Sunteți pe pagina 1din 4

Matricea extracelulara

Matricea extracelulara reprezinta o retea complexa de carbohidrati si proteine ce ocupa spatiile interstitial. Considerata initial drept un suport inert ce ofera doar stabilitate fizica tesuturilor, matricea extracelulara se releva, azi, ca o structura dinamica ce joaca un rol esential in dezvoltarea, migrarea, proliferarea, forma si functiile metabolice ale celulelor cu care se afla intr-un contact permanent. Arhitectura, elementele componente, cit si rolul matricei extracelulare difera functie de tipul tisular. La interferanta dintre tesuturi epitelial si tesutul conjuctiv subadiacent, se afla o structura specializata a matricei extracelulare, numita lamina bazala, care mediaza contactul dintre cele doua tesuturi. In glomerulii renali, lamina bazala se comporta ca un filtru permitind trecerea apei, ionilor si a moleculelor mici sin singe in spatial urinar. In tesutul conjunctiv, maticea este cel mai bine reprezentaat. Ea confera forma si flexibilitate tesutului conjuctiv lax, pe care se sprinjina tesutul epitelial si diferitele glande. In tesutul conjuctiv ce inconjoara capilarele sangvine, reteau intricata de macromolecule din spatiile interstitiale permite difuzia libera a nutrientilor si a oxigenului din singe in celulele tesuturilor periferice. In tesutul conjuctiv dens, present in cartilaje, tendoane si oase, matricea extracelulara este reponsabila de elasticitatesi rezistenta mecanica ale acestor structuri.

Componentele matricei extracelulare


Macromoleculele ce alcatuiesc matricea extracelulara sunt secretate de catre celulele ce se gasesc dispersate in matricea si care apartin clasei fibroblastelor. In matricea extracelulara, sunt prezente polizaharide de tipul glicozaminoglicanilor (GAG) care, de regula, sunt legate covalent de molecule proteice, formind proteoglicani. Proteinele fibrelare constituie cea de-a doua componenta a matricei. Se disting doau tipuri de proteine fibrilare: proteine structurale (colagenul si elatina) si proteine de adeziune (fibronectina si laminina). Proteinele fibrilare, dispuse in retea, sunt responsabile de organizarea matricei, conferindu-i totodata rezistenta mecanica. Acesta retea proteica este inglobata in gelul hidratat de polizaharide. Faza apoasa a gelului permite difuzia metabolica, hormonilor etc. In spatiul dintre celule si in capilarele sangvine.

Glicozaminoglicanii
Glicozaminoglicanii reprezinta lanturile poliglucidice a caror unitate structurala este un diglucid. In mod obligatoriu, unul din componentele diglucidului este un amino-glucid de tipul N-acetiglucozaminei, al doilea rest glucidic este, de cele mai multe ori, acidul uronic. Aminoglucidul din unitatea diglucidica poarta grupari sulfat. Atit gruparile sulfat, cit si grupari carbixil ale acidului uronic confera gicozaminoglicanilor incarcare electrica negativa. Ca rezultat actiunii fortei de atractie elestrostatica, moleculele leaga diferiti cationi (in special Na+). Specii ionice osmotic active, cationii cresc gradul de hidratare al matricei. Acesta determina cresterea turgescentei matricei extarcelulare, factor ce confera structurii rezistenta la forte de compresie. Lanturile poliglucidice hidrofile, adopta o conformatie de tip random coil (incolacire aleatorie). Desi glucozaminoglicanii reprezinta 10% din masa proteinelor fibrilare, datorita conformatiei adoptate, aceste molecule ocupa cea mai mare parte a spatiului interstitial.

