Sunteți pe pagina 1din 5

ANGINELE CRONICE.

ANGINELE CRONICE NESPECIFICE.


Faringita cronică. Patogeneza. Pacientul prezintă o fragilitate constituţională
a mucoasei. Pe de altă parte, există factori exogeni favorizanţi: variaţii extreme în
temperatura ambiantă, iritanţi chimici sau abur la locul de muncă (bucătari, personal
din restaurant), atmosferă excesiv de uscată, folosirea excesivă a aerului condiţionat,
abuzul de nicotină şi alcool, abuzul de vasoconstrictoare nazale. Factori favorizanţi
endogeni sunt: obstrucţia nazală cronică cu respiraţie bucală, sinuzita cronică,
avitaminoza A, refluxul gastro-esofagian, suferinţe sistemice (insuficienţă renală,
insuficienţă cardiacă, diabet zaharat, bronşită cronică), cauze endocrine (menopauză,
hipotiroidism).
Simptomatologia este variată în funcţie de forma clinică:
1. Faringita cronică catarală se manifestă sub forma de parestezii faringiene,
senzaţie de uscăciune şi de corp străin la nivel faringian, hemaj, tuse frecventă,
durere vag definită.
2. Faringita cronică hipertrofică. Mucoasa de pe peretele posterior faringian este
hipertrofică, granulară cu foliculii limfatici proeminenţi, iar suprafaţa
mucoasei de culoare roşie este acoperită de secreţii mucoase. Simptomatologia
este identică cu cea descrisă anterior.
3. Faringita cronică atrofică se distinge prin aspectul uscat, neted, de culoare roz
al mucoasei de pe peretele posterior faringian, acoperit frecvent de secreţii
uscate sub forma unor cruste. Frecvent se observă rinită şi laringită atrofică
asociată, tentativele frecvente de eliminare a crustelor pot determina mici
hemoragii.
Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza tabloului clinic descri. Diagnosticul
diferenţial se face cu sindromul Sjögren, sindromul Plummer-Vinson, tumori maligne
ale faringelui sau esofagului. Pentru excluderea acestor afecţiuni pacientul va fi
îndrumat către medicul specialist care va efectua endoscopia diagnostică.
Tratamentul constă în eliminarea factorilor favorizanţi şi tratament local cu
dezinfectante faringiene administrate sub formă de spray (Locabiotal sau Bioparox,
Hexoral, Codecam), gargarisme (Tantum Verde, Citrolin, Ticiverol, Hexoral),
bomboane (oropivalone, fenosept, eurosept, faringosept, ribex gola), inhalaţii. În
formele atrofice se recomandă soluţii uleioase de vitamina A şi soluţii saline. Se
recomandă cure balneare cu ape sulfuroase (Govora, Călimăneşti, Căciulata, Slănic-
Moldova).
Adenoidita cronică este inflamaţia cronică a tonsilei faringiene întâlnită la
vârsta copilăriei, mai frecvent între 3-6 ani. Dacă inflamaţia însoţeşte hipertrofia
tonsilei faringiene, vorbim de vegetaţii adenoide. Patogeneza: afecţiunea este produsă
prin hipertrofia ţesutului limfatic din structura tonsilei faringiene, deosebit de activ
imunologic la vârsta copilăriei. Există probabil o predispoziţie ereditară, iar cu rol
favorizant sunt şi factori constituţionali (status limfatic), endocrini, alimentari (dieta
bogată în carbohidraţi).
Simptomatologia este determinată de obstrucţia cronică a rinofaringelui şi
include obstrucţie nazală incompletă, instalată insidios, respiraţie zgomotoasă în
timpul somnului până la sforăit tipic, rinolalie închisă. Dacă suferinţa este de lungă
durată apar caracteristicile distincte ale „faciesului adenoidian”: aspect de copil prost,
gura deschisă, nas îngust, nările aspirate. Obstrucţia îndelungată a rinofaringelui are
variate consecinţe:
1. suferinţe auriculare prin perturbarea funcţiei tubei auditive; în acest mod apar
otite catarale recidivante, otite seroase cronice, otite acute supurate
recidivante, otite adezive, otite supurate cronice, colesteatom cu hipoacuzie de
transmisie care urmăreşte pacientul pe parcursul vieţii sale. Majoritatea
otitelor adultului sunt consecinţa otitelor prost tratate la vârsta copilăriei.
2. suferinţe rinosinusale, rinite şi sinuzite cronice.
