Sunteți pe pagina 1din 8

Placerea Textului Roland Barthes

"Textul pe care-l scrieti trebuie sa-mi dea dovada ca m doreste. Aceast dovada exist: este scriitura. Scriitura este acest lucru: stiinta desfarilor limbajului.". ``textul trebuie s-mi dea dovad c m dorete; scriitura este...kmsutra limbajului; intermitena (textual) este cea erotic (acolo unde mbrcmintea se casc); brio-ul textului ar fi voina sa de desftare;`` ``Un text despre placere nu poate fi altfel decit scurt (cum se spune: asta e tot? e nitel cam scurt) ...] Asemanatoare acelor productii ale artei contemporane, care-si epuizeaza necesitatea de indata ce le-ai vazut (caci a le vedea inseamna a intelege de indata scopul distructiv cu care sint expuse: nu se mai afla in ele nici o durata contemplativa sau delectativa) [...]`` "To be with the one I love and to think of something else: this is how I have my best ideas, how I best invent what is necessary in my work. Likewise for the text: it produces, in me, the best pleasure if it manages to make itself heard indirectly; if, reading it, I am led to look up often, to listen to something else. I am not necessarily captivated by the text of pleasure; it can be an act that is slight, complex, tenuous, almost scatterbrained: a sudden movement of the head like a bird who understands nothing of what we hear, who hears what we do not understand." ``Sa fii cu persoana pe care o iubesti si sa te gindesti la altceva: asa imi vin gindurile cele mai bune, asa inventez cel mai bine ceea ce este necesar muncii mele. La fel si cu textul: el produce in mine placerea deplina daca izbuteste sa se lase ascultat in chip indirect; daca citindul, sint antrenat sa-mi ridic adesea capul, sa aud altceva. Nu sint in chip necesar captivat de textul de placere; poate fi un act usor, complex, firav, apropae stins: o miscare brusca a capului, precum aceea a unei pasari care nu aude nimic din ceea ce ascultam noi, care asculta ceea ce noi nu auzim. `` Plcerea textului. Trad. din fr. de Marian Papahagi, urmat de Roland Barthes despre Roland Barthes i Lecia. In 1952 R. Barthes va beneficia de o burs pentru a scrie o tez n

domeniul lexicologiei sociale - domeniul nc neexplorat i azi. Ezitrile, oscilaiile i incertitudinile ntre lingvistic i literatur au persistat pn n 1954, cnd la Paris sosete Berliner Ansamble cu operele lui Bertholt Brecht. Din acest moment Barthes va intra n semiologie, n problema semnului i funcionarii acestuia n cultur i pe tot parcursul vieii, exegetul va investiga aparatul analitic al semiologiei contemporane. Brecht a fost un cercettor, care se interesa nu numai de natura semnelor, ci i despre efectele acestora; caz rar ntlnit pn la el, - repeta de mai multe ori Barthes (Rponses, Tel Quel, 1971, N 47, p.95). Asemeni lui Orfeu, referin mitografic esenial a scrisului su , Barthes pare a continua s avanseze , spre a-l resuscita . i aceasta s-a ntmplat dup ce a devenit iniial un scriitor demn de a fi iubit, trecnd prin proba pasiunii: moartea promis unei Vita Nova contrar iluziilor celor care au avut s ngroape deopotriv pe amant i pe iubit, ale cror corpuri s-au contopit finalmente, dispersndu-se continuu, ca ntr-o Cale Lactee. Placerea textului vorbeste pe limba nimanui, dar la care toti suntem nativ predispusi: contradictia logica. Este abjectia societatii noastre la care nimeni nu indrazneste sa adere. Si cum ar putea? De vreme ce ar indura un puhoi de acuze, de ilogism, de infidelitate, de anti-socratism chiar, culminand cu supremul oprobiu: contrazicerea. Tribunalele l-ar expedia usor cazand povara pe asistentele spitalului de nebuni. Si totusi, argumenteaza autorul in prezentul eseu, acest contraerou exista: este cititorul de text in momentul in care isi obtine placerea. In placerea textului vechiul mit biblic se rastoarna, Babel nu mai e o pedeapsa, subiectul se desfata in coabitarea limbajelor care lucreaza cot la cot pentru placerea lui. Este o demonstratie furtunoasa in favoarea anti-matematicului care aduce aminte de lumea goala a umanului, strapuns pana la propria contradictie. Autorul adun o suit de fragmente (fiecare condensnd cte o tem de eseu separat), cu o structur balansnd (fantastic!) ntre supleea (plus nchiderea perfect) a unei maxime i vibraia liber, deschis a unui text eseistic, cu sintagme poetice, ingenue: textul bolborosete; el este (poate fi) frigid; Plcerea textului e ntr-un fel Ars poetica, un model (dedus) al scriiturii capabil s produc plcerea i/sau desftarea. Plcerea vine i din faptul c o lectur (a aceluiai text!) difer de alta (i nu numai pentru c ieri, vorba vine, eram mai prost dect azi, ci i pentru c azi am o alt dispoziie de lectur). R.Barthes, blamat (azi) pentru structuralismul sec,

