Sunteți pe pagina 1din 27

SUBIECTUL 1: 1.1.

CONCEPTUL DE INVESTITIE este larg dezbatut in teoria economica financiara, fiind exprimate mai multe opinii cu privire la continutul si sfera de cuprindere a acesteia. Acceptiunea cel mai des intalnita plasament de sume banesti la un moment initial ptr a obtine efecte ulterioare. Numerosi economisti au incercat sa surprinda cat mai multe aspecte in legatura cu continutul si mecanismul de functionare a investitiilor. Un prim aspect in definirea investitiilor se refera la faptul ca acestea sunt opusul unui consum imediat, care inseamna distrugerea unei parti din valoarea creata. In modelele de crestere economica a lui Keynes si Domar, investitiile sunt egale cu economiile. Putem afirma ca investitiile reprez renuntarea la sursele banesti lichide actuale contra sperantelor in obtinerea unor resurse viitoare evident mai mari care vor fi obtinute in timp. INVESTITIILE = cheltuiala actuala certa, realizata ptr obtinerea unor efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte. Putem stabili 4 elemente esentiale ptr o investitie: 1. subiectul = cel care investeste (pers fizica, juritica); 2. obiectul = lucrul, intreprinderea, firma, utilajul, etc., deci modul in care se concretizeaza investitia; 3. costul = efortul suplimentar, actual consumat, cert, ptr realizarea in timp a obiectului investitiei; 4. efectele valorice = rezultate prin realizarea investitiei care se obtin in viitor si reprezinta in realitate o speranta mai mult sau mai putin certa. A investi reprez a dobandi bunuri concrete, a plati azi un cost in vederea obtinerii de venituri viitoare, renuntarea la o satisfactie certa, imediata, in favoarea unei serii de sperante repartizate in timp. Nu este suficienta considerarea investitiilor ca o simpla chveltuiala, si trebuie avute in vedere 2 sensuri ptr o mai corecta delimitare a notiunii de investitii: 1. investitia = chelt reeprez o sursa financiara avansata si consumata in prezent ptr o obtine efecte viitoare; 2. investitia = actiune, lucrare concretizata in utilaje, deci reprez multitudinea de active fixe si circulante prin care se obtin intreprinderi noi, se modernizeaza, se reutileaza, se dezvolta cele existente. Investitia trebuia analizata sub dublu aspect: financiar, material/fizic. Necorelarea dintre cele 2 elemente face nerealizabila o investitie. In Romania, notiunea are 2 aceptiuni: a) in sens larg, investitiile sunt definite ca plasarea unor sume de bani in diferite domenii (econ, social, cultural, administrativ, militar), pentru a construe si a achizitiona utilaje, instalatii, cladiri, pentru a pregatii personalul in vederea realizarii de noi tehnici, si dobandirea de hartii de valoare, angajamente in operatiunile comerciale, bancare sau de bursa, inclusiv operatiuni speculative; b) in sens restrans, din punct de vedere economic, investitia se refera doar la cheltu prin care se creaza sau se achizitioneaza noi capitaluri fixe si circulante productive sau neprod., pentru inlocuirea, modernizarea/dezvoltarea unor active fixe existente in econ. GRAFIC: Investitii: Abordare simpla (contabila, juridica, psihologica, strict monetara) si abordare complexa (economica si sociala). Abordarile contabila si juridica considera investitiile ca fiind similare cu imobilizarile intelese ca bunuri mobile/immobile, corporale/necorp, achizitionate sau create pentru o intreprindere, destinate sa ramana durabile, deci sa se materializeze in insasi intrep respectiva. Ele la randul lor pot fi departajate astfel: imob legate de exploatare, imob in afara exploatarii , sau care nu sunt direct productive, ele raspunzand altor preocupari. Aceasta intelegere a notiunii de investitii prezinta un dublu interes: permite suprapunerea unei viziuni contabile si a unei viziuni juritice asupra investitiilor ptr ca in aceste 2 optici nu sunt retinute decat elementele patrimoniale; poate fi aplicata cu usurinta mai ales in momentele analizei bilantului, intrucat investitiile reprez un caracter obiectiv indiscutabil, atestat de evidenta contabila. Totusi, o astfel de acceptiune prezinta un caracter restrictiv, deoarece nu permite luarea in calcul a investitiilor care nu au incidenta asupra activului intrep sau care nu se preteaza la o evaluare baneasca explicita. Aceasta viziune patrimoniala a investitiilor exclude de fapt toate cheltuielile care cresc potentialul viitor al intrep fara sa afecteze valoarea unui anumit activ. Astfel, o companie publicitara facuta ptr a lansa o marca/produs nu poate fi considerata o investitie publicitara. De asemenea, o imp actiune de pregatire profesionala care vizeaza dezv in timp a calificarii si potentialului salariatilor nu poate fi considerata o investitie. Din aceasta perspectiva, orice rechelt care nu are o incidenta patrim directa, nu este considerata investitie, chiar daca aceasta sporeste in timp potentialul si performantele intreprinderii. Studii ec recente evalueaza la circa 40% partea invest patrim din efortul global si subliniaza astfel rolul determinat de aproape 60 al investitiilor nemateriale, care nu se regasesc in ach. de simple elemente de A. Abordarea econ. considera investitia ca fiind toate sacrificiile facute azi in speranta obtinerii in viitor a unor rezultate al caror nivel total va fi superior chelt initiale. Spre deosebire de simpla inregistrare contabila, definirea econ tine seama de o serie de aspecte imp precum influenta factorului timp, notiunile de randament/eficienta a opt ec si riscurile legate de 1

viitor. De asemenea, prin abordarea ec, o investitie poate fi reprezentata printr-o achizitie de bunuri si echipamente, dar si printr-o investitie intr-o companie publicitara, ptr un program de cercetare dezvoltare. Abordarea financiara este mai putin restrictiva, a i o investitie este un ansamblu de chelt ce va genera pe o perioada lunga de timp venituri/ec care fac posibila rambursarea/recuperarea chelt initiale. Fata de definirea ec, d p d v financiar se are in vedere acoperirea nevoii de fonduri de exploatare generate de diferite tipuri de investitii. Recurgerea la o analiza exclusiv monetara permite sa distingem tipurile de proiecte definite prin modul de succesiune a fluxurilor monetare pe care le determina. Astfel, unele proiecte cer o anumita marime a fondurilor alocate si determ o anumita marime a fondurilor obtinute, rezultate care se obtin in totalitate la un moment final, la o anumita data. Proiectele de acest tip sunt rare in industrie, in schimb invest financ furnizeaza numeroase exemple de acest fel. De asemenea exista proiecte care cer o anumita marime a fondurilor investite dar antreneaza incasari esalonate (cazul inv in echipament industrial). Unele proiecte necesita chelt esalonate si determ incasari de asemenea esalonate. Este cazul majoritatii inv industriale sau a inv in infrastructura care implica alocari de fonduri pe mai multi ani inainte de punerea in exploatare totala sau partiala a obiectivelor de investitii. Abordarea psihologica pune accent pe evolutia individului/firmei care investeste. Din aceasta perspectiva, inv inseamna renuntarea la bunuri imediate in schimbul bunurilor viitoare. Aceasta formulare prezinta contradictia psihologica la care este supus investitorul, constrans sa confrunte resursele imediate pe care le-ar angaja cu rambursarile viitoare la care spera. Atunci cand este vorba de investitii, intalnim deseori termenul de speculatie. Economistul american W. Share spune ca oamenii de afaceri americani obisnuiesc sa si eticheteze prietenii invstitori si dusmanii speculatori. Sunt economisti care sustin ca nu exista nici o diferenta de esenta intre cele 2 concepte. Totusi, speculatorul reprez un tip aparte de inv care se individualizeaza printr-un comportament specific: s. are o atitudine diferita fata de risc, in comparatie cu investitorul obisnuit: primul este atras puternic de investitiile cu risc deosebit de mare si cel de-al 2 lea prefera un risc cat mai scazut; s. mizeaza pe un profit anormal de mare, corespunzator cu riscul pe care si-l asuma, in timp ce investitorul obisnuit conteaza pe un profit normal dar sigur; s. actioneaza mai mult pe termen scurt, in timp ce ptr o investitie obijnuita, orizontul de timp este relative mai mare; in timp ce majoritatea ag ec considera ca informatiile si semnalele furnizate de catre piata sunt corect interpretate de catre toti, speculatorul crede ca are un avantaj informational fata de ceilalti, anticipand o evolutie pe care altii nu o intrevad. SPECULATIA este deci incercarea de a fructifica prezumtivul avantaj de inform. Contrar aparentelor, speculatorul nu este un factor de dezechilibru al pietei, ci dimpotriva, un puternic factor de echilibru. Daca nu ar exista ag ec care sa preia riscul pe care altii il evita, mecanismele ec ar avea tendinte de blocari. Astfel, prin speculatie are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.

SUBIECTUL 2: 1.2. CLASIFICAREA INVESTITIILOR: Necesitatea fundamentarii eficientei econornice a investitiilor presupune aprofundarea problemelor metodologice ei teoretice cu privire la clasificarea investitiilor. Structurarea poate fi realizata in functie de modul in care este privita si definita investitia si anume ca o cheltuiala sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe langa aceste doua acceptiuni, investitiile pot fi grupate si in functie de sursa de finantare a cheltuielilor. Deosebim urmatoarele criterii: 1. Dupa natura tehnologica, investitiile pot fi: a) investitii pentru lucrari de constructii-montaj care constau in executarea constructiilor considerate mijloace fixe pcntru realizarea productiei dar si montajul utilajelor; b) investitii pentru cumpararea utilajelor necesare realizarii productiei; c) investitii pentru lucrari geologice ; d) investitii pentru studii, cercetari, proiectari si pregatirea personalului, precum si alte investitii necesare acoperirii unor cheltuieli speciale aparute odata cu realizarea obiectivului de investitii (amenajari de terenuri, participare la licitatii etc.). 2. Dupa caracterul investitiilor, intalnim: a) investitii in sfera productiva, care pot fi: al . investitii dc inlocuirc, care au ca dcstinatie inlocuirea activclor fixe datorita uzurii fizice si morale: a2. investitii de modernizare care au rolul de a asigura conditiile dc reducere a costurilor de productie si a cresterii productivitatii; a3. investitii de dezvoltare care au drept scop cresterea capacitatilor de productie (extinderea sau dezvoltarea intreprinderilor existente, crearea de noi intreprinderi etc.) ca urmare a cresterii cererii pentru produsele existente sau pentru lansarea de noi produse; a4. investitii strategice care cuprind cheltuielile cu cercetarea stiintifica si cele de natura sociala pentru personalul angajat in unitatile productive ei care au ca obiect reducerea riscului din cele doua domenii amintite. b) investitii in sfera neproductiva, care se realizeaza in invatamant, cultura si arta, stiinta, sanatate si asistenta sociala. In teoria economica se utilizeaza des notiunile de investitii de inlocuire si investitiile de dezvoltare, dar in practica este dificila departajarea lor, atat ca surse dc realizare, cat si din punct de vedere al efectelor obtinute. Astfel orice investitie de inlocuire produce modificari specifice investitiilor de dezvoltare sau noi si orice investitie de dezvoltare presupune cel putin o investitie de inlocuire. In legislatia romaneasca nu se face o delimitare clara intre investitiile de modernizare, dc dezvoltare si celelalte categorii de investitii. In literatura de specialitate, distinctia este clara, din punct de vedere al elementelor pe care le contin si din punctul de vedere al modului in care poate fi evaluat proiectul respectiv. Astfel, o investitie de modernizare are in vedere doar ameliorarea condiliilor de productie cu sau fara modificarea volumului productiei. De aici, rezultatul este de a obtine o economie la costurile de productie si imbunatatirea rentabilitatii aetivelor intreprinderii. Intr-o alta aeceptic, investitiilor de modernizare le sunt asimilate si cele de inlocuire; acestea vizand inlocuirea si rcvizuirea echipamentelor tehnice, uzate d i n punct de vedere fizic si moral. Investitiile de modernizare prezinta o serie de avantaje, printre care mai importante sunt urmatoarele: - pornesc de la o baza tehnico-maleriala existenta; - durata realizarii investitiei este mica: - creste gradul de fiabilitate, concomitent cu prelungirea duratei de viata a utilajelor; efortul investitional este orientat spre echipamentul de productie si mai putin spre alte investitii conexe si colaterale. Decizia privind realizarea proiectului de modernizare se preteaza unei analize financiare. Cheltuielile de investitii si economiile la costurile de exploatare sau cresterea productivitatii sunt cunoscute sau pot fi estimate de catre intreprindere. Investitiile de dezvoltare sau expansiune se refera la toate investitiile intreprinderii care contribuie la dezvoltarea activitatii sale si care au drept scop cresterea capacitatii de productie a unei firme, crestere determinata de modificarea cererii pentru produsele firmei sau lansarea de produsc noi. Si acestea sunt legate de investitii realizate in perioade precedente si prezinta o seric de avantaje, care constau in: - existenta investitiilor colaterale, care se materializeaza in utilitati; - existenta surselor de materii prime ; - existenta unui personal calificat, cu o anumita experienta si traditie etc. Aceste investitii se refera la proiecte vizand capacitatea de productie a intreprinderii, achizitionarea de societati mici, exterioare, care poseda unitati de productie necesare expansiunii intreprinderii, modificarea structurii sortimentale a productiei, cresteri suplimentare ale productiei, lansari de produse noi etc. Din punct de vedere al naturii lor, aceste investitii se preteaza cel mai bine la evaluarea rentabilitatii financiare. Un proiect de modernizare-dezvoltare poate si trebuie sa cuprinda si investitii umane. Acestea se refera la decizia de a angaja noi specialisti sau de perfectionare a celor existenti. Recrutarea de noi cadre este o investitie importanta din punctul de vedere al costurilor pe care le presupune. Aceste investitii nu apar in nici un bilant contabil si este greu ca o intreprindere sa ia in acest domeniu o decizie investitionala, astfel incat nu poate fi formulata si nici 3

