Sunteți pe pagina 1din 212

Cuprins

1. Clase de modele ..................................................................................................... 3

2. Modelarea fenomenelor de consum .................................................................. 57

3. Modelarea fenomenelor de producţie .............................................................. 86

4. Echilibrul pieţei perfecte ................................................................................... 107

5. Componentele financiar-monetare în modelele de creştere economică .. 160

Bibliografie ................................................................................................................. 212


Capitolul 1

CLASE DE MODELE

1. Modelul BLR. În ţara T, la momentul t0 impunerea veniturilor


şi averii se face astfel încât cota de impunere reprezintã 25% din produsul
final al fiecãruia din cele trei ramuri economice. Pentru a nuanţa efortul
fiscal se are în vedere, pentru momentul t 1 > t0 , o diminuare a cotei
menţionate la 20% în ramura 2 şi la 22% în ramura 3. Potrivit prognozei
sectoriale, produsul final al ramurii 2 va reprezenta la orizontal t 1 cca.
46% din cel al ramurii 1, iar produsul final al ramurii 3 cca. 1,1304 din
cel al ramurii 2. Care ar trebui sã fie indicele de dinamicã al produsului
global al celor trei ramuri pentru a nu se diminua încasarea fiscalã totalã
din venituri şi avere?
Situaţia fluxurilor dintre cele trei ramuri la momentul t0 este:

Consumul intermediar în ramura i Produsul


Ramura i (mii u.m.) global
1 2 3 (mii u.m.)
1 200 600 1200 4000
2 800 300 900 3000
3 400 900 200 2500

şi se considerã cã pentru momentul t1 consumurile specifice se vor pãstra.

Rezolvare:

a) Încasarea fiscalã (IF) la momentul t0 este:


3
IF0 = ∑ c ∗Y ,
j j
j=1

unde: cj = cota de impunere practicatã în ramura j


Yj = produsul final al ramurii j

3
3
Yj = PG j − ∑x ij ,
i=1
unde : PGj = produsul global al ramurii j
xij = consumul intermediar al ramurii i din producţia ramurii j

Rezultã:

IF0 = 25% ∗ [4000 - (200+600+1200)] + 25% ∗ [3000-(800+300+900)] +


+ 25% ∗ [2500-(400+900+200)] = 1000

b) Încasarea fiscalã la momentul t1 este:


IF1 = 25% ∗ Y1 + 20% ∗ Y2 + 22% ∗ Y3 ≥ 1000
la care se adaugã condiţii de dinamicã ale produselor finale ale ramurilor:
Y2 = 0,46 x Y1 Y3 = 1,1304 x Y2
Condiţia pentru ramura 3 se mai poate scrie
Y3 = 1,1304 x (0,46 x Y1) = 0,52 x Y1
Din aceste relaţii rezultã:
Y1 ≥ 2191,1 Y2 ≥ 1007,8 Y3 ≥ 1139,4

c) Pentru determinarea produselor globale ale ramurilor la momentul t1


trebuie determinatã matricea consumurilor totale.

Primul pas este determinarea consumurilor specifice


xij
aij = Xj

prezentatã sub formã de matrice

⎛ 0,05 0,2 0,48 ⎞


⎜ ⎟
A =⎜ 0,2 0,1 0,36 ⎟
⎜ ⎟
⎝ 0,1 0,3 0,08 ⎠

4
Al doilea pas este determinarea matricei tehnologice, folosind matricea
unitate de ordinul trei E:
⎛ 0,95 −0,2 −0,48 ⎞
⎜ ⎟
E - A = ⎜ −0,2 0,9 −0,36 ⎟ ,
⎜ ⎟
⎝ −0,1 −0,3 0,92 ⎠
pentru care determinantul ei are valoarea 0,568.
Al treilea pas este determinarea transpusei matricei tehnologice

⎛ 0,95 −0,2 −0,1⎞


⎜ ⎟
( E − A ) = ⎜ −0,2
'
0,9 −0,3 ⎟
⎜ ⎟
⎝ −0,48 −0,36 0,92 ⎠

Al patrulea pas este determinarea matricei asociate faţã de transpusa


matricei tehnologice. Aceasta presupune înlocuirea fiecãrui element al
transpusei matricei tehnologice cu complementul sãu algebric.
Complementul algebric al unui element dintr-o matrice (în cazul de faţã
din transpusa matricei tehnologice) reprezintã minorul acelui element
înmulţit cu (-1) ridicat la o putere egalã cu suma dintre numãrul de ordine
al liniei şi numãrul de ordine al coloanei din care face parte elementul
respectiv. Minorul unui element dintr-o matrice datã este valoarea
determinantului matricei rezultatã din cea datã şi în care s-a suprimat linia
şi coloana din care face parte elementul al cãrui minor îl cãutãm.
De exemplu: pentru elementul -0,3 din (E-A)’ minorul este
⎛ 0,95 −0,2 ⎞
⎜ ⎟ ,
⎝ −0,48 −0,36 ⎠
valoarea determinantului sãu este -0,815, iar complementul algebric este
(-0,815) ∗ (-1)2+3 = 0,815.
Procedând similar pentru fiecare element din (E-A)’ rezultã matricea
asociatã transpusei matricei tehnologice:

5
⎛ 0,72 0,328 0,504 ⎞
⎜ ⎟
( E − A ) ∗ = ⎜ 0,22 0,826 0,438 ⎟ ,
⎜ ⎟
⎝ 0,15 0,305 0,815 ⎠
Al cincilea pas este determinarea inversei matricei tehnologice, prin
divizarea fiecãrui element din (E-A)∗ cu valoarea determinantului
matricei tehnologice:
⎛ 1267606
, 0,577465 0,887324 ⎞
⎜ ⎟
(E − A) −1
= ⎜ 0,387324 ,
1454225 0,771127 ⎟
⎜ ⎟
⎝ 0,264085 0,536972 ,
1434859 ⎠
Aceasta reprezintã matricea consumurilor totale. Determinarea produselor
globale ale ramurilor se face dupã relaţia

X = (E − A) ∗Y ,
−1

unde X este vectorul produselor globale X1, X2 şi X3, iar Y este vectorul
produselor finale Y1, Y2 şi Y3, aşa cum au fost determinate la punctul b),
de mai sus.
Rezultã:
⎛ 4370,9 ⎞
⎜ ⎟
X = ⎜ 3192,8 ⎟ ,
⎜ ⎟
⎝ 2754,7 ⎠
adicã o creştere de 9,3% pentru ramura 1, de 6,4% pentru ramura 2, de
10,2% pentru ramura 3.

2. Modelul vănzătorului de ziare. Pentru un produs cu grad


ridicat de perisabilitate, producãtorul utilizeazã agenţi de desfacere
independenţi cãrora le garanteazã un astfel de preţ de preluare a mãrfii
care sã le asigure un câştig cert de 60 de unitãţi monetare/unitatea fizicã
de marfã. Pentru produsele returnate producãtorului, agentul de desfacere
pierde 35 de unitãţi monetare/ unitatea fizicã de marfã, reprezentând o

6
pierdere mult mai micã decât în cazul în care produsul, degradându-se, nu
mai poate fi valorificat în nici-un fel.
Distribuţia de probabilitate a cererii pentru o anumitã zonã a oraşului O
este dupã cum urmeazã:

Nivelul 100 101 151 201 226 251 261


cererii şi sub la la la la la la
(unitãţi 150 200 225 250 260 270
fizice)
Probabi- 0,008 0,016 0,073 0,083 0,085 0,108 0.112
litatea

Nivelul 271 281 291 301 326 361 401


cererii la la la la la la şi
(unitãţi 280 290 300 325 350 400 peste
fizice)
Probabi- 0,111 0,115 0,101 0,092 0,074 0,015 0,007
litatea
Valoarea caracteristicã a intervalului este datã de jumãtatea
acestuia, cu excepţia primului interval pentru care valoarea caracteristicã
este cea maximã a intervalului şi a ultimului interval, pentru care valoarea
caracteristicã este cea minimã a intervalului
Care este, din punctul de vedere al agentului de desfacere, cel
mai avantajos volum de marfã preluat spre vânzare: 250 sau 270 sau 300
de unitãţi fizice?

Rezolvare:

Criteriul de alegere pentru agentul de desfacere este venitul net mediu pe


care îl realizeazã pentru un anumit volum de vânzãri. Expresia acestui
venit este:

n−1 Z
VN ( n) = ∑ p ( z) ∗ [b ∗ z − r ∗ ( n − z) ] + ∑ p ( z) ∗ b ∗ n,
z= 0 z= n

7
unde: n = cantitatea comandatã (preluatã) de agentul de desfacere,
astfel cã n ∈ [ Z min ; Z max ]
Z min = valoarea minimã a variabilei aleatoare z
Z max = valoarea maximã a variabilei aleatoare z
z = variabilã aleatoare reprezentând mãrimea cererii din
marfa în
cauzã
p ( z) = probabilitatea ca cererea de cumpãrare sã fie de nivel z
b = câştigul realizat de agentul de desfacere pentru vânzarea
unei unitãţi fizice de marfã
r = pierderea suportatã de agentul de desfacere pentru
returnareaspre productãtor a unei unitãţi fizice de marfã.

În cazul în care agentul de desfacere preia 250 de unitãţi fizice de marfã,


el obţine un venit mediu net:
VN (250) = 0,008 ∗ [60 ∗ 100-(250-100) ∗ 35]+ 0,016 ∗ [60 ∗ 125-(250-
-125) ∗ 35] + 0,073 ∗ [60 ∗ 175- (250 - 175) ∗ 35] + 0,083 ∗ [60 ∗ 212 -
-(250-212) ∗ 35] + 0,085 ∗ [60 ∗ 238 - (250 - 238) ∗ 35] + 0,735 ∗ 60 ∗
∗ 250 = 13.779,3 u.m.
În mod similar avem:
VN(270) = 14.269 u.m. VN(300) = 14.098 u.m.,
ceea ce înseamnã cã agentul de desfacere va comanda la/prelua de la
producãtor un volum de 270 u.f. de marfã, sperând într-un venit mediu de
14.269 u.m.

3.Modelul lui Domar. Legãturile între principalii indicatori


macroeconomici sunt descrise conform modelului lui Domar:
a) funcţia consumului: Ct = 0,66 ∗ Yt
b) funcţia de investiţii: It = 4,6 ∗ (Yt - Yt-1)

8
c) ecuaţia de echilibru macroeconomic Yt = Ct + It.

Se cere sã se determine ecuaţia de dinamicã a venitului naţional.

Rezolvare:

Se substituie funcţia de consum şi cea de investiţii în ecuaţia de echilibru


macroeconomic:
0,66 ∗ Yt + 4,6 ∗ (Yt - Yt-1) = Yt ,
de unde rezultã:
Yt = 1,0798 ∗ Yt-1

4. În condiţiile modelului de creştere economicã al lui Domar,


rata consumului este 0,7 iar coeficientul de eficienţã a investiţiilor
(specific modelului) este 3,25. Mãrimea venitului naţional în anul de
bazã este 180 u.m. Pentru venitul naţional este receptatã o dependenţã
temporalã de forma Yt = f(t) = c ∗ rt. Se cere:
a) determinarea parametrilor relaţiei temporale ce exprimã venitul
naţional;
b) determinarea nivelului probabil al venitului în cei doi ani ulteriori
celui de bazã;
c) sã se arate dacã valoarea de 156 u.m. a venitului naţional pentru anul
anterior celui de bazã este compatibilã cu soluţia obţinutã la punctul b.

Rezolvare:

a) Se substituie în ecuaţia echilibrului macroeconomic atât funcţia de


consum şi cea de investiţii, precum şi forma datã pentru Yt:

0,7 ∗ c ∗ rt + 3,25 ∗ (c ∗ rt - c ∗ rt-1) = c ∗ rt ,

9
de unde rezultã:
r = 1,1017
şi implicit:
Yt = c ∗ 1,1017t

Din condiţia iniţialã (pentru t = 0 avem Y0 = 180 ) se determinã


valoarea lui c, respectiv c = 180.

b) Nivelul probabil al venitului în cei doi ani ulteriori celui de bazã este:
Y1 = 198,3 şi Y2 = 218,5
c) Nivleul venitului naţional în anul anterior celui de bazã ar trebui sã fie
Y-1 = 163,4 ,
adicã nu este compatibilã cu valoarea de 156 menţionatã în problemã.

5. În condiţiile modelului de creştere economicã al lui Domar,


rata consumului este 0,75 iar coeficientul de eficienţã a investiţiilor
(specific modelului) este 6,5. Mãrimea venitului naţional în anul de bazã
a fost 105 u.m., iar în cel precedent anului de bazã a fost 100,96 u.m.
Pentru venitul naţional este acceptatã o dependenţã temporalã de forma
Yt = c ∗ rt.
Se cere sã se determine:
a) compatibilitatea celor douã valori date ale venitului cu soluţia de
dinamicã rezultatã din model;
b) valorile venitului naţional pentru cei doi ani ulteriori celui de bazã.

Rezolvare:

a) Se substituie în ecuaţia de echilibru macroeconomic atât funcţia de


consum şi cea de investitor, cât şi forma datã pentru Yt.

10
Rezultã:
0,75 ∗ c ∗ rt + 6,5 ∗ (c ∗ rt - c ∗ rt-1) = c ∗ rt ,
din care se obţine:
r = 1,04
şi implicit
Yt = c ∗ 1,04t
Din prima condiţie iniţialã, adicã t = 0 şi Y0 = 105, se obţine
pentru constanta c valoarea 105.
Din a doua condiţie iniţialã, adicã t = -1 şi Y-1 = 100,96, se obţine
pentru constanta c aceeaşi valoare 105, ceea ce denotã compatibilitatea
celor douã valori date ale venitului în raport cu soluţia de dinamicã
rezultatã din model.
b) Nivelul venitului naţional în cei doi ani ulteriori celui de bazã este:
Y1 = 109,2 şi Y2 = 113,6

6. La firma F programul anual de fabricaţie este determinat


astfel încât sã maximizeze cifra de afaceri. Pentru anul viitor este
prevãzutã situaţia scumpirii energiei electrice la 1,25 mil.lei/Mwh. În
aceste condiţii, se are în vedere introducerea, drept criteriu de optim
pentru programul anual de fabricaţie, şi a consumului de energie electricã.
În cazul pãstrãrii cifrei de afaceri drept criteriu de optim, valoarea
acesteia ar fi 800 mil.lei, iar consumul de energie electricã 150 Mwh.
În cazul adoptãrii consumului de energie electricã drept criteriu
de optim, valoarea cifrei de afaceri ar deveni 770 mil.lei, iar consumul de
energie electricã ar scade la 130 Mwh.
Care este criteriul de optim care ar trebui adoptat în vederea
elaborãrii programului anual de fabricaţie al firmei F?

11
Rezolvare:

Soluţia problemei se determinã utilizând principiul “regretului”. În cazul


de faţã se determinã relaţia între variaţia cifrei de afaceri şi variaţia
consumului de energie electricã în cele douã variante de program anual
de fabricaţie:
a) fie c∗ cifra de afaceri maximã, conform programului determinat
folosind drept criteriu de optim cifra de afaceri, şi b∗m1 consumul de
energie electricã aferent acestui program. Am presupus cã, în mulţimea m
a resurselor folosite de firma F , energia electricã este resursa m 1 .

b) fie b∗∗ m1 consumul de energie electricã minim, conform programului


determinat folosind drept criteriu de optim consumul de energie electricã,
şi c ∗∗ cifra de afaceri aferentã acestui program.

Principiul “regretului” presupune introducerea unui coeficient de


eficienţã vizând surplusul de cifrã de afaceri în primul program, ce revine
la o unitate de consum suplimentar de energie electricã presupus de acest
program faţã de cel de-al doilea, adicã:

c∗− c∗ ∗
e= = 15
, mil. lei/Mwh
b∗m1 − b∗∗
m1

Întrucât aceastã valoare este suplimentarã costului unui Mwh, rezultã cã


nu existã regret în primul program în raport cu al doilea, astfel încât se
poate pãstra drept criteriu de optim “cifra de afaceri”, chiar dacã energia
electricã s-a scumpit.

Facem observaţia cã formularea unei soluţii pe baza eficienţei


consumului de energie electricã nu conduce la cel mai bun rezultat. Într-
adevãr, cifra de afaceri ce revine la un consum de 1 Mwh este în cadrul
primului program de 5,3 mil.lei/Mwh (provenit din 800 : 150), iar în
cadrul celui de-al doilea program este de 5,92 mil.lei/Mwh (provenit din
770 : 130). Rezultã pentru cel de-al doilea program o eficienţã mai mare
a consumului de energie electricã. Dar, pentru producãtor, esenţial nu

12
este, în primul rând, consumul de resurse, ci efectul pe care acesta îl
genereazã în planul încasãrilor şi, prin consecinţã, al profitului. Este
evident cã, în condiţiile problemei prezentate mai sus, firma F consumã
suplimentar resurse de 1,25 mil.lei (costul unui Mwh) şi obţine încasãri
suplimentare de 1,5 mil.lei, adicã un profit suplimentar de 0,25 mil. lei/
Mwh. Aceasta o determinã, evident, sã nu adopte consumul de energie
electricã drept criteriu de optim pentru planul ei anual de fabricaţie, ci
cifra de afaceri.

7. Modelul costului capitalului.


Societatea SC dispune de patru surse de capital, astfel:
a) credit obligatar (CO) 10.000 u.m. cu 15%;
b) acţiuni preferenţiale (AP) 3.000 u.m. cu ratã de dividend 27%;
c) acţiuni ordinare (AO) 22.000 u.m. cu ratã de dividend 18%;
d) credit bancar (CB) 5.000 u.m. cu 12,5%.
Societatea face o investiţie care, potrivit studiului de fezabilitate,
se deruleazã pe 2 ani, în valoare de 25.000 u.m. în primul an şi 15.000 în
al doilea an, dupã care intrã în funcţiune şi produce anual, la finele
anului, fluxuri financiare pozitive de 10.000 u.m. pe o duratã de 10 ani.
Se cere sã se determine:
a) costul mediu al capitalului utilizat de SC în aceastã investiţie;
b) rata de rentabilitate internă a investiţiei;
c) corelaţia între cele douã costuri şi sã se formuleze o apreciere succintã.

13
Rezolvare:

a) Costul mediu al capitalului SC, notat CMC, reprezintã valoarea medie


ponderatã a câştigurilor dk ce trebuie plãtite posesorilor capitalului
utilizat. Ponderea o reprezintã cota parte a fiecãrei surse în total capital,
fie pk (k = 1, 2, 3, 4), ale cãrei valori sunt, respectiv: 0,25; 0,075; 0,55;
0,125.
4
Astfel, CMC = ∑p k ∗ dk = 17,2375%
k =1

b) Costul de oportunitate a investiţiei, fie d, este acea ratã actuarialã care


asigurã egalitatea
t2
I0 = ∑ FFPt (1+d)-t
t =1
unde: t1 = durata realizãrii investiţiei;
I0 = investiţia în anul 0, de punere în funcţiune a investiţiei;
t2 = duratã de viaţã a investiţiei;
FFPt = fluxul financiar poziţiv în anul t.
Rezultã:
10
25.000 ∗ (1+ d)2 + 15.000 ∗ (1+d) = 10.000 ∗ ∑ (1 + d) −t

t =1
Ecuaţia se rezolvã printr-o metodã oarecare şi ne conduce la valoarea d =
14,95%. Metoda cea mai la îndemânã, în absenţa unui program
specializat, este cea a interpolãrilor pe intervale. Astfel, se poate porni de
la valoarea dobânzii pe piaţa bancarã, respectiv 12,5%. Pentru aceastã
valoare, rezultã investiţia actualizatã (IA) egalã cu 48.515,6 u.m., iar
valoarea actualizatã a fluxurilor financiare pozitive (FFPA) egalã cu
55.364,3 u.m., adicã avem: IA < FFPA ,
ceea ce înseamnã cã valoarea încercatã pentru d (adicã 12,5%) este prea
micã. Încercãm în continuare cu d = 15% şi rezultã:
IA = 50.312,5 , FFPA = 50.187,7 , adicã IA > FFPA ,

14
ceea ce înseamnã cã valoarea d = 15% este prea mare. Prin încã 2-3
încercãri se determinã valoarea costului de oportunitate co = 14,95%.
c) Se observã cã CMC > co, ceea ce înseamnã cã, din punct de vedere al
costului, capitalul este scump, adicã el costã mai mult decât produce.
Acest lucru nu este determinat de costul capitalului pe piaţa bancarã sau
pe piaţa capitalurilor, ale cãror valori sunt 12,5% şi respectiv 15%, cât
mai ales de faptul cã este promisã o remunerare mare pentru proprii
acţionari:
• pentru acţiunile ordinare 18%, peste costul pieţelor monetare şi de
capital cu, respectiv, 44% şi 20%, adicã 5,5 puncte procentuale şi 3
puncte procentuale, reflectând, cumva, riscul asumat de investitori în
plasamentul pentru procurarea acţiunilor SC;
• pentru acţiunile preferenţiale 27%, adicã în plus cu 50% (respectiv 9
puncte procentuale) faţã de acţiunile ordinare.

8. Modelul fundamental al pieţei de capital. Un portofoliu de


active este format din 5 titluri (m = 5), ale cãror ponderi în total (πi, i = 1÷
5) sunt: 0,16; 0,25; 0,22; 0,18; 0,19. Piaţa poate prezenta 3 stãri (n = 3),
ale cãror probabilitãţi (pj, j = 1÷3) sunt: 0,45; 0,35; 0,2. Rentabilitatea
fiecãrui titlu în raport cu starea pieţei este datã, în procente, în tabel şi se
noteazã rij, adicã rentabilitatea datã de activul i în cazul în care piaţa se
aflã în starea j :

Starea pieţei Creştere Stagnare Recesiune


Titlul
1 20 6 -2
2 30 12 2
3 15 8 4
4 24 5 -8
5 22 10 3

15
Se cere sã se determine:
a) rentabilitatea medie a fiecãrui activ i , notatã r i ;
b) rentabilitatea medie conferitã de cãtre fiecare stare j a pieţei, notatã r j ;

c) rentabilitatea medie a portofoliului, notatã r , pornind de la r i ;


d) rentabilitatea medie a portofoliului, pornind de la r j ;

e) rentabilitatea marginalã a activului 3 în cazul în care piaţa este în


“stagnare”;
f) rentabilitatea marginalã în cazul pieţei în “stagnare”, în raport cu
activul 3;
g) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie
a activului 3;
h) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie
conferitã de existenţa pieţei în starea de “stagnare”;
i) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu activul 3, în cazul în
care piaţa este în “stagnare”;
j) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea
medie a activului 3;
k) idem la rentabilitatea medie conferitã de piaţa în “stagnare”;
l) idem la rentabilitatea medie a portofoliului;
m) contribuţia rentabilitãţii conferitã de piaţa în “stagnare” la
rentabilitatea medie a portofoliului;
n) contribuţia rentabilitãţii medii a activului 3 la rentabilitatea medie a
portofoliului;
o) riscul presupus de fiecare activ, notat σi (i =1÷5);
p) riscul portofoliului, notat σ;

16
r) indicatorii de eficienţã de tip “rentabilitate - risc” pentru fiecare activ,
notaţi ei = ri/σi şi fi = 1/ei, ca şi pentru întregul portofoliu, notaţi e = r/σ şi
f = 1/e.

Rezolvare:

a) rentabilitatea medie a activului I este datã de relaţia:


n
ri = ∑p j ∗ ri j ,
j=1
din care se obţine:
r1 = 0,45 ∗ 20 + 0,35 ∗ 6 + 0,2 ∗ (-2) = 10,7%
şi similar:
r2 = 18,1% r3 = 10,35% r4 = 10,95% r5 = 14,0%
b) rentabilitatea medie conferitã de cãtre fiecare stare j în care se poate
afla piaţa este datã de relaţia:
m
rj = ∑π i ∗ ri j
i=1
din care se obţine:
r1 = 0,16 ∗ 20 + 0,25 ∗ 30 + 0,22 ∗ 15 + 0,18 ∗ 24 + 0,19 ∗ 22 = 22,5%
şi similar:
r2 = 8,52% r3 = 0,19%
c) rentabilitatea medie a portofoliului se determinã dupã relaţia:
m
r= ∑π i ∗ ri = 13,145%
i=1

d) rentabilitatea medie a portofoliului se mai poate determina dupã


relaţia:
n
r = ∑p j ∗ rj = 13,145%
j=1

17
e) rentabilitatea marginalã a activului 3 în cazul în care piaţa este în
“stagnare” se determinã dupã relaţia:
∂ ri
= pj ,
∂ ri j

adicã, în cazul cerut:


∂ r3
= p 2 = 0,35
∂ r32
f) rentabilitatea marginalã în cazul pieţei în “stagnare” în raport cu activul
3 se determinã dupã relaţia:
∂ rj
= πi ,
∂ ri j
adicã, în cazul cerut:
∂ r2
= π 3 = 0,22
∂ r32
g) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie
a activului 3 se determinã dupã relaţia:
∂r
= πi ,
∂ ri
adicã, în cazul cerut:
∂r
= π 3 = 0,22
∂ r3
h) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu rentabilitatea medie
conferitã de starea de “stagnare” a pieţei se determinã dupã relaţia:
∂r
= pj ,
∂ rj
adicã, în cazul cerut:
∂r
= 0,35
∂ r2

18
i) rentabilitatea marginalã a portofoliului în raport cu activul 3 în cazul în
care piaţa este în “stagnare” se determinã dupã relaţia:
∂r
= πi ∗ pj ,
∂ ri j
adicã, în cazul cerut:
∂r
= π 3 ∗ p 2 = 0,077
∂ r32
j) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea
medie a activului 3 se determinã dupã relaţia:
α i j = ri j ∗ p j ,

adicã, în cazul cerut:


α 32 = r32 ∗ p 2 = 2,8% ,
reprezentând în mod relativ 27,1% din rentabilitatea medie a activului 3
(2,8/10,35). Pentru celelalte stãri ale pieţei avem α31 = 6,75% (sau în
termeni relativi 65,2%) şi α33 = 0,8% (sau în termeni relativi 7,7%). Suma
valorilor relative este 100, iar a celor absolute este 10,35.

k) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea


medie conferitã de aceastã piaţã se determinã dupã relaţia:
β i j = ri j ∗ π i
adicã, în cazul cerut:
β 32 = r32 ∗ π 3 = 176%
,
reprezentând în mod relativ 20,7% din rentabilitatea medie conferitã de
aceastã piaţã (1,76/8,52). Pentru celelalte active avem β12 = 0,96% (sau în
termeni relativi 22,3%). Suma valorilor relative este 100, iar a celor
absolute 8,52.

l) contribuţia activului 3 în cazul pieţei în “stagnare” la rentabilitatea


medie a portofoliului este datã de relaţia:
γij = rij ∗ pj ∗ πi ,

19
adicã, în cazul cerut:
γ32 = r32 ∗ p2 ∗ π3 = 0,616%
sau în termeni relativi 4,69% din rentabilitatea medie a portofoliului
(0,616/13,145).

m) contribuţia rentabilitãţii conferitã de starea de “stagnare” a pieţei la


rentabilitatea medie a portofoliului se determinã dupã relaţia:
δi = rj ∗ p j ,
adicã, în cazul cerut:
δ2 = r2 ∗ p2 = 2,982% ,
reprezentând în mod relativ 22,7% (2,982/13,145) din rentabilitatea
medie a portofoliului. Pentru celelalte stãri avem δ1 = 10,125% (sau în
termeni relativi 77,0%) şi δ3 = 0,038% (sau în termeni relativi 0,3%).
Suma valorilor relative este 100, iar a celor absolute 13,145.

n) contribuţia rentabilitãţii medii a activului 3 la rentabilitatea medie a


portofoliului se determinã dupã relaţia:
εI = ri ∗ πi
adicã, în cazul cerut:
ε3 = r3 ∗ π3 = 2,277%
reprezentând în mod relativ 17,3% (2,277/13,145) din rentabilitatea
medie a portofoliului. Pentru celelalte active avem εI = 1,712% (sau în
termeni relativi 13,0%), ε2 = 4,525% (sau în termeni relativi 34,5%), ε4 =
1,971% (sau în termeni relativi 15,0%) şi ε5 = 2,66% (sau în termeni
relativi 20,2%). Suma valorilor relative este 100, iar a celor absolute
13,145.

o) riscul presupus de fiecare activ este dat de relaţia:

( )
n

∑p
2
σi = j ∗ ri j − ri
j=1

20
adicã, în cazurile cerute:
3

∑p ∗ (r )
2
σ1 = j 1j − r1 =
j=1

= 0,45∗ ( 20 − 10,7) + 0,35∗ ( 6 − 10,7) + 0,2∗ ( −2 − 10,7) = 8,8831


2 2 2

şi similar:
σ2 = 11,3398 σ3 = 4,4416 σ4 = 12,6826 σ5 = 7,6551
p) riscul portofoliului este dat de relaţia:
3
σ= ∑ p ∗ ( r − r ) = 8,9686
j j
j= i

r) valorile indicatorilor de eficienţã de tip “rentabilitate-risc” sunt:


e1 = 1,2045 e2 = 1,5961 e3 = 2,3302 e4 = 0,8634 e5 = 1,8288
f1 = 0,8302 f2 = 0,6265 f3 = 0,4291 f4 = 1,1582 f5 = 0,5468
e = 1,4657 f = 0,6823
Ierarhia activelor, conform acestor indicatori, în ordine descrescãtoare,
este: activul 3, activul 5 şi activul 2 situate peste media portofoliului; apoi
activul 1 şi activul 4 situate sub media portofoliului.

9. Modelul de evaluare a opţiunilor. Un operator pe piaţa


bursierã cumpãrã o opţiune CALL pe 3 luni, cu prima (po) 150 şi preţul
de exerciţiu (pe) 1.200. La termen preţul curent (pc) este: a) sub 1.200; b)
între 1.200 şi 1.350; c) peste 1.350.
Ce rezultat va obţine acest operator în fiecare din cele 3 situaţii?

Rezolvare:

a) câştigul rezultat în acest caz este:


C = pc - (pe + po) < 0

21
şi în plus pierderea este mai mare decât prima de opţiune:
⎜-C⎜ > po
Într-adevãr, pentru pc = 1.180 rezultã C = -170 şi deci ⎜-170⎜>150.
Operatorul renunţã la contract şi pierde prima de opţiune multiplicatã cu
numãrul de acţiuni prevãzut în contract.

b) potrivit aceleiaşi relaţii privind “câştigul”, acesta este C< 0, dar ⎜-C ⎜< po.
Într-adevãr, pentru pc = 1.310 rezultã C = -40 şi deci ⎜-40⎜< 150.
Operatorul executã contractul şi pierde doar 40 pentru fiecare din
acţiunile cuprinse în contract. În cazul în care nu ar fi executat contractul
pierdea 150.
c) potrivit aceleiaşi relaţii privind câştigul, acesta este C > 0. Într-adevãr,
pentru pc = 1.420 rezultã C = 70. Operatorul executã contractul şi
câştigã pentru fiecare acţiune din contract câte 70 u.m.

10. Un operator pe piaţa bursierã cumpără o opţiune PUT pe 3


luni, cu prima de opţiune (po) = 50 şi preţul de exerciţiu (pe) 820. La
termen preţul de cotare (pc) este: a) sub 770; b) între 770 şi 820; c) peste
820. Ce rezultat va obţine acest operator în fiecare din cele 3 situaţii?

Rezolvare:

a) câştigul rezultat în acest caz este:


C = (pe + po) - pc > 0
Într-adevãr, pentru pc = 760 rezultã C = 10. Operatorul executã contractul
şi câştigã 10 multiplicat cu numãrul de acţiuni prevãzut în contract.
b) potrivit aceleiaşi relaţii privind câştigul, acesta este C > 0, dar C < po.
Într-adevãr, pentru pc = 800 rezultã C = -30, adicã operatorul a pierdut
din primã o sumã egalã cu 30.
c) potrivit aceleiaşi relaţii privind “câştigul”, acesta este C = -50.

22
11. Un operator cumpãrã o opţiune CALL pe 6 luni cu prima
210 şi preţul de exerciţiu 1.350. Dobânda pieţei este 12%. La termen,
preţul de cotare este: a) sub 1.350; b) 1.420; c) 1.600. Ce rezultat
nominal şi real înregistreazã operatorul în fiecare caz în parte?

Rezolvare:

a) nu executã contractul şi pierde prima de opţiune.


Pierderea nominalã = 210 u.m. / acţiune.
⎛ 6⎞
Pierderea realã este 210 ⎜1 + 12% ∗ ⎟ = 222,6u. m./ acţiune .
⎝ 12 ⎠
b) executã contractul şi pierde 1.420 - (1.350+210) = -140 u.m. / acţiune.
Aceasta este o pierdere nominalã. Pierderea realã este:
⎛ ⎛ 6 ⎞⎞
1420
. − ⎜1350
. + 210 ⎜1 + 12% ∗ ⎟⎟ = −152,6 u. m./ acţiune
⎝ ⎝ 12 ⎠⎠
c) executã contractul şi câştigã 1.600-(1.350+210) = 40 u.m. / acţiune
Acesta este un câştig nominal. Câştigul real este:
⎛ ⎛ 6 ⎞⎞
1600
. − ⎜1350
. + 210 ⎜1 + 12% ∗ ⎟⎟ = 27,4 u. m./ acţiune .
⎝ ⎝ 12 ⎠⎠

12. Modelul de arbitraj pe piaţa valutară. Un speculator


realizeazã la bursele Zürich şi Paris un arbitraj USD-SUF-FRF-USD cu
un capital iniţial de 10.000 USD. În urma arbitrajului încheiat în 3 zile,
obţine 10.080 USD. Se cere sã se determine rentabilitatea arbitrajului în
condiţiile în care a avansat propriul capital, iar regimul acestor venituri
este:
a) neimpozabil;
b) impuse cu o cotã de 15%.

23
Analizaţi expresia procentualã a câştigului obţinut, astfel:
c) în condiţiile dobânzii simple;
d) în condiţiile dobânzii compuse.

Rezolvare:

a) rentabilitatea arbitrajului este datã de relaţia:

( S F − S I) ∗ ( 1 − t)
r= ∗ 100 ,
SI
unde: SF = suma rezultatã în urma arbitrajului;
SI = suma avansatã în cadrul operaţiunii de arbitraj;
t = cota de impunere a venitului obţinut din arbitraj.

În cazul veniturilor din arbitraj neimpozabile avem:


r = 0,8% ;

b) În cazul veniturilor din arbitraj impozabile avem:


r = 0,68% ;

c) Expresia procentualã anualizatã a câştigului obţinut, în ipoteza


dobânzii simple, se obţine din relaţia:
d z
C = SI ∗ ∗ ,
100 360
unde: C = câştigul obţinut de speculator;
d = expresia procentualã analizatã a acestui câştig;
z = numãrul de zile care se finalizeazã arbitrajul.

24
Rezultã:

• în absenţa impozitãrii, d = 96%;


• în condiţiile impozitãrii, d = 81,6%;
d) Expresia procentualã anualizatã a câştigului obţinut de speculator, în
ipoteza dobânzii compuse este:
d = (1 + r )
360/ z
.
Rezultã:

• în absenţa impozitãrii, d = 260,2%;


• în condiţiile impozitãrii, d = 225,5%.

13. Un speculator realizeazã la bursele Zürich şi Paris un


arbitraj USD-SUF-FRF-USD cu un capital iniţial de 10.000 USD. În
urma arbitrajului, încheiat în 3 zile, obţine 10.080USD. Capitalul iniţial
este împrumutat cu 25%, rambursabil în 3 zile. Comisioanele şi spezele
bancare reprezintã 0,1% din împrumut. Sã se determine rentabilitatea
arbitrajului ţinând seama cã regimul fiscal al unor astfel de venituri este:
a) neimpozabile;
b) impozabile cu o cotã de 15%.

Rezolvare:

a) rentabilitatea arbitrajului este datã de relaţia:

⎡ ⎛ d z ⎞⎤
⎢ S F − S I ⎜1 + ∗ + c ⎟⎥ ∗ ( 1 − t )
⎣ ⎝ 100 360 ⎠⎦
r= ∗ 100 ,
SI
unde c este expresia procentualã a comisioanelor şi spezelor bancare.

25
În cazul veniturilor din arbitraj neimpozabile, rezultã:
r = 0,4917%
b) În cazul veniturilor din arbitraj impozabile, rezultã:
r = 0,4179%
Sã observãm cã rentabilitatea s-a redus în aceastã problemã faţã de cea
precedentã cu cca.38,5%. Acesta este “preţul” împrumutului şi al
fiscalitãţii.

14. Pe piaţa monetarã francezã dobânda (d1) la creditele în franci


pe termen t de 3 luni este 6%. Pe piaţa monetarã britanicã dobânda (d2) la
depozitele în lire sterline pe 3 luni este 4,5%. Cursul la vedere (cv) al
francului este 1 FRF = 0,114 GBP, iar la termen (ct) de 3 luni 0,1132
GBP. Un speculator iniţiazã un arbitraj asupra dobânzilor pe aceste douã
pieţe, angajând un capital ( C Ι ) de 1.000.000 FRF. Sã se determine:

a) rezultatul arbitrajului (B);


b) expresia procentualã anualizatã a acestui rezultat conform dobânzii
simple (ds) şi, respectiv, compuse (dc);
c) variaţia câştigului (absolut ∆B şi relativ ∆%B) faţã de situaţia iniţialã,
dacã dobânda pe piaţa francezã creşte cu 1 punct procentual;
d) idem, dacã dobânda pe piaţa englezã creşte cu 1 punct procentual;
c) idem, dacã termenul arbitrajului scade la 1 lunã, restul condiţiilor
rãmânând nemodificate.

Rezolvare:

a) rezultatul arbitrajului este dat de relaţia B = b ∗ CI, cu


cv ⎛ d2 ∗ t ⎞ ⎛ d1 ∗ t ⎞
b= ∗ ⎜1 + ⎟ − ⎜1 + ⎟,
ct ⎝ 12 ⎠ ⎝ 12 ⎠

26
unde b este câştigul / pierderea unitarã obţinut / obţinutã în urma arbi-
trajului. (vezi aspectele teoretice în R. Stroe, “Modelarea deciziei
financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p.78). Potrivit datelor din problemã:
b = 0,003396643 şi B = 3396,64 FRF

b) expresia procentualã a rezultatului arbitrajului este:


r = 100 ∗ b = 0,3397%
iar actualizatã potrivit dobânzii simple este:
12
ds = r ∗ = 4 * r = 1,3587%
t
şi potrivit dobânzii compuse este:

dc = (1 + r )
12 / t
∗100 − 100 = 1,3656%
c) creşterea cu 1 punct procentual a dobânzii pe piaţa francezã (adicã de
la 6 la 7%), determinã pentru câştig valoarea:
B = 896,64 FRF
a cãrei variaţie faţã de situaţia iniţialã este:
∆B = 896,64 − 3396,64 = −2.500 FRF
−2.500
∆ %B = ∗ 100 = −73,6% ,
3396,64
d) creşterea cu 1 punct procentual a dobânzii pe piaţa britanicã determi-
nã un câştig B = 5.914,31FRF, a cãrui variaţie faţã de situaţia iniţialã
este:
∆B = +2.517,67 FRF şi ∆%B = +74,1%
e) reducerea la 1 lunã a termenului arbitrajului determinã un câştig
B=5.843,64 FRF a cãrui variaţie faţã de situaţia iniţialã este:
∆B = + 2.447 FRF şi ∆%B = +72% .

