Sunteți pe pagina 1din 25

Curs cu privire la Riscurile financiar - bancare

Baza teoretica Despre risc Cadrul general pentru administrarea riscurilor in Departamentul de Risk din Centrala Bancii va fi reprezentat de Manualul de Risc. Bazele administrarii riscurilor Administrarea riscurilor (risk management) reprezinta o abordare sistematica in vederea cuantificarii abaterilor potentiale ale profitului fata de buget. Administrarea riscului reprezinta un instrument de protectie a capitalului si profitului impotriva pierderilor si, ca urmare, reprezinta un element de strategie si management. Administrarea riscurilor reprezinta si un element de cultura a firmei, care incepe cu etica si conduita in afaceri. Un proces corect de administrare a riscurilor este baza evaluarii adecvate a cerintei de capital in legatura cu profilul de risc si a strategiei pentru mentinerea nivelului de capital. Conducerea bancii este responsabila pentru intelegerea caracteristicilor si nivelelor riscurilor asumate de catre banca precum si a modului in care aceste riscuri sunt acoperite de un nivel adecvat al capitalului. Conducerea este de asemenea responsabila pentru asigurarea unui nivel adecvat de sofisticare al proceselor de administrare a riscurilor luand in considerare profilul de risc si planul de afaceri. In sarcina risk manager-ului se afla si prezentarea informatiilor cu privire la riscuri factorului de decizie intr-un format care arata punctele principale si care arata factorului de decizie directia cea mai corecta de urmat. Acest lucru poate fi realizat daca informatiile sunt prezentate factorilor de decizie din banca la timp, concis si intr-un format bine definit. Functia de administrare a riscurilor intr-o organizatie ar trebui sa fie o functie integrata. In timp ce aceasta functie este independenta fata de alte arii din banca, este si dependenta de acestea datorita faptului ca de la ele primeste si sintetizeaza informatii critice pentru propria activitate. Obiectivul Departamentului de Market Risk in centrala bancii Asa cum s-a mentionat deja, rolul Departamentului de Market Risk in Centrala Bancii este masurarea, monitorizarea, si controlul riscurilor aparute din activitatea de Trezorerie & Piata de Capital pentru a evita situatiile periculoase pentru banca si firmele affiliate Obiectivul MRM este identificarea completa si la timp, raportarea, limitarea, si controlul riscurilor de piata care apar in Centrala si unitati teritoriale. Cadrul legal Normele BNR se refera la riscurile de piata (si la alte tipuri de riscuri): riscul ratei dobanzii, riscul valutar, si riscul de pret pentru produse din bilant si din afara bilantului. Aceste riscuri trebuie estimate, monitorizate, controlate si raportate. Noile reglementari cu privire la cerintele de capital Basel II se vor referi de asemenea la riscul de piata, riscul de credit si riscul operational. Conform Basel II este necesara o segregare clara a responsabilitatilor la nivel de angajati si la nivel de conducere intre unitatile implicate in deciziile de afaceri si unitatile implicate in controlul independent al riscurilor. In Centrala Bancii Aria Risc & Credit Management a fost infiintata ca unitate independenta care raporteaza direct Presedintelui bancii. Departamentul de Market Risk face parte din aceasta arie independenta. Categorii de riscuri

Riscuri

Risc de Piata
Risc de pret Risc valutar Riscul ratei dobanzii (Risc de lichidita te)

Risc de Cred it
Risc de tara Risc de credit Instit. Risc de Fin. credit Corporatii Risc de credit Pers.

Risc de Particip atie


Participat ie Risc de Participat piata ie Risc de credit

Ris c Operation al
Risc de esec (failure) Risc legal Etc.

Riscul de piata (market risk) Riscul de piata este legat de incertitudinea cu privire la veniturile viitoare care se datoreaza schimbarilor adverse ale preturilor si ratelor din diverse piete. O alta definitie a riscului de piata ar putea fi urmatoarea: riscul cu privire la profit si capital care apare datorita modificarii valorii portofoliilor de instrumente financiare. Acest risc apare din activitatea de formator de piata (market-making), de tranzactionare (dealing), si de luare de pozitii in legatura cu rata dobanzii, valute, actiuni, si instrumente derivate. Riscul de piata cu privire la instrumente financiare individuale si portofolii de instrumente poate fi o functie de unul sau mai multi din acesti factori de baza, si de multe ori poate fi foarte complex. Nivelul riscului de piata depinde de sensitivitatea pretului instrumentului si timpul necesar lichidarii sau inchiderii pozitiei. Sensitivitatea pretului este in general mai mare pentru instrumente care au in structura leverage, care au maturitati mai indepartate, si care au caracteristici de optiuni. Pe piete lichide se presupune ca timpul necesar inchiderii unei pozitii este de o zi, in general. Pe piete mai putin lichide este nevoie de mai mult de o zi pentru inchiderea unei pozitii. Factorii de risc de piata includ ratele dobanzii, cursurile de schimb valutar, pretul actiunilor, pretul marfurilor (commoditites), precum si volatilitatea acestora (care influenteaza valoarea optiunilor si derivativelor) si corelatiile dintre acestea. Riscurile de piata sunt prezente atat in portofoliile de tranzactionare, cat si in banking book. Riscul de piata poate fi exprimat in: Valori absolute (de exemplu: VaR Valoare-la-Risc, Value-at-Risk) sau Valori relative (de exemplu: rezultatul fata de rata de referinta/benchmark) Scopul masurarii riscului de piata

Sistemul de masurare al riscului de piata trebuie sa arate senzitivitatea expunerii la sfarsit de zi la schimbarile potentiale adverse a factorilor care influenteaza valoarea pozitiilor firmei. De aceea, se poate spune ca in general reflecta expunerea la conditii normale de piata. Centrala Bancii poate modifica modelele de masurare a riscului de piata in scopul alocarii capitalului. De exemplu, o Banca poate utiliza o perioada mai lunga de detinere a pozitiilor in scopul alocarii capitalului decat in scopul administrarii zilnice a riscurilor, deoarece capitalul trebuie sa fie folosit pentru acoperirea pierderilor neasteptate. De aceea, in cazul estimarii riscului de piata pentru modelele de alocare a capitalului Centrala Bancii poate utiliza premise mai conservatoare care sa reflecte modificari mai mari din piata. Riscul de piata include urmatoarele tipuri de risc: Riscul valutar Daca un portofoliu include si fluxuri de numerar denominate in sau indexate la o valuta alta decat valuta locala a bancii, valoarea portofoliului este afectata de modificarea cursului de schimb. Centrala Bancii isi exprima rezultatele in EUR (valuta de referinta) si considera EUR ca valuta fara risc valutar. Deoarece valuta de baza este diferita de la o banca la alta, rezultatele fiind exprimate in LEI, Departamentul MRM foloseste LEI ca si moneda locala/de baza. Cursurile de schimb ale diferitelor valute fata de LEI sunt folosite pentru a masura riscul valutar. Riscul ratei dobanzii Acest risc apare in legatura cu toate produsele si pozitiile care sunt afectate de rata dobanzii. Reprezinta riscul ca rezultatele asteptate nu vor fi realizate datorita schimbarii ratelor dobanzii. Riscul ratei dobanzii apare datorita diferentelor in legatura cu maturitatea (pentru tranzactii cu rata fixa) si perioada de refixare a ratei dobanzii (pentru tranzactii cu rata fluctuanta) pentru activele, pasivele si pozitiile din afara bilantului bancii. In timp ce aceste decalaje sunt fundamentale pentru activitatea oricarei banci, ele pot expune rezultatele si valoarea economica a bancii la fluctuatii bruste datorita schimbarii ratelor dobanzii. De exemplu, o banca care a finantat un credit cu rata de dobanda fixa pe termen lung cu un deposit pe termen scurt este expusa la o diminuare atat a rezultatelor viitoare datorate pozitiei cat si a valorii economice daca rata dobanzii creste. Aceste diminuari apar deoarece fluxurile de numerar din partea creditului sunt fixe pe toata perioada, in timp ce dobanda platita pentru finantare este variabila, si creste dupa ce depozitul pe termen scurt maturizeaza. Bancile pentru care maturitatile sau perioadele de refixare a ratei dobanzii sunt mai lungi pentru active decat pentru pasive sunt senzitive pe partea de pasive (liability sensitive) deoarece pasivele lor isi schimba rata dobanzii mai repede. Rezultatele unei banci senzitive pe partea de pasive in general se imbunatatesc cand ratele dobanzii scad si se inrautatesc cand ratele dobanzii cresc. Invers, o banca senzitiva pe partea de active (asset sensitive) in general va beneficia daca ratele dobanzii cresc si va fi influentata negativ daca ratele dobanzii scad. Decalajele privind perioada de refixare a ratei dobanzii pot sa expuna banca si la modificarile in legatura cu unghiul si forma curbei randamentelor (yield curve). Acest tip de risc (yield curve risk) apare cand modificarile neanticipate ale curbei randamentelor au efecte adverse asupra veniturilor si valorii economice a bancii. De exemplu, valoarea economica a unei pozitii lungi in obligatiuni guvernamentale cu maturitate de 10 ani care sunt finantate printr-o pozitie scurta in titluri guvernamentale la 5 ani poate sa se diminueze daca unghiul curbei randamentelor creste, chiar daca pozitia este acoperita impotriva miscarilor paralele de-a lungul curbei randamentelor. O alta sursa importanta pentru riscul ratei dobanzii este riscul de baza (basis risk) care apare datorita corelatiei imperfecte intre modificarile ratelor dobanzii active si pasive pentru diverse instrumente (celelalte caracteristici sunt similare). Cand rata dobanzii se schimba, aceste diferente pot da nastere unor modificari neasteptate in fluxurile de numerar si veniturile din active, pasive si instrumente financiare derivate care au maturitati similare sau perioade de refixare a ratei dobanzii similare. De exemplu, riscul de baza apare cand spread-ul intre rata dobanzii pentru titluri de trezorerie la 3 luni si rata dobanzii de pe piata monetara la 3 luni (BUBOR) se modifica. Aceasta modificare a spread-ului influenteaza marja neta a venitului din dobanzi intrucat se modifica dobanda incasata fata de cea platita in cazul instrumentelor care isi refixeaza rata dobanzii. Aceasta modificare afecteaza si fluxurile de numerar viitoare, ceea ce va afecta si valoarea economica neta a bancii.
4

