Sunteți pe pagina 1din 256

Cuprins

1. Fundamentarea deciziilor de investiţii cu ajutorul modelelor

economico - matematice

3

2. Studiul proceselor investiţionale cu ajutorul funcţiilor matematice

22

3. Indicatorii – criteriu pentru evaluarea eficienţei economice a

proiectelor de investiţii

27

4. Metodologia B.I.R.D. de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor

de capital

42

5. Planificarea şi urmărirea realizării proiectelor

58

6. Modelarea deciziilor de investiţii în condiţii de incertitudine şi risc

70

7. Riscuri specifice proiectelor de investiţii

87

Studii de caz

117

Anexă: tabele de compunere şi discontare

227

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA DECIZIILOR DE INVESTITII CU AJUTORUL MODELELOR ECONOMICO- MATEMATICE

1.1. Posibilitati de utilizare a modelelor economico-matematice si clasificarea lor

Activitatea

de

investitii

are

un

pregnant

caracter

pluridisciplinar si un grad de complexitate ridicat, deoarece angajeaza resurse si energii diverse ca natura si forma de

manifestare.

Ca

atare,

caracterul

de

pionierat

este

o

trasatura

specifica

acestui

domeniu,

unde

conditiile

de

implementare se schimba în functie de o serie de factori locali sau conjuncturali.

Realizarea unui program/proiect de investitii, indiferent daca este din sfera productiei de bunuri sau de servicii, se bazeaza pe un sir de decizii, care se fundamenteaza pe baza unui sistem de criterii particularizat la situatia concreta. Fiecare decizie este personalizata prin obiective, sistemul de criterii de alegere si modelul sau clasa de modele ce pot fi utilizate în stabilirea celei mai fezabile solutii.

Este un fapt unanim recunoscut ca, fara un instrument matematic, este dificil sa se faca o fundamentare corecta, în timp real, a unei decizii. Aceasta constatare este cu atât mai valabila pentru domeniul investitiilor aflat la convergenta unor sisteme de interese, formalizate prin criterii de natura

economica, financiara, politica, tehnica, sociala sau ecologica. În acest context, dificultatea rezida din forma de

altera

comparabilitatea între indicatorii - criteriu. In fazele pregatitoare ale proiectelor, repartizarea optima a resurselor,

directionarea eforturilor spre un domeniu prioritar, în functie de anumite criterii de eficienta/eficacitate sunt principalele probleme ce stau în fata agentilor economici promotori de

o

instrumente

adecvate de analiza si decizie.

Din multitudinea de puncte de vedere privind clasificarea deciziilor investitionale, ne vom opri la cel referitor la compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre proiecte / programe, în baza caruia deciziile pot fi de tip si/si, respectiv, de tip sau/sau. Deciziile de tip “si/si” sunt aplicabile situatiilor de

de

structura/reteta caracteristice problemelor de repartizare a resurselor între posibile optiuni de investire, domenii, sectoare. Deciziile de tip “sau/sau” sunt caracteristice situatiilor de incompatibilitate: alegere de amplasament, de modul de capacitate, de variante sau domenii de investitii. Fundamentarea celor doua clase de decizie se realizeaza cu instrumentar matematic adecvat. Domeniul de definitie al problemelor de investitii, tinând cont de specificitatea câmpului lor de aplicatie, este supus în permanenta la doua mari constrângeri:

compatibilitate si sunt

metodologie

actiuni de investitii. Pentru

exprimare a fiecarui

criteriu,

care

poate

aceasta

pe

ei

au

nevoie de

si

coerenta

bazata

tehnici

decizii

de

optimizare

completitudinea bazei de date si precizia acestora . O incursiune în universul modelelor economico-matematice

având la baza relatia biunivoca completitudine – precizie 1 permite urmatoarea structurare (figura 1.1):

4. MODELE 2.1. MODELE MATEMATICE NEDETERMINISTE (PROBABILISTICE) 1. MODELE MTEMATICE DE TIP DETERMINISTE ANALOGIC
4. MODELE
2.1. MODELE MATEMATICE
NEDETERMINISTE
(PROBABILISTICE)
1. MODELE
MTEMATICE
DE TIP
DETERMINISTE
ANALOGIC
3. MODELE PROCEDURALE
(DE RUTINA) SAU
EURISTICE
2.2. MODELE
MATEMATICE
NEDETERMINSTE
(TIP FUZZY)
ZONA DE
IRELEVANTA
5.MODELE EMPIRICE DE TIP IMPLICIT
A
INFORMATIILOR
Completitudinea bazei de date
100%
Precizia datelor
100%

Figura 1.1

1. Modelele matematice de tip “determinist” se

bazeaza pe o precizie si completitudine a informatiilor si datelor foarte ridicata. Deci, ipotezele de lucru, variabilele de

stare, parametrii proiectului studiat sunt suficient de precise si identificate în totalitate de catre analist. In general, o astfel de stare este valabila când componenta tehnica este preponderenta.

2. Modelele matematice de tip “nedeterminist”

sunt operationale când volumul si precizia datelor aflate la

dispozitie sunt mai scazute. In aceasta stare se întâlnesc doua situatii:

2.1. Modele probabilistice când precizia informatiilor, mai ales cele referitoare la starea proiectului, ramâne

1 Popescu Ion, Introducere în fundamentarea deciziei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983

ridicata, dar scade completitudinea/ volumul informatiilor referitoare la relatiile dintre ele. 2.2. Modele de tip fuzzy (multimi vagi), când completitudinea informatiilor referitoare la relatiile dintre parametrii ramâne la un nivel aceptabil (ridicat), dar scade precizia informatiilor. În astfel de situatii, nu putem face aprecieri despre o anumita stare a sistemului studiat, ci despre apartenenta sa la o multime vaga de stari. 3. Modelele procedurale (euristice) se bazeaza mai mult pe abilitatea analistului de a face rapid (în timp real) o evaluare globala a problemei pusa în discutie. O astfel de situatie apare când precizia si volumul de informatii este redus sau timpul avut la dispozitie pentru analiza este prea scurt pentru a dezvolta un model de analiza de nivel superior. Modelele procedurale sunt cel mai des întâlnite în gestiunea proiectelor si sunt rezultatul proceselor de tip ”învatare – eroare” care, în timp, pentru seful de proiect, se pot transforma aparent în procese de rutina. În realitate, modelarea euristica se bazeaza pe experienta, intuitia si abilitatea profesionala a acestuia de a actiona în situatii diverse. Deci, modelarea procedurala si euristica sunt strâns legate de persoana factorului uman, rezultatele sale depinzând în mare masura de calitatile acestuia. De aceea, transferul de la o persoana la alta se face cu pierderi deoarece, daca experienta se poate transmite în timp, inspiratia si intuitia sunt daruri mult mai greu de transmis. Modelarea procedurala este folosita în cazul rezolvarii unor probleme urgente, în limita informatiilor si resurselor disponibile la momentul dat, de aceea, are ca baza de fundamentare urmatoarele principii:

- formularea problemei pe baza celei mai expeditive documentatii folosind informatiile relevante si experienta

acumulata (analiza duratelor activitatilor);

- ierarhizarea informatiilor disponibile pentru a elimina pe cele irelevante, sintetizarea celor foarte detaliate si analiza corelata a erorilor din etapele analizei;

- folosirea de analogii, extrapolari generale, ipoteze de lucru, aprecieri (metode imaginative) în caz de informatii incomplete, exploatarea tuturor specificitatilor cunoscute la momentul analizei.

4. Modelele de tip analogic sunt operationale

în

cazul în care, desi informatiile sunt suficient de precise, totusi sunt insuficiente pentru a folosi metode explicite de lucru. In aceasta situatie se opereaza prin analogie între problema studiata si proiectele aflate deja în functiune, pentru care se cunoaste solutia adoptata într-o astfel de

situatie. Pe masura cresterii experientei analistului/sefului de proiect, pe baza principiului încercare – eroare, acesta poate rezolva aceeasi problema la un viitor proiect prin modele mai evoluate din clasa 1, 2, sau 3 si daca are o baza de date istorice adecvate. De altfel, aceasta explica de ce Banca Mondiala impune ca faza a ciclului de viata a unui proie ct – evaluarea finala (post-factum).

