Sunteți pe pagina 1din 16

PSIHOLOGIE MEDICALA CURS 8

Psihologia femeii in timpul sarcinii

Atitudinea din timpul nasterii nu este o problema care tine doar de ceea ce se intampla fiziologic si de cum esti tratata in spital, ci depinde mai ales de ce tip de persoana esti si mai ales de cum te pregatesti pentru nastere.

Rolul antrenamentului psihologic pentru nastere

Anxietatea poate arunca o umbra asupra momentului nasterii Ea conduce la cresterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, a tensiuni musculare si la alte raspunsuri fiziologice, ceea ce va face ca nasterea sa fie mult mai grea si mai periculoasa. Este foarte important sa iti dai seama cand apare aceasta anxietate si mai ales de ce.

Durerea: O femeie care este in fata primei nasteri, obinuiete sa gandeasca astfel: „Nu am avut

pana acum nici o experienta ata de dureroasa

Cum voi face face durerilor nasterii? Si fiindca nu

.. ai nici o idee despre cum este durerea nasterii sau cum se simt contratiile, grija si gandurile

referitoare la aceasta durere, se pot transforma intr-o adevarata teroare.

Durerea poate fi redusa prin invatarea despre nastere, despre cum functioneaza contractiile si cum te vei simti in diferite momente ale sarcinii. Este important de stiut ca durerea din timpul travaliului este diferita de orice alta durere.

Starea în care se află femeia din momentul fecundării ovulului până la expulzarea (naşterea) fătului se numeşte „gestaţie", „sarcină" sau „graviditate".

In această perioadă organismul feminin suferă o serie de transformări anatomice, biologice şi fiziologice, care asigură condiţiile necesare dezvoltării produsului de concepţie. De asemenea, tot în acest interval survin o serie de modificări psihologice („adaptare psihologică"), generate atât de noua situaţie biologică, dar şi de noile roluri viitoare ale sfafus-ului maternităţii. Deşi la actul procreaţiei participă ambele sexe, efortul biologic principal aparţine femeii. Capacitatea de a procrea reprezintă un element important al psihologiei feminine. Vocaţia maternităţii este implicată în definirea feminităţii, iar absenţa posibilităţii genezice este trăită ca o puternică frustrare. Sarcina constituie nu numai expresia instinctului de reproducere (instinctul menţinerii speciei şi vieţii), ci şi o implinire a trebuinţelor psihologice şi sociale. Aducerea pe lume a unei noi vieţi reprezintă împlinirea menirii biologice şi sociale a femeii. Maternitatea este sensul dominant al existenţei feminine. Naşterea unui copil este o operă măreaţă, care nu echivalează nici chiar cu cele mai valoroase creaţii ale geniului uman, întrucât fără viaţă toate operele umane âşi pierd sensul. Descendenţii ne prelungesc viaţa dincolo de hotarele existenţei noastre. La scară cosmică, dăinuirea infinită nu este posibilă, dar la scara umanităţii insul „trăieşte" după moarte prin faptele şi actele sale. Sensul existenţei constă în participarea la perpetuarea şi la progresul vieţii (inclusiv viaţa so- cială). La dezvoltarea umanităţii au participat şi participă nu numai fiinţele excepţionale, ci toţi oamenii activi. În cele 9 luni cât durează sarcina, modificările biologice diferă de la o etapă la alta. Din punct de vedere psihologic gestanta parcurge, de asemenea, mai multe etape adaptative. Aşa-numita „criză psihologică a sarcinii" este, de obicei, o reacţie normală, o modalitate de rezolvare a diferitelor conflicte. In prima etapă a gestaţiei pot să apară o serie de conflicte psihologice, ca o reacţie la modificările fizice şi fiziologice: oprirea menstruaţiei, creşterea de volum a sânilor, pigmentarea feţei („masca de sarcină"), mărirea de volum a uterului, câştigul ponderal etc. O informare

1

ştiinţifică referitoare la evoluţia modificărilor sarcinii evită apariţia acestor conflicte. O femeie fără boli somatice ori psihice grave îşi consolidează starea de sănătate prin sarcină. Gestaţia maturizează aparatul de reproducere şi determină modificări pozitive în funcţiile diferitelor sisteme (nervos, endocrin) şi aparate (cardiovascular, respirator, digestiv). De asemenea, sarcina desăvârşeşte frumuseţea feminină. În ultima parte a gestaţiei survin stări conflictuale legate de noile responsabilităţi sociale impuse de statutul maternităţii. Sănătatea copilului trebuie apărată şi promovată încă din perioada intrauterină. A treia categorie de stări conflictuale sunt generate de teama unui risc în timpul evoluţiei sarcinii ori în timpul naşterii: teama de o anomalie a fătului, de ereditatea patologică, de

suferinţa fetală, de durere, de incapacitate fizică pentru travaliu, de moarte prin accident în timpul naşterii, de anestezie (teama că nu se va mai trezi din somnul prin narcoză), de sexul nedorit al copilului etc. În timpul sarcinii se întâlnesc o serie de modificări psihologice de mică intensitate, care nu depăşesc sfera normalităţii (făcând parte tot din aşa-numita psihologie a gestantei). Dintre aceste modificări amintim: hiperestezia senzitiyo-senzorială, prin scăderea pragului sensibilităţii generale (manifestată adesea prin modificări ale gustului şi mirosului, prin repulsie şi greaţă la diferite mirosuri etc), apetit capricios (tendinţa de foame pentru anumite alimente, „pofte" ale gravidei), scăderea pragului de toleranţă la frustraţie, care duce la stări de iritabilitate, instabilitate, irascibiliţate, reacţii disproporţionate; scăderea capacităţii frenatorii în sfera afectivităţii cu labilitate afectivă, stări de plâns şi alte izbucniri afective; tulburări ale activităţii cu scăderea controlului, ; modificări minore în sfera cognitivă exprimate prin oarecare lentoare ideativă, hipoprosexie, hipomnezie.

