Sunteți pe pagina 1din 40

CONSILIERE IN ASISTENTA SOCIALA

1.OBIECTIVELE CURSULUI –INTRODUCERE IN CURS

Consilierea in Asistenta Sociala este o disciplina integrata in planul de invatamant al


programului de formare al studentilor din anul III, Asistenta Sociala, din cadrul facultatii de
Sociologie si Psihologie a Universitatii de Vest din Timisoara.
Are ca scop dezvoltarea unor deprinderi de baza privind abordarea clientilor (individuali
sau grupuri) aflati in dificuultate. Disciplina urmareste atat familiarizarea studentilor cu
conceptele cheie ale consilierii cat si crearea unei viziuni umaniste pozitive asupra persoanelor
aflate in dificultate si a interventiilor din perspectiva asistentei sociale cu aceste persoane.
Cursurile vor prezenta aspectele teoretice ale consilierii rogeriene insistand pe valorizarea
cunostintelor dobandite anterior de catre studenti. Se vor desfasura intr-o maniera interactiva
antrenand studentii pentru a dezbate teme asociate consilierii. Ideile vor fi exemplificate prin
prezentari de caz facute de catre profesor. Studentii vor fi antrenati pentru a face conexiuni intre
noile cunostinte dobandite in cadrul disciplinei de consiliere si experientele dobandite de studenti
in locurile de practica. Profesorul va face si recomandari bibliografice stimuland studentii pentru
munca individuala. Studentii isi vor dezvolta competente de abordare umanista si integrata a
clientilor, de analiza a unor secvente de consiliere vizualizata, de desprindere a sensurilor unor
comportamnete non-verbala. De asemenea, isi vor constientiza trasaturile de personale care
impieteaza dezvoltarii unor interventii adecvate de asistenta sociala si in general, vor deveni mai
constienti de ei insisi.
Seminariile aferente disciplinei sunt organizate ca activitati practice in care in cadrul
jocurilor de rol filmate vor fi structurate abilitatile practice ale studentilor, de consiliere. Jocurile
de rol filmate permit evidentierea si dezbaterea cu studentii a secventelor sedintelor de consiliere
filmate, sub aspectul calitatii si a scaderilor jocurilor de rol. Astfel se favorizeaza
conceptualizarea deprinderilor practice de consiliere.
Examenul se va desfasura ca o activitate de grup. Grupurile alcatuite din cate 25 de
studenti vor viziona jocuri de rol inregistrate prezentand sedinte de consiliere realizate de studenti
incepatori. Apoi grupurile se vor fragmenta in unitati mai mici a caror sarcina va fi identificarea
aspectelor vizionate care contrazic principiile si tehnicile consilierii.

1
2. CAPITOLUL I – INTRODUCERE IN CONSILIERE
a. Rezumatul capitolului
In acest capitol se prezinta un scurt istoric al curentului umanist din psihologia contemporana.
Este prezentat Carl Rogers, initiatorul consilierii. Sunt facute referiri la alte curente din domeniul
pasihologiei umaniste care au influentat modalitatile de interventie cu personaele aflate in
dificultate. Psihologia umanista este prezentata sintetic prin listarea principiilor caracteristice care
au revolutionat psihologia ca si corp de cunostinte precum si ca practici de interventie.

b. Istoric al aparitiei consilierii in peisajul psihoterapiilor


existente
Prin anii 1960, ca reactie la determinismul freudian si obiectivismul behaviorist, apare curentul
umanist al psihologiei readucand in prim planul preocuparilor stiintifice si a interventiilor
terapeutice experienta constiintei personale. Adeptii acestei noi orientari recunosc importanta
experientei traite a clientilor lor si se concentreaza pe aceasta. Ei isi sprijina clientii in procesul de
explorare a cestei experinte emotionale si fizice, de intelegere a ei si de dezvoltare personala prin
invatarea pe care o aduce aceasta procesare a experinetei. Umanistii vad persoana ca fiind
caracterizanta printr-o devenire continua. Asadar modalitatea de abordare a umanistilor se va baza
pe increderea lor in capacitatea de reflectare constienta a clientilor aflati permanent intr-o cautare
de sens. Pe de alta parte, intr-un spirit de respect profund fata de unicitatea fiintei umane,
umanistii recunosc clientului lor dreptul de a alege si a se manifesta si evolua in directia aleasa de
el. Numeroase lucrari, articole si carti de specialitate, au fost rodul si oglindesc acest curent al
psihologiei anilor 1960, pe care il regasim in insistenta abordare pozitiva din zilele noastre. De
altfel noul curent al psihologiei fericirii, promovand experienta curgerii1, isi afla originea in teoria
lui Maslow si viziunea rogeriana asupra fiintei umane.
Termenul de „umanism” aplicat acestui curent care valorizeaza o lunga traditie in definirea fiintei
umane, inceputa cu anticii greci Socrate si Platon, isi revendica originea la perioada istorica a
Renasterii. Umanistii Renasterii sustin cu fermitate primatul individualitatii, nevoia de demnitate
a fiintei umane, importanta experientei subiective precum si libertatea de a alege. Ei se opun
astfel interpretarilor dogmatice ale bisericii cu privire la fiinta umana. Psihologia umanista reia
aceste teze renascentiste construindu-si propriul corp de teorii si practici. Din filosofia
contemporana, psihologii umanisti integreaza ideile fenomenologiei si a existentialismului, la

1
Csickszentmihalyi, M ( vezi la bibliografie)

2
moda in perioada respectiva. De altfel existentialismul era si prima filosofie care se centra pe
fiinta umana, pe destinul ei in lume.
Abordarea umanista este rezultatul unui riguros proces de reflectie realizat de un grup de
psihologi renumiti in domeniul personalitatii umane si a psihoterapiei. Amintim printre altii pe
Allport, Murray si Murphy, Kelly, Carl Rogers, Maslow, in America si Flankl, Laing,
Binswanger, Medard-Boss, Jaspers, in Europa. Acesti fondatori ai curentului doreau sa creeze
bazele stiintifice ale unei psihologii axate pe experienta umana, cu valorile, intentiile si sensurile
sale. Intr-o viziune pragmatica americana, Rogers si Maslow au fost preocupati de crearea unor
fundamente empirice pentru noul curent. De altfel, Carl Rogers este considerat si fondatorul
cercetarilor in domeniul eficientei psihoterapiilor.

c. Principii ale curentului psihologiei umaniste


Din aceste orientari cu radacini in istoria umanitatii, psihologia umanista isi defineste
caracteristicile ei de baza:
1. ancorarea in fenomenologie care subliniaza caracterul unic al persoanei si unicitatea
experientei persoanei;
2. valorizarea viziunii holistice care vede persoana intr-un proces permanent de unificare a
experientei si reflectare a ei in ansamblul fiintei umane;
3. gandirea persoanei reprezinta un fundament pe care se construieste in permanenta
dezvoltarea si maturizarea persoanei;
4. increderea in experienta bazata pe constiinta de sine a organismului uman;
5. increderea in capacitatea de autodeterminare si si de libera alegere, in functie de nivelul
constiintei de sine;
6. concentrarea pe fiinta umana vazuta demnitatea si unicitatea ei;
7. autenticitatea fiintei umane data de integrarea experientelor interne si externe ale ei.

Aplicarea in practica a acestor idei de baza se realizeaza prin urmatoarele considerente:


1. Fiinta umana trebuie considerata ca forma superioara, distincta, a vietii datorita
capacitatii ei de a reflecta si a fi constienta de consitia sa;
2. Experienta constienta se realizeaza printr-o multitudine de procese psihice: perceptie,
analiza si clasificarea experientei, imaginatia, trairile emotionale, simbolizarea si
reprezentarea prin limbaj, amintirea, anticiparea, intentia, capacitatea de a alege si a
dezvolta actiuni deliberate, planificate;

3
3. deoarece continutul experientei este in continua schimbare, persoana se afla intr-un
proces de devenire, transformare, continua;
4. Persoana are o inclinatie naturala spre a-si cauta echilibrul si stabilitatea in fata fluxului
neincetat de experiente in care e prins, in fata schimbarilor continuie; in acest proces
persoana isi organizeaza in permanenta experienta cu privire la sine si la lume si aceasta
ordine pe care o creaza reprezinta realitatea sa subiectiva;
5. Realitatea sa subiectiva, rezultata din permanenta organizare a experientei sinelui in
confruntare cu lumea, ii asigura functionarea unitara;
6. organizarea aceasta psihologica este unica si personala;
7. aceasta organizare, cu efectele ei care inseamna dezvoltarea persoanei si miscarea ei
(actiunile) in lume, este in responsabilitatea persoanei; fiecare persoana dispune de o
capacitate de autodeterminare, este proactiva si orientata spre scopuri;
8. Prelucrandu-si experienta in mod constient, persoana isi structureaza sensurile existentei,
care o vor orienta spre fixarea scopurilor si gasirea mijloacelor de realizare a lor in acord
cu valorile personale;
9. fiinta umana functioneaza eficient atunci cand in tranzactiile cu mediul, constienta de
finitudinea ei, ea isi pastreaza capacitatea de a avea experiente constiente, de a-si
cunoaste si a avea acces la resursele sale, ramanand disponibila pentru schimbare si
dezvoltare;
10. problemele persoanei apar atunci cand ea se afla in situatii de incongruenta, de disjunctie
intre experienta imediata, curenta, si realitatea subiectiva pe care si-a construit-o
prelucrandu-si experienta anterioara; Intreaga evolutie a persoanei se face pe baza acestor
diferente dar atunci cand diferentele sunt prea mari pentru a fi acceptate si integrate de
persoana, se nasc trairile conflictuale si tensionate ale persoanei, frustrarile si problemele;
11. tot asa cum organizarea psihologica a persoanei este o constructie unica, intelegerea,
gasirea sensului si a explicatiilor cu privire la problema aparuta, nu pot fi decat efectul
unei explorari singulare a persoanei;
12. explorarea situatiei date impune o confruntare detaliata cu realitatea subiectiva a
persoanei; aceasta realitate insa este accesibila doar persoanei; in consecinta, doar
ascultarea empatica a povestirii persoanei poate duce al o intelegere corecta desi limitata
si indirecta a persoanei.
Aceste postulate umaniste sunt reflectate de cele trei mari curente de interventie terapeutica
umanista:

4
- consilierea Rogeriana, avand derivate: terapia experentiala (focusare) a lui Eugen
Gendlin, si cea a proceselor experentiale initiata de Leslie Greenberg,
- psihoterapia existentiala, reprezentata in America de Rollo May si Irving Yalom si de
catre: Ludwig Binswanger, Medard Boss si Victor Frankl, in Europa si
- terapia gestaltista, initiata de Fritz Perls.
.
c. Intrebari de autoevaluare din partea teoretica
1. Cum a aparut curentul umanist in psihologie?
2. In ce fel a influentat Carl Rogers psihoterapiile existente?
3. Care sunt influentele filosofice in psihologia umanista?
4. Care sunt ideile de baza ale psihologiei umaniste?
5. Care sunt formele de interventie terapeutica specifice curentului psihologiei umaniste?

d. Partea practica
Profesorul va face o paralela intre abordarea behaviorista, psihanalitica si cea umanista. De
asemenea va releva importanta abordarii ecosistemice in relatie cu consilierea. Posibilitatea
utilizarii in practica de consiliere a unor principii di n teoria comunicarii dezvoltate de Scoala de
la Palo Alto.
Studentii se vor familiariza cu idei centrale ale filozofiei existentialiste si fenomenologice. Vor
face exercitii practice, prin amintirea unor evenimente din viata personala, privind importanta
experientei subiective. Vor face o paralela intre consiliere si drepturile omului; intre consiliere si
principii ale democratiei.

e. Studii de caz propuse spre rezolvare


Acestea vor fi propuse si prezentate de catre studenti, reprezentand experiente personale
considerate a se preta la o abordare din perspectiva consilierii rogeriene.

