Sunteți pe pagina 1din 49

Cuprins

Cap I. Noţiuni introductive privind sistemul fiscal

1.1.Aspecte teoretice privind conceptul de fiscalitate


1.2.Evoluţia sistemului fiscal în România
1.3.Rata fiscalităţii; presiunea fiscală

Cap II. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului


fiscal în perioada de tranziţie

2.1. Necesitatea realizării unei reforme în domeniul fiscal

2.2. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în


perioada de tranziţie

2.2.1. Reforma impozitelor directe


2.2.2. Reforma impozitelor indirecte

2.3. Realizări şi neimpliniri ale reformei fiscale în perioada de


tranziţie

Cap III. Armonizarea sistemului fiscal romanesc


cu sistemul fiscal al U.E.

3.1. Reglementarea juridică prezentand sistemul fiscal in


conditiile actuale

3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal românesc

Cap. I

1.1. Aspecte teoretice privind conceptual de fiscalitate

Conceptul de Finanţe Publice este indisolubil legat de stat, de


instituţiile sale administrativ teritoriale, legătura făcându-se datorita
resurselor cheltuielilor, împrumuturilor si altor datorii. Finanţele publice
sunt definite ca fiind ştiinţele ce studiază active statului in calitatea sa
de utilizator al unei tehnici speciale financiare, prin intermediul
procedeelor bugetare, monetare, etc.

Fiscalitatea este un sistem de legi, regulamente si dispoziţii


privitoare la stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor ce alcătuiesc
venituri ale statului.

Totalitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor provenite de la


contribuabili, in vederea alimentarii bugetelor publice, formează
sistemul fiscal.

Trăsăturile unui sistem fiscal normal vizează următoarele:


1. Sistemul fiscal trebuie conceput ţinând seama de condiţiile
sociale şi economice specifice fiecărei etape de dezvoltare.
2. Sistemul fiscal trebuie sa fie coerent, echitabil şi eficient.
3. Sistemul fiscal trebuie să presupună o structurare
corespunzătoare a impozitelor şi taxelor urmărindu-se, în special,
creşterea ponderii impozitelor directe.
4. Realizarea unei structurări corespunzătoare a impozitelor si
taxelor presupune aplicarea întocmai a principiilor impunerii.
La baza instituirii impozitelor sta necesitatea statului de a-si
procura

resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie sa le efectueze


în vederea înfăptuirii rolului sau economico-social. Astfel, “impozitele
reprezintă o forma de prelevare a unei părţi din veniturile si/sau averea
persoanelor fizice si juridice la dispoziţia statului in vederea acoperirii
cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se va face în mod obligatoriu,
cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directa din partea
statului.”

Plecând de la aceasta definiţie a impozitelor, fiscalitatea poate fi


privita ca o legătură între stat şi persoane fizice şi juridice. Astfel,
impozitele sunt percepute ca un rău necesar, fără existenta acestora
statul fiind pus în imposibilitatea de a-şi putea desfăşura (prin
intermediul instituţiilor publice) activitatea cu care este mandatat.

La baza stabilirii impozitelor in Romania stau o serie de principii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii


de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând
condiţii egale investitorilor, capitalului roman şi străin. Astfel se
urmăreşte ca, prin masurile prevăzute în legislaţie sa se asigure
acelaşi regim fiscal pentru contribuabili aflaţi în situaţii similare.
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice
clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele,
modalitatea si sumele de plata să fie precis stabilite pentru
fiecare plătitor, respective aceştia sa poată urmării şi înţelege
sarcina fiscal ace le revine, precum şi să poată determina
influenta propriilor decizii de management financiar asupra
sarcinii lor fiscale.
c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin
impunerea diferita a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora.
În vederea asigurării echităţii fiscale la nivelul persoanelor fizice
un pas important a fost făcut prin introducerea impozitului pe
venitul anual global.
d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a
prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu
conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice
şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de
către acestea a unor decizii investiţionale majore.1

1.2. Evolutia sistemului fiscal in Romania


Primul impozit (dare în bani), din viaţa poporului român,
consemnat de documente, datează din secolul al XIII-lea, de pe vremea
cnezilor. Este vorba despre taxele vamale încasate în moneda
timpului respectiv. Ele au fost cele dintâi mijloace de a strânge bani
pentru voievozi. Vămile erau aşezate atât la graniţele Voievodatului
(Principatului), cât şi la graniţele judeţelor si oraşelor.
În secolul al XIV-lea, pe lângă taxe vamale este consemnată şi
dijma (din zece părţi, una), care era cunoscută în timpul lui Mircea cel
Bătrân sub denumirea de vamă şi se percepea în natură, „vamă, însă,

1
L.Tatu, C.Serbanescu, D.Stefan, D.Vasilecu, A.Nica – Fiscalitate – De la lege la
practica, Editura All Beck, 2004, pagina 1
se numeau pe atunci şi taxele pentru vânzările tuturor lucrurilor,
precum şi ale mâncării şi altele ce se luau prin oraşe”.
În secolul al XV-lea apare birul, cel mai vechi impozit al Ţărilor
Române. Acesta era datorat numai de ţărani, fiind stabilit sub forma
unei sume fixe care se repartiza locuitorilor satelor. La început o dare
de capitaţie egală, birul devine în secolul al XVII-lea proporţional cu
posibilitatea de plată a contribuabililor, întrucât documentele timpului
vorbesc în acest fel, „să-i cisluiţi pre putere”. „Perceperea birului se
realiza prin aplicarea principiului răspunderii colective sau solidare.
Dacă un membru al grupului fiscal nu putea plăti dările, răspunderea
apăsa
asupra întregii colectivităţi începând cu rudele şi vecinii”. Populaţia
ţărănească era supusă, în perioada secolelor al XV-lea şi al XVII-lea, şi
la plata unor contribuţii în natură stabilite ca zecimi asupra produselor
agricole obţinute, cu diferite denumiri, după numele obiectului asupra
căruia erau aşezate.
În secolul al XVII-lea, comerţul şi meşteşugurile erau impuse atât
pentru activitatea lor internă cât şi pentru raporturile cu străinătatea.
Comercianţii plăteau accize, sub forma taxelor pentru intrarea
mărfurilor în oraşe sau târguri, iar pentru raporturile de comerţ exterior
se plăteau vămi.
De perceperea dărilor se ocupa un aparat întreg de funcţionari:
marele vistiernic (un ministru de finanţe al zilelor noastre), marele
vameş care avea administraţia generală a vămilor, pârcălabii şi
ispravnicii de ţinuturi care erau ajutaţi de birari şi globnici, dabilarii,
goştinarii, olăcarii, cotarii, etc., fiecare însărcinaţi cu perceperea unui
anumit tip de impozit.
În secolul al XVIII-lea, pe la mijlocul acestuia, găsim o dare
directă numită „sferturi” (civerturi), care era un impozit personal
(capitaţia) plătibil în patru sferturi trimestriale. În această perioadă
veniturile domnitorului se confundau cu cele ale statului, acestea se
încasau de unde se putea…., dările erau grele şi mai ales supărătoare
prin nesiguranţa lor, dezordinea fiscală generală era caracteristica
dominantă.
Stadiul rudimentar al sistemului fiscal românesc, până la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, este dovedit de
caracteristici precum:
• stabilirea şi repartizarea arbitrară a sarcinilor fiscale;
• preponderenţa impozitelor de repartiţie;
• neregularitatea perceperii impozitelor;
• existenţa inegalităţilor în faţa impozitelor, izvorâte din privilegii, etc.
Teoretic, în statele cu regimuri politice şi structuri economico-
sociale socialiste de tip clasic, impozitele ar fi trebuit să dispară, în
lipsa unei raţiuni prin care statul socialist să efectueze prelevări asupra
unor venituri pe care el însuşi le distribuie sau care îi aparţin. În
realitate socialismul nu a reuşit în totalitate, statele menţinând un
sistem fiscal simplificat subordonat planului central, prin care se
exercita un control disimulat asupra veniturilor şi dimensiunii sectorului
privat. Aşadar, statele socialiste au recurs la mecanismul impozitelor
nu atât din raţiuni economice cât, mai ales, din raţiuni politice şi
sociale.
Principalele impozite şi taxe percepute, în perioada economiei
centralizate, în România, au fost:
• impozitul pe circulaţia mărfurilor datorat de organizaţiile
economice socialiste.
Introdus prin H.C.M. nr. 1276/1962, a înlocuit fostul impozit pe
circulaţia produselor, introdus prin Legea nr. 2/1950.
• impozitul pe fondul total de retribuire, a înlocuit, în anul 1977,
impozitul pe retribuţiile individuale.
• impozitul pe veniturile cooperaţiei meşteşugăreşti şi a
cooperativelor de producţie, achiziţie şi desfacere a mărfurilor.
• impozitul agricol era datorat de cooperativele agricole şi era
format din impozitul pe teren şi impozitul pe fondul de retribuire a
cooperatorilor.
• impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă şi ştiinţă,
stabilit, în cote progresive pe tranşe, asupra veniturilor realizate, sub
formă bănească, din drepturile de autor pentru anumite lucrări literare,
ştiinţifice sau de arte;
• impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi
altor persoane, era stabilit în cote progresive pe tranşe.
• impozitul pe societăţile mixte cu participare română şi
străină,
• impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi în România,
• contribuţia persoanelor fără copii era plătită de persoanele fără
copii, încadrate în muncă, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de
peste 25 de ani. Era stabilită în sumă fixă, în funcţie de retribuţia
tarifară lunară;
• taxele vamale, reglementate prin Decretul nr. 395/1976 privind
tariful vamal al României, erau aplicate ţărilor cu care ţara noastră
avea reciprocitate, în speciale cu ţările membre C.A.E.R..
• alte impozite şi taxe locale plătite de persoanele fizice şi unităţile
economice, şi anume: impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile
situate în oraşe, taxele asupra mijloacelor de transport, taxele de
timbru şi de succesiune, impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei,
etc.;
Tranziţia de la sistemul comunist la economia de piaţă a
presupus, printre altele, înfăptuirea unei ample reforme în domeniul
finanţelor publice, în cadrul căreia reforma sistemului fiscal a ocupat
un loc deosebit. O dată cu deschiderea negocierilor de aderare a
României la Uniunea Europeană, sistemul fiscal românesc a fost supus
unor ample modificări având ca scop realizarea procesului de
armonizare a legislaţiei fiscale româneşti cu cea comunitară în
domeniu.

