Sunteți pe pagina 1din 11

Rolul, functiile si natura economica a stocurilor Conducerea si controlul stocurilor de resurse materiale reprezinta, in economia de piata, o activitate careia

i se acorda o atentie deosebita datorita, implicatiilor economicofinanciare inmportante pe care le determina formarea si detinerea lor. Stocurile sunt cantitati de resurse materiale acumulate in depozitele si magaziile unitatilor economice, intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul activitatii de aprovizionare si de desfacere, al activitatii comerciale, in general, care este dependenta de natura si caracteristicile matrialelor si produselor, de conditiile si modalitatile de furnizare si asiguraretransport.Agentii economici isi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura alimentarea continua a subunitatilor de consum sau servirea clientilor n vederea desfasurarii normale a activitatii si realizarii astfel a obiectivelor propuse. Formarea stocurilor de materiale si produse asigura conditii optime pentru desfasurarea, dupa un sistem rational, a activitatii fiecarei unitati economice; fara stocuri nu se poate obtine utilizarea judicioasa a capacitatilor de productie, nu se pot satisface cererile clientilor in scricta concordanta cu pretentiile pe care le emit, nu se pot desfasura o serie de operatii din sistemele de aprovizionare si desfacere cu cheltuieli rezonabile. Stocurile indeplinesc o functie vitala, aceea de decuplare si de armonizare a fluxului: cumpararea, transportul, receptia-depozitarea, pregatirea pentru consum- utilizare a materialelor, trecerea cestora prin fazele de prelucrare pana la magazia de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la clienti, in magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializati pentru desfacere-vanzare.

Tipuri de gestiune a stocurilor

1.Gestiunea cu cerere constanta la invervale egale Prevede ca reaprovizionarea pentru reintregirea stocului curent sa se faca in loturi egale din punct de vedere cantitativ.Acest tip de gestiune are in vedere posibilitatea epuizarii stocului curent si intarzierii reintregirii lui in cadrul unor cicluri de aprovizionare, fapt pentru care se prevede formarea si utilizarea stocului de siguranta. Fiind ocnsiderat tipul clasic de gestiune este utilizabil cu eficienta mare in cazul intreprinderilor cu un nomenclator constant de fabricatie si cu un necesar de aprovizionat esalonat uniform in timp. Este tipul de gestiune ideal, dar mai greu de aplicat datorita situatiilor limitate care indeplinesc conditiile impuse de natura lui. 2.Gestiunea cu cerere variabila la intervale egale implica reaprovizionarea cu loturi variabile ca marime care trebuie estimate la momentele calendaristice Ti, cand are in vedere desfasurarea actiunilor comanda-reaprovizionare;cantitatea de materiale care a mai

ramas in stoc la momente Ti va fi folosita pentru acoperirea cererii de consum pe durata de aprovizionare. 3.Gestiunea cu cerere variabila la intervale neegale, la care nu se cunosc momentele calendaristice (Ti) de lansare a comenzilor, ele trebuind determinate prin extrapolare;ca si in cazul tipului de gestiune anterior, problema estimarii este dificinla, fiind in functie de modul in care se manifesta cererea in cadrul duratei de aprovizionare.Reaprovizionarile se fac in loturi constante ca nivel, stabilite la inceputul perioadei de gestiune.Acest tip ge gestiune este caracteristic intreprinderilor cu un volum mare de productie nenominalizata sau prestatoare de servicii, de reparatii, care produc bunuri de larg consum la cerere etc.

4.Gestiunea de tip (S,s) sau cu doua depozite se caracterizeaza prin urmatoarele: intervalele si cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare (S) este constant, iar lansarea comenzilor de reaprovizionare se declanseaza in momentul cand se atinge, in procesul miscarii stocului curent (prin consumul sau), un nivel de aprovizionare prin care se defineste de fapt momentul de reaprovizionare. Gestiunea de tip (S, s) prezinta interes fiind mai usor de aplicat datorita asemanarii in cea mai mare masura cu procesele de stocare reale din unitatile economice.Optimizarea unei gestiuni de acest gen implica stabilirea celor doua niveluri s si S in asa fel incat procesul de formre-detinere a stocurilor sa se realizeze cu cheltuieli minime.