5. Modele de tip “implicit” se bazeaza pe un set

relativ complet de informatii, dar imprecise. Reactia într-o atare situatie este de felul “daca lucrurile stau cam asa, atunci trebuie sa procedam astfel….” Trebuie sa reamintim ca sensul notiunii de “precizie” este aritmomorfic, de masurare. Folosirea de modele mai elaborate este posibila numai în cazul cresterii preciziei în masurare, dar nu trebuie sa se forteze trecerea de la modele implicite la expresii aritmomorfe (aberatia concretului).

Pentru analistul economic, caruia îi revine sarcina de a stabili solutia cea mai fezabila, prima dificultate pe care o întâmpina este de a alege modelul adecvat care sa contina elementele esentiale, precum si ceea ce da specificitate pentru o problema eonomica data. În general el are trei alternative:

- folosirea unui model clasic care, în situatii similare trecute, a condus la rezultate satisfacatoare,

- un proces de bricolaj care conduce la o abordare originala a problemei prin combinarea unor modele clasice,

- elaborarea unui model nou, în concordanta cu exigentele problemei. Indiferent de solutia aleasa, nu trebuie sa se omita faptul ca, practica este cea care valideaza realitatea alegerii, iar erorile sunt imputabile analistului. De aici deriva a doua problema ce trebuie rezolvata “ex ante” de analist: definirea operatorilor- parametrii economici care formeaza baza de date necesara încarcarii modelului (personalizarea acestuia la cadrul cotextual al problemei). Si în acest caz, aparitia erorilor este imputabila analistului. Trebuie adoptate regulile de conduita ale codului auditorilor în situatii fortuite:

imixtiuni, rea credinta în furnizarea de date reale, etc. pentru ca analistul sa fie absolvit de greseala. În studiile de analiza si evaluare a afacerilor/ proiectelor, al caror domeniu de definitie se refera la abordarea viitorului pornind de la situatia prezenta, este nevoie de un instrumentar matematic, mai mult sau mai putin complex din punct de vedere relational, dar puternic influentat de volumul si precizia datelor si informatiilor la un moment dat (momentul la care se face tratamentul informatiilor în vederea pregatirii deciziei). De aceea, se

utilizeaza cu precadere modele de decizie în conditii de risc si incertitudine (de analiza a timpului si resurselor, de evaluare a eficientei, etc) sau modele euristice în care intuitia, experienta si abilitatea analistului joaca un rol important în obtinerea unui rezultate fezabile.

1.2. Optimizarea repartizarii resurselor investitionale cu modelul de programare liniara

Orice problema de investitii presupune un numar de

cu

cu o anumita

disponibilitate cantitativa sau urmaresc obtinerea anumitor

efecte

maximizarea câstigurilor/efectelor sau minimizarea eforturilor. Este cea mai completa forma de exprimare a motivatiei unei decizii si, din punct de vedere matematic, se poate traduce astfel: scopul final al procesului analizat (functia obiectiv) este de a maximiza efectele obtinute sau de a minimiza eforturile. Realizarea acestui scop se face prin selectarea, dintr- un numar finit de optiuni sau oportunitati, pe cea/cele care satisface conditia de optim definita mai sus, cu respectarea unui sistem definit de restrictii. O astfel de problema se formalizeaza printr-un model de programare matematica, în cazul dat un model de programare liniara unicriteriala, care se preteaza perfect conditiilor problemei ridic ate.

posibile

anumite resurse, de o anumita

alternative/

oportunitati

ce

pot

fi

realizate

calitate

si

criteriu

si

este

supusa

unui

de

eficienta:

1.2.1. Etapele problemei

Pentru a realiza optimizarea reapartizarii resurselor investitionale limitate cu ajutorul programarii liniare, se impune parcuregrea urmatoarelor etape:

Elaborarea modelului matematic de programare liniara unicriteriala: porneste de la definirea vectorului variabilelor (X j = x 1 , x 2 , … x j … x n ), în care se definesc posibilele alternative sau oportunitati spre care se pot orienta eforturile de investitii. Structura acestui model este formata din:

Functia obiectiv (functia scop sau de eficienta)

Opt.

F (x)

=

n

Â

j

1

=

c

j

x

j

Sistemul de restrictii ce conditioneaza procesul studiat:

n

Â

j

1

=

a ij x j

/£ b i

pentru

i

= 1

m

- restrictii

Conditiile de nenegativitate: x j 0 Pasul urmator este de a conecta modelul teoretic la aplicatia practica, prin definirea semnificatiilor economice ale parametrilor modelului:

- În cazul dat, vectorul necunoscutelor: X = (x j ) defineste si delimiteaza domeniile/oportunitatile de investitii. Este responsabilitatea factorului de decizie – beneficiarul studiului, de a stabili optiunile spre care doreste sa îsi orienteze eforturile investitionale. Nu este exclus ca acesta sa solicite ajutorul analistului pentru a defini cât mai complet oportunitatile de investitii, fie din lipsa de timp, fie ca este constient de limitele sale în domeniu.

-

Vectorul coloana al termenilor liberi: b = (b i ), din punct de vedere economic exprima plafoanele/limitele de resurse/eforturi sau de efecte în care trebuie sa se înscrie solutia avansata.

-

În cazu l restrictiilor de resurse, din punct de vedere al criteriilor de eficienta, preocuparea este de economisire

a

acestora, punct de vedere ce poate fi redat prin

expresii de tipul: cel mult… , nu mai mult, iar din punct de vedere matematic sunt redate prin se mnul “£” (… se poate angaja orice activitate dorita dar trebuie sa se consume cel mult nivelul “b i ” din resursa “i”).

-

În cazul restritiilor de efecte, expresia devine: sa se obtina cel putin nivelul fixat ca plafon “b i ” din câstigul “i” (venit/economii), ceea ce în limbaj matematic se transcrie prin semnul de “ ” (mai mare sau egal).

-

În

contex, putem afirma ca, elementele matricei A=(a ij )

au ca semnificatie economica:

a) coeficienti de efort pentru inecuatii, de forma mai mic sau egal (£); costuri unitare, investitie

specifica, consumuri specifice de resurse materiale, energetice, umane, etc.

b) coeficienti de efect pentru inecuatii de forma mai

mare sau egal ( ); rate de rentabilitate, preturi/venituri unitare, tarife, etc.

- Elementele vectorului C = (c j ) din functia obiectiv au aceeasi semnificatie economica ca si elementele vectorului (a ij ) adica: coeficienti de efort pentru functii de minim si de efect pentru functii de maxim. Concluzia care o putem desprinde de aici este ca, din punct de vedere economic, functia obiectiv are aceeasi semnificatie ca o restrictie oarecare numai ca, daca restrictia obliga încadrarea într-un anumit plafon prestabilit, functia

obiectiv exprima un deziderat: maxim de efecte/minim de eforturi. Iata de ce este lipsit de sens ca de exemplu, o cerinta

de forma “maxim de

acelasi timp, sa se regaseasca si ca o conditie impusa în sistemul de restrictii de realizare a unui anumit nivel impus de profit. O alta capcana ce trebuie evitata de analist la

constructia modelului este a concordantei dintre functia obiectiv si restrictii. Practic de exemplu, daca restrictia este de maximizare a efectelor, trebuie sa avem cel putin o

la

restrictie

rezolvarea vom constata ca problema nu are solutie.

profit” sa fie functie obiectiv si, în

de

minim

(de

resurse),

si

invers.