1.3. Rata fiscalitatii; presiunea fiscala.


Perceperea impozitelor este un drept al statului, consfinţit prin
constituţie. Orice societate, indiferent de forma de organizare, ar fi
imposibil sa funcţioneze fără impozite. Ca regula generala,
contribuabilii vad in impozite un rău necesar, dar consimt la plata
acestuia, asupra lor exercitându-se din partea statului o anumita
presiune fiscala.

Presiunea fiscala sau rata fiscalităţii se exprima ca raport intre


totalul prelevărilor bugetare obligatorii si produsul intern brut, la nivel
macroeconomic sau asupra veniturilor (profitului) realizate la nivel
microeconomic.

Impozitele directe sau indirecte, taxele percepute de la


contribuabili, se constituie in elemente de presiune fiscala, cu atât mai
mult, cu cat ponderea lor in valoarea adăugată sau in cifra de afaceri
este mai mare.

Când aceasta pondere depăşeşte anumite limite rezonabile,


randamentul impozitelor si contribuţiilor scade, manifestându-se
forme de rezistenta la acestea, cum ar fi abstinenta fiscala,
împotrivirea la plata si in ultima instanţa evaziunea fiscala.

O exprimare grafica a presiunii fiscale, a realizat-o D. Laffer, cu


ajutorul unei curbe care îi poarta numele. Potrivit acestei exprimări, de
la un anumit prag, orice creştere a presiunii fiscale provoacă o scădere
a sumei prelevărilor obligatorii încasate de autoritatea publica. Suma
prelevărilor obligatorii este o funcţie crescătoare a ratei presiunii
fiscale, dar numai pana la un anumit prag maximal, care corespunde
nivelului maxim al curbei, după care devine o funcţie descrescătoare a
acestei rate. După Laffer, aceasta se explica prin faptul ca, prelevările
obligatorii foarte mari, diminuează randamentul impozitelor.2

Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate


venituri de la persoane fizice şi juridice, ori la nivelul întregii societăţi
prin intermediul impozitării. Presiunea fiscala are o mare relevanta
economica, deoarece indica măsura in care veniturile nominale ale
populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării şi, în acelaşi timp,
arata măsura sau gradul în care bugetul de stat îşi procura veniturile
pe calea prelevării de impozite. Presiunea fiscala poate fi utilizata atât
pentru impozite indirecte, cat si pentru totalitatea prelevărilor la buget
efectuate prin intermediul impozitării.

Presiunea fiscala se concretizează de fapt in gradul de fiscalitate,


grad in care contribuabilii – in ansamblul lor, societatea respective
economia – suporta, pe seama rezultatelor obţinute din activitatea lor,
impozitele si taxele – ca prelevări obligatorii instituite si percepute prin
constrângerea legala de către stat.

Concret, presiunea fiscala reprezintă proprietăţile din veniturile la


care, in mod nevoit si obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau
persoane juridice) renunţă in favoarea statului, sub forma impozitelor,
vărsând ace este sume in cadrul exigibilităţii lor la bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si fondurile publice.

Problema presiunii fiscale de la noi este mai actuala ca oricând


din cauza următoarelor considerente:

- în primul rând, datorita faptului ca ne aflam in faza modernizării


sistemului fiscal romanesc;

2
Dr. Iosif Moldovan – Finante Publice, 2004, pagina. 120
- în al doilea rând pentru ca in prezent economia tarii noastre
resimte lipsa capitalurilor disponibile a fi investite, cea ce impune
practicarea unei politici fiscale deosebite;

- în al treilea rând, datorita situaţiei actuale precare a economiei


româneşti, veniturile realizate de totalitatea categoriilor de
contribuabili fiind inadecvate pentru a fi gravate de o fiscalitate prea
mare fără a da naştere la urmări nedorite.

In literatura de specialitate termenul de “presiune fiscala” mai


este întâlnit sub alte forme precum “coeficient fiscal”, “tensiune fiscala
” etc., tocmai pentru a evita conotaţiile negative pe care le poarta
cuvântul presiune, dar si aceasta exprima totuşi aceeaşi idee a
obligaţiei fata de stat prin intermediul impozitului.3

Cap. II.

2.1. Necesitatea realizarii unei reforme in domeniul fiscal


Indiferent cât de reticenţi ar fi agenţii economici la ideea de
fiscalitate şi, implicit, la ideea de impozite, existenţa de durată şi în
condiţii de legalitate a unei firme pe piaţă obligă la cunoaşterea şi
respectarea legislaţiei fiscale a ţării pe teritoriul căreia îşi desfăşoară
activitatea. Chiar şi pentru acei agenţi economici care îşi propun

3
Tribuna Economica nr.42/2007, pag.33
evitarea plăţii unor impozite sau taxe, sunt importante de cunoscut
prevederile legislative în domeniu pentru a alege cele mai “legale” căi
în acest sens.
În România, modificările legislative în domeniul financiar-fiscal au
fost numeroase. În ultimii ani, prin demararea tratativelor privind
aderearea României la Uniunea Europeană, cadrul legislativ de la noi
din ţară a cunoscut diverse modificări, în scopul alinerii legislaţiei
româneşti la aquis-ul comunitar. Scopul acestor modificări este crearea
unui sistem fiscal stabil care să corespundă directivelor Uniunii
Europene privind impozitarea.
Pe parcursul acestei lucrări voi încerca să prezint unele aspecte
privind modalităţile concrete prin care prevederile juridico-fiscale
valabile la un moment dat în economie pot influenţa pozitiv sau
negativ performanţele economico-financiare ale unei firme. M-am oprit
doar asupra unor probleme considerate relevante în evidenţierea
scopului acestei lucrări: prezentarea fiscalităţii nu numai ca un mijloc
de colectare a unor impozite de către stat, ci ca un mijloc prin care se
intervine în viaţa economică a societăţii şi, implicit, a firmelor.

2.2. Tendinte si obiective in reforma sistemului fiscal in


perioada de tranzitie
Măsuri luate de statul român în vederea respectării
cerinţelor privind aderarea la Uniunea Europeană
Aderarea României la Uniunea Europeană presupune parcurgerea
unui proces de armonizare în ceea ce priveşte legislaţia. În domeniul
impozitării România a fost şi este nevoită să facă unele modificări
legislative pentru a adduce prevederile fiscale existente la o formă cât
mai apropiată de legislaţia din Uniunea Europeană. Acest lucru nu
înseamnă, în mod automat, preluarea legislaţiei din Uniunea
Europeană (deoarece nici în cadrul; acesteia nu există un cadru
legislative identic în fiecare stat), ci aplicarea în impozitare a unor
principii şi reguli comune care sunt valabile la nivelul întregii
comunităţi.
Negocierile privind impozitarea au fost cuprinse în capitolul 10 al
negocierilor. Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul
Conferinţei de aderare România – UE din 26 octombrie 2001.
Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare
România – UE din 2 iunie 2003.
Prin măsurile luate de România în perioada 2000 – 2004 s-a ajuns
la respectarea celor mai multe cerinţe ale Uniunii Europene în vederea
respectării aquis-ului comunitar. Au fost luate măsuri în vederea
eliminării unor scutiri în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, în
determinarea teritorialităţii taxei pe valoarea adăugată în cazul
serviciilor, a fost reintrodusă cota redusă de TVA. De asemenea, au fost
eliminată cota 0, operaţiunile supuse cotei zero fiind scutite cu drept
de deducere.
În domeniul accizelor a avut loc o mai bună definire a produselor
impozabile, s-a stabilit o împărţire a acestora în produse supuse
accizelor armonizate şi produse supuse accizelor neamornizate, s-a
ridicat, conform cerinţelor comunitare, nivelul accizei unitare
armonizate.
În domeniul impozitului pe profit s-au eliminat scutirile acordate
diverselor categorii de contribuabili (în prezent există foarte puţine
scutiri, care au termen de aplicare limitat în timp), s-a eliminat cota
redusă în cazul veniturilor din export, s-a reglementat modul de
deducere fiscală a amortizării, s-a stabilit modul de deducere a
cheltuielilor cu dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile şi
nedeductibile în mod clar şi conform normelor europene.
În domeniul impozitului pe venit s-a realizat impozitarea cumulată
a veniturilor şi instituiorea globalizării veniturilor. De asemenea, s-a
lărgit sfera de aplicare a impozitului prin introducerea sub impozitare a
unor categorii de venituri.
Cea mai mare realizare a ultimilor ani este strângerea sub un
singur act normativ a legislaţiei fiscale (Codul fiscal) şi stabilirea unor
principii coerente de impozitare.

