Sunteți pe pagina 1din 61

CURS PSIHOTERAPIE II/2008 Sub.

1 Principalele diferente metodologice ntre cele 3 forme de asistare psihologic


C.H. Petterson sistematizeaza asemanarile si desosebirile dintre consiliere si psihoterapie dupa 4 criterii: 1. gradul de severitate al tulburarilor clientului Conform acestui criteriu consilierea este indicata in cazul unor tulburari minore ale personalitatii normali care se confrunta cu diverse probleme si au un dezechibru usor al edificiul personalitatii. Psihoterapia este o interventie indicata pentru afectiuni majore ale personalitatii (nevroze, psihoze sau psihopatii). Punctul slab si depasit actualmente este ca nu se face o distinctie corecta intre tulburare minora si tulburare majora. 2. natura problemelor clientului Consilierea este indicata pentru problemele interpesonale care pot fi rezolvate prin luarea unor decizii in concordanta cu nevoile si motivele personale iar psihoterapia este activitatea de electie pentru problemele intrapesonale, care tin de structura personalitatii (trairi afective, atitudini, convingeri personale, ideal de viata). Dupa acest criteriu se va intelege ca sfera cognitiva va fi subordonata consilierii iar cea afectiva psihoterapiei. 3. scopurile consilierii si psihoterapiei Scopul consilierii este folosirea mai eficienta a resurselor personale. Scopul psihoterapiei este restructurarea personalitatii. Cele doua aspecte se completeaza reciproc, in sensul ca folosirea eficienta a resurselor personale presupune si o modificare a personalitatii iar restructurarea personalitatii conduce in mod firesc si la o mai corecta utilizare a resurselor interne. In metoda elaborata de Iolanda Mitrofan, cunoscuta sub numele de Teoria Unificarii, cele doua scopuri se articuleaza astfel incat primul scop devine instrument de realizare al celui de-al doilea. Psihoterapia si consilierea sunt absorbite intr-un unic proces de dezvoltare personala si autotransformare. Scopul in dezvoltarea personala este armonizarea si unificarea Eu-Sine, optimizarea si autotransformarea creatoare, maturizarea psiho-spirituala a persoanei. 4. metodele si tehnicile utilizate Conform acestui criteriu nu exista diferente majore intre consiliere si psihoterapie, metodele si tehnicile fiind comune. Metodele sunt structurate pe etape si pasi terapeutici, fiind fundamentate de o anumita teorie asupra personalitatii exprimata intr-o orientare terapeutica specifica: -psihanalitica -comportamental-cognitiva -umanist-experientiala -holistica, integrativa si transpersonala. Alte precizari comparative: Irina Holdevici defineste consilierea ca un proces de acordare a asistentei psihologice asupra persoanelor normale care doresc sa-si atinga scopurile si psihoterapia ca pe un demers mai complex centrat pe simptome sau comportamente disfunctionale sau pe reechilibrarea si restructurarea personalitatii. Mihai Golu precizeaza ca psihoterapia si consilierea se aseamana si deosebesc dupa 3 criterii: - finalitate: ambele urmaresc sa ajute persoane aflate in dificultate 1

- adresabilitate: consilierea se adreseaza unei structuri de suprafata a personalitatii pe cand psihoterapia vizeaza adancurile psihicului, inconstientul, recomandandu-se persoanelor cu tulburari mai severe. - metodologie: ambele folosesc metode si tehnici predominat verbale dar psihoterapia si dezvoltarea personala includ o multitudine de tehnici non-verbale, expresive, psihosomatice.

Sub. 2 Etapele metodologice ale procesului terapeutic


Indiferent de orientarea teoretica pe care s-a construit metoda terapeutica etapele sunt aceleasi, si anume: 1. evaluarea cazului este obligatorie documentarea completa diagnostica, prognostica si asupra planului terapeutic in echipa. Lucrul asociat in echipa este recomandabil in conditiile respectului limitelor de competenta ale specialistilor care asista acelasi caz (medic, psiholog, psihoterapeut); 2. alianta terapeutica aici se vorbeste de contractul psihologic de asistare si lucru impreuna dintre terapeut si beneficiar, motivarea si complianta in terapie, informarea asupra regulilor de confidentialitate si colaborare terapeutica din perspectiva codului etic si deontologic al activitatilor de consiliere si psihoterapie; 3. stabilirea obiectivelor terapiei (sau consilierii) se stabilesc obiectivele comune si modalitatile cadru de lucru: ritmicitatea si durata intalnirilor, alte reguli ce tin de specificul metodei in implicarea beneficiarului, drepturile si obligatiile autoasumate; se asigura complianta la tratamentul medicamentos sau alternativ asociat, in special in cazul pacientilor internati sau sub tratament chimioterapeutic sau, in ambulatoriu; 4. derularea programului psihoterapeutic avandu-se in vedere: dinamica raspunsurilor terapeutice, ariile tematice si simptomatologice, mecanismele defensive, rezistentele manifestate, capacitatile compensatorii, nivelul de activare al resurselor, modificarile emotionale, cognitive si comportamentale, indicii de progres si evaluarea lor impreuna cu clientul, inegrarile si autocontrolul dobandite, constientizate si exersate de acesta pe parcursul terapiei, imaginea de sine si dinamica relationala in viziunea terapiei unificarii, aceasta etapa cuprinde urmatorii pasi: a. provocarea si recontituirea experientelor traumatizante prin modalitati simbolice de expresie si dramaterapeutice; b. explorarea si analiza trairilor, gandurilor si comportamentelor asociate experientelor anterioare readuse in prezent; schimbarea perspectivei asupra experientelor blocante prin insight-uri succesive (prin tehnici ca: jocul de rol, metapozitii, tehnica scaunului gol); c. integrarea treptata, din perspectiva prezentului, a experientelor perceptuale, afective si cognitive anterioare si a mecanismelor autoblocante, prin constientizare extinsa si resemnificare; d. activarea spontana a resurselor autocreative si echilibrante, ca efect al resemnificarii si travaliilor de iertare, separare, acceptare si reinvestire afectiv-spirituala a relatiilor cu sine, cu altii si cu lumea; e. recanalizarea si reinvestirea resurselor constientizate(energie,informatii,capacitati creatoare) in noi directii de decizie, actiune si comportament cu efect autorestructurant; reconstituirea de sine si a scenariului de viata; f. disponibilizarea pentru noi proiecte si strategii experientiale cu sens, in contextul constientizarii lectiei de viata personale si tranfamiliale (transgenerationale). g. evaluarea cazului si a efectelor terapeutice de restructurare la incheierea terapiei h. cristalizarea sau consolidarea efectelor benefice in timp sau catamneza

Etapele metodologice ale procesului de consiliere Sunt asemanatoare celor din cadrul procesului psihoterapeutic dar mai reduse in privinta duratei si a amplitudinii explorarii : 1. evaluarea completa a cazului; 2. identificarea problemei de baza; 3. realizarea relatiei si stimularea aliantei terapeutice; 4. explorarea problemei; 5. facilitarea insight-urilor si descoperirea impreuna a solutiilor posibile; 6. conceperea si alegerea personala a noilor raspunsuri, comportamente si scenarii de viata, proiectarea si luarea noilor decizii; 7. implementarea deciziilor si a trategiilor alternative in propria viata; 8. sustinerea si validarea rezolutive de viata practicate de catre client; 9. evaluarea finala a rezultatelor consilierii; 10. incetarea de comun acord a consilierii cu mentinerea unui contact catamnestic de confirmare a evolutiei, ca si de reluare a unui nou ciclu in caz de nevoie(principiul usilor deschise).

Sub. 3 - Definiia (comun) a Consilierii/Psihoterapiei; sarcinile terapeutului i particularitile relaiei psihoterapeutice


Definiie. In termeni generali, C si P sunt activitati psihologice profesioniste centrate pe relatia de ajutor in situatiile de criza personala sau colectiva, de impas existential iminent sau trenant, de dificultate in adaptare, relationare si integrare sociala. Sarcinile terapeutului reperizeaza, sustine si valideaza cu entuziasm solutiile si alternativele pe care beneficiarul consilierii sau terapiei le va concepe sau le va descoperi pe cont propriu. reconecteaza treptat clientul sau pacientul la realitatea vietii si la posibilitatile sale, ajutandu-l sa dedramatizeze evenimentele sau trairile, sa se deculpabilizeze sau dezanxieteze. il decupleaza progresiv de la fantasme producatoare de suferinta, ajutandu-l sa-si accepte limitele cu naturalete, deculpabilizandu-l penru vini reale sau imaginare. il spijina emotional si prin tehnici specifice sa-si gestioneze si controleze propria viata deblocandu-i si recanalizandu-i energia spre scopuri mai realiste si echilibrate.

Particularitatile relatiei psihoterapeutice Relatia terapeutica se configureaza dinamic intre cei doi poli consilierul/psihoterapeutul si clientul / pacientul. Relatia dintre ei creaza un spatiu psihologic al refacerii si reechilibrarii clientului sau pacientului, precum si a relatiilor disfunctionale in cazul cuplurilor, grupurilor, colectivitatilor. Spatiu terapeutic este: - un spatiu al cunoasterii si armonizarii - un spatiu al confidentialitatii, autenticitatii si acceptarii neconditionate, al increderii si compasiunii - un spatiu relational, infromational si energetic ai reincarcarii bateriilor, al stimularii si recanalizarii resurselor. - un spatiu creat de natura interconectiva a intalnirii terapeutice, al regasirii de sine, al reconstruirii identitatii. Efortul consilierul sau terapeutului are ca scop ajutarea clientului de a-si constientiza mai adecvat si mai complet propriiile nevoi, asteptari si posibilitati, de a face fatam rezilva si depasi problemele personale.

Sub.4 - Puncte nodale n istoria constituirii domeniului consilierii i psihoterapiei


Radacinile istorice ale celor C si P isi trag seva din trecutul practicilor colective si individuale vindecatoare, al riturilor magice si samanice si chiar in asa-numitul sfat al batranilor din societatile primitive tribale. Practicile de exorcizare si vindecare spirituala au contribuit si ele la laicizarea asistarii bolilor si necazurilor sufletesti sau sociale, extinzandu-se in epoca moderna in educatie si in reprezentarile sociale despre cum poti trai sanatos. Termenul de psihoterapie este introdus de psihiatrul englez D.H. Duke in 1872, in lucrarea intitulata Ilustrari ale influentei mintii asupra corpului in starea de sanatate si boala. In 1891, dr. H. Bernheim consacra sintagma in lucrarea sa Hipnotism, sugestie, psihoterapie.. Au urmat alti celebri autori care au creat istorie in psihoterapie: J.M. Charcot, P. Janet, S. Freud. Dupa al doilea razboi mondial, consilierea se impune ca o practica uzuala a activitatilor de asistenta sociala, psihologica si medicala. La acestea contribuie prin informatii si repere metodologice specifice, orientarea vocationala, psihodiagnoza inteligentei, aptitudinilor si personalitatii precum si structurarea celor trei mari directii in psihoerapie ( psihanaliza, comportamentalismul si paradigma umanist-experientiala). Fenomenele sociale si economice de dupa anii 40-50 au extins consilierea din sfera educationala si a formarii prifesionale in cea a metodelor de ajutor profesionist in noul context social creat. Astfel apare necesitatea rezolvarii problemelor individuale independent de cele colective. C. Rogers propune initial termenul de consiliere in locul celui de orientare vocationala iar in anii ce vor urma consilierea se va lega tot mai strans de psihoterapie a carei traditie era incontestabila. In prima jumatate a sec XX, psihanaliza si Terapia comportamentala, detin ponderea in spatial clinic si extraclinic, evoluand polar si oarecum in contradictie vis s vis de abordarea clientilor. Anii 50-60 marcheaza infiintarea Organizatiilor profesionale de consilieri, care activeaza atat de terenul scolii cat si al muncii dar si dezvoltarea unei noi orientari umaniste, existentiale si experientiale in psihoterapie si dezv. Personala. Noua psihoterapie umanista, existentiala si experientiala, impune o orientare centrata in present, constientizarea acum si aici, spontaneitate, creativitate, autenticitate. Aceste metode se continua in anii 70-80 cu metode transpersonale ce include dimensiunea spirituala in demersul psihoterapeutic. Noua paradigma in psihoterapie este holistica, reunificand viziunea despre om ca fiinta complea multidimensionala (corp, minte, spirit) si autocreatoare. Contributii: A. Maslow, C.R. Rogers, L. Biswanger.

Sub. 5 - Principalele tipuri i forme de consiliere i de psihoterapie


Tipurile de consiliere care se contureaza sunt: - consilierea personala de cuplu si familie - consilierea vocationala sau educationala - consilierea organizationala si de grup. Tipurie de psihoterapie se grupeaza in: - psihoterapia individuala: - psihoterapia cuplului si a familiei; - psihoterapie in grup de cupluri sau de familii; - psihoterapia de grup (suportiva, analitica, psihodinamica, experientiala, cu sau fara support occupational, artterapeutic, ergoterapeutic) - psihoterapia ambientala sau de mediu. In cazul copiilor psihoterapia este centrata pe copil in contextul sistemului familial fiind o psihoterapie a sistemului familial perturtbat sin u doar o terapie individuala a copilului. Dezvoltarea personala poate fi practicata: 4

individual (copii, adolescenti, adulti); in grup (copii, adolescenti, adulti); in grup de cupluri sau de familii; in grupuri organizationale

Sub. 6 - Domeniile aplicative ale Consilierii/Psihoterapiei


Domenii aplicative: - consilierea si terapia resocializatoare a marginalilor, persoanelor excluse social, discriminate sau abuzate (fizic, sexual, emotional si moral); - consilerea si terapia integratoare si de suport a copiilor strazii si persoanelor adulte fara adapost; - consilierea si psihoterapia persoanelor afectate de SIDA si a familiilor lor; consilierea si terapia de suport a personalului care asista persoanele aflate in iminenta mortii medici, asistente, psihoterapeuti, thanatoterapeuti; - consilierea si terapia toxicodependentilor si a familiilor lor; - consilierea si terapia persoanelor abuzate/abuzive fizic si sexual cu referire directa la viol, maltratare sexuala, practici sexuale aberante; - consilierea si psihoterapia integrativa a familiilor si copiilor adoptati si in plasament; - consilierea si D.P. a copiilor institutionalizati, a mamelor sociale si a personalului din institutiile de ocrotire; - consilierea si psihterapia de suport varstnicilor institutionalizati si neinstitutionalizati; - consilierea victimelor violentei domestice si a familiei dezorganizate; - cnsilierea de prevenire a abandonului copilului si psihoterapia tulburarilor de maternitate; - consilierea psihosexuala si contraceptiva - psihoterapia si dezv. Personala a copiilor abandonati sau separati temporar de parinti, precum si a mediului de substitutie familiala; - consilierea si psihoterapia cuplului si familiei cu disfunctii de relatie ci somunicare; - consilierea parental-filiala- Scoala Parintilor - consilierea premaritala; consilierea pre si postnatala; -consilierea parintilor adolescenti; - consilierea si psihoterapia victimelor traficului de carne vie; - consilierea si psihoterapia emigrantilor cu dificultati de adaptare; - consilierea minoritatilor cu dificultati de integrare; - consilierea persoanelor cu nevoi speciale si a familiilor lor; - consilierea manageriala si terapia organizationala; - consilierea pastorala si spirituala; - sacroterapia si thanatoterapia (consilierea persoanelor in iminenta mortii); - psihoterapiile stresului posttraumatic si consilierea in situatii de pierdere traumatogena (corporala, sociala, profesionala, incapacitate de munca, somaj, razboi, catarstrofe naturale); - psihoterapile de resocializare a bolnavilor psihotici si a persoanelor cu handicap, precum si a celor cu nevoi speciale; - psihoterapiile asociate in tratamentul medical, complex si recuperator al bolnavilor psihici, psihosomatici, somatici;

Sub.7 - Caliti personale necesare pentru practicarea unei consilieri i psihoterapii eficiente
Cea mai importanta calitate a unui consilier/terapeut eficient este autenticitatea. Prin autenticitatea noastra vom ajunge foarte aproape de problemele clientilor. In calitate de consilieri sau terapeuti devenim repere si modele pentru clientii nostri. Daca vom fi autentici si ne vom dezvalui la 5

momentul potrivit, clientii vor tinde sa preia aceste calitati si, astfel, vor fi onesti in interactiunea cu noi. Gradul de autenticitate si sanatate psihica a consilierului si a terapeutului este variabila cruciala care determina devenirea. -au o identitate. Ei stiu cine sunt, ce sunt capabili sa devina, ce vor de la viata, ce este esential. Sunt dispusi sa-si reexanlineze valorile si scopurile. Nu se gandesc doar la ce asteapta ceilalti de la ei si se straduiesc sa traiasca dupa anumite standarde interioare. - se respecta si se auto apreziaza; pot darui ajutor si dragoste. In plus, sunt capabili sa ceara si sa primeasca de la altii. Nu se izoleaza de ceilalti, ca un fel de demonstrare a propriei puteri. - sunt capabili sa-si recunoasca si sa-si accepte propria putere. Nu-i subapreciaza pe ceilalti pentru a resimti putere fata de ei. Isi folosesc puterea in mod sanatos, in beneficiul clientilor si evita. sa abuzeze de ea. - sunt deschisi la schimbare. Au bunavointa si curajul de a parasi ceea ce este sigur si cunoscut, atunci cand nu sunt satisfacuti cu ceea ce au sau cu ceea ce sunt. - isi extind cunostintele de sine si de altii. Realizeaza ca o cunostinta limitata inseamna o libertate limitata. - sunt dispusi si capabili sa tolereze ambiguitatea. Oamenii care sunt angajati intr-un proces de dezvoltare personala sunt dispusi sa accepte un anume grad de ambiguitate in existenta lor. Pe masura ce-si intaresc Eul, ei manifesta mai multa incredere in ei insisi. Ei ajung eventual sa realizeze ca sunt demni de incredere. -isi dezvolta un stil propriu de consiliere terapeutic care este al filosofiei si experientei lor de viata. Cu toate ca imprumuta idei si tehnici tehnici de la alti terapeuti nu imita mecanic stilul altora. - pot experienta si cunoaste lumea clientului. empatia lor este non posesiva si nu isi pierd propria identitate prin supraidentificare Cll ceilalti. - se simt vii" si alegerile lor sunt orientate spre viata. Sunt angajati in a trai din plin, au 0 atitudine activa fata de viata. - sunt autentici, sinceri si onesti. Fara a emite pretentii incearca sa fie si sa faca ceea ce gandesc si simt. - au simtul umorului. Sunt capabili sa priveasca evenimentele vietii dintr-o perspectiva mai larga. Nu au uitat sa rada, in special de propriile slabiciuni si contradictii. - fac greseli si sunt dispusi sa le admita . Invata din greseli, fara sa se incarce cu invinuiri despre cum ar fo trebuit sa actioneze. - in general traiesc in prezent. Nu sunt fixati in trecut sau in viitor, sunt capabili sa experimenteze, sa traiasca acum si aici, alaturi de altii. - sunt capabili sa se reinventeze. Pot revitaliza si recrea relatii semnificative din viata lor. - fac alegeri, optiuni care le modeleaza viata. Nu sunt victimele deciziilor pripite. - sunt sinceri interesati de bunastarea altora. Aceasta preocupare este bazata pe respect, grija, intelegere si evaluare reala a celorlalti. - apreciaza influenta culturii. Sunt constienti de diferentele da clasa sociala, rasa, sex. - se implica profund in munca lor si extrag din ea sensuri noi. Pot accepta recompensele rezultate din munca lor si in acelasi timp nu sunt sclavii muncii lor.

Sub. 8 - Exigenele de profesionalism n Consiliere/Psihoterapie


Evitarea perfectionismului in exercitarea activitatii de consiliere si psihoterapie . Rational stim ca oamenii nu sunt perfecti, emotional este greu de acceptat. Este nevoie de curaj pentru a admite propriile imperfectiuni si sa le consideram oportunittai oentru crestere si dezvoltare. Supervizarea este importanta-ofera suportul si cadrul adecvat al acceptarii si corectarii greselilor; Onestitatea fata de propriile limite. Prin recunoasterea limitelor nu se pierde respectul clientilor. Nu se poate reusi cu toti clientii dar aceasta nu trebuie sa ne faca sa ne indoim de propria valoare. Important este echilibrul intre a ne cunoaste in mod real limitele si a incerca sa 6

depasim ceea ce uneori consideram a fi limita. Inainte de a hotara ca nu avem experienta sau calitatile necesare pentru lucrul cu anumite categorii de persoane, este de dorit sa incercam sa lucram cu acele categorii. Relatia cu clientii dificili sau pretentiosi. Pentru a evita sa ne impovaram cu cerintele nerealiste ale unor clienti pretentiosi, trebuie lamurit de la prima sedinta cadrul terapeutic, regulile colaborarii, asteptarile fata de clienti. Clarificarea relatiei in termeni contractuali psihologici ne scuteste de dificultati, rezistente si blocaje in procesul de consiliere, In relatia de supervizare se pot discuta aspecte ale unor relatii terapeutice in care terapeutul a fost victima unui client cu pretentii excesive. Explorarea contratransferilor dezvoltate in relatia terapeutica este utila pentru a preveni repetarea unor erori de contact terapeutic. Sa intelegem tacerea clientului. Pentru a nu ne simti amenintati de tacere si sa recurgem la manevre nepotrivite pentru a o rupe, este important sa intelegem semnificatia ei si sa o exploram impreuna cu clientul. Relatia cu clientii neimplicati. Cei care uita sau anuleaza frecvent intalnirile, sunt indiferenti si nu-si asuma responsabilitatile ce le revin in procesul de explorare si schimbare. Excesul de implicare al terepeutului antreneaza deficit de implicare, in oglinda al clientului. Trebuie ca terapeutul sa-si infrunte clientii care nu se implica; atitudinea hiperprotectiva terapeutul bonboana, nu este indicata. Terapeutii ineficienti invoca reactia de rezistenta insurmontabila, lipsa de participare a clientului drept cauza a esecului terapiei. In realitate cauza este contratransferul manifestat de terapeutii incepatori sau neexperimentati. Confruntarea direcat, sinceritatea, duc la un nivel mai mare de implicare a clientului. Sa acceptam rezultate lente. Efectele unei terapii nu se vad imediat. Sunt situatii in care pare ca clientii merg spre mai rau inainte de a capata cateva castiguri terapeutice. Terapeutul trebuie sa poata accepta faptul de a nu sti daca clientul face progrese si daca el este cel care a ajutat la scimbare. Este nevoie sa renunte la tendinta de a avea control asupra reactiilor si ritmului personal de evolutie al clientului sau la orgoliul de a se considera autorul efectului. Cum sa evitam autoamagirea in munca terapeutica. Autoamagirea, atat din parte clientului cai si a terapeutului, se poate baza pe nevoia de a face ca relatia sa merite si sa fie productiva. Este important sa fim constienti de tendinta spre autoamagire pentru a putea explora fenomenul, reusind astfel sa-l limitam. Sa evitam sa ne ratacim printre problemele clientului. Implicarea profunda in problemele clientilor duce la o empatie distructiva in care ne putem pierde simtul identitatii, asumande-neo pe a lor. Trebuie sa fim alaturi de clienti, dar ei trebuie sa-si asume responsabilitatea propriei existente si a alegerilor facute in afara sedintelor de consiliere. Contratrasnferul (terapeutul include in relatia cu clientul rpopriile probleme), impiedicand astfel relatia terapeutica. Pentru ca nu este constientizat, recunoscut si controlat de terapeut, poate perturba obiectivele acestuia. De aceea este importanta analiza personala si supervizarea. Sa ne dezvoltam simtul umorului. Desi consilierea ca si terapia constituie o problema serioasa, seriozitatea nu trebuie sa fie excesiva inducand un aer de gravitate. Consilierul se va antrena in a distinge intre umorul care distrage atentia de la situatii neplacute sau amenintatoare si umorul care imbogateste situatia si nu afecteaza atingerea scopurilor. Stabilirea de scopuri realiste. In unele cazuri problemele multiple si profunde pe care le are clientulnu se pot rezolva daca durata consilierii este limitata. De aceea este necesar sa stabilim scopuri realiste pentru a nu frustrati de faptul ca nu a realizat miracole. Refuzul de a da sfaturi. De multe ori clientii vin la terapie cautand si cerand sfaturi. Sarcina terapeutului eficient este de a incerca sa-si ajute clientul sa descopere singur solutia si sa-si asume propria libertate de actiune. Clientul poate fi incurajat sa-si accepte consecintele propriilor alegeri si va fi deculpabilizat in cazul in care a dat gres. Dezvoltarea propriului stil in consiliere. Terapeutii in formare trebuie sa fie constienti de tendinta de a imita stilul formatorului sau al supervizorului. Drumul in terapie nu este corect sau rigid, ci este creativ, individualizat, atat la caz cat si la persoana terapeutului. Daca un stil 7

te influenteaza este important sa-ti gasesti propria expresie si stilul care iti implineste cel mai bine potentialul. Evitand erorile tehnice si exersand arta dialogului, poti asimila creator un model de a face consiliere sau psihoterapie, devenind astfel tu insuti. Cum poti face fata epuizarii profesionale in munca de consiliere si psihoterapie. Pentru ca prinipalulinstrument de lucru in consiliere si psihoterapie suntem noi insine, trebuie sa invatam sa ne purtam de grija noua insine. Lucrul cu propriile anxietati este util. Recunoasterea lor, lucrul cu supervizorul sau colegii ajuta la detensionare si un castig pretios prin schimbul de experienta. Constientizand ca nu suntem singuri, capatam un plus de curaj si siguranta. Constientizand factorii care submineaza vitalitatea, care risipesc inutil energia se poate preveni sindromul autocombustiei profesionale (a simti ca orice ai face nu poti schimba nimic, ca nu mai ai nimic de dat). Sentimentul ca acest sindrim este inevitabil si ca odata aparut terapeutul nu se mai poate revitaliza, este eronat si extrem de nociv. Survine mai ales in exercitarea profesiei pe terenul pierderilor si maladiilor incurabile. Epuizarea profesionala se poate preveni prin: evaluarea ralista a scopurilor, prioritatilor, asteptarilor, constientizarea rolului de agent activ, gasirea altor activitati interesante in afara activitatilor profesionale, initierea unor proiecte de insemnatate personala, controlul impactului stresului, dezvoltarea unor relatii de prietenie bazate pe ajutor reciproc, stabilirea activitatilor in care investim timp si energie, stabilirea prorpiilor limite si reglarea limitelor cu cei din jur.

Sub. 9 - Principalele metode n cadrul orientrii umanist-experieniale n psihoterapie i consiliere


In lucrarea de referinta Orientarea experientiala. Dezvoltare personala, interpesonala si transpersonala (Iolanda Mitrofan si colab. 2000), care a promovat si introdus orientarea umansit experientiala in practica psihoterapeutica din Romania, a fost facut urmatoarea clasificare a metodelor reprezentative ale curentului umanist-experiential: -metode clasice Psihoterapia gestalt F. Perls Psihoterapia nondirectiva centrate pe persoana Carl Rogers Psihodrama clasica J.L. Moreno - metode moderne: Analiza existentiala L. Binswanger, V. Frankl Analiza tranzactionala E. Berne Analiza bioenergetica W. Reich, A. Lowen - metode postmoderne Programarea neurolingvistica J. Grinder, R. Bandler Terapiile transpersonale R. Assagioli, K. Wilber Terapia experientiala a unificarii Iolanda Mitrofan Societatea de Psihoterapie Experientiala din Romania (SPER) continua si dezvolta aceasta traditie cu propriile contributii, proiecte, studii, cercetari: - Metoda experientiala a unificarii (PEU) si dezvoltare personala unificatoare (I. Mitrofan) - Aplicatii si extensii in consilierea psihologica scolara (Ioana Stancu) - Aplicatii si transformari in psihotraumatologie (Iolanda Mitrofan, Doru Buzducea) - Aplicatii si adaptari in sfera clinicii psihosomatice si psihiatrice (Iolanda Mitrofan, Ioana Stancu, Catalin Nedelcea) - Adaptari in gerontopsihologie (Rozeta Draghici) - Adaptari in asistarea marginalilor, excluderii si patologiei sociale (Victor Badea, Laurentiu Mitrofan) - In dezvoltarea personala unificatoare si invatarea experientiala in grup - Competenta universitara transversala (Iolanda Mitrofan, Laurentiu Mitrofan, Maria Mecu, raluca Tomsa) 8

Optimizarea organizationala si a comportamentului profesional (Catalin Nedelcea, Paula Dumitru).

