Analize, cercetari, comentarii politice/Analysis, researches, political commentaries/ ,

Conflictul militar din Georgia detaliul noii ordini mondiale

Pentru Romanialibera.com Aciunile ntreprinse de Rusia mpotriva Georgiei, n perioada Jocurilor Olimpice de la Beijing, au cutremurat echilibrul mondial format dup sfritul Rzboiului Rece i destrmarea URSS. De fapt, ntregul context al relaiilor internaionale din ultima perioad a nceput s sufere transformri simptomatice. Dinamica acestor schimbri a fost generat de revigorarea Rusiei post-sovietice, superiorizarea multilateral a Chinei, slbirea SUA i tendina UE de a se manifesta n calitatea de actor internaional independent. Dup 11 septembrie 2001, rzboiul din Irak i confruntarea cu talibanii n Afganistan, se vehicula ideea unei noi ordini mondiale exprimat printr-un parteneriat ntre principalii actori internaionali n ce privete prevenirea i combaterea terorismului internaional. Acest parteneriat mpotriva unui inamic non-statal, precum i a cercului de state incluse n axa rului (Coreea de Nord, Iran etc.), denumite mpreun terorism internaional, s-a dovedit a fi extrem de fragil. Motivele centrale ale acestei nesustenabiliti constau n emergena intereselor individuale i de sistem ale actorilor internaionali, care s-au aglomerat n jurul unor centre comune de atracie geostrategic, geoeconomic i geopolitic. Lupta pentru hidrocarburi Caucazul i drumul pe care acesta l deschide spre bazinul Mrii Caspice, au devenit obiective majore n raporturile internaionale, datorit concentraiei masive de hidrocarburi, precum i a proximitii sale de cteva poluri puternice ale relaiilor internaionale. Prezena activ a Uniunii Europene, prin Politica European de Vecintate, i cea a SUA, prin intermediul statelor proamericane din cadrul UE i a celor pan-euroatlantiste din spaiul ex-sovietic (Ucraina, Georgia, cu anumite rezerve Azerbaijan), a generat repulsie din partea Rusiei. Din cauza economiei ruse dependente n mare parte de exportul de hidrocarburi, Moscova interpreteaz comportamentul UE, dar n special al SUA, n raport cu aceast zon, drept atentat la adresa securitii naionale ruseti. n pofida faptului c, spaiul caucazian cuprinde o serie de state independente, Rusia continu s neglijeze realitile post-sovietice. n viziunea elitei ruse (ghidat de un amalgam de interese politico-corporotiste), suveranitatea acestor ri ex-sovietice poate crea concuren Rusiei n ce privete livrarea agenilor energetici din Asia Central i bazinul Caspic. n timp ce Occidentul tinde s asigure acestei zone maximum de suveranitate i stabilitate pentru a cpta independena energetic fa de monopolul rusesc n ce privete transportarea resurselor energetice. Prin urmare, Georgia comport semnificaie diferit pentru Rusia i respectiv Occident. Dup ce alegerile parlamentare i prezideniale din aceast ar au fost ctigate n mod repetat de ctre M. Saakavili i adepii lui (corectitudinea i gradul libertii acestor electorale au primit aprecieri contradictorii din partea comunitii internaionale !!!), s-a amplificat numrul proiectelor finalizate i a celor planificate n domeniul energetic, cu participarea Georgiei. Astfel, anul trecut a fost dat n exploatare ruta Tbilisi-Poti, care faciliteaz transportarea hidrocarburilor din Azerbaijan ctre piaa european, via calea ferat georgian.

Totodat, n Georgia funcioneaz alte conducte de petrol i gaze naturale (Baku-TbilisiCheihan, Baku-Tbilisi-Supsa, Baku-Tbilisi-Erzerum etc.). De asemenea, Georgia mpreun cu Ucraina, Polonia i rile Baltice au convenit asupra crerii Spaiului Caspico-Pontico-Baltic, destinat pentru livrarea hidrocarburilor din Azerbaijan i eventual alte state caspice ctre UE, ocolind teritoriul rusesc. n afar de aceasta, Georgia este n atenia UE i SUA datorit gazoductului NABUCO, care conform estimrilor actuale ar putea funciona ncepnd cu 2013 (la moment nceperea lucrrilor de construcie a gazoductului treneaz din cauza presiunilor exercitate de Rusia asupra rilor exportatoare de hidrocarburi din Asia Central, dar i datorit iniierii mai multor proiecte ce vizeaz transportarea resurselor energetice ruseti i/sau centralasiatice prin teritoriul rusesc pe piaa european: Nord Stream, South Stream, gazoductul Caspic sau Prikaspiisk). Potenialul real i eventual al Georgiei n domeniul energetic n combinaie cu aspiraiile euroatlantiste i pro-americane ale acestui stat, au creat puncte nevralgice n relaiile acesteia cu Rusia. n cadrul aciunilor militare ruseti pe teritoriul georgian, aviaia i forele militare terestre ruseti au avut drept inte nu numai obiective militare i economice, dar i cele de infrastructur (inclusiv cele ce funcioneaz n sfera transportrii hidrocarburilor). Conform acestei logici, agresiunea militar realizat de Rusia pentru a impune pacea i a pedepsi autoritile georgiene (care dup versiunea rus au comis atrociti mpotriva cetenilor i pacificatorilor rui) a urmrit s minimizeze rolul Georgiei de stat transportator de ageni energetici, prezentnd -o comunitii internaionale drept stat nesigur, instabil i necredibil din punct de vedere politic. Astfel, Moscova ncearc s exclud Georgia din schemele de livrare a hidrocarburilor ctre Europa, prioritiznd ponderea teritoriului rusesc pentru asemenea operaiuni. Pe lng aceasta, accentul s-a pus pe consecinele aciunilor armate ruse din Georgia, care ar trebui s descurajeze fluxul de investiii n aceast ar, n mod special n domeniul energetic (transportarea hidrocarburilor). Cu toate acestea, interesul fa de Georgia nu va descrete, deoarece preul la hidrocarburi este n cretere, iar numrul statelor exportatoare cu timpul se va micora, fapt ce va crea un deficit major pe piaa resurselor energetice i va afecta securitatea energetic a SUA, dar n mod special a UE. n contextul eventualei instituionalizri a OPEC-ului statelor bogate n gaze naturale, sub conducerea i la iniiativa Rusiei, de aceea miza pentru Georgia (i potenialul su n domeniul energetic) devine imperativ pe agenda politicii externe a UE i a SUA. Confruntare pentru sfera de influen Spaiul ex-sovietic este perceput de Rusia drept sfera sa exclusiv de influen, iar statele din cadrul CSI sunt tratate drept parteneri naturali ai acesteia indiferent de voina politic i vectorul extern real ale acestora. Astfel, chiar dac Georgia i alte state ex-sovoietice revendic apropierea de NATO, Rusia refuz s accepte asemenea opiuni. De fapt, Kremlinul nu poate accepta nicicum pierderea influenei sale n vreunul din statele CSI n favoarea creterii celei a SUA i NATO. Pe fondul acestei abordri, oportunitatea obinerii Planului de Aciuni pentru statutul de membru al NATO (MAP), de cte Georgia i Ucraina, creeaz disconfort Rusiei i pericliteaz procesul de restabilire a status-quou-lui acesteia la nivel regional, dar i mondial. Dac n cazul Ucrainei a crei conduceri este pro-NATO, ideea aderrii la Aliana Nord-Atlantic nu are sprijin din partea populaiei, atunci n Georgia att cetenii, ct i clasa politic susin perspectivele euroatlantiste. n lipsa unor prghii adecvate de influen asupra voinei politice i civice din Georgia, precum i a ineficienei msurilor de soft-power aplicate cu perspicacitate de Rusia anterior (embargoul economic, sistarea livrrilor de gaze naturale,

