul vast intermediar, fata laterala da insertie muschiului vast intermediar, fata mediala nu are nici o particularitate. MARGINEA POSTERIOARA - este rugoasa, groasa, proeminenta si se numeste linia aspra. Ea strabate de sus in jos corpul femurului si ne-a servit la orientarea lui. Linia aspra prezinta o buza laterala si o buza mediala. Cele doua buze si interstitiul dintre ele dau insertii unei serii de muschi: vartual lateral, vartual medial, adductorul mare, adductorul lung, adductorul scurt si bicepsul femural. In portiunea superioara linia aspra se trifurca dand: 1.O ramura laterala, numita tuberoritatea gluteala pentru muschiul gluteu mare, r amura se termina la nivelul epifizei superioare a osului langa trohanterul mare transformandu- se la acest nivel uneori intr-un adevarat tubercul numit trohanterul al treilea. 2.Ramura mediala, ce se continua cu linia intertrohanterica de pe epifiza superioara; pe ea se insira muschiul vast medial. 3.Ramura mijlocie pe care se insera muschiul pectineu. In portiune inferioara linia se bifurca delimitand o suprafata triunghiulara numita fata poplitee. EPIFIZA SUPERIOARA prezinta capul, colul si doua tuberoritati numite marele si micul trohanter.\ Epifiza superioara este legata de corp printr-un col chirurgical COLUL FEMURAL-intra in constitutia anatomica a epifizei proximale sau a extremitatii superioare a osului femur, purtand inca numele de gat femural. COLUL (COLLUM FEMORIS). este o coloana osoasa puternica, turtita anteroposterior, care uneste capul femurului cu restul osului. Directia osului e oblica de sus in jos dinauntru si afara formeaza cu corpul osului un unghi de 117o 130o . Din punct de vedere descriptiv colul femurului prezinta:
3

a. fata anterioara care este limitata in afara de linia intertrohanteriana pe care se insera capsula anterioara b. fata posterioara concava transversal convexa de sus in jos, limita ei externa fiind formata de linia intertrohanteriana posterioara. Pe linia intertrohanteriana posterioara nu se insera capsula articulara, insertia facandu-se inauntrul acestei linii, nu toata fata posterioara a colului este in raport cu capsula articulara. c. marginea interioara mai lunga si oblic indreptata spre trohanterul mic. Extremitatea interna este ingusta, cilindrica si se uneste cu capul. Extremitatea externa se confunda cu corpul osului si cu trohanterii. Axul colului cu axul transversal al extremitatii inferioare ce trece prin cei doi condili determina unghiul de declinatie, de 12o in mediu. Aceasta impreuna cu unghiul de inclinatie au mare rol in determinarea atitudini membrului inferior. Marirea unghiului de inclinatie duce membru in abductie, deformatie ce se numeste coxa valga. Micsorarea lui va da adductia, ce se numeste coxa vara. Marirea unghiului de declinatie imprima membrului o rotatiune interna, iar micsorarea sau reducerea lui la 0o il duce la rotatia externa. STRUCTURA INTERIOARA A COLULUI FEMURAL Extremitatea superioara este formata din tesut spongios. Trabeculele osoase constitutive, plecate de pe cilindrul epifizor, cu origine interna si externa, prin incrucisarea lor dau nastere la un sistem de bolti cu o mare importanta arhitectonica. Trabeculele interne plecand de pe partea interna a cilindrului diafizar, sunt depuse in doua grupe: 1.grupul inferior ce formeaza fascicolul, trohanterian mergand in afara, descrie niste arcade cu concavitatea in jos si in afara in drumul lui spre marele trahanter unde ajunge 2.grupul superior ce se indreapta inauntru catre cap, fiind numit de catre Delbet si Basset evantaiul de sustinere Trabeculele externe pleaca de pe partea externa a cilindruli diafizar, sub marele trohanter, de unde mergand spre cap, descrie o curba cu concavitatea in jos si inauntru. Aceste trabecule au fost numite de Gallois si Bosquette fascicol arciform. Din incrucisarea trabeculelor externe cu grupul inferior al trabeculelor interne rezulta un sistem de bolte numit sistem ogival de catre Delbet si Basset. Extremitatea superioara a femurului este invelita de un tesut compact care prezinta la partea inferioara a colului o ingrosare considerabila ce apare ca o continuare a peretelui intern al diafizei. Aceasta ingrosare poarta numele de arcul lui Adams. Aceasta lama de la nivelul peretelui inferior al colului pleaca perpendicular in sus si se pierde in plin tesut al fetei posterioare a colului.
4

Portiunea de la nivelul subtrohanterian a acestei lame poarta numele de eperonul lui Merccel. Ca puncte de osificare, femurul are unul pentru corp si patru complimentare pentru extremitatii dintre care trei pentru extremitatea superioara. De la varsta de 50 de ani, in extremitatea superioara a femurului, se incepe un fenomen de resorbtie care distruge trabeculi si are ca rezultat formarea de cavitati in interiorul lor. Acest fenomen de resortie joaca un rol important in producerea fracturilor si explica frecventa lor la o varsta mai inaintata. In primul rand aceasta rarefractie intereseaza sistemul ogival si tesutul spongios al trohanterului.Cercetarile anatomice ale lui Tuvar (1949) Trueta si Harrison (1953), Judet R, Judet J, Dunoyer si Lagrance (1954) au precizat modalitatile de vascularizare a gatului si a capului femural. Vascularizarea capului femural este asigurata prin artera ligamentului rotund si prin pediculii care nasc din arterele circumflexe. ARTERA LIGAMENTULUI ROTUND Artera ligamentului rotund, ramura din artera acetabulara, patrunde in ligamentul rotund si la nivelul capului femoral se divide in 3-4 arteriole care se anastomoreaza cu celelalte sisteme vasculare. Aceasta artera iriga numai 1/4 sau 1/5 din capul femoral si aportul sanguin pare sa creasca cu varsta intru-cat artera nu exista la copii decat in 33% din cazuri, dar la adult este prezenta in 70% din cazuri. ARTERELE CAPSULARE Sunt numeroase si se grupeaza in patru pediculii:Pediculul superior este cel mai important si el ia nastere din artera circumflexa posterioara. Acest pedicul alcatuit din 3-4 vase, merge pe fata posterioara a colului intr-un repliu sinovial si patrunde in capul femural la marginea cartilajului articular. Acest pedicul superior asigura 4/5 din irigarea capului femoral. In traiectul intraosos, acest pedicul se ramifica intr-un manuchi de arteriole care se anastomoreaza cu acelea ale ligamentului rotund si cu vasele pedicului inferior si intern. Pediculii inferiori sunt reprezentati de pediculul inferoextern care iriga colul si pintenul Merval si pediculul inferointern care patrunde in capul femoral anastomozandu-se cu ramurile pedicului superior. Arterele fetelor sunt mai putin importante si ele se distribuie la carticala anterioara si cea posterioara a gatului femoral. Dintre toate aceste surse vasculare, arterele pedicului superior sunt cele mai importante si totodata cele mai frecvent lezate in cursul fracturilor gatului femural. Necroza capului femural este consecinta directa a lezarii acestui pedicul si ea se intalneste intr-o proportie ce poate sa mearga pana la 40% din cazuri.

