Sunteți pe pagina 1din 14

CURSUL III

CORELAIA COMPETIVITATE MEDIU DE AFACERI


1. DEFINIREA COMPETITIVITATII Competitivitatea este un concept complex, indelung dezbatut de economistii din intreaga lume. Find indisolubil legat de notiunea de competitie, el exprima la un nivel general, capacitatea persoanelor, firmelor, economiilor, regiunilor de a se mentine in competitia derulata la un nivel intern si/sau mai ales international si de a obtine avantaje economice (si nu numai), in conditiile unui anumit mediu de afaceri . Definirea competitivitatii la nivel de firma este relativ usor de realizat dupa parerea profesorului Carbaugh de Washington University. In opinia sa o firma este competititva daca produce bunuri si servicii de o calitate superioara sau la un prt mai scazut decat competitorii sai interni sau externi. Din punctul de vdere al unei natiuni insa, competitivitatea poate fi definita in multiple feluri. Toate aceste abordari si clasificari au un numitor comun acestea exprima capcitatea si abiliatea tarii respective de a utiliza in mod eficient oportunitatile de pe piata mondiala.. In conceptia clasicilor economiei politice, manifestarea cererii si a ofertei intemeiata pe libera iniiativa, generata de proprietatea privata, neglijeaza factoriii de timp si de loc. Prin insusi faptul ca echilibrul economic se asigur numai prin sistemul si mecanismul pietelor, agentii economici sunt condamnati la pasivitate, Acestia avand asigurat fie avantajul cornparativ absolut fie pe cel re!ativ. In teoria moderna asa cum remarca economistul austriac Peter Schifico competitia coexista cu elemente monopolistice, ea este deci multiforma, caci nu se manifesta doar prin preturi, ci in egala masura, prin modul de a produce, prin calitatea produsului, prin politica de vanzari si poli/compatitie ( concurenta ) este imperfecta si, prin insusi acest caracter, ea este dinamica si efectiva Aceasta optica, specifica perioadei contemporane cu privire la competitivitate, ar putea fi considerata baza conceptului avantajului competitiv. Doua caracteristici ale competitivitatii aratate vor fi valorificate pentru definirea avantajului competitiv si al masurilor ce trebuie adoptate pentru ca o tara ( o economie) sa-l obtina : caracterul multifactorial si caracterul procesual, la interferenta dintre intern si extern, dintre productivitatea folosirii factorilor de productie disponibili in cadrul economiei de referinta si eficienta cu care se deruleaza relatiile comerciale intertari.

O definitie a competitivitatii internationale, care corespunde stadiului actual, a fost mentionata economistul R. Carbaugh Competitivitatea internationala reprezinta capacitatea unei tari, in conditiile pietei libere si ale unei concurente corecte, de a concepe, produce si comercializa bunuri si servicii fie de o calitate superioara, fie la un pret inferior fata de produsele si serviciile oferite dea alte tari . Oferirea do bunuri si servicii do o calitate superioara este in mod clar o problema legata de competitivitate. . Cu toate acestea, asupra ultimei parti a definitiei / aceea legata de pret / pot fi luate in consideratie si alte opinii. Astfel, exista parerea ca, dorinta unor tari de a obtine preturi mari la produsele comercializate pe piata mondiale reprezinta un obiectiv mult mai atractiv si, deci, o dovada mult mai evidenta a competitivitatii, decat vanzarea la preturi mici. Daca asociem un produs specific zilelor noastre, calculatorul, cu teoria lui Vernon. vom putea observa o serie de elemente care sustin caracterul multifactorial al compeititivitatii, ca si cel procesual. Astfcl, banalul calculator de buzunar. care a fost inventat a inceputul anilor 60 si care se vindea de ctre producatorii amoricani cu 1000 de dolari bucata, avea a inceputul anilor 70 un pret de aproximativ 400 USD, pentru ca apoi sa scada in urmtorii ani pana la un pret de 10-20 de dolari, ceea ce a fcut ca productia sa sa fie abandonata practic de cei care l-au lansat. Daca pentru un producator din .Asia de SE, America Latina sau Europa Est., un pret al calculalorului de 10 USD, poate fi competitiv pentru companii precum Texas Instruments, Hewlett Packard sau Casio, acest nivel de pret este neremunerator. Avantajul competitiv al firmelor aflate in avangarda progresului tehnic, se afla in ramurile de varf, in care avansul tehnologic permite obtinerea de preturi pe masura si nu in ramurile. cu tehnologie standardizat. Pot fi distinse cel putin doua abordari principale ale conceptului de compctitivitate asa cum le defineste un alt economist anglofon, Kirsty Hugues : O prima abordare priveste competitivitatea ca o chestiune de eficienta relativa, static sau dinamica. Aceasta so poate cuantifica pe baza nivelurilor de perforananta (nivelul productivitatii. cresterea competitivitatii, etc.). A doua ahordare considera competitivitatea ca pe o reflectare a performantelor in comertul international (performant masurate sub forma cotelor detinute pe pietele de export, fie sub forma gradului de penetrare a a importului). Exista numeroase alte definiri ale competitivitatii. De pilda, OCDE o defineste astfel : capacitatea firmelor, sectoarelor, regiunilor. Statelor sau organismelor supranationale, aflate in competie interntionala, de a asigura in nod sustinut un venit tridicat din valorficarea factorilor de productie, precum si venit superior din valorificarea fortei de munca.