27
15. În condiţiile unui arbitraj pe douã pieţe monetare naţionale
se cunoaşte rata dobânzii pe piaţa de pornire, d1 = 6 % , rata dobânzii pe
piaţa de arbitraj, d 2 = 4,5 % , cursul la vedere între moneda pieţei de
pornire şi cea a pieţei de arbitraj c v = 0,114 şi cursul la termen t = 3
luni între cele douã monede c t = 0,1132 . Sã se determine:
a) limita minimã a lui c v de la care arbitrajul este rentabil;
b) limita maximã a lui c t pânã la care arbitrajul este rentabil;
c) limita maximã a lui d1 pânã la care arbitrajul este rentabil;
d) limita maximã a lui d 2 de la care arbitrajul este rentabil;

Rezolvare:

a) condiţia de rentabilitate a arbitrajului este b〉0 din care rezultã:


cv 12 + d1 ∗ t

ct 12 + d2 ∗ t
sau
12 + d1 ∗ t
cv 〉 ct ∗ = 0,113619777
12 + d2 ∗ t
b) din aceeaşi condiţie b 〉 0 rezultã:

12 + d2 ∗ t
ct 〈 cv ∗ = 0,113578817
12 + d1 ∗ t
c) din aceeaşi condiţie b 〉 0 rezultã:
⎡ cv ⎤
d1 〈 ⎢ ∗ ( 12 + d2 ∗ t) − 12 ⎥ : t = 7,3586572%
⎣ ct ⎦
d) din aceeaşi condiţie b 〉0 rezultã:
⎡ ct ⎤
d2 〉 ⎢ ∗ ( 12 + d1 ∗ t) − 12 ⎥ : t = 16614035%
, .
⎣ cv ⎦

28
Observaţie:
Se poate obţine o condiţie şi pentru t. Pornind de la b = 0 se
deduce:
12 ∗ ( ct − cv)
t= =E şi E 〉 0
cv ∗ d2 − ct ∗ d1
În cazul în care ambii termeni ai fracţiei sunt pozitivi, pragul de
rentabilitate este dat de condiţia:
t 〉 E.

În cazul în care ambii termeni ai fracţiei sunt negativi, pragul de


rentabilitate este dat de condiţia:
t 〈 E.

În cazul în care cei doi termeni ai fracţiei au semne diferite,


problema nu are soluţie, deoarece se obţine condiţia:
t 〈 E cu E 〈 0.

16. Un agent economic dispune de un venit (V0) de 10.000 u.m.


la momentul iniţial şi de un venit (V1) de 6.000 u.m. la finele orizontului
de activitate. La început, el îşi propune o ratã de consum de minim 75%,
iar economiile şi le poate plasa în investiţii pentru care sunt disponibile 4
module de plasament, nerepetitiv, dar cumulative, materializabile chiar la
momentul ce marcheazã finele orizontului sãu de activitate, astfel:

Valoarea investiţiei Suma returnatã la scadenţa


plasamentului
400 480
600 720
900 1.050
1.200 1.405

29
Din suma returnatã la maturizarea investiţiei, agentul îşi propune
sã utilizeze 70% pentru consum la acel moment, iar restul sã-l angajeze
printr-un credit obligatar cu 12% pe piaţa capitalurilor. Sã se determine
mãrimea consumului agentului economic la cele douã momente de timp.

Rezolvare:

Valoarea investiţiei (I0) poate fi cel mult:


( 100% − 75% ) ∗ 10.000 = 2.500 u. m.
În aceastã limitã se pot realiza mai multe variante de plasament, ale cãror
valoare şi indicatori de eficienţã sunt conform tabelului de mai jos:

Nr. Valoarea Suma Venitul Rata de Venitul


crt. investiţiei returnatã net câştig marginal
j I S V=S-I r = V/I Vj − Vj−1
Vm =
I j − I j−1
(%)
1 400 480 80 20,0 -
2 600 720 120 20,0 0,2
3 900 1.050 150 16,7 0,1
4 400+600 1.200 200 20,0 0,5
5 1.200 1.405 205 17,1 0,025
6 400+900 1.530 230 17,7 0,25
7 600+900 1.770 270 18,0 0,2
8 400+1.200 1.885 285 17,8 0,15
9 600+1.200 2.125 325 18,0 0,2
10 900+1.200 2.455 355 16,9 0,1
11 400+600+1200 2.605 405 18,4 0,5
12 400+900+1200 2.935 435 17,4 0,1

Din analiza de eficienţã rezultã cã varianta 4 este cea mai bunã, deoarece
are venitul marginal cel mai înalt şi, în plus faţã de varianta 11, care are
acelaşi venit marginal, are rata de câştig mai ridicatã. Avem, aşadar:
I0 = 1.000

30
Suma returnatã la maturitate este V1I0 = 1.200 din care pentru consum la
momentul maturizãrii:
C 1 ( V1 I0 ) = 70% ∗ 1200
. = 840
Restul de 1.200 - 840 = 360 u.m. se angajeazã la consum în momentul
iniţial, printr-un credit obligatar. Valoarea acestui consum este:

C 0 ( V1 I0 ) = 360 ∗ ( 1 + 12 % )
−1
= 3214
, u. m.
În acest fel consumul la momentul iniţial este:
C o = V0 − I0 + C 0 ( V1 I0 ) = 93214
, u. m.
iar consumul la finele orizontului de activitate este:
C 1 = V1 + C 1 ( V1 I0 ) = 6.840 u. m.

17. Un agent economic dispune de un venit net (V0) de 12.000


u.m. la momentul iniţial şi de un venit net (V1) de 5.000 u.m. la finele
orizontului de activitate. La momentul iniţial el îşi propune sã consume
85% din venit, iar economiile sã le plaseze. Investiţiile disponibile, adicã
maturizabile în chiar momentul final al orizontului sãu de activitate, sunt
nerepetitive, dar cumulative şi au urmãtoarele caracteristici:

Valoarea Suma returnatã


investiţiei la maturitate
500 650
700 880
1.000 1.250

Economiile ce nu pot fi plasate ca investiţii se pot constitui pe


piaţa monetarã în depozite cu 15%. Piaţa de capital oferã şi posibilitatea
unor credite obligatare asupra unor venituri viitoare, cu dobânda de 20%.
Agentul economic decide sã foloseascã sumele returnate din pla-
samentele în investiţii pentru consum la orizontul final în proporţie de

31
60%, iar restul sã le angajeze pentru consum la momentul iniţial printr-un
credit obligatar. Sã se determine sporul de consum realizat de agentul
economic, faţă de situaţia fără investiţii, la cele douã momente, ştiind cã
veniturile nete din investiţii sunt impuse cu o cotã de 28%, iar cele din
dobânzi cu 10%.

Rezolvare:

Valoarea investiţiei (I0) poate fi cel mult:


În aceastã limitã se pot realiza mai multe variante de investiţie,
caracterizate prin urmãtorii indicatori de eficientã:

Nr. Valoarea Suma Venitul net Rata de Venitul


crt. investiţiei returnatã câştig marginal
j I S V=S-I r=V/I Vj − Vj −1
Vm =
Ij − Ij −1
(%)
1 500 650 150 30,0 -
2 700 880 180 25,7 0,15
3 1.000 1.250 250 25,0 0,233
4 500+700 1.530 330 27,5 0,4
5 500+1.000 1.900 400 26,7 0,233
6 700+1.000 2.130 430 25,3 0,15

Din analiza eficienţei rezultã ca cea mai bunã varianta 4, adicã:


I0 = 1.200 cu V1I0 = 1.520 şi V = 330
Venitul net al investiţiei se impoziteazã şi rezultã pentru agentul
economic un venit net din investiţie:
Vn = 330 ∗ (1-28%) = 237,6 u.m.
astfel încât suma netã returnatã de investiţie este:
Vn1I0 = 1437
. ,6 u. m.

32
Economiile (E) disponibile la momentul iniţial au fost de 1.800 u.m., din
care s-au plasat în investiţie 1.200, adicã a rãmas disponibil pentru un
depozit (D) pe piaţa monetarã:
D = E - I0 = 600 u.m.
Dobânda obţinutã pentru acest depozit este:
d = 15% ∗ 600 = 90 u. m.
din care rezultã o dobândã netã, dupã impozitare, de mãrime:
dn = 90 ∗ ( 1 − 10% ) = 81 u. m.

În acest fel, consumul la momentul iniţial este:

( )
C 0 = V0 − E 0 + C 0 Vn1 I0 = 12.000 − 1800
. +

+ 0,4 ∗ Vn1 I0 ∗ ( 1 + 20 % )
−1
= 10.679,2 u. m.

reprezentând, faţã de consumul rezultat din V0, adicã 12.000-1.800 =


10.200 u.m., un spor de 4,7%.

Consumul la finele orizontului este:


C 1 = V1 + D + dn + 0,6 ∗ Vn1I0 = 6.543,6 ,

reprezentând, faţã de consumul posibil din V1, adicã 5.000 u.m., o


creştere de 30,9%.

18. Un beneficiar de investiţie B organizeazã o licitaţie la plic


închis pentru procurarea unor utilaje. El primeşte trei oferte, similare din
punct de vedere tehnic, având urmãtoarele condiţii de platã:

a) valoarea utilajelor 1.500.000 u.m., plãtibilã printr-un credit pe 10 ani


cu dobândã 8% şi o perioadã de graţie de 2 ani;

b) valoarea utilajelor 1.600.000 u.m., plãtibile printr-un avans de 10% şi


restul în credit pe 8 ani cu dobândã 7%;

33
c) valoarea utilajelor 1.580.000 u.m., plãtibilã printr-un credit pe 6 ani cu
6% dobândã.

Plata creditelor se efectueazã prin anuitãţi constante scadente la


finele anului. Dobânda pieţei monetare este 9%. Care este cea mai bunã
ofertã?

Rezolvare:

a) Primul pas: Valoarea creditului dupã perioada de graţie este:


.000 ∗ ( 1 + 8% )
2
C = 1500
. = 1749
. .600 u. m.

Pasul doi: anuitatea de platã pe 8 ani începând cu anul al III-lea se


determinã pe baza relaţiei:
10
1749 600 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) − t+2

t=3

Rezultã: A = 304.456,64 u. m.

Pasul trei: Valoarea actualã (la momentul acordãrii creditului) a şirului


de anuitãţi A se determinã având în vedere rata dobânzii pe piaţa
monetarã, cu ajutorul relaţiei:
10
VA = A∗ ∑ (1 + 9 % ) − t+2
∗ (1 + 9 % )
−2
= 1418 325,20 u. m.
t= 3

Corecţia timpului cu constanta 2 în paşii doi şi trei se explicã prin


existenţa perioadei de graţie de 2 ani.
b) Primul pas: valoarea creditului acordat de furnizor este:
C = ( 100 − 10 % ) ∗ 1600 000 = 1440 000 u. m. ,
unde 10% reprezintã avansul plãtit de beneficiar, adicã:
Av = 160 000 u. m.

34
Pasul doi: anuitatea de platã pe 8 ani se determinã dupã relaţia:
8
1440 000 = A ∗ ∑ (1 + 7 % ) −t

t =1

R e z u l t ã : A = 241154 u. m.

Pasul trei: valoarea actualã a şirului de anuitãţi A este:


8
VA ' = A ∗ ∑ (1 + 9 % ) −t
= 1334 743,74 u. m.
t =1

Pasul patru: valoarea actualã a plãţii, inclusiv avansul este:


V A = VA ' + Av = 1 494 743,74 u. m.
c) Primul pas: anuitatea de platã pe 6 ani se determinã dupã relaţia :
6
1580 000 = A ∗ ∑ (1 + 6 % ) −t

t =1

Rezultã: A = 32190160
, u. m.

Pasul doi: valoarea actualã a şirului de anuitãţi A este:


6
VA = A∗ ∑ (1 + 9 % ) −t
= 1444 022,90 u. m.
t =1

Din compararea valorilor actuale caracteristice celor trei oferte, rezultã cã


cea mai avantajoasã este oferta a).

19. Un bun oarecare poate fi procurat la acelaşi standard


calitativ de la trei firme, ale cãror condiţii financiare de vânzare sunt:

a) valoare 20.000.000 u.m., plãtibilã cu un avans de 12%, iar restul în


credit pe 10 ani cu 8%;

35
b) valoare 19.000.000 u.m., plãtibilã cu un avans de 10%, iar restul în
credit pe 8 ani cu 9% şi 3 ani de graţie;

c) valoare 18.000.000 u.m., plãtibile cu un avans de 20%, iar restul în


credit pe 8 ani cu 8% şi 2 ani de graţie.

Plata se face prin anuitãţi constante, scadente la finele anului, iar


dobânda pieţii monetare este 10%. Care este cea mai avantajoasã ofertã?

Rezolvare:

a) creditul acordat este:


C = ( 100 − 12 % ) ∗ 20 000 000 = 17 600 000 u. m.
iar avansul este: Av = 2 400 000 u. m.
Anuitatea se determinã dupã relaţia:
10
17 600 000 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t

t =1

şi este de mãrime A = 2 622 910 u. m.


Valoarea actualã a acestei plãţi este (se include şi avansul):
10
VA = A ∗ ∑ (1 + 10) −t
+ 2 400 000 = 18 516 679 u. m.
t =1

b) Creditul acordat este:


C = ( 100 − 10 % ) ∗ 19 000 000 = 17 100 000 u. m. ,
iar avansul este: Av = 1900 000 u. m.
Valoarea creditului, dupã perioada de graţie, este:
C = 17 100 000 ∗ ( 1 + 9 % ) = 22145 000 u. m.

36
Anuitatea se determinã dupã relaţia:
8
22145 000 = A ∗ ∑ (1 + 9 % ) − t+3

t=4

şi este de mãrime A = 5 693 332 u. m.


Valoarea actualã a acestei plãţi este (se include şi avansul):
8
VA = A ∗ ∑ (1 + 10% ) − t+3
∗ ( 1 + 10% ) +1900 000 =18 115 217 u.m.
−3

t= 4

c) Creditul acordat este:


C = ( 100 − 20 % ) ∗ 18 000 000 = 14 400 000 u. m.
iar avansul este: Av = 3 600 000 u. m.
Valoarea creditului dupã perioada de graţie este:

C = 14 400 000 ∗ ( 1 + 8 % ) = 16 796 160 u. m.


2

Anuitatea se determinã dupã relaţia:


8
16 796 160 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) − t+2

t= 3

şi este de mãrime A = 4 123 743 u. m.


Valoarea actualã a acestei plãţi este (se include şi avansul):
8
VA = A ∗ ∑ (1 + 10% ) − t+ 2
∗ ( 1 + 10% ) + 3 600 000 =18 443 010 u. m.
−2

t=3
Din compararea valorilor actuale caracteristice celor trei oferte, rezultã cã
cea mai avantajoasã este oferta b).

20. Un bun oarecare poate fi procurat la acelaşi standard


calitativ de la trei firme, care formuleazã condiţii diferite de vânzare pe
baza unui credit oferit de chiar vânzãtor:

37
a) valoare 2.000.000 u.m., avans 12% plãtibil la cumpãrare şi restul în
credit pe 10 ani cu 8%;

b) valoare 1.900.000 u.m., avans 10% plãtibil la cumpãrare şi restul în


credit pe 6 ani cu 9%;

c) valoare 1.800.000 u.m., avans 20% plãtibil la cumpãrare şi restul în


credit pe 8 ani cu 8%.

Creditul se achitã prin anuitãţi constante scadente la finele anului,


iar dobânda pieţei monetare este 10%. Care este cea mai avantajoasã
ofertã?

Rezolvare:

a) Creditul acordat este:


C = ( 100 − 12 % ) ∗ 2 000 000 = 1 760 000 u. m.
iar avansul este: Av = 240 000 u. m.
Anuitatea de platã se determinã din relaţia:
10
1760 000 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t

t =1

şi este de mãrime Av = 262 29190


, u. m.
Valoarea actualã a acestei plãţi, inclusiv avansul, este:
10
VA = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t
+ Av = 1851670,19 u. m.
t =1

b) Creditul acordat este:


C = ( 100 − 10 % ) ∗ 1900 000 = 1710 000 u. m.
iar avansul este Av = 190 000 u. m.

38
Anuitatea de platã se determinã din relaţia:
6
1710 000 = A ∗ ∑ (1 + 9 % ) −t

t =1

şi este de mãrime A = 381192,83 u. m.


Valoarea actualã a acestei plãţi, inclusiv avansul, este:
6
VA = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t
+ Av = 1850 194,15 u. m.
t =1

c) Creditul acordat este:


C = ( 100 − 20 % ) ∗ 1800 000 = 1440 000 u. m.
iar avansul este: Av = 360 000 u. m.
Anuitatea de platã se determinã din relaţia:
8
1440 000 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t

t =1

şi este de mãrime A = 250 58126


, u. m.
Valoarea actualã a acestei plãţi, inclusiv avansul, este:
8
VA = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t
+ Av = 1696 832,51 u. m.
t =1

Din compararea valorilor actuale ale celor trei oferte, rezultã cã cea mai
avantajoasã este oferta c).

21. Un agent economic poate procura un bun oarecare, la


aceleaşi standarde calitative, de la trei magazine care oferã urmãtoarele
condiţii de platã:
a) credit 10.000.000 pe 5 ani cu 8%;
b) credit 11.000.000 pe 8 ani cu 6%;

39
c) credit 10.500.000 pe 10 ani cu 9%.
Creditul se referã la faptul cã, dupã ce clientul plãteşte cu avans
şi depune documentele de garanţie, diferenţa între preţul bunului şi avans
este creditatã de magazin în condiţiile mai sus menţionate.
Achitarea creditului urmeazã sã se facã prin anuitãţi constante,
scadente la finele anului. Rata dobânzii pe piaţa monetarã este 10%. Care
este cea mai avantajoasã soluţie.

Rezolvare:

a) Anuitatea se determinã dupã relaţia:


5
10 000 000 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t

t =1

şi este de mãrime: A = 2 504 564,55 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi este:


5
VA = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t
= 9 352 899,03 u. m.
t =1

b) Anuitatea se determinã dupã relaţia:


8
11000 000 = A ∗ ∑ (1 + 6 % ) −t

t =1

şi este de mãrime: A = 1771395,37 u. m.

Valoarea actualã a acestei plãţi este:


8
VA = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t
= 9 450 263,56 u. m.
t =1

40
c) Anuitatea se determinã dupã relaţia:
10
10 500 000 = A ∗ ∑ (1 + 9 % )
t =1

şi este de mãrime: A = 1636 110,95 u. m.


Valoarea actualã a acestei plãţi este:
10
VA = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t
= 10 053 193,50 u. m.
t =1

Din compararea valorilor actuale ale celor trei oferte rezultã cã cea mai
avantajoasã este a).

22. Un agent economic are disponibil 50.000 u.m. pe care îi


poate investi conform urmãtoarelor posibilitãţi:
a) depozit bancar ce asigurã o rentã viagerã anualã de 7%; veniturile de
acest gen ale persoanelor fizice sunt neimpozabile;
b) cumpãrã titluri de credit obligatar la consorţiul A, pe termen de 10 ani,
cu o dobândã anualã fixã de 10.000 u.m.; asupra veniturilor de acest gen
ale populaţiei se percepe un impozit de 20%;
c) cumpãrã acţiuni ale societãţii comerciale B, în curs de extindere şi de
majorare a capitalului social, pentru care cumpãrarea dreptului de
subscriere inclusiv achiziţia minimã costã 100.000 u.m.; S.C. “B” promite
un dividend mediu anual, pe timp de 10 ani, echivalent cu 14% din
valoarea plasamentului; dividendele obţinute de persoanele fizice sunt
impozitate cu 25%; diferenţa de bani pentru achiziţia minimã se poate
obţine printr-un împrumut bancar pe 5 ani cu 8%, plãtibil în anuitãţi egale
scadente la finele anului.
d) cumpãrã obligaţiuni de stat, pe 7 ani, care conferã o dobândã anualã
fixã de 9.500 u.m. scutitã de impozit în contextul sarcinilor fiscale ale
persoanelor fizice.
Care este cel mai bun plasament?

41
Rezolvare:

Sã menţionãm, de la început, cã dobânda pieţei monetare este 7 % .


a) câştigul conferit de un astfel de depozit este:
D = 50 000 ∗ 7 % = 3 500 u. m. ,
durata acestuia fiind nedeterminatã, implicit socotitã “infinit”.
Valoarea actualã a unui asemenea şir de încasãri, inclusiv a valorii
reziduale la scadenţã, este:

VA = 3 500 ∗ ∑ (1 + 7 % ) −t
+ 50 000 ∗ ( 1 + 7 % )
−∞

t =1

Se observã cã suma este cea a unei progresii geometrice infinit


descrescãtoare, a cãrei raţie este ( 1 + 7% ) .
−1

În cazul în care raţia progresiei este q , suma acestei progresii este :


q
S=
1− q
1
şi deoarece q = unde d este rata dobânzii, mãrimea sumei
1+ d
menţionate este:
1
q 1+ d 1
S= = = = 14,285 714 29
1− q 1 d
1−
1+ d
Astfel, valoarea actualã mai sus menţionatã este VA = 50 000 u. m.
b) venitul net al acestui plasament este:
D = 10 000 ∗ ( 100 − 20 % ) = 8 000 u. m.
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã la
scadenţã, este:
10
V A = 8 000 ∗ ∑ (1 + 7 % ) −t
+ 50 000 ∗ ( 1 + 7 % )
−10
= 81606,12 u. m.
t =1

42
c) venitul anual brut al acestui plasament este:
Db = 100 000 ∗ 14 % = 14 000 u. m.
Întrucât investitorul nu a dispus de suma necesarã achiziţiei minime, el a
împrumutat de la bancã o sumã egalã cu
C = 100 000 − 50 000 = 50 000 u. m.
Anuitatea de platã pentru acest credit se determinã dupã relaţia:
5
50 000 = A ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t

t =1

şi este de mãrime A = 12.522,82 u. m. Ca urmare, venitul net al


plasatorului este:
• pe primii 5 ani
D 1 = ( 14 000 −12 522,82) ∗ ( 100 − 25 % ) = 1477,18 u. m.

• pe ultimii 5 ani
D 2 = 14 000 ∗ ( 100 − 25 % ) = 10 500 u. m.
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã (pe care o
vom accepta egalã cu plasamentul) este:
5 10
VA = D 1∗ ∑ (1 + 7% ) − t + D 2 ∗ ∑ (1 + 7% ) − t + 100.000(1 + 7% ) −10 =
t =1 t=6

= 87.587,19 u. m.
d) valoarea actualã a dobânzii încasate pe 7 ani, inclusiv valoarea
rezidualã la scadenţã, este:
7
VA = 9 500 ∗ ∑ (1 + 7% ) −t
+ 50 000 ∗ ( 1 + 7% ) = 81335,74 u. m.
−7

t =1
Din compararea valorilor actuale, rezultã cã cel mai bun plasament este c).

23. Un agent economic dispune de 50 000 u. m. , sumã minimã


pentru constituirea unui depozit bancar viager cu 7%. Sumele astfel

43
încasate echivaleazã cu o valoare actualã de 50 000 u. m. şi nu sunt
impozabile.

Piaţa de capital oferã alternativa unui plasament în titluri


obligatare ale unei societãţi comerciale private. Durata plasamentului este
de 10 ani, cu o remunerare anualã fixã de 5 500 u. m., supusã unui
impozit pe venit de 20%. Statul are în vedere majorarea impozitului
pentru astfel de venituri.

Agentul economic este interesat sã afle care este limita maximã la


care impozitul majorat ar face indiferente cele douã plasamente. Care este
aceastã limitã?

Rezolvare:

Fie k indicele de majorare a impozitului pe veniturile din dobânzi la


creditul obligatar privat. Atunci, cota de impozitare devine:
c = 20 % ∗ k = 0,2 k
Venitul net rezultat din creditul obligatar privat este:
D = 5 500 ∗ ( 1 − 0,2 k )
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã la
scadenţã este:
10
VA = D ∗ ∑ (1 + 7 % ) −t
+ 50 000 ∗ ( 1 + 7 % )
−10

t =1

şi aceasta trebuie sã fie egalã cu 50 000 . Se obţine o ecuaţie în k, a cãrei


rezolvare dã valoarea:
k = 18182
, ,
ceea ce înseamnã cã o majorare a respectivului impozit cu cel puţin
81,82%, adicã o cotã de impunere de 36,36% ar anula avantajul pe care
plasamentul în titluri obligatare private îl are faţã de depozitul bancar
viager.

44
24. Un investitor dispune de 5.000.000 u.m. pe care le poate
plasa astfel:
proiectul A: cost 8.000.000 u.m.; profit anual, pe 10 ani, de 1.500.000
u.m.; diferenţa de capital o poate lua cu împrumut pe 5
ani cu 10%, plãtibilã prin anuitãţi constante, scadente la
finele anului.
proiectul B: cost 5.000.000 u.m.; profit anual, pe 10 ani, de 1.250.000
u.m.

Impozitul pe profit este 20%, iar dobânda pieţei monetare este


8%. Sã se determine:
a) care din cele douã proiecte este mai avantajos;
b) cât ar trebui sã fie rentabilitatea proiectului mai puţin avantajos, pentru
ca el sã fie competitiv cu celãlalt proiect.

Rezolvare:

a) Proiectul A:

Întrucât investitorul nu a dispus de suma necesarã, el împrumutã de la


bancã o sumã egalã cu:
C = 8 000 000 − 5 000 000 = 3 000 000 u. m.
Anuitatea de platã pentru acest împrumut se determinã dupã relaţia:
5
3 000 000 = A ∗ ∑ (1 + 10 % ) −t

t =1

şi este de mãrime A = 791392,44 u. m.

Câştigul net anual al investitorului este:

• pentru primii 5 ani

45
D1 =( 1500 000 − 791392,44 ) ∗ ( 100 − 20 % ) = 566 886,05 u.m.

• pentru ultimii 5 ani


D 2 = 1500 000 ∗ ( 100 − 20 % ) = 1200 000 u.m.
Valoarea actualã a acestor încasãri, inclusiv valoarea rezidualã a
plasamentului (pe care o acceptãm egalã cu plasamentul iniţial), este:
5 10
VA =D1 ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t
+ D2 ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t
+
t =1 t=6

= 8 000 000 ∗ ( 1 + 8 % )
−10
= 9 229 805,16 u. m.
Proiectul B:
Venitul anual net al investitorului este:
D =1250 000 ∗ ( 100 − 20 % ) = 1000 000 u.m.
Valoarea actualã a încasãrilor aferente acestui proiect, inclusiv valoarea
rezidualã a lui, este:
10
VA = D ∗ ∑ (1 + 8% ) −t
+ 5 000 000 ∗ ( 1 + 8% ) = 9 026 048,84 u. m.
−10

t =1

Din compararea valorilor actuale ale celor douã proiecte rezultã cã


proiectul A este mai avantajos.
b) Pentru ca proiectul B sã fie competitiv cu proiectul A, ar trebui ca
valoarea lui actualã sã fie cel puţin egalã cu a celui din urmã, adicã:
10
P ∗ ( 100 − 20 % ) ∗ ∑ (1 + 8 % ) −t
+ 5 000 000 ∗
t =1

∗ (1 + 8 % )
−10
≥ 9 229 805,14 u. m. ,
de unde rezultã P ≥ 1287 957,13 u. m. , unde P este profitul anual la
proiectul B.

46
25. Într-un oraş urmeazã sã aibã loc alegeri pentru primãrie
(primar şi consilieri orãşeneşti) la care participã douã formaţiuni politice:
F1 şi F2. Fiecare din aceste formaţiuni anunţã, prin propriul program
electoral, cã, în caz de victorie în alegeri, va sprijini realizarea unui mare
obiectiv de investiţii, ales prin tragere la sorţi dintr-o listã ce cuprinde:
• pentru F1: 6 obiective industriale şi 4 obiective edilitare;
• pentru F2: 3 obiective industriale şi 9 obiective edilitare.
Pentru a beneficia de avantajul acestei susţineri publice a unei
investiţii de proporţii, douã grupuri distincte de oameni de afaceri
fondeazã fiecare câte o societate comercialã pe acţiuni specializatã în
proiectare, antreprizã şi construcţii, astfel:
• o societate comercialã specializatã în obiective industriale (SCI),
emiţând acţiuni cu valoare unitarã nominalã de 30.000 u.m. şi care
promite un câştig net total de 120.000 u.m.;
• o societate comercialã specializatã în obiective edilitare (SCE),
emiţând acţiuni cu valoare unitarã nominalã de 50.000 u.m. şi care
promite un câştig net total de 180.000 u.m.
Un investitor este dispus sã cumpere acţiuni la una din cele douã
SC. La ce câştig poate spera el şi cu ce şanse, ţinând seama atât de
condiţiile financiare presupuse de fiecare din cele douã alternative, cât şi
de impactul pe care politicul (alegerile) îl are asupra construcţiei şi
evoluţiei mediului economico-financiar?

Rezolvare:

a) alegerea investiţiei ţinând seama numai de condiţiile financiare ale


acesteia.

Primul pas: se precizeazã şi se codificã deciziile pe care le poate lua


investitorul: d1 sau 1 - investeşte în SCI;
d2 sau 2 - investeşte în SCE;
d3 sau 3 - nu investeşte.

47
Pasul doi: se preconizeazã şi se codificã “stãrile” mediului economic,
adicã alternativele de investiţie pe care le oferã acesta:

s1 sau 4 - municipalitatea va sprijini o investiţie într-un obiectiv


industrial, conform tragerii la sorţi;

s2 sau 5 - municipalitatea va sprijini o investiţie într-un obiectiv


edilitar, conform tragerii la sorţi.
Pasul trei: se determinã şi se codificã consecinţele ce revin investitorului
în fiecare din cele 6 situaţii (3 decizii ∗ 2 stãri) în care se poate afla
investiţia sa. Astfel:
c 24 reprezintã consecinţa (efectul financiar) ce revine investitorului în
cazul în care el a investit (a cumpãrat acţiuni) în SCE, iar, conform
tragerii la sorţi, ulterioarã alegerilor, municipalitatea va sprijini o
investiţie într-un obiectiv industrial. În acest caz, consecinţa pentru
investitor este negativã, adicã el va pierde contravaloarea acţiunilor
cumpãrate. Aceastã abordare este, evident, simplificatoare, fiind bazatã
pe ipoteza cã, neexistând sprijinul public pe care a contat, SCE va fi în
dificultate, nu va putea oferi dividende şi acţiunile sale nu vor avea
cãutare pe piaţa bursierã, generând pentru investitor o imobilizare de
capital cu accentuatã nelichiditate.
Consecinţele c i j (i=1, 2, 3 şi j = 4, 5) pot fi prezentate sub forma unei
matrice, astfel:
s1(4) s2(5)
d1(1) 120.000 -30.000
d2(2) -50.000 180.000
d3(3) 0 0

Pasul patru: se determinã consecinţa investiţiei dupã diferite criterii de


alegere.

Criteriul Wald sau criteriul pesimist sau criteriul maximei prudenţe,


constã în alegerea celei mai bune soluţii în cazul cã, prin decizia luatã,
investitorul se gãseşte în cea mai nefavorabilã soluţie.

48
În cazul unei decizii date, situaţia cea mai nefavorabilã se determinã ca
fiind:
min c i j cu i dat.

Rezultã 3 astfel de valori:


• pentru i = 1 min c 1j = −30.000 , adicã c15
j
• pentru i = 2 min c 2 j = −50.000 , adicã c24
j
• pentru i = 3 min c ij = 0 , adicã c34 sau c35 .
j
Dintre aceste valori se alege cea mai bunã, adicã:
⎛ ⎞
max ⎜⎜min c ij ⎟⎟ ,
i ⎝ j ⎠
respectiv:
max ( c 15 , c 24 , c 34 , c 35 ) = 0 .
i

Soluţia este ca investitorul sã nu investeascã.


Criteriul von Neuman sau criteriul optimist, constã în alegerea celei mai
modeste soluţii în cazul cã, prin decizia luatã, investitorul se gãseşte în
cea mai favorabilã situaţie. În cazul unei decizii date, situaţia cea mai
favorabilã se determinã ca fiind:
max c ij cu i dat.
j

Rezultã 3 astfel de valori:


• pentru i = 1 max c ij = 120.000 , adicã c14
j
• pentru i = 2 max c ij = 180.000 , adicã c25
j
• pentru i = 3 max c ij = 0 , adicã c34 sau c35 .
j
Dintre aceste valori se alege cea mai puţin bunã, adicã:
⎛ ⎞
min ⎜⎜max c ij ⎟⎟ ,
i ⎝ j ⎠

49
respectiv:
min ( c14 , c 25 , c 34 , c 35 ) = 0
i
Soluţia este ca investitorul sã nu investeascã.
Criteriul Savage sau al regretului minim, constã în alegerea soluţiei cu cel
mai mic “regret” în cazul cã, prin decizia luatã, investitorul se gãseşte în
situaţia care l-ar fi condus la cel mai mare “regret”.
“Regretul” este definit prin pierderea ipoteticã ce i-ar reveni investitorului
în cazul cã, într-o situaţie datã, decizia sa ar fi fost una oarecare şi nu cea
mai bunã pentru respectiva situaţie. Astfel, în cazul în care în economie s-
ar fi produs starea s1 (4), decizia cea mai bunã ar fi fost d1(1) adicã o
investiţie în SCI. Regretul pentru cele 3 decizii posibile în relaţie cu s1 se
determinã dupã relaţia:
rij = max c ij − c ij , cu j dat.
i

Valoarea celor 3 “regrete” în cazul stãrii economiei s1(4) este:


• pentru i = 1 r14 = 120.000 − 120.000 = 0
• pentru i = 2 r24 = 120.000 − ( −50.000 ) = 170.000
• pentru i = 3 r34 = 120.000 − 0 = 120.000 .
Determinate similar şi pentru cazul stãrii s2(5) a economiei, “regretele” se
pot ordona matricial astfel:

s1(4) s2(5)
d1(1) 0 210.000
d2(2) 170.000 0
d3(3) 120.000 180.000

Pe aceastã matrice a “regretelor” se face apoi alegerea conformã


criteriului Savage, adicã:
⎛ ⎞
min ⎜⎜max rij ⎟⎟
i ⎝ j ⎠

50
Pentru decizia d1 regretul maxim între cele douã stãri (4 şi 5) este
210.000, adicã r15; pentru decizia d2 este 170.000, adicã r24; pentru
decizia d3 este 180.000, adicã r35. Rezultã în final:
min ( r15 , r24 , r35 ) = 170.000 ,
i
adicã r24 care corespunde deciziei d2, respectiv efectuãrii unei investiţii în
SCE, investiţie care va produce cea mai micã pierdere ipoteticã.
Aceste trei criterii nu ţin seama de probabilitatea cu care poate apare
fiecare din stãrile economiei. Pentru a ţine seama de acest aspect se
utilizeazã:
Criteriul efectului mediu în care se introduce pj (j = 1,2), probabilitatea cu
care poate apare starea j a economiei. Efectul mediu aferent fiecãrei
decizii de investiţie se determinã dupã relaţia:
2
c( di ) = ∑c ∗p ij j , cu i dat.
j=1

Deoarece existã doar douã stãri ale economiei avem p1 + p 2 = 1 şi


notând p1 = p , avem p 2 = 1 − p . Efectele c ( di ) sunt:

c( d1 ) =150.000p − 30.000

c( d2 ) = −230.000p + 180.000
c( d3 ) = 0
Din cele douã expresii c (c ( d3 ) nu mai intrã în discuţie, fiind banalã) se
poate forma un sistem, care, rezolvat în p, ne conduce la probabilitatea
prag p∗ (cea pentru care deciziile de investiţie sunt indiferente, adicã
egale în ce priveşte efectul pentru investitor) şi, implicit, la intervalele de
probabilitate în care una din decizii este mai bunã.
Din rezolvarea în p a egalitãţii:
c ( d1 ) = c ( d2 )

obţinem p∗ = 0,552632 şi, implicit:

51
• dacã p 〈 p∗ este de preferat investiţia în SCE, adicã este
recomandabilã decizia d2 deoarece c ( d2 ) 〉 c ( d1 ) ;

• dacã p 〉 p∗ este de preferat investiţia în SCI.

Observaţie
Valoarea maximã a efectului pentru d1 este c( d1 ) = 120.000 , iar pentru
d2 este c( d2 ) = 180.000 . Existã o valoare p1 a probabilitãţii de
construcţie a unui obiectiv industrial (şi implicit p2 a probabilitãţii de
construcţie a unui obiectiv edilitar), începând de la care sau pânã la care,
una din decizii (în cazul nostru d2) produce un efect pozitiv mai mare în
mod absolut decât cealaltã. Mãrimea acestei probabilitãţi se determinã din
relaţia:
c ( d2 ) 〉 120 000

şi corespunde unei valori p1 〈 0,26087 . Adicã, dacã probabilitatea de


construcţie a unui obiectiv edilitar p 2 〉 0,73913 , atunci efectul deciziei
de a investi în SCE este mai mare în mod absolut decât cel mai mare efect
posibil al deciziei de a investi în SCI.

b) Alegerea investiţiei ţinând seama nu numai de condiţiile financiare ale


acestora, ci şi de impactul pe care politicul îl are asupra construcţiei şi
evoluţiei mediului economico-financiar.
În acest caz, se introduce probabilitatea P ( Fk ) de victorie în alegeri a
formaţiunii politice k şi se poate defini probabilitatea “alegerii” (de fapt
ieşirii la sorţi) a obiectivului j, condiţionatã de victoria în alegeri a
formaţiunii politice k:

(
P ( Fk ) ∗ PP s j , Fk ),
( )
P s j / Fk =
PT ( s )
j

unde:

52
n jk
(
PP s j , Fk = ) ok

K
( ) ∑ P (F )
PT s j = k (
∗ PP s j , Fk )
k =1

în care am folosit notaţiile:

n jk = numãrul de obiective de tip j în lista de obiective de investiţie a


formaţiunii politice k;
o k = numãrul total de obiective de investiţie în lista formaţiunii politice k;
K = numãrul de formaţiuni politice lansate în cursa electoralã în
respectivul oraş;
(
PP s j , Fk ) = probabilitatea parţialã a obiectivelor de tip j în lista
formaţiunii k;
( )
PT s j = probabilitatea totalã a “alegerii” unui obiectiv de tip j.
În problema datã K=2; notãm P(F1) = q şi rezultã P(F2) = 1- q.
( )
Primul pas: se calculeazã PP s j , Fk şi se obţine:
6 3
PP ( s 1, F1 ) = = 0,6 PP ( s 1, F2 ) = = 0,25
10 12
4 9
PP ( s 2 , F1 ) =
= 0,4 PP ( s 2 , F2 ) = = 0,75
10 12
Pasul doi: se calculeazã PT(sj) şi se obţine:
PT ( s 1 ) = 0,35 q + 0,25

PT ( s 2 ) = −0,35 q + 0,75
Pasul trei: se calculeazã P(sj/Fk) şi se obţine:
0,6 q ( 1 − q) ∗ 0,25
P ( s 1 / F1 ) = P ( s 1 / F2 ) =
0,35 q + 0,25 0,35 q + 0,25

53
0,4q ( 1 − q) ∗ 0,75
P ( s 2 / F1 ) = P ( s 2 / F2 ) =
−0,35 q + 0,75 −0,35 q + 0,75
Pasul patru: din calculul efectului mediu c( di ) al fiecãrei decizii a
rezultat cã dacã probabilitatea de “alegere” a unui obiectiv industrial este
mai micã decât 0,552632 atunci este de preferat o investiţie în SCE.
Din pasul precedent rezultã expresia probabilitãţilor condiţionate pentru
obiective industriale.
Din compararea lui p∗ cu P( s 1 / Fk ) se pot determina valori ale lui q ce
pot fi comparate cu şansele date de sondajele de opinie, rezultând
informaţii “de şansã” privind decizia de investiţie.
Astfel, în cazul în care P( s1 / Fk ) 〈 0,552632 decizia corectã este d 2 . Din
respectiva inegalitate rezultã q 〈 0,339806 , ceea ce înseamnã cã dacã
şansa în alegeri a formaţiunii F1 este sub cca.34%, atunci decizia corectã
pentru investitor este d 2 .