estimata precis rentabilitatea unei asemenea investitii care, de fapt, are caraeter obligatoriu. Acest aspect nu se preteaza la analize de rentabilitate financiara, deoarece elementele necesare sunt mai greu de evaluat. 3. Dupa natura lor, investitiile sunt: a) investitii care se materializeaza si se regasesc in capitalul fix si circulant al firmei, cum ar fi investitiile corporale care cuprind terenurile si mijloacele fixe; b) investitii care nu se materializeaza si nu maresc valoarea capitalului fix si circulant care pot fi: b l ) investitii necorporale, care cuprind cheltuielile dc constituire, de cercetare, dezvoltare-proiectare si alte imobitizari necorporale; b2) investitii financiare care cuprind titlurile de participare si alte titluri de valoare. 4. Dupa sursa de finantare, putem intalni: a) investitii realizate din sursele proprii ale unei linie, care pot fi: - amortizarea; - capitalizarea profiturilor; - atragerea economiilor altor persoane prin emiterea de actiuni noi sau prin mobilizarea resurselor. b) investitii realizate din surse atrase sau imprumutate, prin intermediul unor credite interne sau externe. 5. Dupa riscul asociat proiectului dc investitie, investitiile sunt: a) cu risc minim sau zero, de genul plasamentelor in obligaliuni; b) cu risc redus, cazul investitiilor de inlocuire; c) cu risc mediu, in cazul investitiilor de modernizare; d) cu risc ridicat si foarte ridicat pentru investitiile de dezvoltare sau de cercetare-dezvoltare. Dupaa modul de realizare a lucrarilor, intalnim: a) investitii in antrepriza, adica lucrarile sunt realizate de o firma specializata si nu de agentul economic in cauza; b) investitii in regie, in care lucrarile mai putin specializate, sunt realizate cu forte proprii de agentul economic. 7. Un loc aparte in notiunile investitionale il ocupa trci categorii de investitii: a) investitii directe; b) investitii colaterale; c) imestitii conexe. Acestea t in seama ca, in economia nationala si chiar mondiala, orice investitie este complementara investitiilor din alte domenii, deoarece indiferent de gradul de liberalism economic practicat, exista o multitudine de conexiuni si interferente intre agentii economici. a) Investitia directa (de baza), cuprinde totalitatea cheltuielilor prevazute in documentatia previzionata de un agent economic in vederea realizarii nemijlocite a unor objective de investitii noi, inlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor intreprinderi deja existente in diferite ramuri ale economiei. Deci, fiecare agent economic realizeaza o investitie directa, dar care, pentru a fi finalizata si pentru a fi exploatata, trebuie sa intre in relatii cu alti agenti economici. Din acest punct dc vedere, se apreciaza ca orice investitie directa genereaza anumite investitii colaterale si conexe. b) Investitia colaterala cuprinde cheltuielile pentru efectuarea unor lucrari legate teritorial si functional de o anumita investitie directa si se refera concret la: construirea de conducte pentru alimentarea cu apa, gaze, canalizare, energie termica, linii de transport al energiei electrice, retele de telecomunicatii, inclusiv racordurile la retele publice, cai si drumuri de acces etc., necesare punerii in functiune si exploatarii capitalului fix creat prin investitia directa sau de baza. Atunci cand investitia colaterala deserveste mai mu lt i agenti economici sau se realizeaza in comun, aceasta investitie se poate adauga in cote parti la investitia totala suportata de fiecare agent economic. c) Investitia conexa reprezinta cheltuielile de investitii, necesare a se efectua in alte ramuri sau domenii pentru a putea pune la dispozitia investitiei directe sau de baza utilaje, materii prime, combustibili, energie, cai de comunicatii, dotari social-culturale etc. Investitiile conexe nu se includ in valoarea totala a obiectului rezultat din investitia directa, deoarece ele reprezinta investitii directe in domeniul in care se realizeaza. Ca exceptie, se includ in investitia totala acele investitii conexe care nu produc efecte economice pe baza carora sa se recupereze. Identificarea investitiilor directe, colaterale si conexe reprezinta un aspect complex al teoriei privind eficienta economica a investitiilor, atat la nivel macroeconomic, cat si la nivel microeconomic. 8. Din punct de vedere al pietei financiare, exista trei categorii de investitii: a) Investitii pentru afaceri, care constau in cheltuieli pentru masini, utilaje, dotari ale unei societati comerciale (cotate la bursa de valori mobiliare); b) Investitii imobiliare, in intelesul de cladiri, locuinte, terenuri (cotate la bursa clc valori imobiliare); c) Investitii in slocuri, care constau in produse stocate, dorit sau nu, pentru a fi vandute ulterior (cotate la bursa de marfuri). Notiunea de investitie este mult amplilicata in economia de piata, in sensul ca prin investitie se intelege plasamenlul capitalului lichid in active diverse, indiferent de durata detinerii lor, caare poate fi, deci, si cu caracter speculativ si pe durate mai scurte. Totusi, investitiile cu caracter economico-productiv sau de afaceri sunt considerate esentiale intr-o economie. 9. DE asemenea, in metodologia ONU se efolosesc notiunile de investitii brute si investitii nete, primele referindu-se la cresterea si refacerea capitalului fix si circulant, iar ultimele definind doar cheltuielile pentru cresterea capitalului fix si circulant. Aceste noituni sunt utilizate in scopul asigurarii comparabilitatii pe plan international.

SUBIECTUL 3: 1.3. STRATEGIA INTREPRINDERII SI INVESTITIILE : Intreprinderea, pe parcursul realizarii activitatii sale, urmareste obiective multiple. In conditiile economiei de piata, actiunile managerului se indreapta nu numai spre obtinerea unui profit cat mai mare in raport cu consumul de resurse, ci urmaresc si alte aspeete, conform unui plan care include obiective primare, objective secundare, prccum si obiective intermediare. Scopurile urmarite de intreprindere pot fi diverse, iar pe de alta parte, exista un ansamblu de elemente care pot exercita o certa incidenta asupra acestor obiective. Strategia globala a firmei este influentata de tipul de economie de piata existent, promovat de guvern, de optiunile politice si de politica pe care o promoveaza firma. In economia tarilor in tranzitie, trecerea de la economia de comanda la cea de piata, induce elernente particulare in studiul strategiei intreprinderii si in special in strategia investitionala. In ultimii ani dimensiunea investitionala a fost marcata de cateva repere [36]: blocarea fluxurilor financiare de alimentare si derulare a investitiilor: perturbarea circuitelor materiale - pe fondul lipsei autoritatii decizionale, a lipsei de orizontul economic, a retragerii unor intreprinderi din lantul economic. Conditiile de inslabililate monelara, a cursului de schimb, a numeroase reglementari juridico-economice, problema restructurarii, modelul noii economii duc la o noua definire a strategiei investitionale, care cuprinde: obiective, strategii, mecanisme, toate aliniate la schimbarea sistemului in care functioneaza. Intreprinderea poate adopta o politica dc crestere, de reorganizare sau de reconversie, pentru care este necesara o anumita politica investitionala. Aceasta implica nevoia de investitii si tipul acestora variaza in functie de tipul pietei si structura concurentei. Piata se analizeaza pentru un produs sau pentru grupe omogene de produse. Daca intreprinderea face parte dintr-un sector tanar" cu cererea in crestere, evolutia din punct de vedere tehnic este rapida: se impun investitii importante in cercetare-dezvoltare, in cresterea capacitatii de productie si achizitionarea de noi echipamente. Daca intreprinderea face parte dintr-un sector imbatranit" unde cererea este in scadere, cu o tehnologie depasita se impune realizarea de investitii de inlocuire. Aceasta analiza strategica conduce la considerarea a patru tipuri de piata. O situatie de tipul I genereaza o rentabilitate mare, iar fondurile degajate trebuie sa tie constant utilizate pentru cresterea pietei. Daca aceasta situatie nu permite degajarea de lichiditati importante, ea poate evolua in termenii situatiei II care poate degaja profituri importante fara sa necesite reinvestirea lor. O situatie dc tipul I I I necesita mari investitii tehnologice si comerciale pentru a castiga o parte insemnata a pietei cu speranta de a trece in situatia 1 (de intreprindere dominanta). 0 situatie de tipul IV estc caracteristica unui sector care stagneaza, pentru care este dificil sa evidentiem partea sa de piata. Aceste elemente duc la concluzia ca politica investitionala, de alegere a proiectelor de investitii depaseste cadrul pur financiar. In acelasi timp, este urmarita rentabilitatea pe termen lung, principalul element al tuturor obiectivelor. Strategia investitionala, alaturi de celelalte strategii ale lirmei (strategia de piala, de restructurare, privatizare, informatizare etc.) formeaza strategia globala a firmei. O importanta deosebita se acorda, de asemenea, rolului investitiilor in strategia restructurarii capacitatilor de productie, pentru ca restructurarea nu se poate desfasura in afara procesului investitional. In practica, sunt numeroase intreprinderi aflate in criza care incearca sa-si depaseasca dificultatile prin restrangerea cheltuielilor, sacrificand de multe ori cheltuielile investitionale. De asemenea, se pot deosebi doua tendinte in activitatea de investitii: a investi pentru a produce mai bine si a investi pentru a supravietui. Trecerea la economia de piata este pentru multe intreprinderi, in primul rand, o problema de supravietuire. Supravietuirea este, insa, doar o modalitate de a amana si de a impiedica falimentul economic. Practica reliefeaza rolul important pe care il au investitiile in sustinerea unor strategii active ale intreprinderii precum: fabricarea de noi produse, cucerirea de noi piete, specializarea accentuata, adaptarea rapida la cerintele clientului. Promovarea acestor strategii are sanse mult mai mari de reusita fata de acele strategii care urmaresc doar reducerea costurilor, realizand mereu aeelasi produs. Interesul agentilor economici este acela de a se impune si de a-si consolida pozitia pe piata, ceea ce confirma componenta ofensiva a strategiei investitionale in vederea restructurarii capacitatilor de productie si permanentei adaptari la mecanismul cererii si ofertei.

SUBIECTUL 4: 1.4. PROGRAMELE DE INVESTITII SI PROIECTELE DE INVESTITII: Pentru a evidentia corect toate distinctiile intr-un studiu de fezabilitate al unei investitii intr-o intreprindere facem apel la definitia proiectului. Un proiect poate fi definit ca o operatiune formata dintr-un ansamblu coerent de cheltuieli care contribuie la realizarea unui obiectiv dat. Un proiect de investitie, foarle rar poate fi tratat izolat intr-o intreprindere. Fiecare proiect vine sa se insereze intr-un program existent sau in unul nou. El poate duce la cresterea capitalului sau modifica structura de ansamblu si nivelul sau de rentabilitate. O investitie poate duce si la reducerea capitalului daca antreneaza efecte negative pentru o parte a capitalului existent. Definirea unui proiect de investitie poate contine diferite variante cu caracteristici particulare exclusive pentru unele dintre ele. Proiectul de investitii poate fi definit ca un ansamblu optional de actiuni de investitii bazate pe o planificare sectoriala, globala si coerenta, pe baza careia, o combinatie definita de resurse umane, materiale etc., provoaca o dezvoltare economico-sociala determinata. Studiul asupra proiectelor se face nu numai pentru proiecte diferite, dar si pentru variantele acestora. Proiectele difera in functie de perioada de timp si pot exista : - proiecte de investitii pe termen mediu; proiecte de investitii pe termen lung. Tipologia proiectelor de investitii se poate prezenta dupa mai multe criterii. In realitate, distinctia nu este foarte clara. De exemplu, o investitie de inlocuire a activelor fixe uzate se asociaza adesea, cu o modernizare a tehnologiei. O investitie externa poate insemna in acelasi timp o fuziune de tehnologii noi sau complementare. Criteriul care permite o separare a diteritelor categorii de investitii este cel al riscului implicat. De exemplu, o investitie de inlocuire prezinta un risc marginal minim in raport cu o investitie de modernizare sau, mai mult, in raport cu o investitie de dezvoltarce interna sau externa. Aceste proiecte conditioneaza competitivitatea pc termen lung a intreprinderii, deoarece pregatesc conditiile de productie viitoare si, in consecinta, conditioneaza si rezultatele viitoare si echilibrul financiar viitor. Ele angajeaza resurse financiare importante, pe lermen lung, si de aeeea aceste proiecte prezinta riscuri deosebite, lansarea lor avand cel mai adesea un caracter ireversibil. Alegerea unei abordari financiare poate deschide perspective favorabile de crestere, fie continuand cu activitatea actuala, fie lansand noi activitati. Un esec sau o eroare pot afecta competitivitatea viitoare, chiar viitorul intreprinderii. Programele investitionale au la baza ideea ca investitiile sunt mijloacele prin care se fixeaza dezvoltarea intreprinderii pe termen lung, evolutia eficientei si pozitiei in mediul din care face parte. In raport cu situatia data, intr-un program de investitii se stabilesc obiectivele, performantele, actiunile si mijloacele necesare atingerii obiectivelor, precum si modul de combinare si folosire a acestor mijloace. Programele de investitii au la baza strategia de dezvoltare a intreprinderii, au o sfera mai larga de cuprindere decat proiectele de investitii. In cadrul programelor, pot exista mai multe tipuri dc proiecte de investitii intre care exista sau nu relatii de interconditionare. Astfel exista: - proiecte independente: doua proiecte sunt independente daca alegerea (sau respingerea) unui proiect nu are nici o legatura cu alegerea (sau respingerea) altui proiect; - proiecte complementare: proiectul de a carui alegere depinde alegerea altui proiect. Pot fi date de succesiunea in timp a proiectului; - proiecte exclusive (care se exclud reciproc): doua proiecte se exclud reciproc daca alegerea unui proiect exclude alegerea celuilalt proiect. Intr-un program de investitii, proiectele nu sunt exclusive (concurente). Urmaresc aceleasi obiective sau obiective diferite, nu presupun acelasi spatiu de desfasurare, nu presupun finantarea din aceiasi sursa, ci sunt luate impreuna pentru a se reduce riscul proiectelor individuate. De exemplu, in cadrul strategiei de restructurare a intreprinderii, programele de in vestitii pot fi constituite din proiecte de modernizare, de dezvoltare, din proiecte care vizeaza dezinvestirea anumitor mijloace fixe, proiecte de specializare profesionala a personalului si/sau de realizare a sistemului informational al intreprinderii. In cadrul activitatii dc cercetaredezvoltare, un program de invcstitii poate cuprinde proiecte de crestere, dezvoltare, modernizare, recrutare de noi specialisti, cursuri de instruire, specializare, dotare cu tehnica si tehnologie noua. Derularea in timp a programelor de investitii depinde de durata proiectelor incluse in program si de interconditionarile temporale dintre proiecte. Astfel, durata un u i program poate varia intre durata celui mai lung proiect (in timp) si/sau suma duratelor tuturor proiectelor care constituie programul respectiv. Durata programului poate varia si in functie de resursele de care dispune intreprinderea si de modul de alocare a acestora. Astfel, daca un proiect este prevazut a fi inceput in anul al treilea de realizare a programului, sursa dc finantare fiind imprumutul, atunci orice incercare a factorilor interesati de a devansa termenul de incepere a proiectului ramane fara rezultat deoarece lipseste 6

finantarea. Programele de investitii, in general, au arie de cuprindere mai larga decat proiectele de investitii, iar pentru implementarea lor este necesar a fi detaliate in unul sau mai multe proiecte de investitii. 1.5. CARACTERISTICI ALE INVESTITIILOR: Investitiile reprezinta actiuni sau succesiuni de actiuni prin care anumite resurse disponibile, disponibilizabile sau atrase sunt transformate in bunuri concrete (materiale sau nemateriale) in scopul obtinerii dc efecte viitoare sub forma dc avantaje, dar. in principal, profit. De aici se desprind cateva caracteristici esentiale: 1. Derularea temporara a investitiilor se realizeaza pe intervale lungi de timp, fiind insotita de o separare a perioadelor de angajare a eforturilor (perioada propriu-zisa a chehuielilor investitiei) si de oblinere a efectelor (veniturilor). Astfel, durata actiunilor investitionale induce categorii speciale de risc, atat la nivelul chehuielilor, cat si al incasarilor. In acelasi timp, decalarea in timp a cheltuielilor si efectelor obliga la folosireaa tehnicii actualizarii pentru a putea compara valori (cheltuieli, incasari si beneficii). In actiunile investitionale pot fi precizate trei perioade distincte, identificate in raport cu eforturile implicate: - cautarea ideilor si evaluarea; - punerea in opera; - obtinerea efectelor. 2. Complementaritatea investitiilor este evidenta in raport cu caracterul limitat al resurselor (in principal, financiare) de care investitorul dispune sau pe care le poate atrage pentru realizarea actiunilor sale. Astfel, alocarea unor resurse pentru un proiect diminueaza proportional sansele alocarii de resurse pentru alte proiecte ale investitorului. 3. Caracterul conex sau indus al investitiilor este dat de interconditionarile dintre proiecte. Practic, orice investitie induce nevoia de alte investitii atat in aval, cat si in amonte. 4. Ireversibilitatea investitiilor se raporteaza la imposibililatea recuperarii ca atare a resurselor implicate pentru realizarea lor. 5 . Unicitatea proiectelor: Chiar claca proiectele de investitii au acelasi profil, volum, calitate, ele nu sunt identic reproductibile si, de aceea, determinarile si analizele sunt specifice pentru fiecare proiect. CURS IV: CAPITOLUL II: SURSE DE FINANTARE ALE INVESTITIILOR: La originile oricarei investitii se afla intotdeauna acumularile anterioare ale investitorului direct sau ale altor investitori dispusi sa-si angajeze ec in diferite forme in realizarea proiectului in cauza. Sursele din care pot fi finantate inv sunt:surse din interiorul tarii reprez de fondurile proprii ale firmelor; emiterea de actiuni; credite bancare pe TL sau TM; alocatii (subventii de la buget); surse externe sub forma imprumuturilor bancare sau investitiilor directe de capital. Sursele investitionale mai pot fi clasificate in: surse proprii, din exploatarea cap propriu sau din autofinantare; surse atrase, reprezentate de credite sau imprumuturi, subventii, colaborari cu alti parteneri.

