Sunteți pe pagina 1din 33

Limba Romana ORTOGRAFIA SI ORTOEPIA Inst.

Camelia Folea Ortografia si ortoepia se ocupa de studierea scrierii, respectiv a pronuntarii limbii, si de stabilirea, pe aceasta baza, a conduitei considerate corecte n grafia, respectiv rostirea diferitelor ei unitati si mbinari.Normele ortografice si normele ortoepice.Normele ortografice si normele ortoepice sunt restrictii (imperative sau orientative) impuse, prin hotarri academice, scrierii si pronuntarii, n vederea asigurariiunei exprimari cultivate, unitare, stabile si functionale. Ele stabilesc ce forme sunt corecte, respingnd alte variante existente n uz. Normele concretizeaza, la nivelul unor serii mai extinse sau mai restrnse de fapte, principiile ortografiei, care, fiind prea generale, nu pot functiona ca reguli concrete. Corespondena dintre sunete i litere Litera este semnul grafic folosit pentru notarea unui sunet. n general, n limba romn unui sunet i corespunde o singur liter: car 3 litere, 3 sunete; drum 4 litere, 4 sunete; izvor 5 litere, 5 sunete; copac 6 litere, 6 sunete. Aceast coresponden ns nu totdeauna se respect: geam 4 litere, 3 sunete; ghind 6 litere, 5 sunete; chibrit 7 litere, 6 sunete. Literele folosite n scrierea limbii romne, din punctul de vedere al relaiei sunet liter, se mpart n dou categorii: a) Litere monovalente, sunt literele care corespund unui sunet distinct, care au deci o sigur valoare fonetic. b) Litere plurivalente, sunt literele care au mai multe valori fonetice. Din numrul total de litere, 19 sunt monovalente, iar restul de12 litere (e, i, o, u, c, g, h, k, q, w, x i y) sunt plurivalente. Valoarea fonetic a acestor litere depinde: de combinaiile de litere n care apar, de poziia lor n silab sau n cuvnt, de caracterul vechi sau neologic al cuvintelor i de limba lor de origine. Relaia sunet liter n cazul literelor plurivalente: 1) aceeai liter poate reda sunete diferite: a) literele e, i, o, u sunt folosite pentru a nota att vocale, ct i semivocale; b) litera i noteaz vocala i, iar la finala cuvintelor red un sunet care nu are valoare de vocal: frai, lupi, prieteni; c) literele c, g: urmate de o vocal (cu excepia lui e i i), de o consoan (n afar de h) sau la sfrit de cuvnt noteaz sunetele k, g; cas, carte, cuptor, clas, ac, gar, gt, glas, trg.

urmate de e sau i noteaz sunetele , : cer, cerne, cistern, gem, ger, giraf; ciolan, melci, ceas, gean,frag i urmate de h + e sau i noteaz sunetele k, g: chenar, chitan, ghete ghear, unchi, unghi. 2) o liter poate nota dou grupuri de sunete: x = grupul de sunete cs: excursie, excepie, expert, extrem; x = grupul de sunete gz: exact, examen, exemplu, exerciiu; 3) acelai sunet poate fi redat prin litere diferite; a) sunetul se red prin literele: : cobor, nainte, ncepe, nnopta, ntoarce, nencetat, rentlni; : adnc, cine, dnsul, pine, pru, romn; b) sunetul i se red prin literele: i: iar, inim, vis; y: yankeu; c) sunetul c se red prin literele: c: castan; k: karate, kilogram, kilometru, kilowatt; d) sunetul v se noteaz prin literele: v: vapor, vine, vineri, vagon; w: wat, wolfram. Aadar, din punctul de vedere al valorilor exprimate, se disting urmtoarele trei subclase de litere: 1) litere cu o singur valoare (literele monovalente). n cuvintele alctuite din astfel de litere numrul de sunete este egal cu numrul de litere: pova (6 sunete, 6 litere). 2) litere cu mai multe valori (literele plurivalente). Exemplu: litera e poate nota o vocal sau un diftong. 3) litere fr valoare fonetic (sau litere ajuttoare). Exist urmtoarele litere care pot avea acest statut: h, e, i. De fapt, ele au un statut dublu fiind: a) litere cu valoare de sine stttoare: harnic, elev, istorie; b) litere lipsite de valoare fonetic proprie; n acest caz litera nu red un anumit sunet, ci indic valoarea literei n vecintatea creia apare: c + e, i = : cioban 6 litere, 5 sunete; g + e, i = : gean 5 litere, 4 sunete; c + h + e, i = k: chestionar 10 litere, 9 sunete; g + h + e, i = g: ghea 6 litere, 5 sunete; Dup cum vedem, n cuvintele care conin i litere lipsite de valoare fonetic numrul de sunete este mai mic dect numrul de litere. Fonetica este tiina care studiaz sunetele unei limbi. CLASIFICAREA SUNETELOR 1. VOCALELE sunt sunetele care se pot rosti far ajutorul altor sunete i pot alctui i singure silabe. n limba romn exist apte vocale: a, , (), e, i, o, u 2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamn cu vocalele, dar nu pot alctui singure

silabe i se pronun la jumtatea intensitii unei voale. Ele intr n alctuirea diftongilor i triftongilor i sunt n numr de patru: e, i, o, u e. i. o. u pot fi: * vocale: erat, iritabil, orar, umr; *semivocale: sear, iar, soare, ou. 3. CONSOANELE sunt sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor vocale) i nu pot alctui singure silabe. n limba romn exist 22 de consoane: b, c, c' (ce,ci), k' (che, chi), d, f, g, g' (ge, gi), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, , t, , v, z. DIFTONGUL este grupul de sunete alctuit dintr-o vocal i o semivocal.pronunate n aceeai silab. Diftongul poate fi: *urctor (ascendent), atunci cnd este alctuit din semivocal + vocal: iar-n; broas-c; deal; soa-re; pia-tr. *cobortor (descendent), atunci cnd este alctuit din vocal + semivocal: mai; gru; ca-dou: ci-ne; vrei Atenie! *Diftongul se poate constitui din dou sunete alturate aparinnd unor cuvinte diferite, dar care se pronun ntr-o silab. Intre elementele componente ale acestor silabe apare cratima: mi-a amintit; s-i dau; c-i spune; *n diftong, semivocalele o i e apar ntotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale (ii u) pot fi sau primul sau al doilea element. Not: *Dup consoanele c', g, k', g' nu exist diftongi deoarece n aceast situaie e sau i sunt numai litere ajuttoare pentru scrierea acestor consoane: cea = c'a; geam = g'am; ghea = g'a. * Atunci cnd c i i sunt vocale urmate de o semivocal (ghiocei, rochii), ei i ii sunt diftongi deoarece e i primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii; TRIFTONGUL este grupul de sunete alctuit dintr-o vocal i dou semivocale pronunate n aceeai silab. Triftongii sunt de dou feluri: -progresivi, atunci cnd semivocalele preced vocala: ari-pioa-r: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-r - centrai, atunci cnd semivocalele ncadreaz vocala: le-oai-c; do-reau; tr-iai; fo-iau;, soseau Atenie! Triftongul se poate constitui din trei sunete alturate, aparinnd unor cuvinte diferite, dar pronunate mpreun, n aceeai silab. Intre elementele componente ale acestor silabe apare cratima. i-au spus; mi-ai dat; ne-au adus Not: Dup consoanele c\ g\ k\ g\ nu exist triftongi. deoarece n aceast situaie e sau i sunt litere ajuttoare pentru scrierea acestor consoane, deci nu au rol de vocale: zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.: HIATUL apare ntre dou vocale alturate pronunate in silabe diferite: du-e, ca-i-s, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde n mod obligatoriuo

vocal i numai una, care se pronun cu un singur efort expirator (printr-o singur deschidere a gurii). Dup numrul de silabe, cuvintele sunt: * monosilabice - formate dintr-osingur silab: om, beau, car, ac, fac *plurisilabice - formate din dou sau mai multe silabe: du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e O silab poate fi alctuit din: - un sunet (o vocal): o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e; - dou sau mai multe sunete alturate ale aceluiai cuvnt: ca-iet; ca-len-dar - un cuvnt: bar; sar; dar; iar; - dou cuvinte: c-ar; s-mi; nu-i; - un cuvnt i nceputul altui cuvnt: mi-a-run-c; - sfritul unui cuvnt i un alt cuvnt: zi-cn-du-i - sfritul unui cuvnt i nceputul unui alt cuvnt: frun-tea-n-gn-du-ra-t Not: *Se observ c n anumite situaii, n cadrul silabei respective, se folosete cratima (liniua de unire) care este semn ortografic i marcheaz rostirea ntr-o silab a prilor componente ale acestora. - uneori, cratima indic i elidarea (omiterea) unei vocale: s-i------s i - alteori, cratima indic doar rostirea ntr-o silab a dou cuvinte diferite (dou pri de vorbire diferite): c-ar (vrea); s-ar (zice) * Cteodat, desprirea n silabe coincide cu cratima fzi-cn-du-ne). care, n aceast situaie, nu marcheaz rostirea ntr-o silab, ci doar pronunarea mpreun a dou pri de vorbire diferite. Accentul Prin accent se nelege pronunarea mai intens ori pe un ton mai nalt a unei silabe ori a unui cuvnt dintr-o propoziie sau dintr-o fraz. ntruct n limba romn accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziii n cadrul cuvntului: a) pe ultima silab (accent oxiton): popr; b) pe silaba penultim (accentparoxiton): crte; c) pe silaba antepenultim (accentproparoxiton): mrgine, srcin; d) pe a patra sau a cincea silab de la sfritul cuvntului: vveri, disprezece. Rolul accentului este de a diferenia cuvinte sau forme gramaticale, n primul caz, un exemplu semnificativ l constituie cuvntul companie. Accentuat compnie, cuvntul are sensul subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrnd de obicei n compunerea batalionului", n timp ce compane nseamn nsoire" (DLRM).