26. În campania electoralã dusã în oraşul Z, cele douã


formaţiuni politice concurente, F1 şi F2 , îşi fac cunoscute programele în
domeniul susţinerii de cãtre primãrie a investiţiilor: finanţarea unui
obiectiv, tras la sorţi, dintr-o listã de proiecte fezabile, astfel:
• formaţiunea F1 are o listã formatã din 4 obiective turistice şi 8
obiective infrastructurale;
• formaţiunea F2 propune o listã formatã din 7 obiective turistice şi 5
infrastructurale.
Douã grupuri de întreprinzãtori iniţiazã, fiecare, crearea unei
societãţi pe acţiuni pentru proiectare, antreprizã şi construcţii specializatã:
SCT pentru obiective turistice şi SCI pentru obiective de infrastructurã.
Un agent economic având disponibil bãnesc doreşte sã plaseze în
acţiuni ale unora din cele douã societãţi, ştiind cã pragul de indiferenţã
între cele douã plasamente, determinat cu ajutorul valorii medii c( di ) ,

54
este 0,7, preferându-se SCI pentru valori sub prag ale probabilitãţii p , de
ieşire la sorţi a unui obiectiv turistic.
Precizaţi în aceste condiţii oportunitatea unei investiţii în SCT
ştiind cã sondajele de opinie indicã 62% şanse de victorie în alegeri
pentru F1.

Rezolvare:
Primul pas: se calculeazã probabilitãţile parţiale PP s j , Fk ( ) privind
“densitatea” obiectivelor de tip j în lista formaţiunii k:
4 7
PP ( s 1, F1 ) = = 0,3333 PP ( s 1, F2 ) = = 0,5833
12 12
8 5
PP ( s 2 , F1 ) = = 0,6667 PP ( s 2 , F2 ) = = 0,4167
12 12
Pasul doi: se calculeazã probabilitatea totalã PT( s 1 ) privind şansa
ieşirii la sorţi a unui obiectiv de tip turistic, indiferent de formaţiunea
politicã victorioasã în alegeri:
2
PT ( s 1 ) = ∑ PP ( s , F ) ∗ P (F )
1 k k
k =1

Dacã notãm q probabilitatea victoriei în alegeri a formaţiunii F1


(implicit 1 − q pe cea privind formaţiunea F2 ), rezultã:
PT( s1 ) = −0,25 q + 0,5833

Pasul trei: se calculeazã probabilitãţile condiţionate P( s 1 / Fk ) privind


şansa construcţiei unui obiectiv turistic dependentã de victoria în alegeri a
formaţiunii k. Avem:
0,3333 q ( 1 − q) ∗ 0,5833
P ( s1 / F1 ) = şi P ( s1 / F2 ) =
−0,25 q + 0,5833 −0,25 q + 0,5833

55
Pasul patru: deoarece preferinţa pentru plasamente în SCI este oportunã
sub pragul de indiferenţã 0,7, rezultã cã peste prag sunt oportune
plasamentele în SCT, astfel încât valoarea celor douã probabilitãţi
condiţionate determinate la pasul trei este:
0,3333 q
〉 0,7 şi rezultã q 〉 0,8033 ,
−0,25q + 0,5833

respectiv
( 1 − q) ∗ 0,5833
〉 0,7 şi rezultã 1 − q 〉 0,4286
0,25 q + 0,5833
Deoarece şansa de victorie în alegeri a F1 este 62% (conform sondajelor
de opinie), rezultã cã valoarea q 〉 0,8033 este mult peste scorul
menţionat, aşa încât plasamentul în SCT nu este recomandabil.
Acelaşi lucru rezultã şi în ce priveşte formaţiunea F2 ; aceasta este
creditatã în sondaje cu 38%, iar plasamentul în SCT este recomandabil în
legãturã cu aceastã formaţiune numai dacã şansa ei ar fi 1 − q 〉 0,4286 .
În concluzie: în condiţiile date ale problemei nu este recomandabil
plasamentul în SCT.

56
Capitolul 2

MODELAREA FENOMENELOR DE CONSUM

1. Un consumator cu un buget de 90.000 u.m. consumã douã


produse şi Y , preţurile unitare aferente fiind p1X = 600 şi p Y = 1500
X . .
Funcţia lui de utilitate este de forma U = 125 , ∗ x 0,6 ∗ y 0,4 , unde x şi
y sunt cantitãţile consumate din produsele X , respectiv Y . Preţul
produsului X se reduce la p2X = 500 u. m. Determinaţi efectul de venit, de
substituţie şi total în cazul unei astfel de modificãri, precum şi
modificarea utilitãţii totale a consumatorilor şi elasticitatea ei în raport cu
preţul produsului X .

Rezolvare:

Modelul de consum este de tip static, iar condiţia de optim pentru


consumator este ca raportul utilitate marginalã - preţ sã fie egal pentru
ambele tipuri de produse. Din aceastã condiţie rezultã:
α B β pX β B
x= ∗ şi y= ∗ ∗x= ∗
α+β pX α pY α+β pY
unde α şi β = elasticitatea utilitãţii totale în raport cu cantitatea
consumatã din produsul X , respectiv Y ;
B = bugetul de consum.
a) se determinã planul optim de consum în cazul preţului iniţial al
produsului X ; rezultã:
x A = 90 şi y A = 24 , cu U A = 66,304 ,
b) se determinã planul optim de consum în cazul preţului ulterior al
produsului X ; rezultã:
xC = 108 şi y C = 24 , cu UC = 73,969 ,

57
c) se determinã care ar trebui sã fie bugetul de consum care, în condiţiile
preţului iniţial al produsului X , i-ar asigura acelaşi consum ca şi în cazul
b); rezultã:
B ' = x c ∗ p1X + y c ∗ p Y = 100.800 u. m .
d) se determinã planul optim de consum pentru B ' ; rezultã:
xB = 100,8 şi yB = 26,88
e) se determinã efectul de venit EV , efectul de substituţie ES şi efectul
total ET = EV + ES pentru fiecare produs în parte:
EVX = xB − x A = 10,8 EVY = yB − y A = 2,88
ES X = xC − xB = 7,2 ES Y = y C − yB = −2,88
ETX = 18 ETY = 0
f) se determinã variaţia utilitãţii totale:
∆ UT = UTC − UTA = 7,665 , echivalent cu o creştere de 11,56%.
g) se determinã elasticitatea utilitãţii totale în raport cu variaţia preţului
produsului X :
∆ %UT
EUT = = 0,6936 ,
pX ∆%p X
unde ∆ % semnificã variaţia procentualã. Rezultã cã utilitatea totalã este
inelasticã în raport cu preţul produsului X : variaţia cu 1% a acestui preţ
modificã, în sens contrar, utilitatea totalã a consumatorului cu 0,6936%.

2. Un consumator cu un buget de 250 u.m. consumã douã


produse X şi Y , ale cãror preţuri unitare sunt p = 40 şi p1 = 8 .
Funcţia de utilitate este de forma U = 14 , ∗ x 0,25 ∗ y 0,75 , unde x şi y
sunt cantitãţile consumate din produsele X , respectiv Y . Preţul
produsului Y se majoreazã la p 2Y = 10 u. m. Sã se determine efectele de
venit, de substituţie şi total în cazul unei astfel de modificãri a preţului,
precum şi modificarea utilitãţii totale a consumatorului şi elasticitatea ei
în raport cu preţul produsului Y .a

58
Rezolvare:

a) se determinã planul optim de consum în cazul preţului iniţial al


produsului Y ; rezultã:
x A = 15625
, şi y A = 23,4375 cu UTA = 16,673
b) se determinã planul optim de consum în cazul preţului ulterior al
produsului Y ; rezultã:
x C = 15625
, şi y C = 18,75 cu UTC = 14,104
c) se determinã care ar trebui sã fie bugetul consumatorului care, în
condiţiile preţului iniţial al produsului Y , i-ar asigura acelaşi consum ca
şi în cazul b); rezultã:
B' = 212,5 u. m.
d) se determinã planul optim de consum pentru B' ; rezultã:
xB = 1328125
, şi y B = 19,921875
e) se determinã efectele de venit, de substituţie şi total, astfel:
EVX = −0,234375 EVY = −3,515625
ES X = 0,234375 ES Y = −1171875
,
ETX = 0 ETY = −4,6875
f) se determinã variaţia utilitãţii totale:
∆ UT = −2,569 echivalent cu o reducere cu 15,41%.
g) se determinã elasticitatea utilitãţii totale în raport cu variaţia preţului
produsului Y :
∆ %UT
EUT = = 0,6163 ,
pY ∆%pY
ceea ce înseamnã cã utilitatea totalã este inelasticã în raport cu preţul
produsului Y .

59
3. Un consumator dispune în prezent de un venit de 1.500.000
u.m., cu perspectiva creşterii acestuia la 2.500.000 u.m. în viitor. Nivelul
preţurilor de consum este în prezent 1,2 şi urmeazã sã creascã în viitor la
1,68 pe o piaţã a cãrei ratã de dobândã este 35%. Funcţia de utilitate
intertemporalã a consumatorului este:
U ( qo , q1 ) = 125
, ∗ q00,4 ∗ q10,6 ,
unde q0 şi q1 reprezintã volumul fizic al consumului (în unitãţi fizice -
u.f.) în prezent şi, respectiv, în viitor.
Sã se determine:
a) structura planului sãu optim de consum;
b) mãrimea economiilor pe care trebuie sã le facã şi perioada în care sunt
fãcute aceste economii astfel încât sã poatã realiza planul optim de
consum.

Rezolvare:

a) Condiţia de plan optim de consum, adicã de utilitate maximã, este ca


raportul utilitãţilor marginale sã fie egal cu rapotul preţurilor actualizate
cu rata dobânzii pieţei. Actualizarea se poate face fie la momentul
prezent, fie la momentul viitor; în rezolvarea ce urmeazã vom face
actualizarea preţurilor la momentul viitor (aşa cum este prezentat şi în
cursul de referinţã: R. Stroe, “Modelarea deciziilor financiare”, ASE,
Bucureşti, 2000, (p. 146-148). Cu precizãrile menţionate, condiţia de
optim este:
U'q0 Uq' 1
= ,
p 0 ∗ ( 1 + d) p1
unde p 0 şi p1 sunt preţurile unitare la momentul prezent, respectiv viitor,
iar d este rata dobânzii pieţei. Notaţiile U'q0 şi U'q1 reprezintã utilitatea
marginalã a consumatorului în raport cu volumul fizic al consumului în
prezent ( q0 ) şi respectiv în viitor ( q1 ) .

60
Din aceastã condiţie rezultã:
q1 = 144642851
, ∗ q0
Ecuaţia venitului la momentul prezent este:
V0 = p 0 ∗ q 0 + E 0 ,
unde E 0 reprezintã economiile şi a cãror expresie se poate determina din
aceastã ecuaţie.
Ecuaţia venitului la momentul viitor este:
p1 ∗ q1 = V1 + E 0 ∗ ( 1 + d)
Înlocuind în aceastã relaţie E 0 şi q1 , se obţine o ecuaţie în q 0 , din care
rezultã:
q 0 = 1117
. .283,95 u. f. şi apoi q1 = 1616
. .07143
, u. f.,
reprezentând valorile consumului optim în prezent şi în viitor.
b) Din ecuaţia venitului la momentul prezent se obţine cuantumul
economiilor, E 0 = 159.259,26 u. m.
Cu valorile lui q1 şi E 0 astfel obţinute, se poate verifica ecuaţia venitului
la momentul viitor.
4. Un consumator dispune în prezent de un venit de 1.500.000
u.m., cu posibilitatea creşterii acestuia la 2.500.000 u.m. în viitor. Nivelul
preţurilor de consum este în prezent de 1,2 şi urmeazã sã creascã în viitor
la 1,68 pe o piaţã a cãrei ratã de dobândã este 35%. Funcţia de utilitate
intertemporalã a consumului este:
U ( qo , q1 ) = 125
, ∗ q00,6 ∗ q10,4

Sã se determine:
a) structura planului sãu optim de consum;
b) mãrimea economiilor pe care trebuie sã le facã şi perioada în care sunt
fãcute aceste economii astfel încât sã poatã realiza planul optim de
consum.

61
Rezolvare:

a) Potrivit condiţiei de optim menţionatã în problema 3 se obţine:


q1 = 0,642857142 q 0 ,
În ecuaţia venitului la momentul viitor se înlocuieşte
E 0 = V0 − p 0 ∗ q 0
şi valoarea lui q1 mai sus determinatã.
Se obţine q 0 = 1675
. .925,926 u. f. şi apoi q1 = 1077
. .380,952 u. f.,
reprezentând valorile optime ale consumului în prezent şi viitor.
b) Din expresia, datã mai sus, a economiilor se obţine
E 0 = −51111111
. , u. m.
Aceasta înseamnã cã economiile nu se fac la momentul prezent, ci la cel
viitor! Adicã, valoarea consumului în prezent este mai mare decât a
venitului prezent. Pentru a putea realiza acest consum, agentul
consumator trebuie sã angajeze pe piaţa monetarã un credit asupra
venitului sãu viitor, credit pe care sã îl consume în prezent. Suma ce va
trebui rambursatã în viitor în contul acestui credit este:
E1 = −E 0 ∗ ( 1 + d) = 690.000 u. m. ,
ceea ce înseamnã cã din venitul viitor trebuie fãcute economii la acest
nivel, de 690.000 u.m., astfel încât sã se poatã realiza planul optim de
consum.
Cu valorile q1 şi E1 astfel obţinute, se poate verifica ecuaţia venitului la
momentul viitor, ecuaţie a cãrei formã specificã este acum:
V1 = p1 ∗ q1 + E1

5. Un consumator are un venit prezent de 2.200.000 u.m. din


care îşi propune sã realizeze un consum fizic de 1.500 u.f. Pentru
momentul viitor venitul sãu se estimeazã la 1.800.000 u.m., pe o piaţã în

62
care rata inflaţiei r = 45% , iar rata dobânzii este de 40%. Funcţia de
utilitate intertemporalã a consumului sãu este:
U( q 0 , q1 ) = 2,5 ∗ q 00,55 ∗ q10,45
Sã se determine:
a) nivelul consumului fizic în viitor;
b) preţurile unitare în prezent şi viitor;
c) mãrimea plasamentului pe care trebuie sã-l facã în prezent pentru a
putea realiza planul optim de consum.

Rezolvare:

a) Potrivit condiţiei de optim menţionatã în problema 3 se obţine:


q1 = 0,847402597 ∗ q 0 = 12711039
, u. f.
b) Din rata inflaţiei se poate determina indicele preţurilor, conform
relaţiei:
p1
= 1+ r
p0
Din aceasta rezultã p1 = 145
, ∗ p0 .

Din ecuaţia venitului viitor (vezi şi problema 3) în care p1 a fost înlocuit


ca mai sus, iar E 0 potrivit observaţiilor menţionate în aceeaşi problemã
3, rezultã o ecuaţie în p 0 a cãrei soluţie este p 0 = 1237,6047 , apoi se
obţine şi p1 = 1794,5269 .

c) Mãrimea plasamentului reprezintã economiile pe care agentul trebuie


sã le facã în prezent şi care rezultã din relaţia:
E 0 = V0 − p 0 ∗ q 0 = 343.592,91 u. m.
Cu valorile q1 şi E 0 astfel obţinute, se poate verifica ecuaţia venitului la
momentul viitor (similar problemei 3).

63
6. Un consumator consumã m tipuri de produse,
X i ( i = 12
, ,..., m) pentru care alocã un buget B . Funcţia lui de utilitate
este

U( x i ) = a ∗ Π x i i ,
m
α
i=1

unde x i sunt cantitãţile consumate din produsul X i , al cãrui preţ unitar


este p i . Se cere sã se determine funcţia de consum pentru produsul i a
acestui consumator.

Rezolvare:

Ecuaţia de buget a acestui consumator este:


m
B= ∑p ∗ xi i
i=1

Conform teoriei, condiţia de optim (utilitate maximã) pentru consumator


este ca raportul utilitate - preţ sã fie acelaşi pentru toate produsele, adicã,
fiind fixat i , avem:
U'xi U'x j
= , cu j ≠ i; j = 12
, ,..., m.
pi pj
adicã:
m m
α −1 α α −1 α
a ∗ α i ∗ xi i ∗ Π x j j a ∗ α j ∗ x j j ∗ Π xk k
j=1 k =1
j≠ i k≠ j
= cu j ≠ i ; j = 1, 2,..., m.
pi pj
Pentru fiecare valoare j = ( j ≠ i; j = 1, 2,..., m) , din proporţia de mai sus
se obţine:
pi α j
xj = ∗ ∗ xi , cu j ≠ i ; j = 1, 2,..., m.
p j αi
Substituind valorile x j în ecuaţia de buget se obţine:

64
B
xi = ,
⎛ ⎞
m
⎜ ⎟
p i ∗ ⎜1 + ∑ αj ⎟
⎜ j=1 ⎟
⎝ j≠ i ⎠
care este funcţia de consum pentru produsul i .

7. Sã se determine funcţia de consum a unui consumator dat,


relativ la produsul X 3 . Se cunosc:
• numãrul de produse m = 4 ;
• funcţia de utilitate:

U ( x1, x 2 , x 3 , x 4 ) = 2,75 ∗ x10,3 ∗ x 02,25 ∗ x 03,4 ∗ x 04,2

Pe baza acestei funcţii, determinaţi nivelul consumului în cazul


cã bugetul consumatorului este 1.600.000 u.m., iar preţul produsului X 3
este p 3 = 800 .
De asemenea, deduceţi expresia elasticitãţii consumului din
produsul X 3 în raport cu preţul acestui produs, precum şi valoarea acestei
elasticitãţi în caz cã preţul este cel dat mai sus.

Rezolvare:

a) Conform teoreiei, condiţia de optim este (se poate verifica şi condiţia


literalã datã în problema 6):

2,75∗0,3∗ x1−0,7 ∗ x 02,25 ∗ x 03,4 ∗ x 04,2 2,75∗0,25∗ x10,3 ∗ x 2−0,75 ⋅∗ x 03,4 ∗ x 04,2
= =
p1 p2
2,75∗0,4∗ x10,3 ∗ x 02,25 ∗ x −30,6 ∗ x 04,2 2,75∗0,2∗ x10,3 ∗ x 02,25 ∗ x 03,4 ∗ x −40,8
= =
p3 p4

65
Din egalitatea raporturilor 1 şi 3 se obţine x1 în funcţie de x 3 , astfel:
p3 0,3
x1 = ∗ ∗ x3
p1 0,4
Din egalitatea raporturilor 2 şi 3 se obţine x 2 în funcţie de x 3 , astfel:
p3 0,25
x2 = ∗ ∗ x3
p2 0,4
Din egalitatea raporturilor 3 şi 4 se obţine x 4 în funcţie de x 3 , astfel:
p3 0,2
x4 = ∗ ∗ x3
p4 0,4

Substituim toate valorile x i = ( i = 1, 2, 3, 4) în ecuaţia bugetului şi


obţinem:
p3 0,3 p3 0,25 p3 0,2
B= ∗ ∗ x3 + ∗ ∗ x3 + p3 ∗ x3 + ∗ ∗ x3
p1 0,4 p2 0,4 p4 0,4
B B
sau x3 = =
p 3 ∗ ( 0,3 + 0,25 + 1 + 0,2) , p3
175
reprezentând funcţia de consum pentru produsul X 3 .
b) Nivelul consumului din produsul X 3 , în caz cã B = 1600
. .000 şi
p 3 = 800 este x 3 = 1142
. ,86 u. f.
c) Pentru a determina elasticitatea consumului din produsul X 3 în raport
cu preţul sãu, vom reaminti cã:
• dacã existã o relaţie de dependenţã y = f ( x) , atunci elasticitatea lui y
în raport cu x este:

∆% yf x'
E y/ x = = ,
∆% x y
x

66
unde ∆% semnificã variaţia relativã, iar f x' derivata lui y în raport cu x .
O relaţie de tipul y = f ( x) este şi cea care reprezintã funcţia de consum a
lui x i în raport de p i aşa cum a fost determinatã în problema 6. Avem, ca
urmare:

( xi ) p' 1
E xi / p i = =−
i
,
xi pi
pi
ceea ce pentru produsul X 3 înseamnã:
1
E x3 / p 3 = − ,
p3
adicã, în cazul preţului menţionat p 3 = 800 dã valoarea

Ex3 / p3 = −0,00125

8. Consumul prezent şi viitor al unui agent economic este


caracterizat de funcţia de utilitate intertemporalã de forma:

U( q0 , q1 ) = 2,25 ∗ q00,7 ∗ q10,3

Dobânda realã pe orizontul de timp [ 0; 1] este 4,5%. Sã se


determine indicele de consum pentru acest consumator, în condiţiile
maximizãrii utilitãţii totale intertemporale.

Rezolvare:
q1
Indicele de consum este de forma: Iq = ∗ 100.
q0
Cantitãţile consumului prezent şi viitor, conform planului optim de
consum, sunt determinate cu ajutorul condiţiei de optim menţionatã la
promblema 3.

67
Pentru început vom utiliza funcţia utilitãţii intertemporale în forma ei
generalã, respectiv:
U ( q 0 , q1 ) = a ∗ qα0 ∗ q1β , cu α + β = 1,
din care, potrivit condiţiei menţionate, se obţine:
a ∗ α ∗ qα0 −1 ∗ q1β a ∗ β ∗ q1β−1 ∗ qα0
= ,
p0 ∗ ( 1 + dn) p1
unde dn reprezintã dobânda nominalã pe piaţa bancarã.
Ordonãm convenabil aceastã egalitate şi gãsim:
q1 β ∗ p0 ∗ ( 1 + dn)
=
q0 α ∗ p1
p1
Cum = Ip = 1 + ri unde Ip este indicele preţurilor, iar ri este rata
p0
inflaţiei, putem rescrie relaţia de mai sus astfel:
q1 β 1 + dn
= ∗
q0 α 1 + ri
Între dobânda nominalã, dobânda realã şi rata inflaţiei existã relaţia:
1 + dn
1 + dr = ,
1 + ri
unde dr este dobânda realã. Expresia de mai sus a indicelui consumului
se poate rescrie în forma:
q1 β
= ∗ ( 1 + dr ) .
q0 α
În cazul numeric dat în problemã avem:
q1
= 0,4479 sau Iq = 44,79% .
q0

68
9. Utilitatea intertemporalã a unui consumator, pe intervalul
[ 0; 1] , este caracterizatã de valorile 0,65 şi, respectiv 0,35 , ale
elasticitãţii acesteia în raport cu mãrimea fizicã a consumului prezent şi,
respectiv, viitor. Consumatorul sperã sã realizeze un indice al consumului
de cel puţin 95%, în condiţiile unei pieţe pe care rata dobânzii este 35%.
Care ar fi valoarea maximã a ratei inflaţiei care i-ar permite atingerea
obiectivului sãu în contextul maximizãrii utilitãţii sale intertemporale?

Rezolvare:

Elasticitãţile menţionate în problemã reprezintã parametrii α şi β din


forma generalã a utilitãţii intertemporale, aşa cum a fost ea prezentatã în
problema 8. Având funcţia de utilitate intertemporalã, adãugãm ecuaţia
de buget a consumatorului şi formãm lagrangeanul (vezi aspectele
teoretice în R. Stroe, “Modelarea decizei financiare”, ASE, Bucureşti,
2000. p. 140-148), din care rezultã condiţia de optim aşa cum este
prezentatã în problema 8:
q1 β 1 + dn
= ∗ .
q0 α 1 + ri

Þinând seama de valorile numerice date în textul problemei rezultã:


ri ≤ 30,69% .

10. Un consumator are un buget de consum de mãrime V ,


alocat pentru douã produse cu preţurile unitare p1 şi p 2 . Funcţia lui de
utilitate este U ( x1, x 2 ) = x10,75 ∗ x 02,25 unde şi x1 şi x 2 sunt, respectiv,
cantitãţile consumate din cele douã bunuri. Sã se determine:

a) planul optim de consum;

b) funcţia de cerere a consumatorului pentru fiecare din cele douã


produse;

69
c) elasticitatea consumului din primul produs în raport cu p1 , cu p 2 şi cu V ;

d) planul optim de consum pentru cazul p1 = 12 , p 2 = 5 şi V = 1000 .

Rezolvare:

a) Condiţia pentru planul optim de consum este (vezi R. Stroe,


“Modelarea deciziei financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 131-133):
U'x1 U'x2
= ,
p1 p2
3 ∗ p2 ∗ x2 p 1 ∗ x1
de unde rezultã: x∗1 = , sau x∗2 =
p1 3 ∗ p2
b) Funcţia de cerere pentru unul din produse se determinã înlocuind
valoarea optimã a celuilalt produs în ecuaţia de buget şi explicitând.
Pentru produsul unu avem:
p1 ∗ x1
V = p1 ∗ x1 + p 2 ∗ x2 = p1 ∗ x1 + p2 ∗ ,
3 ∗ p2
3 V
adicã: x1 = ∗
4 p1
Pentru produsul doi, similar, avem:
1 V
x2 = ∗ .
4 p2
c) Elasticitatea consumului se determinã din funcţia de cerere, astfel:
x'z
Ex z = ,
x
z

70
unde x este pe rând, x1 sau x 2 , iar z poate fi p1 sau p 2 sau V , adicã
variabila în raport cu care se determinã elasticitatea.
Avem:
E x1 p1 = −1 E x1 p2 = 0 E x1 V =1

d) Pentru cazul numeric, se obţine: x1 = 62,5 şi x 2 = 50 .

11. Un consumator dispune la momentul t o de un venit


V0 = 100.000 u. m. , în condiţiile unui nivel al preţurilor curente de
p 0 = 1500 . Pentru un moment viitor t 1 el estimeazã un spor de venit de
61800
. u. m. Prognoza macroeconomicã estimeazã pe intervalul [ t 0 , t 1 ] o
ratã de inflaţie ri = 40% şi o dobândã realã dr = 10% . Funcţia de
utilitate intertemporalã a agentului consumator este
U ( q 0 , q1 ) = q 0 ∗ q1 , unde q 0 şi q1 sunt consumurile, exprimate fizic,
0,6 0, 4

la momentele t o , respectiv t 1 . Se cere determinarea planului optim de


consum.

Rezolvare:

Conform consideraţiilor teoretice (R. Stroe, “Modelarea deciziei


financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 131-133) expresia consumurilor
optime este:
α ⎡V V1 ∗ ( 1 + dn) ⎤
−1
0
q0 = ∗⎢ + ⎥
α + β ⎣ p0 p0 ⎦
β ⎡ V ∗ ( 1 + dn) V1 ⎤
q1 = ∗⎢ 0 + ⎥
α+β ⎣ p1 p1 ⎦
Din datele problemei se determinã dobânda nominalã, pe baza relaţiei:
1 + dn
1 + dr = ,
1 + ri

71
din care rezultã dn = 54% .
Preţul pentru momentul t 1 se determinã cu ajutorul indicelui preţurilor:
Ip = 1 + ri = 140 % şi deci p1 = 2.100

Pentru venitul la momentul t 1 avem V1 = 161800


. . Rezultã:
q0 = 148 q1 = 108,5 .

12. Funcţia de utilitate intertemporalã a unui consumator este


U= , ∗ q00,58 ∗ q10,35
125 unde q 0 şi q1 reprezintã, respectiv, consumurile
fizice la momentul t o şi t 1 . La momentul t o venitul consumatorului este
335 u. m. , rata consumului 0,7, iar nivelul preţurilor 2,6. Rata dobânzii
este 60%, iar indicele preţurilor 121,5. Se cere sã se determine, în
condiţiile planului optim de consum, nivelul fizic al consumului şi venitul
consumatorului la momentul t 1 .

Rezolvare:

Din datele problemei avem cã valoarea consumului la momentul t o este:


C 0 = c ∗ V0 = 234,5 ,
unde c este rata consumului.
De asemenea, rezultã:
q0 = C 0 p 0 = 90,192307
şi
p1 = Ip ∗ p 0 = 3,159 ,

unde Ip este indicele preţurilor.

Potrivit condiţiilor de optim (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei


financiare, ASE, Bucureşti, 2000, p. 148) avem:

72
α ⎡V V ∗ ( 1 + d) ⎤
q0 = ∗⎢ 0 + 1 ⎥,
α + β ⎣ p0 p0 ⎦
din care se obţine V1 = 65,613758 u. m.
Tot ca o condiţie de optim avem:

β ⎡ V ∗ ( 1 + d) V ⎤
q1 = ∗⎢ 0 + 1⎥ ,
α+β ⎣ p1 p1 ⎦
din care se obţine q1 = 71672592
, .

13. Funcţia de utilitate intertemporalã a unui consumator este


U= 0,8 ∗ q00,38 ∗ q10,51
unde q0 şi q1 reprezintã, respectiv, consumurile
fizice la momentul t o şi t 1 . La momentul t o venitul consumatorului este
180 u.m., iar nivelul preţurilor unitare 0,3. Rata dobânzii este 42%, iar
indicele preţurilor 466,67. Sã se determine, în condiţiile planului optim
de consum, ce venit ar trebui sã aibã consumatorul la momentul t 1 pentru
a avea asigurat un consum fizic de 232 u.f.

Rezolvare:

Nivelul preţurilor la momentul t 1 este:


p1 = Ip ∗ p 0 = 14
, ,

unde Ip este indicele preţurilor.

Din condiţiile de optim (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei financiare”,


ASE, Bucureşti, 2000, p. 148) se formeazã un sistem de ecuaţii în care
necunoscutele sunt q 0 şi V1 . Prin rezolvarea acestui sistem se obţine:
q0 = 568,1 u. f. şi V1 = 3112
, u. m.

73
14. Funcţia de utilitate a unui agent ce consumã douã produse
este U ( x1, x 2 ) = 5 ∗ x10,4 ∗ x 02,6 , unde x1 şi x 2 sunt, respectiv,
cantitãţile consumate din fiecare din cele douã produse. Preţurile unitare
ale acestora sunt 28 şi respectiv 36 u.m. Se cere determinarea planului
optim de consum pentru un buget de consum de 126.000 u. m.

Rezolvare:

Condiţia de optim este (vezi şi problema 10):


U'x1 U'x2
= ,
p1 p2
din care se obţine x1 x2 = 6 7 şi apoi x1 = 1800 şi x 2 = 2100 .

15. Funcţia de utilitate a unui consumator este


U ( x 1, x 2 ) =
x10,7
∗ x 02,3 , unde x1 şi x 2 reprezintã, respectiv, cantitãţile
fizice consumate din cele douã produse, ale cãror preţuri sunt 1.400 şi
1.200 u.m. Sã se determine:
a) planul optim de consum pentru un buget de 200.480 u.m.;
b) funcţiile de cerere ale celor douã produse;
c) cu câte procente se modificã cererea din primul produs dacã preţul lui
creşte la 1414 u.m.;
d) care este ponderea în total cheltuieli a celui de-al doilea produs, înainte
şi dupã modificarea de preţ a celui dintâi.

Rezolvare:

a) Din condiţia de optim:

74
U'x1 U'x2
=
p1 p2
β p1
rezultã: x 2 = ∗ ∗ x1 : unde x şi β sunt exponenţii din funcţia de
α p2
utilitate.
10 ∗ x1
În condiţiile date ale problemei avem x 2 = , iar din ecuaţia de
21
buget V = p 1 ∗ x1 + p 2 ∗ x 2 rezultã x1 = 100,24 u. f. şi apoi
x 2 = 47,7( 3 ) u. f.
b) Pentru determinarea funcţiei de consum a primului produs, se
înlocuieşte x 2 în ecuaţia bugetului, cu valoarea literalã obţinutã la
punctul a) de mai sus. Rezultã:
α V
x1 = ∗
α + β p1
β V
şi similar x2 = ∗
α+β p2
1414
c) Variaţia preţului primului produs este − 1 = 0,01 , adicã 1%.
1400
Cerinţa revine astfel la determinarea elasticitãţii cererii primului produs
în raport cu preţul sãu:
x1'
E x1 p1 = = −1
x1
p1
∆ % x1
Deoarece E x1 p1 = , unde ∆ % înseamnã variaţia procentualã,
∆ % p1
rezultã:
∆ % x1 = E x1 p1 ∗ ∆ % p1 = −1 ∗ 1% = −1% ,

adicã, în cazul unui preţ de 1414 u.m., cererea din produsul unu va fi de
99,2376 u.m.

75
d) Ponderea cheltuielilor cu cel de-al doilea produs în total cheltuieli de
consum, înainte de modificarea preţului celui dintâi, este:

p 2 ∗ q2
π0 = = 30% .
V

Mãrimea fizicã a consumului celui de-al doilea produs, dupã modificarea


preţului celui dintâi, este neschimbatã, deoarece consumul fizic al celui
de-al doilea produs nu depinde de preţul unitar al celui dintâi. Ca urmare
şi ponderea sa în valoarea consumului rãmâne nemodificatã.

16. Sã se deducã condiţia de optim pentru un consumator al


cãrui orizont de timp se considerã nelimitat (infinit), fiind caracterizat de
o funcţie de utilitate separabilã, de forma:


⎛ 1 ⎞
t ⎡⎛ 1 ⎞ t ⎤
U ( C 1, C 2 ,..., C T ) T →∞ = ∑ ⎜ ⎟ ∗ U ⎢⎜ ⎟ Ct ⎥ ,

t =1 1 + δ
⎠ ⎣⎝ 1 + π ⎠ ⎦

unde δ = coeficientul caracteristic de preferinţã pentru timp şi π = rata


inflaţiei.

Restricţia la care este supus consumatorul este:


a t +1 = ( 1 + i) a t + Vt − C t ,
unde: a t = soldul averii lichide a consumatorului la momentul t ;
Vt = veniturile consumatorului în perioada t ;
C t = consumul în perioada t ;
i = rata dobânzii nominale.

76
Rezolvare:

Observaţia 1. Aceastã problemã este cunoscutã ca modelul dinamic


multiperiodic al consumatorului.

Observaţia 2. Se remarcã faptul cã funcţia de utilitate încorporeazã


ipoteza nerealistã a constanţei ratei inflaţiei în timp: π = constant.
Observaţia 3. În cadrul restricţiei s-a presupus cã rata dobânzii nominale
este constantã în timp, ceea ce implicã, în condiţiile observaţiei 1,
constanţa ratei dobânzii reale.
Problema de optimizare este urmãtoarea:

⎧ ∞
⎛ 1 ⎞
t ⎡⎛ 1 ⎞ t ⎤
⎪max ⎜ ∑ ⎝
⎟ ∗ U ⎢⎜

⎟ Ct ⎥
⎨ t =1 1 + δ ⎣⎝ 1 + π ⎠ ⎦ t = 1, 2, ...

⎩a t +1 = ( 1 + i) a t + Vt − C t
Pentru rezolvarea ei se foloseşte principiul maximului formulat de
Hamilton. Construim Hamiltonianul:

⎛ 1 ⎞
t ⎡⎛ 1 ⎞ t ⎤
Ht = ⎜ ⎟ ∗ U ⎢⎜ ⎟ C t ⎥ + µ t [ ( 1 + i) a t + Vt − C t ] ,
⎝1 + δ ⎠ ⎣⎝ 1 + π ⎠ ⎦
unde: µ t = variabila dualã asociatã variabilei de stare a t .
Observaţia 4. Spre deosebire de Lagrangian, în cazul Hamiltonianului
multiplicatorul nu mai este o constantã, fiind caracterizat de o ecuaţie de
evoluţie.

77
Condiţiile de optim sunt:
⎧ ∂H ⎧⎛ 1 ⎞ t ⎛ 1 ⎞ t
t
= 0; ⎡⎛ 1 ⎞ t ⎤

⎪ t ∂C ⎪⎜ ⎟⎜ ⎟ ∗ U' ⎢⎜ ⎟ C t ⎥ − µ t = 0 ( 1)
⎪⎝ 1 + δ ⎠ ⎝ 1 + π ⎠ ⎣⎝ 1 + π ⎠ ⎦
⎪⎪ ∂H t ⎪
⎨µ t−1 = ;⇔ ⎨µ t −1 = µ t ( 1 + i) ( 2)
⎪ ∂a t ⎪
⎪ ∂H t ⎪
⎪a t +1 = ; ⎪a = ( 1 + i) a + V − C ( restricţia)
⎪⎩ ∂µ t ⎩ t+1 t t t

t
⎛ 1 ⎞
Notãm C Rt = ⎜ ⎟ C , reprezentând valoarea actualã (la momentul 0)
⎝1 + π ⎠ t
a consumului din perioada t sau, altfel spus, consumul real.
Din ecuaţia (1) rezultã:
t t
⎛ 1 ⎞⎛ 1 ⎞
µt = ⎜ ⎟⎜ ⎟ ∗ U' C Rt
⎝1 + δ ⎠ ⎝1 + π ⎠
( )
Se înlocuieşte în ecuaţia (2):
t −1 t −1 t t
⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞⎛ 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜
⎝1 + δ ⎠ ⎝1 + π ⎠
(
⎟ ∗ U' C Rt −1 = ( 1 + i)⎜ )
⎟⎜ ⎟ ∗ U' C Rt
⎝1 + δ ⎠ ⎝1 + π ⎠
( )
ªi se obţine:

( 1 + i)
(
U' C Rt −1 = ) ( 1 + δ)( 1 + π )
U' ( C Rt )

Ceea ce, altfel scris, înseamnã:

( ) ( ) ( 1 + π)
U' CRt
= 1+ δ
U (C )
' R
t −1
( 1 + i)

78
Ştim cã: 1 + i = ( 1 + r )( 1 + π ) , unde r = rata dobânzii reale, potrivit
ecuaţiei lui Fischer. Procedând la substituire obţinem:

( ) (1 + δ)
U' CRt
=
U ( C ) (1 + r )
' R
t −1

Aceasta reprezintã condiţia de optim cãutatã: raportul între utilitãţile


marginale ale consumului viitor şi celui prezent este egal cu raportul între
factorul de preferinţã pentru timp şi factorul de fructificare real.

Interpretare
Utilitatea furnizatã de o unitate adiţionalã realã (în preţurile din
( )
perioada 0) consumatã în perioada curentã U' C Rt −1 este mai micã faţã
de utilitatea furnizatã de o unitate adiţionalã realã consumatã în perioada
( )
imediat viitoare U' C Rt , cu cât preferinţa pentru prezent ( δ) este mai
accentuatã, aşa încât sã compenseze stimulentul economisirii - rata
dobânzii reale ( r ) .
Ştiind cã utilitatea marginalã este o funcţie descrescãtoare,
consumul real prezent este mai mare faţã de cel viitor cu cât δ 〉 r .

( )
U' C Rt
δ〉r ⇒ ( ) ( )
〉 1 ⇒ U' C Rt −1 〈 U' C Rt ⇒ C Rt −1 〉 C Rt
U (C )
' R
t −1

Existã trei cazuri posibile:


• δ 〉 r - se preferã consumul prezent în detrimentul celui viitor;
• δ = r - consumul real prezent va fi egal cu cel viitor.
• δ 〈 r - se preferã consumul viitor în detrimentul celui prezent, motivul
fiind un puternic stimutent spre economisire furnizat de o înaltã ratã a
dobânzii reale.

79
Demonstraţie
Din proprietãţile funcţiei U( .) ⇒ U' ( .) bijectivã, pentru cã:
• U'' ( .) 〈 0 ⇒ U' ( .) monotonã-descrescãtoare ⇒ U' ( .) injectivã

• existã U'' ( .) ⇒ U' ( .) derivabilã ⇒ U' ( .) continuã ⇒ U' ( .) surjectivã.