Aceasta definire, reliefeaza in mod clar impactul determinant pe care competitivitatea unei natiuni il are asupra nivelurilor veniturilor si implicit asupra nivelului de trai din tara in cauza. Deci se pune accent pe finalitatea sociala a cresterii cometitivitatii. O alta definitie a fost data de Directia Generala pentru Probleme Economice si Financiare de pe lnga Comisia Europeana. Competitivitatea - subliniaza specialistii Comisiei Europene - este capacitatea unei tari de a realiza coordonarea cresterii economice cu echilibrul extern ; la baza performantelor externe a tarilor industrializate sta importanta fundamentala pe care o are comertul international. Totusi, accentuand rolul pe care il detine diferientierea produselor in strategia conmpetitiv a firmelor, economia industriala a limitat acest tip de abordare, considerand ca el nu constituie o baza adecvata pentru o evaluare cuprinztoare a competitivitatii. Aceasta definitie pune accentul. in primul rand, pe largirea spectrului variabilelor ce trebuie luate in considerate in analiza compctitivitatii (productivitatea, inovatia tehnologica. investitiile in calimtaul fizic si uman. politici structurale ...). In al doilea rand, aceasta dcfnitie privestc cumpetitivitatea prin prisma raportului dintre cresterea economic si echilibrul exten. Competitivitatea nu este insa un joc cu suma nula, in sensul ca natiunile beneficiaza de pe urma cresterii economice inregistrate de alte natiuni. Aceasta deoarce crcsterea econonic dintr-o annumita parte a lumii, determina deschiderea de noi piete de desfacere. pentru produsele si serviciile provenind din alte parti, precum si formarea surselor de aprovizionare ale acestora din urma Astfel, a fi competitiv nu inseamna a determina dezavantaje pentru ceilalti parteneri comerciali, ci a creste si utiliza pe deplin avantajul propriu. 2. FACTORII COMPETITIVITII ECONOMICE Intelegerea modului de actiune a factorilor legati de competitivitate este legata, mai intai de evaluarea marimii si dinamicii competitivitatii economice a natiunilor. Aceasta a devenit o preocupare cu character general. Astefel, doua institutii inrternationale s-au preocupat in mod deosebit in acest sens. Este vorba de Forumul Economic Moadial (World Economic Forum WEF) care publica inca din 1979 Rapoprtul asupra Competitivitatii Globale si de Institutul pentru Dezvoltarea Managementului ( International Institute for Management Developement IMD ) care editeaza Anuarul Competitivitatii Mondiale. In timp ce WEF defineste competitivitatea ca fiind abilitatea unei tari de a inregistra rate inalte de crestere ale PIB-ului pe un locuitor , in optica IMD competitivitatea consta in abilitatea unei tari de a crea valoare adaugata, sporindu-si astfel avutia nationala, prin administrarea eficienta a relatiilor bivalente : procese si produse ; atractivitate si agresivitate ; globalitate si proximitate ; coeziune sociala si asumarea riscurilor .
3

O simpla comparatie arata ca metodologiile celor dou institutii se deosebesc intre ele prin factorii luati in calcul, precum si prin ponderile acordate diferitilor factori in cadrul indicilor calculati. Institutul International pentru Dezvoltarea Managementului elaboreaza anual un clasament al celor mai competitive natiunii ale lumii dup un set de criterii (care va fi prezentat mai in detaliu), Incercnd astfel pe de o parte s furnizeze informatii utile investitorilor interesati, iar pe de alta parte un material documentar de interes pentru analisti. Studiul analizeaz notiuna de competitivitate inclusiv din punct de vedere teoretic, Incercnd s explice modul in care criteriile principale care stau la baza studiului se inscriu in cadrul general de definire a ideii de competitivitate. Totodata, studiul respectiv contrapune o serie de elemente specifice considerate factori ai competitivitatii : atractivitate versus agresivitatete ; proximitate versus globalitate; active versus procese ; asumarea d riscuri individule versus coeziune social.