SUBIECTUL 5: 2.1. SURSE INTERNE DE FINANTARE: Acoperirea nevoilor de finantare se sprijina in marea majoritate a cazurilor pe sursele interne (autohtone). Fondurile proprii ale intreprinderii sau AUTOFINANTAREA exprima capacitatea acesteia de a produce resurse de investitii din activ de exploatare si din alte activ conexe. Fondul de dezv ce se constituie de societ com este alimentat din urmatoarele resurse: - o parte din profitul net repartizat ptr investitii; - amortizarea destinata acestui scop; - sume incasate din vanzarea activelor fixe sau a materialelor -> din dezmembrarea celor scoase din functionare. PROFITUL NET: din exercitiul financiar este repartizat atat ptr dezv cat si ptr alte destinatii (dividente actionarilor, premii ptr salariati). AMORTISMENTUL CUMULAT serveste firma ptr finantarea innoirii activelor fixe (imobilizarilor), ajungand la limita duratei lor de functionare precum si ptr nevoia de dezv/modernizare. Prin amortizare, intrep realiz de fapt recuperarea invest realizate anterior. In procesul de amortizare a cap si de reinvestire a sumelor astfel recuperate, intervin insa cateva influente imp care determ posibile decalaje intre sumele recuperate prin amortizare si structura capitalului. Aceste influente sunt determ de procesul tehnic, de frecventa inlocuirilor si de inflatie. Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune pot fi utilizate ca capital ptr investitii. Unele elem de active fixe sunt vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare sau la sfarsitul acesteia ca materiale. Sumele incasate alimenteaza fondul de dezvoltare din care se finanteaza invest. De aceste sume se tine seama la aprecierea necesarului de capital ptr achizitionarea noului utilaj. Pot fi sit cand unele masini, cladiri, etc existente in proprietatea firmei sunt utilizate la un nou proiect al sau de dezvoltare/modernizare. Alte active fixe denumite disponibile datorita restructurarii activ firmei, dar inca bune ptr exloatare pot fi vandute, inchiriate sau date in locatii de gestiune. Emiterea si vanzarea de actiuni este o cale imp de crestere a capitalului firmei. 7

SUBIECTUL 6: SURSE INTERNE DE FINANTARE:Capitalul se poate realiza prin: EMISIUNEA DE NOI ACTIUNI (crestere efectiva); emisiunea de actiuni; MOBILIZAREA REZERVELOR (restructurarea cap). Emisiunile de noi actiuni sunt supuse unor fundamentari riguroase si reglementari precise. Ele se fac la val nomin a actiunii, iar firma stabileste un pret tinand cont de 2 cerinte: pretul sa fie interesant ptr cump potentialei achizitii, sa fie inferior cursului ultimei cotatii daca firma este cotata; pretul sa fie peste o anumita limita ptr a nu dispersa prea mult capitalul. Diferenta dintre val de piata (= pretul obtinut la emitere) si val nominala a act noi emise constituie prima de emisiune. Aceasta acopera diferite chelt ocazionate de cresterea cap (reuniuni ale adunarii actionarilor, publice), sau poate fi utilizata ptr cresterea capitalului. Operatiunile de mobilizare a rezervelor au loc prin emisiuni de actiuni care nu maresc val cap. E realizat astfel un transfer al pasivului soc din posturile de rezerve in posturile de capital si prima de emisiune. Nefiind vorba decat de o redistribuire, actiunile emise in contul rezervelor sunt atribuite cu titlu gratuit (vechilor actionari). Aceasta operatiune poate fi realizata si prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni. In vederea recapitalizarii, o serie de intreprinderi mici si mijlocii din tara noastra au folosit metoda MEMO constand in emiterea si plasarea de actiuni catre conducere si salariatii proprii, astfel a fost solutionata pe moment problema lichiditatii. In intrep mari, preponderent spre privatizare concomitent cu transferul gratuit al unei parti din patrimoniu catre populatie a avut loc vanzari prin licitatie contra numerar. Un rol imp ptr constituirea unor resurse de invest il au fondurile mutuale pe calea emiterii si vanzarii de actiuni prin care se mobilizeaza ec banesti ale pop. Detinatorii incaseaza numai dividente. Exista unele fonduri mutuale si de investitii care functioneaza pe presupunerea participarii deponentilor la investitia efectuata de fondul respectiv primind o cota parte din profit proportional cu valoarea participarii. Cei care doresc sa-si converteasca actiunile in bani lichizi, o pot face prin intermediul bursei de valori. SUBIECTUL 8: 2.2. SURSE EXTERNE DE FINANTARE: Ptr nevoia de redresare, retehnologizare a ec se apeleaza la imprumuturi exterioare si la investitii de capital strain. CREDITELE EXTERNE sunt: c. guvernamentale sau cu garantie guvernamentala in spatele caruia este girant statul, chiar daca se acorda prin interm unor banci comerciale; c. bancare externe unde riscul este exclusiv bancilor care acorda imprumuturi; c. acordate de institutii intern, gen fondul monetar international (FMI), BIRD, BERD. C. guver se intemeiaza pe conventia incheiata intre guvernul tarii care va acorda creditul si guvernul celui care va primi creditul, stabilindu-se si plafonul de garantii ale imprumutului. In cadrul plafoanelor stabilite pot primi credite ptr achizitionarea de masini, utilaje, echipamente, dar numai din tara creditoare. Guvernul Romaniei este autorizat sa contracteze si sa garanteze imprumuturi cu banca nationala, credite financ externe necesare aprovizionarii cu materii prime de baza si finantarii investitiilor. Investitiile directe de capital strain reprez una din caile cele mai eficiente, mai profitabile ptr procesul redresarii economiei. Acest tip de investitie antreneaza schimbari substantiale ale mediului de afaceri, deoarece sunt atrase tehnici si tehnologii moderne de management performant, iar pe langa participarea la capital si sustinerea retehnologizarii, firma straina poate asigura comenzi si noi piete precum si o pregatire mai eficienta a fortei de munca. Creditele ext. pe TL sunt acordate conditionat de catre institutiile si organiz intern specializate in vederea atingerii unor obiective propuse de agentii economici. Fondul monetar internat nu cere garantii materiale ci garantii generale de politica ec, respectiv aplicarea unor anumite masuri pe perioada ptr care se acorda imprumutul, masuri care permit inaintarea pe linia reformei ec, a i redresarea balantei de plati a tarii sa fie redresata si sa poata fi inapoiat imprumutul. BIRD, BERD acorda credite conditionate numai imprumuturi pe proiect ptr a finanta diverse proiecte de investitii. Toate celelalte banci comerciale externe pretind o garantie materiala sau angajarea aurului sau legarea finantarii de un flux comerc si garantarea cu produsele respective. Creditele sunt acordate in special ptr obiectivele comerciale considerate vitale din programul de restructurare ec. CURS VI: 2.3. Organisme financiare internat: conferinta de la Bretton Woods din 1944 organizata sub egida ONU a pus bazele unui nou sistem monetar intern. Importanta acestei conferinte consta in schimbarea completa a conceptiei de pana atunci prin introducerea spiritului intelegerii mutuale al cooperarii in activitatile fin bancare. De fapt conferinta marcheaza trecerea de la relatiile 8

bilaterale la relatiile financiar bancare multilaterale. Conferinta a initiat si infiintarea a 2 institutii fin-bancare: FMI si BIRD . SUBIECTUL 7: IMPRUMUTURILE BANCARE PE TL SI TM: Firmele apeleaza la credite bancare atunci cand resursele proprii sunt insuficiente (cazul unor activ mai putin rentabile), iar in cazul altora cu activ prospere atunci cand isi propun proiecte de mare anvergura. Recurgerea la imprumuturi bancare este subordonat unor cerinte specifice pietei financiare in sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei cat si gradul sau de solvabilitate in caz de conjunctura nefavorabila. Creditele ptr invest in functie de garantiile care stau la baza lor, imbraca mai multe forme: a) imprumuturi bancare ce se achizitioneaza pe baza de garantii materiale, aceste garantii se refera la capitalul sau patrimoniul firmei, in special unele elem ale activ imob care ar putea fi valorificat la nevoie ptr recuperarea datoriilor; b) credite ipotecare: cel care solicita acest tip de credit ipotecheaza o anumita valoare, in general cladiri, terenuri si mijloace circ cu o mare transferabilitate (=convertire rapida in lichiditati). Aceasta categorie de credite e in general mai restransa fiind legata de micii investitori, micile invest din agricultura, asociatiile familiale, SRL urile si antreprenori care lucreaza pe cont propriu ; c) credite de cash-flow: nu sunt garantate material, singura garantie este studiul de fezabilitate al afacerii. Cash-flow= fluxul de numerar este diferenta dintre incasarile si platile curente ale unei firme pe o anumita perioada de timp. Termenul de origine anglo-saxona care nu se regaseste in bilantul contabil in firmele romanesti isi are originea in termenul de investitii folosit cu precadere in SUA, loc in care contabilitatea este mult mai receptiva la cerintele investitionale/investitorilor decat fata de cele ale org fiscale. In tarile dezvoltate, acest tip de credit este categoria cea mai raspandita. In principiu, creditul de cash-flow implica cele mai mari riscuri comparativ cu celelalte categorii de credite. Astfel, daca din valoarea creditului acordat cu garantie materiala, doar 50% ajung in pierdere la creditul de cash-flow, pierderea este de 20% sau chiar mai mare. Acest lucru este inteles si acceptat de catre banci care isi constituie societatea de asigurare si provizioane de risc. Bancile comerc rom evita sa achizitioneze astfel de credite datorita riscului pe care-l presupune, cat si datorita neincrederii in mediul de afaceri. Garantiile la credit se acorda pe baza unor criterii privind eficienta si rentabilitatea proiectului. Se iau in vedere si unele prioritati, fiind preferate firmele care produc o valoare mare, cele care-si exporta productia, sau cele care dezv infrastructura. La creditul de cash-flow, desi exista riscul de a inregistra si pierderi suportate insa din provizioane de risc trebuie retinut ca acest tip de credit contribuie intr-o buna masura la dezvoltarea sectorului intreprinderilor private. Bugetul de stat aloca fonduri ptr investitii in volume cat mai mici posibile, asigurand resurse doar ptr domenii care nu pot face fata pietei si concurentei, deci nu prezinta interes pentru investitiile particulare, dar a caror existenta este necesara in dezvoltarea ec-sociala a tarii. Se au in vedere domenii de interes national, imbunatatiri funciare, protectie medicala, lucrari de infrastructura, lucrari sociale utilitare, de asemenea se intervine cu fonduri de la buget ptr facilitarea acordurilor de ordin bancar unor agenti ec (credite cu dobanzi stimulative), destul de reduse fata de nivelul pietei iar diferenta pana la nivelul ratei de pe piata capitalului fiind suportate de stat.

SUBIECTUL 10: II. BIRD (banca intern de reconstructie si dezvoltare): a fost infiintata in 1845 si are sediul la Washington. A avut la inceput menirea de a finanta refacerea ec a tarilor afectate de cel de-al 2 lea RM. Dupa terminarea acestei misiuni, BIRD si-a asumat rolul de a actiona productiv ptr tarile in curs de dezv si in tarile sarace avand prioritte sectorul public. A dobandit numele de Banca Mondiala deoarece aproape toate statele lumii au aderat la acest organism. O tara poate dobandi calitatea de membru al bancii atunci cand accepta regulile de conduita in materie de finante intern, adera la FMI si are o contributie la fondul statutar al bancii. Fondurile de care dispune BIRD provin din 3 surse principale: capitalul social subscris de tarile membre; capitaluri mobilizate prin emisiunea de obligatiuni; beneficiul obtinut din operatiunile efectuate.

SUBIECTUL 9: I. FMI (fondul monetar international ) a fost creat in 1947 cu scopul de a ajuta dezv rel ec intern prin facilitarea schimburilor valutare, prin echilibrarea balantelor de schimb extern si in esenta stabilitatea cursurilor valutare. Acest organism intern se prezinta ca o institutie de asigurare unde fiecare membru cotizeaza dupa mijloacele sale ptr a putea sa beneficieze de ajutoare substantiale. FMI intervine in cadrul ajustarii balantelor de plati si-n privinta stimularii dezvoltarii ec prin mecanisme specifice de credit la solicitarea guvernului tarii respective. Creditul acordat de FMI este un credit guvernamental sau cu garantii guvernamentale, chiar daca acesta este de regula acordat prin banci comerciale. Creditul este pe TL conditionat de angajarea tarilor imprumutate la indeplinirea anumitor obiective. Astfel, nu se vor cere garantii materiale ci garantii de politica ec cum ar fi: aplicarea anumitor masuri de natura ec in perioada pentru care a fost facut creditul care sa permita inaintarea pe calea reformei ec. Deci, tara debitoare va trebui sa obtina reducerea deficitului balantei de plati si cresterea rezervei valutare a tarii. Raspunderea pe care si-o asuma FMI fata de programele de reforma ec ale tarilor membre se asociaza cu cea a guvernelor tarii care solicita asistenta ptr depasirea dificultatilor ec cu care se confrunta. Rolul FMI este de a ajuta tarile sa se redreseze prin acordarea unor imprumuturi avantajoase. Principalele forme de imprumut utilizate de FMI de care si Romania a beneficiat incepand cu 1990 sunt: a) aranjamente de tip stand-by care se acorda tarilor membre in scopul depasirii unor dificultati temporare privind balanta de plati; b) sprijinirea tarilor cu venituri f scazute in finantarea programelor macro ec pe TM si a programelor de ajustare structurala (temporala); c) facilitati de finantare compensatorie, adica de acoperire a pierderilor inregistrate de tarile membre FMI in cazul cresterii excesive la pretul la titeiul de import. In probl de ajustare pe care le analizeaza si aproba fondul, si-a gasit loc si componenta sociala. Obiectivul final urmarit este cresterea ec durabila si reala, ceea ce implica combaterea in profunzime a inflatiei, a somajului, a dezechilibrelor balantelor de plati precum si a indatorarii excesive. Mijloace prin care actioneaza FMI sunt: 1. monitorizarea politicii ec stabilite de tarile membre in urma recomandarilor primite si a dialogului detaliat cu reprezentantii FMI; 2. o interventie mai hotarata atunci cand o tara aflata in criza balantei de plati solicita ajutorul fondurilor. SUBIECTUL 11: III. BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare): a fost creata in 1991 in scopul acordarii de asistenta tarilor in Europa Centrala si de E ptr. crearea si dezvoltarea unei ec. de piata. Actionarii sai sunt pe de o parte tari europene printre care si Romania, cat si din afara continentului european, la care se adauga ca membrii fondatori Uniunea Europeana si Banca Euro. de Investitii. In structura interna a bancii se afla 2 departamente: Banca Comerciala si Banca de Dezvoltare. Proiectele sustinute de BERD trebuie sa contribuie la dezvoltarea sectorului privat, la incurajarea investitiilor straine directe, la crearea si consolidarea inst. financiare, la restructurarea indus., la crearea unei infrastructuri moderne ca baza pentru dezv. sectorului privat, la promov. intrep mici si mijlocii. Sprijinul acordat tarilor din Europa de E consta in asistenta tehnica si financiara pentru a ajuta aceste tari la grabirea procesului de tranzitie la ec. de piata . Plasamentele fondurilor bancii sunt directionate astfel: -cel putin 60% catre intreprinderile sectorului privat si intrep. din proprietatea statului care se afla in perspectiva de privatizare; -cel putin 40% catre infrastructura publica sau alte proiecte. BERD poate oferii asistenta in urmatoarele domenii: servicii consultative, identificarea proiectelor, pregatirea si finantarea infrastructurii sectoarelor, mobilizarea finantarii aditionale din surse private si publice pe baza de cofinantare, sprijinirea implementarii proiectelor, inclusiv furnizarea de utilaje si echipamente. Propunerile de finantare inaintate BERD-ului trebuie bazate pe urmatoarele componente: 1. proiectele trebuie insotite de planuri de afaceri sau studii de fezabilitate; 2. un raport de analiza a proiectului si o expertiza a partenerilor; 3. un minim de fonduri cerute de banca (de regula 5mil euro); 4. posibilitatea finantarii in moneda convertibila; 5. proiectul sa corespunda prioritatilor bancii; 5. disponibilitatea de capital in intreprindere sau pentru proiect. 10