Tipologia stocurilor Stocul curent: reprezinta cantitatea de materii prime si materiale noi si refolosibile care se acumuleaza in depozitele si magaziile unei unitati economice in scopul acoperirii cererilor pentru consumul in volum, structura si cu ritmicitatea necesara in intervalul dintre doua aprovizionari succesive. Sunt semnificative nivelurile de stoc curent (maxim, mediu, minim) Stocul de siguranta: reprezinta cantitatea de materiale care trebuie sa intarzie reintregirea lui datorita un perturbatii ce pot sa apara in procesul livrarii lor de catre furnizori si in timpul transportului sau datorita cresterii consumului peste limitele prevazute. Stocul in curs de transport: este dat de cantitatile de resurse materiale care se gasesc in mijloacele de transport in timpul deplasarii lor de la furnizori la depozitele firmei care aprovizioneaza.Se mai numeste si stoc de tranzit si se creeaza si in interiorul unitatilor economice, indeosebi atunci cand acestea au filiale sau subunitati componente dispersate teritorial.Acest stoc este o componenta a stocului curent si marimea lui depinde de nivelul cantitatii comandate.

Stocul de pregatire sau conditionare reprezinta cantitatea de resurse materiale care se acumuleaza si stationeaza o perioada de timp in spatii special amenajate, in vederea pregatirii sau conditionarii lor prin aducerea la caracteristicile sau la parametrii fizicochimici corespunzatori cu normele tehnologice elaborate pentru utilizare.In aceasta categorie intra: lemnul pentru mobila (care trebuie sa se usuce), lana, bumbacul balotat etc. Conditionarea se realizeaza la furnizor sau la beneficiar iar acest stoc este tot o componenta a stocului curent necesar pentru productie. Stocul pentru transportul intern: este constituit din cantitatile de resurse care se acumuleaza in depozitele sectiilor de fabricatie si care se afla in curs de transport de la magazii catre destinatiile de consum. Stocul de iarna reprezinta cantitatea de resurse materiale pentru productia sezoniera care se acumuleaza in depozitele firmelor cu scopul alimentarii continue a consumului in cazul cand, in perioadele respective s-ar intrerupe aprovizionarea datorita conditiilor naturale si climaterice neadecvate. Optiunile privind tipurile si nivelul stocurilor depind de avantajele si pierderile care se inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin, pe perioade mai lungi sau mai scurte.Pentru aceasta este necesar sa se determine pragul optim care asigura un echilibru al efectelor negative si pozitive care pot sa apara.

Gestiunea stocurilor de productie in conditiile folosirii sistemului MRP (Material Requirements Planning) Sistemul MRP permite programarea activitatii de asigurare materiala pe perioada scurte de timp (luna, saptamana). In ce priveste gestiunea stocurilor, se pune problema optimizarii nivelului comenzilor, astfel incat sa se asigure o minimizare a costurilor de gestiune concomitent cu asigurarea programelor de aprovizionare, cu resursele necesare.Pornind de la rezultatul obtinut prin aplicarea sistemului MRP se trece la urmatoarea etapa de optimizare a nivelului comenzilor Lansarea comenzilor de aprovizionare poate fi facuta dupa mai multe proceduri: a.) Lot cu lot deci se va urmari planificarea rezultata din MRP; b.) Lansarea comenzilor in momentul in care nevoile nete ating un ivel economic c.) Lansarea comenzilor la anumite intervale de timo (saptamanal, lunar, trimestrial) Cu exceptia procedurilor de lansare a comenzilor lot cu lot este necesara stabilirea unui stoc de siguranta care sa previna aparitia anumitor disfunctii. Gestiunea stocurilor in cazulsistemului MRP trebuie sa aiba in vedere si stabilitatea in timp a previziunilor efectuate cu oprivire la cererea de produse finite.