Prin accentuare se difereniaz i forme gramaticale diferite: n cazul cnt -cnt,accentuarea difereniaz indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de indicativ, perfect simplu, persoana a III-a singular, n limba romn se admite accentuarea diferit a aceluiai cuvnt. n aceast situaie se afl o serie de cuvinte cum ar fi: profsor -profesr;ntim - intm (DOOM). Pentru alte forme considerate dublete accentuale literare", vezi Th. Hristea, Sinteze de limba romn, ediia a III-a revizuit i din nou mbogit, Ed. Albatros, Bucureti, 1984, p. 171. Sunt acceptate de asemenea dou accenturi diferite n cazul unor cuvinte din fondul vechi al limbii: htman - hatmn (DOOM). Circul ns i variante de accentuare neliterare, incorecte: carcter (n loc de caractr), unc (n loc de nic), penrie (n loc de penure)etc. Nivel lexico-semantic Sinonimia Sinonimia este relaia dintre cuvintele diferite ca form, dar apropiate sau identice ca sens. Cuvintele ntre care se stabilesc asemenea relaii se numesc sinonime. Cuvintele cu forme diferite, dar cu neles identic formeaz serii sinonimice constituite din dou sau mai multe uniti: substantive sinonime: bucurie = veselie; cale = drum; generozitate = mrinimie; glas = voce; timp = vreme; geamantan = valiz; inim = cord; zpad = nea = omt; noroi = glod = tin; curte = ograd = ocol = bttur; adjective sinonime: etern = venic; sur = crunt; mhnit = trist = amrt; verbe sinonime: a fura = a terpeli; a se opri = a poposi; a vesti = a anuna = a ntiina; a strica = a deteriora = a defecta; adverbe sinonime: alene = agale. Antonimia Antonimia este relaia stabilit ntre cuvintele cu sens contrar. Cuvintele ntre care exist asemenea relaii se numesc sinonime. De regul, antonimele formeaz perechi i aparin aceleiai pri de vorbire: substantive antonime: pace / rzboi; ntuneric / lumin; adevr / minciun; prieten / duman; succes / eec; buntate/ rutate; tineree / btrnee; interes / dezinteres; adjective antonime: mare / mic; tnr / btrn; harnic / lene; frumos / urt; zgrcit / risipitor; agreabil /dezagreabil; drept / nedrept; verbe antonime: a aduna / a risipi; a pleca / a veni; a construi / a drma; a rde / a plnge; a narma / a dezarma; adverbe antonime: bine / ru; aici / acolo; sus / jos; devreme / trziu; repede / ncet; aproape / departe; pronume antonime: tot / nimic. Omonimia Omonimia este relaia stabilit ntre cuvintele care se pronun la fel, care ns au sensuri diferite. Omonimia privete exprimarea unor sensuri complet diferite prin forme identice. Cuvintele ntre care se stabilete o asemenea relaie se numete omonimie. Exemple: lac1 (ap stttoare) lac2 (soluie de rini folosit pentru protejarea suprafeei unor obiecte); banc1 (scaun lung pentru mai multe persoane) banc2 (instituie financiar); broasc1 (animal fr coad cu picioarele de dinapoi adaptate pentru srit) broasc2 (mecanism montat la ui servind la ncuierea lor). Paronimia

Paronimia const n apropierea formal a unor cuvinte care au sensuri diferite. Paronimele sunt nite cuvinte cu sensuri diferite, fiind insuficient difereniate din punct de vedere formal. Paronimele formeaz serii alctuite, de cele mai multe ori, din dou elemente: complement (ceea ce se adaug pentru a ntregi ceva; partea secundar de propoziie care determin un verb, un adjectiv sau un adverb) compliment (cuvnt de laud, de mgulire; la pl. salutri); campanie (1. totalitatea operaiunilor militare efectuate ntr-un anumit timp, n vederea atingerii unui scop strategic; 2. aciune organizat pentru realizarea unor sarcini) companie (1. nsoire, tovrie. 2. grup de persoane care-i petrec timpul, care se distreaz mpreun); orar (adj. privitor la ore, care arat orele; subst. programul unei activiti mprit pe ore; program sptmnal pe baza cruia se desfoar activitatea didactic n coli i n faculti) oral (adj. care se transmite prin viu grai). familiar (simplu, fr pretenii, bine cunoscut, obinuit) familial (privitor la familie, care aparine la familie); a evolua a se dezvolta, a se transforma" a evalua a preui, a aprecia, a estima"; a enerva a face s-i piard sau a-i pierde calmul" a inerva a forma reeaua de nervi a unui organ, a unui esut"; Dei sunt apropiate sub aspectul formei, paronimele se folosesc n contexte diferite i, n mod normal, substituirea lor nu se admite. Cuvinte monosemantice i cuvinte polisemantice Dup numrul de sensuri pe care le are un cuvnt deosebim: a) cuvinte monosemantice; sunt cuvintele care au un singur sens; b) cuvinte polisemantice; sunt cuvintele care au mai multe sensuri aflate n anumite relaii; sensurile unui cuvnt polisemantic sunt mai mult sau mai puin apropiate. Drept exemplu de cuvnt monosemantic ar putea servi cuvntul molecul, care se definete prin sensul cea mai mic parte dintr-o substan". Tot monosemantic este i cuvntul ipotenuz, care are sensul latura opus unghiului drept ntr-un triunghi dreptunghic". Ca exemplu de cuvnt polisemantic ar putea fi adus cuvntul foaie, cu urmtoarele sensuri: 1. Frunz. 2. Bucat dintr-un material. 3. Bucat dreptunghiular de hrtie. 4. Adeverin. 5. (nv.) Ziar, revist. 6. Bucat de pnz. 7. Strat de aluat. Cuvintele polisemantice sunt, de regul, cuvinte foarte uzuale care denumesc noiuni importante n viaa i activitatea oamenilor. Dintre cuvintele cu o structur semantic complex pot fi menionate urmtoarele: substantive polisemantice: bucat, cadru, cap, cas, grai, mn, ochi, picior, putere, sistem, vatr etc. verbe polisemantice: a arta, a da, a duce, a face, a lua, a merge, a pune, a prinde, a ridica, a scoate, a spune, a sta, a trece, a veni, a vrea, a vedea etc. adjective polisemantice: bun, frumos, greu, mare, mic, ru, puternic, slab, tare etc. Sensurile cuvintelor polisemantice sunt actualizate n cadrul unor contexte diferite. De exemplu, fiecruia dintre cele ase sensuri ale cuvntului cap i corespund anumite contexte: Cap 1. Parte a corpului la om i la animale (A czut i s-a lovit la cap.); 2. Individ, ins (Cte capete, attea preri.); 3. Minte, judecat; memorie (Unde nu e cap, vai de picioare.); 4. (nv.) Via (mpratul i-a ameninat pe voinici c vor plti cu capul pentru ndrzneala lor.);

5. Extremitate proeminent a unui dispozitiv (capul urubului); 6. Partea de dinainte; nceput, frunte. (L-au pus n capul coloanei.). Polisemia este rezultatul unor procese semantice, sursele polisemiei fiind modificrile de sens, exprimarea figurat i influenele strine. Tipuri de sens. Sensuri proprii i sensuri figurate Sensurile din structura semantic a unui cuvnt polisemantic sunt de mai multe feluri. Dup relaia cuvntului cu obiectul denumit, se disting: a) sensuri proprii; b) sensuri figurate. Sensurile proprii ale cuvintelor reprezint rezultatul denumirii directe a obiectelor, caracteristicilor, fenomenelor. Sensurile figurate se datoreaz transferului denumirii unui obiect asupra altui obiect. Cuvintele cu sens figurat denumesc obiectele, fenomenele indirect. De exemplu: cuvntul vulpe are urmtoarele dou sensuri: 1. Mamifer carnivor, cu blana rocat, cu coada lung i stufoas; Vulpea, moart-n cale o vezi, i tot parc nu o crezi.; 2. (Fig.) Persoan viclean, ireat.Ce vulpe eti tu! Cnd este folosit pentru a face referire la animalul respectiv, cuvntul dat are un sens propriu, iar cnd este folosit cu referire la om, el capt un sens figurat. Sensurile figurate, spre deosebire de cele directe, sunt mai dependente de context. Astfel, sensul figurat al cuvntului se pune n eviden numai n cadrul unui context. De exemplu, cuvntul cap are n limba romn, pe lng sensul direct sediu al inteligenei" i sensul figurat origine a unor activiti", care poate fi actualizat doar n contexte de tipul El este capul tuturor relelor. Structura morfologic a cuvntului Prile componente ale cuvintelor care au o anumit semnificaie lexical sau gramatical se numesc morfeme. Morfemele sunt de mai multe tipuri: rdcina, prefixul, sufixul, tema i desinena. Rdcina Rdcina este elementul comun mai multor forme ale aceluiai cuvnt (n cazul cuvintelor flexibile) sau mai multor cuvinte care alctuiesc o familie de cuvinte (n cazul cuvintelor formate prin derivare). Este elementul care poart sensul lexical. Rdcina este baza de la care se alctuiesc cu ajutorul sufixelor gramaticale i al desinenelor formele unui cuvnt. De exemplu, n formele verbului merge (merg, mergi, merge, mergeam, mergeai, mergeau...) rdcina este merg-. Tot de la rdcin se obin prin derivare cu afixe lexicale cuvinte noi. Astfel, cuvintele din familia lexical a cuvntului pdure(pdurice, pdurar, pduros, a mpduri, a despduri) au aceeai rdcin: pdur-. Prefixul Prefixul este elementul care se adaug naintea rdcinii unui cuvnt de baz pentru a se forma un nou cuvnt: bunic strbunic, cetean concetean a face a desface. Prefixul are, de obicei, valoare lexical. Sufixul Sufixul este elementul care se adaug dup o rdcin (sau o tem) pentru a se forma un nou cuvnt sau o form gramatical a unui cuvnt. Dup sensul exprimat i dup funcia lor n limb, sufixele sunt de dou feluri: a) sufixe lexicale sau derivative (cu ajutorul lor se formeaz cuvinte noi): lemn + ar = lemnar, cas + u = csu, scrie + tor = scriitor, ran + ime = rnime, voinic + esc = voinicesc, frate + ete = frete. Dup natura gramatical a derivatului, sufixele lexicale sunt: substantivale (-a, -eal, -ime, -tor etc.; arc-a, muncitor-ime, bun-tate, lovi-tur),

