Sunteți pe pagina 1din 108

Alt* apariţii

 

C U P R IN S :

 
 

I.

G e o g ra fia

fizică

gen e ra lă

4

 

Păm ântul corp c o s m ic ............................................................

4

Modalitatea şi reprezentarea spaţiului te re s tru .........

7

Litosfera........................................................................................

.......................

8

Atm osfera.....................................................................................

14

C lim a ........................... .................................................................

20

H idrosfe ra

22

 

26

 

S o lu rile ..........................................................................................

27

Învelişul g e o g ra fic ....................................................................

28

 

II.

Ge o g ra fia

u m a n ă

a

lum ii

32

 

Harta politică a lu m

ii

............................................................... Resursele n a tu ra le ..................................................................

■......................

32

35

P o p u la ţia ......................................................................................

40

Industria m o n d ia lă ...................................................................

47

Agricultura m o n d ia lă

54

Transporturile m o n d ia le .........................................................

58

Relaţiile econom ice internaţionale....................................

60

Caracterizarea econom ico-geografică a statelor 63

G e rm a n ia

63

F ra n ţa

...........................................................................................

65

M

area

B rita n ie ...........................................................................

67

R o m â n ia ......................................................................................

69

Federaţia R u s ă .........................................................................

71

Ja p o n ia .........................................................................................

73

C

h in a ............................................................................................

75

In d ia

78

Statele Unite ale A m e ric ii

.....................................................

81

B ra z ilia .....................................................

85

 

87

89

94

 

Noţiuni geografice incluse fn programa de

 

bacalaureat

 

100

Radu

To p o r

Rezumate la Geografie pentru clasele X-XII

TEO-Educaţional

C Z U T 7 6

91

(0 7 5 .3 )

Editura TEO-Educaţional E-mail: teo_educational@mail.md Tel: (037322) 22-91-20. 51-95-75 GSM : 069230028. 069946659. Librăria liceului „Gh. Asachi”

D E S C R IE R E A

C IP

a C A M ER E I

N A Ţ IO N A L E

a CĂRŢII

To p o r,

Radu

Rezumate la Geografie pentru clasele 10-12/ Radu Topor. - C h .: Teo-Educaţional, 2007 (F .E .-P .T ip o g r.Centrală"). - 112p. ISBN 978-9975-9686-1-4

1000 ex.

91(075.3) _________________________________________________

Toate drepturile aparţin editurii

©

TE O -E d u c a ţio n a l

IS BN 978-9975-9686-1-4

Prefaţă.

Acest îndrumar poate fi folosit de elevii absolvenţi şi

de profesorii

de

geografie

In

perioada

pregătirii către

examene

de

Bacalaureat, dar şi de elevii din clasele

liceale,

pentru

aprofundarea cunoştinţelor generale

geografice.

 

Lucrarea

dată

conţine un rezumat al cursurilor de

geografie din clasele a X-a(Geografia fizică generală), a XI-a (Geografia umană şi economică a lumii) şi a Xll-a (Geografia mediului înconjurător).

I. GEOGRAFIA FIZICĂ G EN ER A LĂ Pământul ■ corp cosmic Unitatea materiei în Univers.

Universul este lumea luată în totalitatea ei, infinită în timp şi spaţiu, nelimitată prin diversitatea formelor pe care le ia materia în procesul ei de continuă evoluţie. Materia din Univers se prezintă sub două forme esenţiale:

organizată în corpuri cosmice; neorganizată, ca praf cosmic şi gaze. Universul este alcătuit dintr-o mulţime de structuri

cosmice: galaxii, nebuloase gazoase, găuri

negre, alte

corpuri cosmice. Structura sistemului solar. Sistemul solar este un ansamblu format din Soare, nouă planete cu sateliţii lor, asteroizi, comete, meteoriţi şi

materie interplanetară dispersată. Soarele este compus dintr-o parte centrală numită interiorul soarelui şi din atmosfera soarelui. Atmosfera solară la rândul său este compusă din:

fotosferă ( baza atmosferei solare) cromosfera (învelişul care înconjoară fotosferă) coroana solară (partea exterioară a atmosferei solare) Soarele exercită o influenţă mare asupra Pământului. Fără soare na-r exista viaţa pe Pământ.

Pământul.

Pământul are forma unui geoid. Dimensiunile reale ale Pământului sunt:

raza ecuatorială - 6378,2 km; raza polară - 6358,8 km; lungimea Ecuatorului - 40075,7 km; suprafaţa Pământului - 510000000 km2; volumul -1 0 8 3 miliarde km3;

Forma Pământului determină succesiunea zonelor

geografice. Razele solare cad

neuniform

pe

suprafaţa

terestră. La ecuator ele cad perpendicular iar spre poli

unghiul de cădere se micşorează. Aceasta provoacă încălzirea neuniformâ a suprafeţei terestre, determinând zonalitatea geografică latitudinală.

 

Forma

sferică

a

Pământului

influenţează

circulaţia

atmosferei, a curenţilor oceanici, mareelor etc.

 

Mişcarea

de

rotaţie -

Pământul face o mişcare de

rotaţie deplină în jurul axei sale în 23h 56 min 4s.

Mişcarea are direcţie de la Vest la E s t

Viteza de

rotaţie a

punctelor de

pe

Glob

este

diferită,

maxima

fiind

la

ecuator - 465 m/s,

iar la poli

fiind

egală

cu

zero.

Mişcarea

de

rotaţie

poate

fi

ilustrată

printr-un

şir

de

dovezi:

-

experimentul

luiFoucautt

este

cea

mai

convingătoare dovadă a rotaţiei Pământului.

Foucault a

construit un pendul în

cea mai înaltă

clădire din Paris. în

timpul oscilaţiei

pendulul

se

abatea

spre

dreapta.

în

realitate, pendulul

rămâne

oscileze

în

acelaşi

pian,

clădirea însă îşi schimbă poziţia, împreună cu Pământul.

-

devierea

corpurilor

în cădere

liberă.

Dacă

e

aruncăm un corp de pe un turn înalt, el nu va cădea

perpendicular pe suprafaţa Pământului, dar va devia spre

est. Deoarece

vârful

turnului

se

află

mai

departe

de

centrul

Pământului

decât

baza,

şi

respectiv,

descrie

o

circumferinţă

cu

diametrul

mai

mare

în

timpul

rotaţiei,

corpul în cădere are o viteză pe plan orizontal mai mare

în vârful turnului decât

la baza

lui.

De

aceea

el atinge

suprafaţa terestră ceva mai la est de linia perpendiculară. I traiectoria sateliţilor. Cercetările asupra zborurilor sateliţilor artificiali ai Pământului au arătat că ei nu zboară deasupra unuia şi aceluiaşi punct de pe suprafaţa terestră. Datorită rotaţiei Pământului revoluţiile sateliţilor au loc de fiecare dată deasupra unor noi teritorii.

Consecinţele sunt:

 

-

Devierea corpurilor ce se mişcă pe orizontală. Orice

corp în mişcare se abate de la direcţia iniţială în emisfera boreală spre dreapta, iar în cea australă spre stânga.

Turtirea Pământului la poli şi bombarea la ecuator. Aceasta se produce datorită apariţiei forţei centrifuge.

-

 

-

Mareele sunt determinate de acţiunea forţei de

atracţie a Lunii şi a Soarelui, ciciicitatea mareelor fiind o

consecinţă a mişcării de rotaţie.