5
3. CAPITOLUL II– CONCEPTE CHEIE IN CONSILIERE

a. Rezumatul capitolului
In cele ce urmeaza vom prezenta principii teoretice care stau la baza practicii consilierii. Va fi pus
in discutie si explicat principiul centrarii pe clientul considerat unicul expert al experientei sale.
De asemenea, va fi prezentata viziunea pozitiva a lui Carl Rogers cu privire la fiinta umana
vazuta ca fiind dotata cu o forta pozitiva si cu o tendinta fundamentala spre dezvoltare, care se
poate realiza prin procesul de simbolizare si armonizare a experientei si a mediului.Vom prezenta
sintetic aceste idei, in finalul capitolului.

a. Clientul este expertul experientei sale


Perspeciva fenomenologica insusita de curentul psihologiei umaniste impune o revalorizare a
experientei constiente si inconstiente a subiectului. Aceasta experienta subiectiva reprezinta tinta
explorarii in terapie, fiind singura realitatea pe care fiinta umana o poate cunoaste in mod direct.
Ea este in continua schimbare, se insaileza in constructia coerenta a sensurilor persoanei care este
modelul realitatii acelei persoane si care sta la baza alegerilor si a actiunilor sale. Se recunoaste
asadar unicitatea perceptiei subiective a persoanei. Terapeutul recunoaste ca persoana doar poate
avea acces la realitatea sa subiectiva. Tot ce poate face terapeutul este sa sprijine persoana sa se
exploreze si cunoasca mai bine si astfel si terapeutul sa o inteleaga mai bine. Clientul este
expertul experientei sale, el se poate explora si descoperi pe sine intr-un proces facilitat de
terapeutul ce promoveaza o atitudine de respect fata de capacitatea de a se cunoaste si a se
dezvolta a persoanei. Doar persoana poate avea o privire de ansamblu asupra experientei sale iar
terapeutul il poate sprijini si incuraja in procesul de conceptualizare a experientei, adica de
identificare si simbolizare a acestei experiente.
Carl Rogers considera ca apanajul fiintei umane este constiinta sa. Cu sprijinul terapeutului orice
persoana isi poate constientiza in mai mare masura experientele, perceptiile sale interne si
externe. Actualizare si constientizarea acestor perceptii il fac pe client capabil de a face alegeri
mai clare, mai adecvate. Asadar consilierea rogeriana este centrata pe persoana si nu pe o anumita
schema de interpretare sau tehnica de interventie pentru rezolvarea problemei clientului. Persoana
aflata intr-o astfel de relatie cu consilierul, se simte acceptata, valorizata fara a i se impune
conditii si astfel poate sa-si manifeste autenticitatea sa. In general in relatiile cu ceilalti,
acceptarea este partiala si conditionata. Consilierul manifesta o atitudine de acceptare deplina a
persoanei ceea ce face ca trairile acesteia sa fie plenare, apropriindu-se de trairile „organismice”

6
ale copilului. Persoana se simte libera sa dea atentie propriilor experiente interne si externe, sa le
constientizeze si astfel sa se deschida, sa poata sa tolereze, si alte experiente noi. Carl Rogers
(1980) spune:
„Cand o persoana functioneaza plenar, ea nu mai are acele bariere si inhibitii care o impiedica
sa traiasca experienta deplina, asa cum este ea prezenta in organism. Aceasta persoana se misca
in directia completitudinii, a integrarii si a vietii unificate. Constiinta participa la aceasta
tendinta creativa si formatoare universala.”
Persoana aflata in asculatrea empatica a consilierului isi descopera si recunoaste motivatia
personala care ii ghideaza alegerile. Consilierul considerandu-si clientul ca un expert in
experienta si trairile proprii, ii comunica clientului asteptarile sale inclusiv faptul ca persoana e
cel mai bun judecator al experientei sale subiective si ca e in masura sa caute si sa gaseasca
sensurile proprii. Consilierul se straduie in permanenta sa se afle si sa ramana in orizontul de
referinta a clientului sau si din cand in cand ii comunica empatic clientului ceea ce i se pare ca ar
fi experienta traita de client. Aceasta tehnia are ca efect nu doar verificarea veridicitatii
comprehensiunii sale dar si confruntarea clientului cu propriile sale trairi poate nepedeplin
explorate, constientizate. Nici o clipa insa consilierul nu va lasa clientului impresia ca el stie mai
bine decat clientul, ca ar putea eventual sa ii dea acestuia solutia problemei sale. Astfel clientul va
fi acompaniat pentru a da se increde in experientele sale, a le gasi sensul si a se deschide catre
noile experiente fara teama. Caci in consiliere se considera ca sursa principala a problemelor este
tocmai pierderea increderii in experientele proprii, pierderea increderii in sine. Ascultarea
empatica a clientului aflat in demersurile sale exploratorii il face pe acesta capabil sa-si
conceptualizeze experientele si sa le descifreze sensul in contextul realitatii sale subiective.
Simbolizarea experientei prin exprimarea ei in cuvinte coerente incheie acest proces esntial in
viziunea lui Carl Rogers. In acelasi timp, incheierea e doar provizorie, de moment, caci persoana
este intr-o continua experimentare a unor noi realitati interne si externe iar procesul de structurare
coerenta, cu sens, este un proces continuu. Poate ca unul din marile castiguri ale interventiei prin
consiliere este tocmai dezvoltarea constiintei de sine, deprinderea increderii in capacitatea proprie
de prelucrare a experientelor si de construire a sensului. Cu alte cuvinte, autonomizarea
persoanei, ceea ce constituie obiectivul asistentei sociale in momentul interventiei cu persoanele
aflate in deriva sociala.

Interventia bazata pe consiliere este inainte de toate relationala sau interactionista.


Autocunoastrea in acest caz este un proces de cunoastere de sine in interactiunea si prin celalalt,
consilierul. Dar imaginea de sine, cunoasterea de sine, este intotdeuna un proces ce se ptrece la

7
confluenta dintre imaginea celuilalt despre mine, imaginea mea despre celalt si imaginea pe care
o am eu despre mine. In copilarie, construirea imaginii de sine se petrece sub privirea mai mult
sau mai putin iubitoare si ingaduitoare a parintelui.
De fapt, perceptia subiectiva conditioneaza in cel mai inalt grad relatia si rezultatele interventiilor
terapeutice. Cu cat terapeutul este mai angajat in ascultarea clientului, cu cat el autorizeaza mai
mult angajarea emotionala a clintului in procesul terapeutic, cu atat faciliteaza mai mult
progresele clientului. Psihologia dezvoltarii umane si a construirii rezilientei ne spun acelasi
lucru: acompanierea emotionala, bazata pe incredere a copilului duce la dezvoltarea lui. Dar
persoana este agentul propriei schimbari, transformari, dezvoltari. Psihologia interactionista
sprijinita de descoperirile recente ale neurobiologiei ne spun ca experienta personala a copilului
in intercatiunea cu ceilalti este factorul detreminant al evolutiei sale. Dar in aceasta intercatiune el
reprezinta nu doar un recipient ci un element activ, determinant al intercatiunii.
Aceste idei ale autodeteminarii si dezvoltarii in interactiunea cu celalalt care iti este favorabil si
care te accepta sunt idei de baza ale consilierii.
Intr-o lume in permanenta schimbare, la toate nivelele, din care fiinta umana face parte, procesul
terapeutic al cautarilor de sensuri personale pe care consilierul il sprijina este limitat in timp si
spatiu si este provizoriu sub aspectul rezultatelor. Constientul si inconstientul sunt intr-o
permanenta relationare, si nu sunt perfect separate, iar consilierea exploateaza tocmai potentialul
de simbolizare si constientizare a experientelor inconstiente ale psihismului.

b. Fiinta umana are o tendinta fundamentala spre crestere si dezvoltare


care se realizeaza prin procesul de simbolizare si armonizare a
experientei si a mediului
Este o idee centrala a viziunii umaniste asupra fiintei umane. Aflata intr-un mediu in continua
schimbare, dispunand de propriile nevoi care o motiveaza spre miscare in vederea satisfacerii lor,
fiinta umana se plaseaza intr-un schimb permanent cu mediul, asimiland mereu date noi si
modificandu-se in acord cu acestea, reorganizandu-se ca sistem si extinzandu-si aria de
manifestare. Aceste reorganizari sunt permanente. Prin ele persoana isi valorizeaza si antreneaza
potentialul de care dispune, il integreaza intr-o constructie tot mai complexa, tot mai adaptata,
mai capabila sa inteleaga lumea, pe sine insusi, existenta sa in lume. Desigur, acesta dezvoltare
necesita un mediu relational social facilitant sau cel putin tolerant, nu ostil. Acest lucru devine in
abordarea umanista un scop al interventiei. Astfel este sustinuta cautarea intelesurilor, a
sensurilor, a coerentei sinelui clientului. Instrumentul de care dispune clientul si a carui deplina

8
exploatare este asigurata in interventie este constiinta reflexiva, cautatoare de sens, exploratorie a
clientului. In cautarea functionarii coerente in lume, fiinta dispune de posibilitatea de a alege.
Fiecare alegere conduce la dezvoltarea, transformarea persoanei. Sensurile pe care le gaseste in
lume, in sine, in functionarea sa in lume, libertatea de a alege, vointa de a actiona, capacitatea ei
de autodeterminare, sunt mijloacele prin care persona isi realizeaza scopurile si se transforma.
Emotiile starnite de acest proces, care sustin acest proces sunt elementul esential al maturizarii
persoanei. Emotiile sunt generate si intretinute in procesul de relationare cu ceilalti. Persoana care
se simte obligata sa-si nege sau sa-si deformeze trairile sale emotionale si somatice pentru a putea
sa-si mentina bunele relatii cu persoanele semnificative din mediul sau, se instraineaza de
propriiile trairi emotionale. Invalidate in relatiile cu ceilalti, trairile emotionale devin
innaccesibile persoanei fiind fie refulate in inconstient fie distorsionate, si luand o alta forma de
manifestare mai putin recognoscibila si deci tolerabila. In astfel de cazuri, interventia tinteste
stabilirea unei relatii „reparatorii” in care persoana sa-si poata regasi libertatea experienteleor sale
emotionale. Doar accesul la trairile emotionale reale ajuta persoana sa faca alegeri coerente cu
sine care sa-i permita dezvoltarea.
Carl Rogers sustine ca fiinta umana este dotata cu o intelepciune care o face sa gaseasca un sens
si o directie a experientelor traite spre o finalitate. El spune de asemenea ca omul este sub
impactul permanent al complexitatii mediului bio-psiho-socio-economic.
Carl Rogesr subliniaza conflictul inevitabil in care e prinsa persoana intre tendinta spre dezvoltare
si schimbare si aceea opusa de a mentine imaginea de sine asa cum a fost ea deprinsa in
interactiunile cu ceilalti, incepand cu primele interactiuni, cu parintii sai. In consiliere, simtindu-
se cu adevarat inteleasa si acceptata empatic, neconditionat, asa cum este ea, peroana va reusi sa
se elibereze de conditionarile anterioare si de deformarile emotionale impuse de riscul de a pierde
iubirea sau bunavointa persoanelor semnificative. Sprijinita sa-si recunoasca trairile veridice, sa
le simbolizeze si exprime, persoana isi regaseste libertatea de a se dezvolta. In esenta, consilierea
rogeriana sprijina cautarea autenticitatii persoanei, recunoasterea si dezvaluirea motivatiei sale
interne, cine este cu adevarat ea, ce sens are existenta ei in lume, printre si impreuna cu ceilalti.
Aceste idei privind importanta trairilor emotionale in dezvoltarea fiintei umane isi gasesc azi
sustinere in descoperirile neurobiologiei.
P e de alta parte, procesul de explorare si reflectie presupus de consiliere, impune si anumite
limite cu privire la aplicabilitatea ei. Aceste limite sunt date de capacitatile reflective si de starea
de sanatate mentala a persoanei.

c. Centrarea pe persoana in consiliere

9
Relatia consilierului cu clientul sau se doreste a fi una reala, autentica, in care clientul sa se simta
acceptat si respectat. Aceasta centrare pe client in relatia terapeutica este noutatea pe care o aduce
interventia umanista, din care face parte consilierea, in tehnicile de interventie. Este o relatie
reparatorie, in care clientul este acceptat neconditionat si cu incredere in resursele de care
dispune. Carl Rogers este in cautarea unei relatii cu clientul in care accesta sa fie sprijinit in a-si
gasi calea, resursele pentru dezvoltarea sa personala. Carl Rogers insista asupra modalitatilor de a
comunica clientului in consiliere faptul ca este inteles, acceptat, respectat asa cum e el in mod
autentic. Efectul terapeutic al consilierii este dat tocmai de calitatea umana a consilierului. Nu e
vorba de o anum ita tehnica ce ar fi mai buna decat alta ci de un terapeut promovand aceasta noua
viziune umanista, generoasa, asupra clientului. In relatia cu consilierul, clientul s e va simti
capabil sa se elibereze de valorizarile conditionate achizitionate in copilarie deja si apoi de-a
lungul experientelor de viata. Astfel el va reusi sa-si elibereze si recunoasca trairile sale
emotionale si somatice interne, sa le simbolizeze si exprime. Aceasta atentie ce si-o acorda lui
insusi, sprijinit de terapeutul empatic, il va face sa descopere noi semnificatii in el insusi, in lume,
in existenta lui in lume, il va invata sa dea atentie proceselor sale interne neglijate anterior.
Relatia terapeutica, alianta clientului cu consilierul in acest demers este factorul care determina si
sustine schimbarea, dezvoltarea. Alianta terapeutica va fi climatul, spatiul ce va favoriza
explorarea, reflectia si constientizarea experientelor. In sedintele de consiliere se traieste un
parteneriat real de catre cei doi aflati in alianta terapeutica. Sedintele sunt intalniri sensibile,
generatoare de libertate de a fi tu insuti. Aceasta modalitate unica de a fi impreuna este
terapeutica si duce la dezvoltarea clientului. Este evident ca nu doar clientul este in dezvoltare in
astfel de intalniri ci in acelasi timp, astfel de intalniri au un efect de dezvoltare asupra
consilierului.
Cercetari desfasurate deja de catre Carl Rogers si ulterior de catre alti cercetatori cu privire la
eficienta terapeutica, comparand diferite tehnici de interventie, pun accentul pe calitatea
terapeutului. Printre caracteristicile terapeutului care determina succesul interventiei se regasesc:
empatia, acceptarea clientului si autenticitatea. Or tocmai acestea sunt cerintele impuse de
consiliere.
Unele critici formulate fata de consiliere ii reproseaza lui Carl Rogers faptul ca discutand
calitatea relatiei terapeutice, el nu are in vedere decat contributia terapeutulului, neglijandu-o pe
aceea a clientului. Carl Rogers accentueaza insa marea responsabilitate a consilierului. Pe de alta
parte, viziunile interactioniste ne obliga sa luam in considerare contributia clientului la calitatea
relatiei terapeutice, mai ales ca reusita terapeutica se afla, in consiliere, in cea mai masura, in
mainile sale. Stim ca istoria personala a celor doi, experientele lor subiective se articuleaza,

10
rezoneaza implicit si explicit in consiliere si realizeaza o co-determinare a calitatii relatiei si a
eficientei terapeutice.

d. Prezentare sintetica
Redam mai jos, intr-un tablou sintetic, principalele caracteristici ale abordarii rogeriene centrate
pe persoana, tinand sema de conceptele cheie si practicile interventiei.