CAPITOLUL I 1.TRAUMA OSOASA A FEMURULUI-ASPECTE GENERALE

1.1 Definitie Clasic, fractura(trauma osoasa) se defineste ca o discontinuitate a osului, produsa in urma unui traumatism direct sau indirect de intensitate variabila, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important sa se studieze terenul pe care se produce fractura, in aparenta banala, introducand astfel numeroase erori in pronosticul si tratarea leziunii. Putem vorbi de fracturi a oaselor sanatoase si fracturi ale oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi patologice. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un proces de patologie complex care antreneaza intreg organismul. 1.2Etiologie Fractura poate fi determinata de o solicitare majora ( contuzie forte , tensiune puternica) sau minora (mers , miscare sau contractura musculara in cazul osului patologic: osteoporoza , tumori, infectii osoase etc). In marea majoritate a cazurilor intensitatea agentului traumatic trebuie sa fie foarte violenta pentru a produce o fractura. Datorita elasticitatii oaselor copii fac mai rar fracturi decat persoanele adulte. Exista situatii accidentale sau predispozante care au ca rezultat producerea acestui gen de traumatisme si in perioadele copilariei. Oasele patologice care contin abcese, chiste sau formatiuni tumorale se fractureaza cu usurinta la nivelul leziunii pentru ca acolo structura osoasa normala rezistenta nu mai exista si este inlocuita de abces sau de masa tumorala lipsita de rezistenta. Predispozitia la fracturi a mai au si copii cu rahitism si osteoporoza. 1.3Simptomatologia fracturilor Aceasta este destul de simpla suspiciunea clinica fiind confirmata de radiologie sau de mijloacele de exploatare imagistica moderna in toate amanuntele. Fractura, impreuna cu leziunile ce se produc in partile moi, inclusiv hematomul local sau difuz - la distanta - constituie focarul de fractura. Acest focar de fractura este centrul de unde pleaca toate tulburarile care dau tabloul clinic al fracturii.

Clinic o fractura prezinta semne anamnestice , semne de probabilitate si semne de certitudine ( siguranta). Anamneza evidentieaza momentul traumatismului, mecanismul traumei ( directa indirecta), momentul aparitiei durerii si momentele exacerbarii acesteia, localizarea durerii si impotenta functionala. Semnele de probabilitate : durerea in punct fix , acuta, agravanta la palpare si la miscari ceea ce determina pacientul sa-si sustina sau sa-si imobilizeze segmentul de membru . Durerea este un semn constant si valoros. Ea poate sa apara si dupa un traumatism care nu a produs fractura, se datoreaza excitarii proprietatilor existenti in focarul de fractura. La examinarea bolnavului durerea poate localiza destul de exact sediul fracturii. Durerea poate fi un element socogen important care sa declanseze prin ea insasi socul traumatic. tumefactia si apoi echimoza apare tardiv cand fractura este profunda si acoperita de mase musculare prin difuzarea sangelui pe tecile muschilor ( in dreptul focarului sau in decliv).Echimoza, apare la scurt timp dupa ce s-a produs fractura in cazul fracturii oaselor superficiale si mai tarziu atunci cand fractura se gaseste intrun segment de os acoperit de mase musculare puternice (difuzarea sangelui spre suprafata se face mai greu).
7

deformarea regiunii in dreptul fracturii este mai vizibila la oasele lungi ( se compara cu membrul opus) ; angularea segmentului de membru ; perceperea de fragmente la miscari ; scurtarea segmentului , datorita deplasarii in sens convergent a segmentelor fracturate ; impoteta functionala se datoreaza lipsei de continuitate a parghiei osoase ; temperatura ridicata local datorita vasodilatatiei. Semnele de certirudine au valoare mare de diagnostic dar trebuie cautate cu atentie pentru a nu agrava leziunile. Ele sunt urmatoarele : palparea pune in evidenta alaturi de durerea locala deformarea sau intreruperea continuitatii oaselor ; mobilitatea anormala este prezenta in fracturile complete ; crepitatia osoasa palpata si auzita in timpul miscarilor normale ; intreruperea continuitatii osoase ; lipsa de transmitere a miscarii pe traiectul normal al osului. 1.4Particularitatile fracturilor de femur Fracturile femurului sunt : -fracturile epifizei proximale a femurului ; -fracturile colului (gatului) femural ; -fracturile diafizare ale femurului ; -fracturile extremitatii. Fracturile epifizei proximale a femurului Fracturile capului femural sunt destul de rare si se produc cel mai fracvent cu ocazia luxatiilor coxofemurale posterioare, cand marginea dorsala a sprancenei acetabulare taie o felie din capul femural. In cazuri de necraza aseptica incipienta sau avansata a capului femural un traumatism poate provoca o fractura patologica a capului , cu izolarea vizibila ( clar sau nu) a fragmentului fracturat.
8

Fracturile colului (gatului) femural sunt printre cele mai fracvente fracturi . Sunt cauzate de caderi pe sold, in special iarna sau pe pavimentul alunecos ( sau in baie) ale varstnicilor ( in special la femei) la care gradul de osteoporoza este important. Sunt destul de grave, evoluand deseori spre pseudoartroza, necroza de cap Fracturile diafizare ale femurului sunt provocate in general de traumatisme directe , mai rar indirecte ( torsiuni fortate). Fracturile extremitatii distale femurale au ca drept cauza principala traumatismul indirect ( caderi in gol, torsiuni puternice ale genunchiului) . Sunt adesea plurifragmentare si uneori, in traumatismele directe , se poate realiza fractura cu separarea unui singur condil. 1.5Acordarea primului ajutor la locul accidentului Asistentul medical are obligatia sa impuna calmul necesar, agitatia inutila, aglomeratia daunand menevrelor de salvare cat si psihicul celui ranit. Scoaterea ranitului de sub influenta agentului traumatic se face cu manevre blande, pentru ca orice gest brutal poate agrava leziunile initiale si respectiv durerile generatoare de soc. Pana la sosirea salvarii se vor evita menevrele care pot agrava starea pacientului. Astfel, asistentul medical va avea in vedere urmatoarele : va evita orice incercare de mers sau mobilizare a accidentatului cand se banuieste fractura membrelor inferioare, a bazinului , a coloanei vertebrale , in acest caz se mentine bolnavul in decubit dorsal pana la sosirea salvarii ; se administreaza lichide daca se banuieste un traumatism abdominal, se mai pot administra si sedative ; sosind la locul accidentului acorda primul ajutor , care nu trebuie acordat oricum ci numai dupa o atenta examinare a ranitului. Ingrijirile de urgenta in fractura de femur sunt : combaterea socului si imobilizarea provizorie a segmentului fracturat, odata cu hemostaza provizorie in cazul unei fracturi deschise. 1. Combaterea socului traumatic