 
 

-

Succesiunea zilei şi a nopţii. Pe partea luminată de

soare e ziuă, iar pe partea opusă e noapte, alternarea acestora datorându-se expunerii succesive razelor solare a diferitor părţi ale Pământului.

 

Mişcarea de

revoluţie

-

mişcarea Pământului pe

orbită în jurul Soarelui se numeşte mişcare de revoluţie.

Orbita Pământului cu lungime de 934 mii. km este

parcursă de pământ în mişcare timp de 365 zile 6h

9 min

9s,

adică timp de

un

an.

Orbita

Pământului

are forma

unei elipse,

astfel că,

în

timpul

unui

an,

Pământul

se

găseşte la distanţe diferite faţă de

Soare; în ianuarie la

distanţa de 147mln. km (periheliu), iar în iulie la distanţa

de 152mln. km (afeliu).

Viteza cu care se deplasează

Pământul pe orbită este de aproximativ 30 km/s. Consecinţele mişcării de revoluţie:

 
 

-

ca rezultat al mişcării de devoluţie a Pământului şi a

înclinării axei sale în raport cu

planul orbitei, şi păstrării

înclinaţiei axei în decursul perioadei de

rotaţie,

are

loc

succesiunea anotimpurilor, ca urmare a schimbului unghiului de căderea a razelor solare pe suprafaţa Pământului in decursul anului;

  • I datorită mişcării de revoluţie se petrece schimbarea

duratei zilei şi a nopţii întru-un loc de pe glob;

-

pendularea

maselor de aer în decursul anului pe

direcţia

nord

-

sud

şi

formarea

zonelor

climatice

de

tranziţie; Dimensiunile şi masa Pământului determină un raport

între forţa de atracţie şi forţa centrifugă ale planetei.

Fiind un corp material,

Pământul

exercită

o

forţă

gravitaţională care se manifestă prin atragerea altor corpuri. Forţa gravitaţională, împreună cu energia soiarâ, determină dinamica atmosferei, arcuitul apei în natură.

Ea

conferă obiectelor greutate şi condiţionează apariţia

presiunii în atmosferă, hidrosferă, în scoarţa terestră. Modalitatea si reprezentarea spaţiului tfB rtra

Globul geografic este o

reproducere, micşorată a

imaginii Pământului. Planul reprezintă o imagine orizontală micşorată, modele ale unor teritorii, reprezentate cu ajutorul

semnelor convenţionale. Harta geografică

este

o

convenţională şi generalizată

reprezentare micşorată,

a

suprafeţei

terestre pe

care este redată repartiţia spaţială a diferitor elemente naturale şi sodo-economice de pe un anumit teritoriu. Elementele planului şi a hărţii sunt

  • - elemente matematice - grade.

scara,

reţeaua

de

  • - elemente

geografice (căi de comunicaţii,

râurile, pădurile) sunt redate prin semne convenţionale Hărţile geografice se clasifică după mai multe cntem:

  • - scară sunt hărţi la scară mare ( de la 1:10000

până

la

1:200 000),

medie

(1:200

000 până

ia

1:1

000 000), şi la scară mied ( mai mari de

1:1 000 000)

  • - conţinut sunt hărţi generale şi speciale

  • - destinaţie sunt hărţi didactice, militare, turistice

etc.

H

...............

,n - - -------- -------------------------------------------

Litosfera Structura internă a Pământului este constituită din următoarele învelişuri: crusta (scoarţa terestră), mantaua şi nucleul.

Crusta continentală -

are o grosime medie de 40-

60 km, variind de la 30-40 km în zone de câmpie

ş până

la 70-80 km în zonele montane. în componenţa crustei

continentale se disting mai multe pături:

Pătura sedimentară are grosimi foarte variate cele mai mari sunt în regiunile muntoase. Această pătură este alcătuită din roci sedimentare.

Pătura granitică

are

o

grosime

de

16-20km.

Este

alcătuită din granit, marmură, cuarţit, gnais. Pătura bazaltică are grosime de 10-15km. Partea

superioară a ei este formată din bazalt iar cea inferioară din gabrouri, amfibolie.

Crusta

oceanică

-

este caracteristică pentru fundul

Oceanului Planetar. Este mai subţire decât cea continentală şi are o compoziţie diferită. Crusta oceanică

are o grosime de 5-12km, şi este constituită din trei pături suprapuse:

Pătura sedimentară este subţire în

mediu

400m

şi

formată din sedimente neconsolidate. Pătura bazaltică are o grpsime de 4-8km şi este constituită din roci magmatice. în crusta oceanică lipseşte stratul de granit.

Fosele oceanice reprezintă depresiuni adânci

(5-

11 km), situate la marginea continentelor. Ele sunt foarte

active din punct de vedere tectonic.

Dorsalele medio-oceanice reprezintă părţi ale crustei oceanice active din punct de vedere tectonic.

Platforme oceanice ocupă cea mai mare

parte

a

fundului Oceanului Planetar şi reprezintă elemente stabile din punct de vedere tectonic.

 

Sl

Compoziţia

petrograficâ

a

crustei.

Crusta este

oompusâ din roci. în funcţie de geneză rocile se împart în

tei grupe:

>

Rocile

magmatice

se

formează

din

topituriie

de

silicaţi atât în interiorul scoarţei terestre cât şi la suprafaţa

ei.

1

Rocile sedimentare se formează pe fundul bazinelor

marine, lacurilor, râurilor. Ele se pot forma

şi

pe

uscat în

urma dezagregării fizice a rocilor magmatice şi celor sedimentare. Rocile metamorfice sunt rocile de geneză magmatică şi sedimentară supuse unor transformări sub acţiunea temperaturilor şi presiunilor ridicate. Mişcările tectonice oscilatorii sunt mişcările lente de ridicare sau coborâre a unor porţiuni vaste din scoarţa terestră. Ele au o importanţă foarte mare. în activitatea economică a omului este nevoie să se ţină cont de

mişcările oscilatorii actuale ale scoarţei terestre şi să se prognozeze eventualele schimbări ce pot avea loc. Mai ales în construcţia obiectelor ce vor dura mult timp de ex. porturi, canale, centrale hidroelectrice etc. Plăcile litosferice şi dinam ica lor. Litosfera este fragmentată de fracturi de adâncimi în blocuri numite plăci. Cele mai mari sunt numite plăci majore ( Pacifică, Americană de Nord, Americană de Sud, Eurasiatică, Africană, Indo-Australiană, Antarctică). In astenosferâ au loc diferite procese de dezintegrare a elementelor chimice care duce la trecerea substanţei solide în stare vâscoasă. Devenind vâscoasă substanţa are tendinţă de deplasare, dând naştere la curenţii subcrustali sau de convecţie. Dorsalele medio-oceanice sunt structuri mari care se extind pe fundul oceanelor şi sunt foarte activi tectonic.

Ele

reprezintă

lanţuri

vulcanice

submarine formată din

lavă bazalticâ.

 

m

Ciocnirea între placa oceanică împinsă dinspre rift cu

placa

continentală

se

numeşte

coliziune.