Sub. 10 - Abordarea existenial n psihoterapie/consiliere


Originea acestei abordari o gasim in lucrarile existentialistilor europeni M. Buber, J.P. Sarte, S. Kierkegaard), precum si in filosofia si psihologia orientala. Toti acesti autori considera omul ca o entitate unica, capabila de crestere si fiind intr-o continua dezvoltare. J.P. Sartre accentueaza ideea libertatii absolute a omului, libertate care ii creaza omului premisele construirii devenirii sale. Sunt absolut liber si absolut responsabil de situatia mea. M. Buber sustinea ca noi suntem conditionati in formarea noastra de catre ceilalti. Pentru ca dezvoltarea personalitatii noastre sa fie armonioasa avem nevoie de relatii autentice, de la suflet la suflet. Conceptia existentialistilor asupra naturii umane Abordarea existentialista are ca punct central ideea ca procesul de consiliere sau psihoterapie nu reprezinta un set de tehnici, ci o maniera de a intelege felul de a fi al oamenilor in lume. O alta idee importanta este ca sensul existentei noastre nu este fixat, odata pentru totdeauna, ci ca noi ne construim continuu idealurile si dezvoltarea. Dimensiunile de baza ale existentei umane conform modelului existential al lui G. Corey sunt: 1. Capacitatea omului de a fi constient si de a lua decizii. Noi avem potentialul de a actiona, ne alegem actiunile noastre si ne construim, partial, destinul. 2. Libertatea si responsabilitatea. Cele doua merg mana in mana. Noi suntem in intregime responsabili pentru viata noastra si pentru actiunile noastre. Suntem autorii propriei vieti in sesnul ca ne construim destinul, viata si chiar problemele cu care ne confruntam. 3. Straduinta pentru construirea identitatii si a relatiilor cu altii . Fiecare om isi doreste sa se descopere pe sine si in acelasi timp fiecare om intra in relatie cu semenii pentru a evita singuratatea si nefericirea. Construirea identitatii si a rlatiilor interpersonale presupune: curajul de a fi, experienta singuratatii, relationarea cu ceilalti. 4. Cautarea sensului vietii. In abordarea existentiala, consilierul sau psihoterapeutul il ajuta pe client sa-si clarifice directia propriei vieti. Cautarea intelesului propriei vieti este corelata cu: debarasarea de valorile imprumutate de la ceilalti, constientizarea faptului ca fiintarea in lume nu are un inteles in sine, cautarea unui nou inteles. 5. Anxietatea, ca o conditie a vietii. Existentialistii considera anxietatea ca o conditie a vietii. A invata sa accepti anxietatea este un pas in directia unei vieti autentice. 6. Confruntarea cu moartea. Aceasta confruntare si nu fuga din fata acestei idei, ne face sa realizam ca viata este finita si ca nu avem o eternitate la dispozitie pentru a ne atunge scopurile. Este necesar sa ne gandim la moarte, daca vrem sa ne gandim la viata. (G. Corey, 1990). Procesul de consiliere / psihoterapie Scopul principal al consilierii si terapiei existentiale este de a-i ajuta pe clienti sa constientizeze ca au libertatea de a-si construi propriul destin, dar si responsabilitatea pentru propriile actiuni. Terapeutii existentialisti ajuta clientul sa faca fata anxietatii si sa accepte ca destinul lor nu este determinat din afara de anumite forte. Relatia consilier-client specifica acestei abordari este de acceptare neconditionata, respect, intelegere, comunicare, valorizare, incurajare. (Iolanda Mitrofan, D. Buzducea, 1997). Temele majore ale intalnirilor de consiliere sau de terapie sunt anxietatea, libertatea si responsabilitatea, izolarea, moartea, cautarea permanenta a sensului vietii. In timpul sedintelor clientul este incurajat sa caute un plan de actiune conform propriului sau fel de a fiinta in lume. Tehnicile si procedurile utilizate Consilierii si psihoterapeutii existentialisti nu au un set de tehnici si procedee specifice. Se pot folosi unele tehnici psihanalitice sau comportamentaliste. Mai frecvent intalnite sunt: - tehnica fanteziei dirijate; 9

tehnici dramatice; fantezia si reveria; relaxarea si reveria; relaxarea musculara pentru constientizarea senzatiilor corporale; tehnici de concentare a atentiei; tehnici de relaxare; tehnici de educare a vointei; analiza viselor. Una dintre tehnicile larg utilizate in abordarea existentialista este experimentarea imaginativa a mortii proprii. Se cere clientului sa isi imagineze ca a murit si ca participa la propria inmormantare. Apoi i se sugereaza sa descrie ce-ar spune persoanele prezente la ceremonial despre el.

Sub. 11 Abordrile holiste, psihoterapia gestalt i psihoterapia experienial a unificrii


Frederick S. Perls este fondatorul abordarii gestaltiste. In constructia abordarii gestaltiste Perls a fost influentat de o serie de intelectuali ai timpului sau (E. Frielander, J. Smuts), de psihologa gestaltista si perspectiva existentiala. Specific teoretic si metodologic Abordarea gestaltista este una holista, ce pune accent pe faptul ca fiecare element al structurii personalitatii este conectat cu intregul. Perls este concentrat pe constiinta lui aici si acum, pe cum se simte, gandeste si traieste prezentul si mai putin pe de ce-ul din spatele acestuia. Actul de nastere a abordarii gestaltiste a fost infiintarea Institutului de Gestaltterapie de catre Perls, la domiciliu sau din New York. Pana in anul 1970 (anul mortii lui Perls) au fost infiintate si alte insitute de gestaltterapie, astfel ca in anul 1989 existau in lume 62 de institute de terapie gestaltista. Conceptia gestaltista asupra personalitatii umane In abordarea gestalt conceptul de holism se aplica atat personalitatii, considerata un intreg in care fiecare element are legatura cu celelalte, cat si asupra individului cu mediul, ce fumctioneaza ca o unitate dinamica. Individul pentru a supravietui si a se dezvolta, intra in relatie cu mediul, adica realizeaza contactul cu realitatea. Contactul se realizeaza prin toate simturile vaz, auz, miros, gust, pipait, miscare etc. Dupa contact este necesara integrarea informatiilor culese din mediu. Contactul inseamna imbogatire si in acelasi timp schimbare. Uneori contactul cu mediul este perturbat de anumite rezistente, modalitati prin care persoana evita relationarea cu realitatea. Principalele rezistente la contact sunt: 1. Introiectia asimilarea de catre persoana, intr-un mod nediscriminatoriu a convingerilor, valorilor, standardelor specifice altor indivizi. Ceea ce asimileaza in virtutea lui trebuie, o conduce pe aceasta la ganduri, actiuni, comportamente neconforme cu esenta ei. Astfel imaginea de sine se deformeaza si, implicit, drumul dezvoltarii personale este oprit. 2. Proiectia se petrece atunci cand o persoana atribuie altora ganduri, sentimente, dorinte proprii. 3. Retroflectia se realizeaza prin retinerea actiunii pe care o persoana ar fi dorit sa o realizeze in afara si uneori deturnarea acesteia spre sine. In retroflectie exista un impuls care impinge la actiune si au altul care ii rezista acestuia. Retroflectia este un proces foarte costisitor pentru organism, din punct de vedere energetic. 4. Confluenta consta in absenta granitei intre sine si mediu. Nu exista o separare intre eu si altii. Confluenta impiedica realizarea unor relatii satisfacatoare cu ceilalti. In consilierea/psihoterapia gestaltista, persoanele la care predomina confluenta sunt invatate sa distinga intre sine si ceilalti, intre eu si tu. 10

5. Deflectia consta in evitarea contactului sau intr-un contact rigid si neautentic. Forme de deflectie uzuala sunt: a nu privi in ochi pe cineva, a vorbi dar a nu comunica. Ciclul experientei gestalt al satisfacerii nevoilor si teoria schimbarii personale Punctul de pornire al unui ciclu gestalt este o nevoie personala activate. In structura personalitatii, fiecare om are o constelatie de nevoi proprii, insa exista cateva care pot fi considerate fundamentale si comune pentru majoritatea oamenilor. A. Maslow ierarhizeaza aceste nevoi fundamentale ale oamenilor obtinand o piramida cu 5 trepte: - nevoi biologice; - nevoi de siguranta si confort; - nevoi de relationare personala; - nevoia de valorizare; - nevoia de a fi liber, creativ. Pe masura ce trebuintele dintr-un stadium sunt partial satisfacute, intra in functiune nevoile din straturile superioare. Actualizarea presupune parcurgerea piramidei de jos in sus, atingerea si implinirea nevoilor ce tin de varful piramidei. Nevoia personala (fiziologica sau psihica) activata creaza tensiune in organism. Pentru a-si satisface nevoia, persoana isi aduna resurse si actioneaza in directia implinirii nevoii. Actiunea este urmata de contactul cu obiectul care poate satisface nevoia persoanei. Dupa contact urmeaza ultima etapa: retragerea. Atunci cand o nevoie este activate, persoana se orienteaza catre ceva specific din mediu care sa i-o satisfaca. In termenii psihologiei gestalt, avem detasarea unei figure din fondul perceptiv al persoanei. La persoana normala exista o mobilitate a figurilor si o legatura unitara intre figura si fond. La persoana bolnava (psihic sau somatic) fondul si figura sunt rupte, dihotomizate: figura poate sa ramana fara fond, sau contextual fara figura. Retragerea, ultima etapa a ciclului gestalt, inchide o etapa si creeaza premisele deschiderii catre o alta nevoie. Satisfacerea unei nevoi conduce, implicit la imbogatirea si schimbarea personala. Procesul de consiliere/ psihoterapie in abordarea gestaltista Scopurile procesului de consiliere/psihoterapie gestalt (Zinker, 1978) sunt: - cresterea constiintei de sine; - asumarea graduala a propriilor experiente si rezolvarea afacerilor neincheiate din trecut; - dezvoltarea abilitatilor si valorilor care sa satisfaca propriile nevoi fara a le viola drepturile altora; - asumarea responsabilitatilor pentru propriile actiuni; - mutarea suportului personal din exterior in interior; - a deveni apt sa ceri ajutor sis a oferi ajutor. Indicatii terepeutice Consilierea si psihoterapia gestaltista sunt indicate: - persoanelor cu tulburari anxioase, depressive, fobice, somatoforme; - adolescentilor cu tulburari de adaptare, emotionale si de identitate; - persoanelor care isi doresc sa-si optimizeze comportamentul (Iolanda Mitrofan, 1997). Modalitati de lucru Exista mai multe modalitati de lucru in consilierea/psihoterapia gestaltista: - consiliere/terapie individuala (pentru adulti, copii); - consiliere/terapie de grup; - consiliere/terepie a cuplului si a familiei; - workshopuri, cu scopuri de formare a consilierilor/terapeutilor, precum si de optimizare comportamentala. Rolul consilierului/terapeutului este:

11

- de a centra atentia clientului asupra senzatiilor corporale, sentimentelor si gandurilor care se petrec aici si acum, rolul acestor focalizari fiind de a debloca mecanismele care deturneaza contactul real cu sine si cu lumea. - de a impiedica intelectualizarile, interpretarile si verbalizarile excessive caci toate astea nu fac decat sa impiedice experimentare prezentului de catr client. - de a forta clientul sa-si gaseasca propriile posibilitati sis a descopere ca ceea ce asteapta de la consilier poate realize si singur. - de a orienta atentia clientului asupra limbajului corporal si a incongruentelor dintre verbal si nonverbal, in acest fel clientul invata sa nu se ma minta pe sine si sa se cunoasca mai bine. - de a ajuta clientul sa inteleaga mecanismele din spatele cuvintelor. Trecerea de la general (este greu) la pronumele eu, mie (mie imi este greu) il face pe client mai constient de ceea ce este si de ceea ce poate. - de a ajuta clientul sa reconverteasca intrebarile in afirmatii. - de a sustine clientul sa se debaraseze de cuvinte blocante. Cuvintele care exprima probabilitatea: poate, e posibil, cred, folosite cu o frecventa ridicata conditioneaza persoana de a ramane mai mult in asteptare deca in actiune. Tehnici si proceduri de la classic la postmodern In abordare gestaltista clasica, tehnicile si procedurile pot fi considerate de focalizare, caci rolul lor este de a centra atentia clientului asupra sa (asupra sentimentelor, senzatiilor, gandurilor, valorilor de viata propuse etc). Focalizarea atentiei poate fi realizate prin intrebari de genul: Ce simti tu acum?, De ce iti aminteste asta? evitandu-se pe cat posibil de ce-urile. In gestalt se mai utilizeaza exercitii care au functia de focalizare a atentiei. Cele mai frecvent utilizate sunt: 1. Tehnici de constientizare corporala: a tensiunii musculare, a ritmului cardiac si respirator, a mimicii si pantomimicii, in relatie cu amintirile, trairile pe care le evoca. Rolul acestor exercitii este de a face persoana sa fie constienta de corpul sau. 2. Tehnici de constientizare afectiva si relationare: * tehnica scaunului gol: a fost create de Perls si este folosita pentru a experimenta dialogul cu personae semnificative din viata fie pentru a pune in legatura partile eului aflate in conflict. * tehnica reprezentarii spatiului personal: consta in descrierea de catre client a spatiului personal asa cum este perceput si vazut in present. * tehnica zidul: a fost elaborata de Iolanda Mitrofan (1997) si este o tehnica metaforica prin care clientul se confrunta, la nivel imaginativ, cu un zid - simbol relevant pentru strategia de a face fata unui obstacol existential. Permite descoperirea unor resurse personale de a face fata unor situatii blocante din viata. * tehnica cubul: a fost elaborata ca si tehnica zidul tot de Iolanda Mitrofan si este o tehnica metaforica prin care clientul experimenteaza, imaginative, o situatie de izolare, urmata de expunerea dramaterapeutica si focalizarea meditativa. Tehnica arata modul cum persoana face fata situatiilor izolante si poate constitui suportul pentru depasirea unor probleme de viata. * tehnica pestera (Iolanda Mitrofan, 2004): are puncte comune cu tehnica cubul, de cele mai multe ori exercitiul evidentiind dificultatile de adoptare a identitatii feminine. Cele trei tehnici de mai sus fac parte din arsenalul tehnic si procedural al terapiei unificarii, ele fiind puternic inradacinate in unele modalitati tehnice apartinand metodologiei gestaltiste. * tehnica ramai in starea respectiva : consta in incurajarea clientilor sa prelungeasca o anumita stare (afectiva, posturala) pentru a o cunoaste mai bine si, implicit, a gasi modalitatile de a o depasi. * tehnica scenarizarii: se refera la punerea in actiune a unor ganduri, idei care nu au fost communicate pana in momentul respective. Exercitiul vizeaza constientizarea deplina a partilor neacceptate din propria persoana. * tehnica amplificarii/diminuarii: I se cere clientului sa exagereze sau sa diminueza exprimarea unor trairi emotionale sau idei, miscari sau posturi. Rolul exercitiului este de a cunoaste mai bine propriile emotii, ganduri, atitudini, prin aceasta marire sau micsorare constienta a lor. 12

3. Tehnici de constientizare si restructurare cognitiva * tehnica fanteziei ghidate: clientul experimenteaza imaginativ situatii noi in care fie el, fie celelalte personae joaca un rol pozitiv, dezirabil, capabil sa il hraneasca emotional pentru a-l ajuta sa faca fata realitatii mai eficient. * tehnica reconversiei gestaltiste: clientului I se propune sa reconsidere un obiect, o situatie, propria persoana din lumina a cel putin 3 calitati, dupa ce a precizat toate elementele negative ale acestora. * tehnica de diminuare si integrare: clientul este pus sa isi imagineze opusul a ceea ce afirma si simte si apoi sa constientizeze efectele acestei transformari in planul propriei vieti. * tehnica metapozitiilor: deriva din tehnica scaunului gol si consta in experimentarea de catre client a rolurilor altor persoane, mai intai a celei cu care intra in conflict, apoi a celei care e martora s.a.m.d. Experimentarea creste gradul de evaluare obiectiva si creeaza premisa unei abordari mai realiste a lui in viata reala. 4. Lucrul cu visul. Pentru gestaltisti visul este calea regala spre integrare (Perls, 1969). Visul contine parti de inteles si de asimilat, el este o modalitate de intregire a eului prin constientizarea unor parti ascunse ale personalitatii. Psihoterapia experientiala a unificarii (P.E.U.) - Iolanda Mitrofan In cadrul metodei denumita psihoterapia experientiala a unificarii P.E.U. (Iolanda Mitrofan, 2004)au fost create o serie de scenarii simbolice care permit improvizatii dramaterapeutice unificatoare, cu punct de plecare in gastaltul creativ, cum ar fi: Casa- grupul construieste simbolic o casa in care fiecare membru este o parte a casei, asumandu-si functiile si caracteristicile specifice acelei parti asumate. Chipul uman grupul este un chip uman, un organism constituit din partile care il alcatuiesc. Naufragiat intr-o comunitate izolata, Situatii limita ( de ex. un tunel care a fost blocat cu un tren de calatori si membrii grupului care se lupa cu supravietuirea), Fluviul, Ingeri demoni si angajatori disperati etc. Temele dramaterapeutice unificatoare permit lucrul simbolic, analitic, unificator, focalizat pe teme importante pentru dinamicile de grup si personale: libertate-constrangere, dependentaautonomie, competitie, agresivitate, toleranta-intoleranta, etc. Principiile care stau la baza proceselor de grup de tip gestalt si experiential-unificator: - trairea experientei de grup si individuale in prezent, aici si acum; - oglindirea partii in intreg si a intregului in parte, atat la nivel individual cat si la nivelul dinamicii grupului; - constientizarea de grup, ce inseamna mai mult decat suma constientizarilor individuale; - contactul autentic intre participanti; - unificarea intrapsihica si intragrupala spontana si creative; - focalizarea pe experienta traita de fiecare participant starea de observator constient (in gestalt) starea de martor transconstient (in PEU); - efect de autorestructurare si dinamizare transformatoare, echilibrata a grupului; - activarea resurselor personale si interpersonale creative si maturizante - efect de optimizare sau schimbare a scenariului personal de viata;

Sub. 12 - Principalele metode de orientare comportamental


In consilierea comportamentala ca in orice sistem de consiliere si psihoterapie, este esentiala ascultarea atenta, acceptarea si intelegerea clientului. O relatie pozitiva dintre client si consilier este necesara pentru ca, pe de o parte, consilierul sa inteleaga exact problemele clientului iar, pe de alta parte, acesta sa fie motivat pentru a accede la procesul complex si dificil al modificarii comportamentale. Tehnicile consilierii/psihoterapiei comportamentale sunt: - Tehnica stingerii comportamentelor nedorite : Comportamentele dezedaptative isi reduc frecventa si apoi se sting daca nu e intarim corespunzator. In tratamentul tulburarilor anxioase sunt folosite doua 13

modalitati de stingere a comportamentlui nedorit: tehnica imploziva (confruntarea cu situatia anxiogena se realizeaza imaginar) si tehnica expunerii (confruntarea se realizeaza in realitate). - Tehnica desensibilizarii sistemice: A fost elaborata de Wolpe (1969) si reprezinta o metoda prin care clientul este invatat sa ramana calm in situatii anxiogene. Are mai multe etape: invatarea relaxarii, stabilirea ierarhiei stimulilor anxiogeni, procedeul desensibilizarii. - Tehnica aversiva: presupune inlaturarea modelelor nedorite de comportament prin sanctionarea acestora. Actualmente nu se mai foloseste datorita aspectelor etice implicate. -Metoda modelarii: invatarea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea altora. -Tehnica asertiva: invatarea exprimarii deschise si adecvate a gandurilor si sentimentelor. Alte tehnici de modificare a comportamentelor nedorite au fost descrise de Dan David (2000): - Tehnica Premark: O activitate cu frecventa mai mare poate functiona ca intarire pentru o activitate cu frecventa mai mica careia dorim sa ii crestem frecventa. - Tehnica contractului: consta intr-o intelegere scrisa intre doua sau mai multe persoane prin care se stabileste modul de relationare dintre ele. - Tehnica amorsajului: Se accelereaza un comportament dorit producand conditiile in care el apare. (de ex. Pt a stimula un copil sa citeasca este bine sa ii asiguram in camera lui o biblioteca). - Tehnica satierii: Un comportament dezadaptativ se reduce daca exageram intarirea lui. - Tehnica paradoxala: Se cere clientului sa amplifice frecventa comportamentului nedorit.

Sub. 13 - Obiectivele i specificul demersului terapeutic n metoda cognitiv-comportamental


Abordarea cognitiv-comportamentala Bazele abordarii cognitiv-comportamentale su fost puse de A. Beck care a elaborat o teorie strcuturala asupra depresiei. Aceasta abordare leaga cognitia persoanei de comportamentul ei, considerand ca felul de a se comporta al uni individ intr-o anumita situatie depinde de caracteristicile situatiei si de modalitatea in care acesta o interpreteaza. Pentru a schimba comportamentul ineficient al persoanei, trebuie sa intervenim asupra felului in care aceasta interpreteaza situatiile. Conform acestei abordari, problemele din sfera psihica sunt un rezultat al predominantei gandurilor negative si convingerilor disfunctionale. Metodele si tehnicile abordarii cognitiv-comportamentale sunt grupate in doua categorii: 1. Metode de identificare a gandurilor negative: - discutarea unei experiente stresante recente; - retrairea evenimentelor anxiogene pe plan imaginativ sau prin intermediul jocului de rol si analiza trairilor psihice aferente; - analiza gandurilor asociate modificarilor de dispozitie din cadrul sedintei de consiliere. 2. Metode de modificare a gandurilor negative si comportamentelor aferente: - explicarea de catre consilier a relatiei dintre gandire, afectivitate, comportament; - informarea clientilor asupra mecanismelor anxietatii; - distragerea clientilorde la gandurile negative, prin implicarea lor in diverse activitati; - promovarea activitatilor; - explicarea clientilor a unor principii de planificare riguroasa a timpului; - verificarea veridicitatii gandurilor negative automat asociate unor situatii.

Sub. 14 - Premisele si specificul metodei rational-emotive?


Aceasta abordare a fost initiata de Albert Ellis, autor care considera ca problemele noastre sunt consecinta felului in care gandim. Oamenii au au o tendinta egala de agandi atat rational cat si irational, iar ideile si convingerile irationale stau la baza tulburarilor psihice. Aceasta abordare opereaza cu paradigma ABC care spune ca secventele procesului prin care iau nastere problemele, tulburarile emotionale sunt: A. un eveniment care i se intampla persoanei; 14

B. gandurile irationale asociate faptului trait; C. emotiile nascute de ceea ce gandeste persoana. Conform acestui model, consilierea sau terapia se va focaliza asupra gandurilor si nu asupra emotiilor, procesul de consiliere fiind unul activ si directiv de scurta durata , timp in care clientul este ajutat prin diverse metode sa renunte la gandirea sa irationala. Metodele utilizate in cadrul acestei abordari sunt: - studierea unor materiale pentru invatarea felului in care oamenii se perturba prin intermediul gandirii; - temele pentru acasa (sa faca liste cu gandurile negative, sa scrie dezavantajele fumatului in cazul fumatorilor etc); - identificarea situatiilor stresante si analiza gandurilor si emotiilor aferente; - efectuarea unr sarcini cu caracter imploziv de 10-20 de ori pe zi (de ex cuiva cu frica de lift i se cere sa mearga cu liftul de mai multeoripe parcursul unei zile.) - clientul este ajutat sa discrimineze intre starile afective rationale (frica, trsitete, frustrare) si cele irationale ( panica, depresie etc); - Ellis utiliza umorul in sedintele terapeutice ca modalitate de intrerupere a convingerilor irationale; - jocul de rol; - imageria, clientii erau incurajati sa-si imagineze raspunsuri pozitive pentru situatii stresante.

Sub. 15 - Principiile de lucru n consilierea i terapia centrat pe realitate


Bazele acestei abordari au fost puse de W. Glasser in 1967. La baza acestei abordari sta teoria alegerii: In orice imperejurare noi alegem tot ceea ce facem, inclusiv nefericirea pe careo simtim, ceea ce inseamna cadetinem un control mai mare asupra vietii noastre, mult mai mare decat ne imaginam. Este iluzoriu sa ne imaginam ca problemele noastre sunt determinate din exterior, cat de fapt motivatia faptele noastre (fericite sau nefericite) se afla in interiorul nostru. Principiile consilierii/psihoterapiei centrate pe realitate sunt: - de cele mai multe ori la baza problemelor este o relatie umana nesatisfacatoare; - procesul interventiei este centrat pe prezentul clientului si nu pe trecutul lui; - consilierea/psihoterapia realitatii centreaza clientul pe ceea ce alege el sa faca in prezent si nu incurajeaza plangerile excesive; - pune accentul pe responsabilitatea personala pentru tot ceea ce ni se intampla; - rolul consilierului este acela de a-si asista clientii in planificarea unui comportament responsabil.

Sub. 16. In ce consta psihodrama clasica?


Fondatorul psihodramei este J.L.Moreno. El fundamenteaza aceasta abordare pornind de la intuitia valentelor terapeutice ale teatrului. Psihodrama este un model de consiliere/psihoterapie de grup in care cu ajutorul jocului de rol, sunt explorate atat continuturile vietii psihice,cat si comportamentul persoanei in diferite situatii problematice. Exista doua concepte cheie ale psihodramei: spontaneitatea si intalnirea. Spontaneitatea reprezinta adaptarea prompta atat la nevoile interioare, cat si la cerintele realitatii.Ea poate fi indusa prin creearea unui cadru optim, de incredere in sine si in altii.Spontaneitatea este strans legata de creativitate, in sensul ca energia eliberata de persoana prin intermediul spontaneitatii poate devenii fundamental actului de creatie. Intalnirea Intr-o intalnire cele doua persoane sunt prezente in spatiu cu toate fortele, slabiciunile si defectele lor,doi actori umani care se vor infierbanta de spontaneitate, doar in parte constienti de scopurile lor reciproce .Esenta intalnirii moreniene consta in autenticitatea relatiei dintre persoane. Psihodrama se bazeaza pe jocul scenic.Pentru Moreno nu are numai functie diagnostic, ci si una ameliorativa,terapeutica,crescand capacitatea de adaptare optima a persoanei la solicitarile mediului din care face parte. Sedinta de psihodrama moreniana are trei momente: -incalzirea 15

-reprezentarea scenic -discutia finala. Incalzirea se realizeaza prin exercitii si discutii si se creeaza o ambianta de spontaneitate.In reprezentarea scenica protagonistul cu ajutorul Eului auxiliar si al auditorului, pune in scena o intamplare din viata lui sau una imaginata de el. La discutia finala fiecare dintre cei prezenti comunica protagonistului ce emotii a trait si cu ce imagini au fost asociate acestea. La discutia finala participa intreg auditorul. Rolurile din psihodrama sunt bine delimitate.Astfel avem: -protagonistul -Eul auxiliar -conducatorul grupului -auditorul. Protagonistul-este acela care, cu ajutorul Eurilor auxiliare, al conducatorului si auditorului si prin intermediul jocului de rol isi exploreaza interioritatea psihica. Eul auxiliar-este ales de protagonist pentru a juca un rol in reprezentarea scenica. Conducatorul-consilerul/terapeutul, el este regizorulreprezentatiei si analistul materialului ce apare pe parcurs. Auditorul-ceilalti membri ai grupului care nu sunt implicate direct in reprezenatie. In psihodrama sunt utilizate o serie de tehnici psihodramatice, care ulterior au fost preluate si adaptate si de alte orientari de consiliere/psihoterapie: 1)inversinuea de rol-o persoana joaca rolul alteia cu care, de obicei interactioneaza in viata de zi cu zi 2)dublul o persoana care se identifica cu protagonistul si exprima ceea ce acesta nu reuseste 3)oglinda-protagonistul priveste o scena in care el este jucat de un Alter Ego; privindu-se in oglindael poate descoperi aspect necunoscute despre sine. Procesul de consiliere/psihoterapie bazat pe jocul dramatic Jocul dramatic se poate utiliza atat in consilierea/psihoterapia individuala, cat si in cea de grup. Poate fi fi folosit ca o modalitate central de abordare a problemelor clientului sau ca adjuvant al altora. Jocul de rol il implica pe individ ca un tot:cognitiv,afectiv si comportamental.Jucand un anumit rol persoana poate afla mai multe dspre sine si in acelasi timp poate invata modalitatti de relationare adecvata si eficienta. Jocul de rol poate produce modificari in sfera personalitatii.Comportamentul unei persoane reflecta si imaginea de sine a ei.Modificand imaginea de sine apar si modificari in sfera comportamentala. In concluzie, consilierea/psihoterapia prin joc dramatic nu trebuie considerata numai o modalitate de a achizitiona noi deprinderi si comportamente. Ea are efecte mai profunde asupra personalitatii, astfel ca modelul comportamental asimilat antreneaza modificari emotionale si intelectuale.