SUBIECTUL 12: IV. BEI (Banca Europeana de Investitii): are misiunea de a favoriza realizarea obiectivelor UE prin acordarea de resurse financiare pe termen lung pentru realizarea unor investitii viabile ce prezinta interes in cadrul politicilor UE. Banca ofera servicii pe linia evaluarii si finantarii proiectelor de investitii. Pentru a-si atinge scopul, proiectele si programele trebuie sa fie viabile in 4 domenii: economic, tehnic, ecologic si financiar. Fiecare proiect de investitie este riguros evaluat si urmarit pana la atingerea scopului sau. Banca finanteaza proiectele din cadrul UE, iar imprumutul nu depaseste in linii generale 50% din costul investitiei. Acest imprumut poate fi realizat alaturi de subventiile nationale. BEI finanteaza investitii de dimensiuni mari (>25milioane euro) prin imprumutiri individuale in colaborare cu initiatorul proiectului. Proiectele de dimensiune medie si mica sunt sustinute indirect sau prin imprumutarea bancilor care activeaza la nivel national sau regional. Criteriile de aprobare a creditelor sunt urmatoarele: 1. existenta legaturii investitiei cu politicile UE; 2. viabilitatea tehnica si financiara a proiectului de investitie; 3. respectarea regulilor de protectie a mijloacelor inconjuratoare; 4. depind de acordarea imprumutului, de situatia financiara a initiatorului proiectului, perspectivele de cash-flow si garantiile oferite de acesta. Durata imprumutului poate ajunge pana la 20 de ani; aceasta depinde de tipul si durata de viata tehnologica a proiectului.

SUBIECTUL 13: 2.4. LEASING-UL (credit-bail): Cunoscut la noi din literatura de specialitate dar foarte frecvent utilizat in practica multor tari dezvoltate, credit-bail a aparut ca varianta franceza a sistemului american de leasing. Credit-bailul nu este o sursa propriu-zisa de finantare a investitiilor, ci creeaza posibilitatea pentru intreprindere pentru a dispune de anumite bunuri fara a fi obligata sa le cumpere (fara a deveni proprietara lor). Conform legii franceze, credit-bailul este definit ca ,,o operatiune de inchiriere a bunurilor de echipament, a utilajelor si bunurilor imobiliare de folosinta comuna, cumparate special pentru a fi inchiriate de catre intrcprindere, care le pastreaza in proprietate, dand dreptul locatarului de a achizitiona integral sau partial bunurile respective la un pret convenit in functie de varsamintele efectuate sub forma de chirie". In efectuarea unei operatiuni de credit-bail intervin trei organisme: intreprinderea care are nevoie de bun; - furnizorul (vanzatorul); - organismul financiar ai credit-bail. Spre deosebire de o inchiriere obisnuita, credit-bail confera locatarului dreptul de a deveni proprietarul bunului la sfarsitul contractului, la un pret convenit. Astfel, credit-bail apare ca un substitut interesant al unei surse de flnantare a investitiilor. Credit-bail prezinta avantaje importante pentru toate cele trei tipuri de organisme implicate, date de atenuarea sau chiar eliminarea efectelor riscului indus prin operatiunile de finantare si investitionale clasice. Principalul avantajat al acestei operatiuni ramane a fi utilizatorul care poate beneficia de efectele folosirii bunului respectiv fara a angaja integral suma, asa cum ar trebui sa faca in cazul cumpararii. Utilizatorul alege bunul de care are nevoie de la furnizor, depunand o documentatie completa apoi organismului de credit-bail cu care incheie un contract. Organismul financiar de credit-bail este cel care acopera financiar operatiunea fata de furnizor. Uneori, acesta obliga furnizorul la plata unui avans care nu reprezinta decat o parte din valoarea bunului. In perioada de exploatare utilizatorul plateste o chirie, de regula la inceputul fiecarei perioade. Utilizatorul realizeaza astfel o economie de investitii, chiar daca suma avansului si a platilor ulterioare succesive depaseste valoarea pretului integral de achizitie a bunului. In plus, are posibilitatea de a cumpara bunul la un pret si termen convenite. Riscul operatiunii este impartit, de fapt, intre cele trei organisme. In sens relativ, credit-bail asigura si posibilitati suplimentare de imprumut pentru utilizator, sumele platite neafectand rata indatorarii.

11

SUBIECTUL 14: 2.5. STRUCTURA DE FINANTARE A INVESTITIILOR: in structura surselor de finantare a investitiilor, efortul propriu (autofinantarea) ramane permanent pe primal plan. In principiu, pentru investitor autofinantarea pare a fi o sursa gratuita, deoarece nu presupune nici un fel de plati. Dar, totusi, ca o parte a capitalului propriu, autofinantarea are si ea un cost sau, mai degraba, un cost de oportunitate, dar in limita ratei de rentabilitate cerute de actionari (de proprietari). Aceasta pentru ca ei renunta la o remunerare suplimentara in scopul asigurarii de resurse flnanciare pentru dezvoltarea viitoare a firmei. Autofinantarea pentru investifii se realizeaza pe baza fondurilor proprii de origina interna: rezerve si amortizare. In sens practic pot fi puse in evidenta doua modalitati de evaluare al nivelului posibil al autofinantarii. I. Prima modalitate, numita comerciala, sugereaza mai degraba o determinare de principiu a nivelului posibil al autofinantarii. In acest sens, autofinantarea apare ca diferenta dintre totalul vanzarilor si totalul cheltuielilor prevazute pentru o perioada (un an). Trebuie precizat ca in totalul cheltuielilor nu se include amortizarea. II. A doua modalitate de calcul, in sens financiar-contabil, poate fi dezvoltata pe baza urmatoarei relatii de calcul: Af = (P - C - CO - (P - C - Az) T, unde: Af = capacitatea de autofinantare a intreprinderii; P = total Tncasari; C = total chcltuicli (fara amortizare); Az = amortizarea anuala; T= rata impozitului; Cf = chcltuieli financiare. Din acesta, deducand dividendele sau venitul proprietarilor se obtine autofinantarea prevazuta sau efectiva a unei perioade. Nivelul autofinantarii este influentat de:- cifra de afaceri;- politica de imprumut;- politica de amortizare;- politica de distribute a dividendelor. Proportiile in care intreprinderea isi acopera finantarea proiectelor sale din diferite surse pot fi diferite. In principal doua sunt determinantele acestei structuri: - posibilitatile de acces la fiecare sursa; - costul specific al fiecarei surse. In conditii de acces nelimitat la oricare sursa, cea mai buna structura de finantare a proiectelor este aceea prin care intreprinderea poate realiza un cost mediu minim al capitalului. Daca intreprinderea va urmari sa-si diminueze costul capitalului atunci pare normal ca ea sa apeleze la diferite surse in ordinea descrescatoare a costurilor specifice de remunerare. Tentatia intreprinderii spre imprumuturi este temperata de riscul propriu, pe de o parte, si de solicitarea de garantii din partea celui care acorda imprumutul, pe de alta parte. In aceste conditii, rata indatorarii, calculata ca raport intre datoriile pe termen mediu si lung si capitalul propriu, nu va putea fi acceptata peste o anumita limita. Uneori, reglementarile legale fixeaza limita ralei indatorarii. Asadar, intreprinderea va trebui sa caute o structura echilibrata de finantare care sa-i asigure procurarea resurselor la cel mai mic cost. Modul de finantare a proiectului va avea consecinte asupra fluxurilor anuale de fonduri ale intreprinderii, iar structura optima de finantare poate fi stabilita analizand modificarea costului capitalului in raport cu rata indatorarii. Activitatea unei intreprinderi este necesar a fi finantata atat pe termen scurt (investitiile in active circulante), cat si pe termen lung (investitiile in active fixe). Pentru anumite perioade este posibil a fi transferate anumite fonduri necesare finantarii pe termen lung pentru realizarea finantarii pe termen scurt. Firmele care-si desfasoara activitatea pe actuala piata romaneasca sunt intreprinderi mari (in general cele cu capital de stat sau cu capital majoritar de stat) si intreprinderi mici si mijlocii (cu capital privat). Ambele categorii se confrunta cu probleme privind finantarea productiei pe termen scurt, cat si pe termen lung. In timp ce firmele mari utilizeaza toate fondurile pentru realizarea finantarii pe termen scurt (si nu reusesc intotdeauna) cu rezultate negative asupra intregii activitati si asupra viabilitalii intreprinderii pe termen lung, intreprinderile mici si mijlocii incearca sa obtina fonduri pentru investitii. Din acest motiv este important sa fie sustinuta dezvoltarea investitiilor. Problema care apare este legata de gasirea surselor de finantare pentru aceste intreprinderi.

12

SUBIECTUL 15 : CAPITOLUL 3: EFICIENTA ECONOMICA si DECIZIA DE INVESTITII: 3.1. CONCEPTUL DE EFICIENTA: Orice activitate umana este, in acelasi timp, consumatoare de resurse si producatoare de efecte. Dezvoltarea economico-sociala s-a bazat, mult timp, pe conceptia ca omenirea dispune de resurse naturale in cantitati mai mult decat suficiente. Dar, socurile produse de crizele de energie si de materii prime, precum si degradarea tot mai evidenta a mediului natural, datorita exploatarii sale nerationale, au condus la conturarea unei conceptii realiste cu privire la disponibilitatile de resurse la nivel mondial, cat si la nivelul fiecarei fari in parte. Nivelul limitat al resurselor materiale si de munca genereaza cerinta economicitatii folosirii lor, in sensul asigurarii unor randamente maxime sau unor consumuri cat mai reduse. Pornind de la sensul lingvistic al notiunii de eficienta , se poate afirma ca eficienta este atributul oricarei activitati umane de a produce efectul util dorit. Studiul eficientei unei activitati are la baza urmatoarele tipuri de corelatii: a) comparafie intre nivelul resurselor; b) comparable intre nivelul efectelor; c) comparatie de tipul efoit/efect i efect/efort; d) compara|ie intre nivelurile de eficienfa. Una din accepfiunile nofiunii de eficienta este: efecte cat mai mari in raport cu resursele alocate sau consumate. Aceasta arata efectul util pe unitatea de resursa alocata (E/R) sau invers; efortul depus pentru obtinerea unei unitati de efect (R/E). Privita din punct de vedere aplicativ, eficienta se poate defini ca un raport obiectiv, cantitativ, intre efectele si eforturile depuse in vederea obtinerii lor. e = E/R - maxim, adica, maximizarea efectelor obtinute pe unitatea de resursa alocata / consumata; e = R/E - minim, adica, minimizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obtinut. Natura si caracterul eforturilor si efectelor se reflecta asupra caracterului eficientei. Din punctul de vedere al resurselor, acestea trebuie sa fie cat mai riguros structurate ca sa raspunda cerintelor de analiza (cum se folosesc, cat se consuma, gradul de valorificare, economisirea lor). Structurarea presupune urmatoarele criterii: A. dupa criteriul regenerarilor in timp: resurse regenerabile; resurse neregenerabile; B. dupa natura lor: umane, tehnice; materiale, fmanciave. Din punctul de vedere al efectelor, de asemenea, eficienta necesita structurarea acestora. Efectele pot fi: directe: identificabile la locul unde se desfasoara aclivitatea; indirecte: identificabile in alte sectoare de activitate. Dupa momentul la care se produc: efecte imediate; efecte posibile, viitoare. Dupa natura lor: efecte economice; efecte ecologice; efecte sociale; efecte tehnice etc. O analiza completa si complexa impune luarea in considerare, intr-o exprimare unitara, a tuturor categoriilor de efecte. In practica acest lucru este inaplicabil si, de accea, in multe cazuri se procedeaza la abordarea partiala a studiului de eficienta, pe tipuri de efecte (in principal, studiul de eficienta economica). Din punct de vedere cantitativ, corelatia dintre eforturi si efecte se exprima prin indicatori de eficienta care, de regula, imbraca forma unor raporturi matematice. Pentru a caracteriza eficienta unei activitati, in toata complexitatea sa, este necesar sa se foloseasca un sistem de indicatori care sa puna in evidenta toate corelatiile posibile intre eforturi si efecte. 3.2. Procedura de selectie a proiectelor de investitii: Decizia de investitie intr-o firma presupune parcurgerea anumitor etape logice, prezentate cronologic. A. Diagnosticarea problemelor: 1.Identiilcarea oportunitatilor de investire; B. Obtinerea informatiilor despre proiect: 2. Culegerea datelor relevante; C. Identificarea alternativelor dc proiect: 3.Considerarea cailor alternative pentru atingerea obiectivelor D. Analiza financiara a proiectului: 4. Lucrul la proiecte specifice fara detalii, 5. Identificarea cheltuielilor financiare si a veniturilor; E. Luarea deciziei: 6. Evaluarea financiara a proiectului, 7. Considerarea aspectelor nonfianciare si necuantificabile, 8. Luarea deciziei. F. Implementarea si controlul: 9. Implementarea deciziei ei controlul proiectului. G. Analiza: 10. Analiza rezultatelor. Procedura de selectie este o problema specifica fiecarei organizatii. De maxima importanta este analiza impactului firma - mediu economic. Desi necuantificabila, aceasta analiza este utilizata pentru stabilirea strategiei de dezvoltare a firmei si contine trei momente importante: determinarea obiectivelor firmei; - analiza diagnostic a firmei care urmareste sa determine punctele forte si slabe ale firmei; - evaluarea mediului economic in care firma isi destasoara activitatea.. Analiza si diagnosticarea mediului sunt componente deosebit de importante ale procesului strategic managerial care asigura succesul firmei pe piata concurentiala, de obicei introduse in studiile de fezabilitate. Este cunoscut faptul ca toate unitatile identitica punctele forte si slabiciunile lor si posibilitatile si amenintarile mediului concurential. Dar ceea ce este pierdut adesea din vedcre este faptul ca o combinare intre acesti factori poate duce la obtinerea si alegerea anumitor strategii. Astazi proiectantii de strategii utilizeaza un numar de matrice care arata relatiile dintre variabilele critice (de exemplu matricea TOWS). Principalele stadii in alegerea proiectelor dc investitii sunt urmatoarele: I. generarea propunerilor de investitii (etapele 1-3); II. selectia proiectelor de investitii (etapele 4-8); III. Implementarea, controlul si analiza rezultatelor (etapele 9-10). I. Generarea propunerilor de investitii este, de obicei, o problema descentralizata care 13

