Sunteți pe pagina 1din 2

O scrisoare pierduta

Ca specie a genului dramatic in care sunt ilustrate intr-o maniera satirica tipuri umane si moravuri ale societatii, comedia apeleaza la limbaje scenice complexe pentru a provoca rasul. Ca trasaturi definitorii ale comediei pot fi mentionate: personajele care ilustreaza tipologii sociale diverse, conflictul derizoriu care are intotdeauna un final fericit si prezenta formelor comicului: ironia, satira, umorul. Publicata in 1884, O scrisoare pierduta se inscrie in seria operelor lui I.L. Caragiale, considerat drept un Moliere al romanilor. Comedie de moravuri si de intriga, efemeritatea comediei de moravuri, O scrisoare pierduta este o capodopera a dramaturgiei nationale. Tema degradarii vietii politice, sociale si private se concretizeaza prin surprinderea vietii publice si de familie a marii burghezii care, ajunsa la putere, se caracterizeaza printr-o dorinta extrema de parvenire. Titlul sintetizeaza intriga subiectului, scrisoarea pierduta devenind un intrument de santajului politic. Scrisoarea de dragoste care circula prin mai multe maini reprezinta un simbol al coruptiei si al compromisului intr-o lume in care pana si sentimentele au ajuns obiecte de negociere. Compozitional, piesa este realizata printr-o arta a constuctiei clasice. Cele 4 acte aduc in scena tot mai multe personaje, sugerand tensiunea si agitatia provocata de evenimentul politic. Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale: cronologia evenenimentelor, tehnica acumularii situatiilor si a inlantuirii evenimentelor. Actiunea este plasata intr-un orasel de provincie, capitala unui judet de munte, pe durata a 3 zile ale anului 1883. Relatiile temporale sunt in general cronologice, doar in anumite situatii, perspectiva temporala este discontinua, in care se remarca alternanta temporala a evenimentelor prin flash-back. Personajele sunt polarizate pe criteriul grupurilor de interese, evidentiate in din lista de personaje: aripa conservatoare care detine puterea ( Tipatescu, Farfuridi, Branzovenescu, Dandanache, Trahanache) si aripa reformatoare ( Catavencu si dascalimea). Relatia conflictuala dintre cele doua grupuri se bazeaza pe lupta pentru putere. Incipitul ex abrupto este focalizata asupra prefectului Tipatescu care citind un articol vehement al lui Nae Catavencu, decide: Nu s-alege!. Se contureaza astfel un conflict derizoriu specific comediei. Definitoriu pentru aceasta specie este si finalul vesel, care marcheaza stigerea conflictului : Sa ma ierti si sa ma iubesti!.

Subiectul dezvaluie conflictul deschis dintre Nae Catavencu care aspira


spre o cariera politica, si grupul de opozitie, care se afla la putere. Pentru a-i

forta sa ii propuna candidatura in locul lui Farfuridi, acesta ii ameninta cu un santaj, o scrisoare de dragoste trimisa de Stefan Tipatescu Zoei, sotia prezidentului. Pierduta de Zoe, scrisoare este gasita de un cetatean turmentat, de la care este sustrasa de catre Catavencu. Santajul o sperie mai ales pe Zoe care, de teama de a nu fi compromisa public,exercita presiuni asupra celor 2 barbati si reuseste sa obtina promisiune candidaturii lui Catavencu. Cand totul pare a se rezolva, urmeaza o adevarata lovitura de teatru: de la Bucuresti se cere, fara explicatii, sa fie trecut pe lista de candidati un nume necunoscut : Aganemnom Dandanache. Acest fapt determina un conflict deschis in timpul sedintei de numire a candidatului, cand Pristanda pune la cale un scandal menit sa il anihileze pe Catavencu. In incaierare acesta pierde palaria in care avea ascunsa scrisoarea si dispare, spre disperarea Zoei. Dandanache, sosit la Bucuresti isi dezvaluie strategia politica aproximativ asemanatoare cu a lui Catavencu, numai ca la un nivel mai inalt. Nae schimba tactica parvenirii cu cea a umilintei si o convinge pe Zoe sa ii acorde clementa. In final toata lumea se impaca , Dandanache fiind ales in unanimitate. Comicul se regaseste la toate niveluirile piesei si reprezinta o categorie estetica ce rezulta din contrastul dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce cred personajele despre sine si ceea ce sunt in realitate. Tipuri de comic in aceatsa opera sunt : comicul de limbaj, de nume, de situatie, de moravuri. Didascaliile au rolul de a oferi informatii suplimentare pentru intelegerea textului si pentru punerea in scena a operei. De asemenea au un rol esential in caracterizarea personajelor. Personajele lui Caragiale sunt monumentale, cu o pregnanta neobisnuita, realizate intr-o maniera clasica. Carentele de caracter si interesele propri afecteaza relatiile dintre personaje. Intre Nae Catavencu si Stefan Tipatescu , de exemplu, exista un dezacord puternic ce genereaza un conflict deschis. Arestat abuziv din ordinul prefectului, Catavencu este apoi eliberat si invitat la un dialog. Scena negocierii este semnificativa , reliefand duplicitate pesonajelor care isi vorbesc amiabil-insinuant, desi se detesta. In concluzie, pot afirma ca prin acesta capodopera a sa , Caragiale instituie in teatrul romanesc un stil dramatic ce prefigureaza comedia timpurilor moderne. I.L.Caragiale ramane neegalat in spatiul dramaturgiei romanestim iar O scrisoare pierduta, ramane un model pentru specia comediei.