1. Concepte cheie - personalitatea este un proces nu o structura finita


- intelepciunea experientei organismice subiective in campul definit
fenomenologic al spiritului si corpului
- experienta: tot ceea ce tine de organism si se preteaza la simbolizare
- conceptul de sine: definirea constienta si simbolizata a sinelui
2. Motivarea - Tendinta spre actualizare, deschidere, tendinta de a-si dezvolta potentialul
in cadrul tensiunii determinate de tendinta de mentinere
- cautarea congruentei intre sine si experineta traita
- tensiunea determinata de nevoia organismului si a sinelui de a se
orienta spre o finalitate extrena
3. Dezvoltare - dezvoltare continua, incepand din copilarie, bazata pe evaluarea interna a
experientei si pe nevoia de a beneficia de o considerare pozitiva
- proces de asimilare si acomodare care genereaza o integrare tot mai
complexa
Practici in interventie
1. Psihopatologie - pierdere a libertatii experientei proprii si de a fi in proces de transformare
- dezacord intre experienta traita si sine, deformare, perceptie selectiva,
experienta blocata
2.Obiective - crearea de conditii de relationare in care sa fie facilitat procesul de
terapeutice explorare, reflectie asupra sinelui: clientul va putea sa-si recunoasca si
traiasca si simpolizeze experienta sa, aspectele negate sau deformate si va
putea sa-si regaseasca congruenta
- deschidere spre experineta persoanei, persoana in proces de dezvoltare,
spontaneitate, incredere crescuta in propria experienta
- asumarea responsabilitatii de catre client
3. Relatia Este esentiala, se bazeaza pe calitatile terapeutului de a fi empatic, autentic
terapeutica si de av vea o privire pozitiva neconditionata asupra clientului.
4. Strategii si -principala strategie tine de relatia (alianta) terapeutica care se exprima prin
tehnici terapeutice reflectii, intrebari deschise, dezvaluiri ale sinelui

11
5. Factori curativi -Procesul de constientizare, de descoperire de sine, de cautare a
semnificatiilor cu sprijinul si in cadrul aliantei terapeutice
-trecerea de la negarea si deformarea experientei la deschidere catre
experienta si la integrarea ei
6. Aplicatii - In interventii individuale, familiale, de cuplu, de grup, comunitare
-utilizata si adaptata pentru o problematica diversa: depresii, alcoolism,
anxietati, tulburari de personalitate, deficienta intelectuala, in supervizare
7. Limite - non-directivitatea: centrarea pe persoana considerata ca expert al propriei
experiente obliga, in anumite conditii practice, la nuantari
- in situatii de criza (suicid, medicatie severa, alcoolism,etc.)centrarea pe
persoana impune sa fii directiv;
8. Eficacitate - metaanalizele recente demonstreaza o utilitate a abordarii echivalenta cu
terapiile cognitiv comportamentale; exista si studii privind aplicabilitatea cu
persoane cu tulburari de personalitate sau chiar schizofrenie;
Preluat si adaptat dupa Conrad Lecomte si Marc-Simon Drouin (Ionescu, Blanchet, coord.,2007)

e. Intrebari de autoevaluare din partea teoretica


1. Care sunt asocierile teoretice ale consilierii cu alte forme de abordare umanista?
2. Care sunt punctele de jonctiune intre tehnica de consiliere si alte metode si tehnici in Asistenta
Sociala?
3. Putem avea incredere in experienta noastra subiectiva? Cum si cand punem in aplicare aceasta
incredere?
4. Putem avea incredre in experienta subiectiva a clientului? Care sunt mecanismele defensive ale
clientului care ii pot spori problema si diminua eficienta consilierii?
5. Ce insemana „centrare pe persoana” in situatia in care persoana vine la consilier cu o problema
existentiala careia nu-i gaseste solutia?

f. Partea practica
Profesorul va prezenta aplicabilitatea consilierii:
1. in domenii specifice, cum ar fi supervizarea, care urmaresc dezvoltarea profesionala
permanenta si care beneficiaza de principiile generoase ale consilierii.

12
2. Va prezenta modul in care in aplicatii practice cu anumite categorii de clienti, unele principii
fundamentale ale consilierii sunt omise, pastrandu-se celelalte si tintind reusita care este sprijinul
clientului spre a deveni o persoana autonoma si capabila sa-si rezolve problemele.
Exemplu: in cazul alcoolicilor, principiul de a nu consitiona in nici un fel clientul nu se aplica
deoarece aplicarea lui ar duce la diminuarea efectului oricarei interventii.
3. Va prezenta modalitati de iesire din impas in situatii de dificultate in care consilierul nu poate
ramane autentic ( cazul relatat de Mitch Witman, consilier al unui exhibitionist, care recurge la
amanare pentru a evita un „passage a l’acte”).
Studentii vor veni cu exemple practice privind aplicabilitatea consilierii. Vor face o paralela intre
alte metode si tehnici de interventie in Asistenta Sociala si consiliere. Vor discuta utilitatea
consilierii in diferite momente ale procesului de interventie din perspectiva asistentei sociale.

g. Studii de caz propuse spre rezolvare prin consiliere


Tanara B. are 22 de ani, este studenta, dar fiind dintr-un alt oras, locuieste in
gazda, impreuna cu o colega care a si determinat-o sa solicite consilierea.
B. provine dintr-o familie cu doi copii. Mama a divortat de tatal violent al lui B., cand B.
avea 5 ani. Peste doi ani, s-a casatorit cu al doilea sot, cu care are un copil. Al doilea sot
este violent si alcoolic.
B. invoca dificultatile mamei pentru a-si scuza esecul la care a ajuns ca studenta.
In primul an a fost o studenta constiincioasa si si-a luat toate examenele. In anul al
doile a ainceput sa lipseasca si la sfarsitul anului nu si-a luat decat doua examene. Acum
este in anul trei dar este exmatriculata cu posibilitatea de a se reinscrie, platind taxa de
inscriere din nou, in anul doi. Asadar a pierdut doi ani.
Spune ca nu a mers la scoala in anul doi deoarece adeseori ramanea acasa pentru a
o ajuta pe mama, victima a violentei tatalui. S-a straduit din toate puterile sa o desparta pe
mama de actualul sot. Desi mama a avut inclusiv tentative de suicid, nu vrea sa se
desparta de actualul sot, tatal celui de al doilea copil al ei.
Tatal biologic al lui B. a murit cand B. era in anul 3 la facultate, la inceputul
anului 3.
Incercand sa-si motiveze dificultatile cu scoala, B. invoca anxietatea permanenta
fata de situatia mamei, care o facea sa stea acasa ca sa aiba grija de mama si sa o ajute,
atitudinea mamei fata de scoala ( pe de o parte era mandra de faptul ca fiica ei e studenta,
pe de alta parte ii spunea ca si alti studenti absenteaza si deci poate si ea sa faca asta...) si
moartea tatalui biologic, eveniment despre care nu are cu cine sa vorbeasca caci mama
nici nu vrea sa auda despre asta.
Dilema ei majora in acest m oment este ca nu poate spune mamei faptul ca nu este
in anul 3 ci eventual, are posibilitatea de a se re-inscrie in anul doia, in toamna. Cum sa
mearga sa stea acasa un an ( din martie pana in octombrie cand re-in cepe scoala), cum
sa-i spuna mamei ca nu i-a indeplinit visele de a fi o studenta buna, cum sa-i ceara bani
ca sa se re-inscrie.....?

13
4. CAPITOLUL III– IMAGINEA DE SINE CA TINTA A
CONSILIERII

a. Rezumatul capitolului
In cele ce urmeaza vom prezenta viziunea rogeriana cu privire la imaginea de sine, modul in care
se structureaza, modul in care apar dificultatile in structurarea imaginii de sine, precum si
mecanismele de aparare dezvoltate de individ pentru a-si salva imaginea de sine. Carl Rogers a
considerat ca problemele apar din confruntarea inadecvata a sinelui individului cu realitati care nu
confirma stima de sine. In acelasi timp a aratat ca resursele individului de a se confrunta se afla in
sinele sau autentic pe care consilierul se va stradui in interventia lui sa sa il valorizeze si
stimuleze. Vom mai arata in acest capitol tipurile mecanismelor de aparare ( defensive) sau de
coping care pot fi dezvoltate in situatii dificile de catre client precum si riscul intampinat de
consilier de a se identifica cu clientul si a nu-si recunoaste propriile mecanisme defensive. In final
voim arata utilitatea mecanismelor defensive si efectul lor pe termenlung, in viata individului.

b. Viziunea lui Carl Rogers cu privire la imaginea de sine


Sinele este cel care da stabilitate si consistenta personalitatii. Persoana se transforma
continuu ramanand insa continuu recognoscibila pentru ea insasi si pentru ceilalti. Aceasta
continuitate a identitatii este data de sinele persoanei.
Sinele se dezvolta in copilarie, in tranzactiile cu parintii. Ulterior in viata, tranzactiile cu
ceilalti tind sa confirme si sa mentina imaginea de sine a persoanei. De fapt, persoana este cea
care va cauta si crea situatii in care imaginea de sine sa-i fie confirmata, indiferent daca este
vorba despre o proasta imagine de sine, cu sentimentul lipsei de valoare sau a unei imagini de
sine pozitive. Daca ai avut in viata experiente semnificative care te-au facut sa te simti
nedemn de a fi iubit, victima, vei intra in relatii in care acest lucru iti va fi confirmat. Daca ai
o buna imagine de sine, sentimentul valorii personale si daca ai iubire si ingaduinta fata de
tine insuti, vei evita situatiile in care imaginea pe care ti-o vor transmite ceilalti despre tine va
fi una negativa. Adica vei sti sa te protejezi fata de posibilele agresiuni in relatiile cu ceilalti
si in general, cu mediul.
O persoana sanatoasa si rezilienta are o imagine de sine care reflecta realitatea, si care se
plaseaza intr-o relatie confortabila cu idealul de sine.

14
Carl Rogers vede progresul clientilor in procesul de consiliere tocmai in schimbarile
modului in care ei gandesc si simt despre ei insisi.
Imaginea de sine este impresia pe care o avem despre noi insine si are un rol important in
personalitatea noastra. Imaginea de sine este ghidul care evalueaza concordanta intre ce
gandim, cum simtim, cum ne comportam si persoana cine credem noi ca suntem. Ea se
construieste la confluenta dintre: cum ne vedem noi insine, cum ne vad ceilalti si cum ii
vedem noi pe ceilalti. Asadar imaginea de sine include si imagine sinelui in relatie cu ceilalti.
Cand cunoastem o persoana, nu avem o privire analitica ci doar o impresie, o “imagine”
globala asupra persoanei. Traducem asta prin “ ne place sau “nu ne place”, prin atitudinea pe
care o dezvoltam fata de persoana si care transmite persoanei imaginea noastra despre ea.
Situatiile care ne clatina imaginea de sine sunt resimtite ca o amenintare.
Imaginea de sine este un bun predictor al comportamentului persoanei, mai ales in cadrul
relatiilor sociale. Stii la ce te poti astepta din partea unei persoane.
Dupa toate acestea intelegem modul in care schimbarile de imagine de sine, tintite si
obtinute prin consiliere, duc la schimbari in relatia cu ceilalti. Cand modul persoanei de a se
vedea pe sine insasi, atitudinea facta de sine insasi se schimba, aceasta schimbare va fi
receptata de ceilalti si ca urmare, ceilalti isi vor schimba comportamentul fata de persoana
care si-a intarit imaginea de sine.
In copilarie parintii transmit copilului modul in care ei il vad, il simt, ce cred ei despre
copil. Parintii il vad ca pe un tot, global si nu vor zice ca copilul a avut un comportament
agresiv, ci ca este agresiv. In momentul urmator, copilul va zice despre sine ca e agresiv; va
vedea agresivitatea, dincolo de “bun” sau “rau” ca tinand de personalitatea sa. Aceste vederi
parentale adeseori se concretizeaza in identificari pozitive sau negative cu mituri ale familie.
“Copilul seamana cu bunicul care era o persoana intreprinzatoare, plina de idei...” sau
dimpotriva: “ e zurbagiu si nu te poti intelege cu el, asa cum e si fratele lui...”. In aceste
imagini intra si mesajul nerostit “ te acceptam si ne asteptam sa fii astfel!” Aceasta imagine a
parintilor despre copil, pe care se bazeaza asteptarile si atitudinile parintilor fata de copil,
duce la modul in care copilul se vede, se simte, precum si la ceea ce el crede despre el.
Sentimentele parintilor si ale celalorlalte persoane semnificative din viata lui fata de el devin
directive despre cum trebuie sa fie el. Parintii transmit copilului ce e “rau” si ce e “bine”
( copil cuminte/copil rau) si asteptarile lor. In consecinta, copilul dezvolta aceleasi
convingeri despre el insusi, le internalizeaza.
Prietenii pe care copilul si-i va face vor fi dintre persoanele care ii vor intari imaginea de
sine. Din acesta perspectiva sunt atat de importante prieteniile, caci ele te ajuta sa-ti mentii, iti