dar admirat pentru interpretare, spune foarte exact n Plcerea textului: Nu citim totul cu aceeai intensitate de lectur [...]; nsi aviditatea cunoaterii ne mpinge s survolm sau s srim peste anumite pasaje (presimite ca plictisitoare) pentru a reg-si ct mai iute locurile fierbini ale anecdotei [...]; srim nepedepsii (nu ne vede nimeni) descrierile, explicaiile, consideraiile, conversaiile; ne asemnm atunci cu un spectator de cabaret care ar urca pe scen i ar grbi striptease-ul dansatoarei, smulgndu-i grbit vemintele, ns n ordine, adic: respectnd, pe de o parte, i precipitnd, pe de alta, episoadele ritului (ca un preot care i-ar nghii slujba) [...] i cu toate acestea, ritmul nsui a ceea ce se citete i a ceea ce nu se citete este ceea ce face plcerea marilor povestiri: s-au citit vreodat Proust, Balzac, Rzboi i pace cuvnt de cuvnt? (Norocul lui Proust: de la o lectur la alta nu srim niciodat aceleai pasaje.) Distincia dintre textul de plcere i textul de desftare e vizibil. Antinomia aceasta este pilonul structural, carcasa pe care se ine construcia (evident, pronunat modular) a eseului: Textul de plcere: acela care mulumete, umple, d euforie; acela care vine din cultur, nu rupe cu ea, este legat de o practic confortabil a lecturii (am putea spune: textul clasic, analizabil, nota mea, - M.V.C). Textul de desftare: acela care te pune n stare de pierdere, acela care te descurajeaz (pn la o anumit plictiseal), care face s se clatine temeiurile istorice, culturale, psihologice ale cititorului, consistena gusturilor sale, a valorilor i a amintirilor sale, pune n criz raportul su cu limbajul (n principiu e tot ce vine n orice epoc pe filiera modernitii, a perversiunilor care demoleaz (sau neglijeaz canoanele, a putea aduga eu). Textele de desftare implic plcerea, limba, cultura pe frnturi. Ele snt perverse, spune autorul, prin aceea c snt n afara oricrei finaliti imaginabile chiar aceea a plcerii [...] Textul de desftare este absolut intranzitiv (evident, a putea aduga, n mod implicit: absolut dezinteresat). Textul de plcere implic clasicii, cultura, inteligena, ironia, delicateea, euforia, miestria i... sigurana (arta de a tri). Textul lui Barthes poate fi citit n cteva feluri: ca pe un eseu segmentat i structurat (deopotriv linear i concentric: fragmentele ar trebui numerotate, ca n Biblie, cu trimiteri, la subsol, la paginile corelative). Dar, ca i n Roland Barthes despre Roland Barthes sau n cartea de maxime ale lui La Rochefoucault, ne putem concentra la cte un