Riscul de baza include si modificarile cu privire la relatia intre ratele de dobanda de referinta stabilite de banca si ratele de dobanda de pe piata. De exemplu, riscul de baza poate sa apara datorita diferentelor intre ratele de dobanda de pe piata monetara (BUBID/BUBOR) si ratele de dobanda pe care banca le ofera pentru diverse produse, ca de exemplu depozite si conturi de economii. O sursa suplimentara si cu o importanta in crestere in ceea ce priveste riscul ratei dobanzii este legata de optionalitatea care apare in multe din activele, pasivele si instrumentele financiare derivate ale bancii. Optiunile pot fi instrumente de sine statatoare cum sunt optiunile tranzactionate la bursa sau pot fi incluse in instrumente standard. Bancile folosesc optiuni tranzactionate la bursa atat in legatura cu portofoliile de tranzactionare cat si pentru banking book, in timp ce instrumentele care au incluse si caracteristici ale optiunilor sunt mai importante pentru banking book. Acestea include diverse tipuri de obligatiuni si titluri care au si clauze call sau put atasate, credite care dau debitorilor posibilitatea de a face plati anticipate (credite imobiliare, credite de consum, credite comerciale) si alte tipuri de depozite care nu au o maturitate specificata care dau dreptul deponentilor sa-si retraga fondurile in orice moment, de cele mai multe ori fara penalitati. Optiunile pot sa includa si un leverage semnificativ, ceea ce poate sa mareasca impactul (pozitiv sau negativ) pozitiilor pe optiuni asupra rezultatelor financiare ale bancii. Optiunea de plata in avans este echivalenta unei vanzari de optiuni call clientilor. Cand ratele dobanzii scad, clientii isi vor exercita optiunea si isi vor plati in avans creditele, iar maturitatea activelor bancii se va micsora tocmai in momentul in care banca ar vrea sa mareasca maturitatea acestora. Cand ratele dobanzii cresc, clientii isi vor pastra creditele imobiliare, astfel incat va fi greu pentru banca sa scurteze maturitatile activelor, tocmai in momentul in care ar vrea sa faca acest lucru. Din punct de vedere al pasivelor, optiunea cea mai evidenta este dreptul clientilor de a retrage banii mai devreme. Acest drept functioneaza ca o optiune put pe depozite. Cand ratele cresc, valoarea de piata a depozitelor scade si clientul are dreptul sa sparga depozitul. Aceasta optiune este in avantajul deponentilor. Modificarea ratelor dobanzii afecteaza rezultatele si capitalul bancii prin modificarea: Venitului net din dobanzi, Valorii de piata a portofoliilor de tranzactionare (si a altor instrumente carora li se aplica principiul marcarii la piata), Alte venituri si cheltuieli care sunt influentate de nivelul dobanzilor, ca de exemplu comisioanele legate de creditele imobiliare. Modificarea ratelor dobanzii afecteaza de asemenea valoarea economica a bancii. Valoarea activelor, pasivelor si a contractelor pe rata dobanzii din afara bilantului este afectata de modificarea ratelor dobanzii deoarece valoarea actualizata a fluxurilor de numerar viitoare si in unele cazuri chiar fluxurile se modifica. Banca poate sa-si modifice expunerea la riscul ratei dobanzii prin modificarea strategiei de investitii, de creditare, de finantare si de stabilire a preturilor/ratelor si prin administrarea maturitatilor si perioadelor de refixare a dobanzii pentru a atinge un anumit profil de risc. Multe banci folosesc de asemenea instrumente financiare derivate, ca de exemplu contracte swap pe rata dobanzii, pentru a-si ajusta profilul de risc. Riscul de pret (cu privire la actiuni, marfuri, etc.) Reprezinta riscul ca valoarea portofoliilor sa scada datorita modificarii adverse a preturilor. Acest tip de risc se refera in principal la actiuni, marfuri, si alte instrumente. Riscul specific De multe ori este dificil sa separam complet riscul de piata de riscul de credit. Riscul de default (faliment) in legatura cu detinerea unei obligatiuni corporative este de obicei considerat risc de credit. Totusi, riscul ca obligatiunea sa-si schimbe pretul datorita modificarii perceptiei pietei asupra probabilitatii de default (faliment) a firmei respective se considera risc de piata. Astfel, modificarea valorii tranzactiei corelata cu perceptia generala a pietei este cunoscuta ca risc sistematic sau risc de piata. Modificarea valorii tranzactiei care nu este corelata cu perceptia generala a pietei este cunoscuta ca risc idiosyncratic sau risc specific.
5

Risc de lichiditate Acest tip de risc include doua concepte: Primul se refera la riscul legat de lichiditatea instrumentelor financiare si a pietelor lor: o piata lichida este o piata formata din active lichide. Un instrument de piata poate fi tranzactionat la pretul pietei oricand in cantitati considerate de piata normala.Al doilea concept se refera la lichiditate in sensul solvabilitatii bancii. O banca este lichida daca poate sa-si onoreze platile din venituri, sau prin atragerea de fonduri de pe piata financiara. Institutile financiare sunt expuse riscului de lichiditate care poate duce la insolvabilitate. Sistemele de administrare a riscului de lichiditate sunt legate de sistemele de administrare a riscului de piata si riscului ratei dobanzii. In stabilirea limitelor pentru administrarea riscurilor si deteminarea scenariilor de criza este nevoie ca o banca sa ia in considerare si marimea pietei si caracteristicile fluxurilor diverselor instrumente. Administrarea riscului de piata, ratei dobanzii si de lichiditate nu se face separat. Examinarea sistemelor de administrare a riscurilor pentru aceste tipuri de risc trebuie sa se faca in acelasi timp. Riscul de participatie Aceasta categorie se refera la riscul diminuarii valorii firmei sau activelor pe care la detine banca. Riscul de participatie poate fi legat de riscul de credit al participatiei deteriorarea situatiei financiare (a profitabilitatii, a rezervelor, insolvabilitate, etc.). Din acest punct de vedere acest risc se va reflecta in scaderea rating-ului respectiv. Riscul de participatie poate fi vazut si ca risc de piata . Participatia detinuta intr-o alta tara presupune si risc de tara. Risc operational Riscul operational reprezinta riscul direct sau indirect de pierdere, rezultat din modul inadecvat de gestionare a proceselor interne, a oamenilor, sisteme neadecvate sau evenimente externe (conditii economice, schimbari in domeniul bancar, progrese tehnologice, etc). Aceasta definitie include riscul legal, dar exclude riscul strategic si riscul reputational. Riscul legal reprezinta o componenta a riscului operational, aparut ca urmare a neaplicarii sau aplicarii defectuoase a dispozitiilor legale sau contractuale si care produc impact negativ asupra operatiunilor. Delimitarea pierderilor operationale de cele de natura riscului de piata sau de credit precum si evidentierea acestora in baze de date diferite va fi responsabilitatea managerilor activitatilor respective, in colaborare cu departamentul de risc operational. In cazul unor divergente, decizia va fi de competenta membrilor Comitetului de Risc. O eventuala repartizare partiala a pierderilor este permisa. Incident de risc operational Un incident de risc operational reprezinta producerea unui eveniment sau grup de evenimente de natura riscului operational. Un astfel de eveniment este caracterizat de o serie de elemente precum: data producerii incidentului, data descoperirii incidentului, tipul de eveniment (conform categoriilor si subcategoriilor Basel II), zona afectata, etc. Pierdere operationala / profit necuvenit Pierderea operationala este definita ca impactul negativ sau pozitiv (pierdere/profit) aferenta unui incident de risc operational care a fost inregistrat in situatiile financiare ale bancii conform standardelor IFRS (International Financial Reporting Standards). Impactul financiar include deprecierea sau degradarea activelor, modificarea pasivelor si cheltuielilor neprevazute (costuri interne, costuri de investigatie, etc), dar nu include costurile de oportunitate, veniturile nerealizate sau costurile programelor implementate in scopul prevenirii producerii altor pierderi operationale. In cazul neperceperii de taxe sau comisioane nu putem vorbi de un impact asupra situatiilor financiare, insa aceste situatii vor fi tratate ca incidente de risc operational. Profitul necuvenit considerat incident de risc operational apare ca urmare a unor tranzactii incorecte pe piata valutar-monetara si de capital sau sub forma unui sold pozitiv dupa incasarea asigurarii.
6

Termenul pierdere bruta reprezinta valoarea pierderii inainte de restituire/ recuperare. Pierderile operationale pot fi evidentiate in diferite moduri: stergerea creantelor, costuri externe (costuri juridice in cazul unui proces, costul expertizei unui eveniment de risc operational, etc), interventii ale autoritatilor (penalitati, amenzi, retrageri de licente), despagubiri (compensatii catre terti), pierderi in urma unor demersuri esuate (in cazul executarilor silite), pierderi/ deprecieri si degradari ale mijloacelor fixe (inclusiv reparatii, folosirea back-upului sau externalizarea).Incident operational de tip near miss Un incident de tip near miss reprezinta: Transfer eronat de active financiare sau non-financiare catre o terta parte, iar recuperarea activelor s-a realizat intr-un interval de maxim 2 zile de la data descoperirii incidentului (terta parte detinea controlul activelor). Exemplu: plati eronate care au fost ulterior recuperate ca efect al unor circumstante favorabile Prevenirea unei pierderi directe sub forma deprecierii activelor datorita unor controale informale. Exemple: verificari complexe nestipulate in procedura de lucru care conduc la depistarea tranzactiilor/ situatiilor suspecte; semnalarea unor modificari suspecte la usa secundara de acces in banca de catre un client, etc Prevenirea unei pierderi directe sub forma deprecierii activelor datorita unor circumstante favorabile (care nu pot fi controlate de organizatie) Exemple: amenintare cu bomba care ulterior se dovedeste a fi o amenintare falsa, incendiu izolat si stins imediat cu prejudicii minore Renuntarea de catre o terta parte la drepturi in instanta sau la alte forme de compensare Exemple: un client cade in incinta bancii, dar nu depune plangere; nesolicitarea unor dobanzi penalizatoare pentru plati intarziate. Scopul colectarii de incident de tip near miss este de a preveni cazurile similare care pot avea impact negativ in contul de profit si pierdere daca circumstantele favorabile nu se repeta. Scenariile de risc Scenariile de risc operational reprezinta evenimente posibile (care nu s-au produs efectiv) si adreseaza zone de activitate in care incidentele se produc cu frecventa scazuta, dar pot avea un impact major pentru banca. Aceste scenarii sunt pastrate in baza de date a incidentelor operationale impreuna cu pierderile operational si a celor de tip near miss si contribuie la identificarea principalelor zone cu risc. Evenimente ce nu sunt considerate risc operational exemple Exista o serie de cazuri si zone de activitate in care riscul operational se poate suprapune cu alte tipuri de riscuri. Diversitatea sub care actioneaza riscul operational face ca in unele situatii sa fie dificil de stabilit careia dintre cele trei categorii principale de risc (operational, de piata si de credit) sa ii fie atribuit un incident Scopul nostru este de a identifica si clasifica corect toate evenimentele de risc operational legate de riscul de piata sau de credit. Exemplele urmatoare sunt enumerate cu scopul de a marca aceste delimitari. Risc operational vs risc de credit/contrapartida/ pre-settlement Riscul de credit/contrapartida/pre-settlement = riscul inregistrarii de pierderi rezultate din imposibilitatea clientului de a-si indeplini obligatiile conform contractului. In caz de neplata este necesar sa se analizeze daca expunerea (sau parte din aceasta) s-a datorat uneia din urmatoarele cauze: eroare umana (plata eronata, erori in documentele juridice, lipsa semnaturilor autorizate, colaterale ce nu pot fi executate, etc) nerespectarea legilor sau a procedurilor interne (luare de mita, credite acordate peste limita aprobata, etc) frauda externa (documente false depuse de client) In aceste cazuri este vorba de incidente de risc operational. Pierderile operationale care au legatura cu riscul de credit si care au fost incluse in baza de date de credite neperformante trebuie inregistrate si in
7