Altfel,

Rezolvarea problemelor de programare liniara se

face cu ajutorul algoritmului Simplex (pentru care s-au dezvoltat numeroase produse informatice cu mare viteza de calcul). In cazul unor probleme simple, de doua variabile se poate utiliza metoda grafica , datorita usurintei de a lucra în spatiul bidimensional (x,0,y).

restrânsa, numai la

probleme cu doua variabile, metoda grafica de rezolvare rapida prin reprezentare a sistemului de relatii matematice în spatiul bidimensinal, nu trebuie ignorata mai ales ca ea vizualizeaza însasi pasii algorimului Simplex. Pasii parcursi pentru aflarea solutiei optime prin metoda grafica sunt:

Desi are o aplicabilitate

mai

1. Elaborarea modelului matematic (model de doua variabile/necunoscute),

2. Trasarea sistemului de axe de coordonate x0y (sau x 1, 0,x 2 ) Pentru ca solutia trebuie sa îndeplineasca conditiile de nenegativitate se va

supradimensiona cadranul întâ i, în care se va reprezenta aproape întregul sistem,

3. Determinarea domeniului solutiilor posibile (DSP) definit ca “locul geometric al tuturor solutiilor

posibile

care

satisfac

sistemul

de

restrictii

si

conditiile de nenegativitate”. Pentru aceasta, se reprezinta grafic fiecare restrictie, care, din punct de vedere matematic este o inecuatie, hasurându-se spatiul care nu satisface inecuatia (deasupra dreptei, în caz de restrictie de resurse si sub dreapta, în caz de restrictie de efecte), inclusiv conditiile de nenegativitate. In final se obtine un spatiu nehasurat (poligon, semiplan) care este domeniul solutiilor posibile. 4. Se determina solutia optima care se defineste ca “acel punct/puncte din domeniul solutiilor posibile care are o proprietate suplimentara, si anume ca satisface conditia de eficienta/optim exprimata prin functia obiectiv”. Având în vedere ca functia de eficienta exprima o tendinta determinata de dorinta de a realiza efecte cât mai mari sau de a consuma cât mai putine resurse, ajungem la concluzia ca solutia optima trebuie cautata în extremitatile DSP sau pe una din granitele sale (optim multiplu). În aceste conditii vom reprezenta grafic functia obiectiv (o dreapta fara ordonata la origine), dupa care vom duce paralele la dreapta functiei obiectiv prin vârfurile DSP-ului. Solutia optima este data de coordonatele acelui vârf a carui paralela la dreapta functiei obiectiv intersecteaza abscisa:

- pentru functii de maxim - în punctul cel mai îndepartat de origine,

- pentru functii de minim – în punctul cel mai apropiat de origine Deoarece, în practica, este dificil sa se traseze cu acurate te toate dreptele, a proceda cum s-a aratat mai sus conduce de multe ori la erori. În consecinta, recomandam un mod mai practic de lucru:

ß Se determina coordonatele vârfurilor care apoi se înlocuiesc în ecuatia functiei obiectiv. Solutia optima este data de coordonatele acelui vârf care, introduse în dreapta functiei obiectiv dau:

- pentru functii de maxim – valoarea cea mai mare functiei obiectiv,

- pentru functii de minim – valoarea cea mai mica functiei obiectiv.

ß În cazul în care doua vârfuri satisfac concomitent conditia de optim, atunci înseamna ca problema studiata admite optim multiplu respectiv, segmentul de dreapta cuprins între cele doua vârfuri este locul geometric al tuturor punctelor de optim (o infinitate de solutii optime). Alegerea solutiei fezabile cu respectarea cadrului contextual al problemei este rodul analizei economice facuta de analist.

· Ultima faza, ale carei erori pot fi imputabile analistului, se refera la interpretarea rezultatelor obtinute în urma rezolvarii modelului. Este vorba de a stabili concordanta (valida rezultatul) dintre optimul teoretic si realitatea practica (optimul economic). Cu alte cuvinte, în urma concluziilor desprinse din analiza rezultatelor, el va trebui sa explice factorului de decizie (manager, consiliu

de administratie) ipotezele de lucru, sa prezinte solutia fezabila, avantajele si/sau dezavantajele sale, sa recomande eventualele masuri pentru ca implementarea sa aiba sanse practice de succes.

1.2.2. Reoptimizarea problemei de programare liniara si rolul dualei în studiul de eficienta

În practica economica, în viziunea managerilor, sistemul de restrictii deseori este abordat diferentiat, în baza unui clasament, al conditionarilor impuse. De pilda, daca se studiaza o problema cu restrictii referitoare la forta de munca disponibila pe profesii/experienta, este normal sa se acorde atentie categoriei de personal care, prin pregatire si experienta joaca un rol fundamental în derularea afacerii/proiectului. Dar modelul poate sa ofere o solutie în care resursa deficitara (pretul umbra nul) este o categorie de personal auxiliar, iar solutia asteptata de decident este de a utiliza cât mai complet timpul de lucru disponibil al specialistilor de conceptie/executie cu rol central în proiect. Raspunsul este dat, în acest ca z, printr-un proces de reoptimizare a solutiei optime initiale, prin cautarea acelei solutii fezabile si care angajeaza cât mai complet resursa importanta (conducatoare, în contextul dat de resurse). Pentru a gasi un raspuns în concordanta cu ierarhizarea restrictiilor si a gasi o solutie fezabila se propun urmatorii pasi de reoptimizare a solutiei optime initiale, pe baza criteriului importantei resurselor:

a) Se identifica restrictia deficitara prin aflarea solutiei problemei duale. In cazul unor pachete de programe utilitare

cum este si QM 2 , odata cu rezolvarea problemei primale se ofera si solutia dualei – coloana shadow price. Pentru a motiva de ce este necesar sa cunoastem valoarea variabilor duale atasate restrictiilor, este important sa vedem care este semnificatia economica a acestora. Pe scurt, daca o variabila duala (costul marginal al respectivei resurse) se valorizeaza, adica este diferita de zero, înseamna ca resursa careia i-a fost atasata este deficitara, constituie “loc îngustîn economia modelului si, ca atare, va conditiona solutia obtinuta. Orice problema de reoptimizare, daca se doreste, este necesar sa plece de la reformularea parametrilor acelei restrictii. Daca variabila duala atasata unei restrictii este nula/egala cu zero, acea resursa este excedentara în economia problemei date, adica nu conditioneaza solutia. Algoritmul Simplex ofera un raspuns general valabil, indiferent de dimensiunea modelului - raspunsul este dat de rezolvarea dualei problemei (antiteza primalei). Pentru informare vom face o succinta referire privind trecerea de la primala la duala. Primala problemei are forma:

U

1

a 11 x 1

+ a 12 x 2

+ a 13 x 3

U

2

a 21 x 1

+ a 22 x 2

+ a 23 x 3

U

3

a 31 x 1

+ a 32 x 2

 

+

a 33 x 3

max f( x) =

c

1 x 1

+ c 2 x 2

+

c 3 x 3

= b

= b

1

2

= b 3

x 1,2,3 = 0

2 Quantitative Analysis for Management

Duala problemei:

Ô Ï a

a u

11

1

+

Ì 12

a u

1

+ a

21

u

2

22

u

2

23

2

Ó Ô u

a u

13

1

+

a

+

a

31

u

3

+

+

a

32

u

a

33

u

3

3

min G(u) = b 1 x 1 +

b 2 x 2

+

u 1,2 = 0; u 3 = 0

=

c

1

=

c

2

=

c

3

b 3 x 3

Deci, trecerea de la primala la duala se face prin atasarea unei variabile duale u i fiecarei restrictii din primale. Apoi se citeste modelul pe verticala, conform grilei (nu vom intra în descrierea matematica a procesului). Variabilele duale atasate restrictiilor concordante sunt mai mari sau egale cu zero, variabilele pentru restrictiile neconcordante sunt mai mici sau egale cu zero, iar pentru restrictii de egalitate variabila este indiferenta la semn. Valoarea functiei obiectiv în duala este egala cu valoarea functiei obiectiv a primalei, respectiv:

min G(u)

Rezolvarea se face cu acelasi algoritm Simplex.

= max F(x).

b) Se elimina restrictia deficitara “loc îngust” din

primala ( vom avea un model de m-1 restrictii).

solutia

reoptimizata, valoarea functiei obiectiv este superioara celei

obtinute în modelul initial. d) Se analizeaza daca noua solutie se încadreaza în ordinea de importanta a tratarii restrictiilor, admisa de

decident. Daca nu se încadreaza, se reia algoritmul de la pct. “a”. Daca se încadreaza, se trece la urmatorul pas.

c)

Se

rezolva

noul

model

si

se

afla

e) Se retine noua solutie ca fiin d cea mai fezabila

pentru factorul de decizie. Pe baza ei se stabileste deficitul si/sau excedentul pentru fiecare resursa/restrictie.

raportul de evaluare cu

recomandarea solutiei reoptimizate, aratându-se conditiile ce

trebuie îndeplinite pentru implementarea sa cu succes sau deficitele de resurse ce trebuie sa fie acoperite.

f)

Se

întocmeste

1.2.3. Program în completare

O alta problema cu care, adeseori se confrunta

analistul este cea referitoare

constrângeri de încadrare a variabilelor (necunoscutelor) în

anumite limite/plafoane. Formalizarea lor matematica ia forma: X j K j deci, variabila “j” trebuie sa ia cel putin valoarea “K”.