adjectivale (-atic, -bil, -os, -iu, etc.: fric-os, nebun-atic, frumu-el, prieten-esc), verbale (-iza, ona, -ui etc.: abstract-iza, concluzi-ona, sft-ui), adverbiale (-ete, -i etc.: fr-ete, piept-i). b) sufixe gramaticale (care servesc la realizarea unor forme din paradigma unui cuvnt, se ntlnesc numai la verb i formeaz timpurile i modurile verbului): -ez din lucrez, esc din citesc, -nd din lucrnd. Tem lexical Tem lexical este partea unui cuvnt alctuit din rdcin plus prefixul i sufixul cu care este format. Tema este comun tuturor formelor flexionare ale cuvntului. Ea se stabilete prin nlturarea desinenei, deci tema este forma cuvntului fr desinen. De exemplu, tema pentru formele flexionare ale cuvntului a aduce (aduc, aduc-i, aduc-e, aduc-em, aduc-ei, aduc) este aduc- la care s-au adugat desinenele de numr i persoan. Cuvnt de baz Cuvnt de baz este cuvntul care servete ca element de plecare n formarea altor cuvinte prin derivare. De exemplu, cuvintele-baz pentru derivatele copila, prietenie, frumuel, iepurete, a mbria sunt copil, prieten, frumos, iepure, bra.Cuvntul de baz este de cele mai multe ori la forma-tip (forma din dicionare): a) nominativul singular nearticulat la substantive: fluier + -a = fluiera; b) nominativul singular masculin la adjective: bun + -tate = buntate; c) infinitivul prezent la verbe: a pocni + -et = pocnet. n cazuri mai rare, cuvntul de baz poate fi i la o alt form flexionar: derivatele omenie, omenos, a omeni sunt formate de la pluralul substantivului om oameni. Cuvnt derivat Cuvnt derivat este cuvntul format cu sufixe i prefixe de la un cuvnt de baz. De exemplu, cuvntul pdurar este format de la cuvntul-baz pdure cu ajutorul sufixului derivativ -ar. n acelai timp, verbul a desface e constituit din radicalul face la care se adaug prefixul derivativ des-. Se delimiteaz substantive derivate (ame-eal, fotbal-ist, copil-rie, secer-toare, tiner-et, nv-tur, voi-n, cojoc-el, crt-icic), adjective derivate (brbt-esc, fric-os, deluros, frumu-el, ardel-ean, oland-ez, ne-drept), verbe derivate (a brzd-a, a aten-iona, a sft-ui, a pre-vedea) i adverbe derivate (prieten-ete, tr-). Familia de cuvinte Familia de cuvinte (lexical) constituie totalitatea cuvintelor nrudite ca sens i formate prin diverse procedee (derivare, compunere, schimbarea valorii gramaticale) de la aceeai rdcin. De exemplu, familia cuvntului pdure cuprinde urmtoarele uniti lexicale: mbogirea vocabularului Formarea cuvintelor Cuvintele noi se creeaz prin combinarea unor elemente conform unor modele existente n limb. Procedeele interne de formare a cuvintelor n limba romn sunt: derivarea, compunerea i conversiunea Derivarea Derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor cu ajutorul prefixelor i al sufixelor. Const n adugarea (uneori suprimarea sau substituia) prefixelor sau a sufixelor la cuvntul de baz. Derivarea cunoate urmtoarele tipuri: a) derivarea cu sufixe sau sufixarea (formarea de cuvinte noi prin adugarea sufixelor la cuvintele-baz);

b) derivarea cu prefixe sau prefixarea (formarea de cuvinte noi prin adugarea prefixelor la cuvintele-baz); c) derivarea cu prefixe i sufixe, aa-numita derivare parasintetic; d) derivarea regresiv (formarea de cuvinte noi prin suprimarea afixelor). Derivarea cu sufixe Derivarea cu sufixe (sau sufixarea) este un procedeu de formare a cuvintelor care const n ataarea la cuvntul-baz a unui sufix lexical. De exemplu, cuvntul derivat iepurete este alctuit din tema iepur-, la care se adaug sufixul -ete.Cuvntul-baz pentru acest derivat este iepure. Sufixarea este cel mai productiv procedeu de formare a cuvintelor n romn. Cu ajutorul sufixelor se pot forma: substantive derivate (cnt-re, cru-a, pietr-ar, nv-tor, clr-e, psr-ic, arip-ioar, pietr-oi), adjective derivate (buget-ar, vrg-at, strmo-esc, argint-iu, copilr-os, triumf-tor), verbe derivate (ateni-ona, sft-ui), adverbe derivate (copilr-ete, chior-). Derivarea cu prefixe Derivarea cu prefixe (sau prefixarea) este un procedeu de formare a cuvintelor care const n ataarea la cuvntul-baz a unui prefix. De exemplu, cuvntul derivat rscumpra este alctuit din tema -cumpr, la care se adaug prefixul rs-.Cuvntul-baz pentru acest derivat este verbul a cumpra. Derivarea cu prefixe este un procedeu mai puin productiv n romn. Cu ajutorul prefixelor se pot forma: substantive derivate (confrate, desfru, neatenie, preziu, rscruce, strbunic); adjective derivate (neatent, prelatin, rzbucuros, strvechi); verbe derivate (consftui, dezrobi, nlbi, preface, rsfoi, reciti, strluci). Prefixele se scriu, de regul, neseparate de cuvintele de baz. Fac excepie: a) derivatele cu prefixul -ex (fost): ex-ministru, ex-director; b) derivatele cu prefixul -re, -ne: de la cuvintele de baz cu iniial elidat (czut): ne-mpcat, ne-ntors, re-nnoire, (n tempo rapid), dar nentors, rennoire (n tempo mai lent). Formaiile parasintetice Derivarea parasintetic este un procedeu de formare a cuvintelor care const n ataarea simultan la acelai cuvnt-baz a unui prefix i a unui sufix: m-brbt-a, m-belug-a, m-buna, m-pdur-i, n-durer-a, n-creng-tur, des-creier-at, n-chip-ui. Compunerea Compunerea este un procedeu de formare a unui cuvnt nou care const n simpla alipire a dou sau a mai multor cuvinte care exist i independent n limb. n romn, este un procedeu de formare a cuvintelor noi mai puin productiv dect n alte limbi. Prin compunere se pot forma: substantive (inginer-ef, oel-beton, zi-lumin, coada-calului, ochiul-boului, guraleului, bou-de-balt, trei-frai-ptai, bunstare, botgros, iarb-alb, coate-goale, reavoin, pierde-var, fluier-vnt);

adjective (albastru-deschis, verde-deschis, sud-american, macedoromn, atotcuprinztor, cumsecade), verbe (a binecuvnta); adverbe (azi-diminea, ieri-noapte, mine-sear, oriicnd); pronume (dumneavoastr, oricare, oricine); numerale (doisprezece, douzeci, cincizeci, tustrei); prepoziii (deasupra, dedesubt, despre, dincolo); conjuncii (cci, deoarece, dei, fiindc). Uneori se face distincie ntre: a) compunerea propriu-zis, sau din cuvinte ntregi (trenfulger, iarba-fiarelor, laptele-cucului, mn-spart, arpe-cu-clopoei, ncurc-lume, soareapune) i b) compunerea cu elemente de compunere, sau din teme ori cuvinte care nu pot avea autonomie (aerogar, autostrad, hidroavion, macromolecul, microanaliz). Conversiunea. Schimbarea valorii sau clasei morfologice Conversiunea este unul dintre procedeele interne de formare a cuvintelor, alturi de derivare i compunere. Const n formarea unui cuvnt nou prin trecerea de la o clas lexico-gramatical la alta fr ataarea unor elemente derivative. n acest caz, cuvntul este utilizat ntr -un context nou, ceea ce implic schimbarea funciei sintactice i admiterea unor determinani nespecifici bazei: Lucreaz bine. Binele nu se uit. n primul enun cuvntul bine este adverb (determin un verb), n cel de al doilea, el devine substantiv (ndeplinete funcia de subiect). Conversiunea cuprinde mai multe tipuri care difer n funcie de clasele de cuvinte legate prin acest procedeu, adic de orientarea procesului de formare a cuvntului nou, de exemplu, de la adjectiv spre substantiv (un om btrn btrnul), de la adjectiv spre adverb (biat frumos scrie frumos) etc. Dup clasa morfologic n care intr noul cuvnt, se delimiteaz urmtoarele feluri de conversiune: substantivizarea (trecerea altor cuvinte n clasa substantivului). n limba romn se pot substantiviza adjectivele(bogatul, zgrcitul), pronumele (eul, sinele, nimicuri), numerale (doiul, zecele), verbele la formele nepredicative (intrare, aratul, semnatul), adverbele (binele, aproapele), interjeciile (ofuri). adjectivizarea (trecerea altor cuvinte n clasa adjectivului). Trecerea altor pri de vorbire (substantive, participii, gerunzii, adverbe) n clasa adjectivului se realizeaz prin utilizarea lor cu funciile sintactice specifice adjectivului: zi pierdut, pine aburind. adverbializarea (trecerea altor cuvinte n clasa adverbului). n clasa adverbelor pot trece: adjectivele calificative, care devin adverbe de mod (merge elegant, sprinten, frumos), unele substantive, care devin adverbe de timp sau de mod (Lucreaz seara. S-a suprat foc.), unele verbe (Poate c e ocupat). Abrevierea Abrevierea este procedeul de formare a cuvintelor noi prin prescurtarea unui cuvnt prin litera iniial sau printr-un grup de litere. Cuvintele compuse din abreviere se realizeaz prin izolarea primelor litere (S.U.A., O.S.C.E., A.S.E.) sau a unor fragmente de cuvinte (Eurasia, Moldtelecom, Rompetrol). Compusele din abreviere au ca punct de plecare grupuri sintactice: O.N.U. Organizaia Naiunilor Unite.

