Sunteți pe pagina 1din 107

LUCRARE DE DIPLOM EXCEPIILE DE PROCEDUR N PROCESUL CIVIL

CUPRINS
CAPITOLUL 1 - CONSIDERAII GENERALE Sectiunea I - Exceptiile procesuale - forma de manifestare a actiunii civile Sectiunea II - Definirea exceptiilor procesuale Sectiunea III - Clasificarea exceptiilor Sectiunea IV - Reguli comune pentru rezolvarea exceptiilor procesuale 1. Conditii de invocare a exceptiilor procesuale 2. Sanctiunea neinvocarii exceptiilor procesuale n conditiile stabilite de lege a

3. Modul de solutionare a exceptiilor procesuale de catre instanta de judecata Sectiunea V - Caracteristicile exceptiilor procesuale CAPITOLUL 2 - EXCEPIILE DE PROCEDUR Sectiunea I - Exceptia de necompetenta 1. Definirea notiunii de necompetenta 2. Necompetenta absoluta si necompetenta relativa 3. Determinarea caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor de competenta 4. Cine poate invoca exceptia de necompetenta 5. Conditii n care se poate invoca exceptia de necompetenta 6. Modul de rezolvare a exceptiei de necompetenta 7. Competenta de solutionare n cauzele solutionate de judecatorii anterior si ulterior Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000

8. Consecintele admiterii exceptiei de necompetenta Sectiunea II - Exceptia gresitei compuneri sau constituiri a completului de judecata Sectiunea III - Exceptia de incompatibilitate Sectiunea IV - Exceptia de recuzare Sectiunea V - Exceptia stramutarii pricinii Sectiunea VI - Exceptia nulitatii 1. Consideratii generale 2. Nulitatea diferitelor acte de procedura 3. Mijloace de invocare a nulitatii 4. Efectele admiterii exceptiei de nulitate procesuala Sectiunea VII - Exceptia de tardivitate Sectiunea VIII - Exceptia de conexitate Sectiunea IX - Exceptia de litispendenta Sectiunea X - Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant Sectiunea XI - Exceptia de perimare 1. Notiunea si natura juridica 2. Domeniul de aplicare a perimarii 3. Procedura de constatare a perimarii 4. Efectele admiterii exceptiei de perimare CAPITOLUL 3 - CONCLUZII sI PROPUNERI DE LEGE FERENDA CU PRIVIRE LA REGLEMENTAREA EXCEPIILOR DE PROCEDUR

Exceptiile de procedura n procesul civil


CAPITOLUL 1
Consideratii generale
Sectiunea I

Exceptiile procesuale - forma de manifestare a actiunii civile


Pentru a arata ca exceptiile procesuale reprezinta o forma de manifestare a actiunii civile, trebuie mai nti lamurita notiunea de actiune civila. Aceasta notiune a fost folosita cu mai multe ntelesuri, n literatura juridica neexistnd un punct de vedere unitar pentru a defini-o.

Astfel, ntr-o opinie, "actiunea e dreptul acordat oricarei persoane de a cere organelor judiciare ca prin mijloacele organizate de lege si aplicnd legea sa dea satisfactiune a intereselor care nu se pot realiza nici direct, nici prin alte mijloace practice"[1]. n alta opinie, actiunea civila e definita ca fiind mijlocul de exercitare a dreptului de a pretinde si obtine concursul organelor judecatoresti n vederea recunoasterii sau realizarii unor drepturi subiective ncalcate sau nerecunoscute sau a apararii unor situatii juridice ocrotite de lege [2]. Actiunea civila mai e definita a fi "mijlocul legal prin care o persoana cere instantei judecatoresti, fie recunoasterea dreptului sau, fie realizarea acestui drept, prin ncetarea piedicilor puse n exercitarea sa de o alta persoana sau printr-o despagubire corespunzatoare[3]. Astfel, doua sunt sensurile n care actiunea civila poate fi privita: n sens obiectiv ca mijloc de aparare a dreptului subiectiv civil, ori n sens subiectiv, adica dreptul subiectiv procesual al titularului dreptului subiectiv material de a urmari n justitie realizarea acestui drept. n literatura juridica se fac unele sublinieri n legatura cu actiunea civila. Astfel:

1 - actiunea nu poate fi conceputa dect n legatura cu protectia drepturilor subiective civile de care nsa e distincta, precum si a unor interese protejate de lege pentru care calea justitiei e obligatorie[4]. 2 - actiunea cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale organizate de legea procesuala pentru protectia dreptului subiectiv sau a altor interese ce nu se pot realiza dect pe calea justitiei (cererea, administrarea probelor, mijloacele de aparare, masurile asiguratorii, etc.)[5]. 3 - actiunea este uniforma, una si aceeasi, adica cuprinde aceleasi mijloace procesuale, indiferent de dreptul ce se valorifica. n cazul n care actiunea se exercita, ea este influentata de dreptul subiectiv, dobndind din natura si caracteristicile acestuia[6]; 4 - n momentul n care titularul dreptului subiectiv civil sau cel ce si valorifica un interes, ori alte persoane sau organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala activa, apeleaza la actiune, ea se individualizeaza, devine proces[7]. Fata de cele aratate mai sus, se poate considera actiunea civila ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care, n cadrul procesului civil, se asigura protectia dreptului subiectiv civil - prin recunoasterea sau realizarea lui, n cazul n care este ncalcat sau contestat, ori a unor situatii juridice ocrotite de lege[8]. Asigurarea apararii drepturilor subiective civile, e de neconceput fara actiunea civila. Prin actiunea civila se declanseaza si ntretine activitatea organelor de justitie n vederea apararii si realizarii drepturilor civile ncalcate sau contestate, restabilindu-se, astfel, echilibrul n raporturile juridice civile deduse judecatii si ordinea de drept tulburata. Astfel, titularul dreptului subiectiv civil ncalcat se va adresa instantei judecatoresti n vederea recunoasterii sau realizarii dreptului respectiv, n calitate de reclamant. Dar ntr-un proces deschis, reclamantul nu e singurul care afirma si pretinde. Acest lucru l poate face si prtul, poate nega sau contesta dreptul invocat de reclamant, criticnd si combatnd cererea acestuia, atitudine pur defensiva. Apoi prtul poate afirma ca beneficiul dreptului invocat de reclamant, i revine lui nsusi, prtului, si staruind prin urmare a stabili aceasta pretentiune opusa celei initiale sau invocnd nulitatea actului juridic, inexistenta sau ineficacitatea raportului de drept sau diverse cauze de stingere a obligatiunii. De asemenea, prtul mai poate raspunde ridicnd la rndul sau, o pretentiune proprie,

conexa sau chiar distincta de cea dinti, ndreptata fie contra reclamantului, fie contra unui tert (care e introdus n proces) atitudine agresiva din partea prtului[9]. A se apara nseamna, deci, a cere judecatorilor o alta solutie a cazului dect cea ceruta de adversar, si nu numai a cere o alta solutie, dar a o si pregati, combatnd, criticnd datele propuse, administrnd probe, stabilind, discutnd si interpretnd faptele si actele. ntre cel ce reclama si cel ce se apara, nu e astfel dect o deosebire de pozitie n raportul procesual, o deosebire de roluri si unele deosebiri n conditiile formale n care aceste roluri se ndeplinesc. De multe ori, ceea ce prtul cere aparndu-se, ar putea forma obiectul unei cereri principale; apoi, pe de alta parte, orice reclamatie poate fi considerata ca un act de aparare. Unele actiuni au un caracter defensiv, n timp ce multe forme de aparare cuprind afirmatiuni de drepturi si de situatii noi, care le dau o nota ofensiva, si de cele mai multe ori punndu-l pe reclamant n situatia de a se apara, dupa care prtul e pus n situatia de a ataca[10]. Astfel, se poate conchide ca "apararea nu e dect una din formele n care se poate exercita dreptul la actiune"[11]. Apararea, nteleasa ntr-un sens restrns, exprima o parte din mijloacele care tind la nlaturarea pretentiilor formulate de reclamant, si anume acele prin care prtul discuta nsasi cererea introductiva, pe care o combate ca nefondata sau ca injusta, pretinzn 14514w2223o d de pilda, ca dreptul invocat n-a existat niciodata sau ca daca a existat, s-a stins dintr-o cauza juridica ulterioara, sau ca obligatiunea de a i se pretinde ar fi atinsa de o cauza de nulitate. Aceasta e apararea propriu-zisa sau apararea de fond, deosebita de mijloacele care privesc conditiunile formale ale judecatii si care poarta numele de incidente sau exceptiuni de procedura[12]. Astfel, prtul poate pretinde dobndirea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu prin uzucapiune;poate invoca plata sau compensatia legal a, de drept: novatia: nulitatea titlului reclamantului: dobndirea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil in conditiile art.1909 alin.1 Cod civil.[13] Apararea, n termeni generali exprima toate mijloacele, procedeele care permit prtului sa reactioneze, sa se mpotriveasca atacului pe care reclamantul l-a pornit mpotriva lui.

Dar nu numai prtul este cel care formuleaza aparari n cursul judecatii. Dinamica procesului civil poate determina o schimbare de roluri, astfel nct reclamantul sa se situeze pe pozitia celui nevoit sa se apere, dupa cum, pot apela la mijloacele de aparare intervenientii, voluntari sau fortati. Privite n sens larg, aceste mijloace de aparare sunt: apararile pe fond, exceptiile procesuale, cererea reconventionala, iar n procedura altor tari (ex.Franta, Belgia, Canada) - finele de neprimire (les fines de non-recevoir). Conditiile impuse pentru exercitiul mijloacelor de aparare sunt identice cu cele cerute pentru dreptul la actiune respectiv, sa fie recunoscute de lege si actuale, sa existe interes, capacitate si calitate procesuala, un drept subiectiv civil care trebuie protejat.[14] Astfel, cnd prtul evita de a raspunde direct la pretentiile reclamantului, aducnd n discutie alte lucruri (deci nu fondul dreptului), anumite neregularitati procesuale sau lipsuri ale dreptului la actiune, urmarindu-se ntrzierea sau mpiedicarea judecatii de fond, se considera ca se pune n valoare o exceptie procesuala. Exceptiile difera dupa natura si obiectul lor, unele privesc formele judecatii, existenta, conditiile de exercitiu, ordinea propunerii acestora. Altele aduc n discutie situatia persoanelor, exercitiul actiunii, stingerea obligatiei sau alte asemenea lucruri; normele de existenta si exercitiu ale acestora regasindu-se n legile civile. Dar toate acestea exprima aceeasi tendinta si aceeasi atitudine a prtului care se apara: fiecare n felul sau, opune pretentii initiale, un fapt distinct de natura a nlatura efectele acelei pretentii. Asadar, exceptiunea e o forma particulara a exercitiului actiunii n justitie, ca orice aparare[15]. Aceasta este un mijloc la care recurge de regula prtul, pentru a se apara mpotriva cererii de chemare n judecata, ntruct apararea prin definitie apartine prtului. Pe de alta parte, chiar atunci cnd reclamantul invoca o exceptie, el nu se nscrie astfel pe un plan defensiv, ci actioneaza ofensiv, in scopul consolidarii pretentiilor sale.[16] Art.137 alin.1 Cod procedura civila, fara a face distinctie daca exceptia este invocata de reclamant sau de prt, obliga instanta sa se pronunte mai nti asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, n tot sau in parte cercetarea n fond a pricinii.De asemenea, dispozitiile art.137 alin.2 Cod procedura civila permit unirea exceptiei cu fondul atunci cnd pentru

solutionarea att a exceptiei cat si a fondului, este nevoie sa se administreze aceleasi dovezi. Exceptiile procesuale corespund tuturor cailor si mijloacelor legale, care au ca efect ntrzierea sau evitarea discutiei pretentiei principale, precum si valorificarea implicita a unui drept propriu celui ce uzeaza de asemenea cai si mijloace. S-ar mai putea spune ca, n multe cazuri, exceptiunea e un mijloc de a economisi timpul si cheltuielile celui care, n loc de a porni un proces deosebit, si pune n valoare pretentiile sale, n litigiul deschis, concentrnd astfel doua procese ntr-o procedura unica si comuna, si ca de cele mai multe ori ea are ca scop de a preveni complicatiuni si conflicte viitoare (cum se ntmpla cnd se propune litispendenta, conexitatea, autoritatea lucrului judecat.) [17].

Sectiunea a II - a
Definirea exceptiilor procesuale
Se impun, pentru nceput, cteva precizari de ordin terminologic. Notiunea de "exceptie", care desemneaza o situatie de abatere de la regula, ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale, vine de la verbul latin "excipioere" care nseamna "a lua din", "a mputina" sau n termeni juridici "a anihila" o pretentie formulata de reclamant n actiunea sa[18]. n limbajul curent, cuvntul exceptie desemneaza o abatere de la regula generala, o situatie care nu se supune normei generale. n limbajul juridic, exceptia a nceput sa fie utilizata de romani, abia n timpul procedurii formulare, dar cu un nteles si cu un rol diferit fata de exceptia din dreptul modern, pentru ca exceptiile existau si se aplicau, n acelasi timp, n dreptul civil si n dreptul pretorian[19]. n procedura formulara romana, prin "exceptie" se ntelegea orice mijloc prin care prtul, fara a combate direct cererea reclamantului, urmarea sa evite condamnarea sa ori sa o ntrzie. Ea era mbinata cnd dreptul civil, dreptul vechi, venea n contradictie cu dreptul nou, de origine pretoriana. Exceptia era nserata n formula pretorului, ntre intentio si condemnatio. Facndu-se nca de atunci deosebire ntre aparare si exceptie, apararea fiind o tagaduire directa a pretentiei, nu era trecuta n formula, pe cnd exceptia facea parte din ea. Prin exceptie se urmarea sa se paralizeze aplicarea regulii de drept civil care forma fundamentul

pretentiei exprimate n intentie. n dreptul roman, exceptiile procesuale erau mpartite n doua categorii. Prima categorie cuprindea exceptiile perpetue sau peremptorii ce putea fi invocate oricnd de catre prt si duceau la stingerea definitiva a pretentiilor reclamantului; n cea de-a doua categorie erau cuprinse exceptiile temporare sau dilatorii, care nu putea fi invocate dect ntr-un anumit termen si aveau drept consecinta ntrzierea exercitiului actiunii. n dreptul modern, exceptiile peremptorii din dreptul roman au devenit mijloace de aparare n fond, iar cele dilatorii, al caror continut s-a largit, au devenit exceptii procesuale. Desigur ca la Roma, exceptia avea un alt rol si o alta fizionomie dect exceptia din dreptul modern. Cu toate deosebirile existente, si astazi, cnd partile evita sa discute fondul pretentiei reclamantului, aducnd n discutie mprejurari de natura sa ntrzie judecata sau chiar sa paralizeze actiunea, se pune n valoare o exceptie[20]. n general, pentru definirea exceptiei procesuale, se porneste de la notiunea de "aparare", aratndu-se ca n sens juridic aceasta notiune are doua acceptiuni. n sens larg, apararea cuprinde toate mijloacele folosite de prt pentru nlaturarea temporara sau definitiva a pretentiilor formulate de reclamant, fie prin ntrzierea judecatii, fie prin respingerea n fond a actiunii. n sens restrns, notiunea de aparare se refera numai la acele mijloace folosite de prt, prin care acesta se opune pretentiilor reclamantului, viznd fondul dreptului dedus judecatii, cnd invoca fie inexistenta raportului juridic, fie stingerea lui dintr-o cauza juridica ulterioara, sau combate direct, pe baza de probe, pretentiile din actiune. Aceasta e considerata a fi apararea propriu-zisa sau apararea de fond, deosebita de mijloacele care privesc conditiile formale de exercitare a actiunii care poarta denumirea de aparare procesuala sau aparare pe cale de exceptie[21]. Apararea procesuala nu pune n discutie temeinicia dreptului subiectiv dedus judecatii, dar nici nu-l recunoaste, urmarind doar paralizarea actiunii reclamantului, amnarea judecatii pentru un viciu de procedura, declinarea competentei la o alta instanta, anularea cererii ca fiind lipsita de elementele esentiale etc.

n cadrul dreptului procesual civil, uneori notiunii de exceptie i se da un nteles mai larg, incluznd att exceptiile propriu-zise, ct si alte mijloace de aparare si anume cnd este vorba de aplicarea regulii "judecatorul actiunii este judecatorul exceptiunii". Totodata, notiunea de exceptie este folosita si n dreptul material, unde pe de o parte, i se da n general, un nteles mult mai larg, care include posibilitatile de aparare ale debitorului (de ex. art.1047, 1653 si 1681 Cod civil) si, pe de alta parte, uneori exceptia poate ridica independent de existenta vreunui proces (de ex. "exceptia de neexecutare a contractului", desi e un mijloc de aparare, se poate invoca direct ntre parti, fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreasca). Astfel, pentru a evita unele impreciziuni, am denumit exceptiile ce se invoca n cursul procesului - exceptii procesuale[22]. Exceptiile procesuale sunt definite n doctrina ca fiind acele mijloace de aparare prin care prtul, fara sa intre n discutarea fondului pricinii, urmareste ntrzierea sau mpiedicarea temporara sau perpetua a judecatii[23] sau prin care prtul cere instantei sa-si decline competenta, sa anuleze cererea ca lipsita de mentiunile esentiale, sa amne judecata pentru viciu procedural s.a.m.d[24]. E adevarat ca, de regula, prtul e acela care ia n proces o atitudine de aparare, cautnd sa demonstreze netemeinicia pretentiilor reclamantului, facndu-si deci o aparare n fond, sau invocnd ncalcarea unor norme procesuale, pe cale de exceptie, dar el poate avea si o atitudine agresiva, formulnd la rndul sau, prin actiune reconventionala, pretentii mpotriva reclamantului. Asadar, apararea, n toata diversitatea formelor sale, nu trebuie legata exclusiv de persoana prtului, caci daca e adevarat ca de regula acesta se apara fata de pretentiile reclamantului, si acesta din urma are momente defensive n cursul procesului, aparndu-se fata de prt, inclusiv pe cale de exceptie. Actiunea nsasi nu este altceva dect un mijloc de aparare a unor drepturi sau interese legitime prin intermediul organelor de justitie. Din definitiile date de unii autori se desprinde ideea ca, desi prtul este acela care de regula, invoca exceptii n timpul procesului, acest lucru l poate face oricare parte din proces. Totusi, aceasta definitie nu e completa, deoarece exista numeroase situatii n care instanta, din oficiu, ridica exceptii n cursul procesului. Daca n cazul exceptiilor relative numai partea interesata are dreptul de a le pune n valoare, instanta putnd cel mult n exercitarea rolului sau activ sa atraga atentia partii n drept asupra exceptiei de care se poate folosi, n cazul celor absolute, ea are obligatia de a le ridica din oficiu, independent de atitudinea partilor din proces, deoarece n aceste cazuri s-au ncalcat norme cu caracter imperativ. n felul acesta,

cercul subiectelor care pot invoca exceptii procesuale este mai larg, cuprinznd si instanta de judecata, mprejurare care trebuie sa se reflecte si n definitie[25]. Desi n mod obisnuit exceptiile procesuale sunt considerate mijloace de aparare, totusi ele nu se reduc numai la att, deoarece instanta de judecata, de pilda, nu se apara atunci cnd invoca din oficiu exceptii ca: autoritatea lucrului judecat, prescriptia dreptului la actiune, lipsa calitatii de parte n proces, etc. Apare aici, mai degraba, ca un mijloc procesual prin care se urmareste si se realizeaza, fara sa se discute fondul dreptului, respectarea cu strictete a normelor procedurale, att de catre parti, ct si de catre instanta de judecata, ca o garantie ca prin proces se vor restabili drepturile ncalcate ale partilor, precum si ordinea de drept tulburata. Pe de alta parte, din definitiile formulate n literatura juridica reiese ca prin invocarea exceptiilor procesuale se urmareste ntrzierea sau mpiedicarea temporara sau definitiva a judecatii si aceasta datorita faptului ca erau legate, aproape exclusiv de persoana prtului, dar dupa cum s-a aratat exceptiile pot fi invocate si de catre reclamant, procuror, instanta din oficiu, despre care nu se poate spune ca ar urmari ntrzierea sau mpiedicarea judecatii. Daca se invoca, de exemplu, neregulata citare a unei parti pentru un anumit termen, sau ncalcarea unor norme procesuale privitoare la aducerea la ndeplinire a altui act de procedura, cerndu-se amnarea judecatii n vederea ndreptarii acestei erori, se ajunge ntr-adevar la ntrzierea judecatii, dar scopul real avut n vedere de legiuitor nu este acesta, ci ndeplinirea potrivit legii a actelor de procedura. Daca se invoca necompetenta unei instante si exceptia este primita prin declinarea competentei n favoarea unei alte instante se ajunge iarasi la amnarea judecatii dar scopul real avut n vedere de legiuitor este respectarea normelor procesuale privind competenta, n asa fel nct fiecare pricina sa fie solutionata de instanta care este legalmente indrituita la aceasta. De asemenea, daca se invoca prescriptia sau autoritatea lucrului judecat, actiunea va fi respinsa, judecata fiind n adevar impiedicata, dar scopul urmarit de legiuitor este asigurarea bunei administrari a justitiei, diligenta pe care toate persoanele trebuie sa o manifeste pentru exercitarea drepturilor lor, etc. Scopul urmarit de legiuitor este asigurarea respectarii stricte a normelor procesuale, ca o garantie ca procesul civil va duce la reasezarea pe temelia legii a acelor raporturi juridice, a caror echilibru a fost, pentru moment, nfrnt. Prin notiunea de exceptie se ntelege, n opinia unui autor[26], "mijloacele de opunere ale prtului privitor la partea formala a judecatii. Prin exceptia ridicata,

prtul nu atinge pretentia sau dreptul reclamantului, nu discuta fondul procesului, dar urmareste o ntrziere n dezlegarea cererii, n mersul instantei, din pricina incompetentei, nulitatilor de procedura, legarea instantei n chip neregulat". "Exceptiile sunt mijloace procedurale, se arata n alta opinie[27], prin care prtul, fara sa puna n discutie temeinicia fondului dreptului, dar si fara sa o recunoasca, cere instantei sa-si decline competenta, sa anuleze cererea ca lipsindu-i mentiunile esentiale, sa amne judecata pentru viciu procedural etc. O alta definitie a exceptiilor procesuale, propusa de un alt autor[28], arata ca acestea ar fi "acele mijloace procesuale prin care partile, procurorul, cnd participa la proces, si uneori instanta de judecata din oficiu, fara a pune n discutie fondul dreptului dedus judecatii, semnalnd ncalcari ale normelor procesuale si procednd la nlaturarea lor, asigura respectarea cu strictetea prevederilor legale privind desfasurarea procesului civil". Pentru proceduristi, notiunea de exceptie are un sens foarte precis. Ea este o obiectie care, fara sa angajeze fondul pricinii, de care este straina, are tocmai rolul de a evita sau de a ntrzia cercetarea acestuia. Legile materiale depasesc aceste limite si folosesc termenul ntr-un sens mai larg in care sunt cuprinse toate posibilitatile de aparare ale prtului.. In aceasta acceptiune, "exceptia" conduce mai degraba spre apararea de fond.[29] Exceptia procesuala este o notiune ce apartine dreptului procesual civil, care are la baza exclusiv neregularitatea actelor de procedura, conditiile formulate de exercitiu a actiunii civile. Ea apare n acele momente ale desfasurarii procesului civil cnd cursul acestuia se abate de la drumul sau firesc, prescris de normele legale, ca mijloc de reglare, de reasezare a activitatii judiciare n fagasul ei normal; fondul cauzei i este strain cel mai adesea, daca exceptia este primita, ea ntrziind sau mpiedicnd judecata asupra acestuia[30]. Pentru definirea exceptiilor procesuale trebuie avute n vedere particularitatile acestora, retinute constant n literatura si practica judiciara, si anume: - exceptia constituie o forma de manifestare a actiunii si, deci, presupune existenta unui proces civil n curs de solutionare; - prin natura sa, exceptia procesuala reprezinta un mijloc de aparare, dar nu se confunda cu apararile de fond, nici atunci cnd tinde la respingerea ori anularea cererii. Fiind un mijloc de aparare, exceptia procesuala este folosita n mod

obisnuit de catre prt. Prin abatere de la regula, exceptiile procesuale absolute pot fi invocate nu numai de catre prt ci si de reclamant, intervenienti, procuror sau instanta din oficiu; - exceptiile procesuale nu pun n discutie fondul pretentiei deduse judecatii; - admiterea exceptiei procesuale duce fie la nrzierea judecatii prin amnarea cauzei, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei (n cazul exceptiilor declinatorii), fie la mpiedicarea judecatii fondului prin stingerea procesului, anularea sau respingerea cererii ca prematura, prescrisa, inadmisibila (n cazul exceptiilor peremptorii); - n principiu, admiterea exceptiei procesuale nu afecteaza dreptul reclamantului, iar hotarrea pronuntata nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului[31]. Definitia care surprinde cel mai bine elementele specifice si de esenta ale institutiei este urmatoarea: "Exceptia procesuala e unul din mijloacele prin care, n conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca n cadrul procesului civil, si fara a pune n discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale (privitoare la compunerea instantei, competenta acesteia, ori la actele de procedura) sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amnarea judecatii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii"[32].

Sectiunea a III - a

Clasificarea exceptiilor
Trei sunt criteriile dupa care se face clasificarea exceptiilor procesuale[33]: a) Un prim criteriu l constituie obiectul asupra caruia poarta exceptia. Din acest punct de vedere art.137 Cod proc.civ. distinge: exceptiile de procedura , exceptiile de fond

Potrivit acestui articol, "instanta se va pronunta mai nti asupra exceptiilor de procedura, precum si celor de fond care fac de prisos, n totusi sau n parte, cercetarea n fond a pricinii".

