Sunteți pe pagina 1din 6

POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creanga

Definitia speciei: Povestea lui Harap-Alb se incadreaza perfect in structura epica a basmului cult, continand insasi elemente din cadrul basmului popular. Basmul este o naratiune facuta din perspectiva unui autor omniscient avand o formula initiala (Amu cica era odata), o formula mediana (Ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este- aceasta formula desparte cele sapte parti in care basmul este impartit) si formula finala (Si a tinut veselia ani intregi). In basmul lui Creanga apare caracterul de fictiune, implicand fabulosul si miraculosul , prin intermediul unor caractere fantastice (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila prieteni ai personajului principal). De asemenea apar animale care au darul de a vorbi (calul lui Harap-Alb), si diferite obiecte cu puteri miraculoase: apa vie, apa moarta- aceste obiecte vor fi folosite in ajutorul personajului central, pentru a fi readus la viata. Exista un conflict intre Bine (reprezentat de Harap-Alb) si Rau (Spanul) iar in cele din urma Binele invinge, primind locul meritat, iar Raul este inlaturat, fiind supus unei pedepse grele.

Incadrarea operei: "Povestea lui Harap Alb" de Ion Creanga este un basm cult, publicat in revista "Convorbiri literare", in anul 1877, fiind incadrata in epoca marilor clasici. Autorul porneste de la modelul folcloric, caracterizat de stereotipie, reactualizeaza teme de citculatie universala, dar le organizeaza conform propriei viziuni, intr-un text narativ mai complex decat al basmelor populare.

Tema: Tema basmului este lupta binelui impotriva raului, incheiata prin triumful binelui. Concret, eroul parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al maturizarii, pentru dobandirea unor valori morale si etice.

Titlul: Semnificatia titlului "Harap-AIb" reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in flntana: "Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: "D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-AIb, aista ti-i numele, si altul nu." Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece "harap" inseamna "negru, rob". Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-AIb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana. Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca" juramantul facut spanului,

isi respects cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui. Perspectiva narativa si modurile de expunere: Naratiunea la persoana a-III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii, unele adresate interlocutorilor ipotetici (cititori sau ascultatori). Naratorul pretinde ca evenimentele s-au intamplat fara el si se considera responsabil numai cu discursul: "...poate or izbuti sa ieie fata imparatului Ros, poate nu, [...] cum le-o fi norocul. Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si sa va rog sa ascultati." Poate fi observata in basm atitudinea fata de eroul naiv a naratorului si a personajelor, care par a cunoaste dinainte scenariul calatoriei vazute ca ritual de initiere. Fabulosul/ miraculosul face ca elementele supranaturale sa nu provoace spaima sau uimire nici personajelor, nici cititorului, care accepta de la bun inceput conventia basmului. Modul de expunere dominant este naratiunea ce se imbina pe alocuri cu descrierea si dialogul.

Indici de timp si spatiu: In incipit, coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei: "Amu cica era odata intr-o tara un crai, care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai departata. [...] tara in care imparatea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamantului, si craiia istuilalt la alta margine". Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa ajunga la capatul celalalt al lumii (in plan simbolic: de la imaturitate la maturitate). El paraseste lumea aceasta, cunoscuta, si trece dincolo, in lumea necunoscuta.

Structura textului - formule tipice: Formula initiala: "Amu cica era odata" si formula finala: "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda." Sunt conventii care maecheatza simetric intrarea si iesirea din fabulos, avertizandu-l pe cititor. Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza in incipit, deoarece naratorul inoveaza formula initiala, punand povestea pe seama spuselor altcuiva: cica, adica se spune, fara a nega ca in basmul popular (a fost odata ca niciodata). Formula finala include o reflectie asupra realitatii sociale, alta decat in lumea basmului si, in forma rimata, o comparatie de un umor amar intre cele doua lumi - a fabulosului si a realului.

Formulele mediane, "Si merg o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua", "si mai merge el cat mai merge", "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este", realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretin interesul cititorului.

Fir narativ/ planuri narative: Actiunea se desfasoara linear; Succesiunea secventelor narative/ a episoadelor este redata cronologic, prin inlantuire Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan compozitional, unor parti narative, etape ala drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire pentru drum, la curtea craiului - "fiul craiului", "mezinul" (naivul), parcurgea drumul initiatic - Harap-Alb (novicele/ cel supus initierii), rasplata - imparatul (initiatul).

Doua secvente relevante: Incercarea la care isi supune craiul baietii: cautarea eroului se concretizeaza prin incercarea la care isi supune craiul baietii: se imbraca in piele de urs si iese in fata lor de sub un pod. Conform structurii formale a basmului, reuseste sa treaca aceasta proba a curajului fiul cel mic (motivul superioritatii mezinului), conditie initiala, obligatorie pentru cel care aspira la tronul imparatesc. El trece podul dupa o parte pregatitoare a initierii, in care este ajutat de Sfanta Duminica. Interdictia si incalcarea interdictiei Incercarile - probe de initiere Ultima proba presupune alte serii de probe (supralicitarea triplicarii), prin care Imparatul Ros tinde sa indeparteze ceata de petitori (casa de arama, ospatul, alegerea macului de nisip), ca si acelea care o vizeaza direct pe fata (fuga nocturna a fetei transformata in pasare, ghicitul/ motivul dublului, proba impusa de fata: aducerea a "trei smicele de mar si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete").

Tehnici compozitionale: Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative/ a episoadelor este redata cronologic, prin inlantuire

Conflictele: In basm, conflictul dintre bine si rau se incheie cu victoria fortelor binelui. Personajele, purtatoare ale unor valori simbolice si ale unor functii specifice basmului, se polarizeaza in jurul acestor notiuni si al personajelor care le personifica: protagonistul si antagonistul.

Protagonistul (Harap-Alb):

Nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale, dar dobandeste prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale, valori etice necesare unui imparat,in viziunea autorului: mila, bunatatea, generozitatea, prietenia, respectarea juramantului, curajul. El este mereu condus, sfatuit si ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reusind sa treaca unele probe, altele fiind depasite de bunii sai prieteni, personaje fabuloase de basm. Pe de alta parte, Harap-Alb este flacaul supus initierii in experienta vietii catre maturizare, supus incercarilor sortii din care tanarul trebuie sa devina apt a-si intemeia o familie, a avea capacitatea de a conduce, de a pastra un secret si de a-si tine cuvantul dat, adica de a se putea integra in viata colectivitatii. Numele personajului reflecta conditia duala: rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initierea), intre starea de inocenta/naivitate (negru) si "invierea"spirituala a celui ce va deveni imparat (alb).

Antagonistul: Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, antagonistul fiind omul insemnat (personajul perfid), de o inteligenta vicleana, cu doua ipostaze: Spanul si omul ros/ Imparatul Rosu. Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este "un rau necesar". De aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa se fi incheiat: "si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte...". Nu doar naratorul, ci si personajele par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze protagonistul. Spanul este simbolul raului, viclean, infricosator, agresiv si violent, avand ca principiu de viata ideea ca "cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc tinute in frau".

Ajutoare, donatori: Fiinte cu insusiri supranaturale (Sfanta Duminica) Animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor) Fapturi himerice (cei 5 tovarasi) Obiecte miraculoase (aripile craieselor, smicelele de mar, apa vie, apa moarta)

Modalitati de caracterizare: Specific basmului cult este modul in care se individualizeaza personajele, in primul rand prin limbaj. Cu exceptia eroului al carui caracter evolueaza pe parcurs, celalalte personaje reprezinta tipologii umane reductibile la o trasatura dominanta.

Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului, se ironizeaza defectele umane (frigurosul, mancaciosul, etc), dar aspectul lor grotesc ascunde calitati precum bunatatea si prietenia. Imparatul Ros si Spanul sunt rai si vicleni. Sfanta Duminica este intelapta.

Particularitati ale stilului (comicul si oralitatea): exprimare mucalit, constnd din fraze construite printr-o tehnic a ateptrii frustrate, care contrariaz pentru c ncep ntr-un fel i se termin n altul, cu totul surprinztor:S triasc trei zile cu cea de alaltieri, se ntindea de cldur de-i ajungeau genunchele la gur; ironia n stilul lui Rabelais, adic fr tente de sarcasm; poreclele i apelativele caricaturale: mangosii, farfasii, Buzil ; zeflemisirea: Tare-mi eti dragTe-a vr n sn dar nu-ncapi de urechi; diminutive cu valoare augmentativ: Geril are Buzioare, pentru Setil, rul de vin este Buturic; caracterizri pitoreti: nfiarea lui Geril, Ochil; scene comice: cearta uriailor, discuia dintre mpratul Ro i ceata peitorilor; Citate n rime, cu expresii i vorbe de duh, cu proverbe i zictori populare: La plcite nainte, la rzboi napoi. Acest procedeu se refer la erudita paremiologic. Ion Creang citeaz la tot pasul astfel de ziceri populare, introducndu-le prin expresia vorba ceea, citatul, care condenseaz o experien anterioar, se potrivete perfect cu ntmplarea povestit, dnd impresia c este scos din condiia momentului. n realitate. Creang este un erudit care tie ntotdeauna tot ceea ce face, n popor se cheam tiina vieii i cnd e nevoie de autoritatea acestei nelepciuni, o aduce ca argument. George Clinescu l compara n acest sens cu Antonn Pann i cu Rabelais, numindu- Arhivari de tradiii. Erudita paremiologic aeaz ntmplrile n perspectiva umanismului popular. Creang folosete limba popular, totui el nu o copiaz, ci o recreeaz i o toarn n tiparele unei rostiri individuale. Originalitatea sa verbal se evideniaz prin urmtoarele aspecte: Vocabularul specific, cuprinznd cuvinte populare, cu aspect fonetic moldovenesc sau regionalisme Exprimare locuional ceea ce face ca scrisul su s fie aproape intraductibil n alte limbi; Limbaj afectiv, marcat de prezena interjeciilor, a exclamaiilor, a dativului etc. Economia de mijloace: Creang este un scriitor fr metafore, expresivitatea limbii sale provine mai ales din comparaii, dar i acestea sunt de fapt, expresii consacrate de uz:strlucete ca un soare, vorbete ca un nebun. Oralitatea stilului: dei scrise,frazele lui Creang las impresia de spunere prin toate procedeele prezentate mai sus, la care se adaug expresii onomatopeice, verbe imitative, interjecii, mulimea expresiilor narative tipice a ntrebrilor

retorice care povestete cu variaii de ton de la seriozitate la glum i care intervine ca o a doua expresie literar.