Sub. 17. Tehnici sugestive si de meditatie creatoare


Tehnicile sugestive, in special cele de relaxare,intra in sfera metodelor de autoreglare si chiar de autoprogramare psihica, dar sunt folosite variabil de majoritatea orientarilor si metodelor terapeutice, inclusiv comportamental-cognitiva si psihodinamica ,cele umaniste incluzandu-le dupa necesitati in demersul procesului therapeutic. Termenul de relaxare poate denumi fie starea, fie tehnica,mijlocul de obtinere a starii. Starea de relaxare intra in sfera starilor modificate de constiinta, dupa unii autori ea fiind mai aproape de starea de veghe, iar dupa altii de cea hipnotica. Instalarea sa este acompaniata de aparitia unor modificari fiziologice si senzoriale:scaderea ritmului cardiac si respirator, relaxare musculara, senzatii de greutate si caldura in corp si membre,precum si a unora psihologice:starea de calm si bine subiectiv, diminuarea tensiunilor interioare, a anxietatii, potentarea capacitatilor imaginative si asociative. Relaxarea reprezinta prin sine o experienta pozitiva, placuta si sanogena pentru persoana, iar practica ei regulata are pe termen lung efecte de ameliorare si optimizare a starii psihice generale, a tonusului si dispozitiei afective a individului, a starii de sanatate psihica si somatica.Exista deci doua aplicatii sau finalitati majore ale practicarii tehnicilor de relaxare:teraputica si de autoreglare. 16

Utilizarea unor tehnici de relaxare raspunde unor necesitati de optimizare personala, de destresare.Reactia la stress este personala, individualizata, ea depinzand in mare masura de modul in care individul percepe o situatie, cu toate ca exista si stresori generali, cum ar fi poluarea, zgomotul sau evenimentele de tip traumatizant. Reactia la stres urmeaza modelul sindromului general de adaptare descris de H.Selye si are 3 faze: -prima confruntare cu situatia si declansarea procesului de cautare a solutiilor -de rezistenta poate fi uneori foarte lunga, in care persoana si-a elaborate o strategie de a face fata stresului -de epuizare echivalenta cu aparitia bolii. Sisteme de relaxare de larga circulatie: -Relaxarea analitica-Jacobson -Antrenamentul autogen-Schultz -Antrenamentul psihofiziologic-Ajurianguera -Hipnoza activa in trepte-Ktretschmer -Reglarea activa a tonusuluiStovskis -Reglarea dinamica de tip sofrologic Caycedo Tipuri de exercitii de relaxare 1. Relaxarea bazata pe destindere musculara- Acest tip de exercitiu are o componenta sugestiva, starea de ralaxare find obtinuta prin sugerarea destinderii musculare. Catalin Nedelcea concepe si prezinta in cartea sa o serie de exercitii originale, ca posibile exemplificari de tehnici sugestive implementate de autor in activitatea de dezvoltare personala, cu grupuri de dezvoltare personala in maniera experentiala. 2. Relaxarea prin constientizarea tensiunilor fizice - In mod uzual prezenta unor zone tensionate pe plan fizic,muscular, in conditiile relaxarii indica prezenta unor stari afective negative de tip rezidual, persistente chiar si in situatiile in care persoana se simte confortabil.Acestea sunt legate la randul lor de problemele sau conflictele intrapsihice bazale ale persoanei.Tehnica a fost astfel conceputa incat prin analiza ulterioara impreuna cu trainerul, aceste probleme sa poata fi developate si eventual sa se lucreze cu persoana asupra lor, capatand astfel o reala valoare diagnostica. 3. Meditatia experiential cu suport imagistic - Acest gen de exercitiu urmeaza in linii mari principiile meditatiei ca tehnica, la care se adauga unele elemente de specific apartinand experientialismului. Starea subiectiva de tip meditativ se aseamana destul de mult cu cea de relaxare, in sensul ca aceasta este prezenta, asociata fiind insa cu unele senzatii specifice: caldura, corp usor, zbor, plutire. Starea constiintei este modificata de tip fluid, in care se activeaza o serie de disponibilitati latente ale persoanei. Tehnica are anumite caracteristici care o individualizeaza, face apel la o serie de elemente: -tehnica ecranului mental, pe larg folosita in programarea neurolingvistica, ecran pe care subiectul poate vizualiza o serie de continuturi personale si cu ajutorul caruia poate lucra asupra lor. -focalizarea succesiva a atentiei pe diferite elemente, pana la fixarea pe unul singur este un procedeu specific meditatiei si care ilustreaza foarte bine conceptia asupra starii meditative ca stare de focalizare a atentiei. -elemente de sugestie indirecta,ericksoniana, de tipul:poate ai facut aceasta dj sau poate mai trebuie sa cauti putin sau te destinzi atat cat vrei, sunt de natura de a atrage atentia subiectului in mod indirect, ca el este responsabil de ceea ce se intampla. -iesirea din exercitiu utilizand miscarea miscarea face de multe ori legatura dintre fizic si psihic si este totodata poate cel mai bun mijloc de exprimare a continuturilor psihice. Miscarea inseamna activitate si real, iar prezenta ei semnalizeaza subiectului faptul ca exercitul s-a incheiat,ancorandu-l la realitatea imediata concreta. 4. Meditatia creatoare transfiguratoare in PEU - priveste experimentarea schimbarii perspectivei asupra propriei persoane, asupra altora si a relatiilor interumane, facilitand unificarea si armonizarea creativa. 17

Sub.18 Terapia sistemica de familie. (TSF)


Metoda sistemica a fost elaborata in jurul anilor 80, si este reprezentata de Scoala de la Milano. Ideea de baza este cea de sistem, asa cum a fost ea conceptualizata de teoria generala a sistemelor asupra comportamentelor umane si mai ales asupra familiei. Scopul TSF este sprijinirea familiei sa descopere, sa intrerupa si eventual sa schimbe regulile jocurilor interactionale din sistemul familial perturbat. O familie este considerata disfunctionala cand exista in interiorul sistemului sau pattern-uri rigide, blocate, care fie au fost preluate din generatiile anterioare, fie apartin familiei actuale. Familiile perturbate folosesc planuri vechi, devenite inutile pentru reflectarea realitatii curente. Consilierul/terapeutul va urmari nu doar eliberarea de simptom ori schimbarea proceselor interpersonale, ci va stimula familia sa inteleaga si rostul simptomului si conexiunile sale cu sistemul relatiilor perturbate dintre membri. Un alt scop e determinarea familiei sa gaseasca si sa creeze cai diferite pt flexibilizarea modalitatilor de relationare din interiorul sau. Procesul terapeutic in cadrul procesului terapeutic TSF se folosesc 3 principii: 32 formularea ipotezelor 33 neutralitatea 34 circularitatea. Formularea ipotezelor se refera la supozitiile pe care echipa terapeutica, in colaborare cu familia , le emite cu privire la natura problemei. Aceste ipoteze nu sunt supuse unei judecati de valoare, astfel ele nu sunt considerate bune sau rele, ci se accepta sau nu in functie de utilitatea lor in procesul de aflare a unor noi informatii, care ar putea determina schimbarea sistemului familial disfunctional. Intrebarile ghid adresate familiei in etapa initiala vizeaza ipotezele privind rolul simptomului: 35 Ce anume v-a determinat sa apelati la terapie? 36 Cine beneficiaza cel mai mult de situatia actuala? 37 Care este motivatia pentru schimbare? Raspunsurile date de familie la intrebarile terapeutului vor genera noi ipoteze de lucru si vor duce la o itelegere mai profunda a organizarii si functionarii sistemului si la o planificare a interventiilor terapautice. Neutralitatea terapeutul va adopta o pozitie libera de orice judecati morale si o distanta psihologica egala fata de fiecare membru al familiei. Se sustine in mod egal fiecare membru al familiei. Terapeutul nu este chemat sa judece, ci sa inteleaga si sa accepte chiar si puncte de vedere care nu fac parte din sistemul lui de valori. Acest principiu este cu atat mai greu de mentinut ca cat ddorinta de a ajuta familia este mai mare. Trebuie avut in vedere ca prin interventia sa terapeutul creaza un nou sistem : terapeut familie. Orice actiune a terapeutului ar putea fi capabila sa distruga echilibrul pe care familia reusise sa il obtina in timp, cu o serie de ajustari. Astfel terapeutul trebuie sa manifeste mare grija si competenta pentru a facilita deschiderea unei cai pentru un nou tip de echilibru in familie. Circularitatea se refera la centrarea pe relatiile existente in interiorul sistemului familial din perspectiva perceptiei diferite pe care o are fiecare membru asupra acestor relatii. Terapeutul foloseste in acest scop modelul triadic al intrebarilor circulare. Acesta aduce o noua lunima asupra faptelor si comportamentelor familiale. Cand se adreseaza o intrebare unui membru al familiei despre relatia dintre alti doi membri ai acestia , terapeutul obtine ,in replica , o definire a relatiei pe care cel intrebat o are cu cele doua persoane vizate.

Sub. 19 Terapia structural i strategic de familie


Terapia strategica de familie Cei mai importanti reprezentanti ai acestei terapii sunt Cloe Madanes si Jay Haley. Conform acestora o familie functionala este < un sistem deschis cu granite bine conturate, clare si care permit schimbul de informatii in mod adecvat si predictibil>. 18

In terapia strategica principalul scop al interventiei terapeutice este rezolvarea problemei prezente (fara atingerea insight-ului). Terapeutii strategici considera ca membrii familiei nu au nevoie de insight-uri in legatura cu dinamica familiala, ci de solutionarea problemei. De aceea primul pas al terapiei este ajutarea familiei pentru a-si clarifica problema. Urmeaza evaluarea interactiunilor familiale pornind de la observarea familiei in timpul sedintelor. In final se dau directive clare in scopul rezolvarii problemei si a schimbarii functionarii familiei terapeutii startegici sunt directivi si autoritari. Tehnici utilizate pe langa instructiunile directe , se folosesc: Paradoxul reincadrarea (reframing) - schimbarea perspectivei asupra problemei, in sensul ca aceasta este vazuta ca necesara sistemului familial, prescrierea simptomului (clientul este incurajat sa continue comportamentul simptomatic, de obicei intr-o anukita situatie, si la o anumita ora), sarcinile metaforice (se actioneaza asupra problemei intr-o maniera simbolica). Desi pare simpla, terapia strategica presupune multa creativitate si flexibilitate in aplicarea ei. De aceea consilierii care vor sa utilizeze acest tip de terapie, este necesar sa aiba o formare specifica dar si supervizare de specialitate. Terapia structurala de familie Principalul reprezentant al acestei terapii este Salvador Minuchin, un psihiatru argentinian. Conform acestei orientari la baza terapiei de familie se afla ideea de structura. Structura e formata din totalitatea interactiunilor din familie, care se supun unor reguli explicite sau nu, si care formeaza un intreg. Conceptele de baza ale terapiei structurale de familie (T Str F) sunt: structura, subsisteme, granite, ierarhie. Structura familiei constituie totalitatea pattern-urilor de interactiune intre membrii acesteia. Membrii familiei pot sa fie sau nu constienti de existenta acestora, dar cu siguranta nu stiu ca acestea pot fi schimbate constient sau voluntar in cadrul terapiei. Consilierul poate intelege structura familiei prin observarea interactiunilor dintre membrii sai in contextul sedintelor de consiliere sau de psihoterapie. Subsistemele familiale - fiecare familie este compusa dintr-o serie de subsisteme: 6 individul, 7 diada maritala 8 subsistemul adultilor, 9 subsistemul fratriilor, 10 subsistemul celor de acelasi sex, 11 subsistemul celor cu interese comune, etc Fiecare individ are locul si rolul sau in diverse subsisteme, iar atitudinile si comportamentul sau variaza in functie de acestea. Granitele interpersonale - separa subsistemele si regleaza schimburile la nivelul lor. Granitele pot fi: 12 granite rigide 13 granite clare 14 granite difuze In familiile cu granite rigide membrii familiei au putine contacte intre ei dar si cu cei din afara familiei. Slabiciunea acestei familii consta in faptul ca membrii sai nu-si pot oferi suport si afectiune reciproca. In familiile cu granite clare sunt promovate atat comunicarea intre subsisteme precum si autonomia acestora. De exemplu parintii pot sa aiba o comunicare buna atat intre ei cat si cu copii lor, si in acelasi timp sa le respecte autonomia specifica varstei. In familiile cu granite difuze se sacrifica autonomia si libertatea pentru apropiere si suport. Aici nu exista granite clare intre indivizi si intre subsisteme. Membrii acestor familii au dificultati de relationare cu cei din afara si tind sa fie foarte dependenti unii de altii. Ei au foarte rar idei sau 19

interese individuale insa isi ofera suport maxim unul altuia. Parintii ce fac parte din aceste familii sunt supraimplicati in activitatile copiilor lor. Ierarhia ne arata cine are puterea de decizie in familie. Aceasta este, de obicei, impartita intre indivizi sau intre subsisteme. Uneori se pot crea aliante intre diversi indivizi din cadrul familiei cu scopul impartirii puterii de decizie. De cele mai multe ori in familii puterea o detin parintii, dar exista si familii disfunctionale in care copii au mai multa putere decat unul sau altul dintre parinti. Procesul T Str F depinde de intelegerea structurii, a subsistemelor , a granitelor si a ierarhiei familiale. In terapia structurala de familie, consilierul/terapeutul (C/T) trebuie sa stabileasca mai intai relatia terapeutica pt a schimba anumite aspecte disfunctionale. Urmeaza apoi, diagnoza structurala adica identificarea caracteristicilor familiei conform conceptelor mai sus mentionate. Consilierul este activ si directiv, punand membrii familiei in diverse situatii, astfel incat acestia sa constientizeze felul in care ei interactioneaza. Restructurarea familiala, ultima faza a terapiei, urmareste dezvoltarea unei structuri de familie satisfacatoare, care sa permita satisfacerea nevoilor individuale dar si a familiei ca intreg.

Sub. 20 Terapia experienial a comunicrii


Acest tip de terapie a fost dezvoltat de Virginia Satir si se constituie ca un curent important desprins din terapia comunicationala. Nucleul terapiei este comunicarea membrii unei familii pot fi invatati sa comunice mai sincer si mai eficient. Criteriile pentru a stabili daca o familie este sanatoasa sau nu sunt: 15 comunicarea congruenta (cu emotiile) fiecare membru spune ceea ce simte sau ceea ce gandeste fara sa-i fie frica sau fara a fi rejectat). 16 Reguli flexibile in functie de situatie, 17 Roluri clare si relatii satisfacatoare cu exteriorul. Consilierul/terapeutul (C/T) care abordeaza familiile dupa acest model, trebuie sa fie atent la pattern-urile de comunicare, la regulile si rolurile din familie. Increderea in sine a membrilor familiei este un alt aspect important in terapia comunicationala. Pentru o comunicare onesta este nevoie de o buna imagine de sine, astfel , consilierul acorda suficient timp , inca de la inceputul terapiei, constructiei unei imagini de sine pozitive la membrii familiei. Schimbare pattern-urilor de comunicare ineficiente din familie costituie punctul nodal al terapiei comunicationale. Dupa V. Satir exista mai multe stiluri de comunicare ineficiente: 18 concilierea (a comunica a. i. sa nu superi pe nimeni) 19 dezaprobarea (a da vina pe ceilalti si a nu-ti asuma raspunderea) 20 comunicarea stil computer (se realizeaza strict in plan cognitiv , evitand emotiile) 21 distragerea (schimbarea subiectului cand conflictul este iminent) Stilul de comunicare congruent este descris de V. Satir ca fiind comunicarea deschisa, ce este in congruienta cu gandirea si emotiile proprii. Procesul terapeutic - consilierul invata membrii familiei sa cunoasca si sa recunoasca ce stiluri de comunicare folosesc si in ce situatii si ii ajuta sa deprinda o comunicare congruenta: 22 sa-si exprime deschis dezacordul, 23 sa vorbeasca despre fricile, sperantele si dorintele lor, 24 sa ceara informatii suplimentare fara teama, 25 sa ofere feed-back intr-o maniera nonjudicativa, 26 sa empatizeze unul cu altul , 27 sa diminueze mesajele ascunse din comunicare. Regulile familiale sunt un alt aspect important al terapiei. Necunoasterea sau nerespectarea regulilor implicite de catre membrii familiei , impiedica comunicarea libera si deschisa. Prin intermediul jocului de rol, a diverselor jocuri simbolice, sculpturi de grup familial (configurari posturale simbolice, liber alese de participanti), improvizatie creatoare de tip plastic, dans, expresie 20

muzicala etc, sau tehnici interactionale, consilierul/terapeutul ajuta familia sa recunoasca aceste reguli si sa le schimbe.

Sub. 21 Terapia narativ de familie


Initiatori DAVID WHITE si DAVID EPSON. Metoda se dezvolta la inceputul anilor 90. Ca premiza conceptuala se intemeiaza pe o filosofie eliberatoare, cautnd sa le insufle oamenilor puterea si energia necesara pentru a-si crea propriile lor conceptii (povesti) despre sine si despre lume. Premiza este ca inca de la nastere omul este modelat si conditionat de famila si cultura de apartenenta. Modelarea priveste maniera in care omul se percepe pe sine si modul cum percepe lumea, modul cum vorbeste despre el insusi. In felul acesta omul isi pierde capacitatea de a stabili singur sensul propriei identitati si valori. TNF este una din cele mai active metode terapeutice. Specific si obiective la TNF pun accent pe adevarul experientei traite exprimata sub forma unei noi conceptii, a unei noi naratiuni despre propria viata. Autorii TNF ajuta clientii sa construiasca o poveste alternativa despre ei insisi care este derivata din propria experienta de viata si care nu se potriveste si chiar neaga povestea impusa de societate. Credo-ul TNF ,, Persoana nu se indentifica niciodata cu problema Tehnica de baza a TN este externalizarea. Acesta este raspunsul la interiorizarea problemei, a normei: (simptomului) impusa din afara. Punerea unei probleme eticheta ajuta clientul sa-si recunoasca responsabilitatea pentru propriul comportament. Aceasta se face prin intrebari ca : ,,Cum iti afecteaza viata problema x? - intrebarea separa problema de persoana. Externalizarea este definita de White ca abordare terapeutica ce incurajeaza persoana sa obiectiveze sau chiar sa personifice problemele opresive. Acest proces permite problemei sa devina ,, o parte separata si externa persoanei cu care individul are un anumit tip de relatie. Externalizarea ii ajuta pe clienti sa perceapa anumite parti ale eului care nu sint contaminate de simptom. Aceasta duce la o noua viziune asupra propriei persoane ca fiind libera dar si responsabila de alegerile pe care le face. Efectele externalizarii: 1 reduc disputele neproductive cu privire la responsabilitatea privind problema aparuta 2 submineaza sentimentele de esec ce apar datorita persistentei problemei 3 deschide calea persoanei de a coopera cu ceilalati-ofera noi posibilitati personale de a-si recupera viata 4 ofera posibilitatea existentei unui dialog 5 da posibilitatea persoanei de a aborda problemele grele mai eficient si mai putin stresant. Creativitatea si flexibilitatea sint reprezentative pentru TNF iar una dintre limitele ei este ca este mai curin o terapie individuala.

Sub. 22.Terapia problemelor ce apar n cuplu Terapia centrat pe problema


De obicei, un cuplu prezinta terapeutului in prima instanta problema cu care se confrunta pentru a incerca sa o depaseasca si a ramane impreuna.Dar, exista insa si cazuri cand unul dintre soti este hotarat sa divorteze ,fara a-i dezvalui celuilalt intentiile.El vine la terapeut cu scopul de a-i demonstra celuilalt ca a incercat si aceasta varianta si tot nu s-a schimbat nimic dar de fapt duplicitatea lui a facut ca lucrurile sa ramana in acelasi stadiu disfunctional. Cand terapeutul examineaza o problema maritala ,el observa deseori ca motivele disensiunilor se afla la nivelul regulilor dintre partenerica de exemplu:sotia ar putea spune ca problema este aceea ca sotul ei este iresponsabil in privinta cheltuierii banilor pe cand ,sotul ar putea raspunde ca ipocrizia sotiei este de vina ,faptul ca ea nu vrea niciodata sa se simta bine,asa ca el cauta placerea in alta parte. Disensiunile dintr-un cuplu isi au originea indeosebi in absenta flexibilitatii; cand regulile unui 21

mariaj sunt prea rigide, nemultumirile apar imediat, chiar daca nu toate sunt exteriorizate.Exista casatorii in care crizele se petrec regulat, facand parte dintr-un ciclu iar terapeutul trebuie sa intrerupa acest ciclu, incercand sa-i readuca pe membrii cuplului pe o directie continua si armonica . Daca acest lucru nu se poate, trebuie sa clarifice si sa stimuleze in dinamica de cuplu "miscarea decisiva" - care este deosebit de dificila, pentru ca terapeutul trebuie sa-si asume responsabilitatea implicarii sale in a influenta destinele unor oameni, de a-i convinge sau sustine in deciziile lor, pornind de la nevoi si posibilitati, ca este necesar sa isi construiasca o noua viata alaturi de altcineva. Cea mai buna solutie este cea asumata de comun acord, terapeutul ramanand un martor avizat pentru ca, inainte de orice, terapeutul de cuplu este necesar sa fie un bun moderator si negociator al partenerilor, evitand orice alianta cu vreunul dintre acestia. Pentru ca terapeutul sa reuseasca sa-i motiveze pe membrii cuplului disfunctional sa ii urmeze indicatiile, el poate alege 2 cai: 1.abordarea directa-adica membrii cuplului sunt incurajati sa vorbeasca despre cat de disperata este situatia lor iar terapeutul va fi de acord cu acestia,aratandu-le ca si el considera situatia foarte dificila; 2. abordarea indirecta- cand ii determina pe parteneri sa vorbeasca despre tot ceea ce au incercat sa intreprinda pentru a rezolva problema. Cand terapeutul traseaza o sarcina, el trebuie sa ceara intotdeauna la intrevederea urmatoare o relatare despre aceasta,in general, rezultatul fiind unul dintre urmatoarele 3: a. sarcina a fost indeplinita-in acest caz, familia este felicitata si interviul continua din acel punct. b. sarcina a fost indeplinita partial-aici, membrii familiei trebuie sa explice de ce nu a fost indeplinita in totalitate. c. sarcina nu a fost indeplinita -terapeutul le arata ca au pierdut o oprtunitate de a iesi din impas. Modul cum abordeaza un terapeut o problema maritala este determinat de mai multi factori, cei mai importanti fiind: a.Terapeutul trebuie sa evite minimalizarea problemelor - indiferent de problemele existente intr-un cuplu,terapeutul nu trebuie sa incerce sa atenueze impasul,minimizandu-l pentru ca daca va proceda astfel, membrii cuplului vor pleca de la premisa ca el nu intelege gravitatea situatiei lor si s-ar putea chiar sa renunte la terapie. b.Terapeutul trebuie sa evite lucrurile abstracte -este bine ca el sa ceara partenerilor unui cuplu sa se concentreze asupra unor comportamente concrete si nu asupra unor probleme mari. De exemplu, sotia intelectuala care sustine drepturile femeilor ar putea ezita sa-si formuleze obiectiile de a spala lenjeria murdara a sotului ei, dar tocmai aici se poate manifesta problema cea mai importanta; sotul care protesteaza ca sotia sa nu este afectuoasa, poate fi centrat pe felul cum doreste el sa fie primit cand se intoarce acasa de la munca. c.Terapeutul va evita,in mod constant,sa fie prins intr-o coalitie -el trebuie sa fie impartial ,sa nu tina parte numai barbatului d.Terapeutul trebuie sa accentueze rolul prezentului si sa evite trecutul -in general ,partenerii vad situatia lor ca o consecinta a lucrurilor care s-au intamplat in trecut astfel ca,terapeutul trebuie sa gaseasca ceva in prezent care sa permita iertarea,si perechea sa poata depasi situatia conflictuala. e.Terapeutul trebuie sa evite sa permita adoptarea unor pozitii ireversibile - este foarte important ca partenerii sa nu fie lasati sa adopte o pozitie pe care nu o mai pot schimba. 2. PROBLEMA PUTERII IN CUPLU - multe cupluri ajung la disensiuni din cauza autoritatii si puterii. Problemele ce apar pornesc in special din ignorarea ideii potrivit careia relatia moderna de parteneriat surprinde reciprocitatea puterii si autoritatii, pe diferite niveluri si in diferite intensitati. Dintr-o alta perspectiva,conceptul de "luare a deciziilor" este perceput ca fiind unul dintre indicatorii principali ce definesc raportul de autoritate si putere. Cu alte cuvinte, daca un membru al cuplului are o capacitate decizionala mai mare decat celalalt nu inseamna neaparat, ca are o autoritate sporita fata de partener. Numeroase cercetari arata faptul ca luarea deciziilor se doreste a fi egalitara, cu exceptia zonei finantelor, unde sotiile prefera decizii reciproce in in timp ce sotii mai degraba ar desparti zonele de 22

cheltuiala si ar decide unilateral. Acest fapt ridica noi probleme, atat in domeniul deciziilor privind cheltuirea bugetului familiei cat si in relatia de interdependenta cu celelalte cauze (cine aduce mai multi bani in familie, cine are prioritati mai mari in viitorul apropiat) care pot influenta structura de autoritate si putere. 3. PROBLEME DE ORDIN SEXUAL - cele mai multe anxietati sau nelinisti conjugale pleaca de la insatisfactia legata de viata sexuala;natura problemelor se refera durata, calitatea si frecventa contactelor sexuale. A face dragoste cand vrea ea poate confirma unui barbat iubirea sotiei lui, pe cand a face dragoste cand vrea el poate insemna ca se foloseste de ea sau ca o domina. Atunci cand femeia este respinsa, ajunge sa creada ca nu mai este atractiva, pe cand barbatul se simte jignit daca observa o lipsa de entuziasm sau neimplicare din partea sotiei in actul sexual. Asadar, semnificatiile simbolice atribuite de cei 2 parteneri actului sexual sunt periculoase, pentru ca nu pot genera disfunctii si nemultumiri. De asemenea, implicatii deosebite sunt determinate si de momentul dorintei sexuale care nu coincide la cei 2 parteneri de multe ori.Terapeutii spun ca problemele sexuale apar atunci cand exista o proasta comunicare intre parteneri. In multe cazuri, unul dintre ei nu reuseste sa-i comunice celuilalt ce simte sau ce ar vrea cu adevarat. Paradoxal, desi exprimarea dorintelor ar trebui sa fie cel mai usor lucru intr-o relatie intima, psihologii descopera frecvent ca majoritatea indivizilor care declara ca se iubesc fara limite au asteptari despre care prefera sa nu discute cu partenerii lor. Nemultumirile privind insatisfactia vietii sexuale pornesc si din ignorarea ideii potrivit careia femeia poseda dorinta sexuala, la fel de vigoranta si chiar mai puternica decat cea a barbatului. De exemplu, nelinistile masculine au crescut, barbatii devenind stresanti si complexati ca ideea ca, daca nu-si vor satisface partenera, o pot pierde, situatie noua care-i obliga sa fie mult mai atenti la asteptarile si dorintele acesteia. Sugestii pentru imbunatatirea vietii sexuale -discutati sincer cu parenerul ce va satisface cel mai mult -intrebati-l cum ar dori sa procedati pentru a fi si el satisfacut -nu neglijati aspectul nonverbal al comunicarii sexuale;uneori asemenea mesaje vorbesc mai mult decat cuvintele; -aveti rabdare cu partenerul si tineti cont si de dorintele lui; -fiti constient ca preferintele sexuale se pot schimba de-a lungul timpului; -daca partenerul respinge un tip de activitate sexuala,nu inseamna ca va respinge pe dumneavoastra ca persoana. Pentru rezolvarea unei probleme de cuplu sunt necesari 5 pasi: 1. Revizuirea mentalitatii- daca se gandesc ca problema nu se poate rezolva ,se insala amarnica pentru ca orice situatie are si o iesire ,important e sa vrea sa o descopere.Sa vada cu alti ochi si cu alta minte problema care ii framanta. 2. Identificarea corecta a problemei- partenerii trebuie sa discute intre ei si sa precizeze cat mai clar situatia care ii nemultumeste. 3. Identificarea tuturor solutiilor-consta in gasirea cat mai multor solutii pentru a-si rezolva problema. 4. Identificarea celor mai bune solutii posibile-adica " ce se va intampla daca alege solutia x"?,"cum se va simti partenerul?",cum se va simti el\ea?,"ce efecte negative pot aparea?" 5. Identificarea unei solutii care se dovedeste a fi cea mai buna 4.COMPORTAMENTELE RECIPROC NEGATIVE-cuplurile nefericite au ,in general,putine interactiuni placute,majoritatea fiind incarcate de suparare ,blam si pedeapsa. Relatia dintre membrii unui cuplu disfunctional se caracterizeaza adesea prin comportament negativ reciproc: daca unul dintre soti se comporta negativ,partenerul considera ca este indreptatit sa raspunda cu aceeasi moneda si astfel incepe un lant de interactiuni negative. Incapacitatea de a rezolva conflictul, lipsa indemanarii in a detensiona dizarmonia predispune cuplul la acumularea unei serii de conflicte nerezolvate care pot crea un context negativ,in care angajarea partenerilor in rezolvarea constructiva a problemelor sa fie putin probabila. 23

Sub 23. Comunicarea ca factor important al stabilitii \sntii cuplului. Agenda ascuns
O buna comunicare inseamna ca partenerul sa inteleaga exact ceea ai vrut sa ii transmiti.Din nefericire, exista multe cazuri cand intentia si impactul au continuturi diferite,o serie de cauze putand explica acest lucru.Foarte multi dintre noi, avem tendinta de a presupune ca celalalt intelege ceea ce vrem sa-i spunem si ne surprinde cand aflam ca de fapt nu este deloc asa. Nu ne intereseaza feed-backul, rareori il ceem si de putine ori ni se ofera. Acest lucru se intampla mai ales in cazurile in care presupunem ca celalalt ne cunoaste atat de bine incat el intelege ce vrem sa-i comunicam. Pentru a imbunatati comunicarea trebuie sa tinem cont de : - ascultati atent continutul, dar observati si starea afectiva a celuilalt enumerati-va nemultumirile si rezolvati-le pe rand - nu deviati discutia de la aceasta problema - incercati sa intelegeti punctul de vedere al partenerului - nu favorizati aparitia culpabilizarii cereti si oferiti feed-back O modalitate eficienta de a comunica sincer cu partenerul este cutia cu sugestii sau o alta varianta este intrunirea de familie care are 3 stadii: 1.ascultarea nemultumirilor-unul din parteneri asculta plangerile celuilalt si se asigura ca a inteles mesajul transmis. 2.construirea agendei-se alcatuieste o lista cu aspectele exacte care se incearca a fi rezolvate 3 rezolvarea nemultumirilor-vizeaza punerea in practica a aspectelor negociate anterior. Politetea in comunicare se refera si la ceea ce specialistii au denumit ascultarea activa. Studii clinice si psihologice au demonstrat ca problemele maritale sunt datorate in special deficientelor comunicationale. Sursele barierelor comunicationale sunt: 1. Diferentele culturale 2. Diferentele de gen-rol 3. Comunicarea indirecta - distorsioneaza destul de profund calitatea relatiei de parteneriat 4. Folosirea diferita a cuvintelor - ingreuneaza comunicarea 5. Presupunerile incorecte si generalizarea - determina disfuncionalitati ce se pot amplifica pe masura trecerii timpului 6. Comunicarea contradictorie-se refera la faptul ca 2 sau mai multe mesaje trimise de aceeasi persoana se opun intre ele. 7. Monologul - inhiba efectiv comunicarea si interactiunea dintre parteneri,lucru frstrant pentru receptor pentru ca nu-i ofera posibilitatea de a-si exprima dezacordul fata de mesajul oferit. 8. Comunicarea defensiva - apare cand o persoana se simte amenintata de cealalta si comunica cu ea,ascunzandu-se in spatele acestor temeri. Conditii esentiale ale comunicarii sunt: -claritatea -proprietatea -naturaletea AGENDA ASCUNS O importanta parte a demersului terapeutic de tip corectiv-optimizator are in vedere lucrul cu "agenda ascunsa". Agenda ascunsa reprezinta suma ideilor ,adica framantarile care,din diverse motive ,raman neexteriorizate si nerezolvate.Daca agenda ramane ascunsa mai multe zile ,saptamani sau chiar ani, insatisfactia si frustrarea vor creste ,disensiunile se vor ampifica. In general daca unul dintre parteneri are o agenda ascunsa ,s-ar putea ca el sa interpreteze toate mesajele celuilalt prin filtrul acelei agende. Agendele ascunse apar chiar si in casatoriile cele mai linistite si nu trebuie ignorate niciodata . Pentru o intelegere mai clara avem exemplul urmator. In acest caz, sotia are o agenda ascunsa 24

"El nu mai tine la mine". S-ar putea ca ea sa aiba dreptate, dar s-ar putea si ca ea sa denatureze mesajele .Poate ca sotul este, intr-adevar, ingrijorat in legatura cu sanatatea ei, dar poate ca ea a privit acest mesaj ca pe o dovada ca sotul ei nu mai este atras de ea; deci, problema este nu ce a intentionat el prin acest mesaj ori daca ea il distorsioneaza sa nu ci problema este ca agenda ei a ramas ascunsa.Atata timp cat este ascunsa ea nu poate fi rezolvata. Exista 3 tipuri de agende ascunse: Cea mai des intalnita este agenda ascunsa negativa, care are ca problema centrala afectiunea iar filtrul care opereaza este "Sotul\sotia nu ma iubeste" si dovezile sunt adunate pt a hrani sentimentul de durere. Al 2-lea tip de agenda este agenda de raspuns in care problema centrala este interesul iar filtrul care opereaza este "Sotul \sotiei nu ii pasa de mine si nu il\o intereseaza pb mele" Al 3-lea tip este agenda ascunsa de statut in care problema centrala este influenta iar filtrul care opereaza este "Sotul \sotiei nu ma trateaza ca pe un egal". Tip de agenda ascunsa NEGATIVA DE RASPUNS DE STATUT Problema centrala AFECTIUNEA INTERESUL INFLUENTA Filtrul care opereaza Celalalt nu ma iubeste" Celuilalt nu ii pasa de mine Celalalt nu ma trateaza ca pe un egal

Exista 2 etape importante cu ajutorul carora se pot demonta agendele ascunse: 1. Trebuie sa asculti suficient de bine ,pentru a putea rezuma ceea ce spune partenerul tau 2. Trebuie sa iesi din cadrul punctului tau de vedere si sa incerci sa intelegi validitatea punctului de vedere al partenerului.

