Sunteți pe pagina 1din 76

UNIVERSITATEA "BABES - BOLYAI" CLUJ - NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

LUCRARE DE LICENTA
Coordonatori Stiinifici Asist. Drd. Marcela Domua Lector Dr. Carmen Lazr

Absolvent Ligia - Marcela Olpretean (Oprea) Anul V

UNIVERSITATEA "BABES - BOLYAI" CLUJ - NAPOCA 1

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Secia Relaii Internaionale i Studii Europene

LIBERTATEA DE EXPRIMARE IN CADRUL CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI


Coordonatori tiinifici Asist. Drd. Marcela Domua Lector Dr. Carmen Lazr

Absolvent Ligia - Marcela Olpretean (Oprea) Cluj - Napoca Anul V

Declaraie

Prin prezenta declar c Lucrarea de licen cu titlul "Libertatea de exprimare in cadrul Conveniei Europene a Drepturilor Omului" este scris de mine i nu a mai fost prezentata niciodat la o alta facultate sau instiutie de invamant superior din ar sau strainatate. De asemenea, declar c toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate in lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului: * * * toate fragmentele de text reproduse exact, chiar i in traducere proprie din alta limba, sunt scrise intre ghilimele si dein referina precis a sursei; reformularea in cuvinte proprii a textelor scrise de ctre ali autori deine referina precis; rezumarea ideilor altor autori deine referina precis la textul original.

Cluj - Napoca, 20. 06. 2007

Absolvent Ligia - Marcela Olpretean (Oprea)

_______________________

Cuprins
3

Introducere CAPITOLUL I. Consideratii asupra notiunii de drepturile omului Abordari ale conceptului de drepturile omului Nivelurile drepturilor omului Generaiile drepturilor omului Caracteristicile drepturilor omului Definiia DIDO CAPITOLUL II Conventia Europeana a Drepturilor Omului si mecanismul de control a. Convenia Europeana a Drepturilor Omului din 1950 b. Drepturi intangibile sau absolute c. Drepturi conditionale sau derogabile Evolutiile ulterioare Noua Curte Europeana a Drepturilor Omului a. Perioada de tranziii b. Organizarea curii Procedura in fata curii Chestiuni generale Procedura referitoare la adminisibilitate Procedura referitoare la fond Hotararile Avize consultative CAPITOLUL III Analiza dreptului la Libertatea de Exprimare prin prisma CEDO Continutul Articolului 10 Domeniul de aplicare Restriciile ce pot fi aduse libertaii de exprimare Limitarea prevazuta de lege Scopul legitim urmarit 4

pag. 6 pag. 8 pag. 8 pag. 9 pag. 10 pag. 11 pag. 14

pag. 15 pag. 15 pag. 16 pag. 17 pag. 18 pag. 19 pag. 19 pag. 19 pag. 20 pag. 20 pag. 21 pag. 22 pag. 23 pag. 24

pag. 24 pag. 24 pag. 26 pag. 27 pag. 28 pag. 29

Masura necesara intr-o societate democratica Exprimarea pe subiecte de interes public Libertatea presei i personaliatile publice Integritatea teritoriala, securitatea naionala, sigurana publica Discursul social periculos ce contesta adevaruri tiinifice Discursul artistic Discursul commercial Cazuri privind libertatea de expresie Cazul Dalban versus Romania Cazul Sunday Times versus Regatul Unit al Marii Britanii CAPITOLUL IV Bibliografie ANEXA I ANEXA II

pag. 30 pag. 32 pag. 37 pag. 38 pag. 39 pag. 40 pag. 41 pag. 43 pag. 44 pag. 57

pag. 70 pag. 74 pag. 76

INTRODUCERE Elaborat in cadrul Consiliului Europei si semnat la Roma, la 4 noiembrie 1950, Convenia 5

pentru apararea drepturilor omului si libertailor fundamentale ( cunoscut i sub denumirea simplificat de Convenia europeana a drepturilor omului) a devenit, treptat, unul din instrumentele cele mai eficace de aprare a drepturilor omului in lume. Ea reprezint un astfel de instrument din dou motive principale: pe de o parte, locul sau in dreptul intern al statelor membre care au ratificat Convenia (in prezent, patruzeci si cinci, in curand patruzeci si sase), un loc care explica influena profunda exercitata de Convenie asupra legislaiei, jurisprudentei si practicii acestor state; i, pe de alta parte, faptul c, spre deosebire de alte instrumente internaionale de aparare a drepturilor omului, Convenia european a drepturilor omului deine propriul su mecanism jurisdicional supranaional, care se impune Inaltelor Pri contractante si garanteaz, in mod efectiv, respectarea de ctre acestea a drepturilor proclamate. Dou dintre articolele Conveniei ilustreaza in cel mai inalt grad aceast caracteristic fundamental, si anume instaurarea, printr-un tratat internaional, a unei jurisdictii insrcinate s o aplice: art.19, potrivit caruia se instituie o Curte European a Drepturilor Omului (CEDO) in scopul asigurarii respectarii angajamentelor rezultand in sarcina Inaltelor Pri contractante in Convenie i din protocoalele sale: art. 46, care oblig Inaltele Pri contractante s se conformeze hotararilor definitive ale Curii, in litigiile in care au fost parte. Desigur, acest sistem de aprare a drepturilor omului nu este universal, ci doar european. Este de asemenea, adevarat c el nu acoper decat drepturile si libertaile care sunt in mod esenial orientate catre respectarea drepturilor persoanei, a drepturilor civile i politice ale omului, excluzand, cu cateva excepii, drepturile sale economice i sociale (care sunt garantate prin alte instrumente, cum ar fi Carta sociala european). Totusi, cele doua limite mentionate mai sus, cea geografic i cea material, nu diminueaza deosebita importan juridic i politic a Conveniei Europene a Drepturilor Omului. Acesta este si motivul pentru care cunoasterea Conveniei este indispensabil la ora actual: ea poate fi invocat in fata jurisdiciilor interne care trebuie s o aplice, sub controlul de ultim instana al Curii Europene a Drepturilor Omului, care intervine nu ca un judecator de a treia sau a patra instan, ci ca un organ de control european. Sistemul Conveniei este, asadar, fundamentat pe principiul subsidiariatii, bine cunoscut in dreptul internaional public general.1 Convenia nu a fost, ns, introdus concomitent n sistemul de drept naional al tuturor rilor europene. Primele state semnatare erau, la origine, abia o duzin. Dar numarul lor a crescut ulterior. La sfrsitul anilor 1980, douazeci i trei de state semnaser si ratificaser Convenia. n prezent sunt patruzeci si cinci (aproape dublu). Fr ndoial, trebuie notat c un puternic curent de
1 M.Voicu, Ultima speranta pentru o justitie deplina, Editura Juridica, Buc., 2001, pag. 23

adeziuni s-a manifestat n anii 1990, n Europa Centrala si Oriental, dup cderea regimului comunist i la sfrsitul razboiului rece. La randul ei, Romania a ratificat Convenia european a drepturilor omului la 20 iunie 1994, cu mai bine de patru ani nainte de intrarea n vigoare a Protocolului nr.11, care a schimbat fundamental mecanismul instituional, ndeosebi prin faptul c a pus capat existenei Comisiei Europene a Drepturilor Omului, transformnd Curtea European a Drepturilor Omului ntr-o jurisdicie permanent i unic, i retragnd rolul jurisdicional al Comitetului de Minitri al Consiliului Europei. Romania a devenit un actor important pe terenul Conveniei: astfel, ea figureaz la ora actual printre cele cinci sau ase state impotriva crora numarul de cereri introduse este cel mai ridicat. Motivul alegerii libertatii de exprimare ca tem de lucrare consta in aceea c libertatea de exprimare, aparat de articolul 10, ocup un loc aparte printre drepturile garantate de Conventie. Intr-adevar, ea st chiar la baza notiunii de "societate democratic" ce sintetizeaz sistemul de valori pe care este cladita Conventia. Libertatea de exprimare este una dintre cele mai vechi si mai importante libertati cetatenesti, cunoscuta fie sub aceasta denumire, fie sub denumirile aspectelor sale: libertatea cuvantului i libertatea presei. Libertatea exist doar dac nu e limitat, dar lipsa restriciilor nu e suficient; libertatea trebuie s aib i un coninut pozitiv, s fie susinut de valori concretizate n aciune. n cazul libertii de exprimare, e necesar ca cineva s asculte, s existe dialog i consecine ale dialogului: consecine normale i moderate, dar n acelai timp necesare i previzibile. Altfel, libertatea de exprimare poate s duc nu la dialog, ci la haos. Legtura dintre cuvinte i realitate se poate vedea, spre exemplu, foarte bine n zona societii civile, a organizaiilor nonguvernamentale. Dac societatea romneasc va ti s reziste acestor presiuni i s le opun o aciune hotrt, atunci libertatea precar de astzi, inclusiv cea de exprimare, va putea fi folosit pentru a dobndi, pe termen mediu i lung, o libertate mult mai stabil i durabil. Dac nu, viitorul nostru rmne imprevizibil.2

Cap I. CONSIDERATII ASUPRA NOTIUNII DE DREPTURILE OMULUI 1. Abordari ale conceptului de drepturile omului

2 Birsan, C Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol. I Drepturi si libertati Buc. 2005 pag.75

Preambului Declaratiei revolutiei franceze a drepturilor omului si cetateanului din anul 1789 proclama ca "ignorarea, uitarea si dispreul drepturilor omului sunt singurele cauze ale nenorocirilor publice".3 Un secol i jumatate mai tarziu, Declaratia Universal a Drepturilor Omului din anul 1948 reine ca "ignorarea i dispreuirea drepturilor omului au condus la acte de barbarie ce revolta constiina oamenilor", astfel ca "este esenial ca drepturile omului s fie protejate printr-un sistem juridic pentru ca omul s nu fie constrans, ca ultim recurs, la revolta impotriva tiraniei i opresiunii". Asadar, dou documente fundamentale in domeniul drepturilor omului, unul intern cu valoare universal, celalalt adoptat de o organizatie internaional cu vocatie universal prin inssi menirea ei, pun in evidena importana covarsitoare a acestor drepturi pentru dezvoltarea societaii omenesti. Pe de alta parte, respectarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale constituie esena unei societi democratice; nu poate exista democraie fr a asigura recunoasterea i respectarea acestor valori recunoscute universal. Dup cum a subliniat Curtea de la Strasbourg, "aprarea si dezvoltarea drepturilor omului i a liberatilor fundamentale se bazeaz pe un regim politic intr-adevar democratic. 4 Drepturile omului au aprut pe planul ideilor, au fost preluate n cadrul luptei politice, devenind obiect al unor ideologii politice pentru ca apoi s fie transpuse n norme de drept. ntemeindu-se pe aceast aseriune, conceptul de drepturi ale omului poate fi abordat pornind de la trei niveluri de analiz5: * * * nivelul filosofico-moral nivelul ideologiei politice nivelul dreptului pozitiv

1.1 Nivelul filosofico-moral Se poate afirma c istoria drepturilor omului reprezint, n esen, istoria unei lupte: lupta pentru respectarea demnitii umane de ctre autoritile statale. De-a lungul dezvoltrii societii omeneti, aceast lupt a mbrcat diverse forme de exprimare i s-a purtat pe mai multe planuri: de la formele violente concretizate n revoluii i insurecii, la lupta parlamentar dus n rile

3 St. Rials Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, Ed. Polirom, Buc, 2002 4 C.Brsan. Convenia European a Drepturilor Omului, vol.I, Drepturi i liberti , Buc, 2005, pag 20 5 Dup Fr.Sudre Drept internaional i european al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iai, 2006

democratice atunci cnd sunt adoptate normele naionale n domeniu. 6 Privite prin prisma moralei, drepturile omului ar reprezenta limita etic inferioar care nu poate fi depit dect cu riscul atingerii demnitii persoanei umane n ceea ce constituie libertatea sa natural 7. Fundamentul concepiei dreptului natural l constituie postulatul egalitii n drepturi a tuturor oamenilor, devenit ulterior principiul de baz al Dreptului internaional al drepturilor omului. Meritul acestei concepii filosofice rezid n faptul c ea a ridicat pentru prima oar problema drepturilor omului n raport cu puterea public, oferind un pretext pentru limitarea puterii. A constituit, n acelai timp, o surs de inspiraie pentru proclamaiile ulterioare, naionale (declaraiile revoluiilor burgheze) i internaionale, ale drepturilor omului: Declaraia drepturilor omului i ale ceteanului (1789), Bill of Human Rights (1679), Declaraia de independen a Statelor Unite ale Americii (1776), Declaraia Universal a Drepturilor Omului, (ONU, 1948). Trebuie precizat c ideea de declaraie semnific faptul c documentul sintetizeaz drepturi preexistente, drepturi considerate inerente naturii umane ce vor figura apoi n constituiile statelor moderne, ct i n tratatele i pactele internaionale. Putem spune c conceptul de drepturi ale omului s-a nscut n perioada de pregtire a revoluiilor burgheze din Europa; s-a conturat din idei care existau deja n antichitate sau n gndirea politic a Evului Mediu () iar n timpul revoluiilor burgheze s-au afirmat n practica social. 8 n plan internaional, abia n sec XIX s-au cristalizat anumite norme cutumiare privind protecia strinilor aflai pe teritoriul unui stat, apoi tratatele de pace, ncheiate la sfritul primului rzboi mondial, au consemnat norme privind protecia minoritilor i s-a instituit un sistem de garanii a acestor norme n cadrul Societii Naiunilor. S-a prevzut posibilitatea de a adresa petiii Consiliului Societii Naiunilor, avnd ca obiect nclcarea drepturilor minoritilor i s-a conferit competen Curii Internaionale Permanente de Justiie de a soluiona litigii cu privire la nclcarea unor tratate n domeniu. 1.2. Nivelul ideologiei politice Recunoaterea drepturilor omului, formularea acestora n texte, precum i primatul unor categorii de drepturi asupra altora depind de decizia politic dintr-un stat. Realizarea drepturilor omului opereaz, astfel, n mod diferit n statele bazate pe democraie pluralist, fa de statele dominate de ideologia comunist. Statul democratic ofer cadrul legal i suportul politic cel mai
6 C., Brsan, Convenia European a Drepturilor Omului, vol.I, Drepturi i liberti, Ed. All Beck, Buc., 2005, p. 20 7 Pierre, Bercis, Guide des droits de lhomme, Ed. Hachette Education, Paris, 1993, p.11 8 Brsan, C. Convenia European a Drepturilor Omului, vol.1, Drepturi i libertati, Buc, 2005, pag 22

adecvat recunoaterii i garantrii drepturilor omului. ntr-un stat democratic, accentul se pune pe recunoaterea drepturilor individuale, n primul rnd a celor civile i politice, individul beneficiind de o larg posibilitate de manifestare n societate. Regimurile comuniste au recunoscut doar formal drepturile omului, acestea fiind lipsite de garanii juridice. Accentul s-a pus pe drepturile colective (drepturile poporului), drepturi cu caracter economic i social, n detrimentul drepturilor individuale, civile i politice, acestea din urm fiind complet suprimate. 1.3. Nivelul dreptului pozitiv Al treilea nivel de analiz presupune abordarea drepturilor omului ca drept pozitiv, acesta reprezentnd totalitatea instrumentelor internaionale care consacr i protejeaz asemenea drepturi, precum i mecanismele instituionale de garantare a respectrii lor. Dreptul pozitiv nu ar putea s existe, ns, fr bazele filosofice ale noiunii de drepturile omului, fr expresia ei politic sau fr discuiile diplomatice. Dreptul pozitiv recunoate subiectelor de drept - persoane fizice i juridice - anumite prerogative, denumite drepturi subiective, pe care acestea le pot valorifica n cadrul unui raport juridic concret, apelnd, n caz de nevoie, la fora de constrngere a statului. Nu toate drepturile subiective sunt considerate, ns, drepturi ale omului. Exist o categorie specific de prerogative pe care o societate le consider eseniale pentru statutul juridic al persoanei, reglementate, de regul, de legea suprem a statului, Constituia. Este vorba de drepturile subiective fundamentale care constituie, de altfel i obiectul de reglementare a tratatelor internaionale n domeniul drepturilor omului. Drepturile fundamentale sunt drepturi absolute, opozabile tuturor, respectiv att puterii publice, ct i celorlalte subiecte de drept, care sunt inute s le respecte. De asemenea, aceste drepturi au un caracter imprescriptibil, titularul lor avnd ntotdeauna posibilitatea de a le apra pe calea unei aciuni n justiie. Drepturile omului sunt cunoscute n dreptul intern sub denumirea de liberti publice i desemneaz drepturile omului incorporate n normele constituionale. La nivel internaional, se folosete termenul de drepturile ale omului, semnificnd o valoare recunoscut universal. Acestea reprezint un standard minim de drepturi pe care orice stat se oblig fa de comunitatea internaional, prin tratatele pe care le ncheie, s le asigure tuturor persoanelor aflate n spaiul suveranitii lor. O alt distincie operat de dreptul pozitiv este cea ntre drepturile omului i drepturile ceteanului. Drepturile omului reprezint o categorie general, ce cuprinde drepturile oricrei persoane (ceteni, strini, apatrizi, refugiai, chiar i rezideni ilegali). Drepturile ceteanului sunt 10

drepturi specifice unei persoane care este legat de un anumit stat printr-un raport de cetenie. Acestea includ i drepturile politice de care nu pot beneficia dect cetenii unui stat: drepturi electorale, dreptul de a ocupa anumite funcii publice, dreptul de a nu fi extrdat, dreptul la protecie diplomatic . n concluzie, drepturile omului, ca drept pozitiv, constituie un ansamblu de norme juridice internaionale prin care sunt recunoscute individului atribute i faculti care i asigur demnitatea, libertatea i dezvoltarea personalitii sale i care beneficiaz de garanii instituionale adecvate.9 2. Generaiile drepturilor omului n funcie de succesiunea apariiei lor n timp, drepturile omului se clasific n trei categorii10: drepturi civile i politice ( prima generaie de drepturi- s-au impus primele n cadrul luptei mpotriva absolutismului feudal), drepturi economice, sociale i culturale (a doua generaie de drepturi) i drepturi de solidaritate (a treia generaie de drepturi). Cele trei categorii de drepturi sunt interdependente i formeaz un tot unitar, fr a se putea delimita o ierarhie n cadrul lor, fiind difereniate doar de msura n care pot fi transpuse n practic. 2.1. * Caracteristicile drepturilor civile i politice:

sunt drepturi individuale, ce implic libertatea de alegere i aciune a individului n cadrul societii, asigur dezvoltarea democratic a unei societi n dimensiunea sa politic;

* *

pot fi formulate n termeni precii, clari, n texte juridice; implic obligaii corelative determinate, concrete, n sarcina statului, respectiv obligaia negativ a acestuia de a se abine de la orice act care ar mpiedica libera exercitare a drepturilor i o obligaie pozitiv , aceea de a adopta msurile necesare pentru asigurarea proteciei i aplicrii imediate a acestor drepturi.

pot fi incluse n dreptul pozitiv i garantate prin mijloace jurisdicionale, att n ordinea intern ct i la nivel internaional. Sunt drepturi civile i politice: dreptul la via, libertate i integritate a persoanei, dreptul la

egal ocrotire din partea legii, dreptul individului de a fi recunoscut ca subiect de drept, dreptul la cetenie, dreptul la via privat, dreptul la libertatea de gndire, contiin i religie, dreptul de a ncheia o cstorie, dreptul de asociere, libertatea de circulaie, drepturi electorale, dreptul la azil. Drepturile civile i politice au fost reglementate n declaraiile revoluiilor burgheze, n
9 T. Buergenthal.; R. Weber - Dreptul internaional al drepturilor omului, Ed.All Educational, Bucureti,1996, pag 25 10 Robertson, A.H. i Merrils, J.G. Human Righs in the World, Ed. Manchester University Press, Manchester,1992