Influenţa reglementărilor fiscale asupra performanţelor


economico-financiare ale firmelor
Pentru punerea în evidenţă a unor aspecte referitoare la incidenţa
fiscalităţii în activitatea economico-financiară a firmei am urmărit să
prezint modalităţile prin care pornind de la prevederile legale se poate
ajunge la o diminuare, în multe cazuri, consistentă a cheltuielilor de
personal, modul de acţiune a impozitului pe profit asupra diminuării
costului capitalului împrumutat, modul în care veniturile şi cheltuielile
efectuate de o firmă influenţează impozitarea şi determinarea
economiilor fiscale, influenţa impozitelor asupra trezoreriei
întreprinderii, influenţa diferitelor formelor de impozitare a aceleiaşi
activităţi asupra performanţelor economico-financiare ale unei
întreprinderi.
Pentru a remunera activitatea prestată de angajaţi, societatea
comercială efectuează cheltuieli de personal. Acestea sunt formate din
cheltuielile cu salariile personalului, contribuţiile la asigurările sociale
de stat, contribuţiile pentru diferite fonduri reglementate prin lege,
cheltuielile de delegare-detaşare. Pentru obţinerea unui profit cât mai
ridicat, la un anumit volum al rezultatelor, este necesar să se realizeze
diminuare acestor cheltuieli. Pe parcursul lucrării am urmărit cum se
pot diminua cheltuielile de personal în condiţiile în care remunerarea
netă a angajaţilor să rămână celuţin la acelaşi nivel. Pentru aceasta am
luat în calcul acordarea unei părţi din salariu sub formă de bonuri de
masă sau angajarea unor salariaţi sub forma microîntreprinderilor.
Influenţa asupra cheltuielilor de personal în cazul în care se acordă
o parte din salariu sub forma bonurilor de masă depinde de trei
elemente: mărimea bonurilor de masă acordate, mărimea salariilor
brute acordat, mărimea cotei cheltuielilor patronale (contribuţii la
asigurări sociale şi alte fonduri). Deoarece la un anumit moment cota
cheltuielilor patronale nu fluctuează (ca urmare a prevederilor legale
existente), valoarea bonurilor de masă este, de asemenea,
nefluctuantă, influenţa este determinată de nivelul salariilor. Prin
acordarea bonurilor de masă, pe lângă faptul că angajatorul realizează
o reducerea a cheltuielilor, creşte şi salariul net al angajatului, acestea
nefiind impozitat nici la angajat.

Apelarea la microîntreprinderi pentru plata „serviciilor” salariaţiilor


este o modalitate care duce la diminuarea cheltuielilor unei firme.
Diminuare acestor cheltuieli reprezintă de fapt o diminuare a
obligaţiilor fiscale datorate către stat (în cea mai mare parte a cazurilor
reducerea cheltuielilor este 100% dată de diminuarea obligaţiilor
fiscale). În acest caz, prin diminuarea cheltuielilor are loc o creştere a
profitului impozabil, ceea ce duce la o creştere a impozitului pe profit.
Cum impozitul pe profit suplimentar (aferent creşterii profitului
impozabil) este doar un procent subunitar din valoarea reducerii,
acesta este mai mic decât diminuarea obligaţiilor fiscale ocazionate de
plata salariilor, ceea ce face ca pentru firmă să fie rentabil, ea
reducându-şi cheltuielile prin diminuarea obligaţiilor fiscale datorate
statului.

Modalitatea de determinare a cheltuielilor deductibile şi lăsarea


unor posibilităţi privind stabilirea cuantumului acestora (a se vedea
modul de stabilire a cheltuielilor deductibile cu dobânzile, modul de
stabilire a amortizării fiscale) reprezintă un mijloc care poate fi folosit
de conducerea societăţilor comerciale pentru luarea deciziilor cele mai
bune. Decizia de investiţii şi cea de finanţare iau în considerare
caracterul deductibil a o serie de cheltuieli, iar valorile acestora
constituie variabile importante pentru fundamentarea respectivelor
decizii. Este vorba, cu precădere, despre cheltuielile cu dobânzile,
respectiv cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor.

Cheltuiala cu amortizarea generează o economie fiscală prin


impozitare şi, de asemenea, acţionează şi asupra capacităţii de
autofinanţare a firmei, acţiune ce poate genera în viitor rezultate
economice şi financiare superioare. De asemenea, o autofinanţare
ridicată poate duce la renunţarea apelării la împrumuturi (deoarece
firma plăteşte mai puţin imozit prin economia fiscală realizată) cu efect
direct asupra gradului de îndatorare şi al cheltuielilor cu dobânzile,
efect care poate avea ca rezultat o diminuare a impozitelor şi a
costului capitalului împrumutat.

În ceea ce priveşte modul de stabilire a deductibilităţii cheltuielilor


cu dobânzile şi impactul acestora asupra costului capitalului
prevederile legale referitoare la impozitul pe profit poate acţiona, de la
caz la caz în sensul diminuării costului capitalului împrumutat sau,
chiar la o majorare a acestui cost. Pe termen lung, în măsura în care
firma ajunge la un grad de îndatorare subunitar sau se diminuează
cheltuielile cu dobânzile în raport cu veniturile firmei se va ajunge, pe
global, la o diminuare a costului capitalului împrumutat dată de
economia de impozit.

Fiecare impozit pe care firma este obligată să îl plătească pentru


profiturile/veniturile obţinute sau pentru activităţile desfăşurate are o
scadenţă de plată, expres specificată în legislaţia fiscală aferentă. Ceea
ce poate interesa managementul unei firme este modalitatea în care
toate aceste plăţi se articulează într-un plan general de plăţi periodice,
cu alte cuvinte cum va fi afectată trezoreria firmei ca urmare a
îndeplinirii obligaţiilor fiscale.
În cazul societăţilor comerciale care se pot încadra în categoria
microîntreprinderilor există posibilitatea opţiunii între a fi impozitate cu
impozitul pe profit sau cu impozitul pe venit. În funcţie de dimensiunile
activităţii desfăşurate şi în special în funcţie de raportul între venituri şi
cheltuieli (în special raportul venituri cheltuieli deductibile) opţinuea
pentru o formă sau alta de impozitare poate adduce avantaje sau nu.

Concluzionând, putem afirma că reglementările fiscale trebuie


analizate cu atenţie, nu numai din punct de vedere strict contabil, dar
şi din perspectiva implicaţiilor pe care acestea le exercită asupra
indicatorilor financiari fundamentali ce caracterizează firma (sau un
anumit proiect de investiţii, după caz), precum şi asupra deciziilor de
investire şi de finanţare în ansamblu. În acest fel, managerul va fi
capabil să identifice cele mai eficiente căi de creştere a valorii firmei
pe care o conduce, prin identificarea unui optim din punct de vedere
fiscal.

