Guler Bianca Clasa a X-a B

Caracterizarea lui Ilie Moromete

Romanul "Morometii", de Marin Preda a fost precedat de un lung sir de experiente, marturisite ulterior in romanul autobiografic "Viata ca o prada" (1977), de unde razbate stradania frecventa depusa de scriitor in procesul de elaborare a acestei opere cu adancimi nesperate in perioada creatiei. Atmosfera din povestirile volumului de debut din nuvela se regaseste in "Morometii" prin intamplari si personaje, prin motivele si tehnicile de reconstituire a satului romanesc din Campia Dunarii, asa cum vietuia in perioada interbelica. Tema operei lui Marin Preda este cea rurala, reprezentata de satul romanesc din Campia Dunarii, ilustrat prin familie, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri sociale si politice, relatia individului cu istoria, dragostea, comunicarea umana, demnitatea. Ilie Moromete, personajul principal si eponim din romanul "Morometii", de Marin Preda este un erou realist de referinta in literatura romana, concentrand tragicul destin al taranului agresat de istorie intr-o perioada de schimbari ideologice profunde, cu efecte dramatice asupra satului traditional. Ilie Moromete este un personaj realist si rotund , prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifesta meditativ si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului. Un alt argument pentru situarea lui Ilie Moromete intre personajele realiste este valenta autobiografica in realizarea personajului, pentru care, dupa cum marturiseste Marin Preda, l-a avut ca model pe tatal sau. Ilie Moromete este un personaj realist, tipic pentru cadrul social al taranimii legate de pamantul care asigura existenta familiei si respectul colectivitatii, iar portretul moral este construit din trasaturi puternice si complexe, ce reies din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile si framantarile protagonistului care-i si determina destinul. Moromete nu este sclavul imbogatirii, pamantul constituind pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale, idee marturisita de el in finalul romanului: "Domnule, eu am dus totdeauna o viata independenta". Meditand asupra propriei vieti, parasit de fiii cei mari si cu familia aflata in pragul destramarii, Ilie Moromete se gandeste ca gresise considerand ca "lumea era asa cum si-o inchipuia el" si ca nenorocirile sunt "numai ale altora". Simtindu-se singur, isi cauta linistea pe camp, in afara satului, unde poate vorbi cu sine insusi. Moromete se asezase pe o piatra alba de hotar, "cu capul in maini", punandu-si un sir nesfarsit de intrebari, ca si cand ar fi vorbit cu altcineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa. Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte, a conflictului dintre generatii si se consoleaza: "Am facut tot ce trebuia [...] le-am dat [...] fiecaruia ce-a vrut [...]. I-am iertat mereu". Relevanta pentru spiritul contemplativ este si scena ploii, cand Moromete, udat pana la piele de o "ploaie repede si calda", cugeta si exprima o adevarata filozofle de viata printr-un monolog interior, analizeaza conditia taranului in lume, precum si relatia dintre tata si copii. Dezamagit in etica sa paterna, ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata, se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte: "tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata", desi ei au fugit ca niste tradatori si "n-au vrut sa-l

Guler Bianca Clasa a X-a B

munceasca". Grija lui pentru educatia copiilor rabufneste cu tristete la suprafata, si, desi niciodata nu s-a aratat iubitor cu ei, este limpede ca le-a dorit totdeauna binele. Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, reiesita, indirect, din majoritatea episoadelor narative. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru "firea neobisnuita" a eroului. La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul, Moromete raspunde cu voce tare: "Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau", subintelegand ca s-ar putea sa scape si altfel de datorii, decat taind salcamul. Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane, stand mai aproape de realitate decat de fictiune. Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o activitate aparte pentru Moromete, discutiile purtate aici avand rolul de a clarfica si disocia ideile din articolele publicate, de a descifra sensuri nuantate ale politicii vremii, fara a urmari prezentarea unor fapte de senzatie. El este categoric, in viata colectivitatii, o autoritate care-i domina prin replici bine gandite, pline de umor si ironie: "Lasa-l, ma, Dumitre, zise Moromete blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?". Vesel si ironic, cand se hotaraste sa taie salcamul nu spune nimanui, il scoala pe Nila in zorii zilei, care este naucit de decizia tatalui sau, dar cu totul uluit de raspuns: "Asa, ca sa se mire prostii. Lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, li spune "Te dusesi in gradina sa te odihnesti, ca pana acum statusi!" iar fetelor, care plecasera la scaldat, in loc sa-si ajute mama sa pregateasca masa, le exclama: "Daca va iau de par si matur batatura cu voi, va scutesc de-o treaba maine dimineata". Mediul inconjurator este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, ca tip reprezentativ pentru taranul care face eforturi sa supravietuiasca in conditii financiare severe. Tehnica amanarii este solutia salvatoare in mentalitatea lui Moromete, prin care incearca sa taraganeze un punct de vedere care nu-i convenea. Scena "fonciirii" este magistral construita de naratorul omniscient, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalti fiind inadins provocate de Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran. Fire autoritara, Ilie Moromete este "capul familiei" numeroase, avand in vedere si conflictele ce mocneau intre membrii acesteia. Naratorul omniscient il prezinta inca de la inceputul romanului "stand deasupra tuturor" si stapanind "cu privirea pe fiecare". Relatia lui Moromete cu celelalte personaje ale romanului scoate la iveala, indirect, alte trasaturi considerabile. Necazurile, dezamagirile, tradarea copiilor, neputinta de a plati darile, destramarea familiei il coplesesc pe Moromete, dovedind ca intr-adevar numai "nenorocirile mari" pot schimba firea puternica a acestuia. In finalul volumului intai, Moromete, aparent nepasator, "nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum pe stanoaga. Nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind". Schimbarile profunde survenite in firea lui Moromete prevestesc prefacerile dezastruoase extinse asupra intregului sat: "trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea rabdare". Prozatorul utilizeaza o gama narativa si psihologica larga, de la dialog la monolog adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind romanului virtuti ale prozei de creatie si analiza psihologica. Ilie Moromete ramane un personaj emblematic in literatura romana, deoarece prin romanul sau, Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, ci ca, dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite".