Sunteți pe pagina 1din 7

1

Despre durata zilelor creaţiei; normală sau nedefinită? 1

Theodor Leontescu

Prima zi

Misiunea lui Kalomiros continuă şi în acest capitol. Întrucât ipoteza pe care vrea să o ridice la rang de adevăr presupune că durata unei zile a creaţiei nu poate fi aceea a unei zile ci cu mult mai lungă, de milioane sau chiar de miliarde de ani, el trebuie să legitimeze şi această pseudoconcluzie pe seama Sfinţilor Părinţi. "Victimă" îi cade tot Sfântul Vasile a cărui zicere este schimonosită îngrozitor de către Kalomiros:

{Sfântul Vasile cel Mare se întreabă: «Pentru ce n-a spus „ziua întâi” ci „zi una”? Doar era firesc să o numească „ziua întâi”, fiindcă avea să i se adauge ziua a doua, a treia, a patra, pentru că era în fruntea celor

care vin după ea. (

vadă înrudirea cu veacul. În chip propriu şi natural, ziua întâi a fost numită „una” pentru a arăta unicitatea veacului, fiindcă veacul nu are

părtăşie cu altceva. (

şi luminată” (

aceeaşi idee. Dacă ai numi „zi” starea aceea, ea este una şi nu multe, iar dacă ai numi-o „veac”, este unul şi nu mai multe. Aşadar, Scriptura, ca să ducă mintea noastră spre viaţa ce va să fie, a numit „una” icoana veacului, pârga zilelor, pe cea de o vârstă cu lumina, sfânta duminică cea cinstită cu învierea Domnului (Omilia II, 8; PSB 17, p. 95-96) Prin urmare, dacă prima zi e o icoană a veşniciei, putem vedea că în cartea Facerii cuvântul „zi” nu are sensul obişnuit, ci unul tainic.»} 2 Oricine i-ar da credit lui Kalomiros şi ar admite că l-a citat corect pe Sfântul Vasile cel Mare este tentat să creadă că Sfântul a învăţat că înrudirea acestei zile cu veacul se traduce prin durata ei indefinită care ar putea fi foarte mare, în nici un caz de 24 de ore. Iată însă, ce spune, de fapt Sfântul 3 :

«„Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, zi una”. Pentru ce n-a spus: „ziua întâi” ci „zi una”? Doar era firesc să o numească „ziua întâi”, că

avea să-i adauge ziua a doua, a treia, a patra, pentru că era în fruntea celor care vin după ea. A spus „una”,

- sau pentru că voia să determine măsura zilei şi a nopţii, unind timpul zilei şi al nopţii, ca

să se plinească durata celor douăzeci şi patru de ore ale unei zile care cuprinde negreşit şi ziua şi noaptea, încât chiar dacă din pricina schimbărilor mersului soarelui se întâmplă ca o zi să aibă mai

multe ore ca cealaltă, totuşi durata celor două, a zilei şi a nopţii, să se înscrie în timpul destinat lor; ca şi cum Moisi ar fi spus: „zi una” este durata unei zile, măsura celor douăzeci şi patru de ore;

- sau pentru că învârtirea cerului de la un semn până la acelaşi semn se face într-o singură

zi, încât ori de cîte ori este seară şi dimineaţă în lume, potrivit învârtirii soarelui, această învârtire

nu se face în mai mult timp, ci atât cât se împlineşte durata unei zile (n.m. evident de 24 de ore);

împlineşte durata unei zile (n.m. evident de 24 de ore); ) A fost numită „zi una”,

)

A fost numită „zi una”, ca şi din denumirea ei să i se

)

Dacă spune Scriptura: „Ziua Domnului cea mare

Încât fie de zici „zi”, fie de zici „veac”, vei exprima

)

1 Fragmente din Theodor Leontescu Zilele Creaţiei în interpretarea Sfinţilor Părinţi, Editura Vergiliu, Bucureşti 2009,

pp. 112-117,

2 Alexandros Kalomiros, Cele şase dimineţi, în vol. Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului, Deisis, Sibiu, 2003 p. 36-37.

