Halici Alexandru Cristian

RISE an II

Referat

Dreptul tratatelor

Obiect : Dreptul international public

DREPTUL TRATATELOR Definiia, elementele eseniale i accesorii ale tratatelor. Denumirea i clasificarea tratatelor Tratatul este actul juridic care exprim acordul de voin intre dou sau mai multe state sau alte subiecte in scopul de a crea, amodifica, a stinge drepturi i obligaii in raporturile dintre ele. Dreptul tratatelor constituie totalitatea normelor care il reglementeaz: incheierea, aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, nulitatea i cazurile de incetare a tratatelor. Dreptul tratatelor este parte component a D.I.P. Convenia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor prevede c tratatul este acord incheiat in scris intre state i guvernat de dreptul internaional, fie c este consemnat intrun instrument unic sau in dou sau mai multe instrumente conexe i oricare ar fi denumirea sa. El se poate incheia ins i intre state i alte subiecte de D.I.P. i intre acestea din urm. Scopul incheierii sale este de a produce efecte juridice. Elementele eseniale ale tratatului sunt: Prile tratatului-trebuie s fie subiecte de drept internaional. Nu sunt considerate tratate actele incheiate intre state i persoane fizice sau juridice strine. Voina prilor trebuie s fie liber exprimat, fr vicii de consimmant. Obiectul tratatului-care trebuie s fie licit i posibil. Tratatul s produc efecte juridice, stabilirea unor norme de conduit obligatorii sau crearea, modificarea, stingerea unor drepturi ori obligaii intre pri. Guvernarea tratatului de ctre normele de D.I.P. Elementele accesorii ale tratatului sunt: a.Termenul-un eveniment viitor i sigur de care depinde intrarea in vigoare sau ieirea din vigoare a unui tratat. b.Condiia-un eveniment viitor i nesigur de care depinde inceperea sau incetarea executrii obligaiilor. In conformitate cu Convenia de la Viena din 1969 denumirea generic de tratat se utilizeaz pentru a desemna totalitatea actelor juridice din aceast categorie indiferent de denumirile particulare pe care acestea le pot primi intr-un caz sau altul. Practica convenional enumr o varietate de denumiri ale tratatelor ca: Tratatul este folosit pentru desemnarea unei inelegeri solemne precum sunt tratatele de pace, de alian, de neutralitate. Convenia este inelegerea pin care se reglementeaz relaiile dintr-un domeniu special al relaiilor internaionale. Ex. Convenia de la Viena din 1969, 1982. Acordul este o inelegere intervenit mai ales in domeniul economic, comercial, financiar, cultural. Pactul este o inelegere intervenit in domenii concrete ale relaiilor politice dintre state i cu caracter solemn. Ex. Pactul Briand-Kellogg. Protocolul poate fi un act accesoriu la un tratat preexistent incheiat pentru al modifica, prelungi, interpreta dar i o inelegere de sine stttoare. Declaraia este document multilateral prin care se fixeaz reguli de conduit, modaliti de aciune sau punct de vedere comune ce urmeaz a deveni reguli de conduit, principii.

 Carta este acordul prin care se constituie o organizaie internaional. Statutul este acordul de constituire a unei organizaii. Tratatele pot fi clasificate dup mai multe criterii distincte: 1. Din punct de vedere al coninutului lor material: a.Tratate legi al cror obiect const in a stabili o regul de drept obiectiv valabil. b.Tratate contracte vizeaz realizarea unor operaiuni juridice constand in prestaii reciproce intre prile contractante, fiecare dintre ele urmand totodat obiective diferite. 2. Dup numrul prilor: a.Tratate bilaterale incheiate intre dou subiecte. b.Tratate multilaterale la care particip mai mult de dou subiecte. 3. Dup obiectul pe care l reglementeaz: a. Tratate politice. b. Tratate economice. c. Tratate speciale. Ex. acorduri in transport, in comunicaii, juridice, ocrotirii sntii. 4. Din punct de vedere al procedurii de ncheiere: a. Tratate formale. b. Tratate simplificate. 5. Dup durat: a. Tratate cu termen pe 5,10,20 de ani. b. Tratate fr termen. Ex. tratate de pace, tratate de dezarmare. 6. n dependen de nivelul ncheierii: a. Tratate interstatale. b. Tratate interguvernamentale. c. Tratate interdepartamentale. 2. Procedura de ncheiere i intrarea n vigoare a tratatelor Incheierea tratatelor reprezint ansamblu de activiti desfurate, proceduri care trebuie indeplinite i reguli care trebuie observate pentru ca tratatul s se formeze, s devin obligatoriu pentru pri, s intre in vigoare. Autoritile competente s incheie tratate sunt prevzute de constituia i legislaia fiecrui stat, respectiv in actele constitutive ale organizaiilor internaionale. In general puterea executiv preedintele, prim-ministru, ministru afacerilor externe, au competena pentru negocierea i semnarea iar parlamentele pentru exprimarea consimmantului de a deveni parte la tratat prin ratificare sau aderare. Incheierea unui tratat presupune mai multe etape ca: a. Elaborarea textului tratatului. b. Exprimarea consimmantului prilor contractante de a fi legate prin tratat. Elaborarea textului tratatului presupune unele sub faze ca: a) Negocierea se desfoar intre reprezentanii statelor special abilitai in acest sens, fie prin funciile pe care le indeplinesc in stat, fie prin imputernicirile conferite de deplinele puteri ce le-au fost eliberate. In cursul acesteia negociatorii indeplinesc o serie de proceduri, acte care duc la formarea textului tratatului. In cazul tratatelor bilaterale iniiativa negocierilor revine statului sau ambelor state. In cazul tratatelor multilaterale conferina reprezentanilor statelor este convocat pe baza unui acord preliminar dintre statele interesate care conine prevederi referitoare la locul, data, ordinea de zi, a