LA SEMINAR : FIGURA 3.1, PAG. 86


Primul factor pereche este format de elementele atractivitate agresivitate este apreciat ca determina diferentierea natiunilor prin modul in care administrezarelatiile lor cu comunitatea internationala de afaceri. In mod traditional, competitivitatea este perceputa ca agresivitatea internationala a tarilor, materializata prin exporturi si investitii straine directe. Tari ca Germania, Japonia, China, Coreea de Sud au urmat cu succes o asemenea strategie.Alte tari (Irlanda, Singapore) administraeza competitivitatea stimuland investitiile si devenind, astfel, mai atractive. Agresivitatea genereaza venituri in tarile de origine, dar nu si locuri de munca . Atractivitatea creeaza locuri de muncain tarile receptoare de investitii straine directe, dar pot aduce venituri scazute datorita stimulentelor conferite. Iata deci, ca nici o tara, nici macar cele cu nivel ridicat de bunastare, nu poate igora atractivitatea, mai ales datorita impactului puternic asupra locurilor de munca. Chiar daca teoretic tarile lumii trebuie sa tina seama de ambii factori, pentru a concura cu succes pe piata internationala actuala, totusi multe sunt mai degraba orientate spre unul din ei. Astfel Irlanda nu este extrem de agresiva pe piata internationala, iar Coreea de Sud nu este atractiva la investitii : Marea Britanie, considerata o adepta agresivitatii, tinde sa devina preponderent atractiva, iar Elvetia urmeaza un trend exact opus. Singura tara care pare sa ramana , in continuare, la fel de agresiva, pe cat este de atractiva este SUA. A doua pereche de factori interconectati are in vedere faptul ca de obicei sistemul economic al unei tari nu este in general extrem de omogen. In multe. cazuri, natiunile trebuie sa se confrunte cu doua tipuri de economii : economia proximitatii (economy of proximity) si aceea a globalitatii (economy of globality). Mai precis este vorba de doua
4

categorii de activitali economiee.

- Economia proximitatii cuprinde activitati traditionale: manufacturi, servicii sociale si personale (medicale, educationale), activitati administrative (guvernamentabe, justitie), si in final activitati de. sprijinire a consumatorilor (servicii post-vanzare). Economia proximitatii ofera vaboarea adaugata utilizatorilor fnali. Ea este in general protectionista si costisitoare. - Economia globalitatii este formata din companiile cu activitate la nivel mondial. Ea presupune ca productia nu este necesar sa fie neaparat adresata utilizatorului final. Beneficiile sale deriva din avantajul competitiv obtinut la nivelul pietei mondiale, in special, in ceea ce priveste costurile operationale. Aceasta economie este, in general, competitiva si efcienta, prin preturile bunurilor oferite. Proportia acestor doua tipuri de economii in asigurarea prosperitatii nationale, variaza in functie de marimea si nivelul dezvoltarii economice a tarilor. In medie, putem considera ca in Europa Occidentala 2/3 din PIB-ub insumat al tarilor, este este generat de economia proximitatii si numai 1/3 de economia globalitatii. Tarile mai mici sunt mai dependente dc economia globaba, in timp ce tarile mari, cum ar fi Statele Unite, se bizuie in continuare pe uriasa lor piat interna, desi tendinta lor catre globalizare este evident crescatoare. In ultimul sfert de veac, economia bazata pe globabizare a crescut mai mult dect semnificativ, invadand uneori terenul opusei sale (economia proximitatii). Aceasta s-a realizat prin mai multe metode cum ar fi : masurile de reducere a barierelor comerciale, acordurile comerciale, integrarea regionala, dereglementarea, privatizarea; etc. O consecinta importanta a gbobalizarii a fost aceea de a exercita puternice presiuni asupra pretunilor, marjelor de profit si salariilor. Tari cu un inalt nivel al standardelor de viata si costuri dc operare ridicate, cum ar fi Germania sau Elvetia au fost obligate la o dura adaptare a proceselor, la exigentele globalizarii. Cel de al treilea factor bivalent produse versus procese exprima tendita tarilor de a administra propriul mediu competitiv, bazandu-se, cu precadere, fie pe active fie pe procese, in raport de conditiile fiecareia. Unele natiuni (precum Brazilia, India san Rusia) pot excela din punctul de vedere al activelor (pamant, lucratori, resurse naturale), fara a fi in mod necesar competitive. Alte tari (cum ar fi Singapore, Japonia sau Elvetia) sunt sarace in resurse, dar s-au bazat in mod fundamental pe valonificarea unor procese sau procedee pe care le-au perfectionat in avans fata de concunenta. In general, tarile din cea de a doua grupa sunt mai competitive dect cele ce apartin primei categorii. Se poate considera ca infrastructura, puterea industniala si chiar educatia sau cunostintele detinute sunt active, care s-au acumulat de-a lungul mai multor generatii. Acestea pot determina o situatie de autosatisfactie in cadrul vechiror natiuni, care confund uneori bunastarea cu competitivitatea.