Sub. 24. Terapia cu grup de cupluri


Cand o casatorie ajunge intr-o situatie dificila, probabilitatea divortului este mai mare daca partenerii merg separat la cate un terapeut sau daca numai unul dintre ei alege calea consilierii, de aceea, este indicat ca ambii membri ai cuplului sa doreasca depasirea impasului, mergand impreuna la psiholog. Exista si persoane care refuza prezenta altora,apeland la argumente de genul: " Nu pot vorbi de fata cu persoane straine" sau "Nu ma intereseaza problemele celorlalti". Utilitatea terapiei cu grup de cupluri rezulta din aceea ca indivizii constientizeaza ca problemele lor maritale nu sunt unice si nici atat de grave pe cat par si totodata, ofera indivizilor oprtunitatea de a examina in profunzime casniciile altor oameni, invatandu-i sa foloseasca drept punct de referinta conflictele altor casatorii pentru a le evita sau depasi in cazul aparitiei lor. De obicei, un grup este format din trei cupluri, insa persoanele nu se cunosc intre ele, ceea ce face ca timiditatea, reticenta sa fie diminuate iar gradul de sinceritate sa creasca considerabil. Unul din motivele pentru care terapia de grup functioneaza eficient se bazeaza pe faptul ca oamenii sunt mult mai obiectivi in legatura cu problemele altora, comparativ cu problemele pe care ei insisi le au, deoarece ei pot sesiza mai usor cauzele disfunctiilor si pot identifica mai repede solutiile iesirii din impas atunci cand analizeaza un alt cuplu. Cele mai multe cupluri au o reactie imediata si pozitiva fata de grup si relateaza, dupa cateva sedinte, ca mariajele lor sunt mult imbunatatite, un semn fiind acela in care fiecare partener devine individuat si renunta la sintagme precum:noi suntem , noi credem etc. Exemplu de terapie cu grup de cupluri: El: 46 de ani, casatorit de 19 ani, tata a 7 copii. A fost tratat pentru un sindrom depresiv anxios cu scaderea marcanta a activitatii psiho-motrice,insomnie,inapetenta,care evolueaza de peste un an. Inainte de boala a inregistrat un faliment si dificultati in educatia fiului cel mare de 18 ani. Ea: 38 de ani, il considera incapabil si vinovat de esecul in educatia copiilor. Face caz de inteligenta ei, de scolarizarea mai buna; raspunde in locul lui la intrebari. Dinamica grupului consta in 2 faze: 25

-in prima faza, sotii incearca sa se compromita reciproc in ochii celorlalti. Astfel se formeaza 2 grupe: barbati si femei; tendinta fiind sesizata in special la barbati pentru ca, in timp ce o femeie se poate apara singura de agresivitatea barbatilor, barbatul trebuie sa se asigure de suportul celorlalti. - in a 2-a faza, sotii au tendinta de a se suporta reciproc, de a clarifica si intelege problemele dintre ei, ceea ce duce la o mai buna cunoastere a necesitatilor, a sentimentelor, reprezinta practica baza ameliorarii relatiei conjugale. Terapia cu grup de cupluri se practica cel putin o data la 3 saptamani si trebuie sa existe reguli clare intre terapeuti si clienti,privind atat relatia terapeutica cat si folosirea materialului de la sedinta de grup in cadrul sedintelor individuale si invers. Ceea ce face terapia cu grup de cupluri eficienta sunt 2 ingrediente: lucrul in cuplu si lucrul in grup. Daca in etapele de inceput ale terapiei, universalitatea problemelor si trairilor declanseaza dinamica grupului, in cele de mijloc invatarea de la celalalt pare sa fie un ingredient vital. Mai mult, grupul reprezinta un microcosmos al comunitatii maritale, in care cuplurile si partenerii isi manifesta stilul de a se comporta in societate, precum si de a-i intelege, semnifica si resemnifica experientele de convietuire si de dezvoltare personala . Etapa finala este menita sa consolideze castigurile terapeutice,sa valideze progresele si sa parafeze schimbarea.

Sub. 25. Terapia psihanalitic de cuplu


Principalul scop al acestei abordari este de a elibera membrii familiei de restrictiile inconstiente, astfel incat acestia sa interactioneze unul cu celalalt pe baza pe baza realitatilor curente, mai degraba decat pe baza unor imagini inconstiente ale terapiei. Terapia psihanalitica realizeaza schimbarea personalitatii si o crestere din interior. Introspectia poate fi realizata patrunzandu-se in spatele atitudinilor, cercetandu-se motivele ascunse care le determina.Visurile sunt considerate a avea un continut manifest,interactiunile de cuplu si de familie fiind vazute ca versiuni deghizate ale sentimentelor latente. In mod normal, familiile se apara impotriva expunerii celor mai intime sentimente si de ce sa nu recunoastem,este mare lucru sa determini pe cineva sa-si expuna emotiile stanjenitoare sau ranile mai vechi. Riscul cel mai mare este legat de faptul ca partenerii isi expun sentimentele chiar in fata acelor oameni de care vor cel mai mult sa se ascunda. In terapia de familie psihanalitica exista patru tehnici de baza: ascultarea, mentinerea neutralitatii analitice, empatia si interpretarea. 1. Ascultarea - este o activitate tacuta,dar concentrata in sensul ca este foarte greu sa asculti atent, sa nu fi superficial. 2. Mentinerea neutralitatii analitice - se refera la faptul ca multi terapeuti se agita si simt o presiune de a face ceva pantru a ajuta familia necajita pe care o trateaza. 3. Empatia - scopul terapeutilor analitici este de a-i ajuta pe membrii familiei sa se deschida, de asemenea sunt invatati sa isi exprime gandurile in mod spontan, sunt invatati sa vorbeasca liber fara a fi intrerupti de expunerile lor. 4. Interpretarea - terapeutii clarifica aspectele ascunse si confuze ale experientei. Este important de mentionat faptul ca psihanalistii se feresc sa ofere sfaturi ,ei doar interpreteaza si propun alternative. Nivelele terapiei psihanalitice in relatia maritala sunt urmatoarele: -valori si norme culturale -Ego-uri centrale -forte inconstiente care sunt reprimate Aceastea ne ajuta sa ne explicam de ce multe cupluri raman impreuna in ciuda certurilor constante, iar altele se despart brusc, tocmai datorita faptului ca relatia poate fi functionala, daca un cuplu se afla in armonie la oricare doua dintre aceste trei nivele ,chiar si in fata unui conflict constant generat de neconcordantele celui de-al treilea;sau este probabil ca relatia sa nu dureze mult timp daca 26

partenerii sunt incompatibili la cel putin 2 nivele.

Sub. 26. Psihoterapia copilului: Specific, obiective, faze


Psihoterapia copilului s-a dezvoltat initial ca ramura a psihoterapiei adultului ,insa a cunoscut o serie de delimitari datorate cunoasterii mai profunde a dinamicii dezvoltarii personalitatii. Carl Rogers vorbea de functia sanogenetica ce exista in fiecare persoana si care asteapta ,in cazul celor cu tulburari psihice sa fie reactivata si explicandu-se astfel, faptul ca accesul la aceasta functie poate fi mai usor in cazul copiilor decat la adult si pentru ca rezistentele si mecanismele lor de aparare nu sunt foarte puternice. In psihoterapia experientiala, care ocupa o arie extrem de larga in asistarea copilului si a familiei sale, scopul final este de a-l ajuta pe copil sa fie constient de sine si de existenta sa in lume, urmarindu-se deblocarea procesului de evolutie normala ajutand copilul sa intre in contact cu nevoile sale neconstientizate, realizarea unei mai bune acceptari de sine ca persoana si in relatie cu lumea. Psihoterapia va avea astfel un efect pozitiv asupra comportamentului etic al copilului, responsabilitatii si a filosofiei lui de viata, considerandu-se in acest sens, ca in baza constientizarii, autoacceptarii si a dreptului de a fi asa cum esti, organismul poate creste, insa interventia fortata impiedica acest proces. Psihoterapia ii ajuta pe copiii cu tulburari emotionale, de comportament si adaptare sa isi inteleaga sentimentele si problemele, sa isi rezolve conflictele cu alti oameni, sa incerce noi solutii la problemele vechi, in timp ce, treaba terapeutului este sa`i ajute pe copii sa vada lumea din jurul lor asa cum este ea in realitate. Se doreste ca ei sa stie ca au posibilitatea sa faca alegeri in viata lor si unele alegeri sunt imposibil de facut. De aceea este foarte important ca terapeutul sa creeze o relatie calda si de incredere cu copilul astfel incat acesta sa se simta in siguranta pentru a alege alternative in modul lui de a gandi si actiona. Terapeutul trebuie sa fie familiarizat cu tipurile de dificultati de invatare care afecteaza copilul,cauzate adesea de factori emotionali.El trebuie sa cunoasca lucrul cu dinamica sistemului familial si sa aiba in atentie mediul care il influenteaza pe copil -casa, scoala etc iar atunci cand este cazul sa se intervina in modificarea mediului in care traieste copilul, in acest sens psihoterapia este combinata atat cu metode educationale cat si cu tehnici comportamentale. Pentru a reusi o relatie buna cu copilul, terapeutul are nevoie sa aiba simtul umorului si sa permita copilului jucaus si expresiv din el sa se manifeste liber. Este important ca el sa creada in mod ferm ca fiecare copil este unicat, o persoana valoroasa. Tratamentul copilului porneste de le nevoile sale specifice, de la problemele sale emotionale si situatiile obiective in care se afla. Obiectivele procesului terapeutic Tratamentul fiecarui copil este unic si diferit, motiv pentru care procesul terapeutic trebuie sa fie un proces foarte flexibil, si totusi el urmareste o progresie, care are un inceput, un mijloc si un sfarsit; terapetul fiind constient de aceasta etapizare si de structura pe care o impune terapiei ce trebuie tratata intr-o anumita ordine. Toate aceste stadii au teluri comune: -reducerea problemelor emotionale sau de comportament ale copilului; -imbunatatirea adaptarii la scoala, in familie sau cu egalii; -imbunatatirea stimei de sine. Fazele procesului terapeutic 1. Scopul primei faze consta in stabilirea aliantei terapeutice intr`un mediu securizant care-i permite copilului sa se dezvaluie pe sine de aceea trebuie sa fie o experienta placuta pentru copil, pentru ca el sa-si doreasca sa revina la cabinet. Prima intalnire este momentul stabilirii unei relatii de incredere cu copilul, este momentul cand i se explica copillui confidentialitatea si este informat despre ceea ce presupune relatia terapeutica. Aceasta confidentialitate prezinta doua consecinte importante: in primul rand, copilul 27

simte ca primeste un respect special si se va raporta pozitiv la terapie si, in al doilea rand, copilul va avea libertatea de a fi deschis cu terapeutul sau. In general, prima sesiune este un moment in care terapeutul incearca sa promoveze stima de sine a copilului si valorizarea propriei persoane si astfel, copilul este lasat sa vorbeasca despre lucrurile de fiecare zi sau despre orice altceva vrea el, pentru ca aceasta ii va permite sa se simta mai linistit. Cei mai multi terapeuti afirma ca este necesar ca atunci cand familia vorbeste despre copil, el trebuie sa fie de fata, chiar daca nu-si spune si el punctul de vedere; astfel copilul este impiedicat sa fantazeze, sa se ingrijoreze cu privire la presupusele lucruri rele ce se spun despre el. Terapeutul nu trebuie sa-i vorbeasca copilului "de sus", sa-l neglijeze sau sa-l trateze ca pe un obiect despre care se discuta. Primele sesiuni au si o valoare diagnostica in sensul ca se strang informatii din mai multe surse (copil, familie, scoala etc.), apoi se formuleaza ipotezele si obiectivele terapeutice. O sursa importanta de informatii este observarea relatiilor dintre parinti si copii (si frati eventual) in timp ce ei sunt la cabinet; primul lucru de observat fiind proximitatea fizica-adica parintii si copilul stau impreuna sau separati? Daca stau impreuna, se afla in contact fizic si aparent dependent, legati unii de altii? Daca stau despartiti, indica aceasta o lipsa a contactului emotional sau o independenta sanatoasa? Apoi se observa daca copilul se misca liber prin camera sau parintele ii controleaza comportamentul. Ce reactie au parintii la comportamentul copilului lor? Cere acesta aprobare cand vorbeste? Vorbeste liber sau este blocat de prezenta parintilor? Plecand de la aceste informatii, terapeutul formuleaza ipoteze cu privire la : - masurile educative pe care parintii le aplica copilului - aliantele si conflictele intrafamiliale - comunicarile perturbatoare si dublele mesaje Chiar in prima sesiune terapeutul este interesat de motivele pentru care este adus copilul la cabinet. Cei mai multi se indreapta spre cabinetul de psihoterapie atunci cand situatia incepe sa fie dificila, uneori chiar insuportabila, atat pentru copil cat si pentru parinti, dar cu toate ca parintii nu sunt direct afectati de comportamentul copilului ei traiesc disconfort, anxietate sau simt ca trebuie sa faca ceva in aceasta privinta. Uneori parintii isi aduc copii la terapie pentru ca acestia au suferit incidente traumatice (abuz, molestare, accident, moartea sau imbolnavirea cuiva drag) si doresc sa fie siguri ca sentimentele traite de copil nu-l vor coplesi si nu vor avea efecte negative pe termen lung; alteori, scoala sau medicul ii indruma pe parinti spre psihoterapie. Din evaluarea psihologica, anamneza, interviul preliminar cu parintii si cu copilul, terapeutul clarifica 3 tipuri de obiective terapeutice : -din pespectiva parintilor -din perspectiva copilului -din perspectiva terapeutului. 2. A doua faza a procesului psihoterapeutic centrat pe copil - este formata din sesiunile de mijloc ale procesului terapeutic, fiecare avand un focus diferit. Este etapa activa, lucrativa, acilitatoare de schimbare, si se concentreaza pe problemele personale, pe problemele de zi cu zi; practic este momentul in care are loc cea mai mare parte a muncii terapeutice. Copiii au adesea blocaje in comunicarea verbala, se simt stingheriti sau opun rezistenta in a-si exprima direct trairile interioare sau nu le constientizeaza dar, prin folosirea unor tehnici expresive ce incurajeaza proiectia, aceste blocaje sunt eliminate si copiii isi pot dezvalui direct sau simbolic sentimentele, trairile si credintele, intr-un mod deschis, fapt ce duce la integrarea personalitatii. Ceea ce copilul exprima prin desen, modelaj, povestiri, arata fanteziile proprii, nevoile, anxietatile, fricile, frustrarile, impulsurile, dorintele etc. Adesea, PROIECIA va fi singura cale prin care copilul vorbeste despre el. De exemplu, el poate spune prin intermediul unei marionete lucruri pe care nu le va spune niciodata direct; tehnica utilizarii marionetelor sau a papusilor usurand medierea procesului de explorare si analiza terapeutica. De asemenea si jocul prin dramatizare si improvizatie narativa, prin metafora si simbol ofera, pas cu pas, baza proiectiva de exploraresi de exprimare, iar in timp provoaca schimbari in intelegere si comportament. 28

Tehnicile expresive stimuleaza creativitatea copilului, iar creativitatea umana este limbajul primar pentru realizarea insight-ului si vindecarii. Ele sunt numeroase, dar nu trebuie utilizate ca niste retete, nu trebuie privite ca un scop in sine. De aceea, terapeutul pastreaza intotdeauna in minte ca fiecare copil este o persoana unica, tehnica fiind doar un catalizator al procesului terapeutic. Copilul directioneaza cum sa se lucreze cu el si orienteaza spre ceea ce el are nevoie, secretul terapeutului constand in a fi receptiv si deschis, gata sa-i primeasca mesajul si sa-i permita sa-l transmita. Este important pentru copil sa simta ca terapeutul este o persoana puternica pe care se poate baza. Prin faptul ca terapeutul il intelege,il accepta si este sincer cu el, copilul invata sa se autoaccepte, sa se constientizeze si astfel sa creasca si sa se dezvolte emotional. Un bun terapeut asista si acompaniaza copilul in procesul evolutiei sale. Uneori terapeutul pregateste tehnici pe care copilul le refuza si atunci nu trebuie sa forteze, ci sa-i respecte limitele. Aceste rezistente nu sunt intotdeauna date de negativismul copilului, ci este bine sa se tina cont de faptul ca experientele de viata l-au invatat pe acesta sa se apere si sa se opuna cand ceva este prea greu, prea mult sau prea periculos pentru el. Terapeutul poate trata direct frica ce se ascunde in spatele rezistentelor sau poate sa-i permita copilului sa decida pentru el insusi cand este gata sa riste ceva care este dificil pentru el. In terapie se vorbeste de 3 tipuri de schimbari: -schimbari comportamentale- se refera la modul in care copilul se comporta si actioneaza, cum se relationeaza cu alti oameni sau obiecte din spatiul sau de viata; -schimbari cognitive - se refera la capacitatea de a se intelege pe sine si pe cei din mediul sau,de a identifica ceea ce este\sau nu important; -schimbari emotionale - se refera la schimbari in confortul, fericirea si satisfactia copilului. 3. A treia faza a procesului psihoterapeutic reprezinta incheierea terapiei, ce poate fi un moment dificil pentru copil, din mai multe motive si poate prezenta probleme care se concentreaza in jurul separarii, pierderii unei relatii importante si a increderii in sine. De aceea, incheierea terapiei nu se face brusc si copilul trebuie sa fie pregatit pentru acest lucru dar, mai ales, e important ca terapia sa nu sa se incheie niciodata in mijlocul unei crize. Chiar daca copilul este pregatit sa sfarseasca terapia, terapeutul trebuie sa-l ajute sa faca fata mai intai crizei. Scopul ultimei etape in terapie este consolidarea si intarirea castigurilor obtinute, terapeutul intrebandu-se daca copilul poate promova sau mentine aceste castiguri. Terapia poate fi oprita atunci cand se considera ca: - comportamentul copilului s-a schimbat prin raportare la scoala ,la parinti la egali si incepe sa fie implicat in activitati exterioare de gen cluburi,fotbal,prieteni ,semn ca terapia incepe sa-l plaseze pe drumul vietii sale - sau cand se produce o raceala in relatia sa cu terapeutul iar materialul din sesiunea de terapie este mai putin productiv adica atunci cand devin plictisiti si doresc sa petreaca mai mult timp cu prietenii, relatia terapeutica racindu-se emotional,este semn ca se apropie sfarsitul terapiei. Inainte de a sti daca este momentul oportun pentru finalul terapiei,terapeutul american Robert Leve considera ca este bine sa se cunoasca daca: - Problemele emotionale ale copilului sunt sub control - daca a invatat sa-si controleze comportarile impulsive si are o toleranta la frustrare mai buna; - Nivelul de gandire al copilului este adecvat varstei - adica trebuie sa inteleaga foarte bine cauza si efectul, sa fie realist in judecare situatiilor si sa fie capabil sa discearna importantul de neimportant in viata sa. - Nivelul fanteziei copilului este adecvat pentru incheierea terapiei - in acest caz, fanteziile adecvate varstei indica creativitate si de aceea au un sens psihologic prin faptul ca servesc un scop,incearca sa reduca o temere sau sa exprime o dorinta constienta sau inconstienta. - Copilul are abilitatea de a invata din traume emotionale - reprezinta unul din cele mai importante castiguri terapeutice care indica incheierea; de exemplu atunci cand copilul poate tolera schimbarile ce aveau loc in viata sa, la inceputul terapiei, si poate beneficia de ele ceea ce inseamna ca a invatat reactii emotionale noi mai adaptative. - Copilul poate sa-si revina din traume emotionale - chiar daca viata oricarui copil este plina 29

de suparari, copiii normali au abilitatea de a trece peste aceste experiente si de a se intoarce la un echilibru emotional normal. Trebuie facuta precizarea ca a treia faza a procesului psihoterapeutic utilizeaza in mod special -familia ca resursa - echilibranta si de consolidare a progreselor terapeutice. In acest sens, parintii trebuie incurajati si sprijiniti sa-si ajute copii sa mentina castigurile terapeutice, sa sprijine tratamentul copilului lor prin aducerea la timp la cabinet, sa furnizeze informatii despre functionarea copilului la scoala si in familie. Practic, terapia copilului este in realitate o terapie de familie centrata pe copil , iar asistarea relatiilor perturbate ale cuplului parental sau ale intregii familii (cu bunici,frati,rude implicate) reprezinta cheia succesului terapeutic si a mentinerii unor efecte pozitive.

Sub.27. Desenul - ca abordare diagnostic i terapeutic a copilului


Desenul liber sau tematic - constituie o cale foarte potrivita de evaluare a personalitatii in formare a copilului si a problemelor sale emotionale, precum si a relatiilor sale cu familia, a traumelor pe care eventual le-a suferit, a nivelului de anxietate existentiala,a dificultatilor de adaptare la mediul social. Mecanismul psihologic prin care conflicte inconstiente nerezolvate, probleme care nu pot fi comunicate, atitidini si sentimente fata de persoane importante din viata sa, frustratii si anxietati, blocaje sau suferinte reprimate sunt dezvaluite il constituie PROIECTIA. Atat desenele, cat si jocurile sunt considerate drept cele mai relevante modalitati de expresie ale primilor ani de viata, ele oferind date importante despre inteligenta si afectivitatea copilului; dar, in mod special, desenul liber spre deosebire de desenul dupa model, indeplineste rolul unei adevarate creatii deoarece exprima spontan viziunea personala a copilului asupra mediului inconjurator si de asemenea se instituie intr-un veritabil test psihodiagnostic al personalitatii lui. Cele mai intalnite teste proiective bazate pe desen sunt: 1. Testul"omuletului"-(F.Goodenough)-ofera indici asupra nivelului intelectual al copilului, si in functie de nivelul sau de maturitate psihomotrica, de proiectarea sa in desenul unui omulet acesti indici pot fi semnificativi pentru dezvoltarea cognitiva, evaluata concret prin gradul de de perfectiune si completitudine a desenului, echilibrul general bogatia detaliilor. 2. Testul "femeii plimbandu-se in ploaie"-(testul H.Fay) - solicita o integrare mai complexa a unor elemente ale desenului liber, ce permit evaluarea nivelului de inteligenta. 3. Testul desenului liber-(testul lui Minkowska) - permite aprecierea modului particular de peceptie al copilului in 2 dipuri distincte: - tipul senzorial (in care modalitatea de realizare a desenului nu este prea precisa, dar detaliile sunt legate unele de altele printr-un viu dinamism) - tipul rational (in care fiecare element, obiect sau fiinta sunt redate riguros, izolat, fara nici o legatura cu restul desenului. Dar desenul liber ne ofera si indici privind viata afectiva a subiectului prin intermediul analizei continutului. 4. Testul "desenului figurii umane" (H.Machover) - pleaca de la testul "omuletului", propunandu-se astfel desenarea succesiva a doua persoane de sex diferit. 5. Testul "casa-copac-persoana"(HTP) - are 2 etape de lucru: momentul creator nonverbalrealizarea desenului prin folosirea celor 3 elemente indicate si momentul verbal - in care copilul este solicitat sa descrie, sa interpreteze ceea ce a desenat; aceste etape creand asociatii libere pentru cunoasterea problemelor emotional si relationale ale copilului. 6. Testul"desenului familiei" (utilizat de Minkowska, Cain si Gomila, N.Fukada)- este relevant pentru cunoasterea legaturilor pe care copilul le are cu familia, ele fiind decisive in formarea personalitatii sale.Testul familiei poate constitui si o tehnica provocativa utilizata in terapia cu familia copilului cu tulburari emotionale si de comportament. In timpul probei se pot observa reactiile afective ale copilului,mai ales inhibitiile, refuzul de a desena sau vorbi despre anumiti membrii ai familiei sau chiar de sine, se urmaresc oscilatiile afective, trecerea de la tristete la veselie, alegerea culorilor pentru sine si pentru anumite persoane; desenarea in culori vii, deschise este in directa legatura cu emotiile si sentimentele copillului fata de persoanele 30

desenate, in timp ce, desenul alb-negru ne poate sugera blocaje emotionale, elemente de depresie, retragere sau lipsa de rezonanta afectiva, dificultati de exprimare a sentimentelor si trairilor. O alta posibilitate este reprezentarea grafica a familiei prin simboluri sau animale in care copilului i se cere sa-si imagineze membrii familiei astfel decat oameni si sa-i deseneze asa cum doreste el. Cateva modalitati de lucru expresiv-metaforice: a. Desenul lumii interioare, din linii, figuri si culori - copilul este rugat sa inchida ochii si sa patrunda in lumea lui interioara si apoi sa poata reda pe hartie folosind doar linii, curbe, figuri etc. b. Pictura sentimentelor din acest moment-i se cere copilului sa realizeze o pictura cu degetele de la maini sau chiar de la picioare care sa reprezinte starea lui de acum sau starea lui cand e fericit sau suparat. c. Imaginare si desenarea unei "tufe de trandafiri "-exercitiul este utilizat de V.Oaklander si se poate lucra atat individual cat si in grup de copii, si se sugereaza copilului sa inchida ochii si sa-si imagineze ca este o tufa de trandafiri, psihologul punandu-i diferite intrebari de genul: Ce fel de tufa de trandafiri esti? Esti mica sau mare? Sunt boboci? Au frunze? Sunt si alte flori sau tu esti singur? etc. d. Desenul serial -este o metoda individuala de lucru cu copilul cu dificultati comportamentale si de adaptare, practicata de J.A.B.Allan in scop terapeutic. Metoda este de inspiratie jungiana si implica o serie de 12 sedinte a cate 20-25 de minute fiecare, odata pe saptamana, cand i se cere copilului sa deseneze un tablou, in prezenta consilierului psihologic. Allan observa ca unii copii incep serial prin a produce imagini de suferinta, altii imagini reparatorii in timp ce altii vor reda stereotipe in desen. Adesea in desenul serial, un copil poate reprezenta o tema simbolica pe care o reia in mai multe desene, perseverent; alteori imaginea aleasa se schimba de mai multe ori in forma sau in functia ei, semn al unei evolutii, de la violenta si distrugere la echilibrare. Utilizarea desenului se realizeaza in 3 stadii: 1. stadiul initial - intre prima si a 4-a sedinta, desenele reflecta: - o viziune globala asupra lumii interioare a copilului - pierderea controlului intern si prezenta sentimentelor de disperare - stabilirea unui raport initial cu consilierul 2. stadiul intermediar-de la a 5-a la a 8-a sedinta, continutul desenelor reflecta: - expresia unei emotii in forma ei pura - conflictul intre bine si rau si izolare sentimentelor - adancirea relatiei dintre copil si ajutorul sau 3. stadiul terminal -de la a 9-a sedinta la a 12-a, desenul reflecta: -imagini legate de sensul stapanirii de sine,al autocontrolului si valorizarii -scene umoristice -tablouri ce reflecta deplasarea legaturii de atasament de consilier catre alte persoane. e. Desenul liber - este cerut de obicei de la inceputul terapiei deoarece copiii doresc mai curand sa deseneze sau sa picteze ceea ce vor ei decat sa li se spuna ce sa faca. Cand copiii deseneaza liber si fara nici o indicatie, ei exprima o parte din propria personalitate, isi elibereaza propriile lor sentimente si atitudini care ar fi putul fi inhibate si ascunse. Toate aceste modalitati de lucru terapeutic conduc spre revelarea sinelui copilului si spre autoexprimare. f. Jocul "Desenul unei povestiri"-este o tehnica utilizata de Steward Gabel, in care terapeutul deseneaza o primul o simpla linie pe hartie si-l directioneaza pe copil sa trazeze alte linii pentru a realiza un desen, dupa care este intrebat: "ce este acesta? sau "ce se petrece aici?" pornind astfel o discutie mai indelungata. Dupa aceasta faza initiala, copilul este rugat sa traseze primul linia pe foaia de hartie. Cand o serie de desene cu o poveste acompaniatoare a fost completata, desenele pot fi revazute pentru a se accentua morala sau lectia care poate fi invatata de aici; acum este recomandat sa i se sugereze copilului sa creeze alte finaluri care ar putea fi mai satisfacatoare. g. Mazgaleala - tehnica mazgalelii descrisa de Florance Cane, este o metoda de a-i ajuta pe 31

copii sa exprime acele parti din ei insisi pe care nu le-ar impartasi cu usurinta. Exercitiul corporal are ca efect eliberarea copilului de inhibitii si in consecinta, se manifesta o mai mica constrangere in realizarea mazgalelii pe foaia de hartie. h. Desenarea sentimentelor - prin reprezentarea grafica a unora din sentimentele lor, copiii le exteriorizeaza, se confrunta cu ele si invata sa le controleze. Castigarea unui bun control emotional conduce la dobandirea unui mai bun sens al identitatii personale.