3 Cu toate că este un citat mai lung, este important să-l parcurgem pe tot.

2

- sau mai adevărată este explicaţia transmisă în cuvintele cele de taină, că Dumnezeu, Cel Ce a făcut timpul, a pus timpului măsuri şi semne: durata zilelor; şi măsurând timpul cu săptămâna, porunceşte ca săptămâna să se învârtă mereu în ea însăşi, pentru a număra mişcarea timpului; iar pe săptămână să o împlinească „ziua cea una”, întorcându-se spre ea însăşi de şapte ori; şi această întoarcere este în formă de cerc, că începe dintr-un punct şi se sfârşeşte în acelaşi punct. Aceeaşi însuşire o are şi veacul; se întoarce spre el însuşi şi niciodată nu se sfârşeşte. Aceasta este pricina că începutul timpului n-a fost numit de Scriptură „ziua întâi”, ci: „zi una”, ca şi din numirea ei să i se vadă înrudirea cu veacul. În chip propriu şi natural, ziua întâia a fost numită „una” pentru a arăta unicitatea veacului; că veacul nu are părtăşie cu altceva. Dacă Scriptura ne vorbeşte de „multe veacuri” şi în multe locuri vorbeşte de „veacul veacului” şi de „veacurile veacurilor”, dar nici în acele locuri „veacul” nu este numărat cel dintâi, cel de al doilea, nici cel de al treilea; în acele locuri ni se arată mai degrabă deosebiri de situaţii şi de felurite lucruri, dar nu circumscrieri, sfârşituri şi succesiuni de veacuri. Că spune Scriptura: „Ziua Domnului cea mare şi luminată” 4 ; şi iarăşi:

„Pentru ce căutaţi ziua Domnului? Aceea este întuneric şi nu lumină” 5 . Negreşit „întuneric” celor vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfîrşit, pe care psalmistul a numit-o „a opta” 6 , pentru că se află în afara acestui timp săptămânal. Încît fie de zici „zi”, fie de zici „veac”, vei exprima aceeaşi idee. Dacă ai numi „zi” starea aceea, una este şi nu multe; iar dacă ai numi-o „veac”, unul este şi nu multe. Aşadar Scriptura, ca să ducă mintea noastră spre viaţa ce va să fie, a numit „una” icoana veacului, pârga zilelor, pe cea de o vîrstă cu lumina, sfânta duminică, cea cinstită cu învierea Domnului.» 7 Observăm că în toate cele trei semnificaţii atribuite de către Sfântul Vasile cel Mare zilei una”, durata ei este mărturisită de Sfânt a fi de strict 24 de ore; în prima semnificaţie atribuită Sfântul precizează în mod expres că lungimea acestei zile a creaţiei a fost de 24 de ore, adică a fost numită astfel pentru a fi desemnată ca etalon de durată; în cea de-a doua semnificaţie că nu numai această zi are 24 de ore, ci toate zilele care i- au urmat, marcate cu semnele serii şi dimineţii potrivit învârtirii cerului şi a soarelui 8 ; în cea de-a treia semnificaţie pe care o atribuie „zilei una” Sfântul o consideră durata unei zile de 24 de ore deoarece este chemată să împlinească o săptămână prin repetarea ei de şapte ori. Cu alte cuvinte, Sfântul se referă aici la capacitatea acestei zile una” de a fi etalon pentru măsurarea perioadelor de timp mai mari decât ea, inclusiv veacul, prin ciclicitatea ei. Înrudirea cu veacul a acestei zilei una este afirmată de Sfântul Vasile cel Mare prin ciclicitate - „această întoarcere este sub formă de cerc, că începe într-un punct şi se sfârşeşte în acelaşi punct. Aceeaşi însuşire o are şi veacul; se întoarce spre el însuşi şi niciodată nu se sfârşeşte.” - şi prin unicitate - aşa cum Sfântul Vasile afirmă despre veac că «nici în alte locuri „veacul” nu este numărat cel dintâi, cel de al doilea, nici cel de al treilea; în acele locuri ni se arată mai degrabă deosebiri de situaţii şi de felurite lucruri, circumscrieri, sfârşituri şi succesiuni de veacuri» tot aşa şi ziua de 24 de ore este unică, nemaiexistând o a 2-a sau a 3-a zi ca etalon - dar nicidecum prin durată, aşa cum acest doctor „ortodox” încearcă să ne facă să credem prin mijloace mai puţin ortodoxe. Când Sfântul spune «Încât fie de zici „zi”, fie de zici „veac”, vei exprima aceeaşi idee.» el înţelege că ziua este unică prin durata ei de 24 de ore, neavând părtăşie cu vreo altă zi de durată diferită, la fel cum veacul este unic prin nesfârşirea sa neavând părtăşie cu alte veacuri asemănătoare lui. În ce priveşte „ziua a optape care a explicat-o mai înainte ca fiind specială şi fără de sfârşit, aceasta poate fi comparată cu veacul atât prin unicitate cât şi prin durata ei nesfârşită. Concluzionând, putem afirma că în această omilie Sfântul Vasile a vrut să arate, pe de o parte, asemănarea dintre ziua una şi veac prin ciclicitate şi unicitate, nu însă și