A patra pereche de factori pereche interdependenti face distinctie intre sistemele care promoveaza asumarea riscurilor individuale si cele care urmaresc sa prezerve coeziunea sociala. Asa numitul model Anglo-Saxon este caracterizat de accentul pus pe asumarea riscului, dereglementare, privatizare si reponsabilizare la nivel individual si printr-o abordare minimalizatoare a sistemubui de asitenta sociala. Prin contrast cu acesta, Modelul Continental European pune accentul pe consensul social. Acesta duce o politica mai echitabila a venitunilor si promoveaza un sistem extins de asistenta sociala. Dupa ce ani la rand cele doua sisteme s-au concurat reciproc, in prezent pare sa fi devenit prevalent modelul Anglo-Saxon. Legislatia Uniunii Europene este concentrata ponderent pe dereglementare si privatizare. Inclusiv caderea fostului bloc comunist si optiunea pentru capitalism a unor state cu o orientare indelungata de alta factura (vezi China), pare sa confirime acest lucru. Un impact semnifcativ asupra competitivitatii tarilor il are sistemul de valori. La inceputul secolului al XX-lea, germanul Max Weber, a studiat relatia dintre cultura si dezvoltanea economica. Ca urmare el a relevat faptul ca natiunile nu concureaza doar prin produse sau servicii, ci deopotriva, prin educatie si sistemul de valori. Sistemul de valori preconizat de M. Weber, ar putea fi compus din urmatoarele elemente : - munca struitoare (grea) oamenii sunt total dedicati obiectivelor fundamentale nationale si bucreza din greu mai multe ore pe zi (cx. Coreea, sau chiar Japonia) - abundenta desi oamenii lucrcaza din greu ei aconda o atcntie din ce in ce mai mare cresterii veniturilor proprii (ex. Singapore). - participate sociala oamenii sunt mai putin interesati de o munca staruitoare si sunt implicati in special in formanea societatii din care fac parte (ex. SUA sau UE in deceniile 7-8 ale secolului trecut) - autosatisfactie oamenii sunt mai interesati de evolutia vietii or particulare, decat de modificarile aparute la nivel de societate (ex. SUA si UE in prezent) . In alta ordine de idei, pot fi identificatc trei modele diferite de comportamente, care sintetizeaza diferit valorile de baza si institutiile care le slujesc. In cele ce urmeaza estesemnificativa delimitarea acestora : a) Modelul Sud-European este caracterizat printr-o infrastructura relativ putin dezvoltata, o usoara reativa reglementare a mediului de afaceri, o protectie sociala relativ ampla, precum si prin existenta unei economii paralele si prin costuri ale fortei dc munca mai reduse. Acest model favonizeaza spiritul creator, inventiv. Aceasta categorie este specifica Italiei, Spaniei, Pontugaliei, si chiar unora dintre tarile nou-industrializate.

b) Modelul Nord European estc caracterizat de o puternica stabilitate, un consens social si de neglementari stricte. Acesta favonizeaza perspectiva pe tenmen lung. Din aceasta categoric se considera ca fac parte tari precum Germania, Olanda, Austria, Elvetia. Unii autori extind aceste caracteristici si la Japonia si chiar Taiwan. c) Modelul Anglo-Saxon se delimiteaza prin procesele de dereglementare, privatizare, prin flexibilitatca fortei dc munca si acceptarea unui nivel ridicat de risc. Acest tip de socictate cultiva spiritul antreprenorial. In ultimii ani, asa dupa cum s-a mcntionat anterior, a avut loc o permutare dinspre perceptele Modelului Nord-Eunropean catre cele ale Modelului Anglo- Saxon, dar se manifesta si pe mai departe o puternica rivalitate si competitie intre crearea unui mediu dc afaceri extrem de competitiv (element caractcristic celui de al doilea model) si responsabilitatea sociala crescuta, ce revine mcdiului local (fapt specific primului model). O intenesanta analiza comparativa a modelelor de economie dc piata functionala, a fost realizata de economistul francez Michel Albert. El compara si contrapune modelul anglosaxon ( numit metaforic model texan ) cu modelul vest-european, pe care il numeste model roman. Alti specialisti, dupa multiple analize comparative au facut o selectie cu cele mai semnificative si de viitor. S-a ajuns, astfel la stabilirea unui asa numit decalogul regulilor de aur care contribuie la obtinerea si mentinerea competitivitatii unei tari. Acestea sunt considerate drept cai de asigurare a competitivitatii : - Crearea unui mediu legislativ stabil si predictibil - Construirea unei structuri economice flexibile si adaptabile - Investitii masive, atat in infrastructura nationala, cat si in cea informationaltehnologica - Stimularea acumularii private si a investitiilor interne - Dezvoltarea agresivitatii la nivelul pietei globale si, deopotriva, asigurarea atractivitatii interne pentru investitiile straine directe - Orientarea atentiei catre calitatea, rapiditatea si transparenta politicilor guvernamentale si administrative - Mentinerea unei corelatii economice (sanatoase) intre nivelul salariilor, productivitatea muncii si impozitare - Prezervarea unei structuri sociale moderne, prin reducerea disparitatilor salariale si consolidarea clasei de mijloc - Investirea masiva in educatie, in special in invatamantul universitar si post universitar, ca si in instruirea continua a fortei de munca, a populatiei in general. - Realizarea unui echilibru intre economia de proximitate si cea bazata pe globalizare pentru a se asigura crearea unui nivel substantial de bunastare si acumulare, concomitaent cu prezervarea sistemului de valori adecvat si agreat de membrii comunitatii nationale respective.
7