Majoritatea femeilor traversează fără tulburări psihice seria de evenimente din secvenţa

concepţie - gestaţie - naştere - lăuzie - lactaţie - maternitate. O parte din gravide prezintă însă tulburări psihopatologice care debutează sau reapar în perioada gravido-puerperală. Aceste „psihoze de gestaţie" sau „nevroze de gestaţie" nu sânţ determinate de modificările specifice sarcinii. Fiecare entitate psihiatrică înregistrată în timpul gravidităţii este determinată de acei factori cauzali care intervin şi în afara maternităţii (incât mai adecvată este denumirea de „nevroză" ori „psihoză asociată cu gestaţia"). Aceste boli psihice care debutează ori reapar în perioada gravidităţii prezintă totuşi o serie de particularităţi clinice, imprimate de stresul biologic (aşa-numita „baie hormonală", care modifică toate metabolismele) şi stresul psihosociologic al gestaţiei.

Tulburările psihice de intensitate psihotică (psihoze gravidice) au scăzut după cel de al doilea război mondial, însă a crescut incidenţa manifestărilor nevrotice („nevroze de gestaţie"). Psihozele de gestaţie erau în majoritatea cazurilor expresia psihică a disgravidiilor tardive (crize eclamptice), produse prin edem cerebral la gravidele care aveau un sindrom vasculorenal (cu edeme, hipertensiune arterială şi proteinurie). Aceste tulburări sunt din ce în ce mai rare, datorită supravegherii gravidelor prin consultaţii prenatale. Nu se mai întâlnesc astăzi nici psihozele de tip Korsakov, produse prin carenţă de vitamine (sindroame amnestice gravidice). Psihozele endogene (schizofrenie, psihoze afective) apar rar în timpul sarcinii. Psihozele afective sunt mai frecvente decât psihozele schizofrene. în prima jumătate a gestaţiei izbucnesc de obicei tulburările maniacale, iar fazele melancolice survin în cea de a doua jumătate a gravidităţii. Frecvenţa redusă a psihozelor endogene în cursul sarcinii ar pleda pentru ipoteza rolului protector antipsihotic al modificărilor metabolice ale gestaţiei (naşterea şi perioada postpartum-\ precoce favorizează însă declanşarea proceselor psihotice). Psihozele gravidice apar mai frecvent la multipare, în timp ce psihozele postpartum au o prevalentă mai crescută la primipare. Nevrozele sunt mult mai frecvenţe decât psihozele, atât la gravide, cit şi la restul populaţiei, în general. Au fost înregistrate în timpul gestaţiei toate tipurile de nevroze: nevroze anxioase (exprimate prin crize de anxietate, simptome neurovegetative etc), nevroze depresive (cu apatie, stări de plâns, insomnii), nevroze obsesive (cu idei obsedante, scrupu-Iqzitate, dubitaţii), nevroze

2

astenice (cu astenie, somnolenţă, hipoprosexie, iritabiIitate crescută). O serie de aspecte particulare clinice prezintă unele nevroze fobice (fobii în legătură cu naşterea sau cu sănătatea copilului) şi nevroze isterice (negarea isterică a sarcinii). Spre deosebire de alte situaţii în care măsurile de psihoigienă se adresează unei persoane sau unui singur tip de colectivitate, în perioada gestaţiei trebuie să acţionăm atât în interesul femeilor gravide, cât şi în interesul viitorilor copii. Progresele în lupta de prevenire a îmbolnăvirilor psihice care apar în perioada gravidităţii sunt astăzi evidente. Strategia psihoprofilaxiei cuprinde, pe de o parte, intensificarea şi respectarea unor {păsuri nespecifice, măsuri generale de călire fizică şi psihică, iar, pe de ajtă parte, instituirea unor mijloace specifice. încă din antichitate s-a acordat atenţie prevenirii îmbolnăvirilor psihice la gravidă şi la produsul de concepţie, prin realizarea unui regim de muncă şi de viaţă deosebit. Situaţiile psihoţraumatizante erau implicate atât în determinismul bolilor gravidei, cit şi în influenţarea nefavorabilă a dezvoltării şi a sănătăţii fizice şi psihice a fătului, în perioada gestaţiei femeile beneficiau de o serie de drepturi şi privilegii. La romani femeia însărcinată era scutită de a se ridica în picioare în faţa conducătorilor, iar în Grecia Antică era cruţat chiar un criminal dacă acesta găsea adăpost într-o familie în care exista o gravidă.

În perioada gestaţiei este necesară aplicarea următoarelor măsuri nespecifice: călirea orga- nismului prin utilizarea factorilor naturali (aerisirea camerelor, înviorarea în aer liber, plimbări şi excursii în zone cu aer curat), călirea organismului prin exerciţii fizice, respectarea oţelor de somn, relaxarea psihică prin distracţii agreabile, interzicerea consumului de băuturi alcoolice şi a fumatului, alimentaţie raţională, ştiinţifică, evitând atât deficienţele (printr-iin aport echilibrat de proteine, vitamine, calciu, fier etc), cât şi consumul excesiv (viitoarea mamă nu trebuie să mănânce pentru doi); asigurarea unei atmosfere de armonie psihică, a unor relaţii inter-personale optime, lipsite de incidente conflictuale şi de situaţii frustrante psihotraumatizante. în prezent există dovezi că viaţa psihică debutează înainte de naştere, fătul fiind o fiinţă dotată cu memorie şi sentimente. Sursa principală a stimulării evoluţiei psihismului fătului o constituie mesajele primite de la mamă. Situaţiile psihotraumatizante (tensiunile din viaţa familială ori profesională) afectează, în acelaşi timp, atât organismul mamei, cât şi pe cel al fătului. Combaterea stresurilor familiale şi profesionale contribuie astfel la promovarea sănătăţii mintale încă din perioada prenatală. Acţiunile de profilaxie sunt instituite cu ocazia consultaţiilor prenatale. Luarea în evidenţă a gravidei este obligatorie, iar în cursul gestaţiei sunt necesare mai multe consultaţii. în afară de verificarea stării sănătăţii somatice, medicul are datoria să urmărească şi evoluţia sănătăţii psihice. De asemenea, el trebuie să găsească mijloacele potrivite pentru a risipi teama de naştere.