în

urma

coliziunii se elimină mari cantităţi de energie. Subducţie I este procesul de asimilare a plăcii oceanice care în urma coliziunii cu placa continentală se scufundă şi este asimilată în astenosferă prin topire. Regiunile seismice ale Pământului coincid cu zonele de rift şi fosele oceanice. Cutremurele de pâmânt au loc în regiunile unde se manifestă deformarea litosferei şi eliminarea energiei. Deriva plăcilor litosferice. Plăcile litosferice plutesc pe

astenosferă în diferite direcţii cu viteze care variază între 1-12 cm/an. Elementele geostructuraie ale scoarţei terestre. Regiunile de geosinclinal sunt sectoare ale scoarţei

terestre cărora sunt caracteristice toate

tipurile de

metamorfism, un vulcanism activ, procese, seismice,

mişcări tectonice orogene şi oscilatorii. în evoluţia unei regiuni de geosinclinal se disting mai multe faze:

Faza de litogeneză -

se caracterizează prin formarea

unei depresiuni în care predomină mişcările de coborâre a scoarţei terestre şi prin acumularea^ intensă a sedimentelor.

Faza preorogenicâ -

în

această

fază

predomină

mişcările de

coborâre

a

scoarţei

terestre

şi

continuă

acumularea sedimentelor.

de

Faza de orogeneză I se caracterizează prin mişcările ridicare, se formează depresiuni premontane. Faza de repaus tectonic - în această fază regiunea

de geosinclinal este ridicată deasupra nivelului mării şi transformată într-o regiune montană tânără.

în prezent regiune de geosinclinal

poate

fi numită

regiunea Mediteraneană şi ţărmurile Oceanului Pacific.

Platforma este o regiune rigidă a scoarţei terestre ce s-a format fh locul regiunii de geosinclinal (Platforma Europei de Est, Platforma Braziliană).

Platformele se clasifică

după

fundamentului cristalin In:

vârstă

geologică

a

Platforme vechi (platformele Europei de E s t Siberiana, Nord-Americană, Australiană, Arabo-Africanâ

şi Indiană)

Platforme

tinere

(platformele

Europei

de

Ves t

Appallachi, Patagonei e tc ). Platformele tinere se deosebesc de cete vechi printr- o dezvoltare mai slabă a cuverturii sedimentare. Pe suprafaţa scoarţei terestre se formează diverse forme de relief. Formele de relief cu cei mai înalt rang de pe Păm ânt sunt bazinele oceanice şi blocurile continentale ele sunt numite şi forme planetare. Pe formele planetare se suprapun formele majore generate de acţiunea factorilor endogeni ( pe continente acestea sunt munţii, podişurile, câmpiile, iar în cadrul bazinelor oceanice sunt dorsalele m edio-oceanice, câmpii abisale, fose abisale. In cadrul formelor majore apar formele de

ordinul III -

mezoforme (văi), microforme (ravene, doline)

ele

apar ca

rezultatul proceselor hidrodinamice. eoliene

etc.

Formele de relief continentale sunt:

M unţii - reprezintă forme

de

relief

cu

altitudini

absolute

de

peste

1000m,

cu

versanţi

şi

pantă

accentuată. După aspect munţii pot apărea formând munţi răzleţi (vulcanul Kilimanjaro), sub formă de lanţuri muntoase (Caucazul Mare), sub formă de sisteme montane (Alpino- Carpato-Himalayan).

După

vârstă

sunt

munţi

vechi

munţi tineri (Alpi, Caucaz)

(Scandinavi.

Ural)

şi

de umidificare a rocilor,

de

defrişările

de

pâdure,

de

vibraţiile datorate cutremurelor etc. Alunecări de teren reprezintă deplasarea unei mase de roci pe o suprafaţă înclinată, de obicei umedă, în substratul căreia există rod cu proprietăţi plastice.

Declanşarea alunecărilor de teren este favorizată de pătrunderea apei ( provenită din ploi îndelungate, topirea zăpezii lente) în substrat.

Procesele

gravitaţionale

provoacă

importante

degradări de terenuri. Împotriva lor se pot lua măsuri ca:

împădurirea versanţilor, aratul dea lungul pantei, realizarea de d renuri etc.

Relieful

fluvial

-

exercită

o

importantă acţiune de

modelare a scoarţei terestre prin apele curgătoare

permanente.

Forma

principală

de

eroziune

fluvială,

este

valea

Există mai multe tipuri de văi fluviale. După forma profilului transversal se deosebesc văi largi şi văi înguste, văi simetrice şi asimetrice.

Văile largi au formă de trapez sau concavă şi sunt caracteristice râurilor de câmpii.

Văile

înguste se întâlnesc în

regiunile muntoase şi

pot fi de tip: chei, canion şi defileu. Relief carstic - se formează ca urmare a proceselor

de dizolvare a rodlor solubile de către apele meteoribce şi cele subterane. Una din cele mai impresionante forme de relief carstic sunt peşterile.

Peşterile sunt goluri naturale subterane. In

interiorul

lor se întâlnesc frecvent formaţiuni corecţionaie cum ar fi

stalactitele, coloanele etc. printre cele mai renumite peşteri se numără: sistemul de peşteri Mammoth Cave şi Flint Ridge din S .U A Relief eolian * vântul, fiind încărcat cu diferite particule solide, acţionează asupra scoarţei terestre prin eroziune, transport şi acumulare.

_ML

Datorită vântului se formează dunele (acumulări de nisipuri).

Atmosfera terestră

Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos şi continuu al Pământului.

Atmosfera

are

o

Importanţă

unică

indispensabilă

vieţii. Ea asigură protecţia împotriva radiaţiei ultraviolete nimicitoare pentru organismele vii şi termoreglarea care împiedică pierderea totală a căldurii în timpul nopţii şi

încălzirea excesivă în timpul zilei. Aerul atmosferic este o compoziţie de gaze, reţinut în apropierea Pământului datorită forţei gravitaţionale. în

mare parte el este compus

(21%).

din

azot

(78 % ),

şi oxigen

Atmosfera are mai multe subdiviziuni cum ar fi:

Troposfera - este partea de jos a atmosferei, are o grosime de 8-17km. Aerul troposferei se răceşte de jos în

sus cu aproximativ 0,6°C la 100m.

la limitele

de

sus el

ajunge la -80°C. în troposferă este concentrat aproape

toată cantitatea de vapori de apă.

în acest stat are loc

formarea norilor, precipitaţiilor, vântului etc ..

Stratosfera -

se

înalţă

până

la altitudinea de 50km.

La baza ei, temperatura este stabilă (-55°C

-80°C),

apoi

creşte odată

cu

latitudinea

până

la

0°C.

cantitatea

de

vapori de

apă este foarte mică,

totuşi apar uneori nori la

altitudini de 20~25km.

 

Mezosferă

|

se

înalţă

până

la

80-80km.

Temperatura aici scade până la -70

...

80°C.

Primele

trei

straturi

din

atmosferă

au

aproximativ

aceeaşi compoziţie gazoasă,

de

aceea

învelişul

atmosferic de până la 100km poartă denumirea de homosferâ.

Termosfera

I

este

situată

între

80km

şi

1000km.

Aerul este extrem de rarefiat. Temperatura îh termosferă

creşte până

la

1600°C,

dar

din

cauza densităţii foarte

mici a particulelor, aceste temperaturi nu se resimt. In

termosferâ

particulele se

află

în

formă

de

ioni, de aceea

termosfera se mai numeşte ionosfera. Exosfera * este stratul atmosferic exterior, situat mai

sus de 1000km, fiind format din particule de gaz care se

mişcâ cu

viteze

mar.