De aici:
δ = r ⇒ U' ( C Rt−1 ) = U' ( C Rt ) ⇒ C Rt −1 = C Rt
Decizia de economisire (amânare a consumului pentru perioada
viitoare) este indiferentã faţã de decizia de consum prezent.

17. Sã se determine şi interpreteze condiţia care maximizeazã


utilitatea resimţitã de un consumator al cãrui orizont de timp se considerã
nelimitat, fiind caracterizat de o funcţie de utilitate separabilã:
1

⎛ 1 ⎞ ⎡⎛ 1 ⎞
t t ⎤2

U( C 1, C 2 ,....., C T ) T →∞ = ⎜ ⎟ ⎢⎜ ⎟ Ct ⎥ .
t =1 ⎝ 1 + δ ⎠ ⎣⎝ 1 + π ⎠ ⎦
Restricţia la care este supus consumatorul este:
( )
a t +1 = 1 + i a t + Vt − C t . Se cunoaşte coeficientul de preferinţã pentru
prezent, δ = 0,04 şi rata dobânzii nominale, i = 56% . Existã urmã-
toarele alternative de evoluţie a indicelui preţurilor:
a) Ip = 130%

b) Ip = 150%

c) Ip = 160%

Rezolvare:

Se foloseşte metoda de la problema 16 şi se obţine condiţia generalã de


maximizare a utilitãţii:

80
( ) ( ) ( 1 + π)
U' CRt
= 1+ δ
U (C )' R
t −1
( 1 + i)
1
Concretizând pentru cazul funcţiei de utilitate U( C ) = ( C )
R
t
R 2
t , adicã
1
( )
U' C Rt = , obţinem:
2 C Rt
1
⎛ CR ⎞ 2 (1 + π) C Rt −1 ⎛ 1 + δ ⎞
2

⎜ R ⎟ = ( 1 + δ)
t −1
⇔ R =⎜ ⎟ ,
⎝ Ct ⎠ ( 1 + i) Ct ⎝1+ r ⎠
în care r este rata dobânzii reale şi se obţine astfel:
1 + i / 100
r=
Ip / 100
Condiţia de optim devine, pentru fiecare caz în parte:
156
,
a) Dacã r = − 1 = 0,20 , atunci:
130
,
2
C Rt −1 ⎛ 104
, ⎞
=⎜ ⎟ = 0,75
C Rt ⎝ 120
, ⎠
Aceasta înseamnã cã datoritã puternicului stimulent furnizat de rata
dobânzii reale de 20%, care mai mult decât compenseazã preferinţa
pentru prezent, consumul real prezent reprezintã 75% din cel viitor, fiind
deci inferior acestuia. În condiţiile date consumatorul preferã sã amâne
permanent o parte din consumul prezent pentru perioada viitoare,
economiile fructificându-le la rata realã a dobânzii.
156
,
b) Dacã r = − 1 = 104
, , atunci:
150
,
2
CRt −1 ⎛ 104
, ⎞
=⎜ ⎟ =1
CRt ⎝ 104
, ⎠
În acest caz, consumatorului îi este indiferent dacã consumã în perioada
curentã sau în cea viitoare: consumul real va fi acelaşi în fiecare perioadã.

81
Preferinţa pentru prezent este compensatã în totalitate de rata dobânzii
reale de 4%.
156
,
c) Dacã r = − 1 = −0,025 , atunci:
160
,
2
CRt −1 ⎛ 104
, ⎞
=⎜ ⎟ = 1138
,
CRt ⎝ 0,975 ⎠
Preferinţei pentru prezent i se adaugã destimulentul unei rate a dobânzii
reale negative de -2,5%, deloc incitantã pentru economisire. Aceasta
conduce la o creştere a importanţei consumului real din perioada curentã
faţã de cel viitor. Deci va exista o permanentã scãdere a consumului real
datoratã unui consum anticipat.

18. Sã se determine şi sã se interpreteze condiţia care maxi-


mizeazã utilitatea resimţitã de un consumator al cãrui orizont de timp se
considerã nelimitat, fiind caracterizat de o funcţie de utilitate separabilã:

⎛ 1 ⎞ ⎡⎛ 1 ⎞ ⎤
∞ t t

U ( C1, C 2 ,....., C T ) T →∞ = ∑ ⎜ ⎟ ln ⎢⎜ ⎟ C ⎥.
t =1
⎝ 1 + δ ⎠ ⎣⎝ 1 + π ⎠ t ⎦

Restricţia la care este supus consumatorul este:


a t +1 = ( 1 + i) a t + Vt − C t . Se cunoaşte coeficientul de preferinţã pentru
prezent , δ = 0,3 şi rata dobânzii reale, r = 10% .

Rezolvare:

Se foloseşte condiţia de maximizare a utilitãţii dedusã la problema


numãrul 16:
U' CRt ( )( 1 + δ)
=
' R
( )
U C t −1 (1 + r )

Pentru cazul funcţiei de utilitate U ( C ) = ln ( C ) , condiţia devine:


R
t
R
t

82
C Rt −1 ( 1 + δ) 1
C Rt
=
(1 + r )
, pentru cã: ( )
U' C Rt =
C Rt
.

C Rt −1 ,
13
Aceasta înseamnã = = 11818
, .
C Rt ,
11
În condiţiile date, consumul real din perioada curentã reprezintã 118,18%
din cel viitor. Datoritã faptului cã preferinţa pentru prezent depãşeşte
stimulentul de economisire, consumul real curent va fi mai mare decât cel
din perioada imediat viitoare. Permanent, consumul real se va diminua în
timp, pentru cã se preferã anticiparea sa.

19. Utilitatea intertemporalã a unui agent economic este datã de


funcţia:
U ( q0 , q1 ) = 0,35 + 0,2 ∗ ln q0 + 0,45 ln q1 ,
unde q 0 şi q1 reprezintã consumul sãu în expresie fizicã la momentele 0
şi 1. Rata estimatã a inflaţiei este de 40%, iar veniturile consumatorului
sunt 3.600 şi 3.000. Se cere sã se determine care ar fi rata dobânzii care i-
ar maximiza utilitatea pentru un consum fizic de 700 şi respectiv 1.600
unitãţi.

Rezolvare:

Ecuaţia venitului pentru momentul 0 este:


V0 = p 0 ∗ q0 + E0 ,
unde p 0 este preţul unitar la momentul 0, iar E 0 economiile la acest
moment.
Ecuaţia consumului la momentul 1 este:
p1 ∗ q1 = V1 + E0 ∗ ( 1 + d) ,
sau
p1 ∗ q1 = V1 + V0 ∗ ( 1 + d) − p0 ∗ q0 ∗ ( 1 + d) ,

83
unde p1 este preţul unitar la momentul 1 şi d este rata dobânzii. Cu
aceastã ecuaţie şi cu funcţia de utilitate (scrisã în forma ei generalã) se
construieşte lagrangeanul:
max L = max {a + b ∗ ln q 0 + c ∗ ln q1 + λ ∗

∗ [ V1 + V0 ∗ ( 1 + d) − p 0 ∗ q 0 ∗ ( 1 + d) − p1 ∗ q1 ] }
∂L ∂L
Din condiţiile de optim = 0 şi = 0 se obţine:
∂q 0 ∂q1

b ⎡ V1 V ⎤
q0 = ∗ ⎢ + 0⎥
(
b + c ⎣ p0 ∗ 1 + r ) p0 ⎦

c ⎡V V ∗ (1 + r ) ⎤
q1 = ∗ ⎢ 1+ 0 ⎥,
b + c ⎣ p1 p1 ⎦
la care se adaugã condiţia de inflaţie:
p1 = p 0 ∗ ( 1 + i) ,
unde i este rata inflaţiei.

Din expresia lui q 0 se separã ( 1 + r ) ; la fel din expresia lui q1 ; se scrie


cã cele douã expresii pentru ( 1 + r ) sunt egale:
b ∗ V1 ( b + c) ∗ q1 ∗ p1 − c ∗ V1
=
( b + c) ∗ q0 ∗ p0 − b ∗ V0 c ∗ V0

În aceastã expresie ţinem seama de relaţia între preţuri şi separãm p 0 :


q1 ∗ b ∗ V0 ∗ ( 1 + i) + q0 ∗ c ∗ V1
p0 =
( 1 + i) ∗ q0 ∗ q1 ∗ ( b + c)
Înlocuind cu valorile date în problemã, obţinem succesiv:
p 0 = 2,5 p1 = 3,5 d = 50%
Adicã de la o ratã nominalã a dobânzii de 50%, corespunzãtor unei rate
reale de dobândã de 7,14%, consumatorul poate spera cã planul sãu de
consum va fi optim.

84
1 + dn
Reamintim: dr = −1,
1+ i

unde: dr = dobânda realã


dn = dobânda nominalã.

85
Capitolul 3

MODELAREA FENOMENELOR DE PRODUCŢIE

1. Sã se studieze omogenitatea funcţiei de producţie Rowe-Sato


şi sã se determine expresia principalilor indicatori economici ai pro-
ducţiei modelatã printr-o astfel de funcţie.

Rezolvare:

Forma generalã a funcţiei Rowe-Sato este:


a ∗ K 2 ∗ L2
Q ( K, L ) = ,
b ∗ K 3 + c ∗ L3
unde Q este volumul fizic al producţiei, iar K şi L volumul de capital,
respectiv de muncã angajatã în activitatea de producţie.
a) Omogenitatea funcţiei se determinã conform teoriei (vezi R. Stroe,
“Modelarea fenomenelor financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 162)
astfel:
a ∗ ( λ K ) ∗ ( λ L)
2 2

Q ( λ ∗ K, λ ∗ L ) = = λ ∗ Q ( K, L )
b ∗ ( λ K ) + C ∗ ( λ L)
3 3

deci funcţia este omoteticã.


b) Principalii indicatori economici (conform aceleiaşi trimiteri teoretice
ca şi la punctul a), p. 173-181) sunt:
• productivitatea medie a muncii:
a ∗ K2 ∗ L
WL =
b ∗ K 3 + c ∗ L3
• productivitatea medie a capitalului:

86
a ∗ K ∗ L2
WK =
b ∗ K 3 + c ∗ L3
• productivitatea marginalã a muncii:
2 ∗ b ∗ K 2 ∗ k − c ∗ L2
WmgL = ∗ Q ( K, L ) ,
b ∗ K 3 + c ∗ L3
unde K este înzestrarea tehnicã a muncii.
• productivitatea marginalã a capitalului:
1
−b ∗ K 2 + 2 ∗ c ∗ L2 ∗
∗ Q ( K, L ) ,
k
WmgK =
b ∗ K 3 + c ∗ L3
• rata marginalã de substituire a factorilor (în sensul cã munca este
înlocuitã prin capital):
2 ∗ b ∗ K 2 ∗ k − c ∗ L2
RMS( K, L) =
1
−b ∗ K 2 + 2 ∗ c ∗ L2 ∗
k
• elasticitatea producţiei în raport cu munca:
2 ∗ b ∗ K 2 − c ∗ L3
EQ L =
b ∗ K 3 + c ∗ L3
• elasticitea producţiei în raport cu capitalul:
−b ∗ K 3 + 2 ∗ c ∗ L3
EQ K =
b ∗ K 3 + c ∗ L3
• elasticitatea ratei marginale de substituire a factorilor în raport cu
înzestrarea tehnicã a muncii; pentru aceasta este necesar ca mai întâi
sã rescriem RMS(K,L) ca o funcţie de k , adicã:
2 ∗ b ∗ k4 − c ∗ k
RMS( k ) =
−b ∗ k 3 + 2 ∗ c

87
Acum avem:
2 ∗ b 2 ∗ k 6 − 14 ∗ b ∗ c ∗ k 3 + 2 ∗ c 2
ERMS/ k =
(b ∗ k 3
)(
− 2 ∗ c 2 ∗ b ∗ k3 − c )

2. Sã se studieze omogenitatea funcţiei de producţie Cobb-


Douglas şi sã se determine expresia principalilor indicatori economici ai
producţiei modelatã printr-o astfel de funcţie.

Rezolvare:

Forma generalã a funcţiei Cobb-Douglas este:


Q ( K, L) = a ∗ K α ∗ Lβ
cu aceleaşi notaţii ca mai sus, iar a , α şi β sunt parametrii ei.
a) Omogenitatea funcţiei:

Q ( λ ∗ K, λ ∗ L) = a ∗ ( λ ∗ K ) ∗ ( λ ∗ L) = λα+ β ∗ Q ( K, L )
α β

deci funcţia este omogenã de gradul h = α + β .


b) Principalii indicatori economici sunt:
• productivitatea medie a muncii:
WL = a ∗ K α ∗ Lβ−1
• productivitatea medie a capitalului:
WK = a ∗ K α−1 ∗ Lβ
• productivitatea marginalã a muncii:
wmgL = a ∗ β ∗ K α ∗ Lβ−1
• productivitatea marginalã a capitalului:
wmgK = a ∗ α ∗ K α−1 ∗ Lβ

88
• rata marginalã de substituire a factorilor (în sensul cã munca este
înlocuitã prin capital).
β
RMS ( K, L ) = ∗k
α
• elasticitatea producţiei în raport cu munca:
EQ L = β

• elasticitatea producţiei în raport cu capitalul:


E Q /K = α

• elasticitatea ratei marginale de substituire a factorilor în raport cu


înzestrarea tehnicã a muncii:
ERMS/ k = 1

3. Sã se studieze omogenitatea funcţiei de producţie CES şi sã se


determine expresia principalilor indicatori economici ai producţiei
modelatã printr-o astfel de funcţie.

Rezolvare:

Forma generalã a funcţiei CES este:

[ ]
−1/ ς
Q ( K, L) = a ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς
a) Omogenitatea funcţiei:

[
Q ( λ ∗ K, λ ∗ L ) = a ∗ δ ∗ ( λ ∗ K )
−ς
+ ( 1 − δ) ∗ ( λ ∗ L ) ]
− ς −1/ ς
= λ ∗ Q ( K, L )

adicã funcţia este omoteticã.

b) Principalii indicatori economici sunt:


• productivitatea medie a muncii:

89
[ ]
−1/ ς
w L = a ∗ δ ∗ k − ς + ( 1 − δ)

• productivitatea medie a capitalului:

[ ]
−1/ ς
w K = a ∗ δ + ( 1 − δ) ∗ k ς

• productivitatea marginalã a muncii:


1

[ ]
− −1
wmgL = a ∗ ( 1 − δ) ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς ς ∗ L− ς−1 =
1

[ ]
− −1
= a ∗ ( 1 − δ) ∗ δ ∗ k − ς + ( 1 − δ) ς

• productivitatea marginalã a capitalului:


1

[ ]
− −1
wmgK = a ∗ δ ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς ς ∗ K − ς −1 =
1
= a ∗ δ ∗ [ δ + ( 1 − δ) ∗ k ς ]
− −1
ς

• rata marginalã de substituire a factorilor (în sensul cã munca este


înlocuitã prin capital):
1− δ
RMS( K, L ) = ∗ k ς+1
δ
• elasticitatea producţiei în raport cu munca:

[ ]
−1
EQ / L = ( 1 − δ) ∗ δ ∗ k − ς + ( 1 − δ)

• elasticitatea producţei în raport cu capitalul:

[ ]
−1
E Q / K = δ ∗ δ + ( 1 − δ) ∗ k ς

• elasticitatea ratei marginale de substituire a factorilor în raport cu


înzestrarea tehnicã a muncii:
ERMS/ k = ς + 1

90
Se observã cã dacã ς = 0 atunci aceastã elasticitate devine egalã cu
unita-tea, ca şi în cazul funcţiei Cobb-Douglas (vezi problema 2).

4. Sã se arate cã la limitã, când ς = 0 , funcţia CES tinde cãtre


funcţia Cobb-Douglas (vezi şi observaţia din problema precedentã).

Rezolvare:

⎧ 1⎫

[ ]

lim ⎨a ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς ς ⎬ = a ∗ 1∞
ς →0⎩ ⎭

Apare o nedeterminare de forma 1∞ . Pentru depãşirea acestei


nedeterminãri folosim urmãtorul artificiu:
⎧ 1 ⎫ l n[ δ ∗ K − ς +( 1−δ ) ∗ L− ς ] ς

1

[ ]

lim ⎨a ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς ς ⎬ = a ∗ lim e =
ς →0⎩ ⎭ ς→0

[
l n δ ∗ K − ς +( 1−δ ) ∗ L− ς ] − lim
[
l n δ∗K − ς +( 1− δ ) ∗L− ς ]
−ς ς
= a ∗ lim e = a∗e ς→0

ς →0

Dacã se trece acum la limitã se obţine a ∗ e 0 , adicã la


0
exponentul lui e avem o nedeterminare de forma care poate fi
0
depãşitã prin regula lui L’Hopital, adicã derivând pe rând numitorul şi
numãrãtorul în raport cu ς . Expresia de mai sus devine:
− δ ∗ K − ς ∗ l nK +( 1− δ ) ∗ ( −1) ∗ L− ς ∗ l nL
− lim
δ ∗ K − ς +( 1−δ ) ∗ L− ς
a∗e
ς→0
,
în care, dacã se trece la limitã, se obţine:

− [ − δ ∗ l nK − ( 1−δ ) ∗ l nL ] ς
∗ L1− ς
a∗e = a ∗ e l nK = a ∗ K ς ∗ L1− ς ,

91
adicã se ajunge la o formã omoteticã a funcţiei Cobb-Douglas. Intradevãr,
dacã notãm ς = α şi 1 − ς = β gãsim:

Q ( K, L) = a ∗ K α ∗ Lβ

5. Producţia unei firme poate fi modelatã printr-o funcţie de tip


Rowe-Sato, în care parametrii a, b şi c au valoare egalã cu unitatea.
Costurile factorilor de producţie sunt egali. Sã se determine înzestrarea
tehnicã ce permite obţinerea profitului maxim.

Rezolvare:

Dacã notãm c costul unitar al factorilor de producţie şi p preţul unitar


de vânzare a producţiei, funcţia de profit este:

PT = p ∗ Q ( K, L) − ( c ∗ K + c ∗ L)
Condiţia de optim este ca:

∂PT ∂PT
=0 şi =0
∂K ∂L
sau 2 k 4 + k 3 − k − 2 = 0 din care rezultã k = 1 .

6. Producţia unei firme poate fi modelatã cu o funcţie de tip


CES, ai cãrei parametri sunt a = 2,5; δ = 0,7; ς = 2. Sã se determine:

a) expresia ratei marginale de substituţie a muncii prin capital, precum şi


a elasticitãţii acestei rate în raport cu înzestrarea tehnicã a muncii;

b) înzestrarea tehnicã a muncii care asigurã maximizarea profitului în


situaţia în care costul factorilor este 55 pentru o unitate de capital şi 40
pentru o unitate de muncã;

92
c) valoarea ratei marginale de substituţie a muncii prin capital pentru
nivelul optim al înzestrãrii muncii;

d) valoarea profitului maxim pentru cazul în care preţul pieţei pentru


produsele fabricate este 50, iar bugetul de fabricaţie este 28.000 u.m.

Rezolvare:

Funcţia de producţie CES este de forma:

[ ]
−1/ ς
Q ( K, L) = a ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς

a) Rata marginalã de substituţie a muncii prin capital este:


∂Q / ∂L δ 7
RMS ( K, L ) = = ∗ k3 = ∗ k3
∂Q / ∂K 1− δ 3
Elasticitatea acestei rate în raport cu înzestrarea tehnicã este:
∂ RMS / ∂ k
ERMS/ k = =3
RMS
k
b) Expresia profitului este:
PT = p ∗ Q ( K, L ) − ( 55 ∗ K + 40 ∗ L ) ,
unde p este preţul unitar de vânzare a producţiei. Condiţiile de optim
sunt:
∂PT ∂PT
=0 şi =0
∂K ∂L
din care, din fiecare, se poate scoate câte o expresie a preţului, şi anume:
55 40
p= şi p=
Q K' ( K, L ) QL' ( K, L )
expresii pe care le putem egala şi obţinem: k = 0,678016

93
c) Nivelul optim al înzestrãrii tehnice a muncii este cel determinat la
punctul b); corelând cu expresia lui RMS obţinutã la punctul a), avem:
RMS ( k ) = 0,727273
d) Bugetul fabricaţiei (consturile de producţie) este de forma:
CT = 55 ∗ K + 40 ∗ L = 28.000
în care ţinem seama cã raportul K / L are valoarea determinatã la punctul
b). Rezultã: L = 362,2677457 u. f. şi K = 245,6234575 u. f. , ceea ce
corespunde unei producţii Q = 670,827228 , pe seama cãreia se obţine
un profit PT = 554136
, u. m.

7. Producţia unei firme poate fi modelatã cu o funcţie de tip


Cobb-Douglas, ai cãrei parametrii sunt a = 4,426727679 ; α = 0,5 şi
β = 0,25 . Înzestrarea tehnicã a muncii este 1,5; preţul de piaţã al
produselor firmei este 6, iar costul unitar al capitalului este 4.
Sã se determine:
a) la ce nivel al salariului nominal unitar se asigurã maximizarea
profitului;
b) volumul de capital şi de muncã angajat în condiţiile profitului maxim
şi costurile de fabricaţie ale firmei;
c) volumul producţiei în cazul profitului maxim şi valoarea acestuia.

Rezolvare:

Forma generalã a funcţiei de producţie este:


Q ( K, L) = a ∗ K α ∗ Lβ
a) Expresia profitului este:
PT = p ∗ Q ( K, L) − ( cK ∗ K + cL ∗ L)

94
unde c K şi c L sunt, respectiv, costurile unitare ale capitalului şi muncii.
Condiţiile de profit maxim sunt:
∂PT ∂PT
=0 şi =0
∂K ∂L
sau:
p ∗ a ∗ α ∗ K α−1 ∗ Lβ − c K = 0
p ∗ a ∗ β ∗ K α ∗ Lβ−1 − c L = 0
Trecem termenii liberi în dreapta, raportãm membru cu membru şi
obţinem c L = 3 .
∂PT
b) În = 0 ţinem seama de valoarea înzestrãrii tehnice a muncii
∂L
( k = 15
, de unde rezultã K = 15
, ∗ L ) şi obţinem nivelul de angajare a
muncii L = 54 şi apoi K = 81 u. f. Astfel, costurile de fabricaţie sunt:
CT = 486 u. m.
c) Cu valorile K şi L determinate la punctul b) se obţine:
Q ( K, L) = 108 u. f. şi PT = 162 u. m.

8. Producţia unei firme este modelatã printr-o funcţie de tip


Cobb-Douglas, ai cãrei parametri sunt a = 100 ; α = 0,5 şi β = 0,7 . Se
cere sã se determine:
a) cu câte procente poate sã creascã producţia dacã volumul de capital
angajat creşte cu 1%;
b) câte unitãţi de capital înlocuiesc o unitate de muncã, astfel încât
producţia sã nu se modifice;
c) care este nivelul de înzestrare tehnicã a muncii care asigurã un profit
maxim, ştiind cã lucreazã cu un cost unitar al factorilor de 42 u.m. pentru
capital şi 50 u.m. pentru muncã;
d) care este costul unitar al muncii care ar descuraja substituirea ei prin
capital, presupunând cã nu se schimbã costul unitar al capitalului;

95
e) care sunt cantitãţile de factori angajate, volumul producţiei şi al
profitului, în condiţii de optim şi cu un buget de fabricaţie de 720.000
u.m. dacã preţul unitar de vânzare este 0,15.

Rezolvare:

Forma funcţiei de producţie este:


Q ( K, L) = 100 ∗ K 0,5 ∗ L0,7
a) Cerinţa revine la calculul elasticitãţii producţiei în raport cu capitalul:
∂Q / ∂K
EQ /K = = 0,5
Q( K, L )
K
b) Cerinţa revine la calculul ratei marginale de substituire:
∂Q / ∂L
RMS( K, L) = = 14
, ∗k
∂Q / ∂K
c) Din fiecare din condiţiile de profit maxim ∂PT / ∂K = 0 şi
∂PT / ∂L = 0 se scoate câte o expresie pentru preţul unitar de vânzare
(p), care se egaleazã şi se obţine k = 0,6 .
d) În cazul substituirii muncii prin capital, o unitate de muncã trebuie
înlocuitã cu 14, ∗ 0,6 = 0,84 unitãţi de capital (vezi calculul RMS la
punctul b şi al înzestrãrii tehnice a muncii la punctul c). Din punct de
vedere al costurilor, capitalul substituent costã
0,84 ∗ 42 u. m./ u. f. = 35,28 u. m.
Aceasta înseamnã cã atâta vreme cât costul unitar al muncii este peste
35,28 u.m. este eficientã substituirea acesteia prin capital. Dacã însã
costul unitar al muncii scade sub 35,28 u.m. atunci nu mai este eficient sã
fie substituitã prin capital.
În general, ecuaţia de echilibru pentru costuri este:
c L = RMS ∗ c K ,

96
unde RMS este rata marginalã de substituire a muncii prin capital. Dacã
în aceastã relaţie avem “ > “ în loc de “ = “ substituirea este eficientã, iar
dacã avem “ < “ substituirea nu este eficientã.
e) Expresia bugetului de fabricaţie este:
CT = c K ∗ K + c L ∗ L = 720 000
iar înzestrarea tehnicã este k = 0,6 , adicã 0,6 ∗ L = K . Din aceste douã
relaţii se obţine: K = 6000 şi L = 10.000 , cu care se calculeazã volumul
producţiei Q ( K, L) = 4887374,575 u. f. şi apoi profitul maxim
PT = 13106,19 u. m.

9. Producţia unei firme se modeleazã printr-o funcţie de tip


Cobb-Douglas. Costurile unitare ale factorilor de producţie sunt 60 pentru
muncã şi 50 pentru capital. De la ce nivel al ratei marginale de substituire
a factorilor devine eficientã înlocuirea muncii prin capital?

Rezolvare:

Condiţia de eficienţã a înlocuirii muncii prin capital este (vezi şi


problema 8)
cL 〉 RMS ∗ cK
Rezultã, în condiţiile date ale problemei, cã RMS 〈 12
, .

10. Producţia unei firme se modeleazã printr-o funcţie de tip


Cobb-Douglas în care elasticitãţile producţiei în raport cu factorii sunt 0,4
pentru capital şi 0,8 pentru muncã. Nivelul costurilor unitare ale factorilor
de producţie sunt 50 pentru capital şi 60 pentru muncã. Sã se determine
nivelul înzestrãrii tehnice pentru care substituirea muncii prin capital este
eficientã.

97
Rezolvare:

Condiţia de eficienţã a înlocuirii muncii prin capital este:


cL 〉 RMS ∗ cK
În cazul unei funcţii de producţie de tip Cobb-Douglas, rata marginalã de
substituire a muncii prin capital este:
∂Q / ∂L β
RMS = = ∗k
∂Q / ∂K α
Parametrii α şi β reprezintã tocmai elasticitatea producţiei în raport cu
capitalul şi, respectiv, cu munca (vezi şi problema 2).
Inegalitatea de costuri (condiţia de eficienţã) se rescrie:
β
cL 〉 ∗ k ∗ cK
α
din care se obţine k 〈 0,73846 , ceea ce înseamnã cã dacã înzestrarea
tehnicã este sub aceastã valoare este eficient sã se substituie munca prin
capital.

11. Producţia unei firme se modeleazã printr-o funcţie de


producţie de tip Cobb-Douglas în care elasticitãţile producţiei în raport cu
capitalul şi munca sunt, respectiv, 0,3 şi 0,8. Costurile unitare ale celor
doi factori sunt 75 pentru capital şi 120 pentru muncã. Nivelul de
utilizare a capitalului este 1200 u.f. Sã se determine nivelul de utilizare a
muncii începând de la care devine eficientã substituirea acesteia prin
capital.

Rezolvare:

Din condiţia de eficienţã menţionatã la problema 10 rezultã:

98
cL α
k〈 ∗
cK β
şi implicit
β cK
L〉 K∗ ∗ ,
α cL
adicã L 〉 2000 u. f .

12. Se acceptã ipoteza cã producţia unui agent economic poate fi


modelatã printr-o funcţie de tip Cobb-Douglas omoteticã. Sã se determine
expresia productivitãţilor medii şi marginale ale celor doi factori de
producţie în funcţie de înzestrarea tehnicã a muncii.

Rezolvare:

Forma funcţiei este:


Q ( K, L) = a ∗ K α ∗ L1−α

Dependenţa de înzestrarea tehnicã a unor indicatori economici ai funcţiei


de producţie poate fi uşor pusã în evidenţã pornind de la funcţia de
productivitate medie a muncii; aceasta deoarece respectiva funcţie este în
raport cu înzestrarea tehnicã a muncii. Fie f ( k ) aceastã funcţie (vezi R.
Stroe, “Modelarea deciziei financiare”, ASE, 2000, p. 182-183), a cãrei
formã specificã determinatã de funcţia Cobb-Douglas este:

f ( k) = a ∗ k α

Conform trimiterii mai sus menţionate, indicatorii de pro-ductivitate


medie şi marginalã sunt:

a) pentru muncã:

• productivitatea medie este: WL = f ( k ) = a ∗ k α

99
• productivitatea marginalã este:

wmgL = f ( k ) − k ∗ f ' ( k ) = a ∗ k α ∗ ( 1 − α)

b) pentru capital:

• productivitatea medie este:


f ( k)
WK = = a ∗ k α −1
k
• productivitatea marginalã este:

wmgK = f ' ( k ) = a ∗ α ∗ k α−1


În rezolvarea prezentatã au fost folosite formele generale ale indicatorilor,
aşa cum rezultã ele din teorie pentru funcţiile de producţie omotetice
(vezi trimiterea mai sus menţionatã). Rezolvarea se poate face şi în alte
moduri, din care exemplificãm calculul direct în cazul productivitãţii
medii a capitalului. Astfel:
Q ( K, L )
wK = = a ∗ K α−1 ∗ L1−α = a ∗ k α−1
K

13. Producţia unui agent economic este modelatã de funcţia


Q ( K, L) = 12 ∗ K 0,4 ∗ L0,6 . Înzestrarea tehnicã a acestui agent economic
este 64. El doreşte sã intre pe o piaţã unde productivitãţile medii ale
factorilor sunt 70,2 pentru muncã şi 1,25 pentru capital. Este competitiv
acest agent economic?

Rezolvare:

Productivitãţile medii realizate de agentul economic sunt:

• pentru muncã: w L = 12 ∗ 64 0,4 = 63,34

100
• pentru capital: w K = 12 ∗ 64 −0,6 = 0,99
(vezi expresiile productivitãţilor medii în raport cu înzestrarea tehnicã
determinatã în problema 12).

Rezultã cã agentul economic nu este competitiv, din punct de vedere al


productivitãţii factorilor, pe piaţa pe care doreşte sã intre.

14. Producţia unui agent economic este modelatã dupã funcţia:


Q ( K, L) = 15 ∗ K 0,35 ∗ L0,65
Productivitatea medie a muncii este 200. Sã se determine productivitatea
marginalã a muncii.

Rezolvare:

Între cele douã productivitãţi existã o relaţie determinatã de elasticitatea


producţiei în raport cu factorul muncã:
WmgL
EQ /L =
WL
Într-o funcţie de tip Cobb-Douglas, cum este cea datã în problemã,
elasticitatea producţiei în raport cu munca este de mãrimea exponentului
factorului muncã. Rezultã:
WmgL = Eα / L ∗ w L = 0,65 ∗ 200 = 130

15. Funcţia de producţie a unui agent economic este:


Q ( K, L) = 135
, ∗ K 0,6 ∗ L0,75
iar înzestrarea tehnicã a muncii este 18. Agentul economic doreşte sã
iniţieze un proiect de modernizare cu scopul diminuãrii forţei de muncã
angajate pe seama introducerii în fabricaţie a unor echipamente mai
perfecţionate. Costul unitar al factorilor de producţie este 850 pentru

101
muncã şi 40 pentru capital. Determinaţi eficienţa acestui proiect sub
raportul costurilor factorilor de producţie.

Rezolvare:

Variaţia costurilor pe seama eliberãrii unei unitãţi de muncã este datã de


expresia:
∆C = RMS ∗ c K − c L ,
unde RMS este rata marginalã de substituire a muncii prin capital, c K
este costul unitar al cpitalului, iar c L costul unitar al muncii.
În cazul unei funcţii Cobb-Douglas, RMS poate fi determinat în raport cu
înzestrarea tehnicã a muncii dupã relaţia (vezi problema 2):
β 0,75
RMS = ∗k = ∗ 18 = 22,5
α 0,6
Astfel, ∆C devine:
∆C = 22,5 ∗ 40 − 850 = +50
adicã se va produce o creştere a costurilor de mãrime 50 u.m. pentru
fiecare unitate de muncã eliberatã. Din acest punct de vedere proiectul nu
este eficient.

16. Se acceptã ipoteza cã producţia unui agent economic poate fi


modelatã printr-o funcţie de tip CES omoteticã. Sã se determine expresia
productivitãţilor medii şi marginale ale celor doi factori de producţie în
funcţie de înzestrarea tehnicã a muncii.

Rezolvare:

Forma funcţiei este:


[ ]
−1/ ς
Q ( K, L) = a ∗ δ ∗ K − ς + ( 1 − δ) ∗ L− ς

102
Pornind de aici se scrie funcţia de productivitate a muncii, a cãrei
expresie este:
[ ]
−1/ ς
q = f ( k ) = a ∗ δ ∗ k − ς + ( 1 − δ)

şi în care se evidenţiazã ca factor înzestrarea tehnicã a muncii.


Tinând seama de aceeaşi trimitere ca şi în problema 13 se pot determina
indicatorii de productivitate:
a) pentru muncã:
• productivitatea medie este cea determinatã mai sus;
• productivitatea marginalã este:
1

[ ]
− −1
wmgL = f ( k ) − k ∗ f ' ( k ) = a ∗ ( 1 − δ) ∗ δ ∗ k − ς + ( 1 − δ) ς

b) pentru capital:

• productivitatea medie este:


f( k)
[ ]
−1/ ς
wK = = a ∗ δ + ( 1 − δ) ∗ k ς
k
• productivitatea marginalã este:
1

[ ]
− −1
wmgK = f ' ( k ) = a ∗ δ ∗ δ + ( 1 − δ) ∗ k ς ς

17. Se acceptã ipoteza cã producţia unui agent economic poate fi


modelatã printr-o funcţie de tip Rowe-Sato. Sã se determine expresia
productivitãţilor medii şi marginale ale celor doi factori de producţie în
funcţie de înzestrarea tehnicã a muncii.

Rezolvare:

Forma funcţiei este:


a ∗ K 2 ∗ L2
Q ( K, L ) =
b ∗ K 3 + c ∗ L3

103
Pornind de aici se scrie funcţia de productivitate a muncii, a cãrei
expresie este:
a ∗ k2
q = f (k) = ,
b ∗ k3 + c
în care este evidenţiatã înzestrarea tehnicã în calitate de factor de
dependenţã (argument al funcţiei f ). Þinând seama de aceeaşi trimitere
ca şi în problema 12 se pot determina indicatorii de productivitate:

a) pentru muncã:

• productivitatea medie este cea determinatã mai sus;

• productivitatea marginalã este:


(
a ∗ k2 ∗ 2 ∗ b ∗ k3 − c )
wmgL = f ( k ) − k ∗ f ' ( k ) =
(b ∗ k 3
+c ) 2

b) pentru capital:
• productivitatea medie este:
f ( k) a∗k
wK = =
k b ∗ k3 + c
• productivitatea marginalã este:
(
a ∗ k ∗ 2 ∗ c − b ∗ k3 )
wmgK = f ' ( k ) =
(b ∗ k 3
+c ) 2

18. Producţia unui agent economic este modelatã de funcţia:


125 ∗ K 2 ∗ L2
Q ( K, L ) =
0,8 ∗ K 3 + 1225 ∗ L3
Agentul economic adoptã un plan de modernizare care îi asigurã
o înzestrare tehnicã a muncii de 12,5. Scopul sãu este creşterea

104
productivitãţii muncii, indicator la care este necompetitiv cu concurenţii
sãi. Aceştia au realizat, ca medie pe ramurã, în ultimii 2 ani, un ritm anual
de creştere a productivitãţii medii a muncii de 2,8%. Reuşeşte agentul
economic şã-şi amelioreze competitivitatea la acest indicator?

Rezolvare:

Problema presupune determinarea ritmului mediu anual al productivitãţii


medii a muncii. Acest ritm este în dependenţã cu înzestrarea tehnicã a
muncii şi cu elasticitatea producţiei în raport cu munca (vezi R. Stroe,
“Modelarea deciziei financiare”, ASE, 2000, p. 183-184), astfel:
E Q / L = 1 − k ∗ ritm w L
Din aceastã relaţie rezultã:
1 − E Q /L
ritm w L =
k
şi problema se rezumã la determinarea elasticitãţii.
Forma elasticitãţii în cazul funcţiei Rowe-Sato este:
w mgL 2 ∗ b ∗ k3 − c
EQ /L = =
WL b ∗ k3 + c
(vezi şi problema 1).
Þinând seama de parametrii funcţiei şi de nivelul dat al înzestrãrii
rezultã:
E Q / L = 0,681614 şi ritm w L = 2,55% ,
ceea ce înseamnã cã programul de modernizare este insuficient pentru ca
agentul economic sã se înscrie cu creşterea productivitãţii medii a muncii
în plafonul de creştere realizat ca medie pe ramurã, respectiv 2,8%.

19. Funcţia de producţie macroeconomicã este de forma:


Q ( K, L ) = 12
, ∗ K 0,6 ∗ L0,4

105
Potrivit prognozei de creştere, nivelul producţiei se estimeazã la
62500 u.f., iar preţurile factorilor la 28 pentru capital şi 112 pentru
muncã. Sã se determine cererea de muncã şi de capital presupunând
evoluţia pe traiectoria optimã de extindere a activitãţii economice.

Rezolvare:

Dezvoltarea pe traiectoria optimã de extindere presupune egalitatea :


pK pL
=
Q K' ( K, L ) Q L' ( K, L )
Din aceastã egalitate se obţine K = 6 ∗ L .
Revenind în funcţia de producţie se obţine:

, ∗ ( 6 ∗ L)
Q ( K, L ) = 12
0 ,6
∗ L0,4
care se expliciteazã în L astfel:
1
L= ∗ Q,
, ∗ 6 0, 6
12
care pentru valoarea de predicţie a producţiei dã:
L = 17.775 şi K = 106.650

106
Capitolul 4

ECHILIBRUL PIETEI PERFECTE

1. Pentru o piatã datã se cunosc functiile de cerere ( D( p) ) si de


ofertã ( O( p) ) puse în dependentã de pret ( p) , astfel:

D 0 ( p) = −0,2 ∗ p 2 − 12
, ∗ p + 15.860

O ( p) = 14,4 ∗ p 2 + 5,1 ∗ p − 3.680


Ca rezultat al unor factori, altii decât pretul, cererea se majoreazã
astfel:
D1( p) = −0,15 ∗ p2 − 12
, ∗ p + 15.860
Se cere sã se determine:
a) variatia cererii de echilibru si efectul generat de fiecare din factorii de
dependentã;
b) elasticitatea coordonatelor punctului de echilibru în raport cu factorii
de dependentã altii decât pretul.

Rezolvare:

a) Sã notãm pretul de echilibru p∗0 în cazul conditiilor initiale si p∗1 în


cazul conditiilor modificate; similar, cererea de echilibru va fi D 0 p∗0 ( )
sau D ∗0 si respectiv ( ) sau
D 0 p1∗ D∗1 .