De exemplu , în repartitia unei alocatii bugetare pentru

impun

la

faptul

ca

i

se

investitii spre “n” domenii de aplicatie a serviciilor publice, se impune ca, pentru un domeniu sau mai multe domenii (j=1,m), sa se rezerve o anumita cota, fie pentru terminarea

unor proiecte deja începute, fie pentru proiecte prioritare care nu sufera amânare. In acest caz “Kj” ar reprezenta suma ce trebuie prezervata în acest scop. Exista si posibilitatea, mai mult teoretica, ca aceste

exigente sa ia forma: K i j

superioara si inferioara. Dar, si în acest caz, tot limitarea inferioara “alocarea a cel putin K j ” este cea care poate crea dificultati. Dificultatile apar în faza operationala a modelului, nu datorita algoritmului de calcul, ci atunci când nivelul impus prin plafon depaseste disponibilitatea unei resurse din sistemul de restrictii. În acest caz problema nu are solutie si evident vor fi necesare eforturi pentru a identifica cauza solutiei nefezabile. Evident, pentru evitarea unei astfel de situatii, înca din faza de pregatire a modelului, se vor elimina

£ x j £ K s j , fiind deci o dubla limitare

aceste restrictii. Se va obtine “program în completare” al carui scop este de a stabili ce se poate realiza suplimentar în limita disponibilului de resurse ramas, dupa alocarea

necesarului cerut de respectarea conditiilor “K j în conditii de eficienta.

Pornind de la relatia; x j

K j

x j =

K j

+ x’ j

- putem scrie ca:

(1)

în care: x’ j - volumul suplimentar de activitate “j” ce se

poate realiza, în limita volumului de resurse ramas, dupa indisponibilizarea cantitatilor necesare realizarii nivelelor “K j ”. Înlocuim relatia (1) în modelul initial si vom obtine:

- în functia obiectiv: opt f(x) =

Â

c x

j

'

j

+

Â

c K

j

J

,

în care:

Â

c K

j

j

= R – nivelul de satisfacere a criteriului de

optim prin realizarea numai a nivelurilor impuse “K J ”;

cu cât va fi satisfa cut criteriul de optim

daca este posibila realizarea unor nivele de activitate suplimentare “x’ j ”.

Â

c x'

j

j

-

- în sistemul de restrictii, vom face aplicatia la o restrictie

de resurse

n

Â

j

=

1

t

ij

x

j

£

F

i

în care:

n

Â

j

=1

t

ij

n n

Â

j

1

=

t

ij

K

j

+

Â

j

=

1

t

ij

x '

j

£

F I

K

j = F’ i – volumul ce trebuie prezervat pentru

realizarea conditiilor “K j ” din plafonul alocat din resursa “i”, conditie care modifica restrictia astfel:

n

Ât

j

1

=

ij

x'

j

£

F i – F’ i

Notam cu ?F = F i – F’ i = F i - excedentul de resursa dupa prezervarea din disponibilul total a cantitatilor “F’ i.

una din

În acest moment putem situatiile:

sa

ne aflam

în

Fi

£

0 - disponibilul din resursa “i” nu ajunge nici

pentru a îndeplini întocmai exigentele de activitate “K j ”; în aceasta situatie analistul notifica factorului de decizie ca problema propusa spre solutionare nu are solutie deoarece, exista o neconcordanta manifesta între dorinte “Kj” si disponibilitatea unor resurse.

- disponibilul de resursa “i” este suficient

numai pentru satisfacerea conditiilor impuse “K j ”, deci nu se pune problema gasirii unei solutii optime

F i

= 0

F i

³

0

- disponibilul de resurse este suficient de

mare pentru a satisface exigentele decidentului si pentru a obtine o solutie optimizata. În aceasta situatie, se construieste modelul în completare care va raspunde dezideratului de eficienta:

Opt F’(x) =

Âc x'

j

j

n

Ât

j

1

=

ij

x'

j

£

F I

x’ j 0

Rezolvarea se face conform metodelor enumerate anterior. În încheiere, trebuie sa atragem atentia ca aceste modele de optimizare conventionala (determinista), desi prezinta numeroase avantaje: exigenta în reprezentarea cât mai exacta a procesului studiat, grad ridicat de certitudine a optimului aflat, explorare rapida si bine orientata a câmpului de eficienta, totusi nu tin econt de flexibilitatea si imprevizibilul ce caracterizeaza fenomenele si procesele economice contemporane. De aceea s-a dezvoltat un bogat inventar de modele economic -matematice care permite

trecerea de la optimizarea standard rigida la optimizarea flexibila a proceselor economice.

& Probleme propuse:

1) Pe baza urmatoarelor informatii, sa se elaboreze un studiu de optimizare:

 

x 1 +

x 2

£

50

80

x 1 +

40 x 2

1760

0,48 x 1 +

0,6 x 2

13,2

1,37 x 1 + 1,15 x 2

 

28,77

min f(x) = 2,54 x 1 + 3,175 x 2 x1,2 0 2) La studiul de la pct “1” sa se determine solutia optima în ipoteza ca: x 1 ³ 10

CAPITOLUL II

STUDIUL PROCESELOR INVESTITIONALE CU AJUTORUL FUNCTIILOR MATEMATICE

2.1. Conditii necesare în utilizarea functiilor matematice

Folosirea functiilor matematice în studiul proceselor si fenomenelor economice face posibila relevarea ritmurilor si tendintelor de evolutie, optimizarea pe baza determinarii punctelor de extrem, etc. Toate acestea sunt posibile daca se stabileste o legatura de tip cauza – efect între diferite variabile (parametri) semnificative.

Alegerea variabilelor caracteristice, ce vor sta la baza constructiei functiei, este o problema dificila ce influenteaza veridicitatea rezultatului studiului. De obicei, variabila dependenta este un parametru economic rezultat al actiunii conjugate a unuia sau mai multor factori. Ea poate exprima: dimensiunea volumului de afaceri, a productiei, a rezultatelor financiare sau un anumit indicator - criteriu de eficienta. Variabilele independente cuantifica factori cantitativi/calitativi de influenta a activitatii.

Stabilirea tipului de relatie matematica ce caracterizeaza cel mai corect legatura între variabile este a doua problema dificila ce trebuie rezolvata de analist. Exista câteva modalitati acceptate de specialisti în acest sens:

a. Reprezentarea grafica a seriilor de date istorice/empirice si aproximarea tipului de functie. Pe lânga caracterul sau aproximativ, aceasta metoda este greoaie si chiar

inoperanta în timp real în cazul functiilor multifactoriale, deoarece reprezentarea grafica concomitenta este dificila, iar reprezentarile partiale sunt irelevante pentru ca influenta separata a unui factor poate fi diferita de influenta cumulata a mai multor factori.

b. Stabilirea functiei matematice pe baza analizei cu ajutorul indicatorilor statistici a interdependentelor dintre variabile.

c. Utilizarea unor functii etalon, despre care se stie ca în situatii similare au condus la rezultate fezabile.

A trei problema dificila ce trebuie rezolvata de analist este de a determina valoarea parametrilor functiei, pentru ca ea sa devina operationala. Aceasta se rezolva prin metoda celor mai mici patrate, folosind serii de date istorice privind evolutia variabilelor în timp/spatiu, a carei esenta este “ suma patratelor abaterilor valorilor observate (reale) fata de valorile calculate (teoretice) sa fie minim a”.

S

=

Â

(y

- y'

)

2

Æ

min

Conditia este îndeplinita când derivatele partiale în raport cu parametrii funct iei (necunoscutele) sunt nule. În practica se folosesc pachete de programe utilitare, cum este, de exemplu, QM care elimina o etapa extrem de laborioasa si implicit, expusa riscurilor de eroare.

