Deficienţa de vedere

Constituirea unei dominante în viaţa individului are o influenţă deosebită asupra

organismului, dar şi asupra personalităţii. Vederea organizează şi reglează mişcarea,
postura, echilibrul, supleţea, armonia actelor motorii de conduită, pronunţia verbală,
mimica şi pantomimica. Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un
dezechilibru deosebit de mare în activitatea nervoasă superioară, în structurarea
automatismelor, în starea ei morală, în integrarea socială a acesteia.
La deficienţii de vedere din naştere, deşi apar unele dificultăţi de relaţionare,
tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de deficienţii în urma unor accidente,
boli, unde dezechilibrele sunt foarte puternice, iar frământările îl marchează pe individ
toată viaţa. În funcţie de gradul pierderii acuităţii vizuale, se folosesc termeni ca:
ambliopie (acuitatea vizuală între 0,2 şi 0,1) şi termenul de cecitate sau orbire, pentru
acuitatea vizuală de la 0,05 până la incapacitatea de a percepe lumina.
O serie de specialişti, impresionaţi de marea capacitate compensatorie şi
adaptativă a deficienţilor de vedere, credeau în existenţa unei „psihologii a orbilor”. Ca
urmare, atitudinile de-a lungul timpului au reflectat acest lucru.
Societăţile primitive îi sacrificau pe orbii din naştere, deoarece se credea că
întruchipează spiritele rele. În concepţia celor care credeau în reîncarnarea sufletului,
aceştia ar fi ispăşit păcate comise în timpul vieţii anterior trăite. Spartanii îi sacrificau,
pentru că nu puteau face faţă instrucţiei militare. În mitologia greacă, zeii îi pedepseau pe
muritori cu orbirea când se făceau vinovaţi de trădare în dragoste.
Despre Homer, autor al Iliadei şi Odiseei, se spunea că este nevăzător, iar justiţia
era înfăţişată prin chipul zeiţei Atena, legată la ochi. Se spune că cunoscutul filosof
Democrit şi-ar fi provocat orbirea, la bătrâneţe, convins că astfel îşi va ajuta spiritul să
pătrundă mai adânc în tainele cunoaşterii. În literatura beletristică se fac referiri faţă de
persoanele cu deficienţe de vedere, iar motivul orbirii e subliniat ca limită a deznădejdii
şi a dificultăţii pentru om, dar şi ca nivel al autodepăşirii, al adaptării şi al dezvoltării
nelimitate. La un moment dat, s-a pus problema existenţei unui al şaselea simţ,
caracteristic nevăzătorilor. De fapt, este vorba despre dezvoltarea deosebită a
analizatorilor sănătoşi şi de o motivaţie sporită de antrenare a acestora, toate la un loc
evoluând spre o mai bună adaptare.
Cauzele deficienţelor de vedere pot fi multiple, dintre ele amintim: afecţiuni care
evoluează cu scăderea acuităţii vizuale:
- unele boli ale pleoapelor, ale aparatului lacrimal, ale orbitei, conjunctivelor;
- tulburările refracţiei oculare (miopia, hipermetropia, astigmatismul);
- afecţiuni ale căilor optice cerebrale;
- accidente oculare ş.a.
Dincolo de cauzele de ordin anatomic şi fiziologic ale analizatorului vizual, care
duc la perturbarea funcţiei vizuale, există şi cauze organice generale:
a) afecţiuni de natură congenitală – boli ereditare, boli infecţioase ale
mamei în timpul sarcinii (sifilis, tuberculoză, rubeolă, hepatita
epidemică), dar şi intoxicaţiile cu alcool şi droguri ale mamei, care vor
afecta activitatea vizuală a fătului.
b) Traumatismele obstetricale.

1
 c) Boli contactate de copil după naştere: scarlatină, tuse convulsivă, boli
reumatismale, parazitoze intestinale, boli ale nasului, gâtului urechilor;
boli neurologice, boli ale sângelui, boli digestive, traumatisme.