Pentru a fi satisfacute nevoile de consum, acestea trebuie cunoscute cu o anumita aproximatie pentru a fi incepute negocierile cu furnizorii.Pentru asta se utilizeaza planificarea glisanta a nevoilor de consum care consta in trecerea nevoii de consum prin 3 stadii: 1.Nevoi previzibile-in functie de nevoile previzibile pot fi incepute negocieri cu furnizorii sau pot fi lansate comenzi de principiu, urmand ca acestea sa se concretizeze in nevoi planificate si apoi cereri ferme. 2.Nevoi planificate; 3.Nevoi programate. Gestiunea stocurilor de productie in conditiile folosirii sistemului MRP ca si functionarea acestuia presupun existenta unor conditii prealabile cum ar fi: -colaborarea stransa intre verigile organizatorice (desfacere-vanzari, planificare-productie, aprovizionare-gestuiunea stocurilor, etc.) -existenta unui sistem informational informatizat foarte bine pus la punct si fiabil; -rigurozitate ridicata in realizarea obligatiilor asumate.

2. Gestiunea stocurilor de productie in conditiile unei cereri sezoniere sau cu tendinta puternica Premisa unui consum mediu relativ constant al marfurilor este anulata in cazul cererilor sezoniere sau cu tendinta. Deci in asemenea cazuri fundamentarea parametrilor unui proces de stocare dupa un nivel mediu al cererii va duce la stabilirea unor nivelur prea mari pentru perioadele cu consumuri mai reduse, respectiv prea mici pentru perioade cu consumuri mai mari.Evitarea unui asemenea dezavantaj al metodelor uzuale de gestiune a stocurilor poate fi facuta prin doua abordari: a. Semgentarea cererii in intervale de timp pe care cererea este relativ constanta Conform acestei metode cererea se imarte in segmente de timp pe care se poate aprecia ca are un caracter aproape constant.Pentru fiecare dintre aceste intervale de timp se vor fundamenta parametrii procesului de stocare, urmand ca trecerea de la un interval de timp la altul sa se faca prin trecerea de la un set de parametrii la altul. Folosirea unei asemenea metode presupune existenta unor planuri de productie (consum) pe termen scurt, a unor modalitati de recalculare rapida a parametrilor, precum si a unui stoc de siguranta cu rolul de a prelua anumite disfunctii de previziune. b. Aprovizionarea dinamica consta in lansarea comenzilor la anumite intervale de timp si comandandu-se anumite cantitati, astfel incat stocurile obtinute sa determine cel mai mic cost de stocare.In cazul unor asemenea modele de gestiune, costul minim se obtine prin arbitrajul dintre costurile de lansare si costurile de posesie.

3.Gestiunea stocurilor de productie in conditiile existentei anumitor restrictii de asigurare si stocare


De foarte multe ori procesul de gestiune a stocurilor trebuie sa respecte anumite restrictii impuse de mediul in care se desfasoara .In general, aceste restrictii pot sa fie: Restrictii de lotizare a productiei la furnizor; Restrictii de transport; Restrictii privid capacitatea de depozitare; Restrictii de natura financiara (posibilitati de cumparare) etc.

Gestiunea stocurilor de productie in conditiile unor restrictii privind capacitatea de depozitare


In ce priveste restrictia impusa de capacitatea limitata de depozitare, trebuie analizata din mai multe puncte de vedere si anume: a.) Gestiunea stocurilor in cazul depozitarii unei singure resurse: In acest caz problema este relativ simpla deoarece pentru rezolvare pot fi avute in vedere 2 solutii: - reducerea stocului economic la nivelul capacitatii depozitului; Inchirierea unor spatii suplimentare, caz in care trebuie raspuns la intrebarea Care este chiria economica ce urmeaza a fi platita?

b.) Gestiunea stocurilor in cazul depozitarii simultane a mai multor resurse In cazul depozitarii mai multor resurse, restrictia de capacitate de depozitare presupune ca toate resursele au acelasi ciclu de reinnoire.Aceasta conditienu se poate pune deoarece ciclul de reinnoire este diferit de la o resursa la alta.