2.2. Categorii de functii matematice folosite în analiza economica

Principalele economica sunt:

a. Functia liniara:

functii

y

=

matematice

a

+

i

n

Â

1

=

b x

i

i

folosite

în

analiza

în care: y = variabila dependenta; x i = variabilele independente; a = termenul liber: arata nivelul variabilei dependente daca variabilele independente au influenta nula. De obicei, desi are semnificatie matematica (ordonata la origine), nu întotdeauna are

semnificatie economica . Exista situatii când se ajunge la o ecuatie liniara fara termen liber (ordonata la origine), cazul tipic fiind legatura dintre venituri si volumul de activitate/productie;

b

= coeficientul variabilei independente, care arata

cu cât va creste variabila dependenta la cresterea cu o unitate a variabilei independente. Un unghi mai mare

fata de abscisa denota o influenta mai puternica. Cel mai frecvent se utilizeaza functia liniara

unifactoriala (fig. 2.1), exemplul tipic fiind dependenta costului de productie fata de volumul productiei:

Y = a

+

b ? x

Vom exemplifica pe functia liniara unicriteriala metoda

celor mai mici patrate pentru aflarea parametrilor sai “a” si “b”. Deci, derivatele partiale sunt:

s

a

= 0 , respectiv

s

b

= 0

a

=

pe baza lor obtinem relatiile:

Â

2

-

- 2

Â

( y

-

a

-

bx )

(y - a - bx)x

=

0

=

0

prin tratarea celor doua relatii obtinem sistemul;

na

Â

a

+

b Â

x + b

Â

x

x

2

=

Â

=

Â

y

xy

D

a

D

=

Â

y

Â

x

2

-

Â

x

Â

xy

n

Â

x

2

-

(

Â

x

)

2

b =

D

b

=

n

Â

xy -

Â

x

Â

y

D

n

Â

x

2

-

(Â

x

)

2

b. Functia parabolica / polinom de gradul doi (fig. 2.2);

+ Este o functie care admite punct de extrem (f(x)’ = 0) si ca atare este folosita cu succes în studiile de optimizare,

cum ar fi determinarea modulului optim de capacitate de productie în faza de proiectare, pe baza corelatiei dintre costurile proiectului (investitii + exploatare) si volumul de activitate.

Y

= a

+

bx

cx

2

y y +cx 2 - cx 2 x x Fig. 2.1 Fig. 2.2
y
y
+cx 2
-
cx 2
x
x
Fig. 2.1
Fig. 2.2

c. Functia hiperbola: y = a + b 1/x, Functia se liniarizeaza substituind

astfel: y = a + bz. Ca si functia liniara, nu admite punct de extrem, iar ca exemplu tipic de utilizare este legatura dintre costul unitar de productie si volumul de productie/activitate.

d. Functia exponentiala:

1/x = z, devenind

y = ab x sau

y

= a + b x .

Sunt în general functii de caracterizare a unei evolutii

de tip expansionist.

e. Functia putere: y = a x n , cu cea mai cunoscuta expresie

a

bifactoriala folosita cu succes în studiul legaturii

veniturilor cu factorii munca (L) si capital (K). Pentru a deveni operationala se liniarizeaza prin logaritmare.

K ß – functie

ei,

functia

Cobb – Douglas:

y=

a

L a

Cele

prezentate

mai

sus

au

mai

mult

caracter

informativ -metodologic pentru ca, asa cum am mai spus, în practica lucrurile se rezolva relativ simplu daca dispunem de tehnica de calcul si aplicatii informatice adecvate.

CAPITOLUL III

INDICATORII – CRITERIU PENTRU EVALUAREA EFICIENTEI ECONOMICE A PROIECTELOR DE INVESTITII

Fundamentarea ansamblului de decizii specifice activitatilor investitionale se sprijina pe un sistem de indicatori de eficienta. Fiecare indicator cuantifica o corelatie specifica între anumiti parametrii de efort si efect

caracterizând, deci, un aspect partial al eficientei proiectului.

Sistemul

domeniu de

activitate, respectiv localizare geografica, tehnologie, piata, etc. Este recomandabil sa se aiba în vedere si criterii de alta natura: sociala, ecologica, tehnica, etc. O cerin ta a mediului de afaceri actual impune folosirea indicatorilor de eficienta actualizati si, în cazul proiectelor cu finantare externa, a acelor indicatori agreati de institutiile financiare externe. Pentru o corecta evaluare a eficientei economice a unui proiect, este nevoie, în primul rând, de identificarea completa si corecta a tuturor parametrilor de efort si de efect, apoi, în functie de conditiile concrete, se construiesc acele corelatii care au relevanta pentru factorii decizionali.

adaptat/adaptabil

de

indicatori

la

trebuie

sa

fie

cât

mai

complet,

particularitatile

fiecarui

3.1. Principalii parametrii economici ai proiectelor de investitii

1. Valoarea investitiei (I) este expresia valorica a consumului de resurse alocate pentru realizarea obiectivului propus sau, altfel spus, pretul pe care un întreprinzator este dispus sa-l plateasca pentru a achizitiona un bun sau un serviciu.

2. Capacitatea de productie sau de folosinta (q) este principalul parametru tehnico-economic de efect. În mod uzual, prin capacitate de productie, specialistii înteleg ”productia maxima ce se poate obtine într-un interval de timp dat / un exercitiu financiar, pentru o anumita structura si calitate a productiei, în conditii tehnico- organizatorice de exploatare optima a utilajelor si instalatiilor de lucru”.

3. Veniturile proiectului (Q) reprezinta în mod generic toate încasarile pe durata de viata utila a proiectului:

venituri din vânzarea bunurilor si/sau serviciilor din

activitatea de baza, venituri din alte activitati, din valorificarea activelor la sfârsitul perioadei de exploatare (valoare reziduala) etc.

4. Cheltuielile de exploatare (C) sunt expresia valorica a consumului de resurse pe perioada de exploatare sau pe un exercitiu. Ele trebuie prezentate esalonat, ca si veniturile, pe aceeasi perioada de exploatare, bineînteles structurate dupa anumite criterii, nelipsind structura necesara calcularii punctului critic (în cheltuieli fixe si variabile).

(beneficiul) proiectului (P) reprezinta

5. Profitul

recompensa care revine întreprinzatorului, dupa ce au fost achitate toate datoriile catre terti. Profitul este un

parametru economic important, mai ales pentru proiectele productive, dar el poate ramâne doar o cifra fara relevanta pentru întreprinzator daca acesta nu dispune de lichiditati.

6. Fluxul de trezorerie – cash flow-ul proiectului (CF) reprezinta soldul fluxurilor de trezorerie generate de un proiect de investitii la sfârsitul unei perioade.

7. Valoarea adaugata (VA) exprima valoarea nou creata

în intreprindere într -un exercitiu financiar sau, altfel spus, "bogatia " creata de activitatea firmei. În sens larg, înseamna cumularea contributiei fiecarui factor la crearea bogatiei intreprinderii, exprimata prin elementele de remunerare a lor:

· munca - cheltuieli salariale si altele asimilate,

· capitalul - economic (imobilizari) - amortismente, provizioane, rezerve,

- financiar propriu

- strain - cheltuieli financiare,

- dividende,

· statul - impozite si taxe.

3.2. Indicatori atemporali de eficienta economica

1.

unita ti

productie.

de

Investitia specifica

capacitate

I

s = q

h

proiectata

sau

(s) exprima costul unei

de

sau

al

unei

unitati

s

=

I

Q

h

în care: I – investitia totala, q h – capacitatea anuala de productie exprimata în unitati fizice,

Q h - capacitatea anuala de productie exprimata în unitati valorice.

Investitia specifica suplimentara (s’) arata efortul

investitional suplimentar ce trebuie facut pentru obtinerea unei unitati suplimentare de capacitate.

? I/? C p

În cazul proiectelor de dezvoltare - extindere a capacitatilor de productie existente se ia în calculul investitiei specifice numai sporul de capacitate (? C p ) sau de productie (? Q h ):

s

=

s

=

I/ ? Cp

2. Durata (termenul) de recuperare a investitiei (T) arata perioada de timp, din durata de functionare, în care efortul investitional se recupereaza pe seama profitului obtinut.