3. suferinţe ale aparatului masticator: dezvoltarea vicioasă a maxilarului, aspectul
de boltă palatină ogivală (absenţa presiunii exercitate constant de limbă asupra
palatului dur), prognatism superior, dinţii vicios implantaţi, ocluzie dentară
defectuoasă.
4. suferinţe ale arborelui respirator inferior: laringite, traheite şi bronşite cronice.
5. suferinţe somatice: torace deformat „în carenă”, umeri rotunjiţi, inapetenţă,
dezvoltare somatică insuficientă, creşterea susceptibilităţii la infecţii
intercurente.
6. scăderea performanţelor şcolare; obstrucţia respiratorie cronică produce
hipoxie în timpul somnului, iar nivelurile sanguine crescute de CO2 au ca
efect somn neliniştit cu treziri frecvente, somnolenţă, apatie şi concentrare
dificilă în timpul zilei.
Examenul obiectiv descoperă secreţii muco-purulente în fosele nazale,
retracţia membranelor timpanice şi modificarea triunghiului luminos Polizer. Tonsila
faringiană hipertrofiată poate fi uneori văzută la rinoscopia anterioară, sau prin
rinoscopie posterioară la copilul mare şi cooperant. Tuşeul rinofaringelui nu este
recomandabil deoarece sperie copilul. Examinările paraclinice care confirmă
diagnosticul sunt radiografia de profil, endoscopia cu tub flexibil sau rigid după
sedarea copilului. Diagnosticul pozitiv se pune pe baza simptomatologiei descrise, iar
diagnosticul diferenţial se face cu alte cauze de obstrucţie nazală precum imperforaţia
coanală, corpi străini nazali, rinita alergică, fibromul rinofaringian sau tumori maligne
ale rinofaringelui.
Tratamentul constă în extriparea tonsilei faringiene, operaţie care se numeşte
adenoidectomie.
Tonsilita cronică este inflamaţia cronică a tonsilelor palatine. Patogeneza.
Drenajul deficitar al criptelor tonsilare favorizează retenţia detritusurilor celulare care
constituie un bun mediu de cultură pentru flora mixtă –aerobi şi anaerobi. De la
nivelul criptelor, infecţia se propagă la nivelul ţesutului limfatic.
Simptomatologie. Din anamneză reţinem episoadele recidivante (cel puţin
patru pe an) de angine acute eritemato-pultacee sau existenţa cel puţin a unui abces
peritonsilar. În afara anginelor, acuzele locale sunt discrete – senzaţie vagă de jenă
faringiană, gust neplăcut. Pacientul acuză astenie, inapetenţă, sensibilitate crescută la
infecţii şi subfebrilităţi. Dimensiunea tonsilelor palatine nu constituie un criteriu
definitoriu pentru inflamaţia cronică, acestea pot avea volum variabil-normale,
hipertrofice sau atrofice, iar la presiunea exercitată cu spatula asupra lor din cripte se
elimină puroi lichid. În mod caracteristic se descrie congestia pilierului anterior. Se
notează adenopatie jugulo-digastrică. Eliminarea unei substanţe cremoase de culoare
albă (cazeum) din cripte nu constituie semn de infecţie cronică. Paraclinic se
descoperă creşterea valorilor ASLO, existenţa unui sindrom inflamator (creşterea
VSH, fibrinogenului).
Diagnosticul pozitiv se stabileşte mai ales pe anamneză, examenul local fiind
puţin elocvent. Diagnosticul diferenţial se face cu hipertrofia tonsilelor palatine
dezvoltată în absenţa inflamaţiei cronice. În aceste situaţii pe lângă tulburări de
respiraţie similare cu cele din adenoidita cronică, pacientul acuză şi deglutiţie dificilă.
Hipertrofia tonsilară unilaterală la un adult trebuie să ridice suspiciunea unui proces
tumoral malign. Tratamentul hipertrofiei tonsilare este tonsilectomia. Diagnosticul
infecţiei cronice tonsilare se face mai ales cu episoadele recidivante de angine
eritematoase de natură virală, cu paresteziile faringiene. Tonsilita cronică nu poate fi
vindecată prin tratamente antibiotice repetate deoarece antibioticul nu poate realiza
concentraţii eficiente în ţesutul fibrozat al tonsilei palatine. În consecinţă, tratamentul
tonsilitei cronice este chirurgical prin intervenţia numită tonsilectomie.