deportarea migranilor georgieni, etc. ), ultima a mizat pe exploatarea problemelor separatiste de pe teritoriul georgian. n pofida presiunii ruse, Georgia a continuat aprofundarea relaiilor cu SUA i NATO, primind la recentul Summit NATO de la Bucureti perspective euroatlanti ste clare. Pentru a diminua ansele Georgiei de a obine MAP n decembrie curent, dar i pentru a tensiona contradiciile din cadrul societii ucrainene n detrimentul zelului pro-NATO al liderilor politici oranjiti, Rusia a decis s dezghee conflictele abhaz i sud-osetin. Or, existena unor conflicte militare pe teritoriul unui stat candidat la MAP reduce din eligibilitatea acestuia. Totodat, exemplul Georgiei este folosit de Moscova pentru a influena viitoarele alegeri prezideniale din Ucraina ntru sprijinirea forelor politice cu o politic extern echilibrat favorabil poziiei ruseti. Pe perioada conflictului militar, Georgia mpreun cu SUA i a aliaii si europeni au ncercat s determine ncetarea aciunilor militare de ctre Rusia. ns nu toate statele UE au luat parte autoritilor georgiene, adoptnd o atitudine moderat n raport cu conflictul militar din Georgia i cu Rusia propriu-zis. Datorit proiectelor energetice n care Italia, Belgia i Germania urmeaz s participe (South Stream i Nord Stream), precum i a intereselor economice reciproce, critica acestora s-a rezumat la cererea de ncetare a focului i iniierea negocierilor n vederea soluionrii panice a conflictului. Preedintele UE, Frana, a decis s se implice activ n reglementarea acestui conflict pentru a-i reanima imaginea compromis de acuzaiile aduse recent de Ruanda privitor la complicitatea autoritilor franceze n ce privete comiterea genocidului din acest stat african. De asemenea, N. Sarkozy, preedintele francez, a manifestat interes pentru acest subiect cu scopul de a spori ponderea Franei n afacerile internaionale, dar i pentru a intensifica rolul UE n ce privete soluionarea unor probleme stringente pentru securitatea european. Totodat, dup cazul Kosovo, aplanarea conflictului din Georgia ar aduce valoare imaginii Bruxellului pe plan regional i internaional, iar indirect ar putea genera popularitate preedintelui francez. Chiar dac Frana i alte state din Vechea Europ rmn extrem de rezervate vizavi de Rusia, Germania i-a schimbat atitudinea n ultimele zile. Astfel, n timpul vizitei sale de la Soci, cancelarul german, A. Merkel a criticat dur aciunile militare disproporionate i nejustificate ale Rusiei pe teritoriul georgian. De asemenea, liderul german a reiterat faptul c soluionarea conflictelor separatiste din Georgia trebuie s aib la baz integritatea teritorial georgian. Aceast poziie este cu att mai salutabil, cu ct Medvedev i Lavrov au declarat anterior c independena regiunilor abhaz i sud-osetin ar putea s fie recunoscut de Rusia. Adiional, dac la Summitul de la Bucureti A. Merkel a jucat unul din rolurile centrale n ce privete amnarea MAP-ului pentru Georgia i Ucraina, atunci deja la Soci aceasta aduce garanii privitor la ulterioara aprofundare a relaiilor NATO cu aceste dou state. Aceast turnur a Berlinului a fost condiionat de faptul c nu numai Germania, dar i celelalte state europene, au obinut dovezi incontestabile privitor la vinovia Rusiei n cazul Georgiei. Totodat, asemenea luare de atitudine poate fi condiionat de declaraiile ostile ale Moscovei vizavi de semnarea acordului final ntre Polonia i SUA privind instalarea scutului antirachet american pe teritoriul polonez. Astfel, Rusia ar putea rspunde la aceasta prin desfurarea unei infrastructuri militare antirachet n regiunea Kalinigrad i/sau prin ndreptarea armamentului su, inclusiv cu ncrctur nuclear, mpotriva elementelor scutului antirachet american din Polonia i Cehia. Conflictul militar din Georgia reprezint un precedent periculos pentru securitatea din vecintatea UE, dar n mod special pentru cea european. Pretextul folosit de Rusia (aprarea cetenilor i pacificatorilor rui peste hotare) pentru a agresa Georgia contravine dreptului internaional i este similar celui invocat de Miloevici n rzboaiele balcanice de la sfritul sec.

XX. De aceea, UE preocupat i n prezent de aplanarea consecinelor evenimentelor din Balcanii anilor 90, ncearc s previn riscurile care ar putea s apar n cazul necondamnrii agresiunii militare nfptuite de Rusia contra Georgiei. Totodat, reieind din faptul c Federaia Rus acord n continuare cetenia rus populaiei din Ucraina i RM (inclusiv di n regiunea transnistrean), persist probabilitatea repetrii scenariului georgian n viitor. Pentru a nu permite acest lucru, UE i membrii acestuia vor tinde s aprofundeze relaiile cu statele din vecintatea lor estic (prin Politica European de Vecintate, Sinergia Mrii Negre, Parteneriatul Estic), consolidnd indirect perspectivele lor euroatlantice. Semnarea de ctre Georgia i Rusia a aa numitului Plan Sarkozy-Medvev (6 puncte de reglementare a conflictului sud-osetin i georgian), prin interemedierea SUA i Germania, reprezint un succes parial al diplomaiei europene, deoarece nu a fost capabil s previn conflictul din Georgia la etapa lui incipient. n pofida acestui fapt, UE a obinut un impuls major n ce privete regndirea politicii europene fa de Rusia, ceea ce poate duce n final la apropierea acesteia de SUA n relaionarea pe plan internaional. Ordinea mondial: ntre Kosovo i Georgia Suveranizarea provinciei srbe Kosovo a fost motivat prin necesitatea soluionrii de ctre UE a unei probleme strict europene. La moment aproximativ 40 de ri ale lumii au recunoscut acest stat (majoritatea lor sunt din cadrul UE), dup care autoritile Kosovo au adoptat propria Constituie i au emis paapoarte cetenilor kosovari. Chiar dac acest act intr n contradicie cu Rezoluia ONU 1244, care asigur integritatea teritorial a Serbiei, genocidul i crimele de rzboi comise de forele militare srbe au fost invocate drept argumente primare n ce privete acordarea dreptului la autodeterminare populaiei din Kosovo. Cazul Kosovo a reprezentat subiectul unor dispute ntre Rusia (aliatul Serbiei), UE i SUA (susintori ai independenei Kosovo). Rezultatul acestor contradicii politice i diplomatice au constat n blocarea demarrii activitii misiunii europene EULEX, dar i a delegrii funciilor de la misiunea civil a ONU ctre reprezentana UE n regiune. De asemenea, dezbaterile asupra Kosovo au constituit o ameninare la adresa viitorului european al Serbiei n perioada electoralelor de anul curent. Graie combatibilitii intereselor ruse i a celor europene vizavi de Serbia, la putere au ajuns forele democratice pro-europene, fapt ce a contribuit la apropierea Belgradului de Bruxelles. O contribuie esenial n acest sens a avut-o arestarea i transmiterea Tribunalului de la Haaga a liderului srb R. Karadjici. La momentul declarrii i recunoaterii independenei Kosovo, n conformitate cu Planul Ahtisaari, att Serbia, ct i Rusia avertizau UE, SUA i comunitatea internaional cu repetarea precedentului Kosovo n alte coluri ale lumii. Dup care a urmat aciunile unilaterale ale Rusiei privind reconsiderarea relaiilor cu regiunile rebele din Georgia, care n final au evoluat pn la evenimentele din Georgia din perioada 8-16 august. n cadrul conferinei de pres, organizat cu ocazia vizitei A. Merkel de la Soci (15 august), D. Medvedev a subliniat faptul c statutul celor dou regiuni georgiene, Abhazia i Osetia de Sud, va depinde de decizia luat de populaia lor. Totodat, preedintele rus a menionat c Rusia se va obliga s asigure implementarea voinei acestor republici. n contextul n care Georgia este nvinuit de autoritile ruse de genocid i crime de rzboi, Rusia i atribuie rolul de garant al stabilitii i pcii n Caucaz. Analogia pe care Moscova ncearc s o traseze ntre Kosovo i regiunile georgiene este uimitoare. Prin urmare, dac Georgia este echivalat cu Serbia, atunci intervenia militar a Rusiei este comparat cu cea ntreprins de NATO pentru a stopa actele de genocid etc. Mesianismul revendicat de Kremlin este de o natur s creeze concuren n ce privete meninerea i

asigurarea securitii n Europa. Or, statele UE i SUA au evitat s accepte crearea unui nou sistem de securitate colectiv, bazat pe participarea individual a statelor din arealul euro-atlantic i euroasiatic, i excluderea blocurilor i organizaiilor militare existente, propunere naintat anul curent de ctre D. Medvedev cancelarului german, A. Merkel, iar apoi i celorlali lideri G8. n timp ce extinderea NATO continu s aib loc fr a se lua n considerare observaiile Rusiei. Totodat, a avansat proiectul privitor la construirea elementelor scutului antirachet american n Europa Central. Toate acestea luate mpreun, au putut sta la baza aciunilor ntreprinse de forele militare ruse mpotriva Georgiei. Logica aciunilor ruse din Georgia constau n intenia Rusiei de a-i legitima prezena pacificatorilor si n Abhazia i Osetia de Sud, evocndu-se deja necesitatea pstrrii armamentului greu rusesc n aceste regiuni pentru a preveni repetarea unui eventual atac din partea Georgiei. Drept rezultat va fi problematic schimbarea formatului forelor de meninere a pcii n zonele georgiene de conflict, chiar dac efii MAE ai statelor UE s-au declarat interesate ca statele europene s participe n posibilele misiuni de pacificare. Pe de alt parte, ns, autoritile regiunilor separatiste insist asupra asigurrii monopolului Rusiei n procesul de meninere a pcii n regiune. Aceast situaie ar putea genera reticen n rndul unor state NATO privind acordarea MAP-ului Georgiei, n special din cauza prevederii art. 5 al Tratatului Organizaiei Nord-Atlantice (privitor la principiul solidaritii n cazul unui atac al unei pri tere). Cu toate acestea, riscul dat ar putea s se atenueze odat ce aa state europene ca Germania renun la retorica nefavorabil n privina perspectivelor euroatlantice apropiate ale Georgiei. Modelul relaiilor bilaterale propus de Rusia (ameninarea cu aplicarea forei sau exercitarea explicit a forei) nu este acceptat de NATO i de majoritatea statelor europene, care se simt ameninate astfel de pericolul unui eventual revanism rusesc (n special statele europene din fostul lagr socialist i sovietic). Confruntarea militar iniiat de Moscova este o demonstraie fizic a noii ordini mondiale multipolare, promovat de aceasta cu tenacitate ncepnd cu venirea lui Vladimir Putin la putere. Incapacitatea organizaiilor internaionale, dar i a statelor lumii, de a riposta aciunilor militare ruse contra Georgiei, exprim dou lucruri semnificative. Primo, Rusia continu s dein controlul de facto asupra fostului spaiu ex -sovietic, bazndu-se pe prevederile doctrinei militare i cele ale concepiei politicii externe ruse (adoptat recent). Secundo, circumstanele conflictului militar din Georgia vor crea o platform relevant pentru negocierile unui nou sistem colectiv de securitate n Europa, solicitat cu regularitate de liderii de la Moscova, care va da garanii solide de neagresiune, de prevenire i de soluionare a conflictelor. Pe lng toate acestea, aciunile armate din Georgia i urmrile acestora au creat argumente plauzibile pentru Serbia, n lupta acesteia pentru integritatea sa teritorial. Astfel, n timp ce se purtau negocierile pe marginea Planului: Sarkozy-Medvedev, reprezentanii srbi se pregteau s transmit Curii Internaionale din cadrul ONU dosarul privitor la Kosovo. Prin urmare, Belgradul ar putea s foloseasc conflictul militar din Georgia pentru a justifica necesitatea asigurrii integritii sale teritoriale. Or, Rusia va ncerca s valorifice rezultatele obinute n urma conflictului militar din Georgia. Pentru a stopa aprofundarea integrrii euroatlantice a Georgiei, iar indirect i extinderea NATO spre Est, autoritile ruse ar putea s foloseasc problema conflictelor nerezolvate de pe teritoriul georgian, dar n mod special fabricarea unor dosare privitor la comiterea genocidului i crimelor militare de ctre Georgia cu scopul diminurii oportunitilor de obinere a MAP -ului etc. Nu n ultimul rnd, Rusia tinde s contureze n mod unilateral, i mai mult, modelul multipolar al relaiilor internaionale, continund s-i adjudece influena asupra spaiului ex-sovietic.

Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO, a comparat criza din Osetia de Sud cu cea din vara lui 1914, cand a izbucnit primul razboi mondial, iar pe presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, cu nationalistul sarb Gavrilo Princip, care, asasinandu-l pe printul mostenitor Franz Ferdinand, a oferit pretextul pentru declansarea razboiului. Alti demnitari, dar mai ales analisti si comentatori, in urma incursiunii tancurilor rusesti in Georgia si a reactiei Occidentului, s-au grabit sa proclame declansarea unui nou Razboi Rece. Pentru media rusa si cea din tarile prietene, Caucazul este mormantul hegemoniei americane si locul de nastere al lumii cu mai multi poli de putere. Pentru Vladimir Putin, premierul Rusiei, razboiul din Caucaz este o diversiune pusa la cale de administratia republicana de la Washington pentru a-l sprijini pe unul dintre cei doi competitori la fotoliul de presedinte al Statelor Unite, cu ocazia alegerilor din noiembrie. Pana ce expertii se vor convinge de impactul razboiului din Caucaz asupra echilibrului mondial de putere, merita subliniat faptul ca ideologia a disparut din noua confruntare. Ambele tabere vorbesc cu aceeasi dezinvoltura despre democratie. SUA lauda progresele Georgiei si Ucrainei pentru succesele in construirea unei democratii functionale, in timp ce Rusia le critica pentru imperfectiunea democratiei, citand din rapoartele Freedom House. Kremlinul a invatat sa utilizeze dezbaterile pluraliste, democratia occidentala in interesul sau, promovandu-si cu relativa usurinta proiectele prin manipularea cinica a electoratului. Miza noului conflict este, inainte de toate, geopolitica si priveste controlul asupra spatiului ex-sovietic. Moscova incearca sa recastige controlul asupra lui, pierdut odata cu "revolutia trandafirilor" din toamna lui 2003, si sa inlature influenta SUA din acest spatiu. Recastigarea controlului asupra spatiului exsovietic este vitala pentru Rusia, daca vrea sa devina un pol de putere intr-o lume multipolara, dupa ce hegemonia SUA va fi apus. Tocmai de aceea, nu presupune analize sofisticate raspunsul la intrebarea: care va fi urmatoarea tinta a Kremlinului? Fara indoiala ca va fi Ucraina presedintelui prooccidental Viktor Iuscenko, unde se anunta, de pe acum, o criza politica de proportii, care ar putea arunca tara in haos pentru multe luni de zile. Izbucnirea crizei din Caucaz a fost o surpriza doar pentru cei care nu urmaresc evolutiile din spatiul ex-sovietic. Presa internationala a relatat, inainte de 8 august, cum serviciile secrete ruse, utilizand diverse structuri mafiote, au declansat razboiul cibernetic impotriva Georgiei, inca de la mijlocul lunii iulie. Pe pagina web a parlamentului de la Tbilisi se putea vedea o caricatura a presedintelui Saakasvili, infatisat precum Hitler. Un atac similar a fost orchestrat din Rusia impotriva Estoniei, in 2007. In saptamanile dinaintea izbucnirii razboiului au avut loc mai multe ciocniri soldate cu morti si raniti, au fost arestati 4 militari georgieni "pentru spionaj" si mai multi osetini pentru "contrabanda cu narcotice". Die Tageszeitung (5 august, sub semnatura lui Bernhard Clase) si The Times (6 august, articol semnat de Bronwen Maddox) scriu despre evacuarea a 500 de copii osetini din zonele unui potential conflict, numarul evacuarilor efectuate inaintea serii zilei de 7 august ridicandu-se la circa 2.500. La randul ei, presa rusa a relatat saptamani la rand despre pregatirile de razboi din Osetia de Sud. Discutabila este si victoria Rusiei. Nimeni nu contesta ca este o victorie tactica impotriva Georgiei, insa aceasta victorie a aruncat Rusia in izolare pe arena internationala. Pana si aliatii traditionali ai Moscovei din Occident, Berlinul si Parisul (care la Summit-ul NATO de la Bucuresti s-au impotrivit acordarii Membership Action Plan Georgiei si Ucrainei), au fost jenati de reactia fara masura a Kremlinului. Cat

priveste retorica agresiva a tandemului Medvedev-Putin, potrivit careia Rusia este gata sa infrunte Occidentul daca va fi nevoie, ea este... doar un exercitiu retoric. Economia rusa depinde, intr-o masura covarsitoare, de Occident. In doar cateva zile, actiunile companiilor rusesti s-au prabusit cu 36%, pierzand 500 de miliarde de dolari SUA, o suma apropiata ca valoare de totalul rezervelor de valuta ale Rusiei, de 580 de miliarde dolari, ce provin din exporturile de hidrocarburi. In doar cateva ore de la izbucnirea conflictului, 16 miliarde de dolari au fost scosi din Rusia. Cat despre capabilitatile armatei ruse, ar trebui retinut ca bugetul apararii, de care este atat de mandru Kremlinul, reprezinta doar 7% din bugetul apararii SUA. Cu asemenea cifre, orice pretentie privind moartea hegemoniei SUA si nasterea lumii multipolare, in care Rusia sa fie un pol important, este putin serioasa. Georgia este un stat situat in regiunea Muntilor Caucaz, cu un relief predominant muntos, zonele populate fiind, in principal, cele depresionare sau litorale. Se invecineaza spre nord cu Federatia Rusa, spre est cu Azerbaidjan, spre sud cu Armenia, la sud-vest cu Turcia, iar in est are iesire la Marea Neagra. Georgia se intinde pe o suprafata de 69.700 de km si are capitala la Tbilisi (1.073.000 de locuitori). Pe teritoriul Georgiei se afla o regiune autonoma (Osetia de Sud, cu capitala la Tinvali) si doua republici autonome (Abhazia, cu capitala la Suhumi, si Adjaria, cu capitala la Batumi). Populatia Georgiei, fara cea a Osetiei de Sud si a Abhaziei, este, conform autoritatilor georgiene, de 4.395.000 de locuitori, principalul grup etnic fiind cel georgian (83,8% din populatie). Pe lnga georgieni, din structura etnica mai fac parte si azeri (6,5%), armeni (5,7%), rusi (1,5%), turci, osetini, greci, kurzi, abhazi. Conform autoritatilor din Abhazia (teritoriu cu o suprafata de 8.432 km), in urma unui recensamnt nerecunoscut de Tbilisi, regiunea ar avea o populatie de 216.000 locuitori, dintre care 43,8% s-au declarat abhazi, 21,3% georgieni, 20,8% armeni si 10,8% rusi. In ceea ce priveste Osetia de Sud (teritoriu cu o suprafata de 3.900 km), populatia regiunii ar fi, conform unor statistici neoficiale, de aproximativ 70.000 de locuitori. Dintre acestia, aproximativ sunt 45.000 sunt osetini, iar 20.000 georgieni. De remarcat este faptul ca aproximativ 70% din populatia Osetiei de Sud detine pasapoarte rusesti. Adjaria (teritoriu cu o suprafata de 2.900 km) se desfasoara la granita cu Turcia si are o populatie de aproximativ 376.000 de locuitori, dintre care 63% crestin-ortodocsi si 30% musulmani. Principala religie in Georgia este crestinismul ortodox (82% din populatie), dar o pondere importanta o are si islamismul (10% din populatia Georgiei). Reaprinderea conflictelor din Georgia (1989-1991) 10 noiembrie 1989 - Sovietul deputatilor poporului din Regiunea Autonoma Osetia de Sud a proclamat autonomia in cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgia. Autoritatile de la Tbilisi au declarat ilegal acest act. In ciocnirile armate care au urmat intre detasamentele formate de cele doua parti au murit pna la 5.000 de oameni. Capitala regiunii autonome, Tinvali, a fost asediata de fortele georgiene. 20 iunie 1990 - Sovietul Suprem al RSS Georgia a anulat toate legile si actele normative adoptate dupa 1921.