Sub. 28. Mijloace expresive n psihoterapia copilului


1. FANTEZIA - tehnicile fanteziei presupun folosirea intregului potential imagistic si ele pot fi combinate sau nu cu desenul si miscarea fizica. Un exercitiu care pune in evidenta strategiile copilului de a face fata obstacolelor este " fantezia zidului: "Imagineaza-ti ca mergi pe un drum si pe neasteptate iti apare in fata un zid. Ce faci tu in aceasta situatie? Cum iti apare zidul si ce simti fata de el?" iar in fantezia "Pestera" apar temerile si conflictele ascunse ale copilului "Imgineaza-ti ca te aflii in fata unei pesteri, pestera are o usa mare in spatele careia se afla ceva care vrea sa iasa.Mergi ,deschide usa si vezi ce se poate intampla." Acest gen de fantezii pot fi continuate cu dialog gestaltis,astfel incat copilul sa poata deveni constient de trairile sale. 2. MODELAJUL - materialele pentru modelaj pot fi lutul, plastilina, aluatul si poate fi realizat de un singur copil sau in grup. Copiii suparati pot exprima supararea lor in lut in diverse forme, cei care sunt nesiguri si fricosi pot simti un sentiment al controlului si al stapanirii de sine prin intermediul lutului. Limita de timp este de 3 minute pentru fiecare tema si s-a constatat ca aceasta elimina perfectionismul si adesea conduce la rezultate mult mai interesante decat timpul indelungat. 3. COLAJUL - este realizat prin lipirea sau atasarea de materiale de o mare varietate pe hartie sau panza si ajuta la eliberarea imaginatiei putand fi utilizat ca exprimare senzoriala si emotionala. 4. JOCUL CU NISIP-este o tehnica terapeutica jungiana si poate fi interpretat ca o reprezentare tridimensionala a unei situatii psihice; o problema inconstienta se exprima in cutia de nisip jucandu-se acolo ca o drama. Acest joc al imaginatiei dinamizeaza inconstientul si actioneaza astfel asupra psihicului copilului. 5. CREAREA DE POVESTI - reprezinta o practica de prima importanta in psihoterapia copilului si se considera ca povestile copilului sunt mai usor de analizat decat visurile, asociatiile libere si alte productii ale adultului. Problema principala a terapeutului de copii ar fi sa utilizeze insight-urile sale terapeutice. Dr.Richard Gardner a creat "tehnica mutuala a realizarii de povesti" - in care i se cere copilului mai intai sa povesteasca o istorioara si este atent la atmosfera si cadrul povestirii, la reactiile emotionale ale copilului atunci cand spune povestirea apoi Gardner sune propria sa poveste pornind de la aceleasi personaje, atmosfera ca si in povestirea copilului, oferind o rezolvare mai potrivita la cele mai importante conflicte. Fiecare poveste se termina cu o lectie sau o morala derivata din situatia povestii iar copilul trebuie ajutat sa devina constient de multitudinea de optiuni care sunt disponibile sa le inlociuasca pe cele inguste, autodistructive, alese de el. 6. LUCRUL CU BASMUL - basmele si legendele ofera un material foarte bun de lucru cu copiii. Copiii fara a constientiza refac, generatie dupa generatie, drumul eroului mitologic care este supus unui numar de incercari care-i verifica vitejia, intelepciunea, forta fizica. Prin intermediul basmelor, se considera ca se stimuleaza intelegerea de sine si a celorlalti, stimuleaza descentrarea copilului, creandu-i jocul de perspectiva, care-l face sa se pune in locul altuia si sa regaseasca in altul ceva din el insusi. Prin analiza de continut a povestirilor nascocite de copii s-au desprins 3 maniere prin care acestia, aflati in situatii problematice, se raporteaza la continutul basmelor: 1)Transpunerea in lumea imaginativa a basmului 2)Transpunerea personajelor din basm in viata reala 3) In povestirile copiilor apar dorintel ,sentimentele si frustrarile lor ascunse. Aceasta tehnica imaginativa poate fi utilizata in mai multe moduri: 32

1) ca mijloc de diagnosticare a personalitatii si vietii socio-emotionale a copiilor ,a tipurilor de relatii parinti-copii,copii-educatoare etc. 2)ca mijloc de stimulare a creativitatii 3)ca tehnica psihoterapeutica ce se poate inscrie in randul celorlalte tipuri de terapie prin metafora la copii. 7. METAFORA TERAPEUTICA a. Povestile metaforice - un element pe care atat metafora literara cat si cea terapeutica il au in comun este corespondenta: "Noi trebuie sa fim capabili sa experimentam o sincronie imdiata intre o metafora si referentul sau". Metafora terapeutica trebuie sa evoce atat familiaritatea imagistica a metaforei literare, cat si familiaritatea rationala bazata pe o intelegere a experientei personale. Pentru a functiona in sens terapeutic, este necesar sa se creeze ceea ce Rossi numea "portiune de realitate fenomenologica" in care lumea creata prin metafora terapeutica este experimentata de catre copil, aceasta ceand 3 cai de relationare empatica intre copil, terapeut si poveste care ii da posibilitatea copilului sa se identifice cu personajele si evenimentele descrise. Copilul trebuie sa creeze o punte de conectare personala intre sine si evenimentele din poveste, aceasta fiind facilitata prin reprezentarea problemei copilului suficient de exact astfel incat el sa nu se simta singur si suficient de indirect ca sa nu se simta stanjenit,rusinat sau rezistent. b. Metafora artistica - utilizeaza strategii de desenare,jocuri din carton create de catre copil dand o alta dimensiune experientei terapeutice. In cartea "Metafore terapeutice pentru copii si copilul interior", J.Mills si R.Crowley au descris 2 exemple de metafore artistice: 1.Metafora"Cum sa faci fata mai bine suferintei" - creata pentru a-i ajuta pe copii sa faca fata durerii fizice, scopul fiind acela de a furniza un instrument artistic prin care senzatiile dureroase pot fi obiectivate si sa se poate avea acces la resursele interioare. Aceasta presupune 3 pasi simpli in care copilul este pus sa deseneze: - cum apare durerea chiar acum - cum apare starea de bine (lipsa durerii ) - cine poate sa ajute primul desen sa se transforme in al 2-lea desen. Aceste desene servesc mai multor scopuri si anume: il pot ajuta pe copil sa se disocieze de durere prin transformarea ei intr-o imagine pe hartie il ajuta sa castige un simt al controlului durerii, ajuta sa se manifeste sistemul senzorial care este nefolosit de catre copil. 2."Terapia prin desen animat"- este o tehnica utilizata de J.Mills si R.Crowley, care pornesc de la ideea ca personajele din desenele animate si aventurile lor sunt simboluri puternice pentru multi copii si de aceea pot fi utilizate ca alternativa metaforica pentru lucrul cu fricile, anxietatile, conflictele acestora. De exemplu, in cazul unui copil cu cosmaruri, tehnica terapeutica poate decurge astfel: 1.Deseneaza cum arata cosmarul! 2.Deseneaza ce personaj din desenele animate ar putea sa te faca sa te simti in siguranta! 3.Cum poate arata starea ta de mai bine! 8. MARIONETELE - acestea implica detasare si copilul se simte in siguranta sa releve ceva din intimitatea sa, de asemenea este mai usor pentru copil sa vorbeasca prin intermediul marionetei care spune in mod direct ceea ce lui ii vine greu sa exprime si chiar comunica mai usor cu marioneta aleasa de terapeut decat cu acesta insusi. Tema poate fi aleasa de catre copil sau de catre terapeut care se bazeaza in alegere pe o situatie problematica in viata copilului sau poate realiza un spectacol vesel doar de dragul distractiei; in acest sens copii sunt capabili sa-si rezolve conflictele interioare mai bine, sa le echilibreze si sa integreze multe aspecte din ei insisi. 9. TERAPIA PRIN JOC (LUDOTERAPIA) - psihanalista M.Klein priveste jocul ca un tip de reprezentare simbolica a fanteziei inconstientului si-l interpreteaza ca atare, in timp ce, Waelder declara ca jocul aduce copilului oportunitatea de a asimila treptat ceea ce in viata reale ar putea fi dificil sa integreze. In terapie jocul se poate realiza in acelasi mod cum se utilizeaza o poveste, un desen, o scena in 33

jocul cu nisip, cu marionetele etc.putandu-se observa la copil atunci cand se joaca multe lucruri despre maturitate, inteligenta, imaginatia si creativitatea sa, orientarea in realitate, abilitatile de rezolvarea problemelor. 10. DRAMATERAPIA - este o forma de psihoterapie in care spontaneitatea jocului dramatic, ca si interventiile terapeutului ajuta copilul sa se exprime, sa inteleaga si sa lucreze asupra conflictelor sale. R.Gardner, creatorul "tehnicii povestirii mutuale" a observat cum, in timpul povestirii, copiii doreau in mod spontan sa gesticuleze, sa intoneze, sa joace anumite roluri, dramatizarea sporind eficacitatea tehnicii. In gestaltterapie este prezenta tehnica scaunului gol - creata de Fritz Pearls ca un mijloc de provocare a unei constientizari importante si aduce mai multa claritate in munca terapeutica. Pe scaunul gol pot fi puse diferite persoane din viata copilului, "parti" din personalitatea sa, tehnica fiind un ajutor in clarificarea unei rupturi si polaritati din personalitate, o clarificare ce este esentiala in in procesul de centrare. De aemenea, Pearls a creat si jocul" cainele de sus" si "cainele de jos", in care pacientul joaca pe rand cele 2 parti ale Eului aflate in opozitie, prezentand si argumentand punctele lor de vedere. In sistemul terapeutic al lui Pearls se pune un accent important si pe analiza viselor: "diferitele parti ale visului nu sunt altceva decat parti ale personalitatii noastre". In gestaltterapie, scopul este de a-l ajuta pe copil sa invete despre el si despre viata sa prin intermediul viselor sale. 11. TEHNICI DE MISCARE SI DE DANS - miscarile corporale servesc scopuri diferite precum eliberarea de energie si de tensiune, deblocarea emotionala, dezvoltarea sensibilitatii catre sine si catre altii,dezvoltarea spontaneitatii. Exemple de exercitii de miscare: -i se sugereaza copilului sa realizeze diferite tipuri de mers:sa-si imagineze ca merge pe gheata,pe nisip fierbinte,pe nisipuri miscatoare,prin ploaie. - i se cere copilului sa imita diferie animale,sa se miste ca ele,sa se simta ca el. - i se cere copilului sa exagereze o anumita miscare sau gest si este intrebat ce miscare particulara ii aminteste sau ce-l face aceasta sa simta. Jocul statuilor poate fi utilizat in cu succes intr-un grup de copii, astfel: a) un copil "ingheata"intr-o statuie iar altul ghiceste ce vrea sa exprime statuia b) copiii se misca pe muzica si cand muzica se opreste "ingheata"intr-o statuie si spun apoi ce emotie exprima prin statuile lor.

Sub. 29. Gestalt-terapia si terapia unificarii la copil


Integrarea polaritatii prin metafora si miscare corporala In gestaltterapia copilului este bine ca si copilul sa inteleaga rolul si caracterul inerent al polaritatii in personalitate. Partile opuse pot fi reliefate in sentimentele pe care copiii le cunosc: dragoste-ura, tristete-bucurie etc. Orice copil este derutat atunci cand simte ura, rautate fata de persoana pe care, de fapt, o iubeste. El este uimit atunci cand o persoana pe care o considera curajoasa, puternica si protectoare se simte in anumite situatii slaba si neajutorata. Exista mai multe tehnici care se centreaza pe aceste polaritati, printre care amintim: - Desenul - Modelajul si colajul din elemente naturale(frunze,pietre,etc)-colajul din elem naturale este o tehnica specifica unificarii. - Tema "stil-scoala"- acest exercitiu implica repetarea intrebarii"cine sunt?, si notarea fiecarui raspuns asa cum apare el. De exemplu: Sunt lenes", Sunt un bun inotator" etc. Un alt exercitiu este desenarea unei placinte, care ulterior sa fie impartita in mai multe segmente; in fiecare segment fiind apoi trecut un cuvant care reprezinta o parte a Sinelui. - Metafora unificatoare - metafora poate fi un mijloc de comunicare intre terapeut si clientul sau,cu atat mai mult daca aceasta este copil.Copilul este stimulat si incurajat sa intre rolurile personajelor imaginate de sine,care nu sunt altceva decat parti ale personalitatii sale,de multe ori polare. 34

-Miscarea corporala si blocajele - in general, modul in care stam sau in care ne miscam, felul in care ne folosim corpul si il imbunatatim sunt subiecte importante atat pentru adult cat si pentru copil. Copiii sunt mai perseverenti decat adultii; daca apar probleme, nu renunta ci vor incerca repetat, pana cand in cele din urma vor avea succes. Este posibil ca, la un moment dat, in copilarie sa se intample ceva care sa blocheze acest proces, de exemplu o boala sau o interventie a a parintilor. Deconectarea de corpul lui il va face pe copil sa piarda sensul Sinelui, ca si puterea lui fizica si morala, de aceea constientizarea, intelegerea, si acceptarea partilor sinelui permit o intarire a Sinelui dar si o mare autodeterminare.

Sub. 30 - Obiectivele i specificul consilierii copiilor cu prinii divortai


n cazul divortului parintilor, chiar daca nu toti copii sunt grav afectati, multi au dificultati sociale i emotionale. Copii care au suport material, care au suferit putine schimbari de mediu, cu o imagine pozitiva de sine, ai caror parinti au abilitati de comunicare bune se adapteaza mai bine divortului parintilor. Ceilalti sunt profund afectati. Intre 6-8 ani, copii nu fac distinctia clara intre ce simt ei i ce simt parintii lor. Prin urmare, vor reactiona la divort prin tristete i sentimente de abandon, sunt inspaimantati de incertitudinea situatiei, devin extrem de anxiosi, au cosmaruri, activitatea sociala are de suferit n aceste conditii. Se pot simti neiubiti de tatal sau de mama absenta i pot fi foarte furiosi, deoarece se simt rejectati. Ei pot sa aiba probeleme de concentrare a atentiei, pot izbucni n plans la orice provocare. La scoala pot sa puna la grea incercare rezistenta profesorilor. Pot deveni furiosi la orice mic incident i au tendinta sa provoace profesorii i consilierul scolar. Simtul abandonului poate afecta serios increderea i eficienta scolara. Copiii intre 8-12 ani pot separa nevoile lor de nevoile parintilor lor. Oricum insa, pot simti pierdere, rejectie, frica, singuratate, rusine ca parintii lor se despart. La aceasta varsta ei pot simti simptome psihosomatice (dureri de cap, de stomac). Daca la 6-8 ani sentimentul predominat era tristetea, acum se intalneste de obicei furia, invinovatesc frecvent unul din parinti i isi descarca furia asupra acestuia. La scoala au dificultati de concentrare a atentiei i o slaba implicare n sarcinile scolare, dar sunt ocazii cand se implica exagerat n activitatile scolare, ca mecanism de fuga fata de situatia familiala, de asemenea pot intra n conflicte cu colegii i profesorii. Adolescentii pot raspunde la divortul parintilor prin utilizarea de alcool, droguri ilegale, delicventa, promiscuitate. Obiectivele consilerului care lucreaza cu copii/adloescenti/tineri ai caror parinti sunt divortati sunt urmatoarele: Acceptarea de catre acestia ca divortul s-a intamplat i ca parintii lor nu mai sunt casatoriti; Iesirea din conflictul cu parintii i centrarea pe aspectele vietii lor; Rezolvarea furiei i a sentimentelor de invinovatire; Acceptarea faptului ca divortul este un aranjament permanent i ca parintii lor nu se mai impaca; Initierea de noi relatii (evitarea izolarii sociale). Desi de obicei se utilizeaza consilerea individuala i cea de grup este benefica, n cea de grup punandu-se accentul pe intelegerea i exprimarea sentimentelor legate de divort, dobandirea abilitatilor de a face fata schimbarilor din viata lor i imbunatatirea imaginii de sine i a atitudinii fata de parinti. Consilierea de grup ofera un bun suport afectiv.

35

Sub 31 - Obiectivele i specificul consilierii copiilor cu unul sau cu ambii prini alcoolici
n societatea romaneasca, abuzul de alcool i dependenta de acesta (alcoolismul) sunt relativ frecvente, intalnindu-se mai des n mediile cu venituri materiale scazute. Un alcoolic nu isi pune n pericol numai sanatatea sa fizica i psihica, ci i pe a celor din jur, cei mai afectati fiind copii. Copii cu parinti alcoolici sunt anxiosi, confuzi i prezinta sentimente de insecuritate foarte intense, nu au incredere nici n ei insisi, dar nici n altii, pot fi ostili i agresivi atat cu colegii, cat i cu persoanele cu autoritate. Pot dezvolta sentimente de vinovatie pentru ca nu au evitat ceea ce se intampla n familia lor, se simt neiubiti i ajug sa creada ca nici nu merita sa fie iubiti. Fizic pot fi neingrijiti i pot avea semne, iar revolta lor fata de ceea ce se intampla acasa poate lua forma comportamentului delincvent, a consumului de alcool sau a drogurilor ilegale. n familiile alcoolicilor exista 3 reguli: sa nu vorbesti, sa nu ai incredere i sa nu simti. Cand stabileste obiectivele consilierii, consilierul trebuie sa aiba n vedere contracararea acestor reguli aberante i nesanatoase de comportament. Copii trebuie invatati sa se exprime, sa intre n contact cu propriile emotii i sa le exteriorizeze, sa aiba incredere inceilalti i sa invete sa ia decizii. n acelasi timp, trebuie informati despre efectele alcoolismului. Ca i n situatia copiilor cu parintii divortati, i acestia pot beneficia de consiliere de grup n cadrul careia se apeleaza la jocuri de rol pentru experimenterea situatiilor n care se afla, tehnicile RET de verificare a veridicitatii unor convingeri defectuoase, tehicile gestalt pentru a lua contact cu emotiile i nevoile personale, tehnici de relaxare care ajuta la scaderea anxietatii i tehnici de dezvoltare a asertivitatii i de imbunatatire a imaginii de sine.

Sub 32. Aspecte semnifcative ale consilierii copiilor cu deficit de atenie


Nu se stie exact care sunt cauzele deficitului de atentie, dar se pare ca aceasta tulburare are i un fundament organic. Cei cu sindromul de hiperactivitate (deficit de atentie) se manifesta prin distractibilitate, impulsivitate, agitatie motorie i verbala, toleranta scazuta la frustrare i rutina, deficit de control, deficit n a respecta reguli, norme, sentimentele i drepturile celorlalti. Ei pot fi agresivi, dominatori i cu labilitate emotionala. Nu au incredere n ei, iar din punct de vedere al activitatii psihice prezinta deficit de atentie, incapacitate de concentrare, memorie deficitara. Din cele de mai sus este usor de dedus ca au probleme scolare mari, fiind aceia de care cadrele didactice se plang ncontinuu, deoarece creaza probleme fara intrerupere. Interventia este de obicei medicamentoasa, iar cum consilierul nu are dreptul de a prescrie medicamente, este orientat catre un doctor, consilierul urmarind efectele medicamentelor, intervenind la nivel comportamental. Se urmareste relaxarea i cresterea autocontrolului, dar i dezvoltarea unor abiliatati de comunicare, de rezolvare a conflictelor, de control al maniei. Consilierul are responsabilitatea de a lucra i cu parintii n acelasi timp, astfel incat acestia sa nu dezvolte o atitudine negativa fata de scoala i sa devina supaprotectori.

Sub 33. Particularitile consilierii la distan


n ultimii ani, consilierea la distanta a castigat un loc bine definit n sfera consilierii. Consilierea prin telefon este un serviciu prin care un consilier specializat lucreaza cu clientii prin telefon, pentru a le premite clientilor sa-i exploreze starea, problemele sau crizele personale intro singura sesiune sau intr-o relatie terapeutica pe termen lung sau continuu. Consilierea prin telefon are avantajul ca poate fi folosita i de catre persoanele timide, cele care se limiteaza la a trai doar n casa lor, cele care locuiesc la distanta sau cele care din diverse motive nu vor sa mearga la cabinet. Aceasta consiliere inlatura inhibitiile inerente cererii ajutorului i mai are avantajul ca poate fi incheiata brusc, atunci cand clientul simte ca nu mai doreste sa continue sedinta. 36

Dezavantajele sunt: 1. medierea comunicarii prin mecanisme tehnice, deci impersonale; 2. reducerea elementelor de feed-back pe parcusul comunicarii, imposibilitatea de a observa clientul i conduita acestuia (contact vizual, postura etc.); 3. registrul de elemente paraverbale (ton, ritm, accent etc.) poate fi ingustat de elementele tehnice neperformante; 4. dificultatea de a asigura deplina confindentialitate a comunicarii cu clientul, din cauza interceptarii de catre o a treia persoana. Consilierea la distanta nu este fundamental diferita de cea obisnuita, doar ca este n anumite privinte limitata. Un consilier la distanta are nevoie de aceleasi abilitati generale de consiliere i altele specifice pe langa acestea. Pentru aceasta consiliere este necesar un bun control al vocii, o voce placuta i expresiva, iar pentru cea prin internet este nevoie de bune abilitati de cominucare scrisa. n linii mari, consilerea la distanta urmeaza aceeasi pasi ca i o consiliere obisnuita: stabilirea contactului; stabilirea scopului solicitantului consilierii; clarificarea problemei; analiza eventualelor posibilitati de rezolvare a problemei; incheierea sedintei i programarea urmatoarei sedinte. Consilierea la distanta poate fi o alternativa de consiliere pentru situatiile de urgenta, pentru probleme care nu necesita un procedeu de analiza laborios, pentri cei foarte timizi sau cei ce nu au timp sa se deplaseze la cabinet.

Sub. 34. Fazele durerii provocate de pierderi i reaciile comportamentale specifice copiilor. Tehnici specifice de lucru
Fiecare experient dureroas este unic. Fiecare proces dureros prin care trece copilul include trei faze: . durerea de inceput; . durerea acut; . durerea subsidiar. Fazele urmeaz una dup alta i includ, la rndul lor, mai multe componente. La fel ca adullii, copiii trec prin aceste faze la fiecare pierdere suferit, orict de minor ar putea fi aceasta.), Faza durerii de inceput- cele mai comune reactii includ: - negarea (disoeierca, hiperactivitatea, iritabilitatea, protestul); - alarma; - panica. Contient sau incontient, negarea este un mecanism care ajuta la preventie, evitare i reducere a anxietatii. Ajut la suprimarea acelor emotii care ne fac s ne simtim vulnerabili, la conservarea energiei necesare unntoarelor faze. In aceasta faz nu este un lucru neobinuit ca pentru cteva momente pierderea s fie pur i simplu uitata. Un efect al pierderii il reprezint disocierca. Multi copii par a se mica prin viata pur i simplii ca nite roboti, zmbind i rspunnd unor iluzii. Ei spun c se simt ca i cum n-ar fi in contact cu ei inisi. Aceasta cxpcrien de disociere poate dura de la cteva ore la cateva luni. Este posibil ca in aceast perioad copilul s arate f putin interes pentru tot ceea ce este in jurul su, s par rupt de realitate, suspendat in timp i spatiu, s evite conversatiile i orice contact interpersonal, s se retrag din activititile sociale. Regresia este alta caracteristic ce poate insoti durerea. Regresia poate include, de asemenea, manifestri mai speciale: lovituri, mucturi, murdrirea hainelor, creterea activittii orale (ii sug degetele sau prul, muc hainele, creionele). 37

Regresia poate fi o parte a procesului de vindecare dup pierdere, pentru marea majoritate a copiilor. Dei nu trcbuie sa fie duri cu copilul, totui prinii trebuie s i impun deciziile cu fermitate. Copiii cu un printe absent pot nega realitile circumstantiale care au generat pierderea i refuz s cread c printele nu mai este disponibil pentru ei. Ei se pot bucura de amintirile cu printele respectiv, pot privi poze, scrisori, intr-un mod obsesiv uneori. Pot merge pn intr-acolo nct sunt capabili de orice compromis, numai sa-i vad prinlde sau s il sune la telefon. Pot nvinui pe cel care ii ingrijete sau pe altii ptr absena printelui pierdut. Atunci cand adu1tul care ingrijeste copilul se simte la un moment dat sub nivelul adultului dinaintea sa, poate avea parte de reactii extrem de neplcute din partea copilului, care pot fi depite cu dilicultate. Cu toale acestea, dei comprtamentul copilului poate determina resentimente sau gelozie din partea adultului implicat, este totui un semn din partea copilului c poate dezvolta sentimente putemice de ataament, c acccpt s fie ingrijit de cineva i c poate rspunde cu acceai dragoste. Distrugerea, devierea i hiperactivitatea sunt alte reacii comportamentale la pierdere. Dup o pierdere, multi oameni, de toate vrstele, pentru a evita s se gndeasc la ceea ce s-a intmplat, pot deveni foarte, foarte activi, Copiilor incepe sa le displaca s se joace singuri i ca atare, cer compania altei persoane sau privesc in mod constant la TV, ptr a-i distrage atenia de la ceea ce s-a intmplat. Sau i pot concentra energia in activiti colare, sport, cluburi sau hobby-uri. Unii incep sa fie preocupai de problemele celorlali. Adolescenii folosesc adesea clile caselofonului sau telefonul pentru a umple timpul liber i pentru a-i bloca reactiile interioare. Unii pot incepe s recurg la aleool sau la droguri, pentru c acestea i ajut s uite de problemele cauzate de pierderile suferite. O alta consecinta a pierderii o reprezinta reactia fata de alarm i panic. Este firesc pentru oricine sa simt fric fat de perspcetiva pierderii celor pe care-i iubeste. Adulii se pot intreba daca viaaa mai merita traita, dar cei mai multi au invatat c ii pot continua viaa i dupa pierderea cuiva de care au depins candva. Unii psihologi afirma ca insomnia ce apare dupa o pierdere majora e legata de resimirea pericolului in care se gasesc un pot sa dorm ptr ca un sunt sigur ca inima mea va bate dupa ce ma trezesc. Copiii trebuie reasigurati de faptul ca propria moarte este ceva mult prea indepartat i ca temerile acestea un sunt justificate. Faza secundar a procesului de jelire - durerea acut- etape: - dor i cutare; - tristete, team, an.xietate vinovtie i ruine; - experienta dezorganizrii i disperrii - inceperea procesului de reorganizare. Fiecare faz ajut copilul s depeasdi pierderea prin acceptarea a ceea ce s-a ntmplat i prin nceperea procesului de refacere i reaezare sufleteasc. Uneori copiii prezint o mixtur a acestor sentimente, nefiind ceva neobinuit ca la un moment dat s predomine o stare, ca mai apoi un alt sentiment s devin predominant. Unii copii se pot simti copleii de anxietate sau tristete, n timp ce altii de team i culpabilizare. Chiar dac aceste sentimente sunt prezente sub form de mixtur sau in mod succesiv, in procesul de vindecare trebuie urmrite i tratate fiecare in parte. Cercetrile indic faptul c sentimentele de ambivalent i conflictele interioare contradictorii legate de persoana pierdut complic procesul durerii, extinznd perioada de timp necesar refacerii. Copiii trebuie s tie c sentimentele i reactiile lor sunt comune i normale n situatiile de durere, c reintoarcerea la creativitate implic durere i c nu exist calc de a scurta toate acestea, intreg procesul trebuind s fie parcurs. Este onest s cunoasc faptul c plnsul este o pal1e a acestui proces i c trebuie s nteleag i s gseasc o modalitate de a-i pcnuite s se produc. Este foarte important pentru copil s simt c se afl n centrul preocuprilor adultului Faza durerii subsidiare. Refacere i reaezare Dup o vreme in care au experimentat toate sentimentele i tririle normale in asemenea momente, copiii se hotrsc s revin la o viat care sa le asigure creterea i dezvoltarea personal. Incepe parcurgerea drumului bunstrii fizice i psihice. nseamn abandonarea trecutului i trirea in prezent i viitor. 38