2.2.1. Reforma impozitelor directe

Politica financiară în domeniul veniturilor statului este chemată


să definească sursele de formare a fondurilor bugetare şi
extrabugetare de care statul are nevoie, metodele de prelevare,
precum şi obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe care
trebuie să le îndeplinească instrumentele folosite în procesul mobilizării
resurselor financiare.
În ţările în curs de dezvoltare, veniturile fiscale şi contribuţiile
pentru asigurări sociale participă în medie cu 76%. Aceste ţări îşi
completează resursele publice într-o proporţie mai mare pe seama
veniturilor de la întreprinderile şi proprietăţile publice şi a altor venituri
nefiscale.
În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, există deosebiri
importante de la un grup de ţări la altul şi de la o ţară la alta. Astfel, în
ţările dezvoltate impozitele directe procură 2/3 din veniturile fiscale iar
cele indirecte-1/3; la ţările în curs de dezvoltare proporţiile sunt
răsturnate: impozitele directe asigură 37% din total, iar cele indirecte
63%.
Evident cu cât o economie este mai dezvoltată şi mai
diversificată, veniturile mai structurate şi mai diferenţiate, iar agenţii
economici mai bine organizaţi, cu atât sunt condiţii mai bune pentru
utilizarea impozitelor directe. Invers, într-o ţară cu o economie slab
dezvoltată, cu o structură de ramură restrânsa, cu unităţi de producţie
mici şi slab organizate, cu o populaţie în care majoritatea locuitorilor
realizează venituri modice opţiunea pentru sistemul impozitelor
indirecte este inevitabilă.
Ponderea veniturilor din impozite directe:
Astfel, în anul 1991 veniturile Bugetului de Stat, în sumă de
496,8 mld., au provenit din venituri fiscale, în sumă de 479,4 mld.,
venituri nefiscale în sumă de 11,2 mld. Şi venituri de capital de stat în
sumă de 6,2 mld.
Din totalul veniturilor fiscale, 278,9 mld. au constituit impozitele
directe din care:
-Impozitul pe profit, în sumă de 110,3 mld., care s-a încasat în
proporţie de 107,5% faţă de programul aprobat.
Totalul impozitelor pe profit încasate, 88,6% a provenit din
vărsămintele efectuate de regii autonome şi societăţi comerciale cu
capital de stat (97,7 mld) şi 11,4% de la societăţi comerciale şi alţi
plătitori (12,6 mld).
-Impozitul pe salariu, în sumă de 166,8 mld. s-a încasat în
proporţie de 101,9% fapt ce s-a datorat, îndeosebi creşterii salariului
mediu peste prevederi, precum şi ca urmare a acordării, în luna
decembrie a anului 1991, a unor recompense pentru activităţi
desfăşurate în cursul anului.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1992 au fost realizate în
sumă de 1.363,9 miliarde lei, veniturile din impozite directe constituind
789,4 mld din care:
-Impozitul pe profit, în sumă de 315,7 mld. lei, fiind încasat în
proporţie de 95,7% faţă de prevederile definitive, ceea ce reprezintă
23,1% din totalul veniturilor bugetului de stat.
Nerealizarea cu 14,3 mld. lei a impozitului pe profit s-a datorat,
în principal, scăderii în anul 1992 a producţiei de mărfuri şi servicii
precum şi înregistrări de pierderi.
Totodată, multe societăţi comerciale care au realizat profit nu şi-
au putut achita obligaţiile către buget ca urmare a lipsei de
disponibilităţi în conturile bancare, consecinţă din blocajului financiar.
-Impozitul pe salarii, în sumă de 457,7 mld. lei s-a încasat în
proporţie de 102,6 %, cu 11,7 mld. lei faţă de prevederile aprobate şi
reprezintă 33,6% din totalul veniturilor. Aceasta s-a datorat, în
principal, creşterii salariului mediu lunar, ca urmare a indexării, precum
şi depăşirii fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat
impozit suplimentar. Astfel, veniturile salariale medii nominale lunare
nete pe economie au fost de 19.756 lei pe întregul an 1992, fiind cu
163,8% mai mari decât veniturile medii pe anul 1991.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1993 au fost în sumă de
3.792,4 mld. lei, din care:
-Impozitul pe profit în sumă de 750,3 miliarde lei superior cu
22,6% evaluărilor bugetare definitive, respectiv cu 138,3 miliarde lei,
constituind 20% din totalul veniturilor.
Printre factorii care au determinat realizarea impozitului pe profit
peste nivelul prevăzut, au fost: modificarea volumului şi structurii
activităţilor economice, realizarea unui indice de creştere a preţurilor
mai mare decât cel prognozat, creşterea ponderii sectorului privat în
totalul economiei, acesta prezentând o rentabilitate superioară celui de
stat, creşterea eficienţei organelor de control financiar de stat în
combaterea evaziunii fiscale.
-Impozitul pe salarii în sumă de 1.324,9 miliarde lei, cu o
depăşire faţă de prevederi de 68,9 miliarde lei, respectiv de 5,5%,
ponderea sa fiind de 28% din totalul veniturilor.
Depăşirea veniturilor din impozitul pe salarii a fost determinată,
îndeosebi, de creşterea salariului mediu lunar cu cca. 4.000 lei faţă de
cel avut în vedere la fundamentarea cifrelor cu privire la rectificarea
bugetului de stat pe anul 1993, acordarea în luna decembrie 1993 a
unor sume reprezentând alte drepturi salariale (prime, ajutoare etc.),
precum şi depăşirea fondului de salarii de referinţă pentru care s-a
suportat impozit suplimentar.
Din totalul impozitului pe salarii încasat la bugetul de stat,
sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 1993 au
fost de 231,8 miliarde lei, cu 5,3 miliarde mai mici decât cele
prevăzute de lege.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1994 au fost realizate în
sumă de 8869,1 miliarde lei reprezentând 90,4% din programul
rectificat, veniturile din impozite directe constituind 4.550,4 miliarde
lei, din care:
-Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o
pondere de 22% din total, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu
166,9 miliarde lei, determinat în principal, de nerealizarea obligaţiilor
către buget care au fost îndeplinite numai în proporţie de 91,9%,
consecinţă a blocajului financiar, evaziunii fiscale şi indisciplinei
financiare.
-Impozitul pe salarii s-a încasat în sumă de 3220,6 miliarde lei,
respectiv 28% din total, cu 120 miliarde lei mai mult decât evaluările
bugetare, ca urmare a realizării unui salariu mediu lunar mai mare
decât cel programat, ceea ce a determinat creşterea nominală şi reală
a salariilor, dar şi a impozitului pe salarii.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1995 au constituit 12.888,3
miliarde lei reprezentând 92,2% faţă de prevederile anuale, impozitele
directe realizându-se în sumă de 6.340,6 miliarde lei, din care:
-Impozitul pe profit în sumă de 2.791,3 miliarde lei cu o pondere
de 22% din totalul venitului, reprezentând 74,2% din prevederile
actualizate.
-Impozitul pe salarii în sumă de 3.380,2 miliarde lei cu o pondere
de 25% din total, reprezentând 95,9% din prevederile actualizate.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1996 au fost realizate în
sumă de 18.372,8 miliarde lei, impozitele directe reprezentând 8.532,6
miliarde lei, din care:
-Impozitul pe profit s-a încasat în sumă de 3.517,3 miliarde lei cu
o depăşire de 1% faţă de prevederile actualizate, reprezentând 19,2%
din totalul veniturilor, circa 40% provenind din sectorul bancar.
-Impozitul pe salarii, s-a încasat în sumă de 6.656,3 miliarde lei,
realizând o depăşire faţă de prevederi de 1,2%, reprezentând 36,2%
din totalul veniturilor, cu 0,6% mai mult decât în anul 1995. Din acest
impozit au fost defalcate sume pe seama bugetelor locale conform
legii, în sumă de 1.972,6 miliarde lei, reprezentând 29,6% din totalul
impozitului pe salarii încasat.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1997 au fost realizate în
sumă de 40.277,9 miliarde lei, impozitele directe reprezentând
16.466,5 miliarde lei, din care:
-Impozitul pe profit, în sumă de 7.366,5 miliarde lei, cu o pondere
de 18% din totalul veniturilor.
-Impozitul pe salarii, în sumă de 8.697,2 miliarde lei, cu o
pondere de 22% din totalul veniturilor.
2.2.2. Reforma impozitelor indirecte

Statul utilizează pentru procurarea resurselor financiare publice,


in afara impozitelor directe si impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute cu prilejul


vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau
exporturilor, aceste impozite fiind incluse in preţul de vânzare al
produselor sau in tarifele serviciilor.

Utilizarea impozitelor indirecte se realizează începând cu evul


mediu, când sunt folosite taxe vamale si accizele, care constituiau un
ansamblu de impozite pe actele de consum sau de circulaţie. La
acestea s-a adăugat mai târziu impozitul pe cifra de afaceri, care a fost
experimentat pentru prima oara in SUA după războiul de secesiune, si
care in timpul primului război mondial sau imediat după acesta a fost
adoptat de aproape toate tarile capitaliste.

Daca in tarile dezvoltate, de regula contribuţia cea mai


importanta la formarea veniturilor fiscale o au impozitele directe, din
motive de echitate fiscala, in tarile in curs de dezvoltare ponderea
impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe.
Aceasta se explica pe de o parte prin faptul ca economiile tarilor in
curs de dezvoltare au performante mai reduse, veniturile si averile
realizate fiind mai mici, iar pe de alta parte prin avantajele pe care le
prezintă impozitele indirecte:

- comoditate si cost relative redus al perceperii;

- au un randament fiscal ridicat si o mare elasticitate, care permite


ca impozitul sa fie adoptat in permanenta necesităţilor conjuncturale
de venituri ale statului;
- sunt mai uşor acceptate de contribuabili, deoarece sunt cuprinse
in preţul de vânzare al produselor (tarifele serviciilor) si sunt mai greu
sesizate de acestea;

- distorsionează mai puţin deciziile economice ale indivizilor si


corporaţiilor decât aplicarea unor impozite directe cu cote ridicate de
impunere si permite reducerea evaziunii fiscale.

Totuşi trebuie menţionat ca impozite indirecte prezintă si un mare

dezavantaj, datorat caracterului inechitabil al acestora. Deoarece


nivelul impozitelor indirecte este acelaşi, indiferent de mărimea
venitului sau averii contribuabilului şi de greutăţile cu care acesta se
confrunta, acestea vor apasă mai greu asupra contribuabililor cu
venituri reduse favorizând pe cei aflaţi la polul opus.

Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare:


taxe de consumaţie, venituri provenind de la monopolurile fiscale, taxe
vamale si alte taxe. Dintre acestea taxele de consumaţie constituie cel
mai important impozit indirect.