conferinei. In cazul elaborrii tratatelor bilaterale fiecare parte ii prezint proiectul su, iar in cazul negocierilor ambele proiecte se pun de acord. Pentru participarea la negocieri persoanele respective trebuie s dispun de depline puteri un document emis de autoritatea competent a unui stat prin care sunt desemnate una sau mai multe persoane imputernicite s reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau semnarea unui tratat. Verificarea deplinelor puteri se face inainte de inceperea negocierilor. Dup ce s-a czut asupra textului se trece la adoptarea acestuia. In cazul tratatelor bilaterale pe baz unanimitate iar in cazul tratatelor multilaterale cu o majoritate de 2/3 din numrul statelor prezente. Dup adoptarea textului se parcurge autentificarea sa prin: a.Parafarea care const in inscrierea iniialelor numelui imputerniciilor statelor pe textul negociat. b.Semnarea ad referendum a textului cu confirmarea ulterioar din partea executivului sau altei autoriti abilitate a statului. c.Semnarea definitiv este o modalitate de autentificare atunci cand tratatul urmeaz s fie ratificat sau aprobat. d.Semnarea actului final al unei conferine in care este consemnat textul tratatului. e.Adoptarea unei rezoluii speciale a organizaiei internaionale. Din momentul in care textul tratatului a devenit autentic i definitiv statele semnatare urmeaz s-i exprime consimmantul de a deveni pri prin mijloacele juridice ca:semnarea, schimbul instrumentelor care constituie un tratat, ratificarea, aprobarea, acceptarea i aderarea. Semnarea are dou funcii autentificarea textului i exprimarea consimmantului de a deveni parte la tratat. Schimbul instrumentelor care constituie un tratat la fel este o modalitate de exprimare a consimmantului statelor atunci cand: 1)Instrumentele prevd c schimbul lor va avea acest efect. 2)Este stabilit pe o alt cale c aceste state conveniser ca schimbul de instrumente s aib acest efect. Ratificarea constituie actul juridic prin care un stat ii exprim consimmantul prin intermediul autoritilor sale competente de a fi legat printr-un tratat internaional semnat de reprezentanii si. Ratificarea poate fi fcut sub forma unor acte de drept intern (legi, hotrari, decrete). Convenia de la Viena din 1969 prevede cazurile cand un stat ii exprim consimmantul de a ratifica un tratat: a. Cand tratatul prevede c acest consimmant se exprim prin ratificare. b. Cand este stabilit c statele participante la negocieri conveniser asupra cerinei ratificrii. c. Cand reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificrii. d. Cand intenia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificrii rezult din deplinele puteri ale reprezentantului su ori a fost exprimat in cursul negocierilor. Drept documente ce confirm efectuarea ratificrii servesc instrumentele de ratificare. Acestea de regul cuprind trei pri: a. Introductiv in care se indic autoritatea statului care a ratificat tratatului.