25 august 1990 - Declaratia Sovietului Suprem de la Suhumi privind suveranitatea de stat a Abhaziei. 20 septembrie 1990 - Declaratia privind suveranitatea Osetiei de Sud. 10 decembrie 1990 - Autoritatile georgiene au suprimat autonomia Osetiei de Sud, anuntnd infiintarea regiunii Tinvali pe teritoriul acesteia. 6 ianuarie 1991 - A reizbucnit conflictul armat dintre georgieni si osetini, care a continuat pna la 14 iulie 1992 si s-a incheiat cu semnarea acordurilor de la Moscova privind incetarea focului si intrarea trupelor de mentinere a pacii din Comunitatea Statelor Independente in Osetia de Sud. 17 martie 1991 - Osetia de Sud si Abhazia au participat la referendumul organizat de Mihail Gorbaciov, votnd cu o majoritate covrsitoare pentru mentinerea Uniunii Sovietice. La invitatia conducerii sovietice, reprezentantii Abhaziei au participat la negocierile de la Moscova pentru reformarea URSS, in ciuda faptului ca Abhazia nu se numara printre cele 15 republici sovietice. 6 martie 1991 - Georgia si-a declarat independenta, iesirea din Uniunea Sovietica si revenirea la Constitutia din 1918. Acest "dosar" explica geneza si evolutia conflictului din Osetia de Sud, analizeaza implicatiile razboiului ruso-georgian asupra echilibrului de putere din zona Marii Negre si asupra viitorului relatiilor dintre Occident si Rusia.

Tentatia nationalismului Disputate de imperiile otoman si persan in Evul Mediu, principatele georgiene au intrat in componenta Rusiei la inceputul secolului al XIX-lea. Miscarea nationala georgiana s-a nascut tarziu, spre 1900. Dupa Revolutia din februarie 1917 si prabusirea dinastiei Romanov, miscarea nationala a intrat intr-o faza decisiva odata cu proclamarea Georgiei independente, la 26 mai 1918. Infrangerea Puterilor Centrale in razboi a lasat Georgia sub ocupatie britanica, pana in iulie 1920, cand ultimii soldati englezi s-au imbarcat in portul Batumi. Condusa de socialisti moderati (mensevici), Georgia a avut o reala viata democratica, cu un Legislativ ales prin sufragiu universal, un sistem de partide tolerant si o justitie independenta. Insa conditiile internationale n-au fost favorabile statalitatii georgiene. In razboi cu turcii, cu armenii, cu trupele alb gardiste, supusa blocadei economice, sabotata de bolsevici, Georgia a esuat, in cele din urma. Un inceput ratat sub presiunea bolsevicilor Initial, minoritatile, care reprezentau 30% din totalul populatiei, au primit un statut special si un sfert din locurile din parlamentul de la Tbilisi. Insa, dupa mai multe revolte ale minoritatilor inspirate de bolsevici, atitudinea fata de acestea s-a modificat radical. Mensevicii georgieni, luptand pentru supravietuirea statului, au imbratisat o forma de nationalism radical, atat ca sursa de legitimare, cat si ca modalitate de mobilizare politica. Armenii, grecii, rusii, osetinii, abhazii au inceput sa se teama ca vor fi blocati in pozitii de inferioritate in noul stat. Criza economica si sociala, tensiunile nationale exploatate abil de catre

bolsevici au condus la conflicte militare intre Garda Nationala Georgiana si detasamentele minoritatilor nationale. Revoltele din regiunile abhaza si osetina au intrat in mitologia sovietica ca episoade importante ale luptei impotriva opresiunii mensevice. Iar suprimarea revoltei din Osetia (iunie 1920) este pana astazi interpretata de osetini, pe de o parte, drept genocid national si, de georgieni, pe de alta parte, ca prima tentativa de rapt teritorial. Dupa 1989, tot acest trecut va inunda presa georgiana si osetina, alimentand starea conflictuala. Georgia a fost incorporata in granitele Rusiei bolsevice in 1921. Minoritatile, aliatele Moscovei in lupta impotriva guvernului mensevic de la Tbilisi, au primit statut aparte in cadrul Georgiei. La 31 martie 1921 a fost proclamata Republica Socialista Sovietica Abhazia, care insa prin tratatul din decembrie a fost inclusa in componenta RSS Georgiene, pentru ca in 1931 sa fie transformata in Republica Socialista Sovietica Autonoma, in componenta Georgiei. Regiunea Autonoma Osetia de Sud a fost infiintata la 20 aprilie 1922. Lavrenti Beria, conducatorul Georgiei sovietice, a initiat dupa 1930 o politica agresiva de asimilare a nationalitatilor negeorgiene care-si vor recapata drepturile abia dupa moartea lui Stalin (1953). Abhazii au adresat mai multe cereri de secesiune Moscovei, insotite de memorii cu "argumente istorice" (1956, 1967 si 1978), solicitand chiar intrarea in componenta RSFS Ruse, insa Moscova s-a limitat la a dispune mici concesii in politica culturala si de cadre a RSS Georgia. In 1979, Institutul Pedagogic de la Suhumi s-a transformat in Universitatea Abhaza de Stat. Tentativa de a acorda un statut special limbii abhaze in republica s-a lovit de impotrivirea georgienilor. Sansele de succes ale abhazilor erau nesemnificative cata vreme numarul lor abia daca depasea 15% pe teritoriul Abhaziei, unde erau natiune titulara. Georgia pentru georgieni Politica de glasnosti initiata de Mihail Gorbaciov a scos la suprafata si a amplificat tensiunile etnice din Georgia. Patrunsi de o adanca insecuritate nationala, georgienii au fost sedusi de o agresiva politica nationalista. Pana si partidul comunist a incercat sa evite marginalizarea politica prin programe nationaliste, cum a fost Programul de Stat pentru Limba, adoptat in decembrie 1988, care a impus un test de limba georgiana pentru cei care vor sa urmeze studii superioare in republica. Era o amenintare pentru multe minoritati care nu stiau decat limba rusa. Crearea unitatilor militare compuse numai din etnici georgieni, proclamarea unei politici de colonizare a zonelor dominate de minoritati, lansarea sloganului "Georgia pentru georgieni" au nelinistit minoritatile nationale. Conflictul georgiano-abhaz a izbucnit la 18 martie 1989, cand o "mare adunare" din satul Lahna (s-a vorbit de 30.000 de participanti) a adoptat o adresa catre Gorbaciov, interpretata de georgieni ca o sabotare a politicii guvernului de la Tbilisi, de a iesi din componenta URSS. Georgienii au vazut, din nou, in minoritatile nationale "coloana a cincea" a Moscovei in republica. La mitinguri si demonstratii se auzeau acum nu doar sloganuri anticomuniste si antisovietice, ci si impotriva minoritatilor nationale. Sovietul Suprem de la Tbilisi a inceput sa anuleze toate tratatele care asigurau baza juridica a autonomiei Abhaziei, Osetiei de Sud si Adjariei, iar in august 1990 a adoptat o noua lege electorala, care interzicea partidelor regionale sa participe la alegerile parlamentare care se apropiau. Drept raspuns, la 25 august, Sovietul Suprem de la Suhumi a adoptat declaratia privind suveranitatea Abhaziei.

Castigarea alegerilor din octombrie 1990 de catre miscarea Masa Rotunda - Blocul Georgia Libera, condusa de Zviad Gamsahurdia, a contribuit la cresterea tensiunilor nationale. Personalitatea lui Gamsahurdia a jucat un rol important. Comparat de admiratori cu Vaclav Havel si de inamicii politici cu Nicolae Ceausescu, Gamsahurdia era un disident antisovietic cu lungi stagii in inchisori. In 1974 a fost cofondator al Grupului Georgian de Initiativa pentru Drepturile Omului, iar in 1976 al Grupului Helsinki din Georgia. A publicat o serie de reviste in samizdat in care a militat impotriva coruptiei regimului comunist si impotriva rusificarii. Dupa moartea lui Merab Kostaava, intr-un suspect accident de masina, in octombrie 1989, Gamsahurdia a devenit conducatorul miscarii de redesteptare nationala, avand o viziune mesianica asupra viitorului Georgiei. Nationalist si ortodox fanatic, Gamsahurdia isi fabrica argumente din istorie. In cursul discutiei asupra legii cetateniei, din vara lui 1990, Gamsahurdia a propus acordarea cetateniei doar celor ai caror stramosi au locuit in Georgia inainte de anexarea de catre Rusia, adica inainte de anul 1801. In vara lui 1990, guvernul a elaborat o teorie a drepturilor minoritatilor, care au primit statut inferior pentru ca s-ar fi asezat mai tarziu pe teritoriul georgian. Tot acest curs politic impotriva minoritatilor a dus la boicotarea alegerilor parlamentare din octombrie de catre acestea. Legiferarea in politica etnica cu utilizarea distinctiei "indigeni" vs. "colonisti" a dus la desfiintarea regiunii autonome Osetia de Sud, in decembrie 1990, si la izbucnirea razboiului. Guvernul de la Tbilisi a afirmat oficial ca osetinii au inceput sa soseasca in regiune doar in secolul al XIX-lea, ca au primit statutul de regiune autonoma de la bolsevici drept rasplata pentru serviciile aduse in timpul Razboiului Civil, cand au luptat impotriva georgienilor; drept urmare osetinii trebuie sa se duca in patria lor, Osetia de Nord, regiune autonoma din RSFS Rusa. Politica de omogenizare etnica a continuat cu incurajarea azerilor sa se stramute in Azerbaidjan si cu un acord incheiat cu Daghestanul prin care se realiza un schimb de populatie, avari contra georgieni daghestanezi. In privinta georgienilor musulmani, cunoscuti drept adjari, guvernul a initiat un program de crestinare, ceea ce a starnit proteste indreptatite. Gamsahurdia a castigat alegerile prezidentiale din mai 1991 cu scorul categoric de 87%, ceea ce demonstreaza sprijinul popular de care se bucura politica sa. Reactia ambivalenta fata de puciul din august 1991 de la Moscova, dispretul fata de opozitie, fata de intelectualitate si masurile autoritare adoptate au contribuit la formarea unei mari coalitii antiprezidentiale care dispunea de organizatii paramilitare. In decembrie 1991, Georgia era paralizata de demonstratii si mitinguri de protest. Garda Nationala, subordonata formal presedintelui, a trecut de partea opozitiei si a asediat timp de doua saptamani, in plin centrul capitalei, cladirea parlamentului, unde s-a retras Gamsahurdia. La 6 ianuarie 1992, presedintele fuge in Armenia, de unde se intoarce peste 10 zile, stabilindu-si baza la Kutaisi, in Mingrelia natala, de unde a incercat sa recucereasca puterea. Fara succes, insa. Insurgentii condusi de primul ministru si de seful Garzii Nationale au pus mana pe putere. De la Moscova, fostul prim-secretar al partidului comunist georgian intre 1972-1985, Eduard Sevardnadze, a transmis salutul sau noilor autoritati de la Tbilisi. Ajuns presedinte cu ajutorul celor care l-au alungat pe Gamsahurdia, Sevardnadze a fost confruntat cu un razboi civil, impotriva zviadistilor (sustinatorii lui Gamsahurdia, activi si dupa moartea acestuia), cu un razboi in Abhazia, altul in Osetia de Sud si cu tensiuni in Adjaria. Conflictele inainte de a fi inghetate