11

constituiile naionale ncepnd cu sec.XIX , n primele proclamaii ale ONU ( Declaraia Universal a Drepturilor Omului, 1948), n Pactul ONU privind Drepturile Civile i Politice (l966), n Convenia European a Drepturilor Omului (l950), n Convenia American a Drepturilor Omului (1969), n Carta african a drepturilor omului i ale popoarelor (1981) i n Convenia Drepturilor omului i a Libertilor Fundamentale a Comunitii Statelor Independente (1995). 2.2 Caracteristicile drepturilor economice, sociale i culturale: * * sunt drepturi individuale; au un coninut mai vag, ceea ce face dificil incorporarea lor n dreptul pozitiv i

garantarea prin mijloace jurisdicionale; * fa de aceste drepturi statului i revine o obligaie corelativ de angajament i nu de rezultat, constnd n asigurarea progresiv a acestor drepturi; * nu pot fi transpuse imediat n practic, ntruct gradul lor de aplicare depinde de potenialul economic i de politica economico-social a fiecrui stat; * la nivel internaional nu exist, n principiu, mecanisme jurisdicionale pentru garantarea acestor drepturi; sistemul de control al aplicrii lor n ordinea intern a statelor const ntr-o procedur de prezentare periodic a unor rapoarte informative de ctre state, care urmeaz s fie analizate de ctre comisii specializate, competente s adreseze recomandri statelor. n ultima vreme, se ncearc garantarea prin mijloace jurisdicionale i a drepturilor economice, sociale i culturale. Garantarea este asigurat, n principal, pentru acele drepturi care au o natur mixt, fiind n acelai timp drepturi economice, sociale i culturale, dar i drepturi civile i politice. De exemplu, dreptul la instruire i educaie este un drept cultural, dar reprezint n acelai timp o varietate a dreptului la libertatea de contiin i gndire, care este un drept cu caracter civil i politic. n mod similar, dreptul de asociere ntr-un sindicat este un drept social, dar i o modalitate a libertii de asociere, care aparine categoriei drepturilor civile i politice11. Sunt drepturi economice, sociale i culturale: dreptul la munc, dreptul la asigurare social, dreptul de asociere, dreptul la sntate, dreptul la educaie, dreptul de a participa la viaa cultural, dreptul de proprietate intelectual. Aceast categorie de drepturi a fost reglementat n Pactul ONU privind Drepturile Economice, Sociale i Culturale (1966), n Carta Social European (l961), n Carta african a
11 Vezi Fr. Sudre, op.cit., pag .105

12

drepturilor omului i ale popoarelor (1981). De asemenea, n cadrul Organizaiei Internaionale a Muncii funcioneaz un mecanism de monitorizare a modului n care statele respect standardele internaionale referitoare la munc. 2.3 Caracteristicile drepturilor de solidaritate Drepturile de solidaritate, cunoscute i sub denumirea de drepturi ale umanitii, sau de drepturi ale colectivitii s-au conturat recent n dreptul internaional i muli autori contest caracterul de drept pozitiv al acestora, susinnd c, asemenea drepturi constituie cel puin n perioada actual - deziderate, aspiraii ale umanitii. Este adevrat c nu pot fi asigurate garanii juridice unor drepturi cum sunt dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu nconjurtor sntos, sau dreptul de a beneficia de cuceririle tiinei i tehnicii, ns, prevederea lor n convenii internaionale le confer caracterul de norme juridice: * * sunt drepturi ale colectivitii, titularul acestora fiind considerat, umanitatea; datorit caracterului vag al obiectului lor, aceste drepturi nu pot fi nsoite de garanii

jurisdicionale; * titularii obligaiilor corelative drepturilor de solidaritate sunt: statele, organizaiile

internaionale guvernamentale i alte entiti ce formeaz comunitatea internaional; acestora le revine att o obligaie negativ, de a nu afecta prin aciunile lor substana drepturilor, ct i o obligaie pozitiv, de a promova i proteja drepturile de solidaritate, asigurnd un cadru internaional propice realizrii ntregului ansamblu al drepturilor. O situaie particular este cea a dreptului la autodeterminare a popoarelor, care este un drept colectiv, prevzut n constituiile statelor i n convenii internaionale ( Pactele ONU din 1966). Acest drept a fost formulat dup cel de-al doilea rzboi mondial i recunoscut popoarelor din fostele colonii pentru a justifica lupta lor pentru cucerirea independenei. Era considerat un drept tranzitoriu, de care un popor se poate prevala pn n momentul constituirii sale ca stat independent. n aceast accepiune a fost reglementat, de exemplu, n Carta african a drepturilor omului i ale popoarelor. n nelesul su actual, dreptul la autodeterminare reprezint un drept al poporului constituit ntr-un stat, de a-i alege sistemul su politic i de a dispune, n mod liber, de resursele sale economice i naturale. 3. Definitia dreptului international al drepturilor omului

13

Dreptul internaional al drepturilor omului se poate defini ca fiind ansamblul regulilor juridice care reglementeaz protecia persoanelor i a grupurilor mpotriva nclcrilor de ctre guverne a drepturilor garantate internaional, precum i promovarea acestor drepturi . Din definiia citat rezult c aceast ramur/instituie a dreptului internaional urmrete trei direcii principale: promovarea, protecia i garantarea drepturilor omului.
13 12

Promovarea presupune aciunea individual i comun a statelor, de afirmare i dezvoltare a drepturilor omului, aciune ce se concretizeaz n:

schimbul de informaii i experien n domeniul drepturilor omului, realizat n cadrul conferinelor internaionale ce reunesc un numr mare de state;

informarea organizaiilor internaionale despre respectarea drepturilor omului pe plan naional;

demersurile ntreprinse de ctre state i organizaii internaionale n vederea ncheierii de tratate internaionale n domeniul drepturilor omului.

Scopul promovrii drepturilor omului este crearea unui cadru internaional care s susin n plan intern aciunile statelor pentru respectarea i protecia drepturilor omului. Forul care desfoar cea mai complex activitate de promovare a drepturilor omului la nivel internaional este O.N.U. Protecia drepturilor omului se realizeaz, n primul rnd, la nivel naional prin adoptarea unei legislaii corespunztoare care s reglementeze drepturile i libertile fundamentale ale omului. La nivel internaional, protecia drepturilor omului se asigur prin ncheierea de tratate n domeniu i crearea unor instituii competente s monitorizeze aplicarea i respectarea acestor tratate n ordinea intern a statelor.

12 Th. Buegenthal, ; R. Weber op.cit, p.1 13 V. Duculescu - Protecia juridic a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucureti,1998;

14

Fr constituirea unor garanii efective, drepturile omului nu pot fi eficient protejate. Doar mecanismele cu caracter jurisdicional pot oferi individului ci eficiente pentru restabilirea drepturilor nclcate i pentru repararea prejudiciilor suferite ca urmare a acestor nclcri. Garantarea drepturilor implic posibilitatea titularului acestora de a se adresa cu aciuni n justiie, pentru aprarea drepturilor sale. La nivel internaional, asemenea instituii cu competene jurisdicionale, n materia drepturilor omului sunt: Curtea European a Drepturilor Omului (Consiliul Europei), Curtea Interamerican a Drepturilor Omului (Organizaia Statelor Americane).

Cap.II. CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI SI MECANISMUL DE CONTROL AL RESPECTARII DREPTURILOR 1. Conventia Europeana a Drepturilor Omului ( 1950) Conventia pentru protectia Drepturilor Omului i al Libertatilor Fundamentale 14 a fost elaborata in cadrul Consiliului Europei15. Ea a fost deschisa pentru semnare la Roma pe data de 4 noiembrie 1950 i a intrat in vigoare in septembrie 1953. Obiectivul autorilor a fost de a face primii pasi pentru implementarea colectiva a unor drepturi enuntate in Declaratia Universal a Drepturilor Omului din 1948 adoptat in Organizatia Natiunilor Unite. Conventia, completat in timp cu un set de protocoale aditionale, reglementeaza o serie de drepturi civile politice, dup cum urmeaza16: I. Drepturi intangibile sau absolute( nederogabile): 1.Dreptul la via (art.2 din CEDO); 2.Dreptul de a nu fi supus toturii, tratamentelor i pedepselor inumane sau degradante (art.3 din CEDO); 3.Dreptul de a nu fi inut n sclavie, sau servitute i de a nu fi supus muncii forate sau obligatorii (art.4 din CEDO); 4. Dreptul la neretroactivitatea legii penale (art.7, din CEDO);
14 Moroianu Zltescu, I. i alii (coord.) - Principalele instrumente internaionale privind drepturile omului la care Romnia este parte, instrumente universale i regionale, vol. I i II, IRDO, Bucureti, 2004 15 Despre Consiliul Europei ca organizatie pentru drepturile omului vezi J-L Burban. - Le Conseil de lEurope, ed.II, P.U.F., Paris,1993 16 dup Fr. Sudre, op.cit. i V.Berger., Jurisprudena Curii Europene a Drepturilor Omului, IRDO, Buc.,2004

15

5. Abolirea pedepsei cu moartea pe timp de pace (prot nr. 6 al CEDO) 6. Abolirea pedepsei cu moartea n orice circumstan (prot.ad. nr.13 al CEDO) II. Drepturi condiionale sau derogabile, care, dup specificul obiectului lor, se mpart n: Liberti fizice 1.Dreptul la libertate i siguran (art.5, din CEDO); 2.Dreptul de a nu fi privat de libertate pentru nendeplinirea obligaiilor contractuale (art.1, din Prot.ad.nr.4 ) 3.Dreptul la libera circulaie (art.2-4 din Prot.ad.nr.4 i art.1 din Prot.ad.nr.7) Drepturi judiciare sau de procedur 1.Dreptul la un proces echitabil (art.6 din CEDO) 2.Dreptul la recurs al persoanelor declarate vinovate printr-o hotrre de condamnare (art.2 din Prot.ad. nr.7) 3.Dreptul la despgubiri al persoanelor victime ale unor erori judiciare (art.3 din Prot.ad.nr.7) 4.Dreptul la respectarea principiului autoritii lucrului judecat n materie penal (art.4 din Prot.ad.nr.7) Drepturile la via personal 1.Dreptul la respectarea vieii private i de familie, a domiciliului i a corespondenei (art.8 din CEDO), 2.Dreptul de a ncheia o cstorie (art.12 din CEDO ) 3. Egalitatea n drepturi a soilor (art.5 din Prot.ad. nr.7) Liberti spirituale 1.Dreptul la libertatea de gndire, contiin i religie (art.9 din CEDO); 2. Dreptul la libertatea de exprimare (art.10 din CEDO); 3. Dreptul la instruire (art.2, din Prot.ad.nr.1); 4.Dreptul prinilor de a le fi respectate convingerile privind educaia copiilor lor (art.2, din Prot.ad.nr.1); Libertile de aciune colectiv 1.Dreptul la libertatea de reuniune panic i asociere (art.11 din CEDO); 2.Drepturi electorale (art.3 din Prot.ad.nr.1); Dreptul la respect pentru bunuri 1. Dreptul de proprietate (art.1, Prot.ad.nr.1); Drepturi indirecte: 1. Drepturi derivate: n favoarea strinilor i a deinuilor; 16

2. Drepturi complementare - care nu au o existen independent iar individul nu se poate prevala de ele dect n legtur cu alte drepturi garantate de CEDO sau de legi interne ale statelor: 2.1.Dreptul la nediscriminare pe criterii de sex, ras, culoare, limb, religie, opinie, origine naional sau social, etc.n legtur cu orice drept garantat de CEDO (art.14 din CEDO); 2.2 Interdicia general de nediscriminare n baza unei legi interne (art.1din prot ad.nr.12) 2.3.Dreptul la un recurs efectiv n dreptul intern (art.13 din CEDO). Pe lang consacrarea unei serii de drepturi si libertati civile i politice, Conventia a prevzut i un sistem de aplicare a obligatiilor asumate de statele contractante. Trei institutii au fost create in acest sens: Comisia Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1954), Curtea Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1959) i Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, ultimul organ fiind alcatuit din minstri afacerilor interne externe ai statelor membre sau reprezentantii lor. Conform Conventiei, in forma ei initial, statele contractante i, in cazul in care acestea au acceptat dreptul la cererea individuala, reclamantii individuali (persoane fizice, grupuri de persoane sau organizatii neguvernamentale) ar putea depune plangeri impotriva statelor contractante privind pretinsele incalcari ale drepturilor garantate de Conventie. Plangerile au construit la inceput obiectivul unei examinari preabile de catre Comisie, care se pronunta asupra admisibilitati lor. Dac cererile erau declarate admisibile i nu se ajungea la o reglementare amabila, Comisia redacta un raport prin care stabilea faptele i isi exprima opinia cu privire la fondul cauzei. Raportul se transimtea Comitetului de Minitri. Daca statul impotriva caruia era indreptata plngerea accepta jurisdicia obilgatorie a Curtii, Comisia i/sau orice stat contractant interesat dispunea de o perioada de trei luni dupa transmiterea raportului catre Comitetul de Minitri pentru a aduce cazul in fata Curtii in vederea unei hotarari obligatorii, finale. Persoanele fizice nu aveau dreptul sa sesizeze Curtea. Dac o cauz nu era deferita Curtii, Comitetul de Minitri hotara dac a avut loc o incalcare a Conventiei i, daca cazul, acorda satisfactie echitabila victimei. Comitetul de Minitri era responsabil, de asemenea, de supravegherea executarii hotararilor Curtii17. 2. Evolutiile ulterioare De la intrarea in vigoare a Conveniei au fost adoptate unsprezece Protocoale. Protocoalele nr.1, 4, 6 si 7 la Conventie au adugat i alte drepturi i libertati celor garantate, iar Protocolul nr. 2
17 Pe larg despre procedura clasica in fata institutiilor de la Starsbourg, C.L. Popescu.- Protecia internaional a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucureti, 2001

17

a conferit Curii puterea de a da avize consultative. Protocolul nr. 9 a dat posibilitatea reclamanilor (persoane fizice) s inainteze cererilor lor Curii dup ratificarea de ctre statul prat i acceptarea de ctre un comitet de selectare. Protocolul nr. 11 are structurat mecanismul de control. Celelalte protocoale se refereau la organizarea i procedura in fata institutiilor Conveniei. Incepnd cu anul 1980, datorit creterii constante a numarului de cauze aduse in fata institutiilor Conveniei, a devenit mult mai dificil s se menin durata procedurilor in limite acceptabile. Problema a fost agravat prin aderarea noilor state contractante incepnd cu anul 1990. Numrul de cereri inregistrate anual la Comisie a crescut de la 404 in 1981 la 2, 037 in 1993 si la 4750 in 1997. Pe de alta parte, in 1997 numrul de dosare neinregistrate sau inregistrate provizoriu la Comisie in fiecare an a crescut la peste 12.000. In cazul Curii statistica a reflectat o situaie similar, cu un numar de cazuri inaintate anual crescand de la 7 in 1981 la 52 in 1993 si la 119 in 1997. Numarul de cazuri in crestere a adus la dezbateri de durat asupra necesitatii reformarii mecanismului de control creat de Convenie. La inceputul discuiilor, prerile erau imparite in ceea ce priveste sistemul ce trebuia adoptat. In cele din urma soluia adoptat a fost crearea unei Curi unice permanente. Scopul a fost de a simplifica structura pentru a scurta durata procedurii i, in acelas timp de a consolida caracterul juridic al sistemului, fcndu-l pe deplin obligatoriu si abolind rolul decizional al Comitetului de Ministri. La 11 mai 1994 a fost deschis pentru semnare Protocolul nr. 11 la Convenia Europeana a Drepturilor Omului care restructura mecanismul de control.18

3 . Noua Curte Europeana a Drepturilor Omului 3.1 . Perioada de tranzitie Protocolul nr.11 prevedea ratificarea sa de ctre toate statele contractante si a intrat in vigoare la un an dupa depunerea ultimei ratificari. Instrumentele de ratificare au fost depuse la Consiliul European in octombrie 1997, dupa o perioad de pregatire de un an in timpul creia au fost alei judecatorii i au fost organizate mai multe intalniri pentru a se lua msurile necesare de organizare i procedur si instruirea Curtii. Astfel, judecatorii au ales presedintele, doi vicepresedinti
18 Agentia de Monitorizare a Presei Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare, 2001, pag. 27

18

( care sunt i presedinti de sectiuni), doi preedinti de sectiuni, patru vice preedinti de sectiuni, un grefier i doi grefieri adjuncti i au elaborat un proiect nou al Regulamentului Curtii. Noua Curte Europeana a Drepturilor Omului a inceput sa functioneze la 1 noiembrie 1998. O dat cu intrarea in vigoare a Protocolului nr. 11 la 31 octombrie 1998 vechea Curte i-a incetat functionarea. Totusi conform Protocolului nr.11, Comisia va continua timp de un an (pana la 31 oct. 1999) s examineze cererile pe care le-a declarat admisibile anterior datei de intrare in vigoare a Protocolului nr.1119 3.2. Organizarea Curtii20 Curtea European a Drepturilor Omului, instituita conform modificarilor aduse Conventiei, este alcatuit dintr-un numar de judecatori egali cu cel al statelor contractante ( la acel moment 40). Nu exist nici o restrictie in ceea ce priveste numarul de judecatori de aceiai nationalitate. Judecatorii sunt alei de Adunarea Parlamentar a Consiliului Eurpoei pentru un termen de 6 ani. Mandatul a jumatate dintre judecatorii alei la primele alegeri va expira dupa trei ani, astfel incat s se asigure reinnoirea mandatului unei jumatati dintre judecatori la fiecare trei ani. Judecatorii isi exercita functiile la Curte in nume propriu i nu reprezinta nici un stat. Ei nu se pot angaja in nici o activitate incompatibil cu independenta sau impartialitatea lor sau cu cerintele unei functii permanente. Mandatul lor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani. Curtea plenar ii alege presedintele, doi vicepreedinti i doi preedinti de sectiune pentru o perioada de trei ani. Conform regulamentului sau, Curtea este impartit in patru sectiuni, a caror component, stabilit pentru trei ani, trebuie s fie echilibrat atat din punct de vedere geografic, cat i al reprezentarii sexelor, tinandu-se cont, in acelasi timp, de diferitele sisteme de drept ale statelor contractante. Fiecare sectie este condus de un presedinte secondat de vicepresedinte, acesta din urma fiind ales de membrii sectiei pe o durat de trei ani. In cadrul fiecareia sectiuni sunt create comitete din trei judecatori pentru o perioad de douasprezece luni.Comitetele sunt un element important de structura deoarece ele sunt responsabile in mare masura de activitatea de selectare, care era efectuata anterior de catre Comisie. In fiecare sectiune sunt constituite camere in componenta carora intra apte membri dupa principiul rotatiei, preedintele sectiunii si judecatorul ales din statul in cauza fiind prezenti de drept. Daca acesta din urma nu este membru al sectiunii, el judec in calitate de membru de drept al camerei. Membrii sectiunii care nu sunt membri titulari ai camerelor, judec in calitate de membri
19 Pe larg despre Curtea Europeana a Drepturilor Omului : M.Voican, R. Burdescu, Gh. Mocua Curi internaionale de justiie, Ed. All Beck, Bucureti, 2000 20 M. Voicu op.cit. pag. 41

19

supleanti. Marea Camera, alcatuit din aptesprezece judecatori, este constituit pentru trei ani. Pe lang membrii de drept, exista preedintele, vicepreedintii si preedintii sectiunii. Marea Camer este format prin rotatie pe baza a doua grupuri, care vor alterna la fiecare noua luni. Componenta acestor grupuri urmarete s pastreze echilibru geografic i s tina cont de diferitele sisteme jurdice existente in statele contractante. 3.3. Procedura in fata Curtii21 3.3.1. Chestiuni generale Orice stat contractant sau persoan, care pretinde a fi victima unei incalcari a Conventiei, poate depune direct la Curtea de la Strasbourg o cerere (statala sau individuala) prin care invoc o inclcare de ctre un stat contractant a unuia dintre drepturile garantante de Conventie. O not informativ pentru reclamanti i formulare de cereri pot fi obtinute de la Grefa. Procedura in fata noii Curti Europene a Drepturilor Omului este contradictorie i public. Audientele sunt, in principiu publice, cu exceptia cazurilor cnd camera /Marea Camer ia o alt decizie in situatii exceptionale. Memoriile i alte documente inaintate Grefei Curtii de ctre prti sunt accesibile publicului. Reclamantii individuali pot inainta ei inii cererile, dar se recomand s fie reprezentati de un avocat, i chiar se cere acest lucru pentru audiente sau odata ce a fost adopatat o decizie ce declara cauza admisibil. Consiliul Europei a elaborat un sistem de acordare a asistentei juridice pentru reclamanti care au resurse insuficiente. Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza si engleza, dar cererile pot fi scrise in una din limbile oficiale ale statelor contractante. Odat ce cererea a fost declarat in una din limbile oficiale ale Curtii, cu exceptia cazurilor cnd preedintele camerei/Marii Camere va autoriza utilizarea, continuarea se va face in limba in care s-a facut cererea. 3.3.2 Procedura referitoare la admisibilitate22