3. INDICI DE MASURARE A COMPETITIVITATII a ) Indicele de crestere a competitivitatii ( Growth Competitiveness Index G.C.I. ) In ultimele decenii, cuantificarea nivelului competitivitate al tarilor si a dinamicii acesteia a devenit obiect al preocuparilor permanente ale unor instititii si organizatii cu preocupari gbobale. S-au impus din acest punct de vedere, asa cum am subliniat anterior, Institutul International pentru Dezvoltarea Managementului si biecunoscutul Forum Economic Mondial. Institutul de Management de la Lausanne intocmeste anual, de peste un deceniu, un studiu ce are ca obiect stabilirea unui clasament al celor mai competitive tari ale lumii. Acest clasament se intocmeste pe baza a patru criterii principale : performanta economica; eficicnta politicii guvcnnamcntale, eficienta mediului de afaceri; infrastructura. Aceste critcerii subsumcaza un numar de 323 de indicii si indicatori. Cu privire la primul criteriu - performanta economica - se considera ca aceasta trebuie abordata si analizata intr-o manienra foarte complexa. Iata, in continuare doar cteva din elementele de abondare ale acestui criteriu: prosperitatea actuala a unei tari reflcta si performantele sale economice din trecut; competitia guvernata de fortele pietei asigur performantele de durata ale unei natiuni ; cu cat competitia interna se manifesta mai acerb, cu att mai competitive vor fi firmele nationale atunci cand activeaza pe pietele externe; succesul unei tari la nivelul comertului exterior, arata competitivitatea companiilor sale (daca nu se tine cont de banierele comcrciale); deschiderea unei tari catre activitatile economice internationale conduce, de rcgula, la cresterea performantelor economicc interne ale acelei tari investitiile internationale detennina o alocare economica mai judicioasa a resunselor la nivcl mondial Referitor la cel de-al doilea criteriu - eficienta politicii guvernamentale elementele definitorii sunt : interventia statelor in activitatile de afaceri pot fi minimizate, partial, prin crearea de conditii pentru ca intre firme sa existe o concurenta loiala; guvernul, poate stabili totusi conditii macroeconomice si sociale care sunt predictibile, si, astfel, se minimizeaza riscul extern pentru intreprinderile economice; guvernele trebuie sa fie flexibile in activitatea lor, adaptndu-si politicile cconomice la schimbarile aparute in cadrul mediului international (mondial, global); administratiile publice au sarcina dc a oferi o structura a societatii bazata pe corectitudine, egalitate si justitie menite sa asigure securitatea populatiei.
8

Al trcilca criteriu abordat in cadrul analizei eficienta mediului de afaceri presupune valorificarea ctorva elemente, cum sunt: eficienta optima, impruna cu abilitatea de adaptare la schimbarile in mediul concurential sunt atribute manageriale cruciale pentru competitivitatea firmelor ; facilitatile de ordin financiar-fiscal pot oferi sporuri dc competitivitate; un sistem financiar bine dezvoltat si integrat la nivel mondial sustine competitivitatea economiei nationale; mentinerea unui nivel dc trai ridicat necesita integarea economiei interne in economia mondiala; spiritul antreprenorial estc decisiv pentru activitatea economica, in special in faza sa de debut; crearea si mentinerea unei forte de munca instruite cotribuie din plin la cresterea competitivitatii; productivitatea se reflecta in nivelul valorii adaugate; atitudinea fata de munca afecteaza in sens pozitiv sau negativ competitivitatea unei natiuni. Ultimul criteriu luat in considerare infrastructura are un mare rol in asigurarea unei competitivitati interne si internationale. Aceasta, cel putin, in urmatoarele sensuri: o infrastructura bine dezvoltata include un sistem eficient de afaceri si sustine activitatea economica, de asemenea, o infrastructura moderna include tehnologia informatiei si protectia eficienta a mediului natural; avantajul competitiv poate fi obtinut prin intenmediul aplicatiilor inovative si eficiente, ale tehnologiilor existcnte; investitiile in cercetarea dc baza si activitatile inovative sunt cruciale pentru o tara, in oricare dintre stadiile dezvoltarii sale economice ; investitiile pe termen lung, in cercetare dezvoltare, sunt de natura sa sporeasca nivelul de competitivitate al firmelor; calitatea vietii neprezinta o parte esentiala a atractivitatii unei tari; resursele educationale adecvate si accesibile, ajuta la dzvoltarea unei economii bazate pe inovatie si creativitate. Valentele teoretico metodologice ale acestui indice (indicator) au fost puse in evidenta in baza studiului elaborat de IMD si dat publicitatii in 2005.