Un rol important în prevenirea anxietăţilor legate de gestaţie şi de naştere âl au mijloacele educative prenatale individuale sau colective (cursuri instructiv-educative prenatale sau „şcoala mamelor"). Aceste mijloace educative urmăresc pregătirea femeilor însărcinate pentru o conduită

normală la naştere. Lecţiile teoretice (cu date referitoare la sarcină şi naştere), însoţite de şedinţe practice (exerciţii de respiraţie, exerciţii de deconţrac-turare şi expulzie), diminuează ori înlătură frica de naştere. Programul de educaţie trebuie să combată opiniile eronate referitoare la obligativitatea marilor dureri de naştere. Deşi nu putem să susţinem existenţa unor „naşteri fără dureri", trebuie să facem deosebire între durerile „normale", obişnuite, de intensitate mai redusă, determinate de procesele fiziologice ale parturiţiei (naşterii), şi durerile patologice supraadăugate, legate de stările de

teamă si de descurajare. Autocontrolul respiraţiei şi al deconţracturării diverselor grupe musculare constituie elemente de mare importanţă în timpul naşterii. Cursurile instructiv-e- ducative prenatale realizează un mod de psihoterapie colectivă ori de psihoterapie de grup. In cadrul grupului se dizolvă o serie de anxietăţi legate de gestaţie şi naştere. Gravida âşi modelează comportamentul în funcţie de atitudinea celorlalte gestante.

3

În timpul gestaţiei trebuie să acţionăm pentru prevenirea bolilor congenitale (genetice şi negenetice). Unele boli congenitale sunt determinate de factori toxici şi infecţioşi. Alcoolismul fetal, întâlnit la mamele care consumă alcool, este răspunzător de o serie de tulburări psihice care vor apărea la copil. Gestantele nu trebuie să consume băuturi alcoolice nici chiar în cantităţi moderate. Gravidele care lucrează în mediu toxic vor fi mutate în alte locuri de muncă. în timpul gestaţiei (şi mai ales în primele luni) viitoarele mame nu treouie sa utilizeze medicamente fără avizul medicului. O serie de medicamente toxice sunt interzise. Ele vor fi administrate numai în situaţiile în care viaţa gravidei este în pericol. Iradierea medicală (ân scop diagnostic ori terapeutic) este interzisă în primele trei luni de sarcină şi trebuie evitată în tot cursul gestaţiei.

Prevenirea bolilor infecţioase joacă un rol important în profilaxia bolilor psihice congenitale. Prevenirea toxoplasmozei, de exemplu, se bazează pe evitarea contactului cu animalele domestice, evitarea consumului de carne crudă, ouă crude şi lapte nefiert. Gravida trebuie să se ferească de infecţiile virotice. Cele mai nocive virusuri asupra dezvoltării embrionare sunt virusul herpetic, virusul rubeolei şi virusul incluziunilor citomega-lice.

Medicina modernă are astăzi posibilitatea de a depista şi unele boli ereditare, încă din primele luni ale sarcinii.

După a 14-a săptămână de gestaţie se poate efectua puncţie amniotică (amniocenteză), având astfel posibilitatea de a analiza celulele amniotice (prin examen citogenetic) şi compoziţia lichidului amniotic (prin examene biochimice). Se realizează astfel diagnosticarea antenatală a bolilor cromozomiale (mongolismul sau sindromul Down, sindromul Turner, sindromul Klinefelter etc.) şi a erorilor înnăscute de metabolism (fenilcetonuria, de exemplu). în cazul bolilor cromozomiale se decide, de obicei, întreruperea terapeutică a cursului sarcinii, iar fenilcetonu-ria (care se manifestă mai târziu prin oligofrenie) poate fi prevenită prin instituirea unui regim sărac în fenilalanină (de la naştere până la vârsta de 6—7 ani). Amniocenteză este indicată la sarcinile survenite după 40 de ani, în cazurile în care gestanta a născut deja un copil cu o anomalie cromozomială sau un copil malformat cu origine necunoscută, în cazurile în care unul din părinţi prezintă unele tulburări genetice (mozaicism, translocaţie echilibrată etc).

În cazul tulburărilor nevrotice care se întâlnesc la gravide, se preferă mijloacele psihoterapeutice, evitând terapia anxiolitică. Dintre mijloacele de psihoterapie se utilizează mai frecvent metodele de relaxare („psihoterapie de relaxare"). Metoda relaxării progresive, inaugurată de Edmund lacobson, urmăreşte obţinerea relaxării fără o trecere printr-o contracţie prealabilă.

Aceasta se realizează prin exerciţii progresive de conştientizare a gradului de tensiune neuromusculară şi de învăţare a mecanismului decontracturării. Metoda antrenamentului autogen, lansată de J.H. Schultz, este o „gimnastică a spiritului", care urmăreşte obţinerea relaxării printr-o mobilizare voliţională de învăţare a proceselor de decontracturare. Aceste exercitii te invata :

•sa te relaxezi, sa respiri, sa-ti focalizezi atentia, ceea ce te va ajuta sa lucrezi cu propriul tau corp si nu impotriva lui. •sa-ti eliberezi mintea de frica si tensiune, astfel incat corpul tau sa fie eliberat de durere si sa functioneze asa cum a fost creat sa o faca. •cum functioneaza uterul si cum afecteaza frica propriul corp, prin raspunsurile chimice si psihologice ale acestuia. •sa-ti menti relaxarea si calmul pentru a face fata situatiilor care te nelinistesc si te streseaza si care te vor conduce la o nastare usoara. •sa identifici stresul emotional inainte si in timpul nasterii si cum sa te eliberezi de el. •sa utilizezi imageria mentala, auto-hipnoza, exercitii de respiratie, de relaxare si sa-ti inlocuiesti

4

anxietatea si durerea cu increderea, calmul si confortul, ceea ce te va pregati pentru cel mai minunat moment din viata ta.

Depresia postpartum sau postnatala este o tulburare de dispozitie ce afecteaza una din sapte femei care au nascut. Ea este cu adevarat o boala, nu o slabiciune de caracter, necesitand ingrijiri adecvate.

Ca in cazul oricarei depresii, exista multi factori fizici, psihologici si sociali ce se intrepatrund si contribuie la aparitia depresiei postpartum, multi dintre acestia variind de la o persoana la alta.