15
intaresc imaginea de sine. Prietenii iti arata ca ei te vad asa cum te vezi si tu si te fac sa te
simti liber sa te exprimi in acord cu aceasta imagine de sine recunoscuta.
In interactiunile sociale cu persoane care ne sunt mai mult sau mai putin semnificative, ne
comunicam unii altora modul in care il simtim pe celalat. Acest lucru conduce la confirmarea
sau neconfirmare celuilalt. O discutie, o negociere, o dezbatere, nu inseamna neconfirmarea
celuilalt. Confirmarile si infirmarile celorlalti ne arata cum suntem vazuti de ei si sunt
importante pentru imaginea de sine pe care o avem. Din punctul de vedere al teoriei
sistemice, in comunicare, schimburile de mesaje au semnificatia de a: confirma, respinge sau
nega pe celalalt2. Desi importanta confirmarii nu este intotdeauna constientizata, ea are o
importanta foarte mare in relatiile sociale. Cand nu esti confirmat de ceilalti esti suparat si
tulburat. In astfel de situatii, unele persoane cu o imagine de sine mai fragila, incep sa se
indoiasca ca sunt asa cum credeau ele despre sine. Confirmarile ne mentin, ne dau putere
(empowering), disconfirmarile duc la schimbare. Daca eu cred despre mine ca sunt o
persoana inteligenta si mi se transmite mereu ca nu sunt, incep prin a ma opune, apoi incep
sa vad singura ca fac prostii si in final imeginea mea de sine se clatina si incep sa le dau
dreptate celorlalti. Ne alegem relatiile semnificative astfel incat sa fim confirmati (prietenii,
partenerul de viata…) si acest lucru se petrece si atunci cand avem o buna imagine de sine si
atunci cand avem o imagine de sine proasta. Pe cel care nu te confirma nu il poti considera
prieten, te vei feri de el. O alta modalitate de aparare a imaginii de sine este singuratatea
( decat sa nu te confirme, mai bine ramai singur…). Confirmarea va aduce schimbare in
sensul mentinerii continuitatii si a intaririi unor caracteristici de personalitate (“ da, tu esti o
persoana punctuala…”)
Dar respingerea nu poate fi totala. Cand respingem trebuie sa acceptam intai o parte din
autodefinirea persoanei. Astfel daca in consiliere clientul se autoblameaza, se trateaza cu
epitete negative (“sunt un prost...”, “sunt un fraier...” etc) nu il vei confirma in aceste
autocritici ci reamintindu-i ca este o persoana valoroasa vei nuanta criticile spunand : “sunteti
prea aspru cu d-tra”.
Negarea celuilalt inseamna totala ignorare a persoanei si reactia la aceasta nu poate fi
decat una nebuneasca. In relatia parinte copil, negarea se traduce prin neglijarea copilului,
ignorarea lui de catre parinte.
Educand copilul, parintii se servesc de confirmare si infirmare; ( ‘esti un copil cuminte,
nu pot sa cred ca ai facut asa ceva, nu ma asteptam la asta….” si pana la urma nici copilul nu
mai poate crede ca el a facut asa ceva, nu se mai asteapta de la sine sa faca asa ceva..)

2
Paul Watzlavick, in Benoit (vezi bibliografia)

16
La inceput copilul are experiente autentice, plenare, necontaminate de ceilalti, in legatura
cu ceea ce se intampla . Carl Rogers numeste aceste trairi ca fiind “organismice”, cu
participarea intregului corp si psihic al copilului. Datorita nevoii copilului de “privire
pozitiva” din partea parintilor, parintii au puterea de a influenta trairile copilului impunandu-i
acestuia vederile lor. Aceasta privire mai mult sau mai putin pozitiva a parintilor o
internalizeaza copilul devenind stima lui de sine. Pt a nu pierde privirea pozitiva, copilul
invata sa interpreteze sentimentele si sa se comporte in sensul asteptat de parinti, de alte
persoane semnificative, mai tarziu, pentru a-si mentine atentia, afectiunea, acceptarea
parintilor si a celor din jur. Cand privirea pozitiva e conditionata, copilul va internaliza si
conditionarea: “daca parintii ma aproba cand sunt ascultator, atunci si eu trebuie sa ma aprob
cand sunt ascultator; daca ma dezaproba daca plang, trebuie sa dezaprob si eu plansul!”
Astfel construirea imaginii de sine si a stimei de sine a copilului inseamna indepartarea de
experientele lui organismice, plenare, din toata fiinta lui.
Trairile lui sunt astfel limitate, falsificate, de catre conditionarile celor din jur. Carl Rogesr
spune ca cu cat atitudinile si sentimentele fata de sine sunt mai false, cu atat imaginea de sine
reprezinta mai putin din sinele autentic. Cu cat imaginea de sine difera mai mult de
adevaratul sine, cu atat mai nerealista este. Intrand in consiliere o astfel de persoana va avea
adevarate descoperiri cu privire la sinele autentic si la potentialul de care dispune.

Cu cat imaginea de sine e mai falsa, cu atat ea va deveni mai rigida si defensiva.
Atitudinea defensiva va avea ca scop asigurarea stabilitatii si a continuitatii personalitatii.
Persoana nu accepte dovezile care o pun intr-o alta lumina decat asa cum se crede ea,
persoana.
Diferentele dintre imaginea de sine si adevaratul sine apar nu doar datorita relatiei cu
parintii dar si ca rezultat al normelor si valorilor curente ale societatii. Astfel imaginea de gen
a societatii te obliga, ca barbat, sa nu plangi, sa fii puternic... Ca femeie, nu ai voie sa fii
puternica, trebuie sa fii harnica…etc.
Pentru a creste ca o personalitate integrata, nu toate sentimentele, impulsurile,
comportamentele, copilului trebuie acceptate de parinti dar despre toate trebuie vorbit si
ajutat copilul sa le exploreze. La baza acestei atitudini parentale sta respectul fata de copil,
recunoasterea umanitatii in el, chiar daca anumite comportamente nu sunt acceptabile.
Acelasi lucru il va face si consilierul cu clientul ajuns in impas.
O personalitate bine integrata nu este contaminata de consecintele conditionarii privirii
pozitive. Valorile false ale altora nu ii submineaza stima de sine si nici nu dezvolta un ideal
de sine fals. O astfel de persoana poarta cu sine o armonioasa relatie intre realitate/imagine de

17
sine/ideal de sine. Caci atunci cand sunt mari diferente intre cele trei, apar problemele
psihologice si nefericirea. Consilierea va tinti din aceasta perspectiva sa acompanieze
persoanele nefericite pe drumul lor spre sinele propriu, intr-un proces de a se redescoperi,
recunoaste, indragi din nou.
In momentele de criza, imaginea de sine este amenintata, mecanismele defensive sunt
in alerta.

c. Mecanismele defensive/de aparare si coping3


Datorita faptului ca in diferite momente ale vietii ( mai ales in momente de criza)
depindem intens unii de altii, imaginea de sine ne este amenintata. Pentru a o pastra, a ne
pastra stima de sine, vom dezvolta mecanisme de aparare. Mecanismele de aparare pot fi cu
scopul de a prezerva imaginea de sine in fata situatiilor problematice in raporturile cu ceilalti
sau pentru a coopera ( a face fata, a rezolva problem) cu ceilalti. Dintre mecanismele prin
care persoana se confrunta cu situatia problematica confirmandu-si imaginea de sine sunt:
umorul, altruimul, capacitatea de reflectie, planificare actiunilor viitoare, amanarea reactiilor
imediate.
Mecanismele de adaptare pot fi asadar realiste, ca un răspuns la realitate (mecanismele
adaptative, de coping, mentionate mai sus), sau nelegate de realitate, ocultând-o, cum ar fi meca-
nismele defensive, neurotice. Pentru o prezentare ştiinţifică detaliată a mecanismelor defensive,
recomandăm cartea Mecanismele de apărare, apărută la Polirom, avându-i ca autori pe Serban
Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet şi Claude Lhote (2002). Cartea trece în revistă 29 de
mecanisme de apărare, arătându-le valenţele în dezvoltarea şi funcţionarea sănătoase ale
individului, ca şi în psihopatologie. Fiecare mecanism este descris în structurarea lui istorică,
menţionându-se diferitele utilizări ale diverşilor autori. Este o carte uşor accesibilă, fundamentală
în domeniul dezvoltării şi al psihopatologiei umane, construită ca un manual de bază şi
clarificând controversatele teorii şi concepte din domeniul mecanismelor de apărare.
Mecanismele defensive sunt reacţii la situaţii provocatoare de stres, în care sinele nu mai este
capabil să facă faţă frontal şi să-şi păstreze intenţia de cooperare, capacitatea de a se investi. Sunt
strategii curente de răspuns ale individului la care el recurge de câte ori se simte ameninţat şi
incapabil de a face faţă. In momentul in care persoana e in pericol, recurgerea la mecanismele
defensive poate fi salvatoare. Invatarea si utilizarea lor curenta insa limiteaza capacitatea de
adaptare si dezvoltare a persoanei.

3
Subcapitol alcatuit in principal prin preluarea textului din capitolul cu acelasi nume din lucrarea
Psihologia dezvoltarii umane, autor: Muntean, A., ed. Polirom, 2009.

18
Cel care a vorbit pentru prima dată despre aceste mecanisme este Sigmund Freud. El susţine
că orice individ are un set de reacţii defensive, având rol de apărare în faţa unor evenimente
traumatice. Freud spune că mecanismele defensive sunt elemente fundamentale ale sănătăţii
mentale a individului. Indivizii sănătoşi utilizează mecanisme mature, universale în funcţionarea
umană, prin care fac faţă depresiei sau anxietăţii provocate de anumite evenimente ori de
ameninţarea cu anumite evenimente periculoase. Nu se poate spune cu precizie dacă sunt
înnăscute sau învăţate, dar, ţinând seama de universalitatea lor, se poate presupune că au o
componentă înnăscută destinată confruntării cu situaţiile de stres.
Anna Freud (1961) a dezvoltat ideile tatălui său privind mecanismele defensive, susţinând
faptul că acestea sunt în serviciul sistemului sinelui. Ea susţine că aceste mecanisme nu sunt doar
de protecţie, ci că ele pot fi şi mecanisme sănătoase, de adaptare (de coping), prin care individul
face faţă provocărilor de zi cu zi.
Haan (1969) a nuanţat termenii, arătând că defensa este o reacţie cu nuanţă negativă, de
protecţie împotriva evenimentului (retragere). Reacţiile de coping ar fi opusul pozitiv al defensei.
Haan susţine că există o continuitate în mecanismele de adaptare, dinspre polul negativ, defensiv
(de exemplu, reacţia de raţionalizare) spre polul pozitiv, de coping (reacţia de analiză raţională).
În prima reacţie: „Am spart cana pentru că era aşezată pe marginea mesei” (altcineva e vinovat de
a o fi lăsat acolo), în vreme ce în a doua variantă: „Am spart cana pentru că eram prea grăbită şi
deci neatentă şi ar trebui să mă trezesc cu cinci minute mai devreme pentru a nu fi atât de grăbită
când mă pregătesc”. Această continuitate a mecanismelor descrisă de Haan, dinspre cele de
„defensă împotriva” situaţiilor spre cele de „cooperare în vederea rezolvării”, este văzută ca o
parte componentă a comportamentului uman sănătătos.
Vaillant (1977), care a condus şi importante cercetări în domeniu, a extins viziunea asupra
mecanismelor defensive şi de coping, deşi nu utilizează termenul coping. El prezintă aceste
mecanisme la mai multe niveluri. Consideră că nivelul al patrulea al mecanismelor apare mai
târziu, după adolescenţă, în vreme ce primele trei niveluri apar în copilărie. Când sunt deci
folosite de copii constituie un semn de sănătate mentală, în vreme ce utilizarea lor la vârste mai
avansate indică anumite tulburări psihice (personalităţi psihotice, nevrotice, imature). În urma
unui studiu amplu, Vaillant afirmă că mecanismele nivelului al patrulea sunt utilizate de persoane
mature care au succes în muncă şi care ştiu să îşi păstreze, adulţi fiind, interesul pentru joc.
Descrise de el, mecanismele adaptative sunt:
• nivelul I – mecanisme psihotice. Pentru cei ce le folosesc, presupun o alterare a realităţii.
Indivizii care recurg la aceste mecanisme sunt etichetaţi de cei din jur drept „nebuni”. Par nişte