In decursul ultimei recesiuni a economiei mondiale, (se subliniaza in studiu), a zecea de la cel de-al doilela razboi mondial, firmele nccompetitive au disparut sau au avut parte de restructurari drastice. Unele firme mari si-au consolidat pozitiile, increderea in mediul de afaceri din unele tari a fost sfaramata prin intermediul mai multor scandaluri cu impact, de multe ori mondial. In prezent, investitorii sunt din nou prezenti, in aceste tari, dar mult mai precauti. Consumatorii au o atitudine pozitiva, dar sunt indatorati, iar guvernele fac eforturi sa reformeze pe termen lung sistemele de pensii sau de santate. Incepnd cu 2004, lucrurile par sa fi revenit la normal deoarce semnalele pietelor internationale sunt mult mai optimiste, chiar daca structura economiei mondiale este acum oarecum diferita. In redresarea economiei mondiale un rol crucial l-au avut si politicile promovate de bancile centrale, care au atenuat efectele recesiunii. Politica Sistemului Federal Reserve (FED), spre exemplu, care a adus nivelul dobanzii la cel mai scazut nivel din ultimii 40 de ani, cumulata cu optiunea unui dolar slab, pare s fi fost deosebit de inspirata, deoarece a ajutat economia americana - SUA se claseaza pe primul loc - sa-si nevina relativ rapid . Si in 2005, ca si in anii antriori, in acest elasament, SUA a fost considerata, in pofida neajunsurilor mentionate, drept cea mai compctitiva natiune a lumii . Cresteri1e PIB-ului in anii 2003 si 2004, au fost de peste 3%, dar dficitul balantei comcrciale a ajuns, pe rand, la valori record de 581,6 mld. USD si respectiv 686 mld USD. La aceste niveluri record ale deficitului contrbuie si faptul ca, multe companii americane prefera sa produca in alte tari bunurile necesare pietei interne si apoi sa le importe. In alta ordine dc idei, in timpul Administratiei Bush deficitul bugetar a ajuns la 3,6%, fata de un excedent de 1,4%, in anul 1998. A doua mare economie a lumii - economia Japoniei - cu o valoare a PIB de pestc 6000 mid. USD a fost aproape absenta din economia mondiala in ultimul de deceniu. In anii 80 si inceputul anilor 90 aceasta era considerata, de catre studiul mentionat, cea mai competitiva natiune a lumii. Cresterea economica a Japoniei a incetat insa, in momentul in care sistemul sau financiar a intrat in colaps. Firmele mici si mijlocii au sufenit pierderi considerabile, iar societatea japoneza a fost pusa in fata unor rcforme administrative dureroase. Totusi, ultimii ani, par sa readuca in prim plan aceasta tara, dupa o cresere a PIB in 2003 de 2,7%, Japonia ocupa in 2005 locul 21, dupa Indicele Cresterii Competitivitatii si se mentine pe pozitii apropiate anilor anteriori. Uniunea Europeana a cunoscut in 2004 cea mai semniflcativ transformare numeric din istoria a prin adearea a 10 noi membrii, toti acestia avnd insa, standarde de viata mult mai sczute decat tarile membre, dar si costuri operationale mult mai scazute. Astfl, spre exemplu, costul unei ore de munca ajungea in industria prelucratoare in Germania pana la 30USD, in Marea Britanie sau Franta la 20 - 25 USD. in aceIasi timp in tarile baltice, saIariul pe ora nu depesea 2 USD, iar in Ungaria sau Pobonia se apropia de 3 USD.
10

Cu certitudine asistam acum, in aceste conditii, la o reorientare a investitiilor dinspre vest ctre est si se pare ca principalii perdanti vor fi tari precum Irlanda, Portugalia san Spania. Dintre tarile membre ale UE, cel mai bine pozitionate in clasament sunt Finlanda si Danemarca. Ele ocupau locurile 6 respectiv 7, dar ambele au ocupat in anii anteriori pozitii mai bune(Finlanda find in anii precedenti pe locul 3). Caderile Germaniei (locul 23), ale Marii Britanii (locul 22) si Frantei (locul 30), au reflectat din plin situatia de relativa stagnare, chiar de regres in unele cazuri, a Uniunii Europene. Dintre noii veniti in fmilia comunitara cea mai buna pozitie este ocupata de Estonia (locul 26), restul tarilor fiind undeva dupa locul 35. Romania ocupa locul 55 in clasamentul pe 2005. In alta ordine de idei, pe termen lung, Europa in ansamblul sau se confrunta si cu o alta problema care ii afecteaza competitivitatea. Populatia Europei, care era in 2000 de 729 milioane, va scadea la 632 milioan in 2050. In plus, populatia europeana va suferi un proces accentuat de imbatrnire, ajungandu-sc ca persoanele cu vnsta de peste 60 de ani, sa detina o pondere de 32% in 2050, in conditiile in care si speranta de viata va creste cam cu un an la fiecare deceniu. In acelasi timp populatia tnara sub 14 ani, va scadea in acceasi penioada de la 27% la 16%. Aceasta problema demografica explica de ce 2/3 din bugetele nationale ale tarilor europene sunt directionate catre educatie, santEe etc si sisteme dc pensii. Atunci cnd populatia imbatrneste, obiectivul mentinerii aceluiasi nivel de benficii in privinta sistemelor de sanatate si a celor de pensii inseamna de fapt, sporirea cheltuielilor statelor. Problemele demografiei si cele sociale par sa atarne greu in defavoarea competitivitatii. Specialistii Institutului International pentru Dezvoltarea Managementului considera dinamica inregistrata de competitivitatea la nivel mondial, in viitorul apropiat , pare sa depinda de cresterea acesteia in tarile din Asia, in special in cadrul marilor natiuni asiatice. Au fost deja conturate trei etape ale relatiilor dintre competitivitatea mondiala si cea a marilor natiuni din Asia . - Intr-o prima etapa, China, India si multe alte natiuni asiatice sunt considerate ca furnizori de imput-uri pentru firmele americane, japoneze si europene, ca urmare, China a devenit centrul industriei prelucratoare, al aconomiei globale, India furnizeaza echipamente de birou, Tailanda este tara care asambleaza componentele, etc. - In cea de a doua etapa, aceste natiuni vor castiga in privinta puterii de cumparare si isi vor crea o clasa de mijloc care dezvolta si acumuleaza bogatie. Ca urmare ele devin furnizori pe piata mondiala. China este tara cu cea mai mare crestere in domeniul telefoniei mobile, dar si pentru autoturisme, otel sau alte bunuri. India va fi preocupata sa descopere din ce in ce mai multe bunuri de consum, asa cum au facut anterior Malaezia sau Singapore. - In stadiul al treilea, Asia se va dezvolta devenind un competitor mondial. Asia isi
11