b. Dispozitiv unde este reprodus textul tratatului cu enumerarea eventual a rezervelor ei. c. Partea final care conine angajamentul statului de a respecta i aplica cu bun credin tratatul. Aprobarea reprezint o modalitate de exprimare a consimmantului statului de a fi parte la acelea tratate care nu necesit s fie ratificate dar care prevd aprobarea lor. Potrivit reglementrilor interne ale fiecrui stat sunt supuse aprobrii sau acceptrii de ctre guvern tratatele care nu implic angajamentele politice majore sau nu se refer la domenii eseniale ale exercitrii suveranitii de stat. Aderarea este un act unilateral de drept intern al unui stat prin care el ii exprim consimmantul de a deveni parte la un tratat pe care nu l-a semnat. Aderarea se refer numai la tratatele multilaterale. Actul de aderare poate imbrca forma instrumentelor de aderare, instrumentelor de ratificare sau notificare. Momentul din care tratatul internaional devine obligatoriu pentru prile contractante poart denumirea de intrare in vigoare. Tratatele care nu necesit ratificare sau aprobarea lor intr in vigoare: a)La momentul semnrii. b)La scurgerea unui anumit termen dup semnare. c)La data indicat in tratat. Ordinea intrrii in vigoare a tratatelor ce urmeaz s fie supuse ratificrii este determinat de caracterul lor. Tratatele bilaterale intr in vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare sau la scurgerea unui anumit termen de la data efecturii schimbului instrumentelor de ratificare. Tratatele multilaterale intr in vigoare: a)La data acumulrii la depozitar a unui numr de instrumente de ratificare. b)La scurgerea unui timp de la data acumulrii la depozitar a unui numr de instrumente de ratificare. c)La data transmiterii unui numr de instrumente la depozitar cu indicarea concret a statelor ale cror instrumente de ratificare necesit s fie depuse in mod obligatoriu. Dup intrarea lor in vigoare tratatele sunt trimise la secretariatul general al O.N.U. spre inregistrare sau clasare sau publicare. Publicarea i inregistrarea oficial a tratatelor are loc i la nivel naional. Structura unui tratat este: 1.Preambul in care se indic prile contractante ale tratatului, motivele care au determinat incheierea lui, scopul i obiectul. 2.Partea dispozitiv in care sunt cuprinse articolele i care constituie coninutul de baz al prevederilor sale. Articolele unor tratate poart uneori scurte denumiri. 3.Partea final care precizeaz data i locul semnrii, limba sau limbile in care au fost redactat textul, modalitile de intrare in vigoare, durata i valabilitatea tratatului. O rspandire tot mai larg in practic o capt anexele. Ele apar astfel ca o parte distinct a textului tratatului. Prin utilizarea acestora se urmrete completarea, detalizarea i interpretarea coninutului tratatului.1 Negocierea Este prima etapa, n cursul careia se elaboreaza textul tratatului. Negocierile se desfasoara ntre reprezentantii statelor cu atributii speciale n acest domeniu. mputernicirea unui reprezentatnt al statului trebuie sa rezulte din documente care emana de la autoritatile competente ale fiecarui stat, n conformitate cu dispozitiile
1

Geamnu G., Drept internaional public, ed. Didactic i pedagogic, vol.2, Bucureti, 1981

constitutionale sau ale altor legi interne. Aceste documente poarta denumirea de depline puteri, definite n Conventia privind dreptul tratatelor, astfel: documentul emannd de la autoritatea competenta a unui stat si desemnnd una sau mai multe persoane mputernicite sa reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimtamntul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a ndeplini oricare alt act cu privire la tratat (art.1, c). Persoana mputernicita cu deplinele puteri se numeste plenipotentiar. n ceea ce priveste mputernicirea care rezulta din deplinele puteri, Conventia manifesta o anumita suplete, permitnd confirmarea ulterioara a mputernicirii unei persoane care a participat la un act legat de ncheierea unui tratat fara a prezenta deplinele puteri. Pe lnga persoanele special mputernicite prin deplinele puteri exista si o categorie de persoane, care, n baza functiei pe care o ndeplinesc n stat nu au nevoie sa prezinte deplinele puteri n vederea negocierii si ncheierii tratatului. Aceste persoane sunt: seful statului, seful guvernului si ministrul de externe; sefii misiunilor diplomatice, dar numai pentru adoptarea tratatelor bilaterale, ntre statul acreditant (care l trimite) si statul acreditar (statul gazda); reprezentantii statelor participanti la o conferinta sau la lucrarile unei organizatii internationale, n vederea elaborarii unui tratat.2 Semnarea Urmatoarea etapa n ncheierea unui tratat international este semnarea acestuia, act care poate sa aiba o dubla semnificatie: fie de autentificare (provizorie sau definitiva) a textului tratatului, fie de exprimare a consimtamntului statului de se obliga prin tratat. n primul caz, semnarea echivaleaza cu atestarea solemna, de catre statele care au participat la negocieri a faptului ca negocierile s-au ncheiat iar textul semnat are o forma defintiva, fara sa mai poata fi modificat unilateral de catre vreunul dintre statele participante. Pentru a creea efecte juridice, semnarea va fi urmata de ratificarea tratatului. Etapa negocierii unui tratat nu este urmata n toate cazurile, imediat, de semnarea definitiva a textului. Exista situatii n care, dupa ncheierea negocierilor, se procedeaza doar la semnarea ad-referendum sau la parafarea textului. Semnarea cu mentiunea adreferendum semnifica autentificarea tratatului, dar numai cu carcater provizoriu. Parafarea, care consta n nscrierea initialelor numelui negociatorului mputernicit al fiecarui stat pe textul negociat, are de asemenea, efect provizoriu. Ambele proceduri prezentate trebuie sa fie urmate de semnarea definitiva a tratatului, conditie obligatorie pentru declansarea procedurilor etapei urmatoare.3 Exprimarea consimtamntului A treia etapa consta n exprimarea consimtamntului statului de a deveni parte la tratat, acceptnd obligatiile care decurg din dispozitiile acestuia. Legislatia interna a statelor prevede mijloacele juridice prin care statul si exprima vointa de fi legat prin tratat. a) O modalitate de exprimare a consimtamntului statului de a fi legat prin tratat este ratificarea. De regula, prin simpla participare la negocierea si semnarea unui tratat, statele nu se considera obligate, din punct de vedere juridic, de dispozitiile acestuia. Angajarea defintiva presupune interventia unui act intern, prin intermediul
2 3