19
copii care funcţionează într-o altă lume decât aceea a adulţilor. Dintre aceste mecanisme fac
parte:
1. proiecţia delirantă, care constă în dezvoltarea unui delir, de obicei de tip persecutiv, despre
realitatea externă. La copilul mic: „Mama rea, vrăjitoarea, care nu este aici când am nevoie”; la
adulţi: „Nu mă înţeleg cu partenerul de viaţă din cauza mamei lui/din pricina faptului că ni s-au
făcut vrăji”;
2. negarea (minciuna), care presupune negarea realităţii exterioare, obiective. Poate fi
întâlnită şi ca reacţie tipică la comunicarea unei veşti dezastruoase pentru individ. La copil, se
leagă de angoasa de separare şi este prima fază în criza de separare. La adulţi, acceptarea unei
veşti catastrofale (o boală terminală sau un faliment etc.) conduce la o primă reacţie de negare;
3. distorsionarea, care face ca, în linii mari, realitatea să ia o altă formă, convenabilă
persoanei. Realitatea ca eveniment nu este negată, dar aspecte de detaliu, de interpretare capătă o
altă explicaţie cauzală, îndepărtându-se de adevăr („Este adevărat că am luat o notă mică, dar
profesoara nu mă suportă!”). La adulţi, este foarte periculoasă, ajungând ca după o vreme nici cel
care foloseşte mecanismul, brodând pe marginea unui eveniment real, să nu mai ştie care e
adevărul. În orice caz, ceilalţi vor depista mai greu neadevărul din această împletire de fapte reale
şi invenţii;
• nivelul II – mecanisme imature. Pentru cel care le dezvoltă, au rolul de a altera suferinţa
cauzată de ameninţarea intimităţii interpersonale ori de cea de a trăi o pierdere la nivelul vieţii
intime. Pentru ceilalţi, persoana care dezvoltă astfel de mecanisme este socialmente indezirabilă.
Aceste mecanisme sunt:
1. proiecţia: atribuirea propriilor sentimente, nerecunoscute, celorlalţi;
2. fanteziile schizoide: tendinţa de a dezvolta fantezii şi retrageri autiste (aparente iertări), cu
scopul de a rezolva conflictul şi a obţine o răsplată;
3. ipohondriile: transformarea reproşurilor faţă de ceilalţi (cauzate de anumite pierderi, de
singurătate, sau de anumite impulsuri agresive inacceptabile) în autoreproşuri mai întâi şi apoi în
acuzarea diferitelor dureri, boli somatice şi neurastenii. Durerile de spate, crizele de spasmofilie
sunt adesea astfel de manifestări;
4. comportamentul pasiv-agresiv: agresivitate contra celuilalt exprimată indirect şi ineficient
prin pasivitate sau prin direcţionarea agresivităţii împotriva propriei persoane;
5. izbucnirile nepotrivite (scene): exprimarea directă a unei dorinţe inconştiente ori a unui
impuls, implicând evitarea conştientizării efectelor, a consecinţelor acestor scene.

20
• nivelul III – mecanisme nevrotice. Cel ce le foloseşte trăieşte o alterare a sentimentelor
private ori a exprimărilor instinctuale. Ceilalţi apar pentru persoană ca nişte cârlige nevrotice.
Aceste mecanisme sunt:
1. intelectualizarea: dorinţele instinctive sunt gândite formal, în termeni lipsiţi de afectivitate,
şi nu se acţionează conform lor. Ideea este conştientizată, dar sentimentele lipsesc;
2. reprimarea (refularea): apare ca o naivitate inexplicabilă, o lipsă de memorie, scăderi de
conştientizare a impulsului venit de la anumite organe de simţ ce creează o problemă în situaţia
curentă în care se află individul (încercând, de fapt, să fie o soluţie). Sentimentul există în
conştiinţă, dar ideea lipseşte. Se aseamănă cu suprimarea, dar este mai intensă şi problema e, pur
şi simplu, ignorată. Când i se reaminteşte problema, subiectul susţine că a uitat şi probabil că
nu-şi va mai aminti deloc problema. „Mi-am uitat caietul cu tema acasă” este un gest de
reprimare tipic la copil. Obligat, dar nesimţindu-se în stare să se confrunte cu situaţia de
examinare, copilul nu îşi aminteşte unde a pus caietul sau că trebuie să ia caietul;
3. deplasarea: sentimentele sunt redirecţionate către obiecte mai puţin importante pentru
persoană, şi nu către persoana ori situaţia care le-a generat: „Sunt speriat pentru că părinţii mei
s-au certat, mi-e teamă că mă vor abandona şi mă bat la grădiniţă cu un coleg. Pulsiunea agresi-
vităţii pusă în funcţie de situaţia de angoasă pe care o trăiesc este direcţionată spre o persoană
accesibilă”;
4. formarea unor reacţii: subiectul dezvoltă un comportament diametral opus unui impuls
instinctual care este inacceptabil: „Mi-e frică de doamna învăţătoare şi încerc să mă dau bine pe
lângă ea”;
5. disocierea: modificarea temporară, dar intensă a caracterului sau a sensului identităţii
personale cu scopul de a evita tristeţea, suferinţa emoţională. Este un mecanism sinonim cu
negarea nevrotică. Există copii care, bătuţi de părinţi, nu au nici un fel de reacţii, spre furia
acestora. Se comportă ca şi când nu ar fi acolo în momentul bătăii. Disocierea este un simptom
caracteristic sindromului de stress post traumatic, “mecanismul principal in dezvoltarea
sindromului de stress post-traumatic”(Nutt, Davidson, Zohar, 2000).
• nivelul IV – mecanisme mature (de coping). Cei care le folosesc integrează realitatea,
relaţiile interpersonale şi îşi controlează sentimentele personale. Pentru ceilalţi, apar ca nişte
virtuţi, de dorit:
1. altruismul: dezvoltarea unor gesturi şi servicii constructive, de sprijin şi gratificare a
celorlalţi;

21
2. umorul: exprimarea deschisă a ideilor şi sentimentelor fără disconfort, crispare a
individului sau imobilizare şi fără vreun efect neplăcut asupra celorlalţi (diferit de ironie, care
este o agresivitate ţintită împotriva cuiva);
3. suprimarea: constă în decizia conştientă sau semiconştientă de a amâna acordarea atenţiei
unui impuls conştient, generat de conflict. Apare când persoana recunoaşte problema, dar întârzie
reacţia (amână chiar şi să se gândească la problemă deocamdată). Scarlett O’Hara, în Pe aripile
vântului, confruntându-se cu problema, spune: „si mâine va fi o zi… Mă voi gândi mâine la asta”.
Se amână căutarea soluţiei;
4. anticiparea: o realistă anticipare sau planificare a disconfortului care va urma pentru
persoană în procesul de rezolvare a problemei ivite. Ajută la a face faţă dificultăţilor reale din
momentele rezolvării problemei;
5. sublimarea: reprezintă o exprimare atenuată a instinctelor, în forme socialmente acceptate,
evitându-se consecinţele adverse şi pierderea accentuată a plăcerii. În testul pulsiunilor al lui
Szondi, o mare încărcătură sadică poate semnifica o carieră excepţională ca om de cultură,
chirurg, coafeză etc. Dacă ne gândim la tehnicile psihoterapeutice „sălbatice”, care recreează
criza pentru a ajuta persoana să-şi găsească soluţia, s-ar putea să găsim şi aici o sublimare a
acestor energii.
Mecanismele adaptative sunt expresia sănătăţii mentale a unui om. Dacă este o persoană
sănătoasă, comportamentul său va fi condensat, în marea majoritate a situaţiilor problematice cu
care se confruntă, în tipare ale mecanismelor defensive mature, de coping.
Uneori, mecanismele de apărare se pot adresa unor evenimente dificile petrecute în trecut şi
vor împiedica deplina conştientizare şi asumarea emoţionalităţii evenimentului.
Există întrebări cu privire la originea lor ereditară sau achiziţionată. Exista desigur o
componenta invatata in utilizarea lor. Un copil martor la scenele pe care le face un parinte, in
momentele de conflict, invata sa faca astfel de scene in momentele mai dificile cu care se
confrunta.
Sunt instrumente de adaptare, având rolul de a sprijini individul pentru a face faţă vieţii de zi
cu zi. Vorbim despre mecanisme defensive sau de coping. Dar un individ, în anumite situaţii
neobişnuite pentru viaţa lui de zi cu zi, poate recurge la ambele tipuri de mecanisme. Uneori, este
vorba mai mult despre o diferenţă cantitativă decât despre una calitativă a reacţiei pentru a o
categorisi ca fiind defensivă sau de coping. Astfel, o reacţie poate să înceapă prin raţionalizare şi
să se termine prin coping, cum ar fi: analiza intelectuală, conştientă. O relaţie asemănătoare există
între refulare (mecanism nevrotic) şi suprimarea, amânarea conştientă a rezolvării pentru un
momentul ulterior, în care individul poate fi mai apt de a face faţă situaţiei.

22
Mecanismele defensive pleacă de la defensă (autoapărare) şi au rolul de a preveni confruntarea
directă a sinelui cu situaţia provocatoare, de a salva individul.
Defensa presupune o formă de refuz al implicării în situaţia reală, în vreme ce coping-ul
înseamnă a face faţă situaţiei în mod obiectiv şi a găsi o soluţie realistă pentru problemă. Am
putea spune că sănătatea mentală e progresivă, gradată, ca şi mecanismele de menţinere a ei.
Dacă la copil mecanismele inferioare, defensive pot reprezenta o funcţionare normală, la adult
ele pot fi semnul unei psihoze sau al unei personalităţi imature ori nevrotice.
Mecanismele de coping, de la nivelul superior, sunt puse în funcţiune de persoane mature, care
ştiu să lucreze cu plăcere, dar şi să păstreze latura ludică în comprehensiune şi reacţii.

d. Efectele mecanismelor defensive in dezvoltarea individului


Vaillant (1977) a întreprins un studiu longitudinal, pe generaţiile admise la Universitatea
Harvard între 1942 şi 1944. Universitatea avea ca studenţi atunci doar băieţi. În studiul său, el a
admis ca definiţie a sănătăţii mentale capacitatea individului de a rezolva probleme. El a
considerat din start această populaţie ca fiind o populaţie de tineri „normali”.
Vaillant i-a văzut la vârsta de 55 de ani, după o viaţă în care problemele nu i-au ocolit. El a
considerat succesul ca fiind dat de: veniturile mari, rolul profesional şi recunoaşterea socială.
În grupul de succes, s-au identificat preşedinţi de corporaţii şi chiar câştigători ai premiului
Nobel. În acest grup, în general, indivizii fac parte din clasa de mijloc şi împărtăşesc valorile ei:
căsătoria, copiii, casa, tendinţa de a acumula bunuri. Ei au bune abilităţi de a relaţiona cu ceilalţi
şi de a munci. În plus, ei ştiu să se joace, practică sporturi şi îşi iau cel puţin o lună de vacanţă pe
an. Au prieteni, unii dintre ei menţinându-se ca prieteni încă din copilărie sau din liceu. Între 25 şi
55 de ani, ei sunt activi, harnici la locul de muncă, pentru ca la 55 de ani să aprecieze mai mult
viaţa de familie şi preocuparea pentru copii. Chiar dacă în timpul vieţii au avut parte de pierderi
grave (un copil care a murit, o persoană iubită ce a suferit un accident, un handicap), ei au
manifestat mecanisme de adaptare (coping) mature, făcând faţă situaţiei în mod constructiv.
Bărbaţii de succes au avut un bun ataşament în copilărie faţă de mamă, cu internalizarea
valorilor familiei. S-au zbătut pentru identitatea lor, pentru a se desprinde de controlul matern şi,
la final, şi-au internalizat valorile mamei şi ale familiei de origine. Bărbaţii de succes au avut
mame care au crezut în ei şi i-au împins mereu să se lupte pentru poziţii bune.
Opusul îl reprezintă bărbaţii cu mai puţin succes. Printre ei se numără indivizi care au
cunoscut închisoarea, divorţul, dificultăţile în relaţiile cu ceilalţi şi cu instituţiile (locul de
muncă), au avut dificultăţi în a-şi păstra locul de muncă şi numeroase probleme de sănătate. Unii

23
încă mai locuiesc cu mamele. O mare parte au fost căsătoriţi de mai multe ori. Mecanismele de
adaptare utilizate în situaţii dificile au fost mai defensive, continuând să nege, să mintă, aşa cum
fac copiii. Nu prea au prieteni şi nici programe de recreere, de amuzament şi relaxare.
Studiul lui Vaillant susţine natura psihosomatică a numeroase boli fizice (cauzate de stres). Se
dovedeşte că oamenii cu o sănătate mentală bună au mai puţine probleme de sănătate fizică.
Artiştii nu fac parte din grupul studiat de Vaillant şi se pare că modul lor de a funcţiona şi de a
se adapta e diferit, deşi nu se ştie cum. Nu se prea cunosc cauzele inspiraţiei artistice. Adesea se
consideră însă geniul ca fiind apropiat de nebunie.
Trecând în revistă studiile existente, Haynal (2002) arată că aproximativ jumătate dintre copiii
care au trecut prin suferinţe considerabile (moartea unui părinte, catastrofe, război etc.) reuşesc să
se salveze (au o bună rezilienţă) şi să devină personalităţi cunoscute. Mulţi dintre ei ajung să
exceleze în artă, dar şi în ştiinţe.
Au fost identificaţi câţiva factori de risc care creează vulnerabilitate pentru sănătatea mentală a
copilului:
• a creşte într-o casă cu certuri şi tensiuni; în studiul longitudinal condus de Alain Stroufe
(cf. Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005, p. 191), concluzia cu privire la a fi martor la astfel
de evenimente, în copilăria mică (preşcolar), este: „A fi martor la violenţe în copilăria mică
reprezintă o moştenire ce se va face simţită în perioada adolescenţei, mai ales la băieţi”. De fapt,
autorii confirmă alte cercetări existente care arată că în cazul băieţilor la vârsta adolescenţei vor
apărea tulburări de comportament prin externalizare, iar în cazul fetelor prin internalizare
(depresie);
• divorţul părinţilor; prezenţa figurii masculine, a tatălui, este importantă în dezvoltarea
copilului, dar efectul negativ al absenţei tatălui, mai ales în cazul băieţilor, e mai mic decât cel al
unei prezenţe masculine violente (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005);
• moartea unui frate sau a unui părinte;
• sărăcia.
Opusul, factorii puternic predictori de succes, sunt:
• relaţionarea facilă cu ceilalţi (copii sensibili, tandri);
• absenţa problemelor de somn sau de conduită alimentară;
• nivelul de energie crescut.
Tot un factor favorabil îl constituie prezenţa în viaţa copilului a unei persoane din afara
familiei (vecin, rudă, profesor etc.) cu care copilul are o relaţie mai specială. Aceasta persoana va
juca rolul unui important factor de rezilienta pentru copil.