Exosfera

este

stratul

unde se

pierde particulele de gaz în spaţiul cosmic.

Radiaţia

solară

-

fascicul

de

unde

emise de Soare

care ajung la suprafaţa Pământului sau se difuzează In

atmosferă Radiaţia solară ce provine direct de la discul solar şi care ajunge nemodificatâ pe suprafaţa terestră se numeşte radiaţie solară directă. Radiaţia solară, străbătând atmosfera terestră, ester slăbită din cauza difuziei provocate de moleculele de gaz, de particule în suspensie. Această parte a radiaţiei solare se numeşte radiaţiei difuză.

Suma

radiaţiei

directe

şi

difuze

care

ajunge

la

suprafaţa terestră se numeşte radiaţiei totală.

 

Albedo -

mărimea ce caracterizează capacitatea de

reflecţie a suprafeţei corpurilor.

 

Radiaţia

terestră

-

Pământul,

încâlzindu-se

de

la

soare, devine el însuşi sursă de radiaţie. De la Pământ se încălzeşte atmosfera. Fluxul de radiaţie emis de

suprafaţa terestră către atmosferă constituie radiaţia

terestră. Atmosfera la rândul sâu transmite o parte din

energia

primită

în

cosmos

iar

altă

parte

o

întoarce

Pământului. H Bilanţ radiativ -

este diferenţa dintre energia radiantă

primită şi cea pierdută. Bilanţul radiativ poate fi pozitiv şi negativ. Pământul are bilanţ radiativ nul în caz contrar, s- ar produce răcirea sau încălzirea treptată a Planetei.

Regim ul

term ic

fn

troposferă.

In

troposferă,

temperatura aerului scade o dată cu altitudinea, conform

_LL

ceafa. Ceaţţ apare ca rezultat a condensării vaporilor de apă în aer de lângă suprafeţele terestre Ceţurile protejează plantele de îngheţuri, dar în schimb afectează negativ asupra transporturilor mai ales cel aerian. Precipitaţiile atm osferice. Totalitatea particulelor de

apâ lichidă |Sau solidă care cad din nori şi ajung pe suprafaţa terestră, poartă denumirea de precipitaţii atmosferice.

După

starea

de

agregare

se

deosebesc

precipitaţii

lichide

(

ploaie,

burniţă),

solide

(

zăpadă,

grindină)

şi

mixte (lapoviţă).

a

Ploaia

este alcătuită

din

picături

de

apă.

Ploaia

se

formează la temperaturi pozitive. Zăpada este o precipitaţie solidă alcătuită din cristale

hexagonale de gheaţă. Acele de gheaţă se formează la

temperaturi de -5*C

... Lapoviţd este căderea

-10*C.

concomitentă

a

fulgilor

de

zăpadă şi picăturilor de ploaie. La latitudini medii şi

superioare, lapoviţa constituie o fază intermediară In procesul de geneză a ploii. Grindina ester alcătuită din fragmente de gheaţă. Există mai multe tipuri de regim pluviometric:

Tipul ecuatorial este specific pentru zona cuprinsă

■ pănă la 10° latitudine în ambele emisfere. Aici cad precipitaţii bogate pe tot parcursul anului. Tipul tropical se caracterizează printr-o perioadă

ploioasă

a

solstiţiului de

vară

şi

o

perioadă secetoasă

care durează aproape jumătate de an.

.

Tipul subtropical se înregistrează

în zonele

situate

între 20°

 

şi

30°

latitudine

nordică

 

şi

sudică.

Regimul

anual

al

precipitaţiilor

se

caracterizează

prin

cantităţi

reduse ( sub 250mm). Precipitaţiile cad neregulat Tipul mediteranean se caracterizează prin secetă

vară

şi precipitaţii

iama.

Acest

tip este

caracteristic

nu

JUL

Crivăţul este un vânt rece venit din părţile de est sau nord-est. Este o prelungire a antidelonului Siberian. Crivăţul provoacă scăderi bruşte a temperaturii.

Clasificarea

maselor

de

aer

conform

originii

geografice:

 

Aerul

arctic

se

formează

fn

Bazinul

Arctic.

Se

caracterizează prin temperaturi joase şi este foarte uscat

mai ales

pe continent.

Aerul

arctic

pătrunde

deseori In

Europa provocând ninsori şi ploi reci.

 

Aerul

polar

sau

temperat

se

formează

ia

latitudini

mijlocii.

Există

aer polar

continental

(

se

formează

In

Siberia Centrală, Europa de Est şi In Peninsula

Scandinavă. Are temperaturi scăzute) şi aer polar maritim

(se formează în Canada

de

Nord

şi

ajunge

până

In

Europa provocând scăderea temperaturii şi precipitaţii).

Aerul tropical de asemenea

se împarte în maritim şi

continental şi se caracterizează prin temperaturi ridicate. Se formează în Atlanticul de Nord, Africa de Nord. Peninsula Balcanică, Asia Centrală.

Aerul

ecuatorial

se

form ează

în

zona

ecuatorială.

Este aerul cel mai cald şi cel mai umed.

 

Prin circulaţia generală

a

atmosferei

se

înţelege

sistemul de curenţi de aer la scară cuprinde Întreaga atmosferă.

planetară

care

Principalele vânturi cu caracter permanent sunt

- vânturi polare, care bat în tot timpul anului dinspre poli spre cercurile polare; - vânturi de vest care bat între 40*-60* latitudine nordică şi sudică; | elizee care bat dinspre tropice spre Ecuator. Vânturile periodice din care fac parte şi musonii se formează datorită diferenţelor sezoniere de presiune

dintre oceane şi continente.

Vara,

masele

de

aer

continentale mai calde şi cu presiuni scăzute atrage aerul

oceanic mai dens, cu presiune ridicată, a cărui deplasare

ZL

formează musonul de vară bogat în precipitaţii, iama situaţia este inversă.

Vrem ea -

manifestarea elementelor meteorologice la

un moment d a t Intr-un anumit

loc.

Elementele meteorologice care redau aspectul vremii sunt: temperatura, presiunea atmosferică, ^umiditatea aerului, precipitaţiile, vântul etc. Observaţiile asupra vremii sunt făcute la staţiile

meteorologice.

 

Multe

sectoare

ale

economie

~ naţionale

sunt

dependente

de

condiţiile

meteorologice.

De

ex.

transportul aerian şi rutier, ag ricu ltu ri construcţii etc.

Clim a

Clima

-

starea

medie

a

elementelor

meteorologice

(temperatură, precipitaţii, umiditate, vânt) care

se

manifestă într-un anumit loc, pe o perioadă

lingă

 

de

timp.

Există

trei grupe de

factori care

in fn n ţe a z ă

clima:

radiativi -

şi

este

condiţionată

de fluxul

de

energie

radiantă, primită sau

pierdută sub formă

de

diferite tipuri

de radiaţie solară.

 

Dinamici -

depinde

de

circulaţia

atmosferică,

adică

de dominaţia maselor de aer, cicloanelor şi

anticicloanelor. Fizico-geografici -

este legată de suprafaţa reliefului,

repartiţia apei şi uscatului, gheţari, vegetaţie etc.

