Sunteți pe pagina 1din 2

Comic i ludic n nuvela Duduca Mmuca de B.P.

Hasdeu

Duduca Mamuca este o nuvela ivita in perimetrul literar al anilor 1860 ca un meteor cazut din alta lume, o scriere fara pereche, atat prin tema, insolenta si producatoare, cat si prin stilul degajat, vioi, persiflant, incarcat pana la saturatie de gaguri, sotii verbale, calambururi, avand aerul ambiguu al unei improvizatii care se pune mereu in discutie. La distanta de un secol si un sfert, textul ne pare inca piparat si "tare", frondeur pe toate laturile, dinamitand cuvintele, nu o data ipocrite, ale unei literaturi ce se voia edificanta, aruncand un val pudic asupra realitatilor neconvenabile, totusi cotidiene. Ce se intampla in nuvela are mai putina importanta decat modul in care intamplarile sunt relatate. Un student de 17 ani, Toderita, usuratic, pus pe nazdravanii, fecior de bani gata, mare specialist in ars amandi, isi propune seducerea actritei Maria, de 16 ani, fiica gazdei sale. Lucrand de fapt, in folosul unui prieten bogat, baronul von R., complexat de un nas enorm, el foloseste o strategie, pe cat de uzata, pe atat de irezistibila. In adevar, "mijloacele" sunt clasice: daruri, un duel simulat spre a-si pune in valoare curajul si cavalerismul, o suferinta inchipuita destinata sa-si induioseze victima. In cele din urma, cand tanara actrita cade in plasa (si poate mai degraba din complezenta decat din naivitate), baronul von R. i se substituie eroului pe intuneric. Insa deliciile amorului iresponsabil dureaza putin: anuntata de perfidul Toderita, mama actritei ii surprinde pe cei doi iubiti in flagrant delict. Baronul va fi obligat s-o ia pe Mamuca de sotie. Pe aceasta canava de intriga licentioasa, Hasdeu grefeaza cu o mare libertate asociativa, incidente secundare, digresiuni, anecdote, cuvinte de spirit, aluzii malitioase, intepaturi sarcastice, relatarea unui vis grotesc, cateva portrete de contemporani crud batjocoriti (Maiorescu, V.A. Urechia, Octav Teodori - profesor de drept penal la Facultatea Juridica din Iasi) etc. Scrisa la persoana I (ceea ce faciliteaza identificarea autorului cu eroul, sporind revolta spiritelor cuvioase), derulandu-se rapid, intr-un climat de sporovaiala glumeata si exuberanta contagioasa, mimand un jargon de studentime dezabuzata, care nu ia nimic si pe nimeni in serios, nuvela lui Hasdeu nu e usor de clasat.Ca orice text deschis, ea sugereaza solutii interpretative multiple. Prin setea inepuizabila de experienta, calmul jucat, lipsa de scrupul, in alegerea mijloacelor, Toderita este un cerebral lipsit de sentiment, desi - cum ne incredinteaza intr-un tarziu naratorul - are inima buna. Vadit, in orice caz, e ca romantismul Duducai Mamuca ne apare epurat de orice aura edulcorata, lamartiniana, solemn patetica. Autorul se indarjeste parca

sa ne destrame iluziile: in viziunea lui demitizanta dragostea se reduce la fiziologie, femeia inseamna sex, universitatea e o fabrica de pedanti, relatiile sociale sunt epidermice, vorbele mari deghizeaza calcule, interese, rafuieli, concurente. Totul e trivial , marunt, degradat iar in mijlocul lumii dezertate de orice transcendenta, congresul danseaza, incercand sa uite. Toderita nu se revolta impotriva Cerului, nici a Ordinii, e un simplu juisor, sigur de sine si totusi fragil, dornic de placeri si, in acelasi timp, dezgistat de vanitatea lor. El sufera de spleen, de un gol sulfetesc ierparabil, de aceea si fatal, caci pana la urma il va duce la sinucidere. Celelalte personaje sunt confectionate pe acelasi calapod: nu e vorba atat de imoralitate cat de amoralitate, caci se situeaza dincolo de bine si rau, printr-o monstruoasa suficienta. Toti par sa se complaca in viata pe care o duc, oricat de mult ar sfida ea normele curente. Doctorul Tucia, spre exemplu, isi ucide cu sange rece iubita, iar Toderita , care descopera crima, n-o dezvaluie politiei, spre a-si evita plictiselile. Logica lui e de un cinism caracterizat: Presupunandu-se ca legile vor pedepsi pe Tucia, au din aceasta va urma invierea Soficai?