Majoritatea copiilor care au suferit pierderi mai pastreaza in primele ase luni dup dispozitia de doliu i durere. nc se mai pstrcaza sentimentele de anxietate, furie, plnset luntric, iar capacitatea de concentrare i organizare este inc ubred. Pentm cei mai multi copii ajutorul trebuie s soseasc inainte ca ei s integreze in mod pozitiv pierderea. Aceti copii pot rm:ine furioi sau depresivi . Cteva tehnici specifice de lucru Atunci cnd copiii nu sunt dispui sau nu se simt confortabil s vorbeasc despre sentimentele lor, putem s apelm la combinarea discuiilor cu activiti exteme, ca de exemplu imagini video sau cri de poveti. O modalitate simpl, dar eficient, o reprezint tehnica celor cinci sentimente: triste!e, furie, fericire, fric i singuratate. Este foarte important s nu se anticipeze i nici s nu se sugereze rspunsul copilului. Se urmrete consonanta dintre comportamentul verbal i cel non verbal al copilului atunci cand rspunde la test. ntrebrile se reiau, dac este cazul. O alt modalitate de a ajunge la sufletul copilului este aceea de a concentra toate simurile acestuia spre o activitate care s fie relevant scopurilor terapeutice urmrite. Dac copilul ntmpin dificultti in exprimarea verbal a ceea ce simte, se poate inventa o poveste in care el insui s fie unul dintre actorii acesteia, oferindu-i posibilitatea dezvluirii sentimentelor (anxielate, team, ingrijorare etc.). De asemenea, se poate folosi un joc in care se pot implica sentimente legate de pierdere i separarea. Tehnica "rezolvarii mutuale a problemei" Printele sau apartintorul i copilul se intalnesc cu o alta persoan (consilierul), incercand s-i imagineze solulii pentru problem, urmaerind pai specifici: - in primul rnd se exprim acordul asupra faplului c exisl o problema i definesc exact care este problema - in al 2 rand vor stabili dac sunt capabili s inving impreun problem, parintele i copilul devin o echip, iar problema devine inamicul numrul unu. Dac este si o ter persoan, atunci aceasta poate veni cu cel putin cinci sugestii care s priveasc mbunatatirea comunicrii in familia respectiva. - Al treilea pas ar fi ca fiecare dintre membrii familiei s exploreze mpreuna toate posibilitile i toate alternativele in rezolvarea problemei respective, - in al 4- rand, membrii familiei vor discuta fiecare punct de pe lista stabilita anterior. Dac cineva are vreo obiectie in legatura cu vreuna din solutiile sugerate, atunci o vor elimina de pe list, eliminand astfel conflictul . - 5- rand, familia va supune la vot parerile si solutiile discutate ptr a selecta pe cea care a primit cele mai multe voturi. - in al 6- lea rand, dupa ce s-a realita un consesns intr. O anume directie, se vor incuraja unul pe altul si vor devaloriza lucrurile care ar putea sabota incercarea respectiva. - in final, membrii familiei vor incerca sa determine daca fiecare persoana implicata e dornica sa reia acest experiment urmatoarea saptamana. Alte tehnici i tactici O alt modalitate de a lucra cu copiii care au suferit pierderi este aceea de a identifica mpreun cu ei ali copii care au trecut prin situaii asemntoare, ndurnd pierderea i separarea. Exist copii care ovie in a plnge n faa altora. Anxietatea de evitare poate fi depit sugerndu-le beneficiile momentelor de plnset. Situatia se complic n cazul anumitor copii care nu au reuit s rezolve prin integrare pierderile suferite i la care se instaleaz depresia cronic. in acest caz, o tactic foarte bun este aceea de a discuta franc cu copilul despre timpul pe care il cheltuiete pentru depresia respectiv i pc care ar putea s-l foloseasc in diverse alte scopuri: s se imprieteneasc cu el nsui, s se cunoasc mai bine, s se simt mai bine, s fac anumite lucruri care-i fac plcere etc. Copilul va fi tratat cu mult respect, se vor accepta nevoile i dorinele acestuia, ca venind din interior. Acei copii care inainte de separare sau pierdere au avut o relalie cald cu prinii s-au dovedit a fi mult mai cooperani cu cei care se ocup de ei dup pierderea suferit. Iar atunci cnd exist o relaie suportiv puternic in familia respectiv, s-a constat c se trece mai uor i mai repede peste consecinele produse de pierdere. 39

Sub. 35. Copiii i vetile rele: repere n consiliere i psihoterapie


ntr-o lume ce fiinez sub sub imperiul suferintei i al deznadejdii, copilaria este deseori umbrit de necazuri i veti rele. Nu exist nicio modalitate corecta, dreapt de a comunica vetile rele copiilor, dar exista modalitati mult mai de ajutor dect altele. Este extrem de important ca purttorii vetilor rele s mearg in directia corect, s cltoreasc impreun cu copilul de-a lungul intregului naufragiu", astfel nct acesta s poat s reacioneze i s rspund ntr-un mod adecvat velilor nedorite. n acest proces sunt implicati att prinii, ct i profesionitii (medici, asistentc medicale, psihologi, asistenti sociali, terapeuli, consilieri, preoti, voluntari). Orice profesionist care lucreaz cu copiii poate fi confruntat cu astfel de situatii. Fiecare dintre noi a trit experienta primirii unor veti care ne-au provocat suferin, nelinite, panic etc. Vetile rele sunt acele veti care altereaz drastic imaginea despre trecut i/sau prezent, provocnd un disconfort psihoafectiv de scurt sau de lung durat. De regul, acestea se refer fie la o situatie, fie la o persoan foarte important. Dac vestea dat implic o pierdere, atunci apare suferinta. Pentru acei copii care tiu deja sau te suspecteaz iminenta aparitie a vetilor rele, procesul suferintei poate s fi nceput deja. Vetile rele pot fi legate de o varietate de circumstante medicalc, socialce i familiale. Se refer la situatii temporare sau permanente i includ ceea ce s-a ntmplat deja sau ce umeaza s se ntmple. Includ o serie de incertitudini. Uneori se refer la situatia copilului, alteori la cineva important pentru copil. Dezvluirea- poate s fie fcut la iniiativa copilului sau la acea a adultului . O dezvluire reactiva este iniiat de ctre copil, dezvluirea veti lor rele fiind fcut de ctre adult ca raspuns la ntrebrile sau preocuparile copilului. Unele infrmaii pe care se bazeaz vetile rele sunt de-a dreptul brutale. Dezvluirea vetilor rele rareori se reduce la o simpl discutie i, de obicei, implic repetri, astfel nct copilul s aib confirmarea acestora. Repetarea dezvluirilor este necesara pentru ca el s devin contient de importanta situatiei pe care deja o cunoate i pentru a asocia pierderile implicate. Un copil ai crui prini au divorat poate deveni mult mai contient de importana situaiei atunci cnd unul dintre cei doi prini se recstorete. Pentru undele familii aflate in suferin , vetile rele devin un factor stresor repetitiv. Copiii care au o boal cronic pot fi expui la o serie de episoade dureroase n timpul evolutiei bolii lor, fiecare implicnd noi pierderi i mult mai multe veti rele. De regul, adulii au tendinta s subestimeze impactul repetrii dezvluirii vestilor rele, conducnd in felul acesta la nelimpezirea problemelor i la necontientizare. Acest lucru se ntmpl mai ales atunci cnd pierderile repetate se asociaz cu o situalie de ateptare prelungit, in timpul creia percepia copilului asupra a ceea ce nseamn vetile rele se schimba. Empatizarea cu copiii nu este deloc uoar. Este dificil de separat efectul vetilor rele de modalitatea in care sunt date, dar nici nu este rezonabil s sugerezi ca un rspuns imediat sau pe termen lung la vetile rele este influentat de modalitatea in care acestea sunt dezvaluite. Vetile rele date intr-o modalitate nefericit pot cauza stres adiional i pot exacerba pierderi inerente. Reactiile negative sunt nebanuite. Pc de alt parte, vetile rele dezvaluite intr-o modalitate adecvat pot conduce la scderea intensitii stresului i pot reduce intensitatea sentimentelor de depresie. Procesul de luare a dceiziilor este intotdeauna extrem de difcil, dat fiind complexitatea factorilor implicai. Decizia este mai dilicil:: atunci cnd vetile rele sunt asociate cu stigmatizarea i chiar inelude incertitudini de tot felul. Abordarea protectiv-deschis este rccomandnt n munca cu copiii. Dezvluirea vetilor rele nu inseamn i nu se poate compara cu o situaie de genul "totul sau nimic". Se poate oare rspunde deschis la orice intrebare adresat de ctre copil? Onestitate in acest caz nu inseamna deschidere total, ci selectivitatea informatiei. Sunt anumite aspecte ale vetilor rele care nu se doresc a fi discutate. Onestitate inseamn intelegerea i a acestui lucru. Uneori vestile sunt incomplete i dau natere la stres i sentimente de singuratate. O parte a copiilor care au trecut prin astfel de experiente sunt deschii i cooperani in inelegerea vetilor rele i chiar ii ofer sprijinul activ in ajutarea altor copii care trec prin situatii similare. 40

Copiii sunt dependenti in clarificarea lucrurilor de decizia adultilor de a se implica in dezvluirea i lmurirea acestor situatii neplcute. Odat clarificate vetile rele, copilul se va mobiliza in ceea ce trebuie sa faca intruct exist i momente in care copiii sunt impini la izolare, confuzie i anxietate. Profesionitii care lucreaz cu copiii au misiunea de a discuta temerile lor i de a lmuri dilemele in care seafla, fara prejudecati. Specialitii implicai n munca cu copiii sunt pui deseori in silualii de dificullale. Copiii pot veni cu intrebari pe care le-au pus intai parintilor, iar pentru a verilica raspunsurile primite - daca le primesc testeaza i opinia specialistului. In aceste situaii, psihoterapeutul sau consilierul poate incuraja copilul sa imprtaseasca gindurile i sentimentele folosind intrebari deschise. Comunicarea deschis despre vetile rele trebuie ncurajata, dar nu cu pretul tensionrii relaiei printe-copii. n privina situarii lor i a circumstantelor care provoac suferint este in general de folos i uneori chiar necesar s-i informezi pe ceilalti. Depinde de situatia particular cine anume va fi informat. n orice caz, este de dorit s fie informai att membri ai familiei, personalul din coala in care inval copilul, conductorii cluburilor din care copilul face parte etc. Stabilirea unor circumstante ideale pentru cnd i unde s dau vetile rele este dificil de realizat, dar unntoarele sugestii pot fi retinute i aplicare acolo unde este posibil: - "Mai degrab mai devreme dect prea trziu", Dac vetile rele sunt despre un eveniment care deja a avut loc sau care este pe cale de a se intmple, copiii sunt ajutati mult mai mult i mai bine dac li se explic situatia ca atare. Chiar i atunci cnd sunt incertitudini despre ceea ce s-a ntmplat sau urmeaza s se ntample, ntarzierea dezvluirii este de natura a crea mai multa anxietate i stres pentru toat lumea din jurul copilului. Studiile realizate arat c acei copii care au suferit de boli grave i care au tiut din vreme diagnosticul s-au adaptat mai bine dect copiii care au aflat adevrul despre ci, cu mult mai trziu, - Se recomanda ca dezvaluirile s aib loc cnd toti cei ce sunt implicati in atare situatii sunt de fat. - atentie maxima- timpul cel mai indicat pentru comunicarea vetilor. rele este atunci cnd cei implicati sunt capabili s dea atentie total la ceea ce se spune i s nu fie prea obositi, prea bolnavi sau prea stresati. Locul ales trebuie s fie confortabil, linitit, privat i pe ct posibil ferit de orice fel de perturbri. - Context familiar- copilul, atunci cnd primete veste rea trebuie s fie n mijlocul unui mediu familiar, preferabil acas i cu multe lucruri personale (jucrii, erti etc.) la ndemn. - acolo unde reactiile si raspunsurile nu vor fi inhibate- locul unde vetile rele sunt dezvluite nu va inhiba copilul n exprimarea emotiilor sau n problematizarea situatiei . - stabilirea importantei dupa aceea - vetile rele pot fi dezvluite atunci cnd cei implicati sunt capabiti s stea unul cu cellalt, cel putin perioada imediat dup ce vetile rele sunt date. Este bine ca procesul de comunicare a vetilor rele s fie planificat i pregtit cu mult nainte.

Sub. 36. Psihoterapia pacienilor cu comportament suicidar. Terapia scurt contextualmodular la pacienii cu risc suicidar
Durata este de cca. 6 sptmni: Sesiunea 1 a. explorarea factorilor care au dus la decizia de suicid; b.evaluare; c. formarea unei aliane vitalizante; d. posibilitli de a schimba evaluarea. In aceast sectiune, n care se evalueaz viziunea despre sine i ceilalti, despre evenimente i lume, terapeutul ncurajeaz pacientul s se considere persoana-cheie n sistemul su de suport. El ii explic pacientului c una din cauzele deprimrii sale este anxietatea. In acest sens, terapeutul l nva pe pacient primul exercitiu din trainingul autogen - tehnic de autorelaxare dup Schultz. Sesiunea 2 a. pacientul nvat s-i domine anxietatea; b. explorarea anxietii, ct i posibilitatea de a-i exterioriza emoiile asoeiate cu anxietatea Anxietatea pacientului este deseori accentuat de o gndire rigid i distorsionat. Pacientul este 41

invat s foloseasc imageria i relaxarea. Sesiunea 3 In cadrul dialogului terapeutic: a. se caut originile mniei i ostilitii; b. se caut obiectul mniei i ostilitii c. se caut s se dezvolte controlul mniei i ostilitii d. se continu practica relaxrii i imageriei i contientizarea unor temeri nerecunoscute pn n prezent; c. se incearca invarea pacientului s experimenteze pierderea sau umilinta fara a fi autodistructiv. Sesiunea 4 a. se ncepe reconstructia cognitiva prezent i viitor i se incearca a se interioriza idei de genul o sa infrng acest obstacol i voi tri"; b. se argumenteaza i se accept ideea c suicidul este o cale greit de a reactiona in criz; c. se stimuleaz imageria pe tema succesului; d. se identifica i se exteriorizeaz problemele. Sesiunea 5 a. pacientul este incurajat s se vad in centrul evenimentelor, este ntrebat ce face el acum, ce sper s fac i ce sper s fie; b. este ajutat s contientizeze sensul gestului su suicidar i s experimenteze suportarea durerii. c. pacientul invat noi modalitti adaptative, pozitive, noi atitudini; d. se folosete in continuare imageria pentru a crea situatia de confort psihologic. Sesiunea 6 a. pacientului i se explic importana prieteniilor, dar i a singurtii, care permit acceptarea i afirmarea de sine i reorganizarea resurselor interne; b. se reconstruiete imaginea propriei persoane ca fiind eficace i demn; c. se recapituleaz celelalte achizitii anterioare; d. se acord mai mult important mecanismelor de control i de suport al Sinelui, crerii de ci mai eficace in a stpni crizele i evenimentele dureroase i se ntrete sistemul de credine i comportamentul pacientului. Psihoterapla suportiv se aplic in 90% dintre cazuri i are ca scop reducerea anxietatii pacientului, artndu-i-se intelegere i simpatie i deschizndu-se drumul modalitilor prin care ii poate rezolva problemele. Farmacoterapia const in principal in administrarea de medicamente antidepresive i este apanajul in exclusivitate al medicului psihiatru, coordonatorul echipei recuparatorii. Tipul medicamentului antidepresiv este ales in funcie de specificul pacientului. Exista depresii in care pacientul este anxios i depresii in care pacientul este apatic. La pacientii unde exist riscul suicidar este foarte important ca medicamentul s aib o toxicitate foarte redus.

Sub. 37. Psihoterapia centrat pe trauma produs de abuzul fizic i/sau sexual. Program de intervenie scurt
Pentru valentele sale didactice se va exemplifica modulul lui F. Mcnab, al carui scop este: - reducerea timpului suferintei; - stabilizarea reechilibrarii; - constientizarea simptomelor; - cresterea controlului asupra simptomelor. Modulul este format , de asemenea din 6 sesiuni. Premisele teoretice in abordarea cazului: criza este precipitata de invazia unei alte persoane;victimele violului recunosc 4 faze ale raspunsului psihologic: a. in timp ce invazia/asaltul are loc b. imediat dupa aceea c. in diverse momente , pe o perioada lunga de timp, dupa comiterea violului; 42

d. amintiri, asumptii si constientizari despre ceea ce era inainte de criza comparativ cu perceptia de sine dupa criza. Victima este adesea victimizata in trei situatii: 1. in timpul actului; 2. de catre politie si de catre sistemul medical; 3. teama ofenselor din partea prietenilor; anxietati si ruminatii care persista in timp. Factori care fac victima de o vulnerabilitate particulara: - locuieste singura si nu are sistem de siguranta adecvat al locuintei; - lucreaza pana noaptea tarziu si se intoarce singura intr-o casa pustie; - lipsa resurselor personale, a unei bune perceptii si a gandirii practice/concrete. Vulnerabilitatea opereaza la cateva niveluri: a. Lipsa unei protectii adecvate lipsa mijloacelor/banilor. b. Vulnerabilitatea psihologica; c. Reactii exagerate. Revenirea, vindecarea, trebiue sa contracareze blamul de sine, autocriticismul si autodiscriminarea. Este necesar sa se previna instalarea unor efecte patologice: lipsa dorintei sexuale, depresia, retragerea sociala, etc.

Program de interventie scurt


Derularea procesului terapeutic al traumei produsa de abuzul fizic si/sau sexual. Sesiunea I In aceasta sesiune esentiala este stabilirea scopurilor terapeutice, pornind de la evaluarea atenta a victimei : - caracteristici ale personalitatii inainte de criza: capacitatile de a depasi o criza, prezenta unor atitudini si comportamente nevrotice, psihotice,alcoolism,abuz de drog,handicap mental; - caracteristici ale personalitatii in timpul crizei: imagine de sine, vulnerabilitati, resurse psihice(atitudine,filosofie); - stresoi de viata: stres economic,dezorganizare familiala, evenimente de viata nedorite si stresante, schimbari de viata; - suport social: diponibilitatea si calitatea relatiilor, reactiile acestora in interiorul retelei de sprijin, perceptia sistemelor de suport social; - factori demografici: varsta, rasa, status marital, religiozitate, somaj, status social, locul rezidentei,stil de viata. Exista si cativa factori care pot impiedica o refacere/vindecare rapida a starii de sanatate a victimei : stres financiar, gradul violentei suferite, asalturi multiple, complicatii medicale, alte probleme cu politia, lipsa suportului social adecvat,etc. 1. Intalnire observare atenta. 2. Empatie. 3. Angajare sensibilitatea si stabilitatea sunt vitale in a asigura persoana ca mediul este sigur pt a dezvalui criza 4. Explorare. a. persoana este incurajata sa relateze detaliile asaltului. b. Evaluarile persoanei referitor la violenta implicata, modul in care percepe agresiunea c. Persoana descrie orice actiune care a avut loc dupa asalt (politie, sist medical, familie, agentii sociale). d. Persoana este incurajata sa evalueze daca si cum asaltul ar fi putut fi prevenit. e. Persoana este incurajata sa evalueze: stresul , resursele, stima de sine, filozofia proprie, valorile personale, grupuri de suport disponibile, relationari securizante, atitudini. f. Capacitatile ei de a face fata statutului de victima factori: maritali, sociali, profesionali, educativi, religiosi, etc. g. O inventariere a statusului psihosocial al persoanei - anterior crizei;dupa criza; in contextul altor factori stresori din trecut si actuali. 43

h. Prin ce modalitati incearca sa faca fata stresului (fumat, alcool, droguri, excese alimentare, somn, relaxare, valori, religie, etc.) i. Identificarea simptomelor (panica, cosmaruri, facies care exprima disperarea, etc). Natura, durata, frecventa, cum se fac anuntate, evaluarea conditiilor secundare) 5. Interventia terapeutica. Se face distinctia dintre criza si informatiile stocate sub forma de amintiri. Distinctia dintre ceea ce s-a intamplat, ceea ce putea sa se intample sau ceea ce ar putea sa se intample. Persoana se poate obisnui treptat cu evenimentul, care va fi activat in mod spontan in diverse momente, fara sa fie sub control, inca. Proceduri simple pot ajuta la stabilirea echilibrului, de exemplu se poate asculta muzica terapeutica inainte de culcare. Implicarea responsabila si participativa : - persoana este incurajata sa recunoasca si sa accepte faptul ca terapia este un proces colaborativ de declansare a resurselor interioare pt realizarea stabilizarii; - terapia este un proces de redobandire a controlului - va continua si dupa incheierea terapiei. Sesiunea II Aceasta sesiune ajuta persoana sa clarifice cateva sentimente si sa recunoasca modalitatile de a beneficia de pe urma stabilizarii situatiei de control a sentimentelor. Momentele de baza ale sesiunii sunt: 1. Intalnire empatie angajare. 2. Evaluare prin identificarea a. reactiilor la sesiunea trecuta b. nivelurilor de control; c. progresului din prima sesiune. 3. Tranzitia la lucrul asupra anxietatii. - managementul tipurilor de temeri; - procesul de obtinere a controlului supra anxietatii si comportamentului. 4. Terapia terapeutul poate ajuta persoana sa recunoasca diferite categorii de frici care o afecteaza si sa recunoasca anxietatea care le inconjoara. 5. Continuarea muncii terapeutice recunoasterea modalitatilor de control a anxietatii (intensitate, modalitati de generalizare, si interventiile asupra ei). 6. Dobandirea controlului asupra Sinelui, data de reasigurarea in legatura cu colaborarea in terapie. Sesiunea III Accentul principal al sesiunii se va pune pe stabilitatea emotionala si pe dobandirea controlului. 1. Intalnire empatie angajare. 2. Identificarea elementelor de progres si a reactiilor la sesiunea anterioara. 3. Tranzitia: Astazi vreau sa vorbesti despre sentimentele tale, sentimentele din tine insati; sentimentele fata de tine, fata de altii, fata de atacator, fata de lume. 4. Terapia - identificarea tuturor sentimentelor; relatia persoanei cu sentimentele dinainte criza - cum isi imagineaza persoana viitorul in relatie cu sentimentele ei - lucrul cu evenimentele trecute - incurajarea obtinerii controlului si reconstructia Sinelui. 5. Continuarea muncii terapeutice. Se foloseste ca adjuvant o procedura de relaxare cu auto- hipnoza Sesiunea IV Aceasta sesiune se ocupa cu reorganizarea cognitiva si reconstructia. 1. Intalnire empatie angajare. 44

2. Identificarea: monitorizarea progresului facut prin relaxare, autosugestie si imagerie. 3. Tranzitia la reconstructie si reorganizare. Este important a se face distinctia dintre ceea ce este evenimentul si intelesul pe care continua sa i-l acorde. Victima , de cele mai multe ori acorda o semnificatie distorsionata evenimentului. 4. Terapia implicarea invatarii directe, distinctii si modalitati diferite de a percepe, reconstructia si constientizarea. 5. Continuarea muncii terapeutice si acasa - autorelaxare, imagerie, reconstructie cognitiva, jurnal. 6. Acordarea asigurarilor adecvate. Sesiunea V Aceasta sesiune se axeaza asupra amintirilor dureroase, efectul acestora asupra comportamentului si simptomatologia rezultata. 1. Intalnire empatie inscriere. 2. Identificare: evaluarea progresului realizat in reorganizarea cognitiva si reconstructie; 3. Tranzitia la managementul distresului si distorsionarilor cognitive. Se analizeaza sentimentele provocate de trauma. Scopul nostru este de a reduce puterea memoriei negative. Reorganizarea si rearanjarea amintirilor legate de eveniment. 4. Terapia Intr-o stare relaxata, de transa simpla, persoana este rugata sa retraverseze memoria. Apoi este incurajata sa vada memoria ca o mobila intr-o camer, copacii intr-un parc, etc. Este incurajata sa-si rearanjeze memoria, sa o plaseze intr-un context diferit. Se apeleaza la expresii sugestive de genul Vei vedea cum toate acestea se vor fixa puternic in mintea ta". 5. Continuarea muncii terapeutice si acasa. 6. Se dau asigurarile adecvate. Sesiunea VI Se focalizeaza pe resursele personalitatii persoanei, resurse din partea grupurilor de suport, resurse culturale, 1. Intalnire empatie inscriere. 2. Identificarea progreselor 3. Tranzitie: Constientizarea modului in care resursele pot fi mobilizate. Preocuparea pt folosire altor resurse. 4. Derularea terapiei: Identificarea resurselor interioare, constientizarea puterii psihice disponibile pentru o perioada de timp. Identificarea si evaluarea relatiilor importante si a grupurilor de suprt; Reevaluarea resurselor in contextul experientelor trecute, circumstantelor prezente si perspectivelor viitorului,filosofia de viata si viziunea asupra lumii; Identificarea semnelor, resurselor si strategiilor unui automanagement mult mai eficient; 5.Continuarea muncii terapeutice: Stabilirea a ceea ce s-a invatat prin parcurgerea acestui modul Incurajarea resurselor si a mediului sa fie mult mai suportiv; Reorganizarea nevoilor reintoarcerii la terapie din cand in cand sau atunci cand resursele interioare si exterioare sunt depasite de revenirea simptomelor; Acceptanta cooperarea cu nevoia de a primi suport psihoterapeutic in mod regulat. 6. Reasigurari interpretarea rolului terapeutic si a relationarii terapeutice in timpul celor 6 sesiuni ale modulului si natura rolului si relationarii din viitoarele intalniri. 7. Concluziile de final Ramas bun ...