ANGINE CRONICE SPECIFICE.


Tuberculoza faringelui. Sunt descrise mai multe forme clinice ale
tuberculozei la nivelul faringelui:
1. lupusul faringelui, indolor se caracterizează prin existenţa concomitentă a trei
leziuni – nodul, ulceraţie şi cicatrice.
2. tuberculoza miliară din septicemiile cu bacil tuberculos; pacientul este febril,
cu stare generală alterată, acuză odinofagie iar local se remarcă noduli gălbui
pe fond congestiv.
3. tuberculoza ulcero-cazeoasă se defineşte prin ulceraţii extinse, pe fond
cenuşiu, cu mucoasă faringiană palidă; odinofagia este extremă, pacientul se
alimenteză cu dificultate.
4. abcesul rece retrofaringian este o tuberculoză osoasă, localizată la corpul
primelor vertebre cervicale.
Suspiciunea clinică trebuie confirmată prin examenul radiografic pulmonar sau
cervical (în ultimul caz) şi recoltarea sputei. Diagnosticul diferenţial se face cu
neoplasmele în cazul formei ulcero-cazeoase şi cu celuloflegmonul retrofaringian în
abcesul rece. Tratamentul acestor forme de tuberculoză faringiană este de competenţa
medicului specialist ftiziolog.
Sifilisul poate fi întâlnit în toate stadiile la nivelul faringelui:
1. sifilisul primar sub forma şancrului de inoculare, o ulceraţie localizată pe
suprafaţa tonsilei palatine, cu margini dure, contur neted, însoţită de
adenopatie satelită.
2. sifilisul secundar, caracterizat prin apariţia plăcilor mucoase (plăci albe pe
fond congestiv).
3. sifilisul terţiar cu leziunea tipică – goma sifilitică care din stadiul iniţial
pseudotumoral se necrozează pentru a rămâne în final un crater cicatricial. La
nivel faringian este caracteristică goma palatului care determină stabilirea unei
comunicaţii patologice între cavitatea bucală şi rinofaringe. Vindecarea
sifilisului faringian se face cu sechele importante: stenoza lumenului faringian,
sinechii între vălul palatin şi pereţii faringieni laterali.
Diagnosticul este confirmat prin cultură şi examenul în ultramicroscopie în
stadiul 1 şi 2. Testele serologice devin pozitive după 4 săptămâni. Diagnosticul
diferenţial se face în sifilisul primar cu neoplasme, angina Plaut-Vincent, tuberculoză,
în stadiul 2 cu eritemul multiform iar în stadiul terţiar cu neoplasme. Tratamentul
aparţine medicului specialist venerolog.
Candidoza faringelui este produsă de Candida albicans, ciupercă care în mod
normal nu determină leziuni. Factorii favorizanţi care contribuie la dezvoltarea
infecţiei sunt: tratamente antibiotice prelungite care perturbă echilibrul florei saprofite
faringiene, deficite imunologice existente la sugari distrofici, vârstnici, la pacienţii cu
SIDA, corticodependenţi.
La sugar se observă petele albe pe fond congestiv („petele de iaurt”). La adult
pe lângă forma descrisă, se descrie şi culoarea brună sau neagră la nivelul mucoasei
linguale. Pacienţii acuză un gust neplăcut sau senzaţie de jenă faringiană.
Diagnosticul va fi confirmat prin examen micologic al secreţiei faringiene.
Diagnosticul diferenţial se face cu paresteziile faringiene; deoarece 40% din subiecţii
sănătoşi sunt purtători de candida, diagnosticul de candidoză se pune numai în
prezenţa leziunilor menţionate. Simpla identificare în cultură a ciupercii nu necesită
tratament.
Tratamentul candidozei se face la sugar cu alcalinizante locale precum
glicerina boraxată şi la adulţi cu antifungice topice precum Nistatin (Stamicin) sau
Pimafucin. Tratamentul se poate face şi cu preparate antifungice administrate pe cale
generală precum ketoconazol (Nizoral), Diflucan.