Nu ntotdeauna clasificarea n functie de acest criteriu s-a limitat la mpartirea exceptiilor procesuale n exceptii de procedura si exceptii de fond. Astfel, se considera[34] ca dupa obiectul lor exceptiile care puteau fi ridicate n cursul procesului civil ar forma trei grupari distincte: exceptii de procedura, exceptii bazate pe lipsa conditiilor cerute pentru exercitiul actiunii si exceptii de fond. Exceptiile din cea de-a doua categorie sunt n realitate exceptii de fond, iar n cadrul exceptiilor de fond sunt incluse si aparari de fond[35]. Datorita faptului ca art.137 Cod proc.civ. vorbeste de exceptii de procedura si de exceptii de fond fara a face vreo enumerare, nici macar exemplificativa a acelor mprejurari care ar trebui considerate exceptii de procedura sau exceptii de fond si fiindca nu exista nici o alta dispozitie legala care sa ofere un criteriu de delimitare a acestora, n literatura juridica parerile autorilor sunt mpartite. n general, este admis ca exceptiile de procedura sunt acele exceptii prin care se invoca anumite neregularitati procedurale. Fac parte din aceasta categorie acele exceptii care au ca obiect invocarea incalcarii unor norme de competenta (exceptia de necompetenta), compunere sau constituire a instantei (exceptia privind gresita compunere a instantei, exceptia de incompatibilitate, exceptia de recuzare), a unor norme juridice privind conditiile de ndeplinire ale actelor de procedura inclusiv ale termenelor n care trebuie efectuate, (exceptia lipsei de citare sau a citarii nelegale, exceptia nulitatii cererii de chemare n judecata, exceptia de tardivitate, etc.) procedura de judecata (exceptiile privitoare la taxele de timbru, exceptia de perimare) ori prin care se solicita luarea anumitor masuri pentru buna desfasurare a judecatii si prentmpinare a unor solutii contradictorii (conexitatea, litispendenta). Exista nsa autori[36] care includ n categoria exceptiilor de procedura si exceptia lipsei de capacitate de exercitiu, ceea ce dupa cum vom arata, nu este justificat. Am aratat ca, datorita faptului ca art.137 Cod proc.civ. vorbeste de exceptii de procedura si exceptii de fond fara a face vreo enumerare exemplificativa n acest sens, iar pe de alta parte nu exista nici o alta dispozitie legala care sa ofere un criteriu de delimitare a acestora, n doctrina s-a ncercat a se arata mprejurarile care disting exceptiile de procedura de exceptiile de fond. Exista mai multe tendinte din aceasta perspectiva: n literatura juridica mai veche, exceptiile de fond sunt considerate aparari de fond, apoi alta tendinta este aceea de a reduce numarul exceptiilor de fond la exceptia lipsei de calitate procesuala, exceptia de prescriptie si exceptia puterii de lucru judecat; dupa cum

exista si tendinta de a largi sfera acestora, incluznd si unele mijloace care sunt aparari de fond ca: plata, novatia, compensatia legala, tranzactia, etc. Aceasta situatie se explica si datorita mprejurarii ca exceptiile de fond se aseamana att cu exceptiile de procedura ct si cu apararile de fond, propriu-zise. Pe de alta parte se aseamana cu exceptiile de procedura sub raportul terenului pe care se plaseaza dezbaterile, deoarece partea care invoca exceptia nu contrazice dreptul ce formeaza obiectul judecatii, dar nici nu-l recunoaste, altfel spus invocarea exceptiei nu pune n discutie fondul dreptului. Pe de alta parte, se aseamana cu apararile de fond, pe planul efectelor pe care le produc, deoarece admiterea exceptiilor de fond duce la respingerea sau anularea cererii fara posibilitatea de regula, de a mai reitera cererea[37]. Astfel, n literatura juridica mai veche[38], prelundu-se opiniile unor autori francezi se considera ca plata, novatiunea, compensatia legala, prescriptia, nulitatea obligatiei pe motiv de eroare, dol, violenta, incapacitate, lipsa de cauza - sunt aparari de fond (astazi unele dintre ele sunt exceptii de fond). Potrivit altui autor, novatiunea, achiesarea, "exceptia non adimpleti contractus", retractul litigios, beneficiul discutiunii bunurilor, potrivit art.1794 Cod civil, diviziunea creantei acordata fidejusorului de art.1637 Cod civil, invocarea dreptului de retentie n cazurile admise de lege, nulitatea titlului invocat de catre reclamant, etc., ar fi tot exceptii de fond (ne aflam n situatia n care sfera exceptiilor de fond este largita). Unii autori[39] amintesc autoritatea lucrului judecat, tranzactia, compensatia legala; altii[40] adauga si plata preciznd ca aceasta, alaturi de compensatia legala, sunt institutii de drept material; altii [41] amintesc prescriptia, autoritatea lucrului judecat, lipsa de calitate a partii. Trasatura comuna a exceptiilor de fond se desprinde din nsasi notiunea acestora, anume ca sunt n strnsa legatura cu pretentia dedusa judecatii, mai exact cu exercitiul dreptului la actiune (rezulta ca n categoria exceptiilor de fond ar trebui incluse acele exceptii care au ca obiect invocarea unor lipsuri privind conditiile de exercitiu ale dreptului la actiune), precum si acele exceptii care sunt strns legate de dreptul la actiune. Prin urmare, exceptia lipsei de interes, exceptia lipsei de calitate procesuala, sunt exceptii de fond. Tot exceptii de fond sunt si prescriptia si puterea de lucru judecat, deoarece afecteaza exercitiul dreptului la actiune (acea componenta a dreptului la actiune ce consta n posibilitatea de a cere condamnarea prtului). De asemenea, prin unele dispozitii legale, dreptul la actiune este ngradit n ceea ce

priveste exercitarea unor componente ale sale, astfel nct exceptiile care au ca obiect invocarea unor asemenea dispozitii legale sunt exceptii de fond ( de exemplu exceptia privind caracterul subsidiar al cererii n constatare fata de cererea n realizare, exceptia privind lipsa procedurii prealabile a reclamatiei administrative, exceptia de inadmisibilitate a exercitarii recursului mpotriva hotarrilor irevocabile, exceptia de inadmisibilitate a exercitarii apelului mpotriva hotarrii de expedient, etc.)[42]. n general, exceptia lipsei capacitatii procesuale, mai exact lipsa capacitatii de exercitiu este tratata ca o exceptie de procedura; printre argumentele aduse de autorii care sustin aceasta teorie[43] este si acesta dupa care exceptia lipsei capacitatii de exercitiu este asezata de legiuitor n art.161 Cod proc.civ., mpreuna cu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant sub titlul "Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat". Deoarece capacitatea procesuala - de folosinta si exercitiu este una din conditiile de exercitiu ale actiunii, nu putem fi de acord cu acest punct de vedere. Tratarea exceptiei lipsei capacitatii de exercitiu sub titlul aratat, nu poate constitui un argument deoarece mai exista si alte cazuri n care titlul nu corespunde continutului ( de exemplu n Cartea I - Competenta organelor judecatoresti, se trateaza n titlul V incompatibilitatea, obtinerea si recuzarea judecatorilor, probleme care, fara ndoiala, tin de organizarea judecatoreasca ci nu de competenta). Pe de alta parte, regimul juridic al acestei exceptii nu se afla numai n art.161 C.pr.civ., ci si n art.43 sub titlul:"Folosinta si exercitiul drepturilor procedurale". Faptul ca este tratata mpreuna cu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant se explica prin aceea ca au efecte asemanatoare: nu duc automat la anularea cererii.[44] ncadram asadar, n rndul exceptiilor de fond si exceptia lipsei capacitatii procesuale. Un al doilea criteriu de clasificare[45] a exceptiilor procesuale este acela: b) dupa efectul pe care tind sa-l realizeze. Astfel, exceptiile procesuale se clasifica n: exceptii dilatorii, exceptii peremptorii (dirimante).

Exceptiile dilatorii tind la ntrzierea judecatii (amnarea judecatii, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei, trimiterea dosarului la o alta instanta, transferul dosarului de la un complet de judecata la altul, judecarea separat de cererea principala a cererii reconventionale formulate peste termenul prevazut de lege, etc.). Exceptiile peremptorii tind la mpiedicarea judecatii pe fond (anularea cererii, respingerea cererii ca inadmisibila, stingerea procesului, respingerea cererii ca prematura, ca lipsita de interes, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala sau mpotriva unei persoane fara calitate, etc.) Se observa ca, n privinta efectelor pe care le produc, n cazul n care sunt admise, exceptiile de fond au un caracter mai omogen dect exceptiile de procedura. Astfel, admiterea exceptiilor de fond duc la anularea sau respingerea cererii ca prematura, lipsita de interes, inadmisibila, etc.ceea ce nseamna ca aceste exceptii sunt peremptorii. Totusi, exceptia lipsei capacitatii de exercitiu poate avea doar un efect dilatoriu (amnarea judecatii) daca n termenul acordat de instanta lipsa se acopera. Daca nsa, lipsa nu se mplineste, instanta va anula cererea, ceea ce nseamna ca suntem n prezenta unor exceptii care tind spre un efect peremptoriu, dar ncepe cu un efect dilatoriu. Mai sunt si alte exemple de exceptii peremptorii care ncep prin a avea un efect dilatoriu, anume, lipsa dovezii calitatii de reprezentant, exceptia de netimbrare sau de insuficienta timbrare, exceptia lipsei semnaturii daca partea nu este prezenta la termenul cnd se invoca aceasta exceptie. Exceptii de procedura tind sa fie spre ntrzierea judecatii, fie spre mpiedicarea acesteia, uneori chiar si aceeasi exceptie fiind, dupa caz, dilatorie sau peremptorie (de exemplu exceptia de necompetenta duce la declinarea competentei cnd cererea este de competenta altei instante judecatoresti sau unui alt organ jurisdictional, dar si la respingerea cererii ca inadmisibila, cnd cererea este de competenta unui organ al statului fara activitatea jurisdictionala, ori la respingerea cererii ca nefiind de competenta instantelor romne)[46]. Unii autori[47] disting alaturi de exceptiile dilatorii si peremptorii si a treia categorie de exceptii: exceptiile declinatorii, prin care partea urmareste trimiterea dosarului spre judecare unei alte instante (spre exemplu exceptia de necompetenta, de litispendenta, de conexitate). Dar n cele din urma si exceptiile declinatorii produc acelasi efect al amnarii cauzei, deci un efect dilatoriu[48]. Un ultim criteriu de clasificare, este acela:

c) dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei ncalcate. Astfel, exceptiile procesuale se clasifica n: exceptii absolute si exceptii relative.

Exceptiile absolute privesc ncalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu, n orice faza a procesului, chiar si direct n apel sau recurs. Au acest caracter exceptia de incompatibilitate, exceptia de necompetenta generala, materiala sau teritoriala exclusiva, exceptia de prescriptie, etc. Partile nu pot renunta la invocarea acestor exceptii. Exceptiile relative privesc ncalcarea unor norme dispozitive si pot fi invocate numai de catre partea interesata si numai ntr-un anumit termen (prima zi de nfatisare, sau termenul urmator celui n care s-a savrsit neregularitatea si nainte de a pune concluzii n fond). Intra n aceasta categorie exceptia de recuzare, exceptia lipsei de citare, exceptia de necompetenta, cnd nu are caracter exclusiv, etc.[49] Instanta neputndu-le invoca din oficiu, n baza rolului sau activ, poate nsa sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul pe care l are de a invoca exceptia.

Sectiunea a IV - a

Reguli comune pentru rezolvarea exceptiilor procesuale


1. Conditii de invocare a exceptiilor procesuale Declansarea procesului civil are loc prin introducerea de catre reclamant a cererii de chemare n judecata, al carei continut este riguros reglementat de lege (art.112 C.proc.civ.). Prtul, lund act de pretentiile pe care reclamantul le are mpotriva sa, poate sa manifeste n proces diferite atitudini - de la totala pasivitate, concretizata n neprezentarea sa n nici un fel la proces, pna la atitudinea activa de aparare mpotriva pretentiilor reclamantului, sau chiar de invocare a unor pretentii proprii fata de acesta. Astfel, prtul are dreptul sa se apere, combatnd sustinerile reclamantului prin ntmpinare scrisa al carei continut este reglementat de art.115 Cod proc.civ. ntmpinarea este, deci, actul procesul prin care prtul raspunde n scris pretentiilor formulate de reclamant prin cererea de chemare n judecata (aratnd apararile sale).

In actuala reglementare, prin modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 s-a introdus obligativitatea depunerii ntmpinarii. Astfel, art.118 alin.1, n termeni imperativi prevede ca "ntmpinarea este obligatorie, afara de cazurile n care legea prevede n mod expres altfel". n vechea reglementare, depunerea ntmpinarii nu era obligatorie. ntmpinarea este un important mijloc de aparare pentru prt si n acelasi timp o conditiei a bunei organizari a desfasurarii judecatii. Potrivit art.115 Cod de proc.civ. ntmpinarea trebuie sa cuprinda: a) Exceptiile de procedura pe care prtul le ridica fata de cererea reclamantului. Sunt avute n vedere toate exceptiile procesuale pe care, eventual prtul le-ar putea invoca; b) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii. Sunt vizate astfel apararile de fond; c) Dovezile cu care se apara mpotriva fiecarui capat de cerere. Asadar, probele pe care ntelege sa le aduca n fata instantei. Daca solicita dovada cu martori, prtul va arata numele si domiciliul acestora. d) Semnatura. Acestea sunt elementele minime si absolut necesare ale ntmpinarii. n raport cu natura cererii si cu interesele prtului, ntmpinarea va putea cuprinde si alte elemente[50]. Codul de procedura civila nu cuprinde vreo dispozitie privind ordinea n care urmeaza a fi invocate exceptiile procesuale. E adevarat ca art.137 Cod proc.civ. prevede ca :"Instanta se va pronunta mai nti asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos n totul sau n parte, cercetarea n fond a pricinii". Acest text consacra regula cu privire la modul de rezolvare a exceptiilor, n sensul ca urmeaza a fi solutionate, n primul rnd, acele exceptii care fac inutila cercetarea n fond a pricinii, regula care vizeaza si ordinea n care exceptiile urmeaza a fi invocate. De asemenea, regula ca exceptiile absolute pot fi invocate oricnd n cursul procesului, chiar pentru prima data n fata instantei de recurs, iar cele relative numai prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare ori n cursul judecatii, de ndata ce s-a produs neregularitatea, va influenta iarasi asupra ordinii de invocare a exceptiilor procesuale[51]. Totusi, Codul de procedura civila nu consacra o solutie pentru ipoteza n care se invoca mai multe exceptii de fond sau de procedura absolute sau relative care ar putea face, deopotriva, inutila, cercetarea n fond a pricinii. Dar chiar fara o reglementare n acest sens, o anumita ordine pentru invocarea si solutionarea

exceptiilor se impune n mod logic, ordine ce poate fi dedusa din caracterul si efectele pe care le produc diferitele exceptii procesuale. n primul rnd vor fi invocate exceptiile legate de corecta investire a instantei[52] de judecata. Astfel, va invoca pe cale de exceptie, lipsa elementele esentiale ale cererii de chemare n judecata (inclusiv exceptia de netimbrare sau de insuficienta timbrare). ntr-o decizie de speta pronutata in anul 1971 Tribunalul Suprem retinea: "este nentemeiata si critica facuta prin motivele de recurs, in sensul ca instanta era obligata sa verifice "competenta materiala care primeaza", dupa care sa dispuna asupra taxelor de timbru, deoarece . taxele de timbru se platesc anticipat, adica inainte de primirea, efectuarea sau eliberarea actului taxabil sau inante de prestarea serviciului. n atare situatie, instanta nu putea sa puna in discutia p artilor alte probleme legate de judecarea litigiului dedus ei spre solutionare, nainte de satisfacerea taxelor de timbru"[53]. Relativ curent, Curtea Suprema de Justitie a decis, de asemenea, n solutionarea unei spete, ca: "Instanta a dispus suspendarea cauzai n baza prevederilor art.244 pct.2 Cod proc.civ., cu toate ca avea obligatia ca inti sa stabileasca daca este competenta sa solutioneze caua si numai dupa ce aprecia ca are o astfel de competenta, sa se pronunte asupra cererii de suspendare. Neprocednd astfel, a luat o masura ilegala ce se impune a fi desfiintata. Ca atare, recursul se admite pe acest considerent, se caseaza ncheierea atacata, iar cauza va fi trimisa la aceeasi instanta pentru continuarea judecatii. Instanta de trimitere va trebui sa se pronunte nti asupra exceptiei de necompetenta materila ridicata de prta si numai daca va aprecia ca este competenta sa solutioneze cauza, va analiza daca se impune suspendarea pricinii sau nu" [54]. n al doilea rnd, se va invoca exceptia de necompetenta, atunci cnd se constata ca prin cererea de chemare n judecata a fost sesizata o instanta necompetenta. Tot dupa primirea cererii de chemare n judecata, prtul va putea invoca exceptia litispendentei sau a conexitatii. De asemenea, autoritatea lucrului judecat, prescriptia, lipsa calitatii procesuale a unei parti, vor trebui invocate cu prioritate, deoarece n atare situatii nu mai este necesara cercetarea n fond a pricinii. n situatia n care se invoca deodata exceptia autoritatii lucrului judecat si

exceptia prescriptiei dreptului la actiune, prioritatea va avea exceptia puterii lucrului judecata, pentru ca nainte de a se pronunta asupra prescriptiei instanta trebuie sa verifice daca mai este sau nu n masura sa se pronunte n pricina respectiva[55]. De asemenea, prin ntmpinare, prtul va ridica orice alte exceptii cu privire la ndeplinirea necorespunzatoare a actelor de procedura efectuate si cunoscute pna la acel moment[56]. Daca la prima zi de nfatisare prtul depune odata cu ntmpinarea si cererea reconventionala, reclamantul devine fata de acesta prt si va putea cere potrivit art.132 alin.ultim Cod proc.civ. instantei de judecata, acordarea unui termen pentru a depune ntmpinare. Ct priveste subiectele ce pot invoca exceptiile procesuale n cursul procesului, putem identifica, fata de cele aratate mai sus, doua asemenea subiecte: prtul si reclamantul. Tertele persoane participante la proces vor putea, de asemenea, n conditiile specifice ale activitatii lor procesuale, sa foloseasca aceste mijloace procesuale n vederea realizarii drepturilor lor. Intervenientul n proces, principal sau accesoriu, devine parte n proces cu toate drepturile procesuale pe care legea le confera participantilor la procesul civil, din momentul n care potrivit art.52 Cod proc.civ. instanta a admis n principiu cererea de interventie. Conform art.53 Cod proc.civ. el trebuie sa ia procedura n starea n are se afla n momentul admiterii interventiei, fara a putea deci sa invoce pe cale de exceptie neregularitati care s-ar fi savrsit cu privire la actele de procedura ndeplinite pna atunci. Deoarece de la data intrarii n proces, orice act procedural urmeaza a fi efectuat si cu participarea sa, nseamna ca el va putea invoca toate acele exceptii procesuale care vor servi fie apararii, intereselor proprii, n cazul interventiei principale, fie ale partii n favoarea careia a intervenit, n cazul interventiei accesorii. Astfel, activitatea sa procesuala va fi influentata de momentul n care a intervenit n proces. Daca interventia n proces are lor pna la prima zi de nfatisare, intervenientul beneficiaza de posibilitatea de a propune att exceptii absolute, ct si relative, pe cnd atunci cnd interventia s-a facut trziu, posibilitatile sale sunt mai limitate, el putnd propune numai exceptii cu caracter absolut, precum si cele care apar n cursul procesului, dupa data interventiei sale[57]. Pozitia procesuala a intervenientului principal este diferita de cea a intervenientului accesoriu. Intervenientul principal urmareste sa cstige pentru sine

obiectul procesului, el administrnd dovezi pentru a dovedi lipsa de temeinicie a pretentiilor reclamantului. Acesta administreaza dovezi urmarind un dublu scop: confirmarea pretentiilor sale si nlaturarea ca nefondate a sustinerilor reclamantului. Intervenientul accesoriu urmareste, prin apararile pe care le face, ca solutia sa fie favorabila partii pentru care a intervenit[58]. De asemenea, chematul n garantie, va putea savrsi orice acte procesuale, va putea deci invoca, pe cale de exceptie, diverse ncalcari ale normelor procesuale. Va putea invoca exceptii att cu privire la cererea de chemare n garantie ct si fata de actiunea principala, substituindu-se, sub acest aspect, n toate drepturile procesuale ale partii care l-a chemat n garantie[59]. n cazul aratarii titularului dreptului, persoana aratata ca fiind adevaratul titular al dreptului dedus judecatii, va putea, pe cale de exceptie, sa se apere mpotriva cererii de introducere a sa n proces, iar daca cererea este totusi admisa, lund locul prtului si mpotriva actiunii principale. Procurorul poate participa n procesul civil, fie ca parte principala, exercitnd actiunea civila n locul titularului dreptului, fie ca parte alaturata, cnd intervine spre a pune concluzii n proces. n prima ipoteza, dobndind pozitia procesuala de reclamant, avnd toate drepturile si ndatoririle procesuale consacrate de lege pentru aceasta parte, va putea invoca orice exceptii procesuale n conditiile n care reclamantul le-ar putea invoca. Atunci cnd el participa n proces ca parte alaturata, nu va putea invoca dect exceptiile absolute, dar se va putea pronunta n concluziile sale si asupra celor relative, ridicate de acele parti din proces, n favoarea carora ele au fost instituite. n sfrsit, instanta de judecata poate ridica din oficiu orice exceptii absolute pentru a le pune n discutia partilor, iar ct priveste exceptiile relative, n virtutea rolului sau activ, poate atrage atentia partilor n drept pentru a le pune n valoare[60]. n privinta termenului n care exceptiile pot fi invocate, exceptiile absolute pot fi invocate n tot cursul procesului, chiar si pentru prima data n fata instantei de recurs, daca nu implica verificari de fapt, pe cnd exceptiile relative pot fi invocate numai prin ntmpinare sau cel mai trziu, la prima zi de nfatisare, iar apoi n cursul judecatii, ndata ce s-a produs neregularitatea.

2. Sanctiunea neinvocarii n conditiile stabilite de lege a exceptiilor procesuale Pentru ndeplinirea actelor de procedura Codul stabileste fie termene fixe, fie o anumita faza sau stare a procesului n care aceste acte trebuie ndeplinite. Exceptiile procesuale se invoca, de regula, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare, n cazul exceptiilor relative, si pe tot parcursul procesului - exceptiile absolute. n acest sens, art.136 Cod de proc.civ. precizeaza ca "Exceptiile de procedura care nu au fost propuse n conditiile art.115 si 132 Cod proc.civ. nu vor mai putea fi invocate n cursul judecatii, afara de cele de ordine publica". Textul consacra sanctiunea decaderii din dreptul de a invoca exceptiile relative. n privinta exceptiilor absolute, sanctiunea decaderii nu opereaza ntruct acestea pot fi invocate n tot cursul judecatii. Dispozitiile cuprinse n art.136 Cod proc.civ. impun formularea ctorva consideratii legate de aplicarea practica a acestora. n primul rnd, legea are n vedere acele exceptii procesuale pe care partile le cunosc pna la prima zi de nfatisare, art.136 Cod proc.civ. facnd trimitere la orevederile cuprinse n art.115 si 132 Cod proc.civ. Potrivit art.115 pct.1 Cod proc.civ., ntmpinarea va cuprinde "exceptiile de procedura ce prtul ridica la cererea reclamantului". Astfel, legea vizeaza n primul rnd acele exceptii procesuale care se refera la cererea de chemare n judecata sau la nsasi sesizarea instantei. Pe de alta parte, art.132 Cod proc.civ. consacra si dreptul reclamantului de a solicita un termen pentru a depune ntmpinare la cererea reconventionala. Deci legea vizeaza n mod expres numai exceptiile relative care sunt cunoscute pna la prima zi de nfatisare. n realitate anumite neregularitati procedurale se produca dupa prima zi de nfatisare, caci sunt legate de ntocmirea unor acte ulterioare[61]. O a doua precizare legata de dispozitiile art.136 Cod proc.civ.: exceptiile procesuale pot fi invocate nu numai de prt, ci si de reclamant. Astfel, reclamantul poate invoca unele exceptii n legatura cu ntmpinarea depusa de prt sau cu mijloacele de aparare pe care acesta le invoca. Asemenea exceptii pot fi ridicate chiar de la prima zi de nfatisare[62]. Activitatea procesuala presupune o succesiune de acte cu privire la care se pot savrsi anumite neregularitati. Toate acestea trebuie invocate ntr-un anumit

termen, n caz contrar partea interesata este n drept sa invoce decaderea. Astfel, exceptiile relative care se ntemeiaza pe neregularitati savrsite ulterior primei zile de nfatisare trebuie sa fie invocate de ndata, daca partea este prezenta la termenul la care au fost savrsite. n caz contrar, neinvocarea exceptiilor relative cel mai trziu la primul termen de nfatisare urmator, atrage dupa sine sanctiunea decaderii[63]. Decaderea apare deci ca o sanctiune pentru neinvocarea n termen a exceptiilor procesuale, dar la rndul ei se invoca, tot pe cale de exceptie, n cursul procesului. n privinta momentului pna la care ea se invoca precum si a partilor care o pot invoca, solutia difera dupa cum norma a carei ncalcare este semnalata au caracter imperativ sau dispozitiv. n cazul n care termenul prevazut de lege, a carui nerespectare se cere a fi constanta, are un caracter imperativ, exceptia decaderii poate fi ridicata n price stadiu a procesului de catre partea interesata sau de catre instanta, din oficiu. Dimpotriva, daca textul care reglementeaza termenul are caracter dispozitiv, decaderea poate fi invocata numai de catre partea interesata, instanta neputnd-o invoca din oficiu. Decaderea va putea fi invocata numai prin ntmpinarea la prima zi de nfatisare sau, n cursul procesului la primul termen dupa ce motivul decaderii a fost cunoscut[64]. 3. Modul de solutionare a exceptiilor procesuale de catre instanta de judecata. Legea impune instantei de judecata obligatia de a solutiona exceptiile procesuale n prealabil, adica nainte de a trece la discutarea fondului. Art.137 alin.1 Cod proc.civ. obliga instanta de judecata sa se pronunte, nainte de a intra n fondul dezbaterilor, asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos, n totul sau n parte, cercetarea n fond a pricinii. Aceasta pentru a evita o judecata inutila sau efectuarea unor acte de procedura care, apoi, ar trebui refacute la alta instanta[65]. Numai n mod exceptional, exceptia va putea fi unita cu fondul si anume atunci cnd pentru solutionarea exceptiei este nevoie sa se administreze dovezi n legatura cu dezlegarea n fond a pricinii - art.137 alin.2 Cod proc.civ. Chiar si n ipoteza unor probe comune, unirea exceptiei cu fondul nu este obligatorie pentru instanta.

Daca nsa instanta, rezolvnd mai nti exceptia, o respinge, probele n baza carora a fost rezolvata exceptia, probe ce sunt n legatura cu solutionarea n fond a pricinii, ramn cstigate cauzei, urmnd a se administra numai dovezile necesare solutionarii fondului pretentiei, probe ce nu au fost necesare si pentru solutionarea exceptiei. n legatura cu alin.2 al art.137 Cod proc.civ. ntr-o lucrare[66], se sugereaza pentru practica judecatoreasca si totodata se propune de lege ferenda, o alta interpretare a acestui text de lege, datorita faptului ca, dupa parerea autorilor citati, "n aceasta redactare norma este oarecum neclara, ntruct, pe de o parte nu apare logic de ce ar fi nevoie de administrarea de probe n legatura cu fondul pentru rezolvarea exceptiei, iar pe de alta parte, este foarte probabil ca intentia legiuitorului sa fi fost a se referi la dovezile necesare nu pentru dezlegarea fondului ci pentru judecarea exceptiei". n acest fel, textul de lege (alin.2 al.art.137) ar trebui sa sune astfel:" exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul dect daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi sau ele sunt n strnsa legatura cu fondul pricinii"[67]. Dar aceasta critica este nejustificata. Textul are o redactare clara si, n acelasi timp, corecta, n considerarea urmatoarelor aspecte: [68]. - forma negativa reafirma regula din primul alineat, potrivit carei exceptia se solutioneaza naintea fondului; - exceptia poate fi unita cu fondul cnd pentru solutionarea exceptiei urmeaza sa se administreze dovezi care, totodata, sunt n legatura cu fondul, asadar probele necesare rezolvarii exceptiei sunt comune cu probele, ori numai cu o parte din acestea, necesare rezolvarii fondului, prin urmare, nu este vorba de probe necesare pentru solutionarea exceptiei sau pentru solutionarea fondului, ci de probe necesare solutionarii fondului; - chiar si n ipoteza unor probe comune, unirea exceptiei cu fondul este o posibilitate pentru instanta, daca instanta, rezolvnd mai nti exceptia, o respinge, fara ndoiala ca probele n baza carora a fost rezolvata exceptia (probe care sunt comune pentru rezolvarea fondului) ramn cstigate cauzei, instanta urmnd a administra, n continuare, numai dovezile necesare pricinii - dovezi care nu au fost necesare si pentru rezolvarea exceptiei. Ct priveste propunerea de lege ferenda, este de mentionat ca aceasta a fost preluata si vechea lege a accelerarii judecatilor, care prevedea doua ipoteze, n care exceptiile puteau fi unite cu fondul: - cnd rezolvarea exceptiei necesita administrari de probe.

- cnd exceptia este strns legata de fondul pricina. Dar n doctrina s-a aratat ca "desi s-ar parea ca formularea vechiului text era mai explicita, . actualul text are o redactare superioara, nu numai sub aspectul conciziei sale, dar si prin surprinderea mai exacta a realitatii procesuale pe care o vizeaza.Prima ipoteza vizata de textul vechi. nu mi se pare a fi determinata de o nevoie reala n desfasurarea procesului, caci daca sunt necesare probe pentru rezolvarea exclusiv a exceptiei, fara ca acestea sa serveasca si fondul, nu exista nici un temei sa fie unita cu acesta, urmnd sa fie solutionata, pe baza probelor, n prealabil. Numai cea de-a doua ipoteza la care se refera vechiul text este determinata corect caci, ntr-adevar, daca exceptia este strns legata de fond, atunci se impune reunirea lor, iar eventualele probe ce s-ar administra ar veni la solutionarea ambelor aspecte. Ori, actualul text se refera tocmai la aceasta mprejurare, caci daca dovezile necesare la solutionarea exceptiei sunt n strnsa legatura cu fondul, nseamna ca realmente ntre exceptie si fond exista evident o conexiune". ntr-adevar, nu se vede de ce ar fi necesara unirea exceptiei cu fondul, cnd pentru rezolvarea exceptiei ar urma sa se administreze probe. S-ar ajunge, evident n cazurile n care exceptia s-ar admite, la o prelungire nejustificata a judecatii. Mai mult, unele exceptii, avnd n vedere scopul urmarit prin invocarea lor (trimiterea dosarului la o alta instanta, evitarea pronuntarii unor solutii contradictorii, etc.) ar trebui solutionate, ntotdeauna, n prealabil fondului (ex.: exceptia de litispendenta, conexitate, necompetenta)[69]. Dar afirmatia, potrivit careia art.137 alin.2 se refera la cea de-a doua ipoteza vizata de textul vechi, nu poate fi primita. Acest din urma text avea n vedere exceptiile strns legate de fond, fara nsa a preciza n ce consta aceasta legatura. Sunt strns legate de fond toate exceptiile de fond, dar aceasta nu nseamna ca ele ar trebui rezolvate odata cu fondul[70]. Rezulta, deci, ca actualul text are o redactare clara, referindu-se la singura situatie ce corespunde realitatii procesuale n unirea exceptiei cu fondul, anume cnd pentru solutionarea acestora este necesar sa se administreze probe comune. Exemplificativ, mentionam cazul n care ntr-o actiune reala se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active, a stabili ca lipseste calitatea procesuala activa ntr-o actiune reala, nseamna a stabili ca reclamantul nu este titularul dreptului real, deci ca actiunea nu este ntemeiata. Prin urmare, trebuie administrate aceleasi probe, att pentru solutionarea exceptiei, ct si pentru solutionarea fondului, impunndu-se unirea exceptiei cu fondul. Daca din probe rezulta ca exceptia este ntemeiata, cererea va fi respinsa ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala, iar nu ca nefondata. nsa respingerea

exceptiei ne duce automat la admiterea actiunii, solutia depinznd si de celelalte aparari[71]. Daca exceptia invocata este gasita ntemeiata, instanta o va admite, pronuntnd fie o ncheiere, atunci cnd dispune amnarea judecatii, fie o hotarre - sentinta sau decizie, atunci cnd pronunta declinarea competentei, perimarea, respingerea sau anularea cererii. n cazul n care exceptia este respinsa, instanta pronunta o ncheiere interlocutorie si continua judecata. ncheierea de admitere sau de respingere a exceptiei va putea fi atacata cu apel cau cu recurs numai odata cu fondul, afara numai daca legea nu prevede n mod expres altfel - de exemplu potrivit art.34 alin.1 Cod proc.civ. ncheierea prin care s-a ncuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a ncuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac[72]. Hotarrea prin care s-a admis exceptia are acelasi regim juridic ca si hotarrea ce ar urma sa se pronunte pe fond, daca legea nu prevede expres o alta solutie.

