Sunteți pe pagina 1din 6

Enigma Otiliei de George Calinesu ROMAN REALIST CU NOTE NATURALISTE, INTERBELIC, OBIECTIV, BALZACIAN, MODERN, PARODIC, ROMAN-SINTEZ Realismul.

Apare la jumatatea secolului al XIX-lea, ca reactie mpotriva romantismului. Scriitori realisti europeni: H. Balzac, Sthendal, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi. Trasaturi: reprezentarea veridica a realitatii (crearea iluziei veridicitatii), obiectivitatea, stilul impersonal, rece, detasat, personaje tipice n mprejurari tipice (tipologii: arivistul, demagogul, avarul, intelectualul), interes pentru viata sociala, reprezentarea omului ca produs al mediului in care traieste, observatia, analiza psihologica si reflectia morala, criticarea mediului si a individului, lipsa idealizarii, eroul este un antimodel.

"Enigma Otiliei" (1938), al doilea roman al lui George Calinescu, dupa "Cartea nuntii", este situat ntre traditie si inovatie, fiind un romansinteza. Este un roman interbelic, realist, obiectiv, de tip balzacian, cu numeroase elemente moderne. Tema. Romanul are ca tema viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolulul XX, caracterizata de relatiile de familie dezumanizate si de goana dupa bani. Balzacianismul. Definit ca metoda de creatie literara, balzacianismul a fost vazut drept "un armistitiu intre clasicism si romantism" (Paul Georgescu). De la clasicism preia interesul pentru caractere (personajul este construit pe o dominanta: avarul, mizantropul, scorpia), iar de la romantism, culoarea locala (detaliile ce compun atmosfera locului si a timpului istoric dat, povestile sentimentale). La toate acestea, se adauga teme noi, precum a paternitatii, a mostenirii, a parvenirii. Romanul Enigma Otiliei este o replica polemica la adresa modelului balzacian, fiind scris din perspective si cu mijloacele modernitatii (astfel, Calinescu experimenteaza "un balzacianism fara Balzac", N. Manolescu). Balzacianismul din Enigma Otiliei poate fi recunoscut in urmatoarele aspecte:

1. Tema mostenirii: in centrul actiunii sta lupta pentru mostenirea averii lui mos Costache; tot o "mostenire" este si zestrea pe care Aglae ar trebui sa i-o dea Olimpiei, act refuzat de maniacul Simion: "Nu e fata mea". 2. Tema paternitatii: initial, Calinescu intentiona sa-si intituleze romanul Parintii Otiliei. Mai toate personajele romanului pot fi considerate "parinti" ai Otiliei, in sensul ca vor sa aiba grija de viitorul ei. Tema paternitatii este privita din mai multe unghiuri: pentru Simion este obsesiva, pentru Stanica este generatoare de delir verbal, pentru Pascalopol devine unul dintre cele doua moduri de o iubi pe Otilia. In centrul actiunii stau doi orfani: Felix si Otilia. Ei vor alcatui cuplul inocent, intr-o lume care si-a pierdut moralitatea. 3. Descrierea minutioasa a mediului ambiant este utilizata ca mijloc de caracterizare a personajelor (este semnificativ incipitul romanului). 4. Situarea exacta a actiunii in spatiu si timp este balzaciana. 5. Constructia personajelor. Concentrarea vointei pentru realizarea scopului propus, face din Stanica un personaj balzacian. Dintre personajele romanului, cel mai apropiat de prototipul balzacian pare a fi mos Costache, care trimite la batrnul Grandet (din romanul Eugenie Grandet); el intra, totodata si in galeria avarilor (Harpagon[1], HagiTudose[2]), fiind nsa umanizat de iubirea pentru Otilia. 6. situatiile grotesti, tehnica portretizarii caricaturale, obsesia pentru bani. Relatii temporale si spatiale. Actiunea, desfasurata n perioada iulie 1909-martie 1911, este urmata de epilogul plasat la un deceniu si jumatate distanta. Largirea spatiului epic se realizeaza prin plasarea conflictelor in alte locuri: de la casa lui Giurgiuveanu, la casa familiei Tulea, a lui Pascalopol, a mosiei acestuia etc. Relatiile spatiale si temporale astfel evocate reflecta o trasatura a realismului: relatia directa om / mediu. Sunt prezentate sumar mediul negustoresc, mosieresc, medical-universitar, preotesc, al avocatilor etc. Descrierea naturii cu ocazia excursiei lui Felix si a Otliei la mosia lui Pascalopol, proiectarea grandioasa a Baraganului pe un fundal fantastic, folosirea contrastelor n descrierea cmpiei, reflectate n constiinta lui Felix, sunt pagini de sensibilitate romantica. Titlul. Titlul romanului si finalul sau exprima esenta dilematica a