Morfologie - Verb, Substantiv, Pronume, Atribut, Numeral, Adverbul, Conjunctia, Interjectia MORFOLOGIA I. VERBUL Verbul este partea de vorbire flexibila care exprima actiunea, starea sau existenta. Categorii gramaticale (morfologice) modul timpul xc672u7(-a): a canta, a manca a II-a (-ea): a vedea, a tacea a III-a (-e): a face, a spune a IV-a (-i; -i): a citi, a hotari Clasificare 1. Dupa inteles: a) predicative (au inteles de sine statator si formeaza singure predicat verbal): Baiatul citeste. b) nepredicative(nu au inteles de sine statator si nu pot forma singure predicat verbal): copulative (nu au inteles de sine statator si intra in alcatuirea unui predicat nominal alaturi de un nume predicativ): El este elev. auxiliare (ajuta la formarea unor moduri si timpuri compuse: a fi, a avea, a voi): El a mers la scoala. 2. Dupa posibilitatea de a avea forme pentru toate persoanele: a) personale (au forme pentru toate persoanele): a scrie, a citi, a lucra, a cobori. b) impersonale ca sens si unipersonale ca forma (au forma numai pentru persoana a III-a, singular): ninge, ploua, se cuvine, trebuie, se intampla, a latra, a merita, a ajunge, a ramane (ex.: Ramane cum am stabilit.). 3. Dupa posibilitatea de a avea un complement direct: a) tranzitive (permit un complement direct): a spune, a vedea, a citi (ex.: vad ceva; vad pe cineva). b) intranzitive (nu permit un complement direct): a merge, a se gandi. Verbe intranzitive 1. Verbe de miscare: a merge, a fugi 2. Verbe impersonale: ploua, tuna, ninge 3. Verbe unipersonale: trebuie, se cuvine 4. Verbe reflexive: a se gandi, a-si aminti 5. Verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a insemna 6. Verbe la diateza pasiva Modurile verbului personale: indicativ, conjunctiv, conditional-optativ, imperativ nepersonale: infinitiv, gerunziu, participiu, supin Timpurile a) indicativ: imperfect perfect simplu perfect compus mai mult ca perfectul present viitor viitor anterior b) conjunctiv: present perfect c) conditional-optativ: present perfect d) infinitiv: present perfect

Verbele la moduri personaleau functie sintactica de predicat verbal sau predicat nominal. La modurile nepersonale, verbele au functie sintactica de: subiect, nume predicativ, atribut, complement. Analiza verbelor 1. Felul 2. Conjugarea 3. Diateza 4. Modul 5. Timpul 6. Persoana 7. Numarul 8. Forma Diatezele verbului Verbul are trei diateze: activa, pasiva, reflexiva. Diateza activa "Norocul ne cauta el pe noi..." El a plecat la scoala. La diateza activa actiunea este realizata de subiectul gramatical (care poate fi exprimat sau neexprimat). Actiunea verbului se poate rasfrange asupra unui obiect (complement direct). Exemplu: Elevul a scris tema. Verbele la diateza activa pot fi la modurile personale (la orice timp) sau nepersonale. Diateza reflexiva "Pe ulita satului se repezira toti flacaii." La diateza reflexiva actiunea este realizata si suportata de subiect. Apartin acestei diateze numai verbele insotite de pronume reflexive, fara functie sintactica, avand rolul de marca gramaticala a acestei diateze. Pronumele stau, de obicei, inaintea verbului, dar si dupa acesta (gerunziu: gandindu-ma) si se analizeaza impreuna cu verbul. Pronumele reflexive pot fi in cazurile acuzativ sau dativ. II. SUBSTANTIVUL Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte. Clasificare 1. Dupa inteles: a) comune b) proprii 2. Dupa forma: a) simple: gradina, floare, Iasi b) compuse: prin alaturare cu cratima: cal-de-mare prin alaturare cu blanc: Mihai Viteazul prin contopire: binefacere, bunastare prin abreviere: FMI, OPC, OZN Categorii gramaticale a) genul: masculin: un - doi (pom) feminin: una - doua (fata) neutru: un - doua (tablou)

b) numarul: singular (pom, eleva, creion) plural (pomi, eleve, creioane) c) cazul: nominativ 1. Subiect: Elevul scrie. 2. Nume predicativ: Fratele meu este elev. 3. Atribut apozitional: Prietena mea, Maria, este eleva. genitiv: 1. Atribut substantival genitival: Caietul elevului este nou. 2. Atribut substantival prepozitional: Atacul contra lui Victor a fost violent. 3. Nume predicativ: Cartile erau ale Mariei. 4. Complement indirect: Romanii au luptat impotriva dusmanilor. 5. Complement circumstantial de loc: Ploaia s-a lasat deasupra orasului. 6. Complement circumstantial de timp: Ei au venit in jurul pranzului. 7. Complement circumstantial de mod: Ei inaintau contra vantului. 8. Complement circumstantial de cauza: Din cauza poleiului, masinaa derapat. dativ: 1. Nume predicativ: Gestul lui a fost contrar asteptarilor. 2. Apozitie: I-am dat varului meu, lui Vasile, o carte. 3. Complement indirect: I-am trimis bunicii mele o felicitare. 4. Complement circumstantial de loc: El nu sta locului. 5. Complement circumstantial de cauza: A intarziat datorita traAtribut substantival prepozitinal: Florile de tei au cazut. 2. Nume predicativ: Cartea este fara coperta. 3. Complement direct: L-am vazut pe colegul meu. 4. Complement indirect: Am vorbit despre parintii mei. 5. Complement de agent: Problema a fost rezolvata de tata. 6. Complement circumstantial de loc: S-a asezat in banca. 7. Complement circumstantial de mod: Venea ca vantul. 8. Complement circumstantial de cauza: N-a venit de teama. 9. Complement circumstantial de scop: Ma pregatesc pentru examen. vocativ: Vocativul exprima o chemare adresata cuiva pentru a-i atrage atentia asupra unei comunicari. Exemplu: Vino aici, baiat! Model de analiza "De treci codri de arama..." de arama = substantiv simplu, comun, feminin, singular, defectiv de plural, caz acuzativ, atribut substantival prepozitional Locutiuni substantivale "Patria este aducerea-aminte de zilele copilariei..." aducerea-aminte = amintirea Locutiunile substantivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar echivalente cu un substantiv. Trasaturi nu se pot analiza separat nu se pot declina

au forme de singular si de plural pot primi articol se analizeaza ca un substantiv Functii sintactice a) subiect: Ma chinuiau parerile de rau. b) nume predicativ: Vacanta a ramas o aducere-aminte. Schimbarea clasei gramaticale substantive provenite din adjectiv: tanarul, rosul, voinicul, un batran substantive provenite din pronume personale: eul substantive provenite din pronume reflexive: sinele, sinea substantive provenite din numeral cardinal: doiul, suta, mia, zecele, un trei substantive provenite din verb: scrisul, mancatul, suferindul, vorbitul substantive provenite din adverb: aproapele, binele, raul, greul substantive provenite din prepozitie: o contra substantive provenite din interjectie: oful, hopul, fasul III. PRONUMELE Pronumele este partea de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv. Pronumele personal desemneaza persoanele care participa direct sau indirect la actul comunicarii. Functii sintactice 1. Subiect: Noi pregatim un spectacol. 2. Nume predicativ: nominativ: Elevul este el. acuzativ: Florile sunt pentru ea. genitiv: Cartile sunt ale lui. 3. Atribut pronominal prepozitional: Ei au vorbit cu respect despre ea. 4. Complement direct: Am vazut-o pe ea. 5. Complement indirect: dativ: I-am dat cartea. acuzativ: Se bizuie pe mine. 6. Complement de agent: Cartea este scrisa de el. 7. Complement circumstantial de mod: Invata ca mine. 8. Complement circumstantial de loc: S-a asezat langa el. 9. Complement circumstantial de timp: Am sosit dupa el. Dativul posesiv Dativul posesiv este exprimat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal. Dativul posesiv determina: un substantiv: mana-ti alba un adjectiv: alba-ti mana un verb: Ti-am ascultat sfatul. Functie sintactica: atribut pronominal (in cazul dativ). Atunci cand se leaga prin cratima de o propozitie, are functia sintactica de complement circumstantial: El sta inainte-i. Dativul etic Dativul etic se exprima prin formele neaccentuate ale pronumelui personal. Exemplu:

Mi si-l lua si mi ti-l tranti... Dativul etic nu are functie sintactica. Pronumele personal cu valoare neutra se exprima prin formele neaccentuate ale pronumelui personal in dativ si acuzativ apare in expresii: A dat-o in bara. Schema de analiza 1. Persoana (I, a II-a, a III-a) 2. Numarul (singular, plural) 3. Cazul (nominativ, genitiv - numai la persoana a III-a, dativ, acuzativ, vocativ - numai la persoana a II-a) 4. Genul (masculin, feminin, neutru - numai la persoana a III-a) 5. Forma (accentuata, neaccentuata - numai in dativ si acuzativ) 6. Functia sintactica Pronumele personal de politete Pronumele personal de politete exprima respectul in relatiile dintre oameni. Functii sintactice 1. Subiect: Dumnealui a plecat. 2. Nume predicativ: Cartea este a dumneavoastra. 3. Atribut pronominal: Invitatia dumneaei mi-a facut placere. 4. Complement direct: L-am chemat pe dumnealui. 5. Complement indirect: Va ofer dumneavoastra aceste flori. 6. Complement de agent: Ceaiul este pregatit de dumnealui. 7. Complement circumstantial de mod: El citeste ca si dumneata. 8. Complement circumstantial de loc: Nu stau mult la dumneata. Pronumele reflexiv Pronumele reflexiv tine locul tine locul obiectului asupra caruia se exercita actiunea verbului, exprimand identitatea intre obiect si subiectul verbului. Particularitati are numai cazurile dativ si acuzativ are forme proprii numai pentru persoana a II-a acuzativ: se, -s; dativ: isi, -si la persoana I si a II-a, rolul de pronume reflexiv il indeplinesc formele neaccentuate de dativ si acuzativ ale pronumelui personal pronumele reflexiv neaccentuat poate fi folosit singur sau insotit de pronume accentuat: ma apar pe mine, imi aduc mie Functii sintactice 1. Nume predicativ: Roadele erau pentru sine. 2. Atribut pronominal: Lauda de sine nu este buna. 3. Atribut pronominal (dativ posesiv): Isi puse caciula pe cap. 4. Complement direct: Eu ma trezesc devreme. 5. Complement indirect: Munceste pentru sine. 6. Complement de agent: Convins de sine insusi, nu se mai temea. 7. Complement circumstantial de mod: Se intelegea de la sine ca va veni. 8. Complement circumstantial de loc: El o apropie de sine cu fiecare zi. Pronumele si adjectivul pronominal posesiv