Sectiunea a V - a

Caracteristicile exceptiilor procesuale


In doctrina,[73] s-au desprins urmatoarele caracteristici ale exceptiilor procesuale: 1. exceptia procesuala este o forma de manifestare a actiunii, si ca atare nu poate fi privita separat de un proces civil in desfasurare. Exceptiile procesuale corespund tuturor cailor si mijloacelor legale care au ca efect ntrzierea sau evitarea discutiunii pretentiei principale precum si valorificarea implicita a unui drept propriu celui ce uzeaza de asemenea cai si mijloace[74]. Din punct de vedere formal, exceptiunea presupune un proces deschis, o pretentiune adusa naintea judecatorilor si supusa dezbaterilor contradictorii[75].

2. prin natura sa, exceptia este un mijloc de aparare. Pentru ca prin definitie prtul este cel care se apara, nseamna ca, de regula, dreptul de a invoca exceptia apartine paratului. Exceptiile absolute, care presupun ncalcarea unei norme imperative pot fi nsa invocate si de reclamant, intervenienti, procuror, instanta din oficiu. ntr-adevar, fiind un mijloc de aparare, dreptul de a o invoca apartine prtului. "Cu toate acestea, o exceptie propusa de prt, sau chiar o simpla aparare a acestuia, poate adesea justifica pe reclamant sa raspunda printr-o alta exceptiune a lui proprie (.). Daca materialul exceptiunii e constituit din circumstante care sunt n legatura cu reguli si principii de ordine publica sau cu masuri dintre acelea pe care legea le pune n sarcina judecatorilor, exceptiunea mai poate fi propusa si din oficiu. n aceste cazuri judecatorii nu pot decide, mai nainte de a pune pe parti n cunostinta problemei la care s-au oprit si de a le fi dat putinta sa-si spuie cuvntul asupra ei"[76]. De asemenea, intervenientii n proces, daca cererea a fost admisa, devin parte n proces cu toate drepturile procesuale pe care legea le confera participantilor la procesul civil. Astfel, vor putea invoca toate exceptiile procesuale care vor servi fie apararii propriilor interese, n cazul interventiei principale, fie ale partii n cazul interventiei accesorii, dar va avea aceasta posibilitate (de a invoca exceptiile procesuale) numai ct priveste neregularitati savrsite dupa momentul n care devine parte n proces, fiindca el va lua procedura n starea n care se afla n momentul admiterii interventiei. La fel, procurorul poate participa la procesul civil, fie ca parte principala, fie ca parte alaturata, astfel el va putea invoca exceptiile procesuale n conditiile prevazute de institutiile respective. 3. exceptia procesuala, prin care se invoca ncalcari ale normelor de drept material sau procesual, nu pune niciodata n discutie fondul dreptului. Imprejurarea ca art.137 alin.2 Cod proc.civ. ngaduie unirea exceptiilor cu fondul si ca exceptiile absolute pot fi invocate in orice stare a pricinii, nu poate duce la o alta concluzie pentru ca si atunci cnd exceptia a fost ridicata dupa ce s-a intrat in dezbaterea fondului, ea nu pune in discutie fondul dreptului. 4. ct priveste efectele admiterii unei exceptii procesuale, ele difera dupa cum este vorba de o exceptie dilatorie sau de una peremptorie, dirimanta. In cazul exceptiilor dilatorii, admiterea exceptiei ntrzie numai judecarea fondului cererii

principale ca efect al declinarii competentei, refacerii unor acte, amnarii judecatii. In schimb, daca se admite o exceptie peremptorie, cererea va fi anulata sau respinsa dar nu ca nefondata deoarece exceptia nu implica examinarea fondului dreptului. In acest caz, instanta va pronunta solutii de respingere a cererii ca inadmisibila, prematura, prescrisa, lipsita de interes, ca fiind formulata de (sau mpotriva) unei persoane lipsite de calitate procesuala, etc. 5. In principiu, prin admiterea unei exceptii procesuale, dreptul subiectiv al reclamantului nu este afectat, si deci hotarrea prin care s-a admis exceptia procesuala nu are putere de lucru judecat asupra fondului, deci, in acest caz, s-ar putea introduce o noua cerere de chemare in judecata privitor la acelasi drept subiectiv. De exemplu, daca cererea a fost respinsa ca fiind prematur introdusa, dupa mplinirea termenului, cererea va putea fi reiterata; daca cererea a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesuale active sau pasive, o noua cerere poate fi facuta de cel care are calitate procesuala sau mpotriva celui obligat in raportul juridic dedus judecatii; daca cererea a fost anulata pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant, noua cerere poate fi facuta de titularul dreptului, fie personal, fie de mandatarul sau care sa-si poata justifica aceasta calitate, etc.[77]

CAPITOLUL 2
Exceptiile de procedura
Sectiunea I Exceptia de necompetenta
1. Definirea notiunii de necompetenta
Atunci cnd o persoana doreste sa declanseze un proces, nainte de toate trebuie sa determine care este jurisdictia competenta sa solutioneze procesul. n ndeplinirea acestui scop, va trebui sa tina seama de o serie de criterii, precum: obiectul litigiului, natura si valoarea acestuia, acordul partilor, caracterul normelor care reglementeaza competenta[78].

Competenta este definita[79] ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti, unui alt organ de jusridictie sau cu activitate jurisdictionala de a judeca un anumit litigiu. Necompetenta este opusul notiunii de competenta si este acea situatie n care au fost ncalcate regulile de competenta statornicite de lege, prin sesizarea unei instante necompetente. S-a aratat ca,[80] exceptia de competenta este un mod de contestare a competentei instantei sau organului cu activitate jurisdictionala sesizat, n favoarea unei alte jurisdictii. Exceptia de necompetenta constituie mijlocul procedural prin care partile participante n proces, precum si procurorul, cer, n cazul sesizarii unei instante necompetente, ca aceasta sa se desesizeze si sa-si decline competenta n favoarea instantei competente. n cazul necompetentei absolute, exceptia poate fi ridicata chiar de catre instanta, din oficiu. Cnd instanta de judecata este sesizata cu o actiune care se considera a nu fi de competenta ei se pune problema rezolvarii mai multor chestiuni: stabilirea sferei persoanelor participante la proces care pot invoca necompetenta, conditiile si formele procedurale n care necompetenta poate fi invocata, termenul n care poate fi invocata, cum va proceda instanta pentru a rezolva o astfel de cerere. Toate aceste aspecte se afla ntr-o strnsa legatura. Modul n care va proceda instanta depinde de natura necompetentei, de faptul ca necompetenta a fost sau nu invocata n fata instantei de fond, apel, recurs; forma n care exceptia de necompetenta poate fi ridicata depinde de natura competentei, de faza procesuala n care se ridica, etc. Pentru rezolvarea tuturor acestor chestiuni distinctia ntre necompetenta aboluta si cea relativa are o mare importanta[81]. 2. Necompetenta absoluta si necompetenta relativa Competenta instantelor judecatoresti poate fi reglementata de norme dispozitive sau de norme imperative. Normele de competenta imperativa au caracter obligatoriu pentru toti, inclusiv pentru instanta de judecata. Partile nu pot deroga prin conventia lor de la normele de competenta cu caracter imperativ, iar instanta nu va putea lua n considerare o atare conventie. Este reglementata prin norme imperative, si este absoluta, competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva - n pricinile privitoare la starea si capacitatea persoanelor si n cazurile prevazute de art.13-16. n celelalte cazuri, competenta teritoriala este reglementata prin norme dispozitive, si este relativa.[82]

Regulile necompetentei absolute sunt urmatoarele [83]: a) partile nu pot, prin conventia lor, sa deroge de la regulile competentei absolute, neputnd acoperi viciile acesteia, prin vointa lor expresa sau tacita; b) necompetenta absoluta poate fi invocata de oricare din partile din proces, chiar de catre reclamantul care a sesizat gresit instanta prin actiune; c) daca partile nu invoca necompetenta absoluta, ea poate fi ridicata de catre instanta din oficiu, aceasta fiind obligata sa-si decline competenta, iar cnd procurorul participa la procesul civil al are si ndatorirea de a invoca aceasta exceptie; d) exceptia de necompetenta absoluta poate fi ridicata n orice stare a procesului, att n fata instantei de fond, ct si acelei de apel, recurs. Necompetenta relativa prezinta urmatoarele particularitati [84]. a) partile pot, prin conventia lor tacita sau expresa, sa deroge de la regulile de necompetenta relativa; b) poate fi invocata numai de catre partea n interesul careia a fost creata, adica de catre prt la prima instanta; c) instanta de judecata nu poate ridica din oficiu aceasta exceptie. n virtutea rolului sau activ instanta va putea sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul sau de a invoca necompetenta instantei; d) necompetenta relativa poate fi ridicata numai prin ntmpinare sau la prima zi de nfatisare. Se vede, asadar, importanta pe care o prezinta mpartirea normelor de competenta n norme cu caracter imperativ si norme cu caracter dispozitiv. 3. Determinarea caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor de competenta

Determinarea caracterului normelor de competenta prezinta importanta n vederea stabilirii naturii necompetentei, fiindca exista un paralelism ntre caracterul competentei si natura necompetentei, n sensul ca ncalcarea normelor de competenta imperative duce la necompetenta absoluta, iar ncalcarea normelor dispozitive de competenta duce la necompetenta relativa. Pentru a putea determina caracterul normelor de competenta, trebuie aratata deoasebirea dintre competenta absoluta si competenta relativa. n literatura juridica[85], se arata ca normele de competenta absoluta sunt obligatorii, att pentru parti, ct si pentru instanta de judecata. Partile nu pot, pe cale de conventie, sa deroge de la aceste reguli, pentru a stabili competenta unei alte instante. Pe de alta parte, instanta investita cu judecarea cererii, fata de caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta, nu va lua n considerare o eventuala conventie a partilor, derogatorie de la aceste reguli. ncalcarea normelor de competenta absoluta poate fi relevata de oricare din parti, chiar si de reclamantul care a sesizat instanta necompetenta. De asemenea, exceptia necompetentei absolute poate fi ridicata si de procurorul care participa la procesul civil, fie ca el a avut initiativa procesului, fie ca a intervenit n procesul angajat de parti. Mai mult, instanta nsasi este obligata sa-si verifice din oficiu competenta absoluta, si n cazul n care constata ca nu este competenta, dupa ce problema competentei a fost supusa dezbaterii contradictorii a partilor, sa-si decline competenta n favoarea instantei sau agentului jurisdictional competent. Necompetenta absoluta a instantei poate fi invocata oricnd n tot cursul desfasurarii procesului. Caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justifica ridicarea necompetentei direct n fata instantei de apel sau recurs, fara ca ea sa fi format obiect de discutii n fata instantei de fond. Nerespectarea competentei absolute atrage nulitatea hotarrii. Viciile unui act procesual efectuat cu ncalcarea unei norme imperative nu pot fi acoperite prin vointa expresa sau tacita a partilor. Normele de competenta relativa ngaduie partilor sa deroge, pe cale de ntelegere expresa, determinndu-se prin vointa lor, competenta unei alte instante dect aceea stabilita de lege. Instanta va fi tinuta sa ia act de o asemenea conventie, afara de cazul n care, pe aceasta cale, partile ar ncerca sa eludeze dispozitii imperative ale legii, sa aduca atingere intereselor statului ori tertilor. ncalcarea normelor de competenta relativa nu poate fi invocata de oricare din parti, ci numai

de catre prt, ntruct aceste norme sunt stabilite n favoarea sa, el fiind singurul n drept sa aprecieze daca este sau nu n interesul sau sa ceara declinarea competentei. Reclamantul nu poate obiecta cu privire la necompetenta relativa a instantei, nu numai pentru ca exista o dispozitie de interdictie n cuprinsul art.158 alin.final Cod proc.civ. dar si pentru ca el este presupus a-si fi manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta pe care a sesizat-o, iar daca prtul n drept sa se plnga nu o face, acordul partilor leaga instanta sesizata care este obligata sa judece. Nici procurorul, indiferent de forma n care participa n procesul civil, nu poate cere declinarea competentei n cazul competentei relative, el fiind, de asemenea, tinut sa respecte caracterul dispozitiv al normelor de competenta relativa. Ct priveste instanta de judecata, desi ea este obligata sa-si verifice si competenta relativa din oficiu, daca constata ca nu este competenta nu va putea sasi decline din oficiu, competenta. Singura sa obligatie, ntr-o asemenea situatie, obligatie decurgnd din principiul fundamental al rolului activ al judecatorului, consacrat n art.129 si 130 Cod proc.civ., este aceea de a nvedera prtului ca este n drept sa ceara declinarea competentei, ramnnd ca prtul sa aprecieze daca i convine a se judeca la instanta sesizata sau i-ar fi mai convenabil sa ceara instantei declinarea competentei. Necompetenta relativa nu poate fi invocata de prt dect n "in limine litis", prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare. Neridicarea necompetentei relative, n termen, n fata instantei de fond, are drept consecinta, decaderea prtului din dreptul de a mai invoca aceasta ncalcare a dispozitiilor de competenta, fiind prezumata vointa sa de a achiesa la judecarea n fata instantei sesizate[86]. Dupa ce am vazut care este importanta practica a deosebirii dintre normele de competenta absoluta si normele de competenta relativa, este necesar sa precizam n ce cazuri competenta este absoluta si cnd ea este relativa. Raspunsul la aceasta problema este dat de dispozitiile art.159 si art.19 Cod proc.civ.[87]. Art.159 Cod proc.civ. prevede ca:" necompetenta este de ordine publica": 1. cnd pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. cnd pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. cnd pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot nlatura. Art.19 Cod proc.civ. prevede ca:" Partile pot conveni prin nscris sau declaratie verbala n fata instantei ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de

alte instante dect acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art.13, 14, 15 si 16". Din analiza art.159 pct.1, rezulta ca ne aflam n fata necompetentei absolute n cazul n care instanta judecatoreasca a fost sesizata, desi pricina este de competenta unor alte organe cu activitate jurisdictionala. Necompetenta este absoluta n toate cazurile cnd s-au ncalcat normele de competenta generala a instantelor judecatoresti, prin ele facndu-se delimitarea sferei de activitate a instantelor judecatoresti fata de cea a altor organe cu activitate jurisdictionala aceasta fiindca normele competentei generale au caracter imperativ. Asa cum rezulta din art.159 pct.2, necompetenta este absoluta si atunci cnd pricina este de competenta unei instante de alt grad. Astfel, o judecatorie nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta tribunalului, dupa cum nici tribunalul, la rndul sau, nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta judecatoriei s.a.m.d. Astfel, ntr-o speta[88], Tribunalul Suprem a fost confruntat cu o hotarre nelegala privind o actiune n constatarea nulitatii absolute a casatoriei. Potrivit art.2 Cod proc.civ. cererea privitoare la nulitatea casatoriei se judeca de catre tribunal. In speta, solutionnd n fond cauza, judecatoria si-a depasit competenta materiala si a pronuntat o hotarre nelegala. Tribunalul Judetean, mentinnd hotarrea judecatoriei a pronuntat, de asemenea, o hotarre nelegala. n fine, punctul 3 al art.159 n coroborare cu art.19 Cod proc.civ. stabileste regula potrivit careia necompetenta teritoriala este absoluta n cazurile prevazute de art. 13, 14, 15, 16 Cod proc.civ., adica n pricinile privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile, iar n celelalte cazuri, competenta este relativa. Astfel, n materie de competenta teritoriala, partile pot conveni ntre ele pentru determinarea unei instante care sa judece pricina, cu exceptiile aratate. n cazul acestor exceptii, normele au caracter imperativ, ncalcarea lor atrage necompetenta absoluta. ntr-o speta, prin actiunea civila, introdusa la Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti, reclamanta solicita nregistrarea tardiva a nasterii fiicei sale nascuta n Maternitatea Polizu din Bucuresti. Judecatoria sectorului 1 din Bucuresti, prin sentinta civila nr.277/1971 si-a declinat competenta n favoarea Judecatoriei Fetesti, cu motivarea ca aceasta din urma instanta este competenta deoarece domiciliul reclamantei se afla n raza sa teritoriala. Primind dosarul, Judecatoria Fetesti si declina la rndul sau competenta n favoarea Judecatoriei Sectorului 1 din Bucuresti, motivnd ca n raza ei teritoriala a

avut loc nastere copilului. ntr-adevar, asa cum prevede art.159 pct. 3 coroborat cu art.19 Cod proc.civ. competenta teritoriala este relativa de regula, exceptie facnd printre altele starea si capacitatea persoanelor, situatie n care competenta este absoluta si deci, n mod gresit Judecatoria sectorului 1 si-a declinat competenta[89]. n concluzia celor aratate, determinarea caracterului normelor de competenta si gaseste expresia n urmatoarele reguli formulate n literatura juridica[90]. a)competenta generala a instantelor judecatoresti este absoluta, o instanta neputnd judeca o cauza a carei rezolvare este data prin lege n competenta unui alt organ jurisdictional; b)competenta materiala a instantelor judecatoresti (sub ambele aspecte: functional si procesual) este absoluta, o judecatorie neputnd rezolva o pricina data n competenta tribunalului sau invers; c)competenta teritoriala a instantelor judecatoresti este, n principiu, relativa. Pentru toate cazurile n care legea stabileste o competenta teritoriala alternativa, dreptul sa decida ce anume instanta trebuie sesizata, revine exclusiv reclamantului (art.12 Cod proc.civ.), instanta neputnd deci sa dispuna nici din oficiu si nici la cererea prtului, declinarea competentei[91]. Ea este absoluta numai n cauzele privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile. Distinctia dintre competenta absoluta si cea relativa prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic al exceptiei de necompetenta, respectiv, pentru a determina cine poate invoca exceptia si pna la ce moment al procesului.[92] 4. Cine poate invoca exceptia de necompetenta? Exceptia de necompetenta poate fi invocata de oricare din parti, procuror sau de instanta, din oficiu, n functie de caracterul competentei. Aceasta, n mod obisnuit, este ridicata de prt, dar sfera persoanelor care pot invoca exceptia de necompetenta este diferita, dupa cum este vorba de necompetenta absoluta sau necompetenta relativa. Atunci cnd s-au ncalcat normele competentei absolute, exceptia de necompetenta poate fi ridicata de oricare din partile din proces, de catre procuror, chiar de catre instanta judecatoreasca din oficiu, care, dupa ce o pune n discutia partilor, este obligata sa-si decline competenta, din oficiu, n favoarea instantei competente. Mai mult, o atare ncalcare a normelor de

competenta absoluta, poate fi invocata chiar de reclamantul care a sesizat instanta necompetenta[93]. Invocarea necompetentei relative determinata de caracterul dispozitiv al normei de competenta, nu se poate face dect de catre prtul din proces., fiindca aceste norme sunt edictate n favoarea sa, el fiind singurul n drept sa aprecieze daca este sau nu cazul sa o faca. Exceptia de necompetenta relativa va fi ridicata de acesta, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare - in limine litis[94]. Potrivit art.158 alin. Ultim Cod proc.civ., reclamantul care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declinarea competentei prezumndu-se ca si-a manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta, iar daca prtul, care este n drept sa obiecteze - accepta judecata la instanta sesizata, nseamna ca a achiesat la cererea reclamantului sub aspectul competentei. n astfel de situatii, instanta nsasi este tinuta de manifestarea de vointa a partilor, neputnd din oficiu, sa-si decline competenta. Astfel, ntr-o speta[95], instanta de judecata, n mod gresit a invocat din oficiu exceptia de necompetenta n baza art. 5 Cod proc.civ. referitor la competenta ratione loci a instantei domiciliului prtului, fiindca normele din prezentul text de lege nu sunt imperative, ori nefiind asa, daca nu sunt invocate de partea interesata (prt), nu vor putea fi invocate nici chiar de catre instanta de judecata. De asemenea, procurorul, daca participa la procesul civil, nu poate cere declinarea competentei - asa cum spre exemplu n mod gresit a procedat ntr-o speta, instanta judecatoreasca admitnd cererea procurorului de declinare a competentei de judecata, desi era vorba de necompetenta teritoriala relativa. n speta, creditorul a solicitat ca Tribunalul Popular al Raionului Gura Humorului, n baza sentintei civile nr.285/1965 a Tribunalului Popular Radauti, sa nfiinteze poprire asupra veniturilor debitorului sau, ncadrat n munca la ICM Gura Humorului. Cererea de nfiintare a popririi a fost admisa. La termenul de validare a popririi, n lipsa partilor, procurorul a cerut declinarea competentei de judecata n favoarea Tribunalului Popular al Raionului Radauti, cu motivarea ca din actele dosarului rezulta ca debitorul e ncadrat la CSN Radauti. Cererea procurorului a fost admisa. Dupa cum am aratat, fiind vorba de necompetenta relativa, procurorul nu putea invoca aceasta exceptie. Ct priveste tertele persoane participante la proces, intervenientul principal sau accesoriu, ntruct nu este parte chemata n proces si avnd obligatia de a lua procedura n starea n care se afla n momentul admiterii interventiei, nu poate invoca necompetenta relativa a instantei cu actiunea principala. n cazul chemarii n garantie, daca cererea de chemare n garantie a facut-o reclamantul, deoarece cel

chemat n garantie se substituie n drepturile procesuale ale reclamantului, nici el nu poate invoca aceasta exceptie[96]. Aceasta rezulta din dispozitiile art.60 alin.1 Cod proc.civ., solutia cererii de chemare n judecata depinznd de solutia data cererii principale. n masura n care cererea principala se admite, nseamna ca reclamantul nu a cazut n pretentii, astfel nct cererea de chemare n garantie facuta de reclamant se va respinge. Numai daca cererea principala a fost respinsa reclamantul a cazut n pretentii si, daca este fondata, va fi admisa cererea de chemare n garantie.[97] De asemenea, exceptia de necompetenta teritoriala relativa, nu poate fi invocata nici de cel chemat n garantie de catre prt, chiar daca a fost introdus n proces nainte de prima zi de nfatisare. Dispozitiile art.453 Cod procedura civila n sensul carora "poprirea se nfiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul ori sediul tertului poprit" cuprind o norma de competenta absoluta, textul avnd un caracter imperativ. De asemenea, avnd n vedere dispozitiile art.460 Cod procedura civila, se constata ca, competenta n vederea validarii popririi este instanta de executare,

5.Conditii n care se poate invoca exceptia de necompetenta Conditiile n care se poate invoca si rezolva exceptia de necompetenta sunt reglementate de art.158 Cod proc.civ. Potrivit acestui articol "cnd n fata instantei se pune n discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competenta.". Instanta de judecata are, asadar, obligatia de a stabili care anume instanta sau organ cu activitate jurisdictionala are competenta de a solutiona pricina. Desi textul de lege are o formulare clara, concisa, n practica judecatoreasca se ntlnesc cazuri n care instanta nu procedeaza potrivit dispozitiilor respectivului text. Astfel, ntr-o speta[98], sesiznd n mod corect ca problemele ce fac obiectul actiunii reclamantului nu sunt de competenta instantei de contencios administrativ, opernd exceptia prevazuta de art.2 lit.c din Legea 29/1990, tribunalul a respins actiunea ca gresit ndreptata Solutia instantei de respingere a actiunii ca gresit ndreptata, este nsa, la rndul ei, gresita. Art.8 din Legea 29/1990 privind

contenciosul administrativ, prevede ca:" dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila". Or, conform art.158 alin.1 si 3 Cod proc.civ., cnd n fata instantei se pune problema competentei, instanta nu respinge actiunea, fiind obligata sa stabileasca instanta competenta, ori , daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent si sa trimita cauza instantei competente,, sau, dupa caz, organului cu activitate jurisdictionala de ndata ce hotarrea a ramas irevocabila. Prin urmare, constatnd ca e necompetenta sa judece cauza, instanta de fond trebuie sa se conformeze art.158 Cod proc.civ. punnd n discutia partilor exceptia de necompetenta, desesizndu-se si trimtnd cauza instantei competente. De regula partile sunt acelea care, pe calea exceptiei de necompetenta, semnaleaza ncalcarea prevederilor legale privind competenta, acest drept avndul procurorul, iar instanta odata sesizata are obligatia de a hotr daca este sau nu competenta sa solutioneze respectiva pricina. Ridicnd exceptia de necompetenta, prtul care o invoca cel mai adesea, poate cere instantei sa-si decline competenta n cazul necompetentei relative, acest lucru putndu-l face doar prin ntmpinare sau cel mai trziu pna la prima zi de nfatisare. Daca partile interesate nu invoca necompetenta relativa n conditiile aratate, opereaza sanctiunea decaderii. Sub aspectul momentului cnd ncalcarea normelor cu caracter imperativ, poate fi invocata, acest lucru se poate face n tot timpul procesului, att n fata instantei de fond, ct si a celei de apel sau recurs, chiar daca n-a format obiect de discutie n fata instantei de fond (ct priveste ultimele 2 cai). Potrivit art.317 pct.2 Cod proc.civ., se va putea cere anularea hotarrii date cu ncalcarea normelor imperative de competenta si pe calea contestatiei n anulare. Daca nsa necompetenta absoluta a fost ridicata n cursul judecatii pe cale de exceptie, dar exceptia a fost respinsa, aceasta problema nu va mai putea forma obiectul unei contestatii n anulare. Necompetenta relativa nu poate fi invocata direct n fata instantei de apel sau recurs, daca nu a format obiectul de discutie la instanta de fond, care sa o fi respins[99]. 6. Modul de rezolvare a exceptiei de necompetenta Instanta sesizata cu judecarea actiunii principale este ndrituita sa solutioneze si exceptia de necompetenta (art.17 Cod proc.civ.). Avnd n vedere dispozitiile art.137 Cod proc.civ., exceptia de necompetenta, odata invocata, trebuie rezolvata de catre instanta nainte de a intra n cercetarea fondului pricinii. Unirea exceptiei cu fondul nu se poate face asa cum prevede art.137 alin.2 Cod proc.civ. dect n cazul n care pentru rezolvarea ei este

nevoie sa se administreze probe n legatura de dezlegarea n fond a pricinii. Daca totusi instanta de judecata, nerespectnd aceste norme, uneste n mod nejustificat exceptia cu fondul, aceasta nu produce nici o consecinta de ordin procedural fata de parti. Instanta de judecata va solutiona exceptia de necompetenta, daca s-a ridicat, sau o va pune n discutie daca este vorba de necompetenta absoluta, chiar daca partea nu a fost citata cu aceasta mentiune, n situatia n care procedura de citare a ei a fost legal ndeplinita pentru termenul respectiv[100]. Instanta care este sesizata cu judecarea actiunii principale va solutiona si exceptia de necompetenta. ntr-o speta[101], instanta de judecata sesizata cu o actiune de divort si declina competenta n favoarea altei instante ca urmare a ridicarii exceptiei de necompetenta de catre prt, pe motiv ca ultimul domiciliu comun al sotilor ar fi fost pe raza judecatoriei unde se cere a se face judecata. Reclamantul declara recurs motivnd ca, pe de o parte, nu s-a respectat procedura prevazuta n art.17 Cod proc.civ., potrivit caruia judecatorul actiunii principale este si judecatorul exceptiunii - potrivit dispozitiile legale de la acea data procedura divortului, parcurgea doua faze: prima n camera de consiliu n fata presedintelui, ale carui atributii n faza de mpaciuire erau limitativ prevazute de lege, printre care nu figureaza posibilitatea de a pronunta o hotarre de declinare a competentei, si cea de-a doua faza n fata completului de judecata care poate pronunta o hotarre de declinare a competentei. Or, instanta de judecata, printr-un judecator n camera de consiliu, si declina competenta desi nu avea aceasta posibilitate potrivit legii, iar pe de alta parte, recurentul arata ca a fost ncalcata si dispozitia art.615 alin2 Cod proc.civ., dupa care, n materie de divort, n toate cazurile, inclusiv cnd se dispune judecata n sala de consiliu, pronuntarea hotarrii urmeaza a se face n sedinta publica, ceea ce nu s-a ntmplat. Instanta de recurs va admite recursul. Daca exceptia de necompetenta a fost admisa, instanta de judecata, considerndu-se necompetenta, va pronunta o hotarre prin care se va dezinvesti de judecarea pricinii. Asa cum prevede art.158 alin.3 Cod proc.civ., de ndata ce hotarrea pronuntata ramne irevocabila, instanta care s-a considerat necompetenta va trimite dosarul instantei competente sau, dupa caz, altui organ de activitate jurisdictionala. Legat de obligatia instantei ca, atunci cnd n fata ei se ridica exceptia de necompetenta, sa stabileasca instanta competenta, vom examina o solutie de speta[102] n care instanta de judecata, n loc sa stabileasca instanta competenta a respins cererea ca inadmisibila. Astfel, prin cererea adresata Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia Contencios Administrativ, petitionarele s-au plns si au cerut anularea unui act al administratiei de stat, act prin care a fost trecut n

proprietatea statului apartamentul din proprietatea lor, emis n baza unui temei de drept, care nu avea aplicare n cauza (Decretul nr.223/1974, respectiv nu prevedea prezumtia ca o persoana a decedat nainte de expirarea termenului de ntoarcere n tara. Tribunalul a stabilit n mod corect obiectul cererii, dar gresit si-a declinat competenta n favoarea curtii de apel. La rndul sau, Curtea de Apel BucurestiSectia Contencios Administrativ, sesiznd n mod corect ca obiectul actiunii nu este de competenta instantei de contencios administrativ, opernd prevederile art.19 Legea 29/1990, a respins actiunea ca inadmisibila. Aceasta solutie de respingere a actiunii ca inadmisibila este de asemenea gresita. Art.18 din Legea 29/1990 prevede ca dispozitiile acestuia se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, cnd n fata instantei se ridica problema competentei, instanta nu respinge actiunea ci este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori, daca este cazul; un alt organ cu activitate jurisdictionala competent si sa trimita cauza instantei competente, sau, dupa caz, organului cu activitate jurisdictionala competent, de ndata ce hotarrea a devenit irevocabila. Neprocednd asa si respingnd actiunea ca inadmisibila, curtea de apel a pronuntat o sentinta nelegala care urmeaza a fi casata n temeiul art.312 alin.2 coroborat cu art.304 pct.3 Cod proc.civ. prin admiterea recursului si trimiterea aspre competenta solutionare instantei de drept comun. Termenul de exercitare al caii de atac curge de la pronuntare, urmarindu-se sa nu treaca prea mult timp cu solutionarea acestui incident, care oricum duce la o prelungire a judecatii. Asadar, instanta de judecata pronunta o hotarre prin care-si declina competenta si nu respinge actiunea ca inadmisibila. Hotarrea de declinare a competentei, dupa ce a ramas definitiva, are autoritate de lucru judecat, la fel ca orice alta hotarre judecatoreasca. Hotarrea declinatorie nu are autoritate de lucru judecat dect cu privire la faptul ca instanta ce s-a dezinvestit este necompetenta, nu si cu privire la competenta instantei sau a organului jurisdictional caruia i se trimite dosarul,. Aceste din urma organe au si ele dreptul de a hotr daca sunt sau nu competente sa solutioneze acea pricina[103]. Asadar, daca instanta judecatoreasca se considera necompetenta, pronunta o hotarre de declinare a competentei nu numai atunci cnd se invoca necompetenta jurisdictionala, dar si atunci cnd se invoca necompetenta generala a instantelor judecatoresti. Instanta va trimite dosarul instantei competente.

n cazul n care cererea cu care au fost sesizate instantele judecatoresti este de competenta unui alt organ al statului, fara activitate jurisdictionala, solutia va fi aceea a respingerii actiunii ca inadmisibila[104], iar nu aceea a declinarii competentei. Atunci cnd instanta considera nentemeiata exceptia de necompetenta, o va respinge, declarndu-se competenta, pronuntnd o ncheiere interlocutorie care leaga instanta. Fiind o ncheiere premergatoare, ea nu poate fi atacata dect odata cu fondul[105]. Am vazut ca necompetenta absoluta poate fi invocata oricnd n fata instantei de fond, apel, recurs, pe calea contestatiei n anulare, . dar se poate ntmpla ca o hotarre judecatoreasca daca cu ncalcarea normelor imperative de competenta sa ramna n vigoare fara a fi desfiintata prin vreuna din modalitatile admise de lege. Astfel, se pune ntrebarea daca necompetenta absoluta poate fi acoperita odata cu ramnerea irevocabila a hotarrii?. Literatura noastra juridica considera[106] ca o hotarre data cu ncalcarea normelor imperative de competenta, de vreme ce necompetenta absoluta nu a fost ridicata nici de parti, nici din oficiu de catre instanta, ramne definitiva, are putere de lucru judecat, acoperindu-se astfel si necompetenta absoluta. n fine, daca instanta judecatoreasca constata ca litigiul cu care a fost sesizata este de competenta unui organ de jurisdictie din alt stat, va respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romne (art.157 din Legea nr.105/1992)[107].