Depresia nu discrimineaza, ea poate afecta pe oricine, insa sunt predispuse femeile care:

au un istoric depresiv au suferit de depresie si in timpul sarcinii au o relatie dificila cu partenerul au suferit evenimente stresante de viata, precum decesul cuiva drag sau mutarea intr-o alta casa au avut un travaliu lung si/sau complicatii la nastere au un copil foarte energic sau bolnavicios duc lipsa sa suport emotional si fizic au un istoric de boli mintale in familie

Se poate vorbi de depresie postnatala atunci cand "baby blues-ul" nu dispare. Baby blues- ul afecteaza 80% dintre femei, de obicei intre zilele 3-10 dupa nastere, in timp ce depresia postpartum se dezvolta si persista timp de saptamani si chiar luni, daca este lasata netratata.

Exista dovezi conform carora femeile ce au suferit de depresie dupa nastere au aratat semne de suferinta si in timpul sarcinii. De aceea, familia si prietenii trebuie sa-si tina ochii deschisi la eventualele semne ale bolii.

Depresia postpartum se trateaza cu medicamente, suport familial si timp. Nu toata lumea are aceleasi simptome, desi daca o femeie se simte nefericita o perioada mare de timp, ar trebui sa consulte medicul.

Simptomele depresiei postpartum includ:

stare de nefericire sentimentul de mama nepriceputa pierderea sperantelor pentru viitor epuizare, gol interior, tristete, plans usor anxietate sau panica teama pentru bebelus si de bebelus insomnie sau somn excesiv, cosmaruri modificari de apetit incapacitate de a face fata rutinei zilnice idei suicidare

TRATAMENT Tratamentul depresiei postpartum include medicatie si consiliere psihologica. Tratamentul prompt este important atat pentru mama cat si pentru copil. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme, cu atat recuperarea este mai rapida, scazand sansele de repetare a depresiei si dezvoltarea copilului este mai putin afectata de boala mamei.

5

Variantele de tratament pentru depresia postpartum, includ:

• consilierea pentru pacienta si partenerul ei. Terapia cognitiv-comportamentala si consilierea interpersonala sunt tratamente bine cunoscute pentru depresia postpartum.

Terapia cognitiv comportamentala o ajuta pe pacienta sa-si schimbe felul de a gandi si a simti, oferind de asemeni o relatie suportiva. Consilierea interpersonala (care se concentreaza pe relatie si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou-nascut) ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor .

• medicatie antidepresiva, care efectiv indeparteaza simptomele depresiei postpartum pentru majoritatea femeilor. Pentru femeile care alapteaza, expertii recomanda anumiti inhibitori ai recaptarii serotoninei (ISRS) sau antidepresive triciclice, care sunt considerate relativ sigure in timpul alaptarii.

DE RETINUT

Starea de proasta dispozitie care nu dispare dupa cateva zile poate fi un semn al unei stari

depresive mult mai serioase. Daca sentimentele nu scad in intensitate dupa cateva zile si incep sa interfereze cu buna functionare,trebuie luata legatura cu medical de familie. Medicul poate sa recomande un consilier specializat in tratarea starilor depresive Acesti profesionisti vor furniza suportul emotional de-a lungul acestei perioade dificile, vor ajuta pacienta sa gaseasca drumul in amalgamul de sentimente de confuzie si durere, si sa faca schimbari in viata ei.

Cateodata, alaturi de consiliere este necesara si prescrierea medicatiei corespunzatoare. In unele cazuri severe de stare depresiva sau psihoza, femeia trebuie spitalizata pana cand poate sa poarte de grija atat ei cat si bebelusului in mod normal.

Multe dintre noile mamici au perioade de tristete, teama, suparare si neliniste dupa nastere. Este important de amintit ca aceste sentimente sunt destul de obisnuite. Asta nu inseamna ca aceste femei au un esec ca femeie sau ca mama sau ca este bolnava mintal. Inseamna ca ea si corpul ei se adapteaza la acele multe schimbari care urmeaza nasterii unui copil.

Daca starea de proasta dispozitie nu dispare dupa o saptamana sau doua, s-ar putea sa sufere de stare depresiva postpartum. Trebuie luata legatura cu medicul care poate sa furnizeze resursele pentru consiliere si tratament. Chiar daca starea depresiva este severa, exista tratament care sa ajute pacienta sa se intoarca la normal cat mai curand posibil.

Este bine ca femeia sa fie sincera si sa comunice cu cei din jur simptomele pe care le prezinta astfel se pot crea premisele pentru tratarea simptomelor acestei afectiuni impreuna cu medicul, familia si prietenii.

RECOMANDARI:

- programarea de vizite si iesiri cu prietenii si familia, dieta echilibrata, exercitii fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, solicitarea ajutorului pentru prepararea hranei si realizarea altor sarcini in casa, evitarea alcoolului si a cofeinei, evitarea suprasolicitarii.

6

Consiliere in infectia HIV-SIDA

Consilierea este utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale, pentru a facilita autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor

personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai

satisfăcătoare şi pline de resurse.

Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi

centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi. consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat să se cunoască mai bine (să îşi conştientizeze şi să îşi înţeleagă problemele, sentimentele, motivaţiile), să ia decizii importante, să îşi rezolve problemele. Există câteva tipuri specifice de consiliere în infecţia cu HIV:

Consilierea pre-testare este efectuată înaintea testului HIV şi are ca scop oferirea şi/sau clarificarea informaţiilor despre infecţia cu HIV şi SIDA, despre căile de infectare, evitarea comportamentelor de risc, precum şi implicaţiile medicale, sociale şi psihologice pe care le presupune situaţia de a fi o persoană infectată. Persoana consiliată este încura- jată să se testeze informând-o asupra avantajelor testării şi este obţinut consimţământul pentru testare.