permite sa fie elaborate propuneri de investitii la toate nivelurile intreprinderii. In general, nivelurile inferioare propun investitii de inlocuire, de modernizare sau de expansiune, iar nivelurilor snperioare le revine responsabilitatea de a propune proiecte de dezvoltare strategica. In acest stadiu, fiecare proiect trebuie sa fie insotit de un studiu comercial, tehnic si financiar, care sa justifice oporrunitatea investitiei. II. Selectia proiectelor de investitii se efectueaza pe criterii financiare, dar tinand cont de prioritatile directe de polilica investitionala. Ea se refera la alegerea investitiilor rentabile in functie de resursele ce pot fi alocate pentru acestea. Teoria financiara indica faptul ca in luarea deciziei de investitie pot fi intalnite anumite criterii care duc la folosirea unor metode sau a altora, cum ar fi maximizarea profitului firmei, minimizarea termenului de recuperare, reducerea riscului asociat proiectului de investitii sau ordonarea optimala a proiectelor mutual exclusive. In general, este acceptat ca abordarea dinamica este o tehnica mult mai buna decat abordarea statica in ceea ce priveste considerarea acestor criterii. In prezent, cele mai ulilizate metode sunt cele care impun o analiza bazata pe influenla factorului timp asupra valorii profitabilitatii. Intre acestea, tehnica venitului net total actualizat (VNA) are cea mai buna fundamentare teoretica. Insa unii manageri prefera rata interna de rehabilitate (RIR). In marile intreprinderi si puterea de decizie poate fi descentralizata. De exemplu, un sef de departament dispune de un buget care sa fie folosit pentru finantarea unor investitii de mica amploare (inlocuiri etc.). Din contra, marile proiecte fac obiectul unor lungi dezbateri in cadrul conducerii firmei, tinand cont de diversele obiective ale intreprinderii (strategia de dezvoltare, prestigiu etc.). De asemenea, managerii si initiatorii de proiecte sunt implicati in activitatea de luare a deciziilor din punctul de vedere al modului in care sunt cheltuite fondurile. De exemplu, sefii unui serviciu functional identifica posibilitati profitabile de investitii, managerul general investigheaza aceasta problema si impreuna gasesc un mod de abordare al afacerii. Cunoasterea factorilor care influenteaza profitabilitatea ajuta managerii in canalizarea resurselor firmei spre cele mai profitabile investitii. In multe firme s-a renuntat la ideea ca directorul economic da un verdict despre viabilitalea proiectelor de investitii propuse, dar acesl lucru nu inseamna ca nu sunt folosile tehnicile de evaluare si ca nu se au in vedere aspectele de marketing, productie si resurse umane ale tuturor proiectelor. Rezultatul acestui stadiu consta in elaborarea unui plan de investitii si de finantare. Acest document prezinta sinteza investitiilor selectionate si finantarea acestora. III. Implementarea, controlul si analiza rezultatelor: Toate procedurile de planificare sunt asociate cu o procedura de control asupra realizarilor. Controlul permite o buna executie a planului si eventuale actiuni corective. De exemplu, compararea previziune - realizare permite ameliorarea tehnicilor de previziune utilizate si de asemenea, a tehnicilor de alegere a proiectelor de investitie. DECIZIA DE INVESTITIE este o decizie de politica generala a intreprinderii. Ea necesita in intreprinderi un sistem de organizare care permite o buna circulatie a informatiei si asigura coerenta deciziilor. Decizia de investitie angajeaza firma pe perioade lungi si cere realizarea unei politici de finantare in vederea obtinerii fondurilor necesare. Se are in vedere alocarea capitalurilor disponibile sau a celor colectate. Aceasta prevedere este cunoscuta in literatura de specialitate anglo-saxona sub denumirea de ,,capital budgeting". Decizia rezulta din confruntarea nevoi/resurse. Aceasta confruntare poate fi analizata in doua maniere diferite: dupa cum vom considera totalul resurselor ca un dat sau ca un rezultat al alegerii efectuate. In realitate, procedurile sunt de obicei iterative si fac apel la ambele moduri de abordare: Procedura numita capital rationing" consta in a determina totalul resurselor care pot fi folosite pentru investitii. Acest total rezulta din alegerea prealabila a inei politici de finantare. Cunoasterea aproximativa a previziunii de autofinantare si a ratei indalorarii firmei permite fixarea unei sume globale de fonduri care pot fi disponibile. Problema consta in alocarea acestor resurse intr-o maniera eficienta; A doua procedura consta in clasificarea tuturor posibilitatilor de a investi in corespondenta cu obiectivele firmei si care corespund criteriilor care sunt fixate. Vom obtine astfel totalul resurselor in vederea realizarii politicii industriale si comerciale a firmei, Se impune examinarea conditiilor finantarii si posibilitatea de realizare a proiectelor considerate oportune. Unele firme conditioneaza realizarea fiecarui proiect de investitii de existenta unei singure surse de fonduri, dar, in general, la realizarea diferitelor proiecte de investitii pot sa contribuie diferite surse. De aceea, se impune o analiza atenta a surselor de finantare. 3.3. Evaluarea si analiza proiectelor de investitii: Firmele, in general, au resurse limitate si nu dispun de fonduri pentru a investi in toate proiectele posibile (sau recunoscute sau imaginate ca posibile). Daca un set de proiecte de investitii este identificat si evaluat ca fiind promitator, atunci este necesar sa respingem alte cateva proiecte de investitii sau seturi de proiecte de investitii de la finantare. Acest proces de evaluare serveste la concretizarea strategiei intreprinderii si exista o mare varietate de metode care asista managerii in activitatea de planificare si evaluare a proiectelor de investitii (figura nr. 2) Metodele de evaluare a proiectelor de investitii: Metode contabile: data de 14

rentabilitate Termenul de recuperare; Metode financiare: Venitul net actualizat Indicele de profitabilitate Rata interna de rentabilitate Termenul de recuperare, Metode multicriteriale. SUBIECTUL 16: CAPITOLUL 5: RISCUL SI DECIZIA DE INVESTIII: 5.1. CONCEPTUL DE RISC: Agenii economici acioneaz ntr-un mediu economic caracterizat printr-o continu schimbare, informaiile de care dispun asupra mediului fiind uneori insuficiente. Din acest motiv, comportamentul lor este influenat de tot felul de perturbaii ce apar si i pun amprenta asupra fiecrei decizii, decizii care comport un anumit grad de risc. In sensul cel mai larg, investiia reprezint sacrificiul unei pri din consumul prezent pentru un posibil i incert consum viitor. Sacrificiul este fcut ntotdeauna n sperana c acel consum viitor va fi mai mare dect cel sacrificat n prezent. Dou atribute sunt n joc: timpul i riscul [20]. Sacrificiul are loc n prezent i este sigur. Recompensa vine mai trziu, dac va exista i mrimea ei este incert. In unele cazuri predomin timpul, alteori atributul dominant este riscul, iar alteori ambele aspecte sunt importante. In liteatura economica se face deosebirea ntre risc, acesta presupunnd calcule fundamentate pe o experien trecut sau pe date suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic si incertitudinea care apare mai degrab ca o lips de informaie ntr-un anumit domeniu, referitoare la consecinele unei aciuni. Rezult c, luarea n considerare a riscului genereaz fundamentarea procesului investiional cu asocierea probabilitilor care exprim ansa realizrii anumitor indicatori economici. In abordarea incertitudinii i riscului se au n vedere, de regul, consecinele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de aciune i doar uneori cauzele care determin consecinele aciunilor. INCERTITUDINEA are la baz numrul redus al cunotinelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecinele unei aciuni. RISCUL presupune un calcul informaional bazat pe o experien trecut extrem de vast sau pe date informaionale, putndu-se face astfel estimri privind probabilitatea consecinelor unor aciuni sau a ivirii unui eveniment. Dup natura sigur sau nesigur a cunotinelor pe care le avem asupra unor fenomene ale pieei ca cerere, vnzri, preuri, putem spune c le studiem ntr-un viitor sigur sau ntr-un viitor nesigur (de exemplu, produse alimentare i cele cu vnzare relativ grea). In economia de pia, al crei mecanism de reglare se bazeaz pe concuren, pe oscilaia preurilor etc, incertitudinea si riscul sunt nite variabile de care trebuie inut seama, suprimarea lor nefiind posibil. Tot ceea ce pot face agenii cconomici este s studieze si s calculeze riscul, pentru a-l cunoate si a alege varianta de activitate mai puin riscant. Calculul riscului, ns, nu scutete agentul economic de asumarea sau acceptarea lor, ci i d doar posibilitatea s le nfrunte n cunotin de cauz. Dei este foarte greu de a face o distincie clar ntre incertitudine i risc, s-a ajuns totui s fie delimitate, pentru nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situaie creia nu i se pot asocia (stabili) probabilitile, iar riscul, situaie creia i se pot asocia probabilitti intr-o anumit distribuie. Agenii economici, acionarii, partenerii firmelor (furnizori, clieni) percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume. In economia de piaa bazat pe jocul liber al cererii i al ofertei ce determin alocarea resurselor, riscul este prezent, iar pentru a face fa acestuia, agentul economic va cuta s-i perfecioneze tehnologiile, s mbunteasc calitatea produselor, s promoveze noi produse, s reduc costurile, toate acestea realizndu-se cu ajutorul unor programe investiionale adecvate. Noiunea de risc este susceptibil de diverse interpretri, care se refer la aspecte distincte. RISCURILE POT FI DE NATURA FIZICA SAU FINANCIAR. RISCURILE FIZICE din punct de vedere al rezervei ce poate fi constituit, pot varia n funcie de estimarea bazei de capital. In RISCUL ECONOMIC intervin acele posibiliti care pot afecta valoarea beneficiului i, prin urmare, constituie, n mod cert, un risc intern al ntreprinderii considerat n ansamblul. In cadrul riscurilor financiare, inflatia are un impact deosebit asupra viabilitii financiare a proiectului, deoarece ea influeneaz volumul activelor fixe, capitalul circulant, costurile de producie i chiar ncasrile din vnzri. Pentru ajustarea planului financiar n funcie de inflaie, cheltuielile anuale sau semestriale estimate din costul total al investiiei (inclusiv rezerva pentru riscurile fizice) se ajusteaz cu un factor estimat de inflaie, acelai lucru fiind valabil i pentru costurile de producie. Pentru creterile previzibile ale costurilor proiectului datorate modificrii preurilor unitare ale diferitelor componente ce pot interveni dup estimarea bazei de capital, se prevede o rezerv de cretere a preurilor care se calculeaz aplicnd rata estimat de cretere la baza de capital estimat. In riscul financiar pot interveni creditele, atat cele pe termen lung, cat si cele pe termen mediu, care constituie baza adevratului risc financiar. RISCUL N ECONOMIE se poate caracteriza i estima n funcie de factorii care l determin i de dimensiunile pe care le cunoate n manifestarea sa. Dup factorii care l genereaz, se disting dou tipuri de risc i anume: riscul n afaceri (de 15

ntreprindere) si riscul financiar. RISCUL DE AFACERI este generat de evoluia progresului tehnic n ritm rapid si consecinele sale greu de stpnit; incertitudinile pieei referitoare la evoluia cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea preurilor etc; instabilitatea economic i politic (situaii de criz economic, de inflaie, omaj, greve etc.). Acest tip de risc este un element definitoriu n activitatea agenilor economici, fie de a-i dinamiza, fie de a-i aduce n stare de faliment. Acest risc poate fi diminuat de ctre agenii economici, daca vor cunoate bine piaa, pe baza unor studii de marketing dac aplic strategii i metode de promovare a vnzrilor, de adaptare a ofertei i preurilor la condiiile pieei etc. RISCUL FINANCIAR pentru o firm decurge din situaia financiar a firmei i/sau din proporia mare a mprumuturilor sale luate de la bnci. Acest gen de risc const n faptul c firma ajunge n situaia ca din rezultatele sale financiare s nu poat achita nici dobnzile la mprumuturile contractate. In cazul n care firma nu are datorii bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal cu cel al beneficiilor nete, iar riscul financiar este mic. Coeficientul de risc este foarte mare atunci cnd este vorba de un risc independent de agentul economic, adic determinat de conjunctura economic defavorabil. Dup gravitatea primejdiei i consecinele asupra situaiei firmei, riscul poate fi: RISCUL DE RUIN (FAIMENT) apare atunci cnd firma ajunge ntr-o situaie deosebit de grea, practic fiind condamnat la dispariie, urmnd s dea faliment, ceea ce nseamn ca salariatii isi pierd posturile, creditorii i pierd creanele (n totalitate sau parial), acionarii i pierd sumele de bani pe care le-au investit; acest risc este cel mai de temut. RISCUL DE INSOLVABILITATE survine atunci cnd firma nu mai poate face fat pltilor. Incapacitatea de a-i lichida angajamentele (criz de insolvabilitate) poate conduce(fie) la lichidare, cnd nu mai este nici o ans de salvare (manifestndu-se riscul de ruina), fie ca se soluioneaz printr-o investitie de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiv se asociaz cu o alta firma succeptibila de a o ajuta. In acest ultim caz. este vorba de o pierdere a independentei care, n unele situaii, poate deveni definitiv. RISCUL PIERDERII AUTONOMIEI se manifest nainte de declansarea rizei de insolvabilitate; el se manifest atunci cnd firma observ (constat) c, prin mijloace proprii, nu mai are capacitatea de a-i conserva (pstra) n viitor poziia sa in productie sau sub aspect comercial. Deci, resursele de autofinanare se dovedesc insuficiente n raport cu nevoile de dezvoltare (extindere). RISCUL SCADERII RENTABILITATII este un risc mai mult de natur financiara, care exprima faptul c la o cretere de capital, beneficiul net nu crete n aceiai proporie, semnalndu-se fenomenul de diluare. In ceea ce privete riscul investiional, o modalitate simpl de identificare a acestuia const n raportarea proiectelor la activitaea generala a firmei. Astfel vom avea un risc similar cu cel general pentru proiectele care permit simpla continuare a activitii (modernizare, nlocuire) i un risc superior pentru proiectele care modific starea sau structura firmei (expansiune, dezvoltare, cercetare). Mediul economic naional actual a impus noi categorii de risc: riscuri manageriale (riscul ntreprinztorului"); riscuri informationale; riscuri de natur legislativ [2]; riscuri legate de mediul nconjurtor etc. Joseph Schumpeter a plasat noiunea de risc n centru analizei, dar a limitat definiia acestuia la riscul ntreprinztorului". Astzi se impune extinderea coninutului i formelor de manifestare, ca urmare a nivelului i modului de existen a societii contemporane. Astfel, toate formele de risc ce caracterizeaz societatea industrial contemporan (poluarea, catastrofe produse de om, etc.) impun necesitatea integrrii acestora n conceptul de risc al ntreprinztorului. Dac urmrim evoluia riscurilor din sfera activitilor industriale, sesizm n primul rnd specificul de activitate, apoi potenialul material, financiar, uman, instituional alocat i nu n ultimul rnd sistemul de organizare i conducere [10]. Incertitudinile de natur legislativ sunt frecvente n statele aflate n tranziie, ca rezultat al frecventelor modificri ale actelor normative, cauzate de nevoia de adaptare la economia de pja. De asemenea, folosirea unor tehnologii depite a adus mari daune mediului nconjurtor n rile Europei Centrate i de Est. Aceste tri sunt constrnse s promoveze o legislaie care oblig firmele s nlture orice neajunsuri de aceast natur. Atunci cnp investiiile depesc cadrul naional, pe lng aspectele legate de riscul specific de firm intervine si riscul general de ar. Acesta este un risc legat de multitudinea de factori specifici fiecrei ri, de natura economic i politic, ce poate afecta gradul de profitabilitate a firmei sau proiectului. Studiile ONUDI folosesc o clasificare a rilor dup categorii de risc, denumite A, B, C, D (n ordinea cresctoare a riscului) i recomand o dobnd sporit la acordarea creditelor. De asemenea, poate fi considerat i un risc complex care ia n considerare mai muli din factorii menionai (n acest caz, dobnda va face obiectul negocierilor). Romnia a primit in martie 1996 de la principalele agenii specializate evaluarea oficial a riscului de ar (rating) pe piaa internaional de capital, respectiv C", pentru titlurile financiare pe lermen lung in valuta. In acest an tara noastr a primit un coeficient mai bun al riscului de ar B", distantndu-se de un grup 16