6. Competenta de solutionare n cauzele solutionate de judecatorii anterior si ulterior Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000
Prin aceasta ordonanata de Urgenta[108]modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.59/2001[109], ambele cu aplicabilitate de la data de 2 mai 2001 (cu exceptia modificarilor aduse prin ordonanta de Urgenta a Guvernului 138/2000, art.330, art.3301, art.3302, art.3303Cod procedura civila, care au intrat n vigoare la 2 ianuarie 2001, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.290/2000 publicata n Monitorul oficial al Romniei, partea I, nr.706 din 29 decembrie 2000), a fost restructurata competenta materiala n cazul conflictelor de

munca pentru a se atribui tribunalelor activitatea de prima instanta si curtilor de apel, solutionarea recursurilor. n practica s-a pus problema competentei de solutionare a recursurilor mpotriva hotarrilor pronuntate de judecatorii pna la data de 2 mai 2001 sau, n cauzele pendinte la data intrarii n vigoare a legii noi, dupa aceasta data. Doctrina a opinat ca, potrivit noilor reglementari, singura instanta competenta de a solutiona asemenea recursuri, este curtea de apel. S-a argumentat ca potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, tribunalul devine instanta de fond si, ca atare nu mai are competenta de a solutiona recursuri n aceasta materie.[110] S-a aratat, de asemenea, ca solutia si are temeiul si n dispozitiile art.725 alin.1 Cod proc.civ., care prevede ca dispozitiile legii noi de procedura se aplica din momentul intrarii n vigoare si proceselor n curs de judecata ncepute sub legea veche si ca textul art.725 alin.2 Cod proc.civ., instituind o exceptie, este de stricta interpretare fiind, asadar, aplicabil doar n situatiile n care tribunalele erau legal investite la data schimbarii competentei[111]. Practica sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie nu a mpartasit acest punct de vedere si a decis ca att n cazul recursurilor introduse mpotriva hotarrilor pronuntate de judecatorii n materia conflictelor de munca, pronuntate nainte de 2 mai 2001[112], ct si acelora pronuntate dupa aceasta data[113], competenta apartine tribunalelor. S-a argumentat ca, n absenta unor norme tranzitorii cu caracter derogator, se aplica normele imperative ale art.23 alin.3 din Legea 92/1992[114] care stabilescu cu valoare de principiu ca daca legea nu dispune altfel, recursul este de competenta instantei ierarhic superioare. n concret, alin.3 al textului prevede ca "tribunalul, ca instanta de recurs, judeca recursurile pronuntate de judecatorii care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului"[115]. Modificarea adusa art.2 pct.3 Cod proc.civ. prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.59/2001, respectnd principiul enuntat, dispune ca tribunalele, ca instanta de recurs, judeca recursurile declarate mpotriva hotarrilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. n concluzie, de lege lata, si dupa cum s-a observat n absenta unor norme tranzitorii cu caracter derogatoriu, recursurile declarate mpotriva hotarrilor

pronuntate n prima instanta de judecatorii, n materia conflictelor de munca, anterior sau posterior datei de 2 mai 2001 sunt de competenta tribunalelor[116]. 7. Consecintele admiterii exceptiei de necompetenta Efectul admiterii exceptiei de necompetenta, asa cum rezulta din prevederile art.158 alin.3 Cod de procedura civila, este acela al dezinvestirii instantei sau oraganului cu activitate jurisdictionala necompetent, exceptia de necompetenta avnd, daca este admisa, un efect declinatoriu [117]. Atunci cnd se admite exceptia de necompetenta, termenul pentru exercitarea cailor de atac curge de la pronuntare. O hotarre declinatorie de competenta, ntocmai ca orice alta hotarre, dezinvesteste instanta sau organul de jurisdictie care a dat-o, binenteles daca nu este infirmata de o instanta superioara. Totodata, ea nvesteste cu dreptul de judecata instanta n favoarea carei a s-a pronuntat declinarea de competenta din nsusi momentul pronuntarii [118]. Fiind admisa exceptia de necompetenta si dispunndu-se declinarea competentei, nseamna ca actele de procedura ndeplinite, pna n acel moment au fost savrsite de o instanta necompetenta. Se naste astfel ntrebarea care va fi soarta lor viitoare n fata instantei la care s-a trimis dosarul? Solutia este data de dispozitiile art.105 alin.1 coroborat cu art.160 Cod proc.civ. Astfel, potrivit art.105 alin. 1 "actele de procedura ndeplinite de un judecator necompetent sunt nule", n literatura juridica[119] se precizeaza ca notiunea de competenta nu se raporteaza la completul de judecata ci la instanta deoarece numai aceasta poate fi competenta sau nu, iar nu judecatorul care functioneaza la acea instanta. Potrivit art.160 Cod proc.civ. "n cazul declararii necompetentei, dovezile administrate n instanta necompetenta ramn cstigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor dect pentru motive temeinice. Aceasta dispozitie este aplicabila att n situatia declinarii competentei de catre instanta de fond ca urmare a admiterii, ct si n aceea n care prima instanta a respins exceptia, iar instanta de apel sau recurs a casat hotarrea pentru necompetenta. Asadar, n acest caz, instanta de trimitere va putea aplica prevederile art.160 Cod procedura civila[120].

Sectiunea a II - a

Exceptia gresitei compuneri sau constituiri a completului de judecata


n cadrul consideratiunilor generale privind exceptiile procesuale invocate cu prilejul solutionarii cauzelor civile, importanta este si corelatia exceptiilor cu principiile care fundamenteaza desfasurarea activitatii de judecata. Astfel, exista o legatura indisolubila ntre activitatea instantelor si principiul legalitatii, consacrat prin textele art.123 si 125 din Constitutie, potrivit cu care justitia se nfaptuieste n numele legii, prin instantele judecatoresti stabilite de lege, iar judecatorii unt independenti si se supun numai legii.[121] Rezulta, asadar, din dispozitiile constitutionale ca instantele judecatoresti formeaza un sistem distinct de organe (autoritatea judecatoreasca) care nu fac parte si nici nu sunt subordonate puterii legislative sau celei executive. Aceasta nseamna ca n solutionarea n concret, a proceselor cu care au fost sesizati, judecatorii nu pot fi supusi nici unor directive din partea organelor acestor puteri ale statului si, de altfel, nici n cadrul sistemului judiciar, din partea conducerii instantei la care sunt ncadrati sau din partea judecatorilor de la instantele ierarhic superioare. Pozitia judecatorului ntr-un proces trebuie sa fie obiectiva, fara implicatii n cauza pe care o solutioneaza si, mai ales, judecatorul sa nu fie n situatia de a pronunta ntr-o cauza, cu care a fost sesizata o alta instanta (non bis in idem) sau asupra careia s-a mai pronuntat anterior.[122] Dupa cum s-a subliniat constant n literatura juridica, independenta instantelor si a judecatorilor se analizeaza sub dublu aspect si anume: functional si procesual. Dar n ambele situatii, trebuie retinut ca instantele si judecatorii, n statul nostru de drept, nu sunt si nu pot fi independenti fata de lege.[123] Printre garantiile independentei judecatorilor alaturi de inamovibilitatea lor se mentioneaza de unii autori, n mod justificat si colegialitatea.[124] Este vorba de un principiu de baza ntruct prin controlul reciproc si prin anonimatul deciziei colective, n conditiile secretului deliberarii, se poate apara independenta judecatorilor mpotriva oricaror ingerinte din afara si, pna la urma impartialitatea lor, cu efecte benefice asupra obiectivitatii hotarrilor judecatoresti. Respectarea principiului colegialitatii poate interesa direct exceptiile privitoare la compunerea si constituirea instantei-. Urmeaza a examina, deci, exceptiile procesuale privind ncalcarea dispozitiilor Legii de organizare

judecatoreasca nr.92/1992 si ale Codului de procedura civile, referitoare la compunerea completului de judecata, la constituirea legala a instantei sesizate, la situatiile n care un judecator nu poate lua parte la judecata unei cauze n care s-a pronuntat ori a participat, ori a participat ca auxiliar al justitiei, trebuia sa se abtina ori poate fi recuzat, precum si la unele reguli specifice care pot asigura desfasurarea normala a activitatii de judecata ca: stramutarea pricinii, delegarea instantei, litispendenta si conexitatea. n doctrina[125], se face distinctie ntre compunerea instantei (cu un anumit numar de judecatori) si constituirea instantei care semnifica alcatuirea ei complexa, cu toate organele si persoanele cerute de lege. Gresita compunere a instantei n ntelesul cel mai restrns, notiunea de "instanta" desemneaza completul de judecata. De pilda, potrivit art.55 Cod procedura civila "instanta poate hotar despartirea ei spre a fi judecata deosebit"; potrivit art.126 "Partile pot cere instantei, la nceputul sedintei."; potrivit art.137 "instanta se va pronunta."; potrivit art.141 ".instanta poate dispune."; potrivit art.300 alin.final "instanta poate reveni asupra suspendarii acordate" s.a.m.d.[126] Gresita compunere a completului nseamna ca pricina dedusa judecatii este, sau a fost judecata de un numar mai mic sau mai mare de judecatori dect cel impus de lege[127]. n literatura juridica s-a discutat problema de a sti care sistem al compunerii instantelor de judecata este mai avantajos pentru a raspunde corespunzator intereselor generale ale justitiei si justitiabililor: sistemul judecatorului unic sau sistemul colegial. n tratatul prof. V.M.Ciobanu se nfatiseaza o sinteza a argumentelor si contraargumentelor pentru sustinerea fiecaruia dintre cele doua sisteme.[128] n concluzia acestei sinteze, comparnd argumentele si contraargumentele celor 2 sisteme, pledeaza pentru un sistem mixt, n care regula sa fie colegialitatea n compunerea instantei, iar judecatorul unic sa reprezinte exceptia, pentru cauzele obiectiv mai simple care implica o solutionare urgenta. n prezent, s-a impus sistemul judecatorului unic S-a aratat, n literatura de specialitate, cu temei, ca normele care prevad compunerea instantei au caracter imperativ, astfel nct gresita compunere poate fi invocata din oficiu de oricare din parti, procuror sau instanta din oficiu[129].

n cursul dezbaterilor, gresita compunere a instantei - printr-un numar mai mic sau mai mare de judecatori dect cel prevazut de lege (art.17 din Legea nr.92/1992, art.17 si art.20 din Legea nr.56/1993) se va invoca pe cale de exceptie. Este o exceptie de procedura si avnd un caracter absolut. Daca instanta, n gresita ei compunere, a pronuntat deja o hotarre n fond, ncalcarea normelor cu privire la compunerea instantei poate fi invocata prin apel, iar daca hotarrea este definitiva prin recurs[130]. De asemenea, daca reaua compunere se invoca pe calea apelului sau recursului si exceptia este ntemeiata, hotarrea va fi casata n vederea rejudecarii, dar, fata de dispozitiile art.312 alin.4 Cod procedura civila fondul va fi rejudecat in compunerea prevazuta pentru recurs. Daca se admite exceptia, la instanta de fond, se va lua act prin ncheiere, iar transferul de la un complet la altul se va face de catre presedintele instantei. Altfel, daca presedintele nu este de acord cu transferul pricinii sau completul desemnat ar considera ca primul era legal constituit, ncheierea poate fi atacata cu apel sau cu recurs, n termenul de drept comun[131]. Gresita constituire a instantei Gresita constituire a completului presupune ca instanta nu a fost alcatuita cu toate organele si persoanele cerute de lege. n cursul procesului, aceasta neregularitate poate fi invocata pe cale de exceptie[132]. Legea de organizare judecatoreasca reglemeneteaza nu numai compunerea completului de judecata, prin precizarea numarului de judecatori care l formeaza si a cazurilor n care judecata se face de un singur judecator, ci si constituirea instantei care semnifica "alcatuirea ei complexa cu toate organele si persoanele cerute de lege".[133] Este vorba, n primul rnd, de participarea alaturi de judecatori a grefierului caruia Codul de procedura civila si Regulamentul pentru organizarea si functionarea compartimentelor auxiliare ale instantelor judecatoresti aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr.125/C/17.01.2000, i stabileste diferite atributii legate de desfasurarea procesului.[134]

n activitatea de judecata, n afara de atributiile de executie (apelul partilor si al martorilor, luarea notelor de sedinta) grefierii au si rolul de a atesta conformitatea celor hotarte de judecatori prin semnarea ncheierilor si a hotarrii. La Curtea Suprema de Justitie, rolul grefierului este luat de magistratulasistent care nsa face parte din corpul magistratilor. Potrivit art.42 din Legea nr.56/1993, magistratii asistenti care participa la sedintele de judecata ale Curtii iau nota de sustinerile facute, redacteaza ncheierile, participa cu vot consultativ la deliberari si redacteaza decizii, conform repartitiei facute de presedinte pentru toti membrii completului. Ei vor aduce la ndeplinire orice alte sarcini ncredintate de presedintele Curtii, vicepresedintele sau de presedintele Sectiei (art.43).[135] Respectarea dispozitiilor legale privind constituirea instantei are n vedere si participarea procurorului[136], alaturi de completul de judecata, fie n cazurile n care legea prevede n mod expres obligativitatea concluziilor sale[137], fie atunci cnd n temeiul legii, el ia initiativa de a introduce actiunea civila, de a pune concluzii sau de a exercita caile de atac. ncalcarea dispozitiilor legale privind constituirea instantei poate fi invocata, n cursul procesului, n fata instantei, pe calea unei exceptii procedurale avnd aceleasi trasaturi ca si exceptia privind gresita compunere a instantei. n cazul n care s-a pronuntat o hotarre, cu ncalcarea dispozitiilor privind constituirea instantei, partea interesata sau procurorul vor putea valorifica aceasta ncalcare spre a obtine anularea hotarrii printr-un motiv de apel sau recurs.[138]

Sectiunea a III - a

Exceptia de incompatibilitate
Incompatibilitatea constituie un incident procedural ce vizeaza gresita compunere a instantei si reprezinta acea situatie n care un judecator e oprit de lege sa participe la judecarea unei anumite pricini fiindca se afla n cazurile expres prevazute de lege [139]. Astfel, potrivit actualei reglementari, exista trei cazuri de incompatibilitate, prevazute de art.24 Cod proc.civ.: - judecatorul care a pronuntat o hotarre ntr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini n apel sau n recurs (ipoteza presupune ca dupa ce a pronuntat o hotarre n fond, judecatorul a avansat la instanta ierarhic superioara ce va solutiona apelul sau recursul, dupa caz, declarat mpotriva hotarrii respective);

- judecatorul care a pronuntat o hotarre ntr-o pricina nu poate lua parte la rejudecarea acesteia dupa casare . Acest caz de incompatibilitate se justifica prin dorinta legiuitorului de a asigura conditii oprime pentru rejudecare, evitnd situatia ca judecatorul ce a pronuntat hotarrea casata sa o mentina si dupa rejudecare numai din dorinta de a demonstra ca el a avut dreptate[140]; - judecatorul nu poate solutiona o pricina n care a fost martor, expert sau arbitru. Daca judecatorul a avut calitatea de avocat al unei parti, n aceeasi cauza pe care o solutioneaza, nu este incompatibil, dar poate fi recuzat[141]. S-a aratat ca,[142] "pentru a deveni incompatibil nu este suficient ca judecatorul sa fi fost doar citat ntr-o asemenea calitate, ci este necesar ca el sa fi fost efectiv audiat ca martor n procesul cu privire la care a avut cunostinta de unele mprejurari; de asemenea, este necesar sa-si fi ndeplinit n cauza nsarcinarea de expert sau de arbitru". Incompatibilitatea este limitata de lege numai la cazurile anume mentionate si se refera la acei judecatori care au judecat fondul pricinii. Judecatorul care a participat la judecarea recursului nu poate fi considerat ca s-a pronuntat asupra fondului[143]. n cazul casarii cu retinere, n vederea rejudecarii fondului, judecatorii care s-au pronuntat asupra recursului judeca ei nsisi fondul, nefiind incompatibili[144]. Am vazut ca potrivit art.24 Cod proc.civ., judecatorul care a pronuntat o hotarre ntr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini n apel sau n recurs si nici n caz de rejudecare dupa casare. ntr-o speta un judecator a participat n completul de judecata ce a pronuntat sentinta civila initiala si dupa casarea acesteia a intrat si n componenta completului ce a pronuntat si sentinta civila ce se critica n recurs, aceasta din urma sentinta este nelegala. Dispozitiile art.24 Cod proc.civ. nu se aplica n situatia n care un judecator din completul de rejudecare a cauzei n fond a participat la solutionarea contestatiei n anulare mpotriva unei cereri de revizuire respinse deoarece acestea sunt cai extraordinare de atac prin care se invoca situatii noi, asupra carora acel judecator nu s-a pronuntat anterior[145]. Daca unul dintre judecatori a participat la pronuntarea unei decizii prin care s-a admis recursul contestatarilor si s-a casat hotarrea instantei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, acesta nu este incompatibil de a mai participa n completul ce a pronuntat decizia atacata, fiindca n prima decizie nu a fost

examinat fondul litigiului ci s-a rezolvat numai problema tardivitatii introducerii contestatiei[146]. Pentru a deveni incompatibil, judecatorul trebuie sa pronunte o hotarre prin care se dezleaga o problema litigioasa, o hotarre de natura sa dezinvesteasca instanta. n consecinta, nu devine incompatibil un judecator care a pronuntat n cursul procesului doar unele ncheieri[147]. Daca nsa, printr-o ncheiere sau rezolvat unele situatii juridice care, n urma apelului sau recursului se dezbat din nou n instanta superioara, ori care, prin efectul admiterii recursului si al casarii cu trimitere, se dezbat din nou la instanta de fond, este caz de incompatibilitate. Se poate invoca incompatibilitatea pentru cel de-al doilea motiv prezentat mai sus, numai daca judecatorul s-a pronuntat asupra fondului, nu si atunci cnd a anulat sau respins cererea pe temeiul unei exceptii procesuale[148]. n acest sens, ntr-o speta[149], s-a decis ca dispozitiile referitoare la incompatibilitate trebuie aplicate si cu privire la ncheierea de admitere n principiu a actiunii de iesire din indiviziune deoarece prin ea se dezleaga o problema litigioasa. Asadar, judecatorul care a pronuntat o hotarre de iesire din indiviziune, ulterior casata, nu mai poate sa participe cu ocazie rejudecarii, la solutionarea cauzei n nici una din cele doua faze pe care le parcurge procesul (ncheierea de admitere n principiu si hotarrea finala). Nu va fi incompatibil judecatorul care a pronuntat, n cursul procesului, doar o ncheiere preparatorie, ori n care nu s-a rezolvat o situatie juridica. ncheierile la care s-a facut referire n motivul de recurs sunt preparatorii, prin acestea nerezolvndu-se nici o situatie juridica. Fata de cele aratate, n speta[150], n dezbaterea n fond a cauzei, completul de judecata avea o componenta legala, nici unul dintre membrii acestuia nemaiparticipnd la solutionarea litigiului prin hotarrea anterioara. Cazurile de incompatibilitate sunt de stricta interpretare, neputnd fi extinse prin analogie. Nu exista incompatibilitate n cazul solutionarii cailor de atac de retractare; n ipoteza rezolvarii unui apel sau recurs n aceeasi pricina; n cazul judecatorilor care, dupa ce au casat o hotarre, rejudeca fondul (casarea cu retinere spre rejudecarea fondului); situatia n care judecatorul este sesizat din nou cu aceeasi pricina dar nu n urma casarii cu trimitere. n toate aceste situatii se presupune ca judecatorul se gaseste n fata unor situatii de fapt noi[151]. S-a decis ca un judecator care a respins actiunea ca nefondata, nu este incompatibil chiar daca, dupa ramnerea definitiva a hotarrii a respins aceeasi

actiune pe motivul ca exista autoritate de lucru judecat[152]. De asemenea, s-a mai decis ca, faptul ca un judecator a participat cu ani n urma la solutionarea unui proces de tulburare a posesiei, nu-l face incompatibil sa ia parte la judecarea unei noi cauzei, de aceeasi natura, ce se poarta ntre aceleasi parti, referitoare la fapte independente de acelea care au dus la declansarea primului proces. Incompatibilitatea este reglementata de norme de organizare judecatoreasca, imperative, a caror ncalcare atrage nulitatea absoluta. n cursul procesului, exceptia de incompatibilitate poate fi invocata de orice parte interesata, procuror sau instanta din oficiu. Dupa pronuntarea hotarrii de fond, partea interesata si procurorul pot invoca incompatibilitatea pe calea apelului, ori dupa caz, a recursului. ncalcarea normelor privind incompatibilitatea nu poate fi invocata pe calea contestatiei n anulare ntruct contestatia n anulare este o cale extraordinara de atac si nu poate fi exercitata dect pentru motivele limitativ prevazute n art.317, 318 Cod procedura civila. O data ridicata n fata instantei, exceptia incompatibilitatii, instanta, daca exista ntr-adevar una din situatiile prevazute de lege, va trebui sa o admita prin ncheiere, iar ca urmare, judecatorii vizati se vor retrage din completul chemat sa judece acea pricina. Respingerea exceptiei, daca se considera ca e ntemeiata se va face tot prin ncheiere, mpotriva careia nu se pot exercita caile de atac dect odata cu fondul[153]. Hotarrea pronuntata de judecatori incompatibili este lovita de nulitate absoluta. Astfel, ntr-o speta, unii dintre membrii completului de judecata au luat parte att la pronuntarea hotarrii casate cu trimitere, ct si la rejudecare (dupa casare), nct sentinta care face obiectul recursului este data de o instanta care nu a fost compusa conform dispozitiilor legale, sentinta fiind lovita de nulitate.

Sectiunea a IV - a

Exceptia de recuzare
Legiuitorul a prevazut anumite cazuri n care se poate presupune ca judecatorul nu ar fi obiectiv datorita legaturii de rudenie sau afinitate cu una dintre parti, afectiunii ce i-o poarta uneia dintre parti, etc. Pentru a proteja cealalata parte de un asemenea risc, n aceste cazuri judecatorul poate fi recuzat. n acelasi timp nsa, pentru aceleasi cazuri, legea a prevazut si pentru judecator obligatia de a ncunostinta pe presedintele instantei despre existenta motivului de recuzare si de a se abtine de la judecata.

Deci ceea ce pentru parte constituie o facultate, pentru judecator constituie o obligatie[154]. Se poate defini recuzarea ca fiind dreptul pe care-l au partile din proces de a cere, n cazurile determinate de lege, ca judecatorul sa se retraga din instanta[155]. Cazurile de recuzare, care constituie n acelasi timp cazuri pentru abtinerea judecatorului, sunt prevazute n art.27 Cod proc.civ. si sunt urmatoarele[156]: 1) cnd judecatorul, sotul sau, ascendenti sau descedentii lor au vreun interes n judecarea pricinii, sau cnd judecatorul este sot, ruda sau afin pna la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti; 2) cnd judecatorul este sot, ruda sau afin n linie directa ori n linie colaterala, pna la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane; 3) cnd sotul judecatorului n viata si nedespartit este ruda sau afin al uneia dintre parti, pna la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind ncetat din viata sau despartit au ramas copii; 4) daca judecatorul, sotul sau rudele lor pna la al patrulea grad inclusiv are o pricina asemanatoare cu cea care se judeca sau daca are o judecata la instanta unde una din parti e judecator; 5) daca ntre aceleasi persoane (lit.d) si una dintre parti a fost o judecata penala n timp de 5 ani naintea recuzarii; 6) daca judecatorul este tutore sau curator al uneia din parti; Daca judecatorul este ruda sau afin cu tutorele sau curatorul unei parti sau cu directorul unei instante publice sau societati comerciale, iar acestia nu au interes personal n judecarea pricinii, nu poate fi recuzat (art.28 Cod proc.civ.); 7) daca judecatorul si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca. Judecatorul poate fi recuzat pe acest motiv numai daca si-a exprimat opinia n legatura cu cauza concreta care se judeca, nainte de a se ajunge la deliberare, nu si atunci cnd s-a pronuntat n litigii asemanatoare[157].

Totusi, daca s-a formulat initial o cerere de ordonanta presedintiala pentru restituirea unor bunuri mobile care a fost admisa de judecatorie dar respinsa de instanta de casare, numai pe motivul ca nu se constata elementul urgentei, iar drept urmare, ulterior, cu privire la restituirea acelorasi bunuri, acelasi reclamant formuleaza o actiune bazata pe procedura dreptului comun mpotriva aceluiasi prt, judecatorul care a pronuntat admiterea cererii de ordonanta, nu poate participa legal la judecarea cererii solutionate pe dreptul comun, avndu-se n vedere art.27 pct.7 Cod de procedura civila, fiindca prin solutionarea cererii de ordonanta, el "s-a pronuntat" cu referire la cauza solutionata pe dreptul comun care avea ca obiect restituirea aceluiasi bunuri mobile detinute de catre prtulrecurent[158]. Pentru ca punctul 7 al art.27 sa-si gaseasca aplicarea, trebuie sa fie vorba de o opinie de speta, iar nu si de situatia cnd judecatorul rezolvase mai nainte o alta pricina n care se pusese n discutie aceeasi problema de drept, ca cea din speta, sau de aceea n care judecatorul, ca om de stiinta, scrisese un studiu juridic asupra acestei probleme de drept, spunndu-si parerea sa cu privire la interpretarea unor texte de lege sau principii juridice[159]. 8) daca judecatorul a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori alte ndatoriri; 9) daca exista vrajmasie ntre judecator, sotul sau una din rudele acestora pna la gradul al treilea inclusiv. Sunt de asemenea, obligati sa se abtina, respectiv pot fi recuzati, pentru motivele prevazute n art.27 Cod procedura civila cu exceptia cazului 7 (litera g) si procurorii, grefierii si magistratii asistenti de la Curtea Suprema de Justitie[160] (art.36 Cod procedura civila). De asemenea, expertii pot fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorul potrivit dispozitiilor art.204 alin.1 Cod proc.civ., precum, poate fi recuzat si arbitrul ".pentru cauze care pun la ndoiala independenta si impartialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevazute pentru recuzarea judecatorilor. Poate constituie o cauza de recuzare si nendeplinirea conditiilor de calificare sau altor conditii privitoare la arbitri prevazute n conventia arbitral"[161]. Att expertii ct si arbitrii sunt asimilati judecatorului numai n ce priveste motivele de recuzare. Procedura de solutionare a cererii este nsa diferita.