Primul pas: se determinã coordonatele punctului de echilibru în conditiile


initiale, folosind ecuatia de echilibru.
D 0 ( p) = O ( p)

si se obtine p∗0 = 36,368 433 24 si D ∗0 = 15 551825


, 29

107
Pasul doi: se determinã coordonatele punctului de echilibru în conditiile
modificate, folosind ecuatia de echilibru:
D 1 ( p ) = O ( p)

si se obtine p∗1 = 36,430 499 53 si D ∗1 = 15 617,206 21


Pasul trei: variatia cererii este datã de relatia:
∆D ∗ = D ∗1 − D ∗0 = +65,380 917 1 sau +0,42%
Pasul patru: identificarea factorilor de dependentã si a dimensiunii
efectului lor:
• factorii de influentã a cererii altii decât pretul, a cãror influentã este
datã de relatia:
( )
∆af = D 1 p∗0 − D ∗0

• pretul de echilibru, a cãrui influentã este datã de relatia:


∆p∗ = D 1∗ − D 1 p∗0( )
Se calculeazã ( )
D 1 p∗0 = 15 617,958 44 si, prin consecintã,
∆af = +66,133 15 si ∆ ( p ) = −0,752 23 .

b) În problema datã, modificarea indusã de alti factori decât pretul este


datã procentual de valoarea:
∆af
∆ % af = = 0,4252436%
D ∗0
Elasticitãtile cerute a se calcula sunt:
∆ % p∗
• Ep∗ / af = = 0,401322 ,
∆ % af
∆ %D ∗
• ED∗ / af = = 0,988626 ,
∆ % af

108
p1∗ − p∗0
unde ∆% p∗ = = 0,170 659 7%
p∗
D 1 − D ∗0

∆%D ∗ = = 0,420 406 7%


D0

2. Pentru o piatã se cunosc functiile de cerere si ofertã, astfel:


D 0 ( p) = −0,2 ∗ p 2 − 12
, ∗ p + 15 860
O ( p) = 14,4 ∗ p 2 + 5,1 ∗ p − 3.680
Ca rezultat al unor factori, altii decât pretul, cererea se
diminueazã astfel:
D 1 ( p) = −0,3 ∗ p 2 − 14
, ∗ p + 15 020
Se cere sã se determine:
a) variatia cererii de echilibru si efectul generat de fiecare din factorii de
dependentã:
b) elasticitatea coordonatelor punctului de echilibru în raport cu factorii
de dependentã, altii decât pretul.

Rezolvare:

a) Coordonatele punctului de echilibru în conditiile initiale sunt:


p∗0 = 36,368 433 24 si D ∗0 = 15.551825
, 29
Coordonatele punctului de echilibru în conditiile modificate sunt:
p∗1 = 35,446 23167 si D ∗1 = 14.593,444 67
Variatia cererii este ∆D ∗ = −958,380 62 sau −6,29% .
Influentele factorilor de dependentã sunt:
∆af = −979,539 98 si ∆p∗ = +21159
, 36

( )
pentru al cãror calcul s-a determinat D 1 p∗0 = 14.572,285 31 .

109
b) Modificarea procentualã a cererii de echilibru ca urmare a influentei
altor factori decât pretul are valoarea ∆% af = −6,162 496%.
Ca urmare, elasticitãtile coordonatelor punctului de echilibru sunt:
Ep∗ / af = 0,411476 si ED∗ / af = 1020
, 869

3. Pentru o piatã se cunosc functiile de cerere si ofertã, astfel:


D ( p) = −0,2 ∗ p 2 − 12
, ∗ p + 15.860

0 0 ( p) = 14,4 ∗ p 2 + 5,1 ∗ p − 3.680


Ca rezultat al unor factori, altii decât pretul, oferta se majoreazã
astfel:
01( p) = 14,9 ∗ p2 + 5,1 p − 3.530
Se cere sã se determine:
a) variatia ofertei de echilibru si efectul generat de fiecare din factorii de
dependentã;
b) elasticitatea coordonatelor punctului de echilibru în raport cu factorii
de dependentã, altii decât pretul.

Rezolvare:

a) Coordonatele punctului de echilibru în conditiile initiale sunt:


p∗0 = 36,368 433 24 si O ∗0 = 15.551825
, 29
Coordonatele punctului de echilibru în conditiile modificate sunt:
p∗1 = 35,626 422 17 si O ∗1 = 15.563,399 9

Variatia ofertei este ∆0 ∗ = +11874


, 61 sau +0,076% , unde:
∆O ∗ = O 1∗ − O ∗0
Influentele factorilor de dependentã sunt:

110
( )
∆af = O 1 p∗0 − O ∗0 = +811631470
, 8

( )
∆p∗ = Q 1∗ − O 1 p∗0 = −799,755 860 8

( )
pentru al cãror calcul s-a determinat O 1 p∗0 = 16.363,15 676 .

b) Modificarea procentualã a ofertei de echilibru ca urmare a influentei


altor factori decât pretul are valoarea
( )
O 1 p ∗0 − O ∗0
∆ % af = = 5 ,216 953 3%
O ∗0

Ca urmare, elasticitãtile coordonatelor punctului de echilibru sunt:


Ep ∗ = −0,391083 si EO ∗ = 0,014 636 ,
af af

∆% O∗ ∆O ∗ / O ∗0
unde: EO ∗ = =
af ∆% af ∆ % af

4. Pentru o piatã se cunosc functiile de cerere si ofertã astfel:

D ( p) = −0,2 ∗ p 2 − 12
, ∗ p + 15.860

O 0 ( p) = 14,4 p 2 + 5,1 ∗ p − 3.680


Ca rezultat al unor factori, altii decât pretul, oferta se diminueazã
astfel:
O 1 ( p) = 14,4 p 2 + 4,2 p − 3.470
Se cere sã se determine:
a) variatia ofertei de echilibru si efectul generat de fiecare din factorii de
dependentã;
b) elasticitatea coordonatelor punctului de echilibru în raport cu factorii
de dependentã, altii decât pretul.

111
Rezolvare:

a) Coordonatele punctului de echilibru în conditiile initiale sunt:


p∗0 = 36,368 433 24 si O ∗0 = 15.551825
, 29
Coordonatele punctului de echilibru în conditii modificate sunt:
p∗1 = 36,201972 76 si O ∗1 = 15.554,44107
Variatia ofertei este: ∆O ∗ = +2,615 78 sau 0,017% .
Influentele factorilor de dependentã sunt:
∆af = +177,268 412 8 si ∆p∗ = −174,652 632 8
( )
pentru al cãror calcul s-a determinat O 1 p∗0 = 15.729,0937

b) Modificarea procentualã a ofertei de echilibru ca urmare a influentei


altor factori decât pretul are valoarea ∆% af = 1139
, 855 9% .
Ca urmare, elasticitãtile coordonatelor punctului de echilibru sunt:
Ep ∗ = −0,401547 si EO ∗ = 0,014 756
af af

5. Functia de cost a unei întreprinderi este de forma:


CT( Q) = 2 ∗ Q 3 − 15 ∗ Q 2 + 35 ∗ Q + 1350
.
Presupunând cã firma lucreazã în conditii de profit maxim, sã se
determine dacã la un pret unitar al pietei de 200 u.m. firma se gãseste sau
nu în situatia de încetare a activitãtii.

Rezolvare:

Aspectele teoretice pe care se bazeazã rezolvarea problemei sunt definite


prin analiza functiei de ofertã (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei
financiare”, ASE, Bucuresti, 2000, p. 222-226).

112
În principiu, solutionarea problemei presupune rãspunsul la douã
întrebãri:
a) se obtine profit?
Pentru aceasta se face comparatia CTM Q ∗ ( ) ∼ p:
( )∗
• dacã CTM Q 〈 p se obtine profit si este evident cã firma nu se
gãseste în situatia de încetere a activitãtii;
( )
• dacã CTM Q∗ 〉 p firma obtine pierdere pentru volumul Q ∗ de
productie si decizia de a înceta sau nu activitatea se ia pe baza
rãspunsului la o a doua întrebare. Q ∗ este nivelul de productie pentru
care profitul este maxim.
b) sunt recuperate prin pret costurile variabile medii?
( )
Pentru aceasta, se face comparatia CVM Q ∗ ∼ p:
( )∗
• dacã CVM Q 〈 p înseamnã cã prin pret sunt recuperate costurile
variabile medii; dacã volumul productiei s-ar majora, atunci ar putea fi
recuperat întregul cost mediu de fabricatie si întreprinderea ar trece pe
profit; decizia este de a nu înceta activitatea, adicã de a o continua,
mãrind volumul acesteia peste nivelul Q ∗ ;
( )
• dacã CVM Q ∗ 〉 p înseamnã cã prin pret nu sunt recuperate
costurile variabile medii, asa încât decizia este de a înceta activitatea.
În cazul mentionat în problemã, se porneste de la conditia de optim a
activitãtii (conditia de profit maxim), adicã:
p = Cmg ( Q) ,
unde Cmg este costul marginal. Avem:

p = 6 ∗ Q 2 − 30 ∗ Q + 35 ,
care se rescrie ca o ecuatie de gradul doi în Q:
6 ∗ Q 2 − 30 ∗ Q − ( p − 35 ) = 0
si i se determinã rãdãcinile:

113
15 ± 15 + 6∗ p
Q 1,2 =
6
Pentru rãdãcina Q 2 , cea în care la numãrãtor se ia “−”, apare ca o conditie
de existentã p 〈 35 . Deoarece pretul de piatã mentionat în problemã nu
respectã aceastã conditie, înseamnã cã functia de ofertã de forma Q 2 nu
este acceptatã si rãmâne o singurã solutie pentru nivelul optim de
productie, respectiv:

Q 1 ( p = 200 ) adicã Q ∗ = 8,3 u. f.


Se determinã apoi costul mediu total pentru acest nivel de productie,
pentru a putea face comparatia

CTM( Q) ∼p,
de care se vorbea anterior, la prima întrebare de decizie (întrebarea a).
Avem:
( )
CT Q ∗
CTM Q ( )=

Q ∗ ( )
= 2 ∗ Q∗
2
− 15 ∗ Q + 35 +
1350

Q
= 210,93

adicã suntem în situatia CTM ( Q ) 〉 p , care atestã cã întreprinderea are


pierderi pentru nivelul de 8,3 u.f. al productiei. Mãrimea acestor pierderi


se poate determina astfel:

[
Π = p − CTM Q ∗ ( )] ∗ Q ∗
= −90,719 u. m.

Acum se studiazã cea de-a doua întrebare de decizie (întrebarea b)


mentionatã mai sus. Avem:
( )
CT Q ∗ − CT( 0)
( )
CVM Q ∗ =
Q ∗ ( ) − 15 ∗ Q + 35 = 48,28 ,
= 2 ∗ Q∗
2 ∗

adicã suntem în situatia p 〉 CVM ( Q ) , deci nu se recomandã încetarea


activitãtii, ci continuarea ei pentru a realiza nivele de productie mai mari,


astfel încât sã se treacã de la pierderi la profit.

114
6. Functia de cost a unei întreprinderi este:
CT ( Q) = Q 3 − 25 ∗ Q 2 + 212 ∗ Q + 1664
Sã se motiveze decizia privind încetarea activitãtii în conditiile în
care pretul pietei este 180 u.m., presupunând cã întreprinderea tinde spre
starea optimã.

Rezolvare:

Potrivit conditiei de optim p = Cmg ( Q) , avem:

3 ∗ Q 2 − 50 ∗ Q + 212 − p = 0 ,
de unde se obtin functiile de ofertã:
25 ± 3 ∗ p − 11
Q 1,2 =
3
25 + 3 ∗ p − 11
Sã ne oprim la functia de ofertã Q1 = . Vom arãta în
3
finalul rezolvãrii cã este singura consistentã, cu toate cã în conditiile date
25 − 3 ∗ p − 11
este acceptabilã si Q2 = ; adicã vom arãta cã,
3
acceptând functia de ofertã Q 2 , deciziile pe care le presupune aceasta ne
conduc la respingerea acestei acceptãri.

Acceptând functia de ofertã Q 1 , se poate determina nivelul de productie


care maximizeazã profitul în conditiile pretului p = 180 , adicã
Q ∗ = 16
Acestei productii îi corespunde un cost total mediu:
( )
CTM Q ∗ = 172 ,
mai mic decât pretul pietei, adicã firma obtine profit de mãrime:

[
Π = p − CTM Q ∗ ( )] ∗ Q ∗
= 128 u. m.

115
Trebuie mentionat cã acceptarea acestei functii de ofertã este conditionatã
de un anumit nivel al pretului, adicã trebuie sã avem:
3 ∗ p − 11 ≥ 0 sau p ≥ 3,67 ,
conditie pe care pretul de piatã, mentionat în problemã, o respectã.
Referitor la functia de ofertã Q 2 mentionãm întâi conditiile de existentã,
si anume:
a) p ≥ 3,67

b) 25 − 3 ∗ p − 11 ≥ 0 , ceea ce revine la p ≤ 212


Ambele conditii sunt îndeplinite de pretul de piatã presupus în problemã,
deci functia poate fi acceptatã. Potrivit acesteia, productia optimã este
( )
Q ∗2 = 0,67 u. f. , pentru care CTM Q ∗2 = 2.6918 , u. m. , adicã firma
obtine pierderi. În plus, CTM ( )
Q∗2 = 195,77 u. m. , adicã este mai mare
decât pretul pietei, ceea ce conduce la solutia de încetare a activitãtii. Ca
urmare, functia de ofertã Q 2 este respinsã si întreprin-derea îsi
organizeazã activitatea potrivit functiei de ofertã Q 1 .

7. Functia de cost a unei firme este:


CT ( Q) = Q 3 + 2 ∗ Q 2 + 12 ∗ Q + 1500
Presupunând cã firma lucreazã în conditii de maximizare a
profitului, la un pret al pietei de 280 u.m., sã se determine rata profitului
si rata rentabilitãtii acestei firme.

Rezolvare:

Din conditia de profit maxim p = Cmg ( Q) rezultã functia de ofertã:

−2 + 4 + 3 ∗ ( p − 12)
Q=
3

116
( )
În cazul p = 280 avem Q ∗ = 8,8 , iar CTM Q ∗ = 277,5
Rezultã un profit unitar πu = p − CTM ( Q ) = 2,5 , care ne conduce la

urmãtoarele rate:
• rata profitului:
πu
rp = ∗ 100 = 0,89%
p
• rata rentabilitãtii:
πu
rr = = 0,9%
( )
CTM Q ∗

8. Un producãtor apreciazã cã poate produce cu urmãtoarea


functie de cost:
CT ( Q) = 0,01 ∗ Q 3 − 0,3 ∗ Q 2 + 13 ∗ Q + 100
Se cere sã se determine:
a) cum se aliniazã productia la pretul pietei pentru a avea profit maxim;
b) la ce pret al pietei ar putea întreprinderea sã programeze o productie de
50 u.f.

Rezolvare:

a) Pe baza conditiei de optim p = Cmg ( Q) se obtine expresia functiei de


ofertã:

0,3 ± 0,09 + 0,03 ∗ ( p − 13 )


Q 1,2 =
0,03
Pentru existenta functiei este necesar sã avem:
0,09 + 0,03 ∗ ( p − 13 ) ≥ 0 ,
de unde rezultã p ≥ 10 .

117
Pentru existenta functiei Q 2 este, în plus, necesar sã avem:

0,3 − 0,09 + 0,03 ∗ ( p − 13) 〉 0 ,

de unde rezultã p 〈 13 .
Ca urmare:
• dacã p 〈 10 avem ca functie de ofertã

0,3 − 0,09 + 0,03 ∗ ( p − 13 )


Q2 = ;
0,03
• dacã p ∈ [10,13] avem ca functii de ofertã si Q 1 si Q 2 ;
• dacã p 〉 13 avem ca functie de ofertã

0,3 + 0,09 + 0,03 ∗ ( p − 13)


Q1 = .
0,03
b) În cazul functiei de ofertã Q 2 , dacã Q 2 = 50 , rezultã p = 58 , adicã
un pret în afara domeniului de existentã a functiei, ceea ce înseamnã cã nu
poate fi acceptatã functia de ofertã Q 2 .

În cazul functiei de ofertã Q 1, dacã Q1 = 50 , rezultã tot p = 58 , dar, de


data aceasta, în interiorul domeniului de existentã a functiei, ceea ce
înseamnã cã aceasta poate fi acceptatã ca functie de ofertã. În consecintã,
dacã pretul pietei este 58 atunci firma trebuie sã realizeze o produtie de 50
u.f., care îi va asigura cel mai mare profit posibil în conditiile date. Sã
( )
observãm cã, în aceste conditii, avem costul total CT Q ∗ = 1250 u. m. ,

iar cifra de afaceri p ∗ Q = 2.900 , adicã un profit total Π = 1650
. u. m.

9. Functia de cost a unei firme este:


1
CT ( Q) = ∗ Q 3 − 17
, ∗ Q 2 + 265 ∗ Q + 14.800
300

118
Sã se determine rata profitului si rata rentabilitãtii firmei, în
conditii de functionare optimã, dacã pretul unitar de vânzare este 120
u.m.

Rezolvare:

Rezolvãrile anterioare s-au bazat pe conditia de ordinul unu de optim,


adicã p = Cmg ( Q) .
Vom efectua rezolvarea acestei probleme folosind alt procedeu, adicã
pornind de la functia de profit:
max Π = max [ p ∗ Q − CT ( Q) ]

Conditia de ordinul unu este Π 'Q = 0 , de unde avem:

Q 2 − 340 ∗ Q + 14.500 = 0 ,

cu solutiile: Q ∗1 = 290 si Q ∗2 = 50
Conditia de ordinul doi este Π ''Q 〈 0 de unde avem:
−0,02 ∗ Q + 3,4 〈 0 ,
cu solutia Q 3 〉 170 .

Din intersectia celor trei solutii rezultã ca optimã solutia Q ∗1 = 290 ,


( )
pentru care Π Q ∗ = 4.823,34 u. m. , iar ratele cãutate sunt:

( )
Π Q∗
• rata profitului rp = = 13,86%
p ∗ Q∗

( )
Π Q∗
• rata rentabilitãtii rr = = 16,09%
CT( Q )

119
10. Functia de ofertã a unei firme este de forma:
2 + 3p − 86
Q=
3
Costurile fixe sunt 2.700 u.m. Se cere, stiind cã firma
functioneazã în conditii de optim, sã se determine functia ei de cost.

Rezolvare:

Din functia de ofertã se expliciteazã pretul, obtinându-se, dupã câteva


transformãri, relatia:
p = 3 ∗ Q 2 − 4 ∗ Q + 30 cu p ≥ 86 / 3
Conditia de functionare optimã este p = Cmg ( Q) si, cum
Cmg ( Q) = ∂CT / ∂Q , putem scrie:

CT ' ( Q) = 3 ∗ Q 2 − 4 ∗ Q + 30 ,
care se poate integra, folosind în locul constantei de integrare chiar
valoarea costurilor fixe. Astfel obtinem:
CT ( Q) = Q 3 − 2 ∗ Q 2 + 30 ∗ Q + 2.700

11. Functia de cost a unei firme este:


1
CT ( Q) = ∗ Q 3 − 17
, ∗ Q 3 + 265 ∗ Q + CF ,
300
unde CF sunt costurile fixe totale ale firmei. Presupunând cã firma
functioneazã în conditii optime si cã pretul unitar al pietei este 145 u. m.,
se cere:
a) sã se determine nivelul maxim admisibil al costurilor fixe, astfel încât
profitul sã fie pozitiv;
b) sã se evidentieze dependenta ratei de profit si a celei de rentabilitate de
nivelul costurilor fixe totale.

120
Rezolvare:

a) Scriem expresia profitului:

max Π = max [ p ∗ Q − CT ( Q) ] =
⎡ 1 ⎤
= max ⎢145 ∗ Q − ∗ Q 3 + 17
, ∗ Q 3 − 265 ∗ Q − CF ⎥
⎣ 300 ⎦
Conditia de ordinul unu de optim este:
∂Π
= 0 sau Q 2 − 340 ∗ Q + 12.000 = 0 , ale cãrei solutii sunt:
∂Q
Q ∗1 = 300 si Q ∗2 = 40 .
Conditia de ordinul doi de optim este:
∂2Π
〈 0 sau −0,02 ∗ Q + 3,4 〈 0 , a cãrei solutie este Q 3 〉 170 .
∂Q 2
Rezultã cã se retine ca solutie optimã Q ∗1 = 300 .
Mãrimea profitului pentru acest nivel de productie este:
( )
Π Q ∗1 = 27.000 − CF

Pentru ca sã avem Π 〉 0 trebuie ca CF 〈 27.000 .

b) Expresia ratelor mentionate este:

( )
Π Q ∗1 27.000 − CF
• rata profitului rp = =
p∗ Q 1∗ 43.500

( )
Π Q ∗1 27.000 − CF
• rata profitului rr = =
CT ( Q ) ∗
1
16.500 + CF

121
12. Functia de ofertã a unei firme este:
Q = 2,5 ∗ p + 1200
Firma functioneazã în conditii de optim, iar nivelul estimat al
costurilor fixe este 280 u.m. dacã productia este de pânã la 5.000 u.f. si de
360 u.m. dacã productia trece de acest plafon. Se cere sã se determine
functia ei de cost dacã pretul pietei este 1.400.

Rezolvare:

Din functia de ofertã se expliciteazã pretul:


p = 0,4 ∗ Q − 480
Deoarece firma functioneazã în conditii de optim avem cã p = Cmg ( Q) ;
cum Cmg ( Q) = CT ' ( Q) , putem scrie:
CT ' ( Q) = 0,4 ∗ Q − 480
Integrând, se obtine functia de cost, dar avem nevoie de constanta de
integrare. Pentru aceasta calculãm nivelul ofertei la pretul dat, adicã
Q ( 1400 ) = 4.700 . Cum aceastã ofertã / productie este sub 5000,
înseamnã cã nivelul costurilor fixe (constanta de integrare a functiei de
cost) au valoarea 280. Functia de cost a firmei este:

CT ( Q) = 0,2 ∗ Q 2 − 480 ∗ Q + 280

13. Costurile variabile totale ale unei firme sunt date de relatia:
CV ( Q) = Q 3 − 75 ∗ Q 2 + 1950 ∗ Q
Pe termen scurt, costurile fixe ale firmei sunt 2.800. Se presupune
cã firma functioneazã în conditii de optim si cã pretul pietei este 150 u.m.
Care este oferta firmei în aceste conditii?

122
Rezolvare:

Pe exemplul acestei probleme se poate arãta relatia avantaje / dezavantaje


între cele douã procedee utilizate în solutionarea unor probleme similare,
propuse mai sus.
Primul procedeu pleacã de la conditia p = Cmg ( Q ) , care, în conditiile
problemei date, înseamnã
Q 2 − 50 ∗ Q + 600 = 0 ,

cu solutiile Q ∗1 = 30 si Q ∗2 = 20
Trebuie evaluatã fiecare din solutii în parte, pentru a le departaja printr-o
caracteristicã suplimentarã. Procedeul necesitã calculul unor indicatori
suplimentari. În acest caz se calculeazã costul mediu (unitar) al productiei
si se alege solutia cu cel mai mic cost mediu. Avem:
( )
CTM Q ∗1 = 693,3 ( )
CTM Q ∗2 = 990 ,

adicã se va opta pentru solutia Q ∗1 = 30 .


Procedeul doi pleacã de la expresia profitului total:
max Π = max ( p ∗ Q − CT ( Q) ) ,
pentru care se pun conditiile:
a) Π 'Q = 0 , de unde Q 2 − 50 ∗ Q + 600 = 0 si Q ∗1 = 30 si Q ∗2 = 20
b) Π ''Q 〈 0 , de unde −6 ∗ Q + 150 〈 0 si Q 3 〉 25
Din intersectia solutiilor se retine Q ∗1 = 30 .
Rezolvitorul rãmâne sã aleagã de la caz la caz procedeul care i se pare cel
mai convenabil.

14. Functia de cost a unei firme este:


CT ( Q) = 0,01 ∗ Q 3 − 0,6 ∗ Q 2 + 17 ∗ Q + 20
Firma lucreazã în conditii de optim, cu un pret al pietei de 17 u. m.

123
Se cere:
a) nivelul ofertei firmei;
b) mãrimea profitului maxim;
c) mãrimea costului variabil mediu;
d) mãrimea costului marginal;
e) ponderea cheltuielilor fixe în costul productiei;
f) ponderea cheltuielilor fixe în costul productiei, dacã nivelul acesteia
este 20 u.f.

Rezolvare:

a) Din conditia de optim p = Cmg ( Q) obtinem:

0,03 ∗ Q 2 − 0,12 ∗ Q + 17 − p = 0 ,
ale cãrei solutii sunt functiile de ofertã:

0,06 ± 0,0036 + 0,03 ∗ ( p − 17 )


Q 1,2 =
0,03

0,06 + 0,0036 + 0,03 ∗ ( p − 17 )


Pentru Q1 = se cere conditia
0,03
p ≥ 16,88 rezultatã din faptul cã expresia de sub radical nu trebuie sã fie
negativã.

0,06 − 0,0036 + 0,03 ∗ ( p − 17 )


Pentru Q 2 = se cere în plus p 〈 17
0,03
rezultat din conditia ca numãrãtorul fractiei sã fie strict pozitiv (valoarea
zero a productiei nu este interesantã).

124
Având în vedere pretul de piatã mentionat în problemã, se renuntã la
functia de ofertã Q 2 si se retine doar Q 1. Astfel, oferta firmei este
Q ∗1 = 4 .

( ) ( )
b) Π Q ∗1 = p ∗ Q 1∗ − CT Q 1∗ = −1104
,

( )
CT Q ∗1 − CT( 0 )
c) CVM ( )=
Q ∗1
Q 1∗
= 14,76

( ) ( )
d) Cmg Q ∗1 = CT ' Q 1∗ = 12,68

e) Fie α ponderea cerutã. Avem:


CF CT ( 0 )
α= = = 25,3%
CT ( )Q ∗1 ( )
CT Q 1∗

f) În acest caz avem:


CF
α= = 10%
CT( 20 )

15. Pe o piatã datã, functia de cerere D t = D ( p t ) si functia de


ofertã S t = S ( p t −1 ) sunt date de expresiile:
D t = 80 − 5 ∗ p t S t = −40 + 3 ∗ p t −1 ,
unde p t este pretul la momentul t .
Se cere sã se determine:
a) pretul de echilibru;
b) ecuatia recurentã si ecuatia standard ale dinamicii pretului.

Rezolvare:

a) Pretul de echilibru se determinã pe baza relatiei de echilibru a pietei


D t = S t din care rezultã:

125
p t = 24 − 0,6 ∗ p t −1
Deoarece preţul de echilibru este constant în timp, asumãm în plus cã
p t = p t −1 = p∗ şi obţinem p∗ = 15 .
b) Ecuaţia recurentã a dinamicii preţului este cea obţinutã mai sus, adicã
cea în care se stabileşte o relaţie între p t şi p t−1 de forma:

p t = f ( p t−1 )
Ecuaţia standard a dinamicii preţului este aceea în care preţul la un
moment dat este pus în relaţie cu preţul din momentul de bazã:
p t = g ( p0 )
Pentru obţinerea acestei ecuaţii se utilizeazã urmãtorul algoritm:
• se introduce o variabilã a abaterii preţului curent faţã de cel de
echilibru:
x t = p t − p∗ ,

din care se obţine: p t = x t + p∗ = x t + 15


• se substituie aceastã expresie în ecuaţia recurentã a dinamicii preţului:
x t + 15 = 24 − 0,6 ∗ p t −1
• ţinem seama cã timpul t poate avea oricare din valorile orizontului pe
care se lucreazã; astfel:
t = 0, 1, 2,..., t − 2, t − 1, t,...
În acest caz, putem scrie:
p t−1 = x t −1 + 15
şi relaţia de la pasul precedent devine:
x t + 15 = 24 − 06 ∗ ( x t−1 + 15 ) ,

126
din care se obţine:
x t = ( −0,6 ) ∗ x t−1
• prin procedeul inducţiei incomplete se obţine:

x t = ( −0,6) ∗ x 0 ,
t

unde X 0 = p 0 − p∗ = p 0 − 15
• cu ultima expresie obţinutã pentru x t şi cu valoarea lui x 0 se revine
în expresia lui p t obţinutã în primul pas al acestui algoritm şi obţi-
nem:

p t = x t + 15 = ( −0,6 ) ∗ x 0 + 15 = ( −0,6 ) ∗ ( p 0 − 15 ) + 15
t t

16. Pe o piaţã datã, funcţiile de cerere şi ofertã sunt, respectiv:


D t = 100 − 4 ∗ p t şi S t = −20 + 3 ∗ p t −1
Sã se determine dacã evoluţia preţurilor converge sau nu spre
preţul de echilibru.

Rezolvare:

Conform teoriei echilibrului pieţei în condiţiile unor funcţii de cerere şi


ofertã de tip Cobweb (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei financiare”,
ASE, Bucureşti, 2000, p. 231-234), tipul de evoluţie a preţului este dat de
dimensiunea parametrului β din ecuaţia standard de dinamicã a preţului:

( )
p t = ( − β) ∗ p 0 − p ∗ + p ∗ ,
t

unde β reprezintã indicele de dinamicã a abaterii preţului curent faţã de


cel de echilibru:
xt p t − p∗
β = =
x t −1 p t −1 − p∗

127
Dacã β 〈 1 înseamnã cã abaterile se reduc, adicã preţul curent are
tendinţa sã se apropie de cel de echilibru, deci preţurile au o evoluţie
convergentã spre cel de echilibru.
Pe de altã parte, parametrul β este ca mãrime egal cu raportul între
sensitivitatea ofertei faţã de preţ şi sensitivitatea cererii faţã de preţ;
astfel:
• sensitivitatea ofertei faţã de preţ este:
∂ St
d= =3
∂ pt
• sensitivitatea cererii faţã de preţ este:
∂Dt
b= = −4
∂ pt
d
Rezultã β = = −0,75 , adicã β 〈 1 , deci preţurile converg spre
b
punctul de echilibru.
În prezentarea sensitivitãţilor am folosit abuziv simbolurile de derivatã
parţialã, pentru a putea notifica în mod clar în raport cu cine se deriveazã
funcţiile de cerere şi ofertã.

17. Pentru o piaţã datã se cunosc funcţiile de cerere şi ofertã. Pe


baza lor s-a obţinut ecuaţia de dinamicã a preţului de forma:
5 ∗ p t − 8 ∗ p t −1 + 3 ∗ p t− 2 = 0
Din statistica preţurilor se cunoaşte cã la momentul de bazã
acesta era de 1400, iar imediat anterior momentului de bazã era 1200. Se
cere sã se determine ecuaţia standard a preţului şi valoarea estimatã a
acestuia pentru cele douã momente imediat ulterioare celui de bazã.

128
Rezolvare:

Rezolvarea are la bazã procedeele de soluţionare a ecuaţiilor cu


diferenţe finite. Ecuaţia de forma celei date se zice “omogenã” deoarece
are termenul liber nul. În acest caz se face substituţia:
pt = p ∗ r t,
unde r reprezintã soluţiile ecuaţiei caracteristice celei omogene. Avem:
(
p ∗ r t −2 ∗ 5 ∗ r 2 − 8 ∗ r + 3 = 0 )
Soluţiile p = 0 şi r = 0 sunt banale. Expresia din parantezã se zice
ecuaţie caracteristicã a celei omogene. Soluţiile ei sunt:
r1 = 1 şi r2 = 0,6
Soluţia generalã a ecuaţiei omogene cu diferenţe finite este de forma:

∑ c ∗ (r )
n
t
p go
t = j j ,
j=1
unde n este numãrul de soluţii ale ecuaţiei caracteristice celei omogene,
iar c j sunt constante care se pot determina pe baza condiţiilor iniţiale
(cele referitoare la preţurile date de înregistrãrile statistice în perioada de
observaţie). În cazul de faţã avem:

= c 1 ∗ ( 1) + c 2 ∗ ( 0,6)
t t
p go
t

Aceasta este o ecuaţie dinamicã standard a preţului; rãmâne sã se


determine coeficienţii c 1 şi c 2 . Pentru aceasta ţinem seama cã pentru
t = 0 avem p 0 = 1400 , iar pentru t = −1 avem p −1 = 1200 . Facem
substituirea lui p t şi t , cu respectivele valori, în ecuaţia dinamicã
standard.
Avem:
• pentru t = 0 1400 = c 1 + c 2
• pentru t = −1 1200 = c 1 + 0,6 −1 ∗ c 2
Rezolvând în c 1 şi c 2 acest sistem, obţinem: c 1 = 1700 şi c 2 = −300 .

129
Ecuaţia dinamicã standard devine:

t = 1700 − 300 ∗ ( 0,6 )


t
pgo
iar pentru t = 1 avem p1 = 1520 şi pentru t = 2 avem p = 1692 , ceea
ce înseamnã cã preţurile converg spre valoarea de echilibru:
p∗ = lim pgo
t = 1700
t →∞

18. Pentru o piaţã datã se cunosc funcţiile de cerere şi de ofertã.


Pe baza lor se obţine ecuaţia de dinamicã a preţului de forma:
10 ∗ p t − p t−1 − 2 ∗ p t − 2 = 1050 ∗ t + 680
Din statistica preţurilor se cunoaşte cã la momentul de bazã preţul
a fost 1390, iar la momentul imediat anterior celui de bazã a fost 840. Sã
se determine ecuaţia standard a preţului şi valoarea estimatã a acestuia
pentru câteva momente imediat ulterioare celui de bazã.

Rezolvare:

Ecuaţia de forma celei date se zice “neomogenã” deoarece are termen


liber nenul. Obţinerea soluţiei acestei ecuaţii (zisã soluţie generalã a
ecuaţiei neomogene, fie p gn
t ) se obţine în trei paşi:

• în primul pas se obţine o soluţie pentru ecuaţia consideratã ca şi când


ar fi omogenã, fie p go
t ;

• în al doilea pas se obţine o soluţie particularã pentru ecuaţia


neomogenã, fie p pn , a cãrei formã este similarã termenului liber, adicã
p pn
t = a∗ t+b
• în al treilea pas se construieşte soluţia generalã pentru ecuaţia
neomogenã:
t = pt + pt
pgn go pn

130
Primul pas
Pentru ecuaţia consideratã ca şi când ar fi omogenã se determinã ecuaţia
caracteristicã:
10 r 2 − r − 2 = 0
şi soluţiile ei r1 = 1 / 2 şi r2 = −2 / 5 . Avem:

= c 1 ∗ ( 0,5) + c 2 ∗ ( −0,4)
t t
p go
t

Pasul doi
Deoarece ppn t este definitã ca soluţie particularã, înseamnã cã ea verificã
ecuaţia de dinamicã a preţului, astfel cã avem:
10 ∗ ( a t + b) − ( a ( t − 1) + b) − 2 ∗ ( a ( t − 2) + b) ≡ 1050 ∗ t + 680

Aceastã expresie rezultã din substituirea în ecuaţia de dinamicã a preţului


a expresiilor lui p t , p t−1 şi p t− 2 aşa cum derivã ele din faptul cã au
forma lui ppn
t , adicã:

pt = a ∗ t + b
p t −1 = a ∗ ( t − 1) + b
p t− 2 = a ∗ ( t − 2) + b

Din identitatea de mai sus se obţine a = 150 şi b = −10 .


Astfel:

t = 150 ∗ t − 10
ppn
şi
t = c1 ∗ ( 0,5 ) + c 2 ∗ ( −0,4 ) + 150 ∗ t − 10
t t
pgn
Aceastã formã a preţului permite determinarea coeficienţilor c 1 şi c 2 din
condiţiile iniţiale: pentru t = 0 avem p 0 = 1390 şi pentru t = −1 avem

131
p−1 = 840 . Calculãm p gn t pentru cele douã valori ale lui t şi ţinem
seama de valorile date ale preţului. Avem:
• pentru t = 0 c 1 + c 2 − 10 = 1390
5
• pentru t = −1 2 c1 − c 2 − 150 − 10 = 840
2
Rezolvând în c 1 şi c 2 acest sistem obţinem: c 1 = 1000 şi c 2 = 400 .
Ecuaţia standard devine:

= 1000 ∗ ( 0,5) + 400 ∗ ( −0,4 ) + 150 ∗ t − 10


t t
p gn
t

Pe baza ei se obţine urmãtoarea dinamicã a preţului:

t 1 2 3 4 5
pt 480 594 539,4 653,24 771,25

19. Piaţa creditului este caracterizatã prin urmãtoarele condiţii de


funcţionare:
a) dacã dobânda este sub 6,5% oferta de credit este nulã;
b) la dobânda minimã de 6,5% oferta de credit este 120 u.m., iar cererea
de credit este de 650 u.m.;
c) dacã dobânda trece de 6,5% atunci:
• elasticitatea ofertei de credit în raport cu preţul sãu este de mãrime 3 r ,
unde r este rata dobânzii;
• elasticitatea cererii de credit în raport cu preţul sãu este de mãrime 5 r .
Se cere sã se determine nivelul de echilibru al dobânzii:

Rezolvare:

Elasticitatea ofertei de credit în raport cu rata dobânzii este datã de

132
raportul între variaţia procentualã a ofertei de credit ( ∆ % S) şi variaţia
procentualã a ratei dobânzii ( ∆ % r ) :
∆%S
E S/ r =
∆%r
Fiecare din aceste variaţii procentuale se poate scrie ca raport între
variaţia absolutã ( ∆ S şi respectiv ∆ r ) şi nivelul de referinţã ( S şi
respectiv r ).
∆S
S
E S/ r =
∆r
r
Dacã variaţiile absolute sunt suficient de mici, ele ar putea fi aproximate
prin operatorul de diferenţiere “ d ”, adicã:
dS
ES / r = S
dr
r
Deoarece mãrimea elasticitãţii este 3 r , iar S este funcţie de r , se poate
scrie:
d S (r)
S (r)
= 3r
dr
r
şi se obţine:
d S (r)
= 3 dr
S (r)
Valoarea lui S ( r ) se poate obţine integrând expresia de mai sus pe
intervalul caracteristic de variaţie a ratei dobânzii:

133
r ∈ [ 6,5 %; r ] ,
unde valoarea limitã maximã a ratei dobânzii am notat-o, pentru
simplificare, tot prin litera r . Folosind operatorul de integrare în expresia
de mai sus, obţinem:
d S (r)
r r

∫ S (r)
= ∫ 3 dr
0,065 0,065
ceea ce revine la:
l n S (r)
r
r
0,065 = 3 ∗ r 0,065
Trecând la valorile de integrare se obţine:
l n S ( r ) − l n S ( 0,065) = 3 ∗ ( r − 0.065)
şi cum S ( 0,065) = 120 se obţine:
S (r)
ln = 3 ∗ ( r − 0,065 ) ,
120
sau:
S ( r ) = 120 ∗ exp ( 3 ∗ ( r − 0,065 ) )
Procedând similar pentru cererea de credit, scriem din elasticitatea
acesteia:
dD ( r )
D (r)
= −5 r ,
dr
r
din care se obţine, în mod asemãnãtor:
D ( r ) = 650 ∗ exp ( −5 ∗ ( r − 0,065 ) )

Condiţia de echilibru a pieţei este S ( r ) = D ( r ) , din care se obţine:

8 ∗ ( r − 0,065 ) 65
e =
12

134
şi apoi r ∗ = 27,6 % .

20. Valoarea costurilor fixe ale unei firme este de 2500 u.m.
Expresia costurilor variabile este:
1
CV = ∗ Q 3 − 45 ∗ Q 2 + 2200 ∗ Q
3
Firma tinde sã lucreze în condiţii de optim. Sã se precizeze:

a) dacã este oportunã decizia de a practica un preţ de vânzare de 160 u.m.;


b) ce nivel de producţie poate spera firma la un preţ de piaţã de 181,25
u.m.