21 M. Voicu op.cit. pag. 46 22 R. Dinc Cereri n faa C.E.D.O. Condiii de admisibilitate, Ed. All Beck, Bucureti, 2001

20

Mecanismul de control european este construit pe principiul subsidiaritii protecia individului se realizeaz n primul rnd la nivel naional. Instituiile de la Strasbourg intervin doar n subsidiar, n cazul n care statul nu a reuit s remedieze la nivel naional nclcrile drepturilor convenionale. Sunt relevante n acest sens cele dou condiii de procedur cerute pentru admiterea unei plngeri individuale sau statale: conform art. 35 (par.1), Curtea nu poate fi sesizat dect dup epuizarea prealabil de ctre reclamant a cilor de recurs interne(1) i ntr-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive(2). Convenia prevede o serie de condiii de admisibilitate impuse exclusiv plngerilor individuale. Curtea nu va reine o plngere care este anonim (1) sau care relev un mod abuziv de folosire a dreptului de recurs internaional (2). De asemenea, va fi respins o plngere individual care este esenial aceeai cu o plngere examinat anterior de ctre Curte, sau care a fost supus examinrii de ctre o alt instan internaional, de anchet sau de conciliere, n cazul n care aceasta nu conine fapte noi. (3) . Prin prevederea acestei condiii se urmrete evitarea adoptrii unor decizii contradictorii privind aceleai fapte i a suprapunerii jurisdiciei Curii cu cea a altor instane sau organisme internaionale (Curtea European de Justiie, Comitetul drepturilor omului - ONU etc). Respingerea unei plngeri individuale poate fi determinat i de incompatibilitatea acesteia cu dispoziiile convenionale (4). Incompatibilitatea semnific lipsa de competen a organelor de control european de a examina o plngere individual care nu ndeplinete anumite condiii. Condiiile pot s vizeze statul prt, reclamantul sau dreptul invocat. Curtea va respinge totodat un recurs individual dac constat c acesta este vdit nefondat. O decizie de respingere pentru acest motiv se va pronuna n urma unei examinri sumare a cazului care relev absena evident a existenei unei nclcri a dreptului invocat. Fiecare cerere individuala este repartizata unei sectiuni, al carei preedinte numete un raportor. Dupa o examinare prealabila a cauzei, raportorul decide dac aceast trebuie solutionat de un comitet alcatuit din trei membri sau de o camer. Un comitet poate in unanimitate s declare o cerere inadmisibila sau sa o scoata de pe rolul Curtii cand o astfel de decizie poate fi luat fr vreo alt examinare. In afar de cererile care le sunt atribuite in mod direct de ctre raportori, camerele judec i cererile individuale care nu au fost declarate inadmisibile de catre un comitet alcatuit din trei membri, precum i cererile statale. Camerele se pronunt atat asupra admisibilitatii, cat i asupra fondului cauzelor, in general prin decizii separate sau, cand este cazul, prin decizii unice privind mai 21

multe cauze. Camerele pot in orice moment s-si decline competenta in favoarea Marii Camere atunci cand ridica o problem importanta relativa la interpretarea Conventiei sau cand solutionarea unei chestiuni ar putea fi in contradictie cu o hotarare luata anterior de ctre Curte, cu exceptia cazurilor cand una dintre parti se opune intr-un interval de o luna, incepand de la notificarea intentiei camerei de declinare a competentei. Prima faza a procedurii este in general scris, chair daca uneori camera poate lua decizia de a tine o audient, caz in care se vor face, de asemenea, referiri la fondul cauzei. Horarrile camerei referitoare la admisibilitate, care sunt luate prin majoritate de voturi, trebuie sa fie motivate i facute publice. 3.3.3.Procedura referitoare la fond23 Dupa ce camera a decis s admita cererea, ea poate invita partile s prezinte probe suplimentare i s depun observatii scrise, inclusiv o eventual cerere pentru satisfactie echitabil din partea reclamantului, i s organizeze o audienta public cu privire la fondul cauzei. Dupa admiterea cererii este posibila o reglementarea amiabil a cauzei, in interesul prtilor implicate. In timpul procedurii referitoare la fond, negocierile purtate in vederea asigurarii unei reglementari amiabile pot fi purtate prin intermediul Grefierului. Negocierile de reglementare amiabil sunt confidentiale. Preedintele camerei poate, in interesul unei administrari corecte a justitiei, s invite sau s autorizeze orice stat contractant, care nu este parte la procedura, sau orice persoana interesat, care nu este reclamant, s depun observatii scrise, i, in circumstante exceptionale, s ia parte la audient. Un stat contractant, al crui cetatean este reclamant intr-o cauz, poate interveni de drept. 3.4 Hotararile Curii 24 Camerele hotrasc cu majoritate de voturi. Orice judecator care a luat parte la examinarea dosarului are dreptul s anexeze la hotarare fie opinia sa separat concordant sau disident, fie o simpl declaraie de disociere. Intr-un termen de trei luni de la adoptarea horararii de ctre camer, oricare dintre pri poate
23 Agentia de Monitorizare a Presei - Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare, 2001, pag. 28 24 C. Birsan Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol II. Procedura in fata Curtii. Executarea hotararilor, Ed. C.H. Beck, Buc, 2006

22

cere trimiterea cauzei la Marea Camer, dac prin aceasta se ridic o problem important relativ la interpretarea sau la aplicarea Conventiei, ori a protocoalelor sale, sau o problem grav cu carater general. Astfel de cereri sunt examinate de un colegiu al Marii Camere format din cinci judecatori din care fac parte Preedintele Curtii, preedinti de seciuni, cu exceptia preedintelui seciunii careia ii apartine camera ce a luat hotararea, precum i un alt judecator ales prin rotaie dintre judecatorii care nu erau membri ai camerei iniiale. O hotrre a unei camere devine definitiv la expirarea termenului de trei luni sau mai devreme, dac partile declar c nu au intentia de a cere retrimiterea cauzei la Marea Camer, ori in cazul in care colegiul de cinci judecatori a respins cererea prii. In cazul in care colegiul accept cererea, Marea Camer se pronunt prin majoritate printr-o hotrare care este definitiv. Toate hotrrile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele prate in cauz. Comitetul de Minitri al Consiliului Europei este responsabil de supervizarea executarii hotrarilor. Astfel, Comitetul de Minitri trebuie s verifice dac statele in privinta crora Curtea a hotart c au incalcat Conventia, au luat masurile necesare pentru a indeplini obligatiile specifice sau generale ce decurg din hotrarile Curii.

3.5. Avize consultative Curtea poate, la cererea Comitetului de Ministri, s dea avize consultative cu privire la problemele de drept ce in de interpretarea Conventiei i a Protocoalelor. Decizia Comitetului de Ministri de a cere Curii un aviz consultativ este adoptat cu majoritate de voturi. Cererile de avize consultative sunt examinate de Marea Camera, care le adopt cu majoritate de voturi. Orice judecator poate anexa la acestea opinia sa separat - concordant sau disident - sau o simpl declaraie de dezacord25 Cap.III ANALIZA DREPTULUI LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE PRIN PRISMA PRACTICII CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI 1. Continutul Articolului 10 din Conventie - Libertatea de exprimare
25 ibidem pag.29-32

23

1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie i libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice i fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedeca statele sa supuna socieatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertai ce comporta indatoriri i responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, resrtrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau sigurana publica, apararea ordinii i prevenirea infraciunilor, protecia sntaii sau a moralei, protecia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedeca divulgarea de informaii confideniale sau pentru a garanta autoritatea i imparialitatea puterii judecatoreti. Libertatea de exprimare, aparata de articolul 10, ocupa un loc aparte printre drepturile garantate de Conventie. Intr-adevar, ea sta chiar la baza notiunii de "societate democratic" ce sintetizeaza sistemul de valori pe care este cladit Conventia. Aceasta importan cu totul deosebit a articolului 10 a fost subliniat de Curte pentru prima dat in cauza Handyside c. Regatului Unit26 (1979), ideea fiind reluat apoi constant in toate cauzele ulterioare. Astfel, "libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din condiiile primordiale ale progresului sau i ale implinirii individuale a membrilor sai. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acopera nu numai "informaiile" sau "ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci i acelea care ofenseaza, ocheaz sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerinele pluralismului, toleranei i spiritului deschis in absenta crora nu exist "societate democratic". 27 Curtea Europeana afirm astfel ideea c democratia nu se rezum la domnia opiniei majoritaii, ci implic intr-o egal masur respectul pentru minoritai, tolerarea manifestarilor izolate sau excentrice, necesitnd abordarea relatiei individ-colectivitate dintr-o perspectiv liberal. In acelai timp, in opinia Curii Europene, libertatea de exprimare serveste un dublu deziderat: acela al implinirii individuale a fiecaruia, reprezentand deci un aspect al principiului general al autonomiei 26 In cazul Handyside, Curtea a statuat in 1976, ca interdictia impusa de catre autoritatile britanice asupra cartii
intitulate "Little Red School Book" in baza legii privind publicatiile obscene, e conforma cu limitarile admise in articolul 10, paragraful 2, cu privire la protectia moralei. In respectiva hotarare - ca si in hotararea ulterioara referitoare la Sunday Times - Curtea a subliniat importanta libertatii de exprimare intr-o societate democratica: "Libertatea de exprimare reprezinta una dintre bazele fundamentale ale unei astfel de societati, una dintre conditiile esentiale pentru progresul ei si pentru dezvoltarea oricarei persoane. Fiind supusa paragrafului 2 al articolului 10, aceasta se aplica nu numai "informatiilor" sau "ideilor" care sunt primite in mod favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, dar si acelora care jignesc, socheaza sau deranjeaza statul ori o parte a populatiei. Acestea sunt cerintele acelui pluralism, acelei tolerante si acelor vederi largi fara de care nu exista o societate democratica. 27 V.Berger op.cit, pag 253

24

individuale in raport cu societatea; in acelasi timp, libertatea de exprimare prezinta o insemnat funcie instrumental, constituind un mijloc extrem de util de asigurare a bunei functionari a unei societati deschise i pluraliste, i in special a unei democratii reprezentative. Asa cum se va vedea in continuare, aceasta a doua justificare pare s cantareasc mai greu, ea determinand protectia sporit pe care instanta de la Strasbourg o acorda liberei discutari a subiectelor ce prezinta un interes public Dreptul garantat de articolul 10 nu este insa unul absolut. Paragraful 2 permite restrangerea exercitarii acestuia in ipoteza in care folosirea libertaii de exprimare este indreptata impotriva anumitor valori, pe care statul le poate in mod legitim, apara, sau chiar impotriva democraiei insai. Restrictiile aduse libertaii de exprimare vor fi insa controlate de Curtea Europeana prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozitiilor articolului 10 din Conventie cristalizate in cadrul jurisprudentei referitoare la acestea.28 Chiar daca organele de la Strasbourg (Comisia si Curtea) nu au urmat intotdeauna in solutiile de speta abordarea favorabila libertaii de exprimare anunata in cauza Handyside, fiind uneori criticate de doctrina de specialitate pentru acest lucru, rolul proeminent al dreptului la libera exprimare a fost constant afirmat cel putin la nivel de principiu, el trebuind sa calauzeasca orice analiza a vreunei restrangeri aduse acestei libertai. 29 2. Domeniul de aplicare al articolului 10 Principala caracteristic a modului in care este definit de catre Comisie si Curte domeniul libertaii de exprimare, din punctul de vedere al articolului 10, este tendinta acestora de a include in sfera paragrafului 1 o arie extrem de larga de forme de manifestare a dreptului, inclusiv mijloacele materiale si tehnice folosite pentru exercitarea acestuia. Practic, organele de la Strasbourg accepta cu mare uurinta incadrarea in sfera paragrafului 1, urmnd a diferentia formele de exprimare legitime de cele pe care statul are posibilitatea s le reprime pe baza criteriilor privind restrictiile prevazute in paragraful 2 (restrictiile trebuie s fie prevazute de legea intern, s urmareasc unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 2 i sa fie necesare, intr-o societate democratic, pentru atingerea acelor scopuri). Dreptul aprat de articolul 10 cuprinde, conform textului CEDO, "libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fr amestecul autoritatilor publice si fr a ine seama de frontiere". Trebuie artat c au fost considerate ingerine in exercitarea respectivei libertai situatii foarte variate cum ar fi: sanctionarea unor ziaristi pentru diferite afirmaii publicate in pres sau facute in timpul unor emisiuni televizate, refuzul autoritatilor de a distribui o anumit
28 Despre jurisprudenta Curtii cu privire la libertatea de exprimare - D. Micu Garantarea drepturilor omului,Ed. All Beck, Buc, 1998, Pag.92-110 29C. Brsan Convenia European a Drepturilor Omului, vol.1 Drepturi si libertati, Buc, 2005, pag 77

25

revist in cazarmile militare, arestarea unor persoane care protestau imparind manifeste in timpul unei defilari militare sau a unei conferinte pe teme militare, refuzul accesului unei persoane la informaii confideniale care o priveau aflate in posesia autoritatilor, confiscarea de ctre autoriati a tablourilor unui artist prezentate in cadrul unei expoziii, interzicerea difuzarii unui film, concedierea unei invatatoare datorit activitailor sale politice in cadrul Partidului Comunist German, imposibilitatea de a crea societati private de radio sau de televiziune din cauza monopolului detinut de stat in acest domeniu, interzicerea accesului in tara a unui lider politic strin pentru a-l impiedica s participe la o intrunire la care fusese invitat, i altele.30 In cauza Groppera Radio AG c. Elvetiei (1990), ce privea decizia autoritatilor elvetiene de a-i interzice societatii de radiodifuziune reclamante s retransmita prin cablu emisiuni emise din Italia, guvernul a sustinut c articolul 10 nu acopera difuzarea unor programe al caror continut, in special muzica usoar i mesaje publicitare, nu se incadreaza in notiunea de "informaii sau idei". Curtea a respins acest argument si a afirmat ca articolul 10 (1) este aplicabil i c nu trebuie s se faca vreo distinctie in funcie de continutul programelor.31 Libertatea de exprimare apar toate categoriile de informatii obiective, pluraliste si toate creatiile i ideile originale, oricare ar fi forma, suportul sau finalitatea acestora. De ea se bucur nu numai mijloacele de informare in mas, ci si toti cetaenii si creatorii tiinifici, literari sau artistici. Se includ deci in sfera protectiei articolului 10 cuvinte, imagini, sunete transmise prin intermediul suportului tiparit, al radioului, televiziunii, cinematografiei, etc. Desi nu exist inc o jurisprudent in acest sens, este cert c i informarea electronic difuzata prin Internet va fi acoperit de art.10. 32 Dup cum se vede, aria de acoperire a libertaii aprate de conventie este foarte larg, incluzand toate formele de discurs artistic, comercial sau referitor la probleme de interes public. Desigur, protectia efectiva acordat articolului 10 variaz in sensul ca legitimitatea ingerintelor statului in exercitarea libertatii de exprimare va fi apreciat in functie de valoarea diferit pe care Curtea o acord diferitelor mesaje transmise de titularii dreptului. Spre exemplu, asa cum se va vedea in cele ce urmeaz, formele de publicitate incluse intr-un discurs cu scop comercial vor beneficia de o protectie mult scazut fa de un discurs politic. Important de observat este insa faptul ca aceste deosebiri se realizeaza pe terenul paragrafului 2 al articolului 10, care obliga statul sa respecte in toate cazurile condiiile destul de stricte impuse de acesta.

30 M. Macovei (ed) - Hotrri ale Curii Europene a Drepturilor Omului, vol.1, 2 i 3, Ed. Polirom, Iai, 2000,
2001,2003; 31 Agentia de Monitorizare a Presei op.cit, pag.39 32 B.Selejan- Gutan op.cit, pag . 75

26

3. Restriciile ce pot fi aduse libertatii de exprimare Paragraful 2 al articolului 10 permite statului s aduc limitari formelor de manifestare a libertatii de exprimare cu condiia s respecte cerintele inpuse de Conventie pentru valabilitatea acestora. Odata stabilit aplicabilitatea articolului 10, deci dup ce s-a constatat c a avut loc o ingerien in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, Curtea afirm c limitarea adus de stat acestui drept este contractara Convenitei dac nu indeplineste cele trei condiii cumulative enumerate in pargraful 2: s fie prevazute de lege, s urmareasc cel puin unul dintre scopurile legitime prevazute de textul Conventiei i s fie necesar, intr-o societate democratic, pentru atingerea acelui scop. In momentul in care se constat neindeplinirea uneia dintre aceste conditii, Curtea va constata incalcarea Conveniei fr a mai continua examinarea celorlalte.33 3.1 Limitarea prevazuta de lege Ingerina adus libertaii de exprimare trebuie s se bazeze pe o dispozitie normativ existent in dreptul intern. Jurisprudena organelor de la Strasbourg a stabilit ce trebuie s se ineleag prin noiunea de "lege", aceasta constituind una dintre asa numitele "notiuni autonome" al caror continut difera de cel pe care l-ar putea avea in dreptul intern al diferitelor state parte la Conventie. Astfel, prin "lege" se intelege atat actul legislativ cu valoare normativ general ce eman de la puterea legiuitoare, cat i o norma cu o forta juridica inferioara legii in sens formal. Este acoperit notiunea de "lege" in sensul Conventiei inclusiv jurisprudenta, i acest lucru nu este valabil numai pentru tarile care au un sistem juridic de tip common law. In special in cazul acestora din urm, organele de la Strasbourg au apreciat ca prin "lege" in sensul Conventiei se poate intelege atat dreptul scris cat i cel nescris. De asemenea, in cauza Autronic c. Elvetiei (1990) au fost considerate drept "lege" in sensul Conventiei chair i norme apartinand dreptului international public. 34 Important este ins c dreptul intern care prevede posibilitatea unei ingerinte aduse libertatii de exprimare s indeplineasca dou conditii fundamentale: accesibilitatea i previzibilitatea. In lipsa acestora, constatat de Curtea de la Strasbourg, articolul 10 va fi incalcat chiar dac ingerinta este prevazuta de o lege in vigoare in ordinea juridica interna, ce emana de la Parlament. Curtea Europeana a avut ocazia, in cazul Sunday Times c. Regatului Unit (1979)35, s afirme
33 C. Brsan Convenia European a Drepturilor Omului, vol.1 Drepturi si libertati, Buc, 2005, pag 82 34 D.Gomien Introducere n Convenia European a Drepturilor Omului, IRDO, Bucureti,1993, pag 79; 35 V.Berger op.cit , pag 350

27

principiile de baz ce definesc noiunile de accesibilitate si previzibilitate a legii. Astfel, "trebuie in primul rand ca "legea" s fie suficient de accesibil; cetaeanul trebuie s poat dispune de informatii suficiente, tinand seama de circumstanele cauzei, in legatura cu normele juridice aplicabile intr-un caz dat. In al doilea rand, nu poate fi considerata drept "lege" decat o norm enuntat cu suficienta precizie pentru a-i permite cetateanului s-i adapteze conduita cerintelor legale; folosindu-se dac e nevoie de sfaturi competente, el trebuie s fie capabil s prevad, cu un grad de exactitate rezonabil inand seama de circumstanele cauzei, consecintele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecinte nu trebuie s fie previzibile cu o certitudine absolut; experienta dovedeste imposibilitatea acestui lucru. De altfel, desi certitudinea este de dorit, ea determina uneori o rigiditate excesiv; or legea nu trebuie s se poat adapta schimbarilor de situatie. Astfel, in mod inevitabil multe legi folosesc formule mai mult sau mai putin vagi, a cror interpretare i aplicare depind de practic36. Neclaritatea unei legi poate fi compensat de existenta in dreptul intern al statului in cauza a unei practici judiciare constante, care s permit realizarea obiectivului urmarit de conditia ca masura ce afecteaza libertatea de exprimare s fie prevazuta de lege, i astfel s se inlture arbitrariul i s se evite acordarea unei puteri discreionare autoritatilor statale. Exista domenii care prin natura lor nu permit existenta unei reglementari perfect riguroase, astfel incat este inerent existenta unor texte de lege cu un caracter mai general. Curtea a acceptat acest lucru in ceea ce priveste, de exemplu, normele juridice care apr morala sau cele care reglementeaza domeniul concurentei neloiale, in situatia in care reprimarea reclamantilor putea fi prevazut de acestia ca urmare a jurisprudentei existente in acel domeniu. In cazul Steel si altii c. R.U. (1998)37, Curtea Europeana a sugerat ca simpla prevedere in legea intern nu est suficienta, fiind necesar i conformitatea cu Conventia. 3.2.Scopul legitim urmarit Dupa ce a constatat ca ingerina adus libertaii de exprimare era prevazut de lege, Curtea European verifica daca ea urmarea unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 2 al articolului 10. In aceasta privina, trebuie observat c instanele europene nu se mulumesc s accepte existenta scopului legitim invocat de stat, ci procedeaza ele insele la o apreciere in urm careia va fi identificat acela dintre obiectivele enumerate in paragraful 2 care este cel mai relevant in
36 B.Selejan Gutan op.cit, pag 79 37 V. Berger op.cit, pag 359