Expertul trebuie sa fie recuzat n termen de 5 zile de la numirea sa, daca motivul de recuzare exista la acea data; n celelalte cazuri, termenul va curge de la data cnd s-a ivit motivul de recuzare (art.204 alin.2). Arbitrul, sub sanctiunea decaderii trebuie sa fie recuzat n termen de 10 zile de la data cnd partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, dupa caz, de la survenirea cauzei de recuzare (art.3512 alin.2)[162]. Analiznd cazurile de recuzare prevazute de art.27 Cod de procedura civila, doctrina le-a grupat dupa cauza lor determinata, n patru categorii: 1) 2) 3) 4) cele bazate pe legatura de rudenie sau afinitate ntre judecator si partile n proces; cele bazate pe interesul personal al judecatorului cu privire la modul n care se va rezolva cazul; cele determinate de ura sau vrajmasie ntre judecator sau una dintre parti si cele care izvorasc din ambitie sau amorul propriu al judecatorului care si-a exprimat parerea cu privire la solutionarea acelei cauzei nainte de judecata[163].

n raport de dispozitiile art.27 Cod de procedura civila, judecatorul poate fi recuzat cnd se afla n situatiile strict prevazute de lege. mprejurarea ca judecatorii unei cereri de revizuire, deci o cale de retractare pe baza unor situatii noi, au pronuntat hotarrea a carei revizuire se solicita, nu se poate sustine cu temei ca judecatorii care au solutionat pricina si au pronuntat hotarrea a carei revizuire se cere a fi incompatibili si ar putea fi recuzati pentru ca si-ar fi exprimat parerea n cauza, tocmai pentru ca n revizuirea ei au a se pronunta n legatura cu situatiile noi invocate, asupra carora nu s-au pronuntat, ntruct nu le-au examinat[164]. Desi cazurile sunt comune pentru abtinere si recuzare, caracterul normelor care reglementeaza cele doua institutii sunt de natura diferita. Abtinerea este reglementata de o norma imperativa (art.25), dar nerespectarea obligatiei de abtinere atrage numai sanctiuni disciplinare, pentru judecator, neafectnd valabilitatea hotarrii pronuntate[165]. Recuzarea este reglementata de o norma dispozitiva (dispozitiile art.27 prevad ca judecatorul "poate" fi recuzat).

n principiu, daca participa la dezbateri, partile pot invoca exceptia recuzarii. Judecatorul care are cunostinta ca exista un motiv de recuzare, are datoria sa se abtina; nsa daca nu a facut-o pna n momentul invocarii exceptiei de catre parte, potrivit art.29 alin.3, poate declara ca se abtine. Propunerea recuzarii poate fi facuta verbal sau n scris, pentru fiecare judecator n parte, dar nainte de nceperea oricarei dezbateri (art.29 alin.1) caci orice act ndeplinit de un judecator aflat n vreuna din situatiile prevazute de art.27 Cod de procedura civila se presupune ca este afectat de lipsa de obiectivitate a judecatorului, ceea ce legiuitorul a dorit sa evite. Daca motivele de recuzare s-au ivit dupa nceperea dezbaterilor, partea va trebui sa propuna recuzarea imediat ce acestea i sunt cunoscute (art.29 alin.2)[166]. Neinvocarea recuzarii n aceste termene atrage sanctiunea decaderii, prezumndu-se ca daca partea nu a invocat-o n termenul prevazut de lege, ea a renuntat tacit la dreptul sau. ntr-o speta[167], instanta de recurs considera recursul nentemeiat deoarece recurentul prt nu a ridicat exceptia recuzarii, verbal sau n scris, pna la nceperea dezbaterilor, astfel nct instanta considera ca e decazut din acest drept, desi prin numeroase memorii acesta a cerut judecatoarei sa se abtina, aceasta respingnd prin ncheieri de sedinta cererea prtului. n speta, partea interesata, considernd ca sunt ntrunite conditiile cerute de lege pentru ca judecatoarea cauzei sa nu solutioneze respectiva pricina pe motiv ca ar avea un interes propriu n a da o solutie n favoarea uneia dintre parti (ntr-o faza anterioara a procesului fusese avocata uneia dintre parti), precum si faptul ca si exprimase parerea n cauza, dupa ce n fata instantei de fond a cerut prin mai multe memorii "abtinerea" judecatoarei n cauza, face recurs, printre altele si pentru motivul ca cererea respectiva nu a fost solutionata. Solutia instantei de recurs este criticabila. Sigur ca, la o prima vedere, se poate spune ca recurentul-prt, necernd recuzarea judecatoriei (acesta ceruse abtinerea, iar abtinerea poate fi facuta numai de judecator) n scris sau verbal, pna la nceperea dezbaterilor este decazut din acest drept, recuzarea putnd fi ceruta pna la acest termen. Dar, indiferent de continutul si formularea cererilor ("memorii"), facute de recurentulprt, era evident ca acesta si exprimase suspiciunea cu privire la impartialitatea respectivei judecatoare. Faptul ca, n loc sa ceara recuzarea a cerut abtinerea nu poate duce la nlaturarea aplicarii procedura recuzarii sau sa influenteze asupra hotarrii ce trebuie luata n cauza, adica recuzarea judecatorului aflat ntr-o atare situatie. De altfel, n conditiile art.84 Cod procedura civila cererea trebuia calificata potrivit scopului urmarit de justitiabil.

Se mai impune o precizare, n legatura cu aceasta speta, privind procedura de solutionare a abtinerii sau recuzarii. Se arata aici ca "judecatoarea n cauza, constatnd ca nu sunt ntrunite motivele de recuzare (!), respinge cererea prtului prin ncheierea de sedinta". Or, potrivit procedurii de solutionare a abtinerii sau recuzarii, judecatorul a carei abtinere/recuzare se cere, nu poate participa la solutionarea cererii, n caz contrar hotarrea pronuntata (ncheierea) va fi nula. Din speta reiese ca tocmai judecatoarea n cauza a solutionat cererea de "abtinere", respingnd-o prin ncheierea de sedinta. Am aratat ca neinvocarea recuzarii n termen atrage sanctionarea decaderii. n ceea ce priveste abtinerea, normele au, pentru judecator, un caracter imperativ, nsa daca judecatorul nu s-a abtinut, desi avea aceasta obligatie, hotarrea pronuntata va fi valabila, putndu-se lua fata de el doar masuri de ordin disciplinar. Solutionarea cererii de recuzare sau abtinere este de competenta instantei sesizate cu pricina n care s-a pus problema abtinerii sau recuzarii, n alcatuirea careia nu poate intra judecatorul care s-a abtinut ori a fost recuzat[168] (art.30 alin.1 Cod procedura civila). Astfel, ntr-o speta[169], judecatorul fata de care s-a propus recuzarea participa si el la judecata cererii de recuzare, partea interesata declara recurs mpotriva sentintei. Instanta de recurs urmeaza a constata ca n mod nelegal respectivul judecator a participat la solutionarea cererii de recuzare, ceea ce atrage nulitatea hotarrii pronuntate. n cazul n care datorita abtinerii sau recuzarii mai multor judecatori nu se poate alcatui completul de judecata, ori daca recuzarea priveste pe toti judecatorii unei instante, cererea se judeca de instanta ierarhic superioara (art.30 alin.2 Cod procedura civila). Recuzarea tuturor membrilor unei sectii a Curtii Supreme de Justitie se judeca de catre o alta sectie a acestei instante. Din dispozitiile art.30 alin.3 Cod proc.civ. rezulta, pe de o parte, ca textul se aplica numai judecatorilor, iar pe de alta parte, ca nu este posibila recuzarea ntregii instante supreme ntruct nu mai exista o alta instanta care sa solutioneze aceasta cerere. Judecarea cererii de abtinere sau recuzare se face n camera de consiliu, fara prezenta partilor si fara prezenta celui ce se abtine sau a carui recuzare se cere. Participarea acestui judecator la solutionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotarrii[170]. Judecatorul care s-a abtinut ori a fost recuzat va fi ascultat numai daca se gaseste de cuviinta. Pentru dovedirea motivelor de recuzare nu se admite

interogatoriul. n cursul judecarii cererii de abtinere sau recuzare nu se va face nici un act de procedura[171] (art.31 Cod procedura civila). Instanta competenta sa judece cererea se va pronunta prin ncheiere ce se citeste n sedinta publica, iar n caz de admitere a cererii va arata si n ce masura actele ndeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate. Daca cererea a fost admisa, judecatorul ce s-a abtinut ori a fost recuzat iese din complet, fiind nlocuit de un alt judecator. n cazul n care cererea de recuzare solutionata la instanta superioara a fost admisa, pricina va fi trimisa la o instanta de acelasi grad cu cea sesizata initial, iar daca cererea este respinsa, pricina se napoiaza instantei[172]. Potrivit dispozitiilor art.34 alin.1 Cod procedura civila "ncheierea prin care s-au ncuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a ncuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac. ncheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata cu recurs numai odata cu fondul (art.34 alin.2 Cod procedura civila). Cnd instanta superioara de fond (instanta de apel) constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate actele si dovezile administrate la prima instanta. Spre deosebire de celelalte norme de organizare judecatoreasca, imperative, normele privitoare la recuzare au un caracter dispozitiv, apreciindu-se ca prin reglementarea recuzarii sunt ocrotite interesele partii interesate sa invoce acest incident procedural. Prin urmare, exceptia recuzarii este relativa[173].

Sectiunea a V - a Exceptia stramutarii pricinii


Uneori, cnd este pericilitata judecarea n bune conditii a unei cauze, este permisa stramutarea cauzei de la instanta competenta la o alta instanta, de gred egal, n vederea asigurarii obiectivitatii si a prestigiului instantei. Stramutarea procesului civil este o institutie necesara pentru a nlatura suspiciunile ce ar putea sa apara cu privire la independenta sau impartialitatea unei instante de judecata.

Stramutarea se prezinta ca o forma de prorogare judecatoreasca de competenta ntruct prin efectul hotarrii judecatoresti a instantei superioare care a ncuviintat cererea de stramutare, opereaza prelungirea competentei instantei la care s-a stramutat cauza.[174] Spre deosebire de recuzare, motivele care stau la baza stramutarii - chiar daca unele dintre ele sunt asemanatoare cu motivele prevazute de lege pentru recuzare si abtinere - au un caracter mult mai grav ntruct se repercuteaza asupra unei ntregi instante, iar nu doar asupra unuia sau mai multor judecatori. Codul de procedura civila reglementeaza posibilitatea stramutarii unei pricini pentru unul din motivele curpinse n art.37, si anume: a)cnd una din parti are doua rude sau afini pna la gradul IV inclusiv, printre judecatorii sau asesorii[175] populari ai instantei; b)pentru motive de banuiala legitima; c)pentru motive de siguranta publica. Din expunerea motivelor de stramutare, se observa ca primele doua vizeaza obiectivitatea instantei care ar avea de suferit datorita mprejurarilor aratate, iar cel de-al treilea motiv priveste anumite tulburari ce pot fi produse n localitatea unde instanta sesizata si desfasoara activitatea, acestea avnd un efect negativ asupra judecatii si putnd periclita ordinea publica. Se sustine[176] ca primul motiv de stramutare se aseamana cu recuzarea judecatorului pentru motive de rudenie sau afinitate. Cu toate acestea nrte cele doua institutii exista deosebiri esentiale. n cazul recuzarii partea interesata poate cere ndepartarea de la judecata a unuia sau mai multor judecatori, n timp ce n cazul stramutarii instanta desi competenta nu va mai solutiona acea cauza civila daca evident motivele invocate au fost gasite ntemeiate. Prin urmare, nu este vorba de o deosebire de ordin cantitativ privitoare la numarul judecatorilor aflati n una din situatiile prevazute de lege, ci si de ordin calitativ si care se refera la efectele admiterii cererilor - ndepartarea unuia sau mai multor judecatori de la solutionarea cauzei sau transferarea cauzei la o alta instanta de acelasi grad. De asemenea, stramutarea pricinii nu trebuie confundata cu declinarea competentei. n cazul stramutarii pricinii, instanta este competenta, dar desesizarea si respectiv sesizarea alte instante se produc pentru a pune n afara de orice ndoiala impartialitatea acesteia.[177]

Cu privire la stramutarea cauzelor, se pot face cteva precizari[178]: a) stramutarea pricinilor priveste numai instantele judecatoresti; b) stramutarea se poate produce numai ntre instante de acelasi grad; c) stramutarea priveste o anumita pricina, un anumit litigiu; d) stramutarea pricinii are ca scop nlaturarea oricaror suspiciuni cu privire la independenta si impartialitatea instantei; e) circumstantele care pot justifica stramutarea sunt aratate de lege: rudenia, afinitatea, banuiala legitima, siguranta publica; f) stramutarea poate fi ceruta, pentru rudenie sau afinitate, si atunci cnd aceste raporturi privesc magistratii-asistenti sau pe procurori. De o importanta practica deosebita, deoarece acopera o lacuna si nlatura solutiile diferite din doctrina, este dispozitia introdusa la art.40 alin.5. n cazul n care cererea de stramutare a fost admisa, instanta care a solutionat aceasta cerere va nstiinta de ndata instanta pe rolul careia se afla dosarul stramutat. n cazul n care aceasta instanta a savrsit acte de procedura sau a procedat ntre timp la judecarea cauzei, actele de procedura ndeplinite ulterior stramutarii si hotarrea pronuntata sunt defiintate de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare. Pentru a evita astfel de situatii este necesar sa reamintim ca suspendarea judecatii prevazuta de art.40 alin.2 Cod proc.civ. este facultativa numai pentru presedintele instantei care este competenta sa solutioneze cererea de stramutare. O data ce cererea de suspendare a fost admisa si comunicata instantei la care se afla dosarul, aceasta este obligata sa suspende judecata si sa nu mai ndeplineasca nici un act de procedura[179]. Unii autori[180] sustin ca motivele de stramutare sunt invocate prin intermediul exceptiei de stramutare. Astfel, ".socotim stramutarea o exceptie procesuala care vizeaza instanta de judecata, caci ea ofera mijlocul procesual prin care se ajunge ca judecata sa nu fie periclitata de nepartinire, lipsa de obiectivitate, influente exterioare cu efecte negative; cu alte cuvinte, se asigura respectarea riguroasa a normelor procesuale".[181]

Alti autori[182], nu mpartasesc o asemenea abordare, aratnd ca exceptia este un mijloc de aparare care ntotdeauna este de competenta instantei n fata careia este folosit. Or, n raport de dispozitiile art.39 Cod proc.civ. stramutarea se judeca fie de instanta imediat superioara, atunci cnd cererea de stramutare se ntemeiaza pe motive de rudenie sau afinitate, fie de Curtea Suprema de Justitie, cnd cererea de stramutare se ntemeiaza pe motive de banuiala legitima sau de siguranta publica. Desi n art.38 Cod proc.civ. sunt stabilite anumite momente procesuale pna la care poate fi ceruta stramutarea, se apreciaza de catre instanta care judeca cererea de stramutare daca au fost respectate sau nu aceste limite procesuale, pentru ca niciodata cererea nu se va face n fata instantei care a nvestita cu litigiul n legatura cu care s-a ivit cauza de stramutare. De asemenea, se arata [183] ca prin asemenea calificare - exceptie de stramutare - sunt ncalcate texte a caror acuratete nu lasa loc de interpretare, si care folosesc expresia "cerere de stramutare" (art.39 alin.1 si 2, art.40 alin.1 Cod proc.civ.). Cererea de stramutare pentru rudenie si afinitate, ca si pentru banuiala legitima poate fi facuta de partea interesata, iar pentru motiv de siguranta publica, numai de procurorul de la Parchetul de pe lnga Curtea Suprema de Justitie (art.38 alin.2 Cod procedura civila). Stramutarea pe motiv de rudenie trebuie ceruta nainte de nceperea oricaror dezbateri, iar pentru celelalte motive, se poate cere n orice stare de judecata a pricinii (art.38 alin.1 Cod procedura civila). Instanta competenta sa solutioneze cererea de stramutare este instanta ierarhic superioara, cnd stramutarea se cere pe motiv de rudenie si afinitate si Curtea Suprema de Justitiei cnd motivele invocate sunt banuiala legitima sau siguranta publica (art.39 Cod procedura civila). Procedura de solutionare a cererii de stramutare prezinta urmatoarele particularitati: - judecata se face fara publicitate, n camera de consiliu, cu citarea obligatorie a partilor; - presedintele instantei care solutioneaza cererea de stramutare, poate sa ceara dosarul pricinii si sa ordone, fara citarea partilor, suspendarea judecarii

pricinii de catre instanta care a fost sesizata si va comunica aceasta masura instantei respective[184]. Potrivit art.40 alin.4 hotarrea asupra stramutarii se da fara motivare si nu este supusa nici unei cai de atac. Acest text ridica doua probleme, si anume: n primul rnd trebuie stabilit daca n solutionarea cererii de stramutare instanta se pronunta prin ncheierea sau sentinta ori decizie. Pornind de la dispozitiile art.255 Cod proc.civ. care defineste hotarrile ca sentinte, daca prin ele se rezolva fondul cauzei n prima instanta, decizii, daca prin ele se solutioneaza caile de atac si ncheieri, daca sunt date n cursul judecatii, n practica, de regula, se pronunta prin ncheieri. Este adevarat ca cererea de stramutare se rezolva n cursul judecatii unui proces, dar acela este alt proces. La instanta care solutioneaza cererea de stramutare se constituie un dosar distinct si are loc un proces separat, iar prin pronuntarea solutiei instanta se deznvesteste. Din moment ce cererea de stramutare se solutioneaza n fond, chiar daca nu este vorba de fondul litigiului din procesul ce se stramuta, unii autori apreciaza[185] ca este necesar sa se pronunte o sentinta. n al doilea rnd, textul prevede ca hotarrea asupra stramutarii nu este supusa nici unei cai de atac. Dar, se apreciaza[186], de lege lata, ca hotarrea de stramutare ar putea fi atacata pe calea contestatiei n anulare de drept comun. Ct priveste revizuirea, avnd n vedere dispozitiile art.322 pct.8 Cod procedura civila, respectiv "daca partea a fost mpiedicata sa se nfatiseze la judecata si sa ncunostiinteze instanta despre aceasta, dintr-o mprejurare mai presus de vointa sa", se considera[187] ca si aceasta ar fi admisibila. Cu privire la exceptia de stramutare, unii autori[188] considera ca aceasta poate fi invocata atunci cnd, dupa admiterea cererii de stramutare, instanta de la care a fost stramutata pricina continua sa judece. Daca cererea de stramutare este admisa, potrivit dispozitiilor art.40 alin.5 Cod proc.civ. "n cazul n care instanta a savrsit acte de procedura sau a procedat ntre timp la judecarea pricinii, actele de procedura ndeplinite ulterior stramutarii si hotarrea pronuntata sunt desfiintate de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare".

Sectiunea a VI - a Exceptia nulitatii

1. Consideratii generale Procesul civil este o activitate care se desfasoara n timp si consta dintr-un complex de acte procedurale fie ale partilor, fie ale instantei nsasi, fie ale organelor auxiliare ei. Este firesc ca legea sa nu lase aceste acte sa se savrseasca la ntmplare, dupa vointa si capriciul partilor si a judecatorului, ci sa reglementeze n mod precis si detaliat forma acestor acte, conditiile n care ele trebuie ndeplinite si sanctiunea ncalcarii dispozitiilor legale. Fiecare regula procedurala cu privire la continutul si forma actelor de procedura are ca finalitate asigurarea unei judecati drepte, care sa se desfasoare n cele mai bune conditii pentru a pastra, pe de o parte echilibrul de interese ntre parti, iar, pe de alta parte, pentru a da judecatorului putinta sa cunoasca faptele n realitatea lor si, astfel sa pronunte o hotarre justa. Respectarea regulilor de procedura este conditia indispensabila o oricarei judecati si tocmai faptul ca ele sunt prestabilite de lege constituie o garantie a unei judecati obiective[189]. Aceste reguli obligatorii, att pentru parti ct si pentru instanta, urmaresc mai multe scopuri: unele asigura dreptul la aparare al partilor cum sunt cele referitoare la continutul cererii de chemare n judecata si al ntmpinarii care dau posibilitatea ambelor parti sa nu fie surprinse la dezbaterea pricinii, altele tind sa mpiedice sicana (de exemplu, obligatia partilor de a ridica exceptiile privitoare la forma actiunii la prima zi n nfatisare). Actele de procedura sunt forme care mbraca rnduieli de realizare a drepturilor. Ele sunt un produs logic, urmaresc un scop. Cnd aceste forme nu sunt tinute n seama, logica actiunii este nlaturata, scopul sau nu mai poate fi atins. n acest fel s-a nfiintat sanctiunea nulitatii. Nulitatea actelor de procedura este sanctiunea care evidentiaza cel mai pregnant formalismul impus de cod ntregului proces civil, indispensabil pentru a asigura judecata corecta si garantarea respectarii drepturilor procesuale. Prin urmare, fara sa fie sacrificat fondul, respectarea formei si a regulilor de procedura este necesara pentru ca ele apara pe fiecare parte de manevrele celeilalte parti, si n acelasi timp de arbitrariul judecatorului. Pentru aceasta nu este nsa suficient sa se prescrie o anumita forma a actelor de procedura, ci este necesar ca prin lege, n mod expres sau

implicit, sa se prevada si sanctiunea nerespectarii formei. Sanctiunea clasica este nulitatea. Definita ca fiind sanctiunea procedurala care intervine n cayul actului de procedura care nu ndeplineste conditiile prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l n tot sau n parte de efectele firesti, nulitatea este cea mai grava sanctiune care afecteaza actul de procedura. Tocmai de aceea se poate recurge la ea "cu masura", doar n cazurile prescrise de legiuitor[190]. Putem spune ca exceptia nulitatii este mijlocul procesual prin care partile sau instanta de judecata invoca, n cursul procesului civil, acele ncalcari ale legii care atrag nulitatea actului de procedura respectiv [191]. ntr-o opinie[192], nulitatea nseamna ca actul este lipsit n tot sau n parte de efectele sale firesti si aceasta nulitate opereaza uneori de drept, alteori la cererea partii vatamate. ntr-o alta lucrare[193], se sustine ca nulitatea constituie "lipsa conditiilor sau elementelor necesare pentru existenta sau efectul actului". Nulitatea unui act de procedura poate fi ceruta, potrivit dispozitiilor art.105 Cod procedura civila, n doua cazuri: 1. necompetenta judecatorului; 2. nerespectarea formelor legale si necompetenta functionarului. Potrivit art.105 alin.1 Cod procedura civila, "Actele de procedura ndeplinite de un judecator necompetent sunt nule". Rezulta, asadar, ca n acest caz nulitatea nu este conditionata de producerea vreunei vatamari. Ea intervine ntruct hotarrea a fost pronuntata de o instanta necompetenta si opereaza indiferent daca au fost ncalcate norme de competenta generala, materiala ori teritoriala. nsa, exista deosebiri n privinta conditiilor de invocare, dupa cum norma de competenta este relativa sau absoluta. Potrivit art. 105 alin.2 Cod procedura civila "Actele nendeplinite cu observarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu

se poate nlatura dect prin anularea lor. n cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pna la proba contrarie." n acest caz, nulitatea intervine daca sunt ndeplinite cumulativ trei conditii: 1. actul de procedura a fost ndeplinit cu neobservarea formelor legale sau de catre un functionar (grefier, expert, executor judecatoresc) necompetent; 2. actul de procedura a produs partii o vatamare; Vatamarea presupune ca partea a fost mpiedicata sa uzeze de mijloacele de aparare recunoscute prin lege sau ca acestea au fost serios perturbate. 3. judecatorul trebuie sa constate ca vatamarea nu poate fi nlaturata dect prin anulare. Daca vatamarea poate fi nlaturata si altfel dect prin anularea actului nu se va ajunge la aplicarea sanctiunii[194]. n literatura de specialitate s-a precizat ca vatamarea cauzata prin abaterea de la norma legala nu trebuie confundata cu interesul de a invoca nulitatea[195]. Prin interes se ntelege folosul practic urmarit prin invocarea nulitatii formelor procedurale care nu au fost respectate si deci, aplicarea dispozitiilor corespunzatoare. Pentru a invoca nulitatea nu este suficient interesul, trebuie ca partea sa fi suferit o vatamare. n cazul n care actiunea civila a fost respinsa, nsasi solutia pronuntata de instanta nlatura prezumtia de prejudiciere a prtului necitat[196]. n cazul nerespectarii dispozitiilor art.89 Cod procedura civila de a se nmna citatia cu cel putin 5 zile nainte de termenul fixat pentru judecata, vatamarea consta n nsasi imposibilitatea n care s-a gasit partea, care nu a fost ncunostiintata la timp despre proces, de a-si face apararea, precum si n pronuntarea unei hotarri prin care a pierdut procesul [197]. 2. Nulitatea diferitelor acte de procedura

Nulitatea actelor de procedura se ridica, de obicei, sub forma exceptiilor. ntr-o ordine fireasca, actul de procedura care declanseaza procesul civil este cererea de chemare n judecata. Potrivit art.133 alin.1 Cod procedura civila "Cererea de chemare n judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al prtului, obiectul ei sau semnatura va fi declarata nula". Aceasta face ca numele, obiectul si semnatura sa fie considerate elemente esentiale ale cererii de chemare n judecata si, de vreme ce nulitatea este expres prevazuta, n lipsa lor, vatamarea prtului este prezumata[198]. Avnd n vedere prevederile alin.2 art.133 Cod procedura civila, lipsa semnaturii celui care a facut cererea de chemare n judecata, desi sanctionata cu nulitatea, poate fi acoperita n tot cursul judecatii. Daca reclamantul este prezent n instanta, el va trebui sa semneze cererea n chiar sedinta n care a fost invocata nulitatea; n caz contrar, instanta va amna dezbaterea, invitndu-l pe reclamant sa semneze cererea cel mai trziu n ziua urmatoare de nfatisare. Tratamentul juridic diferit n privinta semnaturii, fata de celelalte elemente esentiale ale cererii este explicabil, caci daca lipsa numelui celui care introduce cererea sau celui mpotriva caruia se introduce, precum si a obiectului ei, pune instanta n imposibilitatea practica de a actiona, semnatura poate fi suplinita n conditiile aratate, lipsa ei fiind doar o scapare ce ar fi exagerat sa fie sanctionata cu nulitatea. Instanta va anula cererea numai daca reclamantul nu o semneaza nici n conditiile aratate[199]. Nulitatea poate interveni si n legatura cu celelalte elemente ale cererii, cu conditia ca prtul sa faca dovada ca a suferit o vatamare si aceasta nu poate fi nlaturata dect prin anularea actului. n aceste cazuri, nulitatea este virtuala. Ct priveste numele partilor, acesta a fost apreciat drept un element esential al cererii. Jurisprudenta a decis ca fictivitatea numelui prtului n cererea de chemare n judecata echivaleaza cu neindicarea numelui, ceea ce atrage nulitatea cererii[200].

n speta, dupa cum recunoaste nsusi reclamantul, pretinsa prta nu mai exista de peste 50 de ani, astfel ca actiunea a fost introdusa prin indicarea unui prt fictiv, ceea ce echivaleaza cu nearatarea numelui prtului[201]. La rndul sau, obiectul este important pentru stabilirea competentei, fixarea unei anumite taxe judiciare de timbru si timbru judiciar, admisibilitatea unor mijloace de proba si, alaturi de parti si cauza, pentru determinarea existentei sau inexistentei autoritatii de lucru judecat [202]. Aceste prevederi se aplica n mod similar si la alte cereri adresate instantei judecatoresti ca: ntmpinarea, cererea-reconventionala, cererea de apel, recurs, s.a. Aceleasi obiectii le va putea ridica, pe calea exceptiei nulitatii, si reclamantul cu privire la ntmpinarea depusa de prt, la cererea reconventionala. Att reclamantul, ct si prtul vor putea invoca, pe calea exceptiei nulitatii, lipsa elementelor esentiale ale cererii de interventie, ale cererii de chemare n judecata ale altor persoane, dupa cum si tertele persoane participante la proces, vor putea invoca aceasta exceptie, din momentul n care devin parti cu privire la cererile care li se opun [203]. Procurorul, n cazul n care participa la procesul civil, are ndriduirea si obligatia de a semnala eventuale motive care ar impune anularea cererilor adresate instantei. Aceleasi subiecte au caderea sa invoce exceptia nulitatii cu privire la procedura de citare; e vorba de respectarea prevederilor art.85 si urmatoarele Cod procedura civila, fiindca art.107 Cod procedura civila prevede obligatia instantei, sub sanctiunea nulitatii, de a amna judecarea pricinii ori de cte ori partile nu au fost citate cu respectarea cerintelor legale si din acest motiv lipsesc de la judecata. n cazul citatiei si a procesului verbal de nmnare a citatiei, art.88 alin.2 si 100 alin.2 Cod procedura civila prevad n mod expres nulitatea pentru lipsa unor mentiuni, astfel nct vatamarea se prezuma. n ambele cazuri, nulitatea poate fi invocata si din oficiu [204]. n cazul n care citarea s-a facut cu neobservarea formelor legale, nulitatea care o sanctioneaza, nefiind de ordine publica, se poate declara numai la cererea partii care are interes sa o invoce.

n speta, actiunea fiind respinsa pentru depasirea termenului de prescriptie, reclamantul a declarat recurs, ntre altele pe motiv ca instanta a solutionat cauza cu lipsa de procedura fata de prt, a carui adresa nu a fost corect indicata n citatie. Solutia criticata urmeaza a se mentine, fiindca este de principiu ca partea careia i s-a respins actiunea nu este ndreptatita sa invoce n favoarea sa nulitatea relativa de care se poate prevala cealalta parte, adica n speta numai prtul[205]. 3. Mijloace de invocare a nulitatii Nulitatea trebuie sa fie constatata de instanta judecatoreasca [206]. Daca procesul civil este n curs, n oricare din etapele sau fazele sale judecata n prima instanta, apel, recurs, cai extraordinare de atac, contestatie la executare - ncalcarea formelor procedurale se invoca prin intermediul exceptiei. "Exceptia fiind un mijloc tehnic prin care se invoca ncalcari de drept ale normelor de drept procesual poate mbraca diferite forme, dupa cum are ca obiect necompetenta sau o alta neregularitate procedurala. Deci, nulitatea se poate invoca pe calea exceptiei de necompetenta, a exceptiei lipsei procedurii de citare, a exceptiei incompatibilitatii, etc."[207]. Astfel, n mod obisnuit, exceptia nulitatii este o exceptie de procedura, pentru ca este invocata n legatura cu aspecte care vizeaza procedura de judecata. Totusi, atunci cnd este pusa n discutie capacitatea procesuala de exercitiu, exceptia nulitatii poate fi calificata drept o exceptie de fond. n functie de scopul urmarit prin invocarea exceptiei aceasta poate fi dilatorie (ex.exceptia de necompetenta, exceptia de incompatibilitate, exceptia privind lipsa procedurii de citare) sau peremptorie, dirimanta ) nulitatea cererii de chemare n judecata n conditiile art.133 Cod procedura civila, exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant). Avnd n vedere criteriul caracterului normei ncalcate, exceptia de nulitate poate fi absoluta sau relativa. Distinctia prezinta importanta pentru aprecierea conditiilor n care poate fi invocata nulitatea[208].