4 Ioel, II, 11.

5 Amos V, 8.

6 În titlurile psalmilor 6 şi 11.

7 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, II, 3, în PSB 17, 1986, p. 95-96.

8 Dacă prima zi este mărturisită de Sfântul Vasile ca etalon de durată, de 24 de ore, în mod logic trebuie să admitem că şi zilele a 2-a şi a 3-a, care nu au fost condiţionate de mişcarea soarelui, au avut tot 24 de ore deoarece, chiar în lipsa acestui luminător, ele au fost marcate de seară şi de dimineaţă.

3

prin durată, în paralel cu asemănarea dintre veac şi ziua a 8-a prin unicitate şi prin durată, nu însă şi prin ciclicitate. 9

Observăm astfel că dacă avem răbdarea de a reflecta cum se cuvine asupra acestui pasaj foarte important din Hexaemeronul Sfântului Vasile cel Mare descoperim de fapt că Sfântul, prin explicitarea zilei una, face cea mai întemeiată apologie a duratei de 24 de ore a zilelor creaţiei arătând că, prin unicitatea şi ciclicitatea zilei una, toate zilele care i-au urmat, inclusiv cea de a 7-a zi au avut cu necesitate 24 de ore, de atunci şi până la instaurarea zilei a 8-a, care va avea loc odată cu Parusia, timpul măsurându-se prin cele 7 zile ale săptămânii primordiale, constituită din Hexaemeron la care se adaugă ziua de odihnă. Pe Kalomiros, însă, nu-l interesează explicaţia reală dată de Sfântul Vasile cel Mare şi vede în această frază a lui un motiv prielnic, perfid ce-i drept, de a transfera, prin trunchierea textului, semnificaţia asemănării cu veacul în durată a zilei a opta, fundamental diferită de „ziua una”, semnificaţiei asemănării cu veacul prin ciclicitate a „zilei una”, cu scopul de a relativiza durata - pe care Sfântul o declarase în toate cele trei cazuri de 24 de ore - celei din urmă. Dacă din capitolele precedente aveam doar bănuieli că doctorul Kalomiros face cu bună ştiinţă aceste trunchieri, scuzându-l poate că a fost orbit de o prejudecată la care a ţinut foarte mult, deturnarea din acest capitol a spuselor Sfântului, cu scopul de a le deforma până la a le atribui o semnificaţie opusă, dovedeşte fără dubii că este făcută cu bună ştiinţă, în cunoştinţă de cauză. Dacă urmărim spusele Sfântului, observăm că cuvintele lui exprimă opinii clare, opuse celor ale lui Kalomiros, interpretarea lui neadmiţând echivoc. De aceea, pentru a-şi legitima ideile - care, după cum vedem, încep treptat să se ridice la nivel de doctrină - prin interpretarea Sfântului, doctorul este nevoit să o opereze pe aceasta aproape chirurgical prin amputări şi suturări nepermise…