în

funcţie

de

acţiunea

tuturor

factorilor

s-au

individualizat mai multe tipuri de climă:

 

Clim a ecuatorială

 

I temperaturi ridicate şi constante, 24-28°C

-

evaporare intensă şi continuă

-

precipitaţii abundente, repartizate uniform tot timpul

anului^ 1000-3000mm

-

se resimt calmele ecuatoriale, mişcările ascendente

ale aerului

-

precipitaţii

bogate

(1000m m )

datorită

circulaţiei

maselor oceanice de aer, aduse de vânturile de vest

 

* este caracteristică zonelor cuprinse între 40-60° latitudine, mai ales în emisfera nordică, Europa de Vest, S.U.A., Chile, Noua Zelandă Clima temperat continentală

-

temperatura

medie

anuală

este

de

10°C,

însă

amplitudinile termice dintre iarnă şi vară sunt foarte mari

20-25°C

 

-

verile

sunt

uscate

şi

călduroase,

iar

iernile

sunt

deosebit de reci * precipitaţiile sunt reduse circa 300-500m m

 

-

este specifică părţii continentale centrale a Asiei,

America de Nord, America de Sud, Clim a subpolară sau subarctică (subantarctică)

-

temperatura medie anuală foarte scăzută, 0°C

 

-

precipitaţiile sunt foarte reduse, 100-300mm

-

vara e rece şi umedă, iar iama geroasă

 

* este specifică Canadei de Nord, Asiei de Nord

 

Clim a polară sau arctică

(

antarctică)

 

este cel mai rece tip de climă temperatura medie anuală este permanent negativă

-

-

precipitaţiile sunt foarte reduse, 100-200mm

 

-

este specifică Antarcticii, Groenlandei

 
 

Hidrosfera

Circuitul

apei

în

natură.

Hidrosfera cuprinde

oceanele

şi

mările,

râurile

şi

fluviile,

lacurile, apele

subterane, gheţarii, apa meteorică aflată în atmosferă. Apa oceanică constituie 97,2% , iar apele dulci numai

2,8%.

Circuitul apei în natură

-

sub influenţa razelor solare

apa din oceane

şi

lacuri

şi

râuri trece

în

atmosferă în

stare de vapori, apoi apa se condensează în atmosferă şi

se întoarce pe suprafaţa Pământului sub formâ de precipitaţii atmosferice.

Cele

mai

importante

proprietăţi

ale

apelor oceanice

sunt salinltatea şi temperatura.

Salinitatea

-

apele oceanelor şi mărilor are o

compoziţie chimică complexă, conţinând mari cantităţi de săruri dizolvate. Aceasta constituie salinitatea apei. In medie, apa Oceanului Planetar conţine 34,5g săruri la

litru de apă. adică are o salinitate de 34,5%o. Salinitatea prezintă mari varietăţi în cuprinsul

Oceanului Planetar în

zonele

temperate salinitatea este

de 35%o, în zonele tropicale 36%o, datorită evaporării mai

intense şi precipitaţiilor reduse,

în

zona

ecuatorială

salinitatea scade, datorită precipitaţiilor abundente.

 

In unele mări interioare din zona tropicală

salinitatea

creşte mult, ajungând până

ia

41 %o

în

Marea

Roşie.

Dimpotrivă, în alte mari în care se revarsă râuri şi

evaporarea este

mică

salinitatea

scade

până

la

5%o în

Marea Baltică.

 

Temperatura

-

apei m arine prezintă mari varietăţi

în

timp şi spaţiu. In zonele ecuatoriale, temperatura ape ia suprafaţa oceanelor este, de 27-28°C.

In

zonele

tropicale

se

constată

mari

varietăţi

de

temperatură,

datorită

curenţilor

marini:

în

părţile estice

ale oceanelor temperatura este de

15~20*C,

iar în

cele

vestice,

de 20-25°C.

 

In

zonele

temperate

temperatura

scade

de

la

10

până la 0°C, iar în cele polare apa chiar îngheaţă.

 

Sub

acţiunea

forţelor

interne

şi

externe

ale

Pământului, apele marine

sunt

supuse

unor

 

mişcări

diverse.

Valurile

 

-

sunt

mişcări

de

suprafaţă,

ondulatorii

ale

apelor

oceanice

- sunt determinate de vânturile ( valuri eoliene)sau de cutremure ( valuri de origine seism ică)

  • - au următoarele elem ente: creastă -

linia cea

mai

înaltă, baza - linia cea mai joasă, înălţim ea, lungim ea - distanţa dintre două creste consecutive.

 

Mareele

-

se manifestă

prin

flux

-

ridicarea apei şi înaintarea

ei spre

uscat şi reflux -

retragerea apei

 

I

sunt

generate

de

atracţia

exercitată

de

Lună

şi

Soare

-

valul mareic poate are în m edie

1 -2

m

-

se

manifestă cu

o

ritmicitate de 2 ori

pe

zi

| se folosesc în scopuri practice ( centralele electrice,

mori)

Curenţi maritimi

-

reprezintă

m işcarea

apelor

oceanice determinată de vânturi, diferenţa de salinitate,

temperatură şi de nivelul apei.

 

După

temperatură

sunt

curenţi

calzi

(

Gulf-Stream,

Kuro-Shivo) şi curenţi reci (Labradorului, Peru). Curenţii se deplasează cu viteze de 0,3-4 km/h în funcţie de configurarea ţărmului, de relieful submarin, de forţa de frecare etc. Direcţia de deplasare a curenţilor se modifică de forţa

lui Coriolis, care abate curenţii spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera sudică.

 

Importanţa curenţilor.

 

Curenţii

oceanici

influenţează

mult

climatul

zonei

prin

care

trece,

salinitatea

apei,

temperatura ei, etc. De exemplul apele calde ale

Curentului

Golfului determină clima blândă

a

Europei de

Vest

şi

de

Nord.

De ex. porturile Norvegiei nu îngheaţă

niciodată deşi se

află

la

o

latitudine

cu

porturile

din

America de Nord care iama sunt închise. Apele curgătoare permanente cuprind râurile, fluviile şi pâraiele.

U

*

Un

râu este compus din următoarele elemente:

^

------------- -------------------------------------------------- -25

izvorul (care poate fi un izvor de apă, subterană, un lac, un gheţar) • cursul ( traseul pe care curge apa) • gura de vărsare

-

H

Alimentarea cu apă a râurilor se face din:

 

ploi( alimentare pluvială)

 

-

topirea zăpezii (alimentare nivală)

 

• din apele subterane (alimentare subterană) Ponderea acestor surse de alimentare diferă îndeosebi în funcţie de condiţiile climatice. Condiţiile climatice au un rol foarte important asupra râurilor. De ex. în condiţiile unei dime ecuatoriale râurile sunt bogate în apă datorită precipitaţiilor abundente, iar în tropice râul poate chiar să dispară datorită evaporării

mari şi lipsei de precipitaţii.

 
 

Relieful la rândul

său

are

şi

el

o

importanţă pentru

râuri. De ex. pantele abrupte determină scurgerea rapidă

a râului, diminuând evaporaţia şi infiltrarea apei în sol.

 

Locuri -

apă stătătoare situată într-o depresiune de

întindere variabilă.

 
 

Cel

mai

mare

lac după suprafaţă este Marea

Caspicâ. Cel mai adânc lac este lacul Baikal. După originea bazinelor se pot deosebi:

 
 

-

lacuri

tectonice

care

sunt

cele

mai

mari

şi mai

adânci, (de ex. Lacul Baikal, Balhaş, Tanganyka).

 

-

lacul gladare, adăpostite în drcuri şi văi glaciare

-

lacuri vulcanice, formate în cratere vulcanice (de ex.

Honsyu, Lonor)

 
 

-

lacuri

formate

sub

acţiunea apei curgătoare, se

formează în cursurile inferioare ale râurilor.

 
 

-

lacuri carstice, format în depresiuni carstice, ( de ex.

Lacul Ursul de la Sovata, format pe carst în sare)

 
 

-

lacuri antropice de acumulare

 

_ _ _

-—

----------

---------------------------------------------

2 a

axei polilor, de mişcarea de revoluţie a Pământului, de poziţia Pământului în raport cu Soarele.

Azonalitatea

-

în

învelişul

geografic

acţionează

factori care creează deranjamente de zonalitate. Aceşti factori se numesc azonaii. Apariţia azonalitâţii este condiţionată de procese tectonice, seismice, vulcanism etc. Drept consecinţă a acestor procese apar formele majore de relief ( oceane, munţi, câmpii etc) care au o

repartiţie azonală.

 

Daca

nu

ar

fost

ele,

zonele

geografice

ar

fi

poziţionate strict în direcţia latitudinală.

 

O

particularitate

caracteristică

fenomenelor

şi

proceselor din învelişul

geografic

constituie

varietatea

ritmică şi ciclică ale evoluţiei lor. După durată, ritmurile pot fi divizate în: diurne (este cauzată de rotaţia Pământului în jurul axei sale), anuale( este cauzată de mişcarea de revoluţie a Pământului şi de poziţia axei polilor), seculare(este cauzată de schimbarea activităţii solare), milenare( este legată de succedarea epocilor

calde şi reci) şi megacicluri- Zonă naturală - areal vast caracterizat prin combinarea dinamică, interdependenţa componentelor mediului: vegetaţie, animale, sol, climă.

Deşerturile

arctice

-

clima

foarte

rece

şi

prezenţa

gheţarilor împiedică, dezvoltarea vegetaţiei şi solurilor. Aici se întâlnesc alge, licheni, muşchi, iar din faună ursul alb, vulpea polară, vara vin multe păsări călătoare. Deşerturile arctice ocupă domeniul zăpezilor şi gheţarilor din Oceanul Arctic, Groenlanda, o fâşie mică din Asia de Nord.

Tundra -

se

caracterizează

prin climă

rece. cu

ierni

lungi şi veri scurte şi reci. Precipitaţiile sunt reduse, Insă

temperaturile joase şi evaporaţia redusă fac ca solul să aibă exces de umiditate. Vegetaţia este redusă şi este constituită din muşchi, licheni puţine ierburi. Fauna este

G EO G R A F IA

U M A N Ă

A

LU M II

Harta politică

a lumii

Este o reprezentare cartografică a unităţilor politice - totalitatea statelor sau teritoriilor, indiferent de statutul pe

care acestea îl au, existente

la nivel continental sau

global, la un moment dat.

Harta

politică

a

lumii

s-a

modificat

de-a

lungul

timpului odatâ cu evenimentele care s-au derulat: au fost descoperite noi teritorii, altele au devenit state independente, unele sau dezmembrat altele sau unificat şi-au modificat limitele ... în epoca antică nu se poate vorbi de state în sensul utilizat în prezent. Existau forme de organizare asemănătoare statelor actuale (Egiptul antic, Roma antică), schimbările teritoriale ale acestor state avea loc ca rezultata al războaielor pustiitoare şi acaparării de noi

teritorii, al înrobirii unor popoare întregi.

în

evul

mediu

au

existat

numeroase

imperii, unele

foarte întinse din care s-au individualizat statele actuale. Marele descoperiri geografice de la sfârşitul sec. X V au

adus noi modificări pe harta politică a lumii, marile

puteri

ale lumii de atunci: Spania, Portugalia, Franţa, Anglia

luând sub stăpânire noile teritorii descoperite.

Preţul

colonizărilor a fost dispariţia unor civilizaţii înfloritoare ca

maya, azteca. Dezvoltarea sistemului colonial

a

cauzat

multiple

conflicte de interese, iar destrămarea acestuia a adus multiple modificări pe harta lumii, deoarece numeroase teritorii aflate sub stăpânire au devenit state independente (in prima parte a epocii modeme destrămarea Imp. Austro-Ungar şi Otom an a adus la

formarea statelor suverane Austria, Ungaria, Rom ânia .... în a doua parte, a epocii m odem e, îşi obţiift suveranitatea

cete mai

mari

colonii din Asia

ale Olandei

(Indonezia

-

33

1945), ale

S U A

(Filipine -

1946), Marii Britaniei (India -

1947), de asem enea se înfăptuieşte decolonizarea Africii. Un fapt remarcabil este şi formarea sistemului mondial socialist care cu participarea directă a imperiului sovietic urmărea scopuri geopolitice de expansiune în Europa şi

Asia.

M

ftimele modificări pe harta

politică a lumii după anu

1989,si până în prezent sunt

 
 

I

-

destrămarea Uniunii Sovietice şi divizarea ei In

E

v

15 state noi independente(1991); unificarea celor două state germ ane(1990); separarea Cehiei şi Slovaciei(1993);

 

l

v -.

destrămarea

Iugoslaviei

în

5

state

independente şi mai recent şi separarea Muntenegrului de Serbia ( anul 2006); Hong Kongul, fostă colonie a Marii Britanii este

retrocedată Chinei (1997); Macao, fostă colonie portugheză, este retrocedată Chinei(1999);

fn prezent harta

politică

a

lumii conţine

185 de state

suverane, şi 62 de state nesuverane.

Clasificarea statelor lumii

Ţările lumii se deosebesc din mai multe puncte de

vedere. De

aceea ele se

pot fi grupate după

mai multe

criterii,

cum

ar

fi;

nive lu l

de

dezvoltare

soc ial-

econom ică,

gradul de

as ig u ra re

c u

re surse naturale,

mărimea teritoriului, num ărul populaţiei, forma de guvernare, diviziunea teritorial-administratrvă .... După nivelul de dezvoltare econom ică, statele lumii, pot fi grupate în:

state cu nivel înalt de dezvoltare economică state cu nivel mediu de dezvoltare economică state în curs de dezvoltare

I.

La

rândul său statele cu

nivel înalt de

dezvoltare

economică se clasifică în patru grupe:

a)

state

înalt

industrializate

ale

Japonia,

Germania,

Marea

Britanie,

lumii

Italia,

-

S.U.A,

Canada,

Franţa ( şi mai recent Rusia, încă mulţi nu o clasează pe aceasta poziţie).

Acestor state

le

revine

marea

parte

din

producţia

industrială şi agricolă globală. Ele sunt principalii furnizori

de

capital,

tehnologii,

servicii,

dispun

de

o

înaltă

... state, determină nivelul şi ritmul de dezvoltare a

infrastructură industrială, socială

în mare parte, aceste

economiei mondiale.

b)

Statele

mici

înalt

industrializate

din

Europa

(

practic toate ţările din Europa de Nord şi Vest, de ex.