24
Băieţii şi fetele au sensibilităţi diferite la aceşti factori. De exemplu, moartea unui frate
afectează profund băieţii şi mai puţin fetele. Moartea tatălui le poate marca mai mult pe fete, mai
ales că adesea acest eveniment duce la creşterea responsabilităţii lor în viaţa familie. În general,
se pare că a avea grijă de fraţii mai mici (fără a exagera responsabilitatea copilului mai mare)
duce la creşterea încrederii în sine şi la dezvoltarea abilităţilor parentale.
Educatorii, învăţătoarele, profesorii sunt persoane foarte importante în evoluţia copiilor, in
imaginea lor de sine, şi pot marca pe viaţă evoluţia individului.
În general, se consideră că cineva care are succes în unul sau mai multe aspecte poate să îşi
remedieze ori să îşi depăşească mai uşor slăbiciunea din alte domenii, căci succesul într-un
domeniu ajută la construirea unei bune imagini de sine.
Copiii cu dizabilităţi au o imagine de sine negativă, ceea ce le accentuează handicapul
obiectiv. Este necesară o preocupare specială pentru ameliorarea imaginii de sine a acestor copii,
ca şi a abilităţilor verbale, mentale şi sociale.
Asadar tinta consilierii nu e problema persoanei ci imaginea de sine a persoanei, care
determina reactia persoanei la problema. Daca mecanismele defensive sunt prea larg utilizate de
catre o persoana, acesta isi va atrage mereu probleme. Pe de alta parte, persoana nu e deplin
capabila sa-si identifice si recunoasca mecanismele defensive. Daca insa va reusi sa dezvolte o
buna imagine de sine, prin consiliere, aceasta o va face sa-si recunoasca mecanismele defensive
nascute din incapacitatea resimtita de a se confrunta cu problema, ii va da capacitatea si chiar
placerea de a se confrunta cu situatiile dificile, gasindu-le o rezolvare realista.

e. Mecanismele defensive caracteristice intervenientilor ( pot aparea


la consilier)
In lucrarea Copilul Maltratat (1998), Kari Killen vorbeste despre “strategii de supravietuire”
ale intervenientilor. Acestea sunt mecanisme defensive dezvoltate de cei care intervin cu copiii si
persoanele aflate in dificultate. Consilierul se afla expus riscului de a dezvolta astfel de
mecanisme in cazul in care nu se afla intr-un permanent proces de dezvoltare si constientizare a
trairilor sale in cadrul consilierii, in relatie cu evenimentele sale de viata care i-au structurat
imaginea de sine.
Cateva “strategii de supravietuire” ale consilierului insuficient pregatit pentru a desfasura o
consiliere:
1. supraidentificarea consilierului cu “cazul” sau cu cei care alcatuiesc “problema” cu care
vine cazul in consiliere ( in partea practica de mai jos, se da un exemplu);

25
2. Tendinta de a “directiona” consilierea pentru a evita zonele de sensibilitate personala a
consilierului. Cand clientul povesteste lucruri inacceptabile pentru consilier, din
perspectiva valorilor sale, el poate avea tendinta de a orienta discutia spre zone mai
securizante pentru el.
3. Tendinta de a ”demonstra” in consiliere ca a avut dreptate in ipoteza ce a facut-o asupra
cazului.
4. Proiectarea propriilor puncte slabe, sensibile, asupra clientului si “intelegerea” lui
eronata.
5. Tendinta de a se “apara” sau izola, a-si retrage empatia, cand lucreaza cu cazuri care il
confrunta cu propriile prejudecati.
6. Tendinta de a nu lasa pauze, “tacerea” clientului inducandu-i o teama, o tensiune care il
impiedica sa ramana relaxat si in asteptarea celuilalt.
La subcapitolul privind barierele, apar in practica astfel de mecanisme de aparare.
Dintre mecanismele de coping, probabil cel mai important este umorul. Un bun umor il va
face pe consilier sa “dedramatizeze’ situatii care risca sa ajunga la criza.

d. Intrebari de autoevaluare din partea teoretica


1. Definiti imagine de sine.
2. Cum se structureaza imaginea de sine?
3. Ce rol are imaginea de sine in viata noastra?
4.In ce fel consilierea repara imaginea de sine a clientului?
5. Care sunt mecanismele prin care se apara sinele?
6. Care sunt mecanismele de coping care denota rezilienta individului?
7. Cum putem stimula in consiliere mecaanismele de coping ale clientului?
8. Care sunt mecanismele defensive pe care le poate dezvolta consilierul?

e. Partea practica
Profesorul dezbate impreuna cu studentii efectele maltratatrii copilului de catre parinte, in cadrul
familiei asupra dezvoltarii imaginii de sine a copilului. Se discuta si efectul violentei domestice
asupra victimelor: femei, copii. Se evidentiaza mecanismele defensive ce se dezvolta in astfel de
situatii, cu rol de a proteja victimele.
Profesorul arata riscul intampinat de consilier de a dezvolta astfel de mecanisme fara a fi
constient. Prezinta cazul consilierului provenind dintr-o familie cu un tata alcoolic, de care mama

26
nu a divortat pentru a asigura in viata copilului, prezenta ambilor parinti. Ajuns acum consilier,
primeste in consiliere o femeie care are un copil si doreste sa divorteze de sot. Consilierul nu se
poate opri din a o judeca pe femeie si sfatui sa nu divorteze, pentru mai binele copilului. Aceasta
insa reprezinta o anti-consiliere.
Profesorul demonstreaza elevilor ca un bun consilier va fi intr-o continua informare si formare
proprie, ca informatii si cunostinte din alte domenii socio-umane ii vor largi orizontul
posibilitatilor de interventie eficienta prin consiliere.

f. Studii de caz propuse spre rezolvare


Copilul A., in varsta de 3,5 ani, copil unic, baiat, este adus in consultatie de mama.
Plangerea (venita din partea educatoarelor): agresivitatea in relatie cu colegii de la
gradinita, lipsa de cooperare.
Copilul prezinta si un limbaj intarziat, cu rotacism si articulare deficitara a unor cuvinte
mai dificile. O instabilitate crescuta, fara a fi problematica. Spune ca se casatoreste cu
mama si relatarile lui sunt agresiv dispretuitoare fata de tata.

In intalnirea cu toata familia, rolurile se contureaza astfel: tatal, cvasi absent in ingrijirea
copilului; motivul invocat si de el si de mama: este prea ocupat, tatal traditional care
aduce bani, a fost copil unic si nu a invatat sa aiba grija de copii si nici nu tolereaza sa ii
fie deranjate lucrurile. Are o relatie excesiva cu propria mama. Se plange de copil ( desi
fara insistenta) ca nu deseneaza frumos si nu are rabdare.
Mama, o persoana ambitioasa, ironica, aparent puternica, accepta cu usurinta
neimplicarea tatalui si il trateaza pe acesta cu un usor dispret, nemascat, in fata copilului.
Foarte rar isi petrec timpul toti trei, impreuna ( aproape deloc, cu exceptia scurtelor vizite
la parinti).

In concedii, excursii, mama merge doar cu copilul, tatal fiind ocupat.


Scena filmata: copilul s-a imbracat cu tricoul tatalui, gol pe dedesubt, se admira in
oglinda. Tatal este nemultumit si cere sa inceteze. Mama rade, e amuzata, filmeaza scena
si ii spune tatalui: “Ei, ce te superi! Asa esti tu, niciodata nu vezi ce dragut e!”

4. CAPITOLUL IV– CATEVA ASPCTE PRACTICE ALE


CONSILIERII
a. Rezumatul capitolului

27
In cele ce urmeaza vom prezenta aplicarea in practica a principiilor consilierii. Vor fi discutate
concepte cheie ale teoriei rogeriene in raport cu ceea ce s eintampla intr-o “intalnire” reala. Se va
dezbate continutul unei sedinte de consiliere precum si atitudinile gresite si barierele care pot
aparea in cadrul consilierii. Se vor descrie calitatile esentiale ale unui bun consilier, cele pe care
incearca sa le dezvolte si cursul.

b. Principii ale consilierii


Carl Rogers este cel care introduce termenul de “client” sustinand ca astfel se exprima respectul
fata de persoana care solicita consilierea, asa cum ar putea solicita orice alt serviciu. Consilierul si
clientul sunt intr-un contract partenerial. Parteneriatul este insa o modalitate de acompaniere a
clientului aflat in dificultate care nu se aplica in situatii de criza cand clientul este incapabil de
auto explorari si descoperiri. Consilierul nu detine puterea in timpul intrevederii. Clientul este cel
care detine toate resursele. Consilierul insa va lua in considerare toti factorii posibili, care pot fi
contextuali, nespecifici dar care ar putea sa sprijine schimbarea, transformarea, dezvoltarea
clientului. Relatia dintre consilier si client, alianta lor terapeutica, impune cateva conditii de baza:
1. Consilierul si clientul sunt intr-un contract psihologic. Ambii isi clarifica asteptarile si
oferta, stabilesc modul in care vor comunica, pun bazele unei relatii respectuoase de
ajutorare, cum si cand, cat timp, vor decurge intrevederile.
2. Consilierul si clientul sunt constienti de starea de vulnerabilitate si angoasa a clientului.
3. A-l asculta pe celalalt inseamna a te asculta pe tine insuti. Povestea clientului va genera la
consilier trairi in ecou ale propriilor experiente de viata. Daca aceste trairi nu au fost
suficient prelucrate, consilierul insusi poate deveni vulnerabil si etala mecanisme de
aparare. Pe de alta parte, o buna experienta, constientizata, a consilierului reprezinta
pentru procesul de consiliere o resursa profesionala ce va facilita intelegerea si
acompanierea clientului.
4. In relatia cu clientul, consilierul nu are voie sa puna nici un fel de conditii.
5. Consilierul este in relatie cu clientul, o oglinda empatica a acestuia. Clientul reuseste
astfel sa se vada, sa se recunoasca si cunoasca mai bine, fara sa se mai respinga.
6. Clientul trebuie sa se simta inteles si tratat cu empatie in procesul de consiliere.
Sinceritatea absolut necesara in consiliere este dificil de realizat deoarece explorarea
problemelor clientului poate avea un ecou neasteptat in consilier, poate atinge probleme
refulate. In acest caz, consilierul va incuraja clientul sa paraseasca zona, sa exploreze alte
lucruri, in alte directii. Cand clientul ajunge in zonele sensibile, consilierului ii este jena, se
simte in disconfort si orienteaza discutia spre alte subiecte.

28
Consilierea nu este sfatuire, nu inseamna a furniza o informatie ci implica total consilierul, in
relatia cu clientul. Este un process in care si consilierul castia; el poate descoperi anumite
aspecte ale experientelor sale care i-au scapat, isi poate reimprospata experientele trecute,
invata despre el insusi; intr-un cuvant, se dezvolta.

c. Continutul sedintei de consiliere


Consilierul creaza un climat adecvat ( de siguranta, incredere)si stimulativ pentru ca
persoana sa-si exploreze problemele ce le are si sa le inteleaga si sa le gaseasca solutii bazate
pe intelegere. Consilierul joaca un rol non-directiv, incurajand persoana sa vorbeasca (sa
exprime) ceea ce considera. Persoana se simte in mod progresiv tot mai libera sa-si exploreze
si exprime dificultatile emotionale sau cognitive care au nevoie de atentie pentru a fi depasite.
O buna sedinta de consiliere contine intotdeuana:
• Un moment (momente) de evaluare pentru a verifica daca clientul are
sentimentul ca este inteles;
• Momente de interpretare in care consilierul poate face referinte la propriile
experiente prin care sa ajute clientul sa inteleaga mai bine ceea ce se intampla;
• Momentul ( momentele) de ancheta, de investigatie, cand consilierul pune
intrebari deschise clientului; prin aceste intrebari consilierul sprijina largirea
orizontului de atentie a clientului. Adeseori clientul absorbit de problema nu mai
e capabil sa isi indrepte atentia spre alte elemente care ar putea da un alt sens
situatiilor;
• Un moment ( momente) de sustinere a clientului, in care consilierul transmite
verbal si mai ales non-verbal atitudinea lui de sprijin fata de clientul implicat in
procesul de auto-explorare;
• Un moment (momente) de decizie, de gasirea a unui sens care poate schimba
imaginea intregii situatii dificile in care e prins clientul ;
• Un moment ( momente) de comprehensiune, de intelegere a clientului. Aceste
momente sunt verificate prin feed-back-ul dat de client la prezentarea sensului
desprins de catre consilier.
• Abordarea pozitiva a clinetului se manifesta nu doar in momentele de sprijin, de
acord, ci prin toata conduita consilierului, incepand cu primirea clientului,
conotatiile cuvintelor folosite in dialogul cu clientul, orientarea atentiei spre
“partea plina a paharului”.