de ri cu risc ridicat de neachitare a datoriilor, ca: Albania, Kazahstan, Bulgaria. Rusia etc. SUBIECTUL 17: 5.2. EVALUAREA RISCULUI: Att in literatura de specialitate, cat i in practica afacerilor este cunoscut faptul c tipuri diferite de investiii implic un risc diferit asupra firmei. Analiza riscului proiectelor de investiii poate fi efectuat in funcie de gradul de risc specific acestora si in functie de modul n care proiectele sunt analizate individual sau drept portofolii de dou sau mai multe proiecte de investiii. Principalele elemente pe care trebuie s le conin analiza riscului unui proiect de investiii sunt urmtoarele: identificarea ct mai exact a factorilor de risc, evaluarea lor, cuantificarea consecinelor lor, stabilirea rspunderilor si aplicarea unor msuri pentru eliminarea cauzelor generatoare de risc. Pentru proiectele riscante, se impune condiia ca investiia s fie recuperat foarte repede. Faptul poate fi atribuit att contientizrii riscului, ct i problemei apariiei uzurii tehnice i tehnologice, acest ultim punct fiind semnificativ n industriile cu tehnologie sofisticat. Un factor care reduce riscul proiectului este abilitatea conducerii de a fi receptiv la schimbri. De exemplu: dac pentru un produs se reduce cererea, producia poate fi redus i pot fi luate i alte msuri pentru a se limita pierderile. Pe de alt parte, dac cererea depete nivelul produciei, firma poate aciona astfel nct s-i creasc profiturile. Astfel, multe proiecte pot avea un risc mult mai sczut si un potenial mult mai mare decat se estimeaz iniial. Un proiect de investiie dac este evaluat individual poate fi destul de riscant, dar mai puin riscant atunci cnd se constituie drept o component a unui program de investiii. Nu este obligatoriu ca un program de investiii s duc la anularea riscului proiectelor componente, dar n condiiile economiei romneti se impune cuprinderea n programe a diverselor proiecte, fiind cunoscut necesitatea retehnologizrii, dar i a restructurrii ramurilor. De obicei, ntr-un program de investiii, se combin proiecte cu randamente slab corelate, sau necorelate, ceea ce face ca riscul programului s fie comparabil cu riscul mediu al pieei financiare. In industrie, riscul este accentuat datorit concurenei intensive care se manifest pe pia, modificrile frecvente ale cererii n funcie de dorinele clienilor, progresului tehnic la care industria este deosebit de receptiv fiind relativ flexibil la tehnologii etc. Dimensionarea corect si aprecierea riscului investiional este obligatorie pentru agenii economici, perminduse o fundamentare corect a deciziei, iar asumarea acestuia bazat pe criterii corecte de apreciere a mediului economic constituie sursa profiturilor viitoare. O form de estimare a riscului n procesul investiional este cercetarea i stabilirea marjei de risc pe care o presupune fiecare element luat n considerare n calculele de fundamentare a investiiilor i stabilirea pe aceast cale a implicaiilor pe care le genereaz asupra eficienei proiectelor analizate. Astfel, se pot modifica cheltuielile cu investiiile, de obicei n sensul creterii acestora ceea ce va atrage modificri semnificative la nivelul venitului net. Fluxurile de venit net se pot diminua i datorit evoluiilor imprevizibile ale costului minii de lucru, a materiilor prime, a preului de vnzare a produselor etc. De aceea, fluxurile financiare previzionale sunt corectate cu coeficieni care s reflecte riscul de realizare a lor, n felul acesta obinndu-se o imagine mai fidel a implicaiilor pe care le genereaz realizarea proiectului de investiii. Asocierea la nivelul variabilelor luate n calcul pentru fundamentarea procesului investiional a unor serii care s reflecte distribuia de probabilitate a realizrii lor contribuie la mbuntirea procesului de decizie prin reflectarea mai adecvat a realitii, deoarece viitorul nu se poate previziona ntotdeauna cu certitudine. Modificarea oricror variabile luate n calcul pentru fundamentarea deciziei de investiii, se regsete pn la urm n mrimea venitului net actualizat, de aceea putem limita analiza riscului la cercetarea speranei matematice a sumei venitului net actualizat, ponderat cu probabilitile de realizare a lui in functie de mprejurrile concrete ce ar putea interveni. Formula de calcul a speranei matematice a ctigului pentru venitul net (E) este urmtoarea:

unde: Vt - venitul net n anul t; Pt-probabilitatea realizrii venitului net. Adncirea informaiilor asupra gradului de risc se poate face prin calcululdispersiei venitului net actualizat n jurul sperantei matermatice si a coeficientului de variaie dintre dispersie i sperana matematic. 5.3. INTRODUCEREA EVALURII RISCULUI NTR-O FIRM : Introducerea cu succes a evalurii riscului ntr-o firm depinde de competena tehnic a specialitilor alei s realizeze aceast analiz, dar succesul sau eecul evalurii riscului este determinat i de o sum de factori organizatorici i comportamentali. Implementarea evalurii riscului n afaceri necesit cunoaterea firmei astfel nct s se evidenieze dac firma 17

respectiv este pregtit pentru aceast tehnic. De exemplu, cum sunt evaluate proiectele de investiii n prezent? Dac firma utilizeaz criteriul VNA sau R1R? Dac face o analiz de senzitivitate? De asemenea, dac firma nu face n prezent o previzionare detaliat a cash-flow-ului, ca parte a evalurii principalelor proiecte de investiie, este puin probabil c se va descurca cu distribuia de probabilitate a VNA. Analistul, nainte de a face orice altceva, trebuie s se familiarizeze ndeaproape cu procedurile existente. In ceea ce privete EVALUAREA RISCULUI, firmele se pot afla n mai multe stadii [17], [30]: 1. Nu se ine cont de risc. Aceiai rat de actualizare este utilizat pentru toate proiectele; 2. Riscul proiectelor este asimilat, subiectiv, ca nalt, mediu sau sczut. Cu ct riscul este mai mare, cu att este mai marc i rata de actualizare; 3. Se face o analiz de senzitivitate prin schimbarea fiecrei variabile cu un procent fix pentru toate proiectele; 4. Pentru liecare variabil sunt estimate valori optimiste i pesimiste i apoi se realizeaz o analiz de senzitivitate; 5. Firma folosete, ntr-o anumit msur, simularea riscului pentru proiectele mari. Analistul trebuie s evalueze n ce stadiu se afl compania i dac este posibil trecerea la un alt stadiu. In mod normal, cei mai muli manageri se opun schimbrilor - mai ales acelor schimbri care implic modele matematice, pe care nu le neleg pe deplin i pe care nu le pot controla n totalitate. Pe de alt parte, cercettorii construiesc modele dar nu sunt interesai n mod deosebit de problemele comportamentale asociate implementrii acestora. Unul din motivele pentru care modelele tiinifice introduse n management nregistreaz eecuri, este faptul c acestea sunt uneori prea sofisticate pentru a fi integrate ntr-o anumit firm. Filozofia analizei riscului nu a fost complet acceptat nici n mediile de afaceri, nici n cele academice. Pentru a fi acceptat o analiz a riscului n industrie, este necesar s dovedim c aceast tehnic va conduce la decizii mai bune. Ia creterea profiturilor. Chiar dac ntr-o anumit situaie un studiu de evaluare a riscului a influenat un manager s nu ia o anumit decizie, n favoarea altei decizii, foarte muli ani nu se va ti dac decizia luat a fost bun, sau ce s-ar fi ntmplat dac ar fi fost luat cealalt decizie. Cu ct un manager are mai multe informaii despre riscurile inerente unui proces investiional i cu ct nelege mai bine natura riscurilor, cu att mai bune vor fi deciziile sale investiionale. In acest proces intervin i dou caracteristici comportamentale. In primul rnd, n acest proces vor fi antrenai nu numai cei din managementul firmei ci i cei care beneficiaz n mod direct de aceast tehnic. In al doilea rnd, un alt element cheie n introducerea cu succes a evalurii este educaia. De aceea o firm va insista asupra unui program educaional pentru a explica cum funcioneaz modelul sau procedura respectiv i ce realizeaz aceasta. Misterul care nconjoar uneori un program computerizat trebuie s fie, pe ct posibil, ndeprtat. Evaluarea riscului trebuie conceput ca o munc de echip. Echipa trebuie s fie alctuit din specialiti n finane i specialiti n calculatoare (dac exist proceduri pe calculator). Chiar dac n aceast perioad este dificil de stabilit dac un proiect de investiii este fezabil sau nu, n condiiile rii noastre, cred c o anumit dezvoltare, chiar dac numai teoretic, a acestor tehnici de evaluare a proiectelor de investiii sau discuii privind propunerile de investiii, la nivelul managementului firmei, la diferite nivele, este foarte important.

18

SUBIECTUL 18: 6.2. STUDIUL DE OPORTUNITATE: identifica posibilitatile de inveslitii si are ca scop evaluarea generala a cererii de bunuri si servicii concomilent cu punerea in evidenta a unor caracteristici, avantaje, trasaturi dominante ale ramurii economice, zonei geografice, domeniului dc activitate, etc., vizate de studiul respcctiv. Prin acest studiu se urmareste atragerea potentialilor investitori, actionari, antreprenori, etc., precum si formularea de formule de proiect cu scopul de a trezi interesul parlilor interesale. De regula, s tudiul de oportunitate este schematic, prezinta estimari generale si are un cost redus. Studiile de oportunitate pot fi: regionale, sectoriale si studii de oportunitate speciale. STUDIILE DE OPORT REGIONALE identifica posibilitatile de investire intr-o anumita regiune, zona administrativa, cu un anumit potential economic, dar cu un excedent de forta de munca, cu piata de desfacere asigurata, potential al cumparatorilor, posibilitati de aprovizionare cu materii prime, in functie de traditiile din zona, gradul de atractivitate a zonei, etc. In general, studiul regional de oportunitate cuprinde referiri la: caracteristicile esentiale ale regiunii: suprafata si aspectele fizice naturale definitorii; populatia, structura profesionala, venitul mediu, situatia economico-sociala a regiunii, particularitati; situatia exporturilor si importurilor regiunii di n uiltimii ani; situatia factorilor de productie existenti, pusi in valuare sau a potentialilor factori de productie in viitor; prezentarea infrastructurii existente si perspectivele de dezvoltare a acesteia; strategiile de dezvoltare regionala viitoare, cu referire expresa la: activitatile pentru care cererea actuala locala este ridicata; sectoarele eonomico-sociale fara o concurenta puternica in regiunile invecinate; studii estimative privind cererea actuala si perspectivele de dezvoltare viitoare; identificarea capacitatii aproximative a unitatilor ce pot face obiectul unor constructii initiale sau al unor extinderi; costul estimat al lucrarii de investitii, luand in calcul si costul terenului aferent, al tehnologiei si echipamentului folosit; identificarea surselor de finantare potentiale, examinate si recomandate; analiza preliminara a avantajelor economice globale, in special pentru obiectivele economice nationale cu caracter public (repartizarea echilibrata a activitatii economice, estimarea economiilor de valuta, crearea locurilor de munca, diversificarea economica a regiunii, etc.). Toate aceste informatii privind regiunea considerata pot contine valori orientative, de regula estimari medii ale costurilor. SUBIECTUL 19: STUDIILE DE OPORTUNITATE SECTORIALE urmaresc posibilitatile de a investi intr-un sector de activitate cum ar fi: industria alimentara, usoara, activitatea de turism, industria materialelor de constructii, etc. De regula, acest studiu cuprinde informatii ca: Locul si importanta sectorului in economia nationala, in contextul politicii economice promovate de administratia centrala. Dimensiunea, structura si rata medie de crestere a sectorului respectiv. Volumul actual si rata de crestere a cererii productiei in sectorul prezentat. Planificari aproximative ale cererii de produse. Estimari privind sursele potentiale de finantare. Estimari privind incasarile si necesarul de valuta. Analize preliminare privind impactul global. SUBIECTUL 20: STUDIILE DE OPORTUNITATE SPECIALE cuprind referiri prioritare la resursele necesare (umane, materiale, financiare). Aceasta prezentare se face din punct de vedere calitativ, cantitativ si structural. Prin acest studiu se prezinta potentialilor investitori si/sau actionari, informatii cu privire la resursele necesare investitiei. Un studiu de oportunitate special cuprinde: Principalele caracteristici ale resurselor, rezervele verificate, rata anterioara de crestere economica, perspective de dezvoltare. Rolul resurselor in economia nationala, utilizarea acestora, cererea interna si exporturile. Principalele activitati prezente bazate pe resursele specificate, structura si dezvoltarea lor, capitalul si forta de munca utilizate, productivitatea si criteriile de eficienta, planurile de viitor si perspectivele de crestere economica durabila. Restrictii si conditii de crestere a ramurilor economice bazate pe resursele respective. Cresteri estimate ale cererii si perspective de export pentru sortimentele a caror fabricatie se bazeaza pe resursele prezentate de studiu. Identificarca perspectivelor privind investitiile potentiale in zona. Studiile de oportunitate sunt cu atat mai apreciate cu cat se 19

afla in concordanta cu politica economica globala promovata la nivel macroeconomic de guvern, in domeniul de activitate vizat: masura in care propunerile elaborate se inscriu in strategia de dezvoltare generala economico sociala a tarii pe termen mediu si lung. SUBIECTUL 21: 6.3. STUDIUL DE PREFEZABILITATE: Prin studiul de prefezabilitate se asigura solutia preliminara si definirea proiectului. Deoarece elaborarea uni studiu de fezabilitate necesita cheltuieli financiare mari, este de preferat realizarea anterioara a unui studiu detaliat dar care angreneaza resurse financiare reduse. Acest studiu preliminar este studiul de prefezabilitate, studiu care urmareste urmatoare obiective: detenninarea capacitatii pietei si agentului economic; studiul pietei, programul si capacitatea de productie; determinarea factorilor materiali de productie; determinarea amplasamentului viitorului obiectiv; aspecte tehnice relevante ale proiectului: determinarea tehnologiei si echipamentelor necesare; lucrarile de constructii necesarc; determinarea termenelor generale de fabricatie, de administrare si vanzare; determinarea fortei de munca necesare, a personalului de executie si de conducere; realizarea analizei financiare privind costurile de investitii, finantarea proiectului, costurile de productie estimate si rentabilitatea obiectivului. Analiza financiara efectuata asupra investitorului se bazeaza pe estimarea indicatorilor mentionati de obiectivele studiului de prefezabilitate, facand referire la perioada de rambursare a creditelor angajate de investitor si marimea dobanzilor, raportul venituri - costuri din punct de vedere actual, pragul de rentabilitate, rata interna de rentabilitate financiara, cursul de revenire la export net actualizat, venitul net actualizat, analiza cash flow, etc. Analiza economica se realizeaza in context national si cuprinde precizarea economiilor sau cheltuielilor in valuta, gradul de diversificare a productiei, estimarea numarului de locuri de munca nou create, gradul de protectie a mediului, venitul net actualizat, rata interna de rentabilitate, etc.