Gestiunea stocurilor de productie in conditiile unor restricii privind resursele financiare


De foarte multe ori intreprinderea se gaseste in imposibilitatea depasirii unei anumite sume ce trebuie platita la un moment dat

Gestionarea stocurilor de productie in conditiile rabatului de pret


Pentru stimularea vanzarilor in anumite conditii furmizorii pot sa acorde preturi mai reduse daca la o comanda se cumpara peste o anumita cantitate.In general se practica 2 sisteme de rabat de pret: Rabat uniform conform caruia, daca se comanda peste o anumita cantitate, intreaga cantitate comandata se va cumpara la un pret redus;

Rabat progresiv in cazul in care reducerea se aplica doar pentru surplusul de marfa peste cantitatea stabilita de vanzator.

Se numeste rabat progresiv si datorita faptului ca sunt stabilite cantitati succesive pentru diferite preturi. Acceptarea sau nu a avantajelor oferite de catre furnizori in ce priveste rabatul de pret trebuie sa fie rezultatul unor analize a implicatiilor asupra costurilor de aprovizionare.

Gestiunea stocurilor de productie in conditii de aprovizionare speculativa


Aprovizionarea speculativa apare atunci cand se iau masuri de contracarare a unor efecte negative rezultate din modificarea preturilor sau de obtinerea unor avantaje. Riscurile care pot sa apara sunt determinate de: Reducerea preturilor de valorificare a produselor finite si deci reducerea valorii adaugate in conditiile existentei unor stocuri achiziotionate la preturi mai vechi, adica mai mari. Cresterea preturilor la materiile prime si care, in conditiile existentei unor stocuri achizitionate la preturi mai reduse, pot sa creeze avantaje pe piata.

Gestiunea stocurilor se va baza pe procedee specifice reducerii sau cresterii preturior de achizitie. Gestiunea stocurilor in cazul reducerii preturilor: In majoritatea cazurilor de reducere a preturilor de achizitie, se va reduce si pretul de vanzarare a produsului finit, care va determina o reducere a marjei pe costul de achizitie, sau chiar obtinerea de pierderi. Pentru a se proteja contra unei asemenea situatii, consumatorul are la dispozitie 2 posibilitati: a. Sa cumpere cantitati mici la intervale reduse, aprovizionarea care poate sa devina foarte neeconomica in anumite situatii; b. Sa se asigure cu vanzarea produselor finite la termen. Prin contractarea vanzarii productiei realizate dintr-o anumita comanda la pretul rezultat pe baza pretului de cumparare a materiilor prime, va rezulta o evitare sau diminuarea a pierderilor.Daca se obtine un pret de vanzare corespunzator momentului aprovizionarii practic se elimina pierderea, iar daca nu, aceasta se reduce foarte mult. Gestiunea stocurilor in cazul crestrii preturilor Cresterea preturilr de achizitie in general determina o crestere a preturilor de vanzare ale produselor finite.Aceasta crestere a preturilor produselor finite poate sa fie o sursa de crestere a profitului, daca consumurile de paterii prime au fost asigurate de preturile vechi sau reduse.

Cresterea preturilor se poate manifesta in 2 feluri: Cresterea subita, in care caz gestiunea stocurilor consta in adaptarea parametrilor la noile conditii; Cresterea anticipata cand pot fi luate unele masuri de corectie (crestere) a aprovizionarilor, astfel incat sa se asigure consumul pent o perioada cat mai indelungata de timp.

Achizitionarea nefundamentata a unor cantitati suplimentare de resurse, poate deveni pagubosa daca se au in vedere pierderile prin imobilizarea unor sume banesti, pierderile prin uzura fizica sau morala ale stocurilor etc.Rezulta ca este necesara si posibila fundamentarea unei politici de gestiun care sa ajute la calcularea unei cantitati economice suplimentare ce va trebui asigurata in mod anticipat.Aceasta asigurare poate fi facuta: a. Printr-o comanda la termen, caz in care consumatorul va lansa comanda de aprovizionare propriu-zisa cat mai tarziu, astfel incat in momentul aducerii comenzii stocul rezidual sa fie zero. b. Prin cumpararea unei cantitati suplimentare in momentul anticiparii unei cresteri de pret (momentul de plata si aducere a comenzii coincid intarzierea fiind datorata numai de timpul de asigurare)

Gestiunea stocurilor de productie in conditii de aprovizionare grupata Prin aprovizionare grupata se intelege aducerea unor cantitati din diferite resurse, pe baza aceleiasi comenzi.rezulta ca practic in acest caz vom folosi sisteme de gestiune de tip calendaristic urmand ca la anumite intervale de timp sa se comande (sa soseasca) cantitati economice de diferite tipuri de resurse. In cazul unor aprovizionari grupate, marimea conezilor este diferita de cea optima, dar se situeaza in limetele unor cantitati economice.