Functie de tipul de reziduri glucidice, a legaturilor ce se stabilesc intre acestea, a numarului si a locazarii gruparilor sulfat, se disting patru clase de glicozaminoglicanii: I. Acidul hialuronic; II. Condroitin sulfat si dermatan sulfat; III. Heparan sulfat si heparina IV. Cheratan sulfat. Cu exceptia acidului hialuronic, toate celelalte clase ale glicozaminoglicanilor prezinta caracteristici comune: I. Contin grupari sulfat legate la reziduri gludice; II. Contin unitati diglucidice diferite dispuse intr-o secventa complexa; III. Sunt molecule scurte IV. Formeaza proteoglicani Atit lantul poliglucidic lung, cit si unitatile diglucidice nesulfatate, ce se repeta regulat, definesc hialouronic drept un reprezentat atipic al glucozaminoglicanilor. Structura simpla a acestei molecule, prezenta si implicarea sa in fazele timpurii ale embriogenezei sugereaza faptul ca acidul hialuronic este primul reprezentat al glicozaminoglicanilor, din el derivind celelalte clase. Moleculele de acid hialuronic se leaga de suprafata celulelor care migreza, acoperindu-le ca o haina. Acest fapt, impiedica adeziunea intracelulara, facind posibila deplasarea libera a celulelor si favorizind proliferarea lor. Prin acest mecanism, acidul hialuronic joaca un rol important in migragrea celulelor pe parcursul morfogenezei si a repararilor tisulare.

Proteoglicanii
Proteglicanii sunt prezentii in toate tesuturile conjuctive si matricele extracelulare. Aceste molecule contin un miez proteic (core) in care sunt ancorate lanturi de glicozaminoglicani. Structuri heterogene, proteoglicanii difera prin greutatea moleculara, componenta proteica, numarul si tipul lanturilor de glicozaminoglicani, aranjarea gruparilor hidroxil, sulfat si carboxil in lanturile poliglucidice. Componenta proteica a proteoglicanilor este sintetizata la nivel robozomilor atasati de RE rugos. Concomitent cu procesul de translatie proteica are loc translocarea protenei in lumenul RE. De aici proteina este transportata in aparatul Golgi unde este asambalata in proteoglicani. In prima etapa a sintezei proteoglicanilor, o secventa triglucidica se leaga covalent de un rest de serina din molecula proteica. La aceasta secventa ce serveste drept primer se leaga unul cite unul rezidurile glucidice printr-o reactie catalizata de glicozil-transferaza. Simultan cu elogarea lanturilor poliglucidice are loc in aparatul Golgi procesarea acestor, reactii de sulfatare si epimerizare. Proteoglicanii sunt prezenti si la nivelul membranelor plasmatice ale multor tipuri celulare. De miezul proteic integrat in membarna plasmatica si care proemina in spatiul extracelular este atasat un numar mic de lanturi de glicozaminoglicani.

Colagenul-principalul component a matricei extracelulare


Colagenul reprezinta o familie de proteine fibrilare insolubile, sintezate in fibroblaste si prezentate in toate organismele animale la nivelul matricei extracelulare si a tesutului conjunctiv. Se