va crea propriile companii globale si vor incepe sa exporte si sa promoveze marci locale. Un trend asemanator a urmat Japonia imediat dupa al doilea razboi mondial, cand a devenit dintr-o natiune producatoare de bunuri ieftine, una detinatoare de marci de nivel international. Asa cum marci japoneze de renume, precum Sony, Toyota, Nissan ori Hitachi sunt binecunoscute in toata lumea si contribiue la cresterea competitivitatii tarii de origine, tot astfel Konka, Huawei,Haier, Midea _ marci chinezesti care nu sugereaza nimic astazi _ vor fi in viitorul apropiat, promotorii competitivitatii pentru China. Daca se analizeaza clasamentul in functie de cele patru criterii luate in considerare , conform primului criteriu primele locuri , din punct de vedere al performantelor economice se afla SUA, Luxemburg si China. Printre tarile europene care ocupa locuri relativ bine cotate sunt : Irlanda 6, Franta 9, Olanda 10, Marea Britanie 14. Dintre noii veniti in UE cele mai bine situate sunt : Estonia 16, in crestere de pe locul 29, Cehia 36, urmata de Slovenia _ 39. Referitor la termenii schimbului, care este unul din indicatorii pe baza caruia sunt apreciate performantele economice, cel mai bine sta Franta 3, Polonia 6, Germania 10. In privinta eficientei politicilor guvernamentale Hong Kong se afla pe primul loc, iar pe locurile urmtoare sunt Singapore si Finlanda. Dintre tarile europene, pozitii favorabile ocupa si: Danemarca - 4, Islanda - 6 si Eivetia - 7. Eficienta mediului de afaceri situcaza pe primul loc Hong Kong-ul. Mediul de afaceri cel mai bine cotat dintre tarile europene a fost cel din Islanda, locul 2, urmat de Danemarca 7 si Finlanda - 9, la nivel mondial. Din accasta pcrspectiva este intcresant faptul ca tari europene cu traditie, ocup in prezent pozitii destul de putin atractive in clasamentul mondial: Germania locul 36, Franta locul 45, Italia locul 53, find devansate din accasta penspcctiva de Estonia locul 29, sau Ungaria locul 33. Imaginea cxtcrna este un element indisolubil legat de atractivitatea mediului dc afaceri dintr-o tara, iar din aceasta perspectiva, cel mai bine la nivel european stau, Islanda, Elvetia si Danemanca. Ultimul criteriu - cel al infrastructurii - situcaza pe pnimul loc SUA, urmata de Elvetia si Japonia. Tarile membre UE, cel mai bine situate sunt: Finlanda - 4, Dancmarca - 5, Suedia - 8 si Germania - 11. B) Indicele Competitivitati Afacenilor (Business Competitiveness Index B.C.I. ) Anual, sub patronajul Forumului Economic Mondial se Intocmeste Raportul Competitivitaii Gbobale (GCR), obiectivul fundamental al acestui Raport este acela de a evalua competitivitatea unui numar cat mai mare de tari. In mod traditional GCR isi orienteaza atentia, asupra celor doi indicatori compoziti cu care masoara nivelul de competitivitate, al conomiilor contemporane: Primul indicator luat in considenare este Indicele Competitivitatii Afacerilor (Business Competitiveness Index - BCI), creat de Michael Porter de Ia Harwand University si introdus pentru prima data in cadrul GCR din 2000.
12