28

circumstantele cauzei. Cand verific dac aceasta conditie a urmaririi unui scop legitim este indeplinita, Curtea Europeana tine seama de scopul ce a inspirat autoritatile de la care emana ingerinta la momentul instituirii acesteia, i nu de scopul pe care statul parat ar putea s il reconstituie ulterior pentru a justific masura in cursul procedurii de la Strasbourg. Este posibil i s fie reinute in aceeasi speta mai multe motive legitime care s justifice actiunea statului. De exemplu, in cazul Barfod c. Danemarcei (1989) in care un ziarist a fost condamnat pentru c a acuzat doi judecatori de lipsa de impartialitate in modul in care au rezolvat un litigiu fiscal, Curtea a retinut ca scopuri legitime din punctul de vedere al paragrafului 2 "protectia reputaiei judecatorilor" i, indirect "salvgardarea autoritatii puterii judecatoresti". 38

3.3. Masura necesara intr-o societate democratica Aceasta este cea mai importanta cerina pe care statul trebuie s o indeplineasca in

momentul in care restrange libertatea de exprimare a indivizilor. Organele de la Strasbourg au stabilit o serie de principii legate de interpretarea acestei notiuni, deoarece ea este cel mai adesea determinanta pentru stabilirea unor concluzii de incalcare sau nu a Conventiei. Analiza necesitatii unei masuri ce afecteaza libertatea de exprimare, pentru a aduce la concluzia compatibilitatii cu prevederile Convenitiei, trebuie sa evidentieze faptul ca aceasta raspundea unei " nevoi sociale imperioase" care a determinat adoptarea ei. De asemenea, masura in cauza trebuie s fie proportionala cu scopul legitim urmarit, iar motivele invocate de autoritatile naionale pentru a justifica trebuie s fie pertinente si suficiente. Curtea Europeana a respins argumentarea statelor care au sustinut c cerinta necesitaii intr-o societate democratic e satisfacut atunci cand se demonstreaza c statul a actionat in mod rational, atent i cu bun credint. Subliniind importanta deosebit de care trebuie s se bucure libertatea de exprimare, Curtea a insistat aspura faptului c necesitarea restrictiei trebuie s fie stabilit in mod convingator.39 Este adevarat ca autoritailor naionale le revine in primul rand sarcina de a aplica prevederile Conventiei. Ele sunt de altfel plasate intr-o pozitie mai favorabila decat instanele europene pentru a
38 Agentia de Monitorizare a Presei op.cit 2001, pag.42 39 Fr. Sudre op.cit , pag 85

29

aprecia oportunitatea unei anumite masuri care restrange libertatea de exprimare. In consecinta Curtea Europeana le-a recunoscut o marja de apreciere in acest domeniu. foarte important de subliniat este insa faptul ca aceasta marja de apreciere nu este limitata. Ea este supusa unui control european care poarta numele asupra finalitaii si necesitaii legii statului in cauza si deciziilor de aplicare a acesteia.40 Prin urmare, Curtea Europeana este competena s stabileasc in ultim instan dac o anumit masura respecta garaniile instituite de art. 10 din Conventie. Mai este important de retinut faptul ca aprecierea in concret a necesitatii restriciei se realizeaza de la caz la caz, luandu-se in considerare toate circumstantele cauzei. De aceea, adesea concluzia Curtii este determinat de anumite aspecte specifice spetei respective, dei este posibil i extragerea unor principii generale care s permit anticiparea atitudinii Curii in cazurile ulterioare, ducand astfel la stabilirea unor standarde europene pe care statele partii la Conventie trebuie s le accepte drept obligatii minime in domeniul libertaii de exprimare. Marja de apreciere de care dispun autoritaile naionale pentru a restrange libertatea de exprimare are ins o intindere variabil, in funcie de continutul mesajului transmis de titularul dreptului, precum i de valoarea legitim pe care statul o invoca pentru a justifica necesitatea unei ingerinte. In consecina, protecia acordata de Convenie variaza si ea corespunzator. Asa cum am aratat deja, Curtea a fundamentat necesitatea protejarii libertaii de exprimare in primul rand pe valoarea pe care aceasta o reprezinta ca mijloc pentru a asigura buna funcionare a unei societai democratice. De aici decurge pozitia privilegiata acordat liberei discutri a chestiunilor de interes general, i in particular a libertaii presei, atunci cand aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate in mod legitim apra. Prin urmare, atunci cand obiectivul plangerii la Strasbourg il formeaza incalcarea libertatii discursului "politic" inteles in sensul cel mai larg, marja de apreciere a autoritatilor naionale este foarte redus. Dimpotriv, dac dreptul invocat de reclamand priveste un discurs al carui continut avea un caracter predominant comercial, neslujind deci transmiterii unor informaii sau idei de interes general, ci intereselor pur economice ale individului, marja de apreciere este mult mai intins. In acest caz Curtea de la Strasbourg este intr-o mai mic msur dispus s-i substituie propria apreciere privind necesitatea restrictiei celei a autoritailor statului. Se poate susine de asemenea c o marja de apreciere distinct exist in cazul discursului artistic. Odat calificat discursul ca fiind unul ce se poart asupra unor chestiuni de interes general, marja de apreciere acordat statelor pentru a-l restriciona variaz de asemenea in functie de scopul
40 Pe larg despre doctrina marjei de apreciere in G. Maior Concepte de drept public european, Ed. Enciclopedica, Buc, 1997

30

legitim urmarit si de masur in care se poate vorbi de o "definiie obiectiv" a acestuia la scar european. Astfel, Curtea a recunoscut c notiunea de "moral" nu este conceput uniform in spaiul european, ea variind in mare masur de la o ar la alta in funcie de realitaile specifice ale fiecareia. Prin urmare, modul in care autorittile naionale decid s o protejeze va face obiectul unui control mai putin strict al instanelor europene dect, spre exemplu, noiunea de "autoritate a puterii judecatoreti", in cazul careia se poate observa o mai mare concordant in ceea ce priveste dreptul si jurisprudena statelor-parte la Convenie.41 De asemenea, in cauza Surek c. Turciei (1999)42, Curtea a stabilit c atunci cand afirmaiile in litigiu, chiar dac privesc un subiect de interes public, incita la folosirea violenei impotriva unui individ, a unui reprezentant al statului sau a unei pari a populatiei (afectand deci siguranta naional sau ordinea public), marja de apreciere este mai intinsa decat, spre exemplu, in cazul discursului critic indreptat impotriva unui om politic. Trebuie ins precizat ideea potrivit careia faptul ca o anumit masur a fost considerat de Curte ca neinclcand Conventia deoarece autoritile naionale au actionat in cadrul marjei lor de apreciere nu inseamn neaparat c discursul respectiv este in principiu strin domeniului de protectie instituit de articolul 10, ci numai c, tinand seama de circumstantele specifice existente la acel moment in statul respectiv, autorittile i-au putut folosi in mod legitim puterea discreionar de a aprecia oportunitatea interdiciei. Totodat, nu trebuie uitat faptul c articolul 10 din Conventie impune statelor membre acceptarea unor standarde minime in privinta libertaii de exprimare, care nu le impiedic pe acestea, conform articolului 53 din Conventie, s acorde drepturilor individuale in dreptul intern o protectie sporit fat de cea asigurat de jurisprudena organelor de la Strasbourg. Astfel, in cauza Handyside c. Regatului Unit (1979), Curtea a acceptat ca neincalcand Conventia interzicerea de catre autoritatile britanice a unei cari referitoare la educatia sexuala a copiilor de varsta scolara, interdictie motivata de considerente privind morala, dei aceeasi carte circulase in mod nestingherit in alte ari europene. Am dezbatut pan acum modul in care este stabilit in mod abstract intinderea marjei de apreciere, in functie de natura discursului si de valoarea protejata prin reprimarea lui. Pentru a rezolva insa o cauz concreta, Curtea European ia in considerare si alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifica pe care o poate avea autorul discursului (ziarist, politician membru al opozitiei, soldat, funcionar public, etc.) sau persoana lezat (politician, functionar public, magistrat, persoana privat, etc.) precum i de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul (presa scris,
41 C. Brsan Convenia European a Drepturilor Omului, vol.1 Drepturi si libertati, Buc, 2005, pag 106 42 www.echr.int

31

televiziune, expozitii publice, proiectari de filme, etc.) De asemenea, un rol important il joac si circumstantele specifice ale difuzarii discursului litigios, cum ar fi, spre exemplu, faptul ca accesul copiilor la materiale considerate pornografice era restricionat sau nu. Nu in ultimul rand, natura si severitatea sanciunii aplicate joac un rol esential in stabilirea proportionalitatii cu scopul legitim urmarit. Cu ct sanciunea are efecte mai serioase asupra reclamantului, cu atat mai mult va trebui sa dovedeasc statul existena legaturii de proportionalitate intre aceasta i scopul legitim urmarit. Dac sanciunea impus are ca efect s restrang libertatea de exprimare mai mult decat este necesar, afectand si forme de exprimare ce nu amenint valorile legitime aparate, organele de la Strasbourg vor constata o incalcare a Conveniei. Astfel, interzicerea perpetua si generala a dreptului de a publica al unei persoane ca urmare a condamnarii penale pentru colaborationism cu nazitii a fost considerat de Comisia European a Drepturilor Omului ca incalcand articolul 10 deoarece afecta in mod rigid si definitiv dreptul individului de a se exprima pe alte teme decat cele politice (cauza De Becker c. Belgiei, 1962). De asemenea, in situaia in care informaia pe care statul sustine ca este indreptatit s o reprime este deja accesibila opiniei publice din alte surse, interdictia ei nu se poate justifica din punctul de vedere al Curtii de la Strasbourg. Astfel s-a intamplat, de exemplu, in cauza Observer & Guardina c. Regatul Unit (1991)43, care privea interzicerea de catre autoritati a publicarii de catre ziarele reclamante a unor extrase din cartea publicat de un fost ofiter al serviciului secret britanic care continea informatii ce s-a considerat ca ar putea aduce atingere sigurantei nationale. Din momentul in care cartea a aparut in Statele Unite si putea fi adus cu uurint in Marea Britanie, Curtea a considerat ca raiunea de a fi a interdiciei a incetat s mai existe. Dei sanciunile penale, i in special cele privative de libertate, sunt cele care atrag un control strict al necesitatii lor de ctre Curtea de la Strasbourg datorit gravitatii deosebite, i sanctiunile cu caracter civil pot determina uneori sarcini exorbitante pentru reclamani, asa cum s-a intamplat in cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit 1995, in care reclamantul a fost condamnat pentru calomnie la plata unei imense sume de bani (1.500.000 de lire sterline). Pe de alta parte, este adevarat ins ca i o condamnare penal cu suspendarea pedepsei, sau chiar condamnarile civile la plata unor sume de bani simbolice pot ridica probleme din punctul de vedere al Conventiei din cauza caracterului lor infamant i a efectului descurajant pe care il pot avea asupra altor persoane, in special atunci cand este vorba de ziaristi sau alte persoane care folosesc libertatea de exprimare pentru a discuta subiecte de exercitare a libertaii serveste o importanta
43 V.Berger op.cit..pag . 348

32

funcie sociala. 4. Libertatea presei si personalitatile publice Asa cum am aratat deja, aprecierea in concret a regimului protectiei oferite de articolul 10 depinde de o dubla calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, i cea a prii lezate sau natura valorii aparate, pe de alta parte. Este probabil categoria de discurs care este aparat in cea mai mare masura de organele de la Strasbourg. Se poate spune chiar ca atunci cand ne aflam in prezenta afirmaiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie ca acestia ocupa deja funcii publice, fie c nu, controlul european este total, iar protectia Conventiei este maxima. Pentru a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocup, Curtea Europeana a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informat cu privire la chestiunile ce prezint un interes public. Acestui drept ii corespunde o "obligatie" a ziaristilor de a raspandi informaii i idei, indeplinindu-si astfel rolul de "caine de paza al democratiei". Mai trebuie de asemenea mentionat faptul c nu este important c autorul afirmaiilor s fie ziarist profesionist, aceeasi protecie fiind acordat si altor persoane care ii exprima opiniile prin intermediul mass-media.44 Curtea Europeana a avut pentru prima data ocazia sa abordeze acest domeniu in cauza Lingens c. Austriei (1986), care se referea la condamnarea penal pentru calomnie a reclamantului, un ziarist, pentru afirmatiile sale referitoare la Cancelarul Federal austriac B. Kreisky. Acesta din urma il atacase pe celebrul "vanator de naziti" Simon Wiesenthal in urma acuzatiilor acestuia legate de domnul Peter, un potential aliat al partidului domnului Kreisky pentru stabilirea viitoarei coaliii de guvernamant. Comentand in cadrul a doua articole de ziar atitudinea Cancelarului fata de domnul Wiesenthal, reclamantul a descris comportamentul domnului Kreisky folosind expresii cum ari fi "oportunismul cel mai detestabil, "imoral" i "lipsit de deminitate". Acesti termeni au constituit motivul condamnarii reclamantului pronuntate de instanele austriece. Curtea Europeana a folosit acest prilej pentru a afirma c "libertatea presei ii pune la dispozitie opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaste i judec ideile si atitudinile liderilor politici. In termeni mai generali, libertatea dezbaterii politice st la baza noiunii 44 un scriitor, in cauza Thorgeirson c. Islandei, sau un politician in cazul Castellas c. Spaniei.. Este interesant de notat
faptul ca in cauza Castells c. Spaniei (1992), Curtea Europeana a afirmat ca articolul 10 ofera o protectie si mai intinsa discursului critic indreptat importiva guvernului decat celui indreptat impotriva unei persoane private sau chair a unui om politic. Aceasta concluzie a fost justificata de faptul ca "pozitia dominanta pe care o are Guvernul il obliga sa dovedeasca retinere in folosirea mijloacelor penale, mai ales daca exista alte moduri de a raspunde atacurilor sau criticilor nejustificate ale adversarilor sai sau ale mijloacelor de informare in masa".

33

de societate democratic ce domin intreaga Convenie." Rezulta ca "limitele criticii admisibile sunt mai largi in privina unui om politic, vizat in aceasta calitate, decat a unui individ obisnuit; spre deosebire de acesta din urm, omul politic se expune in mod inevitabil si constient unui control strict al faptelor si afirmaiilor sale atat din partea ziaristilor cat i a masei cetaenilor. El trebuie, prin urmare, sa dea dovada de o mai mare tolerana.45 In continuare, Curtea a stabilit o foarte importanta distinctie 46 intre afirmarea unor fapte i cea a unor judecai de valoare: " libertatea de a primi sau de a comunica informaii sau idei". Potrivit Curtii, "existenta faptelor poate fi demonstrat, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit". Faptul ca domnului Lingens i s-a cerut, pentru a evita condamnarea, s dovedeasca opiniilor sale (pe care Curtea le-a calificat drept judecai de valoare) a fost considerat de Curtea Europeana c incalcand libertatea de opinie insai, care constituie un element fundamental al dreptului garantat de articolul 10 al Conveniei. Din acest motiv, tinand seama de faptul ca discursul domnului Lingens se incadra in sfera de protecie maxima acordat de Conventie, Curtea a ajuns la concluzia incalcarii articolului 10. Deoarece adevarul judecatilor de valoare nu este relevant, rezulta c protectia oferit de Conventie acestora acopera o arie foarte intinsa de forme de manifestare. Totusi, uneori statele au argumentat ca afirmatii excesiv de jignitoare nu trebuie tolerate. In cauza Oberschlick c. Austriei
47

din anul 1997, care privea condamnarea penal pentru insulta a reclamantului, deoarece acesta s-a referit intr-un articol de ziar la liderul Partidului austriac al Libertatii si la Guvernatorul Landului Carinthia (domnul Haider) folosind termenul "idiot". Guvernul a sustinut in fata Curtii c "insultele, denigrarile si limbajul care ofenseaza nu se pot bucura de o protectie nelimitata din partea Conventiei, deoarece nu aduc nici o contributie pozitiva la dezvoltarea politica a societtii". Curtea Europeana a respins ins argumentul potrivit caruia simpla folosire a cuvantului "idiot" este suficient pentru a justifica condamnarea penal pentru insult. Dupa ce a reafirmat principiul ca "articolul 10 nu protejeaza doar substana ideilor i a informaiilor exprimate, ci i forma in care acestea sunt exteriorizate", i inand seama c afirmaia in cauza reprezenta un raspuns la un discurs provocator al domnului Haider, Curtea European a considerat c afirmaia reclamantului, desi excesiva, este totusi protejat de Conventie. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea a acordat o importana deosebit faptului ca intenia domnului Oberschlick nu fusese de a afecta "in mod gratuit" reputaia domnului Haider, iar afirmaia sa era
45 Agentia de Monitorizare a Presei op.cit, 2001, pag.47 46 distinctie ce corespunde intr-o anumita masura celei realizate in chiar textul articolului 10 47 B. Selejan _Gutan op.cit pag.123

34

proporional cu "indignarea intentionat cauzat de domnul Haider".48 Acelasi principiu a fost aplicat de catre Curte in cauza Prager si Oberschlick c. Austriei (1995)49, in care s-a afirmat faptul c "libertatea presei acoper de asemenea recurgerea la o anumit doz de exagerare sau chiar de provocare". Totodat, in cauza De Haes si Gijsels c. Belgiei (1997), Curtea a retinut faptul ca dei "comentariile reclamanilor contineau fr indoial critici foarte severe, acestea sunt considerate de catre Curte ca fiind pe masur emotiei i a indignarii cauzate de faptele invocate in respectivele articole".50 Totusi, pentru a se bucura de protecia oferita de Convenie, judecatile de valoare nu trebuie s se bazeze pe fapte inexacte. In acelai timp ins, in ceea ce priveste afirmaiile verificabile, Curtea nu ia in considerare numai adevarul obiectiv al acestora, ci i atitudinea subiectiv a reclamantului. Prin urmare, buna credint tinde sa fie intr-o mult mai mare decat exactitatea afirmatiilor criteriul folosit de Curte pentru a determina dac exercitarea libertatii de exprimare se mentine sau nu in limitele stabilite de articolul 10 din Conventie. Din distinctia pe care Curtea a realizat-o intre fapte si judecati de valoare, se poate desprinde concluzia c indivizilor care afirma fapte obiective li se poate in mod legitim cere s dovedeasc adevrul acestora. Totui, in unele cauze Curtea European a adoptat o abordare diferit. Cauza Thorgeirson c. Islandei (1995), spre exemplu, privea condamnarea reclamantului, scriitor de profesie, pentru c a publicat intr-un ziar acuzaii privind brutalitati comise de poliisti. Instanele naionale i-au cerut, pentru a evita condamnarea s dovedeasc adevarul respectivelor afirmaii, care de fapt reprezentau niste "zvonuri" ce emanau de la persoane altele decat reclamantul sau de la opinia public in general. Curtea European a apreciat c, in masura in care reclamantul nu facea decat s reproduc ceea ce auzise de la altii despre brutalitaile comise de politie, stabilirea adevarului respectivelor afirmaii constituiau o sarcina nerezonabil, dac nu chiar imposibil. Este adevarat ca in cauza Prager si Oberschlick c. Austriei, in care reclamanii fusesera condamnai pentru afirmarea intr-un ziar a unei serii de acuzatii referitoare la activitatea prestata de judecatorii austrieci, Curtea a considerat necesar s analizeze modul in care ziaristii i-au indeplinit obligaia deontologic de a verifica acuzatiile aduse, ajungand la concluzia c cercetarile intreprinse de acestia nu prea sa fi fost suficiente pentru a justifica acuzaii atat de grave. In consecin, condamnarea impus de instanele austriece era conforma cu articolul 10 al Conventiei. Pe de alta parte, intr-o cauza impotriva Norvegiei ( Bladet Tromsrti Stensaas c. Norvegiei,
48 C. Birsan Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol I, Drepturi i libertati, pag. 267 49 www.coe.int 50 V. Berger op.cit., pag 365