Pronumele posesiv exprima ideea de posesie, inlocuind atat numele posesorului, cat si pe cel al obiectului posedat. Caracteristici e insotit de articol posesiv genitival care isi schimba forma dupa genul si numarul obiectului posedat nu are forme pentru genitiv si dativ singular la genitiv, dativ plural apar formele alor mei, alor tai, alor nostri, alor vostri substituie numele posesorului (acordandu-se in persoana si numar) si se acorda in gen, numar si cat cu obiectul posedat la persoana a III-a plural nu are forma proprie, se foloseste pronumele personal lor In nominativ si genitiv: Pronume personale: eu, tu, el, ea, al lui, a ei Pronume posesive: al meu, al tau, al sau, a sa Functii sintactice 1. Subiect: Ai nostri sunt cei mai buni. 2. Nume predicativ: Pamantul este al alor mei. 3. Atribut pronominal: Rezultatele alor nostri s-au modificat. 4. Complement direct: I-am intalnit pe ai sai acolo. 5. Complement indirect: Am plecat cu ai mei la munte. 6. Complement de agent: Scrisoarea este trimisa de ai mei. 7. Complement circumstantial de mod: Eu am procedat ca ai mei. 8. Complement circumstantial de loc: Voi merge la ai mei. 9. Complement circumstantial de timp: Am venit dupa ai mei. Adjectivul posesiv determina un substantiv, se acorda in gen, numar si caz cu acesta si substituie numele posesorului, cu care se acorda in persoana si numar. Formele sunt identice cu ale pronumelui posesiv, cu deosebirea ca articolul posesiv genitiv nu mai este obligatoriu. Exemplu: Ai mei parinti au plecat. Parintii mei au plecat. Functie sintactica: atribut adjectival Pronumele si adjectivul pronominal demonstrativ Pronumele demonstrativ aratp departarea sau apropierea obiectului (in spatiu sau in timp) sau identitatea acestuia cu el insusi sau un alt obiect. Clasificare 1. Dupa inteles: a) de apropiere: acesta, aceasta, asta b) de departare: acela, aceea, ala c) de identitate: acelasi, aceeasi d) de diferentiere: astalalt, celalalt, cestalalt 2. Dupa alcatuire: a) simple: acesta, acela, ala b) compuse: cestalalt, celalalt Forme populare: asta, aia, ala, astalalt Forme regionale: aista, ista, aistalalt Forme simplificate: cel, cea, cei, cele

Caracteristici se declina, schimbandu-si forma dupa gen, numar, caz nu are categoria gramaticala a persoanei devine adjectiv demonstrativ Functii sintactice 1. Subiect: Acesta este fratele meu. 2. Nume predicativ: nominativ: Colegul meu este acesta. acuzativ: Cartea este pentru acesta. genitiv: Stiloul era al celuilalt. 3. Atribut pronominal prepozitional: acuzativ: Cartea de la acestia este noua. genitiv: Casa din spatele acestuia este a mea. dativ: Reusita gratie acestuia i-a incantat. 4. Atribut pronominal genitival: Rezultatele celorlalti sunt mai bune. 5. Complement direct: L-am sunat pe acela. 6. Complement indirect: dativ: I-am vorbit celuilalt. acuzativ: Am discutat despre ceilalti. 7. Complement circumstantial de mod: El a procedat ce acela. 8. Complement circumstantial de loc: S-a asezat langa acela. 9. Complement circumstantial de timp: A ajuns inaintea celuilalt. Cand pronumele demonstrativ nu mai inlocuieste un substantiv, ci il determina si se acorda in gen, numar si caz cu acesta, devine adjectiv pronominal demonstrativ. Exemple: Am altoit marul cel batran. (articol demonstrativ) Cel de acolo este colegul meu. (pronume demonstrativ) A urcat cu oile pe cel munte. (adjectiv demonstrativ) Functie sintactica: atribut adjectival Schema de analiza felul (de apropiere, de identitate, de departare; simplu, compus) genul (masculin, feminin) numarul (singular, plural) cazul (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ) functia sintactica Pronumele si adjectivul pronominal interogativ Pronumele interogativ apare in propozitii interogative si tine locul substantivului asteptat ca raspuns la o intrebare. Forme: Care? Cine? Ce? Cat? Cati? Cate? Forme cazuale: Cui? Carui? Pe care? Carora? Pe cine? Al cui? Caruia? Functii sintactice 1. Subiect: Cine m-a chemat? 2. Nume predicativ: nominativ: Ce este el? genitiv: A cui este scrisoarea? acuzativ: Pentru cine este cartea?

3. Atribut pronominal prepozitional: De care bomboane ai ales? 4. Atribut pronominal genitival: A cui colectie e mai reusita? 5. Complement direct: Pe cine astepti? 6. Complement indirect: dativ: Cui ai telefonat? acuzativ: Cu care ai vorbit? 7. Complement de agent: De cine ai fost rugat? 8. Complement circumstantial de loc: La cine ai stat? 9. Complement circumstantial de timp: Inaintea cui ai ajuns la petrecere? 10. Complement circumstantial de mod: Precum cine ai procedat? 11. Complement circumstantial de cauza: Din cauza cui ai intarziat? care, ce, cat, cata, cati, cate: au valoare de adjectiv pronominal interogativ cand insotesc un substantiv pe care il determina si cu care se acorda in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival. Pronumele si adjectivul pronominal relativ Pronumele relativ se foloseste numai in fraza si este element de relatie intre regenta si subordonata, pastrandu-si functia sintactica in propozitia subordonata. Forme: simple: care, cine, ce, cat, cati, cate compuse: ceea ce Functii sintactice 1. Subiect: Am citit aceasta carte care a fost interesanta. 2. Nume predicativ: Spune-mi ce a devenit Dan. 3. Atribut adjectival: Am aflat ce carte ai ales. 4. Atribut pronominal: Acesta este romanul in paginile caruia m-am regasit. 5. Complement direct: Am cumparat cartea pe care mi-ai recomandat-o. 6. Complement indirect: Iata caietul caruia i-am schimbat coperta. 7. Complement de agent: Stiu de cine ai fost certat. 8. Complement circumstantial de mod: Stiu precum te porti. 9. Complement circumstantial de loc: N-am aflat linga cine s-a mutat. 10. Complement circumstantial de timp: Am aflat dupa cine a sosit. 11. Complement circumstantial de cauza: Nu stiu de ce te-ai suparat. Pentru a stabili functia sintactica a pronumelui relativ din subordonata, se face abstractie de propozitia regenta, iar in subordonata se pune intrebarea partii de propozitie care determina pronumele relativ. Pronumele si adjectivul pronominal negativ Pronumele negative apar in propozitii cu verbul la forma negativa si tin locul unor substantive din propozitia afirmativa corespunzatoare. Clasificare a) simplu: nimic, nimeni b) compus: nici unul, nici unii, nici una, nici unele Forme cazuale: nimanui, nici unuia, nici unora Pronumele negativ nimic este invariabil. Functii sintactice 1. Subiect: Nimeni nu a raspuns. 2. Nume predicativ:

nominativ: El pare nimeni. genitiv: Creionul nu este al nimanui. acuzativ: Cadoul nu estepentru nici unul dintre ei. 3. Atribut pronominal genitival: Scrisoarea nici uneia dintre fete n-a ajuns. 4. Atribut pronominal (acuzativ): Felicitarea pentru nimeni nu a fost atat de emotionanta pentru el. 5. Complement direct: Nu am cumparat nimic. 6. Complement indirect: dativ: Nu-i dau nimanui dreptul de a ma insulta. acuzativ: Nu am discutat cu nimeni despre voi. 7. Complement de agent: El nu a fost ajutat de nimeni. 8. Complement circumstantial de loc: Nu s-a asezat langa nimeni. 9. Complement circumstantial de timp: N-a sosit dupa nimeni. 10. Complement circumstantial de mod: Nu citesti ca nimeni. 11. Complement circumstantial de cauza: Cearta dintre ei n-a fost din cauza nimanui. Adjectivul pronominal negativ determina un substantiv, cu care se acorda in gen, numar si caz. Functie sintactica: atribut adjectival Exemplu: Nici un elev nu a venit. Pronumele si adjectivul pronominal de intarire Pronumele de intarire, folosit astazi numai ca adjectiv pronominalm insoteste un substantiv sau un pronume personal cu scopul de a preciza persoana desemnata de acesta. Adjectivul de intarire insoteste un substantiv sau un pronume, insistand asupra lor. Adjectivul de intarire se acorda in gen, numar si caz (daca determina un substantiv) si se acorda si in persoana (daca determina un pronume). Exemple: Ele insele au plecat. Copiii insisi au luat hotararea. Insesi fetei i se paruse curios. IV. NUMERALUL Numeralul este partea de vorbire flexibila care exprima un numar, determinarea numerica a obiectelor sau ordinea acestora prin numarare. Clasificare 1. Numeral cardinal: a) propriu-zis: simplu: zero, unu, zece, suta, mie, milion, miliard compus: doisprezece, cincizeci b) colectiv: amandoi, tustrei c) multiplicativ: indoit, inzecit d) distributiv: cate doi, cate trei e) fractionar: doime f) adverbial: o data, de doua ori 2. Numeral ordinal: primul, al doilea Structura Compunere (procedee):