cunosc cel putin 12 tipuri de colagen. Dintre acestea tipurile I, II, III, intilnite in special in tesutul conjuctiv, au capacitatea de autoasamblare, formind polimeri ce poarta numele de fibrile de colagen. Tipul IV constituie componentul principal al laminei bazale, unde formeaza o retea bidimensionala. Structura moleculara de colagen Unitatea structurala fundamentala a colagenulei este o molecula proteica cu o lungime de 300 nm si un diametru de 1,5 nm, alcatuita din trei subunitati: doua lanturi a1 si lantul a2. Cele trei lanturi polipeptidice, ce contin fiecare 1050 aminoacizi, se infasoara unul in jurul celolalte, de la stinga la drepta, formind o structura de tip tripul helix. Fiecare rotatie a helixului contine trei aminoacizi. Repetitia glicinei la fiecare treia pozitie, este justificata de faptul ca acesta este singurul aminoacid suficient de mic pentru a ocupa spatiul din interiorul trilu-helixului. Molecula de colagen este bagata in prolina, lizina, aminoacizi ce apar de cele mai multe ori sub forma hidroxilata. Gruparile hidrxil ale hidroxiprolinei participa la formarea legaturilor de hidrogen ce stabilizeaza tripul-helix. In boala numita scorbut, datorita deficientei de vitamina C, este inhibata reactia de hidroxilare a prolinei, ceea ce impiedica organizarea lanturilor polipeptidice in triplu-helix. Sinteza colagenului Prezenta secventei repetitive-Gly-X-Y in structura colagenului, relecta organizarea genelor cemil codifica, sugerind faptul ca evolutia acestor gene are la baza fenomenul de duplicare genica. Gena ce codifica lantul a1 contine 41 de exoni. Cea mai mare parte a exonilor este alcatuita din 54 perechi de baze sau multiplii de doi sau trei ai acestui numar, sintetizind 1,2 sau 3 unitati primordiale. O unitate primordiala contine 6 secvente repetitive Gly-X-Y. Un numar mic de exoni din structura genei au pierdut, pe parcursul evolutiei 9 pb, unitatile primordiale de catre acestia fiind mai scurte cu o secventa Gly-X-Y. Locul de sinteza al lanturilor peptidice ce formeaza colagenul il constituie ribozomii atasati de RE rugos. Ca rezultat al translatiei la nivelul ribozomilor sunt sintetizate lanturile pro-a. Acestea sunt introduse in lumenul RE rugos, datorita prezentei in structura lor a unei secvente semnal. In regiunea carboxil-si amino-terminale lanturile pro-a contin alte doua secvente numite propeptide.Aceste doua secvente formeaza domenii globulare, in timp ce restul lantului adopta o conformatie de tip helix. Moleculele de procolagen sunt eliminate din aparatul Golgi in spatiul extracelular. Sub actiunea procalogen peptidazelor, secventele propeptidice sunt clivate proteolitic, molecula de procolagen fiind convertita in colagen. Proteoliza secventelor propeptidice in spatiul extracelular impiedica autoasamblarea colagenului in interiorul celulei, ceea ce ar avea drept consecinta distrugerea celulara. Asamblarea moleculelor de colagen in spatiul extracelular In spatiul extracelular, moleculele de colagen de tip I, II si III se asociaza formind polimeri ordonati ce poarta numele de fibre de colagen. In fibrile, moleculele sunt dispuse in siruri longitudionale. Intre moleculele invecinate ale acestuisi sir exista o distanta de 35 nm. Moleculele de colagen din sirurile adiacente sunt deplasate unele fata de alele cu 67 nm, ceea ce reprezinta mai putin de o patrime din lungimea totala a moleculei. Constata ca din cinci in cinci rinduri moleculele de colagen sunt identic. Spatierea colagenului in fibrile confera acestuia o maxima elasticitate. In regiunile amino- si carboxi-terminale ale colagenului exista segvente scurte ce nu au o conformatie triplu-helix. Resturile de lizina sau/si hidroxilizina din aceste regiuni participa la legaturi covalente incrucisate ce se stabilesc intre extremitatea carboxilica a unei molecule si cea aminica a mleculei adiacente. Aceste legaturi au rol de a stabiliza asamblarea colagenului in fibrile.

Organizarea fibrelor difera de la un tesut la altul. In piele, acestea se intretaie creind o retea laxa.In oase si in cornee, fibrilele de colagen sunt dispuse in placi ordonate aranjate; fibrile aceleiasi placi sunt paralele intre ele si perpendiculare pe cale ale placilor adiacente. In tendoane fibrilele formeaza manunchiuri, numite fibre. Fibrele sunt paralel si orientate pe directia fortei ce actioneaza asupra tendonului.

Celule specializate in secretia matricei extracelulare


Celulele care secreta matricea extracelulara sunt prezentate in tesuturile epiteliale, dar mai ales in tesuturile conjuctive. In tesuturile epiteliale, participa la sinteza componentelor matriciale:  Adamantoblastele, care secreta emailul dintilor;  Celula din planum semilunatum a aparatului vestibular, care secreta proteoglicani;  Celula prismatica a membranei spiralate din organul Corti, care secreta membrana tectoria ce acopera celulele ciliate ale organului Corti. In tesutul conjuctiv la sinteza componentelor matriciale participa:  Fibroblastele din: tesutul conjuctiv lax, conee, tendon, tesutul reticular al maduvei osoase etc.;  Pericitele capilarelor sanguine;  Celulele nucleului pulos al discului intervertebral;  Cementablastele/ cementocitele, care secreta cementul osteiform de la radacina dintelui;  Odontoblastele/odontocitele, care secreta dentina dintelui;  Condrocitele din cartilajele hialin, fibros, elastic;  Osteoblastele/osteocitele.  Celulele osteoprogenitoare (celule de origine a osteoblastelor);  Hialocitele corpului vitros al achiului;  Celula stelata a spatiului perilimfatic din ureche.