Pe fondul razboiului civil din Georgia, detasamentele Garzii Nationale si cele ale armatei regulate au intrat in Abhazia urmarind partizani ai fostului presedinte Gamsahurdia. Detasamentele georgiene au sfarsit prin a se confrunta cu cele abhaze. In noaptea de 13-14 august 1992, georgienii au ocupat Suhumi. Parlamentul abhaz a fost desfiintat. Confederatia popoarelor de munte din Caucaz, cu sprijin masiv rusesc, a venit in ajutorul Abhaziei. Fondata in octombrie 1991, pentru apararea impotriva "influentei hegemonice" a Rusiei, Confederatia a sfarsit prin a deveni instrumentul Moscovei, fiind antrenata si controlata, potrivit mai multor surse, de GRU. In cadrul Confederatiei si-a facut ucenicia Samil Basaev, dar si alti viitori "teroristi ceceni". Confederatia era compusa din reprezentantii a 16 nationalitati musulmane din Caucaz si era condusa de Musa Sanibov. In fiecare republica, Confederatia avea organizatii solide, infiintand detasamente militare inca de la inceputul anului 1992. In noiembrie 1992 si-a schimbat numele in Confederatia popoarelor Caucazului, extinzandu-si activitatea si in Transcaucazia. Numarul combatantilor Confederatiei in Abhazia a variat in diversele faze ale razboiului intre 4.000 si 10.000. Trupele rusesti au luat parte la razboi, contribuind, alaturi de detasamentele Confederatiei, la recucerirea capitalei Suhumi (27 septembrie 1993). Razboiul s-a soldat cu zeci de mii de victime, cele mai multe dintre georgieni, si peste 250.000 de refugiati, adica mai mult de jumatate din populatia regiunii. Abia la 15 mai 1994 s-a semnat acordul de incetare a focului, ceea ce a condus la desfasurarea unor forte de mentinere a pacii (UNOMIG), sub egida ONU, cu rol de monitorizare. Cateva luni mai tarziu, la 4 noiembrie 1994, Abhazia a adoptat o noua Constitutie, prin care-si proclama independenta. Cea mai importanta enclava secesionista din intregul spatiu ex-sovietic, pentru pozitionarea strategica, accesul maritim, potentialul economic, Abhazia, desi de jure a fost parte a Georgiei, de facto s-a aflat sub controlul total al Rusiei. Inceput cu o violenta extrema inca din 1990, conflictul din Osetia de Sud si-a pierdut din intensitate, continuand insa, in tot cursul anului 1992. Au alternat perioadele de incetare a focului cu momentele de tensiune maxima generate de diferite incidente armate. In iulie 1992 s-a semnat armistitiul, fara ca luptele sa inceteze. Si totusi, in regiune, si-au facut aparitia trupe de mentinere a pacii din Rusia si observatorii OSCE. Rezultatul razboiului era pe masura: 93 de sate arse din temelie, peste 1.000 de morti, 6070.000 de refugiati. Osetia de Sud a devenit o structura administrativa capturata de structurile mafiote, in frunte cu generali pensionari rusi din KGB si GRU. Supravietuieste doar datorita ajutoarelor financiare primite din Rusia, prin Osetia de Nord. Rusia nu doar plateste pensiile, ci asigura si putinele locuri de munca, ca personal civil angajat la bazele militare. 90% din populatia zonei are pasaport rusesc.

"Revolutia trandafirilor" La 23 noiembrie 2003, printr-o revolutie pasnica, la care au participat protestatari "inarmati" cu trandafiri, Eduard Sevardnadze a fost inlaturat de la conducerea Georgiei. Sevardnadze, care s-a aflat vreme de aproape 30 de ani in structurile de conducere georgiene sovietice si independente, a parasit cladirea parlamentului pe usa din dos de teama ca va fi agresat de cei care ii cereau demisia. Miscarea populara din noiembrie 2003, denumita mai tarziu "revolutia trandafirilor", l-a adus la conducerea Georgiei pe Mihail Saakasvili, care, la alegerile din ianuarie 2004, a reusit sa obtina 96% din voturile

georgienilor. Sustinut de Miscarea Nationala Unita (MNU), Saakasvili a intrat in cursa electorala cu un program numit "Georgia fara Sevardnadze" care anunta reforme radicale atat in politica interna, cat si in cea externa. Programul electoral al lui Saakasvili avea printre obiective reunificarea teritoriala a Georgiei, eliminarea coruptiei si a saraciei, respectarea drepturilor omului, libertate de exprimare pentru mass-media. In politica externa, candidatul opozitiei se pronunta pentru apropierea statului georgian de UE si SUA, care erau vazute ca principalii sustinatori ai transformarii democratice a Georgiei. Dupa alegerile legislative din martie 2004, MNU a obtinut majoritatea parlamentara, iar Saakasvili a dobandit un important sprijin pentru programul sau de reforma. In iunie 2004, guvernul de la Tbilisi a propus la Bruxelles, unei comisii a statelor care urmau sa sprijine eforturile de democratizare ale Georgiei, un program care stabilea 5 obiective de importanta nationala. Cele 5 obiective constau in democratizarea institutiilor, asigurarea unei bune guvernari, dezvoltarea resurselor umane, protectia patrimoniului cultural, asigurarea integritatii teritoriale si a securitatii nationale. Pentru ca cele 5 obiective sa poata fi puse in aplicare, guvernul georgian si-a propus ca in perioada 2004-2005 sa elimine coruptia si managementul defectuos, sa instaureze stabilitatea, sa reduca saracia si sa promoveze cresterea economica. In acest context, noul regim politic de la Tbilisi a initiat o ampla reforma a justitiei si a fortelor de politie cu sprijinul UE, cu scopul de a pune capat traficului de persoane si narcotice si de a elimina practica spalarii banilor. Dupa schimbarea de regim de la Tbilisi economia georgiana a inregistrat cresteri semnificative. Primele progrese s-au facut in 2004, cand investitiile directe ale Occidentului in sectorul energetic au determinat cresterea PIB cu 9,4% in prima jumatate a anului 2004. Peste 4 ani, Banca Mondiala a apreciat in doua rapoarte (Doing Business si Anti-Corruption in Transition 3) ca economia Georgiei inregistreaza unul dintre cele mai accelerate ritmuri de reforma din lume. In ceea ce priveste libertatea de exprimare si independenta mass-media, Legislativul de la Tbilisi a adoptat, in iunie 2004, o lege care prevede respectarea celor doua libertati fundamentale. Tot in 2004, Saakasvili a incercat, pentru prima data, sa realizeze unificarea teritoriala a Georgiei. Soldatii georgieni au reusit sa inlature fortele care-l sustineau pe Aslan Abasidze, liderul Adjariei, o regiune semiautonoma din Georgia, care nu recunoscuse autoritatea regimului Saakasvili. Dupa evenimentele din 2004, Adjaria s-a transformat intr-un exemplu de succes pentru unificarea Georgiei. Alegerile locale din Adjaria au fost castigate de Miscarea Nationala a lui Saakasvili, iar noile autoritati au recunoscut autoritatea presedintelui asupra guvernului regional. In 2007, regimul Saakasvili a intampinat primele probleme serioase la nivel intern. Fortele de politie si securitate au respins prin violenta, la 7 noiembrie, o manifestatie a opozitiei care critica arestarea fostului ministru al Apararii, Irakli Okruasvili, care formulase acuzatii de coruptie la adresa lui Saakasvili. Protestul initiat de 9 partide de opozitie l-a determinat pe Saakasvili sa instaureze starea de urgenta si sa renunte la functia de presedinte. In ianuarie 2008, Saakasvili a candidat pentru un nou mandat prezidential si a iesit castigator, din primul tur, cu un procent de vot mult scazut fata de performanta din 2004 (53% din voturi). In politica externa, regimul condus de Saakasvili a reconfigurat relatiile cu UE si SUA. In iunie 2004, Georgia a fost inclusa in PEV (Politica Europeana de Vecinatate), un program al UE care gestioneaza