1. Contopire: douazeci, treizeci, tustrei 2. Alaturare cu blanc: doua mii, o suta zece 3. Jonctiune: douazeci si patru Valoare: substantivala: Trei pleaca. adjectivala: Trei copii pleaca. Categorii gramaticale genul (diferentiat la numeralele unu, doi, amandoi, cate unul, tustrei) numarul (au forme de singular si plural numeralele suta, mie, milion etc., unu nu are forma de plural, doi, trei... nu au forme de singular) cazul (nominativ, acuzativ: cei doi; genitiv, dativ: celor doi; genitiv cu prepozitia a: caietele a doi dintre ei; dativ cu prepozitia la: am dat la trei dintre ei) V. ADJECTIVUL Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea unui obiect. Clasificare Dupa inteles 1. Adjective propriu-zise: a) variabile (isi modifica forma dupa genul, numarul si cazul substantivului): cu o terminatie si doua forme flexionare: mare, dulce, verde, rece, subtire (vant rece, apa rece, ochi reci, ploi reci) cu doua terminatii si doua forme flexionare: greoi, dibaci, vioi, amarui (baiat vioi, fata vioaie, copii vioi, priviri vioaie) cu doua terminatii si trei forme flexionare: viu, lung, molau, lumesc (par lung, strada lunga, stalpi lungi, clipe lungi) cu doua terminatii si patru forme flexionare: alb, celebru, uman, apusean (actor celebru, maxima celebra, tenori celebri, carti celebre) b) invariabile (cu aceeasi forma indiferent de gen, numar, caz): bleu, precoce, gri, roz 2. Adjective provenite din alte parti de vorbire (prin schimbarea valorii gramaticale): pronominale (posesive, de intarire, nehotarate, demonstrative, negative, relative, interogative) participiale: tema scrisa gerunziale: putere crescanda adverbiale: asemenea oameni Dupa forma 1. Simple: frumos, bland 2. Compuse: cumsecade, nord-american Grade de comparatie 1. Pozitiv: inalt 2. Comparativ: a) de superioritate: mai inalt b) de egalitate: la fel de inalt c) de inferioritate: mai putin inalt 3. Superlativ: a) relativ: de superioritate: cel mai inalt de inferioritate: cel mai putin inalt b) absolut:

de superioritate: foarte inalt de inferioritate: foarte putin inalt Adjective fara grad de comparatie: superior, inferior, anterior, maxim, minim, optim, complet, viu, mort, vesnic, principal, deplin, unic. Functii sintactice 1. Subiect (numai cand este substantivizat): Lenesul ma enerveaza. 2. Nume predicativ: Ziua era frumoasa. 3. Atribut adjectival: Am citit o carte interesanta. 4. Complement indirect: Din rosu s-a facut palid. 5. Complement circumstantial de timp: Il cunosc de mic. 6. Complement circumstantial de mod (cu adverb comparativ): El era mai mult indraznet decat altii. 7. Complement circumstantial de cauza: Nu le-a primit de rele ce erau. Locutiunea adjectivala Locutiunile adjectivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, avand valoarea unui adjectiv. Clasificare 1. Locutiuni adjectivale variabile: peste picior, tras de par, tot unul si unul 2. Locutiuni adjectivale invariabile: de seama, de treaba, fel de fel, cu capul in nori VI. ADVERBUL Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni. Clasificare 1. Dupa inteles: a) de mod: asa, bine, repede b) de loc: acolo, departe, jos c) de timp: maine, astazi, candva 2. Dupa structura: a) simple: bine, ieri, jos b) compuse: niciodata, devreme, dupa-amiaza 3. Dupa rol: a) interogative (foloste in exprimara intrebarii in propozitiile interogative): unde, cand, cum, cat, incotro b) relative (utilizate in fraza, leaga subordoata de propozitia regenta): unde, cand, cum, cat, incotro c) nehotarate (nu dau indicatii precise despre circumstanta): candva, altundeva, oriunde, oricum d) negative (neaga circumstanta exprimata): niciunde, nicaieri, niciodata, nicicum, nicicand e) predicative (au functie sintactica de predicat verbal, cand sunt urmate de conjunctiile ca, sau, sa): fireste, desigur, poate, negresit, posibil, imposibil, normal 4. Dupa provenienta: a) propriu-zise (mostenite): sus, nu, mai b) provenite din alte parti de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale: din substantive care exprima timpul: noaptea, iarna, lunea din adjective: frumos, rapid, puternic din pronume relative/interogative: ce, cat Grade de comparatie 1. Pozitiv: bine

2. Comparativ: de superioritate: mai bine de egalitate: la fel de bine de inferioritate: mai putin bine 3. Superlativ: relativ: cel mai bine absolut: foarte bine Adverbele pronominale Adverbele pronominale provin din radacini pronominale. Functii sintactice 1. Predicat verbal: Fireste ca a priceput. 2. Nume predicativ: Cum este copilul? 3. Atribut verbal: Etajul de jos a fost inundat. 4. Complement circumstantial de loc: Va calatori departe. 5. Complement circumstantial de timp: Azi am cumparat mere. 6. Complement circumstantial de mod: Mergea repede spre scoala Locutiunea adverbiala Locutiunile adverbiale sunt rupuri de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, indeplinesc rolul unui adverb. Locutiunile adverbiale pot fi formate din: substantiv, adjectiv substantivizat, participiu, numeral sau adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de obicei, in graba, cu de-a sila, pe de rost, din nou, pe negandite substantiv, pronume sau adverb, repetat cu una sau mai multe prepozitii: zi cu zi, clipa de clipa, rand pe rand, din ce in ce din parti de vorbire de acelasi fel: colea-valea, ici-colo, vrand-nevrand VII. PREPOZITIA Prepozitia este partea de vorbire neflexibila care marcheaza raporturi de subordonare in cadrul propozitiei, legand atributele sau complementele de cuvintele pe care acestea le determina. Clasificare 1. Dupa alcatuire: a) simple: cu, la, pentru, din b) compuse: de pe la, pe la, de langa 2. Dupa cazul cu care se construiesc: a) cu acuzativ: de langa, peste, din b) cu genitiv: contra, asupra, impotriva c) cu dativ: gratie, multumita, contrar Locutiunea prepozitionala Locutiunile prepozitionale sunt grupuri de cuvinte cu valoare de prepozitie. In alcatuirea unei locutiuni prepozitionale intra cel putin o prepozitie si o alta parte de vorbire: un substantiv: in fata, din cauza, in loc de un pronume: cu tot un adverb: in afara, de-a lungul, inainte de VIII. CONJUNCTIA Conjunctia este un instrument gramatical care face legatura intre:

doua parti de propozitie de acelasi fel si care nu depind una de alta (doua subiecte, doua nume predicative, doua atribute, doua complemente) doua propozitii care nu depind una de alta sau intre o propozitie suboronata si propozitia pe care o determina Clasificare 1. Dupa forma: a) simple (sunt formate din elemente identice in plan morfologic): si, nici, ca, deci, sa b) compuse: ca sa, incat sa, cum ca 2. Dupa functia pe care o indeplinesc: a) coordonatoare (fac legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii care nu depind unde de alta): copulative: si, nici disjunctive: sau, ori, fie adversative: dar, insa, ci, iar conclusive: deci, asadar b) subordonatoare (fac legatura intre doua propozitii, dintre care una este dependenta de cealalta): ca, sa, fiindca, daca, desi, de, incat, deoarece) Exemple: Baiatul era cuminte si retras. A cules flori albe si parfumate. A cumparat caiete si carti. Plecase, dar s-a intors. A invatat sa scrie si sa citeasca. Locutiunile conjunctionale Locutiunile conjunctionale sunt grupuri de cuvinte cu valoarea de conjunctie. Clasificare 1. Locutiuni conjunctionale coordonatoare: a) copulative: precum si, cat si, ci si, atat... cat si b) adversative: numai ca c) conclusive: prin urmare, de aceea, in concluzie, asa ca, in consecinta 2. Locutiuni conjunctionale subordonatoare: fara sa, dupa cum, in timp ce, in vreme ce, din cauza ca, din pricina ca, cu scopul sa, pentru ca sa, in caz ca, cu conditia sa, cu toate ca, macar ca, incat sa. IX. INTERJECTIA Interjectia este o parte de vorbire neflexibila specifica limbii vorbite (stilului colocvial). Clasificare 1. Dupa structura: a) simple: Vai! Zau! Of! Uf! b) compuse: Hodoronc-tronc! Bing-bang! Cotcodac! Teleap-teleap! 2. Dupa origine: a) propriu-zise: Ah! Au! Valeu! b) onomatopeice (imita sunete si zgomote din natura): Buf! Tronc! Ham-ham! Miau! c) provenite din alte parti de vorbire: Foc! Inainte! Functii sintactice 1. Subiect: De departe se aude: Cioc! Cioc! Cioc! 2. Predicat verbal: Hai acasa!