baza de incidente operationale si evidentiate ca atare. Aceste pierderi nu vor fi luate in considerare in calculul necesarului de capital pentru acoperirea riscului operational (in momentul aplicarii metodei avansate de calcul a capitalului - AMA) atata vreme cat vor fi tratate ca fiind de natura riscului de credit in scopul determinarii cerintelor de capital. Exista posibilitatea de a atribui riscului operational o parte din aceste pierderi datorate riscului de credit.Settlementul pentru o tranzactie FX care s-a transmis in mod eronat de doua ori unui client care a intrat in imposibilitate de plata/ a dat faliment in ziua urmatoare tranzactiei. Suma platita in mod eronat nu s-a putut recupera. In acest caz tranzactia procesata in mod corect este de natura riscului de contrapartida (falimentul clientului), iar cea transmisa in mod eronat va fi inregistrata ca pierdere operationala (eroare de procesare umana sau de sistem). Risc operational vs risc de piata Riscul de piata = riscul inregistrarii de pierderi rezultate din evolutia/ modificarile de pret pe piata financiara (rate de schimb, de dobanda sau pe piata de capital). Putem considera incidente de risc operational pierderile/ profitul rezultat din activitatea de tranzactionare cauzate de un eveniment de risc operational, precum: eroare umana sau neglijenta (lipsa de comunicare, eroare de procesare in mesajele Reuters, eroare existenta in modelul de pricing, etc) frauda interna, incalcarea de reglementari/ proceduri de lucru, depasirea limitelor de tranzactionare (rogue trading, etc) lipsa unei limite sau lipsa unei aprobari de depasire a limitei de tranzactionare / de produs Alte categorii penalizarile platite pentru rezilierea inainte de termen a unui contract de inchiriere a unui spatiu de lucru nu vor fi tratate ca incidente operationale intrucat decizia de reziliere si consecintele financiare au fost asumate in mod constient (cu conditia ca nici o lege/procedura de lucru sa nu fi fost incalcata sau sa fi intervenit o eroare umana sau neglijenta) sumele debitate in mod eronat si returnate clientilor nu sunt considerate incidente de risc operational, ci corectare a unor erori (in mod evident, orice suma platita drept compensare clientului va fi inregistrata ca pierdere operationala) Principiile de implementare de risc operational Schimbarile rapide si evolutia permanenta a industriei bancare, in sensul cresterii volumului de activitati, aparitia de noi produse si servicii precum si schimbarile in tehnologie, fac necesara introducerea unor noi mecanisme pentru controlarea riscurilor. Majoritatea regulilor de control s-au bazat pe principiul controlului dual, insa noile evolutii impun si alte initiative in vederea prevenirii riscului operational ce sa manifesta in forme din ce in ce mai diverse. Astfel, pentru identificare si evaluare se va lua in considerare riscul operational existent sau potential in produse, procese, activitati (analiza Risc Operational anterior lansarii de noi produse). Reglementarile care asigura procesarea si vinzarea produselor vor fi emise tinind cont de cerintele amdinistrarii si controlului de risc operational. Principiile sint parte integranta a Politicii de Risc Operational(Rop) a Centralei Bancii : Stabilirea de roluri si responsabilitati clare cu implicarea managementului in derularea procesului de administrare a ROp. Politica, impreuna cu reglementarile specifice care vor fi emise trebuie implementate corespunzator la toate nivelurile organizatiei prin implicarea directa a managementului ; personalul de executie va fi responsabilizat prin stabilire clara de rol si responsabilitati in textul procedurilor de lucru. Evaluarea riscului operational dupa principiul Bottom Up : Aceasta metoda foloseste tehnica estimarii (anticipare a probabilitatii de aparitie si al impactului produs de pierderea potentiala) impreuna cu evaluarea eficacitatii masurilor de control existente. Spre deosebire de riscul de credit sau piata, pentru care exista mijloace de cuantificare deja foarte cunoscute si experimentate, in privinta riscului operational informatiile in baza carora se vor face estimari si cuantificari, rezida in principal la nivelul zonelor de business si al angajatilor. In scopul cuantificarii
8

riscului potential se urmareste realizarea unor estimari prin utilizarea unei matrici (3-D RMA MATRIX) cu trei coordonate: categorii de risc, grupe de produse, si business functions (stadii in derularea unui proces generic de realizare a unui produs). Descrierea metodei face obiectul Procedurilor specifice de lucru. Mentinerea sistematica datelor privind incidentele de tip riscului operational prin crearea Loss dbase: Este o componenta esentiala a managementului ROp ce presupune inregistrarea intr-o baza de date a informatiilor privind pierderile efectiv inregistrate ca urmare a producerii evenimentelor de tip ROp. Aceasta raspunde necesitatii de a monitoriza permanent expunerea la Risc Operational si de a realiza comparatii (reconcilieri) intre estimarile facute si pierderile efectiv inregistrate. Realizarea si utilizarea unei astfel de baze de date face obiectul Procedurilor specifice de aplicare a Politicii de Risc Operational. Riscul operational este evidentiat per produs (sau grupe de produse) la nivelul zonelor de business, al categoriilor de activitati (ownership by business line managers). Proprietarul de produs (indeplinind rolul de business line manager) este responsabil de intocmirea pachetului de produs, inclusiv pentru administrarea ROp asociat produsului pe care il coordoneaza si unde in ultima instanta va fi inregistrata pierderea datorata producerii unui eveniment de Risc Operational. Pentru mai buna realizare a procesului de administrare a riscului operational pe fiecare nivel de executie vor fi identificati responsabili pentru gestionarea riscului operational din rindul persoanelor implicate efectiv in realizarea activitatilor de zi cu zi si dispunind de abilitati, experienta si cunostintele necesare pentru identificarea, evaluarea si controlul Risc Operational la nivelul sau. Instituirea functiei independente de Control al Riscului Operational In sistemul de administrare a Riscului Operational a fost instituita functia de control a Riscului Operational pentru a actiona independent de zona de business in supravegherea, monitorizarea si raportarea evenimentelor de tip Risc Operational. In Centrala Bancii, acest rol este indeplinit de Departamentul de Risc Operational. Acesta nu se va confunda cu functia auditului intern, care nu ar trebui sa detina responsabilitati directe in cadrul administrarii Riscului Operational. Structura organizatorica privire de ansamblu Asigurarea unui management eficient al riscului operational presupune definirea responsabilitatilor partilor implicate, aspect necesar pentru intelegerea structurii organizatorice. Rolurile si responsabilitatile partilor implicate in managementul riscului operational in cadrul Centralei Bancii sunt detaliate in cele ce urmeaza. Responsabili pentru gestionarea riscului operational Responsabilitatile acestora includ evaluarea riscului, urmarirea pierderilor operationale, revizuirea proceselor, a fiselor de post, definirea indicatorilor de risc si a masurilor de mitigare adecvate in cazul depasirii pragurilor de alerta sau incheiarea de polite de asigurare in cazul anumitor riscuri (in cazul in care se decide acest lucru). Departamentul din zona de business va suporta pierderile cauzate de producerea incidentelor operationale. Proprietarii de produs - sarcini si responsabilitati: Ia decizia de revizuire si remodelare a proceselor de lucru pe baza incidentelor colectate si a recomandarilor departamentului Risc Operational cu privire la produsele gestionate asigura implementarea modificarilor aduse in fluxul de lucru aferent produsului pentru care sunt responsabili agrearea indicatorilor de risc si a pragurilor de atentie aferente, impreuna cu analistul de risc operational si cu departamentele de business support asigura evaluarea anuala a riscului operational prin intocmirea profilului de risc sau a matricei de risc pe produs/ grup de produse