relatiile cu vecinii aflati la granitele comunitatii. Participarea Georgiei la PEV a permis implicarea UE in regiunea Caucazului de Sud prin EIDHR (Instrumentul European pentru Democratie si Drepturile Omului), program prin care comunitatea europeana acorda sprijin societatii civile georgiene si suport pentru trupele georgiene care fac parte din Comisia Comuna de Control. Dupa 2004, SUA au devenit cel mai mare donator al Georgiei, cu peste un miliard de dolari pe an, iar Georgia s-a transformat intr-unul dintre partenerii americanilor in lupta impotriva terorismului. Astfel, Georgia a participat la operatiunile Enduring Freedom din Afganistan si Libertate pentru Irak, initiate de coalitia antiterorista din jurul SUA. In 2005, presedintele George Bush a vizitat Tbilisi, prilej cu care a exprimat sustinerea SUA pentru "revolutia trandafirilor" si eforturile de democratizare ale lui Mihail Saakasvili. In acelasi timp, SUA au sprijinit Georgia in eforturile de a obtine, in 2006, un dialog intensificat cu NATO si MAP (Membership Action Plan) la summit-ul Aliantei desfasurat la Bucuresti in 2008. In plus, SUA au acordat sprijin militar autoritatilor de la Tbilisi si au construit impreuna cu state membre ale UE doua conducte energetice (Baku-Tbilisi-Ceyhan si Baku-Tbilisi-Erzerum). Relatiile pe care Rusia le-a dezvoltat cu Georgia dupa "revolutia trandafirilor" au devenit tensionate. In septembrie 2006 Rusia a restrictionat fluxurile financiare din Georgia si a facut presiuni asupra etnicilor georgieni de pe teritoriul sau ca raspuns la arestarea de catre Tbilisi a 4 spioni rusi. In plus, Kremlinul si-a retras diplomatii din Georgia si a expulzat cetateni georgieni din Rusia. Presiunile economice exercitate de Moscova la adresa vecinului sau au continuat in noiembrie 2006 cu dublarea pretului la gazul pe care compania ruseasca Gazprom il furniza Georgiei. In acelasi timp, Rusia a incurajat miscarile separatiste din Abhazia si Osetia de Sud, sustinand prin vocea purtatorului de cuvant al Ministerului de Externe, Mihail Kaminin, ca nu respecta integritatea teritoriala a Georgiei. O sursa importanta de tensiune intre cele doua state a fost candidatura Georgiei la NATO, obiectiv care a determinat reactii dure din partea Moscovei, intrucat, potrivit oficialilor de la Kremlin, prezenta Aliantei la granitele Rusiei este vazuta ca o amenintare. In aprilie 2008, dupa Summit-ul NATO de la Bucuresti, Vladimir Putin, aflat inca in functia de presedinte al Rusiei, a cerut guvernului rus sa stabilesca legaturi oficiale cu regimurile din regiunile separatiste si a sporit numarul soldatilor rusi din Abhazia.

Mihail Saakasvili este un bun cunoscator al vietii politice georgiene, cu o vasta experienta pe bancile parlamentului de la Tbilisi, in care a devenit membru pentru prima data in 1995, si cu o scurta cariera de ministru al Justitiei. Posesor al unui masterat in drept la Columbia University si al unui doctorat in drept la Georgetown University, Saakasvili s-a implicat in semnarea primului acord de incetare a focului dintre osetini si georgieni si in incheierea unor intelegeri cu privire la schimbul de prizonieri dintre abhazi si georgieni. In 1999, Saakasvili a fost fost ales sef al delegatiei georgiene la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE). Peste un an, in ianuarie 2000, Mihail Saakasvili a devenit vicepresedinte al APCE. In 2001, Saakasvili a format partidul Miscarea Nationala Unita, ca forta de opozitie care si-a inscris in program ca principal obiectiv eliminarea coruptiei. In perioada 2002-2003, Mihail Saakasvili a fost ales presedinte al Consiliului local din Tbilisi, cu o platforma electorala numita "Tbilisi fara Sevardnadze".

Mecanisme de solutionare a crizelor din Osetia si Abhazia

Primele initiative de solutionare a conflictului din Osetia de Sud au apartinut Rusiei care a mediat incheierea unui acord de incetare a focului. Acordul prevedea crearea unei Comisii Comune de Control, compusa din reprezentanti ai Rusiei si Georgiei, emisari ai Osetiei de Nord si Osetiei de Sud, si formarea unor trupe de mentinere a pacii cu aceeasi compozitie etnica. Trupele de mentinere a pacii, puse sub comanda Rusiei, si comisia trebuiau sa actioneze sub supravegherea unor observatori ai OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa). Misiunea observatorilor OSCE a constat in "promovarea negocierilor intre partile aflate in conflict, monitorizarea activitatii trupelor de mentinere a pacii, asistenta pentru guvernul georgian pentru a-si indeplini angajamentele cu privire la respectarea drepturilor omului, asigurarea suprematiei legii si democratizare". In 1993, Georgia a devenit membru al CSI, fapt care a permis stabilirea unor baze militare rusesti pe teritoriul acesteia. In timpul regimului Sevardnadze, Rusia a incurajat actiunile separatistilor osetini, iar prezenta trupelor sale in Georgia a ingreunat actiunile misiunii OSCE. Totusi, in 1999, cu ocazia Summit-ului OSCE de la Istanbul, Occidentul a reusit sa determine Moscova sa accepte un acord de retragere a soldatilor sai de pe teritoriul georgian. Ultimii soldati rusi au plecat din Georgia in 2007, dupa ce Moscova a amanat de mai multe ori retragerea trupelor sale. In teritoriile separatiste ale Osetiei de Sud si Abhaziei prezenta soldatilor rusi a fost pastrata, sub pretextul ca acestea sunt trupe de mentinere a pacii. Procesul de solutionare a conflictului din Osetia de Sud a intrat intr-o noua etapa odata cu venirea la putere a lui Mihail Saakasvili. In 2004, Saakasvili a propus fara succes autoritatilor de la Tinvali acordarea statutului de autonomie in cadrul statului georgian, iar in 2007, Tbilisi a incercat sa-si restabileasca autoritatea in regiune prin initerea unor operatiuni militare. Dupa aceste esecuri, presedintele Georgiei a recomandat constituirea unei comisii care sa se ocupe de solutionarea conflictului, pornind de la premisa ca Osetia de Sud este parte a teritoriului georgian. Autoritatile osetine au respins si acesta oferta. Eforturile lui Mihail Saakasvili au fost dublate de intruniri ale Comisiei de Control care, dupa intalnirile din 2007 si 2008, nu a reusit sa ajunga la un acord. Eforturile de solutionare a conflictului din Abhazia au inceput in octombrie 1992, cand ONU a trimis in regiune misiunea UNOMIG (Misiunea de Monitorizare a Natiunilor Unite in Georgia) cu scopul de a observa modul in care se vor derula evenimentele in zona, in contextul proclamarii independentei de catre regiunea separatista. Pana la un punct, scenariul dupa care s-au desfasurat evenimentele in Abhazia seamana cu cel initiat de Moscova in Osetia de Sud. In 1994, Rusia a mediat un acord de incetare a focului, care permitea prezenta unor trupe de mentinere a pacii sub aparenta supraveghere a CSI. La nivel international, negocierile s-au purtat cu participarea ONU si sub monitorizarea OSCE si a Grupului de Prieteni (SUA, Germania, Marea Britanie, Franta si Rusia). In 2005, in solutionarea conflictului s-au implicat Statele Baltice, Bulgaria, Polonia si Romania, in cadrul grupului Prietenii Georgiei. Cu prilejul intalnirilor organizate in Germania si Elvetia, cele 6 state au cerut partilor implicate in conflict sa puna capat ostilitatilor si initierea de noi negocieri. In 2008, Mihail Saakasvili a oferit, fara succes, autoritatilor de la Suhumi recunoasterea autonomiei Abhaziei in cadrul statului georgian si trimiterea de reprezentanti abhazi in Executivul si Legislativul de la Tbilisi.