segment pe sear, savurnd o tem sau o maxim, de exemplu: 1. Plcerea textului aceasta este: valoarea trecut la rangul somptuos de semnificant; sau: 2. Ce este semnificaia? Este sensul n msura n care e produs n chip senzual; sau: 3. Flaubert: un fel de a tia, de a guri discursul fr a-l face lipsit de sens etc. The text you write must prove to me that it desires me.This proof exists: it is writing. Writing is the science of the various blisses of language, its Kama Sutra (this science has but one treatise: writing itself). ``Textul pe care-l scrii trebuie s-mi dovedeasc faptul c m dorete. Aceast dovad exist: este scrisul. Scrisul este tiina diferitelor desftri ale limbii, este Kama Sutra sa (aceasta stiinta are un singur el: scrisul n sine).`` Roland Barthes was a gifted member of the Parisian intelligentsia, famous for his left-wing attacks on the bourgeoisie in which he blended Existentialism, Semiotics and Linguistic hedonism. Barthe's thesis that the author is dead i.e. that writing is beyond the control of the individual author greatly overstates the case, but introduces an important theme of Postmodernism. Anti-bourgeois, standing apart from the French academic scene, initially an Existentialist and always anti-essentialist, Roland Barthes (1915-80) came to prominence with the 1957 publication of Mythologies, a ferocious attack on French society. Barthes was a hedonist, and argued for fluidity and plurality, in outlook and social behaviour. In works which followed, Barthes claimed to have unmasked the pretensions of Romanticism and Realism. Writers worked as everyone else worked, and their efforts should not be smoothed over as inspiration of a favoured spiritual class. As a Structuralist, he suggested that there was no author but rules, no expression but only technique. In The Pleasure of the Text (1973) Barthes went further. Here the body of the writer (his personal and secret mythology) speaks to the body of the reader by disconcerting him, rocking his cultural and psychological foundations, bringing him to a crisis

in his understanding of language. ``Ca i structuralist, el a sugerat c nu a existat autor ci reguli, nici expresie dar numai tehnic. n Plcerea textului (1973) Barthes a mers mai departe. Aici corpul scriitorului (mitologia sa personal i secret), vorbete corpului cititorului prin deconcentrarea lui, afectndu-i bazele sale culturale i psihologice, aducndu-l la o criz n ce-l privete nelegerea limbajului.`` The instability of textual pleasure is the central subject of Roland Barthes's The Pleasure of the Text, in which he asks, How can we take pleasure in a reported pleasureHow can we read criticism? (1975, 17). Instabilitatea placerii textuale este subiectul central al lui Roland Barthes. Placerea textului, n care el ntreab, ``Cum putem beneficia de plcere n cazul unei plceri imprtite ... Cum putem citi criticile?`` Barthes's own answer to his question describes perfectly the relationship between the vidding fan and the fan of vids, the latter of whom takes the position of the "I" in his scheme: Only one way: since I am here a second-degree reader, I must shift my position: instead of agreeing to be the confidant of this critical pleasurea sure way to miss it I can make myself its voyeur: I observe clandestinely the pleasure of others, I enter perversion; the commentary then becomes in my eyes a text, a fiction, a fissured envelope. The writer's perversity (his pleasure in writing is without function), the doubled, the trebled, the infinite perversity of the critic and of his reader. (1975, 17) ``Rspunsul lui Barthes la propria-i ntrebare descrie perfect rela ia dintre semnificant i semnificat, dintre care acesta din urm preia poziia "Eu", n schema sa: Doar aa, din moment ce sunt aici un cititor de gradul al doilea, trebuie s-mi schimb poziia: n loc de a conveni s fiu confidentul acestei placeri critice - un mod sigur de a-i simti lipsa - pot s devin observatorul su apropiat: Observ clandestin placerea altora, m supun perversiunii; apoi, comentariul devine n ochii mei un text, o ficiune, un plic fisurat. Perversitatea scriitorului (plcerea lui n ce privete scrisul este fr funcie), dublat, triplat, perversitatea infinit a criticului i a cititorului su. (1975, 17)