Rezolvare:

a) Funcţia de cost a firmei este:


1
CT ( Q) = ∗ Q 3 − 45 ∗ Q 2 + 2200 ∗ Q + 2500 ,
3
ceea ce conduce la un profit (indicatorul de optim):
⎛ 1 ⎞
max Π = max⎜p ∗ Q − ∗ Q 3 + 45 ∗ Q 2 − 2200 ∗ Q − 2500 ⎟
⎝ 3 ⎠
Din prima condiţie de optim se obţine funcţia de ofertã:
Q = 45 ± p − 175 ,
a cãrei existenţã este condiţionatã de p ≥ 175 .
Rezultã cã decizia practicãrii unui preţ de vânzare de 160 u.m. nu este
oportunã.
b) Din funcţia de ofertã rezultã cã pentru preţul de 181,25 sunt posibile
douã niveluri ale producţiei:
Q 1 = 42,5 şi Q 2 = 47,5

135
Stabilirea nivelului de producţie se face cu ajutorul condiţiei de optim de
ordinul doi referitoare la funcţia profit:
Π "Q 〈 0
adicã: −2 ∗ Q + 90 〈 0 deci Q 〉 45 .
Se respinge nivelul de producţie Q 1 şi se reţine nivelul Q 2 .

21. Funcţia de cost a unei firme este:


CT ( Q) = 0,08 ∗ Q 3 − 16
, ∗ Q 2 + 10 ∗ Q + 120
Piaţa pe care se aflã firma în calitate de producãtor are un preţ
unitar de 15 u.m. şi realizeazã o rentabilitate medie de 26%.
Caracterizaţi competitivitatea firmei pe aceastã piaţã,
presupunând cã aceastã firmã lucreazã în condiţii de optim.

Rezolvare:

Din condiţia de optim p = Cmg ( Q) se obţine funcţia de ofertã a firmei:


40 ± 150 ∗ p + 100
Q 1,2 =
6
având pentru Q 2 restricţia cã p 〈 10 . În condiţiile date în problemã (cu
p = 15 ) aceastã formã a funcţiei de ofertã se respinge.
Nivelul producţiei la preţul pieţei este Q 1 ( 15) = 14,746 , cãreia îi
corespunde un cost total mediu:
care asigurã firmei o rentabilitate de mãrime: care asigurã firmei o
rentabilitate de mãrime:
p − CTM ( Q 1 )
rr = = 25,6 % ,
CTM ( Q 1 )
ceea ce înseamnã cã firma este uşor necompetitivã, având rentabilitatea cu
0,4 puncte sub cea a pieţei.

136
22. Funcţia de cost a unei firme este:
CT ( Q) = 0,08 ∗ Q 3 − 168
, ∗ Q 2 + 20 ∗ Q + 160
Piaţa pe care desface firma are un preţ unitar de 30 u.m. şi
realizeazã o rentabilitate medie de 23%. Caracterizaţi competitivitatea
firmei pe aceastã piaţã, ştiind cã managementul ei asigurã o activitate în
condiţii de optim.

Rezolvare:

Funcţia de ofertã a firmei se obţine din ipoteza cã ea funcţioneazã în


condiţii de optim:

84 ± 600 p − 4944
Q 1,2 =
12
Funcţiile de ofertã Q 1 şi Q 2 sunt condiţionate de un preţ de piaţã
p 〉 8,24 u. m. În plus, pentru forma Q 2 este necesar ca preţul pieţei
p 〈 20 ; deoarece preţul pieţei este 30 se renunţã la aceastã formã a
funcţiei de ofertã.

Oferta / producţia firmei pentru p = 30 este Q 1 = 16,5 u. f . , pentru care


costul total mediu este CTM ( Q 1 ) = 23,7652 u. m. Acestea asigurã o ratã
de rentabilitate de 26,2%, cu 3,2 puncte peste cea a pieţei, ceea ce conferã
o competitivitate relativ bunã a firmei în cauzã.

23. Pe piaţa regiunii Z fabricaţia produsului X este caracteri-


zatã pe ansamblu de o funcţie de cost de forma:

CT ( Q) = 0,08 ∗ Q 3 − 16
, ∗ Q 2 + 10 ∗ Q + 120
Cererea pe aceastã piaţã este datã de funcţia:
D ( p) = 82 − 4 ∗ p

137
Se cere sã se determine pentru aceastã piaţã:

a) coordonatele punctului de echilibru;


b) nivelul mediu, la punctul de echilibru, al costului unitar şi al
rentabilitãţii;
c) ponderea costurilor variabile medii în punctul de echilibru.

Rezolvare:

Pentru a studia punctul de echilibru este necesarã determinarea funcţiei de


ofertã. Asumãm ipoteza cã producãtorii lucreazã în condiţii de optim şi cã
aceasta conferã şi ansamblului pieţei respectiva caracteristicã de optim.
Pe baza acestei ipoteze:
p = Cmg ( Q )
se determinã funcţia de ofertã:

40 ± 150 ∗ p + 100
Q1,2 =
6
care necesitã pentru Q 2 condiţia suplimentarã p 〈 10 .
a) Echilibrul pieţei este dat de ecuaţia:
D ( p) = Q ( p)
Pentru funcţia de cerere observãm cã existenţa impune condiţia ca
p 〈 20,5 u. m. Aceastã condiţie rezultã din faptul cã trebuie sã avem
D ( p) 〉 0 .
Ecuaţia de echilibru este:
40 ± 150 ∗ p + 100
82 − 4 ∗ p = ,
6
care prin transformãri succesive devine:
96 ∗ p 2 − 3641 ∗ p + 34.034 = 0

138
Se obţin astfel preţurile de echilibru:
p∗1 = 21220
, 77 şi p∗2 = 16,706 31 u. m. ,
din care se renunţã la p∗1 , deoarece nu respectã condiţia de preţ rezultatã
din condiţia de existenţã a funcţiei de cerere. Simultan se renunţã la
funcţia de ofertã Q 2 deoarece nu se asigurã condiţia de preţ specificã ei.
Cu p∗2 se determinã volumul de echilibru al tranzacţiilor:

( ) ( )
D p∗2 = Q 1 p∗2 = 15,174 75 u. f.
b) Cu ajutorul volumului de echilibru al tranzacţiilor se determinã costul
total mediu aferent:

( ( ))
CT Q 1 p∗2
CTM ( ( )) =
Q 1 p∗2
( )
Q 1 p∗2
= 12,05 u. m.

şi apoi rentabilitatea medie a pieţei în punctul de echilibru:

( ( ))
p∗2 − CTM Q 1 p∗2
rr = = 38,65 %
CTM ( Q ( p ) )
1

2

c) Ponderea medie a costului variabil în total cost, fie α , este:

( ( ) ) − CT ( 0)
CT Q 1 p∗2
α= = 34,4 %
CT ( Q ( p ) )
1

2

24. Pe piaţa unui produs se cunosc funcţiile de cerere şi de


ofertã:
D t = 395 − 8 ∗ p t şi S t = 5 ∗ p t−1 − 60
Se cere sã se determine:
a) preţul la momentul de bazã şi ulterior acestuia, folosind ecuaţia
dinamicã standard a preţului, ştiind cã la momentul 3 preţul pieţei este 38;

139
b) caracteristica de elasticitate a cererii, respectiv ofertei, în caz cã piaţa
este la echilibru.

Rezolvare:

a) Pe baza ecuaţiei de echilibru D t = S t se obţine preţul de echilibru


p∗ = 35 .
De asemenea, se obţine ecuaţia de recurenţã a preţului:
p t = −0,625 ∗ p t −1 + 56,875
şi printr-un procedeu adecvat (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei
financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 231-234) se obţine ecuaţia dinamicã
standard a preţului:

p t = ( −0,625 ) ∗ ( p 0 − 35 ) + 35
t

Þinem seama cã pentru t = 3 avem p 3 = 38 . Astfel din ecuaţia de mai


sus se determinã preţul la momentul de bazã:
p 0 = 22,712
cu care, din aceeaşi ecuaţie, se calculeazã preţurile la momente ulterioare
celui de bazã:
p1 = 42,68 şi p 2 = 30,2
b) Elasticitatea cererii este datã de relaţia:
D p' −8 ∗ p t
ED / p = = ,
D 395 − 8 ∗ p t
p
a cãrei valoare pentru p t = p∗ este ED / p = −2,4348 , ceea ce înseamnã
cã cererea este elasticã.

Elasticitatea ofertei este datã similar de:

140
Sp' 5 ∗ p t −1
E S/ p = =
S 5 ∗ p t −1 − 60
p
a cãrei valoare pentru p t−1 = p∗ este ED / p = 15217
, , ceea ce înseamnã
cã cererea este elasticã.

25. Pe piaţa unui produs funcţiile de cerere, respectiv ofertã,


sunt:
D t = 11250
. − 5 ∗ pt şi S t = −750 + 10 ∗ p t −1
La momentul 3 preţul pieţei este 600.

Sã se determine:
a) preţul la momentul de bazã şi ulterior acestui moment;
b) evoluţia dezechilibrului pieţei între cele douã momente menţionate;
explicaţi cauza acestor dezechilibre.

Rezolvare:

a) Din ecuaţia de echilibru al pieţei se obţine o ecuaţie de recurenţã a


preţurilor:
p t = 2400 − 2 ∗ p t−1
Preţurile p 2 , p1 şi p 0 se pot determina pas cu pas pe baza acestei relaţii
(sau ca şi în problema 24 de mai sus, folosind ecuaţia dinamicã standard a
preţului); astfel avem:
p2 = 900 p1 = 750 p0 = 825
b) Dezechilibrul pieţei la un moment dat poate fi exces de cerere ED
similarã cu penuria de ofertã PS sau penurie de cerere PD similarã cu
excesul de ofertã ES. Vom mãsura dezechilibrul pieţei folosind
indicatorul ED:

141
ED t = D ( p t ) − S ( p t )
Dacã ED 〉 0 este efectiv un exces de cerere, dacã ED 〈 0 avem de a
face cu un exces de ofertã.

Pentru momentul t = 0 :

E D 0 = D ( p 0 ) − S ( p 0 ) = 7125 − 7500 = −375 ,

adicã este un exces de ofertã reprezentând cca. 5,3% din volumul


tranzacţiilor.

Pentru momentul t = 3 :
E D 3 = D ( p 3 ) − S ( p 3 ) = 8250 − 5250 = +3000 ,
adicã este un exces de cerere reprezentând peste 57% din volumul
tranzacţiilor.

În ce priveşte cauza acestor dezechilibre, ea constã în situarea preţului


momentului faţã de preţul de echilibru. Din relaţia de recurenţã a preţului
se obţine preţul de echilibru p∗ = 800 .

La momentul t = 0 preţul momentului este peste cel de echilibru, aşa


încât oferta este stimulatã, iar cererea nu, astfel încât rezultã un exces de
ofertã.

La momentul t = 3 preţul curent este sub cel de echilibru, aşa încât


cererea este stimulatã, iar oferta nu, astfel încât rezultã un exces de cerere.

26. Pentru un produs se cunosc funcţia de cerere şi funcţia de


ofertã:
D = 320 − 4 ∗ pc şi S = 5 ∗ pg − 40 ,
unde pc este preţul curent de piaţã, adicã este plãtit de cumpãrãtor, iar
pg este preţul de gestiune al producãtorului. Se cere sã se determine:

142
a) preţul la care volumul tranzacţiilor este maxim, presupunând cã nu
existã impozit pe consum;
b) mãrimea accizei care, pãstrând echilibrul pieţei, maximizeazã
încasãrile bugetare provenite din taxe / impozite pe consum;
c) amploarea modificãrii volumului maxim al tranzacţiilor ca rezultat al
introducerii accizelor;
d) incidenţa accizei asupra celor douã categorii de agenţi economici;
e) costurile de producţie, în condiţiile existenţei accizelor, dacã rata
rentabilitãţii este 20%.

Rezolvare:

a) Preţul, la care volumul tranzacţiilor este maxim, este preţul de


echilibru:
p∗ = pc = pg
şi rezultã din condiţia de echilibru a pieţei D = S . Astfel, avem cã
p∗ = 40 u. m.

b) Determinarea accizei optime T ∗ se face potrivit procedeului descris de


modelul Laffer (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei financiare”, ASE,
Bucureşti, 2000, p. 240-243) şi rezultã T ∗ = 36 .
c) Potrivit teoriei (vezi trimiterea de mai sus) volumul maxim al
tranzacţiilor în situaţia existenţei accizelor, fie Q f ∗ , şi pentru cazul unor
funcţii de cerere / ofertã lineare, este jumãtate din volumul maxim al
tranzacţiilor efectuate în situaţia cã nu existã accize, fie Q ∗ . Avem:
( ) ( )
Q ∗ = D p∗ = S p∗ = 160 şi Q f ∗ = 80

d) Incidenţa accizei asupra fiecãrui agent economic este determinatã de


sensitivitatea la preţ a cererii şi ofertei (vezi trimiterea teoreticã de mai
sus). Rezultã:
i D = 55,5 % şi i O = 44,5 %

143
e) Pentru a determina costurile de producţie este necesar sã se cunoascã
preţul de gestiune al producãtorului. Calculul acestui preţ pe baza
expresiei determinatã teoretic (vezi aceeaşi trimitere menţionatã mai sus)
ne conduce la valoarea pg∗ = 24 .
În structura acestui preţ se includ costul total mediu CTM şi profitul
unitar Π u . Putem scrie urmãtoarele relaţii:
CTM + Πu = 24
Πu
= 20 %
CTM
cea de-a doua fiind rata rentabilitãţii. Rezultã CTM = 20 şi
CT = CTM ∗ Q f ∗ = 1600 .

27. Funcţiile de cerere şi ofertã pe o piaţã fãrã fiscalitate asupra


consumului sunt:
D = 10 000 − 5 ∗ p şi S = −600 + 10 ∗ p
Statul procedeazã la impunerea consumului şi doreşte un maxim
de încasãri fiscale de acest gen, pãstrându-se echilibrul pieţei. Se cere sã
se determine mãrimea încasãrilor bugetare de acest gen şi incidenţa
impunerii consumului asupra agenţilor economici.

Rezolvare:

Mãrimea maximã a încasãrilor bugetare de acest gen este (calculat potrivit


aceleiaşi trimiteri teoretice ca şi în problema 26):
IB max = 3 136 333 u. m.
Incidenţa deciziei este:
i D = 66,7 % iO = 33,3 % .

144
28. Sunt cunoscute urmãtoarele condiţii de funcţionare a pieţei
creditului:
a) la o dobândã sub 4% oferta de credit este nulã;
b) la o dobândã de 4% oferta de credit este 120, iar cererea de credit este
312;
, ∗ r şi cea a
c) la dobânzi peste 4% elasticitatea ofertei de credit este 114
, ∗ r , unde r este rata curentã a dobânzii. Banca
cererii de credit 132
Naţionalã considerã cã dobânda de echilibru rezultatã este relativ ridicatã.
Cum ar trebui sã modifice Banca Naţionalã oferta de credit la
dobânda limitã pentru a diminua cu 10% dobânda de echilibru?

Rezolvare:

Potrivit procedeului descris în problema 19, se obţine:


S ( r ) = 120 ∗ exp ( 114
, ∗ ( r − 0,04 ) )

D ( r ) = 312 ∗ exp ( −132


, ∗ ( r − 0,04 ) )
Din condiţia de echilibru al pieţei S ( r ) = D ( r ) se obţine dobânda de
echilibru r ∗ = 42,84 % .
Nivelul corectat al acestei dobânzi, potrivit ipotezei propusã de Banca
Naţionalã, trebuie sã fie:
r1∗ = 38,556 %
Sã notãm cu k un coeficient multiplicativ cu care ar urma sã se modifice
oferta de credit la nivelul limitã al dobânzii, astfel cã aceastã nouã ofertã
este 120∗ k .
Noile valori, ale dobânzii de echilibru şi ofertei de credit la nivelul limitã
al dobânzii, se substituie în ecuaţia de echilibru a pieţei, care devine:

145
120 k ∗ exp ( 114
, ∗ ( 0,38556 − 0,04) ) =

= 312 ∗ exp ( −132


, ∗ ( 0,38556 − 0,04 ) )
Soluţia în k a acestei ecuaţii este k = 11112
, , ceea ce înseamnã cã Banca
Naţionalã va trebui sã mãreascã oferta de credit la nivelul limitã al
dobânzii cu 11,12%.

29. În cazul în care dobânda la depozite este sub 35%, sursele de


acest gen pentru formarea ofertei de credit dispar. Nivelul limitã al
dobânzii pentru creditarea agenţilor economici este 50%. Pentru aceste
douã valori limitã ale dobânzii se estimeazã cã valoarea depozitelor ar
putea fi de 1800 u. m. , iar cererea de credite de 2800 sau de 3500 sau de
4200 u. m. în raport cu facilitãţile fiscale acordate investitorilor /
producãtorilor. Elasticitatea economisirii prin depozite este 0,88 ∗ r , iar
, ∗ r.
cea a cererii de credite este 164
Se cere sã se determine:
a) nivelul de echilibru al dobânzii;
b) variaţia acestui nivel în raport cu variaţia cererii de credite.

Rezolvare:

a) Potrivit procedeului descris în problema 19 se obţine:


S ( r ) = 1800 ∗ exp ( 0,88 ∗ ( r − 0,35 ) )

D1 ( r ) = 2800 ∗ exp ( −164


, ∗ ( r − 0,5) )

D 2 ( r ) = 3500 ∗ exp ( −164


, ∗ ( r − 0,5 ) )

D 3 ( r ) = 4200 ∗ exp ( −164


, ∗ ( r − 0,5 ) )

146
Din condiţia de echilibru al pieţei S ( r ) = D ( r ) se obţine nivelul de
echilibru al dobânzii r1∗ = 62,29 % , r2∗ = 7115
, % , r3∗ = 78,38 % .

b) Între varianta 2 şi 1 variaţia dobânzii de echilibru este de 8,86 puncte


procentuale (sau 14,22 % ) , iar variaţia cererii de credit este de
700 u. m. (sau 25 % ). În termeni relativi avem:

• o creştere cu 1 punct procentual a dobânzii de echilibru la fiecare


creştere a cererii de credite cu 79 u. m. , respectiv la fiecare creştere a
cererii de credite cu 2,82 % ;

• o creştere cu 1% a dobânzii de echilibru la fiecare creştere a cererii de


credite cu 49,23 u. m. , respectiv la fiecare creştere a cererii de credite
, %.
cu 176

Între varianta 3 şi 2 variaţia dobânzii de echilibru este de 7,23 puncte


procentuale (sau 10,16 % ), iar variaţia cererii de credit este de 700 u. m.
(sau 20 % ). În termeni relativi avem:

• o creştere cu 1 punct procentual a dobânzii de echilibru la fiecare


creştere a cererii de credite cu 96,82 u. m. , respectiv la fiecare creştere
a cererii de credite cu 2,77 % ;

• o creştere cu 1% a dobânzii de echilibru la fiecare creştere a cererii de


credite cu 68,9 u. m. , respectiv la fiecare creştere a cererii de credite
, %.
cu 197

30. Dobânda minimã la care se constituie depozite bancare este


r d 0 , iar dobânda minimã la care se acordã credite este r c 0 . Pentru aceste
douã valori minime ale dobânzii se estimeazã cã valoarea depozitelor ar
putea fi S ( r d 0 ) , iar cererea de credite ar fi D ( r c o ) . Elasticitatea
economisirii prin depozite este α , iar cea a cererii de credit β (α şi β fiind
constante).
Se cere sã se determine dobânda de echilibru a pieţei.

147
Rezolvare:

Procedãm similar problemei 19 în ceea ce priveşte modul de calcul al


elasticitãţii. Pentru ofertã se obţine:
d S ( rd)
S ( rd) d S ( rd) d rd
=α sau =α∗ ,
d rd S ( rd) rd
rd
unde d este simbol pentru operatorul de diferenţiere.
Se integreazã aceastã relaţie pe intervalul [ rd 0 ; rd] , în care variazã
dobânda la depozite şi se obţine:
l n S ( rd) − l n S ( rd 0 ) = α ∗ ( l n rd − l n rd 0 ) ,
din care rezultã funcţia de ofertã:
α
⎛ rd ⎞
S ( rd) = S ( rd0 ) ∗ ⎜ ⎟ .
⎝ rd0 ⎠
Se procedeazã similar pentru cererea de credite şi se obţine funcţia de
cerere:
β
⎛ rc ⎞
D ( rc) = D ( rc 0 ) ∗ ⎜ ⎟ .
⎝ rc 0 ⎠
Echilibrul pieţei presupune r d = r c = r ∗ . În practicã cele douã dobânzi
r d şi r c vor fi diferenţiate în jurul lui r ∗ în raport cu riscurile presupuse
de operaţiunile bancare specifice şi cu profitul pe care instituţiile bancare
îl pretind pentru activitatea desfãşuratã. Echilibrul pieţei este dat de
( ) ( )
relaţia S r ∗ = D r ∗ din care se obţine dobânda de echilibru.

D ( rc 0 )
∗ ( rd0 ) ∗ ( rc 0 )
α −β
r∗ = α− β
S ( rd0 )

148
În cazul în care dobânzile minime sunt egale r d0 = r c 0 = r0 , expresia
dobânzii de echilibru este:

D ( r0 )
r ∗ = r0 ∗ α− β
S ( r0 )

31. Pe o piaţã datã funcţiile de cerere şi ofertã sunt:


D ( pc) = 4800 − 16 ∗ pc şi S ( pg) = −800 + 25 ∗ pg .
Profitul producãtorului este impozitat cu o cotã de 25%, potrivit
ipotezei cã rata medie a profitului este de 20%.

Pentru ameliorarea deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor


intenţi-oneazã sã propunã introducerea unor accize.

Presupunând cã echilibrul pieţei se va pãstra, sã se determine care


va fi sporul de venituri bugetare generat de introducerea respectivei
accize.

Rezolvare:

În condiţiile iniţiale, preţul de echilibru al pieţei este p∗ = 136,6 u. m.


(determinat pe baza condiţiei de echilibru D ( pc) = S ( pg) , iar volumul
de echilibru al tranzacţiilor este Q ∗ = 2614,6 u. f.

Rezultã o cifrã de afaceri CA 0 = p∗ ∗ Q ∗ = 357120,8 u. m. , pentru care


masa profitului (consideratã impozabilã) este:
Π 0 = r p ∗ CA 0 = 71424,16 u. m. ,
unde r p = 20 % este rata profitului.
Impozitul pe profit aferent este:
IP0 = c i ∗ Π 0 = 17 856 u. m.,

149
unde c i = 25 % este cota de impunere a profitului.
În condiţiile introducerii accizei, se obţine o încasare la buget de mãrime
A = 175 180,5 (vezi şi problema 27 şi trimiterea teoreticã aferentã).
Volumul de echilibru al tranzacţiilor este:
1
Q f∗ = ∗ Q ∗ = 1307,3 u. f.
2
iar preţul de gestiune al producãtorilor este:
p g∗ = 84,3 u. m.
(vezi aceeaşi trimitere teoreticã menţionatã mai sus).
Rezultã o cifrã de afaceri:
CA 1 = p g∗ ∗ Q f ∗ = 111335,8 u. m. ,
pentru care impozitul pe profit este:
IP1 = c i ∗ r p ∗ CA 0 = 5 566,7 u. m.
Variaţia de încasare la buget din impozitul de profit este:
∆ IP = IP1 − IP0 = −12 289,3 u. m.
Rezultã cã sporul de venituri bugetare generat de introducerea accizei
este:
∆ V B = A + ∆ IP = 162 8912
, u. m.

32. Pe o piaţã datã, funcţiile de cerere şi ofertã sunt:


D ( pc) = 4 800 − 16 ∗ p c şi S ( pg) = −800 + 25 ∗ p g
În preţul pieţei existã inclusã o accizã de 90 u.m. Pentru a
diminua deficitul bugetar, Ministerul Finanţelor are intenţia sã propunã o
creştere a acestei accize cu 20%. Se presupune cã modificarea accizei nu
va duce la modificarea funcţiilor de cerere şi ofertã. Se cere sã se
determine efectul majorãrii:
a) asupra încasãrilor bugetare realizate pe seama accizei;

150
b) asupra echilibrului pieţei;
c) privind incidenţa accizei asupra agenţilor economici.

Rezolvare:

În condiţiile iniţiale, preţul pieţei ( pc) include în structura sa acciza de


90 u.m. şi preţul de gestiune al producãtorului ( pg) :
p c 0 = p g0 + 90 ,
unde indicele 0 semnificã situaţia iniţialã.
Ecuaţia de echilibru al pieţei D ( pc) = S ( pg) permite determinarea
preţului de gestiune al producãtorului şi a volumului tranzacţiilor:
p g 0 = 10146
, şi Q f 0 = 1736,59 u. f.
Cunoscând acciza inclusã în preţ, se determinã încasarea bugetarã pe
seama acestei accize:
IB 0 = T0 ∗ Q f 0 = 156 292,65 u. m.
Preţul pieţei este p c 0 = 19146
, .
a) Intenţia de majorare a accizei va conduce la un preţ al pieţei:
p c1 = p g1 + 108 ,
unde 108 reprezintã valoarea accizei majorate:
90 + 20 % ∗ 90 = 108 ,
iar indicele 1 semnificã situaţia de dupã majorarea accizei.
Pe baza aceleiaşi ecuaţii de echilibru al pieţei se determinã:
p g1 = 94,44 şi Q f1 = 1560,98 u. f . ,
apoi noua încasare bugetarã pe seama accizei:
IB1 = T1 ∗ Q f1 = 168 585,37 u. m.

151
Rezultã cã la o creştere a accizei cu 20% încasarea bugetarã pe seama ei
creşte cu 7,87%, adicã probeazã o elasticitate de 0,3935 (rezultatã din
7,87 : 20).

b) Echilibrul pieţei este caracterizat prin indicatorii pg , Qf şi pc .


Mãrimea preţului pieţei, ulterior majorãrii accizei, este:
p c1 = p g1 + 108 = 202,44 .
Efectele majorãrii accizei sunt date de modificãrile relative ale acestor trei
indicatori:
• preţul pieţei a crescut cu 5,73%, probând o elasticitate de 0,2865 în
raport cu variaţia accizei;
• preţul de gestiune al producãtorului s-a diminuat cu 6,92%, probând o
elasticitate de -0,346 în raport cu variaţia accizei;
• volumul de echilibru al tranzacţiilor s-a redus cu 10,11%, probând o
elasticitate de -0,5055 în raport cu variaţia accizei.

c) Modificarea accizei nu a schimbat incidenţa acesteia asupra agenţilor


economici, deoarece funcţiile de cerere şi ofertã nu s-au modificat:
i D = 61% şi i O = 39 %

33. Pe o piaţã datã, funcţiile de cerere şi ofertã sunt:

D ( pc 0 ) = 4 800 − 16 ∗ p c 0 şi S ( pg0 ) = −800 + 25 ∗ p g0


În preţul pieţei este inclusã o accizã de 90 u.m. Pentru a diminua
deficitul bugetar, Ministerul Finanţelor are intenţia sã propunã o majorare
a accizei cu 20%. Ca urmare a acestui lucru, este de aşteptat ca funcţiile
de cerere şi ofertã sã se modifice. Se estimeazã o creştere de 6,25% a
valorii absolute a sensibilitãţii cererii în raport cu preţul şi de 8% a
sensitivitãţii ofertei în raport cu preţul.
Se cere sã se determine efectul acestei majorãri:
a) asupra încasãrilor bugetare realizate pe seama accizei;

152
b) asupra echilibrului pieţei;
c) privind incidenţa accizei asupra agenţilor economici.

Rezolvare:

Valorile iniţiale ale indicatorilor pg , Qf , pc , IB , i D şi i O sunt cunoscute


din problema 32.
Funcţiile de cerere şi ofertã trebuie reconsiderate ca urmare a estimãrii cã
sensibilitãţile lor se vor modifica.
Sensitivitatea cererii (în valoare absolutã) este:
D ' ( pc) = 16 ,
care, urmare a creşterii cu 6,25%, devine 17.
Sensitivitatea ofertei este:
S' ( pg) = 25 ,
care, urmare a creşterii cu 8%, devine 27.
Funcţiile de cerere şi ofertã devin:
D ( pc1 ) = 4 800 − 17 ∗ p c1 şi S ( pg1 ) = −800 + 27 ∗ p g1
Valoarea nouã a accizei este 108.
a) Pe baza ecuaţiei de echilibru a pieţei D ( pc 1 ) = S ( pg1 ) se obţine:
p g1 = 85,55 şi Q f1 = 1509,73 u. f. ,
apoi încasarea bugetarã estimatã IB 1 = 163 050,55 u. m. Rezultã cã la o
creştere a accizei cu 20% încasarea bugetarã creşte cu 4,32%, probând o
elasticitate de 0,216.

b) Noul preţ al pieţei este p c1 = 193,55 .


Efectele majorãrii accizei asupra echilibrului pieţei sunt:

153
• preţul pieţei a crescut cu 1,09%, probând o elasticitate de 0,0545 în
raport cu variaţia accizei;
• preţul de gestiune al producãtorului s-a diminuat cu 15,68%, probând
o elasticitate de -0,784 în raport cu variaţia accizei;
• volumul de echilibru al tranzacţiilor s-a diminuat cu 13,06%, probând
o elasticitate de -0,653 în raport cu variaţia accizei.

c) Modificarea accizei a schimbat incidenţa asupra agenţilor economici,


deoarece s-au schimbat funcţiile de cerere şi ofertã:
iD1 = 614
, % adicã a crescut cu 0,4 puncte procentuale,
i O 1 = 38,6 % adicã a scãzut cu 0,4 puncte procentuale.

34. Pe o piaţã datã, funcţiile de cerere şi ofertã sunt:

D ( pc 0 ) = 4 800 − 16 ∗ p c 0 şi S ( pg0 ) = −800 + 25 ∗ p g0


În preţul pieţei este inclusã o accizã de 90 u.m. Pentru a diminua
deficitul bugetar, Ministerul Finanţelor are intenţia sã propunã o majorare
a accizei cu 20%. Ca urmare a acestui lucru se estimeazã modificarea
funcţiilor de cerere şi ofertã dupã cum urmeazã:
D ( pc1 ) = 5 360 − 18 ∗ p c1 şi S ( pg1 ) = −1050 + 26 ∗ p g1
Se cere sã se determine efectul acestei majorãri de accize:
a) asupra încasãrilor bugetare realizate pe seama ei;
b) asupra echilibrului pieţei;
c) privind incidenţa accizei asupra agenţilor economici.

Rezolvare:

Valorile iniţiale ale indicatorilor pg , Qf , pc , IB , i D şi i O sunt cunoscute


din problema 32.

154
Valoarea nouã a accizei este 108.
a) Pe baza ecuaţiei de echilibru D ( pc 1 ) = S ( pg1 ) se obţine:
p g1 = 1015
, şi Q f1 = 1589 u. f. ,
apoi încasarea bugetarã estimatã IB1 = 171612 u. m.
Rezultã cã la o creştere a accizei de 20% încasarea bugetarã creşte cu
9,8%, probând o elasticitate de 0,49.

b) Noul preţ al pieţei este p c1 = 209,5 .


Efectele majorãrii accizei asupra echilibrului pieţei sunt:
• preţul pieţei a crescut cu 9,42% probând o elasticitate de 0,471 în
raport cu variaţia accizei;
• preţul de gestiune al producãtorului este nemodificat; acest lucru se
explicã prin modificarea funcţiei de ofertã; pãstrarea preţului de
gestiune este o primã condiţie pentru ca producãtorul sã-şi poatã,
eventual, conserva rentabilitatea;
• volumul de echilibru al tranzacţiilor s-a diminuat cu 8,51% probând o
elasticitate de -0,4255 în raport cu variaţia accizei.

c) Modificarea accizei a schimbat incidenţa asupra agenţilor economici,


deoarece s-au schimbat funcţiile de cerere şi ofertã:
iD1 = 59,1% , adicã s-a redus cu 1,9 puncte procentuale,
i O 1 = 40,9 % , adicã a crescut cu 1,9 puncte procentuale.

35. În condiţiile anului t funcţia cererii este de forma


D = 450 − 2,5 ∗ p c , unde p c este preţul plãtit de consumator, iar cea a
ofertei S = −200 + 10 ∗ p g, unde p g este preţul de gestiune al
ofertantului. Costurile fixe ale producãtorului sunt 1000. Veniturile
bugetului se realizeazã din impozitul pe profit reprezentând 38% din
profitul agenţilor economici şi dintr-un impozit indirect (accizã) de
mãrime 75 pe unitatea fizicã de producţie. Preţul unitar de vânzare pe

155
piaţã este 112. Pentru elaborarea proiectului de buget pentru anul t + 1 se
are în vedere introducerea unei accize optime în sens Laffer. Arãtaţi, din
punct de vedere al bugetului, oportunitatea acestei opţiuni.

Rezolvare:

a) Determinãm venitul bugetar din accizã, scop în care este necesar sã


stabilim volumul producţiei (ofertei) Q. Avem:
p g = 112 − 75 = 37
S = −200 + 10 ∗ 37 = 170
Se poate verifica echilibrul pieţei, calculând volumul cererii:
D = 450 − 2,5 ∗ 112 = 170
Venitul bugetar din accizã este:
T ∗ Q = 75 ∗ 170 = 12 750
b) Din funcţia de ofertã se obţine:
1
pg = ∗ S + 20
10
Acest preţ asigurã producãtorului profitul maxim dacã este egal cu costul
marginal al producţiei:
p g = ϕ ' ( Q) cu Q = S,
unde ϕ ( Q) este funcţia de cost a producãtorului (vezi R. Stroe,
“Modelarea deciziei financiare”, ASE, 2000, p. 222). Avem:
1
ϕ ' ( Q) = ∗ Q + 20 ,
10
de unde, prin integrare, obţinem:
1
ϕ ( Q) = ∗ Q 2 + 20 ∗ Q + 1000 .
20
Constanta 1000 este constanta de integrare şi reprezintã costul fix.

156
Profitul rezultat din producţia Q = 170 este:
Π = p g ∗ Q − ϕ ( Q) = 445 ,
astfel încât impozitul pe profit este:
Ι Π = 38 % ∗ 445 = 169,1 ,
iar veniturile bugetului sunt:
V B = T ∗ Q + Ι Π = 12 919,1 .
c) Ipoteza introducerii unei accize optime în sens Laffer conduce (vezi R.
Stroe, “Modelarea deciziei financiare”, ASE, 2000, p. 240-244) la
urmãtoarele valori ale accizei, ofertei, încasãrilor bugetare din accizã şi
preţului de gestiune:
a∗ d−b∗ c
T∗ = = 80
2∗b∗d
a∗ d−b∗ c
Q∗ = = 160
2 ∗ ( b + d)
T ∗ Q ∗ = 12 800
pg∗ = 36 (conform expresiei lui p g menţionatã la punctul b).
d) Potrivit noilor condiţii de producţie şi preţ de gestiune ale
producãtorului avem noi valori pentru costuri, profit şi impozitul pe
profit:
( )
ϕ Q∗ = 5 480

( )
Π pg∗ , Q ∗ = 280

Ι Π∗ = 106,4
Astfel veniturile bugetare în condiţii de accizã optimã sunt:
V B ∗ = 12 800 + 106,4 = 12 906,4
mai mici decât decât cele precedente, ceea ce conduce la aprecierea cã nu
este oportunã introducerea unei accize optime în sens Laffer.

157
36. În condiţiile anului t funcţiile de cerere şi ofertã sunt:
D = 450 − 2,5 ∗ p c
S = −208 + 4 ∗ p g
Costurile fixe ale producãtorului sunt 1000. Veniturile bugetului
se realizeazã din impozitul pe profit, reprezentând 25% din profitul
agenţilor economici şi dintr-un impozit indirect (accizã) de mãrime 17,5
pe unitatea fizicã de producţie. Preţul unitar de vânzare pe piaţã este 112.
Pentru elaborarea proiectului de buget pe anul t + 1 se are în vedere
introducerea unei accize optime în sens Laffer.
Arãtaţi, din punct de vedere al bugetului, oportunitatea
introducerii unei astfel de accize.

Rezolvare:

a) Pentru a determina venitul bugetar din accizã, calculãm preţul de


gestiune al producãtorului şi volumul ofertei:
p g = 112 − 17,5 = 94,5
S = −208 + 4 ∗ 94,5 = 170
Echilibrul pieţei este asigurat, întrucât D = 450 − 2,5 ∗ 112 = 170 .
Venitul bugetar din accizã este:
T ∗ Q = 17,5 ∗ 170 = 2 975
b) Din funcţia de ofertã se obţine:
1
pg = ∗ S + 52
4
Conform condiţiei de profit maxim al producãtorului, avem:
p g = ϕ ' ( Q) cu Q=S
sau
1
ϕ' ( Q ) = ∗ Q + 52 ,
4

158
din care, integrând, obţinem:
1
ϕ ( Q) = ∗ Q 2 + 52 ∗ Q + 1000 .
8
Profitul rezultat din producţia Q = 170 este:
Π = p g ∗ Q − ϕ ( Q) = 2 612,5 ,
iar impozitul pe profit este:
Ι Π = 25 % ∗ 2 612,5 = 653,12 .
Veniturile bugetului sunt:
V B = 2 975 + 653,12 = 3 628,12
c) Valorile specifice accizei optime sunt:
T∗ = 64 Q∗ = 98,46 T∗ ∗ Q∗ = 6 3015
, p g∗ = 76,615
d) Valorile specifice pentru calculul impozitului pe profit sunt:
( )
ϕ Q∗ = 7 3317
, ( )
Π pg∗ , Q∗ = 214,1 Ι Π∗ = 53,5 ,
astfel încât veniturile bugetare:
V B∗ = 6 3015
, + 53,5 = 6 355 ,
aşa cã se poate aprecia cã introducerea accizei optime este oportunã,
deoarece veniturile bugetului cresc.

159
Capitolul 5

COMPONENTELE FINANCIAR-MONETARE
ÎN MODELELE DE CREŞTERE ECONOMICÃ

1. Dezvoltarea macroeconomicã este caracterizatã prin urmãtoa-


rele funcţii:

• funcţia de producţie:
Y = a ∗ LαD ,
unde: Y = produsul intern brut;
L D = cererea de muncã;

• funcţia ofertei de muncã:

LS = b ∗ ( w r) ,
β

unde: L S = cererea de muncã;


w r = salariul real;

• ecuaţia de echilibru a masei monetare:


M∗ v = p∗ Y ,
unde: M = masa monetarã;
v = viteza de rotaţie a banilor;
p = nivelul (indicele) preţurilor.

Indicele preţurilor şi viteza de rotaţie a banilor se considerã


cunoscute.
Se cere sã se determine pentru punctul de echilibru expresia
salariului nominal şi real, a cererii / ofertei de muncã, a produsului intern
brut şi a masei monetare.

160
Rezolvare:

Evoluţia economiei se considerã cã are loc astfel încât producãtorii sã


obţinã profit maxim. Expresia acestuia este:
(
max Π = max p ∗ Y − ( w n) ∗ L , )
unde wn este salariul nominal mediu.

Din condiţia de optim ∂Π / ∂L se obţine


a ∗ α ∗ LαD−1 = w r ,
unde w r = w n / p .

Expresia cererii de muncã în aceste condiţii este:


1/ ( α −1) 1/ ( 1− α )
L∗D = ( w r ) ∗ ( a ∗ α) .