Despre durata zilelor creaţiei; normală sau nedefinită?

«Ce este atunci o „zi” a hexaemeron-ului? „O zi e ca şi o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi(2 Ptr III, 8)» 10 şi „Ziua a şasea e încoronarea şi încheierea creaţiei în starea ei actuală căzută şi supusă stricăciunii. Ca perioadă de timp ziua a şasea nu s-a sfârşit încă, pentru noi care trăim în timp vine şi trece ziua a şaptea” 11 spune Alexandros Kalomiros. «Întâi de toate, potrivit vederilor teologilor extrem de tradiţionalişti ai Bisericii Ruse din afara frontierelor, „zilele creaţiei nu trebuiesc înţelese într- un mod literal (Căci o mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja nopţii”) ci drept perioade!» 12 încearcă să ne convingă şi Kuraev. De asemenea, în manualul actual de Dogmatică ortodoxă pentru seminariile teologice întâlnim următorul text în legătură cu durata zilelor creaţiei:

«Deşi Cartea Facerii, la sfârşitul fiecăreia din zilele creaţiei face precizarea că „s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă”, învăţătura despre durata zilelor creaţiei nu este rămâne o dogmă, ci rămâne o teologumenă. Aşadar, nu e necesar să credem că aceste zile au avut o durată de 24 de ore, ele putând fi socotite perioade de timp mult mai îndelungate, echivalentul erelor geologice. De altfel, potrivit cuvintelor psalmistului Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja nopţii” (Ps 89, 4), precum şi ale Sfântului Apostol Petru: o singură zi înaintea Domnului este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru III, 8), rezultă că pentru

ani sunt ca o zi” (2 Petru III, 8), rezultă că pentru 9 Evident nu se

9 Evident nu se poate vorbi despre ciclicitate în cazul unei zile nesfârşite care nu se mai repetă.

10 Alexandros Kalomiros, Cele şase dimineţi… p. 27.

11 Ibidem, p. 72.

12 Andrei Kuraev, Ortodoxie şi creaţionism în vol. Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului, Deisis, Sibiu, 2003, p. 188.