Belgia, Olanda, Suedia ) ... Aceste state se aseamănă cu cele din prima grupă după gradul înalt de industrializare şi înzestrare tehnică a economiei, prin eficienţa înaltă a producţiei etc. Se deosebesc, prin numărul mai mic a'populaţiei, volumul

mai redus a producţiei, însă P.I.B pe locuitor fiind acelaşi ca şi la statele mari înalt industrializate.

  • c) Statele din Europa de Sud şi cele dezvoltate din

afara Europei ( Portugalia, Grecia, Malta, Australia,

Israel, Africa de Sud

... Nivelul de dezvoltare a statelor din

).

Europa,

care

aparţin acestei grupe, se apropie tot mai mult de grupa

de mai sus, aceasta se datorează în mare parte

proceselor de integrare ce au avut loc în Europa.

  • d) Statele recent industrializate -

Coreea

de Sud,

Taiwan, Hong Kong, Singapore). Aceste state, într-un timp destul de scurt, au reuşit să

atingă un nivel înalt de industrializare. Aceasta

se

datorează în mare parte poziţiei geografice favorabile, cât şi investiţiilor mari livrate de Japonia, S.U.A. Germania.

^

--------------------------------

35

N. Statele cu nivel mediu de dezvoltare. Din acest tip fac parte ţârile cu economie în tranziţie:

cum ar fi ţârile fost socialiste din Europa şi fosta U.R.S.S, de asemenea aici se poziţionează şi China.

Aceste

ţâri

se

caracterizează

printr-o

dinamică

sporită Tn ce priveşte transformările social-economice. Ele toate au trecut printr-o profundă criză economică. Aid se aplică un nou sistem de proprietate, se schimbă cadru juridic şi legislativ, aceste ţâri păşesc pe calea democraţiei şi a edificării unei economii de piaţă. în ultimii ani producţia industrială a acestor state devine tot mai competitivă pe piaţa mondială

III. Statele în curs de dezvoltare

Din acest tip de state fac parte majoritatea ţărilor din America Latină, Asia, Africa şi Oceania. Aceste ţâri se caracterizează printr-un nivel slab de industrializare ( majoritatea din ele sunt ţâri agricole), populaţia acestor ţări au o durată medie de viaţă mică, majoritatea din ele sunt foste colonii care şi-au căpătat independenţa în ultimul secol.

Resursele naturale

Resurse naturale - corpuri şi forţe ale naturii care sunt nemijlocit utilizate în producţie şi constituie baza de materie primă şi energie a ei.

Resursele

naturale se

pot clasifica după

mai multe

criterii: origini, gradul de epuizare, m odul de renovare

şi sfera de utilizare. Clasificarea resurselor naturale după origini:

I

Resurse

m inerale

constituie

principala

grupă

de

resurse naturale, utilizate pe larg în diverse ramuri ale activităţii omului, mai ales în industrie şi energetică. Aceste sunt minereuri de metale feroase şi neferoase, petrolul, gazele naturale, cărbunele în total peste 200 de

36

_____________________________________ ________ _______

_J

feluri. Resursele minerale sunt repartizate neuniform

pe

glob, amplasarea

lor

teritorială

 

este

determinată

de

legităţile structurii geologice a Pământului( de ex.

resursele minerale de origine

sedimentară

se formează

în marginile platformelor vechi şi în depresiuni

premontane, iar resursele metalifere se

întâlnesc

în

fracturile platformelor şi terestre.

în

regiunile

cutate

ale

scoarţei

Cărbunele -

reprezintă acumulări mari de substanţe

organice fosilizate.

După

lemn

este

resursa

energetică

cea

mai veche.

Sunt

utilizaţi

în

transportul

feroviar,

maritim

la

termocentrale,

iar

mai

recent

în

industria

chimică. Rezervele mondiale sunt estimate la peste |

10000

miliarde

tone,

care

asigură

necesarul

omenirii

pentru încă 230 ani. Principalele resurse sunt în S.U.A.,

China,

Rusia, Ucraina, Germania,

Australia,India ...

 

Petrolul

-

este

amestec

de

hidrocarburi solide

dizolvate

în

hidrocarburi

lichide. P re zin tă

o

serie

de

avantaje

faţă

de

cărbune:

are

putere

energetică

mai

mare, se extrage mai uşor, are o gam ă mai mare de

utilizare

decât

cărbunele.

Rezervele

mondiale

 

sunt

estimate la 150 mlrd. tone, suficiente

pentru

50

de

ani.

Principalele rezerve de petrol se află în

: Arabia Saudită,

Irak, Iran, Rusia, China, Mexic, Venezuela....

 

Gazele naturale -

prezintă

o

serie

de

avantaje faţă

de petrol: are putere calorică mai m are, se exploatează mai uşor, se transportă mai uşor. Ca şi petrolul rezervele

se

apreciază

vor asigura

producţia încă

50 ani.

Mari

rezerve

se

află

în

Rusia,

S .U .A .,

Canada,

Algeria,

Iran,

Olanda ....

 

Uraniul -

este

utilizat în

atomocentrale

Rezervele

principale sunt în Australia, Canada,

S .U .A .,

Niger,

Brazilia şi Rusia. Resursele metalifere - ca ferul* cromul, manganul sunt utilizate în special în siderurgie. Rezervele principale

- ..........

............ .................................................................................

3 1

sunt în Rusia, Canada, S .U .A ., Brazilia, Bolivia, China, Australia, Liberia, Algeria.

I

Metale

neferoase

-

o

răspândire

mai

largă

au

bauxitele care constituie materia primă pentru producţia

aluminiului. Cele

mai

mari

rezerve

sunt concentrate în

Guineea, Australia, Cam erun, Jamaica.

Multe regiuni industrializate

sunt slab asigurate cu

resurse minerale recurgând la importuri masive (

Japonia, majoritatea ţârilor ţările în curs de dezvoltare

din

U .E .).

Pe

de

altă

parte

exportă cantităţi enorme de

materii prime, în m are parte aceasta fiind principala sursa

de existenţă a acestor state. - Resurse funciare este o resursă naturală fără de care existenţa umanităţii ar fi imposibilă. Suprafaţa totală

a uscatului

pe

glob

este

de

13,4 mlrd.ha sau 29% din

care terenuri arabile şi culturi permanente 11%, păşuni şi

fâneţe 26 % , păduri 3 1 % şi alte terenuri 32% .

 

Solurile

au

o

importanţă imensă pentru asigurarea

omenirii cu hrană. Resurse

-

acvatice

este

o

resursă

vitală

ale

existenţei omului şi a vieţii pe Pământ. Domeniul acvatic

ocupă circa

7 1 %

din suprafaţa planetei dar în mare parte

el este format din apă sărată , care este folosită într-o

măsură

foarte

mică.

Din

unele

resurse

de

apă

sărată

omul

beneficiază

 

în

formă

indirectă,

cum

ar

fi circuitul

apeiv> în natură, climatele litorale propice pentru

dezvoltarea

staţiunilor balneo-climaterice, de abundenţa

lumii animale( peşte, moluşte), căile maritime etc. Dar şi

in

formă

directă

cum

ar fi extragerea substanţelor

minerale (clorură de sodiu, magneziu), folosirea curenţilor şi a mareelor pentru producerea energiei, dar şi desalinizarea apei şi folosirea ei ca apă potabilâ( Kuweit,

Arabia Saudită, Egipt

...

).

însă

mult mai importantă pentru

om este apa potabilă rezervele ei constituie numai 2,8%

din volumul total al hidrosferei.