Managerii de business support sarcini si responsabilitati :urmarirea incidentelor si pierderilor operationale,oferirea suportului in definirea si monitorizarea indicatorilor de risc aferenti procesului pentru care sunt reponsabili,asigura suport in remodelarea proceselor de lucru. Analistul de risc operational Printre resposanbilitatile analistului de risc operational se numara masurarea riscului, agregarea riscului la nivelul intregii organizatii, identificarea zonelor de risc, etc. Cele mai importante sarcini si responsabilitati ale analistului sunt: colectarea periodica a incidentelor de risc operational, centralizarea si analizarea lor definirea indicatorilor de risc impreuna cu proprietarii de produs, si stabilirea pragurilor de atentie stabilirea impreuna cu proprietarii de produs a masurilor de optimizare a proceselor de lucru dezvoltarea metodologiei de lucru raportarea catre Comitetul de Risc asigurarea suportului pentru responsabilii de risc operational in desfasurarea activitatilor de gestionare a riscului intr-un mod unitar si structurat asigurarea suportului pentru implementarea instrumentelor de management al riscului operational asigura un mediu si o cultura de constientizare a riscului operational prin asigurarea trainingului si prin oferirea de feed-back pe baza datelor colectate Aceasta activitate va fi in mod obligatoriu independenta din punct de vedere functional de zona de activitate in care riscurile sunt gestionate. Comitetul de Risc Comitetul de Risc reprezinta comitetul de guvernanta catre care se raporteaza aspectele semnificative din activitatea departamentului de Risc Operational si cu care are autoritate de decizie in problemele de risc operational prezentate. Materialul referitor la riscul operational va fi pregatit de catre departamentul Risc Operational si distribuit membrilor cu cel putin o zi lucratoare inainte de sedinta Comitetului de Risc. Structura organizatorica Prima linie de aparare impotriva riscului operational este reprezentata de responsabilii pentru gestionarea riscului operational. Conducerile unitatilor sunt direct responsabile pentru implementarea unui proces solid si comprehensiv de management al riscului operational. A doua linie de aparare este reprezentata de un departament independent de risc operational sustinut activ de departamente specializate in cazul in care sunt necesare cunostinte specifice (IT&C, echipa responsabila pentru planul de continuare a activitatii Business Continuity Plan, etc) Departamentul de audit nu va fi parte din procesul curent de management al riscului operational, iar responsabilitatea lui consta exclusiv in revizuirea si controlarea acestui proces in mod independent. Metode de masurare a riscului Masurarea riscului a devenit tot mai complexa si mai cantitativa. Un cadru solid al administrarii riscurilor trebuie sa cuprinda diverse metode. Metodele folosite trebuie sa surprinda riscurile si sa permita agregarea riscurilor la diverse nivele si structurarea lor dupa diverse criterii, ca de exemplu pe produse, pe arii geografice sau tipuri de riscuri. In prezent, de exemplu la nivelul Centralei Bancii se foloseste abordarea parametrica pentru riscul de piata (pentru riscul de credit se foloseste distributia pierderilor). Masurarea riscului de piata necesita informatii adecvate despre pozitiile curente, conditiile din piata, si caracteristicile instrumentelor. Trebuie sa existe un control adecvat asupra tuturor elementelor din procesul de masurare si monitorizare a riscului de piata, inclusive adunarea si transmiterea datelor despre pozitii, factori si conditii de piata, premise cheie, parametri utilizati, calcularea indicatorilor de risc, si raportarea expunerilor de risc prin unitati corespunzatoare din punct de vedereal autoritatii si responsabilitatii.

10

Market risk a Marketprice m ovem ents


in the past
Standard-Normal-Distribution

Credit risk
Defaultof counterparties and rating downgrades
Log-Normal-Distribution

Operational Risk
Losses due to errors, fraud,... inthe past
Varying Distributions

Value at Risk

expected/ unexpected losses ( Credit VaR)

Losses and/ or higher costs

Total Risk Economic Capital

Capitalul economic poate fi definit ca si capitalul necesar unei tranzactii sau activitati/business pentru a acoperi riscul economic al acesteia, asa cum este perceput de catre banca. Acest indicator de risc poate fi de asemenea utilizat pentru masurarea performantei ajustata cu riscul aferent, prin compararea venitului cu riscul aferent (de exemplu RAROC si RORAC). Capitalul economic poate fi definit ca o rezerva pentru pierderi neanticipate, inclusiv cele care nu sunt incluse in bilant (ca de exemplu pierderea potentiala legata de o pozitie in derivative sau de o garantie), in functie de firma. Conceptul de pierdere neanticipata se refera la pierderea legata de valoarea de piata, si nu la rezultatele contabile. Acest concept se regaseste si in VaR. Definirea Valorii-la-Risc (Value-at-Risk, VaR) Riscul este incertitudinea cu privire la veniturile viitoare. VaR masoara cat ar putea sa piarda o firma/business intr-o anumita perioada de timp. VaR poate fi aplicat unei singure linii de activitate (business), poate fi folosit pentru comparatii intre mai multe linii de activitate si poate fi folosit pentru agregarea mai multor linii de activitate. VaR reprezinta pierderea potentiala pentru un portofoliu datorata miscarii adverse a pietei intr-un anumit interval de incredere (de ex. 99%) si pentru o anumita perioada de detinere (de ex.1 zi). VaR nu reprezinta pierderea maxima si nu contine informatii despre pierderea maxima. In plus, VaR nu reprezinta pierderea anticipata/asteptata. VaR este folosit pentru ca reduce mai multe riscuri de piata intr-un singur numar sau un numar mic de statistici. Totusi, rezultatele VaR sunt foarte dependente de premisele, algoritmii de calcul si metodele folosite. VaR nu ne arata cu certitudine ca pierderea potentiala va fi intr-un anumit interval de incredere (de ex. 99%); VaR estimeaza pierderea potentiala pe baza unui set specific de premise. O alta limitare a VaR este urmatoarea: nu estimeaza corect impactul variatiilor mari din piata. Pentru a raspunde acestor limitari in legatura cu calcularea VaR bancile trebuie sa foloseasca si scenarii de stres/criza (stress testing a se vedea mai jos). Folosirea unor scenarii de criza este foarte utila pentru a adresa punctele slabe legate de utilizarea VaR, deoarece acestea se axeaza conditii de criza (worst case scenarios) care pot fi in afara intervalului de incredere. Intervalul de incredere
11

Intervalul de incredere (sau probabilitatea) arata cat de des estimarea data de model va fi depasita in realitate. Utilizarea unui interval de incredere de 99% inseamna ca, daca modelul este corect, se anticipeaza ca pierderea din realitate va fi mai mare decat VaR intr-o singura zi pe parcursul unei perioade de 100 de zile. Un interval de incredere de 95% inseamna ca rezultatele din realitate vor depasi estimarea modelului de cinci ori intr-un interval de 100 de zile (sau o data la 20 de zile, sau o data pe luna). Definitia standard a VaR nu ne da informatii despre forma distributiei rezultatelor; ne arata doar probabilitatea ca pierderea sa fie mai mare decat VaR. Pe masura ce intervalul de incredere este mai aproape de 100% vor exista mai putine evenimente care sa nu fie acoperite de VaR. Cu alte cuvinte, un interval de incredere de 99% este mai conservator decat unul de 95%. Intervalele de incredere sunt exprimate de multe ori ca numar de deviatii standard (de ex. exista probabilitatea ca rezultatele actuale sa depaseasca estimarea modelului daca preturile se modifica cu mai mult de doua deviatii standard, ceea ce reprezinta aproximativ un interval de incredere de 95%). Intervalul de incredere este foarte important pentru interpretarea nivelului expunerii si marimii limitelor de risc. Alegerea unui anumit interval de incredere trebuie sa fie in concordanta cu scopul masurarii si structurii limitelor. De exemplu, bancile care aleg un interval de incredere mai mic ar trebui sa-si micsoreze si limitele de risc, in conditiile in care apetitul de risc ramane neschimbat. Perioada de detinere Perioada de detinere reprezinta perioada de timp pentru care se modeleaza pierderea pentru portofoliu. De obicei se presupune ca portofoliul nu se modifica in perioada de detinere. Alegerea perioadei de detinere depinde de frecventa tranzactiilor si impactul lor asupra portfoliului si perioada de timp necesara pentru inchiderea pozitiei (lichidarea portfoliului). Serii de date Pe langa intervalul de incredere si perioada de detinere, in modelele VaR prezinta importanta si urmatoarele: Seriile de date; Ponderarea datelor; Sursele folosite pentru construirea bazelor de date; Frecventa actualizarii bazelor de date; Pentru modelele utilizate pentru masurarea riscului, bancile trebuie sa aleaga seriile de date care vor sta la baza calcularii volatilitatilor si corelatiilor. In acest sens trebuie luate in considerare sursele, orizontul de timp, frecventa actualizarii si momentul din zi folosit pentru actualizare. Seriile de date pot fi obtinute prin utilizarea informatiilor istorice sau din asteptarile bazate pe ratele de piata curente. Desi fiecare modalitate prezinta avantaje in functie de conditiile din piata, informatiile istorice sunt utilizate de cele mai multe ori. Alegerea unui orizont/perioade de timp pentru strangerea datelor depinde de relevanta perioadelor anterioare in conditiile de piata curente si de felul in care vor fi considerate evenimentele de piata recente. Daca piata este mai volatila, utilizarea unui orizont de timp mai mare poate sa subevalueze riscul deoarece indicatorul de risc va fi ajustat mai incet. Un orizont de timp mai scurt va face ca indicatorul de risc sa se ajusteze mai repede la noile conditii din piata. Un alt punct de luat in seama in selectarea datelor este excluderea anumitor date, ca de exemplu datele care reprezinta evenimente cu o probabilitate scazuta. Includerea unor astfel de date ar supraevalua riscul in conditii de piata stabila. Pe de alta parte, neincluderea unor date istorice care reflecta o volatilitate mai mare a pretului poate conduce la subestimarea riscului. Frecventa de actualizare a datelor este un alt punct de luat in seama. Frecventa trebuie sa fie suficient de mare pentru a produce un set de date statistice corespunzator. In plus, trebuie luat in considerare si momentul zilei in care sunt colectate datele (de ex. sfarsitul zilei, in timpul zilei, pretul cel mai mare sau mai mic). In procesul de selectare a parametrilor seriilor de date nu exista un singur raspuns corect. Relevanta rezultatelor depinde de conditiile de piata.