35

1999), Curtea nu a mai urmat demersul adoptat in cauza Prager si Oberschlick. Speta se referea la sanctiunile impuse unui ziar pentru publicarea unor afirmaii privind faptul c unii membri ai echipajului unei nave de vanat foci, inclcasera normele legale ce reglementau acest tip de vanatoare. Deoarece afirmaiile nu fusesera dovedite, i intrucat ele afectau reputaia respectivelor persoane, instanele norvegiene au admis actiunea intentata de partile lezate privind plata unei compensatii. Dup ce a retinut faptul c respectivele afirmaii se inscriau in cadrul unei dezbateri de interes general, fapt ce atrage un control strict al necesitaii restrictiilor din partea instanelor de la Strasbourg. Curtea a constatat ca informatiile publicate nu emanau de la ziarul insui, ci dintr-un raport oficial pe care ziarul a omis sa il verifice in mod independent. Subliniind de asemenea faptul c lezarea reputatiei partilor vatamate a fost redus, Curtea a afirmat in spe legitimitatea demersului ziarului de a se baza, cu bun credin, pe informaiile de care dispunea in momentul publicarii articolelor, i in special pe informaiile continute in raportul oficial, fr a mai fi necesara o ancheta independenta intreprins de ziar. Aceasta decizie indic in mod clar tendina Curtii Europene de a acorda presei garanii solide impotriva acuzatiilor de calomnie, indicand principiul conform caruia ziaristii nu trebuie sa fie obligati s dovedeasc intotdeauna adevarul afirmaiilor publicate atunci cand actioneaza cu bun credin, bazandu-se pe informaii credibile. O situatie asemanatoare se regaseste in cauza Dalban c. Romaniei (1999)51, in care reclamantul a fost condamnat penal pentru publicarea unor acuzatii privind fraude comise de o persoana ce ocupa functia de presedinte de IAS, acuzatii bazate pe informaii continute in rapoarte ale poliiei. In opinia Comisiei Europena a Drepturilor Omului, "este posibil ca, intr-o anumita masura, unele dintre faptele prezentate de reclamant in articolele sale sa nu se confirme". Dupa ce a reafrimat ideea ca libertatea de exprimare aparata de articolul 10 nu acopera afirmarea publica a unor fapte care nu se bazeaza pe nici un inceput de proba, Comisia a ajuns totusi in unanimitate la concluzia ca a avut loc o incalcare a Conventiei luand in considerare poziia speciala a presei intr-o societate democratica si dezideratul de a nu descuraja cetatenii sa aprecieze in mod critic modul in care isi exercita mandatul persoanele ce ocupa funcii publice. In acest sens, concluzia Comisiei s-a bazat pe faptul ca " nu s-a dovedit ca cele afirmate in articolele incriminate erau total false si nu urmareau decat sa alimenteze o campanie de defaimare impotriva parilor lezate". Prin urmare, o inexactitate pariala a faptelor prezentate este protejat de articolul 10. Acest principiu a fost confirmat de Curtea Europeana in hotararea sa din 28 septembrie 1999 in cazul Dalban. Trebuie subliniat ca in toate aceste cauze Curtea a luat in considerare atitudinea subiectiva a
51 M.Macovei (ed) op.cit , vol. I

36

reclamanilor i a subliniat ca afirmaiile lor contribuiau la discutarea unor subiecte de interes public, nefiind indreptate catre lezarea inutila a reputatiei persoanelor vizate. Acest accent pus pe atitudinea subiectiva a reclamanilor i nu pe efectul obiectiv al discursului lor, reiese de asemenea in mod clar din rationamentul pe care Curtea l-a facut in cauza Jersild c. Danemarcei (1994)52. In speta, reclamantul, ziarist de televiziune, a realizat o emisiune televizata avand ca subiect un grup de tineri extremisti ce locuiau in suburbiile oraului Copenhaga. Emisiunea consta, pe langa o prezentare a situatiei acestora, dintr-un interviu cu trei dintre reprezentantii grupului, cu ocazia caruia acestia au emis o serie de afirmatii rasiste extrem de jignitoare la adresa imigrantilor provenind din Africa si Asia. Reclamantul a fost sanctionat pentru complicitate la infractiunea de difuzare de afirmatii rasiste, reinandu-se de catre insantele daneze faptul ca efectul emisiunii in cauza a fost de a facilita raspandirea afirmaiilor denigratoare, in condiiile in care reclamantul putea anticipa tipul de discurs al tinerilor extremisti, i de altfel, a inclus, in momentul montajului emisiunii, in forma finala acele fragmente din interviu care lezau drepturile persoanelor vizate. Curtea Europeana a constata in acest caz o incalcare a articolului 10, acceptand argumentaia reclamantului potrivit careia scopul sau nu fusese acela de a contribui la difuzarea afirmaiilor rasiste, ci acela de a informa opinia publica despre existenta in societatea danez a unor grupuri de tineri ce impartasesc asemenea convingeri. Trebuie precizat ca obiectul cauzei nu a privit actiunea penala indreptata, in mod legitim, impotriva autorilor afirmaiilor insisi. Prin urmare, atunci cand elementele cazului vor permite sa se traga concluzia ca ziaristul a urmarit sa-i indeplineasca cu buna credinta sarcina de a informa opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, si nu a fost determinat in demersul sau de existenta vreunei animoziati personale sau de intentia de a leza in mod gratuit si nejustificat reputatia partii lezate, este probabil Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa considere ca se afla in prezenta unui demers jurnalistic legitim, care trebuie sa se bucure de protecia articolului 10.53 5. Integritatea teritorial, securitatea national, siguranta public Aceste motive au fost invocate intr-o serie de cazuri, cum ar fi de exemplu Arrowsmith c. Regatului Unit54, in care Guvernul a reusit sa justifice in fata Comisiei Europene a Drepturilor Omului condamnarea reclamantei care a raspandit printre soldaii englezi manifeste prin care acestia
52 D. Gomien op.cit, pag 93 53 C. Birsan Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol I, Drepturi i libertati, pag. 269 54 V. Berger op.cit , pag 377

37

erau indemnati sa dezerteze pentru a nu participa la luptele ce aveau loc in Irlanda de Nord. Totodata, numeroase hotarari ale Curtii Europene privesc situatii in care reclamanii au fost condamnai de autoritatile turce pentru afirmaii prin care acestia isi exprimau, in diverse forme, sprijinul sau simpatia pentru cauza etnicilor kurzi din Turcia de sud-est. In opinia Comisiei, este important ca persoanele ce se exprima in public asupra unor chestiuni politice sensibile sa nu faca apologia unei violene ilegale 55 . Comisia a subliniat insa ca libertatea de exprimare comporta totusi dreptul de a discuta in mod deschis probleme delicate de genul celor cu care se confrunta Turcia56 . In cauza Zana c. Turciei (1997), unde Guvernul a invocat necesitatea apararii securitatii nationale si a sigurantei publice pentru a-l condamna pe reclamantul care isi exprimase deschis sprijinul pentru "micarea de eliberare nationala a PKK", desi se pronuntase impotriva folosirii violentei, Curtea a recunoscut necesitatea masurii pentru apararea scopurilor legitime urmarite. De asemenea, in cauza Surek c. Turciei (1) (1999), Curtea a legitimat condamnarea reclamantului deoarece a considerat ca articolele publicate de acesta in presa (ce criticau in termeni foarte duri activitatea armatei turce impotriva kurzilor) constituiau o chemare la razbunare sangeroasa i incurajau opinia publica sa recurga la violena57. In sens contrar, intr-o serie de alte cazuri, Curtea Europeana a ajuns la concluzia ca sanctiunile impuse reclamanilor pentru afirmatii caracterizate drept atentate la integritatea statului turc (afirmaii referitoare indeosebi la existena natiunii kurde ca entitate distincta faa de naiunea turca, continand critici ale politicii Turciei relative la problema kurda si sustinand cauza kurda) nu erau proportionale cu scopul legitim urmarit, incalcand astfel articolul 10 al Conventiei (a se vedea de exemplu cauzele Ceylan c. Turciei, Arslan c. Turciei, Gerger c. Turciei (1999), Incal c. Turciei (1998), etc.). Un element esenial al acestei concluzii il constiuie constatarea Curii potrivit careia respectivele afirmaii nu reprezentau o incitare la violena, precum i reafirmarea principiului ca articolul 10 protejeaza si opiniile minoritare care ofenseaza sentimentele unei majoritai a populaiei.58 Apararea ordinii si a integritaii teritoriale a fost invocata de catre guvernul parat si in cauza Piermont c. Frantei (1995)59, ce privea expulzarea unei membre a Parlamentului European de naionalitate germana de pe teritoriul Polineziei franceze ca urmare a declaraiilor sale in favoarea independenei respectivului teritoriu si impotriva prezenei i a experimentelor nucleare franceze in
55 referirea priveste in special acuzatiile de terorism ce au fost aduse formatiunii muncitorilor din Kurdistan PKK 56 raportul Comisiei in cauza Ceylan c. Turciei, 1998 57 B. Selejan- Gutan op.cit..pag .153 58 C. Birsan Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol I, Drepturi i libertati, pag. 235 59 V. Berger op.cit, pag 378

38

Pacific. Subliniind caracterul pasnic al discursului reclamantei si inexistena vreunei ameninari pentru ordinea publica, Curtea a apreciat ca afirmaiile in litigiu se inscriau in cadrul unei dezbateri democratice i nu puteau fi deci restrictionate fara a se incalca in acelasi timp prevederile art. 10. 6. Discursul social periculos ce contesta adevaruri stiinifice Organele de la Strasbourg au afirmat in mod constant principiul potrivit caruia libertatea de exprimare garantata de Conventie nu acopera negarea atrocitailor comise de naziti. Deoarece Holocaustul constituie un fapt calificat ca adevar istoric, contestarea acestuia poate fi in mod legitim reprimata de autoritai pentru a proteja drepturile victimelor care au suferit de pe urma lui. In situaia in care Curtea Europeana nu apreciaza insa ca faptele in litigiu pot fi calificate drept certitudini stiintifice, discutarea lor libera se incadreaza in sfera de protectie instituita de articolul 10. Astfel s-a intamplat de exemplu in cauza Lehideux si Isorni c. Frantei (1998), in care reclamantii au fost condamnai pentru infraciunea de apologie a crimelor de colaborare cu inamicul deoarece publicaser in cotidianul Le Monde un articol publicitar care continea prezentarea unor fapte istorice menite s determine reabilitarea imaginii maresalului Petain. Curtea European a retinut c reclamanii, in articolul incriminat, intenionasera s justifice deciziile maresalului Petain acordandu-le o alt seminificatie i, de asemenea, omisesera s mentioneze o serie de fapte istorice notorii eseniale pentru intelegerea activitaii respectivului personaj istoric i pentru inelegerea cauzelor ce au determinat condamnarea sa la moarte. In urma unei analize detaliate a continutului articolului i a pozitiei autorilor, subliniind totodat i gravitatea recurgerii la sanciuni penale, Curtea a constatat o incalcare a Conventiei deoarece elementele discutate in articolul in cauza nu se inscriau printre adevrurile istorice incontestabile (precum Holocaustul), Curtea considerand in consecint c afirmaiile respective tineau de o dezbatere istorica privind desfasurarea si interpretarea evenimentelor in cauz. In cauza Hertel c. Elvetiei (1998)60, reclamantul a fost supus unei interdicii judecatoresti de a difuza rezultatele unui studiu realizat de el in colaborare cu un alt om de tiinta referitor la efectele nocive pe care le are asupra sanatatii folosirea cuptoarelor cu micro-unde. Interdicia a fost rezultatul unei actiuni judecatoresti intentate de o asociatie a productorilor de aparate electrocasnice in urm publicarii intr-un ziar a unui articol bazat pe respectivul studiu. Curtea European a decis ca masura in cauz a incalcat articolul 10, bazandu-se in special pe faptul c reclamantul nu a contribuit direct la publicarea articolului in cauza i subliniind necesitatea de a tolera opiniile minoritate intr-un
60 B. Selejan Gutan op.cit. pag 146

39

domeniu ca acesta, in care existenta certitudinilor este improbabil.

7. Discursul artistic Jurisprudena de pana acum a Curii Europene nu a fost foarte favorabila protejarii discursului artistic, majoritatea hotararilor date in astfel de cazuri retinand ca autoritatile nationale care au reprimat libertatea de exprimare a reclamantilor au actionat in cadrul marjei lor de apreciere. Cauza Muller c. Elvetiei (1984)61 a privit sancionarea reclamantului pentru faptul ca a expus intr-o expozitie deschisa publicului o serie de tablouri al caror continut a fost considerat obscen de catre autoritatile nationale. Curtea Europeana le-a recunoscut acestora o marja de apreciere intins pentru a aprecia necesitatea unei sanctiuni menite s apere morala. In consecint, subliniind i faptul c accesul la expozitie nu fusese restrictionat in nici un fel pentru minori, Curtea a constatat neincalcarea articolului 10. Pe de alta parte, in cauza Otto Preminger c. Austriei (1994), reclamantii difuzasera un film cu un continut virulent antireligios in cadrul unui cinematograf de art care programa opere experimentale i se adresa unui public restrans de persoane bine informate in legatura cu caracterul special al filmelor proiectate. Difuzarea a fost interzisa deoarece s-a considerat ca simpla existena a filmului, prin caracterul su blasfemiator, leza grav sentimentele religioase ale credinciosilor catolici din Austria, chiar daca in concret acestia nu ar fi ajuns sa vizioneze filmul. Curtea a acceptat aceast sanctiune drept conforma cu articolul 10, intr-o hotarare puternic criticat de doctrin. Curtea a mai avut ocazia s afirme compatibilitatea cu Conventia a interzicerii unui film considerat blasfemiator i obscen i in cauza Wingrowe c. Regatului Unit (1996). 8. Discursul comercial Asa cum s-a aratat intr-o serie de cazuri, formele de exprimare ce urmaresc promovarea unor interese pur economice, dei se incadreaza in domeniul de protectie al primului paragraf al articolului 10, se bucura in practica de o protectie mai scazuta din partea organelor de la Strasbourg, acest fapt corespunzand unei marje de apreciere extinse a autoritatilor nationale. La aceasta concluzie a ajuns Curtea intr-o serie de cazuri cum ar fi, spre exemplu, Markt intern Verlag GmbH c. Germaniei (1989) sau Casado Coca c. Spaniei (1994).
61 V. Berger op.cit. pag. 364

40

Pe de alta parte, in cauza Barthold c. Germaniei (1985)62, Curtea a refuzat sa califice drept discurs comercial faptul ca un articol de ziar, ce prezenta problema inexistentei unui serviciu de urgenta de noapte in cadrul clinicilor veterinare din orasul Hamburg, a preluat afirmatiile reclamantului referitoare la necesitatea existentei unui astfel de serviciu, prezentandu-l pe acesta ca pe unul dintre putinii medici veterinari ce pot fi contactati in timpul noptii in situatii de urgenta. Curtea a pus accentul in acest caz pe interesul general constituit de discutarea problemei serviciului de urgenta i a considerat ca acesta prevaleaza in fata elementului publicitate pentru clinica reclamantului continut in articolul in cauza. In consecina, protectia sporita a discursului pe subiecte de interes public este aplicabila, iar restricia constituia o incalcare a Conventiei. Prin urmare, protectia acordata de articolul 10 al Conventiei variaza in funcie de natura discursului, de scopul urmarit de autorul lui, sau de functia sociala pe care Curtea i-o atribuie. Indiferent de acestea insa, orice caz ce implica exercitarea libertaii de exprimare va fi analizat de Curte cu o atentie deosebita, datorita rolului fundamental pe care aceasta il joaca intr-o societate democratica. 63

62 www.echr.int 63 Agentia de Monitorizare a Presei op.cit, 2001, pag.49-55

41

Cazuri privind libertatea expresiei64: * * * * * * * * * condamnarea jurnalistilor pentru publicarea de extrase ale avizelor de impunere in Franta (Fressoz si Roire); condamnarea pentru injuria (insulta) adusa gardei municipale in Polonia (Janowski); interdictie impusa prin Constitutie politistilor de a se angaja in activitati politice in Ungaria (Rekvenyi); reparatie (despagubire) acordata unei publicatii i unui jurnalist pentru defaimare in Norvegia (Bladet Troms si Stensaas); condamnare pentru incitare la ostilitate si ura in Turcia (Ceylan; Ozturuk); condamnari pentru propaganda separatista in Turcia (...); condamnare pentru divulgarea identitatii functionarilor insarcinati cu lupta impotriva terorismului in Turcia (Surek nr.2); condamnare pentru defaimare (calomnie) in Romania - (Dalban; Parcalab si Sabau); declaratie a printului din Liechtenstein semnificand intentia sa de a nu numi pe viitor petitionarul intr-o functie publica, din cauza parerilor exprimate de acesta din urma asupra unor probleme/chestiuni constitutionale (Willie); * * avertisment de a se purta bine in urma unui comportament contrar bunelor moravuri in Regatul Unit (Hashman si Harrup); declaratii considerate nule si neavenite de catre un Tribunal din Norvegia (Nielsen si Johnsen).

Cap.4. STUDII DE CAZ.


64 M. Voicu op.cit pag.112

42

DALBAN versus ROMANIA


Hotrarea din 28 septembrie 1999 Libertatea de exprimare. Libertatea presei. Articole de pres intemeiate pe constatari fcute de autoritatile publice. Condamnarea ziaristului la inchisoare. Anularea hotararii de condamnare prin admiterea unui recurs in anulare. Decesul ziaristului. Calitatea sotiei supravietuitoare de a i se substitui in procedur. Pstrarea calittii de victim. Ingerinta. Prevederea in lege. Scop legitim: protectia reputatiei altora. Absenta necesitatii intr-o societate democratic; absena proportionalitaii. Interes public; patrimoniul public; activitai publice ale unui senator. Posibilitatea unei doze de exagerare sau chiar de provocare. Violarea art. 10 (Libertatea de exprimare) din Conventia european a drepturilor omului.65 Reclamantul Ionel Dlban, cetean roman, director al unui sptmanal local, public dou articole in care, pe baza unor acte intocmite de organele de control ale statului, pune in cauza pe directorul unei societati comerciale cu capital de stat i pe un senator, membru in organul de decizie al respectivei societati comerciale. Aceste dou persoane fac plangere penal, iar instanele judecatoresti, prin hotarare definitiva, il condamn pe ziarist, pentru svarsirea infractiunii de calomnie, la 3 luni inchisoare cu suspendare si la plata de despagubiri civile ctre prtile civile. In cursul procedurii in fata organelor de la Strasbourg, inainte de pronuntarea hotrarii Curii Europene a Drepturilor Omului asupra fondului, procurorul general al Parchetului de pe lang Curtea Suprema de Justitie introduce un recurs in anulare in favoarea condamnatului, intre timp decedat. Curtea Suprema de Justiie admite recursul in anulare, i, cu privire la svarsirea infraciunii de calomnie fa de directorul societaii comerciale, il achit pe ziarist, iar cu privire la svarsirea infraciunii de calomnie fat de senator, constatand c fapta constituie infractiunea de calomnie i c pedeapsa a fost legal aplicat, dispune incetarea procesului penal ca urmare a decesului faptuitorului. Curtea European a Drepturilor Omului, constituit, conform articolului 27 din Conventia pentru aprarea drepturilor omului i a libertatilor fundamentale, modificat prin protocolul nr.11, si a clauzelor pertinente din Regulamentul sau, dup ce a deliberat in Camera de Consiliu la 8 ianuarie, 24 iunie si 9 septembrie 1999 Adopt, la aceasta din urma dat, urmatoarea hotarare: PROCEDURA
65 C.L. Popescu Libertatea de exprimare in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (1999-2002), pag. 1

43

La 20 aprilie 1995, reclamantul Ionel Dalban, cettean roman, sesizeaza Comisia Europeana a Drepturilor Omului cu o plangere individual impotriva Romaniei, sustinand violarea art. 6 (Dreptul la un process echitabil) parag. 1 i art. 10 (Libertatea de exprimare) din Conventia Europeana a drepturilor omului. Plangerea este inregistrata sub nr. 28114/95. Prin Decizia din 9 septembrie 1996 plangerea este declarat admisibil. Prin Raportul din 22 ianuarie 1998 se exprim avizul existentei violarii art. 10 din Conventie i al absenei necesitatii existenei violarii art. 6 parag.1 din Conventie.66 La 13 martie 1998, reclamantul decedeaza. Cauza este deferit Curtii Europene a Drepturilor Omului de Comisie, la 27 aprilie 1998, i de Elena Dlban, soia supravietuitoare a reclamantului, la 5 mai 1998. Din considerente de ordin practic, prezenta hotarare va continua s-l numeasc pe Dl. Dlban "reclamant", dei aceast calitate trebuie atribuit D-nei Dlban (hotararea din 15 noiembrie 1996 pronuntat in cazul Ahmet Sadik versus Grecia...). D-na Dlban l-a desemnat ca reprezentant legal pe dl I. Popa, avocat in Baroul Bacu, iar domnul Thor Vilhjalmsson, vicepresedinte al Curtii la acea dat, l-a autorizat pe acesta s utilizeze limba roman in procedura scris. Dupa consultarea agentului guvernamental roman si a avocatului doamnei Dlban, Marea Camer a decis c nu se impune organizarea unor audieri publice. La 16 respectiv 22 decembrie 1998, grefierul a primit observatii suplimentare din partea reclamantului i a guvernului. Aceasta din urm a solicitat Curii s suspende judecarea cauzei pan la soluionarea, de catre Curtea Suprema de Justitie, a recursului in anulare declarat de Procurorul General prin care s-a cerut achitarea reclamantului. La 8 ianuarie 1999, Marea Camera a decis s suspende judecarea cauzei. La 21 mai 1999, guvernul, prin intermediul noului sau agent Dl C.L. Popescu, a depus grefa Curtii textul deciziei Curtii Supreme, din 2 martie 1999. La 6 mai si respectiv 1 iunie 1999, reclamantul i guvernul au depus, la cererea presedintelui Curtii, observaiile lor cu privire la aceasta hotrare.
66 C. L. Popescu - Libertatea de exprimare in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (1999-2002), pag.2

44

I. CIRCUMSTANTELE PARTICULARE ALE CAUZEI Ziarist i director al revistei saptamanale locale Cronica Romascan, domnul Ionel Dlban a locuit in Roman pan la decesul su, survenit la 13 martie 1998. La 23 septemmbrie 1992, in nr 90/1992 al revistei a fost publicat un articol semnat de reclamant i intitulat " Zeci de milioane frauda la IAS Roman". Articolul prezenta fraudele pretins comise de G.S., directorul executiv al interprinderii agricole de stat FASTROM ( fostul IAS) din Roman. Indicand rapoartele Garzii Financiare ca surse de informaie reclamantul a scris: "....o noua fraud de proporii incredibile a fost descoperit la FASTROM S.A Roman, fostul IAS, iar cel dintai suspect este privilegiar a nomenclaturii comuniste locale, dl G.S. Pagubele pe care acesta le-a cauzat...se ridic potrivit estimarilor Garzii Financiare i ale alor experti la peste 23 de milioane de lei! Frauda a fost comis prin inregistrarea unor stocuri in inventarul depozitului central ( al FASTROM Roman) care nu se regasesc in inventarul seciilor subordonate. S-a stabilit ca o mare parte din aceste stocuri au fost inlocuite cu marfurile solicitate de G.S., prietenii si familia sa ori au fost schimbate in bani numerar, sumele fiind imprite fraeste. Iat faptele care amintesc de banditii de drumul mare, fr credin i lege ( jaf ca-n codru)! Opinia public din Roman se intreab cum a fost posibil asa ceva. Poate ca domnul senator R.T care a fost reprezentantul statului in consiliul de administraie al FASTROM Roman, ar putea da niste lamuriri. In aceast calitate, el a fost platit lunar cu sute de mii de lei. Stim acum de ce - sau cu alte cuvinte cum - a aparat el interesele statului..." Intr-un articol publicat la 6 ianuarie 1993 in nr.104/1993 a revistei reclamantul a scris: " O Dacie break apartinand societaii FASTROM i-a fost data senatorului R.T in fiecare weekend timp de un an i jumatate, pentru a-l duce i aduce de la aeroportul din Bacau ( sofer R.M). Poate ca aceasta practic a incetat dar nu a fost uitat". G.S si R.T au formulat plangeri penale impotriva reclamantului, pe baza articolului 206 din Codul penal, considerand c cele scrise aveau un caracter calomnios.

