Sunteți pe pagina 1din 1

ANA Moara cu noroc

- Ghita! grai Ana asezat. Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta. Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai, nu vreau sa te descos: tu iti da seama daca ai ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti spun, ca Lica e om rau si om primejdios; asta se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii. E om patimas , Ghita, si nu e bine sa te dai prea departe cu el. - Dar nu ma dau deloc! raspunse barbatul. - Bine! grai nevasta. Tu fa cum stii, dar sa nu zici apoi ca nu ti-am spus. Ana isi opri rasuflarea, se dete tiptil jos din pat si se apropie de fereastra. Lica se intorcea singur despre Fundureni la carciuma. Acum ea le intelegea pe toate: el a fost undeva si a facut ceva cu stirea lui Ghita. - Doamne! zise ea ingrozita. Ce-a cazut pe capul meu! Dar Ghita era barbatul ei: ar fi dorit sa-I fi secat lumina ochilor in clipa cand a ajuns la fereastra, pentru ca sa nu vada sis a nu stie nimic, si I se raci tot sangele cand se gandi ca vor fi aflat si altii. Din cand in cand, iar isi schimba gandurile. Ii parea peste putinta ca Ghita sa se amestece in treburi rele. Nu! isi zicea ea, Ghita e om drept si bland la fire, dar e om cuminte si nu voieste nici sa auda , nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai. De cand aflase despre soarta drumetei, gandul acesta bun nu o mai parasea si il astepta cu nerabdare pe Ghita ca sa-l mangaie prin o vorba buna. Ghita lua pe unul dintre copii si-l saruta. - Sarmanilor mei copii zise el voi nu mai aveti un tata cinstit. - Lasa Ghita, grai Ana; noi si toti oamenii buni care te cunosc te stim cine esti si ne mustram pentru gandurile rele ce ne vom fi facut despre tine. - Nu asta e cinstea, intampina sotul. Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele, pe care nimeni nu-l poate grai de rau fara de a se da de rusine; cinstea e sila pe care le-o faci oamenilor rai de a te socoti om intre oameni. Eu nu mai pot sili pe nimeni sa nu le zica copiilor astora: Tatal vostru e un ticalos! Ana se ridica si ea. - Ce-i? intreba ea speriata. Ce ai de gand? - Eu ma duc, raspunse el, si scoase traista cu scule din dosul lazii. - Nu poti sa te duci si sa ma lasi pe mine singura si asa cum sunt. - Trebuie sa ma duc si nu vreau sa raman, zise el punandu-si palaria in cap. Ana isi opri rasuflarea: ii era ca sic and nu el ar pleca, ci ea insasi ar fidata cu rusine afara din casa, in mijlocul drumului, unde toti trecatorii isi intorc fata de la dansa. Cand il vazu dar ca pleaca, ea isi infipse amandoua mainile in bratul lui si-I zise cu linistea incordarii: - Daca te duci sit e duci, ia-ma sip e mine: nu vreau sa-l mai vad; nu pot sa maid au fata cu el! - Ei, ce sa fac cu tine!? Ii raspunse el, si-o dete, asa cam in sila, cu cotul la o parte.