12

Agregarea Pentru consolidarea rezultatelor trebuie luate in considerare mai multe puncte. Un punct important il reprezinta determinarea corelatiilor pe diferite piete (de ex. piata valutara) si intre diferite piete (de exemplu intre cursurile de schimb si ratele dobanzii). Coeficientul de corelare care se modifica in functie de legatura existenta intre miscarile a doua variabile ale riscului de pret reprezinta masura in care cele doua variabile se modifica in acelasi mod. Coeficientul este cuprins intre 1 si +1. Cu cat legatura intre doua variabile este mai puternica cu atat coeficientul este mai aproape de 1 sau 1. Coeficientii de corelare se pot calcula pe baza datelor istorice sau pe baza asteptarilor deduse din conditiile de piata curente. Felul in care bancile utilizeaza corelatii in sistemele de administrare a riscurilor variaza foarte mult. De aceea rezultatele masurarii riscului pentru acelasi portofoliu pot fi diferite in functie de premisele in legatura cu corelatiile. De cele mai multe ori corelatiile sunt utilizate in cadrul unei anumite piete. Datorita limitarilor impuse de sisteme de calcul, corelatiile intre piete se folosesc mai putin. Cu privire la corelatii trebuie spus ca acestea pot fi instabile daca piata este mai volatila. In general utilizarea unor corelatii mai mici va fi reflectata intr-un risc redus al portofoliului. In acelasi timp insa folosirea unor corelatii mai mici va atrage o subestimare a riscului in conditiile unor piete mai volatile. Daca o banca foloseste corelatii pentru agregarea riscurilor, analiza va trebui sa tina seama de date actualizate in mod regulat. Pentru consolidarea expunerii la nivel de institutie, se presupune frecvent ca expunerile nu sunt corelate. Daca se face aceasta presupunere, ca expunerile nu sunt corelate (corelatiile sunt egale cu zero), pentru agregare se foloseste metoda radacinii patrate a sumei patratelor, aceasta reprezentand o metoda statistica larg utilizata pentru agregare. O metoda alternativa este utilizarea sumei simple, in acest caz plecandu-se de la premisa ca corelatiile sunt perfect pozitive (egale cu 1). In plus, poate fi utilizata si o combinatie de metode de masurare a riscului care se bazeaza pe caracteristicile instrumentelor. De exemplu, riscul ratei dobanzii aferent pozitiilor in titluri cu rata fixa care este masurat prin metoda varianta/covarianta poate fi agregat cu riscul ratei dobanzii aferent pozitiilor pe optiuni care este masurat prin metoda simularii. Ceea ce face ca agregarea sa fie posibila este intervalul de incredere folosit. Pentru dezvoltarea unui indicator de risc la nivel consolidat trebuie sa se faca cateva concesii. Acestea sunt importante mai ales in cazul unor unitati de tranzactionare descentralizate, unitati in cateva tari sau zone ale globului, sau in cazul utilizarii mai multor sisteme computerizate (adesea datorita fuziunilor). Cu toate acestea, aceste probleme pot fi depasite. Timpul este un factor important insa. Datorita complexitatii unor produse si a necesarului de calcule, sunt necesare aproximari si compromisuri pentru a obtine o estimare a riscului la nivel agregat. Banca trebuie sa-si evalueze permanent presupunerile facute si descrierile simplificate ale pozitiilor. Cerintele cu privire la datele necesare ar trebui incluse in planurile IT pe termen lung. Alte premise in legatura cu calcularea VaR De multe ori pentru calcularea VaR se fac urmatoarele presupuneri: Cerinta de stationaritate (stationarity): o fluctuatie a pretului de1% poate apare in orice zi cu aceeasi probabilitate. Independenta: fluctuatiile zilnice sunt independente; o reducere cu x% a pretului intr-o zi nu anticipeaza in nici un fel miscarea din ziua urmatoare. Consistenta in timp: premisele facute pentru o perioada se mentin si pentru un orizont de timp care include mai multe perioade. Distributia: fluctuatiile zilnice formeaza o distributie normala cu media zero si deviatia standard de 100bp (puncte de baza sau basis points). Calcularea VaR necesita cateva presupuneri cu privire la valorile viitoare ale portofoliului. Exista cel putin trei modalitati pentru a calcula variatia pretului de la ziua T la ziua T+1: Modificarea absoluta: St+1 St Variatia simpla: St+1/St
13

Metoda compusa - continuu (continuously compounded return): ln(St+1/St) Calcularea variatiei prin metoda absoluta nu respecta cerinta de stationaritate. De exemplu, cursul de schimb JPY/USD in doua perioade de timp in care cursul a fost 180JPY/USD si respectiv 90JPY/USD: o modificare de 2 JPY are aceeasi probabilitate de a se intampla la nivelul de 180JPY/USD si la nivelul de 90 JPY/USD? Variatia simpla respecta cerinta de stationaritate, dar nu este in concordanta cu cerinta privind consistenta in timp. A treia metoda este in concordanta si cu cerinta de consistenta in timp. Exista o exceptie de la folosirea metodei compus-continuu in locul metodei modificarii absolute pentru calcularea VaR. Aceasta exceptie se refera la ratele de dobanda, ca de exemplu ratele de dobanda aferente titlurilor cu discount, randamentul pana la maturitate (yield to maturity), spread-uri pentru contracte swap, spread-uri de credit, etc. Cand se masoara variatia ratei dobanzii pentru calcularea VaR se masoara variatia absoluta a ratei respective. O reducere a ratei dobanzii pentru titlurile cu discount cu maturitate de trei luni de la 20% pe an la 19,5% pe an va fi masurata ca o modificare de 50bp. Calculele VaR trebuie ajustate pentru a tine cont si de efectul duratei (duration, D). O modificare de 1% in factorul de risc (rata dobanzii) nu inseamna neaparat o modificare de 1% a valorii pozitiei, ci mai degraba o modificare a valorii de D%. De exemplu, sa luam in considerare un portofoliu de titluri guvernamentale de 1.000.000 USD cu o durata de 3 ani si o deviatie standard zilnica de 10bp (sau 0,1%). VaR este egal cu 2,33 * 0,0010*3*1.000.000 = 6.990 USD. Indicatorul VaR zilnic poate fi utilizat pentru calcularea VaR pentru o anumita perioada de timp o saptamana (5 zile), o luna sau un an. Metoda radacinii patrate este folosita in acest sens. Conform acestei metode VaR pentru un anumit numar de zile N este egala cu radacina patrata din N inmultit cu VaR zilnica (SQRT(N) * VaR zilnica). Astfel VaR pentru 1 saptamana este egal cu SQRT(5) * (VaR zilnica). Diversificarea si VaR (exemplu) Efectul diversificarii este ilustrat mai jos: Sa presupunem o pozitie in doua valute: O pozitie long de 100 miliare ROL pe USD O pozitie short de100 miliarde ROL pe EUR Aceasta pozitie poate fi interpretata ca un pariu pe aprecierea relativa a USD fata de EUR. Pentru a calcula riscul pozitiei se pleaca de la urmatoarele premise: Fluctuatiile sunt distribuite normal avand media de zero si deviatia standard de 64bp pentru USD si 29bp pentru EUR; Un interval de incredere de 99%. Ca urmare VaR1% corespunzator fiecarei pozitii poate fi calculat. Pentru pozitia pe EUR o fluctuatie de 2,33 ori deviatia standard (corespunzatoare intervalului de incredere de 99%) este echivalenta cu o miscare de 2,33 x 29bp = 68bp, iar pentru pozitia pe USD este echivalenta cu o miscare de 2,33 x 64bp = 149bp. Ca urmare, VaR1% exprimat in ROL pentru aceste pozitii este: 1,49 miliarde ROL (100 miliarde ROL x 0,0149) pentru pozitia pe USD si 0,68 miliarde ROL pentru pozitia pe EUR. Riscul intregului portofoliu nu este dat de insumarea VaR corespunzatoare fiecarei pozitii. (1,49 miliarde + 0,68 miliarde = 2,17 miliarde ROL). Probabilitatea de a pierde bani din ambele pozitii este mica. Corelatia intre cursurile ROL/USD si ROL/EUR trebuie luata in considerare. Pentru a calcula VaR la nivel de portofoliu se aplica urmatoarea formula: ROL VaR = SQRT(VaR12 + VaR22 + 2Correl12VaR1*VaR2) Presupunand ca corelatia este 0.08897, VaR la nivel de portofoliu este: VaRp = SQRT(1,492 + (-0,68)2 + 2 x (-0.08897) x (1,49) x (-0,68)) VaRp = 1.69 miliarde ROL Este o mare diferenta intre riscul nediversificat, 2,17 miliarde ROL, si riscul diversificat, 1,69 miliarde. Utilizarea masurii de risc nediversificat pentru cerintele de capital inseamna ca se pleaca de la premisa ca exista corelatii perfect positive intre diverse pozitii, premisa care nu este corecta pentru portofolii diversificate. VaR nediversificata presupune ca toate preturile se misca in directia adversa simultan, ceea
14

ce nu se intampla in realitate. O alta abordare ar fi sa plecam de la premisa ca exista corelatii zero, ceea ce inseamna utilizarea metodei radacinii patrate din suma patratelor. Modele de risc de piata Cele trei metode de calculare a VaR sint descrise pe scurt mai jos: Metoda varianta/covarianta sau parametrica (variance/covariance) VaR delta-normal Metodologia standard RiskMetrics cuantifica pozitiile prin maparea fluxurilor de numerar ale tuturor tranzactiilor. Se presupune ca distributia variatiilor in legatura cu aceste pozitii este normala. Modificarea valorii fluxurilor este aproximata de multiplicarea valorii fluxului cu variatia. Maparea fluxurilor poate fi foarte laborioasa si nu se refera si la alte riscuri, altele decat cele referitoare la pret si rata dobanzii. Metodologia delta-normal este putin mai generala decat metodologia standard RiskMetrics, care ia in considerare factorii de risc si nu maparile de fluxuri pentru masurarea riscului. Se presupune ca factorii de risc formeaza o distributie normala multivariata si reprezinta derivata de ordin 1. De aceea modificarea valorii portofoliului este lineara, iar pozitia pe fiecare factor de risc si calcularea VaR arata identic cu abordarea RiskMetrics, cu toate ca premisele sunt diferite. VaR delta-gamma Exista doua astfel de metodologii VaR. In ambele cazuri, sensitivitatea portofoliului este reprezentata de derivata de ordin unu si doi in legatura cu factorii de risc. Factorii de risc delta si gamma sunt utilizati pentru calcularea primelor patru momente ale distributiei variatiilor portofoliului. O anumita functie a distributiei normale este aleasa pentru a corespunde acestor momente. Procentul (percentile) distributiei normale poate fi transformat apoi in procentul distributiei reale prin multiplicarea volatilitatii cu cuantila distributiei normale standard pentru a obtine modificarea varibilei normale, si apoi prin multiplicarea pretului spot cu emofificare se obtine miscarea in sus si prin impartirea la emofificare se obtine miscarea in jos. Simularea istorica In comparatie cu celelalte doua metode, simularea istorica implica mai putine cerinte de implementare. Pe baza premisei de stabilitate in viitorul apropiat aceasta metoda ia in considerare modificarile istorice ale factorilor de piata care sunt relevante pentru pozitiile curente. In acest sens exista trei etape: Generarea unui set de variatii istorice a factorilor de risc. Se calculeaza variatiile absolute sau relative, de exemplu pentru 250 zile. Calcularea variatiei valorii portofoliului pentru fiecare variatie istorica. Variatiile istorice se aplica fiecarei perioade pentru a obtine valori pentru toate datele. Aceasta calculatie a variatiei valorii portofoliului inseamna reevaluarea completa a intregului portofoliu pe baza sensitivitatii la fiecare factor de risc (delta, gamma, vega) sau folosirea interpolarii (pe baza unor tabele de sensitivitate precalculate). Calcularea VaR. Deoarece s-a determinat intreaga distributie a variatiilor portofoliului, procentul necesar poate fi obtinut direct din tabelul referitor la rezultatele simularii sau se poate modela distributia variatiei portofoliului, iar variatiile in valoarea portofoliului pot fi deduse in functie de intervalul de incredere folosit. Avantajul principal al simularii istorice este dat de faptul ca este o metoda complet ne-parametrica; simularea istorica nu depinde de nici o presupunere legata de distributia factorilor de risc. Caracterul nonparametric inseamna de asemenea si ca volatilitatile si corelatiile nu trebuie estimate deoarece sunt reflectate de setul de date. Un dezavantaj major al acestei metode este ca istoria nu se repeta, ca nu acopera variatiile in structura pietei si ca nu include si evenimente extreme. Simularea Monte Carlo Aceasta metoda are cateva caracteristici comune cu simularea istorica. Cu toate acestea simularea Monte Carlo este un model care foloseste un set de variabile random pentru a genera mai multe scenarii pentru fiecare factor de risc. Fiecare scenariu simulat are toate datele de piata necesare pentru reevaluarea portofoliului. Valorile portofoliului (una pentru fiecare scenariu) pot fi apoi utilizate pentru a calcula VaR
15