SUBIECTUL 22: AUTORIZAREA LUCRARILOR DE CONSTRUCTIE: In baza legislatiei in vigoare, edificarea de constructii civile, industriale, agricolc, sau de orice natura, presupune cel putin doua documente importante si anume: A) certificatul de urbanism; B) autorizatia de constructie. A) CERTIFICATUL DE URBANISM: Act prin care se fac cunoscute solicitantului, elementele care caracterizeaza regimul juridic, economic sau tehnic al unui imobil. Solicitantul certificatului de urbanism poate fi orice persoana fizica sau juridica. Autoritatea care poate elibera certificatul de urbanism, este: a) Consiliul judetean pentru constructii care se aproba de Guvern, pentru lucrari publice (constructii pentru industrie, comert, prestari servicii, constructii social culturale, etc.); b) Consiliul local municipal pentru constructii de orice fel din localitati, cu exceptia cclor care se aproba de Guvern; c) Consiliul local comunal, pentru constructii de locuinte si anexe gospodaresti ale acestora. In vederea eliberarii certificatului de urbanism, solicilantul trebuie sa depuna o cerere-tip completata, dovada titlului de proprietate in cazul imobilelor situate pe terenuri cu destinatie speciala precum si taxa pentru certificatul de urbanism. Baza legala de eliberare a acestuia o constituie documentatiile de urbanism si amenajarea teritoriului aprobate. Durata eliberarii este de pana la 30 de zile, iar valabilitatea este cuprinsa intre 3 si 24 de luni, stabilita de emitent. Certificatul de urbanism cuprinde: reginiul ju ri di c al imobilelor (situarea in intravilan sau in afara acestuia: dreptul de proprietate asupra imobilului); regimul economic al imobilelor (folosinta actuala: destinatia stabilita); regimul tehnic al imobilelor (procentul de ocupare a terenului; coeficientul de utilizare a terenului: dimensiunile si suprafetele minime sau maxime ale parcelelor; echiparea cu utilitati: circulatia pietonilor si autovehiculelor; alinierea cladirilor si terenurilor fata de strazile adiacente; inaltimea constructiilor, modul de executare a constructiilor, etc.). Finalitatea eliberarii certificatului de urbanism o constituie inscrierea in Registrul Certilicatelor de Urbanism. B) AUTORIZATIA DE CONSTRUIRE reprezinta actul de autoritate al administratiei locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoarc la amplasament, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor. Solicitantul autorizatiei de construire poate fi orice persoana fizica sau juridica, detinatoare a unui titlu care ii confera dreptul de construire. Autorizatia de construire se elibereaza pentru: lucrari de construire, reconstituire, modificare a cladirilor; lucrari de reparare, restaurare, protejare sau conservare a monumentelor istorice; 20

foraje si excavari pentru lucrari ecologice; constructii provizorii de santier; organizare de tabere de corturi, camping; lucrari cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere pe caile publice, etc. Autoritatile care elibereaza acest document sunt: delegatia permanenta a Consiliului judetean, primarul general (pentru Bucuresti) sau primarii (pentru celelalte orase). Solicitantul trebuie sa depuna o cerere-tip completata, dovada titlului de proprietate asupra imobilului, certificatul de urbanism, proiectul pentru autorizatia de construire si taxa pentru autorizatie. Durata eliberarii este de pana la 30 de zile, valabilitatea este de 12 luni, iar prelungirea valabilitatii se face o singura data, cu cel mult un an. Finalitatea eliberarii autorizatiei de construire o constituie inscrierea in Registrul autorizatiilor de construire. In afara celor doua documente prezentate, mai exista (conform legislatiei in vigoare) o serie de aprobari, avize si autorizatii necesare pentru autorizarea construirii si functionarii obiectivelor de investitii, dupa cum urmeaza: Ministerul Apararii Nationale (va mentiona ca pe amplasament nu exista obiective militare): Ministerul Transporturilor (ia in considerare proximitatea drumurilor publice); Inspectia de Stat pentru Resurse Minerale (va mentiona ca subsolul amplasamentului nu contine resurse minerale); Ministerul Telecomunicatiilor (elibereaza aprobarea pentru legaturile telefonice); Departamentul Aviatiei Civile (precizeaza ca obiectivul nu permite zborurilc aeriene); Centrul de Medicina Preventiva (precizeaza ca functionarea obiectivului nu afecteaza sanatatea populatiei); Administratia Nationala a Drumurilor (elibereaza aprobarea pentru construirea cailor de acces proprii ale obiectivului cu drumurile publice); Academia Romana (precizeaza ca pe amplasamentul respectiv nu exista monumente istorice); Compania Nationala a Apelor Romane (stabileste sursa de apa bransata la debitul necesar disponibil); Regia Generala a Apei (asigura alimentarea cu apa potabila si reteaua de canalizare); Romgaz R. A. (asigura livrarea de gaze naturale pentru viitorul obiectiv); Departamentul Chimie si Petrochimie (asigura alimentarea cu combustibil lichid); Societatea de Cai Ferate: - Brigada de Pompieri; - Oficiul de Administrare a Teritoriului; -Agenda pentru Protectia Mediului; - Politia Sanitara; - Inspectia de Stat pentru Calitatea in Constructii; Consiliul Local al Primariei. 6.5. Devizul de cheltuieli pentru obiectivele de investitii: Devizul general estc documentatia economica prin care se stabileste valoarea totala estimativa a obiectivelor de investitii in faza de proiectare, studiu de fezabilitate si proiect tehnic. Devizul general se structereaza pe capitole de cheltuieli, precizandu-se valoarea totala, din care partea supusa licitatiei. Partea I: Capitolul 1: obtinerea terenului (cheltuieli pentru obtinerea terenului, plata concesionarii pe durata realizarii lucrarilor, etc.); amenajarca terenului (cheltuieli pentru demolari, defrisari, demontari, nivelari, devieri cursuri de apa, drenaje, etc.); amenajari pentru protectia mediului. Capitolul 2: cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului (retele de canalizare, gaze, energie electrica, telefoane, radio TV, drumuri, etc.). Capitolul 3: studii de teren (cheltuieli pentru studii geo, topo, hidro); avize, acorduri, autorizatii (cheltuieli pentru certificatul dce urbanism, autorizatia de construire. autorizatia de foraj, autorizatia pentru racorduri si bransamente, energie electrica, apa, gaze, teleconumicatii, etc.); proiectare si engineering (cheltuieli de proiectare in toate fazele); organizarea licitatiilor. Capitolul 4: cladiri si constructii speciale; montaj utilaje tehnologice; utilaje si echipamente de transport; utilaje, echipamente tehnologice si functionale de montaj; utilaje si echipamente cu durata mare de serviciu. Capitolul 5: organizarea santierului (cuprinde cheltuielile necesare contractului in vederea crearii conditiilor de desfasurare a activitatilor de constructii - montaj); comisioane si taxe (cuprind comisionul bancii finantatoare, taxa aferenta inspectiei pentru controlul calitatii lucrarilor, etc.); cheltuieli diverse si neprevazute (maximum 5% din cele prevazute la Capitolul 1). Capitolul 6: pregatirea personalului de exploatare; probe tehnologice, incercari, rodaje, expertize la receptie. Partea a II a: Cuprinde valoarea ramasa actualizata a mijloacelor fixe existente in cazul obiectivului ce se construieste. Aceasta valoare nu se finanteaza si serveste la stabilirea indicatorilor de eficienta din cadrul studiului de fezabilitate. Partea a II I a: Cuprinde fondul de rulment necesar inceperii productiei (cheltuieli pentru asigurarea stocurilor de materii prime, energie, transporturi, salarii personal direct productiv, piese de schimb de mare uzura, etc., necesare pentru ciclul de productie).

21

SUBIECTUL 23: 6.4. STUDIUL DE FEZABILITATE: Strategia de concepere si realizare a obiectivelor de investitii, in conexiune cu rezultatele cconomico-financiare preconizate, este cuprinsa prin studiul de fezabilitate. studiul elaborat pentru fiecare obiectiv de investitii. Prin studiul de fezabilitate se inlelege ansamblul documentatiei elaborate - cuprinzand calcule tehnico-economice, desene, memorii de fundamentare, masuri concrete de aetiuni manageriale privind necesitatea realizarii viitorului obiectiv de investitii, tinand cont de sursele de aprovizionare de materii prime, pietele de desfacere aferente, p os i b i l i t a t i l e de asigurare a c a p i t a l u l u i ( l i c h i d i t a t i si credite), rezultatele scontate, amplasamentul obiectivului, etc. In ultimii ani, in Romania studiile de fezabilitate sunt intocmite in conformilate cu metodologia internationala, metodologia elaborata de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.). Pentru sprijinirea si stimularea economica a tarilor in curs de dezvoltare, Fondul Monetar International a creat un organism specializat in investitii denumit Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.). La nivel european, acest rol este jucat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.). Atragerea resurselor necesare finantarii ajutorului economic destinat tarilor in curs dezvoltare se face pe diferite cai, specifice activitatii financiare, iar orientarea fondurilor disponibile catre cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economica se face pe baza unor calcule riguros elaborate, denumite metodologia BIRD. Studiile de fezabilitate realizate conform metodologiei BIRD servesc drept baza (tehnica, economica sau comerciala) deciziei de investitii. Prin studiul de fezabilitate se analizeaza elementele esentiale ale investitiei si ale procesului de productie, se evalueaza eficienta economica a proiectului de investitii. Structura de baza a studiului de fezabilitate este identica cu cea a studiului de prefezabilitate, dar mult mai detaliata. Studiul de fezabilitate standard cuprinde urmatoarele capitole: 1. Date privind identitatea agentului economic (societate comerciala, institutie publica, etc.); 2. Analiza diagnostic privind situatia actuala a societatii comerciale; 3. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de productie; 4. Variante optime de dezvoltare si de restructurare; 5. Calcule de eficienta economica pentru variantele analizate; 6. Analize privind incertitudinea, riscul si sensibilitatea variantei alese; 7. Formularea deciziei de investitie. Fiecare capitol cuprinde unele elemente obligatori: 1. DATELE DE IDENTIFICARE se refera in principal la: Denumire, adresa, telefon, fax, cod fiscal; Anul infiintarii; Numarul si data inregistrarii in Registrul Comercial si numarul contului in banca; Forma juridica (S.R.L., S.C., etc.); Domeniul de activitate de baza si auxiliare; Principalele produse si servicii continute in profilul de baza si in cel auxiliar; Segmentul de piata acoperit; Capitalul social (subscris si varsat); Forma de proprietate (publica, privata sau mixta); Suprafata de teren aferenta societatii (schita); Istoricul si evolutia societatii sau institutiei. 2. ANALIZA DIAGNOSTIC: Prin analiza diagnostic se realizeaza evaluarea la zi a agentului economic, evolutia acestuia in ultima perioada si identificarea masurilor manageriale de urmat pentru asigurarea cresterii eficientei economice. Aceasta evaluare se realizeaza din punct de vedere calitativ, cantitativ si structural si vizeaza toate compartimentele organizatiei analizate (total societate si pe fiecare sectie sau atelier, etc.). De regula, analiza diagnostic cuprinde urmatoarele capitole: a) Generalitati si aspecte specifice prezinta o caracterizare generala a organizatiei economice (ce a produs forma de proprietate, evolutie, conducere, metode de management). b) Rezultate economico-financiare obtinute rezultatele economico-financiare se prezinta in unitati valorice curente ei comparabile. Stabilirea acestora se va face numai pe baza datelor din bilantul contabil al ultimului an, precum si din documentele oficiale. Rezultatele economico-financiare se refera la: capitalul social, in evolutie pe u l t i m i i 4 - 7 ani; cifra de afaceri a firmei, defalcata pe activitati de baza si auxiliare; ponderea sectiilor si filialelor in cifra de afaceri; productia realizata si productia vanduta, in unitati fizice total si pe sortimente; principalii clienti; principalii furnizori; venituri din exploatare; cheltuieli aferente; profitul brut si net; preturi si tarife practicate; cheltuieli totale si structura lor materii prime si materiale, combustibil, energie (electrica, termica), salarii, amortizari, cheltuieli ale sectiilor, cheltuieli generale; stocuri, exprimate fizic si valoric, 22