45

La 23 iunie 1994, Judecatoria Romana l-a condamnat pe reclamant la 3 luni de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei, pentru calomnie i la plata a 300.000 de lei prtilor civile R.T i G.S. In plus, reclamantului i s-a interzis executarea profesiei pe o perioada nedeterminat. Instanta de fond a constatat ca G.S fusese anchetat in dou cauze penale, dar la 7 septembrie 1990 i respectiv 10 decembrie 1992 Parchetul a adoptat solutii de neurmrire penal, constatand c invinuirile de insusire a unor bunuri si de prejudiciere a avutului public (abuz in serviciu contra intereselor obtesti) prevazute in articolul 248 din Codul penal roman nu s-au confirmat. In ceea ce-l priveste pe R.T., instanta a constat ca in intervalul iunie 1991-iulie 1992 acesta a primit, in calitate de membru al consiliului de administraie. suma de 55.000 de lei si nu "sute de mii" de lei. In plus, potrivit Regulamentului Senatului " prefectii [vor pune] la dispozitia senatorilor un mijloc de transport si un secretar, pentru a le inlesni indeplinirea sarcinilor profesionale", iar prin adresa nr 4849/1991 a Prefecturii Neamt, conducerea FASTROM Roman fusese solicitat s pun o masin la dispozitia senatorului din Roman. Instanta a concluzionat c cele scrise de jurnalist nu erau adevrate. Reclamantul a declarat recurs. In opinia sa, rapoartele Garzii Financiare pe baza carora G.S a fost cercetat, rapoartele intocmite de inspectorii Ministerului Finanelor din 19 iunie, 26 iunie si 18 decembrie 1992, precum si declaratiile unor membrii ai consiliului de administraie i ai sindicatului de la societatea FASTROM Roman constituiau dovezi ale operaiunilor ilegale atribuite directorului executiv G.S. Potrivit acestor documente, sumele in discutie se ridicau la peste 23 milioane de lei. In privinta lui R.T., reclamantul a artat c insi instana de fond a precizat, in sentina sa din 24 iunie 1994 , ca R.T. a folosit o maina a societatii FASTROM Roman. Iar afirmaiile cu privire la salariu, chiar dac au continut o eroare cu privire la suma nu au fost calomnioase. Prin decizia din 7 decembire 1994, Tribunalul Judetean Neamt a decis cu dou voturi la unul, respingerea recursului i mentinerea sentinei primei instane atat cu privire la pedeapsa cu inchisoarea, cat i cu privire la despagubirile civile. Subliniind c Parchetul a decis, de doua ori, s nu formuleze acuzaii impotriva lui G.S., instana de recurs a considerat - fara a mai examina rapoartele politiei prezentate de reclamant in sustinerea afirmatiilor sale - c acestea din urma nu corespunde realitatii. Cu privire la senatorul R.T., tribunalui a constatat ca folosirea mainii a fost legala. 46

Instanta a revocat ins interdictia de exercitare a profesiei " inand cont de conduita reclamantului in timpul procesului". In opinia sa divergent, judecatorul M.C a scris: "... Dezvaluirea adevarului este o condiie sine qua non pentru inlturarea neajunsurilor si aprarea intereselor societtii. Aceste interese sunt prioritare fata de aprare - cu orice pret - a reputaiei noastre. Fiind constiina activ a natiunii, jurnalistul are dreptul si obligatia s pun sub semnul intrebarii instituii i pe cei care le conduc, verificand astfel dac munca acestora este corespunzatoare, dac acestia merit autoritatea cu care au fost investii i dac merit sau nu prestigiul acestor funcii. Nimeni nu este infailibil i nimeni nu poate pretinde c este". Condamnarea jurnalistului Ionel Dlban este injust atata timp cat el nu a facut decat s-i indeplineasc datoria de jurnalist intr-o manier obiectiv, pentru a contribui la crearea unui climat moral mai snatos in oraul unde traieste i munceste...". In pofida acestei condamnari, reclamantul a continuat s publice informaii cu privire la frauda comis de G.S. In plus, Dl. Dlban nu a pltit despagubirile la care a fost obligat in favoarea lui G.S i R.T. In urma acestor dezvaluiri, Comisia de ancheta a abuzurilor din Parlamentul roman a solicitat Parchetului Neamt sa efectueze cercetari. Organizaia neguvernamental " Liga Democratic pentru Dreptate" a preluat aceste dezvaluiri, astfel incat la 20 iulie 1994, Parchetul de langa Judecatoria Roman a declansat noi cercetari impotriva lui G.S. Dup condamnarea reclamantului, alte ziare, inclusiv cotidianul de mare tiraj Adevrul au publicat articole cu privire la aceleasi fraude. Numeroase ziare au descris condamnarea reclamantului ca " o incercare de intimidare" a presei. La 24 aprilie 1998, Procurorul gereral a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anulare cerand desfiintarea ambelor hotrari si achitarea reclamantului cu argumentul lipsei elementelor constitutive ale infraciunii de calmonie. 47

Recursul in anulare a fost admis la 2 martie 1999, Curtea Suprem l-a achitat pe reclamant pentru infractiunea de calmonie cu privire la G.S., motivand c jurnalistul a fost de bun-credin. In privinta calomniei fata de R.T., Curtea a casat hotararile de condamnare si, considerand just condamnarea D-lui Dlban a dispus incetarea procesului penal ca urmare a decesului faptuitorului. II. LEGISLATIA INTERNA RELEVANTA67 29. Articolele relevante din Codul penal sunt : Articolul 206 " Afirmarea sau imputarea in public prin orice mijloace a unei fapte determinate referitoare la o persoana care, dac ar fi adevarata, ar depune acea persoana la o sanciune penal, administrativ sau disciplinar ori dispretul public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend". Articolul 207 " Proba veridicittii celor afirmate sau imputate este admisibil dac afirmarea sau imputarea a fost savarsit pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veridicitii nu constituie infraciunea de insult sau calomnie". 30. Dispozitiile relevante din Codul de procedur penal sunt : Articolul 385/9 " Recursul poate fi declarat in urmatoarele cazuri: Atunci cand instana nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri eseniale pentru pri, de natura s garanteze drepturile lor i s influieneze soluia procesului; ".
67 M. Macovei Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, Ed. Polirom 2001, pag. 19

48

Articolul 504 " Orice persoan care a fost condamnat definitiv are dreptul la repararea de ctre stat a pagubei suferite, dac in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiv c nu a savarit fapta imputata ori ca acea fapta nu exist". Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, in cursul urmaririi penale sau al judecaii, cu intentie sau din culpa grava a stanjenit sau a incercat s stanjeneasc aflarea adevarului. Persoanelor aratate in alin. 1 si 2, care inainte de arestare erau incadrate in munc, li se calculeaza la vechimea in munc i timpul in care au fost arestate, iar persoanelor aratate in alin. 1 li se calculeaz la vechimea in munca si timpul cat au executat pedeapsa la locul de munc". Articolul 505 " Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de la persoana inderptatit potrivit art. 504, iar dupa moartea acesteia poate fi continuat sau pornit de ctre persoanele aflate in intretinerea sa. Actiunea poate fi pornit in termen de un an de la rmanerea definitiv a hotrarii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire". PROCEDURA IN FATA COMISIEI68 Dl. Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. Intemeindu-se pe articolele 6 paragraful 1 i 10 din Conventie, el a invocat lipsa unui proces echitabil i inclcarea dreptului la libera exprimare. Comisia a declarat plangerea admisibila la 9 septembrie 1996. In raportul din 22 ianuarie 1998 (fostul articol 31) Comisia a exprimat, in unanimitate, opinia inclcarii articolului 10 i a decis c nu este necesar examinarea cauzei sub aspectul articolului 6 paragraful 1 ( 31 voturi la 1). ARGUMENTELE FINALE ALE PARTILOR IN FATA CURTII Avocatul doamnei Dlban a solicitat Curtii s constate ca articolul 10 a fost inclcat si s acorde clientei sale o just despagubire, respectiv 250.000.000 lei daune materiale si morale.

68 M. Macovei - Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, Ed. Polirom 2001, pag. 20

49

Guvernul a cerut Curtii scoatarea cauzei de pe rol, intrucat in opinia sa, vaduva reclamantului nu mai avea un interes personal in continuarea procesului. In subsidiar, guvernul a precizat c nu contest incalcarea articolului 10, dar solicit Curtii Supreme de Justitie din 2 martie 1999 s fi reparat incalcarea Conventiei. Cu privire la cererea bazata pe articolul 6 paragraful 1 din Conventie, guvernul a cerut Curtii s decid c aceste dispozitii nu au fost inclcate i, in fine guvernul a cerut respingerea cererii formulat de D-na Dlban in temeiul articolului 41. IN DREPT I. CERERI NOI Printr-o scrisoare adresat Curtii la 16 decembrie 1998, dl avocat Popa a reclamat spargerea cabinetului avocatial si furtul unor acte legate de aceasta cauza. A mai reclamat interceptarea, de ctre alte persoane necunoscute, a doua scrisori adresate Curtii. Guvernul a afirmat c aceste plangeri sunt irelevante in raport cu "obiectul cererii". II. CEREREA DE SCOATERE DE PE ROL In observatiile din 1 iunie 1999 adresate Curtii, guvernul a solicitat scoaterea cauzei de pe rol, argumentand c vduva reclamantului nu a mai invocat, in memoriul din 31 august 1998 ( aa cum procedase in cererea din 5 mai 1998 cand i-a exprimat intentia de a continua procedurile) un interes personal in continuarea cauzei, referindu-se numai la interesul fostului ei sot. Curtea constat in primul rand c reclamantul a fost condamnat de instantele romanesti pentru calomnie prin presa. Curtea apreciaza c vduva D-lui Dlban are un interes legitim in obtinerea unei hotarari care s constate inclcarea dreptului la libera exprimare, invocat in fata Comisiei de ctre reclamantul decedat. In consecint, cererea guvernului de scoatere a cauzei de pe rol trebuie respins. Curtea recunoaste dreptul D-nei Dlban de a continua procedurile in numele reclamantului. III. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 10 AL CONVENTIEI

50

Potrivit reclamantului, condamnarea pentru calomnie i-a incalcat dreptul la libera exprimare, garantat de articolul 10 din Conventie, care prevede: "1. Orice persoan are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau a comunica informatii ori idei fr amestecul autoritatiilor publice i fr a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiofuziune , de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri i responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege , care constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea nationala, integrarea teritorial sau siguranta public, apararea ordinii i prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea i impartialitatea puterii judecatoresti". A. Pierderea statutului de "victima" Curtea observa ca in hotrarea din 2 mai 1999 admitand recursul in anulare declarat de Procurorul general, Curtea Suprema de Justitie a desfiintat condamnarea ( atat la nivelul primei instante, cat i al instantei de recurs) pe care se intemeia plangerea introdusa pe baza articolului 10 ( paragraf 28). In comentariile din 1 iunie 1999 guvernul a aratat ca in ceea ce privete condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G.S., Curtea Suprema de Justitie a pronuntat o solutie de achitare, apreciind ca dl Dlban a fost de buna-credinta, Aceasta concluzie cumulata cu posibilitatea vaduvei reclamantului de a recupera prejudiciul pe care pretinde ca l-a suferit pe calea unei actiuni civile constituie, in opinia guvernului o recunoastere " in substanta a incalcarii Conventiei si permite o reparatie integrala in cadrul sistemului juridic intern". In consecinta, guvernul a cerut Curtii respingerea plangerii invocand pierderea statutului de "victim". Cu privire la condamnarea pentru calomnierea senatorului R.T., guvernul a sublineat ca prin hotararea Curtii Supreme au fost casate deciziile de condamnare atacate prin recursul Procurorului general " i dup rejudecarea cauzei s-a pronuntat o hotarare de incetare a procesului penal ca urmare a decesului inculpatului". Considerand ca incalcarea reclamata a articolului 10 a fost remediata guvernul " a lasat aceasta chestiune la aprecierea Curtii". 51

Avocatul doamnei Dalban a caracterizat hotararea Curtii Supreme ca pe "un adevar rechizitoriu" impotriva reclamantului decedat i c " o justificare explicita a comportamentului lui R.T.". In hotararea din 25 iunie 1996 pronuntata in cazul Amuur versus Franta, Curtea a reafirmat ca " o decizie sau o masura favorabila reclamantului nu este, in principiu suficienta pentru a-l lipsi de statutul de victima cu exceptia situatiei in care autoritatile nationale au recunoscut explicit sau in substanta incalcarea Conventiei si au acordat reparatii pentru aceasta incalcare". In cazul de fata chiar daca decizia Curtii Supreme de a desfiinta condamnarea reclamantului cu argumentul ca acesta a fost de buna-credinta si pe baza unor documente oficiale referitoare in substanta a faptului ca " dreptul la libera exprimare" a fost ingradit in mod nejustificat, Curtea apreciaza ca hotararea respectiva nu a adus o reparatie adecvata in sensul jurisprundentei sale. In primul rand dei guvernul invoaca posibilitatea folosirii articolelor 998 si 999 din Codul civil i a articolului 505 din Codul de procedura penala ( paragraf 30) nu este clar daca si cum ar putea doamna Dlban sa obtina o despagubire. Calea oferita de Codul civil despre care doamna Dalban a afirmat ca implica plata unor taxe ridicate, iar guvernul nu a contrazis-o - presupune dovada unei culpe pentru angajarea raspunderii civile. In ceea ce priveste solutia oferita de Codul de procedura penala , nu ar fi rezonabil sa i se ceara doamnei Dlban ca dupa procesul penal finalizat cu o hotarare de condamnare mentinuta in recurs, dupa recursul in anulare declarat de Procurorul general i dupa hotararea Curtii Supreme de Justitie, sa inceapa proceduri noi a caror finalitate este cel putin incearta. Cu privire la decizia referitoare la senatorul R.T., luata prin hotararea din 2 martie 1999, Curtea ca observa defapt Curtea Suprema de Justitie a cosiderat temeinica solutia de condamnare a reclamantului care ar fi actionat cu scopul de a-i produce un prejudiciu lui R.T., i care nu a verificat informatiile anteriori publicarii articolelor (paragraful 28). Incetarea proceslului penal nu a fost pronuntata decat datorit decesului domnului Dlban. Evident aceasta nu este o recunoastere explicit sau implicit din partea autoritatilor nationale, a incalcarii articolului 10. In concluzie Curtea constat ca vduva reclamantului se poate pretinde "victima" in sensul articolului 34 al Conventiei. B. Fondul plangerii 52

Partile nu au contestat in fata Curtii ca hotararea de condamnare a constituit un " amestec al autoritatilor publice" cu exercitiul dreptului la libera exprimare al reclamantului, garantat de primul paragraf al articolului10. De asemenea nu exista controverse cu privire la faptul ca amestecul era " prevazut de lege" i c a urmarit un scop legitim cel al " protectiei reputatiei altora" fiind astfel indeplinite doua dintre conditiile care pot justifica legitimitatea unei restrictii in conditiile articolului 10 paragraful 2. Curtea asa cum a procedat si Comisia decide in acelas mod. Examinand chestiunea necesitatii restrictiei asupa libertatii de exprimare " intr-o societate democratica", Curtea reaminteste ca potrivit jurisprundentei sale constante, aceasta depinde de existenta unei nevoi sociale presante care s o justifice de proportionalitatea acesteia cu scopul legitim urmarit i de raspunsul la intrebarea daca motivele invocate de auotritatile nationale pentru a jusitifica restrictia sunt pertinente si suficiente ( a se vedea intre altele i hotararea din 20 mai 1999 pronuntata in cazul Bladet Tromso si Stensaas versus Norvegia..). Curtea nu are rolul de a se substitui autoritatilor nationale ci pe acela de a verifica pe baza articolului 10 in lumina intregului caz deciziile luate de autoritatiile nationale in virtutea puterii lor de apreciere ( ibidem... si altele, hotararea din 21 ianuarie 1999 Fressoz si Roire versus Franta..) Articolele incriminatoare au vizat o chestiune de interes public: gestionarea patrimoniului statului si modului in care politicienii ii indeplinesc mandatul. Primul articol furniza infromatii provenind din dosarele de cercetare intocmite de Garda Financiara cu privire la gestionarea FASTROM unde G.S., era director executiv iar R.T. reprezenta statul in consiliul e administratie. Al doilea articol se referea la salariul primit de senatorul R.T. in aceasta calitate si la folosirea unui autoturism care i-a fost pus la dispozitie de aceasta interprindere. Un element extrem de important pentru Curte in examinarea acestei cauze este rolul esential pe care presa il indeplineste intr-o societate democratica. Desi presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite in particular reputatia i drepturile altora si necesitatea de a impiedica divulgarea de informatii confidentiale ea are menirea de a raspandi intr-o maniera consistenta cu obligatiile i responsabilitatile sale - informatii i idei cu privire la toate chestiunile de interes public. In plus Curtea este constienta de faptul ca libertatea jurnalistica acopera si recurgerea la o anumita doza de exagerare sau chiar de provocare. In cazuri ca acestea marja de apreciere a autoritatilor nationale este circumscrisa interesului societatii democratice de a acorda presei dreptul de a-si exercita functia 53

indreptatita de "caine de paza public" in raspandirea informatiilor de interes public serios ( hotararea din cazul Bladet Tromso si Stensaas versus Norvegia citata anterior). Ar fi inacceptabil ca unui jurnalist sa i se permita sa exprime judedcati de valoare critice numai in situatiile in care jurnalistul dovedeste adevarul acestora ( hotararea din 8 iulie adoptata in Lingens versus Austria...). In speta, Curtea observa cum a facut-o si cu comisia ca nu exista nici o dovada care sa arate ca faptele descrise in articole erau in intregime neadevarate si ca ar fi fost destinate sa alimenteze o campanie calomnioasa impotriva lui G.S. i a senatorului R.T. Dl Dlban nu a scris despre aspecte ale vietii private a lui R.T. ci despre comportamentul si atitudinile sale in calitate de reprezentant ales al poporului ( paragrafele 13 si 14). Maniera in care reclamantul i-a exprimat opinia cu privire la practicile senatorului si la modul in care acesta ii indeplinea sarcinile profesionale ca nu reprezentant ales a fost considerata de instantele judecatoresti nationale ca necorespunzatoare adevarului si de aceea calomnioasa. In ceea ce-l priveste pe G.S., judecatorii au apreciat adoptarea de catre Parchet a doua solutii de neincepere a urmaririi penale este suficienta pentru a stabili ca infromatiile prezentate in articole erau false. Instantele au ajuns la aceasta concluzie fara a examnia probele depuse de reclamant (paragfrafele 17 si 20). Guvernul nu a contestat concluzia Comisiei potrivit careia " chiar tinand cont de obligatiile si de responsabilitatile jurnalistului atunci cand acesta se prevaleaza de dreptul ce ii este garantat de articolul 10...condamnarea reclamantului nu poate fi considerata ca necesara intr-o societate democratica."69 Curtea ia act de aceasta pozitie i decide ca in raport cu scopul legitim vizat condamnarea penala a domnului Dalban i aplicarea unei pedepse cu inchisoarea au constituit un amestec disproportionat cu exercitiul libertatii sale de exprimare in calitate de jurnalist. In consecinta, articolul 10 din Conventie a fost incalcat. IV. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 6 PARAGFRAFUL 1 DIN CONVENTIE Reclamantul a afirmat c nu a beneficiat de un proces echitabil intrucat instantele judecatoresti nationale nu au examinat probele invocate in apararea sa, respectiv documentele oficiale pe care sau bazat articolele sale (paragrafele 17 si 20). El a invocat articolul 6 paragraful 1 din Conventie, ale
69 M. Macovei Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, Ed. Polirom 2001, pag. 24