Art.108 alin. ultim. Cod procedura civila aduce o limitare n ce priveste subiectele exceptiei nulitatii, prevaznd ca "nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt"; aceasta limitare exprima obligatia partilor de a folosi cu buna credinta drepturile lor procesuale. Ct priveste termenul pna la care exceptia nulitatii poate fi invocata, tot din prevederile art.108 Cod procedura civila, rezulta ca nulitatile de ordine publica pot fi ridicate n orice stare a pricinii, deci si pentru prima oara n fata instantei de apel sau recurs, pe cnd celelalte nulitati se declara numai la cererea partii care are interes sa le invoce. Alin.3 al art.108 Cod procedura civila prevede ca "neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de nfatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si nainte de a pune concluzii n fond". Instanta se va pronunta asupra exceptiei, dupa caz, prin ncheiere sau prin hotarre, care poate fi sentinta sau decizie. Daca exceptia se respinge, se pronunta o ncheiere, care fiind premergatoare, se va putea ataca odata cu fondul. n caz de admitere a exceptiei, se va pronunta uneori ncheiere - daca instanta ramne n continuare investita (ex. n cazul incompatibilitatii, recuzarii, etc.), iar alteori hotarre (ex.: declinarea competentei), regimul atacarii lor fiind cel de drept comun sau cel prevazut de texte derogatorii[209]. Nulitatea, n functie de caracterul normei ncalcate si de respectarea regulilor impuse pe parcursul judecatii, poate fi invocata si prin apel, recurs, contestatie n anulare, revizuire, recurs n anulare, contestatie la executare[210]. 4. Efectele admiterii exceptiei de nulitate procesuala si n cazul actelor de procedura civila este aplicabila regula de drept "quod nullum est nullum producit efectum" . Deci, actul de procedura lovit de nulitate este scos din cauza, nu mai produce efectele pe care i le da legea nulitatea va afecta att operatiunea juridica, lipsind-o de efecte, ct si actul sau actele ncheiate pentru constatarea acelei operatiuni. De exemplu, nulitatea comunicarii citatiei (operatiune juridica) va atrage si nulitatea dovezii de primire a procesului-verbal ncheiat de agentul procedural [211].

Nulitatea unui act de procedura nu atrage nulitatea actului precedent si nici a celor care urmeaza, daca acestea sunt independente fata de actul nul. De exemplu, nulitatea raportului de expertiza nu atrage nulitatea depozitiilor martorilor. Cum nsa procesul civil consta ntr-un complex de acte care se fac n timp si ntre care exista legatura, anularea unui act va putea atrage si anularea actelor care urmeaza. Este o solutie nscrisa n art.106 alin.1 Cod procedura civila, care dispune ca "anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare daca acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare". Astfel, anularea citatiei atrage si nulitatea hotarrii care s-a pronuntat, anularea minutei atrage anularea hotarrii, etc. [212] n principiu, actele nule pot fi refacute n fata aceleiasi instante. Daca nulitatea se constata de o instanta superioara, aceasta va anula actele de procedura, iar n ce priveste refacerea lor solutia depinde de felul casarii, adica daca este cu retinere sau cu trimitere. Nulitatea lipseste actul de efecte n ce priveste functia sa procedurala. Daca nsa, actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, ele si vor produce efectele. Astfel, o cererea de chemare n judecata lovita de nulitate, poate ntrerupe prescriptia n acele cazuri n care si gasesc aplicatie dispozitiile art.1870 Cod civil sau poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara ori ca un nceput de dovada scrisa; actul autentic nul pentru vicii de forma pastreaza puterea probatorie de nscris sub semnatura privata daca este semnat de parti. De asemenea, nulitatea pentru necompetenta, nu aduce, de regula, atingere probelor administrate n instanta competenta, ele ramnnd cstigate cauzei, iar instanta competenta, nu va dispune refacerea lor dect pentru motive temeinice (art.160 Cod procedura civila)[213].

Sectiunea a VI - a Exceptia de tardivitate


Institutia termenelor procedurale, asemenea ndeaproape cu formalismul procesului civil. nulitatii, este nrudita

Ea impune ndeplinirea actelor de procedura si contribuie la asigurarea disciplinei procesuale, termenele procedurale, relativ scurte, avnd menirea de a stimula activitatea partilor, prin sanctiunea instituita prin nerespectarea lor.

Termenul de procedura este definit[214] ca fiind intervalul de timp nlauntrul caruia trebuie ndeplinite anumite acte de procedura sau, dimpotriva, este oprita ndeplinirea altor acte de procedura[215]. Potrivit art.103 alin.1 Cod procedura civila "neexercitarea oricarei cai de atac si nendeplinirea oricarui act de procedura n termenul legal, atrage decaderea afara de cazul cnd legea dispune altfel, sau cnd partea dovedeste ca a fost mpiedicata printr-o mprejurare mai presus de vointa ei." Exista si alte texte n cod care prevad expres sanctiunea decaderii: art.138 alin.final, art.170, art.186, art.610 Cod procedura civila. Alteori, legiuitoriul foloseste expresii echivalente, ca de exemplu "nu vor mai putea fi invocate n cursul judecatii" (art.136 Cod procedura civila), "nu vor mai putea fi invocate n cursul instantei" (art.138 alin.1 Cod procedura Civila). De cele mai multe ori decaderea nu este expres prevazuta de lege, ea ramnnd ca o idee virtual continuta n norme care fixeaza termenul. Decaderea este definita n general,[216] ca acea sanctiune procedurala care consta n pierderea dreptului privitor la declararea unei cai de atac sau la ndeplinirea unui alt act de procedura, ce nu a fost exercitat n termenul prevazut de lege. Rezulta, deci, ca decaderea constituie o sanctiune pentru neglijenta de care a dat dovada partea care nu si-a exercitat dreptul procesual n intervalul de timp fixat de lege[217]. Decaderea, poate interveni n urmatoarele cazuri: a) cnd legea procesuala stabileste un termen fix pentru exercitarea unui drept sau pentru ndeplinirea unui alt act procedural, iar partea a lasat sa expire acel termen fara a beneficia de el. De exemplu, decaderea intervine n situatiile n care nu s-au exercitat caile de atac (art.284, 301, 319, 324, 330 1) n termenele prevazute de lege, ori n cazul n care lista martorilor nu s-a depus n termen de 5 zile de la ncuviintarea probei (art.186 alin.2 Cod procedura civila)[218]. n doctrina s-a aratat ca "decaderea nu duce n mod automat la respingerea ca nemotivat a apelului tocmai pentru ca art.292 Cod procedura civila prevede de asemenea n mod expres si fara nici un dubiu ca partile se pot folosi si de motivele invocate n fata primei instante. Deci, daca n cererea de apel se face chiar numai trimitere la asemenea motive, ele trebuie examinate si numai n masura n care

cererea nu cuprinde nici cel putin o indicatie n acest sens, ea va fi respinsa ca nemotivata"[219]. De altfel, potrivit dispozitiilor art.292 alin.2 Cod procedura civila "n cazul n care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau ntmpinarea nu cuprind motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, n fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta. b) Cnd legea procesuala stabileste ca exercitarea unui drept trebuie sa se faca ntr-o anumita etapa a procesului, ori ntr-un anumit moment procesual sau cnd legea procesuala stabileste o ordine n efectuarea actelor de procedura, iar partea nu a respectat-o. De exemplu, cererea de recuzare se face nainte de nceperea oricarei dezbateri (art.29 Cod procedura civila); probele trebuie sa fie cerute prin cererea de chemare n judecata sau ntmpinare, ori la prima zi de nfatisare (art.138 cod procedura civila); exceptia de necompetenta relativa trebuie invocata la prima zi de nfatisare, naintea oricarei exceptii de procedura. n legatura cu conditiile de invocare a decaderii, se pot ntlni urmatoarele situatii: a) daca termenul este stabilit exclusiv n interesul partii care urmeaza sa-si exercite dreptul, termenul curge mpotriva ei, astfel nct decaderea va fi invocata de partea adversa interesata, de partea deci mpotriva careia s-ar fi ndreptat actul de procedura facut n termen. Aceasta "parte interesata" poate fi reclamant sau prt: nimeni nu poate invoca propria sa decadere. Daca termenul este de ordine publica, depasind deci utilitatea lui, interesul partilor (de exemplu termenul pentru exercitarea caii de atac), decaderea poate fi invocata de oricare din parti, de reprezentantul Ministerului Public si chiar de instanta din oficiu. b) de regula, decaderea se invoca pe calea exceptiei, diferit nsa, potrivit cu natura exceptiei - absoluta sau relativa. Dupa ce a intervenit hotarrea instantei, decaderea se invoca prin intermediul caii de atac, si anume: daca norma ncalcata are caracter dispozitiv decaderea poate fi invocata prin intermediul caii de atac numai daca exceptia, desi a fost invocata la instanta de fond, aceasta a omis sa o solutioneze sau a respins-o, iar norma ncalcata are un caracter dispozitiv; cnd norma ncalcata prin care s-a fixat termenul de procedura are caracter imperativ, exceptia decaderii poate fi invocata,

chiar si pentru prima data n fata instantei de control judiciar, pe calea exercitarii apelului sau recursului. c)daca exceptia decaderii este relativa, ea va putea fi ridicata numai in limine litis. Daca exceptia decaderii este absoluta, ea va putea fi ridicata n orice stare a pricinii. Constatarea decaderii apartine instantei n fata careia aceasta a fost invocata sau care, din oficiu, are obligatia sa o constate. Aceasta, ntruct decaderea nu opereaza de drept, chiar daca actuala formulare a art.103 alin.1 Cod procedura civila poate constitui o sugestie nefericita n acest sens[220]. Decaderea, asemenea nulitatii, nu intervine de drept ci ea trebuie sa fie constatata de instanta. Daca decaderea nu mai poate fi invocata prin nici o cale de atac, sanctiunea se acopera n mod definitiv. S-ar putea spune ca, n aceasta situatie, partea a fost decazuta din dreptul de a invoca decaderea. Constatarea decaderii revine instantei n fata careia a fost invocata. Daca, indiferent de solutia data exceptiei, instanta ramne n continuare investita, admitnd exceptia, va pronunta o hotarre (sentinta, decizie) prin care se dezinvesteste[221]. Principalele efecte ale decaderii sunt: pierderea unui drept care nu a fost exercitat n termenul legal imperativ[222] si ineficienta actului tardiv ncheiat. Prin decadere se pierde un drept procesual, cum ar fi de exemplu, dreptul de a exercita una din caile de atac. Decaderea nu atinge dreptul subiectiv ce se valorifica prin actiune, dar poate duce n mod indirect la pierderea dreptului la actiune. Decaderea este deci o stare de drept care precede si provoaca nulitatea[223]. Asa cum se ntmpla si n cazul nulitatii, actele ulterioare facute n baza unui act tardiv sunt si ele supuse sanctiunii decaderii, daca existenta acestora depinde de soarta actului tardiv, lipsind deci actul de procedura de efectele ce le produce n ceea ce priveste functia sa procedurala.

Ineficienta actului este consecinta constatarii si pronuntarii decaderii indiferent daca s-a produs sau nu un prejudiciu, fara posibilitatea refacerii actului[224].

Sectiunea a VII - a

Exceptia de conexitate
Conexitatea vizeaza situatia n care doua sau mau multe pricini diferite aflate naintea aceleiasi instante sau n fata unor instante deosebite, de acelasi grad, n care sunt aceleasi parti sau chiar mpreuna cu alte parti, au ntre ele o strnsa legatura de obiect sau cauza. Conexitatea, asa cum este reglementata de art.164 si art.165 Cod proc.civ. reflecta preocuparea legiuitorului de a asigura o buna administrare a justitiei, n sensul ca pricinile care au legatura ntre ele, sa fie solutionate, pe ct posibil, de aceeasi instanta pentru elucidarea tuturor aspectelor ntr-o deplina concordanta; sau asa cum se arata n literatura juridica mai veche[225], "conexitatea se ntemeiaza pe legatura strnsa ntre cereri si judecata lor mpreuna pentru economie de timp, cheltuieli si pentru a mpiedica influenta unei hotarri asupra alteia si anume contradictia dintre ele, lucru ce ar fi n dauna unei bune judecati". Spre deosebite de litispendenta, unde se cere o deplina identitate n ce priveste partile, obiectul si cauza conexitatii, este suficient ca o singura parte sa figureze n toate pricinile, si ntre acestea sa existe o strnsa legatura ntre obiect si cauza. Pentru a ne afla n fata conexitatii trebuie ndeplinite urmatoarele conditii[226]: - existenta a doua sau mai multe pricini la aceeasi instanta sau la instante diferite, de acelasi grad, n care sa figureze cel putin o parte comuna; - existenta unei strnse legaturi de obiect si cauza ntre ele. Astfel, n practica judecatoreasca s-a aratat ca pentru a se conexa doua pricini, se cere ca ele sa se afle naintea aceleiasi instante, sau instante diferite de acelasi grad, sa fie ntre aceleasi parti sau mpreuna cu alte parti, al caror obiect si cauza au ntre dnsele o strnsa legatura[227]. ntr-o speta[228], desi se constata ca ambele pricini sunt ntre aceleasi parti, avnd acelasi obiect si cauza, dar fiindca se gasesc naintea a doua instante care nu sunt de acelasi grad, prima actiune fiind intentata direct naintea judecatoriei, deci susceptibila de doua grade de jurisdictie,

iar a doua fiind venita n apel susceptibila numai de un grad de jurisdictie, nu se pot conexa, pentru ca ar nsemna sa se creeze, pentru pricina venita n apel trei grade de jurisdictie, ceea ce este inadmisibil. Scopul conexiunii este ca prin jonctiune de procedura si de judecata, n interesul unei bune administratii a justitiei sa se evite nu numai ntrzierea n judecarea afacerilor, dar si a se da hotarri contradictorii, care, chiar daca nu ar avea una fata de alta, autoritatea lucrului judecat, ar face cel putin dificila si poate chiar imposibila executarea lor. Exceptiunea de conexitate nu cere identitate perfecta, se bazeaza pe aceea ca afacerile au ntre ele astfel de legaturi nct hotarrea uneia trebuie sau poate sa influenteze asupra hotarrii celeilalte si interesele partilor se gasesc astfel legate ntre ele, nct statund asupra unora, s-ar putea statua pe cale de consecinta si asupra celorlalte; conexitatea poate exista fara ca partile ntre care sunt legate instantele, sa fie toate aceleasi, ci este de ajuns ca una dintre persoane sa figureze n ambele instante[229]. n cele ce urmeaza, amintim cteva cazuri de actiuni conexe: cnd mai multi reclamanti n actiuni deosebite, adresndu-se unor instante deosebite, cer de la acelasi prt, aceleasi lucruri - legatura care exista n acest caz ntre ele fiind obiectul actiunii; cnd vnzatorul cere plata pretului iar cumparatorul rezolutiunea vnzarii, caz n care conexarea izvoraste din acelasi raport juridic si este evident faptul ca cele doua actiuni ar trebui judecate mpreuna. De asemenea, exista conexitate ntre actiunea prin care se cere mpartirea succesiunii, ntre mostenitori si actiunea prin care se cere mpartirea succesiunii, ntre mostenitori si actiunea prin care se cere raportul donatorilor sau reductiunea liberalitatilor excesive s.a.m.d.[230]. Faptul ca exista sau nu o strnsa legatura de obiect sau cauza ntre diferitele pricini, care sa conduca la judecarea lor mpreuna nu este determinat de legiuitor, fiind lasat la aprecierea instantei, care este chemata sa stabileasca daca pentru o mai buna administrare a justitiei este, nevoia de ntrunire a pricinilor la aceeasi instanta. Aceste drept al instantelor de apreciere nu este nelimitat, fiind supus controlului instantelor superioare, mai ales ca prin conexari abuzive se aduce atingere regulilor care guverneaza competenta instantelor judecatoresti[231]. Astfel, n practica s-a decis ca partile pot cere ntrunirea mai multor pricini ce se afla naintea aceleiasi instante sau instante deosebite de acelasi grad, n care sunt aceleasi parti, sau mpreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au ntre

dnsele o strnsa legatura, iar chestiunea de a sti pna la ce punct obiectul si cauza unor pricini pendinte instantelor judecatoresti au ntre dnsele o strnsa legatura, spre a fi n stare de a le conexa, e o problema de fapt, lasata la suverana apreciere a instantelor judecatoresti[232]. Conexitatea, tinnd seama ca vizeaza buna administrare a justitiei, poate fi invocata de oricare de partile n proces, si chiar de catre instanta din oficiu, desi sau exprimat si pareri ca nu e cazul a se asemana conexitatea cu exceptiile de ordine publica si deci ca ar putea fi invocate numai de partile n proces, fara ca instanta de judecata s-o poata pune din oficiu n discutia partilor[233]. n prezent, art.164 Cod proc.civ. prevede expres ca ntrunirea pricinilor poate fi facuta si de judecator, chiar daca partile nu au cerut-o. Textul nu prevede momentul pna la care aceasta exceptie poate fi ridicata. Desi n doctrina mai veche[234] s-a exprimat parerea ca exceptia conexitatii poate fi ridicata numai n faza preliminara a procesului, adica nainte de a se trece la dezbaterile asupra fondului, pentru a nu se face administrari de probe zadarnice, totusi exceptia de conexitate poate fi ridicata n tot cursul primei instante fiindca nici partile, nici judecatorul nu-si pot da seama de la nceputul procesului daca exista conexitate ntre mai multe cereri aflate la mai multe instante, dezbaterile oferind prilejul cunoasterii unor atare mprejurari[235]. Exceptia de conexitate se propune la instanta cea din urma sesizata care, daca o admite, va trimite pricina instantei sesizate mai nti n vederea conexarii. Aceasta instanta nu este legata de hotarrea instantei care i-a trimis pricina, normele ce reglementeaza conexitatea neavnd caracter imperativ, prima instanta putnd sa aprecieze daca e cazul sa conexeze pricinile, n caz contrar putnd retrimite pricina instantei care s-a dezinvestit[236]. Dar, dosarul poate fi trimis si la una din celelalte instante, daca partile o cer (art.164 alin.3 Cod procedura civila). Dupa conexare, potrivit art.165 Cod proc.civ. instanta la care pricinile s-au ntrunit, constatnd ca numai una dintre ele este n stare de judecata, poate dispune disjungerea actiunilor conexate, daca aceasta slujeste mai bine interesului unei mai bune administrarii a justitiei. si instanta n fata careia s-a ridicat exceptia conexitatii poate, evident, aprecia daca este cazul sau nu sa trimita dosarul spre conexare, putnd respinge exceptia chiar n cazul cnd constata ca pricinile sunt conexe, bunaoara n cazul n care ea este instanta mai naintata n administrarea probelor sau cnd n fata sa se afla cererea principala[237].

Instanta naintea careia s-a cerut conexarea a doua sau mai multe pricini, n conditiile art.164 Cod proc.civ., pentru a se putea pronunta asupra oportunitatii si utilitatii acestei masuri, este datoare, mai nainte sa ia masuri ca aceste pricini sa fie puse n stare de judecata naintea sa, prin citarea regulata a partilor n toate pricinile ce urmeaza a fi ntrunite. Prin urmare, o asemenea instanta nu se poate pronunta asupra seriozitatii si temeiniciei cererii de conexare n mod anticipativ, nainte de a cere dosarul cu pricina ce urmeaza a fi conexata si a cita partile n aceasta pricina, naintea sa[238]. De regula, ca urmare a admiterii exceptiei de conexitate, dosarul se trimite instantei mai nti investite, art.164 alin.3 prevaznd si posibilitatea trimiterii dosarului la una din celelalte instante, daca partile o cer de comun acord. Cnd nsa una din pricini este de competenta unei instante si partile nu o pot nlatura, ntrunirea pricinilor se va face la acea instanta, ntruct prin exceptia conexitatii nu se poate aduce atingere regulilor de competenta - art.164 alin.4 Cod proc.civ. Efectele admiterii exceptiei de conexitate fiind declinatorii si constnd n trimiterea pricinii la o alta instanta, implicit are loc o provagare legala de competenta, care opereaza, potrivit art.164 Cod proc.civ. n favoarea instantei, mai nti investite, partile avnd totusi latitudinea ca prin ntelegerea lor sa stabileasca ntrunirea pricinilor la cealalta instanta, nsa fara a se putea aduce atingere competentei absolute[239]. S-a pus problema daca poate opera prorogarea legala de competenta atunci cnd cererile conexe nu sunt de competenta instantelor judecatoresti. Dar institutia prorogarii de competenta si cea a conexitatii servesc cerintelor unei mai bune administrari a justitiei, astfel ca nu se va putea n nici un caz aduce atingere regulilor imperative privitoare la competenta generala. Tribunalul Suprem s-a pronuntat n legatura cu aceasta problema, aratnd ca "principiul conexitatii si al prorogarii poate functiona n cadrul aceluiasi sistem de jurisdictie, iar nu si ntre sisteme de jurisdictie deosebite[240]. Conexarea nu opereaza, deci, n cazul cererilor care sunt de competenta unor organe de jurisdictie deosebite[241], ntrunirea pricinilor conexe se va putea face numai n cazul n care toate cererile sunt de competenta instantelor judecatoresti.

Sectiunea a VIII - a

Exceptia de litispendenta

Litispendenta este situatia procesuala n care aceeasi pricina a fost dedusa n fata a doua instante (sau chiar mai multe) deopotriva competente sa o rezolve[242]. Exceptia litispendentei este reglementata de art.163 Cod proc.civ. care prevede n alin.1 ca "nimeni nu poate fi chemat n judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte naintea mai multor instante". Rezulta deci ca pentru a ne afla n prezenta litispendentei trebuie ndeplinite mai multe conditii: - n primul rnd trebuie sa avem a face cu aceeasi pricina cu care sa fi fost sesizate mai multe instante[243]. Sunt elemente care individualizeaza actiunea si la care se refera art.1201 Cod proc.civ., care reglementeaza autoritatea de lucru judecat. De altfel, exceptia de litispendenta anticipeaza autoritatea de lucru judecat mpiedicnd pronuntarea a doua sau mai multe hotarri n aceeasi pricina. n cazul n care aceeasi pricina este pendinte la mai multe instante deopotriva de competente si nu s-ar invoca exceptia de litispendenta, s-ar putea pronunta hotarri contradictorii care sa intre n puterea lucrului judecat, aducndu-se astfel, prejudicii partilor si autoritatii si ncrederii n organele de justitie[244]. Exista deci litispendenta atunci cnd aflndu-se pendinte o actiune nesolutionata, se introduc n fata unor instante judecatoresti de acelasi grad o noua actiune identica acelei pendinte, deci cu acelasi obiect, aceeasi cauza si ndreptata contra aceleiasi persoane, iar n caz de litispendenta, partea n drept poate sa ceara trimiterea pricinii la instanta care a fost mai nti investita cu cererea de judecata. Obiectul actiunii l constituie nsuti dreptul dedus judecatii, iar cauza este temeiul pe baza caruia se reclama dreptul dedus judecatii, n speta, obiectul primei actiuni intentata de intimat este stabilirea dreptului de proprietate si folosinta asupra imobilului n litigiu si arte drept consecinta obligarea recurentului la predarea folosintei imobilului si la plata unei sume de bani, reprezentnd echivalentul folosintei imobilului cu ncepere de la data cnd trebuia predat, iar obiectul celei de a doua actiuni, care a fost solutionata prin decizia atacata cu recurs, este constatarea ncetarii raportului de nchiriere si, drept consecinta, evacuarea recurentului din imobilul n litigiu precum si obligarea lui la plata unei sume de bani reprezentnd chiria si echivalentul folosintei imobilului. Obiectul acestei de-a doua actiuni este cuprins n obiectul primei actiuni fiindca, pe de o parte, prin evacuarea imobilului n litigiu intimatii tind tot la predarea folosintei

imobilului ca n prima actiune, iar pe de alta parte, prin prima actiune, intimatii pun implicit n discutie ncetarea oricarui raport de locatiune. Pe de alta parte, ntre cele doua actiuni, exista n parte identitate de cauza, caci, desi a doua actiune prin care se cere evacuarea din imobil, are drept cauza un contract de nchiriere, pe cnd prima actiune privitoare la predarea folosintei imobilului are drept cauza titlul translativ de proprietate, totusi n fapt, actiunea a doua se sprijina si ea pe titlul translativ de proprietate ca si prima actiune, ntruct intimatii invoca un contract de nchiriere ncheiat nu de ei ci de autorul lor si transmis lor pe baza titlului de proprietate. Deoarece obiectul celei de a doua actiuni este cuprins n obiectul primei actiuni, fiind pus n discutie si prin cea de-a doua actiune si fiindca ambele actiuni sunt intentate contra aceleiasi persoane de catre intimati, anume contra recurentului, urmeaza ca privitor la actiunea rezolvata de instantele de fond tinznd la evacuarea recurentului, exista litispendenta fata de prima actiune, care tinde la obligarea recurentului la predarea folosintei imobilului si care se afla nerezolvata, formnd obiectul altui dosar. n atare situatie, curtea de apel trebuia sa admita exceptia de litispedenta[245]. S-a hotart ntr-o speta[246] ca nu exista identitate de obiect si cauza si deci nu poate fi vorba de litispendenta ntre doua actiuni, din care una tinde sa determine, pe cale principala, dreptul de proprietate al mostenitorilor ntr-o succesiune, iar cealalta, printr-o contestatie la punere n posesie, tinde sa dovedeasca cui apartine posesiunea unui legat. Am aratat ca pentru a fi n prezenta litispendentei se cer a fi ntrunite mai multe conditii, dintre care prima este aceea de a fi cel putin doua cereri de judecata care sa aiba aceleasi parti, acelasi obiect si aceeasi cauza. Cea de-a doua conditie vizeaza instantele sesizate care trebuie sa fie deopotriva de competente[247]. n cazul n care una din instantele sesizate este necompetenta nu se va invoca litispendenta ci exceptia de necompetenta[248]. n al treilea rnd se cere ca pricinile sa fie n fata instantelor de fond. Art.163 alin.2 Cod proc.civ. se refera la "orice stare a pricinii n fata instantelor de fond". Pna la modificarea Codului prin legea 59/1993, textul era interpretat n sensul ca daca o cerere se afla n fata instantei de fond, iar alta n fata instantei de recurs nu se va invoca litispendenta ci puterea de lucru judecat relativa, rezultnd din hotarrea pronuntata, solicitndu-se suspendarea judecatii de fond pna la rezolvarea recursului. Astfel, ntr-o decizie, Tribunalul Suprem arata[249] ca "nu