Se face prin suprimarea durerii administrand injectii locale cu Morfina, Fortral si infiltrarea focarului de fractura cu Novocaina la indicatia medicului ; aceasta se face de catre medic , iar asistentul medical are obligatia de a pregati cele necesare pentru aceasta interventie.
9

Tratamentul anti-soc la locul accidentului presupune si evitarea miscarilor , executarea corecta a pansamentului, a hemostazei si a imobilizarii provizorii. In cazul unei fracturi deschise, plaga hemoragica necesita hemostaza provizorie . Hemoragia poate fi oprita prin apasarea venei lezate pe suprafata osoasa subiacenta . Apasarea poate fi executata la nivelul plagii prin tamponare, pansamente compresive , cu fesi sau la nevoie cu pumnul sau degetul. 2.Imobilizarea provizorie a segmentului fracturat se face inca inainte de a se misca bolnavul de pe loc si al transporta la spital. Pentru aceasta se utilizeaza atele de sarma , tabla sau lemn. In lipsa atelelor standard se utilizeaza mijloace improvizate : scanduri , bastoane, schiuri etc. 1.6Transportul accidentatilor Asistentul medical detine un rol important in timpul transportului deoarece numerosi bolnavi si accidentati trebuie sa fie transportati la spital, ei neputand sa se deplaseze singuri. Transportul bolnavilor la alte spitale sau sectii, trimiterea lor la nevoie - la serviciile de diagnostic si tratament, ducerea bolnavului la blocul operator si readucerea lui in sectie dupa interventie, necesita si descarcarea bolnavului pe , respectiv de pe mijlocul de transport, ca si ingrijirile ce trebuie acordate bolnavului in timpul transportului. Transportul efectuat in conditii neadecvate poate avea efecte daunatoare, chiar fatale asupra bolnavului. Dupa cum se face, pe neasteptate (fara pregatire prealabila), sau in mod planificat (respactand toate masurile de securitate ale bolnavului), transportul poate fi primar sau secundar. Indiferent de tipul transportului, asistentul medical care insoteste bolnavul trebuie sa fie aprovizionata de pe sectie cu tot ceea ce ar trebui bolnavului pe drum in eventualitatea aparitiei unor complicatii. Este de dorir ca bolnavul sa fie insotit pe drum de acelasi asistent cere l-a ingrijit pana a fi transportat. Ingrijirea bolnavilor cu fractura de femur care sunt imobilizati la pat Importanta mecanicii corpului omenesc in ingrijirile de baza ( nursing) a fost subliniata in diverse moduri. Functia nevoii ( de miscare, de mentinere a unei bune pozitii) corespunde pentru fiecare individ, de a fi in miscare, de a-si controla miscarile si de a-si pastra diferitele parti ale corpului intr-o pozitie care sa permita eficacitatea in functii diferite ale organismului.

10

Imobilizatii la pat se simt handicapati si isi pun nadejdea in asitentul medical. Aceasta inactivitate a lor poate genera o serie de complicatii : incetinirea fluxului sanguin care favorizeaza aparitia trombozelor ; ventilatia deficitara a plamanilor duce la aparitia pneumonieie hipostatice ; presiunea exercitata asupra tesutului osos ce acopera proeminentele ososase cauzeaza escare de ducubit ; lipsa activitatii musculare face ca muschii sa se atrofieze ; conditiile mai grele de emntinere a igienei corporale predispun la diferite afectiuni dermatologice ; inactivitatea indelungata are consecinte asupra sistemului osos, care se relie feaza, instalandu-se osteoporoza in inactivitate ; pielea bolnavului imobilizate timp indelungat isi pierde elasticitatea si tonicitatea , tubul digestiv devine hipoton, iar tranzitul intestinal incetineste. In atentia asistentului medical care urmareste evolutia bolnavului cu fractura de femur si care este imobilizat la pat in aparat gipsat, sau prin osteosinteza, se afla acordarea urmatoarelor ingrijiri : a)Crearea conditiilor optime de confort prin : asigurarea unui pat corespunzator patul universal este special construit pentru tratamentul osteoarticular si poate fi adaptat conditiilor cerute de afectiune. Patul nu va fi asezat sub fereastra sau aproape de usa pentru ca este foarte dificila protejarea bolnavului fata de curentii de aer ; este bine ca bolnavul sa fie amplasat intr-o camera mica , linistita ; confortul bolnavului trebuie asigurat prin schimburi pasive de pozitie, binenteles limitate ; satisfacerea nevoilor permanente de miscare si energie ale copiilor prin jocuri, carti de controlat, care ii ajuta sa suporte mai usor aceasta perioada de imobilizare. b)Igiena generala si corporala : aerisirea salonului ; curatarea si schimbarea asternutului si lenjeriei de corp de cate ori este nevoie ;
11

toaleta corporala sub forma de bai partiale la pat, se va efectua cu atentie pentru ca gipsul sa nu se imbibe cu apa. Se va acorda atentie toaletei perianale ; se va urmari : igiena gurii, spalarea mainilor inaintea fiecarei mese, precum si igiena saptamanala a parului. c) Alimentarea bolnavilor : alimetarea se va face la pat sau pasiv, asigurandu-se o pozitie comoda a bolnavului ; bolnavul imobilizat in pozitie orizontala va fi intors pe partea stanga, atat cat este posibil , iar sub cap i se va aseza o perna. Tava cu mancare se aseaza la marginea patului, pe un servetel curat sau pe o masuta de inaltime adecvata, trasa langa pat. d)Supravegherea starii generale : se urmaresc si se noteaza zilnic functiile vitale si vegetative (puls, respiratie, tensiune arteriala, temperatura, diureze, scaun) ; examinarile paraclinice vor fi executate la pat, iar daca nu este posibil, bolnavul va fi transportat cu patul la serviciul respectiv. e)Prevenirea escarelor : Una din complicatiile de temut ale bolnavilor imobilizati timp indelungat la pat o constituie ecarele de decubit. Regiunile unde intre tegument si suprafata osoasa nu se intrerupe un strat de tesut adipos sau muscular, care sa protejeze tesutul cutanat si subcutanat vor fi irigate intr-o masura insuficienta, ce va avea ca rezultat aparitia unor tulburari trofice ce se manifesta sub forma de escare. La inceput apare o zona dureroasa la presiune si pielea se ingroasa datorita tulburarilor de circulatie , ce se poate transforma in escare daca nu se intrevine in mod corespunzator. Factorii favorizanti ai aparitiei escarelor sunt : caldura, umezeala , neglijarea igienei tegumentelor, cearsaf mototolit, neintins sau cu cusaturi, orice neregularitate de pe suprafata patului, edeme, piele uscata si subtire. Pentru a preveni aparitia escarelor, asistentul medical va urmari : evitarea executarii unei presiuni continue pe aceleasi regiuni, realizata prin modificarea pozitiei bolnavului la interval de maxim doua ore ;
12