29
Este evidenta implicarea active a consilierului cu clientul. Aceasta abordare a clientului poate
conduce la un risc de epuizare profesionala a consilierului. In aceasta situatie, consilierul isi
pierde sau este incapabil sa-si mentina pe tot timpul consilierii, atitudinea relaxata, calma,
starea de confort in intalnire. Relaxarea sau disconfortul consilierului sunt elemente
importante in intrevedere, care se transmit clientului. De aceea Carl Rogers atrage atentia
consilierilor asupra riscurilor de epuizare si a nevoii de a-ti lua masuri pentru a preintampina
acest lucru. Probabil cea mai importanta masura este aceea de a practica tehnica de consiliere
doar avand un supervizor la care sa-ti poti cauta si explora cu onestitate dificultatile ivite in
anumite relatii de consiliere.

d. Portretul consilierului
Consilierea este o tehnica de explorare a unor probleme ale persoanei, asociate cu
conceptii incorecte, nerealiste ale persoanei legate de sine, de personalitatea sau viata sa.
Dificultatile sunt explorate in raport cu sine insusi, cu conceptia despre sine insusi si cu
problemele actuale. Consilierul se va mentine intr-o relatie sincera, naturala/autentica,
respectuoasa si toleranta, intelegatoare fata de ceea ce spune si ceea ce simte persoana
consiliata.
Consilierea se realizeaza prin stabilirea si trairea unei relatii de ajutorare/sprijin.
Capacitatea de a construi o astfel de relatie si de a te simti confortabil cu clientul este descrisa de
un portret al consilierului, pe care il descriem in 10 trasaturi:
1. autenticitatea; consilierul este obligat la un process permanent de dezvoltare personala si
constientizare de sine, care sa ii permita o manifestare autentica, permanenta, fara caderi in
artificialitate, ipocrizii sau alte mecanisme defensive. Consilierul are nevoie de congruenta in
rolul pe care il joaca. Congruenta, care ingaduie sicronizarea consilierului cu ceea ce spune si
se petrece cu clientul, presupune :
- experienta,
- constientizarea experientei si
- comunicarea cu acuratete despre aceasta experienta, despre sine.
Persoana congruenta isi accepta si cunoaste trairile, gandurile, sentimentele; acesta o face
capabila sa accepte mai bine trairile, gandurile, sentimentele celorlalti. Acceptarea e baza
intelegerii empatice a celuilalt. Congruenta deplina este imposibila dar preocuparea si
formarea continua iti ingaduie sa o mentii la un nivel suficient pentru a optimiza consilierea.
Un consilier tot mai congruent este tot mai deschis spre fluxul experientelor si catre
constientizarea sensului pe care il contine ascuns experienta. Autocunoasterea este astfel intr-

30
o continua expansiune. Autocunoasterea ajuta la dezvoltarea unei intelegeri empatice a
fluxului experientelor care copleseste o alta persoana (clientul). Congruenta da naturalete in
interventie, autenticitate, iar clientul il vede pe consilier ca fiind “transparent”, neartificial,
sincer.
In aceasta autenticitate, consilierul se poate servi de reactiile proprii pentru a-l sprijini pe
client in procesul de maturizare. Desigur exprimarea propriilor trairi trebuie facuta cu atentie,
la momentul potrivit si continutul adecvat. De asemenea aceste reactii trebuie sa si le asume
in fata clientului ca fiind reactiile sale:”mi se pare ca….”, “eu ma gandesc ca…”, “pe mine
ma surprinde ca…”. Consilierul va evita formule care nu lasa loc la explorari ale clientului,
cum ar fi: “Asta asa e cum va spun eu!”, “Dumneata esti…”.

2. o constiinta de sine larga si o preocupare permanenta pentru a-si intelege reactiile.


Consilierul are sentimentul libertatii si capacitatea de a-si recunoaste si exprima perceptiile,
atitudinile, gandurile si sentimentele. Clientul capata sentimentul fortei consilierului pe care il
vede liber si capabil sa-si acceseze experientele personale. Cand consilierul exprima liber
ceea ce se petrece in sinea sa (in minte, in emotii, atitudini), clientul se simte incurajat sa-si
exploreze si exprime cu libertate procesele psihologice. Atitudinea libera, confortabila a
consilierul transmite ideea ca explorarea poate conduce spre rezolvarea problemelor;

3. capacitate de relationare pozitiva, facila, in spiritul iubirii si a respectului fata de


aproapele. Carl Rogers spune ca majoritatea relatiilor noastre, incepand cu cele cu parintii,
sunt conditionate: te iubesc daca esti cuminte, daca ai note bune, daca faci ceea ce vreau
eu...Ca urmare, dezvoltam mecanismele de aparare pentru a ne salva si a salva relatia. In fata
consilierului insa, care are o ‘rivire pozitiva neconditionata asupra clientului”, clientul se
poate simti liber si neconditionat si isi poate explora trairile cele mai respinse de catre
persoanele semnificative lui. Caci consilierul are o atitudine ne-posesiva (non-directiva), de
grija, valorizare, acceptare acum si aici cu confuziile, furiile, resentimentele, dragostea
‘inacceptabile” ale clientului. Consilierul are o atitudine de acceptare neconditionata a
clientului.

4. capacitatea de a ramane calm, empatic dar distinct de client, de problemele sale oricat
de complesitoare ar fi acestea sau oricat de mult ar rezona sau interfera acestea cu propria
experineta. Consilierul are nevoie de o permanenta constientizare a problemelor si
experienteleor sale astfel incat sa nu “citeasca” in explorarea facuta de client, problemele sale

31
si nu ale clientului, pentru a nu se identifica cu clientul. Constiinta treaza ca este o alta
persoana decat clientul il va feri pe consilier de a fi deprimat ( ca reactie la disperarea
clientului), coplesit ( ca reactie la anxietatile clientului), iritat ( ca reactie la furiile clientului),
etc. Atunci cand apare riscul supraidentificarii cu clientul, este de preferat sa nu se accepte
interventia solicitata de client. Carl Rogers insusi a refuzat o interventie in care simtea ca se
supraidentifica cu clientul si ca isi pierde sensul si limitele personalitatii sale in relatia cu
clientul.

5. capacitatea de a avea suficienta securitate interioara si congruenta pentru a-l lasa liber
pe celalalt sa-si exploreze sensurile, resursele. Cand exista un conflict intre valorile
consilierului si ale clientului, in interesul clientului, consilierul trebuie sa se confrunte deschis
cu acesta. Cand apar conflicte emotionale ( consilierul poate fi iritat, plictisit, sceptic, etc)
este de preferat ca sa le recunoasca si sa le exprime caci altfel vor interfera si vor submina
procesul de consiliere. Este o conduita destul de dificil de sustinut dar importanta pentru
clientul care intelege ca si consilierul este o persoana reala, cu care se afla in interactiune si
nu un calculator docil si indiferent.

6. o comprehensiune empatica fata de client care sa-l ajute pe acesta sa recapete increderea
in sine. Intelegere empatica merge dincolo de ceea ce se spune pentru ca genereaza in corpul
si sinele consilierului ( in ecou) trairea in ecou a starii clientului. Acest lucru face posibila
intelegerea sensului spuselor clientului, asa cum apare acest sens in lumea clientului.
Intelegerea empatica se exprima prin:”corecteaza-ma daca gresesc dar mi se pare ca spui
ca…..” sau: “Mi se pare ca ceea ce e important in ce ai spus e….”, “pare ca esti
(simtamant!)…e adevarat?” “ cand spui….pare ca simti…asa e?”
Aceste formulari se fac nu doar legat de cele spuse ci si de emotiile care apar in
comportamentul clientului. Emotiile care apar in imediatul relatiei terapeutice fata in fata,
stau la baza oricarei relatii de ajutor, de sprijin. Empatia presupune: intelegere, cordialitate,
autenticitate si este non-posesiva.

7. capacitatea de a-l accepta pe celalalt asa cum este el, de a nu respinge ceea ce nu iti
satisface asteptarile. Inseamna increderea in latura buna, chiar daca pe moment mai putin
evidenta, a persoanei. Clientul isi spune: “vad ca consilierul ma accepta, si eu ma pot accepta,
ma pot uita la mine” ( chiar si la acele trasaturi ale mele de care mi-e frica!). Dar acceptarea
clientului nu inseamna acceptarea faptelor lui. Daca clientul a incalcat legea, consilierul nu

32
accepta aceste fapte dar atitudinea lui va fi de a explora fara sa condamne cauzele care
conduc la aceste comportamente inacceptabile.

8. capacitatea de a crea un sentiment de securitate clientului aflat in relatie de consiliere.


Pe acest fundal de securitate consilierul scoate la lumina aspecte si implicatii ale trairilor si
comportamentelor clientului de care clientul nu e constient sau e doar partial constient.
Consilierul remarca aspecte care nu sunt spuse, sunt implicite, mai ales la nivel emotional. In
acest fel va identifica zone ale experientei clientului care nu sunt constientizate de catre
acesta, zone aflate in umbra mecanismelor defensive.

9. Capacitatea de a nu judeca, eticheta, clientul oricat de dificila ar fi situatia in care se


afla. Consilierul nu poate avea prejudecati care sa-l impiedice sa-l asculte si sa-l inteleaga pe
client ( orice ar spune acesta).

10. Capacitatea de a-l vedea continuu pe client intr-un “ proces de dezvoltare”, de


transformare pozitiva, de maturizare.

e. Atitudini gresite. Bariere in realizarea consilierii.


“Atitudinile fundamentale necesare in interventiile de consiliere sunt cele de respect fata de
beneficiarul interventiei, umilinta a profesionistului fata de suferinta, spontaneitate, empatie si un
entuziasm linistit (Davis, 1993). Atitudinea aceasta transpare atat in mesajul explicit cat si in cel
implicit, neverbal al consilierului fata de beneficiar. “4
1. Atitudinile ineficiente, subminand consilierea sunt dezvoltate de catre consilier atunci cand
trasaturile descrise in portretul anterior nu sunt suficient de clare, de ferme. In aceasta
situatie, cand explorarile clientului il conduc in zone sensibile pentru consilier, acesta din
urma se va simti expus, vulnerabil. Intr-o astfel de situatie, consilierul poate deveni directiv,
orientand discutia spre zone mai putin sensibile pentru el sau intervenind cu idei care sa
contrazica clientu.
2. In cazul in care consilierul nu reuseste sa se simta confortabil in rolul sau, el poate fara sa-
si dea seama, sa adopte o fatada ‘profesionala”, de “expert”, inautentica, artificiala. Acest risc
e cu atat mai mare cu cat nesiguranta consilierului e mai mare. La inceput, cand inca nu au
acumulat experienta si nu si-au antrenat deprinderile, consilierii risca sa dezvolte o astfel de
atitudine.
4
Din Muntean, A.,2001

33
3. Exista situatii in care consilierul nu reuseste sa-si controleze prejudecatile si cand
simte/resimte lipsa de respect fata de client. In aceste cazuri consilierul il judeca, eticheteaza,
il clasifica, pe client uitand de unicitatea lui ca persoana. Atitudinea va fi resimtita de client si
va conduce la escul relatiei terapeutice. Adeseori clientul resimtind aceasta atitudine a
consilierului, inceteaza sa mai vina la consiliere.
4. Una din greselile care impieteaza desfasurarea eficienta a consilierii este evaluarea
persoanei/personalitatii clientului si nu a comportamentului sau. In vreme ce
comportamentele pot fi uneori inacceptabile, asupra persoanei consilierul va pastra in
continuu o privire pozitiva si increderea in posibilitatile ei d edezvoltare.
5. Consilierul trebuie sa fie in permannenta atent la ceea ce spune sau ceea ce comunica
non-verbal precum si de consecintele ce le va avea asupra clientului. Sa nu serveasca
clientului formule despre acesta (aprecieri asupra persoanei) care sa il impiedice pe client
sa se auto-exploreze si auto-descopere.
6. Una din greselile posibile, care l-au revoltat pe Carl Rogers in momentul in care a prins
de veste, este aceea de simplificare a consilierii si a implicarii cu clientul; atunci cand
consilierul invata doar o tehnica de a pune intrebari si invata formule gata elaborate fara a
se implica empatic cu clientul. A ramane la un nivel superficial de parafrazare a spuselor
clientului, fara a fi empatic si intelegator :“Ati spus ca….”,”deci credeti ca….” Este
asadar una din barierele in calea sprijinirii prin consiliere a clientului.
7. O posibila bariera in initierea si desfasurarea consilierii poate aparea din orizonturile de
asteptari diferite ale clientului si consilierului. Clientul vine pentru ca are o problema si
asadar poate astepta sfaturi, solutii. Consilierul insa ofera exact opusul: autoexplorare si
procesul dificil al exprimarii si al cautarii solutiilor. Depasirea barierei se poate face prin
recunoasterea de catre client a rolului consilierului de acompaniator al sau in cautarea
celor mai adecvate solutii la problemele proprii.
8. Consilierul trebuie sa practice o atitudine non-directiva, non-posesiva in raport cu
clientul. Clientul e acompaniat de consilier pentru a-si face propriile descoperiri si
alegeri, sa-si descopere adevarurile si sensurile proprii. In acest proces s-ar putea sa
descopere ca ceea ce credea ca e rau, e neutru sau chiar bun. El descopera ceea ce nu stia
despre el; integrandu-si acele parti nestiute si el se maturizeaza., cunoscandu-se si
recunoscandu-se, acceptandu-se si iubindu-se pe sine insusi.
9. Atitudinea corecta este aceea bazata pe increderea totala ca orice persoana are tendinta de
a se dezvolta sanatos din punct de vedere psihic; Cand aceasta tendinta naturala e blocata,
apar dificultati emotionale si probleme in relatiile cu ceilalti. Orice persoana poate fi