Taxele de consumaţie sunt incluse in preturile de vânzare ale


mărfurilor si serviciilor realizate in interiorul tarii, precum si in ale celor
importate, mărind preţul acestora. Ele pot avea fie forma taxelor
speciale de consumaţie (consumate sub denumirea de accize), care se
aplica doar asupra anumitor categorii de bunuri, fie forma unor taxe
generale pe vânzări care se percep la vânzarea majorităţii bunurilor si
serviciilor.

Accizele se instituie asupra unor produse cu o pondere mare si


consta in consum si care au o cerere inelastică neputând fi substituite
cu alte bunuri. In sfera de aplicare a accizelor intra produse precum:
băuturile alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale si produsele
energetice precum si produsele de lux (blănuri, bijuterii, parfumuri s.a.)
Accizele se calculează fie in suma fixa pe unitatea de măsura fie in
baza unor cote procentuale aplicate asupra preturilor de vânzare.

Taxele generale pe vânzări cuprind, din punct de vedere al verigii


la care se încadrează, impozitul cumulative pe cifra de afaceri, care se
calculează la toate verigile prin care trece o marfa pana ajunge la
consumatorul final, si impozitul pe cifra de afaceri unic, care se
încasează o singura data, indiferent de numărul verigilor prin care
trece o marfa pana la producătorul final, el putând fi aplicat fie la
nivelul producătorului (se numeşte taxa de producţie) fie in stadiul
comerţului cu ridicata ori cu amănuntul (se numeşte impozit pe
circulaţie sau impozit pe vânzare). La rândul sau impozitul cumulative
pe cifra de afaceri poate fi impozit pe cifra de afaceri bruta, care se
calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a
mărfurilor vândute, care include si impozitele plătite anterior sau
impozit pe cifra de afaceri neta, care se aplica numai asupra diferenţei
dintre preţul de vânzare si preţul de cumpărare, adică numai asupra
valorii adăugate la nivelul fiecărei verigi. Aceasta din urma este numita
TVA-ul si reprezintă cel mai important impozit indirect pe plan
European.

Monopolurile fiscale pot fi instituite de către stat asupra


producerii si/sau comercializării unor mărfuri precum: tutunul, alcoolul,
cărţile de joc si alte produse specifice. Veniturile obţinute de stat din
monopolurile fiscale sunt formate pe de o alta parte din profitul
obişnuit din producerea si comercializarea acestor mărfuri, iar pe de
alta parte din impozitul indirect inclus in preţ.

Taxele vamale pot fi percepute de stat asupra impozitului,


exportului si tranzitului de mărfuri. In practica fiscala cele mai utilizate
sunt taxele vamale de import, in timp ce taxele vamale de export si de
tranzit se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate
înconjurarea exportului de mărfuri si a tranzitului de mărfuri, de pe
urma acestora realizându-se încasări in valuta. Taxele vamale de
import se instituie asupra importului de mărfuri si se calculează asupra
valorii acestora, ele fiind percepute in momentul in care trec frontiera
tarii importatoare. Aceste taxe, concepute ca instrumente de protejare
a producătorilor naţionali împotriva concurentei străine acţionează de
multe ori ca o frâna in calea unui comerţ liber si de aceea tarile
membru ale Organizaţiei Mondiale a comerţului negociază periodic
pentru reducerea taxelor vamale pe diferite categorii de produse, ceea
ce a dus la reducerea taxelor vamale ca mărime relativa in raport cu
valoarea totala a importurilor.

2.3. Realizari si neimpliniri ale reformei fiscale in


perioada de tranzitie

Atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat


in economie

1. Desi in primul rand politica, semnarea la 25 aprilie 2005 a

Tratatului de Aderare a Romaniei la UE este deosebit de importanta si


pe plan economic si, in timp, valentele sale economice vor deveni tot
mai evidente si precumpanitoare.

A urmat, in octombrie a.c., Raportul Comisiei Europene de


monitorizare a stadiului de pregatire a Romaniei in vederea aderarii la
UE, in ianuarie 2007, care reprezinta, in opinia generala, cel mai pozitiv
raport intocmit de Comisie despre noi, ceea ce scade sansele sa fie
invocata impotriva noastra clauza de salvgardare.
2. Pasii facuti in 2005 au fost numerosi. S-a pus la punct si
functioneaza, pe placul UE, mecanismul de supraveghere a concurentei
si de iesire din dezmatul anterior privind ajutoarele de stat.

Privatizarile BCR si CEC - test important al vointei noastre de


reforma autentica - au progresat decisiv, prima fiind chiar incheiata in
2005. In esenta, anul 2005 a insemnat atingerea masei critice a
preponderentei sectorului privat in economie.

3. Anul 2006 va fi un an greu pentru a nu rata intrarea in UE la 1


ianuarie 2007. Pe plan politic, fara probe elocvente de abordare
serioasa a marii coruptii si a securizarii frontierelor, putem claca.

In plan strict economic - care nu este decisiv pentru tinta 1


ianuarie 2007, dar ramane, mai ales pe termen mediu si lung, cel mai
important - lista dezideratelor pentru 2006 este lunga: incadrarea,
destul de problematica, in tinta de inflatie; incetinirea cresterii
economice dependente de consum; controlarea deficitului de cont
curent (desi, cat timp este finantat autonom, nu trebuie sa fortam
lucrurile); coerenta si predictibilitatea politicii fiscale si a celei
monetare (inclusiv a politicii - desi BNR ii neaga existenta - a cursului
de schimb); flexibilizarea pietei muncii, deschiderea spre capitalism a
agriculturii, perfectarea deschiderii pietelor amorsate in 2005,
debirocratizarea aparatului de autorizare si inspectie a firmelor
(incepand cu reducerea drastica a acestui aparat) si multe, multe
altele.

Tinta de inflatie este extrem de ambitioasa

1. Le-as clasifica in trei categorii: una care include modificari


programate ale functionarii economiei romanesti, unele dintre ele fiind
impuse de aderarea la Uniune, si care, partial, au avut caracter de
„socuri“; o alta categorie se refera la performanta efectiva a
economiei; in fine, o categorie de ordin politico-diplomatic, cu implicatii
economice majore. In prima categorie sunt de semnalat: reforma
fiscala radicala, cu plusurile si minusurile ei; pasul nou de liberalizare a
contului de capital; introducerea leului greu si trecerea la tintirea
directa a inflatiei; aducerea tarifelor la energie la un nivel apropiat de
cel din UE. La acest manunchi, as adauga socurile neprogramate:
inundatiile care au lovit sever productia agricola si cresterea puternica
a pretului titeiului. A doua categorie de evenimente priveste mersul
economiei. Economia romaneasca a ramas in matricea care justifica
investment grade-ul (BBB-) acordat de agentiile de risc Fitch si S&P’s:
rezervele valutare ale sistemului bancar s-au consolidat, pietele
financiare se adancesc; este mai multa disciplina financiara; economia
este mai deschisa. Dar s-au inregistrat derapaje semnificative de la
tintele de crestere economica, de inflatie si deficite externe. Este
probabil sa terminam anul cu un PIB mai mare cu ceva sub 4% (fata de
6% programat); inflatia va fi, probabil, de 8,8-8,9% (fata de 7%); iar
deficitul de cont curent va fi, probabil, in jur de 9%. In opinia mea,
derapaje importante erau inevitabile in 2005, avand in vedere socurile
subliniate. Este adevarat insa ca unele masuri de politica economica
(de exemplu, reducerea impozitelor directe; scaderea dobanzilor la lei)
le-au accentuat. Economia a amortizat cu mare dificultate aprecierea
leului si cresterea tarifelor la energie, ceea ce explica reculul dinamicii
productiei industriale (care, la 9 luni, a crescut cu numai 2%). Trebuie
mentionat insa ca dezinflatia nu a fost stopata in 2005, ca si cresterea
economica de altfel. Ultima categorie de evenimente, de ordin politico-
diplomatic, include semnarea Tratatului de Aderare, care a intarit
convingerea ca aderarea va avea loc - aceasta fiind o ancora
extraordinara pentru reforme economice si institutionale.
2. In pofida incertitudinilor fiscalitatii si a unei defectuoase
gestionari a introducerii cotei unice, mediul de afaceri a fost mai
compatibil cu regulile si procedurile din Uniune; ma refer la stoparea
practicii incredintarilor directe de contracte din partea statului. Exista
insa si neimpliniri. De pilda, pasii firavi facuti in cresterea capacitatii de
absorbtie a fondurilor europene. Nu reusim inca sa practicam o
programare bugetara multianuala, care se explica si prin neformularea
clara (rigoare tehnica si bugetare temeinica) a proiectelor de interes
national. Avem de imbunatatit practica achizitiilor publice.
Administratia publica se misca aproximativ in acelasi mod, adica
defectuos.