va verifica sistematic zonele predispuse la aparitia escarelor, cunoscand rapiditatea cu care acestea apar ; va asigura bolnavului un pat comod, cu lenjerie curata, cearsaf bine intins, fara cute, asezand sub regiunile periclitate perne sau colaci de protectie ; se vor indeparta din pat resturile alimentare si obiecte care ar putea produce prin comprimare tulburari locale de circulatie ( nasturi, medicamente, bucati de gips) ; va asigura masarea zilnica a zonelor predispuse la aparitia escarelor timp de zece minute, pentru a se realiza activarea circulatiei. Lenjeria de corp va fi imediat inlocuita cu lenjerie curata si uscata. Daca cu toate aceste masuri si ingrijirile respective s-au format totusi escare, se va anunta medicul si plaga se va ingriji dupa principiile tratamentului plagilor. Starea tegumentelor reprezinta oglinda calitatii muncii profesionale si a constiinciozitatii asistentului medical. f)Supravegherea si asigurarea tranzitului intestinal : Starea de imobilizare favorizeaza constipatia de aceea vor fi supravegheate si inregistrate emisiile de scaun. g)Prevenirea altor complicatii: pneumoniile hipostatice se previn prin ridicarea bolnavului de pe planul patului si prin efectuarea exercitiilor de gimnastica respiratorie, executata sistematic de mai multe ori pe zi , daca este cazul, administrarea de aerosoli cu Mucosolvin; aparitia trombozelor venoase este prevenita prin efectuarea masajului unor al membrelor neimobilizate. Miscarile de masaj vor inviora circulatia, viteza sangelui din vase va creste , fapt care previne coagularea intrevasculara; deformarile articulare, pozitiile vicioase ale membrelor si ale coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea pozitiei corecte in pat cu ajutorul sacilor de nisip , rezematoarelor si a pernelor. h)Pregatirea bolnavului pentru explorarea radiologica a sistemului osteo-articular. Explorarea radiologica a sistemului osteo-articular se efectueaza in scopul de a studia morfologia si functionalitatea unor oase, articulatii pentru stabilirea diagnosticului corect.
13

Pregatirea psihica a bolnavului : se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii precum si conditiile efectuarii acesteia. Pregatirea fizica a bolnavului : se dezbraca regiunea expusa examinarii, se indeparteaza obiectele radioactive; daca membrul examinat nu poate fi mentinut in pozitie optima fara atele, se vor folosi atele transparente pentru razele X; medicul radiolog va stabili pozitia adecvata a bolnavului pentru a fi examinat, iat asistentul va ajuta bolnavul pentru mentinerea acestei pozitii; dupa terminarea examenului, bolnavul va fi readus in salon; examenul radiologic se va consemna in foaia de observatie. 1.7Tratamentul general Este bine ca asistentul medical sa cunosca foarte bine acest tratament inainte de a aplica tratamentul specific, pentru ca el incepe din momentul contactarii ranitului si a degajarii lui de sub agentul traumatic. Analgezicele si tranchilizantele constituie tratamentul de fond care asigura confortul bolnavului in perioada ce urmeaza accidentului. La acestea se pot adauga antibioticele, bacteriostaticele, veccinarile (antitetanica, antigangrenoasa etc), reechilibrarea hemodinamica, tratamentul antisoc, precum si altele in functie de complexitatea fracturii. Ulterior, dupa rezolvarea fazei de urgenta , vitaminele, mineralele, proteinele cu greutate moleculara mijlocie, alimentatia bogata in legume si zarzavaturi , suplinirea unor eventuale disfunctii endocrine, pot contribui la evolutia favorabila a leziunilor. 1.8Tratamentul local ortopedic In ciuda progreselor medicinii moderne, la baza tratamentului fracturilor raman principiile enuntate cu decenii in urma de Bhler: reducerea cat mai exacta a fragmentelot fracturii; mentinerea ( imobilizarea) cat mai buna a reducerii pana la consolidare; mobilizarea articulatiilor libere, contractiile musculare, miscarea celorlelte segmente ale corpului penru evitarea redorilor, tulburarilor trofice si vasculare.
14

Reducerea fracturilor: Reducerea fracturilor poate fi facuta: -imediat ( extemporaneu) la locul accidentului, la policlinica ( in ambulatoriu) sau in spital cand se modifica starea generala a bolnavului, in politraumatisme , in caz de ireductibilitate etc; -progresiv ( extensia continua prin diferite metode) apoi se imobilizeaza in aparat gipsat; -amanata pentru o perioada din diferite motive precum starea generala grava, leziuni la organele vitale, fracturi deschise complicate, etc, si care se realizeaza prin reduceri apreciate ( dispozitive speciale, osteosinteza, osteotaxie-fixator extern). Reducerea fracturii se face dupa anamneza ( pentru a identifica mecanismul fracturii, reducerea reprezentand in mare repetarea inversa a mecanismului fracturii) si examen radiologic. Ideal, o fractura trebuie redusa imediat dupa accident. Chiar specialist fiind, daca nu avem conditiile optime de imobilizare a fracturii reduse, este preferabil sa ranuntam si sa aplicam o imobilizare provizorie cat mai buna. Cea mai buna incercare de reducere de urgenta este tractiunea si axarea in cele trei planuri a segmentului de membru afectat si mentinerea acestei pozitii cu prinderea articulatiilor proximala si distala fata de focarul fracturii. Reducerea se poate obtine : ortopedic clinic ( semne externe); radiologic ( sub control RX pe ecran video); chirurgical prin deschiderea focarului si fixarea prin osteosinteza. Reducerea ortopedica se face manual si instrumentar (dispozitive de reducere, mase ortopedice etc). Reducerea ortopedica manuala . In efectuarea acestei tehnici, asistentului medical ii sunt distribuite o serie de responsabilitati pentru a ajunge la o buna reducere ortopedica, care trebuie cunoscuta foarte bine. Dupa efectuarea anastezieie locale sau generala reducerea se face cu multa usurinta. Intotdeauna sunt necesare trei cadre medicale pentru a realiza o reducere corecta a fracturii. Un asistent medical face extensia, un alt asistent contraextensia dupa ce fragmentele ososase s-au indepartata intre ele, medicul chirurg sau ortoped face