Sub. 38. Obiectivele i specificul asistrii psihologice asociat tratamentului n cazul persoanelor mutilate prin combustie
-durerea fizic i psihic a pacientului ars reprezint o experien extrem de sever; -n cazul mutilrii prin combustie, imaginea de sine este sever distorsionat; 45

Strategii de prevenire a durerii -administrarea medicamentelor; -pentru evitarea efectelor secundare ale medicamentelor i pentru ameliorarea durerii psihice, se recurge, n ultimul timp, la tehnici psihoterapeutice cognitive, comportamentale, la relaxare i hipnoz, la terapia ocupaional. Tehnici psihoterapeutice cognitive Tehnica restructurrii gndurilor -conform terapiilor cognitive, gndurile negative reprezint conduite care, modificate, au impact pozitiv asupra emoiilor rezultate; Oamenii abordeaz procedeele medicale neplcute prin reacii cognitive care i clasific n tipic evitani or sensibili ( reclamnd info despre ce vor experimenta). Astfel, strategiile cognitive se mpart n funcie de stilului cognitiv al pacientului: Tehnici aplicate pacientului evitant ( pentru a-i distrage atenia de la evenimentele neplcute, el poate fi angajat n discuii, poate viziona un film etc.). Tehnici aplicate pacientului care are nevoie de vigilen n timpul procedurii medicale: acesta este ncurajat s se concentreze asupra durerii, pn cnd devine un martor contient al durerii sale, pe care o accept si asupra creia preia controlul. Tehnica reinterpretrii sensului durerii : i se explic pacientului c prezena durerii i a sensibilitii crescute sunt semne ale apariiei esutului epitelial, ceea ce reprezint o interpretare ntr-o lumin pozitiv a experienei dureroase. Tehnica informrii prealabile a pacienilor despre senzaiile i durerea din timpul actului medical, contribuie la reducerea durerii i a anxietii bolnavului. Psihoterapia comportamental -Exist dou categorii de psihoterapie comportamental : condiionarea clasic n controlul durerii ( se conceptualizeaz procedeele de ngrijire ca stimuli pentru durere i anxietate, urmnd apoi cuplarea rspunsurilor de relaxare n prezena acestor stimuli) condiionarea operant -cnd comportamentul pacientului este mai pronunat dect se anticipase, durerea va fi neleas ca o problem pe termen lung, dar i pe termen scurt, planificndu-se, astfel, administrarea de analgezice la interval fixe; -se va oferi ajutor pentru limitarea durerii excesive, printr-o strategie de ntrire, ignorndu-se comportamentul de durere i urmrindu-se comportamentele adaptative; -se vor prevedea perioade de odihn,o alternativ fiind fixarea acestor perioade naintea manifestrii comportamentului de durere. Tehnicile de relaxare a.Relaxarea reprezint o tehnic psihoterapeutic i autoformativ, ce urmrete realizarea unei decontracii muscular i nervoase, avnd ca efect repausul eficient, economisirea energiei fizice i psihice, creterea rezistenei la stres i diminuarea efectelor negative ale stresului dj instalat. (Irina Holdevici ) -tehnica relaxrii nu corespunde prea bine situaiei bolnavului ars, tratamentul implicnd multe surse de distragere, att pentru pacient, ct i pentru terapeut; -o metod scurt de relaxare ( ex. de respiraie ) poate fi mai folositoare dect ex. prelungite de relaxare; b.Hipnoza, ca i relaxarea, este o stare modificat de contiin, considerat o stare de relaxare profund.La baza h.se afl sugestia ( prin care se acioneaz asupra pacienilor aflai n stare de veghe sau de relaxare) i se folosete naintea nceperii unor proceduri medicale dureroase. Terapia fizic i ocupaional Obiectiv: recuperarea pacientului ars pn la obinerea unui stil de via apropiat de normal, promovnd educaia i tratamentul fizic, prevenind pierderea unor micri, a puterii, a coordonrii, funcionalitii i a dexteritii. -Psihoterapeutul va evalua pacientul, elabornd un plan individual de ngrijire ce va cuprinde nevoile, abilitile i nsuirile pacientului, precum i obligaiile ambelor pri. 46

-Tratamentul variaz n funcie de nevoile ndividului, starea fizic i psihologic, istoria medical i scopurile reale ale recuperrii. -Recuperarea reuit depinde de implicarea pacientului n programul de tratament. Colaborarea pacientului privete ntreaga echip i familia. Pacientul va fi instruit, de la nceput, privind poziionarea sa, importana ex. i a micrii pentru creterea mobilitii. -Educarea familiei urmrete transmiterea unor instruciuni simple despre modul n care l poate ajuta pe pacient , ceea ce va reduce anxietatea familiei la externarea bolnavului. -Terapeutul ocupaional se va ocupa de poziionarea bolnavului, aplicarea atelelor, imobilizarea dup grefare, aplicarea pansamentelor pentru presiune etc. .El va aborda o atitudone pozitiv, dar i va explica bolnavului c procesul de recuperare va dura. Implicarea timpurie n activitile zilnice este benefic dpdv psihic i fizic; ndeplinirea unor sarcini aparent simple ( a mnca) duce la construirea ncrederii de sine i a stimei de sine. -Exerciiile fizice sunt adecvate nevoilor pacientului, n scopul meninerii puterii i a rezistenei fizice i a promovrii independenei funcionale.n timpul ex. se monitorizeaz zilnic variabilele: puls, tensiune, respiraie, oboseal, durere, coordonare etc. Pe msur ce pacientul devine mai independent, crete motivaia sa, iar realizrile cresc stima de sine. Controlnd rezultatele, voina crete, iar pacientul ii asum responsabilitatea propriului program de recuperare, devenind apt s-i ating scopurile. Structura i rezultatele unui program psihoterapeutic recuperator centrat pe psihotrauma post-arsur (Program psihoterapeutic aplicat de Paula Constantin, n cazul a doi pacieni cu nivel de pregtire mediu, asisten=2 luni, aprox.2 edine/sptmn.) Etape terapeutice.Obiective.Tehnici.Efecte. A.Evaluare Cunoaterea subiectului (prin stimularea eforturilor dr ,,autodezvluire) Obiective -stimularea capacitii de autocunoatere, autoobservare, autoevaluare; evidenierea unor simptome disfuncionale. Tehnici -metoda interviului Efecte: descrcare cathartic i detensionare. B.Stimularea autocontientizrii problemelor. Obiective: -contientizarea comportamentelor maladaptative, analiza problemelor, explorarea avantajelor i a dezavantajelor schimbrii/meninerii comportamentului actual. Tehnici: analiz cathartic, decatastrofizare, exagerare deliberat, reatribuirea responsabilitii Efecte: creterea puterii de verbalizare, nuanarea strilor emoionale asociate traumei arsurii. C.Formarea i educarea comportamentului n sensul compatibilizrii cu cerinele Obiective: reanalizarea situaiei, a propriilor atitudini, ateptri, trebuine cu privire la relaionare, corectarea unor imagini, expectaii, aspiraii; identificarea comportamentului care trebuie schimbat; gsirea de soluii i evaluarea lor. Tehnici comportamentale: repetarea, modelarea comportamentului prin joc de rol, dezvoltarea abilitilor de relaionare, antrenament asertiv. Efecte: creterea capacitii de autocunoatere i autoacceptare, creterea mobilitii relaionaladaptative, stimularea potenialului personal de recuperare. D.Transformarea comportamentului prescris n conduit uzual Obiective: reducerea sentimentelor de frustrare, mbuntirea unor caliti i dezvoltarea altora noi, creterea iniiativei de contact social. Tehnici:expunerea gradat la situaii stresante, planificarea activitii, planificarea timpului liber. Efecte: reducerea izolrii sociale, a singurtii, a sentimentului de inutilitate, acceptarea de sine, mbuntirea relaiilor cu familia, creterea comunicrii, scderea conflictelor, prevenirea scindrii relaiilor conjugale. 47

Exemplificare cazuistic Cazul I ( vezi info pag.329) Simptome psihice post-traumatice: -tristee, nemulumire, apatie, pesimism, inhibiie relaional, nesiguran decizional, nencredere n sine; Program therapeutic: -2 luni ( trei edine pe sptmn) Obiective: diminuarea strii de deprimare, creterea ncrederii n sine, valorizare personal, relaionare social, reorientare profesional. Tehnici utilizate: examinarea avantajelor/dezavantajelor meninerii/schimbrii comportamentului actual, training asertiv, evaluarea abilitilor sociale, ierarhizarea scopurilor interacionale, antrenarea calitilor sociale, modelarea comportamentului adecvat. Rezultate: reducerea treptat a depresiei, mbuntirea imaginii de sine, optimism, activism sporit; dup dou luni de la externare, pacienta s-a angajat bibliotecar. Cazul II tnr internat pentru a noua oar pentru chirurgie reconstructiv n urma arsurii (veche de 4 ani ) care a desfigurat-o. Etape terapeutice: a.Stabilirea legturii terapeutice: abordare dificil a clientei, care nu vrea s vorbeasc despre accident i cicatrice. Neag simptomele de anxietate, izolare, este vdit marcat psihic. Dup trei sedine n care pacienta ncearc s reziste vorbind despre orice altceva, dar nu despre accident, ea ncepe s se simt n siguran n mediul terapeutic i vorbete despre sentimentele i modul ei de via, deviind nsa de la subiect de cte ori discuia atinge un punct nevralgic ( mecanisme incontiente de aprare). Simptome n plan afectiv: tristee, nemulumire, proast dispoziie, nesiguran, pesimism. Simptome n plan comportamental: izolare sever, reducere drastic a contactelor sociale, vede critici pretutindeni, iar n spital se simte bine ( nu are sentimentul c este diferit, sau c este subiect de discuii). Simptome n plan cognitive: gndire dihotomic negativ, absena evalurii rezonabile a realitii, neacceptarea imaginii de sine (autorespingere). b.Stabilirea obiectivelor principale ale terapiei -se examineaz rolul izolrii, avantaje/dezavantaje; -se stabilete necesitatea schimbrii modului de a gndi i a comportamentului; -pacienta i exprim dorina de a avea o slujb, prieteni, dar consider c acum nu are nevoie de acest lucru; i este greu s ndure sentimentul de jen, marginalizare; -n realitate, se simte nefericit i incapabil s schimbe ceva i renun la tratament; c.Concluzie: Acesta este un caz care demonstreaz c un model disfuncional de gndire i comportament este dificil de modificat dup ce s-a dezvoltat i stabilizat (n 4 ani de evoluie).

Sub. 39. Obiectivele i specificul asistrii psihologice asociat tratamentului n cazul persoanelor hemodializate
Probleme psihologice -Insuficiena renal cronic rezult din scderea capacitii funcionale a rinichilor; exist trei tipuri de tratament: hemodializa, dializa peritoneal i transplantul renal. Probleme majore: pierderea rolului social i a capacitii de munc, avnd implicaii sufleteti dar i economice. Componenta psihologic: sentimente de devalorizare, identificarea cu boala, inhibarea oricrei iniiative. 48

Bolnavii cu insuficien renal cronic sunt supui unei game largi de stresuri. Strain i Grossman identific opt categorii de stresuri psihologice: 1.Ameninarea privind autorespectul i integritatea; 2Anxietatea fa de separare; 3.Frica de a pierde dragostea i acceptarea familiei i a prietenilor; 4.Frica de a pierde controlul asupra funciilor fizice sau mentale; 5.Frica de afectare a unor pri corporale; 6.Frica de persoane necunoscute; 7.Frica de neacceptare n societate; 8.Frica de durere; Kaplan De Nour menioneaz urmtorii factori de stress: -dependena de programul terapeutic, de hemodializ, de membrii familiei; -restricii de diet i de ordin social; -pierderea funciilor organismului; Apar irascibilitatea,insomnia, tremorul, modificri senzoriale, apatie, astenie, diminuarea ateniei, a concentrrii, sentimente de vinovie, dorin de moarte i tendin de suicid. n ceea ce privete imaginea de sine a bolnavului cu insuficien renal cronic , studiul lui S.Basch i al colaboratorilor a demonstrat: dezorganizare, vulnerabilitate, regresie, tulburri sexuale. In cazul in cazul insuficienei renale cronice se pune problema vindecirii bolii cronice printr-o psihoterapie, dar prin interventii psihologice poate fi atenuat impasul psihologic inerent bolii. Psihoterapia suportiv este suficient, adecvat i recomandata persoanelor bolnave, vulnerabile la anxietate, depresie i la consecintele acestora, i ale cror resurse de rezisten sunt diminuate in tot acest context. Psihoterapia suportiv ofer persoanei un spaiu securizant i odihni tor, in cadrul caruia persoana poate s exploreze aspectele acestor conflicte si sa testeze posibilele solutii sau n interiorul cruia poate aduna fora interioar de a lua decizii potrivite pentru rezolvarea conflictelor. Boala opererez schimbri ale statutului social i de aceea pacienii pot uneori s experimenteze rejecia social. Psihoterapia suportiv ajuta bolnavul in a explora realitile acestor experiene dificile. De aceea, psihoterapia nu vizeaza doar tratarea simtoamelor psihopalologiee (depresie, anxietate, deprimare), ci i ameliorarea calittii vieii . In general tratamentul psihologic nu are in vedere formele clasice ale psihoterapiei, ci forme variate de psiho-socio-terapie, avand ca obiectiv ameliorarea disfunctionalitatilor. Este vorba de o interventie indirecta, in care se implic o echip terapeutic (psihiatru, psiholog, asistent social) i care acioneaz prin intermediul i prin modelarea altei echipe, medicale, cea care trateaz direct pacientul. Aceast interventie reunete ergoterapeuti, socioterapeuli, si kinetoterapeui. Pacientul anxios, agresiv i neeooperant induce personalului o atitudine de iritare i agresivitate, de enervare si rejectie. De asemenea, starea depresiv si apatic a pacientului, negarea oficiala a starii de boala sau a gravittii acesteia se pot conjuga cu epuizarea personalului, care se manifest i el prin 49

alpatie i dezinteres. Programele de terapie psihologic pentru mentinerea unei stri psihice echilibrate au in vedere discutarea in echipa a problemelor. Aceste discuii se desfoar de mai multe ori pe saptamana. Programul psihoterapiei ptr bolnavi dializati are in vedere creterea independenei i iniiativei, combaterea pasivitatii i depresiei, controlul agresivitii. Un aspect important este corecta informare a pacientului asupra bolii, a sladiului acesteia, asupra posibilitilor terapeutice, etc. Pe de alta, parte, pacientul poale fi initat in tehnici de relaxare psihocorporala. Totodata trebuie stimulata atitudinea activa in ce privaste interesele, preocuparile si exercitiile fizice. In general, terapiile psihologice in contextul dializei sunt ghidate pe urmatoarele direcii; - echipe psihiatrice carc activeaza in mare msur prin intermediari, prin membrii echipei terapeutice i a familiei; - interventii psihoterapeutice obligatorii asupra personalului departamentului de hemodializ; - interventii psihotcrapeutice asupra pacientilor pentru ameliorarea tririi schemei corporale, creterea increderii in sine i a autorespectului, combaterea regresiei, negrii, depresiei, anxietatii i a noncompliantei i creterea autonomiei personale; - vizarea psihoterapeutic a familiei, a relaliilor in cuplu, a meninerii pe ct posibil a relatiilor sexuale i a pstrrii unei calitli acceptabile a vietii.

Sub.40 Psihoterapia n confruntarea cu durerea i moartea (Thanatoterapia)


Durerea prezinta sanse egale pentru fiecare fiinta in parte, nimeni nu este imun la durere. Ea este o experienta unica pentru fiecare individ. Nu exist reete n vederea ameliorrii sau eliminrii durerii i nici zile mai bune sau mai proaste. Timpul redresrii difer de la o persoan la alta i include un numr variat de factori de influen( legturi emoionale, pozitive sau negative, care implic energie i interes, speran i ateptri), un rol foarte important avndu-l suportul, ce include familia de origine, prietenii, vecinii. Doka (1989) introduce conceptul de durere necunoscut, o durere neineleas i fr recunoatere social. Aceste pierderi au loc atunci cnd unei persoane nu i se recunoate un rol clar i corect sau cnd nu are capacitatea de a simi durerea. Studiul lui Gordon (1993) arat c pacienii seropozitivi nu primesc un suport suficient din partea familiilor i prietenilor, nregistrndu-se o anumit tendin a societii de a-i stigmatiza i discrimina, motiv pentru care acetia se confrunt cu o pierdere a confidenialitii i a stimei de sine. n confruntarea cu moartea supravieuitorii se pot simi vinovai, se pot blama, pot exista regrete care reflect afaceri neterminate. Este foarte important ca afacerile nefinalizate s fie rezolvate nainte de apariia morii, pentru c dup aceea nu mai este posibil. Durerea conduce la schimbarea de atitudini n rndul celor care sufer i poart doliu, ca i la creterea capacitilor de a recunoate o varietate de comportamente ca moduri de a face fa la pierderi.Este necesar s se recunoasc att procesul de sectuire interioar , ct i procesul dureros. n urma unui studiu realizat de Bennett i Kelaher (1993) s-a constatat c exist o relaie interactiv ntre anxietate i durere ce i determin pe cercettori s-i exprime ngrijorarea n legtur cu faptul c durerea ar avea o influen pentru profesionitii din domeniul medical. Price i Murphy (1984) consider c modul de nelegere a durerii s-a modificat n ultimile doua decenii, durerea nu mai indic doar o stare de tristee, ci un proces ce poate include, dup o anumit perioad de timp, un evantai de stri interne i comportamente, dintre care unele depesc tristeea i plnsul.Ei consider c sectuirea interioar implic pierderi considerabile pentru cel ce lucreaz cu pacieni n iminena morii i este, n parte ,un rspuns la pierdere. Emoiile negative apar periodic pentru o mare parte din personalul care lucreaz n ngrijire terminal. Grupurile de suport sunt necesare pentru a oferi empatie i acceptarea acestor emoii. Sentimentul de vin poate aciona ca un antidot psihologic fa de sentimentele de neajutorare. Recunoaterea acestor procese mobilizez personalul s lucreze cu propriile sentimente de neajutorare mult mai uor dect s poarte greutatea culpei. Un sentiment persistent de singurtate poate fi un semnal c este nevoie ca persoana s-i ia un timp pentru relaxare i odihn. 50

Supararile si necazurile sunt unice pentru fiecare in parte. Durerea este o reactie si un raspuns natural la decesul cuiva. Tristetea reprezinta cel mai comun sentiment al pierderii, care poate fi exprimat prin lacrimi si planset. Furia poate fi vizibila, inabusita sau reprimata. Culpabilizarile sunt frecvente ca si anxietatea cu privire la viitor. Un neles al durerilor i suferinelor se poate dobndi doar atunci cnd moartea se apropie de sufletul i inima noastr. Fiecare dintre noi va supravieui ntr-un mod unic, ntr-un timp personal, cptnd deprinderi i sisteme de suport proprii, un anumit nteles asupra relaiilor de pierdere. Nu exist o modalitate corect de a suferi. Etapele i treptele doliului sunt discret ghidate de ctre consilier, care l asist pe cel prins n asfel de mreje. Adesea un travaliu de doliu i de separarea constructiv, eventual nsoit de un travaliu de iertare, dup caz, este binevenit ntr-o terapie de suport. Parkes (1972) recunoate c supravieuitorii devin in prima faz a doliului amoriti i nemicai. Apoi refuz ajutorul, devin elastici n contiin, uluiesc prietenii i chiar propria familie prin aceast calm abilitate de a funciona, se ntorc la munc dup cteva sptmni de stat i privit, se cred mai profunzi i mai pricepui n nelegerea vieii.Aceast stare poate dura cteva sptamni sau luni, dup care vine vremea revenirilor i a redresrii, nu le vine s cred prin ce au trecut, se simt dezorganizai i c nu le mai pas de ceea ce cndva se chema convenional i ordine. Realizeaz c viaa se schimb mereu i ca ceea ce le-a aparinut cndva nu se mai ntoarce la ei. Triesc experiena singurtii, goliciunii, izolrii i fragmentrii. Micile probleme de altdat devin muni de netrecut, deciziile sunt ilogice. Dac, n aceast perioad, apar i alte pierderi, atunci o rentoarcere la starea iniial este iminent. Odat depit aceast etap, reapare reorganizarea. Memoria nu le va mai fi ocupat doar cu cel iubit i disprut, starea de somn se apropie de normal, lacrimile i singurtatea ncep s dispar, angajarea n sfera social i comun celorlali devine mai aproape de suflet. Viitorul este anticipat mai pozitiv, apare i bucuria restabilirii prieteniilor. Aniversarea la o anumit perioad de timp a decesului nseamn un nou moment de confuzie, emoii puternice i ncearc din nou. Tot ce le rmne este reconcilierea cu pierderea i reintegrarea n via. Sufletul mhnit este pregatit pentru orice fel de ntmplri, nimic i nimeni nu l mai poate lua prin surprindere. inte: 1. Acceptarea realitii pierderii suferite 2. nceperea procesului de angajare practic n durere i suferin o provocare pentru lacrimile i expectaiile culturale, dar i pentru puterea de a reconverti ct mai rapid, n propriul interiorul, cele ntmplate. Rolul specialistului consilier este de a valida cunoaterea i sprijinul sentimentelor de doliu, ncurajarea ventilaiei durerilor i prevenirea altora de acelai gen. El trebuie doar s asculte atent i empatic , fr a judeca i fr a da sfaturi . 3. Ajustarea contextului i circumstanelor n care se petrec pierderile nseamn cristalizarea i respectarea diferenelor individuale de vrst, gen, etnie, credine spirituale i religioase, ale percepiilor sprijinului extern, ale instinctului de supravieuire, ale evenimentelor curente de via, ale importanei relaiilor interpersonale. 4. Reorganizarea emoional i ptrunderea din nou, pe usa din fa, n via . Consilierii specializai n pierdere numesc acest lucru eliberare i ptrundere. Durerea consum cantiti enorme de energie, ducnd, treptat, la epuizare i sectuire interioar, dar cnd apare reconcilierea cu pierderea, suferina este capabil s se transmute ntr-o experien mult mai confortabil. n consiliere i terapie, deprinderile de mprtire, comunicare i ascultare atent merg mn n mn i alctuiesc mpreun valsul alchimic al transmutrii suferinei ntr-o experien de cretere i maturizare. Comunicarea eficient cere claritate, deschidere, onestitate, compasiune, confidenialitate, respect pentru alte puncte de vedere, voina de a-i asuma riscul, recunoaterea i acceptarea faptului c valorile sunt diferite i c prejudiciul este duntor i chiar prezint un potenial pericol. Comunicarea i ascultarea atent sunt dependente una de cealalt. 51

Ascultarea atent cere linite, loc ferit de zgomote, continuitate, ua nchis, telefon scos din priz, limbaj corporol intrat n alert, contact vizual, cmp vizual interactiv far bariere materiale, minte iscoditoare. Relaia interpersonal trebuie s fie relaxant i calm, evitnd datul sfaturilor sau devalorizarea sentimentelor. Ea se bazeaz pe acceptare necondiionat. Deseori, persoanele care se confrunt cu multiple pierderi nu tiu cum s exprime chinul i durerea. Unii se implic n activiti care solicit foarte mult timp i care permit o ntoarcere trzie sau chiar deloc acas, caz n care se poate sugera o plimbare pe plaj, mersul la film, luarea cinei cu un foarte bun prieten. Nu sunt excluse nici abuzurile de tutun, cafea sau alcool, care de obicei sunt temporare. Stabilirea unui timp special pentru jelire, doliu i plnset nainte sau dup munc nseamn c individul poate funciona normal dup aceea n timpul orelor de lucru. Poate fi de ajutor inerea unui jurnal al lacrimilor, durerilor, temerilor, suferinelor, disperrii i chinurilor. Cuvintele scrise elibereaz memoria i sentimentele ncrcate negativ ncep s se ofileasc. Gndirea pozitiv poate fi dezvoltat aternnd pe hrtie cteva lucruri pozitive ntmplate n via. Concentrarea pe lucrurile bune ajut enorm la echilibrare. Supravieuitorii norocoi trec prin pierdere i suferin cu ajutorul prietenilor, familiei, consilierilor specialiti n pierdere i a partenerilor de suferin . Alii pot beneficia i de ajutorul grupurilor de suport. Nici copii nu trebuie uitai n procesul consilierii. Nimic nu poate fi mai distrugtor pentru un copil dect pierderea unui prite sau a unui frate .Nerezolvarea acestor pierderi la timpul lor le va afecta viaa mai trziu. Copiii i exprim pierderile altfel dect adulii. Polumbo(1978) sugereaz faptul c modul lor diferit de a suferi este influenat de stadiul de dezvoltare cognitiv i emoional, de aceea copiii cu vrste cuprinse ntre 5 i 7 ani reprezint un grup particular vulnerabil (sunt destul de dezvoltai d.p.d.v. cognitiv pentru a nelege ramificaiile permanente ale morii, dar au la ndemn foarte puine mijloace pentru a le face fa). Este important ca, pentru copiii care i-au pierdut prinii, s se dezvolte abordri preventive. Atunci cnd ei i pierd ntreaga familie sunt ntotdeauna expui riscului. Dincolo de ntelegerea noast este faptul c ntotdeauna copiii gsesc resurse s neleag durerea, s supravieuiasc pierderilor, s gaseasc modaliti creative pentru umplerea vieii. Punctarea morii cu anumite ritualuri nseamn o oportunitate de a valida i memoriza viaa celui decedat, de a ne acorda suport unul altuia( din acest p.d.v ritualurile morii echivaleaz cu o socioterapie). Durerea poate dezvolta posibilitatea identificrii personale i fortificrii Eului, explorrii i creterii n modaliti i sensuri nebnuite pn atunci.

Sub. 41. Psihosocioterapia durerii dintr-o perspectiva existenial i spiritual


Profesionistii implicai n acordarea de sprijin psihoterapeutic persoanelor care se confrunt cu pierderi multiple, se afl deseori in situaia de a cuta speran acolo unde nu exist. Moartea este de neevitat i vine cnd eti sau cnd nu eti pregtit, vrnd-nevrnd . Dar acceptarea ei, odat produs, i descifrarea sensului ei ca parte a unui ciclu natural pot deschide drumul unei experiene evolutive spirituale. Identitatea este marcat de experienele care produc rupturi, separri n relaiile interpersonale. Imaginea de sine poate fi alterat, activitatea sexual sufer schimbri, proiectarea viitorului poate fi gndit n mod pesimist, apar schimbri de personalitate, interogaii cu privire la sistemul de valori. Asumpiile de baz despre Univers sunt modificate. Exist cazuri n care supravieuitorii sufer modificri pozitive: devin mai deschii la diversitate, sentimentele de compasiune se intensific, ajung s se mprieteneasc cu sine i s se cunoasc mai bine. Supravieuitorii multiplelor pierderi experimenteaz schimbri irevocabile n via. Nu exist modalitate de a nlocui aceste pierderi. Este o realitate greu de acceptat, dar procesul regsirii de sine trebuie s nceap cu nelegerea i acceptarea acestei realiti dureroase.Acetia sunt cel mai mult ajutai prin confruntarea direct cu realitatea. Acumularea durerii nerezolvate las fr urme de speran orice ncercare de redresare. 52

Spiritualitatea aduce multe beneficii supravieuitorilor multiplelor pierderi, ea nu elimin suferina, ci dezvolt o modalitate de a-i face fa i a dobndi o nou cretere a personalitii. Sprijinul social are un rol important, fr ajutorul altora, magnitudinea impactului generat de pierderi multiple devine copleitoare. Supravieuitorii care nu se izoleaz , ci caut s mprteasc propria experien cu alii, vor observa, n primul rnd , c nu sunt singuri. Unii au ndurat dureri i suferine asemntoare , alii au descoperit tehnici i modaliti de supravieuire pe care vor s le mprteasc. Exist cineva care i ajut i exist speran. Confruntarea cu pierderile copleitoare poate tenta supravieuitorii s ignore trecutul , s opun rezisten prin negarea durerii . Dar durerea este esenial pentru procesul de vindecare i cretere. Rolul profesionistului este acela de partener n suferin, el trebuie s foloseasc un limbaj evocativ, clar i fr ambiguiti. Pentru cei ce se complac ntr-o neputin nvat, se recomand terapia directiv, una dintre tehnicile utile n acest caz o reprezint concentrarea asupra viitorului. Grupurile de suport reprezint o surs a reasigurrii emoionale , faciliteaz accesul la informaie, contactele sociale i dein cea mai util funcie martor la experiena supravieuitorilor. Funciile lor terapeutice sunt : -dezvoltarea unui sens al reintegrrii i al universalitii; - reasigurare emoional; -eliminarea sentimentelor de izolare i alienare; -validarea i valorizarea pierderilor suferite. n cazul grupurilor axate pe pierderi multiple se recomand doi traineri i intre 7-10 participani n mod regulat. Regulile de baz sunt confidenialitatea i respectul unul fa de cellalt. Scopul grupurilor de suport este acela de a dezvolta protecie, mediu securizant unde individul are oportunitatea de a cpta ncredere i a discuta realitatea pierderilor sale cu alii, ale cror pierderi sunt similare . n desfsurarea ntlnirilor se pune accent, la nceput , pe angajare , umor, empatie , dorin de a nva, atitudini cooperante i abinerea de la judecarea altora , cunoaterea resurselor comunitare i dorina intens de a participa la grup. Deseori sunt invitate diferite personaliti cu diverse preocupri. Coninutul sedinelor terapeutice se poate axa pe descrierea procesului durerii i discuii asupra lui; se folosesc casete , fotografii , muzic, poezii; recunoaterea furiei , vinoviilor , jenei, blamului; comunicarea i nvarea deprinderilor; exerciii de exprimare a stresului; probleme religioase i spirituale . Durata terapiei variaz de la cteva sptmni la cteva luni. O alt modalitate cu valene terapeutice o constituie ritualurile , extrem de necesare i utile n comemorarea pierderilor. Ele dezvolt o perspectiv controlabil asupra separrii i mprospteaz aducerea aminte, simbolizeaz tranziia , vindecarea i continuitatea . Ele sunt o form a vindecrii holistice. Ceremoniile (individuale sau colective ) demonstrez nelegerea continuitii legturii dintre via i moarte.Cele mai cunoscute ritualuri sunt: Proiectul numelor;ritualul reamintirii; comemorarea anumitor zile; rspndirea cenuii; scrierea unui necrolog; amenajarea unui loc special pentru ngroparea celui decedat; vizitarea unui loc special; frecventarea sptmnal de ctre supravieuitor a unor grupuri de suport. Supravieuitorul vine la psihoterapie pentru a gsi uurare pentru problemele i durerea sa , pentru a descoperi o alt perspectiv asupra pierderilor, pentru a obine mpreun cu terapeutul o reaezare i o interiorizare corect a celor ntmplate. n timpul acestui proces de asistare i reaezare valoric a experienei avute apare creterea personal. Cel mai util consilier este acela care deine deprinderile fundamentale pentru munca de psihoterapie i este contient de specificul problemei cu care se confrunt. El trebuie s prezinte urmtoarele caracteristici: s dein deprinderi foarte bune de comunicare , empatie, compasiune, sensibilitate, prezen personal, abilitate de a fi cu oamenii, contiin a limitelor personale. i mai folositor este acel consilier care a trecut prin toate experienele de pierdere similare sau apropiate clientului i care deine cunotine i practic n psihoterapia existenialist. 53

Pentru profesionistul care lucreaz cu supravieuitorii multiplelor pierderi este o munc dificil , frustrant i uneori ambigu , dar dincolo de toate acestea, este o portunitate pentru creterea personal att a clientului, ct i a specialistului, de nvingere a temerilor i transmutare a suferinei, de maturizare i evoluie spiritual.