T

=

I

P

h

în care: I – investitia totala, P h - profit net anual.

Investitia initiala ce se ia în calculul amortismentului este :

I

=

I

n

+

Dt

-

V r

± I s /E i

unde: I n - investitia nominala aferenta capitolelor de cheltuieli supuse amortizarii, Dt - dobânzi,taxe aferente acestora, V r - valoarea reziduala, I s /E i - impozit suplimentar sau economie de impozit. Efortul total de recuperat trebuie sa cuprinda si pierderea de venit net pe perioada de executie, cât si fondurile ce sunt imobilizate pe pe rioada lucrarilor, precum si eventualele pierderi de profit pe perioada de atingere a parametrilor proiectati.

Si acest indicator are forma specifica de calcul în cazul investitiei suplimentare sau pentru proiecte de dezvoltare :

T

=

? I/? P h , respectiv T =

I/ ? P h

Determinarea grafica a termenului de recuperare se obtine prin reprezentarea fluxului net de trezorerie si este redata în figura 3.1. Specialistii sustin ca aceasta reprezentare este o vizualizare indirecta a riscului investitional în analiza comparativa a proiectelor, în special a proiectelor care se fac în zone sau tari cu instabilitate politica si/sau sociala, unde orice previziune pe termen mediu este nu numai nerealista, dar si periculoasa.

m 1 T m 2
m 1
T
m 2

m 0

timp

Figura 3.1.

m 0 - momentul începerii lucrarilor de investitii; m 1 – momentul punerii în functiune a obiectivului de investitii ; m 2 – momentul scoaterii din functiune a obiectivului de investitii.

3. Coeficientul de eficienta economica (e) arata ce profit se obtine cu fiecare unitate monetara investita în proiect :

e

=

P h /I

O forma particulara de calcul ia în cosiderare valoarea adaugata, ca parametru de efect:

e

= VA/I

Este un indicator de clasament si alegere, folosit când se urmareste cresterea gradului de valorificare a resurselor

alocate proiectului.

4.

Randamentul

economic

al

investitiei

(R)

exprima

venitul

net

total/profitul

total

pe

perioada

de

exploatare ce revine pe fiecare unitate monetara investita în proiect.

R n =

D

Â

h

e

= 1

P h

I

-

1

5. Cheltuieli echivalente (echivalate) (K)

angajamentul de capital aferent proiectului; cuantifica valoarea totala a resurselor alocate proiectului, atât pentru implementare cât si pentru exploatare.

în care: I

I - valoarea investitiei;

K

=

+

C h · D e

C h - cheltuieli de exploatare anuale (h = 1…. D e ); D e - durata de exploatare economica, (în calcule se pot folosi uneori durate normate D n ). - Cheltuiala echivalata anuala,

K h

=

I

· e n

+

C h

în care: I/D e sau I·e n investitiei;

-

cota anuala de amortizare a

e n

=

1/D e

- coeficient de eficienta economica.

Deducem ca amortizarea nu trebuie sa fie luata în costul

exploatarii,

6. Cheltuieli echivalente specifice (k s )

k s =

s · e n

+

c

sau

k s =

K

K

D

Â

e

sau

k s =

D

e

Q

h

q

h Â

h

=

1

h

=

1

în care: s - investitie specifica; c - cost unitar de exploatare; q h – capacitatea anuala de productie (exprimata în unitati fizice); Q h - capacitatea anuala de productie (exprimata în unitati valorice).

7. Costul unui loc de munca (Cn) arata valoarea investitiei ce revine pe fiecare loc de munca nou creeat, cu alte cuvinte, care este efortul investitional necesar pentru crerea unui loc de munca în cadrul obiectivului proiectat.

= în care: N - numarul de salariati necesari exploatarii noului obiectiv; Pe - numarul personalului de executie. În practica se poate întâlni si sub forma inversa, adica numarul de personal ce revine la o unitate monetara investitie (mil., mild. lei investitii). Deasemenea, cu aplicabilitate mai larga întâlnim raportul dintre capitalul fix si numar de personal, denumit “grad de înzestare tehnica a muncii” sau total active raportat la numarul de salariati - ”grad de dotare a muncii”. Sistemul de indicatori utilizat în evaluarea eficientei unui proiect poate fi completat cu indicatori clasici specifici exploatarii. Acestia pot fi grupati astfel: indicatori de structura a patrimoniului intreprinderii, indicatori de analiza a gestiunii si indicatori de eficienta a activitatii.

Cn

I/N

sau

Cn =

I/Pe

3.3. Facilitati oferite de tabelele de actualizare

Nevoia de actualizare în calculele de evaluare a eficientei economice a proiectelor de invest itii este recunoscuta, dar complexitatea lor poate da nastere la retineri în aplicatii. De aceea specialistii au conceput tabele speciale cu seturi de calcule, ulterior programe de calcul actualizat a indicatorilor de eficienta. Pentru a sublinia utilitatea practica a tabelelor de

actualizare,

exemplificarile de rigoare a primului si celui mai complet tabel pus la dispozitia practicienilor în eva luare de Institutul de Dezvoltare Economica de pe lânga Banca Mondiala (anexa 1 ). Tabelul contine sase seturi de date, pentru rate de actualizare a = 1% la 100%, si un interval de timp “n” cuprins între 1 si 50 ani. Primele trei seturi sunt construite cu ajutorul factorului de fructificare (1 + a), iar urmatoarele trei pe baza factorului de actualizare/discontare (1+a) 1 . Fiecare set are menirea de a da raspuns la o întrebare, astfel:

cu

vom

prezenta

modul

de

utilizare,

1. Care este echivalentul viitor (y n ) peste “n” ani a unui (capital) prezent (x 0 ) la o rata medie de crestere “a” (rata de actualizare/fructificare), considerata constanta pe intervalul respectiv?

y n =

x 0 (1 + a) n

unde: (1 + a) n - factor de fructificare/capitalizare

& Aplicatia practica nr.1: Se dispune de o oferta pentru o afacere la care trebuie sa se faca o subscriere initiala (capital social subscris si varsat) de 20 mil. lei. Din studiul de evaluare a proiectului/afacerii reiese ca

peste 4 ani beneficiul net obtinut va fi de 35 mil.lei. Este o afacere profitabila stiind ca dobânda medie la

certificatele de depozit la termen este de 17%, iar costul de oportunitate a capitalurilor proprii 15% ? Decizia de a investi depinde de câstigul pe care -l ofera noua afacere comparativ cu celelalte doua alternative:

a) Investitia în afacerile proprii deja în derulare. In aceasta varia nta peste 4 ani câstigul va fi:

Y = x 0· (1+a) 4 = 20 · (1+0,15) 4 = 20 · 1,749 = 34,98 mil.lei Din acest punct de vedere este indiferent daca se investeste

într-o noua afacere sau banii se folosesc în dezvoltarea afacerilor proprii.

b) Investitii în titluri pe piata financiara care ofera o rentabilitate de 17%:

Y = 20 · (1+0,17) 4 = 20 · 1,874 = 37,5 mil.lei

Rezulta ca este mai profitabil ca banii sa fie investiti în hârtii de valoare care aduc pe intervalul analizat un plus de beneficiu de 2,5 mil. lei, în raport cu celelate doua alternative.

2. Care este echivalentul viitor (y n ) peste “n” ani al unor sume (x h pentru h=1,n) alocate/depozitate în mod constant în fiecare an al perioadei, la o rata de actualizare fixa “a”?

a

,

- factor suma de fructificare

a

y n

=

x h

(1

+

a)

n

-

1

unde:

(1

+

a)

n

-

1

& Aplicatia practica nr.2: Ne referim tot la aplicatia de la pct.1 numai ca se va lua în considerare, pe perioada de referinta de 4 ani, un beneficiu anual net de 7,5 mil.lei. Deci:

· investitia în afacerile proprii: 20 · 1,749 = 34,98 mil lei,

· investitia în certificate de depozit la termen:

20 · 1,874 = 37,48 mil lei

· investitia în noua oferta de afaceri:

Y = x h

(1

+

0,17)

4

-

1

0,17

= 20 · 5,1405 = 38,55 mil. lei

Rezulta ca, beneficiile anuale obtinute, echivalate la sfârsitul perioadei de 4 ani la o rata de actualizare a celei mai atractive alternative (17%), sunt cu peste un milion lei mai mari decât daca s-ar investi în certificate de depozit.