15

reducerea fracturii, asezand fragmentele ososase cap la cap si cat mai corect in axul osului. Aceasta manevra se numeste reducere ortopedica si este metoda cea mai simpla si de aceea este prima folosita. Se efectueaza examenul radiologic al fracgemnteleor si apoi se aplica aparat gipsat. Dupa aplicarera gipsului se mai face si un exament radiologic pentru a vedea daca fragmentele ososase sunt bine reduse. Daca nu se reuseste o reducere corecta se va face o reducere sangeranda. Contributia asistentului medical este foarte importanta in reducerea ortopedica manuala si pentru rolul de a incuraja bolnavul , sa-i diminueze starile de neliniste si teama, sa-i explice necesitatea acestei tehnici ce contribuie la refacerea sanatatii lui si sa-l educe pentru a putea continua acordarea ingrijirilor necesare. 1.9Tratamentul chirurgical Tratamentul chirurgical urmareste: reducerea si fixarea fragmentelor osoase care nu au putut fi captate prin metode ortopedice; mobilizarea mai rapida a ranitului si recuperarea sa functionala precoce. In afara acestor avantaje, tratamentul chirurgical contine si unele riscuri, dat fiind faptul ca transforma o fractura inchisa intr-una deschisa, cu neajunsurile respective : evacuarea hematomului, devitalizarea capetelor osoase, pericolul infectiei etc. Tratamentul operator-osteosinteza Acest tratament consta in reducerea fracturii dupa deschiderea focarului acesteia si din mentinerea reducerii obtinute printr-o osteosinteza facuta cu sarma, placute metalice, fixator extern sau cu grefoane care se aseaza in canalul femural, dedesubt la nivelul si deasupra liniei de fractura. Un mijloc bun de imobilizare a fracturilor diafizare este introducerea unei tije metalice de diferite tipuri in canalul medular. Acest mijloc permite o perfecta mentinere a reducerii si scurteaza mult timpul de imobilizare . 1.10Tratamentul semiconservator Extensia continua se face in cazul unei contractii musculare puternice care nu permite mentinerea reducerii. Ea poate fi realizata doar provizoriu, pana la invingerea contracturii musculare si realizarea reducerii sau poate fi facuta cu titlu definitiv, caz in care va fi metinuta pana la formarea calusului.Executarea unei

16

extensii continue se poate face prin tractiune de parti moi sau prin tractiune direct pe os. Tractiunea pe parti moi se face cu benzi leucoplast. Aceste benzi se aplica in axul membrului respectiv fracturat, pe o portine cat mai mare dedesubtul fracturii unde sunt mentinute alipite de tegument si solidarizate intre ele prin fesi de tifon circulare. De aceste benzi se fixeaza o placuta de lemn pe care este agatata o sfoara groasa trecuta peste un scripete asezat la tablia patului sau la un aparat special. De aceasta sfoara se atarna greutati in fucntie de varsta pacientului si in raport cu segmentul fracturat controland reducerea obtinuta. Tractiunea transcheletica se executa prin trecerea unei brose speciale numite Kurscher prin extremitatea distala a femurului . Brosa este trecuta prin os cu ajutorul unui perforator special. Ea este mentinuta intinsa pe o potcoava metalica de care este fixata. Membrul inferior se aseaza pe o atela metalica speciala numita Brawn, pe care coapsa sta usor flectata pe bazin iar gamba este paralela cu planul patului. Aceasta este prevazuta cu scripeti pe care tractiunea se face pe axe diferite cu ajutorul greutatilor. 1.11.Recuperarea functionala a bolnavului Medicina epocii noastre cuprinde trei laturi in care se intrepatrund aspecte particulare si elemente comune : medicina profilactica, curativa si recuperatorie. Medicina profilactica Profilaxia constituie totalitatea masurilor medicale si socio-economice prin care se urmareste prevenirea imbolnavirilor si stimularea sanatatii. In ceea ce priveste prevenirea se pot distinge trei forme si anume: 1.Prevenirea primara aceasta orientandu-se asupra oamenilor santosi si are ca scop optimizarea sanatatii. Asistentul medical va anticipa problemele de sanatate care se pot ivi in viitor si care pot fi evitate. 2.Prevenirea secundara. Semnalarea si recunoasterea intr-un studiu cat mai timpuriu a tulburarilor si nevoilor in domeniul fizic, psihic si social asa incat aceste tulburari sa poata fi oprite sau incetate. Aceasta prevenire actioneaza asupra omului deja bolnav si se urmareste vindecarea fara sechele persoana putandu-si relua activitatea anterioara. 3.Prevenirea tertiala. Aspiratia la un climat de viata cat mai bun in limitele posibilitatilor atunci cand individul sufera de tulburari care nu mai pot fi vindecate. Asistentul medical va avea incredere, in exercitarea profesiei sale, in toate aceste
17

forme de prevenire. Medicina profilactica recomenda masuri care apara omul si societatea omeneasca , viata in general , de tot ce o ameninta virtual sau iminent. Profilaxia fracturilor de os femural Asistentul medical , ca in orice boala pune accent deosebit pe profilaxie, care se bazeaza dupa cum stim pe evitarea fracturilor ce duc la aparitia acestor fracturi si implicit a complicatiilor fracturilor de femur. Astfel asistentul medical din sectia de ortopedie si nu numai, trebuie sa cunoasca si sa aiba in vedere urmatoarele: acordarea unei atentii sporite in timpul travaliului, la expulzia fat ului, cat si in cazul infasarii si manevrarii nou-nascutului si sugarului; supravegherea si educarea copilului mic pentru evitarea accidentelor de orice fel; recomendarea si educarea populatiei cum se pot evita accidentele rutiere, accidentele ce pot surveni la locul de munca a celor survenite prin practicarea diverselor sporturi ( mai ales la o varsta necorespunzatoare) etc; acordarea atentiei persoanelor in varsta si sfatuirea acestora cum pot preveni caderile si fragilitatea osoasa. Prevenirea caderilor se poate obtine prin: indepartarea fracturilor de risc din mediul ambiant ( covoare glisante, paviment alunecos si in special in baie); tratarea afectiunilor circulatorii si neurologice care favorizeaza tulburarile de echilibru; corectarea tulburarilor de vedere; evitarea excesului de medicamente sedative. Prevenirea fragilitatii osoase se va face prin: obtinerea unei mase mari in timpul cresterii; mentinerea masei osoase la nivel maxim; incetinirea pierderii osoase , detreminate prin : regim alimentar bogat in calciu, produse lactate.