3. Nume predicativ: Este vai de el! 4. Atribut: Halal exemplu! 5. Complement direct: Am auzit: buf! 6. Complement indirect: Da-i cea! 7. Complement circumstantial de mod: Porni lipa-lipa! Partea gramaticii care se stabileste regulile imbinarii cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in fraze se numeste sintaxa. Propozitia este o comunicare scrisa sau spusa cu un singur predicat. Propozitia principala are iteles de sine statator. Propozitia secundara explica si intregeste intelesul propozitiei ce se leaga de aceasta printr-un element de relatie. Propozitia subordonata depinde din punct de vedere grammatical de alta propozitie, indeplinind functia unei parti de propozitie a regentei sale. SUBIECTUL Este partea principala de propozitie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. I Clasificare: 1. simple: Andreea canta. 2. multiple: Ana si Maria au plecat la scoala. 3. compuse: Floarea-soarelui a rasarit. II Clasificare: subiect exprimat subiect neexprimat: -inclus: Plecati! Veniti maine! -subinteles: Eu plec la scoala; vin la ora 13:00. Subiectul poate fi exprimat prin: substantiv comun: Iepurele a fugit. substantiv propriu: Adina invata. adjectiv: Batranul se sprijina in carje. pronume personal: El scrie. de politete: Dumneavoastra citicti. posesiv: Al meu a castigat. de intarire: Insusi a marturisit adevarul. interogativ: Cine a citit cartea? relativ: Stiu cine m-a cautat. demonstrativ: Acela este el. negativ: Nici unul nu stie. nehotarat: Altul a invatat. numeral cardinal: Doi merg. ordinal: Al doilea merge. ditributiv: Cate doi au plecat. colectiv: Amandoi invata. fractionar: O treime au plecat.

verb- infinitiv: A invata este bine. supin: De citit este frumos. interjectie: Trosc! Se auzi acolo. Dupa felul in care subiectul este sau nu autorul actiunii, exprimata de predicatul verbal, se disting doua feluri de subiecte: - subiectul logic - subiectul gramatical Subiectul grammatical este partea de propozitie care raspunde la intrebarea cine? sau ce? Pusa predicatului verbal. In propozitia Florile sunt culese de copii.- subiectul gramatical este substantivul florile. Subiectul logic este autorul real al actiunii exprimate de predicatul verbal. Cartea este citita cu placere de elev. subiectul grammatical este substantivul cartea. PREDICATUL Predicatul este partea principala de propozitie care arata caracteristica subiectului. Raspunde la intrebarile Ce face? Ce este? Cum este? Clasificare: 1. predicat verbal 2. predicat nominal Predicatul verbal Predicatul verbal poate fi exprimat prin: a) indicativ prezent: Baiatul citeste o carte. (diateza activa) imperfect: El se gandea la examen. (diateza reflexiva) perfect simplu: Tu citisi repede scrisoarea. perfect compus: Tu ai cumparat o carte. mai mult ca perfect: Voi admiraseratiindelung aceste rochii. viitorul I: Eu voi cumpar o rochie. viitorul II: Tu vei fi vazut spectacolul. viitorul popular: Tu o sa mergi la teatru.

b) conjunctiv prezent: Eu sa citesc aceasta carte. perfect: Eu sa fii citit aceasta carte. c) conditional optativ present: As citi aceasta carte. perfect: As fi citit aceasta carte. d) imperativ :Citeste! Cititi! (diateza activa) Spala-te! Spalati-va! (diateza reflexiva) Fii respectat! Fiti respectati! (diateza pasiva) e) locutiuni adverbiale: Fara indoiala voi invata. Valorile verbului a fi: 1. verb copulativ: El este student.(P.N.) 2. verb predicative: Marul este pe masa. 3. verb auxiliar(ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse): a) indicativ: Eu voi fi cantat. b) conjunctiv perfect: Sa fi cantat. c) conditional perfect: Eu as fi cantat. d) infinitiv perfect: A fi cantat.. Predicatul Nominal Predicatul nominal este partea principala de propozitie care arata o insusire sau atribuie o calitate subiectului. Este format dintr-un verb copulativ, la mod personal, si unul sau mai multe nume predicative.( a fi+ NP: a se naste, a ramane, a se numi) vb. Copulative Predicatul nominal poate fi exprimat prin: -substantiv: El este elev. -adjectiv: El este frumusel. -numeral cardinal: Ei sunt doi. -numeral ordinal: El este al doilea. -numeral colectiv: Ei sunt amandoi. -numeral distributiv: Ei sunt cate doi. -numeral fractional: Ei sunt o jumatate. -numeral multiplicative: Laptele este indoit. -pronime personal: Acesta este el. -pronume posesiv: Acesta este al meu. -pronume demonstrativ: El este acesta. -pronume relativ: Problema este cine invata. -pronume nehotarat: El este altul. -pronume negativ: Acolo nu este nici unul. -verb la infinitiv: Actiunea este a canta. -verb la supin: Actiunea este de cantat. -interjectie: Sunetul este trosc! -adverb: Mersul este agale. -locutiuni verbale: Este fara indoiala bine sa inveti

ATRIBUTUL Este partea secundara de propozitie care arata insusirea unui obiect determinandu-l, se numeste atribut. Atributul se exprima prin: Substantiv: Perdelele se miscau usor sub adierea vantului. Pronume: Ea insasi a pictat acest tablou. Locutiune pronominala: Acel nu stiu cine suna mereu la telefon. Numeral: A doua dintre concurente a castigat locul intai. Adjectiv: Frumoasa Oana a ajuns procuror. Atribut multiplu: Perdelele albe de matase din camera mea se miscau usor. Atribut adjectival Adjectiv propriu-zis cu functia sintactica de atribut adjectival poate fi la orice grad de comparatie. Atribute acordate Numeral cardinal:In fata mea mergeau doi tineri. Numeral ordinal: Prima banca este libera. Numeral multiplicative: Castigul inzecit a fost neasteptat. Numeral distributive: In noapte rasuna din cand in cand cate o chemare, urmata de cate trei fluieraturi. Numeral colectiv: Amandoi copiii au adormit in fotoliu. Adjectiv pronominal de intarire: Elevul insusi a compus acest cantec. Adjectiv pronominal posesiv: Baiatul meu si prietena sa au plecat la mare in statiunea Neptun. Adjectiv pronominal demonstrativ: Casa aceasta este noua. Adjectiv pronominal reflexiv: Lauda de sine nu miroase a bine. Adjectiv pronominal nehotarat: Fiecare tanar doreste sa se afirme. Adjectiv pronominal interogativ: Care carte iti place? Adjectiv pronominal relativ: Stiu/care carte iti place/. Adjectiv pronominal negativ: In dimineata senina de vara, nici un nor nu era pe cer. Verb la participiu: Lectia citita cu atentie si invatata e usoara. Verb la gerunziu: El apuca painea cu maini tremurande. Atribut substantival Este exprimat prin: Substantiv comun simplu: Cartea copilului este pe masa. Substantiv comun compus: Dintii unui caine-lup l-a muscat. Substantiv propriu simplu: Camera Oanei este ordonata. Locutiune prepozitionala: Banca din spatele clasei este libera. Numeral cardinal: Raspunsul celor doi a fost correct. Numeral ordinal: Banca celui de-al treilea este ocupata. Adjectiv: Lucrurile din jurul celui harnic stralucesc.

Atribut pronominal Atribute neacordate Se exprima prin: Pronume: personal: Camera lui este ordonata. demonstrativ: Casa acestora a fost demolata. de politete: Calatoria dumnealor a fost anulata. posesiv: Victoria alor nostrii este de neuitat. relativ: Parisul este orasul/ ale carui bulevarde sunt minunate/. interogativ: A carui elev este cartea? nehotarat: Raspunsul tuturor a fost bun. negativ: Nu mi-a placut raspunsul nici unuia. Atribut verbal Este exprimat prin: Infinitiv: Placerea de a canta este a mea. Supin: Exercitiul de rezolvat a fost usor. Gerunziu: Vad copacii infrunziind in gradina. Participiu: Cartea citita mi-a placut. Atribut adverbial Este exprimat prin: Locutiune adverbiala de loc: Casa din dreapta este a mea. Locutiune adverbiala de mod: Alergatul de jur-imprejur l-a oboist. Locutiune adverbiala de timp: Nu stiu ce-ti aduce ziua de maine. Atribut interjectional Este exprimat prin: Interjectie: Sunetul cioc l-am auzit. La usa se auzeau batai: boc, boc COMPLEMENTUL Partea secundara de propozitie care determina un verb, adjectiv, adverb. Clasificare: 1. Complemente circumstantiale:a) Complement circumstantial de loc b) Complement circumstantial de mod c) Complement circumstantial de timp d) Complement circumstantial de scop e) Complement circumstantial de cauza 2. Complemente necircumstantiale: a) Complement direct b) Complement indirect Complemente circumstantiale Complementul circumstantial de loc (C.C.L) Este exprimat prin:

- substantiv: Catelul alearga inaintea copilului.(comun simplu) Pisicul statea fara frica in fata cainelui-lup. (comun compus) Masina s-a oprit in dreptul lui Mihai. (propriu simplu) Avioanele au zburat deasupra Curtii de Arges. (propriu compus) - pronume: Cainele alearga inaintea lui. (pronume personal) Voi mergeti in dreptul acestora. (pronume demonstrativ) Copilulu se juca in jurul alor sai. (pronume posesiv) Scapat in grajd, calul nu s-a oprit inaintea nimanui. (pronume negativ) Stele stralucesc deasupra tuturor. (pronume nehotarat) Aceasta este camera/ in care am locuit./ (pronume relativ) Catre cine aleraga copilul? (pronume interogativ) - locutiune prepozitonala: Eu locuiesc aproape de oras. - numeral: Eu plec la cei doi. (numeral cardinal) Eu plec la cel de-al doilea. (numeral ordinal) Eu merg la amandoi. (numeral colectiv) Eu ma duc la o zecime. (numeral fractional) Eu merg la cate doi. (numeral distributiv) - adjectiv: Eu merg la cel harnic. Complementul circumstantial de mod Este exprimat prin: adverb: Eu invat rau. substantiv:Eu invat cu spor. pronume: Eu scriu ca el . numeral: Eu invat ca cei doi. adjectiv: Eu scriu ca cei harnici. verb: Eu scriu cantand. Complementul circumstantial de timp Este exprimat prin: substantiv: Tu ai sosit la scoala inaintea colegilor. adverb: Astazi voi pleca la mare. locutiune adverbiala: Tu ai sosit acum. adjectiv: O , cunosc de tanara. verb la infinitiv: Pana a veni voi, era liniste in casa. verb la gerunziu: Intrand in casa, te-a vazut. verb la perticipiu: Acestea zise, si-a pus turbincasub cap si s-a culcat. Complementul circumstantial de scop Complementul circumstantial de scop se exprima prin: Genitiv: Noi am mers in excursie in scopul documentarii. Acuzativ: El a venit la noi in control. Locutiune substantivala: Medalionul mamei il port spre aducere aminte.