3. Cat priveste inflatia, tinta de 5% asumata de BNR si guvern o


consider extrem de ambitioasa; eu vad inflatia intre 6,5 si 7% in 2006.
Deficitul de cont curent depinde de eficacitatea masurilor de a modera
creditul de consum, de politica salariala si evolutia cursului de schimb.
Tintirea directa a inflatiei, ca nou regim de politica monetara, va fi
testata mai bine in 2006. Dupa cum arata ultimii ani, nu bugetul public
este principalul responsabil de cresterea deficitului de cont curent, iar
politica monetara (in conditiile liberalizarii contului de capital si a
dualitatii sistemului monetar intern - cu jumatate din masa monetara
denominata in euro si dolari) are eficacitate limitata in restrictionarea
creditului. Este esential ca politica fiscala/bugetara sa reuseasca o
largire a bazei de impozitare, pentru a evita un soc bugetar in anul
aderarii, cand va trebui sa platim cotizatia la bugetul UE si sa
cofinantam fonduri europene (ambele solicitari inseamna 2-2,5% din
PIB).

Va continua cresterea economica

1. 2005 a adus schimbari majore în politica economica; atat în


politica fiscala, cat si în cea monetara. Politica fiscala a anului 2005 a
fost marcata de introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, de
16%. Venitul disponibil al populatiei per ansamblu a crescut si o parte
din aceasta s-a transpus în consum, ceea ce s-a reflectat si în volumul
impozitelor din taxa pe valoarea adaugata, care, pe primele 10 luni ale
anului, a crescut cu 24,4% în termeni reali.

2. Pasul major ce a marcat drumul catre integrarea Romaniei în


Uniunea Europeana a fost semnarea Tratatului de Aderare în aprilie
2005. Acest pas a declansat doua procese interdependente, a caror
finalizare va conditiona momentul integrarii. Primul proces consta în
ratificarea Tratatului de Aderare de catre statele membre. In prezent,
tratatul a fost ratificat de 8 state membre (Slovacia, Ungaria, , Cipru,
Grecia, , Cehia si Spania) din cele 25. Al doilea proces consta în
monitorizarea progreselor facute de catre Romania pentru integrarea în
Uniunea Europeana, care s-a concretizat pana în prezent în doua
rapoarte, cel al Comisiei Europene, din octombrie, si cel al
Parlamentului European, din decembrie. Conform acestor rapoarte, în
ciuda progreselor facute, exista probleme persistente legate de
coruptie, reforma administratiei publice, securizarea frontierelor,
dreptul minoritatilor si securitatea alimentara.

3. Anul 2006 va fi un alt pas catre convergenta reala si nominala


cu economiile din Uniunea Europeana. Va continua cresterea
economica si se va consolida procesul dezinflationist, ambele
beneficiind de consecventa politicii fiscale si monetare. Politica fiscala
va urmari cresterea veniturilor bugetare prin îmbunatatirea colectarii,
în asa fel încat sa fie posibila absorbtia fondurilor structurale de la
Uniunea Europeana (ce pot ajunge la 4% din produsul intern brut
anual). Politica monetara va urmari stabilitatea preturilor recurgand la
masuri administrative alaturi de utilizarea dobanzii de interventie si a
cursului de schimb, în conditiile încheierii procesului de liberalizare a
contului de capital, prin eliminarea ultimelor restrictii privind
operatiunile cu instrumente de piata monetara pana la 1 septembrie
2006. Contextul international va fi favorabil. Pentru 2006 se prevede o
crestere economica globala comparabila cu cea din anul 2005, ceva
mai ridicata pentru Uniunea Europeana, principalul partener comercial
al Romaniei. Vor exista însa presiuni inflationiste din partea cresterii
pretului petrolului, care vor fi cel mai probabil contracarate de
cresterea dobanzilor.

In anul 2006 se va stabili momentul de jure al aderarii Romaniei


la Uniunea Europeana, dupa 11 ani de la înaintarea cererii de
integrare, în iunie 1994. Va fi recunoasterea capacitatii Romaniei de a-
si asuma obligatiile ce-i revin din calitatea de membru al Uniunii
Europene. Si, în sfarsit, în decembrie 2006, leul greu va intra în
deplinatatea drepturilor sale, pana la adoptarea monedei euro, leii
vechi pierzandu-si puterea circulatorie în 31 decembrie, marcand
sfarsitul unei lungi perioade cu inflatie de doua cifre si începutul
consolidarii încrederii în leu.

Riscul unei crize financiare si valutare

1. Rezultatul direct al cresterii consumului a fost stagnarea


procesului de dezinflatie si cresterea rapida a deficitului comercial. Tot
la evenimente cu consecinte nefericite as încadra ruperea acordului cu
FMI. Un alt eveniment cu consecinta nefavorabila a fost evolutia
cursului de schimb al leului, care a fortat restructurarea, în directia
adaptarii defensive (reducerea profitului si reducerea angajatilor),
pentru multi exportatori. De asemenea, un eveniment colateral, care a
avut însa consecinte nefavorabile asupra economiei, a fost valul de
inundatii care a afectat .
2. Din punctul de vedere al convergentei institutionale, a semnat
Tratatul de Aderare si a facut progrese spre îndeplinirea unor
conditionalitati economice, inclusiv reducerea ajutoarelor de stat si
continuarea privatizarii în sectorul bancar si energetic.

Din punctul de vedere al convergentei nominale, Romania nu a


facut foarte mari progrese: cresterea economica a depasit doar cu
putin cresterea din UE, inflatia a ramas la un nivel destul de ridicat,
bugetul continua sa nu fie realizat pe baza de programare multianuala.

Din punctul de vedere al convergentei reale, salariile reale au


crescut (din pacate, într-un ritm mai rapid decat productivitatea), iar
structura productiei industriale începe sa sufere modificari, sub
presiunea unor factori conjuncturali, în sensul scaderii ponderii
sectoarelor intensive în forta de munca ieftina.
Cap. III

3.1. Reglementarea juridica prezentând sistemul fiscal in


condiţiile actuale

Contribuabili4

Conform codului fiscal sunt obligate la plata impozitului pe profit


următoarele persoane, denumite in continuare contribuabili:

a) persoanele juridice române;


b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin
intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care
desfăşoară activitate în România într-o asociere fără
personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în
legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române,
pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate
din asocieri fără personalitate juridica; în acest caz, impozitul
datorat de persoana fizica se calculează, se reţine si se varsă de
către persoana juridică româna.

Sfera de cuprindere a impozitului5


4
Art. 13 - Contribuabili, Codul Fiscal 2008
5
Art. 14 - Sfera de cuprindere a impozitului, Codul Fiscal 2008
Impozitul pe profit se aplica după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil


obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate
prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra
profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine si al persoanelor fizice
nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere
fără personalitate juridica, asupra părţii din profitul impozabil al
asocierii atribuibile fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri
din/sau in legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România
sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridica română, asupra profitului impozabil aferent
acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane
juridice române care realizează venituri atât în România, cât şi în
străinătate, din asocieri fără personalitate juridica, asupra părţii
din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice
rezidente.

Scutiri6

1. Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii


contribuabili:

6
Art. 15 – Scutiri, Codul Fiscal 2008
a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru
veniturile proprii si disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit
Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările
ulterioare, şi Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 45/2003
privind finanţele publice locale, daca legea nu prevede altfel;
c) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi
economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu
scop caritabil;
d) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum si cele
autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii
următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, republicata,
cu modificările si completările ulterioare si Ordonanţei de
urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru
îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările
ulterioare;
e) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit
potrivit legii;
f) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii.
g) Banca Naţionala a României.
h) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.
2. Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale si organizaţiile
patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru
următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile si taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile băneşti sau in natura ale membrilor si
simpatizanţilor;
c) veniturile obţinute din vize, taxe si penalităţi sportive sau din
participarea la competiţii si demonstraţii sportive;
d) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
e) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor
rezultate din venituri scutite;
f) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
g) veniturile obţinute din reclama şi publicitate, realizate de
organizaţiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de
organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetări
ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de
camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale si
organizaţiile patronale.

Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de


noapte, discoteci, cazinouri si pariuri sportive.7

Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de

noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor


sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în
baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat
pentru activităţile prevăzute in acest articol este mai mic decât 5% din
veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat
acestor venituri realizate.

Venituri neimpozabile8

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului


impozabil:

a) dividendele primite de la o persoana juridica română;


b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare,
înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor

7
Art. 18 - Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci,
cazinouri si pariuri sportive, Codul Fiscal 2008
8
Art. 20 - Venituri neimpozabile, Codul Fiscal 2008
sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se
deţin titluri de participare, precum si diferenţele de valoare
a investiţiilor financiare pe termen lung, reprezentând
acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare si
investiţii deţinute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit
reglementarilor contabile. Acestea sunt impozabile la data
transmiterii cu titlu gratuit, a cesionarii, a retragerii,
lichidării investiţiilor financiare, precum si la data retragerii
capitalului social la persoana juridica la care se deţin
titlurile de participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a
acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea
provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,
precum si veniturile din recuperarea cheltuielilor
nedeductibile;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi
memorandumuri aprobate prin acte normative.