Depozitarea (Kotler Managementul Mk. Si Principii de management Aprovizionare si desfacere Leonica Popescu) By Corco Depozitarea defineste un complex de activitati in care materiile prime, materialele, semifabricatele sau produsele finite sunt pastrate in spatii special amenajate in scopul transferului lor in productie sau pentru livrare ori reintroducerea in circuitul de productie, circulatie sau consum. Principalele activitati care se realizeaza intr-un depozit sau magazie: primirea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor sau a produselor finite;

verificarea documentelor insotitoare; receptia; depozitarea propriu-zisa; intocmirea fiselor de magazie si actualizarea lor in conformitate cu intrarile si iesirile efective; evidenta stocurilor; selectionarea si pregatirea pentru livrare; dezambalarea sau ambalarea, descarcarea sau incarcarea si expedierea catre beneficiari;

Firma trebuie sa isi stabileasca un numar adecvat de spatii de depozitare.Cu cat spatiile de depozitare sunt mai numeroase, cu atat produsele pot fi livrate mai rapid consumatorilor.Dar acest lucru implica, totodata, cheltuieli de depozitare mai mari.Numarul spatiilor de depozitare trebuie sa asigure un echilibru intre nivelul calitativ al serviciilor oferite clientilor si costurile de distributie. O parte din stocuri sunt pastrate in incinta fabricii sau in apropierea acesteia, iar restul, in depozite amplasate in diverse locuri din tara. Uneori, firma are depozite proprii, alteori va inchiria spatii in depozite publice. Depozitele de stocare pastreaza produsele pe perioade medii si lungi.Uneori, firmele pot renunta la depozitele de stocare pentru a utiliza un depozit central de distributie. Depozitele de distributie primes marfuri de la diverse fabrici si furnizori, pe care le expediaza clientilor cat mai repede posibil. De exemplu, dupa ce firma National Semiconductor si-a inchis cele sase depozite de stocare si a infiintat un depozit central de distributie in Singapore, timpul sau standard de livrare s-a redus cu cu 47%, costurile sale de distributie s-au diminuat cu 2,5% iar vanzarile au crescut cu 34%. Depozitele vechi pe mai multe niveluri, care utilizau lifturi lente si metode ineficiente de manipulare a materialelor, sunt amenintate de concurenta pe care o reprezinta noile depozite automatizate, cu un singur nivel, dotate cu sisteme avansate de manipulare a marfurilor aflate sub controlul unui singur calculator central.Calculatorul citeste comenzile venite din partea magazinelor, directioneaza transportoarele si elevatoarele electrice care preiau produsele in functie de codurile de bare ale acestora si le transporta la platformele de incarcare.Aceste depozite au permis reducerea numarului accidentelor de munca, scaderea costurilor cu forta de munca, diminuarea pierderilor din furturi si distrugeri si au perfectionat controlul asupra stocurilor.Atunci cand firma Helen Curtis si-a inlocuit cele sase depozite vechi cu echipamente noi in valoare de 32 de milioane $, costurile sale de distributie s-au redus cu 40%.

Aprovizionarea tehnico materiala (Fundatura-Managementul resurselor materiale) p 43 By corco

Organizarea aprovizionarii tehnico-materiale trebuie astfel condusa incat sa contribuie la: asigurarea completa, complexa si la timp a unitatii economice cu mijloacele de munca si obiectele muncii; asigurarea conditiilor optime de depozitare a resurselor materiale; alimentarea rationala a locurilor de munca cu resursele materiale necesare; utilizarea rationala a resurselor materiale, astfel incat sa se respecte normele de consum stabilite si stocurile de productie nedeterminata.