. Popescu D., Coman F, Drept internaional public, ed. MI, Bucureti, 1993
Diaconu I., Curs de drept internaional public, ed. ansa, Bucureti, 1993

caruia organele special abilitate ale statului de obicei parlamentele nationale analizeaza dispozitiile tratatatului si decid asupra angajarii statului. Acest act constituie ratificarea tratatului. Uneori, ratificarea tratatului impune elaborarea unei legislatii interne pentru aplicarea dispozitiilor acestuia. Ratificarea tratatelor de catre parlament este n prezent, mijlocul principal prin care organul legislativ controleaza exercitarea de catre executiv a dreptului de a negocia tratatele internationale. Termenul de ratificare depinde n mare masura de natura tratatului si este prevazut n clauzele finale ale acestuia. Ratificarea nu poate fi partiala sau conditionata, ci numai acordata sau refuzata, iar daca un stat ncearca sa modifice un tratat n timpul ratificarii, acest act echivaleaza cu un refuz al ratificarii, nsotit de o noua oferta care poate sa fie, sau nu acceptata. La tratatele multilaterale statele pot sa formuleze, o data cu ratificarea si n anumite limite, rezerve. b) O alta modalitate de exprimare a consimtamntului statelor este aprobarea sau acceptarea. Aceasta modalitate a aparut ca o alternativa mai simpla la ratificarea tratatelor, determinata de cresterea numarului acestora. Pe aceasta cale se realizeaza o examinare rapida a dispozitiilor unor tratate si se evita procedura mai lunga si complicata a ratificarii de catre parlamentele nationale. Procedura aprobarii sau a acceptarii este de competenta guvernelor. n conformitate cu legile interne ale fiecarui stat sunt supuse aprobarii sau acceptarii de catre guvern, tratatele care nu implica un angajament politic major sau care nu se refera la domenii esentiale ale suveranitatii statelor. c) Aderarea la tratate este o modalitate de exprimare a consimtamntului statelor, aplicabila numai tratatelor multilaterale, care poate sa intervina n cazul n care un stat nu a participat la negocierea si semnarea tratatului, dar decide ulterior sa devina parte la acesta. Un stat poate sa adere la un tratat doar daca aceasta modalitate este prevazuta n mod expres n textul acestuia. d) Consimtamntul poate fi exprimat prin semnare. De regula, semnarea tratatului are ca efect autentificarea textului stabilit prin negocieri (vezi pct 3.3). n anumite cazuri, semnarea echivaleaza cu exprimarea consimtamntului statului de a fi parte la tratat. Semnarea are acest efect daca sunt ntrunite, cumulativ, urmatoarele conditii, prevazute n Conventia privind dreptul tratatelor (art.12): tratatul sa prevada n mod expres aceasta posibilitate sau, sa se stabileasca ntr-un alt mod vointa statelor participante la negocieri de a acorda actului semnarii valoare de consimtamnt; intentia statului de a conferi actului de semnare acest efect sa rezulte din deplinele puteri ale reprezentantului sau sa fie exprimata n timpul negocierii. Numeroase tratate internationale la care statele devin parti prin semnare sunt cunoscute sub denumirea de acorduri n forma simplificata. Aceste acorduri consta, de obicei, n schimburi de note sau de scrisori, procese-verbale parafate, memorandumuri, declaratii comune etc. Originea acestor acorduri se regaseste n practica S.U.A, n care sunt cunoscute sub denumirea de executive agreements si reprezinta acorduri semnate doar de presedintele statului, evitnd astfel aprobarea Senatului si facilitnd n acest mod participarea statului la tratatele internationale.4
4