asa cum s-a descris in simularea istorica. Crearea unui model care sa cuprinda toti factorii de risc care influenteaza portofoliul respectiv presupune existenta unei tehnologii computerizate. Simularea Monte Carlo implica trei etape: Specificarea tuturor factorilor de risc relevanti si estimarea parametrilor aferenti cum ar fi valorile anticipate, volatilitatile, si corelatiile; Construirea scenariilor de pret prin folosirea unei metode de generare a unor numere aleatoare; Evaluarea portofoliului pentru fiecare scenariu. In fiecare scenariu se genereaza un set de valori pentru factorii de risc care este utilizat in modelele de pret pentru fiecare titlu din portofoliu. Acest proces este repetat de un numar foarte mare de ori pentru a obtine o distributie a variatiei portofoliului pentru o anumita perioada de timp. Aceasta etapa este similara simularii istorice, cu exceptia faptului ca simularea Monte Carlo poate genera un numar mai mare de scenarii. Indicatorul VaR pentru un interval de incredere de 99% poate fi apoi obtinut distanta dintre zero si procentul de 1% al distributiei. Modele pentru riscul de participatie Riscul de participatie poate fi tratat ca fiind risc de piata sau risc de credit, in functie de strategia bancii in legatura cu participatia respective. Ca urmare, VaR pentru riscul de participatie se calculeaza pe baza unui model de risc de credit sau de piata. Evaluarea modelelor de masurare a riscului de piata In acest sens ar trebui combinate validarea, independenta, calibrarea, si back-testing-ul, care arata potentialele puncte slabe ale modelelor de masurare a riscului de piata. Acestea sunt decrise mai jos. Validarea Validarea este procesul prin care 1) se evalueaza logica interna a modelului (se verifica si acuratetea matematica), 2) se compara predictiile modelului cu evenimentele ulterioare, si 3) se compara modelul cu alte modele existente, interne sau externe (daca este posibil). Modelele noi, atat cele interne cat si cele cumparate de la furnizori externi, trebuie sa fie validate. Evaluarea este mai intensa pentru modelele dezvoltate intern intrucat acestea nu sunt testate in afara bancii. Frecventa validarii modelelor depinde de schimbarile care afecteaza riscul sau preturile si procesul de control existent. Modificarea conditiilor de piata care afecteaza riscul si pretul, si ca urmare modelul, ar trebui sa indice nevoia de validare. Politicile de administrare a riscurilor ar trebui sa prezinte scopul validarii, frecventa, cerintele de documentatie, si raspunsurile conducerii. Politicile ar trebui sa ceara cel putin evaluarea algoritmilor semnificativi si a premiselor inainte de a folosi modelul si mai apoi evaluarea modelului dupa cum se schimba conditiile din piata. Evaluarile interne trebuie realizate de unitati independente fata de unitatile care utilizeaza modelele, daca este posibil. Evaluarea poate, daca este necesar, sa fie suplimentata de revizuiri externe, ca de exemplu experti in modele si tehnici pentru administrarea riscurilor. Calibrarea Calibrarea se face in doua etape. Mai intai, se verifica ca modelul are o logica interna riguroasa. In etapa a doua se observa preturile pietei pentru a ajusta parametrii modelului. De exemplu, daca rezultatele modelului sunt sub preturile pietei pentru caps si floors, se poate ca volatilitatea folosita de model sa fie sub volatilitatea pietei. Ajustarea repetata a volatilitatii parametrilor modelului pina cand acestia vor corespunde cu preturile pietei se numeste convergenta la piata (convergence to market). Back testing-ul Tehnicile de verificare a acuratetei modelelor VaR sunt numite si verificari ale realitatii si sunt importante pentru institutiile de reglementare si pentru administratorii de risc. Aceasta procedura are rolul de a verifica ca rezultatele modelului VaR nu supraevalueaza si nici nu subestimeaza riscul. Comitetul Basel recomanda utilizarea back-testing-ului pentru verificarea acuratetii in legatura cu rezultatele VaR. In acest process ar trebui evitata utilizarea rezultatelor VaR care se bazeaza pe intervale de incredere mari acestea pot face ca pierderile actuale mai mari decat rezultatele VaR sa fie foarte rare; in plus, perioada necesara pentru obtinerea unui set de date care sa contina suficiente astfel de excese in vederea obtinerii unor rezultate semnificative este mai indelungata (Kupiec 1995). Cu cat intervalul de incredere este mai mic, cu atat mai multe informatii sunt disponibile despre metodele folosite pentru masurarea riscului.
16

Calcularea VaR presupune ca portofoliul nu se schimba in timpul perioadei de detinere. In practica se fac noi tranzactii, apar noi comisioane si diversele titluri sunt tranzactionate la un pret mai mare sau mai mic decat pretul mediu. In principiu, exista doua modalitati pentru back-testing: Compararea VaR cu rezultatele murdare (dirty P&L), care includ aspectele mentionate mai sus; Compararea VaR cu rezultatele curate/ipotetice (clean/hypothetical P&L). Pentru calcularea rezultatelor curate valoarea de piata a unei pozitii este calculata de doua ori in ziua de tranzactionare si in ziua urmatoare (la pretul nou). Aceasta solutie este mai buna, dar presupune eforturi suplimentare. Aceasta abordare este preferata. Testarea la stres/in conditii de criza (stress testing) Aceasta testare arata impactul unui eveniment ipotetic sau a unui scenariu specific asupra portofoliului. Aceasta testare este necesara deoarece presupunerea facuta in legatura cu distributia standard normala nu exista in realitate si rezultatele VaR nu ne dau informatii despre pierderea potentiala la extremitatile distributiei. Testarea in conditii de criza completeaza rezultatele obtinute prin modelul VaR si are semnificatii diferite. Rezultatele ne arata care este pierderea potentiala in cazul unui eveniment specific, dar nu ne arata (si nici nu are ca scop) probabilitatea aparitiei unui astfel de eveniment. Testarea in conditii de criza incepe cu definirea unui set de scenarii ipotetice si acestea pot fi grupate astfel: Scenariu stilizat o modificare simulata a ratei dobanzii, a cursului de schimb, pretului unei actiuni sau marfuri. Aceste scenarii pot varia de la modificari relativ moderate pina la modificari extreme, iar acestea pot fi exprimate in valoare absoluta, in valoare relativa sau in unitati de deviatie standard (modificarea pretului este impartita la deviatia standard istorica a pretului respective). De exemplu, unele scenarii se refera la o modificare paralela a curbei randamentelor de +/-100 bp, variatia anumitor rate de dobanda cu 25bp, variatia unui indice cu +/-10%, variatia cursului de schimb cu +/-6%, modificarea volatilitatii cu +/-20%. Evenimente reale extreme se refera la evenimente extreme care au avut loc in realitate intr-o anumita perioada de timp. In practica, implementarea include colectarea datelor de-a lungul timpului, identificarea variatiei maxime si in final utilizarea acesteia. Evenimente ipotetice singulare (one-off) in acest caz se considera cateva evenimente imaginare si consecintele acestora. Unele evenimente ipotetice nu sunt evidente intotdeauna si necesita cunostiinte in diverse domenii (de exemplu politica, domeniul juridic, etc). Evaluarea efectelor fiecarui scenariu asupra preturilor tuturor instrumentelor trebuie luata in consideratie. Elementul cheie este senzitivitatea pozitiilor respective la diversi factori de risc in legatura cu care s-au facut scenariile ipotetice. Aceasta analiza ar trebui sa arate vulnerabilitatea portofoliului (si a rezultatelor VaR) la o varietate de riscuri mai putin vizibile. Exemple in acest sens pot fi pericolul unei variatii mari in piata (cu toate ca pozitiile sunt acoperite impotriva riscului unei variatii mici in piata), consecintele modificarii volatilitatii, dependenta de anumite corelatii, etc. Definirea capitalului de risc Una din functiile primare ale unui departament de Risk Management este protejarea capitalului bancii si in acelasi timp asigurarea ca banca poate sa-si asume riscul necesar generarii unei profitabilitati rezonabile. Legarea strategiei de afaceri de strategia de administrare a riscurilor permite bancii sa-si stabileasca apetitul de risc. Apetitul de risc arata natura si nivelul riscurilor care sunt acceptabile pentru banca si pentru diferitele segmente de activitate ale bancii. Dupa ce se defineste marimea riscului pe care banca doreste sa si-l asume, banca determina si riscul pe care poate sa si-l asume. Ca regula, nivelul maxim al riscului pe care banca poate sa si-l asume este limitat de capitalul pe care trebuie sa-l mentina datorita cerintelor legale si pentru mentinerea rating-ului, cat si de cel stabilit prin schema de alocare a capitalului economic. Toate acestea reprezinta limitari ale riscului pe care banca poate sa si-l asume. In plus banca trebuie sa-si monitorizeze cerinta de capital conform legilor in vigoare.
17