Conducerea intreprinderii poate adopta organizarea aprovizionarii tehnico-materiale dupa unul din urmatoarele sisteme: a. b. c. d. e. sistemul functional; sistemul de organizare pe grupe de materiale; sistemul de organizare in functie de destinatia de consum a resurselor materiale; sistemul mixt de organizare a compartimentului de aprovizionare etc.

a. Sistemul functional se poate aplica atunci cand unitatea economica foloseste o gama redusa de materiale.Conform sistemului informational de organizare a compartimetului de aprovizionare, activitatile sunt grupate functional pe urmatoarele sectoare: 1.Sectorul de programare a aprovizionarii tehnico-materiale se ocupa de intocmirea propriuzisa a programului de aprovizionare, de stabilirea graficelor de alimentare a sectiilor, atelierelor si locurilor de munca cu resurse materiale si organizeaza evidenta aprovizionarii. 2.Sectorul de materiale are ca obiective principale activitatea operativa de aprovizionare propriu-zisa a sectiilor, atelierelor si locurilor de munca tinad cont de graficele date de sectorul de programare. 3.Sectorul de depozite se ocupa cu receptia si pastrarea materialelor si a produselor, de pregatirea acestora pentru a fi trimise in productie sau la beneficiari. b. Sistemul de organizare a compartimentului de aprovizionare pe grupe de materiale in cadrul lui se constituie sectoare de aprovizionare-depozitare pentru fiecare grupa principala de materiale. Fiecare sector cuprinde in aceasta organizare totalitatea activitatilor pe care le solicita aprovizionarea si depozitarea grupei respective de materiale. c. Sistemul de organizare in functie de destinatia de consum a resurselor materiale se aplica in situatia in care materialele ce se consuma difera de la o sectie la alta, in acest scop organizandu-se sectoare care se ocupa cu aprovizionarea si depozitarea materialelor pentru fiecare sectie in parte. d. Sistemul mixt presupune ca, pentru unele resurse materiale, in special pentru materialele auxiliare, sa se constituie sectoare speciale de aprovizionare-depozitare, aferente grupelor

respective de materiale, iar la alte materiale, mai ales cele principale, sa se organizeze sectoare care sa se ocupe cu aprovizionarea si depozitarea pentru fiecare sectie in parte.

Actiunea procesului de aprovizionare incepe, de fapt, o data cu elaborarea nomencaltorului de materiale si echipamente, deoarece ele formeaza in fond tocmai obiectul activitatii respectvice. Elaborarea nomencaltorului de materiale si echipamente este produsul colaborarii stranse dintre ce se consuma intr-o anumita perioada, fie pentru realizarea productiei, a serviciilor, a lucrarilor, fie pentru alte destinatii (reparatii, intretinere, colaborari etc.) Nomenclatorul de materiale si echipamente trebuie sa serveasca umratoarelor scopuri: asigurarii cu intregul necesar de resurse materiale si echipamente a activitatii intreprinderii, intr-o anumita perioada de timp, respectiv in perioada pentru care se determinaa nevoile de aprovizionare; elaborarii cererilor de resurse materiale si echipamente pentru solicitarea ofertelor de la furnizorii interni sau externi; cunoasterii in detaliu, pana la cele mai amanuntite caracteristici, a materialelor si a structurii consumului intreprinderii, pentru a se realiza o asigurare concordanta a nevoilor reale ale consumului de resurse materiale necesare; cunoasterii pretului de oferta al furnizorului si pe aceasta baza determinarea cheltuielilor de aprovizionare, transport, manipulare astfel incat sa se poata alege materialul care sa corespunda unui pret de achizitie cat mai mic; posibilitatii clasificarii dupa anumite principii a materiilor prime si materialelor, precum si a codificarii sau simbolizarii lor, in vederea asigurarii unei prelucrari automate a datelor si a unei informari unitare a tuturor compartimentelor asupra situatiei acestor resurse materiale; cunoasterii in orice moment si in detaliu a stocurilor din intreprindere, in depozite sau in sectii de fabricatie, a materialelor care nu mai sunt necesare si urmeaza a fi valorificate in afara unitatii.

