Sunteți pe pagina 1din 3

Enigma Otiliei de George Calinescu

-Tema si viziunea despre lume-

Publicat in anul 1938 Enigma Otiliei este menit sa ilustreze convingerile teoretice ale lui Calinescu. Criticul s-a manifestat si in domeniul literar, fiind autorul unor romane construite pe modelul balzacian, dar si a unor piese de teatru sau poezii. Enigma Otiliei este al doilea roman al lui Calinescu si este scris pe fondul polemicii purtate de acesta cu Camil Petrescu pe tema romanului. Calinescu considera ca modelul procustian cultivat de Camil Petrescu nu se potriveste spiritului si implicit romanului romanesc si considera ca acesta este cu formula estetica realismului balzacian. Cu toate acestea, Calinescu depaseste modelul balzacian, Manolescu afirmand de altfel ca in romanele calinesciene exista un balzacianism fara Balzac. Astfel, romanul Enigma Otiliei se incadreaza in realism, in primul rand prin faptul ca surprinde mentalitatea unei categorii umane majoritatea personajelo sunt parveniti pentru ca scopul in viata este de a se ajunge. Un ideal al realismului a fost surprinderea veridica a moravurilor epocii. Romanul Enigma Otiliei prezinta viata Bucurestiului inceputului de secol XX. Tema romanului este dubla: familia si mostenirea. O scena relevanta pentru tema mostenirii este replica Aglaei atunci cand Felix este prezentat: nam stiut; faci azil de orfani. Replica scoate in evidenta teama femii ca nu cumva averea fratelui ei sa ajunga in mainile unor straini, asa cum ii percepe ea pe Felix si Otilia. Secventa in care clanul Tulea asediaza casa lui Costache Giurgiuveanu ce suferise un atac cerebral, este de asemenea relevanta pentru tema mostenirii. In timp ce batranul zacea in patul sau Stanica, Aglae, Aurica, Olimpia si doctorul stau in jurul mesei din sufragerie si isi expun asteptarile. Moartea batranului sugerata doar este vazuta ca o scalvire.

Incipitul romanului este semnificativ pentru viziunea realista despre lume a lui G. Calinescu prin descrierea dinspre exterior spre interior a lumii evocate. In aceasta secventa este notat cadrul temporal: intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de ora zece si spatiu Bucurestiul inceputului de secol XX, strada Antim si este introdus personajul Felix, din perspectiva caruia naratorul va prezenta o parte a actiunii. Reperele spatio temporale sunt de altfel relevante pentru viziunea realista a lui Calinescu fixand cadrul spatiotemporal cu exactitate. Influenta balzaciana se reflecta insa in modul in care Calinescu descrie strada Antim, casele de pe aceasta strada, exteriorul si interiorul casei lui Costache Giurgiuveanu si personajele aflate in salonul acestuia. Strada Antim este o caricatura in moloz a unei strazi italiene si reflecta parvenitismul locuitorilor ei. Casele acestora demonstreaza snobismul lor, dorinta de a epata fara a avea insa nivelul cultural potrivit: casele sunt mici, dar cu ferestre de o marime neobisnuita, ciulucaria este ridicata prin grandoare, iar aspectul arhitectural este nepotrivit. Casa lui Costache Giurgiuveanu nu face exceptie, incadrandu-se perfect in spiritul strazii. Specifica romanului realist este perspectiva naratoriala obiectiva omniscienta. Naratorul nu apartine lumii pe care o evoca, el se detaseaza de aceasta. In Enigma Otiliei, Calinescu creeaza un narator omniscient care prezinta evenimentele din perspectiva lui Felix in mare parte, ochiul fiind, asa cum reiese din text, cel al unui estet, al unui cunoscator al artei, al psihologiei in cele din urma. In ciuda omniscientei sale, naratorul isi limiteaza aceasta carcteristica in cazul Otiliei, pana aproape de sfarsitul romanului, preferand in cazul ei sa-i descrie comportamentul si sa nu-i noteze gandurile. De asemenea, caracteristic prozei realiste este existenta unei tipologii a personajelor, spre deosebire de proza clasica in care personajele erau caractere. In Enigma Otiliei se remarca tipul avarului reprezentat de Costache Giurgiuveanu, un avar atipic, umanizat, ceea ce-l deosebeste de Hagi Tudose sau de Harpagon, tipul parvenitului ilustrat de Stanica Ratiu, considerat Catavencu al ideii de paternitate, al ambitiosului Felix, al fetei batrane Aurica, al babei absolute Aglae. Consider ca tema si viziunea despre lume se reflecta in mod original, datorita finalului romanului care se constituie dintr-un epilog ce prezinta evolutia lui Felix care afla prin intermediul lui Stanica si apoi a lui Pascalopol

despre destinul Otiliei. Fotografia Otiliei pe care batranul mosier i-o arata, il sperie fiindca nu o recunoaste in ea pe Otilia de altadata. Privind mai tarziu, in biroul sau, fotografia primita de la Otilia, constientizeaza efectele pe care timpul le are asupra fiintei umane. Revenit pe strada Antim, isi aminteste de vorbele batranului Costache, cu care acesta il intampinase la venirea lui in Bucuresti: Aici nu sta nimeni. Abia acum vorbele au valoare, fiindca locuinta lui Giurgiuveanu este parasita, timpul actionand ireversibil asupra ei si asupra destinului uman in egala masura. Roman reprezentativ pentru perioada interbelica, Enigma Otiliei, ramane una dintre cele mai cunoscute creatii literare ale lui G. Calinescu, un roman ce surprinde prin viziunea realista despre lume a acestuia dar si prin modul in care reflecta psihologia societatii Bucurestiului de la inceput de secol XX.