18

Aportul de calciu trebuie crescut in copilarie si adolescenta cand oasele cresc rapin. De asemenea se creste in perioada sarcinii si alaptarii. Administrarea unei forme adecvate de calciu in perioda adolescentei conduce la o mai mare densitate osoasa la varste mai inaintate. Tratamentul recuperator Este deosebit de important , elasigura si reluarea cai mai rapida a functiei membrului. 1.Kinetoterapia sau tratamentul prin miscare face parte dintre mijloacele de recuperare medicala a deficientilor motori. Este o metoda terapeutica cu amptitudine mare de aplicare, din faza imediat urmatoare traumatismului , continuand cu etapa recuperarilor spontane si terminand ca adjuvant pretios pre si post operator in faza sechelelor. Consta din contractii izometrice musculare sub gips si miscare activa precedata de masaje ale segmentelor libere. Kinetoterapia trebuie sa initieze si sa perfectioneze motilitatea restanta sau recuperanta a individului, in cadrul procesului complex de reabilitare psihica , profesinala a acestuia. Rolul kinetoterapiei este deosebit de important in toate fazele evolutiei bolii. Scopul kinetoterapiei: imbunatatirea capacitatii motorii generale. Aceasta se obtine prin gimnastica generala respiratorie si prin antrenament sportiv, in afara tratamentului recuperator local. ameliorarea functiei membrului sau segmentului lezat. Aceasta se obtine prin gimnastica generala respiratorie si prin antrenament sportiv , inafara tratamentului recuperator local. stimularea psihica, de mare valoare prin cooperarea bolnavului la propria sa recuperare. Programele kinetoterapeutice trebuie individualizate , in functie de tipul leziunii, de evolutia ei , de psihicul individului, de pregatirea sa profesionala, de forma clinica a cazului etc. Ele trebuie efectuate de preferinta in centre sau sectii specializate , unde , sub supravegherea unor cadre competente , bolnavii cu deficiente similare se inregistreaza, se stimuleaza dezvoltandu-si spiritul de emulatie. .Hidrokinetoterapia este o forma de kinetoterapie care se practica in sectii de terapie bine dotate. Ea se practica in bazine de forma si dimensiuni variate , in care
19

bolnavul executa miscari sau programe complexe pasive si active , in imersiune totala sau partiala. Daca la acestea adaugam actiunea asupresanta a caldurii, actiunea favorabila a procedurilor subacvatice asupra tonicitatii si vasomotricitatii apare si mai evidenta. Balneoterapia cuprinde o serie de proceduri variate , executate in conditii de mediu ( clima, ape cu anumite proprietati). Cele mai recomendate statiuni sunt : Eforie, Felix, Herculane, Sovata etc. Aceste statiuni cu profil special sunt utile pentru tratamentul afectiunilor neuro-musculare postraumatice. Sunt total contraindicate curei balneare : infectia osoasa, fracturile fara tendinta de consolidare si fracturile pe os patologic. Actiunea acestor ape sau a namolurilor este complexa ( dinamica, termica, mecanica).Tratamentele pot fi individualizate. Nu trebuie uitata , in cadrul balneoterapiei, talazoterapia, procedura terapeutica naturala deosebit de eficace si care constituie azi un taram de cercetare in plina dezvoltare. Erogoterapia reprezinta etapa cea mai complexa a kinetoterapiei. De acea, constituie o etapa prelungita de tratament, care sta la baza reeducarii profesionale si reincadrarii deficientului in circuitul economico-social. Scopurile urmarite de ergoterapie: transformarea kinetoterapiei intr-un program zilnic de recuperare aplicativa a miscarilor, dirijata si controlata; refacerea psihica a bolnavilor deficienti si stimularea cooperativitatii lor; testarea aptitudinilor si posibilitatilor acestor deficienti, in vederea recuperarilor profesionale sau in vedeerea reciclarii lor, a orientarii lor profesionale vi itoare; crearea unei preadaptari in vederea reincadrarii lor sociale. 2.Fizioterapia. Aplicatiile fizioterapeutice au actiune atat locala adresandu-se direct leziunii cat si generala , in acest caz, fiind adresate teritoriului lezat. 3.Roentgenterapia se efectueaza pe campuri izolate localizate, corespunzatoare profunzimii leziunilor si starii tegumentelor. Dozele la inceput se recomenda sa fie mai slabe, pentru a evita hiperemia pielii si implicit intreruperea tratamentului.
20

4.Inflarosiile au actiune asupra pielii si asupra regiunilor mari de suprafata. Activeaza circulatia superficiala , incalzesc muschii , asuplineaza articulatiile. 5.Ultrasunete, in aplicatii calde sau reci, actioneaza profund , incalzind in adancime formatiunile anatomice. Au actiune trofica omogena si actiune analgezica pe articulatii. Atrofiile musculare pot beneficia de procedee activatoare ale irigatiei sanguine si tonusului, ca algitoniflux ( curenti apariodici de joasa fracventa) , curenti galvanici, dus-masaj, curenti dinamici. Tonusul general si psihicul bolnavului pot fi influentate favorabil de baile de plante, magnetodiafluxul sedativ in regim continuu, bai carbogazoase.

21

CAPITOLUL II

2. PROCESUL DE NGRLJIRE. Componentele planului de ingrijire 1. Culegerea datelor, se face prin discuii directe cu bolnavul sau cu aparintorii acestuia. Se urmrete identificarea i stabilirea antecedentelor personale i a antecedentelor hetero-calaterale, motivele internrii i istoricul bolii. 2. Planificarea ngrijirilor funcie de necesiti, de o real importan este cunoaterea celor 14 necesiti ale omului, stabilite de Virginia Henderson, cadrul mediu sanitar fiind independent n a satisface nevoile bolnavului. 3. Stabilirea obiectivelor n funcie de prioriti, aceast etap este dirijat n dou subetape: examinarea datelor culese cu interpretarea lor (innd cont i de datele tiinifice) i stabilirea problemelor reale ce afecteaz sntatea pacientului i a sursei de dificultate. 4. Realizarea ngrijirilor, o dat abiectivele formulate se poate trece la realizarea ngrijirilor, care reprezint baza procesului de ngrijire. De felul cum se va aciona acum, de calitatea interveniei cadrului mediu sanitar, depinde mersul evolutiv, al bolii, spre vindecare sau cronicizare. 5. Evaluarea analizarea i evaluarea obiectivelor propuse, permite evaluarea procesului de ngrijire i aducerea de modificri pe ntreaga evoluie a strii de sntate a pacientului. Dup indeprtarea placii (nu trebuie scoasa dect dup 18 luni) fracturile internative sunt posibile.

22

CAZ CLINIC I

Nume si prenume : V.M Varsta: 16 ani. Sex: masculin. Domiciliul :rural. Ocupatia : elev Diagnostic la internare: fractura femur stang vicios consolidata. Antecedente personale fiziologice: rijeola, varicela, parotidita epidemica. Antecedente personale patologice : asm bronsic. Vaccinurile efectuate anterior: imunizari curente conform schemei M.S. Istoricul bolii: Culegerea informatiilor s-a efectuat direct de la copil si de la mama acestuia. Ca urmare a unui accident rutier a prezentat un politraumatism soldat cu fractura de femur stang si contuzie cerebrala . Stabilirea diagnosticului: La examenul obiectiv se constata ca acesta prezinta deformarea coapsei stangi in zona mediana, cu scurtarea membrului , mobilitate anormala, durere. Diagnosticul se confirma prin efectuarea unei radiografii la nivelul osului femural, fata si profil. Se observa ca membrul s-a scurtat cu 7 cm , prin consolidare vicioasa. Este internat in sectia de ortopedie pentru tratament si ingrijiri. Recomandari la externare Pacientul in varsta de 16 ani , sex masculin, se externeaza la recomandarea medicului, dupa 45 zile de spitalizare si tratament intr-o stare relativ buna , in curs de vindecare, cu reducerea deplasarii ososase de la 7 cm la 1.5 cm. Se externeaza cu recomandarile: va pastra igiena gipsului si integritatea acestuia;

23

nu va utiliza sprijin pe membrul inferior stang fara aviz medical; revine la control peste 7-10 zile sau la nevoie; revine peste 4 saptamani pentru scoaterea gipsului.

PLAN DE INGRIJIRE Diagnostic de nursing -risc de infectie - incapacitatea de a se alimenta singur datorita constrangerilor fizice; -dificultate in miscarea membrului stang; Obiective pacientul sa beneficieze de o buna respiratie si o buna circulatie pacientul sa fie echilibrat multifunctional si hidroelectolitic pacientul sa aiba mictiuni si transit intestinal normal din punct de vedere cantitativ si calitativ; sa fie protejat, ingrijit astfel incat san u mai aiba varsaturi si secretii mucopurulent; Interventii proprii si delegate masurarea T.A., P., FR, si notarea lor in foaia de observatie; aerisirea camerei; aspirarea secretiilor mucopurulente pentru facilitarea respiratiei si tapotaj la nivelul toracelui. duc pacientul la radiologie pentru efectuarea unei radioscopii p administrarea lichidelor cu paiul; administrarea alimentelor cu mare precautie; administrare de S.F. 9% 1000ml. intraoperator si 500ml. postoperator; vitamina C , Fiii (1f/8h) in P.F.V. glucoza 5% 500ml. postoperatorulmonare.
24

masurarea temperaturii corporale dimineata si seara si notarea ei in foaia de observatie. A.M. observa tegumentele si mucoasele si ii transmite medicului; asigur bolnavului o igiena corespunzatoare; se efectueaza toaleta pe regiuni si schimbarea lenjeriei de corp si de pat; sfatuiesc insotitorii cum il pot ajuta pentru satisfacerea acestei nevoi; aspira secretiile mucopulmonare. A.M. duce pacientul la sectia ORL pentru examinarea la indicatia medicului; schimbarea pozitiei corpului pentru evitarea escarelor si a pneumonieie de decubit. Evaluare pacientul este echilibrat hidroelectrolitic si volemic. pacientul a fost obligat sa manance de catre bunica avand drept consecinta varsaturile alimentare; pacientul prezinta diureza si scaune normale. pacientul este afebril. pacientul prezinta mucoase si tegumente uscare, curate adaptate situatiei. radiografia conforma diagnosticul initial; pacientul se obisnuieste greu cu aparatul gipsat; dupa 7 zile de la operatie pacientul incearca sa mearga cu ajutorul carjelor

25

CAZUL CLINIC II Nume si prenume :T.A. Varsta: 26 ani. Domiciliul: urban Diagnostic la internare: fractura mediodiafizara de femur drept cu deplasare prin cadere accidentala de la inaltime. AHC: tatal 48 ani, declarat sanatos, mama 45 ani, declarata sanatoasa, fara cazuri de TBC sau alte noxe cunoscute in familie. APF: primul copil, nascut la 9 luni cu greutate 4.2 kg, 50cm lungime. Nastere spontana, externata la 9 zile; icter n.n. prezent in maternitate, alimentat natural. Istoricul bolii Culegerea informatiilor s-a efectuat de la pacient si de la mama acestuia. In timpul diminetii tanarul s-a urcat intr-un copac din curtea casei pentru a curate crengile uscate. Una dintre crengi s-a rupt si dezechilibrandu-se tanarul a cazut cu toata greutatea corporala ( 71kg) pe partea membrului inferior drept, avand drept urmare impotenta functionala a acestuia. Inaltimea de la care s-a produs accidental este de 2 metrii. Stabilirea diagnosticului de ingrijire Mama se prezinta de urgenta cu tanarul la Camera de Garda- Spitalul clinic de Urgenta, pentru tratament. La examenul obiectiv se constata ca pacientul prezinta deformarea coapsei drepte in zona mediana, cu scurtarea membrului, mobilitate anormala, durere acuta si crepitatie osoasa. Diagnosticul se confirma prin efectuarea unor radiografii in serie traumatica de coapsa. Se interneaza in sectia de ortopedie, cu o stare relative modificata, de durere si agitatie neuropsihica. Recomandari la externare: Pacientul se externeaza la data de intr-o stare generala buna, afebril, cu tegumente si mucoase normal colorate, in stare de constienta prezenta, cu aparatul gipsat curat si integru. Starea prezenta este adaptata situatieie in care se afla.
26

Se externeaza cu urmatoarele recomandari: sa pastreze igiena si integritatea gipsului; sa se urmareasca zilnic valoarea temperaturii; sa va asigura o alimentatie sanatoasa; se va schimba pozitia corpului pentru prevenirea escarelor si a pneumonieie de decubit; se va efectua toaleta zilnica, pe portiuni; va reveni la spital pentru control peste 15 zila sau la nevoie; va reveni la spital pentru scoaterea aparatului gipsat la d ata stabilita de medical currant dupa efectuarea controlului. PLAN DE INGRIJIRE Diagnostic de nursing alterarea ritmului cardiac; incapacitate de a se alimenta singur datorita constrangerilor fizice; dificultate in miscarea membrelor inferioare. Obiective pacientul sa beneficieze de o buna respiratie si o buna circulatie; pacientul sa fie echilibrat multifunctional si hidroelectrolitic. pacientul sa aiba mictiuni si transit intestinal normal. pacientului sa-I fie mentinuta temperature corporala in limite normale pacientul sa prezinte mucoase si tegumente normal colorate si curate;. pacientul sa aiba miscari active si passive, tonus muscular adecvat. pacientul sa fie schimbat de cate ori este nevoie.

27

Interventii proprii si delegate masurarea T.A., a pulsului, frecventei respiratiilor si notarea lor in foaia de temperature; insotesc pacientul la radiology pentru efectuarea unei radioscopii pulmonare; ajut pacientul sa manance; schimb pozitia pacientului din 2 in 2 ore pentru evitarea escarelor de decubit administrez tratamentul prescris de medic si supraveghez regimul alimentar. administrarea tratamentului prescris la indicatia medicului. observarea aspectului urinei si a scaunului; recoltarea urinei pentru sumar de urina si urocultura; transportul produselor recoltate la laborator pentru analiza. masurarea temperaturii corporale dimineata si seara si notarea valorilor in foaia de temperature. administrareatratamentului prescris de medic Evaluare datorita durerii pacientul este usor agitate si ritmul respirator, TA, si pulsul sunt usor crescute; pulmonar clinic normal; F.R = 20f/min TA= 130/70mm/Hg; AV=90b/min. pacient echilibrat hidroelectrolitic si volemic. diureza si scaune prezente si normale. pacientul este afebril