The Pleasure of the Text is very much about writing, about the language of written texts. To apply its ideas to fan vids rather than fan fiction, I turn to the deliberate ambiguity of Barthes's diction in passages such as the following: What pleasure wants is the site of a loss, the seam, the cut, the deflation, the dissolve which seizes the subject in the midst of bliss (1975, 7). Barthes is writing here about the literary text, but the words cut and dissolve do suggest the filmic. ``Placerea textului este foarte mult despre scriere, despre limba textelor scrise. Ceea ce plcerea vrea este obiectul pierderii, filonul, tietura, deflaia, dizolvarea care d msur subiectului in mijlocul desftrii. (1975, 7). Barthes scrie aici despre textul literar, dar cuvintele taie i dizolv nu sugereaz filmice.`` The fetishist is one of four types of readers of pleasure that Barthes proposes in The Pleasure of the Text, the others being the obsessive, the paranoiac, and the hysteric. While this typology could provide a fascinating point of entry into mapping out the different pleasures of fandom, Barthes's characterization of the fetishist as the reader who would be matched with the divided-up text, the singling out of quotations, formulae, turns of phrase, with the pleasure of the word (1975, 63) lines up perfectly if "word" is replaced by "image" with Coppa's vidder. ``Fetiistul este unul dintre cele patru tipuri de cititori de placere pe care Barthes i propune, n Plcerea textului, ceilali fiind obsesivul, paranoicul, i istericul.`` The Pleasure of the Text is written for those who enjoy writing. Pleasure of the Text (1975) Roland Barthes makes a distinction between the text of pleasure and the text of bliss. Therefore, it has a narrow field intended and directed towards writers. ``Placerea textului este scris pentru cei care se bucura scriind. n Plcerea textului (1975) Roland Barthes face distincie ntre textul placerii si textul desftrii. Prin urmare, acesta are un domeniu ngust cruia ii este destinat i este orientat ctre scriitori. ``

Much more than what the title suggest, Roland Barthes 1. explores not only words and sentences; 2. he communicates what it is to be flesh and bone to be human. 3. Barthes draws upon mans immortal journey the lineal line that bends to form the circle of no beginning and no ending. 4. He explores our strengths and weaknesses our sensuality our constant craving addicting rhyme. Barthes lays out a stenciled meaning of mans cognitive process. 5. Constant craving: When we get what we think we want We realize; its not the end Once we taste feel smell and have it anytime we want Its different That once illusive treasure worth dying for suddenly changes form Within the mind craving continues Roland Barthes brings forth a melting pot and pours out thick rich humanity. 6. He suggests a connectedness of thought. Melting pot: Were not alone Together we can share our gifts so dont take it for granted, life mixing thought, labor, and love, we can make a difference Cast off the old lay it down Create texture and depth Grab hold of vision Dont let go Keep it alive And in time you will see the fruit of your labor One love, one mind, one end To bathe in the River of life Peace of mind, body and soulforever Barthes stresses how individuals view change; in fact, we all need change to keep from becoming stagnated neutered. Robert Barthes is an eagle protecting his nest. His eaglets consist of letters and sentences and paragraphs of text. He doesnt want whats new what's emerging from the shell to be contaminated coxed and lead astray. In The Pleasure of the Text, Roland Barthes distinguishes between two kinds of text: the text of pleasure and the text of bliss. 1. The text of pleasure is the one which conforms to the readers expectations and to the established cultural conventions. ``Textul placerii este cel care se conformeaz ateptrilor cititorului i la conveniile culturale stabilite.`` 2. The text of bliss on the other hand does not pander to the readers expectations but unsettles the readers historical, cultural, psychological assumptions, [...] brings a crisis to his relation with language. It therefore does not conform to the popular literature

demanded by culture and society. ``Pe de alt parte, Textul desftrii, nu face pe plac ateptrilor cititorului, ci "nelinisteste ipotezele istorice, culturale, psihologice ale cititorului [...] i aduce o criz in ce privete relaia sa cu limba". Prin urmare, nu e conform cu literatura popular cerut de cultur i societate.`

[...] Supravieuiesc numai sistemele (ficiunile, graiurile) destul de inventive pentu a produce o ultim figur, aceea care il marcheaz pe adversar cu un vocabular pe jumatate stiinific i pe jumatate etic ca un soi de sfirleaz care ngduie n acelasi timp s constai, s explici, s condamni, s veri, s recuperezi inamicul, ntr-un cuvnt: s l faci s plateasc. La fel, ntre altele, cu anumite vulgate: cu vorbirea marxist pentru care orice opozitie este de clas; cu cea psihanalitic pentru care orice negatie e o mrturisire; cu cea crestina pentru care orice refuz e o cutare [...]