Consilierea post-testare este diferită în funcţie de rezultatul testului HIV. Astfel, consili- erea post-testare după un test HIV negative se centrează pe identificarea acelor comporta- mente ale persoanei care ar putea avea risc de infectare. Se întăresc informaţiile despre transmiterea HIV şi modalităţile de prevenire ale acesteia. Se încurajează retestarea la 3 şi 6 luni, mai ales dacă persoana are în antecedente comportamente de risc. Consilierea post-testare pentru un rezultat HIV pozitiv necesită o pregătire specială pentru a face faţă situaţiilor de criză. Consilierea se centrează pe susţinerea emoţională a persoanei, oferirea de informaţii încurajatoare, discuţia despre viitorul apropiat. Trebuie să se ţină seama de mecanismele de apărare la boală şi durere şi să se răspundă cu empatie şi respect. Consilierea psihologică de susţinere (suportivă) poate avea loc în toate etapele pe care le parcurge individul până la acceptarea diagnosticului, în confruntarea cu agravarea bolii sau cu respingerea socială etc. Acest demers este mai puţin structurat, principalul său scop fiind depăşirea situaţiilor dificile din momentul respectiv,oferirea de înţelegere, încurajare, susţinere, empatie, persoana găsind astfel propriile soluţii pentru situaţia prin care trece.

Aflarea statutului de seropozitivitate reprezintă un risc psihologic deosebit şi antrenează o serie de repercursiuni psihologice.Modul de expresie al acestor repercur- siuni depinde de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: personalitatea subiectului,circumstanţele diagnosticării seropozitivităţii, anturajul său.

E. Kubler-Ross, psiholog american, a descris 5 etape prin care trec persoanele seropozitive şi familiile acestora la aflarea diagnosticului: negarea, furia, negocierea, depresia şi acceptarea. Negarea, atunci când pacientul sau familia (părinţii) refuză să dea crezare veridicităţii diagnosticului. Negarea reprezintă un mecanism de apărare dificil şi de aceea, ca etapă iniţială, trebuie respectată, dar nu întreţinută o perioadă prea mare de timp. Furia este un mecanism de apărare mai elaborat şi reprezintă un început de integrare; pacientul este invadat de anxietate şi caută vinovaţi pentru ceea ce i s-a întâmplat. Ea constă în reacţii verbale agresive care sunt greu de suportat de către anturaj. Cu toate acestea,este important să se accepte aceste furii şi să fie lăsate să se exprime. Negocierea constă în modalităţi de rezolvare colaterală a situaţiei; ea apare la copiii mai mari,

7

la adulţi, la aparţinători şi la personalul care se ocupă de persoanele seropoziti- ve. Pacientul ia în consideraţie proiecte de viitor şi ia decizii, punând în practică anumite ritualuri şi gânduri de tip magic („Mă voi lăsa de fumat.”, „Voi avea un regim de viaţă mai echilibrat.”, etc.). În această etapă persoana nu mai suportă informaţia, dar acţionează prin ea. Depresia reprezintă o decompensare reactivă şi o epuizare a mecanismelor de apărare ale Eului. În această etapă pacientul se simte inutil, nu mai are dorinţe şi simte că nu mai are viitor; de asemenea, acesta se izolează, nu mai are prieteni, nu mai mănâncă etc. Această izolare poate constitui un moment de căutare interioară a resurselor pentru ca, ulterior, persoana să fie capabilă să înfrunte exteriorul, dar poate fi şi un moment în care apar idei suicidare, tentative suicidare şi chiar suicidul. Este foarte important ca familia şi prietenii să sprijine persoana în această perioadă, să o confirme şi să-i arate că este iubită. Acceptarea este etapa în care persoana acceptă să trăiască cu statutul de seropozitivita-te, este o reinvestire în sine, o reluare a sentimentului de urgenţă de a exista şi de a profita de viaţă. Pentru că oamenii nu obişnuiesc să apeleze la un consilier sau la planning familial în ceea ce priveşte boala HIV/SIDA,acest rol îi revine medicului de familie.În mometul în care pacienţii fac o vizită medicului de familie,îngrijoraţi fiind de starea lor de sănătate,atunci medicul poate iniţia o discuţie legată de HIV.El poate sublinia faptul că atât consilierea precum şi testarea pentru HIV sunt pa cale de a deveni o parte obişnuită,de rutină,a îngrijirii medicale pentru toţi pacienţii.

În general medicul generalist,viitorul medic de familie,este acela,sau ar trebui să devină acela care să dea sfaturile necesare,fiind cel mai accesibil.El poate câştiga încrederea pacienţilor şi astfel sfaturile sale bune vor fi urmate de aceştia în mai mare măsură.Medicul sfătuieşte pacienţii să-şi cunoscă statusul serologic HIV,fapt care are mare importanţă în privinţa impactului asupra calităţii şi duratei vieţii pacientului sau pacientei respective.

În deschiderea şedinţei de consiliere medicul trebuie:

-să explice pacientului că doreşte să discute despre un subiect foarte important pentreu sănătatea acestuia,un subiect care trebuie abordat cu toţi pacienţii săi:infecţi cu HIV şi SIDA; -să explice că această discuţie,la fel ca şi celelalte discuţii cu pacienţii,este confidenţială; -să încurajeze pacientul să-şi expună cunoştiinţele,întrebările şi părerile în legătură cu HIV/SIDA; -să nu ia notiţe în timp ce vorbeşte cu pacientul; -să întrebe pacientul dacă a mai avut ocazia să beneficieze de o asemenea consiliere în legătură cu HIV,adică:

  • a) dacă pacientul nu a mai fost testat,discuţia trebuie să înceapă prin referirea la modalităţile de

transmitere a HIV şi posibilităţile de prevenire;

  • b) medicul trebuie să-i explice pacientului că testarea poate fii anonimă,dar şi diferenţa dintre

anonimitatea şi confidenţialitatea testării şi consilierii pentru HIV;

  • c) dacă pacientul a fost testat anterior ,iar testul a fost negativ,fiind motive de a-l considera la

risc,consilierea trebuie dirijată în sensul repetării testării HIV.Dacă testul a fost efectuat în ultimele 6 luni şi nu par a exista riscuri de infectare de la acea dată,trebuie oferită pacientului opţiunea de consiliere şi testare HIV dacă acesta doreşte;

  • d) dacă pacientul a fost testat HIV şi rezultatul a ieşit pozitiv,trebuie stabilit dacă până în prezent

pacientul a beneficiat de îngrijirile medicale corespunzătoare şi/sau de vreun suport social.În cazul în care acesta nu a beneficiat de nici o îngrijire,consilierul trebuie să-i recomande un serviciu medical specializat şi servicii sociale de profil;

  • e) dacă pacientul a fost testat anterior,indiferent de rezultat,consilierul trebuie să-i explice că este

8

important să aibă un buletin de analiză,pentru a putea beneficia de îngrijire adecvată.Cu acordul pacientului,consilierul poate să se intereseze şi să verifice rezultatul testului respectiv.

