TUMORILE FARINGELUI

TUMORILE BENIGNE.

Fibromul nazofaringian este o tumoră întâlnită aproape exclusiv la pacienţii

de sex masculin la vârsta pubertăţii. Patogeneză. Deşi din punct de vedere histologic
tumora este benignă, dar clinic are un comportament malign prin caracterul invaziv.
Morfopatologic este un angiofibrom cu originea pe plafonul rinofaringelui sau în fosa
pterigopalatină. Tumora creşte progresiv, ocupă tot rinofaringele, se extinde în fosele
nazale, sinusuri paranazale, obraz, orbită şi în final poate pătrunde intracranian.
Simptomatologia este definită de sindromul de obstrucţie nazală şi de
hemoragia nazală. Epistaxisul este recidivant, abundent, frecvent, se opreşte cu
dificultate. Obstrucţia nazală la început unilaterală se accentuează progresiv şidevine
bilaterală. Expansiunea fibromului se manifestă clinic prin acuze otice (otită seroasă,
supurată prin obstrucţia tubei auditive), deformarea obrazului, exoftalmie, cefalee.
Tumora poate fi evidenţiată fie prin rinoscopie anterioară (mai rar) dar mai ales prin
rinoscopie posterioară. Tuşeul rinofaringelui este interzis deoarece poate produce
hemoragie.
Examinări paraclinice necesare stabilirii diagnosticului includ examenul
endoscopic al rinofaringelui, tomografia computerizată (CT), rezonanţa magnetică
nucleară (RMN) cu contrast şi angiografia selectivă a ramurilor carotidei externe.
Examenul imagistic (CT şi RMN) permit stabilirea bilanţul lezional şi planificarea
corectă a strategiei terapeutice. Din cauza riscului hemoragic, biopsia este
contraindicată. Evoluţia este de 5-6 ani, decesul se produce prin anemiere sau invazie
intracraniană. Diagnosticul diferenţial se face cu vegetaţiile adenoide, polipul coanal,
limfoame.
Tratamentul este exclusiv chirurgical. Pentru a diminua riscul hemoragic,
intervenţia chirurgicală se execută după embolizarea selectivă a pedunculilor arteriali
ai tumorii sau ligatura carotidei externe. Calea de acces clasică este transetmoidală,
prin incizie para-latero-nazală; în ultimul timp metodele de extirpare sub control
endoscopic sunt folosite cu succes.
 ALTE TUMORI BENIGNE ALE FARINGELUI.

Hemangioamele şi limfangioamele sunt de obicei congenitale şi 90% din

cazuri sunt fetiţe. Locuri de predilecţie sunt limba, obrazul, regiunea parotidiană.
Tumora poate fi atât de voluminoasă încât să ameninţe viaţa prin hemoragii repetate,
obstrucţie respiratorie, alimentaţie imposibilă. Aceste tumori frecvent involuează
spontan în primii 2 ani, astfel încât intervenţiile vor fi amânate până în jurul vârstei de
3 sau 4 ani. Extirparea chirurgicală clasică este dificilă, în prezent cauterizarea cu
laser este de elecţie.
Papiloamele faringelui au etiologie virală, apar ca nişte formaţiuni muriforme
pe luetă sau pe vălul palatin. Se extirpă chirurgical.
Cordomul se dezvoltă din resturile notocordului, creşte lent şi erodează baza
craniului. Tratamentul este extirparea chirurgicală.

TUMORILE MALIGNE.
TUMORI MALIGNE ALE RINOFARINGELUI.

Carcinoamele rinofaringelui sunt rare în Europa şi America, în schimb

incidenţa lor este crescută în partea de sud a Chinei, iar peste tot în lume sunt de două
ori mai frecvente la bărbaţi decât la femei şi apar după 40 de ani. Există o
predispoziţie gentică (sunt descrise antigene HLA asociate acestui carcinom). Rolul
virusului Epstein-Barr în patogeneza acestor tumori este recunoscut în prezent.
Nitrozaminele din peştele afumat şi aldehida formică inhalată la locul de muncă, în
ritualuri religioase sunt factori de risc recunoscuţi în dezvoltarea acestor tumorilor.
Morfopatologie. Macrosopic pot fi infiltro-ulcerate sau infiltro-vegetante. Cele
mai frecvente tumori sunt carcinoamele epidermoide şi tumorile limfoepiteliale,
împreună constituind 75% din tumori. Alte tipuri histologice sunt limfomul,
plasmocitomul, limfomul Burkitt în Africa. Locul de origine este cel mai adesea la
nivelul fosetetei Rosenmüller, se extinde submucos spre gaura ruptă pe unde pătrunde
endocranian, infiltrează elementele din sinusul cavernos.
Simptomatologie. Sunt descrise 4 forme de debut pentru tumorile maligne ale
cavumului:
 • Debut rinologic: obstrucţie nazală, secreţii nazale sanguinolente, epistaxis
• Debut otologic: hipoacuzie de transmisie unilaterală produsă de otita seroasă
• Debut neurologic: nevralgie de trigemen, paralizii de mandibular, de
oculomotor
• Debut ganglionar: adenopatie laterocervicală jugulară înaltă uni- sau bilaterală
Tumora este evidenţiată prin rinoscopie posterioară, iar palparea regiunii cervicale
descoperă existenţa şi caracterul adenopatiei. Examinări paraclinice necesare
diagnosticului: endoscopia rinofaringelui şi biopsia sub control optic, tomografia
computerizată (CT) şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN), măsurarea titrului de
antigene şi anticorpi pentru virusul Epstein-Barr care permite detectarea timpurie a
recidivelor asimptomatice. Sunt utile examinările sanguine de rutină, ecografia
hepatică şi radiografia pulmonară (detctarea metastazelor). În evoluţie, indiferent de
forma de debut apar toate semnele descrise, se remarcă bombarea şi pareza vălului
palatin, exoftalmie, iniţial paralizia nervilor care traversează sinusul cavernos (nervii
III, IV şi VI) ulterior apare paralizia nervilor IX, X, XI şi XII. Metastazele se dezvoltă
la nivel pulmonar, hepatic şi osos.
Diagnosticul pozitiv se face pe baza examenului clinic, este confirmat prin
biposie, iar aprecierea extinderii leziunilor tumorale şi stadializarea TNM se face prin
metode imagistice (CT şi RMN). Diagnosticul diferenţial se face cu tunori benigne şi
tuberculoza.
Tratamentul acestor tumori se face prin radioterapie, la care se poate asocia
chimioterapia. Chirurgia are un rol redus, este rezervată exerezei tumorilor mici
circumscrise sau extirpării nodurilor limfatice cervicale după controlul local al tumorii
primare. Detectarea precoce a recidivelor asimptomatice permite tratamentul acestora
cu laserul holmium-YAG.
Prognosticul variază în funcţie de stadiul TNM, supravieţuirea la 5 ani variază
între 35% şi 55%.
 TUMORI MALIGNE ALE OROFARINGELUI.