feminitatii, natura contradictorie a sufletului omenesc. n conturarea Otiliei, cel mai complex personaj al romanului, scriitorul foloseste tehnica moderna a perspectivelor multiple sau a reflectarii poliedrice. Otilia este receptata diferit de cei din jurul sau: mos Costache "o sorbea umilit din ochi si rdea din toata fata lui spna"; pentru Pascalopol este "o mare strengarita", "cu un temperament de artista", "o rndunica, nchisa n colivie, moare", "o enigma", "o fiinta gingasa care merita ocrotirea", "o floare rara", "o fata mndra si independenta". Pentru Aglae si Aurica, purtarile Otiliei sunt asemeni "fetelor fara capati si fara parinti", Otilia fiind considerata "o dezmatata". Chipul ei ramne nvaluit n mister, o imagine derutanta, de vis. Dincolo de definirea Otiliei prin raportare la celelalte ipostaze ale feminitatii din roman, ea ilustreaza "enigma" feminitatii. Varsta eroinei cumuleaza farmecul copilaresc cu senzualitatea, capriciul si frivolitatea femeii, dar si cu o precoce seriozitate si intelegere a vietii. Ea e mult mai lucida si mai matura decat Felix, care are multe naivitati. Decizia ei de a renunta la Felix ramane enigmatica, efect realizat prin prezentarea Otiliei n exclusivitate prin manifestarile exterioare si din perspectiva altor personaje. Otilia reprezinta pentru protagonist intruchiparea eternului feminin (sora, prietena, iubita, indrumatoare, mama). Incipitul se bazeaza pe conventia literara a "strainului" care se initiaza intr-un nou mediu. Felix, personajul-reflector, surprinde stereotipiile si anomaliile mediului bucurestean, dar n spatele lui se afla naratorul omniscient, cu calitatie reale ale unui estet, care si asuma statutul demiurgic. "Caricatura n moloz a unei strazi italice", strada Antim, este descrisa cu frontoanele, ogivele, consolele cladirilor, stilul arhitectural grandios contrastand cu precaritatea materialelor (ipsos, var scorojit, vopsea de ulei), dar oferind o imagine a eterogenitatii lumii. Strada Antim este o metafora a romanului nsusi, vazut ca amestec de stiluri, caricatura a unui model prestigios (balzacian). Incipitul i finalul se intercondiioneaz, finalul devenind previzibil. Istorisirea pornete dintr-un loc pentru a se opri exact n punctul de plecare (n strada Antim), ns pe o alt bucl temporal (dup 10 ani). Acelai personaj Felix Sima, privete contemplativ, dup aproximativ 10 ani (mai exact dup rzboi), casa parasite a lui Mos Costache.Tot n epilog se precizeaz c Stnic Ratiu s-a desprit de Olimpia, a devenit un om de mare influena i s-a cstorit cu Georgeta pentru a ajunge n nalta societate. Pascalopol s-a cstorit cu Otilia dar i va reda libertatea pentru a

se mplini alturi de un conte. Felix devine un medic de succes cu o cstorie onorabil. Avnd n vedere aspectele prezentate, putem spune despre circularitatea romanului c este de natur clasic.

Conflict Conflictul este exterior pentru c ntr-un roman realist intereseaz raportul individ-societate. El este n primul rnd de tip succesoral: unul este construit n jurul averii lui mo Costache, iar cellalt macin familia Tulea. Criticii au vorbit i despre un conflict secundar, de natur erotic, ilustrat prin triunghiul conjugal Felix-Pascalopol-Otilia. Felix triete un conflict interior, ezitnd ntre carier i druirea sentimental. Nu tie dac Otilia este alegerea potrivit, ns, ca orice tnr romantic, i face iluzii i sper s se mplineasc n plan afectiv. Perspectiva narativa Romanul realist presupune o viziune obiectiv i de aceea perspectiva narativ este omniscient i omniprezent. Naratorul care istorisete la persoana a III-a i propune s se detaeze i s controleze ca un regizor destinul personajelor alese. De fapt, el plsmuiete traiectoriile existenei eroilor i de aceea destinele lor sunt previzibile. Dei adopt aceast perspectiv narativ obiectiv, naratorul din Enigma Otiliei reuete s nu rmn o instan exterioar ntotdeauna, ci se comunic ntr-o manier modern n postura de comentator i spectator. Punctul de vedere al lectorului este contaminat, cci cele dou instane comunic n metatext. Naratorul i subliniaz personajele i le comenteaz ca un estet. Aadar, caracterele portretizate i pierd aura tragic i rmn pur i simplu caricaturi.