3. Ce valoare (x h ) trebuie economisita/platita în mod constant anual, la o dobânda/rata de rentabilitate “a” pentru ca la sfârsitul unei perioade “n” sa se dispuna de un capital (y n )?

a

a

- factorul fondului de reducere

x h =

y n ·

(1

+

a)

n

-

1

unde:

(1

+

a)

n

-

1

& Aplicatia practica nr.3: Un agent economic cumpara utilaje de productie în valoare de I= 12 mil.lei care au o durata de amortizare de n=8 ani, dupa care vor fi disponibilizate, estimându-se obtinerea unei sume (valoare reziduala) de Vr=2,5 mil lei din valorificarea lor. Se pune întrebarea: care este valoarea anuala ce trebuie

recuperata prin amortizare astfel încât,

perioadei de amortizare, întreprinzatorul sa -si

reconstituie integral capitalul investit initial ? Rata medie anuala de rentabilitate a afacerilor sale este de a=10%.

la sfârsitul

· Calculul valorii de amortizat:

Y n

=

12,0 – 2,5 =

9,5 mil lei

· Calculul amortizarii anuale constante:

 

0,10

x h

= Y n (1

+

0,10)

-

1

= 9,5 · 0,087444 = 830.718 lei/an

· Verificarea “statica” conduce la urmatorul rezultat:

30.718 · 8 +2.500.000 = 6.645.744 + 2.500.000 = 9.145.744 lei

aparent

nerecuperata, dar, în realitate, ea reprezinta beneficiile din fructificarea amortizarilor anuale pe durata de viata de 8 ani a echipamentului. Aceasta afirmatie este sustinuta de verificarea dinamica:

Apare

o

diferenta

de

2,855

mil

lei,

830.718 ·

(1

+

0,1)

8

-

1

0,1

+ 2.500.000 =

830.718

· 11,435888 + 2.500.000 = 12.999.998 lei

Deci, acest procedeu de calcul a amortizarii evidentiaza procesul de fructificare a sumelor prezervate de întreprinzator ca amortizari pentru recuperarea capitalului investit.

4. Care este echivalentul

prezent (x o ) al unei peste “n” ani la o

sume viitoare (y n ) ce se va obtine

rata de actualizare “a”?

x 0 =

y n (1 + a) -1

în care: (1 + a) -1 - factor de actualizare/discontare

& Aplicatia practica nr.4: O propunere de afacere (de tip point-imput, point-output) în care agentul economic este apelat sa investeasca la momentul “m 0 ” o suma de y 3 = 60 mil lei, îi va aduce acestuia peste 3 ani un beneficiu de 100 milioane lei. Dobânda medie pe piata capitalurilor este de a= 18%. Este o afacere tentanta?

Problema este de a vedea daca beneficiul obtinut este suficient sau superior efortului investitional facut pentru ca afacerea sa fie atractiva, fapt ce se rezolva prin compararea celor doi parametri la momentul luarii deciziei de a investi. Pentru aceasta, calculam echivalentul prezent, al beneficiului ce se va obtine peste 3 ani:

x 0 = y 3 ·(1 + a) -3 = 10 ·(1 + 0,18) -3 = 100 · 0,608631 = 60,8631 mil lei Constatam ca echivalentul prezent al beneficiului obtinut peste trei ani din afacerea proiectata este doar cu 1,4% mai mare decât capitalul investit, repectiv un câstig net de doar 863.100 lei fata de optiunea de a investi pe piata de capital cu o dobânda de 18%.

5. Care este valoarea prezenta a unor sume anuale constante (x h ) ce se
5.
Care este
valoarea prezenta
a unor sume
anuale constante (x h ) ce se obtin/platesc pe o
perioada de “n” ani la o rata de actualizare “a”?
a(1
+ a)
n
(1
+
a)
-
1
unde:
- factor de anuitate
n
a(1
+ a)

x 0 =

x h

·

(1

+

a)

n

-

n

1

,

& Aplicatia practica nr.5: În urma realizarii unui proiect de investitii în valoare de 10 mild. lei se estimeaza ca, pe durata de exploatare economica de 7 ani, se va obtine un profit mediu net estimat la 5 mild.lei/an. Costul de oportunitate a capitalului este de 15%. Care este valoarea actuala neta a proiectului ?

Valoarea actuala neta a proiectului este:

X o = 5 ·

(1

+

0,15)

7

-

1

0,15(1

+

0,15)

7

= 5 · 4,16042 = 20,8 mild.lei

6. Ce plati anuale/rate de rambursare (xh) sunt necesare pentru a achita un credit în
6. Ce plati anuale/rate de rambursare (xh) sunt
necesare pentru a achita un credit în valoare de (X 0 ),
rambursabil în “n” ani cu o dobânda anuala “a”?
n
a(1
+ a)
n
a(1
+ a)
în care:
- factor de recuperare a capitalului
n
(1
+
a)
-
1

x h =

x o · (1

+

a)

n

-

1

,

& Aplicatia practica nr. 6: S-a contractat un împrumut de 10.000 $, rambursabil în 3 ani, cu o dobânda anuala de 9%. Care este serviciul anual al datoriei (rata de rambursare + dobânda anuala)?

X h =

10.000 ·

0,09(1

+

0,09)

3

(1

+

0,09)

3

-

1

= 10.000 · 0,395055 = 3.950,55 $/an

Platile totale vor fi de 11.851,65 $ (= 3.950,55 $/an · 3 ani), din care: 10.000,00 $ creditul, 1.851,65 $ dobânda.

Se poate face si o detaliere pe fiecare an a structurii serviciului datoriei.

3.4. Indicatori actualizati de eficienta economica

Formulele de calcul ale indicatorilor actualizati la cele mai importante momente ale procesului investitional se prezinta ca în tabelul 3.1.

Tabelul nr. 3.1

   

Formula de calcul ACTUALIZAT

 

Indicatorul

La momentul începerii lucrarilor (m o )

 

La momentul punerii în functiune (m 1 )

1.

Investitia (I’ act )

 

d

 

d

a )

d

-

h

 

I’ mo

=

Â

Ih(1

+

a )

-

h

I’ m1 =

Â

 

I

h

(1

+

 

h

1

=

 

h

=

1

2.

Cheltuieli de exploatare (C’ act )

 

De

 

1

 

De

 

1

C’ mo =

Â

h

1

=

C

h (1

+

a)

d

+

h

C’ m1

=

Â

h

=

C

1

h (1

+

a)

h

 

C’ mo =C h

 

(1

+

a(1

a)

+

De

a)

-

De

1

(1

1

+

a)

d

C’ m1 = C h

(1

+

a(1

a)

+

De

a)

-

De

1

3.Cheltuieli

   
 

totale

 

CTA

=

I’ mo

+

 

C’ mo

   

CTA = I’ m1 + C’ m1

 

actualizate

   

(CTA )

(angajament

de capital)

4. Veniturile proiectului (Q’ act )

Q’ mo =

De

Â

=

1

h

Q

h (1

+

1

a)

d

+

h

Q’

m1

=

De

Â

=

h

Q

1

h (1

1

+

a)

h

Q’ mo =Q h

(1

+

a)

De

-

1

1 Q’

m1

=

Q h

(1

+

a)

De

-

1

 

a(1

+

a)

De

 

(1

+ a)

d

   

a(1

+

a)

De

5. Profitul proiectului (P’ act )

 

De

 

1

 

De

 

1

P’ mo =

Â

P

 

P’ mo =

Â

P

1

h (1

+

a)

h

 

h

1

=

h (1

+

a)

d

+

h

h

=

 
 

P’ mo =P h

(1

+

a(1

a)

+

De

a)

-

De

1

(1

1

+

a)

d

P’ m1

=

P h

(1

+

a(1

a)

+

De

a)