Tumorile maligne ale tonsilei palatine apar la persoane cu vârsta cuprinsă

între 50 şi 70 de nai, raportul bărbaţi/femei este de 4:1. Factori de risc cunoscuţi în
apariţia acestor tumori sunt fumatul excesiv şi abuzul de alcool. Morfopatologie.
Macrosopic pot fi infiltro-ulcerate sau infiltro-vegetante. Microsocpic, 90% sunt
carcinoame epidermoide. Alte tipuri histologice de tumori ale tonsilei sunt limfoamele
Hodgkin sau non-hodgkiniene, plasmocitoamele, sarcoame.
Simptomatologia. Debutul este insidios prin senzaţie de jenă la nivelul
faringelui, apare apoi odinofagia unilaterală, modificarea timbrului vocii, halenă
fetidă, spută sanguinolentă. Bucofaringoscopia descoperă fie ulceraţia de pe tonsilă
(carcinom) sau creşterea uni- sau bilaterală în volum a tonsilelor (limfoame). Palparea
descoperă induraţia şi fixarea tonsilei din carcinoame. Aproximativ 60% din pacienţi
prezintă adenopatie, din care 15% este bilaterală. La această grupă de pacienţi relativ
frecvent se descoperă fie la prima consultaţie sau în decursul evoluţiei a două tumoră
la nivelul tractuli aerodigestiv. Examinări paraclinice: biopsia, panendoscopia pentru
aprecierea extinderii şi surprinderea altei tumori, CT şi RMN pentru bilanţul lezional,
ecografia abdominală şi radiografia toracică pentru stadializarea limfoamelor.
Diagnosticul pozitiv se face pa baza examenului clinic completat cu biopsia.
Diagnosticul diferenţial se face cu angina Plaut-Vincent, sifilis, tuberculoză. Evoluţia
se face prin extindere spre vălul palatin, mandibulă, baza limbii, hipofaringe;
metastazele se dezvoltă la nivelul plămânilor, ficatului şi oaselor.
Tratamentul carcinoamelor este combinat chimio-radio-chirurgical.
Chimioterapia produce remisiuni remarcabile, este aplicată simultan sau anterior
radioterapiei. Intervenţia chirurgicală este asociată radioterapiei, comportă exereză
largă şi extirparea nodurilor limfatice, precum şi utilizarea unor lambouri pentru
reconstrucţia defectului. Tratamentul limfoamelor este combinaţia dintre radioterapie
şi chimioterapie.
Prognosticul variază în raport cu încadrarea în sistemul TNM. Supravieţuirea
la 5 ani a pacienţilor iradiaţi pentru carcinoame este 35%, iar pentru combinaţia
radioterapie- chimioterapie-chirurgie este 40%-45%.
 TUMORILE MALIGNE ALE HIPOFARINGELUI.
Tumorile maligne se pot dezvolta cel mai frecvent în sinusul piriform, mult
mai rar la nivelul peretelui posterior faringian sau al regiunii postcricoidiene. Factorii
de risc incriminaţi sunt abuzul de alcool şi fumatul. În ţările scandinave tumorile
hipofaringiene se întâlnesc mai frecvent la femei, mai ales în regiunea
postcricoidiană, iar sindromul Plummer-Vinson este implicat în patogeneză.
Morfopatologic sunt aproape în exclusivitate carcinoame, care pot fi infiltro-vegetante
sau infiltro-ulcerate.
Simptomatologia este necaracteristică în perioada de debut, cu senzaţie de jenă
în timpul deglutiţiei. Ulterior apare odinofagie cu iradiere în ureche, disfagie, sialoree,
spută sanguinolentă şi halenă fetidă. Examenul obiectiv evidenţiază tumora prin
laringoscopie indirectă şi adenopatia laterocervicală existentă la 40% din pacienţi.
Examinări paraclinice: endoscopia şi biopsia, CT şi RMN pentru bilanţul lezional.
Evoluţia se face prin cuprinderea esofagului (alimentaţie imposibilă), a laringelui
(disfonie şi dispnee de tip laringian).
Tratamentul este în principal chirurgical, constă în faringo-laringectomie şi
extirparea nodurilor limfatice, urmart de radioterapie. Supravieţuirea la 5 ani este sub
40%.