exista litispendenta atunci cnd una din cauze se gaseste n recurs, iar cealalta n fond, n acest caz urmnd sa fie aplicat principiul puterii lucrului judecat". n prezent nsa, cnd instanta de fond este si instanta de apel (deoarece apelul are caracter devolutiv si provoaca o judecata n fond) art.163 alin.2 si-a recapatat deplinul nteles, si deci, litispendenta poate fi invocata chiar daca o cerere se afla n fata primei instante si alta n fata instantei de apel. Numai daca una din cereri a ajuns n fata instantei de recurs se va invoca exceptia autoritatii de lucru judecat a hotarrii definitive ce a fost atacata cu recurs[250]. Art.163 alin.3 Cod proc.civ. prevede ca, daca exceptia de litispendenta se admite, dosarul se va trimite instantei mai nti investite, afara de cazul cnd pricinile se afla n judecata unor instante de grade deosebite, cnd dosarul se va trimite la instanta cu grad mai nalt. Ct priveste situatia n care exceptia de litispendenta se invoca n pricini care se afla naintea unor instante de grad diferite, urmeaza a se face urmatoarele distinctii[251]: a) o pricina se afla n apel, iar cealalta n judecata n prima instanta; opereaza litispendenta, ntrunirea facndu-se la instanta de apel, chiar daca aceasta a fost investita dupa investirea celeilalte instante; b) ambele pricini se afla n etapa judecatii n prima instanta, respectiv ambele se afla n apel; ntrunirea se face la instanta mai nti investita; c) o pricina se afla n recurs, iar cealalta n apel, sau la judecata n prima instanta, nu se poate invoca litispendenta ci autoritatea de lucru judecat a hotarrii definitive ce formeaza obiectul recursului; d) o pricina se afla la rejudecarea fondului dupa casarea cu retinere, iar cealalta n apel sau la judecata n prima instanta; nemaiputndu-se invoca autoritatea de lucru judecat, deoarece hotarrea recurata a fost desfiintata, va opera litispendenta, ntrunirea facndu-se la instanta de rejudecare a fondului dupa casare, ntruct, prin ipoteza, este instanta cu grad mai nalt; e) o pricina se afla n rejudecarea fondului dupa casare cu trimitere, iar cealalta n faza judecatii n prima instanta; ntrunirea dosarelor se va face la instanta care rejudeca fondul dupa casare, deoarece, prin definitie, este superioara n grad (nu avem n vedere aici acele cazuri n care recursul s-a exercitat ntr-o materie n care dreptul de apel este suprimat de lege) f) o pricina se afla la rejudecarea fondului dupa casarea cu trimitere, iar cealalta la judecata n apel (respectiv, pentru acele situatii n care hotarrea primei

instante nu este supusa apelului la judecata naintea primei instante); ambele instante fiind de acelasi grad, ntrunirea dosarelor se va face la instanta care rejudeca fondul dupa casare, acesta fiind, de regula, instanta mai nti investita. n cazul n care exceptia este admisa, instanta pronunta o hotarre prin care se dezinvesteste, dar atunci cnd respinge exceptia, va pronunta doar o ncheiere interlocutorie, care va fi atacata numai odata cu fondul. Rezolvarea exceptiei de litispendenta necesita verificarea existentei triplei identitati de cauza, obiect si parti[252], dar si faptul ca ambele instante sesizate sunt sau nu competente, n caz contrar avnd prioritate exceptia de necompetenta. Exceptia de litispendenta, potrivit art.163 Cod proc.civ. un caracter imperativ; astfel se prevede n alin.2 ca "aceasta exceptie se va putea ridica de parti sau de judecatori n orice stare a pricinii n fata instantelor de fond". Specificul litispendentei consta n aceea ca desi are un caracter imperativ, putnd fi invocata de toate partile din proces si nu numai prin ntmpinare sau la prima zi de nfatisare, ea nu poate fi totusi invocata dect n fata instantelor de fond, caci daca una din cauze a ajuns deja n fata instantei de recurs, pronuntndu-se deci o hotarre, se va invoca exceptia autoritatii lucrului judecat[253]. Litispendenta se aseamana cu conexitatea nsa n cazul litispendentei, am vazut ca se cere identitate de parti, obiect, cauza, pe cnd n cazul conexitatii, este suficient ca o singura parte sa figureze n toate pricinile, si ntre acestea din urma sa exista o strnsa legatura de obiect si cauza. Cu alte cuvinte, n cazul litispendentei, este vorba n fapt, de aceeasi pricina cu care au fost sesizate mai multe instante, pe cnd n cazul conexitatii, avem de-a face cu pricini deosebite. Criteriul deosebirii dintre litispendenta si conexitate consta n caracterele acestor doua situatii juridice: este litispendenta atunci cnd prima actiune ar comporta fata de-a doua autoritate de lucru judecat daca ar fi fost judecata definitiva, iar conexitatea, atunci cnd este necesar ca ambele actiuni sa se judece mpreuna, spre a se face posibila executarea sentintelor ce ar interveni asupra ambelor procese, executare care n caz de executare separata ar fi imposibila[254]. Litispendenta se aseamana si cu autoritatea de lucru judecat prin aceea ca n ambele situatii avem identitate de parti, cauza, obiect, dar se deosebeste de autoritatea lucrului judecat prin aceea ca n litispendenta ambele cereri sunt pendinte - exista concomitent - pe cnd n cazul autoritatii de lucru judecat, cererile se succed una celeilalte[255].

Sectiunea a IX - a Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant


Cu rare exceptii, partea n proces, persoana fizica sau persoana juridica, nu este obligata sa stea n procesul civil personal, ci poate sta printr-un reprezentant conventional. n acest sens sunt prevederile art.67 alin.1 Cod procedura civila, care arata ca "partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar"[256]. Dreptul de a sta n justitie prin mandatar este general, dar asa cum am aratat exista si exceptii, n aceste cazuri reprezentarea nefiind permisa. Astfel, avnd n vedere dispozitiile art.218 Cod procedura civila, n mod obisnuit reprezentarea nu este posibila pentru darea raspunsurilor la interogatoriu; n conditiile art.614 Cod procedura civila n procesele de divort, n fata instantelor de fond, partile trebuie sa se nfatiseze n persoana, afara numai daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este mpiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie sau are resedinta n strainatate, caz n care este posibila nfatisarea prin mandatar. Din punct de vedere al obiectului se poate face distinctie ntre reprezentarea n exercitiul dreptului de chemare n judecata si reprezentarea n judecata pentru ca art.68 alin.1 Cod procedura civila se refera la procura pentru exercitiul dreptului de chemare n judecata sau de reprezentarea n judecata. Evident, nimic nu-l mpiedica pe mandant sa mputerniceasca aceeasi persoana att pentru exercitarea actiunii ct si pentru reprezentarea n judecata[257]. Fata de faptul ca art.67 alin.1 Cod procedura civila arata doar ca partile pot sa exercite drepturile procedurale prin mandatar, se pune ntrebarea de a sti cine poate avea aceasta calitate. Solutia o gasim corobornd prevederile art.67, art.68 si art.70 Cod procedura civila cu dispozitiile Legii nr.51/1995, pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Din dispozitiile Codului de procedura civila rezulta ca mandatar poate fi un avocat sau o persoana care nu are aceasta calitate. Dar, fiindca art.68 alin.4 Cod procedura civila prevede ca daca "mandatul este dat unei alte persoane dect unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii dect prin avocat, cu exceptia consilierului juridic, care, potrivit legii, reprezinta partea", iar art.2 alin.3 din Legea nr.51/1995 dispune ca avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice n fata tuturor instantelor, trebuie trasa concluzia ca legiuitorul acorda preferinta reprezentarii prin avocat[258].

n ce priveste procura, care se poate da numai unei persoane cu capacitate de exercitiu deplina, ea trebuie facuta din punct de vedere al formei prin nscris sub semnatura legalizata, iar daca procura este data unui avocat, semnatura va fi certificata potrivit legii avocatilor (art.68 alin.1 Cod procedura civila). n ce priveste continutul, procura trebuie sa fie data pentru exercitiul dreptului de chemare n judecata sau de reprezentare n judecata. Aceasta procura este denumita "ad litem". Mandatul nu nceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil, ramnnd valabil pna la retragerea lui de catre mostenitori sau de reprezentantul legal al incapabilului (art.71 Cod procedura civila), prin aceasta mandatul judiciar deosebindu-se de mandatul din dreptul civil. Retragerea mandatului sau renuntarea poate fi opusa celeilalte parti numai de la data comunicarii, exceptie facnd cazul n care a fost facuta n sedinta, n prezenta partii (art.72 alin.1 Cod procedura civila). Mandatarul care renunta la mputernicire va trebui, conform art.72 alin.2 Cod procedura civila, sa nstiinteze pe cel care i-a dat mandatul si instanta cu cel putin 15 zile nainte de termenul de nfatisare sau de mplinire a cailor de atac pentru ca interesele celui reprezentat sa nu fie prejudiciate[259]. Dreptul de reprezentare mai poate fi dat si prin declaratie verbala, facuta n instanta si trecuta n ncheierea de sedinta (art.68 alin.2 Cod procedura civila). Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare n aceasta privinta. El poate fi nsa restrns numai la anumite acte sau numai pentru o anumita instanta (art.68 alin.3 Cod procedura civila). Actele procesuale de dispozitie (renuntare, achiesare, tranzactie) pot fi facute de mandatar numai n temeiul unei procuri speciale (art.69 alin.1 Cod procedura civila)[260]. A fost exprimata opinia n sensul ca: n prezent o asemenea procura speciala nu mai este necesara daca n contractul de asistenta juridica se mentioneaza expres dreptul avocatului de a face astfel de acte. n orice caz, potrivit art.69 alin.2 Cod procedura civila, "avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fara mandat, poate face orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate sa exercite, de asemenea, orice cale de atac mpotriva hotarrii date, dar, n acest caz toate actele de procedura se vor ndeplini numai fata de partea nsasi[261]".

Persoanele juridice sunt reprezentate fie de avocat, fie de jurisconsult. Acesta din urma si desfasoara activitatea n conditiile Decretului nr.143/1955 privitor la organizarea si functionarea Oficiilor Juridice. Potrivit art.7 alin.2 jurisconsultul are obligatia de a sustine n instanta interesele persoanei juridice, sa exercite, daca este cazul, caile de atac legale si sa ia orice masuri necesare apararii intereselor legale ale unitatii n cadrul carora functioneaza. Totusi, n conditiile alin.1 a textului pornirea actiunilor, fixarea pretentiilor, renuntarea la pretentii, actiune sau cai de atac, precum si darea raspunsurilor la interogatoriu se fac de catre organele de conducere ale unitatii interesate, sau, cu o delegatie speciala de catre jurisconsult[262]. n conditiile art.161 Cod procedura civila daca reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, instanta poate da un termen pentru mplinirea lipsurilor. Daca lipsurile nu se mplinesc, cererea va fi anulata[263]. Deci, nulitatea nu intervine n mod automat, iar neacordarea unui termen util pentru complinirea lipsei va atrage casarea hotarrii[264]. Lipsa dovezii calitatii de reprezentant se invoca pe cale de exceptie. Desi prin efectul pe care l produce, exceptia este peremptorie, pentru ca nulitatea nu intervine automat ci numai daca nu se face dovada calitatii de reprezentant n termenul acordat n acest scop, exceptia ncepe prin a avea un efect dilatoriu. Astfel, ntr-o speta[265], la data sesizarii instantei, reclamantul, ca reprezentant al mamei sale, nu a avut procura n conditiile legii. Potrivit art.161 din Codul de procedura civila, cnd reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale se poate da un termen pentru mplinirea acestei lipse. n speta, se constata ca instanta, observnd lipsa calitatii procesuale, nu a acordat reclamantului un termen conform prevederilor legale mentionate, ci a respins actiunea ca inadmisibila. Sub acest aspect solutia este criticabila. Daca n ce priveste interpretarea dispozitiilor art.161 Cod procedura civila solutia este corecta, nu acelasi lucru se poate spune despre folosirea notiunii de "calitate procesuala" pe care nu ar fi avut-o reclamantul, confundndu-se aceasta conditie de dobndire a calitatii de parte n procesul civil cu calitatea de reprezentant al partii. Art.161 este nscris n Cod n sectiunea intitulata "Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecata", astfel nct este o exceptie de procedura.

Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant poate fi invocata n orice stare a pricinii, ceea ce nseamna ca este o exceptie absoluta, iar titularul dreptului poate ratifica actele facute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant. Solutia decurge din faptul ca art.161 Cod procedura civila trateaza aceasta exceptie la un loc cu exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu, a carui regim este stabilit de art.43 Cod procedura civila[266].
Sectiunea a X - a

Exceptia de perimare
1. Notiunea si natura juridica Procesul civil consta dintr-un complex de acte procedurale, care se succed n timp, ntr-o anumita ordine si n vederea unui rezultat final, astfel nct este firesc ca legea sa dispuna ca validitatea unora dintre ele sa depinda de ndeplinirea, ntr-un anumit termen, a actelor ce trebuie sa urmeze[267]. Daca acest termen este lasat sa expire fara a se ndeplini actele de procedura necesare, cele facute pna la un moment dat, ramn fara eficacitate juridica[268]. Aceasta idee este reglementata n art.248 Cod de procedura civila, care stabileste ca orice cerere de chemare n judecata, contestatie, apel recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar mpotriva incapabililor daca a ramas n nelucrare din vina partii timp de un an n materie civila si sase luni n materie comerciala. Apare perimarea ca fiind "stingerea instantei din pricina ca nu s-a dat urmare actelor de procedura n proces ntr-un timp aratat de lege"[269]. Perimarea, deci, este sanctiunea ce intervine n cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate ntre actele procedurale care consta n stingerea procesului n faza n care se gaseste[270]. Institutia perimarii da expresie unor interese generale. Statul pune la dispozitia cetatenilor diversele instante judecatoresti pentru a mparti justitia si, implicit, pentru a asigura principiul legalitatii si restabilirea ordinii de drept ncalcate. Desi nu are un interes direct n fiecare pricina dedusa judecatii, satul urmareste ca instantele judecatoresti sa-si poata desfasura activitatea nestnjenite, pentru a realiza obiectivele stabilite de lege. Or, lasarea proceselor n nelucrare ar aglomera n mod nefiresc rolul instantelor judecatoresti si ar mpiedica solutionarea acelor procese n care partile manifesta interes si staruinta n rezolvarea litigiilor[271].

n legatura cu natura juridica a perimarii, n literatura juridica se apreciaza ca ea este mixta, aceea a unei sanctiuni procesuale pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar si a unei prezumtii de desistare, dedusa din faptul nestaruintei vreme ndelungata n judecata[272]. Au fost exprimate si alte puncte de vedere, fie n sensul ca ntotdeauna natura perimarii este numai aceea de sanctiune[273], fie ca prezumtia de desistare nu poate duce la perimare cnd este vorba de o cerere la care reclamantul nu poate renunta[274]. Se arata ca perimarea nu poate fi calificata ca o prezumtie de desistare, deoarece, pe de o parte renuntarea la judecata se poate face numai n conditiile prevazute de art.246 Cod de procedura civila, iar pe de alta parte perimarea presupune ntotdeauna culpa partii, iar renuntarea nu[275]. n ambele opinii se confunda prezumtia de renuntare cu renuntarea nsasi. Desigur ca renuntarea se poate face numai n conditiile art.146 Cod de procedura civila si ea presupune vointa reclamantului sau recurentului, iar nu culpa lui, dar aceasta nu poate constitui o piedica pentru a califica perimarea si ca o prezumtie de renuntare. Aceasta prezumtie este trasa din nestaruinta partii vreme ndelungata n desfasurarea judecatii, dar ea poate fi rasturnata, caz n care nu va mai opera perimarea[276]. 2. Domeniul de aplicare a perimarii Din dispozitiile art.248 Cod de procedura civila rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala de aplicatie generala, opernd att n etapa judecatii n fond, ct si n aceea a cailor de atac. Ea priveste att actiunile prescriptibile, ct si pe cele imprescriptibile[277]. Rezulta, n al doilea rnd, ca pentru a interveni perimarea, este necesar sa se constate ca lasarea n nelucrare se datoreaza culpei partii. Stabilirea mprejurarii ca procesul a ramas n nelucrare din vina partii este o chestiune de fapt care trebuie dovedita[278]. Ori de cte ori vina partii lipseste, perimarea nu va opera. Astfel, daca s-a decis ca judecata a fost suspendata pna la solutionarea definitiva a altei pricini, se exclude vina partii pentru lasarea actiunii n nelucrare si deci nu se justifica perimarea acesteia[279]. De asemenea, daca suspendarea s-a facut din eroare ntruct procedura era ndeplinita, deci judecata trebuia amnata, perimarea nu opereaza dupa mplinirea termenului de un an de la suspendare, culpa fiind a instantei[280]. Articolul 248 alin.1 Cod de procedura civila stabileste ca "partea nu se socoteste n vina cnd actul de procedura urma sa fie ndeplinit din oficiu". De exemplu, daca taxa de timbru a fost platita sau daca cererea ori partea era scutita de

taxa de timbru, nu-i este imputabila, nefixarea termenului de judecata si deci perimarea nu opereaza[281]. Tot astfel, n cazul n care judecata nu trebuie suspendata ci amnata deoarece procedura de citare era ndeplinita[282]. Nu se poate da curs din oficiu unei cereri, daca nu este timbrata n conditiile legii. n consecinta, pricina a stat n nelucrare din vina partii[283]. Daca instanta a omis fixarea termenului din oficiu, nu se poate vorbi de o vina a partii, si deci nu se poate cere perimarea mpotriva sa[284]. Actiunea civila n procesul penal nu se perima, chiar daca, potrivit art.347 Cod de procedura penala s-a dispus disjungerea de actiunea penala si a ramas n nelucrare mai mult de un an, deoarece instanta penala are obligatia de a se pronunta si asupra laturii civile, urmnd sa procedeze din oficiu la fixarea unui termen pentru judecarea actiunii civile[285]. Alineatul 2 al art.284 Cod de procedura civila prevede ca termenul perimarii nu curge ct timp, fara vina partii, cererea nu a ajuns nca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata. Astfel, ramnerea cauzei n nelucrare dupa declinarea competentei ori dupa ce s-a suspendat judecata ca urmare a ivirii conflictului de competenta, nu se poate imputa partii, deoarece trimiterea dosarului la instanta competenta se face din oficiu[286]. La fel, daca recursul a fost legal timbrat, netrimiterea lui la instanta de recurs, nu este imputabila si deci perimarea nu opereaza. Daca nsa partea nu si-a timbrat recursul[287], ea este n culpa si perimarea opereaza[288]. De asemena, instanta investita cu judecarea contestatiei n contra unei decizii de imputare nu este ndreptatita sa suspende judecarea ei pentru lipsa partilor daca unitatea intimata a cerut n scris judecarea n lipsa. n cazul n care totusi judecata a fost suspendata, procesul nu poate fi considerat ca ramas n nelucrare din vina partii, iar contestatia nu poate fi perimata dupa trecerea unui an de la data suspendarii[289]. 3. Procedura de constatare a perimarii Potrivit art.248 alin.1 Cod de procedura civila, perimarea opereaza de drept, deci cererea de chemare n judecata sau de exercitare a unei cai de atac se considera virtual stinsa prin simpla mplinire a termenului de perimare[290]. Ea totusi trebuie constatata printr-o hotarre judecatoreasca care sa declare stins procesului, deoarece trebuie verificat n contradictoriu daca sunt ndeplinite conditiile pentru ca sanctiunea sa opereze:

a) cererea sa fi ramas n nelucrare n timp de un an n materie civila si 6 luni n materie comerciala; b) ramnerea n nelucrare sa se datoreze culpei partii; c) sa nu fi intervenit o cauza de ntrerupere sau suspendare a termenului de perimare; d) n legatura cu speta sa nu existe o cauza de stingere a procesului prevazuta de o norma speciala. Constatarea perimarii se face n urma repunerii procesului pe rol, din oficiu, a cererii partii sau pe cale de exceptie[291] (art.252, 250 Cod de procedura civila). n literatura juridica se sustine, n mod gresit, ca "n realitate perimarea este o sanctiune procesuala care functioneaza n toate situatiile pe cale de exceptie"[292]. Exceptia de perimare presupune un proces civil n curs si deci poate fi invocata numai n situatia n care desi termenul de perimare s-a mplinit, a fost fixat totusi un termen pentru judecata n fond, adica procesul a fost repus pe rol instantei. Daca, dimpotriva procesul este n nelucrare, desi a operat termenul de perimare, mijloacele prin care se poate ajunge la constarea perimarii sunt repunerea pe rol - din oficiu sau - la cererea partii interesate n repunerea pe rol si constatarea perimarii[293]. Exceptia de perimare poate fi ridicata de instanta de judecata, de partea interesata ori de procuror. Deoarece este reglementata de norme imperative, exceptia poate fi invocata oricnd n cursul judecatii. n ce priveste perimarea cererii de chemare n judecata, art.253 alin.final al Codului de procedura civila prevede ca ea nu poate fi invocata pentru prima oara n apel; deci, daca a intervenit o hotarre de fond fara ca n fata primei instante sa se invoce perimarea, sanctiunea se acopera, perimarea neputnd fi invocata ca motiv de apel. Daca nsa perimarea este invocata la instanta de fond, dar aceasta a constatat gresit ca nu a operat, partea interesata poata ataca hotarrea pe calea recursului[294]. Perimarea opereaza mpotriva oricaror persoane fizice sau juridice. Art.248, alin.1 prevede ca termenul curge si mpotriva persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu. Asupra perimarii trebuie sa aiba loc o dezbatere contradictorie, deci partile vor trebui citate n acest scop.

Perimarea, fiind un incident fata de cererea principala, trebuie rezolvata de completul de judecata n aceeasi compunere ca pentru judecarea cererii perimabile[295]. Daca exceptia de perimare sau cererea se resping, instanta va pronunta o ncheiere prin care va constata ca perimarea nu a operat. ncheierea de respingere poate fi atacata numai odata cu fondul pricinii. n cazul n care exceptia sau cererea sunt admise, instanta pronunta o hotarre care este susceptibila de recurs. Termenul de recurs este de 5 zile de la pronuntare (art.252 Cod de procedura civila). n literatura juridica s-a precizat ca este supusa recursului numai hotarrea prin care se constata perimarea cererii de chemare n judecata, nu si atunci cnd s-a pronuntat perimarea recursului[296]. 4. Efectele admiterii exceptiei de perimare Odata admisa, exceptia perimarii mpiedica instanta de judecata sa continue judecata n acea pricina, iar, potrivit art.252 alin.1 Cod de procedura civila, toate actele de procedura efectuate nu mai produc nici un efect[297]. Exceptia perimarii, desi nu este o exceptie de fond (ea nu stinge dreptul la actiune) se aseamana cu acestea ntruct mpiedica instanta sa statueze asupra fondului dreptului dedus judecatii, ar numai cu prilejul acelei sesizarii a instantei. Ulterior, reclamantul poate exercita din nou, dreptul la actiune, pretinznd acelasi drept, cu conditia ca dreptul la actiune sa nu se fi prescris. Potrivit art.254 alin.2 Cod de procedura civila n cazul unei noi cereri de chemare n judecata, instanta sesizata poate folosi la cererea partilor, dovezile administrate n cursul judecatii perimate, afara de cazul cnd socoteste necesara refacerea lor. Ca urmare a admiterii acestei exceptii, procesul perimat se considera ca nu a existat, partile fiind puse n situatia anterioara[298]. Daca s-a constatat a fi perimata cererea de apel, aceasta are drept efect nu numai stingerea judecatii n fata instantei de apel, dar mpiedica exercitarea din nou a acestei cai de atac, hotarrea pronuntata de instanta de fond, devine o hotarre definitiva. Avnd n vedere ca recursul nu se poate exercita "omissio

medio", nseamna ca hotarrea primei instante devine si irevocabila. Cnd s-a perimat cererea de recurs, exercitarea unui nou recurs nu mai este posibila, astfel nct hotarrea recurata devine irevocabila. Daca s-a perimat o contestatie n anulare sau o revizuire, calea extraordinara de atac pentru motivul invocat prin cererea perimata nu mai poate fi reiterata[299]. Art.251 Cod de procedura civila, instituie regula indivizibilitatii perimarii, izvorta din caracterul unitar al procesului care nu se poate perima numai n parte. n caz de coparticipare procesuala, cererea de perimare efectuata de catre unul dintre prti, foloseste si celorlalti, iar un act ntrerupator de perimare efectuat de unul dintre reclamanti, va folosi tuturor reclamantilor. Perimarea actelor de procedura nu trebuie confundata cu perimarea instantei. Potrivit art.1891 Cod civil, instantele ncepute si delasate se vor prescrie n lipsa de cerere de perimare n 30 ani socotiti de la ultimul act de procedura, efectuat n cauza[300]. 5. Perimarea executarii silite Art.389 alin.1 Cod de procedura civila prevede ca daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data ndeplinirii oricarui act de executare, fara a fi urmat de alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei. n art.390 alin.1 se arata ca art.389 nu se aplica n cazurile cnd legea ncuviinteaza executarea fara somatii. si n aceste cazuri, perimarea este o sanctiune care intervine pentru inactivitatea creditorului. n cazul n care un act trebuie ndeplinit de instanta, din oficiu, perimarea nu va opera[301]. Termenul de 6 luni ncepe sa curga de la data ultimului de act de executare facut n procedura concreta de executare pornita de creditor. Perimarea poate fi ntrerupta prin ndeplinirea oricarui act de procedura, indiferent daca provine de la creditor, debitor sau un tert cum ar fi o cerere pentru continuarea executarii silite, o contestatie la executare, etc. n cazul n care executarea a fost suspendata n temeiul legii si termenul de perimare se suspenda, art.389 alin.2 prevaznd ca el va curge de la ncetarea suspendarii. n cazul suspendarii valutare acordata de creditor, termenul de perimare curge fara a fi socotit suspendat si va trebui sa fie calculat de la data cnd a intervenit suspendarea[302]. Perimarea opereaza de drept, si deci organul de executare trebuie sa refuze continuarea urmaririi daca constata ca au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act

de executare. Daca creditorul contesta aprecierea executorului, se va adresa instantei. La fel va proceda si debitorul n cazul n care organul de executare continua urmarirea, desi intervine perimarea. Potrivit art.389 alin.1, efectul perimarii l constituie desfiintarea actelor de executare ndeplinite pna n momentul n care ea o operat. Daca nu s-a prescris dreptul de a cere executarea silita, creditorul va putea porni din nou executarea; n acest caz se va face o noua somatie debitorului, fara nsa sa se mai alature titlul ce se executa; n cazul executarii silite imobiliare, este necesara facerea unui nou comandament[303]. Se admite ca perimarea nu se aplica masurilor de asigurare nfiintate nainte de nceperea executarii, precum sechestru asigurator si poprirea asiguratorie, acestea nefiind masuri de executare si au caracterul unor masuri de conservare, de asigurare a dreptului de a obtine executarea silita, fiind luate anterior obtinerii titlului executoriu. Totusi, daca n termen de 6 luni de la nasterea dreptului de a cere si obtine executarea silita, creditorul nu cere validarea popririi asiguratorii, aceasta se perima deoarece dupa obtinerea titlului executoriu ea dobndeste caracterul unei masuri de executare. n materia urmaririi silite imobiliare aplicabile n Ardeal, ipoteca executionala este supusa perimarii, deoarece aceste nu numai caracterul unui act de executare ci si aspectul juridici al unui drept de ipoteca cu efect de opozabilitate fata de toti dobnditorii posterior, numai celelalte acte de executare ulterioare ipotecii executionale sunt supuse perimarii[304].

CAPITOLUL 3
Concluzii si propuneri de lege ferenda cu privire la reglementarea exceptiilor de procedura
Dupa cum spunea si profesorul Eugen Herovanu "procedura nu se dobndeste prin efectul practicii sau prin simpla cunostina a mecanismului judecatoresc. ntruct aplicatiunea legilor de procedura ofera cele mai multe dificultati practice; studiul lor cere o ngrijire deosebita si o metoda impecabila". n general, regulile de drept sunt respectate, dar exista si situatii n care acestea sunt ncalcate. Cnd se ntmpla acest lucru, persoana careia i-a fost ncalcat dreptul subiectiv civil recurge la forta coercitiva a statului pentru realizarea dreptului sau.