Al doilea se numeste Indicele de Crestene a Competitivitatii (Growth Competitiveness Index - GCI), care a fost formulat dc Jeffncy Sachs de Ia Columbia University si John McArthur de Ia The Eart Institute si prezentat pentru prima dat in GCR din 2001-2002. Cei doi indicatori combina datele disponibile din Executive Opinion Survey, un sondaj elaborat anual de Forumul Economic Mondial. Numarul de tari analizate pentru raportul pe 2005/2006 a fost de 117. De nemarcat ar fi si faptul ca tarile luate in discutie totalizeaza 97,8% din PNB-ul mondial, deci practic cvasitotalitatea economiei mondiale. Business Competitiveness Index (BCI) urmareste sa analizeze doua domenii esentiale la nivel microeconomic, pentru mediul de afaceri: gradul de cmplexitate al strategiilor si operatiunilor derulate de companii si calitatea mediului naional de afaceri in care acestea functioneaza. Variabila dependenta folosita, de regula, pentru dezvoltarea BCI este nivelul PIB/locuiton, ajustat insa la paritatea puterii de cumparare. PIB/locuiton estc unul dintre cei mai folositi si mai eficienti indicatori pentru reflctarea productivitatii nationale si totodata este strns legat in timp de standardul de viata de care dispune o natiune. El este un bun indicator de reflectare si masunare a competitivitatii microeconomice existente la nivcIul tuturor tanilor. Totodata, el reflecta fundamentele structurale ale unei tari. Totusi el poate fi influcentat de o scrie dc factori panticulari si cu influenta pe termen scurt cum an calamitatile naturale, socurile macroeconomice, modificarea preturilor, in special in cadrul industriibor cu pondere mare in export. Din acest punct de vedere, cea mai competitiva natiune ramane tot SUA, care a impartit in ultimii 7-8 ani primul si cel deal doilea loc cu Finlanda. Pe cel de-al treilea loc a urcat Germania, urmata de Danemarca, Singapore si Marea Britanie. Remarcabil este faptul ca, din acest punct de vedere, sase din primele zece locuri la nivel mondial sunt ocupate de tari membre ale Uniunii Europene, iar Elvetia este pe locul 7, ceea ce dovdeste relevant predominanta tarilor europene in cadrul acestei ierarhii ce cuprinde 116 tari. Nici noii mmbri UE nu stau foarte rau, acestia ocupand locuri realtiv bune, cel mai bine situate find tari precum Estonia - 26, Cehia - 27, Slovenia - 32 dar care mai au multe de facut pna vor atinge performantele leaderilor gruparii. Cu privire la calitatea mediului national (intern) de afaceri, aici Finianda este leader incontstabil, detronnd SUA locul 2 si devansand alte tari europene precum Danemarca locul 3, Gcermania !ocul 4, Marea Britanie locul 6, Elvetia locul 7, Olanda locul 8, Austria locul 9. Refenitor la tarile care au aderat la UE incepnd cu anul 2004, progresele acestora in materie de mediu intern de afaceri sunt remancabile, astfel Estonia ocupa locul 25, Cehia locul 27, Ungaria locul 32, S!ovenia locui 35, Cipru locul 36, Sbovacia locub 38, Lituania locul 41, Polonia locul 46. Interesant este si faptul ca unele dintre acestea sunt mai bine situate, din aceasta pcrspectiva, dect unele tari care sunt membre UE de mai mult timp, unele chiar de la constituirea CE Italia locul 39, Grecia locul 40;
13

Referitor la Romnia, ea ocupa locul 67 per ansamblu, la feb si in ceea privceste calitatea mediului intern de afaecri si locul 69 cu privire la eficienta strategiilor si opcratiuni! or derulate de companii. Desigur, nici Bulgaria nu sta mai bine ea ocupand per ansamblu bocul 78, respectiv pozitiile 71 in privinta mediului de afaceri si 82 referitor la strategiile companiilor, dar accst lucru nu poate reprezenta un succes pentru Romnia, deoarcce nu Bulgaria este punctul nostru de reper. C) Indicele Cresterii Competitivitetii (Growth Competitiveness Index G.C.I.) Scopul essential al Growth Competitiveness Index este sa analizeze potentialul economiilor la nivel mondial, observand zonele de crestere economica snatoasa pe termen mcdiu sau chiar lung. Indicelc GCI este centrat pe trei elemente flindamentale: - cormpetitivitatea mediului macroeconomic din fiecare tara analizata - un prim element fundamental pentru cresterea economica - calitatea institutiilor publice si a politicilor promovate de acestea, cu impact asupra dezvlotarii pe terman lung - eficienta (pregatirea) tehnologica a fiecarei tari, progresul tehnologic fiind motorul cresterii economice. Din acest punct de vedere cele mai acompetitive economii sunt Finlanda, SUA,Danemarca,Taiwan, Islanda, Elvetia, Norvegia, Australia.

LA SEMINAR : 3.2 PAG.101, CORELATIA DINTRE PRODUCTIVITATE SI SECTORUL PUBLIC SI 3.3.2. PAG.109 ROLUL CERCETARII SI INOVARII LA NIVEL EUROPEAN

14