Informaţiile legate de infecţia cu HIV,când sunt necesare pentru a putea oferi o îngrijire medicală adecvată şi un tratament cât mai eficace pacientului,pacientei sau copilului acestora pot fi obţinute fără permisiunea acestora,cu condiţia să se păstreze confidenţialitatea respectiv secretul profesional.Este totuşi prudent,pentru a nu avea probleme de ordin legal cu pacientul,să se ceară consimţământul scris al acestuia când se doreşte obţinerea transferului de informaţii pentru a-l lua în îngrijire.

Dacă pacientul a fost testat în sistem de anonimitate,trebuie să i se explice că este necesară o retestare deoarece sistemul anonim nu poate da informaţii de luat în considerare pentru stabilirea unui program de supraveghere şi tratament.

Comportamente adictive

Anorexia, bulimia si obezitatea au devenit tulburari la moda. Standardelede frumusete nerealiste promovate, stresul cotidian,inabilitatea de a face fata solicitarilor vietii ii fac pe tot mai multi oameni sa se " razbune " pe mancare. Ceea ce la prima vedere poate parea doar un prost obicei alimentar devine in timp o tulburare grava, ce deterioreaza sanatatea si ameninta viata pacientului.

Un prim pas in prevenirea sau combaterea acestor tulburari este recunoasterea lor, diagnosticarea. Iar pentru anorexie si bulimie exista criterii de diagnostic DSM IV: Anorexia nervoasa:

  • 1. greutate corporala scazuta cu cel putin15 % fata de greutatea normala;

  • 2. teama intensa de a creste in greutate;

  • 3. distorsiuni ale imaginii corporale;

  • 4. absenta a cel putin trei cicluri menstruale consecutive.

Distorsiunea imaginii corporale se refera la tulburarea modului in care este perceputa dimensiunea corporala, adica persoana pretinde ca este grasa, chiar daca este foarte slaba.

Bulimia nervoasa

  • 1. episoade bulimice repetate, cel putin doua pe saptamana, timp de cel putin 3 luni;

  • 2. pierderea controlului in timpul ingestiei alimentare;

  • 3. comportamente compensatorii repetate in vederea prevenirii cresterii ponderale (vomismente autoinduse, abuzul de laxative si/sau diuretice, si/sau medicamente, dieta, exercitii fizice intense);

  • 4. autoevaluarea afectata de forma si greutatea corporala.

Femeile sunt cele mai predispuse la aceste tulburari.

Semnele si simptomele anorexiei:

pierderea in greutate, obtinuta adesea prin provocarea varsaturilor, abuzul de laxative, diuretice sau exercitii fizice;

9

refuzul de a mentine o greutate corporala normala;

frica intensa de kilograme in plus;

imagine corporala negativa;

la femei, modificari ale menstruatiei sau lipsa menstrei;

oboseala;

depresie;

ritm cardiac neregulat;

anemie medie;

par si unghii casante;

presiune scazuta a sangelui.

Semnele bulimiei nervoase:

episoade recurente de binge eating;

sentimental ca nu-si poate controla comportamentul alimentar;

ingerarea unei cantitati mult mai mari de mancare in timpul unui episod decat la o masa

normala; folosirea metodelor de prevenire a ingrasarii: inducerea vomei, medicamente exercitii

fizice; focus nesanatos asupra greutatii si formei corpului;

deshidratare;

oboseala;

depresie;

constipatie;

probleme cu dintii si gingiile din cauza acidului gastric eliminat;

ritm cardiac neregulat.

Incidenta

este in crestere la copii de peste sapte ani;

40-60% dintre liceene tin diete;

13% dintre eleve vomita;

30-40% dintre fete sunt preocupate de greutate;

40% dintre fetele de peste noua ani au tinut o dieta;

fetele de cinci ani sunt preocupate de dieta.

Tratament

Cazurile severe de anorexie necesita spitalizare imediata pentru rehidratarea si inceperea reabilitarii nutritionale si cresterea in greutate. Medicatia prescrisa vizeaza reducerea mancatului compulsiv, varsaturilor, tratarea depresiei sau anxietatii associate tulburarii alimentare. Tratamentul include si educatie, si psihoterapie.

Educatia nutritionala se face de catre medic, care stabileste un program, o rutina a meselor, o dieta potrivita. Psihoterapia ajuta la evaluarea corecta a sinelui, la identificarea convingerilor gresite, a scopurilor neconstiente din spatele comportamentului compulsiv si evidentierea calitatilor si puterilor. Nici un om nu-si poate folosi calitatile daca este convins ca nu le are. De asemenea, se realizeaza si o consiliere a familiei, in sensul reducerii sentimentelor de vinovatie cu care s-ar putea confrunta parintii. Nu in ultimul rand, pacientul este invatat sa se autoingrijeasca. Adica sa aiba un program regulat de mese, sa consume alimente sanatoase, sa ia

10

la indicatia medicului vitamine, suplimente minerale si sa faca exercitii fizice regulate, dar moderate.

la indicatia medicului vitamine, suplimente minerale si sa faca exercitii fizice regulate, dar moderate. Perspectiva psihoterapeutica

Perspectiva psihoterapeutica

Psihoterapia adleriana sustine ca persoanele cu tulburari de alimentatie folosesc alimentele si mancatul pentru a comunica simbolic sentimentele lor de inadecvare fata de solicitarile vietii. Iar sentimentul de inadecvare apare ca urmare a esecului lor de a-si manageria abililitatea de a trai eficient si sanatos cu altii. Nevoile umane de baza privind siguranta si limitele potrivite, combinate cu dorinta de a semnifica si de a fi perfect, duc la comportamente ritualice privind alimentatia.