54

carui dispoziti relevante in cauza sunt : " Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale de catre o instanta care va hotara asupra temeinicei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa..." Guvernul a cerut Curtii sa constate ca articolul 6.1 nu a fost incalcat argumentand ca " lipsa unei referiri explicite la argumentele domnului dalban" nu poate fi privita ca o omisie de a examnia acele argumente. Dimpotriva " depunerea la dosarul cauzei" a actelor respective constituie o prezumitie a examinarii lor de catre judecatorii nationali. 55. Tinand cont de concluzia la care a ajuns pe baza articolului 10 Curtea ca si Comisia nu consider necesara examinarea cauzei i in raport cu articolul 6 paragraful 1. V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE

Potrivit articolului 41 din Conventie : " Dac Curtea declar c a avut loc o inclcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale i dac dreptul intern al Inaltei Prti Contractante nu permite decat o inlturare incomplet a consecintelor acestei inclcri Curtea acord prtii lezate, dac este cazul o reparatie echitabil." A. Prejudiciul Doamna Dalban a solicitat 250.000.000. lei pentru acoperirea prejudiciului moral constand in discreditarea prin condamnare a defunctului ei sot i a prejudiciului material constand in pierderile suferite prin inchiderea ziarului Cronica Romascana. Ea a afirmat c " aceast sum reprezint o recompensa minim care va fi in intregime folosit pentru reparatia ziarului" i nu va aduce la imbogatire personal. Guvernul a afirmat mai intai c nu exista un raport de cauzalitate intre plangere i prejudiciul material pretins i in al doilea rand suma solicitata este in orice caz exagerata. Cu privire la daunele morale guvernul a argumentat ca decizia Curtii in sensul incalcarii articolului 10 este in sine o just 55

reparatie. In ceea ce priveste gespagubirile la care reclamantul fusese obligat de instantele nationale guvernul subliniind ca doamna Dalban putea sa le recupereze pe calea unei actiuni civile, a aratat ca defapt acestea nu au fost platite niciodata. Curtea este de acord cu guvernul in ceea ce priveste prejudiciul material. Cu privire ins la prejudiciul moral Curtea consider dimpotriv c reclamantul i vaduva sa au suferit, iar aceasta suferint nu este suficient de compensat prin hotararea Curtii in sensul incalcarii Conventiei. In cazul de fat decesul dlui Dlban intervenit inainte ca Procurorul general sa declare recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie, este un fapt care trebuie luat in calcul la stabilirea despagubitorilor. Tinand cont de rata ridicat a inflatiei in Romania, Curtea va stabili suma in franci francezi care vor fi convertiti in lei romanesti la cursul de schimb din ziua platii. Curtea acord dnei Dalban suma de 20.000 de franci francezi. Si in fine cu privire la cel de-al treilea argument invocat de guvern Curtea se limiteaza la a observa ca doamna Dlban nu a cerut restituirea despagubirilor (la care a fost obligat reclamantul) intrucat acestea nu au fost niciodata platite ( par. 22). B. Cheltuieli de judecata Reclamantul a beneficiat de asistent juridic din partea Consiliului Europei pentru procedurile din fata Comisiei si a Curtii, iar vduva sa nu a solicitat acoperirea altor cheltuieli. C. Dobanzi Curtea consider potrivit s aplice rata oficial a dobanzii aplicabile in Franta la data adoptrii prezentei hotarari, respectiv 3.47% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA , IN UNANIMITATE 1. Hotrste c vduva reclamantului are dreptul de a continua procedurile substituindu-se sotului su decedat; 2. Hotrste ca vaduva reclamantului se poate pretinde " victim" in sensul articolului 34 din Conventie; 56

3. Hotrste c articolul 10 din Conventie a fost inclcat; 4. Hotrste c nu este necesara examinarea cauzei sub aspectul articolului 6 paragraful 1 5. Hotaraste : a) ca statul trebuie s plateasc vaduvei reclamantului in termen de 3 luni cu titlu de daune morale 20.000 de franci francezi, in lei la cursul de schimb in ziua platii. b) ca o doband de 3.47% pe an va fi platit dup expirarea termenului de 3 luni pana la efectuarea pltii; 6. Respinge restul cererii de despagubiri.

Redactata in Franceza si Engleza si pronuntat in sedinta public din 28 septembrie 1999, in Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg

SUNDAY TIMES versus REGATUL UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD Hotrarea din 26 noiembrie 1991

57

I. SITUATIA DE FAPT// EVOLUTIA JURIDICA PE PLAN NATIONAL Reclamantii au fost Times Newspapers Ltd, editorul saptamanalului (duminical) national britanic "The Sunday Times" i Andrew Neil, redactorul sef. S-au contestat interdictiile provizorii dispuse de autoritatile judiciare britanice asupra publicarii unor fragmente din cartea "Spycatcher" ("Vanatorul de spioni") i a unor informatii provenind de la autorul acesteia, Peter Wright. Explicatie: in cursul unui proces in care reclamantul solicita instantei pronuntarea unei hotarari de interdictie permanenta impotriva paratului, tribunalele engleze pot dispune o interdictie provizorie, menita sa protejeze interesele reclamantului pana la judecarea in fond a cauzei. "Spycatcher" Peter Wright a lucrat pentru guvern, ocupand o functie importanta in serviciile britanice de securitate (M15) din 1955 pana in 1976, an in care a demisionat. In perioada imediat urmatoare, fara a avea autorizatia guvernului, i-a scris memoriile, sub titlul "Spycatcher" si s-a ocupat de formalitatile publicrii acestora in Australia, unde locuia. Cartea a descris organizarea, metodele si personalul operativ din cadrul M15, relatand i unele activitati ale serviciului secret britanic, apreciate de autor ca nelegale: contributia la slabirea guvernului laburist 1974-1979: intrarea prin efractie i instalarea de microfoane in ambasadele tarilor prietene i ostile: efectuarea unor actiuni ilegale i secrete atat in tar cat si in strainatate; faptul ca Sir Roger Hollis, care a condus serviciile de securitate in ultima perioad in care autorul a lucrat la M15, era agent sovietic. Anterior, Dl. Wright incercase in zadar s conving guvernul britanic s verifice aceste acuzatii, prin declansarea unei anchete independente. Fara rezultat a ramas, i demersul similar al unora dintre membri marcanti ai guvernului laburist din perioada 1974-1979. Unele informatii din "Spycatcher" aparusera deja in cartile lui Chapman Pincher care tratau problematica serviciilor de securitate. Mai mult, in iulie 1984, canalul britanic particular de televiziune "Granada Television" a transmis un lung interviu al D-lui Wright, despre serviciile britanice de securitate. Interviul a fost redifuzat in decembrie 1986. In aceeasi perioada, metodele si secretele serviciilor britanice de securitate au facut obiectul altor scrieri si al unei emisiuni de televiziune, fr ca guvernul britanic s reactioneze in vreun fel. 58

Introducerea actiunii in Australia In septembrie 1985, procurorul general al regatului Unit a solicitat Curtii Supreme a South New Wales (Austrialia), in numele guvernului britanic, pronuntarea unei hotarari prin care s se interzic publicarea crtii "Spycatcher" i a oricarei informatii provenit de la Dl. Wright in legatura cu serviciile de securitate britanice. Actiunea a fost motivat prin incalcarea de ctre Dl. Wright a obligatiei de confidentialitate. La termenul din 17 septembrie 1985, Dl. Wright si editura "Heinemann Publishers Australia Pty Ltd" i-au luat angajamentul, in fata instantei australiene, de a nu publica nimic pan la judecarea fondului cauzei, respectiv pronuntarea asupra cererii guvernului britanic. II. MASURILE PROCESUALE PROVIZORII ADOPTATE IN ANGLIA SI FAPTELE CARE LE-AU DETERMINAT In timp ce in Australia se judeca actiunea guvernului britanic, saptamanalul national "Observer" si cotidianul national "The Guardian" au publicat scurte articole, in zilele de 22 si 23 iunie 1986, in care au oferit unele detalii in legatura cu manuscrisul Spycatcher si au semnalat audierile ce urmau s aib loc in Australia. Cele dou publicatii trataser i in trecut subiectul serviciilor de securitate militand in favoarea unei anchete independente asupra functionarii acestora. Autorii acestor articole s-au bazat pe investigatii i surse confidentiale proprii _______________________________________________________________________________
* In sistemul judiciar englez, procurorul general "Attorney General" este membru al Baroului de Avocati, membru al Guvernului si aproape invariabil, membru al Parlamentului; este de asemenea, consilierul legal al Casei Regale.

In opinia autoritatilor britanice, informatiile obtinute de ziaristii celor dou publicatii, proveneau fie de la editura australiana fie de la reprezentantii legali ai D-lui Wright. Procurorul general britanic a actionat in judecata proprietarii, editorii si redactorii sefi ai celor dou publicatii, solicitand Inaltei Curti de Justitie pronuntarea unei hotarari prin care s se interzic, cu titlu permanent, publicarea oricarei informatii provenite din "Spycatcher", cu motivarea caracterului 59

confidential al datelor prezentate in memoriile autorului. In sustinerea cererii, procurorul general a prezentat dou declaratii semnate de secretarul Consiliului de Ministri britanic in septembrie 1985, depuse i in instanta australiana, in care se afirma ca dezvaluirea informatiilor la care a avut acces Dl. Wright este de natura s produca pagube incalculabile serviciilor secrete, agentilor si unor terti, ca urmare a identificarii agentilor, provocand, de asemenea, i deteriorarea relatiilor cu tarile prietene, cu alte organizatii si persoane, care i-ar putea pierde increderea in serviciile secrete britanice. S-a invocat si riscul publicarii unor astfel de informatii si de alti agenti. In cursul judecarii actiunii initiate de procurorul general, instanta a dispus, in raport cu fiecare publicatii/ziar, o interdictie provizorie pana la judecarea in fond a cauzei asupra publicarii oricarei informatii referitoare la "Spycatcher"; publicatiilor li s-a acordat ins dreptul de a cere modificarea ori ridicarea interdictiei, dupa un preaviz de 24 de ore. Masurile de interdictie, denumite "ordonantele Millet", au fost justificate prin prioritatea interesului reclamantului (guvernul) in raport cu interesul publicului de a fi informat, argumentandu-se ca in absenta unei interdictii provizorii actiunea principala ar fi lipsita de obiect. Interdictiile provizorii au fost mentinute de Curtea de Apel, prin hotararea din 25 iulie 1986. La 6 noiembrie 1986, comisia de recursuri a Camerei Lorzilor a aprobat celor doua publicatii recurarea, la instanta suprem, a hotrarii Curtii de Apel (decizia Camerei Lorzilor, la punctul G). Australia: judecata in prima instanta Dezbaterile au avut loc in noiembrie si decembrie 1986 si au fost comentate detaliat de presa scris i vorbita, inclusiv in Anglia. La 13 martie 1987, instanta australiana a respins cererea procurorului general britanic, argumentand, intre altele, ca multe din informatiile oferite de carte nu mai sunt confidentiale, iar publicarea celor care mai sunt confidentiale nu va leza nici guvernul britanic, nici serviciile de securitate. S-a anulat obligatia nepublicrii crtii. Procurorul general britanic a declarat apel impotriva acestei hotrari. Cauza s-a judecat la 27 iulie 1987, la Curtea de Apel, care a amanat pronuntarea. Editorul si Dl. Wright au facut o noua promisiune de nepublicare pana la pronuntarea instantei in apel decizia Curtii de Apel). La 27 aprilie 1987, cotidianul "The Independent" a publicat un rezumat al acuzatiilor aduse serviciilor britanice de securitate in "Spycatcher", pretinzand c este in posesia unei copii a 60

manuscrisului. In cursul aceleiasi zile, ziarele "London Evening Standard" i "London Daily News" au publicat articole referitoare la rezumatul aparut in "The Independent". A doua zi, procurorul general a solicitat Inaltei Curti de Justitie autorizatia de a actiona in judecata cele trei ziare pentru "impiedicarea infaptuirii justitiei", pe care a obtinut-o la 29 aprilie 1987. Articolele similare cu cele publicate in " The Independent" au aparut in doua cotidiene australiene la 29 aprilie 1987 si in "Washington Post" in S.U.A la 3 mai 1987. La 29 aprilie 1987 "Observer" si "The Guardian" au solicitat instantei ridicarea interdictiei invocand schimbarea circumstantelor prim mediatizarea in Anglia a datelor furnizate de manuscrisul crtii "Spycatcher". Dezbaterea cererilor a fost suspendat pana la rezolvarea unei chestiuni prealabile ridicate in cazul referitor la "The Independent" unde s-a pus problema obligativitatii acestui cotidian de a respecta o interdictie aplicata altei publicatii. La 2 iunie 1987 Inalta Curte de Justitie a decis c "The Independent", " London Evening", "Standard" si "London Daily News" nu se fac vinovate de impiedicarea infaptuirii justitiei" intrucat interdictiile nu au fost dispuse impotriva lor i deci nu le sunt opozabile. Procurorul general a declarat apel (decizia Curtii de Apel). Intre timp, la 14 mai 1987, editura americana "Viking Penguin Incorporated", care cumparase drepturile de publicare de la editura australiana, a anuntat intentia de a tipari cartea. "Observer" si "The Guardian" au solicitat punerea pe rol a cererii lor de suspendare a interdictiei, invocand proiectul de publicare a crtii in S.U.A. Instanta a mentinut suspendarea cauzei pana la judecarea apelului procurorului general in cazul "The Independent". "The Sunday Times" incepe publicarea, in foileton, a crtii "Spycatcher". "The Sunday Times" a cumparat de la editorii australieni ai D-lui Wright dreptul de a publica "Spycatcher" in foileton in presa britanic i a obtinut o copie a manuscrisului de la editura american. La 12 iulie 1987, "The Sunday Times" a publicat un prim episod, explicand ca operatiunea de publicare a fost programat astfel incat s coincida cu aparitia cartii in S.U.A., 61

prevazut pentru 14 iulie 1987. La 13 iulie 1987, procurorul general a chemat "The Sunday Times" in judecat, sub acuzatia de "impiedicarea infaptuirii justitiei", invocand inclcarea "ordonantelor de interdictie Millett", dispuse cu un an in urm de Inalta Curte de Justitie impotriva publicatiilor "Observer" si "The Guardian". Publicarea "Spycatcher" in S.U.A, La 14 iulie, "Spycatcher" a fost publicata in S.U.A., bucurandu-se de un succes enorm. A devenit "best-seller" in S.U.A. si Canada. Guvernul britanic, avizat ca o incercare de interzicere a cartii in S.U.A. nu ar avea sanse de reuit, nu a intreprins nimic. Un mare numar de exemplare ale cartii au fost introdus in Regatul Unit de cetteni britanici care clatoreau in S.U.A. i prin intermediul comenzilor adresate telefonic sau postal librariilor americane. Adresele si numerele de telefon ale acestor librarii au fost intens mediatizate in presa britanic. Singura masura luata de guvern a constat in interzicerea prezentei crtii in librariile si bibliotecile publice. Cazul publicatiei "The Independent". La 15 iulie 1987, Curtea de Apel a anuntat ca va admite apelul declarat de procurorul general i va casa hotararea inaltei Curti de Justitie, prin care se afirmase ca "The Independent", "London Evening Standard" i "London Daily News" nu sunt vinovate de infractiunea de "impiedicarea infaptuirii justitiei". In motivele comunicate la 17 iulie 1987, instanta de apel, argumentandu-si decizia, a afirmat c "ordonantele Millett" au fost lipsite de eficienta prin publicarea acelorasi informatii in alte ziare, operatiune care a suprimat caracterul confidential al datelor respective. Cauza a fost trimisa spre judecare Inaltei Curti de Justitie, sub aspectul infractiunii de "impiedicarea infaptuirii justitiei". Hotararea Curtii de Apel a statutat obligativitatea "ordonantelor Millett" pentru toate mijloacele de informare britanice, inclusiv "The Sunday Times".

62

Rezultatul actiunilor judiciare provizorii in cazurile "Observer", "The Guardian" si "The Sunday Times"; mentinerea "ordonantelor Millett". "The Sunday Times" a declarat c, atata timp cat nu i se va interzice prin justitie, va publica al doilea episod in foiletonul "Spycatcher" la data de 19 iulie 1987. La 16 iulie 1987, procurorul general a solicitat instantei pronuntarea unei hotarari de interdictie a publicarii foiletonului, sub sanctiunea infractiunii de "impiedicarea infaptuirii justitiei", invocand decizia Curtii de Apel din cazul "The Independent". Interdictia publicarii a fost dispusa la 16 iulie 1987, cu valabilitate pana la 21 iulie 1987, urmand ca la 20 iulie 1987 instanta s discute cererile de ridicare a "ordonantelor Millett", formulate anterior de "Observer" si "The Guardian", dezbatere la care "The Sunday Times" a primit permisiunea de a pleda. In plus, judecatorul a afimrat ca va examina interdictia dispusa la cererea procurorului general impotriva ziarului "The Sunday Times" i o va respinge in situatia in care va revoca "ordonantele Millett". In urma dezbaterilor din 20 si 22 iulie 1987, instanta a revocat "ordonantele Millett" i a respins cererea de interdictie formulat impotriva publicatiei "The Sunday Times". In favoarea acestei decizii, judecatorul a mentionat, intre altele: prin publicarea cartii in S.U.A., hotararile de interdictie pronuntate la cererea procurorului general sunt lipsite de obiect; aparitia in presa a acuzatiilor privind activitati ilegale ale serviciilor de securitate nu trebuie interzisa decat in lipsa altor solutii; justitia isi va pierde credibilitatea dac hotararile sale nu-i ating scopul. Procurorul general a atacat aceasta decizie. Pana la judecarea recursului, interdictiile impotriva ziarelor "Observer" i "The Guardian" au ramas in vigoare, nu i cea impotriva publicatiei "The Sunday Times". Curtea de Apel a hotarat la 24 iulie 1987 ca decizia instantei de fond este nelegal, dar a afimrat c prin publicarea cartii in S.U.A. forma initial a "ordonantelor Millett" este inadecvat si a modificato in sensul interzicerii publicarii crtii in totalitate sau fragmentar, ori a afirmatiilor apartinand D-lui Wright sau atribuite acestuia, in legatura cu serviciile de securitate; a permis publicarea dezvaluirilor sale, sub forma unor rezumate formulate in termeni generali. Curtea de Apel a motivat aceasta decizie prin necesitatea mentinerii increderii in serviciile de securitate, obtinuta prin interdictia de a 63