4

Dumnezeu care e veşnic, durata timpului e fără importanţă, El putând crea totul dintr-o clipită, ori într-un timp mai îndelungat după a Sa bunăvoinţă.» 13 Vedem că, asemenea lui Kalomiros şi Kuraev, şi în acest manual, autorii înclină să asimileze zilele creaţiei erelor geologice, lăsând totuşi la latitudinea credinciosului această problemă. Nu ştim precis dacă aceste afirmaţii reprezintă chiar gândirea autorilor sau o concesie 14 făcută cenzurii comuniste, care, la timpul când a fost redactat acest manual, cel al apogeului cosmogoniei evoluţioniste, ar fi putut împiedica apariţia lui. Timpul a trecut, însă, şi învăţătura a rămas neschimbată. Dacă vom încerca să aplicăm afirmaţiilor autorilor sus amintiţi condiţia a doua din principiul insuflării, cea a pogorământului din iubire al lui Dumnezeu, putem lesne observa că citatele scripturistice pe care autorii încearcă să legitimeze afirmaţii, cel din Psalmul 89 şi cel din 2 Petru, pur şi simplu nu se potrivesc textului Hexaemeronului. Hexaemeronul este un text trimis de Dumnezeu, prin Moise, pentru a fi citit de către oameni. Omul este în acest caz cel chemat să fie observatorul evenimentelor creaţiei, şi nu Dumnezeu. Ori pentru om, mai ales în starea căzută în care se află, o zi nu este ca o mie de ani, ci pur şi simplu o zi. Dumnezeu nu-i poate cere omului să perceapă o zi ca şi cum ar fi o fiinţă care transcende timpul, precum El este. Dacă o zi a Hexaemeronului ar avea o durată diferită decât a unei zile obişnuite L-am putea acuza pe Dumnezeu că nu a fost în stare să ne transmită un text cu o informaţie pe care să ne putem baza, ci că, lăsând interpretarea zilei la latitudinea noastră, permite legitimarea prin acest text a unor prejudecăţi. Diferenţa colosală de semnificaţie între o creaţie realizată toată într-o clipă, la fel de posibilă, în cazul zilei relative, ca şi o creaţie realizată în miliarde de ani, ar da mărturie mai degrabă de lipsa de atenţie şi, în cele din urmă, de lipsa de iubire a lui Dumnezeu faţă de om. Prin urmare, dacă acceptăm că Hexaemeronul e un text insuflat, trebuie să acceptăm şi faptul că Dumnezeu ne-a prin el o informaţie clară, pe care să ne putem baza. Ştim din experienţa cotidiană că o zi are o durată precisă, absolută. Dacă Scriptura nu ne oferă elemente ca să înlocuim această durată precisă cu alta la fel de precisă, aşa cum găsim, de exemplu în Coran 15 . E semn că nici nu trebuie să o facem, pentru că riscăm să relativizăm ceea ce este absolut şi să transformăm o valoare sigură într-o valoare nesigură, adică într-o nonvaloare. Dumnezeu, în calitatea Sa de Fiinţă atatotînţeleaptă şi iubitoare nu ne-a lăsat să ne chinuim cu gândul la o durată enigmatică a unei zile, după cum nu ne-a lăsat nici să nu ne punem problema acestei durate 16 . Şi într-un caz, şi în celălalt, referatul Creaţiei ar fi trebuit să fie scris altfel de cum este, în primul caz specificând durata zilei în caz că era diferită de cea normală, iar în cel de-al doilea nemaiamintind că avem de-a face cu o zi. Dumnezeu însă chiar a făcut pogorământul şi ne-a întărit faptul că zilele creaţiei au fost zile de durată normală pentru că a ţinut să sublinieze la sfârşitul fiecărei zile că „a fost seară şi a fost dimineaţă.” Durata normală a unei zile a creaţiei nu a fost o problemă pentru Sfinţii Părinţi. Din afirmaţiile lor directe sau din context se poate deduce uşor că toţi au crezut că zilele creaţiei au fost egale având ca durată 24 de ore. Sfântul Efrem Sirul este primul dintre Sfinţii Părinţi care afirmă în mod categoric şi fără echivoc că durata fiecăreia dintre cele

şi fără echivoc că durata fiecăreia dintre cele 1 3 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid.

13 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean Dogmatica Ortodoxă, manual pentru seminariile teologice, Ed. Renaşterea 2006.

14 Pentru restul manualului nu am nici o obiecţie în ce priveşte corectitudinea învăţăturii.

15 Coranul, trad George Grigore, Ed. Kriterion, 2000, vezi sura 70: 4 în care o zi este echivalentă cu 50 000 de ani chiar din punct de vedere al observatorului om.

16 Genealogia de la Adam la Noe şi mai departe, până la Avraam, cu durate precise în ani, ne întăreşte credinţa că, atunci când a ţinut să ne lase o informaţie despre duratele de timp, Dumnezeu a ţinut în mod deosebit să fie foarte clar în privinţa acestora. Dacă credem în duratele de ani ale genealogiei trebuie să credem şi în duratele în zile ale Hexaemeronului deoarece ambele tipuri de durate sunt consemnate în aceeaşi carte, Facerea, transmisă prin acelaşi Moise.