28

CAZ CLINIC III Nume si prenume: D.G. Varsta: 56 ani. Ocupatia: muncitor constructor finisaje. Domiciliul:urban. Diagnostic la internare: fractura spiroida cominutiva mediodiafizara a femurului stang , cu deplasare. AHC: fara contact TBC, neagra sifilis, diabet zaharat, SIDA in familie. APF: pacient de sex masculine, in varsta de 56 ani, muncitor constructor, casatorit, tata a trei copii, clinic sanatos. In copilarie a prezentat eruptii infecto-contagioase obisnuite. Istoricul bolii Culegerea informatiilor s-a efectuat de la pacient si de la insotitorul acestuia (unul dintre colegii de reviciu), pacientul se afla pe schela exterioara a unui imobil, executand lucrari de finisare exterioara. In urma unei miscari efectuate fara sa se asigure, pacientul s-a dezechilibrat si a cazut printer schele de la o inaltime de 6 metrii, aterizand cu viteza, cu membrul inferior stang pe o bara de metal. In urma acestei cazaturi,pacientul acuza imediat imposibilitatea mobilizarii membrului inferior stang, insotita de durere puternica si de semen ale unei fracturi ale osului femural . Este internat in sectia de ortopedie pentru tratament si ingrijiri. Stabilirea diagnosticului La examinarea bolnavului, care este asezat in decubit dorsal pe planul patului, se observa deformarea in curba a coapsei stangi cu intreruperea reliefului osos al coapsei, mobilitate anormala, crepitatii osoase extreme de dureroase. Bolnavul nu poate mobilize coapsa, nu poate pastra pozitia ortostatica cu sprijinire bilaterala, iar miscarile membrului inferior stang nu se transmit in axul coapsei. Pozitia membrului inferior stang in rotatie externa pronuntata. Nu prezinta tulburari vascular-nervoase la nivelul membrului afectat. In urma controlului radiologic efectuat in serie traumatica, se constata prezenta unei fracture in spirala, cu multe fragmente de cominutie la nivelul ei.
29

Recomandari la externare: Bolnavul se externeaza, la recomandarea medicului, in curs de ameliorare, cu urmatoarele recomandari: va pastra igiena gipsului si integritatea acestuia; nu va utilize sprijin pe membrul inferior stang fara aviz medical; revine la control peste 7 zile sau la nevoie; va reveni peste 5 saptamani pentru scoaterea gipsului; va face tratament de recuperare medicala dupa indepartarea gipsului. PLAN DE INGRIJIRE Diagnostic de nursing greutate in a se alimenta singur, datorita constrangerilor fizice. inacapacitate de a-si acorda ingrijiri de igiena. dificultate in actiunile de imbracare si dezbracare. Obiective pacientul sa beneficieze de o buna respiratie si circulatie; pacientul sa fie echilibrat multifunctional si hidroelectrolitic; sa respecte regimul prescris de medic. pacientul sa prezinte mictiuni si transit intestinal normal calitativ si cantitativ. Interventii proprii si delegate masurarea functiilor vitale si notarea valorilor obtinute in foaia de temperature; aerisirea camerei. transportul pacientului la radiologie pentru efectuarea unei radioscopii pulmonare. pregatesc materialele necesare pentru recoltare; efectuez recoltarea produselor patologice; duc eprubetele
30

administrez tratamentul prescris de medic si supraveghez regimul; regim hidrozaharat preoperator 9% 500ml postoperator. recoltez urina pentru sumarul de urina si transport eprubeta la laborator pregatesc materialul pentru efectuarea clismei. efectuez clisma evacuatoare la indicatia medicului. pacientul prezinta functii vitale in parametrii normali; Evaluare FR = 19r/min AV = 90b/min pacient echilibrat multifunctional si hidroelectrolitic.

31

CONCLUZII

Concluziile trase la aceasta lucrare sunt in primul rand referitoare la obligatiile morale, cunostintele profesionale , ingeniozitatea si capacitatea de improvizare a asistentului medical. Asistentul medical este un cadru tehnic relativ specializat in munca medico-sanitara, situata pe cea mai inalta treapta a cadrelor medii sanitare. Asistentul medical va intreprinde actiuni de profilaxie si de educatie sanitara; el are un rol foarte important in aplicarea acestor metode inainte de cele pentru ingrijirea bolnavului. In cazul in care accidentul s-a produs, asistentul medical va intreprinde urmatoarele situatii: degajarea ranitului de sub influenta agentului traumatic se va face cu manevre blande: impunerea calmului necesar la locul accidentului; se vor evita gesturile novice ce pot agrava starea ranitului; primul ajutor se va acorda numai dupa o examinare atenta a ranitului; combaterea socului traumatic si hemoragic se va face cu foarte mare atentie si se va recurge la ele de preferinta numai la indicatia medicului; aplicarea hemostazei provizorii in cazul fracturii deschise; imobilizarea provizorie chiar cu mijloace improvizate; asistentul medical va cunoste simptomele fracturii , semnele probabilitatii si de certitudine si va face diagnosticul diferential impreuna cu medicul in lipsa examenului radiologic; asistentul medical va cunoste complicatiile ce pot surveni si va sti sa le previna; cunosterea tehnicilor de imobilizare si aplicare a aparatului gipsat si educarea pacientului si/sau insotitorilor cum acesta poate fi mentinut curat si integru; tratamentul corespunzator si corect al plagilor daca fractura este deschisa; bolnavul va fi sfatuit la externare cum poate mentine integritatea gipsului sau pentru scoaterea aparatului de osteosinteza si sfatuirea acestuia sa nu utilizeze sprijin pe membrul respectiv fara aviz medical
32

BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu Zaharia Indreptar de anatomie practica si chirurgicala a membrelor Ed.Paideia, Bucuresti 1994 2. C. Mozes Tehnica ingrijirii bolnavilor Ed. Medicala, 1978 3. Firica A. Prim ajutor in traumatisme Ed. Medicala, 1979 4. I. Haulica Fiziologie umana Ed. Medicala, Bucuresti, 1996 5. Iagnov Z., Repciuc E., Russu g. Anatomia omului. Aparat locomotor Ed. Medicala,1962 6. Lucretia Titirca Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 1997 7. Lucretia Titirca Ghid de Nursing Ed. Viata Medicala Romaneasca,1995 8. M. Mihailescu Chirurgie pentru cadre medii Ed. Medicala Bucuresti, 1981 9. Mioara Mincu Bazele teoretice si practice ale ingrijirii omului sanatos si bolnav (Nursing) Ed. Universul, Bucuresti, 2000 10. Ranga V., Zaharia C. Anatomia omului, Vol I, 2-membrele Ed. I.M.F.,Bucuresti, 1975 11. Ranga V., I. Teodorescu Exarcu Anatomia si fiziologia omului Ed. Medicala, Bucuresti, 1969 12. Radulescu D., Niculescu Gh., Beciu D. Dificultati, riscuri, atitudini, in diagnosticul si tratamentul aparatului locomotor Ed. Medicala, Bucuresti, 1978

33

34

S-ar putea să vă placă și