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre


ale Uniunii Europene9

(1) După data aderării României la Uniunea Europeana sunt, de


asemenea, neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoana juridică română, societate-
mama, de la o filiala a sa situata într-un stat membru, dacă
persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele
condiţii:
1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără
posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;

9
Art. 20.1 - Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii
Europene, Codul Fisc al 2008
2. deţine minimum 15% din capitalul social al unei persoane
juridice dintr-un stat membru, respectiv minimum 10%, începând
cu 1 ianuarie 2009;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia
minima prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel
puţin 2 ani.
Sunt, de asemenea, neimpozabile si dividendele primite de
persoana

juridică română prin intermediul sediului sau permanent situat într-un


stat membru, în cazul in care persoana juridică română îndeplineşte
cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-3;

b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor


persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă,
care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre,
daca persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele
condiţii:
1. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este
considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în
temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate
cu un stat terţ, nu se considera ca are sediul fiscal în afara
Uniunii Europene;
2. plăteşte, in conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru,
fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau
un impozit similar acestuia;
3. deţine minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat
membru, respectiv o participare minima de 10%, începând cu
data de 1 ianuarie 2009;

Cheltuieli10

10
Art. 21 – Cheltuieli, Codul Fiscal 2008
(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate
cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul
realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin
acte normative în vigoare.
(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă
stabilită de către contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi
cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi
a bolilor profesionale;
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de
accidente de munca şi boli profesionale, potrivit legii, şi
cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri
profesionale;
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul
popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui
contract scris, precum şi costurile asociate producerii
materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se
includ in categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi
bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca
mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele
de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul
stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi cazare în tara şi in străinătate,
efectuate de către salariaţi şi administratori;
f) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii,
reglementate de actele normative în vigoare, precum şi
contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului
colectiv de munca;
g) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a
personalului angajat;
h) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe
pieţele existente sau noi, participarea la târguri si expoziţii, la
misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
i) taxele de înscriere, cotizaţiile si contribuţiile datorate către
camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi
organizaţiile patronale;
(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicata asupra
diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul
cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât
cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;
b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordata
salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita
a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;
c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de pana la 2%, aplicata
asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii
nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările
ulterioare. Intra sub incidenta acestei limite, cu prioritate,
ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare,
ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi
cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi
sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor; grădiniţe,
creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale
şi al accidentelor de munca pana la internarea într-o unitate
sanitara, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi,
cămine de nefamilişti, precum şi pentru şcolile pe care le au sub
patronaj. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile
reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în
conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în
natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani sau în
natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament
şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii proprii şi pentru
membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au
suferit pierderi in gospodărie si contribuţia la fondurile de
intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea
copiilor din scoli şi centre de plasament;
d) cheltuielile reprezentând tichetele de masa acordate de
angajatori, potrivit legii;
e) cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sănătate, în
limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-
un an fiscal pentru fiecare participant;
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit
datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi
sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit
plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu
impozitele nereţinute la sursa în numele persoanelor fizice şi
juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi
penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române,
potrivit prevederilor legale. Amenzile, dobânzile, penalităţile sau
majorările datorate către autorităţi străine ori în cadrul
contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente şi/sau
autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepţia
majorărilor al căror regim este reglementat prin convenţiile de
evitare a dublei impuneri.
c) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferenta bunurilor
acordate salariaţilor sub forma unor avantaje in natura, daca
valoarea acestora nu a fost impozitata prin reţinere la sursă;
d) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un
document justificativ, potrivit legii, prin care sa se facă dovada
efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit
normelor;

Pierderi fiscale11

(1) Pierderea anuala, stabilita prin declaraţia de impozit pe profit, se


recuperează din profiturile impozabile obţinute in următorii 5 ani
consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua in ordinea
înregistrării acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe
profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării
acestora.
(2) Pierderea fiscală înregistrata de contribuabilii care îşi încetează
existenta prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către
contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau
patrimoniul societăţii absorbite, după caz.
(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se
aplica luându-se in considerare numai veniturile si cheltuielile
atribuibile sediului permanent in România.

Plata impozitului

(1) Plata impozitului se face astfel:


a) contribuabilii, societăţi comerciale bancare, persoane juridice
române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane
juridice străine, au obligaţia de a plăti impozit pe profit anual, cu
plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de
inflaţie (decembrie fata de luna decembrie a anului anterior),
estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care
se efectuează plăţile anticipate
11
Art. 26 - Pierderi fiscale, Codul Fiscal 2008
b) contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), au obligaţia de a
declara si plăţi impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25
inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se
calculează impozitul, daca in prezentul articol nu se prevede
altfel. începând cu anul 2008, aceşti contribuabili urmează sa
aplice sistemul plăţilor anticipate prevăzut pentru contribuabilii
menţionaţi la lit. a).
(2) Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul
pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului
următor celui pentru care se calculează impozitul.
(3) Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor
şi plantelor tehnice, pomicultura i viticultura au obligaţia de a
declara şi plăti impozitul pe profit anual, pana la data de 15
februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se
calculează impozitul.
(4) Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri
ale bugetului de stat. Impozitul pe profit datorat pentru anul
2006 de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale
şi a consiliilor judeţene, precum şi de către societăţile comerciale
in care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari
se declara, se regularizează şi se plăteşte la bugetele locale
respective, pana la data de 31 martie 2007. Dobânzile/majorările
de întârziere si amenzile înregistrate de către regiile autonome
din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum
şi de către societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau
judeţene sunt acţionari majoritari se datorează şi se plătesc
potrivit legii.
3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal
romanesc

România se află pe locul 21 din 22 de state europene, într-un


clasament întocmit de KPMG International în funcţie de atractivitatea
regimului fiscal. Clasamentul a fost realizat prin intervievarea a peste
400 de specialişti în domeniul fiscal de la companii multinaţionale din
Europa. Participanţii la sondaj au răspuns cât de atractiv consideră că
este regimul fiscal din propria ţară, comparativ cu cele din alte state
europene. Astfel, cele mai atractive state sunt Cipru, Irlanda şi Elveţia.
La polul opus se află Cehia, România şi Grecia.

Statele clasate pe primele trei poziţii sunt atractive pentru


consecvenţa în interpretarea legislaţiei fiscale, stabilitatea legislativă şi
nivelul relativ redus al impozitelor. Ţările neatractive se pot “lăuda” cu
complexitatea şi volumul mare al legislaţiei, dar şi cu modificări
frecvente ale actelor normative. Procentual, atractivitatea netă a
sistemului fiscal din România este de numai 21%, comparativ cu 90%
în cazul Ciprului, ocupantul primului loc.

Atractivitatea netă a fost calculată prin diferenţa dintre


răspunsurile celor care consideră că sistemul fiscal este atractiv şi a
celor care nu sunt mulţumiţi de calitatea acestuia. Dintre alte state est-
europene, Bulgaria se află pe poziţia a zecea, cu o atractivitate netă de
51%, Ungaria pe locul al 11-lea, cu 47%, şi Polonia pe locul al 18-lea,
cu 29%. Dintre statele occidentale, Franţa se află pe poziţia a 14-a, cu
41%, iar Germania pe locul al 17-lea, cu o atractivitate netă de 30%.

Studiul mai arată că un sistem fiscal mai puţin atractiv nu


reprezintă doar un simplu inconvenient pentru afaceri. Aproape 70%
dintre persoanele intervievate care consideră că sistemul fiscal nu este
atractiv afirmă că acest fapt reprezintă un dezavantaj în relaţiile
concurenţiale cu companii străine. Totuşi, în ţările cu regimuri fiscale
atractive, numai 43% dintre corespondenţi spun că sunt avantajaţi
când operează în străinătate.

La nivel european, cel mai neatractiv factor este considerat


volumul legislaţiei, cu un scor net de 28%. Nivelul atractivităţii variază
mult de la un stat la altul. Astfel 100% dintre repondenţi au declarat că
Cipru este un stat atractiv ca urmare a volumului redus al legislaţiei
fiscale, în timp ce toate persoanele intervievate în România au declarat
că volumul legislaţiei este prea mare.

Relaţiile cu autorităţile fiscale sunt în general pozitive, cu o


medie de 60% dintre repondenţi care afirmă că acest factor este
atractiv. În această privinţă, pe primele locuri s-au plasat Irlanda,
Elveţia, Estonia, Finlanda, Danemarca, Slovenia şi Lituania. Pe ultimele
locuri se află Germania, Spania, Italia, Cehia şi Grecia.12

Specialiştii în domeniu şi oamenii de afaceri reclamă


impozitarea excesivă din anumite industrii şi lipsa taxării în
alte sectoare

În timp ce în anumite domenii impozitul de 16% plătit de


companii poate să ajungă chiar şi până 25%, prin adăugarea costurilor
nedeductibile fiscal, alte sectoare din economie "sunt uitate complet".
Astfel, în timp ce dividendele sau cheltuielile cu forţa de muncă sunt
taxate excesiv, tranzacţiile cu terenuri realizate de firme pot scăpa
complet de impozitare.

Oamenii de afaceri sunt de părere că impozitul unic de 16% nu


este singurul pe care companiile trebuie să îl achite către stat. Spre
deosebire de alte ţări europene în care anumite activităţi sunt
deductibile, în România legea nu reglementează acest aspect.