34
sprijinita spre a evolua sanatos. Iubirea de aproapele sta la baza teoriei si a practicii
rogeriene. Carl Rogesr crede in existenta si efectul unei forte pozitive existente in fiecare
persoana care trebuie doar trezita in consiliere prin ascultare si empatie.
10. Atitudinea adecvata a consilierului este aceea de implicarea activa cu clientul. Aceasta
conduce la invatare, internalizare schimbare. Implicarea activa apare atunci cand clientul
(supervizat, student, coleg, etc.) poate alege, opta. Implicarea activa duce la transformare
in mult mai mare masura decat furnizarea de informatii.
11. Cand consilierea se practica in grup, grupul trebuie sa fie alcatuit bazat pe sinceritate,
respect, acceptare, intelegere empatica, sa fie un grup securizant, in care fiecare e capabil
sa invete, sa progreseze si sa fie eficient.
12. Consilierea este un process therapeutic ce se situeaza la nivelul lui “aici si acum”.
Referiritele la trecut se fac doar in relatie cu situatia de acum si aici si in masura in care
clientul este cel care orienteaza povestea spre trecutul sau.
13. Consilierul trebuie sa aiba o atitudine umila izvoranta din convingerea ca omul e capabil
sa se realizeze singur, doar ca nu e constient de asta si astfel nu are acces la posibilitatile
lui. Ceea ce face el, consilierul este doar de a repune in miscare aceste forte de
autodezvoltare blocate pe moment, punandu-l pe client mai strans in relatie cu resursele
personale pe care le are acesta. Subiectul detine potentialul dar are nevoie de sprijinul
consilierului pentru a si-l descoperi, a avea acces la el.
f. Intrebari concrete ce pot fi folosite in consiliere
In general, in consiliere vom evita intrebarile inchise, cele la care raspunsul e scurt, prin “nu”
sau “da”. In general e de preferat “ cum”, “in ce fel” lui “de ce”; adica e de preferat descrierea
modului de manifestare a situatiei problematice si a celor implicati in locul intrebarilor
privind cauzele.
Hilton Davis (1993) formuleaza cateva intrebari cu rol d eghid de explorare a situatiei, tintind
cateva puncte d einteres5:
• Care este natura generala a problemei?
• In ce imprejurari, cand, apare problema?
• Care sunt aspectele specifice de manifestare?
• Cand a inceput problema sa s emanifeste?
• Care au fost circumstantele declansatoare?
• Cand si cat de frecvent se acutizeaza problema?
5
Preluat din Muntean A. (2001) ( vezi bibliografia)

35
• Cand si unde nu apare problema?
• Exista un aspect specific care o provoaca?
• Care sunt consecintele problemei?
• Cine sunt persoanele implicate in problema?
• Cum reactioneaza ele la problema?
• Cum simte si gandeste fiecare din cei implicati, in legatura cu problema?
• Ce simte fiecare din cei implicati in legatura cu sine insusi ?
• Ce simt cei implicati, unul fata de celalalt?
• Care sunt ipotezele clientului legat de cauzele problemei?
• Ce a incercat el si ce au incercat ei sa faca pana acum in legatura cu problema?
• Ce rezultate au obtinut la incercarile lor?
Este evidenta orientarea sistemica a acestui ghid de intrebari.
Hilton Davis (1993) mai face urmatoarele precizari la definitia procesului de consiliere,
cu privire la pozitia consilierului :
• Sa respecte libertatea individului de a-si alege solutia care i se pare ca fiind
potrivita
• Sa faciliteze procesul de luare de decizie a clientului
• Sa incurajeze eficienta clientului
• Sa conduca o explorare atenta a situatiei problematice din punctul de vedere a
clientului care are nevoie de ajutor
• Sa cada de acord cu scopurile si eventual sa le exploreze si negocieze cu clientul
• Sa furnizeze informatii relevante pentru client, intr-un mod clar si eficient
In aceste precizari, filosofia rogeriana se estompeaza dar s eaccentueaza principii ale utilizarii
consilierii din perspectiva generala a asistentei sociale.
g. Intrebari de autoevaluare din partea teoretica
1. Ce principii cu aplicabilitate practica in consiliere cunoasteti?
2. care sunt momentele obligatorii intr-o buna sedinta de consiliere?
3. Care sunt calitatile unui bun consilier?
4. Ce bariere pot aparea in consiliere? Cum pot fi ele depasite?
5. Ce atitudini gresite pot aparea la consilier si care principii ale consilierii le incalca aceste
atitudini?
6. Ce tipuri de intrebari se pun in consiliere?

36
h. Partea practica
Pentru a se amuza dar si pentru a genera un moment de auto-reflectie va fi folosit un
chestionar pentru evaluarea calitatilor empatice pe care le au studentii. Chestionarul va fi
autoadministrat si fiecare isi va putea singur calcula nivelul de empatie. Profesorul va discuta
cu fiecare student, individual daca acesta va solicita, pe datele chestionarului.
Profesorul va relata cazul lui Cristi, in care umorul s-a dovedit un aliat salvator al
consilierului, intr-un moment in care tanarul era coplesit de emotii negative.

i. Studii de caz propuse spre rezolvare


Dna C., educatoare de meserie, este mama a trei copii, cu varstele de 16, 14 si 9 ani. Sotul ei
a murit in urma cu 9 ani, pe cand fetita ce amica avea 3 saptamani, baiatul avea 5 ani iar fata
cea mare, avea 7 ani. Fata cea mare a devenit sprijinul si sfatuitorul mamei asa incat absenta
tatalui a trecut mai usor. Acum mama si-a gasit un prieten ceea ce o face fericita si ii atrage
criticile fetei mai mari: “ esti caraghioasa, esti ridicola...”. Dna C. a facut greseala de a-l
aduce in casa pe prietenul ei, intr-un moment in care copiii erau in vacanta si fara a-i pregati
in prealabil. Fata mai mare a devenit violenta cu mama aruncandu-i vorbe urate. Amicul
mamei s-a amestecat pentru a o ajuta pe mama. Fata cea mare a fugit de acasa refugiindu-se
la o matusa si nu a dat timp de doua zile nici un semn de viata.
Mama provine dintr-o familie cu trei copii, in care ea, cea mai mica, avea o relatie speciala cu
mama sa. Cand a plecat la studii, mama ei a facut un cancer. Cand a terminat studiile, cu doua
saptamani inainte de a se casatori cu dl C. si a pleca cu el la mare distanta de casa parinteasca,
mama dnei C. a murit. Dna C. nu a mai pastrat nici o legatura cu tatal ei si cei doi frati si nu a
povestit copiilor despre familia sa.
Dna C. cere sprijin pentru a rezolva dilema in care se afla: doreste sa revina acasa fiica ei dar
doreste si sa-si pastreze noul prieten, dandu-si sansa unei vieti de femeie.

BIBLIOGRAFIE
Barker, R. L. (1987), Social Work dictionary, Silver Spring, Maryland
Benoit, J.C. (2004), Gregory Bateson et la crise des ecosystemes humains, Georg, Geneva
Csickszentmihalyi, M.(1990), Flow, Basic Books, New York
Davis, H. (1993), Counseling parents of children with chronic illnes or disability, British
Psychological Society, London

37
Ionescu, S., Jacquet, M-M, Lhote, C. (2002), Mecanismele de aparare, teorie si aspecte clinice,
Polirom, Iasi
Ionescu, S.,Blanchet , A (coord.), Psychologie clinique, psychopathologie et psychotherapie,
PUF, Paris
Killen, K. (1998), Copilul maltratat, ed. Eurobit, Timisoara
Muntean, A. ( 2009), Psihologia dezvoltarii umane, ed. Polirom, Iasi
Muntean A. ( 2002), Familii si copii in dificultate, ed.Mirton, Timisoara
Robin, D. (2009), Abordare familiala sistemica, curs sustinut in cadrul programului masteral „
Prevenirea violentei impotriva copilului”, suport de curs, netiparit;
Rogers, C. R. (1985), La relation d’aide et la psychotherapie, ESF, Paris
Rogers, C. R. (1980), A way of being, Houghton Mifflin, Boston
Segal, J. (1999), Dezvoltarea inteligentei emotionale, Teora, Bucuresti
Withman, M. (1994), Challanging the darkness: child abuse and the church, Discovery
Counselling Resources, Bellingham, Washington

Glosar de termeni
Acceptare: recunoasterea valorii pozitive a unei persoane, ca fiinta umana, fara a fi neaparat de
acord cu actiunile lui. Este considerata o valoare fundamentala in relatiile de ajutorare a
persoanelor aflate in dificultate.
Alcoolism: dependenta fizica sau psihologica de consumul de alcool; poate duce la tulburari
sociale, mentale, fizice.
Autonomie: Sentimentul unei persoane ca e capabila de a realiza actiuni in mod independent;
abilitatea de a-si satisface singur nevoile; de asemenea, independenta fata de controlul
altora.
Behaviorism: un curent in psihologie si stiinte sociale, fondat de lucrarile lui Pavlov, watson,
Skinner si altii, care incearca sa explice comportamentul in termeni de reactii observabile
si masurabile. Tiparele comportamentale se invata si deci pot fi si dezvatate. Nu da
importanta inconstientului, introspectiei, cognitiei, care nu pot fi masurate. A condus la
metode terapeutice care urmaresc modificari comportamentale.
Consiliere: procedura folosita adesea de catre asistentii sociali si alti profesionisti cu persoanele
in dificultate: indivizi, familii, grupuri, cupluri, comunitati, ajutandu-i sa-si defineasca
scopuri, sa gaseasca alternative, si asigurand informatiile necesare pentru aceste procese.

38
Consiliere rogeriana: este o forma de psihoterapie initiata de Carl Rogers. Ipoteza centrala e ca
clientul are o motivatie inerenta de a se dezvolta si a-si maximaliza capacitatile prin actualizarea
sinelui autentic. Astfel persoana isi va rezolva singura problemele beneficiind de relatia cu
consilierul empatic, care il accepta, care nu il judeca si care are grija de el. Aceasta terapie
centrata pe client, este non-directiva si de regula nu da sfaturi, nu face interpretari, nu-l provoaca
pe client decat legat de unele remarci ale lui, pentru a-l ajuta s ase clarifice.
Empatie: abilitatea de a percepe, intelege si a trai starea emotionala a celeilalte persoane. Are un
fundament natural dar poate fi educata si antrenata.
Evaluare: proces prin care se determina natura, cauza, progresul si prognoza problemei precum
si personalitatile si situatiile implicate; cel care ajuta are nevoie sa evalueze pentru a
intelege cum apare problema, ce cauze are si ce poate fi schimbat pentru minimalizarea
sau solutionarea problemei.
Mecanisme defensive: procese mentale care protejeaza personalitatea de anxietate, sentimente de
vinovatie sau de ganduri inacceptabile. Psihanalistii considera de regula ca aceste
mecanisme sunt generate inconstient. Dintre cele mai cunoscute mecanisme defensive
sunt: negarea, deplasarea, idealizarea, substituirea, compensarea si supracompensarea,
sublimarea, proiectarea, rationalizarea, intelectualizarea.
Mecanisme de coping: Tipare comportamentale si de personalitate folosite in adapatarea si
ajustarea persoanei la presiunile din mediu fara a-i altera scopurile. Dintre cele mai
uzuale: planificarea, amanarea, altruismul, umorul.
Passage a l’acte: exprimarea unor emotii puternice prin comportamente agresive mai putin
verbalizate. Aceste comportamente de exprimare a unor emotii puternice traite de
persoana incapabila sa le exprime prin cuvinte pot fi adesea distructive si sunt
maladaptative.
Rezilienta: capacitatea persoanei de a face fata situatiilor dificile si de a-si continua dezvoltarea
si evolutia pozitiva.
A sfatui: un tip de ajutor in care clientul e ajutat sa-si vada si inteleaga problema si sa aiba in
vedere posibile cai de rezolvare, asa cum sunt vazute de sfatuitor. Acesta recomanda persoanei cu
problema diferite modalitati de actiune prin care ar putea rezolva problema.

39
40