ponderi fata de productia totala, dinamica lor, nominalizarea celor greu vandabile; productia neterminata. c) Productia realizata. Calitatea acesteia: Se prezinta productia realizala in ultimii 4 - 7 ani, fizic si valoric, pe total si sortimente, in preturi curente si comparabile, iar productia efectiva se va compara cu capacitatea de productie.Calitatea si performantele produselor vor fi evidentiate precizand: caracteristicile tehnice si functionale ale produselor comparativ cu standardele Internationale; durata de folosinta si perioada de garantie acordata; calculul principalilor indicatori de calitate si non calitate; evidentierea metodelor de conducere a realitatii; punctele forte si slabe ale produselor. d) Dotarea tehnica. Tehnologii de productie: Fluxuri tehnologice. Acest capitol cuprinde aspecte privind dotarea tehnica: evaluarea si reevaluarea mijloacelor fixe; clasificarea si structura mijloacelor fixe; regimul juridic si contabilitatea mijloacelor fixe; capacitatea de productie: marime, factori de influenta, relatii de calcul, balanta capacitatilor de productie; indicatori ai utilizarii capacitatilor de productie ; aspecte referitoare la uzura mijloacelor fixe; aspecte referitoare la intretinerea si reparatia mijloacelor fixe (politici dc achizitie, repartitie, intretinere si inlocuire, modalitati de asigurare cu piese de schimb, volumul si dinamica cheltuielilor de intretinere si reparatii, etc.); politici de amortizare si de utilizare a fondului de amortizare. Tehnologia de productie si fluxurile tehnologice fac referiri la: descrierea tehnologiilor, a fluxurilor tehnologice, a metodelor de organizare; procedee si tehnici de lansare a productiei; posibilitati de adaptare a tehnologiei la nou; identificarea tehnologiilor ce necesita schimbare, esalonarea inlocuirii accstora, posibilitati de modernizare; modul de organizare a tehnologiei cu utilitati si impactul inlocuirii unor tehnologii asupra investitiilor colaterale. e) Personal, salarizare, indicatori de evaluare: Capitolul prezinta evolutia numarului de salariati pe total si pe structura. Se stabilesc formele de recrutare, selectie si angajare a fortei de munca, modalitati de formare, perfectionare si conversie a fortei dc munca, formele de salarizare, stimulentele acordate. Se calculeaza indicatorii de evaluare a folosirii fortei de munca: productivitatea muncii, inzestrarea tehnica a muncii, salariul mediu, corelatia dintre ele. f) Preturi si tarife practicate: Sunt prezentate preturile si tarifele practicate in comparatie cu ale concurentei si se stabilesc cauzele modificarii preturilor (politica economica guvernamentala, raportul cerere - oferta, calitatea produselor). g) Investitii: In acest capitol se analizeaza investitiile in curs sau cele prevazute a se realiza in viitor, modul cum ele an influentat rezultatele economice ale societatii comerciale. Sunt prezentate obiectivele care s-au realizat, structura fondurilor alocate, posibiiitatile de dezvoltare viitoare. Sunt analizate sursele de finantare folosite, metodele de conducere si organizare a lucrarilor de constructii, se fac aprecieri asupra lor si se formuleaza un set de propuneri pentru ac ti un i le viitoare. h) Managementul societatii: Se prezinta sistemul de management al organizatiei, pe subsisteme de management (subsistemul informational, decizional, organizatoric si metodologic) prin metoda "punctelor forte si a punctelor slabe", cu scopul corectarii aspectelor negative si perpetuarii si imbunatatirii aspectelor pozitive. i) Activitatea proprie de cercetare proiectare: Se prezinta activitatea departamentului cercetare - proiectare, sub aspectul numarului de produse si al tehnologiilor realizate din activitatea de cercetare si modul in care au fost asimilate in productie, numarul de brevete si licente realizate si care au fost valorificate in societate; fie au fost vandute tertilor, posibilitatile de colaborare in institutele dc cercetare specializate, etc. j) Utilitati si servicii: Sunt enumerate utilitatile de care beneficiaza societatea comerciala, sub raportul calitatii, al gradului de accesibilitate si al costului lor: drumuri de acces, gaze naturale, retele de canalizare, retele telefonice, apa, aer comprimat. etc. k) Poluarca si protectia mediului: Sunt analizate implicatiile ecologice pe care le are activitatea de productie, eventualele litigii cu terti in acest domeniu, posibilitatile de diminuare sau eliminare a poluarii, etc. l) Informatizarea gestiunii si conducerea societatii: Se studiaza posibilitatea introducerii u n u i sistem informatic (retele de calculatoare si soft - ware - ul aferent) capabil sa prelucreze automat in t i m p real, volumul de informatii si sa furnizeze managementului de nivel superior datele necesare adoptarii dcciziilor. m) Estimarea patrimoniului societatii: Este evaluata valoarea societatii prin diferite metode de evaluare: patrimoniale, bazate pe randament, combinate, etc. n) Produse unicate, deseuri, refolosiri: Sunt evidentiate produsele unicate obtinute, numarul, tipul si cantitatea de deseuri rezultate si pos ibili tat ile de valorificare a acestora. o) Publicitate, reclama, promovarea produselor: Sunt analizate posibilitatile de realizare a reclamei (in ziar, posturi TV, radio, etc.), costul acesteia, efectele obtinute. Se studiaza modalitatea de promovare si desfacere a produselor prin retele proprii de magazine; prin intermediari, etc. 3. PROGNOZA PRODUSELOR, TEHNOLOGIILOR, FACTORILOR DE PRODUCTIE: Este o etapa de baza in elaborarea studiului de 23

fezabilitate, deoarece orice prognoza gresita sau nerealista conduce la rezultate eronate, cu implicatii negative directe asupra eficientei activitatii economice. In aceasta etapa se previzioneaza veniturile, costurile de productie si profiturile pe intreaga durata de functionare eficienta a obiectivului de investitii. 4. VARIANTE DE DEZVOLTARE SI DE RESTRUCTURARE: Acest capitol prezinta variantele de investitii, precizand avantajele si dezavantajele fiecareia, prin prisma cresterii de profit, a sporirii caiitatii, cresterii cotei de piata, etc., dar si prin prisma cheltuielilor investitionale si de productie aferente. 5. CALCULUL EFICIENTEI ECONOMICE A VARIANTELOR STUDIATE: Acest capitol reprezinta esenta studiului de fezabilitate deoarece in cadrul sau este studiata eficienta economica a fiecarei variante in parte prin intermediul u nu i sistem de indicatori de eficienta economica (statistici, dinamici, specifici diverselor ramuri, specifici metodologiei BIRD). 6. ANALIZA INCERTITUDINII, RISCULUI SI SENSIBILITATII VARIANTEI ALESE. Dupa alegerea variantei optime, este necesara cuantificarea sensibilitatii acesteia la influenta factorilor perturbatori. Aceasta etapa a studiului de fezabilitate presupune reluarea calculelor realizate in capitolul anterior, in conditii presupuse nefavorabile (ex: scaderea vanzarilor, cresterea cheltuielilor salariale, cresterea taxelor, cresterea pretului la o anumita materie prima, etc.). Daca prin aceste calcule se demonstreaza ca indicatorii respectivi nu difera valoric foarte mult (prezinta o toleranta acceptabila) fata de valorile normale, atunci se trage concluzia ca varianta aleasa este stabila si deci poate reprezenta temelia obiectivului de investitii. 7. FORMULAREA DECIZIEI DE INVESTITII: Conducerea unitatii formuleaza decizia de investitii, sub raportul furnizorului de utilaje, numarului acestora, etc.

24

CAPITOLUL 6 : DOCUMENTATIA INVESTITIILOR SI STUDIUL DE FEZABILITATE O lucrare de investitii, cu precadere din zona productiva, necesita fonduri financiare importante, angajate pe o perioada relativ mare de timp; executia lucrarii se face in 1 - 3 ani, in timp ce efectele (profiturile) sunt obtinute intr-o perioada indelungata de 10 - 20 ani: iar in cazul cladirilor acestea produc efecte pozitive 70 80 ani. Trebuie avut in vedere si faptul ca adeseori, obiectivele de investitii sunt, in mod practic, unicate, ca si in cazul celor care se aseamana exista operatii si activita ti care le diferentiaza. De aceea, i n a i n t e de realizarea investitiei este necesara intocmirea u n u i ansamblu de studii, proiecte, documentatii p entru o fundamentare temeinica a eficientei viitorului obiectiv. SUBIECTUL 24: 6.1. PRINCIPALELE ETAPE DE REALIZARE A CONSTRUCTIILOR PENTRU INVESTITII: Realizarea unei constructii pentru un obiectiv de investitii presupune parcurgerea mai multor etape si intocmirea unor documente. Principalele etape de realizare a constructiei de obiective de investitii sunt: a) Elemente de sistematizare a teritoriului; b) Proiectarea, realizarea si aprobarea lucrarilor de constructii; c) Executarea lucrarilor de constructii; d) Receptia si darea in folosinta a obiectivului. a) Elemente de sistematizare a teritoriului: Dezvoltarea economico-sociala optima a localitatilor necesita stabilirea unor criterii de zonare macro si mieroeconomice, zonare care trebuie sa aiba la baza valorificarea resurselor de materii prime, materiale si umane, cresterea eficientei economice si de protectie a mediului inconjurator, etc. Zonarea macroeconomicaa a teritoriului cuprinde echiparea tehnica a teritoriului in mijloace necesare dezvoltarii fiecarei ramuri economice si fiecarei localitati. Structura complexa si specifica localitatilor determina la randul sau, o zonare microeconomica, ce presupune delimitarea zonei industriale de zona locuibila si de zona constructiilor socio-culturale, etc. Sunt necesare studii stiintifice privind realizarea infrastructurii tehnico-edilitare (alimentarea cu gaze, apa, energie electrica, canalizare, retele de drumuri, telecomunicatii, etc.). b)Proiectarea, avizarea si aprobarea lucrarilor de constructii: Proiectarea unei constructii reprezentata de planuri scrise si desenate care sa reflecte caracteristicile functionale si structurale ale acesteia pe baza cerintelor utilizatorilor respectiv beneficiarilor. Proiectul pentru investitii este un proces complex, prin care specialistii determina solutii optime functionale, constructive si economice ce definesc constructia, rezultand in esenta un proiect de executie si un deviz, pe baza carora se realizeaza obiectivul de investitii. Ansamblul de lucrari scrise si proiectate (desenate) pe baza carora se executa obiectivul de investitii poarta denumirea de documentatia tehnico-economica. SUBIECTUL 25: DOCUMENTATIE TEHNICO-ECONOMICA prezinta cinci faze de realizare: 1) studiul de oportunitate (intocmit de investitor sau la comanda acestuia de catre consultant) ; 2) studiul de prefezabilitate (intocmit de investitor, cu ajutorul proiectantului); 3) studiul de fezabilitate (intocmit de investitor, cu ajutorul proiectantului); 4) proiect tehnic (realizat de proiectant); 5) detalii de executie (elaborate de proiectant). Din enumerarea celor cinci faze se observa rolul important al proiectantului in elaborarea documentatiei tehnicoeconomice necesare realizarii unui obiectiv de investitii. Pentru realizarea investitiei, in afara documentelor enumerate mai sus, sunt necesare si alte documentatii: - graficul de esalonare a investitiei; - graficele de livrare a utilajelor si instalatiilor; - graficul de asigurare cu forta de munca; - programul de urmarire in timp a obiectivului; proiecte de organizare a santierului. c) Executarea lucrarilor de constructii: Executarea constructiei obiectivului de investitii reprezinta punerea in practica a proiectului tehnic si a detaliilor de executie aprobate. Pentru deschiderea santierului si inceperea lucrarilor de executie, constructorul trebuie sa aiba la dispozitie urmatoarele documente: 1. proiectele si detaliile de executie a lucrarii; 2. proiectul de organizare a 25

santierului; 3. autorizatia de construire. d) Receptia si darea in folosinta a obiectivului : Prin receptia constructiei se realizeaza actul final care atesta executarea lucrarii, in concordanta cu proiectul de executie, respectarea normelor tehnice, a capacitatii si calitatii lucrarilor de constructii. Procesul dc receptie a obiectivului de constructii se realizeaza de catre comisii de specialisti delegati de beneficiarul lucrarii. Acestea verifica scriptic si faptic executarea constructiei conform proiectului, confruntandu-se documentele cu realitatile din teren, precum si prin masuratori cantitative si calitative directe ale elementelor de rezistenta, de instalatii, etc. SUBIECTUL 26: 6.5. PROIECTUL TEHNIC : Proiectul tehnic, conform legislatiei actuale trebuie sa cuprinda doua parti distincte o parte scrisa care cuprinde mai multe elemente obligatorii de evidentiat si partea de desen, care este elaborata pe baza documentatiei tehnice a proiectului (schite, desene, etc.). a) Partea scrisa cuprinde urmatoarele capitole: 1. Descrierea generala a lucrarilor - face referiri amanuntite la: amplasament; topografie; clima si elemente specifice; geologia si seismicitatea zonei; prezentarea proiectului pe volume, brosuri si capitole; organizarea de santier; caile de acces provizorii; sursele de apa, energie, gaze, telefon (pentru organizarea santierului si definitive); programul de executie a lucrarilor; trasarea, protejarea lucrarilor executate; relatiile dintre contractant (ofertant), consultant si persoana juridica achizitoare (investitor); memorii tehnice, etc. Proiectul tehnic trebuie sa respecte cerintele: sa tie redactat clar cu toate informatiile corecte; pe baza proiectului tehnic, contractantul sa poata emite oferta, iar pe baza analizei tehnice si tehnologice, sa stabileasca pretul ofertei. 2. Caietul de sarcini - este elaborat de proiectant si face parte din proiectul tehnic si din documentele de licitatie, reprezentand descrierea scrisa a lucrarilor care fac obiectul licitatiei. Caietele de sarcini sunt de mai multe categorii: in functie de destinatie, caietele de sarcini sunt: caiete de sarcini pentru executia lucrarilor, caiete de sarcini pentru receptii, probe, teste, etc., caiete de sarcini pentru furnizorii de materiale, utilaje. etc.; in functie de domeniul la care se refera, caietele de sarcini sunt: caiete de sarcini generale (pentru lucrari curente in constructii) si caiete dc sarcini speciale (pentru lucrari specifice, care sunt elaborate independent pe fiecare lucrare in parte). Toate tipurile de caiete de sarcini cuprind: breviarele de calcul pentru dimensionarea elementelor de constructii si instalatii; nominalizarea planselor care guverneaza lucrarea; dimensiunea, forma, aspectul si descrierea executiei lucrarii; ordinea de executie, probe, teste ale lucrarii; standardele, normativele si alte prescriptii care trebuie respectate la materiale, utilaje, instalatii, etc.; conditiile de receptie, masuratori, aspect, tolerante, etc. 3. Listele cantitative de lucrari - cuprind toate elemen tele neces are masurarii valorice si de durata a executiei investitiei, astfel: centralizatorul lucrarilor pe obiective; centralizatorul categoriilor de lucrari pe obiective; listele cu cantitatile de lucrari pe capitole de lucrari, cu descrierea in detaliu a acestora; listele cu cantitatile de utilaje si echipamente tehnologice; specificatiile tehnice. 4. Graficul general de realizare a obiectivului de investitii este prezentata esalonarea per ansamblul activitatilor pentru realizarea obiectivulu i economic. b) Partile desenate: Constituie documentele principale ale proiectului tehnic, pe baza carora se realizeaza partile scrise. Principalele documente ale partii desenate sunt: 1. Planurile generale - cuprind: planurile de amplasament a reperelor de nivelment si planimetrice; principalele planuri topografice; planurile de amplasament a forajelor, profilelor geotehnice; cele mai importantr planuri dr amplasare a obiectivelor, a cotelor de nivel, a distantelor de amplasare, a orientarilor, a coordonatelor, etc.; planurile de sistematizare pe verticala a terenului; principalele planuri privind constructiile subterane (amplasarea acestora, sectiuni, profiluri longitudinale, dimensiuni, cote de nivel, cofraj si armare, etc.); planurile de amplasare a reperelor fixe si mobile de trasare. 2. Principalele planse ale obiectivelor de investitie - fiecare obiectiv subteran sau de suprafata este numerotat pe baza unui cod si a denumirii proprii, iar plansele sunt organizate intr-un volum propriu, pe fiecare obiectiv. 3. Arhitectura cuprinde plansele principale privind arhitectura fiecarui obiectiv, astfel: planul individual de amplasare; sectiuni, fatade, detalii importante; tablouri de prefabricate; tablouri de tamplarii si tablouri de finisaje interioare si exterioare. 4. Structura - cuprinde plansele principale privind alcatuirea si executia structurii de rezistenta si anume: planurile infrastructurii; planurile suprastructurii; descrierea solutiilor constructive, descrierea ordinii tehnologice de executie si montaj, recomandari privind transportul, manipularea, depozitarea si montajul. 5. Instalatiile - cuprind plansele generale 26

privind executia inslalatiilor: planul general de amplasare a utilajelor; schemele principale ale instalatiilor; sectiuni, vederi, detalii principale. Aceste planuri trebuie sa contina cote, dimensiuni, calitatile materialelor, verificarile si probele necesare, izolatii termice, acustice, protectii anticorozive. 6. Dotari si instalatii tehnologice - aceasta parte contine planurile principale de tehnologie si montaj (sectiuni, dimensiuni, tolerante admise, etc.), astfel: desenele de ansamblu; schemele tehnologice privind fluxul tehnologic; schemele cinematice, cu indicarea principalilor parametri; schemele instalatiilor hidraulice, pneumatice, electrice, de automatizare, comunicatiile, retele de combustibil, apa, iluminat, etc.; planurile de montaj. 7. Dotari mobilier, inventar gospodaresc - cuprinde planurile principale de amplasare si montaj, inclusiv cote, dimensiuni, sectiuni, vederi, tablouri de dotari.

27