Diaconu I., Curs de drept internaional public, ed. ansa, Bucureti, 1993

Tipuri de interpretare Entitatile competente sa interpreteze un tratat international sunt : pe plan international - statele parti la tratat, instantele jurisdictionale sau arbitrare si organizatiile internationale, iar pe plan intern organele executivului, de regula ministerele afacerilor externe. a) Interpretarea realizata de partile unui tratat are o forta superioara fata de alte interpretari, si poarta numele de interpretare autentica. Partile pot sa includa n textul tratatului clauze interpretative prin care se definesc continutul unor termeni cu scopul de a evita interpretarea si aplicarea diferita a tratatului. Daca n cursul aplicarii tratatului interpretarile devin divergente, partile pot sa ncheie acorduri interpretative separate de textul tratatului, asigurnd uniformitatea aplicarii dispozitiilor acestuia. Organizatiile internationale sunt competente sa interpreteze dispozitiile statutelor lor si ale tratatelor la care sunt parte. b) Interpretarea jurisdictionala data de arbitrajul international si de Curtea Internationala de Justitie reprezinta o interpretare neautentica si are forta obligatorie numai pentru partile care au supus un diferend legat de interpretarea unei norme, instantei internationale.5 Reguli de interpretare Conventia privind dreptul tratatelor a codificat principalele reguli de interpretare a tratatului, stabilind o regula generala de interpretare (art.31), mijloace complementare de interpretare (art.32), precum si regulile aplicabile tratatelor autentificate n mai multe limbi (art.33). Regula generala consta n obligativitatea interpretarii unui tratat cu buna-credinta, potrivit sensului obisnuit ce urmeaza a fi atribuit termenilor tratatului, n contextul lor si n lumina obiectului si a scopului tratatului. a) Regula interpretarii tratatelor cu buna-credinta rezulta din principiul general al aplicarii cu buna-credinta a tratatelor internationale (pacta sunt servanda). b) Interpretarea termenilor tratatului n contextul lor, presupune analiza acestora n contextul ntregului tratat, care cuprinde preambulul, dispozitivul, clauzele finale si anexele, precum si luarea n considerare a oricaror acorduri, instrumente sau practici n legatura cu tratatul, intervenite ntre parti cu prilejul ncheierii acestuia sau ulterior. c) Termenii tratatului se interpreteaza potrivit sensului lor curent, uzual ; un termen va fi nteles ntr-un sens special numai daca se stabileste ca aceasta a fost intentia partilor. Alaturi de aceste reguli generale, n interpretarea unui tratat se poate recurge - daca este necesar - si la mijloace complementare, ndeosebi la lucrarile pregatitoare si la mprejurarile n care a fost ncheiat tratatul. Daca un tratat a fost autentificat n doua sau mai multe limbi, textul are aceeasi valoare n fiecare dintre aceste limbi, n afara de cazul n care partile au convenit sa acorde prioritate unuia dintre texte, n caz de divergenta. n situatia n care din comparatia textelor autentice rezulta o deosebire de sens al termenilor se va adopta sensul care corespunde n cea mai mare masura obiectului si scopului tratatului.6

Miga-Beteliu R., Drept internaional public. Introducere in dreptul internaional public, ed. ALL. Educaional, Bucureti, 1997 6 Popescu D., Nstase A., Drept internaional public, ed. ansa, Bucureti, 1997.

Bibliografia: 1. Balan O, Burian A, Drept internaional public, Vol. II, Chiinu, F.E.-P. Tipografia Central, 2003. 2. Geamnu G., Drept internaional public, ed. Didactic i pedagogic, vol.2, Bucureti, 1981. 3. Popescu D., Coman F, Drept internaional public, ed. MI, Bucureti, 1993. 4. Diaconu I., Curs de drept internaional public, ed. ansa, Bucureti, 1993. 5. Miga-Beteliu R., Drept internaional public. Introducere in dreptul internaional public, ed. ALL. Educaional, Bucureti, 1997. 6. Popescu D., Nstase A., Drept internaional public, ed. ansa, Bucureti, 1997.