Negarea, evitarea si represiunea sunt caracteristici asociate tulburarilor alimentare si tin de o serie de mecanisme de aparare invatate in familia de origine. Astfel de familii consuma enorm de mult timp si energie in nerezolvarea conflictelor. Deoarece pentru a rezolva un conflict trebuie mai intai sa recunosti ca exista. Apoi, pentru astfel de familii lipsa perfectiunii echivaleaza cu esecul personal sau familial. Iar in al treilea rand, iluzia fericirii si atmosferei apropiate este o valoare de baza ce trebuie mentinuta cu orice pret.

Fiind precocupata de mancare, corp si exercitii fizice, o persoana anorexica nu se mai poate concentra pe propriile sentimente. Acest sistem de negare o protejeaza de responsabilitatea de a face fata solicitarilor vietii de zi cu zi. Ajunge sa experimenteze in felul ei subiectiv puterea, autonomia si controlul intr-o lume pe care o percepe haotica.

In cazul bulimicilor, teama de a se ingrasa si aparenta lipsa de control a impulsurilor le creeaza sentimente de neajutorare, vina, rusine, inadecvare. Mai mult, bulimia este o tulburare progresiva, ce ajunge sa nu le mai lase timp celor afectati pentru munca, relatii intime si sociale, adica pentru a indeplini principalele sarcini ale vietii. Obezitatea, vazuta ca tulburare de alimentatie, este caracterizata prin scopul de a mentine o greutate corporala excesiv de mare. Obezitatea este un stil de viata ce protejeaza, ofera scuze si comunica lumii dependenta, in unele cazuri, sau independenta, in altele, si frica de aceste stari. Pe langa factorii biopsihosociali ce pot determina aparitia unei tulburari de alimentatie, psihoterapia adleriana introduce si ideea ca exista alegere, exista alternativa. Iar o persoana are tulburari de alimentatie pentru ca, neconstient, alege sa fie bolnava. Boala este folosita de pacient pentru a comunica nevoile sale, pentru a compensa lipsa curajului de a comunica intr-un mod util si sanatos.

Teorii cu privire la alcoolism . A.Teorii genetice In urma studiilor, s-a ajuns la concluzia ca transmiterea genetica a genei pentru alcoolism ar fi incriminata in special in aparita alcoolismului precoce si a celui cu comportament antisocial asociat.

11

In viziunea altor cercetatori, ceea ce se transmite genetic nu este predispozitia catre alcoolism, ci catre un tip de personalitate “predispus la riscuri”, inclusiv la consumul in exces de alcool, datorita activarii in exces (codificata genetic) a receptorilor dopaminergici D2 din sistemul limbic. B.Teorii bazate pe efectul antistress al alcoolului Adeptii acestor teorii sustin ca alcoolul scade presiunea pentru adoptarea unor decizii ce trebuie sa fie neaparat corecte si rapide, in situatiile de stress acut. Aceasta teorie se dovedeste, de fapt , ineficienta, in timp ducand la dependenta. C.Teorii ale invatarii consumului de alcool 1. la nivel microsocial (familie, colegi) – are la baza mecanismul conditionarii, consumul poate servii unui scop imediat (de ex. acceptare intr-un grup de prieteni, detasare de un mediu familial ostil). Repetarea consumului apare datorita intarzierii efectelor negative. Ca si trasatura de personalitate protectoare se aminteste autoeficacitatea. .2. la nivel macrosocial - se refera la influenta unui context social “salbatic” asupra unui individ care se simte vulnerabil, atat la agresiunea altora, cat si a structurilor care ar fi trebuit sa il protejeze. Subiectul cultiva abuzul de alcool din dorinta de a evada dintr-o realitate nesigura si extrem de stressanta.

1.Principalele optiuni psihoterapeutice la alcoolici

... 1

1.

Psihoterapia cognitiv comportamentala – este o optiune terapeutica ce produce efecte

durabile intr-o durata relativ scurta. Actioneaza la nivel cognitiv (inlaturarea convingerilor si ideilor irationale de tipul “alcoolul ma face sa ma simt puternic”, alcoolul ma ajuta sa rezist mai bine la stress” sau “nu am forta necesara sa renunt la alcool”) si comportamental (inlocuirea automatismelor legate de alcool si a contextelor favorizante cu comportamente si context alternative).

.. 1

2.

Hipnoza si relaxarea - sunt terapii care au avantajul ca pot opera relativ rapid la nivel

inconstient, construind, astfel, o aversiune fata de consumul de alcool. Se recomanda in cazul

alcoolicilor avansati. Totusi, daca gradul deteriorarii cognitive este prea accentuat, si aceste

terapii au efecte mediocre, deoarece subiectul nu poate sustine selectiv atentia catre hipnotizator si ca urmare nu poate intra in transa.

.. 1

3.

Psihoterapia de grup – este populara sub numele de “Alcoolici Anonimi”(1935). Urmareste

realizarea abstinentei de durata la alcoolici, facilitarea reinsertiei lor sociale si promovarea mesajului ca renuntarea la alcool e posibila. Implica 12 pasi, printre care acceptarea faptului ca

dependenta de alcool este o problema, ca a scapat de sub control si ca subiectul are nevoie de ajutor, precum si intelegera consecintelor negative ale alcoolismului. . Teorii cu privire la fumat

.. 2

1.

Teorii genetice

Factorul genetic are o contributie importanta in insusirea si persistenta fumatului (46- 84%, respective 58-74 %) si se concretizeaza in scaderea varstei de debut pentru fumat, dar si in facilitarea aparitiei dependentei fata de acesta. Totusi, studiile in aceasta privinta nu sunt unanim

12

 

recunoscute, deoarece, ca si in cazul consumului de alcool, este dificil a separa influenta factorului genetic de cea a mediului, mai ales in familiile de fumatori.

.. 2

2.

