Sunteți pe pagina 1din 3

Enigma Otiliei -roman interbelic, realist-balzacian, trasaturi romanGeorge Calinescu

Ca teoretician al romanului romanesc, George Calinescu respinge proustianismul si pledeaza pentru realismul clasic, fiind o personalitate enciclopedica a literaturii romane. Nicolae Manolescu apreciaza ca in romanul Enigma Otiliei, aparut in 1938, realismul classic devine un balzacianism fara Balzac, acesta fiind al doilea roman din cele patru scrise de Calinescu:Cartea Nuntii, Bietul Ioanide si Scrinul negru. Opera literara Enigma Otiliei este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste ce apartine prozei interbelice, fiind de asemenea un roman social si citadin. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, cu o viziune ce presupune un narrator obiectiv, extradiegetic, care nu se implica in faptele prezentate, dar conditia impersonalitatii este incalcata prin comentariul unui estet in scena descrierii caselor de pe strada Antim. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omnipresent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. Desi adopta un ton obiectivaa, naratorul nu este absent, ci comunica prin postura de spectator si commentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative. Temele romanului sunt familia si averea, specific realismului, iar plasarea actiunii in mediul citadin ii confera statutul de roman modern. Textul ilustreaza o fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX in aspectele ei esentiale, si anume vaaloarea banului intr-o societate degradata moral si maturizarea unui tanar, care inainte de a-si face o cariera, traieste experientea iubirii si a relatiilor de familie. De asemenea, prin motivul paternitatii si al mostenirii, textul se incadreaza prin tema in cadrul operelor realistbalzaciene. Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta idea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre persoaje determina cumva soarta Otiliei. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna a reflecatarii poliedrice, prin care este realizat personajul eponim. Romanul este alcatuit din douazeci de capitole si urmareste doua planuri narative: un plan urmareste lupta clanului Tulea pentru averea lui mos Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu, iar celalalt plan prezinta destinul tanarului Felix Sima, care traieste experientele legate de iubire si familie. Autorul acorda interes si planurilor ecundare pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine.

Succesiunea secventelor narative e redata prin inlantuire, completata prin insertia unor micronaratiuni in structura romanului. Dialogul confera veridicitate actiunii, iar descrierea spatiilor si a vestimentatiei sustine impresia unui univers authentic si devine mijloc de caracterizare indirecta a personajelor. Imaginea Baraganului este inserata intr-o descriere de tip romantic pentru a proiecta realitatea intr-un plan fantastic. Incipitul romanului fixeaza veridic cadrul temporal: intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909 si spatial prin descrierea caselor de pe strada Antim din Bucuresti. Simetria finalului cu incipitul se realieaza prin descrierea casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, in momente diferite ale existentei sale: adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu dupa razboi. Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din Iasi, la Bucuresti, in casa unchiului sau, mos Costache Giurgiuveanu, pentru a urma Facultatea de Medicina. Mos Costache este un batran avar, care o creste in casa lui pe Otilia MArculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Caracteristicile arhitectonice ale strazii si ale lui Mos Costache sunt surprinse de ochiul unui estet, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita personajul intrus. Pentru Balzac, o casa este un document sociologic si moral. Strada si casele sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust si realitate: inculti - aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice, zgarciti - casele mici, cu ornamente din materiale ieftine, delasatori umezeala ce lasa impresia de paragina. Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu, care ii raspunde balbait:nu-mi sta nimeni aici, nu cunosc si pe verisoara Otilia, apoi asista la o scena de familie: jocul de table. Replicile Agalei anticipeaza conflictul viitor, iar atitudinea proetetoare a Otiliei motiveaza detasamentul lui Gelix. Observarea obiectiva a personajelor din partea lui Felix realizeaza elementele de biografie a celorlalte personaje si configureaza atmosfera neprimitoare in care patrunde tanarul. Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui mos Costache, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Stanica Ratiu sustine intriga romanului, reusind sa smulga averea batranului, desi initial viza banii familiei Tulea, astfel incat, in deznodamant, Olimpia e parasita de Stanica, Aurica nu reuseste sa se marite, iar Felix o pierde pe Otilia. Planul formarii tanarului Felix, student la medicina, urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie intrucat primeaza ideea pentru o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea unchiului lor, ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopol, barbat matur ce ii poate oferi intelegere si protectie. In epilog aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea tinerei, Otilia devenind sotia unui

conte exotic, cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma. Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Romanul realist devine o adevarata comedie umana, plasand in context pesonaje tipice. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii, astfel ca mos Costache devine avarul iubitor de copii, Aglae este baba absoluta fara de cusur, Aurica - fata batrana ce nu-si poate gasi sot, Simion devine dementul senil, Titi este debilul mintal, infantil si apatic, Stanica Ratiu arivistul, Otilia devine fata cocheta, Felix este ambitiosul, iar Pascalopol aristocratul rafinat. O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Moas costache nu este un avar dezumanizat, ci nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia. De asemenea, Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent capabil sa iubeasca dezinteresat. Aceste trasaturi complementare sustin impresia de univers autentic in cadrul viziunii autorului. tehnica reflectarii poliedrice ese bine evidentiata in cadrul portretului Otiliei, intrucat sugereaza, in plan simbolic, ambiguitatea femeii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu, astfel ca pentru mos Costache ea este fe-fetita cuminte si iubitoare, pentru Felix este exuberanta, admirabila, superioara, pentru Aglae o dezmatata, stricata, iar pentru Pascalopol o femeie capricioasa, cu un temperament de artista. O alta tehnica moderna este comportamentismul, intrucat Otilia este prezentata exclusiv prin fapte, gesturi si replici, fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite de personaj. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui mos Costache, prin adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia, iar al doilea destrama familia Tulea prin interesul lui Stanica pentru averea batranului. Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei. In ceea ce priveste interpretarea titlului, nu Otilia e personajul ce ascunde vreo enigma, ci insusi Felix, care nu-si poate explica comportamentul derutant al fetei, schimbarile ei de atitudine, trecerea ei brusca de la o stare la alta. Insusi autorul explica faptul ca enigmatica va fi in veci fata care il va respinge, dandu -i totusi dovezi de afectiune. Astfel ca Felix percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia intr-un ideal feminin. Asadar, romanul Enigma Otilei este un roman realist prin prezentarea critica a unei fresce din stilul de viata burghez al societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, intr-un mod veridic, si incadreaza personajele in tipologii bine determinate. Motivul paternitatii si al mostenirii plaseaza textul in randul celor balzaciene, avand in acelasi timp elemente de modernitate, precum reflectarea poliedrica si ambiguitatea personajelor.