5

şase zile ale creaţiei a fost de 24 de ore. Mai mult, el susţine cu argumente forte că zilele Hexaemeronului s-au situat din punct de vedere calendaristic la începutul primăverii, când ziua este egală cu noaptea:

„Până în acest moment Moise a vorbit despre lucrurile constituite către începutul primei nopţi, desigur despre cer, despre pământ, despre întuneric, despre ape şi despre aer. Acum trece mai departe la corpus-ul luminos creat în cea dintâi zi. Şi astfel, după ce au trecut cele 12 ore de noapte, lumina s-a arătat la mijloc între nori şi ape şi a risipit pe dată întunericul şi ceaţa neagră răspândite peste ape de la întrepătrunderea norilor. Nisan era considerată pe atunci prima dintre luni, lună în care duratele de lumină şi de întuneric se egalează; de aceea este necesar ca lumina să se fi menţinut 12 ore, încât să se spună că lumina a ocupat tot atâta vreme câtă vreme ocupase întunericul. Căci, chiar dacă lumina şi norii au fost făcute într-o clipită de timp, totuşi durata luminii şi durata umbrei primei zile au stăpânit una şi alta 12 ore.17 Sfântul Vasile cel Mare susţine la fel de explicit ca şi Sfântul Efrem Sirul, după cum am mai văzut, aceeaşi durată a zilelor creaţiei… Tâlcuind în legătură cu natura şi rolul luminii Sfântul Grigorie de Nyssa descrie felul în care s-a format ziua chiar înainte de a fi fost creat soarele:

s-a format ziua chiar înainte de a fi fost creat soarele: «( ) în acelaşi timp

«(

)

în acelaşi timp un alt drum al luminii a şi pus

) Iar, întrucât

alternativ lumea în întuneric şi în lumină, dar a şi luminat-o astfel,

după cum s-a spus mai înainte, aşa s-a format ziua. (

cercul se cunoaşte a fi desăvârşit în sine, pe bună dreptate numeşte şi Scriptura „unul” ceea ce formează înconjurul unui cerc atunci când zice: „şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, zi una”, după care, ştim, că iarăşi se urmează la fel pentru fiecare încât din împreunarea unuia şi a celuilalt avem doi. Şi iaaşa a înşirat Scriptura făpturile una după alta, hotărând ordinea numerică atunci când a zis: „s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, ziua a doua”.» 18 Văzând ziua ca alternanţă lumină - întuneric corelată cu ciclicitatea ei, trăsătură observată şi de fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa presupune implicit că durata acestor zile este cea normală, căci nu se poate concepe ca perioade mai mari de o zi să reprezinte o alternanţă lumină - întuneric şi să fie în acelaşi timp, prin ciclicitate, egale între ele. Prin alternanţă şi ciclicitate Sfântul vede toate zilele creaţiei strict egale între ele,

deci normale. Ştim bine că teza evoluţionistă nu permite ca zilele- perioade sau ere geologice să reprezinte o singură alternanţă lumină - întuneric fiecare, după cum vede Sfântul ziua, şi cu atât mai mult nu poate permite ca aşa zisele perioade geologice să fie strict egale între ele, aşa cum vede Sfântul zilele. În mod logic, singura posibilitate care se încadrează în spusele Sfântului, aşa cum observăm şi astăzi, este durata normală a zilei. În mod asemănător, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă

În mod asemănător, Sfântul Ioan Gură de Aur afirm ă 1 7 „Hactenus de rebus sub

17 „Hactenus de rebus sub initium noctis primae constitutis, coelo nempe, terra, tenebris, aquis & aere Moses egit. Nunc ad corpus luminosum primo die procreatum progeditur. Exactis itaque duodecim horis nocturnis, lux apparuit media inter nubes, & et aquas: umbramque & atram caliginem ex nubium coitione aquis offusam, continuo dispulit. Nisan primus mensium tunc agebatur, quo lucis & umbrae spatia aequnantur:

quare lucem per duodecim horas perseverasse necesse est; ut tantundem spati, quantum tenebrae, lux occupasse dicatur. Nam etsi lux, & nubes momento temporis productae sunt; attamen spatia lucis, & umbrae, primae diei, singula per duodecim horas mundum tenuerunt.SPN Ephraem Syri explanatio in Genesim în

Ephraem Syri Opera Omnia

18 Sfântul Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaemeron, PSB, vol. 30, Ed IBMBOR, Bucureşti,

p. 8-9.

1998, p. 106

6

despre ziua întâi:

«„Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua întâi.” A numit sfârşitul zilei şi sfârşitul nopţii, ca să fie o ordine şi un şir în cele văzute, şi ca să nu fie nici un amestec.» 19 Despre ce fel de ordine şi şir ar mai fi putut să vorbească Sfântul, dacă nu ar fi înţeles zilele ca fiind cu durată normală, ci de perioade nedefinite? Tot el precizează şi la sfârşitul tâlcuirii zilei a doua:

«„Şi fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a doua.” Ai văzut că ne învaţă limpede că Dumnezeu a numit sfârşitul luminii seară, iar sfârşitul nopţii, dimineaţă; şi pe amândouă le-a numit zi, ca să nu ne înşelăm, nici să socotim că seara e sfârşitul zilei, ci să ştim bine că lungimea amândurora face o zi? Se poate dar spune, pe bună dreptate, că seara, sfârşitul luminii, şi dimineaţa, sfârşitul nopţii, fac o zi deplină. Asta vrea să arate dumnezeiasca Scriptură prin cuvintele: „Şi fost dimineaţă, ziua a doua.”» 20 Ar mai fi putut Sfântul să vorbească despre seară, ca sfârşitul luminii, şi dimineaţă, ca sfârşitul nopţii, care fac o zi deplină, dacă această zi deplină nu ar fi fost una normală? La rândul lui, Sfântul Ambrozie cel Mare afirmă la fel de răspicat că durata a unei zile din Hexaemeron era cea a unei zile obişnuite de 24 de ore:

„Încă prea limpede a spus ziua cea una iar nu ziua cea dintâi. Căci a putut numi întâia zi şi a doua şi a treia zi şi celelalte pe rând - şi acesta părea a fi ordinea - însă a pus lege să fie numită zi cele douăzeci şi patru de ceasuri ale zilei şi ale nopţii. Încât dacă zice:

măsura a douăzeci şi patru de ceasuri, înseamnă că este răstimpul unei zile. Căci aşa precum se spune seminţie de bărbaţi, dar se înţelege şi de femei, pentru că cele mai slabe sunt legate de cele mai tari, tot astfel se numără şi zilele, iar nopţile se socotesc dimpreună cu ele. Si precum cercul este unul, tot astfel este, dar, şi o singură zi.” 21

u nul, tot astfel este, dar, şi o singură zi.” 2 1 Spre deosebire de manualul

Spre deosebire de manualul de dogmatică după care încă se învaţă în şcolile şi facultăţile de azi, Sfântul Ioan Damaschin susţine în Dogmatica sa :

«„N-a fost numită întâi noaptea, ci ziua, pentru aceea întâi este ziua şi pe urmă noaptea şi noaptea urmează zilei. Iar de la începutul zilei până la ziua cealaltă este o zi şi o noapte. Scriptura a spus: „Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, ziua întâia.”» 22 Am putea oare concepe că, referindu-se la prima zi a creaţiei şi afirmând că „de la începutul zilei până la ziua cealaltă este o zi şi o noapte”, Sfântul ar fi putut să înţeleagă o durată mai mare decât a unei zile obişnuite? Bunul simţ şi logica spun că nu. Este lesne de înţeles acum de ce alţi Sfinţi Părinţi care s-au oprit la Hexaemeron nu mai repetă ceea ce a fost spus şi deja repetat mai înainte 23 . Pentru ei, şi pentru întreaga creştinătate de până la mijlocul secolului al XIX-lea, când ipotezele lui Darwin au fost promovate prin şcoli drept teorii, durata normală a zilelor creaţiei a fost atât de clară, încât era subînţeleasă. Din context, se poate observa clar acest fapt.