Condiţia de echilibru a pieţei muncii este:


LD = L S ,
din care se poate deduce expresia salariului real mediu la punctul de
echilibru:
1/ ( β ∗ ( 1− α ) + 1)
⎛a ∗ α⎞
w r ∗ = ⎜ 1−α ⎟
⎝ b ⎠
şi apoi expresia salariului nominal mediu la punctul de echilibru:
w n∗ = w r ∗ / p .

Cu w r ∗ se obţine expresia cererii / ofertei de muncã la punctul de


echilibru:
( )
( )
1 / ( β ∗ ( 1−α ) +1) ∗ ( 1−α )
β ∗ ( 1−α )
L∗ = ( a ∗ α) ∗ b1−α ,

dacã substituţia lui w r ∗ se face în L∗D , sau o expresie mai simplã:

161
β / ( β ∗ ( 1− α ) + 1)
⎛a∗α ⎞
L∗ = b ∗ ⎜ 1− α ⎟ ,
⎝b ⎠

dacã substituirea lui w r ∗ se face în L S . Cele douã expresii sunt


echivalente. Expresia produsului intern brut la punctul de echilibru este:

⎛a ∗ α⎞
(
α ∗ β / β ∗ ( 1− α ) + 1 )
Y ∗ = a ∗ b α ∗ ⎜ 1−α ⎟ .
⎝b ⎠

Expresia masei monetare la punctul de echilibru este:

⎛a ∗α⎞
(
α ∗ β / β ∗ ( 1− α ) + 1 )
∗ 1 α
M = ∗ p ∗ a ∗ b ∗ ⎜ 1− α ⎟ .
v ⎝b ⎠

2. Dezvoltarea macroeconomicã este caracterizatã prin urmã-


toarele funcţii:

L S = 0,14 ∗ ( w r )
0,65
, ∗ L0D,75
Y = 16 .

Estimarea parametrilor funcţiilor Y şi L S s-a fãcut pornind de la


serii statistice în care s-au folosit ca unitãţi de mãsurã:
• milionul de u.m. pentru salariu (u.m. = unitate monetarã);
• 0,5 ∗ 10 2 milioane de locuri de muncã pentru cererea de muncã;

• 0,5 ∗ 10 2 milioane de persoane pentru oferta de muncã;

• 10 6 miliarde u.m. pentru produsul intern brut şi masa monetarã.


Guvernul are în vedere legiferarea unui salariu minim pe
economie de 1.300.000 u.m., reprezentând 52% din salariul nominal
mediu pe economie.
Sã se determine dacã o astfel de decizie este corectã, în condiţiile
în care nivelul preţurilor este 1,4.

162
Rezolvare:

Potrivit proiectului de lege, salariul nominal mediu pe economie ar trebui


sã fie:
wn min
wn = = 2 500 000 u. m. ,
0,52
iar corelat cu indicele de preţ, salariul real mediu pe economie ar urma sã
fie:
wn
wr = = 1785 714 u. m.
p
Potrivit algoritmului prin care se determinã salariul real mediu în condiţii
de echilibru (vezi problema 1) , mãrimea acestuia este:
w r ∗ = 1785 424 u. m.
Aceasta înseamnã cã proiectul de lege presupune implicit o valoare a
salariului real cu 0,016% mai mare decât cel de echilibru, adicã o abatere
suficient de micã pentru a putea considera aceastã decizie ca fiind corectã.

3. Dezvoltarea macroeconomicã este caracterizatã prin


urmãtoarele funcţii:
L S = 0,14 ∗ ( w r )
0,65
Y = 16, ∗ L0D,75
Estimarea parametrilor celor douã funcţii s-a fãcut pe baza unor
serii statistice în care s-au folosit aceleaşi unitãţi de mãsurã ca în
problema 2.
Programul guvernamental de dezvoltare are în vedere creşterea cu
10% a salariului minim pe economie, a cãrui valoare curentã este
1.300.000 u.m., şi pãstrarea ponderii de 52% a acestuia faţã de salariul
nominal mediu pe economie. De asemenea, programul include mãsuri
pentru stimularea creãrii de noi locuri de muncã, astfel încât numãrul
acestora sã ajungã la 10.500.000, precum şi pentru menţinerea inflaţiei la
30%.

163
Se cere sã se determine:
a) mãsura în care sunt corelate oferta de muncã consecutivã respectivei
majorãri a salariului minim pe economie şi oferta de locuri de muncã
inclusã în program;
b) mãsura în care propunerile de majorare salarialã şi oferta de locuri de
muncã sunt corelate cu valorile de echilibru ale acestora;
c) care va fi oferta de locuri de muncã generatã de economie în cazul în
care noul salariu minim ar fi legiferat, adicã ar deveni obligatoriu:

Rezolvare:

a) În condiţiile date ale creşterii salariului minim pe economie şi a


ponderii lui faţã de cel mediu avem:
wn min
wn = = 2 750 000 u. m.,
0,52
wn
wr = = 2 115 385 u. m. ,
13
,
corespunzãtor cãrora oferta de muncã ar fi conform expresiei lui L S :
L S = 0,227 840 622 ,
ceea ce în unitãţi de mãsurã fizice înseamnã:
L S = 0,227 840 622 ∗ 0,5 ∗ 10 2 persoane = 11392 031 persoane .
Aceasta înseamnã cã cele douã prevederi din program (majorarea
salariului minim pe economie cu pãstrarea ponderii de 52% şi ofertã de
muncã de 10.500.000) nu sunt corelate. Va exista o oferta de muncã
superioarã cu 892.031 persoane faţã de oferta de locuri de muncã, adicã
cu 8,5% mai mare, procent reprezentând chiar rata şomajului.
b) Salariul real de echilibru (calculat conform procedeului prezentat în
problema 1) este:
w r ∗ = 1785 424 u. m.

164
salariul nominal de echilibru este:
w n∗ = 2 321051 u. m.
iar cel minim este:
wn min∗ = 1206 947 u. m.
Aceasta înseamnã cã propunerile din program sunt cu 18,48% mai mari
decât valorile de echilibru.
Oferta de locuri de muncã în condiţii de echilibru este:
L∗ = 0,204 060 932 ,
ceea ce în unitãţi de mãsurã fizice înseamnã
L S = 0,204 060 932 ∗ 0,5 ∗ 10 2 = 10 203 047 locuri de muncă
Aceasta înseamnã cã oferta de muncã va fi superioarã cu:
Ş = 11392 031 − 10 203 047 = 1188 984 persoane ,
unde Ş este numãrul de şomeri, corespunzãtor unei rate a şomajului de
, % ( 1188 984 : 10 203 047 ) .
1165
Rezultã cã propunerile de majorare salarialã şi de ofertã de locuri de
muncã nu sunt corelate nici cu valorile de echilibru.
c) Oferta de locuri de muncã generatã de economie este cea
corespunzãtoare condiţiilor de optim al producãtorului şi de echilibru al
pieţei, adicã 10 203 047 .
Deoarece salariul minim este legiferat, ceea ce se va schimba va fi
ponderea lui în salariul nominal mediu pe economie, care va deveni:
1430 000
= 616
, %
2 321051
Adicã producãtorii vor majora salariul minim de angajare (pentru a nu
contraveni legii), dar vor majora mai puţin sau deloc celelalte salarii,
altele decât cel minim.

165
4. Dezvoltarea macroeconomicã este caracterizatã prin
urmãtoarele funcţii:

L S = 0,15 ∗ ( w r )
0, 6
, ∗ L0D,7
Y = 17
Estimarea parametrilor celor douã funcţii s-a fãcut pe baza unor
serii statistice în care s-au folosit aceleaşi unitãţi de mãsurã ca în
problema 2.
Potrivit estimãrilor Bãncii Naţionale, viteza de rotaţie a banilor
este de 6,2. În aceste condiţii, Banca Naţionalã intenţioneazã sã asigure o
ofertã de bani de 95 000 mld. u. m.
Apreciaţi dacã aceastã decizie este corectã.

Rezolvare:

Se procedeazã potrivit algoritmului descris în problema 1 şi se obţine


succesiv:
w r ∗ = 1877
, 116 264
L∗ = 0,218 869 861
Y ∗ = 0,586 920 251
Produsul intern brut este dat în unitãţi monetare, pe care le vom
presupune curente. Ca urmare, în relaţia de echilibru a pieţei monetare,
termenul din dreapta egalitãţii reprezintã chiar valoarea acestuia. Astfel,
masa monetarã de echilibru este:

p ∗ Y∗ 586 920,251
M∗ = = = 94 664,556 mld u. m.
v 6,5
Oferta de bani a Bãncii Naţionale este cu 335,444 mld u. m. mai mare
decât valoarea de echilibru, respectiv cu 0,35% mai mare şi poate fi
apreciatã ca fiind corectã.

166
5. Produsul intern brut la momentul curent este 456000 mld u.m.,
iar salariul nominal mediu pe economie este 1836 735 u. m. Pentru
momentul urmãtor se estimeazã o inflaţie de 25%. Guvernul are în vedere
asigurarea unei indexãri a salariilor care sã asigure, la nivelul lor mediu, o
acoperire a inflaţiei de 90%. În acelaşi timp, se doreşte o creştere în
termeni reali a produsului intern brut de 3,5%. Funcţiile de creştere
macroeconomicã sunt:
L S = 0,15 ∗ ( w r )
0,6
, ∗ L0D,7
Y = 17
Estimarea parametrilor celor douã funcţii s-a fãcut pe baza unor
serii statistice în care s-au folosit aceleaşi unitãţi de mãsurã ca şi în
problema 2.
Sã se determine:
a) compatibilitatea celor douã deziderate de creştere;
b) creşterea efectivã a produsului intern brut în condiţiile date;
c) creşterea de salariu nominal compatibilã cu dezideratul creşterii
economice.

Rezolvare:

a) Valoarea produsului intern brut în preţuri curente la momentul unu


este:
Y1 = Y0 ∗ ( 1 + r i) ∗ r = 589 950 u. m.,
unde: r i = rata inflaţiei;
r = rata de creştere în termeni reali.
Valoarea salariului nominal mediu în preţuri curente la momentul unu
este:
w n1 = w n 0 ∗ ( 1 + r i ∗ c) = 2 250 000 u. m. ,
unde: c = cota de acoperire a inflaţiei prin rata de indexare.
Acestui salariu nominal mediu îi corespunde un salariu real mediu:

167
w r1 = w n1 / ( 1 + r i) = 1800 000 u. m.
Salariul real mediu în unitãţi de calcul este 1,8, ceea ce conduce la o
ofertã de muncã L S = 0,213 429 654 şi la un produs intern brut
Y1 = 0,576 609 862 echivalent cu 576 609,862 mld u. m. , adicã sub
nivelul dorit de 589 950 mld u. m. Aceasta înseamnã cã cele douã
deziderate de creştere nu sunt compatibile.
b) Creşterea efectivã a produsului intern brut este:
Y1 : ( 1 + r i)
r1 = − 1 = 116
, %
Y0
c) Pentru a realiza un produs intern brut de mãrimea celui dorit, nivelul
de muncã utilizat trebuie sã fie:
1 / 0,7
⎛Y⎞
LD = ⎜ ⎟ = 0,220 485 688 ,
⎝ 17
, ⎠
care conduce la un salariu real mediu de echilibru ( L D = L S ) de:
1 / 0, 6
⎛ LS ⎞
wre = ⎜ ⎟ = 1900
, 269 705 ,
⎝ 0,15 ⎠
echivalent unui salariu nominal mediu de echilibru de:
w n e = w n e ∗ ( 1 + r i) = 2,375 337 131 ,
respectiv 2,375 337 u. m. , reprezentând o creştere de 29,32% faţã de
nivelul de bazã.
Soluţia aceasta ţine seama doar de existenţa echilibrului pieţei muncii, nu
şi de condiţia de optim a producãtorului. Þinând seama şi de aceastã
condiţie, se obţine un salariu nominal mediu de echilibru de
wn∗ = 2 346 395 u. m. şi un produs intern brut de echilibru de
Y ∗ = 586 920 u. m. (se procedeazã conform algoritmului prezentat în
problema 1). Aceasta înseamnã cã produsul intern brut poate creşte, în
termeni reali, în condiţii de echilibru (al pieţei muncii plus optimul pentru
producãtor), cu:

168
Y ∗ : ( 1 + r i)
r∗ = − 1 = 2,295 % ,
Y0
dacã se va asigura o creştere a salariului nominal mediu cu:
w n∗
r∗ = − 1 = 27,75 %
w n0

6. Funcţia de consum în economia naţionalã este


C = c ∗ Y + C 0 , iar ecuaţia de echilibru economic este Y = C + I, unde
Y este venitul naţional, C este consumul, iar Ι volumul investiţiilor.
Înclinaţia marginalã spre consum este 0,6, consumul autonom 6000, iar
investiţiile sunt determinate exogen relaţiilor macroeconomice date. În
anul de bazã volumul investiţiilor este 3600 şi se estimeazã o creştere a
lui pentru anul urmãtor cu 10%.
Se cere sã se determine:
a) nivelul estimat al consumului şi rata lui de creştere;
b) nivelul estimat al venitului naţional şi rata lui de creştere;
e) elasticitatea celor doi indicatori în raport cu investiţiile.

Rezolvare:

a) Din prezentarea teoreticã a modelului (vezi R. Stroe, “Modelarea


deciziei financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 276-278) se poate
determina sporul consumului:
c
∆C = ∗ ∆ Ι = 540 ,
1− c
unde ∆ Ι = 10 % ∗ Ι ( 0) = 360 .
Pentru a determina nivelul estimat al consumului C ( 1) este necesar sã se
cunoascã nivelul acestuia în anul de bazã C ( 0) .

169
C ( 0) se poate determina din funcţia de consum, dar este necesar sã
cunoaştem nivelul venitului în anul de bazã Y ( 0) .
Y ( 0) se poate determina din ecuaţia de echilibru economic, astfel:
Y ( 0) = c ∗ Y ( 0) + C 0 + Ι ( 0) ,
de unde:
1
Y ( 0) =
1− c 0
( C + Ι ( 0) ) = 24 000 ,
unde c este înclinaţia marginalã spre consum, C 0 este consumul
autonom, iar Ι ( 0) este investiţia în anul de bazã.
Pentru consumul în anul de bazã avem:
C ( 0) = c ∗ Y ( 0) + C 0 = 20 400 ,
iar pentru cel din anul urmãtor:
C ( 1) = C ( 0) + ∆ C = 20 940 ,
reprezentând o creştere de 2,65%.
b) Venitul naţional în cel de-al doilea an este:
Y ( 1) = C ( 1) + Ι ( 1) = 24 900 ,
reprezentând o creştere de 3,75%.
c) Elasticitãţile celor doi indicatori sunt:

∆%Y
EY = = 0,375
Ι ∆%Ι

∆%C
EC = = 0,265
S ∆%Ι

7. Înclinaţia marginalã spre consum este 0,6. Economia este


închisã, fãrã intervenţie guvernamentalã şi cu investiţii exogene.

170
Determinaţi valoarea înclinaţiei marginale a consumului în raport
cu investiţiile.

Rezolvare:

Într-un astfel de model (vezi timiterea teoreticã de la problema 6),


creşterea consumului este datã de relaţia:
c
∆C = ∗ ∆ Ι,
1− c
c
unde este inclinaţia marginalã a consumului în raport cu
1− c
investiţiile, iar c este înclinaţia marginalã spre consum. Avem:
c
= 15
,
1− c

8. Pentru a estima efortul investiţional necesar unei creşteri


macroeconomice de 3% în anul viitor (simbol 1) faţã de anul curent
(simbol 0), o echipã de experţi formuleazã ipoteza unei economii închise,
fãrã intervenţia statului prin pârghii bugetare şi pentru care ecuaţiile
specifice sunt:
• funcţia de consum:
C = c ∗ Y + C0
• funcţia de investiţii:
Ι = a ∗ Y + Ι0
• ecuaţia de echilibru:
Y = C+Ι

Se cunosc: înclinaţia marginalã spre consum 0,45; înclinaţia marginalã


spre investiţii 0,15; consumul autonom 6000; investiţiile autonome 4500.

171
Se cere sã se determine sporul de investiţii ce ar putea asigura
creşterea doritã (mai sus menţionatã) a venitului naţional.

Rezolvare:

Sporul de investiţii ∆ Ι 0 se poate determina din relaţia de creştere a


venitului:

1
∆Y= ∗ ∆ Ι0
1− c − a
Mãrimea lui ∆ Y este:
∆ Y = 3 % ∗ Y ( 0)
şi poate fi determinatã dacâ îl cunoaştem pe Y ( 0) . Pentru aceasta, din
cele 3 ecuaţii macroeconomice obţinem:
Y ( 0 ) = 0,45 ∗ Y ( 0 ) + 6000 + 0,15 ∗ Y ( 0 ) + 4500 ,
sau Y ( 0) = 26 500 , adicã ∆ Y = 3 % ∗ 26 500 = 787,5 , ceea ce ne
duce la o valoare ∆ Ι 0 = 315 reprezentând o creştere cu 14,3% a
investiţiei autonome, corespunzând unei elasticitãţi de 0,21 a venitului
naţional în raport cu investiţia autonomã.

9. Funcţia de consum macroeconomicã este de forma:


C = c ∗ ( Y − T + R) + C 0 ,
cu înclinaţia marginalã spre consum 0,65 şi consumul autonom 1350, iar
ecuaţia de echilibru este:
Y = C + Ι + G,
unde Y este venitul naţional, T este cuantumul impozitelor, R este
mãrimea subvenţiilor, Ι este volumul investiţiilor şi G este cuantumul
cheltuielilor guvernamentale. Pentru anul curent (simbol 0) venitul este

172
de 12000. Pentru anul viitor (simbol 1) guvernul intenţioneazã o creştere
a impozitelor cu 600, astfel încât variaţia soldului bugetului sã fie nulã.

Determinaţi valoarea estimatã a venitului pentru acest an,


presupunând cã restul indicatorilor macroeconomici nu se modificã.
Indicatorii pentru care nu sunt precizate funcţii de dependenţã sunt
consideraţi exogeni.

Rezolvare:

Variaţia impozitelor ∆ T = 600 este în legãturã cu variaţia soldului


bugetului ( ∆ B) astfel:
∆B = ∆ T − ∆ G
Deoarece ∆ B = 0 rezultã ∆ G = 600 . Potrivit teoriei lui Haavelmo (vezi
R. Stroe, “Modelarea deciziei financiare”, ASE, Bucureşti, 2000 p. 285)
şi în ipoteza cã alţi indicatori macroeconomici nu se modificã, rezultã cã
variaţia venitului va fi 600, aşa cã pentru anul viitor mãrimea venitului se
estimeazã la:
Y ( 1) = Y ( 0) + ∆ Y = 12 600 .

10. Funcţia de consum macroeconomicã este de forma:


C = c ∗ ( Y − T + R) + C 0 ,
cu înclinaţia marginalã spre consum 0,7 şi consumul autonom 1200, iar
ecuaţia de echilibru este:
Y = C + Ι + G,
unde Y este venitul naţional, T este cuantumul impozitelor, R este
mãrimea subvenţiilor, Ι este volumul investiţiilor şi G este cuantumul
cheltuielilor guvernamentale. Pentru anul curent (simbol 0) venitul este
de 18000. Pentru anul viitor (simbol 1) guvernul intenţioneazã sã
mãreascã impozitele cu 300, creştere pe care sã o foloseascã integral
pentru subvenţii. Determinaţi valoarea estimatã a venitului pentru acest
an, presupunând cã restul indicatorilor macroeconomici nu se modificã.

173
Indicatorii pentru care nu sunt precizate funcţii de dependenţã sunt
consideraţi exogeni.

Rezolvare:

Variaţia impozitelor este ∆ T = 300 , iar a subvenţiilor este ∆ R = 300 .


În ecuaţia de creştere a venitului naţional (vezi trimiterea de la problema
9, pag. 283 şi 285), efectul variaţiilor mai sus menţionate se regãsesc
astfel:
c
∆Y =− ∗ ( ∆ T − ∆ R)
1− c
Din aceasta rezultã cã variaţia venitului este nulã în cazul ∆ T = ∆ R ,
adicã venitul anului viitor Y ( 1) = 12 000 .

11. Pentru estimarea dinamicii macroeconomice sunt utilizate:


• funcţia consumului, de forma:
C = c ∗ ( Y − T + R) + C 0
• funcţia veniturilor bugetare, de forma:
T = t ∗ Y + T0
• ecuaţia de echilibru, de forma:
Y = C + Ι + G,
unde Y este venitul naţional, T este cuantumul impozitelor, R este
mãrimea subvenţiilor, Ι este volumul investiţiilor şi G este cuantumul
cheltuielilor guvernamentale. Pentru anul curent (simbol 0) venitul este
de 18000. Indicatorii pentru care nu sunt precizate funcţii de dependenţã
sunt exogeni.
Venitul anului curent este de 15000. Pentru anul viitor se are în
vedere o creştere a cheltuielilor guvernamentale cu 750. Nivelul autonom
al impozitelor se estimeazã cã va creşte cu aceeaşi sumã. Înclinaţia
marginalã spre consum este 0,6 şi rata marginalã a impunerii este 0,225.

174
Se cere sã se determine nivelul venitului în anul viitor,
presupunând cã restul indicatorilor macroeconomici nu se modificã.

Rezolvare:

Soluţia unei astfel de probleme este datã de extensia teoremei lui


Haavelmo la modelele macroeconomice cu variabile neexogene, cum este
cazul aici cu variabila T ”impozite” (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei
macroeconomice”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 291). Din ecuaţia venitului,
pentru cazul în care ∆ G 0 = ∆ T0 , iar ceilalţi indicatori nu suferã
modificãri, rezultã:
1− c
∆T= ∗ ∆ G 0 = 560,75 ,
1 − c ∗ ( 1 − t)
adicã Y ( 1) = Y ( 0 ) + ∆ Y = 15 560,75 .

12. Modelul de echilibru macroeconomic este construit pe baza


urmãtoarelor ipoteze:
• consumul este liniar dependent de venitul net, pentru al cãrui calcul se
iau în considerare şi subvenţiile;
• variabilele bugetare sunt liniar dependente de venit;
• soldul bugetului se determinã ca diferenţã între veniturile bugetare şi
cheltuielile guvernamentale (în care se presupun incluse subvenţiile);
• ceilalţi indicatori macroeconomici sunt determinaţi exogen sau
rezultativ.
Parametrii modelului sunt:
• înclinaţia marginalã spre consum = 0,7
• consumul autonom = 2250
• rata marginalã a impunerii = 0,125
• impozitul autonom = 1800

175
• rata marginalã a subvenţiilor = 0,025
• subvenţii autonome = 1000
• rata marginalã a cheltuielilor guvernamentale = 0,1
• cuantumul autonom al cheltuielilor guvernamentale = 6500.

În anul curent, venitul naţional este 20.000. Pentru anul viitor,


guvernul doreşte sã ia decizia realizãrii unui buget echilibrat.

Se cere sã se determine:
a) efectul acestei decizii asupra principalilor indicatori macroeconomici:
venit, consum, investiţii;
b) dacã aceastã decizie presupune înãsprirea sarcinii fiscale, determinatã
ca ratã medie a impozitelor în raport cu venitul.

Rezolvare:

Pe baza ipotezelor formulate în problemã, modelul de echilibru


macroeconomic are urmãtoarea structurã:
• funcţia de consum:
C = c ∗ ( Y − T + R) + C 0 ,
• funcţia impozitelor:
T = t ∗ Y + T0 ,
• funcţia subvenţiilor:
R = R0 − r ∗ Y ,
• funcţia cheltuielilor guvernamentale:
G = G0 − g ∗ Y ,
• soldul bugetului
B = T − G,

176
• ecuaţia de echilibru:
Y = C + Ι + G.
Pentru a putea determina efectul deciziei de echilibrare a bugetului, este
necesar sã se calculeze valorile curente ale principalilor indicatori
macroeconomici, precum şi soldul curent al bugetului; avem:
T ( 0) = 4 300 G ( 0) = 4 500 B ( 0) = −200
R ( 0 ) = 500 C ( 0 ) = 12 890 Ι ( 0 ) = 2 610
T ( 0)
t ( 0) = = 215
, %,
Y ( 0)
unde t este rata medie a impunerii:
Decizia de buget echilibrat pentru anul 1 presupune:
T ( 1) = G ( 1) ,
adicã:
t ∗ Y ( 1) + T0 = G 0 − g ∗ Y ( 1) ,
de unde:
G 0 − T0 6 500 − 1800
Y ( 1) = = = 20 888,9 .
t+g 0,125 + 0,1

Potrivit acestui venit, valorile estimate ale indicatorilor macroeconomici


sunt:
T ( 1) = 4 4111
, G ( 1) = 4 4111
, B ( 1) = 0
R ( 1) = 477,8 C ( 1) = 14 118,9 Ι ( 1) = 2 358,9
T ( 1)
t ( 1) = = 2112
, %
Y ( 1)
a) Decizia de buget echilibrat în anul 1 are ca efect:
• creşterea venitului cu 888,9 sau 4,26%;

177
• creşterea consumului cu 1228,9 sau 9,53%
• diminuarea investiţiilor cu 251,1 sau 9,62%.
b) Aceastã decizie nu conduce la înãsprirea sarcinii fiscale, rata medie a
impunerii scãzând cu 0,38 puncte procentuale sau 1,77%.

13. Pentru modelul echilibrului macroeconomic sunt presupuse


urmãtoarele ipoteze:
• consumul depinde liniar de venitul net;
• venitul net se calculeazã din venit, deducând impozitele nete;
• impozitele nete se calculeazã din impozitele globale, deducând
subvenţiile;
• impozitele globale depind liniar de venit şi de consum;
• subvenţiile şi cheltuielile guvernamentale depind liniar de venit;
• investiţiile depind liniar de: a) venit;
b) venit net.
Se cere sã se determine funcţia de venit şi raportul de ordine între
efectele generate de valorile autonome ale indicatorilor-cauzã asupra
venitului în cele douã variante privind funcţia de investiţii.

Rezolvare:

Se scriu funcţiile indicatorilor macroeconomici, potrivit ipotezelor


menţionate:
• funcţia de consum:
C = c ∗ Yn + C 0 (1)
• ecuaţia venitului net:
Yn = Y − Tn (2)
• ecuaţia impozitelor nete:
Tn = T − R (3)

178
• funcţia impozitelor:
T = t 1 ∗ Y + t 2 ∗ C + T0 (4)
• funcţia subvenţiilor:
R = R0 − r ∗ Y (5)
• funcţia cheltuielilor guvernamentale:
G = G0 − g ∗ Y (6)
• funcţia de investiţii:
a) Ι = a ∗ Y + Ι 0 (7)
b) Ι = a ∗ Yn + Ι 0 (8)
• ecuaţia de echilibru macroeconomic:
Y =C+Ι+G (9)
Funcţia de consum poate fi determinatã sub forma dependenţei acestuia
de venit. Pentru aceasta se substituie succesiv în (1) relaţiile (2), apoi (3)
şi apoi (4). Obţinem:

c ∗ (1 − t1 − r ) c 1
C= ∗Y − ∗ ( T0 − R 0 ) + ∗ C 0 (10)
1 + c ∗ t2 1 + c ∗ t2 1 + c ∗ t2
Pentru a determina funcţia de venit urmeazã sã substituim simultan
relaţiile 7 sau 8, 6 şi 10 în ecuaţia de echilibru 9.

a) Pentru investiţii vom considera întâi funcţia de tip 7. Fãcând


substituţiile menţionate se obţine:

Y = k ∗ C 0 + k ∗ ( 1 + c ∗ t 2 ) ∗ ( Ι 0 + G 0 ) − c ∗ k ∗ ( T0 − R 0 ) ,

unde coeficientul k este de forma:


1
k=
(1 + c ∗ t 2 ) ∗ (1 + g − a) − c ∗ ( 1 − t 1 − r )

179
b) Pentru investiţii vom considera apoi funcţia de tip 8. Fãcând
substituţiile menţionate se obţine:
Y = ( 1 − a∗ t 2 )∗ k∗ C 0 + ( 1 + c∗ t 2 )∗ k∗ ( Ι 0 + G 0 ) − ( a + c)∗ k∗ ( T0 − R 0 ) ,
unde coeficientul k este de forma:
1
k= ;
( 1 + c ∗ t 2 ) ∗ (1 + g) − ( a + c) ∗ ( 1 − t1 − r )
c) Pentru a determina raportul de ordine între efectele generate de valorile
autonome ale indicatorilor-cauzã ( C 0 , Ι 0 , G 0 , T0 , R 0 ) asupra venitului
( Y ) în cele douã variante privind funcţia de investiţii este necesar sã
stabilim întâi raportul de ordine între cei doi coeficienţi k . Vom numi ka
coeficientul k obţinut în cazul investiţiei dependentã de venit şi kb
coeficientul k obţinut în cazul investiţiei dependentã de venitul net.

Sã presupunem cã numitorul lui ka este mai mic decât cel al lui kb .


Efectuând operaţiile şi reducerile de termeni aferente se obţine:
1 + c ∗ t 2 〉 1 − t1 − r ,
care este o relaţie adevãratã, întrucât şi t 1 şi r sunt parametri pozitivi
subunitari. Rezultã cã presupunerea fãcutã este adevãratã şi în consecinţã:
ka 〉 kb .

Acum se pot studia comparativ coeficienţii valorilor autonome ale


fiecãruia din indicatorii-cauzã:

• în ce priveşte C 0 , efectul lui este mai mare în varianta a) decât în b)


deoarece ka 〉 ( 1 − a ∗ t 2 ) ∗ kb , a şi t 2 fiind parametri pozitivi
subunitari;

• în ce priveşte Ι 0 şi G 0 , efectul lor este mai mare în varianta a) decât în


b), deoarece ka 〉 kb iar factorul multiplicator ( 1 + c ∗ t 2 ) nu schimbã
raportul de ordine;

180
• în ce priveşte T0 (pentru care avem în vedere valoarea absolutã a
efectului) şi R 0 trebuie comparaţi multiplicatorii;
c ∗ ka şi ( a + c) ∗ kb .
c kb
Dacã 〉 atunci efectul valorilor autonome ale celor doi
a + c ka
indicatori este mai pronunţat în varianta a) decât în b).

14. Funcţia importului este datã de relaţia:


M = 0,125 ∗ Y + 520 ,
unde Y este venitul naţional. Prognoza macroeconomicã estimeazã
creşterea acestuia cu 3,2%, iar a importului cu 5,2%.
Care va fi ponderea importului în venitul naţional?

Rezolvare:

Elasticitatea importului în raport cu venitul naţional este datã de relaţia de


definiţie a acesteia:
∆%M
EM Y = ,
∆% Y
unde ∆ % este operatorul de variaţie relativã. Relaţia se mai poate scrie:
∆M / M
EM Y = ,
∆Y/ Y
unde ∆ este operatorul de variaţie absolutã. O altã formã de scriere a
relaţiei de elasticitate este şi:
∆M / ∆ Y
EM Y = ,
M/Y
unde numãrãtorul reprezintã inclinaţia marginalã spre import sau rata
marginalã a importului în venitul naţional, adicã m = 0,125 , iar

181
numãrãtorul este ponderea importului în venitul naţional, fie m . Valoarea
elaticitãţii (conform primei relaţii) este:
5,2 %
EM Y = = 1625
, .
3,2 %
Din ultima formã de prezentare a elasticitãţii avem:
m 0,125
m= = = 7,69 % .
EMY 1625
,

15. Funcţiile macroeconomice sunt date de relaţiile:


• funcţia de consum: C = c ∗ ( Y − T ) + C 0 pentru care înclinaţia
marginalã spre consum este 0,85 iar consumul autonom este dat şi
invariabil;
• funcţia impozitelor: T = t ∗ Y pentru care rata impunerii este de 25%;
• funcţia de import: M = m ∗ Y pentru care rata importurilor este 30%;
• soldul bugetului: B = T − G ;
• soldul balanţei comerciale: B C = E − M ;
• ecuaţia de echilibru macroeconomic: Y = C + Ι + G + ( E − M) ;
• investiţiile ( Ι ) , cheltuielile guvernamentale ( G) şi exportul ( E) sunt
exogene.

Prognoza macroeconomicã estimeazã cã, în anul urmãtor, faţã de


anul curent, investiţiile vor fi mai mici cu 200, cheltuielile
guvernamentale mai mari cu 1200, iar exportul mai mare cu 300.

Se cere sã se determine:
a) creşterea venitului naţional şi a consumului în aceste condiţii;
b) variaţia soldului bugetului, ştiind cã venitul curent este 7750, iar
cheltuielile guvernamentale curente sunt 2400;

182
c) variaţia soldului bugetului în situaţia în care soldul balanţei comerciale
se va “îngheţa”.

Rezolvare:

a) Din funcţiile macroeconomice şi ecuaţia de echilibru se obţine funcţia


venitului naţional:
1
Y= ∗ ( C 0 + Ι ( 0) + G ( 0) + E ( 0) ) ,
1 − c ∗ ( 1 − t) + m
unde Ι ( 0) , G ( 0) şi E ( 0) sunt valorile exogene pentru anul curent ale
celor trei indicatori. Folosind indicatorul de variaţie ∆ în aceastã relaţie
se obţine:
1
∆Y= ∗ ( ∆ Ι ( 0) + ∆ G ( 0) + ∆ E ( 0) )
1 − 0,85 ∗ ( 1 − 0,25 ) + 0,3
Þinem seama cã cele trei variaţii sunt, respectiv; -200; 1200; 300.
Se obţine: ∆ Y = 1962,3
Folosind acelaşi indicator de variaţie în funcţia de consum în care am
înlocuit T din funcţia impozitelor, avem:
∆ C = c ∗ ( 1 − t) ∗ ∆ Y = 1250,9 .
b) Pentru anul curent cuantumul impozitelor este:
T ( 0) = 0,25 ∗ Y ( 0) = 1937,5 ,
iar pentru anul urmãtor este:
T ( 1) = 0,25 ∗ ( Y ( 0) + ∆ Y ) = 2 428,1 .
Soldul bugetului în anul curent este:
B ( 0) = T ( 0) − G ( 0) = −462,5 ,
iar pentru anul urmãtor este:
B ( 1) = T ( 1) − G ( 1) = −11719
, ,
ceea ce revine la o variaţie:
∆ B = B ( 1) − B ( 0) = −709,4

183
c) “îngheţarea” soldului balanţei comerciale înseamnã cã variaţia sa este
nulã: ∆ B C = 0
Dar: ∆ B C = ∆ E − ∆ M.
În aceastã relaţie, variaţia importului este ∆ M = m ∗ ∆ Y , iar variaţia
exportului este datã ∆ E = 300 . Este evident cã variaţia importului va fi
de aceeaşi mãrime. De aici s-ar putea ca rezolvarea sã urmeze pe un drum
greşit, presupunând cã ∆ Y este cel determinat la punctul a) şi cã ar
rezulta m = ∆ M / ∆ Y = 15,29 % . Soluţia este greşitã, deoarece variaţia
de 1962,3 a venitului a fost determinatã pe baza ratei importului de 30%.
Or, este sigur cã aceastã ratã se va schimba, deoarece în acelaşi model şi
pentru acelaşi an nu putem avea douã valori diferite pentru acelaşi
parametru.
Rezolvarea corectã ţine seama de faptul cã:
1
∆Y= ∗ ( ∆ Ι ( 0) + ∆ G ( 0) + ∆ E ( 0) ) ,
1 − 0,85 ∗ ( 1 − 0,25) + m
adicã depinde de parametrul m care se va modifica. Astfel, avem:
1
∆ M = m∗ ∗ ( ∆ Ι ( 0) + ∆ G ( 0) + ∆ E ( 0) ) ,
1 − 0,85 ∗ ( 1 − 0,25 ) + m
din care rezultã: m = 0,10 875 şi apoi ∆ Y = 2 758,62 .
În aceste condiţii:
Y ( 1) = Y ( 0) + ∆ Y = 10 508,62 ,
T ( 1) = 0,25 ∗ Y ( 1) = 2 627,2 ,
B ( 1) = T ( 1) − G ( 1) = −972,8 ,
∆ B = B ( 1) − B ( 0) = −510,3 ,
adicã deficitul bugetar va creşte cu 510,3 şi nu cu 709,4 (vezi punctul b)
aşa cum se întâmplã dacã nu se “îngheaţã” soldul balanţei comerciale.

184
16. Înclinaţia marginalã spre import este 0,185. În anul curent,
soldul balanţei comerciale este B ( 0) = dat, iar exportul net autonom este
265. Pentru anul viitor se estimeazã o creştere cu 8% a exportului net
autonom.
Ce variaţie a venitului naţional va determina aceastã creştere în
condiţiile modelului keynesian cu economie deschisã?

Rezolvare:

Potrivit modelului menţionat (vezi R. Stroe, “Modelarea deciziei


financiare“, ASE, Bucureşti, 2000, p. 299-301) dependenţa venitului de
exportul net autonom şi soldul balanţei comerciale este datã de relaţia:
1
Y= ∗ ( X 0 − M0 + B ( 0) ) ,
m
iar variaţia lui Y este obţinutã folosind operatorul de variaţie ∆ :
1
∆Y= ∗ ∆ ( X 0 − M0 )
m
Variaţia exportului net autonom este ∆ ( X 0 − M0 ) = 8 % ∗ 265 = 212
,
iar m = 0,185 . Rezultã ∆ Y = 114,6 .

17. Pentru prognozele macroeconomice se foloseşte un model


de tip I S − L M în care:
• funcţia de consum este: C = 0,7 ∗ ( Y − Tn) + 1600 ,
• funcţia de investiţii este: Ι = −120 ∗ r + 0,05 ∗ Y + 700 ,
• funcţia cererii de bani este: L = 0,09 ∗ Y − 1800 ∗ r + 200 ,
• ecuaţia de echilibru este: Y = C + Ι + G.
Exogen modelului sunt determinate cheltuielile guvernamentale
G 0 = 6 200 , impozitele nete T0 = 6 300 şi oferta de bani M0 = 1400 .

185
Se cere sã se determine:
a) cum trebuie sã se modifice oferta de bani pentru ca rata de echilibru a
dobânzii sã se reducã cu 10%;
b) efectul acestei diminuãri asupra venitului naţional;
c) cum se va modifica soldul bugetului în cazul în care se încearcã
majorarea cu 3% a venitului naţional utilizând exclusiv politici bugetare.