Alte clasificări au fost făcute după următoarele criterii:

- După gradul defectului vizual – cecitate totală, ambliopie gravă – care merg la
şcoala de orbi şi ambliopie, cazuri care merg la şcoala pentru ambliopi.
- După momentul instalării defectului, avem defecte congenitale, defecte
survenite în copilăria timpurie, în preşcolaritate şi şcolaritate şi defecte
tardive.
- După complexitatea defectului – defectul poate apărea pe un fond singular,
sau însoţit de alte defecte extraoculare (de auz, motrice, mintale, ale
limbajului). Acestea sunt mai frecvente în condiţiile când e prezentă o
etiologie bazată pe maladii degenerative, meningite, encefalite, infecţii,
traumatisme, accidente etc.

Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală, dacă persoana

îşi desfăşoară viaţa într-un mediu care nu este ostil faţă de deficienţa sa.
În plan fizic poate să apară o dezvoltare dizarmonică, din cauza sedentarismului,
bazat pe lipsa de libertate în mişcare şi se datorează dezechilibrului între forţele
musculare care stau mai mult în repaus. Caracteristicile psihice sunt şi ele afectate, mai
mult sau mai puţi. Astfel, percepţia depinde de forma şi gradul handicapului, de vârstă şi
de dezvoltarea psihică. În ceea ce priveşte reprezentările, caracterizarea lor se face în
funcţie de forma handicapului de vedere şi de momentul apariţiei lui. La nevăzători, are
loc formarea şi dezvoltarea unor reprezentări spaţiale pe baza explorării tactil-kinestezice
a obiectelor. Lipsa datelor senzoriale provenite de la analizatorul vizual duce la existenţa
unui decalaj între latura abstractă şi cea concretă a cunoaşterii. Atenţia şi memoria sunt
puncte forte ale nevăzătorilor. Atenţia este relativ bine dezvoltată, este favorabilă unei
bune evoluţii a limbajului, orientând activitatea mintală prin audiţii. Memoria are calităţi
superioare, prin apelarea permanent la ea, nevăzătorul sau ambliopul realizează
antrenarea acesteia.
Nevăzătorii folosesc un sistem de scriere şi citire special, în care funcţia
dominantă o are analizatorul tactil-kinestezic. Au fost mai multe preocupări de a crea un
sistem de scriere accesibil orbilor. Cel mai cunoscut şi mai eficient a fost realizat în 1809
de Louis Braille, nevăzător în urma unui accident, inspirându-se din scrierea secretă a
unui căpitan din armata franceză. El a realizat un alfabet format din 76 de semne diferite,
fiecare semn fiind alcătuit din 1-6 puncte:
4 1
5 2
6 3
De exemplu, a=1; b=1şi 2; c=1şi 4; d=1, 4, 5; e=1,5;f= 1, 2, 4; g=1,2,4,5;
h=1,2,5;i=2,4; j=2,4,5 .
Literele din decada a II-a, de la k-ţ, se formează din literele primei decade, prin
adăugarea punctului 3.
Decada a III-a, de la u-y se obţin prin decada I, la care se adaugă 3 şi 6.

2
 Decada a IV-a este formată din literele ă,â,î,ş, ţ, w, realizate prin adăugarea
punctului 6 la literele corespunzătoare.
În scrierea Braille, litera scrisă nu este similară cu litera citită, ultima fiind opusul
imaginii celei dintâi. Scrierea se face de la dreapta la stânga, citirea se face invers. Se
foloseşte o plăcuţă cu căsuţe în care se pot înţepa, cu punctatorul.
Din cauza deficienţei lor, aceste persoane simt nevoia unei ordini depline, a
aşezării şi păstrării obiectelor în locuri bine delimitate, bine ştiute, pentru a fi uşor găsite.
Ei sunt disciplinaţi şi manifestă autocontrol faţă de comportamentele proprii, pentru a se
adapta şi corela mai bine cu cei din jur.
În ceea ce priveşte şcolarizarea, se merge pe doua direcţii, una constând în
urmarea unei şcoli speciale, cealaltă, pe integrarea în şcoli obişnuite, având în vedere şi
gradul handicapului. În şcolile profesionale şi medii-tehnice, nevăzătorii sunt pregătiţi
pentru exercitarea unor profesii, ca: maseori, asistenţi medicali, prelucrători mobilă,
telefonişti, radiolelefonişti, acordori de instrumente muzicale, confecţioneri de perii şi
mături, obiecte din nuiele, nasturi, ambalaje din carton etc.