Rusia - politica de putere

Care au fost obiectivele politice pe care Rusia le-a urmarit prin agresiunea impotriva Georgiei? Moscova si-a propus sa-si reafirme suprematia geopolitica in spatiul care in mod traditional este considerat in imaginarul elitelor ruse ca reprezentand sfera sa legitima de dominatie strategica - strainatatea apropiata. Asistam de fapt la restauratia unei anumite logici de interactiune cu restul sistemului international: politica de mare putere (great power politics). Kremlinul traieste si reactioneaza parca ghidat de un sindrom postimperial de recuperare a capitalului de influenta geopolitica pierdut in 1990. Prin reactia disproportionata impotriva Georgiei, Moscova a aratat ca are vointa politica de a-si folosi resursele de putere pentru a-si intimida vecinii, expunand limitele garantiilor pe care lumea euroatlantica este pregatita sa le ofere acestora. In perspectiva, mesajul dat Occidentului nu lasa loc de interpretare: strainatatea apropiata trebuie sa ramana in afara NATO si a influentei Statelor Unite; nu va atingeti de Ucraina si Georgia. Prin Georgia s-a urmarit tactic transmiterea unui avertisment strategic (urmeaza Ucraina). Presedintele Medvedev enunta la 31 august un principiu care urmeaza sa ghideze politica sa externa, fiind totodata si un foarte serios avertisment pentru Vest: "sunt regiuni in care Rusia are interese privilegiate. Aceste regiuni adapostesc state cu care impartim relatii istorice speciale si de care suntem legati impreuna ca prieteni si vecini. Vom acorda o atentie speciala acestor regiuni pentru a consolida legaturi de prietenie cu vecinii nostri apropiati". Cu alte cuvinte, Occidentul sa stea departe! Si daca, totusi, lumea euroatlantica indrazneste sa se extinda in aceste zone care sunt sensibile pentru securitatea Rusiei si unde se afla numerosi etnici rusi (posesori printre altele si de pasapoarte rusesti)? Medvedev continua nu mai putin amenintator: "protejarea vietilor si a demnitatii cetatenilor nostri, oriunde s-ar afla acestia, este o prioritate de necontestat pentru tara noastra. Deciziile noastre de politica externa vor avea in vedere aceasta necesitate. Vom proteja interesele comunitatii noastre de afaceri de peste hotare. Trebuie sa fie foarte clar tuturor ca vom raspunde oricarui act de agresiune impotriva noastra". Acest ultim argument formulat de catre presedintele Rusiei este cel care a fost folosit pentru a conferi legitimitate interventiei armatei ruse pe teritoriul Georgiei. Pe de alta parte, insa, Rusia a dorit sa arate ca nu mai este puterea anilor 90 care priveste neputincioasa cum Statele Unite si Europa adopta politici care ii afecteaza cele mai sensibile interese de securitate fara a avea cum sa reactioneze altfel decat simbolic (extinderea NATO, independenta Kosovo, desfasurarea scutului antiracheta in statele din Europa Centrala). Rusia s-a intors in politica mondiala. Nu mai este puterea in declin a anilor 90, ci un actor in plina ascensiune cu obiective revizioniste. Ce vedem astazi este doar o etapa a unui proces initiat de presedintele Putin, in februarie 2007, la Mnchen. Tinta revizionismului este intreaga relatie pe care Rusia a dezvoltat-o cu lumea euroatlantica pe parcursul deceniului trecut. Se incearca redefinirea sau pur si simplu abandonarea acelor instrumente negociate cu Vestul intr-o perioada de slabiciune si percepute astazi de catre noua elita ca limitnd spatiul de manevra si de afirmare al unei mari puteri. Toate actiunile recente ale Moscovei de contestare a unor instrumente esentiale si care definesc interactiunea Rusiei cu Occidentul trebuie intelese din perspectiva unei mari puteri aflate in cautarea recunoasterii prestigiului de alta data. Ordinea internationala articulata pe parcursul anilor 90 reflecta o logica exclusiva de maximizare a intereselor comunitatii euroatlantice, consecinta fiind o diminuare considerabila a sentimentului de securitate si a capitalului de prestigiu asociat Moscovei.

In plus, la nivelul sistemului international exista o fereastra de oportunitate ce permite Rusiei sa conteste la scena deschisa pozitia de putere a statelor euroatlantice. Puterile emergente - Brazilia, Rusia, India si China - par sa conteste astazi hegemonia internationala a Statelor Unite. Avansam incet, dar sigur spre un sistem multipolar in care asistam la o dispersie a puterii si a capacitatii de a modela relatiile internationale dinspre lumea euroatlantica spre puterile emergente. Mai mult, capacitatea Europei si a Statelor Unite de a influenta semnificativ evenimentele din Caucaz este relativ redusa: America poarta concomitent doua razboaie, in Afganistan si Irak; Europa institutionalizata se afla in plina criza identitara pe fondul respingerii de catre Irlanda a Tratatului de la Lisabona; atat UE, cat si NATO sunt suprasolicitate operational in Balcani si Afganistan. Un astfel de context ofera Rusiei oportunitatea de a-si specula potentialul de santaj prin presiuni tactice exercitate la adresa Europei si Statelor Unite. O serie de dosare de interes fundamental pentru Europa si Statele Unite reclama astazi sprijinul decisiv al Moscovei. Exista cu precadere doua tipuri de vulnerabilitati, capabile sa consolideze capitalul de santaj al Rusiei in raport cu Occidentul: pe de o parte, dependenta energetica a statelor europene si, pe de alta parte, dependenta Europei si a Statelor Unite de votul Rusiei in Consiliul de Securitate, pe un set de dosare de o importanta cruciala, precum Kosovo, Darfur, Liban si mai ales Iran.

Rusii saluta interventia in forta impotriva Georgiei Conform datelor unui sondaj de opinie, care a fost realizat in perioada 23-24 august 2008 de Fundatia pentru Opinia Publica (FOP) din Rusia, majoritatea populatiei - 75% - considera ca autoritatile ruse au luat o decizie corecta de a trimite armata rusa in Osetia de Sud, la data de 8 august, si doar 13% sunt de parere ca a fost o decizie gresita. In privinta consecintelor acestui conflict, 34% considera ca atitudinea fata de Federatia Rusa, pe plan international, s-a inrautatit; 20% considera ca atitudinea fata de Rusia s-a schimbat spre bine, iar 21% considera ca nu s-a schimbat. 60% dintre respondenti sunt de parere ca Rusia, in prezent, este o mare putere, in timp ce 26% considera ca Rusia nu poate fi numita o mare putere. Cei care cred ca Rusia poate fi numita o mare putere fac trimitere, de cele mai multe ori, la dimensiunile ei geografice (8%); consolidarea puterii statului (8%); resursele naturale (7%); istorie, care a stabilit cu mult timp inainte locul Rusiei printre marile puteri ("a fost dintotdeauna, este si va fi o mare putere" - 7%); autoritatea si influenta Rusiei pe plan international ("fara participarea noastra nu se pot lua decizii in probleme importante" - 6%); potentialul militar al Rusiei (6%); este mentionata "politica externa flexibila" (3%); "patriotismul populatiei" (3%); "mostenirea istorico-culturala" (2%); "arma nucleara" (1%) etc. Politica externa a Rusiei este vazuta de majoritatea populatiei din Rusia ca fiind foarte eficienta. Astfel, 50% dintre cei chestionati considera ca Rusia reuseste, in prezent, sa-si atinga mai des scopurile in politica externa, in timp ce 21% sustin ca nu reuseste. De asemenea, 50% din populatia Rusiei este de parere ca, in ultimii ani, atitudinea fata de Rusia, pe plan international, s-a imbunatatit, in timp ce despre o atitudine negativa fata de Rusia vorbesc 16% dintre cei chestionati, iar 25% sunt de parere ca atitudinea fata de Rusia, pe plan international, nu s-a schimbat. De asemenea, 85% dintre respondenti sunt de parere ca Rusia ar trebui sa-si propuna sa devina una dintre cele mai influente tari din lume.

Cronologia conflictului ruso-georgian 7 august - trupele georgiene patrund pe teritoriul Osetiei de Sud. In aceeasi zi trupele rusesti intra in regiunea separatista. 8 august - trupele georgiene preiau controlul asupra capitalei Osetiei de Sud, Tinvali. Armata rusa declanseaza primele raiduri aeriene pe teritoriul Georgiei. Soldatii rusi patrund pe teritoriul georgian. Presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, declara ca cele doua state se afla in stare de razboi. 9 august - Mihail Saakasvili decreteaza starea de razboi pe teritoriul Georgiei. Rusia anunta ca soldatii sai au preluat controlul asupra orasului Tinvali. 10 august - Georgia declara ca doreste semnarea unui armistitiu si ca soldatii sai s-au retras din Osetia de Sud. Nave de razboi ale Rusiei instaureaza o blocada maritima asupra portului georgian Poti. Autoritatile separatiste din Abhazia anunta mobilizarea fortelor armate. 11 august - ofensiva Rusiei continua. Ministrul de Externe al Frantei, Bernard Kouchner, se deplaseaza in Georgia si-i propune lui Mihail Saakasvili un acord de pace. Presedintele Georgiei accepta acordul propus de Franta. Autoritatile georgiene anunta ca trupele ruse au ocupat orasul Gori, aflat in centrul tarii. 12 august - dupa o intalnire cu presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, Dmitri Medvedev, presedintele Rusiei, afirma ca a acceptat planul de pace propus de francezi. Acordul de pace prevede: renuntarea la folosirea fortei ca mijloc de solutionare a conflictelor, incetarea ostilitatilor intre cele doua parti, retragerea trupelor rusesti si georgiene la linia ocupata inainte de 7 august, accesul liber la ajutorul umanitar, initierea de negocieri internationale cu privire la statutul Abhaziei si Osetiei de Sud. 15 august - Mihail Saaksvili semneaza acordul de pace mediat de presedintia franceza a UE. Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, aflata la Tbilisi, cere Rusiei sa-si retraga trupele din Georgia si afirma ca SUA sustin integritatea teritoriala a statului georgian. 16 august - Rusia semneaza acordul de incetare a focului cu Georgia. Medvedev precizeaza ca o parte a trupelor ruse vor ramane pe teritoriul Georgiei pentru a "asigura masuri suplimentare de securitate". Trupele ruse se afla la aproximativ 30 de km de Tbilisi. 17 august - Dmitri Medvedev ii da noi asigurari lui Nicolas Sarkozy ca trupele rusesti vor parasi Georgia. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, viziteaza Tbilisi, prilej cu care afirma sustinerea Berlinului pentru Georgia si cere Rusiei sa-si retraga soldatii din teritoriul georgian. 18 august - soldatii rusii ocupa pozitii din apropiere de Tbilisi, iar Kremlinul anunta ca va pastra "trupe de mentinere a pacii" in jurul Osetiei de Sud. 19 august - dupa o noua solicitare a lui Nicolas Sarkozy, Medvedev promite ca trupele ruse se vor retrage din Georgia pana la 22 august. Ministrii de Externe ai statelor membre ale Aliantei Nord-Atlantice condamna actiunile Rusiei in Georgia si anunta suspendarea Consiliului NATO-Rusia. 21 august - ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, afirma ca statul rus a incetat cooperarea militara cu NATO.