Rezolvare:

Pornind de la soluţia generalã a modelului I S − L M (vezi R. Stroe,


“Modelarea deciziei financiare”, ASE, Bucureşti, 2000, p. 335) se
determinã valorile de echilibru, în condiţiile date, ale venitului naţional şi
ratei dobânzii:
C 0 + Ι 0 + G 0 − c ∗ T0 + b ∗ ( M 0 − L 0 ) / l 2
Y∗ = =
1− c − a + b ∗ l 1 / l 2

1600 + 700 + 6200 − 0,7∗ 6300 + 120 ∗ ( 1400 − 200 ) / 1800


= =
1 − 0,7 − 0,05 + 120 ∗ 0,09 / 1800
= 16289,1

l 1 ∗ ( C0 + Ι 0 + G0 − c ∗ T0 ) − ( 1 − c − a) ∗ ( M0 − L0 )
r∗ = =
l 2 ∗ (1− c − a + b ∗ l 1 / l 2 )
0,09∗ ( 1600 + 700 + 6200 − 07
, ∗ 6300) − ( 1 − 07
, − 0,05)∗ ( 1400 − 200)
= =
1800 ∗ ( 1 − 07
, − 0,05 + 120 ∗ 0,09 / 1800)
= 01478
, sau 1478
, %.
a) Diminuarea cu 10% a ratei de echilibru a dobânzii înseamnã:
∆ r = −0,014 78 .
Factorul prin care se încearcã obţinerea acestui rezultat este oferta de
bani, a cãrei variaţie este ∆ M 0 . Din relaţia lui r ∗ se poate scrie:

186
− ( 1 − c − a) ∗ ∆ M 0
∆r = ,
l 2 ∗ (1 − c − a + b ∗ l 1 / l 2 )
din care se obţine pentru oferta monetarã:
∆ M 0 = 27,2 sau 195
, %
b) Modificarea masei monetare determinã o modificare a venitului
naţional, determinatã pe baza expresiei lui Y ∗ :
b ∗ ∆ M0 / l 2
∆Y = = 7,1 sau 0,043 %
1− c − a + b ∗ l 1 / l 2

c) Uzul exclusiv al politicilor bugetare înseamnã intervenţia în economie


prin cheltuielile guvernamentale ( ∆ G 0 ) şi prin impozite ( ∆ T0 ) .
Modificarea doritã este:
∆ Y = 3 % ∗ Y ∗ = 488,7
Din ecuaţia lui Y ∗ obţinem:
∆ G 0 − c ∗ ∆ T0
∆Y = sau
1− c − a + b ∗ l 1 / l 2

∆ G 0 − 0,7 ∗ ∆ T0
488,7 = ,
1 − 0,7 − 0,05 + 120 ∗ 0,09 / 1800
din care se obţine ∆ G 0 = 125,1 + 0,7 ∆ T0 , ceea ce înseamnã
diminuarea soldului bugetului cu 125,1. Faţã de soldul iniţial excedentar
cu 100 (provenit din 6300 - 6200), înseamnã un buget deficitar cu 25,1,
reprezentând 0,15% din venitul naţional (25,1 / (16289,1 + 488,7)).

18. Se considerã modelul I S − L M pentru o economie


deschisã, pentru care se cunosc:
• înclinaţia marginalã spre consum 0,8;
• consumul autonom 300;

187
• consumul depinde liniar de venitul net;
• rata medie a impozitelor 25%;
• cheltuielile guvernamentale 900;
• înclinaţia marginalã spre import 20%;
• exportul 1100;
• importul autonom 700;
• importul depinde liniar de venit;
• funcţia de investiţii Ι = 4 000 − 15 000 ∗ r , unde r este rata
dobânzii;
• oferta de monedã 1753,44;
• funcţia cererii de monedã C L = 400 + 0,35 ∗ Y − 4000 ∗ r , unde Y
este venitul naţional.
Se cere sã se determine pentru cazul echilibrului macro-
economic:
a) mãrimea venitului naţional şi a ratei dobânzii;
b) mãrimea soldului bugetar;
c) mãrimea soldului balanţei comerciale;
d) mãrimea investiţiilor.

Rezolvare:

Cu datele din problemã se construiesc funcţiile macroeconomice:


• consumul C = 0,8 ∗ ( Y − T ) + 300
• impozitele T = 0,25 ∗ Y
• cheltuielile guvernamentale G = 900
• importul M = 0,2 ∗ Y + 700

188
• exportul X = 1100
• oferta de monedã O L = 1753,44
şi ecuaţiile de echilibru macroeconomic:
• pentru venit Y = C + G + Ι + ( X − M)
• pentru balanţa comercialã X=M
• pentru piaţa monetarã OL = CL
• pentru buget SB = T − G ,
unde S B este soldul bugetului.
5 600 − 15 000 ∗ r
Din ecuaţia venitului se obţine: Y= .
0,6
1353,44 + 4 000 ∗ r
Din ecuaţia pieţei monetare se obţine: Y= .
0,35
a) Din aceste douã ecuaţii se obţin valorile de echilibru:
Y ∗ = 5 583,33 şi r ∗ = 0,15
b) Din funcţia impozitelor se obţine: T = 1395,83
Din ecuaţia bugetului se obţine: S B = 495,83
(excedent bugetar).
c) Din funcţia importului se obţine: M = 1816,7
Din ecuaţia balanţei comerciale se obţine: X − M = −716,7
(balanţã comercialã pasivã)
d) Din funcţia de investiţii se obţine: Ι ∗ = 1750 .

19. Economia naţionalã (indicatorii macroeconomici şi relaţiile


între ei) este descrisã printr-un model I S − L M pentru care se cunosc:
• consumul ( C) este proporţional cu venitul net, în raport cu care rata
consumului este 0,85;

189
• rata impozitelor este 25%;
• investiţia ( Ι ) depinde liniar de venit ( Y ) şi de rata dobânzii ( r ) , în
raport cu care ratele marginale sunt 0,2 şi, respectiv, 433500;
• importul ( M) depinde liniar de venit, în raport cu care rata sa
marginalã este 0,165, iar importul autonom este 28320;
• cererea de bani ( C L ) depinde liniar de venit şi de rata dobânzii, în
raport cu care ratele marginale sunt 0,185 şi, respectiv, 565600;
• cheltuieli guvernamentale ( G) , date exogen, au valoarea de 143200
u.m.;
• oferta realã de bani ( O L ) , datã exogen, are valoarea

• exportul ( X ) , dat exogen, are valoare 68220 u.m.


Se cere sã se determine:
a) nivelul de echilibru al venitului şi ratei dobânzii;
b) ponderea soldului bugetului în total venit naţional;
c) rata acumulãrii de capital.

Rezolvare:

Cu datele din problemã se construieşte modelul I S − L M :


• funcţia de consum : C = 0,825 ∗ ( Y − T ) ,
unde cu T s-au notat impozitele;
• funcţia impozitelor: T = 0,255 ∗ Y ;
• funcţia de investiţii: Ι = 0,245 ∗ Y − 413500 ∗ r ;
• funcţia importurilor: M = 0,165 ∗ Y + 10 830 ;
• funcţia cererii de bani: C L = 0,185 ∗ Y − 565600 ∗ r ;
• valorile exogene: G = 113 200 O L = 28 830 X = 73 220 ;

190
• ecuaţia echilibrului general: Y = C + G + Ι + ( X − M) ;
• ecuaţia balanţei comerciale: X = M;
• ecuaţia echilibrului monetar: O L = C L ;
• soldul bugetului: S B = T − G.

În acest model, parametrii funcţiilor de comportament sunt notaţi:


c = rata consumului;
t = rata impunerii fiscale;
a = înclinaţia marginalã spre investiţii;
b = rata marginalã a investiţiilor în raport cu rata dobânzii;
m = înclinaţia marginalã spre import;
M0 = importul autonom;
l1 = rata marginalã a cererii de bani în raport cu venitul;
l 2 = rata marginalã a cererii de bani în raport cu rata dobânzii.
a) Din ecuaţia echilibrului general se obţine:
b 1
Y=− ∗r+ ∗ ( G + X − M0 ) ,
α α
unde: α = 1 − c ∗ ( 1 − t) − a + m .
Din ecuaţia echilibrului monetar se obţine:
l 2 1
Y= ∗r+ ∗ OL.
l1 l1
Din aceste douã relaţii se poate determina expresia lui r :

l1 α
r= ∗ ( G + X − M0 ) − ∗ OL .
α∗l 2 +b∗l1 α∗l 2 +b∗l1

191
a cãrui valoare de echilibru este r ∗ = 9,5 % , care conduce la o valoare de
echilibru a venitului de Y ∗ = 446 192,5 u. m.

b) Soldul bugetului este:


S B = T − G = t ∗ Y − G = 579,1 u. m.

reprezentând 0,13% din mãrimea venitului.

c) Mãrimea investiţiilor este Ι ∗ = 70 046,6 u. m. , adicã o ratã de


(
acumulare a capitalului Ι ∗ / Y ∗ ) i∗ = 15,7 % .

Menţionãm cã am efectuat calculele cu o valoare a lui r = 0,094 97103 ,


pe care am dat-o ca soluţie aproximatã prin 9,5 % .

20. Economia naţionalã (indicatorii macroeconomici şi relaţiile


dintre ei) este descrisã printr-un model I S − L M pentru care se cunosc
(se vor pãstra notaţiile de la problema 19):

• consumul este proporţional cu venitul net, în raport cu care rata sa este


0,85;

• rata impozitelor este 23,5%;

• investiţiile depind liniar de venit şi de rata dobânzii, în raport cu care


ratele sale marginale sunt 0,205 şi, respectiv, 435500;

• importul depinde liniar de venit, în raport cu care înclinaţia sa


marginalã este 0,165, iar importul autonom 8320;

• cererea de bani depinde liniar de venit şi de rata dobânzii, în raport cu


care ratele sale marginale sunt 0,21 şi, respectiv, 565600;

• cheltuielile guvernamentale sunt 111200, oferta de bani 38530, iar


exportul 80880.

192
Guvernul doreşte sã rectifice bugetul în sensul sporirii
cheltuielilor guvernamentale cu 12%. În condiţiile în care parametrii
modelului nu se modificã, iar variaţia exportului este nulã sã se determine
cum ar trebui sã se modifice oferta de bani pentru ca:
a) soldul bugetului sã nu se modifice;
b) ponderea soldului bugetului în venit sã nu se modifice;
c) ponderea soldului bugetului în venit sã “creascã” pânã la - 2,5%.

Rezolvare:

Din rezolvarea problemei 19 reţinem expresia ratei dobânzii pe care o


substituim în expresia venitului obţinutã din ecuaţia echilibrului general;
avem:
l b
∗ ( G + X − M0 ) +
2
Y= ∗ O L.
α∗l 2 +b∗l1 α∗l 2 +b∗l1

Soldul bugetului este:


S B = T − G = t ∗ Y − G,
despre care se doreşte sã nu se modifice. Dacã notãm ∆ operatorul de
variaţie, condiţia de constanţã a soldului bugetar este:
∆ SB = 0 ,
din care rezultã:
t ∗ ∆ Y = ∆ G.

În expresia mai sus obţinutã a venitului multiplicãm ambii membri cu t ,


aplicãm operatorul ∆ şi ţinem seama cã t ∗ ∆ Y = ∆ G , ∆ X = 0 şi
∆ M 0 = 0 ; obţinem o relaţie între ∆ Gşi ∆ O L, astfel:
l 2 ∗ ( α − t) + b ∗ l 1
∆ OL = ∗ ∆G .
b∗ t

193
Cum ∆ G = 12 % ∗ 111200 = 13 344 , obţinem ∆ O L = 17 437 , adicã
o creştere a ofertei monetare cu 45,26%.

b) În condiţiile iniţiale date în problemã rezultã (conform algoritmului


prezentat în problema 19) cã:
Y ∗ = 452 332,3 şi, în consecinţã, SB∗ = −4 9019
, ,
adicã ponderea soldului bugetului în venit este x = −108
, % (mai exact
-0,01083694443).
Se va impune ca, în noile condiţii, aceastã pondere sã nu se modifice.
Vom nota cu semnul “prim” ( x' , Y ' , S B' , G' , OL ') valorile respectivilor
indicatori sau parametri în noile condiţii, determinate de creşterea cu 12%
a cheltuielilor bugetare.

Ponderea x în noile condiţii este datã de relaţia:


S B' t ∗ Y '− G'
x' = = ,
Y' Y'
din care rezultã:
1
Y' = ∗ G' .
t − x'
Expresia lui Y' este datã de relaţia pe care am determinat-o pentru Y la
începutul rezolvãrii, aşa încât se poate selecta o alta care sã expliciteze pe
O L' (ţinem seama cã în relaţia menţionatã O L devine O L' , iar G devine
G' ; x şi M 0 nu se modificã):

1 α∗l +b∗l1 l
∗ ( G'+ X − M 0 ) ,
2 2
O L' = ∗ ∗ G'−
t − x' b b
din care rezultã O L' = 54 308,1, adicã o creştere a ofertei de bani de
15778,1 sau 40,95%.

Pentru calculul lui O L' reamintim cã x' = x , adicã menţinerea ponderii


soldului bugetar în total venit. De asemenea, reamintim cã

194
G' = G + ∆ G = 111200 + 13 344 = 124 544 , adicã sporirea cheltuieli-
lor guvernamentale cu 12% ca rezultat al deciziei de rectificare a
bugetului.
c) Potrivit cerinţei privind ponderea soldului bugetului în venit, avem
x' = −0,025 , restul valorilor rãmânând neschimbate. Noua ofertã de bani
se determinã cu aceeaşi relaţie ca la punctul b), în care x' = −0,025 şi
G' = 124 544 , astfel cã valoarea ei este OL' ' = 37 411 , adicã o reducere
cu 1119 sau -2,9%.

21. Economia naţionalã (indicatorii macroeconomici şi relaţiile


dintre ei) este descrisã printr-un model ΙS − LM pentru care se cunosc (se
vor pãstra notaţiile deja utilizate în problemele precedente):
• consumul depinde liniar de venitul net, în raport cu care rata sa
marginalã este 0,825, iar consumul autonom este 2720;
• rata impozitelor este 28%;
• investiţiile depind liniar de rata dobânzii, în raport cu care rata sa
marginalã este 42000, iar investiţia autonomã este 48800;
• importul depinde liniar de venit, în raport cu care rata sa marginalã
este 0,24, iar importul autonom este 100;
• cererea de bani depinde liniar de venit şi de rata dobânzii, în raport cu
care ratele sale marginale sunt 0,215 şi, respectiv, 48500;
• sunt date exogen: cheltuielile guvernamentale (valoare 81800),
exportul (valoare 49000) şi oferta de bani (valoare 55200).

Se cere sã se determine:
a) nivelul de echilibru al venitului şi ratei dobânzii;
b) soldul contului de capital ( S K ) ;

195
c) soldul balanţei comerciale ( S C) ;

d) soldul bugetului şi ponderea sa în venit ( SB ş i x) .

Rezolvare:

Cu datele din problemã se construieşte modelul ΙS − LM :

• funcţia de consum : C = 0,825 ∗ ( Y − T ) + 2 720 ;


• funcţia impozitelor: T = 0,28 ∗ Y ;
• funcţia de investiţii: Ι = −42 000 ∗ r + 48 800 ;
• funcţia importurilor: M = 0,24 ∗ Y + 100 ;
• funcţia cererii de bani: C L = 0,215 ∗ Y − 48 500 ∗ r ;
• valorile exogene: G = 81800 O L = 55 200 X = 49 000 ;
• ecuaţia echilibrului general: Y = C + Ι + G + X − M;
• ecuaţia balanţei comerciale: X = M;
• ecuaţia echilibrului monetar: CL = OL ;
• ecuaţia soldului bugetului: SB = T − G ;
• ecuaţia economiilor: S = Y − T − C.

În acest model, parametrii funcţiilor de comportament sunt notaţi similar


problemelor precedente: c, t, b, m, M 0 , l 1 ş i l 2 . În plus, apar:
C 0 = consumul autonom;
Ι 0 = investiţia autonomã.
De menţionat cã pentru funcţia de investiţii nu mai apare dependenţa de
venit, aşa încât nu este utilizatã înclinaţia marginalã spre investiţii
(parametrul a).

196
a) Din ecuaţia echilibrului general se obţine:
b 1
Y=− ∗r+ ∗ ( C 0 + Ι 0 + G + X − M0 ) ,
α α
unde: α = 1 − c ∗ ( 1 − t) + m .
Din ecuaţia echilibrului monetar se obţine:
l1 1
r= ∗Y− ∗ O L.
l2 l2
Din aceste douã relaţii se obţine:
l2 b
Y= ∗ ( C 0 + Ι 0 + G + X − M0 ) + ∗ OL,
α∗ l 2 +b∗l1 α∗l 2 +b∗ l1

l1 α
r= ∗ ( C 0 + Ι 0 + G + X − M0 ) − ∗ OL.
α∗l 2 +b∗ l1 α∗l 2 +b∗l1

Avem α = 0,646 şi α ∗ l 2 + b ∗ l 1 = 40 361 , obţinând ca valori de


echilibru:
Y ∗ = 276 407,2 şi r ∗ = 8,7 % .
Menţionãm cã valoarea lui r ∗ am folosit-o în calcul cu aproximaţie de
10 −8 , adicã r ∗ = 0,087 027 72 pentru a obţine estimãri satisfãcãtoare ale
ecuaţiilor de echilibru. Astfel, de pildã, pentru echilibrul monetar
menţionãm cã valoarea cererii de bani este CL∗ = 55 206,7 , faţã de
oferta de bani OL = 55 200 , adicã un echilibru imperfect de valoare 6,7
dar acceptabil ca abatere relativã, deoarece diferenţa este ceva mai mare
de 1 la 10000, suficient de micã pentru a fi neglijatã, iar echilibrul sã fie
considerat satisfãcãtor.

b) Soldul contului de capital presupune determinarea investiţiilor şi a


economiilor, ale cãror valori sunt Ι ∗ = 45 144,8 şi, respectiv,
S∗ = 32 107,3 rezultând soldul:
S K = Ι ∗ − S∗ = 13 037,5 ,

197
adicã un capital suplimentar investit peste nivelul de economisire.
c) Soldul balanţei comerciale presupune determinarea importurilor a cãror
valoare este M∗ = 66 437,7 rezultând o balanţã deficitarã:
S C = X − M∗ = −17 437,7
d) Soldul bugetului presupune determinarea încasãrilor bugetare a cãror
valoare este T ∗ = 77 394 , rezultând un buget deficitar:
SB∗ = T∗ − G = −4 406 .
Ponderea acestuia în venit este:

S B∗
x= = 159
, %.
Y∗

22. Economia naţionalã (indicatorii macroeconomici şi relaţiile


dintre ei) este descrisã printr-un model ΙS − LM de tipul celui din
problema 21.
Parametrii caracteristici şi valorile exogene sunt:

c 0 = 0,84 C 0 = 2150 G = 88 200


t = 0,31 X = 48 700
b = 40 500 Ι 0 = 50 200 OL = 57 150
m = 0,235 M 0 = 1250
l 1 = 0,205 l 2 = 45 300

Faţã de echilibrul rezultat din model, guvernul decide o


rectificare a cheltuielilor bugetare care sã nu ducã deficitul bugetului
peste 2,5% din venitul naţional. Susţinerea cheltuielilor suplimentare se
va face prin sporirea ofertei de bani de cãtre Banca Naţionalã. Pentru a
temporiza cererea de bani în economie, se decide şi creşterea ratei
dobânzii pe piaţa monetarã, pânã la 6,5%.

198
Se cere sã se determine:

a) creşterea posibilã a cheltuielilor bugetare şi a ofertei de bani;

b) nivelul acestor creşteri în cazul când s-ar pãstra nivelul iniţial de


echilibru al ratei dobânzii.

Rezolvare:

Este necesar ca mai întâi sã se determine valorile de echilibru în condiţiile


iniţiale. Ne intereseazã venitul de echilibru, rata de echilibru a dobânzii şi
soldul bugetului. Folosim expresiile de echilibru ale lui Y şi r din
problema 21 şi obţinem:
Y∗ = 285 084,8 şi r ∗ = 2,84 % .
Menţionãm (pentru motive de aproximare satisfãcãtoare) cã valoarea ratei
dobânzii cu aproximaţie de 10 −7 este 0,0284225, astfel încât variaţia ratei
dobânzii este ∆ r = 6,5 % − 2,84 225 % = 0,036 577 5 . Sã notãm,
totodatã, cã soldul bugetului rezultat în condiţii de echilibru este iniţial
S B = +176,3 , reprezentând ceva peste 0,06% din venitul naţional. În
noile condiţii acest sold va deveni deficitar, urmând ca ponderea sa în
venit sã fie 2,5%, adicã x ' = −0,025 .
a) Pârghiile utilizate pentru realizarea noului echilibru sunt cheltuielile
bugetare, a cãror variaţie este ∆ G şi oferta de bani, a cãrei variaţie este
∆ O L.

Din expresia de echilibru a lui Y şi r se obţin variaţiile lor:


l2 b
∆Y= ∗ ∆G+ ∗ ∆ O L,
α∗ l 2 +b∗ l1 α∗l 2 +b∗ l1

l1 α
∆r = ∗ ∆G− ∗ ∆ O L.
α∗l 2 +b∗ l1 α∗ l 2 +b∗ l1

199
(celelalte variabile C 0 , Ι 0 , X, M 0 nu se modificã, astfel cã variaţia lor
este nulã).

Din relaţia lui ∆ r se selecteazã ∆OL , astfel:


l1 α∗l 2 +b∗l1
∆ OL = ∗ ∆G− ∗ ∆r
α α
Dacã substituim aceastã relaţie în ∆Y , se obţine:
1 b
∆Y = ∗ ∆G− ∗ ∆r
α α
Ponderea soldului bugetului în venit este:
S B'
x' = ,
Y'
unde cu semnul “prim” am notat valorile respectivilor indicatori în noile
condiţii (rectificarea bugetului şi majorarea ratei dobânzii).

Þinem seama cã:


S B' = T '− G' = t ∗ Y ' − G' = t ∗ ( Y + ∆ Y ) − ( G + ∆ G)
şi cã pentru ∆ Y avem deja o expresie în raport cu ∆ G şi ∆ r . Astfel se
obţine:
⎛ 1 b ⎞
t ∗ ⎜ Y + ∗ ∆ G − ∗ ∆ r ⎟ − ( G + ∆ G)
⎝ α α ⎠
x' =
1 b
Y + ∗ ∆G− ∗ ∆r
α α
Din aceastã relaţie se selecteazã ∆ G :
α ∗ ( t − x') b ∗ ( t − x') α
∆G= ∗Y− ∗ ∆r − ∗G,
α + x'− t α + x'− t α + x'− t
unde Y este valoarea de echilibru iniţial a venitului, G valoarea iniţialã a
cheltuielilor guvernamentale, iar x' şi ∆ r menţionate mai sus.

200
Rezultã:
∆ G = 11583,122 şi ∆ O L = 1502,721 ,
adicã o creştere a cheltuielilor bugetare cu 13,13% şi a masei monetare cu
2,63%.
b) În situaţia în care s-ar pãstra nivelul de echilibru al ratei dobânzii,
adicã ∆ r = 0 , se obţine:
∆ G = 12 922,931 şi ∆ O L = 4 042,113 ,
adicã o creştere cu 14,65% şi, respectiv, 7,04%.

23. Studiul evoluţiei economiei naţionale se realizeazã pe baza


unui model de tip I S − L M caracterizat prin urmãtoarele funcţii de
comportament şi ecuaţii de echilibru:
• consumul depinde liniar de venitul net, având înclinaţia marginalã spre
consum 0,825 şi consumul autonom de 2720;
• rata medie a impozitelor pe venit este 28%;
• investiţiile depind liniar de rata dobânzii, având rata marginalã de
48000 şi investiţia autonomã de 48800;
• importul depinde liniar de venit, având înclinaţia marginalã spre
import de 0,22 şi importul autonom 8100;
• cererea de bani depinde liniar de venit şi de rata dobânzii, având ratele
marginale 0,215 şi, respectiv, 48500;
• nivelul exogen al cheltuielilor guvernamentale este 81800, al
exporturilor 56000 şi al ofertei de bani 55200.
Se cere sã se determine variaţia ofertei de bani şi a ratei dobânzii
pentru situaţia cã, faţã de starea de echilibru, s-ar dori:
a) ameliorarea soldului balanţei comerciale cu 12,5%;
b) diminuarea ponderii soldului balanţei comerciale în export pânã la
20%;

201
c) “diminuarea” ponderii soldului balanţei comerciale în total venit pânã
la 4%.

Rezolvare:

Modelul are structura celui utilizat în problema 21. În condiţiile iniţiale


date în problemã, valorile de echilibru ale indicatorilor care ne intereseazã
în rezolvare sunt:
Y ∗ = 281982,4 r ∗ = 0,11188 074 2 S C ∗ = −14 136,1
SC SC
y∗ = = −0,25 243 085 7 z∗ = = −0,05 013 124 2 ,
X Y
iar valoarea parametrilor ce caracterizeazã soluţiile de echilibru pentru
venit şi rata dobânzii sunt:

α = 0,626 l 2 / ( α ∗ l 2 + b ∗ l 1 ) = 1231245
, 716
α∗l 2 + b ∗ l 1 = 39 391
b / ( α ∗ l 2 + b ∗ l 1 ) = 1066
, 233 404
l 1 / ( α ∗ l 2 + b ∗ l 1 ) = 0,000 005 458

α / (α ∗ l 2 + b ∗ l 1 ) = 0,000 015 891


C 0 + Ι 0 + G + X − M 0 = 181222

a) Balanţa comercialã este deficitarã. Ameliorarea soldului ei cu 12,5%


presupune o variaţie a acestui sold ∆ S C = 1767 , adicã un nou sold de
valoare S C' = −12 369,1.
Din ecuaţia soldului balanţei comerciale şi din funcţia de import rezultã:
1
Y= ∗ ( X − M 0 − SC)
m
Folosind operatorul de variaţie, ∆ , avem:

202
1
∆Y = ∗ ∆ SC
m
Din relaţia care dã expresia valorii de echilibru a venitului (vezi problema
21) se obţine:
l α∗l +b∗l1
∗ ( C 0 + Ι 0 + G + X − M0 ) +
2 2
OL = ∗Y
b b
Folosind operatorul ∆ şi expresia de mai sus a lui ∆ Y , se obţine:
α∗l 2 + b∗ l 1
∆ OL = − ∗ ∆ SC
b∗m
Din relaţia care dã expresia valorii de echilibru a ratei dobânzii (vezi
problema 21), folosind operatorul ∆ şi expresia obţinutã mai sus pentru
∆ O L , obţinem:
α
∆r = ∗ ∆ SC
b∗m
Trecând la rezolvarea numericã, obţinem:
∆ O L = −7 532,9 ,
adicã O L' = 47 667,1 cu o diminuare de 13,65% şi
∆ r = 0,11971237 ,
adicã r' = 0,23 159 307 9 cu o majorare de peste 100%.
b) Soldul deficitar al balanţei comerciale reprezintã o pondere de
cca.25,25% din valoarea exportului. Decizia guvernamentalã este
reducerea acestei ponderi la 20%, adicã y' = −0,2 (semnul minus apare
tocmai pentru cã balanţa este deficitarã). Avem:
SC X − m Y − M0
y= =
X X
sau
1− y 1
Y= ∗X− ∗ M0 .
m m

203
Din aceastã relaţie se poate determina Y' , ţinând seama cã y' = −0,2 ; apoi
se calculeazã O L' din expresia lui O L (funcţie de Y ) pe care am
menţionat-o la punctul a) şi, în fine, se calculeazã r' din expresia lui
r (funcţie de O L ) pe care am menţionat-o la problema 21. Se obţine:
Y ' = 268 636,4 O L' = 42 683 r' = 0,31080 048 7 ,
adicã o diminuare a ofertei de bani de 22,68%, ceea ce duce la o creştere a
ratei dobânzii cu cca. 19,9 puncte procentuale.
c) Soldul deficitar al balanţei comerciale reprezintã o pondere de peste
5% din valoarea venitului. Decizia guvernamentalã este reducerea acestei
ponderi pânã la 4%, adicã z' = −0,04 (semnul minus apare tocmai pentru
cã balanţa este deficitarã). Avem:
SC X − m Y − M0
z= =
Y Y
sau
1
Y= ∗ ( X − M0 ) .
m+z
Procedând ca la punctul b) gãsim:
Y ' = 266 1111
, O L' = 42 683 r' = 0,31080 048 7 ,
adicã o diminuare a ofertei de bani cu 26,97%, ceea ce duce la o creştere a
ratei dobânzii cu cca. 23,66 puncte procentuale.

24. Presupunem studiul evoluţiei economiei naţionale cu un


model I S − L M similar celui utilizat în problema 23. Pentru nivelul de
echilibru, ponderea exportului în venit este de 19,86%. Decizia
guvernamentalã este creşterea acestei ponderi pânã la 25%. Soluţia avutã
în vedere este modificarea ofertei de bani, dublatã sau nu de o condiţie
suplimentarã, astfel:
a) creşterea ofertei de bani cu 3%;
b) modificarea ofertei de bani şi realizarea unei balanţe comerciale
echilibrate;

204
c) modificarea ofertei de bani şi stabilizarea ratei dobânzii la 10%.
Se cere sã se determine, pentru fiecare caz în parte efectele
privind soldul balanţei comerciale şi rata dobânzii sau oferta de bani.

Rezolvare:

a) Ponderea exportului în venit este:


X
w= ,
Y
de unde:
X=w∗Y
Cu aceastã valoare a exportului se revine în expresia de echilibru a
venitului (vezi problema 21) şi se obţine:
b
Y= ∗ OL +
α∗l 2 +b∗l1−l 2 ∗ w
l2
+ ∗ ( C 0 + Ι 0 + G − M0 )
α∗l2 +b∗l1−l 2 ∗ w
Potrivit creşterii ofertei de bani avem ∆ O L = 1680 şi, folosind
operatorul ∆ în relaţia de mai sus, gãsim:
∆ Y = 2 587,8
Succesiv, obţinem:
Y ' = 284 570,2 x' = 71142,6 M' = 70 705 ,
şi S C' = 437,1 , adicã o balanţã comercialã excedentarã.
Pentru a determina rata dobânzii folosim expresia lui r :
l1 1
r= ∗Y− ∗ OL ,
l 2 l 2

în care valorificãm operatorul ∆ , care ne permite utilizarea valorilor


cunoscute ∆ O L şi ∆ Y . Avem:
∆ r = −0,02 316 7314 ,

205
adicã o diminuare a ratei dobânzii la 8,87% faţã de situaţia iniţialã (vezi
problema 23).
b) Balanţa comercialã echilibratã presupune X = M sau S C = 0 sau,
încã, z = 0 , unde z = S C / Y . Vom folosi ultima din cele trei forme în
care se poate pune condiţia de balanţã comercialã echilibratã:
SC X − m ∗ Y − M0 w ∗ Y − m Y − M0
Z= = = ,
Y Y Y
deoarece X = w ∗ Y şi gãsim:
1
Y= ∗ M0 .
w−m−z
La punctul a) avem o relaţie care ne dã pe Y în raport cu O L , a cãrei
inversã este:
α2 ∗ l + b ∗ l 1 − l 2 ∗ w l2
OL = ∗ Y− ∗ ( C 0 + Ι 0 + G − M0 )
b b
Cu Y şi O L calculaţi se poate calcula şi r , din relaţia deja menţionatã la
punctul a). Se obţine succesiv:
Y' = 270 000 X ' = 67 500 = M'
O L' = 30 682 , adicã o diminuare cu cca. 44,42%.
r' = 0,56 428 865 9 , adicã o creştere de cca. 5 ori faţã de situaţia
de echilibru obţinutã cu datele iniţiale.
c) Din cele douã relaţii pentru Y şi r menţionate la punctul a) se poate
obţine dependenţa ofertei de bani de rata dobânzii:
l1 α∗l 2 +b∗l1−l 2 ∗ w
OL = ∗ ( C 0 + Ι 0 + G − M0 ) − ∗r ,
α−w α−w
din care se obţine O L' = 64 350,3 , adicã o creştere cu 16,58%.
Se determinã apoi succesiv:
Y' = 3218619
, X' = 80 465,5 M' = 78 909,6 S C' = 1555,9 .

206
25. Economia naţionalã este reprezentatã printr-un model
IS − LM
• funcţia de consum: C = c ∗ ( Yn) + C 0
• ecuaţia venitului net: Yn = Y − T
• funcţia impozitelor: T= t∗Y
• funcţia de investiţii: Ι = α ∗ Y − b ∗ r + Ι0
• funcţia importurilor: M = m ∗ Y + M0
• funcţia cererii de bani: CL = l 1 ∗ Y − l 2 ∗r
• ecuaţia de echilibru a venitului: Y = C + Ι + G + ( X − M)
• ecuaţia de echilibru a pieţei monetare: OL = CL
• ecuaţia balanţei comerciale: SC = X − M
• ecuaţia soldului bugetului: SB = T − G
• variabilele exogene: G = 108 000 X = 65 000 O L = 84 000
Se cunosc:
• înclinaţia marginalã spre consum c = 0,85 ;
• consumul autonom C 0 = 3 200 ;
• rata marginalã a impozitelor t = 0,28 ;
• rata marginalã a investiţiilor în raport cu venitul a = 0,15 şi în raport
cu rata dobânzii b = 38 000 ;
• investiţia autonomã Ι 0 = 2 400 ;
• înclinaţia marginalã spre import m = 0,21 ;
• importul autonom M 0 = 12 500 ;
• rata marginalã a cererii de bani în raport cu venitul l 1 = 0,3 şi în
raport cu rata dobânzii l 2 = 40 000 .
Faţã de punctul de echilibru dat de model se decide reducerea
unor impozite, astfel încât rata marginalã a impunerii sã scadã cu un punct

207
procentual, sperându-se într-o redresare economicã prin care sã se asigure
creşterea cu 3% a venitului şi diminuarea deficitului bugetar la 3,5% din
venitul naţional. Ce ajustãri ar trebui fãcute în planul politicii monetare
într-un astfel de context?

Rezolvare:

Expresia valorii de echilibru a venitului, pentru acest model, în care


α = 1 − c ∗ ( 1 − t) − a + m , este:

Y=
l2
α∗l 2 +b∗l1
(
∗ C 0 + Ι 0 + G + ( X − M0 ) + ) b
α∗l 2 +b∗l1
∗ OL

rezultatã din substituirea în ecuaţia venitului a variabilelor C, Ι ş i M , aşa


cum sunt date de funcţiile ce le caracterizeazã. În expresia lui Ι apare şi
rata dobânzii, a cãrei valoare se determinã substituind C L în ecuaţia
pieţei monetare, din care rezultã:
l1 1
r= ∗Y− ∗ O L.
l2 l2
Se obţin urmãtoarele valori de echilibru:
Y = 335 457,75 r = 0,4159 331 s = −4,19 48 146 % ,
unde s este ponderea deficitului bugetar în venitul naţional:
SB
s= ,
Y
Potrivit opţiunii guvernului ar trebui sã se producã urmãtoarele
modificãri:
• noua ratã marginalã a impunerii t' = 0,27 ;
• noua valoare a venitului naţional Y ' = 103
, ∗ Y = 345 52148
, ;
noua pondere a deficitului bugetar în venit este s' = 0,035 .
Din ecuaţia ponderii soldului bugetar în venit se obţine:
G' = ( t'− s') ∗ Y ' = 105 384,05 .

208
Cu noua ratã marginalã a impunerii se obţine α' = 0,4 395 , iar cu noua
valoare a cheltuielilor bugetare se obţine:
C 0 + Ι 0 + G' + ( X − M 0 ) = 163 484,05 .
Astfel cã se poate determina noua ratã a dobânzii:
α'
1
( )
r ' = ∗ C 0 + Ι 0 + G' + ( X − M0 ) − ∗ Y ' = 0,30 59 83145
b b
şi apoi:
O L' = l 1 ∗ Y '− l 2 ∗ r ' = 91417,12 ,
adicã rata dobânzii va scãdea cu cca. 11 puncte procentuale (cca. 26%) ca
rezultat al creşterii ofertei de bani cu 7417,12 (cca. 8,83%). Se poate
verifica faptul cã în noile condiţii ( t' , Y ' , G') soldul deficitar al buge-
tului scade la 3,5%.

26. Economia naţionalã este descrisã prin modelul I S − L M


din problema 25.
Se cere determinarea ajustãrilor ce trebuie fãcute în ceea ce
priveşte masa monetarã şi implicaţiile asupra ratei dobânzii, în condiţiile
în care se adoptã urmãtoarele soluţii de creştere economicã:
a) rectificarea cheltuielilor bugetare prin creşterea lor cu 7,5% faţã de
bugetul curent şi diminuarea ponderii soldului balanţei comerciale în
venitul naţional la 3,5%, în condiţiile unei creşteri economice de 4%;
b) rectificarea cheltuielilor bugetare astfel încât deficitul bugetului sã nu
depãşeascã 3,5% din venitul naţional, în condiţiile reducerii ratei
marginale a fiscalitãţii la 26%, a pãstrãrii ponderii soldului balanţei
comerciale în venitul naţional la 3,5% şi a creşterii economice cu 4%.

Rezolvare:

Soldul balanţei comerciale în venitul naţional este:


X −M
x= ,
Y

209
de unde X − M = x ∗ Y .

Folosind aceastã expresie în ecuaţia de echilibru a venitului şi fãcând


substituirile aferente pentru consum şi investiţii, ca şi pentru rata dobânzii
(din ecuaţia lui C L şi a condiţiei de echilibru pe piaţa monetarã) se
obţine:
l b
∗ ( C 0 + Ι 0 + G) +
2
Y= ∗ OL ,
β∗l 2 +b∗l1 β∗l 2 +b∗l1
unde: β = 1 − c ∗ ( 1 − t) − a − x .

Pentru rata dobânzii avem:


l1 1
r= ∗Y−
∗ O L.
l2 l2
a) Din rezolvarea modelului în condiţiile iniţiale (vezi problema 25)
avem:
G = 108 000 M = 82 946,13 s =.−0,05 34 9743 ,
adicã balanţa comercialã este deficitarã cu 5,35% din venitul naţional.
Potrivit noilor opţiuni avem:
G' = 1075
, ∗ G = 116 100
s' = −0,035
Y ' = 104
, ∗ Y = 348 876,06 .
Valoarea modificatã a ofertei de bani, notatã O L' , rezultã din ecuaţia de
echilibru obţinutã mai sus pentru Y , în care avem:
β' = 1 − 0,85 ∗ ( 1 − 0,28 ) − 0,15 + 0,035 = 0,273 ,
astfel cã O L' = 75 102,3 , ceea ce duce rata dobânzii la cca. 74%:
r' = 0,73 90 1295
şi valoarea exportului X' = 73 553,31 cu un import M' = 85 763,97.
Condiţiile puse pentru cheltuielile bugetare, soldul balanţei comerciale şi
creşterii economice necesitã o diminuare a ofertei de bani cu cca. 8900

210
(cca. 10,6%) şi creşterea ratei dobânzii cu peste 33 de puncte procentuale
(cca. 78%).
b) Din ecuaţia ponderii soldului bugetului în venit se obţine:
G = ( t − s) ∗ Y ,
cu care se face substituţia lui G în ecuaţia de echilibru a venitului
menţionatã mai sus; se obţine:
l b
∗ (C0 + Ι0 ) +
2
Y= ∗ OL
l 2 ∗ ( β − t + s) + b ∗ l 1 l 2 ∗ ( β − t + s) + b ∗ l 1

Þinem seama de faptul cã prin cerinţele guvernului avem t' = 0,26 şi


x' = −0,035 , astfel încât β' = 0,256 ; de asemenea, s' = −0,035. Folosind
aceste valori în expresia de mai sus a lui Y (unde β = β' , t = t', s = s' şi
Y' = 348 876,06 ) obţinem:
O L' = 85 020,54 ,
apoi r' = 0,4910 57009 şi G' = 102 918,44 . Valorile importului şi
exportului rãmân ca la punctul a.
Condiţiile puse pentru ponderea în venit a soldului bugetului şi a celui al
balanţei comerciale, ca şi pentru reducerea fiscalitãţii necesitã o creştere a
ofertei de bani cu peste 1020 (cca. 1,21%), ca şi a ratei dobânzii cu cca.
7,5 puncte procentuale (cca. 18%).

211
BIBLIOGRAFIE

1. ALTÃR, MOISÃ - Probleme privind identificarea


ARSENE, CÃTÃLIN func-þiilor de producþie
STROE, RADU macroeconomice pentru economia
româneascã, (2 vol.), A.S.E.
Bucureºti, 1975

2. NICULESCU, IONEL - Note de seminar la cursul de


“Modelarea deciziei financiar-
mone-tare”, A.S.E. Bucureºti,
1992-1996

3. STROE, RADU - Note de seminar la cursul de


FOCªENEANU, GRIGORE “Modelarea deciziei financiare”,
MITRICÃ, EUGEN A.S.E. Bucureºti, 1994-2000

4. STROE, RADU - Modelarea deciziei financiare,


A.S.E. Bucureºti, 2000

212