Principala

sursă

de

apă

^

-----------------------------------------

dulce sunt gheţarii din Antartida,

Gronlanda, în gheţarii

montani, a căror utilizare este încă inaccesibilă. De

aceea principalele surse de

apă

potabilă sunt râurile,

lacurile şi apele subterane. Apa

potabilă

este

situată

extrem de neuniform pe Pământ. De exemplu în Africa numai 10% din populaţie este asigurată constant cu apă potabilă, pe când în Europa acest indice este de 95%. în zonele aride ale planetei, care cuprind 1/3 din tot

uscatul, insuficienta de apă

potabilă

este deosebit de

acută, de asemenea calitatea apei prezintă o problemă mare a omenirii. O problemă mare este şi asigurarea cu

apă

a

marilor

aglomeraţii

urbane

(Paris,

Ciudad de

Mexico, Tokyo,

New

York

etc.,

ca:urm are

a

creşterii

numărului

populaţiei

şi

a

construcţiei

întreprinderilor

industriale mari, care necesită un consum mare de apă.

 

-

Resurse

biologice

concentrează

organismele

vegetale şi animale de pe planetă. Cele mai importante sunt pădurile, care servesc drept „fabrică” de oxigen pentru atmosfera Pământului, si fauna uscatului şi cea acvatică cu milioanele de specii fiecare avându-şi locul în propriu ecosistem. - Resurse agroclimatice. Agricultura este influenţată în cel mai înalt grad de condiţiile climaterice, deoarece şui plantele şi animalele au cerinţe specifice. De aceea, zonalitatea climatică impune o anumită regionare mai ales a culturilor agricole. în regiunea tropicală umedă, având o uniformitate termică( medii peste +20°C) şi precipitaţii bogate se cultivă banane, cafea, orez, adică

plante care iubesc căldură

şi

umezeală.

în zonele

deşerturilor tropicale se cultivă curmali, unele cereale. în

zona mediteraneană favorizează

cultura

viţei

de

vie,

a

măslinului, citricilor etc. Zona temperat continentală permite cultivarea cerealelor, florii soarelui, iar clima mai

răcoroasă

favorizează

cultivarea

cartofului,

sfeclei de

zahăr, secarei.

.gu

.

____________________________

32_

  • - Resurse cosm ice

După gradul de epuizare se deosebesc:

  • - Resurse epuizabile adică cele care se diminuează

pe măsura utilizării lor( cărbunele,

petrolul,

gazele

naturale, minereuriie.

 

/

-

Resurse

inepuizabile

adică

cele

care

nu

se

diminuează pe măsura

utilizării

lor

(energia

solară,

fluxurilor şi refluxurilor, hidraulică).

După m odul de renovare se deosebesc:

  • - Resurse renovabile adică cele care se diminuează

pe măsura utilizării lor, dar refacerea lor este posibilă

(resurse biologice, acvatice)

  • - Resurse irenovabile adică cele care se diminuează

pe măsura utilizării lor, iar refacerea lor este imposibilă (

resursele minerale). După sfera de utilizare sunt:

  • - Resurse industriale ( petrol, gaz, metale)

  • - Resurse agricole(sol urile, păşunile, fâneţele,

resursele agroclimaterice)

  • - Resurse de recreaţie (litoralul maritim, regiunile

montane)

Resursele energetice netradiţionale

Deoarece resursele tradiţionale de energie sunt

epuizabile şi nerenovabile omul a

început

atragă

atenţia mai mult şi la resursele de energie netradiţionale

care sunt:

  • - Energia solară este

o sursă

inepuizabilă şi imensă

de căldură. Sau construi deja heliocentrale cu capacităţi

de 10 mii kW ( Italia, Japonia, Australia). Energia solară

este în

prezent folosită la centrale electrice în scopuri

energetice, la încălzirea locuinţelor. în sere etc. în unele cazuri chiar şi la furnale siderurgioe. Energia solară poate fi pe larg folosită mai mult în ţările cu mai multe zile

însorite.

  • - Energia eoliană a fost folosită din timpuri străvechi.

Forţa vânturilor poate fi folosită acolo, unde vânturile sunt

frecvente şi bat cu o viteză de cel puţin 3-5 m/sec.

Potenţialul energetic a vânturilor ating

valori

mari

în

zonele de litoral ( Antarctida, Golful Mexic, Marea Caraibilor, Europa de Vest), la nivelul culmilor montane şi în regiunile plane lipsite de vegetaţie. Au fost construite centrale eoloelectrice în Germania, Danemarca, Suedia, Australia etc., dar ele au o capacitate de la 0,1 la 3,0 mii KW. Construcţia centralelor cu o capacitate mai mare este dificilă din cauza concentrării reduse a energiei într-

o unitate de volum a aerului.

  • i Energia geotermică poate fi folosită în acele porţiuni

ale scoarţei terestre, unde ies la suprafaţă apa şi vaporii

fierbinţi.

Dintre zonele deosebit de

bogate

în

energie

geotermică

se

remarcă

Cercul

de

Foc

al

Pacificului,

arhipelagul Japoniei, Noua Zelandâ, peninsula Kamchatka, Islanda etc. Energia geotermică este folosită pe larg la încălzirea locuinţelor, serelor ( capitala Islandei Reykjavik este încălzită în întregime de energia geotermalâ).

 

Populaţia

Dinamica,

evoluţia

numerică

a

populaţiei,

este

condiţionată de raportul dintre natalitate aşadar de sporul natural.

şi mortalitate,

Din momentul apariţiei omului

şi

până

în

urmă

cu

circa două milenii, creşterea numerică

a

populaţiei

planetei

a

fost foarte

redusă.

în

pragul

erei

noastre,

populaţia mondială era estimată la

 

190

mln.

de locuitori.

De atunci şi până în prezent numărul populaţiei a crescut

de sute de ori, atingând în anul 1999 cifra de

6 mlrd.

de

locuitori. In istoria demografică

se

disting

două

etape

mari. Etapa civilizaţiei agrare, a durat până în a doua

jumătate a sec. al XVIt-lea. Ea se caracterizează

printr-

A l

un spor redus al populaţiei, natalitatea înaltă fiind echilibrată de mortalitatea înaltă( datorată epidemiilor, războaielor,catastrofelor naturale). Cele mai semnificative evoluţii geodemografice s-au manifestat în perioada modernă şi contemporană. Etapa modernă, cuprinde ultimele trei secole. Ea se caracterizează cu o creştere considerabilă a numărului populaţiei. Din anul 1650, prima dublare a populaţiei are loc în mai puţin de 200 ani, iar a doua dublare In circa 100 ani. în anul 1900 numărul populaţiei pe Glob a constituit 1,6 mlrd., iar în anul 1960 el a atins cifra de 3 mlrd. în prezent pe Terra locuiesc peste 6,3 mlrd. oameni. Creşterea numărului populaţie în epoca modernă se datorează în mare parte unui complex de factori ca: progresul în domeniul ocrotirii sănătăţii, dezvoltare economică accelerată, creştere bunăstării oamenilor. Perioada contemporană se caracterizează printr-o accentuare pronunţată a exploziei demografice şi deplasarea ei din statele dezvoltate în ţările în curs de dezvoltare. Drept urmare ponderea acestora a crescut de la 64% în anul 1950, ia 60% în anul 2003. Principalele

cauze

ale

exploziei