Persoana care se pretinde titulara dreptului subiectiv si a carui drept este nesocotit, precum si persoana care se pretinde ca a tulburat exercitiul normal al dreptului subiectiv se numesc parti. n cererea de chemare n judecata acestea se numesc reclamant si prt. Reclamantul este cel care introduce cererea de chemare n judecata. Prin aceasta reclamantul ia atitudine ofensiva. n aceste conditii, prtul, n cazul n care nu achieseaza la pretentiile reclamantului, ncearca sa se apere. De obicei, acesta recurge la invocarea diferitelor exceptii mpotriva reclamantului, pentru a combate cele sustinute de acesta. Exceptiile procesuale sunt abateri de la regula, fiind o forma particulara a exercitiului actiunii n justitie, ca orice aparare. Codul de procedura civila cuprinde numeroase dispozitii privitoare la modul de invocare si solutionare al exceptiilor de procedura, la persoanele care pot invoca aceste exceptii, precum si la organul jurisdictional competent sa le solutioneze. Avnd n vedere ca n urma modificarilor aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 a fost modificata procedura executarii silite, precum si faptul ca nu exista o practica constatnta si ndelungata cu privire la aceasta, consider ca s-ar impune o mai detaliata reglementare cu privire la perimarea executarii silite. Singurul text de lege care face referire la perimarea executarii silite este art.389 alin.1 Cod procedura civila care prevede ca: "daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data ndeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei". Or, n acest articol nu se face vorbire despre cine este competent sa constate perimarea - instanta sau executorul judecatoresc - deci, n fata caruia dintre acestia poate fi invocata exceptia de perimare. Consider, ca ar fi necesar sa se introduca reglementari cu privire la organul competent n a constata perimarea executarii silite. Avnd n vedere legatura stabilita ntre instanta si executorii judecatoresti, acestia fiind obligati sa ceara ncuviintarea si sa comunice instantei fiecare act de procedura ndeplinit n dosarele de executare, consider ca ar fi necesar ca acestia sa

constate perimarea executarii silite si sa comunice instantei care a ncuviintat executarea silita despre perimarea executarii silite. BIBLIOGRAFIE 1. V.M. CIOBANU, Drept procesual civil, Universitatea Bucuresti, vol.I, 1986, vol.II, 1988, T.U.B. 2. E. HEROVANU, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Bucuresti, 1926 3. II-a 4. P. VASILESCU, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. III, Bucuresti, 1943 5. AL. BACACI, Exceptiile de procedura n procesul civil, Ed.Dacia, Cluj Napoca, 1983 6. I. LEs, Sanctiunile procedurale n procesul civil romn, Editura stiintifica si Enciclipedica, Bucuresti, 1988 - Principii si institutii de drept procesual civil, Editura Lumina Lex 1998 7. I. STOENESCU, S.ZILBERSTEIN, Drept procesual civil, Teoria generala, Bucuresti, 1983, Editura Didactica si Pedagogica 8. nr.1/1983 S. ZILBERSTEIN, V.M.CIOBANU, Studii si cercetari juridice Principiile procedurii judiciare, Bucuresti, 1932, vol.I si II V.G. CDERE, Tratat de procedura civila, Bucuresti, 1935, Editia a

9. G.BOROI, D.RDESCU, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Editura All, Bucuresti, 1995 10. EM. DAN, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Editia a III-a, Bucuresti, 1921 11. GH. BELEIU, Drept civil romn, Casa de editura si presa "sansa" SRL, Bucuresti, 1993

12. V.M. CIOBANU, G. BOROI, Probleme privind exceptiile procesuale, n revista romna de drept nr.9-12/1990 13. AL. BACACI, Aspecte teoretice si practice ale institutiei perimarii, n revista romna de drept nr.12/1993 14. M. TBRC, Exceptiile procesuale n procesul civil, Editura Rosetti, 2001 15. I.DELEANU, Tratat de procedura civila, Editura Servo Sat, Arad, 2000 16. TH. MREJERU, Exceptii privind instanta si procedura de judecata, Ed. RAI, Bucuresti 17. F. MGUREANU, Drept procesual civil romn, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 1997 18. C-TIN STTESCU, n Revista romna de drept nr.5/1981 19. Revista romna de drept nr.1/1987, 5/1987, 7/1987, 9/1987, 10/1987, 11/1987, 9-12/1990, 7/1993, 10/1994, 11/1994, 9/1995 20. Revista "Dreptul" nr.9-12/1990, 10/1991, 11/1991, 12/1991, 10/1992, 3/1994, 7/1994, 8/1994, 8/1995, 9/1995, 1/2001 21. Culegeri de decizii ale Tribunalului Suprem pe anii 1953, 1955, 1956, 1957, 1959, 1960, 1963, 1968, 1969, 1970, 1971, 1974, 1975, 1976, 1979, 1980, 1982, 1984, 1987 22. Culegeri de decizii ale Curtii Supreme pe anii: 1948, 1950, 1951, 1952 23. Culegeri de practica judiciara a Tribunalului Municipiului Bucuresti pe anii: 1986, 1990

UNIVERSITATEA CREsTIN "DIMITRIE CANTEMIR" FACULTATEA DE sTIINEI ADMINISTRATIVE BUCUREsTI JURIDICE sI

LUCRARE DE DIPLOM

CONDIIILE CSTORIEI

LEGALE

ALE

NCHEIERII

Coordonator stiintific: Lect.univ. dr. Laura Macarovschi Absolvent: Ivanescu Georgeta


Bucuresti 2002

[1] E.Herovanu, Principiile procedurei judiciare, vol.I, Bucuresti, pag.128-129 [2] Al.Bacaci, Exceptiile de procedura n procesul civil, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1983, pag.108 [3] I.Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag.229 [4] E. Herovanu, op.cit., pag.119; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.233, Alex.Bacaci

op.cit., pag.101 - 105.


[5] E.Herovanu, op.cit., pag.123; E.Herovanu, Tratat, pag.340 [6] E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, pag. 123-125, I.Stoenescu , S.Zilberstein,

op.cit., pag.236.
[7] E.Herovanu, op.cit., pag.122; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.230 [8] V.M.Ciobanu, Consideratii privind actiunea civila si dreptul la actiune, S.C.J. nr.4/1985,

pag.330
[9] E.Herovanu, op.cit., pag.209-210 [10] Ibidem, pag.210 [11] Ibidem, pag.211

[12] Ibidem, pag.211 [13] M.Tabrca, Exceptiile procesuale in procesul civil, Editura Rosetti 2001, pag.14-15 [14] M. Tabrca, op.cit., pag.29-30 [15] E. Herovanu, op.cit., pag.216 [16] M.Tabrca, op.cit, pag.27 [17] E. Herovanu, op.cit., pag.216 [18] Alex. Bacaci, op.cit., pag.8 [19] M.Tabrca, op.cit., pag.64 [20] Al.Bacaci, op.cit., pag.8-9 [21] Ibidem [22] V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, T.U.B., vol.I, 1986, pag.255 [23] I.Stoenescu, S.Zilbertsein, op.cit.pag.117 [24] Ibidem, pag.264 [25] Al. Bacaci, op.cit., pag.12 [26] P.Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.III, Buc.1934, pag.260 [27] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.264 [28] Al.Bacaci, op.cit., pag.14 [29] M.Tabrca, op.cit., pag.30 [30] Al.Bacaci, op.cit. pag.15 [31] M.Tabrca, op.cit., pag.66 [32] V.M. Ciobanu, op.cit., pag.256 [33] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit.,pag.265-266 [34] E.Herovanu, op.cit., pag.218-223; P.Vasilescu, op.cit., pag.226 [35] M.Tabrca, op.cit., pag.69

[36] Al.Bacaci, op.cit., pag.16 [37] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.257 [38] P.Vasilescu, op.cit., pag.259-260 [39] Gr.Porumb, Cod de procedura civila comentat si adnotat, Bucuresti, 1962,vol.I, pag.344 [40] V.Negru, D.Radu, Drept procesual civil, pag.252 [41] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit.pag.264, Al.Bacaci, op.cit., pag.18 [42] G.Boroi, D.Radescu, op.cit.pag.228 [43] Al.Bacaci, op.cit., pag.16, I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.265 [44] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.256-257 [45] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.265-266, G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.229 [46] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.228 [47] Al.Bacaci, op.cit., pag.19, G.Porumb, op.cit., pag.345 [48] I.Stoenescu , S.Zilberstein, op.cit., pag.265 [49] V.M. Ciobanu, op.cit., pag.258 [50] I.Deleanu, Tratat de procedura civila, vol.I, Editura Servo Sat, 2000, Arad, pag.245 [51] Al.Bacaci, op.cit., pag.31 [52] I.Les, nota la dec.civ. nr.1098, 1978 a Trib.Jud.Sibiu; R.R.D.9/1980, pag.43-45, Al.Bacaci,

op.cit., pag.32, G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.230


[53]T.S., sec. civ., dec. nr.214 din 9 februarie 1971, CD 1971, pag.191, citat din

M.Tabrca, op.cit., pag.46


[54] C.S.J., sec. cont. adm., dec. nr.735 din 23 martie 1998, Dreptul nr.12/1998, pag.153, citat

din M.Tabrca, op.cit., pag.47


[55] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.230; Al.Bacaci, op.cit.pag.33-34 [56] Al.Bacaci, op.cit., pag.35 [57] A.Bacaci, op.cit., pag.36 [58] M.Tabrca, op.cit., pag.53-54

[59] Al.Bacaci, op.cit., pag.37 [60] Al.Bacaci, op.cit., pag.37 [61] I.Les, Sanctiuni procedurale n procesul civil romn, Ed.Stiintifica si enciclopedica,

Bucuresti, 1988, pag.197-198.


[62] Ibidem, pag.198 [63] Ibidem, pag.198 [64] Al.Bacaci, op.cit., pag.42 [65] V.M.Ciobanu op.cit., pag.258 [66] D.Radu, G.Popescu loc.cit., pag.52 [67] Ibidem, pag,52 [68] V.M.Ciobanu, G.Boroi, loc.cit.., pag.154-155 [69] Ibidem, pag.155 [70] Ibidem, pag.155 [71] Ibidem, pag.155 [72] M.Tabrca, op.cit., pag.60 [73] E.Herovanu, op.cit., pag.217-218, S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, op.cit. S.C.J. nr.1/1983, p.45,

V.M.Ciobanu, op.cit., vol.II, pag.128-129


[74] E.Herovanu, op.cit., pag.216 [75] Ibidem, pag.217 [76] Ibidem, pag.217-218 [77] M.Tabrca, op.cit., pag.90-91 [78] M.Tabrca, op.cit., pag.134 [79] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.134; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.371 [80] M.Tabrca, op.cit., pag.135 [81] Al.Bacaci, op.cit., pag.172-173

[82] M.Tabrca, op.cit., pag.138 [83] M.Tabrca, op.cit., pag.174, I.Les, op.cit., pag.116 [84] Al.Balaci, op.cit., I.Les, op.cit., pag.116 [85] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.180-181; Al.Bacaci, op.cit., pag.175 [86] I.Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pag.181.182, n acelasi sens, Al..Bacaci, op.cit., pag16 [87] I.Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pag.182-183; Al.Bacaci, op.cit.,pag.177 [88] T.S., sec. civ., dec. nr.2674 din 26 noiembrie 1987 [89] V.M. Ciobanu, op.cit., pag.184; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.184-185, Al.Bacaci,

op.cit., pag.175-179
[90] V.M.Ciobanu, S.Zilberstein, Studii si cercetari juridice nr.1, 1983, pag.42 [91] C.S.J., sec.civ., dec. nr.30 din 11 ianuarie 2000, Dreptul nr.5/2001, pag.243 [92] M.Tabrca, op.cit., pag.138 [93] Al. Bacaci, op.cit., pag.182, n acelasi sens: I.Vasilescu, op.cit., pag.264-270; V.G.Cadere,

op.cit., pag.334
[94] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.220 [95] T. Jud. Suceava, sent. Civ. nr.4 din 23 septembrie 1988 [96] Al.Bacaci, op.cit., pag.182-183; P.Vasilescu, op.cit., pag.275-281, V.G.Cadere, op.cit.,

pag.334, I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.202


[97] M.Tabrca, op.cit., pag.139 [98] C.S.J., sec.cont.adm., dec.nr. 161 din 20 aprilie 1992, RRD 7/1993, pag.83 [99] Al.Bacaci, op.cit., pag.186-187 [100] T.S., sec.civ., dec. nr.2032/1974; RRD nr.7/1995; [101] T.M.B. - Sectia a IV-a Civila, decizia nr.628/1988, RRD 11/1998, pag.57-61 [102] C.S.J., sec. cont. adm., dec.nr.39/1994, Dreptul nr.10-11, pag.115 [103] I. Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.204, Al.Bacaci, op.cit.pag.189 [104] V.M..Ciobanu,op.cit.,pag.185, I,Stoenescu, S.Zilberstein op.cit.,pag.205

[105] V.M..Ciobanu,op.cit.,pag.186, I.Stoenescu, S.Zilberstein op.cit.,pag.203 [106] I.Stoenescu, S.Zilberstein,op.cit., pag.202-203, Al.Bacaci, op.cit., pag.193 [107] G.Boroi, D.Radescu, op.cit.pag.231 [108] Publicata in Monitorul oficial al Romniei, partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000 [109] Publicata in Monitorul oficial al Romniei, partea I, nr.217 din 27 aprilie 2001 [110] V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, Modificari aduse Codului de procedura civila prin

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 n Dreptul nr.1/2001, pag.9; V.M.Ciobanu, Nota la deciyiile nr.3628/2001 si 3629/2001 ale Curtii Supreme de Justitie, sectia civila, n "Pandectele romane" nr.1/2002
[111] M.Nicolae, Nota la decizia nr.1304 din 12 aprilie 2000 a CSJ, sectia civila n "Pandectele

romne", nr.2/2001, pag.124-126; V.M.Ciobanu, op.cit., n "Pandectele romne", nr.1/2002


[112] C.S.J., sec. civ., dec. nr.4414, 4415 din 12 octombrie 2001, nepublicate [113] C.S.J., sec. civ., dec. nr.5250 din 16 noiembrie 2001, nepublicata [114] Republicata n Monitorul oficial al Romniei, partea I, nr.259/30 septembrie 1997 [115] n sensul ca recursul este de competenta instantei superioare celei care a pronuntat

hotarrea atacata a se vedea V.M.Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.II, op.cit., pag.374
[116] Aplicarea legii civile in timp.Recurs. Competenta de solutionare n cauzele solutionate de

judecatorii anterior si ulterior Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, Dreptul nr.3/2002, pag.133+135
[117] Al.Bacaci,op.cit., pag.193 [118] T. S., sec.civ., dec. nr.1070/1992, C.D. 1972, pag.258-259 [119] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.204-205 [120] Al.Bacaci, op.cit., pag.194 [121] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.306-307 [122] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit. pag.218-219 [123] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.8 si urm. [124] Ibidem [125] V.M.Ciobanu, op.cit., vol.1, pag.310-311, V.Negru, D.Radu, op.cit., pag.41

[126] M.Tabrca, op.cit., pag.151 [127] Ibidem, pag.166 [128] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.50-51 [129] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.309 [130] I.Deleanu, op.cit., pag.23 [131] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.309-310 [132] M.Tabrca, op.cit., pag.166 [133] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.41 [134] Art.147, 181, 198, 258 si 261 Cod proc.civ., art.19 din Regulamentul pentru organizarea si

functionarea compartimentelor auxiliare ale instantelor judecatoresti aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr.125/C/17.01.2000
[135] Pentru primul magistrat asistent si magistratii asistenti sefi, a se vedea art.39-40 din Legea

nr.56/1993, iar pentru toti magistratii asistenti art.23-39 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Supreme de Justitie din 2.11.1993
[136] Cu privire la organizarea Ministerului Public si la pozitia procurorului n procesul civil,

precum si la formele concrete n care acesta poate participa la proces, a se vedea V.M.Ciobanu, Tratat, pag.62-65, pag.348-351, I.Deleanu, op.cit. pa.g.53-69. Pentru cazurile n care hotarrea este casabila, pentru ca procurorul, desi obligat de lege, nu a participat la judecata, a se vederea V.M.Ciobanu, Tratat, pag.358
[137] Daca legerea prevede obligativitatea participarii procurorului la judecata unui anumit

proces, aceasta obligativitate priveste si caile de atac folosite n acel proces. S-a mai exprimat opinia ca n cazurile n care procurorul este obligat de lege sa participe la judecata unor procese, nu este exclusa posibilitatea pentru procuror de a-si porni procesul civil. A se vedea pentru aceasta opinie V.M.Ciobanu, R.R.D. nr.10/1984 p.38-39 si Tratat , pag.358
[138] G.Boroi, Drept procesual civil, Note de curs, Bucuresti, 1993, pag.68 [139] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.107; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.210; Al.Babaci,

op.cit., pag.219; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.69, Al.Bacaci, op.cit., pag.203


[140] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.107 [141] Trib.Sibiu, dec.civ.nr.373 din 22 aprilie 1993 cu note de B.Diamant, V.Luncean si

C.Turianu, Dreptul nr.3/1994, pag.107-109, citat din M.Tabrca, op.cit., pag.170


[142] Gr.Porumb, op.cit., vol.I, pag.117 [143] T.S., complet de 7 judecatori, dec. nr.39/1970, Repertoriu II, pag.336, nr.87

[144] T.S., sent.civ. nr.54/1980, C.D.1980, pag.164-167 [145] T.M.B. Sectia a IV-a civila, dec. nr.520/24 februarie 1986, R.R.D. 10/1986, pag.69 [146] C.S.J., sec. civ., dec. nr.2963/21 octombrie 1993, R.R.D. nr.8/1994, pag.86 [147] G.Boroi, D.Radescu, op.cit. pag.70; Al.Babaci, op.cit., pag.204 [148] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.70 [149] T.J.Timis, dec.nr.1432/15.09.1978, R.R.D. nr.4/1979, pag.53 [150] T.S., s.civ., dec.nr.787/16.04.1987, R.R.D. nr.1/1988, pag.68 [151] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.108; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.70; Al.Babaci, op.cit.,

pag.205
[152] T.Jud..Botosani, dec.civ. nr.28/03 februarie 1981, R.R.D. nr.9/1981, pag.68 [153] Al.Bacaci, op.cit., pag.205 [154] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.109 [155] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.221 [156] V.M.Ciobanu,

op.cit., pag.109, I.Stoenescu, S.Zilberstein, V.G.Cadere, op.cit., pag.346-347; Al.Bacaci, op.cit., pag.206-207
[157] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.109 [158] T.Jud.Timis, dec. civ. nr.1404/7 noiembrie1988, nepublic. [159] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.222 [160] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110

op.cit.,

pag.221,

222;

[161] A se vedea si art.26-28 din regulile de procedura aplicate n arbitrajul organizat de camera

de Comert si Industrie a Romniei precum si art.26-28 din Regulile de procedura aplicabile n arbitrajul pentru solutionarea litigiilor de comert international organizat de Camera de Comert si Industrie a Romniei, intrate n vigoare la 1 ianuarie 2000
[162] M.Tabrca, op.cit., pag.174 [163] Al.Bacaci, op.cit., pag.207 [164] T.S., s.civila, dec.nr.416/9 martie 1978, Repertoriu III, pag.291, nr.73 [165] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110

[166] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.208 [167] B.Diamant si V.Luncean(I), C.Turianu(II), note la dec.civ. nr.373/22 aprilie 1993 a

Trib.Sibiu
[168] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209, I.Stoenescu, S.Zilberstein,

op.cit. pag.223, V.G.Cadere, op.cit., pag.347


[169] V.M.Ciobanu, S.Zilberstein, op.cit., pag.51 (Trib.pop.Cluj, sent.civ. nr.2891/1955) [170] Trib.reg.Cluj, dec.civ. nr.2875/1955, L.P. nr.3/1956, pag.31 [171] V.M.Cioban, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209; V.Cadere, op.cit., pag.347;

G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.71


[172] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209; I.Stoenescu, S.Zilberstein,

op.cit., pag.223
[173] M.Tabrca, op.cit., pag.177 [174] V.M.Ciobanu, op.cit, vol.I, pag.444 [175] Insitutia asesorilor populari a fost desfiintata prin Legea nr.45/1991 privind modificarea

unor dispozitii referitoare la activitatea de judecata; a se vedea si Codul de procedura civila cu modificarile, Ed.ngrijita si adnotata de M.Tabrca
[176] I. Les, Principii si institutii de drept procesual civil, Ed.Lumina Lex 1998, vol.I, pag.363 [177] P.Vasilescu, op.cit., pag.364 [178] I. Deleanu, op.cit., pag.33 [179] V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, in Dreptul nr.1/2001, pag.9


[180] Al.Bacaci, op.cit., pag.210, Th.Mrejeru, Exceptii privind instanta si procedura de judecata,

Ed.RAI, Bucuresti, pag.69


[181] Al.Bacaci, op.cit., pag.210 [182] M.Tabrca, op.cit., pag.178 [183] M.Tabrca, op.cit., pag.179 [184] Florea Magureanu, Drept procesual civil roman, vol.I, Ed.Lumina Lex, Bucuersti, 1997,

pag.196
[185] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.439

[186] Ibidem, pag.440 [187] Ibidem, pag.441 [188] M.Tabrca, op.cit., pag.179 [189] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.409-410 [190] M.Tabrca, op.cit., pag.180-181 [191] Al.Bacaci, op.cit., pag.217 [192] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.412 [193] P.Vasilescu, op.cit., pag.61 [194] M.Tabrca, op.cit., pag.183-184; a se vedea si V.M.Ciobanu, op.cit., pag.472-474 [195] E.Herovanu, op.cit., pag.138 [196] C.S.J, sec.civ., dec.nr.333/1990 [197] Plenul T.S., dec.de ndrumare 17/1959, ndreptar interdisciplinar, pag.315-316 [198] M.Tabrca, op.cit., pag.185 [199] Al.Bacaci, op.cit., pag.229 [200] M.Tabrca, op.cit., pag.185 [201] T.S., col.civ., dec.nr.490 din 14 martie 1963, C.D. 1963, pag.236-237 [202] M.Tabrca, op.cit., pag.186 [203] Al.Bacaci, op.cit., pag.229-230 [204] M.Tabrca, op.cit., pag.188 [205] T.M.B. - Sectia a IV-a Civila, dec.nr.725/1990, nepublic. [206] M.Tabrca, op.cit., pag.192 [207] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.477; M.Tabrca, op.cit., pag.193 [208] M.Tabrca, op.cit., pag.193 [209] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.210

[210] M.Tabrca, op.cit., pag.195 [211] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.211 [212] Ibidem [213] Ibidem [214] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.428; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.458; I.Deleanu,

op.cit., pag.285; E.Herovanu, op.cit., pag.198


[215] M.Tabrca, op.cit., pag.195 [216] Ibidem, pag.196; a se vedea si I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.436; V.M.Ciobanu,

op.cit., pag.487; I.Deleanu, op.cit., pag.300; I.Les, op.cit., pag.153


[217] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.480 [218] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.481 [219] M.Tabrcpa, op.cit.,pag.199; V.M.Ciobanu, op.cit., vol.II, pag.346 [220] I.Deleanu, op.cit., pag.298 [221] M.Tabrca, op.cit., pag.203 [222] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.215 [223] Ibidem, pag.215, E.Herovanu, op.cit., pag.112 [224] F.Magureanu, op.cit., pag.232; I.Deleanu, op.cit., pag.233 [225] P.Vasilescu, op.cit., pag.289 [226] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.181, Al.Bacaci, op.cit., pag.199; P.Vasilescu, op.cit., pag.289,

V.G.Cadere, op.cit., pag.339


[227] Cas.I, 28 sept.1904, Em Dan, Codul de proc.civila adnotat, Bucuresti 1921, pag.188, nr.17 [228] T.Bacau, S.I., sentinta nr.31/19 februarie 1924, C.Gr.Zotta, Codul de procedura civila

adnotat, 1931, pag.218, nr.3


[229] T.Dorohoi, jurnal 8756/1 noiembrie 1922, C.Gr.Zotta, op.cit., pag.219, nr.12 [230] Al.Bacaci, op.cit., pag.199-200 [231] Al.Bacaci, op.cit., pag.200

[232] Cas. I, 9 nov. 1912 Em.dan, op.cit., pag.188, nr.19 [233] P.Vasilescu, op.cit., pag.236, V.G.Cadere, op.cit., pag.291-292 [234] V.G.Cadere, op.cit., pag.317 [235] Al.Bacaci, op.cit., pag.200-201 [236] P.Vasilescu, op.cit., pag.292; Al.Bacaci, op.cit., pag.201 [237] P.Vasilescu, op.cit., pag.292; Al.Bacaci, op.cit., pag.201 [238] Cas.II, 7 martie 1921, Pandectele Romne, partea a III-a, pag.46, 1921 [239] Al.Bacaci, op.cit., pag.201 [240] T.S., col.civ., dec.nr.1246/1958; dec.nr.247/1961; dec.nr.1395/1969 [241] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.182 [242] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.209; Al.Bacaci, op.cit., pag.194; V.G.Cadere, op.cit.,

pag.335; P.Vasilescu, op.cit., pag.283


[243] V.M.Ciobanu, R.R.D, 9/1995, pag.41; Al.Babaci, op.cit., pag.195, V.Cadere, op.cit.,

pag.336; P.Vasilescu, op.cit., pag.284


[244] Al.Bacaci, op.cit., pag.195 [245] Cas. I, Sec.nr.2538/1929, C.Gr.Zotta, op.cit., pag.224, nr.35 (n Codul de proc.civ.,

comentat si adnotat, G.Boroi, D.Radescu)


[246] Cas.II, 21 dec.1929, Pandectele Romne, 1921, pag.3 [247] V.M.Ciobanu, n RRD 9/1995, pag.41; Al.Bacaci, op.cit., pag.195; V.G.Cadere, op.cit.,

pag.337, P.Vasilescu, op.cit., pag.284


[248] V.M.Ciobanu, idem; Al.Bacaci, op.cit., pag.195, V.G.Cadere, op.cit., pag.284 [249] T. S., col.civ., dec.nr.237/1959; n acelasi sens I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.209 [250] V.M.Ciobanu, n RRD nr.5/1995, pag.41-42; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.233 [251] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.244-245 [252] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.210; Al.Babaci, op.cit., pag.198 [253] Al.Bacaci, op.cit., pag.196-197

[254] Trib. Ilfov, com. 3 martie 1908, Em.Dan, op.cit., pag.188, nr.14 [255] V.G.Cadere, op.cit., pag.337 [256] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.336 [257] M.Tabrca, op.cit., pag.127 [258] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.338 [259] F.Magureanu, op.cit., pag.98 [260] T.S., sec.civ., dec.nr.566/1989, n Dreptul 1-2/1990, pag.131; V.M.Ciobanu, op.cit.,

pag.338
[261] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.340; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.320 [262] M.Tabrca, op.cit., pag.129; a se vedea si I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.322-325;

V.M.Ciobanu, op.cit., pag.345-348


[263] Jud.sect.6, sent.civ. nr.12-14 din 4.01.1999, nepublicate [264] T.S, compeltul de jud., dec.nr.83/1978, n ndreptar interdisciplinar, pag.303-304; C.S.J.,

sec.cont.adm., dec.nr.679/1994, pag.650


[265] C.S.J., sec.cont.adm., dec.nr.679 din 21 septembrie 1994, B.J. 1994, pag.649 [266] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.348; a se vedea I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.321 [267] V.M.Cionbanu, op.cit., pag.296 [268] E.Heroveanu, op.cit., pag.115 [269] P.Vasilescu, op.cit., pag.325 [270] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209; V.Cadere, op.cit., pag.347;

G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.71


[271] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit. pag.490 [272] Ibidem, pag.489 [273] Al.Bacaci, Aspecte teoretice si practice ale institutiei perimarii, RRD nr.12/1983, pag.45 [274] Al.Velescu, O exceptie de la stingerea procesului prin perimare bazata pe ocrtorirea

intereselor minorului, RRD 2/1967, pag.98


[275] Al.Bacaci, op.cit, RRD nr.12/1983, pag.45

[276] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.297 [277] V.M.Ciobanu, op.cit..pag.297; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.348; P.Vasilescu, op.cit.,

pag.327
[278] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.297 [279] T.S., sec. civ., dec.nr.1498/1971, C.D.1971, pag.191 [280] T.S., col.civ., dec.nr.721/1963, J.N. nr.6/1964, pag.155 [281] T.S., col.civ., dec.civ.136/1952, C.D. 1952-1954, vol.I, pag.349 [282] T.S., col.civ., dec.nr.1758/1957, Repert.I, pag.79 [283] C.Suprema, dec.civ. nr.501/1951, J.N. nr.5/1951, pag.551 [284] T.S., dec.civ. nr.136/1952, C.D. 1952-1954, vol.I, pag.349 [285] T.P.Humedoara, dec.civ.nr.356/10.04.1975, RRD nr.2/1976, pag.67 [286] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.491 [287] T.S., col.civ., dec.nr.2254/1955, C.D., vol.II, pag.213 [288] C. S., col.civ., dec.nr.501/1951, J.N. nr.2/1951, pag.213 [289] T.Jud.Timis, dec.civ. nr. 1798/21.12.1979, RRD nr.8/1980, pag.59, M.Tabrca, op.cit.,

pag.218
[290] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.300 [291] V.M.Ciobanu op.cit., pag.301 [292] Al.Bacaci, op.cit., RRD nr.12/1983, pag.45 [293] V.M.Ciobanu, op.cit., RRD nr.12/1983, pag.301 (nota) [294] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.301 [295] Ibidem, pag.302 [296] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.494-496 [297] Al.Bacaci, op.cit., pag.241 [298] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.302; Al.Bacaci, op.cit., pag.241; I.Stoenecu, S.Zilberstein, op.cit.,

pag.494

[299] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.352 [300] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.303 [301] Ibidem, pag.143-144 [302] Ibidem, pag.143-144 [303] Ibidem, pag.144 [304] G.Boroi, D.Radescu, op.cit, pag.664