Teorii ale invatarii fumatului

la nivel microsocial (familie, profesie, colegi) – circumstante concrete in care apare

.. 2 fumatul pot fi atat eustressuri (ex: sarbatorirea in grup a unui succes), cat si distressuri (ex:

2.1.

exprimarea simbolica a unei dureri), cele din urma fiind cele mai nocive. La varsta adolescentei, fumatul este perceput de multi tineri ca un mod “aventuros” de exprimare a independentei si “de a trai intens viata”. Un studiu efectuat de Jessor arata ca exista o asociere pozitiva intre fumatul la aceasta varsta si delincventa juvenila, lipsa de responsabilitate si conventionalism, cautarea de senzatii noi si consumul de alcool si droguri. 80% dintre adolescentii care incep sa fumeze acum, vor ramane fumatori la varsta adulta. Familia poate influenta, la randul sau, insusirea precoce a fumatului prin:

  • - modelare directa (parinti care fumeaza);

  • - neimplicare/raceala afectiva fata de copil (acesta fumeaza pentru a atrage atentia);

  • - restrangerea libertatii de expresie emotionala;

  • - climat de insecuritate si/sau violenta din familie.

 

2.2.2.

la nivel macrosocial – ca si cauze, se considera, pe de o parte, climatul de nesiguranta,

saracia, lipsa perspectivelor, iar pe de alta parte, restrictiile crescande pe plan social in ceea ce

priveste fumatul, care pot produce la unele persoane reactii de simpatie fata de fumat.

 
  • 2.4. Principalele optiuni psihoterapeutice la fumatori

2.4

1.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala – vizeaza demontarea gandurilor si convingerilor

disfunctionale (ex: “fumatul ma face sa par cool”, “fumatul ma ajuta sa ma concentrez mai bine”), dar opereaza si automatismele motorii, atat de caracteristice fumatorilor inveterati (tigara de dimineta, tigara de langa cafea, tigarea in moment de asteptare prelungita etc.). Cuprinde mai multe faze, intre care angajarea in terapie si construirea motivatiei pentru schimbare. Aceasta terapie are rezultate favorabile, intr-o durata scurta (2 ore saptamanal, timp de 5 saptamani),

ducand la o rata a abstinentei la 12 luni de 12%, iar in combinative cu aplicarea de tratament nicotinic substitutiv, de 28%.

  • 2.4.2. Hipnoza – rezultatele hipnozei in facilitarea incetarii fumatului sunt remarcabile. De

exemplu, intr-o metaanaliza care a vizat 48 de studii, eficacitatea medie a fost de 36%. Se

urmareste scurtcircuitarea mecanismelor de rezistenta ale fumatorului, construite in special in jurul dependentei psihice de fumat.

  • 2.4.3. Psihoterapia de grup – reprezinta o metoda bine cunoscuta de terapie impotriva fumatului,

avand ca avantaje majore: facilitarea catharsisului emotional, perceperea si furnizarea de solidaritate si furnizarea unor oportunitati de invatare a unor strategii mai bune de coping, de catre fiecare din membrii grupului.

 
  • 2.5. Colaborarea cu medicul curant

13

Medicul are un rol communicational important pentru incetarea fumatului. El trebuie, spre exemplu, sa adreseze motivele reale care il fac pe pacient sa fumeze, sa conceapa un plan realist de tratament, sa sublinieze progresele facute de pacient si sa nu furnizeze iluzii sau sperante nerealiste legate de impactul renuntarii la fumat.

Cinci reguli pentru un stil de viata sanatos

"Tot ce e bun ori e ilegal, ori e imoral, ori ingrasa", spune una din Legile lui Muprhy.

  • 1. O viata activa

mergi zilnic pe jos cat poti de mult. Coboara cu o statie mai devreme in drumul catre

casa, sau lasa masina in parcare cand poti sa faci drumul respectiv pe jos; renunta la lift si foloseste scarile zilnic;

mergi la o plimbare in pauza de pranz;

redescopera bicicleta, mergi la sala, la un curs de dans, practica orice activitate fizica iti face placere.

  • 2. Controlul greutatii

o greutate normala este vitala pentru mentinerea sanatatii;

energia consumata zilnic trebuie sa fie mai mare decat energia furnizata de hrana;

specialistii recomanda un consum de 2500 calorii zilnic pentru un barbat si 2000 calorii

pentru o femeie; consumul de zahar, sau de junk food trebuie redus la minim;

cresterea consumului zilnic de energie, prin activitati fizice adecvate, reduce riscul de a

aduna depozite de grasime periculoase pentru sanatatea organelor tale. Hidratarea – 2 l apa/zi – este esentiala intr-un program de control al greutatii eficient.

  • 3. Mananca sanatos

ofera organismului tau toata paleta de substante necesare consumului zilnic – carbohidrati

(50 - 55%), proteine (15% - 20%), grasimi nesaturate, fibre, vitamine, minerale si multa apa; legumele, fructele si cerealele trebuie sa reprezinte peste 60% din meniul tau zilnic;

grasimile nesaturate recomandate provin din nuci, seminte, uleiuri presate la rece, peste

sau avocado; ofera-ti o dieta echilibrata zilnic in schimbul dietelor drastice, care dupa un timp se

transforma in dezechilibru al organismului si aduc surplus de grasime imediat ce sunt intrerupte; foloseste cat mai multe alimente proaspete, fara aditivi si conservanti, cat mai naturale.

  • 4. Renunta definitiv la fumat

Cand te hotarasti sa renunti la acest obicei extrem de periculos pentru sanatatea ta iti va fi mai usor daca:

vei prefera compania prietenilor nefumatori care te sustin in demersul de renuntare la fumat;

14

foloseste produse antifumat recomandate de specialisti;

evita situatiile in care stii ca vei fi tentat sa fumezi;

fa o socoteala cu economiile pe care le faci daca nu mai fumezi;

spune-ti zilnic ca o sa reusesti!

5. Cat mai putin alcool

consuma mai mult bauturi fara alcool la petreceri sau cand iesi cu prietenii;

pune-ti singur limite clare si tine cont de ele zilnic;

rezista indemnurilor facute de asa zisii prieteni de pahar;

mananca inainte de a consuma o bautura cu alcool;

redu numarul zilelor cand iti permiti o bautura.

Concluzie

Alege:

sa fii o persoana activa, care practica orice sport ii face placere;

sa ai un program consecvent de control al greutatii;

sa mananci sanatos, oferind corpului tau nutrientii necesari, in cantitatea de care are

nevoie; sa renunti definitiv la fumat;

sa reduci semnificativ consumul de alcool.

15