Factori care influenteaza marimea capitalului:

Riscul

Capitalul conf. legii

Actionarii wner Marim ea capitalului

Capitalul economic Capitalul economic stabilit prin metodologiile de alocare interna a capitalului este important in definirea apetitului de risc. Capitalul economic reprezinta nivelul capitalului necesar acoperirii pierderilor neanticipate pentru anumite intervale de incredere. Definitia capitalului economic: Este capitalul necesar pentru acoperirea pierderilor neanticipate anuale pe baza probabilitatii de default corespunzatoare rating-ului pe care banca il are in vedere. Capitalul economic este capitalul minim necesar si ca urmare este o masura de risc la nivelul unui an, (si aproape intotdeauna) VaR ajustata la nivelul unui an. Pe baza rating-ului pe care Centrala Bancii il are in vedere, intervalul de incredere este de 99,95% (1 este rata de default corespunzatoare rating-ului urmarit de banca). Deoarece VaR reprezinta o masura a capitalului economic care trebuie tinut pentru a acoperi riscul, indicatorul VaR al unui segment de activitate poate fi utilizat pentru masurarea rezultatelor segmentului de activitate ajustate cu capitalul de risc. In functie de scopul utilizarii indicatorului de performanta, se poate calcula VaR pentru un singur segment de activitate, sau VaR marginal pentru un segment de activitate ca parte a unei intregi institutii, luand in considerare reducerea capitalului de risc datorata diversificarii. Datorita utilizarii unor metode comparabile (VaR) pentru toate tipurile de riscuri exista compatibilitate orizontala si verticala (de exemplu este posibila transformarea in indicator VaR 99% pentru 1 zi). Pe baza alocarii interne a capitalului, care arata si nivelul capitalului economic banca poate sa stabileasca si capacitatea de asumare a riscului. Capacitatea de asumarea a riscului reprezinta limita superioara pentru riscurile operative.

18

(Rezerva de capital

Limita totala de risc a bancii

Capital
(econom ic )

Capital Economic
(VaR anualizat 99,95% )

totala

utilizarea a lim itelor de risc

Capacitate de asum are a riscului


Profituri Operationale

Nivelul

(de ex.. VaR 99% )


Pierderi asteptate

riscului

Capacitatea de asumare a riscului (risk taking capacity, RTC) Asa cum s-a mentionat mai sus, RTC trebuie sa acopere VaR calculat pe baza unui interval de incredere de 99%. In plus, perioada de detinere este stabilita in functie de natura activitatii, de exemplu 1 an pentru riscul de credit, 10 zile pentru portofoliile de tranzactionare. RTC este alcatuita din profitul operational, surplusul de capital si unele rezerve. Acestea pot fi utilizate pentru acoperirea riscului fara a reduce activitatea existenta. Deoarece profitul operational este inclus in RTC, pierderile asteptate trebuie incluse in VaR. Capacitatea de asumare a riscului:
Surse primarept. acoperirea riscului - profitul operational RTC

(probabilitate mare)

Surse secundare pt. acoperirea riscului - rezerve - surplusul de capital Alte surse pt. acoperirea riscului - rezerve - capital subscris - capital subordonat +

(probabilitate m edie)

(probabilitate m ica) (probabilitate f. m ica) (de ex. 0,01% )

Limite de risc Exista trei metode principale de administrare a riscului intr-o banca si anume: autorizarea, controlul si stabilirea limitelor. Autorizarea este procesul prin care banca decide ce produse va oferi, iar controlul arata procesele si procedurile de executare a tranzactiilor. Totusi acestea au o utilizare limitata daca nu exista si o limitare a tranzactiilor. Stabilirea limitelor apare ca un mijloc esential pentru administrarea riscurilor. Corelatiile si riscul de concentrare: diversificarea este foarte importanta in administrarea riscurilor. Banca trebuie sa-si limiteze expunerile pentru a preveni orice eveniment cu impact major asupra capitalului. Concentrarea poate sa existe in legatura cu o anumita piata, contrapartida, etc. In realitate exista o
19

tensiune intre tendinta unei institutii de a-si folosi competentele cheie si avantajul comparativ pe acele segmente de piata profitabile, ceea ce da nastere la concentrari, si dorinta de diversificare a veniturilor si expunerilor. Structura limitelor pentru riscul de piata trebuie sa fie consistenta cu apetitul de risc al consiliului de administratie si capacitatea sistemului de masurare a riscului. Banca trebuie sa foloseasca o varietate de limite pentru a avea o imagine cat mai clara cu privire la riscurile de piata. Un singur tip de limite este in general insuficient pentru a controla riscul de piata; diverse tipuri de limite se completeaza reciproc. Limite VaR consolidate reprezinta un mecanism de a controla riscul la nivel de banca sau grup. Traderii au nevoie de limite suplimentare (de exemplu limite pentru stoparea pierderii) pentru a controla riscul la nivel de serviciu sau la nivel de portofoliu. Limite VaR Exista o limita de risc globala in Centrala Bancii, care include riscul de credit, de piata, de participatie si operational. Aceasta limita se bazeaza pe un interval de incredere de 99.95 %, si un orizont de timp de 1 an. In scopul administrarii riscurilor se folosesc si alte intervale de incredere si orizonturi de timp. In plus, exista o limita si se calculeaza VaR si la nivel de banca se aplica aceeasi procedura la nivelul unei singure banci (NWU). Un alt nivel este impartirea limitelor VaR pe expuneri si pozitii individuale. Limite de senzitivitate Limitele de senzitivitate, cunoscute si ca limite notionale, nominale si de expunere, reprezinta limite suplimentare limitelor VaR. In functie de factorul de risc pot fi utilizate cateva tipuri de limite: Limite de maturitate sau limite de gap (de refixare a ratei): au rolul de a reduce riscul de piata prin limitarea maturitatii si/sau prin controlarea volumului de tranzactii care maturizeaza sau isi refixeaza pretul/rata intr-o anumita perioada. Limitele de maturitate sunt folositoare si pentru controlul lichiditatii. In general aceste limite sunt exprimate ca volum si/sau valoare pentru o anumita perioada de timp (de ex. o zi, o saptamana sau o luna). Limitele de maturitate sau gap nu anticipeaza si nu furnizeaza informatii adecvate despre riscul de piata. Marimea nominala a expunerii este o masura inadecvata a riscului deoarece nu surprinde senzitivitatea si volatilitatea pretului. Limite pentru pozitiile nete sau brute: limitele pentru pozitii brute restrictioneaza marimea pozitiilor lungi sau scurte intr-un anumit instrument. Limitele pentru pozitii nete tin cont de compensarea naturala a pozitiilor lungi si scurte. Limite basis point (BPV, PVBP, Val01): exprima variatia absoluta a rezultatelor cand curba randamentelor se modifica paralel cu un punct de baza. Durata (duration) masoara senzitivitatea valorii actualizate sau a pretului instrumentelor financiare la variatia ratei dobanzii. Calculand durata medie ponderata a instrumentelor dintr-un portfoliu, senzitivitatea la pret a instrumentelor poate fi agregata pe baza unui singur indicator care transforma pozitiile nominale intr-o senzitivitate la pret agregata pentru acel portofoliu. Limite de volum sau notionale: sunt foarte folositoare pentru controlarea capacitatii operationale si, in unele cazuri, a riscului de lichiditate. Limitele notionale pot fi foarte folositoare pentru instrumente ilichide, pentru care VaR este mai putin relevant datorita frecventei si volatilitatii pretului. Limitele notionale pot fi folosite pentru a controla intrarea pe anumite piete derivate. Limitele notionale si de volum nu reprezinta un indicator adecvat pentru riscul de piata si nu sunt acceptabile fara alte tipuri de limite. Limitele nominale reprezinta expunerea totala in legatura cu sursele de risc (instrumente, piete, contrapartide, etc.). Limita nominala este de asemenea foarte folosita pentru controlarea riscului de credit. In functie de activitate si produse exista mai multe tipuri de limite, ca de exemplu limite de tara, limite comerciale, limite pentru piata monetara. Limitele sunt impartite apoi pe maturitati, valute sau o combinatie a acestora. Expunerea legata de acordarea creditelor este exprimata fie de sumele trase curente (nete) sau de limita totala a facilitatii asa cum reiese din documentatia facilitatii. Limitele nominale pot fi folosite cu privire la multe instrumente tranzactionate, iar expunerea poate fi considerate
20

pe baza ponderata (valoare echivalenta de credit/loan equivalent amount) de exemplu volumul nominal al instrumentelor derivate este ponderat cu riscul de piata respectiv. Limite delta: sunt folosite pentru a combina pozitii spot si pe derivative pe titluri de capital. Premisa folosita este (pe baza marcarii la piata) miscarea paralela de 1% pentru intreaga piata. Limite gamma negative: se foloseste suma gamma pe baza variatiei pietei cu 1% pentru titluri de capital sau cu 1 punct de baza pentru instrumente cu venit fix (minus). Pozitie bruta/spread: reprezinta o limita de volum agregata pentru limitarea pozitiilor. Limite de pozitie individuale: reprezinta pozitia delta neta maxima intr-un singur titlu. Limita privind marimea maxima a unei tranzactii: reprezinta suma maxima pentru o tranzactie. Limita vega: reprezinta limita pentru indicatorul Vega total pentru derivative. Limite pentru limitarea pierderii Limita pentru limitarea pierderii reprezinta totalul rezultatelor realizate si nerealizate pentru o anumita perioada de timp. Aceasta limita este importanta pentru ca este o limita de avertizare a conducerii; poate fi definita si ca limita pierderilor totale anuale inlocuind VaR-ul anualizat pentru activitatile de tranzactionare in scopul alocarii capitalului economic. Raportarea riscurilor Obiectivul cheie pentru departamentul Risk Management este prezentarea clara a caracteristicilor activitatii firmei, inclusiv riscurile principale, relatia rezultate-riscuri reflectata de relatia profitabilitatii activitatilor cu capitalul economic, si impactul factorilor interni si de piata prezenti si potentiali. Este foarte important ca datele de risc sa fie transformate in informatii semnificative pentru administrarea riscurilor care contribuie la evaluarea si executarea deciziilor de afaceri. Un cadru general eficient cu privire la raportarea riscurilor se concetreaza pe generarea informatiilor de administrare a riscurilor care indeplinesc obiectivele si nevoile unor utilizatori diversi, printre care top manageri, conducerea executiva si alti utilizatori interni si externi. Dupa ce datele de risc au fost transformate in informatii de risc relevante, acestea trebuie livrate diversilor utilizatori intr-un mod rapid, flexibil si eficient. Rapiditatea este critica pentru monitorizarea pozitiilor de risc in conditiile unei piete in continua miscare. Flexibilitatea este importanta intrucat utilizatorii au perspective diferite in ceea ce priveste scopul, continutul, frecventa si formatul. Data fiind organizarea bancii la nivel local cu privire la departamentele de Risk Management, departamentul Risk Management din Centrala Bancii se concetreaza pe riscul consolidat al Bancii.