Nomenclatorul de materiale si echipamente reprezinta in fond o lista (un catalog) centraliatoare a tuturor resurselor de materii prime, materiale, piese de schimb, subansambluri, alte repere necesare unitatii economice; acestea sunt ordonate dupa anumite criterii, definite prin toate caracteristicile fizico-chimice, demensional-configurative si de calitate, prin care se asigura individualizarea concreta a fiecarui articol.In cadrul nomenclatorului se mai precizeaza, pentru fiecare articol component, sursele de furnizare cunoscute, preturile de oferta si, dupa caz, conditiile de livrare-furnizare care sunt specificate in oferte. In elaborarea nomenclatorului general de materiale si echipamente sunt antrenate toate compartimentele si subunitatile intreprinderii, in scopul identificarii reale a tuturor necesitatilor de resurse pentru fiecare perioada de gestiune; totodata se foloseste o

documentatie larga de informare care sa evidentieze elementele si caracteristicile care prezinta interes pentru a fi precizate in cadrul nomenclatorului: purtatorii de informatii existenti in unitatea economica, care evidentiaza clar si complet resursele folosite curent in cadrul acesteia (retete de fabricatie, caiete de sarcini, proiecte, liste cu cereri de materiale, fise de magazie). Pentru prelucarea automata a datelor este necesara atat gruparea si regruparea materialelor, clasificare si ordonarea acestora, cat si codificarea lor.Aceasta deoarece materialele trebuie sa se prezinte pe grade diferite detaliere in functie de interesele utilizatorului si nivelul ierarhic caruia i se adreseaza infomatia, de scopul si destinatia de utilizare a informatiei (calculul costului de productie, stabilirea consumului specific, fundamentarea cererilor de materiale, raportari statistice etc.) De exemplu, pentru elaborarea specificatiilor de materiale si emiterea comenzilor de aprovizionare se utilizeaza o clasificare cu grad maxim de detaliere: pentru raportari statistice, care comporta un anumit grad de agregare, se foloseste o clasificare mai generala. Ca subdiviziuni de clasificare a resurselor materiale se folosesc in general: grupa, subgrupa, familia, clasa, tipul, sortimentul, dimensiunea, marca (calitatea). Principalul criteriu de clasificare este cel al naturii resurselor materiale, produselor sau echipamentelor tehnicel; dupa acest criteriu se disting: grupa metalelor feroase, a celor neferoase, a materialelor si produselor din lemn, a produselor petroliere, a componentelor electronice si electrotehnice s.a.m.d. Fiecare grupa, se subdivide pe subgrupe, familii, clase etc. pana la gradul de detaliere care individualizeaza reperul dupa STAS-uri, norme tehnice, caiete de sarcini etc. Pentru inscrierea detaliata in nomenclator a materiilor prime si materialelor se utilizeaza si alte clasificari si grupari, bazate fie pe o ierarhie tehnologica-arborele produsului, fie pe clasificari in functie de prioritatea in utilizare, in functie de problemele de piata si de procurare pe care le ridica etc. a. familia de produse; constituie o familie de produse ansamblul de bunuri si servicii care permit satisfacerea unei nevoi sau a unei cereri si care au aceleasi caracteristici de baza; b. clasa de produse; formeaza o clasa de produse grupa de bunuri sau servicii care, in sanul unei familii de produse, au o coerenta functionala; c. linie de produse; o linie de produse este data de ansamblul de bunuri si servicii care sunt strans legate pentru ca functioneaza in acelasi mod, sunt cumparate de acelasi grup de consumatori, sunt achizitioante pe aceeasi piata sau, in sfarsit, se situeaza in acelasi evantai de pret; d. tip de produse; un tip de produse este compus de ansamblul de articole care, in sanul aceleiasi linii de produse, contribuie la a da produsului diferite forme.Aceste diferite forme constituie posibilitatea largirii spatiului de caracteristici ale produsului; e. articol; in sanul unei linii de produse, un articol este o unitate distincta care se diferentiaza prin marime, specificatii tehnice, compozitie, pret etc.