Planuri narative Un prim-plan al romanului prezinta cele doua familii: a lui Costache Giurgiuveanu si clanul Tulea. Mobilul principal al tuturor actiunilor care se desfasoara este mostenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vneaza familia Tulea, la care se adauga Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (si ceilalti membri ai familiei

Tulea: Simion Tulea, sotul Aglaei, si copiii acestora: Olimpia, Aurica si Titi). Eforturile lor sunt canalizate statornic spre nlaturarea Otiliei, fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua sotii, crescuta de acesta fara acte de adoptie. Cel de-al doilea plan al romanului prezinta destinul tnarului Felix Sima, ramas orfan, venit sa studieze medicina n Bucuresti si dornic de a face cariera, care traieste prima experienta erotica. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantica, adolescentina a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunostea din corespondenta ntretinuta. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, i este tutore si i administreaza bunurile lasate de tatal sau, care murise. Otilia l iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze n cariera lui stiintifica, intuindu-i cu maturitate si luciditate ambitia, dorinta de a ajunge "cineva". Otilia l accepta pe Pascalopol, mosier cu maniere alese, drept sot. Felix studiaza cu seriozitate, devine medic si profesor universitar, facnd o casatorie stralucita. Otilia va ramne o amintire, o imagine a eternului feminin. Clanul Tulea cunoaste declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mna pe banii lui Costache, pentru ca-i furase Stanica de sub salteaua batrnului, provocnd moartea acestuia, la al doilea atac cerebral. Stanica renunta la Olimpia, care-l plictisea si nu tinea pasul cu ritmul sau alert si imprevizibil de arivist, prefernd-o pe Georgeta, femeie usoara, dar prezentabila, inteligenta, care-i va nlesni relatii "nalte", n lumea Bucurestiului. Titi divorteaza de Ana, evolund psihic spre o idiotenie vizibila (se legana din ce n ce mai mult). Aurica ramne nemaritata si nemplinita erotic. Pascalopol i da libertatea Otiliei, care va ajunge n strainatate, nevasta unui conte. Privind o fotografie recenta a Otiliei, Felix va vedea o figura straina, o Otilie maturizata, chipul ei de acum spulbernd imaginea enigmaticei adolescente. Ea a ramas o iluzie a tineretii. Unitatea actiunii si dezvoltarea ei intr-o succesiune cronologica se datoreaza si surprinderii destinului personajelor in raport cu erotismul si cu casatoria, ambele plasate sub semnul esecului, al neimplinirii. Iubirea dintre Felix si Otilia e nerealizabila din cauza idealurilor si a mentalitatii diferite, iubirile lui Titi se reduc la obsesii erotice si la o competitie subtil sugerata cu Felix (Otilia, Georgeta, Lili), casatoriile personajelor se destrama (Pascalopol, Stanica), se reduc la o existenta stereotipa (Aglae) sau devin o obsesie dusa pana la patologic (Aurica). Trebuie mentionata si plasarea conflictelor sub forma triunghiurilor amoroase: Felix-Titi-Otilia; Felix-Pascalopol-Otilia; Felix-Titi-Georgeta

etc. Se foloseste, de asemenea, procedeul romantic al perechilor antitetice: Otilia-Aurica, Felix-Titi, Costache-Pascalopol. Scene Semnificative Episodul n care naratorul descrie al doilea atac de cord a lui Mo Costache este sugestiv n ceea ce privete relaionarea celor doi, dar i statutul de orfani. Felix i Otilia l aaz pe btrn pe canapea, n sufragerie, i aduc de mncare, o pung cu ghea, chiar lupt s-i ndeprteze pe ceilali. Sunt speriai, deoarece btrnul reprezint punctul lor de sprijin, tutorele lui Felix i tatl Otiliei. Protagonitii se dovedesc a fi nite caractere nobile, n masura n care doresc binele lui Costache, i unesc forele pentru a-l salva i, dei dezorientai, ncearc s echilibreze tensiunile din familie spre binele btrnului. n finalul romnanului, de la fata inocent, nebunatic, plin de candoare, juvenil, Felix are in fa imaginea unei femei aparent necunoscute, insistnd, prin descrierea portretistica, asupra trsturilor definitorii ale personajului doamna foarte picant, gen actri ntreinut, pe care nici nu o recunoate din prima clipa. Speriat, Felix ndulcete liniile portretului, observnd c, femeia era frumoas, cu linii fine. nsa, pentru el, Otilia i rmne doar n planul aminitilor ca fiind fat nebunatic", pentru c, peste ani, un aer de platitudine feminin stingea totul. Dac pentru Pascalopol acea fat delicioas de demult a ramas nc o enigm, pentru Felix aceasta fotografie micat nu mai nseamn nimic. Enigma ei, care a ntreinut vie aciunea romanului, se spulber. Otilia, fata nsetat de ideal i de aventur a devenit o femeie cu o aparen obinuita, conturul ei unic fiind ters definitiv. In concluzie, Enigma Otiliei este un roman balzacian prin: veridicitate, utilizarea naratiunii la persoana a III-a, prezentarea critica a unor aspect ale societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, prezenta motivului mostenirii, rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare, profunzimea observatiei morale.

S-ar putea să vă placă și