Pronume interogativ: La ce ai venit la scoala. Pronume relativ: Stiu/ la ce s-a dus pana la magazin./ Adverb: De aceea ti-a spus totul, ca sa-l ierti. Verb la infinitiv: Am fost la biblioteca pentru a lua o carte. Verb la supin: Problema ti-a fost data spre rezolvat. Complementul circumstantial de cauza Complementul circumstantial de cauza se exprima prin: Substantiv: A lipsit de la scoala din pricina bolii. Locutiune substantivala: A plans mult din pricina parerilor de rau. Pronume personal: N-a venit la scoala din cauza lui. Pronume demonstrativ: Ai intarziat din pricina acestuia. Pronume posesiv: Sunt suparat din pricina alor mei. Pronume nehotarat: Ai fost pedepsit din cauza altuia. Pronume relativ: Cunosc fapte/ din cauza caruia ai fost pedepsit. Pronume interogativ: Din pricina cui ai intarziat? Numeral: Ai intarziat din cauza celor doi. Adjectiv: Ai intarziat din cauza celui lenes. Dativ: N-a reusit la examen gratie pregatrii slabe din timpul anului. Acuzativ: Tremuram de frica. Verb la infinitiv: El a fost arestat pentru a fi furat o paine. Verb la gerunziu: Fiind atent a inteles totul. Verb la supin: Nu mai putea de obosit. Complemente necircumstantiale Complementul direct El raspunde la intrebarile pe cine? ce? Este partea secundara de propozitie care dtermina un verb tranzitiv la mod personal sau nepersonal sau o interjectie. Este exprimat prin: Subsrantiv: Tu citesti cartea. Locutiune substantivala: El are o buna tinere de minte. Pronume personal: L-ai chemat pe el. Pronume demonstrativ: Voi admirati pe aceste. Pronume posesiv: Eu ii vad pe ai tai. Pronume nehotarat: Tu ii cunosti pe toti. Pronume negativ: Nu cumpar nimic. Pronume relativ: Iata omul/ pe care il admir./ Pronume interogativ: Pe cine ai intrebat? Numeral cardinal: I-ai vazut pe doi dintre copii. Numeral ordinal: L-ai cumparat pe primul. Numeral colectiv: I-am vazut pe tustrei.

Numeral fractional: El a luat o zecime din total. Adjectiv: Il respect pe cel harnic. Verb la infinitiv: El stie a vorbi romaneste. Verb la gerunziu: Aud cantand pe undeva. Verb la supin: Tu ai terminat de rezolvat exercitiul. Interjectie: Deodata am auzit: buf! Complementul indirect Complementul indirect este partea secundara de propozitie care numeste obiectul caruia i se atribuie o caracteristica sau o insusire. Este exprimat prin: Substantiv: - Gerunziu: Vulturul s-a aruncat asupra puilor. - Dativ: Dau puilor cateva boabe de porumb. - Acuzativ: El isi aminteste de copilarie. Pronume: - Gerunziu: Voi ati luptat contra lui. - Dativ: Ii dau lui cartea. - Acuzativ: Ma gandesc la el. Numeral: - Gerunziu: Ei au luptat impotriva celui de-al doilea. - Dativ: Primului ii dau cartea. - Acuzativ: Tu te temi de primul. Adjectiv: - Gerunziu: Ei au luptat contra celui harnic. - Dativ: Celui harnic i se cuvine aceste premiu. - Acuzativ: Ma bucur de cel harnic. Verb la infinitiv: El s-a bucurat de a afla aceasta veste. Verb la gerunziu: Tu te-ai plictisit auzind aceeasi muzica. Verb la supin: El era gata de plecat. Adverb: E bine de copilul ascultator. Interjectie: Bravo voua! ACORDUL DINTRE SUBIECT sI PREDICAT 1. ASPECTE DEFINITORII Acordul este manifestarea relatiei sintactice dintre doua cuvinte, constnd n repetarea informatiei gramaticale de la un cuvnt la celalalt. Relatia este orientata: dintre cele doua cuvinte legate prin acord, unul impune restrictia de forma, iar celalalt se supune ei. De exemplu, se repeta, cu directia subiect predicat, informatia gramaticala de persoana si numar:eu citesc, tu citesti, noi citim. Reiterarea informatiei gramaticale prin acord nu este marcata n toate contextele. Acordul poate fi blocat din anumite cauze sintactice si morfologice. Pe de o parte, exista forme n paradigma verbala care nu marcheaza repetarea informatiei gramaticale. De exemplu, formele verbale nepersonale pot avea subiect, dar nu se acorda cu acesta: Am plecatnainte de a veni mama., Am auzit sunnd telefonul. Pe de alta parte, subiectul unic, atunci cnd nu este realizat printr-un nominal, nu transfera nici el informatii predicatului: E usor a scrie versuri. Prin acord, verbul-predicat preia de la subiect informatiile gramaticale de numar si persoana, iar numele predicativ realizat adjectival, informatii suplimentare de gen. Caracteristicile de acord ale adjectivelor nume predicative se regasesc si la participiile pasive.

Acordul n numar priveste variatia de forma a predicatului combinat cu un subiect exprimat prin substantiv sau prin substitutele sale. Verbul are forma indusa de nume (daca subiectul este unic): nume singular verb singular, nume plural verb plural: Copilul stie adevarul., Nimeni nu era ngrijorat., Discutiile au fost concludente., Acestia au fost acceptati ca martori ai apararii. Acordul n persoana priveste predicatele al caror subiect este un pronume personal. Subiectul unic (eu, tu, noi, voi) impune verbului-predicat forma de persoana corespunzatoare: Voi stiti ce trebuie sa faceti, eu vreau sa plec la facultate.; Tu planuiesti o masa n familie, dar noi am cumparat deja bilete pentru spectacolul de diseara. Daca subiectul este un pronume de persoana a III-a, un substantiv sau un substitut al acestuia, verbul are forma de persoana a III-a (El stie ce vrea., Ioana pleaca la munte., Soarele s-a ascuns printre nori., Ai mei au fost multumiti de rezultatul concursului). Acordul n gen apare marcat numai n forma numelor predicativeexprimate printr-un adjectiv sau a participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip de informatie gramaticala: Medaliile au fost oferite sportivilor celor mai buni.; Dialogurile au devenit interesante dupa interventia noastra.; Cladirea conacului era luminata stins si parea semitransparenta. (M. Cartarescu, Travesti). Numele predicative realizate prin substantive motionale, desi coreferentiale cu nominalul subiect, nu se caracterizeaza ntotdeauna prin corespondenta de gen:Angela M., care ar putea deveni [...] prima femeie cancelar din istoria Germaniei, este un crestin-democrat atipiccare, chiar daca nu s-a facut iubit de membrii partidului sau, si-a atras totusi respectul acestora. (EZ, 2005); Animalul captiv era un pui, o leoaica tnara. O situatie particulara este reprezentata de acordul dintre un pronume de persoana a III-a sau numeral si predicat. Acestea primesc de la substantivul pe care l reprezinta n discurs genul (ntotdeauna) si uneori numarul. Ca proforme (reiau informatiile gramaticale si echivaleaza termenii), pronumele si numeralul permit un tip de acord referential (Vezi I, Pronumele): (S-a ntors Mara.) Ea nu era deloc suparata.; (Am cumparat mere.) Doua erau stricate, unul era bun. 2. ABATERI DE LA REGULA ACORDULUI n limba actuala se nregistreaza numeroase situatii care nu se conformeaza regulilor gramaticale ale acordului. Uzul permite foarte multe variatii de acord, structuri care reprezinta ezitari ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestari ale acordului prin atractie sau dupa nteles si nu sunt excluse ntotdeauna de normele limbii literare. Acordul prin atractie consta n transferarea catre verbul-predicat a unei informatii gramaticale de catre un constituent al enuntului nelegat sintactic de predicat, dar aflat n vecinatatea acestuia, sau de catre o parte componenta a subiectului multiplu. Intercalarea ntre subiect si predicat a unor adjuncti ai nominalului-subiect determina distantarea n succesiunea liniara a termenilor corelati (care ar trebui sa se acorde) si constituie o circumstanta favorabila ncalcarii regulilor gramaticale (Fiecare dintre cei trei oameni purtau insigna.). Acordul dupa nteles este acordul care se orienteaza dupa sensul nominalului subiect. Daca subiectul are forma de singular, dar nteles de plural (de exemplu, cnd este exprimat printr-un substantiv colectiv), predicatul se acorda formal, la singular (Majoritatea a votat mpotriva.).

Varianta de plural este admisa de normele limbii literare, daca vorbitorul are n vedere componentele ansamblului denotat de entitatea colectiva (Majoritatea au fost trimisi acasa.).Granita dintre abaterile de la norma acceptate si greseli este oscilanta. De exemplu, acordul gresit dintre subiect si predicat (dezacordul) poate produce enunturi nongramaticale numai n raport cu regulile limbii actuale. Pna n primele decenii ale secolului al XIX-lea, omonimiile n cadrul flexiunii verbale erau mai extinse: 3=6 (el cnta ei cnta, el au plecat ei au plecat) sau 1=6 (eu zbor ei zbor, eu cobor ei cobor). Dinamica morfologiei verbale explica prezenta numeroaselor situatii de dezacorduri din limba operelor literare. De la sfrsitul secolului al XIX-lea nsa, noi forme morfologice se impun n limba literara, iar fenomenul se interpreteaza mai departe la nivel sintactic, n termenii acordului (dezacordului).La nivelul graiurilor populare, regula generala de acord dintre subiect si predicat variaza n functie de particularitatile flexionare ale verbului n fiecare grai. n sistemul graiului muntean, omonimia singular plural la persoana a III-a este generalizata (el vede ei vede). Prezenta acestor forme este considerata o manifestare de regionalism morfologic si nu o greseala de acord.