Piata

Categorii de risc FX IR EQ CR ...

Scenariu
Risc total pe seg. de activitate Limita pe seg. de activitate

Metoda

Segm ente activitate


Risk m anagem ent

Matrice riscuri
Pozitie totala pe tip de risc Lim ita pe tip de risc

Controlul integrat al riscurilor


21

Personalul si pregatirea Pregatirea permanenta si comunicarea sunt importante pentru administrarea eficienta a riscurilor. In permanenta apar lucruri noi cu privire la elementele de risk management descrise mai sus. Personalul care lucreaza in administrarea riscurilor trebuie sa fie la current cu noutatile referitoare la administrarea riscurilor astfel incat administrarea riscurilor sa fie imbunatatita. In plus este foarte important ca top management-ul, managerii si cei care realizeaza tranzactii cu risc sa cunoasca beneficiile administrarii riscurilor la nivel consolidat. Intelegerea metodologiilor de masurare si alte aspecte privind administrarea riscurilor permit acestora sa interpreteze corect analiza de risc, sa ridice intrebari pertinente despre riscuri si sa includa administrarea riscurilor in deciziile de afaceri. Comunicarea deschisa si clara este critica pentru a face ca intreaga firma sa cunoasca rolul si responsabilitatile unitatii de Risk Management (la nivel local sau de grup) si diversele initiative. Acest lucru stabileste asteptari corespunzatoare pentru diverse unitati din firma si ajuta la pastrarea unui echilibru intre obiectivele conducerii superioare, managerilor, a celor care isi asuma riscul si risk manageri. Departamentul Risk Management din Centrala Bancii considera ca este obligatoriu sa existe cel putin 2 (1+1) risk manageri la nivel local si sa aiba loc o intalnire anuala cu privire la risk management. In plus, acest departament ofera anual cursuri de pregatire. Structura Planificarea & Raportarea Formularea politicii de risc si procesul de bugetare cu privire la riscuri este un element din cadrul planificarii anuale. Deoarece planificarea este un proces de sus-in-jos si de jos-in-sus, aceeasi abordare se aplica si pentru procesul de bugetare cu privire la riscuri. Pentru a avea succes, atat managerii segmentelor de activitate cat si risk manageri trebuie sa fie implicati in formularea, evaluarea si implementarea strategiilor de afaceri si de administrare a riscurilor. Relatia intre cele doua parti trebuie sa fie o relatie de parteneriat si de munca in echipa si nu o interactionare cu caracter advers. Este important sa aratam ca risk manageri nu trebuie sa aiba aceeasi parere cu segmentele de activitate. Risk managerii trebuie sa sprijine segmentele de activitate pentru imbunatatirea intelegerii riscurilor si pentru asigurarea analizei tuturor riscurilor in orice tranzactie.

Board
Consulta nta & Raportar e

Decizii privind alocarea capitalului & concepte

Raporta ri Parametr ii

Functiuni Sediu Central Concept Risk Controlli e, Parametri Management ngg i, Raporta Control, Contabilitate re CFO & Controll Aprobare Aprobare limite ing . . . Credite Manual
e

Agenti eeeee

NWU

NWU

Un sistem eficient de administrare a riscurilor presupune un echilibru intre aspecte de infrastructura a risk management-ului ca de exemplu, roluri, responsabilitati, politici, metodologii, controale si mijloace de informare, si aspecte calitative ca de exemplu cultura, pregatirea profesionala si intelegerea.

22

Departamentul Risk Management la nivel de Centrala a Bancii are functie de support pentru a stabili un cadru consolidat pentru administrarea riscurilor. De asemenea sprijina procesul de alocare a capitalului si trimite rapoarte de risc conducerii Bancii. Departamentul Risk Management la nivel de Centrala are responsabilitate pentru riscuri de piata, credit si operational. Politicile si procedurile de administrare a riscurilor trebuie dezvoltate de sus-in-jos pentru a asigura consistenta si pentru a reflecta obiectivele strategice si apetitul de risc general al bancii. Aceasta inseamna ca politicile si procedurile pentru administrarea riscurilor in grup trebuie sa fie sprijinite de conducerea superioara care trebuie sa contribuie la raspandirea lor in cultura organizatiei. Riscurile trebuie masurate si consolidate la nivel de banca si de grup. De aceea datele trebuie colectate la nivel de grup si consolidate deoarece insumarea VaR calculate de departamentele locale de Risk Management nu ar fi o metoda corespunzatoare pentru masurarea riscurilor. In afara de monitorizarea limitelor aprobate la nivel de banca individuala este necesar sa se monitorizeze limitele la nivel de grup. Aceste limite trebuie sa ia in considerare capacitatea de asumare a riscului si aspectele legale. 3./4. Tinand cont de riscurile de piata, de credit si operationale ale activitatilor, alocarea capitalului poate fi facuta tinand cont de strategia de afaceri si relatia riscuri-rezultate pentru diverse segmente de activitate.

Banca 4 3 2 1 Control riscuri-rezultate Alocare capital Lim itarea riscurilor prin RTC Identificarea, m asurarea si agregarea riscurilor

In prezent datele sunt adunate din rapoartele existente care au fost definite de catre diverse departamente (de ex. Contabilitate, Treasury/NWB Coordination) in cooperare cu departamentul Risk Management. Aceste rapoarte sunt trimise departamentului Risk Management direct (de ex. raportul saptamanal cu privire la pozitii) sau indirect (de ex. raportul trimestrial pentru management) si includ date consolidate. Pentru administrarea riscurilor este esential sa fie stabilita o baza de date care sa contina cat mai multe informatii despre tranzactiile facute. In paralel cu imbunatatirea sistemelor si standardelor, departamentul Risk Management la nivel de Centrala a Bancii va imbunatati cerintele de date. Sistemul de administrare a riscurilor include si regulile si regulamentele existente cu privire la structura limitelor si procesul de aprobare a produselor descrise in alte manuale. Procesarea Tehnologia Date corecte, complete si trimise/primite la timp impreuna cu sisteme solide de integrare a informatiilor sunt o parte integranta a unui program eficient de administrare a riscurilor. Sistemele de administrare a riscurilor trebuie sa fie capabile sa includa si sa masoare riscurile majore la nivel global. Acest lucru inseamna ca datele despre tranzactii si pozitii, despre contrapartide, despre piata si presupunerile din modele sunt incluse in sistem in mod corespunzator.
23

Centrala Bancii implementeaza o tehnologie pentru administrarea riscurilor la nivel de Centala, aceasta fiind potrivita afacerilor si eficienta din punct de vedere al costurilor. Datorita functiunii de administrare a riscurilor si punctelor comune cu alte initiative tehnologice din banca, Centrala Bancii dezvolta un sistem de administrare a riscurilor la nivel Central asa cum este prezentat mai jos:

Riscuri Manual

Bloom berg

Modul Global Credit

Sistem Global Trezorerie

Departamentul de Risk Management central are rolul de a coordona aceste eforturi pentru a asigura ca aceste sisteme pot fi integrate in timp in conformitate cu cerintele Basel II. Referinte & materiale Departamentul Risk Management la nivel de grup din Viena: Head Office Function Risk Management; Document Grupul Raiffeisen: Market Risk Limit Utilization; Document Grupul Raiffeisen: Treasury Rule Book; Basel Committee on Banking Supervision: The New Basel Capital Accord, Consultative Document, April 2003; Basel Committee on Banking Supervision: Performance of Models-Based Capital Charges for Market Risk, September 1999; Basel Committee on Banking Supervision: An Internal Model-Based Approach to Market Risk Capital Requirements, April 1995; Basel Committee on Banking Supervision: Principles for the Management and Supervision of Interest Rate Risk, September 2003; Basel Committee on Banking Supervision: Amendment to the Capital Accord to Incorporate Market Risks, January 1996 updated to April 1998; Linda Allen, Anthony Saunders, Jacob Boudoukh: Understanding market, credit, and operational risk; Federal Reserve System: Trading and Capital Markets Activities Manual, September 2003; Comptrollers Handbook: Risk Management of Financial Derivatives, January 1997; Comptrollers Handbook: Interest Rate Risk, June 1997;

24

Andrew Kuritzkes, Til Schuermann, Scott M. Weiner: Risk Measurement, Risk Management, and Capital Adequacy in Financial Conglomerates, 25 November 2002; Francesco Saita: Risk Capital Aggregation: Risk Managers Perspective; Darryll Hendricks and Beverly Hirtle: Bank Capital Requirements for Market Risk: The Internal Models Approach, FRBNY Economic Policy Review/December 1997; Richard Herring, Til Schuermann: Capital Regulation for Position Risk in Banks, Securities Firms and Insurance Companies, October 2003; Beverly J. Hirtle: What Market Risk Capital Reporting Tells Us about Bank Risk, FRBNY Economic Policy Review, September 2003; Constantinos Stephanou: Regulating Market Risk in Banks, A Comparison of Alternative Regulatory Regimes, The World Bank/Financial Sector Development Dept., December 1996; Christopher Marshall, Michael Siegel: Value at Risk: Implementing a Risk Measurement Standard, Wharton Financial Institutions Center, June 1996; Mentiuni finale - Prin emiterea si aprobarea acestei Politici, o banca se aliniaza la cerintele stabilite prin Norma 17/2003 si Regulamentul 19/24 din decembrie 2006 emise de Banca Nationala a Romaniei de indeplinire a cerintelor Noului Acord de Capital Basel II. Aceasta politica este subiectul revizuirii anuale materializata prin prezentarea si aprobarea in cadrul Comitetului de Risc si face obiectul auditarii independente atat interne, cat si externe. - Privind Regulamentul BNR nr.18/17.09.2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora (publicat in MO nr.630/23.09.2009)

25