12
Elena CRISTIAN, Gandul, 19 DECEMBRIE 2007
Furtul din magazine, spre exemplu, nu este considerat o
cheltuială deductibilă, chiar dacă acest lucru nu poate fi imputat
companiei ca atare. "În România, furtul din magazin este nedeductibil
fiscal. Compania încearcă să reducă efectele acestui fapt cât mai mult,
însă nu depinde numai de noi", a declarat, pentru "Adevărul", Dan
Şucu, preşedintele grupului Mobexpert.

Potrivit acestuia, în Franţa, de exemplu, cheltuielile rezultate în


urma furturilor din magazine sunt deductibile în limita a 2% din cifra de
afaceri. În România, aşa ceva nu există.

Specula cu terenuri, încurajată!

"În aceste condiţii, toate aceste cheltuieli considerate aici


nedeductibile măresc cota unică de impozitare. Iar procentul de 16%
poate să ajungă şi până la 25%, impozite către stat", a precizat Şucu.
Există aşadar domenii în care se poate vorbi despre o supraimpozitare,
prin adăugarea mai multor costuri adiacente.

Există însă şi sectoare în care impozitarea lipseşte cu


desăvârşire. "Nu putem vorbi despre o fiscalitate excesivă, însă putem
vorbi despre zone ale economiei supraimpozitate şi zone în care
taxarea lipseşte.

Concluzia este că avem parte de o impozitare dezordonată", a


declarat pentru "Adevărul", Gabriel Biriş, avocat specializat în
fiscalitate. Astfel, în timp ce munca sau dividendele sunt
supraimpozitate, firmele beneficiază în acest moment de facilităţi
majore atunci când vine vorba de tranzacţiile cu terenuri.

"Se poate vorbi de o încurajare a speculei cu terenuri, întrucât,


potrivit unei modificări intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, firmele
plătesc impozit pe profit doar dacă vor", spune Biriş, referindu-se la o
modificare recentă a Codului Fiscal.
Potrivit acesteia, termenul de valoare fiscală este redefinit, în
sensul că, rezerva din reevaluare, în cazul terenurilor spre exemplu,
este inclusă în valoarea fiscală, fapt ce duce, potrivit sursei citate, la
încurajarea speculei cu terenuri. "Există soluţii pentru rezolvarea
acestor inechităţi, totul este să existe voinţă pentru punerea lor în
practică", a conchis Biriş.

Lege cu toate taxele şi impozitele

O soluţie în acest sens ar putea fi elaborarea de către guvern a


unui act normativ care să cuprindă toate taxele şi impozitele pe care
trebuie să le plătească o firmă, precum şi toate declaraţiile fiscale ce
trebuie depuse la Fisc. Ideea aparţine unui lider al opoziţiei, care afirmă
că în România se achită 400 de taxe şi impozite, iar în fiecare lună,
firmele sunt nevoite să depună peste 20 de declaraţii fiscale.

Chiar şi aşa, este însă greu de crezut că propunerea se va şi


concretiza. Mai mult decât atât, oamenii de afaceri susţin că o
asemenea lege nu ar fi benefică decât pentru firmele mici, cu un
număr foarte redus de angajaţi, care nu îşi permit să angajeze avocaţi
specializaţi sau consultanţi fiscali.13

Principalele modificări ale Sistemului Fiscal

Scutiri de la plata impozitului pe dividende

Astfel, firmele româneşti pot "scăpa" de la plata impozitului pe


dividende, dacă acestea sunt primite de la filialele sale situate într-un
stat membru. Societatea autohtonă trebuie însă să figureze în România
ca plătitor de impozit pe profit şi să deţină la data înregistrării venitului
din dividende, de cel puţin doi ani, minimum 15% din capitalul social al
firmei aflate în Uniunea Europeană. Sunt totodată neimpozabile şi

13
Dana Banzea, Irina Bolboaca, Adevarul, 2008
dividendele primite de firmele româneşti, prin intermediul sediilor sale
permanente, aflate într-un stat membru.

Importuri fără TVA

Din acest an, firmele înregistrate ca plătitoare de TVA care


realizează importuri din ţări extracomunitare nu mai plătesc în vamă
Taxa pe Valoarea Adăugată, aşa cum a fost până anul trecut.

Scutirea de la plată, în vamă, a TVA constituie o facilitate care va


duce, implicit, la încurajarea investiţiilor străine. Până anul trecut,
firmele plăteau în vamă TVA, sume care li se rambursau de către
Ministerul Finanţelor Publice după depunerea decontului de TVA. Însă,
în toată această perioadă, care putea să fie de până la câteva luni,
banii firmei erau blocaţi.

Vor achita în continuare TVA-ul aferent importurilor din ţările


extracomunitare acele persoane care nu sunt înregistrate ca plătitoare
de TVA, întrucât sunt considerate consumatori finali.

Contribuabilii vor depune din acest an deconturi de TVA şi pentru


achiziţiile intracomunitare, inclusiv pentru cele care includ achiziţiile de
mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Modelul şi
conţinutul formularelor "Decont de Taxă pe Valoarea Adăugată" şi
"Decont special de Taxă pe Valoarea Adăugată" se află pe pagina de
internet a Agenţiei Naţionale de Adminstrare Fiscală.

Reguli noi pentru microîntreprinderi

Potrivit reglementărilor în domeniul Taxei pe Valoare Adăugată,


ce au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, sfera operaţiunilor pentru care
contribuabilii au obligaţia să depună decont special pe TVA a fost
extinsă şi pentru achiziţiile intracomunitare, inclusiv cumpărările de
mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Noile formulare
vor fi utilizate odată cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii
ianuarie 2007. Microîntreprinderile vor plăti din acest an un impozit pe
venit de 2%, faţă de 3% cât a fost în 2006. Această cota va creşte însă
la 2,5%, respectiv 3%, în 2008 şi 2009. Comparativ cu anii precedenţi
însă, microîntreprinderea nu va mai putea realiza venituri din
consultanţă şi management mai mari de 50% din veniturile totale.
Astfel, dacă în cursul anului fiscal curent, o întreprindere realizează
venituri mai mari de 100.000 de euro sau depăşesc proporţia de 50%
de venituri realizate din consultanţă sau management, aceasta
datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita a fost
depăşită, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la
începutul anului fiscal.

Termenii comunitari, pe înţelesul românilor

Exporturile efectuate de firmele din România către statele


membre se vor numi livrări intracomunitare. Scutirile de TVA pentru
acestea se vor acorda dacă se dovedeşte că bunurile au fost
transportate dintr-un stat membru într-altul, iar beneficiarul a transmis
un cod valabil de TVA din alt stat membru.

Achiziţiile intracomunitare sunt importurile realizate de către


firmele româneşti din state membre. Locul achiziţiei este întotdeauna
în statul membru în care se încheie transportul. Pentru achiziţiile
intracomunitare efectuate de firme româneşti înregistrate în scopuri de
TVA nu se face plata efectivă a TVA, fiind aplicată "taxarea inversă",
care se evidenţiază prin jurnelele specifice de TVA şi decontul de TVA.

Orice transport de bunuri între două ţări membre se va numi


transport intracomunitar. Vor fi păstrate noţiunile de export şi import
de bunuri doar în cazul acelor operaţiuni realizate cu ţări din exteriorul
Uniunii Europene.
VIES (VAT International Exchange Systhem) reprezintă sistemul
electronic, unic la nivelul UE, prin intermediul căruia va fi controlată
mişcarea bunurilor între statele membre14

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia – Incidenţa fiscalităţii asupra preţurilor, Editura


Economică, Bucureşti, 2002
2. Brezeanu Petre – Fiscalitate: concepte, metode, practici, Editura
Economică, Bucureşti, 1999
3. Brezeanu Petre şi Marinescu Iulian – Finanţe publice şi fiscalitate,
Editura Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti 1998
4. Corduneanu Carmen – Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura
Codecs, Bucureşti, 1998
5. Georgescu Constantin – Finanţe publice – curs de doctorat,
Universitatea Bucureşti, Facultatea de drept, 1946 – 1947
6. Gîdiuţă Marian – Politica fiscală şi influenţa ei asupra echilibrului
macroeconomic, Editura Independenţa Economică, 2004
7. Gîdiuţă Marian (coordonator) Dr. Sebastian George Ene , Niculina
Marin, Finanţe Publice, ediţia a-II-a Editura Independenţa
Economică 2005, pag. 115
14
Dana Banzea, Principalele modificări ale sistemului fiscal, Adevarul, 2007
8. Gheorghiu Dimitrie – Finanţele României după război (1919 –
1930), Editura Cartea Românească, Bucureşti 1931
9. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti 1997
10.Moşteanu Tatiana – Politica fiscală şi politica bugetară, catedra de
Finanţe ASE, 2002
11.Moşteanu Tatiana – Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea
economiei şi relansarea creşterii economice, Bucureşti, Editura
Economică, 2003
12.Stancu Ion – Finanţe, Ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti,
2002
13.Ţâţu Lucian şi colectivul – Fiascalitate, Editura All Beck, Bucureşti,
2004
14.Ungureanu Mihai Aristotel – Finanţe publice, Editura Independenţa
Economică, Universitatea Constantin Brâncoveanu, 2000
15.Văcărel Iulian – Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2002
16.Văcărel Iulian şi colectivul – Finanţe publice ediţia a IV a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 2004
17.Tribuna economica, nr.42/2007, pag. 33