-

De

1

6. Cheltuieli

totale act. specif. (CTA s )

CTA s =

 

I

¢

mo

+

C ¢

mo

Q ¢

mo

 

I

CTA s =

C ¢

¢

m1

+

Q ¢

m1

m1

 

7. Randamentul

economic (R’)

R’ m0 =

P

I

¢

mo

¢

mo

-

1

R’ m1 =

P

I

¢

m1

¢

m1

-

1

8. Termenul de

I’ mo =

P

h

(1

+

a)

T'

-

T'

1

d

(1

1 +

I’ m1 =

P

h

a)

T'

-

1

 

a(1

+

a)

(1

+ a)

 

a(1

+

a)

T'

recuperare(T’)

iar prin înlocuirea în formula si, în final, logaritmare, se obtine T’

iar prin înlocuirea în formula si, în final, logaritmare, se obtine T’

& Probleme propuse:

1. Calculul indicatorilor de eficienta actualizati la oferta “P3”,

2. Calculul ratei interne de rentabilitate pentru oferta “P2”

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA B.I.R.D. DE EVALUARE A EFICIENTEI ECONOMICE A INVESTITIILOR DE CAPITAL

În scopul sprijinirii si stimularii economice a diferitelor tari, în special a celor în curs de dezvoltare, colectivitatea

internationala si-a creat o institutie financiara adecvata care poarta denumirea de Banca Mondiala. Pe diferite segmente

constituit

organisme

de activitate, aceasta institutie financiara si-a

specializate

care

contribuie

direct

cu

fonduri

valutare, asistenta tehnica de nivel înalt, transferuri de tehnologii performante etc., la impulsionarea cresterii economice a tarilor care au nevoie de un asemenea sprijin. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), principala institutie ce face parte din Grupul Bancii Mondiale, acorda credite numai pentru

obiective concrete de investitii si numai pentru acelea care se justifica a avea suport extern, deci pentru acele obiective care prezinta o înalta eficienta economica. Caracterizarea eficientei economice a obiectivelor ce vor fi creditate se face printr-un sistem de indicatori elaborat special pentru acest scop. Acest sistem de indicatori a fost generalizat, el fiind adoptat de aproape toate marile banci finantatoare de investitii.

cerin te

specifice ce sunt utilizate la elaborarea studiilor de

fezabilitate.

Aceasta

metodologie

prezinta

o

serie

de

4.1. Indicatorii B.I.R.D. si modul de calcul

1. Angajamentul de capital

Acest indicator exprima costurile totale initiale de investitii, pentru construirea capacitatilor de productie proiectate si a costurilor ulterioare punerii în functiune, pentru exploatarea acestora, exclusiv amortismentul, exprimate în valoare actuala, la un moment de referinta care este, de regula, cel al începerii lucrarilor de investitii (m 0). Angajamentul de capital se determina cu ajutorul relatiei:

în care:

K

m

ta

0

=

I

m

ta

0

+

C

m

ta

0

=

d

+

Â

De

(I

h

1

=

h

+

C

h

)

1

(

1

+

a

) h

K

m

0

angajamentul total de capital actualizat la momentul m 0 ;

ta

=

I

m

ta

0

C

m

ta

0

= investitiile totale actualizate la momentul m0;

= costurile totale actualizate la momentul m 0 ;

I

h

= investitiile anuale;

C

h

= costurile anuale;

a

= coeficientul de actualizare;

d

= durata de executie a lucrarilor;

D e = durata eficienta de functionare a obiectivului. În general, se urmareste minimizarea angajamentului de capital la un nivel dat al capacitatii de productie, de venituri totale si avantaje economice totale. Acest indicator se recomanda a se folosi drept criteriu de alegere a variantelor la proiectele de investitii realizate în domenii de interes public, finantate de la bugetul statului. Un alt indicator pentru evaluarea proiectelor de realizare a cladirilor si constructiilor speciale, respectiv pentru

alegerea variantelor de proiecte dupa criteriul costurilor eficiente, este indicatorul costul global (C g ). Acesta exprima valoarea actuala a costurilor initiale de investitii si a costurilor ulterioare de exploatare a cladirilor si constructiilor si de mentenanta, pe perioada de viata economica a proiectului, sau pe o durata convenita de timp. Variantele de proiect care se compara trebuie sa asigure performante calitative, de utilitate, confort, siguranta în exploatare, protectie a mediului, etc., egale.

2. Raportul dintre veniturile to tale actualizate si costurile totale actualizate Acest indicator prezinta o mare importanta privind alegerea variantei optime de investitii. La evaluarea proiectelor de investitii, înca de la începutul pregatirii deciziei, se acorda o mare importanta calculului si analizei raportului venituri/ costuri pe variante de proiecte si alternative. Aceasta metoda de comparare a veniturilor cu costurile are ca scop stabilirea legaturii dintre acesti doi parametri ai proiectului, ceea ce este foarte important pentru masurarea eficientei, dar si din punct de vedere al posibilitatilor de a asigura fondurile necesare finantarii, mai ales a celor în valuta.

Cu ajutorul acestui indicator se obtin informatii ce vor permite sa se identifice variantele si alternativele avantajoase, convenabile din punct de vedere al asigurarii veniturilor dorite si sa se raspunda si la alte întrebari pe care le ridica adoptarea deciziei.

evaluarea

raportului si diferentei absolute dintre veniturile totale actualizate (V ta ) si costurile totale actualizate reprezentate

prin capitalul angajat actualizat (K ta ).

Analiza

venituri-costuri

se

bazeaza

pe

V

K

ta

ta

=

=

d

+

Â

De

V

h

1

=

d

+

Â

De

(

h

1

=

I

h

h

1

+

(1

C

h

+

)

a)

h

1

(1

+

a)

h

Notam cu d raportul venituri-costuri, adica d = V/K. V ta = venituri totale actualizate; V h = venitul anual; K ta = capitalul angajat actualizat; I h = investitia anuala; C h = costuri anuale;

a

= rata de actualizare.

Se

disting urmatoarele situatii:

-

d =

V

t

K

t

= 1

sau

d

a

V ta

=

K

ta

= 1

:

în

acest caz proiectul de

investitii nu produce nici avantaje nici pierderi, deci investitorul nu câstiga nimic.

-

d

V

ta

ta

=

a K

<1:

în

aceasta

situatie

proiectul

produce

pierderi, costurile nu se recupereaza ceea ce conduce la ideea renuntarii la acesta si plasarea fondurilor de investitii în alte proiecte rentabile.

-

d

V

=

a K

ta

ta

>1: acest rezultat exprima faptul ca proiectul

este eficient, acceptabil si se poate continua analiza

dinamica,

cu

ajutorul

altor

indicatori

ai

eficientei

investitiilor.

Trebuie retinut, însa, ca raportul V ta /K ta este sensibil la marimea ratei de actualizare, de aceea aceasta trebuie aleasa corect pentru a evita fie acceptarea de proiecte neeficiente, fie respingerea unor proiecte rentabile. Astfel:

- cu cât marimea ratei de actualizare este mai mica (a 0), cu atât creste valoarea raportului venituri-costuri si a avantajului net;

- pe masura ce creste marimea ratei de actualizare folosite în calcule, raportul venituri-costuri si marimea absoluta a avantajului economic net scad. Se considera ca fiind cea mai eficienta acea varianta sau acel proiect care asigura o valoare maxima a raportului dintre veniturile totale actualizate si costurile totale actualizate, adica:

d =

V

ta

K

ta

Æ

max

Metoda de analiza venituri-costuri poate conduce la ideea de a folosi drept criteriu de optimizare pentru formularea optiunilor, a avantajului economic net maxim:

(

max AN

ta

)

(

= max V

ta

- K

ta

)

,

AN ta = avantajul net total actualizat. Aceasta problema se poate rezolva atât grafic, cât si analitic. Raportul venituri-costuri este utilizat de multe ori în calitate de criteriu de decizie în investitii si corespunde dorintei firesti a oricarui decident de a maximiza încasarile de venituri la fiecare unitate a costurilor.

3. Venitul net actualizat (Valoarea neta actuala totala, VNA) Acest indicator caracterizeaza, în valoare absoluta,