Sub 42. Psihoterapia individual n toxicodependen: personalitatea toxicodependentului, evaluarea psihologic individual, strategii de lucru
Trasaturi de personalitate predispozante pentru consumul de droguri. Dependena de droguri poate fi privit ca o rezultant a interseciei dintre drog, factori de mediu i educaionali i factori de personalitate. Factorii de mediu mai importani sunt: deprivrile sociale i economice, traiul n familii dezorganizate, traiul n comuniti dezorganizate, accesibilitatea drogurilor i a alcoolului, asocierea cu ali consumatori de droguri, istoricul familial de alcoolism, evenimente dureroase. Factorii educaionali importani pot fi: disciplina sever sau tolerana exagerat n familie, carene afective, mediu familial sumbru sau violent, metode educaionale oscilante ce nu ofer un cadru valoric i normativ corect. Personalitatea este un factor care mediaz modul n care sunt receptai ceilali factori. Exist o corelaie pozitiv ntre tulburrile de comportament i hiperactivitate din copilrie i consumul de droguri de mai trziu.Unele persoane sunt mai fragile psihic, altele dein trsturi care le in departe de consumul de droguri. Imaginea de sine poate influena debutul i ntreinerea consumului de droguri. Nencrederea n sine i complexele de inferioritate pot genera: atitudini rebele(a consuma droguri echivaleaz cu a face ceva ce nu este acceptat social), sau dimpotriv, retragere social i timiditate excesiv (dac persoana descoper c exist substane care te fac s te simi bine, dezinhibat i spontan poate fi tentat s le consume). Anxietatea se traduce n viaa persoanelor prin reacii disproporionate fa de evenimente, inadecvare i mult stres. Drogurile, inducnd o stare de relaxare, pot ajunge s fie folosite de anxioi pt. a scpa de suferina psihic. Hedonismul- ca atitudine pozitiv fa de tot ceea ce este plcere poate fi considerat ca factor de risc pentru acele persoane care primesc tot ceea ce-i doresc fr s li se pretind ceva n schimb i care consider viaa ca pe un ir de plceri. Personalitatea parcurge n drumul spre maturitate diferite etape n care indivizii pot fi vulnerabili.Adolescena caracterizat prin multe transformri fizice i psihice este o astfel de etap. Personalitatea adolescenilor este nc imatur, valorile nu le sunt bine conturate, tentaia de a ncerca lucruri noi este foarte prezent. Afirmaiile de mai sus conduc la concluzia c toxicomanii pot fi att personaliti care intr n sfera psihopatologiei (psihotici i prepsihotici sau psihopai), ct i personaliti normale psihic, dar cu un anumit grad de fragilitate psihic (personaliti imature: adolesceni, ntrzieri de maturizare, sau persoane care s-au adaptat la presiunea grupului). Toxicodependena produce n personalitatea consumatorului aa numitul sindrom deficitar, caracterizat prin: deficit de activitate, deficit de funcionare intelectual, deficit de bun dispoziie i afectivitate. Consumul prelungit duce la stagnarea dezvoltrii psihice, persoana organizndu-i viaa n jurul procurrii drogului. Pe msur ce mijloacele materiale scad, contiina moral scade, furtul, ameninrile, btaia, fiind considerate conduite care intr n normalitate vieii. Transformrile produse de toxicodependen la nivelul personalitii sunt profunde i pot afecta chiar nucleul personalitii dac dependena dureaz de mult timp. Psihoterapia este in aceste cazuri o intervenie de restructurare i optimizare a personalitii i de construcie a unui nou stil de via Evaluarea psihologic individual a toxicodependentului are drept scopuri: -cunoaterea unor trsturi ale personalitii individului i nelegerea situaiei sale; -stabilirea necesitii unei intervenii psihologice; -determinarea tipului optim de intervenie. Reperele ce trebuiesc urmrite n evaluare sunt: 54

-consumul de droguri (tipurile de drog consumate, frecvena consumului, momentul debutului, modalitatea de comsum); -probleme de via (probleme familiale, de serviciu, la coal, dificulti materiale); -severitatea dependenei (gravitatea sindromului de sevraj, creterea toleranei, frecvena nevoii de consum); -analiza funcional (antecedentele consumului: unde, cnd, cu cine i consecinele consumului) ajut la clarificarea sensului pe care drogul l are pt. individ, putnd astfel s nelegem motivaia clientului pt. consum i pt. schimbare; -efectele drogului asupra sntii - se refer la rezultatele unor investigaii medicale; -efectele neuropsihice (dificulti ale memoriei, ale ateniei); -istoricul familial (antecedente de alcoolism sau alt toxicomanie, antecedente de tulburri psihice); -probleme personale de natur psihic (depresie, anxietate, psihoze, tentative de suicid, etc); Evaluarea se poate face att la nceputul interveniei terapeutice, ct i la sfritul acesteia, pentru a face comparaie ntre cele dou rezultate. Se pot utiliza chestionare sau protocoale de interviu. Scopurile evalurii pot fi folosite n construcia motivaiei pentru schimbare. Aceasta nu se msoar prin probe psihologice, ci rezult indirect din anumite comportamente ale persoanei: acordul cu terapeutul, acceptarea dialogului, exprimarea dorinei de a fi ajutat, compliana la indicaiile terapeutice. n perioada de evaluare se poate investiga i percepia clientului n legtur cu consumul. Pe o foaie de hrtie clientul este rugat s noteze n stnga beneficiile consumului, iar n dreapta costurile (dezavantajele) consumului. Alt arie ce trebuie investigat este cea a pregtirii pentru schimbare (nevoia personal de schimbare, percepia asupra posibilitii schimbrii, abilitatea de a trece peste dificultile schimbrii, momentul n care dorete s realizeze schimbarea). Interviul motivaional este un model de intervenie psihologic ce implic o varietate de strategii, multe fiind de orientare rogersian. Scopul su este creterea motivaiei clientului, astfel nct acesta s ia propriile decizii n privina problemelor sale. Responsabilitatea schimbrii aparine n ntregime clientului, terapeutul fiind doar un susintor al acestuia. Interviul motivaional are dou faze: construirea motivaiei pentru schimbare i consolidarea angajrii n schimbare. Principiile ce trebuiesc urmrite n realizarea interviului motivaional sunt: -exprimarea empatiei; -evidenierea discrepanei dintre comportamentul prezent i obiectivele de perspectiv; -evitarea confruntrii cu clientul; -folosirea rezistenei clientului; -cretera ncrederii clientului n eficacitaea sa. Strategiile de explorare i susinere a clientului sunt: 1-utilizarea ntrebrilor deschise, la care nu se poate rspunde printr-o propoziie scurt, clientul fiind astfel ncurajat s vorbeasc despre problemele sale; 2-ascultarea reflectiv - prin care terapeutul ncearc s neleag ct mai exact ceea ca i s-a comunicat i apoi exprim ceea ce a neles ntr-o alt propoziie, una afirmativ nu interogativ. Reflectarea poate fi : reflectarea ca repetare, reflectarea ca reformulare, parafrazarea i reflectarea sentimentelor. 3-a fi suportiv cu clientul,inseamn c aprecierile se vor face cu sinceritate, doar atunci cnd terapeutul simte real c apreciaz un anumit aspect. Aceste aprecieri au rolul de a crete ncrederea clientului n valoarea i eficacitatea sa. 4-sintetizarea a ceea ce spune clientul se face periodic, la nceputul i sfritul edinelor, la trecerea de la prima la cea de-a doua faz a interviului motivaional i are rolul de a ntri lucrurile deja spuse, de a-l pregti pe client pentru o explorare mai profund. Strategiile de lucru cu ambivalena sunt: 1-balana decizional se pot discuta beneficiile i costurile att ale consumului , ct i ale stoprii consumului de droguri; 2-elaborarea odat cu apariia unei afirmaii privitoare la dezavantajele consumului, clientul va fi ntrebat mai n amnunt despre aceasta. 55

3-utilizarea extremelor- se discut aspectele extreme ale comportamentului prezent( care este cel mai ru lucru care s-ar putea ntmpla dac continu s consume), pentru a deveni mai contient de comportamentul su. 4-explorarea trecutului- se compar perioada de dinaintea consumului cu cea actual. 5-explorarea viitorului - imaginarea schimbrilor ce s-ar putea produce n absena comsumului. 6-explorarea valorilor personale 7-dialogul ambivalenei const n a pune fa n fa cele dou pri ale Eului aflate n conflict, printrun joc de rol n care clientul este observator al negocierii celor dou polariti. 8-paradoxul presupune c terapeutul joac rolul prii care spune c nu exist nici o problem, iar clientul preia rolul care afirm c este o problem. Astfel se stimuleaz recunoatera problemei de ctre client i a inteniei de schimbare. 9-feed-back-ul obiectiv- oferirea informaiilor obiective despre rezultatele unor teste psihologice sau efectele consumului pot constitui modaliti de a nclina balana n sensul motivrii pt. schimbare. Strategiile de lucru cu rezistena Rezistena este determinat n mare parte de stilul terapeutic. Ea devine astfel un fel de feed-back pt. procesul terapeutic, cci s-a constatat c un nivel sczut al rezistenei este asociat cu o schimbare de durat a clientului. Rezistena se exprim prin mai multe tipuri de reacii: disputa cu terapeutul, ntreruperea tratamentului, negarea problemelor, ignorarea terapeutului. Strategiile de lucru cu rezistena sunt: 1-reflectarea simpl - se refer la nonrezistena terapeutului prin ascultare reflectiv. 2-reflectarea amplificat - reflect spusele clientului ntr-o form exagerat. 3-reflectarea dubl - const n reflectarea a ceea ce spune clientul, adugnd i cealalt parte a ambivalenei. 4-redirecionarea - distagerea ateniei clientului de la problema rezistenei. 5-acordul, nsoit de o redirecionare - acordul iniial cu clientul, care apoi s creeze posibilitatea unei redirecionri n favoarea evoluiei psihoterapiei. 6-ntrirea faptului c doar clientul are controlul asupra opiunilor sale. 7-rencadrarea - const n a oferi o alt perspectiv informaiilor furnizate de client. 8-paradoxul terapeutic const n a-l plasa pe client ntr-o situaie n care rezistena sa s fie n beneficiul schimbrii. Un exemplu de paradox terapeutic este a prescrie problema. Dac toate eforturile au fost ntmpinate cu rezisten, terapeutul poate recomanda clientului s nu se schimbe absolut deloc, dar el fiind rezistent la toate modalitile terapeutice anterioare, va tinde s-i pstreze aceast atitudine i n continuare, aa c probabil se va hotr s acioneze astfel nct s-i rezolve problema. Consolidarea angajrii n schimbare este faza a 2-a a interviului motivaional i ncepe atunci cnd clientul este pregtit pentru schimbare, dar nu a luat o hottre ferm n aceast direcie. Semnele care arat pregtirea pt. schimbare sunt: scderea rezistenei, clientul pune mai puine ntrebri despre problema sa, este mai calm, mai relaxat, face afirmaii pro-schimbare, pune mai multe ntrebri despre schimbare, vorbete despre cum va fi viaa sa n viitor. Pregtirea pt. schimbare presupune un efort ndelungat din partea terapeutului. Acesta trebuie s nu subestimeze ambivalena, s nu prescrie un plan pentru schimbare, dar s ofere alternative clientului, din care acesta s o aleag pe cea pe care o consider potrivit, sau s-i construiasc alta pornind de la cele prezentate de terapeut. Clientului nu i se spune ce are de fcut, ci este ntrebat ce ar vrea s fac n direcia schimbrii sale. Pe parcursul discuiilor n legtur cu posibilele variante de aciune, planul schimbrii va ncepe s se contureze. Acest proces presupune stabilirea scopurilor conform cu dorinele clientului, stabilirea variantelor de aciune i construirea unui plan. Planul va cuprinde cele mai importante motive pt. care schimbarea este necesar, scopurile personale, modalitile de realizare a scopurilor, persoanele ce pot oferi ajutor pe parcursul procesului de schimbare, rezultatele scontate.

Sub. 43 Psihoterapia de scurt durat i psihoterapia experienial n toxicodependen


Psihoterapia de scurt durat 56

Comportamentul adictiv se poate schimba atunci cnd persoana a reuit s se decid. n cazurile n care terapeutul are tendina s grbeasc lucrurile n direcia aciunii, eludnd procesul deciziei, clientul poate deveni rezistent i chiar poate renuna la terapie. O echip de cercettori multinaional a ajuns la concluzia c n terapia adiciilor o intervenie de scurt durat de 1 pn la 3 edine are un impact comparabil cu al uneia extinse (cercetarea vizeaz n special alcoolismuli n mai mic msur celelalte adicii). Intervenia de scurt durat se centreaz pe motivarea clientului pentru c odat cu luarea deciziei motivaionale, clientul i va folosi propriile aptitudini i capaciti pentru a realiza practic schimbarea. Elementele interveniei de scurt durat sunt: feed-back-ul, responsabilitatea, alternativele, empatia i ncrederea n sine. Clientului i se ofer un feed-back n legtur cu situaia sa i, punnduse accent pe responsabilitatea personal, i se ofer cteva alternative (ntr-o manier empatic), din care acesta s-o aleag pe cea pe care o consider cea mai potrivit. n acelai timp, terapeutul l ncurajeaz n efortul pe care urmeaz s-l ntreprind. Dei accentueaz empatia terapeutului i responsabilitatea clientului, acest tip de terapie este i directiv. Ea este mai eficient atunci cnd clientul este deja puin motivat pt. schimbare. Dac timpul de intervenie este limitat, o intervenie scurt este de preferat lipsei ei. n cazul unei singure intervenii terapeutul va alege ce crede c este mai important de realizat. Dup un scurt interviu terapeutul va putea ncerca o intervenie de genul celei descrise mai sus, sau va ntreprinde altceva care crede c s-ar mula pe necesitile clientului. Psihoterapia experienial n toxicodependen Interviul motivaional este o combinaie de tehnici cognitiv-comportamentale i umaniste. Prima faz- construirea motivaiei pentru schimbare, se bazeaz pe empatie i nondirectivitate (specifice psihoterapiei rogersiene), cea de-a doua faz- angajarea n schimbare, este mai directiv, adic cognitiv-comportamental. ncepnd de la meninere i prevenirea recderilor, terapeutul i va construi propria strategie de intervenie. Tehnicile urmtoare, preluate de le diverse coli i subsumate termenului de experienial, pot fi folosite att n timpul intrviului motivaional, ct i n perioada meninerii schimbrii. Terapia gestaltist are la baz concepia personalitii vzut ca un ntreg unitar, cu o capacitate de autoreglare organic i psihic. La baza autoreglrii ei st ciclul experienei gestalt. Conform acesti ciclu satisfacerea oricrei nevoi trece prin mai multe faze: percepia nevoii, contientizarea ei, aciunea ntreprins pentru satisfacere i retragerea, ca repliere a persoanei ce i-a extins experiena printr-un nou ciclu. Acest ciclu al schimbrii este asemntor cu cel descris de Prochaska i DiClemente. Experiena senzorial (legtura strns dintre stimul i persoan) corespunde cu precontemplarea (etapa de acceptare a comportamentului, de simbioz ntre individ i aciunile sale). Etapa contientizrii corespunde contemplrii care nseamn chiar contientizarea consecinelor negative ale consumului de drog. ntre fazele contientizrii i aciunii (din ciclul gestalt) s-ar interpune faza determinrii din modelul schimbrii. Aciunea are aceeai semnificaie n cele dou modele. Contactul din gestalt este analog meninerii schimbrii, iar retragerea corespunde ieirii din ciclul schimbrii, n sensul renunrii la drog. Aceast analogie sugereaz c o serie de principii, strategii i tehnici din terapia gestalt ar putea fi folosite i n psihoterapia toxicodependenei. Tehnicile gestal care pot fi mbinate armonios cu comportamentul adictiv sunt: Tehnica scaunului gol reprezint un suport pt. provocarea dialogului ntre prile Eului aflate n conflict. Aceast comunicare este o bun modalitate de a cunoate mai bine cele dou pri aflate n conflict i de a gsi o modalitate de rezolvare a ambivalenei. Tehnica zidului din terapia unificrii este o modalitate cu ajutorul creia se pot contientiza strategiile prin care persoana se confrunt cu obstacole existeniale. n terapia toxicodependenei poate fi util ca o strategie de a face fa pulsiunii de a consuma drog, ct i ca suport metaforic pt. confruntarea cu probleme de via.

57

Tehnica exagerrii sau amplificrii I se cere persoanei s exagereze anumite sentimente sau idei, cu scopul contientizrii lor. Poate fi folosit n lucrul cu ambivalena pt. a cunoate mai bine ambele pri ale motivaiei persoanei. Acestea sunt doar cteva dintre tehnicile ce pot fi folosite. De menionat c nu tehnicile n sine sunt importante, ci concepia terapeutic din spatele lor. O persoan matur psihic este capabil s-i integreze armonios prile conflictuale n cadrul personalitii sale. Toxicodependentul care vrea s renune la drog este mprit ntre nevoia de drog i dorina de a renuna la el. Pt. a aciona efectiv n direcia renunrii la drog este necesar ca ambivalena motivaional s se rezolve i aici sunt importante tehnicile i principiile gestalt. Renunarea la consum presupune o restructurare a stilului de via. Drogul s-a mulat pe o structur de personalitate i pe o anumit modalitate de a face fa cerinelor vieii. Respingerea lui presupune o reformulare a scopurilor de via, dar i o restructurare a unor componente ale personalitii. Deoarece drogul a fost extrem de investit afectiv, momentul renunrii la el poate trimite individul ntr-un fel de vid existenial care se cere a fi umplut cu alte norme, valori i principii. Analiza existenial este o modalitate terapeutic de eliminare a disconfortului datorat impasului existenial n care se afl individul. De ea se poate beneficia n etapa de meninere, atunci cnd se construiete un nou stil de via. Tehnicile specifice abordrilor experieniale se pot folosi pentru mbogirea interviului motivaional, sau se pot mbina ntr-o abordare de sine stttoare prin care problematica toxicodependenei s fie abordat ntr-o manier creativ.

Sub. 44.

Psihoterapia de grup n toxicodependen

Majoritatea cercettorilor i terapeuilor care lucreaz n domeniul dependenei de substane psihoactive sunt de acord in ceea ce privete adaptarea formelor de psihoterapie de grup la necesitile clinice particulare ale dependentului. Toi sunt de acord ca abstinenta este cruciala, este considerat ca fiind elementul esenial n procesul recuperrii toxicodependentului. Grupurile de terapie sunt abordate dintr-o perspectiva interpersonal, fundamentat pe modelul teoretic al grupului de terapie interacional al lui Irvin Yalom(1975). n scopul eficientizrii psihoterapiei de grup a pacientului dependent este deosebit de important o abordare a tratamentului n trei etape distincte. John Wallace afirma n 1978 ca tratamentul unui alcoolic sau dependent de droguri este un proces dependent de timp. Modul n care pacientul toxicodependent va fi abordat psihoterapeutic depinde de o serie de factori, cum ar fi: fora Ego-ului, trsturi psihopatologice, motivaie, negare i istoricul de consum. Sarcina cea mai dificila n etapa iniial a terapiei const n contracararea i dezamorsarea defensei de negare n timp ce este provocat autodezvluirea i contientizarea, simultan cu meninerea anxietii n limite tolerabile. Structura i metodologia procesului psihoterapeutic de grup cu toxicomani 1 Etapa iniial de tratament n acest stadiu tratamentul psihoterapeutic se confrunt cu precontemplarea, contemplarea i fazele preparatorii pentru schimbare conform ciclului Prochaska Di Clemente. Direcia de lucru a terapeutului presupune provocarea persoanei dependente astfel nct s recunoasc, sa accepte problema i s avanseze dincolo de ambivalena i negare. Majoritatea pacienilor se afl n aceasta etap de tratament datorita presiunilor exterioare, ei experimentnd stri emoionale de vina, ruine, depresie i revolt. Dei recunosc ca au nevoie de tratament, compliana lor la terapie este motivat de evitarea n viitor a condamnrii, blamrii sau criticilor celor din jur. Terapeutul se va confrunta n aceast perioad cu 2 nivele de rezisten: dac membrii grupului nu sunt ostili i rezisteni la tratament, comportamentul lor este de fals complian cu scop manipulativ pentru evitarea sanciunii sociale dar exista si pacieni ostili si rezisteni n mod activ, manifest, a cror complian, dei redus , este autentic. Exista i persoane care intr n tratament din initiativa proprie, pentru a stopa consumul, dar i la acetia exista dificulti n avansarea la nivelul aciunii, datorit modificrii de natur patologic din structura personalitii. 58

Tratamentul psihoterapeutic presupune anticiparea i dezamorsarea structurilor defensive puternic consolidate, manifestate activ/pasiv, de care dispun pacienii dependeni. Se folosesc tehnici ca : presiunea, confruntarea, autoritatea terapeutic, dar acestea au anumite limite n aplicarea lor. Presiunea n prima etapa de tratament, strategia presiunii intervine nainte ca tehnicile de confruntare sa fie introduse n terapie. Rolul acestei strategii este de a oferi intr-un mod directiv, chiar cu ameninarea sanciunii, orientarea ctre tratament a pacienilor toxicodependeni, mai ales atunci cnd acetia neag realitatea condiiei lor de adicie. Pot sa apara insa dificulti legate de libertatea i drepturile individului cu privire la refuzul terapiei i probleme serioase de etica profesional. Ruth Fox afirma ca nu este necesar sa ateptam ca un alcoolic sa ating nivelul de jos al degradrii psihice nainte ca noi s lum anumite msuri. Chaftez, Blane i Hill arat c persoane apropiate(ali toxicodependeni, membrii familiei, prieteni) pot motiva pacienii pentru a se nscrie n programul de tratament. Raionalizarea i negarea reprezint defense ale Eului, care devin aproape sinonime cu tulburarea de dependen. Sunt defense care camufleaz o stima de sine sczut i un puternic sentiment de ruine i vin, care alimenteaz comportamentul adicvtiv n sperana ca dispoziia general de disconfort va disprea definitiv. Persoanele apropiate camufleaz la rndul lor problema dependenei, ntrind la rndul lor rezistena la schimbare. Alturi de presiunea realizat de membrii familiei, se pot implica n programul de tratament i colegii de munc, mai ales persoanele cu autoritate din organizaia unde lucreaz pacientul. Alcoolicii sunt motivai pentru schimbare atunci cnd sunt n criza profesional. Un efect pozitiv sau negativ asupra succesului terapiei l au expectanele sau atitudinile psihoterapeutului raportate la strategia de presiune. Nencrederea psihoterapeutului n metoda utilizat sau n capacitatea de recuperare a pacientului va genera n client sentimentul pierderii definitive a oricrei sperane de vindecare si va afecta sever eficiena psihoterapiei . Autoritatea terapeutic Alcoolul si drogul afecteaz gndirea, raionamentul si determin deteriorri severe ale nivelului cognitiv, ceea ce face ca muli pacieni sa sufere de o reducere a capacitii de nelegere, interpretare i percepere a riscurilor de consum. Este important ca terapeutul s neleag necesitatea utilizrii autoritii terapeutice n scopul ghidrii pacienilor prin aceasta etap iniial de tratament. Utilizarea autoritii terapeutice presupune aducerea de dovezi concrete ale efectelor distructive si autodistructive produse de consumul unei substane i prezentarea lor membrilor grupului. Se pot provoca discuii despre probleme de sntate; dificulti n relaia de cuplu, separare, divor; dificulti la locul de munc, cu ameninarea pierderii locului de munc. Confruntarea este o metoda care se adreseaz structurilor defensive ale pacientului si care trebuie aplicat n momentul n care pacientul are suficient for personal i resurse alternative pentru a substitui rolul mecanismelor de aprare ale Eului. Confruntarea are drept int ceva necontientizat sau negat. Ea provoac pacientul la experiena tririi acelui ceva evitat n mod frecvent. Washton (1992) sugereaz urmtoarele direcii pentru o confruntare eficient 1. Confruntarea nseamna a oferii cuiva un feed-back realist asupra comportamentului acestuia a fi o oglinda pentru cineva n vederea contientizrii modului n care este perceput de ctre ceilali 2. Confruntarea se realizeaz cu empatie, grij i suport emoional, pe un ton al vocii respectuos i securizant 3. Confruntarea presupune anumite observaii, oferirea de exemple de comportament i nu include ghicitul, explicaia, interpretarea, sfatul i critica cu privire la modul de manifestare al unei persoane; 4. Confruntarea include declaraii de ngrijorare la defensele Eului unei persoane i cnd este posibil, exemple din propria experien. Este important de reinut c: -tehnica de confruntare este mai eficient cnd terapeutul va limita utilizarea ei la evenimentele observabile din cadrul grupului 59

-confruntarea este mai puternic dac se sprijin pe declaraii concrete -terapeutul trebuie s menin un echilibru ntre confruntare i suport. 2.Etapa de mijloc a tratamentului Este etapa de aciune a procesului de recuperare. Sarcina principal a terapeutului este de a menine membrii grupului activ implicai n tratament. Dac strategiile terapeutice sunt adecvat aplicate i gestionate, atunci anxietatea i tensiunea din grup va descrete, permiind instalarea unei atmosfere propice evoluiei grupului ctre etapa final de tratament. Este important ca terapeutul s evalueze cu acuratee stadiile de dezvoltare ale grupului, pentru a determina modalitatea de abordare optim a membrilor grupului. Matano si Zalom sugereaz cinci direcii pentru integrare AA i a principiilor recuperrii n 12 trepte n contextul terapiei de grup: - ntotdeauna trebuie acordat prioritate abstinenei i recuperrii - pacientul accept s fie numit alcoolic sau dependent - anxietatea trebuie s fie gestionat cu atenie - trebuie cunoscute cu claritate responsabilitile participanilor - terapeutul s fie familiarizat cu limbajul, paii de recuperare i tradiiile AA. Cele opt obiective ce trebuie atinse de-a lungul etapei de mijloc a procesului de recuperare: 1. Pacientul identific consecinele consumului de droguri, modul cum afecteaz diferitele segmente ale vieii sale. 2. Pacientul identific obiectivele personale ale terapiei sale. 3. Pacientul contientizeaz propria sa condiie de abstinen, care impune oprirea consumului de alcool sau droguri pentru tot restul vieii. 4. Pacientul identific alternative la consum i de ce are nevoie pentru a rmne abstinent. 5. Cnd este posibil se introduce n tratament suportul socio-emoional 6. Dezvoltarea unei atmosfere securizante i suportive, necesar experienei de manifestare a tririlor afective. 7. Educarea membrilor grupului n ceea ce privete conceptul de tulburare de dependen. 8. Asigurarea desfurrii edinelor de terapie ntr-un climat de abstinen va motiva pacientul pentru urmarea psihoterapiei i dup perioada de internare. 3.Etapa final de tratament Aceast etap are dou direcii de aciune, distincte, dar intercorelate. Pe de o parte este nevoie de meninerea abstinenei, iar pe de alt parte necesitatea transformrii personalitii dependentului. Grupul de terapie apare ca fiind mai puin restrictiv i structurat i se va centra pe schimbri de lung durat n comportamentul i personalitatea pacientului. De obicei, pacienii toxicodependeni nu consider c au o problem, ci c dificultile ntmpinate se datoreaz unor cauze exterioare; prezint o capacitate limitat de a respecta reguli; tind s-i reduc anxietatea prin manifestri impulsive i abuz de substane; au dificulti serioase cu intimitatea n relaii interpersonale. Alonso i Rutan (1983) identific cinci categorii principale de dificulti frecvente la acest tip de pacient: 1. contiena limitat; 2. se percepe ca acesta sunt eu cnd devine contient; 3. rezistent la schimbare, chiar dac dorete s se schimbe; 4. repet compulsiv pn depete problema; 5. dificulti n schimbare, chiar i n cazul existenei motivaiei. Modelul Yalom i psihologia Sinelui n terapia de grup a toxicomanilor Exist o interaciune extern ntre membrii grupului i oamenii din afar i, simultan, o interaciune intern, experimentat n lumea interioar a individului. Modelul interacional al lui Yalom (1983) este cel mai bun model sistematic n nelegerea i explicarea conduitei exterioare a membrilor grupului. Psihologia Sinelui ofer cea mai bun nelegere a experienelor interne, neobservabile, legate de evenimente externe ce au loc n contextul aici i acum al grupului. Aici amintim Terapia deficienelor structurale interne i Terapia introieciilor. Factorii terapeutici a lui Yalom sunt n nr. de 12: 60

1. altruismul; 2. catharsis-ul; 3. factori existeniali (individul nva c exist limite n lume i c este el nsui responsabil de propria via); 4. coeziunea grupului; 5. orientarea (sftuirea, nprtirea informaiilor); 6. inocularea speranei; 7. identificarea; 8. input-ul interpersonal (se observ cum o persoan relaioneaz cu ceilali i invers i se lucreaz n direcia obinerii unor relaii interpersonale mai satisfctoare); 9. output-ul (pacienii dobndesc o perspectiv mai obiectiv asupra conduitei interpersonale); 10. insight-ul (pacienii dobndesc o perspectiv mai obiectiv asupra conduitei interpersonale); 11. reconsiderarea familiei primare(problemele nerezolvate legate de familie sunt reluate i soluionate); 12. universalitatea (sentimentul c un individ nu este att de diferit de ceilali). Mecanismele schimbrii i vindecrii n terapia de grup sunt n nr de trei: 1. Imitaia n grup nvarea iniial este imitativ, indivizii putnd observa multe interaciuni, stiluri de relaionare i tehnici de rezolvare a problemelor. 2. Identificarea proces incontient prin care indivizii intr n emulaie sau imit persoanele pe care le admir, le respect sau cu care vor s semene. 3. Internalizarea normelor i comportamentului membrilor grupului reprezint semnalul unei deplasri autentice nspre sntatea psihologic Rutan i Stone consider c mecanismele schimbrii sunt valorificate optim ntr-un proces terapeutic care reclam confruntare, clarificare, interpretare i experimentare aici i acum.

61