publica memorii in absenta autorizatiei guvernului si necesitatea protejarii drepturilor procurorului general pana la judecarea in fond a cauzei. Publicatiile in cauza au declarat recurs la instanta suprem, iar prin hotararea din 30 iulie 1987, Camera Lorzilor a decis mentinerea "ordonantelor Millett". In fapt, ordonantele de interdictie au ramas in vigoare pana la 23 noiembrie 1987, cand au demarat audierile in cauza de fond privind divulgarea de informatii confidentiale. Rezultatul actiunii judiciare provizorii in Australia. Curtea de Apel a New South Wales la 24 septembrie 1987 si Curtea Suprema a Australiei, la 2 iunie 1988, au respins recursurile declarate de procurorul general britanic, afirmand c in conformitate cu normele dreptului international instantele australiene nu pot admite o actiune destinat protejarii intereselor guvernului britanic in domeniul serviciilor sale de securitate. Inainte de a se pronunta Curtea Suprema Australian a ridicat interdictia publicarii cartii, invocanduse aparitia acesteia in S.U.A si in multe alte tri. Intre timp Spycatcher fusese tradus in 12 limbi, din care 10 europene; in numai cateva luni s-au vandut peste un milion de exemplare, s-au realizat pe baza cartii, emisiuni de radio si de televiziune in limba engelza difuzate in Suedia si Danemarca. III JUDECAREA CAUZEI IN FOND, IN ANGLIA Divulgarea de informatii confidentiale. La 27 octombrie 1987 procurorul general a chemat in judecat " The Sunday Times" pentru divulgarea de informatii confidentiale solicitand pe lang mentinerea interdictiilor provizorii, o hotarare de interdictie permanenta si plata benefiicilor realizate din vanzarea exemplarelor in care a fost publicat primul episod al foiletonului "Spycatcher". Dezbaterile in aceasta cauz si in cea referitoare la "Observer" si "The Guardian" au avut loc in noiembrie- decembrie 1987 la Inalta Curte de Justitie. Instanta a mentinut interdictiile provizorii si prin hotararea din 21 decembrie 1987 a constatat si dispus de urmatoarele: "Observer" si "the Guardian" nu au incalcat obligatia de confidentialitate pe care si-au asumat-o cand au prezentat 64

dezvaluirile neautorizate ale dlui. Wright; "The Sunday Times" a incalcat obligatia de confidentialitate, prin publicarea la 12 iulie 1987 a primului episod din "Spycatcher" al crui continut nu justifica prioritatea interesului public aspura interesului securitatii nationale; "The Sunday Times" a fost obligat s depun beneficiile realizate prin publicarea acestui prim episod; in conditiile in care "Spycatcher" a fost publicat si difuzata la scara mondiala incepand cu iulie 1987, interdictia permanenta ceruta de procurorul general nu se mai justifica astfel incat balansarea interesului securitatii nationale cu interesul public in libertatea presei conduce la prioritatea acestuia din urma; procurorul general nu are dreptul de a solicita o interdictie permanent aspura publicarii informatiilor provenind de la domnul Wright sau de la oricare alt membru al serviciilor de securitate. Interdictiile provizorii au fost mentinute pana la adoptarea unei hotarari de ctre Curtea de Apel. Judecand recursurile forumlate de catre procurorul general i The Sunday Times prin hotararea de la 10 februarie 1988 Curtea de Apel a mentinut decizia Inaltei Curti de Justitie. Si acest moment procedural a fost urmat de mentinerea interdictiei publicarii pan la judecarea in Camera Lorzilor, a recursurilor declarate de ambele parti. Prin hotararea din 13 noiembrie 1988 Camera Lorzilor a respins recursurile confirmand decizia Inaltei Curti de Justitie. In legatura cu The Sunday Times, Camera Lorzilor a afirmat : prin publicarrea primului episod din "Spycatcher" ,"The Sunday Times " a ignorat obligatia de confidentialitate iminenta aparitiei cartii in S.U.A. nu este un argument in favoarea sa; prejudiciul adus interesului national nu mai poate fi agravat, atata timp cat dezvaluirile din "The Sunday Times" sunt de domeniul public i nu mai au un caracter secret, imprejurarea in care interzicerea publicarii cartiii, impusa ziarelor " Observer" "The Guardian" si "The Sunday Times" nu mai este necesar. Sptamanalul britanic a fost obligat la plata beneficiilor obtinute din vanzarea publicatiei in care a difuzat primul episode din Spycatcher.

" Impiedicarea infaptuirii justitiei" Procesul care a dezbatut acuzatiile de " impiedicarea infaptuirii justitiei formulate de procurorul general impotriva ziarelor/publicatiilor "The Independent", "The London Evening Standard", "The London Daily News", "The Sunday Times" si a altor publicatii s-a desfasurat in aprilie 1989, in fata Inaltei Curti de Justitie. 65

La 8 mai 1989 instanta a retinut savarsirea acestei infractiuni de The Independent i The Sunday Times condamnandu-le pe fiecare la cate o amenda de 50.000 lire steriline. Apelurile declarate de cele doua publicatii au fost respinse de Curtea de Apel de la 27 februarie 1990, dar prin hotararea acestei instante s-a apreciat ca este suficienta constatarea culpabilitatii nefiind necesara si condamnarea la amenzi juridiciare. Recursurile introduce de The Independent si The Sunday Times au fost respinse de comisia de recurs a Camerei Lorzilor, la 11 aprilie 1991. COMISIA La 31 iulie 1987 The Sunday Times s-a adresat Comisiei, invocand violarea prin interdictiile provizorii adoptate de autoritatiile judiciare britanice impotriva sa, a exercitiului libertatii de exprimare. Comisia a declarat plangerea admisibila la 5 octombrie 1989, iar prin raportul de la 12 iulie 1990 a exprimat opinia viloarii articolului 10 sesizand Curtea pentru judecarea cauzei. La 2 februarie 1989 The Sunday Times a depus o adoua plangere la Comisie impotriva deciziei prin care s-a constatat incalcarea obligatiei de confidentialitate, ca urmare a publicarii, la 12 iulie 1987 a primului episode din Spycatcher sustinand c astfel i-a fost violat exercitiul dreptului la libera exprimare. A treia plangere a fost depusa de The Sunday Times la 25 iunie1991 cand a invocat violarea articolului 10 in legatura cu constatarea infractiunii de impiedicarea infaptuirii justitiei CURTEA Curtea a constatat c prin interdictia de publicare dispus fat de The Sunday Times pentru intervalul de 30 iulie 1987 -13 octombrie 1988 s-a realizat o interfata cu exercitiul dreptului la libera exprimare. Stabilind aceasta, Curtea a examinat interfata in raport cu cerintele articolului 10 paragraful 2 respectiv temeiul legal national, scopul legitim si necesitatea intr-o societate 66

democratic. A fost interferenta prevazuta intr-o lege nationala? Partile nu au contestat temeiul legal al interferentei, iar Curtea referindu-se la argumentatia din cazul Observer si The Guardian versus Regatul Unit a constatat indeplinita aceasta cerinta afirmand : nu exista nici un element care sa conduca idea ca principiile de drept dezvolltate de teoria Impiedicarii infaputiiri justitiei in virtutea carora s-au aplicat ordonantele Millett fata de The Sunday Times nu ar raspunde exigentelor expresiei prevazute de lege. A urmarit interferenta realizarea unui scop legitim? Partile nu au contestat ca ordonantele Millett au intentionat, in primul rand garantarea autoritatii puterii judecatoresti i, in al doilea rand, protejarea securitatii nationale, ambele scopuri fiind dintre cele enumerate de paragraful 2 al articolului 10. Referindu-se la argumentele dezvoltate in cazul Observer i The Guardian versus Regatul Unit, Curtea a constatat indeplinita si aceast cerint. A fost interferenta necesara intr-o societate democratica? In prima parte a argumentatiei, Curtea s-a referit la principiile generale dezvoltate in practica judiciara in material libertatii de exprimare, iar in partea a doua, a aplicat aceste principii prezentei cauze. 1. Principii generale: Curtea a reafirmat: a) Libertatea de exprimare, garantata de articolul 10 paragraful 1, constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice si una din cerintele prioritare ale progresului societatii si implinirilor personale. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoper nu numai informatiile i ideile primate favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care ofenseaz, socheaz sau deranjeaz. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, fr de care nu exist societate democratic. b) Principiile enumerate sunt cu atat mai importante atunci cand in discutie este presa. Desi nu trebuie sa depaseasca, intre alte limite, si pe acelea care asigura protejarea securitatii nationale si garantarea autoritatii puterii judectoresti este de datoria ei s transmita informatii si idei cu 67

privire la chestiunile de interes public. Obligatiei presei de a raspandi astfel de informatii i idei, i se adauga dreptul publicului de a le primi. Daca ar fi altfel, presa nu ar mai fi in stare sa joace rolul vitat de caine de paza (public watchdog).70 c) Termenul necesar, in sensul folosit de paragraful 2 al articolului 10, presupune o nevoie sociala imperioas, de neanlaturat. In examinarea existentei unei astfel de nesesitati, statele semnatare au o anumita marj de apreciere, dar aceasta este dublat de controlul European exercitat asupra legislatiei si deciziilor prin care legile se aplica, inclusiv cand acestea au fost adoptate de autoritati independente. Curtea are decizia finala in chestiunea compatibilitatii interferentei cu libertatea de exprimare protejata de articolul 10. Comentand opinia formulate de Articolul 19 organizatie neguvernamentala internationala care a intervenit ca a treia parte in cauza Curtea a considerat ca este necesar sa se mentioneze, in contextual discutarii principiilor generale, ca articolul 10 nu interzice, prin continutul lui, orice restrictie prealabila publicarii Insa astfel de restrictii sunt atat de periculoase, incat cer un examen extrem de scrupulous din partea Curtii. Aceasta indeosebi in cazul presei: informatia este un bun perisabil si intarzierea publicarii ei, chair pentru o scurta perioad, creaza riscul pierderii valorii si al interesului fata de aceasta informatie. Aplicarea, in cauz, a principiilor generale. In fata Curtii The Sunday Times a sustinut c interfata nu a fost necesar intr-o societate democratic subliniind c din momentul difuzarii crtii in S.U.A la 14 iulie 1987 acesta i-a pierdut caracterul confidential. Mai mult orice locuitor al Regatului Unit a avut posibilitatea procurrii crtii din strinatate, iar guvernul nu a incercat s opreasc acest import.

70 M. Macovei Hotariri ale Curtii Europene a Drepturilor Omului Ed. Polirom 2001, pag. 54

68

In replica guvernul a afirmat c si dup acest moment in perioada 30 iulie 1987- 13 octombrie 1988 interdictiile provizorii au continuat s fie necesare in sensul articolului 10 pentru mentinerea autorittii judectoresti si protejarea securitatii nationale. Examinand motivele prezentarii de autoritatiile britanice pentru prelungirea interdictiilor Curtea a afirmat c existenta apelului instantei, a cererii de aplicare a unei interdictii permanente constituie fr indoial un mijloc pertinent de prelungire a interdictiilor in scopul mentinerii autoritatii justitiei dar insuficient din perspecitva Curtii interesul protejarii confidentialitatii a incetat s mai existe din 30 iulie 1987. Comentand argumentele invocate de procurorul general pentru justificarea interdictiilor provizorii Curtea a constatat ca acestea au suferit o metamorfoza curioas reluand o expresie folisit de una din instantele nationale. Atsfel initial interdictiile provizorii au fost cerute pentru protejarea caracterului secret al informatiilor oferite de carte, dar din acest interes a incetat s mai existe la 30 iulie 1987 cand informatiile au devenit publice. Ultrior acestui moment cererile procurorului general au fost motivate prin necesitatea asigurarii eficientei si reputatiei serviciilor de securitate britanice si a mentinerii convingerii fostilor membri c nu li se permite publicarea memoriilor fr autorizatie in scopul descurajarii celor care ar fi dorit sa il imite pe domnul Wright. Curtea nu a considerat aceste motive ca suficiente pentru justificarea interferentei in discutie, afirmand: Se ridic intrebarea dac actiunile declansate impotriva ziarului Sunday Times aveau capacitatea de a realiza scopul pe care masurile luate impotriva D-lui Wright nu l-au atins. Pe de alt parte, avand in vedere posibilitatea obligarii la plata beneficiilor, Curtea se indoiestec ar fi normal, pentru a-l pedepsi pe Dl. Wright si a oferi celorlalti un exemplu, s se adopte interdictii fat de persoane strine publicrii crtii Spycatcher, asa cum este The Sunday Times. In plus, mentinerea restrictiilor dup iulie 1987 a impiedecat publicatiile s-si exercite dreptul i s-i indeplineasc obligatia de a oferi informatii, de acum accesibile, asupra unui subiect care este de interes public legitim. In consecint, Curtea a decis c interferenta nu a fost necesar intr-o societate democratic si a violat articolul 10.

69

Guvernul britanic, fiind gsit in conflict cu dispozitiile Conventiei, a fost obligat, in temeiul articolului 50, la plata, catre The Sunday Times, in termen de trei luni a sumei de 100.000 lire sterline reprezentand cheltuieli de judecat in fata instantelor nationale si europene.

CONCLUZII:
Potrivit dreptului European conventional si jurisprudential al drepturilor omului, libertatea de exprimare constituie un element essential al unei societati democratice.71 In acest spirit subliniat de cele doua cazuri de inclcare a Articolului 10 Libertatea de exprimare, marile tendinte ale jurisprudentei Curtii Europene relev nevoia major de inteligent responsabil i de umanism aplicat, de protectie real i eficace a drepturilor omului, pentru a fi la inltimea sfidarii epocii. Pornind de la individualitatea cazurilor judecate, Curtea ii intemeiaz deciziile pe norme relative la securitatea juridic, increderea legitim, caracterul efectiv, responsabilitate, nediscriminare i, indeosebi, proportionalitate. In interpretarea Conventiei, Curtea adopt un character finalist, teleologic, intelegand s fac o aplicare progresist, evolutiv, neincremenit la starea drepturilor i a obiceiurilor din 1950, tinand cont de marile orientari juridice comtemporane. Viitorul Europei i, deci, al nostru, nu poate fi conceput altfel, decat prin afirmarea neingradita a presonalitatii umane. Acest lucru nu inseamn o incurajare a tezei protectionismului exacerbat sau unilateral al drepturilor i libertatilor omului, in dauna obligatiilor pe care, individul, in mod natural, constitutional i moral, le are i trebuie s le indeplineasc corelativ. O noua etica democratic, castig teren, ea ne mai bazandu-se doar pe legitimitatea votului universal, ci pe primatul drepturilor omului, pe independenta institutiilor publice fat de stat si pe constitutionalism.

71 Popescu C.L. Libertatea de exprimare in jurisprudenta CEDO, Ed. All Beck 3002, pag. 1

70

BIBLIOGRAFIE:
1. Bercis, P., Guide des droits de lhomme, Ed. Hachette Education, Paris, 1993; 2. Berger,V. - Jurisprudena Curii Europene a Drepturilor Omului, IRDO, Bucureti, r; 3. Birsan, C. - Convenia European a Drepturilor Omului, Drepturi i libertai vol I, II, Ed.All Beck, Bucureti, 2005; 4. Birsan, C. - Convenia European a Drepturilor Omului, Procedura n faa Curii.Executarea hotrrilor vol II, Ed.C.H. Beck, Bucureti,2006; 5. Buergenthal,T.; Weber, R. - Dreptul internaional al drepturilor omului, Ed.All Educational, Bucureti,1996; 6. Burban, J.-L. - Le Conseil de lEurope, ed.II, P.U.F., Paris,1993 7. Dinc, R. Cereri n faa C.E.D.O. Condiii de admisibilitate, Ed. All Beck, Bucureti, 2001; 8. Duculescu,V. - Protecia juridic a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucureti,1998; 9. Gomien, D. Introducere n Convenia European a Drepturilor Omului, IRDO, Bucureti,1993; 10. Macovei, M. (ed) - Hotrri ale Curii Europene a Drepturilor Omului , vol.1, 2 i 3, Ed. Polirom, Iai, 2000, 2001,2003; 11. Maior, G.C.. - Concepte de drept public european, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997 12. Micu, D. - Garantarea drepturilor omului n practica Curii Europene a Drepturilor Omului i n Constituia Romniei, Ed.All Beck, Bucureti,1998; 13. Moroianu Zltescu, I. i alii (coord.) - Principalele instrumente internaionale privind drepturile omului la care Romnia este parte , instrumente universale i regionale, vol. I i II, IRDO, Bucureti, 2004; 14. Popescu, C.-L.- Protecia internaional a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucureti, 2001; 15. Popescu, C.-L. Libertatea de exprimare in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (1999-2002), Ed. All Beck Bucuresti 2003; 16. Selejan-Guan, B. Protecia european a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucureti, 2004; 17. Rial, St. Declaraia drepturilor omului i ale ceteanului, Ed. Polirom, Bucureti, 2002 18. Robertson, A.H. i Merrils, J.G. Human Righs in the World, Ed. Manchester University Press, Manchester,1992 19. Sudre, Fr. Drept internaional i european al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iai, 2006; 71

20. Voican, M, Burdescu, R, Mocua, Gh. Curi internaionale de justiie, Ed. All Beck, Bucureti, 2000. 21. Voicu, M. - Ultima speran pentru o justiie deplin - CEDO, Editura Juridica, Bucureti, 2001. 22. Agentia de Monitorizare a Presei Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare, 2001 Surse internet: www. coe.int (Consiliul Europei) www.echr.int (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)

ANEXA 1

72

TITLURILE ARTICOLELOR NORMATIVE ALE CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI INTRODUSE DE PROTOCOLUL NR.11

Conventia din 1950 Articolul 2 Articolul 3 Articolul 4 Articolul 5 Articolul 6 Articolul 7 Articolul 8 Articolul 9 Articolul 10 Articolul 11 Articolul 12 Articolul 13 Articolul 14 Protocolul nr. 1 Articolul 1 Articolul 2 Articolul 3 Protocolul nr. 4 Articolul 1 Articolul 2 Articolul 3 Articolul 4 Protocolul nr. 6 Articolul 1 Abolirea pedepsei cu moartea Interzicerea privarii de libertate pentru datorii Libertatea de circulatie Interzicerea expulzarii propriilor cetateni Interzicerea expulzarii colective de straini Protectia proprietatii Dreptul la instruire Dreptul la alegeri libere Dreptul la viata Interzicerea torturii Interzicerea sclaviei si a muncii fortate Dreptul la libertate si la siguranta Dreptul la un proces echitabil Nici o pedeapsa fara lege Dreptul la respectarea vietii private si de familie Libertatea de gandire, de constiinta si de religie Libertatea de exprimare Libertatea de intrunire si de asociere Dreptul la cstorie Dreptul la un recurs efectiv Interzicerea discriminarii

73

Protocolul nr. 7 Articolul 1 Articolul 2 Articolul 3 Articolul 4 Articolul 5 Garantii procedurale in cazul expulzarii de straini Dreptul la doua grade de jurisdictie in materie penal Dreptul la despagubiri in caz de eroare judiciar Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori Egalitatea intre soti72

ANEXA II COMPONENTA CURTII


(in ordinea de intaietate)
72 Agentia de Monitorizare a Presei Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare, 2001, pag.33

74

Dl. Luzius WILDHABER, presedinte D-na Elisabeth PALM, vice-presedinte Dl. Christos ROZAKIS, vice-presedinte Dl. Georg RESS, presedinte de sectiune Dl. Jean-Paul COSTA, presedinte de sectiune Dl. Benedetto CONFORTI Dl. Antonio PASTOR RIDRUEJO Dl. Luigi FERRARI BRAVO Dl. Gaukur JORUNDSSON Dl. Giovannni BONELLO Dl. Lucius CAFLISCH Dl. Loukis LOUCAIDES Dl. Jerzy MAKARCZYK Dl. Pranas KURIS Dl. Ireneu CABRAL BARRETO Dl. Riza TURMEN D-na Francoise TULKENS D-na Viera STRAZNICKA Dl. Corneliu BIRSAN Dl. Peer LORENZEN Dl. Willi FUHRMANN Dl. Karel JUNGWIERT Sir Nicolas BRATZA Dl. Marc FISCHBACH Dl. Volodymyr BUTKEVYCH Dl. Josep CASADEVALL Dl. Bostjan ZUPANCIC D-na Nina VAJIC Dl. John HEDIGAN D-na Wilhelmina THOMASSEN Dl. Matti PELLONPAA 75

(elvetian) (suedeza) (grec) (german) (francez) (italian) (spaniol) (italian) (islandez) (maltez) (suedez) (cipriot) (polonez) (lituanian) (portughez) (turc) (belgiana) (slovaca) (roman) (danez) (austriac) (ceh) (britanic) (luxemburghez) (ucrainean) (andoran) (sloven) (croata) (irlandez) (olandeza) (finlandez)

D-na Margarita TSATSA-NIKOLOVSKA Republici Iugoslave Macedonia) Dl. Tudor PANTIRU M-me Hanne Sophie GREVE Dl. Andras BAKA Dl. Rait MARUSTE Dl. Egils LEVITS Dl. Kristaq TRAJA D-na Snejana BOTOUCHAROVA Dl. Mindia UGREKHELIDZE Dl. Anatoly KOVLER Dl. Michele de SALVIA, grefier Dl. Paul MAHONEY, grefier adjunct D-na Maud DE BOER-BUQUICCHIO, grefier adjunct (rus)

(cetateanca a (moldovean) (norvegiana) (ungur) (estonian) (leton) (albanez) (bulgaroaica) (georgian) (italian) (britanic) (olandeza)73

fostei

73 Agentia de Monitorizare a Presei Jurisprudenta europeana privind libertatea de exprimare, 2001, pag.34

76