22 august - Moscova sustine ca trupele sale s-au retras de pe teritoriul Georgiei. Adjunctul sefului de Stat Major al Federatiei Ruse, Anatoli Nogovitin, declara ca in jurul Abhaziei si Osetiei de Sud vor fi create doua zone tampon in care se vor afla "trupe de mentinere a pacii" rusesti. Franta, SUA si Georgia acuza Rusia ca a incalcat acordul de incetare a focului. 23 august - Rusia refuza sa-si retraga soldatii din portul georgian Poti. 24 august - Franta solicita statelor membre UE decalarea summit-ului UE la care urma sa se discute relatia cu Rusia din perspectiva ultimelor evolutii din Caucaz, de la 5 septembrie pentru 1 septembrie. 25 august - cele doua Camere ale parlamentului rus adopta doua rezolutii prin care recomanda presedintelui Medvedev sa recunoasca independenta Osetiei de Sud si Abhaziei. Numeroase astfel de rezolutii s-au votat in trecut fara niciun fel de consecinte. 26 august - Dmitri Medvedev recunoaste independenta celor doua regiuni separatiste. Occidentul condamna unanim decizia presedintelui Medvedev. 27 august - Georgia isi recheama diplomatii de la Moscova. Angela Merkel ii cere presedintelui Medvedev sa respecte acordul de incetare a focului. 1 septembrie - la finalul Summit-ului de la Bruxelles, liderii europeni anunta ca UE va reconsidera relatiile cu Federatia Rusa si califica actiunile Rusiei in Georgia ca fiind "disproportionate".

Limitele Europei Cum era de asteptat, presedintia UE detinuta de Franta a trecut in avangarda efortului international de solutionare a crizei georgiene. Atat ministrul de Externe, Bernard Kouchner, cat si presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, s-au deplasat in regiune pentru a media conflictul. Finalitatea baletului diplomatic al presedintiei UE intre Tbilisi si Moscova a culminat cu propunerea, la 12 august, a unui plan de solutionare a crizei in 6 trepte si acceptat de cele doua capitale: incetarea imediata a ostilitatilor, acordarea de ajutoare umanitare refugiatilor, monitorizarea retragerii trupelor ambelor parti la pozitiile de dinaintea izbucnirii ostilitatilor, revenirea la diplomatie. Desi in comunicatul emis de presedintia Frantei pe 10 august se mai face referire la un punct, esential - respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale a Georgiei - nu s-a reusit crearea unui consens al partilor asupra sa. La 26 august, Rusia a recunoscut oficial independenta republicilor separatiste Abhazia si Osetia de Sud. Consiliul European a condamnat in reuniune de urgenta, la 1 septembrie, decizia unilaterala a Rusiei de a recunoaste independenta enclavelor separatiste si a cerut respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale a Georgiei. De asemenea, Consiliul European a avertizat ca, pe fondul crizei din Georgia, relatiile dintre UE si Rusia au ajuns la o rascruce. UE isi reafirma sprijinul pentru planul propus la 12 august si decide suspendarea negocierilor pentru un nou Acord de Parteneriat cu Rusia, pana cand Moscova nu-si retrage trupele pe pozitiile detinute inainte de 7 august. Ministrii de Externe ai NATO au anuntat, intr-o declaratie adoptata pe 19 august, ca o solutie a conflictului nu se poate baza decat pe respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale a Georgiei recunoscute prin rezolutiile Consiliului de Securitate. Se considera, de asemenea, ca actiunea militara a

Rusiei a fost disproportionata si in contradictie cu o misiune standard de mentinere a pacii; s-au incalcat principiile de solutionare pasnica a conflictelor prevazute in Actul Fondator NATO-Rusia. In 2002 a fost stabilit Consiliul NATO-Rusia, o formula de discutii pe o tematica de interes pentru relatiile dintre Alianta si Rusia inclusiv pe o serie de elemente de divergenta. NATO decide la 19 august suspendarea Consiliului NATO-Rusia. Totusi, dincolo de aceste reactii timide care au suspendat anumite compartimente ale dialogului institutionalizat cu Rusia, capitalul de constrangere asupra balantei cost/beneficiu a Moscovei este destul de limitat. Raspunsul Europei pare complet neadecvat: este o reactie, mai mult simbolica, cu efecte minimale asupra rationamentului strategic al unui actor geopolitic care gandeste si actioneaza in termenii politicii de putere. Un astfel de actor nu poate fi influentat decat prin modificarea efectiva a balantei de putere. De fapt acesta este numele jocului. Este oare Europa institutionalizata, o putere fundamental soft, pregatita sa joace dupa regulile politicii de putere? Raspunsul este categoric nu. Sa remarcam doar cateva detalii: atat in pozitia NATO, cat si in cea a UE se condamna actiunile Rusiei ca fiind "disproportionate". Aceasta notiune cosmetizeaza de fapt absenta unui consens la nivelul ambelor organizatii nu doar asupra realitatii din teren, a faptelor, ci si asupra terapiei de urmat. Raspunsul Europei readuce in prim-plan un clivaj fundamental, intuit inca din 2003 de fostul secretar al Apararii din SUA, Donald Rumsfeld: Vechea si Noua Europa. Revelator este ca pentru "Vechea Europa" actiunea Rusiei este "disproportionata", in timp ce pentru "Noua Europa" inseamna "agresiune". Sa nu uitam ca ambele organizatii furnizeaza membrilor prin tratatele care le guverneaza garantii de aparare colectiva. Spre exemplu, intr-un articol publicat in Washington Post, pe 18 august, presedintele Sarkozy vorbeste de "raspunsul brutal si disproportionat" al armatei ruse. Dimpotriva, presedintii Estoniei, Letoniei, Lituaniei si Poloniei semnau impreuna o declaratie, la 9 august, care enunta ca, "date fiind actiunile militare unilaterale ale fortelor militare ale Rusiei, vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispozitie, ca sefi de stat, pentru a ne asigura ca agresiunea impotriva unui mic stat din Europa nu va trece neobservata sau semnalata doar prin declaratii inutile si care pun egalitate intre victime si agresori... Regretam faptul ca neacordarea MAP-ului (Membership Action Plan) pentru Georgia a fost interpretata ca o unda verde pentru declansarea agresiunii in regiune". Paradoxal, in aceeasi declaratie se cerea ca "UE si NATO... sa joace un rol cheie in securizarea libertatii, securitatii si prosperitatii... pentru statele din zona europeana de vecinatate". De asemenea, intr-o declaratie oficiala semnata la 12 august 2008 de catre presedintii Estoniei, Lituaniei, Poloniei si de catre premierul Letoniei se cerea "incetarea imediata a focului, sfarsitul agresiunii si a continuarii ocuparii Georgiei suverane; singura optiune pentru a preveni acte similare de agresiune si ocupare a Georgiei este acordarea MAP". La punctul 6 al declaratiei, se remarca absenta unui element fundamental al documentului prezentat de catre presedintia UE ca plan de solutionare a conflictului din Georgia: "elementul principal - respectul integritatii teritoriale a Georgiei - lipseste". Si este vorba de acelasi plan in baza caruia presedintele Frantei vorbea in articolul din Washington Post de un succes al UE in solutionarea crizei: "pe parcursul primei faze a crizei, angajamentul Europei a fost decisiv - a fost UE, prin intermediul Frantei, cea care a creat spatiul pentru diplomatie, prin propunerea rapida a unor termeni rezonabili de incetare a focului, reusind sa convinga partile de costurile politice imense ale continuarii razboiului". 8 zile mai tarziu, Rusia recunostea unilateral independenta republicilor separatiste. Pentru a-l parafraza pe presedintele Fran-

tei, intr-adevar, "angajamentul Europei a fost decisiv" in securizarea unui plan de solutionare a conflictului, dar care nu garanteaza integritatea teritoriala a statului victima a agresiunii.... Si premierul Marii Britanii, Gordon Brown, considera intr-un articol publicat in The Observer pe 31 august ca "agresiunea Rusiei este periculoasa si inacceptabila". Remarcabila totusi pentru o Europa divizata este pozitia asumata de un fost comisar european, astazi ministrul de Externe al Italiei, Franco Frattini, care a declarat pentru La Stampa ca "nu putem crea o coalitie anti-Rusia in Europa, iar in ceea ce priveste acest aspect suntem aproape de pozitia lui Putin... Acest razboi a impins Georgia mai deparate de Europa".
Continuare... Share on facebookShare on twitterShare on emailShare on printMore Sharing Services3

Comentarii (0)