. Din context, se poate observa clar acest fapt. 1 9 Sfântul Ioan Gură de Aur,

19 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003., p. 27

20 Sfântul Ioan Gură de Aur, op cit., p. 41-42.

21 Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuiri la Facere, vol. I, p. 52-53.

23 Am văzut că ei, cunoscând în general tâlcuirile celorlalţi, au căutat îndeosebi să nu le imite, ci să le îmbogăţească cu noi înţelesuri.

7

Citindu-i pe Sfinţii Părinţi începem să intuim şi motivul pentru care Biserica nu a formulat nici o dogmă despre durata zilelor creaţiei. În timpul în care au fost convocate sinoadele ecumenice în care s-au stabilit dogmele de credinţă nu s-a produs nici o tulburare în Biserică din cauza acestei chestiuni pentru simplul motiv toţi credincioşii acceptau durata normală a acestor zile ca pe un adevăr banal. Astăzi, în schimb, puţini credincioşi mai cred în acest adevăr. Dacă ar fi să căutăm un motiv pentru această tristă constatare, îl putem găsi într-o afirmaţie făcută cu un cinism nedisimulat de către Andrei Kuraev:

„Aşa că, în ce mă priveşte, am un interes misionar în a nu accepta punctele de vedere ale antievoluţioniştilor extremişti şi în încercarea de a găsi o posibilă înţelegere evoluţionară a celor şase zile ale creaţiei. N-am nici o problemă personală în a crede că Dumnezeu a creat lumea dintr-o dată sau în şase zile (…)” 24 Astfel, în ciuda faptului că el poate crede că Dumnezeu creat pământul dintr-o dată sau în şase zile, aşa cum afirmă toţi „antievoluţioniştii extremişti” 25 , are în schimb misiunea de a-i combate pe aceştia prin „propovăduirea” unei posibile înţelegeri evoluţionare a acestor zile. Cu alte cuvinte, misiunea lui Kuraev îi cere să combată o credinţă despre care nu este absolut convins că este neadevărată, deoarece nu are probleme în a crede adevărurile afirmate de aceasta, printr-o credinţă despre nu este absolut convins că este adevărată, ci doar posibilă, dar pe care are interes să o propage. În schimb noi putem spune cu certitudine că această activitate a lui Kuraev nu este una de propovăduire, căci propovăduirea cere a fi convins atât de adevărul spus, cât şi de neadevărul combătut, ci mai degrabă una de manipulare a credinţei celui căruia i se adresează. Succesul unor astfel de manipulări, în care Sfinţii Părinţi ar putea fi consideraţi fără nici o dificultate ca fiind nişte „antievoluţionişti extremişti” şi „protestanţi fundamentalişti” pentru că afirmă toţi într-un glas că Dumnezeu a creat lumea în şase zile identice ca durată cu cele de acum, este o mărturie atât a caracterului celui care le întreprinde, cât şi a faptului că vremurile din urmă, în care dragostea multora se va răci, se apropie mai repede decât credem.

24 Andrei Kuraev, Ortodoxie şi creaţionism

25 În vreme ce expresia antievoluţionist extremist reprezintă una dintre cele mai bune exemplificări ale truismului, expresia protestant fundamentalist reprezintă un oximoron de toată frumuseţea având în vedere că protestantismul nu are o doctrină unitară în cadrul întregii denominaţiuni pentru a conduce la fundamentalism.

, p. 200